Calitatea Relatiilor Interpersonale Ca Factor DE Manifestare A Agresivitatii

Psihologie

Calitatea Relatiilor Interpersonale Ca Factor DE Manifestare A Agresivitatii

Byadmin ianuarie 1, 2024

CALITATEA RELAȚIILOR INTERPERSONALE CA FACTOR DE MANIFESTARE A AGRESIVITĂȚII

CUPRINS

INTRODUCERE

1. PROBLEMATICA AGRESIVITĂȚII ȘI VIOLENȚEI- CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

1.1.Definiții ale agresivității

1.1.1 Agresivitatea-comportament înnăscut

1.1.2. Teorii – agresivitatea este un răspuns la frustrare

1.1.3. Teorii – agresivitatea un comportament social învățat

1.2. Formele de manifestare ale agresivității

1.3. Manifestarea agresivității în funcție de gen

1.4. Afirmarea agresivității în relațiile interumane

2. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A CALITĂȚII RELAȚIILOR INTERPERSONALE CA FACTOR DE MANIFESTARE A AGRESIVITĂȚII

2.1. Metodele de cercetare

2.2. Rezultate și interpretări ale influenței agresivității asupra calității relațiilor interpersonale

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIA

ANEXE

INTRODUCERE

Prezentarea organizației gazdă. Acest proiect cu titlul „Calitatea relațiilor interpersonale ca factor de manifestare a agresivității” vizează studierea naturii și amplorării comportamentului agresiv în școală la elevii din Gimnaziu Nr.7, din mun. Chișinău, avînd în vedere diferențele de gen și diferențele între nivelurile de școlarizare. În august 2012 gimnaziu a fost comasat cu școala primară nr.32, obținînd statut de gimnaziu. Obiectivele de activitate a gimnaziului sunt:

Creșterea calității actului educațional prin promovarea principiilor școlii active;

Dezvoltarea personală a elevilor prin activitățile școlare și extrașcolare;

Dezvoltarea competențelor metodice și de specialitate ale personalului didactic;

Îmbunătățirea comunicării cu beneficiarii, părinți, comunitate și cadre didactice;

Dezvoltarea capacității de cooperare instituțională între școală și societăți civile, autoritățile publice locale și instituții de cultură;

Realizarea unor proiecte pentru reabilitarea, dotaera și modernizarea școlii;

Educația și susținerea copiilor aflați în dificultate;

Cooprarea elevilor în oferta de petrecere a timpului liber și a actvității extrașcolare.

Oportunitatea/motivația alegerii obiectului cercetării. În ultimii ani în evoluția societății se înregistrează o creștere accentuată a devierilor comportamentale în rîndul tinerilor, a actelor de violență și agresivitate îndreptate împotriva celorlalți și chiar asupra sinelui.

Violența în școală devine o preocupare educațională și socială la nivel mondial, generînd preocupări de ordin științific, social. Oricîte cercetări s-au interprins pînă în stadiul actual, aceasta rămîine o problemă neelucidată total, cu repercusiuni asupra formării și dezvoltării tinerii generații. Complexitatea fenomenului, a determinat puncte de vedere diferite din partea specialiștilor, începînd de la definirea noțiunii de violență în general, pînă la deosebirea ei de fenomenul agresivității, formele specifice și particularitățile care le îmbracă.

Violența umană, indiferent în ce context se manifestă, este inerentă naturii umane, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să i se dea un răspuns ferm, prin acordarea unui rol special prevenirii și combaterii acestui fenomen social. Școala ca mediu instituțional este un forum al socializării, un spațiu deschis lumii exterioare, asimilându-i tensiunile, trebuie văzută și ca spațiu de manifestare a violenței.

Cu ce forme de violență ne întâlnim în școli, care sunt cauzele care determină violența școlară, de ce unii copii adoptă modalități de comportament violent în relațiile lor cu colegii, cu prietenii, cu profesorii, cu părinții, de ce unii profesori instituie relații de putere, exprimate prin violență la adresa elevilor, sunt doar unele dintre întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri pentru a asigura în școli un climat pozitiv și pentru a ține sub control violența interpersonală.

Preocupările recente privind violența în societate au inclus și problematica violenței în școală, subliniindu-se faptul că școala este o parte integrantă a comunității. În societatea noastră, violența în școli este un aspect neglijat, lipsind statistici și cercetări la nivel național. Ea a fost identificată, în special, în legătură cu violența adulților față de copii, făcîndu-se asocierea între familia disfuncțională și comportamentul potențial violent al copiilor provenind din acest tip de familie. Astfel, „violența învățată”, violența ca mod de relaționare, reprodus în relațiile între copii în contexte diferite – inclusiv în școală– s-a impus în discursul public despre violență atît în investigațiile reduse a unor organizații neguvernamentale, cât și în mass-media.

Agresivitatea în școală a devenit în ultima perioadă o problemă majoră, iar părerea unanimă a elevilor este că aceasta este un fenomen care riscă să ia amploare în cîmpul educației formale. În ceea ce privește nivelul de securitate, unii elevi consideră că în instituția de învățămînt nu se simt în siguranță. Dacă în incinta școlii, elevii au sentimentul că încă sunt în siguranță, zonele din preajma școlii prezintă un risc mai crescut de izbucnire a incidentelor violente. Această situație ar putea dezvolta sentimentul de frică, suferință psihică, frustrare, toate acestea influiențînd dezvoltarea armonioasă a elevilor din punct de vedere fizic și psihic. Anume această situație mi-a dat impuls pentru realizarea acestui proiect.

Problema cercetării practice. Ritmul accelerat al vieții contemporane favorizează nivelului agresivității, fapt ce se remarcă asupra calității relațiilor interpersonale.

Scopul cercetării practice: reflectă elucidarea anumitor particularități ale obiectului‚ elaborarea unui program de activitate sau cercetare‚ expunerea unor concluzii relevante studiului.

Obiectivele investigației: În cadrul investigării au fost propuse următoarele obiective:

Analiza și studierea literaturii psihologice de referință cu privire la problema dată din perspectiva abordărilor și teoriilor din literatura de specialitate;

Elaborarea proiectului de cercetare și stabilirea unei baterii complexe și adecvate de diagnosticare a agresivității și relațiilor interpersonale la preadolescenți;

De a cerceta indicii și formele agresivității la preadolescenți;

De a cerceta tipurile de relații interpersonale la preadolescenți;

Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor experimentului de constatare și formularea concluziilor;

Elaborarea de recomandări privind ameliorarea fenomenului.

Ipotezele cercetării:

nivelul agresivității influențează direct proporțional relațiile interpersonale;

nivelul agresivității verbale este mai înalt la fetele din clasa a VII decît la fetele din clasa a IX

agresivitatea fizică este mai înaltă la băieții din clasa VII decît la băieții din clasa a IX

Metode‚ procedee și tehnici de cercetare: metode practice: chestionarul Bassa-Darky, ce are scopul diagnosticarea indicilor și formelor agresivității; chestionarul Leary, care apreciază tipurile de relații interpersonale și comportamentul indivizilor; statistice: metoda neparametrică după Sparmant.

Etapele activității de cercetare profesională:

Lucrul asupra formulării problemei, scopului, obiectului și ipotezele cercetării;

Stabilirea metodelor și adaptarea acestora la limba maternal a subiectelor;

Aplicarea metodelor de analiză statistică a datelor obținute în urma interpretării testelor.

Formularea concluziilor și recomandărilor.

Baza experimentală a cercetării practice: Cercetarea experimental psihologică s-a desfășurat pe un eșantion constituit din 60 de elevi, dintre care 30 de fete și 30 de băieți, ai claselor a VII-a și a IX-a din Gimnaziul nr.7, din mun. Chișinău, în vederea identificării cît a fenomenelor de violență și a formelor de manifestare atît și a tipurilor de relații interpersonale din mediul școlar.

Termeni-cheie: adolescență, agresivitate, comunicare, relații interpersonale, violență etc.

