Calculatia Costurilor In Industria Prelucratoare de Carne
UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” din TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Specializarea: Contabilitate și informatică de gestiune
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Ștefan Anamari – Beatrice Absolvent:
Vass Beáta (Rácz)
TÂRGU MUREȘ
2016
UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” din TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Specializarea: Contabilitate și informatică de gestiune
Particularități privind calculația costurilor în industria prelucrătoare de carne
Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Ștefan Anamari – Beatrice Absolvent:
Vass Beáta (Rácz)
TÂRGU MUREȘ
2016
CUPRINS
Introducere
Alegerea temei lucrării de licență a reprezentat o dilemă deosebit de mare pentru mine, deoarece între disciplinele studiate la facultate erau teme foarte interesante, de exemplu: la contabilitate finaciară, la informatică, la fiscalitate, etc., dar cea mai deosebită disciplină a reprezentat contabilitatea de gestiune. Am ales această ramură a contabilității, deoarece după părerea mea, aspectele legate de costuri și prețuri sunt des întâlnite în viața de zi cu zi. Dacă intrăm în magzinul din colțul străzii sau într-un centru comercial aceste elemente sunt prezente.
Contabilitatea de gestiune este o parte distinctă a contabilității, având scopul de definire a costurilor de producție la entitățile din domeniul producției și a prestațiilor de servicii. Entitățile din aceste domenii sunt obligate la conducerea contabilității de gestiune adaptată la specificul activității, adică aceste elemente de costuri nu sunt constante de la o societate la alta, deoarece diferă domeniul de activitate, politicile contabile aplicate, concurența existentă pe piață, și multe alte elemente în legătură cu calculația costurilor.
Lucrarea mea de licență are ca scop prezentarea particularităților privind calculația costurilor de producție la o societate comercială din Gurghiu: S.C. Conoflor S.R.L., cu domeniul de activitate în industria prelucrătoare de carne. Această entitate fabrică o gamă largă de produse din carne, pentru care se calculează costurile de producție în funcție de valoarea materialelor consumate pentru fiecare produs și repartizează aproape toate celelalte cheltuieli efectuate în perioada respectivă, folosind o bază de repartizare. Pentru calcularea costurilor cu materia primă și alte materiale, societatea a elaborat un rețetar în care se regăsesc toate elementele necesare pentru fabricarea fiecărui produs. Datele din acest rețetar sunt confidențiale, deoarece calitatea produselor fabricate depinde atât de materiile prime folosite, cât și de cantitatea folosită pentru produsul respectiv. Astfel, în această lucrare de licență, la prezentarea cheltuielilor cu materii prime folosite pentru fabricarea anumitor produse, denumirea materiilor prime nu sunt specificate în întregime, respectând confidențialitatea acestor elemente.
Prețurile de vânzare sunt stabilite pe baza costurilor obținute în contabilitate de gestiune, dar ținând cont și de concurența existentă pe piață în acest domeniu de activitate, deoarece în industria prelucrătoare de carne există o gamă largă de produse și pentru a putea vinde produsele fabricate, entitatea trebuie să țină cont și de aceste elmente importante.
Lucrarea este compusă din patru capitole, care sunt detaliate în subcapitole. Primele două capitole conțin o prezentare teoretică a calculației costurilor în conformitate cu legislația în vigoare. Societatea comercială Coniflor S.R.L. aplică prevederile legislației aplicabile, dar câteva elemente sunt reorganizate pentru a putea aplica în cazul entității și pentru a produce date reale despre situația existentă. În aceste două capitole sunt prezentate clasificarea cheltuielilor și a costurilor conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice numărul 1826 din 2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conduceera contabilității de gestiune, în comparație cu clasificarea făcută de entitate pentru aceste elmente.
Capitolul al treilea al acestei lucrări de licentă prezintă un studiu de caz la societatea comercială Coniflor. Datele prezentate în această parte a lucrării sunt preluate din contabilitatea de gestiune al societății. Pentru a prezenta particularitățile privind calculația costurilor, am ales șase produse reprezentative, deoarece entitatea fabrică o gamă largă de produse din carne. Prima parte al acestei capitol cuprinde informațiile principale despre societatea în cauză, pentru a înțelege mai bine raționamentul aplicat în calculele efectuate. În subcapitolul următor sunt prezentate analiza cheltuielilor, adică o clasificare a cheltuielilor efectuate de entitate în luna septembrie 2015. Aceste cheltuieli sunt clasificate în: cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, cheltuieli ale perioade, cheltuieli neîncorporabile în costuri, cheltuieli fixe și cheltuieli variabile.
După această parte, urmează partea de calculație, unde sunt prezentate modalitățile de calculație a costurilor pentru cele șase produse alese. Pentru fiecare produs prezentat, calculele efectuate sunt organizate în tabele distincte, pentru a permite înțelegerea mai ușoară și clară a elementelor calculate și a formulelor aplicate conform raționamentului profesional.
Ultima parte a lucrării de licență conține o alternativă privind calculația costurilor prin alte modalități, decât cele aplicate de entitate. Aceste două modalități aplicate în capitolul patru au fost alese de mine. Prin aplicarea procedeului indicilor de echivalență am ajuns la concluzia că prin această modalitate de calcul am obținut costuri de producție similare cu cele calculate de entitate. În concluzie, utilizând acest procedeu, nu avem nevoie de calcule complicate, ci putem determina costurile cu ușurință.
A doua modalitate prezentată este metoda dircet – costing, prin care am detreminat rezultatul economico – financiară pe cele șase produse. Utilizând această metodă, entitatea poate să obțină informații referitoare la rentabilitatea produselor fabricate, prin calcule simple.
În concluzie, lucrarea mea de licență are ca scop prezentarea detaliată a calculației costurilor în industria prelucrătoare de carne, deoarece aceste produse sunt des întâlnite în viața de zi cu zi și este important să conoască fiecare consumator informații de bază despre aceste produse cumpărate în fiecare zi.
CAPITOLUL 1.
ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE
Contabiliatea de gestiune reprezintă o parte importantă atât a contabilității, cât și a managementul entităților, având ca obiective principale colectarea, înregistrarea și prelucrarea tuturor elementelor componente ale costurilor și furnizarea informațiilor privind sistemul de bugete al societăților respective.
1.1. Cadrul legislativ privind organizarea și conducerea contabilității de gestiune
Această ramură a conatabilității este reglementată prin mai multe acte normative pentru a asigura aplicarea corectă a principiilor și reglementărilor contabile în vigoare, dar entitățile au posibilitatea de a aplica aceste prevederi în funcție de specificul activității, deoarece în domeniul producției și a prestărilor de servicii situația diferă de la o sociatate la alta.
1.1.1. Legea contabilității numărul 82 din 24 decembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial numărul 265 din 27 decembrie 1991 cu modificările și completările ulterioare
Acest act normativ prezintă informații referitoare la persoanele obligate pentru conducerea contabilității de gestiune: „Persoanele prevăzute la alin. (1) – (4) organizează și conduc, după caz, și contabilitate de gestiune, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.”
Conform acestui articol, societățile comerciale, societățile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare dezvoltare, instituțiile publice, organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, subunitățile fără personalitate juridică cu sediul în străinătate, aparținând unei persoane juridice din România și celelate persoane juridice, au obligația de a organiza contabilitate de gestiune potrivit activității desfășurate.
Conducerea contabilității de gestiune este o parte importantă în desfășurarea activității unei întreprinderi, deoarece oferă informații reale și utile pentru conducerea entității, care pot fi utilizate în luarea deciziilor.
Societatea comercială Coniflor S.R.L. prezentată în capitolul 3, orgnizează și conduce contabilitate de gestiune, deoarece activitatea entității este prelucrarea cărnii și fabricarea produselor din carne.
1.1.2. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice numărul 1826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, cu modificările și completările ulterioare
Potrivit acestui ordin „persoanele juridice prevăzute la art. 1, alin. (1) din lege au obligația să oeganizeze și să conducă contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.”
Acest act normativ prezintă informații privind calculația costurilor la nivel de entitate, clasificarea cheltuielilor, răspunderea pentru organizarea contabilității de gestiune, principiile calculație costurilor. Câteva elemente importante din acest ordin sunt prezentate mai jos.
Răspundera pentru conducerea contabilității de gestiune revine administratorului sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție.
În funcție de activitatea desfășurată, contabilitatea de gestiune asigură următoarele elemente:
înregistrarea, colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații
calculul costurilor pentru bunurile, lucrările și serviciile prestate, evidențiate prin achiziție sau producție.
Prin această activitate, entitățile pot obține informații referitoare la o gestiune eficientă a patrimoniului, cum sunt:
informații privind costul de producție al bunurilor, lucrărilor și al serviciilor prestate, precum și costul bunurilor vândute de entitate
informații importante privind cea mai bună gestionare a bugetelor entității și eficiența controlului asupra activității desfășurate
informații folosite în luarea deciziilor și efectuarea analizelor financiare, necesare pentru realizarea unui management performant.
Contabiliatea de gestiune poate fi organizată fie cu ajutorul conturilor specifice (clasa 9 de conturi din Planul de conturi general), fie utilizând conturile din contabilitate finaciară dezvoltând potrivit necesitățile proprii sau fără conturi, adică cu ajutorul evidenței tehnico – operative proprii.
Folosirea conturilor contabile se efectuază, ținând cont de siguranța informațiilor prin stocarea corespunzătoare, care să permită accesarea datelor în orice moment al perioadei și să ofere o gamă largă de opțiuni în legătură cu aceste informații importante.
Societatea comercială Coniflor, organizează contabilitatea de gestiune fără a utiliza conturile de clasa a 9 – a. Calculația costurilor se realizează, folosind datele din contabilitate financiară. Aceste date produse sunt analizate și prelucrate pentru a obține informațiile necesare privind costurile de producție efective și cele prestabilite.
Indiferent de modalitatea folosită pentru organizarea și conducerea contabilității de gestiune, informațiile produse trebuie să fie utile și satisfăcătoare atât pentru controlul intern, cât și pentru investitorii sau publicul. Aceste date rezultate sunt utilizate pentru elaboarea rapoartelor și luarea deciziilor prin analizele realizate de conducerea entității.
Procedeele și tehnicile aplicate de entitate în contabiliate de gestiune se stabilesc în funcție de specificul activității, în funcție de caracteristicile calitative ale informațiilor folosite ca bază în luarea deciziilor și în funcție de cererile utilizatorilor de informații, astfel încât să fie satisfăcute toate nevoile la nivel de entitate.
Calcularea costurilor trebuie realizată prin multe lucrări efectuate intro formă organizată, pentru a obține informații privind costul bunurilor și al serviciilor. Aceste calcule sunt diferite de la o unitate la alta, deoarece aceste elemente depind de mai mulți factori: mărimea unității, structura organizatorică, tipul și modul de organizare a producției, tehnologia de fabricație, gradul de integrare a producției și alte elemente.
Lucrările privind calcularea costurilor de producție la S.C. Coniflor S.R.L. sunt efectuate de un contabil, care realizează calculele cu privire la determinarea costurilor standarde și la final verificarea diferențelor favorabile sau nefavorabile, dintre costurile standard și costurile de producție efective. Pe baza acestor calcule stau informațiile primite de la secția de producție, pentru costurile efective, dar pentru antecalculație, societatea folosește informațiile din rețetar și din contabilitate financiară.
Pentru a calcula costurile în contabilitate de gestiune, societățile comerciale au nevoie de principii pentru a asigura corectitudinea calculelor și comparabiliatea în timp a rezultatelor obținute. Conform Ordinul Ministrului Finanțelor Publice numărul 1826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, cu modificările și completările ulterioare în contabilitate de gestiune sunt prezente următoarele principii:
principiul separării cheltuielilor
principiul delimitării cheltuielilor în timp
principiul delimitării cheltuielilor în spațiu
principiul delimitării cheltuielilor productive de cele neproductive
delimitarea cheltuielilor privind producția finită de cheltuieli aferente producției în curs de execuție.
Aceste principii sunt aplicabile nu numai în contabilitate de gestiune, ci și în contabilitate finaciară, deoarece aceste elemente sunt reguli de bază pentru o contabilitate eficientă și corectă.
Costul stocurilor conform acestui ordin, trebuie să cuprindă toate elementele atribuibile stocului respectiv, cum sunt costurile: cu achiziție, cu prelucrare, cu producție, precum și alte costuri suportate de bunurile, lucrările și serviciile respective.
Costul de achiziție este definit astfel: „ Costul de achiziție al bunurilor cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autoritățile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor respective.”
Costul de producție și de prelucrare trebuie să cuprindă următoarele elemente pentru a reprezenta o informație corectă și utilă pentru entități: „materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manopera directă și alte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora”.
