Cadran cultural [611989]

Cadran cultural
Periodic al Ansamblului Folcloric „Busuiocul“ din Bacău • Anul II • Nr . 6 (10) • Noiembrie – decembrie 2019
Cerul și-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
au pornit cu plugușorul
îngerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglindă
și de giuvaier,
toți luceferii colindă
– Lerui, Doamne, Ler –
Vântul suflă cu lumină
– Lerui, Doamne, Ler –
în buhai de lună plină
legănat în ger.
Patru heruvimi cu glugă
albă de oier
sub ferești colinde-ndrugă,
– Lerui, Doamne, Ler –
N-au venit cu grâu la poartă, ci au rupt din ger
stele mari ca să le-mpartă,
– Lerui, Doamne, Ler –
Și-n Florar de roade grele,
– Lerui, Doamne, Ler –
va fi câmpul cer de stele
tolănit sub cer?
Numai tu aștepți în tindă,
– Lerui, Doamne, Ler –
suflete ce n-ai colindă
și nu știi Prier.
Nici un cântec alb nu vine
fâlfâind mister,
cu o stea și pentru tine,
– Lerui, Doamne, Ler –
Radu GyR
România Biruitoare
La trei decenii de la presu –
pusa revoluție decembristă și la 101
ani de la Marea Unire, Bacăul are, în
sfârșit, un monument care să cin-
stească jertfa de sânge a zecilor de
mii de eroi ce au luptat pentru apă-
rarea hotarelor și întregirea neamului
nostru. Conceput de artistul sătmă-
rean Radu Ciobanu, Ansamblul Mo-
numental inaugurat recent, înfățișân-
du-i, la bază, pe Regina Maria și pe
Regele Ferdinand I, iar, pe soclu,
reprezentarea alegorică „România
Biruitoare“, poate fi admirat în Parcul
Unirii – 1 Decembrie 1918. ( C. G. )
Zâmbiți cu… CIOSU
„Iar dacă S-a născut Iisus în Betle-
emul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii
de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
Unde este regele Iudeilor , Cel ce S-a născut?
Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am
venit să ne închinăm Lui . Și auzind, regele
Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună
cu el. Și adunând pe toți arhiereii și cărturarii
poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să
Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul
Iudeii, că așa este scris de proorocul: Și tu,
Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicide –
cum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci
din tine va ieși Conducătorul care va paște pe
poporul Meu Israel . Atunci Irod chemând în
ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și trimițându-i la Bet-
leem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amă-
nuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vesti-
ți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui .
Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată,
steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea
înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra,
unde era Pruncul. Și văzând ei steaua, s-au bu –
curat cu bucurie mare foarte. Și intrând în casă,
au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama
Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și
deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri:
aur, tămâie și smirnă. Iar luând înștiințare în
vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale
s-au dus în țara lor.“
Matei 2,1-12 Colind ceresc

Cadran cultural Decembrie 2019
2Reverberații la „Zilele Culturii Călinesciene“
În cenușiul Onești al acestor
timpuri, vrăjită, prin „Porțile lui Septem –
brie”, și-a făcut loc „Melopeea – ritmica
melodie cuprinsă în melancolie și care
acompania altădată o declamație”, aici
desfășurându-se o nouă ediție a „Zilelor
Culturii Călinesciene”. Această mani –
festare de tradiție a ajuns la ediția a 51-a,
„cifră” care spune totul despre simbioza
între viața culturală a Oneștiului (ce deve –
nea prin anii 1970, cu prilejul acestui eve-
niment, „capitală culturală pentru trei
zile”) și orașul în sine. Este de remarcat
faptul că această ediție a „Zilelor Culturii
Călinesciene” a avut loc în anul în care
s-au împlinit 12 decenii de la nașterea lui
George Călinescu.
În acest context, prelecțiunea
„Călinescu azi”, prezentată de prof. univ.
dr. Nicolae Mecu, a fost cel mai potrivit
prilej de a reverbera la ideile marelui critic,
călăuzitoare acum și pururea în valoriza-
rea literaturii române. După ce a definit (și
ne-a obișnuit cu) termenii – menționând
că „azi nu înseamnă în nici un caz a-
cum!”, tema prelecțiunii părând a fi
„George Călinescu după 1989”, prof.
univ. dr. Nicolae Mecu „a aruncat” asis-
tența direct „în focul ideilor”! Și iată ar –
gumentul pentru acest fapt: „Călinescu
irupe ca un vulcan în critica românească,
de când avea 25-26 ani! Este un caz rar
când un critic literar scrie bine de la în –
ceput. În 1932 publică Viața lui Mihai
Eminescu , o carte-bombă, prin care capă-
tă un prag înalt de celebritate, fiind re –
cunoscut și ca primul eminescolog!” Pen-
tru a ne apropia și mai mult „aura” mare –
lui critic literar George Călinescu, prof.
univ. dr. Nicolae Mecu a mai declarat:
„După ce în 1933 a scris, ca să se recreeze,
Cartea nunții (care s-a dovedit una longe-
vivă), în 1938 George Călinescu a scris al
doilea roman – Enigma Otiliei (considerat
capodopera lui Călinescu). În 1941, cel
mai strălucit urmaș al lui Eugen Lovi –
nescu, George Călinescu scrie marea Is –
torie a literaturii… , ce a domolit toate
furiile adversarilor, dar nu și pe cele ale
extremei drepte!” Într-un mod foarte obiectiv, prof.
univ. dr. Nicolae Mecu ne-a făcut cunos-
cută activitatea pe care George Călinescu
a desfășurat-o după anul 1948, „când au
venit comuniștii la putere, ce au dorit
lichidarea elitei românești prin satrapii
culturali (activiștii)”. În acest sens, el a mai
afirmat: „După 1948 este perioada cea
mai critică a lui George Călinescu. El scrie
critică în spiritul doctrinei marxiste… Dar
hulitul Călinescu, ce a pactizat cu comu-
niștii este același Călinescu, care după ce
a scris romanul Bietul Ioanide i-a fost
făcut dosar de către securitate! Din 1954
– 1955 Călinescu a fost urmărit perma –
nent de securitate!” Profesorul Nicolae
Mecu (ce a publicat întreaga publicistică
a lui Călinescu), a mai subliniat despre
acesta: „A fost un om de origine umilă,
fiu al unei văduve, ce a avut permanent
stigmatul paternalității. În timpul comu-
niștilor, Călinescu și-a făcut iluzia că ști-
indu-se strategia și intrând în sistemul
ideologic comunist, el o să fie vioara în –
tâia , să le dea lecții acestora!”
Preocuparea de o viață a profe –
sorului universitar doctor Nicolae Mecu
de a studia manuscrisele călinesciene, de
a aduna toate articolele publicate de „cel
mai bun și cel mai original critic literar” –
cum a fost numit George Călinescu, a fost
încununată cu primirea premiului „Zilelor
Culturii Călinesciene”. Cum nimic nu
este întâmplător, „acest mare mohican”
(cum l-a numit criticul literar V asile Spiri –
don pe Nicolae Mecu), a mărturisit un
paradox: „Eu am impresia că ceva mă
transcende. M-am născut la Călinești, în
județul Argeș, iar la absolvirea facultății,
la primirea repartiției, am fost condamnat
cercetător la Institutul Călinescu! Am fost
vrăjit de verbul călinescian, dar ce poate
fi mai vrăjitor decât orice cuvânt al Limbii
române?”
Emoționantă la ediția din acest
an a „Zilelor Culturii Călinesciene” a fost
și înmânarea unui premiu de excelență de
către poetul Dumitru Brăneanu, președin-
tele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor,
omului de cultură Constantin Th. Cioba- nu, la împlinirea vârstei de 80 ani și a 60
de ani de activitate literară. „Profesorul
Constantin Th. Ciobanu a dat valoare
acestor locuri și vieții culturale a Văii
Trotușului… Într-o inimă mare de poet
încap întotdeauna o lume curată, spirituală
și plină de iubire, un univers mare în de –
venire, spre bucuria cititorilor și a iubito –
rilor de cultură. Într-un profesionist de
excepție există o personalitate mare, care
marchează o comunitate și o epocă”, a
menționat președintele Filialei Bacău a
Uniunii Scriitorilor, Dumitru Brăneanu la
înmânarea unei frumoase plachete poe-
tului și scriitorului Constantin Th. Cio-
banu.
V ernisajul expoziției de pictură,
desen și sculptură cu lucrări semnate de
artiștii plastici Vlad Ciobanu, Dan Palade
și Felix Lupu a fost încă un moment de –
osebit din cadrul acestei ediții a „Zilelor
Culturii Călinesciene”. Numită „Întoar-
cerea fiului risipitor”, această expoziție a
impresionat nu numai prin frumusețea și
monumentalitatea lucrărilor (între ele și
un bust ce îl reprezintă pe octogenarul
Constantin Th. Ciobanu), dar și prin…
ineditul unor pilduitoare versuri, prezen –
tate printre simeze: „De mult înstrăinatul
/ De abia ce ți-a sosit, / Așterne-i, mamă,
patul / Să doarmă dus băiatul / Bolnav și
obosit! // Bătu el multă cale / De când
te-a părăsit… / Învins de dor și jale, / Pe
prispa casei tale / Se culcă obosit… / Ci
nu-ntreba: pe unde / A fost și ce-a găsit? /
El rana-și va ascunde / Și nu-ți va ști
răspunde / Decât: – Sunt obosit…” („În –
vins”- versuri scrise de Ștefan Octavian
Iosif).
Colocviul „Conceptul de fun-
dație națională” și recitalul liric „Poetul
în Cetate” au completat în mod fericit
cea de-a 51-a ediție a „Zilelor Culturii
Călinesciene”. Au dat forță acestei ma-
nifestări: Dumitru Brăneanu, Elena
Bulai, Vlad Ciobanu, Ioan Dănilă,
Petre Isachi, Ion Tudor Iovian, Ozana
Kalmuski-Zarea, Felix Lupu, Nicolae
Mecu, Dan Palade, V asile George Pu-
iu, Aurel Stanciu, V asile Spiridon, Tu –
dorel Urian, oaspeții prezenți la Onești
reverberând la spiritul călinescian! În
aceeași măsură au fost și gazdele ma-
nifestării: Constantin Th. Ciobanu, Ga-
briel Fornica Livada, V asile Apostol,
Nicolae Gnatiuc, Ionuț Tenie, Bogdan
Romandaș, Gheorghe Vidrașcu, Aris –
totel Pilipăuțeanu, Adina Mitroiu, Cor –
neliu Cristea, Florica V eleșcu, Sandu
Milea, Adrian Boros, Camelia Cartaș
și alții.
Ion MORARU

Cadran cultural
3Suvenir de brumărel
Decembrie 2019 La început de brumărel,
Ansamblul Folcloric Profesionist
„Busuiocul”, în parteneriat cu
Consiliul Județean și Primăria
Municipiului Bacău, a organizat,
la Teatrul de Vară „Radu Beli –
gan”, o nouă întâlnire cu publicul
băcăuan iubitor al folclorului au –
tentical și al tradițiilor noastre
populare.
Înscris în suita proiectelor
culturale inițiate de apreciatul
colectiv artistic băcăuan, specta –
colul Rapsodii de toamnă a fost,
astfel, un prilej fericit de a re –
descoperi minunatele nestemate
ale folclorului muzical tradițional
tezaurizate în aproape jumătate
de veac de activitate neîntreruptă
a acestuia și, totodată, de a reauzi
cântece de voie bună din colecția
muzicianului Constantin Arvinte,
în interpretări inedite.
Deschis în sunete de bu-
ciume și de tilincă, admirabil pu-
să în valoare de Ștefan Negru,
spectacol susținut de orchestra di-
rijată de violonistul Mihai Gher- ghelaș, soliștii și formația de dan-
suri ale Ansamblului Folcloric
„Busuiocul“, în coregrafia și re-
gia artistică semnate de Petre
Vlase, ne-a introdus încet-încet în
atmosfera unui Bacău de sfârșit
de secol XIX, în care doina și
hora bătrânească au făcut casă
bună cu valsurile vieneze și cu
îndrăgitele „cântece de pahar“.
Grație componentelor Gru-
pului vocal „Flori de câmp”, diri –
jat de Gheorghe Gozar, și îndră-
gitului actor și interpret Viorel
Baltag, publicul prezent în sala
Teatrului de Vară a gustat din plin
acest suvenir de toamnă, apla-
udându-i la scenă deschisă de
Georgiana Tănase, Ana Maria
Dancă, Daniela Duma, Irina Sa-
bău, Paula Florescu, Mihaela Far-
caș, Georgiana Păduraru, Florin
Popa și Bogdan Miron.
La rândul lor, dansatorii
și-au etalat cu brio măiestria, semn
cert că polivalența și profesiona-
lismul membrilor Ansamblului au
atins cotele cele mai înalte. ( GCS )

