Calea 13 Septembrie nr.13, Casa Academiei, corp B, etaj 5, sector 5, cod poștal 050711, București, România Telefon: ++40.21.31 8.24.19, FAX: ++40…. [601374]

Licență

Calea 13 Septembrie nr.13, Casa Academiei, corp B, etaj 5, sector 5, cod poștal 050711, București, România Telefon: ++40.21.31 8.24.19, FAX: ++40…. [601374]

Byadmin ianuarie 1, 2024

INSTITUTUL NAȚIONAL
DE CERCETĂRI ECONOMICE
COSTIN C. KIRIȚESCU
CENTRUL
DE CERCETĂRI FINANCIARE
ȘI MONETARE – VICTOR SLĂVESCU

Calea 13 Septembrie nr.13, Casa Academiei, corp B, etaj 5,
sector 5, cod poștal 050711, București, România
Telefon: ++40.21.31 8.24.19, FAX: ++40. 21.318.24.19,
e-mail: [anonimizat]

București
2015

Colectiv de autori:

drd. Silvia Elena Isachi, asistent cercetare, autor cap.1
dr.Silviu Marius Șeitan, cercetător științific III, autor cap.2
dr. Nicoleta Mihăilă, cercetător științific III, autor cap.3
dr.Mihail Dimitriu, cercetător științific II, coordonator, autor cap.4, cap.5

Cuprins

Capitolul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 1
Teoria economică privind dezvoltarea economică și socială locală
(introducere, istoric, tendin țe, tipologii, probleme în discuție)
1.1. Evolu ția teoriilor privind regiunea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 1
1.2. Teorii privind dezvoltarea economică regională ………………………….. ………………………….. …………………….. 8
1.3. Politicile regionale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …12
1.4. Tendințe actuale cu privire la abordările dezvoltării regionale ………………………….. ………………………….. …14
1.5. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 31
Capitolul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 33
Experiențe internaționale privind politicile de dezvoltare economică locală
(modele, „bune practici”, modalități de finanțare, analize comparative etc.,)
2.1. Nevoia de modele în contextul dezvoltării economice locale ………………………….. ………………………….. …..33
2.2. Modele teoretice de dezvoltare economică locală ………………………….. ………………………….. …………………. 34
2.3. Modele ale dezvoltării economice locale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..56
2.4. Exemple de dezvoltare durabilă bazată pe resurse naturale ………………………….. ………………………….. …….. 68
2.5. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 69
Capitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 70
Repartiția în plan regional a IMM -urilor din România
3.1. Aspecte privind interpretarea definiției IMM -urilor ………………………….. ………………………….. ……………… 70
3.2. Distribuția IMM -urilor din România pe regiunile de dezvoltare ………………………….. ………………………….. 72
3.3. Câțiva indicatori de performanță la nivelul IMM -urilor în perioada 2011 -2013 ………………………….. ……… 78
3.4. Aspecte privind start -up-urile și distribuția lor în plan teritorial ………………………….. ………………………….. .79
3.5. Firme Start -up care nu au supraviețuit în primul an ( firme “zombie”) ………………………….. ………………….. 83
3.6. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 84







Capitolul 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 89
Specificitatea firmelor cu activitate la nivel local
4.1. Serviciile publice – condi ția necesară, dar nu suficientă, pentru asigurarea cu bunuri pentru comunitățile locale ………. 89
4.2. Firmele cu acti vitate locală – factor al dezvoltării economice locale ………………………….. …………………….. 90
4.3. Evolu ția firmelor cu activitate la nivel local în perioada 2007 -2014 ………………………….. …………………….. 97
Capitolul 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 112
Finan țarea de zvoltării economice zonale
5.1. Configurația în rețea a dezvoltării economice zonale ………………………….. ………………………….. …………… 112
5.2. Analiza și planificarea dezvoltării economice zonale ………………………….. ………………………….. ………….. 117
5.3. Modelarea interdependențelor financiare zonale ………………………….. ………………………….. ………………… 132
5.4. Managementul în rețea a finan țării dezvoltării zonale ………………………….. ………………………….. …………. 135
5.5. Metode de finanțare în rețea a dezvoltării economice zonale ………………………….. ………………………….. …137
 Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 142

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 1
Capitolul 1
Teoria economi că privind dezvoltarea economică și socială locală
(introducere, istoric, tendin țe, tipologii, probleme în discu ție).
1.1. Evolu ția teoriilor privind regiunea
Încă de la apariția sa, știința region ală a încercat să ofere răspunsuri la problemele reale
ale vieții economice: localizarea optimă a activităților în spațiu, calculul costurilor aferente
transportului de la un punct la altul, distanța de la periferie către zonele centrale, migrația și a lte
fenomene demografice, specializarea, aglomerările, economiile de scală etc. Se poate afirma că
economia regională și recunoașterea importanței sale practice au fost influențate într -o mare măsură
de ipotezele și concluziile teoriei comerțului exterior.
Din punctul de vedere al dezvoltării economice, secolul XX a reprezentat, pe de -o parte,
continuarea procesului de modernizare a societății umane început cu ceva timp înainte, și, pe de
altă parte, a consemnat apariția globalizării și a efectelor sale asupr a evoluției generale. Din această
perspectivă, fenomenul globalizării a contribuit la relaționarea directă, nemijlocită, între diferit e
zone ale globului aflate la mare distanță unele de altele. Astfel, activitățile economice au fost
transferate în zone cu forță de muncă ieftină, ceea ce a determinat mutații sociale profunde în
structura ocupațională a zonei respective. De asemenea, prezența unor resurse naturale într -o
anumită regiune a atras după sine transferul de resurse financiare, transformând modul d e viață
tradițional și funcțiile de bază ale statului. La acest lucru au contribuit și diferiți reprezentanț i ai
gândirii economice clasice, care, prin conceptele lansate și prin modul în care au încercat să expli ce
anumite fenomene cu impact spațial, au s usținut conturarea caracterului interdisciplinar și complex
al economiei regionale. Încă de la începutul secolului XX, economistul englez Alfred Marshall a
urmărit să analizeze și să explice cu ajutorul economiilor externe avantajele determinate de
localiz area activităților similare sau complementare într -un spațiu dat. Mai târziu, Alfred Weber
adăugă un nou capitol microeconomiei, prezentând localizarea drept un important element de luat în
considerare la inițierea unor activități, alături de alte elemente economice tradiționale (prețuri,
cantitate etc.).
Perioada anilor '30 reprezintă un punct de inflexiune în evoluția teoriei dezvoltării
regionale prin noul mod de a privi lucrurile și de a aborda problemele regionale. Încercând să ofere
soluții cât mai p otrivite pentru obținerea unui cost optim de transport, W. Christaller elaborează
teoria locurilor centrale, realizând ierarhii urbane și analizând monopolul determinat de distanță sau
de locație.
Există unele domenii care au intervenit în evoluția teori ei regionale și fără de care
această ramură a economiei generale nu ar fi reușit să se afirme. În acest sens, aportul matematicii

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 2
la dezvoltarea științei regionale nu poate fi contestat. Chiar dacă într -o primă perioadă, relativ târzie
față de momentul apa riției sale, matematica nu a reușit să se impună în analizele regionale, ulterior,
modelele și tehnicile sale nu au mai putut fi ocolite. Acest lucru a condus la apariția primului mod el
matematic de echilibru general, bazat pe elemente spațiale/regionale p ropus de August Lösch, fapt
ce a contribuit la elaborarea cunoscutei teorii economice generale a dezvoltării regionale. Până în
anii '60, caracteristicile principale ale teoriilor regionale au constat în diversitatea tradițiilor și
varietatea analizelor ut ilizate. Teoriile localizării au cunoscut o dezvoltare rapidă, determinată de
aspectele avute în vedere la un moment dat de principalele școli de gândire și de reprezentanții lor .
Începând cu anii '70, interesul acordat localizării s -a redus sensibil (fă ră să dispară în
totalitate), atenția fiind îndreptată spre dezvoltarea regională și fenomenele specifice asociate
acesteia. Au apărut aspecte noi, care au condus la apariția unor concepte noi: clusterele industrial e,
clusterele regionale, aglomerările spa țiale etc. (Chinitz B., 1961, Vernon R., Lichtenberg F.R.,
1987).
La nivel mondial, teoriile creșterii economice sunt completate și actualizate cu studii și
cercetări privind inegalitățile existente în nivelul de dezvoltare al unor regiuni/state ale lumii , fiind
elaborate în cadrul unor curente de gândire economică:
– abordarea keynesistă (teoria de bază);
– linia heterodoxă (teoria polilor de creștere aparținând lui Fr. Perroux);
– linia tradiției clasice (analiza complexului industrial);
– analiza ineg alităților internaționale (ciclu de producție, analiza centru periferie);
– lucrările orientate spre analiza disparităților regionale din anii '60 -'70 (diviziunea
spațială a muncii, cercetările lui J. Friedmann și Stuart Holland);
– modele integrate de d ezvoltare regională (W. Isard, Greenhut, 1956).
Un alt moment istoric în evoluția științei regionale este determinat de apariția
fenomenelor economice cu impact global, care au afectat nivelul mondial la din anii '70 (criza
globală, urbanizarea fără pre cedent, apariția și accentuarea activităților de protecție a mediului).
Acest lucru a influențat modul în care au fost privite și abordate aspectele regionale: ”peisajele ”
aflate în centrul atenției s -au schimbat rapid, au cunoscut transformări semnificati ve, în timp ce
analizele realizate de teoreticienii regionaliști au urmărit să ofere răspunsuri noilor realități
constatate.
Problematica regională devine complexă începând cu anii '80, implicațiile fiind dificil
de abordat și corectat. Este momentul apar iției unor noi teorii regionale, care s -au concentrat pe
rolul și importanța instituțiilor și intervențiilor guvernamentale la nivel spațial/teritorial și pe acele
politici publice aplicate la nivel regional sau local.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 3
În prezent, noile tendințe ale abord ărilor teoretice regionale sunt concentrate, în special,
pe factorii inovatori, pe cunoaștere, dar, în același timp, recunosc importanța localizării și a
intervențiilor publice. Apariția noilor concepte utilizate în analizele regionale ne amintesc de ac est
lucru: spațiul diversificat, spațiul stilizat, regiunile cunoașterii, regiunile inteligente etc. Dezvoltarea
endogenă devine punctul central al noilor teorii regionale, fiind considerată frecvent un nou mod d e
a privi și analiza fenomenele economice car e au loc la nivel teritorial.
În concluzie, dezvoltarea teoriilor regionale s -a realizat concomitent cu evoluția
societății umane, urmând un drum sinuos, complex și dificil. Noile abordări accentuează efectul
pozitiv al factorilor interni asupra dezvoltă rii regionale, determinat, în special, de cunoaștere,
inovare, transfer de tehnologie, dar și de resursele naturale și preferințele locale.
În continuare sunt prezentate sinoptic cele mai importante momente din istoria științei
regionale și reprezentanții cei mai cunoscuți.
Principalele repere ale evoluției științei regionale
Anul Teoriile spațiale/regionale Reprezentanți
1820 Teoria localiz ării unui sector agricol – Integrar ea spațiului în teoria
rentei funciare Johann Heinrich von Thünen
1890 Econom iile externe Alfred Marshall
1910 Teoria localizării Teoria domeniilor de piață Teoria locurilor
centrale Localizarea optimală a întreprinderii, substituția spațiului –
factor de producție Debutul amenajării teritoriale în Marea Britanie
Alfred Weber
Andreas Predoehl, Harold
Hotelling Walter Christaller
Tord Palander Folkeson
1940 Teoria echilibrului general bazată pe localizare August Lösch
1950 Teoria echilibrului general și localizarea, Teoria polilor de creștere,
Debutul amenajării teritorial e în Franța și Italia Politica de
planificare a transportului. John Edgar Hoover Walter
Isard Melvin L. Greenhut
1960 Analiza input -output Teoria localizării intra -urbane Modele
structurale de dezvoltare urbană Politica polilor de creștere și a
complexe lor industriale Ira S. Lowry
François Perroux
1970 Econometria spațială Noua economie urbană Politica funciară
Planificarea regională Jean Henri Paul Paelinck
1980 Divizarea spațiului de muncă – teoria dezvoltării autocentrate
Etapa dezvoltării urba ne Declinul urban Schimbările urban -rural
Tehnologiile și spațiul Introducerea spațiului în noile tehnologii,
criza urbanizării John Friedmann Walter B.
Stöhr

1990 Convergența regională Divergența regională Teoria clusterelor
industriale Michele Boldr in Fabio Canova
M. Porter
2000 Noua geografie economică (NGE) Convergența economică
Importanța acțiunilor colective în dezvoltarea locală Paul Krugman Sala -i-Martin;
Barro, Giacomo Beccatini

Tendin țe
În timpul celor peste 50 de ani de evoluție, istor ia economiei regionale a fost presărată
cu un număr relativ mare de abordări, teorii și modele, care au avut în centrul atenției localizarea și
problemele sale specifice. Cu toate că la începuturile lor, analizele regionale aveau un caracter
relativ simplu (analiza unei singure regiuni sau a unui singur sector), odată cu conștientizarea
importanței practice a domeniului, a crescut și puterea interpretativă a teoriilor și modelelor
regionale. Dar acest lucru s -a realizat treptat, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, cu

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 4
suișuri și coborâșuri, critici și laude, îndreptate cu precădere asupra celor mai importante aspecte
care și -au pus amprenta asupra abordărilor teoretice la nivel regional:
– localizarea – considerată cea mai veche abordare și inte rpretare a problemelor la nivel
regional din istoria gândirii economice, apărută la încep utul secolului al XIX -lea; cu ajutorul acestui
concept se realizează primul contact al științei regionale cu elementele economiei clasice;
– dezvoltarea economică – a reprezentat elementul favorit al teoreticienilor, fără de care
analizele economice nu ar fi fost complete. Abordarea spațiului în cadrul teoriilor generale de
dezvoltare a condus la îmbunătățirea rezultatelor și concluziilor obținute.
Localizarea – Definită drept un proces de alegere conștientă a unui loc optim pentru
desfășurarea unei anumite activități economice, localizarea a fost influențată, într -o primă etapă, de
existența resurselor naturale și, ulterior, de existența cunoașterii/inovării, dar și de prezența unei
anumite cereri sau necesități. Atât resursele, cât și necesitățile au prezentat, în timp, elemente
variabile, ceea ce a afectat decizia de l ocalizarea.
Dintre reprezentanții care au avut contribuții importante la dezvoltarea teoriei local izării
putem aminti aici pe von Thünen (localizarea activităților agricole), A.Weber (localizarea
industriei), T. Palandek (competiția monopolistă), W.Christaller (localizarea serviciilor), A.Lösch
(piața identificată ca factor cheie al locației), G.Myrda l (conceptul de cauzalitate circulară și
cumulativă), J.R.Boudeville, W.Isard, A.O.Hirschman, J.Paelinck (creșterea economică polarizată)
și alții.
Primele teorii regionale au avut, cu precădere, un caracter abstract și o abordare poate
mult prea simplă, ulterior, acestea urmând cursul firesc al dezvoltării cunoașterii și al adaptării la
procesul complex al evoluțiilor economice, sociale, de mediu etc. În prezent, aceste teorii primesc
influențe importante din multe domenii ale cunoașterii (matematică, inf ormatică, modelare,
statistică, sociologie etc.), devenind mai ancorate în realitate și mult mai practice din punct de
vedere al utilității lor.
În evoluția teoriilor localizării au existat câteva puncte de reper, care au jucat un rol
important în trecere a la următoarea treaptă a dezvoltării lor. În continuare sunt prezentate în mod
sintetic principalele teorii ale localizării, reprezentanții lor și unele comentarii asupra acestor
abordări .

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 5

Sinteza abordărilor și teoriilor economice regionale bazat e pe localizare
Nr.crt. Teoria/Reprezentanți Ipoteze/Factori Comentarii
1 Teoria lui von Thünen
(1783 -1850) privind
localizarea
activităților agricole
(1826) Johann Heinrich von Thünen, economist german,
a fost primul care a abordat în analizele sale
problema spațiului (teritoriu/zonă/regiune).
Ipotezele teoretice sunt următoarele:
piața este izolată și unică;
calitatea terenurilor este aceeași în întreaga
zonă;
costul de transport depinde de distanța către
piață (terenul este plat, fără relief și fără
întreruperi);
competiția liberă pe piață și toți competitorii
doresc să obțină profit.
Factorii care influențează localizarea sunt distanța
până la piață și costurile de transport. Modelul prezintă echilibrul
creat între costul terenului și c el
de transport.
În prezent, relațiile între
utilizarea terenului agricol și
distanța până la piață sunt
foarte dificil de stabilit și
comensurat.
2 Alfred Marshall (1842
– 1924) – Districtul
industrial (1923) A. Marshall, economist englez, a fost unul din
reprezentanții importanți ai neoclasicismului.
Ipotezele de la care s -a pornit în elaborarea
teoriei:
procesul de localizare a externalităților, accesul la
input -uri, forță de muncă abundentă.
Ulterior, teoria lui Marshall a fost extinsă de
Arrow ș i Romer, prin includerea fluxului de
informații. Modelele elaborate de Marshall
nu au ținut seama de
problemele zonelor/ariilor de
piață.

3 Alfred Weber (1868 –
1958) – Localizarea
unui sector industrial
(1929) A. Weber, economist german, sociolog, a
contribuit la dezvoltarea geografiei economice
moderne.
Ipotezele teoriei:
Concurență perfectă;
Firme multe și produse omogene;
Consumatori și producători perfect informați;
Costuri și prețuri identice.
Factorii care pot influența localizare a:
costurile de transport,
costul forței de muncă
costurile de aglomerare. În prezent, dezvoltarea
sectoarelor industriale,
reducerea costurilor de
transport și noile sectoare
economice puternic
tehnologizate au schimbat
comportamentul vis -a-vis de
procesul de localizare prezentat
în teoria lui Weber.
4 Walter Christaller
(1893 – 1969) – Teoria
locurilor centrale
(1933) W. Christaller, geograf german, a avut contribuții
importante la teoria localizării. În anul 1950,
alături de Paul Gauss, înf iințează Asociația
Germană de Științe Aplicate.
Ipotezele teoretice:
– existența unui oraș și a unui loc central;
– distribuția populației pe trei categorii de servicii
(de bază, intermediare și sporadice).

Factorii care influențează localizarea: zone le
centrale favorizează localizarea serviciilor. Abordarea teoretică nu a ținut
seama de comerțul
interregional, de diviziunea
muncii, de economiile externe
de aglomerare.
Teoria se aplică cu dificultate
marilor aglomerări urbane, care
au în componență o rașe mari în
imediata apropiere.
Restricții în aplicarea teoretică:
prezența unor bariere de
relief canalizează transportul în
direcțiile stabilite;
intervențiile
guvernamentale pot dicta
localizarea unei industrii;
competiția perfectă nu este
reală;
oamenii nu cumpără
întotdeauna de la cel mai
apropiat centru comercial;
resursele nu sunt perfect
distribuite.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 6
5 Eli Heckscher (1879 –
1952),
Bertil Ohlin (1899 –
1979) –
Modelul comerțului
internațional și
interregional
(1933) Eli Filip He cksche, economist suedez și istoric
economic, este cunoscut pentru modelul
Heckscher -Ohlin, dezvoltat în cadrul școlii
economice din Stockholm.
Modelul echilibrului general al comerțului
internațional propus de Heckscher are la bază
teoria lui David Ricar do privind avantajele
comparative și dotările regiunilor cu factori de
producție. Concluzia est e aceea că regiunile vor
exporta produse locale existente din abundență și
factori ieftini de producție și vor importa produse
care nu există sau se află în cant ități mici. Ipotezele inițiale ale modelului
(prezența a două țări identice,
dotările cu factori tehnologici
identice, relativa abundență a
capitalului etc.) nu mai sunt
susținute în totalitate de
realitate.
Modelul a fost considerat cu
putere predictivă scăzută,
funcțiile de producție fiind
identice, capitalul omogen și
fără șomaj.
6 August Lösch (1906 –
1945) – Economia
localizării (1940)
A. Lösch, economist german, a avut contribuții
importante la specializarea regională. Lucrarea de
referință elabor ată de Lösch este ″ The Spatial
Organization of the Economy ″ (1940).
Lösch a fost primul care a prezentat o structură
ierarhică spațială caracterizată prin specializarea
și divizarea forței de muncă cu ajutorul costurilor
de transport și a economiilor exte rne. Ideile au fost prea mult
influențate de locul și timpul
său, fără a avea o viziunea sau
o perspectivă clară asupra
viitorului.
7 Walter Isard (1919 –
2010) –
Teoria localizării
(1956) W. Isard este considerat fondatorul științei
regionale; a fost primul președinte al Asociației
de Științe Regionale (înființată în anul 1954).
Teoria localizării a avut în centrul atenției
interdependențele dintre industrii, considerate
furnizoare de cerere -ofertă de input -uri și outpu t-
uri. Criticile aduse au fost în primul
rând determinate de lipsa de
realism a modelelor privind
echilibrul la nivel regional.
8 William Alonso
(1933 -1999) –
Modelul
orașului monocentric –
(1964) W. Alonso, economist american, a contribuit la
definirea și modelarea rentei terenul ui din mediul
urban, devenind astfel unul din ″pilonii″
economiei urbane din anii ´70.
Ipotezele teoretice ale modelului: existența unui
oraș în zona de câmpie cu resurse naturale
omogene; preferințele localizării sunt determinate
de: rente mici sau costu ri mici de transport, în
centru sunt localizate serviciile, în timp ce la
periferie sunt plasate industriile.
Factorii de influență sunt: distanța față de locul
central, costul de transport și renta. Preferințele
celor care au costuri reduse de locuit sun t
îndreptate spre zonele periferice, iar cei care
prezintă costuri mari de transport preferă zona
centrală. Structura orașelor a evoluat de
la modelul monocentric la cel
policentric, primul model fiind
mult prea simplu pentru a fi
utilizat în prezent la a naliza
marilor centre urbane.
9 Michael Porter (1947)
–
Clusterul industrial
(1985) M. Porter a analizat competitivitatea și avantajele
competitive la nivel de firmă și de regiune. De
asemenea, a analizat competiția între firme și
regiuni.
Ipotezele unui sistem strategic regional sunt
următoarele:
– existența unor avantaje competitive;
– existența a cinci forțe dominante (amenințarea
noilor competitori, amenințarea
produselor/serviciilor de substituție, puterea de
negociere a furnizorilor, a clienți lor, rivalitatea
competitorilor);
– prezența unor grupuri strategice și a unor canale
valorice;
– strategii de cost, de produse, acces la piață etc.
Variantele teoriei s -au concentrat pe clusterul
determinat de prezența competențelor economice
la nivel regional (diamantul lui Porter).
Principalele critici sunt
determinate de schimbarea
fundamentală a condițiilor
economice față de perioada
când modelul a fost realizat.
În prezent, se consideră că
trebuie incluse și alte forțe care
influențează localiz area
afacerilor:
digitalizarea,
globalizarea
dereglementările.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 7

10 Paul Krugman (1953)
–
Noua geografie
economică
(1991) P. Krugman, economist american, are contribuții
însemnate la teoria economică internațională și la
noua geografie economică.
Teoria propusă de Krugman privind schimburile
comerciale reprezintă, de fapt, o punte între
geografie și finanțele internaționale,
recunoașterea importanței științei regionale,
redescoperirea importanței localizării și a
geografiei în economia internațională . Teoria și ideile lui Krugman
prezintă un caracter mai realist
comparativ cu cele ale
predecesorilor săi.

Teoriile localizării reprezintă punctul central al științei regionale, evoluția lor în timp
fiind influențată de dezvoltarea unor activități econ omice și de evoluția societății umane în
ansamblul ei. Cele mai multe dintre teoriile localizării au avut ca punct de pornire prezența unor
resurse naturale în regiune, scopul urmărit fiind cel de minimizare a costurilor de transport, de
optimizare a chelt uielilor destinate amplasării activităților specifice în zonele în care condițiile
oferite determină obținerea unor surse de profit sau venit foarte ridicate.
În prezent, transformările intervenite în activitățile economice determinate de
globalizare, reg ionalizare, criză au condus la schimbarea percepției asupra localizării și, implicit, a
factorilor care impun selectarea unei anumite locații sau a alteia. Condițiile de bază ale echilibru lui
general al comerțului internațional prezentate în modelul Hecksc her – Ohlin au deschis drumul unor
interpretări mult mai realiste. Astfel, importanța resurselor naturale ca principal factor de locali zare
s-a redus atât cantitativ cât și calitativ, concomitent cu schimbarea condițiilor de transport (mijloa ce
de transpor t, infrastructură etc.). În acest context, localizarea unor activități ar trebui să constituie
punctul central de interes atât al antreprenorilor (sectorului privat), cât și al
guvernanților/autorităților regionale care pot influența deciziile cu ajutorul reglementărilor /
dereglementărilor și politicilor de dezvoltare regională.
În concluzie, se poate spune că, localizarea nu mai este privită numai ca un mijloc prin
care firmele sau populația își pot influența desfășurarea optimă a activităților, ci repre zintă un
instrument la dispoziția politicilor teritoriale, prin care acestea pot influența prin acțiuni ținti te și
măsuri specifice anumite direcții de dezvoltare.
Dezvoltarea economică reprezintă un alt aspect important analizat din punct de vedere
teore tic (dar și practic) în cadrul științei regionale. Conceptual, dezvoltarea economică regională se
bazează pe o multitudine de schimbări succesive, cantitative și calitative, care contribuie la
atingerea unui nivel de viață ridicat și a bunăstării.
Evoluți a în timp a teoriilor privind dezvoltarea regională a condus la inițierea unor
curente de gândire economică care și -au propus analiza și interpretarea etapelor de creștere/declin
ce au avut loc în anumite etape ale progresului societății în interiorul unei zone.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 8

Evoluția teoriilor dezvoltării regionale din perspectiva principalelor școli de gândire
Istoria economică Științele politice și sociale Școala economică
Teoria dezvoltării în etape –
dezvoltarea economiei are la bază
creșterea productivității și a ratei
investițiilor (W.Rostow). Etica protestantă –
comportamentul puritan este forța
motrice a dezvoltării (A.Weber). Teoria instituționalității – un sistem rațional
și operațional generează dezvoltare (D.
North).
Teoria echilibrului neo -clasic – fluxurile
libere de factori conduc regiunile cu un
nivel scăzut de dezvoltare să atingă
convergența (R.Solow).
Teoria dezvoltării structurale –
dezvoltarea este indusă de
schimbările în structura economică
(C. Clark). Teoria societăților fără clase –
eliminarea formelor de exploatarea
atrage după sine dezvoltare
(H.Babek, K. Marx). Teoria polarizării (centru -periferie) –
eficiența forțelor de producție și extinderea
globală a economiilor conduc la dezvoltare
(J. Friedmann, I. Wallerstein); avantajele
aglomerării determină dezvoltare (noua
geografie umană) (P.Krugman).
Teoria modernizării – mărimea
producției determină dezvoltarea
economică (J.Fiedmann) Teori a bazată pe export – extinderea
relațiilor economice externe induce
dezvoltare (D. North, G. Myrdal).
Teoria evoluției – dezvoltarea
economică în salturi este
determinată de inovarea ce apare
odată la 30 -40 de ani
(J.Schumpeter). Teoria identității locale –
economiile locale generează
surplus de energie umană (S.
Kopatsy). Teoria dezvoltării end ogene – progresul
tehnologic nu este exogen, dar poate induce
dezvoltare (P. Romer).
Teoria polilor de creștere – polii reprezintă
centre ale dezvoltării economice (Fr.
Perroux, J. R. Beaudevil).

Evoluția teoriilor privind dezvoltarea regională a fost caracterizată de perioade în care a
fost în mare parte ignorată, dar și etape în care ordinea zilei era dedicată problemelor specifice
teritoriale.
Principalele discuții ridicate în cadrul unor curente economice vis -a-vis de acest subiect
s-au concentrat în special pe factorii de influență și importanța lor în anumite etape sau perioade de
timp. Se constată, astfel, că dezvoltarea regională este atât rezultatul factorilor exogeni, cât mai ales
al celor endogeni, impactul lor fiind diferit în timp și spațiu .
Din punct de vedere cronologic, factorii exogeni au fost importanți, în special, în
primele etape ale creșterii regionale, efectele lor fiind, totuși, relativ greu de controlat.
În etapa de dezvoltare propriu -zisă, importanța factorilor endogeni region ali este
majoră, aceștia fiind influențați de: calitatea tehnologiilor existente, de oferta regională (export ul) și
cerere (capacitatea de atragere a capitalului și a forței de muncă).

1.2. T eorii privind dezvoltarea economică regională
• Teoria polilor de creștere sau a polilor de dezvoltare
Inițiatorul acestei teorii, François Perroux, pornește de la ipoteza că un proces de creștere nu
apare peste tot, ci se manifestă cu o intensitate variabilă în anumite puncte sau poli. Difuziunea c reșterii
se real izează prin diverse canale către anumite terminale variabile din ansamblul unei economii. Modul
în care această teorie a fost definită a condus la ideea că există unele aspecte neclare privind def inirea

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 9
polilor de creștere (de exemplu, o mare întreprindere nu este considerată pol de creștere sau un complex
siderurgic nu este pol de creștere; ele devin poli de creștere numai în condițiile în care în jurul lor apare
un sistem de alte întreprinderi mai mici sau mai mari).
Scopul apariției unui pol de creștere este compromis dacă nu există canalele de
transmitere a dezvoltării (circuite de comercializare, sisteme de credit, sisteme de comunicații,
infrastructură de transport și depozitare, personal calificat etc.). De asemenea, este necesară o
corespondență înt re elementele produse în polul de creștere și cele produse în exterior. În fapt, polii
de creștere nu pot funcționa și atinge obiectivul în condiții de izolare.
• Teoria cauzalității circulare și cumulative
La dezvoltarea acestei teorii au avut contribuț ii însemnate G. Myrdal, R. Prebisch, F.
Hilgert și alții.
Ipoteza de bază în abordare teoretică este aceea că mobilitatea reprezintă un factor
perturbator. Mobilitatea factorilor prezintă o utilitate limitată în timp, constituind un factor
substitutiv al celorlalți factori, fără a reuși să compenseze diferențele de productivitate marginală
apărute la nivel regional.
O bună ilustrare a teoriei rezultă din orientarea deplasării factorilor: deplasarea forței de
muncă către regiunile și națiunile bogate deter mină înrăutățirea situației din zonele sărace. Țările –
surse de emigrare trebuie să susțină cheltuielile de pregătire și educație a unor generații de
emigranți. Acest lucru este parțial valabil în zilele noastre, teoria având un grad ridicat de
aplicabilita te.
• Teoria centru -periferie
Această teorie propusă de John Friedmann și completată de alți regionaliști (S. Holland,
G. Myrdal etc.) are la bază mai multe ipoteze. Astfel, relațiile existente între zonele centrale și
periferice sunt considerate adevărat e motoare ale dezvoltării la nivel regional. De asemenea, efectul
principal al relației îl reprezintă apariția unor randamente descrescătoare, dinspre zonele centrale
spre cele periferice. În concluzie, profitul este mai puțin perceput în zona periferică, în timp ce
creșterea din zona centrală este determinată de export. Forța de muncă și capitalul părăsesc perifer ia
și doresc adaptarea (uneori foarte dificilă) la condițiile zonei centrale.
Această teorie prezintă o mare aplicabilitate în zilele noastre, în condițiile în care se
discută despre convergența între centru și periferie, cu toate că inegalitățile fundamentale între c ele
două zone se mențin pe termen lung. De asemenea, specializarea regiunilor în funcție de potențialul
natural și de tradiții este prezentă și astăzi în unele țări, dar aceasta nu mai reprezintă un factor
hotărâtor pentru dezvoltare în ansamblul ei.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 10

• Teoria dezvoltării în etape
Conform acestei teorii inițiate de Walt Whitman Rostow (1975), tranziția de la
subdezvoltare la dezvol tare se poate descrie printr -o serie de trepte sau etape pe care toate
țările/regiunile trebuie să le traverseze. Țările avansate, argumenta el, au trecut etapa ”decolării ”
către o creștere autosusținută, în timp ce țările subdezvoltate, aflate încă în soc ietatea tradițională
sau în etapa precondițiilor, trebuie să urmeze o serie de pași, pentru a atinge un nivel de creștere
economică susținută.
Principalele idei prezente în teoria dezvoltării în etape sunt următoarele:
– dezvoltarea națională este polar izată, într -o primă fază, după care este integrată;
– la nivel regional, dezvoltarea este concentrată în centre de dezvoltare, după care se
difuzează spre periferie;
– în cadrul unităților urbane, apare o descentralizare progresivă în beneficiul periferii lor.
Concluzia analizelor este aceea că prosperitatea trecută poate fi purtătoarea germenilor
unui declin profund în condiții economice și tehnologice noi. Acest lucru este vizibil azi, în
condițiile actualei crize globale. Modelul unei dezvoltări în etap e, cu discrepanțe mari la început și
reducerea lor ulterioară, este foarte răspândit în politicile regionale actuale.
• Teoria ciclurilor lungi
Dintre reprezentanți putem aminti pe J. Paelinick (1970), Ph. Aydalot (1976), P.
Nijkampf (2000).
Potrivit ac estei teorii, spațiul se repartizează între poli de creștere, poli de atracție și
regiuni intermediare. Atractivitatea unei regiuni este dependentă de capitalul acesteia, de
infrastructură, de stocul de informații. La rândul său, capitalul depinde de inves tiții, de starea
factorilor din regiune, în timp ce migrația, ca fenomen intern, este afectată de nivelul salariilor, de
piața muncii și atractivitatea regiunii. Sub restricția unor ipoteze, se poate ilustra evoluția unui
sistem spațial și cum se repartize ază în spațiu efectele de difuziune și retenție.
• Teoriile marxiste privind creșterea regională (K. Marx, D. Gordon, M. Castells, N.
Smith etc.)
În cadrul teoriilor marxiste, schimbările sociale și dezvoltarea sunt privite în termeni ai
conflictelor ine rente între clasa capitalistă și muncitori. De asemenea, dezvoltarea neechilibrată
reprezintă expresia geografică a contradicțiilor capitalului; zonele urbane sunt dezvoltate inițial prin
acumularea profiturilor. În același timp, profiturile sunt instabile din cauza investițiilor fixe și
creșterii competiției ca urmare a noilor intrați. Odată cu scăderea profitului, zona este abandonată
complet de către firmele în căutarea altor locații cu profituri mai mari.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 11
Aceste fenomene determinate de schimbarea locaț iei în funcție de profit pot conduce la
eliminarea din competiție a unor zone, care ulterior, vor cunoaște declinul.
În prezent, asistăm la astfel de procese regionale, care pot fi reglementate sau
preîntâmpinate cu ajutorul politicilor teritoriale și măs urilor de susținere a activității economice în
anumite zone. Aceste politici pot amplifica integrarea regională într -un sistem capitalist mai mare
sau pot, de asemenea, accelera procesul de divergență.
• Teoria dezvoltării endogene
La dezvoltarea acestei teorii au contribuit J. Friedmann (1970), P. Nijkampf (2011), J.
Paelnik (2011), D. L. Constantin (2011) etc. Dezvoltarea endogenă are la bază valorificarea
resurselor sau tradițiilor locale. Susținătorii ideii privind dezvoltarea endogenă sunt, de fapt,
promotorii unei economii regionale flexibile, capabile să se adapteze mediului exterior. Acest tip d e
dezvoltare generează creștere economică și productivitate regională sporită. În condiții de stabilit ate
economică, firmele vor promova programe pe termen lung, fapt ce va conduce la obținerea de
avantaje regionale. Această formă de dezvoltare regională se opune tendinței de uniformizare prin
acceptarea varietății culturilor, statutelor sociale, tehnologiilor, cunoașterii etc.
• Teori ile institu ționalit ății
Promovate de Marshall (1920), J. S. Mills (1860), T. Veblen (1890), J. Kenneth,
Galbraith (1980), Fagg Foster (1969), Ronald Harry Coase (1937), Oliver E. Willimson (1963),
aceste teorii au în centrul atenției un sistem instituțional care presupune un me canism de funcționare
bazat pe resurse financiare și reguli/norme de acțiune. Înțelegerea acestui mod de funcționare a
determinat renunțarea la abordarea sistemului economic fără fricțiuni (frictionless) și a condus la
recunoașterea importanței costurilor de tranzacție.
Într-o societate în care există costuri fricționale, drepturile de proprietate sau
contractuale nu pot fi definite instant, nu pot fi monitorizate sau transferate fără cheltuirea de
resurse. Costurile de tranzacție sunt costurile de căutare sau negociere a utilizării pieței, similare
costurilor de administrare într -o ierarhie de firme private.
În economia modernă de piață, costurile de tranzacționare ajung la cote foarte mari,
estimate, în unele cazuri, până la 50 -60% din produsul național net (Furubotn E., Richter R., 1997).
Potrivit abordărilor teoretice, costurile de tranzacție și instituțiile care le generează sunt
privite drept variabile endogene ale modelului economic. Costurile economice și politice sunt
incluse în costurile de tranz acție, care, potrivit lui R. Coase sunt de trei feluri: costuri de cercetare și
informare (costul pregătirii contractelor), costuri legate de luarea deciziilor; costuri de semnare și
monitorizare a contractelor.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 12
1.3. Politicil e regionale
Prin simplificar ea imaginii realității, teoriile științifice și -au propus din totdeauna
înțelegerea anumitor fenomene în scopul previzionării lor. De cele mai multe ori, teoriile au stat l a
baza fundamentării unor acțiuni viitoare, concretizate, de regulă, cu ajutorul pol iticilor economice,
sociale, regionale etc.
În ceea ce privește politica regională, aceasta a reușit să atragă atenția relativ târziu,
odată cu creșterea importanței nivelului regional în cadrul unor alianțe sau uniuni de state, atunci
când s -a observat c ă există regiuni mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate și s -a încercat atingerea
dezvoltării teritoriale echilibrate. Totuși, acest fapt nu trebuie generalizat: nu toate teoriile re gionale
contribuie la elaborarea politicilor de dezvoltare teritorială. Po trivit lui Armstrong H. și Taylor J.,
până în prezent au fost identificate șapte teorii principale, care, prin concluziile formulate și
propunerile de măsuri și acțiuni specifice, joacă un rol important în elaborarea politicilor și
strategiilor regionale.
Fundamentarea acțiunilor de politică regională îndreptate spre stimularea mobilității
forței de muncă, liberalizarea comerțului și transferul tehnologic au fost promovate în cadrul teor iei
neoclasice a creșterii economice. Potrivit acestei teorii, creșt erea producției regionale este rezultatul
creșterii mobilității factorilor de producție și a tehnologiilor. Obiectivul central urmărit de poli tica
regională – reducerea disparităților regionale – va fi atins, pe termen lung, ca urmare a procesului de
conve rgență regională și ca efect al creșterii PIB/locuitor.
Politicile care urmăresc susținerea creșterii regionale sunt susținute și fundamentate cu
ajutorul teoriei dezvoltării endogene , care consideră progresul drept un determinat de bază al
creșterii, în timp ce, schimbările tehnologice (aspecte cheie ale capitalului uman, efectele de scară,
cercetarea -dezvoltarea, furnizarea de servicii publice etc.) pot contribui la atingerea unui anumit
grad de convergență și la creșterea cumulativă polarizată. Analize recente efectuate de specialiști și
concentrate pe relațiile dintre creșterea economică, geografie, aglomerări și inovare -cunoaștere, au
demonstrat că, în anumite regiuni, noile modelele de creștere sunt asemănătoare cu cele propuse
pentru zonele de origin e. Instrumentele specifice politicii regionale promovate cu ajutorul teoriei
dezvoltării endogene sunt îndreptate spre creșterea nivelului educațional al forței de muncă,
stimularea mediului de afaceri prin susținerea apariției de firme noi și printr -un pr oces susținut de
difuzare a cunoașterii. Caracterul social pronunțat al politicilor regionale a determinat unii
specialiști să țină seama, atunci când sunt propuse măsuri și acțiuni specifice, de capitalul social al
regiunilor. Capitalul social este elemen tul comun care unește comunitățile și contribuie la atingerea
unui nivel ridicat al bun ǎstării umane. Aceste lucruri se realizează prin: impulsionarea schimbului
de informații și diminuarea costurilor de tranzacție, facilitarea adoptǎrii de decizii colecti ve (factor
esențial al coeziunii sociale), prin apartenența la anumite grupuri sociale etc.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 13
Frecvent întâlnită în practică, fundamentarea politicilor regionale pe baza teoriei capitalului
social are în centrul atenției impactul social, cultural și politic asupra creșterii economice, concentrându –
se pe coeziunea și rețele sociale. Promovată de Putnam Hilary (1993), această teorie a fundamentat, într-
o anumită perioadă, politica regională a Italiei, încercând să explice diferențele mari existente în nivelul
veniturilor dintre nordul bogat și regiunile sărace din partea sudică. Considerat un extra -factor de
producție, capitalul social nu este luat în considerare de cele mai multe politici regionale deoarec e, chiar
dacă există un interes crescut pentru acesta î n zona economică, totuși, conceptul este mult prea vag și
greu de utilizat în practică (Steven N. Durlauf, 2006).
În prezent, majoritatea modelelor de comerț internațional au la bază teoriile lansate de
Paul Krugman, care țin seama de economiile de scară și de preferințele consumatorilor pentru
diversitate. Astfel, pentru a avea o creștere regională trebuie ca politicile regionale să promoveze și
exploateze în mod optim atractivitatea unei zone.
Noua geografie economică (NGE) propusă și promovată de Krugm an are la bază
ipoteza că o regiune este mai dezvoltată în comparație cu alte regiuni ca rezultat al capacității sa le
de a atrage noi firme și forță de muncă specializată și datorită faptului că exploatează eficient
economiile de scară și varietatea lor. C u toate că abordarea nu are o viziune optimistă asupra
efectelor unor politici regionale, se poate afirma că reprezintă un punct de plecare al strategiilor de
dezvoltare ce nu trebuie pierdut din vedere.
Un alt grup de politici regionale are la bază eleme ntele geografiei economice
evoluționiste (GEE), care se concentrează, în special, pe acele procese care conduc la schimbare.
Din această perspectivă, regiunea devine un sistem complex adaptiv, factorul crucial fiind rezultatu l
cunoașterii. Tehnologia este definită drept o combinare între cunoaștere și competențe. Cunoașterea
este divizată în: informații (date), cunoaștere codificată (cărți, website -uri, patente etc.) și
cunoaștere tacită (încorporată în persoane). Informarea și cunoașterea devin ușor accesi bile, în timp
ce distanța devine mai puțin importantă în comparație cu progresul tehnologic. Atât acumularea cât
și utilizarea tacită a cunoașterii sunt influențate de proximitatea geografică.
Politicile regionale bazate pe modelele competiției date de ex port.
Mecanismul esențial al modelelor este dat de faptul că unele regiuni sunt mai
competitive decât altele în ceea ce privește capacitatea lor de export. Modelul de creștere a
competitivității are la bază legea lui Verdoon (productivitatea este o funcți e de creștere a producției
totale). Recent, M. Porter completează modelul cu ideea precum că întărirea competitivității se
întâmplă în regiunile care prezintă elementele următoare: condiții bune pentru factorii de producție ,
suport important pentru dezvolt area industriilor, cerere locală puternică, un cadru regional
competitiv.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 14
În ultima perioadă, politicile și acțiunile regionale și -au îndreptat atenția spre inovare și
cunoaștere , utilizând conceptul de clustere geografice high -tech, considerate a fi fact orul
determinant al divergențelor între regiuni. Teoriile bazate pe inovare au în centrul atenției un
mecanism important, prin care firmele se dezvoltă și obțin competențele cheie necesare creșterii
rapide și succesului (Lawson, 1999). În cadrul acestora, un loc special îl deține forța de muncă
specializată, care distribuie și combină cunoașterea într -un sistem complex. Regiunile devin astfel
„regiuni ale cunoașterii ”, le sporește atractivitatea și nivelul de dezvoltare. Regiunile urbane
constituie un astfe l de exemplu, ele fiind caracterizate prin muncitori dinamici ( clasa creativă ) și
antreprenori, care contribuie la creșterea regională.
Din acest punct de vedere pot fi explicate și disparitățile regionale. Unele teorii
previzionează convergența disparit ăților regionale, în timp ce altele prevăd creșterea divergenței la
nivel regional. Multe teorii permit diferențierea veniturilor în funcție de contextul regional.
În analize recente cu privire la diferențele regionale din UE, au fost identificate câteva
dintre atributele ce pot fi corelate pozitiv cu performanțele economice ridicate, astfel:
– Prezența în regiune a unui grup de orașe de mărime medie în combinație cu altele mari;
– Resursele umane cu educație medie sau înaltă, preferabil cu salarii modera te;
– Accesibilitatea bună și serviciile corespunzătoare și variate (de ex, consultanță, finanțe etc.);
– Infrastructura instituțională și suportul autorităților locale, concretizate în strategii de
dezvoltare și parteneriate;
– Imaginea regiunii, existe nța unui climat social pozitiv;
– Prezența unui mix de industrii, format din firme de mărime mică sau mijlocie, care
promovează cunoașterea.

