Calculatia Costului la S.c. Vel Pitar S.a. Brasov Potrivit Metodei pe Activitati

Capitolul I

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE ȘI A CALCULAȚIEI COSTURILOR ÎN ȚARA NOASTRĂ

Obiectul contabilității de gestiune și a calculației costurilor

Obiectul contabilității de gestiune îl constituie determinarea costurilor prestabilite, înregistrarea cheltuielilor ocazionate de activitatea de producție, executarea de lucrări, prestări servicii, determinarea costului efectiv, stabilirea abaterilor dintre costul prestabilit și costul efectiv, analiza acestora cât și determinarea rezultatelor analitice.

În cadrul contabilității de gestiune și calculație a costurilor sunt evidențiate numai cheltuieli care au o anumită legătură (directe sau indirecte) cu activitatea desfășurată.

Contabilitatea de gestiune și calcularea costurilor mai este denumită și contabilitate analitică, deoarece dă posibilitatea determinării rezultatelor în mod analitic pe fiecare purtător de cost sau sector de activitate.

Cadrul legislativ din țara noastră respectiv Legea contabilității nr.82/1991, republicată favorizează schimburile în domeniul doctrinei contabile prin alinirea sistemului nostru la sistemul vest-european continental.

În conformitate cu art.1 din Legea contabilității „Societățile comerciale, societățile/ companiile naționale, regiile autonome institutele naționale de cercetare/ dezvoltare, societățile cooperative și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității”.

Costurile pot fi calculate în raport cu activitățile desfășurate într-o unitate structurală sau alta și cu posibilitățile concrete de măsurare și exprimare cantitativă a acestora.

Se poate spune că în orice fel de activitate și rezultatele sale concrete exprimate în unități de măsură adecvate au un cost al lor în forma lor clasică dar și cea mai complexă.

Costurile și calculul lor se regăsesc mai ales în întreprinderile producătoare de bunuri materiale, în special se regăsesc în întreprinderile cele industriale, care în economia țărilor dezvoltate constituie ramura preponderentă.

Pentru calculul costurilor este necesar studiul ambelor coordonate sau termeni care definesc costul unitar și anume: cheltuielile de producție și de desfacere exprimate în bani și producție care le ocazionează, determinată organizatoric și cantitativ. Fiecare dintre coordonatele amintite, constituie obiectiv de studiu pentru contabilitatea de gestiune și calculația costurilor în funcție de natura sa, de rolul ce-i revine în cadrul raportului amintit și scopul urmărit prin calcul.

În cazul cheltuielilor privind obținerea și desfacerea producției, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor cuprinde în sfera sa de cercetare următoarele aspecte principale:

modul de formare a cheltuielilor care să cuprindă în costuri și stabilirea de criterii pentru delimitarea lor față de alte consumuri și plăți bănești care intervin în întreprinderi;

comportamentul și gruparea cheltuielilor privind obținerea și desfacerea producției în raport cu factorii care le generează și cu caracterul lor;

diverși indicatori calculați în funcție de cheltuielile privind producția și desfacerea, cum ar fi:

gradul de rigiditate a întreprinderii;

indicii de variabilitate;

cheltuieli materiale la 1 000 lei producție marfă;

costuri la 1 000 lei producție marfă.

În privința celei de-a doua coordonată a raportului care definește costul unitar, contabilitatea de gestiune și calcuția costurilor studiază producția din două puncte de vedere și anume:

în calitate de activitate sau proces, care se desfășoară într-un anumit cadru tehnico-organizatoric, folosit într-un grad sau altul în acest scop și servind concomitent pentru delimitarea cheltuielilor pe sectoare;

în calitate de rezultat, material concret al consumării productive a elementelor fundamentale ale procesului de producție sau cu alte cuvinte ca produse, lucrări, servicii etc, considerate purtători de costuri.

,,În legătură cu sectoarele de cheltuieli calculația costurilor studiază în principal:

principiile de constituire și de delimitare a sectoarelor de cheltuieli în calitate de categorii specifice calculației;

dependența sectoarelor de cheltuieli față de structurile organizatorice interne ale întreprinderii;

capacitatea de producție-sinteză a sectoarelor de activitate din întreprindere și legătura sa cu costurile”;

În cazul purtătorilor de costuri, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor abordează în special:

modelul de stabilire al purtătorilor de costuri și structura lor;

exprimarea cantitativă în scopul dimensionării costului pe unitate de produs.

Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor mai are ca obiect și unele probleme de ansamblu cum ar fi:

studiul conceptelor fundamentale care guvernează gândirea și calculul costurilor;

studiul metodelor de calcul, de optimizare, de prognoză a costurilor și a condițiilor de aplicare a acestora în întreprinderi.

Prin obiectul său, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor se circumscrie ca sferă de aplicabilitate la nivelul întreprinderilor. Dacă pentru un produs sau altul există mai multe întreprinderi producătoare, anumite organe de coordonare și sinteză din economie (exemple: institute de cercetări, departamente, comisia națională de statistică) pot solicita date și extinde calculul la nivelul sectorului și subramurii în scopul determinării costului mediu unitar pentru întreaga producție.

În concluzie, mentionez că în întreaga sa sferă de aplicabilitate, problematica complexă a costurilor trebuie abordată într-un cadru de noțiuni proprii, al căror conținut se cere definit într-o manieră incontestabilă.

1.2. Cheltuieli care se cuprind în costuri

Într-o accepțiune mai largă costul reprezintă unul dintre cei mai sintetici și importanți indicatori utilizați în managementul unei entități.

Este unul dintre elementele fundamentale care alături de profit dă imaginea și forță entității pe piață. El determină alegerea unui proiect de investiții și în general a variantelor de decizii strategice ale unei entități. Din punct de vedere al influenței potențiale a managementului asupra profitului, costul poate fi definit ca fiind factor intern al rentabilității.

Rolul costurilor în esență este optimizarea, formării, alocării și utilizării resurselor entității în scopul obținerii profitului scontat.

Între cheltuieli și costuri există o legătură de precedență, dar nu în totalitate. Costul este echivalentul unui consum de valoare spre deosebire de cheltuieli care exprimă o plată. Cheltuiala ar putea fi egală cu costul numai atunci când întreaga cantitate de stocuri este egală în consum ori în realitate există în permanență stocuri care așteaptă să fie consumate la reluarea ciclului de producție.

Clasificarea cheltuielilor care formează costul de producție are în vedere următoarele:

determinarea costurilor unitare astfel încât produsele, lucrările, serviciile, bunurile să poată fi evaluate și recunoscute în contabilitatea financiară.

stabilește și posibilitatea verificării prețurilor de vânzare.

analiza costurilor și a eficienței activității desfășurate.

Costul de producție cuprinde totalitatea cheltuielilor făcute de către producător pentru producerea, depozitare și vânzarea bunurilor economice produse de către el.

Costul de producție se compune din costul de achiziție al materiilor și materialelor consumate, cheltuieli de prelucrare a materiilor prime în vederea transformării în produs finit.

După natura lor, cheltuielile unei întreprinderii se clasifică în: cheltuieli de

exploatare, cheltuieli financiare și cheltuieli excepționale.

Clasificarea cheltuielilor după natura lor este reglementată prin planul de conturi general elaborat în România pe baza modelului francez și utilizat în întreprinderi începând cu anul 1994.

Caracter reglementat are și detalierea fiecărei grupe de cheltuieli pe elemente primare, planul de conturi general cuprinzând în acest scop conturi sintetice de cheltuieli de grad I și II al căror conținut economic este stabilit prin norme metodologice obligatorii.

,,Calculația costurilor folosește clasificarea cheltuielilor întreprinderii după natura lor și detalierea grupelor privind cheltuielile de exploatare și financiare pe elemente primare, pentru întocmirea unui plan de costuriˮ privind producția ce se va fabrica, luată în calcul nediferențiat, în ansamblul ei.

După omogenitatea conținutului lor, cheltuielile privind producția se clasifică în

cheltuieli simple și cheltuieli complexe.

Prin cheltuieli simple se înțeleg acelea care au conținut omogen, fiind formate pe seama unui singur fel de mijloace consumate, sau plăți efectuate, iar prin cheltuieli complexe se înțeleg acelea care sunt formate din mai multe cheltuieli monoelementare.

Această clasificare este legată pe de o parte de calculul mărimii unor cheltuieli, iar pe de altă parte de determinarea costului unor activități importante, care se desfășoară în întreprinderi și comportă consumațiuni de valori diferite.

După importanța lor în procesul de producție, cheltuielile cuprinse în costuri se

calsifică în cheltuieli de bază și cheltuieli de regie.

După modul de repartizare în costul produselor, lucrărilor, serviciilor, cheltuielile

de producție se clasifică în cheltuieli directe și cheltuieli indirecte.

Cheltuielile directe reprezintă echivalentul valoric al resurselor consumate, consum ce poate fi atribuit fără ambiguitate în costul produsului. Consumul de resurse directe exprimă o legătură de cauzalitate directă și nemijlocită cu bunul obținut. Cheltuielile directe se regăsesc în structura costului sub formă de materii prime și materiale directe, salarii directe, asigurări și protecție socială aferente salariilor directe. Se mai numesc și cheltuieli specifice sau individuale.

Cheltuielile directe cuprind: cheltuieli cu materii prime și materiale; combustibil tehnologic, salariile muncitorilor direct productivi; accesoriile salariale; CAS și protecția socială aferentă acestora.

O caracteristică a cheltuielilor indirecte constă în faptul că mărimea lor nu variază proporțional cu creșterea sau descreșterea volumului producției, fiind relativ constante.

Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli imposibil de identificat în momentul efectuării numai pe sectoare de activitate sau locuri de cheltuieli. La sfârșitul lunii cu ocazia calculației costurilor aceste cheltuieli se repatizează pe bază de criterii convenționale în costul produselor fabricate. Se cuprind: cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor; cheltuieli generale ale secției și cheltuieli generale ale întreprinderii.

Din punct de vedere al destinației.

Cheltuieli directe, care cuprind materii prime și materiale directe, remunerații directe, contribuția privind asigurările și protecția socială și alte cheltuieli directe.

Cheltuieli indirecte de producție (cheltuieli comune ale secției), care cuprind cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor și cheltuielile generale ale secției.

Cheltuieli de desfacere, care sunt ocazionate de vânzarea produselor fabricate.

Cheltuieli generale de administrație, care sunt determinate de administrarea și conducerea unității patrimoniale în ansamblu ei.

Această clasificare are la bază îmbinarea dintre natura cheltuielilor și modul de repartizare și includere a lor în costul producției fabricate în funcție de destinație. Clasificarea cheltuielilor după destinație se folosește în cadrul unității patrimoniale pentru organizarea contabilității de gestiune și calculul costului unitar al produselor, lucrărilor și serviciilor.

