Calitatea Apei Potabile In Mediul Rural

CALITATEA APEI POTABILE IN MEDIUL RURAL

CUPRINS

1. Introducere

1.1 Problema apei in lume-Resursele de apa ale Globului

1.2 Problema apei in Romania

2. Conceptul de apa potabila

2.1 Apa potabila in Romania –Indicatori de calitate

2.2 STAS 1342-91 APA POTABILA

3. Resursele de apa ale Romaniei

3.1 Resursele de apa subterana

3.2 Apele de suprafata

3.3 Lacuri natural si de acumulare

3.4 Mediul marin

4. Alimentarea cu Apa

5. Apa potabila in mediile rurale din Romania

5.1 Starea actuală a sectorului serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare- Resursele de apă ale României

5.2 Situația actuală a infrastructurii locale

5.3 Canalizarea și epurarea apelor uzate

5.4 Regionalizarea operării serviciilor de apă și canalizare

6. Accesibilitatea serviciilor

6.1 Alimentarea cu apă potabilă

6.2 Canalizarea apelor uzate

7. Apa si sanatate

7.1 Efecte asupra sănătății

7.2 Monitorizarea calității apei de fântână

7.3 Aspecte cu privire la condițiile igienico-sanitare de amplasare și întreținere a

fântânii

8. Solutii de remediere si imbunatatire a problemei calitatii apei potabile

8.1 Finanțarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

8.2 Resursele umane implicate în organizarea și realizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare

8.3 Principalele obiective și priorități ale serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

8.3.1 Descentralizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

8.3.2 Extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare și creșterea gradului de acces al populației la aceste servicii

8.3.3 Promovarea principiilor economiei de piață

8.3.4 Atragerea capitalului privat în finanțarea investițiilor din domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

8.3.5 Promovarea măsurilor de dezvoltare durabilă și protecția mediului.

8.3.6 Promovarea parteneriatului social

8.3.7 Pregătirea profesională – factor major în creșterea nivelului de calitate a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

9. Evaluarea necesarului de investiții pentru serviciile de apă și canalizare în mediu rural

9.1 Surse potențiale de finanțare a programelor naționale de modernizare și dezvoltare a sistemelor publice de alimentare cu apă și canalizare

9.2 Creșterea importanței pregătirii profesionale continue a personalului din serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare

9.3Perspectiva raporturilor dintre operatori și partenerii sociali

10. Concluzii finale și recomandări

GENERALITATI

1.1 PROBLEMA APEI IN LUME- RESURSELE DE APA ALE GLOBULUI

Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un compus chimic al hidrogenului și al oxigenului, având formula chimică brută H2O (vedeți Apă (moleculă)). Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelișurile acesteia, hidrosfera.

Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată există în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găsește în calotele polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau ninsoare. Sub formă de apă dulce lichidă, apa se găsește în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, și ape freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă alcătuind norii sau fin difuzată în aer determinând umiditatea acesteia. Considerând întreaga planetă, apa se găsește in continuu in miscare si transformare, evaporarea si condensarea , respective solidificarea si topirea alternand mereu. Această perpetuă mișcare a apei se numește ciclul apei și constituie obiectul de studiu al meteorologiei și al hidrologiei.

Apa sub multiplele ei forme, reprezinta unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic-atat pentru utilizarea directa de catre om, cat si pentru activitatea normala a biosferei-,fiind,evident,idispensabila supravietuirii si bunastarii oamenilor.Pana la inceputul secolului XX, cererea de apa, calitatea acesteia si eficienta utilizarii ei pareau probleme de importanta secundara. Insa, in a doua jumatate a secolului XX, apa dulce a devenit o materie prima critica.Specialistii au apreciat ca la sfarsitul secolului XX populatia globului este intre 6 si 7 miliarde de locuitori, dintre care jumatate traiesc in mediul urban. Evident, nevoile vitale de apa vor fi pe masura acestei populatii. De aceea nu este de mirare ca in ultimii ani s-a manifestat preocuparea de a aborda aceasta problema nu numai la nivel national ,ci si international. Cea mai importanta manifestare unde s-au dezbatut multiplele aspecte ale resurselor de apa ale omenirii a fost Conferinta Natiunilor Unite asupra resurselor de apa, care s-a tinut la Mar del Plata (Argentina) intre 14 si 25 martie 1977.

Terra dispune de un imens volum de apa. Din suprafata planetei noastre, de 510 milioane km2, ceea ce reprezinta 70,8%, iar uscatul, doar 149 milioane km2, adica 29,2%.

Apă înseamnă viață. Un om poate trăi 30 de zile fără hrană și doar 3-4 zile fără apă. Dar nu numai cantitatea de apă consumată este importantă pentru asigurarea sănătății populației, ci și calitatea apei, apa fiind un constituent fundamental și indispensabil al organismului uman.

Apa destinata consumului uman trebuie, trebuie sa fie potabila, atât cea folosita pentru baut, cât si cea folosita pentru gatit sau în alte scopuri casnice (igiena personala, spalarea îmbracamintii, spalarea vaselor, a alimentelor, etc).

Consumul de apa necorespunzatoare chimic sau microbiologic poate produce îmbolnaviri importante consumatorilor: boli diareice acute, dizenterie, hepatita virala de tip A, boli parazitare, boli cardio vasculare, intoxicatii cu nitrati (la sugari), cu metale grele, pesticide, etc. Unele boli infectioase pot sa apara sub forma de epidemii hidrice, cei mai sensibili la îmbolnaviri sunt copiii, persoanele în vârsta si cei cu alte afectiuni cronice.

1.2 PROBLEMA APEI IN ROMANIA

Pentru a preveni aparitia îmbolnavirilor, apa destinata consumului uman trebuie sa fie sigura, nepericuloasa pentru consumatori si sa fie corespunzatoare atât la parametrii chimici cât si la cei microbiologici, conform Legii calitatii apei 458/ 2002 , republicata. Aceasta lege a înlocuit standardul de calitate STAS 1342/ 1991 si reprezinta transpunerea în legislatia româneasca a Directivei Consiliului Europei 98/ 83/ CE, privind calitatea apei, destinate consumului uman, având ca obiectiv protectia sanatatii oamenilor împotriva efectelor oricarui tip de contaminare a apei potabile, prin asigurarea calitatii ei de apa curata si sanogena.

Pentru a se îndeplini aceste obiective legislative este nevoie de respectarea urmatoarelor principii esentiale:

Apa buna de baut nu poate fi asigurata decât printr-o abordare integrata de la captare la robinetul consumatorului.

Pentru o astfel de abordare integrata este necesara o strânsa colaborare si parteneriat între administratie, furnizorii de apa, utilizatorii terenurilor si consumatorii însisi.

Transparenta procesului de asigurare a calitatii are un rol vital pentru încrederea consumatorilor.Responsabilitatea transpunerii acestei directive europene revine Ministerului Sanatatii, iar responsabilitatea implementarii ei revine Ministerului Sanatatii, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Mediului, Ministerului Agriculturii, producatorilor si distribuitorilor de apa, proprietarilor imobilelor.

Astfel Ministerul Sanatatii:

Supravegheaza (autorizare sanitara si inspectie sanitara) si controleaza monitorizarea calitatii apei efectuata de catre producator si /sau distribuitor;

Controleaza calitatea apei utilizata în industria alimentara;

Controleaza calitatea apei potabile îmbuteliate;

Avizeaza/ notifica produsele si materialele care vin în contact cu apa;

Asigura monitorizarea de audit, informarea si raportarea catre Comisia Europeana.

Autoritatile publice locale, producatorii si distribuitorii:

Asigura conformarea calitatii apei distribuite populatiei la prevederile Legii 458/ 2002, republicata;

Iau masurile necesare pentru asigurarea monitorizarii calitatii apei potabile;

Întreprind actiunile necesare de remediere a calitatii apei în caz de neconformare sau aplica masuri restrictive;

Asigura datele necesare pentru întocmirea Raportului national privind calitatea apei potabile;

Asigura accesul populatiei la datele privind calitatea apei potabile;

CONCEPTUL DE APA POTABILA

Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman. Aceasta poate fi:

orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;

toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului uman .

2.1 APA POTABILA IN ROMANIA-INDICATORI DE CALITATE

În România apa potabilă este definită și reglementată prin Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 – privind calitatea apei potabile, completată și modificată prin Legea nr. 311 din 28 iunie 2004.

La nivelul Uniunii Europene, apa potabilă este reglementată prin Directiva 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman.

Proprietățile apelor naturale sunt determinate în primul rând de substanțele minerale, lichide, gazoase și organice în suspensie sau dizolvate care provin din interacțiunea complexă hidrosferă – atmosferă – litosferă ‐ organisme vii.

Apele naturale conțin cationi și anioni, din care 6 sunt elemente fundamentale care aparțin tuturor apelor naturale: molecula de H2CO3 și ionii de HCO3‐, CO32‐, H+, OH‐, Ca2+, iar restul caracteristice fiecărui tip de apă: ionii de SO42‐, Cl‐, Mg2+, Na+, K+ etc. Aceste elemente în funcție de concentrația lor conferă apei un anumit caracter.

Dintre gazele solubile în apă, prezintă importanță pentru procesele de tratare și condiționare a apelor industriale: oxigenul, dioxidul de carbon, amoniacul, hidrogenul sulfurat. Alte gaze, cum ar fi: oxizii de sulf (SO2 și SO3), oxizii azotului (NO și NO2 în special), HCl, HCN sunt specifice anumitor activități industriale (energetică, siderurgie, metalurgie, industrie chimică).

În apa subterană, dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conținutul în oxigen fiind foarte scăzut sub 3 mg O2/l.

În apa de râu, dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturație între 65 ‐ 95% și bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l.

Proprietăți fizice ale apei:

Temperatura apei variază în funcție de proveniență și de anotimp. Temperatura normală a apei este cuprinsă între 0 și 350C. Majoritatea proprietăților fizice ale apei variază în funcție de temperatură. Temperatura variaza în functie de conditiile termodinamice ale regiunii in care are loc circulatia apelor subterane, de la 0° C, in regiunile cu zapezi persistente, la 100 ° C în regiunile vulcanice sau cu gheizeri si intre 5‐20° C in conditiile climatice ale latitudinilor medii.

Densitatea apei este masa cuprinsă în unitatea de volum. Crește de la 00C (d = 0,99987 g/cm3) la 4oC (d = 1 g/cm3), apoi scade (ajungând la 25oC la d = 0,99701 g/cm3). Datorită acestei variații a densității, apa prezintă proprietăți mecanice unice față de alte substanțe și favorizează desfășurarea vieții pe fundul apelor chiar și iarna.

Transparența apelor în general depinde de cantitatea, natura și dimensiunea substanțelor minerale aflate în suspensie sau dizolelor destinate consumului uman .

2.1 APA POTABILA IN ROMANIA-INDICATORI DE CALITATE

În România apa potabilă este definită și reglementată prin Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 – privind calitatea apei potabile, completată și modificată prin Legea nr. 311 din 28 iunie 2004.

La nivelul Uniunii Europene, apa potabilă este reglementată prin Directiva 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman.

Proprietățile apelor naturale sunt determinate în primul rând de substanțele minerale, lichide, gazoase și organice în suspensie sau dizolvate care provin din interacțiunea complexă hidrosferă – atmosferă – litosferă ‐ organisme vii.

Apele naturale conțin cationi și anioni, din care 6 sunt elemente fundamentale care aparțin tuturor apelor naturale: molecula de H2CO3 și ionii de HCO3‐, CO32‐, H+, OH‐, Ca2+, iar restul caracteristice fiecărui tip de apă: ionii de SO42‐, Cl‐, Mg2+, Na+, K+ etc. Aceste elemente în funcție de concentrația lor conferă apei un anumit caracter.

