Calculatia Costurilor Prin Metoda Standard Cost la Sc Almona Srl

CALCULAȚIA COSTURILOR PRIN METODA STANDARD COST LA SC ALMONA SRL

INTRODUCERE

Oricare societate comercială este supusă în zilele noastre mai multor presiuni datorate: recesiunii economice, fenomemului de globalizare, creșterii numărului concurenței și nu în ultimul rând creșterii al cerințelor privind sustenabilitatea.

Pornind de la ideea, conducerii unei entități, care înseamnă, în primul rând a cunoaște temeinic activitatea curentă și a interveni cu decizii operative în dirijarea ei, iar în al doilea rând, prefigurarea evoluției viitoare și elaborarea de prognoze care să contureze direcțiile de dezvoltare în perspectivă a respectivei entități, observăm că o bună conducere a entităților se bazează pe elaborarea unei metode de lucru, care le asigură redresarea în dificultate și obținerea competivității și sustenabilității pe termen lung prin optimizarea costurilor.

În acest sens firmele organizează calculația costurilor și contabilitatea de gestiune, care din definiția dată de Consiliul Național al Contabilității din Franța din anul 1996 este destinată în primul rând nevoilor întreprinderii, ea constituie o parte a sistemului său de informare, oferind o modelare economică a întreprinderii în scopul de a satisface obiectivele de măsurare a performanței și de ajutor în luarea deciziei.

Obiectivul contabilității de gestiune este determinarea costurilor prestabilite, înregistrarea cheltuielilor ocazionate de activitate de producție, executarea de lucrări, prestările de servicii, determinarea costului efectiv, stabilirea abaterilor dintre costul prestabilit și costul efectiv, analiza acestora cât și determinarea rezultatelor analitice.

Entitățile trebuie să aleagă o metodă de calculație care poate să satisfacă toate nevoile și cerințele acestora. La entitatea SC ALMONA SRL managerii au propus utilizarea metodei standard-cost, unde datele privind costurile standard înlocuiesc toate datele privind costurile efective de producție.

Din aceste considerente, metoda standard-cost este considerată „rapidă” și contribuie la stabilirea costului „standard”, precum și la determinarea abaterilor între costul real și cel prestabilit, acesta din urmă semnalând imperfecțiunile, localizând anomaliile și permite entității în cunoștință de cauză să acționeze pentru eliminarea lor.

Cu ajutorul acestui metode societatea ar reuși să reducă costurile în faza de proiectare și să le mențină neschimbată pe durata ciclului de fabricație, care este una dintre cele mai dorite puncte de vedere ale managerilor societății.

CALCULAȚIA COSTURILOR

1.1. Noțiuni introductive și evoluția istorică a studiului costurilor

Din punct de vedere etimologic, costul este de origine latină, derivând dinverbul „constare”, care înseamnă a stabili, a fixa. Între timp s-a conturat noțiuneade „cost” care exprimăun consum ocazionat de producerea unui bun. „Costurile nu pot fi considerate numai ca o apariție obiectivăgenerată de consumuri de valoricare le-au ocazionat.”

De la această noțiune se ajunge la cea de „cost”, utilizată în prezent în literatura de specialitate.„Costul reprezintă o cheltuială sau o sumă de cheltuieli asociate și recunoscute de o resursă consumată, un loc de activitate, un produs realizat sau o perioadă de gestiune.”

În opinia lui Căpușneanu Sorinel: „Calculația costurilor cuprinde totalitatea operațiilor matematice utilizate în conformitate cu prevederile metodologice adecvate, ținând cont de condițiile tehnice și organizatorice ale unității patrimoniale, în vederea determinării costului unitar al produselor, lucrărilor exectutate, serviciilor prestate.Cunoașterea costurilor este esențială în planificarea și prognoza activității, în întocmirea bugetului cheltuielilor de producție, ca parte componentă a bugetului de venituri și cheltuieli al unității. Datele furnizate de contabilitatea de gestiune dă posibilitatea luării de măsuri în modificarea proceselor tehnologice, în scopul reducerii cheltuielilor de producție.”

Evoluția istorică a studiului costurilor este strâns legată de evoluția contabilității. Urmărind geneza costurilor putem identifica mai multe etape prezentate în fig. nr. 1.

Fig. nr. 1. Evoluția istorică a studiului costurilor

Adaptat după Căpușneanu Sorinel, op. cit. pag. 17-18.

