Calitatea Aerului

ARGUMENT

Acțiunile pentru reducerea poluării sunt esențiale dacă vrem ca viata pe Pământ să continue. Ele pot fi întreprinse numai de guverne și sunt costisitoare. Dar ar trebui să fim dispusi sa plătim scump supraviețuirea omenirii.

Ca rezultat al progreselor din industrie, agricultură și tehnologie, se creează cantităti tot mai mari de noi deseuri. Gazele, lichidele, deșeurile solide, deșeurile menajere și apele reziduale poluează mediul si în unele locuri nivelele de poluare sunt periculos de ridicate. Intr-un mediu ecologic echilibrat, deșeurile putrezesc producănd materiale noi, utile: frunzele căzute creează un îngrăsământ natural care îmbogățește solul; excrementele animalelor sunt descompuse de insecte în organisme mai mici, eliminănd din nou în aer și în sol elemente importante. Un asemenea mediu, în care prosperă multe forme de viată, ar trebui să fie un model pentru viata modernă. Dacă vrem să trăim într-o lume sănătoasă, trebuie să minimalizăm efectele rezidurilor produse de societate.

Dacă rezidurilor li se permite sa domine mediul, echilibrul natural este pierdut și acest dezechilibru poate avea efecte dezastruoase- asupra animalelor, vegetației și chiar a vremii. Poluarea are diferite cauze și efecte: pe uscat, în răuri și mări, și în atmosferă. Chiar si zgomotul este un tip de poluare care ar trebui limitat. Studiul și împiedicarea poluarii a devenit o ramură importantă a științei.

Poluarea aerului se poate defini prin prezența în aerul atmosferic a unei substanțe străine de compoziția sa normală sau variația importantă a proporțiilor componenților săi, care pot avea efecte nocive și/sau pot induce direct sau indirect modificări asupra sănătății populației. În general, poluarea aerului este de tip complex, astfel încât se traduce prin prezența mai multor categorii de poluanți care își pot însuma sau potența posibila acțiune nocivă asupra sănătății populației. Din punct de vedere al igienei, aerul influențează sănătatea atât prin compoziția sa chimică, cât și prin proprietățile sale fizice (temperatură, umiditate, curenți de aer, radioactivitate, presiune).

Lucrarea cu titlul ”Monitorizarea calității aerului„ cuprinde următoarele capitole:

Compoziția atmosferei

Controlul și monitorizare calității aerului atmospheric

Determinarea unor poluanți din atmosferă

Cercetarea bacteriologică a aerului.

Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce favorizează transportul poluanților în mediu.

Poluarea aerului are multe și semnificative efecte adverse asupra sănătății populatiei și poate provoca daune florei si faunei în general.

Din aceste motive acordam o atentie deosebita activitatii de supraveghere si de îmbunătățire a calității aerului.

CAPITOLUL I

COMPOZIȚIA ATMOSFEREI

Învelișul gazos al Pământului reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esențiali existenței vieții pe planeta noastră. Dintre componenții aerului, cel mai important este oxigenul (O2). Acesta este indispensabil respirației vegetale și animale, oxidarea reprezentând principalul proces din care rezultă energie în procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer (CO2) intervine în asimilarea „hranei” la plante, iar azotul (N) atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură. Atmosfera este un amestec de diferite gaze. Proporția cea mai ridicată o au oxigenul și azotul care însumează împreună peste 99% (tabelul 1). Gazele comune sunt: azotul, oxigenul, argonul și dioxidul de carbon, restul sunt gaze rare.

Tabelul nr. 1 Proporția gazelor componente ale atmosferei

Oxigenul și azotul, gazele principale din atmosferă joacă un rol important în viațplanteloșianimalelor. Proporția lor în atmosferă este aproape constantă.

În cantități foarte mici se mai întâlnesc și alte gaze cum sunt: xenonul, ozonul, radonul, metanul, amoniacul, oxidul de azot, dioxidul de azot. Această compoziție a fost determinată pentru prima dată de Lavoisier.

Din punct de vedere al sănătății prezintă o deosebită importanță oscilațiile în concentrație ale CO2 și ale O2 din aer, aceste substanțe având un rol deosebit în metabolism, în principal în schimbul de gaze la nivelul plămânilor.