1.4. Tendințe actuale cu privire la abordările dezvoltării regionale
În prezent, literatura de specialitate co ncentrată pe problematica economiilor regionale
identifică trei mari tendințe generale:
– unificarea diferitelor teorii ale localizării și realizarea unei singure teorii generale;
– convergența teoriilor privind dezvoltarea și creșterea regională;
– conectarea teoriilor și modelelor de dezvoltare regională la actualele politici de
dezvoltare teritorială.
Referitor la prima tendință, se poate spune că, potrivit economiei neoclasice, spațiul era
considerat omogen, condițiile de acțiune fiind uniform e și egale. De asemenea, factorii care
acționau asupra localizării activităților economice erau mai mult de natură cantitativă, costurile d e
transport și infrastructura fiind principalele elemente luate în considerare la elaborarea teoriilor și
modelelor r egionale.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 15
Schimbările intervenite în cadrul noilor abordări economice regionale conduc la ideea
că se urmărește realizarea unei singure teorii generale a localizării. Premisele sunt următoare:
– apariția unor factori de influență a localizării foarte dif eriți de cei prezenți și analizați
în teoriile anterioare;
– creșterea influenței factorilor intangibili ( „atmosfera regională ”, sinergia locală,
factorii aferenți guvernării, capitalul uman și cunoașterea etc.);
– trecerea de la o abordare funcțională l a una cognitivă.
A doua tendință este rezultatul necesității conectării teoriilor regionale la politicile cu
impact regional. Elementele specifice care susțin convergența teoriilor privind dezvoltarea regional ă
sunt:
– teoriile au un caracter rațional și decizional în condiții accentuate de nesiguranță;
– abordările instituționale ale teoriei regionale, care accentuează importanța regulilor și
comportamentelor, și în care instituțiile realizează tranzacții în structurile guvernamentale cele m ai
protectiv e, reducând conflictele și favorizând avantaje mutuale obținute în urma schimburilor
realizate;
– abordarea cognitivă a economiilor locale/regionale și a sinergiei lor.
Toate elementele prezentate mai sus, la care se mai pot adăuga și unii factori
tradiți onali, materiali sau funcționali, au fost cuprinse în noul concept intitulat „capitalul teritorial ”,
care devine, astfel, punctul central al noilor abordări teoretice regionale, având caracteristicile
următoare: existența resurselor naturale, capitalul soc ial, bunurile publice sau private, aglomerările
și externalitățile, rețelele, capitalul fix privat și serviciile private, capitalul uman, antrepreno riatul,
creativitatea, cooperarea, strategiile, parteneriatele și structura guvernării.
În prezent, există părerea generală potrivit căreia regiunile trebuie să își dezvolte
pârghiile proprii pentru a concura pe o piață globală, internațională. Astfel, strategiile de dezvol tare
trebuie să țină seama de legătura dintre diferite procese de dezvoltare endogenă și să adopte măsuri
și acțiuni pentru susținerea lor. De asemenea, regiunile trebuie să înțeleagă care sunt factorii car e
dinamizează actuala Eră economică .
În perioadele de criză globală sau recesiune, teoriile trebuie să se îndrepte spre
înțelegerea și exp licarea factorilor care au condus la aceste schimbări, pentru a stabili condițiile
necesare regândirii unei noi filozofii regionale în noua eră a inovațiilor în aranjamente
instituționale, determinată de un intervenționism politic ridicat.
Nu se poate pie rde din vedere faptul că, în literatura privind creșterea regională din
ultimii ani, o atenție deosebită este acordată cunoașterii și inovării antreprenoriale. Astfel,
„regiunile cunoașterii ”, „orașele inovative ” propuse de James Simmie4 (1997) și dezvolta te de R.
Capello și P. Nijkamp (2009) accentueză rolul educației, cercetării, dezvoltării tehnologice, aceste a

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 16
având un rol fundamental în mobilitatea spațială a factorilor de producție și contribuind la reducer ea
disparităților regionale pe termen lung ca efect al egalizării productivității în teritoriu.
O a treia tendință este determinată de o dorință mai veche a teoreticienilor de a realiza
unificarea abordărilor privind localizarea. Introducerea variabilei spațiale și luarea în considerar e a
elementelo r ce țin de localizare și de factorii acesteia nu au fost prezente în cadrul primelor etape
ale evoluției curentelor de gândire economică. Se poate afirma că ele au fost ignorate constant, chi ar
dacă evidența a fost cu totul alta.
La începutul secolului a l XX -lea a avut loc modernizarea și dezvoltarea gândirii
economice regionale, în primul rând, din perspectivă localizării. Revendicarea acestui mod de
abordare, deopotrivă de știința economică, dar și de alte discipline (geografia, sociologia etc.), a
determinat întârzierea recunoașterii ei în cadrul științei economice generale.
Primele referiri cu privire la teoria localizării au fost realizate în cadrul economiei
neoclasice, aceasta contribuind în mare măsură la dezvoltarea unui mecanism de analiză și
interpretare a spațiului din punct de vedere economic. Într -o primă etapă a evoluției teoriei
localizării, ipotezele erau construite pornind de la prezența unor resurse naturale în zonă (input -uri –
materii prime și costuri de transport) și nu țineau cont de preferințele consumatorilor. Primele teorii
au ajuns la concluzia că, firmele producătoare sunt avantajate de localizarea în zonele centrale, în
timp ce rezidenții cu venituri mici sunt favorizați de localizarea la periferie.
În prezent, multe dintre mot ivațiile inițiale ale localizării (costuri de transport, resurse,
distanță etc.) nu se mai regăsesc în realitate. Noile abordări prezintă un caracter interdisciplinar
pronunțat, fapt ce a condus la însușirea sau apariția unor noi concepte și tehnici, contr ibuind astfel
la creșterea importanței practice a domeniului. Criteriile avute în vedere la decizia de localizare s-au
adaptat și transformat în sensul în care accentul se pune acum pe inovare, cunoaștere, avantajele
oferite de autoritățile locale/centrale , dereglementările existente etc. De asemenea, noile abordări
teoretice se pot baza pe o serie de instrumente matematice avansate, necesare analizelor calitative
ale comportamentului sistemelor non -liniare dinamice (teoria bifurcației, a catastrofelor, teo ria
haosului) alături de alte modele formalizate.

Tipologii
Dezvoltarea economică locală (DEL) este procesul prin care diferiți actori din sectorul
public, mediul de afaceri și sectorul non -guvernamental colaborează pentru a crea condiții mai bune
de cre ștere economică și pentru a genera noi locuri de muncă. Prin acest proces ei stabilesc și
mențin o cultură antreprenorială dinamică și creează resurse materiale pentru comunitate și mediul
de afaceri, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții întregii col ectivități locale.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 17
A face DEL înseamnă a ridica competitivitatea economică a unei arii locale în scopul
îmbunătățirii viitorului economic al acesteia. Dezvoltarea economiei locale și îmbunătățirea
competitivității sunt cruciale, deoarece succesul comunităț ilor depinde de adaptarea lor la
schimbările care au loc în mediul extern.
Fiecare comunitate prezintă condiții locale unice care favorizează sau frânează
dezvoltarea economică. Aceste atribute locale stau la baza formulării strategiei de dezvoltare
econom ică care este elaborată pentru a îmbunătății competitivitatea locală. Pentru a crea
competitivitate, fiecare comunitate trebuie să stabilească care sunt problemele actuale (punctele
slabe), problemele potențiale (generate de amenințările identificate), punctele de sprijin în
abordarea viitorului (punctele tari) și condițiile favorabile ce merită a fi exploatate (oportunitățile).
Firmele private creează resurse materiale în comunitățile locale. Firmele private, depind
totuși de condițiile favorabile de afac eri pentru a -și asigura prosperitatea. Autoritățile locale au un
rol esențial în crearea mediului favorabil pentru succesul afacerilor. DEL se realizează prin
intermediul parteneriatelor dintre autoritățile locale și actorii sectorului privat.
Procesul de DEL a fost demarat în anii `70, când autoritățile locale au observat că o
mare parte a capitalului circulant părăsea jurisdicția lor. Aceasta însemna că economiile lor și
bazele de angajare urmau să se diminueze. Prin examinarea atentă a bazei lor economi ce, prin
înțelegerea obstacolelor care stăteau în calea creșterii economice și a investițiilor și prin planif icarea
strategică a proiectelor și programelor de înlăturare a obstacolelor și facilitare a investițiilor,
autoritățile au reușit să mărească baza economică și să creeze noi oportunități de angajare. Astăzi, o
comunitate locală se confruntă cu un număr mai mare de provocări decât în anii ’70. Aceste
provocări au în vedere:
• La nivel internațional – Globalizarea determină creșterea competiției econom ice și
politice pentru investiții, sporirea asistenței financiare, precum și atragerea și retenția afaceril or.
Globalizarea oferă oportunități pentru afacerile locale (dezvoltarea de noi piețe) și determină
provocări din partea competitorilor internațional i ce acced pe piețele locale. Corporații
multinaționale din domeniile bancar și al serviciilor rivalizează la nivel global în căutarea situri lor
cu costuri reduse, pentru producție și operațiuni manageriale. Industriile avansate din punct de
vedere tehnol ogic necesită cunoștințe de specialitate și infrastructură avansată. Condițiile locale
determină avantajul unei comunități, precum și abilitatea de a atrage și reține investițiile.
• La nivel național – Politicile macroeconomice și monetare afectează com unitățile
locale. Reglementările la nivel național, impozitele și alte structuri legale influențează climatul de
afaceri local, care poate ajuta sau dăuna obiectivelor dezvoltării economice locale (ex. reglementăr i
în telecomunicații, standarde de mediu). La nivel global, multe dintre competențele guvernamentale
au fost descentralizate, iar sectorul privat a fost liberalizat. Aceste schimbări au consecințe

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 18
financiare și economice la nivel local. Comunitățile locale trebuie să aibă în vedere amenințările,
dar și oportunitățile care decurg de aici.
• La nivel regional – Comunitățile din cadrul unei regiuni concurează pentru atragerea
investițiilor exterioare și locale. Există, de asemenea, multe oportunități pentru comunități (rural e
sau urbane) de a colabora pentru a susține dezvoltarea lor economică. Astfel va crește
competitivitatea întregii economii regionale.
• La nivel municipal – Firmele aleg de obicei localizarea în zone urbane datorită
aglomerărilor economice – beneficiile împărțirii piețelor, infras tructurii, forței de muncă și a
informațiilor cu alte firme. Avantajul creșterii economice în zonele urbane depinde de calitatea
managementului urban și de politicile privind infrastructura edilitară. Alți factori ce afectează
productivitatea muncii într -o economie locală includ construcția de locuințe, serviciile de sănătate,
educație și transport urban, precum și posibilitatea formării și perfecționării profesionale. Un alt
aspect important este legat de formalitățile pe care firmele trebuie să le îndepli nească pentru a se
putea localiza pe teritoriul unei municipalități. Este de preferat ca aceste proceduri să se
îmbunătățească. În aceste condiții, o colectivitate locală își va îmbunătății rapid climatul de afac eri
și astfel va ajunge cunoscută ca având o atitudine favorabilă afacerilor.
Evoluția DEL evidențiază un număr de căi prin care aceasta se poate realiza, foarte
importante pentru a se evita greșelile făcute în trecut , conform celor prezentate în continuare.
SCOPURI INSTRUMENTE
Anii `60 până la în ceputul anilor `80
ș Atragerea investițiilor din exterior
în domeniul fabricațiilor
ș Atragerea investițiilor directe
din exterior
ș Efectuarea investițiilor puternice
în infrastructură (exclusiv sectorul public) ș Granturi, breșe fiscale, împrumuturi
subvenționate pentru investitori
ș Investiții subvenționate pentru
infrastructură
ș Costuri de producție reduse
prin utilizarea tehnicilor ca recrutarea
forței de muncă ieftine
Anii `80 până spre mijlocul anilor `90
ș Retenția și creșterea afacerilor locale
ș Accentul pus pe atragerea investițiilor,
însă canalizată pe sectoare specifice
din anumite arii geografice (ghidate
de sectorul public) ș Plăți directe către firme individuale
ș Spații destinate special afacerilor
ș Consultanță și școlarizare pentru
întreprinderile mici și mijlocii
ș Suport tehnic
ș Suport pentru începerea afacerii
ș Investiții pentru infrastructură
Sfârșitul anilor `90 până în prezent
ș Crearea mediilor de afaceri favorabile
ș Investiții “ușoare” pentru infrastructură
(ex. dezvoltarea resurselor umane,
raționalizarea reglementărilor)
ș Parteneriate publice/private
ș Înclinarea investițiilor sectorului privat
spre beneficiul public
ș Atragerea investițiilor orientată
pe avantajul competitiv la nivel local
(conduse de sectorul public) ș Strategie comprehensivă pentru a oferi
un mediu de afaceri competitiv și pentru a stimula
creșterea firmelor locale
ș Colaborarea dintre colectivități
ș Înființarea unei rețele inter -comunități
ș Dezvoltarea forței de muncă
ș Îmbunătățirea calității vieții

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 19
Practica indică faptul că dezvoltarea economică locală trebuie să înceapă întotdeauna cu
formularea strategiei. O strategie pentru DEL este o componentă esențială a procesului de
planificare al oricărei comunități locale. Ideal, o strategie pentru DEL a r trebuie să fie o
componentă a unui plan strategic amplu la nivelul comunității. Orizontul de timp pentru
implementarea DEL este de cinci ani cu obiectivele asociate pe termen scurt, mediu și lung.
Procesul de planificare strategică pentru DEL cuprinde ci nci etape:
• Etapa 1. Stabilirea echipei de management și crearea rețelei de parteneriate
• Etapa 2. Efectuarea evaluării competitive
• Etapa 3. Elaborarea strategiei DEL
• Etapa 4. Implementarea strategiei DEL
• Etapa 5. Evaluarea strategiei DEL
• Etapa 1: Stabilirea echipei de management și crearea unei rețele de parteneriate
Succesul dezvoltării economice locale depinde de efortul colectiv al sectoarelor public
(guvernamental), de afaceri (privat) și non -guvernamental (ONG -uri, patronate, social, civic ,
religios). O comunitate începe procesul de planificare strategică prin identificarea persoanelor,
instituțiilor publice, firmelor și industriilor, organizațiilor civice, organizațiilor profesionale private,
instituțiilor de școlarizare și alte grupuri cu interes vădit în economia locală.
PUBLIC PRIVAT NON -GUVERNAMENTAL
ș Autoritățile locale
Incluzând departamentele tehnice
ș Autoritățile regionale
sau districtuale
ș Consiliile sectoriale
și autoritățile aferente:
– sănătate
– educație
– transport
ș Instituțiile de cercetare
și studii aprofundate ș Corporațiile
ș Patronatele
ș Întreprinderile mici și
mijlocii și
microîntreprinderile
ș Băncile și alte societăți
financiare
ș Camerele de Comerț
ș Presa
ș Alte grupuri de afaceri
ș Asociațiile profesionale
ș Utilitățile private
ș Instituțiile educaționale
private ș Liderii comunităților
ș Asociațiile de locatari
ș Organizațiile de servicii
comunitare
ș Instituțiile educaționale locale
ș Instituțiile religioase locale
ș Alte organizații nonguvernamentale,
de exe mplu:
reprezentanții:
– minorităților, persoanelor cu handicap sau
altor categorii de persoane defavorizate
– organizațiilor ce tratează problemele
mediului înconjurător
– intereselor culturale, artelor,
intereselor istorice
Cunoștințele și resursele pe c are le aduce fiecare grup de interese în cadrul procesului
reprezintă temelia procesului strategic. Stabilirea relațiilor de lucru și a structurilor care impli că
purtătorii de interese în proces trebuie să ducă la parteneriate benefice pe termen lung între
sectoarele public – privat – non-guvernamental.
• Etapa 2: Efectuarea evaluării competitive
Cuno așterea contextului economiei locale este esențial pentru strategiile viitoare. O
evaluare competitivă va utiliza cunoștințele cantitative și calitative ale e conomiei, capacitățile și alte
resurse pentru a ajuta la identificarea direcției strategice pentru economia locală. Pe baza acestor
informații se vor stabili proiectele și programele care vor determina creșterea competitivității ari ei

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 20
locale. Analiza SWOT este instrumentul care poate fi utilizat pentru a fi analizate informațiile
necesare în vederea dezvoltării analizei competitive.
Analiza competitivă poate avea în vedere, de exemplu:
– Puncte forte = bunurile locale – universitate, salarii competitive, f orță de muncă
calificată, o rețea de transporturi puternică, siguranța socială sporită
– Puncte slabe = obstacole în calea creșterii (problemele existente) – sărăcia, proceduri
de reglementare complexe, infrastructură inadecvată, acces limitat la credite
– Oportunități = condiții exogene (externe) favorabile – schimbările tehnologice dau
naștere la noi avantaje competitive, noi convenții comerciale internaționale, piețe în expansiune
– Amenințări = condiții exogene (externe) nefavorabile (posibile proble me) – închiderea
fabricilor, schimbări demografice .
Evaluarea trebuie să identifice resursele publice, private și non -guvernamentale; trebuie
să se colecteze și să se analizeze calitativ și cantitativ informațiile și să stabilească sisteme de
management pe ntru viitoare utilizări în monitorizare și evaluare.
Categorii importante de informații
ș activitățile și tendințele economice
ș inventarierea afacerilor
ș tendințele demografice
ș infrastructura
ș resursele naturale
ș geografia locală
ș atributele comun ității
ș cultura organizațională
ș leadership -ul local ș capacitatea locală de dezvoltare
și management
ș resursele umane și calificarea
ș disponibilitatea finanțărilor
ș cercetarea și dezvoltarea locală
ș facilitățile de școlarizare
ș alte condiții locale ce afectează afacerile
Foarte importantă este și informația comparativă despre resursele și activitățile
comunităților învecinate sau ale altor competitori regionali, naționali sau internaționali.
Evaluarea trebuie să ia în considerare oportunitățile de dezvoltare economică în toate
sectoarele importante.
• Etapa 3: E laborarea strategiei de DEL
Ca în planurile strategice comprehensive ale orașelor, intenția este de a obține o
abordare exhaustivă a DEL. Profesioniștii din administrația locală și ceilalț i actori implicați trebuie
să realizeze un echilibru între dezvoltarea economică și necesitățile sociale și de mediu. Strategia
DEL are un anumit număr de componente.
Elementele strategiei DEL sunt:
– Viziunea – descrie consensul actorilor implicați cu pr ivire la viitorul economic al
comunității.
– Scopurile – sunt bazate pe viziunea de ansamblu și stabilesc rezultatele dorite ale
procesului de planificare economică.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 21
– Obiectivele – stabilesc standardele de performanță și evidențiază direcțiile de
dezvo ltare. Rezultatele lor sunt măsurabile în timp.
– Programele –stabilesc acțiunile care trebuie întreprinse pentru atingerea scopurilor
realiste în dezvoltarea economică. Ele sunt măsurabile în timp.
– Proiectele și planurile de acțiune – implementează co mponentele specifice ale
programelor. Ele trebuie prioritizate și fundamentate pe costuri. De asemenea, sunt dependente de ti mp.
• Etapa 4: Implementarea strategiei de DEL
Implementarea strategiei se realizează prin planurile de acțiune elaborate pentru
proiectele selectate și care au la bază consensul actorilor implicați. Planurile de acțiune prezintă o
ierarhie de sarcini, responsabili, calendare de execuție realiste, stabilirea resurselor necesare,
rezultate și impacturi așteptate, măsurători de perfor manță și sisteme pentru evaluarea progresului.
Dezvoltarea unei bune monitorizări și a tehnicilor de evaluare pentru strategiile de DEL
exhaustive este importantă pentru cuantificarea rezultatelor, justificarea cheltuielilor, determinar ea
îmbunătățirilor și ajustărilor necesare.
• Etapa 5: Evaluarea strategiei de DEL
O evaluare a strategiei de dezvoltare economică survine cel puțin anual . Această
revizuire trebuie să utilizeze indicatorii de monitorizare și evaluare stabiliți pentru economia loc ală
și pen tru resursele disponibile. Revizuirea trebuie să se refere nu numai la rezultate, ci și la procesul
de implementare, nivelurile de participare, dinamica schimbării condițiilor locale și schimbările
relațiilor economice (și politice) ale economiei locale în cadrul regiunii sau în cadrul piețelor
naționale și internaționale.
O comunitate trebuie să decidă asupra programelor cheie care vor deveni centrul
strategiei. Multe opțiuni sunt utilizate de comunități în prezent. Primele cinci sunt alegeri tipice ,
susținute de alte câteva ce depind de circumstanțele locale:
– Încurajarea creșterii volumului afacerilor locale atât prin oferirea de consultanță și
resurse pentru a determina creșterea afacerilor locale cu scopul de a reține și întări afacerile loc ale
existe nte, cât și prin asigurarea unui climat favorabil afacerilor.
– Încurajarea înființării de noi întreprinderi prin oferirea de consultanță, suport tehnic,
informații și resurse.
– Promovarea atragerii investițiilor din exterior prin atragerea întreprinder ilor din alte
părți ale țării sau din alte țări pentru a se localiza pe teritoriul respectivei comunități. Această
opțiune necesită o cântărire atentă a costurilor și beneficiilor. Poate fi riscantă și, pe cât posib il,
trebuie să formeze doar o parte dint r-o mai amplă strategie de DEL.
– Investiții în infrastructura grea prin îmbunătățirea mediului construit pentru firme și
gospodării , incluzând drumuri, servicii de transport, apă industrială și potabilă, managementul

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 22
deșeurilor, sisteme de furnizare a en ergiei, sisteme de telecomunicație, centre comerciale și
industriale, și amenajări comunitare (de exemplu: parcuri, locuri de recre ere).
– Investiții în infrastructura ușoară prin îmbunătățirea mediului comercial pentru afaceri
prin simplificarea reglemen tărilor, calificare profesională și educație în afaceri, cercetare și
dezvoltare, servicii de consultanță de tip birou unic, interconectarea afacerilor, ghidare pentru
utilizarea surselor de finanțare și a celor de capital.
– Dezvoltarea sectorială are în vedere facilitarea legăturilor și interdependențelor dintre
firme (incluzând furnizorii și cumpărătorii) într -o rețea de producție (și vânzare) a produselor și
serviciilor. Autoritățile locale pot colabora la nivel regional, facilitând interconectarea in dustriilor și
acționând ca un catalizator și broker pentru a aduce participanții față în față.
– Concentrarea pe arii, de exemplu regenerarea unui centru al orașului, a unei zone
comerciale sau a unui cartier.
– Concentrarea pe populația săracă sau dezav antajată. Programe pentru asigurarea
unor locuri de muncă sau pentru recalificarea profesională a unor categorii defavorizate ale
populației.
– Strategii de regenerare . Concentrarea asupra comunităților care au suferit de pe urma
schimbărilor structurale cum ar fi pierderea unui angajator important sau arii lovite de dezastre.
DEL implică toate departamentele municipalității, precum și alți actori implicați. Se
recomandă atenție pentru a se asigura organizarea foarte bună a dezvoltării economice. Prima
sarcină este, de obicei, revizuirea sistemelor și procedurilor din primărie pentru a încuraja creșterea
afacerilor și localizarea întreprinderilor pe teritoriul colectivității respective.
Când comunitățile încep DEL, ele creează o echipă în cadrul administra ției locale.
Echipa lucrează cu ceilalți actori implicați pentru a dezvolta parteneriate public -privat care pot oferi
consultanță referitor la DEL. Câteodată, când strategiile de DEL ajung încastrate în comunități,
nucleul parteneriatelor public -privat poa te fi constituit ca entități autonome sau semi -autonome
pentru implementarea strategiei. De obicei autoritățile locale conduc acest efort.
Practicile adecvate folosite în dezvoltarea economică locală necesită o abordare ajustată
după condițiile locale. Pr actica arată că pot fi urmate mai multe principii:
– o abordare exhaustivă incluzând probleme sociale, economice și de mediu
– o strategie elaborată cu atenție construită de către partenerii relevanți și bazată pe o
viziune împărtășită de toți
– o serie de inițiative – pe termen scurt, mediu și lung – pentru a cataliza parteneriatele
și a crește încrederea actorilor implicați
– autoritățile locale coordonează derularea strategiei
– îmbunătățirea managementului urban este esențială pentru implementarea programului

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 23
– strategia DEL trebuie să aparțină autorităților locale cu o puternică voință politică de a
o implementa
– valoarea strategiei crește prin susținerea politică, financiară, tehnică venită de la alte
niveluri ale administrației (Guvern).
Eforturile de promovare a dezvoltării economice ar trebui să promoveze bunăstarea
comunității făcând -o funcțională și fezabilă prin prisma a patru dimensiuni:
– viabilitate = echitate socială și calitatea mediului
– competitivitate = productivitate și vitali tate economică
– administrație și management de calitate = în cadrul și în afara primăriei
– solvabilitate = capacitatea colectivității de a face față datoriilor scadente
Indicatorii ce măsoară gradul de realizare a acestor rezultate trebuie stabiliți î n cadrul
unei evaluări de bază și revizuiți cu regularitate printr -un regim formal de monitorizare și evaluare.
Domeniile și indicatorii specifici de urmărit
Viabilitate Administra ție și management
– sărăcia
– servicii publice de bază
– standarde de medi u
– construcția de locuințe
– securitate și siguranță
– instituții de învățământ – autonomia administrației locale
– eficiența conducerii
– coordonarea între autoritățile administrației
– eficiența structurală și a furnizării serviciilor
– transparența adm inistrației locale
Competitivitate Abilitate bancară
– structura economică și productivitatea
– mediu de afaceri prosper
– accesul la piețe
– accesul la tehnologie modernă
– disponibilitatea creditelor de afaceri
– calitatea resurselor umane – eficiența managementului financiar al
comunității
– credibilitatea autorităților locale
– stabilitatea fluxului fiscal inter -administrații
– atragerea investițiilor private locale și nonlocale.

Probleme în discu ție
Dezvoltarea economică locală reprezintă factorul crucial al inițiativelor privind
dezvoltarea, și include trei tipuri de activități:
• dezvoltarea economică : diverse inițiative menite să creeze avantaje economice, ca de
exemplu facilitarea dezvoltării mediului de afaceri cu eliminarea obstacolelor inutil e și crearea
instituțiilor de sprijin ;
• dezvoltarea infrastructurii : drumuri și alte elemente ale infrastructurii de transport,
electricitate, apă și canalizare, educa ție, sănătate publică, alte facilități ;
• dezvoltarea comunității : participarea cetățeni lor, programe de angajări, reducerea
sărăciei, in ițiative privind educația și formarea – proiecte având adeseori ca grup -țintă cetățenii
marginalizați, cu statut social scăzut.
Dezvoltarea economică locală are trei tipuri de firme ca grupuri -țintă: afaceri le locale ,
investitorii externi și noii antreprenori ai comunității.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 24
Metodologia bazată pe modelul teoretic DEL (scopul său este de a organiza chestiunile –
cheie ale dezvoltării economice locale într -o manieră ușor de reținut, prezentat și aplicat de către
practicieni) este proiectată să sprijine – într-o manieră structurată, profesională și participativă –
practicienii locali pentru abordarea următoarelor inițiative tipice :
– crearea și consolidarea serviciilor de dezvoltare a afacerilor, care deservesc în special
firme foarte mici, mici și medii ;
– eliminarea restricțiilor birocratice, simplificarea și eficientizarea procedurilor de
autorizare, și crearea agențiilor de tip „first -stop/one -stop” (pentru obținerea rapidă a autorizațiilor
de funcționare ale fi rmelor) ;
– programe de dezvoltare antreprenorială și incubatoare de afaceri ;
– inițiative de networking de afaceri și optimizarea comunicării între instituțiile de sprijin ;
– program de dezvoltare a abilităților și competențelor, adresate nevoilor speciale ale
firmelor locale.

Fig.1.1 Modelul teoretic DEL
Sursa: http://www.ecomunitate.ro/upload/proiect/proiectul_ebc/suportcu rs/LED_ -_CAP._2_LED_ –
_hexagonul_T1_T2_T3_T4_T5_T6.pdf

Este posibilă organizarea principalelor concepte și instrumente DEL într -un număr de
șase triunghiuri , iar asamblarea lor laolaltă creează modelul teoretic al componentelor DEL :
• triunghiul grupului – țintă − are în vedere companiile, în special trei tipuri: f irme
locale , investitori externi și start-up-uri (firme nou înființate) ;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 25
• triunghiul factori „loca ționali” – aceștia sunt factorii ce definesc atractivitatea unui
loc pentru afaceri ; există trei tipuri: factori locaționali tangibili , intangibili relevanți pentru
companii și relevanți pentru indivizi ;
• triunghiul politici și sinergii – acest a captează relațiile dintre: promovarea economiei;
promovarea angajării/reducerea sărăciei/dezvoltarea comunității; dezvoltarea urbană. În cazul
acestui triunghi, impor tantă este menținerea echilibrului dinamic între cele trei componente, pentru
generarea unor efecte benefice, pe termen lung, în comunitate ;
• triunghiul durabilitate − are în vedere aspectele economice, ecologice și sociale ale
dezvoltării . La nivel local , abordarea dezvoltării durabile creează oportunități pentru proiecte DEL
inovative ;
• triunghiul guvernare – acest a postulează faptul că parteneriatul public -privat – ca
model de guvernare cel mai potrivit pentru DEL – trebuie fundamentat pe optimizări ad ministrative
și în domeniul reglementărilor în sectorul public , respectiv pe dezvoltare organizațională în cadrul
asociațiilor din sectorul privat ;
• triunghiul management de proces este, în fapt, un proces iterativ.
Componentele ciclului DEL sunt: diagno za și planificarea ; implementarea și
monitorizarea ; evaluarea și benchmarking -ul (comparația cu o referință solidă – de pildă, cu
modelele de bune practici, recunoscute ca standarde în domeniu); și reflecția asupra a ceea ce s -a
realizat – ceea ce conduce la un nou ciclu de ajustare și planificare suplimentară.
Modelul teoretic DEL este util în a prezenta practicienilor și persoanelor / grupurilor
interesate ( stakeholders ) principalele concepte și instrumente DEL. La rândul lor, cele șase
triunghiuri pot fi grupate două câte două, rezultând astfel trei mari grupe de teme DEL :
• triunghiurile 1 și 2 – alcătuiesc nucleul de bază DEL, oferind, în fapt, instrumentele -cheie ;
• triunghiurile 3 și 4 – permit definirea inovativă a unor perspective și dimensiuni mai
largi ale DEL ;
• triunghiurile 5 și 6 – pun în discuție aspectele practice ale implementării unei
inițiative DEL.
Prin urmare, modelul teoretic DEL poate fi gândit și pe grupele de teme enunțate mai
sus, în forma următoare:
► nucleul DEL : instrumente de ba ză
Primele două triunghiuri au în vedere componentele și instrumentele fundamentale ce
definesc DEL: grupul -țintă și factorii locaționali .
• triunghiul 1 – grupul -țintă DEL: companiile

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 26
Dezvoltarea economică se bazează pe eforturile companiilor – unele de s tat, multe
private. Prin urmare, grupul -țintă de bază al DEL este reprezentat de companii , îndeosebi de cele
din sectorul privat. Există trei tipuri de companii -țintă pentru DEL:
– investitorii externi , care înființează o subsidiară într -o locație dată, sa u chiar mută
acolo întreaga companie ;
– companiile locale , prezente pe piață o perioadă mai îndelungată ;
– companiile noi ( start-up-uri), care tocmai își pregătesc lansarea sau au intrat foarte
recent pe piață.
În general, atragerea investitorilor externi are relevanță acolo unde companiile locale
sunt slabe și dinamismul antreprenorial este scăzut. În comunitățile cu o bază economică locală
solidă, promovarea competitivității companiilor existente este adesea mult mai relevantă decât
atragerea altor compan ii. Fiecare tip de companie -țintă solicită instrumente de promovare distincte.
Recomandarea principală este de a considera triada investitori externi / compani i locale / start -up-
uri în ansamblul său (pe principiul sinergiei).
În continuare sunt prezentate mecanisme de promovare DEL:
• consolidarea firmelor locale prin: promovarea profesională a investi țiilor, marketing
”loca țional”, promovarea investițiilor noi, sprijinirea investitorilor ( after -care);
• atragerea firmelor noi prin: dezvoltarea mecanismelo r de pia ță, competențe de afaceri,
contacte de afaceri, networking, informa ții;
• promovarea start -up-urilor și antreprenoriatului : dezvoltarea mecanismelor de pia ță,
competen țe antreprenoriale, contacte de afaceri, networking antreprenorial, coaching.

Fig.1.2. Mecanisme de promovare DEL
Sursa: http://www.ecomunitate.ro/upload/proiect/proiectul_ebc/suportcurs/LED_ -_CAP._2_LED _-
_hexagonul_T1_T2_T3_T4_T5_T6.pdf

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 27
• triunghiul 2 – consolidarea factorilor „locaționali”
Factorii „locaționali” înseamnă, de fapt, setul de caracteristici ce determină ca o
comunitate sau o regiune să reprezinte un mediu favorabil pentru a face afaceri. Există trei tipuri de
factori „locaționali” :
– tangibi li, respectiv criteriile „hard” − observabile, măsurabile, ușor de cuantificat ;
– intangibili relevanți pentru companii – factori „soft”, adeseori nu ușor de cuantificat ;
– intangibili relevanți pentru profesioniști – aceștia, în esență, definesc calitatea vieții
într-o comunitate dată.
Ierarhia celor trei tipuri de factori este evidentă. Cei mai relevanți sunt factorii tangibili.
Abia după ce aceștia devin suficient de asemănători între comunitățile unei regiuni, factorii
intangibili încep să conteze. De e xemplu, o comunitate poate avea instituții excelente sau programe
minunate de networking de afaceri , însă dacă alimentarea cu electricitate este deficitară, resursele
de apă insuficiente, iar drumurile sunt deficitare este greu de crezut că respectivul loc poate deveni
un centru al afacerilor înfloritoare.
Factori i „locaționali” tangibili sunt ușor de cuantificat. În continuare este prezentată
lista celor mai relevanți:
– poziționarea în raport cu piețele de aprovizionare și desfacere . Apropierea de
furnizo ri și clienți este un criteriu -cheie pentru companii, având efect direct asupra minimizării
costurilor de transport; adesea, acesta este criteri ul de bază pentru ca o companie să decidă investiții
sau dezvo ltarea capacității de producție;
– infrastructura de transport (drumuri , căi ferate , apă, aer). Aici apare un compromis
interesant, privind costurile menținerii infrastructurii de transport: drumuri excelente înseamnă
costuri de întreținere mari, ceea ce impune taxe ridicate, fapt ce scade atractivitatea locației pentru
afaceri . Astfel apare întrebarea – unde este punctul de optim, respectiv echilibrul rezonabil între
calitatea drumurilor și nivelul taxelor? Alte aspecte importante privind infrastructura privesc gradul
de congestionare a drumurilor, sau av antajul competitiv în raport cu comunități învecinate;
– infrastructura de comunicații . Locațiile competitive oferă clar o gamă largă de servicii
de comunicații, puse la dispoziție de furnizori privați, cu valoare adăugată ridicată . Oferta redusă de
servic ii de comunicații înseamnă o sursă acută de dezavantaj competitiv , extrem de greu de
recuperat.
– forța de muncă (cost, cantitate, calitate) . În acest caz, importante sunt costurile
relative, prin urmare două sunt aspectele de luat în seamă în legătură cu forța de muncă: a.
productivitatea muncii – costuri mici cu salariile pot însemna costuri enorme cu calificarea forței de
muncă; b. disponibilitatea forței de muncă – este foarte posibil ca angajatorii să fie nevoiți să

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 28
plătească salarii mai mari decât sal ariul mediu, din nevoia de a atrage muncitori calificați, aflați la
distanță de locul de amplasare a afacerii ;
– existența posibilităților de investiții imobiliare ( real estate );
– costurile cu energia și respectarea condițiilor de mediu ;
– regimul taxelor și subvențiilor locale .
Factori i „locaționali” intangibili , relevanți pentru firme sunt: c limatul economic local /
regional ; climatul economic național ; imaginea / reputația locației ; contactele cu companii din
aceeași branșă ; oportunități de cooperare ; instituții cu statut științific, tehnologic, de învățământ
superior ; potențialul de inovare al zonei ; rolul activ al Camerelor de Comerț și altor asociați i de
afaceri . Ace ști factori au legătură cu două mari categorii de aspecte: a. guvernarea locală –
respectiv, ansamblul facilităților create de administrația publică locală, îndeosebi cele privind
menținerea unui nivel scăzut al birocrației și posibilități de informare rapidă și eficientă; b.
contactele/networking -ul de afaceri – evenimentele speciale, sesi uni de coaching/mentoring pot fi
elementele atractive ale unei solide dezvoltări economice locale.
Printre factori i „locaționali” intangibili , relevanți pentru persoane , se pot enumera :
oportunită ți de carieră; calitatea locuin țelor, institu țiilor de învăț ământ și a mediului ; facilită ți de
sănătate; infrastructură socială; o portunități de recreere și petrecere a timpului liber .
► perspectiva DEL : instrumente inovative
Triunghiurile 3 și 4 permit definirea inovativă a unor perspective extinse ale dezvoltării
economice locale, prin considerarea nucleului de bază companii/factori „locaționali” în contextul
dezvoltării durabile a comunității. Observăm, prin urmare, că viziunea globală (gândire globală /
acțiune lo cală), având ca temă centrală dezvoltarea durabil ă a comunității, susținută de bună
guvernare, este pe deplin justificată.
• triunghiul 3 – politici și sinergii : promovarea economică , promovarea angajabilității ,
dezvoltarea urbană/regională
Dezvoltarea economică locală înseamnă mult mai mult decât aria a coperită de
triunghiurile 1 și 2, arie ce definește, în esență, mediul de afaceri al comunității. Există alte do uă
aspecte importante ale DEL care, pe de o parte, au specificul lor, dar pe de altă parte trebuie
considerate în relație cu nucleul de bază des cris mai sus. Acestea sunt:
– componenta dezvoltării sociale a comunității – în acest caz, politicile sociale (spre
deosebire de politicile economice, dominante în cazul triunghiurilor 1 și 2) sunt cele la care ne
referim și ele vizează, de pildă, crearea de noi locuri de muncă sau reducerea nivelului de sărăcie a
grupurilor dezavantaj ate;
– componenta dezvoltării urbane a comunității – mulți dintre factorii intangibili descriși
anterior conduc spre nevoia îmbunătățirii continue a condițiilor de locuit dint r-o comunitate, iar

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 29
acest aspect are trăsăturile sale specifice, independente de componenta de afaceri, ce țin de existe nța
planurilor de urbanism general/zonal, și de politici de dezvoltare distincte de cele economice ori
sociale.
Cuvântul folosit pentru a desemna interacțiunea și efectul cumulat al manifestării
simultane a mai multor factori/forțe este sinergie . Sinergie înseamnă interacțiunea a doi sau mai
mulți factori (agenți, forțe), astfel încât efectul lor combinat este mai mare decât suma efectelor
individuale .

Fig.1.3. Triunghiul 3 – politici și sinergii : tensiuni
Sursa: http://www.ecomunitate.ro/upload/proiect/pro iectul_ebc/suportcurs/LED_ -_CAP._2_LED_ –
_hexagonul_T1_T2_T3_T4_T5_T6.pdf

Fig.1.4. Triunghiul 3 – politici și sinergii: conexiuni
Sursa: http://www.ecomunitate.ro/upload/proiect/proiectul_ebc/suportcurs/LED_ -_CAP._2_LED_ –
_hexagonul_T1_T2_T3_T4_T5_T6.pdf
• triunghiul 4 – al dezvoltării durabile
Figura de mai jos ilustrează relațiile dintre componentele socială ( Social ), econ omică
(Economic ) și de mediu ( Environment ) ale dezvoltării. Atenția focalizată doar pe componenta
economică și pe cea de mediu conduce la o dezvoltare viabilă (Viable ). Centrarea doar pe zona
socială și de mediu înseamnă dezvoltare suportabilă (Bearable ). În fine, dezvoltarea bazată pe

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 30
relația dintre economic și social este una echitabilă (Equitable ). Dezvoltarea durabilă (Sustainable )
înseamnă echilibrul dinamic între toate cele trei componente fundamentale ale dezvoltării umane.

Fig.1.5. Dezvoltare dura bilă: echilibru dinamic socio -economic și de mediu
Sursa: http://www.ecomunitate.ro/upload/proiect/proiectul_ebc/suportcurs /LED_ -_CAP._2_LED_ –
_hexagonul_T1_T2_T3_T4_T5_T6.pdf
► guvernarea procesului DEL : coordonare eficientă
Triunghiurile 5 și 6 vizează două aspecte fundamentale ale DEL: guvernarea și
managementul de proces. Și în acest caz, ca și în perechile de triunghiuri anterioare, definirea
componentelor specifice și a relațiilor dintre acestea sunt esențiale. În fond, este vorba de acelaș i
mesaj, transmis și din perspectiva celei de -a treia secțiuni de triunghiuri ale modelului teoretic DEL:
gândirea sistemică, fundamen tată pe analiza simultană a componentelor ce concură la buna
guvernare a procesului dezvoltării economice locale.
• triunghiul 5 – al guvernării
Guvernare înseamnă interacțiunea a trei componente distincte :
– societatea civilă – este componenta sensibilă l a mesajele civice ale DEL, adică la tot
ce înseamnă participare și cetățenie democratică în sânul comunității ;
– administrația publică locală – este segmentul ce traduce mesajele legislative și
birocratice ale comunității, reglementări, politici, administr are;
– asociațiile de afaceri – acestea definesc componenta antreprenorială a guvernării.
Orice efort de dezvoltare locală presupune și implică actori publici și actori privați.
Tiparul de bază al unui proces DEL înseamnă rețele de parteneriate , și nu func ționarea
independentă a organizațiilor. DEL înseamnă, de fapt, interacțiuni de politici ale diferitelor categ orii
de actori, iar motivul se regăsește în tipurile de contribuții specifice ale fiecărei categorii, în parte,
fie că este vorba despre putere leg islativă (de exemplu, hotărâri ale consiliului local), bani,
informație, prestigiu, resurse umane etc.
De asemenea, merită subliniată forța parteneriatelor public -privat (PPP) în reforma
sectorului public și dezvoltarea organizațională a componentelor bune i guvernări a DEL. Evoluția
organizațională a procesului DEL poate crea precondiții viabile pentru PPP de succes.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 31
• triunghiul 6 – management de proces (planificare, monitorizare, evaluare)
Acesta reprezintă m anagement, alături de care cuvântul cheie este participare continuă,
deliberată și eficientă. Managementul participativ al procesului DEL este condiția de bază a
durabilității. Participarea este atât de importantă, încât o v om regăsi în tot ceea ce înseamnă
dezvoltare durabilă, ”Agende locale 21 ”, dezv oltare economică locală, spirit civic, cetățenie
democratică etc.
Motivul pledoariei pentru management participativ este deopotrivă filosofic și tehnic, și
anume: dezvoltarea locală poate avea un început, dar cu siguranță nu se termină niciodată. Ea poate
începe, de pildă, cu delegarea, de către autoritățile centrale, a responsabilității de dezvoltare că tre
autoritățile locale, sau cu decizia stakeholder -ilor locali de a -și lua soarta în propriile mâini datorită
caracterului acut al șomajului ori sărăciei.
Dar, o dată DEL pornită, se prea poate să constatăm că avem în față ținte mișcătoare:
am rezolvat unele probleme, de îndată apar altele, ce impun noi idei, noi abordări, noi eforturi, și
așa mai departe. De aceea, modul cel mai inteligent de a conceptuali za DEL este sub forma unui
ciclu permanent, bazat pe învățare continuă, ale cărui lecții se desprind ca urmare a trei acțiuni
principale:
– diagnoza participativă (Care este situația? Ce avem de făcut? );
– planificarea participativă (Care -i planul? Cum pro cedăm? );
– monitorizarea, evaluarea și benchmarking -ul participativ e (Ce rezultate am obținut?
Ce am făcut bine? Unde putem face mai bine? Cum fac alții, mai eficien ți ca noi?)

Fig.1.6. Triunghiul 6 – management de proces
Sursa: http://www.ecomunitate.ro/upload/proiect/proiectul_ebc/suportcurs/LED_ -_CAP._2_LED_ –
_hexagonul_T1_T2_T3_T4_T5_T6.pdf
1.5. Concluzii
Teoriile privi nd dezvoltarea regională și -au propus, în timp, prin simplificarea imaginii
realității, înțelegerea anumitor fenomene în scopul previzionării lor. Indiferent de locul în care s -au

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 32
desfășurat (microeconomic, mezo sau macroeconomic), aceste teorii au prezent at un interes crescut,
dar au obținut și unele critici și comentarii.
Recunoașterea importanței practice a acestor teorii a venit relativ târziu și s -a produs în
cadrul principalelor curente economice.
În perioada recentă, teoriile regionale sunt privite cu mare interes, datorită creșterii și
accentuării unor fenomene economice cu impact global, resimțite, în special, la nivel local/regional .
Elementele centrale ale teoriilor regionale au fost reprezentate de localizare și de
creșterea/dezvoltarea econom ică. Decizia de localizare a unei activități economice și efectele sale
în timp au fost analizate și dezbătute în aproape toate teoriile elaborate în domeniu (teoria locuri lor
centrale, teoria polilor de creștere etc.).
Teoriile privind dezvoltarea region ală au la bază elementele gândirii economice clasice
sau neoclasice, unele dintre ele reformulate, altele adaptate sau actualizate.
În prezent, există un mare interes acordat teoriilor regionale, care analizează și susțin
importanța instituțiilor și difer itelor organisme în promovarea dezvoltării la nivel teritorial. Alături
de instituții, un rol important îl dețin și politicile regionale, care prin obiectivele stabilite și
instrumentele utilizate, pot afecta atât localizarea, cât și dezvoltarea regională.
Noile tendințe și caracteristici ale teoriilor regionale
Tendințe ale teoriilor regionale Teoriile de creștere regională Teoriile de dezvoltare regională
Abordarea mult mai realistă a
fenomenelor și proceselor la nivel
regional.
Determinanții creșteri i endogene;
Creșterea importanței proceselor și
comportamentelor la nivel
regional;
Noile modele țin seama de
imperfecțiunile pieței și au în
vedere creșterea competitivității pe
termen lung;
Unul dintre factorii creșterii
endogene este considerat a fi
progresul tehnologic, alături de
cunoaștere și inovare. Ipotezele de bază ale succesului
unor clustere regionale, districte
locale etc.
Principalele resurse ale
competitivității regionale sunt,
acum, resursele non -materiale,
Rolul mult mai activ al regi unilor
în realizarea cunoașterii.
Abordarea din perspectivă
dinamică a teoriilor regionale. Traiectoria evoluționară a
interdependențelor non -liniare ale
sistemelor complexe Economiile de aglomerare,
concentrările economice,
economiile de scară.

În concluzie, transformările profunde care au loc la nivel global influențează modul în
care sunt percepute și abordate aspectele spațiale, determinând specialiștii să elaboreze teorii și
modele regionale caracterizate printr -un realism crescut comparativ cu vechile abordări teoretice, o
prezentare dinamică a fenomenelor și proceselor regionale și utilizarea pe scară largă a modelelor ș i
formulelor de natură matematică, menite să fundamenteze acțiunile politice cu impact teritorial.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 33
Capitolul 2
Experiențe in ternaționale privind
politicile de dezvoltare economică locală
(modele, „bune practici”, modalități de finanțare,
analize comparative etc.,)
2.1. Nevoia de modele în contextul dezvoltării economice locale
Modelul în dezvoltarea comunitară este un concept care apare și se dezvoltă odată cu
cristalizarea inițiativelor de dezvoltare comunitară în America și în Canada și transferul lor către
Europa și celelalte zone ale lumii.
Ideea de model, așa cum se regăsește în teoria dezvoltării comunitare este una des tul de
largă incluzând de la practici de succes ceva mai structurate, proiecte model și până la teorii
structurate aplicate unui domeniu de dezvoltare.
Nevoia de modele în dezvoltarea comunitară a luat naștere în demersul firesc de
documentare (în sensul d e punere în cadrul a unor documente) și de promovare a experienței
practice de dezvoltare rezultate în cadrul programelor de dezvoltare comunitară.
Modelul reprezintă o formă structurată de acțiune comunitară, ac țiune care poate fi
analizată din perspectiv a dezvoltării comunitare dacă îndepline ște un minim de criterii:
– are ca scop creșterea capitalului social al comunității;
– urmărește rezolvarea unei probleme (a unei nevoi) a oamenilor sau a întregii
comunități;
– implică oamenii în acțiune.
Un model de dezvoltare comunitară va fi centrat preponderent pe unul din factorii
acțiunii sociale la nivel comunitar care nu reprezintă altceva decât factori ai capitalului social l a
nivel local și va oferii o abordare structurată a intervenției la nivelul comunităț ii.
Factorii principali ai ac țiunii sociale sunt:
– inițiatorul procesului de dezvoltare comunitară – orice proces de dezvoltare
comunitară are un ini țiator care poate fi intern sau poate fi unul extern, poate fi un finanțator de
programe de dezvoltare co munitară care selectează o anumită comunitate sau un actor local (o
institu ție, o organizație sau un lider local) care ini țiază un proces de dezvoltare;
– agenții schimbării – orice proces de dezvoltare comunitară este direc ționat selectiv
doar către un fa ctor/actor local care este transformat în agent al schimbării; interven ția difuză la
nivelul mai multor factori poate dilua procesul și rezultatele la nivelul comunității și implică resurse
suplimentare;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 34
– comunitatea / implicarea comunității – este unul d intre cele mai importante aspect
ale oricărui proces de dezvoltare comunitară. În lipsa implicării comunită ții nu putem vorbi de
creșterea capitalului social – care este elementul central al dezvoltării comunitare; două aspecte sunt
de luat în considerare atunci când vorbim de implicarea comunită ții în cadrul procesului de
dezvoltare comunitară și aceste două aspecte sunt:
ș gradul implicării comunită ții – informarea, consultarea, participarea și implicarea
membrilor comunității și
ș simțul de proprietate a supra acțiunilor și rezultatelor acestor ac țiuni;
– procesul derulat în comunitate – nu este suficient să vorbim de implicarea
comunită ții, pentru a reuși acest lucru este necesar să planificăm un proces structurat cu
comunitatea un proces care poate compo rta multe aspecte – poate pleca de la abordarea comunită ții
ca întreg sau de la abordarea diferitelor grupuri de interese la nivelul comunită ții – poate fi abordată
din perspectiva diferitelor domenii de dezvoltare (economic, social, politic, cultural etc. ) – poate fi
abordată la un nivel redus al implicării (informarea și consultarea comunității) sau la un nivel ridicat
(participare și implicare);
– metodele și instrumentele specifice dezvoltării comunitare aplicate în iniție rea și
derularea acestui proces – fiecare model este considerat model de dezvoltare comunitară în măsura
în care el satisface următoarele cerin țe minime impuse de abordarea conceptului de dezvoltare
comunitară:
ș este aplicat unei entități comunitare (sau asimilate cu o comunitate);
ș participă la (are ca rezultat) creșterea capitalului social al acestei entități prin:
* creșterea încrederii între membrii comunității, a reciprocită ții și mutualității,
* dezvoltarea rețelelor comunitare și creșterea gradului de organizare.

