CADRUL NATURAL ȘI ROLUL SĂU ÎN FUNCȚIONALITATEA ȚINUTULUI REGHINULUI [307358]

[anonimizat], dar și între factorul antropic și factorul natural. Însă, [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] ([anonimizat], căile de comunicație și infrastructura de acces).

Obiectivele principale vizate pentru a [anonimizat], sunt:

stabilirea evoluției geologice la nivelul ținutului și identificarea resurselor de subsol existente în teritoriu;

[anonimizat], precum, și a indicatorilor morfometrici;

determinarea interrelațiilor dintre relief și componenta: antropică, hidrografie, biopedogeografie, [anonimizat], [anonimizat] – activități antropice;

ierarhizarea categoriilor de terenuri de la nivelul Ținutului Reghinului;

[anonimizat] a acesteia asupra economiei regiunii analizate;

stabilirea particularităților resurselor hidrice și rolul acestor resurse asupra activităților antropice;

validarea disfuncționalităților existente în teritoriu și formularea unor propuneri cu scopul eliminării acestora.

Analizarea componentei naturale s-a realizat prin utilizarea diferitelor materiale cartografice, a datelor obținute de la instituțiile de profil și consultarea planurilor de management a [anonimizat]-urile diverselor instituții de profil și ministere.

[anonimizat], au fost descinderile în teren.

Componenta morfologică a Ținutului Reghinului

Trecutul geologic și evoluția geologică a [anonimizat]-a lungul timpului. Evoluția geologiei acestui ținut are implicații multiple: [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], este localizat de la contactul cu aria montană (arie reprezentată de Munții Călimani și Gurghiu), ocupă zona subcarpatică precum și cea deluroasă și trece în zona de Câmpie a Transilvaniei. Desfășurarea pe toate treptele de relief determină peisaje antropice diferite și sisteme de așezări adaptate treptei de relief. Teritoriul acestui ținut este în totalitate încadrat în bazinul hidrografic al râului Mureș (cursul superior al acestuia), râu care are ca principal afluent râul Gurghiu (afluent de stânga) și ca afluent secundar pârâul Luțu (afluent de dreapta).

Geografic, Ținutul Reghinului, este situat în partea central-nordică a țării, din punct de vedere regional face parte din Regiunea de Dezvoltare Centru, apartenența administrativă în totalitate este subordonată județului Mureș (Figura 27).

Analizat prin prisma subunităților de relief care ocupă acest spațiu, se observă un echilibru între treptele de relief (treapta montană, arealul reprezentat de dealuri și depresiuni, spațiul aferent zonei de câmpie).

Coordonatele geografice în care se înscrie teritoriul Ținutului Reghinului sunt: 24°31'44" longitudine estică (comuna Fărăgău), 25°08'50" longitudine estică (comuna Ibănești), 46°42'19" latitudine nordică (comuna Chiheru de Jos) și 47°02'12" latitudine nordică (comuna Vătava).

Din punct de vedere rutier și feroviar, teritoriul de studiu, este situat înafara axelor naționale de transport principale. Ținutul este străbătut de drumul european E 578, drum care face legătura cu zona transcarpatică a Moldovei, și de drumul național DN 16. De asemenea este situat la o distanță de aproximativ 30 de km față de drumul european E 60 (axă principală rutieră care face joncțiunea la Târgu Mureș cu drumul național DN 15). Transporturile feroviare se desfășoară, în cadrul Ținutului Reghinului, pe Linia Ferată 405 (atât transport feroviar de persoane cât și transport feroviar de marfă). Consecința faptului că pe teritoriul studiat, este localizată o porțiune din Magistrala 400, este încadrarea Ținutului Reghinului în aria intracarpatică de circulație feroviară.

Figura 27. Încadrarea teritoriului Ținutului Reghinului în arealul județean și național

Componenta geologică și influența ei asupra evoluției paleogeografice

Structura geologică a Ținutului Reghinului se află în concordanță cu geneza și evoluția geologică a Depresiunii Transilvaniei la contactul acesteia cu formațiunile vestice ale Carpaților Orientali. Astfel, în cuprinsul arealului de studiu, se regăsesc trei fâșii distincte: în est și nord-est se regăsesc structurile vulcanogene, în partea centrală este prezentă molasa cutată, iar în vest și sud-vest este reprezentativă molasa monoclinală.

Evoluția paleogeografică și alcătuirea litologică

Datorită faptului că Ținutul Reghinului, se desfășoară pe mai multe trepte de relief, analiza paleogeografică și alcătuirea litologică vor urmări aceste trepte începând cu treapta cu altitudinea cea mai mare și continuând cu treptele cu altitudini mai reduse (Figura 28).

Partea muntoasă a teritoriului de studiu își are originea la sfârșitul mezozoicului (în perioada cretacică) și începutul terțiarului, atunci când se produc cutările alpine și își are geneza și arcul carpatic. Partea vestică a Carpaților Orientali constituie sectorul eruptiv (sector care se regăsește și în Ținutul Reghinului). Acest sector eruptiv este partea cea mai tânără a Orientalilor, activitatea vulcanică începe în pliocen și se desfășoară în două etape: etapa pontiniană caracterizată de o activitate mixtă explozivă (la început dacitică și mai apoi andezitic-bazaltoidă) și etapa cuaternară care este caracterizată de o evoluție moderată a produselor explozive, iar succesiunea erupțiilor a fost complexă (în principal andezit: andezitică-amfibolică, andezitică-piroxenică, andezitică-bazaltoidă precum și bazaltică). Pe lângă aceste formațiuni, preponderent andezitice, se găsesc, în cantități mai reduse: bazalte, diorite, microdiorite și dacite. Substratul vulcanic este alcătuit din două formațiuni: cea de la bază cu caracter vulcano-sedimentar (formată la rândul ei din mai multe strate: sedimentar submers, apoi subaerian precum și intercalări cu depozite ponțiene și curgeri de lave) și cea superioară formată din piroclastite (piroclastite formate în mare parte din andezite cu amfiboli, având ca liant lapillii = ciment piroclastic grosier).

Partea centrală a munților formați la sfârșitul mezozoicului și începutul terțiarului, s-a prăbușit, formându-se astfel marea depresiune a Transilvaniei, depresiune care în opinia (Pop Gr., 2012) își are originea în neocretacic din cauza evoluției tectonice din Carpați. Așadar, Depresiune Transilvaniei, în Paleogen, se caracterizează prin depunerea sedimentelor formate din nisipuri, argile, peste care s-au sedimantat formațiuni calcaroase specifice perioadei eocenului și oligocenului. Cele mai vechi sedimente aparținând permianului au fost descoperite

Figura 28. Harta geologică a Ținutului Reghinului

în Ibănești, cu formațiuni predominant cristaline și șisturi cuarțitice, cloritoase, carbonatate, sericitoase.

Odată cu retragerea apelor ponțiene și cutarea sedimentelor, au luat naștere domurile și cutele diapire, astfel că formațiunile sedimentare miocene sunt cele mai vechi depozite care apar la suprafață (sub formă de depozite de sare, numite de (Meszaros, 1991) „stratele de Ocna Dejului”). Aceste strate cuprind depozitele de sare, dar și breciile sedimentare care sunt dispuse peste ultima intercalație de tufuri. În teren, aceste formațiuni, se găsesc pe alimiamentul Sărățel, Batoș, Ideciu de Jos, Sovata, Praid. Urmărind zona de cute diapire Sărata-Brâncovenești-Praid, depozitele sarmațiene se subțiază pe alocuri până la dispariție. Miocenul mediu este reprezentat în zona de studiu, prin formațiuni echivalente celor de Câmpia Turzii sau al Stratelor de Iclod (Strate de câmpie) de vârstă badenian-superioară.

Formațiunile sedimentare vulcanogene, din estul și nord-estul ținutului, sunt separate de sedimentele sarmațiene din vestul ținutului de către depozite sedimentare pannoniene. Aceste depozite pannoniene au o structură destul de complicată cu discontinuități de facies. Astfel, orizontul inferior este marnos (reprezentat în general de marnele cenușii cu intercalații de nisip), orizontul conglomeratic (în componența căruia se află gresii dure, tufuri și roci eruptive, cuarțite), orizontul marnos-nisipos și orizontul superior marnos.

Partea vestică a Ținutului Reghinului este caracterizată de formațiunile aparținătoare sarmațianului: marne și nisipuri în alternanță cu întercalații de tufuri și gresii, precum și marne intercalate cu nisipuri. Alternanța acestor formațiuni este sub diferite forme: fie în pachete cu grosime de zeci de metri, fie în strate mai subțiri. Partea superioară a stratelor sarmațiene este compusă din nisipuri, nisipuri care formează bancuri cu grosimea de 10-60 de m, separate de marnele compacte sau uneori șistoase, iar faciesul acestor depozite sedimenatre sarmațiene este unul pelitic-psamitic.

În cuaternar, Ținutul Reghinului, a fost supus unui proces erozional intens, proces care începuse încă din perioada pleistocenului superior. Intensitatea procesului erozional s-a datorat, în mare parte, cimentării slabe a stratelor sedimentare, dar și din cauza înălțării suferite de depozitele sedimentare ale depresiunii ca o consecință a înălțării tuturor blocurilor carpatice. În teren, cuaternarul este reprezentat de sedimente aluviale, proluviale și deluviale. Terasele râurilor Mureș și Gurghiu sunt formate din aluviuni de vârstă pleistocenă, la contactul cu munții se găsesc în grosimi considerabile șleifuri coluviale. Lunca râului Mureș este alcătuită din formațiuni de vârstă holocenă, formațiuni care se prezintă sub formă de strate de pietrișuri cu grosimi de până la zece metri. Lunca râului Gurghiu este formată din nisipuri, pietrișuri și argile de vârstă cuaternară.

Specificul structurii geologice prezintă aspecte favorabile, reflectate prin prezența în substratul Ținutului Reghinului a anumitor resurse naturale: rocile vulcanice, nisipurile și pietrișurile care sunt utilizate ca material de construcție (nisipurile au fost folosite și la fabricarea sticlei pentru o perioadă de timp), resurse însemnate de sare (valorificate sub formă de sare sau apele sărate utilizate în industria alimentară sau pentru diverse proceduri de tratament), ape minerale datorită reliefului vulcanic, etc. De asemenea, geologia prin influența asupra reliefului (prin formarea teraselor și bazinetelor depresionare) a direcționat dezvoltarea sistemelor de așezări, precum și activitățile umane.

Rolul reliefului în devenirea Ținutului Reghinului

Baza naturală de susținere a oricărei entități teritoriale este constituită din relief, drept urmare și a Ținutului Reghinului, reliefului revenindu-i rolul de suport pentru restul componentelor naturale, antropice și derivate, fiind în același timp, datorită, favorabilităților sau restrictivităților, pe care le impune în teritoriu, un factor participativ la interacțiunile și acțiunile care se produc între acestea.