Cadran cultural
4Decembrie 2019 Ziua Sfântă a Marii Uniri
Ansamblul Folcloric „Bu-
suiocul“, în parteneriat cu Consi-
liul Județean, a invitat băcăuanii
să omagieze și să sărbătorească
împreună, duminică 1 Decembrie
2018, la Sala „Ateneu“, Ziua Na-
țională a României.
Iubitorii de țară și ai tradi-
țiilor populare autentice au avut
și de această dată prilejul să se
reîntâlnească cu nestemate ale
folclorului muzical-instrumental
și cu suite de dansuri din toate
provinciile românești, reunite în-
tr-un spectacol cu adevărat înălță-
tor și încărcat de vibrația specifi-
că marilor sărbători ale sfârșitului
de an.
Emoțiile stârnite de mesa-
jul vibrant al „Marșului Unirii“ și
de interpretarea la unison a Imnu –
lui Național au fost amplificate de
evocarea colonelului (rtr.) Paul-
Valerian Timofte, care a reamintit
publicului ce a umplut până la
refuz cocheta sală de concert a Fi –
larmonicii „Mihail Jora“ princi -palele secvențe legate de eveni –
mentele care ne-au marcat istoria.
Alături de numerele ofe-
rite cu generozitate de orchestră,
de soliștii vocali Georgiana Pădu-
raru, Georgiana Tănase, Ana Dan-
că, Ana Lungu, Ștefan Negru,
Florin Popa și Mihaela Farcaș, și
de grupul de dansatori al Ansam –
blului, în coregrafia și regia ar-
tistică semnate de Petre Vlase, pe
scena Ateneului au mai evoluat
Grupul vocal „Flori de câmp” și,
cu un scurt recital, cunoscuta ar-
tistă din Republica Moldova, Ze-
naida Bolboceanu. Un moment
cu totul special a revenit, de ase-
menea, trioului alcătuit din preoții
Ionuț Avram, Ciprian Ignat și Io-
nuț Ciobanu, cei ce, prin inter –
pretarea lor, au ridicat asistența în
picioare.
Conducerea muzicală a
fost asigurată de Mihai Gherghe-
laș iar prezentarea spectacolului a
revenit actorului Viorel Baltag și
Georgianei Păduraru. ( CSG )

Cadran cultural
5Decembrie 2019 Armonii de toamnă
La recitalul din deschiderea
Simpozionului Național de Estetică,
ediția a 24-a – susținut de violonceliștii
Răzvan Suma și Ella Bokor, unde
am ascultat lucrări din creația lui Fr.
Dotzauer, L. Boccherini, D. Popper și
J.B. Barriere – l-am întâlnit pe muzi –
cianul Iosif Ion Prunner, dirijorul con –
certului de la Filarmonica „Mihail
Jora“ din 17 octombrie. „Dăruit tem –
perament de artist“, scria Iosif Sava.
Binecunoscut de peste 20 de ani în
postura de dirijor al Corului Filar –
monicii „George Enescu“, cu nenu-
mărate succese, Prunner este și direc-
tor artistic la prima Filarmonică din
țară. Programul serii a avut două prime
audiții, lucrarea Shadowcatcher a
compozitorului american Eric Ewa-
zen (născut în anul 1954), cu cele 4
secțiuni intitulate: Offering to the Sun,
Among the Aspens, The V anishing
Race, Dancing to Restore an Eclipsed
Moon și Fantezia simfonică în ritm de
jazz , compusă de Dumitru Bughici.
Sonorițile caracteristice muzicii de
jazz, în tempo de slow și blues, antre-
nante, pe care autorul Tratatului de
forme muzicale , după care am învățat
majoritatea muzicienilor, le combina
strălucit, au cucerit sala. Protagoniștii
Concertului pentru cvintet de suflători
de alamă și orchestră, Shadowcatcher ,
membrii Cvintetului croat Busina ,
ansamblu înființat în anul 2007, în for –
mula: trompete – Sergiu Cârstea, Igor
Mrnjavcic, corn – Frano Igor Barovic,
trombon – Ivan Bosnjak, tubă – Zel-
jko Kertez. V aloroșii muzicieni din
Croația, Serbia, România și Ungaria,
fiecare în parte cu recunoaștere inter-
națională, participă la importante fes –
tivaluri, cursuri de master și susțin
concerte în Europa și Japonia. Sim –
fonicul serii s-a încheiat cu prima sim –
fonie a lui Serghei Prokofiev, în Re
Major, op. 25, lucrare în patru părți
compusă în anii 1916-1917, subintitu-
lată „Clasica“.
Vineri, 18 octombrie, la Sala
Ateneu, orchestra Filarmonicii „Mi –
hail Jora“, dirijată de Ovidiu Bălan, a
evoluat în Concertul de concerte pen –
tru pian susținut de Vincenzo Balzani
și discipolele sale: Claudia V ento și
Francesca di Molfetta. Pianiștii italieni
au interpretat în concert, trei dintre
capodoperele dedicate acestui mag –
nific și complex instrument – pianul –
lucrări care și-au câștigat binemeritatul
loc în literatura de gen: Concertul în re minor KV 466 de W . A. Mozart,
Concertul nr .2 în do minor , op.18 de
Serghei Rahmaninov și Concertul în
la minor , op.16 de Edvard Grieg. Cu
o ținută demnă de discipole ale lui
Balzani și spre încântarea publicului
meloman băcăuan, obișnuit cu acest
gen de festival pianistic, protagonis –
tele, alături de profesor, au impresionat
prin muzicalitate și lirism.
Sâmbătă, 19 octombrie, Cen-
trul de Cultură „George Apostu“ a
găzduit un recital al participanților la
Cursurile de măiestrie susținute, la
Luncani, de Antonio Amenduni, fla-
utist de anvergură internațională, pre-
zent adesea pe scena băcăuană. Pro-
fesorul A. Amenduni de la Academia
italiană de flaut din Roma – Conser –
vatorul de Muzică din Foggia și orga –
nizatorii au adus, prin inițierea Cursu-
rilor europene de măiestrie „Dorel
Baicu“ (1959-2018), un emoționant
omagiu flautistului Filarmonicii „Mi –
hail Jora“, inițiator al Trio-ului Syrinx ,
fost profesor universitar doctor la Iași.
Colegiul Național de Artă
„George Apostu“, susținut de Consi-
liul Județean, în parteneriat cu Filar –
monica „Mihail Jora“, a finalizat pro-
iectul ce a avut ca scop achiziționarea
de instrumente muzicale de suflat pen –
tru elevii cu resurse financiare reduse.
Elevii beneficiari ai acestor noi instru –
mente, alături de profesori, au partici –
pat ca voluntari la prezentarea muzica-
lă aferentă, susținând recitaluri în fața
elevilor la Biserica din Șerbănești, la
școlile din Plopana, Fulgeriș și Se –
cuieni. Auditoriul, foarte interesat, a
fost alcătuit din elevi de școală primară
și gimnazială. Lor le-au fost prezentate
instrumentele: vioară, violă, violoncel,
flaut, oboi, clarinet, corn, trompetă,
într-o mică și captivantă lecție de
muzică. Reacțiile lor ne-au convins că
genul acesta de proiecte este categoric
util și merită extins, cu concerte educa –
tive. La final de proiect s-a desfășurat,
sub aceleași auspicii, concursul T oam-
na artelor.
Îmi doresc din tot sufletul ca
muzica mea să devină cunoscută și ca
din ce în ce mai mulți oameni să o
îndrăgească, găsind în ea consolare
și sprijin , mărturisea P . I. Ceaikovski,
autorul unor pagini muzicale pline de
patos și sensibilitate. Muzica sa a cu-
cerit mapamondul prin Concertele de
pian, Concertul de vioară , cele 6 Sim –
fonii, Simfonia Manfred , nemuritoa- rele balete: Lacul lebedelor , Spărgăto-
rul de nuci , feeria Frumoasa din pă-
durea adormită , operele Evgheni
Oneghin și Dama de pică , Uvertura-
fantezie Romeo și Julieta . Dacă vreo-
dată o muzică a fost compusă cu avânt
nestăvilit, cu dragoste față de subiect
și față de personaje, aceea e muzica
din Oneghin . La Filarmonică am au –
diat Poloneza din opera „Evgheni
Oneghin“.
În 24 octombrie a fost con –
dus pe ultimul drum, la numai 56 de
ani, medicul Lorin Apetroaie, un
profesionist dublat de omenie și
sensibilitate, iubitor al Euterpei, cel
ce ne urmărea concertele. Rămâne
încă un loc părăsit fără voie de un
meloman, prieten al Filarmonicii
„Mihail Jora“. Dumnezeu să-l odih-
nească!
Invitatul serii de 24, talen –
tatul violoncelist Filip Papa, este
cunoscut ca membru al Cvartetului
Ad Libitum , ansamblu cameral de
renume și în ipostază de solist.
Cântă în Europa, participă la impor –
tante festivaluri și înregistrează cele
mai semnificative opus-uri din li-
teratura dedicată violoncelului și
cvartetului. El a interpretat cu bine –
cunoscuta agilitate, dublată de mare
sensibilitate, Concertul în mi minor
op. 85 pentru violoncel și orchestră
din creația lui Edward Elgar. Prima
audiție a acestei ultime capodopere
a avut loc la Londra, în interpretarea
lui Felix Salmond, cu autorul la
pupitru, acum 100 de ani, în 26 oc –
tombrie 1919. Ani de zile colegi în
orchestra Filarmonicii „Moldova“
din Iași, Filip Papa și George Hari –
ton – redutabil fagotist, se întâlnesc
adesea pe scenele de concert ale
țării în calitate de solist – dirijor.
George Hariton este genul muzi –
cianului care își construiește cariera
încet, dar foarte sigur și temeinic.
Ceea ce nouă ne permite să urmă-
rim o substanțială creștere a reper –
toriului pe care ni-l livrează de o
calitativă manieră. Domnia sa a
condus orchestra – în paginile pri-
mei simfonii ceaikovskiene, în sol
minor op.13, Visuri de iarnă (ce s-a
cântat prima oară la Moscova, în 3
februarie 1868), lucrare nostalgică,
lirică – într-un simfonic onorat de un
public numeros.
Ozana KALMUSKI-ZAREA

Cadran cultural
6Decembrie 2019 Revanșa criticilor
Încărcată în evenimente
literare, toamna aceasta a adus cu
pregnanță în atenție și rolul pe
care îl joacă azi criticul literar,
fără de care, după opinia unora,
scriitorul n-ar exista. După a al –
tora, el nu-și mai găsește locul,
mai ales în avalanșa de cărți care
apar zi de zi și e util doar pentru
cei ce vor să-și întocmească dosa-
rul de primire în uniunea ce re-
prezintă breasla.
Ignorați sau nu, criticii își
văd în continuare de misiunea a-
sumată și chiar dacă niciunii din –
tre ei nu vor mai reuși să scrie o
istorie a literaturii române în in –
tegralitate, ei continuă să fie o
prezență în viața literară și să
stârnească în continuare dezbateri
și controverse.
Că unii dintre noi îi înjură
sau îi adulează nu mai contează,
de vreme ce, încă de la 1600,
după cum a remarcat criticul și
eseistul Adrian Marino „critica
este clasată și recunoscută ca
parte a literaturii. Criticul face și
el parte din literatură. Critica este
o formă a literaturii ce are ca
«subiect» literatura. Este litera-
tura literaturii.“ Cu alte cuvinte,
sublinia și Gheorghe Grigurcu,
„Criticul este și el un scriitor“,
unul care, „anulându-și propria sa
viață, consimte să vadă conștiința
sa ocupată de o conștiință străină,
numai conștiința operei“.
Dintre băcăuani, singurul
care a fost „subordonat în absolut
operei asupra căreia se exercita“
și care a scris O istorie a litera –
turii române de la origini până
în prezent este fiul comunei Blă-
gești, criticul și istoricul literar
Ion Rotaru .
Născut acum 95 de ani, pe
11 septembrie, în satul Valea lui
Ion, el a fost omagiat la jumătatea
lui brumar, când, la inițiativa altui
fiu al satului, scriitorul Ion Fercu,
la Școala „Ion Rotaru“ s-a derulat prima ediție a colocviului dedicat
vieții și operei sale.
După un scurt popas la
mormântul său din cimitirul Țâr-
deni și slujba oficiată de preotul
Gheorghe Căsăneanu, grupul de
rude, scriitori și prieteni a fost
primit cu pâine și sare de către
elevii școlii, care au prezentat
apoi și un scurt program artistic.
Emoția transmisă de micii
artiști s-a răsfrânt și asupra oaspe-
ților, care au rememorat princi –
palele momente trăite în preajma
distinsului profesor, conturându-i
un profil demn de pana sa și la
care au contribuit, rând pe rând,
alături de amfitrion, de sora Au –
rica Pașcanu și fiica Oana Gruen –
wald Rotaru, Leonard Rotaru, Ion
Dinvale, Dumitru Brăneanu, Cris-
tina Ștefan, Geo Stroe, Mihai Pre-
peliță, Gheorghe Matei, Paula Ro-
manescu, Cornel Galben, Petre
Isachi, Viorel Savin, Adrian Lun-
gu, Theodor George Calcan, Ioan
Dănilă, Ecaterina Crețu, Eduard
Mihăilă, Ioana Corbuleț și prima-
rul Laurențiu Munteanu, cel ce, în
final, i-a înmânat fiicei documen-
tele care atestă Titlul de Cetățean
de Onoare acordat postmortem lui Ion Rotaru. S-a propus, toto-
dată, înființarea Societății de Lec-
tură „I. Rotaru“, reeditarea Istori-
ei sale și reluarea anuală a coloc-
viului.
Peste doar câteva zile, pe
18 noiembrie, același neobosit
animator a pus la cale omagierea
criticului și istoricului literar Pe-
tre Isachi , care se alătură, din a-
ceastă lună, octogenarilor din Fi-
liala Bacău a Uniunii Scriitorilor.
Găzduită de Sala Media a
Bibliotecii Județene „C. Sturdza“,
manifestarea moderată de Cristi-
na Ștefan a întrunit și de această
dată, alături de membrii familiei,
un grup compact de scriitori, dar
și un număr mare de foști elevi și
studenți, de prieteni și admiratori
ai condeiului său critic.
O primă schiță de profil a
conturat-o bibliografa Liliana Cio-
roianu, evocarea pusă sub zodia
frumosului fiind continuară de
Viorel Savin, Ioan Neacșu, Dan
Sandu, Theodor George Calcan,
Ion Dinvale, Ioan Dănilă, Alexan –
dru Dumitru, Ștefan Munteanu,
Gh. Iorga, C. Galben, Dumitru
Cojocaru, Cornelia Ichim-Pom –
piliu și Dumitru Brăneanu. ( C. G. )

