CALENDARUL OBLIGAȚIILOR FISCALE PE ANUL 2014 [602883]
CALENDARUL OBLIGAȚIILOR FISCALE PE ANUL 2014
Baza legală este menționată cumodificările și completările ulterioare. Prin C.F. s‐a desemnat Legea nr. 571/2003 privind Codul Fisc al
ianuarie februarie mar Ɵe aprilie mai iunie
iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
TERMEN OBLIGAȚIACATEGORII DE
CONTRIBUABILIBAZA LEGALĂ
I A N U A R I E
joi
9
ianuarieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
vineri
10
ianuarieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în
vederea aplicării regimului de scu Ɵre prevăzut la art.152 din Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
miercuri
15
ianuarieDepunerea Declarației pentru înregistrarea gospodăriei individuale care realizează
băuturi alcoolice des Ɵnate consumului propriu, Formular (anexa nr . 31)Gospodăriile individuale
care produc pentru
consumul propriu bere,
vinuri și băuturi
fermentate, altele decât
bere și vinuriC.F. art. 206^14
HG 44/04 pct. 77
alin. (5)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Declarației privind producția de vinuri liniș Ɵte realizată și comercializată în
calitate de mic producător aferentă semestrului trecut Formular (anexa nr . 36)Micii producători de
vinuri liniș ƟteC.F. art. 206^21
HG 1620/2009
pct. 83 alin. (19)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Declarației privind achizițiile/livrările intracomunitare de vinuri liniș Ɵte
efectuate în calitate de mic producător aferentă semestrului trecut Formular (anexa nr . 37)Micul producător de
vinuri aflat în cazul
prevăzut la alin. (24) din
pct. 83 al HG 1620/2009 ,
precum și desƟnatarul
din România prevăzut la
alin. (25)C.F. art. 206^21
miercuri
15
ianuarieDepunerea Declarației pe propria răspundere privind producția de bere pentru anul 2014 Antrepozitarii autorizați
ca mici producători de
bereC.F. art. 206^10,
alin. (4)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator finalC.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22) Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
1 din 41 28.08.2016 22:28
(produse energe Ɵce)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
miercuri
15
ianuarieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 44/2004 pct.
113 alin. (12)
miercuri
15
ianuarieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru
luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
miercuri
15
ianuarieDepunerea Declarației privind venitul es Ɵmat / norma de venit Formular 220 pentru anul
în cursPersoanele fizice care
realizează venituri din
cedarea folosinței
bunurilor din derularea
unui număr mai mare de
5 contracte de închiriere
sau subînchiriereC.F.art. 61 alin.
(2)
HG 44/04
pct.23^2
OPANAF 2333/07
luni
21
ianuarieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent
(sistem VOES)Persoanele impozabile
nestabilite care
prestează servicii
electronice persoanelor
neimpozabileC.F. art. 152^4
alin. (7)
luni
27
ianuarie Comunicarea pro‐ratei provizorii care se va aplica în 2014 și a modului de determinare a
acesteia.Persoanele impozabile
cu regim mixt pentru
care ponderea
operațiunilor cu drept
de deducere în totalul
operațiunilor se
modifică în anul curent
față de anul precedentC.F.art. 147
alin. (9)
luni
27
ianuarieSolicitarea pro‐ratei speciale
sau
comunicarea deciziei de renunțare la aplicarea pro‐ratei speciale aprobate anteriorPersoana impozabilă cu
regim mixt, în situații
speciale, solicită MFP
aprobarea aplicării unei
pro‐rate specialeC.F. art. 147
alin. 14
luni
27
ianuariePlata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;C.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
2 din 41 28.08.2016 22:28
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseși (5)
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care
perioada fiscală este trimestrul calendaris Ɵc și care nu au efectuat achiziții
intracomunitare de bunuri în anul precedent Formular 094Persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153
din C.F., care au u Ɵlizat
trimestrul ca perioadă
fiscală în anul
precedent, care nu au
efectuat achiziții
intracomunitare de
bunuri și care nu au
depășit plafonul de
100.000 euroC.F. art. 156^1
alin. (6)
OPANAF 7/2010
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013 ,
anexa 6, cap. I, subcap.
1, par. 1.1. OPANAF
3136/2013
trimestrial Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013 ,
anexa 6, cap. I, subcap.
1, par. 1.2
semestrial Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013 ,
anexa 6, cap. I, subcap.
1, par. 1.3
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013 ,
anexa 6, cap. I, subcap.
1, par. 1.4
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ; (art. 296^3
lit. e)
InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratului.
(art. 296^3 lit. f)C.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației informa Ɵve privind impozitul pe veniturile din transferul
proprietăților imobiliare din patrimoniul personal Formular 208 , aferente semestrului
precedent (format electronic )Notarii publici C.F.art.77^3
OPANAF
892/2012
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art. 60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
luni
27
ianuarieDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
3 din 41 28.08.2016 22:28
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)
luni
27
ianuarieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului, pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
luni
27
ianuarieDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
luni
27
ianuarieDepunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
luni
27
ianuarieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor de către importatori Formular (anexa nr. 51) pe
trimestrul precedentBeneficiarii scu Ɵrilor de
accizeC.F. art. 206^56
luni
27
ianuarieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor în cazul vânzărilor la distanță Formular (anexa
nr. 46) pe trimestrul precedentVânzătorii la distanță C.F. art. 206^47
alin. (5)
luni
27
ianuarieDepunerea NoƟficării privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare
Formular 097a) pentru intrarea în
sistem: până pe 25
ianuarie, persoanele
care în anul precedent
au realizat o cifră de
afaceri care nu
depășește plafonul și
nu au aplicat sistemul
TVA la încasare în anul
precedent
b) pentru ieșirea din
sistem – până la data
de 25 a luni următoare
perioadei fiscale în careC.F. art. 156^3
al. 11 și 12
OPANAF
1529/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
4 din 41 28.08.2016 22:28
persoana impozabilă a
depășit plafonul
luni
27
ianuarieVirarea impozitului pe dividende în cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost
plăƟte acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s‐au aprobat situațiile
financiare anualePers. juridice care
plătesc dividende către
acționari sau asociațiC.F.
art. 36 alin. (3)
art. 67 alin. (1)
luni
27
ianuariePlata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc.
(sumele care rezultă din aplicarea procentelor prevăzute în anexă la veniturile es Ɵmate de
operatorul economic, dar nu mai puțin decât taxa anuală minimală ‐ până la data de 25
inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată; în cazul în care, în
cursul anului de autorizare, încasările efec Ɵve depășesc încasările es Ɵmate prin
documentația prezentată la data autorizării, taxa se va recalcula prin aplicarea cotei
procentuale asupra încasărilor efec Ɵve cumulate de la începutul perioadei de autorizare.