De-a lungul istoriei, relieful Ținutului Reghinului, s-a constituit într-o barieră naturală împotriva migrării popoarelor nomade, dar a jucat un rol strategic în timpul celor două conflagrații mondiale (cunoscut fiind faptul că Munții Călimani și Gurghiu sunt mai greu accesibili, astfel cu ajutorul călăuzelor locale s-au putut organiza contra atacuri). Argument, a celor mai sus scrise, este continuitatea locuirii acestui areal încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Această zonă a fost, din punct de vedere administrativ, arondată unor domenii precum cel al Gurghiului (pe Valea Gurghiului) sau cel al Brâncoveneștiului (pe Valea Mureșului). Deschiderea amfiteatrului natural înspre vest, a facilitat dezvoltarea relațiilor dintre locuitorii regiunii și cei dinafara regiunii.

Toate particularitățile anterior descrise, s-au constituit în condiții favorabile apariției și dezvoltării sistemelor de așezări și desfășurării activităților umane (varietatea reliefului pretându-se la practicarea agriculturii: cultivarea plantelor și creșterea animalelor).

Din punct de vedere a căilor de comunicație, Valea Mureșului are rolul important la nivelul ținutului și nu numai (în acest Culoar se găsește o importantă arteră rutieră), iar nordul regiunii este străbătut de calea ferată de interes național, care face legătura între Transilvania și teritoriile extra-carpatice (comuna Deda reprezintă nodul rutier aferent ținutului, apoi calea ferată străbate Defileul Mureșului).

În concluzie, se poate afirma faptul că relieful Ținutului Reghinului, grație elementelor de particularitate pe care le deține, a avut funcția de suport a celorlalte elemente ale teritoriului, fiind în același timp condiția sine qua non a desfășurării relațiilor dintre elementele naturale și cele antropice, rezultând astfel funcția principală, și anume, aceea de susținere a entității teritoriale numită Ținutul Reghinului.

Unitățile și subunitățile de relief componente acestei microregiuni geografice

Ținutul Reghinului are în componența sa toate treptele de relief, de la munții aferenți Carpaților Orientali, formațiuni vulcanogene, dealuri înalte și mai puțin înalte care flanchează între culmile lor bazinete depresionare, teresele și luncile râurilor, precum și o zonă de câmpie în vestul microregiunii. Aceste formațiuni sunt dispuse sub forma unui amplu amfiteatru natural, înălțimile descrescând, în linii mari, de la est spre vest.

Se impune analiza principalelor unități și subunități de relief care se regăsesc în arealul de studiu, deoarece prin diferitele particularități pe care le dețin, impun anumite condiționări în evoluția și dezvoltarea Ținutului Reghinului.

Cea mai controversată formă de relief, din punct de vedere al apartenenței, a fost Dealurile Reghinului (Pop Gr., 2012) sau Subcarpații Reghinului (Mac I., 1972), dar ambele opinii afirmă că există o unitate deluroasă și una depresionară. Unitatea depresionară este divizată în trei subunități (Pop Gr., 2001): Depresiunea Gurghiului, Depresiunea Reghinului și Depresiunea Vălenii de Mureș (Figura 29).

Unitatea montană. Este reprezentată de Munții Călimani și Gurghiului, aceste unități fiind situate în estul microregiunii și nu aparțin în totalitate ținutului. Munții Gurghiului au înălțimi mai reduse și sunt caracterizați de un mare caracter de masivitate, fiind mai puțin diversificați morfologic. Culmile înalte au în structura lor material vulcanic (andezite provenite direct din topirea lavei), iar platourile vulcanice sunt caracterizate de formațiuni vulcanice sedimentare (blocuri de andezite, pietriș, nisip, cenușă, etc.). În limitele Ținutului Reghinului sunt încadrate masivele Fâncel și Saca (componente ale Munților Gurghiului) și acestea nu în totalitate, versanții estici sunt înafara regiunii, limita comunelor Ibănești, Hodac și Deda fiind stabilită pe creasta montană.

Masivul Fâncel-Lăpușna împreună cu podișul de piroclastite, ocupă cea mai amplă suprafață a Munților Gurghiului. Acest masiv are aspectul unei caldere sub formă de arc de cerc (Coteț P., 1971). Această calderă este mărginită de conuri cu înălțimi mai mari: Fâncel (1684 m),

Figura 29. Distribuția unităților de relief în cadrul Ținutului Reghinului

Bătrâna (1634 m), Crucii (1515 m), Giorâta (1410 m), Bâtca (1332 m), Seleșele (1312 m). Platoul efectiv are o înălțime cuprinsă între 1000-1300 m, iar contactul dintre el și formațiunile submontane se face printr-un abrupt de 400-500 m, văile adâncite formând adevărate defilee.

Masivul Saca este format din caldera Saca (cu un diametru de aproximativ 5 km și o diferență de nivel între ea și înălțimile proxime este de circa 500 m). Craterul este deschis de râul Secuș sau Secuieu și este mărginit de conuri vulcanice cu cele mai mari înălțimi din Munții Gurghiului: Saca (1776 m), Saca Mică (1732 m), Tătarca (1689 m), Frăsileasa (1627 m), Găineasa (1581 m). Îngemănarea conurilor vulcanice formează pasuri și trecători de culme, prin aceste locuri s-au construit drumuri de legătură între Ținutul Reghinului și depresiunile intramontane din Carpații Orientali, precum și legături între arealul de studiu și teritoriile exterioare arcului carpatic.

Călimanii se regăsesc pe o suprafață mai restrânsă în teritoriul Ținutului Reghinului, în arealul localității Vătava, Vârful Poiana Tomii (1469 m), Vârfurile Vătava și Vătăvița străjuiesc partea de nord și nord-est a ținutului. Masivul Poiana Tomii este situat în vestul Munților Călimani și este format dintr-o cupolă centrală de origine vulcanică care este mărginită de conuri vulcanice și depuneri de material erozional vulcanic.

Unitatea deluroasă și bazinetele depresionare. Sectorul deluros, în cea mai mare parte, este compus din Dealurile Reghinului (unitate grefată de Valea Mureșului și afluenții săi: Gurghiu și Luțu), care conform (Pop Gr., 2001) își au extensiunea de la iesirea Mureșului din Defileu (la Deda) și până înspre Târgu Mureș, în sud cuprinzând interfluviul dintre Beica și Teleac. În vest sunt separate de Dealurile Fărăgăului prin Valea Lunca și de Câmpia Mureșană, în nord Dealurile Reghinului se învecinează cu Dealurile Bistriței (aproximativ pe interfluviul dintre Luț și Șieu), iar în est înglobează fâșia piemontană a Munților Gurghiu și Călimani.

Dealurile Reghinului este unitatea de relief care se extinde pe râul Mureș, precum și pe afluenții acestuia, la geneza acestei formațiuni condiția sine qua non a reprezentat-o sedimentările din miocen, unitatea montană din est sub acțiunea factorilor erozionali a contribuit la sporirea materialului sedimentar. Odată cu procesul de retragere a apelor spre vest, rețeaua hidrografică și-a putut adânci cursurile râurilor. Această unitate geografică s-a constituit întotdeauna într-un spațiu semnificativ pentru activitățile umane, grație poziționării ei de-a lungul axei Mureșului. Pof fi clar separate compartimentele deluroase: Batoș-Monor (între văile râurilor Luțu și Mureș cu extensiune până la bordura Munților Călimani), Jabenița-Aluniș (între văile râurilor Mureș și Gurghiu, la poalele Munților Gurghiu, aici semnificative fiind culmile Osoiu și Sânioana), Teleacului (cuprinse între văile râurilor Mureș, Gurghiu și Niraj; sunt formațiuni deluroase intens fragmentate de râurile Beica și Teleac). Astfel, ca o conluzie, se poate menționa faptul că în Dealurile Reghinului este prezentă o dublă succesiune de depresiuni și dealuri desfășurate teritorial între spațiul montan vulcanic (din estul regiunii) și Podișul Transilvaniei (din vestul regiunii).

Dealurile Fărăgăului formează compartimentul estic al Câmpiei Mureșene, până la limita cu Dealurile Reghinului, altitudinea maximă (568 m) se înregistrează înafară regiunii la vest de localitatea Lunca. Limita estică a Dealurilor Fărăgăului este realizată de văile Lunca și Luțu, în nord se învecinează cu Dealurile Lechinței, în sud limita lor o constituie Valea Mureșului, iar la vest se desfășoară până la Valea Comlodului.

Depresiunea Reghinului este una intracolinară, situată la vest de Culmea Șieu-Sânioana, iar la vest este mărginită de Culmea Teleac. Ca structură geologică, această depresiune este formată din depozite sarmațiene și oanoniene (nisipuri, tufuri și argile carbonatice). Aici râul Gurghiu se varsă în râul Mureș, râul Gurghiu își colectează apele atât din Munții Gurghiului cât și de pe culmile adiacente (Oșoiu și Sânioana pe dreapta și Teleac pe stânga). Așadar, râul Gurghiu își adâncește albia, astfel luând naștere Depresiunea Gurghiului cu largă deschidere spre Reghin și terase bine reprezentate. Această depresiune se extinde până în amonte de Hodac și Ibănești, până în Munții Gurghiului, în teren este sub forma unui culoar asimetric față de albia râului Gurghiu (pe dreapta văii, spre culmile Osoiu și Sânioana, este mai puțin dezvoltată, versanții luând forma unor cueste bine definite; în timp ce pe stânga văii depresiunea este mai amplu dezvoltată).

Depresiunea Vălenii de Mureș care este cunoscută și sub denumirea de Depresiunea Deda-Porcești se întinde la poalele Munților Călimani și Gurghiu, în lungul râului Mureș începând cu ieșirea acestuia din Defileul Deda-Toplița și până spre comuna Brâncovenești, acolo unde râul Mureș secționează anticlinalul Culmii Șieului formându-se, astfel, mai multe dealuri: pe partea stângă dealuri cu înălțimi de peste 700 de metri: Măgura (775 m), Sânioana (755 m), Osoiu (739 m), iar pe partea dreaptă semnificativ este Dealul Bura (746 m). Dealurile Bura și Sânioana sunt constituite în mare parte din conglomerate de Jabenița (de vârstă badeniană) și intruziuni de sâmburi de sare la Brâncovenești și Ideciu de Jos. Depresiunea Vălenii de Mureș are o orientare nord-est – sud-vest și se poziționează perpendicular pe culmea deluroasă Șieu-Sânioana, iar treptele de relief sunt specifice unei astfel de unități: înspre Gurghiu și Călimani este o fâșie piemontană (600-700 m) formată din elemente andezitice; de o parte și de alta a râului Mureș se dezvoltă terasele, mai amplu reprezentate în teren pe dreapta râului (treapta cea mai bine reprezentată este cea cu înălțimea de 35-40 m și are aspectul unui pod neted și întins, iar terasa superioară, cu înălțimea de 100-110 m, este prezentă doar sporadic). Lunca râului Mureș este una bine dezvoltată (Figura 30).

Figura 30. Distribuția treptelor de relief la nivelul Ținutului Reghinului

Culoarul Mureșului își are geneza odată cu retragerea apelor mării și adâncirea albiilor râurilor. Acest culoar începe la Deda și se continuă până la confluența Mureșului cu râul Luțu. Culoarul este mărginit de culmile deluroase aferente Dealurilor Reghinului, culmi compuse în mare parte din formațiuni sarmațiene și pannoniene. La contactul cu spațiul montan s-a dezvoltat treapta piemontană, mai amplu dezvoltată la poalele Călimanilor (aproximativ 10-12 km lățime) și mai modest reprezentată la poalele Munților Gurghiu.