Cadran cultural
7Decembrie O componentă importantă a
cercetării lui Tudor Ghideanu este
aceea cu privire la ontologia emines-
ciană. Tezele expuse în capitolul din
Istoria filosofiei românești au fost re –
luate și dezvoltate în lucrarea Filosofia
lui Eminescu .
2. Ontologia posibilului și realului
Cel de-al doilea capitol al lu-
crării Filosofia lui Eminescu , intitulat
Ontologie și gnoză , debutează cu sub –
capitolul Ontologia posibilului și re –
alului . Se încearcă aici, cu mult curaj,
o situare a lui Eminescu în imediata
apropiere a lui Schelling.
Dar mai întâi sunt criticate
erorile cercetărilor eminescologice
anterioare. „Adâncimile înșelătoare
ale unei știute pripe comparatiste l-a
subordonat pe Eminescu unei ser-
bede filosofii a reprezentării, atunci
când, de fapt, prin opțiunea sa către
un anumit monism, genialul creator
se îndrepta viguros către familia
filosofilor puternici, către viziunea
acelor spirite înălțate deasupra or –
goliilor subiectivității. Pe deasupra
timpului istoric, din această familie
fac parte: Platon, Aristotel, Bruno,
Spinoza, Schelling, Hegel și alți pu-
țini câțiva” ( Filosofia lui Eminescu ,
p. 27).
Dintre filosofii amintiți este
preferat Schelling, pentru felul monist
de a soluționa raportul dintre natură și
conștiință: „Cu alte cuvinte, între natu-
ră și conștiință există o «comunitate de
idealitate», diferența dintre ele prove-
nind numai din gradul diferit al dez-
voltării, din deosebirea între spiritua-
litatea trezită, prin care universul se
cunoaște pe sine însuși, și spirituali –
tatea adormită, nedesfășurată a lumii
fizice” ( Idem , p. 27). În sinteză, Tudor
Ghideanu prezintă astfel concepția lui
Schelling: „Căutând o nouă înteme-
iere monismului idealist – anterioară
și diferită de aceea a lui Hegel –
Schelling continua pe Leibniz și Kant,
în tentativa de a da principiului fina-
lității, demnitatea unui principiu al
naturii , și nu al spiritului. Pe această
cale, el acorda transcendenței sensul
unei idealități imanente creatoare în
natură, și nu îngusta înțelesul raționa-
lității la identitatea cu realitatea sau,
mai rău, la echivalarea raționalului,
exclusiv cu discursivitatea logică, așa
cum procedase Hegel. Schelling a
încetățenit adevărul cugetării moder- ne: tot ce e rațional e numai posibil ”
(Idem , p. 27-28).
În opinia lui Tudor Ghideanu,
aspecte ale teoriei potențelor pot fi în –
tâlnite și în manuscrisele eminesciene.
Ca exemplu este adus un fragment din
manuscrisul 2255, fila 417: „Orice
este, are o rațiune de a fi. V a să zică
dacă nedreptate și mizerie este, ele au
o rațiune a lor de a fi. Nu poate fi altfel,
căci numai ce este în adevăr e posibil,
ceea ce nu este și n-a fost niciodată,
aceea nu e cu putință. Acesta-i un ade-
văr apriori sigur”. Cert este că, mer-
gând pe această direcție argumenta-
tivă, universitarul ieșean adaugă:
„Scos de sub siluirea voluționismului
lui Arthur Schopenhauer, precum și de
sub caznele panlogismului hegelian,
Eminescu făcea pe cont propriu – sau
prin intermediul cursurilor berlineze
ale lui Eduard Zeiier o alegere evi-
dentă către o metafizică a posibilu –
lui ” ( Filosofia lui Eminescu , p. 28). O
metafizică ce are rădăcini aristotelice.
Adevăr dovedit și de ideatica frag –
mentului filosofic intitulat Despre ne –
murirea sufletului și a formei indivi-
duale , unde apare problema privind
numărul formelor din natură. Cunoaș-
terea filosofiei lui Schelling a însem –
nat, pentru Eminescu, o invitație în
plus către viziunea Stagiritului. „Buna
cunoaștere a filosofiei lui Schelling
ne-o atestă tot mai pregnant Manus-
crisele germane ale lui Eminescu. În
special caietul 2287, dar și manus-
crisele 2281, 2291, 2285, 2286, con-
firmă opinia că doctrina identității a
lui Schelling este locul privilegiat pe
care îl frecventează ontologia lui Emi-
nescu, urcând spre certul izvor aris –
totelic” ( Idem , p. 30). În această situ-
ație, cu îndreptățire, Tudor Ghidea-
nu adaugă: „Pentru că atunci când
scrutăm filosofia lui Eminescu,
nu putem rămâ ne la icoanele cos –
mogonice din marile sale poeme, ci
suntem constrânși a-i revela monismul
metafizic, fundat în straturile unei on –
tologii care unifică toate proiecțiile
operei către Ființă” ( Idem , p. 30).
Demonstrația profesorului
Ghideanu, bazată pe numeroasele în-
semnări din manuscrisele eminesci-
ene, urmărește luminarea traseului, pe
care poetul-cugetător l-a parcurs pen –
tru a se desprinde de raționalismul
hegelian și a se apropia de ideile, mai
calde, călăuzitoare ale lui Schelling.
„Ceea ce este și mai important, defi-
nitiv simptomatic, pentru rezonanța complexă a teoreticului filosofic – în
cugetarea eminesciană, este faptul că
atât de solicitatul Schopenhauer, cu-
noscut pentru eclectismul viziunii
sale, de factură mai mult budhică –
este apreciat, fără drept de apel, ca
făcând parte din spațiul de epigonat
al concepției lui Schelling” ( Idem , p.
31). Trimiterea este făcută la manu –
scrisul 2287, acolo unde Eminescu
adaugă: „O poziție intermediară între
Fichte și Scheling ocupă cel ce i-a
apreciat cu înfocare pe acești doi
filosofi – Arth. Schop. Sistemul aces –
tuia nu este altceva decât unirea con –
tradictorie a unui idealism extrem cu
un panteism realist la fel de extrem.
Pornind de la Kant el explică întreaga
noastră reprezentare, fericire, drept
îmbinare a senzațiilor după legea
cauzei. Tot ce ea reprezintă este pură
viziune, Lumea nu este altceva decât
reprezentare. In-sinele acestei repre-
zentări este tocmai voința. (Lucrul în
sine al lui Kant). Ea (voința) este To-
tul; esența tuturor lucrurilor, desigur
nu ca voință conștientă sau divină,
căci zeitatea nici nu există, ci drept
acea forță de toate creatoare în care
(lipsă verbul) de fapt Identitatea abso-
lută a lui Schelling” ( Idem , p. 31).
În fapt, prin ce se distinge
filosofia lui Schelling? La această
întrebare, Tudor Ghideanu răspun-
de: „Filosofie a identității, a incon-
știentului și a indiferenței contra-
riilor, aflată în perpetuă dispută cu
panlogismul hegelian. Viziunea lui
Schelling este, în primul rând, o
filosofie a Potenței care identifică
posibilitatea ontic-ontologică și Lo –
gosul, Natura-naturans. O astfel de
filosofie, oricât ar fi de expusă ris-
curilor iraționalului, rămâne ea în-
săși cucerită de ideea raționalității
logice a naturii, a lumii” ( Idem , p.
31-32).
Nu trebuie să înțelegem că
Eminescu s-a apropiat de această
filosofie fără discernământ. „Cu ge –
niul său infailibil, Eminescu sesiza
inconsecvențele poziției lui Schel-
ling, fără a respinge teza de căpătâi
a unui monism care îl cucerise, mai
ales prin perspectiva de libertate cre –
atoare pe care o deschidea” ( Idem , p.
32). Așadar, pe Eminescu îl interesa
– în opinia lui Tudor Ghideanu – mo-
nismul filosofic, perspectiva iden-
tității dintre ființă și gândire, dintre
real și ideal.
►T udor Ghideanu despre filosofia lui Eminescu (III)