Recalcularea se va efectua lunar, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea
rezultatelor es Ɵmate. Încasările efec Ɵve cumulate și taxa plă Ɵtă de la începutul perioadei
de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va
declara și plă Ɵ până la data de 25 a lunii următoare)Organizatorii de jocuri
de Ɵp pariu / bingo
organizate prin TV,
pariuri on‐line, jocuri
bingo prin internet,
sisteme de telefonie
fixă sau mobilă, jocuri
de noroc on‐line.OUG 77/2009
art. 14 alin. (2)
lit. iii
luni
27
ianuarieDepunera noƟficării în situația în care s‐a depășit plafonul de 2.250.000 lei Persoanele impozabile
care la data de 1
ianuarie 2014 aplică
sistemul TVA la încasare
prevăzut la art. 134^2
alin. (3)‐(8) din C.F.OUG 111/2013
art. II, lit. c)
vineri
31
ianuarieDepunerea Declarației de înregistrare fiscală/Declarației de mențiuni
privind schimbarea opțiunii pentru depunerea Declarației 112 privind obligațiile de plată a
contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 010 (persoane juridice)
Formular 070 (persoane fizice)PlăƟtorii de venituri din
salarii și asimilate
salariilor prevăzuți la art.
58 alin. (2), în calitate de
angajatori sau de
persoane asimilate
angajatorului, care
doresc modificarea
vectorului fiscal privind
depunerea D112C.F. art. 296^19
alin. (1^5)
C.P .F. art. 77 alin.
(1)
vineri
31
ianuarie Depunerea Declarației de înregistrare fiscală/Declarației de mențiuni pentru persoane
juridice, asocieri și alte en Ɵtăți fără personalitate juridică Formular 010Persoanele juridice care
optează pentru plata
impozitului pe veniturile
microîntreprinderilor,
dacă îndeplinesc la
31.12.2013 condițiile
prevăzute la art. 112^1
C.F.C.F. art. 112^8
alin. (1)
C.P .F. art. 77 alin.
(1)
vineri
31
ianuarieDepunerea Cererii pentru opțiunea de a determina venitul net în sistem real ,
odată cu Depunerea Declarației privind venitul es Ɵmat / norma de venit pentru anul în
curs Formular 220
sau
Depunerea Cererii pentru renunțarea în anul 2014 la opțiunea de determinare a venitului
net în sistem real, în situația în care au fost impuși în sistem real Ɵmp de 2 ani consecu Ɵvi.Contribuabilii care obțin
venituri din ac Ɵvități
independente, impuși
pe bază de norme de
venitC.F.art. 51, alin.
(3)
OPANAF 52/2012
Contribuabilii care obțin
venituri din drepturi de
proprietate intelectualăC.F.art.51 alin.
(3)
OPANAF 52/2012
Contribuabilii care obțin
venituri din ac Ɵvități
agricole, conform C.F.
art. 71C.F.art.73 alin.(2)
OPANAF 52/2012
Contribuabilii care obțin
venituri din cedarea
folosinței bunurilor (sub
5 contracte de închiriere)C.F. art.62 alin.
(3)
vineri
31
ianuarieDepunerea Declarației privind venitul es Ɵmat / norma de venit Formular 220 Contribuabilii pentru
care venitul net se
determină pe bază de
norme de venit și care
în anul fiscal anterior
au înregistrat un venit
brut anual mai mare
decât echivalentul în lei
al sumei de 100.000
euro ; aceș Ɵa au
obligația determinării
venitului net anual înC.F. art. 49 alin.
(9)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
5 din 41 28.08.2016 22:28
sistem real
Contribuabilii care
realizează venituri din
închirierea în scop
turis Ɵc a camerelor
situate în locuințe
proprietate personală,
având o capacitate de
cazare cuprinsă între una
și 5 camere inclusivC.F. art. 62^1
alin. (1)
vineri
31
ianuarieDepunerea NoƟficării privind modificarea sistemului annual/ trimestrial de declarare și
plată a impozitului pe profit Formular 012Contribuabilii plă Ɵtori
de impozit pe profit, alții
decât cei prevăzuți la
art. 34 alin. (4) și (5)C.F.
art. 34 alin. (3)
OPANAF
1994/2012
vineri
31
ianuarieDepunerea declarației privind venitul asigurat la sistemul public de pensii
Formular 600Contribuabilii prevăzuți
la art. 296^21 alin. (1) lit.
a) ‐ e) C.F, respec Ɵv: a)
întreprinzătorii Ɵtulari ai
unei întrep. individuale;
b) membrii întrep.
familiale; c) pers. fizice
autorizate; d) pers. care
au venituri din prof.
libere; e) pers. care au
venituri din drepturi de
prop. intelectuală, la
care impozitul pe venit
se determină pe baza
datelor din evidența
contabilă în par Ɵdă
simplă.OMFP 882/2012,
OAPANF
874/2012
F E B R U A R I E
vineri
7
februarieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
luni
10
februarieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
luni
17
februarieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
17
februarieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
17
februarieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final (produse
energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22) Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
6 din 41 28.08.2016 22:28
luni
17
februarieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
luni
17
februarieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
luni
17
februarieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
17
februarieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
17
februarieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
luni
17
februarieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
luni
17
februarieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul …
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
luni
17
februarieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
marți
25
februarie Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 1, cap. I, subcap.
1, par. 1.1. OPANAF
3136/2013
alte termene
Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 1, cap. I, subcap.
1, par. 1.4
marți
25
februarie Declararea și plata impozitului pe profit pe anul precedent
Formular 101 (format electronic )Organizațiile nonprofit C.F. art. 34 alin.
(5) lit. a)
OPANAF
155/2012
Contribuabilii care obțin
venituri majoritare din
cultura cerealelor, a
plantelor tehnice și a
cartofului, pomicultură
și viƟculturăC.F. art. 34 alin.
(5)
lit. b)
OPANAF
155/2012
marți
25
februarie Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
7 din 41 28.08.2016 22:28
marți
25
februarie Depunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
marți
25
februarie Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
marți
25
februarie Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului, pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
marți
25
februarie Depunerea Cererii privind u Ɵlizarea ca perioadă fiscală pentru TVA a semestrului sau
anului calendaris Ɵc pentru anul curent Formular 306Persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F.OPANAF 6/2010
marți
25
februarieDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
marți
25
februarieDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
marți
25
februarie Depunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
marți
25
februarie Depunerea Declarației informa Ɵve privind livrările de bunuri și prestările de servicii
efectuate în anul …
Formular 392A pentru anul precedent (format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 a
căror cifră de afaceri
efec Ɵv realizată la finele
anului calendaris Ɵc este
inferioară sumei de
220.000 leiC.F.art. 156^3
alin. (4)
OPANAF
65/2013
marți
25
februarie Depunerea Declarației informa Ɵve privind livrările de bunuri, prestările de servicii și
achizițiile efectuate în anul … Formular 392B pentru anul precedent (format electronic )Persoanele impozabile
neînregistrate în scopuri
de TVA conform art.153,
a căror cifră de afaceri
realizată la finele anului
calendaris Ɵc, excluzând
veniturile din vânzarea
de bilete de transport
internațional ru Ɵer de
persoane, este inferioară
sumei de 220.000 leiC.F.art. 156^3
alin. (5)
OPANAF
65/2013
marți
25
februarie Depunerea Declarației informa Ɵve privind veniturile obținute din vânzarea de bilete
pentru transportul ru Ɵer internațional de persoane, cu locul de plecare din România în
anul ..” Formular 393 pentru anul trecut (format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153,C.F. art. 156^3
alin. (6)
OPANAF Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
8 din 41 28.08.2016 22:28
care în cursul anului
precedent au prestat
servicii de transport
internațional de
persoane1081/11
marți
25
februarie Depunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
marți
25
februarie Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală; ‐ din
contracte/ convenții
civile și de agent; ‐
exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară; ‐ obț. de o
pers. fizică dintr‐o
asociere cu o pers.
