CĂI ȘI MIJLOACE DE EVALUARE A POTENȚIALULUI ECOLOGIC ȘI EXPLOATĂRII BIOLOGICE ÎN ORIZONTUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE [306798]

CĂI ȘI MIJLOACE DE EVALUARE A POTENȚIALULUI ECOLOGIC ȘI EXPLOATĂRII BIOLOGICE ÎN ORIZONTUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE

Student: [anonimizat]:

[anonimizat] 202

[anonimizat]

2019

[anonimizat] o rază de extindere de maxim 20 de km.

În realizarea acestui studiu s-au urmărit o [anonimizat] a [anonimizat] a înțelege modul de exploatare ecologică.

Metodologia utilizată în cadrul acestei lucrări s-a bazat în principal pe preluare de informații din diverse lucrări de specialitate ce se regăsesc și în bibliografia documentului.

Totodată s-au folosit elemente cartografice pentru a [anonimizat].

[anonimizat], utilizând clasificarea realizată de Raul Călinescu.

[anonimizat].

[anonimizat].

Utilizarea metodelor grafice și numerice a fost esențială pentru a cunoaște caracteristicile potențialului climatic din orizontul studiat. Dintre metodele grafice utilizate amintim: [anonimizat]. Metodele numerice folosite sunt: [anonimizat], [anonimizat], precum și alți indici pe care îi veți regăsi în cadrul lucrării.

[anonimizat], modul în care aceste vegetații au evoluat de-a [anonimizat].

O [anonimizat] a histofenogramei, a fost utilă în determinarea duratei medii a sezonului de vegetație.

[anonimizat], dar și specii de plante și animale endemice sau pe cale de dispariție.

LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ ȘI BIOGEOGRAFICĂ A ORIZONTULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE

LOCALIZAREA AREALULUI ANALIZAT ÎN UNITĂȚILE ȘI SUBUNITĂȚILE DE RELIEF ALE ROMÂNIEI

Zona de studiu a arealului Baia Mare se află situată în partea de nord a Dealurilor Crișanei și Silvanei. [anonimizat]. Raza arealului studiat cuprinde și o [anonimizat].

Arealul studiat se desfășoară pe o suprafață circulară cu raza de aproximativ de 20 km, [anonimizat], iar în vest de Dealurile Silvanei.

Utilizând harta din Posea și Badea, 1984, în urma delimitării observăm că arealul se suprapune nordului Dealurilor de Vest, anume Dealurile Crișanei.

LOCALIZAREA AREALULUI ANALIZAT ÎN CADRUL REGIUNILOR BIOGEOGRAFICE ALE ROMÂNIEI, DELIMITATE DE RAUL CĂLINESCU

Fondatorul biogeografiei românești, Raul Călinescu, a realizat o regionare biogeografică a teritoriului României după criteriul “omogenității relative a reliefului, unicității (în cadrul unei anumite unități), continuității și funcționalității lui“ (Mândruț, Ardelean, 2014). Arealul studiat este situat în partea nord vestică a țării, încadrat în provincia Dacică, ce ocupă partea de vest a Maramureșului (fig. ). Zona de studiu aparține Regiunii Holartice și se încadrează în Subregiunea euro-siberiană (Călinescu, 1969).

1.3 LOCALIZAREA AREALULUI ANALIZAT ÎN CADRUL REGIUNILOR BIOGEOGRAFICE EUROPENE

Regiunile biogeografice sunt zone care prezintă condiții ecologice relativ omogene, având caracteristici comune. Criteriul de bază utilizat în definirea regiunilor biogeografice europene a fost influneța factorilor biotici și abiotici care au conturat zone cu flora și faună asemănătoare, ceea ce face posibilă încadrarea acestora în aceeași regiune biogeografică.

În funcție de condițiile climatice, geologice și de vegetație, la nivel

european se disting 11 subregiuni biogeografice, cum sunt: alpină, anatolică,

arctică, atlantică, pontică, boreală, continentală, macroneziană, mediteranea-

nă, panonică și stepică (figura 1.1).

Pe teritoriul țării noastre se regăsesc 5 din cele 11 regiuni

biogeografice ale Europei, după cum urmează: alpină, continentală, stepică,

panonică și pontică (figura 1.2). România este singura țară din Europa care

cuprinde mai mult de 4 regiuni biogeografice. Arealul se remarcă printr-o biodiversitate ridicată, ca urmare a interferenței mai multor zone biogeografice diferite.