1. PROBLEMATICA AGRESIVITĂȚII ȘI VIOLENȚEI- CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

1.1.Definiții ale agresivității

Fără îndoială, problemele pe care le suscită manifestările agresive – îndeosebi cele cu caracter antisocial – sunt de mare actualitate, mass-media semnalînd zilnic omniprezența violenței în societatea noastră sub aspectul ei extrem și spectacular: asasinate, tîlhării, violuri, atacuri cu mînă armată, atentate etc. Iată de ce, agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care se așteaptă o soluție, studiul științific al cauzelor violenței, precum și al mijloacelor de a reduce prevalența acestora fiind de o importanță majoră într-o lume caracterizată printr-o creștere a agresivității atît la nivelul relațiilor interpersonale, cît și la nivelul celor internaționale [4, p. 55].

Ca și multe alte concepte psihologice, termenii de „agresivitate”, respectiv „agresiune” și „violență” aparțin deopotrivă limbajului comun al psihologiei, cele două puncte de vedere putînd să nu coincidă cu necesitate.

Astfel, agresiunea ar fi:

a) un comportament natural și instinctual propriu fiecăruia;

b) un fapt social generat de constrîngerile, dificultățile vieții în comun;

c) o reacție la frustrare;

d) un comportament învățat.

Aceste concepții reflectă – cel puțin în parte – diferitele abordări teoretice care au fost întreprinse în acest domeniu: biologice, etologice, sociologice, psihologice și psihosociologice. În ce privește încercările de definire, analiză și interpretare a agresivității de către specialiști, nu numai că nu întâlnim un consens mai general dar se pare că evantaiul punctelor de vedere exprimate este mai mare decât în cazul altor fenomene psihologice [6, p. 55].

O primă accepție dată agresivității este aceea de comportare agresivă. Din această perspectivă agresivitatea se poate defini ca „ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta în plan conștient, inconștient sau fantasmatic în scopul distrugerii, degradării, constrîngerii, negării sau umilirii unei persoane, unui obiect investit cu semnificație socială sau orientate spre propria persoană (autoagresivitate), cum sunt conduitele autodistructive întîlnite în unele tulburări psihice sau chiar în afara lor (suicidul rațional)” [30, p. 101].

Alți autori, referindu-se la conceptul de agresivitate, o definesc ca o tendință specific umană marcată prin voința, dorința de a comite un act de violență asupra altuia. Astfel, Laplanche și Pontalis definesc agresivitatea ca „tendință sau ansamblu de tendințe care se actualizează în conduite reale sau fantasmatice, acestea urmărind rănirea altuia, distrugerea, constrângerea sau umilirea lui” [3, p. 85]. Din perspectivă psihanalitică, ideea de agresivitate, pe care Freud o definește prin termenul de „agresiune” (termen care desemnează atât agresiunea cât și agresivitatea) se situează în interiorul individului. Potrivit Dicționarului de Psihologie Larousse, agresivitatea este definită ca tendința de atacare a integrității fizice sau psihice a unei alte ființe vii [apud 5, p. 60].

În spatele acestei definiții simple se ascunde însă o ambiguitate majoră a acestui concept. Dintr-o astfel de perspectivă, agresivitatea este situată la nivelul dispozițiilor, reprezentînd acea tensiune care pune organismul în mișcare, până cînd motivația actului comportamental va fi redusă sau satisfăcută. Or, această definire a agresivității este foarte largă și, așa cum numeroși autori au subliniat, rezultă că agresivitatea constituie o dispoziție indispensabilă pentru ca o persoană să se poată constitui, pentru ca o ființă vie să-și poată ocupa locul în mediul social și geografic. Din acest punct de vedere, dualitatea traducerilor engleze este interesantă. „Aggressiveness” se referă la o agresivitate pozitivă, la baza dinamismului general al personalității și al comportamentelor adaptative; agresivitatea ar fi aici sinonimă cu combativitatea. „Aggressivity” traduce agresivitatea în sensul său negativ obișnuit. Această distincție are meritul de ilustra ideea conform căreia un comportament agresiv poate fi o tentativă, mai mult sau mai puțin reușită, de adaptare la condițiile de mediu și nu doar o simplă proiecție a unei energii interne [10, p. 126].

Putem spune, deci, că într-un sens larg, extensiv, agresivitatea desemnează o caracteristică generală a organismelor vii, referitoare la excitabilitate și la activitățile de explorare necesare satisfacerii trebuințelor fundamentale (alimentare, de apărare, sexuale etc.). Într-un sens mai restrâns, raportându-ne exclusiv la ființa umană, comportamentul agresiv este un comportament verbal sau acțional ofensiv orientat spre umilirea, minimalizarea sau chiar suprimarea fizică a celorlalți semeni, spre distrugerea unor obiecte investite cu semnificații sociale sau contra propriei persoane.

Prin urmare, agresivitatea, care nu este întotdeauna sinonimă cu violența, se poate manifesta prin numeroase comportamente diferite. Actele agresive de factură antisocială sunt cele care rețin cel mai des atenția datorită caracterului lor spectacular și potențialului periculos pe care-l prezintă. Ele merg de gesturi amenințătoare la crimă, utilizează forța de care dispune agresorul sau un mediator (armele), putând să se exercite și indirect, asupra obiectelor. Toleranța, mai mult sau mai puțin mare, a societății în privința lor depinde de pragul de la care ele devin delicte, văzute drept crime [12, p. 326].

Ce este agresiunea? Astăzi, majoritatea psihologilor sociali sunt de acord în a spune despre agresiune că este un comportament efectuat cu intenția de a face rău, de a cauza prejudiciu unei alte persoane. Prejudiciul, vătămarea – psihologică sau fizică – care este căutată poate să îmbrace forme diverse: furtul, asasinatul, umilirea, privarea de o recompensă anticipată etc. Ea poate fi, de asemenea, dorită fie doar pentru ea însăși, fie ca mijloc în vederea atingerii altui scop. În primul caz, spunem despre agresiune că este ostilă (angry aggression), în cel de-al doilea caz ea este instrumentală. O formă particulară de agresiune instrumentală o constituie ceea ce Levine și Campbell numesc „conflict realistic de grup”. Acesta apare atunci când anumite grupuri sociale, de dimensiuni diferite, intră în competiție pentru o resursă de existență limitată.

Regăsim aici problema atribuirii, trei puncte de vedere putând fi luate în considerare: cel al agresorului care comite actul respectiv, cel al victimei care este „ținta” și cel al observatorului mai mult sau mai puțin exterior interacțiunii.

Victima, de exemplu, poate să reacționeze în mod diferit după cum resimte atacul ca arbitrar, încălcînd o normă sau, dimpotrivă, ca justificabil.

Agresorul, în ceea ce-l privește, dispune de un întreg arsenal de tehnici pentru a masca comportamentul său: el poate nega importanța consecințelor („Nu am lovit atât de tare”) sau intenția sa („A fost un accident”), poate să invoce supunerea la ordine („Nu am făcut altceva decât să execut ordinele”), să invoce rațiuni morale superioare („Am făcut-o pentru patria mea, pentru religia mea”), poate, de asemenea, să proiecteze responsabilitatea asupra victimei („El m-a provocat”) etc [2, p. 73].

În ce privește punctul de vedere al observatorului se apreciază, de exemplu, că atribuirea unui comportament agresiv depinde de cunoștințele, de informațiile privind comportamentul anterior al agresorului: astfel, vom aprecia mai degrabă ca fiind agresiv comportamentul unui delincvent decât cel al unui nondelincvent. Pe de altă parte, acest proces este influențat și de poziția observatorului în raport cu agresorul și victima. Intensitatea prezumată a actelor agresorului poate, de asemenea, să influențeze procesul de atribuire efectuat de observator, care va avea tendința să considere aceste acte cu atât mai agresive cu cât ele sunt realizate cu o forță sporită. Dintr-o aceeași perspectivă, expresiile de suferință ale victimei vor determina caracterul agresiv al comportamentului care le este asociat în mod cauzal.

Rezumând, putem să definim agresiunea ca o formă specifică de comportament, într-o situație de interacțiune socială, ce vizează răniriea sau vătămarea altuia în moduri diferite și în grade variabile, producând o atingere mai mult sau mai puțin gravă a integrității fizice sau psihice a acestuia [7, p. 14].