Astfel, cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte de producție repartizate rațional asupra produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate formează costul de producție al acestora. Prin adăugarea la costul de producție a cheltuielilor generale de administrație și a cheltuielilor de desfacere se obține costul complet al producției.

După raportul dintre valoarea lor și volumul fizic al producției la care se referă, se

disting: cheltuieli variabile și cheltuieli fixe.

Cheltuieli variabile își modifică volumul în mod corespunzător și în același

sens cu modificarea volumului fizic al producției. Ele pot fi tratate ca și o funcție a volumului fizic al producției: CVT = f (Q).

Cheltuielile variabile sunt egale cu cheltuielile operaționale deoarece sunt dependente de volumul și structura producției apărând odată cu activitățile și dispărând odată cu ele.

Cheltuieli fixe sau convențional constante sunt cheltuielile a căror mărime nu

se modifică în funcție de evoluția volumului fizic al producției. Mărimea lor depinde de factorul timp: CF = f (t).

Revenind la cheltuielile variabile, acestea pot fi grupate în: cheltuieli proporționale, cheltuieli degresive, cheltuieli regresive și cheltuieli flexibile.

Pentru a încadra cheltuielile în variabile și fixe se va calcula indicele de variabilitate (grad de reacție): . Indicele de variabilitate este expresia comportamentului cheltuielilor, respectiv reacția lor la o variație a volumului producției.

Dacă Q este crescător:

IV = 0 cheltuielile sunt fixe

IV = 1 cheltuielile sunt variabile de tip proporțional

IV (0, 1) cheltuielile sunt variabile cu comportament subproporțional, deci

degresive

IV > 1 cheltuielile sunt variabile cu comportament peste proporțional, progresive

IV < 0 cheltuielile sunt variabile cu comportament regresiv

Evoluția costurilor antrenează diferite efecte asupra rezultatului care se pot determina cu ajutorul următoarelor relații:

Cheltuielile proporționale au IV = 1, cresc în totalitatea lor sau descresc în aceeași proporție cu creșterea sau descreșterea volumului fizic al producției. Efectul rezultatului este 0. Cu toate că aceste cheltuieli variază odata cu volumul producției, pe unitate de produs ele rămân invariabile.

Cheltuielile progresive au un ritm de creștere superior față de volumul fizic al producției.

IV > 1 ceea ce duce la un efect < 0 asupra profitului. Generează pierderi și evidențiază o proastă gestionare a resurselor. Cauze de apariție: încadrarea masivă cu lucrători fără calificare corespunzătoare, creșterea tarifului de salarii fără creșterea corespunzătoare a producției muncii, etc.

Cheltuielile degresive cresc într-o proporție mai mică decât volumul fizic al producției, adică subproporțional. Pe unitatea de produs ele scad, efectul în rezultat este pozitiv, benefic. Ele pot fi: liniare sau neliniare.

Cheltuielile regresive sunt acele cheltuieli care, în totalitatea lor într-o perioadă de timp dată, la o creștere a producției scad. Ele scad și pe unitatea de produs.

Cheltuieli flexibile acestea evoluează neregulat față de volumul producției. Se schimbă după o perioadă în care cresc, apare alta în care scad, apoi alta când evoluiază progresiv.

În concluzie, costul reprezintă o cheltuială sau o sumă de cheltuieli asociată la o resursă consumată, un loc de activitate, un produs realizat sau o perioadă de gestiune. Prin urmare toate grupările și regrupările de cheltuieli se fac în scopul determinării în final a costului pe produse, lucrări sau servicii (care este purtătorul material de costuri).

1.3. Principiile și factorii de organizare a contabilității de gestiune și a calculației costurilor

Indiferent de categoria în care se încadrează, de modul de organizare și de factorii care determină această organizare, contabilitatea de gestiune și calculațiile privind costurile de producție se organizează și respectiv elaborează, luând în considerare următoarele principii:

Principiul separării cheltuieililor care privesc producția, de cheltuielile care nu sunt

legate de fabricația ori extracția produselor.

Aplicarea acestui principiu presupune separarea cheltuieililor privind activitatea de producție de cheltuielile ocazionate de restul activității desfășurate de întreprindere. Astfel, potrivit reglementărilor actuale, în costul produselor, lucrărilor executate și serviciilor prestate nu se includ: cheltuieli financiare și anume: pierderile din creanțe legate de participații, pierderile din vânzarea titlurilor de plasament, sconturile acordate clienților și alte cheltuieli financiare; cheltuielile excepționale care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale și se referă fie la operații de gestiune ca despăgubiri, amenzi, piederi din debitori diverși, fie la operații de capital și anume valoarea contabilă a imobilizărilor cedate și alte cheltuieli excepționale; cheltuieli generale de administrație și cheltuielile de desfacere care sunt în general excluse din costul de producție, în afară de cazul când condițiile specifice de exploatare justifică luarea lor în considerație; costul subactivității care, de regulă, nu se include în costul produselor, ci se reflectă direct în rezultatul exercițiului.

Fac excepție de la acest principiu cheltuielile ocazionate de transferul mijloacelor fixe ce nu necesită montaj, în cazul când aceste cheltuieli nu sunt prevăzute în planul de investiții și dobânzile pentru credite privind suplinirea temporară a fondului pentru cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și introducerea progresului tehnic care se cuprind în costuri, deși nu au legătură directă cu producția.

Nerespectarea acestui principiu determină denaturarea costului producției și duce, în unele cazuri, chiar la ascunderea unor deficiențe existente în activitatea întreprinderii.

Întotdeauna costurile nu trebuie să suporte decât ceea ce într-adevăr privește producția.

Principiul delimitării în timp a cheltuielilor de producție, ca o formă de manifestare

în domeniul costurilor a principiului independenței exercițiului, impune ca fiecărei perioade de gestiune să i se atribuie numai cheltuielile ocazionate de activitatea din perioada pentru care se face calculația costurilor. Prin urmare a aplicării acestui principiu în organizarea contabilității de gestiune și calculației costurilor, pe lângă cheltuielile curente apar și cheltuieli de repartizat pe mai multe perioade sau exerciții financiare, pe de o parte, precum și unele cheltuieli preliminate (de exemplu pentru constituirea provizioanelor ), pe de altă parte.

Pentru delimitarea cheltuielilor anticipate sau efectuate în avans și care urmează a se suporta eșalonat pe cheltuieli, în perioadele sau exercițiile financiare viitoare, pe baza unui scadențar, în contabilitatea financiară se creditează contul 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” , prin debitul unui cont din clasa 6 “Conturi de cheltuieli”. În contabilitatea de gestiune aceste cheltuieli se vor include prin debitarea unui cont din grupa 92 “Conturi de calculație” și creditarea contului 901 “Decontări interne privind cheltuielile”.

Spre deosebire de cazul cheltuielilor înregistrate în avans care se produc deja înainte de a fi început fabricația producției la care se referă și care se repartizează apoi eșalonat în costul acelei producții în perioadele viitoare de gestiune, în cazul provizioanelor fenomenul este invers, în sensul că sumele calculate se includ în costul producției la care se referă, fără să se fi efectuat încă plata lor sau să fi avut loc consumurile productive în cauză; acestea intervin ulterior.

Nerespectarea principiului delimitării în timp a cheltuielilor de producție atrage după sine abaterea costurilor de la realitate și denaturează situația economică și financiară a întreprinderii pe perioade de gestiune; ca atare, concluziile desprinse din urmărirea dinamicii costurilor pe un șir de perioade de gestiune consecutive nu pot avea caracter științific. Se impune deci ca producția fiecărei perioade de gestiune să suporte numai costurile care o privesc.

Principiul delimitării cheltuielilor în spațiu

În virtutea acestui principiu general, cheltuielilor privind desfășurarea activității obișnuite a întreprinderii se defalcă și se delimitează pe procesele principale care le-au ocazionat și anume: aprovizionare, fabricație, desfacere și administrație.

Apar astfel, în contabilitatea și calculația costurilor categoriile de cheltuieli corespunzătoare respectivelor procese și anume: cheltuieli de aprovizionare, cheltuieli de fabricație propriu-zise, cheltuieli de administrație și cheltuieli de desfacere.

În cazul cheltuielilor de fabricație, delimitarea în spațiu se adâncește în primul rând la nivelul secțiilor făcându-se distincție în acest sens între secțiile de bază, secțiile auxiliare, secțiile de deservire și secțiile neindustriale. În cadrul secțiilor, delimitarea cheltuielilor după criteriul spațial se poate adânci pe ateliere, linii tehnologice, centre de producție și de responsabilitate etc.

În concluzie, această delimitare are ca prim efect sectorizarea cheltuielilor în raport cu principalele funcțiuni ale întreprinderii; ea determină, în al doilea rând, etapele de formare a costului produselor (cost de producție – secție -, cost complet etc.) vizând totodată sub ambele aspecte introducerea și consoliderea gestiunii interne. Înfăptuirea integrală a acestui principiu determină stabilirea unui cost unitare care corespunde realității atât ca mărime, cât și ca structură.

Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv

Acest principiu are la bază diferențierea necesară din punct de vedere economic a cheltuielilor productive, care sunt în același timp și creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv, care nu adaugă produsului nici un fel de valoare.

Din categoria cheltuielilor cu caracter neproductiv fac parte: depășirile de consumuri normate de materiale, utilizarea unor materiale de calitate superioară sau de alte dimensiuni față de cele prevăzute în norme, depășirile de cheltuieli cu salariile aferente lucrărilor datorate abaterilor de la procesul tehnologic stabilit, pierderile din rebuturi, pierderile din întreruperea procesului de producție etc.

Toate aceste cheltuieli nu sunt creatoare de valoare și nu sunt deci socialmente necesare; suma lor exprimă gradul de gospodărire necorespunzătoare și conducerea neeficientă a producției.

În antecalculație se face o delimitare netă între cheltuielile neproductive și cele productive, neadmițându-se în componența costului antecalculat (standard, planificat etc.) decât cheltuielile socialmente necesare, adică cele cu caracter productiv.

Calculațiile efective efectuate în cadrul întrepinderilor noastre cuprind însă și cheltuieli cu caracter neproductiv de genul celor menționate mai sus, în cazul când acestea au apărut în cursul desfășurării procesului de producție. În scopul informării organelor interesate, reflectarea acestor cheltuieli în costul efectiv al produselor ar trebui efectuată sub forma unei poziții distincte.

Delimitarea cheltuielilor privind producția finită, de cheltuielile aferente producției

în curs de execuție (neterminate)

În metodologia calculației costurilor, acest principiu este valabil pentru întreprinderile a căror producție se prezintă parțial la sfârșitul perioadei de gestiune în diverse stadii de transformare, cantitatea și valoarea acesteia fiind diferită de la o perioadă de gestiune la alta.

Potrivit principiului menționat, producția în curs de execuție trebuie determinată exact mai întâi din punct de vedere cantitativ, iar după aceea și din punct de vedere valoric.