Dintre gazele solubile în apă, prezintă importanță pentru procesele de tratare și condiționare a apelor industriale: oxigenul, dioxidul de carbon, amoniacul, hidrogenul sulfurat. Alte gaze, cum ar fi: oxizii de sulf (SO2 și SO3), oxizii azotului (NO și NO2 în special), HCl, HCN sunt specifice anumitor activități industriale (energetică, siderurgie, metalurgie, industrie chimică).

În apa subterană, dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conținutul în oxigen fiind foarte scăzut sub 3 mg O2/l.

În apa de râu, dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturație între 65 ‐ 95% și bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l.

Proprietăți fizice ale apei:

Temperatura apei variază în funcție de proveniență și de anotimp. Temperatura normală a apei este cuprinsă între 0 și 350C. Majoritatea proprietăților fizice ale apei variază în funcție de temperatură. Temperatura variaza în functie de conditiile termodinamice ale regiunii in care are loc circulatia apelor subterane, de la 0° C, in regiunile cu zapezi persistente, la 100 ° C în regiunile vulcanice sau cu gheizeri si intre 5‐20° C in conditiile climatice ale latitudinilor medii.

Densitatea apei este masa cuprinsă în unitatea de volum. Crește de la 00C (d = 0,99987 g/cm3) la 4oC (d = 1 g/cm3), apoi scade (ajungând la 25oC la d = 0,99701 g/cm3). Datorită acestei variații a densității, apa prezintă proprietăți mecanice unice față de alte substanțe și favorizează desfășurarea vieții pe fundul apelor chiar și iarna.

Transparența apelor în general depinde de cantitatea, natura și dimensiunea substanțelor minerale aflate în suspensie sau dizolvate și este influențată mult de prezența vegetației acvatice. Apele naturale nepoluate sînt aproape lipsite de culoare. Determinarea culorii apei ce conține o cantitate mare de substanțe suspendate se efectuiează după ce proba se filtrează sau stă în repaos nu mai mult de 2 ore.

Viscozitatea apei are un minimum la presiuni înalte, fapt care se interpretează în sensul că apa are o organizare voluminoasă cu legături interne mobile care cedează eforturilor mecanice, dând un lichid mai mobil.

Însușirile organoleptice ale apei:

Culoarea apei se determină în comparație cu etaloane preparate în laborator. Teoretic apa naturală într‐un strat cu o grosime sub 5 cm este incoloră, peste această grosime și dacă în apă sunt substanțe solide dizolvate sau în suspensie, apa poate să aibă diferite culori începând de la albastru la verde sau de la galben la cafeniu.

Mirosul apei este clasificat în șase categorii, după intensitate: fără miros , cu miros neperceptibil, cu miros perceptibil unui specialist, cu miros perceptibil unui consumator, cu miros puternic și cu miros foarte puternic .

Gustul apei depinde de prezența unor substanțe minerale în apă, a unor suspensii sau a unor gaze dizolvate. Se poate aprecia astfel: fără gust, gust foarte slab, gust slab, gust perceptibil, gust puternic, gust foarte puternic. Spre exemplu: daca apa are un gust dulceag înseamnă ca ea conține substanțe organice și foarte puține săruri, când este sărată înseamnă că ea conține multă clorură de sodiu, când apa are un gust amar înseamna că ea conține sulfat de magneziu sau clorură de magneziu.

Indicatorii biologici ai apelor naturale

Calitatea apei și modificările datorate diverselor forme de poluare influentează compoziția biocenozelor acvatice (tip și număr de organisme), iar acestea pot reprezenta un mijloc de a diagnostica calitatea apei. Stabilirea gradului de poluare a unei ape se face prin compararea organismelor existente cu tabele standard cuprinzând grupe faunistice și număr de unități sistematice de organisme indicatoare de apă curată sau murdară.

Indicatorii biologici reflectă gradul de saprobitate a apei, prin analiza speciilor de organisme care populează mediul acvatic.

Indicatori biologici ai apelor naturale:

pentru Fe: Crenothrix polyspora, Leptotrix ochracea, Anthophysa vegetans

pentru Ca: Elodea sp., Myriophillum sp.

pentru H2S: Beggiatoa alba, Metopus sp.

pentru NaCl: Navicula sp., Nitzschia sp., Artemia salina

pentru impurificarea organică specii ale genurilor: Paramoecium, Tubifex, Oscillatoria, Vorticella, Stentor, Cladophora, Elodea, Planaria, Perla, Rhyacophila

Criterii de Performanță:

Determinarea indicatorilor biologici pentru Fe, Ca, H2S, NaCl

Determinarea indicatorilor biologici ai impurificării organice

Corelarea indicatorilor biologici cu compoziția chimică a apelornaturale

Determinarea gradului de eutrofizare a apelor naturale

Obiective:

‐ să coreleze indicatorii biologici cu compoziția chimică a apelor naturale

‐ să determine indicatorii biologici și gradul de eutrofizare al apelor naturale.

2.2 STAS 1342-91 APA POTABILA

Condițiile de calitate a apei potabile, în România, sunt reglementate prin STAS 1342 – 91 Apă potabilă.

Indicatori organoleptici

Indicatori fizici

Indicatori chimici

Indicatori chimici generali

Indicatori chimici toxici

Indicatori radioactivi

Valorile maxim admise sunt indicate în STAS 1342 – 91 Apă potabilă, astfel:

activitatea globală alfa și beta, maxim admisă, care se stabilește în funcție de aportul însumat maxim al radionuclidului radiu 226 alfa radioactiv și al radionuclidului stronțiu 90 beta radioactiv;

Măsurarea activității alfa, respectiv beta, se face în conformitate cu SR ISO 9696:1996, respectiv SR ISO 9697:1996.

activitatea specifică admisă a fiecărui radionuclid.

Determinarea activității volumice a radionuclizilor se face în conformitate cu SR ISO 1073:2001.

Indicatori bacteriologici

Abrevierea UFC reprezintă unități formatoare de colonii.

Metodele de analiză se fac în conformitate cu STAS 3001 – 91.

Indicatori biologici

Metodele de analiză se fac în conformitate cu STAS 6329 – 90.

Monitorizarea calității apei potabile

În România monitorizarea calității apei potabile trebuie efectuată de către producător, distribuitor și de autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiuluiBucurești.

Parametrii de calitate care trebuie monitorizați sunt următorii:

Aluminiu

Amoniu

Bacterii coliforme

Culoare

Concentrația ionilor de hidrogen (pH)

Conductivitate electrică

Clorul rezidual liber

Clostridium perfringens

Escherichia coli

Fier

Gust

Miros

Nitriți

Oxidabilitate

Pseudomonas aeruginosa

Sulfuri și hidrogen sulfurat

Turbiditate

Număr de colonii dezvoltate (22 °C și 37 °C) 

3. Resursele de apa ale Romaniei

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafață – râuri, lacuri,

fluviul Dunarea – si ape subterane. Resursele de apă potențiale și tehnic utililizabile

pentru anul 2011 (Balanța apei – Cerința pe anul 2011) sunt prezentate în Tabelul 1 de

mai jos:

Tabelul 1: Resursele de apă potențiale si tehnic utilizate ale Romaniei ( 2011)

Conform datelor de mai sus rezulta urmatoarele:

resursa specifică utilizabilă în regim natural, de cca. 2660 m3 /loc. și an, luând în

considerare și aportul Dunării;

resursă specifică teoretică, de cca. 1770 m3 /loc. și an, luând în considerație

numai aportul râurilor interioare, situând din acest punct de vedere țara noastră

în categoria tărilor cu resurse de apa relativ reduse în raport cu resursele altor

țări.

Principala resursă de apă a României o constituie râurile interioare. O caracteristică de

bază a acestei categorii de resursă o constituie variabilitatea foarte mare în spațiu:

zona montană, care aduce jumatate din volumul scurs;

variabilitatea debitului mediu specific (1 l/s si km2 în zonele joase, până la 40l/s

si km2 în zonele înalte). Spre exemplu, Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din

Europa (cu lungime de 2850 km, din care 1075 km pe teritoriul României) are un

stoc mediu la intrarea in țară de 174 x 10m3.

O altă caracteristică a acestor resurse o reprezintă variabilitatea foarte pronunțată în

timp, astfel încât primăvara se produc viituri importante, urmate de secete prelungite.

3.1 Resursele de apă subterană sunt constituite din depozitele de apă existente în straturi acvifere freatice și straturi de mare adâncime. Repartiția scurgerii subterane variază pe marile unităti tectonice de pe teritoriul țării astfel:

0.5‐1 l/s și km2 în Dobrogea de Nord;

0.5‐2 l/s și km2 în Podișul Moldovenesc;

0.1‐3 l/s și km2 în Depresiunea Transilvaniei și Depresiunea Panonică;

0.1‐5 l/s și km2 în Dobrogea de Nord și Platforma Dunăreana;

5‐20 l/s și km2 în zona Carpaților, în special în Carpații Meridionali și în zonele de carst din bazinul Jiului si Cernei.

În anul 2011 prelevările totale de apă brută au fost de 6,60 mld.m3 cu următoarea

distribuție:

populație: 1,00 mld.m3

industrie: 4,64 mld.m3

agricultură: 0,96 mld.m3

În perioada 1995‐2011, prelevările de apă au scăzut cu 3.70 mld. m3 de la 10.3 mld.m3

în anul 1995 datorită diminuării activitații industriale, reducerii consumurilor de apă în

procesele tehnologice, dar și în contextul reducerii pierderilor și aplicării mecanismului

economic în gospodărirea apelor.

Evaluarea anuală din 2011 cu privire la starea chimică la nivelul a 139 de corpuri de apă

subterană (dintr‐un total de 142 de corpuri existente), arată că 80,58% dintre ape sunt

în stare bună, în timp ce restul de 19,42% sunt într‐o stare chimică slabă10. Din analiza

datelor se observă că cele mai multe depășiri ale valorilor de prag/standardelor de

calitate s‐au înregistrat la indicatorii: azotați, azotiți, amoniu, cloruri, sulfați și mai puțin

la fosfați.

