Calea Mănăștur, Nr. 3-5, 400372 [309673]

[anonimizat], Nr. 3-5, 400372

[anonimizat], comuna Căianu Mic

Îndrumător științific:

Șef lucr. dr. [anonimizat]-Napoca

2020

[anonimizat] a [anonimizat]. Faptul că locația este amplasată într-o [anonimizat]. Această poziționare a [anonimizat]. Amplasamentul face parte din Dealurile Ciceului și face legătura între localitățile din avalul pârâului Ilișua cu localitățile de pe malurile râului Someșul Mare. În urmă cu 30-40 [anonimizat] a fost tranzitat foarte des de către locuitorii comunei Căianu Mic deoarece era printre singurele locuri prin care se putea ajunge în Beclean.

Pe baza unor studii efectuate asupra situației existente, s-a elaborat o soluție peisageră care să satisfacă locuitorilor doleanțele. După cum sugerează și titlul lucrării, s-[anonimizat]. Concomident cu analiza spațiului lacustru, s-a intervenit și pe alte zone de interes secumnda față de lac. Principala sursă de inspirație în vederea realizării unui concept de amenajare peisageră a fost natura. [anonimizat] a [anonimizat]. Astfel, una din teme a [anonimizat], iar în proporții și mai mici de la stufărișurile din Sic județul Cluj.

ABSTRACT

The site chosen in terms of proposals for landscaping solutions is located in the southwest in Căianu Mic. The fact that the location is located in a [anonimizat]. [anonimizat]. The location is part of the Ciceului Hills and connects the localities downstream of the Ilișua brook with the localities on the banks of the Someșul Mare river. [anonimizat].

Based on studies on the existing situation, a landscape solution has been developed to satisfy the wishes of the inhabitants. [anonimizat], the point of great interest in the area. [anonimizat]. The main source of inspiration for the realization of a landscaping concept was nature. [anonimizat], in small proportions from other interventions already completed or even from protected areas. Thus, [anonimizat], [anonimizat], Cluj County.

CAPITOLUL 1

CARACTERISTICI GENERALE ALE ZONEI

1.1. EVOLUȚIA ISTORICĂ A ZONEI

Localitatea Căianu Mic este atestată documentar din anul 1456, existând urme de locuire încă din neolitic, după cum se poate vedea în muzeul Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul”, reprezentând și muzeul satului, fiind expuse unelte, arme, manuscrise, monede vechi, vase și chiar și prima presă de stors faguri din ceară. Continuitatea locuirii zonei este dovedită de uneltele din epoca bronzului și a fierului, din zonele: Poduri, Calea Onii, Turcele, Brăcila, Valea Pietrei, Coasta Hrubelor, unde s-au găsit și numeroase urne funerare din această perioadă. (Sursa: Wikipedia).

Epoca romană este bine conturată prin existența turnurilor de pază de la Negrilești, Ciceu-Poieni, Dobricel, Spermezeu, Mocod, Orheiul Bistriței, precum și existența până astăzi a castrului roman de la Ilișua, numit Arcobadara.

Feudalismul timpuriu este reprezentat între sec. al XII-lea de numeroasele morminte de incinerație românească, existente în vechile vetre neolitice, ale bronzului și fierului, dar și în alte locuri cum ar fi Carpeni, Crucea Ulițelor, Poduri etc. Pe parcursul dezvoltării feudalismului se conturează mai multe familii nobiliare românești care au contribuit la luptele împotriva tătarilor, iar în anul 1540 Ștefan Mailat îi răsplătește pentru vitejia lor cu minele de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, După Deal etc. Dintre aceste familii amintim: Tăut Mihai, Bliț, Căian, Manu (de la care avem un blazon nobiliar), Vidican, Moldovan, Vlad, Chindriș, Lup, Pugna, familii care trăiau în zona Cetate (Sursa: RETEGAN A., Narcisa BOCA, Irina RETEGAN 2000).

Numele de Căian este amintit din 1456 când regele Ungariei Ladislau al V-lea îl deposedează de satele Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Spermezeu pe Ion din Herina pentru necredință și dăruiește aceste sate lui Ioan și Nicolaie Farcaș, fiii lui Toma Farcaș. Documentele care vorbesc despre Căian continuă, astfel este amintit în 1485 Kiss Kaioni ;1577-1607 Kis Caion – 1617, 1733, 1758, 1760 – 1769, 1808 – Kayanumike, 1850, 1877 – Kayanu Mik, 1900 – 1921, 1976 și până în zilele noastre sub numele de Căianu Mic (Bibliotecar: Ana Vidican).

În cronicile medievale: „Gesta Hungarorum”, „Chronicum Pictum Vindobonense”, sunt amintite două personaje cu aceste nume: Kean sau Kaian, conducători ai bulgarilor, care i-au așezat pe bulgari și pe slavi între Dunăre și Tisa cu mult înainte de venirea ungurilor și un Kean sau Kaien peceneg din Moldova, care s-a aliat cu Gila-Iula, voivodul Transilvaniei, împotriva lui Ștefan, regele Ungariei. Urmașii acestui Căian au stăpânit moșii pe Someș și au fost încadrați în rândul feudalității maghiare. Exista de asemenea o localitate cu numele Căian-Vama între Gherla și Cluj.

Sunt prezente unele toponime ca: Drumul lui Ion Căian lângă comuna Chinteni, existând posibilitatea unei prosperități a familiei în zona Clujului, iar după pârjolul tătăresc de la 1241, o parte a familiei să fi ajuns în Comitatul Solnoc-Dăbâca. Ion Căian apare în 1618 în registrul de evidențe a nobililor din Căianu Mic, întocmit de Sigismund Haler, o posibilitate fiind ca numele să provină de la această familie. Există o varianta slavă a numelui “Calu, Calen”, care înseamnă “noroi” sau “noroios”, dar în toată zona Căianului nu există decât două denumiri toponimice slave: Prihodiște și Zăpodie, celelalte sunt de origine latină și românească (Sursa: MOLDOVAN V., Lia MOLDOVAN 2008). Denumirea de „mic” este asociată în comparație cu populația așezării vecine, Căianu Mare, care avea la început un numărul mai mare de locuitori și mai mulți copii.

În urma intervievării unui senior de 92 de ani din localitatea Căianu Mare, acesta spunea că la început în Căianu Mare erau 43 de case, iar în Căianul Mic erau 41 de case, de aceea se diferențiază ca și nume. De obicei, locuitorii din orașele târguri și vecinii îi numesc căinari fără să facă diferența între sate. Localnicii din Căianul Mare le spun celor din Căianu Mic “căinești”, iar lor își spun “căinari”, iar locuitorii din Căianu Mic le spun „căinarii mari” (BOCA O. G., Ana-Mirela GORON 2015). Oricare ar fi proveniența numelui, aceste meleaguri au fost locuite de români, alături de care s-au așezat locuitori de origine maghiară, armeană, evreiască, dar în momentul actual populația comunei este pur românească.