2.2. Modele te oretice de dezvoltare economică locală
În cele ce urmează se consider ă necesară prezentarea unor modele teoretice de
dezvoltare locală întrucât aceste modele pot fi considerate ca modelele standard de la care s -a plecat
în construirea modelelor de dezvolta re utilizate în practică.
Mai trebuie men ționat, însă, faptul că teoria dezvoltării locale este încă în fază de
completare întrucât acest capitol al economiei contemporane este încă unul foarte nou și care, cel
mai probabil, va fi dezvoltat în paralel cu p ractica.
Astfel, se consideră importantă prezentarea acestor modele teoretice atât ca bază a
actualelor modele practice cât și ca fundament al dezvoltării și completării acestei teorii.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 35
Modelul RuralNet – standard în dezvoltarea comunitară1
Modelul dezvo ltat de rețeaua RuralNet poate fi considerat un model standard în
dezvoltarea comunitară nu pentru motivul că ar fi calitativ peste celelalte modele prezentate sau că
ar fi un standard a ceea ce înseamnă dezvoltarea comunitară în România în acest moment. A cest
model este:
– un rezultat al analizei și compunerii unor modele punctuale specifice și se suprapune
cel mai adecvat pe ideea că: dezvoltarea comunitară are în centrul ei conceptul de capital social,
concept care este și rezultatul final al oricărui de mers de dezvoltare comunitară;
– un model teoretic pe care se construi ește analiza modelelor practice concrete;
– un model care comportă o flexibilitate și o capacitate de restructurare în func ție de
realitatea și evoluția realității ruralului.
În cele ce urmează vor fi prezentate câteva dintre caracteristicile Modelului RuralNet
(care stă și la baza unor modele de dezvoltare locală utilizate, în pre zent, în România) –
caracteristici demonstrate prin argumente și elemente de complexitate ale modelului care
corespund e cerin țelor de implementare a unui astfel de model de dezvoltare.
În primul rând, Modelul RuralNet este centrat pe procesul de dezvoltare comunitară
și îl prezintă pe acesta cu toate etapele prin care ar trebui să treacă o comunitate care derulea ză un
proces planificat de dezvoltare.
Etapele acestui proces sunt:
I. Evaluarea receptivității comunității
II. Identificarea rețelei de relații în comunitate
III. Realizarea profilului comunității
IV. Planificarea comunitară
V. Acțiunea comunitară
VI. Pla nificarea strategică
VII. Implementarea planului strategic
VIII. Evaluarea:
procesului de dezvoltare comunitară
evolu ției comunității
Comunitatea nu trece singură print r-un astfel de proces, ea este facilitată de un
facilitator care poate fi intern sau extern , facilitator care folosește instrumente specifice pentru a
genera schimbarea la nivelul comunități, schimbare care se produce pe un palier principal de
schimbare la nivelul capitalului social în primul rând, celelalte schimbări care țin de dezvolta rea

1 Mai multe informatii găsi ți și pe site http://www.ruralnet.ro/proiecte/

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 36
comunității devin componente ale unui palier secundar de schimbare prin faptul că sunt rezultate ale
schimbări lor, ale creșterii capitalului social al comunității.
În al doilea rând, Modelul RuralNet este centrat pe valorile și principiile dezvoltării
comunitare și din aceste motive, el este considerat un model situat la un nivel general, unul de
structurare a procesului de dezvoltare comunitară și el poate fi regăsit la nivelul tuturor modelelo r
aplicate în realitatea socială a dezvoltării comunitare î n România; dar el este, în același timp un
model la care se pot raporta toate celelalte modele din perspectiva:
urmăririi etapelor logice ale procesului de dezvoltare comunitară
accentului pe creșterea capitalului social și nu pe palierul secund al rez ultatelor
concrete de dezvoltare la nivelul comunității rurale.
În al treilea rând, ca proces prin care Modelul RuralNet a trecut la rândul său în etapele
de dezvoltare ale acestuia, el este rezultatul aplicării chiar a modelelor prezentate în continuare și de
asemenea este rezultatul lucrului împreună a practicienilor care au implementat aceste modele în
cadrul organizațiilor active în dezvoltarea comunitară în România, organiza ții care sunt membre ale
rețelei RuralNet sau partenere ale acesteia (ex.: Fond ul Român de Dezvoltare Comunitară) și ai
cercetătoril or din universită țile cu care au derulat proiecte comune (Universitatea de Vest din
Timi șoara, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj).

Modelul „Organizarea comunitară”
Este un model consacrat în America, dar destul de recent intrat în Europa ca formă de
aplicare la nivelul comunităților (mai ales urbane – dar este aplicabil și comunităților rurale mari sau
regiunilor rurale). Istoricul lui în România este legat de Fundația Friederich Ebert Stiftung și de
organizatorul comunitar american Paul Cromwel, care au inițiat î n 2006 un program de instruire în
care au invitat reprezentanți ai unor instituții (Case de cultură) și ai unor ONG -uri din Rom ânia.
Organizarea comunitară este mai degrabă un proces care are la bază conceptul de
„advocacy” ca formă de implicare a comunității pentru solu ționarea unor nevoi -probleme. Are însă
un plus față de conceptul de „advocacy”, plus regăsit în ideea de parteneriat cu institu țiile publice
responsabile în identificarea solu țiilor la nevoile cetă țenilor și ale comunității.
Modelul pleacă de la ideea de bază, conform căreia în spa țiul social – la nivelul unei
comunită ți, acționează trei categorii mari de actori: Instituțiile publice (diferitele forme de
guvernare). Organiza țiile economice (firmele și alte structuri economice) și Societatea civilă
(cetă țenii și diferitele structuri ale acestora). Primele două categorii de structuri sunt foarte bine
organizate și de cele mai multe ori lucrează împreună pentru propriile interese în timp ce societatea
civilă este, de obicei, slab organizată și nu are o suficientă putere de a -și impune propriile decizii.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 37
Organizarea comunitară î și propune crearea și instituționalizarea unui sistem de organizare care să
aducă societatea civilă la nivel de parteneriat în decizii cu celelalte două structuri.
Principiile de bază de la care pleacă organizarea comunitară sunt:
în cadrul fiecărei comunități există autorități locale plătite din bani publici care au
atribu ții de a rezolva problemele comunități i;
oamenii organiza ți sunt puternici.
Acțiunile principale derulate întru -un proces de organizare comunitară sunt cele de
influen ță asupra autorități lor în scopul realizării propriilor atribu ții, pe de o parte , iar pe de altă parte
cetățeni organizându -se își demonstrează puterea în relația cu autoritățile influențând deciziile
acestora și având ca rezultat rezolvarea unor nevoi/probleme ale comunității.
Organizarea comunitară pune oamenii împreună , echilibrând balanța puterii cetățean –
autoritate public ă.
Agenții schimbării implicați în procesul de organizare comunitară sunt:
– organizatorul comunitar
– echipa locală de voluntari
– echipa de lideri
– persoanele afectate de nevoie / problemă
– cetățenii susținători ai rezolvării nevoii / problemei
Organiz area comunitară este un model centrat mai degrabă pe procesul de organizare al
oamenilor , pe modul în care ei pot să -și pună în valoare puterea în principal datorită numărului lor
și capacității de a se organiza.
Pașii pe care îi presupune modelul:
Formare a echipei de voluntari – este responsabilitatea organizatorului comunitar. El
derulează interviuri nestructurate cu lideri locali, specialiști, persoane recunoscute de comunitate .
Dintre aceștia va identifica/selecta membrii echipe i de voluntari.
Formarea echipei de Lideri – este mai degrabă o acțiune legată de finanțarea
procesului de organizare comunitară; sunt identifica ți acei actori care pot mobiliza fondurile
necesare procesului de organizare comunitară.
Procesul de „ascultare” (listening process) – constă în derularea de interviuri
nestructurate unu la unu și reprezintă cel mai important instrument în organizarea comunitară
(exceptând adunarea comunitară) fiind în același timp un interviu „public” și „privat”. Voluntarii
derulează interviuri nestructu rate timp de 4 – 7 săptămâni cu membrii comunității , având ca
obiective:
– crearea încrederii în capacitatea comunității de a rezolva propriile probleme;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 38
– evaluarea structurii motivaționale a persoanelor intervievate – pentru a identifica ce
anume i -ar face să participe la adunarea comunitară, cum ar putea fi mobilizată fiecare persoană în
parte;
– identificarea nevoilor comunității – nevoilor pe care oamenii le resimt, pentru a
construi lista de nevoi/probleme comunitare care vor fi abordate;
– identific area persoanelor afectate și a susținătorilor. În această etapă a interviurilor
sunt identificate persoanele care vor participa la întâlnirea comunitară pentru fiecare nevoie în pa rte
și de asemenea persoanele care au capacitatea de a comunica modul în car e o nevoie/problemă îi
afectează în mod personal.
Fiecare voluntar va „asculta” – derula interviuri nestructurate cu un număr de 10 -12
membrii ai comunității (1 sau 2 pe săptămână). Interviul va avea loc acasă la membrul comunității
sau la biroul acestuia (dacă este intervievat în calitate de persoană publică/specialist).
Ierarhizarea nevoilor și s electarea nevoi i care va fi abordată – este o activitate
derulată de grupul de voluntari care nu reprezintă altceva decât o echipă locală de facilitatori. Ei
expun rezultatele interviurilor derulate și folosind tehnici specifice de ierarhizare și selectare deci d
ce problemă a comunității vor aborda pentru început și care este ordinea propusă pentru abordarea
celorlalte probleme ale comunită ții în procesul de orga nizare comunitară.
Cercetarea – studiul tehnic privind nevoia abordată – dezvoltarea comunitară nu
este doar o metodă de influențare („advocacy”) – ceea ce aduce în plus este soluția viabilă privind
rezolvarea problemei identificate. Cercetarea problemei r eprezintă un studiu al acesteia centrat pe
identificarea diferitelor solu ții și selectarea soluției mai eficiente. Această etapă este una care
implică , pe lângă voluntarii deja prezen ți la nivelul acțiunii , și specialiștii/tehnicienii necesari
planificării soluției. Cercetarea are de asemenea în vedere și autoritatea public ă responsabilă –
soluțiile propuse de aceasta fiind luate în calcul, fiind testate și alte soluții pentru a afla punctul de
vedere al autorității publice față de aceste soluții. De asemen ea, consultarea cetățe nilor sau chiar
implicarea lor î n identificarea soluției este foarte important – pentru a obține susținerea lor în fața
Autorității Publice responsabile.
Întâlnirea publică – este cea mai importantă etapă a procesului de Organizare
Comunitară. Această etapă demonstrează „puterea” oamenilor organizați. Structura întâlnirii și
respectarea programului și regulilor acesteia sunt elemente foarte importante pentru ca un proces de
organizare comunitară să fie eficient. Adunarea publică presup une următoarele elemente esențiale
în derularea ei:
PREȘEDINTELE adunării publice – coordonatorul grupului de voluntari sau o altă
persoană din comunitate.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 39
PERSOANE AFECTATE DE PROBLEMA avută în vedere care să vorbească de
modul și gradul în care ei pe rsonal sunt afecta ți.
PUBLICUL – organizat care respectă strict regulile agreate cu echipa de voluntari și
organizatorul comunitar.
AUTORITATEA PUBLICĂ – prezența persoanei responsabile direct de rezolvarea
problemei este foarte importantă. Reprezentar ea nu va fi acceptată.
PRESA – este cea care poate asigura atât prezența Autorității Publice dar și succesul
demersului comunitar.
Scopul adunării este acela de a face Autoritatea Publică să -și asume rezolvarea
problemei folosind soluția propusă și de a dezvolta un plan concret cu termene pe care autoritatea să
și-l asume în public și să fie publicat în presă.
Monitorizarea implementării (rezolvării nevoii) – chiar dacă rolul echipei de
voluntari se reduce după Adunarea Publică – este necesară totuși o mo nitorizare a îndeplinirii
planului de către Autoritatea Publică. În cazul în care Planul nu este realizat – acțiunea de
organizare comunitară poate continua pe linia propusă de conceptul de ”advocacy” cu acțiuni de
„nesupunere civică” sau alte forme creati ve de presiune asupra Autorității Publice.
Selectarea unei noi nevoi – procesul este unul în spirală care se reia cu selectarea unei
alte nevoi din listă și organizarea pentru rezolvarea acestei nevoi. Procesul de organizare
comunitară este unul riguros și structurat care, în condi țiile respectării pașilor propuși, garantează
rezultate vizibile la nivelul comunită ții.

Analiza modelului „Organizarea comunitară”
Organizarea comunitară este unul din modelele care implică aproape toți factorii
specifici dezvol tării comunitare:
– este inițiată la nivel local – o organizație/structură locală decide să inițieze procesul de
organizare comunitară;
– are implicat un specialist extern – organizatorul comunitar – care derulează un proces
de facilitare/organizare (ca principal metodă folosită);
– se bazează pe acțiunea unui grup de inițiativă (mai degrabă structură de lideri) –
grupul de voluntari; implică membrii comunității în identificarea problemelor și planificarea
soluțiilor; este generatoare de capital social l a nivelul comunității – crește încrederea între membrii
și gradul de participare implicare al acestora – un proces derulat pe termen lung duce la înfiin țarea
de organiza ții specific e.
Punctele slabe ale modelului sunt:

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 40
nu implică membrii comunității în r ezolvarea directă a problemelor – ceea ce scade
sentimentul de proprietate asupra rezultatelor propriilor acțiuni, dar poate crea un sentiment de
proprietate asupra procesului și acțiunilor care au generat rezultatele;
este dificil de aplicat cu toții pa șii în comunitățile rurale mici, unde oamenii se
cunosc între ei și unde presa are o influență redusă – modelele de comunicare locale fiind mai
degrabă informale; în astfel de comunită ți unele etape se scurtcircuitează (sunt eliminate) iar altele
capătă o importan ță mult mai mare.

Modelul Grupului de Inițiativă Locală (GIL)
Modelul GIL promovat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) este și el unul
din modelele care au stat la baza modelului RuralNet, majoritatea celor implica ți în dezvoltarea
acestu ia din urmă, trecând pe la școala FRDS de dezvoltare comunitară. El, ca model, este centrat
pe procesul prin care se coagulează un grup de inițiativă (grup de lideri informali) la nivel local,
grup care va identifica, prioritiza și rezolva o nevoie a comun ității.
Comunitatea este și ea implicată la nivel de consultare privind deciziile luate și mai ales
în procesul de rezolvare a problemei/nevoii comunitare unde ea are un rol activ investind resurse
umane și materiale.
Modelul GIL presupune următoarele asp ecte:
facilitatorul extern care petrece un număr de zile de facilitare în comunitate;
grupul de inițiativa – care este format din liderii informali ai comunită ții – are rolul
important în derularea procesului în comunitate;
facilitarea comunitară – este procesul derulat în comunitate de facilitator care sprijină
formarea grupului de inițiativă, identificarea și prioritizarea nevoilor comunității, planificarea
rezolvării unei nevoi adaptate la specificul proiectelor finan țate de FRDS, realizarea aplica ției
pentru obținerea finanțării;
proiectul comunitar – Grupul de inițiativă planifică un proiect comunitar pentru
nevoia prioritară identificată în procesul de facilitare. Odată cu finalizarea aplicației, rolul
facilitatorului în comunitate se termină;
selec ție de Proiecte – evaluarea și selecția proiectului depus are o etapă de birou și
una de teren în urma cărora un proiect este admis spre finanțare sau respins;
supervizarea pentru implementare – după obținerea finanțării FRDS, comunitatea va
imple menta un proiect comunitar. Pe parcursul implementării proiectului, comunitatea beneficiază
de serviciul de supervizare și sprijin din partea FRDS.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 41
Rezultatele proiectului sunt preluate de Autoritatea Publică Locală în cazul proiectelor
de infrastructură s au de persoana juridică (firmă) în cadrul proiectelor de Activități Generatoare de
Venit (AGV).

Analiza modelului GIL
Modelul GIL are la bază ”un grad ridicat de standardizare a practicilor în domeniu” ,
este structurat și oferă argumente substanțiale pe ntru fiecare etapă metodologică pe care o propune.
Modelul GIL este unul care urmăre ște pașii unui proces durabil în comunitate,
parcurgând o logică simplă și clară a etapelor intervenției în comunitate.
Fiecare proiect este centrat pe identificarea li derilor informali și dezvoltarea
legăturilor dintre ei, pe de o parte și dintre ei și comunitate, pe de altă parte , creând premisele
dezvoltării capitalului social al comunită ții.
Facilitarea se presupune a fi centrată pe procesul generat în comunitat e dar în realitate
este centrată pe rezultatul în sine (proiect eligibil) și de multe ori pierde din vedere esența
procesului de dezvoltare comunitară – facilitatorii FRDS sunt evaluați după proiectele depuse de
comunitățile facilitate și evaluarea procesului creat în comunitate aproape lipsește aspect ul făcut
explicit chiar de FRDS – „Funcția esențială a facilitării a fost, de -a lungul timpului, creșterea
accesului comunităților sărace la proiectele FRDS”.
Pentru că urmărește rezultatul – proiectul comunita r – acest model poate produce
segregare și dezbinare la nivelul comunității, ideea a vând la bază principiul concuren ței pentru
obținerea de resurse.
Deși Modelul este unul dintre cele mai apropiate de standardul RuralNet , el se
limitează la etapele plani ficării comunitare și implementării unui proiect comunitar, fără a avea în
vedere întreg procesul de dezvoltare comunitară (capacitatea comunității de a planifica strategic
acțiuni și de a implementa planuri) și chiar pierde din vedere evaluarea impactului asupra
capitalului social al comunității la finalul proiectului, evaluarea proiectului fiind din nou una
centrată pe rezultate.
Modelul are rezultate foarte bune în comunitățile cu grupuri de inițiativă cristalizate
și a fost preluat de foarte multe org aniza ții din România care ulterior au participat la dezvoltarea
modelului RuralNet: Centrul de Asisten ță Rurală, Asociația Română de Dezvoltare Comunitară,
Funda ția PACT, Centrul Euroregional pentru Diversitate Etnoculturală, Centrul de Resurse pentru
Comu nitățile de țigani etc.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 42
Modelul „Școala Comunitară Activă” (SCA)
Modelul Școala Comunitară Activă este un model propus și aplicat în România de
Asociația Română de Dezvoltare Comunitară. Ulterior modelul a fost preluat de multe instituții
școlare în cadr ul proiectelor școlare – Proiectului pentru Învățământul Rural derulat de Centrul
Educația 2000+ sau în cadrul programelor de școlarizare a grupurilor dezavantajate.
Modelul propune transformarea unei instituții – destul de inerte din perspectiva
participă rii la dezvoltarea capitalului social – în agent al schimbării la nivel local și are ca
instrumente:
curriculumul de dezvoltare comunitară – adaptat la nivelul de vârstă 13 – 15 ani
(clasele a VII -a și a VIII -a); curriculumul este unul aplicat, activitat ea instructiv educativă depășește
grani țele clasei de învățământ, abordând probleme ale comunității și identificând soluții pentru
aceste problem e;
cercul de dezvoltare comunitară/clubul de dezvoltare comunitară – care pot fi
dezvoltate de școlile din me diul rural.
Principiile de bază ale modelului sunt:
folosirea comunității ca o resursă didactică pentru instruirea noilor generații.
Fiecare instituție școlară dispune de un instrument specific de adaptare la nevoile
comunității – Curriculumul la Decizia Școlii (CDȘ) instrument pe care îl poate folosi pentru
mobilizarea comunității și creșterea capitalului social al acesteia;
transformarea școlii într -o structură adaptată la nevoile comunității – în Școala
Comunitară Activă, generatoare de capital socia l în comunitatea în care funcționează.
Ca model de dezvoltare comunitară, este centrat pe agentul schimbării în comunitate –
acesta fiind școala – care redescoperă comunitatea și propriul său rol comunitar. Inițiatorul
procesului este din nou unul extern – facilitatorul care sprijină școala în procesul ei de deschidere
către comunitate.
Conținutul tematic al programei Școala Comunitară Activă , adaptare după modelul
Asociației Română de Dezvoltare Comunitar
Comunități umane
I.1. Comunitatea umană (definiție, istoric, tipuri)
I.2. Comunitatea locală – cunoașterea vecinătății
I.3. Satul – cadrul de existență a comunității rurale
Puterea publică
II.1. Puterea publică, puterea locală
II.2. Votul și votarea
III.3. Administrația locală

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 43
primarul
consiliul local
Capitalul social
III.1. Ce este capitalul social?
III.2. Evaluarea capitalului social
III.3. Creșterea capitalului social
Dezvoltarea locală
IV.1. Creșterea economică și dezvoltarea umană
IV.2. Dezvoltarea durabilă
Dezvoltarea comunitară
Comunicarea
V.1.Stiluri personale de comunicare și blocaje
V.2. Organizarea întâlnirilor publice
V.3. Interviul și abordarea pozitivă
Planificarea și evaluarea activităților
VI.1. Probleme și interese strategice
VI.2. Elemente de planificare strategică
VI.3. Evaluarea act ivităților
Rezolvarea conflictelor
VII.1.Conflictele
cauze
tipuri
VII.2. Principii de abordare a conflictelor
VII.3. Pași și etape în rezolvarea unui conflict
VII.4. Stiluri personale de abordare a conflictelor
Metode didactice specifice
Întâlniri cu bătrânii satului pentru cunoa șterea istoricului comunității
Vizite în sat pentru întocmirea fi șelor de observație a vecinătăților
Culegerea de date despre sat de la institu țiile locale
Alegerea consiliului clasei – pe baze participative
Vizite la Consiliul Local
Culegerea de pove ști de succes din comunitate
Reprezentarea mediului comunica țional individual
Întreprinderea unor ac țiuni constituite în mesaje/exemple pozitive către comunitate
Observarea și analizarea unei ședințe publice (cu păr inții)

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 44
Realizarea de interviuri în comunitate
Acordarea unui premiu pentru cel mai bun proiect (rezolvare a unei probleme/nevoi
locale) de către un juriu format din oficialită ți locale
Cercetarea evolu ției unui conflict care a avut loc în comunitate sau în clasă.
Elaborarea strategiei de rezolvare a unui conflict real din clasă/scoală.

Analiza modelului SCA
Școala Comunitară Activă – este un model care abordează central un agent al
dezvoltării comunitare – școala – ca resursă comunitară cu un ime ns poten țial de dezvoltare.
Modelul este generator de evenimente pozitive în comunitate și de asemenea crește
capitalul social al comunită ții în jurul școlii.
Din perspectiva procesului de dezvoltare comunitară – reprezintă o bună pregătire, o
fază de inițiere a unui proces susținut de dezvoltare comunitară și chiar atinge primele etape ale
procesului de dezvoltare comunitară ajungând până la planificarea și implementarea de acțiuni.
Ceea ce nu oferă explicit acest model este transferul ac țiunii comun itare către actorii
principali ai comunită ții, actori care pot genera capital social real.
Chiar dacă acest model produce pe termen lung schimbări inclusiv de structură
mentală (privind participarea comunitară, mutualitatea, încrederea) el nu poate fi co ntinuat cu un
proces de planificare strategică – și chiar dacă ar putea , probabil că va genera un ”oră șel al copiilor”
departe de inten ția de a fi pus în practică de structurile care pot general dezvoltare comunitară la
nivel local.
Acest model ilustreaz ă cel mai bine legătura strânsă dintre cre șterea capitalului social
și rezultatele concrete privind dezvoltarea comunității. Capitalul social ridicat cu un scop educati v
necontestat, dar cu rezultate reduse în planul dezvoltării comunită ții rămâne doar un act educativ.
În condi țiile în care demersul Școală Comunitară Activă este însoțit sau este
premergător și susținător al unui demers de dezvoltare comunitară în cadrul comunității , el poate
genera o serie de avantaje și facilități pentru implementarea un ui proces de succes de dezvoltare
comunitară.
Modelul poate avea rezultate bune și în comunități urbane – în 2005 – 2006 s-a
aplicat modelul pe o clasă de liceu pedagogic după ce s-a constat at că elevii clasei a XII – a, care
aveau drept de vot, nu erau în stare să facă distinc ția între diferitele instituții politice pentru care își
exprimau votul: Primar, Consiliul Local, Consiliul Jude țean, Prefectură.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 45
Modelul „Organizația comunitară locală” (OCL)
Modelul „Organizația comunitară locală” a fost aplicat în România de Asociația
Română de Dezvoltare Comunitară și dezvoltat ulterior de Fundația Parteneriat pentru Acțiune
Comunitară și Transformare. Modelul este unul centrat pe proces și presupune dezvoltarea de
capacități la nivel local („capacity building” ) prin dezvoltarea organizațională a unui grup de
inițiativă.
Modelul a fost aplicat ca nevoie de continuare a intervenției în comunitățile în care au
fost inițiate grupuri de inițiativă în cadrul altor intervenții precum CCIAC -urile (Comitetele
Consultat ive pentru Implementarea de Ac țiuni Comunitare) dezvoltate în cadrul Programul de
Dezvoltare Rurală – PDR sau Grupurile de Inițiativă Locală dezvoltate în programul FRDS; unde
odată finalizat un proiect , a apărut o tendin ță naturală a grupului de inițiativ ă de a trece la o nouă
etapă de dezvoltare.
Pași în dezvoltarea modelului sunt următorii:
identificarea unui grup de inițiativă local
formarea membrilor grupului de inițiativă
sprijin/consultanță pentru dezvoltarea grupului de inițiativă ca structură
organizațională formală,
finanțarea unui proiect comunitar – care să fie planificat participativ și să rezolve o
problemă/nevoie a comunității – proiect care să fie implementat de noua structură organizațională
creată,
consultanță privind planificarea strategică sau/și operațională pentru noua structură.

Analiza modelului „Organizația comunitară locală”
Modelul organizației comunitare este unul centrat pe procesul de dezvoltare comunitară.
Comunitatea este în centrul modelului, agentul schimbării fiin d o structură organizată dezvoltată în
cadrul comunității.
Modelul acționează asupra capitalului social al comunității , mai ales la nivelul rețelelor
de interacțiune socială , crescând capacitatea de asociere la nivel local sau sprijinind
instituționalizare a acesteia acolo unde există experiența asocierii. De asemenea simțul de proprietate
atât asupra acțiunilor (procesului derulat) cât și asupra rezultatelor acestor acțiuni sunt specific e
acestui model de intervenție.
Ca model de dezvoltare comunitară , acop eră specific primele etape ale procesului și este
centrat pe etapele de planificare comunitară și acțiune comunitară și în unele situații , când grupul de
inițiativă este deja avansat , privind acțiunile în comunitate , pot fi atinse chiar elementele de
plani ficare strategică a dezvoltării comunității.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 46
El asigură continuitatea și sustenabilitatea procesului de dezvoltare comunitară, având
în vedere că generează de asemenea o structură locală care va continua derularea procesului și care
poate genera, la rândul ei, ca model , alte structuri de asociere la nivelul comunită ții.

Modelul „Agentul de Dezvoltare Locală” (ADL)
Modelul ADL reprezintă o contopire a două modele dezvoltate aproape în paralel , pe de
o parte de Centrul de Asistență Rurală și ADETIM – modelul Promotorului local , și, pe de altă
parte , Funda ția CIVITAS – modelul Facilitatorul comunitar . Modelele au fost reunite în cadrul
programului Agentul de Dezvoltare Locală – care, bazându -se pe similitudinea celor două modele ,
dezvoltă un program național f inalizat printr -o propunere de politică public ă națională – Agentul de
Dezvoltare Locală.
ADL – este un expert angajat în cadrul Administrației Publice Locale – în comunitățile
rurale sau ora șele mici – expert care are drept sarcini: dezvoltarea grupurilor de inițiativă local e,
planificarea de acțiuni comunitare, planificarea strategică la nivel local etc.
Programul ADL a avut următoarele etape:
– dimensiunea na țională a modelului
formarea a peste 300 specialiști care au fost angajați de Administrația Pub lică Locală
pe posturi de ADL (funcționari publici sau personal contractual). Domeniile în care au fost formați
ADL sunt: politici publice, dezvoltare comunitară, management de proiect, planificare strategică,
comunicare, dezvoltarea unei echipe.
dezvolt area a șapte (7) centre de resurse regionale pentru ADL (Centrul București
acoperind 2 regiuni),
dezvoltarea unor instrumente de lucru pentru re țeaua de specialiști:
Editarea unui ghid de instruire pentru ADL
Revista RoADL
Un yahoogroup – pentru co municarea și schimbul de experiență între ADL
dezvoltarea și promovarea unei propuneri de politică publică na țională și promovarea
ei în cadrul unor conferințe regionale și naționale.
Politica publică propunea:
instituționalizarea ADL și recunoașterea /prevederea func ției în Legea Administrației Publice
inițierea Fondului Național de Dezvoltare Locală.
ADL ca model de ac țiune la nivel local – presupune ini țierea și implementarea unui
proces de dezvoltare comunitară plecând de la Autoritatea Publică Lo cală prin intermediul
specialistului angajat în cadrul acestuia. Rolul ADL la nivel local este:
identificarea și prioritizarea nevoilor locale

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 47
identificarea și sprijinirea potențialelor grupuri de inițiativă locală
planificarea și implementarea de pr oiecte locale de dezvoltare
inițierea unui proces de planificare strategic

Analiza modelului ADL
Ca model de dezvoltare comunitară – este un model centrat pe agentul schimbării –
Agentul de Dezvoltare Locală. Inițiatorul procesului este un consorțiu naț ional care dezvoltă un
parteneriat cu Autoritatea Publică Locală (Consiliul Local și Primăria). Comunitatea este implicată
mai ales prin grupurile de inițiativă identificate și sprijinite la nivel local de ADL, și în procesul
participativ de planificare st rategică. Procesul derulat este unul în principal intern, ADL devine
facilitator al unui proces intern de dezvoltare comunitară, componenta externă fiind aceea de
dezvoltare a resursei umane și de informare și consultare în dezvoltarea comunității.

Puncte tari ale modelului ADL
Dezvoltă resursele umane interne și crește capacitatea administrației publice de a
implica comunitatea în dezvoltarea locală.
Primele proiecte inițiate de Administrație și derulate în parteneriat cu comunitatea.
Comunitatea at rage resurse externe importante cu costuri interne minime (mult mai
mici decât cele de consultanță pe planificarea de proiecte sau planificarea strategică)
Modelul generează premisele ini țierii și implementării unui proces de dezvoltare
comunitară prin p regătirea acestei resurse interne.
Puncte slabe ale modelului ADL
Cultura organiza țională a instituției publice în care intră ADL nu este propice
aplicării principiilor dezvoltării comunitare la nivel local – în foarte pu ține situații a progresat
semnifi cativ un proces de dezvoltare comunitară, în cele mai multe situa ții, dorința inițială a
Agentului a fost înecată și s-a transformat repede într -un set de sarcini și atribuții care nu au de a
face cu dezvoltarea comunitară.
Stabilitatea ADL pe posturi – susținerea procesului la nivelul politicilor publice este
foarte importantă.
Continuarea programului ADL la nivel național.
Modelul nu este unul direct centrat de dezvoltarea capitalului social – ci este mai
degrabă unul de dezvoltare a resursei umane specializate (facilitatorul comunitar) care poate iniția
procese de dezvoltare comunitară la nivel local.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 48

Modelul „Rețelelor Comunitare” (RC)
Modelul RC este prezent la nivelul majorită ții proiectelor care implică mai multe
comunită ți sau mai multe orga nizații din aceeași comunitate sau din comunități diferite – prin
componenta de dezvoltare de re țele ”networking”.
O a doua dimensiune – care presupune depă șirea nivelului comunitar al dezvoltării și
creșterea capacității de asociere, organizare și spriji n reciproc a structurilor de dezvoltare
comunitară ini țiate. Rolul acestei structuri de tip rețea este acela de a sprijini structurile comunitare
implicate în procesul de dezvoltare comunitară prin:
schimburi de experien ță și modele de dezvoltare,
schimbul sau împrumutul de expertiză,
facilitarea accesului la resurse (fonduri de finan țare),
gândirea strategică a dezvoltării la nivel regional.
Abordarea de tip re țea facilitează și trecerea de la planificarea și acțiunea comunitară la
gândirea de tip strategic, acesta fiind primul pas spre etapa planificării strategice.

Analiza modelului RC
Chiar dacă este un model care nu urmăre ște specific etapele procesului de dezvoltare
comunitară – modelul Re țele Comunitare vine să sprijine derularea unui astfel de proces, având în
vedere următoarele aspecte:
– participă la cre șterea interacțiunii dintre membrii comunității și a asociativității la
nivel local, generând diverse structuri comunitare de tip re țea unde oamenii se întâlnesc frecvent
pentru analiza dife ritelor situa ții sociale locale,
– participă la întărirea capacită ții de organizare a comunității prin dezvoltarea de
structurii și rețele regionale,
– generează capital social la nivel regional și la nivel local prin creșterea încrederii
membrilor comunit ății în capacitatea de organizare și acțiune a structurilor comunitare locale,
– face trecerea de la etapa de ac țiune comunitară la etapa de planificare strategică.
Așa cum a fost aplicat până acum în România, el este însă un model limitat la această
etapă a ac țiunii comunitare și la primul pas al abordării regionale a dezvoltării, abordare care
impune trecerea la o gândire și planificare de tip strategic.
Din perspectiva abordării la nivel local și a diferitelor structuri formale inițiate, chiar
dacă aduce un plus de interac țiune între membrii comunității, formalizarea impusă legal are de cele
mai multe ori efecte negative care nu duc la interiorizarea comportamentelor pe termen lung.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 49
Modelul „Forumul comunitar – pentru planificarea de ac țiuni și proiecte”
Modelul Forumurilor comunitare poate avea un ini țiator intern sau unul extern și acest
inițiator poate fi instituție, ONG sau un lider local. El presupune următoarele activități:
– realizarea unui forum cu membrii interesa ți de o anumită temă din comunita te
(grupurile marginalizate, ac țiuni culturale, atragerea fondurilor structurale etc.); în cadrul acestui
forum sunt identificate ideile care reprezintă posibilită ți de dezvoltare și formare de grupuri de lucru
în jurul fiecărei idei;
– grupurile de lucru transformă ideea ini țială în jurul căreia s -au unit în plan de ac țiune
cu responsabilită ți și termene;
– procesul de consultare a comunită ții – se realizează tot sub forma forumurilor pentru
fiecare ac țiune în parte;
– rezultatul implementării forumurilor comunitare este un proiect / sau mai multe
proiecte care pot fi derulate în comunitate; și unul sau mai multe grupuri de inițiativă organizate în
jurul unei idei de proiect.

Analiza modelului „Forumul comunitar – pentru planificarea de ac țiuni și proiecte ”
Modelul este unul centrat pe etapa de planificare a ac țiunilor concrete. El
scurtcircuitează foarte mult primele etape ale procesului de dezvoltare comunitară în baza implicări i
actorilor locali interesa ți și cunoscători ai problematicii comunitare local e.
Un alt aspect important este acela că modelul generează grupuri de lucru care pot fi
considerate grupuri de ini țiativă locale.
Forumul comunitar transformă actorii interesa ți într -o structură de tip re țea comunitară
alcătuită din grupuri de lucru și cre ând legături între ace ști actori și, deci, generând capital social.
Ca aspect negativ al implementării acestui model (a șa cum a fost el implementat până în
acest moment) putem sublinia capacitatea redusă de a urmări aplicabilitatea proiectelor. Modelul
răspunde bine cerin țelor etapelor de inițiere și planificare ale unui proiect comunitar. Atunci când
vine vorba de resurse – acest proiect ini țiat, se transformă într -o cerere de finan țare pentru care
durata de evaluare (până la finan țarea proiectului) poate dura mai mult decât existen ța grupului de
inițiativă; sau – o altă posibilă situa ție – este aceea în care proiectul se blochează la nivelul
identificării resurselor pentru implementarea lui.
În situa ția în care forumul comunitar devine o practică frecventă în comunitate – el
aduce un plus în cre șterea capitalului social al acestei comunități prin generarea de încredere și de
asocieri.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 50

Modelul „Microregiunea, Intercomunalitatea, Asociația Regională”
Acest model a început ca formă de organizare pentru unele comunită ți cu specific
apropiat în scopul cre șterii capacității de organizare a acestora și abordării dezvoltării la un nivel
superior / lărgit comunită ții.
Ca exemplu de implementare în Românie, primele microregiuni au apărut în zona
Ardealului – în jud ețul Alba și în zona maghiarimii (județele Harghita și Covasna) fiind înregistrate
primele astfel de forme de organizare și dezvoltare. Modelul de organizare al microregiunilor a fost
în principal asocierea Consiliilor locale / Primăriilor care au dezvolta t o asocia ție microregională.
Ulterior a apărut și o legislație specifică, legislație ce definește Intercomunalitatea ca formă de
organizare la nivel microregional, formă care are ca principale responsabilită ți: eficientizarea
asigurării infrastructurii de apă și canal – colectarea și filtrarea apelor reziduale și dezvoltarea altor
obiective de infrastructură specifice microregiunii.
Elementele principale ale modelului sunt:
o Primărie sau un ONG – care sunt motorul ini țierii abordării microregionale a
dezvoltării,
Asocia ția de Consilii locale/Primării – ca principală formă de organizare a
Microregiunii;
o strategie (un plan) de dezvoltare al microregiunii – con ținând direcțiile și
elementele principale ale dezvoltării;
o structură executivă care pun e în aplica ție acest plan – structură care, de cele mai
multe ori, se suprapune personalului Primăriei sau ONG -ului inițiator al dezvoltării microregionale.
Ca rezultate principale pe care le -a adus dezvoltarea microregională se pot aminti:
rezolvarea în comun a proiectelor de infrastructură – drumuri, poduri, gropi de gunoi;
abordarea strategică a principalului domeniu economic la nivel microregional:
agricultura – înființarea asociațiilor de producători, sisteme de preluare și desfacere a produselor
agricole etc.; turismul – promovarea la nivel regional a ofertelor turistice.

Analiza modelului „Microregiunea, Intercomunalitatea, Asociația Regională”
Ca model de dezvoltare comunitară – modelul centrat pe dezvoltarea microregională
îndeplinește următoar ele caracteristici:
procesul are un inițiator al dezvoltării – o Primărie sau un ONG – și de multe ori a
avut și un facilitator de proces. Asociația de Dezvoltare Comunitară Regională – SZEKE, Albamont

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 51
sau CRONO – au inițiat și facilitat astfel de proces e de dezvoltare microregională în Harghita, Alba
și Dolj;
chiar dacă nu are o etapă specifică de planificare operațională și una de implementare
de proiecte, etape care să preceadă planificarea strategică – modelul cumulează activitățile și
proiectele an terioare din regiune în care au fost planificare și implementate proiecte concrete de
dezvoltare; el vine să transfere dezvoltarea către nivelul microregional acolo unde au loc inițiativ e
frecvente la nivel local;
modelul este centrat pe planificarea str ategică și pe implementarea de planuri gândite
la nivel regional;
modelul generează o structură asociativă și crește interacțiunea la nivel regional și
implicit și la nivel local și de asemenea crește capitalul de încredere la nivelul structurilor APL și în
rândul comunităților din regiune – ca elemente de capital social.
Ca minus al modelului – abordarea microregională diluează aspectul comunitar al
dezvoltării și controlul comunității asupra dezvoltării.

Modelul Leader – Grupul de Acțiune Locală – GAL
Model ini țiat la nivel European ca alternativă la structura rigidă a implementării
Fondurilor structurale, structură care nu permitea aplicarea unor idei creative la nivel local, mai ales
în comunită țile rurale mici.
Modelul a intrat în structura Programe lor Europene finan țate prin Fondurile Structurale
și în acest fel a fost preluat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – MADR – prin
programul Leader, axa IV a PNDR.
Este un model specific de dezvoltare microregională – specific prin condițiile impuse de
Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR – Axa IV Leader.
Spre deosebire de celelalte Axe ale PNDR, Axe tematice – care precizează ce tipuri de
proiecte vor fi finanțate, Axa Leader este o Axă metodologică – ea precizează procesul prin car e
trebuie să treacă un ”teritoriu Leader” pentru a putea obține finanțarea în cadrul programului.
Acest proces este dat de câteva condiții care trebuiesc îndeplinite:
caracteristicile teritoriului: zonă rurală, o anumită suprafață, un anumit număr de
locuitori, o densitate maximă în teritoriu;
existența unei caracteristici specifice a teritoriului respectiv – caracteristica trebuie să
ofere o unitate în dezvoltarea acestui teritoriu (ex.: o formă de relief specifică – comunități situate
pe malul Dunării în sudul județului Mehedinți, o cultură agricolă predominantă – regiune unde este
specifică cultura viței de vie etc.);

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 52
Va fi inițiat ă o structură asociativă mixtă (mai mult de 50% privat – firme și ONG –
și mai puțin de 50% public – Primării, Instituți i publice), structură care să realizeze o strategie de
dezvoltare vizând acea caracteristică / acele caracteristici specifice teritoriului;
realizarea Strategiei de dezvoltare vizând acea caracteristică / acele caracteristici
specifice teritoriului și de punerea unei aplicații în cadrul PNDR – Axa IV Leader;
selectarea dosarului de candidatură pentru finanțare.
Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, structura asociativă creată la nivelul
teritoriului (ONG) este recunoscută ca GAL – Grup de Acțiune Locală. Această structură va avea
un birou operațional care se va comporta ca un finanțator care:
va propune runde de finanțare pe diversele teme de dezvoltare prevăzute în strategie;
va sprijini dezvoltarea de proiecte în teritoriu;
va organiza sesi uni de informare și formare pentru entitățile interesate de proiecte de
dezvoltare a specificului teritoriului;
va primi proiecte și le va evalua pentru încadrarea în strategia dezvoltată;
va trimite proiectele pentru evaluare și finanțare la Unitatea responsabilă din MADR;
va organiza sc himburi de experiență cu alte GAL-uri din UE.
Modelul Leader oferă:
creșterea importanței privatului în planificarea strategică a specificului teritoriului –
în cadrul structurii asociative generate (structură care devine GAL) o firma respectiv un ONG sunt
abordați ca parteneri egali cu un Consiliu local / Primărie sau o altă instituție public;
păstrarea specificului local – spre deosebire de celelalte Axe tematice, Axa Leader
păstrează o bună ancorare în specificu l local prin transferul evaluării componentei strategice a
proiectelor la nivel local – membrii GAL -ului sunt cei care decid dacă un proiect este specific
strategiei de dezvoltare sau nu se încadrează în aceasta;
posibilitatea dezvoltării proiectelor cre ative – proiectele Leader vin să acopere un
domeniu pe care celelalte Axe îl fac dificil – acela de a crea ceva nou și original. Aici nu se pune
accentul pe eficiență, fiind foarte important specificul local și creativitatea în dezvoltarea acest ui
specific .
Mai multe organizații din România au inițiat implementarea de modele de tip Leader –
ex: CEDER Constanța – însă fiind un program guvernamental el are ca cerință principală
respectarea programului impus de MADR. În momentul de față (a doua jumătate a anul ui 2008)
programul presupune următoarele etape de dezvoltare:
informarea la nivelul posibililor beneficiar i;
formare persoanelor implicate direct în dezvoltarea de structuri GAL.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 53
Analiza modelului Leader – Grupul de Acțiune Locală
Modelul este, de ase menea, unul care diluează noțiunea de comunitate având o abordare
microregională în care specificul comunitar se integrează în specificul regional iar comunitatea își
extinde limitele la nivelul unei regiuni cu mai multe comunități teritoriale (teritoriul Leader este
construit ca o microregiune chiar dacă este focusat pe elementele de specific local).
Ca model, Leader este centrat pe etapa planificării strategice și a implementării
proiectelor specifice strategiei dezvoltate la nivelul teritoriului. Și aces t model pleacă de la premisa
experienței dezvoltării comunitare la nivelul comunităților locale din teritoriu, experiență care a dus
la dezvoltarea structurii parteneriale cu pondere mai mare privată – ca agent de dezvoltare a
teritoriului.
Modelul generea ză această structură asociativă locală și posibilitatea proiectelor
creative care sunt elemente generatoare de capital social la nivel local și microregional.
Un alt aspect pozitiv este programul de schimburi de experiență cu alte GAL -uri din
UE, program c are este generator de relații deschise și stă la baza dezvoltării rețelelor.

Modelul „Parteneriatul Public – Privat”
Modelul „Parteneriatul Public – Privat” este un model care pune accent pe agentul
dezvoltării , care în această situație este o structură f ormală sau informală generată prin asocierea
dintre o instituție publică și un partener privat (firmă sau ONG).
În general , parteneriatul public – privat este dezvoltat la nivel local pentru probleme
specifice:
inițierea și derularea unui proiect;
admi nistrarea unui serviciu public – pentru eficientizarea serviciilor publice locale
sunt generate astfel de structuri parteneriale;
dezvoltarea de afaceri comunitare în care Autoritatea Publică Locală devine partener
prin investiția pe care o face. Modelul poate reprezenta o sursă de venit propriu pentru Autoritatea
Publică.
Analiza modelului „Parteneriatul Public – Privat”
Modelul este specific procesului de dezvoltare comunitară – etapelor de planificare
operațională și implementare de proiecte comunitare . El propune agentul care să inițieze
dezvoltarea comunitară – acest agent fiind o structură (asociație sau firmă) generată prin asocierea
Administrației publice cu un partener privat – în funcție de specificul proiectului implementat.
Modelul este limitat – pentru că nu urmărește întreg procesul de dezvoltare comunitară
ci se limitează doar la implementarea unor proiecte punctuale de dezvoltare.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 54
Ca model , generează asociere și structuri locale și dacă proiectele implementate sunt de
succes el generează înc redere socială – ca elemente specifice creșterii capitalului social al
comunității.