Dintre factorii poluatori majori care afectează calitatea apei subterane putem aminti:

produse petroliere, produse rezultate din procesele industriale, produse chimice

(îngrășăminte, pesticide) utilizate în agricultură ce provoacă o poluare difuză greu de

depistat și prevenit, produse menajere și produse rezultate din zootehnie, metale grele,

necorelarea creșterii capacităților de producție și a dezvoltării urbane cu modernizarea

lucrărilor de canalizare și realizarea stațiilor de epurare, exploatarea necorespunzătoare

a stațiilor de epurare existente, lipsa unui sistem organizat de colectare, depozitare și

gestionarea deșeurilor și a nămolurilor de epurarea apelor industriale uzate. Astfel de

cazuri de poluare au fost identificate și în zone precum:

poluarea acviferului freatic din conul aluvionar Prahova‐Teleajen cu produse

petroliere și compuși fenolici se datorează rafinăriilor Petro‐Brazi, Astra Romană,

Petrotel Ploiești, Vega și altor societăți industriale ale orașului Ploiești (DERO,

TIMKEN, IUC);

poluarea acviferului din depresiunea Baia Mare, datorată atât stațiilor și

depozitelor de carburanți din județul Maramureș cât și unităților Petrom Baia

Mare și Petrom Zalău;

influența calității apelor subterane datorită câmpurilor de aspersiune a apelor

fenolice de la S.C. Solventul Marginea, din spațiul hidrografic Bega‐Timiș;

poluarea cu produse petroliere a apelor subterane din zonele rafinări ilor precum

și a conductelor de transport produse petroliere din toata țara (degradări,

spargeri, etc.), a depozitelor de hidrocarburi de la diferite obiective industriale;

poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare și combatere a bolilor și

dăunătorilor în agricultură (azotați și compuși azotici, fosfați, etc.) ‐ se regăsește

fie în zona marilor producători de astfel de substanțe (AZOMURES, DOLJCHIM ‐

Craiova, OLTCHIM ‐ Rm. Vâlcea, AZOCHIM Roznov, Ișalnița, AMURCO Bacău,

fostele combinate chimice etc.) fie în zonele agricole, unde se produce și

fenomenul de concentrare (poluare suplimentară) din cauza administrării

incorecte a acestor fertilizatori. Poluarea difuză a acviferelor freatice produsă în

acest fel a afectat în special fântânile individuale din zonele rurale dar și alte

captări de ape subterană;

poluarea cu produse rezultate din procesele industriale ‐ apare în zonele din jurul

marilor platforme industriale (Victoria, Făgăraș, Codlea, Galați, Ișalnița, Craiova,

Rm. Vâlcea, Tg. Mureș, Craiova, București, Constanța, Onești, Ploiești etc);

poluarea cu produse menajere și produse rezultate din activitatea zootehnică

(substanțe organice, compuși cu azot, etc.) ‐ apare în apele subterane din zona

marilor aglomerări urbane (Pitești, Oradea, Timișoara, București, Cluj, Suceava,

Bacău, Constanta, etc) și în zona marilor complexe zootehnice (Moftin, Palota,

Naidas, Cefa, Halciu, Bontida, Periam, Poiana Mărului, Băbeni, Bilciurești,

Călărași, Slobozia, Crevedia etc);

poluarea cu metale grele datorată impactului antropic ‐ zone cu concentrații

mari în metale grele (plumb, cupru, zinc, cadmiu, mercur, etc.) situate în

apropierea exploatărilor miniere, a uzinelor de preparare minereuri sau a

haldelor de steril (Baia Borșa, SC Cuprom și Romplumb Baia Mare, Depozitul de

zgura Panic, Copșa Mică, Mediaș, Târnăveni, Ișalnița, Craiova, Vâlcea, Pitești,

Valea Călugărească, etc.).

În anul 2009 a fost aprobat ,,Planul național de protecție a apelor subterane împotriva

poluării si deteriorării” (HG 53/2009), care transpune Directiva Parlamentului European

si a Consiliului European 118/2006/CE privind protecția apelor subterane împotriva

poluării si deteriorării (Directiva Apelor Subterane ‐ DAS) și care are ca scop stabilirea

măsurilor specifice necesare pentru prevenirea și controlul poluării apelor subterane, în

vederea atingerii obiectivelor de protecție a apelor.

3.2 Apele de suprafață

Evaluările efectuate în anul 2011 au reliefat faptul că doar 79,55% din totalul apelor de

suprafață evaluate îndeplineau la acea dată condițiile de mediu. Evaluarea a avut în

vedere rezultatele obținute în anul 2011 în secțiunile de control de pe corpurile de apă

de suprafață cu program de monitoring anual și s‐a efectuat conform Legii Apelor nr.

107/1996 cu modificările și completările ulterioare, pe baza metodologiilor Sistemului

de Monitoring Integrat al Apelor din România(S.M.I.A.R.) organizat conform cerințelor

Directivei Cadru a Apei 2000/60/CEE. Evaluarea a vizat atât analiza stării ecologice cât și a potențialului ecologic pentru apele de suprafață.

În ceea ce privește fluviul Dunărea din cei 1.070,5 km ce aparțin sectorului românesc,

doar 52,59% din lungimea totală se poate clasifica ca având un ‘bun potențial ecologic’,

în timp ce restul de 47,41% este considerat ca având doar un potențial moderat.2

Măsurile care au în vedere atingerea progresivă a stării bune a tuturor apelor de

suprafața până în anul 2015 sunt cuprinse în Planul de Management al Bazinelor

Hidrografice (11 bazine pentru România), care reprezintă principalul instrument de

implementare al Directivei Cadru, conține programele de măsuri, cerute de Articolul 11

din Directiva Cadru Apă la nivel European.

Apele uzate reprezintă una dintre presiunile ce afectează calitatea apelor de suprafață,

o mare parte dintre acestea fiind fie epurate necorespunzător, fie neepurate. Deși

volumul de ape uzate municipale tratate corespunzător a crescut cu 14,6% în perioada

2007‐20113, cantitatea de apă uzată netratată rămâne la un nivel ridicat.

3.3 Lacuri naturale și de acumulare

Evaluarea din punct de vedere al stării ecologice a corpurilor de apă lacuri naturale a

relevat faptul că din 51 corpuri de apă (lacuri naturale monitorizate din România pentru

anul 2011) doar 4 ating obiectivul de mediu, în timp ce din cele 47 lacuri naturale care

nu ating obiectivul de mediu, 2 au stare de calitate slabă4, restul având o calitate

moderata.

Numărul mare de lacuri naturale care nu ating obiectivul de calitate este

cauzat în primul rând de procesul de eutrofizare, proces favorizat de următoarele:

majoritatea lacurilor naturale monitorizate sunt amplasate în zona de șes, au

adâncimi mici (cca 3‐7m) ceea ce favorizează în perioada de vară dezvoltarea

rapidă a algelor, în special a cyanofitelor; în jurul acestor lacuri se desfășoară

activități agricole, fapt ce duce la îmbogățirea apelor cu nutrienți;

popularea și creșterea intensivă a peștelui;

influența zonelor de agrement în proximitatea acestora;

îmbătrânirea lacului, care este un fenomen natural.

Rezultatele monitorizării realizată în 2011 privind potențialul ecologic al corpurilor de

apă puternic modificate – lacuri de acumulare și artificiale din România ‐ arată că din

totalul de 106 corpuri de apă monitorizate, doar 53 ating obiectivul de mediu având o

stare ecologică bună.

3.4 Mediul marin

Zona costieră a României are o lungime de 244 km, reprezentând 7,65% din frontiera

națională si este subdivizată din punct de vedere economic și social în două zone

principale. Zona nordică (aprox. 164 km lungime), care se întinde de la Golful Musura

până la Capul Midia si zona sudica (80 km), care se întinde de la Capul Midia la Vama

Veche.

Zona nordică este constituită dintr‐o întinsă regiune deltaică protejată, care include

Delta Dunării, pe al cărei teritoriu a fost înființată Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Legislația națională și cea internațională impun ca în aceasta zonă activitățile economice

să se desfașoare în concordanță cu statutul de rezervatie naturală, astfel încât sa fie

pastrat echilibrul ecologic. Zona sudica este considerata o regiune dezvoltată, în care

activitățile economice sunt concentrate si sunt strâns legate de apropierea de mare.5

În conformitate cu Directivele UE transpuse în legislația națională, în zona marină

românească sunt stabilite 7 arii naturale protejate și situri de importanță internațională:

ROSPA0076 Marea Neagră: sit de importanță comunitară, în conformitate cu

cerințele Directivei Păsări 79/409/CEE, desemnat direct ca arie protejată specială

‐ SPA prin HG nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție avifaunistică

ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România –

147.242,9 ha (Custode SC EURO LEVEL);

ROSCI0269 ‐ Vama Veche ‐ 2 Mai: sit de importanță comunitară, în conformitate

cu cerințele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE, care

se suprapune peste Rezervația Marină 2 Mai‐Vama Veche), arie naturală

protejată de importanță națională ‐ 5.272 ha (Custode INCDM);

ROSCI0094 ‐ Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia: sit de importanță

comunitară, în conformitate cu cerințele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat

prin Decizia 2009/92/CE ‐ 362 ha (Custode INCD EOECOMAR);

ROSCI0197 ‐ Plaja submersă Eforie Nord ‐ Eforie Sud: sit de importanță

comunitară, în conformitate cu cerințele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat

prin Decizia 2009/92/CE ‐ 141 ha (Custode SC EURO LEVEL);

ROSCI0273 ‐ Zona marină de la capul Tuzla: sit de importanță comunitară, în

conformitate cu cerințele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia

2009/92/CE ‐ 1.738 ha (Custode INCD GEOECOMAR);

ROSCI0237 ‐ Structurile submarine metanogene de la Sfântu Gheorghe: sit de

importanță comunitară, în conformitate cu cerințele Directivei Habitate

92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE ‐ 6.122 ha (Custode INCD

GEOECOMAR);

ROSCI0066 ‐ Rezervația Biosferei Delta Dunării ‐ zona marină: sit de importanță

comunitară, în conformitate cu cerințele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat

prin Decizia 2009/92/CE, care se suprapune peste zona marină a Rezervației

Biosferei Delta Dunării ‐ arie naturală protejată de interes național și

internațional ‐ 121.697 ha (Custode ARBDD).

Nivelul mării, ca indicator de stare a zonei costiere, a prezentat în anul 2011 o abatere

constant pozitivă de la mediile lunare multianuale pe durata întregului an, cu excepția

lunii decembrie, când media lunii a fost cu 6,9 cm mai mică decât media lunară

multianuală a acestei luni. Tendința anuală a fost constant descrescătoare, de la 40,8 cm

în ianuarie la 6,5 cm în decembrie așa cum se prezintă în graficul nr 1 de mai jos.6 Media

anuală a fost cu numai + 5,7 cm mai mare decât media multianuală 1933‐2010.

4. Alimentarea cu apă

Distribuția neuniformă a resurselor de apă la nivel național, reglarea debitelor cursurilor

de apă și poluarea semnificativă a râurilor interne influențează calitatea alimentării cu

apă. Perioadele secetoase din timpul verii sau temperaturile foarte scăzute care se

înregistrează iarna creează probleme în ceea ce privește distribuția apei, conducând fie

la întreruperi ale alimentării cu apă care în anumite zone, care durează chiar și câteva

zile, fie la reduceri semnificative de debit.

Cu toate că acoperirea aproape s‐a dublat în ultimii 25 de ani, în anul 2011 doar 56,5%

din populația țării (12,089 mil. locuitori) beneficiau de servicii publice de alimentare cu

apă12, cca70% din apă provenind din ape de suprafață.

Grafic nr. 2 Ponderea populației care beneficiază de servicii publice de alimentare

cu apă (%)

Acoperirea serviciilor de alimentare cu apă a crescut cu 3.4% în perioada 2008‐2011, în

special în urma investițiilor integrate susținute prin POS Mediu 2007‐2013. Aproximativ jumătate din populație ‐ 52% (în cea mai mare parte din zonele urbane) este conectată

de marile sisteme centralizate de apă potabilă (care alimentează peste 5.000 locuitori

sau care furnizează peste 1000 m3/ zi). Pe de altă parte, aproximativ 30% din populație

(provenind, în cea mai mare parte, din zonele rurale) se alimentează cu apă din surse

individuale (fântâni publice sau individuale, puțuri).

Dintre cei 12 milioane de locuitori deserviti cu servicii de alimentare cu apă per total

țară în anul 2011, cei 44 de operatori mari deserveau cu servicii de alimentare cu apă

10,437 milioane de persoane14 (87,5% din populația care are alimentare cu apă15).

În perioada 2009‐2011, populația deservită cu servicii de alimentare cu apă de către

operatorii regionali a crescut cu 1.5 mil. Aceasta creștere se datorează creșterii ariei de

operare, prin preluarea de către operatorii regionali a unor noi localități din mediul

rural. Evoluția populației deservite de operatorii regionali în perioada 2009 – 2011 este

prezentata în Graficul nr. 3 de mai jos.