Anul 1848 găsește locuitorii Căianului împotrivindu-se administrației austro-ungare, care este alungată de către „tineretul studios” sub conducerea preotului Moldovan Iosif de pe toată Valea Ilișua, iar după intervenția „Honvenzilor” de la Uriu este restabilită administrația. Pâraiele: Valea Iancului și Valea Netului sunt două denumiri hidrografice care amintesc de trecerea lui Avram Iancu după această răscoală prin aceste locuri, mărturie fiind poveștiile a mai multor bătrâni dar și lucrarea lui J.Kadar Monografia Comitatul Someș-Dăbâca”, Dej 1903.

Sublocotenentul George Manu se va găsi și printre cei 1228 de delegați care au semnat actul Unirii de la Alba Iulia. Făurirea României Mari, reforma agrară din 1922 au dus la prosperitatea populației care pe lângă agricultură a inventat ocupații noi pentru a-și extinde proprietatea funciară, «luând-o pe dinaintea satelor vecine » după cum arăta revista „Sociologie Românească„ condusă de Dumitrie Gusti. Perioada celui de-al doilea război mondial, anul ocupației hortiste, a frânat dezvoltarea socio-economică a comunei, a dus la secerarea multor vieți omenești, la sărăcirea populației, iar după război locuitorii cumpără pământ în satele vecine extinzându-se pe toate locurile prielnice agriculturii până aproape de Dej.

Perioada comunistă a dus la părăsirea satului de către o bună parte a populației, creându-se un excedent de forță de muncă prin colectivizare. Dacă nu ar fi existat migrația sat-oraș, populația Căianului Mic ar fi astăzi de peste 10.000 de locuitori. Astăzi circa 1.000 de persoane din populația activă sunt plecate la muncă în alte țări, aceasta reprezentând un alt mod de a prospera economic.

1.2. TIPUL DE AȘEZARE

Localitatea Căianu Mic este specifică zonei Someșului și Lăpușului, de-a lungul malului vestic al văii Ilișua și este localizată la 17 km de Beclean, 26 km de Dej, 83 km de Cluj-Napoca, 53 km de Bistrița-Năsăud, pe șoseaua E58, între Dej și Beclean. În centrul localității Uriu, la aproximativ 16 km de municipiul Dej și la 11 km de orașul Beclean, DJ 171 străbate localitatea spre Munții Țibleș. Conform recensământului din anul 2016, localitatea are un număr de 533 de gospodării și 1.483 de locuitori, având o densitate de 57,76 locuitori/km².

În ceea ce privește spațiile verzi publice de pe suprafața localității, întâlnim parcul comunal. Având o suprafață de aproximativ 900 m², din care 132 m² este reprezentat de locul de joacă pentru copii. Spațiul destinat copiilor este alcătuit din patru elemente fixe de joacă și șase elemente mobile. Datorită amplasării centrale a parcului, acesta dispune și de spațiu verde constituit din arbori și arbuști ornamentali, cum ar fii: Morus alba, Abies concolor, Magnolia tuberhybrida, Thuja occidentalis, Catalpa bignonioides „Nana” și exemplare de Chaenomeles japonica. Ca mobilier urban, în parc sunt amplasate cinci bănci tip balansoar, nouă bănci standard și trei foișoare prevăzute cu masă.

Fig. 1. Parcul comunal

(Sursa: Original)

Majoritatea locuitorilor frecventează parcul, atât datorită poziției sale centrale dar și prin faptul că este cea mai apropiată zonă verde de majoritatea locuințelor. Cea mai mare rată de frecventare a parcului este reprezentată de zilele de duminică și de sărbători legale și totodată în timpul evenimentelor organizate la Căminul Cultural.

Fiind o comună preponderent cu locuitori de rit ortodox, Biserica „Sf. Mihail și Gavril” (Figura 2.) este amplasată în centrul comunei la o distanță de 200 m față de primărie și aproximativ 500 de m față de Căminul Cultural respectiv parcul comunal.

Fig. 2. Biserica Sf. Mihail și Gavril

(Sursa: Original)

Satul este unul de tip răsfirat liniar. Acest tip de sate sunt prezente în special în regiunile de deal și de podiș, au gospodăriile situate la distanțe mai mici unele de altele (Figura 3). O parte din terenul agricol este cuprinsă în vatra satului, dar cea mai mare parte rămâne în exteriorul vetrei.

Fig. 3. Localizare

(Sursa: adaptată Google maps www.google.ro/maps)

Gospodăriile sunt aranjate în așa fel încât locatarii să acceseze ușor atât anexele cât și grădinile de legume sau spațiul verde amenajat. Astfel, construcția este despărțită de gardul de împrejmuire printr-o grădină cu flori, regăsită la 80% din gospodării. În paralel cu casa se află curtea sau ocolul iar apoi grădina de legume sau spațiul verde amenajat (Figura 4). În spatele acestora sunt anexele gospodărești iar apoi, în unele vetre se pot întâlni livezi sau suprafețe înierbate. Proprietățile sunt apropiate unele față de celelalte, casa fiind amplasată la o distanță de minim 1 m față de proprietatea vecinului (Figura 5).

Fig. 4. Gospodăria tipică zonei

(Sursa: Original)

Fig. 5. Modul de dispunere a locuințelor și distanța între proprietăți

(Sursa: Original)

1.3. DESCRIEREA CLIMATICǍ A MEDIULUI NATURAL

Datorită poziționării sale sud-vestice din județ, localitatea are o climă temperată, cu mici influențe moderate. Așadar, în decursul anului 2019, Căianu Mic a înregistrat, conform Meteoblue, o temperatură maximă, în luna august, de 37℃ cu o umiditate de peste 35% și o temperatură minimă de -10℃ (Figura 6). Conform datelor climatice privind precipitațiile (Figura 7) ale celor de la Meteoblue, în localitate, în decursul anului trecut 2019, s-a înregistrat precipitații cuprinse între 0 și peste 40 mm. Astfel, lunile în care precipitațiile au fost cu abundență, mai-iunie au avut valoare de peste 40%. La polul opus, sfârșitul lunii august și până în prima jumătate a lunii octombrie, localitatea a înregistrat o perioadă în care precipitațiile au fost foarte puține sau deloc.

Fig. 6. Temperatura aerului

(Sursa: Meteoblue www.meteoblue.com )

Fig. 7 . Precipitații

(Sursa: Meteoblue www.meteoblue.com)

Fig. 8. Viteza vântului

(Sursa: Meteoblue www.meteoblue.com)

În ceea ce privește direcția și viteza vântului (Figura 8), în luna ianuarie a fost înregistrată în localitate viteza de peste 60 km/h pe direcția V-SE fiind cea mai mare valoare din decursul anului. În luna februarie rafalele vântului au ajuns la o viteza de aproximativ 60 km/h. Cele mai mici rafale de vânt au fost înregistrate în lunile octombrie-noiembrie, sub 20 km/h pe direcția NE-V-SV.

