Cai de Crestere a Eficientei Comunicarii In Managementul Mediului

CUPRINS

CAPITOLUL I. COMUNICAREA ÎN MANAGEMENTUL MEDIULUI

Comunicarea în managementul mediului

Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcționarea optimă a oricărei colectivități umane, indiferent de natura și mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere și, implicit, de acțiune, prin armonizarea cunoștințelor privind scopurile, căile și mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv, emoțional și motivațional (opinii, interese, convingeri, atitudini).

În vorbirea curentă, folosirea cuvântului ”comunicare” nu ridică probleme speciale. Pentru majoritatea utilizatorilor, a comunica înseamnă a aduce la cunoștință sau a informa. Acest fapt este evidențiat de orice dicționar explicativ unde, în general, sunt menționate trei semnificații, parțial suprapuse, ale cuvântului comunicare:

înștiințare, aducere la cunoștință

contacte verbale în interiorul unui grup sau colectiv

prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei ori relațiile spirituale.

Aproape fiecare problemă, fiecare conflict și fiecare neînțelegere are la bază o problemă de comunicare. Prin urmare, comunicarea este ”abilitatea oamenilor de a transforma idei în cuvinte vorbite și scrise, prin care ei sunt capabili să își facă cunoscute nevoile, dorințele, ideile și sentimentele”.

Comunicarea asupra valorilor, acțiunilor și performanțelor legate de mediu a devenit o activitate tot mai des întâlnită la nivelul organizațiilor, datorită creșterii preocupării și interesului populației cu privire la aceste aspecte.

Organizațiile se confruntă în prezent cu nevoia pregnantă de a-și exprima opiniile și gândurile și de a prezenta implicațiile activităților lor în domeniul mediului. Organizațiile încep să aibă tot mai des nevoie să obțină și să ofere informații în ceea ce privește problemele, preocupările sau programele de mediu.

Motivațiile comunicări de mediu pot avea în vedere:

interesul organizației în punerea la dispoziție a informațiilor referitoare la practicile sale de mediu

oferirea de informații angajaților sau investitorilor, agențiilor guvernamentale, grupurilor locale, clienților și furnizorilor sau oricăror părți interesate

nevoia de a discuta cu grupurile țintă acțiuni propuse de organizație

managementul riscului de mediu

răspunsul la reclamațiile unor părți

creșterea importanței rezolvării problemelor de mediu.

În acest sens. comunicarea de mediu reprezintă ”procesul de furnizare a informațiilor pentru a crește încrederea și credibilitatea, pentru a crește conștientizarea, precum și pentru a fi utilizate în luarea deciziilor”. Comunicarea în ceea ce privește mediul înconjurător are mai multe scopuri proprii și îmbracă forme diferite. Astfel, comunicarea în ceea ce privește mediul înconjurător poate fi comunicare ad-hoc sau comunicare planificată.

Comunicarea de mediu se clasifică și în funcție de participarea limitată a părților sau participarea totală a acestora la procesul de comunicare:

Comunicarea unidirecțională are loc când organizația distribuie informații, publică rapoarte de mediu, spre exemplu, fără a oferi părților interesate șansa de a pune întrebări sau de a se angaja în discuții referitoare la acestea.

Comunicarea bidirecțională are loc cu ocazia efectuării unui schimb de informații, idei și gânduri între organizația analizată și părțile interesate de activitatea acesteia.

În luarea deciziilor de mediu se are în vedere și feedback-ul efectiv care afectează organizația, acesta evidențiind modul în care organizația colaborează cu terțele părți.

Beneficiile comunicării de mediu sunt:

asistarea părților în înțelegerea angajamentelor, politicilor și performanței de mediu

primirea de sugestii în ceea ce privește îmbunătățirea performanței de mediu a organizației

îmbunătățirea înțelegerii nevoilor și problemelor părților pentru a crește încrederea și dialogul

promovarea realizărilor și performanței de mediu ale organizației

importanța și nivelul conștientizării nevoilor de mediu, în vederea susținerii unei culturi și a unor valori responsabile față de mediul înconjurător

tratarea preocupărilor și reclamațiilor părților privind pericolele de mediu, operaționale și gestionarea situațiilor de urgență

creșterea susținerii activităților și a încrederii acționarilor.

