Cai de Atragere a Turistilor Catre Microregiunea Horezu

C U P R I N S

INTRODUCERE

La începutul acestui secol și mileniu turismul este cel mai dinamic sector de activitate pe plan mondial și, în același timp, cel mai important generator de locuri de muncă. Totodată, turismul poate constitui sursa principală de venit a țărilor și regiunilor care dispun de importante resurse turistice și le exploatează corespunzător.

Microregiunea Horezu este un areal turistic constituit prin asocierea a nouă unități administrativ-teritoriale, un oraș și opt localități rurale cu statut de comună, situate în partea de nord-vest a județului Vâlcea și anume: Horezu, Bărbătești, Costești, Măldărești, Oteșani, Stroești, Slătioara, Tomșani și Vaideeni. Punctul central al acestei zone este orașul Horezu, o veche localitate care la sfârșitul secolului al XVII-lea a intrat sub semnul personalității voievodului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

Devenit punct important al spiritualității românești, după ridicarea Mănăstirii Hurezi, completându-și imaginea prin dezvoltarea într-un mod original al meșteșugului ceramicii tradiționale, Horezu a reprezentat o atracție pentru publicul larg atât din țară, cât și din afara ei.

Evoluând ca „târg”, „plasă”, reședință de „raion” și apoi „oraș”, localitatea Horezu a reprezentat „nucleul” în jurul căruia s-au dezvoltat mai multe localități rurale învecinate, fiind un centru polarizator pentru acestea și prin instituțiile de interes public care deserveau întreaga regiune – spital, liceu, unitate de poliție pentru evidența populației, judecătorie, bancă agricolă, instituții care își aveau sediul în Horezu.

Din punct de vedere economic, de-a lungul timpului întreaga microregiune s-a bazat pe activități rurale de subzistență, cum sunt pomicultura, creșterea animalelor, exploatarea și prelucrarea lemnului și olăritul, iar după anii 1950, mica industrie locală și meșteșugurile a contribuit la diversificarea și dezvoltarea economiei locale. Câteva ramuri ale industriei extractive (exploatare calcar), de prelucrare a materiei prime locale (fabrici de mobilă, stofe de mobilă), industrie alimentară (fabrică de prelucrare produse lactate), au susținut economia locală în perioada 1960 – 1989 și au contribuit la dezvoltarea socio-economică, la urbanizare și la dezvoltarea infrastructurii generale în microregiune.

După anul 1990 evoluția localităților care alcătuiesc Microregiunea Horezu a intrat într-o nouă etapă, în care mediul înconjurător și turismul, prin potențialul resurselor turistice naturale și culturale locale, reprezintă domenii pe care se bazează tot mai mult viitorul regiunii. Dezvoltarea durabilă, un concept nou, abordat în România cu precădere după integrarea în spațiul european, desemnează totalitatea formelor și modalităților de dezvoltare socio-economică bazate în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale și economice, pe de o parte și elementele capitalului natural, pe de altă parte.

Conceptul de „dezvoltarea durabilă”, a fost inclus în toate politicile și strategiile de dezvoltare ale națiunilor civilizate ale lumii, odată cu conștientizarea unor grave probleme de mediu care pot afecta securitatea Terrei și a omenirii și a crizei resurselor naturale, legate în special de energie și asigurarea resurselor de apă. Conform Declarației asupra Mediului și Dezvoltării de la Rio de Janeiro, 1992, "Dezvoltarea durabila este acel proces de dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a periclita capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor lor nevoi”.  Pentru ca dezideratul dezvoltării durabile să poată fi atins, protecția mediului va constitui parte integrată a procesului de dezvoltare și nu trebuie abordat independent de acesta.

Microregiunea Horezu deține un capital natural și cultural deosebit de valoros, cu obiective turistice de valoare excepțională (monumente UNESCO, parc național, rezervații naturale) care, pe de o parte trebuie protejat și conservat, iar pe de altă parte acesta constituie „materia primă”, o resursă practic inepuizabilă pentru turism, daca se valorifică în conformitate cu principiile dezvoltării durabile, pe seama căreia zona se poate dezvolta.

Date fiind resursele din zonă, orașul Horezu, prin autoritatea administrativă și-a indreptatat atenția către dezvoltarea turismului ca strategie de dezvoltare locală. Orașul Horezu, devenit stațiune turistică de interes local prin HG nr. 936 din 18 august 2005, pe baza normelor și criteriilor de atestare stabilite prin HG 867/2008 și reatestat prin HG 852/2008, este situat într-o zonă turistică de mare atractivitate, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de „Oltenia de Sub Munte”. În anul 2008, Depresiunea Horezu, în cadrul căreia orașul Horezu reprezintă centrul polarizator din punct de vedere economic, social și turistic, a fost desemnată, pe baza unui proiect depus în acest sens la ministerul coordonator al acestui program, ca “Destinație Europeană de Excelență”, obținând locul I în cadrul proiectului european EDEN, prin care se promovează modele de dezvoltare a turismului durabil în Uniunea Europeană, proiect la care România a participat pentru prima oară în anul 2008. Ca urmare a câștigării locului I, arealul turistic Horezu a fost inclus în rețeaua EDEN a destinațiilor europene de excelență, alături de alte 30 destinații premiate, ocazie cu care a fost inclus în programul european de promovare.

Prin Legea nr. 190/2009, pentru aprobarea OUG nr. 142/2008, privind aprobarea PATN, Secțiunea VI Zone cu resurse turistice, Anexa nr. 1, localitatile Horezu și Costești din Microregiune sunt încadrate la UAT cu concentrare foarte mare de resurse turistice, iar localitatile Bărbătești și Vaideeni sunt încadrate la UAT cu concentrare mare de resurse turistice, prin urmare, este recunoscută și atestată în mod oficial, printr-un act normativ, dimensiunea și valoarea potențialului turistic existent în microregiune.

CAPITOLUL I

PREZENTARE GENERALĂ

I.1. Poziție în teritoriu, accesibilitate

Microregiunea Horezu, este formată prin asocierea a nouă localități (Horezu, Bărbătești, Costești, Măldărești, Oteșani, Stroești, Slătioara, Tomșani și Vaideeni) fiind situată în zona Subcarpaților Vâlcii, între Valea Otăsăului la est și Valea Cernei, la vest, dezvoltându-se spre nordul județului Vâlcea, până pe creasta principală a Munților Căpățânii. Limitele naturale sunt reprezentate de versanții sudici ai Munților Căpățânii, spre Nord, de dealurile subcarpatice care formează anticlinalul Ocnele Mari – Govora – Stroiești, spre Sud, de valea Bistriței Vâlcii la Est și valea Cernei spre Vest. Ca vecini, Microregiunea Horezu are la Nord unitățile administrativ-teritoriale (UAT) ale comunelor vâlcene Mălaia și Voineasa din Bazinul Lotrului, la Est UAT Băile Olănești, Stoenești și Pietrari, la Vest comunele gorjene Polovragi, Alimpești, iar la Sud se învecinează cu un șir de comune vâlcene – Popești, Cernișoara, Mateești.

Accesibilitatea în zonă se realizează pe cale rutieră. Zona este deservită de drumuri naționale, județene și comunale, drumuri de acces și de legătură între localitățile componente. Principalele drumuri de acces sunt cele naționale; DN 67 unește localitățile din arealul turistic „Oltenia de sub Munte”, traversează zona subcarpatică de la est la vest, legând municipiile, reședințe de județ, Rm. Vâlcea (situat pe drumul european E 81) cu Tg Jiu (de pe E 79) și Drobeta Tr. Severin (de pe E 70); drumul național DN 65 face legătura între nordul Olteniei subcarpatice cu municipiul Craiova, din partea de sud a provinciei istorice.

Cea mai apropiată stație de cale ferată care poate deservi localitățile microregiunii este Băbeni (28 km sud de orașul Horezu, pe DJ 646), situată pe linia secundară Piatra Olt – Podu Olt, aferentă magistralei feroviare 200, Brașov – Sibiu – Deva – Arad.

Cel mai apropiat aeroport care poate este Aeroportul internațional Craiova, situat la 111 km pe DN 65.

I.2. Infrastructură generală

Infrastructura rutieră este reprezentată prin rețeaua de drumuri – naționale, județene și comunale, care constituie și căi de acces și rețeaua stradală. Situația, la nivelul microregiunii, se prezintă astfel:

drumuri naționale, însumează circa 30 km lungime pe teritoriul microregiunii:

DN 67: Rm. Vâlcea / E 81 – Bărbătești – Costești – Tomșani – Horezu – Slătioara – Polovragi – Tg. Jiu / E 79 – Motru – Drobeta Tr. Severin / E 70, principalul drum de acces în zonă;

DN 65C: Craiova – Giulești – Lădești – Oteșani – Măldărești – Horezu / DN 67;

drumuri județene, care totalizează 82,57 km, din care peste 80% sunt drumuri cu îmbrăcăminte asfaltică:

DJ 646: Băbeni / DN 64) – Folești – Tomșani – Costești – Mănăstirea Bistrița – Mănăstirea Arnota (circa 20 km pe teritoriul microregiunii);

DJ 646A: Stoenești / DN 67 – Bărbătești – Costești (circa 14 km pe teritoriul microregiunii);

DJ 646E: Bodești / DN 67 – Bărbătești / DJ 646A (4,56 km);

DJ 665: Horezu / DN 67 – Vaideeni – Izvoru Rece – Marița – Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Curțișoara / E 79 (15,52 km pe teritoriul microregiunii);

DJ 669: Dealul Ulmului / DN 67 – Romani (2,98 km);

DJ 676: Cerna / DJ 665 – Rugetu – Slătioara – Gorunești – Stroiești – Copăceni – Roșiile – Irimești / DJ 643 (circa 20 km pe teritoriul microregiunii);

DJ 676H: Măldărești de Sus / DN 65C – Culele Măldărești – DN 67 (5,51 km);

drumuri comunale: 22 de drumuri comunale asigură accesul și legăturile între localitățile microregiunii (Anexa nr. 1), totalizând peste 83 km lungime;

rețeaua stradală – conform datelor statistice doar în orașul Horezu există căi de comunicație încadrate la categoria „străzi”; lungimea totală a străzilor orășenești din orașul Horezu este de 71 km, din care doar 44 km sunt modernizați;

echiparea tehnico – edilitară: rețele de alimentare cu apă și canalizare sunt prezente în majoritatea localităților microregiunii, așa cum reiese din tabelul următor.

Tabelul nr. 1.1

Situația alimentării cu apă potabilă și rețeaua de canalizare în localitățile

Microregiunii Horezu (2013)∗

Sursa: DJS Vâlcea, 2014

I.3. Cadrul natural al Microregiunii Horezu

I.3.1. Relief

Relieful microregiunii este format din munți atingând altitudini de până la 2.124 m Vf. Ursul, două șiruri de dealuri și culoare depresionare, din care se evidențiazã ca mărime Depresiunea Horezului. Patru dintre localitățile vizate au ca principală caracteristică așezarea imediat la poalele munților, având ca suprafața locuită doar o mică porțiune în sud, mare parte din suprafață fiind ocupată de zone nelocuite împădurite sau alpine. Localitățile Costești, Horezu și Vaideeni își extind teritoriul lor administrativ până în creasta principală a Munților Căpățâna, la altitudini ce depășesc 2000 m. Munții Capățînii au ca hotar nordic valea Latoriței și cursul inferior al văii Lotrului. Către est, hotarul Munților Căpățânii se confundă cu Oltul, iar la apus, valea Oltețului îi separă de masivul Parângului. Cele mai înalte vârfuri sunt: Vf.Căpățâna 2094 m, Balota 2095 m, vf. Nedeia 2130m, Ursu 2124 m, Beleoaia 2109 m. Masivul Buila – Vânturarița, acălcătuit din roci calcaroase (alt. maximă în Vf. Buila – 1.849 m și Vf. Vânturarița Mare – 1.885 m), o creastă aproape continuă, orientată NE – SV, de 14 km lungime, formează o întinsă zonă carstică care include numeroase elemente de patrimoniu natural (elemente de geologie, elmente de floră și faună), pentru care a fost instituit statutul de arie protejată, fiind declarat, prin HG 2151/2004, ca „parc național”. Formele de relief sunt în directă legătură cu structura geologică, astfel că, rocile cristaline care alcătuiesc cea mai mare parte a Munților Căpățânii formează culmi rotunjite, cu versanți nu foarte abrupți, împăduriți în cea mai mare parte, în timp ce pe arealul rocilor calcaroase ce aparțin Masivului Buila – Vânturarița, relieful este accidentat, cu versanți abrupți, uneori verticali, crestele au cu aspect ruiniform, un masiv în care se dezvoltă forme specifice ale reliefului carstic: chei, peșteri, abrupturi spectaculoase, câmpuri de lapiezuri, grohotișuri calcaroase, hornuri, ace, strungi, doline. Relieful Subcarpaților, alcătuiți din roci sedimentare de vârstă neogenă, cutate în procesul orogenic de punere în loc a Carpaților, este reprezentat de culmi deluroase, cu spinările rotunjite, separate de cursurile de ape curgătoare, orientate aproximativ N-S. La poalele Munților Căpățânii se dezvoltă o succesiune de depresiuni subcarpatice (Depresiunea Horezu, Depresiunea Polovragi), ce alcătuiesc Depresiunea Subcarpatică Olteană, separată spre sud de o structură anticlinală orientată E-V, o unitate majoră cu aspect de „măgură”, dezvoltată pe aliniamentul Ocnele Mari – Govora – Slătioara – Săcelu – Tismana. În zona de interes a studiului, Măgura Slătiorului are alt. maximă de 762 m.

I.3.2. Rețeaua hidrografică

Zona este traversată N-S de mai multe pâraie care își au toate obârșia în Munții Căpățânii și sunt tributare râului Olt. De la E la V, acestea sunt: Otăsău, Bistrița (format din confluența Pietreni și Bistrița), Luncavăț (format din confluența pâraielor Bistricioara, Râmești, Luncăvecior și Luncavăț), Cerna (format din confluența pâraielor Marița și Cerna) și Olteț.

Cursurile pâraielor sunt permanente, sunt însoțite în cea mai mare parte de drumuri județene, comunale sau forestiere. De-a lungul acestora, de obicei după ieșirea din zona montană, s-au dezvoltat amenajări rurale tradiționale. Traseele pâraielor sunt deosebit de spectaculoase la traversarea ariei montane și pitorești în zona subcarpatică, în special prin tipologia așezărilor rurale și abundența vegetației. Cele mai importante din punct de vedere turistic sunt văile pâraielor Bistrița (formează Cheile Bistriței la traversarea masivul calcaros), Costești (cu Cheile Costești sau Pietrenilor), Olteț (cu Cheile Oltețului) și Luncavăț, care este însoțit de un drum de exploatare forestieră, cale de acces auto spre creasta Munților Căpățânii.

Întreaga rețea hidrografică a zonei este tributară râului Olt, prin afluenți direcți sau indirecți cu o direcție de curs, în linii mari, de la nord la sud. Principalele râuri care străbat zona și constituie cea mai importantă resursă de apă sunt, de la est la vest:

– Raul Costești, afluent de stânga al Bistriței (L = 18 km, S = 45 km²), care se varsă la sud de comuna Costești, cu izvoare tot în Munții Căpățânii (curmătura Lespezi), adună apele de pe versanții nord-vestici ai masivului (sectorul până la Plaiul Lespezi) (pâraiele Șasa Voicești, Ghelălău, Curmăturii), versantul estic al muntelui Arnota și versantul sudic al Muntelui Cacova (Pârâul Sec sau Valea Morii). Sapă chei spectaculoase pe traiectul unei falii importante, străbătând Masivul Buila-Vânturarița de la nord la sud.