Modelul „Matricea comunitară”
Modelul este dezvoltat în cadrul Universită ții Babeș Bolyai din Cluj și prezentat în
cadrul lucrării Matricea comunitară. Cunoa ștere, comunic are și acțiune comună în spațiul
contemporan (Mihai Pascaru, 2003).
Modelul presupune analiza unei comunită ți din perspectiva următoarelor aspecte:
1. raporturile de cunoa ștere, comunicare și acțiune comună la nivelul comunității –
raporturi care generează matricea comunitară;
2. participarea la nivel comunitar – participare care se regăse ște în dinamica faptului
social și în dinamica faptului comunitar;
3. nivelul de informare și comunicare interpersonală la nivelul comunității.
Ca model , el se concentreaz ă efectiv pe o analiză (anchetă) sociologică la nivelul
comunită ții privind corelațiile semnificative dintre cele trei aspecte ale spațiului comunitar, pe
capacitatea anchetatorilor de a ști să obțină cooperarea locuitorilor și să facă acceptată ancheta în că
de la început și pe capacitatea acestora de a restitui concluziile către colectivitatea în care s -a
efectuat ancheta.
Restituirea concluziilor face posibilă implicarea liderilor formali și informali ai
comunită ții de a ”reinjecta” rezultatele cercetări i în comunitate pentru a produce schimbarea dorită
la nivelul comunită ții. O importantă caracteristică a modelului este aceea a instruirii liderilor cu
privire la aplicarea concluziilor cercetării.
Modelul presupune, de asemenea, existen ța animatorilor rur ali în cadrul echipei de
sociologi, animatori care:
să identifice și să anuleze eventualele blocaje la nivelul acțiunii comunitare – blocaje
care pot fi introduse de prejudecă ți, pasivitate, suspiciune sau frică de anumite interese locale;
să identific e și să folosească sistemul motivațional al comunității – adaptarea
acțiunilor propuse la caracteristicile comunității și la sistemul motivațional al fiecăr ui grup;
să identifice resursele disponibile la nivelul comunită ții, resursele neexploatate.
Anali za modelului „Matricea comunitară”
Modelul Matricea comunitară este un model complex care are în vedere aproape toate
etapele procesului de dezvoltare comunitară cu accent pe anumite aspecte și etape în cadrul
procesului:

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 55
amplifică foarte mult etapele de analiză și cunoaștere a comunității și realizarea
acestor etape cu sociologi specializa ți care să ofere soluții la problemele comunității.
Soluțiile fiind dezvoltate de specialiști fac dificilă însă punerea lor în practică la nivelul
acțiunii comune;
are în vedere transferul experien ței către liderii comunității, care au principalul rol în
implementarea măsurilor la nivelul comunită ții,
are în vedere facilitarea comunitară (animarea) în procesul de implementare a
soluțiilor de dezvoltare create – anima re însă care nu mai este concepută la acela și nivel de
expertiză precum componenta de cercetare;
modelul se opre ște la etapa planificării strategice, etapă pe care nu o are în vedere,
precum nici pe cea a implementării unei strategii;
modelul nu are în vedere o evaluare de impact a solu țiilor propuse pentru dezvoltarea
comunită ții, însă perspectiva specializată a etapei de cercetare pare a avea în vedere o analiza post –
ante a impactului măsurilor la nivelul comunită ții – fără a fi specificat în mod expl icit acest tip de
analiză.
Comentarii asupra modelelor prezentate
Modelele teoretice prezentate au fost selectate dintr -o mul țime de modele teoretice ale
dezvoltării la nivel local pe criteriul alegerii celor mai semnificative caracteristici ale modelulu i,
respectiv: adaptabilitate la diferite situa ții, complexitate, aplicabilitate practică.
Importan ța acestor modele este aceea că, pe baza lor sau plecând de la aspect e conținute
în descrierea lor , se pot elabora alte modele, în func ție de necesarul situație i.
Deosebirea fa ță de modelel e de natură practică, dintre a căror mul țime vor fi prezentate,
în continuare, căteva elemente cu titlul de experien țe practice, este aceea că modelele teoretice sunt
construite pornind de la un concept sau de la o ide e, în tim p de modelele practice sunt construite pe
bază de modele teoretice sau experien țe practice anterioare, adaptate pentru necesarul real al
situa ției.
Elaborarea modelelor spațiale prezentate în cadrul acestui capitol au avut ca punct de
plecare două principi i: principiul distanței și principiul implicației spațiale.
Potrivit principiului distanței, intensitatea interacțiunii care se exercită între două
localități, din perspectiva relațiilor sociale sau economice, este cu atât mai mare cu cât distanța care
le separă este mai mică și invers, în vreme ce principiul implicației spațiale presupune că apariția
unei activități economice într -un punct oarecare din spațiu modifică probabilitatea apariției unor alte
activități economice similare în zona din apropierea p unctului respectiv.
Definirea acestor două principii evidențiază încă o dată necesitatea efectuării unei
analize amănunțite a teritoriului din perspectiva capacității de producție, analiză ce va influența în

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 56
mod direct poziționarea polilor de creștere. Mod elele prezentate contribuie la definirea acestei
analize, fiind evidențiat astfel rolul spațiului și al distanței în dezvoltarea regională.
Astfel așezările umane sunt asimilate unor „corpuri” dotate cu o anumită forță de
atracție, generată de forța econom ică, care se prelungește pe întreaga suprafață teritorială
învecinată.
Determinarea ariei de influență dintre centrii urbani, precum și descrierea și proiectarea
dimensiunii fluxurilor existente între aceștia, a reprezentat o preocupare majoră pentru cei c are au
contribuit la dezvoltării modelelor, autorii prezentând importanța interdependenței localizărilor și a
locurilor centrale.
Modelele care au analizat dezvoltarea regională din perspectiva distanței și al
implicației spațiale, evidențiază necesitatea unei dezvoltări teritoriale echilibrate, uniform polarizată
în baza unor analize axate pe interdependența localizărilor.
La elaborarea modelului de dezvoltare locală este important, de multe ori esen țial, de
cunoscut modelul de dezvoltare regional ca și te oria/teoriile care a stat la baza elaborării
respectivului model, întrucât, în majoritatea cazurilor, dezvoltarea locală este o rezultantă, direc t sau
pe cale de consecin ță, a dezvoltării regionale, în care, de fapt, își are sursa.

2.3. Modele ale dezvolt ării economice locale
Prezentul studiu analizează diferite modele ale dezvoltării economice locale utilizate în
diverse țări. Este vorba despre modele ale dezvoltării economice locale private din direcția
administra ției centrale, respective despre modul în care administra ția guvernamentală creează
cadrul de dezvoltare la nivel regional și local.
Acest aspect este deosebit de important întrucât este fundamentul metodologic,
financiar și managerial pentru dezvoltarea regional și locală.
În cadrul acestui capi tol vor fi puse în evidență aspecte legate de funcționarea în condiții
de performanță a serviciilor publice locale în țări ca Marea Britanie, Germania, Statele Unite ale
Americii și Japonia în cadrul unui studiu privitor la aspecte legate de organizarea se rviciilor publice
locale în aceste țări întrucât acestea sunt caracterizate prin sisteme administrative diferite și su nt țări
care fac parte de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economica (OCDE) , organizație
creată în anul 1961, al cărei scop prin cipal îl reprezintă studiului problemelor economice și
coordonării politicilor sale.
Experiența țărilor membre ale Organizației Europene pentru Cooperare și Dezvoltare
(OECD) evidențiază preocupările acestora pentru eficientizarea administrațiilor, reducer ea
cheltuielilor, îmbunătățirea calității serviciilor cu scopul creșterii performanței sectorului publi c. În

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 57
multe țări se încearcă o trecere fundamentală de la o administrație centralizată, ierarhică, bazată pe
reguli, la o administrație caracterizată de orientarea către piață.
Argumentul de bază este acela de a dezvolta o cultură orientată spre performanța
sectorului public, prin expunerea acestuia la rigorile pieței, ceea ce presupune dispariția puterii
monopolului și introducerea mecanismelor de tip pia ță.
În toate țările Europei Occidentale, sistemele de asigurare a serviciilor publice variază
nu numai în funcție de tipul serviciului sau de mărimea comunității beneficiare, dar și de la țară l a
țară.
Problema realizării performanței în cazul serviciilor publice locale o reprezintă
împletirea eficienței, eficacității și calității serviciilor prestate de către administrațiile local e cu
obiectivele stabilite, mijloacele utilizate și rezultatele obținute. Această interdependență este re dată
schematic cu ajuto rul "triunghiului performanței"

Fig.2.1. Triunghiul performan ței
Obiectivul general al managementului performanței este îmbunătățirea continuă a
calității, eficienței și eficacității, prin concentrarea asupra rezultatelor și consecințelor servic iilor
publice în raport cu procesele interne.
Eficacitatea se determină ca raport dintre rezultatul obținut și obiectivul propus și
presupune definirea corectă a obiectivului și estimarea rezultatelor ce trebuie atinse.
Analiza rezultatelor contribuie la cunoașter ea performanțelor fiecărui serviciu public,
permite identificarea elementelor care creează scurtcircuitări în furnizarea serviciilor publice și
oferă informații referitoare la gradul de satisfacție pe care serviciile publice furnizate îl oferă
cetățenilor, și nu în ultimul rând permite reorganizarea unor servicii publice sau chiar poate

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 58
determina renunțarea la acele servicii pentru care nu există cerere. Eficiența reprezintă raportul
dintre rezultatele obținute și mijloacele folosite. Eficiența reprezintă u n concept foarte folosit în
sectorul privat și mai puțin uzitat în sectorul public.
Activitatea serviciilor publice se caracterizează printr -o profitabilitate redusă, în schimb
ele urmăresc satisfacere la maxim a nevoilor cetățenilor săi.
Accelerarea refor mei sistemului administrației publice locale, în țările dezvoltate, a
pornit de la necesitatea optimizării și eficientizării resurselor gestionate în mod autonom de către
autoritățile locale. Modernizarea sistemului administrației publice locale s -a bazat pe dezvoltarea și
diversificarea serviciilor publice oferite cetățenilor.
În sectorul public eficiența este influențată atât de factorii economici, cât și de factorii
politici, culturali, juridici.
Studiile și analiza arată, într -adevăr, din ce în ce mai m ult, că eficiența, chiar dacă nu
este suficientă, nu este mai puțin necesară, fie doar pentru evitarea efectelor nedorite provocate d e
necunoașterea sa.
Eficiența economică exprimă, în esență, calitatea activității economice de a utiliza
rațional factorii de producție în orice unitate producătoare de servicii de utilitate publică, fiind o
cerință fundamentală care trebuie să orienteze în permanență acțiunile și deciziile actorului
economic.
Noțiunea de servicii publice există în toate statele membre ale Uni unii Europene,
diferența care există între serviciile publice din țările europene se regăsește la nivel de execuție și de
mijloace de conservare a serviciilor respective.
Performanțele serviciului public sunt măsurate utilizând diverși indicatori și reprez intă
gradul maxim de satisfacție ce poate fi oferit consumatorului, precum și gradul de utilizare a
capacității serviciului public.
Sistemul instituțional european este puternic influențat de cele trei modele dominante,
respectiv modelul englez, modelul fr ancez și modelul german.
În cadrul Uniunii Europene se întâlnesc, atât sisteme administrative unitare/ centralizate
(Franța, Marea Britanie), cât și sisteme administrative federale (Germania). Structura administrativ ă
în statele unitare își pune amprenta a supra modului de structurare a administrației publice locale.
Astfel , o colectivitate teritorială aparținând unui stat unitar are numai competențe în plan
administrativ și nu afectează structura unitară a statului. De asemenea, colectivitățile locale
benef iciază de sprijinul financiar al statului, dar nu se găsesc și în postura de contribuabili, funcție
de venitul mediu pe locuitor, care poate fi mai mic, respectiv mai mare față de media națională.
Modul de organizare a sistemului administrativ influențează procesul de cooperare la
nivel local și dezvoltarea regională. Cooperarea locală este necesară pentru elaborarea și

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 59
implementarea unor proiecte comune ale colectivităților locale în scopul dezvoltării economice,
amenajării teritoriului, protecției și pune rii în valoare a potențialului turistic, modernizării
infrastructurii de transport.
În continuare se vor prezenta unele aspecte generale privind serviciile publice locale, în
țări ca Marea Britanie, Franța, Germania, Statele Unite și Japonia.

Marea Britan ie
În Marea Britanie serviciile publice locale au fost revoluționate în perioada 1980 – 1990
prin impunerea constrângerii colectivităților locale să pună în concurență o parte din serviciile
publice, pentru furnizarea cărora autoritățile publice locale ar fi trebuit să fie în competiție cu
operatori privați; între serviciile ce fac obiectul acestor reglementări menționăm salubritatea,
curățenia imobilelor și străzilor, cantinele școlare, gestionarea parcurilor, repararea și întreține rea
vehiculelor etc.
În a doua jumătate a secolului al XX -lea a început schimbarea modului de organizare și
desfășurare a activității în instituțiile publice din administrația britanică, punându -se accent pe
calitatea serviciilor influențată de valori cum ar fi:
responsabilitat e;
nevoi ale clienților și utilizatorilor de servicii;
performanțe profesionale și rezultate;
standarde de performanță;
satisfacția clienților.
În Marea Britanie, guvernul central a acordat o largă autonomie colectivităților locale ,
considerând că pot soluționa cel mai bine problemele importante la nivelul lor. Guvernul Teatcher a
propus și implementat "modelul de agenție" care constă în dezvoltarea unui sector privat
competitiv, ca bază pentru servicii publice de calitate și favorizează eficiența î n furnizarea
serviciilor.
Trebuie menționat că modelul de agenție al Guvernului Teatcher a apărut în 1968 în
Raportul Fulton care a stabilit că este necesară stabilirea unor obiective clare și măsurabile pentru
administrația publică , mai mult profesionalis m și flexibilitate în cadrul serviciului civil, training
sporit în managementul modern și o mai apropiata interacțiune cu organizațiile externe.
Datorită structurii organizatorice pe verticală problemele locale sunt greu de coordonat
de la centru. Practic , este imposibil să fie stabilite politici unitare la nivel local.
În prezent , Marea Britanie a optat pentru un transfer către sectorul privat a tuturor
responsabilităților legate de unele servicii, cum ar fi de exemplu furnizarea apei.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 60
În Anglia există mul te autorități care sunt investite cu funcții administrative și asupra
cărora nu se exercită direct controlul vreunui ministru. Aceste organe independente, însărcinate cu
asigurarea diferitelor servicii, se prezintă sub forma consiliilor, comisiilor, care a u putere de decizie.
Englezii le numesc „funcțional commissions”, spre deosebire de cele pur consultative, „consultative
commissions”. Aceste organe de veche tradiție în Anglia se ocupă de poliție, educație, iluminat, de
alte nevoi elementare născute din v iața colectivităților aglomerate.
Guvernarea locală este formată din aproximativ 430 de autorități locale în Regatul Unit.
În ultimii ani, în multe zone, a fost creat Consiliul Unitar, care acoperea toate funcțiile
și se consideră a fi mai eficient. Aceast ă nouă formă de guvernare include un număr de autorități
metropolitane în orașe. Londra este împărțită în 33 de „sectoare” cu administrație autonomă.
Autoritățile locale oferă o varietate de servicii. Unele din principalele servicii produse
de consiliile j udețene sunt educația, serviciile sociale, poli ția, pompierii, transportul public și
drumurile.
Principalele responsabilități ale consiliilor locale includ colectarea de taxe, planificarea
locală, adăposturi, drumuri locale și parcări, curățenia stradală, parcuri, locuri de odihnă și turism.
O caracteristică a serviciilor publice în Marea Britanie este aceea că acestea sunt
conduse pe bază obiective bazate pe productivitate, eficiență și calitate. Rezultatele obținute în u rma
aplicării acestor obiective sun t publicate , ceea ce determină posibilitatea cuantificării productivității
serviciilor în raport cu calitatea acestora.
Reforma administrativă britanică a determinat autonomie de gestiune și mai multă
transparență în asumarea răspunderii în prestarea servi ciilor publice. Serviciile publice pot fi
realizate și furnizate în sistem centralizat sau descentralizat de către instituții situate pe nivel uri
ierarhice inferioare care au autonomie economico -financiară și managerială.

Franța
Conform Constituția Franțe i, comunele, departamentele și teritoriile de peste mări
reprezintă colectivitățile locale ale Republicii.
Sistemul francez a fost centralizat o perioadă lungă de timp. În prezent, tot centralismul
este caracteristica de bază a sistemului administrativ, de și importante reforme au avut loc în ultimii
zece ani din punct de vedere al autonomiei financiare și decizionale.
Franța a fost nevoită să -și reconsidere structurile deoarece centralizarea excesivă și
autonomia absolută conduc la o lipsă de comunicare înt re structurile de decizie naționale și deci
locale.
Fiind un stat cu structură piramidală, atribuțiile nivelelor intermediare și locale ale
administrației publice sunt stabilite de guvernul central. Deși administrațiile locale și intermedia re

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 61
au competențe foarte largi, reprezentantul guvernului are dreptul conferit de lege, să cenzureze
aceste competențe.
Nivelul comunal este cel care are competențe în dezvoltarea locală, ele au competențe
privitoare la mediul înconjurător, drumuri, locuințe, educație , cultură, sport.
Demersul francez al modernizării sistematice a administrației, inițiat de către Michel
Rocard la 29 februarie 1989, se înscrie în cadrul general al reformei sectorului public al țărilor
OCDE. La baza modernizării administrației franceze este r ecunoașterea faptului că, singurii
responsabili pentru derularea serviciilor publice sunt prestatorii acestora, care trebuie să fie cap abili
să-și definească obiectivele generale de acțiune.
Reforma serviciilor publice franceze are la bază cinci principii:
1. implementarea stilului de management pe bază de obiective;
2. reglementarea juridică a măsurilor administrative după parcurgerea unei faze
experimentale, care să permită o mai bună apreciere a efectelor acestora;
3. trecerea de la deciziile unilaterale adoptate de către stat în exclusivitate, la un
parteneriat bazat pe consultarea colectivităților locale, pentru cunoașterea intereselor comunitare;
4. autonomia serviciilor publice, prin crearea unor centre de responsabilitate, în
interiorul instituțiilor publice, adică a unor unități funcționale însărcinate cu gestiunea resurselor
materiale, umane și financiare;
5. asocierea funcționarilor publici în procesul schimbării.
Originalitatea reformei administrației publice franceze constă în înțelegerea necesit ății
procesului de descentralizare și în încredințarea către manageri, atât a rezolvării problemelor de
gestiune, cât și a aplicării măsurilor în domeniul politicilor publice. Întregul proces al moderniză rii
este orientat în direcția asigurării unor șanse egale de informare în privința instituțiilor publice și
serviciilor furnizate de către acestea, atât pentru oameni politici, cât și pentru cetățeni.
Dezvoltarea sustenabilă în Franța cunoaște cinci axe majore referitoare la:
– creșterea economică,
– stocur ile critice de capital,
– interfața local – global,
– nevoi curente,
– nevoi viitoare.
La 20 octombrie 1970, la Lyon, președintele de atunci al Franței, Georges Pompidou,
prezenta viziunea sa asupra regiunii: Regiunea trebuie considerată nu ca un eșalon ad ministrativ ce
se suprapune celor existente ci, înainte de toate, ca fiind o unire a tuturor departamentelor,
permițând realizarea și gestionarea rațională a marilor proiecte colective. Ele (regiunile) sunt
pentru departamente ceea ce sunt organizațiile in tercomunale pentru comune. Ele (regiunile)

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 62
permit statului să delege responsabilități, evitând crearea unui ecran suplimentar, iar, în același
timp, regiunile permit departamentelor să delege o parte din atribuții, atunci când problemele
apărute depășesc s implul cadru departamental.
Pentru a rezuma, am spune că regiunea este expresia concentrată a departamentelor care
o compun și un organ ce tutelează aceste departamente.
O asemenea construcție trebuie să fie nu în spiritul sistemului, ci adecvată realități lor.
În Franța , regionalizarea a fost mai întâ i administrativă. Structurat inițial pe două paliere
(comunal și departamental), sistemul administrativ francez s -a caracterizat, timp de aproape două
secole, pe lângă centralizarea excesivă și printr -o mare fr agmentare, atât la nivel departamental (96
de departamente subordonate direct puterii centrale), cât mai ales la nivel local (36 700 comune).
Este motivul pentru care în anii 50 a fost instituit un nivel administrativ superior, regional.
Delimitarea regiun ilor a devenit efectivă abia în noiembrie 1956, pe baza agregării unităților
administrative de rang inferior (departamente)2. Astfel, au fost create 21 de circumscripții de
acțiune regională pentru a servi planificării economice și amenajării teritoriului. Cele 4 regiuni de
peste mare prezintă particularitatea de a fi mono -departamentale. Legea din 05.07.1972 instituie 22
de regiuni dotate fiecare cu un consiliu regional numit și un comitet economic și social. Prefectul
regiunii deținea puterea executivă.
Transformarea regiunii în colectivitate teritorială deplină, în 1982 a fost modificarea
legislativă cea mai importantă. Legea din 02.03.1982 punea pe același plan comunele,
departamentele și regiunile, consacrând, astfel, trei niveluri de colectivitate teri torială. Dispozițiile
acestei legi nu vor deveni efective decât în 1986, cu ocazia primei alegeri a consilierilor regionali
prin sufragiu universal.
Descentralizarea regională înseamnă crearea sau substituirea unei noi colectivități
teritoriale la un nivel superior celui al colectivităților locale existente și care este calificată ca
regiune. Regiunea capătă, astfel, o expresie instituțională specifică, care se caracterizează prin
aplicarea unui regim general al colectivităților teritoriale. Ea formează, de ci, o nouă categorie de
colectivități teritoriale, ce au aceeași natură juridică cu cea a colectivităților teritoriale exist ente, dar
care se distinge printr -un teritoriu mai larg și incluzându -le pe acestea din urmă și prin competențele
lor, care au o voc ație esențial economică sau orientate către dezvoltare. Chair dacă ea modifică
organizarea teritorială, ea se înscrie în ordinea constituțională a statului unitar.
Printre statele Uniuni i Europene, Franța este singurul stat care a îmbrățișat pe deplin
această concepție. Franța numără astăzi 25 de regiuni și 4 departamente de peste mare, făcându -se
aplicarea legii din 02.03.1982 și luând în considerare alegerile regionale din 1986. Aceste regiuni
beneficiază de principiul liberei administrări a colectivități lor teritoriale, care fusese consacrată mai
întâi pentru comune prin Constituție, departamente și teritoriile de peste mare. Principiul liberei

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 63
administrări nu este prin el însuși o sursă de putere reglementară, cu excepția cazului când există
prevederi le gislative exprese în acest sens. Puterea normativă a regiu nii este într -adevăr, având în
vedere competențele sale, mai redusă decât a comunelor sau a departamentelor și în particular a
primarului. Regiunile nu pot să exercite , nici să își aroge nici o tutel ă asupra altor colectivități locale
de pe teritoriul lor.

Germania
Germania este o republică federală formată din state/ landuri cu o structură policentrică.
Administrația germană are trei niveluri: federal, land și local. Fiecare nivel are o autonomie
recunoscută, autoguvernarea locală fiind o caracteristică a statului german.
La începutul anilor 60' s -a demarat o amplă modernizare a municipalităților , iar
începând cu anii 90' s -au introdus noi proceduri în ceea ce privește reducerea costurilor.
Guvernul federal pregătește deciziile administrative , iar responsabilitatea în
implementarea lor revine landurilor.
Fiecare land își organizează propria administrare, de asemenea ele sunt promotorul a
mai mult de 70% din propunerile de legi federale.
Autoadministra rea la nivel local se realizează pe două niveluri în baza principiului
subsidiarității:
nivelul municipalităților;
nivelul districtelor sau comitatelor , care reprezintă un grup regional al
municipalităților; conform principiului subsidiarității , anumit e responsabilități sunt preluate direct
de acest nivel, municipalitatea neavând competență în aceste situații.
Administrațiile locale răspund de asigurarea serviciilor privind alimentarea cu apă,
alimentarea cu gaz, funcționarea serviciilor culturale (muze e, teatre), serviciilor sportive și de
agrement, serviciilor sociale, serviciului de transport public local. Guvernele locale înființează
spitale și grădinițe.
În Germania furnizarea de servicii a rămas, aproape în întregime, în mâinile autorităților
local e și este asigurată fie prin departamente specifice, fie prin companii de servicii aflate în
proprietatea municipalităților.
Mai multe comune se pot asocia în vederea asigurării unor servicii necesare fiecăreia,
respectiv sănătate, învățământ, poliție, etc .
În Germania găsim servicii care doar o individualitate financiară, altele care sunt
publice și altele ca societăți economice mixte.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 64
Landurile fixează reglementările privind bugetul și contabilitatea comunelor, precum și
planificarea și administrarea fina nțelor locale. Anumite domenii, cum ar fi căile urbane și drumurile
locale, sunt girate direct de colectivitățile locale.
Autoritățile locale sunt primele responsabile pentru rezolvarea problemelor locale, cum
ar fi serviciul social local, baze sportive de agrement, teatre și muzee, apă și rețeaua de gaze. Un
număr mare de spitale și grădinițe sunt înființate de guvernele locale. Cea mai mare parte a
transportului public local este susținută financiar de guvernul local, cu toate că formele legale pr in
care aceasta își desfășoară activitatea variază. Dincolo de sarcinile proprii, guvernele locale au
importante responsabilități pentru implementarea legislației federale și a landului. Fondurile pentr u
realizarea sarcinilor la nivel local provin din taxele local e, în principal cele pe proprietate și din
comerț, 15% din resursele financiare provin din taxe pe venit și din taxe pe proprietățile din landu ri.
În Germania serviciile publice pe care autoritățile locale le furnizează propriilor cetățeni
se încadrează în ansamblul a două tipuri diferite de funcțiuni: obligatorii (reglementate de Federație
sau de State, ca de exemplu serviciul de colectare a gunoaielor) și facultative (sunt reprezentate d e
activități cu caracter comercial: distribuirea apei, furnizarea ene rgiei, transporturi publice etc., pe
care instituția publică poate decide să le pună sub propria responsabilitate directă sau să le cedez e la
terți).
Furnizarea de servicii în Germania a rămas, aproape în întregime , în mâinile
autorităților locale , și este asigurată fie prin departamente specifice, fie prin companii de servicii
aflate în proprietatea municipalităților.
Serviciile publice sunt realizate de funcționari publici de carieră (Beamte), funcționari
contractuali (Angestellte) și alți angajați (Arbai ter) de pe toate nivelurile administrației. Statutul
unui Beamte este stabilit de legile publice, în timp ce acela al unui Angestellte sau Arbaiter este
stabilit prin încheierea unui contract individual potrivit legii private. Statutul general al unui B eamte
este reglementat la toate nivelurile guvernamentale de către legislația federală, în timp ce acela a l
unui Angestellte sau Arbaiter are la bază un contract colectiv încheiat în urma negocierilor între
sindicate și reprezentanții celor trei niveluri ale administrației.
Principalele avantaje ale sistemului administrativ german sunt:
delegarea de responsabilitate atât la nivel regional și al landurilor conduce la
conștientizarea importanței rolului fiecărui nivel de administrare;
autonomia la nivel fede ral, local și la nivel de land conduce la operativitate în
rezolvarea problemelor ce apar și cunoașterea mai clară a nevoilor existente la nivel local;
structura administrativ ă este echilibrată de câteva elemente de centralizare care
asigură unitatea sis temului. La nivel federal, existența unor servicii publice permanente constituie
un alt element important al centralizării;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 65
prin cooperare eficientă în procesul guvernării între instituțiile de la nivel federal cu
cele de la nivel regional și local, se a sigură o mai bună coordonare a politicilor guvernului de la
nivel federal, și un grad ridicat de autonomie locală;
autofinanțarea din venituri proprii la nivelul landului și la cel local permite o folosire
judicioasă a resurselor și o economie la nivel c entral;
respectarea principiului subsidiarității pentru rezolvarea sarcinilor ce revin
municipalității la nivel local.

Statele Unite ale Americii
In SUA administrația americană a fost dominată pe parcursul secolului al XIX -lea de
concepțiile lu i James M adison și Andrew Jackson. James Madison a fost adeptul unei totale
descentralizări a administrației și a unei minime implicări a statului în procesul administrativ. Al tă
caracteristică a serviciilor publice americane pe parcursul secolului al XIX -lea a fos t lipsa de
profesionalism și de stabilitate în funcție. Războiul de secesiune a însemnat începutul schimbării
societății americane. Orașele s -au dezvoltat foarte mult ca urmare a industrializării, raportul
numeric între populația rurală și populația urbană modificându -se foarte mult. Administrația
americană nu mai corespundea noilor realități sociale, prin urmare opiniile care susțineau
necesitatea creării unei administrații profesioniste, neutre din punct de vedere politic și imparția lă
față de cetățean sa u impus în societatea americană.
Woodrow Wilson este recunoscut de specialiști ca autor al primului eseu de
administrație publică în Statele Unite și considerat, prin urmare, ca fiind fondatorul său american.
Lucrarea sa „Studiul Administrației Publice” a fost publicat la un secol după nașterea Constituției
americane și recunoaște importanța serviciilor publice profesioniste, bazate pe performanțe și nu pe
afiliere politică, în conducerea administrației democratice moderne.
O problemă majoră cu care s -a con fruntat Wilson a fost lipsa administrației publice din
Constituția americană. Pentru Wilson acest subiect era unul important. Principala dificultate pentru
Wilson în dezvoltarea teoriei administrației publice – atât din punct de vedere practic cât și
acade mic – era să pună de acord noțiunile de democrație constituțională cu preocupările inerente
pentru control popular și participarea cu teoriile pentru o administrație eficiență și profesionistă , și
accentul pe care -l pun pe regulile sistematice și proceduri le interne ca distinct de supravegherea și
influența lor democratică. Pentru Wilson acest conflict inevitabil putea fi reglat prin împărțirea
statului în două sfere – una „politică“ în care majoritatea alcătuită din reprezentanți aleși stabilește
sarcinile statului și „administrația” care servește la îndeplinirea ordinelor populației prin proceduri
eficiente relativ fără amestec politic.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 66
Reforma administrației americane s -a realizat prin legea numita Pendleton Act sau
Legea serviciului public, care a fost a doptată în anul 1883.
Reforma administrației a însemnat trecerea de la spoil system la merit system. „Spoil
system of administration”, presupunea ca partidul politic ales numea persoanele care să coordoneze
activitatea de la vârf către bază în întreaga str uctură a sistemului administrativ, conform principiului
„cel care câștigă are dreptul să stabilească regula”. Ulterior s -a încercat implementarea acestui
sistem și la nivel local și la nivel statal prin oferirea de granturi condiționate de implementare a
acestui sistem.
În Statele Unite ale Americii caracteristica de bază o reprezintă concurența și inițiativa
privată , ceea ce determină o limitare a intervenției instituțiilor publice în sectorul serviciilor publice
locale.
În S.U.A, ca și în Anglia, autorită țile independente sau agenții industriali dirijează
numeroase servicii care sunt astfel detașate de serviciile comunale, de autoritățile guvernamentale și
administrația ordinară. Se observă , în ultimii 20-25 de ani, extinderea spre autonomia serviciilor, î n
special în materie economică. Desigur, nu este nimic echivalent aici cu naționalizările engleze, dar a
trebuit să se creeze un instrument administrativ pentru o politică intervenționistă și dirijată.

Japonia
Practica Japoniei arată că administrația publ ică reprezintă locul unde se întâlnesc
practicile privind luarea deciziilor, din perspectiva celor trei dimensiuni: managerială, politică ș i
administrativă. Serviciul public este organizat și condus în cadrul unor organizații, în care există o
cultură orga nizațională, un set de valori, mecanisme procedurale și oficializate. Nu trebuie exclus
faptul că, în Japonia, întâlnim o standardizare a serviciului public, fundamentată de politica
guvernamentală referitoare la uniformitatea furnizării serviciului public în toată țara.
Constituția japoneză garantează autonomia locală, stabilește regulile de bază ale
administrației publice locale în conformitate cu principiile autonomiei locale, împuternicește
autoritățile locale să își gestioneze propriile afaceri și să a cționeze în conformitate cu legea.
Entitățile locale în Japonia , cum ar fi prefecturile, orașele, centrele comerciale, satele au
capacitatea de a decide asupra modului de exercitare a unor drepturi publice (autonomie obștească).
Încercând să răspundă la în trebarea cum funcționează de fapt procesul de guvernare de
elită într -o țară ca Japonia și cum interacționează instituțiile dominate de elite, specialiștii au
caracterizat sistemul japonez ca fiind unul de „pluralism modelator”, cu următoarele trăsături:
1. o guvernare puternică și birocratică;
2. delimitări estompate între stat și societate;
3. integrarea grupurilor sociale în guvernare;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 67
4. partidele politice care mediază între grupurile de interese și guverne;
5. guverne penetrate puternic de organe de me diere ca partide politice;
6. grupuri de interese în alianță constantă cu aceste partide politice și cu agențiile
publice.
Autoritățile publice locale joacă un rol important în viața locuitorilor, în asigurarea
stabilității și îmbunătățirea condițiilor de viață. Dintre multe servicii publice, autoritățile publice
locale oferă cele mai multe servicii zilnice.
În Japonia departajarea nivelului autorității publice care trebuie să se ocupe de prestarea
unui anumit serviciu se face în funcție de aria de aplicabi litate a respectivului serviciu precum și în
funcție de gradul de complexitate.
Obiectivul general al reformei japoneze îl reprezintă proiectarea unui sistem ideal al
administrației locale.

* * *
Din cercetarea efectuată asupra modului în care statele dez voltate asigură cetățenilor săi
serviciile publice la nivel local necesare unui trai decent rezultă că această preocupare este
permanentă, organizarea și dezvoltarea acestora având la bază noțiunile de productivitate, eficiență
și calitate.
Din anali za întreprinsă asupra funcționării serviciilor publice din țările dezvoltate se
desprinde concluzia că transparența în asigurarea serviciilor publice locale are rolul de a asigura un
dialog permanent între prestatorul serviciului și cetățean ca beneficiar al ace stuia, ceea ce va
determina alinierea continuă a administrației publice locale la cerințele cetățenilor săi.
Autoritățile administrației publice locale trebuie să fie responsabile de asigurarea și
buna funcționarea a serviciilor publice locale, ele sunt ob ligate să găsească modalitățile cele mai
eficiente pentru organizarea acestora.
Se impune realizarea unei joncțiuni între cele trei dimensiuni care stau la baza
funcționării optime a serviciilor publice, respectiv între autoritatea locală, managementul ser viciului
public și factorul politic.
Este important ca la nivel național să existe standarde privind serviciile publice, dar
administrația publică locală să decidă, conform principiului autonomiei locale, asupra metodelor și
modelelor care duc la asigurare a unui optim al acestor servicii.
Se impune proiectarea unui sistem ideal al administrației publice locale în care
organizarea și funcționarea serviciilor publice locale să reprezinte un subsistem principal.
O altă concluzie care se desprinde este aceea că administrația publică din statele
membre ale Uniunii Europene se află în prezent într -un proces complex de reformă. Percepute

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 68
pretutindeni ca necesare, schimbările din administrația publică urmăresc adaptarea vechilor sisteme
la necesitățile actuale ale s ocietății europene.
Evaluarea performanțelor serviciilor publice reprezintă o condiție preliminară a oricărui
efort de îmbunătățire a gestionării serviciilor publice locale și permite întărirea controlului exe rcitat
de autoritățile locale asupra modului î n care sunt administrate serviciile publice locale și implicit
evaluarea gradului în care cetățenii sunt satisfăcuți de serviciile publice ai căror beneficiari finali
sunt.
Astfel, a determina administrația să fie mai orientată spre cetățean a devenit aspe ctul
central al schimbărilor produse și totodată, calea ce trebuie urmată pentru ca aceasta să fie pregna nt
orientată spre performanțe. Desigur, o astfel de orientare s -a axat în egală măsură pe creșterea
gradului de receptivitate în sectorul public și sta bilirea unor standarde ale serviciilor publice, cu
scopul transformării serviciilor din "bunuri recomandabile" în " bunuri experimentate "apoi în "
bunuri căutate".

2.4. Exemple de dezvoltare durabilă bazată pe resurse naturale
Suedia și Finlanda sunt pe primele locuri în Uniunea Europeana din punct de vedere al
exploată rii mineralelor din subsol, iar mineritul face parte din strategia de dezvoltare durabil ă și de
protec ție a mediului. Accesul u șor la materii prime reprezint ă o condi ție a competitivit ății economice
a UE, pentru c ă permite reducerea dependen ței de importuri și dezvoltarea industriei. Aceste
concluzii au fost prezentate recent la Bucure ști de reprezentan ții unor comunit ăți locale care s -au
dezvoltat pe baza mineritului, în cele doua state nor dice. Cele doua delega ții au participat la
conferin ța național ă "Minerit modern: dezvoltare durabil ă și locuri de munc ă", la invita ția Grupului
de Sus ținere a Proiectului Ro șia Montan ă. Cu aceast ă ocazie, 18 autorit ăți locale din zone cu trad iție
în mineri t din România s -au alăturat grupului, numă rul de membri dep ășind în prezent 70.
Suedia – mineritul aduce locuri de munc ă
Tomas Mörtsell, primarul localit ății Storuman, din nordul Suediei, spune c ă popula ția
este favorabil ă mineritului, pentru c ă asigur ă locuri de munc ă și dezvoltarea infrastructurii. Pentru
un proiect minier, menirea principal ă a unei autorități locale în Suedia este să ajute investitorul s ă
obțină autoriza țiile de la guvernul central. Din 2004, compania australian ă Dragon Mining
exploatea ză aur la mina Svartliden, în regiunea Storuman. Storuman este o unitate administrativ ă
din nordul Suediei, cu o suprafață de 8.200 kmp și sub 7.000 de locuitori, adică una dintre cele mai
mici densităț i a popula ției din acest stat scandinav. “Noi ne con centr ăm mai mult pe modul în care
comunitatea poate beneficia de proiect, în ceea ce prive ște locurile de munc ă și preg ătirea
profesional ă. Dragon Mining folose ște cianuri într -un mod corect, astfel încât impactul asupra
mediului este minim. Compania a gar antat ăla finalizarea exploată rii nu vor exista cianuri în sol sau

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 69
în ape. Aceasta garan ție este foarte important ă, pe fondul dezbaterilor pe subiectul utiliz ării
cianurii”, a declarat Mörtsell.
La rândul s ău, Grunilla Lundgren a condus administra ția loca lă în perioada 2000 -2010,
atunci când compania australiana Dragon Mining a început opera țiunile de exploatare a aurului în
localitatea Svartliden. “Am avut probleme cu depopularea, oamenii p ărăseau zona. Mineritul f ace
ca lumea să rămână în Storuman, pentr u că generează un grad ridicat de dezvoltare, investi ții în
turism, infrastructur ă și spitale. Oamenii au un sentiment pozitiv, sunt dornici s ă înceapă o afacere,
ceea ce este important pentru viitor”, a afirmat Grunilla Lundgren.
Finlanda își bazează creșterea economic ă pe industria minier ă
Finlanda are ca obiectiv dezvoltarea accelerat ă a industriei extractive și atingerea
poziției de lider mondial în utilizarea sustenabil ă a mineralelor până în 2050, potrivit strategiei
economice a Guvernului de la Hel sinki. În prezent, Fin landa este cel mai mare producăt or de aur
din Uniunea European ă și mai de ține rezerve subterane importante de fier, cupru, zinc sau nichel.
Această strategie are la bază caracteristica industriei miniere de a genera efecte poz itive în
economie, pe orizontală, au susț inut recent la Bucure ști membrii Consiliului Local din Kittilla, ora ș
din nordul Finlandei.

2.5. Concluzii
În cadrul studiului au fost prezentate aspecte teoretico -metodologice și practice ale
dezvoltării locale pornind de la:
– concepte economice și/sau financiare;
– concepte administrative concretizate în proiecte legislative;
– utilizarea resurselor naturale.
Importan ța unor astfel de modele de dezvoltare este deopotrivă de natură teoretică și
practică, respectiv un ansa mblu corespunzător ales de modele de dezvoltare , care poate constitui un
fundament pentru construirea unui nou proiect de dezvoltare , pornind și de la particularitățile
mediului în care va fi implementat.
Alegerea de către autoritățile locale a modelelor p e baza cărora să -și fundamenteze
strategiile de dezvoltare pe termen mediu și lung trebuie să constituie o preocupare permanentă în
atingerea performanței.
O soluție viabilă pentru a genera dezvoltare comunitară și a derula un proces planificat
amplu la ni velul unei comunități ar putea fi dată de implementarea mai multor modele la nivelul
aceleiași comunități, modele care , fiind planificat e în faza de implementare a lor , devin
complementare și completează procesul de dezvoltare comunitară la nivelul fiecăre i comunități.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 70
Capitolul 3
Repartiția în plan regional a IMM -urilor din România
Întreprinderile mici și mijlocii, prin natura lor, apar la nivel local și își desfășoară
activitățile la scară mică, fiind conectate mai ales la piețele locale și regionale. D oar o mică parte
dintre acestea sunt active la nivel național sau reușesc să își găsească o nișă internațională de pi ață.
Condițiile geografice, politice și economice din România au condus la acumularea în
timp a unor decalaje de dezvoltare inter – region ale sau chiar între județele aceleiași regiuni, care se
reflectă în mediul de afaceri și nivelul antreprenoriatului în plan teritorial.
Analiza situației demografice a IMM -urilor și a performanțelor lor economice relevă
disparități semnificative între cele opt regiuni de dezvoltare din România, accentuate mai ales prin
detașarea regiunii București -Ilfov la un nivel de performanță apropiat de media din Uniunea
Europeană. Aceste decalaje nu au fost însă atenuate după anul 2007, în pofida măsurilor de sprijin
financiar din Fondul European de Dezvoltare Regională (2007 -2013), implementate de autoritățile
centrale și locale la nivelul regiunilor .
În acest capitol realizăm demografia IMM -urilor la nivel teritorial, cu accent în special
asupra întreprinderilor nou -create și distribuția acestora la nivelul regiunilor din țara noastră, în
perioada 2013 -octombrie 2014.
3.1. Aspecte privind interpreta rea definiției IMM -urilor
În România, există diverse opinii cu privire la clasificarea dimensională a firmelor.
Astfel:
– În conformitate cu prevederile din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și
dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii2, cu modificările și completările ulterioare, definiția
întreprinderilor mici și mijlocii este pe deplin aliniată reglementărilor europene în materie, în
funcție de numărul mediu anual de salariați și de cifra de afaceri anuală netă sau de activele total e
pe care le dețin.
Tabelul 3.1.
Definiția ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM -uri) conform legii nr.346/2004
Categorie Număr de salariați Cifra de afaceri
Microîntreprindere [0, 9] <= 2 milioane euro
Întreprindere mică [10, 49] <= 10 milioane euro
Întreprindere mijlocie [50, 250) <=50 milioane euro
Sursa: KeysFin, 2015, Studiu: IMM -urile din România
– din pu nctul de vedere al Comisiei Europene, World Bank, respectiv OECD, definițiile
sunt în tabelul următor:

2 Publicată în Monit orul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, modificată și completată prin Legea
175/2006 de aprobare a Ordonanței nr. 27/2006 .

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 71
Tabelul 3.2.
Definiții ale întreprinde rilor mici și mijlocii (IMM -uri)
Microîntreprinderi Întreprinderi mici Întreprinderi mijlocii
Comisia
Europeană 1.mai puțin de 10 angajați
2. cifra de afaceri< 2 mil. euro
3. active totale <2 mil. euro 1. mai puțin de 50 angajați
2. cifra de afaceri< 10 mil.
euro
3. active totale <10 mil. euro 1.mai puțin de 250 angajați
2. cifra de afaceri<50 mil. euro
3. active totale < 43 mil. euro
World Bank 1.mai puțin de 10 angajați
2. cifra de afaceri< 10.000
dolari
3. active totale < 10.000 dolari 1.mai puțin de 50 angajați
2. cifra de afaceri< 3 mil.
dolari
3. active totale < 3 mil. dolari 1.mai puțin de 300 angajați
2. cifra de afaceri< 15 mil.
dolari
3. active totale < 15 mil. dolari
OECD 1.între 1 -4 angajați
(microîntreprinderi)
2. între 5 -19
angajați (întrep rinderi foarte
mici) între 20 -99 angajați între 100 -500 angajați
Sursa: Recomandarea nr. 2003/361/CE, World Bank definition, OECD definition, Fitch(2006)

– Conform prevederilor Ordinului MF nr.1827/2007 art.1, alin.2 societățile comerciale
mari sunt defi nite prin cifra de afaceri de peste 7,3 mil.euro, total active peste 3,65 mil.euro și
numărul mediu anual de salariați de peste 150.
– Conform prevederilor Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.1827/2003 art.1,
alin.2, și modificările ulterioare, soc ietățile comerciale mari sunt definite prin :
– cifra de afaceri anuală de peste 7,3 mil.euro
– total active peste 3,65 mil.euro
– numărul mediu anual de salariați peste 50
– De asemenea, Ordonanța Ministrului Finanțelor Publice nr.24/2001 și modificat
ulterior prin prevederile Codului fiscal, prevede pentru microîntreprinderi: cifra de afaceri anuală d e
sub 100 .000 euro; numărul mediu anual de salariați de maxim – 9.
In lucrarea noastră , IMM poate fi evaluată după criteriul numărului mediu de salariați,
astfel:
• microîntreprinderi 0 -9 salariați;
• întreprinderi mici 10 -49 salariați;
• întreprinderi mijlocii 50 -249 salariați.
Aceste criterii au fost adoptate și de Institutul Național de Statistică din Rom ânia, deci
datele utilizate reflectă structurarea a cestor întreprinderi pe regiuni și număr de salariați.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 72
3.2. Distribuția IMM -urilor din România pe regiunile de dezvoltare
3.2.1. Demografia IMM -urilor în perioada 2008 -2013
Sectorul IMM din România a fost puternic afectat de recesiunea globală, manifesta tă cu
maximă intensitate în anii 2009 și 2010, ulterior, din punct de vedere demografic, IMM -urile active
economic3 având o ușoară revenire, în ceea ce privește numărul total de unități.
Economia României este dominată de întreprinderi mici și mijlocii, di n care o pondere
semnificativă o are sectorul microîntreprinderilor. De asemenea, dacă privim după domeniul de
activitate, s ectorul industriei prelucrătoare este predominant in IMM -urile românești, caracteristică
ce derivă din structura economiei românești , care prin tradiție se bazează pe industria prelucrătoare
ca principal generator de valoare adăugată.
IMM -urile din sectorul servicii domină economia într -o măsură mai mică. Acestea se
axează pe activități cu un grad mai scăzut de cunoștințe, precum comer țul cu amănuntul și cu
ridicata, servicii alimentare sau de cazare, agenții de turism, servicii de închiriere și leasing,
transport rutier și servicii de curierat.
Demografia întreprinderilor din România în perioada 2008 -2013 este prezentată în
tabelul ur mător:
Tabelul 3.3.
Evolu ția numărului de IMM -urilor în perioada 2008 – 2014
An Radieri
(număr ) Înmatriculări
(număr) Suspendări
(număr) Dizolvări
(număr) Total exit
(număr) Spor
(%)
2008 17.676 144.239 12.019 3.762 33.457 +76
2009 43.713 111.832 134.441 30.105 208.259 -86
2010 186.144 119.048 66.420 8.191 260.080 -118,4
2011 73.244 132.069 21.086 11.660 106.125 +19,6
2012 71.746 125.603 24.078 22.500 118.324 -5,8
2013 80.786 124.816 22.079 23.208 126.073 -1
2014* 63.798 88.103 13.471 15.344 92.613 -5
* Situație aferenta intervalului 1ian – 31 oct 2014
Sursa: Rapoartele Oficiului Registrului de Comerț , 2008 -2014
Observăm că dinamica înmatriculărilor din perioada 2008 -2013 este marcată de câteva
puncte de inflexiune: în anul 2008, când de la un număr ma xim de 144.239 de firme înregistrate s -a
scăzut la un nivel minim de 111.832, în 2009 , urmate de reluarea creșterii de înmatriculări până în
2011. la un număr de 132.069 și din nou scăderi succesive în 2012 și 2013, până la 124.816
înmatriculări.