Cheltuielile sunt clasificate în patru categorii, pentru a permite includerea lor în costuri de producție, deoarece nu toate cheltuielile efectuate de o entitate sunt încorporabile în costuri:
cheltuieli directe
cheltuieli indirecte
cheltuieli de desfacere
cheltuieli generale de administrație.
Cheltuielile care nu trebuie incluse în costul de producție conform acestui ordin sunt: pierderi de materiale și manoperă, cheltuieli de depozitare, chetuieli generale de administrație, cheltuieli de desfacere.
S. C. Confilor S.R.L. include în costul de producție câteva elemente, care conform legii nu sunt cheltuieli încorporabile în costuri, dar entitatea nu calculează un cost de producție, conform acestui act normativ, ci un cost complet pentru a putea desfășura activitatea pe piață.
Poate fi inclus în costul bunurilor, serviciilor sau lucrărilor, costul îndatorării, în cazul în care acest cost este direct atribuibil unui activ cu ciclu lung de fabricație. Un activ cu ciclu lung de fabricație este un activ care nu poate fi realizat întro perioadă relativ mică de timp, pentru a fi disponibil de vânzare sau utilizare. În afară de costul îndatorării, mai pot fi incluse în costuri cheltuielile generale de administrație, în situația în care aceste cheltuieli sunt necesare pentru a aduce bunurile în forma și în locul în care se găsesc.
Ultima frază al acestei legi se referă la faptul că bunurile, lucrările și serviciile trebuie recunoscute și evaluate în contabilitate la cost de achiziție sau la cost de producție, ceea ce constituie regula de bază pentru înregistrarea în contabilitate finaciară a acestor elemente.
1.1.3. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice numărul 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea reglentărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulteriare
Ordinul de mai sus conține la articolul 8 definițiile privind: costul de achiziție, costul de producție, costul de conversie, regia fixă, regia variabilă, produse cuplate și alte elemente folosite atât în contabilitate financiară cât și în contabilitate de gestiune.
Costul de achiziție și costul de producție sunt definite în acest ordin identic cu cel din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice numărul 1826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, cu modificările și completările ulterioare, prezentată mai sus.
Costul de conversie a stocurilor cuprinde acele elemente care sunt direct atribuibile stocului, dar include și cheltuielile indirecte repartizate, numite: regia fixă și regia variabilă.
Regia fixă reprezintă acele cheltuieli indirecte care sunt relativ constante față de volumul producției, iar regia variabilă este reprezentată de cheltuielile indirecte care sunt influențate de volumul producției. Aceste două termeni sunt definite la fel și în Ordinul Ministrului Finanțelor Publice numărul 1826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, cu modificările și completările ulterioare.
Alocarea regiei fixe de producție la costurile de conversie se realizează ținând cont de capacitatea normală de producție. Capacitatea normală este producția previzionată, în medie, de-a lungul unui anumit număr de perioade, în condiții normale. Nivelul real de producție poate fi utilizat dacă aceasta este foarte aproape de capacitatea normală de producție. Cheltuielile cu regia nealocată trebuie înregistrate pe cheltuieli în perioada suportată. În cazul unei producție neobișnuit de mare, regia fixă alocată trebuie diminuată, pentru a nu supraevalua stocurile.
Sunt cazuri în care putem obține simultan mai multe produse în aceași proces de producție, cum sunt în situația produselor cuplate. Dacă costurile de conversie nu pot fi determinate pe fiecare produs separat, atunci aceste costuri trebuie alocate pe baza raționamentului profesional, aplicat cu consecvență. În general, produsele secundare rezultate din procesul de producție, au o valoare nesemnificativă, astfel sunt evaluate la valoarea realizabilă netă.
1.1.4. Standardul Internațional de Contabilitate numărul 2. (IAS 2)
Obiectivul acestui Standard este de a prezenta tratamentul contabil aferent stocurilor, adică modalități de recunoaștere și de evaluare a acestora pentru a obține informații utile pentru conducere. Principalele categorii de stocuri sunt stocurile de mărfuri, stocuri de materii prime și materiale, produse finite, ambalaje, producția în curs de execuție.
Definițiile pentru costul de conversie, costul de achiziție și valoarea realizabilă netă sunt identice cu cele prezentate în Ordinul Ministrului Finanțelor Publice numărul 1826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice numărul 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea reglentărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulteriare.
Ca urmare, această ramură a contabilității și a managementului este reglementată prin suficiente acte normative, dar persoana responsabilă pentru conducerea contabilității de gestiune are posibilitatea de a utiliza informațiile în funție de specificul activității și necesitățile entității pentru a satisface nevoile tuturor utilizatorilor informațiilor produse. Această „libertate” de organizare și conducere a contabilității de gestiune rezultă din multitudinea cazurilor existente în activitatea unei întreprinderi, deoarece fiecare entitate cuprinde particularități privind activitatea desfășurată, modul de administrare a resurselor și mărimea nevoilor existente.
La societatea comercială Coniflor, din Gurghiu, organizarea contabilității de gestiune este adaptată la specificul activității, deoarece în fiecare domeniu de activitate apar diferite particularități cu privire la aceste elemente. Entitatea are în vedere legislația în vigoare, dar se găsesc elemente specifice societății.
În concluzie, putem afirma că contabilitatea de gestiune este o parte interesantă, dar mai ales importantă în desfășurarea activității unei societăți.
1.2. Elemente teoretice ale contabilității de gestiune
1.2.1. Necesitatea contabilității de gestiune
Administrarea resurselor financiare, umane, materiale de care dispune societatea comercială reprezintă un proces complex, iar managementul are nevoie de informații reale și complete asupra consecințelor posibile ale alocării, respectiv utilizării resurselor. Aceste informații sunt furnizate de către contabilitate, dar gruparea și transmiterea lor diferă în funcție de sistemul contabil folosit.
Contabilitatea prezintă două aspecte: un aspect exterior financiar care se referă îndeosebi la intrările și ieșirile de resurse și un aspect interior al calculației costurilor.
În România, sistemul contabil are la bază dualismul contabil, care presupune organizarea contabilității pe două ramuri: contabilitate financiară și contabilitate de gestiune.
Partizanii unei contabilități dualiste susțin necesitatea teoretică și avantajele practice pe care le are organizarea și conducerea unei contabilități de gestiune complet separat de contabilitatea financiară. În această concepție, cele două contabilități înregistrează, urmăresc și prelucrează cheltuielile și veniturile în moduri diferite, fiecare dintre ele urmărind realizarea obiectivelor specifice.
Contabilitatea financiară denumită și contabilitate generală, furnizează informații publice, destinate atât conducerii societății, dar și utilizatorilor externi.
Contabilitatea de gestiune denumită în sistemul anglo – saxon contabilitate managerială, are ca scop controlul factorilor de producție în vederea obținerii de produse, lucrări și servicii de calitate, având costuri raționale. Informațiile generate de contabilitatea de gestiune sunt date confidențiale, destinate celor care gestionează și administrează resursele.
Aceste două ramuri de contabilități sunt unite în contabilitate managerială, care este un concept mai larg, implicând cunoștințe profesionale în elaborarea informațiilor necesare administrației. Sursa unor astfel de informații o reprezintă contabilitatea finaciară și contabilitatea de gestiune.
Scopul contabilității de gestiune este de a da o imagine reală despre corectitudinea utilizării resurselor în domeniul producției sau prestărilor de servicii, deoarece profitabilitatea depinde foarte mult de alocarea rațională a resurselor obținute cu scopul realizării de beneficii economice viitoare. Determinarea costurilor bunurilor, lucrărilor și a serviciilor este o parte importantă a contabilității, deoarece aceste aspecte stau la baza deciziilor, de aceea fiecare entitate în acest domeniu are nevoie de organizarea și conducerea contabilității de gestiune. Prin diferite metode și procedee oferite de această ramură a contabilității putem obține informații despre situația entității în legătură cu rentabilitatea activității desfășurate.
Folosind datele numai din contabilitate finaciară, imaginea creată despre costurile de producție sau despre alte costuri nu sunt suficient de reale și exacte, deoarece informațiile astfel obținute nu sunt suficient detaliate pentru a satisface în totalitate nevoile conducerii. Pentru un management eficient avem nevoie de organizarea contabilității de gestiune, adaptată la specificul activității.
Entitatea prezentată la partea de studiu de caz al acestei lucrări, organizează contabilitatea de gestiune pentru a putea calcula costurile de producție pentru produsele fabricate. Industria în care își desfășoară activitatea această companie, este industria prelucrătoare de carne, unde avem nevoie de foarte multe informații cu privire la aceste elemente, deoarece în acest domeniu de activitate, entitatea trebuie să facă față concurenței existentă pe piață. Cererea cu privire la produsele din carne, este foarte mare, astfel societatea trebuie să producă produse cu o calitate superioară pentru a putea vinde produsele fabricate. Concurența este foarte mare, de aceea în stabilirea prețurilor de vânzare pentru produsele fabricate, entitatea are în vedere prețurile existente pe piață. Acest element reprezintă elementul de bază cu privire la profitabilitatea entității.
Pentru a obține profit și pentru a fabrica produse care au rentabilitate ridicată, entitatea are nevoie de conducerea contabilității de gestiune, deoarece fără această activitate menținerea locului pe piață ar fi mult mai greu, aproape imposibil. Analizele efectuate în contabilite de gestiune sunt elemente fundamentale, privind realizarea unui management eficient și performant.
În concluzie, necesitatea conducerii contabilității de gestiune este reprezentată de importanța informațiilor astfel produse, care stau la baza deciziilor manageriale. Fără aceste elemente fundamentale, nicio societate din domeniul producției sau serviciilor, nu are șanse mari cu privire la rentabilitatea activității desfășurate.
1.2.2. Obiectivele contabilității de gestiune
Contabilitatea de gestiune prin ansamblul de metode, procedee și alte modalități privind înregistrarea, prelucrarea și analiza cheltuielilor, oferă posibiltatea detreminării costurilor și a rezultatelor obținute pentru a putea măsura eficiența activității desfășurate.
Informațiile rezultate din aceste operațiuni efectuate, stau la baza deciziilor esențiale luate de conducerea entității.
Ca urmare, contabilitatea de gestiune are următoarele obiective:
Colectarea, înregistrarea și prelucrarea tuturor elementelor componente ale costurilor și determinarea costului pe total, pe produs, lucrare, serviciu;
Furnizarea și prelucrarea informațiilor privind elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli;
Asigurarea controlului asupra condițiilor interne de producție, prin intermediul costurilor;
Determinarea realizărilor și analiza abaterilor dintre costurile previzionate și costurile efective;
Furnizarea informațiilor necesare controlului de gestiune efectuat de organele competente.
a) Colectarea, înregistrarea și prelucrarea tuturor elementelor componente ale costurilor și determinarea costului pe total, pe produs, lucrare, serviciu:
Pentru un management eficient, conducera entității trebuie să aibă în vedere cunoașterea detaliată a elementelor de costuri pe produs, lucrare sau serviciu, dar cea mai importantă componentă este contribuția fiecărui element la profitul sau pierderea entității.
Contabilitatea finaciară colectează, înregistrează și prelucrează cheltuielile societății, dar prin aceste operațiuni nu obținem o informație suficient de reală și exactă despre costuri, ci doar despre rezultatele economico – finaciare obținute, fără a se cunoaște contribuția fiecărui element al activității la profitul sau pierderea realizată de întreprindere.
Pentru a primi răspunsuri la aceste probleme, avem nevoie de organizarea și conducerea contabilității de gestiune. Această parte a contabilității preia elementele de cheltuieli înregistrate în contabilitate financiară, prin diferite metode și procedee specifice, le prelucrează, asigurând determinarea atât a costurilor pe produs, lucrare sau serviciu, cât și identificarea zonelor care le – au generat aceste costuri.
Informațiile astfel obținute sunt folosite de manageri și de întreaga conducere al entității, ca bază în luarea deciziilor.
b) Furnizarea și prelucrarea informațiilor privind elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli:
Conducerea întreprinderii trebuie să facă previzionări cu privire la cheltuielile și veniturile viitoare posibile, deoarece continuitatea activității depinde foarte mult de faptul că managementul entității este una eficientă sau nu. Pentru efectuarea estimărilor, conducerea folosește ca instrument de bază bugetul de venituri și cheltuieli, care cuprinde un ansamblu de informații referitoare la bugetele entității, realizate pe fiecare produs, lucrare sau serviciu.
Bugetul de venituri reprezintă estimarea vânzărilor de produse și servicii ale întreprinderii, iar bugetul de cheltuieli reprezintă estimarea consumului de resurse necesare realizării obiectivelor propuse de entitate.