1.2. Principiile calculației costurilor

Potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, se precizează că, pentru asigurarea unui conținut real și exact al structurii costurilor se vor avea în vedere următoarele principii:„

a) Principiul separării cheltuielilor: care priveșteobținerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea etc. acestora. Pe baza acestui principiu la nivelul obiectelor de calculație stabilite de fiecare persoană juridică trebuie să se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile ocazionate de restul activității. Toate acele cheltuieli care nu participă la obținerea obiectelor de calculație menționate (cheltuielile de administrație, cheltuielile de desfacere, regia fixă nealocată costului, cheltuielile financiare, cheltuielile extraordinare etc., ) nu se includ în costul acestora.

b) Principiul delimitării cheltuielilor în timp. Pe baza căruia cheltuielile trebuiesc incluse în costuri ca să se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparțin cheltuielile în cauză

c) Principiul delimitării cheltuielilor în spațiu. Pe baza căruia se delimitează cheltuielile efectuate într-o anumită perioadă de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli care le-au ocazionat (aprovizionare, producție, administrație, desfacere), iar în cadrul sectorului producție, pe secții, ateliere, linii de fabricație etc. În cadrul acestor structuri se pot constitui centre de producție, centre de profit sau alte centre de responsabilitate în raport de care se adâncește delimitarea cheltuielilor.

d) Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv. Pe baza căruia se delimitează cheltuielile productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv.

e) Delimitarea cheltuielilor privind producția finită de cheltuielile aferente producției în curs de execuție. Acest principiu este valabil pentru acele societăți a căror producție se prezintă parțial la sfârșitul perioadei de gestiune în diverse stadii de transformare. Cantitățile și valorile acesteia fiind diferite de la o perioadă la alta”.

1.3. Premisele organizării calculației costurilor

Determinarea corectă a mărimii producției influențează nu numai exactitatea mărimii și structurii costurilor la sfârșitul perioadei de gestiune, dar și alți indicatori economico-financiari cum ar fi profitul sau rata rentabilității etc.

Elaborarea calculației costurilor de producție este o activitate foarte bine organizată care necesită stabilirea în prealabil a următoarelor probleme legate de:

Alegerea și implementarea unei metode de calculație a costurilor

aceasta fiind condiționată de o serie de factori (nomenclatura produselor fabricate, a lucrărilor executate, a serviciilor prestate, tehnologia și organizrea producției, tipul de producție, alte obiective stabilite de managementul întreprinderii) care prezintă o importanță deosebită, atât în stabilirea lucrărilor de calculație costurilor, cât și în parcurgerea etapelor metodologice, potrivit specificului acesteia.

există câteva metode clasice, dar și moderne de calculație a costurilor, dintre care specialiștii pot să aleagă.

pentru a trece la implementarea metodei de calculație a costurilor aleasă, ținând cont de factorii menționați anterior, trebuie să mai avem în vedere următoarele aspecte: identificarea purtătorilor de costuri, stabilirea locurilor de cheltuieli, stabilirea sistemului de documente și formulare necesare desfășurării calculației costurilor privind identificarea, colectarea, prelucrarea și furnizarea de informații cu privire la calculul, analiza și raportarea abaterilor de la costurile anatecalculate.

Alegerea departamentului specializat în executarea lucrărilor de calculație a costurilor

Majoritatea întreprinderilor pun accentul mai mult pe modul de organizare vertical al unei întreprinderi, astfel distingem două moduri de organizări:

Unică: presupune utilizarea unui singur departament subordonat contabilității pentru executarea tuturor lucrărilor de calculație a costurilor (antecalculație, postcalculații, raportare abateri)

Multiplă: presupune utilizarea a două sau mai multor departamente cu subordonare diferită pentru executarea lucrărilor de calculație a costurilor.

Planificarea și stabilirea duratei de timp necesare desfășurării lucrărilor de calculație a costurilor

Alegerea perioadei de gestiune ca interval de timp constituie o premisă importantă deoarece, în funcție de aceasta, trebuie să efectuăm și raportarea informațiilor către managementul întreprinderii. În funcție de intervalul de timp, perioada de gestiune poate avea următoarea durată: lunară, trimestrială, semestrială, anuală. În condițiile în care deciziile se iau pe termen scurt, de preferat ar fi să optăm pentru perioada de gestiune: lunară sau trimestrială.

Pentru a asigura comparabilitatea datelor de timp și a respecta principiul unității metodologice, este bine ca intervalul de timp folosit (ca perioadă de gestiune) în etapa de antecalculație să fie utilizat și în etapa de postcalculație. Planificarea și executarea lucrărilor de calculație a costurilor trebuie gândite și organizate rațional și eficient, întrucât de modul lor de îndeplinire depind analizele efectuate de specialist pentru a furniza managementului întreprinderii informații reale și în timp util, necesare luării unor decizii adecvate.