Tipuri si domenii ale comunicarii in managementul mediului

Comunicarea de mediu reprezintă ”procesul de furnizare a informațiilor pentru a crește încrederea, credibilitatea și conștientizarea în rândul populației, recum și pentru a fi luate în considerare în luarea deciziilor”.

Orice activitate are consumuri de resurse naturale (apă, energie, materii prime neregenerabile), emisii de poluanți și produce deșeuri. Obiectivul managementului mediului este de a păstra resursele naturale, de a limita emisiile poluante, de a elimina riscurile pentru mediul înconjurător, precum și de a garanta protecția muncii.

Tot mai multe organizații au devenit și devin constiente că trebuie să acorde o atenție sporită gestiunii impacturilor pe care activitatea lor le produce asupra mediului. În acest scop punerea la punct a unui sistem de management de mediu care să funcționeze corect și eficient, devine o prioritate.

Un astfel de sistem ajută organizația să reducă la minimum impacturile asupra mediului. Cea mai importantă îmbunătățire pe care acesta o aduce afacerii este o abordare sistematică și controlabilă a problematicii de mediu din organizație.

Contextul comunicării în gestionarea capitalului natural se definește pe de o parte la nivel general printr-o serie de tendințe cu character general, iar pe de altă parte se definește ținând cont de revizuirea cunoașterii teoriei științifice. Când vorbim despre contextual general al comunicării în managementul mediului vom avea în vedere următoarele tendințe de acutizare a ecocrizei:

Progresul cunoașterii în tot ceea ce privește funcționarea capitalului natural

Reevaluarea relației despre capitalul natural ca sistem și sistemul tehnico-productiv și socio-economic

Promovarea și cunoașterea amănunțită a conceptului de dezvoltare durabilă

Identificarea și caracterizarea unor procese și fenomene legate de efectul de seră, diminuarea stratului de ozon, poluarea Oceanului Planetar, marchează momentul perceperii unor riscuri ecologice tot mai mari care pun sub semnul întrebării șansele dezvoltării civilizației umane.

Tendința de globalizare a unor astfel de fenomene și procese reclamă un efort consistent de comunicare cu scopul formulării și adoptării unor soluții care să conserve rolul capitalului natural de factor de producție vital. Din perspectiva solidarității globale, comunicarea în managementul mediului trebuie să-și dovedească eficientă în ceea ce privește schimbarea comportamentului individului față de problemele de mediu.

Conumicarea nu poate fi concepută în afară unei bune cunoașteri a domeniului de comunicare, respectiv a mediului, de aceea adâncirea cunoașterii privind structura și funcționarea capitalului natural oferă o premisa importantă eficientizării actului comunicării.

Informațiile privind performanța de mediu trebuie raportate și communicate părților interesate. Avantajele raportării și comunicării performanței pot include:

ajutarea organizației în realizarea obiectivelor de performanță de mediu

creșterea interesului și dialogului privind politicile de mediu, criteriilede performanță de mediu și realizările relevante ale organizației;

demonstrarea existenței angajamentului organizației și a eforturilor pentru îmbunătățirea performanței de mediu;

sporirea răspunderii față de preocupările și problemele privind aspectele de mediu ale organizației.

Raportarea și comunicarea se poate referi atât la personalul propriu, cât și la cel din afara organizației.

Comunicarea internă

Conducerea trebuie să se asigure că informațiile corespunzătoare și necesare care descriu performanță organizației sunt comunicate periodic în întreagă organizație. Această înseamnă că angajații, contractanți și alte persoane care au legătură cu organizația își îndeplinesc responsabilitățile, iar organizația respectă criteriile de performanță. O organizație ține cont de aceste informații în revizuirea sistemului sau de mediu.