Contabilitatea de gestiune oferă posibilitatea managerilor de a estima valoarea cheltuielilor viitoare pe baza datelor din perioadele precedente, iar analizând informațiile obținute prin metode și procedee specifice, conducerea entității poate previziona veniturile viitoare posibile.
c) Asigurarea controlului asupra condițiilor interne de producție, prin intermediul costurilor:
Întreprinderile pot folosi diferite metode și procedee pentru a determina costurile posibile pe perioadele viitoare, dar aceste costuri trebuie comparate la sfârșitul perioadei cu costurile efectiv realizate. Pentru efectuarea acestor operații, avem nevoie de un control intern eficient, deoarece aceste informații obținute sunt confidențiale și pe baza acestora se ia foarte multe decizii importante.
Prin analiza datelor rezultate din prelucrarea informațiilor cu privire la cheltuielile înregistrate în contabilitate financiară, mangementul poate urmări cum sunt gestionate resursele la nivel de întreprindere, dar și la nivel de secții sau departament. Unde resursele nu sunt gestionate corect, conducerea poate lua decizii cu privire la îmbunătățirea controlului intern.
d) Determinarea realizărilor și analiza abaterilor dintre costurile previzionate și costurile efective:
Prin utilizarea bugetului de venituri și cheltuieli, managementul societăților comerciale are posibilitatea de a compara costurile și veniturile previzionate cu cele efective.
Compararea acestor elemente furnizează informații cu privire la abaterile rezultate. Contabilitatea de gestiune oferă metode și procedee specifice, prin care managementul societății poate să determine mărimea abaterilor și cauzele lor.
Principalii factori care influențează abaterile cheltuielilor și a veniturilor de la nivelul normal sunt: consum de materie primă, cheltuieli cu energia, cheltuieli cu forța de muncă sau diminuarea veniturilor din diferite motive.
e) Furnizarea informațiilor necesare controlului de gestiune efectuat de organele competente:
Managerii din orice domeniu de activitate au nevoie de informațiile produse de contabilitate de gestiune. Entitățile cu domeniul de activitate în producție au nevoie de datele referitoare la nivelul costurilor de producție pentru a putea determina prețul de vânzare al acestor produse fabricate.
În cazul întreprinderilor cu activitate în domeniul prestărilor de servicii, conducerea entității stabilește prețurile serviciilor oferite pe baza informațiilor obținute din contabilitate financiară, deoarece fără aceste date nici o entitate nu poate să organizeze un management eficient.
1.2.3. Principiile contabilității de gestiune
În organizarea și conducerea contabilității de gestiune, entitatea trebuie să aibă în vedere următoarele reguli de bază:
a) Principiul separării cheltuielilor care privesc obținerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea acestora:
Acest principiu presupune ca la nivelul obiectelor de calculație stabilite de entitate să se separe cheltuielile atribuibile obiectelor de calculație, respectiv de celelalte cheltuieli generate de restul activităților (cheltuieli de administrație, cheltuieli de desfacere, anumite cheltuieli finaciare, regia fixă nealocată).
Societatea comercială Coniflor S.R.L. nu aplică în întregime acest principiu, deoarece entitatea are în vedere calcularea unui cost complet pentru fiecare produs realizat, pentru a putea recupera cheltuielile efectuate în totalitate cu privire la activitatea defășurată. Nerespectarea acestui principiu nu ridică probleme cu privire la stabilirea prețurilor de vânzare, deoarece prețurile sunt calculate conform concurenței existentă pe piață, astfel valorile produselor nu sunt supraevaluate.
b) Principiul delimitării cheltuielilor în timp:
Includerea cheltuielilor în costuri se va face cu respectarea strictă a perioadei de gestiune la care se referă. Acest demers se realizează, în general în cadrul contabilității finaciare, folosind conturile din clasa 6, prin care sunt înregistrate cheltuielile aferente doar perioadei respective.
Potrivit acestui principiu, cheltuielile de producție se clasifică în trei categorii:
Cheltuielile anticipate
Cheltuielile perioadei curente
Cheltuieli preliminate
Cheltuielile anticipate la S.C. Coniflor S.R.L. sunt determinate pe baza datelor din perioadele anterioare, deoarece volulmul producției de la o perioadă la alta nu diferă foarte mult.
Cheltuielile perioadei curente sunt delimitate conform legii, pentru a asigura corectitudinea coturilor calculate pentru fiecare produs realizat.
Cheltuielile preliminare în activitatea acestei entități nu sunt foarte des întâlnite.
c) Principiul delimitării cheltuielilor în spațiu
Acest principiu presupune în general efectuarea următoarelor două etape: delimitarea cheltuielilor pe principalele funcții ale entității și delimitarea cheltuielilor pe structurile tehnico – productive, iar ulterior pe obiectele de calculație alese de entitate.
Fără această delimitare nu se poate determina costul în funcție de etapele de formare și de asemenea nu se poate identifica nici răspunderea pentru efectuarea anumitor cheltuieli.
În cadrul structurilor identificate se pot constitui centre de profit, centre de producție sau alte centre de responsabilități în raport cu care se vor detalia cheltuielile.
S.C. Coniflor S.R.L. delimitează cheltuielile în funcție de spațiu, conform acestui principiu, dar fazele de producție nu sunt complexe, de aceea cheltuielile sunt repartizate pe produs.
d) Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv:
Acest principiu presupune delimitarea cheltuielilor productive care sunt creatoare de valoare, de cele neproductive generate de un management ineficient. Delimitarea este importantă pentru cunoașterea mărimii și structurii acestora, în vederea reducerii, eliminării și prevenirii consumurilor nejustificate, accidentale și cu caracter special care gravează nejustificat costul producției.
Entitatea prezentată la studiul de caz, include în costul de producție aproape toate cheltuielile efectuate, inclusiv cheltuielile generale de administrație, deoarece scopul este de a obține un cost complet al produselor.
e) Delimitarea cheltuielilor privind producția finită de cheltuielile aferente producției în curs de execuție:
Stabilirea cât mai exactă a valorii producției în curs de execuție are implicații asupra costului produselor finite. Astfel, dacă se subevaluează producția în curs de execuție, acesta va determina în mod nejustificat creșterea costului produselor finite.
Dacă producția în curs de execuție este constantă de la o perioadă la alta, atunci acesta poate fi neglijată, dar dacă producția prezintă oscilații mari de la o perioadă la alta, atunci acest principiu se impune a fi aplicat.
La compania Coniflor, în contabilitate de gestiune nu ne întâlnim producție în curs de execuție, deoarece fazele de producție sunt suficient de simple, pentru a realiza produsele în perioada curentă.
1.2.4. Factorii care determină organizarea calculației costurilor
În teorie, în practică dar și în legislație sunt enumerați anumiți factori care au o influență directă asupra calculației costurilor:
a) Profitul și mărimea întreprinderii:
La entitățile mici și mijlocii organizația calculației costurilor sa realizează centralizat, în schimb la entități mari conducerea contabiltății de gestiune se realizează descentralizat la nivelul subunităților dispersate teritorial. Costul complet se obține adăugând cheltuielile generale de administrație de la nivel de unitate și cheltuielile de desfacere.
S. C. Conoflor S.R.L. are o singură unitate, unde se desfățoară toate activitățile. Costurile de producție includ cheltuielile generale de administrație și de desfacere repartizate, pentru a obține un cost complet.
b) Structura de producție și funcțională a întreprinderii:
Structura organizatorică influențează conducerea contabilității de gestiune prin stabilirea zonelor sau a compartimentelor sau alte structuri de cheltuieli, de unde se obțin produse finite, producție în curs de execuție și semifabricate. În funcție de structura organizatorică are loc delimitarea în spațiu a cheltuielilor efectuate de entitate.
Fabricarea produselor la entitatea prezentată la capitolul 3, se realizează întro singură secție, astfel delimitarea cheltuielilor nu ridică mari probleme pentru entitate. Cheltuielile aferente celorlalte secții (administrație, transport, desfacere) sunt incluse în costurile de producție.
c) Tipul și modul de organizare a producției:
Principalele tipuri de producții sunt:
Producția de masă
Producția de serie
Producția de unicat
În cazul producției de masă se folosește metoda pe faze dar și metoda globală. În situația în care avem o producție de serie putem folosi metoda pe faze, dacă avem o producție relativ mare, iar în cazul unei serii mici, în general se folosește metoda pe comenzi. Metoda pe comenzi se mai folosește și în cazul producției unicat.
În alegerea metodei este important să se țină cont și de caracterul procesului de producție, adică dacă este continuu sau dacă este sezonier.
Procesul de producție la compania Coniflor, din Gurghiu este continuă, deoarece entitatea fabrică a gamă largă de produse din carne, indiferent de perioadă. Producția realizată poate fi clasificată ca producție de masă.
d) Tehnologiile de fabricație utilizate
În cazul unei tehnologii simple, colectarea și repartizarea cheltuielilor trebuie realizate centralizat și respectiv pe unitate de produs. În situația în care avem o tehnologie complexă metoda recomandată este metoda pe comenzi, care presupune însumarea costului pe piese, ansamble, subansamble, piese și produse.
Tehnologia folosită de Coniflor S.R.L. este simplă, folosind utilaje de bază pentru realizarea produselor respective. Cheltuielile sunt colectate centralizat și sunt repartizate pe fiecare produs fabricat.
e) Gradul de mecanizare și automatizare a procesului de producție:
Acest factor influențează raportul dintre cheltuielile directe și cheltuielile indirecte, adică dacă gradul de automatizare este ridicată, rezultă că entitatea înregistrează cheltuieli indirecte mai puține, față de o entitate cu gradul de automatizare scăzută.
Gradul de automatizare nu este foarte ridicată al S.C. Coniflor S.R.L., deoarece o mare parte din lucrările necesare pentru fabricarea produselor din carne este realizată de personalul entității de la secția de producție.
CAPITOLUL 2.
BAZELE ORGANIZĂRII CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE
2.1. Clasificarea cheltuielilor și costurilor
Obiectivul principal al contabilității de gestiune este de a oferii informații privind costurile, deoarece desfășurarea activității unei compani este consumatoare de resurse. În situația în care aceste consumuri de resurse sunt exprimate în unități monetare, acestea capătă expresia generică de cheltuieli.
Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru: consumurile, lucrările sau serviciile prestate de care beneficiază societatea, chetuielile cu personalul, executarea unor obligații legale sau contractuale de către unitatea patrimonială.
Totalitatea cheltuielilor măsurate în unități monetare ocazionate de obținerea și desfacerea unui produs, lucrare sau serviciu, constituie costul acestuia.
Pentru a realiza un control intern eficient, entitățile au nevoie de corectitudinea operațiunilor efectuate în contabilitate de gestiune, adică calculația corectă a costurilor, înregistrarea în timp a consumurilor efectuate și includerea cheltuielilor cu consumul de diferite resurse în costul produsului corespunzător. În acest scop, cheltuielile și costurile sunt grupate după anumite categorii.
2.1.1. Clasificarea cheltuielilor
Principalele clasificări privind cheltuielile în contabilitate de gestiune sunt:
După conținutul economic cheltuielile sunt:
Cheltuieli materiale: care includ cheltuielile cu materii prime, cheltuielile cu materiale consumabile, cheltuieli cu combustibilul, cu energia și alte cheltuieli în funcție de domeniul de activitate al firmei;
Cheltuieli financiare: care cuprind cheltuielile legate de creditele bancare (dobânda), cheltuielile cu titluri de participare și alte cheltuieli cu privire la partea financiară a unei întreprinderi;
Cheltuieli de personal: care sunt legate cu remunerația personalului și contribuțiile aferente salariilor.
După modul de cuprindere în costuri cheltuielile sunt:
Cheltuieli integral încorporabile în costuri: în această categorie intră cheltuielile de exploatare, cheltuielile cu dobânda (în cazul în care care sunt direct atribuibile unui activ cu ciclu lung de fabricație) și alte cheltuieli suportate de entitate în legătură cu împrumuturi de resurse;
Cheltuieli parțial încorporabile în costuri: aceste cheltuieli se mai numesc și cheltuieli calculate în funcție de realitatea economică, neținând cont de criteriile juridice sau fiscale. Diferența dintre cheltuielile înregistrate în contabilitate financiară și cele preluate în costuri, poartă denumirea de diferențe de încorporat;
Cheltuieli neîncorporabile în costuri: sunt cheltuieli înregistrate în contabilitate financiară, dar care nu se includ în costuri, deoarece nu corespund condițiilor normale de funcționare și realizare a obiectului de activitate și nu sunt întrun raport direct sau indirect cu exploatarea curentă a societății. Principalele cheltuieli în această categorie sunt: cheltuielile cu amenzile și penalitățile, cheltuielile cu impozit pe profit;
Cheltuieli supletive: sunt cheltuieli fictive care nu se înregistrează în contabilitate financiară, dar care sunt considerate elemente de costuri; astfel de cheltuială este cheltuială cu dividendele societății.