Începând cu anul 2010, Patronatul Apei, o structură a Asociației Române a Apei, a

realizat împreună cu ANRSC, un raport anual asupra stării serviciilor de alimentare cu

apă din România, cu accent asupra celor 42 de operatori regionali și a celor 2 operatori

municipali mari, din Ploiesti si Bucuresti.

Raportul privind starea serviciilor de alimentare cu apa cuprinde numeroase situatii si analize pentru cei 44 de operatori, pe o anumită perioadă de timp.

Grafic nr. 3. Evoluția acoperirii operatorilor regionali în perioada 2009‐2011(%)

Consumul de apă a scăzut în ultimii ani (cu 3,8% în 2011 față de 2010), acest lucru

datorându‐se diminuării activităților industriale, dar și introducerii pe scară tot mai largă

a sistemului contorizat. Consumul în gospodării se menține ridicat, reprezentând

aproximativ 67% din volumul total de apă furnizat.

În 2011, contorizarea apei la nivel național a avut o acoperire de 87,5%, ușor mai mare

în cazul operatorilor regionali (92%), însă au existat variații mari între regiuni, unele

județe, înregistrând un nivel al contorizării de doar 67‐74%17. Chiar și în contextul

dezvoltării sistemului de contorizare, în anul 2010 s‐au înregistrat pierderi semnificative

în raport cu volumul de apă furnizat, de aproximativ 46% în cadrul rețelelor de

distribuție (pierdere calculată ca diferență între cantitatea produsă și cantitatea

facturată).

Tabelul 2: Situația contorizării apei la nivel național în perioada 2008‐2011

Potrivit Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată, Ministerul

Sănătății este autoritatea competentă în domeniul calității, stabilirea unor măsuri corective, informare și raportare către CE). Apa potabilă furnizată prin sistemele centralizate ale operatorilor regionali este monitorizată la un

nivel satisfăcător. Spre deosebire de aceasta, apa potabilă furnizată de sistemele mici,

administrate de obicei de consiliile locale, este insuficient monitorizată, iar sursele

individuale de apă sunt monitorizate doar la solicitarea consumatorilor.

Echipamentele de laborator vechi și insuficiente existente la nivelul instituțiilor de

sănătate publică regionale și naționale pentru monitorizarea apei potabile reprezintă

principalul impediment în analizarea tuturor parametrilor apei potabile. Finanțarea

modernizării acestor echipamente, precum și achiziționarea unor laboratoare mobile de

monitorizare a calității apei potabile în zonele rurale trebuie sprijinite, în vederea

îmbunătățirii calității apei și diminuării efectelor negative asupra sănătății populației.

Reabilitarea și dezvoltarea stațiilor de tratare a apei, alături de implementarea de

măsuri de creștere a siguranței și reducerii riscului la nivelul sistemelor de alimentare cu

apă, creșterea numărului de utilizatori de servicii de alimentare cu apă și introducerea

celor mai avansate tehnologii și materiale pentru modernizarea/extinderea sistemelor

de alimentare cu apă se află în prezent printre priorități.

5. Apa potabila in mediile rurale din Romania

Mediul înconjurător devine o preocupare tot mai activă atît a societății, cît și a statului, cu atît mai mult că unul din cele trei obiective privind dezvoltarea durabilă îl reprezintă aspectul ecologic.

Una dintre problemele globale cu care se confruntă omenirea este lipsa apei și degradarea calității ei, apa fiind un factor esențial pentru existența vieții și dezvoltarea societății umane.

Asigurarea populației cu apă potabilă de bună calitate constituie unul din factorii primordiali ai securității naționale a țării. Un alt factor primordial al activității vitale este funcționarea stabilă a sistemelor de evacuare a apelor uzate, cu diminuarea impactului lor asupra mediului înconjurător.

În urma unei analize asupra sectorului de alimentare cu apa si de canalizare, s-a constatat că starea acestuia este caracterizată prin: accesul limitat al populației la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare; decalajul semnificativ dintre localitățile urbane și rurale privind accesul la sistemele de apă și de canalizare; diminuarea ponderii stațiilor de canalizare în raport cu sistemele de alimentare cu apă.

In Romania apa potabila reprezinta o reala problema in mod special in zonele rurale,accesul la aceasta realizandu-se in conditii precare care duc la efecte negative asupra calitatii vietii umane in timp.

Aceasta problema este evaluata de catre institutiile din Romania care se ocupa cu sectorul alimentarii cu apa , canalizare si dezvoltare durabila.

Sectorul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare a suferit transformări majore în ultimii 10 ani, atât din punct de vedere tehnic cât și organizatoric. Atât Programul de Guvernare pe perioada 2001- 2004 cât și Strategia Economică a României pe termen mediu evidențiază importanța serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare și rolul lor în procesul de ridicare a calității vieții. De aceea, Asociația Română a Apei apreciază că este oportun să se elaboreze în acest moment o strategie pe termen mediu (2004 – 2007) și lung (până în anul 2025) pentru domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, care, având ca punct de plecare analiza situației existente, să creioneze scenariile posibile de modernizare și dezvoltare a acestor servicii și să contribuie astfel la luarea unor decizii majore cu privire la direcțiile de acțiune în etapele ce vor urma.

Analiza va trebui să aibă în vedere că serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare joacă un rol capital pentru îmbunătățirea calității vieții tuturor cetățenilor și pentru lupta împotriva excluderii sociale și izolării.

Ținând cont de importanța lor pentru economie și pentru producerea de alte bunuri și servicii, eficiența și calitatea acestora constituie un factor de competitivitate și de cea mai mare coeziune, în special datorită faptului că permit atragerea investițiilor în regiuni mai puțin favorizate.

Furnizarea de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare într-o manieră performantă și nediscriminatorie constituie, la rândul său, o condiție pentru o mai bună integrare economică în Uniunea Europeană. În plus, aceste servicii alcătuiesc un stâlp al cetățeniei europene, deoarece se numără printre drepturile cetățenilor europeni și oferă o posibilitate de dialog cu autoritățile publice, în cadrul unei bune administrări.

Serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare se află în centrul dezbaterii politice, în special din perspectiva rolului pe care îl joacă autoritățile publice într-o economie de piață și anume, pe de o parte, acela de a veghea la buna funcționare a pieței și pe de altă parte, de a garanta interesul general, în special satisfacerea nevoilor primordiale ale cetățenilor și conservarea bunurilor publice atunci când piața nu reușește să o facă.

Strategia de față plasează serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare în sfera activităților de interes economic general, așa cum sunt ele definite în Carta Verde a UE și încearcă să alinieze aceste servicii la conceptul european, având la bază următoarele obiective fundamentale:

• Descentralizarea serviciilor publice și creșterea responsabilității autorităților locale cu privire la calitatea serviciilor asigurate populației;

• Extinderea sistemelor centralizate pentru serviciile de bază (alimentare cu apă, canalizare, salubrizare) și creșterea gradului de acces a populației la aceste servicii;

• Restructurarea mecanismelor de protecție socială a segmentelor defavorizate ale populației și reconsiderarea raportului preț/calitate;

• Promovarea principiilor economiei de piață și reducerea gradului de monopol;

• Atragerea capitalului privat în finanțarea investițiilor din domeniul infrastructurii locale; • Instituționalizarea creditului local și extinderea contribuției acestuia la finanțarea serviciilor comunale;

• Promovarea măsurilor de dezvoltare durabilă;

• Promovarea parteneriatului social și pregătirea continuă a resurselor umane.

5.1 Starea actuală a sectorului serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

Resursele de apă ale României

Teritoriul României dispune de toate tipurile de resurse de apă dulce (râuri, lacuri și din straturile subterane). Cea mai mare resursă de apă dulce provine din Dunăre și din râurile interioare. Lacurile naturale, deși numeroase (3450) au o contribuție nesemnificativă la volumul resurselor de apă ale României. Apele interioare sunt cele mai accesibile, mai bine repartizate pe teritoriu și cu o pondere mare în privința valorificării economice. Cel mai important parametru ce caracterizează resursele de apă din râuri îl constituie stocul mediu multianual, exprimat fie sub formă de volum scurs, fie sub formă de debit. România este împărțită în 11 bazine hidrografice, conform fig. 1.

Din punct de vedere absolut cel mai mare aport de apă îl are bazinul Siret (224 m3 /s, 7083 mil.m3 ) reprezentând 17% din volumul total al resurselor de apă ale țării. Urmează Mureșul (186 m3 /s, 5870 mil.m3 ) cu 14% și Oltul (174 m3 /s, 5490 mil.m3 ) cu 13%, cele trei bazine furnizând, împreună, aproape 8 9 jumătate din volumul resurselor de apă ale țării. Există însă și bazine care deși au suprafețe aproape identice, din cauza condițiilor diferite de altitudine, relief și climă prezintă resurse total diferite. Se poate deci remarca faptul că: ¾ resursele de apă ale României sunt neuniform distribuite în spațiu.

Cele mai bogate în resurse de apă sunt bazinele cu suprafețe relativ mici dar cu altitudini mari: Nera – Cerna și Tisa superioară, urmate de Jiu, Someș și Olt. Cele mai sărace în resurse de apă sunt bazinele Dunării și Litoralului; ¾ resursele de apă ale râurilor României sunt neuniform distribuite în timp, având mari variații sezoniere.

La nivel de țară, în sezonul de primăvară se produce 39,7% din totalul scurgerii anuale, în timp ce în sezonul de toamnă, cel mai secetos sezon din România, scurgerea nu reprezintă decât 14,2% din cea anuală, comparativ cu sezonul de vară când scurgerea atinge 26,7% din cea anuală și chiar cu cel de iarnă când se scurge 19,4% din stocul mediu multianual.

Totalul resurselor hidrologice de apă al apelor de suprafață interioare în condiții climatice normale însumează 42,089 km3 /an iar cele provenite din Dunăre 170 km3 /an (la intrarea în țară). Apele subterane Cele mai însemnate (cantitativ) ape descendente constituite în resurse permanente, sunt cele freatice, situate în primul orizont acvifer. În funcție de unitățile tectonice structurale, denumite regiuni, acestea se caracterizează în funcție de condițiile morfo-structurale.

Apele freatice sunt cantonate la adâncimi de 10 – 30 m, capabile să debiteze 1 – 10 l/s km2 și constituie principala sursă de apă în zonele rurale unde nu există sisteme centralizate de alimentare cu apă. Din punct de vedere calitativ acestea nu îndeplinesc condițiile de potabilitate datorită depășirii indicatorilor specifici fizico-chimici și microbiologici.

Apele subterane de adâncime sunt situate sub nivelul zonei schimbului activ și sunt influențate de apele superficiale și în acelaș timp ele depind în mai mică măsura de condițiile climatice. În Câmpia Română, cele două depozite de Cândești, dinspre Carpați și de Fratești, în partea sudică, sunt cele mai bogate resurse subterane de adâncime.

Stratele de Fratești ocupa circa 24.000 km2 , de la vest de Jiu și până în Bărăgan, adâncimea ajungând la 300 m. Stratele de Cândești sunt și ele deosebit de dezvoltate, iar adâncimea variază între 50 m și 200 m, putând debita 1 – 10 l/s.

În Podișul Moldovei, Câmpia de Vest și Podișul Transilvaniei, resursele de apă se găsesc la adâncimi de 300 – 500 m, unele strate de adâncime fiind mineralizate sub influența depozitelor de sare sau gaz metan, de fier sau mangan.