Alegerea mijloacelor necesare executării lucrărilor de calculație a costurilor

Deși majoritatea întreprinderilor din țara noastră au optat pentru conceptul contabil în organizarea și desfășurarea lucrărilor de calculație a costurilor, totuși se constată existent unui număr din ce în ce mai mare de întreprinderi care merg pe prelucrarea automata a datelor cu ajutorul programelor informatice foarte performante. Datorită volumului foarte mare de informații ce vor trebui colectate și prelucrate, în viitor, întreprinderile vor trebui să aleagă între conceptul contabil și cel statistic. Tot mai mulți specialiști sunt de părere că în viitor se va merge pe conceptul statistic, deoarece, contabilitatea fabricației va utiliza doar conturi sintetice pentru a asigura legătura cu contabilitatea financiară, în timp ce urmărirea analitică a cheltuielilor de producție și calculul costurilor se vor efectua cu ajutorul metodelor statistice și vor reflecta doar o evidență cantitativă.

CONTABILITATE DE GESTIUNE SAU CONTABILITATE MANAGERIALĂ SAU CONTROL DE GESTIUNE

Caraiani Chirața și Dumitrana Mihaeala, precum și Briciu Sorin delimitează noțiunile contabilității manageriale și a contabilității de gestiune: contabilitatea managerialăreprezintă un concept mai larg implicând cunoștințe și pricepere profesională în pregătirea și, mai ales, în prezentarea informațiilor necesare conducerii pe diferite niveluri ierarhice; în timp ce, contabilitatea de gestiunese prezintă prin clasificarea, înregistrarea și alocarea costurilor în scopul determinării costurilor produselor, lucrărilor, serviciilor și prezentarea informațiilor necesare controlului de gestiune și servește drept ghid pentru conducere.

Controlul de gestiunepermite managementului întreprinderii să se asigure dacă deciziile de pilotaj (ale căror consecințe apar la cel mult un an), luate în diferite entități ale firmei sunt coerente între ele și ca, pe termen scurt, acestea pot concura la îndeplinirea obiectivelor strategice. Astfel, controlul de gestiune se bazează pe tehnici de planificare pe termen scurt (anuale), pe un sistem de colectare și prelucrare a informațiilor și pe o procedură de măsurare a performanțelor.

Există opinii potrivit cărora contabilitatea de gestiune și controlul de gestiune, împreună, reprezintă o parte importantă a instrumentelor care asigură managementul performanței.

Contabilitatea de gestiune a evoluat din punct de vedere istoric, pe măsura dezvoltării producției de mărfuri și a economiei de piață – concurențiale. În condițiile în care piața era în exclusivitate a producătorului ca urmare a penuriei de bunuri cerute de consumatori, deci a subproducției, rolul contabilității de gestiune putea fi rezumat la calculul costurilor complete care să permită producătorului să-și adapteze prețurile la procesul de mișcare a costurilor. Cu timpul, ca urmare a intensificării concurenței, s-au produs modificări în poziția pe piață, respectiv a puterii economice, de la producători la consumatori, precum și datorită apariției unor noi modele de management, progresului tehnic etc., toate influențând evoluția sistemelor de contabilitate de gestiune, orientate spre previziunea nivelului și structurii costurilor și în special spre controlul operativ al acestora.

În țările cu economie de piață dezvoltată, contabilitatea de gestiune este abordată, cu prioritate, sub aspectul ei pragmatic. În doctrina contabilă din aceste țări, contabilitatea de gestiune este considerată ca fiind „un sistem de informare care regrupează aplicații și în cadrul fiecăreia dintre ele, tehnici și concepte specifice, care compun sistemul de gestiune al întreprinderii.”

2.1. Alegerea metodei de calculație a costurilor

Metodele de calculație a costurilorcuprind un ansamblu de procedee prin care se asigură cuantificarea corelației dintre cheltuieli și producția care le-a ocazionat, în calitatea lor de mărimi economice determinabile prin măsurare și calcul.

După modalitățile de calculație și de apariție in timp, metodele de conducere prin costuri se pot grupa în următoarele categorii:

Fig. Nr. 2 Clasificarea metodelor de calculație costurilor în funcție de modalitățile de calculație și apariția lor în timp. Adaptat după: http://conspecte.com/Microeconomie/metode-de-conducere-prin-costuri.html

După sfera de cuprindere a cheltuielilor în costul de producție distingem:

Fig. Nr. 3 Clasificarea metodelor de calculație costurilor după sfera de cuprindere a cheltuielilor în costul de producție. Adaptat după:http://conspecte.com/Microeconomie/metode-de-conducere-prin-costuri.html

Briciu și Căpușneau consideră că metodele de cost folosite de companiile din România precum și procedurile aplicate depind de o serie de factori precum:

– profilul de activitate al companiei

– mărimea/ complexitatea activității desfășurate

Utilizarea metodelor clasice nu reprezintă neapărat stagnare, însă este discutabilă măsura în care utilizarea aceastora reprezintă o rampă în vederea maximizării beneficiilor printr-o gestionare eficientă și eficace a costurilor, astfel că utilizarea metodelor moderne a luat amploare în rândul companiilor mari.