juridică; ‐ din premii și
jocuri de noroc; ‐ obț. de
nerezidenți; ‐ din alte
surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
vineri
28
februarieDepunerea Declarației informa Ɵve privind impozitul reținut și plă Ɵt pentru veniturile cu
regim de reținere la sursă / venituri scu Ɵte, pe beneficiari de venit nerezidenți Declarație
pentru anul trecutPlăƟtorii veniturilor care
au obligația să rețină la
sursă impozitul pe
venitul nerezidenților
Extras din HG 84/2013:
ART. III. Formularul […],
se completează la ul Ɵma
coloană de la capitolul B
"Datele de iden Ɵficare a
beneficiarului de venit
nerezident" fie cu codul
de iden Ɵficare fiscală al
nerezidentului, atribuit
de autoritatea din
România, atunci când
nerezidentul are atribuit
un as ƞel de cod, fie cu
datele de iden Ɵficare ale
beneficiarului de venit
nerezident, atunci când
nu a fost atribuit un
asƞel de cod.C.F. art.119
alin. (1)
HG 44/2004
norme pct. 15^1
vineri
28
februarieDepunerea Declarației anuale privind impozitul pe reprezentanțe
FormularPersoanele juridice din
străinătate care au
deschis o reprezentanță
în RomaniaC.F. art. 124 alin.
(2)
OMFP 460/2004
vineri
28
februarieDepunerea Declarației informa Ɵve privind impozitul reținut la sursă și
câșƟgurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit
Formular 205 pentru anul trecutPlăƟtorii de venituri care
au oblig. calc., reținerii și
virării imp. pe veniturile
cu regim de reținere la
sursă a imp., cf. Ɵtlului III
din CF, precum și
intermediari, soc. de
admin. a inves Ɵțiilor, în
cazul răscumpărării de
Ɵtluri de par Ɵcipare laC.F.art. 93 alin.
(2)
OPANAF
1913/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
9 din 41 28.08.2016 22:28
fondurile deschise de
inves Ɵții, sau alți
plăƟtori de venit, după
caz, pentru
câșƟguri/pierderi
realizate de pers. fizice,
aferente tranzacțiilor cu
Ɵtluri de valoare, altele
decât părțile sociale și
valorile mobiliare în
cazul soc. închise.
vineri
28
februarieDepunerea Declarației informa Ɵve privind veniturile din economii obținute din România
de persoanele fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, țări terțe și teritorii
dependente sau asociate Formular 400 pentru plățile făcute în anul trecut. (format
electronic )PlăƟtorii de venituri din
economii obținute din
România de persoanele
fizice rezidente în state
membre ale Uniunii
Europene, țări terțe și
teritorii dependente sau
asociateC.F. art.119
alin.(1^1)
OMEF 564/2007
M A R T I E
vineri
7
mar ƟeDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
luni
10
mar ƟeDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
10 din 41 28.08.2016 22:28
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
17
mar ƟeDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
luni
17
mar ƟeDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
luni
17
mar ƟeDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul …
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
luni
17
mar ƟeDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
luni
17
mar ƟeDepunerea Declarației anuale de venit pentru asociațiile fără personalitate juridică și
enƟtăți supuse regimului transparenței fiscale Formular 204 pentru anul trecutAsociațiile fără
personalitate juridică,
prin asociatul desemnatC.F. art.86 alin.
(4)
OPANAF
1913/2012
marți
25
mar ƟePlata taxei anuale aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc , pentru
trimestrul următorOrganizatorii de jocuri
de noroc caracteris Ɵce
acƟvității cazinourilor și
jocurile Ɵp slot‐machineOUG 77/2009
Art. 14 alin. (2)
lit. b) pct. (i), B
marți
25
mar ƟePlata taxelor aferente licențelor de organizare a jocurilor de noroc, precum și taxele anuale
aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, pentru jocuri loto și pariuri
mutuale ‐ pentru anul în cursCompania Națională
"Loteria Română" ‐ S.A.OUG 77/2009
Art. 14 alin. (2)
lit. c)
marți
25
mar ƟeEfectuarea plăților anƟcipate privind impozitul pe venit aferente trim. I 2014 Contribuabilii care
realizează venituri din
acƟvități indep., cedarea
folosinței bunurilor (cu
excepția veriturilor din
arendare), ac Ɵvități
agricole impuse în
sistem real, silvicultură și
pisciculturăC.F.art.82 alin.
(3)
marți
25
mar Ɵe Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
marți
25
mar Ɵe Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului I Contribuabilii prevăzuți
la art. 296^21 alin. (1) lit.
a)—e), h) și i)C.F. art. 296^24
alin. (4)
marți
25
mar ƟeDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.1. OPANAF
3136/2013
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.4Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
11 din 41 28.08.2016 22:28
marți
25
mar ƟeDefini Ɵvarea și plata impozitului pe profit pe anul precedent Formular 101 (format
electronic )Contrib. plă Ɵtori de imp.
pe profit, cu excepția
celor prevăzuți la art. 34
alin. (5) lit. a) și b)., alin.
(14) și (15)
Contrib. care au optat
pentru un exercițiu
financiar diferit depun
declarația și plătesc imp.
până pe data de 25 a
celei de‐a treia luni de
la închiderea anului
fiscal modificat.OG 2/2012 art. II
OPANAF
878/2013
CF art. 35 alin.
(1).
marți
25
mar ƟeDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112
· pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
· pentru trimestrul precedent Contribuabilii prevăzuți
la art. 58 alin. (2) C.F.C.F. art. 296^19
alin. (1^1)
marți
25
mar ƟeDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
marți
25
mar ƟeDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
marți
25
mar ƟeDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
marți
25
mar ƟeDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
marți
25
mar ƟeDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
marți
25
mar ƟeDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sauC.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
12 din 41 28.08.2016 22:28
153^1 din C.F.
marți
25
mar ƟeDepunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
A P R I L I E
luni
7
aprilieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
joi
10
aprilieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
marți
15
aprilieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
marți
15
aprilieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
marți
15
aprilieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
marți
15
aprilieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
marți
15
aprilieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
marți
15
aprilieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
13 din 41 28.08.2016 22:28
marți
15
aprilieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
marți
15
aprilieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
marți
15
aprilieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
marți
15
aprilieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul …
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
marți
15
aprilieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
marți
22
aprilieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent
(sistem VOES)Persoanele impozabile
nestabilite care
prestează servicii
electronice persoanelor
neimpozabileC.F. art. 152^4
alin. (7)
vineri
25
apriliePlata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)art. 116
alin.(5)
vineri
25
aprilieEfectuarea plății an Ɵcipate privind impozitul pe profit, aferentă trim. I 2014 Contribuabilii care aplică
sistemul de declarare și
plată a impozitului pe
profit anual, cu plăți
anƟcipate efectuate
trimestrialC.F. art. 34 alin.