8Decembrie 2019 Cadran cultural
T udor Ghideanu despre filosofia lui Eminescu (III)
3. Archaeus, Identitatea
și Libertatea
Cu îndreptățire, profesorul
Ghideanu pleacă de la convingerea
că problematica archaeusului se si-
tuează în centrul ontologiei emines-
ciene. „Locul de autentică răscruce
în cunoașterea ontologiei lui Emi –
nescu este, indiscutabil, tema archa-
eusului” ( Idem , p. 36). Cu aceeași
îndreptățire, exegetul ieșean mai
observă că, în legătură cu viziunea
eminesciană asupra archaeusului,
există două interpretări importante,
respectiv cea a lui George Călinescu
și cea a lui Constantin Noica, provo –
cate de textele din manuscrisele
2269 și 2268.
George Călinescu, deși a-
mintește și textul din manuscrisul
2268, își oprește analiza mai mult pe
textul din manuscrisul 2269. În pre –
ambulul analizei la fragmentul Ar –
chaeus amintește că Eminescu a
simțit nevoia să facă un pas în plus
față de înțelegerea populară a me-
tempsihozei. „Rămânând și mai de –
parte la gândul de a explica literar
migrația sufletului, identitatea în plu –
ralitate în temeiul acelui idealism
panteistic ce este caracteristic ro –
mantismului, el umblă să aducă o
documentație filosofică mai severă,
să facă o nuvelă propriu-zis meta-
fizică. Fragmentul Archaeus este o
astfel de încercare, datând după stil
și ortografie din epoca ieșană”
(George Călinescu, Opera lui Mihai
Eminescu , vol. 1, Editura Minerva,
București, 1976, p. 227).
Pasajul reținut de critic din
textul lui Eminescu este următorul:
„ – Șșut! Taci, nepoate… Toate celea
la vremea lor. Am să-ți spun eu în-
dată cine-i Archaeus, numai mai întâi
bea și tu paharul de vin și ascultă
următoarele cuvinte ale moșului. Cu-
getări imposibile nu există, căci, în-
dată ce o cugetare există, nu mai e
imposibilă, «și dac-ar fi imposibilă»
n-ar exista. Ce este imposibil? Am
să-ți pun îndată o mulțime de pro-
bleme. Condițiile a orice posibilitate
sunt în capul nostru. Aicea sunt legile
ciudate cărora natura trebuie să li se supuie. Aicea-i timpul cu regulele lui
matematice, aicea spațiul cu legile
geometrice, aicea cauzalitatea cu
necesitatea ei absolută, și dacă le
ștergi acestea… și un somn adânc le
șterge pentru câteva oare… ce sim-
țământ ni rămâne pentru acest inter –
val al ștergerii? Nimic”.
Într-un fel de comentariu la
acest text, G. Călinescu adaugă: „Pare
a se vorbi, precum se vede, de aprioris-
mul lui Kant, formulat în modul lui
Schopenhauer cu lumea ca reprezen-
tare, ceea ce reiese și din teoria visului,
pe care o face mai departe. Trebuie să
relevăm că la Eminescu cauza lumii
este spiritul universal prin copartici –
parea tuturor celorlalte spirite, eterne
și ele. Posibilitatea pe care o găsim în
mintea noastră este însăși posibilitatea
de forme a Totului. Aceste forme, fi –
nite totuși, vor trebui să iasă odată din
urnă, și în chipul acesta visul nostru va
fi cândva realitate” ( Idem , p. 228).
După cum ne-a obișnuit deja, G.
Călinescu rămâne la opinia că Emi-
nescu era adeptul apriorismului
kantian, formulat în spirit schopen –
hauerian.
Mai apoi, dând curs gân –
dului propriu, Constantin Noica,
cu tot respectul față de analiza lui
George Călinescu, poposește asu-
pra unui pasaj din fragmentul cu-
prins în manuscrisul 2268. Iată
pasajul: „Dar înainte de a-mi vor-
bi de regele Tlà, aș dori să-mi
spui ce înțelegi sub Archaeus, al
cărui nume l-ai rostit de atâtea ori
în această sară?
Dragul meu… Ți-am vorbit
de manuscriptul din sertar. Îmi vei
concede cum că toată comedia n-ar
fi avut loc […] dacă nu era acel
neînsemnat manuscris vechiu de o
sută de ani în fundul sertarului. Câtă
bogăție […] în câteva foi terfelite, în
care zăcea învăluit Archaeus.
Ei bine – privește viața ca o
comedie – cine-o aranjează? privește
omul ca o mașină – cine-o ține?
privește natura ca un decor – cine-o
zugrăvește? Ș-apoi nu uita că hârtia
chiar era de nevoie numai ca să fi-
xeze pe Archaeus. Dacă iei manu –
scriptul, oare el nu există? Ba da. Ce era el? Un nimic, o posibilitate…
Dar închipuiește-ți acum că-n mij-
locul reprezentației un perete cade,
un actor își rupe capul, unul își uită
rolul… iată un archaeus jignit și
simți tu că-i jignit. De ce simți? Pen –
tru că acel nimic e și-n tine, pentru
că insultat pe scenă e insultat în tine.
Și cu toate acestea el putea să rămâie
mii de ani în sertar și corpul lui de
hârtie să putrezească, tu însuți puteai
să nu te naști, să fii din numărul celor
ce n-au fost niciodată… ei bine totuși
existența era posibilă pentru că este.
Ar fi existat ca o idee, ca o comedie
mimată, al cărui manuscris s-a pier –
dut și despre care nimeni nimic nu
știe, deși a existat, ba există în creerul
naturei. Prin urmare tu ai fost, ești,
vei fi totdeauna”.
Din comentariul pe care
Constantin Noica îl face la acest
fragment voi reține numai două as –
pecte. Primul: „Ce e cuceritor în
fragmentul acesta este sentimentul
concretului , care triumfă la Emi –
nescu în cele mai filosofice viziuni.
Nu mai importă aici precedentul
unui Paracelsus, V an Helmont sau
eventual Iacob Boehme, oricât de in –
teresant ar fi pentru istoricul literar să
vadă de unde a luat Eminescu mitul.
Ca și în Sărmanul Dionis , unde până
la urmă nu mai erau în joc, nici Kant,
nici Schopenhauer, și nici viziunea
indică, el face aici ce vrea din Ar –
chaeus. Nici unul dintre cei invocați
nu putea avea, de bună seamă, liber –
tatea de-a da atâta culoare arhetipului
și nu era dispus să-l valorifice la un
nivel atât de omenesc . Simți că Ar –
chaeus a devenit mitul lui Eminescu,
dreptatea ori strâmbătatea lui, dar
filosofic sau literar, adevărul pro –
priu ”. Al doilea: „ Cel puțin ideea
«jignirii» unui arheu este emines-
ciană, iar ea poate da o sugestie
deosebită, pe plan de gândire” (C.
Noica, Introducere la miracolul
eminescian , Editura Humanitas,
București, 2003, p. 223-224).
Urmează să aflăm atitudinea
profesorului Ghideanu în fața opi-
niilor lui G. Călinescu și C. Noica.
Ștefan MUNTEANU

Cadran cultural
9Decembrie 2019 N. 7 decembrie 1894, în Ro-
man – m. 30 ianuarie 1972, la Bucu-
rești. Dramaturg, diacon, profesor ,
avocat. Fiul croitorului Emanoil Luca
și al Emiliei. Copilărește în orașul na-
tal, unde urmează Școala froebeliană
(1899-1901) și primele două clase ale
Școlii primare (1901-1903), după care
se mută la Bacău, împreună cu părin-
ții, tatăl său fiind încadrat maistru croi –
tor la Regimentul 27 Infanterie. Își
continuă studiile la Școala Nr. 2 de
Băieți (1903-1906) și la Liceul „Fer –
dinand I“ din Bacău (1906-1908), dar
după primele două clase secundare se
înscrie, la dorința părinților, la Semi –
narul „V eniamin Costache“ din Iași
(1908-1915). La îndemnul lui Con-
stantin Stere își echivalează diploma
de seminar cu cea a liceului modern și
clasic și se înscrie la Facultatea de
Drept din Iași și la Facultatea de Teo –
logie din București, ale căror cursuri
le urmează în perioada 1915-1919. În
1916 e mobilizat ca soldat, apoi ca ser –
gent, în corpul de sanitari și, ajuns la
Odessa și Nicolaev, asistă la eveni –
mentele revoluției sovietice. Revenit
de pe front, își continuă, în paralel, stu –
diile începute, în 1919 luîndu-și nu
numai licența în drept, ci și doctoratul
în teologie. În același an se căsătorește
și este hirotonit diacon la Biserica
„Sfântul Nicolae“ din Bacău, dar intră
în conflict cu autoritățile ecleziale și în
1922 demisionează din calitatea de
preot. Suplinește limba latină la Liceul
„Ferdinand I“ (1919-1922), din 1921
fiind profesor și director (1921-1922)
la Școala Normală de Învățători din
Bacău, unde în 1922 se transferă defi –
nitiv la catedra de religie și cunoștințe
juridice. Aici va rămâne titular până în
1948, însă din 1940 e mai tot timpul
în concediu de creație. În 1922, Edi –
tura Cartea Românească îi publică
teza de doctorat Rarunistzvionalismul în
Drept și eseul Bolșevism și Crești-
nism. Un an mai târziu, la 28 mai,
conferențiază la Sala Eparhială din
Chișinău despre legenda Mănăstirii
Argeșului, conferința Jertfa care cre-
azț… fiind publicată, tot în 1923, la
aceeași editură bucureșteană. La 9
septembrie recidivează, de data a-
ceasta având ca auditoriu enoriașii Ca -tedralei „Sfântul Nicolae“ din Bacău,
conferința Viarunistzva integralț văzând lu –
mina tiparului în 1924, tot la Cartea
Românească. Deși divorțul de Biseri-
că se produsese, mai participă din când
în când la acțiunile inițiate de aceasta,
în 1925 conferențiind la deschiderea
șezătorilor culturale ale Societății de
propagandă „Sfinții Împărați“, confe-
rința Stupefiantele în viarunistzvț și eseul In –
dividualismul religios apărând, în
scurt timp, la Tipografia Școlilor Mi –
litare de Administrație din Bacău. În
1926 îi este editată, sub egida aceleiași
tipografii, Morala rarunistzvionalistț, cea de
a doua lucrare de doctorat, iar în 1927
Cartea Româneasă dă la iveală ultima
sa lucrare filosofico-religioasă, Melio –
rismul pragmatic. Cum tendințele de
a se înscrie în Baroul avocaților din
Bacău nu s-au soldat, pentru el, decât
cu titlul de avocat stagiar, în aceeași
perioadă are o tentativă de a intra în
politică, devenind membru al Partidu –
lui Poporului (Averescu) și fiind ales
deputat în Parlamentul din 1926-1927.
Mariajul nu durează prea mult, deoa –
rece demisionează din partid, dedi –
cându-se aproape în exclusivitate lite-
raturii dramatice. În 1927 călătorește
în Austria, Germania, Elveția și Italia,
descurcându-se foarte bine în limba
gazdelor, căci stăpânea, încă din liceu,
pe lângă latină, greacă și ebraică, ger –
mana, franceza, engleza și italiana. La
șirul călătoriilor se vor adăuga, în timp,
cele din Rusia, Ungaria și Iugoslavia.
Nu a neglijat învățământul, între 1927
și 1932 predând disciplinele filosofice și la Liceul de Fete „V asile Alecsan –
dri“. După un deceniu de la scrierea
primelor scene, aduse la rampă prin
1923-1924 de elevii Școlii Normale,
în 1933 debutează editorial ca drama –
turg, publicând la Cartea Românească
poemul dramatic Icarii de pe Argeș,
urmată în același an de a doua piesă,
Negru și alb. Un an mai târziu, T eatrul
Național din București îi pune în scenă
Iuda, acest debut fiind răsplătit cu ma –
rele premiu al stagiunii, în valoare de
100.000 lei, pe care a trebuit să-i îm-
partă însă cu G. Ciprian, apărut pe afiș
drept colaborator. Bucuria acelui an a
fost dublată de apariția primei ediții a
piesei Rachierirunistzva, la care autorul a tru –
dit îndelung, întrucât, după cum singur
o definește, era scrisă în „vers șecspi-
rian, cu perechi de rime grele și nere –
petate în timpul lucrării, condiție unică
în literatură“. Între 1936 și 1938, de
sub teascurile Tiparniței Primăriei din
Bacău ies mai multe lucrări, începând
cu poemul dramatic Amon-Ra și con –
tinuând cu piesele de teatru Icarii de
pe Argeș, Alb și Negru, Rachierirunistzva,
Femeia Cezarului, Nțframa iubitei,
Femeia, fiica bțrbatului, Morișca
ș.a., toate publicate pe speze proprii. O
mică revoluție în ceea ce privește pro –
movarea propriei opere avea să se
petreacă în anii 1938-1939, când îi
apar, la Bacău, nu mai puțin de cinci
versiuni ale piesei Evdochia (Femeia
Cezarului) , tradusă de Alice V . Wise
(în engleză), Enzo Loreti (italiană), Al –
fred Klug (germană), Fred Herrman
(franceză, care a transpus pentru ace-
lași volum și Femeia, fiica bțrbatu-
lui) și Anton Mischide (greacă). Fe-
meia Cezarului, de altfel, avea să
obțină un răsunător succes și pe scena
Teatrului Național București, care a
montat-o, în regia lui Ion Șahighian, la
premiera din 29 ianuarie 1940 jucând,
între alții, Sorana Țopa, Agespina Ma-
cri, G. Demetru, Toma Dumitriu, N.
Brancomir. În urma acestei reușite,
dramaturgul a primit pentru a doua
oară Marele Premiu al stagiunii, fiind
răsfățat și de cronicarii timpului. În
plin război, se încumetă să publice la
Bacău, în 1942, piesa Javra pțmântu-
lui, care era inspirată din viața rusă, și
►Ion Luca – 125