Subevaluarea producției în curs de execuție majorează în mod nereal costul producției finite și diminuează profitul întreprinderii pe respectiva perioadă de gestiune; la rândul său, supraevaluarea producției în curs de execuție are ca efect micșorarea artificială a costului și majorarea în același mod a profitului obținut de întreprindere din activitatea sa.

De regulă, producția în curs de execuție se poate determina exact din punct de vedere cantitativ prin inventariere. În ceea ce privește evaluarea, procedeele diferă în raport cu durata ciclului de fabricație, cu prețurile și tarifele folosite, cu metoda de calculație aplicată etc.

“În sfârșit economiști în materieˮ menționează pe lângă principiile enunțate mai

sus și așa zisul principiu al documentării sau al fundamentării calculației pe documente justificative. Potrivit acestui principiu, întreaga calculație a costurilor trebuie să aibă la bază documente justificative, din care să rezulte consumurile productive exprimate cantitativ și prețurile, respective valoarea acestora.

Respectând aceste principii, calculația devine un instrument eficace de bugetare și urmărire a cheltuieililor care compun costul producției, de influențare a lui în timp, în sensul reducerii, datorită măsurilor pe care este în stare să le sugereze.

Fiind o contabilitate analitică a activității de exploatare a întreprinderii, contabilitatea de gestiune este influențată de condițiile concrete din diferitele ramuri și subramuri ale economiei naționale în care funcționează întreprinderea. În acest sens, principalii factori care influențează organizarea contabilității de gestiune sunt următorii:

profilul întreprinderii;

tehnologia de fabricație;

structura organizatorică;

metodele și tehnicile de management adoptate.

Profilul întreprinderii presupune stabilirea obiectului principal al activității acesteia

și orientarea spre asigurarea resurselor materiale, umane, financiare și informaționale corespunzătoare realizării acestui obiect. Totodată, profilul întreprinderii necesită anumite procese tehnologice, care sunt diferite de la o ramură la alta și chiar de la o subramură la alta în cadrul aceleiași ramuri. De exemplu, o întreprindere industrială are cu totul alte procese tehnologice decât o întreprindere agricolă sau, o întreprindere de construcții are procese tehnologice total diferite decât o întreprindere de comerț sau turism. De asemeni, o întreprindere din industria extractivă are procese diferite față de o întreprindere din industria prelucrătoare.

Profilul întreprinderii își pune amprenta nu numai asupra proceselor de muncă, ci și asupra rezultatelor activității întreprinderii, care pot fi: bunuri materiale, prestări de servicii sau executări de lucrări, distribuirea bunurilor etc. Deci, obiectele de calculație sau purtătorii de costuri sunt total diferite.

Tehnologia de fabricație constă în ansamblul operațiilor succesive la care sunt

supuse materiile prime sau prin care se execută lucrări și se prestează servicii. Ea reprezintă un factor important de influență asupra organizării contabilității de gestiune și a calculației costurilor, importanța sa fiind mai mare în cazul întreprinderilor de producție. Sub influența particularităților tehnologiei de fabricație se stabilesc obiectele de calculație ale costurilor și metodele de calculație corespunzătoare.

Obiectul de calculație reprezintă un produs, o lucrare sau un lot de produse pentru care se previzionează cheltuieli, și în funcție de care se organizează evidența analitică a cheltuielilor, gruparea și ordonarea informațiilor cu ajutorul conturilor, în vederea determinării mărimii efective a acestora.

Structura organizatorică a activității de exploatare, respectiv gruparea acestei

activități pe fabrici, sectoare, secții, ateliere, puncte de lucru, agenții și alte locuri de cheltuieli, influențează organizarea contabilității cheltuielilor de exploatare și calculația costurilor îndeosebi sub aspectul localizării cheltuielilor. Astfel, cheltuielile de exploatare vor fi delimitate pe locuri de cheltuieli (secții de bază, secții auxiliare, sectorul de administrație generală a întreprinderii, unități prestatoare de servicii, puncte de lucru etc.), în acest mod fiind evidențiate în conturile sintetice și analitice de gestiune. În funcție de acest factor sunt delimitate centrele de cheltuieli, respectiv centrele de responsabilitate.

Metodele și tehnicile de management adoptate de o întreprindere influențează

organizarea contabilității de gestiune, mai ales în ceea ce privește alegerea metodelor de calculație a costurilor. Astfel, se poate opta pentru o metodă clasică de calculație (metoda globală, metoda pe faze de fabricație sau metoda pe comenzi), care necesită două etape de calculație, antecalculația și postcalculația, care sunt mai exacte, dar mai puțin operative, sau pentru o metodă modernă de tipul costului total sau parțial, care asigură posibilitatea previzionării costurilor și creșterii operativității informațiilor în vederea utilizării lor în managementul costurilor.

1.4. Legăturile contabilității de gestiune și ale calculației costurilor cu alte discipline

Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor face parte din grupa disciplinelor care promovează cercetarea relațiilor cantitative ca o condiție inseparabilă a analizei calitative a fenomenelor și proceselor economice.

Disciplina contabilitatea de gestiune și calcuația costurilor are legături organice cu o serie de alte discipline, legături care sunt determinate de obiectul și metoda sa de cercetare, de particularitățile sale în calitate de disciplină economică de graniță, de caracterul său concret, aplicativ și de trăsăturile sale ca parte integrantă a sistemului informațional mai ales la nivel microeconomic, iar apoi la nivel macroeconomic.

Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor este legată, în primul rând de economia politică. Fundamentând științific esența costului în calitatea sa de categorie economică legată de producția de mărfuri (ajunsă într-un anumit stadiu de dezvoltare), de valoare și prețuri, economia politică constituie baza teoretică de plecare pentru edificarea și dezvoltarea teoriei privind costurile care formează obiect de studiu pentru contabilitatea de gestiune și calculația costurilor.

Teoretic, dar mai ales aplicativ, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor are deasemenea legături cu tehnologia de ramură care îi asigură cunoașterea bazei tehnice pe care se bazează ea sub aspect organizatoric și funcțional în cadrul întreprinderilor productive; la rândul lor, diferiții indicatori și în primul rând costul, determinat potrivit principiilor și metodelor preconizate de contabilitatea de gestiune, arată între altele și gradul de eficiență a diferitelor procedee tehnologice inclusiv al perfecționărilor aduse acestora într-o unitate sau alta.

„Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor se află deasemenea în raporturi de interdependență cu disciplinele științifice din cadrul cărora s-a desprins ea și anume economia întreprinderii și contabilitatea generală”.

Astfel, datorită integrării antecalculației costurilor în bugetarea activității elaborate acestei calculații trebuie să fie în concordanță cu principiile economiei întreprinderii. De asemenea, în alegerea metodei de calculație este necesară să se țină seama de principiile organizării activității întreprinderilor. În ceea ce privește legăturile, contabilității de gestiune și calculației costurilor cu contabilitatea generală, acestea derivă atât din obiectul de studiu al disciplinelor în cauză, cât și din metoda utilizată în acest scop.

După cum se știe, cheltuielile efectuate de întreprindere pentru obținerea și desfacerea producției sale și cantitatea de bunuri materiale, lucrări și servicii din care este formată această producție, constituie obiectul contabilități de gestiune și calculației costurilor, dar face parte și din obiectul contabilități generale.

“Cele mai strânse legături în privința metodei de cercetare folosite, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor le are însă cu matematica, atât cu cea clasică de la care a împrumutat calculele aritmetice elementare, calculele algebrice, calculele matriciale etc., cât și cea modernă de la care preia în scopul atingerii țelurilor sale programarea și modelarea matematică, teoria graficelor, teoria algoritmilor, algebra logicii”.

În aplicarea metodelor matematice calculația costurilor are în vedere faptul că “fenomenele economice pe care le studiază, pe lângă componența lor coantificabilă, conțin aspecte care nu pot fi reprezentate prin cantități”.

Deosebit de importante sunt legăturile contabilității de gestiune și calculației costurilor atât sub raport științific, cât și sub aspect organizatoric și funcțional cu o serie de științe moderne, cum ar fi: informatica și cibernetica economică, iar pe un plan mai larg teoria generală a sistemelor (T.G.S).

Astfel pentru partea sa aplicativă, studiul contabilității de gestiune și calculației costurilor trebuie să tindă consecvent spre teoretizarea folosirii prelucrării automate a datelor contabilității de gestiune și calculației costurilor; aceasta impune luarea în considerare sub aspect teoretic a principiilor informaticii în calitatea sa de știință a prelucrării informațiilor, a culegerii, formalizării, stocării și regăsirii acestora.

În concluzie, prin metodele ciberneticii economice și prin instrumentarul de tehnici folosit în cercetare, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor nu este altceva decât un complex de elemente în interacțiune care ia forma unui ansamblu organizat pe baza căruia se asigură constant obținerea unor parametrii cu valori de comandă, așa cum este costul în condițiile unui mediu cu influențe variabile. Atât prin ea însăși, cât și prin analiza pe care o face în condiții concrete în scopul adaptării la particularitățile: tehnice, organizatorice și sociale ale producției de bunuri, lucrări și servicii, ale unor metode orientate spre obținerea unei eficiențe în interacțiune cu teoria generală a sistemelor (T.G.S).

Legăturile contabilității de gestiune și calculației costurilor cu celelalte științe și discipline nu au un caracter unilateral bazat exclusiv pe selectarea și împrumutul unor principii și procedee convenabile contabilității de gestiune și calculației costurilor, ci caracter de interdependență și intercondiționare reciprocă; acesta asigură contabilității de gestiune și calculației costurilor un caracter de disciplină economică distinctă.

Capitolul II

PREZENTAREA S.C. “VEL PITAR’’ S.A. Brașov

2.1. Descrierea și organizarea la S.C “VEL PITAR’’ S.A. Brașov

Grupul Vel Pitar este liderul pieței românești a produselor de panificație și un jucător important în domeniul producției și distribuției de biscuiți, napolitane, specialități de cofetărie și patiserie.

Povestea grupului începe în momentul în care fondul de investiții Broadhurst Investments Limited, administrat în România de către New Century Holdings (NCH), achiziționează două mari companii de morărit și panificație, Mopariv Râmnicu Vâlcea și Berceni București. În decembrie 2001 se formează S.C. “Vel Pitar” S.A., prin fuziunea a patru fabrici din industria de morărit și panificație: Mopariv Râmnicu Vâlcea, Berceni București, Mopariv Cluj Napoca și Granpan Tecuci. Sediul noii companii este stabilit la Râmnicu Vâlcea.