(8)
Contribuabilii prevăzuți
la art. 13 lit. c) ‐ e)C.F. art. 34 alin.
(5) lit. c)
vineri
25
aprilieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.1. OPANAF
3136/2013
trimestrial Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.2
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.4
vineri
25
aprilieDepunerea Declarației privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor
aferente trimestrului precedent
Formular 104Persoanele juridice
cons Ɵtuite între
contribuabilii prevăzuți
la art. 13 lit. c) și e) din
C.F.OPANAF
3136/2013Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
14 din 41 28.08.2016 22:28
vineri
25
aprilieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112
· pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
alin. (1)
OMFP
1045/2012
· pentru trimestrul precedent
Contribuabilii prevăzuți
la art. 58 alin. (2) C.F.C.F. art. 296^19
alin. (1^1)
vineri
25
aprilieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
vineri
25
aprilieDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
vineri
25
aprilieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
vineri
25
aprilieDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
vineri
25
aprilieDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
vineri
25
aprilieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
vineri
25
aprilieDepunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.OPANAF
1992/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
15 din 41 28.08.2016 22:28
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.
vineri
25
aprilieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor de către importatori Formular (anexa nr. 51) pe
trimestrul precedentBeneficiarii scu Ɵrilor de
accizeC.F. art. 206^56
vineri
25
aprilieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor în cazul vânzărilor la distanță Formular (anexa
nr. 46) pe trimestrul precedentVânzătorii la distanță C.F. art. 206^47
alin. (5)
miercuri
30
aprilieDepunerea situațiilor financiare , pentru anul 2013
(soŌware de asistență)InsƟtuțiile publice,
asociațiile și celelalte
persoane juridice cu și
fără scop patrimonial
Subunitățile fără
personalitate juridică,
cu sediul în străinătate,
care aparțin
persoanelor prevăzute
la alin. (1) și (2) din L
82/91, cu sediul în
România, precum și
subunitățile fără
personalitate juridică
din România care
aparțin unor persoane
juridice cu sediul în
străinătateL. 82/1991
art. 36
OMFP 79/2014
miercuri
30
aprilieDepunerea Decontului privind accizele pentru anul precedent
Formular 120 (format electronic )Operatorii economici
plăƟtori de accizeC.F. art. 219
OPANAF
1950/2012
miercuri
30
aprilieDepunerea Decontului privind impozitul la țițeiul din producția internă pentru anul trecut
Formular 130 (format electronic )Operatorii economici
plăƟtori de impozit la
țițeiul din producția
internăC.F. art. 219
OPANAF
1950/2012
M A I
joi
8
maiDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
luni
12
maiDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
joi
15
maiDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 Pct.
77^1 alin. (1)
joi
15
maiDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupaC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
16 din 41 28.08.2016 22:28
tutunului prelucrat
joi
15
maiDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
joi
15
maiDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
joi
15
maiDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
joi
15
maiDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
joi
15
maiDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
joi
15
maiDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
joi
15
maiDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
joi
15
maiDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul …
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
joi
15
maiDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
luni
26
mai Plata contribuției trimestriale pentru medicamente pentru trimestrul I 2014. Deținătorii autorizațiilor
de punere pe piață a
medicamentelor sau
reprezentanții legali ai
acestora.O.G. 77/2011
art. 5 alin. (8)
luni
26
maiPlata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
luni
26
maiDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.1 OPANAF
3136/2013
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
17 din 41 28.08.2016 22:28
1, par. 1.4
luni
26
maiDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
luni
26
maiDepunerea declarațiilor privind veniturile realizate din România sau din străinătate, după
caz, pentru fiecare categorie și sursă de venit
Formular 200
Formular 201
pentru anul trecutPersoane fizice care au
realizat, venituri din
acƟvități independente,
venituri din cedarea
folosinței bunurilor (fără
arendare), venituri din
acƟvități agricole,
câșƟguri rezultate din
transferul dreptului de
proprietate asupra
Ɵtlurilor de valoare,
operațiuni de vânzare
‐cumpărare de valută la
termen, pe bază de
contract.
Formular 200
C.F.art.83
OMEF 2371/07
OPANAF 24/2013
Contribuabilii care au
realizat venituri din
străinătate : profesii
libere, ac Ɵvități
comerciale, drepturi de
proprietate intelectuală,
cedarea folosinței
bunurilor, dividende,
dobânzi, premii și jocuri
de noroc, câș Ɵguri din
transferul Ɵtlurilor de
valoare, alte venituri din
inves Ɵții, pensii, precum
și alte venituri aflate în
străinătate. Declarația se
depune și de către
persoanele fizice care
îndeplinesc condițiile de
rezidență prevăzute la
art. 7 alin. (1) pct. 23 lit.
b) sau lit. c), Ɵmp de 3
ani consecu Ɵvi.
Formular 201C.F.art. 90
alin.(3)
și art. 7 alin. (1)
pct. 23 lit. b) sau
lit. c). 7
OMEF 2371/07
luni
26
maiDepunerea Cererii privind des Ɵnația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual și
deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colec Ɵv pentru domeniul
loca Ɵv
Formular 230Pers. fiz. care realizează
venituri din salarii și
asimilate acestora, în
urm. situații:
‐ au efect. în anul de
raportare chelt. pt.
acordarea de burse
private conform Legii nr .
376/2004 și solicită
resƟtuirea acestora;
‐ optează pt. virarea
unei sume reprez. până
la 2% din imp. anual pt.
susținerea en Ɵtăților
nonprofit care se
înființează și funcț. în
condițiile legii sau a
unităților de cult,
precum și contrib. careC.F.art.57 alin.
(4)
OPANAF 52/12Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
18 din 41 28.08.2016 22:28
solicită deducerea din
ven. impozabile din
salarii, obț. la funcția de
bază, a chelt. efectuate
pt. economisire în sistem
colec Ɵv pt. domeniul
loca Ɵv, potrivit legii, în
limita unei sume max.
egale cu 300 lei pe an.
luni
26
maiDepunerea Declarației privind venitul es Ɵmat / norma de venit Formular 220 pentru anul
în cursContribuabilii care în
anul anterior au realizat
pierderi și cei care au
realizat venituri pe
perioade mai mici decât
anul fiscal, precum și cei
care, din mo Ɵve
obiec Ɵve, es Ɵmează că
vor realiza venituri care
diferă cu cel puțin 20%
față de anul fiscal
anteriorC.F. art. 81 alin.