Comunicarea în exterior

Raportarea și comunicarea în exterior pot contribui la ”îmbunătățirea imaginii organizației în afaceri sau față de comunitățile în care ea acționează”. Exemple de informații pe care organizația le poate include în raportarea sau comunicarea către părțile interesate externe:

declarație a angajamentului organizației pentru evaluarea performanței de mediu

descrierea activităților, produselor și serviciilor organizației

declarație a aspectelor importante de mediu și indicatorii respectivi pentru evaluarea performanței de mediu

informații privind performanța realizată comparativ cu criteriile de mediu ale organizației

acțiuni ce derivă din evaluarea performanței de mediu a organizației în cauză

contribuția managementului de mediu și a evaluării performanței de mediu asupra succesului global al organizației.

În desfășurarea activităților de comunicare se evidențiază și conceptual de comunicare în situații de urgență, concept ce are în vedere informarea corectă a cetățenilor cu privire la problemele ce pot apărea în strânsă legătură cu situațiile de urgență (cutremure, uragane, stări de asediu, etc.).

Transmiterea informatiilor catre populatie trebuie să se facă:

Evitând detaliile tehnice

Folosind aspecte generale, usor de înțeles

Evitând viziunile catastrofale

Insistând pe aspectele constructive.

Mass – media are un rol foarte important în amplificarea problemelor de mediu, în tratarea corespunzătoare a acestora și în orientarea politicilor de mediu, prin urmare relația cu mass – media trebuie să fie gestionată eficient, în vederea atingerii obiectivelor comunicării.

Tipurile de comunicare și mijloacele folosite în managementul mediului sunt:

Comunicarea scrisă: Articole în presa scrisă, pe diverse site-uri și blog-uri pe internet, precum și elaborarea de afișe, pliante și alte material scrise în acest sens.

Comunicarea orală: Materiale audio și video, Filme documentare, Dezbateri pe teme specific, Cursuri

Counicarea prin puterea exemplului: Acțiuni în natură, Vizite în arii protejate.

În prezent la nivel mondial se urmărește dezvoltarea durabilă și se alocă sume importante pentru domeniile mediului înconjurător: protecția mediului înconjurător, conservarea biodiversității, diminuarea efectelor schimbărilor climatice și prevenirea riscurilor naturale, extinderea utilizării resurselor alternative de energie și îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul economic și în cel casnic.

Organizația trebuie să pună la punct o procedura de primire, de documentare și de răspuns la informațiile și cererile părților interesate. Aceste proceduri pot să se refere la modul în care se desfășoară dialogul cu părțile interesate și sunt luate în considerare preocupările lor.

În anumite situații, răspunsurile la preocupările părților interesate pot include o informare corespunzătoare privind impactul asupra mediului produs de activitatea organizației. Se recomandă că aceste proceduri să stipuleze modul în care se realizează comunicarea necesară cu autoritățile publice, în cazul unor situații de urgență sau a apariției unor probleme relevante. În concluzie, organizația trebuie să stabilească și să aplice inpermanenta o serie de proceduri referitoare la aspectele de mediu și la sistemul de management al mediului, pentru a asigura:

comunicarea internă între diferitele niveluri și functii ale organizației

primirea, asigurarea activității de documentare și transmiterea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările pertinente ale părților interesate din exteriorul organizației.

Comunicarea presupune stabilirea proceselor de raportare privind activitățile organizației legate de mediu pentru:

a demonstra angajamentul conducerii în rezolvarea problemelor de mediu

a trata problemele referitoare la aspectele de mediu ale activităților, produselor și serviciilor organizației

a conștientiza importanța politicii, obiectivelor, țintelor și programelor de mediu ale organizației

a informa părțile interesate cu privire la sistemul de management de mediu al organizației și la performanța sa de mediu, atunci când este cazul.

Crizele ecologice

Preocuparea pentru protecția mediului a reapărut în diverse forme, în diferite părți ale lumii, de-a lungul istoriei. Ecologismul este o ”ideologie, mișcare socială și filozofie vastă, preocupată de conservarea mediului și îmbunătățirea stării de sănătate a mediului”, în special în măsura în care această sănătate urmărește să includă preocupările elementelor non-umane.

Preocuparea pentru ecologie, pentru un mediu cât mai sănătos, lipsit de poluare a devenit în zilele noastre un trend internațional, pe care tot mai multe companii l-au adoptat. În ultimele decenii ecologia a evoluat spre conceptul de coevoluție între natură și societatea umană.

