Calificarea Profesionala Asistent Medical Balneo Fizio Terapie Si Recuperare

Școala Postliceală Hipocrate

LUCRARE DE LICENȚĂ

Calificarea profesionala: asistent medical Balneo-fizio terapie si recuperare

Coordonator: dna. Ioan Victoria

Absolvent: Mitan Irina

ANUL 3

RECUPERAREA BFT IN TRAUMATISEMELE DE COLOANA DORSOLOMBARA

Cuprins

Capitolul 1

Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale

Impartirea coloanei vertebrale

Structura unui disc/ vertebre

Biomecanica

Capitolul 2

Patologiile coloanei vertebrale

Traumatisme

Reumatisme

Osteoporoza

Capitolul 3

Obiective si recuperare cu tipuri de tratament in leziunile coloanei vertebrale

CAPITOLUL 1

Anatomia coloanei vertebrale

Trunchiul

Trunchiul este partea centrala a corpului. El are un rol dublu in legatura cu coloana vertebrala:

Ea poate efectua miscari unduitoare, asemanatoare unui sarpe, acest lucru este datorat mobilitatii coloanei vertebrale, care este alcatuit din treizeci si trei- treizeci si patru de vertebre.

Coloana vertebrala contine un ax nervos care este compus din maduva spinarii si radacinile nervoase care pornesc de la ea. Fragilitatea unei vertebre poate avea repecusiuni la nivel articular dar si la elementele nervoase ale acesteia. Coloana vertebrala trebuie sa fie in stare sa stabilizeze pozitiile statice si conditiile ridicarii unei greutati.

Rolul dublu al coloanei vertebrale este asigurat cu ajutorul unor muschi in mare parte poliarticulari, profunzi ( formati prin fascicule mici), superficiali ( cu suprafete mari).

Datorita mobilitatii coloanei vertebrale, miscarile trunchiului pot fi efectuate in cele trei planuri: planul sagittal, planul frontal si planul transversal.

Miscarile trunchiului pot fi

Spre inainte: flexie

Spre inapoi: extensie

In lateral: inclinare laterala

Pivotare: rotatii.

Coloana vertebrala

Coloana vertebrala reprezinta segmental axial al scheletului trunchiului. Ea este alcatuita din treizeci si trei- trezeci si patru de vertebre. Vertebrele sunt pozitionate metameric ( una deasupra alteia si sunt impartite in regiuni: vertebre cervicale ( sapte), vertebre toracale ( doisprezece), vertebre lombare (cinci ), vertebre sacrale (cinci ), vertebre coccigiene ( patru sau cinci).

Coloana vertebrala este axul principal al organismului. Este pozitionata pe linia mediana si in partea posterioara a trunchiului. Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 de oase scurte intre care se gasesc discuri intravertebrale.

Ea este impartita in cinci regiuni:

Regiunea cervicala. Formata din 7 vertebre ( C1- C7) , vertebra cervical avand urmatoarele caracteristici: apofizele spinoase si transverse bifide, corp alungit transversal si mic, orificiul vertebral are forma triunghiulara.

Regiunea toracala sau dorsala. Formata din 12 vertebre ( T1-T12 sau D1-D12) . Vertebrele toracale au urmatoarele caracteristici: sunt cele mai mai vertebre, orificiul vertebral are forma triunghiulara, apofizele transverse sunt ascutite la capat, au corp cuneiform.

Regiunea sacrata. Formata din 5 vertebre false ( S1-S5 ). Ele sunt sudate intre ele si formeaza un singur os numit “ osul sacru”, are forma triunghiulara

Regiunea coccigiana. Formata din 4-5 vertebre sudate intre ele formand un singur os numit “ coccis” care prezinta o baza articulanduse cu un varf. Coccisul impreuna cu osul sacru ajuta la formarea bazinului.

Coloana vertebrala are o serie de curburi: osul sacru- convex spre inapoi; curbura lombara- concava spre inapoi; curbura toracala- convexa spre inapoi; curbura cervicala- concava spre inapoi. In plus acestea sunt mai mult sau mai putin vizibile, accentuate sau atenuate de morfologia partilor moi: grasime, muschi.

Se observa ca, indiferent cum privim, din fata sau din spate, pe masura ce coboram, vertebrele sunt tot mai mari. Vertebrele se numara de sus in jos, adesea ele sunt denumite folosind initialele lor.

Vertebra

Fiecare dintre oasele scurte, in forma de inel, care formeaza impreuna coloana vertebrala la om si la animalele vertebrate si in care se afla maduva spinarii.

Vertebrele au doua parti principale:

partea din fata sau corpul vertebral;

partea din spate sau arcul posterior.

Arcul posterior cuprinde , pe fiecare parte, un pendicul, implantat in spatele corpului, o lama care se uneste spre inapoi cu partea ei simetrica. Ea se prelungeste cu o proeminenta osoasa comuna numita apofiza spinala. La fiecare imbinare pedicul-lama apare o ingrosare aproape verticala, aceastea fiind apofizele articulare. La extremitatile superioare si inferioare fiecare vertebra are o suprafata articulara cartilaginoasa. Din aceeasi zona porneste si o proeminenta laterala, numinduse apofiza transversala. Unirea gaurilor vertebrale formeaza o cavitate asemea unui tub osos, numit canalul rahidian, unde se afla maduva spinarii. La fiecare etaj, pediculele a doua vertebre suprapuse delimiteaza intre ele un spatiu : gura de conjugare pe unde trece fiecare nerv ce iese din maduva. Iar aceasta gaura apare de fiecare parte a arcului vertebral simetric.

Articulatiile coloanei vertebrale

Punctele slabe ale coloanei vertebrale sunt discurile intervertebrale, un fel de amortizoare elastice formate dintr-un nucleu pulpos si fluid. Discurile intervertebrale sunt inconjurate in intregime de un inel fibros care are ca rol limitarea dilatarii discurilor si legarea vertebrelor intre ele. Vazut de sus , discul apare ca fiind format din doua parti: o parte periferica, anulusul sau inelul fibros, constituit din lamele concentrice de cartilaj fibros, a caror dispunere ii confera aspectul unei felii de ceapa; si o parte centrala, nucleul sau miezul, o zona mai bine hidratata formata din luchid gelatinos, nu are o pozitie fixa, el fixandu-se in cursul miscarilor, deplasarile acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic si expalsibil. Nucleul se alfa astfel intr-o permanenta presiune si este usor de inteles de ce orice defect al inelului fibros care il inconjoara permite hernierea lui.

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

contribuie prin rezistenta lor, la mentinerea curburilor coloanei;

favorizeaza revenirea la starea de echilibru dupa terminarea miscarii datorita elasticitatii lor;

transmit greutatea corpului in toate directiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;

amortizeaza presiunile sau socurile la care este supus fiecare segment, in special in cursul efortului.

Fetele superioare si inferioare ale fiecarei vertebre sunt separate cu ajutorul discurilor intervertebrale. Grosimea acestor discuri este variabila in functie de regiunea coloanei vertebrale, atingand maximul la nivelul coloanei lombare.