În concluzie, potențialul teoretic al resurselor de apă ale României totalizează 140,49 km3 /an, din care Dunărea contribuie cu 87,8 km3 /an, râurile interioare cu 42,089 km3 /an, iar apele subterane cu 10,8 km3 /an. Raportat la numărul locuitorilor, potențialul resurselor de apă ale României reprezintă 6450 m3 /an/loc, cifră mult 10 superioară mediei europene care este de 4000 m3 /an/loc.

România ocupă din acest punct de vedere locul al nouălea printre țările europene. Asupra potențialului resurselor de apă ale României trebuie făcute o serie de considerații care rezultă din specificul poziției geografice, reliefului, geologiei, climei, solului și vegetației și anume: ¾ fluviul Dunărea care constituie peste 62 % din potențialul resurselor de apă este situat pe cea mai mare parte a cursului său la periferia teritoriului României, motiv pentru care s-ar putea utiliza economic numai cca. 20 – 30 km3 /an; ¾ rețeaua hidrografică interioară (cea mai accesibilă folosințelor) este neuniform distribuită pe teritoriul țării;

debitele râurilor interioare sunt variabile nu numai de la o zonă la alta, de la un anotimp la altul, ci și de la un an la altul, motiv pentru care în regim natural potențialul utilizabil se cifrează la doar 5 km3 /an, sporit însă cu 8,01 km3 /an (volum util) prin cele 1232 lacuri de acumulare realizate;

potențialul apelor subterane, utilizabile din punct de vedere tehnico-economic, este 5,5 km3 /an; ¾ în România se întâlnesc și ani deosebit de ploioși, când debitele râurilor cresc foarte mult, producând inundații, adeseori catastrofale, cu pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale;

periodic, pe o bună parte a teritoriului României, se manifestă fenomenul de secetă care conduce la scăderea dramatică a resurselor de apă, uneori până la circa 30% din cele ale unui an normal. Ținând cont de aceste considerații, rezultă că potențialul resurselor de apă utilizabile este evaluat la 41 – 51 km3 /an, ceea ce înseamnă 1800 ÷ 2250 m3 /an/loc.

În aceste condiții unii specialiști consideră că România este o țară săracă în resurse de apă. Deși apa este o resursă naturală regenerabilă, este totuși limitată în ceea ce privește volumul anual disponibil, manifestând chiar tendințe de scădere în unele bazine hidrografice sau imposibilitatea utilizării în caz de poluare accentuată. Limitări ale utilizării resurselor noastre de apă apar și din alte cauze, printre care amintim: ¾ transportul resurselor de apă la distanță prezintă multe dificultăți sub aspect tehnico – economic, fapt ce face ca ele să fie privite ca o resursă regională, neputându-se realiza un sistem național interconectat al acestora; ¾ resursele de apă disponibile pe teritoriul României sunt puternic influențate, atât cantitativ cât și calitativ, de activitățile umane: pe de o parte prin prelevări apropiate de limita resurselor socio – economice (bazinul hidrografic Argeș), iar pe de altă parte, printr-o poluare pronunțată (râurile Tur, Lăpuș, Cavnic, Arieș, Târnava, Cibin, Dâmbovița, Vaslui, Jijia, Bahlui etc.).

5.2 Situația actuală a infrastructurii locale

Alimentarea cu apă a localităților La recensământul din 18 martie 2002, populația României a fost de 21.680.974 locuitori, din care : 11.435.080 locuitori în mediul urban (52,7%) și 10.245.894 locuitori în mediul rural (47,3%).

Administrativ, România are 42 judete, 268 municipii și orașe și 2686 comune (cca. 15.700 localități rurale). În prezent dispun de sisteme centralizate de distribuție a apei potabile 2.915 de localități, din care:

• 268 municipii și orașe (100%);

• 2647 localități rurale, reprezentând cca.17% din numărul total al acestora.

Rețelele de distribuție a apei potabile au o lungime totală de 40.267 km, asigurând o echipare în mediul urban de 71 % din lungimea totală a străzilor. Capacitatea actuală a sistemelor centralizate de alimentare cu apă pentru centrele populate este de 120 mc/s, din care 48 mc/s îi furnizează sursele subterane, iar 72 mc/s sursele de suprafață, inclusiv Dunărea.

Cantitatea anuală de apă potabilă distribuită consumatorilor însumează cca. 1.350 milioane mc, din care pentru uz casnic 811 milioane mc. În ultimii 10 ani se constată o scădere a cantității totale de apă distribuită în rețea datorată în principal contorizării și a reducerii activităților industriale. Repartizarea neuniformă a resurselor de apă pe teritoriul țării, gradul insuficient de regularizare a debitelor pe cursurile de apă, poluarea semnificativă a unor râuri interioare, face ca zone importante ale țării să nu dispună de surse suficiente de alimentare cu apă în tot cursul anului, mai ales în perioadele de secetă sau în iernile cu temperaturi scăzute, când zile întregi alimentarea cu apă este întreruptă sau debitele se reduc drastic.

5.3 Canalizarea și epurarea apelor uzate

În prezent, dispun de rețele de canalizare publică un număr de 644 localități, din care:

• 266 de municipii și orașe;

• 378 de localități rurale.

Rețeaua de canalizare are o lungime totală de 16.812 km, din care, în mediul urban 15.736 km. Lungimea străzilor echipate cu rețele de canalizare în mediul urban este de 51,8% din lungimea totală a străzilor. În comparație cu străzile echipate cu conducte de alimentare cu apă, numai 73% din acestea sunt echipate și cu rețele de canalizare. În cele 206 stații de epurare a apelor uzate municipale existente în România se epurează numai 77 % din debitul total evacuat prin rețelele publice de canalizare; 47 de localități urbane (printre care: București, Craiova, Drobeta-Turnu-Severin, Brăila, Galați, Tulcea), deversează apele uzate în emisari fără o epurare prealabilă.

În România, gradul de racordare la canalizare a aglomerărilor este 56,96%23. În anul

2011, populația care a beneficiat de servicii de canalizare din sistem centralizat pe total

țară a fost de 9.319.223 locuitori, ceea ce reprezintă un grad de acoperire de 43,5%.

Evoluția în timp a populația deservite cu servicii de canalizare pe total țară, 2008 –2011

(Date INS) se prezinta astfel:

Tabelul 3: Populația deservită cu servicii de canalizare (2008‐2011)

În cazul aglomerărilor cu 2 000‐10 000 l.e.25, gradul de colectare a crescut de la 4,42% în 2007 la 11,25% la sfârșitul anului 2011, în timp ce pentru aglomerările cu peste 10.000

l.e gradul de colectare a crescut semnificativ, cu 12,3% în 2011 față de 2007.

Cu toate acestea, doar 516 aglomerări (dintr‐un total de 2.605 de localități care

evacuează ape uzate în resursele de apă26) dispun de sisteme de canalizare, și doar 21

dintre acestea sunt conforme cu cerințele Directivei 91/271/EEC (95% dintre locuitorii

echivalenți ai aglomerării fiind conectați la sistemul de canalizare).

5.4 Regionalizarea operării serviciilor de apă și canalizare

Necesitatea existenței unor operatori puternici din punct de vedere tehnic și economic,

capabili să implementeze proiecte mari de investiții finanțate din fonduri europene a

impus regionalizarea operării serviciilor de apă și canalizare.

În 2011 existau 42 de operatori regionali, câte unul la nivelul fiecărui județ în parte

(pentru servicii de apă și canalizare), care acoperă un număr de 251 orașe și 901

localități rurale, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă în ceea ce privește

acoperirea față de anul 2010 (246 orașe și 761 localități rurale).

Toți operatorii regionali sunt autorizați pentru servicii de management al apei.

Operatorii regionali asigurau în 2011 89,03% din serviciile de canalizare din România.

Există totuși diferențe în ceea ce privește gradul de acoperire, chiar și în interiorul zonei

acoperite de operatorii regionali. În cazul unora dintre regiuni, cum ar fi Regiunile

București Ilfov și Sud Muntenia, gradul de acoperire este între 28 și 42% din total

populație.

Grafic nr. 4. Populația deservită cu servicii de alimentare cu apă de operatorii mari

2009 –2011 (mii locuitori)

Populația deservită cu servicii de canalizare de operatorii mari in perioada 2009 –2011

este prezentata tabular.

Tabelul 4: Populația deservită cu servicii de canalizare de către operatorii regionali

Gradul de acoperire cu servicii de canalizare al operatorilor regionali și municipali mari sa situat, în 2011, între valoarea minimă de 28% și valoarea maximă de 96%, 10 operatori

având un grad de acoperire cu servicii de canalizare între 76% și 96%. În medie, gradul

de acoperire cu servicii de canalizare al operatorilor regionali și municipali mari a fost de

66% din populația din aria de deservire.

6. Accesibilitatea serviciilor

6.1 Alimentarea cu apă potabilă

Din totalul de cca. 21,7 mil. locuitori, în România beneficiază de apă potabilă din rețeaua publică 14,7 mil. persoane (68%), din care 11,3 mil. în mediul urban (ceea ce reprezintă 77% din populatia alimentată cu apă și 98% din populatia urbană), și 3,4 mil. în mediul rural (ceea ce prezintă 23% din popuția alimentată cu apă și 33% din populația rurală ).

Din comparația acestor date cu nivelele existente în anul 1976, rezulta o dinamică a numărului de locuitori care beneficiază de apă potabilă din rețeaua publică prezentată în fig. 2. Într-un interval de 25 de ani s-a realizat o creștere a numărului de utilizatori racordați la rețele de apă curentă de la 29% din populația țării la 68% (fig. 2), în condițiile în care, în același interval de timp, s-au produs mutați majore și în raportul dintre populația urbană și cea rurală. Nivelul de echipare cu sisteme centralizate de alimentare cu apă potabilă a populației este net defavorabil mediului rural.

6.2 Canalizarea apelor uzate

Populația care beneficiază de serviciul de canalizare este de cca. 11,45 mil. Ca și în cazul alimentării cu apă potabilă, populația care beneficiază de serviciul de canalizare publică este mult mai mare în mediul urban decât în cel rural : 10,3 mil. locuitori (ceea insemnă 90% din populația care beneficiază de acest serviciu și 90% din populația urbană), respectiv 1,15 mil. (ceea ce insemnă 10% din populația care beneficiază de acest serviciu și 10% din populația rurală). Comparativ cu situația anului 1976, evoluția acestui indicator este prezentată în fig. 3.

Corelând cele două echipări hidroedilitare se poate grupa populația țării în trei mari categorii: • populația care beneficiază de ambele servicii – 52%; • populația care beneficiază numai de alimentare cu apă, dar nu și de canalizare – 16%; • populația care nu beneficiază nici de alimentare cu apă și nici de canalizare – 32%;

Împărțirea populației țării în funcție de modul de acces la cele două servicii este prezentată în fig. 4.

Conform recensământului din anul 2002, la nivel național, gradul de dotare al locuințelor cu instalații de alimentare cu apă este de 53,2% (în mediul urban 87,6%, iar în mediul rural de 15,1%). Repartiția pe județe a echipării locuințelor cu instalații de alimentare cu apă față de numărul total de locuințe este reprezentată în fig. 5 :

În ceea ce privește canalizarea, locuințele dotate cu astfel de instalații reprezintă 51,1% din total la nivel național (în mediul urban 85,6%, iar în cel rural 12,9%).

7. APA SI SANATATE

Situația României, cu particularități de structură demografică în ceea ce privește nivelul natalității, cu variații în diferite zone, cu particularități socio-economice precare (ruralizare, pauperizare, condiții igienico-sanitare, inclusiv în ceea ce privește aprovizionarea cu apă) mai ales in mediul rural, se caracterizează prin existența unor teritorii cu frecvente și importante impurificări ale apei de fântână cu substanțe azotoase.