După calculul costurilor cheltuielile sunt:
Cheltuieli directe: sunt acele cheltuieli care pot fi identificate pe un anumit obiect de calculație (produs, lucrare, serviciu, fază de activitate, comenzi) încă din momentul efectuării lor. Aceste cheltuieli sunt incluse direct în costul obiectelor respective. Principalele cheltuieli directe sunt: cheltuieli cu materii prime și materiale, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă și alte cheltuieli directe;
Cheltuieli indirecte: sunt acele cheltuieli care în momentul efectuării lor, nu se pot identifica pe fiecare obiect de calculație, sunt identificate doar la nivelul unui centru de colectare și analiză, urmând ulterior a fi repartizate. Aceste cheltuieli se împart în două categorii: cheltuieli simplu indirecte care sunt directe în raport cu locul de cheltuieli, dar indirecte în raport cu purtătorul de costuri; și cheltuieli dublu indirecte care nu se identifică în momentul efectuării lor, nici pe locuri de cheltuieli și nici pe purtătorii de costuri.
După perioada în care sa fac și cea care le suportă cheltuielile sunt:
Cheltuieli curente: sunt cheltuielile care se fac în perioada curentă de gestiune pentru activități care se încheie până la finele acesteia;
Cheltuieli anticipate: sunt cheltuieli efectuate pe o perioadă mai mare de o lună de zile, ele fiind preluate în costuri lunar, în mod eșalonat pentru întreaga perioadă la care se referă;
Cheltuieli preliminare: sunt cheltuieli care se cuvin perioadei curente, dar se efectuează în perioada următoare.
După comportamentul față de evoluția volumului fizic al producției cheltuielile sunt:
Cheltuieli variabile: sunt cheltuieli care se modifică în funcție de variația volumului producției. Acestea se împart în două categorii: cheltuieli tehnice care variază proporțional cu volumul producției și sunt puternic legate de acestea; și cheltuieli de activitate, fiind cheltuieli indirecte necesare producției.
Cheltuieli fixe: sunt acele cheltuieli a căror evoluție este independentă de volumul producției, ele nu sunt legate direct de volumul fizic al producției, ci de asigurarea și menținerea capacității întreprinderii de a produce și vinde. Cheltuielile fixe se împart în două categorii: cheltuieli de structură legate de structura de producție și funcțională existentă; și cheltuieli modulabile care nu sunt legate nici de volumul producției și nici de structura existentă.
Cheltuieli semivariabile: au o parte care se modifică în funcție de volumul de producție și o parte care rămâne constantă pe o perioadă de timp;
Cheltuieli mixte: apar atunci când ambele componente (fixe și variabile) sunt înregistrate în același cont.
În contabilitatea de gestiune al societății comerciale Coniflor, din Gurghiu aceste elemente de cheltuieli sunt clasificate în funcție de criteriile prezentate mai sus, pentru a putea calcula mai ușor costurile de producție pe fiecare tip de produs. Cea mai importantă clasificare o reprezintă delimitarea cheltuielilor directe de cele indirecte, deoarece cheltuielile indirecte mai trebuie clasificate și în cheltuieli încorporabile și cheltuieli neîncorporabile în costuri. Cheltuielile încorporabile în costuri sunt repartizate pe produsele fabricate, folosind ca bază de repartizare valoarea cheltuielilor cu materia primă consumată.
2.1.2. Clasificarea costurilor
În contabilitate de gestiune costurile sunt clasificate după următoarele criterii:
După câmpul de aplicare costurile sunt:
Costul aprovizionării: curprinde totalitatea cheltuielilor efectuate cu privire la aprovizionarea materiilor prime și a materialelor;
Costul producției: cuprinde valoarea materialelor consumate în procesul de producție și cheltuielile cu prelucrarea acestor materiale;
Costul distribuției: cuprinde cheltuieli aferente depozitării, transportului, desfacerii, publicitate;
Costul administrației: include cheltuielile serviciilor funcționale, cercetare, secretariat, management general.
După conținutul costului costurile sunt:
Costuri complete: regrupează totalitatea cheltuielilor generate de consumul factorilor de producție. Dacă costul cuprinde toate cheltuielile din contabilitate financiară, acest cost este denumit cost tradițional, iar dacă cuprinde cheltuielile care sunt analizate din punct de vedere al încorporării lor în costuri, atunci costul este numit cost economic;
Costuri parțiale: cuprind numai anumite categorii de cheltuieli: fie numai cheltuielile directe, când cheltuielile indirecte vor afecta rezultatul economico – financiară, fie numai cheltuielile indirecte, când cheltuielile fixe sunt considerate cheltuieli ale perioadei.
După momentul calculării costurile sunt:
Costuri postcalculate: sunt calculate ulterior proceselor de producție;
Costuri antecalculate: sunt calculate anterior proceselor de producție.
După rolul în procesul decizional costurile sunt:
Costuri pertinente: sunt acele costuri care stau la baza deciziilor luate de managementul entității. Aceste coturi pot fi folosite de conducere în cazul în care sunt elaborate în momentul potrivit și cu o precizie satisfăcătoare pentru management;
Costuri irelevante: sunt reprezentate de costurile neutilizate în luarea deciziilor, deoarece aceste elemente sunt costuri care nu diferă între alternativele decizionale, motiv pentru care ele sunt excluse din procesul de elaborare a deciziilor.
După nivelul la care se face analiza coturile sunt:
Cost global: reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea unui anumit volum de produse, lucrări sau servicii;
Cost unitar: este reprezentat de cheltuielile efectuate în legătură cu un singur produs, lucrare sau serviciu.
Costurile mai sunt clasificate în costuri directe, costuri indirecte, costuri variabile și costuri fixe ca și cheltuielile prezentate în subcapitolul anterior.
Societatea comercială Coniflor S.R.L., prezentată în studiul de caz, se clasifică costurile după aceste criterii prezentate mai sus. Societatea calculeză un cost complet de producție pentru fiecare produs realizat, deoarece are în vedere obținerea unor informații cu privire la costurile totale efectuate pentru desfășurarea activității de producție.
Antecalculația este realizată pe baza rețetarului și pe baza informațiilor obținute în perioadele anterioare. Aceste cheltuieli antecalculate sunt comparate la sfârșitul perioadei cu cheltuielile efectiv realizate, pentru a putea stabili eventualele diferențe dintre aceste elemente.
Costurile sunt calculate global, pe fiecare sortiment de produs, dar pentru stabilirea prețurilor de vânzare costurile sunt determinate și pe fiecare produs realizat.
În consecință, clasificarea cheltuielilor și costurilor la compania Coniflor, sunt realizate conform actelor normative în vigoare, dar adaptată și la specificul activității desfășurate, pentru a permite analiza lor și obținerea unor informații reale și utile pentru a satisface nevoile conducerii.
2.2. Metode și procedee privind calculația costurilor
Contabilitatea de gestiune este o parte complexă a activității unei întreprinderi. Pentru calcularea costurilor avem nevoie de mai multe modalități de calcul, având în vedere diversificarea activităților desfășurate de entitățile din România.
În funcție de obiectul de activitate al companiei, avem posibilitatea de a alege dintre metodele și procedeele existente, dar putem aplica și o combinație a metodelor pentru a obține informații cât mai reale.
2.2.1. Sistemul metodelor de calculație a costurilor
În organizarea și conducerea contabilității de gestiune trebuie să avem în vedere calitatea informațiilor obținute. Pentru a asigura această calitate, avem posibilitatea de a alege dintre metodele existente, cea mai potrivită metodă pentru activitatea desfășurată. Alegerea metodelor și procedeelor pentru fiecare domeniu de activitate este foarte importantă, deoarece cazurile sunt diferite de la o entitate la alta, iar contabilitatea de gestiune are rolul de a oferi informații reale și exacte despre costurile societății.
O metodă de calculație reprezintă un ansamblu de procedee și tehnici utilizate pentru determinarea corelației dintre costul de producție și factorul generator, adică produs, lucrare sau serviciu.
Principalele metode folosite în calcularea costurilor sunt:
Metoda globală
Metoda pe faze de fabricație
Metoda pe comenzi
Metoda standard – cost
Metodele aplicate în această lucrare de licență sunt următoarele:
Metoda standard – cost
Metoda direct costing
Metoda standard – cost
Societatea comercială Coniflor S.R.L. prezentată la capitolul 3 al lucrării de licentă, utilizează, metoda standard – cost pentru determinarea costurilor de producție privind produsele fabricate.
Metoda standard – cost este o metodă de calculație pe putători de costuri și constă în calculul cu anticipație al costurilor de producție, adică costul nu se calculează după terminarea procesului de producție, ci înaintea acestuia.
Entitatea utilizează această metodă, deoarece prin calculele efectuate, informațiile obținute satisfac în totalitate nevoile managementului.
Aplicarea metodei standard – cost presupune elaborarea calculațiilor de costuri standard pentru produsele ce vor fi fabricate în perioada următoare și calculul, urmărirea abaterilor de la costurile efective. Costul standard este un cost complet, care cuprinde cheltuielile cu materii prime și materiale, cheltuielile cu manopera și cheltuielile de regie. Acest cost obținut este un cost real și se utilizează pentru determinarea prețurilor de vânzare.
Societatea Coniflor determină costurile standard privind costurile cu materii prime și materiale pe baza rețetarului. Costul mai conține cheltuielile cu manopera și cheltuielile indirecte. Aceste cheltuieli sunt determinate pe baza datelor din perioadele anterioare și sunt incluse în costul standard de producție prin repartizarea lor, folosind ca bază de repartizare costurile cu materii prime.
Standardele sunt clasificate după următoarele criterii:
După forma de exprimare sunt:
Standarde cantitative: ca etalon de măsură a unor performanțe comensurate prin activități matricole;
Standarde valorice: ca unități de măsură cu caracter etalon, exprimate în bani.
După modul de utilizare ca standarde, comparație sau de control sunt:
Standarde curente: determinate pe baza datelor existente în perioada respectivă;
Standarde de bază: reprezentate de mărimi cantitative și valorice care vizează obiective spre care se tinde și care se stabilesc pe o perioadă mai mare de timp.
După modul de calcul se disting următoarele tipuri de standarde:
Standarde ideale: calculate în condiții ideale de desfășurare a procesului de producție;
Standarde normale: calculate în condiții normale de desfășurare a procesului de producție, pornind de la situația din perioada precedentă;
Standarde reale: sunt considerate ca mărimi posibile de realizat.
Entitatea prezentată folosește standardele normale, bazate pe perioadele anterioare, deoarece cheltuielile indirecte de producție sunt determinate ținând cont de aceste elemente din perioada precedentă, dar cheltuielile cu materii prime și materiale sunt calculate conform rețetarului, ceea ce este real, indiferent de perioadă.
Standardele privind costurile pe produs privind materiile prime și alte materiale directe sunt cheltuieli variabile, având ca bază cantitățile standarde pentru fiecare produs și prețul de aprovizionare al acestora.
Societatea comercială calculează prețurile de aprovizionare standard în funcție de prețurile existente în perioada anterioară. La finele perioadei aceste prețuri standarde sunt revizuite și sunt ajustate dacă apar diferențe dintre prețurile existente pe piață și prețurile standard. Cantitatățile materiilor prime necesare pentru fiecare produs fabricat de entitate se regăsesc în rețetarul societății, astfel ele sunt constante de la o perioadă la alta. În consecință, costul standard de materii prime și de materiale directe este influențată numai de prețurile de aprovizionare ale acestora.
Costurile standard pentru manoperă directă au la bază timpul și tarifele de salarizare corespunzătoare. În cazul fiecărui produs, standardele privind timpul se determină pe operații, ținând cont de procesele tehnologice aferente fiecărui produs.
Compania Coniflor include în costul de producție atât cheltuielile cu personalul productiv, cât și cheltuielile cu salariile personalului administartiv. În concluzie, entitatea nu calculează costul standard de manoperă în funcție de numărul orelor lucrate și tariful aferent, ci repartizează cheltuielile totale cu personalul pe fiecare produs, ca o cheltuială indirectă. Cheltuielile cu salariile sunt luate din perioadele anterioare, deoarece acest cheltuieli sunt aproape constante de la o perioadă la alta.
Costurile de regie standard includ cheltuielile simplu indirecte și cheltuielile dublu indirecte. Calcularea costurilor se efectuează prin procedeul global sau procedeul analitic. Procedeul global constă în stabilirea costurilor de regie standard, ca o medie a acestor costuri în ultimii ani sau în funcție de nivelul lor în perioada precedentă, ajustată cu modificările intervenite. Procedeul analitic are la bază stabilirea costurilor indirecte pe fiecare loc generator de cheltuieli.