3 IMM -urile active economic sunt definite ca întreprinderi ce au depus bilan ț contabil și au înregistrat o cif ră de afaceri
mai mare ca 0 la 31 decembrie 2012 , cu activitate principală în sectoarele economice CAEN

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 73
De aseme nea, tendința de scădere a înmatriculărilor de noi firme a fost dublată
concomitent de creșterea numărului cumulat al suspendărilor, dizolvărilor și radierilor, conform
statisticilor ONRC din perioada 2009 -2013.
Evoluția sporului demografic reflectă modul de evoluție al populației de întreprinderi
înregistrate juridic în România. Astfel: de la un spor +76% în 2008, valorile au scăzut până la un
minim extrem de -118,4% în 2010, fiind ușor ameliorate în favoarea înmatriculărilor noi, în 2011
(19,6%) și regre sând apoi succesiv în 2012, 2013 și primele 10 luni din 2014, până la -5%.

3.2.2. IMM -urile la nivel regional
Conform studiului realizat de KeysFin în anul 2015, pe baza statisticilor ONRC, în anul
2014, cele mai multe întreprinderi înființate fac parte din categoria microîntreprinderilor, iar
regiunea în care acestea predomină este București/ Ilfov (28,96%), fiind urmată de regiunile Nord –
Vest (14,09%) și Sud -Est (10,56%). Observăm, conform tabelului, ponderea scăzuta a
întreprinderilor mijlocii, mai al es în zonele Centru, Nord -Est și Vest.
Tabelul 3.4.
Ponderea IMM -urilor în total firme, grupate pe regiuni (%)
Regiune Microîntreprindere Întreprindere mica Întreprindere mijlocie
Bucure ști / Ilfov 28,96 0,63 0,06
Centru 9,10 0,20 0,01
Nord -est 8,76 0,21 0,01
Nord -vest 14,09 0,40 0,04
Sud 9,88 0,22 0,02
Sud-est 10,56 0,30 0,03
Sud-vest 6,93 0,12 0,02
Vest 9,24 0,20 0,01
Sursa: KeysFin, 2015, Studiu: IMM -urile din România
Constatăm că există variații semnificative de la o regiune la alta pe toate c ele trei
categorii. Din punct de vedere regional, regiunea Bucuresti -Ilfov deține cea mai mare pondere în
toate cele trei grupe.
Cele mai mici ponderi față de total, le întâlnim, cum era de a șteptat, la regiunea Sud –
Vest, și anume: 6,93% reprezintă pondere a microîntreprinderilor , 0,12% ponderea întreprinderilor
mici și 0,02 % ponderea întreprinderilor mijlocii. Aceasta situație, după părerea noastră, confirmă
încă o dată dependența acestor întreprinderi de mediul de afaceri, de mărimea capitalului investit, și
de gradul de valorificare a resurselor naturale.

3.2.2.1. Densitatea IMM -urilor la nivel regional
Sprijinirea participării echilibrate a tuturor regiunilor la procesul de dezvoltare socio –
economică a României rămâne un obiectiv major pentru următorul ciclu de programare a fondurilor
europene, alocate României în perioada 2014 -2020.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 74
Rolul IMM -urilor în economia locală este recunoscut, la fel și necesitatea susținerii lor
prin politici publice și finanțări dedicate, iar definirea și dimensionarea corectă a suportului necesar
trebuie să se bazeze pe evaluarea și cunoașterea cât mai exactă a realităților din mediul de afaceri și
a stării curente a IMM -urilor la nivelul fiecărei regiuni.
Din această perspectivă, un indicator relevant pentru evaluarea gradul ui de dezvoltare
antreprenorială și a bazei de întreprinderi la nivel regional este densitatea IMM, exprimată prin
numărul de IMM -uri active într -o regiune raportat la 1000 de locuitori .
Densitatea medie a IMM -urilor la 1000 de locuitori a fost în creștere continuă până în
anul 2008, în concordanță cu evoluția numărului de IMM -uri active, fiind mai redusă în 2009 -2010
și revenind la valori superioare în 2011, explicate și prin scăderea populației la care se raporteaz ă
numărul de IMM -uri active.
La nivelul r egiunilor de dezvoltare din România, indicatorii de sinteză – ponderea IMM –
urilor active și densitatea IMM la 1000 de locuitori – au valorile specificate în tabelul următor.
Tabelul 3.5.
Densitatea IMM -urilor la 1000 locuitori în anul 2012
Regiune Număr
de IMM -uri Ponderea IMM –
urilor în numărul
total de firme,
grupate pe
regiuni (%) Număr de
locuitori Densitatea IMM/
1000 locuitori
Buc-Ilfov 102.577 22,69 2.042.226 50,23
Nord – Vest 60.758 13,95 2.495.247 24,35
Centru 53.002 12,31 2.251.302 23,54
Vest 40.594 9,41 1.730.146 23,46
Sud – Est 51.694 11,94 2.399.604 21,54
Sud – Vest 32.532 7,48 1.977.896 16,45
Sud 48.273 11,17 2.998.679 16,10
Nord – Est 47.612 11,05 3.148.577 15,12
Total România 437.042 100 19.043.767 22,95
Sursa: Fundația Post -Privatiz are, 2013, Raport privind sectorul IMM din România
Analiza acestor indicatori evidențiază discrepanțele mari de dezvoltare, existente între
regiunea București -Ilfov și restul regiunilor. Această regiune are cea mai mare densitate de IMM
uri, respectiv 50,2 3 IMM -uri/1000 de locuitori și deține cea mai mare pondere între IMM -urile
active în România (22,69%).
Observăm că numărul de locuitori nu are un rol determinant în dimensiunea bazei de
întreprinderi la nivelul unei regiuni, exemplul regiunii Nord -Est care are cea mai mare populație și
cea mai mică densitate a IMM -urilor (15,12) și cel al regiunii Vest cu cel mai mic număr de
locuitori și cu o densitate mare a IMM -urilor (23,46) fiind relevante.
Situația cea mai precară a dezvoltării IMM -urilor o prezintă r egiunile Nord -Est, cu cea
mai mică valoare a densității, respectiv de 15,12 IMM -uri/1000 de locuitori și regiunea Sud –Vest

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 75
Oltenia, care are densitatea de 16,4 IMM -uri/1000 de locuitori, înregistrând cel mai mic număr de
IMM -uri pe țară, în procent de apr oape 7,5%.

3.2.2.2. Specializarea regională a întreprinderilor mici și mijlocii
Analiza din perspectiva numărului de IMM -uri active în fiecare din cele 8 regiuni de
dezvoltare se focalizează asupra distribuției regionale a IMM -urilor în sectoarele de act ivitate ,
pentru a identifica gradul de specializare regională.
Ponderea regională a unui domeniu economic este determinată prin raportarea
numărului de IMM -uri active în acel domeniu, în fiecare regiune, la numărul total de firme la nivel
național din sect orul respectiv.
In urmă toarea figură avem structura sistemului economic al IMM, la nivelul fiecărei
regiuni de dezvoltare. Se observă că IMM -urile sunt prezente în toate sectoarele economiei, în
majoritatea regiunilor.

Fig.3.1. Distribuția regională a IM M-urilor în sectoarele economice
Sursa: Fundația Post -Privatizare, 2013, Raport privind sectorul IMM din România

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 76
Totuși, ponderi mai mici există în cazul IMM -urilor din regiunea Sud -Vest Oltenia,
unde firmele cu activitate în sectorul Producția și furnizar ea de energie electrică și termică, au o
pondere redusă, aproximativ la fel ca cele din Informații și comunicații.
Regiunea București -Ilfov se remarcă prin nivelul ridicat al bazei de întreprinderi care îi
asigură cea mai mare pondere, la nivel național și , în mod particular, detașarea cu valori procentuale
maxime ale IMM -urilor din sectoarele Informații și Comunicații, Servicii și Produ cția și furnizarea
de energie. În plus, există o foarte bună reprezentare a IMM -urilor în toate sectoarele de activitate,
cu excepția Agriculturii, unde au cea mai mică pondere pe țară.
Regiunea Nord -Vest este a doua, după București -Ilfov, ca nivel de dezvoltare a IMM –
urilor, având în toate sectoarele de activitate ponderi mari și fiind pe primul loc la numărul de
întreprinde ri din Industrie și Energie.
Din figura de mai sus mai sus se pot extrage următoarele informații cu privire la
specializarea sectorială a IMM -urilor din fiecare regiune, astfel:
Profilul de specializare industrială este cel mai bine conturat în regiunile Nord-Vest ș i
Centru , fapt justificat de valorile maxime ale ponderii IMM -urilor cu activitate în Industria
prelucrătoare din totalul firmelor active în industrie la nivel național.
Specializarea în Servicii este o caracteristică a IMM -urilor din România, întâlnită la
nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare în parte. Totuși cea mai puternică reprezentare a sectorului
Servicii este în București -Ilfov și în regiunile Nord -Vest și Centru , fapt explicat prin aceea că multe
dintre serviciile administrației publice își au sediile centrale în București, precum și prin
dimensiunea pieței și puterea de cumpărare a populației, valabilă în celelalte regiuni mai dezvoltat e.
Construcțiile sunt cel mai bine reprezentate în râ ndul IMM -urilor localizate în
București -Ilfov și în regiunea Nord -Vest. Practic, se poate observa relația existentă între gradul de
industrializare al regiunii și adăugarea unui profil de specializare în Construcții.
Specializarea în Agricultură , se evidențiază cel mai bine în regiunile Sud-Est și Sud
Mun tenia , regiuni de dezvoltare care dețin o prezență semnificativă din IMM –urile active în
agricultură.
Specializarea în Informații și Comunicații este cea mai pregnantă în regiunea București –
Ilfov , următoarea regiune fiind Nord -Vest.
In ceea ce privește nu mărul mediu anual de salariați din IMM, repartiția acestora în cele
8 regiuni de dezvoltare este ilustrată în tabelul următor:

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 77
Tabelul 3.6.
Repartiția numărului de salariați în IMM -uri pe regiuni (%)
Regiune Pondere numărului de
salariați angaja ți în
IMM -uri din regiune
în total țară(%)
București -Ilfov 23
Centru 13
Nord -Est 11
Nord – Vest 14
Sud 11
Sud-Est 11
Sud-Vest 7
Vest 10
Total 100
Sursa: Fundația Post -Privatizare, 2013, Raport privind sectorul IMM din România
Cei mai mulți angajați în IMM sunt în regiunea București -Ilfov (23%), urmată de
regiunea Nord -Est și Nord -Vest, iar la polul opus se află regiunea Vest (10 %).
Practic, regiunea București –Ilfov se distinge prin cel mai mare procent de personal
angajat în IMM (23%), pondere care o dețin e și în cazul numărului de firme sau densității IMM la
1000 de locuitori. Valorile maxime din această regiune sunt generate, în primul rând, de gradul
superior al dezvoltării economico -sociale a capitalei, dar și de județul Ilfov, care a cunoscut o
expansi une rapidă în ultima decadă, deoarece aici și -au stabilit locația întreprinderi care beneficiază
de avantajele proximității fa ță de București.
Exceptând București -Ilfov, ponderile la nivel regional în numărul total de angajați din
IMM sunt cuprinse între o minimă de 7% în cazul regiunii Sud -Vest Oltenia și valoarea maximă de
14% în regiunea Nord -Vest. Regiunea Sud -Vest Oltenia se remarcă prin situația cea mai precară și
accentuarea decalajului față de restul regiunilor, înregistrând o pondere a angajaților cu 3 puncte
procentuale mai redusă față de următoarea clasată, regiunea Vest (10%), care însă are un număr
mult mai mic de locuitori.
Alte trei regiuni au un nivel mediu al ponderilor în totalul forței de muncă apropiat de
11%. Este vorba de regiunile Nord -Est, Sud Muntenia , respectiv Sud-Est, care prezintă aceleași
valori, în concordanță cu ponderea numărului de firme.
Practic, un determinant al acestor decalaje la nivel teritorial este numărul de locuitori
din regiune, fiind cunoscute dezechilibrele demog rafice existente la nivel național, însă exemplul
unor regiuni precum Nord -Est și Sud -Vest Oltenia, care au valori demografice superioare și ponderi
reduse de angajași, ne arată că există totuși alți factori locali care stimulează antreprenoriatul ș i
gradu l de ocupare al forței de muncă.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 78
3.3. Câțiva indicatori de performanță
la nivelul IMM -urilor în perioada 2011 -2013
In România, microîntreprinderile dețin cea mai mare pondere din totalul IMM -urilor.
Daca analizăm rezultatul financiar al acestora, compara tiv cu celelalte tipuri de întreprinderi, de
cele mai multe ori acesta este inferior celorlalte.
Spre exemplu, în cazul veniturilor totale ale sectorului IMM, se observă că cea mai
mare pondere a veniturilor a fost înregistrată de întreprinderile mijloci i, cu o pondere de
aproximativ 37% din totalul veniturilor IMM. Întreprinderile mici au o pondere de 35%, iar
microîntreprinderile înregistrează 28% în total venituri totale a IMM -urilor.
Tabelul 3.7.
Evolu ția ponderii veniturilor totale pe categorii de IM M-uri
în total IMM -uri, în perioada 2011 -2014 (%)
Tip IMM -uri 2011 2012 2013 2014
Microîntreprindere 25 28 28 28
Întreprindere mică 35 35 35 35
Întreprindere mijlocie 40 37 37 37
Total 100 100 100 100
Sursa: KeysFin, 2015, Studiu: IMM -urile din Români a
Considerând rezultatul net ca diferență între profitul net și pierderea netă,
microîntreprinderile au înregistrat valori negative de până la -8,7 miliarde lei în 2011, însă tendința
a fost de scădere până în 2014, când a atins valoarea de -3,1 miliarde l ei. In ceea ce privește
întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii, acestea au înregistrat un rezultat net pozitiv, 2, 52,
respective 1,59 miliarde lei.
Tabelul 3.8.
Evoluția rezultatului net pentru total IMM -uri, în perioada 2011 -2014 (lei)
Evoluția
rezultat ului net
total p e tipuri de
IMM -uri 2011 2012 2013 2014
Micro întreprinder i -8.711.738.202 -5.204.960.655 -6.445.733.030 -3.080.424.751
Întreprinderi mici 1.118.697.260 1.200.704.629 1.758.198.982 4.041.004.122
Întreprinderi
mijloci i 568.325.356 1.057.801.309 3.291.372.270 3.987.226.573
Sursa: KeysFin, 2015, Studiu: IMM -urile din România
In ceea ce privește Cifra de afaceri la nivelul IMM -urilor, se observă că cea mai mare
pondere a fost înregistrată de către microîntreprinderi, cu o pondere de a proximativ 39% din total.
Întreprinderile mici au o pondere de 29%, iar întreprinderile mijlocii înregistrează 31% în totalul
cifrei de afaceri a IMM -urilor. Ca și tendință, la microîntreprinderi avem cifra de afaceri constantă,
la întreprinderi mici se ob servă o scădere cu 1 % în 2013 față de 2011, întreprinderile mijlocii
înregistrând o creștere de afaceri în perioada 2011 -2013.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 79

Tabelul 3.9.
Ponderea cifrei de afaceri pentru diferitele tipuri de IMM -uri,
în total IMM -uri, în perioada 2011 -2013 (%)
Tip IMM -uri 2011 2012 2013
Microîntreprindere 39 39 39
Întreprindere mică 30 30 29
Întreprindere mijlocie 31 31 32
Sursa: KeysFin, 2015, Studiu: IMM -urile din România
Cât despre distribuția teritorială a cifrei de afaceri pentru microîntreprinderi, pe lâ ngă
zona București/ Ilfov, ce înregistrează cea mai mare medie a cifrei de afaceri, regiunea de Sud și
Centru ocupă locurile 2 și 3 în topul cifrei de afaceri.
Tabelul 3.10.
Cifra de afaceri medie a microîntreprinderilor, grupate pe regiuni în 2011 -2013
Cifra afaceri
microîntreprindere
pe regiune 2011 2012 2013
Bucure ști / Ilfov 455.469 465.903 441.534
Sud 399.849 407.384 406.772
Centru 381.379 404.548 401.696
Nord – Vest 370.947 395.490 387.368
Sud – Est 374.332 403.454 382.811
Vest 370.133 397.135 379.426
Nord – Est 357.806 375.908 370.291
Sud – Vest 330.920 339.357 313.927
Sursa: Sursa: KeysFin, 2015, Studiu: IMM -urile din România
3.4. Aspecte privind start -up-urile și distribuția lor în plan teritorial
Numărul total de startup -uri înmatriculate la Registrul Comerțului în perioada 2008 –
2013 a evoluat de la un maxim de 144.239 în anul 2008 la nivelul de 124.816 în anul 2013. Trebuie
remarcat faptul că diminuarea cea mai accentuată a numărului de noi înmatriculări a avut loc în anul
2009, imediat du pă instalarea crizei economice, când s -a atins pragul minim de 111.832 de start -up-
uri.
Urmărind valorile înregistrate în perioada post -criză, se poate observa faptul că după
scăderea dramatică în anul de criză 2009, numărul de start -up-uri a evoluat cu u șoare oscilații, însă
fără a reuși să revină la nivelul maxim atins în 2008.
Tabelul 3.11.
Număr total de înmatriculări în perioada 2008 -2013
An 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Număr de
înmatriculări 144.239 111.832 119.048 132.069 125.603 124.816
Sursa: Oficiul Național al Registrului Comerțului

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 80
Practic, dinamica inițiativelor antreprenoriale concretizate în start -up-uri a cunoscut cea
mai mare cădere în 2009. În continuare, după revenirea creșterii pentru un singur an ( în 2011),
evoluția s -a înscris pe trend descendent până în prezent.
Cercetarea statisticilor în profil teritorial referitoare la firmele înmatriculate la Registrul
Comerțului, în primele zece luni ale anului 2014, evidențiază mari discrepanțe între intensitatea
start-up-urilor la nivel de județe.
Astfel, ca și în anii precedenți, până la 31 octombrie cele mai multe înmatriculări de
afaceri noi au avut loc în București. Aici s -au concentrat 15.629 de înmatriculări, adică aproape o
cincime din numărul total de 88.103 de înmatriculări din în treaga țară. În același timp, situația cea
mai precară s -a înregistrat în județele Giurgiu, Ialomița, Covasna și Tulcea, unde numărul foarte
redus de start -up-uri reprezintă mai puțin de 1% .
Următoarele județe după București sunt: județul Cluj, cu un pro cent de 5,7% al agenților
înmatriculați și județele Timiș, Ilfov, Bihor, Constanța și Iași, care dețin ponderi între 4,5% și 3,7%
din numărul total la nivel național.
La o distanță semnificativă de acestea se plasează un alt grup de județe cu un număr
redus al înmatriculărilor , reflectat în ponderi de maxim 2%. Este cazul județelor Sibiu (2%),
Hunedoara ( 1,9%), Dâmbovița (1,7%) și Alba (1,7%). Situația înmatriculărilor la nivelul regiunilor
de dezvoltare ale României este redată în Tabelul de mai sus.
Având un nivel de dezvoltare economică superior celorlalte regiuni, București -Ilfov
oferă și cel mai atractiv mediu de afaceri pentru deschiderea de întreprinderi noi. Aceasta a ocupat
în fiecare an primul loc între regiuni în ceea ce privește numărul de star t-up-uri înființate, care în
anul 2013 a fost de 23.170. Următoarea regiune după București -Ilfov este Regiunea Nord -Vest, în
care s -a înregistrat un număr de 20.608 de start -up-uri.
La polul opus se află Regiunea Vest, unde au fost înmatriculate 11.999 de start -up-uri în
anul 2013, urmată de Regiunea Sud Vest -Oltenia cu 11.703 înmatriculări, în scădere față de anul
precedent.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 81
Tabelul 3.12.
Distribuția pe județe a numărului de înmatriculări
în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 octombrie 2014
Județ Înmatriculă ri
Alba 1.492
Arad 2.057
Argeș 2.479
Bacău 2082
Bihor 3.278
Brașov 2.790
Bistrița Năsăud 1.126
Botoșani 918
Brăila 1.269
București 15.629
Buzău 1.412
Caraș -Severin 894
Călărași 847
Cluj 5.048
Constanța 3.221
Covasna 694
Dâmbovița 1.530
Dolj 2.570
Galați 1.986
Giurgiu 730
Gorj 1.057
Harghita 935
Hunedoara 1.649
Ialomița 725
Iași 3.221
Ilfov 3.513
Maramureș 2.158
Mehedinți 750
Mureș 2.056
Neamț 1.448
Olt 981
Prahova 2.908
Satu Mare 1.313
Sălaj 1.062
Sibiu 1.829
Suceava 1.873
Teleorman 841
Timiș 3.935
Tulcea 683
Vaslui 842
Vâlcea 1.179
Vrancea 1.044
Sursa: Oficiul Național al Registrului Comerțului
În perioada 2012 -2013, creșteri ale numărului de înmatriculări s -au înregistrat în toate
cele opt regiuni; dar comparând a nii 2011 -2013, observăm că doar Regiunile București -Ilfov,
Nord -Vest și Sud -Vest au avut creșteri, puțin însemnate.
Analiza dinamicii din ultimii doi ani a numărului total de noi înmatriculări, atât în profil
teritorial, cât și la nivelul sectoarelor de activitate evidențiază o diminuare a inițiativelor

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 82
antreprenoriale din România, ca urmare a dificultăților induse de criza economică și a efectelor
conexe asupra climatului general de afaceri.
Predilecția pentru deschiderea unei afaceri este mai ridicată în regiunile București -Ilfov
și Nord -Vest. Distribuția pe regiuni a întreprinderilor nou create4 ilustrează faptul că rata de creare a
avut tendință pozitivă în anul 2013 în toate regiunile comparativ cu anul 2012, datorită condițiilor
socio -economice fav orabile
Tabelul 3.13.
Număr de firm e noi și rata de creare pe regiu ni, în perio ada 2011 – 2013
din care, pe regiuni
An Nord –
Est Sud –
Est Sud Sud –
Vest Vest Nord –
Vest Centru Bucure ști
/ Ilfov
2011 17.646 16.120 17.053 12.548 13.485 21.164 16.826 25.241
2012 12.672 11.792 11.745 11.365 10.301 17.739 11.052 22.510 Număr de
firme noi
2013 16.589 14.272 15.119 12.696 13.075 22.040 15.311 26.764
2011 4,6 4,2 4,4 3,2 3,5 5,5 4,3 6,5
2012 3,3 3,0 3,0 2,9 2,7 4,6 2,9 5,8 Rata de
creare(%) 2013 4,3 3,7 3,9 3,3 3,4 5,7 3,9 6,9
Sursa: INS, 2015, Întreprinderi noi și profilul întreprinzătorilor din România
Regiunea București -Ilfov este cea mai dinamică regiune, urmată de regiunea Nord -Vest.
În anul 2013, regiunea Sud -Vest Oltenia are cea mai mică din amică a ratei de creare comparativ cu
celelalte regiuni
In ceea ce privește domeniul de activitate, majoritatea întreprizătorilor aleg să -și
desfășoare activitatea într -o singură locație. În anul 2013, peste 60% din întrepri nderile noi au
sediul social în registrat la locuința managerului, în timp ce peste 30% funcționează în sedii
independente. Întreprinderile noi din România cu mai multe sedii prezintă ponderi mai ridicate față
de media pe țară în regiunile Centru, Sud Muntenia, Nord -Est și Nord -Vest.
Procentul întreprinderilor active nou create, pentru care locul principal de activitate este
locuința managerului, ia valori în anul 2013 între 77,1% în regiunea Sud Muntenia și 46,3% în
regiunea Vest .
Întreprinderile nou create în anul 2013 au optat pentru activități în domeniul comerțului
(40,9%), urmate de activități în domeniul industriei și alte servicii (19,4%, respectiv 18,7%).
Pe regiuni, domeniile de activitate sunt reprezentate în anul 2013 astfel: domeniul
industrie este mai atractiv în regiunile Centru, Sud -Est și Nord -Vest, unde se depășesc 20%;
construcțiile sunt favorizate în regiunile Nord -Vest și Nord -Est; comerțul are cea mai mare
atractivitate, în aproape toate regiunile, cu valori cuprinse între 30,8% și 54,2%, excepție făcând
regiunea Buc urești -Ilfov, unde se remarcă o rată de 26,3%; transporturile au tendințe de scădere în

4 Termenul “ nou creată” se referă la includerea unei întreprinderi în registrul statistic al întreprinderilor. Registrul
statistic al întreprinderilor e ste actualizat lunar, pe baza registrului contribuabililor ce conține societățile comerciale și
întreprinzătorii individuali. O întreprindere nou creată poate proveni, în unele cazuri, dintr -o întreprindere deja existentă
(prin diverse restructurări sau pr in privatizare).

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 83
majoritatea regiunilor, excepție făcând regiunile Sud -Est și Nord -Vest, unde se depășesc 10 puncte
procentuale; hoteluri și restaurante este un domeniu cu rezultate sem nificative în regiunile Sud -Est,
Nord -Est și Vest; alte servicii au ponderi mult mai ridicate în regiunile București -Ilfov, Centru și
Nord -Est.
Ponderea forței de muncă din întreprinderile active nou create cu capital străin a fost în
anul 2013 de 16,5%, o bservându -se o ușoară creștere comparativ cu anul 2012. Pe regiuni, acest
indicator prezintă nivel ridicat în regiunea Nord -Vest, urmată de regiunile Sud -Vest și Vest. O
descreștere se observă în regiunile Sud -Est și Nord -Est comparativ cu anul precedent.
Despre dificultățile întâmpinate de firmele noi
Proporția firmelor noi care nu întâmpină dificultăți în obținerea contractelor
înregistrează o creștere în anul 2013 comparativ cu anul 2012. Cele mai frecvente motive ale
dificultăților legate de ofertă răm ân lipsa de resurse, fără clienți sau plata cu întârziere de către
clienți și accesul limitat la credite.
Cele mai frecvente motive ale dificultăților legate de cerere sunt, în anul 2013,
concurența mare și clienți cu fonduri reduse. Dificultățile legate de ofertă, cea mai mare pondere în
anul 2013 a cauzei lipsă de resurse se observă în regiunile Sud -Est, Nord -Est, Centru, Sud -Vest
Oltenia și Sud Muntenia; regiunile Sud -Vest și Centru au cele mai mari ponderi a cauzei acces
limitat la credite. Regiunea Ce ntru are cea mai mare lipsă de tehnologie; se observă o creștere
majoră la acces limitat la salariați bine pregătiți în regiunile Nord -Vest și Sud -Vest.
În ceea ce privește dificultățile legate de cerere, regiunile Nord -Vest și Vest declară cea
mai mare po ndere pentru clienți cu fonduri reduse; regiunea Sud -Vest are cea mai mare pondere la
concurență mare; iar regiunea Centru are cea mai ridicată pondere la inabilitate în marketing.

3.5. Firme Start -up care nu au supraviețuit în primul an ( firme “zombie” )
Sunt mai mulți factori care influențează “viața” unui start -up, respectiv găsirea unor
clienți de bună credință, amânarea plății unor facturi, efectele insolvențelor sau falimentelor, fa ctori
care de cele mai multe ori duc la î nchiderea acestor firme, î ntrucât nu au capitalul necesar de
subzistență.
În 2014, potrivit raportului KeysFin, au fost 2.067 de astfel de societăți care, abia
înființate, și -au suspendat activitatea sau au cerut radierea la Registrul Comerțului. Peste 60% dintre
ele au activat în comerț și servicii, domeniile cele mai dinamice ale economiei dar și cele care au cel
mai ridicat risc investițional.
Insă, printre aceste firmele se află și un număr semnificativ de societăți de portofoliu,
înființate de întreprinzători pentru a derula un ele tranzacții și care, o dată folosite, sunt închise

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 84
imediat. Acest tip de firme au fost înregistrate, anul trecut, în București – 675, capitala fiind urmată
de Ilfov, cu 145, Bihor, cu 134, Constanța, cu 133, Timiș, cu 120 și Cluj, cu 106.
La polul opus se află zonele în care activitatea de business este mai redusă, respectiv
Tulcea, Botoșani, Harghita și Covasna, unde s -au înregistrat, în 2014, sub 10 astfel de firme, adică
care nu au rezistat mai mult de câteva luni.
Potrivit datelor KeysFin, dintre cel e 2.067 de firme “zombie”, 1.145 au depus datele
financiare la Ministerul Finanțelor, iar cifra de afaceri cumulată a depășit 214,1 milioane de lei.
De asemenea, pe lângă firmele “zombie”, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, în
2014 au mai “dispăr ut” din mediul economic peste 90.000 de firme, dintre care 76.483 au fost
radiate, iar alte 15.788 și -au suspendat activitatea. Practic, din totalul firmelor înregistrate în
economia românească, doar un procent între 70 -80% înregistrează activitate economi că, adică
derulează facturi și își raportează datele la Ministerul Finanțelor.
Tabelul 3.14.
Distribuția pe județe a firmelor înfiin țate și închise în anul 2014 *
Județ Pondere (%) județ Pondere (%) județ Pondere (%)
București 17,7 Cluj 2,8 Brașov 1,7
Ilfov 3,8 Prahova 2,5 Iași 1,7
Bihor 3,5 Argeș 2,0 Dolj 1,5
Constanța 3,5 Arad 1,9 Maramureș 1,3
Timiș 3,1 Galați 1,9 Bacău 1,1
* Jude țe cu peste 1% firme înființate și închise în anul 2014
Sursa: Oficiul Național al Registrului Comerțului
3.6. Concluzii
Întreprinderile mici și mijlocii, prin natura lor, apar la nivel local și își desfășoară
activitățile la scară mică, fiind conectate îndeosebi la piețele locale și regionale. Doar o mică pa rte
dintre acestea sunt active la nivel național sau reușesc să îș i găsească o nișă interna țională de piață.
Între regiunile României persistă decalajele generale de dezvoltare acumulate în timp,
care se reflectă în mediul de afaceri și în nivelul antreprenorial. Evaluarea indicatorilor pentru I MM
relevă existența unor d isparități accentuate între cele opt regiuni de dezvoltare, regiunea București –
Ilfov detașându -se cu un nivel superior al performanțelor.
In ceea ce privește densitatea IMM -urilor din România, în raport cu valoarea medie în
România (23 IMM/1000 locuitori), există mari disparități la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare.
Regiunea București -Ilfov se află la o mare distanță de celelalte regiuni, cu cea mai ridicată densitate
a IMM -urilor, respectiv de 50,23 IMM -uri/ 1000 de locuitori. Densitățile din celelalt e regiuni se
situează la jumătate din valoarea pentru București -Ilfov în cazul regiunilor Nord -Vest și Centru sau
chiar la o treime în cazul regiunii Nord -Est (15,2 IMM -uri/ 1000 de locuitori).

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 85
Cât despre specializarea regională a IMM -urilor, acestea (într eprinderile) sunt prezente
în toate sectoarele economiei, în majoritatea regiunilor. Totuși, unele regiuni se disting prin
preponderența anumitor sectoare, ca în cazul regiunii București -Ilfov, care deține o pondere
însemnată a IMM -urilor din Servicii și a regiunilor Nord -Vest și Centru cu profilul de specializare
industrială cel mai bine conturat.
Sub aspectul forței de muncă la nivel regional se distinge, de asemenea, regiunea
București -Ilfov cu cel mai mare procent de angajați în IMM -uri (23%), pondere c e se corelează cu
numărul de firme sau densitatea IMM.
În celelalte regiuni ponderile numărului de angajați în IMM sunt cuprinse între o
minimă de 7%, în cazul regiunii Sud -Vest Oltenia, și o maximă de 14%, în regiunea Nord -Vest.
Distribuția teritorială a noilor înmatriculări realizată pentru intervalul 1 ianuarie – 31
octombrie 2014, la nivelul României, arată o detașare semnificativă a municipiului București față de
restul județelor, care a înregistrat un număr de 15.629 înmatriculări.
Următoarele județ e în clasament sunt: Cluj cu 5,048 și județul Bihor cu 3.278 de
înmatriculări în primele 10 luni ale anului 2014, în timp ce la polul opus se situează județul
Covasna cu 694 și Ialomița cu 725 de înmatriculări.
De asemenea, am eviden țiat și societăți care , abia înființate, și -au suspendat activitatea
sau au cerut radierea la Registrul Comerțului în același an; din punct de vedere regional acestea au
fost înregistrate, în 2014, în București – 675, urmată de Ilfov, cu 145, Bihor, cu 134, la polul opus
aflând u-se zonele în care activitatea de business este mai redusă, respectiv Tulcea, Botoșani,
Harghita și Covasna, unde s -au înregistrat, în 2014, sub 10 astfel de firme, adică care nu au rezistat
mai mult de câteva luni.
Întreprin derile mici și mijlocii din Ro mânia se confruntă cu patru mari probleme:
– Problemă de masă critică – este direct observabilă statistic, întrucât densitatea IMM la
1000 locuitori în România este mult sub media europeană. Mai concret, dacă nu există suficient de
multe firme, nici contri buția acestora la VAB/ PIB nu poate să fie însemnată.
– Problemă de dimensiune – aceasta reiese din radiografia sectorului, întrucât se remarcă
ponderea mai mare decât la nivel regional al firmelor de mici și foarte mici dimensiuni, majoritatea
în supravi ețuire, fără mari planuri de creștere sau sofisticare managerială.
– Problemă de structură sectorială – provine din apetența micilor firme de a derula
afaceri de comerț și intermediere comercială. România, pe lângă comerț, are nevoie de lanțuri
productive bine închegate, cu servicii care să potențeze potențialul industrial.
– Problemă de reziliență – se vede din amplitudinea reacției IMM la criză, precum și din
rata scăzută de supravie țuire a firmelor nou -create. Firmele românești apar mai degrabă oportuni st

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 86
și prin copierea unor modele existente, decât printr -o planificare robustă, care să ia în calcul un
management riguros al riscurilor și planuri de contingență.
Prin caracteristicile lor, IMM oferă în economie avantaje pe care firmele mari nu le
oferă ( spin-off, start -up, capital social, costuri de intrare și ieșire mai mici, riscuri mai mici de eșec
etc.), care însă nu țin de ocupare sau creștere neapărat, ci de posibilitățile de consolidare a
avantajelor în competiție pentru o regiune sau o țară.
Prin urmare, acțiunile viitoare ar trebui să se concentreze pe un mix de măsuri
complementare vizând îmbunătățirea mediului de afaceri, nevoile de finanțare și facilitarea
accesului IMM -urilor la instrumentele adecvate, cu un accent mai puternic pe inovarea af acerilor și
formarea calificărilor și competențelor profesionale înalt specializate.
Sprijinul pentru îmbunătățirea mediului de afaceri , prin simplificarea procedurilor și
diminuarea costurilor administrative, trebuie să urmărească toate momentele cheie d in ciclul de
viață antreprenorială (start up-ul, dezvoltarea, transferul afacerii, falimentul sau a doua șansă), prin
inițiative de ordin legislativ și fiscal, având ca efect reducerea birocrației și a numărului de tax e și
impozite.
Educația și formarea p rofesională sunt factori cheie pentru achiziția de cunoștințe și
atitudini necesare pentru succesul în afaceri, însă nu trebuie neglijat deficitul de resurse umane
calificate în domenii de competen țe specializate cu care se confruntă în prezent firmele din
România. Astfel, dezvoltarea învățământului profesional dual și intensificarea programelor de
formare a angajaților din IMM -uri sunt cerințe obligatorii, având în vedere că doar 24% dintre
întreprinderile românești asigură instruirea angajaților.
În Anex a 3.1 , prezentăm obiectivele întreprinzătorilor pe anul 2014, în funcție de
regiune: cele mai importante obiective sunt menținerea afacerii la dimensiunea actuală ( în special
regiunile Centru și Sud, Sud -Est, Sud -Vest), respectiv extinderea moderată a af acerii (Nord -Est,
Vest, Nord Vest). ( Carta Albă a României, CNIPMMR, 2015).
De asemenea, conform Cartei Albe a IMM -urilor din România (CNIPMMR, 2015),
performanțele firmelor sunt în mare m ăsură condiționate de prioritățile întreprinzătorilor. Astfel, în
cazul amplificării afacerii în anul 2014, cele mai frecvente priorități manageriale indicate de către
întreprinzători sunt: amplificarea activității de marketing (43,49%), diversificarea producției
(19,78%), achiziția de tehnică nouă (19,13%), pregătire int ensă a forței de muncă (16,36%),
construcția de clădiri (16,00%), înlocuirea utilajelor (12,73%), informatizarea activităților
(10,33%), restructurări și modernizări manageriale (7,49%), combaterea și limitarea poluării
(7,27%), și introducerea sistemelor moderne de gestiune a calității (4,87%) .( Anexa 3.2)

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 87

Anexa 3.1

Diferențierea obiectivelor pe care le au IMM -urile în funcție de apartenența regională

Sursa: CNIPMMR, 2015

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 88

Anexa 3.2
Prioritățile manageriale indicate de către întreprinză tori

Sursa: CNIPMMR, 2015

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 89
Capitolul 4
Specificitatea firmelor cu activitate la nivel local
În contextul dezvoltării eco nomice durabile, desigur IMM -urile joacă un rol important.
Totu și, dacă ne referim la asigurarea nevoilor strict pentru comunitățile locale, ar trebui să rafinăm
analiza, luând în calcul doar acei agen ți economici cu vocație locală. Desigur, în primul rând intră
în discu ție serviciile publice prestate de firme persoane juridice și alte bunuri puse la dispoziție
comunită ților locale, în condi ții de concurență liberă sau de monopol.

4.1. Serviciile publice – condi ția necesară , dar nu suficientă ,
pentru asigurarea cu bunuri pentru comunită țile locale
Serviciul public în sensul actual, reprezint ă o activitate desfăș urata de institu țiile
administra ției de stat, de o persoană juridică, publică sau privată, care prestează o activitate de
interes general.
Crearea serviciilor publice a constituit mult timp monopol de stat atât în țările
occidentale, cât și în țările comuniste, dar din motive di ferite: pentru statul capitalist ca re asigura
drepturile și libertăț ile tuturor cet ățenilor s ăi, era o obliga ție satisf ăcătoare intereselor generale;
pentru statul socialist apari ția de servicii publice sub gestionarea unor întreprinderi private
constituia o amenin țare.
Încă din perioada interbelică, statul și instituțiile sale s -au văzut nevoit e să încredin țeze
unele servicii publice către persoane private, întrucât nu putea face fa ță cerințelor sociale. În acest
fel a apărut ideea prestării unui serviciu de interes general de către o firmă privată. În anul 1964
Laumbadere arăta că “Serviciul public este o activitate de interes general, prestată de o persoană
privată, având prerogativele puterii politice sub controlul administra ției (Ajda, 1964, p. 91). Așa dar,
conform acestei defini ții, serviciul public trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– O primă condi ție este “interesul general”. Analizând acest aspect, constatăm că în
activitatea unei persoane private este greu de delimitat până unde se întin de interesul general și de
unde începe interesul privat.
Distinc ția ar fi aceea dintre activitățile necesare și cele profitabile, gândindu -ne la faptul
că serviciul public are ca scop principal obiectivul celor administra ți, și nu obținerea de profit.
– Cea ce-a doua condi ție potrivit definiției o reprezintă mijloacele puterii politice care
constau într -o serie de privilegii acordate persoanei private ce serve ște interesul general, care se
bucură astfel de autoritate și nu de egalitate în raporturile sale c u terții. Acest raport de autoritate îi
va permite fie monopolul asupra unei activită ți, fie emiterea unor acte cu caracter unilateral sau
chiar stabilirea de taxe.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 90
– A treia condi ție se referă la controlul administrației asupra activității de prestări de
servicii. Astfel, o persoană privată poate presta un serviciu public doar printr -o delegare, dată de o
persoană publică, ce este necesară pentru a delimita perimetrul în interiorul căruia poate ac ționa cel
împuternicit.
Defini ția actuală conturată la sfârș itul anilor ’80 recunoa ște faptul că unele servicii
publice desfă șurate de persoane private nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele puterii
publice. Este vorba, în special, de o serie de servicii publice cu caracter social (sănătate, cultur ă,
învățământ etc.) care sunt prestate de persoane particulare.
Începând cu anul 1990 în România ideea democratismului s -a impus în practica
sistemul gestionării serviciilor publice prin transferul din atribu țiile statului și predării lor către
persoane private în condi țiile în care acestea nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele
puterii politice. Totu și, statul are în prezent monopol asupra unor servicii considerate de interes
național, pe care le înființează și le coordonează centralizat (poliție, st area civilă, PSI, între ținerea
căilor de transport, etc.).
Din defini ția prezentată mai sus, decurg și caracteristicile serviciului public care sunt
următoarele:
– serviciul public este organizat și autorizat direct de către o autoritate a administrație
publice locale, func ționând sub supravegherea acesteia;
– serviciul public are ca scop satisfacere a unor nevoi publice, corespunzâ nd interesului general;
– serviciul public este întotdeauna asigurat de administra ția publică, indiferent de faptul
că se reali zează în regie proprie sau prin intermediul altor prestatori de servicii;
– înființ area serviciului public este atributul exclusiv al autorită ților deliberative,
respectiv a consiliilor locale, iar organizarea și funcționarea lor constituie atributul autor ităților
executive adic ă a prefectului (pentru județ ) și a primarilor (pentru orașe și comune).