PARTICULARITĂȚI ALE POTENȚIALULUI ECOLOGIC ÎN ORIZONTUL LOCAL AL AREALULUI STUDIAT

POTENȚIALUL MORFOLOGIC

Din punct de vedere morfologic, relieful este variat cu înălțimi medii. În teritoriul studiat se remarcă numeroase depresiuni, cea mai importantă fiind depresiunea Baia Mare. Aceasta are aspectul unui amfiteatru cu o succesiune de culoare

Depresiunea Baia Mare este de origine tectono-erozivă, având o altitudine de circa 200 m. În componența structurii acesteia se regăsesc glacisuri și piemonturi la contactul cu unitățile învecinate, terase și lunci largi.

De asemenea, se regăsesc munți de origine vulcanică, munții Igniș și munții Gutâi. Aceștia s-au format în miocen, în faza de tortorian. (Enciclopedia României)

POTENȚIALUL LITOLOGIC

Din punct de vedere litologic, analizând harta geologică 1:200000, în zona arealului studiat sunt prezente depozite complexe de nisipuri și pietrișuri, zone restrânse cu marne, conglomerate și gresii predominant de vârstă pleistocenă și holocenă, dar și un sector cu roci vulcanice în care se regăsesc riolite, dacite, andezite cuarțifere, care au generat masivele vulcanice Gutâi și Igniș.

Relieful nordic al arealului se remarcă prin zone cu aglomerate vulcanice andezitice, având altitudini care scad de la sud-est către nord-vest.

POTENȚIALUL CLIMATIC

Factorii climatici reprezintă acele elemente naturale, precum temperatura, precipitațiile, vântul etc, care au o acțiune directă asupra mediului înconjurător.

Clima arealului studiat este temperat-continentală, având caracteristici specifice acestui tip de climat, cu veri călduroase și ierni răcoroase. Influențele oceanice și poziția acestui areal în zona de adăpost a munților Carapați fac ca aceste caracteristici climatice sa fie moderate.

Temperatură medie minimă multianuală se înregistrează în anotimpul iarna, mai precis în luna ianuarie -2,4°C, iar maxima multianuală se înregistrează în luna iunie +19,9°C.

Precipitațiile cele mai însemnate sunt înregistrate în luna iunie, având o valoare medie multianuală de 111,2 mm, iar cantitatea medie multianuală cea mai scăzută s-a înregistrat în luna martie, cu o valoare de 61,7 mm.

Aflându-se într-o zonă depresionară, arealul studiat se remarcă prin perioade îndelungate în care predomină calmul atmosferic.

În funcție de caracteristice climatice, fiecare zonă prezintă formațiuni vegetale specifice, adaptate la condițiile de mediu din arealul respectiv.

Pentru a măsura cantitativ și calitativ potențialul ecologic al arealului studiat, au fost utilizate o serie de metode numerice (indici ecometrici climatici), dar și metode grafice.

Tetraterma Mayr este primul indice ecometric climatic, care are rolul de a calcula optimul de căldură necesar perioadei în care formațiunile vegetale au cea mai intensă activitate biologică.

Acest indice se calculează ca medie a temperaturilor medii multianuale din lunile mai, iunie, iulie și august, exprimându-se prin ,,°Cʺ.

Folosind acest indice, în arealul studiat, optimul de căldură necesar desfășurării activității plantelor este de 18,1°C. Cunoscând această valoare putem identifica tipul de plante din areal, anume plante termofile.

T = (15,2 + 18,2 + 19,9 +19,1)/ 4= 18,1 °C

Cel de-al doilea indice reprezintă suma precipitațiilor medii multianuale din lunile în care s-au înregistrat temperaturi mai mari sau egale cu 10 °C. Temperatura de 10 °C reprezintă pragul termic în care plantele își extrag aportul de substanțe necesare. În decursul a 7 luni s-au înregistrat temperaturi mai mari sau egale cu 10 °C, din aprilie până în luna octombrie, și, de asemenea, în această perioadă s-a scurs o cantitate de precipitații de 621,5 mm.

∑ = 78,3 + 90,5 + 111,2 + 92,6 + 89,1 + 76,9 + 84,4= 621,5 mm

Cel de-al treilea indice se calculează ca sumă de precipitații din intervalul în care plantele au activitate biologică maximă, în lunile iulie și august. În timpul fenofazei de fructificare, plantele au nevoie de precipitații.