La societatea Coniflor, acest cost standard de regie este determinată în funcție de valorile acestora în perioadele anterioare. Valoarea acestor cheltuieli indirecte este repartizată pe fiecare produs, pentru a determina un cost complet pe produs.
Diferențele rezultate din compararea costurilor standard cu cele efective, sunt folosite ca informații de bază pentru determinarea costurilor de producție în perioadele următoare. Analiza acestor abateri poate ajuta pe conducera entității în luarea deciziilor. Abaterile pot fi:
Tabelul 2.1.
În concluzie, metoda standard – cost este o metodă cu ajutorul căreia, entitățile pot obține informații cu privire la costurile viitoare antecalculate, ceea ce este important pentru un management eficient.
Metoda direct costing
Această metodă este aplicată în capitolul al 4 – lea, unde am analizat rentabilitatea produselor fabricate de Coniflor.
Metoda direct costing pune în dependență cheltuielile variabile cu volumul fizic al producției, fapt ce permite controlul rentabilității produselor obținute, astfel elementul principal îl constituie analiza rentabilității fiecărui produs. Costul unitar este calculat numai în funcție de cheltuieli variabile, motiv pentru care este cunoscută și sub denumirea de metoda costurilor variabile.
În practica economică marea parte a deciziilor luate pe termen scurt, sunt bazate pe analiza cheltuielilor variabile, deoarece menținerea acelorlași capacități de producție determină un nivel constant al cheltuielilor fixe. Calculația costurilor ținând cont numai de cheltuielile variabile se fundamenteză pe ideea că numai cheltuielile variabile sunt legate de fabricarea produselor, iar cheltuielile fixe trebuie excluse din cost, deoarece aceste sunt cheltuieli ale perioadei, nu produselor și trebuie să afecteze direct rezultatul.
Prin gruparea cheltuielilor în variabile și fixe, avem posibilitatea de a calcula diferite indicatori, prin care se pot analiza și calcula rentabilitatea produselor fabricate. Una dintre acești indicatori este marja brută a costurilor variabile, care este calculată ca diferență între prețul de vânzare unitar și costul variabil unitar. Această marjă este destinată acoperirii costurilor de structură, dar și generării de profit.
Un alt indicator este rezultatul economico – financiar care se calculeză pornind de la marja brută a costurilor variabile, din care se scad cheltuielile fixe ale întreprinderii.
În concluzie, entitatea terbuie să aibă în vedere promovarea din punct de vedere al politicii de desfacere acelui feluri de produse care au cea mai ridicată marjă brută unitară a costurilor variabile. De asemenea, compania trebuie să oprească fabricarea acelor produse care au marje brute unitare a costurilor variabile negative, deoarece prin vânzarea acelor produse nu se acoperă nici măcar cheltuielile variabile, iar dacă marja brută este pozitivă, dar are o valoare apropiată de zero, entitatea trebuie să trateze cu prudență eliminare produsului respectiv, deoarece contribuțiile brute la profit ale celorlalte produse pot fi afectate în sens negativ.
Avantajele metodei direct costing sunt: reducerea volumului de muncă prin eliminarea calculelor de repartizare; permite exercitarea operativă a controlului intern de gestiune și stabilirea cu ușurință a pragului de rentabilitate; permite determinarea unei structuri optime în producția obținută, astfel încât să se maximizeze profitul.
În consecință, în contabilitate de gestiune avem posibilitatea de a alege dintre metodele existente privind calculația costurilor pentru produsele fabricate. Societatea Coniflor utilizează metoda standard – cost, iar eu am aplicat metoda direct costing pentru a verifica rentabilitatea celor șase produse prezentate.
2.2.2. Procedeele calculației costurilor
Principalele procedee utilizate în organizarea și conducerea contabilității de gestiune sunt:
Procedee de calcul și colectare a cheltuielilor pe purtători și pe sectoare
Procedee de repartizare a cheltuielilor comune indirecte
Procedee de delimitare a cheltuielilor de producție în variabile și fixe
Procedee de evaluare și calculare a costurilor privind producția de fabricație interdependentă
Procedee de calculație a costului pe unitatea de produs
În ultimul capitol, am prezentat două modalități privind calculația costurilor, diferite de cel folosit de entitatatea studiată. Una dintre aceste modalități alese este procedeul indicilor de echivalență.
Procedeul indicilor de echivalență se poate utiliza în următoarele situații: în cazul în care din același cheltuieli cu manopera și materii prime rezultă semifabricate sau produse finite, având de regulă caracter simultan; când același material se prelucrează pentru diferite produse cu cheltuieli de manoperă directe, produsele obținute se prezintă sub formă de sortimente având calități diferite. O condiție obligatorie a aplicării acestui procedeu constă în faptul că toate sau cel puțin două produse să fie consiferate produse principale.
Procedeul constă în omogenizarea producției obținute prin alegerea unui produs ca bază de comparație și transformarea producției în unități echivalente. Pentru determinarea indicilor de echivalență, poate fi ales oricare dintre produsele pentru care se dorește determinarea costului unitar. Indicii de echivalență sunt grupate în două categorii: indici de echivalență direcți și indici de echivalență inversați. Formulele de calcul utilizate pentru determinarea indicilor de echivalență (K) sunt:
Raport direct:
K= Paremtrul produsului / Parametrul produsului de bază
Raport inversat:
K= Parametrul produsului de bază / Paremtrul produsului.
Indiferent de modul în care sunt calculați indicii de echivalență, au la bază unul sau mai mulți parametrii, adică caracteristici ale produselor analizate. Acești parametrii sunt comune ca natură, dar se diferențiază ca mărime de la un produs la altul, astfel parametrii pot avea fie un caracter tehnic (cantitate de materie primă, volum produs, greutate, lungime, suprafață, putere calorică, etc.), fie un caracter economic (prețul de vânzare al produselor finite, valoarea materiilor prime, salarii directe, etc.).
După numărul parametrilor care stau la baza lor, atât în cazul indicilor de echivalență calculați ca raport direct, cât și în cazul indicilor de echivalență inversați, deosebim:
Indici de echivalență simpli
Indici de echivalență complecși
Indici de echivalență agregați.
Prin indici de echivalență simpli se înțeleg aceia pe baza căreia se folosesc un singur parametru. Indicii de echivalență complecși sunt cei care se calculează pe baza a doi sau mai mulți parametrii. Indicii de echivalență agregați au la bază serii multiple de indici de echivalență simpli, care se agregă prin calcul cu greutatea specifică a cheltuielilor pe articole de calculație față de totalul lor, și se însumează pe produs.
După aceste calcule, urmeză transformarea producției fabricate în unități de producție echivalentă. Această etapă presupune utilizarea unui raționament potrivit căruia în funcție de un anumit parametru comun care are valori diferite pentru produsele obținute, se consideră că se obține un singur tip de produs.
Determinarea costului efectiv pentru o unitate echivalentă se ralizează cu formula de calcul următor:
Cost unitar efectiv Qechivalentă = Total cheltuieli / Total Qechivalentă.
Ultima etapă al acestui procedeu este determinarea costului unitar efectiv pentru fiecare produs obținut. Acest cost unitar efectiv este raportul dintre costul unitar pentru o unitate echivalentă și coeficientul de echivalență.
În general, modul de calcul al indicilor de echivalență rămâne același pentru o anumită perioadă de timp, modificându – se numai în raport cu modificările structurale în ceea ce privește organizare și tehnologia producției. Parametrul ales trebuie să aibă calitatea de a exprima gradul de participare al fiecărui produs la formarea cheltuielilor supuse repartizării. În cazul în care acest lucru nu poate fi realizat, se impune să se folosească parametrii multipli a căror combinare vor duce la determinarea unor costuri unitare, cât mai apropiată de realitate.
În folosirea indicilor de echivalență trebuie să se țină cont și de mobilitatea parametrilor, astfel se constată că atât parametrii tehnici, cât și cei economici rămân relativ stabil pe perioade limitate de timp.
Am aplicat acest procedeu, deoarece criteriile de bază sunt compatibile cu situația entității studiate. Costurile de producție rezultate, aplicând acest procedeu sunt identice cu cele obținute de entitate prin metoda standard – cost, prezentate în tabelul 4.1.
CAPITOLUL 3.
STUDIU DE CAZ LA S.C. CONIFLOR S.R.L.
3.1. Prezentarea generală a societății
3 .1.1. Scurt istoric
S.C. CONIFLOR S.R.L. este o societate înființată în anul 1994, având ca obiect de activitate fabricarea produselor din carne (inclusive din carne de pasăre) – cod CAEN 1013.
De la înființare până în anul 1997, societatea a desfășurat activități de comerț cu amănuntul a produselor alimentare și de alimentație publică, prin punctul de desfacere din Gurghiu. După această perioadă entiatea a inițiat o investiție de amploare – abator pentru sacrificarea porcinelor și bovinelor, și carmangerie pentru prelucrarea cărnii în preparate de carmangerie. Acțiunea de realizare a acestei extinderi s-a materializat prin creșterea capacității de producție a fabricii de procesare carne. Finalizarea și darea în funcțiune a acestei investiții a avut loc la începutul anului 1998. Urmarea acestei acțiuni de investiții a fost dotarea spațiului de producție cu utilaje mai performante, îmbunătățirea calității produselor și extinderea pieței de desfacere.
Tot în aceată peroadă entitatea s-a achiziționat o clădire în Gurghiu, cu destinația magazin de desfacere cu amănântul de produse alimentare. În anul 2003, entitatea renunță la secția de abatorizare, punând accentul pe producerea de preparate din carne de porc, de pasăre și de vită.
În urma modernizării și măririi capacității de producție societatea a înregistrat lună de lună creșteri semnificative, ajungând ca la ora actuală să producă un număr de 121 sortimente de preparate din carne și de carmangerie, satisfăcând necesitățile parțiale a unui număr de peste 250 de clienți. Produsele de preparate din carne pe care le realizează entitatea în procesul de producție sunt diversificate în următoarele sortimente: salamuri, cârnațuri, prospături, specialități, șunci, afumături, diverse.
După intrarea României în Uniunea Europeană, în anul 2007, societatea a realizat proiectul de modernizare a fabricii de mezeluri, pentru a fi în măsura să facă față cu success exigențelor viitoare din această ramură a activității economice. Datorită acestui fapt entitatea mai achiziționează un magazin tot în localitatea Gurghiu.
În viitor societatea urmărește ridicarea la nivele superioare a calității produselor oferite având în vedere exigențele consumatorilor, dar mai ales datorită necesității alinierii la noile norme sanitar – veterinare impuse de aderarea României la Uniunea Europeană.
Capitalul social subscris și vărsat al societății este de 4.321.400 lei din care 621.200 lei în natură și 3.700.200 lei în numerar și se divide în 432.140 părți sociale a câte 10 lei fiecare.
3.1.2. Aprovizionare
Materiile prime utilizate la fabricarea preparatelor din carne sunt: carnea de bovină, carnea de porcine, carnea de pui, slănină, organele și subprodusele de abator .
De la înființare, societatea a încercat să-și formeze o rețea de aprovizionare stabilă, dar în același timp, unitatea a căutat să se aprovizioneze cu materie primă de la mai multe firme, pentru a nu depinde de un anumit distribuitor, și a avea goluri în aprovizionare.
Principalii furnizori ai societății sunt următoarele firme:
S.C. Ropini SRL – carne de porc
S.C. Distral SRL – carne de porc
S.C. Trans Cost SRL – carne de porc
S.C. Oprea Avicom SRL – carne de pasăre
S.C. Cazadela Comimpex SRL – carne de vită
S.C. Gemini Natromind SRL – condimente
S.C. Pacovis Romania SRL – condimente
S.C. Rollit Prodimpex SRL – condimente
S.C. Ultim SRL – membrane
S.C. Inorogul SRL – membrane
3.1.3. Desfacere
Produsele sunt destinate persoanelor juridice, lanțurilor de magazine, cantinelor, restaurantelor, cât și vânzării cu amănuntul prin magazinele proprii.
Piața societății s-a mărit constant depășind granițele orașului Reghin și împrejurimi, mai apoi a județului Mureș, cuprinzând beneficiari și din județele limitrofe Bistrița-Năsăud, Harghita, Neamț .
Vânzarea produselor se realizează prin agenți de vânzări, iar distribuția produselor se realizează cu ajutorul autovehiculelor din dotare, în acest sens societatea dispune de un număr de 4 autoturisme pentru agenții de vânzări și 7 autoduze izoterme.