La noi în țară, methemoglobinemia a fost recunoscută ca problemă de sănătate publică în zonele rurale începând cu anul 1955.

Între anii 1985 și 1996 s-au înregistrat 2913 cazuri de methemoglobinemie infantilă (grupa de vârstă 0 – 1 an), din care 102 au fost urmate de deces.Cazurile au fost raportate din 26 de județe și din zona limitrofă a municipiului București.

În perioada 1997-2005 se înregistrau la nivel național 3314 cazuri de methemoglobinemie la copii sub 1 an, cu o rată medie anuală de 368 de cazuri. În anul 2006 s-au înregistrat 228 de cazuri de boală, în 26 de județe, din care 3 s-au soldat cu deces.

Evaluări centralizate la nivel național au ierarhizat teritoriile României din punct de vedere al frecvenței poluărilor cu nitrați ale apei, de la zone fără risc (Maramureș, Sibiu, Timiș, Harghita), până la teritorii cu peste 75% din fântâni cu concentrații mari de nitrați in apă (Dolj, Mehedinți, Botoșani).

Cazuri de intoxicație acută cu nitrați la sugar și chiar decese încă se mai raportează, incidențe ridicate înregistrându-se mai ales în zona Moldovei, principala sursă constituind-o compoziția solului, care în mod natural se caracterizează prin concentrații crescute de nitrați/nitriți. Astfel, pentru anul 2011 s-au raportat la nivel național 84 de cazuri, din care 60% în regiunea nord est.

Methemoglobinemia acută infantilă generată de apa de fântână reprezintă o problemă de sănătate publică în România, a cărei rezolvare se impune ca prioritară.

Este necesară creșterea nivelului de informație și educarea populației privind importanța folosirii unei “ape sigure”.

Nitratul și nitritul sunt doi ioni naturali omniprezenți în mediul ambiant, fiind produși în urma oxidării azotului de către microorganismele din plante, sol și apă. Nitratul este forma oxidată cea mai stabilă a azotului, aceasta putând fi totuși redusă în nitrit prin acțiune microbiană. În organismele vii nitrații și nitriții pot duce la apariția de compuși cu efect toxicologic major.

Nitrații din sol provin din fixarea azotului atmosferic de către numeroase specii vegetale (leguminoase) fiind prezenți chiar și în absența fertilizării azotate, aceasta din urmă constituind însă o sursă majoră.

Nitrații din apele subterane provin din spălarea de către apa de ploaie a nitraților existenți în mod natural în solul de suprafață (ajungând astfel în freatic), sau pot avea ca sursă îngrășământul folosit pentru fertilizare. Concentrația naturală a nitraților în apele subterane este în mod normal mai mică de 10mg/l.

Nitrații din apele de suprafață au două surse principale:

apele subterane folosite în activitățile agricole;

deversarea apelor uzate urbane, care pot conține de asemenea substanțe azotoase.

Spălarea de către ploaie a solurilor agricole (mai ales iarna) sau prezența unor furtuni puternice pot constitui o sursă importantă de nitrați pentru apele de suprafață. În numeroase cursuri de apă se pot observa modificări sezoniere ale concentrațiilor de nitrați, concentrații crescute înregistrându-se iarna și scăzute vara.

În apa de fântână, concentrațiile crescute de nitrați pot proveni din mai multe surse:

compoziția naturală a solului;

folosirea pe scară largă a fertilizantelor azotoase;

nerespectarea condițiilor igienico-sanitare și de amplasare a fântânilor.

7.1 Efecte asupra sănătății

Metabolism

Absorbția ionului nitrat ingerat se realizează la nivelul segmentului superior al intestinului subțire, fiind rapid distribuit în organism. Biodisponibilitatea acestor substanțe este de aproape 100%. Nitrații difuzează în compartimentul extracelular, nivelul plasmatic al nitraților fiind cuprins între 30-60μmol/l și putând atinge 200μmol/l ca răspuns al unei creșteri de aport.

O particularitate importantă a metabolismului este existența unui ciclu entero-salivar specific nitraților. Biotransformarea nitraților salivari în nitriți prin nitrat-reductaza microflorei bucale reprezintă 20% din cantitatea de nitrați ingerați. Reducerea orală a nitraților în nitriți constituie sursa cea mai importantă pentru om (70-80% din expunerea la nitrați)

În cazul în care pH-ul la nivelul stomacului este ridicat (ex. : sugari hrăniți artificial, care au o aciditate gastrică scăzută) acesta permite dezvoltarea bacteriilor nitrat-reducătoare, iar nitratul este convertit în nitrit.

Concentrația ionului nitrit crește odată cu vârsta, și este exacerbată de infecțiile bacteriene, producând diaree. Nitrații sunt absorbiți rapid atât în stomac cât și în intestinul subțire. În stomac aceștia pot reacționa cu amine secundare sau terțiare și amide prezente în alimente ca brânza sau carnea, ducând la formarea compușilor N-nitrozo.

Există de asemenea o sinteză endogenă a nitraților, legată de degradarea NO produs de celulele endoteliale și estimată la 1 mg/kgc/zi, fiind echivalentă aportului zilnic de nitrați alimentari. Sinteza endogenă de nitrați se realizează la nivelul stomacului, fiind de asemenea exacerbată de infecțiile gastro-intestinale. Transportul transplacentar al nitriților a fost demonstrat prin studii toxicologice pe șoareci.

Excreția urinară este maximă în 5 ore și completă în 18 ore de la ingestie. Mai puțin de 2% din nitrați se excretă prin materiile fecale. O cantitate mică este excretată și prin transpirație (40μmol/l nitrați și 3μmol/l nitriți)

În condiții normale, la copii, 80 până la 100% din nitrații ingerați sunt eliminați prin urină. Excreția urinară la adulți ajunge la 60-65% din totalul ingerat, sub formă și de amoniu sau uree. Trecerea nitratului în laptele matern urmează un mecanism de difuziune pasivă fără acumulare.

Intoxicația acută cu nitrați

Methemoglobinemia acută infantilă, afecțiune cunoscută și sub denumirea de intoxicație acută cu nitrați sau boala albastră a noilor născuți, reprezintă prima consecință a consumului de apă de fântână poluată cu substanțe azotoase de către copii 0-1 an, apă folosită la prepararea laptelui praf.

Aproape toate cazurile de methemoglobinemie de origine toxică, sunt întâlnite în primele 3 luni de viață, în special la nou-născutul prematur, ca urmare a prezenței la această vârstă a 2 factori predispozanți: imaturitatea enzimatică a diaforazelor NADH2-dependente și sensibilitatea particulară la substanțele oxidante ale hemoglobinei fetale. Când este vorba de substanțe puternic oxidante (methemoglobinizante) și când dozele sunt suficient de mari, methemoglobinemia poate să apară la orice vârstă.

Alți factori de mai mică importanță sunt infecțiile, anemia și în special hipoglicemia neonatală.

7.2 Monitorizarea calității apei de fântână

Sursele individuale de apă de folosință publică (fântânile și izvoarele) sunt monitorizate de către DSP județene, conform legislației în vigoare, cel puțin o data pe an pentru verificarea conformării la parametrii ce atestă calitatea microbiologică a apei, dar și calitatea chimică – inclusiv nitrați.

Monitorizarea calității apei din fântânile individuale de folosință familială nu intră în atribuțiile DSP; verificarea respectării valorilor parametrilor stabiliți prin lege se realizează numai la solicitarea proprietarului.

Populația este informată asupra calității apei prin publicarea în buletinul informativ al DSP a raportului județean privind calitatea apei potabile, iar primăria asigură avertizarea populației prin afișarea la loc vizibil și protejat a înscrisurilor: "apa este bună de băut"; "apa nu este bună de băut"; "apa nu este bună de folosit pentru sugari și copiii mici".

7.3 Aspecte cu privire la condițiile igienico-sanitare de amplasare și întreținere a fântânii

Apa din fântână, pentru a fi folosită în scop potabil, trebuie să corespundă calitativ legislației în vigoare și să asigure cantitatea minimă necesară zilnică pentru locuitorii deserviți.

După forare, înainte ca fântâna să fie dată în folosință pentru prima oară, sunt necesare mai multe analize care sa confirme că apa este buna de băut. Apoi, anual apa din fântâna ar trebui analizată în laborator.

Aceste analize sunt realizate în laboratoarele DSP județene, ele fiind gratuite pentru fântânile publice, dar contra-cost pentru cele individuale (particulare).

Cu toate acestea, populația trebuie să conștientizeze că o investiție anuală de acest gen este neglijabilă față de costurile de spitalizare și tratare a copilului întoxicat cu nitrați, nemaivorbind de pierderea sănătății, această afecțiune putând duce chiar la deces.

Fântâna trebuie amplasată și construită astfel încât să fie protejată de orice sursă de poluare și să asigure accesibilitatea.

În situația în care construcția fântânii nu asigura protecția apei, iar adâncimea acviferului folosit este mai mica de 10 m, amplasarea fântânii trebuie sa se faca la cel puțin 10 m și de preferat în amonte față de orice sursa posibilă de poluare: latrina, grajd, depozit de gunoi sau deșeuri de animale, cotețe etc. Adâncimea stratului de apa folosit nu trebuie sa fie mai mica de 4 m.

Pereții fântânii trebuie astfel amenajați încât să prevină orice contaminare exterioară. Ei vor fi construiți din material rezistent și impermeabil (ciment, cărămidă, piatră sau tuburi din beton) și vor fi prevăzuți cu ghizduri.

Ghizdurile vor avea o înălțime de 70-100 cm deasupra solului și 60 cm sub nivelul acestuia. Ghizdurile se construiesc din materiale rezistente și impermeabile, iar articularea cu pereții fântânii trebuie facută în mod etanș.

Fântâna trebuie să fie prevăzută cu capac, iar deasupra ei cu un acoperiș care să o protejeze împotriva precipitațiilor atmosferice.

Modul de scoatere a apei din fântâna trebuie să se facă printr-un sistem care să împiedice poluarea ei: găleata proprie sau pompa.

În jurul fântânii trebuie sa existe un perimetru de protecție amenajat în pantă, cimentat sau pavat.

Dezinfectia fântânii se recomandă a se face anual, sau ori de câte ori este nevoie, cu substante clorigene sau orice alta substanta dezinfectanta care are aviz sanitar de folosire în acest scop.

În cazul în care concentrația crescută a nitraților în apă se datorează unor cauze obiective (compoziția naturală a solului) se recomandă folosirea unui filtru de denitrare/sistem de osmoză inversă.

În prezent se acordă importanța cuvenită problemelor privind asigurarea și dezvoltarea serviciilor publice, fiind recunoscut rolul acestora în procesul de ridicare a calității vieții. Prin noile reglementări elaborate în ultimii doi ani, este în curs de instituire un cadru legislativ coerent, care va permite dezvoltarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare în concordanță cu prevederile directivelor europene.

8. Solutii de remediere si imbunatatire a problemei calitatii apei potabile

8.1 Finanțarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

Finanțarea activității curente a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare se face prin prețuri și tarife plătite de consumatori. Au practică sisteme de protecție socială directă la serviciile publice de alimentare cu ap e tot mai evidentă. a oar lo pe care și le-a asumat în cadrul unor angajamente cu instituțiile financiare toritățile publice nu subvenționează activitatea de exploatare și nu se ă și canalizare.