∑ = 92,6 + 89,1 =181,7 mm

Al patrulea indice reprezintă suma precipitațiilor din intervalul în care plantele se află în repaos biologic, anume în intervalul noiembrie- martie. În această perioadă solul se încarcă cu precipitații și substanțe nutritive pe care plantele le vor folosi în perioada de activitate, încpând cu luna aprilie.

∑ = 76,8 + 78,8 + 70,7 + 65 + 61,7= 353mm

Cel de-al cincilea indice, numit indicele de ariditate de Martonne, reprezintă moddul în care formațiunile vegetale se limitează în funcție de precipitații și temperatură. Acesta se calculează ca raport între valoarea precipitațiilor medii anuale și suma dintre temperatura medie anuală și 10. Indicile de ariditate de Martonne se exprimă în unități.

În arealul studiat, indicele de ariditate de Martonne are o valoare de 50,3 unități, adică un grad de ariditate ridicat. Având acest nivel al aridității, formațiunile vegetale sunt adaptate la precipitații scăzute (xerofile), dar și la temperaturi ridicate (termofile)

Iar= == 50,3 u

Indicele erozivității climatice este cel de-al șaselea indice și se calculează ca raport între pătratul precipitațiilor din luna cu cele mai mari precipitații și cantitatea anuală de precipitații.

Icl== = 12,66 mm

Valoarea mică a acestui indice sugerează o eroziune scăzută, ceea ce înseamnă că solul nu suferă procese de spălare, iar rădăcinile plantelor nu sunt scoase la suprafață.

Ultima metodă numerică este indicele GAMS (indicele favorabilității fagului). Prin această metodă se calculează gradul de favorabilitate a apariției formațiilor vegetale de fag în mod spontan, raportându-se la 1.

Acest indice se calculează ca raport între precipitațiile medii anuale și altitudinea la care se află arealul și se exprimă în unități.

Ig= = = 5,03 u

În arealul studiat, indicele GAMS are o valoare de circa 5 unități, ceea ce reprezintă o favorabilitate ridicată a formațiunilor vegetale de gorun, și nu a celor de fag.

Din rândul metodelor grafice, una dintre cele mai reprezentative este diagrama în scară dublă GAUSSEN. Acest grafic se realizează cu ajutorul unui sistem de axe mai complex, utilizându-se două axe verticale, fiecare pentru câte un parametru climatic, temperatură și precipitații. Axa orizontală este desemnată reprezentării perioadei de timp în care s-au înregistrat parametrii respectivi.

Analizând figura 7, se poate că temperatura maximă se înregistrează în luna iulie (19,9 °C), iar cea minimă în luna ianuarie (-2,4 °C), precipitațiile maxime se înregistrează în luna iunie (111,2 mm), iar cele minime în luna martie (61,7 mm).
Prin analiză vizuală se remarcă faptul că cele două curbe, termică și ombrică, nu se întretaoe. Corelând această informație cu valoarea indicelui de ariditate de Martonne, putem afirma că în perioada înregistrării datelor climatice, în arealul studiat nu a existat un interval cu deficit de umiditate.

Cea de-a doua diagramă, cea a bilanțului hidric lunar, se construiește folosind valorile temperaturii medii lunare, precipitațiile medii lunare și valorile medii lunare ale evaporației potențiale și valorile evaporației reale. Atât evaporația potențială, cât și cea reală se reprezintă pe aceeași axă cu precipitațiile.

Analizând graficul din figura 8, se identifică valorile maxime ale evapotranspirației reale (132 mm) și a celei potențiale (128 mm), ambele înregistrate în luna iulie și valorile minime ale acestora în lunile de iarnă, având valori egale cu 0.

Din intersecția curbei evapotranspirației reale cu cea ombrică rezultă un interval real cu deficit de umiditate, ce se desfășoară din prima decadă a lunii mai, până în cea de-a doua decadă a lunii septembrie.

În mod similar se întâmplă și cu curba evapotranspirației potențiale, luând naștere un interval potențial cu deficit de umiditate, ce se desfășoară aproximativ concomitent cu intervalul real cu deficit de umiditate.