Coloana vertebrala poate fi vazuta ca o succesiune de segmente fixe (vertebre) si segmente mobile( elemente care unesc vertebrele intre ele: discurile, articulatiile interapofizare). Miscarile vertebrelor se amplifica prin adaugare, ansamblul are o mobilitate a curburilor ce seamana ce aceea a unui sarpe ( aceasta mobilitate este inegal distribuita, in functie de forma vertebrelor, care difera de la o regiune la alta)

Vertebrele sunt legate prin ligamente, localizate pe toata lungimea coloanei vertebrale. Trei dintre aceste ligamente seamana cu niste benzi continue care unesc occipitalul de osul sacru: ligamentul vertebral comun anterior, situat in fata corpurilor vertebrale; ligamentul vertebral comun posterior, situat exact in spatele corpurilor vertebrale; ligamentul supraspinal, situat in spatele apofizelor spinale.

Celelalte ligamente sunt discontinue si unesc proeminentele arcelor posterioare, de la un palier la altul. Intre doua apofize spinale se afla ligamentul interspinal, iar intre doua lame, ligamentele galbene. Intre doua apofize transversale suprapuse se afla ligamentele intertransversale.

Biomecanica coloanei vertebrale

Miscarile coloanei sunt miscari complexe in care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizeaza prin cumularea usoarelor deplasari ale corpurilor vertebrale, lare au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum si la nivelul celorlalte articulatii. Aceste miscari sunt limitate de rezistenta ligamentelor, forma articulatiilor intervertebrale si de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit discul.

In flexie vertebra de deasupra se inclina in fata: apofizele articulare superioare se deplaseaza in sus si in fata pe cele inferioare, nucleul se depleaseaza putin inapoi, discul contracta in fata, dilatandu-se in spate. Lamele si apofizele sipnale se disteanteaza, toate ligamentele situate in spatele corpului vertebral sunt intinse.

In extensie vertebra de deasupra se inclina in spate: apofizele articulare se unesc, intrand chiar in stare de comprimare,nucleul se deplaseaza putin in fata, discul se dilata in fata si se contracta in spate, apofizele spinale si lamele se apropie. Toate ligamentele situate in spatele corpului vertebral sunt destinse.

In inclinarile laterale vertebra de deasupra se inclina lateral peste vertebra de dedesubt: discul se contracta in partea concava si in partea convexa se dilata, nucleul se deplaseaza spre partea convexa. In partea convexa se inregistreaza o distantare a apofizelor articulare cu alinecare divergenta, ligamentele sunt intinse.

La rotatii fibrele discului sunt torsionate, se realizeaza simultan o tensionare a fibrelor si o scadere a inaltimii, o usoara comprimare a nucleului. Pentru ca directiile fibrelor se intersecteaza de la un strat la altul , un strat dintr-o pereche este tensionat, iar celalalt este detensionat.

Muschii coloanei vertebrale

Miscarile coloanei vertebrale sunt produse de un numar mare de muschi. Regiunea posterioara a trunchiului are numerosi muschi, dispusi pe mai multe straturi. Exista muschi sub forma a numeroase mici fascicule care merg de la o vertebra la alta.

Cei mai profunzi se ataseaza numai de vertebre:

muschii intertransversali : inclinarea laterala a vertebrelor, ei leaga o apofiza transversala de urmatoarea, in spatele ligamentului intertransversal ;

muschii interspinali : extensia vertebrelor, unesc o apofiza spinala de urmatoarea, de fiecare parte a ligamentului interspinal;

muschii transversal spinali : determina extensia vertebrelor daca lucreaza de ambele parti in acelasi timp, inclinarea laterala daca lucreaza din interior spre exterior, sau determina rotirea vertebrala daca lucreaza din fata in spate.

Muschii posteriori ai trunchiului:

muschiul lung dorsal : ocupa santul format de vertebra si coasta. Acesta se termina pe apofizele transversale ale vertebrelor dorsale si pe fata posterioara a coastelor. Este cel mai interior muschi.

Muschiul ilicostal : se termina pe ultimile sase coaste, de unde porneste porneste un al doilea fascicul ce de termina pe primele sase coaste. Este un muschi de tip releu care porneste de la masa comuna si se termina la C3.Muschiul lung dorsal are ca prelungire in sus doi muschi : micul complex ( porneste de la apofizele transversale de la T3 la C4 si se termina pe apofiza mastoida) ; muschiul transversal al gatului ( porneste de la apofizele transversale ale vertebrelor dorsale superioare si se termina la cele ale vertebrelor cervicale inferioare).

Muschiul marele complex : porneste de la apofizele spinale ale C4/T4 si ajunge pana la baza occipitalului. Acesta realizeaza extensia gatului si redreseaza lordoza cervicala.

Muschiul supraspinal : porneste de la apoifizele spinale ale vertebrelor T1-T10 pana la apofizele vertebrelor T11-L2. Acest muschi realizeaza extensia regiunii dorsale.

Muschiul angular : se formeaza pe unghiul superios al omoplatului si se insereaza pe apofizele transversale ale primelor patru vertebre cervicale. Acest muschi ridica omoplatul si il antreneaza intr-o miscare de rotatie interna.

Spleniusul este un muschi format in doua parti: spleniusul capului : porneste de la apofizele spinale C6-T7 pana la baza occipitalului si a temporalului. In cazul contractiei bilaterale, acesta determina extensia capului pe gat, in cazul contractiei unilaterale, determina inclinarea laterala si rotatia; si spleniulul gatului : porneste de la apofizele spinale ale vertebrelor T5-T7 pana la apofizele transversale ale primelor trei vertebre cervicale.

Muschiul mic dintat posterior superior : porneste de la apofizele spinale ale vertebrelor C7-T3 pana la primele cinci coaste. Acest muschi ridica coastele, fiind insiprator.

Muschiul mic dintat posterior inferior : porneste de la apofizele sipnale ale vertebrelor T12-L2 pana la ultimile patru coaste. Acest muschi coboara coastele, fiind muschi expirator.

Muschiul romboid : porneste de pe marginea interna a omoplatului si se termina pe apofizele spinale ale vertebrelor C7-D4. Acest muschi antreneaza omoplatul in miscarea de adductie si totatie interna.

Muschiul dorsal mare : se formeaza pe apofizele spinale ale vertebrelor D7-L5, pe creasta sacrata, pe creasta iliaca si pe ultimile patru coaste. Acesta formeaza o suprafata a carei fibre si grupeaza spre umar, se torsioneaza si se termina printr-un tendon aplatizat pe culisa biciptala. El realizeaza adductia, rotaia interna si retropulsia bratului.

Muschiul trapez : porneste de la baza occipitalului, de la apofizele spinale ale certebrelor cervicale si dorsale, pana la T10 si se termina in trei fascicule: fasciculul superior se termian pe marginea posterioara a claviculei, fasciculul mijlociu se termina pe spina omoplatulu, fasciculul inferior se termina pe partea interna a spinei omoplatului. Ansamblul fibrelor are o actiune de adductie, apropiind omoplatul de linia mediana a spatelui, daca se ia ca punct de reper fix coloana cervicodorsala.

Muschii laterovertebrali lombari : muschiul paos : porneste de pe vertebrele D12-L5, traverseaza bazinul si se termina pe trohanterul mic, acest muschi determina flexia femurului cu o usoara adductie si o rotatie externa; muschiul patrat al lombelor : se ataseaza de ultima coasta, pe vertebrele lombare si pe creasta iliaca. Acest muschi determina inclinarea laterala a vertebrelor de partea contractiei sale si mai poate ridica jumatatea de bazin de pe partea contractiei.