Utilizarea instrumentelor tradiționale poate fi cu usurință justificată, dar într-un context în continuă modificare, este nevoie de adaptare la cerințe, deoarece,, schimbările contextului economic și tehnologic au determinat schimbări în modul de organizare a producției și aceasta se caracterizează prin flexibilitate ''. Considerăm astfel, că tocmai această nevoie pentru flexibilitate reprezintă un factor în alegerea instrumentelor moderne.

Dacă pentru a satisface cerințele clientului, parte din a depune orice efort posibil pentru a răspunde cerințelor particulare ale acestora,înseamnă utilizarea instrumentelor moderne, atunci aceste unelte vor fi utilizate.

În studiulbazat pe o anchetă realizată cu ajutorul unui chestionar structurat, adresat experților contabili, a personalului care lucrează în domeniul IT, precum și masteranzilor, elaborat și coordonat de Albu Nadia este descrisă analiza, existența și utilizarea instrumentelor de contabilitate managerială utilizate în companiile din România.

Câmpul de investigațieîn vederea elaborării acestui studiu a fost format dintr- un eșantion de 83 persoane și a fost selectat aleator.

Instrumentele manageriale utilizate în companii

Rezultatele privind nivelul de utilizare a instrumentelor de tip cost se prezintă astfel:

Graficul nr.1. Utilizarea instrumentelor de tip cost

Rezultatele indică faptul că cele mai utilizate metode sunt Target- Costing (34.94%), urmată de metoda standard cost (32.53%).

Literatura de specialitate sugerează, după cum am văzut mai sus, că instrumentele utilizate de entități depind de mărimea acestora. În acest sens se prezintă din eșantionul gradul de implementare pe tipuri de firme:

Graficul 2: Instrumente de contabilitate managerială utilizate în companii

Se poate observa că metoda ,,Standard cost” și metoda ,,Direct costing” se utilizează cu preponderență în companiile mici (1-49 angajați) pe când a Target costing”, și metoda “Costuri pe faze” și “Metodele moderne” sunt utilizate preponderent în companiile foarte mari (peste 250 de angajați). Metoda “Costuri pe faze” este folosită în egală măsură în companiile mici, medii și mari (ultimele trei segmente), proporția fiind de 30, 77%.

2.3. Metodele de calculație a costurilor de tip total

Orice metodă de calculație a costurilor reprezintă acea tehnică complexă de parcurgere a unor etape metodologice în cadrul cărora se utilizează procedee specifice de calculație a costurilor necesare atingerii scopului final, și anume determinarea costului pe unitate de produs.

Metodele de contabilitate și de calculație a costurilor de tip total („full-costing") numite și metode de tip absorbant, se caracterizează prin aceea că în procesul de determinare a costului încorporează cheltuielile directe generate de producția produselor, lucrărilor și serviciilor respective, dar și cheltuielile cu caracter indirect, atât în raport cu aceste produse, lucrări și servicii, cât și în raport cu locurile de ocazionare (fabrici, secții, ateliere, puncte de lucru), rezultând în final un cost complet. Costul complet astfel determinat la finele lunii are caracter de cost efectiv, iar costul complet calculat înainte de începerea procesului de fabricație are caracter de cost prestabilit, planificat. []

Metodele de calculație absorbante sunt următoarele: metoda globală, metoda pe faze, metoda pe comenzi, metoda costului standard, metoda costurilor normate, metoda T.H.M., metoda Georges Perrin. []

Cunoașterea particularităților fiecăreia dintre ele contribuie direct la utilizarea lor în raport cu cerințele impuse de managementul activității de exploatare (de producție).

Fie că determină numai un cost efectiv (istoric sau postoperativ) – în cazul metodelor clasice – fie că determină un cost antecalculat, anticipativ, deci o mărime, față de care costul efectiv se poate raporta existând în același timp și posibilitatea controlului, analizei și influențării costurilor – în cazul metodelor evaluate – orice metodă de calculație bazată pe conceptul costurilor totale aparține categoriei metodelor absorbante.

Aceste metode iau în considerare, în calculația costurilor, totalitatea cheltuielilor generate de desfășurarea activităților de exploatare calculând un cost complet pe produs, lucrare, serviciu etc.