Anul 2007 a reprezentat trecerea la un nou tip de organizare. Compania S.C “Vel Pitar” S.A. s-a divizat în trei societăți autonome care au ca obiect de activitate panificația S.C. “Vel Pitar” S.A., morăritul S.C. Șapte Spice S.A. și retailul S.C. VP Magassin S.A.. Aceste activități s-au dezvoltat continuu în ultimii ani, astfel încât acum beneficiază de condițiile necesare pentru a funcționa autonom. Prin procesul de divizare noile companii fructifică mai bine oportunitățile oferite de piață în domeniile lor, gestionează mai bine resursele și utilizează în mod direct veniturile obținute. Fondul de investiții Broadhurst Investments Ltd., administrat în România de compania New Century Holdings (NCH), deține aproximativ 80% din toate cele trei firme rezultate în urma divizării.

În prezent Grupul Vel Pitar deține centre de producție în București (două) și în 10 județe din România (Vâlcea, Argeș, Brașov, Cluj, Galați, Iași, Giurgiu, Gorj, Olt și Dâmbovița), unități de morărit și o rețea de magazine în marile orașe din România.

Activitatea punctului de lucru Brașov se desfășoară pe vechea locație a fabricii Postăvarul, actual îmbunătățită și adusă la standardele impuse de domeniul de activitate. Sediul punctului de lucru se gasește pe Str.Avram Iancu nr.98.

În actuala locație își desfășoară activitatea și punctele de lucru ale societăților Șapte Spice și VP Magassin.

Locația, din punct de vedere al Vel Pitar înglobează 2 fabrici de pâine cu specific de panificație și patiserie, un parc auto, și clădirea personalului funcțional-administrativ.

În cifre, Grupul Vel Pitar deține 12 fabrici de panificație, specialități de panificație, patiserie biscuiți și napolitane; unități de morărit; o rețea proprie de 157 de spații comerciale în marile orașe din România; acoperire națională; 4.600 de angajați; peste 2 milioane de clienți zilnic. Lunar sunt produse în medie, aproximativ 10.000 tone panificație, 300 de tone de biscuiți și napolitane și 14.000 tone produse de morărit.

Structura organizatorică este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul posturilor, al subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea astfel constituite și reglementate încât să asigure premisele organizatorice necesare obținerii performanțelor prestabilite. Deși unitară, formată, deci din elemente strâns legate între ele, structura organizatorică se constituie din două ramuri: structura organizatorică de management (funcțională) și structura organizatorică de producție (operațională).

Structura funcțională a S.C.”Vel Pitar” S.A. este prevăzută în organigrama aprobată de Adunarea Generală a Actionarilor (AGA) și este formată din:

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA).

Adunarea generală ordinară a acționarilor se întrunește cel puțin o dată pe an, în maximum trei luni de la închiderea exercițiului financiar precedent.

În cadrul ei se discută, aprobă sau modifică bilanțul după ascultarea raportului administratorilor sau cenzorilor; se aleg administratorii sau cenzorii și se fixează remunerația cuvenită acestora; se elaborează bugetul de venituri și cheltuieli; se hotărăște asupra contractării de împrumuturi bancare și se stabilește nivelul garanțiilor bănești ale gestionarilor și cenzorilor. Tot în cadrul acesteia se stabilește nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare, în raport cu studiile și munca efectiv prestată și se aprobă structura organizatorică a societății.

Adunarea generală extraordinară a acționarilor se întrunește la solicitarea președintelui consiliului de administrație și ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre privind: prelungirea duratei societății, dizolvarea societății, emisiunea de obligațiuni sau orice altă modificare a contractului de societate ori a statutului.

Comisia de Cenzori

Gestiunea societății este controlată de acționari, prin deciziile adunării generale și de către comisia de cenzori formată din trei membrii care trebuie să fie acționari ai S.C. “Vel Pitar” S.A. cu excepția cenzorilor contabili.

Cenzorii verifică, în cursul exercițiului financiar gestionarea activelor fixe și a activelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele societății și informează Consiliul de Administrație asupra neregulilor constatate, iar la închiderea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, verifică bilanțul, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie, prezentând Adunării Generale a Acționarilor un raport scris.

Director General

Directorul general asigură conducerea generală și operativă a societății, în condiții de rentabilitate și răspunde de realizarea tuturor obligațiilor ce decurg din contractele încheiate cu clienții la termenele stabilite, în concordanță cu politica și obiectivele în domeniul calității, precum și în conformitate cu cerințele de calitate impuse de legislația în vigoare și clauzele contractuale, reprezintă societatea în relațiile cu persoane juridice sau fizice și cu organele publice, la întilniri de afaceri, aprobă structura organizatorică a societății, coordonează, îndrumă și asigură toate activitățile desfășurate de societate direct sau prin directorii din subordine, delegând acestora competențele necesare, analizează și aprobă:

bilanțul și contul de beneficii și pierderi;

bugetul de venituri și cheltuieli pe exercițiul următor;

contractarea de împrumuturi bancare interne sau externe, nivelul și condițiile împrumuturilor respective;

lista investițiilor și a reparațiilor capitale;

încheierea sau rezilierea de contracte, operațiuni de încasări și plăți, cumpărări sau vânzări de bunuri, închirieri;

regulamentul de organizare și funcționare și fișele posturilor pentru personalul societății.

Departament Marketing

Departamentul de marketing se ocupă cu desfacerea produselor obținute, controlează și îmbunătățește periodic gradul de satisfacere al consumatorului/ clientului, controlează și îmbunătățește mercantizarea produselor în rețeaua de magazine proprii și la clienții detailiști, prospectează piața privind prețuri, produse, canale de distribuție, concurența, oportunități, luând măsurile ce se impun pentru cunoașterea și îmbunătățirea imaginii societății, pentru cunoașterea și implementarea mărcii “Vel Pitar” pe piața internă.

Departament Resurse Umane

Departamentul de resurse umane se ocupă de recrutarea forței de muncă după criteriul competenței profesionale, cât și cu evaluarea muncii depuse de fiecare angajat și stimularea acestuia în vederea eliminării timpilor morți și creșterii productivității muncii, dar fără a se neglija calitatea muncii care se reflectă în rezultatele obținute.

Departament Financiar-Contabil

Departamentul financiar-contabil se ocupă de înregistrarea și evidențierea tuturor fenomenelor economice ce au loc în cadrul societății, iar prin analizele economice care se fac se obțin informații utile, în timp oportun, pentru luarea celor mai bune măsuri decizionale de conducere a societății.

Departament Vânzări

Resposabilitățile departamentului de vânzări sunt urmatoarele: întocmește și analizează rapoartele de vânzări și de încasări, trimite rapoarte financiare, de vânzări, retur, plăți către directorul de vânzări, întocmește rapoarte de previziuni vânzări pentru optimizarea vânzărilor precum și o situație a vânzărilor zilnice.

Organigrama societății S.C “VEL PITAR” S.A. :

.

2.2. Poziția financiară și performanțele S.C. “VEL PITARˮ S.A. Brașov

Poziția financiară a societății este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor și capitalului propriu, de lichiditatea și solvabilitatea valorilor economice și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care își desfășoară activitatea.

Tabelul 2.1. Elementele bilanțiere la S.C “VEL PITAR” S.A.

În anul 2012 societatea comercială a înregistrat un profit net în valoare de 181 366 lei, iar în anul 2013 societatea a înregistrat pierderi. Această scădere a profitului se datorează creșterii prețului la materia primă (făină), creșterea costului cu utilitățile și carburant.

Pentru a putea face o analiză corectă și explicită a pricipalilor indicatori economico-financiari ai societății S.C “Vel Pitar S.A.” Brașov, vom prezenta pe scurt indicatorii cu care operează evidența financiar contabilă a societăți.

Situația realizării principalilor indicatori economico-financiari ai societății S.C “Vel Pitar S.A.” Brașov în perioada 2011-2013 se prezintă după cum urmează:

Indicatori de lichiditate:

Indicatorul lichidității curente =

2011 = = 0,76

2012 = = 1,02

2013 = = 0,27

Indicatorii de lichiditate sunt subunitari, cu excepția anului 2012, lucru ce indică faptul că punctul de lucru este susținut, financiar pe termen scurt de către grup.

În 2012, punctul de lucru a reușit să-și finanțeze activitatea curentă, dar partea de investiții a fost susținută tot cu ajutorul grupului.

Datorită acestui fapt nu este cazul să mai calculăm și indicatorul lichidității imediate, deoarece acesta va avea o valoare subunitară mai mică decât cea a lichidității curente.

Rate de analiză:

Rata activelor imobilizate = ·100

2011 = ·100 = 77,5 %

2012 = ·100 = 79,77 %

2013 = ·100 = 92,82 %

Se poate observa că odată cu trecerea anilor, se mărește gradul de utilizare al capitalului în firmă, creșterea activelor imobilizate având o pondere mai mare în total active.

Rata activelor circulante = · 100

2011 = ·100 = 22,3 %

2012 = ·100 = 19,99 %

2013 = · 100 = 6,91 %

Dorindu-se un control al costurilor s-a hotărât reducerea la minim a stocurilor utilizate, lucru ce s-a reușit în 2012. În 2013, soldul creditor al conturilor bancare, reflectă gradul mare de împrumuturi pentru finanțarea activității.

Rata stocurilor = · 100

2011 = · 100 = 31,72 %

2012 = · 100 = 28,46 %

2013 = · 100 = 205,63 %

În 2013, valoarea indicatorului rata stocului este distorsionat de soldul creditor al conturilor bancare.

Rata creanțelor = · 100

2011 = · 100 = 90,45 %

2012 = · 100 = 93,9 %

2013 = · 100 = 181,86 %

Scăderea soldului creanțelor comerciale, indică un mai bun grad de recuperare al creanțelor, în condițiile în care, în aceeași perioadă, cifra de afaceri a crescut.

Analiza soldurilor intemediare de gestiune (S.I.G)

“Soldurile intermediare de gestiune sunt utile în procesul de analiză al firmei pentru a susține deciziile la nivelul conducerii. Stabilirea indicatorilor se realizează prin calcul în cascadă. Se prezintă sub forma unor marje de acumulare, care pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului, pe baza elementelor de venituri și cheltuieli aferente fiecărui tip de activitateˮ.

Pentru calculul soldurilor intermediare de gestiune se va utiliza ca suport urmatorul model de cont de profit si pierdere, derivat din modelul standard:

Tabelul 2.2. Cont de profit și pierdere restrâns

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune se prezintă după cum urmează:

Tabelul 2.3. Tabloul SIG

Soldurile intermediare calculate conform tabelului de mai sus arată astfel:

MJ(2011) = 529 054 ̶ 370 877 = 158 176 lei

MJ(2012) = 584 253 – 430 980 = 153 273 lei

MJ(2013) = 1 338 388 – 1 073 775 = 264 613 lei

Evoluția marjei comerciale are un trend crescător, lucru ce demonstrează un excedent din vânzarea mărfurilor, lucru ce duce la obținerea unui profit din activitatea comercială.