Principalii clienți ai societății sunt:
S.C. Andrei Trans SRL Reghin
S.C. Darina Com SRL Tg. Mureș
S.C. Medmureș SRL Tg. Mureș
S.C. Alcora Prod SRL Sighișoara
S.C. Cordoneanu Impex SRL Tg. Neamț
S.C. Aurexim SRL Rușii-Munți
S.C. Moldovan Impex SRL Toplița
3.1.4. Politica resurselor umane
Organigrama societății cuprinde:
Societatea dispune în prezent de un număr de 50 de angajați:
2 administratori
2 contabili
3 funcționari economici
6 vânzătoare
1 laborant
5 agenți comerciali
6 șoferi
2 ingineri
23 persoane direct productive
care își desfășoară activitatea repartizate în cele 4 compartimente:
Administrativ
Aprovizionare
Producție
Desfacere
3.1.5. Gama de produse
Lista produselor fabricate de entitate în luna septembrie 2015 sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.1.
În Tabelul 3.1., în prima coloană sunt prezentate numărul produselor fabricate în luna septembrie 2015, în a doua coloană denumirea produselor, în al treilea coloană cantitatea fabricată din fiecare produs, iar în ultima coloană prețul de vânzare al acesteia.
Societatea comercială în luna septembrie 2015 a realizat un număr de 99 de tipuri de produse din carne, adică 72.747 de bucăți în valoare totală de 837.097,24 lei.
Prețul de vânzare al fiecărui sortiment de produs conține următoarele elemente: cheltuieli cu materiile prime folosite pentru produsul respectiv, cheltuieli cu materialele pentru ambalat, cheltuieli cu materiale auxiliare, cheltuieli cu salariile personalului și alte cheltuieli indirecte de producție, repartizate pe fiecare produs realizat de societate. Aceste prețuri de vânzare, prezentate în tabelul de mai sus, nu conțin taxa pe valoarea adăugată, dar includ valoarea adăugată de entitate în funcție de concurența existentă pe piață.
Aceste produse fabricate au fost vândute în totalitate, astfel entitatea a realizat venituri din vânzarea produselor finite în sumă de 837.097,24 lei.
3.2. Calculația costurilor la S.C. CONIFLOR S.R.L.
3.2.1. Analiza cheltuielilor
Principalele cheltuieli înregistrate de entitate în luna septembrie 2015 sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.2.
Tabelul de mai sus conține cheltuielile efectuate de entitate în luna septembrie 2015. Societate comercială Coniflor S.R.L. în această lună a înregistrat cheltuieli în valoare totală de 853.550,86 lei.
Dintre aceste cheltuieli efectuate cheltuielile directe de producție sunt următoarele:
Cheltuieli cu materiile prime
Cheltuieli cu materialele auxiliare
Cheltuieli privind materialele pentru ambalat
Cheltuieli cu salariile personalului
Cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale
Cheltuieli privind contribuția angahatorului pentru asigurările sociale de sănătate
Cheltuieli privind contribuția unității pentru ajutorul de șomaj
Cheltuielile inderecte de producție sunt reprezentate de următoarele elemente:
Cheltuieli privind combustibilii
Cheltuieli cu alte materiale consumabile
Cheltuieli privind materialele nestocate
Cheltuieli privind energia și apa
Cheltuieli cu întreținerea și reparații
Cheltuieli cu redvențele, locațiile de gestiune și chirii
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile
Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații
Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți
Alte cheltuieli din exploatare
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor
Cheltuielile ale periadei sunt:
Reduceri comerciale primite
Cheltuieli cu primele de asigurare
Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate
Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate
Cheltuieli cu despăgubiri, amenzi și penalități
Cheltuielile neîncorporabile în costurile de producție sunt:
Reduceri comerciale primite
Cheltuieli cu despăgubiri, amenzi și penalități
În fucție de dependența cheltuielilor de volumul producției, entitatea împarte costurile în două categorii: cheltuielile fixe și cheltuieli variabile.
Cheltuielile fixe sunt următoarele:
Cheltuieli privind materialele nestocate
Cheltuieli privind energia și apa
Reduceri comerciale primite
Cheltuieli cu întreținerea și reparații
Cheltuieli cu redvențele, locațiile de gestiune și chirii
Cheltuieli cu primele de asigurare
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile
Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate
Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații
Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate
Alte cheltuieli din exploatare
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
Cheltuieli cu salariile personalului (71,2 % din total cheltuieli cu salariile)
Cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale
Cheltuieli privind contribuția angahatorului pentru asigurările sociale de sănătate
Cheltuieli privind contribuția unității pentru ajutorul de șomaj
Cheltuieli cu despăgubiri, amenzi și penalități
Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți
Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor
Cheltuielile variabile în funcție de volumul producției sunt:
Cheltuieli cu materiile prime
Cheltuieli cu materialele auxiliare
Cheltuieli privind materialele pentru ambalat
Cheltuieli privind combustibilii
Cheltuieli cu alte materiale consumabile
Cheltuieli cu salariile personalului (28,8 % din total cheltuieli cu salariile)
Societatea comercială include în costul de producție cheltuielile directe, cheltuielile indirecte repartizate pe fiecare tip de produs și câteva elemente dintre cheltuielile ale perioadei, cum sunt: cheltuielile cu primele de asigurare, cheltuielile de reclamă și publicitate și cheltuielile cu serviciile bancare și asimilate.
Cheltuilelile cu personalul sunt divizate pe patru categorii de angajați:
Secția de producție: 28,8 %, adică 18.262,656 lei
TESA: 24,82 %, adică 15.738,858 lei
Secția de desfacere: 34,60 %, adică 21.940,552 lei
Transport: 11,78%, adică 7.469,934 lei
Aceste cheltuieli sunt incluse în totalitate în costurile de producție.
În concluzie, entitatea calculează un cost de producție complet ținând cont de cheltuielile totale efectuate în perioada respectivă și de concurența existentă pe piață, deoarece câștigul societății depinde și de produsele similare existente în acest domeniu.
3.2. 2. Analiza costurilor standard
Societatea comercială Coniflor folosește pentru evidențierea costurilor de producție valorile prestabilite. În fiecare zi pe baza rețetarului sunt calculate cheltuielile privind materiilor prime folosite pentru fabricarea produselor.
În data de 30 septembrie 2015 valoarea cheltuielilor cu materii prime se prezintă astfel:
Tabel 3.3.
Tabelul 3.3. conține lista materiilor prime consumate în luna septembrie 2015. Coloana a treia conține cantitatea consumată din fiecare în ziua respectivă, în următoarea coloană prețul de aprovizionare, iar în ultima coloană valoarea acestor consumuri de materie primă.
Cheltuielile cu materii prime variază în fucție de prețul de achiziție al materialelor și cantitatea fabricată în ziua respectivă. Cantitatea depinde de comenzile primite de la terți, dar oscilația nu este prea mare, deoarece în general comenzile sunt aproximativ egale în fiecare lună.
Dacă prețul de achiziție se majorează la o materie primă sau la mai multe, atunci se modifică proporțional și prețul de vânzare al produselor fabricate. Costurile sunt verificate și actualizate periodic.
După această etapă entitatea estimează nivelul cheltuielilor indirecte și cheltuielilor ale perioadei folosind situația cheltuielilor din perioadele anterioare. Aceste cheltuieli sunt repartizate pe produsele fabricate, folosind ca bază de repartizare costul materiilor prime folosite la sortimentul respectiv. Se calculează coeficientul de suplimentare folosind formula de calcul: Ks = (Cheltuieli cu combustibilul / Valoarea totală a materiilor prime * 100 ). Valoarea cheltuielii indirecte se înmulțește cu coeficientul de suplimentare, din care rezultă cota parte din cheltuiala respectivă care revine produsului aferent. La sfârșitul lunii se înregistrează diferențele de preț favorabile sau nefavorabile în funcție de costul antecalculat și costul efectiv de producție.
În luna septembrie 2015, costul antecalculat a fost de 836.450,04 lei, calculată pe baza estimărilor efectuate, iar costul efectiv a avut o valoare de 846.840,90 lei. Diferența dintre cele două valori reprezentând diferențe nefavorabile pentru societate, deoarece cheltuielile efective au fost cu 10.390,86 lei mai mari decât cele previzuite. Valoarea cheltuielilor antecalculate a fost determinată utilizând rețetarul societății, astfel: în luna septembrie cheltuielile cu materiile prime antecalculate au fost în sumă de 526.3343,23 lei care este egal cu cantitatea materiilor prime consumate în luna respectivă înmulțită cu costul de achiziție al acestora, iar cheltuielile efective cu materii prime au avut o valoare totală de 534.886,23 lei. Diferența de 8.552,76 lei fiind cauzată de modificarea costurilor de achiziție al materiilor prime cumpărate de la furnizori. Diferența rămasă de 1.838,10 lei (10.390,86 lei – 8.552,76 lei = 1.838,10 lei) este reprezentată de alte cheltuieli estimate de entiate care au avut o valoare mai mare, decât valoarea previzionată: cheltuieli cu reclama și publicitatea, cheltuieli cu combustibilul, cheltuieli cu energia și apa.
Această diferență se înregistrează în contabilitate finaciară pe contul 348 „Diferențe de preț la produse” în corespondență cu contul 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”.
3.2.3. Particularități privind calculația costurilor pentru produsele alese
Societatea comercială Coniflor S.R.L. este o entitate care are ca obiect de activitate faabricarea produselor din carne. Deoarece, entitatea produce un număr larg de sortimente de produse, am ales șase produse pentru a prezenta modalitatea privind calculația costurilor de producție aplicată de societate. Aceste produse au fost alese ținând cont de cantitatea de produse fabricate, numărul sotimentelor de materii prime folosite și de procedura de fabricare utilizată pentru producerea produselor respective.
Cele șase produse ales sunt: Salam Voina, Pastă de mici în caserolă, Cârnați Muntenia, Ruladă de pui extra și Șuncă Pizza.
Calculația costurilor de producție pentru produsele enumerate mai sus, sunt prezentate folosind datele primite de la entitate, dar informațiile cu privire la unele materii prime folosite nu sunt specificate, deoarece aceste elemente sunt confidențiale, fiind preluate din rețetarul societății.
Detalierea calculației costurilor de producție sunt prezentate de mai jos:
Salam Voina
Cheltuielile directe de producție folosite pentru fabricarea acestui salam sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 3.4.
Tabelul 3.4. prezintă informațiile referitoare la costurile directe aferente producerii unei Salam Voina. Ultima coloană prezintă valoarea cheltuielilor directe pentru fiecare element care este egal cu cantitatea consumată înmulțit cu costul de achiziție aferentă.
Cheltuielile cu manopera este considerată cheltuială direct atribuibilă produselor fabricate. Entitate include în costul de producție atât cheltuielile cu salariile și contribuțiile personalului productivi, cât și cheltuielile personalului neproductivi, cum sunt: administrație, transport și desfacere. În consecință, aceste cheltuieli nu variază foarte mult de la o perioadă la alta, deoarece salariile și contribuțiile angajaților sunt considerate aproape constante.
Cheltuielile cu salariile personalului în luna septembrie 2015 au fost în valoare totală de 63.412,00 lei, iar contribuțiile aferente au fost în sumă de 14.488,00 lei, astfel pentru alocarea acestei cheltuieli pe fiecare produs se realizează în funcție de valoarea materiilor prime consumate pentru fiecare produs în parte.
Pentru unei bucăți Salam Voina, cheltuielile cu salariile au fost calculate astfel:
Cheltuieli cu salarii = (63.413,00 lei * 7,32883 lei) / 526.334,23 lei = 0,88297 lei
Adică pentru fabricarea tuturor produselor, cheltuielile cu materii prime previzionate conform rețetarului su fost de 526.334,23 lei, iar personalul a primit o remunerație în valoare totală de 63.412,00 lei. Pentru fabricarea unui Salam Voina, cheltuielile cu materiile prime au fost de 7,32883 lei, din care rezultă că salariile aferente acestui produs au fost de 0,8830 lei.
Contribuțiile aferente salariilor au fost calculate pe baza raționamentului prezentat mai sus, în cazul chelltuielilor cu salariile personalului.
În concluzie, pentru producerea unui Salam Voina societatea înregistrează cheltuieli în valoare de 8,68774 lei, reprezentând cheltuielile direct atribuibile produsului respectiv, care este compusă din: cheltuieli cu materii prime (a) în valoare de 7,32883 lei, cheltuieli cu manopera (b): 1,08450 lei și alte cheltuieli directe (c) în sumă de 0,27410 lei.
Repartizarea cheltuielilor indirecte sunt realizate pe fiecare produs în parte folosind ca bază de repartizare costul total al materiilor prime, deoarece aceste costuri sunt stabilite pe baza rețetarului și nu sunt supuse unor riscuri mari de variație.
Cheltuielile indirecte de producție antecalculate repartizate sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.5.
Baza de repartizare utilizată pentru repartizarea cheltuielilor indirecte de producție este costul cu materiile prime folosite pentru fabricarea produsului, adică 7,32883 lei, deoarece această valoare este calculată conform rețetarului, din care rezultă această valoare nu diferă foarte mult de la o periaodă la alta.