Cunoașterea costului complet aferent produselor fabricate și/sau vândute reprezintă un element de informare important pentru conducerea unei intreprinderi și controlul gestiunii sale.

METODA STANDARD COST

În opinia lui Alvin Toffler: „În trecut, compania care știa cum să standardizeze cel mai eficient își putea bate concurenții. În viitor, compania care știe să destandarizeze eficient s-ar putea să fie câștigătoare. ”

Conducerea științifică în intreprinderea modernă este o conducere previzională, bazată pe un program, în care deciziile sunt fundamentate științific. Receptarea în timp util a informațiilor de către organele de conducere pentru a putea acționa „din mers” trebuie să constituie o premisă pentru orice întreprindere. Orice informație care nu servește la timp se perimează, își pierde valoarea de întrebuințare, iar conducerea poate fi lipsită de un elememt indispensabil pentru atingerea obiectivelor sale.

Pentru dezvoltarea laturii previzionale a contabilității de gestiune și pentru furnizarea cu operativitate de informații referitoare la costurile de producție, se impune promovarea unei metode de calculație bazată pe costuri prestabilite.

Ținând cont de criteriile de clasificare a metodelor, metoda standard cost:

A. după sfera de cuprindere: este o metodă absorbantă (full-costing), deoarece ia în considerarea toate resursele utilizate și cheltuielile aferente unui obiect al costului.

B. după orientarea obiectului costurilor: este o metodă orientată pe purtători de costuri, deoarece această orientare în vederea determinării costului unitar, se realizează la nivel de produs, lucrare sau serviciu.

C. în funcție de apariția lui în timp, este o metodă evoluată, o metodă modernă de conducere prin costuri.

Metoda standard cost a apărut în SUA la începutul secolului XX sub denumirea de „sistemul costurilor estimative”, metodă care asigură informațiilor cu privire la conturile de producție un caracter previzional și funcțional.

Cu ajutorul acestui metodă standard – cost se stabilesc cu anticipație:

– cheltuielile directe de producție (materii prime și materiale directe și salarii directe, contribuția privind asigurările și protecția socială și alte cheltuieli directe) și

– cheltuielile indirecte (cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor, cheltuieli generale ale secției etc.);

Aceste poartă și denumirea de „standarde” sau „costuri standard”. Cu ajutorul metodei se stabilește cu anticipație costul standard pentru producția ce urmează a se fabrica.

Obiectivul metodei îl constituie sesizarea responsabililor cînd se produc abateri semnificative. Aceasta presupune compararea costurilor prestabilite cu cele efective și determinarea abaterilor, permițând astfel evaluarea performanțelor interne ale entităților.

3.1. Costul standard

Costul-standard este un cost complet care cuprinde costurile directe de producție imputabile (cum sunt cele cu material și manopera), denumite și standarde și costurile indirecte (cum sunt costurile comune ale secției, generale ale administrație și cheltuielile de desfacere) denumite bugete de cheltuieli.

Costul standard este un cost real, care acționează atât ca etalon de măsură și comparație a costului efectiv realizat de întreprindere, cât și ca instrument de orientare și precizare a condițiilor în care trebuie să se desfășoare producția. Prin măsurarea obiectivă acostului producției, costul standard este considerat un cost normal, astfel nu mai este necesară calculația costului efectiv al produselor, calculația costurilor standard fiind singura calculația și constituie baza de stabilire a prețurilor de vânzare.

Esența metodei standard cost se poate exprima prin relația:

Ce = Cs, unde: Ce = cost efectiv,

Cs = cost standard,

Cost efectiv (cost istoric, cost real sau cost constatat), calculat „aposteori” faptelor, proceselor, activităților sau realizării proceselor, activităților sau realizării produselor la care se referă.

Cost prestabilit, calculat anterior realizării faptelor, proceselor, activităților sau produselor care reclamă estimarea consumurilor de resurse. Când sunt fundamentate pe baza unor studii tehnice și economice se numesc costuri standard.

Toate abaterile ce apar în timpul desfășurării procesului de fabricație sunt considerate excepții, abateri de la condițiile normale, urmând a efectua rezultatele finale.

Abaterile reprezintă depășiri sau economiii în raport cu costurile standard. Având în vedere că funcția principală a costurilor standard este aceea de etalon de masurăși comparare a cheltuielilor efective și prin aceasta exercitarea unui control operativ asupra costurilor, metoda impune folosirea unor reguli și norme bine conturate pentru compararea costurilor efective cu cele standard în vedera stabilirii abaterilor și analizei acestora sub aspectul mărimii și cauzelor lor pentru fiecare subdiviziune tehnicoproductivă, iar în cadrul acestora pe articole de calculație specifice metodei standard – cost.