– Raul Bistrița, afluent de dreapta al Oltului, care se varsă în Olt în apropierea comunei Băbeni-Bistrița, între gurile de vărsare ale râurilor Govora și Luncavăț.Prin izvoarele sale, Bistrița pătrunde adânc în Munții Căpățânii. La originea sa sunt mai multe izvoare care pornesc de sub culmile munților Văleanu, Rodeanu, Zănoaga, Govora, Netedu. Pe partea dreaptă, prin unirea mai multor izvoare, se formează pârâul Gurgui, iar pe stânga pârâul Cuca. Acestea își măresc treptat debitul și se unesc la cantonul „Între Râuri”, formând râul Bistrița. În cursul său meandrat până la Olt, el străbate dealurile subcarpatice pe o distanță de circa 42 km, bazinul având o suprafață de 384 km². Dacă se adaugă și lungimea izvoarelor sale și a afluenților, lungimea totală este de circa 60 km. Sapă chei spectaculoase pe traiectul unei falii importante, străbătând Masivul Buila-Vânturarița de la nord la sud. Traversează localitățile Costești – Tomșani – Frâncești – Băbeni, aval de evacuarea prin canal deschis a apelor uzate provenite de la Avicola Babeni. Avalul Râului Bistrița este considerat zonă critică sub aspectul poluării apelor de suprafață.

– Râul Romani – de pe partea dreaptă, Bistrița primește ca prim afluent important pârâul Romanilor (Hurezu), provenit prin unirea pâraielor Bistricioara cu pârâul Romanilor. Un afluent de dreapta mai important al Râului Romani este Pârâul Lunga.

– Râul Luncavăț, afluent de dreapta al Oltului, care izvorăște din Munții Căpățânii. Este format prin unirea Pârâului Cumpenelor, cu izvoarele sub Vârful Balota și Pârâul Blej, cu izvoarele sub Vârfurile Ursu și Coșana. La cota 810 metri, s-a făcut în anul 1996 captarea pentru apeductul ce alimentează cu apă potabilă satul Vaideeni. Pentru a micșora cantitatea de aluviuni cu care Luncavățul contribuie dăunător la colmatarea lacurilor hidroenergetice de pe Oltul inferior și pentru a evita producerea dezastrelor în zona satului, unde viteza se mai domolește și încep depunerile masive ale materialului aluvionar adus din munte în fazele de „ape mari”, în anii 1978-1989 Luncavățul a fost îndiguit cu gabioane pe tot parcursul său prin sat, pe ambele maluri. Luncavățul străbate orașul Horezu, unde primește ca afluent pe stânga paraul Urșani unit aici și el cu paraul Râmești și iese din depresiunea Horezu, tăind Măgura Slătioarei pe la capătul ei estic, comunele Măldărești și Oteșani. Râul Luncavăț are o lungime de circa 50 km.

– Râul Recea iși adună apele de pe versanții sudici ai munților Cășeria, Găuriciu, Zăvidanul, Marginea, Stânișoara și Stocșor având ca izvoare pârâul Găuriciului și al Zăvidanului, pârâul Marginei cu confluența la Luncile frumoase. Cel mai important afluent al său este Recișoara, iar pâraiele cele mai însemnate pe care le primește de pe partea stângă sunt: pârâul Cumpenelor și pârâul Cerbului, pârâul Țiganilor, pârâul Băncăilor, Pârâul lui Stroie, Pârâul lui Barnat, pârâul Călineascăi unit cu pârâul Viezuinilor – zis la vărsare pârâul Racilor, pârâul Mărineștilor și pârâul Ulmetului. Ca și Luncavățul și Cerna, râul Recea își aduce aportul de apă la lacul de pe Lotru, prin captarea sa de la cota 1110 m, lucrare terminată în anul 1978. Râul Recea este captat la cota 765 m în aducțiunea de apă pentru satul Recea, lucrare încheiată în anul 1996. Apeductul, cu curgere gravitațională, are lungimea de 6,450 km și o rețea de distribuție de 14 km. Pentru viitorii ani, este prevăzută extinderea rețelei de distribuție de la bazinul de filtrare și tratare Recea, către toate celelalte sate dinspre apus ale comunei. Primește ca afluent pe dreapta răul Marița pe teritoriul comunei Slătioara, se abate spre apus și se varsă în Cerna. Cu puțin înainte ca acest râu să taie pe la vest Măgura Slătioarei în punctul numit Oarba, trece printre niște pitorești piramide de șiroire din sedimentele cu sare de la Goruneștii Slătioarei.

– Râul Marița – străbate în lung de la Nord la Sud satul căruia i-a dat numele său, nume ce pornește de la slavonescul mòrița (râul cu mori sau râul morilor). Izvorăște de sub muntele Stânișoara și își sporește debitul primind ca afluenți pe stânga Mijlocia și Pârâul Runcului, iar pe dreapta, pârâul Vălceaua. Are bazin hidrografic redus și, deci, un debit mic. Are lungimea de 13-14 km și se varsă în râul Recea, pe teritoriul comunei Slătioara. Din punct de vedere al faunei piscicole pe care o adăpostește, este evident și caracteristic faptul că acest râu, în ultimii 4-5 km până la vărsare, creează un mediu convenabil racilor și țiparilor.

– Râul Cerna – ca și în cazul altor râuri din țara noastră, numele de Cerna face referire la culoarea întunecată a fundului apei (ciornîi – negru în limba slavă), culoare ce o capătă bolovănișul albiei acoperit de alge verzi filamentoase, dar care, îmbătrânind, se închid la culoare. Izvorăște de sub vârful Nedeiul, din zona numită Coasta Lacurilor și adună apele de pe coastele munților Corșoru, Buciumul, Milescu, Beleoaia și Pleșa Polovragilor. Izvorul principal și inițial de sub Nedei își sporește treptat debitul prin primirea ca afluenți a numeroase pâraie – cele mai multe cu o curgere temporară, însă. Bolovănișul și prundișul albiei este format parțial din calcar, rotunjit și mulat de trecerea apei, și din șisturi cristaline, cele două roci componente ale bazinului său hidrografic. Și râul Cerna, la cota 1100 metri, este barat și captat în rețeaua de alimentare a lacului hidroenergetic de la Vidra pe Lotru, încă din anul 1978. După un curs de circa 75 de km, râul Cerna se varsă în Olteț la limita sudică a județului, la Bălceștii Vâlcii.

Râurile Luncavăț, Recea și Cerna sunt urmărite științific, prin observații zilnice asupra parametrilor de interes, ce se înregistrează în cele trei stații hidrometrice de pe aceste râuri. Observațiile generale făcute, și empiric, și sistematic, în cei douăzeci de ani care au trecut de la data captării acestor râuri pentru hidrocentrala de pe Lotru arată că această lucrare hidrotehnică nu a modificat sesizabil și dăunător regimul acestora și nu a determinat nici-un fel de dezechilibru ecologic în zonă și pe cursul lor.

I.3.3.Vegetația și peisajul natural.

Cercetările efectuate de specialiștii Parcului național Buila Vânturarița au evidențiat habitate de stâncării și peșteri habitate din pădure și anume pășuni împădurite; păduri tip Luzulo-Fagetum; păduri tip Asperulo-Fagetum; păduri acidofile cu Picea din etajul subalpin; habitate din pajiști și tufărișuri și pe suprafețe limitate habitate din turbării și mlaștini. Această diversitate floristică și faunistică a ecosistemelor foarte mare se datorează unui complex de factori, printre care se numără:

– climatul relativ blând, cu influențe submediteraneene, care a favorizat răspândirea unor specii relativ termofile;

– relieful muntos, care ocupă o parte însemnată a teritoriului, favorizând menținerea vegetației naturale, care în aceste arii nu a putut fi înlocuită de culturile agricole datorită reliefului accidentat; – în cadrul reliefului muntos există o diversitate mare a tipurilor de habitat (entitate ecologică ce indică mediul de viață al speciilor, în același timp abiotic, dar și biotic):

– frecvența mare a calcarelor la zi, marcată în relief prin sectoare de chei și mici masive izolate cu versanți abrupți, hornuri, fisuri, văi seci, grohotișuri, care adăpostesc o floră deosebit de interesantă. De exemplu se evidențiază pajiștile de stâncărie dominate de argințică (Dryas octopetala), relict glaciar ce constituie aici unul dintre cele mai puternice genofonduri din țară. Se întâlnește și cetina de negi (Juniperus sabina frecvente în Cheile Folea și Cheile Costești), ca și diverse plante ierboase: afin (Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis idaea), afin vânăt (Vaccinium uliginosum), Loiseleuria procumbens, etc.

Acest complex de factori, corelat cu poziția față de centrele genetice și căile de migrație a florei și a faunei, a determinat existența unor elemente foarte diferite: eurasiatice, europene și central-europene, alpinocarpatice, submediteraneene, carpato-balcanice, ca și o serie de specii endemice sau subendemice.

Etajarea vegetației

Vegetația este repartizată pe teritorii întinse sau mai restrânse în funcție de condițiile de mediu, între care clima are un rol foarte important. Trecerea de la un etaj la altul nu este netă, diferitele tipuri de vegetație interferând între ele, speciile arboricole de altitudine joasă urcând uneori până la limita superioară a pădurii, iar cele ale etajelor superioare coborând mult în pădurile de la poalele muntelui întâlnindu-se chiar și inversiuni ale etajelor vegetale forestiere, pe văile adânci, în sectoarele de chei.

Etajul nemoral (al pădurilor de foioase) se întâlnește între 500 m și 1400 m, iar făgetele cu molid și brad ajung uneori până pe creastă cu subetajele :

Stejăretele – etajul stejarului este prezent prin pădurile de gorun situate ca un brâu la limita inferioară a subzonei fagului, ridicându-se pe alocuri până la 600 m și chiar 800 m altitudine. În cadrul acestei subzone se află, prin depresiuni, și păduri de stejar (Quercus robur);

Gorunetele – este reprezentat prin alternanța fag cu gorun. În vreme ce gorunul preferă pantele sudice, sud-estice, fagul se instalează pe pantele nordice, mai umede și mai reci. (Buia, Păun,1967);

Făgetele – cea mai largă răspândire dintre pădurile din zonă și este reprezentat prin păduri întinse de fag. Acest subetaj începe la 700 m și se desfășoară până la 1200 – 1300 m. Este reprezentat prin păduri montane de fag, caracterizat prin lipsa gorunului și apariția câtorva specii ierboase montan-carpatice, care le deosebesc de făgetele de deal. (Gh. Ploaie, 1998).

Pădurile de fag cu rășinoase – limita inferioară este greu de stabilit deoarece speciile de rășinoase: molidul (Picea abies) și mai ales bradul (Abies alba), coboară pe văi până la altitudini destul de mici (600 – 650 m) în Cheile Bistriței sau Costești, formând păduri de amestec cu fagul. În general, pădurile de amestec se extind la altitudini cuprinse între 500 și 1500 m.

Hărți – Planul localizării teritoriului Microregiunii Horezu

I.3.4. Date climatice

Microregiunea Horezu este un loc cu un climat mai blând, la adăpost de vânturi.Climatul zonei este cel specific zonei montane și zonei subcarpatice, în relație directă cu forma de relief și nivelul altitudinii. Caracteristice zonei sunt lipsa valorilor excesive și fenomenelor extreme și prezența influențelor submediteraneene, date de poziția zonei analizate la nivelul teritoriului României. În aceste condiții, elementele climei se prezintă astfel:

temperatura medie multianuală a aerului, calculată pentru perioada anilor 1976 – 2000 este de 9,1°C în zona dealurilor subcarpatice și de 6°C pe înălțimile ce depășesc 800 m altitudine; luna cea mai rece, ianuarie, prezintă în aria montană o medie a temperaturii de -7°C, iar în zona subcarpatică -3°C; luna cea mai caldă este iulie și are medii ale temperaturii de +12°C în zona montană și de 19,5°C în zona subcarpatică;

precipitațiile atmosferice cumulează o medie multianuală de 1.200 mm în aria montană, cu circa 150 – 160 zile ploioase/an, iar în arealul subcarpatic de 800 mm, cu circa 130 zile ploioase/an; în zona locuită, cantitatea maximă înregistrată este de 1.098,4 mm (1979), iar cea minimă, de 395 mm (înregistrată în anul 2000); frecvența mai mare a precipitațiilor este în lunile mai – iunie (de peste 90 mm) și sunt mai reduse spre toamnă, în perioada septembrie – octombrie; în zona montană, la peste 1.400 m alt., prima zăpadă cade la sfârșitul lunii octombrie, iar stratul de zăpadă poate să dureze până în luna mai; numărul anual de zile cu zăpadă, în zona submontană, este de circa 60 – 70;

vânturile predominante sunt cele dinspre vest, nord-vest și sud-vest (circulația generală a maselor de aer); la începutul verii, mase de aer cald, ce se deplasează dinspre nordul Africii, spre nord, pot determina o vreme deosebit de caldă și uscată; în zonă nu s-au înregistrat de-a lungul timpului vânturi puternice sau fenomene extreme (furtuni, vijelii), care să producă pagube însemnate.

I.4. Cadrul socio-economic

I.4.1. Populația

Populatia Microregiunii este suficient de mare pentru a permite o planificare corespunzătoare a resurselor umane ale zonei. Din punct de vedere etnic și confesional, populația zonei este relativ omogenă, principalul grup fiind al românilor ortodocși. Din punct de vedere al indicatorilor demografici, zona este caracterizată printr-o populație îmbătrânită, ponderea vârstnicilor fiind de peste 20%, iar a tinerilor de numai 19%. Există diferențe semnificative în ponderea populatiei vârstnice, care variază între 20 si 31%, o pondere mai mare înregistrând comunele din sudul microregiunii Tomșani, Oteșani și Stroești și una din comunele de munte și anume Bărbătești. Ponderea populației tinere înregistrează diferențe mai mici între localitățile de pe teritoriul microregiunii, cele mai mari valori regăsindu-se în localitățile Vaideeni și Horezu.

Microregiunea Horezu s-a conturat în ultimele două secole ca o arie demografică și culturală unitară, cu elemente ligvistice, ocupaționale și tradiții etnoculturale comune. În urma reorganizării unităților administrative, în baza Legii nr. 2/1968, cele opt localități rurale ale microregiunii (comunele Vaideeni, Costești, Bărbătești, Tomșani, Oteșani, Măldărești, Slătioara și Stroiești) s-au dezvoltat ca centre satelit ale orașului Horezu, existând o permanentă legătură administrativă și culturală între acestea, favorizată fiind și de distanțele foarte mici care le despart (Horezu – Costești: 7 km, Horezu – Măldărești: 3 km, Horezu – Vaideeni: 6 km, Horezu – Slătioara: 8 km, Horezu – Tomșani: 4 km, Horezu – Bărbătești: 12 km, Horezu – Oteșani: 14 km, Horezu – Stroiești: 12 km). Relația dintre Horezu și localitățile rurale învecinate a fost susținută în trecut cât si în prezent de existența unor instituții de interes public, cum ar fi: serviciul public pentru evidența populației, judecătoria, tribunalul, trezoreria statului, bancile comerciale, spitalul și liceul, care își au sediul în orasul Horezu și deservesc si aceste localități.