Cea de-a treia diagramă, diagrama hipsotermică și hipsoombrică (fig 9), se realizează prin creare unui sistem de axe și formarea unui norișor de puncte alcătuit din precipitațiile anuale (curba hipsoombrică) și temperaturile anuale (curba hipsotermică) ale unor stații meteorologice amplasate la altitudini diferite.

Curba hipsotermică arată tendința de descreștere a temperaturilor odată cu creșterea în altitudine, iar curba hipsoombrică prezintă tendința de creștere a precipitațiilor simultan cu creșterea în altitudine.

Utilizând această metodă se poate interpreta o succesiune a etajelor de vegetație, dar și a speciilor ce se regăsesc în arealele respective.

POTENȚIALUL EDAFIC

Pe teritoriul zonei de studiu sunt prezente următoarele clase de soluri: argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, vertisoluri și protisoluri cu tipul – litosol și umbrisoluri (andosoluri).

Solurile din Baia Mare au la bază un material parental format din roci vulcanice caracteristice munților vulcanici de nord și din roci sedimentare, din zona depresionară, constituite din argile, marne, depozite aluvionare de tip nisipuri și pietrișuri.

Din punct de vedere pedologic aceste au o structură complexă, predominând solurile podzolice. În lungul teraselor largi și a văilor Râului Săsar sunt soluri pseudogleice și aluviale, iar în zonele cu altitudini mai ridicate, se regăsesc soluri brune de pădure și soluri montane acide.

Din cauza exploatărilor miniere și a activităților antropice, solurile au suferit o degradare puternică, ceea ce a dus la o productivitate scăzută și condiții nefavorabile agriculturii.

Pe teritoriul studiat s-a remarcat o slabă calitate a solului din pricina poluării intense cu dioxid de sulf și metale grele. Acestea se remarcă printr-un nivel de aciditate ridicat, fapt ce a dus la dispartiția diferitelor specii de vegetație și apariția altor tipuri de vegetație adaptate acidității din sol.

POTENȚIALUL HIDROLOGIC

Principala rețea hidrografică a arealului este reprezentată de râul Săsar, care străbate arealul dinspre est spre vest, colectând apele râurilor Chiuzbaia și Firiza, a pâraielor Sf. Ion, Roșu și Borcut.

Râul Săsar este un afluent al râului Lăpuș și izvorăște dintr-o regiune muntoasă, de sub vârful Măgura. Pe râul Firiza, la 5 km distanță de centrul orașului, s-a construit barajul Strâmtori (52 m înalțime), rezultând un lac de acumulare cu suprafața de 110 ha, care reprezintă singura sursă de alimentare cu apă a Municipiului Baia Mare. Lacul de acumulare Strâmtori-Firiza, este situat pe râul Firiza, la aproximativ 10 km nord de municipiul Baia Mare. Având în vedere caracteristicile bazinului hidrografic Firiza, acesta are un rol semnificativ în protejarea regiunii Baia Mare contra inundațiilor.

Râul Chiuzbaia străbate localitățile Chiuzbaia și Baia Sprie, fiind un afluent al râului Săsar.

În aceeași zonă studiată, este construit un lac de agrement, Lacul Bodi Baia Sprie, situat la poalele nordice ale vârfului Mogoșa.

Râurile prezintă un regim hidrologic variat, datorită complexității formelor de relief pe care le străbat, dar și a aportului de precipitații.

În zonele joase din lungul luncilor cursurilor de apă, cantitățile mari de precipitații favorizează o fragmentare mai puternică a reliefului. Apele freatice asigură alimentarea cu apă a râurilor mici din zonă.

Pe râurile Firiza și Sassar, s-a putut controla regimul hidrologic prin utilizarea lacului Strâmtori – Firiza, care joaca un rol determinant în reducerea debitelor maxime. Pentru teritoriul analizat râul Firiza reprezintă o amenințare din punct de vedere al inundațiilor, mai ales pe sectorul din partea inferioară a barajului Berdu până la confluența cu râul Săsar, deoarece nu este amenajat să preia debitele de apă din amonte.

Apele subterane din zona studiată se află în structuri de vârstă cuaternară, în lungul teraselor si luncilor râului Someș, dar și a afluențilot acestuia.

Pădurea de castani comestibili și Pădurea Bavna sunt două ecosisteme care depind de apele subterane din acea zonă.