Prin compararea costurilor efective cu costurile prestabilite aferente producției obținute se stabilesc abaterile, astfel renunță la postcalculul pe unitatea de produs și are loc integrarea calculației costurilor în sistemul planificării de ansamblu al întreprinderii.. Regulamentul de aplicarea a Legii contabilității prevede că metoda standard-cost sau metoda costurilor normate constă în determinarea cu anticipație față de punerea în fabricație a produselor atât a cheltuielilor directe, cât și a celor indirecte grupate în fixe și variabile, cuprinse în costul de producție sub forma unor antecalculații. Prin adăugarea sau scăderea abaterilor la costurile standard rezultă costurile efective ale producției obținute- Atfel rezultă că abaterile nu afectează rezultatul financiar ca în conceptul original.

În timp, metoda de calculație standard-cost s-a perfecționat, astfel încât, în prezent, ea este utilizată ca o calculație flexibilă a costurilor standard, bazată pe costurile complete.

Structura tipică a unui cost total de producție calculat după metoda costurilor standard, cuprinde de regulă, trei articole principale de calculație, și anume:

materiale

manopera

costuri de regie

Practic, se determină un cost antecalculat al diferitelor obiecte de calculație, cost care are la bază standarde ce reprezintă norme cu motivare tehnică determinate în urma unor analize a desfășurării activității de producție.

Caracteristica principală a acestei metode constă în faptul că standardele de cheltuieli care sunt costuri antecalculate sunt considerate și costuri reale sau normale de producție.Astfel costurile standard reprezintă, deci, singura calculație a cheltuielilor pe produs. „Rezultă că diferențele în plus sau în minus stabilite la fabricarea produselor față de costurile standard sunt considerate abateri de la condițiile normale de fabricație”. Ele afectează direct reultatele finale ale întreprinderii din perioada respectivă.

Urmărirea costurilor de producție prin contabilitate, se poate organiza în una din următoarele variante: varianta standard cost parțial, varianta standard cost unic și varianta standard cost dublu.

Putem defini standardele ca fiind mărimi fizice sau valorice cu caracter de etalon, stabilite în mod științific pe baza unor metode moderne de înregistrare, urmărire și analiză a fenomenelor ce se desfășoară în întreprindere.

Un standard este o referință sau o normă în măsurarea performanței. Aceste standarde nu trebuie să fie nici prea mari, nici prea mici.

„Standardele prea mari nu pot fi atinse și vor fi utilizate ca scuză în justificarea performanțelor prea mici. Nefiind reale, aceste standarde nu pot fi folosite în evaluarea stocurilor, în relația cost-preț, pentru control, în decizii de investire a capitalului.

Standardele prea mici nu incită la efort deoarece sunt ușor de atins. Rezultă că succesul calculației standard depinde de stabilirea corectă a standardelor pe elemente de cost: materiale directe, manoperă directă și cheltuieli indirecte.”

3.1.1. Clasificarea standardelor

În privința costurilor standard literatura de specialitate face diferite clasificări, astfel:

în funcție de forma de exprimare a mărimilor pe care le reprezintă:

Standardele fizice (cantitative), exprimă cantitățile de materiale sau timpul necesar fabricării unui subansamblu, semifabricat sau produs. O caracteristică a standardelor fizice o constituie valabilitatea lor în timp, ele modificându-se doar atunci când se modifică procesul de producție.

Standardele pentru materii prime și materiale reprezintă cantitatea necesară pentru fabricarea unui produs, semifabricat, pieasă etc. Se stabilesc pe feluri de materiale și se exprimă în unități de volum, greutate, etc.

Standardele de timp reprezintă durata de timp pe operații și pe total necesară pentru execuatrea unui produs, semifabricat, piesă, etc. Se exprimă în unități de timp: minute, ore, zile, etc.

În ceea ce privește standardele valorice,acestea reprezintă expresia bănească a standardelor fizice. Nu au aceeași stabilitate ca cele fizice datorită modificării frecvente a prețurilor de achiziție, a materiilor prime și materialelor sau a tarifelor de salarizare.

în funcție de conținutul lor, se disting:

standarde ideale, calculate fără a se lua în considerare condițiile reale existente în întreprindere, ca element de comparație pentru măsurarea gradului de îndeplinire a costurilor în perspectivă;

standarde normale, se calculează în funcție de condițiile normale de producție și distribuție ale firmei.

standarde reale, reprezintă mărimi fizice sau valorice, care sunt stabilite la nivelul condițiilor reale a entității.

în raport de modul de calcul și scopul urmărit:

cost standard teoretic;

cost standard fundamentat pe baza unui tarif concurențial;

cost istoric;

cost standard normal;

cost standard calculat pe baza prețului momentului.