La 1 ianuarie 2012, după rezultatele recensământului din 2011, populația aferentă localităților Microregiunii Horezu totaliza 32.728 de locuitori, așa cum este prezentat și în tabelul următor, iar densitatea medie în acest areal este de 52,80 locuitori / km2.

Tabel nr. 1.2.

Densitatea populației în localitățile Microregiunii Horezu∗

∗ Sursa datelor: DJS Vâlcea la 01.01.2013, date prelucrate

Față de media densității pe județ (65,43 loc./km2) și cea calculată la nivelul României (84,4 loc/km²), la aceeași dată, media densității în microregiune este mult mai redusă, explicabilă în primul rând prin prezența ariei montane înalte, nelocuibilă. Așadar, cele mai mici densități se înregistrează în localitățile care au teritoriul administrativ mai extins în arealul montan, respectiv: Vaideeni – 25,39 loc./km2, Costești – 30,73 loc./km2 și Horezu – 56,65 loc./km2.

Domeniile în care este ocupată forța de muncă sunt în ordine: industrie, comerț, învățământ, administrație publică, sănătate și asistență socială, construcții, hoteluri și restaurante, transport, olărit, mesteșuguri populare.

Conform recensământului din anul 2011, în județul Vâlcea, din totalul populației (404.993 persoane), forța de muncă activă era de 175.700 persoane, cu o medie pe județ de 49,2% populație activă. Nmărul șomerilor reprezenta, la nivelul județului, 9.185 persoane, ceea ce procentual însemna 5,2%. Extrapolând procentul populației active existente la nivelul județului (49,2%), la localitățile Microregiunii Horezu, care însumează o populație totală de 32.728 persoane, rezultă o medie a populației active de 16.115; având în vedere că numărul persoanelor angajate la nivelul Microregiunii este de doar 4.049 persoane (conform datelor statistice), rezultă ca aproape trei sferturi din forța de muncă activă (74,87 %) nu are un loc de muncă stabil, iar numărul oficial al șomerilor, de 975 persoane, nu exprimă situația reală.

I.4.2. Economia

Așa cum rezultă din fișele statistice ale localităților, domeniul care oferă cele mai multe locuri de muncă este industria (cel mai bine reprezentate fiind industria extractivă și cea prelucrătoare), urmat de comerț, învățământ, administrație publică și sănătate. Agricultura, deși constituie una din activitățile tradiționale în mediul rural, nu asigură decât subzistența, locurile de muncă ocupate în „agricultură, silvicultură și pescuit” reprezintă doar 71, un număr nesemnificativ raportat la numărul total de angajați.

Deși domeniul „Hoteluri & restaurante” oferă în prezent doar 118 locuri, din datele preluate din baza de date a Autorității Naționale pentru Turism (Anexa nr. 4) se poate aprecia că evoluția activității turistice în microregiune este semnificativă, deși investițiile din fonduri publice în turism sunt minore, iar administrațiile publice centrale s-au implicat foarte puțin, prin facilități sau cadrul legislativ, în susținerea acestei activități. Astfel, dacă ținem cont de faptul că la nivelul anului 2005, pe teritoriul Microregiunii Horezu existau doar 5 unități de cazare (4 în Horezu și 1 în Vaideeni), cu 41 camere și 90 locuri, în prezent, în 2014, în localitățile componente sunt clasificate și funcționează 30 unități de cazare cu 281 de camere și 563 locuri. Această situație evidențiază în mod clar încrederea localnicilor și a investitorilor privați în domeniu turistic și faptul că turismul tinde să devină o activitate importantă, cu pondere pe plan local, ca răspuns la restructurarea și închiderea celor mai mari unități industriale existente în regiune, unde lucra cea mai parte din forța de muncă activă a microregiunii. Turismul este așadar un domeniu cu mari șanse de reușită și de dezvoltare, având în vedere și următoarele argumente:

prezența a numeroase obiective turistice, naturale și antropice, unele dintre acestea fiind de valoare excepțională și universală (monumente UNESCO);

poziția zonei într-un areal turistic deja consacrat pe piața turistică, „Oltenia de Sub

Munte”, spre care se îndreaptă anual din ce în ce mai mulți turiști;

accesibilitate rutieră facilă, pe drumuri naționale: DN 67 (care face legătura între două

mari artere rutiere de mare circulație turistică: E 81/Valea Oltului și E 79/Valea Jiului) și DN 65C (drum de legătură cu municipiul Craiova), dar și apropierea unor stații de cale ferată în care opresc trenuri de mari viteză, cu regim de rezervare a locurilor (stația CFR Govora, Băbeni, Rm. Vâlcea);

existența unei infrastructuri generale, a echipării tehnico-edilitare care asigură accesul

spre obiectivele turistice în cadrul microregiunii și utilitățile de bază (apă, canal, electricitate, telefonie) care asigură practicarea unui turism european

existența unei infrastructuri specific turistice, baza materială esențială care poate susține

activitatea de turism.

Agricultura, prin produsele alimentare ecologice obținute în fermele individuale (legume, fructe, produse lactate tradiționale, produse de carne), poate susține în mod benefic activitatea de turism, poate constitui chiar un punct forte pentru dezvoltarea unui turism european, ecologic.

I.5. Probleme de mediu și factori de risc natural

Principalii factori de risc natural pentru România sunt cel seismic, inundațiile și alunecările de teren. Din punct de vedere seismic, județul Vâlcea și implicit Microregiunea Horezu, se încadrează în zone seismică 71, ceea ce presupune un risc moderat la cutremure (Zonarea seismică a teritoriului României – intensități pe scara MSK, conform SR 11100–1:93 Zonarea seismică. Macrozonarea teritoriului României).

În decursul timpului s-a confirmat existența unor zone cu risc în ceea ce privesc inundațiile și alunecările de teren, certificate și conform Legii nr. 575/2001, privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului – Secțiunea a V-a Zone de risc natural. În Anexa 5 a legii sunt incluse localitățile cu risc de inundații, în care UAT-urile Horezu, Slătioara, Stroiești, Tomșani și Vaideeni sunt menționate cu risc de inundații pe cursurile de apă, iar în Anexa 7, comunele Stroiești și Tomșani sunt menționate ca UAT-uri cu potențial ridicat de alunecări de teren, prima cu alunecare de tip reactivată, iar a doua cu alunecare primară. Prin lucrări hidrotehnice și de consolidare specifice aceste riscuri privind inundațiile și alunecările de teren pot fi ținute sub control, iar efectele mult diminuate.

În ansamblu, zona nu este supusă unor factori de risc major, prin urmare activitatea de turism nu este afectată în mod semnificativ de efectele potențiale.

În ceea ce privesc problemele de mediu, având în vedere lipsa unor obiective economice cu risc major de poluare industrială a apei, solului sau aerului, zona oferă locuitorilor și celor veniți pentru petrecea vacanțelor, un mediu curat și sănătos. Ca aspecte negative, în localitățile microregiunii, sunt rețelele de canalizare, a căror extindere nu acoperă decât zonele centrale, situate de-a lungul drumurilor rutiere, în timp ce satele, în general de tip răsfirat, specifice regiunilor subcarpatice, nu beneficiază de aceste utilități.

CAPITOLUL II

ANALIZA BAZEI TEHNICO-MATERIALE ȘI A CIRCULAȚIEI

TURISTICE DIN MICROREGIUNEA HOREZU

Microregiunea Horezu face parte dintr-un areal turistic de mare complexitate, cunoscut și consacrat prin numeroasele sale obiective turistice naturale și antropice, a căror valoare s-a impus atât pe plan național, cât și european. „Oltenia de sub munte” concentrează după Bucovina, cele mai multe obiective cultural-religioase din România, între care se remarcă în mod deosebit Mănăstirea Hurezi, ansamblu înscris în Lista Patrimoniul Cultural Mondial, la poziția nr.597 din Raportul la cea de-a 17-a Sesiune a World Heritage Committee, Cartagena, Columbia, 6-11 decembrie 1993, un obiectiv de patrimoniu cultural de valoare universală, fiind inclusă pe lista monumentelor UNESCO din anul 1999.Mănăstireahurezi este una dintre cele mai frumoase, mai complexe și mai complete din tot orientul ortodox, fiind considerată cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc din întreaga țară, mănăstirea este poate si cel mai mare ansamblu monahal di România. Ansamblul conține: Biserica” Sfinții Împărați Constantin și Elena”(biserica mare) ridicată între anii 1690-1694; Paraclisul “ Nașterea Maicii Domnului”, ridicat între anii 1696-1697; Palatul Domnesc (1692-1697); Trapeza(1705-1706); Turnul poartă-clopotniță (1696); Corpurile de chilii, incinta istorică, laturile de nord, vest și sud (1692-1697); Zidul de incintă și latura de est; Fântâna, Clădiri anexe. Ansamblului îi incluse, pe cele patru puncte cardinale: Biserica Bolniță Adormirea Maicii Domnului (la est), Schitul Sfinții Apostoli (la nord), Schtul Sfantul Ștefan (la vest), Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (la sud).

De asemenea tot aici mai trebuie menționată ceramica de Horezu care de curând a fost admisă pe lista patrimoniului imaterial UNESCO, reprezentând o recunoaștere a valorii universale a acestui meșteșug milenar.

La nivelul Microregiunii Horezu, o unitate teritorială cu evoluție istorică și culturală unitară, în care sunt incluse orașul Horezu și cele opt localități (Costești, Bărbătești, Măldărești, Oteșani, Slătioara, Stroiești, Tomșani și Vaideeni), există o importantă concentrare de resurse, antropice și naturale, de mare valoare turistică. Pot fi amintite în acest sens, pe lângă cele două monumente UNESCO, cele 115 monumente cultural – istorice, cuprinse în Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2361 / 2010 al Ministrului Culturii și Cultelor

(Anexa nr. 2), un patrimoniu turistic natural de o valoare excepțională care cuprinde numeroase obiective de mare atracție, instituite prin diverse acte normative ca arii protejate (Anexa nr. 3), dar și un patrimoniu etnografic cu elemente arhaice, legat în special de păstorit și transhumanță, care conservă valori culturale cu statut de unicat.

II.1. Potențialul turistic natural

Zona excelează prin potențialul său natural, ceea ce reprezintă unul din punctele forte.

Orașul Horezu:

Privit de la înalțime, Horezu pare o concentrare de drumuri și ape.Cadrul natural deosebit de atractiv, creat de poziția geografică (zona Subcarpaților Getici), formele de relief, hidrografie, tipuri de vegetație, care formează asociații peisagistice variate; sunt de notorietate peisajele deosebit de atractive ale lunilor de primăvară, sau cele ale lunilor septembrie și octombrie;

Climatul, prin elementele componente (temperatură, precipitații, vânturi), care nu prezintă valori și manifestări excesive, prin urmare este favorabil practicării turismului de odihnă, de recreere și repunere în formă a organismului după stres (climatul de dealuri, bioclimat sedativ de cruțare, relaxant, cu temperaturi medii anuale cuprinse între 6° – 9°C);

Fondul forestier, bogat și variat, în suprafață de peste 60 % din teritoriul administrativ, acoperă versanții sudici ai Munților Căpățânii, îmbogățesc aspectul peisagistic al regiunii și creează oportunități pentru turismul de recreere și odihnă;

Fondul cinegetic valoros, cât și existența unor structuri de cazare (cabane de vânătoare) și de administrare specifice, care se ocupă de gestionarea acestuia;

Unicitatea și valoarea științifică a unor elemente de biodiversitate sau forme ale reliefului carstic, a determinat includerea acestora în categoria ariilor protejate, în conformitate cu Legea nr. 5 / 2000 și a 4.168 ha din Munții Căpățânii, în Parcul Național Buila–Vânturarița – din a cărui suprafață, circa 6 ha sunt pe teritoriul administrativ al orașului Horezu (Planșa nr. 4);

trasee turistice montane din Munții Căpățânii, în cea mai mare parte marcate, din care trei au punct de plecare din Horezu; două dintre acestea sunt în curs de omologare la ministerul de resort.

Comuna Costești

Parcul Național Buila – Vânturarița, în suprafață de 4.168 ha, situat pe versantul sudic al Munților Căpățânii (Planșa nr. 2); conservă elemente de biodiversitate, geologice, speologice, culturale; pe teritoriul parcului se pot realiza drumeții montane, pe trasee turistice marcate de curând de Administrația Parcului, (Anexa nr. 3), trasee de alpinism (peste 30) și se pot vizita:

Complexul carstic Cheile Bistriței (600 m lungime), cele mai înguste chei în calcare din România, structuri geologice spectaculoase săpate de Pârâul Bistrița în versanții abrupți, calcaroși, ai Masivului Buila – Vânturarița, în care s-au descoperit peste 20 de peșteri;

Peștera Liliecilor face parte din Complexul Cheile Bistriței, este situată în versantul drept al cheilor, în zona cea mai îngustă a acestora; a fost săpată de apele râului Bistrița la o altitudine de 850 m, suspendate la 30 m deasupra cotei de nivel a drumului forestier care însoțește cheile. Importanța speologică deosebită a acesteia, prin colonia de lilieci pe care o adăpostește (de unde și denumirea atribuită peșterii), este completată de obiectivele de cult amenajate de către călugării mănăstirii, de-a lungul secolelor de restriște: două bisericuțe, adevărate bijuterii ale artei religioase medievale (cu hramurile „Intrarea în Biserică” – datată ante 1633 și „Sf. Îngeri” – ctitorită în anul 1782) și o criptă săpată de călugării Mănăstirii Bistrița, în care s-au păstrat Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul în perioadele invaziilor, motiv pentru care, peștera mai este cunoscută și sub numele de Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul. Lungimea galeriei subterane este mică (doar 250 m), nu are formațiuni stalagmitice și stalactitice, dar este importantă prin prezența coloniei de lilieci, și a patrimoniului de cult, unic în România prin locul de amplasare;

Cheile Costești sau ale Pietrenilor, modelate în Masivul Buila, urmăresc traseul pârâul Costești, pe o lungime de circa 4 km, sunt deosebit de spectaculoase, sălbatice și mai puțin accesibile turistului obișnuit;

Trasee pentru alpinism în Masivul Buila – Vânturarița (peste 32 trasee, încadrate la toate cele șase grade de dificultate);

– Izvoare de ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sodice, hipotonice, atestate documentar de peste 100 de ani (1898) și folosite până în anul 1989 în tratament balnear, în cadrul stațiunii balneoclimaterice de interes local Costești; sunt indicate în cură internă și externă, apele fiind asemănătoare cu cele de la Băile Olănești; în prezent stațiunea este închisă, stabilimentul balnear este degradat; Primăria Costești a amenajat și întreține unul dintre aceste izvoare („La Pretorian”), situat în imediata vecinătate a drumului județean folosit în mod curent de localnici și de turiștii care ajung în zonă, fiind semnalizat printr-un indicator;

– Muzeul Trovanților – situat la 5 km pe DN 67, spre Rm. Vâlcea, rezervația naturală de interes local, în curs de atestare ca rezervație de interes național; prezintă un interes științific și turistic deosebit. Trovanții de aici,

concrețiuni uriașe de nisip și gresie, au dimensiuni metrice (cele mai mari de pe teritoriul României); mărimea, formele variate și expresive ale trovanților creează privitorului senzația unei inedite galerii de sculptură în aer liber;