Criza ecologică este o criză energetică ale cărei consecințe negative sunt, printre altele încălzirea globală, dispariția biodiversității și poluarea mediului. Un ecosistem este stabil dacă primește destulă energie pentru a satisface nevoile consumatorilor principali din sistem și dacă reușește să elimine deșeurile produse în cadrul sistemului.

Realizând amploarea uriașă a crezei eclogice, numeroși factori de decizie de rang mondial și național, încearcă să stabilească măsuri pentru salvarea naturii și conservarea mediului, măsuri care se aplică doar sporadic.

Educația privind mediul înconjurător este un proces ce are scopul de a îmbunătăți calitatea vieții prin punerea la dispoziția oamenilor a uneltelor de care aceștia au nevoie pentru a rezolva și împiedica anumite probleme de mediu. Educația privind mediul înconjurător poate ajuta oamenii să câștige anumite cunoștințe, deprinderi, motivații și valori necesare pentru gospodărirea eficientă a resurselor pământului și de a și asuma răspunderea pentru menținerea calității mediului înconjurător.

Obiectivele educației pentru mediu sunt asemănătoare la nivel mondial. Acestea au în vedere menținerea și îmbunătățirea calității mediului, precum și prevenirea problemelor de mediului pe viitor. Educația privind mediul înconjurător înseamnă informarea și sporirea cunoștințelor despre mediu.

Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să modeleze natura, însă recent s-a făcut simțită încercarea omului de a utiliza în folos propriu bogățiile naturale, accentuându-se conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei și procesele liniare ale tehnologiilor create și susținute de om, în prezent ajungându-se la o adevărată criză ecologică.

Manifestările crizei ecologice actuale constă în epuizarea resurselor naturii, creșterea vitezei de dispariție a speciilor de plante și animale, în poluarea care distruge stratul de ozon și care are drept consecință încălzirea pamântului și suprapopularea. Aceasta continuare a înmulțirii oamenilor peste limitele rezistenței planetei generează depersonalizarea relatiilor afective și creșterea inevitabilă a agresivității.

Poluarea este considerată esență crizei ecologice, deoarece natura este ușor de distrus și obiectivul de maximizare a profitului nu cunoaște obstacole, dar devine obstacolul real în reconcilierea omului cu natura cât timp, pulsiunea distructivă este inerentă omului.

Deșertificarea solului și distrugerea stratului sau fertil se manifestă prin scăderea productivității agricole. Alte aspect cum ar fi moartea pădurilor și scăderea resurselor subsolului într-o civilizație bazată pe hidrocarburi reprezintă alte premise ale crizei ecologice cu care ne confruntăm în prezent.

Acumularea deșeurilor ca preț plătit pentru dezvoltarea tehnologică, depășeste capacitatea de degradare a naturii, în condițiile în care unele nu sunt biodegradabile, omul fiind singura ființă care poluează planeta peste funcția sa biologică.

Conceptul de dezvoltare durabilă are ca punct de plecare criza ecologică mondială desfășurată între 1929 – 1933. Acest concept s-a dezvoltat prin înglobarea tuturor aspectelor economico – sociale, ajungând ca în prezent dezvoltarea durabilă să reprezinte un concept deosebit de important.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost gândit ca o soluție de rezolvare a crizei ecologice. Acea criză era determinată de exploatare industrială intensă a resurselor și de degradarea mediului și căuta în primul rând păstrarea calității mediului.

Dezvoltarea durabilă promovează ”concilierea între progresul economic și mediul natural fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei noastre”. Ideea ce stă la baza acestui concept are în vedere asigurarea unei calităție mai bune a vieții pentru locuitorii planetei.

Dezvoltarea durabilă aduce în prim plan un set de valori care va ghida modelul viitor de progres economic și social. Aceste valori vizează omul și nevoile sale prezente și viitoare, protejarea și conservarea mediului, precum și atenuarea deteriorării ecosistemelor.

Dezvoltarea durabilă prespune ”dezvoltarea prin satisfacerea nevoilor din prezent, fără a compromite pentru generațiile viitoare posibilitatea de a-și satisface propriile nevoi”.