(3)
OPANAF
184/2013
luni
26
maiDepunerea Declarației privind veniturile din ac Ɵvități agricole impuse pe bază de norme
de venit Formular 221 pentru anul în cursContribuabilii care obțin
venituri din ac Ɵvități
agricole, conform C.F.
art. 71C.F.art.74 alin.(2)
OPANAF
641/2013
luni
26
maiDepunerea Declarației privind veniturile es Ɵmate pentru asocierile fără personalitate
juridică și en Ɵtățile supuse regimului transparenței fiscale
Formular 223 pentru anul în cursSe depune de către
asociatul desemnat prin
contr. de asoc. și se
completează în cazul
asoc. fără pers. jur .,
cons Ɵtuite între pers. fiz.
care realiz. venituri din
acƟv. indep. ‐ comerciale
și prof. libere, inclusiv
din ac Ɵv. adiacente,
venituri din ac Ɵv.
agricole pt. care venitul
net anual se det. în sist.
real pe baza contab. în
parƟdă simplă, precum
și venituri din
silvicultură și
piscicultură.
Declarația se depune și
în cazul pers. fizice care
obțin venituri dintr‐o
acƟv. desf. într‐o formă
de organizare cu
personalitate juridică
(SPRL) cons Ɵtuită
potrivit legii speciale și
care este supusă
regimului transparenței
fiscale.C.F.art.81 alin.(3)
OPANAF
184/2013
luni
26
maiDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
luni
26
maiDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
19 din 41 28.08.2016 22:28
luni
26
maiDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
luni
26
maiDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
luni
26
maiDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
luni
26
maiDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
luni
26
maiDepunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
luni
26
maiPlata impozitului pe construcții, rata I. Impozitul pe construcții,
declarat cu D100, se
plătește în două rate
egale, până la datele de
25 mai și 25 septembrie,
inclusiv.C.F.
art. 296^36
OPANAF
1950/2012
vineri
30
maiDepunerea situațiilor financiare , pentru anul 2013
(soŌware de asistență)Societățile comerciale,
societățile/companiile
naționale, regiile
autonome, ins Ɵtutele
naționale de cercetare‐
dezvoltare, subunitățile
fără personalitate
juridică din România
care aparțin unor
persoane juridice cu
sediul în străinătate, cu
excepția subunităților
de societăți rezidente în
state aparținând
Spațiului Economic
EuropeanL. 82/1991 art.
36
OMFP 79/2014
I U N I E
vineri
6Depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrulContrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează caOPANAF
1165/2009Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
20 din 41 28.08.2016 22:28
iunie calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.
marți
10
iunieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
luni
16
iunieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
16
iunieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
16
iunieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
luni
16
iunieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
luni
16
iunieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
luni
16
iunieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
16
iunieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
16
iunieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
luni
16
iunieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
vineri
15
iunieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru
luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
luni
16
iunieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
miercuri
25Plata impozitului pe reprezentanță , tranșa I Persoanele juridice
străine cu reprezentanțăC.F. 124 alin. (1)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
21 din 41 28.08.2016 22:28
iunie în România.
miercuri
25
iuniePlata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc , aferentă
trimestrului următorOrganizatorii de jocuri
de noroc caracteris Ɵce
acƟvității cazinourilor și
jocurile Ɵp slot‐machineOUG 77/2009
Art. 14 alin. (2)
lit. b) pct. (i), B
miercuri
25
iunie Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
miercuri
25
iunieEfectuarea plăților an Ɵcipate privind impozitul pe venit aferente trim. II 2014 Contribuabilii care
realizează venituri din
acƟvități independente,
din cedarea folosinței
bunurilor, cu excepția
veniturilor din arendare,
precum și venituri din
acƟvități agricole
conform C.F. art. 71C.F.art.82 alin.
(3)
miercuri
25
iuniePlata contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului II Contribuabilii prevăzuți
la art. 296^21 alin. (1) lit.
a)—e), h) și i)C.F. art. 296^24
alin. (4)
miercuri
25
iunieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.1 OPANAF
3136/2013
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.4
miercuri
25
iunieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
miercuri
25
iunieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
miercuri
25
iunieDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
22 din 41 28.08.2016 22:28
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)
miercuri
25
iunieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
miercuri
25
iunieDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
miercuri
25
iunieDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
miercuri
25
iunieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
miercuri
25
iunieDepunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
I U L I E
luni
7
iulieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
joi
10
iulieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
marți
15Depunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrațiC.F. art. 206^15
alin. (7)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
23 din 41 28.08.2016 22:28
iulie sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratHG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
marți
15
iulieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
marți
15
iulieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
marți
15
iulieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
marți
15
iulieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
marți
15
iulieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
marți
15
iulieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
marți
15
iulieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
marți
15
iulieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
luni
15
iulieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru
luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
marți
15
iulieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
marți
15
iulieDepunerea Declarației privind producția de vinuri liniș Ɵte realizată și comercializată în
calitate de mic producător aferentă semestrului trecut FormularMicii producători de
vinuri liniș ƟteC.F. art. 206^21
HG 1620/2009
alin. (19) al pct.
83
marți
15
iulieDepunerea Declarației privind achizițiile/livrările intracomunitare de vinuri liniș Ɵte
efectuate în calitate de mic producător aferentă semestrului trecut Formular (anexa nr . 37)Micul producător de
vinuri aflat în cazul
prevăzut la alin. (24) din
pct. 83 al HG 1620/2009 ,
precum și desƟnatarul
din România prevăzut la
alin. (25)C.F. art. 206^21
HG 1620/2009
alin. (26) al pct.
83 de la Ɵtlul VII
vineri
25
iulieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului, pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
luni
21
iulieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent
(sistem VOES)Persoanele impozabile
nestabilite care
prestează serviciiC.F. art. 152^4
alin. (7)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
24 din 41 28.08.2016 22:28
electronice persoanelor
neimpozabile
vineri
25
iuliePlata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
vineri
25
iulieEfectuarea plății an Ɵcipate privind impozitul pe profit, aferentă trim. II 2014 Contribuabilii care aplică
sistemul de declarare și
plată a impozitului pe
profit anual, cu plăți
anƟcipateC.F. art. 34 alin.
(8)
Contribuabilii prevăzuți
la art. 13 lit. c) ‐ e)C.F. art. 34 alin.
(5) lit. c)
vineri
25
iulieEfectuarea plății an Ɵcipate de 50% din impozitul pentru venituri din închirierea în scop
turis Ɵc a camerelor situate în locuințe proprietate personală (prima rată)Contribuabilii care obțin
venituri din închirierea
în scop turis Ɵc a
camerelor situate în
locuințe proprietate
personală, având o
capacitate de cazare
cuprinsă între una și 5
camere inclusivC.F. art. 62^1
alin. (8)
vineri
25
iulieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.1OPANAF
3136/2013
trimestrial Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.2
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în OPANAF 3136/2013,
anexa 2, cap. I, subcap.