1.4. OCUPAȚIA LOCUITORILOR

Marea majoritate a locuitorilor au ca ocupații principale voștinăritul, marochinăria și agricultura și mai în toate gospodăriile creșterea animalelor. Voștinarii reprezintă o categorie de oameni care se deplasează în întreaga țară de unde achiziționează faguri vechi, resturi de ceară, din care prin topire, după procedee din ce în ce mai performante, obțin cantități mari de ceară. Voștina era materia rezultată în urma topirii și stoarcerii fagurilor de ceară prin retopire; se extrăgea aproape 98% din ceara rămasă din voștină. Între 1848 și 1918, locuitorii Căianului ajung să colecteze faguri și voștină din Odessa, Kiev, Austria, Ungaria.

Voștinarii, în urma comerțului cu ceară, au ajuns să fie printre cei mai înstăriți oameni din sat. În urma unor interviuri organizate în sat despre această meserie, Liviu Țermure (68 ani) ne-a transmis faptul că: „Fac voștinărit de când mă știu. Asta a făcut și tatăl meu. Asta face și fiul meu și sper că și nepoții mei să facă același lucru”. Ioan Boca (51 ani) „Am început să mă ocup cu voștinăritul de la 30 de ani. Colegii din armată mă întrebau de ce nu mă ocup și eu de asta. Așa mi-am cumpărat prima presă de stors după ce m-am întors din armată. Recent, mi-am achiziționat și o mașină de fabricat foițe artificiale pentru faguri (Figura 9). Acestea le dăm la schimb pe faguri vechi prin toată țara”. Majoritatea locuitorilor, atât din Căianu Mic cât și din Căianu Mare, au învățat această meserie de la bunici, fiind practicată de aceștia încă de acum peste 150 de ani, dovadă fiind presa de ceară din muzeul satului, datează din anul 1867 (Figura 10).

Fig. 9. Presă de fabricat foițe din ceară Fig. 10. Prima presă de stors faguri (1867)

(Sursa: Original) (Sursa: Original)

CAPITOLUL 2

CARACTERISTICI GENERALE A ZONEI STUDIATE

2.1. LOCALIZAREA LACULUI

Lacul "Cetățele" se află la sud de localitatea Căianu Mare, comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud, pe dealul Cetățele la o distanță de aproximativ 3 km față de strada Principală din Căianu Mare, la o altitudine de aproximativ 450 m, având coordonatele geografice: 47°12'48.5"N 24°08'39.8"E (Figura 11).

Fig. 11. Localizare lacului

(Sursa: Original)

2.2. ACCESE PE SIT

Pornind de pe strada Principală din Căianu Mare până la marginea lacului se ajunge pe un drum agricol, străbătând pajiști și dealuri. După mai bine de 300 de metri de la strada Principală parcurși de-a lungul văii Ilișua, afluent de dreapta al Someșului Mare, pe malul vestic, în aval, întâlnim o cotitură, locul unde pâraiele se varsă în vale (Figura 12).

Fig. 12. Valea Ilișua

Sursa: (Original)

Aflându-ne la poalele dealului, se observă că terenurile agricole dispar, pe măsură ce se urcă și apar în schimb pajiștile și pășunile. Aici este primul punct din care vedem versanții lacului (Figura 13).

Fig. 13. Punct de observare

Sursa: (Original)

Imediat după ce am început să urcăm spre lac, pe partea dreaptă a drumului se găsește un monument, datând de peste 110 de ani, o cruce din piatră ridicată în onoarea eroilor răscoalei țărănești din anul 1907 (Figura 14). În unele locuri traseul este impracticabil, dar există posibilitatea de a folosi rute ocolitoare. Zona de interes are mai multe rute de acces dinspre Căianu Mare, acestea fiind aproximativ asemănătoare ca aspect, ca și grad de degradare și ca practicabilitate (Figura 15).

Fig. 14. Crucea din piatră

Sursa: (Original)

Acest monument reprezintă și un punct de reper nu numai pentru locuitorii comunei, ci și pentru turiști și vizitatori. În jurul acestui monument s-au împletit diferite legende. Una din ele spune că dimensiunea pe care aceasta a fost înfiptă în sol este de 15 ori mai mare decât dimensiunea de deasupra solului (1,60 m).

Fig. 15. Traseu acces lac

(Sursa: Original)

Cea mai utilizată rută este și cea mai scurtă ca lungime. Fiind o zonă deluroasă cu pajiști și pășuni, apar diferite trasee care duc sau nu spre lac. Aceste trasee au fost făcute fie de crescătorii de animale care au ferma în apropiere fie de amatorii de sporturi extreme cu autoturisme de teren (Figura 16). De aici e o panoramă asupra localităților Căianu Mic și Căianu Mare.

Fig. 16. Drum adiacent

Sursa: (Original)

Înaintând spre lac, mai retras de drum și de versant, pe partea nord-estică, se găsește o sursă de apă potabilă, amenajat doar cu două elemente din beton de către crescătorii de ovine pentru strictul necesar al muncitorilor (Figura 17). Această sursă de apă este alimentată în permanență de izvoare subterane dar și de precipitații.

Fig. 17. Sursa de apă

Sursa: (Original)

Trasee care duc spre lac se mai găsesc și în localitatea Ilișua, dar și din localitățile Beclean și Cristeștii Ciceului; cele din urmă fiind practicabile doar pe jos și având o lungime foarte mare.

Fig. 18. Rute de acces lac

Sursa: (adaptat Google maps www.google.ro/maps)

După cum se poate observa din imagine (Figura 18) cel mai scurt traseu, marcat cu culoarea verde, este cel care pornește din comuna Căianu Mic, localitatea Căianu Mare. Traseul care pornește din Beclean nu este unul bine stabilit fiind parcurs în proporție de 90% din lungimea lui prin pădure, pe rute forestiere. Nici celelalte două rute, Ilișua și Cristeștii Ciceului nu sunt bine stabilite, traseul fiind parcurs pe terenuri agricole sau pășuni.

Cei care vizitează acest loc cel mai frecvent sunt locuitorii localităților din apropiere pentru diferite activități: pescuit, drumeții, ieșiri în aer liber, activități practicate cu ajutorul autovehiculelor de teren, plimbări prin pădure, camping

2.3. GEOMORFOLOGIA TERENULUI

Lacul s-a format în spatele unui mare val de alunecare pornit din vârful Cetățele. Regiunea este alcătuită din sedimente badeniene: argile, nisipuri, pietrișuri, tufuri și sarmațiene: gresii, predominant argilo-mărnoase, care au determinat apariția unor alunecări de mare amploare (Figura 19). Subsăparea versantului stâng al văii Ilișua și litologia sedimentelor, prima determinată de a doua, care-l constituie, în condițiile unui climat umed, au generat aceste alunecări deplasive și asecvente mari (Sursa: BÎCA I., ONOFREIU A. 2006).