4.2. Firmele cu activitate locală – factor al dezvoltării economice locale
La nivel local, alături de serviciile publice, sunt o serie de activită ți care sunt prestate în
mod nemijlocit în folosul comunită ții, și care nu sunt în sarcina administrație publice locale, cum ar
fi comer țul local, transporturile de persoane, turismul local etc. Acest e firme sunt create în
conformitate cu prevederile Legii societă ților comerciale nr.31/1990 și funcționează conform
principiilor legii cererii și ofertei pe o piață locală reglementată.
Trebuie men ționat însă că o parte din serviciile publice, după 1990 , au fost privatizate,
proces mult mai lent decât în dom eniul economic, nu atât datorită lipsei legisla ției dar, mai ales,
funcționarilor din administra ție, și mai ales din func țiile de conducere.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 91
Privatizarea în R omânia, ar fi trebuit sa înceapă în primul rând, cu serviciile publice
pentru a crea precedentul pe temeiul cărui a fenomenul privatiză rii să devină acceptabil d in punct de
vedere politic. Dacă în domeniul gestiunii serviciilor publice ne -am inspirat de la o serie de sisteme
viabile din ță rile capitaliste dezvolta te, în ceea ce priveș te privatizarea nu s-au ținut cont de
numeroasele c ăi și forme utilizate în aceste ță ri, în care fenomenul este mult mai extins decât în
genere. (ex.: căile ferate din Marea Britanie ș i Japonia, uzinele Rena ult în Franț a, distribu ția de
energie electric ă, precum și telecomunica țiile din SU A etc.).
Paradoxal este faptul c ă în ț ara noastr ă tocmai doctrina administrativ ă constituie cel mai
mare obstacol în calea privatiz ării. Astfel, exist ă mai multe ipostaze vehiculate de administra ție, atât
cea centrală , dar și acea locală, care au condus la împiedicarea privatiz ării în anumite domenii ale
serviciilor publice și care s -au dovedit a fi false.
O primă ipotez ă este aceea că nu exist ă suficien ți prestatori de servicii priva ți care s ă
asigure concuren ța, iar dac ă ar fi numai un singur prestator s -ar ajunge la practici monopoliste.
Această ipotez ă consider ăm că este gre șită din urm ătoarele motive:
– Pleac ă de la premisa c ă monopolul statului este de preferat fa ță de monopolul unei
societ ăți private; realitatea demonstreaz ă însă, că și dup ă anul 1990 , birocra ția administrativ ă este
mai rea decât orice alt ă birocra ție, iar monopolul de stat fiind permane nt, consumatorii nu mai au
nicio speran ță de îmbună tățire a serviciilor, dac ă sunt proaste, iar în România în ultimii 10 ani
acestea las ă mult de dorit ;
– În domeniul serviciilor publice, foarte diversificate, exist ă mai mul ți furnizori
poten țiali. Astfel angaja ții unei regii pot înfiin ța o societate comercial ă și pot prelua de la stat un
serviciu publi c sau conducă torii firmelor de stat pot înfiin ța fir me în domeniu . În sfâr șit,
privatizarea serviciilor publice poate atrage întreprinză tori priva ți prin oferta unor câștiguri mai
bune dec ât la stat sau prin posibilitatea folosirii banilor primi ți de cei disponibiliza ți (între 8 și 20
salarii) pentru lansar ea unei afaceri.
Cea de a doua ipoteză eronată rezid ă din faptul ca administra ția public ă fie, central ă, fie
local ă consider ă serviciile publice, ca monopoluri na ționale. Este cazul binecunoscut al men ținerii
serviciilor publice sub patronajul statului pen tru cauza de utilitate public ă (liniile aeriene, c ăile
ferate, transportul urban etc.);
Un exemplu elocvent al falsei utilit ății publice îl constituie privatizarea serviciilor de
telecomunica ții în aproap e toate ță rile din Europa; în general, companiile pr ivate au costuri mai
mici și o calitate și eficien ță mult mai mare a serviciilor. Nu acela și lucru s -a întâmplat și în
România, unde vânzarea unei p ărți din acțiunile RomTelecom către o firmă greceasc ă a generat
scumpirea convorbirilor telefonice în decurs de 5 ani , de 20 ori.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 92
A treia ipoteză greșită constă în obliga ția statului de a asigura servicii publice pentru a
garanta oamenilor s ăraci accesul la ele. Este bine cunoscut faptul c ă, statul subven ționeaz ă o serie
de servicii publice, tocmai pentru a ofe ri utilizatorilor servicii ieftine, numai c ă aceste subven ții au o
serie de efe cte nedorite, cum ar fi de pildă , cele din transportul public de că lători. Această subven ție
lunar ă generează în principiu, urm ătoarele:
– lipsa de motiva ție a angaja ților (cadr e de conducere, ingineri, economi ști) din toate
exploat ările pentru reducerea cheltuielilor de produc ție;
– men ținerea în exploatare a unor trasee nesolicitate;
– lipsa de organizare.
Toate cele prezentate duc la un transport scump și care afecteaz ă în fon d, oamenii să raci
pentru c ă în general, ace știa sunt beneficiarii transportului public. Pe de altă parte, subven țiile sunt
plătite de la buget (local sau central), deci tot din impozitele și taxele pe care le pl ătesc oamenii
săraci. În afară de aceasta tre buie men ționat și felul în care administra ția subvenționeaz ă pe to ți
cetățenii indiferent de faptul că o parte din aceș tia dispun sau nu de mijloace pentru a achita tariful
de pia ță.
Un exemplu pozitiv îl reprezint ă sistemul de subven ție al c ălătorului, fo losit în SUA,
care acordă doar persoanelor celor mai să race o subven ție pentru a pl ăti costul biletului de c ălătorie.
Acest sistem de compensa ții poate fi utilizat î nsă și în serviciile sanitare, locuin țe sau înv ățământ.
În fine, cea de a patra ipotez ă, evident fals ă, const ă în convingerile statului că serviciile
publice sunt destinate cet ățeanului, nu profitului. În realitate, nici -un serviciu nu poate fi gratuit,
adică ineficient.
În concluzie , trebuie recunoscut faptul că , privatizarea este mai facil ă în unele domenii
cum sunt telecomunica țiile, distribuț ia de energie, transportul, dar mai dificil ă, în cazul
învăță mântului, s ănătății, deoarece acestea necesit ă interven ția Administra ție publice centrale .
Chiar și în acest caz, trebuie recunoscut faptul c ă autorit ățile centrale, sau cele locale
asigur ă banii pentru o serie de serv icii publice. Trebuie acceptată ideea c ă, acestea pot fi
administrate ș i de o serie de societ ăți particulare private pe baze contractuale.
Astfel, un cadru legislativ favorabil per mite prestarea în forma pri vată a unor servicii
publice, lăsând sub tutela autorităț ilor publice locale acele servicii care nu necesit ă subven ții de la
buget. Tocmai lipsa acestor mijloace financiare ar trebuie s ă oblige administra țiile centrale sau
locale să treac ă la privatizare pentru eliminarea subven țiilor.
Metoda parteneriatului are avantajul c ă induce un comportament mai competitiv
furnizorilor de servicii publice și în acela și timp, nu implic ă costuri ridicate pentru bugetul de stat
sau bugetele l ocale. Mai mult, trebuie spus că transformarea organiza țional ă se poate face cu bune
rezultate și în lipsa unei pie țe organiza ționale dezvoltate, a unui mediu institu țional evoluat sau a

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 93
unei culturi manageriale. În momentul când se va renun ța la reglement ările excesive, care de regul ă,
subjug ă sectorul serviciilor publice în ță rile în curs de dezvoltare și se adoptă o legisla ție flexibil ă,
relativ ă la miș cările de capital este posibil ca interesul investi țiilor str ăine s ă simplifice mult
sarcinile Administra ție publice centrale . Parteneriatul are cel pu țin, în accep țiunea mai larg ă de
cooperare între stat și firmele private, mai multe variante, cum ar fi: subcontractarea lucr ărilor
publice, concesionarea de terenuri și infrastructuri pentru execu ția public ă, francizarea firmelor
mixte.
Subcontractarea este eficientă atunci când exist ă concuren ță, dar nu se pierd economiile
de scară . Altfel spus, firmele private care preiau în antrepriz ă lucr ările publice sunt specializate și
au o experien ță consistent ă. Din ac este caracteristi ci decurge posibilitatea realizării unor costuri
scăzute și implicit, a dublului avantaj pentru consumatori : în calitate de contribuabili ș i în calitate
de utilizatori ai serviciilor publice produse pe baza infrastructurilor respective. Su bcontractarea
poate fi utilizată și în serviciile specializate.
Franciza este larg utilizat ă în serviciile de salubritate și în cele de transport urban.
Pentru comunități le locale ce au ca deziderat ameliorarea calit ății unor servicii publice,
diversificar ea structurii ofertei ș i men ținerea unui grad ridicat de acces al reziden ților, dar nu dispun
de resurse financiare suficiente pentru a realiza o privatizare veritabila, francizarea la firme
particulare specializate constituie o soluție fezabil ă.
Neîndoiel nic ră mâne de îndeplinit o condi ție pentru asigurarea fezabilit ății procede ului –
disponibilitatea autorităț ilor locale de a renun ța la controlul tarifelor. Puterea lor decizional ă trebuie
să se limiteze la specifica ții tehnice și standarde de calitate. Da că există deja o întreprindere public ă
care de ține monopolul local al serviciilor respective, prima mă sură este aceea de a -i anula
privilegiile (subven țiile). Ea trebuie lăsată în regim concuren țial, întrucât nu infrastructura face
obiectul opera țiunii, ci execu ția serviciilor.
Pe de alt ă parte, francizarea poate fi combinat ă cu o vânzare sau închiriere a
echipamentelor ce apar țineau anterior întreprinderilor publice.
Concesionarea serviciilor publice implic ă un regim tipic de execu ție contractual ă.
Durata acesteia reclam ă reglementă ri clare și stabile privind licita țiile în domeniul public, evaluarea
performan țelor, regimul plăț ilor, supervizarea în control. Altminteri, termenul foarte lun g de
operare poate să determine un dezavantaj considerabil pentru con sumatorii de servicii publice.
Întreprinderile mixte se pot constitui pe baza celor publice, deja existente sau ca
întreprinderi noi. În primul caz s-ar putea apela la una din urmă toarele proceduri:
– vânzarea unei p ărți din capitalul întreprinderilor publ ice câtre investitorii privați
individuali sau instituționali . Procedura este similara privatizării totale și se transpune în practica
prin: oferta public ă de cumpărare , vânzare la preț fix, transfer către salariați sau manageri etc.;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 94
– asocierea în partic ipațiune . Firma privat ă pune la dispoziție capitalul pentru dezvoltare
și calificările de specialitate.
– constituirea de întreprinderi mixte noi este o varianta mult mai frecvent aplicat ă, chiar
și în sectorul serviciilor publice. Aceasta deoarece condiți ile de participare la capital sunt mai clare,
decât în cazul anterior, iar restul clauzelor contractuale pot fi mai facil negociate de către parteneri.
O alta metod ă care produce bune rezultate economice și asigur ă o reconstrucție
veritabil ă a sectorului d e stat este privatizarea total ă a producției de servicii publice. Privatizarea
asigur ă bazele alocării eficiente a resurselor și creșterii economice rapide. Experiența a demonstrat
că presupunerile neoliberalilor privind transferul serviciilor publice către sectorul privat au fost
corecte. Acolo unde programele de privatizare a întreprinderilor de bunuri și servicii publice au
demarat rapid și s-au implementat într -o manier ă coerent ă și coroborat cu reforma sistemului
financiar, liberalizarea pre țurilor și a comerțului exterior , rezultatele obținute au fost cert pozitive. A
crescut output -ul, s-au diminuat costurile, presiunea serviciilor publice asupra cheltuielilor bugetare
a scăzut considerabil, iar veniturile fiscale au înregistrat creșteri considerabile . Mai mult,
privatizarea serviciilor publice a corectat viciile comportamentului noneconomic, introduse de -a
lungul timpului prin repetate și tot mai largi inițiative dirijiste. Aceasta este o cale de a l ărgi baza de
proprietate și participare în economie, încurajând astfel, indivizii s ă simtă că au o implicare direct ă
în sistem.
Contextul economic, social și politic din multe țări slab dezvoltate sau în curs de
dezvoltare, nu permite îns ă o aplicare total ă a privatizării serviciilor publice sau cel puțin nu într -o
singur ă form ă și anume aceea de vânzare de acțiuni . De aceea , este posibil ca Michel Todoro, un
eminent economist occidental s ă fi avut dreptate când a afirmat: “ corporațiile publice pot juca încă
un rol important în dezvoltarea economic ă atât tim p cât exist ă voința politic ă pentru a minimaliza
abuzul de putere în voința economic ă de a corecta prețul social inutil și distorsiunile pieței ”.
În analiza firmelor cu activitate la nivel local trebuie s ă ținem seama și de indicatorii de
performan ță aplicabili în evaluarea acestora. Putem grupa acești indicatori în următoarele categorii
pe care îi vom prezenta în continuare și prin prisma rezultatelor obținute în țările occidentale:
Indicatori economici; Indicatori de calitate
În cadrul indicatorilor econ omici putem specifica :
a) Costul unitar reprezintă un excelent indicator de performan ță, care poate fi înțeles
ușor de cetățeni și de către aleșii locali, nespecializați în domeniu. De exemplu, se pot compara
costurile anuale necesare școlarizării unui el ev dintr -o unitate de înv ățământ cu același tip de costuri
din alt ă unitate de înv ățământ (în aceeași țară sau în țări diferite).
În anumite state membre ale Uniuni Europe ne, cifrele relative la “costul unitar” sunt
primite și publicate sub o form ă care s ă permit ă compara ții la nivel na țional (De exemplu:

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 95
Danemarca, Suedia, Norvegia). De asemenea, sunt din ce în ce mai dese comparații internaționale
privind problemele legate de costurile unitare.
Costul unitar, constituie punctul de plecare în studiile priv ind productivitatea muncii,
unde este comparat în timp și ponderat cu un indice, pentru a elimina efectele inflației . În același
timp, trebuie s ă se țină seam ă de modificările intervenite în nivelul calitativ al serviciului prestat.
Indicatorul “cost unita r” este foarte bun pentru a compara evoluțiile productivității . În
domeniile tehnice este utilizat de mai mult timp. Astfel, cea mai mare parte a autoritarilor locale
cunosc costul unui m3 de ap ă sau al ridicării deșeurilor menajere (tone sau m3 pe locuito r). Atunci
când serviciile publice sunt tarifate , acest indicator este foarte exact. Trebuie totuși , avut în vedere
că pentru alte servicii “costul unitar” este dificil de calculat, Astfel, actualele sisteme de evaluar e și
analiz ă nu furnizează întotdeauna informații asupra costurilor unui anumit serviciu, și aceasta
datorit ă faptului c ă uneori dificultatea const ă în a defini unitatea de măsur ă. Spre exemplu, este
foarte greu de cuantificat “costul unitar” propriu -zis, în cazul serviciilor publice locale de asisten ță
social ă, de îngrijire a persoanelor cu handicap, sau a copiilor aflați în dificultate.
În astfel de domenii punerea la punct a indicatorilor de performan ță fiabili este foarte
greu de realizat și necesit ă mai mulți ani.
b) Tarifele reprezintă prețul de vânzare al serviciilor publice locale, produse, ținând
seama de costul investițiilor și de cel al intrărilor (apa brut ă, energie, forță de munc ă etc.);
c) Indicatorii de eficienta sunt necesari mai ales în domeniile în care serviciul public
local e ste un monopol natural. În aceste situații se poate afla spre exemplu, randamentul unei rețele
de ap ă, ca raport între apa măsurat ă și facturat ă și cantitatea de apă produs ă.
Indicatori de calitate:
Noțiunea de calitate a serviciilor publice reprezintă măsura în care natura prestației
răspunde așteptărilor beneficiarilor. Din acest punct de vedere, pentru serviciile publice locale,
elementele importante sunt:
– Oportunitatea;
– Continuitatea;
– Gradul de confort de care beneficiază cetățenii .
Totuși , uneor i, activitățile realizate de administrația public ă local ă au și alte obiective
decât satisfacerea beneficiarului individual, trebuind admise anumite obiective comune și anume:
– Furnizarea serviciului public local f ără constrângeri economice;
– Tratarea populației în mod egal f ăță de furnizarea serviciului public local.
În aceste cazuri, furnizarea serviciului trebuie s ă se concentreze prioritar pe nevoi și nu
pe cerere. Nivelul de satisfacere al beneficiarului nu trebuie sa fie singurul indicator de calita te.
Astfel, în unele domenii tehnice, este relativ ușor de măsurat calitatea. Spre exemplu, în sectorul

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 96
furnizării energiei electrice calitatea corespunde în principal, absentei întreruperilor, iar în ceea ce
privește calitatea serviciului public de colect are a deșeurilor , ea nu se poate măsur a prin numărul de
plângeri primite de la beneficiarii care reclam ă întârzieri în prestare sau neglijen ța în manipulare.
Este, de asemenea, foarte greu de măsurat calitatea serviciilor publice în domeniul social, sănăta te
sau înv ățământ. În aceste domenii nu exista indicatori de performan ță unici iar problema principal ă
care se pune este “cui îi revine responsabilitatea de a defini calitatea” ?:
– Prestatorului
– Beneficiarului;
– Unui grup de experți .
Eficacitatea este probabil, factorul cel mai important la capitolul servicii publice locale.
Acestea pot fi asigurate într -o manier ă economic ă și eficient ă, dar dac ă nu corespund obiectivului
lor primordial, poate apărea o risip ă de energie (resurse).
După cum am prezentat și anterior, exist ă domenii în care măsurătorile sunt mai delicat
de efectuat datorit ă, în principal, dificultăților ce apar în definirea scopurilor și obiectivelor.
Intențiile politice trebuie s ă fie traduse în obiective operaționale , ceea ce reprezintă o operațiune
foarte delicat ă. Mai mult decât atât, relația dintre un serviciu dat și un obiectiv (sau un scop)
particular este câteodată dificil de stabilit.
Trebuie făcut ă însă distinc ția între eficacitate și eficien ță Astfel când se construiește un
drum se măsoară eficien ță prin costul / Km. Eficacitatea corespunde următorilor indicatori:
– Raportului dintre cost și diminuarea timpului de parcurgere;
– Reducerii cheltuielilor de transport;
– Scăderii numărului de accidente.
În documentele puse la dispoziț ie de statele membre la Uniunii Europene nu se găsesc
multe exemple de indicatori de performan ță care s ă poată reflecta eficacitatea serviciilor publice
locale în domeniile: educației , ajutorului social, sănătate , ajutorarea persoanelor în vârst ă etc. Cu
toate acestea, se poate face o idee general ă asupra eficacității serviciului plecând de la o ser ie de alți
factori pertinenți și fiabili cu ajutorul cărora este mult mai ușor de realizat studii mai complexe
pentru a determina aceasta eficacitate.
În ceea ce privește utilizarea indicatorilor de performan ță de către autoritățile locale, în
cea mai mare parte a cazurilor, aceștia sunt folosiți ca informații complementare pentru controlul
gestionarii serviciilor publice locale.
În domeniile tehnice cum ar fi ali mentarea cu ap ă sau cu energie electric ă, tratarea apelor
uzate, întreținerea drumurilor, se utilizează indicatori de eficienta de mai mult timp pentru c ă:
– activitatea de produc ție din aceste domenii este u șor de m ăsurat;
– datele sunt acelea și cu cele utilizate în calculul tarifelor;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 97
– personalul este calificat pentru a utiliza rezultatele măsurătorilor .
Din contr ă, în alte sectoare utilizarea acestor indicatori este mai recent ă. Servicii ca
întreținerea spatiilor verzi, grădinilor și parcurilor publice, școlile și asisten ță social ă trezesc,
adesea, interesul politic și au fost introduse noi tehnici de gestionare a lor la nivelul prestării . Și în
importantul domeniu al protecției mediului este adesea posibil s ă se definească obiective și rezultate
exprima bile sub forma indicatorilor de performan ță.

4.3. Evolu ția firmelor cu activitate la nivel local în perioada 2007 -2014
Pentru a desprinde o serie de concluzii referitoare strict la firmele cu activitate la nivel
local, am folosit situa țiile financiare an uale puse la dispozi ție de Ministerul Finanțelor Publice
pentru perioara 2007 – 2014. Criteriile de alegere a firmele cu activitate la nivel local au fost
domeniul de activitate (vezi în acest caz anexa 4.1) și dimensiunea acestora (microîntreprinderi și
firme cu dimensiune mică și mijlocie, conform normelor metodologice ale Ministerului Finanțelor
Publice, prezentată succint în anexa 4.2)
Indicatorii de analiză selecta ți se referă la potențial economic, nivelul de utilizare a
acestuia , rezultate economico -financiare și performanță, atât în structură pe regiuni, cât și în
dinamică, pentru perioada 2007 -2014.
În ceea ce prive ște evoluția potențialul economic al firmelor cu activitate la nivel local
s-au folosit următorii indicatori: active totale, imobilizăr i corporale, disponibil bănesc, active
circulante, număr de personal și număr de firme.
Din punct de vedere al valorii medii a activelor totale, datele sunt prezentate în tabelul
următor.
Tabelul 4.1
Dinamica activelor totale medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Total active
medii pe
unitate
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 1461496 132,30 135,15 122,94 153,5 3 156,04 144,48 145,04
2 NORD – EST 1392468 127,02 127,35 116,70 137,93 143,34 132,63 149,22
3 SUD – VEST 1607482 143,75 147,86 118,04 133,28 143,98 160,65 164,18
4 SUD – EST 1963858 132,02 131,40 108,12 125,89 135,30 148,25 175,66
5 SUD 1631711 136,20 125,91 118,71 146,38 155,53 147,24 159,78
6 CENTRU 1816460 133,17 127,86 110,62 130,29 138,47 140,99 161,15
7 VEST 1854544 135,81 118,91 109,44 135,37 148,95 144,42 148,35
8 BUCUREȘTI – ILFOV 20722439 137,39 115,30 151,98 149,92 141,98 142,10 283,64
Total 6445978 133,42 121,25 140,42 149,56 148,15 148,53 250,09
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 98
Se observă că pe total, valoarea medie a activelor a sporit de 2,50 ori în perioada 2007 –
2014, ceea ce poate fi un fapt pozitiv . În structura pe regiuni, apare însă o dispropor ție evidentă
între regiunea Bucure ști – Ilfov și celela lte regiuni de dezvoltare. Nivelul mediu al ac tivelor totale
în 2014, pentru o firmă din regiunea Bucure ști – Ilfov este de peste 10,55 ori mai mare în raport cu
nivelul mediu pentru o firmă din regiunea Sud – Est (următoarea regiune ca nivel al acestui
indicator) și de peste 14,88 ori pentru o firmă din regiun ea Nord -Est (ultima clasată ca nivel al
acestui indicator). În dinamică, valoarea medie a activelor totale pentru o firmă a sporit de peste
2,83 ori în această perioadă pentru regiunea Bucure ști – Ilfov și dor cu 45,04% pentru regiunea
Nord – Vest.
Analiza imobilizărilor corporale, ca element important al activelor totale ale unei firme
se poate realiza folosind datele din tabelul următor.
Tabelul 4.2
Dinamica activelor imobilizate medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Active
imobilizate
medii
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 735513 133,72 136,94 117,75 139,12 141,33 137,74 151,01
2 NORD – EST 74155 4 132,32 129,45 110,44 128,16 133,97 126,35 163,58
3 SUD – VEST 836162 149,98 168,97 102,71 117,69 126,17 157,90 174,57
4 SUD – EST 994331 132,59 123,39 91,89 107,90 111,72 135,99 167,86
5 SUD 831096 139,81 125,04 107,26 132,16 140,95 140,87 169,10
6 CENTRU 1008817 138,37 133,82 102,11 118,94 124,32 137,01 170,91
7 VEST 985240 138,42 122,50 103,32 130,00 137,02 141,68 151,03
8 BUCUREȘTI – ILFOV 12616569 138,59 117,17 151,64 143,74 130,76 132,46 297,34
Total 3816140 135,11 122,80 138,73 141,98 135,53 139,83 265,96
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
În totalul activelor, valoarea imobilizărilor corporale au o pondere se mnificativă în
cazul firmelor cu activitate la nivel local. Pentru anul 2014, la nivelul țării, valoarea acestui
indicator reprezenta circa 59,20% din valoarea activelor totale. Și în acest caz, se desprinde ace eași
concluzie: regiunea Bucure ști – Ilfov ar e firme cu cea mai mare valoare medie a imobilizărilor
corporale la nivelul anului 2014, iar în dinamică cele mai mici sporuri sunt înregistrate pentru
firmele din regiunea Nord – Vest și Nord -Est.
Un alt element de analiză îl reprezintă evolu ția structuri i și nivelului disponibilităților
băne ști, care pot să ofere o imagine asupra resurselor financiare ale acestor firme pentru perioada
2007 – 2014.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 99
Tabelul 4.3
Dinamica disponibilită ților bănești medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale gr upate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Disponibilități
băne ști medii
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 77370 113,66 111,79 112,65 137,17 138,14 145,51 148,75
2 NORD – EST 61168 105,86 90,15 106,05 119,94 119,65 123,34 148,44
3 SUD – VEST 64564 121,02 101,86 108,49 122,01 122,10 137,87 139,89
4 SUD – EST 72886 114,30 103,42 112,79 127,20 135,99 140,06 152,40
5 SUD 74557 125,63 112,62 113,86 131,79 129,15 141,19 150,08
6 CENTRU 82290 106,36 102,59 104,06 119,59 126,33 134,70 155,27
7 VEST 80703 110,00 95,89 99,65 117,15 128,31 131,15 143,49
8 BUCUREȘTI – ILFOV 401146 128,37 105,67 124,73 122,35 114,07 118,05 274,46
Total 153390 120,57 105,94 119,45 126,19 123,06 128,94 233,83
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
În acest caz, firmele din regiunea de Nord -Est au în medie cele mai reduce resurse
financiare la sf ârșitul anului 2014, de 6,55 ori mai mici în raport cu media la nivelul regiunii
Bucure ști / Ilfov. În dinamică, cele mai mici sporuri se înregistrează în cazul firmelor din regiunea
Sud – Vest cu o cre ștere de doar 39,89% în 2014 în raport cu 2007 și un nivel mediu la sf ârșitul
anului 2014 dintre cele mai reduse (doar 64564 lei).
În ceea ce prive ște activele circulante, în majoritatea cazurilor constituite din creanțe,
situa ție se prezintă ca în tabelul de mai jos.
Tabelul 4.4
Dina mica activelor circulante medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Active
circulante
medii
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 725983 130,85 133,30 128,28 168,34 171,18 151,42 139,46
2 NORD – EST 650914 121,50 125,16 123,20 148,08 153,10 139,16 135,65
3 SUD – VEST 771319 137,57 126,94 133,23 148,72 161,63 163,37 154,23
4 SUD – EST 969527 131,23 142,36 130,32 150,49 167,55 165,02 184,46
5 SUD 800615 132,55 126,80 130,31 160,78 170,28 153,67 151,14
6 CENTRU 807643 127,08 120,89 120,56 143,54 155,00 145,63 150,42
7 VEST 869304 132,85 114,83 116,38 141,48 162,51 147,53 145,42
8 BUCUREȘTI – ILFOV 8105870 135,41 112,21 152,55 160,13 160,53 158,03 264,65
Total 2629838 130,97 119,01 142,87 160,53 166,43 161,15 230,16
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul F inanțelor Publice
Din această perspectivă, un nivel mare al acestui indicator, cum este cazul regiunii
Bucure ști / Ilfov nu este neapărat favorabil. Creanțele, care au ponderea cea mai mare reprezintă o
problemă mai ales pentru regiunea Bucure ști / Ilfov, unde au sporit de 2,64 ori în 2014 în raport cu
2007.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 100
În firmele cu activitate la nivel local, în general activează în medie în 2014 circa 15
persoane, evolu ția nivelului și a structurii prezentându -se mai jos.
Tabelul 4.5
Dinamica numărului mediu de pers onal angajat în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Numărul mediu
de personal
angajat
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 7,30 107,76 106,47 86,64 97,84 95,26 85,52 122,70
2 NORD – EST 7,62 104,58 95,29 84,52 88,96 89,50 80,34 127,68
3 SUD – VEST 7,57 109,18 80,27 67,74 78,54 74,07 71,41 131,47
4 SUD – EST 7,73 103,43 96,04 76,65 84,56 84,83 77,83 131,04
5 SUD 7,87 107,74 100,40 80,91 93,86 90,92 93,78 112,13
6 CENTRU 8,69 114,58 108,46 79,90 87,75 87,01 83,11 128,14
7 VEST 7,61 109,02 97,04 82,60 91,75 92,27 79,30 123,80
8 BUCUREȘTI – ILFOV 37,16 118,00 94,69 114,09 105,98 100,61 97,85 231,67
Total 15,14 110,95 97,71 93,74 96,98 94,47 89,88 175,65
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
În cazul acestui indicator de analiză, regiunea Bucure ști / Ilfov se detașează în mod clar
cu peste 37 salaria ți, caracteristic unei firme de dimensiune mijlocie, în timp ce în celelalte regiuni,
în medie func ționează firme cu sub 10 salariați (specific microîntreprinderilor).
O cauză a situa ție din 201 4 o reprezintă și dinamica specifică pentru regiunea București
/ Ilfov, unde numărul mediu de salaria ți a sporit de 2,31 ori în perioada 2007 – 2014, în timp ce în
restul țării, acest indicator a sporit cu doar 12,13% în cazul regiunii de Sud și cu 31,47% în cazul
regiunii Sud – Vest.
În perioada 2007 – 2014, numărul de firme cu activitate la nivel local a sporit, în medie
cu 7,64%, această situa ție prezentându -se analitic pe regiuni în tabelul de mai jos.
Tabelul 4.6
Dinamica numărului de societă ți comerci ale în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Numărul de
societăți
comerciale
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 70124 90,28 95,73 90,38 91,13 90,85 96,30 109,09
2 NORD – EST 51806 92,26 94,68 90,69 90,53 89,19 93,17 105,10
3 SUD – VEST 34759 83,61 98,68 94,22 94,77 94,22 98,90 108,37
4 SUD – EST 56240 89,81 96,39 92,24 92,27 91,34 95,23 105,32
5 SUD 54965 90,97 97,78 94,29 94,36 93,89 98,19 105,11
6 CENTRU 57455 87,89 93,76 89,70 89,32 88,57 92,04 105,27
7 VEST 45389 86,94 95,43 89,90 89,85 89,15 93,32 107,73
8 BUCUREȘTI – ILFOV 124022 85,35 98,41 92,37 96,56 98,08 103,96 111,14
Total 494760 88,33 96,46 91,66 92,69 92,49 97,14 107,64
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 101
Având în vedere perioada de criză economico -financiară, se obser vă că în intervalul 2008 –
2013, numărul de firme la nivel na țional a fost inferior celui din 2007, doar în ultimii doi ani
înregistrându -se o anumită îmbunătă țire a situație. Putem afirma că în anul 2014 se produce o schimbare
în trendurile înregistrate p ână atunci , numărul de firme fiind superior în acest an în toate regiunile celui
înregistrat în anul 2007.
În general, din punct de vedere al poten țialului economico -financiar, se pot face două observa ții:
– în dinamică, regiunea Bucure ști / Ilfov are cele mai înalte valori de cre ștere a valorii
indicatorilor de caracterizare a poten țialului, în timp ce regiunile Nord -Vest și Nord -Est au valorile
cele mai mici,
– în structură, valoarea medie pentru poten țialul economico -financiar al regiunii
Bucure ști – Ilfov este în 2014 de peste 2 ori mai mare fa ță de restul țării.
Aceste cifre demonstrează că dezvoltarea economică la nivel local s -a realizat diferit pe
cuprinsul țării, pârghiile, instrumentele și mijloacele de sporire a potențialului fiind concentrate ma i
mult la nivelul regiunii Bucure ști / Ilfov și mult mai puțin la nivelul zonei de Nord a țării.
Din punct de vedere al gradului de utilizare a poten țialului economico -financiar, am
utilizat următorii indicatori: cheltuielile medii de personal și cheltuiel ile totale. Din punct de vedere
al cheltuielilor de personal, datele se prezintă în tabelul următor.
Tabelul 4.7
Dinamica cheltuielilor medii de personal în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Cheltuieli medii
de personal
la 31 dec. 2014
(lei) 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 159213 132,99 119,95 106,89 132,94 141,00 129,96 143,81
2 NORD – EST 156199 129,23 116,05 97,60 116,59 123,09 121,12 153,77
3 SUD – VEST 169696 146,27 113,22 95,18 114,82 121,15 140,79 159,32
4 SUD – EST 166407 135,17 117,51 96,00 116,64 121,86 123,24 154,59
5 SUD 179955 134,64 113,97 99,79 124,49 132,23 125,54 156,60
6 CENTRU 214066 137,20 117,11 102,39 126,04 134,85 134,23 158,21
7 VEST 195076 134,97 107,77 101,78 129,22 138,94 127,34 150,54
8 BUCUREȘTI – ILFOV 1771828 149,11 126,13 150,66 156,22 150,24 157,53 278,55
Total 576652 140,72 122,64 129,55 145,26 146,25 150,01 238,53
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
Cu toate că în perioada 2008 – 2013 numărul total de firme cu activitate la nivel local a
fost mai redus fa ță de anul 2007, cheltuielile medii de personal au fost constant superioare în raport
cu anul 2007. În cazul regiunii Bucure ști / Ilfov, dacă în anul 2012, numărul de firme era cu 7,51%
mai redus fa ță de anul 2007, cheltuielile medii de personal cu fost cu 50,24% ma i mari!. Și ace eași
situa ție se prezintă și în restul regiunilor. Doar în anul 2010 și numai pentru 4 regiuni, respectiv
Nord -Est, Sud -Vest, Sud -Est și Sud, cheltuielile medii de personal au fost inferioare celor din anul

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 102
2007. Una din cauzele posibile ale acestei situa ții poate fi creșterea cifrei de afaceri și a indicatorilor
de performan ță, în condițiile în care cererea este acoperită.
Dacă analizăm cheltuielile totale medii pentru perioada 2007 – 2014, situa ție se prezintă astfel:
Tabelul 4.8
Dinamica c heltuielilor totale medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Cheltuieli totale
medii
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NOR D – VEST 1357823 139,21 121,51 105,23 132,44 141,38 119,08 138,01
2 NORD – EST 1246524 131,48 110,29 101,81 121,38 132,20 113,07 137,08
3 SUD – VEST 1315944 143,85 108,84 101,76 116,29 123,84 114,19 148,36
4 SUD – EST 1381035 139,36 117,68 108,17 129,33 140,63 118,91 140,99
5 SUD 1568657 143,47 112,13 103,81 132,66 140,58 122,97 151,35
6 CENTRU 1547448 137,83 109,37 102,22 121,25 128,06 117,83 148,25
7 VEST 1399502 141,24 104,14 102,36 129,45 143,22 113,56 140,47
8 BUCUREȘTI – ILFOV 18935175 148,84 114,50 149,69 164,82 159,78 160,53 267,04
Total 5801265 142,52 114,90 132,30 153,47 155,50 149,52 235,31
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
În timp ce la nivel de țară, activele totale au sporit în medie de 2,50 ori, cheltuielile
totale au sporit de 2,35 ori, ceea ce reflectă un grad de utilizare mai bun al activelor. Ace eași
tendin ță se manifestă la nivelul tuturor regiuni lor de dezvoltare.
Din punct de vedere al rezultatelor economice, un loc aparte îl are valoarea cifrei de
afaceri. În dinamică, pe total, în 2014 valoarea acestui indicator a fost de 2,39 ori mai mare fa ță de
nivelul atins în 2007, un nivel superior celui înregistrat referitor la cheltuielile totale (o cre ștere de
2,35 ori), cum se poate observa mai jos.
Tabelul 4.9
Dinamica cifrei de afaceri medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezv oltare Cifra de afaceri
medie
la 31 dec. 2014
(lei) 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 1316739 136,22 117,32 102,22 128,47 137,81 116,21 140,84
2 NORD – EST 1142280 130,84 109,18 99,07 119,96 130,83 112,41 133,44
3 SUD – VEST 1161212 141,69 104,79 99,37 113,29 119,75 106,61 144,22
4 SUD – EST 1267492 139,95 115,53 106,74 129,72 139,66 117,60 137,26
5 SUD 1454538 141,88 108,74 101,42 128,58 136,77 120,11 146,55
6 CENTRU 1459195 136,85 107,22 101,18 120,17 127,72 116,24 148,63
7 VEST 1296787 137,33 101,25 100,62 127,07 140,47 110,97 139,87
8 BUCUREȘTI – ILFOV 18496299 143,24 113,97 145,92 156,16 152,36 156,16 273,44
Total 5618386 113,52 129,38 147,34 149,98 113,52 110,51 239,83
Sursa: Calcule proprii pe baza si tuațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
Distan ța între nivelurile de dezvoltare a regiunilor a crescut în perioada analizată,
reflectată par țial și prin acest i ndicator. Nivelul mediu al cifrei de afaceri pentru firmele cu activitate

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 103
la nivel local a sporit în regiunea de Nord – Est cu 33,44% în 2014 fa ță de 2007, în timp ce în
regiunea Bucure ști – Ilfov acest indicator a sporit de 2,73 ori!.
Veniturile totale me dii au sporit în medie pe total țară de 2,36 ori în perioada analizată,
cele mai mari sporuri fiind între 2013 și 2014, dar sunt inferioare celor înregistrate de cifra de
afaceri (2,39 ori). În structură situa ția se prezintă ca mai jos.
Tabelul 4.10
Dinami ca veniturilor totale medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Venituri totale
medii
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NOR D – VEST 1432932 135,57 116,27 101,27 128,84 136,72 115,48 142,85
2 NORD – EST 1242435 129,57 107,13 98,00 117,91 128,49 110,65 134,60
3 SUD – VEST 1250149 141,21 104,00 98,47 112,92 119,83 107,41 142,92
4 SUD – EST 1435411 136,57 112,54 103,60 126,11 135,25 114,78 144,02
5 SUD 1609200 141,52 107,89 100,53 128,53 136,28 119,30 151,46
6 CENTRU 1586595 135,56 104,56 99,04 117,96 125,08 114,62 149,24
7 VEST 1427294 136,91 99,27 98,39 125,40 138,39 110,63 140,19
8 BUCUREȘTI – ILFOV 19612227 143,65 111,59 145,96 96,57 151,62 155,26 268,27
Total 5994358 138,38 111,32 128,72 108,81 148,73 144,92 236,81
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finan țelor Publice
Și în acest caz, regiunea de dezvoltare Nord – Este are rezultate inferioare atât în ceea
ce prive ște dinamica, (o creștere medie în peri oada 2007 – 2014 cu 34,60%) cât și în ceea ce
prive ște nivelul mediu atins în anul 2014 (doar 1242435 lei în raport cu 19612227 lei înregistrat la
nivelul regiunii Bucure ști / Ilfov).
În ceea ce prive ște performanța firmelor cu activitate la nivel local, un indicator
important îl reprezintă profitul brut mediu realizat.
Tabelul 4.11
Dinamica profitului brut t otal mediu în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Profit brut total
mediu
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 119497 99,41 83,61 76,14 108,48 103,40 98,78 198,61
2 NORD – EST 73102 102,22 78,73 76,23 91,71 99,12 98,36 145,52
3 SUD – VEST 76617 116,08 74,61 79,84 100,09 96,47 97,27 149,35
4 SUD – EST 134259 115,71 82,10 76,61 106,21 97,46 112,98 194,32
5 SUD 111964 118,22 78,34 81,96 103,57 104,05 100,85 165,01
6 CENTRU 115031 119,48 74,70 75,41 91,49 99,07 100,83 166,65
7 VEST 100582 100,65 75,82 73,99 95,99 109,02 95,61 148,20
8 BUCUREȘTI – ILFOV 1199138 110,62 113,97 136,70 81,62 87,11 110,17 283,38
Total 3808 48 108,41 102,71 116,09 89,91 95,00 111,14 253,43
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 104
Cu toate că în perioada 2008 – 2012, cinci din 8 regiuni au înregistrat în medie rezultate
inferioare celor din anul de bază, în anul 2014 situa ția s-a redresat, cre șterile fiind semnificative,
mai ales la nivelul regiunii Bucure ști / Ilfov (o creștere de 2,83 ori) dar mult mai modeste în
regiunile Nord – Est și Vest.
La nivelul regiunilor și pe total țară au existat în ace eași perioadă analizată pierderi
totale, care în medie au fost în anul 2014 de 2,22 ori mai mari în raport cu anul 2007. Aceste
pierderi au fost mai mari în perioada 2009 – 2013, perioadă influen țată puternic de criza
economico -financiară, cum se poate observa din datele tabelului următor.
Tabelul 4.12
Dinamica pierderilor totale medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Pierdere totală
medie
la 31 dec. 2013
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 44388 179,03 242,71 195,59 222,52 234,84 221,00 108,52
2 NORD – EST 77191 136,46 158,59 190,15 186,32 198,27 172,34 211,28
3 SUD – VEST 142412 189,21 250,13 202,10 241,63 244,45 420,40 223,93
4 SUD – EST 79884 198,63 256,11 231,67 212,79 263,56 314,46 153,79
5 SUD 71422 145,42 188,81 177,53 220,63 210,40 213,54 170,79
6 CENTRU 75884 169,62 187,13 143,54 159,28 157,39 185,50 152,53
7 VEST 72790 180,47 192,55 160,72 177,66 215,11 164,30 158,08
8 BUCUREȘTI – ILFOV 522086 253,87 259,80 285,54 306,03 272,86 218,91 256,90
Total 187756 212,88 238,47 240,84 264,48 253,49 226,27 222,64
Sursa: Calcule proprii pe b aza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
Situa ția este nefavorabilă în cazul regiunilor Sud – Vest și Nord – Est unde în anul 2014
profitul brut total medi u pe firmă este inferior pierderilor totale medii.
Datorită situa țiilor prezentate anterior precum și a influenței unor factori mai mult sau
mai pu țin locali (puterea de cumpărare a populației, la nivel local, puterea financiară a administrație
publice loc ale, nivelul resurselor atrase în circuitul economic la nivel local etc.), în perioada
analizată datoriile totale medii au sporit de 2,11 ori la nivel de țară. În structură situația se prezintă
ca mai jos.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 105
Tabelul 4.13
Dinamica datoriilor totale medii în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Datorii totale
medii
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 1099470 136,92 141,63 136,85 168,22 171,91 157,85 144,28
2 NORD – EST 1125197 121,42 121,72 121,31 145,30 151,55 137,39 159,58
3 SUD – VEST 1781001 143,03 125,56 122,41 137,88 151,31 189,53 218,31
4 SUD – EST 146677 139,94 144,92 134,29 153,11 167,26 179,64 18,30
5 SUD1 1249 394 137,35 129,03 126,80 165,24 167,85 157,45 167,86
6 CENTRU 1253793 137,04 128,60 117,34 141,08 148,38 149,48 156,41
7 VEST 1321712 139,69 125,80 123,04 149,12 164,60 157,02 144,00
8 BUCUREȘTI – ILFOV 9820170 138,39 112,22 144,60 154,46 151,41 144,18 232,43
Total 3432682 135,00 120,41 138,44 157,07 159,58 154,66 211,64
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
Datoriilor tot ale medii au fost la sfâr șitul anului 2014, superioare valorii medii a
activelor circulante, atât la nivel de țară cât și la nivel de regiune (cu o singură excepție, regiunea de
Sud – Est). Sun cazuri, cum ar fi regiunea de Sud – Vest sau regiunea Bucure ști / Ilfov când
datoriile totale medii au sporit de peste 2 ori în perioada analizată, ceea ce ne face să afirmăm că la
nivel local, asigurarea bunurilor și serviciilor s -a realizat din ce în mai mult pe datorie, indiferent că
aceasta este pe termen lung, m ediu sau scurt, și în viitor vor apare noi probleme legate de reducerea
acestor datorii.
În ceea ce prive ște performanța utilizării forței de muncă, productivitatea muncii în
firmele ce activează la nivel local a sporit în perioada analizată de peste 6,64 ori la nivel de țară,
preponderent ca urmare a sporirii cifrei de afaceri. Situa ția în dinamică și pe structură se prezintă în
tabelul următor.
Tabelul 4.14
Dinamica productivită ții muncii medie în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate p e regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Productivitatea
muncii medie
la 31 dec. 2014
– lei/salariat – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 180375 126.41 139.29 164.34 215.79 312.18 424.21 486.92
2 NORD – EST 149906 125.11 143.35 168.02 226.58 331.20 463.41 484.32
3 SUD – VEST 153397 129.78 169.42 248.53 358.49 579.57 865.26 949.17
4 SUD – EST 163971 135.31 162.77 226.66 347.72 572.46 864.99 906.04
5 SUD 184821 131.69 142.63 178.78 244.91 368.42 471.86 616.71
6 CENTRU 167917 119.44 118.07 149.52 204.76 300.56 420.37 487.59
7 VEST 170406 125.97 131.43 160.11 221.74 337.57 472.39 533.71
8 BUCUREȘTI – ILFOV 497748 121.39 146.11 186.87 275.35 416.98 665.46 785.44
Total 371096 102.32 135.48 212.95 329.3 2 395.73 486.56 664.34
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 106
La sfâr șitul anului 2014, productivitatea medie a muncii în reg iunea Bucure ști / Ilfov era de
3,32 ori mai mare în raport cu regiunea Nord -Est, ceea ce se poate traduce printr -un nivel diferit al cifrei
de afaceri la acela și număr de salariați. Un argument ar putea fi și prețurile la care sunt oferite bunurile
și serv iciile pentru comunită țile locale. Se știe că prețurile și în general nivelul de trai în București sunt
superioare fa ță de cele înregistrate în regiuni cum ar fi Nord -Est sau Nord -Vest.
O altă cauză ar fi și nivelul de salarizare al personalului angajat. D in acest punct de vedere,
situația costului mediu al muncii în dinamică și în structură pe regiuni se prezintă ca mai jos.
Tabelul 4.15
Dinamica costului mediu al muncii pe un salariat în perioada 2007 -2014
pentru societățile comerciale grupate pe regiuni de dezvoltare
Dinamica (2007=100%)
Nr.
crt. Regiune de dezvoltare Costul mediu al
muncii pe un
salariat
la 31 dec. 2014
– lei – 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 NORD – VEST 21810 123.41 112.66 123.37 135.87 148.02 151.96 117.20
2 NORD – EST 20499 123.57 121.79 115.48 131.06 137.53 150.76 120.43
3 SUD – VEST 22417 133.97 141.05 140.51 146.19 163.56 197.16 121.18
4 SUD – EST 21527 130.69 122.36 125.24 137.94 143.65 158.35 117.97
5 SUD 22866 124.97 113.52 123.33 132.63 145.44 133.87 139.66
6 CENT RU 24634 119.74 107.98 128.15 143.64 154.98 161.51 123.47
7 VEST 25634 123.80 111.06 123.22 140.84 150.58 160.58 121.60
8 BUCUREȘTI – ILFOV 47681 126.36 133.20 132.05 147.41 149.33 160.99 120.24
Total 38088 126.83 125.51 138.20 149.78 154.81 166.90 135.80
Sursa: Calcule proprii pe baza situațiilor economico -financiare anuale
ale agenților economici din economia reală a României, 2007 – 2014, Ministerul Finanțelor Publice
Cu toate că nivelul mediu al cifrei de afaceri și a profitul pentru regiunea Bucur ești /
Ilfov sunt cu mult mai mari în raport cu regiunea Nord -Est (de 16,19 ori, respectiv 16,40 ori) în anul
2014, în ceea ce prive ște costul mediu al muncii, raportul este de doar 2,32 ori în favoarea regiunii
Bucure ști / Ilfov.
În dinamică, sporurile pr ivind costul muncii sunt destul de modeste în toate cazurile
pentru perioada analizată, cu cre șteri mai mari în anul 2013 (o creștere de 97,16% în cazul regiunii
Sud-Vest), ceea ce denotă o cvasiconstan ță în ceea ce privește motivarea salarială a forței de muncă.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 107
Anexa 4.1
Clasificare CAEN pentru firmele cu activitate in interes local
Cod Denumire activitate

3514 Comercializarea energiei electrice
3523 Comercializarea combustibililor gazoși , prin conducte
3530 Furnizarea de abur și aer condiționat
3600 C aptarea, tratarea și distribuția apei
3700 Colectarea și epurarea apelor uzate
3811 Colectarea deșeurilor nepericuloase
3812 Colectarea deșeurilor periculoase
3821 Tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase
3822 Tratarea și eliminarea deșeurilor peric uloase
3900 Activit ăți și servicii de decontaminare
4120 Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
4221 Lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide
4222 Lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru electri citate și telecomunicații
4311 Lucrări de demolare a construcțiilor
4312 Lucrări de pregătire a terenului
4313 Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții
4321 Lucrări de instalații electrice
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat
4329 Alte lucrări de instalații pentru construcții
4331 Lucrări de ipsoserie
4332 Lucrări de tâmplărie și dulgherie
4333 Lucrări de pardosire și placare a pereților
4334 Lucrări de vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri
4339 Alte lucrări de finisare
4391 Lucrări de învelitori , șarpante și terase la construcții
4399 Alte lucrări speciale de construcții n.c.a.
4511 Comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare ( sub 3,5 tone )
4519 Comerț cu alte autovehicule
4520 Întreținerea și repararea autov ehiculelor
4532 Comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule
4540 Comerț cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor
4711 Comerț cu amănuntul in magazine nespecializate, cu vânzare predominanta de produse alimentare, băuturi și tutun
4719 Comerț cu amănuntul in magazine nespecializate, cu vânzare predominanta de produse nealimentare
4721 Comerț cu amănuntul al fructelor și legumelor proaspete, in magazine specializate
4722 Comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne, in magazine specializate
4723 Comerț cu amănuntul al peștelui , crustaceelor și moluștelor , in magazine specializate
4724 Comerț cu amănuntul al pâinii , produselor de patiserie și produselor zaharoase, in magazine specializat e
4725 Comerț cu amănuntul al băuturilor , in magazine specializate
4726 Comerț cu amănuntul al produselor din tutun, in magazine specializate
4729 Comerț cu amănuntul al altor produse alimentare, in magazine specializate
4730 Comerț cu amănuntul al carbura nților pentru autovehicule in magazine specializate
4741 Comerț cu amănuntul al calculatoarelor, unitarilor periferice și software -lui in magazine specializate
4742 Comerț cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicații in magazine specializate
4743 Comerț cu amănuntul al echipamentelor audio/video in magazine specializate
4751 Comerț cu amănuntul al textilelor, in magazine specializate
4752 Comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie , al articolelor din sticla și a celor pentru vopsit, in magazine
specializate
4753 Comerț cu amănuntul al covoarelor, carpetelor, tapetelor și a altor acoperitoare de podea, in magazine specializate
4754 Comerț cu amănuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice, in magazine specializate
4759 Comerț cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat și al articole de uz casnic n.c.a., in magazine
specializate
4761 Comerț cu amănuntul al cartelor , in magazine specializate
4762 Comerț cu amănuntul al ziarelor și articolelor de papetărie , in magazine specializate
4763 Comerț cu amănuntul al discurilor și benzilor magnetice cu sau f ără înregistr ări audio/video, î n magazine
specializate
4764 Comer ț cu amănuntul al echipamentelor sportive, in magazine specializate
4765 Comer ț cu amănuntul al jocurilor și jucariilor, in m agazine specializate