PE(2011) = 23 411 564 + 92 840 + 37 110 = 23 541 514 lei

PE(2012) = 23 027 617 + 85 067 + 20 936 = 23 133 620 lei

PE(2013) = 22 883 410 + 201 686 + 8 665 = 23 093 761 lei

Indicele nominal de creștere/scădere a producției intreprinderii în 2012 = 23 133 620 / 23 541 514 ·100 =98.26 % , rezultă o rată nominală de scădere a producției de 1,73 procente în anul 2012 față de 2013.

Indicele nominal de creștere/scădere a producției intreprinderii în 2013 = 23 093 761/23 133 620 ·100 =99,82 % , rezultă o rată nominală de scădere a producției de 0,17 în anul 2013 față de 2012.

VA(2011) = 158 176 + 23 541 514 – (11 148 771 + 2 137 385) = 10 413 534 lei

VA(2012) = 153 272 + 23 133 620 – (9 878 313 + 2 525 486) = 10 883 093 lei

VA(2013) = 264 613 + 23 093 761 – (10 918 474 + 2 846 884) = 9 593 016 lei

Evoluția valorii adăugate indică o scădere ce influențează negativ rezultatul financiar.

EBE(2011) = 10 413 534 – (6 280 544 + 104 828) = 4 028 162 lei

EBE(2012) = 10 883 093 – (6 328 328 + 103 188) = 4 451 577 lei

EBE(2013) = 9 593 016 – ( 6 240 267 + 118 673) = 3 234 076 lei

Excedentul brut al exploatării exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare (operații strict legate de producție, de activitatea comercială sau prestări de servicii), resursă principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor (din amortizări, provizioane, profit).

RE(2011) = 4 028 162 + 83 066 – (1 741 794 + 1 509 664) = 859 770 lei

RE(2012) = 4 451 577 + 230 381 – (1 569 849 + 2 228 859) = 883 250 lei

RE(2013) = 3 234 076 + 1 397 207 – (1 539 477 + 2 881 988 ) = 209 818 lei

Rezultatul din exploatare are un trend descrescător, în 2013. Cauze: creșterea prețului la materia primă (făină), creșterea costului cu utilitățile și carburant. Amortizările au menținut trendul crescător.

2.1. Interacțiunea la S.C. “VEL PITAR S.A.’’ Brașov cu mediul de afaceri

Analizând relațiile comerciale ale S.C “Vel Pitar” S.A. cu clienții și furnizorii, putem spune că firma și-a format câțiva parteneri de afaceri stabili.

Piețele de desfacere ale produselor S.C “Vel Pitar” S.A. sunt: județul Vîlcea cu o pondere de 80% din totalul vânzărilor societății. Vânzările se realizează atât prin rețeaua proprie de vânzare a societății (19 magazine) cât și prin vânzările realizate către clienții – persoane juridice pe bază de contracte, sucursala București deține 27 magazine proprii, județul Cluj are o rețea de 11 magazine Vel Pitar, Pitești și Târgu Jiu dețin fiecare câte 14 puncte de desfacere Vel Pitar, orașul Brașov deține 18 magazine Vel Pitar, în prezent existând doar 6, respective 7 magazine marca Vel Pitar în aceste orașe, iar orașul Tecuci pune la dispoziția clienților un număr de 12 puncte de desfacere Vel Pitar.

Pe lângă rețeaua proprie de vânzare a companiei a căror țintă sunt consumatorii în calitatea lor de persoane fizice, Vel Pitar are în vedere și piața clienților persoane juridice, compusă atât de micii comercianți cât și din marii retailer.

În conluzie, clientela societății este eterogenă, contribuția la realizarea cifrei de afaceri este diferențiată pe trei trepte: clienți puternici, medii, mici. Indiferent de categoria din care face parte și pentru că firma în sine are prea puțină valoare fără existența clienților, societatea S.C “Vel Pitar” S.A încearcă să răspundă cerințelor ridicate de partenerii săi, prin îmbunătățirea calității produselor și menținerea nivelului ei, prin politica de prețuri, prin serviciile oferite sau posibilitatea negocierii pieței de plată.

Chiar dacă societatea a cunoscut o creștere substanțială atât ca număr de clienți, cât și în ceea ce privește cantitățile livrate, conducerea managerială consideră că principalul obiectiv al firmei rămâne extinderea pieței de desfacere.

Preocupată de ridicarea calității produselor sale, conducerea managerială la S.C “Vel Pitar” S.A recunoaște că numai prin aprovizionarea permanentă cu materii prime și materiale auxiliare de cea mai bună calitate, prin investiție tehnologică modernă își poate consolida și extinde piața de desfacere. Datorită îndelungatei și bunei colaborări cu furnizorii, aprovizionarea cu materii prime se face într-un ritm constant neprezentând riscuri pentru continuitatea procesului tehnologic de producție.

Colaborarea cu furnizorii se bazează în principal pe avantajul reciproc al părților, însă în cazul în care prețurile și cantitățile nu corespund cu cele ale firmei, aceasta sistează comenzile și întrerupe activitatea cu furnizorul.

În cadrul selectării sau colaborării cu furnizorii, firma S.C “Vel Pitar” S.A analizează o serie de aspecte legate de:

calitatea produselor, dat fiind faptul că în calitatea produselor obținute se regăsește calitatea materiilor prime și a materialelor folosite;

respectarea termenelor și condițiilor de livrare și facilitarea unor servicii;

nivelul de implicare al firmelor în stabilirea și negocierea prețurilor de vânzare dat fiind faptul ca prețul materiilor prime și materialelor contribuie în mod direct la formarea costurilor produselor obținute;

discount-urile și alte tipuri de reduceri oferite firmei la cumpărare;

Concurența reprezintă trăsătura esențială a economiei de piață, motiv pentru care aceasta este apreciată ca fiind un sistem comparativ. Agenții economici se confruntă pentru a atrage de partea lor clientelă consumatoare prin diferite metode: prețuri mai convenabile, calitate mai bună a produselor și serviciilor, utilizarea intensivă a publicității, acordarea de condiții mai favorabile la vânzare.

În domeniul de activitate al societății, concurența este deosebită, în special prin dezvoltarea micilor afaceri, cu anvergură, dar semnificative prin plasarea acestora în zonele cu potențial commercial suficient de interesant pentru a opera profitabil.

Principalii concurenți ai S.C “Vel Pitar” S.A sunt: Dobrogea S.A, Snack Attack, Băneasa S.A, Moara Baciu S.A Cluj-Napoca și Mopan Suceava.

Concurenții societății S.C “Vel Pitar” S.A la nivelul județului Brașov sunt în general firme care nu dispun de capacități mari de producție, brutării de cartier, brutării amplasate în afara orașului, etc.

În prezent se înregistrează o evoluție pozitivă a cotei de piață deținută de societate în sensul deținerii a peste 12% din piață.

În concluzie concurența pentru orice firmă care intenționează să-și consolideze poziția pe piață trebuie să anticipeze mișcările concurenței și să cunoască cât mai multe informații despre aceasta.

Capitolul III

METODA DE CALCULAȚIE A COSTURILOR PE ACTIVITĂȚI

3.1. Originea și cauzele apariției calculației costurilor pe activități

Metoda pe activități a apărut în Statele Unite ale Americii spre sfârșitul anilor ’80, în lucrarea ,,The hidden factory”, elaborată și publicată de Jeffrey G. Miller și Thomas E. Vollmann. Cei doi autori au supus unui studiu critic sectoarele și locurile de costuri comune (indirect), ajungând la concluzia că pasul hotărâtor pentru controlul costurilor indirecte constă în elaborarea unui model care să detalieze și să structureze cauzele acestor costuri. Totuși, ei nu au elaborat și prezentat un nou sistem de calculație a costurilor.

Prima încercare de realizare a unui asemenea sistem nou în calculația costurilor a fost făcută abia în anul 1987 de către Kaplan, Cooper și Johnson. Aceasta a constat în transpunerea și aplicarea instrumentarului și metodologiei mărimilor directe de referință cu dublă funcție asupra sectoarelor, locurilor auxiliare și ajutătoare.

Tot în aceeași perioadă, în SUA a apărut un sistem denumit “Activity Based Costing” , iar în Germania, în urma publicării lucrării “Calculația costurilor de procese” de către Horvath și Mayer în 1989, a început dezvoltarea calculației costurilor de process.

Cauzele apariției calculației costurilor pe activități pot fi considerate următoarele:

modificări în pozițiile strategice ale întreprinderii, o dată cu apariția și utilizarea

sistemelor CIM (Computer Integrated Manufacturing) au apărut modificări importante în toate domeniile întreprinderii (produsele și-au îmbunătățit calitatea, și-au scurtat durata de viață, multe piețe au devenit piețe de cerere și comandă, crește ponderea și importanța cheltuielilor indirecte prin includerea unor noi costuri: cercetarea și dezvoltarea, costuri cu protecția mediului, cheltuieli de marketing, derularea contractelor și comenzilor, publicitate);

modificări în cererea de informații pentru management: determinarea unui număr

optim al variantelor produselor, reducerea mărimii loturilor de fabricație, determinarea costurilor pentru comenzi specifice, asigurarea cu informații despre multitudinea obiectelor de calculație a costurilor și controlul eficienței costurilor indirect noi apărute.

deficiențele sistemelor de calculație a costurilor existente; repartizarea arbitrară a

costurilor indirect ținând cont de vechea organizare a producției, poate duce la decizii greșite.

3.2. Organizarea calculației costurilor pe activități

Metoda costurilor bazate pe activități caută să aloce cheltuielile indirecte la costurile de producție pe o cale mai reală decât volumul simplu al producției și în același timp, tinde să arate relația dintre costurile indirecte și activitățile care le genereză.

Metoda pe activități presupune luarea în considerare a factorilor care cauzează (generează) costurile, cunoscuți drept indicatori de cost (Cost-Drivers). Produsele consumă activități, care la rândul lor consumă resurse.

Utilizarea metodei pe activități presupune în același timp o stabilire a diferenței dintre noțiunea de indicator și cea de unitate de măsură a activității. Delimitarea între cele două concepte este legată de orizontul de timp luat în considerare.

Indicatorii de costuri pot fi definiți drept activități ce sunt în mod semnificativ determinante ale costului.

În literature de specialitate apare termenul de cost driver, având următoarele înțelesuri:

factor de evoluție a costurilor;

unitate de măsură a activității;

inductor de cost – bază de repartizare.

O activitate poate fi concepută ca fiind un ansamblu de sarcini atribuite unor persoane

și legate de un obiectiv precis.

Activitatea este un concept dinamic care se caracterizează prin următoarele trăsături: durată, adaptare permanent, stări multiple și evaluate, dialog de gestiune continuu etc.

În alegerea inductorilor de costuri trebuie să se țină seama de faptul că “oamenii nu pot conduce costurile, ei pot conduce numai activitățile care generează costuri”.