Fig. 19. Formațiuni specifice din zona lacului

(Sursa: Original)

Depresiunea în care se află Lacul Cetățele, sau Lacul Căianului (Figura 20), are aspectul unei gropi uriașe, încadrată de versanții abrupți și înalți ai locului de desprindere și ai corpului de alunecare (cca 40 m față de oglinda lacului). (Sursa: Academia.edu)

Fig. 20. Vedere panoramică asupra lacului

(Sursa: Original)

Din cauza trecerii timpului și alunecărilor de teren, versanții au devenit, din suprafețe plane, întinse, foarte abrupți, fiind greu de ajuns în partea superioară (Figura 21).

Fig. 21. Versanți abrupți

(Sursa: Original)

2.4. CARACTERISTICILE CORPULUI DE APĂ

Lacul are o formă ovală – alungită pe direcția NE-SV, lungimea de 227 m, lățime de 64 m și o adâncime maximă de 4,85 m. Suprafața totală ocupată de corpul de apă este de 8.787 m² (Figura 22). Fiind alimentat de izvoare subterane, precipitații și, datorită rocilor impermeabile din care este constituit bazinul lacului și toată zona de versanți, apa este captată și condusă spre bazin, nivelul apei menținându-se o bună perioadă de timp constantă.

Fig. 22. Forma alungită a lacului

(Sursa: Original)

Adâncimea și suprafața sa a scăzut și scade continuu datorită depunerii aluviunilor aduse de precipitații de pe versanți. Vegetația este specifică zonelor mlăștinoase. Lacul este delimitat de suprafața pășunii prin aglomerare de stuf (Phragmites australis) și papură (Typha latifolia) (Figura 23).

Fig. 23. Vegetația specifică

(Sursa: Original)

Zona forestieră care este în apropiere și care se află chiar în vârful dealului Cetățele reprezintă 30% din cantitatea de masă lemnoasă din arealul zonei și care este administrață de Ocolul Silvic Beclean (Sursa: ROMSILVA). Aceasta este alcătuită preponderent din stejar (Quercus robur), fag (Fagus sylvatica) și carpen (Carpinus betulus) (Figura 24). Deseori mai apar specii de plop (Populus nigra), gorun (Quercus petraea) și cer (Quercus cerris).

Fig. 24. Zona forestieră

(Sursa: Original)

2.5. ANALIZA S.W.O.T.

Identificarea punctelor forte, punctelor slabe, oportunităților și amenințărilor s-a utilizat analiza SWOT, metodă prin care este scoasă în evidență viziunea de ansamblu al sitului studiat.

Puncte tari:

singurul lac natural din proximitatea județului Bistrița-Năsăud;

punct de interes pentru pasionații de autovehicule de teren;

accesibil atât din localitatea Căianu Mic cât și din Beclean;

sursă de apă potabilă în apropiere.

Puncte slabe:

accesul principal impracticabil sau inexistent;

întreținerea lacului este foarte slabă sau inexistentă;

amenajarea sursei de apă este foarte este neglijată;

întreținerea covorului vegetal este redusă.

Oportunități:

peisajul care se face vizibil de pe toată suprafața zonei studiate;

crearea unui loc de relaxare;

introducerea lacului în circuitul turistic local;

atragerea turiștilor în zonă.

Amenințări:

lipsa de interes pentru această zonă al turiștilor;

alegerea a altor zone asemănătoare ale turiștilor;

refuzul turiștilor de a vizita zona din cauza lipsei infrastructurii zonale.

În urma acestor analize realizate, se poate evidenția valoarea peisageră a locului, valorificat și apreciat atât de comunitatea locală, cât și de turiștii care revin an de an în acest loc. Astfel, revitalizarea locului, prin facilitatea acceselor mai potrivite pentru pietoni, respectiv igienizarea si amenajarea sursei de apă potabilă, pot facilita o mai bună calitate a spațiului pentru viitorii vizitatori. De asemenea, introducerea lacului în circuitul turistic ca loc de relaxare poate da o valoare adăugată comunității locale din punct de vedere economic.

CAPITOLUL 3

TRADIȚII ȘI LEGENDE

3.1. RUSALIILE

În două din cele patru localități componente ale comunei, Căianu Mic și Căianu Mare, în a doua zi de Rusalii tinerii comunei se maschează și se deghizează în „draci” și călăreți (Figura 25), ființe malefice care însoțesc alaiul boului pe ulițele satului. Aceste personaje se adună la periferia satului și, pe fundal musical pornesc cu boul până la cel mai gospodar locuitor al satului, cel care a ieșit primul la arat și semănat. Pe lângă draci sunt și tinerii care conduc boul, aleși dintre cei mai harnici și viteji. Boul transportă o cunună făcută manual de tineri, alcătuită din grâu și numeroase plante specific zonei, ornată din seara precedentă. Această cunună simbolizează bogăția și frumusețea. Trecătorii sau cei care asistă la acest ritual sunt opriți de către draci iar aceștia cer simbolic o vamă. În momentul în care tot alaiul se oprește din drumul spre casa gospodarului, începe hora. Aici toată comunitatea participă. Dacă refuzi, dracii se răzbună aducând ghinion și boli asupra terenurilor agricole. În curtea gospodarului, de obicei primăria sau, în cazul celor din localitatea Căianu Mare, căminul cultural, tinerii care au condus boul iau cununa și o atârnă pe acoperișul clădirii. Aceasta rămâne atârnată până în anul următor.

Fig. 25. Călăreții de Rusalii

(Sursa: Original)

Legendele mărturisesc că „dracii” sunt de fapt ființe bune, cu scop alungare a spiritelor rele din localitate și rolul de a păzi terenurile agricole de foc și fenomene meteorologice extreme. Se mai spune că toate fetele necăsătorite trebuie strânse în brațe pentru a avea parte de o familie numeroasă.

Fig. 26. Tinerii conducând boul

(Sursa: Original)

3.2. LEGENDELE LACULUI

În jurul lacului, s-au creat nenumărate legende. Nimeni nu știe cât de adânc este cu adevărat. Pavel Țărmure, localnic declară că: „Am zis hai să fac și eu o baie aici, că nu vrea nimeni. M-am dezbrăcat și m-am băgat în apă. La mijloc m-am lăsat să văd cât e de adânc. M-am dus cât m-am dus, dar am simțit rece la picioare și am zis nu mă mai duc, că aici mor și am ieșit. M-am dus cam la vreo trei metri”.

Oamenii locului spun că demult un car tras de bivoli a căzut în apă. A ieșit însă la suprafață unde nimeni nu se aștepta. Ioan Cius, localnic specifică faptul că: „Dintr-o dată a sărăcit și a venit cineva cu un car cu bivoli și a ieșit tocmai la podul Dejului omul, cu lemne cu tot!”