Oxigenul poate influența sănătatea prin scăderea concentrației lui în aer și prin scăde¬rea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parțiale la nivelul plămânilor, alterarea schimbului de gaze (O2 șiCO2) și a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie, sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parțiale.

Învelișului gazos alcătuit din aer, care înconjoară pământul, nu i se poate stabili o limită superioară precisă, stratul de aer din jurul planetei noastre trecând treptat în spațiul interplanetar (extraatmosferic). Acționând ca o pătură protectoare (care ecranează razele dăunătoare ale soarelui), atmosfera menține o temperatură propice vieții pe pământ. Totodată, ea acționează ca un depozit pentru diverse gaze și particule care – localizându-se în diferitele ei straturi – influențează clima (și regimul precipitațiilor).

Dezvoltarea societății umane duce la crearea unui impact antropic și tehnogen negativ asupra calității aerului.

Se vorbește despre poluarea atmosferică atunci când “una sau mai multe substanțe sau amestecuri de substanțe poluante sunt prezente în atmosferă în cantități sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru om, animale sau plante și contribuie la punerea în pericol sau vătămarea activității sau bunăstării persoanelor.

Atmosfera terestră are o masă de cca 4,9 · 1018 kg și este alcătuită in funcție de temperatură din mai multe straturi, partea superioară a fiecărui strat terminându-se cu o zonă de așa-numit „pauză”:

Troposfera între 0 km deasupra munților înalți și 7 km în zona polară și 17 km la tropice (inclusiv tropopauza). Ea are o grosime medie de ≈11 km (1/600 din raza de 6.371 km a Pământului). Dacă se închipuie un Pământ cu diametrul de 1 m, atunci troposfera ar avea o grosime de numai 0,863 mm. Troposfera constituie aproximativ 90 % din masa totală a atmosferei. Aici, în stratul inferior al atmosferei, au loc fenomenele meteorologice.

Stratosfera între 7 – 17 până la 50 km (inclusiv stratopauza)

Mezosfera între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza)

Termosfera numită și „ionosferă” între 80 și 640 km; denumirea de „termo-” este legată de creșterea relativ bruscă a temperaturii cu altitudinea, iar cea de „iono-” de fenomenul de ionizare a atomilor de oxigen și azot existenți, care astfel devin buni conducători de electricitate și au influență asupra transmisiilor radio.

Exosfera între 500 și 1.000 km până la cca 100.000 km, cu o trecere treptată la spațiul interplanetar. Atmosfera mai poate fi subîmpărțită și astfel:

După procesele fizico-radiologice:

Ionosfera, Magnetosfera, Ozonosfera (16 – 50 km), Hemosfera

Stratul cu viețuitoare: Biosfera (0 – 20 km)

După gradul de amestec a gazelor: Homosfera (0 – 100 km)

Homopauza (100 – 120 km)

Heterosfera (> 120 km)

După starea aerodinamică: Stratul Prandtl (cca 0 – 50 m)

Stratul Ekman (cca 50 – 1.000 m)

împreună, Stratul Prandtl + Stratul Ekmanș: Stratul atmosferic liber (> 1 km)

CAPITOLUL II

CONTROLUL ȘI MONITORIZAREA CALITĂȚII AERULUI ATMOSFERIC

2.1. Noțiuni generale despre poluare

Poluarea este fenomenul ce consta în contaminarea mediului cu materiale care degradeaza starea de sanatate, functionarea ecosistemelor. Poate fi cauzată de eruptiile vulcanice si chiar de activitatea omului: casnică, industrială si agricultură.

Existenta fiecarui om, plante si animale depinde de aer, fară care nu putem trăi.

Poluarea aerului reprezinta introducerea de produse chimice, de particule, materiale biologice in atmosfera. Atmosfera este invelisul de aer al Pamantului, ce contine: azot, oxigen, argon, bioxid de carbon, ozon etc. Poluarea aerului poate dauna omului si mediului. Poluantii pot fi solizi, lichizi sau gazosi.

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon și compuși organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de dioxid de sulf de la impuritățile din combustibili. În timp ce smogul reacționeaza cu oxigenul, acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de picături, întețind ceața.

