Cadrul General al Protectiei Copilului

Capitolul 1

Cadrul general al protectiei copilului

Conceptul de drepturi ale copilului

In cadrul unei societati unele actiuni desfaurate de anumite persoane sunt determinate de nevoile, trebuintele dar si de interesele fiecarui individ. Actiunele necesare realizarii intereselor personale trebuie sa fie de cele mai multe ori limitate deoarece interesele unora intra in conflict cu interesele celorlalti indivizi. In urma exitentei unei game largi si coplexe ale relatiilor sociale si pentru bunul trai al individului, raporturile dintre oameni ar trebui reglementate prin drepturi. Drepturile reprezinta ansamblul regulilor de comportare in cadrul relatiilor sociale, normale stabilite sau recunoscute dintr-un stat a caror respectare este asigurata de forta coercitiva a statului. Normele le dau oamenilor atat drepturi cat si indatoriri iar astfel se creaza raporturi sau relatii juridice. O prima conditie de a detine unele drepturi o reprezinta faptul ca trebuie sa fii recunoscut ca om si ca persoana.

“Drepturile copilului, in calitate de drepturi ale omului, de care orice fiinta umana se bucura prin simplul fapt al nasterii si pe care le poate pretinde de la societatea in care traieste, fixeaza cadrul general, sensul, natura si limitele interventiei asitentiale a ocrotirilor legali ai acestuia”[1]. Drepturire permit fiecarei persoane sa isi dezvolte dar si sa foloseasca cat mai bine calitatiile pe care aceasta le detine. Datorita drepturilor de care dispun copii dispun de un statut protector, prin acoperirea integrala a persoanei dar si prin caracterul lor inalienabl. Satisfacerea lor nu poate fi refuzata iar pierderea lor este imposibila atat din punct de vedere moral cat si din punct de vedere legal.

Reglementarea in domeniul protectiei copilului a fost cauzata datorita abuzirilor comise impotriva acestei categorii sociale vulnerabile avand discernamantul in formare precum si capacitate reduse de aparare. Atat asigurarea drepturilor cat respectarea drepturilor copiilor constituie o prioritate. Prin respectarea, promovarea dar si prin asigurarea exercitarii drepturilor copilului se asigura o dezvoltare armonioasa a dezvoltarii copilului.

Atunci cand vorbim despre respectarea dreptului copilului facem referire la asumarea de catre parinti a unor decizii permanente fara de care punerea in practica a drepturilor copilului nu se poate face posibila.

Drepturile copilului ne privesc pe noi toti, insa pentru a fi mai concreti este nevoie de o constanta vigilenta a instantelor dar si de o oarecare perceptive comuna, unitara asupra sensurilor pe care le au aceste cuvinte. Un rol important il au parintii,dar si comunitarea impreuna cu institutiile sale, incercand sa construiasca impreuna cu tineriio societate ce are la baza drepturile si libertati dar si respect si incredere reciproca.Sistemul de protectie sustine acordarea de servicii acelor copii care nu pot atinge sau este putin probabil sa atinga, in lipsa unor servicii specializare, standardele acceptabile de sanatate dar si de dezvoltare.

“Protectia copilului este o structura separata, menita sa ofere sprijin categoriilor de copii aflati in situatii speciale de dificultate, fiind expusi unor conditii de crestere care ii expun la pericole”[2], drept pentru care astfel li se va asigura bunastarea, sanatatea dar si dezvoltarea armonioasa, garatandu-le o lume sigura in care copii isi pot manifesta pe deplin potentialul si pot lua parte la viata societatii. Drepturile pe care acestia le detin sunt privite ca un mod de imbunatatire a starii celor saraci si marginalizati precum si ca imbunatatirea mijloacelor de subzistenta ale unora dintre grupurile cele mai marginalizate in economia politica globala. Revendicarea acestor drepturi pentru copiidar si pentru tineri este mai degraba o parte dintr-un proiect ce se bazeaza pe convingerea ca demnitatea umana precum si valoarea individului sunt printre cele mai importante aspecte.

Ideea ca minorii ar putea avea la randul lor drepturi si ca acestea ar putea fi substantial diferite de cele ale adultilor a aparut in gandirea si practica socio-juridica.Daca in perioada de legiferara minima in domeniu parintele se putea manifesta drept despot fata de copilul sau, o data cu aparitia normelor juridice, cu consacrarea drepturilor copilului, puterile parintilor au fost ingradite intre dispozitiile legilor. Dupa o perioada de timp actiunea statului s-a extins si asupra domneniilor sociale precum educatia si sanatatea, pentru a putea interveni atunci cand viata, sanatatea, integritatea fizica si psihica a copilului sunt periclitate in cadrul familial.