Tot aici se spune că își face veacul și „Fata Pădurii”, o creatură care farmecă feciorii din sat. Ludovica Boca, localnică a declarat faptul că: „Acolo stă fata pădurii și a avut grădină, acolo pe râpă și-a plantat flori. A coborât de acolo în sat. Venea și le lua copiii celor din ea și îi punea de a ei. Eu cred că ne spuneau bătrânii că s-au întâmplat. Bunicul meu era odată cu vacile prin apropierea lacului și a venit „Fata Pădurii” și a speriat animalele, de trei zile nu le-a găsit nimeni. Apoi, le-a aflat tocmai la 20 km de aici.”

Această ființă mistică este considerată ca fiind o ființă malefică având corpul, în jumătatea superioară ca a unui muritor și jumătatea inferioară terminându-se cu copite de cal. „Fata Pădurii” are o fizionomie diferită de la o zonă la alta. Cel mai adesea este imaginată în chipul unei femei frumoase cu păr bogat și lung lăsat pe spate până la șezut. Copitele îi sunt de cal sau mixte, una de cal și una de vacă. În unele povestiri, apare că umblă în ciubote, cu cizme de lemn sau că este îmbrăcată în năframă neagră sau în haine pestrițe.

„Fata Pădurii” are puteri diavolești. Datorită acestora se poate metamorfoza cu ușurință și lua cele mai variate înfățișări precum: cal, iapă, mânz, femeie tânără și frumoasă. Atributele malefice, despre care omul din popor crede că ea le poate săvârși sunt extrem de numeroase: stârnește furtuni, dintre cele mai puternice, care scot copaci din rădăcină. Afectează oile care rămân sterpe, bolnave sau chiar le ucide. Fură laptele oilor de la stâni, deschide staulul și alungă oile. Pe oameni îi îmbolnăvește, le provoacă somn prelung, îi rătăcește. Pe ciobani îi duce pe sus, îi lovește de pământ, îi îmbolnăvește, îi omoară, le ia coliba pe sus, îi leagă cu gâtul de lemne, le ia hainele și le înfășoară prin vârful parilor. Celor aflați la secerat le aruncă snopii.

Este o ființă foarte temută de femei, care cred că le poate schimba copiii cu ai ei. Ea avea o grădină cu felurite flori și buruieni fermecate amenajată pe suprafața luciului de apă. În mijlocul ei se găsea o masă mare de piatră și două scaune. Nimeni nu avea voie să intre în acest spațiu considerat sacru, iar cel care încălca acest teritoriu era pedepsit.

Teama omului din popor de această ființă demonică, care putea produce atâta rău, l-a determinat să născocească multiple mijloace și practici de apărare împotriva ei. În unele dintre acestea se miza pe puterea magică a unor obiecte din domeniul casnic; din ițele de la războiul de țesut se făcea o funie, cu care Fata Pădurii se lega unde era jurată și blestemată. Alte practici de apărare împotriva acestui duh malefic mizau pe puterea magică atribuită unor plante relativ inofensive, cânepa, împletită și folosită ca șnur pentru pantaloni.

Legenda spune că acest personaj a fost prins și legat cu acest șnur și închisă la mănăstirea din localitatea Dobric. Aceasta, pentru a putea fi eliberată a jurat că va pleca din zonă, departe și se va ascunde într-o pădure din vârf de munte. Totuși înainte să părăsească zona unde avea ea grădina, a blestemat lacul Cetățele și l-a transformat într-un tău fără fund (MOLDOVAN V., Lia MOLDOVAN 2008).

CAPITOLUL 4

AMENAJARE PROPUSĂ

Vegetația este specifică zonei de deal. Fiind pășune, cel mai bine s-au dezvoltat plantele care nu au necesități mari asupra întreținerii acestora. Cu ajutorul unei rame metrice (Figura 27) amplasată în trei zone diferite am identificat opt specii predominante în covorul vegetal. Astfel, în proporția cea mai mare s-a identificat a fii trifoiul alb (Trifolium repens).

Fig. 27. Ramă metrică

(Sursa: adaptat original)

Alte specii identificate din covorul vegetal au fost: păiușul (Festuca arundinacea), golomățul (Dactylis glomerata), timoftica (Phleum pratense), obsiga (Bromus inermis), pir (Agropyron cristatum), coada-vulpii (Alopecurus pratensis), vițelar (Anthoxanthum odoratum).

4.1. ZONIFICARE

În urma unor zonificări efectuate pe sit s-au identificat patru zone majore pentru a fii amenajate. Astfel, zonele principale pe care se dorește amenajare au fost marcate. Pentru a se face facil legătura cu accesul principal și între zone, s-a propus amenajarea unor alei alcătuite din piatră concasată și stabilizată. Între alei și covor vegetal s-a propus amplasarea unor borduri de delimitare din plastic. Principiul de amenajare pentru fiecare zonă este minimalist, concentrându-se cel mai mult pe ideea de natural. Astfel, numărul de elemente noi, naturale sau prefabricate este redus păstrându-se și funcționalitatea specifică întregului deal; cea de pășune administrată.

Fig. 28. Zonificare

(Sursa: adaptat Google maps www.google.ro/maps)

4.1.1 Zona de camping

Este cea mai întinsă zonă ca suprafață. Fiind o zonă deschisă, atât pe direcția nord-vest-sud-est cât și pe direcția sud-vest-nord-est, cu o mică înclinație de 3% pe direcția nord-vest-sud-est. Acest lucru face ca în prezent, vizitatorii să utilizeze suprafața studiată drept loc pentru grătar, consecință fiind numeroasele zone în care au fost amplasate focare. Ca vegetație arbustivă spontană predominantă în zonă se numără măceșul (Rosa canina) (Figura 29), porumbar (Prunus spinosa) (Figura 30), murul (Rubus fruticosus) (Figura 31) și cornul (Cornus mas) (Figura 32).

Fig. 29. Măceș – Rosa canina

(Sursa: Google www.google.ro)

Având o putere de germinare foarte mare și rezistența crescută atât în ceea ce privesc cerințele față de sol cât și rezistența la anumiți agenți patogeni, măceșul s-a dezvoltat fără probleme pe situl studiat, nefiind deranjat de prezența umană. Porumbarul vegetează pe solurile bine drenate, reavăn-jilave. Suportă foarte bine și solurile argiloase, care este predominant în zona studiată.

Fig. 30. Porumbar – Prunus spinosa

(Sursa: Google www.google.ro)

Fig. 31. Mur – Rubus fruticosus

(Sursa: Google www.google.ro)

De asemenea, atât murul cât și porumbarul preferă și solurile mijlocii; lutoase, argilo-lutoase și nisipoase. Din punct de vedere al dezvoltării pe care au adoptat-o cele trei specii dominante în zona studiată, vârsta estimată a fiecărui exemplar variază între 1 an și 5 ani.