Protecția mediului este o problemă actuală, ținând pe de o parte de nivelul dezvoltării societății, iar pe de altă parte de activitățile de redresare, conservare și ocrotire a mediului. Pentru a rezolva eficient această problemă s-au elaborate strategii și planuri de acțiune în domeniu.

Strategia privind protecția mediului definește liniile generale, principiile, direcțiile și obiectivele acțiunilor care conduc la dezvoltarea durabilă și țin seama de problematica de mediul. ”Fără ocrotirea mediului nu există dezvoltare durabilă, deoarece aceasta include protecția mediului, iar protecția mediului o condiționează”.

CAPITOLUL 2. POSIBILITĂȚI DE EVALUARE A EFICIENȚEI COMUNICĂRII ÎN MANAGEMENTUL MEDIULUI

2.1. Nivelul și structura efortului de comunicare

Succesul sistemului depinde de angajamentul asumat la toate nivelurile și funcțiile organizației, în special la nivelul cel mai ridicat al conducerii organizației. Un sistem de acest tip permite unei organizații să stabilească și să evalueze eficiența procedurilor pentru elaborarea politicii de mediu și a obiectivelor sale de mediu (obiectiv de mediu = țel general de mediu, rezultat din politica de mediu, pe care o organizație își propune să-l atingă și care este cuantificat acolo unde acest lucru este posibil), să obțină conformitatea cu acestea și să demonstreze această conformitate altora.

Pregătirea și realizarea oricărei activități, inclusive a comunicării, va fi analizată din punct de vedere al:

Efectelor asupra ecosistemelor

Utilizării eficiente a energiei și resurselor

Prevenirii poluării.

Comunicarea se desfășoară de regulă pe patru niveluri distincte:

Comunicarea intrapersonală este comunicarea individului cu sine însuși. Astfel, el gândește, analizează și reflectează la anumite situații și evalueaza decizii sau repetă mesaje pe care urmează să le transmită.

Comunicarea interpersonală permite dialogul cu celălalt, ajutând la cunoașterea celorlalți și la stabilirea, întreținerea sau distrugerea relațiilor umane.

Comunicarea în grup asigură schimburile în interiorul micilor grupuri umane. Ajutând la împărtășirea de cunoștințe și experiențe noi, rezolvarea de probleme și dezvoltarea de idei noi.

Comunicarea publică își are rădăcinile în retorica antică. Discursul public viza transmiterea de informații și schimbarea opiniilor și acțiunilor publicului, precum și influențarea sentimentelor acestora.

Comunicarea de masă are rolul de a informa prin intermediul comunicațiilor de masă și în afara unei relații interpersonale. În cadrul comunicării de mediu, comunicarea de masă are un rol deosebit.

Majoritatea organizațiilor, care au ajuns la un grad stabilizat de dezvoltare, au curente/canale de comunicare formală, ce se statornicesc prin intermediul documentelor scrise, deci formalizate în adevăratul sens al cuvântului, iar documentele formale și circuitul acestora trebuie să fie respectate cu strictețe de către angajați.

Pentru a facilita eficiența managementului de mediu, atribuțiile, responsabilitățile și autoritatea trebuie să fie definite, documentate și comunicate. Conducerea organizației trebuie să furnizeze resursele necesare pentru implementarea și controlul sistemului de management de mediu. Aceste resurse cuprind resurse umane și calificări specializate, resurse tehnologice și financiare.

Conducerea organizației trebuie să numească unul sau mai mulți reprezentanți care să aibă definite atribuțiile, responsabilitățile și autoritatea pentru:

a asigura că cerințele referitoare la sistemul de management de mediu sunt stabilite, implementate și menținute

a raporta conducerii organizației la cel mai înalt nivel performanța sistemului de management de mediu pentru analizare și ca bază pentru îmbunătățirea acestui sistem.

Componentele comunicării acționează într-un mediu dinamic și interactiv care conduce la un model schematic în cadrul căruia emițătorul codează informația și o transmite printr-un canal. Receptorul mai întâi decodează informația primită și produce mai apoi un efect. Pe tot parcursul procesului de comunicare asupra schimbului de informații intervin, în mod direct sau în mod indirect, anumite elemente perturbatoare, făcând ca procesul de comunicare să fie supus unui zgomot de fond.