Dicționarele și vorbirea curentă par să nu stabilească o diferență clară între agresivitate și violență, ambii termeni fiind înțeleși ca „un atac neprovocat sau utilizarea forței în vederea agresionării partenerului”. Cu toate acestea, chiar dacă în vorbirea curentă termenii de agresivitate, agresiunea și violență par să aibă aproape același înțeles, este necesar de stabilit o gradație și de respectat nuanțele diferite ale acestor noțiuni.

Noțiunea de violență, într-un sens general, desemnează utilizarea forței destinată exercitării unei constrângeri. Etimologic, termenul „violență” provine din latinescul „vis” care înseamnă forță, putere, folosirea forței fizice dar și cantitate, abundență, caracter esențial al unui lucru. La origine, însă, termenul „vis” înseamnă forța în acțiune, resursele disponibile ale organismului pentru a-și exercita forța și puterea.

La baza noțiunii de violență se găsește, deci, ideea de forță, ideea unei puteri naturale care se exercită asupra unui lucaru sau asupra altei persoane. Noțiunea de violență se referă la utilizarea ilegitimă și ilegală a forței și poate fi definită ca o conduită agresivă acută, caracterizată îndeosebi prin folosirea forței fizice. În acest sens, violența este o formă particulară a forței – forma puternică, accentuată a forței – care se caracterizează prin recurgerea la mijloace fizice pentru a face rău altuia. Ea poate să se exercite într-o manieră directă sau indirectă, comportă grade diferite (omor, rănire sau doar amenințare) și este îndreptată asupra unor nivele diferite, cum sunt: credința, libertatea sau integritatea fizică [9, p. 89].

Una din expresiile sale cele mai vizibile este violența fizică care are loc într-o situație de interacțiune interpersonală. Ea poate fi definită ca atacul direct, corporal împotriva unui individ și îmbracă un triplu caracter: brutal, exterior și dureros. Violența reprezintă, deci, utilizarea materială a forței, măsurată prin pretjudiciul – mai mult sau mai puțin grav – comis în mod voluntar în detrimentul altei persoane.

Prin urmare, dacă un act agresiv poate prezenta forme violente dar și nonviolente, noțiunea de violență se referă la un act agresiv care în desfășurare îmbracă forma utilizării forței, a constrângerii fizice, ea reprezentând una din formele majore de manifestare a agresivității [13, p. 15].

1.1.1 Agresivitatea-comportament înnăscut

a) Teoriile instinctuale – consideră că agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct înnăscut Reprezentanții celor două curente instinctuale sunt Sigmund Freud – abordarea psihanalitică și Konrad Lorenz -teoria etologică [apud 10, p. 156-157].

b) Teorii neorobiologice, genetice, hormonale și biochimice. Neurobiologia comportamentală încearcăsă stabilească existența unei strânse legături între mecanismele neurofiziologice și anumite procese sau fenomene comportamentale. Promotorul principal al teoriei neurobiologice [apud 13, p. 35-36] Moyer a prezentat o schema a proceselor fiziologice ce determină agresivitatea, care se aplică atât oamenilor cât și animalelor. De asemenea s-a arătat existența unor factori susținuți de mecanisme cerebrale distincte cu rol în declanșarea comportamentului agresiv (sistemele de întărire pozitivă și negativă, cărora le corespund pe plan cerebral, centre din hipotalamusul lateral sau din tegumentul median al mezencefalului, respectiv zone din hipotalamusul median și amigdala iar un factor secund este dat de reactivitatea emoțională nespecifică implicând septum-ul și bulbii olfactivi [15, p. 213].

Printre primele concepții genetice referitoare la agresivitate, a fost „Teoria criminalului înnăscut” a lui Lombroso [apud 16, p. 25]. Conform acestei teorii, personalitatea delicventului reprezintăo entitate distinctă și specifică (denumită“personalitate 4 criminală”) ea datorându-se unor structuri anatomofiziologice și biologice, transmise ereditar, și care determină predispoziția spre crimă și violență a anumitor indivizi.

Studii efectuate pe gemeni au demonstrat prezența unei componente ereditare în manifestarea comportamentului agresiv [17, p. 100]. De asemenea importanța eredității a fost studiată și în context familial cum este studiul lui Mednick și Hutchings (1978) și în contextul unor anomalii cromoziomiale de către Brodski și Sheley. Concluzia acestor studii fiind că materialul genetic și respectiv prezența Sindromului Klinefelter reprezintă o predispoziție, nu o condiție obligatorie la comiterea unei infracțiuni [apud 26, p. 228].

Unele cercetări au fost axate pe legătura dintre agresivitate și factorii hormonali cum este studiul lui Reinisch și Sanders (1982) iar alte studii cum sunt cele a lui Lang Goeckner.

Adesso și Marlatt (1975), Stele și Josep (1990) au urmărit relația dintre agresivitate și diverși markeri biochimici (alcoolul în sânge) [apud 29, p. 62].

1.1.2. Teorii – agresivitatea este un răspuns la frustrare

Potrivit teoriilor reactive comportamentul agresiv este o reacție la situațiile frustrante, dezagreabile [23]. Teoria lui Freud conform căreia, atunci când exprimarea instinctelor este frustrată se induce un impuls agresiv, a fost preluată mai târziu de alți cercetători de la Universitatea Yale din SUA. Conform acestei teori, „apariția comportamentului agresiv presupune întotdeauna existența frustrării" și "existența frustrării conduce întotdeauna la anumite forme de agresiune” [apud 24].

O contribuție importantă referitoare la relația frustrare-agresivitate l-a avut modelul lui Berkowitz, care a pus accentul pe rolul stimulilor situaționali în declanșarea anumitor conduite agresive și anume faptul că un stimul asociat înainte cu o agresiune poate funcționa ca incitator la agresiune în absența unei frustrări propriu-zise [apud 22, p. 256]. Pe baza rezultatelor obținute în urma cercetărilor referitoare la relația frustrare –agresiune care s-au desfășurat de-a lungul timpului, cercetătorii consideră că în cadrul acestei relații „trebuie ținută seama de maturitatea/ imaturitatea afectivă și morală a persoanelor precum și de gradul de toleranță la frustrare determinat, printre altele, de fire și temperament, educație și experiențele de viață” [14, p. 46].

1.1.3. Teorii – agresivitatea un comportament social învățat

Teoria învățării sociale este legată în special de numele lui A. Bandura, a cărei origini se regăsesc în studiile comportamentaliste asupra învățării animale, se referăla interacțiunile sociale umane și totodată se axează asupra pattern-urilor comportamentale pe care oamenii le dezvoltă ca răspuns la situațiile create de mediu [apud 11, p. 154].

Teoria învățării sociale evidențiază rolul modelelor în transmiterea comportamentelor specifice și a răspunsurilor emoționale.

Această teorie este confirmată de alte studii care au indicat faptul că agresivitatea ca și alte răspunsuri poate fi învățată prin imitație și totodată agresivitatea este sensibilăla întărirea stimulărilor corespunzători ca orice răspuns învățat [18, p. 100].

1.2. Formele de manifestare ale agresivității

Violența în școală este, pe drept cuvânt, un fenomen îngrijorător. În primul rând ea aduce un prejudiciu direct persoanelor care o suportă și mediului școlar atunci când se traduce prin vandalism.Ea se află la originea unui climat de insecuritate și de frică care dăunează scopurilor urmărite de către școală. În fapt, un climat de violență într-o unitate de învățământ este diametral opus „educației pentru cetățenie”, care constituie, în general, țelul nostru și intră în conflict cu drepturile elevilor și copiilor, de a trăi la adăpost de frică și intimidare.

Fenomenul violenței școlare este extrem de complex, iar la originea lui se află o multitudine de factori, școala însăși poate reprezenta sursa unor forme de violență, ea reprezintă un loc unde elevii se instruiesc, învață, dar este și un loc unde se stabilesc relații, se promovează modele, valori, se creează condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și morală a copilului.