Principiul de bază al metodei constă în elaborarea unor standarde (norme de atins), verificarea modului în care au fost atinse aceste standarde și luarea deciziilor pe baza analizei acestora, în scopul ameliorării desfășurării procesului productiv.

Stabilirea standardelor necesare întocmirii calculațiilor standard pe produs, este o operațiune laborioasă cuprinzând întreaga activitate a întreprinderii.

Calculația standard cost are următoarele obiective:

de a stabili un cost standard bine fundamentat, riguros, științific și documentat;

de a urmări operativ abaterile de la costurile normate cu care să se corecteze costul standard și să se obțină astfel costul efectiv al unui obiect de calculație;

de a analiza abaterile și de a stabili măsurile pentru eliminarea abaterilor negative.

Din punct de vedere metodologic, la baza acestei metode stă clasificarea cheltuielilor în: directe și indirecte pe de o parte și, în variabile, semivariabile și fixe, pe de altă parte.

Metoda standard-cost este o metodă care se bazează pe costuri stabilite cu anticipare desfășurării proceselor reale, numite costuri raționale, reale, singurele admise ca fiind normale pentru fazele sau procesele respective. Cu ajutorul standardelor, costurile devin parte integrantă a sistemului de indicatori, pe baza căruia este organizată și condusă activitatea întreprinderii. Pe baza bugetelor de costuri se pot planifica o serie de indicatori cum ar fi: rezultatul, valoarea adăugată, rata rentabilității etc. Metoda standard cost este o metodă de calculație pe purtători de costuri și constă în calculul cu anticipație al costurilor de producție. Potrivit metodei, costul nu se calculează după terminarea procesului de fabricație, ci înaintea acestuia, eliminând toate operațiile de postcalcul.

Deci, costurile standard reprezintă costuri prestabilite, care permit evaluarea performanțelorunei întreprinderi pe o perioadă dată.

În privința performanțelor putem spune că s-au conturat două concepții:

performanța unui responsabil exprimată prin aptitudinea sa de a realiza un obiectiv (un standard) rezonabil pe care și l-a fixat sau care i-a fost fixat;

performanța exprimată prin efortul pe care responsabilul a trebuit să-l facă pentru a se apropia de un obiectiv (un standard) care să-i permită să prevadă idealul.

Costurile standard sunt costuri evaluate pentru o perioadă viitoare pe baza eficienței sistemului de producție-distribuție și a ipotezelor privind condițiile pieței, factorii de producție și rezultatele întreprinderii.

Alegerea costurilor standard depinde de doi factori și anume:

obiectivele cercetate pentru gestionarea entității;

posibilitățile practice de determinare a costurilor prestabilite.

Pentru a răspunde nevoilor conducerii în activitatea de control, costul standard trebuie să se fundamenteze pe baza cunoașterii condițiilor reale din entitate, să fie acceptat de către managerii centrelor de responsabilitate și să prezinte un caracter motivațional.

În vederea elaborării calculațiilor standard pe produs, sunt necesare următoarele lucrări:

Un standard este o referință sau o normă utilizată în măsurarea performanței. În funcție de forma de exprimare standardele pot fi cantitative (exprimă cantitățile sau timpii necesari realizării sarcinii) sau valorice (reprezintă expresia bănească a standardelor fizice). În raport cu scopul urmărit, standardele se grupează în standarde ideale (calculate în condițiile ideale de desfășurare a procesului de producție) sau standarde reale (considerate ca mărimi posibil de atins). După perioada de valabilitate, standardele se împart în standarde curente (aflate în legătură cu particularitățile perioadei la care se referă) sau de bază (sunt stabilite pe o perioadă mai mare de timp, fiind standarde de perspectivă).

3.2. Sistemele costurilor standard

Costul- standard este un sistem, care arată, în detaliu, cât va costa fiecare produs obținut și implică organizarea procedurilor de stabilire, analiză și raportare a abaterilor pentru justificarea deciziilor de corecție și pentru prevenirea unor evenimente neplăcute cu efect asupra eficienței.

În viziunea lui Tabără Neculai și Briciu Sorin, sistemele costurilor-standard sunt utilizate pe o scară largă, deoarece acestea oferă informații pentru multiple scopuri, precum:

– o previziune a costurilor viitoare, utilă în procesul decizional;

– o asistență în stabilirea bugetelor și evaluarea performanțelor;

– simplifică sarcina de urmărire a costurilor produselor

În baza scopurilor enumerate, există mai multe etape de parcurgere a metodei standard-cost.