Orice proces de comunicare organizațională presupune existent următoarelor elemente:

Emitentul este orice angajat care deține informații, idei, intenții și obiective privind comunicarea. Emitentul formulează mesajul, alege limbajul receptorului și mijlocul de comunicare. Deși are un rol preponderent în inițierea comunicării nu poate controla acest proces.

Receptorul este orice angajat care primește mesajul. Importanța receptorului într-o comunicare nu este mai mică decât a emitentului. Reușita comunicării depinde de adecvarea conținutului și formei de exprimare a mesajului cu capacitatea de percepție, înțelegere a receptorului, cu starea sa sufletească.

Mesajul este simbolul sau ansamblul simbolurilor transmise de emițător receptorului. În realitate, mesajul este mult mai complicat decât această simplă definiție.

Contextul sau mediul este o componentă adiacentă, dar care poate influența mult calitatea comunicării. Se referă la spațiu, timp, starea psihică, interferențele zgomotelor, temperaturilor, imaginilor vizuale care pot distrage atenția sau provoca întreruperi, confuzii.

Canalele de comunicare sunt traseele pe care circulă mesajele. După gradul de formalizare acestea pot fi: canale formale (oficiale) sau canale informale (neoficiale). Un proiect eficient de comunicare solicită luarea în considerare a ambelor categorii de canale, cunoașterea modului lor de funcționare, a avantajelor și dezavantajelor pentru a le putea folosi și controla.

Mijloacele de comunicare constituie suportul tehnic al procesului de comunicare. Contribuția lor este vizibilă în direcția vitezei de vehiculare, acurateței mesajului, costului comunicării. Problema de bază cu care se confruntă organizațiile în acest domeniu este cea a oportunității și eficienței investițiilor, știut fiind că tehnologiile comunicării sunt dintre cele mai marcate de ritmul alert al schimbărilor.

2.2. Avantajele și limitele comunicării

Comunicarea este elementul cel mai stimulant al unui sistem de management de mediu. Fără comunicare nu poate exista dezvoltare la nivelul organizațiilor.

Comunicarea internă este formată din mesaje și documente destinate angajaților, mesaje din partea conducerii către angajați și consiliul de conducere cât și din politica de mediu cu obiectivele și țelurile specifice. Comunicării interne îi aparțin și rapoartele despre formarea și dezvoltarea sistemului de management al mediului.

Comunicarea externă poate avea forme multiple, este destinată clienților, administrației publice, mass media, asociațiilor profesionale și tuturor celor care sunt interesați de produsele și serviciile întreprinderii.

Comunicare organizațională include toate formele și modalitățile prin care circulă informațiile în cadrul unei întreprinderi. Comunicarea poate îmbrăca o mare varietate de forme, începând cu regulamentele, procedurile, instrucțiunile, dispozițiile exprimate în formă scrisă și terminând cu informațiile verbale, schimburile de păreri, consultările reciproce.

Organizația trebuie să stabilească și să mențină proceduri referitoare la aspectele de mediu și la sistemul de management de mediu pentru:

comunicare internă între diferitele niveluri și funcții ale organizației

primirea, documentarea și transmiterea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările pertinente ale părților interesate din exterior. Organizația trebuie să aibă în vedere procesul de comunicare externă privind aspectele semnificative de mediu și să păstreze deciziile sale de-a lungul perioadei analizate.

Comunicarea scrisă reprezintă o componentă a comunicării umane. Regula ce ar trebui să stea la baza oricărei comunicări scrise este că emitentul trebuie să scrii în așa fel încât să nu lase loc unor posibile neînțelegeri. Comunicarea scrisă se poate realiza prin intermediul mai multor mijloace: poșta, faxul, e-mail-ul, Internetul.