Comuna Slătioara

– Piramidele de pământ de la Slătioara – Măgura Slătioarei (769 m alt.), aparținând teritoriului comunelor Slătioara și Stroești – arie protejată inclusă în Legea nr. 5 / 2000, 10,5 ha;

II.2. Potențialul turistic cultural

Orașul Horezu

Este cunoscut faptul că pe teritoriul stațiunii există un valoros patrimoniu cultural – istoric, din care cea mai mare parte sunt înscrise pe Lista monumentelor. Cu valoare deosebită pentru turism, atrăgând anual numeroși turiști români și străini, sunt următoarele obiective:

✓ Ansamblul Mănăstirii Hurez (situată la 4 km de centrul orașului Horezu, în satul Romanii de Jos), a cărei mănăstire a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu în anul 1694 și a avut ca motiv de inspirație Biserica episcopală de la Curtea de Argeș; posedă o valoroasă colecție muzeală, precum și o interesantă bibliotecă (circa 4.000 de volume). În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) mănăstirea a funcționat ca un important centru de cultură; în anul 1999 a fost înscrisă pe lista patrimoniului mondial, fiind declarată monument UNESCO;

Biserica Urșani, cu dublu hram: “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sf. Ioan Botezătorul” – ctitorită în anul 1800, de către Ioan Urșanu, monument de arhitectură, inclus în Legea nr. 5 / 2000 și pe Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2314 / 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor; este unică prin figurile de țărani pictate pe pereții interiori ai bisericii;

Biserica Horezu, cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – ctitorită în anul 1804 de către Ioan Urșanu, monument de arhitectură, este inclusă pe

Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2314 / 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor;

Biserica Covrești cu hramul “Sf. Vasile”, ctitorită în anul 1826 de către Stanciu Covrea, monument de arhitectură, inclus în Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2314 / 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor;

Biserica Romanii de Sus cu hramul “Sf. Voievozi Mihail și Gavril”, ctitorită în anul 1877, monument de arhitectură, inclus în Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2314 / 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor (MCC);

Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” (Orașul Horezu, cartier Bălănești), care a aparținut fostului schit Bălănești – monument de arhitectură, inclus în Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2314 / 2004 al MCC.Biserica Balănești este cel mai vechi monument istoric de pe teritoriul orașului Horezu, care și-a păstrat forma inițială până în zilele noastre.

Centrul istoric al Orașului Horezu, un ansamblu de construcții cu o vechime este de peste un secol, cu valoare istorică și arhitecturală, inclus în Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2314 / 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor;

Centrul de ceramică Olari (Orașul Horezu, Strada Olari) – este cel mai important centru de ceramică smălțuită din România, având o expoziție permanentă la Casa de Cultură și in atelierele meșterilor olari; cromatica pieselor de ceramică este caracterizată de folosirea unui număr redus de culori (în principal brun – fondul vaselor, verde, albastru, alb și cărămiziu), dar care dau farmec compoziției, prin ornamentație și strălucirea acestora de sub stratul de smalț; la atelierele meșterilor olari se pot vizita colecțiile proprii ale acestora, se pot urmări demonstrații pe renumita roată a olarului și în plus, există posibilitatea de a cumpăra variate obiecte de ceramică.

Centrul meșteșugăresc al cooperativei „Ceramica”, unde se confecționează: ceramică populară, covoare oltenești; cu munca la domiciliu, angajați ai cooperativei confecționează țesături, cusături, ploști de lemn, fluiere, împletituri de alun (coșuri de diverse tipuri și mărimi);

Galeria de Artă Populară Contemporană de la Casa de cultură „Constantin Brâncoveanu” – o expoziție etnografică permanentă, cu accent olărit, un reper istoric al acestui meșteșug, care prezintă, după aproape patru decenii de existență, peste 4000 mii de exponate unicat, preponderent ceramică, din cele mai reprezentative centre de olărit din România; mai sunt prezentate obiecte de artă meșteșugărească – prelucrarea artistică a lemnului, costum popular oltenesc, obiecte de uz gospodăresc confecționate din lemn; Unică în România, galeria, adăpostită înt-un spațiu de 350 m2 reușește să realizeze o adevărată hartă a meșteșugului olăritului din țară.Sunt prezentate înexpoziție, creațiile meșterilor olari din Horezu, Slătioara, Vlădești, Lungești-jud. Vâlcea, Oboga-jud.Olt, Curtea de Argeș-jud. Argeș, Brăniștea-jud.Galați, Sisești-jud. Mehedinți, Corund-jud. Harghita, Baia Mare-jud.Maramureș, Marginea și Rădăuți-jud. Suceava.

Manifestări etnofolclorice: Târgul ceramicii populare „Cocoșul de Hurez”. Ceramica este un reper important în cadrul culturii românești, definit prin formă, decor, tehnică și cromatică ce conferă un caracter identitar aparte. Cu o origine izvorâtă din copilaria omenirii, influențată de progresul tehnologic, de evoluția istorică și economică, ceramica pastrează și în momentul de față acel echilibru între etnografic și artistic, între utilitar și estetic, produsul ceramic fiind întotdeauna un obiect de arta dar și de civilizație. Ceramica românească pastrează și conservă în formă, ornamentație, cromatică tradiții străvechi care se regăsesc și în ceramica altor popoare dar are elemente care o individualizează și o recomandă în peisajul ceramicii europene și mondiale datorită conservării pregnante a elementelor tradiționale, care deși evoluează în succesiunea generațiilor de meșteri și a mediului în care se dezvoltă, menține nealterat filonul de creație specific românesc.

Horezu este leagănul ceramicii românești, centrul în care acest mesteșug a pătruns în mod indisolubil în existența și conștiința comunității, neafectat de perioadele dificile din punct de vedere economic sau istoric. Ca o dovadă a conștientizării valorii intrinseci a produsului rezultat din meșteșug cât și valoarea meșteșugului în sine, a perpetuării lui prin timp, aducerea lui la valoare de moștenire de care nu trebuiesc vitregite generațiile viitoare, comunitatea din Horezu a dezvoltat cel mai important eveniment anual de ceramica din Romania, Festivalul ceramicii populare romanesti „COCOSUL DE HUREZ”. Acest eveniment național reunește an de an meșteri ceramiști din toate centrele de ceramică din Romania și îi aduce împreună pe iubitorii ceramicii românești din țară și străinătate. Anual peste 100 de meșteri si 7.000 – 9.000 de vizitatori sunt prezenți la Horezu, într-un cadru unic, sub stejarii seculari din imediata vecinătate a orașului și într-o atmosfera de sarbatoare și civilizație.

Orașul Horezu a fost inițiatorul creării unei Asociații naționale a orașelor centre de ceramică din România, o organizație tânară ce reunește in momentul de față 12 localități care reușesc să mențină viu spiritul ceramicii locale și care este în plin proces de extindere. Prin demersurile întreprinse de Asociația Depresiunea Horezu și Consiliul local Horezu s-a reușit includerea acestei organizații în rândul celor patru membri fondatori ai unei Grupări Europene de Cooperare Teritoriala denumită Asociația Europeană a Centrelor de Ceramică, alături de organizațiile similare din Franța, Italia și Spania (care deja funcționează de multe decenii), organism care se află în stadiul final de aprobare. Este o onoare deosebită pentru ceramica din România, pentru meșterii români, pentru localitățătile noastre, pentru România de a beneficia de o recunoaștere europeană a spiritului artistic și a tradițiilor noastre naționale. Acest aspect coroborat cu desemnarea de către Comisia Europeană a orașului Horezu ca „Destinație Europeană de Excelență” constituie un bun moment pentru deschiderea ceramicii românești către Europa, cu efecte pozitive deosebite asupra susținerii ceramicii romanești și cunoașterii valorii sale pe o arie extinsă la nivelul îintregului continent.

Comuna Costești

Monumente cultural – istorice de factură religioasă

Mănăstirea Bistrița (Comuna Costești, sat Bistrița,

la 10 km pe DN 67, DJ 646) – a cărei biserică are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este una dintre cele mai importante așezări monastice și culturale din Țara Românească, ctitorie a fraților Craiovești din anul 1494, refăcută în 1519, 1856 – monument de arhitectură, înscris în Legea nr. 5 / 2000;

Mănăstirea Arnota (Comuna Costești, sat Bistrița, la 12 km pe DN 67, DJ 646) – ctitoria lui Matei Basarab, în anul 1634; biserica mănăstirii are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” și deține un mic muzeu de artă religioasă. Prin pictura, arhitectura și sculptura sa, poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice și de artă religioasă din țară. Poziția acesteia, pe versantul sudic al masivului calcaros Buila, la circa 850 m altitudine, este deosebit de spectaculoasă – monument de arhitectură înscris în Legea nr. 5 / 2000;

Biserica cu hramul „Sfântul Grigorie Decapolitul – Eleonul” (Comuna Costești, sat Bistrița, la 10 km pe DN 67, DJ 646) – are fresce originare din secolele XV – XVI și a aparținut fostului schit Păpușa – monument de arhitectură;

Biserica cu hramul „Nașterii Maicii Domnului” a fostului schit Țigănia (Comuna Costești, sat Bistrița, la 10 km pe DN 67, DJ 646) -, ctitorită în sec. al XVII – lea – monument de arhitectură;

Biserica Bolniță „Schimbarea la Față” (Comuna Costești, sat Bistrița, la 10 km pe DN 67, DJ 646) – 1521, 1710 (pridvorul) – monument de arhitectură;

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (Grămești) – (Comuna Costești, sat Pietreni, la 15 km pe DN 67, DJ 646 A) – 1644, monument de arhitectură;

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (Comuna Costești, sat Costești, la 8 km pe DN 67, DJ 646) – ctitorită în anul 1801, monument de arhitectură;

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (Grămești) – (Comuna Costești, sat Pietreni, la 15 km pe DN 67, DJ 646 A) – 1644, monument de arhitectură;

Centrul etnografic Costești:

arhitectură și tehnică populară (case tradiționale, moară de apă, darac, joagăr ș.a.) – datate din sec. al XIX – lea;

țesături, cusături și port tradițional popular, cojocărit, datini sau obiceiuri legate de oierit;

Târgul internațional al țiganilor, anual, în ziua de 8 septembrie (10 km pe DN 67, DJ 646);

Satul turistic Costești – este legat o mare densitate a obiectivelor turistice naturale, monumente cultural – istorice, de tradiții și obiceiuri folclorice, este renumit pentru prelucrarea artistică a lemnului, a lânii – covoare oltenești, confecționarea de instrumente muzicale, pentru portul popular oltenesc cu influențe transilvănene, tradiții legate de oierit, arhitectură și instalații tehnice populare, formații artistice corale și de dansuri populare.

Comuna Bărbătești

Schitul Pătrunsa (sat Bărbătești, 20 km pe DN 67, DJ 646 E, 4 km pe potecă turistică marcată) – cu hramul “Cuvioasa Parascheva”, înființat în anul 1740, refăcut în a doua jumătate a sec. XVIII-lea; este așezat într-un cadru natural deosebit de pitoresc, păstrează picturi murale din anul 1812;

manifestarea folclorică „Brâul de Aur” – festival de folclor și parada a costumelor populare – anual, în data de 20 iulie;

Comuna Măldărești

Complexul Muzeal Măldărești, (la 3 km pe DN 65 C, DJ 676 H) organizat într-un cadru natural pitoresc; care cuprinde:

Cula Duca, a fost ridicată în anul 1818 – dar păstrează inscripția anului 1827 în tencuiala clădirii – , de către urmașii familiei Măldărăscu și cumpărată în anul 1910 de către omul politic I. Gh. Duca, cel care adaugă peste doi ani casa de alături, care va deveni casă memorială;

Cula Greceanu, își are începuturile în sec. al XVI – lea, fiind inițial un turn de apărare; spre sfârșitul sec. al XVIII-lea, este adăugat restul construcției de către membrii familiei Măldărăștilor; în prezent funcționează ca muzee de istorie și etnografie, aici fiind expuse diverse obiecte de valoare și tablouri / portrete care au aparținut familiei Măldărescu;

Casa memorială Duca – construită în anul 1912 de către fostul prim ministru al României, I. Gh. Duca; monument al arhitecturii românești, armonios îmbinată cu elemente țărănești din zonă.

Biserica cu dublu hram „Sfântul Nicolae și Sfinții Voievozi” (sat Măldărești, la 3 km pe DN 65 C, DJ 676 H) – este ctitorie a pitarului Măldărescu (1790), păstrează picturi murale originare, monument de arhitectură;

Biserica de lemn „Sf. Dumitru (sat Măldăreștii de Jos, la 5 km pe DN 65 C, Dc 140) – 1801, monument de arhitectură;

Comuna Slătioara

Biserica Viorești (sat Gorunești, 9 km pe DN 67) – cu hramul “Intrarea în Biserică” (pe ai cărei pereți, meșteri de demult au zugrăvit chipurile potecașilor), 1781 – 1782, 1807 – monument de arhitectură;

Centrul de ceramică Slătioara – este specific pentru ceramica populară nesmălțuită, de culoare roșie, decorată simplu cu humă albă, rezistentă la foc;

Festivalul spiritualității rurale Etno Film Folk (12 septembrie);

Comuna Vaideeni

Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva” (sat Marița, 10 km pe DJ 665) – 1557, monument de arhitectură;

Centrul etnografic Vaideeni:

arhitectură și tehnică populară (case tradiționale, moară de apă, darac, piuă hidraulică, joagăr ș.a.) – datate din sec. al XIX – lea;

țesături, cusături și port tradițional popular, cojocărit, datini sau obiceiuri legate de oierit și transhumanță;

manifestări etnofolclorice: „Învârtita dorului” ( Sânzâienele-24 iunie) – un festival de cântec popular ciobănesc și paradă a costumelor populare;

Satul turistic Vaideeni (cu centrul etnografic Vaideeni) – este legat de tradiții și obiceiuri pastorale (oierit și transhumanță); este renumit pentru prelucrarea produselor naturale: tăbăcirea pieilor, cojocăria, croitoria, țesutul în războaie, mai ales în timpul iernii, fierăria, lemnăria, rotăria, confecționarea de instrumente muzicale, arhitectură și instalații tehnice populare, pentru portul popular ciobănesc cu influențe transilvănene, tradiții legate de oierit, manifestări folclorice, formații artistice corale și de dansuri populare;

Comuna Tomșani

manifestarea folclorică „Fagurele de aur” – este o sărbătoare națională a apicultorilor, anuală, a doua duminică din iunie;

Oamenii in aceasta zonă respectă obiceiurile și tradițiile legate de ciclul vieții(nașterea,

botezul copiilor, căsătoria, nunta, înmormântarea) ca de altfel și cele ale sărbătorilor de iarnă, motiv de întoarcere a fiilor satului la locurile natale, reunirea familiilor, imbogațirea spirituală si refacerea forțelor vitale.