CAPITOLUL 2

Patologia traumatica si sechelele posttraumatice ale coloanei vertebrale

Traumatismul coloanei vertebrale ia nastere de obicei dintr-un accident in urma caruia apare fractura sau daunele importante ale coloanei vertebrale atat in zona gatului cat si a spatelui. Traumatismele acestea se produc prin dislocarea a doua sau a mai multor vertebre, prin fracturarea coloanei vertebrale sau in urma intreruperii circulatiei sangvine ori a unei presiuni pe coloana. Acestea se produc datorita urmatoarelor cauze: 45% din traumatisme sunt datorita accidentelor rutiere, 20% sunt produse prin accidente de munca, 16% sunt accidente din sport, 15% sunt traumatisme directe datorate armelor de foc.

Simptomele care apar in traumatismele lombare sunt: durerea( principalul simptom), deformare locala, parasteziile care se maifesta ca amorteli, intepaturi sau furnicaturi, diminuarea reflexelor membrelor inferioare, diminuarea fortei musculare, senzatia de arsura sau racire a piciorului.

Complicatiile aparute in urma traumatismelor vertebrale sunt de doua feluri: imediate, cele mai redutabile sunt complicatiile neurologice, leziunile viscerale, leziuni vasculare, leziuni ale musculaturii paravertebrale, fractura deschisa, si cele tardive, cea mai frecventa este cifoscolioza traumatica ce este incadrata in notiunea de calus vicios.

Traumatismele vertebrale lombare pot evolua favorabil in cazurile necomplicare, fara fracturi sau fara interesarea maduvei spinarii. Evolutia si prognosticul traumatismelor vor fi in raport cu mecanismul procedurii traumatismului, cu starea vertebrelor, cu acordarea primului ajutor, cu transportul si precocitatea tratamentului specializat.

La nivelul coloanei vertebrale se pot constata urmatoarele efecte:

Traumatisme directe.

Episoade unice de mobilizare excesiva si brusca.

Incarcare repetitiva.

Consecinte ale traumatismelor coloanei vertebrale sunt:

Intindei ligamentare,entorse- sunt produse prin incarcare excesiva sau prelungita. Se pot costitui cicatrici tisulare care conduc la reducerea mobilitiatii.

Intinderi musculare- sunt porduse prin solicitari bruste si neasteptate consecutive. Ele pot determina rupturi musculare sau tendinoase.

Prolaps discal- se produc prin ruptura inelului fibrilos in cazul unor intinderi intense sau ligamentare prelungita.

Subluxatii, luxatii. Cele mai frecvente sunt luxatiile asociate cu fracturile coloanei lombo-sacrata. Luxatiile pure sunt rare.

Fracturi. Se pot produce prin mecanism indirect prin hiperextensie, hiperflexie, tasare verticala, smulgere parcelara sau forfecare orizontala, dar si prin mecanism direct fiind foarte rare.

Cele mai vulnerabile zone ale coloanei vertebrale sunt: zona cervicala joasa C5-C7, zona mediotoracica T4-T7 si zona toracolombara T10-L2.

Dupa stabilitatea vertebrei fracturate putem deosebi doua tipuri de fracturi: fracturi stabile si fracturi instabile. Fracturile stabile sunt fracturi care nu au tendinta de a se mai deplasa de la mobilizarea bolnavului, iar cele instabile sunt fracturi care au tendinta de a se mai deplasa in continuare.

In raport cu afectarea maduvei spinarii putem avea: fracturi amielice, in care maduva spinarii nu este afectata si fracturi mielice , in care maduva spinarii este lezata intr-o masura mai mare sau mai mica.

Pacientul cu fractura vertebrala poate evidentia in examinarea clinica:

edem local- apare in urma leziunilor la nivelul ligamentelor supraspinos si interspinos,

contractura muscularii paravertebrale- unilaterala sau bilaterala,

durere spontana, localizata la nivelul vertebrei fracturate, accentuata la tentative de mobilizare si la palparea apofizei spinoase,

in cazul fracturilor mielice apar fenomene neurologice, paralizie sau pareza in teritorii dependente de zonele meulare afectate.

O entitate des intalnita este reprezentata de fracturile produse pe fondul osteoporozei, ceea ce va avea implicatii terapeutice specifice.

Se poate constata: absenta tulburarilor neurologice, simptomatologie de compresie radiculara unilaterala sau bilaterala, spimptomatologie de leziune medulara: tetraplagie.

In cazul fracturilor sau a luxatiilor coloanei dorsolombare cu afectiuni neurologice se impune tratament chirurgical si exista riscul unor sechele: paraplagie, tetrapareza, parapareza; iar cele fara medulare sunt numite fracturi benigne, tasari usoare.

Entorsele rahisului dorsolombar implica articulatiile posterioare, sunt distorsii cu intindere de ligamente cu sau fara producerea unei alunecari mici la nivelul articulatiilor vertebrale. Clinic se vor constata dureri locale dureri radiculare si disfunctie respiratorie prin durere.

In functie de tipul de leziune si de regiunea afectata, traumatismele coloanei vertebrale pot determina urmatoarele sechele: redori articulare, catracturi musculare, deformari, instabilitate, retractii musculare, ligamentare, tendinoase si capsulare, atrofii musculare, spasticitate, sechele neurologice, osificari heteropotice, scadere ponderala.

Limitarea mobilitatii articulare poate fi determinata de mai multi factori: ractii fibroase, capsulare musculo- ligamentare, para-ostoartropatia, spasticitate. Complicatiile traumatismelor vertebrale cu interesare mielica sunt: trombozele venoase, leziunile de decubit, infectiile tractului urinar, complicatiile renale, complicatiile pulonare.

Cifoza se manifesta prin curbarea excesiva a coloanei in regiunea toracica. Ele sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital. Cifozele provoaca cocoasa, compensata fiind, printr-o hiperlordoza cervcala si lombara pentru echilibrarea coloanei. Cifoscolioza este o deviatie dubla a coloanei vertebrale, cu convexitate posterioara si curbura laterala.

Cifoza apare ca rezultat al unor probleme de dezvoltare , a unei boli degenerative, precum artrita coloanei vertebrale, a unei ostoporoze cu fracturia de compresie a vertebrelor sau a unui traumatism al coloanei vertebrale. Cifoza in cazurile severe poate afecta plamanii, nervii si alte tesuturi sau organe. Acestea pot aparea la orice varsta.

Scolioza este o modificare a curburilor fiziologice in regiunea lombara, in plan frontal, lunand forma literei “C”, urmata uneori de o modificare aparuta in urmatoarea zona, realizanduse litera “S”. Aceasta deformare se poate realiza spre dreapta sau spre stanga, in fuctie de greselile de pozitie ale coloanei. Se poate observa din fata persoanei sau din spatele acesteia.

Scolioza cauzeaza rar durere si poate fi dificil de a fi detecta din timp. Caracteristici care pot sa depistam din timp scolioza ar putea fi: un umar sau un sold mai proeminent decat celalalt, hainele nu se potrivesc simetric, un sold poate fi mai sus decat celalalt, corpul pare sa se incline intr-o parte.