Calcularea coeficientului de suplimentare (Ks) a fost realizată cu ajutorul formulei de calculul: Ks = (Total cheltuieli de repartizat / Total bază de repartizare) * 100
La repartizarea cheltuielilor privind combustibilul, coeficientul de suplimentare a fost calculat astfel: Ks = (Cheltuieli cu combustibilul / Valoarea totală a materiilor prime * 100 ) = (28.551,24 lei / 526.333,43 lei) * 100 = 5,43 %.
Entitatea cheltuie pentru producerea unui Salam Voina, în afară de costurile directe de producție 2,84452 lei, reprezentând costurile indirecte de producție necesare pentru fabricarea acestui salam. În concluzie, costul de producție al unui Salam Voina fabricat de societatea comercială Coniflor S.R.L. este de 11,69684 lei, ceea ce a fost calculat ă cu următoarea formulă de calcul: Cost de producție = Cost direct + Cost inndirect = 8,68774 lei + 3,0091 lei = 11,69684 lei. Prețul de vânzare (fără taxa pe valoarea adăugată) a salamului este de 12,50 lei. Diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție (12,5 lei – 8,6874 lei – 3,0091 lei = 0,80350 lei) reprezintă câștigul societății din vânzarea acestui produs, adică valoarea adăugată.
b) Pastă de mici în caserolă
Situația cheltuielilor directe de producție este prezentată în tabelul de mai jos:
Tabel 3.6.
Situația cheltuielilor pentru fabricarea unei Paste de mici în caserolă sunt reflectate în Tabelul 3.6. Acest produs este compusă din 11 ingrediente, ceea ce este prezentată in primele două coloane. Denumirile materiilor prime începând cu rândul șapte nu sunt definite, deoarece rețetarul este confidențial. Costul acestui produs mai conține cheltuieli privind manopera, prezentată la rândul 12-13 și alte cheltuieli direct atribuibile produsului: materiale auxiliare si materiale pentru ambalat de la punctul 14-15. Cantitatea consumată din fiecare sortiment de materie primă este reflectătă în coloana a patra, iar coloana a cincea conține prețul de achiziție al materialelor. Ultima coloană prezintă valoarea consumurilor în lei.
În concluzie, pentru producerea unei Paste de mici în caserolă societatea înregistrează cheltuieli în valoare de 8,32863 lei, reprezentând cheltuielile direct atribuibile produsului respectiv care este compusă din: materii prime (a) în valoare de 7,02613 lei, manoperă (b) în valoare de 1,03973 lei și alte cheltuieli directe (c) în valoare totală de 0,26277 lei .
Cheltuielile indirecte de producție repartizate sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.7.
Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu sunt direct atribuibile produsului, adică cheltuielile societății altele decât cele cu consumuri de materie primă și manopera directă. Tabelul 3.7. reprezintă situația celor 15 cheltuieli al entității repartizate pe produs. Coloana a treia prezintă baza de repartizare folosită de entitate, adică costul total al materiilor prime calculată pe o Pastă de mici în caserolă. Coeficientul de suplimentare a fost calculată cu formula de calcul: K = (Total cheltuieli de repartizat / Total bază de repartizare) * 100. La repartizarea cheltuielilor privind energia și apa, coeficientul a fost calculat astfel: Ks = (17.813,05 lei / 526.333,43 lei) * 100 = 3,38 %. Ultima coloană conține cheltuielile repartizate, iar în ultimul rând este valoarea totală a costurilor indirecte repartizate pe o Pastă de mici în caserolă.
Entitatea cheltuie pentru fabricarea unui Paste de mici în caserolă, în afară de costurile directe de producție, 2,90510 lei, reprezentând costurile indirecte de producție necesare pentru fabricarea acestui produs. Costul total de producție al unei Paste de mici în caserolă este de 11,23373 lei, compusă din costurile directe și costurile indirecte repartizate pe produs, adică: 8,32863 lei + 2,90510 lei = 11,23373 lei.
Prețul de vânzare (fără taxa pe valoarea adăugată) a pastei de mici este de 11,50 lei. Diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție (11,50 lei – 8,32863 lei – 2,90510 lei = 0,26627 lei) reprezintă câștigul societății din vânzarea acestui produs.
c) Cârnați Muntenia
Situația cheltuielilor directe de producție este prezentată în tabelul de mai jos:
Tabel 3.8.
Cârnțul Muntenia este compusă din unsprezece tipuri de matrie primă, ceea ce este prezentată în Tabelul 3.8., în primele două coloane. Ultima coloană conține valoarea în lei a consumurilor realizate pentru producerea produsului. Costul total al unui Cârnaț Muntenia conține și alte cheltuieli directe în afara cheltuielilor cu materii prime, cum sunt: cheltuielile cu manopera (b) în valoare de 0,48100 lei, și alte cheștuieli directe (c) în valoare totală de 0,12157 lei.
În concluzie, pentru producerea unui Cârnaț Muntenia societatea înregistrează cheltuieli în valoare de 3,85297 lei, reprezentând cheltuielile direct atribuibile produsului respectiv.
Cheltuielile indirecte de producție repartizate sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.9..
Entitatea cheltuie pentru fabricarea unei Cârnați Muntenia, în afară de costurile directe de producție 1,34241 lei, reprezentând costurile indirecte de producție necesare pentru fabricarea acestui produs, aceste cheltuieli sunt prezentate în Tabelul 3.9. Entitate în general, înregistrează cincisprezence tipuri de cheltuieli indirecte, reprezentate în primele două coloane al tabelului de mai sus, care sunt repartizate pe fiecare produs. Baza de repartizare reflectată în coloana a treia este valoarea materiilor prime utilizate în procesul de fabricare.
Coeficientul de suplimentare a fost calculată folosind formula de calcul: Ks = (Total cheltuieli de repartizat / Total bază de repartizare) * 100. La repartizarea cheltuielilor privind enrgia și apa, coeficintul a fost calculat astfel: Ks = (17.813,05 lei / 526.333,43 lei) *100 =3,38 %. Ultima coloană al tabelului conține valorile cheltuielilor repartizate, ceea ce a fost calculat înmulțind coeficientul de suplimentare cu baza de repartizare.
Costul total de producție al unui Cârnaț Muntenia este de 5,19538 lei, compusă din costurile directe și costurile indirecte repartizate pe produs, adică: 3,85297 lei + 1,34241 lei = 5,19538 lei.
Prețul de vânzare (fără taxa pe valoarea adăugată) al unei Cârnați Muntenia este de 7,50 lei. Diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție (7,50 lei – 3,85399 lei – 1,34241 lei = 2,30462 lei) reprezintă câștigul societății din vânzarea acestui produs.
d) Ruladă de pui extra
Cheltuielile directe de producție folosite pentru fabricarea acestui salam sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 3.10.
Rulada de pui extra este un produs fabricat de societatea comercială Coniflor. Lista materiilor prime utilizate pentru acest produs este prezantată în Tabelul 3.10., în primele două coloane; astfel se folosește opt tipuri de materie primă, în valoare de 6,62963 lei (a). Denumirile pentru câteva materii prime nu este specificată, deoarece aceste elmente sunt reflectate în funcție de rețetar, ceea ce este confidențial. Ultima coloană conține informații referitoare la valoare costurilor directe aferente produsului. În afară de cheltuielile cu materii prime, entitate mai include în costul de producție și alte cheștuieli directe, cum sunt: cheltuieli cu manopera (b) în valoare de 0,98105 lei și alte cheștuieli directe (c) în valoare de 0,24795 lei.
În concluzie, societatea comercială realizează cheltuieli direct atribuibile produsului Ruladă de pui extra în valoare totală de 7,85863 lei.
Cheltuielile indirecte de producție repartizate sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.11.
În afară de costurile directe, Rulada de pui extra necesită costuri indirecte de producție. Aceste costuri sunt prezentate în Tabelul 3.11. În total entitatea înregistreză cincisprezece tipuri de cheltuieli indirecte, aceste cheltuieli sunt prezentate în primele două coloane al tabelului de mai sus. Baza de repartizare folosită este cheltuiala cu materia primă consumată pentru fabricarea unei rulade, ca și la celelalte produse al entității.
Coeficientul de suplimentare a fost calculată folosind formula de calcul: Ks = (Total cheltuieli de repartizat / Total bază de repartizare) * 100. La repartizarea cheltuielilor privind chirii, coeficintul a fost calculat astfel: Ks = (152,96 lei / 526.333,43 lei) * 100 = 0,029 %. Ultima coloană al tabelului conține valorile cheltuielilor repartizate, ceea ce a fost calculat înmulțind coeficientul de suplimentare cu baza de repartizare.
În consecință, costul total al unei Rulade de pui extre este compusă din următoarele elemente: cheltuieli directe în valoare de 7,85863 lei și cheltuieli indirecte de producție în valoare de 2,74117 lei, astfel costul acestui produs este de 10,5998 lei.
Prețul de vânzare fără TVA al Ruladei de pui extra este de 16,90 lei. Diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție (16,90 lei – 10,5998 lei = 6,3002 lei) este câștigul societății, adică valoare adăugată.
e) Parizer din piept de pui
Calculația costul unui Parizer din piept de pui este prezentată în tabelele de mai jos:
Tabel 3.12.
Un Parizer din piept de pui este fabricată din cicisprezece ingrediente, prezentate în primele două coloane al Tabelului 3.12. La unele elemente denimirile nu sunt specificate, deoarece sunt prezentate după rețetar, ceea ce este confidențial. Aceste prețuri se modifică de la o periadă la alta, dar în general nu sunt modificări reprezentative. Ultima coloană conține costul fiecărui materie primă. Punctul (a) reflectă costurile totale cu materia primă pentru fabricarea unui Parizer din piept de pui. Costul total al produsului mai conține și alte elemente de costuri, cum sunt: cheletuieli cu manopera (b) în valoare de 0,86098 lei și alte cheltuieli directe (c) în valoare de 0,21062 lei.
În concluzie, pentru producerea unui Parizer din piept de pui, entitatea înegistrează cheltuieli în valoare totală de 6,70309 lei, reprezentând cheltuielile direct atribuibile produsului.
Cheltuielile indirecte de producție repartizate sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.13.
În afară de cheltuielile directe de producție, societatea comercială include în costul de producție cheltuielile indirecte de producție. Aceste cheltuieli sunt prezentate în Tabeleul 3.13. Entitatea înregistrează cicisprezece tipuri de cheltuieli, reflectate în primele două coloane al tabelului. Baza de repartizare folosită este costul cu materie primă, ceea ce este necesar pentru repartizarea cheltuielilor indirecte pe fiecare produs. În această situație valoarea materiilor prime este în valoare de 5,63160 lei. Formula de calcul folosită pentru calcularea coeficientului de suplimentare este: Ks = (Total cheltuieli de repartizat / Total bază de repartizare) * 100. La repartizarea cheltuielilor privind primele de asigurare, coeficintul a fost calculat astfel: Ks = (9.222,71 / 526.333,43) * 100 = 1,75 %.
Ultima coloană reflectă cheltuielile repartiza pe un Parizer din piept de pui. Valoarea totală a cheltuielilor indirecte repartizate pe acest produs este de 2,32850 lei.
Pentru fabricarea unui Parizer din piept de pui, entitatea cheltuie 6,70309 lei, reprezentând costurile directe de producție și 2,32850 lei, valoarea costurilor indirecte repartizate. În concluzie, costul total de producție al unui Parizer din piept de pui este de 9,03159 lei. Prețul de vânzare al acestui produs este de 10,80 lei fără taxa pe valoarea adăugată. Diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție (10,80 lei – 6,70309 lei – 2,32850 lei = 1,76841 lei) reprezintă câștigul societății din vânzarea acestui produs.
f) Șuncă pizza
Calculația costului unei Șuncă pizza este prezentată în tabelul de mai jos:
Tabel 3.14.
Produsul Șuncă Pizza este fabricată din unsprezece ingrediente, prezentate în primele două coloane al Tabelului 3.14. Denumirea materiilor prime nu este specificată pentru fiecare element, deoarece rețetarul este confidențial. Ultima coloană reflectă costurile cu fiecare componentă al produsului. Entitea mai include în costul de producție cheltuielile cu manopera (b) în valore de 0,77078 lei și alte cheltuieli directe (c) în valoare de 0,19481 lei.
În concluzie, costul direct atribuibil produsului este în valoare totală de 6,17422 lei.
Cheltuielile indirecte de producție repartizate sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel 3.15.