II.3. Formele de turism practicabile

Microregiunea Horezu dispune de un potențial turistic extraordinar, reprezentat atât prin obiectivele naturale numeroase si valoroase, cât și prin cele antropice, toate laolaltă făcând din această parte a Olteniei, una dintre regiunile cu cel mai ridicat potențial turistic.

formele de relief submontan și montan, având ca suport o structură geologică complexă, dispus în trepte de altitudine, îmbogățesc aspectul peisagistic al zonei și creează oportunități pentru turismul de odihnă și recreere;

domeniul schiabil amenajabil în arealul Vf. lui Roman, o premisă favorabilă pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă;

traseele principalelor cursuri de ape, însoțite de cele mai multe ori de drumuri forestiere, deosebit de pitorești, sunt locuri de petrecere a wek-end-ului la iarbă verde sau locuri de campare;

fondul forestier bogat, reprezentat prin păduri de foioase și conifere, îmbracă versanții sudici ai Munților Căpățâna, creează un mediu ambiant atractiv, curat, recomandat pentru vacanțe active;

flora pajiștilor montane și a fânețelor, de o diversitate impresionantă, în funcție de altitudine, îmbogățesc peisajul cadrul natural cu specii floristice multicolore;

elementele climatice ale zonei, fără valori extreme, sunt favorabile practicării turismului în tot timpul anului, pentru repunere în formă a organismului după stres (climat de dealuri – sedativ de cruțare, cu temperatură medie anuală de aproximativ 6°C);

fondul de vânătoare (specii cu valoare cinegetică) și de pescuit sportiv deosebit de valoros, mai ales pe cursul superior al pâraielor, în amonte de așezările umane.

În zonă, în special în partea montană nelocuită, care constituie majoritatea suprafeței localităților componente, s-au păstrat într-o stare foarte bună de conservare suprafețe întinse de padure și gol alpin. Zona montană dispune de toate calitățile pentru practicarea sporturilor specifice: trekking, escaladă, speo-escaladă, canioning, parapantă, mountain-bike, etc., insuficient valorificate pana in momentul de fata.

Turism etnocultural. Caracterul și tradiția acestei zone a orientat locuitorii către activități de artizanat specific românesc, precum olăritul, țesăturile executate manual (costum popular, covoare oltenești), pictura religioasă. La Horezu se lucrează una dintre cele mai frumoase ceramici din România, atât datorită formelor perfecte pe care le execută olarii, cât și a decorului foarte delicat, obiecte realizate pe deja cunoscuta roată a olarului. Fiecare dintre formele modelate de olarii din Horezu, într-o cromatică bazată pe ocru, verde și brun, amintește de ceramica smălțuită, lucrată cu secole în urmă, de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu (sec. al XVII – lea). Existența centrelor etnoculturale, păstrătoare a meșteșugurilor populare tradiționale, arhaice, unele cu valoare de unicat la nivel național și european, susține practicarea acestei forme de turism.

Turismul cultural-religios este favorizat de o moștenire deosebit de bogată, ce înscrie zona Microregiunii Horezu în categoria valorilor de vârf ale patrimoniului cultural românesc, fiind întrecută, ca număr de obiective religioase și valoare, doar de nordul Moldovei – Bucovina. Sunt păstrate în această zonă a Olteniei de Nord, monumente istorice de valoare universală (Mănăstirea Hurez și Ceramica de Hurez – monumente UNESCO), precum și un important tezaur de artă religioasă. Microregiunea Horezu reprezintă un important centru monahal național și contribuie la conservarea spiritualității și culturii ortodoxe românești, la sud de Carpați.

Speoturismul – este favorizat de prezența Masivului calcaros Buila – Vânturarița și de numeroase forme de relief carstic adăpostite de acesta. În zonă se cunosc mai multe peșteri, dar două dintre ele sunt mai cunoscute: Peștera Haiducilor și Peștera Liliecilor.

Turismul balnear a constituit până în anul 1989 profilul de bază al comunei Costești, apele minerale de aici fiind asemănătoare cu cele de la Băile Olănești. Calitățile terapeutice au fost dovedite prin studii de specialitate. Datorită litigiilor asupra proprietății stabilimentului balnear, instalațiile și dotările existente s-au degradat continuu, devenind impracticabile. Potențialul balnear al localității (calitatea apelor minerale, rezervele cunoscute și bioclimatul) oferă suficiente motive pentru inițierea unui plan de măsuri, în scopul reabilitării și relansării acestei stațiuni pe piața turistică locală și chiar națională.

Turism rural și agroturismul. Dezvoltarea turismului rural și agroturismului în zona Horezu este susținută de existența unor locuri în care obiceiurile cunoscute de multe generații, sărbătorile strămoșești și meșteșugurile devenite artă sunt la ele acasă. Promovarea turismului rural în zona Microregiunii Horezu va asigura acestui spațiu păstrător de valori tradiționale românești o dezvoltare echilibrată și durabilă. Manifestările tradiționale culturale locale pun în valoare portul popular, meșteșugurile, tradițiile folclorice, sunt un prilej de valorificare a resurselor locale, de stabilire a unor legături între localnici și oaspeți. Turismul rural oferă posibilitatea de petrecere activă a timpului liber în natură.

Turismul științific este susținut de existența în Microregiunea Horezu a unui Parc național și rezervații naturale – Parcul Național Buila – Vânturarița, Piramidele de la Slătiora, Peștera Liliecilor, Muzeul Trovanților.

Turismul de sfârșit de săptămână (wek-end) este o formă de turism din ce în ce mai apreciată, locuitorii marilor centre urbane dorind să-și petreacă sfărșitul de săptămână în locuri nepoluate, departe de aglomerația și stresul orașelor. Apropierea zonei de municipiul Râmnicu Vâlcea favorizează practicarea acestei forme de turism într-un cadrul natural pitoresc, oferit de ținutul de sub munte al localităților Microregiunii Horezu.

Turismul itinerant și de tranzit derivă din amplasarea zonei pe o importantă arteră rutieră națională -DN 67 ( Rm. Vâlcea- Horezu-Tg.Jiu- Drobeta Tr. Severin), care face legătura între două magistrale rutiere europenee: E 81 (București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu – Cluj Napoca – Satu Mare – Halmeu/ punct de frontieră RO/UK) și E 79 (Calafat – Craiova – Tg. Jiu – Deva – Vârfurile – Oradea – Borș/punct de frontieră RO/H), favorizează turismul itinerant și cel de tranzit. Prezența a numeroase obiective turistice de interes cultural, istoric, etnografic, religios sau natural în întreaga zonă de nord a Olteniei, face ca traseul DN 67 să atragă anual zeci de mii de turiști români, dar și străini. Se apreciază că majoritatea turiștilor care sosesc în zonă stau in medie 2-3 zile și vizitează principalele obiective turistice (mănăstirile Hurez, Bistrița, Arnota, culele din Maldaresti, centrul de olarit Horezu, etc).

Turismul montan. În perspectivă, Microregiunea Horezu, poate deveni un pol important al turismul montan, atât datorită existenței unor trasee turistice montane care pornesc din localitățile Bistrița, Romanii de Sus sau Vaideeni, dar și datorită potențialului schiabil al Munților Căpățâna (izvoarele Luncavățului/Vf. Urșani, zona Vf. lui Roman). Turismul montan este o binefacere fizică, psihică și spirituală, aduce pace și liniște sufletului, vindecă și reface starea de bine perturbată de stresul cotidian. În prezent turismul montan nu reprezintă o formă de turism prioritară, dar odată cu dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii turistice și de acces, vor apărea noi oportunități pentru pentru sporturile de iarnă.

Turismul de afaceri este o formă de turism ce înregistrează la nivel național o dinamică accentuată ca urmare a intensificării relațiilor economice. În perspectivă, în Microregiunea Horezu, se poate promova turismul de afaceri, cu condiția realizării de amenajări turistice specifice (structuri de cazare cu grad ridicat de confort, structuri de alimentație, săli de conferințe). Fiind o formă de turism care poate aduce încasări ridicate, trebuie să se acorde interesul cuvenit.

Turism pentru sporturi extreme – zona Buila – Vânturarița oferă 34 de trasee de alpinism – din care 32 sunt de alpinism tehnic. În ultimii ani, masivul calcaros al Builei este tot mai des vizitat de membrii cercurilor de alpinism, care au reamenajat traseele de cățărare sau au echipat altele noi.

II.4. Infrastructura specific turistică

Microregiunea Horezu dispune de un potențial turistic excepțional, reprezentive fiind mai ales obiectivele antropice, prin cele două elemente de patrimoniu UNESCO – Mănăstirea Hurez și Ceramica de Horezu, dar și cadrul natural montan și submontan, completat de o poziție favorabilă în teritoriu, în regiunea Oltenia de sub Munte, un areal turistic renumit pentru potențialul turistic ridicat.

Infrastructura generală rutieră este relativ bine dezvoltată, existând drumuri locale și județene care leagă zonele de interes turistic cu drumurile naționale, drumuri care se află în general în stare bună. Zona Microregiunea Horezu nu dispune de infrastructura feroviară, însă este legata prin linii de autobuze și autocare cu majoritatea centrelor urbane majore din Oltenia, Muntenia si Transilvania. Infrastructura de canalizare si apă sunt relativ bine dezvoltate în localitățile din nordul Microregiunii (excepție făcând sistemul de canalizare din satele de sub munte), lipsind în mare parte în localitățile din sud.

Având în vedere că turismul pe jos este practicat de mai multe categorii de vârstă, zona dispune de câteva trasee turistice marcate (majoritatea în zona Parcului Național Buila Vanturarița și în masivul Parâng), neexistand insa servicii de informare turistica permanente, agrement, centre de inchiriere echipement, ghizi locali (cu exceptia complexelor muzeale – Culele din Maldaresti, Manastirile Hurezi, Bistrita, Arnota etc.). Sectorul vestic la Munților Căpățânii beneficiază de marcaje turistice noi, de stâlpi și săgeți indicatoare, necunoscuta până acum, prin care se pun în valoare numeroase obiective turistice naturale practic necunoscute.

Infrastructura rutieră de acces este relativ bine dezvoltată, reprezentată prin drumuri județene și comunale, care leagă zonele de interes turistic cu drumurile naționale, drumuri aflate în stare tehnică relativ bună. Zona nu dispune de acces feroviar, însă este legată prin autobuze de linie cu stațiile CFR Băbeni, Govora și Rm. Vâlcea, situate la 28 km, 22 km și respectiv 42 km distanță. Totodată, numeroase linii de autocare fac legătura cu majoritatea centrelor urbane mari din Oltenia, Muntenia, dar și Transilvania. Cel mai apropiat aeroport este la Craiova, la 111 km.

Pentru nevoia de informare a turiștilor, in orașul Horezu a fost amenajat prin fonduri guvernamentale un Centru de informare turistică, unde turiștii care tranzitează beneficiază de informații și materiale informative gratuite din partea personalului centrului. Pentru agrement, a fost înființat, prin eforturi financiare proprii, un serviciu de închiriere biciclete. Orașul nu beneficiază încă de trasee turistice marcate și omologate de autoritatea de turism și nici de ghizi locali, cu exceptia Ansamblului Mănăstirea Hurez, care oferă servicii de ghid turistic specializat.

II.4.1. Structuri de primire turistică

4.1.1.Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare

Turismul se poate dezvolta doar în situația existenței posibilităților de cazare și odihnă a turiștilor. De aceea, capacitatea de cazare condiționează în cea mai mare măsură volumul fluxurilor turistice.

Din evoluția activității turistice din ultimii opt ani, marcată de obținerea atestatului de stațiune turistică (2005) și a câștigării Locului I, în cadrul Proiectului EDEN, Destinatie europeană de excelență (2008), se observă că interesul turiștilor pentru zonă a crescut foarte mult, fapt concretizat prin creșterea numărului de unități de cazare și a locurilor în cadrul acestora.

Conform bazei de date a Autorității Naționale pentru Turism, referitoare la structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, la data de 01.11.2013, în orașul Horezu au fost înregistrate 23 structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, cu un total de 227 camere și 475 locuri, încadrate la 2 – 4 stele, iar in Comuna Costești au fost înregistrate 4 structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, cu un total de 36 camere și un număr de 75 locuri. (Tabelul 1.3)

Structurile de primire turistică existente utilizează însă în mică măsură specificul local, în ceea ce privește arhitectura, amenejarea interiorului și gastronomia traditională.

Tabel nr. 1.3

Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare,

pe tipuri și categorii de confort (01.11.2013)

Sursa: Baza de date a Autorității Naționale pentru Turism, la data noiembrie, 2013

Așa cum se observă în tabelul următor, numărul locurilor de cazare este în continuă creștere începând cu anul 2006, când se înregistrau 8 unități, cu 108 locuri, ajungând în numai opt ani la 27 unități, cu 550 locuri de cazare. Se poate spune că turismul constituie o activitate economică cu un capital de încredere din ce în ce mai mare în rândul investitorilor și operatorilor economici locali. Cu toate acestea, modul de valorificare a potențialului turistic este încă sub dimensiunea și diversitatea acestuia.

Tabel nr. 1.4

Evoluția structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare (2006 – 2013)

Sursa: Baza de date a Autorității Naționale pentru Turism, la data noiembrie, 2013

Deși România trece din anul 2009 printr-o severă criză economică, evoluția structurilor de primire cu funcțiuni de cazare se menține pe o creștere constantă, un punct forte pentru turismul din zonă, așa cum este evidențiat și în graficul următor.

Graficul nr. 1

În ceea ce privește tipul de unități de cazare, predominante sunt pensiunile turistice, structuri de primire de dimensiuni mai mici, adresate în special familiilor cu copii, care oferă spații cu locuri de joacă pentru copii și posibilități de relaxare pentru adulți.

Structura unităților de cazare,

pe tipuri și categorii de confort (2013)

Sursa: baza de date a Autorității Naționale pentru Turism

(turism.gov.ro/informatii-publice/)– date prelucrate

Graficul nr. 2

O evoluție favorabilă o are și creșterea gradului de confort a structurilor de primire. Dacă în anul 2006 erau predominante unitățile de cazare încadrate la 2*, în 2013 predomină cele cu grad ridicat de confort, de 3 – 4 stele, așa cum rezultă din tabelul nr. 4.20.

Tabel nr. 4.20

Structura locurilor de cazare,

pe tipuri și categorii de confort, 2013

Sursa: baza de date a Autorității Naționale pentru Turism

(turism.gov.ro/informatii-publice/)– date prelucrate

Graficul nr. 3

Graficul nr. 4

Structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică

Ca o caracteristică generală, unitățile de alimentație sunt puține ca număr și slab diversificate. Locurile de servit masa sunt de tip restaurant clasic, nu sunt specializate pe meniuri tradiționale, nu beneficiază de personal de servire școlarizat. Sunt amplasate doar în cadrul unităților de cazare, nu beneficiază de spații și ambient (mobilier, muzică, atmosferă) personalizat.

În baza de date a Autorității Naționale pentru Turism figurează 11 unități de alimentație clasificate, cu un total de 988 locuri la mese.

Tabelul nr. 4.21

Structuri turistice de alimentație clasificate din orașul Horezu (2013)

Sursa: baza de date a Autorității Naționale pentru Turism (turism.gov.ro/informatii-publice/)

Unitățile tip restaurant clasic dețin 882 locuri la mese (79,60 % din numărul total de locuri). În funcție de categoria de confort, 60,83% (674) din numărul de locuri sunt clasificate la 3 stele, 22,20 % (246) sunt clasificate la 2 stele și 16,97% (188) sunt clasificate la 1 stea.

Raportul dintre numărul locurilor la masă și numărul locurilor de cazare este de 2,28, ceea ce permite acoperirea cererii pentru acest tip de serviciu turistic.