Unitatea de măsură a activității reprezintă factorul prin care costul unei activități variază în mod direct. Pentru stabilirea unității de măsură a activității este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

activitatea trebuie caracterizată printr-un veritabil inductor și nu doar printr-o

unitate de măsură tradusă printr-o simplă corelație, ci printr-o cauzalitate reală;

inductorul determinat pentru o activitate trebuie să corespundă unei variabile de

decizie a procesului de concepție și dezvoltare a noului produs, variabile care pot fi atribuite următoarelor domenii: deciziile referitoare la produs și piață care se bazează preponderent pe definirea de funcționalități ale produsului, deciziile referitoare la tehnologiile produsului care se bazează pe capacitățile cu care entitatea încearcă să obțină un avantaj concurențial, deciziile referitoare la arhitectura produsului (definirea subsistemelor produselor și a interfețelor lor) și deciziile referitoare la tehnologiile și procesele de producție.

În multe întreprinderi costurile indirecte au o pondere mare în totalul costurilor, iar aplicarea metodei pe activități în cadrul acestora vizează nu numai o alocare mai bună a acestor costuri, ci, în principal, o înțelegere mai bună a factorilor care determină costurile. Metoda pe activități poate fi aplicată cu succes în aceste entități, în care producția este diversificată, costul erorilor este ridicat, iar competiția este acerbă.

“Potrivit metodei pe activități, calculația costurilor presupune parcurgerea mai multor etape, și anume”:

identificarea activităților principale ale întreprinderii (manipularea materialelor, achiziția, ambalarea, finisarea etc.);

identificarea factorilor care determină costurile unei activități (inductori de cost);

colectarea costurilor fiecărei activități ce sunt în mod direct echivalentul centrelor de cost tradiționale;

repartizarea cheltuielilor indirecte pe produse în funcție de folosirea lor într-o activitate.

Metoda pe activități este utilizată în cadrul managementului prin costuri și a managementului performanței. Performanța înseamnă eficiență, eficacitate și economicitate (EEE).

Metoda pe activități oferă posibilități de analiză multiple datorită diversității obiectelor de calculație (tipuri de clientelă, comenzi etc.), iar depășirea cadrului anual al bugetelor poate oferi calculul costurilor pe durata ciclului de viață al produselor sau pe proiecte specifice, ce se derulează pe mai mulți ani.

Integrată altor metode, cum ar fi metoda costurilor țintă (metoda Target-costing) sau

managementului pe proiecte, metoda pe activități poate furniza informații necesare orientării politicilor de stabilire a prețurilor de vânzare.

Utilizarea metodei pe activități în locul metodelor tradiționale de calculație a costurilor este motivată și de necesitatea obținerii unui cost mai pertinent. Precizia cu care costul complet comercial poate fi analizat în contabilitate pe activități depinde de complexitatea sa, care poate îmbrăca două forme, astfel:

complexitate externă, reprezentată de atitudinea consumatorilor: valoarea pentru client nu este dată numai de produsul în sine, ci de complexul de servicii asociate (livrare, instalare, garanție etc.);

complexitate internă, care are în vedere consumurile de materii prime, procesele

tehnologice etc., formă care necesită a fi redusă prin folosirea unor procedee de standardizare.

Inductorul de cost în cazul pregătirii fabricației produselor este mărimea loturilor, care la rândul ei este determinată de modificările soluției constructive a produselor. Majorarea loturilor duce la creșterea costurilor datorită următoarelor considerente: spațiul necesar producției, transporturile interne, reparațiile curente, stocurile de producție în curs de execuție etc.

În vederea obținerii unui cost complet mai exact, contabilitatea managerială trebuie să ofere factorilor de decizie informații cu privire la:

costurile reale ale stocurilor, costuri formate din costurile de achiziție și cheltuielile de păstrare, ceea ce poate facilita analize care vizează în special stocurile cu mișcare lentă, vechimea unor repere, sortimente și articole;

dimensionarea optimă a cantităților de materii prime și materiale deținute de întreprindere și corelarea acestora cu nevoile producției.

Reducerea la minimum a valorii și volumului stocurilor de materii prime și materiale are ca efect diminuarea costurilor de depozitare și păstrare, deoarece diversitatea generează costuri mari și creează premisele depistării eventualelor fraude.

Un obiectiv important al producției de masă constă în reducerea complexității interne până la punctul în care produsele pot fi realizate în mod flexibil, fără suportarea costurilor și termenelor de schimbare a seriilor. Acest lucru este posibil datorită standardizării materiilor prime, instalațiilor și utilajelor, a procedeelor de fabricație încă din etapa de concepție a produselor. Standardizarea presupune un sistem de calcul a costurilor ce determină reducerea consumurilor de materii prime, a numărului de piese, utilaje. Metoda pe activități permite reținerea diferitelor tipuri de variabile ce explică formarea costurilor.

Folosirea metodei pe activități conduce la determinarea mai facilă a costului subactivității.

După cum se știe, metodele tradiționale de calculație a costurilor întâmpină dificultăți în determinarea activității normale și la separarea cheltuielilor în variabile și fixe.

În metoda pe activități, subcapacitatea poate fi determinată de existența activităților critice sau a centrelor strategice. În acest mod, acolo unde unul dintre utilajele (mașinile) folosite pentru fabricarea unui produs are o capacitate mai mică decât utilajul ce îi urmează în fluxul tehnologic, la al doilea utilaj apare un cost al subactivității, dar care este de fapt determinat de activitatea anterioară. Astfel, apare ca necesară corelarea raportului capacitate/volum pe grupuri de activități semnificative.

În cadrul managementului performanței, pe lângă analiza căilor de reducere a costurilor sau de raționalizare a producției, metoda pe activități mai oferă posibilitatea de responsabilizare a decidenților privind nivelul cheltuielilor, în special pentru activitățile de susținere, determinarea de indicatori necesari managementului în asigurarea calității totale și cunoașterea costului acestei activități.

În legătură cu metoda pe activități, pot fi menționate și unele limite ale acesteia. Determinarea volumului diferiților inductori de cost presupune existența unor indicatori fizici, dar și monetari, care, de obicei nu sunt urmăriți, fiind necesară introducerea unui sistem de măsurare a activităților. Repartizarea cheltuielilor pe activități este subiectivă deoarece este dificil de separat pe fiecare activitate timpul de lucru al unei persoane care desfășoară mai multe activități, adesea administrative. Metoda pe activități necesită o perioadă destul de lungă de asimilare, înainte de utilizarea generalizată în cadrul unei organizații.

În concluzie metoda pe activități reprezintă o metodă modernă de calculație a costurilor care realizează o analiză mai amplă a cheltuielilor indirecte față de metodele tradiționale de calculație a costurilor, fiind un instrument performant al managementului prin costuri, managementului performanței, managementului pe activități și al controlului de gestiune.

Capitolul IV

CALCULAȚIA COSTULUI LA S.C “VEL PITAR” S.A. BRAȘOV POTRIVIT METODEI PE ACTIVITĂȚI

4.1. Model de calcul privind contabilitatea de gestiune și calculația costurilor la S.C “Vel Pitar” S.A. Brașov

Formula de calculație a costurilor a fost dezvoltat în cadrul societății și este o aplicație care funcționează în format Microsoft Excel. I s-a atribuit codificarea FF305 “Produse proprii”.

Are la bază datele care se actualizează automat, în cadrul lunii, prin conexiunea fișierului la serverul de date al Punctului de Lucru.

Deplasarea în cadrul sheet-urilor se face prin intermediul butoanelor active, localizate în cadrul fiecărei pagini de lucru.

Meniul aplicației poate fi vizionat în figura următoare:

Figura 4.. Meniul aplicației FF305

Structura costurilor aferente secției V03 va arăta în modul următor:

Cheltuieli de aprovizionare = transportul cu materiile prime și materialele

Se calculează cu ajutorul posturilor din PO: rd.4 “Alte cheltuieli cu materiile prime (transport materii prime)” = 213,23 lei

Cheltuieli cu utilitățile = consum utilități aferente secției V03

Se calculează cu ajutorul posturilor din PO: rd.7 “Utilități” = 34.120, 38 lei

Cheltuieli salariale personal suport producție = rd.35 + rd.40 (cheltuieli salariale ale personalului CTC și Mentenanță) = 30.503,95 + 5.902,27 = 35.596,66 lei

Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe aferente producției = rd.135 = 23.421,92 lei

Alte cheltuieli comerciale = costuri fixe de producție cu achizițiile, mentenanța, CTC mai puțin cheltuieli salariale și alte cheltuieli cu personalul administrativ de producție = rd.11 + rd.26 + rd.34 ̶ rd.35 + rd.41 = 7.014,23 + 20.492,33 + 5.092,71 + 17.978,35 = 45.489,24 lei

Cheltuieli cu combustibilul mașinelor de distribuție = rd.60 “Combustibilul (pentru distibuitori + șoferi)” = 10.775,98 lei

Cheltuieli salariale ale șoferilor distribuitori = rd.59 “Șoferi și distribuitorii (costuri salarii)” = 32.024,05 lei

Cheltuieli cu transportul efectuat de terți = rd.61 “Transport terți către clienți” = 51,45 lei

Cheltuieli cu combustibilul agenților de vânzări = rd.55 “Combustibilul (pentru agenți vânzări)” = 1.661,62 lei

Cheltuieli salariale aferente agenților de vânzări = rd.54 “Agenții de vânzări (costuri salarii)” = 9.243,10 lei

Cheltuielile cu discountul pe produs = suma produsurilor dintre cantitatea în tone aferentă fiecărei categorii de produs și discountul pe categoria de produs (discount pe categoria de produs = (preț listă – preț mediu) · gramaj produs ·1000) = 26.219,22 lei

Cheltuieli cu coloana auto = rd.86 “Servicii parc auto” + rd.139 “Cheltuieli cu impozite și taxe-distribuție” + rd.143 “Cheltuieli prime asigurări – distribuție” = 13.085,56 + 856,28 + 1.172,24 = 15.114,08 lei

Cheltuieli de logistică și livrări = rd.70 “Relații clienți” + rd.96 “Administrare logistic” = 11.288,70 + 6.679,14 = 17.967,84 lei

Cheltuieli cu depozitarea produselor finite = rd.104 “Cheltuieli cu depozitarea” = 23.696,20 lei

Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe aferente distribuției și vânzării = rd.136 “Cheltuieli cu amortizarea din distribuție și vânzare” = 10.293,5 lei

Alte cheltuieli aferente vânzărilor = rd.63 “Costuri distribuție fixe cu merchendaiser și agenții altele decât salarii” + rd.56 “Merchendaiser local (salarii)” + rd.57 “Merchendaiser IKA (salarii)” + rd.68 “Merchendaiser IKA altele decât salarii” + rd.140 “Cheltuieli cu impozite și taxe vânzare” + rd.144 “Cheltuieli prime asigurări vânzare” = 945,82 + 994,68 + 966,63 + 12.154,79 + 45,36 + 74,41 = 21.588,06 lei

Cheltuieli aferente departamentelor support și administrare vânzări, logistic = rd.118 “Cheltuieli cu departamentele suport” = 56.180,98 lei

Cheltuieli atribuibile necontrolabile, altele decât cele de producție și vânzări = Cheltuieli netribuibile la care se adună amortizarea MF administrative, cheltuieli cu alte prime de asigurare și alte taxe și impozite = rd.132 – rd.135 – rd.136 – rd.139 – rd.140 – rd.143 – rd.144 = 52.556,21 – 23.421,92 – 10.293,5 – 856,28 – 45,36 – 1.172,24 – 74,41 = 16.692,5 lei

Cheltuieli ON = rd.148 “Cheltuieli generale controlabile neatribuibile-on neoperațional, provenind de la IT” = 1.389,28 lei

Următorul pas constă în determinarea costurilor cu materii prime, salarii directe și în final a costurilor directe de producție.