Cadran cultural
10 Decembrie 2019 Ion Luca – 125
să continue să scrie, refugiat fiind
la Craiova, în 1944, la piesa Neli-
niștea Doamnei, începută acasă și
oferită spre lectură comitetului spe –
cializat al Teatrului Național, în vede –
rea prezentării. Între 1945 și 1948
locuiește în Capitală, colaborând cu
Teatrul Național, Teatrul Nostru
și Teatrul Armatei, care-i pun în scenă
în această perioadă piesele Femeia
Cezarului, Delta blestematț, Nț-
frama iubitei și Ciocanul ferme –
cat. Pentru o lungă perioadă de
timp, acestea aveau să fie ultimele
spectacole jucate din dramaturgia sa,
căci după ce piesa Salba Reginei
(Iuda), publicată de Fundația Regală
pentru Literatură, în 1947, a fost
aspru criticată de Nina Cassian,
autorul a fost încet-încet îndepăr-
tat de lumea teatrală, între anii
1948 și 1952 figurând ca profesor
de limba română la Școala Nr. 6
din cartierul băcăuan CFR, dar
aflându-se de fapt în concediu de cre-
ație. Din 1952 se stabilește definitiv la
V atra Dornei, unde solicită și obține,
în 1954, o catedră de limba rusă la o
școală elementară, predând la clasa a
IV -a. Doctorul în drept e refuzat de
Baroul avocaților din Suceava, în vre-
me ce noile autorități dornene nu iau
în seamă dorința lui de a înființa un
teatru popular în tihnita stațiune. Pri-
mește, în schimb, un ajutor de 500 lei
de la Fondul Literar, la care se vor
adăuga, din 1956, cei 800 lei drept
pensie. Deși, în 1953, prin montarea,
la Teatrul din Reșița, a piesei Morișca
părea că reintră în lumea teatrală, i-au
trebuit alți 7 ani până ce, în urma unor
umilitoare tratative și tergiversări, T ea –
trul „M. Eminescu“ din Botoșani să-i
monteze aceeași lucrare. După alte
memorii trimise direct Comitetului
Central al P .R.M., prin care solicita o
pensie de scriitor și punerea în reper –
toriul teatrelor naționale a pieselor sale,
între 1959 și 1961 i se aprobă, în sfâr-
șit, înscrierea în repertoriul Teatrului
Nottara a piesei Cuza V odț, iar la
Radio a jucatei, de acum, Morișca. T ot
ca urmare a unor memorii înaintate, în
1963 i se tipărește un prim volum de
T eatru , prefațat de criticul V aleriu Râ –
peanu, în care sunt incluse Rachierirunistzva, Amon-Ra, Morișca, Apele-n jug și
Pelina. Odată gheața spartă, în stagiu –
nea 1967-1968 i se joacă la Teatrul
„V . I. Popa“ din Bârlad piesa Alb și
negru, iar la Teatrul de Stat din Arad e
montată drama istorică Rachierirunistzva,
aceasta fiind pusă în scenă de regizorul
Dan Alecsandrescu și jucată de actorii
arădeni în turneul de la București din
3-5 mai 1968. În același an Teatrul de
Stat din Bacău oferă publicului Cele
patru Marii, piesă montată de N.
Moldovan, iar Editura pentru Litera-
tură îi publică al doilea volum de T ea –
tru, în care sunt incluse piesele Icarii
de pe Argeș, Alb și Negru, Chiajna,
Cele patru Marii, Cuza V odț și Lea-
na vrțjitoarea. Un an mai târziu este
inclus în manualul experimental de
limba română pentru clasa a XII-a de
liceu, dar autorii nu-i acordă decât 18
rânduri și se referă sumar doar la cinci
din piesele sale. În stagiunea 1970-
1971, Morișca se joacă la Reșița,
Botoșani și Arad, fiind montată și la
Teatrul „Barbu Delavrancea“, în vre-
me ce Chiajna e pusă în scenă la Tea –
trul Național „V . Alecsandri“ din Iași.
La începutul anului 1972, prolificul
dramaturg se afla în Capitală, pentru a
asista la premiera piesei Școala din
Humulești, dar nu mai apucă să vadă
realizarea T eatrului „Ion Creangă“, în –
trucât se stinge la 30 ianuarie, fiind
adus cu sprijinul Uniunii Scriitorilor și
înmormântat la V atra Dornei. Un an
mai târziu, fiicele scriitorului au donat
primăriei stațiunii mobilierul, biblio –
teca, manuscrisele și alte obiecte per -sonale ale scriitorului, dorința expresă
fiind ca în imobilul în care a locuit
acesta să se amenajeze o casă memo-
rială. Acest imperativ nu a fost încă
atins, deși între timp a fost sărbătorit
Centenarul nașterii dramaturgului, de –
rulat concomitent în județele Bacău,
Neamț și Suceava. Tot la Bacău, Tea –
trul Bacovia i-a pus în scenă, de-a lun –
gul anilor , piesele Pelina (1976-
1977), Morișca (1992-1993), Javra
pțmântului (1994-1995) și Femeia
Cezarului (1997-1998), jucate nu nu-
mai în stagiunile în care au avut loc
premierele, iar profesorul Marin Cos –
mescu i-a antologat conferințele, pu –
blicându-le sub titlul Jertfa care cre-
eazț (Editura Deșteptarea, 1994) și
i-a dedicat o primă lucrare monografi-
că: Ion Luca – O jertfț creatoare.
Cazul Ion Luca în dramaturgia ro-
mâneas cț (Editura „Grigore Ta –
bacaru“, 2000). La rândul său, criti-
cul și istoricul literar Nicolae Cârlan
și-a dedicat ultimele decenii studie –
rii fondului documentar al dramatur –
gului, consacrându-i pliantul Cente-
nar Ion Luca (1994), monografia Ion
Luca sau viața ca o dramț (Bacău,
Editura Corgal Press, 2004) și reușind
să valorifice piesele religioase, adunate
în volumul Salba reginei (idem,
2005), precum și câteva manuscrise
teatrale inedite, reunite mai întâi în car –
tea Când țipț animalul (București,
Editura Floare albastră, 2007) și apoi
în impunătoarea antologie de T eatru
esențial (Suceava, Editura Lidana,
2017, 1392 pagini).
Constantin Prangati – 85
N. 11 noiembrie 1934, în satul
Oprișești, comuna Burdusaci (azi, Răchi-
toasa), județul Bacău. Profesor , critic și
istoric literar , publicist. Fiul lui V asile
Prangati și al Clemansei (n. Lazăr), agri –
cultori. Și-a început studiile primare în
satul natal (1940-1945), continuîndu-le
apoi la Liceul „V asile Alecsandri“ din
Galați (1945-1947), Liceul „Gh. Roșca-
Codreanu“ Bârlad (1947-1949) și Școala
Pedagogică din Bârlad (1949-1953).
După absolvire devine învățător, predând
la școlile din Răchitoasa, Frumușelu,
Crăiești și Burdusaci, de pe raza fostului
raion Zeletin, regiunea Bacău (1955- 1959). Dornic de perfecționare, reușește
la Facultatea de Istorie-Filosofie a Uni-
versității „Al.I. Cuza“ din Iași, obținând
licența în 1965. Se reîntoarce în învăță-
mânt, activând ca profesor de istorie, fi –
losofie și economie politică la Liceul
Adjud (1965-1968) și Liceul „Calistrat
Hogaș“ din Piatra Neamț (1968-1997), de
unde se pensionează. Și-a desăvârșit pre-
gătirea științifică în cadrul Academiei de
Științe Sociale și Politice București, ur –
mând cursul postuniversitar și de docto –
ranzi (1969-1973), fără a-și susține însă
teza de doctor în științe istorice. Tot în
►

Cadran cultural
11 Decembrie 2019 Constantin Prangati – 85
această perioadă a fost, ca profesor
evidențiat, șef de catedră și responsabil
al Cercului pedagogic, precum și in-
spector obștesc pentru disciplinele
socio-umane. Fire iscoditoare, s-a in –
teresat de istoria locală și națională, de
istoria literară și a învățământului, de
filosofie, sociologie, pedagogie și de
cultură în ansamblul său, fiind atras în –
deosebi de personalități ca Șt. Motaș-
Zeletin, Tudor Pamfile, Dimitrie Gus-
ti, V . G. Morțun, G. T. Kirileanu, S. T.
Kirileanu, Socrat D. Lalu, Gh. Car –
tianu, C. I. Istrati ș.a. A început să-și
valorifice laborioasa muncă de cerce –
tare în 1955, când a debutat la Steagul
roșu din Bârlad, publicând apoi peste
2000 de articole și studii în Ateneu,
Academica, Literatorul, Ramuri,
T ribuna, Revista de pedagogie, Ma –
gazin istoric, Revista de filozofie,
Viitorul social, Antiteze, Memoria
Antiquitatis, Cronica, Convorbiri
literare, Agora, Preocupări didac –
tice, Ceahlăul, La T azlău, T elegraful
ș.a. Este, totodată, după 1990, redactor
la revistele Asachi, Astra T ecuciană
și Țara Hangului, în paginile cărora
se ocupă de valorificarea moștenirii
culturale din zonă. De cele mai multe
ecouri s-au bucurat „Jurnalul“ lui
G. T. Kirileanu, publicat și comentat,
în serial, în revista Ateneu, și artico –
lele despre șt. Zeletin, căruia i-a anali –
zat gândirea sociologică, publicistica
și contribuția la dezvoltarea învăță-
mântului românesc. Impact au avut,
de asemenea, Monografia Liceului
„Calistrat Hogaș“ (Piatra Neamț,
1986), volumul Liceul T eoretic „Ca –
listrat Hogaș“. Tradirunistzvie și moderni –
tate (Piatra Neamț, 1996) și, mai ales,
rodul muncii sale de o viață, Dicrunistzviona-
rul oamenilor de seamț din juderunistzvul
Neamrunistzv (Piatra Neamț, Editura Cri –
garux , 1999), care însumează fișele a
peste 600 de personalități nemțene, de
la Grigore Ureche și până în zilele
noastre. În calitatea sa de cercetător
avizat a fost invitat la numeroase re –
uniuni culturale locale și naționale, iar
în 1995 a participat la Conferința In-
ternațională „Dialog cultural în socie-
tățile multiculturale“ de la Stockholm,
organizată de Consiliul Europei. Din
1995 este membru asociat al Acade -miei Oamenilor de Știință din Româ –
nia, pentru rodnica sa activitate fiind
răsplătit cu Ordinul Muncii, clasa a
III-a. Intră în noul mileniu cu o nouă
carte – Din istoria învțrunistzvțmântului
matematic în juderunistzvul Neamrunistzv (Piatra
Neamț, Editura Alfa, 2000) -, urmată
de utilul dicționar Oameni politici și
de stat din Județul Neamț (1864-
2003) – apărut în 2004 (Bacău, Editura
Babel) și de monografia Nicu N. Albu
și gândirea economică a epocii (1853-1908) , ce a văzut lumina tipa –
rului la Editura Cetatea Doamnei (Pia –
tra Neamț, 2006). A îngrijit, de ase-
menea, ediția Însemnări zilnice
(1906-1960) de G. T. Kirileanu, pre-
fațată de Iordan Datcu (București, Edi –
tura Albatros, 2004), scriind studiul
introductiv, notele și indicii bibliogra –
fici, dar bogata sa arhivă mai ascunde
însă și alte comori, pe care cercetătorii
și cititorii săi fideli le așteptă cu nerăb-
dare.
N. 10 noiembrie 1939, în târ –
gul Băcești, județul Roman (azi, V as-
lui). Critic literar , estetician, eseist,
publicist, profesor . Fiul lui Theodor
Neacșu, comerciant, și al Eugeniei (n.
Holban), casnică, a urmat cursurile
Școlii Elementare Băcești (1946-
1953) și ale Liceului Național din Iași
(1953-1956, la acea dată, „Mihail Sa-
doveanu“), apoi pe cele ale Facultății
de Filologie a Universității „Al. I.
Cuza“ din Iași (1959-1964). Până să
ajungă student a lucrat ca profesor su –
plinitor la școlile nemțene din V alea
Ursului (1957-1958) și Poenari (1958-
1959). Exclus din U.T.C. încă din
1957, în 1962 a fost pe punctul de a fi
exmatriculat și din facultate, întrucât
același vigilent activist care-i instru –
mentase dosarul a descoperit că și-a
falsificat datele la admitere, omițând
anumite elemente legate de familie.
După absolvire vine la Bacău, unde
este un timp ziarist la Stația de Ra –
dioamplificare (1964-1967), dar, ne –
fiind membru de partid, a fost trecut
ca profesor în învățământ, mai întâi la
Școala Generală Nr. 8 (1967-1969),
apoi la Liceul Teoretic „Lucrețiu Pă-
trășcanu“ (1969-1976, azi, Colegiul
Național „Gheorghe Vrănceanu“).
Din 1976, când a ocupat postul prin
concurs, și până la pensionare, a fost
titular în cadrul catedrei de limba și li-
teratura română, având gradul didac –
tic I, la actualul Colegiu „Mihai Emi-
nescu“ (fost, Liceu Sanitar). A debutat
în critica literară în 1962, la revista
Iașul literar , publicând apoi eseuri,
recenzii, studii și articole în Ateneu,
România literară, Cronica, Lucea-
fărul, Revista de filologie, Convor –
biri didactice ș.a. I-au apărut, de asemenea, zeci de articole de meto-
dică și didactică în Limba și litera-
tura română, Radio teleșcoală, Tri-
buna școlii, Ateneu, T ribuna învăță-
mântului și în diferite culegeri meto-
dice, a elaborat o metodă de evaluare
globală a elevilor, a creat unul dintre
primele cabinete de literatură și alte
mijloace de învățământ, o programă
pentru orele de dirigenție și a ținut sute
de conferințe, fiind unul dintre fonda –
torii și conducătorii de curs (cel de
„Estetică industrială“ a fost prezentat
și la Liceul „L. Pătrășcanu“) ai Univer-
sității Populare din Bacău, alături de
regretatul Iulian Antonescu. A parti-
cipat, totodată, la congresele interna-
ționale de estetică de la București
(1972, Arta ca materialitate ), Darm –
stadt (R.F .G., 1976, Spre o civilizație
estetică ), Doubrovnik (R. S. F. Iu –
goslavia, 1980, Creație și creativitate.
Educația creativității prin lecțiile de
literatură ), Montreal (Canada, 1984,
Esteticul ca factor de progres ) și Not –
tingham (Anglia, 1988, Pentru o este-
tică a limbajului ), comunicările sale
fiind publicate în lucrările acestora
chiar dacă la cele din străinătate nu a
avut permisiunea să meargă direct.
După mai multe apariții în volume
colective, fie direct cu studii, fie cu
referințe critice (la cărți de Radu
Cârneci, George Genoiu, George Ba –
covia), a debutat editorial la Editura
Cartea Românească (1983), volumul
Introducere în poezie fiind bine primit
de critică și recomantat în bibliografia
pentru perfecționarea cadrelor didac –
tice. După evenimentele din decem –
brie 1989 s-a numărat printre membrii
fondatori ai Sindicatul Liber din
►Ioan Neacșu – 80