Structuri de primire turistică cu funcțiuni de agrement

Structurile de primire turistică cu funcțiuni de agrement reprezintă o componentă importantă și bine definită în cadrul activității de turism. Aceste echipamente au ca obiectiv crearea condițiilor optime pentru distracție și recreere, pentru petrecerea plăcută a timpului liber, pentru atragerea unor segmente cât mai diversificate de turiști, fiind indispensabile pentru realizarea unui turism modern.

La nivelul orașului Horezu, structurile de agrement au fost amenajate în principal în cadrul structurilor de cazare și sunt reprezentate prin terenuri de sport (Hotelul Horezu, pensiunea Dana), piscine în aer liber (pensiunile Taco și Irina), săli de fitness, saună (pensiunile Taco, Alex, Andra), masă biliard sau tenis (pensiunea Taco), locuri de joacă pentru copii (pensiunile Alex, Dana, Taco, Casa Filoxenia), posibilități de închiriere a unor materiale sportive, dar și în sistem independent (teren de fotbal). În perioada estivală se pot organiza excursii pedestre la principalele obiective turistice din zonă (de ex. Mănăstirea Hurez, Culele de la Măldărești, mănăstirile Bistrița și Arnota), distanțele de parcurs fiind reduse (între 2 – 7 km), dar și drumeție montană spre punctele de belvedere din apropierea stațiunii turistice (zona Treapt, zona Plăieț – la uzina de apă) sau pe plaiurile sudice ale Munților Căpățânii (pentru una sau două zile). Zona Horezu și împrejurimile sale beneficiază de un cadru natural deosebit de atractiv, așa încât excursiile și drumețiile oferă satisfacții deosebite turiștilor dornici de odihnă activă în mijlocul naturii.

IV.4.2. Circulația turistică

Analiza datelor privind principalii indicatori ai circulației turistice permite aprecierea cantitativă a cererii pentru produsul turistic, precum și evidențierea tendințelor acesteia. Indicatorii circulației turistice pentru stațiunea turistică Horezu, analizați pentru o perioadă de 6 ani (2006 – 2011), au fost sosiri turiști, înnoptări în structurile de cazare și durata medie a sejurului.

Prin parcurgerea unor pași importanți în dezvoltarea turismului și promovarea valorilor culturale și naturale locale, interesul turiștilor pentru arealul Horezu a fost din ce în ce mai mare, fapt înregistrat și de indicatorii circulației turistice (număr turiști, număr înnoptări, gradul de ocupare).

Așa cum se observă din Tabelul nr. 4.5, cei doi indicatori au avut o evoluție pozitivă, observându-se o creștere semnificativă în anul 2008 față de 2003 (+96,9% pentru numărul de turiști și +171,7% pentru numărul de înnoptări), urmate fiind de o reducere a cererii turistice în perioada 2009 – 2010, reducere determinată de criza economică ce a afectat România și mai puțin de scăderea interesului pentru zonă. De altfel, conform datelor primite de la Direcția Județeană de Statistică Vâlcea, în anul 2011 atât sosirile, cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din stațiunea turistică Horezu au înregistrat din nou creșteri (3,5% și respectiv 7,3%), existând premisele menținerii tendinței și pentru perioada următoare (conform datelor statistice pentru turism anunțate public de INS pentru primele luni ale anului). De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că 5 pensiuni turistice au intrat recent pe piață (2011 – 2012) și, prin urmare, nu au fost raportate date consistente privind circulația turistică în cadrul acestor structuri.

Prin poziția sa geografică și față de arterele rutiere cu circulație turistică din teritoriu, orașul Horezu se află pe drumurile de tranzit ale principalelor trasee turistice naționale sau ale arealului Oltenia de sub Munte. Drumul național DN 67 (Rm. Vâlcea/E 81 – Horezu – Tg. Jiu – Motru – Drobeta Tr. Severin/E70), care traversează zona pe direcția E – V, este unul din cele mai circulate drumuri turistice din zonă, care deține de-a lungul său numeroase obiective turistice importante – mănăstirile din nordul Olteniei, centrul de ceramică Horezu, obiectivele carstice din zona Polovragi – Baia de Fier, Culele de la Măldărești și alte centre etnografice renumite (Costești, Polovragi, Baia de Fier), vizitate anual de zeci de mii de turiști. Numărul oficial de vizitatori ai obiectivelor turistice adiacente drumului național este incomparabil mai mare cu cel oficial înregistrat în structurile de cazare clasificate din orașul Horezu, fapt care evidențiază caracterul predominant de tranzit al turismului din localitate. În același timp, gradul de ocupare și durata sejurului relativ reduse, comparativ cu potențialul zonei, demonstrează și sezonalitatea activității turistice, zona fiind solicitată preponderent în perioada vacanței de vară și cu ocazia sărbătorilor religioase.

Tabelul nr. 4.22.

Evoluția principalilor indicatori ai circulației turistice, orașul Horezu

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Vâlcea, date prelucrate

În privința numărului de turiști cazați în cadrul structurilor de primire turistică, s-au înregistrat creșteri importante în intervalul 2006 – 2008 (+66,97%), urmate de reduceri drastice în perioada 2009 – 2010 (-34,95%). Aceste tendințe au urmat evoluția generală a economiei românești din acea perioadă, demonstrând încă odată cât de sensibilă este industria turismului la fluctuațiile de ansamblu ale economiei. Încurajator este faptul că, începând cu anul 2011, s-a reintrat pe un trend pozitiv al creșterii numărului de turiști.

Numărul de înnoptări a avut o evoluție oarecum asemănătoare cu cea a numărului de turiști: o creștere consistentă în intervalul 2006 – 2008 (+67,13%), reduceri importante în perioada 2009 – 2010 (-13,29%) și reintrarea pe un trend pozitiv începând cu anul 2011 (+95,13%).

Durata medie a sejurului reprezintă numărul mediu de zile de ședere a turiștilor și este calculat ca raport între numărul înnoptărilor și cel al turiștilor. Acest indicator exprimă și latura calitativă a activității turistice. În general, se consideră că o destinație interesantă, cu servicii de bună calitate, contribuie la prelungirea sejurului turiștilor. Din păcate, așa cum se observă și din tabelul de mai sus, durata sejurului este destul de redusă în perioada analizată, dar mimează aceleași tendințe, ca și ceilalți indicatori: o creștere în perioada 2006 – 2007, urmată de o scădere în 2008 – 2010 și o revenire substanțială a creșterii în anul 2011.

Tabelul nr. 4.23.

Evoluția sosiri și înnoptări

pe tipuri de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare

Sursa: Sursa: DJS Vâlcea ,

Sursa: DJS Vâlcea, date prelucrate

Sursa: DJS Vâlcea, date prelucrate

Ecoturismul – o optiune strategica pentru Orașul Horezu

Dezvoltarea ecoturismului în zonă și obținerea statutului de „destinație ecoturistică” este o optiune văzută în relație directă cu protejarea și conservarea naturii, cu conservarea culturii autentice și cu implicarea comunităților locale în toate etapele acestui proces. Dezvoltare a ecoturismului este o acțiune de lungă durată, necesită o conștientizare și un efort sustinut din partea tuturor celor implicați, dar poate aduce beneficii majore pe termen lung, contribuind în mod direct la crearea de “dezvoltări durabile” în zonă. Decizia privind inițierea unui asemenea proces a fost luată de administrația locală implicată în elaboraea planului de dezvoltare locală, planificare care a integrat toate aspectele sociale, economice si de mediu. Activitățile de ecoturism care ar putea fi dezvoltate cu succes în zonă sunt:

drumeții tematice – dezvoltarea unor rute tematice cum ar fi: ruta peșterilor amenajate, ruta ariilor naturale protejate, ruta mănăstirilor, ruta meșteșugurilor și arhitecturii traditionale, activități care pot face diferența față de alte zone și pot oferi experiente turistice de calitate unor segmente de piață diferite (ca vârstă, statut social, venituri, educație, etc.)

turism ecvestru, turism cu atelaje (sănii trase de cai, căruțe trase de cai)

turism științific (studiul unor elemente de floră și faună cu valoare științifică)

cicloturism (mai ales pe drumurile și cărările Munților Căpățânii)

drumeție de iarnă

tururi culturale (tabere de creație, demosntrații de meșteșuguri, etc.).

Este de dorit ca aceste programe turistice sa fie dezvoltate de către turoperatori specializați (sau de către o asociație locală de turism) care să utilizeze servicii locale (cazare, alimentație publică, ghizi locali, centre de închiriere echipament, centre de informare turistică) si să preia o parte din efortul de promovare și distribuție a ofertanților de servicii locale, urmând ca aceștia să se poată concentra în exclusivitate pe îmbunătățirea calității serviciilor lor și dezvoltarea de noi servicii turistice.

Contextul actual în care se află comunitățile rurale din zona tintă reprezintă oarecum un paradox – în planul culturii au fost abandonate importante tradiții, oamenii s-au adaptat modernității, în timp ce ocupația de bază a rămas agricultura, care se practică după metode traditionale, în limitele subzistenței. În profunzime, mentalitatea este încă tradiționalistă, chiar dacă în majoritatea localităților există rețea de televiziune prin cablu și telefonie modernă. Ecoturismul poate fi un instrument care să contribuie cu succes la: conservarea naturii (prin acțiuni și fonduri direcționate direct către conservarea naturii), la dezvoltarea economică durabilă (sustinerea de inițiative locale cu impact ecologic pozitiv, crearea direct sau indirect a unor locuri de muncă, taxe locale, turiști care cheltuie în comunitate, etc.), cât și la dezvoltarea socială și culturală a comunității (interacțiuni între turiști și localnici, schimburi de informații și tehnologii). Implicarea comunităților locale în dezvoltarea ecoturismului, atât în fazele de planificare, cât și în fazele mai profunde ale procesului este esențială pentru a asigura reușita acestui demers. Comunitățile locale trebuie să înteleagă alternativa oferită de ecoturism, principiile ecoturismului și avantajele lui. Ele trebuie să aleagă în cunoștință de cauză dacă doresc sau nu o asemenea dezvoltare.

Dezvoltarea microregiunii pe dimensiunea eco-turismului (turism montan; sportiv; educativ și de cunoaștere științifică; de destindere-relaxare; religios; cultural si agro-turism), atât în ariile protejate cat și în restul microregiunii, presupune o abordare integrată care să aibe în vedere:

Infrastructura de acces – întreținerea, dezvoltarea și supravegherea drumurilor de acces la obiectivele turistice, a traseelorturistice; amenajarea unor centre de vizitare, puncte de informare; amenajarea locurilor de adăpost, locurilor de popas, refugiilor și spațiilor de campare; dezvoltarea infrastructurii în localitățile din zonă; atragerea de fonduri și consilierea localnicilor în vederea dezvoltării agroturismului.

Serviciile de informare turistică, prin centre sau puncte de informare, amplasate în locurile de distribuție a fluxurilor turistice și în locurile intens circulate.

Organizarea de tabere educative pentru copii de vârstă școlară, prin care îmbină relaxarea, petrecerea activă a timpului, cu lecții în aer liber despre natură și protejarea acesteia.

Organizarea de acțiuni de conștientizare și voluntariat, în scop educativ, științific și de protecție a mediului. Încheierea unor perteneriate între administrația publică locală, organizații nonguvernamentale din domeniul mediului, cu unități de învățământ ar avea impact pozitiv asupra elevilor/tinerilor, determinându-i, prin conștientizare și înțelegere, să fie mai responsabili cu mediul înconjurător.

Siguranța turiștilor: înființarea serviciilor de ghizi turistici; înființarea unui centru Salvamont.

Obiectivele cultural-istorice: restaurarea obiectivelor cultural-istorice, promovarea și includerea în circuite turistice a acestor obiective;

Dezvoltarea sporturilor montane: trekking, escaladă, mountan-bike, parapantă, înființarea unor școli pentru inițierea și practicarea sporturilor specific zonei montane; organizarea de tabere și competiții sportive.

Ocupații și manifestări tradiționale și cultural-artistice – încurajarea, susținerea și dezvoltarea ocupațiilor tradiționale; identificarea și promovarea meșteșugarilor din zonă; salvarea obiceiurilor și tradițiilor locale și promovarea acestora, promovarea manifestărilor locale; organizarea de târguri ale meșteșugarilor; organizarea de manifestări folclorice; înființarea în zonă a unor noi festivaluri de promovare.

Informarea permanentă a autorităților locale și a localnicilor; implicarea elevilor școlilor din zonă în activități turistice, culturale, educative, ecologice, sportive, științifice; organizarea de concursuri și întreceri educative pe diverse teme.

Încurajarea activităților economice tradiționale cu impact minim asupra mediului; utilizarea și valorificarea durabilă a resurselor zonei, prin activități nepoluante; promovarea produselor ecologice; dezvoltarea micii industrii artizanale.

Conservarea mediului și a biodiversității, inventarierea siturilor prezumtive de a face parte din Rețeaua Natura 2000; inventarierea și monitorizarea habitatelor și speciilor protejate; păstrarea echilibrului între activitățile tradiționale și neafectarea mediului; cercetarea științifică, studii și cercetări multidisciplinare pentru o cunoaștere mai bună a zonei, de stabilitre a impactului activităților antropice; studii și cercetări socio-economice, etnografice, etc. în localitățile din zonă.

Concluzii și recomandări

În viitoarele acțiuni de promovare și valorificare a patrimoniului turistic natural, ar trebui să se aibă în vedere abordări în concordanță cu principiile dezvoltării durabile și ale valorificării durabile a resurselor naturale și antropice:

identificare și păstrarea nealterată a zonelor naturale de interes științific major;

minimizarea efectelor activităților antropice în zonele naturale cu obiective turistice natutrale vizitabile;

păstrarea echilibrului între promovare/valorificare și menținerea obiectivelor natural nealterate;

păstrarea echilibrului între menținerea calității de obiectiv turistic natural și asigurarea dotărilor necesare practicării turismului la standarde moderne de confort și siguranță;

utilizarea pentru amenajări turistice de infrastructură și servicii a tehnicilor prietenoase mediului;

trecerea de la turismul necontrolat la cel organizat, ecologic, care va duce atât la păstrarea controlului și minimizarea efectelor negative asupre mediului înconjurător, cât și la obținerea de beneficii materiale pentru zonă;

promovarea activităților recreative și a sporturilor specific montane.

Din datele statistice prezentate mai sus, se evidențiază câteva concluzii:

Facilitățile de cazare ale zonei au atras în anul 2011, conform DJS Vâlcea, un număr relativ redus din vizitatorii zonei (deși numai la Mănăstirea Hurez vin anual peste 70.000 de vizitatori), 2.426 de turisti, din care cei mai multi sunt cazați la hotelul din zonă, urmat de pensiunile turistice.

Începând cu anul 2011 creșterea numărului de turiști a reintrat pe un trend pozitiv, la fel ca și numărul de înnoptări.

Durata medie a sejurului a înregistrat valori scazute, cu o medie de 1,37 zile, dar cu un trend de creștere în ultima perioadă.

Evoluția sectorului de turism este sensibilă la evoluția economică, rămâne de văzut dacă tendința de creștere înregistrată în ultimii doi ani se va menține în continuare. Un rol important în relansarea turistică a zonei îl are agrementul, modul de petrecere a timpului liber fiind hotărâtor în alegerea unei destinații de vacanță.

Deși numărul de locuri de cazare a avut o evoluție constant pozitivă și a crescut seminificativ în anul 2013, turismul nu reușește încă să contribuie semnificativ la dezvoltarea economică a zonei și la ocuparea forței de muncă, el aducând în prezent doar un număr modest de 40 de locuri de muncă, în hoteluri și restaurante.