În ceea ce privește finanțarea investițiilor, trebuie remarcat că în această perioadă Bugetul de stat se confruntă cu constrângeri mari și de aceea tendința de reducere a finanțării serviciilor publice locale și a investițiilor din această sursă est.

De altfel, odată cu intrare în vigoare a Legii finanțelor publice locale,bugetul de stat participa cu resurse numai la finantarea obligatiilor pe care si le-a asumat in cadrul unor angajamente cu institutiile financiare internationale.

Pe de alta parte autoritatile locale,nu au inca suficiente resurse proprii pentru acoperirea nevoilor urgent de investitii in acest domeniu.

8.2 Resursele umane implicate în organizarea și realizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare

Resursa umană – cea care determină în mod decisiv performanțele operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare – a avut evoluții concordane cu stadiul reformei economice din România.

Atomizarea grupurilor județene de gospodărie comunală, formarea regiilor autonome la nivelul fiecărui oraș, demararea acțiunii de separare pe principiul specificitații serviciului realizat (apă – canal, termoficare, salubritate etc.) a dus la modificarea permanentă a numărului de personal și a gradului de calificare a acestora.

Tendința majoră a anilor ’90 a fost de mărire a numărului de personal, în condițiile în care a existat, pe de o parte, o ofertă – de multe ori – interesantă a celor care nu își mai găseau locul și motivarea în fostele intreprinderi industriale, iar pe de altă parte, o presiune permanentă a acestora asupra managementului unităților de apă – canal.

Și aceasta, în condițiile în care gradul de calificare și atitudinea față de muncă a acestora era – nu de puține ori – peste media celor ce erau deja salariați, unii cu vechi ștate de salarii. În lipsa unor acțiuni specifice managementului modern al resurselor umane – cerute și susținute de voința top managementului – acelea de evaluare a numărului posturilor de lucru, a cerințelor acestora și, ca o consecința, a numărului necesar de personal, s-a ajuns, de multe ori, în situația creșterii acestui număr prin angajarea celor care își ofereau cunoștințele și abilitățile profesionale.

Dat fiind că noii veniți aveau o calificare bine apreciată, dar formată în zona industrială, erau necesare – chiar se impuneau – acțiuni de instruire care sunt apropiate termenului de reconversie sau specializare profesională în domeniul alimentării cu apă și canalizării. Aceste acțiuni erau necesare – în cele mai multe cazuri – și celor cu ștate vechi de serviciu în acest sector, deoarece anii de după revoluția din 1989 a adus un întreg cortegiu de noutăți tehnice, tehnologice, legislative și nu numai.

Activitatea asociațiilor profesionale și patronale a fost prima ce a încercat un răspuns concret la mulțimea de cerințe din fața noilor structuri – mai întâi regii autonome, apoi și societăți comerciale. Între aceste nevoi, la concurență cu cele de modernizare și dezvoltare a infrastructurii serviciilor de apă și canalizare, managerii acestora de pe diferite niveluri ierarhice au acordat – dupa criteriul urgenței și nevoii imediate – interes acțiunilor de pregătire profesională organizate de tot mai multe instituții, nu neapărat specializate în domeniul nostru de activitate.

Acest aspect este și în prezent valabil și se aplică categoriei salariaților cu studii superioare și, uneori, medii, funcție de existența unei pregătiri superioare în companiile mici și mijlocii. Acest ultim aspect are și el greutate în remodelarea configurației companiilor de apă din România .

Dacă salariații cu studii au putut avea șansa participării la acțiuni de instruire (cursuri, seminarii, sesiuni) special concepute, personalul muncitor- calificat și necalificat, nu a avut și nu are, deocamdată, aceasta șansă. Cursurile care se vor organiza în curând, pentru această numeroasă categorie de personal (90% din numărul total de personal) și, totodată, cea care determină nivelul de calitate a lucrărilor executate în mod concret, sunt cursuri de tip vocațional, unde proporția instruirii practice este de 80% din durata acestora.

8.3 Principalele obiective și priorități ale serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

8.3.1 Descentralizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

Responsabilitatea organizării și funcționării serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare revine autorităților locale. Sunt necesare măsuri de îmbunătățire a performanțelor operaționale și financiare ale agenților prestatori în vederea creșterii siguranței și calității serviciilor asigurate populației, prin:

Elaborarea unei legislații speciale care să reglementeze funcționarea adunărilor generale a acționarilor și a consiliilor de administrație și a responsabilităților care le revin acestora în cadrul societăților comerciale care prestează servicii publice de alimentare cu apă și canalizare.

Eliminarea suprapunerilor de atribuții ale autorității de reglementare cu competențele autorităților locale.

Simplificarea legislației în scopul accelerării procedurilor și mecanismelor de obținere a aprobărilor și avizelor necesare operării.

8.3.2 Extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare și creșterea gradului de acces al populației la aceste servicii

Gradul redus de echipare tehnico – edilitară ca și lipsa surselor în anumite zone îngreunează accesul populației la serviciile de alimentare cu apă și canalizare supuse controlului și monitorizării autorităților. Trebuiesc luate măsuri de extindere a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare centralizate și creșterea gradului de acces al populației la aceste servicii prin : ‰

Promovarea unor noi programe naționale de investiții cu finanțare internațională.

Accelerarea implementării rogramelor de dezvoltare a infrastructurii rurale (Programul de Dezvoltare Rurală, SAPARD).

Promovarea unor proiecte de dezvoltare regională a serviciilor de alimentare cu apă (Zetea, Sălaj, Izvarna). ‰

Promovarea de urgență a unei legislații fiscale care să acorde înlesniri pentru investitorii în infrastructura serviciilor de alimentare cu apă și canalizare.

8.3.3 Promovarea principiilor economiei de piață

Serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare au caracter de monopol determinat de situația de clienți captivi a beneficiarilor racordați la sistemele centralizate. Pentru asigurarea concurenței, se vor iniția măsuri de punere în competiție a operatorilor de servicii, a capitalurilor de finanțare și a managementului, prin :

• Obligativitatea scoaterii la licitație a serviciilor în toate cazurile în care operatorul înregistrează pierderi financiare sau nu poate asigura o calitate corespunzătoare a serviciilor de apă și canalizare pe care le prestează.

• Retragerea licențelor de operare agenților prestatori care nu îndeplinesc criteriile de performanță stabilite.

• Reorganizarea regiilor autonome aflate sub autoritatea administrației publice locale.

• Asigurarea transparenței în procesul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.

8.3.4 Atragerea capitalului privat în finanțarea investițiilor din domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

Nevoile urgente de investiții pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii serviciilor publice de apă și canalizare sunt estimate la cca 620 mil. Є/an, în perioada 2004-2007.

Datorită constrângerilor bugetare care caracterizează perioadele de tranziție, finanțarea acestor investiții nu poate fi realizată, decît în mică măsură din fonduri publice, atragerea capitalului privat fiind o necesitate stringentă. De aceea, se vor promova măsuri de atragere a capitalului privat în sfera serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, prin realizarea unor parteneriate de lungă durată între autoritațile publice locale și investitorii privati în vederea finanțării investițiilor urgente.

Astfel, se va insista pentru:

• Pregătirea și implementarea proiectelor de investiții de tip BOT pentru construirea și extinderea unor stații de tratare a apei potabile și stații de epurare a apelor uzate.

• Stabilirea unor limite minimale de investiții prevăzute pentru reabilitarea sistemelor de apă și canalizare, în cadrul contractelor de concesiune, ce se vor supune licitațiilor publice.

• Gruparea zonală a operatorilor de servicii publice pentru a fi mai atractivi pentru investitorii strategici și mai competitivi în raport cu alți operatori.

8.3.5 Promovarea măsurilor de dezvoltare durabilă și protecția mediului.

Serviciile de alimentare cu apă sunt direct influențate de calitatea resurselor naturale de apă, iar cele de canalizare au un impact deosebit asupra acestora. Ele pot participa în mod esențial la limitarea gradului de poluare prin colectarea și epurarea eficientă a apelor uzate, dar pot în același timp să reprezinte un important factor poluator, dacă procesul de epurare este necorespunzător .

Dezvoltarea durabilă a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare presupune:

• Imbunătățirea starii tehnice a infrastructurii prin creșterea capacității de înmagazinare, soluționarea cazurilor de supradimensionare a rețelelor apărute ca urmare a reducerii consumurilor specifice și refacerea sistemelor în corelație cu cea mai bună tehnologie existentă pe plan mondial ;

• Utilizarea eficientă a fondurilor U.E. pentru cofinanțarea programelor care cuprind măsuri de dezvoltare a infrastructurii serviciilor de apă și canalizare (ISPA, SAPARD, SAMTID).

• Dezvoltarea unor programe comune cu țările din bazinul Dunării în vederea protejării mediului din această zonă a Europei.

• Dezvoltarea unor servicii publice de alimentare cu apă și canalizare eficiente, gestionate în spiritul unei culturi a calității și performanței.

8.3.6 Promovarea parteneriatului social

În cadrul procesului de globalizare la care asistăm, participarea partenerilor sociali la fundamentarea și luarea deciziilor cu impact major asupra populației are o importanță deosebită. Rolul profesioniștilor, ONG- urilor și al marilor operatori de servicii publice este esențial în asigurarea unor nivele de calitate dorite de clienți.

Serviciile de alimentare cu apă și canalizare au un rol esențial în solidarizarea socială a cetățenilor, în asigurarea unui trai decent, în păstrarea păcii sociale.

Pornind de la aceste principii se vor depune eforturi pentru :

• Amplificarea participării structurilor din societatea civilă, în principal a patronatelor și sindicatelor la elaborarea strategiilor, politicilor și programelor sectoriale.

• Realizarea unor parteneriate cu asociațiile de reprezentare a intereselor beneficiarilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare.

• Transparență și comunicare permanentă cu consumatorii prin mijloace mass media și prin acțiuni de genul “Ziua porților deschise“, pentru cunoașterea exactă a nevoilor clienților.

8.3.7 Pregătirea profesională – factor major în creșterea nivelului de calitate a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare

Pe măsură ce performanțele companiilor care realizează servicii publice de alimentare cu apă și canalizare vor fi măsurate, evaluate și monitorizate tot mai atent, managementul resurselor umane va ocupa locul pe care îl merită.

Analiza atentă a diferențelor între cerințele posturilor de lucru și capabilitatea persoanelor ce le ocupă, evaluarea și ierarhizarea posturilor și crearea unei ierarhii a salariilor, elaborarea planurilor multi-anuale de formare și perfecționare profesională ș.a., sunt acțiuni concrete ce trebuie realizate cu voința managerilor, susținerea sindicatelor și, mai ales, cu asistența profesională a specialiștilor.

Crearea unui buget pentru managementul resurselor umane, cu o linie de buget distinctă pentru pregătirea profesională, a cărei valoare de 0,5% din fondul de salarii a fost expres menționată în OG nr. 32/2002 aprobată de Legea 634/2002, constituie condiția de start într-o competiție managerială pe care perioada următoare o va aduce.

Proiectarea și realizarea unor centre vocaționale de formare și specializare, reconversie și perfecționare profesională va conduce la ofertarea unor cursuri adecvate celei mai numeroase categorii de personal, cel muncitor – calificat și necalificat – ca și la conceperea unor acțiuni de instruire pentru managerii de nivel ierarhic mediu și inferior.

Implementarea celor 11 directive europene privind calitatea apei devine în această perioadă (2004 – 2007) o prioritate absolută, atât pentru autoritățile centrale, cât și pentru administrațiile locale și respectiv operatorii de servicii de alimentare cu apă și canalizare.