Fig. 32. Cornus mas

(Sursa: Google www.google.ro)

Cornul este o specie rezistentă la ger, secetă, fum și praf. Nu are pretenții față de sol sau umiditate, dar este o specie iubitoare de lumină. Pe lângă aceste specii de arbuști, zona mai prezintă și trei exemplare de arbori solitari crescuți spontan: exemplare de nuc (Juglans regia) (Figura 33), cireș sălbatic (Prunus serotina) (Figura 34) și paltin (Acer pseudoplatanus) (Figura 35).

Nucul vegetează pe solurile cu un pH cuprins în intervalul alcalin-neutru. Acesta poate afecta alte specii din cauza unei substanțe numite juglonă pe care nucul o eliberează în sol. Vârsta exemplarului este estimată în intervalul cuprins între 2-4 ani.

Fig. 33. Nuc – Juglans regia

(Sursa: Google www.google.ro)

Fig. 34. Cireș sălbatic – Prunus serontina

(Sursa: Google www.google.ro)

În spațiu verde luat în studiu, cireșul păsăresc s-a devoltat bine, în zona în care este localizat fiind tot lumină, microclimat prielnic speciei. Vârsta este estimată de intervalul 6-8 ani, având deja o dezvoltare accentuată.

Fig. 35. Arțar – Acer pseudoplatanus

(Sursa: Google www.google.ro)

Estimativ, paltinul se încadrează în categoria de vârstă cuprinsă între 0-3 ani. S-a dezvoltat bine, ceea ce arată că sol și microclimatul este prielnic. În vederea realizării căilor de circulație s-a ținut cont de situația existentă, întrucât, înainte ca acestea să fie proiectate, s-a realizat un studiu pentru a determina traseele dominante și cele secundare. Astfel distribuirea aleilor s-a efectuat într-un ritm logic și firesc, pentru ca percepția pietonilor asupra întregului ansamblu să fie una familiară dar îmbunătățită.

Propunerea s-a bazat pe funcționalitatea din prezent al zonei. Vizitatorii utilizează această zonă pentru așezarea și pregătirea. Astfel, în propunere s-a așezat la o distanță relativ asemănătoare trei construcții din lemn, foișoare, utilizându-se atât ca loc pentru servirea mesei cât și ca protecție împotriva fenomenelor meteorologice. În vecinătatea acestor construcții au fost amplaste trei mese din lemn asemănătoare foișoarelor. Scopul acestei amenajări este de recreere, de a bucura oamenii și de a crea un loc în care vizitatorii să se relaxeze. S-a intervenit asupra solului prin decopertare a cca 10 cm de sol pe o suprafață de 5 m² și tasarea locului pentru stabilizarea și amplasarea obiectelor de mobilier. Fiind foarte aproape de zona forestieră, s-a evitat amplasarea unor coșuri de gunoi în zonă pentru a nu favoriza migrarea animalelor sălbatice din pădure spre situl studiat și, totodată, pentru a nu se intervenii foarte mult în modificarea conceptului stabilit, cel natural.

Fig. 36. Randare zona camping

(Sursa: Original)

Mobilierul urban care deservește această zonă este constituit din lemn pentru a păstra tematica locului.

Fig. 37. Pergolă

(Sursa: Original)

Obiectul reprezentat în figura 37 este poziționat pe latura nord-vestică a zonei de camping. Este construită din lemn iar acoperișul este confecționat din șindrilă bituminoasă.

Fig. 38. Masă camping

(Sursa: Original)

Al doilea element reprezentat prin figura 38, poziționat pe partea vestică a zonei, este construit din rigle din lemn poziționate pe un schelet metalic. Atât masa cât și elementele pentru șezut sunt confecționate din același material.

4.1.2 Zona lacului

Următoarea zonă importantă în care s-a intervenit este zona lacului. În situația existentă, s-au identificate specii acvatice invazive în luciul apei și două specii de plante iubitoare de zone umede. Așadar, dintre speciile identificate în bazin amintim de ciuma apei cu frunze înguste (Elodea nuttallii) (Figura 39) și ciuma apelor (Elodea canadensis) (Figura 40).

Fig. 39. Elodea nuttallii

(Sursa: Google www.google.ro)

Plantă perenă, originară din America de Nord unde este chiar valorificată drept plantă pentru acvariu. În Europa și Asia este considerată buruiană.

Fig. 40. Elodea canadensis

(Sursa: Google www.google.ro)

Spre deosebire de Elodea nuttallii, această plantă este cultivată inclusiv în România datorită capacității sale de a oxigena apa. Mai este utilizată și în piscicultură deoarece constituie locuri unde se adună multe organisme, care alcătuiesc hrana multor pești. Aceste plante acvatice au fost eliminate din bazinul lacului în proporție destul de mare. Alte specii invazive dar care au fost eliminate parțial sau deloc sunt stuful (Phragmites australis) și papura (Typha latifolia).

Propunerea de amenajarea a zonei lacului s-a axat pe amenajarea unui ponton de-a lungul lacului, pe malul malul sudic. Ideea a fost inspirată de stufărișurile de la Sic, județul Cluj. S-a propus și alte specii de plante pe lângă cele deja existente. Pe malul nordic al lacului s-a propus amenajarea unor platbande din plante rezistente la umiditate ridicată. Prima plantă propusă este menta de apă (Mentha aquatica) (Figura 41).

Fig. 41. Mentha aquatica

(Sursa: Google www.google.ro)

Menta de apă este o specie de plantă perenă din familia Lamiaceae originară din sud-vestul Asiei. Mai este întâlnită și în zonele umede din Europa și nord-vestul Africii. Următoarea specie palustră propusă în amenajare este pontederia (Pontederia cordata) (Figura 42).

Fig. 42. Pontederia cordata

(Sursa: Google www.google.ro)

Această plantă iubitoare de umiditate este originară de pe continentul american. Crește spontan în bazinele lacurilor, în special a celor aflate la estul Canadei și în sudul Argentinei. O altă specie de plante utilizate în propunere este coada de șopârlă (Saurus cernus) (Figura 43).

Fig. 43. Saurus cernus

(Sursa: Google www.google.ro)

Este o plantă iubitoare de umiditate, decorativă prin flori. Este originară din sud-estul continentului american. Frunzele ei sunt toxice pentru mamifere. Următoarea specie propusă pe malul nordic este papura îngustă (Typha angustifolia) și papura mare variegată (Typha latifolia „Variegata”) (Figura 44).

Fig. 44. Typha sp.

(Sursa: Google www.google.ro)

Papura este o specie care marchează zonele umede. Face parte din categoria de plante unisexuat monoice. În sol se termină cu rizomi care cresc foarte mult în densitate. Pe celălalt mal, ce sudic s-a propus amenajarea unei borduri cu specii de Echinacea angustifolia (Figura 45) în amestec cu Rudbekia hirta (Figura 46).