Salariile directe se determină pentru fiecare categorie de produs în parte după următorul algoritm, luăm cazul produsului supus calculului PF0209 “Pâinea cu cartofi feliată de 850 g”.

Costul cu salariile directe pentru PF0209 = Consum realizat (h) · Costul pe oră (lei/h)

Consumul realizat pe produs = Consumul (h) pentru o to (din rețete normate) · Cantitatea produs (t)

Costul pe oră =

În cazul produsului de mai sus, datele din aplicație sunt următoarele:

Consumul (h) pentru o tonă de produs este normat și este încărcat în cadrul aplicației în sheet-ul “Rețete normate”:

Figura 4.. Rețete normate – PF0209

Cantitatea produsă este încărcată în cadrul foii de calcul “Producție”, fiind exprimată în bucăți și kg.

Figura 4.. Producție realizată – PF0209

După cum se poate observa, cantitatea produsă este de 209.462 kg, adică 209,46 tone.

Rezultă că, consumul (h) realizat pentru PF0209 = 47 h/t ·209,46 t = 9.844,46 ore

Salariile direct productive sunt încărcate din formularul PO

Figura 4.. Formular PO – salarii direct

Costul pe oră este calculat în cadrul sheet-ului “Manoperă” prin împărțirea valorii cu salariile direct productive (146.379,94) la numărul de ore efectuate în cadrul secției:

Figura 4.6. Cost manoperă

Se calculează consumul realizat în cadrul secției prin însumarea cosumurilor realizate pe produs = 22.374 ore, de aici rezultă manopera/oră = 146.379,94/22.374 = 6,5423 lei

Costul cu salariile directe pentru PF0209 = 9.844,62 h · 6,5423 lei/h = 64.407,72 după cum se poate observa și în figura de mai jos:

Figura 4.7. Calcul salarii direct producutive aferente produsului PF0209

Costuri cu materiile prime se calculează după următorul logaritm:

Valoarea realizată pe fiecare tip de materie primă = costul/t · consumul realizat pe produs, unde consumul realizat = cantitatea normată · producția (t)

Costul materiilor prime pe produs este egal cu suma valorilor realizate pe fiecare tip de materie primă.

Spre exemplu consumurile normate pentru PF0209 sunt cele din Figura 4.4. pentru evidențierea modului de calcul, am efectuat tabelul de mai jos, unde:

cantitatea normată este dată de rețele normate;

costul/um este aferent prețurilor de achiziție;

cantitatea produsă este luată din raportul de producție;

consumul realizat exprimă cantitatea consumată din fiecare tip de materie primă;

valoarea realizată consumul valoric pe fiecare categorie de materie primă.

Tabelul 4.1. Consum materii prime aferente produsului PF0209

În cadrul aplicației repartizarea costurilor arată astfel:

Figura 4.8. Repartizarea costurilor cu salariile și materii prime pe produsul PF0209

După cum se poate observa, costurile cu salariile și materiile prime sunt repartizate asupra produsului

După cum se poate observa, costurile cu salariile și materiile prime sunt repartizate asupra produsului în funcție de cantitatea normată. Pentru restul costurilor calculate mai sus, se vor folosi diferite criterii de repatizare, după cum urmează:

pentru repartizarea cheltuielilor de aprovizionare asupra produsului logaritmul este:

repartizarea cheltuielilor de utilități:

repartizarea cheltuielilor salariale personal suport producție:

repartizare cheltuielilor cu amortizarez mijloacelor fixe aferente producției:

unde, total cheltuieli de producție = cheltuieli salarii directe + cheltuieli cu materiile prime

repartizarea altor cheltuieli comerciale:

repartizarea cheltuielilor cu cmbustibilul mașinilor de distribuție

repartizarea cheltuielilor salariale ale șoferilor distribuitori

repartizarea transportului efectuat de terți

repartizarea cheltuielilor cu combustibilul agenților de vânzări

repartizarea cheltuielilor salariale aferente agenților de vânzări

repartizarea cheltuielilor cu discountul pe produs, nu este necesară, deoarece se calculează pe fiecare produs în parte, după modelul menționat mai sus :

Cantitatea produsă din categ de produs(to) x Discountul pe categoria de produs, unde

discountul pe categoria de produs = (preț listă – preț mediu ) · gramaj produs · 1000

repartizarea cheltuielilor cu coloana auto

unde venituri aferente produsului = cantitatea produsă (buc) · prețul mediu pe produs

repartizarea cheltuielilor de logistică și livrări

repartizarea cheltuielilor cu depozitarea produselor finite

repartizarea cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe aferente

distribuției și vânzării

repartizarea altor cheltuieli aferente vânzărilor

repartizarea cheltuielilor aferente departamentelor suport și administrare

vânzări, logistică

repartizarea cheltuielilor atribuibile necontrolabile, altele decât cele de

producție și vânzări

repartizarea cheltuielilor ON

Rezultatul repartizării cheltuielilor se poate observa în tabelul de mai jos:

Tabelul 4.2. Valoarea repatizărilor pe grupuri de cost pentru PF0209

Costul unitar al produsului se calculează după următoarea formulă:

PF0209 =

După calcularea costului, aplicația oferă informații cu privire la rentabilitatea fiecărui

produs în comparație cu prețul de listă practicat.

Figura 4.9. Rentabilitatea produsului PF0209

Ca rezultat al calculației costurilor de mai sus, aplicația FF305, generează o machetă de costuri pentru a ușura comparația între diverse produse. Aceasta oferă informații cu privire la:

cheltuielile directe de producție ̶ materiale + manoperă ̶ cheltuieli transport, aprovizionare materii prime ̶ cheltuieli utilități

cheltuieli directe de secție

cheltuieli directe de distribuție

cheltuieli de vânzare directe și indirecte

cheltuieli cu discounturile acordate clienților

cheltuieli administrative

cheltuieli administrative

cheltuieli atribuibile

cheltuieli repartizabile ON

De asemenea oferă informații cu privire la costul produsului, la prețul de vânzare al acestuia și la ponderea pe care o are fiecare categorie de cost, și în final total cost în prețul de vânzare al produsului.

Figura 4.10. Machetă calculație cost produs PF0209 “Pâine cu cartofi feliată 850 g”

Figura 4.11. Componenta cheltuielilor pentru produsul PF0209 (lei/t)

Figure 4.12. Componenta cheltuielilor pentru produsul PF0209 (lei/buc)

Înregistrări în contabilitatea de gestiune:

Se înregistrează consumul de materii prime:

Se înregistrează cheltuielile cu salariile:

Se înregistrează cheltuielile cu utilitățile:

Se înregistrează cheltuielile cu combustibilul și livrarea la terți:

Se înregistrează cheltuielile cu amotizarea:

Se înregistrează cheltuielile cu alte cheltuieli directe:

Se înregistrează cheltuielile cu alte cheltuieli de secție:

Se înregistrează cheltuielile cu alte cheltuieli de administrare:

Se închid conturile în contabilitatea de gestiune:

4.2. Aplicație informatică la S.C. “VEL PITAR” S.A. Brașov

Crearea fișierului access

La accesare SGBD ACCESS oferă mai multe posibilități:

deschiderea unei BD existente (OPEN a file);

crearea manuală a unei baze de date (Blanck Database).

Pentru crearea unei noi baze de date se alege din meniul FILE operațiunea NEW ca în imaginea de mai jos.

Figura 4.13. – Crearea unei bazei de date noi

În partea dreaptă apare operațiunea Blank Database care ne dă posibilitatea să alegem un nume corespunător bazei de date, în cazul acesta “Evidența comenzilor de panificațe la S.C. VEL PITAR S.A.” .

Figura 4.14. Denumirea bazei de date

Fișierul Access creat este gata de lucru. În acest moment fișierul nu conține nicio informație cu privire la tema aleasă.

Figura 4.15. Baza de date gata de lucru

Crearea tabelelor

Tabelele se creează folosind opțiunea TABLES din fereastra CREATE. O tabelă poate

fi creată în mai multe moduri:

utilizând fereastra de proiectare (Create table in design view) prin definirea structurii, stabilirea câmpurilor și a tipurilor de date;

utilizând sistemul Wizard (Create table by using wizard);

prin introducerea datelor (Create table by entering data).

Se recomandă folosirea ferestrei de proiectare. Se execută click pe opțiunea TABLE în CREATE TABELES iar pe ecran apare:

Figura 4.1. Crearea tabelelor

Se creează 4 tabele:

Tabela COMENZI cu câmpurile: cod_produs, cod_client, cantitate,

unitate_măsură, preț, denumire_produs, data_comenzii. Pentru fiecare câmp se specific tipul datelor ce vor fi introduce. Spre exemplu, câmpul ,,cod_produs” va fi de tipul number, câmpul ,,denumire_produs” va fi de tipul ,,text”, câmpul,, data_comenzii” va fi de tipul ,,date/time”.

Se alege cheia primară: cod_produs. La selectarea opțiunii de cheie primară, va apare în dreptul numelui câmpului un simbol de cheie.

Figura 4.1. Tabela comenzi

Tabela VÂNZĂRI cu câmpurile: cod_client, cod_produs, tva, taxa_transport,

cost_total. Se alege cheia primară: cod_produs.

Figura 4.1. Tabela vânzări

Tabela CLIENȚI cu câmpurile: cod_clienți, nume_clienți, adresa, localitate,

CNP, cod_produs. Cheia primară este câmpul: cod_clienți.

Figura 4.1. Tabela clienți

Tabela TRANSPORT cu câmpurile: cod_client, distanța, destinația,

data_plecării, data_sosirii, cod_produs. Cheia primară este reprezentată de câmpul: cod_produs.

Figura 4.20. Tabela transport

Introducerea și vizualizarea datelor

Pentru a introduce sau vizualiza datele dintr-o tabelă se dă dublu click pe numele ei din tabloul de comandă.