1, par. 1.4
vineri
25
iulieDepunerea Declarației privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor
aferente trimestrului precedent
Formular 104Asocierile fără
personalitate juridică
cons Ɵtuite între
contribuabilii prevăzuți
la art. 13 lit. c) și e) din
C.F.OPANAF
3136/2013
vineri
25
iulieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112
pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
alin. (1)
OMFP
1045/2012
pentru trimestrul precedent Contribuabilii prevăzuți
la art. 58 alin. (2) C.F.C.F. art. 296^19
alin. (1^1)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
25 din 41 28.08.2016 22:28
vineri
25
iulieDepunerea Declarației informa Ɵve privind impozitul pe veniturile din transferul
proprietăților imobiliare din patrimoniul personal Formular 208 , aferente semestrului
precedent (format electronic )Notarii publici C.F.art.77^3
OPANAF
892/2012
vineri
25
iulieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
vineri
25
iulieDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
vineri
25
iulieDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
vineri
25
iulieDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
vineri
25
iulieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
vineri
25
iulieDepunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
vineri
25
iulieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor de către importatori Formular (anexa nr. 51) pe
trimestrul precedentBeneficiarii scu Ɵrilor de
accizeC.F. art. 206^56
vineri
25
iulieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor în cazul vânzărilor la distanță Formular (anexa
nr. 46) pe trimestrul precedentVânzătorii la distanță C.F. art. 206^47
alin. (5)
A U G U S TCalendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
26 din 41 28.08.2016 22:28
joi
7
augustDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
luni
11
augustDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
luni
18
augustDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
18
augustDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
18
augustDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
luni
18
augustDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
luni
18
augustDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
luni
18
augustDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
18
augustDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
18
augustDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
luni
18
augustDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
luni
18
augustDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul …
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
luni
18
augustDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
27 din 41 28.08.2016 22:28
luni
25
august Plata contribuției trimestriale pentru medicamente pentru trimestrul II 2014. Deținătorii autorizațiilor
de punere pe piață a
medicamentelor sau
reprezentanții legali ai
acestora.O.G. 77/2011
art. 5 alin. (8)
luni
25
august Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
luni
25
august Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.1OPANAF
3136/2013
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.4
luni
25
augustDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
luni
25
augustDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
luni
25
augustDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
luni
25
augustDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
luni
25
august Depunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
28 din 41 28.08.2016 22:28
luni
25
august Depunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
luni
25
augustDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
luni
25
august Depunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
S E P T E M B R I E
vineri
5
septembrieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
miercuri
10
septembrieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
luni
15
septembrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
15
septembrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
15
septembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22) Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
29 din 41 28.08.2016 22:28
luni
15
septembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
luni
15
septembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
luni
15
septembrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
15
septembrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
15
septembrieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
luni
15
septembrieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
luni
15
septembrieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru
luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
luni
15
septembrieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
joi
25
septembriePlata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
joi
25
septembrieEfectuarea plăților anƟcipate privind impozitul pe venit aferente trim. III 2014 Contribuabilii care
realizează venituri din
acƟvități independente,
din cedarea folosinței
bunurilor, cu excepția
veniturilor din arendare,
precum și venituri din
acƟvități agricole
conform C.F. art. 71C.F.art.82 alin.
(3)
joi
25
septembriePlata contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului III Contribuabilii prevăzuți
la art. 296^21 alin. (1) lit.
a)—e), h) și i)C.F. art. 296^24
alin. (4)
joi
25
septembriePlata contribuției de asigurări sociale de sănătate aferentă semestrului I Contribuabilii prevăzuți
la art. 296^21 alin. (1) lit.
g)C.F. art. 296^24
alin. (4)
joi
25
septembrie Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc , aferentă
trimestrului următorOrganizatorii de jocuri
de noroc caracteris Ɵce
acƟvității cazinourilor șiOUG 77/2009
Art. 14 alin. (2)
lit. b) pct. (i), BCalendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
30 din 41 28.08.2016 22:28
jocurile Ɵp slot‐machine
joi
25
septembrie Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.1OPANAF
3136/2013
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.4
joi
25
septembrieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
joi
25
septembrieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
joi
25
septembrieDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
joi
25
septembrieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
joi
25
septembrieDepunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
joi
25
septembrieDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
joi
25
septembrieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
joi
25
septembrieDepunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.OPANAF
1992/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
31 din 41 28.08.2016 22:28
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.
joi
25
septembriePlata impozitului pe construcții , rata a doua. Impozitul pe construcții,
declarat cu D100 până
pe 25 mai, se plătește în
două rate egale, până la
datele de 25 mai și 25
septembrie, inclusiv.C.F.
art. 296^36
OPANAF
1950/2012
luni
30
septembrieDepunerea Cererii de rambursare pentru persoanele impozabile
neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunității
Formular 313Pers. impozabile
neînregistrate și care nu
sunt obligate să se
înregistreze în scopuri de
TVA în România, stabilite
în afara Comunității, pt
rambursarea taxei
facturată de alte pers.
impozabile și achitată de
aceasta pt bunurile
mobile care i‐au fost
livrate sau serviciile care
i‐au fost prestate în
beneficiul său în
România, precum și a
taxei achitate pt
importul bunurilor în
România pe o perioadă
de min. trei luni sau
max. un an calendaris Ɵc
sau pe o perioadă mai
mică de trei luni rămasă
din anul calendaris Ɵc.C.F. art. 147^2
alin. (2)
OPANAF 5/2010
luni
30
septembrieDepunerea Cererii de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele
impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 147^2 alin. (2) din C.F. Formular 318
(se depune în format electronic )Persoanele impozabile
stabilite în România,
pentru rambursarea TVA
achitate de acestea
pentru bunurile mobile
care le‐au fost livrate sau
serviciile care au fost
prestate în beneficiul lor
în statul membru în care
taxa a fost încasată,
precum și a taxei
achitate pentru importul
bunurilor în respec Ɵvul
stat membru. C.F. art. 147^2
alin. (2)
OPANAF 3/2010
O C T O M B R I E
marți
7
octombrieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
vineri
10
octombrieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășitC.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
32 din 41 28.08.2016 22:28
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența persoanelor
înregistrate în scopuri de
TVA.
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
miercuri
15
octombrieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
miercuri
15
octombrieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
miercuri
15
octombrieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru
luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
miercuri
15
octombrieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
luni
27
octombrieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului, pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
luni
27
octombrieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent
(sistem VOES)Persoanele impozabile
nestabilite care
prestează servicii
electronice persoanelor
neimpozabileC.F. art. 152^4
alin. (7)
luni
27Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:C.F.
art. 52 alin. (3)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
33 din 41 28.08.2016 22:28
octombrie ‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/ convenții
civile și de agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseart. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)
luni
27
octombrie Efectuarea plății an Ɵcipate privind impozitul pe profit, aferentă trim. III 2014 Contribuabilii care aplică
sistemul de declarare și
plată a impozitului pe
profit anual, cu plăți
anƟcipateC.F. art. 34 alin.
(8)
Contribuabilii prevăzuți
la art. 13 lit. c) ‐ e)C.F. art. 34 alin.