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 108
4771 Comer ț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
4772 Comer ț cu amănuntul al încălțămintei și articolelor din piele, î n magazine specializate
4773 Comer ț cu amănuntul al produselor farmaceutice, in magazine specializ ate
4774 Comer ț cu amănuntul al articolelor medicale și ortopedice, in magazine specializate
4775 Comer ț cu amănuntul al produselor cosmetice și de parfumerie, in magazine specializate
4776 Comer ț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor ; Comer ț cu amănuntul al animalelor de companie și a
hranei pentru acestea, in magazine specializate
4777 Comer ț cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor, in magazine specializate
4778 Comer ț cu amănuntul al altor bunuri noi, in magazine specializate
4779 Comer ț cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine
4781 Comer ț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și produselor din tutun efectuat prin standuri, chioșcuri
și piețe
4782 Comer ț cu amănuntul al textilelor, î mbrăcămintei și încălțămintei efectuat prin standuri, chio șcuri și piețe
4789 Comer ț cu amănuntul prin standuri, chioșcuri și piețe al altor produse
4791 Comer ț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet
4799 Comer ț cu amănuntul efectuat in afara magazinelor, s tandurilor, chioșcurilor și piețelor
4931 Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de calatori
4932 Transporturi cu taxiuri
4939 Alte transporturi terestre de calatori n.c.a.
4942 Servicii de mutare
4950 Transporturi prin conducte
5010 Transporturi maritime și costiere de pasageri
5030 Transportul de pasageri pe cai navigabile interioare
5110 Transporturi aeriene de pasageri
5210 Depozitari
5221 Activită ți de servicii anexe pentru transporturi terestre
5222 Activită ți de servicii anexe transporturilo r pe apa
5223 Activită ți de servicii anexe transporturilor aeriene
5224 Manipul ări
5229 Alte Activită ți anexe transporturilor
5310 Activită ți poștale desfășurate sub obligativitatea serviciului universal
5320 Alte Activită ți poștale și de curier
5811 Activ ități de editare a c ărților
5812 Activită ți de editarea de ghiduri, compendii, liste de adrese și similare
5813 Activită ți de editare a ziarelor
5814 Activită ți de editare a revistelor și periodicelor
5819 Alte Activită ți de editare
5821 Activită ți de edit are a jocurilor de calculator
5829 Activită ți de editare a altor produse software
5911 Activită ți de producție cinematografica, video și de programe de televiziune
5912 Activită ți post-producție cinematografica, video și de programe de televiziune
5913 Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video și a programelor de televiziune
5914 Proiecția de filme cinematografice
5920 Activită ți de realizare a înregistrărilor audio și Activită ți de editare muzicala
6010 Activită ți de difuzare a programelo r de radio
6020 Activită ți de difuzare a programelor de televiziune
6110 Activită ți de telecomunicații prin rețele cu cablu
6120 Activită ți de telecomunicații prin rețele fără cablu ( exclusiv prin satelit )
6130 Activită ți de telecomunicații prin satelit
6190 Alte Activită ți de telecomunicații
6201 Activită ți de realizare a soft -ului la comanda ( software orientat client )
6202 Activită ți de consultanta in tehnologia informației
6203 Activită ți de management ( gestiune și exploatare ) a mijloacelor de calc ul
6209 Alte Activită ți de servicii privind tehnologia informației
6311 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și Activită ți conexe
6312 Activită ți ale portalurilor web
6391 Activită ți ale agențiilor de știri
6399 Alte Activită ți de servicii informaționale n.c.a
5510 Hoteluri și alte facilit ăți de cazare similare
5520 Facilit ăți de cazare pentru vacante și perioade de scurta durata
5530 Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere
5590 Alte servicii de cazare

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 109
5610 Restaurante
5621 Activită ți de alimentație (catering) pentru evenimente
5629 Alte servicii de alimentație n.c.a.
5630 Baruri și alte Activită ți de servire a băuturilor
6810 Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii s au închiriate
6831 Agenții imobiliare
6832 Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract
6910 Activită ți juridice
6920 Activită ți de contabilitate și audit financiar; consultanta in domeniul fiscal
7111 Activită ți de arhitectura
7112 Activită ți de inginerie și consultanta tehnica legate de acestea
7420 Activită ți fotografice
7430 Activită ți de traducere scrisa și orala ( interpreți )
7500 Activită ți veterinare
7711 Activită ți de închiriere și leasing cu autoturisme și autovehicule rutiere ușoare
7721 Activită ți de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale și echipament sportiv
7722 Închirierea de casete video și discuri ( CD -uri, DVD -uri )
7729 Activită ți de închiriere și leasing cu alte bunuri personale și gospodărești n.c.a.
7731 Activită ți de închiriere și leasing cu mașini și echipamente agricole
7911 Activită ți ale agențiilor turistice
7990 Alte servicii de rezervare și asistenta turistica
8010 Activită ți de protecție și garda
8020 Activită ți de servicii privind sistemele de securizare
8030 Activită ți de investigații
8110 Activită ți de servicii suport combinate ( Activită ți de peisagistica și servicii pentru clădiri )
8121 Activită ți generale de cur ățenie a cl ădirilor
8122 Activită ți specializate de cur ățenie
8129 Alte Activită ți de cur ățenie
8130 Activită ți de int reținere peisagistic ă
8219 Activită ți de fotocopiere, de pregătire a documentelor și alte Activită ți specializate de secretariat
8220 Activită ți ale centrelor de intermediere telefonica ( call center )
8510 Învățământ preșcolar
8520 Învățământ primar
8531 Învățământ secundar general
8532 Învățământ secundar, tehnic sau profesional
8541 Învățământ superior non -universitar
8542 Învățământ superior universitar
8551 Învățământ in domeniul sportiv și recreațional
8552 Învățământ in domen iul cultural ( limbi străine , muzica, teatru, dans, arte plastice, etc. )
8553 Scoli de conducere ( pilotaj )
8559 Alte forme de Învățământ n.c.a.
8560 Activită ți de servicii suport pentru învățământ
8610 Activită ți de asistenta spitaliceasca
8621 Activită ți de asistenta medicala generala
8622 Activită ți de asistenta medicala specializata
8623 Activită ți de asistenta stomatologica
8690 Alte Activită ți referitoare la sănătatea umana
8710 Activită ți ale centrelor de îngrijire medicala
8720 Activită ți ale cent relor de recuperare ps ihică și de dezintoxicare, exclusiv spitale
8730 Activită ți ale căminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane aflate in incapacitate de a se îngriji singure
8790 Alte Activită ți de asistenta sociala, cu cazare n.c.a.
8810 Activități de asistenta sociala, f ără cazare, pentru b ătrâni și pentru persoane aflate in incapacitate de a se îngriji
singure
8891 Activită ți de îngrijire zilnica pentru copii
8899 Alte Activită ți de asistenta sociala, f ără cazare, n.c.a.
9001 Activită ți de interpretare artistica ( spectacole )
9002 Activită ți suport pentru interpretarea artistica ( spectacole )
9003 Activită ți de creație artistica
9004 Activită ți de gestionare a sălilor de spectacole
9101 Activită ți ale bibliotecilor și arhivelor
9102 Activit ăți ale muzeelor

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 110
9103 Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și a altor obiective de interes turistic
9104 Activită ți ale grădinilor zoologice, botanice și ale rezervațiilor naturale
9200 Activită ți de jocuri de noroc și pariuri
9311 Activită ți ale bazelor sportive
9312 Activită ți ale cluburilor sportive
9313 Activită ți ale centrelor de fitness
9319 Alte Activită ți sportive
9321 Bâlciuri și parcuri de distracții
9329 Alte Activită ți recreative și distractive n.c.a.
9411 Activită ți ale organizațiilor economice și patronale
9412 Activită ți ale organizațiilor profesionale
9420 Activită ți ale sindicatelor salariaților
9491 Activită ți ale organizațiilor religioase
9492 Activită ți ale organizațiilor politice
9499 Activită ți ale altor organizații n.c.a.
9511 Repararea calculatoarelor și a echipamentelor periferice
9512 Repararea echipamentelor de comunicații
9521 Repararea aparatelor electronice de uz casnic
9522 Repararea dispozitivelor de uz gospodăresc și a echipamentelor pentru casa și gradina
9523 Repara rea încălțămintei și a articolelor din piele
9524 Repararea mobilei și a furniturilor casnice
9525 Repararea ceasurilor și a bijuteriilor
9529 Repararea articolelor de uz personal și gospodăresc n.c.a.
9601 Spălarea și curățarea ( uscat ă ) a articolelor te xtile și a produselor din blana
9602 Coafura și alte Activită ți de infrumusetare
9603 Activită ți de pompe funebre și similare
9604 Activită ți de intretinere corporala
9609 Alte Activită ți de servicii n.c.a.
9700 Activită ți ale gospodăriilor private in cali tate de angajator de personal casnic
9810 Activită ți ale gospodăriilor private de producere de bunuri destinate consumului propriu
9820 Activită ți ale gospodăriilor private de producere de servicii pentru scopuri proprii

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 111
Anexa 4.2.
Conform prevederilor Or dinului Ministrului Finan țelor Publice nr.1827/2003 art.1,
alin.2 societățile comerciale mari sunt definite prin :
– cifra de afaceri de peste 7,3 mil.euro
– total active peste 3,65 mil.euro
– salariați peste 150
Ordonan ța 24/2001 prevede pentru microîntr eprinderi:
– cifra de afaceri de sub 100000 euro
– salariati maxim 9
Pentru o mai bună comparabilitate a datelor în perioada 2007 – 2014, societățile
comerciale au fost grupate astfel:
Dimensiunea societății comerciale Nr.
crt. Criteriu de grupare Mare Mică -mijlocie Micro Inactive
1 Cifra de afaceri Peste
30.015.410 lei ron 411.170 lei ron –
30.015.410 lei ron Sub
411.170 lei ron 0
2 Număr de salariați Peste 150 10 – 150 Sub 10 0
Din analiză au fost eliminate societățile comerciale inactive (nu au ra portat cifră de
afaceri) și cele care nu fac parte din economia reală (societăți comerciale de asigurări și leasing,
societăți financiare și de intermediere financiară, societăți comerciale bancare etc.).

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 112
Capitolul 5
Finan țarea dezvoltării economice zona le
5.1. Configurația în rețea a dezvoltării economice zonale
Rolul regiunilor în economiile naționale s -a schimbat semnificativ în ultima perioadă,
ca rezultat al globalizării și ajustărilor structurale , înțelegerea acestui proces fiind crucială pentru
înțelegerea analizelor economice regionale și pentru planificarea dezvoltării regionale.
Impactul regional al schimbărilor economice și sociale din ultima perioadă a plasat
dezvoltarea economiilor naționale într -o lume complexă, incertă și concurențială, ceea ce a indus
schimbării fundamentale ale structurii economiilor lor, dezvoltarea fiind profund diferențiată,
producând deosebiri acute între câștigători și perdanți, multe zone rurale suferind un declin eviden t,
specializarea agriculturii reclamând măsuri d e protecție pentru ca produsele acesteia să fie
competitive pe piețele na țională sau globală.
Metodele și instrumentele de analiză regională sunt vitale atât pentru cercetare, cât și
pentru a sprijini conducătorii politicilor locale în îmbunătățirea perfor manțelor regiunilor și pentru a
elabora cadrul planificării strategice, în scopul plasării regiunii pe o poziție care să -i permită crearea
și menținerea avantajelor competitive.
Specificul obiectului de studiu al economiei regionale se diferențiază semnifi cativ de
economia națională, macroeconomică, diferențiere care se regăsește în evidențierea
interdependențelor mai accentuate dintre elementele economice, sociale, ecologice, culturale etc., î n
spații regionale, decât în cadrul spațiilor naționale sau int ernaționale.
Gradul de interdependență evidențiază două dimensiuni ale cercetării și configurării
relațiilor regionale , și anume:
o relațiile interregionale, dintre regiuni distincte;
o relațiile intraregionale, din cadrul regiunii.
Cea de a doua categori e de relații evidențiază interdependențele dintre zonele locale,
dintre economiile locale, în acest sens existând distincție între economia regională și economia
locală -rurală sau urbană , această din urmă abordând problemele specifice dezvoltării localităț ilor,
dar și a zonelor specific rurale și specific urbane.
Ansamblul relațiilor, a interdependențelor și interacțiunilor care se realizează în spațiile
locale, zonale, urbane și rurale, între participanții la activitățile de producție, comerciale, cons um,
financiare, sociale, ecologice, culturale etc., formează rețeaua , în cadrul căreia se delimitează
rețeaua economică , în cadrul acestei rețele rolul dominant avându -l, din punctul de vedere al
raționalității rețelei, comunitățile.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 113
În demersul de fundamentar e a strategiilor și politicilor de dezvoltare economică,
regiunea reprezintă o componentă fundamentală, complemente spațiale ale regiunii fiind aria și
zona, între acești termeni existând însă o delimitare metodologică.
Delimitarea zonelor în cadrul regiu nilor se face după criterii diverse (economic,
administrativ, geografic etc.), neexistând metodologii complet satisfăcătoare, fiind necesar
compromisul.
Una din delimitările clasice evidențiază următoarele tipuri de zone:
1. zone omogene , care sunt asemănă toare conform unor criterii cheie (venitul / locuitor,
grad de industrializare), caz în care coeziunea este asigurată de similaritățile criteriale, diferen țierile
interne și interacțiunile interregionale nefiind considerate importante;
2. zone nodale (pola rizante) , caz în care coeziunea este asigurată de fluxurile interne, de
interdependențele polarizante în jurul unui centru dominant, a unui nod, configurându -se o rețea a
interdependențelor ;
3. zone instituționalizate , caz în care coeziunea derivă dintr -un cadru administrativ și
din aplicarea unor politici și programe specifice de dezvoltare locală.
Luând în considerare problemele economice și sociale cu care se confruntă, în România
au fost delimitate 3 categorii de zone problematice , și anume:
1. zone t radițional subdezvoltate (centrate preponderent pe agricultură);
2. zone în declin industrial (reducerea locurilor de muncă);
3. zone fragile structural (dependența de o singură ramură).
În cadrul regiunilor se delimitează spațiul rural, care reprezintă, conform definiției din
Carta Europeană, zona interioară și de coastă, care cuprinde satele și orașele mici, în care cea mai
mare parte a terenului este utilizată pentru agricultură, silvicultură, amenajarea de zone montane
pentru petrecerea timpului liber , rezervații naturale, pentru locuit, pentru activității artizanale,
pentru servicii sau activități industriale. Definiția evidențiază că spațiul rural este mai extins decât
spațiul agricol, însă-și semnificația lor fiind diferită.
Dezvoltarea locală durab ilă presupune realizarea unui complex de activități legislative,
organizaționale, economice, financiare, sociale, culturale etc. care să asigure îmbunătățirea situației
materiale și spirituale a populației, prin valorificarea nedistructivă a resurselor spa țiului zonal.
Strategiile, politicile, programele și proiectele de dezvoltare locală vizează următoarele
obiective, precum: reorganizarea teritoriului; realizarea de lucrări de îmbunătățiri funciare,
realizarea și extinderea rețelei de căi de comunicație; conservarea și regenerarea resurselor și
păstrarea echilibrului ecologic; înfrumusețarea peisajului și crearea de condiții pentru agroturism;
ridicarea nivelului de trai și de confort al populației.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 114
Teoretic, conceptual , dezvoltarea economică locală are câteva caracteristici , și anume:
a) spațialitatea, adică este orientată “în jurul omului”, cuprinzându -l ca o sferă mereu
în expansiune, interpunându -se total între om și natură, între om și spiritul liber al acestuia;
b) multidimensionalitatea, adică multitudine a de feluri (soiuri) de produse, de
antef racte umane, (bunuri, instituții, cunoștințe etc.) diferențiate criteri al, cuprinse într -o rețea, de la
interese și instituții la bunuri (economice) și comportamente;
c) temporalitatea , adică modificarea evolutivă a d ezvoltării locale în timp, atât a
subiectului, a atributelor cât și a fenomenelor și proceselor incluse;
d) relaționalitatea , adică existența unei diversități de relații între bunuri, între oameni
generatori și consumatori, furnizori sau beneficiari ai acesto r bunuri, relaționalitatea concretizată în
interdependențe de naturi diferite, de la cauzalitate la tranzitivitate, îmbrăcând adesea forma unor
fluxuri univoce, biunivoce sau multivoce;
Rețelitatea reprezintă caracteristica definitorie a unei economii dura bile, rețeaua de
relații având anumiți determinanți care -i conferă acest statut .
Operațional, pragmatic , rețeaua este un montaj compozit între diferite tipuri de cerințe,
de obiective ale componentelor, partenerilor rețelei, compromisurile dintre diferit ele logici de
acțiune în cadrul rețelei generând, adesea , inovații.
Fenomenul rețelizării a fost determinat de amplificarea fenomenelor de terțiarizare a
economiei, mai ales la nivel local, și de emergența tehnologiei informației , în noul tip de economie
valoarea adăugată având un caracter predominant intangibil, imaterial, fiind creată de către actori
economici care dețin competențe de expertiză specializată. Expresia acestor fenomene este
egalizarea potențialului de influență a subiecților implicați, ceea ce a dus la o democratizarea
relațiilor dintre aceștia, declanșând o apropiere în scopul cooperării în cadrul unor structuri
simbiotice care, favorizând colaborarea, nu exclude competiția și conflictele.
Se constituie o diversitate de legături, care depă șesc simpla integrare verticală a
sistemelor tehnologice, integrare bazată în special pe existența unor sinergii interne, noile legături
bazându -se în special pe sinergii externe, rezultate din asocierea competențelor și resurselor unor
entități economice și noneconomice în scopul realizării unor obiective care nu pot fi atinse prin
activitatea subiecților economici individuali.
În cadrul dezvoltării economice locale, rețeaua este, în primul rând, un spațiu
conceptual și o configurare de legături de naturi diferite, rezultând prin coagularea și
interconectarea unor canale de comunicare și de circulație a cunoștințelor și informațiilor, care
generează structuri acționale bine profilate și o coerență comportamentală intrinsecă actorilor
economici dintr -un spa țiu zonal.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 115
Eficiența rețelei, în particular a descentralizării este puternic condiționată de capacitatea
intrinsecă a elementelor rețelei de a se comporta și acționa autonom, prin autoorganizare .
Gradul de descentralizare în cadrul rețelelor configuraționa le depinde de câteva
condiții:
1. diminuarea nevoii de coordonare unitară, ierarhică, prin decizii de comandă;
2. orientarea planificării activităților la nivel local, prin centrarea pe funcții și activități
mai specializate,
3. adaptarea obiectivelor și r ezultatelor la norme nestandardizate, formulate local;
4. dezvoltarea aptitudinilor și capacităților de autoorganizare, autocontrol și
responsabilizare.
Din ce în ce mai mult rețelele devin parte a infrastructurii strategice , nu numai pentru
afaceri, dar și pentru regiuni și comunități, permițându -le să opereze cu succes în noua economie.
Interacțiunea entităților economice, organizații sau firme, cu mediul este condiționată de
existența unor grade de proximitate , diferențiate, ce caracterizează relațiile dintre entități într -un
spațiu dat (zonă, localitate, comună, ora ș, județ, regiune). Gradele de proximitate determină
avantajele, mai mari sau mai mici, ce decurg din stabilirea unor legături strânse între locatarii unui
spațiu determinat, situațiile posi bile depinzând de poziția de piață a locatarilor, de numărul acestora,
de ponderea fiecărui concurent, de existența unor firme lider etc.
Există diferite niveluri ale proximității între actorii economici , și anume: proximitatea
spațială locală, proximitat ea socială, proximitatea tehnologică, proximitatea productivă și
comercială, proximitatea națională.
Relațiile de proximitate conturează două modalități de acțiune a entităților, a firmelor:
▪ prima este dominată de relațiile de piață și de concurență, av ând ca principale
sancțiuni și recompense opțiunile clienților;
▪ a doua, dominată de relațiile parteneriale , capacitatea de a stabili și dezvolta relații
cu partenerii cei mai apropiați, proximi, de a administra externalitatea, fiind un element esențial al
strategiilor de dezvoltare locală și regională
În acest context se impune fenomenul cunoscut sub denumirea ˝ economiilor de
aglomerare˝, numite și economii externe , care desemnează avantajele competitive ale entităților,
care rezultă din starea de vecinăt ate și, implicit, de interacțiune dintre acestea.
În practică economiile externe se concretizează în reducerea semnificativă a costurilor
de producție, deoarece permit organizarea eficientă a distribuirii eforturilor între activități real izate
în interior ul firmelor și cele asigurate prin intermediul pieței.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 116
Elementele care pot influența localizarea activităților , a diverselor entități
antreprenoriale sunt specifice structurii zonei: vecinătatea aglomerărilor urbane, existența
structurilor de formare profe sională, dezvoltarea serviciilor și a infrastructurii etc.
În spațiul local partenerii pot fi delimitați, de regulă, în publici, privați și sociali, toți aceștia
contribuind la dezvoltarea patrimoniului de competențe ale zonei, însă un element de legătură esențial
între aceștia îl reprezintă entitățile asociative , constituindu -se, în cadrul zonei, o rețea asociativă, o
realitate organizațional – economică cu o semnificație specifică pentru dinamica zonei.
Constituite pe bază de parteneriat, aceste asociații regrupează organizații și firme de
dimensiuni diferite sau similare, prin acorduri de asociere , formându -se alianțe în scopul realizării
unor obiective comune, complementare, inclusive pentru realizarea unor programe și proiecte de
dezvoltare.
Câteva form e diferite de rețele sprijină dezvoltarea economică zonală, și anume.
Comunitatea, care creează rețeaua pentru cunoașterea comună, obișnuită, de bază, și
distribuie informația. Cunoașterea comună permite oamenilor să fie mai bine informați, mai bine
educaț i și să devină mai avizați în adoptarea deciziilor referitoare la investiția privată și publică,
producție și comerț.
Cunoașterea de bază conduce la dezvoltarea celei de a doua forme a rețelei, care este
importantă în dezvoltarea economică, rețeaua asocia tivă care implică învățare și capacitatea de a
îmbunătății cunoașterea, producția și dezvoltarea industriilor.
Istoric, rețeaua asociativă , legată de dezvoltarea economică, a fost structurată formal
acolo unde membrii au cerut să participe la rețea (organi zații profesionale, camere de comerț,
cluburi de servicii etc.)., acestea jucând un rol semnificativ în susținerea dezvoltării economice,
devenind treptat mai specializate, multe dintre asociații fiind înlănțuiri sau ramificații localizat e,
structurate ier arhic.
Globalizarea și revoluția tehnologiei informației a schimbat fundamental semnificația și
rolul asociațiilor, rețelele noii economii devenind mai deschise, aspațiale și informale, fluxurile
informaționale în cadrul rețelelor devenind mai rapide, circ ulând prin structuri radiale complexe.
Noile rețele asociative au atât caracteristici locale, cât și globale, și pot fi spațiale și a -spațiale.
Alianțele sunt strâns legate de rețele, constituind însă aspectul tactic al rețelei și
implicând relații între două sau mai multe entități care au roluri de afaceri compatibile, alianțele
devenind strategice atunci când, procese de planificare între părțile alianței sunt realizate pentru a
asigura cea mai avantajoasă poziție.
Diferite tipuri de structuri de alianțe și rețele joacă un rol cheie în procesul dezvoltării
locale, delimitându -se alianțele strategice care au apărut și în context zonal, ele reclamând o rețea
bine stabilită și structuri organizaționale consolidate în economia zonei, acestea acționând ca un

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 117
catalizator al creșterii, facilitând dezvoltarea afacerilor, un exemplu de asemenea alianțe fiind
orașele înfrățite, aceste alianțe putând ajuta dezvoltarea economică a zonei.
Un element principal al alianței îl reprezintă catalizatorul , constituit din per soane și
organizații care acționează ca agenți de schimb ai informațiilor , sub forma de pachete de informații,
produse, resurse etc. pentru alianțe, aceștia fiind creierul alianțelor, în viitor acest rol de cata lizator
în cadrul zonelor îl vor avea organiz ațiile centrate pe dezvoltarea economică a zonei.
În funcție de configurația alianței , alianțele strategice se delimitează în trei tipuri:
1. alianțe bazate pe complementaritate , între participanți care desfășoară activități
diferite, urmărindu -se asigurarea complementarității unor operațiuni în scopul optimizării acestora.
Aceste alianțe au la bază schimbul unui produs între parteneri, ceea ce permite partenerilor să
beneficieze de avantajele complementarității potențiale.
2. alianțe integrative , când activități le și activele sunt de aceeași natură, urmărindu -se
realizarea economiilor de scară, de regulă alianța constituindu -se din verigi aflate în amonte și în
aval pe filiera unui proces economic, în particular, de producție sau de investiții. Motorul alianțe lor
strategice integrative este o activitate, un obiectiv care reprezintă motivul, obiectul alianței,
partenerii rămânând concurenți în amonte și în aval.
3. alianțe aditive , urmărind realizarea în comun a unui produs final, reprezentând o
alternativă pentru fuz iune, consorțiul constituit substituindu -se partenerilor pe piață. Alianța
realizează toate fazele fluxului de activități și operații, fiind structurată în jurul unei societăț i noi, în
interiorul căreia anumite activități sunt realizate în comun, celelalte fiind distribuite între parteneri.

5.2. Analiza și planificarea dezvoltării economice zonale
5.2.1. Analiza multisectorială: interdependențe și ierarhii
Aplicarea tehnicilor cantitative în analiza zonală poate oferi o înțelegere atât a
schimbării în ti mp a performanței economiei zonale, precum și a interdependențelor dintre
sectoarele economiei, incluzând folosirea proiecțiilor pentru a testa potențialul de dezvoltare
viitoare a zonei.
Tehnicile calitative permit, de asemenea, explicarea rațiunii de a f i a modelelor
dezvoltării unei zone și de a îmbunătății capacitatea analiștilor de a reflecta asupra rezultatelor sau
posibilităților economice pentru un viitor bazat pe experiența colectivă, înțelepciunea și judecata
actorilor din cadrul economiilor zonal e.
Analiza zonală a evidențiat rolul primar al roiurilor economice de motor al dezvoltării
zonale, considerând însă economia ca entitate, sau a sectoarelor economice și marilor firme ca
independente unele de altele . În realitate, orice economie zonală es te formată într -un labirint de

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 118
legături, fluxuri și factori multisectoriali, fiecare economie fiind specializată și jucând un rol cheie
în definirea structurii viitoare și a formei economiei.
Utilizarea analizei input -output ajută la deducerea faptului că roiurile (clustere) sunt
unul din instrumentele disponibile ale analizei economice zonale care oferă o bună înțelegere a
relațiilor sau legăturilor care se constituie între ramurile economice ale unei zone. În timp ce
fluxurile financiare intersectoriale ș i alte fluxuri reprezintă un indicator important al
competitivității, ele nu explică complexul de factori sau elementele structurale profunde care
contribuie la generarea avantajului competitiv al firmelor, sectoarelor industriale sau clusterele
dintr -o zonă.
Teoria bazei economice relevă modul cum, adesea, există un număr mic de firme sau
afaceri care joacă un rol principal în definirea structurii economice, performanțelor și dezvoltării
unei zone, multe din acestea fiind cuprinse în rețele care integreaz ă ramurile economice nucleu,
rețeaua de ofertanți/distribuitori și infrastructura economică de bază, sprijinind dezvoltarea și
competitivitatea zonei pe piețele concurențiale.
Pentru a maximiza potențialul de dezvoltare economică al unei zone este necesar, însă,
de a cunoaște care factori din anumite ramuri economice contribuie la avantajul competitiv, de a
măsura punctele tari și slăbiciunile acestora și de a identifica relațiile și interdependențele dintre
factori în sprijinirea dezvoltării economice zona le. Totodată, datorită creșterii nivelului de
incertitudine și concurență în mediul de afaceri, în era globalizării și a schimbărilor rapide, se
impune elaborarea unor metode mai riguroase pentru evaluarea riscului zonal , în condi țiile în care
zonele se co nfruntă cu schimbarea rapidă a condițiilor și avantajului competitiv.
Au fost elaborate tehnici mai analitice, necesare pentru a măsura și a compara
caracteristicile zonelor și a ramurilor economice, tehnici care implică o anumită formă a analizei
multisec toriale (AMS), această metodă reprezentând un instrument dezvoltat din tehnici analitice
cantitative și calitative diferite, utilizând instrumentul matricial de analiză.
Pentru a utiliza analiza multisectorială este necesară stabilirea unor criterii, iC, și
compararea acestor criterii în cazul mai multor sectoare, ramuri economice , jR, pentru cele 4
elemente ale analizei, puncte tari, T, oportunități, O, slăbiciuni, S, pericole, P, (modelul TOSP)
simplificat acest demer s fiind prezentat în tabelul nr. 1.
În căsuțele matricei se trec elementele specifice analizei, caracteristice unui anumit
criteriu dintr -o anumită ramură, regiune, toate căsuțele fiind caracterizate prin combinația a două
elemente, unul specific mediului intern, celălalt mediului extern al ramurii.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 119
Tabelul 5.1.
jR
iC 1 2 3 …..
1 O,S
2 T,P
3 T,O
….. S,T
m

Prin compararea rezultatelor dintr -o anumită zonă sau dintr -un sector industrial pot fi
identificate problemele critice, evidențiate prin cele patru elemente ale analizei care afectează
performanța dintr -o zonă. În acest fel poate fi dezvoltată o strategie adecvată pentru a ameliora
factorii negativi sau pentru a consolida pe cei pozitivi.
Analiza factorilor și analiza structurală pot fi utilizate pentru a identifica factorii care
contribuie la competitivitatea și dezvoltarea unei zone, o aplicație a acesteia fiind elaborarea
indicilor care permit compararea dintre sectoarele industriale sau zone conform unor criterii,
reprezentată în tabelul nr. 2.
Tabelul 5.2.
Sectoare (Si)
Zone 1 2 n 
a 0 1 0 1 15 0,07
b 1 3 0 1 15 0,27
c 0 0 2 2 15 0,14
d 2 4 3 9 15 0,60
m 2 4 6 12 15 0,80
 5 12 11
Max 5 mC 25 25 25
Index 0,20 0,48 0,44

Avantajul unei asemenea matrice este acela că poate fi utilizată pentru a oferi o bază
comună pentru compararea interzonală a factorilor care contribuie la creșterea competitivității și
dezvoltarea zonelor, în scopul calculării unui indice agregat.
În anexa 5.1 prezentăm un model de analiză folosind datele din situa țiile financiare ale
firmelor cu activitate la nivel local la 31 decembrie 2014.
Analiza multisectorială își are originea în două arii de cercetare: teoria matricei input –
output și analiza structurală.
Modelele zonale input -output descriu atât tranzacțiile dintre o zonă și restul lumii, cât
și dintre activitățile din cadrul zonei. Acest modele generează un indice multiplicator sau o rată

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 120
care măsoară e fectul sau impactul total unei creșteri în cererea de ocupare sau de venit. Acesta
poate fi, de asemenea, utilizat pentru predicția sau previziunea impactului performanței viitoare
potențiale a economiei unei zone și a schimbări în tranzacțiile interindust riale.
Analiza structurală realizează colectarea și prelucrarea setului de date calitative,
permițând analistului să descrie un sistem prin utilizarea matricei, care interconectează toate
elementele sistemului. Metoda permite identificarea și analiza relaț iilor dintre variabilele principale,
ordonate ierarhic, care constituie structura sistemului investigat, adică a rețelei de relații dintr e
elementele sistemului, structura menținând permanența sistemului.
În practică, analiza structurală este utilizată în două moduri principale:
în cercetarea modului de adoptare a deciziilor asupra variabilelor cheie , care se
referă la structura și dimensiunile sistemului;
în realizarea previziunilor.
Analiza multicriterială valorifică elementele principale ale tehnicil or analitice
prezentate, rezumativ, mai sus, instrumentul principal fiind matricea, care măsoară și analizează
diferite variabile din sectoarele economice, pe care le cuprinde o economie zonală, reprezentată în
tabelul nr. 3.
Tabelul 5.3
S
C 1 2 3 4 …. n  iu scorcriter  tor scorsec max
a
c
d
….
m
 tor scorsec
 iu scorcriter.max

unde:
S = regiuni, sectoare , ramuri industriale;
C = criterii de evaluare.
Spre exemplu se poate alege drept criteriu de evaluare indicatorii de performan ță ai
firmelor cu activitate locală, repartizate pe regiuni sau jude țe. În acest caz, numărul de sectoare
selectate depinde de gradul de detaliu dorit, fiind avantajos dacă acesta corespunde numărul de
sectoare din analiza input -output, putându -se efectua, în acest fel, comparații între tabelele intrări –
ieșiri și matricea analizei multicriteriale. (firmele cu activitate conform precizărilor din anexa
grupate apoi pe 17 ramuri ale economiei na ționale).

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 121
O problemă metodologică semnificativă o reprezintă ponderarea factorilor , nu toți
factorii măsurați prin această tehnică având aceeași pondere în toate sectoarele industriale, în mul te
cazuri existând diferențe semnificative între sectoare în cee a ce privește importanța factorilor. În
acest sens, sunt aplicate ponderi diferite factorilor utilizați în evaluare, care depind de importanța,
prioritatea și valorile atașate diferiților factori . De exemplu, se poate folosi o scală de la 1 la 5
privind im portanța factorilor direc ți de producție, cum ar fi activele sau forța de muncă, și pe baza
valorilor, notelor acordate, fiecărui factor atașat unei ramuri de activitate, de către experți, se
determină media notelor pentru diferiții factori în fiecare sect or de activitate, putându -se obține
media pentru fiecare factor din ramura de activitate. Ponderea este multiplicată cu notele inițiale
pentru a se obține nota ponderată.
Analiza multicriterială oferă decidenților politici o alternativă atunci când progres ul
spre atingerea obiectivelor multiple nu poate fi măsurat printr -un singur criteriu, adică valoarea
monetară, putând fi utilizată ca un instrument de sprijin pentru a evalua rezultatele unui proiect ,
luând în considerare o serie predeterminată de criteri i sau de variabile. AMC este utilizată pe larg în
procesele de adoptare a deciziilor de mediu, în care o serie de criterii, adesea conflictuale, trebu ie să
fie luate în considerare ca parte a unui proces general de luare a deciziei. Una dintre formele cele
mai simple ale analizei multicriteriale este analiza matricială a atingerii obiectivelor, AMAO , prin
care se evaluează rezultatele proiectelor alternative , bazată pe criterii diferite, precum planul de
transport, implicând un program complex de programare liniară.
Tabelul nr. 4. prezintă matricea de bază utilizată de analiza multicriterială, nota criteriu –
opțiune , ijX, fiind o măsură a tăriei relației dintre fiecare alegere, i, și fiecare criteriu, j , evaluată
pentru toate căsuțele ij ale matricei.
Notele pentru fiecare Xij de pe o linie sunt însumate orizontal, obținând nota opțiunii, NO:

m
iXij NO
1 (1)
Cea mai înaltă notă (scor) exprimă cea mai bună sau rea opțiune, depinzând de scala de
măsură. Este neobișnuit ca toate criteriile să aibă aceeași pondere, de exemplu, problemele care pun
în primejdie viața vor avea probabil un rating mai înalt în analiza riscului.
Pentru a armoniza importanța diferitelor criterii, sunt aplicate ponderi ij fiecărui
criteriu, scorurile valorilor ponderilor Xij, NOP, fiind calculate astfel:

m
iij jX NOP
1
(2)

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 122
Tabelul 5.4
Opțiune 1 … i … n
1
…
j Xij
…
m 
m
iXij
1

Această tehnică de bază poate fi utilizată pentru adoptarea deciziilor și evaluarea
prospectivă, aplicații avansate ale analizei multicriteriale utilizând o matematică complexă,
îndeosebi atunci când criteriul este considerat pe ranguri.
Analiz a multisectoriale poate fi utilizată pentru a sprijini următoarele aspecte ale
potențialului de dezvoltare și performanței zonale:
– identificarea și evaluarea factorilor care contribuie la susținerea creșterii
competitivității economiei zonale, precum co mpetențele principale, infrastructura strategică și
managementul riscului,
– identificarea de noi oportunități și piețe pentru dezvoltarea economiei zonale, care
implică atât dezvoltarea potențialului comercial, cât și dezvoltarea industriilor care interse ctează
sectoarele.
În contextual dezvoltării economice zonale competențele esențiale se referă la
modalitățile specifice sau căile unice de utilizare de către zone a resurselor, tehnologiei, abilită ților,
infrastructurii etc., în scopul realizării avantaju lui competitiv.
Evaluarea competențelor esențiale reclamă elaborarea a doi indicatori , și anume:
1 indicatorul care măsoară competitivitatea sectorului economic;
2 indicatorul care măsoară competența esențială a zonei.
Cercetarea și analiza sistematică și evol utivă a competențelor esențiale care contribuie
la creșterea competitivității și capacităților economiei zonale permite deducerea și constituirea un ui
indicator al competențelor esențiale, nucleul competențelor , care permite analiza anuală

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 123
comparativă a pe rformanțelor zonelor, îndeosebi, a acelor factori care reprezintă competențele
esențiale aplicabile dezvoltării economice zonale.
În mod particulare, dacă vorbim de dezvoltarea regională, pe plan mondial factorii
competitivității regionale sunt grupați în 8 categorii, factori măsurați anual la nivelul economiilor
naționale, acest indicator fiind utilizat și pentru elaborarea unor serii de indici pentru economiil e
regionale din diverse țări și părți ale lumii.
O formă grafică a acestor 8 categorii principal e, este prezentată în figura următoare.

Fig.5.1. Categoriile de factori ai competitivității regionale
Infrastructura strategică joacă un rol critic în dezvoltarea economică și creșterea
competitivității zonelor, chiar puncte slabe, minore ale acestei inf rastructuri putând avea un impact
semnificativ asupra competitivității economice și organizațiilor implicate în dezvoltarea zonei. Pri n
analiza indicatorului factorilor se pot identifica factorii infrastructurii strategice care contribu ie la
creșterea comp etitivității și compara acești factori pentru diferite zone.
Identificarea factorilor cheie ai infrastructurii strategice are importanță, îndeosebi,
pentru investitorii care caută locații pentru industriile care se pot capitaliza pe baza acestor ava ntaje.
Pentru identificarea oportunităților de dezvoltare economică multilaterală a sectoarelor
din cadrul zonei se impune utilizarea tabelelor intrări -ieșiri, derivate din analiza intrări -ieșiri,
pentru a identifica noi oportunități de dezvoltare și de investiț ii în zonă, prin analiza legăturilor de
afaceri dintre sectoarele industriale, mixul și magnitudinea legăturilor fiind indicatori ai gradului și
diversității economiei zonale , evidențiind capacitatea acesteia de a sprijini exporturi noi și activități
de de zvoltare economică.
Operaționalizarea analizei multisectoriale, prin derivarea diferiților indicatori, implică
un număr de procese, care include alegerea modului de culegere a datelor, proiectarea
instrumentelor și protocoalelor, analiza datelor și interpr etarea acestora.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 124
Culegerea datelor poate fi realizată prin mai multe modalități: informa țiile publice ale
Ministerului Finan țelor Publice (situațiile financiare anuale ale firmelor din zona analizată),
chestionare generale, panele expert, combinarea celor trei surse.
Aplicarea analizei multisectoriale unei economii zonale consumă timp și resurse
semnificative, fazele implicate în realizarea acestui proces fiind următoarele:
– identificarea factorilor și problemelor dezvoltării locale;
– elaborarea cadrulu i tip pentru culegerea datelor;
– realizarea evaluării situa ție zonei, prin realizarea de anchete și chestionare;
– analiza datelor sistematice (ob ținute din situațiile financiare anuale ale agenților
economici) și a celor bazate pe anchete și chestionare , utilizând programe statistice adecvate;
– evaluarea externă a datelor prelucrate, aceasta putând conduce la modificarea unora
dintre datele compilate și utilizate pentru analiza multisectorială.

5.2.2. Strategia proiectării dezvoltării zonale
Politica dezvoltării economice zonale a trecut printr -un număr de faze de evoluție,
determinate de diferite paradigme ale gândirii economice , multe dintre aceste paradigme
continuând să modeleze modul de concepere și planificare a viitorului de către comunități, în să, din
nefericire, economiștii dezvoltării zonale sunt atașați încă de paradigmele anilor ´70, datorită
adversității inerente a multor comunități față de schimbarea pro -activă . Succesul noii economii
globale reclamă ca zonele, organizațiile și afacerile s ă înțeleagă implicațiile schimbării de
paradigmă care are loc în strategia și politica economică și să construiască infrastructuri strategi ce
flexibile.
Extravaganța orgolioasă a piețelor de capital din anii´80, urmată de recesiunea
începutului anilor ´90, a modificat paradigma, focalizând -o pe dezvoltarea durabilă, două
evenimente având un impact major asupra gândirii și practicii economice:
1. Globalizarea , care a avut un impact major asupra restructurării economice a zonelor ,
cu efecte pozitive, dar și p uternic negative asupra performanțelor și viitorului posibil. Politicile se
concentrează pe noile economii zonale emergente , mai degrabă decât pe economiile naționale,
guvernele centrându -se asupra capabilităților impuse investițiilor în muncă și tehnologi i;
2. Cerințele impuse de dezvoltarea durabilă și de calitatea vieții încep să aibă o
importantă influență asupra politicii și dezvoltării economice locale, pe fondul raționalismului
economic și al corporatizării și privatizării sectorului public.
3. În pl us, conceptul de regiune î și pierde treptat din importanță, datorită impactului
informatizării și dezvoltării terțializării economiei, cu accent tot mai puternic asupra parteneriatelor
locale, transfrontaliere (dincolo de grani țele administrative).

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 125
Având î n vedere importanța impactul schimbărilor în economia mondială asupra
performanțelor zonelor, s -a impus abordarea legăturii dintre economiile naționale, economiile
regionale și eco nomiile zonale , evidențiindu -se în acest sens diminuarea influenței perspect ivei
naționale asupra rezultatelor zonale. În schimb, se evidențiază efectele economice extinse ale
politicilor zonale, precum și implicațiile politicilor macroeconomice, prin rezultatele economice și
expresia spațială a acestora, asupra performanțelor zon elor.
Provocarea cu care se confruntă în prezent planificatorii dezvoltării zonale constă în
formularea politicii economice corespunzător dinamicii globale, în condițiile unei oarecare lipse de
consistență locală a politicilor naționale macroeconomice. Din păcate, multe zone nu reușesc să
înțeleagă că globalizarea abandonează guvernele, lipsite de putere în promovarea de mecanisme
economice și politice pentru a îmbunătății competitivitatea economiilor zonale.
De-a lungul timpului, planificarea strategică a dezvoltării economice zonale a jucat un
rol cheie în implementarea abordărilor politicilor economice, ținta principală a planificării strate gice
fiind crearea de avantaje economice .
La începutul anilor ´90 impactul globalizării a schimbat natura localizăr ii producției,
rezultând o mai mare specializare și dezvoltarea clusterelor . Luarea în considerarea a cerințelor
mediului social și ambiental a modificat atitudinea firmelor și companiilor într -un mediu
concurențial, acestea promovând forme de colaborare p recum parteneriate și alianțe , în scopul
realizării unei dezvoltări sustenabile , strategiile focalizându -se pe avantajele colaborative în cadrul
dezvoltării economice zonale integrative . Aceste strategii pun accentul, în mod larg, pe avantajele
colaborati ve, noua paradigmă pe care se bazează planificarea și strategia dezvoltării economice
zonale depinzând de colaborarea, cooperarea și integrarea între comunități, guverne și afaceri ,
dezvoltându -se noi metode de elaborare și de implementare a strategiilor.
La sfârșitul anilor ´90 , concentrarea pe planificarea strategică integrată a dezvoltării
economice a condus la reînnoirea interesului pentru re țelele economice și la accentuarea rolului
infrastructuri i inteligente în procesele dezvoltării economice, aceste a depinzând însă de intrării
multisectoriale, care sunt cel mai bine realizate în cadrul sistemului de planificare integrată.
În practică, în ultimii 30 de ani, strategiile și programele dezvoltării economice zonale au
avut tendința să se focalizeze din ce în ce mai mult pe unul sau un mixt dintre următoarele aspecte :
1 creșterea ocupării intensive și diversificarea slujbelor și centrarea pe costurile muncii
și pe productivitate;
2 dezvoltarea bazei economice a comunităților, în particular prin creșterea legă turilor
instituționale interne;
3 gospodărirea activelor locale pentru a intensifica factorii locali induși;
4 dezvoltarea economică intensivă, bazată pe cunoaștere și informație.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 126
În acest context se poate identifica o deplasare spre noile concepte ale dezvolt ării
economice zonale, în care calitatea bazei resurselor umane devine un factor major al dezvoltării
industriei. De asemenea, se pune accentul tot mai mult pe bunurile oferite comunită ților locale
(bunuri care nu înseamnă numai servii comunale!).
Deoarece , cadrul politico -economic diferă atât de mult între națiuni, nu există un
prototip valabil al dezvoltării zonale, această situație relevând o dinamică, mai degrabă decât un
model economic din care pot apare abordări similare. În timp, dezvoltarea economie i zonale a
evoluat nu numai ca discurs, ci și ca o schimbare fundamentală a actorilor ca și a activităților
asociate acestora.
Tipul de abordare, paradigma dezvoltării economice zonale, influențează concepția
referitoare la strategia dezvoltării economice zonale, identificându -se, în acest sens, școli distincte
care au modelat gândirea curentă asupra strategiei, aceste școli fiind grupate în trei categorii ,
existând însă anumite suprapuneri conceptual între ele:
1 Școlile strategiilor formale, aceste școli evidențiind modul cum poate fi elaborată
strategia , afirmându -se mai multe școli: școala delimitării , școala planificării , școala poziționării.
2 Școlile proceselor strategice , acestea considerând strategia ca un proces, multe
dintre elementele acestor proc ese fiind incorporate în școlile formale. În cadrul acestor școli se
disting: școala antreprenorială, școala cognitivă , școala politică, școala culturală, școala
ambientală.
3 Școala configurațională, care conține elemente diferite, comparativ cu școlile
prezentate anterior, considerând strategia ca un plan pentru un curs al acțiunii , definit anticipat,
care poate prevedea o perspectivă bazată pe experiența cognitivă, stabilind modele de
comportament în cadrul comunității și poziția adoptată de comunitate î n mediul său operațional,
prevăzând totodată un proces de învățare pentru a sesiza, analiza, alege și acționa.
Datorită schimbării rolului economiilor zonale în cadrul națiunilor și a impactului
globalizării, și luând în considerare contextul abordărilor contemporane referitoare la modul cum se
poate realiza dezvoltarea durabilă, un set de noi aspecte sunt luate în considerare în prezent pentr u
formularea și implementarea strategiilor dezvoltării economice zonale.
Noile abordări ale strategiei dezvoltării zonale, ținând seama de abordările tradiționale
ale analizelor regionale și locale, formulează noi cerințe, care implică evidențierea unor factori
determinanți pentru dezvoltarea zonelor , precum: competențele esențiale acumulate, capitalul social
dezvoltat , piața disponibilă, resursele manageriale, spiritul antreprenorial existent, infrastructura
strategică furnizată, capabilitatea managementului de risc asumat, principiile de subsidiaritate
încorporate în strategiile zonale.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 127
În acest sens, abordările conte mporane sunt diverse, variind de la susținătorii
strategiilor bazate pe alianțe și rețele inter și intraregionale, incluzând rețelele digitale, la
susținătorii necesității dezvoltării roiurilor de firme din sectoare economice diferite . În ceea ce
privește durabilitatea dezvoltării , se evidențiază interesul acordat de planurile metropolitane și ale
altor zone, nevoii de a se integra abordările economice, sociale și ambientale, pentru a se crea un
mediu urban și regional, care să ridice calitatea vieții, conv ergând obiectivele de calitate a mediului
cu realizarea creșterii economice și diversificarea ocupării.
Noua paradigmă a planificării dezvoltării economice zonale afirmă că este important
de a identifica elementele cheie pentru construirea și implementare a strategiei dezvoltării
economice a zonei, și de a le plasa într -un proces care unește împreună resursele, infrastructura,
capitalul social, tehnologia, pentru a facilita dezvoltarea economică a localită ților, județelor sau
regiunii într -un mediu global d inamic și concurențial.
O reprezentarea simplificată a abordării practice a dezvoltării economice zonale este
oferită în figura următoare.