Fig.1 Poluarea urbană a aerului- smog

Principalii poluanti produsi de activitatea oamenilor:

oxizi de sulf

oxizi de azot

monoxid de carbon

dioxid de carbon

amoniac

metale toxice,cum ar fi plumb si cupru

Aparitia automobilului a dus la formarea unor cantitati enorme de dioxid de carbon si a altor gaze. Agricultura a determinat acumularea unor cantitati mari de substante chimice otravitoare in atmosfera.

Poluarea atmosferei poate fi si sub forma de fum. Fumul este un amestec de gaze si substante chimicale. Smogul ce rezultă are un miros neplacut ce cauzează lăcrimarea.

Fig.2 Poluarea atmosferei sub forma de fum

Distrugerea pădurilor tulbură, la răndul său, echilibrul ecologic al atmosferei. Distrugerea a milioane de metrii pătrați de paduri are drept consecință reducerea cantitătii de oxigen, în schimb se acumulează mai mult dioxid de carbon.

Fig. 3 Poluarea aerului,produsă de fabricile de ciment

Poluarea atmosferică constă în alternarea mediului aerian produsă în special de oxidul și bioxidul de carbon, bioxidul de sulf, oxizi de azot, ozon și acizi organici, pulberile de la fabricile de ciment, etc. Acești poluanți produc dereglări în metabolismul biocenozelor, schimbări în circuitul substanțelor și al energiei în ecosistem.

2.2. Poluanții aerului

Se vorbește despre poluarea atmosferică atunci când “una sau mai multe substanțe sau amestecuri de substanțe poluante sunt prezente în atmosferă în cantități sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru om, animale sau plante și contribuie la punerea în pericol sau vătămarea activitătii sau bunăstării persoanelor. Poluarea atmosferică (și în special prin poluanții atmosferici oxidanți) afectează și solul, care este implicit menționat în definiția de mai sus (așa cum s-a arătat deja solul este indispensabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, iar existența umana, inclusiv activitatea și bunăstarea persoanelor, depinde și de sol)

Substanțele poluante din atmosfera sunt substanțe gazoase, lichide sau solide. Gazele sunt substanțe care, în condiții normale sunt în stare gazoasa, lichefiindu-se la temperatura joasă (condensare), de ex.: CO2, SO2, ozonul (O3).

Vaporii sunt gaze care se condensează în condiții normale, de ex.: vaporii

de apă, substanțe organice volatile. Presiunea de vapori a unei substanțe reprezintă presiunea la care un lichid sau un sistem lichid se află în echilibru cu vaporii formați din respectivul lichid ca urmare a tranziției de fază.

Ceata, fumul, praful sunt particule foarte fine de materii (aerosoli) de un diametru de 0,001-100 μm. Ceața este formata din picături/ particule de mărime variabilă. Dacă diametrul particulelor nu depaseste 10 μm avem de a face cu o ceață fină (eng. mist), iar dacă diametrul este mai de 10 μ, ceață se denumește ceata deasa (eng. fog). Cuvântul smog este format pornind de la doua cuvinte englezesti smoke (fum) si fog (ceață deasă).

Fumul este un amestec de particule solide si coloidale cu picături lichide. Praful (pulberi în suspensie gazoasă) provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale, de 10-100 nm. Emisiile sunt substanțe eliberate in atmosfera de către instalațiile industriale (puncte fixe de emisie) sau de către autovehicule (puncte mobile de emisie). Fixarea unei valori limită pentru emisii se bazează pe baza experienței acumulate în timp.

Criteriile referitoare la:

(i) calitatea aerului,

(ii) parametrii măsurați pentru aprecierea calității aerului

(iii) interpretarea parametrilor considerați definitorii pentru calitatea aerului au variat de la o țară la alta.

Faptul că poluarea atmosferică este o poluare globală impune însă armonizarea standardelor de calitate a atmosferei (parametrii măsurați și metode de lucru).

O categorie aparte de emisii o reprezintă emisiile atmosferice ale surselor naturale (vulcan, incendii de păduri) care afectează semnificativ (deși pe perioade limitate) parametrii de calitate ai atmosferei.