Câmpia Mureșană se extinde la sud de Câmpia Someșană și se desfășoară în lungul cumpenei bazinelor hidrografice a Someșelor și Mureșului, limita estică a acestei unități teritoriale o reprezintă Văile Râurilor Luțu și Lunca (văi care o separă de Dealurile Reghinului și ale Bistriței), iar în sud își are extensiunea până la Culoarele Mureșului și Arieșului. Geologia Câmpiei Mureșene este compusă din depozite sarmațiene în cea mai mare parte (nisipuri și argile cu inserții de tufuri) și în zona râului Mureș se găsesc depozite pannoniene. Structura acestor depozite corelată cu factorii denudativi, au favorizat dezvoltarea unui relief colinar, cu orientare generală de la nord la sud.

Morfometria reliefului Ținutului Reghinului

Indicatorii morfometrici: altitudinea reliefului, panta și expoziția versanților, densitatea și adâncimea fragmentării, se constituie în elemente de favorabilitate sau restrictivitate asupra: axelor de dezvoltare a Ținutului Reghinului, structurii așezărilor omenești, precum și a dezvoltării activităților economice.

Hipsometria reliefului

Altitudinea reliefului în Ținutul Reghinului constituie condiția esențială în procesul de etajare a elementelor biopedogeografice și climatice, în distribuția rețelei hidrografice și localizarea resurselor hidrice, precum și în particularizarea și specificitatea activităților antropice. În funcție de creșterea reliefului în altitudine, în concordanță cu toate aspectele pe care le determină asupra elementelor naturale, se răsfrâng o serie de condiționări asupra evoluției sistemelor de așezări și a pretabilității terenurilor pentru anumite culturi agricole.

Dispunerea treptelor de relief corelată cu altitudinea acestuia, au determinat amplasarea vetrelor de așezări umane la vest de bariera orografică constituită de Munții Gurghiului și de Munții Călimani (Figura 31). De asemenea, în concordanță cu etajarea reliefului este amplasată infrastructura rutieră și feroviară și se produce o zonare a activităților umane.

Analizând harta hipsometrică se observă existența treptelor altitudinale cuprinse între 338-400 m (intevalul hipsometric inferior) și 1401-1776 m (intevalul hipsometric superior). Valorile hipsometrice ale reliefului cresc pe direcția sud-vest spre nord-est, altitudinea maximă a

Figura 31. Harta hipsometrică a Ținutului Reghinului

reliefului înregistrându-se în Vârful Saca (1776 m). Analiza grupelor de înălțimi reliefează faptul că 43% din suprafața Ținutului Reghinului are înălțimi cuprinse între 401-600 m (dealuri joase și bazinete depresionare). Un procent de 11% revine primei clase hipsometrice (culoare și văi), iar reliefului înalt cuprins între 1401-1776 m îi este aferent procentrul de doar 3%. Pentru restul claselor hipsometrice (601-800 m, 801-1000 m, 1001-1200 m) procentajul variază între valorile de 11% și 14%, iar pentru categoria de 1201-1400 m procentajul este de 7%.

Panta versanților

Reprezintă un indicator important pentru orice analiză geomorfologică, exprimându-se în grade sexagesimale, centesimale, în procente, promile (‰), în radiani sau prin înclinarea suprafeței topografice (m/km²).

În geografie, cu ajutorul valorii pantei versanților se poate stabili evoluția treptelor de relief, intensitatea proceselor geomorfologice (alunecările de teren, eroziunea de suprafață și alte procese de versant care facilitează analiza versanților precum și nivelul acestora de eroziune), înclinarea teraselor. Geodeclivitatea are însemnătate deosebită în demersul de bonitare al terenurilor și de stabilire a claselor agricole, în proiectarea infrastructurii de transport, a amenajărilor silvice, dar și în amplasarea vetrelor de așezări.

Clasele de pantă în care se încadrează versanții Ținutului Reghinului (Figura 32) sunt în strânsă relaționare cu ceilalți indicatori morfometrici:

0,1-2,703 % – revine unei ponderi mai restrânse din teritoriul analizat, cu precădere zonelor de culoar și de vale, dar și dealurilor joase și bazinetelor depresionare. Terenurile din această categorie se pretează pentru agricultură, amplasarea infrastructurii de locuit și de transport, dar prezintă un risc crescut pentru inundații (în special în zonele de luncă și culoar);

2,704-8,711 % – aceste categorii definesc suprefețele moderat înclinate, au o extindere modică în cuprinsul Ținutului Reghinului, corespunzând în mare parte dealurilor joase. Aceste categorii de terenuri au un grad redus de restictivitate vis-a-vis de activitățile agricole, dar punctual pot genera unele procese geomorfologice;

8,702-14,87 % – reprezintă arealul dealurilor joase și al dealurilor înalte, aceste terenuri au suprafețe înclinate, prezentând un risc sporit de declanșare a anumitor procese geomorfologice. În cazul acestor suprafețe se împun o serie de condiționări pentru practicarea activităților agricole;

14,88-25,23 % – sunt caracteristice suprafețelor cu pantă mare. Aceste suprafețe sunt amplasate în special în estul regiunii analizate, în dealurile înalte. Versanții care au astfel de valori ale pantei sunt caracterizați de suprafețe pe care își au geneza și evoluția o serie

Figura 32. Panta versanților în Ținutul Reghinului

de procese de versant. Pe aceste suprafețe se impun restricții în ceea ce privesc activitățile agricole construirea locuințelor și vetrelor de așezări, dar și a dotărilor edilitare și a infrastructurii de transport;

25,24-38,3 % – specific cu precădere arealului vulcanic din estul arealului de studiu, versanților cu altitudine ridicată, dar și bazinetelor depresionare formate în jurul râurilor. Terenurile care au valori ale pantei în acest interval comportă o multitudine de procese geomorfologice de versant dar și o restrictivitate sporită în ceea ce privește activitățile antropice.

Expoziția versanților

Acest indicator morfometric are influențe deosebite în modul de dispunere a sistemelor de așezări, forma de utilizare a terenurilor, distribuția parametrilor climatici (precipitații, vânturi, temperatură), dar și în declanșarea anumitor procese geomorfologice. În analiza expoziției versanților se au în vedere următoarele clase: versanți însoriți (cu expoziție sudică și sud-vestică), versanți semiînsoriți (care au expoziție vestică și sud-estică), versanți umbriți (cu expoziție nordică și nord-estică) și versanți semiumbriți (cu expoziție estică și nord-vestică).

În cadrul Ținutului Reghinului, ponderea sensibil mai ridicată este deținută de versanții cu expoziție sudică și sud-vestică (versanți însoriți) și cei cu expoziție vestică și sud-estică (versanți semiînsoriți). Partea sudică, vestică și sud-vestică a Ținutului Reghinului este caracterizată de prezența versanților umbriți (cu expoziție nordică și nord-estică). Concentrarea maximă a versanților semiumbriți (cu expoziție estică și nord-vestică) se regăsește în Culoarul Mureșului. Analizată la nivelul întregului areal de studiu, expoziția versanților este una echilibrată, ponderi aproximativ asemănătoare regăsindu-se din fiecare categorie (însoriți, semiînsoriți, umbriți, semiumbriți), acest fapt fiind în concordanță cu fragmentarea reliefului.

Raportat la treptele de relief, expoziția versanților se prezintă astfel: versanții însoriți și semiînsoriți sunt răspândiți cvasi-uniform la nivelul tuturor treptelor de relief, versanții umbriți se regăsesc preponderent în partea sudică (Munții Gurghiului), vestică și centrală a ținutului, iar densitatea cea mai ridicată a versanților semiumbriți se afla pe axa sud-vest – nord-est a teritoriului de studiu (în special Culoarul Mureșului) (Figura 33).

Majoritatea așezărilor omenești, din cadrul ținutului, sunt situate pe versanții cu expoziție însorită, semiînsorită și semiumbrită, în zonele de: vale, culoar, dealuri joase, dealuri înalte și bazinete depresionare. În arealele versanților mai sus menționați se desfășoară activități agricole diversificate: cultivarea cerealelor, cartofilor, pomicultură, viță-de-vie, agricultură mixtă (zootehnie și cultivarea plantelor) în zonele deluroase. Versanții umbriți și semiumbriți, situați în zonele montane, sunt în mare parte acoperiți de păduri de foioase și conifere.

Figura 33. Harta orientării versanților în Ținutul Reghinului

Adâncimea și densitatea fragmentării

Acest indicator se află în strânsă legătură cu densitatea fragmentării (Figura 34), și reprezintă energia reliefului sau altfel spus fragmentarea pe verticală a reliefului. Așadar, adâncimea fragmentării reliefului se calculează în funcție de punctul cu altitudinea cea mai ridicată și punctul cu altitudinea cea mai joasă pe o unitate de suprafață și se exprimă în m/km².

În analiza gradului de discontinuitate al reliefului, adâncimea fragmentării corelată cu alți parametri morfometrici (densitatea fragmentării, hipsometria, expoziția versanților, panta versanților) crează premisele necesare declanșării unor procese geomorfologice de risc, astfel influențând în mod direct evoluția activităților antropice, din cauza cantității de suprafețe plane și a celor cu un grad favorabil de pretabilitate.

În cuprinsul Ținutului Reghinului, pentru analiza adâncimii fragmentării s-a recurs la evidențierea a cinci clase valorice (Figura 34, Figura 35), pentru a se reliefa cât mai clar diferențele dintre anumite zone ale ținutului.

Datorită reliefului diversificat, scara valorică a adâncimii fragmentării are valori de la sub 50 m/km² până la 371 m/km². Aceste clase de valori urmăresc fidel treptele și unitățile de relief, relieful cu energia cea mai mică fiind situat în zonele de culoar, luncă, vale și în bazinetele depresionare (relief situat în special în jumătatea vestică a ținutului). Clasa de valori cuprinsă între 50,1-100 m/km² are o raspândire mai vastă, ocupând preponderent dealurile joase și arealele limitrofe suprafețelor din clasa anterior amintită. Această clasă ocupă în mare măsură vestul barierei orografice reprezentată de lanțul montan, dar cu mici excepții.

Adâncimea fragmentării cu valori cuprinse între 100,1-150 m/km² este predominantă pentru treapta de relief ce corespunde dealurilor înalte, este aproximativ la fel reprezentată la nivelul ținutului, ca extindere teritorială, comparativ cu cele două clase analizate anterior. Ponderea suprafețelor ocupate de diferitele trepte de relief se reflectă fidel în reprezenatrea cartografică a adâncimii fragmentării.

Clasa cu valori cuprinse între 150,1-200 m/km² corespunde în mare parte arealului estic al ținutului și pe alocuri în zona centrală și nord vestică a zonei analizate. Acest fapt este o consecintă a diferenței de altitudine dintre dealurile înalte și culmile montane (cu altitudini ridicate) determinate de lanțul erupriv.