Tabela COMENZI:

Figura 4.21. Datele tabelei comenzi

Tabela VÂNZĂRI:

Figura 4.22. Datele tabelei vânzări

Tabela CLIENȚI:

Figura 4.23. Datele tabelei clienți

Tabela TRANSPORT:

Figura 4.24. Datele tabelei transport

Realizarea relațiilor între tabele

Între tabelele existente se pot crea relații pe baza cheilor primare și externe existente. În bara de comenzi se alege opțiunea RELATIONSHIPS dând click pe simbol. Pentru adăugarea tabelelor în fereastra de relații se selectează tabela dorită după care se apasă butonul ADD.

Figura 4.25. Realizarea relațiilor între tabele

Pentru realizarea relațiilor se selectează cheia externă din tabelă și se trage pe cheia primară a tablei cu care se creează relația.

Figura 4.26. Relațiile între tabele

Cerințe

Se dorește crearea unei tabele care să afișeze comenzile efectuate, cantitatea, prețul

și numele clienților, din Brașov.

Figura 4.27. Comenzile efectuate din Brașov (funcția inner join)

Se va afișa tabela:

Figura 4.28. Datele afișate la rulare comenzilor din Brașov

Se dorește afișarea tabelei COMENZI doar cu produsele comandate incluzând

transport după data de 15/01/2014.

Figura 4.29. Comezi (funcția inner join)

Se va afișa tabela:

Figura 4.30. Datele afișate la rularea tabelei comenzi

Se dorește afișarea unei tabele care să conțină prețul comenzilor cu TVA 24%.

Figura 4.31. Prețul comenzilor cu TVA 24% (funcția inner join)

Se va afișa tabela:

Figura 4.32. Datele afișate la rularea

Se dorește crearea unei tabele care să prezinte numărul de comenzi efectuate de

S.C VEL PITAR S.A.

Figura 4.33. Număr comenzi (funcția count)

Se va afișa tabela:

Figura 4.34. Datele afișate la rularea numărului de comenzi

Societatea dorește realizarea unei tabele care să conțină suma totală a comenzilor

efectuate.

Figura 4.35. Suma totală a comenzilor efectuate (funcția sum)

Se va afișa tabela:

Figura 4.36. Datele afișate la rulare

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

După părerea noastră, fabrica de panificație S.C “Vel Pitar” S.A este unul din liderii pieței românești a produselor de panificație și un jucător important în domeniul producției și distribuției de specialități, biscuiți și napolitane, paste făinoase, specialități de cofetărie și patiserie și produse de morărit.

S.C “Vel Pitar” S.A este o fabrică la nivel național , deținând centre de producție în 10 județe ale țării: Vâlcea, București, Brașov, Cluj, Galați, Iași, Giurgiu, Gorj și Olt .

Clădită pe experiența în arta morăritului și a brutăriei, societatea se mândrește astăzi cu angajați de elită pregătiți la nivel european și cu sisteme eficiente și profesionale de producție și distribuție, având ca misiune satisfacerea celor mai exigente gusturi, oferind clienților săi din toată țara produse de morărit și panificație de calitate superioară.

Societatea S.C “Vel Pitar” S.A are un management modern, produse diversificate și de bună calitate, are o piață de desfacere stabilă și este posibilă lărgirea ei, are posibilitatea și condițiile de diversificare a produselor, posibilitatea de a se menține printre liderii de piață zonali și chiar naționali.

Pentru menținerea și accentuarea dezvoltării societății, se poate acționa prin continuarea modernizării bazei tehnico-materiale, pătrunderea pe piața externă și prin utilizarea cu preponderență a materiilor prime din țară.

În primul capitol “Organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor în țara noastră” redă aspecte teoretice cu privire la contabilitatea de gestiune, evoluție care în țara noastră se află într-un proces continuu de armonizare cu principiile contabilității din țările cu economie de piață dezvoltată.

Organizarea contabilității de gestiune presupune acele activități care contribuie la realizarea unui sistem informațional, care implică respectarea unor principii de bază și depinde de o serie de factori precum mărimea entității, structura organizatorică, tipul de producție, tehnologia producției și caracterul procesului de producție.

Capitolul al doilea “Prezentarea S.C Vel Pitar S.A Brașov” cuprinde date legate de înființarea societății, obiectul de activitate, structura organigramei, și o analiză economico-financiară pe baza bilanțului și a contului de profit și pierdere.

Analiza economico-financiară efectuată pentru perioada 2011- 2013, pe baza datelor puse la dispoziție, a scos în evidență o serie de puncte pozitive ale societății S.C “Vel Pitar” S.A pe care managerii firmei le vor avea în vedere în luarea deciziilor ce privesc evoluția viitoare a firmei.

Pentru o imagine cât mai fidelă a gestiunii se urmărește mărirea capacității compartimentului de producție.

În urma identidicării și analizării firmei, se poate concluziona că societatea S.C “Vel Pitar” S.A este: o societate profitabilă, are o cultură organizațională bună, are produse difersificate și de bună calitate, are un preț de cost al produselor competitive, are posibilitatea și condițiile de diversificare a produselor, indicatorii economic-financiari sunt prosperi, indicând o bună funcționalitate a societății din prisma comportamentului financiar-contabil.

Pentru a avea mai multe rezultate considerăm că societatea ar trebui să insiste mult mai mult pe publicitate, atât pe internet cât și prin intermediul mass-media, oferindu-le mai multe beneficii.

Alte strategii eficientă pe care ar trebui să le utilizeze societatea sunt: de a oferi informații cât mai detaliate legate de modul în care se obțin produsele; să ofere cataloage de publicitate cât mai actualizate; dacă tot fabrică blaturi de tort și foietaje, ar putea să își deschidă și mici reprezentanțe unde să se poată da comenzi pentru torturi și prăjituri; să organizeze diferite promoții și reduceri de preț la anumite produse.

BIBLIOGRAFIE

Călin O. Contabilitatea de gestiune, Editura Tribuna Economică, București 2002.

Corina Graziella Dumitru, Corina Ioanăș, Contabilitatea de gestiune și evaluarea performanțelor, Editura Universitară, București, 2005.

Cristina Drumea, Analiză economică-financiară II, Curs pentru ID-Reprografia Univ.Transilvania 2008.

Ebbeken K., Possler L., Ristea M., Calculația și managementul costurilor, Ed. Teora, București, 2000.

Dubrulle L. Contabilitatea de gestiune, Colecția Romexco, Editura Economică, București, 2002.

Enache Elena (coord), Gust Marius, Tudose Geanina, Analiza economic-financiară, Ed. Independența Economică, Pitești, 2009.

G.Cârstea și Oprea Călin în lucrarea Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, București, Ed. GENICOD,2002.

I.Lemnij: Prefață la lucrarea Cibernetica economică, autor Ivan Nikolov, Editura politică, București, 1973.

Ion Ionașcu , Andrei Tiberiu Filip, Mihai Stere, Control de gestiune, Editura Economică, București, 2003..

Ion N. Evian: Contabilitatea industrial, București, 1947.

Klaus Ebbeken, Ladislau Possler, Mihai Ristea, Calculația și managementul costurilor, Editura Teora, București, 2000.

Kondrad Mellerowicz Kosten und Kostenrechnung, Editura Walter de Gruyter și Co, Berlin, 1968.

Mădălina Brăescu, Gabriel Jinga, Măsurarea și evaluarea performanței întreprinderii prin metoda ABC, Revista Contabilitate și audit, Contabilitate și Informatică de gestiune, nr. 2/2002.

Mihai Epuran, Corina Grosu, Contabilitate și control de gestiune, Editura Economică, București, 1999.

Sorin Briciu, Vasile Burja, Contabilitate de gestiune. Calculația și analiza costurilor, Editura Ulise, Alba Iulia, 2004.

Suciu G.,-Contabilitatea de gestiune, Editura Romprint Brașov, 2004.

T. Lucey , Management Accounting, Third Edition, D.P. Publication, London, 1992.

T. Zorlețeanu, E. Burduș, G. Căprărescu, Managementul organizației, Editura Economică, București, 1998.

Legea contabilității nr. 82/ 1991 republicată, Cap.1.”Dispoziții generale”, art.1.

www.velpitar.ro./Regulament de organizare și funcționare al S.C. Vel Pitar S.A./accesat la data de 10.03.2014.

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Călin O. Contabilitatea de gestiune, Editura Tribuna Economică, București 2002.

Corina Graziella Dumitru, Corina Ioanăș, Contabilitatea de gestiune și evaluarea performanțelor, Editura Universitară, București, 2005.

Cristina Drumea, Analiză economică-financiară II, Curs pentru ID-Reprografia Univ.Transilvania 2008.

Ebbeken K., Possler L., Ristea M., Calculația și managementul costurilor, Ed. Teora, București, 2000.

Dubrulle L. Contabilitatea de gestiune, Colecția Romexco, Editura Economică, București, 2002.

Enache Elena (coord), Gust Marius, Tudose Geanina, Analiza economic-financiară, Ed. Independența Economică, Pitești, 2009.

G.Cârstea și Oprea Călin în lucrarea Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, București, Ed. GENICOD,2002.

I.Lemnij: Prefață la lucrarea Cibernetica economică, autor Ivan Nikolov, Editura politică, București, 1973.

Ion Ionașcu , Andrei Tiberiu Filip, Mihai Stere, Control de gestiune, Editura Economică, București, 2003..

Ion N. Evian: Contabilitatea industrial, București, 1947.

Klaus Ebbeken, Ladislau Possler, Mihai Ristea, Calculația și managementul costurilor, Editura Teora, București, 2000.

Kondrad Mellerowicz Kosten und Kostenrechnung, Editura Walter de Gruyter și Co, Berlin, 1968.

Mădălina Brăescu, Gabriel Jinga, Măsurarea și evaluarea performanței întreprinderii prin metoda ABC, Revista Contabilitate și audit, Contabilitate și Informatică de gestiune, nr. 2/2002.

Mihai Epuran, Corina Grosu, Contabilitate și control de gestiune, Editura Economică, București, 1999.

Sorin Briciu, Vasile Burja, Contabilitate de gestiune. Calculația și analiza costurilor, Editura Ulise, Alba Iulia, 2004.

Suciu G.,-Contabilitatea de gestiune, Editura Romprint Brașov, 2004.

T. Lucey , Management Accounting, Third Edition, D.P. Publication, London, 1992.

T. Zorlețeanu, E. Burduș, G. Căprărescu, Managementul organizației, Editura Economică, București, 1998.

Legea contabilității nr. 82/ 1991 republicată, Cap.1.”Dispoziții generale”, art.1.

www.velpitar.ro./Regulament de organizare și funcționare al S.C. Vel Pitar S.A./accesat la data de 10.03.2014.