Clasa școlară constituie un grup ai carei membri depind unii de alții, fiind supuși unei mișcari de influențare reciprocă de a determina echilibrul funcțional al câmpului educațional.

Violența în școală este „orice formă de manifestare a unor comportamente”precum:
exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare,
amenințare, hărțuire;

bruscare, împingere,lovire,rănire;

comportament care intră sub incidența legii (viol, consum/comercializare de droguri,
vandalism–provocarea de stricăciuni cu bună stiință–, furt);

ofensa adusă statutului/autorității cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverențioasă față de cadrul didactic);

comportament școlar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în școală și orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului școlar în vigoare [8, p. 258].

O formă de violență extrem de raspandită în mediile școlare este violența verbală, englezii folosesc termenul,, bullyines” – pentru a desemna atacurile verbale, intimidările exercitate prin amenințări, injurii, umilințe.Violența verbală nu este percepută în aceeași manieră de elevi și profesori. Elevii o minimalizează în timp ce profesorii o supraevaluează. În funcție de planul de manifestare al atacului, corelat cu tipul de prejudiciu adus victimei, se poate discerne între violența fizică și violența psihologică verbal:

-efectele violenței fizice vizează atât sănătatea și integritatea corporală a victimei, cât și evoluția sa psihologică în plan cognitiv, autopercepția negativă,iar în plan emoțional teamă, depresie.

-violențele verbale, psihologice afectează în principal stima de sine: victimele se simt devalorizate, își pierd încrederea în posibilitățile proprii, devin anxioase.

Un studiu britanic a ajuns la concluzia că 80% dintre victimele violențelor consideră violența verbală mai stresantă decît atacurile fizice (cu o distribuție interasantă a raspunsurilor după variabila „sex”, fetele consideră atacurile fizice mai stresante, în timp ce băieții se tem mai mult de violențele verbale); iar 30% din victime afirmă că agresiunile le afectează capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor școlare.O altă tipologie a conduitelor de violența în școală, care combină mai multe criterii – planul agresiunii, verbal/fizic, gradul de deschidere, directă/indirectă și tipul de implicare a agresorului activă/pasivă – a fost realizată de J. Hebert (1941) și include:

• agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;

• agresiuni active fizice indirecte: lovirea unui substituit al victimei;

• agresiuni active verbale directe: injura, amenintarea;

• active verbale indirecte: calomnia;

• agresiuni pasive fizice directe: împiedicarea producerii unui comportament al victimei;

• agresiuni fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcină, de a da curs unei rugaminți;
• agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;

• agresiuni pasive verbale indirecte: negativism [apud 20, p. 200].

Violența institutională – decurge chiar în funcțiunea școlii. Violența școlară poate fi interpretată ca violență institutională ca atare, în sensul că prejudiciul și suferința se realizează prin intermediul regulamentelor școlare, ele decurg din structurile organizaționale și din raportul de putere instituită.În acest context de exemplu, etichetările, discriminările, injuriile, atitudinile ironice ale unor profesori, anumite metode sau proceduri de orientare școlara, caracteristice unor probe de evaluare, toate acestea reprezintă forme de violență [1, p. 136].

Nedreptatea profesorului de altfel este o formă de violența; elevii doresc ca profesorii să aplice egalitatea de tratament în cazul tuturor colegilor, când în aplicarea sancțiunilor nu se respectă echitatea tratamentului pentru toți avem de-a face cu o violență psihologică îndreptată împotriva elevilor. Eric Debarbieux a identificat urmatoarele tipuri de violență ale elevilor împotriva profesorilor, așa cum le percep aceștia din urmă:

zgomotul, motiv obsedant pentru profesori care insistă că au nevoie de liniște pentru a-și realiza obiectivele;

refuzul de a comunica sau de a realiza sarcina indiferent de forma cu care se exprimă acesta: sabotaj, negativism, rezistența pasivă, evaziune, eschivă etc.

mișcările elevilor (intrările-ieșirile din clasa) neautorizate de professor [apud 18, p. 94].

La rândul lor profesorii descriu urmatoarele conduite evidente ale elevilor fața de ei: priviri și gesturi amenințătoare, injurii și jigniri, absentism, refuzul îndeplinirii sarcinilor, gălăgia și indisciplina, cele mai grave fiind însă considerate injuriile și jignirile.

Un studiu experimental realizat pe elevii de liceu a descoperit că cele mai frecvente forme de agresivitate a profesorilor față de elevi sunt în ordine descrescătoare: folosirea tonului ridicat, evaluarea neobiectivă, intimidarea elevilor, adresarea de injurii, jigniri, amenințarea, lovirea, excluderea de la ore, folosirea cuvintelor obscene, ignoranța, nervozitatea permanentă, ironia, absența raspunsului la solicitări. Încă de la cele mai fragede vârste, elevii trebuie să știe că libertatea reprezintă atributul cel mai de preț al omului [21, p. 85].

1.3. Manifestarea agresivității în funcție de gen

Frecvența comportamentului de tip bullying și victimizării variază în funcție de gen și vârstă. Baldry și Farrington (1999) au găsit, conform auto-evaluărilor elevilor că băieții prezintă o probabilitate mai mare decât fetele de a agresa (bullying) alți elevi. Probabilitatea de a agresa (bullying) atât fizic cât și verbal și relațional alți elevi este de cel puțin 1,5 ori mai mare în cazul băieților decât în cazul fetelor [apud 25, p. 59].

În privința victimizării rezultatele obținute în urma unor cercetări au fost diferite: unele studii ca cel a lui Nansel și colaboratorii (2001) au arătat că rata victimizării este mai mare la băieți decât la fete; alte studii ca cele a lui Genta și colaboratorii (1996), Scheithauer și colaboratorii (2006) nu au descoperit nici o diferență semnificativă statistic referitoare la gen, iar Baldry și Farrington (1999) au găsit diferențe apropiate de semnificația statistică, dar rata victimizării a fost mai mare la fete decît la băieți.

În contrast cu concluziile acestor cercetări rezultatele unui studiu efectuat la elevi în 2010 au arătat că fetele au manifestat mai frecvent comportamente agresive (bullying) decît băieții, iar în ceea ce privește victimizarea nu au fost găsite diferențe de gen. Mai mult fetele utilizează mai frecvent decât băieții atît forma indirectă cît și fizică pentru a agresa de tip bullying [apud 26, p. 228].

1.4. Afirmarea agresivității în relațiile interumane

Comportamentul agresiv a evoluat ca parte a strategiei reproductive a bărbaților, deci nu ar trebui să ne surprindă că un mai înalt grad de agresivitate le este propriu bărbaților tineri, preadolescenților.

Cu toate că manifestarea agresivității își atinge apogeul în adolescență și în perioada tinereții, oamenii încep să-și demonstreze primele trăsături agresive de la o vârstă mult mai timpurie. Deja la vârsta de 2-4 ani pot fi identificate manifestări vădite de comportament agresiv, înainte ca respectivii copii să fi preluat vreun model social de la părinții lor. Preșcolarii și minorii se implică mai des decât oricine în tot felul de jocuri ce presupun lovituri, ciocniri, atitudini combative și manifestă, prin ansamblu, o hiperactivitate debordantă. Agresiunile lor nu sunt însă într-atât de dăunătoare încât să trezească îngrijorarea adulților, de aceea acești minori nu par a fi agresivi în înțelesul deplin al cuvântului. La această vârstă, primele semne ale comportamentului agresiv sunt de regulă trecute cu vederea (și astfel, adeseori, se pierde o etapă prielnică pentru educarea adecvată a copiilor) [27 , p. 44].