Cele mai ridicate valori ale adâncimii fragmentării înregistrate în Ținutul Reghinului au valori cuprinse între 200,1-371 m/km² corespund aproape în totalitate arealului estic (suprapunându-se peste zona vulcanică a Munților Gurghiului și Călimanilor) și cu totul nesemnificativ în zona centrală și nord-vestică a regiunii.

În concluzie, la nivelul Ținutului Reghinului, suprafețele cu pretabilitate ridicată pentru activități antropice însumează peste 50% din suprafața totală.

Figura 34. Densitatea fragmentării reliefului la nivelul Ținutului Reghinului

Figura 35. Adâncimea fragmentării reliefului la nivelul Ținutului Reghinului

Elementele de restrictivitate și favorabilitate impuse de relief asupra Ținutului Reghinului

Specificitățile morfometriei, structurii și configurației reliefului entității teritoriale analizate, surprinse și reflectate anterior în studiu, imprimă o serie de aspecte favorabile și/sau restrictive în teritoriu. Pentru evidențierea impactului pe care l-a avut componenta morfologică în evoluția și devenirea Ținutului Reghinului se vor analiza interrelațiile dintre relief și distribuția așezărilor, precum și relația dintre relief și dezvoltarea activităților economice și antropice.

Rolul reliefului în distribuția și dezvoltarea așezărilor

Relieful Ținutului Reghinului, prin structura și configurația sa, a facilitat umanizarea și locuirea încă din cele mai vechi timpuri, argument pentru această afirmație fiind numeroasele descoperiri arheologice, din teritoriu, aparținătoare la mai multe culturi. Această umanizare și continuitate a locuirii se datorează mai multor aspecte morfologice a reliefului: în primul rând relieful înalt din estul ținutului s-a constituit într-o barieră naturală greu accesibilă și greu de străbătut de popoarele migratoare care urmăreau să cotropească autohtonii; substratul geologic a permis dezvoltarea unor bazinete depresionare în sectorul superior al râurilor și pâraielor, bazinete adăpostite de masivele mai înalte, deci bariera orografică i-a conferit teritoriului rol de adăpost și a contribuit la dezvoltarea și permanentizarea unei memorii colective a populației. Și zona de altitudini mai reduse a ținutului, a avut rol primordial în umanizarea și continuitatea locuirii acestui spațiu, în unitățile de relief de joasă altitudine s-a descoperit cea mai mare concentrare de mărturii arheologice și tot aici sunt atestate documentar primele localități. De-a lungul timpului, datorită evenimentelor istorice nefaste, populația a migrat în amonte pe cursurile de apă, datorită adăpostului oferit de relieful montan.

În dezvoltarea unui sistem de așezări, rolul reliefului este unul bine stabilit, uneori relieful având rolul primordial. Teritoriul suferă acțiunea unei serii de factori istorici, fizico-geografici, politico-economici; consecința acțiunii acestor factori este aceea că favorabilitatea locuirii nu este aceeași pe întreg teritoriul asupra căruia acționează, astfel conturarea unei așezări omenești este înfluențată de factorii mai sus amintiți. Locul unde se concentrează caracteristicile favorabile locuirii, constituie locul de geneză a așezărilor omenești, creându-se astfel puncte habitaționale cu diferite grade de potențial, potențial care se reflectă în tipologia, dimensiunile și funcțiile așezărilor omenești.

La nivelul Ținutului Reghinului, rolul important în structura așezărilor l-a avut dispunerea reliefului în cele cinci trepte majore: lunci și terase, depresiuni și bazinete depresionare, dealuri joase, dealuri înalte, munți (trepte de relief identificate și descrise în subcapitolele anterioare). În urma analizei condițiilor oferite de fiecare treaptă de relief pentru dispunerea sistemului de așezări, se remarcă faptul că bazinetele depresionare și Culoarul Mureșului conferă favorabilitatea maximă pentru dezvoltarea habitatelor antropice. Aceste trepte de relief însumează mai mulți factori: stabilitatea terenurilor, extinderea lor, climatul de adăpost, altitudinea relativ redusă, existența resurselor de apă dulce și sărată, au facilitat apariția și dezvoltarea sistemelor de așezări, în prezent, aici se concentrează cele mai mari așezări ale Ținutului Reghinului (Municipiul Reghin, Brâncovenești, Batoș, Gurghiu, Hodac, Ibănești). Bazinetele depresionare și Culoarul Mureșului dețin ponderea cea mai mare din suprafața construită a entității teritoriale analizate (Figura 36). Aceste trepte de relief au și aspecte restrictive în dezvoltarea habitatelor umane, datorită pantei reliefului care are valori mari în zona de interferență a depresiunii cu masivele deluroase mai înalte care o mărginesc. Localitățille aferente treptelor de relief, mai sus descrise, au în general o dispunere liniară în lungul văilor, extinderea liniară producându-se în zona de confluență a râurilor sau în deschiderile mai ample ale bazinetelor, precum și în bazinetele intramontane din Munții Gurghiului.

Luncile și terasele din Culoarul Mureșului reprezintă unitățile de relief care au oferit condiții favorabile pentru apariția și dezvoltarea sistemelor de așezări, concentrează cea mai mare pondere din suprafața construită a Ținutului Reghinului. Factorul primordial în dezvoltarea așezărilor este reprezentat de stabilitatea terenurilor, datorită pantei reduse (până la 7%) și adâncimii fragmentării cu valorii mici (sub 50 m/km²), precum și extensiunea mare a suprafețelor plane au constituit suportul pentru dezvoltarea unora dintre cele mai mari localități componente ale Ținutului Reghinului (Reghin, Brâncovenești, Aluniș, Rușii-Munți, Deda). Rolul restrictiv în ceea ce privește dezvoltarea așezărilor se datorează luncilor cu înălțimi reduse și cu valori ale pantei de asemenea reduse (cu valori de până la 50 m/km²) datorită riscului iminent de inundabilitate în condițiile căderii unei cantități mari de precipitații (cazul localităților situate în Culoarul Mureșului este relevant în acest sens).

Dealurile joase componente Ținutului Reghinului dețin un procent semnificativ din suprafața construită datorită condițiilor și posibilităților de trai pe care le oferă. În perimetrul acestui areal se pretează o multitudine de activități agricole și economice.

Dealurile înalte care au particularități geologice și morfologice similare cu dealurile joase, grefează un carecter restrictiv vis-a-vis de apariția și dezvoltarea așezărilor. Această formațiune de relief deține o pondere mai redusă a suprafeței construite, așezările dezvoltându-se de-a lungul râurilor, pe văi și în unele cazuri pe versanții masivelor adiacente, dar culmile înalte sunt nepopulate datorită caracterului limitativ impus de factorii morfometrici.

Culmile montane, prin diferența de nivel față de unitățile de relief învecinate mai joase, și prin gradul de accesibilitate redus datorită masivității acestor unități montane, s-au constituit în factori restrictivi genezei sistemelor de așezări.

Figura 36. Distribuția localităților din Ținutul Reghinului la nivelul treptelor de relief

Trecerea relativ ușoară de la o treaptă de relief la alta, lipsind variațiile mari de altitudine, a facilitat apariția unor localități situate pe una sau mai multe trepte de relief, astfel putând fi identificate mai multe tipologii morfologice de sisteme de așezări:

așezări situate în totalitate în cadrul unei unități de relief – așezările din Culoarul Mureșului, așezări situate în Dealurile Reghinului și o serie de așezări din Culoarul Gurghiului și valea Beicii;

așezări amplasate la contactul dintre două unități de relief – sunt favorizate din punct de vedere a resurselor naturale. Acest tip de așezări poate fi situat la contactul: luncilor și teraselor joase cu bazinetele depresionare (Reghin, Adrian, Jabenița, Aluniș, etc.), bazinetelor depresionare cu dealurile joase (Voivodeni, Dedrad, Batoș, Toaca, etc.), dealurilor înalte cu bazinetele depresionare (Dulcea, Blidireasa, Glăjărie, etc.), dealurilor înalte cu dealurile joase (Băița, Cozma, Păuloaia, Fărăgău, etc.);

așezări poziționate la contactul a trei trepte de relief – în general așezările situate la contactul bazinetelor depresionare cu dealurile joase și dealurile înalte (Filpișu Mare, Vătava, Nadășa, Luieriu, etc.).

Influența reliefului asupra dezvoltării funcției economice a Ținutului Reghinului

Configurația reliefului este factorul decisiv care determină, în general, funcțiile și funcționalitatea Ținutului Reghinului, așadar, fiecare treaptă de relief componentă a acestei entități teritoriale determină o serie de particularități și condiționări în ceea ce privește desfășurarea activităților economice.

Funcționalitatea economică a Ținutului Reghinului este una mixtă datorită faptului că municipiul Reghin face parte din limitele Ținutului Reghinului. Așadar, pe lângă funcția agro-pastorală, acest spațiu beneficiază și de funcție industrială bazată pe resursele locale (resursele agro-pastorale, produsele agricole, resursele forestiere, resursele de piatră și de sare), dar și industrie care nu se bazează pe aceste resurse.

În urma analizei modului de organizare a activităților economice, la nivelul Ținutului Reghinului, la nivelul treptelor de relief, s-au identificat următoarele situații:

activități economice care se desfășoară în spațiul montan, se bazează în general pe valorificarea resurselor forestiere, dar și pe exploatarea pășunilor prin dezvoltarea agriculturii care se axează pe creșterea animalelor (pășuni folosite în timpul verii prin procesul de transhumanță sezonieră. De asemenea, culesul fructelor de pădure, ciupercilor și activitățile vânătorești reprezintă aspecte sezoniere importante în economia locală;

activități economice care se desfășoară în spațiul dealurilor înalte, datorită înălțimilor relativ mari și a valorii mai ridicate a pantei, precum și a expoziției versanților diversificată (însoriți, semiînsoriți, umbriți și semiumbriți), facilitează desfășurarea mai multor activități economice: exploatări forestiere, creșterea animalelor (grație suprafețelor înținse de pășuni și fânețe);

activități economice care se desfășoară în arealul dealurilor joase și a bazinetelor depresionare sunt asemănătoare datorită similarității configurației morfologice. Astfel, terenurile aferente bazinetelor depresionare (în special) este folosit pentru legumicultură, versanții dealurilor se pretează pentru cultura viței-de-vie, a cartofului, a livezilor pomicole, dar și acțivităților de creștere a animalelor datorită întinselor suprafețe acoperite cu pășuni și fânețe;

activități economice care se desfășoară în luncile și terasele Culoarului Mureșului și Gurghiului, sunt direct influențate de particularitățile morfometrice, precum și de specificitatea pedologică și climatică, aici sunt întinse suprafețe de teren arabil care se pretează pentru cultivarea cerealelor, legumicultură și pomicultură.

Treptele de relief cu gradul de favorabilitate cel mai mare pentru dezvoltare sistemelor de așezări, a căilor de comunicație și pentru desfășurarea activităților economice sunt: Culoarul Mureșului, luncile și terasele râurilor, bazinetele depresionare, dealurile joase și într-o mai mică măsură dealurile înalte.