Cadran cultural
12 Decembrie 2019 Ioan Neacșu – 80
Învățământ, fiind ales vicepreședin-
te (1989-1991, funcție din care de-
misionează) și contribuind la orga-
nizarea acestuia, precum și ai Aso-
ciației Ziariștilor Români, înteme-
ind, în 1990, și conducând în cali-
tate de redactor-șef prima revistă
nedepartamentală din învățământ,
Catedra . În același an a inițiat pri –
mul Simpozion Național de Estetică
din România, care se ține anual în
Bacău, cu participarea unor specia-
liști și oameni de cultură din în –
treaga țară. Spre deosebire de alți
intelectuali s-a implicat și politic,
fiind președinte fondator al Filialei
Bacău a Alianței Civice (1990) și al
Filialei Bacău a F. D. A. R. (1990-
1991), membru fondator al Partidu –
lui Alianței Civice (1991-1992, din
care demisionează), membru fon –
dator și purtător de cuvânt al Filialei
Bacău a C. D. R. (1991-1997), pur-
tător de cuvânt al Organizației Jude-
țene Bacău a P .N.Ț.C.D. (1995-
1997, renunță tot prin demisie). Re –
venit la uneltele sale, a reluat acti –
vitatea publicistică, înființând revis-
ta și Editura Orizonturi noi (1994),
în care publică ediția a II-a, revăzută
și adăugită, a volumului de debut,
de data aceasta cu un titlu ușor mo –
dificat: Introducere în poezie – o
esteticț in nuce (2002). Tot în 1994
devine președinte fondator al Socie-
tății Culturale a Elevilor și Profeso –
rilor din Liceul „Mihai Eminescu“,
iar în 2003 inițiază și Colocviile re –
vistei Orizonturi noi , la care parti-
cipă mai multe personalități ale vie-
ții culturale și științifice. Asta după
ce, cu un an înainte, inițiase primul
Forum al ONG-urilor școlare de la
V alea Budului. Publică intens, mai
ales articole de analiză politică, dar
și de estetică sau critică literară, în
România liberă, Deșteptarea,
Monitorul, Catedra, Revista de
filozofie, Ateneu, Cadran cultu –
ral, Vitraliu, Analele Universității
„George Bacovia“ ș.a. Timp de câ –
teva luni publică săptămânal edito –
riale în Monitorul de Bacău , reu-
nindu-le apoi în sumarul celei de a
doua cărți: Editoriale (Editura „Ori -zonturi noi“, 2004). La rândul lor,
articolele apărute inițial în Ziarul
de Bacău au fost incluse în suma –
rele a trei volume distincte, purtând
chiar titlul rubricii, Jurnalul unui
outsider (2005, 2006, 2007), Școa-
la româneascț (2008), nepublicate
însă pe hârtie, dar accesibile pe blo –
gul personal, Lumea văzută din
fotoliu . Tot sub formă de e-book
cititorii săi pot citi eseurile critice
Bacovia – contemporanul nostru
(2011), ediția a III-a a cărții sale de estetică, de data aceasta sub girul
Editurii Vicovia, care îi va tipări
apoi, rând pe rând, ediția anastatică
a revistei Orizonturi noi (2015),
Oglinda retrovizoare (2016) și Pri –
mul an de „libertate“ (2018). Un
alt volum, Știința literaturii , își
așteaptă editorii, cei interesați de
creația sa mai putând consulta și cu –
legerea de studii și articole Pro –
bleme privind lecția de limba ro-
mânț. Consultații metodologice
(Bacău, 1982), la care este coautor.
Daniel Nicolescu – 80
N. 5 noiembrie 1939, în Plo-
iești, județul Prahova. Electrician,
profesor , îndrumător cultural, asis –
tent universitar , critic literar , poet,
publicist . Este fiul Elenei (n. Stănică),
gospodină, și al cizmarului Ioan Nico –
lescu, liber profesionist. A copilărit
alături de copiii de pe strada Cimitirul
Viișoara și, în condițiile grele ale răz-
boiului, în satul mamei, Nucet, din co –
muna Gornet-Cuib, arondată fostului
raion Teleajen, unde a urmat și cursu –
rile Școlii Primare (1947-1951), cu
învățătorul Nicu Vâlsănoiu. Deși în
1950 acesta a fost înlăturat și înlocuit
cu un socotitor cu șapte clase, a reușit
să obțină o bursă pentru Școala Ele-
mentară din Vălenii de Munte (1951-
1954), locuind în internatul aflat în
vecinătatea Casei Memoriale „Nico –
lae Iorga“. În 1955, în urma unui foar-
te riguros examen medical și a altuia
la fel de exigent de cunoștințe la obiec –
tele limba română, matematică și lim-
ba rusă, a fost admis la Liceul Militar
„Dimitrie Cantemir“ din Predeal. N-a
urmat decât un trimestru, întrucât după
primul control medical, sub pretextul
unei otite la urechea stângă, a fost
alungat din școală. În realitate, în urma
cercetărilor întreprinse de autoritățile
comuniste, acestea au descoperit că
părinții săi făceau parte dintr-o confe –
siune neoprotestantă și nu se cădea ca
un viitor ofițer să aibă o relație cu
Dumnezeu. Fără a avea acordul și sus-
ținerea părinților, starea materială pau-
peră nepermițându-le aceasta, a plecat
la Ploiești și s-a înscris, pentru conti –
nuarea clasei a VIII-a, la Școala Medie
Mixtă Nr. 3. A reușit să termine, cu
unele întreruperi, liceul cu Diplomă de maturitate, în lunile iulie și august
1958 fiind recrutat de Organizația
Județeană a U. T. M. și, împreună cu
alți tineri prahoveni, trimis ca brigadier
voluntar pe Șantierul Tineretului, Ma –
gistrala de Est, din sectorul 10 Turia,
județul Covasna. După această primă
experiență a urmat alta, la Uzina Elec-
trică din Brașov, unde a lucrat ca ajutor
de electrician, iar din ianuarie 1959 a
revenit pe șantier, de data aceasta con –
tribuind voluntar la construirea Com –
binatului de Cauciuc Sintetic din
Onești. În 1961, după terminarea sta –
giului, s-a calificat ca electrician și a
lucrat într-o secție a I. S. C. M., dar un
an mai târziu a părăsit Oneștiul, înca –
drându-se ca profesor suplinitor de
limba română la școlile generale din
V erșești (comuna Sănduleni), Enă-
chești (comuna Berești-Tazlău), Stru –
gari, Pietricica și Cetățuia (comuna
Strugari), la ultimele două fiind și di –
rector. În 1966 a fost promovat ca
îndrumător cultural-artistic la Casa de
Cultură din Moinești și, în paralel, a
urmat, absolvind cu Diplomă de Li-
cență, cursurile Facultății de Limba și
Literatura Română din cadrul Univer-
sității București. În noua ipostază a
avut, între altele, o contribuție impor-
tantă în organizarea primului Festival
Național de Teatru Folcloric (9 de –
cembrie 1966), a Consfătuirii caselor
de cultură din județul Bacău și în co –
memorarea, cu acest prilej, a 5 ani de
la moartea lui Tristan Tzara (5-6 de –
cembrie 1968), manifestare la care
invitați speciali au fost scriitorii Sașa
Pană, Ștefan Roll și pictorul M. H.
Maxy. În cadrul acesteia a dezvăluit
►

Cadran cultural
13 Decembrie 2019 adevărata identitate a întemeietorului
dadaismului, datele actului de naștere
inserându-le apoi în articolul Cine e și
unde s-a nțscut Tristan Tzara? , cu
care avea să debuteze în România
literară (9 ianuarie 1969). Revenit la
catedră, a activat ca profesor și director
coordonator la Școala Generală Stru –
gari (1974-1975), apoi ca asistent uni –
versitar în colectivul Institutului de
Învățământ Superior din Bacău (1975-
1983) și, în cele din urmă, ca profesor
de limba română, director adjunct
(1990-1993) și director general al Li –
ceului Pedagogic din Bacău (1997-
2001, actualul Colegiu Național Peda-
gogic „Ștefan cel Mare“), de unde s-a
pensionat. În calitate de responsabil al
Colectivului de școlarizare a studenți-
lor străini din cadrul institutului băcă-
uan a predat acestora limba română,
scop în care a conceput și editat un
Mic dicționar de terminologie medi-
calț pentru anul pregțtitor (Bacău,
I. I. S., 1979), ce a cunoscut și o ediție
nouă la Editura Alma Mater (Bacău,
2016), și, în colaborare, un Manual de
limba românț – profil medical (Bu-
curești, Editura Didactică și Pedago-
gică, 1983) și Cursul practic intensiv
de limba românț pentru anul pregț-
titor (vol. I-II). În sprijinul procesului
de învățământ a susținut, de asemenea,
comunicările științifice Modalitțți de
optimizare a predțrii limbii române
în cadrul cursului intensiv pentru
studenții strțini, Utilizarea algoritmi –
lor și a contextelor gramaticale în
predarea limbii române ca limbț
strținț și Raportul dintre competența
gramaticalț și performanța lingvis-
ticț în predarea limbii române stu-
denților strțini , care, alături de Timp
istoric/timp epic în proza românț
contemporanț , au fost incluse apoi în
volumul Studii și cercetțri , publicație
a Institutul de Învățământ Superior
(Bacău, 1981). Tot aici, dar pentru
studenții de la Colegiul de Institutori,
a conceput cursul Literatura românț
și pentru copii (vol. I-II), utilizat cu
folos încă multă vreme. O activitate
laborioasă a avut și la Liceul Pedago –
gic, unde, printre altele, a înlesnit
apariția revistelor Forum, A.B.C. și
Logos , precum și a seriei de întâlniri
ale elevilor cu scriitorii participanți la
Festivalul Bacovia și la Festivalul de
Creație „Avangarda XXII“. Un larg ecou a avut, de asemenea, prezentarea
cu elevii, în premieră absolută, a piesei
Cheia falșț de Ion Luca, în regia ac –
torului Stelian Preda. Ca profesor me –
todist a efectuat inspecții în specialitate
învățătorilor, educatoarelor și profeso –
rilor în vederea susținerii definitivatu –
lui și a gradelor didactice II și I, a
coordonat zeci de lucrări metodico-
științifice și lucrările de absolvire în
specialitatea literatură română și pen –
tru copii ale studenților de la Colegiul
de Institutori, a făcut parte din comi –
siile pentru organizarea și desfășurarea
Colocviului de admitere la gradul I,
pentru definitivarea învățătorilor și
educatoarelor în învățământ. În anul
universitar 1999-2000 a sprijinit Uni –
versitatea „Vasile Alecsandri“ din
Bacău să înființeze Colegiul de Insti –
tutori și, ca lector universitar asociat și
formator, a elaborat Programa de lite-
ratură română și pentru copii, a fost
implicat în activitățile de perfecționare
periodică a cadrelor didactice din în-
vățământul preprimar și primar din
județele Bacău și Neamț, a îndrumat
practica pedagogică a unor grupe de
studenți de la Facultatea de Litere. În
1998 a făcut parte din echipa de pro –
fesori care a elaborat Proiectul de plan
de învățământ și Programele pentru
cursurile de conversie profesională, iar
în cadrul întâlnirilor avute la MEN și
la Arad, a contribuit la realizarea unor
planuri-cadru pentru liceele pedago –
gice, aparținând filierei vocaționale.
Totodată, a colaborat intens la o serie
de publicații, începând cu Steagul
roșu, Monitorul de Bacău (unde, în
2000, a fost și redactor), Viața băcă-
uană, Deșteptarea, Tribuna învă-
țământului, Preuniversitaria, Al-
manahul veteranilor, Forum,
A. B. C. ,continuând cu Radio Alfa,
TV Bacău, 1TVF Bacău și, nu în ul –
timul rând, cu revistele literare Ate –
neu, Plumb, 13 Plus, Viața româ-
nească, România literară, Oglinda
literară, Viața de pretutindeni, Ba-
aadul literar , Clepsydra, Spații cul –
turale, Salonul literar ș.a. O parte
dintre textele inserate în paginile aces –
tora le-a inclus apoi în sumarul volu –
melor Dreptul la subiectivitate (Ba-
cău, Editura Rovimed Publishers,
2014), distins cu premiul al II-lea la
Festivalul de Creație „Vrancea lite-
rară“, și De gardț la Avangardț (Bacău, Editura Fundației Culturale
Cancicov, 2014), răsplătit de Asociația
Culturală „Familia Lecca“ cu o Di-
plomă de Onoare pentru cartea de is –
torie culturală a anului 2014, precum
și în volumele colective Oameni,
Fapte, Întâmplțri (Bacău, Editura
Babel, 2012), o veritabilă carte de
identitate a comunei Strugari, și De-a-
juns! Tranziție, tranziți(h)oți și pla –
giate , coordonat de Viorel Savin
(idem, 2016). La acestea se adaugă
volumul de versuri Spovedanii noc –
turne (Bacău, Editura Egal, 2018), în –
cununat la rându-i cu Premiul pentru
poezie al Festivalului Național de
Creație „A vangarda XXII“ (2019). Ca
participant activ la toate itinerariile
Avangardei XXII a fost răsplătit cu
Diploma de Onoare (2012) și cu Di –
ploma de Excelență pentru merite
deosebite în susținerea activității
Fundației Culturale „Georgeta și Mir –
cea Cancicov“ (2015), un Premiu de
Excelență primind și pentru calitatea
cronicilor de cenaclu publicate în
Viața băcăuană (2005). Deși nerăs-
plătită cu diplome, meritorie a fost și
activitatea sa ca membru în Comisia
Națională de Cercetare Științifică din
cadrul Secției Studenți Străini, în Co –
legiul de Disciplină (1997-2001) și
Consiliul Consultativ ale I. S. J. Bacău
(1998-2000), în Consiliul Consultativ
al Universității „George Bacovia“
(1999-2000) și Consiliul artistic al
Teatrului Bacovia (1999-2000). S-a
implicat, totodată, în viața politică, în
1990 numărându-se printre mem-
brii Consiliului Județean Bacău al
C. P . U. N. și, apoi, printre cei din pri –
mul Comitet Director al Alianței Ci –
vice, Filiala Bacău, și din conducerea
Filialei Bacău a PL93, unde a fost ales
vicepreședinte. În intervalul 1996-
2000 a fost consilier municipal și
președinte al Comisiei învățământ,
sănătate, cultură, mediu, sport, turism,
calitate în care, între altele, a inițiat și
organizat activitățile de conferire a ti-
tlului de Cetățean de Onoare al Muni –
cipiului Bacău unor personalități ale
locului (Ion Dogaru, Ion Ghelu Des –
telnica, Constantin Galeriu, Ilie Boca,
Ovidiu Genaru) și a sprijinit demersu –
rile universitarului Ioan Dănilă pentru
recuperarea și salvarea Casei Alecsan –
dri.
►Daniel Nicolescu – 80