BIBLIOGRAFIE

Recensământul populației și locuințelor din 2011, date finale, INS

Recensământul populației și locuințelor din 2011, date preliminare, INS

Orașul Horezu – evaluarea potențialului de dezvoltare economică – Gabriel Pascariu, FPDL 2004

Orașul Horezu – evaluarea potențialului turistic – Georgeta Maiorescu, Andreea Velizare, Laura Nicoară, FPDL, 2004

Studiu de fundamentare pentru atestarea orașului Horezu ca stațiune turistică. INCDT, București, 2008

Depresiunea Horezu – “Destinație Europeană de Excelență” – Georgeta Maiorescu, 2008

Microregiunea Horezu Studiu integrat al potențialului de dezvoltare economică, Ancuța Vameșu Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală 2008

DOSARUL DE CANDIDATURĂ Leader- PLAN DE DEZVOLTARE LOCALĂ Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Horezu – elaborat de Ancuta Vamesu in colaborare cu Asociația Depresiunea Horezu

Evaluarea resurselor comunității ca parte a procesului de formulare a unei strategii de dezvoltare locală Veronica JUNJAN, Bianca COBÂRZAN, Universitatea .Babeș- Bolyai. Cluj Napoca.

Site-ul www.privestehorezu/fpdl.ro – materiale realizate in proiectul FPDL – Primara Horezu – Atlante – CIMEC – Microregiunea Horezu – revitalizare prin valorificarea patrimoniului istoric

PRIVESTE HOREZU, COSTESTI SI VAIDEENI – coord. Nicole Rata, autor Nadina Pascariu,

Fisa localității Horezu – primaria Horezu

II.5. Analiza SWOT

CAPITOLUL III

PROPUNERI DE DEZVOLTARE A MICROREGIUNII TURISTICE CA DESTINAȚIE ECOTURISTICĂ

III.1. Delimitarea geografică și administrativă a destinației

III.2. Viziune și obiectivele de dezvoltare a destinației

VIZIUNE:

Transformarea arealului Microregiunea Horezu într-o destinație ecoturistică cu notorietate la nivel național și internațional, lucru ce va contribui la îmbunătățirea vieții comunităților locale, la protejarea și conservarea resurselor naturale și la prestarea unor servicii turistice de calitate.

OBIECTIVE:

A. Crearea unor produse ecoturistice de calitate, competitive la nivel național și internațional

produsele turistice dezvoltate în zonă vor pune accent pe natură, fiind axate pe experiența directă și personală a turistului cu natura;

produsele turistice dezvoltate în zonă vor valorifica patrimoniul cultural material și imaterial existent (mănăstiri, cule, meșteșuguri tradiționale, tehnică populară etc.);

produsele turistice create oferă un nivel corespunzător de înțelegere a valorilor naturale și culturale ale zonelor vizitate;

produsele turistice create în zonă satisfac în mare măsură sau chiar depășesc gradul de așteptare al turiștilor.

marketingul produselor turistice create va fi unul corect, ce oferă clienților informații complete și responsabile și va crea așteptări realiste.

B. Turismul este dezvoltat în zonă prin respectarea practicilor de dezvoltare durabilă și își aduce contribuția sa la conservarea naturii

activitățile turistice desfășurate pun în valoare mediul natural și cultural al zonei, prin recunoașterea și aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil.

turismul contribuie în mod activ la conservarea ariilor naturale din zonă.

C. Turismul contribuie la dezvoltarea comunităților locale din zonă

activitățile turistice desfășurate în zonă sunt realizate fără să producă un impact negativ asupra comunității locale și asupra stilului lor de viață;

activitățile turistice desfășurate oferă contribuții economice pe termen lung comunității locale din zonă.

III.3. Zonarea turistică și propuneri de dezvoltare

A. ZONA HOREZU

Oportunități & limitări

Accesibilitate

Este ușor accesibilă, fiind situată de-a lungul principalei căi de tranzit între Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu (DN 67).

Elemente de atractivitate specifice zonei

Mănăstirea Hurez – monument aflat pe Lista Patrimoniului Cultural al Umanității UNESCO;

2 biserici monumente categoria A (biserica Urșani, Biserica Ceaușu);

Centrul istoric al orașului Horezu

Centrul de ceramică Olari – este cel mai important centru de ceramică smălțuită din România. Ceramica de Horezu prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO;

Casa de cultură, cu Galeria de Artă Populară Contemporană;

Târgul ceramicii populare “Cocoșul de Hurez”

Zona naturală Trei Stejari

Infrastructură turistică

Majoritatea structurilor de primire turistică din Microregiunea Horezu sunt situate în orașul Horezu. Numărul acestora a crescut foarte mult după ce localitatea a obținut statutul de stațiune turistică de interes local. De asemenea, aici funcționează și singurul Centru Național de Informare și Promovare Turistică din județul Vâlcea.

Limitări

Rețeaua de canalizare nu acoperă decât zona urbană a localității, dar este în proiect extinderea acesteia și în satele aparținătoare;

Semnalizarea turistică este deficitară;

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Horezu nu este dotat corespunzător;

Lipsa ghizilor turistici;

Deficiențe în privința facilităților de vizitare de la principalele obiective turistice (parcări, grupuri sanitare);

Noile construcții nu respectă arhitectura tradițională;

Starea necorespunzătoare a drumurilor comunale DC 142 (către Biserica Urșani) și DC 143 (spre satul Olari).

Caracteristici ale fluxurilor turistice

Localizarea zonei de-a lungul principalului drum național ce tranzitează zona, determină caracterul turistic al acesteia: zonă cu flux mare de vizitatori (mulți dintre ei fără să se cazeze în zonă) și timp redus de ședere (durata medie a sejurului în anul 2012 a fost 1,2 zile). În ultimii ani, odată cu atestarea localității ca stațiune turistică de interes local, turismul a cunoscut creșteri importante, fiind construite noi structuri de primire turistică, majoritatea de mici dimensiuni, și de asemenea creșteri importante în privința fluxurilor turistice din zonă (+125% pentru numărul de turiști și +140,9% pentru numărul de înnoptări în perioada 2010-2012)

Principalele segmente de piață sunt:

grupuri organizate aflate în tranzit, cu autocarul;

familii sau grupuri de prieteni în tranzit, cu autoturismele proprii;

familii sau grupuri de prieteni ce petrec mai mult de o zi în destinație, vizitând mai multe obiective din zonă (famiile vin in concedii mai ales in lunile iulie, august);

copii în cadrul taberelor și excursiilor școlare (în special în lunile aprilie, mai, iunie si  iulie);

pelerini veniți să se roage la mănăstirile din zonă (adesea aceștia aleg să se cazeze în spațiile de cazare oferite în cadrul mănăstirii);

pelerini sosiți cu prilejul evenimentelor religioase (hramuri) sau istorice (ex. la biserica Urșani cu ocazia zilei de naștere a fostului prim-ministru I.Gh. Duca);

turiștii străini sunt interesați în special de Mănăstirea Hurez (monument UNESCO) și de atelierele meșterilor populari din satul Olari;

turiști veniți pentru un weekend, cu ocazia diferitelor evenimente (ex. cu ocazia Târgului anual “Cocoșul de Hurez”);

turiștii veniți în weekend și cu ocazia sărbătorilor legale.

Obiectivele de dezvoltare

Zona poate oferi o experiență culturală vizitatorilor în tranzit dar și turiștilor ce își petrec mai multe zile în destinație prin vizitarea ………

Infrastructură și activități necesare pentru a fi dezvoltate

ameliorarea calității spațiului public din centrul orașului (construcții, fațade, vitrine)

conservarea și reabilitarea construcțiilor din centrul istoric al orașului, protejarea arhitecturii tradiționale

păstrarea arhitecturii tradiționale în satul Olari

reabilitarea și modernizarea drumurilor comunale DC 142 (către Biserica Urșani) și DC 143 (spre satul Olari)

amenajarea facilităților de vizitare la principalele obiective turistice (în principal parcări și grupuri sanitare): Biserica Urșani, Mănăstirea Hurez

dotarea corespunzătoare a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din Horezu (este asigurată finanțare pe Programul Operațional Regional, Axa 5.3.)

realizarea de materiale promoționale și hărți

realizarea unui sistem de informare unitar la nivelul destinației. Horezu, ca zonă centrală în cadrul destinației ar trebui să ofere informații cu caracter turistic cu privire la toate zonele din cadrul destinației.

B. ZONA COSTEȘTI – BĂRBĂTEȘTI – PARCUL NAȚIONAL BUILA – VÂNTURARIȚA

Oportunități & limitări

Accesibilitate

De la drumul național DN 67 prin trei drumuri județene DJ 646 (prin comuna Costești, pe valea Bistriței), DJ 646A (prin comuna Costești, pe valea Costești) și DJ 646E (prin comuna Bărbătești, pe valea Otăsăului)

Elemente de atractivitate specifice zonei

Parcul Național Buila Vânturarița (comunele Costești și Bărbătești);

Peșterile Liliecilor și Valea Bistriței (rezervații naturale);

Muzeul Trovanților (comuna Costești);

Cheile Bistriței și Cheile Costești sau ale Pietrenilor;

Mănăstirile Bistrița și Arnota;

Schitul Pătrunsa;

Bisericile Grămești și 44 Izvoare;

Colecția muzeală de artă Gh. D. Anghel;

izvoare de ape minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sodice, hipotonice în comuna Costești. Au fost folosite până în anul 1989 în tratament balnear (în prezent este în faza de lucru un mini-complex balnear).

Festivalul folcloric „Brâul de aur”, Bărbătești;

Grupul de dansuri “Brâulețul” al Cămunului Cultural Bărbătești.

Infrastructură turistică

La limita parcului, în localitățile Costești și Bărbătești, …………

Pe raza parcului sunt amenajate și marcate 19 trasee turistice (17 sunt omologate de Autoritatea Națională pentru Turism) și trei trasee tematice. A fost amenajat un foișor în care se desfășoară lecțiile în aer liber din cadrul taberelor educative organizate de administrație. Este amenajată pentru vizitare Peștera Liliecilor, situată la intrarea în Cheile Bistriței, în versantul drept al pârâului Bistrița, este o peșteră cu ghid, introdusă în circuitul turistic. În parc există doar o structură de cazare – Cabana turistică Cheia (24 locuri de cazare și 20 locuri de campare), neclasificată, aflată pe versantul nord-vestic al crestei, la intrarea Râului Cheia în sectorul de chei omonim. Au fost amenajate 8 locuri de campare, dotate cu masă cu băncuțe, panou informativ, vatră de foc, container pentru colectarea deșeurilor, la nord de Cheile Bistriței, la Prislop – lângă cantonul silvic, la nord de Cheile Costești, în Poiana Scărișoara, Poiana Pătrunsa – la 200 m vest de schit, lângă Schitul Pahomie, pe Valea Cheia – la sud de tunel, lângă Cabana Cheia, pe Valea Olănești – la sud de Cheile Olănești. În zona montană se află 4 refugii turistice amenajate, unde se poate dormi în condiții de bivuac: Curmătura Builei, Poiana Scărișoara, Piscul cu Brazi, La Troiță. Administrația parcului a montat 3 panouri informative: două la intrările în parc și unul în centrul localității Costești și 7 panouri informative la obiectivele importante de pe traseu (Mănăstirea Bistrița, Peștera Liliecilor, Cheile Bistriței, Peștera Urșilor, Poiana cu ghiocei de pe Valea Prislop, Cheile Costești, Schitul 44 Izvoare).

Limitări

Starea necorespunzătoare a drumurilor de acces DJ 646, DJ 646A și DJ 646E.

Existența carierei de calcar de la Bistrița (Arnota);

facilitățile de vizitare la principalele obiective turistice sunt necorespunzătoare.

Caracteristici ale fluxurilor turistice

Conform datelor de monitorizare turistică culese în anii 2006 și 2010, numărul anual al vizitatorilor ce au intrat în parc a oscilat între 10.000 – 18.000. Dintre aceștia mai mult de jumătate provin din județul Vâlcea, iar restul din alte județe (în special Argeș, Dolj, Gorj și București) și doar 3% sunt turiști străini (Belgia, Cehia, Germania, etc.). 82% dintre vizitatorii parcului vin în week-end. Majoritatea vizitatorilor parcului vin aici doar pentru o scurtă vizită, pe durata unei singure zile, ocazionată în special de vizita mănăstirilor sau de ieșirea la picnic sau folosesc facilitățile de cazare din zona parcului, de unde fac și vizite în parc. Cei care stau mai mult decât o zi pe teritoriul parcului folosesc ca utilități de cazare Cabana Cheia, cortul în spațiile de campare si zonele de picnic, Cabana Codric, mănăstirile si schiturile, refugiile din parc.

Prin Comuna Costești intră 52% din totalul vizitatorilor în parc, prin satele Bistrița (două intrări în parc la Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota) și Pietreni (două intrări în parc spre Prislop și Valea Morii):

Valea Bistrița – cu intrare prin Satul Bistrița – 36% din totalul vizitatorilor – în special vizitatori de o zi ai mănăstirilor Bistrița, Arnota, Cheilor Bistriței, Peșterii Liliecilor, Peșterii Urșilor, sejur de o zi pentru picnic, dar și turiști în cadru organizat oferit de administrația parcului (vizită traseu ecoturism, tabere ecologice, practici studențești, cercetare);

Valea Costești – cu intrare prin Satul Pietreni – 16% din totalul vizitatorilor – în special turiști în cadru organizat oferit de administrația parcului (vizită traseu de ecoturism, tabere ecologice Junior Ranger, practici studențești, cercetare), dar și vizitatori de o zi pentru picnic și turiști orientați spre drumeție.

Prin Comuna Bărbătești intră 11% din totalul vizitatorilor (o intrare în parc la Schitul Pătrunsa) – în special vizitatori de o zi ai schiturilor Pătrunsa și Pahomie, dar și turiști orientați spre drumeție.

Restul de 37% prin intră în parc prin stațiunea Băile Olănești, aflată în afara destinației.

Obiectivele de dezvoltare

Infrastructură și activități necesare pentru a fi dezvoltate

construirea unui centru de vizitare al parcului în comuna Costești (vis-a-vis de Muzeul Trovanților);

amenajarea facilităților de vizitare la principalele obiective turistice (în principal parcări, grupuri sanitare, informații turistice): Mănăstirea Bistrița, Schitul Pătrunsa (unde se termină drumul și începe traseul turistic)

omologarea de către ANT a celor două trasee turistice pentru drumeție montană rămase neomologate;

amenajarea unui camping la standarde europene pe raza localității Costești, care să beneficieze de instalații de alimentare cu apă, canalizare, instalații solare de încălzire a apei menajere, realizarea unor mini-stații de epurare ecologice, sisteme integrate de management al deșeurilor, platforme de parcare;

modernizarea și extinderea cabanei turistice Cheia, aflată într-o stare avansată de uzură;

reabilitarea drumurilor de acces DJ 646, DJ 646A, DJ 646E.

amenajarea potecii de acces și iluminarea Peșterii Liliecilor de la mănăstirea Bistrița;

realizarea unor demersuri cu factorii decizionali (…) pentru introducerea pe linia de cale ferată îngustă Govora – Băbeni – Tomșani – Bistrița a unei garnituri pentru turiști;

realizarea de materiale promoționale și hărți;

limitarea efectelor negative ale carierei de la Arnota;

păstrarea tradițiilor și a arhitecturii tradiționale.