Având în vedere particularitățile morfometriei reliefului, particularități care intercondiționează dezvoltarea activităților agricole, economice și dispunerea sistemului de așezări, cu ajutorul analizei GIS s-au categirisit suprafețele de teren în funcție de pretabilitatea lor prentru desfășurarea activităților economice. În urma analizei pantei reliefului, adâncimii fragmentării, solurilor existente și înălțimea reliefului, au reieșit următoarele categorii de pretabilitate (Figura 37):

terenuri cu pretabilitate ridicată pentru orice tip de utilizare (această categorie deține o pondere semnificativă din suprafața totală);

terenuri cu favorabilitate medie în agricultură și construcții (întinse suprafețe ale Ținutului Reghinului au această caracteristică);

suprafețe cu favorabilitate mare în construcții și medie în agricultură;

arii cu pretabilitate mare în agricultură și medie în construcții;

terenuri cu pretabilitate mare în economia forestieră, mică în construcții și nefavorabile pentru agricultură;

suprafețe cu pretabilitate mare pentru economia forestieră, nefavorabile pentru agricultură și construcții.

Figura 37. Pretabilitatea reliefului Ținutului Reghinului pentru practicarea activităților economice

Pentru realizarea hărții de mai sus s-au luat în calcul o serie de idicatori morfometrici ai reliefului, precum: hipsometria reliefului, adâncimea și densitatea fragmentării reliefului, panta versanților și orientarea versanților.

Componenta climatică

Componenta climatică a Ținutului Reghinului, prin elementele de specificitate (în special particularitățile care au favorizat dezvoltarea topoclimatului de adăpost), a creat condițiile favorabile amplasării așezărilor și dezvoltării tuturor activităților economice. Aceste caracteristici au contribuit la categorisirea pe etaje a elementelor biopedologice, dar și la o regionalizare a activităților agricole și industriale în cadrul ținutului. În subcapitolele următoare se are în vedere analiza principalilor factori climatici pentru a stabili topoclimatele prezente în regiune, precum și relaționarea topoclimatelor cu celelalte componente teritoriale (cumulul de componente naturale și antropice).

Temperatura aerului

Înregistrează valori diferite, în funcție de fiecare formă de relief, temperaturile medii anuale fiind invers proporționale cu altitudinea unităților de relief. Culmile înalte ale Munților Călimani și Gurghiu sunt reprezentați de izoterma temperaturii medii anuale de 2°C-4°C sau uneori chiar spre 6°C. Izoterma de 6°C caracterizează topoclimatul culmilor submontane, depresiunilor și zona munților vulcanici. Zona dealurilor subcarpatice este caracterizată de temperaturi medii anule cuprinse între 6°C-8°C. Arealul de sud-vest și zona municipiului Reghin este marcat de izotermele cuprinse între 6°C-9°C, temperaturi medii anuale mai ridicate, spre 9°C, sunt specifice zonei de Culoar al Mureșului, iar ceva mai mici, de 8°C sunt specifice Văii Gurghiului și Luțului, precum și culmilor deluroase învecinate (Figura 38).

Figura 38. Valorile temperaturii medii multianuale, conform datelor înregistrate la stația Batoș (1961-2013)

Sursa datelor: Institutul Național de Meteorologie, București

În urma analizei temperaturii medii lunare, se constată faptul că luna cea mai caldă, în zona montană, este luna august (cu valori medii cuprinse între 10°C și 14°C), iar cea mai rece lună pentru aceeași unitate de relief este luna februarie (valori între -8°C și -10°C). Coborând în altitudine, pentru dealurile subcarpatice, luna cea mai răcoroasă este ianuarie (cu valori cuprinse între -4°C și -6°C), iar cea mai călduroasă este luna iulie (cu valori medii între 16°C și 18°C). Unității colinare joase îi sunt caracteristice temperaturi cuprinse între -3°C respectiv -5°C pentru luna cea mai răcoroasă (ianuarie) și 18°C respectiv 19°C pentru luna cea mai călduroasă (iulie), cu ușoare creșteri în zona culoarelor de vale.

Suma temperaturilor anuale, corelată cu ierarhizarea unităților de relief (în funcție de altitudine), relevă următoarea situație: peste 3000°C pentru zona de culoar și zona de câmpie, 2500°C-3000°C pentru arealele deluroase și submontane, 2000°C-2500°C caracteristic pentru zona estică și nordică (arealul montan) și sporadic pe vârfurile cele mai înalte, suma valorilor este mai mică de 2000°C.

Tot corelat cu altitudinea reliefului și expunerea versanților, este apariția primei zile de îngheț: 1 septembrie-1 octombrie pentru zona montană, 1-6 octombrie pentru arealul culmilor deluroase și ceva mai târziu pentru zona de culoar. În funcție de același parametru, diferă și ultima zi de îngheț, amplitudinea termică anuală și evapotranspirația.

Precipitațiile atmosferice

Reprezintă un element al climei deosebit de important, deoarece de acestea depinde rezerva hidrică a solului precum și sursa de alimentare a râurilor și desfășurarea activităților umane. Dată fiind funcționalitatea regiunii în cauză, acest indicator deține o valoare deosebită pentru buna desfășurare a tuturor activităților.

Cantitatea medie de precipitatții este condiționată de relief, expoziția versanților, altitudinea reliefului, dar și de circulația maselor de aer, astfel caracteristica generală a Ținutului Reghinului este aceea de creștere a cantității de precipitații dinspre vest spre est în concordanță cu schimbarea treptelor de relief. Așadar, partea vestică a regiunii este caracterizată de valorii medii de 600-700 mm, izohieta de 800 mm corespunde arealului submontan și a culmilor deluroase mai înalte, iar culmile muntoase înalte sunt marcate de izohieta de 1000-1200 mm. Ca repartiție într-o perioadă a anului, la sfârșitul primăverii și începutul verii cad cele mai mari cantități de precipitații, iar cantitățile cele mai reduse de precipitații cad în perioada rece a anului (20-80 mm în funcție de treapta de relief).

Tot legat de relief (mai exact altitudinea reliefului) sunt corelate numărul de zile cu precipitații de-a lungul unui an, astfel: în zona montană se înregistrează între 140 și 180 de zile cu precipitații, în arealul subcarpațic și a dealurilor numărul de zile cu precipitații este cuprins între 120 și 140, iar în Culoarul Mureșului cad precipitații în aproximativ o treime din zilele anului (110-130 de zile).

Forma sub care cad precipitațiile este influențată de valoarea temperaturii, la temperaturi pozitive precipitațiile cad sub formă de ploaie, iar în cazul temperaturilor negative, precipitațiile își schimbă starea de agregare, ajungând la nivelul solului sub formă de zăpadă. Data medie a căderii primei zăpezi se diferențiază de la vest spre est, astfel: mai târzie în vest și din ce în ce mai timpurie odată cu avansarea înspre est. Această regionalizare este valabilă și pentru topirea zăpezilor și pentru înregistrarea datei căderii ultimei zăpezi.

Un indicator derivat din cantitatea de precipitații este umiditatea relativă, acesta exprimă gradul de saturație a atmosferei cu vapori de apă. Umiditatea relativă este rezultatul intercondiționării dintre temperatură, factorii fitogeografici și orografia reliefului, astfel relevându-se o regionare a acestui parametru (valoarea umidității relative scade odată cu scăderea altitudinii).

Circulația maselor de aer (vânturile)

Ținutul Reghinului este situat în partea central-nordică a județului Mureș, datorită acestui fapt arealul de studiu este supus maselor de aer venite dinspre nord-vest și vest (orografia reliefului contibuie la circulația meselor de aer). Se constată o circulație secundară a meselor de aer, imprimată de prezența Culoarului Văii Mureșului, circulație dinspre sud-vest, masele de aer pătrund prin acest culoar. Dinspre est și sud, sunt resimțite slabe mișcări ale maselor de aer, datorită barierelor orografice (Carpații Orientali și Meridionali). Vânturile din Ținutul Reghinului sunt, local, influențate de fragmentarea destul de accentuată a reliefului, astfel direcțiile principale de circulație a maselor de aer sunt ușor modificate la nivel local.

Datorită variației treptelor de relief, și viteza vânturilor variază în concordanță cu hipsometria, astfel: în partea centrală și vestică (relief jos) viteza medie a vântului este de 2-4 m/s, iar în zonele montane înalte viteza vânturilor depășește 40-50 m/s .

Topoclimatele din Ținutul Reghinului

Factorii genetici: înălțimea reliefului, formele de relief, circulația generală a meselor de aer, radiația solară, etc., determină compartimentarea Ținutului Reghinului (atât pe verticală cât și pe orizontală) în mai multe topoclimate (diferite între ele datorită caracteristicilor peisagistice diferite și datorită repartiției caracteristicilor elementelor climatice), așadar în urma efectuării acestei analize, la nivelul regiunii, s-au identificat următoarele topoclimate:

topoclimatul montan localizat în estul arealului de studiu, reprezentat de Munții Călimani, Platoul și Crestele Munților Gurghiu. Din punct de vedere climatic îi sunt caracteristice: ierni geroase cu start de zăpadă o perioadă îndelungată și veri mai răcoroase cu precipitații bogate cantitativ;

topoclimatul culmilor deluroase ocupă arealul de sud-vest din ținut (Dealurile Fărăgăului, partea de câmpie aferentă Câmpiei Mureșene și o parte din Dealurile Reghinului). Acestui topoclimat îi sunt caracteristice: temperatura medie anuală între 6°C-9°C, repartiția asimetrică a elementelor climatice pe versanți (datorită orientării culmilor deluroase, care modifică circulația meselor de aer și diferențiază repartiția bilanțului radiativ-caloric). Așadar, fenomenele hidrometeorologice mai pronunțate, se produc pe culmile înalte cu expunere la masele de aer din nord-vest și vest;

topoclimatul bazinetelor depresionare regăsit cu precădere în Depresiunea Reghinului (dar și în celelalte bazinete depresionare), se individualizează de restul topoclimatelor printr-o serie de particularități: frecvența mare a ceții, îngheturi de toamnă mai timpurii și dezghețuri mai târzii primăvara decât pe versanții limitrofi (datorită aerului rece acumulat în timpul iernii), frecvente inversiuni termice;

topoclimatul de culoar specific Culoarului Mureșului și zonei de Culoar a Gurghiului. Se caracterizează prin manifestarea brizelor de munte-vale, circulația maselor de aer intensă și viteza vântului ridicată, rezultând frecvente fenomene de îngheț-dezgheț. Datorită faptului că, un culoar, este o regiune joasă situată în proximitatea unui curs de apă, sunt frecvente cețurile și se manifestă inversiunile termice;

topoclimatul urban al municipiului Reghin se diferențiază față de topoclimatele învecinate, prin: calm atmosferic pronunțat, temperaturi medii anuale mai ridicate, reducerea umidității și a evaporației, frecvența pâclei și a ceții, radiația solară mai puțin intensă datorită impurităților din atmosferă, poluarea aerului.

Riscurile climatice

Riscurile climatice sunt fenomenele meteorologice cu grad ridicat de periculozitate și care au o frecvență mare, sunt caracteristice unui teritoriu, se regăsesc în indicatorii multianuali și este posibil să se producă oricând (Moldovan F., 2003).