Cadran cultural
14 Decembrie 2019 Veronica V . Călin – 70
N. 22 noiembrie 1949, în Târgu
Neamț, județul Neamț. Profesoară, plas-
ticiană, poetă. Fiica lui V asile Bocăneț,
ofițer, și al V eronei (n. Lupu), croitoreasă
de lux. Și-a început studiile la Școala
Medie Mixtă nr. 2 Piatra Neamț (1956-
1960), continuându-le apoi la Școala de
Fete nr. l din același oraș (1960-1967),
seria sa fiind ultima cu 3 ani de liceu.
Reușește apoi la Facultatea de Desen a
Institutului Pedagogic Iași (1967-1970),
la absolvire fiind repartizată ca profesoară
de desen la Școala nr. 1 Faraoani și la
V alea Mare, județul Bacău, beneficiind de
o jumătate de normă și la Școala nr. 7
Bacău, instituție de învățământ la care va
fi detașată începând de la 1 septembrie
1971 și unde va lucra 15 ani, predând de-
senul la clasele V -IX. În toată această
perioadă și-a completat cealaltă jumătate
de normă la cercul de metaloplastie al
Casei Pionierilor din Bacău, unde s-a
transferat definitiv în 1986, obținându-și
definitivatul în învățământ și toate gradele
didactice. Fascinată de frumusețea gestu –
rilor care devin semne vizibile pe pânză,
a participat încă din primul an de învăță-
mânt la expozițiile de grup organizate la
Bacău, precum și în taberele de creație
plastică de la Letea, Dărmănești, V alea
Uzului, Moinești și Berzunți. În 1980 e
prezentă cu două lucrări la Concursul re –
publican de pictură și grafică „V oroneția-
na“ de la Suceava, iar în 1983, cu prilejul
susținerii examenului pentru obținerea
gradului I, își deschide prima expoziție
personală, cele 27 de lucrări expuse în
foaierul T eatrului Bacovia fiind prezentate
de Grigore V . Coban și V asile Crăiță-
Mândră și notate de profesorii ieșeni
Adrian Podoleanu și Dan Hatmanu. În
același an e prezentă pe simeze alături de
alte plasticiene băcăuane în Expoziția
omagială de 8 Martie, pentru ca în 1984
să verniseze a doua personală, la Galeriile
Alfa din Bacău și să fie prezentă cu lucrări
în expoziția de grup inagurată la Galeria
Dalles din București. Remarcată e și par –
ticiparea în expoziția colectivă „Scriitura
în imaginea plastică“ (Galeriile Arta,
Bacău, 1985), în celelalte manifestări de
grup, dar o nouă personală o va vernisa
abia în 1990, la Târgu Neamț, însă cu de –
sign vestimentar. Primul deceniu postde –
cembrist avea să fie, de altfel, cel mai pro-
lific sub semnul creației și din punct de
vedere expozițional, artista figurând cu
lucrări în edițiile Saloanelor Moldovei (1993-2019), la Anualele Filialei U.A.P .
Bacău, precum și cu noi personale în țară
și străinătate. În 1995 a vernisat, astfel, o
amplă expoziție jubiliară la Galeriile
„Arta“, dedicată celor 25 de ani de activi –
tate artistică, apoi, an de an, expozițiile
s-au succedat, cu preponderență la Gale –
riile Ad-hoc, dar și la galeriile „Geneza“
din Moinești, „Transart-V elea“, „Nouă“
și „Ion Frunzetti“ ori cele ale Complexu –
lui Muzeal „Iulian Antonescu“, Universi-
tății „George Bacovia“ și Bibliotecii Ju-
dețene „C. Sturdza“ din Bacău. Fiind me-
reu „În căutarea sinelui“, cum își intitula
personala din ianuarie 2009, artista și-a di –
versificat preocupările, având câteva re-
ușite expoziții de tapiserie, vernisate la
„Casa Matei“ (Berca, județul Buzău,
2009), Galeriile de Artă ale Centrului Cul –
tural „Lira“ din Moinești (martie 2019) și
Complexul Național „Curtea Domneas-
că“ din Târgoviște (iulie 2019). La acestea
se adaugă expozițiile personale de la Ga –
leria Regală de Artă din cadrul Bibliotecii
„Mihai Eminescu“ din Iași (septembrie
2016) și Galeria „Lascăr V orel“ din Piatra
Neamț (august 2019), precum și expozi-
țiile deschise peste hotare, plasticiana
având două „Traiecte de suflet“ la Mar –
quilles (Franța, 1997) și Taranto (Italia,
2000). Cele 24 de personale sunt întregite
de participarea la numeroase expoziții de
grup vernisate atât la Bacău, cât și la Alba
Iulia, București, Bârlad, Brăila, Buzău,
Chișinău, Iași, Moinești, Piatra Neamț,
Slobozia ori în cadrul Saloanelor Moldo –
vei, Bienalelor „Lascăr V orel“ și „Ion An –
dreescu“, Concursului Național de Artă
Neomodernistă „N. N. Tonitza“ și Trie –
nalei Internaționale de Arte Textile, dar și
prezența, prin ucenicii săi, la Concursul internațional „Flores yuventutis“ din Bel –
gia (1999), care i-a și adus o diplomă și o
medalie pentru rezultate remarcabile în
munca cu elevii participanți la concurs.
Între talentele descoperite și cultivate de
ea de-a lungul anilor se numără nume deja
impuse – Roxana Donisanu, o altă micuță
Picasso, Anca Perjă, Camelia Antoche,
premiată de Consiliul Britanic, Mădălina
A vram, cu o frumoasă carieră în America,
Irina Mohoghidnei, Larisa și Lidia Rățoi
ș.a. -, prezente cu expoziții personale, dis –
tinse cu premii la diverse concursuri și
manifestări ori intrate în topul vânzărilor
pe Internet. Iar profesoara nu s-a lăsat nici
ea mai prejos, primind gradația de merit
în învățământ (1998), Premiul special al
juriului la Concursul național de artă
neomodernistă de la Bârlad (1999), di –
plome de excelență și de recunoștință la
taberele de creație plastică de la Agaton și
V orona (2000) și Premiul special al revis –
tei „Examene“ la Concursul de artă
plastică „V acanțe la Pontul Euxin“, unde
elevii săi au obținut nu mai puțin de șase
premii. Nu s-a mulțumit însă doar cu
satisfacție că o parte dintre lucrările sale
figurează în colecții particulare din Ro –
mânia, Franța, Olanda, Anglia și Germa –
nia și, în anul 2000, a publicat volumul
poematico-eseistic Interferenrunistzve (Bacău,
Editura Corgal Press), acestui debut edi –
torial adăugându-i apoi cărțile de poezie
Confesiuni (Bacău, Editura Egal, 2006)
și Itinerarii lirice (Bacău, Editura Stu –
dion, 2017), ghidul metodic Azi pitici,
mâine artiști (Bacău, Editura Casei Cor –
pului Didactic, 2007), albumul Pictură-
T apiserie (Iași, Editura Tipo Moldova,
2012), precum și o serie de coperte și
ilustrații de carte la volumele semnate de
scriitorii G. Mosari, Adrian Botez, Ioan
Petru Viziteu, Victor Munteanu, Anton
Achiței, Sorin Nicolae Ionescu, Corina
Dimitriu și Daniel Nicolescu. Inclusă în
dicționare ale artiștilor și scriitorilor con –
temporani, a fost răsplătită în acestă pe-
rioadă cu noi distincții pentru activitatea
pe tărâm didactic, începând cu salariile
de merit, Distincția „Gheorghe Lazăr“
(2007), diplomele de excelență pentru ser –
viciile de excepție oferite mediului edu-
cațional românesc (2004, 2008, 2009) și
pentru cariera închinată actului artistic și
educativ (2004, 2008), diplome de onoare
obținute pentru îndrumarea copiilor în arta
plastică ș.a.
►

Cadran cultural
15 Decembrie 2019 Remember Constantin Leonte
N. 7 noiembrie 1959, în co –
muna Berești-Tazlău, județul Bacău
– 19 februarie 2016, la Bacău. Preot,
profesor, inspector, publicist. Fiul
lui Constantin Leonte și al Mariei (n.
Romanescu), agricultori. A urmat
Școala primară și generală în satul
natal (1966-1974), apoi a absolvit
cursurile Seminarului Teologic de la
Mânăstirea Neamț (1974-1979), ob-
ținând diploma de seminar în iunie
1979, cu media generală 9,42. Între –
rupte în perioada 1979-1980, când
și-a satisfăcut stagiul militar, studiile
au fost continuate la Institutul Teo –
logic de grad universitar „Sfânta
Ecaterina“ din București (1980-
1984), actuala Facultate de Teologie
„Justinian Patriarhul“. A promovat
examenul de licență cu teza „Sfânta
Euharistie și unitatea Bisericii“,
susținută în cadrul secției de Teolo –
gie Dogmatică, la sfârșitul studiilor
obținând media generală 9,68 și ca –
lificativul „excepțional“. Începând
cu data de 1 decembrie 1984 a fost
numit preot slujitor la Catedrala Cen-
trului Eparhial al Episcopiei Roma –
nului și Hușilor, unde a slujit până la
1 ianuarie 1990, când s-a transferat
la Catedrala „Sfântul Nicolae“ din
Bacău. În octombrie 1984 a partici –
pat la concursul pentru cursurile de
doctorat în teologie, la Institutul Teo –
logic București, reușind cu media
9,40. A urmat apoi cursuri la secția
sistematică, specialitatea principală
teologia dogmatică, pe care le-a ter –
minat în anul 1988, susținând lucrări
de seminar publicate în revistele
„Ortodoxia“, „Studii teologice“,
„Glasul Bisericii“ și „Mitropolia
Moldovei și Sucevei“. Pe lângă stu –
diile de dogmatică a publicat și arti –
cole de teologie morală, istoria re-
ligiilor și îndrumări misionare. A
susținut examenul aprofundat de ad –
misibilitate în mai 1988, absolut ne –
cesar pentru elaborarea tezei de
doctorat, obținând media 9,55. Ca
urmare a susținerii concursului pen –
tru defensori (apărători) bisericești,
în anul 1988 a primit această denu -mire cu binecuvântarea P. F. Patriarh
Teoctist. Grație rezultatelor obținute
la cursurile de doctorat a fost numit,
în anul 1990, profesor de dogmatică
și morală creștină la Seminarul Teo –
logic „Sfântul Gheorghe“ din Ro-
man, județul Neamț, cu binecuvân-
tarea Prea Sfințitului Episcop Efti –
mie al Romanului și Hușilor. Con-
comitent, a predat religia la Liceul
Pedagogic din Bacău, între 1991-
1993, iar din anul 1992 și la Liceul
„Gheorghe Vrănceanu“ din Bacău,
mai întâi la clasele V-VIII, iar apoi
și la clasele de liceu. A fost delega-
tul Episcopiei Romanului pe lângă
Inspectoratul Școlar al Județului
Bacău, aproape 9 ani fiind inspector
cu probleme de religie și președinte
al comisiei de atestat pentru religie
la clasa a XIII-a a Colegiului Nați-
onal Pedagogic „Ștefan cel Mare“
din Bacău. În cadrul Seminarului
„Sfântul Gheorghe“ din Roman a
obținut rezultate meritorii cu elevii
pentru admiterea la facultățile de
teologie din Iași și București, pre –
cum și la olimpiadele de teologie
dogmatică, faza județeană și faza
națională. A publicat o serie de arti –
cole de specialitate și de informare
culturală în Îndrumătorul misionar
și pastoral al Episcopiei Romanului
și Hușilor (1985-1988), Cronica
Episcopiei Romanului și Hușilor
(1989-1994), Cronica Hușilor
(1996-1997), Străjerul Tutovei din
Bârlad. În perioada 1990-1995 a co –
laborat la cotidianul Deșteptarea ,
publicând articole săptămânal și la
sărbătorile religioase, semnătura sa
mai fiind întâlnită în paginile săptămânalului Viața băcăuană ,
încă de la apariție (1994), în ultima
perioadă fiind și membru al colegiu –
lui de redacție, în suplimentul Sin –
teze și în revistele Ateneu, 13 Plus
și Plumb . Figurează, de asemenea,
în caseta redacțională a revistei de
atitudine, cultură și spiritualitate
Credința ortodoxă , încă de la pri –
mul număr (1997) ocupându-se de
rubricile de dogmatică, dar abordând
cu aceeași rigoare și celelalte sec –
toare publicistice, fiind unul din ani –
matorii publicației. A semnat, astfel,
permanent articole de specialitate,
studii și documentare, cronici și re –
portaje, recenzii și știri din învă-
țământul religios. A tradus texte
religioase din creația lui Blaise Pas –
cal. A participat, totodată, la dezba –
teri pe teme religioase din învăță-
mântul religios la posturile locale de
televiziune și radio. Pentru meritele
sale incontestabile a primit, la 6 de –
cembrie 1994, distincția bisericească
de iconom-stavrofor, iar la 12 iulie
1999 și-a susținut cu brio doctoratul
în teologie la Facultatea de Teologie
Ortodoxă București, lucrarea Sfânta
Euharistie în constiturunistzvia teandricț
a Bisericii și în viarunistzva moralț și
spiritualitatea creștinț fiind con-
siderată de pr. prof. dr. Dumitru
Radu drept o contribuție esențială în
teologia românească. Publicată de
Editura Studion sub titlul Sfânta Eu –
haristie în viarunistzva Bisericii și mântu –
irea credincioșilor: o viziune ac-
tualț asupra Sfintei Euharistii
(Bacău, 2007), aceasta a fost urmată
de Ascensiuni duhovnicești (Ro-
man, Editura Filocalia, 2008), un
consistent volum de cuvântări, me-
ditații și aprofundări dogmatice și
exegetice la duminici și sărbătorile
sfinților, dar pe masa de lucru avea
și alte lucrări în curs de elaborare,
sub formă concentrată ele fiind ofe –
rite ca predici enoriașilor Catedralei
„Sfântul Nicolae“ și, din 2007, celor
ai Bisericii „Sfântul Gheorghe“.
Cornel GALBEN