Lordoza apare in regiunea cervicala si dorsolombara. Unghiul limita dintre normal si palologic este destul de greu de precizat in cazul lordozei. Hiperlordoza sau lordoza patologica este intalinita in regiunea lombara. Aceasta afectiune poate aparea la orice varsta, totusi la sugari exista o aparenta lordoza patologica lombara datorita imaturitatii sistemului musculo-scheletal, nu este exclus ca acesta sa poata suferi de hiperlordoza.

In lordoza lombara bazinul este inclinat spre anterior, se afla in pozitie de anteversie, cu tendinta de orizontalizare, abdomentul este aparent marit deoarece din cauza curburii accentuate a coloanei lombare este impins spre anterior.

De cele mai multe ori lordoza este una profesionala care se poate corecta usor si care nu are alte complicatii. Netratate la timp aceste afectiuni se pot permanentiza, iar in momentul in care persoana incearca sa adopte o pozitie corecta apare durerea de spate.

Aparitia bolilor de coloana vertebrala pot fi grabite de traumatisme ale coloanei, de caratul greutatilor prea mari, de pozitii incorecte ale coloanei. Acestea pot aduce in timp la hernie de disc, stenoza spinala si spondiloza, sciatica, poate sa apara si spondilita anchilozanta.

Cea mai intalnita afectiune a coloanei vertebrale este osteoartrita sau deteriorarea discului. Organismul imbatraneste in timp, discurile se deshidrateaza sau se usuca si isi pierd capacitatea de a amortiza socurile. Oasele si ligamentele ce alcatuiesc coloana vertebrala devin si ele mai putin flexibile. Deteriorarea discurilor este o ractie normala a organismului si nu constituie o reala problema, aceasta apare atunci cand aceste discuri incep sa puna presiune asupra ramificatilor nervoase din apropiere sau pe maduva spinarii.

Spondiloza este o afectiune care apare in mod natural ca urmare a inaintarii in varsta. Este un proces normal de degradare a coloanei vertebrale, a muschilor, ligamentelor paravertebrale si a discurilor intravertebrale dupa solocitari repetate. Desi spondoloza cervicala afecteaza ambele sexe in mod egal, barbatii sunt afectati de obicei la o varsta mai tanara decat femeile. Cu inaintarea in varsta oasele si cartilagiile care alcatuiesc coloana vertebrala imbatranesc si formeaza neregularitati ale oaselor numite osteofite. Multe persoane cu semne radiologie de spondiloza cervicala, nu au semptome ale spondilozei cervicale, cum ar fi durere, spasme musculare su redoare musculara.

Spondilolisteza este o degenerarea a coloanei care se caracterizeaza prin alunecarea anterioara a unui corp vertebral fata de restul vertebrelor. O vertebra se poate deplasa si iesi din aliniamentul celorlalte vertebre adiacente.

Lombalgia reprezinta o durere situata la nivelul vertebrelor lombare, pornind de la T12 pana la S1. Durerile situate deasupra vertebrei T12 se numesc dorsalgii.

Durerile lombalgice pot cobora catre fese, partea posterioara a coapselor si a genunchilor, pana la gambe si picioare constituind durerea de tip sciatic. Sciatica poate fi unilaterala sau bilaterala.

Discopatia lombara este o afectiune a coloanei vertebrale manifestata prin modificari degenerative ale discurilor intervertebrale din zona lombara. Durerile manifestate in discopatia lombara sunt situate in zona lombo-sacrala, unde durerea iradiaza pe unul dintre membrele inferioare. Durerile vor determina pacientul sa mearga schiopatat.

Evolutia discopatiei se face in mai multe etape: prima data apare durerea lombara datorita iritarii nervului sinovertebral de catre nucleul pulpos care migreaza printre elenetele fisurate ale inelului fibros. In paralel cu durerea apare criza “lumbago”, este o criza cu o contractura puternica si dureroasa a muschilor paravertebrali lombari imobilizand pacientul. In urmatorul stadiu, spatiile intervertebrale se ingusteaza si apare protruzia postero- laterala a discului herniat, interceptand in calea sa o radacina nervoasa, diminuand orificiul de emergenta al radacinilor nervului sciatic si apare simptomul de lombosciatica.

Hernia de disc se caracterizeaza prin ruperea inelului fibros de la marginea discului vertebral, permitand hernierea materialului nucleului pulpos, care va interesa radacinile nervoase. Materialul gelatinos din interiorul nucleului poate di impins in afara prin fisurile din capsula sau se poate rupe bucati. Hernia de disc poate fi rezultatul unor traumatisme la nivelul coloanei vertebrale dezvoltandu-se astfel fisuri la nivelul stratului exterior al discului.Herniile discale apar in momentul in care in inelul fibros care inconjoara nucleul pulpos apare o fisura ce ii permite acestuia sa se mobilizeze de la locul sau obisnuit si sa ajunga intre corpii vertebrali. Nucleul ajunge apoi in canalul spinal, apasa pe radacinile nervilor spinali (determinand aparitia radiculopatiilor) si duce la aparitia simptomelor.

Simptomele cele mai des intalnite herniei de disc sunt: durere( aceasta se poate duce pe mana sau pe picior), furnicaturi, caldura, slabiciune, amorteala, la hernia de disc lombara apare lombosciatica iar la hernia de disc cervicala durerea apare la nivelul bratelor , a umerolor sau a pieptului.

Hernia de disc poate sa apara la orice nivel vertebral, dar cele mai intalnite sunt hernia de disc lombara si cea cervicala. Frecventa de aparitie a acestei afectiuni este relativ crescuta, variind intre 1-10% din populatie, cel mai afectat grup de varsta fiind cuprinsa intre 25-45 de ani.

Factorii de risc care pot determina hernia de disc sunt: fumatul( aceasta poate interfera cu oxigenarea corecta a coloanei si implicit a discului intravertebral si poate sa apara deshidratarea si degenerarea discala), varsta, stilul de viata sedentar, vibratii excesive la care este supusa coloana, obezitatea, ridicatul de greutati excesiv, activitatea fizica intensa la locul de munca, malformatii congenitale ale coloanei si canalului vertebral.

CAPITOLUL 3

Obiectivele si metodologia tratamentului

recuperator al coloanei vertebrale

Tratamentul recuperator adresat pacientilor care au suferit traumatisme vertebrale trebuie sa le asigure acestora o cat mai mare independenta personala, imbunatatirea calitatii vietii din punct de vedere fizic, emotional si social,prin cresterea capacitatii de integrare la nivelul societatii cat si in activitatile casnice.

Obiectivele programului recuperator al pacientilor care au suferit traumatisme vertebrale lombare sunt urmatoarle:

ameliorarea durerii si a procesului inflamator restant,

combaterea contracturii musculare paravertebrale,

recuperarea tulburarilor de postura dinamica lombara,

controlul miscarilor,

tonifierea musculaturii,

readaptarea la efort si controlul acestuia,

imbunatatirea vietii pacientului si reintegrarea socioprofesionale a acestuia.

Tratamentul recuperator va fi cat mai precoce si va fi precedata de o evaluare a unor parametri esentiali care permit individualizarea programului si adigura succesul acestuia:

evaluarea contracturilor

postura

evaluarea sensibilitatii

forta si rezistenta musculara, cu evaluarea musculaturii paralizate total, a grupelor musculare antagoniste inervate, a dezechilibrelor musculare

capacitatea functionala a articulatiilor

bilantul spasticitatii

nivelul si severitatea leziunilor

prezenta endemelor

starea generala de sanatate a pacientului

suportul oferit de anturaj.