(5) lit. c)
luni
27
octombrieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.1OPANAF
3136/2013
trimestrial Contribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.2
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.4
luni
27
octombrie Depunerea Declarației privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor
aferente trimestrului precedent
Formular 104Persoanele juridice
cons Ɵtuite între
contribuabilii prevăzuți
la art. 13 lit. c) și e) din
C.F.OPANAF
3136/2013
luni
27
octombrieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
· pentru trimestrul precedent Contribuabilii prevăzuți
la art. 58 alin. (2) C.F.C.F. art. 296^19
alin. (1^1)
luni
27
octombrieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
luni
27
octombrieDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
34 din 41 28.08.2016 22:28
luni
27
octombrie Depunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
luni
27
octombrieDepunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVAOPANAF
2224/2013
luni
27
octombrieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
luni
27
octombrie Depunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
luni
27
octombrieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor de către importatori Formular (anexa nr. 51) pe
trimestrul precedentBeneficiarii scu Ɵrilor de
accizeC.F. art. 206^56
luni
27
octombrieDepunerea Cererii de res Ɵtuire a accizelor în cazul vânzărilor la distanță Formular (anexa
nr. 46) pe trimestrul precedentVânzătorii la distanță C.F. art. 206^47
alin. (5)
luni
27
octombrieEfectuarea plății anƟcipate de 50% din impozitul pe venitul din ac Ɵvitățile agricole (prima
rată)Contribuabilii care obțin
venituri din ac Ɵvități
agricole, stabilite prin
normeC.F.art.74 alin.
(5)
N O I E M B R I E
vineri
7
noiembrieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
luni
10
noiembrieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
35 din 41 28.08.2016 22:28
luni
17
noiembrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
17
noiembrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
17
noiembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final (produse
energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
luni
17
noiembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și produse
alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
luni
17
noiembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
luni
17
noiembrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
17
noiembrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
17
noiembrieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
luni
17
noiembrieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
vineri
157
noiembrieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile în luna … anul … pentru
luna precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
luni
17
noiembrieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
marți
25
noiembrie Plata contribuției trimestriale pentru medicamente pentru trimestrul III 2014. Deținătorii autorizațiilor
de punere pe piață a
medicamentelor sau
reprezentanții legali ai
acestora.O.G. 77/2011
art. 5 alin. (8)
marți
25
noiembrie Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și de
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridicăC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)
art. 116 alin. (4)
și (5)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
36 din 41 28.08.2016 22:28
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surse
marți
25
noiembrie Efectuarea plății an Ɵcipate de 50% din impozitul pentru venituri din închirierea în scop
turis Ɵc a camerelor situate în locuințe proprietate personală (a doua rată)Contribuabilii care obțin
venituri din închirierea
în scop turis Ɵc a
camerelor situate în
locuințe proprietate
personală, având o
capacitate de cazare
cuprinsă între una și 5
camere inclusivC.F. art. 62^1
alin. (8)
marți
25
noiembrie Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferentă semestrului II Contribuabilii prevăzuți
la art. 296^21 alin. (1)
lit. g)C.F. art. 296^24
alin. (4)
marți
25
noiembrieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.1OPANAF
3136/2013
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.4
marți
25
noiembrieDepunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
marți
25
noiembrieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
marți
25
noiembrieDepunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
marți
25
noiembrieDepunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
marți
25
noiembrie Depunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
marți
25
noiembrie Depunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și careOPANAF
2224/2013Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
37 din 41 28.08.2016 22:28
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sau
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVA
marți
25
noiembrieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
marți
25
noiembrie Depunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
D E C E M B R I E
luni
8
decembrieDepunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru
persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care u Ɵlizează trimestrul
calendaris Ɵc ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în
România Formular 092Contrib. înreg. în scop de
TVA care u Ɵlizează ca
per. fisc. trimestrul și
care au efect. o achiziție
intracomunit. taxabilă în
RO, fiind as ƞel obligați
să‑și modif. per. fiscală,
devenind plă Ɵtori de
TVA lunar.OPANAF
1165/2009
miercuri
10 decembrieDepunerea Declarației pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la
art.160 alin.(2) lit.e) pct.2 din Codul fiscal Formular 089Persoanele înregistrate
în scopuri de TVA,
conform art.153 din CF
stabilite în România,
conform art. 125^1 alin.
(2), cu licență de
furnizare a energ.
electrice, care
îndeplinesc condiția
menționată.OPANAF
3713/2013
miercuri
10
decembrieDepunerea Declarației de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul
persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal,
care în cursul unui an calendaris Ɵc nu depășesc plafonul de scu Ɵre prevăzut la art.152 din
Codul fiscal Formular 096Persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de
TVA conform art. 153 din
C.F., care nu au depășit
plafonul de scu Ɵre și
care doresc să fie scoase
din evidența
persoanelor înregistrate
în scopuri de TVA.C.F. art. 152
alin. (7)
OPANAF
1768/2012
luni
15
decembrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de țigarete/ țigări și țigări de foi în luna …
anul Formular (anexa 31^1)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)
luni
15
decembrieDepunerea Situației eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, des Ɵnat rulării în
țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … Formular (anexa 31^2)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați
sau importatorii
autorizați pentru
produse din grupa
tutunului prelucratC.F. art. 206^15
alin. (7)
HG 44/2004 pct.
77^1 alin. (1)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
38 din 41 28.08.2016 22:28
luni
15
decembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna ….anul …. pentru luna precendentă Formular
(anexa nr. 35)Operatorii economici
care dețin autorizații de
uƟlizator final
(produse energe Ɵce)C.F. art. 206^20
HG 1620/2009
pct. 82 alin. (22)
luni
15
decembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile/u Ɵlizările de produse accizabile și
livrările de produse finite rezultate în luna pentru luna precendentă Formular (anexa nr.
35)Operatorii economici
care dețin autorizație de
uƟlizator final.
(alcoolul e Ɵlic și a
produse alcoolice)C.F. art. 206^58
HG 1620/2009
pct. 111 alin.
(25)
luni
15
decembrieDepunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 47)DesƟnatarii înregistrați și
reprezentanții fiscali
pentru achizițiile și
livrările intracomunitare
de produse accizabileC.F. art. 206^50
HG 44/2004
pct. 105
luni
15
decembrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de producție
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 48.1‐48.5)Antrepozitarii autorizați
pentru producție
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
15
decembrieDepunerea Situației privind operațiunile desfășurate în antrepozitul fiscal de depozitare
pentru luna precendentă Formular (anexa nr. 49)Antrepozitarii autorizați
pentru depozitare
produse accizabileC.F. art. 206^55
HG 44/04
pct. 109
luni
15
decembrieDepunerea jurnalelor privind livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv pentru
aviație Formular (anexa nr. 52.1) sau navigație Formular (anexa nr. 52.2) pentru luna
precendentăAntrepozitarii autorizați
pentru
producție/depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(11)
luni
15
decembrieDepunerea jurnalelor privind achizițiile/ livrările de combus Ɵbil des Ɵnat u Ɵlizării exclusiv
pentru aviație Formular (anexa 53.1) sau navigație Formular (anexa 53.2) pentru luna
precendentă Antrepozitarii autorizați
pentru depozitareHG 1620/2009
pct. 113.1 alin.
(13)
luni
15
decembrieDepunerea Situației privind privind livrările de produse accizabile pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 55.1)Operatorii economici
care dețin autorizații de
expeditor înregistratHG 44/2004
pct. 90.1 alin.