Odată cu maturizarea fizică și sexuală, în perioada de adolescență (aproximativ între 12 și 21 ani), agresivitatea și combativitatea lor are de acum un impact real, ei se pot implica în acte de delincvență, aplică procedee de teroare psihologică asupra altor semeni, agresează fizic, pot cauza traume grave și, în general, sunt apți să fie antrenați în campanii războinice serioase. Fiind deja dificil de reglat și de stăpânit, agresivitatea adolescentină devine o problemă socială; iar școala este principalul poligon de manifestare a acestei agresivități. Un studiu sociologic efectuat în orașul rusesc Ekaterinburg în 1999, printre elevii de 14-16 ani, a scos în evidență un nivel îngrijorător de înalt al violenței verbale și fizice în relațiile existente între preadolescenți. 73,8% dintre cei intervievați au declarat că au fost hărțuiți și amenințați verbal. Fiecare al treilea adolescent a fost agresat fizic (fetele fiind agresate inclusiv sexual). Fiecare al patrulea (23,8%) a fost jefuit sau i s-au furat bani și bunuri. În general, o bună parte dintre adolescenți au impresia că trăiesc într-un mediu violent, unde pozițiile statutare și de autoafirmare se dobândesc prin forța fizică și prin dominare agresivă.

Un asemenea tablou statistic este tipic pentru majoritatea școlilor din lume. De ce ne-ar surprinde violența la școală, dacă, se știe, agresiuni se produc și între pereții casei, în familie, între frați și surori. Potrivit unor studii, 1/3 din adolescenți au mărturisit că au fost abuzați fizic acasă, de soră sau frate. În unele țări occidentale, precum Marea Britanie, 9 adolescenți din 10 acuză diverse abuzuri de care au parte la școală sau în stradă. În Statele Unite, 83% dintre fete și 79% dintre băieți au mărturisit că au fost hărțuiți; 6 din 10 adolescenți au afirmat că sunt martori ai cel puțin unei încăierări în școală; în fiecare zi, 160.000 de elevi nu se duc la școală din cauza fricii de a fi violentați. Chiar și în cadrul relațiilor romantice dintre adolescenți, violența este prezentă. Fiecare a cincea fată și fiecare al șaselea băiat au fost agresați de partenerul lor romantic (dating aggression) [28, p. 333].

Frecvent, agresarea partenerului este precedată de consumul de alcool, droguri, sau este asociată cu depresia. Procentajul atât de mare al adolescenților implicați în acte de violență cu partenerii romantici sporește riscul ca acest model comportamental să fie și mai răspândit în relațiile conjugale ale adulților. Este important de subliniat că tinerii pot manifesta un grad înalt de agresivitate indiferent de mediul social din care provin – e destul să se producă formarea unor grupuri de adolescenți, lipsiți de supravegherea părinților sau adulților, ca să apară riscurile comiterii unor acte violente din partea acestor grupuri. Altfel zis, faptul însuși că au format un grup al lor, le induce tinerilor membri ai acestor grupuri un comportament violent și chiar delincvent.

O cercetare sociologică longitudinală (de șase ani) efectuată asupra unui eșantion din 1000 de copii canadieni (cu vârstele de la 2 la 11 ani) a dezvăluit că agresivitatea este o trăsătură neuniform distribuită, adică gradul de agresivitate variază de la un copil la altul. Aproximativ o treime dintre copiii investigați (31%) dau dovadă de un comportament comparativ pașnic, jumătate dintre ei (52%) sunt mai agresivi în copilărie, dar apoi se temperează în adolescență, în timp ce a șasea parte dintre ei (16%), majoritatea din familii nefavorabile, manifestă o agresivitate înaltă constantă, care se păstrează și atunci când se maturizează. În general, s-au acumulat suficiente date pentru a remarca faptul comiterii majorității actelor violente de către o minoritate relativ mică de bărbați tineri (unii psihopați, dar majoritatea perfect sănătoși). Ei nu au frică sau repulsie față de violență, iar atunci când sunt parte a unor grupări înarmate, este cât se poate de sigur că trăiesc satisfacția de a decide viața și moartea altor oameni. În acest mod, ei încearcă să-și sporească statutul ierarhic, o fac pe rebelii în raport cu sistemul social, participă la violuri în grup, acceptă să decadă moral și psihologic de dragul manifestării neîngrădite a pornirilor instinctuale. Este alarmant că în majoritatea societăților contemporane nu s-a reușit elaborarea unor metode eficiente de control a agresivității adolescenților. Indivizii cu predispoziție spre violență nu sunt supuși vreunei educații specializate și, drept urmare, ei își exteriorizează năravul în public (în stradă, la școală) și reușesc să-i „contamineze psihologic” pe mulți dintre semenii lor; grație agresivității, acești indivizi devin lideri de grup și model de urmat. În unele țări tabloul criminogen a „întinerit” și lucrurile au devenit atât de grave, încât se vorbește despre o „epidemie a cruzimii” printre preadolescenți. De exemplu, în orașele din cele mai diverse țări, ca Rusia, România, Republica Moldova, Lituania, Marea Britanie ș.a., sunt în repetate rânduri înregistrate cazuri când oamenii fără adăpost au fost hărțuiți, torturați, incendiați de vii, omorâți, decapitați de bande formate din adolescenți (sau din copii de doar 10-12 ani). Statutul de indivizi marginalizați pe care îl au oamenii fără adăpost îi transformă în victime ușoare pentru adolescenții cu înclinații spre delincvență; aceștia își descarcă agresivitatea în cel mai cumplit mod posibil, scăpând adeseori de sub urmărirea penală. O simplă documentare privind statistica și specificul violenței adolescentine în diferite țări ale lumii ne permite să ne facem o impresie destul de explicită despre adevărata amploare a fenomenului. Nu știm cum va fi societatea de mâine, însă generațiile de azi nu inspiră încredere într-o lume mai cultă și mai pașnică. Realitatea e mai gravă decât ne închipuim [19, p. 89].

2. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A CALITĂȚII RELAȚIILOR INTERPERSONALE CA FACTOR DE MANIFESTARE A AGRESIVITĂȚII

2.1. Metodele de cercetare

Pregătirea pentru experimentul de constatare, cît și desfășurarea lui propriu-zisă, colectarea și prelucrarea datelor au fost realizate în perioada octombrie-ianuarie 2014-2015. În această perioadă, de asemenea au fost realizate activități de formulare a scopului, a ipotezelor experimentale, a obiectivelor, activități de selectare a metodelor de cercetare și e eșantionului investigat, activități de pregătire a materialului destinat sondajului ș.a.

Pentru realizarea acestui obiectiv, au fost utilizate următoarele tehnici: chestionarul Bassa- Darky și chestionarul Leary.

Chestionarul Bassa Dark

Testul diagnosticării indicilor și formelor agresivității de A. Bassa și A Dark (adaptat de A. Osnițchii). Testul are ca scop diagnosticarea indicilor și formelor agresivității și conține 75 de itemi la care subiectul experimentat trebuie să răspundă prin următoarele afirmații: Da sau Nu. În urma prelucrării răspunsurilor se determină care sunt formele și indicii de agresivitate ce prevalează (anexa 1).

Instrucțiunea:”Răspundeți cu ”Da” la afirmațiile care se potrivesc modului dumneavoastră de a fi și „Nu” la afirmațiile care nu vi se potrivesc”.

Formele agresivității

Agresivitatea fizică-indică folosirea forței fizice împotriva altei persoane.

Agresivitate verbală- indică manifestarea simțurilor negative atît după formă cît și după conținutul adresărilor verbale către celelalte persoane.

Agresivitatea indirectă-indica folosirea indirecta, prin ocolișuri, a birfelor, glumelor, invidiei față de alte persoane

Negativism-indică o formă opusă a comportamentului, orientat împotriva conducerii, autorităților, drepturilor și legilor ce poate crește de la acțiuni pasive la acțiuni active;

Iritabilitate, enervare-indică înclinări ale persoanei spre iritație, duritate, repeziciune;

Suspiciune, neîncredere- indică înclinarea spre neîncredere și relații atente cu indivizii, crezînd că persoanele din jur îi doresc răul;

Ciuda, ofensa, jignirea- indică manifestarea invidiei și a ciudei față de persoane; nemulțumiri față de cineva anume sau de toată lumea pentru suferința sa;

Auto-agresivitatea, simțul vinovăției- indică o neîncredere în forțele proprii, o stare de vinovăție, agresivitate asupra propriei persoane.