Fig. 45. Echinacea angustifolia

(Sursa: Google www.google.ro)

Este o plantă nativă din America de Nord. Arealul centrului Canadei și al Statelor Unite reprezintă locul în care Echinacea angustifolia este cel mai des întâlnită.

Fig. 46. Rudbekia hirta

(Sursa: Google www.google.ro)

Este, de asemenea originară din America de Nord și Centrală. A fost transportată și aclimatizată pentru prima dată în afara continentului american în sud-estul Chinei. Ulterior din Asia a fost aclimatizată și în partea centrală a Europei. Paralel cu pontonul, pe partea sudică al acestuia, s-a amenajat o bordură din stuf. Împreună cu bordura amenajată din Echinacea și Rudbekia formează un culoar de traversare a lacului.

Ca mobilier s-a folosit un ponton pe piloni pe partea estică și ponton de debarcare pe malul vestic. Ca material utilizat, s-a păstrat tematica de proiectare de la zona de camping. Astfel, atât aleea de traversare cât și cele două pontoane sunt confecționate din lemn (Figura 47).

Fig. 47. Randare zona lacului

(Sursa: Google www.google.ro)

4.1.3 Zona sursei de apă

Una din cele mai importate zone în care s-a intervenit este această zonă. Având în vedere importanța apei în ecosistem s-a propus amenajarea unei sursei de apă potabilă care deservește atât pe fermierii care ajung cu animalele în zonă cât și pe vizitatori. Propunerea unei alei și stabilizarea terenului din incinta sursei de apă facilitează accesul la aceasta. S-a propus și amenajarea unui loc de ședere în zona fântânii. Astfel, s-a gândit amplasarea a două bănci circulare în jurul sursei de apă. Materialul constitutiv al aleii este, de asemenea, din piatră concasată și stabilizată. Printre speciile spontane identificate în zonă se numără Cornus mas, Prunus spinosa, soc (Sambucus nigra), sânger (Cornus sanguinea) (Figura 48), mlaja (Salix viminalis) (Figura 49) și jugastru (Acer campestre) (Figura 50). Toate aceste plante s-au dezvoltat în mod grupat pe partea nord-vestică continuându-se până pe cea sud-vestică a construcției.

Fig. 48. Cornus sanguinea

(Sursa: Google www.google.ro)

Sângerul preferă căldura moderată în locuri însorite, deși acesta poate tolera umbra. În mai multe zone din sud crește în munți. În zonele mai reci, cum ar fi arealul peninsulei Scandinavă, acesta crește la nivelul mării. Mlaja este o specie din genul Salix utilizată în producția de biomasă, având 3–3,5 cm creștere/zi, rezistență mare la boli și la condițiile climatice și 0% substanțe poluante.

Fig. 49. Salix viminalis

(Sursa: Google www.google.ro)

Fig. 50. Acer campestre

(Sursa: Google www.google.ro)

Jugastrul este un arbore melifer cu lemn alb și tare, cu scoarță roșiatică, care crește frecvent în câmpie și în regiunea de deal. Lemnul dur de jugastru este folosit în industria mobilei, la confecționarea de unelte agricole, căruțe, mânere de scule și instrumente de desen. Construcția aferentă zonei de apă este confecționată din beton și stabilizată pe picioare din lemn. Aceste două rigle din lemn susține și tamburul care în capătul acestuia se termină cu un mâner. Acționând mânerul prin mișcarea de rotire a acestuia vasul care este legat de tambur se ridică sau se coboară, în funcție de direcția de rotire a mânerului. Mobilierul de șezut este format dintr-un schelet din metal care a fost acoperit aproape în totalitate cu rigle din lemn. S-a ales modelul semicircular de bancă pentru a fii în concordanță cu traseul aleii unde aceasta este amplasată.

Fig. 51. Bancă semicirculară

(Sursa: Google www.google.ro)

Conform randării din figura 52, obiectul este amplasat într-o ușoară pantă, generând nivelarea terenului premergătoare amplasării construcțiilot ornamentale pe amplasament.

Fig. 52. Randare zona sursa de apă

(Sursa: original)

4.1.4 Zona panoramică

Aceasta este ultima zonă majoră în care se intervine. Aflându-se pe versantul sudic al lacului, la liziera pădurii, s-a hotărât amplasarea unei scări pentru a facilita accesul la punctul panoramic. Scara este confecționată din lemn și, din cauza dimensiunii versantului, s-a propus amplasarea ei oblic pe versant pe direcția sud-vest-sud-est. Pe vârful versantului, pe expoziția nordică, s-a propus amenajarea unei alei confecționată din lemn pornind de la punctul de sosire pe versant și continuând până pe partea vestică a zonei silvice. Punctul de panoramă este amplasat aproape de cel mai înalt punct al versantului. În acest loc s-a propus amenajarea unui pavilion panoramic suspendat. Având în vedere locul unde este amplasat pavilionul, s-a propus poziționarea pe pavilion a două pergole care să protejeze eventualii vizitatori de fenomene meteorologice neprevăzute. Pădurea aflată pe partea sudică a pavilionului este alcătuită din specii foioase, preponderent fag, carpen, stejar, gorun și plop. După cum arată și randarea de la figura 53, plafonul pergolei este alcătuit din schelet din lemn folosit ca suport pentru geamurile din sticlă.

Fig. 53. Randare zona panoramică

(Sursa: original)

4.2. VEGETAȚIE

În ceea ce privește vegetația, speciile propuse au fost alese în așa fel încât acestea să se armonizeze cu vegetația deja existentă. Astfel majoritatea fac parte din categoria plantelor indigene, în acest fel eliminând riscurile în ceea ce privește adaptarea acestora la mediul înconjurător.

4.2.1 Arbori

Salcia plângătoare: Salix babylonica (Figura 54)

Fig. 54. Salix babylonica

(Sursa: Google www.google.ro)

Descrierea speciei: arbore de a cărui înălțime ajunge până la 10-15 m. Specia este decorativă prin portul caracteristic și anume coroana globuloasă cu lăstarii care atârnă dar și prin flori și frunze. Ramurile sunt subțiri, gălbui, lucioși, lungi, flexibili și pendenți. Florile sunt dioice, cele femele sunt grupate în amenți verzi de 2 cm lungime, iar cele mascule în amenți galbeni de 2 cm lungime. Perioada de înflorire este începutul lunii aprilie. Frunzele sunt caduce, liniar-lanceolate lungi de 8-10 cm, verzi-cenușii pe partea inferioară. Specia este în general puțin pretențioasă față de sol, este rezistentă la ger și este un arbore cu un temperament de lumină, preferând locurile însorite.