În Ținutul Reghinului fenomenele climatice de risc sunt mai reduse numeric, dar pentru o acțiune eficientă de palnificare și amenajare a teritoriului, trebuie avute în vedere aceste fenomene: inversiunea termică, fenomenele asociate inversiunii termice (înghețurile timpurii și târzii, ceața, chiciura, bruma), ploile însoțite de descărcări electrice și grindină (în ultimii ani sunt din ce în ce mai frecvente ploile torențiale cu potențial de inundații).

„Inversiunile cele mai intense sunt cele de origine mixtă, advectiv-radiativă, care pot determina scăderi foarte accentuate ale temperaturii aerului. În spațiile depresionare răcirea este accentuată de scurgerea gravitațională a aerului rece de pe versanți către fundul depresiunii, durata și intensitatea inversiunii fiind sporite de prezența stratului de zăpadă și de reducerea radiației solare din cauza ecranizării orizontului de către versanții care delimitează aria depresionară” (Moldovan F., 2003). În cazul inversiunilor termice, spațiul depresionar se umple total sau parțial de aer rece.

Inversiunile termice care se produc în Ținutul Reghinului au două origini:

inversiuni de origine radiativă: stratul de inversiune este generat de răcirea nocturnă și au o durată scurtă, dispărând odată cu încălzirea suprafeței active;

inversiuni de origine advectivă: stratul de inversiune este generat de advecția unor mase suprarăcite de aer. Acestea se produc datorită infiltrării în depresiune a aerului rece și au o durată mai mare în comparație cu cele radiative.

Fenomenele asociate inversiunilor termice, cel mai periculos este ceața (suspensia picăturilor mici de apă sau a cristalelor fine împreună cu particulele de apă în partea inferioară a troposferei) reprezintă aspecte perturbatoare pentru organismul uman (valoarea umezelii relative a aerului se apropie de 100%), pentru desfășurarea traficului rutier (crește riscul de accidente).

Ploile însoțite de descărcări electrice și grindină, precum, și ploile torențiale caracteristice ultimilor ani, cresc gradul posibilității de producere a inundațiilor care afectează în mod direct activitățile agricole, dar pot declanșa si procese geomorfologice de versant (alunecări de teren, șiroiri, ravenări, etc.).

Componenta hidrică

Alături de relief, resursele hidrografice, se constituie în elemente primordiale atunci când se dorește organizarea unui geosistem. Rețeaua hidrografică și resursele de apă se află în concordanță cu factorii fizico-geografici și cu structura geologică a terenului. Factorii fizico-geografici, grație fenomenelor climatice și meteorologice, au rolul determinant, deoarece precipitațiile (indiferent de starea în care cad) asigură volumul necesar pentru resursele de apă și pentru debitele scurgerii la suprafață. Sursa secundară este asigurată de procesul de evapo-tarnspirație, care completează rezervele de apă. Relieful, prin configurația și morfometria sa (gradul de fragmentare, panta, altitudinea), influențează viteza de scurgere și variația debitelor. Vegetația influențează scurgerea superficială, prin faptul că influențează alte procese (infiltrația, intercepția și evapotranspirația). Structura geologică și solul determină modul de scurgere la suprafață (un strat de sol permeabil va facilita infiltrarea apei, scurgerea de suprafață nu va înregistra valori ridicate și astfel vor fi alimentate apele subterane).

Rezerva de apă a Ținutului Reghinului se compune din: rețeaua hidrografică de suprafață (râuri și pârâuri), lacurile cantonate în acest areal și din apele freatice și de adăncime.

Apele de suprafață

Apele curgătoare de suprafață sunt tributare Râului Mureș, râu care străbate ținutul pe direcția nord-est – sud-vest și care colectează apele celorlalte râuri și pârâuri din zonă.

Râul Mureș își are izvoarele în Munții Hășmașu Mare (în apropiere de stațiunea Izvorul Mureșului) și face delimitarea între Munții Călimani și Munții Gurghiului (formând defileul Toplița-Deda cu o lungime de aproximativ 40 km și o diferență altitudinală între cele două localități de circa 210 metri). După iesirea din defileu, în aval de Deda, valea Mureșului se lărgește sub forma unei depresiuni și preia pâraiele de pe versanții vestici ai Munților Gurghiu și Călimani: Bistra care la rândul său are o serie de afluenți (Stega, Donca, Valea de Mijloc), Gălăoaia și Râpa sunt afluenți de dreapta, iar Sebeș, Fițcău și Borzia (din Munții Gurghiului) sunt afluenți de stânga. Mureșul străbate Depresiunea tectonică Văleni (depresiune care este cuprinsă între Munții Gurghiu și culmea anticlinală Șieu-Sânioana) cu aspect de câmpie aluvială puternic înclinată spre vest. În perimetrul acestei depresiuni, râul a adus cantități însemnate de material aluvionar formând-se un con de dejecție cu resurse de ape subterane de bună calitate. La sud de Depresiunea Văleni, Mureșul colectează apele Bazinului hidrografic Gurghiu, râul Beica cu afluentul aferent Nadășa, precum și Pârâul Luțu (împreună cu toți afluenții), iar la sud de municipiul Reghin în Mureș se varsă pârâul Lunca.

Râul Gurghiu (cu o lungime de circa 55 km), împreună cu întreg Bazinul Hidrografic Gurghiu(cu suprafața totală de aproximativ 564 km²), este tributar Râului Mureș. Gurghiul își are izvoarele în Masivul Fâncel (1684 m) și se varsă în Mureș la Reghin (363 m), având o cădere de 1321 metri, astfel este un râu „viguros” cu potențial hidroenergetic ridicat. Tributari râului Gurghiu, din bazinul hidrografic omonim, îi sunt afluenții: Fâncel, Lăpușna, Isticeu, Cașva, Neagra, Tireu (de dreapta) și Orșova ca afluent principal de stânga.

Pârâul Luț este cel mai mare afluent de dreapta, din arealul de studiu, al Mureșului. Acesta colectează apele din unitățile subcarpatice al Păltinușului, afluentul principal fiindu-i pârâul Uila.

Alimentarea râurilor și pâraielor, din Ținutul Reghinului, este una pluvio-nivală prin aportul apelor provenite din ploi și topirea zăpezii (în proporție de circa 70%) și un aport mai redus al surselor subterane (20-25%). Alimentarea subterană are proporții reduse în zona superioară a bazinului Gurghiului și în bazinul superior al Mureșului datorită substratului vulcanic impermeabil.

Scurgerea minimă are două perioade în care se manifestă: iarna și în lunile august-septembrie și este direct corelată cu temperatura aerului (pentru a doua perioadă fenomenul de evapotranspirație este accentuat) și cantitatea de precipitații (frecvența redusă a cantității de precipitații din aceste perioade).

Scurgerea maximă se produce de asemenea în două perioade: toamna datorită ploilor abundente și primăvara datorită topirii zăpezilor dar și aportului precipitațiilor. Acest tip de scurgere este relevant în amenajarea unui bazin hidrografic datorită efectelor distructive ale apelor mari și viiturilor. Evenimente majore (inundații) produse din cauza viiturilor, pe râul Mureș, s-au înregistrat în diverse perioade ale anilor: mai 1970, iulie 1975, martie 1981, mai 1984, iunie 1985, decembrie 1995, ianuarie 1996, aprilie 1997, iunie 1998, aprilie în anii 1999, 2000 și 2004, august 2005. În ultimii ani, datorită instabilității meteorologice, fenomene de risc, precum viituri și inundații se produc cu o frecvență ridicată.

Scurgerea medie este influențată de o serie de factori: cantitatea de precipitații, morfometria reliefului, structura substratului geologic, vegetație. De asemenea, scurgerea medie înregistrată pe cursul principalelor râuri este condiționată de afluenții lor și potențialul hidrologic al acestor afluenți.

Lacurile în Ținutul Reghinului se găsesc în bazine amenajate de om, iar surse de apă o constituie izvoarele de apă sărată. Lacuri, tot sărate, s-au format în fostele galerii de exploateare a sării. De interes, în special pentru exploatarea turistică și tratament, sunt lacurile sărate de la Ideciu de Jos și Jabenița.

Apele subterane

Resursele subterane de apă ale Ținutului Reghinului sunt formate din apele freatice aferente fiecărei trepte de relief, ape care au caracteristici diferite.

În zona subcarpatică, apele subterane, sunt cantonate în stratele cuaternare și pliocene, acestea sunt ape cu debite mici, dar puternic mineralizate și adesea nepotabile. Rezervele de apă din terasele și luncile râurilor sunt de asemenea mineralizate și dure, iar ca debit sunt mai bogate decât cele anterioare.

Arealul eruptiv, caracterizat de ape care se infiltrează prin planurile de separație dintre pânze prin așa-zisele clivaje ale rocilor vulcanice sau prin fracturile adânci. Astfel, apele meteorice, se întâlnesc cu emenațiile gazoase postvulcanice (dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, etc.), emanații pe care le dizolvă și ieșind la suprafață sub formă de izvoare minerale (izvoare denumite uneori „borvizuri”, „borcuturi”). Proprietatea de dizolvare a sărurilor întâlnite de către apă este sporită de prezența dioxidului de carbon, astfel rezultând ape bogate în bicarbonat de sodiu, calciu, potasiu, magneziu, litiu și în unele cazuri mangan și fier.

Zona cu strate compuse din piroclastite și tufuri vulcanice poate avea o grosime de sute de metri, iar consistența lor poate să fie poroasă și afânată sau într-un anumit stadiu de cimentare. Aceste strate se comportă, din punct de vedere hidrologic, precum depozitele de pietrișuri și nisipuri necimentate sau a șisturilor cimentate. Astfel, apa care se infiltrează în aceste strate, este repede preluată de izvoare și pâraie, apele acestora fiind potabile și ușor mineralizate. În această zonă, cele mai multe izvoare se află la poalele versanților, în depozitele depuse aici, aceste izvoare reprezintă sursa de alimentare a pârâurilor.

În zona de luncă și albie a râurilor, apele freatice, sunt condiționate de nivelul apei (resurse bogate la ape mari ale râului și cedarea lor la ape mici ale râului). De asemenea, apele freatice aferente luncilor, sunt influențate de stratul talvegului văii și de stadiul de colmatare a văii râului. Cele mai mari depozite de colmatare de găsesc în zonele cu pantă redusă și la confluența afluenților cu râul colector. Aceste depozite aluvionare sunt, în general, formate din bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri grosiere, circulația apei fiind facilă și astfel depozitele hidrice freatice sunt rapid preluate de către râu.

O categorie aparte de ape subterane este reprezentată de zăcămintele hidrice caracterizate de prezența stratului de sare și a bioxidului de carbon. În această categorie intră apele sărate de la Uila, Jabenița, Gurghiu, Brâncovenești și Ideciu de Jos. Izvoarele minerale clorosodice se întâlnesc la Ideciu de Jos și pe valea Gurghiului, iar izvoarele clorosodice bromurate sunt întâlnite în sudul satului Uila (comuna Batoș). Aceste resurse de apă sunt întrebuințate pentru tratament, sub formă de băi în special pentru afecțiuni ale sistemului nervos periferic.

Rolul resurselor hidrografice în evoluția Ținutului Reghinului

Componenta hidrică este factorul primordial în evoluția și consolidarea oricărei entități teritoriale, este condiția sine qua non ca o societate sa existe, deoarece este suportul principal al vieții. De asemenea, apa este folosită în toate activitățile economice, de la cele agricole la cele industriale, precum și în alte activități, reușind cu succes să impună axele de dezvoltare ale unei regiuni, implicit și ale Ținutului Reghinului.