Avantajele comunicării scrise derivă din funcțiile sale:

Permite comunicarea la distanță

Se păstrează o înregistrare scrisă a mesajului

Pot fi transmise informații complexe, receptorul având posibilitatea de a revedea mesajul de câte ori dorește

Emițătorul are timp să elaboreze mesajul înainte de a-l transmite, putându-l să-l reforma până ce acesta ajunge la forma cea mai adecvată intențiilor sale.

Pe lângă avantajele sale, comunicarea scrisă cunoaște și anumite limite:

feedback întarziat sau lipsa acestuia

comunicarea scrisa este mult mai saracă decât comunicarea verbală

receptorul nu are posibilitatea de a pune întrebări și de a cere clarificări imediate

confidențialitatea poate fi mai greu de asigurat decât într-o discuție între patru ochi

elaborarea mesajului scris cere o investiție mai mare de efort decât comunicarea verbală.

Comunicarea orală este unul dintre cele mai complexe și eficiente procese de transmitere a informației. Procesul de comunicare orală implică participarea unui vorbitor și a unui ascultător în schimbul de gânduri, opinii sau idei care constituie mesajul transmis.

Comunicarea orală are numeroase avantaje față de celelalte tipuri de comunicare:

dă posibilitatea emițătorului să-și exprime ideile mai rapid și mai ușor

există posibilitatea controlului perceprii mesajului transmis prin intermediul feed back-ului

se pot folosi tehnici persuasive, gesturi, mimică

există posibilitatea controlării fluxului informațional, pe toată durata comunicării.

Dezavantajele comunicării orale cuprind:

zgomote de fond care interferează sau distorsionează mesajul

nu există o înregistrare a schimbului de mesaje

interacțiunile sunt spontane sau au fost pregătite foarte puțin

posibilitatea întreruperii comunicării crește odată cu numărul peroanelor implicate în procesul de comunicare

Comunicarea nonverbală este formată din cumulul de mesaje ce nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot să fie decodificate, creând înțelesuri.

Avantaje ale comunicării nonverbale:

permite exprimarea prin expresivitate.

mijloacele extralingvistice de expresivitate, cum ar fi gesturile, mimica, și postura însoțesc formele comunicării verbale, facilitând procesul de comunicare

completează procesul de comunicare cu o componentă afectivă

permit spontaneitate și o mare viteză a procesului de comunicare.

Dezavantajele comunicării nonverbal sunt date de limitările la care aceasta este supusă:

nu poate fi utilizată în procesele de comunicare fără a fi utilizată și comunicarea verbală

în condițiile excesului de gesticulație, mesajul poate fi alterat.

2.3 Indicatori ai eficienței comunicării

Preocupările privind facilitarea și îmbunătățirea comunicării au existat din cele mai vechi timpuri. Deși regulile unei comunicări eficiente par foarte simple și la îndemâna oricui, ele fiind rodul unei îndelungate experiențe comunicaționale, practica relevă faptul că aplicarea lor este frecvent încălcată.

Exprimate sintetic, regulile de bază privind comunicarea eficientă sunt:

regula cantității: vorbitorii trebuie să ofere doar informația necesară

regula calității: vorbitorii trebuie să respecte realitatea

regula relației: mesajul trebuie adecvat scopului comunicării

regula semnificației: mesajul trebuie să fie semnificativ pentru contextul și circumstanțele în care se desfășoară comunicarea

regula stilului: vorbitorii trebuie să fie clari, coerenți și conciși

regula receptivității: emitenții trebuie să-și adapteze mesajele la caracteristicile receptorilor și cunoștințele acestora.

Conform Regulamentului nr 1221-2009 al Parlamentului și Consiliului European, informațiile referitoare la mediu trebuie să fie comunicate, acesta fiind prezentate clar și coerent.