Noile cerințe, exigența și rigurozitatea aplicării acestora, vor determina un necesar sensibil de acțiuni formative și informative pentru toate categoriile de personal. Odată cu începerea procesului de implicare a capitalului privat în gestiunea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare va crește nivelul de prioritate acordat pregătirii profesionale.

9. Evaluarea necesarului de investiții pentru serviciile de apă și canalizare în mediu rural

Investiția specifică pentru lucrări noi de alimentare cu apă și canalizare în mediul rural a fost calculată în următoarele ipoteze:

alimentarea cu apă a celor 8.000.000 locuitori se va realiza integral până în anul 2017;

într-o prima fază, sistemele de alimentare cu apă potabilă vor asigura apă curentă la cișmele stradale, urmând ca, pe măsură ce se extinde canalizarea, să se treacă la faza a-2-a, de realizare a branșamentelor individuale. Debitul mediu asigurat va fi de 170 l/om și zi.

rețelele de canalizare se vor realiza până în anul 2022, iar stațiile de epurare vor fi construite în 2-3 etape, începând cu treapta mecanică și continuând apoi cu treapta biologică și treapta terțiară, acolo unde va fi cazul.

Așa cum rezultă din datele prezentate în tabelul 4, necesarul total de investiții pentru extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în mediul rural este de: Total investiții 6,2 miliarde Euro din care: – pentru serviciul de apă potabilă 2,0 miliarde Euro ; – pentru serviciul de canalizare 4,2 miliarde Euro . In condițiile unei rate constante anuală a investițiilor pe perioada 2004 – 2017 se poate stabili valoarea medie este de circa 365 mil. Euro/an, iar în perioada 2017 – 2022 valoarea medie este de 220 mil. Euro/an .

9.1 Surse potențiale de finanțare a programelor naționale de modernizare și dezvoltare a sistemelor publice de alimentare cu apă și canalizare

Bugetul de stat se confruntă în această perioadă cu constrângeri mari, reducerea finanțării serviciilor publice locale și a investițiilor din această sursă fiind o cerință tot mai evidentă. Pe de altă parte, autoritățile locale nu au încă suficiente resurse proprii pentru acoperirea nevoilor urgente de investiții în infrastructura serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.

De aceea trebuiesc avute în vedere principalele trei căi de atragere a capitalului în finanțarea acestor servicii:

• utilizarea fondurilor nerambursabile bi- și multilaterale;

• utilizarea creditelor în finanțarea serviciilor publice și a lucrărilor de investiții în infrastructura locală cu garanții de stat sau ale autorităților locale ;

stimularea implicării capitalului privat (parteneriatul public-privat).

9.2 Creșterea importanței pregătirii profesionale continue a personalului din serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare

Organizarea pregătirii profesionale a personalului care lucrează în serviciile publice de alimenatre cu apă și canalizare trebuie să asigure: ¾ Identificarea periodică a cerințelor de instruire, plecând de la criteriile de performanță ale operatorului, asumate de către managementul acesteia;

Evaluarea permanentă a nivelului de cunoștințe, abilități și aptitudini profesionale ale întregului personal, pornind de la cerințele fiecărui post de lucru;

Elaborarea programelor multi-anuale de pregătire profesională (formare, specializare, perfecționare, reconversie);

Instruirea continuă a personalului muncitor în cadrul unor centre vocaționale și examinarea periodica a gradului de însușire a tehnicilor de lucru cu materiale, echipamente, instalatii și tehnologii noi;

Organizarea unor cursuri specializate pentru managerii de nivel ierarhic inferior (maiștri, tehnicieni) care să răspundă nevoilor specifice acestei categorii de personal;

Atestarea profesională periodică a personalului care lucrează în serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare. O importanță specială pentru managerii cu pregătire medie o are atestarea capabilității de operare a calculatorului electronic prin obținerea ECDL (European Computer Driving Licence).

9.3Perspectiva raporturilor dintre operatori și partenerii sociali

Pentru a oferi servicii de calitate, adaptate nevoilor specifice ale comunităților, trebuie găsite modalități de dialog între toți partenerii sociali implicați în proces, în scopul dezvoltării și modernizării serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

În România, există cadrul legal necesar dezvoltării unor parteneriate sociale care se pot realiza atât la nivel național cât și local între organizațiile patronale, organizațiile sindicale și autorități publice.

Este necesară creșterea implicării partenerilor sociali, îndeosebi a asociațiilor patronale pentru anticiparea necesarului de competențe, corespunzător modificărilor care se previzionează în sfera ocupațională, ca urmare a evoluției tehnologiilor și organizării muncii. În vederea obținerii unor acorduri privind modernizarea organizării muncii, este necesară menținerea unui dialog permanent și susținerea de negocieri între patronate și sindicate.

Este de asemenea important ca partenerii sociali să găsească forme de colaborare pentru a pune în practică obiective ca: atragere de finanțări pentru investiții, formare profesională, asigurarea calității și adaptarea la standardele europene.

Acordul tripartit administrație – patronat – sindicate va trebui să funcționeze în conformitate cu principiile UE și este de așteptat că cele trei structuri să realizeze acorduri cu privire la :

Respectarea prevederilor din contractele colective de muncă;

Nivelul salariilor și modul de indexare;

Pregătirea profesională;

Respectarea normelor de protecția muncii și asigurarea condițiilor corespunzătoare de muncă;

Asigurarea echipamentelor de protecție și a sporurilor pentru munca depusă în condiții cu grad ridicat de periculozitate;

Implicarea salariaților în programele de îmbunătățire a performanțelor societății și creșterea calității serviciilor;

Un obiectiv important va trebui să fie conștientizarea publicului consumator. Utilizatorii vor trebui educați încă de pe băncile școlii cu privire la importanța acestor servicii pentru sănătatea populației și nivelul de trai al acesteia, prin: ‰

Editarea de broșuri de informare pentru cetățeni; ‰

Realizarea unor filme de scurt metraj care să fie difuzate pe canalele televiziunii naționale și pe canalele locale de televiziune; ‰

Dezbateri pe diverse teme cum ar fi: calitatea serviciilor, costul lor, ce înseamnă neglijența și proasta administrare a rețelelor interioare de alimentare cu apă, etc. ‰

Contact personal: consiliere, conferințe și dezbateri publice; ‰

Evenimente speciale: ziua porților deschise, vizite la stațiile de tratare și de epurare, etc. ‰

Participarea cetățeanului la deciziile administrației, prin instituționalizarea formelor de consultare a acestora ; ‰

Educarea și stimularea spiritului civic.

10. Concluzii finale și recomandări

• Serviciile de alimentare cu apă și canalizare se încadreaza în sfera mai largă a servicillor publice de interes economic general a căror reglementare unitară a început în Uniunea Europeană prin elaborarea unei Cărți Verzi care a fost lansată la Bruxelles în luna mai 2003, pentru a fi dezbătută în toate țările membre și candidate ;

• Calitatea apelor de suprafață destinate prelevării de apă potabilă, protecția apelor subterane împotriva poluării create de unele substanțe periculoase, protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, calitatea apei destinată consumului uman, epurarea apelor uzate orășenești, gospodărirea apelor la nivel de bazin hidrografic sunt aspecte reglementate prin directive ale Uniunii Europene. Prevederile acestora au fost transpuse în legislația românească și urmează să fie implementate în totalitate pe parcursul perioadei de tranziție care se negociază cu Comisia Europeană în cadrul procesului de aderare;

• Serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare au o dimensiune economică și o dimensiune socială, indisolubil legate între ele. Din punct de vedere economic ele crează premisele desfășurării proceselor de producție la un număr mare de activități din alte ramuri ale economiei naționale și reprezintă o piață de desfacere pentru o serie de produse finite din alte sectoare economice. Din punct de vedere social serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare asigură locuri de muncă pentru un număr mare de salariați, dar mai ales asigură apa potabilă necesară vieții omenești și igienei corporale a unei importante părți a populației țării;

• Strategia națională în domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare trebuie elaborată și monitorizată la nivel central, cu participarea tuturor factorilor interesați. Implementarea acestei strategii trebuie susținută prin măsuri de natură economică, tehnico-științifică, financiară, legislativă și instituțională.

• Autoritățile locale trebuie să-și elaboreze propriile strategii de dezvoltare și modernizare a infrastructurii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare și sunt direct responsabile de asigurarea populației cu servicii de calitate corespunzătoare și la un preț accesibil;

• In elaborarea acestei strategii trebuie avută în vedere dubla dimensiune a apei : calitate și cantitate. În aceste condiții alături de activitatea de investiții este necesar să se concentreze eforturile operatorilor și a autorităților locale în direcția promovării conceptelor managementului calității serviciului, inclusiv calitatea apei ;

• În lucrările de modernizare-dezvoltare vor fi promovate soluții tehnice corelate cu cele mai noi evoluții pe plan mondial;

• Vor fi realizate măsuri de creștere a capacității de înmagazinare a apei potabile și vor fi soluționate cazurile de supradimensionare a rețelelor apărute ca urmare a reducerii consumurilor specifice;

• În vederea extinderii infrastructurii apei și canalizării în sistem centralizat și creșterii capacității de administrare și finanțare a respectivelor servicii publice, astfel încât să poată răspunde cerințelor cuprinse în directivele europene, autoritățile locale trebuie să se asocieze după criteriul apartenenței la același bazin hidrografic pentru a delega aceste servicii unor operatori performanți din punct de vedere tehnic, organizatoric și financiar ;

• Procesul de licențiere a operatorilor de către ANRSC trebuie să ducă la creșterea performanțelor celor care rămân pe piață și implicit a calității serviciilor oferite populației;

• Sursele proprii ale operatorilor și cele ale bugetelor locale nu pot asigura modernizarea și dezvoltarea infrastructurii apei într-o perioadă rezonabilă de timp. De aceea, trebuiesc făcute eforturi pentru atragerea cât mai multor fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și țările membre ale acesteia, precum și de la alte instituții internaționale donatoare. De asemenea, pentru completarea surselor de finanțare trebuiesc realizate parteneriate public-private, iar acolo unde este cazul și în urma unor analize aprofundate privind eficiența economică, pentru investițiile prioritare și urgente vor fi atrase și unele împrumuturi rambursabile, în general pentru cofinanțare;

• Pentru perioada 2004 – 2007 trebuiesc asigurate resurse financiare anuale pentru investiții în valoare de cca. 625 mil. Euro ;

• Pregătirea profesională va trebui să fie inclusă în sarcinile contractuale pentru toți operatorii de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare, și va trebui să fie monitorizată ca și ceilalți indicatori de performanță.

• Societatea civilă reprezentată prin patronat și sindicate, asociații profesionale și ale consumatorilor va trebui să fie o prezență activă, alături de autoritățile publice centrale și locale, în procesul de implementare a strategiei de dezvoltare durabilă a servicillor publice de alimentare cu apă și canalizare.

Oamenii trebuie sa constientizeze importanta accesului la apa potabila care sa indeplineasca parametrii de calitate si trebuie sa participe activ la imbunatatirea situatiei actuale .Prin constientizarea problemei se ajunge automat la intelegerea conceptului de dezvoltare durabila si de asemenea la realizarea acestuia.

Apa reprezinta sursa care intretine intreaga viata pe Pamant.Indiferent ca ne aflam in mediul rural sau in mediul urban apa trebuie sa indeplineasca obligatoriu conditia de calitate .Omul are capacitatea si datoria sa valorifice, sa intretina si sa utilizeze apa astfel incat resursa de apa a Globului sa fie suficienta in timp si sa poata fi regenerata prin mentinerea unor parametrii de calitate si poluare.