Mesteacăn: Betula pendula (Figura 55)

Fig. 55. Betula pendula

(Sursa: Google www.google.ro)

Descrierea speciei: arbore ce ajunge la 15-20 m înălțime, cu diametrul coroanei de 6-8 m. Este o specie decorativă prin portul caracteristic plângător, scoarța specifică și lujerii pendenți. Frunzele sunt caduce, romboidale până la ovat triunghiulare de 4-7 cm lungimede culoare verde deschis. Lujerii sunt pendenți, glabri, subțiri, elastici cu numeroase verucozități albicioase. Florile sunt grupate în amenți, cele masucle sunt cilindrice ușor încovoiate iar cele femele sunt mai groase, cilindrice. Tulpina este zveltă, acoperită cu o scoarță albă, care se exfoliază circular în fâșii subțiri. Mesteacănul este puțin pretențios față de sol, rezistă la ger și are temperament de lumină.

Stejarul columnar: Quercus robur „Fastigiata” (Figura 56)

Fig. 56. Quercus robur „Fastigiata”

(Sursa: Google www.google.ro)

Se pretează excelent ca arbore de aliniament dar poate fi și element izolat în grădinile formale dar și în grădinile englezești. Face parte din specia Quercus robur deci rezistă atât la secetă cât și la un relativ exces de apă în sol. Rezistă bine la praf și la poluarea urbană nu are dăunători primejdioși sau boli care să ne facă să fim îngrijorați. Nu are practic nevoie de îngrijire.

Arinul negru: Alnus glutinosa (Figura 57)

Fig. 57. Alnus glutinosa

(Sursa: Google www.google.ro)

Arinul negru, sau aninul, este un arbust cu frunze căzătoate, alterne, ovate sau subrotunde, cu vârf obtuz, trunchiate pe margine, întregi spre bază, în rest neregulat dințate sau lobulate. Toamna, frunzele au o culoare negricioasă. Florile masculine, grupate în amenți lungi, și cele feminine, grupate în amenți mici, ovali, sunt polenizate de către vânt. Bracteele lignificate ale amenților feminini – care se deschid la maturitate lăsând semințele sa cadă – rămân pe ramuri după căderea fructelor (nucule) ca niște conuri de conifere.

Carpenul: Carpinus betulus (Figura 58)

Fig. 58. Carpinus betulus

(Sursa: Google www.google.ro)

Carpenul (Carpinus betulus) este o specie de foioase din familia Betulaceae. De asemenea este și o specie invadatoare datorită capacității mari de lăstărire și drajonare. Rădăcinile trăiesc în simbioză cu diferite ciuperci sau bacterii. Frunzele sunt alterne, simple cu stipele caduce. Florile sunt unisexuate, grupate în inflorescențe mixte. Fructul carpenului este de tip achenă. Se utilizează ca lemn de foc, cozi de unelte și lemn de mină, având o rezistență crescută datorită fibrei lemnoase. Se întâlnește atât în zonele de câmpie în combinație cu stejarul sau teiul, cât și în zonele de deal în combianție cu fagul.

Corcodușul roșu: Prunus cerasifera „Nigra” (Figura 59)

Fig. 59. Prunus cerasifera ‘Nigra’

(Sursa: Google www.google.ro)

Este un arbore decorativ, ce poate atinge înălțimi de 8-10 m, cu ramuri erecte foarte ramificate, cu frunzele roșii vișinii, căzătoare. Se poate conduce sub forma de tufa joasă și tunsă regulat anual sau ca pom cu trunchi înalt. Nu este pretențios la tipul solului. Este foarte rezistent la seceta, ger și poluarea din marile orașe.

Alunul turcesc: Corylus colurna (Figura 60)

Fig. 60. Corylus colurna

(Sursa: Google www.google.ro)

Arbore indigen originar din Europa de sud-est și Asia Mică. Este o specie cu rezistență moderată la ger, preferă solurile fertile, bogate în humus, umed-revene și bine drenate. Suportă tunderea în vederea corectării formei coroanei. Are temperament de lumină dar suportă bine și locurile cu semiumbră.

4.2.2 Arbuști

Păducelul: Crataegus monogyna (Figura 61)

Fig. 61. Crataegus monogyna

(Sursa: Google www.google.ro)

Păducelul este un arbust 2–6 m din familia Rosaceae cu flori albe și fructe roșii ce au un miros caracteristic și un gust amărui. Păducelul este răspândit în Europa Centrală, dar poate fi întâlnit și în Asia de Sud-Vest până în Afganistan. El crește pe solurile calcaroase sub formă de tufișuri la liziera pădurilor.

Fisocarpus: Physocarpus opulifolius (Figura 61)

Fig. 61. Physocarpus opulifolius

(Sursa: Google www.google.ro)

Physocarpus, este un gen de plante cu flori din familia Rosaceae, originară din America de Nord (majoritatea speciilor) și din nord-estul Asiei(o singură specie). Arbust foios cu frunze dispuse altern. Frunzele sunt palmate cu 3 până la 7 lobi și adesea au margini dințate. Inflorescența este un grup de flori cu 5 petale rotunjite albe sau roz și multe stamine.

Alunul creț: Corylus avellana „Contorta” (Figura 62)

Fig. 62. Corylus avellana „Contorta”

(Sursa: Google www.google.ro)

Corylus avellana „Contorta” este un arbust decorativ cu frunzele cazatoare care face parte din familia Corylaceae. Ramurile sunt extrem de decorative prin aspectul lor creț. Frunzele au o forma ovala cu marginile zimțate. Florile cresc sub forma de amenți lungi. Alunul creț înflorește în lunile februarie și martie. Este un arbust de talie mijlocie care poate sa se dezvolte la o înălțime cuprinsă între 1.5-2 m. Este un arbust fructifer care se dezvolta bine în zonele cu semi-umbră sau în zonele cu soare. Prefera solurile bine drenate. Este cultivat ca arbust decorativ pentru grădini și spații verzi. Se poate planta solitar sau în grupuri. Este un arbust decorativ prin port, ramuri, frunze, flori și fructe.

CONCLUZII

Având în vedere situația precară în ceea ce privesc spațiile verzi din zona Becleanului chiar și din toată zona Bistriței și lipsa unui asemenea loc retras, acest spațiu oferă zona perfectă pentru a te desprinde de viața cotidiană și îți pune la dispoziție un loc de relaxare. Prin valorificarea acestui spațiu, se poate spune că s-a creat o structură bine definită în ceea ce privește sistemul de spatii verzi, astfel reușind cu succes crearea unei legături între trei localități, având un loc comun de relaxare; un spațiu verde care deservește vizitatorilor o panoramă frumoasă și un loc încărcat de tradiții și obiceiuri. Menținerea conceptului natural de amenajare, cu aceste modificări infime aduse oferă spațiului un aer modern. Așadar, încadrarea acestei zone în circuitul turismului zonal va aduce un beneficiu considerabil la nivelul imaginii comunei și totodată îmbunătățește calitatea vieții rurale și chiar urbane.