Componenta hidrografică a reprezentat de-a lungul timpului elementul favorabil pentru apariția și evoluția entității teritoriale studiate. Resursele hidrice, datorită numeroaselor funcții pe care le au și datorită caracterului indispensabil asupra vieții, au avut rolul decisiv în umanizarea (încă din cele mai vechi timpuri conform descoperirilor arheologice din teritoriu) și continuarea locuirii Ținutului Reghinului.

În cadrul arealului de studiu, marea majoritate a localităților sunt amplasate de-a lungul cursurilor de apă sau în proximitatea acestora, drept consecință forma multor localități este una liniară, gospodăriile fiind situate de-o parte și de alta a arterei hidrografice. Așezările s-au dezvoltat astfel deoarece apa asigură existența vieții umane, precum este folosită și în gospodărie pentru animale și uz casnic. De asemenea, arterele hidrografice au asigurat de-a lungul vremii fondul piscicol, dar și habitatul natural al râurilor.

Odată cu dezvoltarea activităților meșteșugărești, economice și industriale, resursa hidrică a căpătat funcția de susținere a tuturor acestor activități (fie că este vorba despre resursele de apă dulce, fie de resursele de apă sărată). Forța apelor repezi de munte a fost folosită pentru instalațiile de uz gospodăresc și obștesc (mori de apă, vâltori, fierăstraie și gatere, etc.), dar și pentru transportul materialului lemnos (pe Mureș și pe Gurghiu) sau a sării exploatate pe teritoriul ținutului. În prezent, aceste funcții ale componentei hidrice nu mai sunt în uz, datorită evoluției tehnologiei, înlocuirii instalațiilor meșteșugărești și dezvoltarea căilor rutiere și feroviare. Dar s-au dezvoltat alte funcții a acestei resurse naturale: susținerea activităților agro-pastorale, precum și în industria alimentară (de exemplu apa sărată este folosită pentru prepararea brânzeturilor, mezelurilor și produselor din carne și în industria pâinii și a panificației) și în dezvoltarea pescăriilor și pătrăvăriilor. Lacurile de apă sărată au utilitate în scopuri turistice, de agrement și cure de tratament.

De asemenea, arterele hidrografice prin văile și culoarele care le-au format în timp geologic, dictează dispunerea axelor de comunicație în lungul celor hidrografice, artere care asigură fluxul vectorilor de dezvoltare în cele trei direcții (înspre, în și din Ținutul Reghinului). Aceste artere de comunicație converg înspre Culoarul Mureșului, acolo unde s-au dezvoltat căi de comunicație de interes local, județean, național și internațional.

Inundațiile ca riscuri hidrologice și măsuri pentru prevenirea lor

În cadrul politicilor de gospodărire a apelor, pe lângă rezolvarea situațiilor de alimentare cu apă potabilă a zonelor deficitare, sunt necesare amenajări pentru combaterea inundațiilor (de exemplu lucrări hidrotehnice sau împăduriri), creșterea numărului de stații de epurare și dezvoltarea sistemului de canalizare.

Inundațiile sunt provocate de căderi abundente de precipitații lichide și/sau de topirea bruscă a zăpezii, aglomerarea și plutirea sloiurilor de gheață în albia râurilor sau de ruperea digurilor sau barajelor de apărare. Apărarea împotriva acestui fenomen, inundațiile, este una complexă și constă într-un cumul de măsuri permanente sau imediate (măsuri menite să combată și să estompeze efectele distructive ale inundațiilor). Producerea acestui fenomen poate fi previzibilă pe Râurile Mureș și Gurghiu grație monitorizăii hidrometeorologice, dar pe celelalte râuri momentul producerii unei inundații nu este predictibil, creșterile de nivel iau aspectul de viitură de scurtă durată producând inundații cu efecte catastrofale.

O altă cauză a producerii inundațiilor o reprezintă colmatarea excesivă a albiilor și aruncarea deșeurilor pe maluri și în zona podurilor, astfel se produc efecte nedorite de amploare ridicată.

Starea reală a cursurilor de apă de pe teritoriul Ținutului Reghinului, precum și a obiectivelor aflate în zonele cu risc de inundabilitate, construcții hidrotehnice menite pentru apărare și probabilitatea de inundații în procente (normate/reale) este prezentată în tabelul următor.

Tabelul 4. Zonele cursurilor de apă cu posibilitatea de creștere a debitului și riscul producerii fenomenului de inundații

Sursa: PATJ Mureș, Volumul I, 2012

Pentru apărarea împotriva inundațiilor sunt necesare efectuarea unei serii de lucrări și amenajări: lucrări de îndiguire (cea mai răspândită metodă) prin realizarea digurilor de pământ sau a zidurilor de parapet (doar în unele cazuri).

Din categoria lucrărilor hidrotehnice de regularizare fac parte: tăierile de coturi (pentru regularizarea cursului albiei și pentru diminuarea eroziunii laterale), traverse de închidere sau colmatare (mai sunt numite baraje de deviație cu gabioane, se construiesc în albia râului cu scopul de a scădea gradul de înclinare a albiei și de a micșora cantitatea de material transportat de către râu), lucrări de dirijare a curenților (se construiesc diguri de colmataj din gabioane dispuse longitudinal cu scopul de a menține constantă adâncimea râului prin diminiuarea până la neutralizare a fenomenului de eroziune laterală) și consolidarea malurilor cu ajutorul vegetației sau pietrei (plantarea de salcii în special sau acolo unde viteza de curgere a apei este mai mare se construiesc gabioane din piatră brută).

Toate aceste lucrări sunt necesare a se realiza pentru rețeaua hidrografică aferentă Ținutului Reghinului, mai ales în condițiile de instabilitate meteorologică care a caracterizat ultimii ani.

Surse de alimentare cu apă potabilă – situația existentă și oportunități de valorificare pe viitor

Una dintre cea mai importantă formă de valorificare a resurselor hidrice este utilizarea lor pentru consumul alimentar. Parametrii hidrologici prezentați în subcapitolele anterioare, împreună cu densitatea rețelei hidrografice reliefează capacitatea de alimentare cu apă a localităților din arealul de studiu, din resursele de apă aferente ținutului. Analizat la nivelul Ținutului Reghinului, cea mai mare densitate a rețelei hidrografice corespunde spațiului montan, valoarea acestui indicator hidrografic scade în mod direct proporțional cu scăderea altitudinii reliefului (Figura 39).

Deși există resursele necesare, alimentarea publică cu apă a localităților reghinene este insuficient dezvoltată, o bună parte din gospodăriile Ținutului Reghinului nu sunt racordate la forma de alimentare publică cu apă. Datorită acestei situații, populația este nevoită să își satisfacă cerințele și nevoile de apă utilizând fântânile proprii sau prin construirea unui bazin de captare în amonte pe râuri, bazin capabil sa satisfacă nevoile mai multor familii. Bineînțeles că alimentarea cu apă în sistem propriu gospodăresc, atrage și o serie de aspecte nefavorabile asupra sănătății populației, în special datorită netratării apei. Gospodăriile racordate la sistemul public de alimentare cu apă, beneficiază de resurse hidrice epurate, grație dotării cu stații de epurare a apei de la rețea.

În strategiile de dezvoltare locală (emise de primăriile comunelor din teritoriu) și județeană, precum și în alte proiecte de dezvoltare a regiunii în cauză, sunt prevăzute aspecte ce vizează extinderea rețelei publice de alimentare cu apă a localităților, dar și extinderea și dezvoltarea sistemului de canalizare.

Figura 39. Densitatea rețelei hidrografice la nivelul Ținutului Reghinului

Componenta biopedogeografică a Ținutului Reghinului

Această componentă este caracterizată de alte trei componente: pedologică (solurile), faunistică și vegetală. Acestea trei se intercondiționează reciproc și toate sunt direct influențate de morfometria reliefului.

Componenta vegetală și faunistică specifică microregiunii

De departe, componenta vegetală și faunistică, a jucat un rol esențial în geneza și evoluția Ținutului Reghinului, pe de o parte, pădurea (în special) ce conferă rol de apărare și adăpost împotriva popoarelor migratoare și a unor fenomene geografice naturale de risc, iar pe de altă parte a constituit materia primă de construire a caselor și de încălzire a lor, precum și sursă de hrană (fructele de pădure, vânatul, ciupercile, plante, etc.). Desigur, într-o oarecare măsură, și în prezent are aceste roluri, dar masa lemnoasă mai este valorificată în economie prin prelucrarea indutrială, vegetația reprezentând totodată suportul nutritiv în activitățile agro-pastorale, habitat pentru fondul cinegetic și nu în ultimul rând rol pisagistic.

Din punct de vedere fitogeografic, Ținutul Reghinului, aparține regiunii holarctice, subregiunea central-europeană (Geografia României, Volumul I, 1983). Dispunerea treptelor de relief împreună cu specificitatea climatică, au conturat principalele caracteristici ale florei entității teritoriale în cauză. Așadar, etajarea pe verticală a vegetației este evidentă, cu inserții de formațiuni vegetale azonale și intrazonale influențate de factori precum: solul, temperatura și umiditatea, etajele specifice sunt (Figura 40):

etajul subalpin (între 1800-2000 m) întâlnit pe crestele înalte ale Munților Călimani, în partea nordică a teritoriului. Este caracterizat de asociații de jnepeni (Vaccinio-pinetum mugi), arin verde (Alnus viridis), ienupăr pitic (Campanulo juniperetum nanae);

etajul pădurilor de conifere (între 1400-1800 m), în partea superioară a etajului montan, este caracterizat în special prin pădurile de molid (Picea excelsa) omogene în partea superioară și frecvent din molid în amestec cu bradul (Abies alba) foioase în partea înferioară a etajului, respectiv: fagul (Fagus silvatica), arinul negru (Alnus glutinosa) sau arinul alb (Alnus incana). Sporadic se găsesc zada și larița (Larix decidua). Din categoria arbuștilor fac parte, pentru acest etaj, zmeurișurile, afinișurile, iar formațiunile ierboase sunt formate în mare parte din Nardus stricta, Festuca rubra, etc.;

etajul de amestec (între 1200-1400 m) este compus din formațiuni mixte de rășinoase-fag în partea superioară și fag-gorun în partea inferioară. Printre aceste formațiuni se intercalează pajiștile montane secundare (care cuprind grupări de Festuca rubra, Festuca pratensis, Agrostis tenuis, etc.) și terenurile agricole;

Figura 40. Harta vegetației Ținutului Reghinului

etajul fagului (între 800-1200 m) influențat de expoziția versanților, este caracterizat de specia Fagus silvatica care formează așa-numitele făgete cu floră de mull (ce cuprinde plantele iubitoare de umbră: dicotiledonate geofite, mezofite și sciofite). În Munții Gurghiului sunt caracteristice făgetele cu Festuca;

etajul gorunului (între 400-600-800 m) este compus din amestecuri de gorun-carpen și gorun-stejar (Quercetum robori-petreae, Luzulo-quercetum petreae, Melampyro bihariensi-carpinetum). Cantități însemnate din aceste păduri au fost defrișate, locul lor fiind luat de pajiști și suprafețe de livezi și viță-de-vie. Pe cuprinsul acestui etaj, peisajul antropic este cel mai amplu răspândit.