Declarația de mediu conține cel puțin următoarele elemente și îndeplinește cerințele minime prezentate mai jos:

descrierea organizației înregistrate în cadrul sistemului comunitar de management de mediu și audit

prezentarea activităților desfășurate și a produselor și serviciilor

politica de mediu a organizației și descrierea sistemului său de management de mediu

descrierea aspectelor semnificative de mediu care generează un impact semnificativ asupra mediului organizației

descrierea obiectivelor și a țintelor de mediu în raport cu impactul și aspectele semnificative de mediu

sinteza datelor cu privire la performanța organizației în raport cu obiectivele și țintele sale de mediu corespunzătoare impactului semnificativ asupra mediului. Raportarea se face pe baza indicatorilor principali, precum și alți indicatori relevanți existenți în ceea ce privește performanța de mediu

alți factori referitori la performanța de mediu, în special rezultatele obținute în raport cu cerințele legale și cu impactul lor semnificativ asupra mediului

o trimitere la cerințele legale aplicabile referitoare la mediu

numele și numărul de acreditare sau de autorizare ale verificatorului de mediu și data validării declarației.

Organizațiile raportează, atât în declarația de mediu, cât și în declarația de mediu actualizată, indicatorii principali, în măsura în care aceștia vizează aspectele cu referire directă la mediu ale organizației, precum și cu privire la alți indicatori relevanți existenți în ceea ce privește performanța de mediu, în conformitate cu cele stabilite mai jos.

Raportarea oferă date cu privire la contribuția/impactul real. În cazul în care divulgarea informațiilor ar afecta în mod negativ confidențialitatea informațiilor comerciale sau industriale ale organizației, acolo unde acest statut de confidențialitate este prevăzut în legislația națională sau comunitară pentru a proteja un interes economic legitim, organizația poate avea posibilitatea să indexeze această informație în raportarea sa, de exemplu prin stabilirea unui an de referință pornind de la care s-ar putea stabili dezvoltarea contribuției/impactului real.

Indicatorii au următoarele caracteristici:

oferă o evaluare precisă a performanței de mediu

sunt ușor de înțeles

permit o comparație pe bază anuală, cu scopul de a evalua progresul performanței de mediu a organizației

permit comparații în raport cu parametrii de referință sectoriali, naționali sau regionali

permit comparații cu cerințele de reglementare.

Evaluarea performanței reprezintă o versiune structurală a procesului de comunicare referitor la activitatea desfășurată. În procesul de evaluare se urmărește performanța și comportamentul nu consecințele și persoana, de aceea în timpul evaluării se vor urmări pregătirea, stadiile și planurile concrete pentru îmbunătățirea nivelului activității.

Indicatorii principali de analiză se aplică tuturor tipurilor de organizații. Aceștia vizează performanța obținută în cadrul următoarelor domenii esențiale de mediu:

eficiența energetică

eficiența materialelor

apă

deșeuri

biodiversitate

emisii.

În cazul în care o organizație ajunge la concluzia că unul sau mai mulți indicatori principali nu sunt relevanți pentru aspectele sale semnificative directe de mediu, organizația respectivă are posibilitatea de a nu raporta asupra indicatorilor principali în cauză. Organizația prezintă o motivație în acest sens, în care face trimitere la analiza sa de mediu.

Pe lângă indicatorii definiți mai sus, o organizație poate, de asemenea, utiliza și alți indicatori pentru a exprima contribuția/impactul total anual într-un anumit sector. Organizația poate utiliza și alți indicatori pentru a-și exprima producția globală anuală.

Organizația trebuie să poată demonstra verificatorului de mediu că orice persoană interesată de performanța de mediu a organizației poate avea acces ușor și liber la informație. Organizația se asigură că această informație este disponibilă în limba oficială a statului membru în care este înregistrată organizația.

Organizațiile înregistrate în cadrul sistemului comunitar de management de mediu și audit pot opta pentru elaborarea unei declarații de mediu la nivel de organizație, care să vizeze un număr de locații geografice diferite.

Deoarece scopul sistemului comunitar de management de mediu și audit este acela de a asigura responsabilizarea pe plan local, organizațiile trebuie să se asigure că impactul semnificativ asupra mediului al fiecărui amplasament este clar identificat și semnalat în declarația de mediu.

Rezultatele evaluării pot fi comunicate ca rapoarte sau declarații publicate periodic. În pregătirea rapoartelor, trebuie acordată importanță audienței largi, deoarece diferitele persoane care le citesc au nevoie de variate tipuri de informații. O modalitate este pregătirea unui raport cuprinzător și furnizarea de secțiuni specifice din raport pentru cei ce solicită cercetarea în funcție de interes.