Prelucrarea rezultatelor: Indicii diferitor forme de agresivitate și reacțiile dușmănoase se determină prin însumarea răspunsurilor la întrebările:

Agresivitate fizică

Da-1,25,33,48,55,62,68; Nu-9,17,41

Agresivitate indirectă

Da-2,18,34,42,56,63; Nu-10,26,49

Iritare

Da-3,19,27,43,50,57,64,72; Nu-11,35,69

Negativism

Da-4,12,20,23,36; Nu- –

Supărare

Da-5,13,21,29,37,51,58; Nu-44

Suspiciune

Da-6,14,22,30,38,45,52,59; Nu-65,70

Agresivitate verbală

Da-7,15,23,31,4,53,60,71,73; Nu-39,74,75

Sentimentul vinovăției

Da-8,16,24,40,47,54,61,67; Nu- –

Chestionarul Leary

Acesta a fost aplicat în scopul cercetării relațiilor interpersonale în grup. Administrarea lui ne-a permis să determinăm tipul dominant de relații interpersonale. Autorul chestionarului T. Leary prezintă opt tipuri a unor astfel de relații: autoritară (I), egoistă (II), agresivă (III), suspicioasă (IV), supusă (V), dependentă (VI), prietenoasă (VII), altruistă (VIII).

Chestionarul conține 128 afirmații. În fiecare din cele 8 tipuri de relații pot fi accumulate 16 puncte, repartizate într-o ierarhie crescătoare. Testul este întocmit astfel, încât afirmațiile orientate spre evidențierea unui oarecare tip de relație sunt grupate câte 4 și se repetă peste un număr egal de afirmații (anexa 2).

Instrucțiunea: „Vă rugăm să răspundeți la întrebarea Cum sunt eu în realitate? Astfel, prin „Da” veți răspunde la afirmațiile care corespund reprezentării personale despre sine, prin„Nu” – care nu corespund” .

Pentru calcularea scorului se sumează rezultatele la fiecare tip de relație după cheia de prelucrare. Scorul maxim constituie 16 puncte, care este împărțit în patru niveluri de exprimare a atitudinii:

0 – 4 puncte = nivel scăzut de exprimare a tipului de relație;

5 – 8 puncte = nivel moderat de exprimare a tipului de relație;

9 – 12 puncte = nivel înalt de exprimare a tipului de relație;

13 – 16 puncte = nivel extremal de exprimare a tipului de relație

Leary a evidențiat doi factori de bază: dominare – supunere și prietenie – agresivitate, care determină părerea generală despre persoană în procesul percepției interpersonale. Indicii acestor factori se calculează după următoarele formule:

În dependență de punctajul acumulat se va determina factorul dominant (Tabelul 1).

Tabelul 1. Factori dominanți în relațiile interpersonale

2.2. Rezultate și interpretări ale influenței agresivității asupra calității relațiilor interpersonale

Pentru a identifica persoanele ce posedă diverse forme de agresivitate, am realizat experimentul de constatare la care au luat parte 60 de preadolescenți, din mun. Chișinău, elevi cu vîrsta de 13-16 ani.

Administrarea chestionarului Bassa-Dark ne-a permis să evidențiem nivelul diferitor forme de agresivitate. Valorile obținute sunt indicate în următoarele tabele. În graficele de mai jos voi reprezenta rezultatele grafic comparînd datele între fete și băieți:

Tabelul 2 Rezultatele chestionarului Bassa Dark la fete, clasa a VII-a

Tabelul 3 Rezultatele chestionarului Bassa Dark la băieți, clasa a VII-a

Figura1. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatorul “agresivitatea fizică”

Așadar, conform acestui grafic observăm că majoritatea băieților din clasa a VII-a posedă nivel înalt la indicatorul agresivitatea fizică, iar la fete este de nivel mediu, ceea ce ne demonstrază că băieții utilizează forța fizică împotriva altei personae mai des decît fetele.

Figura 2. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatorul“agresivitatea indirectă”

Conform acestei figure observăm că agresivitatea indirectă, adică agresivitatea orientate pe căi ocolite spre o altă persoană (bîrfe, glume proaste), dar și agresivitatea care nu este orientate spre cineva anume (crize de furie) atît la băieți cît și la fete se manifestă la fel.

Figura 3. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatoru l“ iritarea”

Conform acestei figure observăm că băieții clasei a VII-a posedă un nivel mai înalt al iritării, irascibilității decît la fete.

Figura 4. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatorul“ negativizm”

Conform acestei figure observăm că procentajul cem mai înalt este de nivel mediu atît la fete cît și la băieți, adică reacțiile de opoziție, orientate împotriva conducerii la preadolescenți se manifestă la fel indiferent de genul lor.

Figura 5. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatorul“ supărare”

Conform acestei figure observăm că indicile cele mai înalte sunt la băieti de nivel înalt, iar la fete de nivel mediu, ceea ce putem spune cu siguranță că la toți preadolescenții persist invidia și ura față de alte personae, sentimentul de tristețe, supărare, furie față de întreaga lume doar că la niveluri diferite.

Figura 6. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatorul“ suspiciune”

Conform acestei figure observăm că indicile cel mai înalt îl au fetele, anume partea feminină este bazată mai mult pe emoții și nu sunt încrezute în relația cu alte personae, considerînd că cei din jur doresc să le provoace suferință.

Figura 7. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatorul“ agresivitatea verbală”

Conform acestei figure observăm că exprimarea sentimentelor negative prin forma (certuri, țipete) sau (reproșuri, amenințări, luări în derîdere) se evidențiază mai mult la băieți, dar și la fete persistă la majoritatea de nivel mediu.

Figura 8. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a VII-a pentru indicatorul“ sentimentul vinovăției”

Conform acestei figure observăm că sentimental vinovăției este present de nivel înalt la băieți, iar la fete se manifestă la nivel mediu, adică ei se simt vinoveți în manifestarea comportamentelor care sunt de obicei interzise (norme sociale).

Așadar în continuare vom prezenta rezultatele cestionarului Bassa Dark la elevii din clasa a IX-a în tabelele de mai jos, iar apoi vom prezenta grafic și vom compara rezultatele între băieți și fete; și între clasele a VII și a IX-a:

Tabelul 4 Rezultatele chestionarului Bassa Dark la fete, clasa a IX-a

Tabelul 5. Rezultatele chestionarului Bassa Dark la băieți, clasa a IX-a

Figura 9. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatorul “agresivitatea fizică”

Așadar observăm după această figură că în clasele a IX-a nivelul mai înalt îl posedă fetele la indicatorul “agresivitate fizică”, adică comparativ cu clasele a VII-a unde mai des băieții utilizau forța fizică împotriva altei personae, cu vîrsta se observă scimbări: fetele devin mai agresive iar băieții devin mai liniștiți.

Figura 10. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatorul“agresivitatea indirectă”

Conform acestei figure putem confirma că agresivitatea orientate pe căi ocolite (bîrfe, glume proaste) se evidențiază o creștere la partea feminină, iar la partea masculină este în descreștere.

Figura 11. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatoru l“ iritarea”

Așadar și la indicatorul “iritarea” observăm după această figură că la fete persist o creștere de nivel înalt, iar la băieți o descreștere comparative cu clasa a VII-a.

Figura 12. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatorul “negativism”

La acest indicator “negativism” observăm că reacțiile de opoziție, orientate împotriva cuiva se mențin la nivel mediu atît la fete cît și la băieți la fel ca și în clasele a VII-a, practic mari schimbări nu-s.

Figura 13. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatorul “supărare”

Conform acestei figure putem constata că invidia și ura față de alte personae, sentimentele de tristețe și furie sunt la majoritatea de nivel mediu, cu unele excepții cei ce au obținut nivelul înalt, ceea ce dă dovadă că pe parcurs preadolescenții se învață să-și stăpînească emoțiile negative.

Figura 14. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatorul“ suspiciune”

Datorită acestei figuri putem constata că neîncrederea în relația cu alte personae la această vîrstă la fete vedem o creștere de nivel înalt, iar la băieți o descreștere de la nivelul înalt în clasa a VII-a spre nivelul mediu în clasa a IX-a.