Fig. 5.2. Reprezentarea simplificată a abordării practice a dezvoltării economice zonale
Înainte de a formula strat egia dezvoltării economice se impune ca să se redefinească
direcția strategică, care se poate focaliza, de exemplu, pe dezvoltarea unui roi economic și pe
previziunea unei arhitecturi strategice. Totodată, este necesară sublinierea ca planul de
implementar e și mecanismele necesare să fie dezvoltate și puse în funcțiune și prin aportul

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 128
administra țiilor publice locale din zonă. Evident, aceasta implică construirea sistemelor sporite de
infrastructură zonală , împreună cu constituirea noilor parteneriate, rețel e și alianțe , toate acestea
presupunând formularea unui set de principii care să orienteze zona spre dezvoltarea durabilă.
Noua paradigmă a planificării dezvoltării zonale este circumscrisă următoarelor două abordări:
1.abordări ca răspuns la presiuni exte rne, care pot fi reactive și preactive,
2. abordări ca răspuns la nevoile comunităților locale, care pot fi proactive și interactive.
Planificare, politica și modelele dezvoltării care au evoluat în acest cadru sunt
prezentate în figura de mai jos .
În mare parte, planificarea inițială a dezvoltării economice, utilizată în practică, a fost
reactivă, tipic fiind sponsorizarea guvernamentală care vizează problemele declinului regional
rezultat al restructurării economice și a deteriorării situației sociale, tr eptat, de la mijlocul anilor
´80, comunitățile adoptând abordările proactive , planificarea strategică fiind larg utilizată.
Perspective de reacție Perspective de planificare Pro-active Reactive Pro-active Interactive
Planificare
Model al
planificării
practice Planificarea
recrutării muncii Planificarea
impactului Planificare
strategică Planificare bugetară
Politică
economică Industrializare Dezindustrializare Firme noi inovative Construire pe baza
firmelor existente
Firmă Sprijinirea ajustării
corpora ției Sponsorizarea
guvernamentală High tech Bazată pe
comunitate
Dezvoltare
Model de
intervenție Stimulente
industriale Program de
cheltuieli
guvernamentale Dezvoltare inițiată
prin ac țiunea
sectorului public Dezvoltare inițiată
de comunitate
Fig.5.3. Planificarea, politica și modelele dezvoltării
Totuși, dezvoltarea economică locală și regională reprezintă încă reacții la circumstanțe
curente, nefiind, de obicei, bine dezvoltată și, adesea, este considerată în sfera activității
guvernamentale. Ca urmare , multe din accente sunt puse pe constituirea instituțiilor la nivel
comunitar, stimularea întreprinzătorilor locali, corelarea ocupării cu dezvoltarea economică prin
crearea de slujbe calificate și întreprinderi cu capital public / privat.
Începând cu an ii´80 se evidențiază, însă, progresiv constituirea conceptului și cadrului
instituțional al dezvoltării economice zonale, trăsătura esențială constând în recunoașterea
capabilităților și resurselor populației locale , aceasta depinzând semnificativ de menta litățile
națiunii și de puterea de inițiativă locală pentru parteneriate între comunități locale.
Dacă dezvoltarea economică este văzută ca ˝un proces cu un produs˝, iar comunitatea se
angajează la planificarea dezvoltării strategice, este util ca aceasta să fie abordată pe faze.
Procesul clasic implică 6 faze, prezentate în figura următoare .

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 129

Fig.5.4. Fazele planificării dezvoltării strategice
Analiza performanțelor unei zone pentru a determina profilul acesteia, de regulă prin
compararea unor indicator i ai zonei cu alte zone, constituie faza fundamentală a procesului elaborării
strategiei. Pe baza analizei socio -economice și instituționale se identifică oportunitățile și provocările, și
se stabilesc activitățile pregătitoare pentru ca zona să se angajez e în procesul dezvoltării.
Se impune ca instrumentele analitice să evidențieze relațiile dintre populație, ocupare, structura
economică, factorii instituționali ai comunității și condițiile fizice ale localizării, aceasta impl icând colectarea
de date și in formații cantitative și calitative, precum și utilizarea modelelor de analiză.
În acest context, auditul regiunii, zonei sau localității , dincolo de diferențierea între
comunități, implică, pentru determinarea profilului zonei, cerința stabilirii unor ind icatori care să
releve caracteristicile și performanțele zonei comparativ cu alte zone, cu vecinii și concurenții,
aceasta implicând tehnici analitice, precum analiza input -output sau analiza ratei schimbării.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 130
Dincolo de determinarea capacității socio -economice a comunității , este necesară o
analiză a profilului instituțional al comunității, vizând instituțiile de bază, structurile economice,
instituțiile politice, instituțiile financiare și instituțiile de educație și instruire.
Pentru a se angaja în dezvo ltarea economică, o comunitate trebuie să aibă capacitatea de
a îndeplini, prin instituțiile sale locale, cinci funcții , și anume: planificarea economică; dezvoltarea
resurselor sociale și comunitare; valorificarea planificată a pământului și activelor fiz ice;
marketingul orientat comercial și industrial; finanțarea locală.
Pentru măsurarea performanțelor zonei trebuie utilizați indicatori diverși , care pot fi
analizați atât în evoluție, diacronic, cât și spațial, sincronic, comparând diferite zone între el e și cu o
zonă sau o situație etalon, indicatorii utilizați trebuind să fie adaptați caracteristicilor zonei ș i scopului
analizei, astfel încât să evidențieze profilul zonei în funcție de obiectivele dorite ale dezvoltării.
Pentru construirea unei strategi i a dezvoltării economice zonale pot fi evidențiate unele
elemente critice, precum:
1. obiectivele strategice;
2. metodele utilizabile pentru îndeplinirea obiectivelor;
3. forma organizațională și instituțională a dezvoltării economice;
4. termenele pentru rezultatele pe termen scurt și pentru obiectivele și procesele pe termen lung.
Strategiile elaborate necesită acțiuni de planificare și mecanisme de implementare , și în
acest sens se evidențiază cei 5 M, ca resurse cheie pentru promovarea strategiei, și a nume:
materiale, manoperă, management, marketing și monedă.
Subordonată strategiilor dezvoltării zonale, finanțarea proiectele specifice implică
identificarea surselor de capital, de obicei private, însă uneori antrenând și fonduri publice, pentru a
plani fica proiectele și a aplica procedurile de implementare, existând totuși în practică unele
tendințe , precum:
o sprijinirea excesivă pe programe guvernamentale;
o confuzia făcută de către liderii civici între un instrument al dezvoltării particulare și
un plan strategic cuprinzător;
o accentul pus pe firme atractive de aiurea, mai degrabă decât pe construirea
capacităților și abilităților locale, neglijarea evaluării complete a competențelor locale de a susț ine
dezvoltarea;
o deficiențe ale angajării susten abile pe termen lung pentru îndeplinirea de programe
sau activității.
Angajarea comunităților în procesul de dezvoltare economică zonală presupune
elaborarea și utilizarea unui cadru analitic general pentru realizarea acestui proces, în figura nr.5.5.
fiind prezentat un asemenea cadru.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 131
Valorificând experiența din teoria managementului, planificarea dezvoltării economice
regionale a adoptat o nouă perspectivă începând cu anii´80, bazată pe principiile și metodele
planificării strategice.
Planificarea strate gică, aplicată contextului dezvoltării economice regionale și locale,
reprezintă o dezvoltare a cadrului procesual specific dezvoltării locale prezentat în figura nr. 5 .5.
Modelul TOSP , dezvoltat inițial pentru evaluarea strategiei dezvoltării afacerilor,
constituie un cadru analitic utilizat în mod obișnuit pentru planificarea strategică a dezvoltării
economice zonale, planificarea strategică reprezentând un proces creativ pentru identificarea și
realizarea celor mai importante acțiuni vizând punctele tar i, slăbiciunile, oportunitățile și pericolele.

Fig.5.5. Planificarea strategică, în contextul dezvoltării economice zonale
O abordare holistică implică luarea în considerare atât a mediului extern, cât și a
mediului intern , reclamând identificarea tutur or actorilor pentru mediul extern și intern.
Operațional, există, de regulă, șapte pași de bază în planificarea strategică a unei
comunități, utilizând metoda TOSP :
studierea și diagnosticarea mediului;
selectarea problemelor,

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 132
stabilirea misiunii ș i a scopurilor generale;
realizarea analizei externe și interne;
dezvoltarea scopurilor, obiectivelor și strategiilor pentru fiecare problemă;
dezvoltarea unui plan de implementare și de realizare a activităților strategice;
monitorizare, actualiz are, cercetare.
Procesul trebuie să fie interactiv, fiind necesar ca atât sectorul public, cât și cel privat să
se implice în procesul planificării strategice, acest proces creând oportunități pentru dezvoltarea
unui parteneriat public -privat puternic și t rainic . El poate asigura o mai bună coordonare și
concertare a acțiunilor în cadrul comunităților, astfel încât diferitele grupuri și programe să
acționeze pe baza acelorași informații și să ajungă la aceleași concluzii, adică să realizeze
mobilizarea efor turilor individuale în direcția consensului global.
Tipic, planificarea strategică incorporează tehnici de previziune, care include opiniile
experților, extrapolarea trendurilor și modelarea.

5.3. Modelarea interdependențelor financiare zonale
Aspectul pr incipal al modelelor zonale îl reprezintă legăturile externe, exogene,
deoarece claritatea interdependențelor descrește odată cu creșterea dimensiunii zonei sau a spațiulu i
multizonal.. Tradițional, atenția în modelarea zonală a fost acordată schimburilor comerciale, însă o
importanță deosebită o are fluxurile de finanțare a proiectelor și programelor de dezvoltare.
Două abordări principale se evidențiază în modelarea legăturile zonale exogene :
1 modelarea legăturilor național – regional – local – zonal;
2 modelarea legăturilor interzonale.
Alegerea uneia dintre cele două abordări depinde de perspectiva teoretică, abordarea
național – regional – local – zonal fiind mai adecvată în cazul actorilor financiari multizonali și a
factorilor economici și financiari ca re acționează la nivel național, precum și în cazul costurilor
financiare reduse, iar abordarea interzonală este mai adecvată modelării fluxurilor financiare de
finanțare în cazul în care costurile financiare sunt considerabile și efectele proiectelor de d ezvoltare
sunt diferite pe zone.
În specifizarea modelelor utilizate teoria nu este prea importantă, mai importantă fiind
disponibilitatea datelor, numărul de interacțiuni externe luate în considerare în cazul abordării
interzonale fiind R R2 (R fiind numărul de zone), pe când în abordarea național – regional – local
– zonal numărul de interacțiuni este de 2R.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 133
5.3.1. Legături național -zonal
Fluxurile financiare dintre național și zonal pot fi specificate pe două căi:
de la național la zon ă, de sus în jos , relațiile dintre variabilele naționale și zonale
putând fi specificate în diverse moduri. Fie x(r) și y(r) variabilele financiare care se referă la z ona r,
și fie x și y variabilele financiare naționale corespondente, putându -se scrie:
)(, )( rxyf ry r (6)
)( )( rcyry , 
rrc 1)(
(7)
xrxbrayry )( )( )(  , 
rra 0)(
, b = 1 (8)
 
rr r xrxf xrxfyry ))( )( )(
(9)
În 6, y(r) depinde de variabilele naționale corespondente, precum și de o variabilă zonală,
într-un model cu un sistem complet de zone suma lui y(r) fiind egală cu y, în astfel de modele o ajustare
proporțională a lui y(r) asigurând realizarea consistenței între valorile naționale și zonale.
O proprietate a acestui tip de model e constă în posibilitatea atașării lor la modele economice
extinse, dezavantajul constând în ignorarea feed -back ului de la nivelul zonal la cel național.
de la zonal la național, de jos în sus , valorile variabilelor naționale fiind obținute
prin agregar ea variabilelor zonale corespondente, în cazul formei pure a modelului nici o variabilă
zonală invariant nu apare în model, apariția acestora în practică semnificând că modelele de jos în
sus sunt rare. Aceste modele pot include feed -back uri de la nivelul zonal la cel național, permițând
detalierea sectorială și zonală mai mare.
În aplicațiile modelelor de jos în sus este acordată o mică atenție variabilelor generate la
nivel național, ceea ce face greoaie utilizarea acestor modele la elaborarea politicilo r, însă
includerea feed -back-urilor de la zonal la național permit utilizarea lor pentru studierea conflictelor
dintre echitatea interzonală și eficiența națională.
Modelele interactive național – zonal sunt obținute prin combinarea celor două abordări,
formându -se astfel un model al interdependențelor dintre variabilele naționale și zonale.
În acest model finanțarea investițiilor zonale în anumite sectoare sunt obținute, într -un
mod de sus în jos, din finanțarea națională a investițiilor, luând în consider are avantajele locale ale
zonelor. La rândul lor, finanțările zonale ale investițiilor sunt determinate de capacitatea financi ară
zonală, de profiturile zonei, aceste profituri putând fi agregate, obținându -se profitul național, care
este determinat de inv estiția națională. Se obține astfel un model al interdependențelor , în care
variabilele naționale și zonale sunt obținute simultan.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 134
5.3.2. Legături interzonale
Modelele economice particulare ale fiecărei zone sunt interdependente, dacă sunt
abordate legăt urile dintre zone și subzone (localită ți, de obicei) individuale sau grupate. Modelarea
fluxurilor financiare dintre subzone individuale este tratată prin metode diferite față de modelarea
mișcării factorilor, deoarece factorii sunt mobili numai pe termen lung, în timp ce fluxurile
financiare pot varia și se pot echilibra chiar și pe termen scurt.
Fluxurile financiare interzonale pot fi tratate pe căi diverse în cadrul modelelor
economice interzonale, cum ar fi: programarea lineară, echilibrul general, anal iza input -output
interzonală, metodele gravitaționale și entropice etc., cea mai folosită metodă fiind aceea a
coeficienților input -output . Adesea, formarea capitalului este considerată o variabilă exogenă în
modelele interzonale, deoarece finanțarea inves tițiilor vizând dezvoltarea zonală este considerată un
instrument de politică.

5.3.3. Modelarea
Modelele interdependențelor zonale pot fi utilizate în scopuri diverse: analiza
impactului, proiecții sau previziuni, simulare, precum și pentru analiza politi cii, utilitatea modelelor
depinzând de detalierea zonală și sectorială a acestora, scopul lor, baza de date și specificare.
Referitor la specificare, două aspecte se evidențiază: interacțiunile zonal -național și
orientarea confruntării cererii și ofertei de finanțare, în plus este importantă dimensiunea temporală
în modele.
Eficiența unui instrument de finanțare, i, pentru atingerea obiectivului j, denotată cu
E(i,j), poate fi definită ca schimbarea relativă (marginală) a obiectivului dedusă din schimbarea
relativă a instrumentului i.
Fiind date instrumentele i = 1,…… ,I și obiectivele j = 1,…..,J, setul complet al
indicatorilor E(i,j) poate fi reprezentat printr -o matrice de impact, M, de dimensiunea JI. Din
punctul de vedere al re lațiilor național -zonal, atât obiectivele cât și instrumentele pot fi distinse în
zonal și național, ajungându -se la partiționarea matricei de impact precum în tabelul nr.7.
Tabelul 5 .7
Obiective zonale Obiective naționale
Instrumente zonale M(rr) M(rn)
Instrumente naționale M(nr) M(nn)

Matricea M(rr) exprimă efectele finanțării zonale asupra obiectivelor zonale, problemă
studiată tradițional de către modelele zonale. Matricea M(rn) exprimă efectele, adesea
neintenționate, ale finanțării zonale asupra obiectivelor naționale. Matricea M(nn) exprimă efectele

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 135
finanțării naționale asupra obiectivelor dezvoltării naționale, iar matricea M(nr) descrie efectele,
poate neintenționate, ale finanțării naționale asupra obiectivelor specifice zonale.
Un aspect imp ortant al modelării rezidă în rolul factorilor cererii și ofertei de finanțare ,
instrumentele de finanțare fiind considerate ca exogene modelelor, cererea de finanțare fiind
orientată, presupunând elasticitatea înaltă a ofertei de finanțare și mobilitatea surselor de finanțare
între zone, în funcție de nevoile de finanțare a dezvoltării zonale.
În ultimii ani au fost modularizat modelele zonale , prin fenomenul satelizării, care
include în model, într -un mod sistematic, toți indicatorii zonali principali ca nucleu al modelului, în
timp ce indicatori și componente din ce în ce mai detaliate pot fi introduse prin modelele satelit.
Totodată, s -au evidențiat eforturile de modelare la scară mică , în condițiile în care
construirea unor modele simple pentru sisteme spațiale complexe și dinamice rămâne în continuare
o problemă nerezolvată.
5.4. Managementul în rețea a finan țării dezvoltării zonale
Finanțarea în rețea este făcută pentru a echilibra deteriorarea mediului socio -economic
și pentru o dezvoltare economică durabilă a zonei. În continuare se propune un model matricial de
abordare a managementului financiar ca parte componentă a managementului dezvoltării economice
zonale. Prezentarea ansamblului de matrice care va conduce la elaborarea matricei surse -destinaț ii
(matricea finanțării integrative) constituie o primă încercare de abordare matricială a
managementului financiar al dezvoltării economice zonale.
Cu ajutorul formalizării matriciale se poate realiza o matrice instrumentală a arhitecturii
rețelei financi are, evidențiind pe linii instituțiile, pe coloane sursele de finanțare, iar la intersecția
acestora reprezentându -se existența sau nonexistența finanțării, precum și intensitatea utilizării
acestor surse.
Formalizând matricial elementele caracteristice al e atributelor managementului
dezvoltării economice zonale la nivelul fiecărei entități sociale, rezultă matrice primară (figura
următoare ) unde s -a evidențiat pe linii structura statificată a cerin țelor de dezvoltare economică
zonală (nivel de performan ță economică a firmelor, nivelul de satisfacere a nevoilor comunită ților
locale, sustenabilitatea cre șterii economice zonale, etc.), pe coloane măsurile de asigurare a
dezvoltării economice zonale (M1 – M5, spre exemplu), iar la intersecția lor s -au reprezent at
punctajele “x ij” acordate fiecărui măsuri în funcție de gradul de intensitate cu care se manifestă la
fiecare nivel. S -a exemplificat o astfel de matrice în figura următoare .

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 136
Măsuri

Cerin țe de dezvoltare
economică zonală M1 M2 M3 M4 M5
C1 X11 X12 X13 X14 X15
C2 X21 X22 X23 X24 X25
C3 X31 X32 X33 X34 X35
C4 X41 X42 X43 X44 X45
C5 X51 X52 X53 X54 X55
Fig.5.6. Matricea primară
unde
– xij =valoarea numerică a punctajului măsurii de dezvoltare economică zonală “ i ”
la nivelul de satis facere a cerin țelor “j”;
– xij = [1,5] , 1 este acordat pentru intensitatea slabă cu care se manifestă atributul “ i “
la nivelul “ j “ de satisfacere a cerin țelor,
iar 5 este acordat pentru o intensitate puternică.
Utilizând măsurile managementului de asigurare a dezvoltării economice zonale, se
poate evidenția matricea ponderilor instrumentelor de interven ție (s -au luate spre exemplificare
cinci instrumente de interven ție).
Instrumente

Măsuri Tarife și
impozite Facilită ți
fiscale Aloca ții din
bugetele
locale Garan ții ale
administra ție
publice Credite
M1 Y11 Y12 Y13 Y14 Y15
M2 Y21 Y22 Y23 Y24 Y25
M3 Y31 Y32 Y33 Y34 Y35
M4 Y41 Y42 Y43 Y44 Y45
M5 Y51 Y52 Y53 Y45 Y55
Fig.5.7. Matricea ponderilor instrumentelor la realizarea măsurilor
pentru asigurarea dezvoltării economice zonale
– Yij = ponderea cu care participă instrumentele “ i “
la realizarea măsurilor pentru asigurarea dezvoltării economice zonale “ j “;
Cele două matrice primare (figura 5.6) și (figura 5.7) sunt rezultatul unor decizii politice
ale managerilor diferitelor verigi implicate: administrații locale, asocia ții, firme etc.
Prin înmulțirea celor două matrice (figura 5.6) și (figura 5.7) se va obține matricea
derivată (figura 5.8. – matr icea intensităților), coeficienții matricei “zij” evidențiind valoarea
intensităților cu care se manifestă instrumentele managementului “i“ la nivelul de cerin ței de
dezvoltare economică zonală “j“ . În figura următoare este prezentată matricea intensități lor cu care
acționează instrumentele managementului.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 137
Instrumente

Nivel ierarhic Taxe și
impozite Facilită ți
fiscale Aloca ții din
bugetele
locale Garan ții ale
administra ție
publice Credite
M1 z11 Z12 Z13 Z14 Z15
M2 Z21 Z22 Z23 Z24 Z25
M3 Z31 Z32 Z33 Z34 Z35
M4 Z41 Z42 Z43 Z44 Z45
M5 Z51 Z52 Z53 Z54 Z55

Fig.5.8. Matricea intensităților cu care acționează instrumentele managementului
unde
Z11 = X 11 • Y11 + X 12 • Y21 + X 13 • Y31 + X 14 • Y 41 + X 15 • Y 51
…
Z55 = X 51 • Y 15 + X 52 • Y25 + X 53 • Y 35 + X 54 • Y 45 + X 55 • Y55
Intensitățile cu care se manifestă dezvoltarea economică zonală la diferite nivele ale
cerin țelor la un moment dat se inversează pe măsură ce entitatea socială (zona) trece la o nouă etapă
de dezvoltare sau își schimbă obiectivele în materie de dezvoltare economică.
Ilustrarea acestor trei matrice (figura 5.6, figura 5.7 și figura 5.8.) a făcut parte dintr -un
prim plan, cel al managementului dezvoltării economice zonale.

5.5. Metode de finanțare în rețea a de zvoltării economice zonale
Trecerea la un plan secund, al managementului financiar se va realiza prin matricea
costurilor, unde pe linii sunt prezentate funcțiunile ecologice, pe coloane tipurile de costuri pe c are
le presupune îndeplinirea acțiunilor de d ezvoltare economică zonală, iar la joncțiunea acestora se va
evidenția ponderea costului “ i “ la realizarea acțiunii “ j “ în total cost “ i “ (figura 5.9.).
Costuri
Acțiune C1 C2 C3 C4 C5
M1 a11 a12 a13 a14 a15
M2 a21 a22 a23 a24 a25
M3 a31 a32 a33 a34 a35
M4 a41 a42 a43 a44 a45
M5 a51 a52 a53 a54 a55
Fig.5.9. Matricea costurilor
unde
aij = ponderea costului “ i “ la realizarea acțiunii “ j “, în total cost “i“.
Rezultatul înmulțirii matricelor intensităților cu cea a costurilor (figura 5.8. și figura
5.9.) se va concretiza în exemplificarea matricei derivate (figura 5.10. ) care va conține pe linii
tipurile de entități sociale, pe coloane tipurile de costuri pe care la necesită realizarea acțiunil or

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 138
întreprinse pentru dezvoltarea economică zonală, iar la intersecția liniilor și coloanelor se reprezintă
coeficientul costului “ i “ la nivelul ierarhic “ j “.
Costuri
Nivel ierarhic C1 C2 C3 C4 C5
Nivelul firmelor b11 b12 b13 b14 b15
Nivelul comunităților locale b21 b22 b23 b24 b25
Nivelul comunităților județene b31 b32 b33 b34 b35
Nivel comunităților regionale b41 b42 b43 b44 b45
Nivel național b51 b52 b53 b54 b55
Fig.5.10. Matricea costurilor pe nivele ierarhice
unde:
bij = coeficientul costului i la nivelul i erarhic j
Deoarece managementul financiar este orientat cu precădere spre adoptarea deciziilor
privind finanțarea activităților și acțiunilor la nivelul fiecărei entități, este necesară introduce rea în
seria matricială prezentată și a unei matrice în ca re se va evidenția pe linii costurile pe care le
presupune realizarea acțiunilor, iar pe coloane sursele financiare necesare susținerii financiare a
managementului dezvoltării economice zonale. La conjuncția liniilor și coloanelor va conduce
obținerea coef icientului c ij – coeficientul sursei de finanțare i în costul j.
Surse

Costuri Taxe și impozite Bugete publice
centrale și locale Fonduri publice
și private Granturi și
împrumuturi Capital privat
C1 c11 c12 c13 c14 c15
C2 c21 c22 c23 c24 c25
C3 c31 c32 c33 c34 c35
C4 c41 c42 c43 c44 c45
C5 c51 c52 c53 c54 c55
Fig.5.11. Matricea surselor de finanțare
unde:
cij= coeficientul sursei de finanțare i în costul j.
Cunoscându -se valoarea absolută a totalului surselor de finanțare pe categorii d e
proveniență și totalul costurilor, se poate determina coeficientul c ij astfel:
cij = (Total sursă i ) / (Total cost j )
Înmulțirea ultimelor două matrice (figura 5.10 și figura 5 .11) va conduce la obținerea
matricei coeficienților surse -destinații ilu strată în figura 5.12. Din înmulțirea “în cascadă” a celor
șase matrice a rezultat matricea coeficienților, care va conține pe linii entitățile sociale, pe col oane
sursele de finanțare, iar la intersecția acestora se află coeficientul sursei i la nivelul ierarhic j.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 139
Surse

Nivel ierarhic Taxe și
impozite Bugete publice
centrale și
locale Fonduri
publice și
private Granturi și
împrumuturi Capital privat
Nivelul agenților economici s11 s12 s13 s14 s15
Nivelul comunităților locale s21 s22 s23 s24 s25
Nivelul comunităților județene s31 s32 s33 s34 s35
Nivel comunităților regionale s41 s42 s43 s44 s45
Nivel național s51 s52 s53 s54 s55
Fig.5.12. Matricea coeficienților surse -destinații
unde:
sij = coeficientul sursei de finanțare i la nivelul iera rhic j.
Matricea coeficienților surse -destinații, intermediază obținerea matricei surse -destinații
(matricea finanțării integrative). Această matrice este o matrice de tipul input -output în care
elementele x ij reprezintă volumul resurselor de finanțare di n nivelul ierarhic “ i “ absorbit – ca
intrări – de nivelul “ j “. Volumul sursei de finanțare al nivelului “ i “ absorbit de nivelul “ j “ pe
unitatea din surse de finanțare “ j “ este descris de coeficientul s ij (conținut în matricea din figura
5.13. ).
Se poate realiza astfel o matrice instrumentală –a arhitecturii rețelei financiare a
dezvoltării economice zonale, evidențiindu -se pe linii instituțiile iar pe coloane instrumentele, iar la
intersecția acestora se obține intensitatea utilizării acestui instrument.
Surse

Nivel ierarhic Taxe și
impozite Bugete publice
centrale și
locale Fonduri
publice și
private Granturi și
împrumuturi Capital privat
Nivelul agenților economici X11 X12 X13 X14 X15
Nivelul comunităților locale X21 X22 X23 X24 X25
Nivelu l comunităților județene X31 X32 X33 X34 X35
Nivel comunităților regionale X41 X42 X43 X44 X45
Nivel național X51 X52 X53 X54 X55
Fig.5.13. Matricea surse -destinații
unde:
Xj = totalul surselor de finanțare la nivelul j
sij = x ij / X j de unde rezultă c ă xij = s ij • X j
Scriind matricial relația de mai sus se obține:




44 43 42 4134 33 32 3124 23 22 2114 13 12 11
x x x xx x x xx x x xx x x x
=



44 43 42 4134 33 32 3124 23 22 2114 13 12 11
s s s ss s s ss s s ss s s s




4321
XXXX

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deservesc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 140
Cunoscând matricea coeficienților surse -destinații și vectorul X j se determină matricea
finanțării integrat ive. Considerăm că este necesară o schimbare de optică în abordarea dezvoltării
economice zonale, de la un consumator de fonduri bănești la un furnizor de prosperitate pentru
comunită țile locale, având la bază eficiență economică și eficacitate.
Acțiunile de dezvoltare economică la nivel zonal trebuie proiectate ca oportunități cu
efecte economice, creatoare de noi locuri de muncă și furnizoare de venituri atât pentru populație,
cât și pentru bugetele locale, într -o perspectivă pe termen mediu și lung, adi că sustenabil temporar.

Anexa 5.1
Un posibil model de analiză factorială
Am selectat firmele cu activitate la nivel local care au raportat cifră de afaceri la 31 decembrie 2 014, repartizate pe regiuni de dezvoltare și
ramuri ale economie na ționale con form CAEN 2008 rev2 și precizărilor din anexa 4.1 și 4.2. Rezultatele sunt cele de mai jos.
Regiune* RAM1 RAM4 RAM5 RAM6 RAM7 RAM8 RAM9 RAM10 RAM11 RAM12 RAM13 RAM14 RAM15 RAM16 RAM17 RAM99 Total
firme
pe
regiuni Total
firme
pe
țară Total firme
pe regiune
/total firme
pe țară
1 294 31 194 7145 14677 2800 3863 657 1772 3235 1098 404 1193 2801 945 171 41280 296238 13.93
2 376 58 170 4318 14674 1444 3008 435 1135 2103 714 353 1059 1742 721 65 32375 296238 10.93
3 216 8 116 2626 11005 1490 1929 310 522 1132 478 222 799 920 572 50 22395 296238 7.56
4 312 28 237 4009 16660 2617 3605 425 1238 1896 869 356 1101 1617 914 62 35946 296238 12.13
5 235 24 287 4627 16620 1497 2617 504 896 2028 801 350 1018 1651 739 73 33967 296238 11.47
6 243 33 207 4966 12099 1433 3940 520 1366 2833 846 420 1156 2223 790 118 33193 296238 11.20
7 212 36 134 3671 10164 1215 2892 352 1612 2449 841 307 1053 1678 702 91 27409 296238 9.25
8 302 217 365 8557 20650 2419 3909 1953 5210 7956 2349 1307 2986 9000 2161 332 69673 296238 23.52
Total firme pe
ramură 2190 435 1710 39919 116549 14915 25763 5156 13751 23632 7996 3719 10365 21632 7544 962 296238
Total firme pe
țară 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238 296238
% total firme
pe ramură în
total pe țară 0.74 0.15 0.58 13.48 39.34 5.03 8.70 1.74 4.64 7.98 2.70 1.26 3.50 7.30 2.55 0.32

*Regiuni de dezvoltare din România și repartizarea județelor pe regiuni de dezvoltare
Regiune Județele componente
1 NORD – VEST Bihor, Bistrița -Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu -Mare, Sălaj
2 NORD – EST Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
3 SUD – VEST Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
4 SUD – EST Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea
5 SUD Argeș, Călărași, D âmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
6 CENTRU Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu
7 VEST Arad, Caraș -Severin, Hunedoara, Timiș
8 BUCUREȘTI – ILFOV Municipiul București, Ilfov

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deserve sc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 142
 Bibliografie
ASHOKA , Abiad and Abdul Mody, 2005, “Fi nancial Reform: What Shakes it? What Shapes it?”,
American Economic Review , 95(1), March.
AYRES, R. U., Uncertain Futures: Challenges for Decision -Makers, John Wiley & Sons, New
York, 1979;
BALK , Deborah, Francesca Pozzi, Gregory Yetman, Uwe Deischmann and Andy Nelson, 2004,
“The Distribution of People and the Dimension of Place: Methodologies to Improve the Global
Estimation of Urban Extents”, working paper, Columbia University.
BARRO , Robert J., Jong -Wha Lee, 2001, ”International Data on Educational Attai nment Updates
and Implications”, Oxford Economic Papers , 53, 541 -563.
BAUMOL, W., BLINDER, A., Economics -Principles and Policy, Harcourt Brace Jovanovich
College Publishers, New York, 1991;
BAUMOL, W.J., Economic theory and Operations Analysis, Englewood C liffs, Prentice -Hall,
1977;
BECK, Thorsten, Asli Demirgüç -Kunt and Ross Levine, 2001, “The financial Structure Database”
in Demirgüç -Kunt, Asli, and Ross Levine, eds. Financial Structure and Economic Growth – A
Cross – Country Comparison of Banks, Markets a nd Development , MIT Press, Cambridge,
Massachusetts.
BECK, Thorsten and Ross Levine, 2002, “Industry Growth and Capital Allocation: Does Having a
Market – or Bank -Based System Matter?” Journal of Financial Economics , 64(2), 147 -180.
BENMELECH, Efraim and To bias Moskowitz, 2006, “The Political Economy of Financial
Regulation: Evidence from U.S. State Usury Laws in the 18th and 19th Century”, working
paper.
BIERMAN, H., BONINI, Ch.,HAUSMAN, W., Quantitative analysis for Business Decisions,
IRWIN, Homewood, Ill inois, 1977;
BRIGHAM, E., GAPENSKI, L., Financial Management. Theory and Practice, Dryden Press, 1988;
BRAUN, Matías and Raddatz 2004, “Trade Liberalization and the Politics of Financial
Development”, working paper.
BUTLER, R., DAVIES, L., PIKE, R., SHARP, J., Strategic Investment Decisions, ROUTLEDGE,
London, 1993;
CHANDLER, Tertius, 1987, Four Thousand Years of Urban Growth , St David’s University Press,
Lewiston, New York, USA.
CHOW, G.C., Effect of Uncertainty on Optimal Control Policies, International E conomic Review,
vol. 14, nr. 3, 1973;
HARRY MARCOWITZ, Portofolio Selection. Eficient Diversification of Investment, Publishing
House John Wiley & Sons, New -York, 1959
COASE, R.H., The Firm, the Market and the Law, The University of Chicago Press, Chicago, 1988;
COOKE, S., SLACK, N., Making Management Decision, Prentice Hall International UK Ltd.,
1991;
CUTHBERTSON, K., Quantitative Financial economics. Stoks, Bonds and Foreign Exchange,
WILEY&SONS Publisher, New York, 1996;
DEAC VASILE – Modele de dezvolta re comunitară adaptate comunită ților rurale din România,
Teză de Doctorat, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, 2009

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deserve sc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 143
DUMITRASCU Vadim; Rețeaua creatoare. Tendințe post moderne în organizarea economică,
Editura Economică, București, 2001
ELLISON, Glenn, Drew Fudenberg and Markus Möbius, 2004, “Competing Auctions”, Journal of
European Economic Association , 2(1), 30 -66.
FORD, L. R., FULKERSON, D. R., Flows in Networks, Princeton University Press, Princeton,
New Jersey, 1962;
GEHRIG, T., 1998, “Competing Markets,” European Economic Review 42, 277 -310.
GERSCHEWSKI, Stephan, Do Local Firms Benefit from Foreign Direct Investment? An Analysis
of Spillover Effects in Developing Countries, Asian Social Science, vol.9, nr.4, 2013
GLAE SER, Edward, 2005, “Urban Colossus: Why is New York America's Largest City?”, working
paper, May.
GORDON, J., Human Resource Management. A practical approach, Allyn and Bacon, Inc., Boston,
1986;
GRAVELLE, H., REES, R., Microeconomics, Longman Group UK Ltd .,1992;
GREENWOOD, Jeremy and Boyan Jovanovic, 1990, “Financial Development, Growth, and the
Distribution of Income”, Journal of Political Economy , Month 98(5), 1076 -1107.
HELSLEY, Robert and William Strange, 1991, “Agglomeration Economies and Urban Capita l
Markets”, Journal of Urban Economics , 29, 96 -112.
HYMAN, D., Microeconomics, IRWIN, Homewood, Boston, 1984;
KILKENNY, Maureen , ThisseJacqes Francois; „Economics of Location: A Survey”, 1998
KRAYBILL, David, Kilkenny Maureen;„ Economic Rationals For and Against Place based
Policies”, 2003
KUHNEN , Frithjof; „ The Concept of Integrated Rural Development”, Korean Journal of
Economics, 1997
LAPIN, L., Quantitative Methods for Business Decisions – with Cases, Harcourt Brace Jovanovich
Publishers and its subsid iary, Academic Press, 1991;
La PORTA, Rafael, Florencio Lopez -de-Silanes, Andrei Shleifer and Robert W. Vishny, 1997,
“Legal Determinants of External Finance”, Journal of Finance , July, 52(3), 1131 -50.
LEE, C., FINNERTY, J., Corporate Finance. Theory, Meth od, and Applications, Harcourt Brace
Jovanovich, Publishers, 1990;
LILEA , F.P, L IXANDRU , G, 2012, Aspecte privind analiza statistică a repartiției în plan regional a
IMM -lor din România în anul 2012, Revista Română de Statistică Trim. III/2013
LORINO, Ph., L’economiste et le manageur: elements de micro -economie pour une nouvelle
gestion, Editions La Deconverte, Paris, 1989;
MARCH, J.G., Decisions and Organizations, Basil Blackwell Ltd, Oxford, 1988;
MARTIN, J.D., PETTY, J.D., KEOWN, A.J., SCOTT, D.F. Jr., B asic Financial Management,
Prentice Hall International UK Ltd., 1991;
MAURICE, Ch., THOMAS, Ch., SMITHSON,Ch., Managerial Economics. Applied
Microeconomics for Decision Making, IRWIN, Homewood, Boston, 1992;
MAURICE, CH., PHILIPS, O., Economic Analysis, IR WIN, Homewood, Illinois, 1986;
MĂRĂCINE, V., PĂTRAȘCU, N., ZAHARIA, M., Modelarea deciziei economice, Editura
OMNIA UNI S.A.S.T., Brașov, 1998;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deserve sc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 144
MĂRĂCINE, V., Decizii manageriale. Îmbunătățirea performanțelor decizionale ale firmei, Editura
Economică, Bucur ești, 1998;
MOȘTEANU, Narcisa Roxana; Finanțarea dezvoltării regionale în România; Editura Economică,
București, 2003
NICA, V., Cercetări operaționale cu aplica ții în economie – note de curs, Catedra de Cibernetic ă
Economic ă, A. S. E. Bucure ști, 1995;
NICA , V., MUSTAȚĂ, Fl., CIOBANU, Gh., MĂRĂCINE, V., Cercetări operaționale, Editura
MATRIX ROM, București, 1998;
NICA, V., Capitole speciale ale cercetărilor operaționale, Editura A.S.E., Centrul de Învățământ
Economic Deschis la Distanță, București, 2001;
NIJKAMP, Peter, editor; Handbook of regional and urban economics, vol.I, Regional economics;
Elsevier Science B.V., Amsterdam, 2000
PÂSLARU , D. (coord.), 2012, Contribuția IMM -urilor la creșterea economică – prezent și
perspective
PEROTTI, Enrico and Ernst -Ludwig von Thadden, 2006, “The Political Economy of Corporate
Control and Labor Rents”, Journal of Political Economy 114(1), February, 143 -174.
POINDEXTER, J.C., JONES, C.P., Money, Financial Markets and the Economy, West Publishing
Co., New York, 1980;
POPA DANIELA ELENA – Mecanisme administrative și economice de evaluare a performanței
serviciilor publice locale, Teză de doctorat, facultatea de Administra ție Publică, Școala
Națională de Studii Politice și Administrative, București, 2012
PROFIROIU A., RACOVI CEANU S., ȚARĂLUNGĂ, N. – Dezvoltarea economică locală ,
București, Editura Economică, 1998
PROFIROIU, M. – Managementul strategic al colectivităților locale , București, Editura Economică,
1998
PROTO, Alessandra, Tani Simone, Buhnemann Joerg, Gaus Olaf, Rai th Mathias, Knoeledge
Networks and Their Impact on New and Small Firms in Local Economies, OECD Local
Economic and Employment Development Working Papers, ian.2012
RAJAN, Raghuram and Luigi Zingales. “Financial Development and Growth” American Economic
Review, June 1998, 88, 559 -586.
RAJAN, Raghuram and Luigi Zingales, 2003, “The Great Reversals: The Politics of Financial
Development in the Twentieth Century”, Journal of Financial Economics , 69(1), July, 5 -50.
ROBERT, J Stimson, ș.a.; Regional economic devel opment. Analysis and planning strategy;
Springer -Verlag, Berlin Heidelberg, 2002.
ROSENTHAL, Stuart and William Strange, 2003, "Evidence on the Nature and Sources of
Agglomeration Economies," Handbook of Urban and Regional Economics , J.V. Henderson and
J.-F. Thisse, eds.
ROUCH, Theo, ș.a.; „Rural Regional development: A Regional Response To Rural Poverty”,
Wiesbaden, 2001
RUGRAFF, Eric, Hansen W.Michael, Multinational Corporation and Local Firms in Emerging
Economies, Amsterdam University Press, 275 pages, 2011
SAMUELS, J.M., WILKES, F.M., BRAYSHAW, R.E., Management of Company Finance,
CHAPMAN and HALL, London, 1995;

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deserve sc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 145
SCARLAT, E., Microeconomie – note de curs, Catedra de Cibernetic ă Economic ă, A.S.E.
Bucure ști, 1995;
SCARLAT, E., Teoria deciziei – note de cur s, Catedra de Cibernetic ă Economic ă, A.S.E. Bucure ști,
1995;
SCARLAT, E., Curs de Cibernetică Economică. Cibernetica sistemelor microeconomice – Editura
A.S.E., Bucure ști, 2000;
SEO, K. K., Managerial economics. Text, problems, and short cases, IRWIN, Bost on, Homewood,
1981;
SCHERR, F., Modern Workwing Capital Management. Test and Cases, Prentice Hall Englewood
Cliffs, New Jersey, 1989;
STAHL, K, 1982, “Differentiated Products, Consumer Search, and Locational Oligopoly,” Journal
of Theoretical Industrial Organization , 21, 97 -113.
STRAND, J., The Relationship between Wages and Firm Size: An Information Theoretic Analysis,
International Economic Review, vol. 28, nr. 1, 1987;
TURBAN, E.  MEREDITH, J.; Fundamentals of Management Sciences, Homewood, Irwin, 1988 ;
WERNER, Walter and Steven Smith, 1991, Wall Street , New York: Columbia University Press.
WILLIAMS, C. A. Jr., "Risk Management and Insurance", McGraw -Hill Insurance Series, New
York, 1985
* * *, Annual Report on EU Small and Medium sized Enterprises 2010 /2011, Comisia Europeană,
2011, DGENTR COM
* * *, Annual Report on European SMEs – A pa rtial and fragile recovery, Comisia Europeană,
2014
* * *, Carta Albă a IMM -urilor din România, CNIPMMR, Ediți ile 2013 – 2015
* * *, Eurostat, Data Base for the Annual R eport, Comisia Europeană, 2014
* * *, Evoluția întreprinderilor Mici și Mijlocii din România în perioada 2010 -2013 , Institutul
Național de Statistică , 2015
* * * , Governance în Transation: Public Management Reform în OECD countries, Paris, OECD,
1995
* * *, Handbook of Regional and Rural economics , Vol.I Regional Economics , editor Peter
Nijkamp,Elsevier, Amsterdam Free University, 1996
* * *, IMM -urile româ nești în Uniunea Europeană, Funda ția Post -Privatizare, 2015
* * *, Intreprinderi noi și profilul în treprinză torilor din Rom ânia, Institutul Na țional de Statistică ,
2015
* * * , "La modernization du sector public", Syntheses, L'observateur, Paris, novembre, OECD ,
2003.
* * *, Legea nr. 133/20.07.1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru î nființarea și
dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii
* * * , Politica de dezvoltare regional, Lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02
– Formarea funcționarilor publici din administrația locală în afaceri europene și managementul
ciclului de proiect, implementat de Institutul European din România în colaborare cu human
dynamics în anul 2003
* * * Pregătirea pentru viitor – o viziune globală pentru anul 2020 – OECD, 1998.

Sustenabilitatea financiară a firmelor ce deserve sc comunitățile locale –
condiție pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România 146
* * *, Privire asupra concept ului de IMM și Antreprenoriat, OECD ,Paris, 2005
* * *, Proiec ția principalilor indicatori macroeconomici – Prognoza de toamnă , Comisia Na țională
de Prognoză, 2012
* * *, Rapo rt privind sectorul IMM din Româ nia, Funda ția Post -Privatizare, 2013
* * *, România în cifre, Institutul Național de Statistică, 2012
* * *, Small Business A ct Fact sheet for România, Comisia Europeană, 2014
* * *, Statistici 2008 -2014 , Oficiul Na țional al Registrului Comer țului, 2015
* * *, Study on the SMEs' impact on the EU labour market, Comisia Europeană , COM, 16 /01/2012
* * *, Studiu: IMM -urile din Rom ânia, KeysFin, 2015
* * * Urban Development Division, The World Bank – Local Economic Development , Washington
DC, 2001

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Calea 13 Septembrie nr.13, Casa Academiei, corp B, etaj 5, sector 5, cod poștal 050711, București, România Telefon: ++40.21.31 8.24.19, FAX: ++40…. [601374] (ID: 601374)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Calea 13 Septembrie nr.13, Casa Academiei, corp B, etaj 5, sector 5, cod poștal 050711, București, România Telefon: ++40.21.31 8.24.19, FAX: ++40…. [601374]

Copyright Notice

STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL ÎN ACIZI GRAȘI FUNCȚIONALI A GRĂSIMILOR DIN UNELE PRODUSE AGROALIMENTARE DE ORIGINE ANIMALĂ Candidat: Prof. univ. dr. ing…. [600395]

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ Marketingul organizării de evenimente Studiu de caz: Cluj Capitala Europeană a Tineretului… [303691]

STRATEGII DIDAC TICE EFICIENTE UTILIZATE ÎN PREDAREA – [611027]

Disciplina de Reproduc ție, Obstetrică și Ginecologie Veterinară [624397]

Sandu Mădălina -Claudia [620726]

putValue (aaaSwitch_2A, this.switch_1B); aMsg.switch_2A = this.switch_1B; putValue (aaaIndicator_A, this.switch_1B); aMsg.Indicator_A =… [621803]

Copyright Notice

Similar Posts