Poluanții atmosferici au un impact negativ asupra solurilor, pentru că afectează: structura solului si disponibilitate nutrienților (prin depuneri pe sol), calitatea materiei organice, prin modularea negativă a proceselor metabolice din plante și microorganism.

Există două tipuri de poluanți, poluanții atmosferici primari (includ dioxidul de sulf, oxizii de azot, monoxidul de carbon, compuși organici volatili și particule materiale) și poluanți atmosferici secundari (rezultă în urma reacțiilor chimice care se produc între poluanții primari în atmosferă și uneori implică componenți naturali ai mediului, cum sunt apa și oxigenul). Între cele două tipuri de poluanți există o continuă inter-corelare. Cei mai importanți poluanți secundari sunt ozonul, oxizii de azot, particulele materiale (Fig. 4).

Din multitudinea posibililor poluanți ai aerului o deosebită atenție se acordă așa numiților “six criteria pollutants” cum au fost denumiți de United States Environmental Protection Agency (EPA): ozon (O3), pulberile în suspensie (PM10 și PM2,5), monoxidul de carbon (CO), oxizi de azot NOx (NO / NO2), dioxidul de sulf (SO2) și plumb (Pb) datorită riscului pe care îl pot reprezenta pentru sănătatea omului și influenței asupra mediului ambiant.

Figura 4. Ilustrarea surselor și a tipurilor de poluanți atmosferici

2.2.1. Sursele natural și artificiale

1. Sursele naturale produc o poluare accidentală; sunt situate la distanțe mari de centrele populate.

1.1 Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze și vapori, substanțe toxice datorită conținutul lor mare de compuși ai sulfului, ce rezultă în urma erupției și a pulverizării lavei vulcanice în aer. Vulcanii activi poluează continuu prin produse gazoase emise prin crater și crăpături, numite fumarole.

1.2 Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe țări sau pot chiar trece de pe un continent pe altul. Pulberea poate fi ridicată până la mare înălțime și odată ajunsă într‐o zonă anticiclonică, începe să se depună. Se estimează că în fiecare an atmosfera poartă peste 30 de milioane de tone de praf. Circulația prafului în atmosferă poate dura zeci de zile.

1.3 Ceața este frecventă în zonele situate în vecinătatea oceanelor și a mărilor, care aduc în atmosfera continentală cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apă.

2. Sursele artificiale sunt mai numeroase și cu emisii mult mai dăunătoare, totodată fiind și într‐o dezvoltare continuă datorată extinderii tehnologiei și a proceselor pe care acestea le generează. Emiterea în atmosferă a poluanților artificiali se poate face prin două moduri.

Principalele surse antropice sunt:

1.Arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport, industrie și gospodării

2. Procesele industriale și utilizarea solvenților, de exemplu în industriile chimice și cele extractive

3. Agricultura

4. Tratarea deșeurilor

2.3. Importanța monotorizări calității aerului

Sistemul de monitorizare a calității aerului este un subsistem al sistemului general de monitorizare a mediului. Monitorizarea calității aerului presupune o serie de acțiuni de observare și măsurare cantitativă și calitativă a unor indicatori ai stării aerului (cum ar fi concentrații ale unor componente din aer). Sistemul de monitorizare permite obținerea de date utile pentru identificarea rapidă a zonelor poluate și pentru luarea de decizii strategice și tactice de combatere a poluării și de prevenire a acesteia.

În procesul de proiectare a unui sistem de monitorizare a calității aerului se parcurg mai multe etape, unul din primii pași fiind stabilirea obiectivelor. Printre obiectivele principale ale unui sistem de monitorizare pot fi enumerate:

• supravegherea calității aerului în raport cu norme și standarde prestabilite și declanșarea alarmei în cazul depășirii accidentale/ sistematice a normelor.

• identificarea surselor de poluare.

• stabilirea poluării de fond și a tendințelor de poluare.

• predicții pe termen scurt pentru prevenirea poluărilor cu efecte catastrofale.

• evaluarea impactului de mediu a diferiților poluanți.

• evaluarea schimbării microclimatului sub influența poluării.

• validarea modelelor analitice și empirice ale dispersiei poluanților în aer.

Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă direct influența surselor de poluare antropice. Monitorizarea poluării de fond este o problemă globală, importantă pentru a putea aprecia efectele pătrunderii poluanților în aerul curat al ecosferei (prin aer curat se poate înțelege actualmente doar aerul de la foarte mare altitudine sau cel de la nivelul solului dar situat la o foarte mare distanță de centrele urbane sau industriale). Monitorizarea poluării regionale corespunde supravegherii aerului situat relativ departe de centrele urbane sau industriale, adică între poluarea de fond și aerul poluat antropic.

Poluarea de impact reprezintă poluarea produsă în zonele directe de impact al surselor de poluare antropice. Monitorizarea continuă a poluării de impact (locale) este necesară deoarece poluarea de impact afectează direct și imediat lanțurile trofice și sănătatea umană.

CAPITOLUL III

DETERMINAREA UNOR POLUANȚI DIN

ATMOSFERĂ

3.1. Determinarea dioxidului de sulf

Dioxidul de sulf (SO2) Caracteristici generale:

Gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros pătrunzător care irită ochii și căile respiratorii. Dioxidul de sulf provine din arderea combustibililor fosiți și din unele procese metalurgice.

Surse naturale: erupțiile vulcanice, fitoplanctonul marin, fermentația bacteriană în zonele mlăștinoase, oxidarea gazului cu conținut de sulf rezultat din descompunerea biomasei.

Surse antropice: sistemele de încălzire care nu utilizează gaz metan, centralele termoelectrice, procesele industriale (siderurgie, rafinărie, producerea acidului sulfuric), industria celulozei și hârtiei și, în măsură mai mică, emisiile provenite de la motoarele diesel.

Efecte : Dacă este mai mare de 1,0 ppm provoacă moartea tuturor plantelor, iar la om provoacă iritații ale aparatului respirator, în concentrații de 4 ‐ 5 mg/m, provoacă intoxicații și decese la mamifere și om. În prezența vaporilor de apă formează acidul sulfuric determinând ploile acide.

Efecte asupra sănătătii populației: expunerea la o concentrație mare, pe o perioadă scurtă de timp, poate provoca dificultăți respiratorii severe (afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii); expunerea la o concentrație redusă, pe termen lung poate avea ca efect infecții ale tractului respirator; poate potența efectele periculoase ale ozonului.

Efecte asupra plantelor: afectează vizibil multe specii de plante, efectul negativ asupra structurii și țesuturilor fiind sesizabil cu ochiul liber.

Efecte asupra mediului: în atmosferă, contribuie la acidifierea precipitațiilor, cu efecte toxice asupra vegetației și solului; creșterea concentrației accelerează coroziunea metalelor, din cauza formării acizilor; pot eroda: piatra, zidăria, vopselele, fibrele, hârtia, pielea și componentele electrice.

Metode de măsurare:

Metoda de referință: standardul SR EN 14212 – Calitatea aerului înconjurător.

Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de dioxid de sulf prin fluorescență în ultraviolet.

Prag de alertă:

– 500 μg/m3 – măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte reprezentative pentru calitatea aerului, pentru o suprafață de cel puțin 100 km2 sau pentru o întreagă zonă sau aglomerare. Valori limită:

– 350 μg/m3 – valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane.

– 125 μg/m3 – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane.

Nivel critic:

– 20 μg/m3 – nivel critic pentru protecția vegetației

3.2. Determinarea concentrației de ozon și a dioxidului de azot

Poluarea atmosferică constă în alternarea mediului aerian produsă în special de oxidul și bioxidul de carbon, bioxidul de sulf, oxizi de azot, ozon și acizi organici, pulberile de la fabricile de ciment, etc. Acești poluanți produc dereglări în metabolismul biocenozelor, schimbări în circuitul substanțelor și al energiei în ecosistem.

Poluarea aerului are numeroase cauze, unele fiind rezultatul unor activități umane din ce în ce mai extinse și răspândite în ultima perioadă de timp, altele se datorează unor condiții naturale.

Acest tip de poluare a luat o mare amploare, odată cu apariția civilizației moderne, cu creșterea producției industriale, a circulației rutiere, cu apariția deșeurilor menajere etc. Poluarea aerului este mai puternică în mediul urban iar aici în anumite zone industriale unde producerea de noxe este sporită.