Primul ajutor în traumatismele coloanei vertebrale:

evitarea agravarii leziunilor( persoana accidentata chiar dacă nu acuza dureri, nu trebuie mișcată din localizata

imobilizarea accidentatului și transportarea acestuia la spital sub tratament antialgic și cu asigurarea functiilor vitale

orice traumatizat trebuie tratat ca și cum ar avea în mod sigur o fractura, evitandu-se torsiunile și rotatiile.

TRATAMENT BALNEOFIZIOTERAPEUTIC

ELECTROTERAPIA:

Electroterapia este partea fizioterapiei ce studiaza folosirea curentului electric sub diferite forme în scop profilactic curativ.

Are unele aplicatii in deformarile coloanei. Contractarile musculare, mai ales cele dureroase la solicitarile pasive, de intindere, mai pot beneficia de bai de lumina infrarosii, masaj iar hipotoniile musculare de termoterapie, algitoniflax (curenti aperiodici de joasa frecventa, curenti faradici si galvanizari).

Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizarile, ionoterapia electrica, faradizarea, curentii diadinamici, razele ultraviolete, si ultrasunetele.

Efectele cele mai importante ale acestor forme de curenti în traumatismele lombare sunt urmatoarele: antiinflamator, decontracturant, antialgic, hiperemiant.

Proceduri folosite în tratamentul electroterapiei:

curentul galvanic

ionizările

curentul diadinamic

ultrasunetul

curenții interferențiali

magnetodiaflux

roentgenterapia.

Electroterapia este folosită sub diferite forme:

curenți diadinamici;

curenți interferențiali de medie frecvență;

curenți cu impulsuri (TENS);

curenți de joasă frecvență – galvanizări;

ionizări cu novocaină, clorură de calciu, histamină;

curenti de inalta frecventa (ultrasunetul, magnetodiafluxul si ultrascurte).

Curentul galvanic: Prin curentul electric înțelegem o deplasare de sarcini electrice dealungul unui conductor (un corp prin care poate să treacă un curent electric continuu, adică o scurgere de electroni).Dacă sensul de deplasare al electronilor este același menținându-se la o intensitate constantă este vorba despre un curent continuu.

Efectele fizico-chimice ale curentului galvanic:

efect termic

efect termoelectronic

efect magnetic

electroliza și electroforeza

În tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie să avem în vedre:

bolnavul și regiunea de tratat (coloana vertebrala)

aplicarea electrozilor și legătura cu sursa

manevrarea aparatului

Bolnavul va sta în decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea de cauciuc îmbrăcată cu cearșaf curat. Electrozii vor fi aplicați întotdeauna, fie numai prin intermediul unui strat hidrofil îmbibat cu apa (tifon, pânză, flanelă, burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei în cazul băilor electrice (baia generală Stranger; baia galvanică completă)

Nu se va aplica niciodată electrodul de metal sau de cărbune direct pe tegument sau mucoase. Intensitatea curentului trebuie să ajungă la pragul de toleranță al bolnavului. Durata 30 min., zilnic sau la două zile.

Ionizările

Ionizarea este procedura prin care introducem în organism, cu ajutorul curentului electric diferite substanțe medicamentoase cu acțiuni farmacologice.

Pentru a putea face o ionizare avem nevoie de aparatura folosită în galvanizare, folosind substanțe medicamentoase ca: Clorura de Calciu, xilină.

Număr sedinte=10

Timp=10-15 min.

Curent diadinamic

Curentul diadinamic este o formă derivată din curentul sinusoidal de 50 Hz, care a suferit o serie de modificări.

Tratamentul cu curenți diadinamici în spondiloze cuprinde:

difazat (D.F.) – tratament preliminar obligatoriu cu efect spasmolitic și analgezic temporar

perioada scurtă (S.P.) – folosit în traumatisme articulare, vasculopatii, nevralgii cu sau fără tulburări trofice asociat uneori cu – lungă perioadă (L.P.) – folosit în atrofii ale musculaturii netede.

Efecte: vasodilatator; decontracturant; antiinflamator.

Pe regiunea de tratat se aplică țesut hidrofil bine îmbibat, bine stors și fără asperități, peste el se aplica electrodul ce trebuie să fie neted, fără tăieturi sau îndoituri, bine mulat pe suprafața de aplicat, mai mic decât țesutul hidrofil.

Acestea sunt fixate cu ajutorul unor săculeți de nisip ori banderole elastice. Durata unei ședințe este de 6-8 min. Nr. ședințe = 6 – 10 pe serie.

Electrozii :plumb, aluminiu, cauciucați

Ultrasunetul

Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale fizioterapiei, în care este vorba de transmiterea vibrațiilor mecanice pendulare pe o frecvență deosebit de mare, produse de un generator de ultrasunete, penetrarea și absorbția acestora în corpul omenesc. Efectele lor sunt deosebite față de cele ale diverselor forme de curenți electrici (faradic, galvanic).

Ultrasunetul este un curent de înaltă frecvență care are calitățile de a fi fibrinolitic și decontracturant.

Pe regiunea de tratat se aplică unguent (fenilbutazonă, indometacin, etc.), se face mișcarea capului (emițător) încet și lipit pe suprafața respectivă.

Timp de aplicare = 5-6 min.

Număr sedinte = 8-10 zilnic sau la 2 zile

Efecte:efectul mecanic al UUS este cel de vibrație; efect termic; efect de difuzie; efecte analgezice; stimularea sistemului nervos vegetativ; efecte antiinflamatoare; efecte vasculare

Curenți interferențiali

Sunt indicați pentru efectul lor miorelaxant, trofic, analgezic, excitomotor.

Durata unei sedinte = 15 – 20min

Număr de ședințe = 6 – 8 pe serie

Efecte:decontracturant, miorelaxant, trofic.

Curentul interferential rezulta din incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu amplitudini constante, dar cu frecvente diferite. In zona de intalnire a celor doi curenti cu frecvente diferite se produce un camp electric. Există două tehnici de aplicare : statică sau cinetică.

Se folosesc două tipuri de electrozi:

Electrozi clasici = cei placă

Electrozi perniță = constau dintr-un suport de material plastic pe care sunt fixați 2 – 4 electrozi utilizați.

HIDROTERAPIA:

Hidroterapia reprezintă utilizarea în scop profilactic și curativ a unui numar divers de proceduri ce au la baza folosirea apei la temperaturi diferite și care se afla sub diverse stari de agregare precum și unele tehnici care au o stransa legătura cu acestea.

Balneoterapia este rareori folosita singura in deformarile coloanei vertebrale.Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adica de proceduri de kinetoterapie aplicate in bazine cu apa dulce sau carbogazoasa. Avantajele acestei metode constau in actiunea fizica a apei de a "descarca" miscarile in mare parte, de actiunea gravitatiei. De asemenea apa opune o rezistenta la miscare, cea ce face ca partea izometrica a contractiei sa reprezinte mai mult din miscare, crescand astfel tonusul muscular.