C. ZONA VAIDEENI

Oportunități & limitări

Accesibilitate

Din orașul Horezu se poate ajunge pe drumul județean DJ 665, drum pitoresc ce leagă toate localitățile de sub munte, până la Târgu Jiu (cunoscut la nivel local ca Drumul Oierilor)

Elemente de atractivitate specifice zonei

Important centru etnofolcloric, legat de transhumanță și obiceiuri pastorale, renumit pentru prelucrarea artistică a pieilor, lânii și confecționarea de instrumente muzicale, prelucrarea artistică a lemnului, cusături și țesături artistice, port popular ciobănesc din zona Mărginimii Sibiului, instalații de tehnică populară, arhitectură tradițională;

Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva” (sat Marița, Comuna Vaideeni);

Monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial (monument istoric categoria A);

Zonă naturală deosebit de atractivă, include lacul de baraj artificial Balota (din sistemul hidrografic al Lotrului);

„Învârtita dorului” – festival de cântec ciobănesc și paradă de costume populare.

Ansamblul „Miorița”

Infrastructură turistică

☞ Existența a unei pensiuni agroturistice, clasificată de ANT și a unei cabane a Ocolului Silvic în zona lacului Balota;

☞ două trasee marcate în Munții Căpățânii, cu plecare din Vaideeni, spre creata principală și Mălaia (lacurile Petrimanu și Galbenu)

Limitări

păstoritul este în declin în zonă, iar acest lucru atrage după sine riscul de a pierde anumite meșteșuguri tradiționale (prelucrarea artistică a pieilor, lânii, cusături și țesături artistice)

migrația tinerilor din localitate spre mediul urban sau în străinătate;

Drumul Județean DJ 665, drum ce leagă toate localitățile de sub munte este în stare proastă în această zonă;

nu există panouri, indicatoare de informare turistică;

riscul dezvoltării în zona alpină a domeniului schiabil (acest lucru ar aduce prejudicii mediului înconjurător, fără a aduce beneficii durabile comunității locale);

lipsa de intres pe plan local de a păstra arhitectura tradițională.

Caracteristici ale fluxurilor turistice

Nu sunt consemnate fluxuri importante de turiști în zonă. Conform datelor Direcției Județene de Statistică, la nivelul anului 2012 au fost înregistrați doar 175 turiști, cu 302 înnoptări și o durată a sejurului de 1,7 zile.

Turiștii sosiți în zonă vin în special la rude și prieteni, pentru odihnă și recreere într-un cadru natural atractiv, curat și nepoluat. Consumă produse tradiționale (în special pe bază de lapte), fac drumeții în zona montană și sunt atrași de obiceiurile tradiționale.

Obiectivele de dezvoltare

Infrastructură și activități necesare pentru a fi dezvoltate

Reabilitarea/refacere/modernizarea drumul județean DJ 665;

Stimularea amenajării de pensiuni agroturistice, care să ofere produse tradiționale locale;

Realizarea semnalizării turistice;

Realizarea de materiale promoționale.

D. ZONA SLĂTIOARA – STROEȘTI

Oportunități & limitări

Accesibilitate

Accesul din DN 67 se face pe DJ 676, drum județean aflat în stare bună ce face legătura cu Craiova.

Elemente de atractivitate specifice zonei

Rezervația naturală Piramidele de la Slătioara;

Măgura Slătiorului;

Trovanții de pe pârâul Gresarea;

Biserica Viorești;

Centrul de ceramică Slătioara – este specific pentru ceramica populară nesmălțuită, de culoare roșie, decorată simplu cu humă albă;

Tradiții etnoculturale, port popular (în special în satele mai izolate);

Festivalul spiritualității rurale Etno Film Folk (Slătioara).

Infrastructură turistică

1 pensiune turistică;

Limitări

lipsa indicatoarelor și a panourilor turistice;

absența traseelor turistice amenajate;

insuficiența structurilor de primire turistică;

lipsa structurilor de agrement;

migrația tinerilor din localitate spre mediul urban sau în străinătate.

Caracteristici ale fluxurilor turistice

Turiștii sunt interesați de odihnă activă într-un mediu nepoluat, drumeții spre Piramidele de la Slătioara și Măgura Slătiorului, vizitarea obiectivelor culturale (biserica Viorești), participarea la evenimentele culturale locale (ex. Festivalul Etno Film Folk), consumarea de produsele agro-alimentare locale.

Obiectivele de dezvoltare

Infrastructură și activități necesare pentru a fi dezvoltate

realizarea de indicatoare turistice specifice destinației (spre Piramidele de la Slătioara, spre trovanții de pe pârâul Gresarea);

amenajarea unui traseu tematic spre Piramidele de la Slătioara;

amenajarea unui traseu turistic de creastă și a unor puncte de belvedere pe Măgura Slătiorului;

realizarea unei colecții etnografice în comuna Slătioara (localitatea încă păstrează arhitectură specifică, tradiții).

E. ZONA MĂLDĂRĂȘTI – OTEȘANI – TOMȘANI

Oportunități & limitări

Accesibilitate

Elemente de atractivitate specifice zonei

Complexul Muzeal Măldărești (Culele Duca și Greceanu, Casa memorială Duca);

Biserica cu hramurile “Sf. Nicolae” și “Sf. Voievozi” din comuna Măldărăști;

Trovanții de pe pâraiele Negara și Gresarea;

„Fagurele de aur” – sărbătoarea apicultorilor (a doua duminică din iunie, Tomșani);

Flori din grădina foleșteană.

Infrastructură turistică

1 pensiune turistică de 4 stele (26 locuri), amenajată într-un vechi conac boieresc.

Limitări

lipsa canalizării;

existența unei stații de epurare subdimensionate;

lipsa structurilor de agrement;

lipsa traseelor turistice.

Caracteristici ale fluxurilor turistice

Cea mai mare parte a turiștilor vin pentru mai puțin de o zi pentru a vizita Complexul Muzeal Măldărești. Turiștii care înnoptează aici vin pentru odihnă și relaxare, fac excursii în zonă sau scurte drumeții spre Măgura Slătiorului.

Obiectivele de dezvoltare

Infrastructură și activități necesare pentru a fi dezvoltate

realizarea unei piste de biciclete între Horezu și Măldărești, pe drumul vicinal peste Platoul Treapt;

refacerea parcării de la Complexul Muzeal Măldărești – realizarea de grupuri sanitare, panouri informative, stand cu produse tradiționale locale;

montarea de indicatoare turistice din DN 65C către trovanții de pe pâraiele Negara și Gresarea;

amenajarea de trasee turistice spre trovanții de pe pâraiele Negara și Gresarea;

crearea de noi evenimente etnoculturale locale, legate de sărbătorile tradiționale;

stimularea apariției de noi structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, alimentație și agrement;

amenajarea traseului de creastă pe Măgura Slătiorului spre Slătioara.

Teme:

Horezu – Capitala ceramicii românești;

Oltenia de sub Munte – Vatră monahală;

Cocoșul de Hurez

Transhumanța

Drumul sării

Culele

Carnivore mari;

Relieful calcaros;

III.4. Managementul și Marketingul destinației ecoturistice

III.5. Politici și măsuri de dezvoltare durabilă în cadrul destinației ecoturistice

Semnalizarea principalului drum de acces în destinație cu indicatoare specifice acesteia.

Plan care va determina realizarea unei rețele de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare care să implementeze un sistem de bune practici în ecoturism (ex. Eticheta ecologică europeană, sistemul Eco-Romania etc.)

Există un program periodic de informare / instruire a personalului din aparatul administrativ și a personalului din turism????? (inclusiv informații cu privire la principiile și tehnicile de construcții bioclimatice și folosirea materialelor și tehnicilor de construcție tradiționale, producție de bio-energie, reducerea consumului de apă, energie, a colectării selective a deșeurilor)

Program de încurajare a tinerilor din zonă să urmeze instituții de învățământ cu profil de turism, atragerea în zonă a unor furnizori de cursuri de calificare și perfecționare în domeniul turismului (în acest fel operatorii din turism vor găsi forță de muncă specializată pe plan local):

Cursuri calificare în domeniul turismului

Bucătar

Ospătar / Chelner

Administator pensiune turistică

Cameristă

Agent de turism / Ghid

Cursuri perfecționare și specializare în domeniul turismului

Manager în activitatea de turism

Director de hotel / motel / hostel / camping / sat de vacanță / popas turistic

Director restaurant

Director de agenție de turism

Ghid național

Implementarea unui sistem pentru colectarea și analizarea periodică a răspunsurilor primite de la vizitatori / dacă este cazul se vor întreprinde acțiuni corective

Realizarea unui marketig responsabil, corect și unitar al destinației (crearea unei sigle, identificarea unor imagini, valori reprezentative pentru destinație)

Realizarea unui web-site al destinației ecoturistice Depresiunea Horezu

Realizarea unui regulament local de urbanism la nivelul destinației / documentațiilor de urbanism și a unui regulament ilustrat de construire.

Realizarea unui plan de interpretare la nivelul destinației

Implementarea unui program / proiect educativ, care să vizeze conștientizarea populației locale cu privire la aprecierea naturii și culturii locale.

Întocmirea unui calendar cu principalele evenimente ce au loc în cadrul destinației

Program de susținere a producătorilor și produselor locale tradiționale și/sau ecologice + de certificare a acestora;

Promovarea produselor tradiționale de calitate (brânzeturi, țuică, miere, fructe uscate și proaspete, ceramică, împletituri alun, artizanat lemn, lână) cu ocazia târgurilor locale, naționale și internaționale. (în Strategia de dezvoltare a socio-economică a orașului Horezu 20014-2020)

Plan de promovare a producătorilor locali ?

Set de măsuri active de protecție a monumentelor istorice și a celorlalte elemente de patrimoniu identificate

Program de susținere a tradițiilor și obiceiurilor locale

Realizarea unui cod de comportament pentru vizitatori în zonele sensibile cultural.

Implementarea la nivelul destinației a unei politici de mediu, care să includă:

politică de achiziții ecologice care acordă prioritate produselor/ serviciilor locale.

politică de achiziții ecologice care acordă prioritate produselor refolosibile, returnabile și reciclabile.

politică de reducere a utilizării bunurilor de unică folosință (în sectorul public și privat).

program de reciclare a bunurilor de unică folosință.

politică de reducere și eficientizare a consumului de energie electrică (în sectorul public și privat).

măsuri de reducere și eficientizare a consumului de apă (în sectorul public și privat).

politică de reducere a emisiilor de gaze provenite din surse de încălzire.

promovarea folosirii mijloacelor alternative de transport.

plan de informare despre soluțiile de tratare a apelor reziduale și un plan de conformare cu legislația în vigoare coordonat de administrația locală.

program de reducere a deșeurilor.

program de gestionare a deșeurilor:

organice – pentru obținerea compostului la nivel individual sau la nivelul zonei;

reciclabile – pentru refolosirea lor;

ne-reciclabile – de colectare și transportare în locurile de depozitare.

program de reducere a utilizării substanțelor chimice, artificiale în special în domeniul agriculturii (utilizarea pesticidelor și fertilizanților chimici).

program de utilizare a produselor de curățare ecologice (în sectorul public și privat).

program de reducere a poluării atmosferice, fonice, luminoase și de contaminare a solului.

politici de reducere a iluminarii artificiale excesive.

măsuri concrete de împiedicare a recoltării de specii de floră și faună strict protejate conform reglementărilor locale, naționale și internaționale, de monitorizare a recoltării speciilor protejate și se iau măsuri împotriva activitățiilor ilegale conform legislației.

Programe turistice (de văzut câte sunt bazate pe natură / câte sunt disponibile persoanelor cu nevoi speciale)

program turistic „Porțile Parcului Național Buila-Vanturarița: natură și spiritualitate”, program promovat printr-o agenție locală de turism (Eco Natur Travel

program educativ adresat elevilor: “Ranger Junior al Parcului Național Buila-Vanturarița”.

Administrația Parcului Național Buila Vânturarița a amenajat un număr de trei trasee tematice:

Poveștile Pădurii – pe traseul satul Pietreni – Valea Morii – Poiana Scărișoara – Schitul Pătrunsă (9 panouri informative). Vizitatorii descoperă câteva dintre secretele naturii: diversitatea speciilor arboricole, etapele evoluției pădurii, diferența dintre o pădure naturală și o pădure plantată, semnele lăsate de viețuitoarele pădurii, legende etc.

Traseul Ranger Junior – pe traseul Poiana Prislop – Curmătura Builei (9 panouri educative). Conține informații despre speciile de floră protejate din cadrul parcului, informații despre specii de faună, sfaturi pentru turiști dar și reguli de comportament într-un Parc Național.

Natură și spiritualitate – pe traseul satul Bistrița – Cheile Bistriței – Valea Prislop – Cheile Costeștilor – satul Pietreni. Au fost montate 3 panouri informative la două din intrările în parc și în centrul localității Costești și 7 panouri informative la obiectivele importante de pe traseu: Mănăstirea Bistrița, Peștera Liliecilor, Cheile Bistriței, Peștera Urșilor, Poiana cu ghiocei de pe Valea Prislop, Cheile Costești, Schitul 44 Izvoare.

Evenimente culturale

Sursa: http://www.horezuonline.ro

Ansambluri culturale

  Tradițiile zonei sunt păstrate încă vii prin  activitatea ansamblurilor culturale din zonă:

Grupul de dansuri Brâulețul al Căminului Cultural Bărbătești;  

Ansamblul ,,Brădulețul'' din Horezu,  

Grupul de dansuri Domnițele al Căminului Cultural Costești;  

Ansamblul ,,Miorita'' din Vaideeni,

Ansamblul ,,Fantana lui Miuță'' din Oteșani.

Unități medicale la nivelul destinației

Unități de învățământ la nivelul destinației

Unități bancare la nivelul destinației

Sistem / Sisteme de colectare a deșeurilor

Administrația parcului organizează programe educative în școli și în parc: prezentări ale parcului, a modului de administrare a acestuia, a problemelor de management, biodiversitate, proiecte pentru elevi și cadre didactice; cursuri de educație ecologică pentru elevi; drumeții cu ghid, cu durata de o zi; tabere educative; organizarea de programe de cercetare: practici studențești, activități de inventariere, cartare, monitorizare; organizarea de tabere de voluntariat; găzduirea unor manifestări specific montane; închiriere de echipament pentru organizarea taberelor și camping.

Administrația parcului a realizat parteneriate de voluntariat cu școli și ONG-uri locale (CTA Vânturarița, CS Loviștea, TinEcoArt Horezu, Asociația Alpin Club Rm. Vâlcea) în vederea realizării activităților de întreținere a infrastructurii turistice, monitorizare, infomare-conștientizare, educației.

BIBLIOGRAFIE

A N E X E

Harta destinației

Rețeaua drumuri comunale din Microregiunea Horezu

Lista ariilor naturale protejate

Lista monumentelor istorice, actualizată / Ordinul nr. 2314 / 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor

Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare

Structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație

Trasee turistice montane în Munții Căpățâna, cu plecare din localitățile Microregiunii Horezu

HĂRȚI

Harta destinației ecoturistice Microregiunea Horezu

Harta turistică a Munților Căpățânii

Harta Parcului Național Buila – Vâturarița și Traseele turistice marcate

BIBLIOGRAFIE