Substanțele poluante sunt rezultate din arderea combustibililor, praful de la fabricile de ciment, gaze din industria chimică etc. In funcție de starea lor de agregare, poluanții din aer sunt de două feluri: poluanți gazoși și solizi.

Persistența în atmosferă a unor poluanți variază între limite foarte largi. Astfel, compușii pe bază de sulf și azot (SO2, NO, NO2, N2O, NH3, H2S) persistă în atmosferă câteva zile (1-5 zile), în timp ce, alte substanțe ajung la structuri mai puțin stabile și reactive după ani de zile (CO = 3 ani; CO2 = 4 ani; hidrocarburi = 16 ani)

Monoxidul de azot (NO) și dioxidul de azot (NO2) sunt principalii oxizi de azot implicați în poluarea atmosferei.

Sursa cea mai importantă de NO o reprezintă procesele biologice, respectiv acțiunea bacteriilor asupra compușilor cu azot. Cantități mari de NO sunt provenite din procesele de combustie. Aceleași procese de combustie pot avea ca rezultat producerea directă a NO2. Alte cantități de NO2 din atmosferă sunt provenite din oxidarea NO sau ca urmare a reacțiilor fotochimice în care sunt implicate hidrocarburile.

NO este un gaz incolor, puțin solubil în apă și greu de lichefiat. În stare lichidă sau solidă are culoare albastră, este paramagnetic, iar în stare gazoasă moleculele de NO sunt practic monomeri. În stare lichidă se observă o slabă dimerizare, în timp ce în stare solidă dimerizarea este mult mai avansată și paramagnetismul dispare. NO2 este un gaz de culoare brun-roșcat, mai greu decât aerul și cu un miros caracteristic. Hipoazotida și tetraoxidul de diazot constituie un sistem în echilibru: deplasarea spre unul dintre cei doi componenți depinzând de temperatură de peste 1400C există forma monomeră, NO2, în timp ce la aproximativ -110C forma de existență este dimerul. Bioxidul de azot este după cum se știe un gaz iritant cu acțiune asupra căilor respiratorii profunde și a alveolei pulmonare datorită solubilității lui relativ reduse. Toxicitatea NO este mai puțin cunoscută la nivelul concentrațiilor care se găsesc în aer.

Amestecul diferiților oxizi de azot printre care NO2 este cel mai mare agresiv, constituie un gaz iritant cu acțiune toxică asupra căilor respiratorii.

Prezența oxizilor de azot în atmosferă produce vătămarea plantelor. Este dificil de stabilit cu exactitate care efecte sunt rezultatul direct al oxizilor de azot și care al poluanților secundari formați prin reacții chimice în care sunt implicați oxizii de azot. Cele mai serioase efecte de poluare determinate de prezența oxizilor de azot în atmosferă sunt cele care duc la formarea așa numiților oxizi fotochimici.

Metode de măsurare:

Metoda de referință: standardul SR EN 14211 – Calitatea aerului înconjurător.

Metoda standardizată pentru măsurarea concentrației de dioxid de azot șimonoxid de azot prin chemiluminiscență.

Prag de alertă:

– 400 μg/m3 – măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte reprezentative pentrucalitatea aerului, pentru o suprafață de cel puțin 100 km2 sau pentru o întreagă zonă sau aglomerare.

Valori limită:

– 200 μg/m3 – valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane.

– 40 μg/m3 – valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane.

Nivel critic:

– 30 μg/m3 – nivel critic pentru protecția vegetației.

3.3. Determinarea pulberilor prin metoda de aspirare cu aplicarea filtruluide hărtie

Conținutul de pulbere în aerul încăperilor de studii se apreciază în sălile sportive și atelierele de instruire. Recoltarea probelor de aer pentru determinarea conținutului de pulbere se efectuează prin metoda de aspirație cu aparatul Migunov.