PARTICULARITĂȚI ALE EXPLOATĂRII BIOLOGICE DIN ORIZONTUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE

CARACTERISTICILE DOMENIULUI BIOGEOGRAFIC

Arealul studiat se încadrează etajului nemoral, caracterizat prin prezența pădurilor de foioase.

Factorul altitudine contribuie la etajarea vegetației, remarcându-se astfel etajul de păduri de foioase cu păduri de gorunete (Quercus petraea) și făgete (Fagus sylvatica) pe suprafața arealului analizat.

Pe lângă aceste formațiuni vegetale predominante se mai regăsesc și alte tipuri de vegetație datorită etajării altitudinale. În zonele montane, în munții Igniș și munții Gutîi se întâlnesc și păduri de conifere.

GRUPĂRI VEGETALE

Zona arealului studiat este caracterizată de prezența plantelor psamofite și mezofile, adaptate la solurile nisipoase din regiune.

Pădurile de gorun reprezintă o formațiune central-europeană, din cadrul pădurilor de foaioase mezofile, acestea fiind prezente în zonele cu dealuri înalte (Călinescu, 1969).

Analizând harta vegetației, în partea de vest a arealului se remarcă prezența terenurilor agricole și a pajiștilor de iarbă moale, coada vulpii, pir, local asociații hidrofile în luncile cu frecvență mare a asociațiilor Poëto- Festucetum (pratensis), Agrostideto- Festucetum (pratensis), Arrhenatheretum elatioris, în centru sunt întâlnite pădurile de gorun și de gorun cu carpen pe soluri sărace, iar în partea sudică se remarcă pajiștile montane secundare de păiuș roșu, iarba vântului și țepoșică (Agrosti- Festucetum montanum). Partea nordică este dominată de păduri colinare de fag și carpen.

Pe teritoriul suprafeței studiate se întâlnește o zonă restrânsă cu păduri de castan comestibil (Castanea sativa). Acesta s-a adaptat la condițiile climatice favorabile din arealul respectiv.

Arborele nu este unul pretențios, însă are, totuși, nevoie de unele condiții climatice specifice. Castanul comestibil preferă zonele unde plouă mult, așa că regiunea Baia Mare este renumită pentru plantațiile sale de castani

Castanul comestibil se găsește în amestec cu o serie de formații vegetale, cum ar fi: stejar (Quercus robur), gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), tei argintiu (Tilia tomentosa), cireș sălbatic (Cerasus avium).

DURATA MEDIE A SEZONULUI DE VEGETAȚIE ȘI A FENOFAZELOR ACESTEIA

DINAMICA FORMAȚIILOR VEGETALE

În perioada anilor 2006-2009 pădurea de castan comestibil din arealul studiat și implicit din aria protejată de castan a fost atacat de o boala agresiva ce a avut ca rezultat declanșarea unei epidemii cu un progres rapid și importante distrugeri. Epidemia a provocat un cancer la nivelul ritidomului, fiind indus de o ciupercă parazitară, numită Cryphonectria parasitica.

Starea actuală a pădurilor de stejar din arealul prezentat este foarte bună, având o pondere scăzută față de anii precedenți. Cea mai mare pondere a uscăciunii stejarului s-a înregistrat între anii 1984-1985. Comparativ cu starea fitosanitara pe plan județean (1%), starea fitosanitară a pădurilor de stejar din arealul studiat încă este ridicată (sub 5%).

De-a lungul timpului, suprafețe extinse de păduri de foaioase au fost defrișate, în locul acestora apărând suprafețe agricole sau chiar spații pentru construcții.

DISTRIBUȚIA LUMII ANIMALE ÎN CADRUL DOMENIULUI BIOGEOGRAFIC

Lumea animală din arealului studiat se află în strânsă legătură cu condițiile de mediu prezente în zona respectivă. În zonele acvatice montane ale ariei studiate se întâlnesc numeroase specii de pești, cum ar fi lostrița, păstrăvul, scobarul, iar în apele din zonele de luncă sunt prezente cleanul dungat și babetele.

Din punct de vedere cinegetic, în zonă se întâlnesc specii de animale precum: cerbul, căprioara, lupul, vulpea, iepurele, jderul și veverița.

Arealul Baia Mare se ocupă cu studiul faunei piscicole asupra lipanului (Thymallus thymallus), moioafei (Barbus meridionalis petenyi) și pastravului (Salmo trutta fario).