Tabelul 3.15. conține cheltuielile înregistrate de entitate care nu sunt direct atribuibile produsului. Baza de repartizare utilizată este costul cu materia primă consumată producerii unei Șuncă pizza, în valoare de 5,20863 lei. Formula de calcul folosită pentru calcularea coeficientului de suplimentare este: Ks = (Total cheltuieli de repartizat / Total bază de repartizare) * 100. La repartizarea cheltuielilor privind amortizarea imobilizărilor, coeficintul a fost calculat astfel: Ks = (134.971 lei / 526.333,43 lei) * 100 = 25,64 %.
Ultima coloană reflectă cota parte din fiecare cheltuială aferentă produsului Șuncă pizza. În concluzie, entiatea în afară de costurile diercte de producție în valoare de 6,17422 lei, include în costul de producție o parte din cheltuielile indirecte în valoare de 2,17992 lei. Costul total de producție pentru o Șuncă Pizza fabricată de entitate este de 8,35414 lei.
Prețul de vânzare fără TVA al acestui produs este de 9,90 lei. Diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție (9,90 lei – 6,17422 lei – 2,17992 lei = 1,54586 lei) este câștigul societății comerciale din vânzarea unei bucăți din acest produs numit, Șuncă pizza.
CAPITOLUL 4.
ALTERNATIVE PRIVIND CALCULAȚIA COSTURILOR
4.1. Procedeul indicilor de echivalență
Determinarea costului de producție implică de cele mai multe ori utilizarea unor algoritmi matematici care să genereze anumite informații dorite de entitate. Una dintre procedeele existente este procedeul indicilor de echivalență cu ajutorul căreia se poate calcula costul de producție folosind un algoritm de calcul în cazul în care producția nu este omogenă și produsele fabricate sunt considerate produse principale.
Societate comercială Coniflor ar putea utiliza acest procedeu pentru calcularea costurilor de producție, deoarece produsele fabricate de entitate sunt considerate în totaliate produse principale.
Etapele procedeului indicilor de echivalență sunt prezentate de mai jos, aplicând pe cele șase produse prezentate în subcapitolul 3.2.:
Produsul de bază ales este produsul Salam Voina. Pentru determinarea indicilor de echivalență poate fi ales oricare dintre produsele pentru care se dorește determinarea costului unitar de producție.
Parametrul folosit este valoarea materiilor prime utilizate pentru fabricarea fiecărui produs care este un parametru economic, dar se poate folosi și paremetrii tehnici.
Valoare parametrulSalam Voina = 7,32883 lei
Valoare parametrulPastă de mici în caserolă = 7,02613 lei
Valoare parametrulCârnați Muntenia = 3,25040 lei
Valoare paremetrulRuladă de pui extra = 6,62963 lei
Valoare parementrulParizer din piept de pui = 5,63160 lei
Valoare parametrulȘuncă pizza = 5,20863 lei
C. Indicii de echivalență sunt determinați ca raport direct, utilizând formula de calcul următor:
K= Paremtrul produsului/Parametrul produsului de bază
K Salam Voina = 7,32883 / 7,32883 = 1
K Pastă de mici în caserolă = 7,02613 / 7,32883 = 0,95870
K Cârnați Muntenia = 3,25040 / 7,32883 = 0,44351
K Ruladă de pui extra = 6,62963 / 7,32883 = 0,90460
K Parizer din piept de pui = 5,63160 / 7,32883 = 0,76842
K Șuncă pizza = 5,20863 / 7,32883 = 0,71070
D. Transformarea producției fabricate în unități de producție echivalentă cu formula de calcul de mai jos:
Qechivalentă = Indici de echivalență * Cantitate fabricată din fiecare produs
Qechivalentă Salam Voina = 1 * 120 = 120
Qechivalentă Pastă de mici în caserolă = 0,95870 * 280 = 268,436
Qechivalentă Cârnați Muntenia = 0,44351 * 160 = 70,962
Qechivalentă Ruladă de pui extra = 0,90460 * 82 = 74,177
Qechivalentă Parizer din piept de pui = 0,82750 * 77 = 59,168
Qechivalentă Șuncă pizza = 0,71070 * 81 = 57,567
Total Qechivalentă = 120 + 268,436 + 70,963 + 74,177 + 59,168 +57,567= 650,31
Presupunem utilizarea unui raționament potrivit căruia în funcție de un anumit parametru comun (valoarea materiilor prime) care are valori diferite pentru produsele obținute, se consideră că se obține un singur produs (Salam Voina).
E. Determinare costului efectiv unitar a producției echivalentă:
Cost unitar efectiv Qechivalentă = Total cheltuieli/Total Qechivalentă = (1.403,621 + 3.145,444 + 831,261 + 869,184 + 695,432 + 676,685) / 691,0836 = 7.621,627/650,311 = 11,72 lei/ unitate echivalentă
F. Calcularea costului efectiv pe fiecare produs:
Cost unitar efectiv pe produs = Cost unitar efectiv Qechivalentă * K
Cost unitar efectiv Salam Voina = 11,72 lei/unitate echivalentă * 1 = 11,72 lei/ produs
Cost unitar efectiv Pastă de mici în caserolă = 11,72 lei/unitate echivalentă * 0,95870 = 11,23596 lei/ produs
Cost unitar efectiv Cârnați Muntenia = 11,72 lei/unitate echivalentă * 0,44351 = 5,19794 lei/produs
Cost unitar efectiv Ruladă de pui extra = 11,72 lei/unitate echivalentă * 0,90460 = 10,60191 lei/produs
Cost unitar efectiv Parizer din piept de pui = 11,72 lei/unitate echivalentă * 0,76842 = 9,00588 lei/produs
Cost unitar efectiv Șuncă pizza = 11,72 lei/unitate echivalentă * 0,71070 = 8,32940 lei/produs
Folosind acest procedeu pentru calcularea costurilor de producție, entitatea ar putea calcula costurile mai ușor, deoarece nu necesită foarte multe calcule. Formulele de calcul nu sunt complexe și entitatea ar putea evita repartizarea cheltuielilor indirecte care este un proces complicat și rezultatul depinde de mai mulți factori care influențează corectitudinea și obiectivitate rezultatelor.
Am folosit ca bază de comparație produsulul Salam Voina, dar indiferent de baza folosită rezultatul este identic, ceea ce reprezintă un avantaj, deoarece calculele sunt mai sigure și corecte față de metodele de repartizare a cheltuielilor indirecte, unde rezulatatul depinde foarte mult de baza de repartizare utilizată.
Costul unitar efectiv calculat pe fiecare produs folosind acest procedeu este aproximativ egală cu costul de producție calculat de entitate folosind metoda costurilor complete. Diferențele sunt foarte mici, rezultând din rotunjiri:
Tabelul 4.1.
În concluzie, procedeul indicilor de echivalență se poate aplica la societatea comercială Coniflor, deoarece este mai avantajos din punct de vedere al timpului de lucru consumat pentru efectuarea aceste calcule simple și obiective.
4.2. Metoda direct – costing
Elementul esențial al acestei metode este analiza rentabilității fiecărui produs. Prin această metodă nu se urmărește cu prioritar determinarea unui cost unitar, ci calcularea și analiza rentabilității pe fiecare produs fabricat.
Aplicarea metodei direct – costing pe cele șase produse fabricate de societatea comercială Coniflor este prezentată în tabelul de mai jos:
Tabel 4.2.
Prețul de vânzare total, prezentată în rândul al patrulea este calculată cu formula de calcul: Prețul de vânzare total = Prețul de vânzare * Cantitate. Rândul a cincea conține valoarea costurilor variabile, reprezentând costurile directe de producție calculate pe fiecare produs, iar următorul rând reflectă costurile variabile totale, ceea ce a fost calculată cu formula: Cost variabil total = Cost variabil unitar * Cantitate.
Marja brută a costurilor variabile reprezintă diferența dintre prețul de vânzare total și costul variabil total. Rândul opt conține costurile fixe pe produs, calculată astfel: Cost fix = Cost indirect total * Cantitatea fabricată, finnd considerate toate costurile indirecte ca fiind costuri fixe. Ultimul rând prezintă rezultatul economico – finaciară, care reflectă rentabilitatea fiecărui produs fabricată de entitate, astfel din vânzarea produsului Cârnați Muntenia, societatea Coniflor a realizat un câștig în valoare de 323,7344 lei. Dintre cele șase produse analizate rentabiliatea cea mai mare este reprezentată de produsul Ruladă de pui extra, deoarece entitatea din vânzarea a celor 82 de produse câștigă 516,6189 lei. Rentabiliatea cea mai mică are produsul Pastă de mici ăn caserolă, în valoare de 74,4920 lei.
Avantajele acestei metode sunt: reducerea volumului de muncă prin eliminarea calculelor de repartizare; permite exercitarea operativă a controlului intern de gestiune și stabilirea cu ușurință a pragului de rentabilitate și permite determinarea unei structuri optime în producția obținută, astfel încât să se maximizeze profitul din vânzarea acestei produse.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Contabilitatea de gestiune este o disciplină foarte interesantă, deoarece avem posibilitatea de alege dintre metodele existente pentru calcularea costurilor de producție. Informațiile furnizate de acestă ramură a contabilității stau la baza deciziilor luate de conducerea entităților, deoarec aceste date sunt reale și exacte. Complexitatea organizării și conducerii contabilității de gestiune rezultă din faptul că în domeniul producției sau al serviciilor cazurile sunt total diferite de la o entitate la alta, de aceea avem nevoie de mai multe metode și procedee pentru calcularea costurilor.
Lucrarea mea de licență are drept scop prezentarea particularitățile privind organizarea și conducerea contabilității de gestiune în industria prelucrătoare de carne. Acest domeniu de activitate este foarte des întâlnită în practică, dar cazurile sunt diferite de la o societate la alta.
Analizând societatea comercială Coniflor S.R.L. am ajuns la concluzia că calculația costurilor de producție pentru produsele fabricate este un element de bază, deoarece activitatea companiei depinde foarte mult de informațiile rezultate în urma prelucrării informațiilor în contabilitate de gestiune. Deciziile luate de conducerea entității se bazează pe aceste date obținute, deoarece elementele din contabilitate financiară sunt prelucrate pentru a obține informații concrete despre performanța societății.
Realizarea lucrării de licență a fost o ocupație interesantă pentru mine, deoarece analizând situația entității, am aflat foarte multe lucruri noi, despre care înainte nu am auzit. La facultate am văzut aceste elemente din punct de vedere teoretic, dar practica este puțin diferită, decât cele prezentate în cărțile de specialitate, deoarece fiecare entitate în domeniul producției sau prestărilor de servicii conduce contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
Studiind cărțile de specialitate, am ajuns la concluzia că contabilitatea de gestiune este o parte foarte complexă a contabilității finaciare, dar când am primit informațiile de la societatea studiată, am aflat că aceste elemente sunt interesante, deoarece prelucrând datele din contabilitate financiară, obținem informații utile pentru societate. În teorie aceste elemente sunt prezentate puțin monoton, dar în practică realizând calculele pentru elemente reale, aceste aspecte devin mult mai interesante.
În cocluzie, analiza societății comerciale din punct de vedere al costurilor de producție reprezintă o parte foarte importantă a activității entităților din România.
Bibliografie
Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 privind legea contabilității cu modificările și completările ulterioare
OMFP nr. 1826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, cu modificările și completările ulterioare
OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea reglentărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulteriare
Standardul Internațional de Contabilitate numărul 2. (IAS 2)
Ștefan Donoaica, Calculația costurilor, Editura Eficient, București, 1998
Rodica Cristelecan, Beatrice Ștefan, Contabilitate de gestiune I, Pentru uzul studenților, 2008
Iacob Petru Pântea, Partenie Dumbravă, Maria Popescu, Atanasiu Pop, Doina Marian, Ioan Popa, Contabilitate de gestiune, Universitatea „Babeș – Bolyai” Cluj Napoca, 1993
Cornelia Dascăliu, Camelia I. Lungu, Daniela A. Calu, Raluca G. Gușe, Mădălina Dumitru, Gabriel Jinga, Marcel Vulpoi, Iulia Jianu, Contabilitate de gestiune & Control de gestiune, Ediția a II-a, Editura Universitară, București, 2008
Dorina Dudugan, Ioan Berheci, iuliana Georgescu, Leontina Bețianu, Contabilitate de gestiune, Editura CECCAR, București, 2007
Mădălina Dumitru, Daniela Artemisa Calu, Contabilitate de gestiune și calculația costurilor, Editura ContaPlus, București, 2008
Mariana Radu, Contabilitate de gestiune, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2010
Partenie Dumbravă, Contabilitate de gestiune aplicată în industrie și agricultură, Editura Intelcredo, Deva, 2000
Oprea Călin, Gherorghe Cârstea, Contabilitate de gestiune și calculația costurilor, Editura Genicod, București, 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Calculatia Costurilor In Industria Prelucratoare de Carne (ID: 111001)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.