Pentru aprecierea conținutului de pulbere se selectează 1-2 puncte a câte 2 probe în fiecare punct. Filtrele pe hârtie preventive uscate și aduse la greutate constantă prin încălzire repetată în etuvă la 105 C se pun în plic, iar la locul recoltării se instalează în pâlnia de fixare, se conectează la aspirator. Aerul este colectat cu viteza de 50- 100 l\min de 20 de minute la distanșa de 50 de cm de la sursă.

După recoltarea probei, partea superioară a pâlniei de fixare a filtrului se deșurubează atent , se scoate cu penseta filtrul și se transferă în pachetul de hârtie de calc, în care s-a păstrat până la recoltarea probei.

Aprecierea conținutului de pulbere în aerul încăperilor de studii se efectuează cel puțin o data pe an, în caz de necesitate mai des.

CMA de pulberi nu trebuie să depășească 0,5 mg/m3.

3.4. Determinarea dioxidului de carbon din aer prin metoda- expres

Pentrude terminarea conțiutului de CO ( în cazul încălzirii cu sobă) și CO2 în încăperile de studii se prelevează căte 2 probe ( un punct în încăpere). Prelevarea probelor de aer la conșținutul de CO și CO2 se efectuează la sfărșitul orelor. Aprecierea conținutului de CO și CO2 se efectuează în timpul rece al anului. Aerul este colectat cu ajutorul pipetelor în care se află soluție de clorură de natriu.Viteza de aspirație a aerului este de 0,5 l/min timp de 6 minute.

În timpul colectării aerului la conșinutul de Co și CO2 pipeta se află la înălșimea de 1m de la dușumea și cât mai departe de persoana care colectează probele. Aprecierea conținutului de CO și CO2 se efectuează cu ajutorul gazaanalizatorului CO.

Conținutul de CO și CO2 se apreciază de 1-2 ori pe an. Doza unică maxima de CO nu trebuie să depășească 5,0 mg/m3, iar doza medie diurnă – 3,0 mg/m3. Concentrația maximal admisibilă (CMA) a CO2 nu trebuie să depășească 1%

CAPITOLUL IV

CERCETAREA BACTERIOLOGICĂ A AERULUI

Investigațiile de laborator prezintă un compartiment indispensabil de activitate a medicilor igieniști si microbiologi în timpul realizării supravegherii de stat asănătății publice în domeniul sănătății. Rezultatele acestor investigații servesc ca: 

– argumentare obiectivă a respectării regulilor și normelor sanitare;

-argumentare a necesității de realizare al diferitor măsuri profilactice;

–  un procedeu de evaluare a acțiunii diferitor factori;

–  mod de folosire a datelor acumulate pentru diferite autorizări sanitare, etc.

  Metoda microbiologica de diagnostic permite de a determina calitatea, și proprietațile unor produse precum: apa, aerul, solul, produsele alimentare, de a caror stare depinde sănătatea omului.

Metoda microbiologica pentru aer permite să depistăm: stafilococi,

streptococi α – și β – hemolitici, numărul total de microorganisme și fungi pe m3 de aer. 

Inspectia microbiologica a aerului prevede determinarea:

-continutul de microbi într-un m3de aer;

-continutul stafilococului auriu în 1m3 de aer;

Recoltarea,conservarea si transportarea probelor de aer

Analiza bacteriologică a aerului permite o apreciere igienică și epidemiologică a mediului aerian, pe baza căreia putem stabili un complex de măsuri pentru profilaxia infecțiilor aerogene, a căror pondere în patologia infecțioasă este considerabilă. Pentru investigațiile bacteriologice ale aerului sunt folosite 2 metode:

– metoda de sedimentare

– metoda de aspirație.

La alegerea metodei de recoltare a germenilor din aer trebuie să se țină cont de trei considerente:

– metoda să fie eficientă în recoltarea particulelor între 1 și 10 μm;

– să permită evaluarea numărului de germeni la 1m3de aer;

– să permită identificarea anumitor germeni sau grupe de germeni.

Pentru analiza microbiologică a aerului din încăperi închise se prelevă probe la fiecare 20m2 de suprafață, din 5 puncte (pentru metoda de sedimentare) și din 1 punct (pentru metoda de aspirație) situate la 0,5 m de la pereți și la nivelul respirației. Recoltarea se face ziua în perioada activității intensive a omului și după curățenia umedă și ventilarea încăperii.