În zonele pădurilor de fag se întâlnesc însemnate specii de păsări: ierunca, porumbel de scorbura, huhurezu mare, uliu porumbar, bufnița și soimul.

CONSIDERAȚII PRIVIND PROTECȚIA ȘI CONSERVAREA VEGETAȚIEI ȘI LUMII ANIMALE ÎN ORIZONTUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE

CATEGORII DE ARII PROTEJATE

În arealul analizat se întâlnesc o serie de arii naturale protejate. În zona munților Gutâi se regăsește rezervația naturală Creasta Cocoșului, în munții Igniș se remarcă Tăul lui Dumitru și Cheile Tătarului. De asemenea, asupra arealului studiat se suprapun alte areale protejate, precum: Coloanele de la Limpedea, Lacul Albastru, Arboretele de castan comestibil, Mlaștina Vlășinescu, Rezervația fosiliferă Chiuzbaia și Rozeta de piatră Ilba.

Rezervația naturală protejată Lacul Albastru este o arie naturală hidro-geologică. Acest lac artificial s-a format în urma unei prăbușiri peste o veche galerie de mină. Lacul Albastru și-a capatat denumirea datorită culorii sale.
Lacul Albastru se remarcă prin culoarea sa spectaculară, verzuie, uneori albastră, în funcție de intensitatea radiației solare, dar și a factorilor climatici. Culoarea verzuie se datorează prezenței reziduurilor cu numeroși ioni de cupru și sulfați din minereu de fier. (adev.ro/pbc4ht)

Aria naturală de aborete de castan comestibil (Castanea sativa) ocupă o suprafață de aproximativ 500 de ha. Aceasta se dezvoltă pe soluri brune de pădure, de tip podzol. Din cauza bolii provocate de ciuperca Cryphonectria parasitica o suprafață extinsă a arealului s-a diminuat. Pe lângă castanul comestibil vegetează și alte specii, precum fagul (Asperulo-fagetum) și stejarul cu carpenul (Galio-carpinetum).

Creasta Cocoșului este o arie naturală protejată ce se remarcă printr-o serie de parametrii de natură geologică, botanică și faunistică. Asupra arealului se suprapun habitate însemnate cu o importanță ecologică ridicată, turbării cu o floră specifică. Cea mai mare suprafață din areal o ocupă tufărișurile de afin și merișor, întâlnite la altitudini de până la 1300 m. Speciile dominante sunt cele de Vaccinium, împreună cu cele ierboase precum: Țăpoșica (Nardus stricta), Campanula, Clopoțel (Campanulla serrata), Mărțișor (Geum montanum), Ciormoiag (Melampyrum sylvaticum) etc. Pe lângă aceste specii se mai întâlnesc și alte formațiuni vegetale: Tulichina lupului (Daphne mezereum), Lemn câinesc (Ligustrum vulgare). Stratul ierbaceu este slab dezvoltat, speciile vegetale fiind dezvoltate pe soluri acide și adaptate acestora: Trestioară (Calamagrostis arundinaceea), Colțișor (Cardamine glanduligera) și Mur (Rubus hirtus).

SPECII FLORISTICE ȘI FAUNISTICE ENDEMICE, RARE ORI AMENINȚATE CU DISPARIȚIA

Numeroase specii de plante și animale sunt în prezent amenințate cu dispariția sau chiar s-au redus semnificativ.

În arealul studiat specii faunistice rare sunt cele de reptile și amfibieni: vipera comună (Vipera berus), năpârca (Anguis fragilis), broască râioasă brună (Bufo bufo), buhaiul de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), broasca roșie de munte (Rana temporaria), șarpele lui Esculap (Elaphe longissimi), șopârla de munte (Lacerta vivipara), Salamandra (Triturus alpestris); insecte: lăcusta (Stenobothrus eurasius), cosașul de munte cu picioare roșii (Odontopodisma rubripes).

În rândul speciilor floristice următoarele plante se numără printre cele care sunt în scădere sau chiar endemice: arnica (Arnica des montagnes), jneapăn pitic (Pinus mugo), roua cerului (Drosera rotundifolia), mlăștiniță (Epipactis helleborine), bârbă de brad (Huperzia selago), crin (Lilium martagon), stupinița (Platanthera bifolia), laleaua pestriță (Fraillaria meleagris).

CONCLUZII