La aceste actiuni se mai adaoga efectele termalitatii apei asupra vasomotricitatii si efectele tonifiante asupra sistemului nervos central si periferic. In cazul apelor carbogazoase este de adaugat efectul binefacator al sarurilor si bulelor de gaz degajate.

De asemenea, masajul subacvatic, pot da rezultate bune. Noi insistam asupra a doua metode de valoare exceptionala in tratamentul profilactic preparator al deformarilor:

inotul

gimnastica respiratorie.

Din hidroterapie indicăm împachetările uscate generale cu sticle calde, 30-60 minute.

Împachetările cu parafina

Tehnica de aplicare: se topește intr-un vas o cantitate de parafină albă în așa fel încât să mai rămână câteva bucăți neincălzite, în scopul evitării supraâncălzirii.

Cu ajutorul unor mansoane prevazute cu un orificiu prin care se toarna,cu ajutorul unei palnii, parafina topita. Ele sunt confectionate din panza cauciucata si permit realizarea unui strat mai gros de parafina. Peste stratul de parafină se pune o bucată de flanelă și se acoperă regiunea cu pătura.Durata este de 30-60 de minute. Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei înainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile nepăroase înlăturarea parafinei se realizează foarte ușor din cauza transpirației produsă de parafină.

Acțiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profunda și uniformă a țesuturilor. Pielea se încălzește la 38-40 de grade C provocând o transpirație locală abundentă.

La desfacerea parafinei se evidențiază hiperemia produsă. După împachetare se aplică o procedură rece.

Se mai indică în cazul spondilozei dorso-lombare:

Împachetările cu nămol:

Materiale necesare: pat sau canapea, pătură, pânză impermeabilă, cearceaf.

Se pregătește nămolul prin amestecarea lui cu apă fierbinte până ce se realizează o masă vâscoasă.

La temperatura indicată în prescripție se aplică nămolul pe cearceaf în grosime de 2-3 cm. Peste acest strat de nămol se așează regiunea de împachetat a bolnavului, se aplică nămolul pe părțile laterale și anterioare ale corpului evitând regiunea precordială.Nămolul activează producerea de histamină. În piele apare o transpirație abundentă cu eliminarea crescută de acid uric din metabolismul proteic.

Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte. Durata este de 20-40 min. După terminare se practică o procedură de curățire.

Aceste împachetări au triplă acțiune:

termică

chimică

mecanica

Acțiunea nămolului:

Efect fizic – temperatura crescută a corpului cu 2-3 grade C.

Efect chimic – prin resorbția unor substanțe pe care le conține nămolul.

Mecanic – producând excitația pielii datorită micilor particule componente.

Baia kinetoterapeutica sau baia cu miscari este o baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la temperatura de 36-37 grade C. Bolnavul este invitat sa se urce in cada si timp de 5 minute este lasat linistit. Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.

Se incepe cu degetele membrului inferior de partea opusa, apoi pe rand se imprima miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de aceeasi parte. Manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de partea opusa, apoi cel de aceeasi parte, pornindu-se tot de la degete. La urme se trece la mobilizarea trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale coloanei cervicale.

Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 minute. Dupa aceea bolnavul sta in repaus, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician.

Durata baii este de 20-30 de minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca. Se poate executa si pe segmente limitate in vane mici corespunzatoare.

Mod de actiune: factorii pe care se bazeaza efectele baii kinetoterapeutice sunt: factorul termic si factorul mecanic.

Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce sub influenta apei calde si piertderii greutatii corpului conform legii Arhimede.

Băile cu abur:

Se folosește căldura umedă sub formă de vapori. Ele aduc un aport mare de căldură ridicând intr-un timp relativ scurt temperatura corpului. Pentru ca băile de abur să fie mai ușor suportate se pleacă de la o temperatură inițială de 38-42 de grade C. și se urcă treptat la 50-55 grade C

Durata lor variază în raport cu boala și rezistența organismului de la 5-30 min. iar dacă dorim să mărim transpirația dăm bolnavului 250-500 ml ceai sau apă.

În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inimă. Baia de abur se termină cu o procedură de răcire, baie sau duș rece.

Băile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai mult de trei ori pe săptămână. Baia de abur poate fi: completă sau parțială.

Pot fi executate în camere speciale intr-o atmosferă supraîncărcată de vapori la temperaturi de 40-50 grade C; ele mai pot fi practicate în dulapuri speciale orizontale sau verticale.

Băile medicinale:

Modul de acțiune: factorul termic, chimic și mecanic.

Bai cu ingrediente chimice – temperatura apei 35-37 de grade C, durata 10-20 minute.

Baia cu iod – (substanța activă este iodura de potasiu sau sare de Bazna).

Băile cu iod se fac în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu o pătură în așa fel ca numai capul bolnavului să rămână afară, pentru a evita acțiunea nocivă a vaporilor de iod.

Mod de acțiune: iodul micșorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilatație și scăzând tensiunea arterială, mărește puterea de apărare a organismului determinând reacții locale la nivelul țesuturilor și organelor contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

TERMOTERAPIA

Termoterapia reprezintă o ramura a hidroterapiei care cuprinde procedurile la temperaturi intre 40 și 80 de grade folosite în scop terapeutic. Mediile ce permit utilizarea acestui excitant termic sunt acele medii cu conductibilitate mai redusa: vapori de apa, aer încălzit, nisip și baile de soare.

KINETOTERAPIA

Kinetoterapia regiunii lombo-sacrate consta in efectuarea unor miscari pasive si active. Miscarile pasive constau in miscari de lateralitate ale trunchiului si miscari de flexie si extensie ale coloanei lombo-sacrate sau miscari de rotatie daca coloana ne permite. Miscarile active constau in executarea acestora fara ajutorul maseurului. Se executa si miscari active cu rezistenta.

Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt urmatoarele:

tonifierea musculaturii paravertebrale

corectarea posturii și a aliniamentului corporal

relaxarea

creștere a mobilitatii articulare

recuperarea coordonarii, a controlului motor și a echilibrului

antrenamentul la efort

corectarea deficitului respiratori

reeducarea sensibilitatii.

TERAPIA OCUPATIONALA:

Terapia ocupationala este metoda de reeducare activa care vine în completarea kinetoterapiei utilizand activități diferite care sunt adaptate tipului de deficiente motorii ale individului și au scop atât recreativ cât și terapeutic, ajuta bolnavul în folosirea mai eficiența a muschilor ramasi integri și în recuperarea functiei muschilor afectati de traumatism, astfel contribuind la readaptarea functionala a gesturilor vieții cotidiene.

Principalele efecte urmărite de terapia ocupationala sunt:

mobilizarea a unor articulatii precum și o creștere a amplitudinii lor

o creștere a forței musculare

o restabilire a echilibrului psihic.

MASAJUL

Prin masaj se înțelege o serie de manipulari executate manual, variate și aplicate sistematic la suprafața organusmului, în scop terapeutic și profilactic.

Efecte fiziologice ale masajului

Acțiuni locale:

acțiuni de sedare (calmare) îndepărtarea durerilor de tip nevralgic din mușchi, oase și articulații;

înlaturarea lichidelor interstițiale de stază cu accelerarea procesului de resorbție care duce spre eliminarea lor din regiunea masată;

actiunea hiperemianta locala, de imbunatatire a circulatiei locale care se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra carora se executa masajul;

Acțiuni generale:

– actiune reflexogenă asupra organelor interne;

– creșterea metabolismului bazal;

-îmbunătățirea activității aparatului respirator;

– actiune favorabilă asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătățirea somnului și îndepărtarea oboselii musculare;

– activarea circulației generale a sângelui;

– actiune mecanică prin frământare și tapotament care ajută la tonifierea musculaturii prin mărirea contractibilității musculare.

Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exerciata de masaj asupra pielii indeosebi, organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele existand numeroase terminatii nervoase (exteroreceptori), punct de plecare a unor serii de reflexe. La acestea trebuie adaugate si efectele excitante, pe care le exercita masajul asupra terminatiilor nervoase din muschi, ligamente si tendoane (proproireceptori).

Cel mai important mecanism de actiune a masajului este reprezentat deci de mecanismul reflex. Acesta pleaca de la exteroreceptorii din tegument si proprioreceptorii din muschi,tendoane, la nivelul carora iau nastere stimuli de diferite intensitati care pornesc spre sistemul nervos central. Aceste reflexe explica efectele generale ale masajului, precum si o parte din actiunile lui locale. Trebuie adaugat,de asemenea, ca organele interne in suferinta se manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal, deci superficiale, fiecarui organ corespunzandu-i o anumita zona cutanata. Topografia acestor zone metamerice cutanate a fost stabilita de Head si de aceea ele poarta numele de „zonele Head”.

Un alt mecanism de actiune a masajului este reprezentat de aparitia, in urma compresiunilor, ciupirilor, framantarilor sau baterii a unor reactii intinse in piele cu formarea in cadrul matabolismului pielii a unor produse metabolice care trec in circulatia generala. Unii autori au descris „substanta H”, asemanatoare histaminei, cu actiune vasodilatatoare capilara; altii sustin ca iau nastere substante asemanatoare colinei, care stimuleaza peristaltismul. Alti autori pun aceste efecte vasodilatatoare pe seama unor substante acide care iau nastere in tesuturi in timpul masajului.

Un alt mod de actiune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidelor interstitiale. Cand acest lichid este in exces masajul poate sa intervina favorabil ajutand la resorbtia lui in sange pentru ca sa fie eliminat. Rezulta o imbunatatire a conditiilor circulatorii si o reducere a muncii inimii care are de mobilizat o masa de lichid mai mica.

Toate aceste actiuni ale masajului explica indicatiile largi intr-o serie de afectiuni, precum si utilizarea lui in scop igienic, ca si in viata sportiva.

Recuperarea pacientilor cu sechele dupa traumatisme vertebrale este un proces dificil, indelungat, care implica o echipa multidisciplinara compusa din: internist, cardioloc, asistent social, logoped, specialist in ortezare, dietetician, psiholog, psihiatru, kinetoterapeut si specialist in terapie ocupationala, specialist in recuperare, ortoped, neurolog, neurochirurg.

Pentru pacientii cu traumatisme vertebrale fara interesare neuroligica, tratamentul recuperator trebuie sa fie precoce, poate fi o alternativa eficienta a tratamentului chirurgical si vizeaza prevenirea atrofiei musculaturii spinale in scopul conservarii mobilitatii coloanei.

Pentru pacientii cu traumatisme vertebrale cu ineresare neurologica, tratamentul recuperator trebuie sa fie precoce, adecvat tipului de leziune si este structurat pe trei etape:

Etapa I – se adreseaza pacientului internat si se incheie in mementul in care acesta este plasat in pozitie verticala. Programul include mobilizari active ale zonelor neafectate de deficitul motor, moblizari pasive ale zonelor afectate de paralizie, kinetoterapie respiratorie, prevenirea leziunilor de decubit, prevenirea spasticitatii.

Etapa II – incepe dupa obtinerea stabilizarii complete dupa leziunea medulara care a impiedicat plasarea bolnavului in pozitie verticala si include: mobilitatea in pat, mobilizari pasive, mobilizari active, reeducarea pozitiei ortostatice, evaluarea functiei locomotorii, exercitii de crestere generala a rezistentei si a musculaturii.

Etapa III – se desfasoara dupa externarea pacientului si vizeaza: controlul spasticitatii si durerii, cresterea fortei musculare afectate de paralizie si la nivelul trunchiului si membrelor superioare, ameliorarea functiei locomotorii si fizice generale, prevenirea caderilor, terapia ocupationala, educarea unei posturi cat mai corecte si stabile, pregatirea pentru mers, in limite impuse de severitatea leziunilor, ameliorarea mobilitatii articulatiilor membrelor afectate de contracturi, ameliorarea functiilor fizice ale intregului corp: troficitatea tesuturilor articulare, metabolismul, functia respiratorie si cea circulatorie.

Particularitati ale tratamentului recuperator in functie de tipul de traumatism

In fracturile -luxatiile ale coloanei dorso-lombare tratamentul recuperator cere utilizarea unor metodologii specifice:

Metoda Magnus se aplica in fracturi- luxatii usoare. Etapele evolutiei acestei metode sunt:

pacientul va sta in decubit pe pat tare timp de 8-10 zile timp in care se va aplica urmatorul tratament: kinetoterapie respiratorie, masajul membrelor, drenaj bronsic, mobilizarea membrelor cu blocarea coloanei, electroterapie paravertebrala, termoterapie, prevenirea escarelor, exercitii de inlacatare a coloanei, din ziua 3-4 se invata alungirea la ax, din ziua 5-6 se executa izometrie de abdominali, fesieri si spate.

verticalizarea: initial pacientul va sta in pozitie sezand, dupa care se progreseaza spre ortostatism, apoi spre mers. Tratamentul va consta in masaj terapeutic, aplicatii la caldura, electroterapie antalgica, decontracturanta

recuperarea motorie propriu-zisa are urmatoarele etape: etapa I din hiperlordoza consta in : hiperextensie din pozitia sezand, apoi in ortostatism; bolnavul se misca fara participarea coloanei, tonifiere a muschilor abdominali; hidrokinetoterapie.

Metoda Nicolle se aplica in fracturi- luxatii cu tendinta de instablilitate, dar fara leziuni medulare. Etapele evolutiei acestei metode sunt:

repaos pe pat tare – 4 saptamani

purtarea unui corset – 3 luni. Acesta permite revenirea la pozitie verticala. Tratamentul in aceasta perioada va fi: kinetoterapie respiratorie, mobilizarea membrelor, izometrie de musculatura paravertebrala, centura scapulara, abdominali, fesieri.

imobilizare constientizata la coloanei vertebrale in pozitie neutra. Tratamentul in aceasta etapa va fi: izometrie, masaj, caldura, electroterapie

exercitii de coordonare, mobilizare fara durere

reinsertia profesionala.

Metoda Bohler utilizeaza o metodologie diferentiata in etapa de evolutie in care se afla bolnavul. Etapele sunt urmatoarele:

in perioada de purtare a unui corset gipsat( este montat in hiperlordoza si are rolul de a pune in tensiune ligamentele anterioare), perioada care dureaza 3 luni, pacientul va urma urmatorul tratament: invatarea mersului echilibrat, cresterea fortei musculare a spatelui( se vor utiliza greutati purtate peste cap), kinetoterapie pentru mentinerea fortei musculaturii membrelor, a muschiilor abdominali si a musculaturii paravertebrale, kinetoterapie respiratorie, exercitii pentru intinderea ischiogamierilor

dupa scoaterea ghipsului se vor indica pacientului: mobilizari de coloana din pozitie neutra constientizata, masaj terapeutic pentru intretinerea troficitatii musculaturii paravertebrale, mobilizari active ale rahisului.