Metoda de recoltare prin aspirație

Cea mai precisă metodă de apreciere a componenței bacteriologice a aerului este metoda de aspirație. Principiul metodei constă pe sedimentarea forțată a microorganismelor din aerul atmosferic pe suprafața mediului nutritiv solid prinutilizarea unui sistem de aspirație (aparatul Krotov, aparatul). Viteza de aspirație a aerului constituie 25 l/min. Notând debitul cu care a funcționat aparatul în momentul recoltării, precum și timpul efectuat însămânțării plăcii, se poate calcula prin numărarea coloniilor crescute pe placă după incubare 24-48 ore la 37ºC, numărul de microorganisme/m³. Se aplică la temperaturi pozitive ale aeruluiatmosferic. La recoltarea probelor se aspiră 250-1000 l/m³ de aer, în dependență de gradul presupus de contaminare și mediul nutritiv utilizat.

Formula de calcul este următoarea:

nx1000/4

numărul de microorganisme/m³= ————

V

unde:

n = număr de colonii dezvoltate pe placă,

V = volum de aer aspirat.

Rezultatul se exprimă în UFC/ m

Metoda de recoltare prin sedimentație

Metoda constă în deschiderea și expunerea cutiilor Petri cu un mediu solid timp de câteva minute până la o oră. Pentru a se putea calcula numărul de germeni laun anumit volum de aer, se recomandă expunerea timp de 5 minute sau expuneride tip multiplu de 5 minute (10, 15, 20 etc. până la 1oră).

După expunere, cutiile se închid și se incubează la temperature și timpul respectiv în funcție de scopulurmărit. Se numără apoi coloniile pornind de la premiza că fiecare colonie s-adezvoltat dintr-un microorganism.Timpul de expunere trebuie apreciat în funcțiede gradul de încărcare a aerului. Trebuie evitată o încărcare prea mare cu colonii a suprafeței mediului de cultură, deoarece numărătoarea devine dificilă și există posibilitatea, că anumite bacterii prin aglomerare să inhibe dezvoltarea altora.

Pentru exprimare pe unitate de volum de aer se poate folosi formula de calcul Omeliansky, care este bazată pe observația, că în timp de 5 minute se depun pe osuprafață de 100 cm3germenii din 10 litri de aer:

  n x 10000

 Număr de germeni/m³= ————

S xT/5

unde:

n – numărul de colonii dezvoltate pe suprafața mediului de cultură;

S – suprafața cutiei;

T –  timpul de expunere în minute; Pentru Stafilococul Aureus în cutiile Petri se pune geloza salină cu galbenus de ou.

Se termostatează pentru 24 ore la temperatura de 37 °C, apoi timp de 24 ore se lasa la temperatura camerei, la lumina. In prezența bacteriilor de acest tip, coloniile vor aparea, rotunde, unsuroase, stralucitoare pigmentate.

BIBLIOGRAFIE

Apostolache-Staicescu Zoe, Neacsu P – Dictionar de ecologie. Ed. St. și enciclopedică, Bucuresti, 1982.

Alpopi Cristina, Sanda Vișan, Steliana Crețu-Mediul înconjurător – poluare și protecție, Ed. Economică, București 1998.

Ardelean A., C. Maior – Management ecologic. Ed. Servo-Sat, 2000.

Berca Mihai – Ecologie generala si aplicata. Ed. Ceres Bucuresti, 2000.

Botnariuc N., Vadineanu V. – Ecologie. Ed. Didactica și Pedagogica Bucuresti, 1988.

Dumitrescu N., Iacob T., Vintu V. – Ecologie și protectia mediului. Curs litografiat, U.A.M.V. Iasi, l992.

Dutu Mircea – Dreptul mediului, vol. II. Ed. Economică, Bucuresti 1998.

Gradinaru Ilie – Protectia mediului. Ed. Economica, Bucuresti, 2002.

Neacsu P., Apostolache-Staicescu Zoe – Dictionar de ecologie. Ed. St. si enciclopedica, Bucuresti, 1982.

Stelian Țurlea – “S.O.S.! Natura în pericol!” – Ed. Politică, București 1997.

Internet: www. România.ro