Figura 15. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatorul“ agresivitatea verbală”

Dacă să comparăm această figură cu figura 7 de la clasa a VII-a, observăm o mare schimbare, indicatorii la agresivitatea verbală au o creștere de nivel înalt la fete, iar la băieți se menține nivelul înalt atît în clasa a VII-a cît și în a IX-a.

Figura 16. Rezultatele experimentului de constatare între fete și băieți, clasa a IX-a pentru indicatorul“ sentimentul vinovăției”

Și la acest indicator observăm că mustrările de conștiință la majoritatea fetelor cresc la nivel înalt, iar la băieți devin de nivel mediu.

Figura 17. Rezultatele experimentului de constatare între fete din clasa a VII-a și fetele din clasa a IX-a pentru chestionarul Bassa Dark

Conform acestei figuri putem constata faptul că la indicatorii “agresivitatea indirectă”, “supărarea” și “suspiciune” indicii sunt mai mari la fetele din cl. a VII-a, iar la indicatorii ca “agresivitate fizică”, “iritarea”, “negativismul” indicii sunt mai mari la fetele din clasa a IX-a.

Observăm doar că la indicatorii “agresivitatea verbală” și “sentimentul vinovăției” indici se mențin aceiași indifferent de vîrstă.

Figura 18. Rezultatele experimentului de constatare între băieții din clasa a VII-a și băieții din clasa a IX-a pentru chestionarul Bassa Dark

Conform acestei figuri putem constata că majoritatea indicatorilor cu excepția indicatorilor „negativismul” și „ sentimentul vinovăției” indicii mai înalți sunt la băieții cl. a VII-a comparativ cu cl.a IX-a. În scopul determinării tipului dominant de relații interpersonale a fost aplicat chestionarul Leary. Am obținut următoarele rezultate (vezi Tabelele 6,7).

Tabelul 6. Nivelul și tipurile de relații interpersonale la fete, clasa a VII-a (după

chestionarul Leary)

Tabelul 7. Nivelul și tipurile de relații interpersonale la băieți, clasa a VII-a (după

chestionarul Leary)

În urma analizei rezultatelor cu privire la tipul de relații interpersonale, constatăm pentru fetele din clasa a VII-a cu nivel extremal următoarele proporții: tipul de relație autoritară – 66,6%, altruistă – 40%, prietenoasă 26,6% , dependentă -13,3%. Aceste eleve autoritare au trăsături dominante, impune altora să procedeze așa cum cred ele, se ascultă numai pe sine, contează doar părerea lor.Unele posedă și relații prietenoase, altruiste, adică se străduie să fie în relații bune cu cei ce-I înconjoară, tind spre colaborare, țin cont de părerea celorlalți etc. pe cînd la băieți cu nivel extremal este tipul altruist-33,3%, unde altruismul poate fi o formă de egoism, și autoritar-20%.

Pentru fetele cu nivel înalt constatăm următoarele proporții pentru tipurile de relații: supusă – 73,3%, apoi la cea agresivă – 66,6%, la egoistă – 53,3%, după care urmează cele suspicioasă – 53,3% și altruism – 46,6%. Acestor elevi, mai mult de jumătate din eșantion, le sunt caracteristice: sentimental de vinovăție, autodistrugere, încăpățînare, irascibilitate, dorința de ai domina pe ceilalți. Iar la băieți constatăm alte proporții pentru tipurile de relații: prietenoasă- 73,3%, agresivitate-66,6%, altruism- 60%, autoritară-60%, supunere- 46,6%. Majoritatea se străduie să fie prietenoși cu ceilalți, să păstreze relații bune cu cei din jur, posedă caracter bărbătesc, independență în atingerea scopurilor.Deși unii posedă neîncredere, au înclinații spre autocritică, nemulțumiri.

Categoria a treia, fetele cu tipul de relație dependentă-46,6%, tipul de relație egoistă- 40% , tipul de relație agresivă-33,3%, prietenoasă-33,3% o constituie elevii care manifestă un nivel moderat. Pentru aceste eleve sunt specifice tendința de a fi lider, sentimentul de a-i domina pe cei din jur. Iar la băieți sunt caracteristici următoarele tipuri de relații: dependent-73,3%, suspiciune- 60%, egoism-53,3%, supunere-46,6%.Acești preadolescenți sunt dependent de opiniile altora, sunt neîncrezuți, nemulțumiți.

Categoria a patra, de nivel scăzut, elevele cu tipul de relație suspicioasă-13,3%, egoist-6,6%, dependent-6,6%, manifestă baza reală de analiză a faptelor, încrezute, independente. Iar la băieți este caracteristic următoarele tipurile de relații:supusă-20%, egoist-13,3%, suspicioasă și dependent-6,6%. Unii sunt lipsiți de egoism, alții cu dorința de a ajuta.

Tabelul 8. Nivelul și tipurile de relații interpersonale la fete, clasa a IX-a (după

chestionarul Leary)

Tabelul 9. Nivelul și tipurile de relații interpersonale la băieți, clasa a IX-a (după

chestionarul Leary)

În urma analizei rezultatelor cu privire la tipul de relații interpersonale, constatăm pentru fetele din clasa a IX-a cu nivel extremal următoarele proporții: tipul de relație altruistă – 46,6%, iar la băieți paralelă este autoritară -46,6% și prietenoasă -26,6% și altruistă- 26,6%.Unii au trăsături dominante, impune altora să procedeze așa cum cred ei, se ascultă numai pe sine, contează doar părerea lor.Iar alții posedă și relații prietenoase, altruiste, adică se străduie să fie în relații bune cu cei ce-i înconjoară, tind spre colaborare, țin cont de părerea celorlalți etc.

Pentru fetele cu nivel înalt constatăm următoarele proporții pentru tipurile de relații: autoritară – 73,3%, apoi la cea supusă – 60%, la prietenoasă – 53,3%, după care urmează cea dependentă – 46,6% . Acestor elevi, mai mult de jumătate din eșantion, le sunt caracteristice: supraaprecierea capacităților personale, necesitatea de a comanda pe alții. Iar la băieți constatăm alte proporții pentru tipurile de relații: egoistă- 60%, altruistă-60%, autoritară-46,6%, agresivă- 46,6%. Unii se străduie să fie prietenoși cu ceilalți, să păstreze relații bune cu cei din jur, alții se iubesc numai pe sine, le place să se laude, greutățile le pun pe umerii altora.

Fetele cu tipul de relație agresivă-73,3%, suspicioasă- 53,3%, egoist -60%, dependent- 46,6% manifestă un nivel moderat. Indicatorii de acest nivel indică ca sunt energice, încăpățînate, hotărîți, deschiși la suflet.Iar la băieți se întîlnesc următoarele tipuri de relație de nivel mediu: supus- 60%, dependent- 46,6%, agresivă- 40%, egoist- 33,3% ceea ce li-I characteristic supunerea liderului, necesitatea de ajutor și încredere, recunoașterea din partea celor din jur.

La nivelul scăzut la fete se întîlnesc următoarele tipuri de relații: egoist-13,3%, suspicioasă- 6,6%, dependentă- 6,6%, ceea ce ne dă dovadă că doar așa un număr mic de elevi posedă relații independente, încrezute în sine.Iar băieții posedă relații suspicioase-33,3% care manifestă o analiză reală a faptelor și situațiilor.

În continuare vom prezenta grafic rezultatele experimentului de constatare a claselor a VII-a și a IX-a la chestionarul Leary.

Figura 19. Rezultatele experimentului de constatare între fetele din clasa a VII-a și fetele din a IX-a pentru chestionarul Leary

Conform acestui grafic putem confirma că punctajul mai mare l-au obținut fetele cl. a VII-a la toate tipurile de relații în comparative cu fetele cl- a IX-a.

Figura 20. Rezultatele experimentului de constatare între băieții din clasa a VII-a și băieții din a IX-a pentru chestionarul Leary

Conform acestui grafic observăm că băieții cl. a IX-a luptă mai mult pentru autoritate, dar sunt încă dependent de anumiți factori. Doar tipul de relație “agresivă” și altruistă” se menține la aceiași nivel indifferent de vîrstă.