(8^1)
luni
15
decembrieDepunerea Evidenței achiziționării, u Ɵlizării și returnării marcajelor pentru luna
precendentă Formular (anexa nr. 57)Antrepozitarii autorizați,
desƟnatarii înregistrați și
importatorii autorizați
de produse supuse
marcãrii C.F. art. 206^64
HG 1620/2009
pct. 117.2
alin. (9)
luni
15
decembrieEfectuarea plății anƟcipate de 50% din impozitul pe venitul din ac Ɵvitățile agricole (a doua
rată)Contribuabilii care obțin
venituri din ac Ɵvități
agricole, stabilite prin
normeC.F.art.74 alin.
(5)
vineri
19
decembriePlata taxei pentru licența de organizare a jocurilor de noroc , aferentă anului 2014 Organizatorii de jocuri
de noroc.OUG 77/2009
Art. 14 alin. (2)
lit. a, pct. ii
vineri
19
decembrie Efectuarea plăților an Ɵcipate privind impozitul pe venit aferente trim. IV 2014 Contribuabilii care
realizează venituri din
acƟvități independente,
din cedarea folosinței
bunurilor, cu excepția
veniturilor din arendare,
precum și venituri din
acƟvități agricole
conform C.F. art. 71C.F.art.82 alin.
(3)
vineri
19
decembrie Plata taxei anuale pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc , aferentă
trimestrului următorOrganizatorii de jocuri
de noroc caracteris Ɵce
acƟvității cazinourilor și
jocurile Ɵp slot‐machineOUG 77/2009
Art. 14 alin. (2)
lit. b) pct. (i), B
vineri
19
decembrie Plata impozitului pe reprezentanță , tranșa a II a Persoanele juridice
străine cu reprezentanță
în RomâniaC.F. 124 alin. (1)
vineri
19
decembrie Plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă PlăƟtorii de următoarele
venituri:
‐ din drepturi de prop.
intelectuală;
‐ din contracte/
convenții civile și deC.F.
art. 52 alin. (3)
art. 52^1 alin. (1)
și (4)
art. 77 alin. (6)
art. 79 alin. (3)Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
39 din 41 28.08.2016 22:28
agent;
‐ exper Ɵză contabilă și
tehnică, judiciară și
extrajudiciară;
‐ obț. de o pers. fizică
dintr‐o asociere cu o
pers. juridică
‐ din premii și jocuri de
noroc
‐ obț. de nerezidenți
‐ din alte surseart. 116 alin. (4)
și (5)
vineri
19
decembrie Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului IV Contribuabilii prevăzuți
la art. 296^21 alin. (1) lit.
a)—e), h) și i)C.F. art. 296^24
alin. (4)
vineri
19
decembrie Depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat Formular 100
(format electronic )
lunarContribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.1OPANAF
3136/2013
alte termene Contribuabilii prevăzuți
în anexa 2, cap. I,
subcap. 1, par. 1.4
vineri
19
decembrie Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe
venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
Formular 112 pentru luna precedentăPersoanele fizice și
juridice care au calitatea
de angajatori, precum și
enƟtățile asimilate
angajatorului, care au
calitatea de plă Ɵtori de
venituri din ac Ɵvități
dependente ;
‐ InsƟtuțiile publice care
calculează, rețin, plătesc
și suportă contribuții
sociale obligatorii în
numele asiguratuluiC.F. art. 296^19
OMFP
1045/2012
vineri
19
decembrieDepunerea Declarației privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de
către persoanele fizice care desfșoară ac Ɵvitate în România și de către persoanele fizice
române angajate ale misiunilor diploma Ɵce și posturilor consulare acreditate în România
pentru luna precedentă Formular 224Persoanele fizice care
obțin salarii din
străinătate pentru
acƟvități în România și
persoanele fizice
române angajate ale
misiunilor diploma Ɵce și
posturilor consulare
acreditate în RomâniaC.F.art.60
alin. (2)
OMFP
2371/2007
vineri
19
decembrie Depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată Formular 300
(format electronic )Persoanele impozabile
înregistrate ca plă Ɵtori
de TVA conform art. 153
C.F.
Lunar, trimestrial,
semestrial, anual – după
caz, (vezi instrucțiunile
de completare din
formular)C.F.art.156^2
alin. (1)
OPANAF
1790/2012
vineri
19
decembrie Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă
Formular 301 (format electronic )Persoanele menționate
în instrucțiunile de
completare a
formularului , pentru
fiecare secțiune.C.F. art. 156^3
alin. (2)
OPANAF 30/2011
vineri
19
decembrie Depunerea Declarație privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată
Formular 307Persoanele impozabile
prevăzute la art. 134
alin.(5), art. 128 alin. (7),
art. 152 alin. (7), art. 153
alin. (9) lit. a) – e) și g)
din C.F.OPANAF
2223/2013
vineri
19
decembrie Depunerea Declarației privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele
impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal Formular 311Persoanele impozabile al
căror cod de TVA a fost
anulat conf. art. 153 alin.
(9) lit. a) ‐ e) C.F. și care
efectuează în perioada
în care nu au cod valid
de TVA, livrări și/sauOPANAF
2224/2013Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
40 din 41 28.08.2016 22:28
achiziții /prestări de
bunuri/ servicii care sunt
obligate la plata TVA
vineri
19
decembrieDepunerea Declarației recapitula Ɵve privind livrările / achizițiile /prestările
intracomunitare de bunuri pentru luna trecută Formular 390 VIESContribuabilii
înregistrați în scopuri de
TVA conform art. 153 sau
153^1 din C.F.C.F.art. 156^4
OPANAF
3162/2011
vineri
19
decembrie Depunerea Declarației informa Ɵve privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe
teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc. ; perioada
de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art.
156^1 din C.F.) Formular 394Pers. impozabile înreg.
în scopuri de TVA în
România, cf. art. 153
din C.F. obligate la plata
taxei, cf. art. 150 alin.
(1) și alin. (7) din C.F.,
pt. operațiuni
impozabile în România,
cf. art. 126 alin. (1).
Pers. impozabile
înregistrate în scopuri
de TVA în România, cf.
art. 153 din C.F., care
realizează în România,
de la pers. impozabile
înreg. în scopuri deTVA
în România, achiziții de
bunuri sau servicii
taxabile.OPANAF
1992/2012
vineri
19
decembrie Depunerea Ches Ɵonarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea
în România FormularPersoanele fizice care
au sosit în România
după 1 ianuarie 2009 și
care con Ɵnuă să fie
prezente în România și
după 1 ianuarie 2012.
Persoanele fizice care
sosesc în România și au
o ședere în statul
român o perioadă sau
mai multe perioade ce
depășesc în total 183
de zile, pe parcursul
oricărui interval de 12
luni consecu Ɵve, care
se încheie în anul
calendaris Ɵc vizat.OMFP 74/2012
vineri
19
decembrie Plata taxei pentru ac Ɵvitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor
minerale .Titularii licențelor
/permiselor pentru
acƟvitatea de
prospecțiune, explorare
și exploatare a
resurselor mineraleL 85/2003
art. 44Calendar obligatii fiscale 2014 https://static.anaf.ro/static/20/Anaf/Calendar_obligatii_fiscale_2014.h…
41 din 41 28.08.2016 22:28
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CALENDARUL OBLIGAȚIILOR FISCALE PE ANUL 2014 [602883] (ID: 602883)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