Vegetația azonală aferentă teraselor și luncilor din Culoarul Mureșului și Gurghiului, este reprezentată de formațiuni forestiere de esență moale: plop (Populus), salcie (Salix), arin (Alnus) și formațiuni ierboase formate în general din: rogoz (Carex), papură (Typha), stuf (Phragmites australis). Prezența cutelor diapire condiționează existența solurilor halomorfe și împlicit a vegetației caracteristice acestui tip de sol.

Componenta faunistică, corelată cu răspândirea componentei vegetale, a influențat într-o măsură mai mică evoluția Tinutului Reghinului, deaorece nu a condiționat apariția și dezvoltarea habitatelor antropice.

Etajele superioare ale vegetației adăpostesc specii faunistice de interes economic (vânătoare în special): ursul carpatin (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), mistrețul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus), vulpe, cerbul, jderul, pisica sălbatică.

În cadrul etajelor de mai joasă altitudine, la nivelul dealurilor, depresiunilor și teraselor, se întâlnesc frecvent: iepuri (Lepus europaeus), diferite specii de șoareci, hârciogi (Cricetus cricetus), diferite specii de broaște.

Din categoria păsărilor caracteristice faunei Ținutului Reghinului, fac parte: cocoșul și găinușa de munte, gaița de munte, găinușa de alun, forfecuța, cucuveaua încălțată, privighetoarea, bufnița, codobatura, barza, etc.

Componenta pedologică

Însemnătatea componentei pedologice în evoluția ținutului este dată de funcțiile pe care aceasta le deține, și anume: suport pentru faună și vegetație, grație substanțelor hrănitoare pe care le posedă și astfel prezintă sustenabilitate pentru ramurile economice (cultivarea plantelor, creșterea animalelor, exploatarea forestieră).

Tipologia solurilor este rezultatul conlucrării mai multor factori: fizico-geografici (relief, vegetație, faună, hidrografie, climă, substratul geologic), factori antropici (modul și intensitatea exploatării lui, obiceiurile pastorale, durata de valorificare, etc.), rezultând astfel soluri din clasa: Cambisolurior, Cernisolurilor, Spodosolurilor, Luvisolurilor, Hidrisolurilor, Pelisolurilor, Salsosolurilor și Protisolurilor. O specificitate aparte este întâlnită în zona de Culoar a Mureșului, acolo unde predomină solurile din clasa Antrisoluri. Datorită diversității și variației factorilor de solificare, pe suprafața teritoriului analizat, învelișul edafic prezintă un caracter mozaicat (Figura 41).

Luvisolurile ocupă aproape întreaga suprafață a părții inferioare a teraselor Mureșului, glacisurile din amonte de Reghin până la Deda. Acest sol are două caracteristici succesorale: o succesiune în timp (dinspre terasele inferioare spre terasele superioare) și o succesiune spațială (extinzându-se spre est și nord-est spre zonele mai umede). În teren această succesiune este vizibilă pornind de la preluvosolurile tipice spre cele stagnice și mai apoi spre luvisoluri albice stagnice; tranziția de la cernisoluri la luvisoluri este intermediată de pluvosolurile molice.

Cernisolurile sunt răspândite, în general, în sud-vestul ținutului (cu precădere în arealul de Câmpie a Transilvaniei, dar și pe terasele medii ale Mureșului în aval de Reghin). Acest tip de sol este unul dintre cel mai fertil din zona de centru a Transilvaniei, drept urmare în acest areal sunt intens valorificate prin culturile de cereale. Aceste soluri relevă și o zonare relictă a mediului (începând cu borealul și subborealul), precum și o inserție de argile și marne; cernisolurile evoluează spre luvisoluri.

Cambisolurile sunt răspândite mozaicat pe un substrat preponderent marno-nisipos (substrat caracterizat de un dren foarte bun) și sunt reprezentate de eutricambisoluri și într-o proporție mai mică de distrivcambosoluri. Datorită acțiunii factorilor pedogenetici locali (substrat, microrelief, umiditatea solului, procesele morfodinamice) asociați cu solurile zonale, iau naștere soluri azonale și intrazonale.

Aluvosolurile (gleice, gleice relicte, eutrice, entrice) din clasa Protisolurilor (lunca Mureșului și a afluenților acestuia aproape în întregime) și a Andosolurilor (prezente în arealul montan) ocupă cele mai mari suprefețe în cadrul Ținutului Reghinului. Arealul microdepresiunilor din Lunca Mureșului precum și luncile afluenților, sunt ocupate de gleiesoluri cu intruziuni de faeoziomuri gleice. Versanții cu expoziție însorită sunt caracterizați de prezența regosolurilor și aluvisolurilor coluviale (prezente pe șleifurile coluviale), iar versanții umbriți (partea inferioară a lor) sunt caracterizați de prezența faeoziomurilor clinogleice.

Salsosolurile sunt caracteristice zonelor unde masivele de sare se găsesc aproape de suprafață și sunt reprezentate de către solonciacurile tipice (larg răspândite la Jabenița). Aceste soluri în asociație cu faeoziomurile argice (care sunt determinate de existența argilelor gonflabile) determină apariția pe suprafețe mari a solurilor din clasa Pelisolurilor.

Figura 41. Harta solurilor Ținutului Reghinului

Ca rezultat al unui cumul de factori (procese morfodinamice, condiții de relief, utilizarea antropică defectuoasă, sporirea suprfețelor neagricole) în teritoriul de studiu se dezvoltă suprafețe tot mai extinse ocupate de antrisoluri.

Procesul de evoluție a solurilor este marcat de acțiunea factorului antropic în mod indirect, datorită modoficării unor factori pedogenetici naturali (în special vegetația și regimul hidric), astfel evoluția stratului edafic poate căpăta aspecte pozitive sau negative. Tăierea masivă a pădurilor și transformarea terenurilor în terenuri arabile, reprezintă factorul antropic de mare risc care înfluențează indicatorii de fertilitate a stratului edafic. De asemenea, pășunatul excesiv, dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere și agricole, precum și poluarea chimică, constituie factori de risc și de eroziune.

Acțiunile de prevenire și combatere a poluării solului sunt primordiale, mai ales în arealele puternic afectate (zona Reghinului, periferia municipiului și malurile râurilor). În primă fază este necesar a se îndepărta poluantul (acțiune dificilă de cele mai multe ori, apoi întreruperea sursei de poluare prin înlăturarea factorului perturbator mediului. Aceste acțiuni, cumulate, nu au întotdeauna ca efect, revenirea solului la însușirile inițiale și recăpătarea imediată a fertilității.

Concluzii

Cadrul natural reprezintă unul dintre factorii primordiali în geneza și evoluția unei entități teritoriale, grație potențialului elementelor sale componente (resurse hidrice, morfometria reliefului, elementele biopedologice și climatice), precum și prin suma interrelațiilor care se stabilesc între acestea și restul componentelor teritoriului. Specificul cadrului natural condiționează în mod direct aspecte antropice, precum: apariția și dezvoltarea habitatelor umane, dezvoltarea rețelelor de transport și de comunicație, dar și dezvoltarea tuturor acțivităților de sorginte economică.

Ca rezultat al evoluției paleogeografice, relieful Ținutului Reghinului s-a dezvoltat în treptele anterior detaliate, astfel fiind favorizată geneza și dezvotarea sistemelor de așezări, dar și dezvoltarea activităților economice sustenabile continuării umanizării acestui areal. Relieful de luncă și terase a fost favorabil dezvoltării agriculturii (cultivarea legumelor și cerealelor), versanții dealurilor joase și bazinetele depresionare s-au pretat pentru pomicultură și cultivarea viței-de-vie, iar arealul dealurilor înalte și spațiului subcarpatic (datorită întinselor suprafețe de pășuni și fânețe) s-a pretat pentru dezvoltarea zootehniei. Adâncimea fragmentării reliefului corelată cu valoarea pantei și densitatea fragmentării, relevă în anumite zone (preponderent în zona reliefului cu altitudini ridicate) un grad ridicat de apariție și producere a fenomenelor de risc geomorfologic.

Grație faptului că Ținutul Reghinului se desfășoară pe toate treptele de relief, potențialul reliefului indică perspective de diversificare a activităților economice și dezvoltarea unor activități turistice care să se axeze pe valorificarea potențialului cadrului natural. Dispunerea treptelor de relief sub forma unui amfiteatru natural, cu altitudinile ridicate ale Munților Călimani și Gurghiu, raportate la subunitățile învecinate cu înălțimi din ce în ce mai reduse, prezența arealului vulcanogen, de cute diapire, dealurilor și bazinetelor depresionare, dealurilor joase și zonei de câmpie, Culoarului Mureșului pe direcția nord-est – sud-vest, reprezintă caracteristicile principale ale reliefului care individualizează Ținutul Reghinului.

Prin diferența altitudinală a treptelor de relief, acesta imprimă specificitatea topoclimatelor, etajarea elementelor biopedogeografice, precum și diferențierea scurgerii hidrice. Clima a constituit un factor de favorabilitate pentru dezvoltarea habitatelor umane și desfăsurarea activităților antropice, unele caracteristici climatice fiind direct influențate de morfometria reliefului. Unele disfuncții sunt întâlnite în zonele de culoar, datorită cețurilor frecvente și a nebulozității (fenomene care se manifestă cu precădere toamna) și a înghețurilor târzii manifestate primăvara.

Condiția sine-qua-non de geneză și continuitate a așezărilor omenești este reprezentată de resursele hidrice, acest tip de resursă fiind folosit în primul rând pentru consumul uman și al animalelor, iar în al doilea rând pentru acțivități de sorginte economică (punerea în funcțiune a instalațiilor de uz gospodăresc, pescuit, transportul plutelor pe calea apei, etc.). De asemenea, sistemul hidric a reprezentat condiția primordială de amplasare a așezărilor umane și de dezvoltare a axelor de comunicație. Una dintre problemele actuale, cu care se confruntă Ținutul Reghinului, este dezvoltarea insuficientă a sistemului public de alimentare cu apă, multe gospodării având propriul sistem de alimentare și drept urmare apa nu este tratată și nici monitorizată din punct de vedere calitativ.

Dezvoltarea agriculturii este strâns legată de componenta pedologică și vegetală, ambele prin caracteristicile lor, reușind să susțină activitățile agricole, precum și restul activităților economice (exploatarea forestieră în special și valorificarea masei lemnoase în industria mobilei și a instrumentelor muzicale). De asemenea, suprafețele fondului forestier adăpostesc fondul cinegetic, astfel desfășurându-se activități vânătorești.

Particularitățile cadrului natural a entității teritoriale, de tip tinut, analizate, potențialul de susținere și dezvoltare al teritoriului în cauză, precum și identificarea oportunităților de valorificare a elementelor cadrului natural, sunt rezumate cu ajutorul analizei SWOT din tabelul de mai jos.

Tabelul 5. Analiza SWOT a Ținutului Reghinului raportată la componentele naturale de susținere