În continuare vom efectua corelația rezultatelor dintre chestionarele Bassa Dark și Leary după metoda neparametrică a lui Spearman:

Tabelul 10. Datele despre corelația rezultatelor la ches. Bassa Dark și chest. Leary

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

La etapa actuală s-au acutizat relațiile interpersonale între preadolescenți crescînd agresivitatea între ei. În acest sens problema abordată ni se pare suficient de actuală, iar lucrarea realizată opurtună.

Pentru a preveni și minimaliza dificultățile în sfera relațiilor interpersonale la preadolescenți a fost nevoie de o investigare specială a nivelului de agresivitate și calitatea relațiilor interpersonale. Diminuarea sau reducerea totală a dificultăților de relaționare interpersonale în perioada respectivă, formarea abilităților de relaționare interpersonală la preadolescenți necesită analiză, cunoașterea și soluționarea cauzelor care le provoacă.

Analiza rezultatelor teoretice și a celor empirice ne-a permis să formulăm următoarele concluzii generale:

1. Minimalizarea sau eradicarea dificultăților de relaționare interpersonală este un process complex și de durată care necesită organizare rațională bazată pe cunoașterea cauzelor ce le provoacă, cît și pe cunoașterea cadrului relational al preadolescenților.

2. Dificultățile de relaționare interpersonală la preadolescenți după cum am stabilit în experimentul de constatare, se manifestă prin prezența la ei a agresivității, egoismului, suspiciunii, dependenței, autorității etc.

3. Comparînd rezultatele experimentului de constatare putem confirma că în clasele a VII-a băieții utilizează agresivitatea fizică și verbal împotriva altei personae mai des decît fetele.

4. Comparînd rezultatele experimentului de constatare între fetele din clasa a VII-a și fetele din clasa a IX-a putem menționa că la indicii “agresivitate indirectă” ,”supărare”, “suspiciune” indicia sunt mai mari la fetele din clasa a VII-a; iar la indicatorii “agresivitate fizică”, “iritare”, “negativism” indicii sunt mai mari la fetele din clasa a IX-a; iar indicatorii “agresivitatea verbală” și “sentimentul vinovăției” se mențin la același nivel indiferent de vîrstă. De aceea putem afirma că a doua ipoteză :”nivelul agresivității verbale este mai înalt la fetele din clasa a VII-a decît la fetele din clasa a IX-a” s-a infirmat.

5. Ceea ce tine de rezultatele la băieți, putem afirma că majoritatea indicatorilor ai agresivității indicia sunt mai înalți la băieții cl.a VII-a decît la băieții cl. a IX-a; ceea ce putem afirma că ipoteza a treia; “agresivitatea fizică este mai înaltă la băieții cl.a VII-a decît la băieții cl. a IX-a” s-a confirmat.

6. Investigația realizată ne permite să facem unele recomandări:

1. A investiga sistematic gradul de dezvoltare a însușirilor de personalitate la

preadolescenți, a coeziunii lor de grup, a relațiilor lor preferențiale și a organiza activități

de dezvoltare adecvată a lor în baza trainingurilor;

2. A acorda asistență psihologică elevilor preadolescenți noi veniți și elevilor din grupul de risc, în scopul prevenirii dificultăților de relaționare interpersonală sau al disimulării lor, în scopul prevenirii dezadaptării școlare, a comportamentului deviant prin organizarea

ședințelor de remediere psihologică individuală sau de grup (după necesitate);

3. A îmbunătăți în continuare activitatea serviciului psihologic școlar în vederea acordării asistenței psihologice preadolescenților contemporani prin angajarea specialiștilor psihologi la fiecare treaptă a învățământului preuniversitar.

BIBLIOGRAFIA

Beșleaga D. Cercetarea fenomenului relații interpersonale în psihologia contemporană. În: Socialis, Materiale simpozionului științific internațional ULIM, 2008, nr.1-2, p. 135-140.

Beșleaga D. Dificultățile relațiilor interpersonale în vârsta preadolescentă. În: Psihologie, Pedagogie Specială, Asistență Socială, 2009, nr.2 (15), p.72-76.

Doise W., Deschamps J.-C., Mugny G. Psihologie socială experimentală. Iași: Polirom, 1996. 256 p.

Donica (Losîi) E. Specificul manifestării și modalități de diminuare ale comportamentului agresiv la preadolescenții contemporani. Teză de doctor în psihologie. Chișinău, 2002. 162 p.

Gorgos C. Dicționar enciclopedic de psihiatrie. București: Humanitas 1987. 356 p.

Iluț P. Comportament prosocial-comportament antisocial. Cluj-Napoca: Exe, 1994. 328 p.

Laplache J. Pontalis J.B. Vocabularul psihanalizei. București: Trei, 1994. 34 p.

Leyens J.P. Psihologia socială. Bruxelles: Brabant, 1992. 374 p.

Marica S. Introducere în psihologia socială. București: Fundației România de Mâine, 2008. 164 p.

Milcu M. Psihologia relațiilor interpersonale. Competiție și conflict. Iași: Polirom, 2005. 226 p.

Moscovici S. Psihologia socială a relațiilor cu celălalt. Iași: Polirom, 1998. 256 p.

Neculau A. Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iași: Polirom, 1996. 485 p.

Popescu-Neveanu P. Dicționar de psihologie. București: Albatros, 1978. 783 p.

Preda V. Delicvența juvenilă. Cluj- Napoca: Presa Universitară Clujeană. 1998. 288 p.

Racu J. Activități de psihocorecție cu preadolescenții cu comportament deviant. În: Probleme actuale ale științelor umanitare. Analele științifice ale doctoranzilor și competitorilor, Vol. IV, 2001, p. 212-217.

Ștefaneț D. Dificultățile de relaționare interpersonală cu preadolescentul: cauze și recomandări privind depășirea lor. Chișinău: Sirius, 2010. 35 p.

Ștefaneț D. Particularitățile relațiilor interpersonale în clasa de elevi la preadolescenții cu statut lider și cu statut respins. În: Surse și resurse ale consilierii psihologice și educaționale: lucrările prezentate la Conferința Națională cu participare Internațională a Psihologilor Școlari, 2011, p. 96-104.

Stoian M. Fetele despre băiați. Băieții despre fete. 16 întrebări. 808 adolescenți. București: Politică, 1971. 326 p.

Zamfir C., Vlăsceanu L. Dicționar de Sociologie. București: Babel, 1993. 745 p.

Андреева Г. Социальная психология. Москва: Аспект Пресс, 1996. 376 с.

Вердербер Р., Вердербер К. Психология общения. СПб.: Прайм Еврознак, 2003. 320 с.

Коломинский Я. Психология взаимоотношений в малых группах: общие и возрастные особенности. Минск: БГУ, 1976. 350 c.

Кон И. Психология ранней юности. Москва: Просвещение, 1989. 255 c.

Краковский А.П. О подростках. Москва: Педагогика, 1970. 272 с

Леонтьев А. Общение как объект психологического исследования. Мето проблемы социальной психологии. Москва: Наука, 1975. 159 c.

Лишин О. Подросток в эпоху перемен. B: Мир психологии, №4, 2007, c. 227 – 229.

Обозов Н. Межличностные отношения. Л.: Ленинградский университет, 1979. 151 c.

Райгородский Д. Практическая психодиагностика. Методики и тесты. Москва: Бахрах, 1998. 672 с.

Фельдштейн Д. Психология современного подростка. Москва: Педагогика, 1988. 114 с.

Эриксон Э. Идентичность: юность и кризис. Москва: Прогресс, 1996. 338 с.

ANEXE

Anexa 1

Chestionarul Bassa Dark

Anexa 2

Chestionarul Leary

Anexa 3

Rezultatele chestionarului Leary la fete, clasa a VII-a

Anexa 4

Rezultatele chestionarului Leary la băieți, clasa a VII-a

Anexa 5

Rezultatele chestionarului Leary la fete, clasa a IX-a

Anexa 6

Rezultatele chestionarului Leary la băieți, clasa a IX-a