3.3. Etapele aplicării metodei STANDARD-COST

În vederea aplicării metodei STANDARD-COST trebuiesc parcurse următoarele etape:

determinarea costurilor unitar standard

organizarea sistemului de evidență a abaterilor

analiza abaterilor în vederea luării deciziilor

DETERMINAREA COSTURILOR UNITAR STANDARD

Calculațiile standard se determină înaintea începerii procesului de fabricație pe feluri de costuri, repere și produse în funcție de documentația tehnico-economică.

Costul standard arată ce va fi, ce trebuie să fie, nu ce a fost și nu cum a fost.

Costurile standard de materiale se calculează pentru fiecare fel de material înmulțind standardele fizice de materiale cu prețurile standard de aprovizionare.

CSM=Qs x PS, unde: Qs= cantitatea standard

PS= preț standard

Costurile standard cu manopera directă se stabilesc în funcție de timpul standard necesar executării diferitelor operații ale produsului și de tarifele standarde pe oră, pe operații, conform relației următoare:

CSMN=Ts x ts, unde: Ts= timp standard

ts= tarif standard

Costurile de regie standard fiind un cost complet include și cota-parte din costurile indirecte. Determinarea costurilor indirecte ridică probleme deosebite ca urmare a structurii lor neomogene, a varietății lor, a caracterului complex pe care-l au. Ele se pot determina prin două procedee și anume: procedeul global sau procedeul analitic pe grupe și feluri de cheltuieli.

Procedeul global, presupune calculul cheltuielilor de regie standard pe fiecare categorie de cheltuieli care intră în structura cheltuielilor de regie, și anume:

Cheltuieli generale de producție

Cheltuieli generale de administrație și desfacere (vânzare)

Dacă între volumul mediu al producției din perioadele precedente și volumul producției din perioada studiată există diferențe semnificative, se corelează costurile indirecte medii din perioada precedentă cu volumul standard de producție astfel:

Se stabilește creșterea procentuală (P%) a valorii volumului producției standard (Vqs) față de valoarea producției medii (VQ) conform relației:

P(%)=x 100-100

Corelarea costurilor indirecte (Ci) medii în funcție de creșterea procentuală a volumului producției prin relația:

Cis= Ci +

Procedeul analitic presupune o strictă sectorizare a întreprinderii în vederea stabilirii costurilor indirecte pe fiecare loc generator de cheltuieli (atelier, secție, administrație, întreprindere) și introducerea responsabilităților pe locuri de costuri.

Pe baza standardelor pentru costurile directe și indirecte se întocmește Fișa de costuri standard ale fiecărui produs.

Tabelul nr. 1. Fișa de costuri standard al unei produs

Sursa: Adaptat după: Epuran Mihai, Băbăiță Valeria, Grosu Corina,Contabilitate și control de gestiune, Editura Economică, București, 1999, pag. 288

ORGANIZAREA SISTEMULUI DE EVIDENȚĂ A ABATERILOR

Întrucât costul standard constiuie un etalon de măsurare și comparare a cheltuielilor efective este necesară compararea cheltuielilor efective cu cele standard în vederea stabilirii și analizei abaterilor pe feluri de abateri, pe produse, pe locuri și pe cauze, în scopul luării unor măsuri de înlăturare a abaterilor și încadrării în costurile standard sau al corectării standardelor în perioada următoare.

Abaterile de la costurile standard se urmăresc pe cele trei grupe mari de costuri: materiale, manoperă și costuri de regie (coturi indirecte).

Abaterile de la costurile standard pentru materiale pot fi negative matematic, dar pozitive economic sau pozitive matematic, dar negativ în sens economic.

Abaterile de la consumul standard pentru materiale pot fi:

Abateri de cantitate: AQ= (Qe- Qs) x Ps,

unde Qe= cantitatea efectivă sau reală

Qs= cantitatea standard

Ps= preț standard

Abateri de preț și se pot calcula conform relației: ∆P= (Pe-Ps) x Qe

Abaterile de la consumurile standard pentru manoperă pot fi abateri din utilizarea timpului de kucru standard (abateri de la eficiența muncii) și abateri din variația tarifului de retribuire efectuv față de cel standard.

Abaterile din variația tarifului de retribuire se determină conform relației:

∆t= (te+ts) xTe,

unde: te= tarif efectiv

ts= tarif standard

Te= timp efectiv

Abaterile de la timpul de kucru standard se pot calcula cu relația următoare:

∆T= (Te-Ts) x ts

Abaterile de la costurile de regie standard

Abaterile din modificarea volumului costurilor indirecte se pot stabili în două variante:

Abateri ale costurilor efective de la bugetul standard inițial

Abateri de la bugetul recalculat pentru costurile variabile (Ba)