Entorsele rahisului dorso-lombar are ca tratament recuperator : imobilizarea la pat, daca pacientul acuza dureri mari : impachetarea toracala cu fesi late sau 7 zile corset gipsat, termoterapie, exerciții de constientizare a posturii și mobilizarii coloanei, electroterapie, masaj terapeutic de relaxare a musculaturii paravertebrale.

Sechele după traumatisme vertebro-medulare

Reeducarea motorie în tetraplagie. Aceasta vizeaza obtinerea unei autonomii motorii maxime posibile și adreseaza urmotoarelor elemente: recuperarea unei bune mobilitati articulare, ameliorarea cât mai mult posibil a mobilitatii voluntare, mentinerea unui tonus muscular și a unei motricitati reflexe corespunzatoare.

Reeducarea paraplegicului la pat se realizeaza prin: mobilizari pasive ale segmentelor paralizate( pentru mentinerea trificitatii tesuturilor, prevenirea redorilor articulare), posturari( pentru evitarea retracturilor și pozitiilor vicioase), mobilizari active( mentinerea și tonificarea musculaturii membrelor, modificarea voluntara a pozitiei în pat, readaptarea la verticalitate, tonifierea și ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior)

Recuperarea succede evaluari functionale cum ar fi aprecierea tonusului muscular, a amplitudinii mobilizarilor pasive, a pozitiei spontane a segmentelor. Pacientul are mai multe stadii pentru recuperarea motorie: stadiul I – șoc medular, stadiul II- intependenta la pat, stadiul III – independenta în fotoliul rulant, stadiul IV – reeducare a mersului.

Reeducarea paraplegicului în ortostatism și mers va începe în momentul în care pacientul își poate menține echilibrul în sezut, cu brațele intinse înainte și cu ochii închiși. Exercitiile de mers sunt importante placientului pentru ca reduc spasticitatea, creaza condiții pentru drenajul urinar, penvin osificarea reflexa a tesuturilor moi, osteoporoza, contracturile. Mersul se va desfasura în prima facă în "cadrul de mers", apoi inre barele paralele de mers, iar în ultima faza cu ajutorul carjelor.

2. Prevenirea și combaterea leziunilor în decubit. Măsurile care trebuie luate sunt: intoarcerea pacientului( la fiecare 3 ore, inclusiv în cursul nopții), inspectarea tegumentelor de către personalul de îngrijire, pacientul trebuie sa învețe o lista simpla cu ce are voie sa facă și ce nu. El are voie sa : se ridice din scaun o data la 10 minute, își protejeaza membrele împotriva caldurii excesive, când face baie cada trebuie să fie plină cu apa și apa sa nu fie fierbinte, ridica membrele în timpul transferurilor. Nu are voie sa: țină sticle cu apa calda în pat, își loveasca membrele paralizate cu corpuri dure, deschide robinetul de apa calda în timpul imbaierii, își expune corpul la radiații puternice, nu se va aseza niciodată foarte aproape de surse de foc dechis, își ferește membrele inferioare de surse de căldura.

Ortezarea coloanei vertebrale

Imobilizarea coloanei are ca obiective: imobilizarea, corectarea deformarilor și mentinerea acestor corectii, asigurarea stabilitatii, reducerea incarcaii articulare pe segmentele coloanei vertebrale.

În aplicarea ortezelor sunt esentiale:

anatomia pacientului: nivelul afectarii vertebrale, constitutia bolnavului, starea tegumentelor

factori biomecanici: care influențează selectarea ortezelor sunt: gradul de instabilitate a coloanei, încărcarea previzibila a coloanei, gradul de deformatie

factorii fiziologici pot influența purtarea acestora: starea neurologica a pacientului, calitatea osului, de tulburarile functionale( respiratorii, gastro-intestinale, renale)

complicatii ale utilizarii pe termen lung a ortezelor pot fi: contracturi musculare, ale fasciilor, ligamentelor vertebrale, atrofii, iritatii cutanate, dependentă psihologica.

Tratamentul ortopedic (corsete) si fizio-balneo-kinetoterapia dau rezultate bune. In unele cazuri sunt necesare interventiile chirurgicale.

TRATAMENT PROFILACTIC:

Dormitul cu fata in jos, pe abdomen si evitarea incaltamintei cu tocuri inalte la sexul feminin. Dintre sporturi sunt indicate alergaturile de viteza care dezvolta mersul psoas-iliac, gimnastica la aparate boxul si inotul.

Kinetoprofilaxia primară are o largă adresabilitate și constă în utilizarea exercițiului fizic ca mijloc de întreținere a stării de sănătate, a integrității și funcționalității normale a organismului. Ea este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară.

Obiectivele urmărite sunt:

posturii corecte,

capacității de efort

menținerea mobilității articulare, forței și rezistenței musculare,

coordonarea și abilitatea mișcărilor.

Obiectivele specifice sunt legate de predispoziția unor persoane pentru afectarea patologică a coloanei vertebrale în general (obezi, femei gravide, persoane cu muncă fizică grea, insuficiențe musculo-ligamentare, deficiențe fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor inferioare etc.).Tratamentul este adaptat formelor clinice și se realizează prin mijloace ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice și kinetice.

Scopul tratamentului consta in:

scăderea greutății corporale,

tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale;

corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însușirea de posturi corecte și aliniament al corpului.

TRATAMENT ORTOPEDIC:

Se folosesc aparate de corectie a deformarilor de coloana vertebrala. Tratamentul ortopedic este de lunga durata, dar daca este bine condus si efectuat, si cu aportul kinetoterapuiei rezultatele sunt bune si definitive. Se folosesc corsete ortopedice.

TRATAMENT MEDICAMENTOS:

Se administreaza antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazona, aminofenazina , aspirina), antalgice si decontracturante, acestea din urma avand rol de relaxare a musculaturii ale caror contractii pot genera deformari ale coloanei. Administrarea de cortizon joaca un rol foarte important dar trebuie avut in vedere dozajul si stadiul evolutiv. Se mai administreaza calciu si clorocalcin.

Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B si vitamina C.

Tratamentul medicamentos vizează:

combaterea durerii,

combaterea inflamației periradiculare,

combaterea contracturii musculare,

sedarea pacienților.

Se administrează:

Medicația decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociată cu folos.

Terapia sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utilă.

Glucocorticoizii se aplică în infiltrații paravertebrale sub formă de hidrocortizon acetat, betametazon – Diprophos sau Triamcinolon acetonid etc. cu xilină 1%.

AINS în posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)

Medicație antalgică la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal).

TRATMENT IGIENICO-DIETETIC:

Tratamentul igienico-dietetic constă în repaus la pat. În stadiile de remisiune se recomandă evitarea unor mișcări contraindicate.

Educația bolnavului este o componentă esențială a programului de recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte în ortostatism și în poziția așezat pentru menținerea lordozei și protecția structurilor lezate, modalitățile concrete de ridicare din clino- în ortostatism, ca și posturile corecte în diferite activități uzuale.