Cadran cultural
16 Decembrie 2019 Vinovaṭi de iubire
În zare pluteṣte un nimb de speranṭă
Iar soarele-i vesel oglindindu-se-n ea.
Iubire ṣi soare descuie orice poartă;
Sunt chei ce așteaptã „legate“ de ea…
Nu poate nici vremea nici glonțul ucide fiinṭa
Renaște oriunde gândești mai puțin
Prin om e urcușul, prin om neputința,
Prin om vine lacrima dar ṣi harul divin…
Eu zbor! Veniți cu mine?
E soarele așa de mare-n mine
Că nu mai pot pământului să îi jertfesc
Ofrandele păcatului, mai bine
Mã rup de tot ce-nseamnă omenesc
Și mă avânt spre zarea cea albastră
Cu aripa întinsă peste nor.
Trecând prin timp ca pasărea măiastră,
Eu zbor, eu zbor, eu zbor…!
Aștept
Mi-e candela mereu aprinsă
Pentru toți cei care au obosit.
Pãstrez mereu masa întinsă
Am multe bunățăți de oferit…
Nu-mi este inima nicicând prea ninsă
Eu sufletul nu mi-l simt obosit.
Aștept în prag cu mâna caldă, întinsă,
Pe toți aceia care n-au venit.
Încă-i aștept și nu sunt tristă
Că au întârziat din nou la cina mea;
E important și faptul că există
Atâția oameni, vină când or vrea…! Dansul iubirii
Vino să-ți fiu, iubito, partener
La dans între pământ și cer
În lumea asta plină de mister
În care totul pare efemer!
Ne-om avânta la dans vioi
Uitând angoasele din noi
V om trece peste griji, nevoi,
În ritmul vieții, amândoi.
Îmi lipsești
De ce te-ascunzi, iubitule, de mine
În vorbe și mesteșugite întâmplări?
Nu crezi c-ar fi cu mult mai bine
Sã împărtășim iubire și visări?
Eu te-aș ierta chiar de-mi greșești
Doar să rămâi alăturea de mine…
Iubitule, de-ai ști cât îmi lipsești
Și câte daruri am, păstrate, pentru tine!
Gânduri
De unde atâtea sălbatice gânduri
Îți tulbură mintea cu suflet cu tot?!
Eu știu că-i târziu dar trei rânduri
Mai poți să citești ca adesea, eu socot?
Pământu-i Pământ ṣi de-aceea se-nvârte
Să care în spate ṣi proști ṣi deștepți.
Deci rabdă și tu, din iubire, mai multe
Chiar dacă știi la ce să te-aștepți.
Am pus printre rânduri albastre-n scrisoare
Tot ce-am furat ca să-ți facă plăcere
Am pus lacrimi, zâmbet ṣi lună și soare
Și păsări, ṣi fluturi, bucurii și durere…
Chiar nu mai poți, o clipă, iubirii trecute
Din oceanul visării, un strop să-i jertfești?
Nu-ți cer să-mi dai daruri, nu-ți cer lucruri multe
Îți cer ca scrisoarea acesta să-mi citești!
Mariana BENDOU Manuscris

Cadran cultural
17 Decembrie 2019 SPOVEDANIE ȘI SPERANȚĂ
Of, Doamne, mor, îmi vine rândul,
Nu mai rezist, mă prind suspine,
Mă iartă, am greșit cu gândul…
Gândeam c-o să trăiesc mai bine!
TU lumea ai făcut-o dreaptă,
Azi schimbătoare e întruna,
Nici nu mai știu ce ne așteaptă
Căci împânzită e minciuna.
Nu știe omul de rușine,
Hoția e-n desfășurare,
Iar viața-i plină de suspine
Și-s lupte fără încetare.
Egali ne naștem, Doamne Sfinte,
Dar sunt prea lacomi unii care
Râvnesc mereu spre-nalte ținte,
Călcând pe semeni în picioare.
Cum viața noastră-i trecătoare,
E-un vis, o floare, un șuvoi,
O să răspundem fiecare
La Judecata de Apoi .
Căința fie-va târzie,
Păcatul pedepsit se cere,
Dar o speranță este vie:
C-o să ne ierți la Înviere!
SCRISOARE
Iubiți părinți trimisu-v-am scrisoare,
Dar n-a ajuns răspunsul până-acum,
Îl mai aștept și încă am răbdare,
E cale lungă, poate-o fi pe drum.
Ce mi-ați răspunde știu: că sunteți
bine,
Că ați plecat cu suflet împăcat
Și-i cald, lumină-i, totul minunat,
Nu-s lacrimi, întristare, nici suspine.
Doar eu lipsesc de lângă voi,
Cândva o să vă fiu aproape
Pe ale veșniciei clape
În verdele curgând șuvoi. Ale-existenței noduri gordiene
Sunt dezlegate, deci voi fi cu voi,
Sfârșitul doar al vieții pământene
E începutul Celei de Apoi .
OMUL E TOT O APĂ…
De ce atâta grabă
Pe-acest pământ străbun?
Azi omul pentru treabă,
Nu stă nici de Crăciun .
Nu stă nici la amiază,
Nici pe intemperii,
Nu stă la Bobotează ,
La Paște , ori Florii .
De Sfântul Gheorghe , sapa
Prezentă-i pe ogor
Și plugul, calul, grapa
Ori strașnicul tractor.
De Sfântul Petru , fânul
E strâns adeseori,
Căci harnic e românul…
Nu stă de sărbători.
E-un râu din zori în noapte,
De seară până-n zori,
Ce duce cu el fapte,
Splendidele comori.
Cu viitor în față
Nu-i pasă de efort,
Adună-averi o viață,
Nu s-ar lăsa nici mort.
Iar banii strânși prin muncă
Îi are, ce e drept,
Când Domnul dă poruncă
O parte puși pe piept. DE CRĂCIUN
(autor Albert Guest [1881-1959],
adaptare după o traducere din limba
engleză de Dana-Florentina Larco )
Când pe sfârșite-i anul, fi-vom și mai
buni,
Cu inimă curată-n prag de sărbători,
Iubind pe cei din jur mai mult ca-n
alte luni
Răsplata vine-n glasul de colindători.
Și râsul celor mici ne răsplătește,
Se uită tot efortul cel de peste an,
Iar steaua cea din brad ce strălucește
Ne amintește că nimic nu e în van.
Și glasul inimii îl ascultăm mereu,
Departe-s gândurile ce-s meschine
Ce poate ne-au îndepărtat de
Dumnezeu,
Dar ne-o uni Crăciunul care vine.
De-ar fi ca omului să-i fac portretul
Nu l-aș surprinde-n clipele lui grele,
Aș aștepta, încetul cu încetul,
În hău să-i plece gândurile rele.
Crăciunul e momentul potrivit
Când omului îi iese-n evidență
Ce-i bun în el, cum Domnul a menit,
Așa ar fi să fie-n permanență!
Deși de multe ori e de neînțeles
În lupta pentru a ieși învingător
Dar buni să fim și-atunci, dar mai ales
De sărbători și-oricând în viitor.
Vasile LARCO

Cadran cultural
18 Decembrie 2019 Nu duceți grijă…
Pe mama Florica am cunos –
cut-o acum câțiva ani, la biserică. E
singură. Bărbatul ei s-a dus de câțiva
ani buni, iar copii nu i-a dat Dum –
nezeu. De zece ani de când fabrica
unde lucra s-a închis, s-a mutat la casa
părinților, care și ei au murit de mult.
Are o pensie mică, pe caz de boală,
care abia îi ajunge pentru a-și duce
traiul de zi cu zi. Cu toate acestea n-o
auzi că-și face griji pentru ziua de
mâine! Nădejdea ei este numai la
Dumnezeu, care n-a părăsit-o nicio-
dată, ajutând-o mereu să treacă senină
peste lipsuri și peste necazuri. De fie-
care dată când stau de vorbă cu ea îmi
vin în minte cuvintele Sfintei Evan-
ghelii: „…Nu purtați grijă pentru viața
voastră ce veți mânca și ce veți bea,
nici pentru trupul vostru cu ce vă veți
îmbrăca; oare nu este viața mai mult
decât hrana și trupul decât îmbrăcă-
mintea?“ (Matei, 6,25)
Când este zi de biserică, de
cum se crapă de ziuă, după ce își face
rugăciunile de dimineață, se îmbracă
cu hainele cele bune și pornește spre
biserică. Umbra ei subțire cu batic pe
cap stă nemișcată pe ușa bisericii până
ce aceasta se deschide. După ce face
trei plecăciuni în pridvor începe să se
roage pe la icoane pentru toți acei pe
care îi cunoaște. Și îi cunoaște pe toți!
Murmură zeci de nume și face mătănii
mari. La plecare, printre ultimii, cu
părere de rău, iese pe ușă ducând în
sacoșa decolorată o pâine, câteva mere
sau o portocală, niște colivă, anafură,
o sticlă cu aghiazmă, uneori un prosop
sau o batistă și alte bunătăți primite de
la acei care au făcut vreo pomenire pentru cineva din familie.
Toată slujba stă în genunchi.
În strană nu se așază, deși adeseori este
invitată să ia loc. Nu a dat bani, atunci
când s-au făcut cele noi, din lemn de
stejar. Le privește cu drag cât sunt de
frumos dantelate, gândind că sunt lu –
crate de îngeri, nu de oameni! Cum să
se așeze pe așa minunăție? Se bucură
însă tare mult când e chemată să ajute
la curățenie. Atunci, cu o cârpă moale
le sterge așa de blând, de parcă le-ar
mângăia.
De câteva luni, mama Florica
e tare mâhnită! În biserică s-a început
resturarea catapetesmei și în fiecare
duminică se mai descoperă o bucățică
din aceasta. E atât de frumoasă după
restaurare, încât se gândește că așa o
fi arătând Împărăția Cerurilor!
Seara, după rugăciune, mai
înainte de a dormi își contabilizează
banii. Socotește și se tot gândește cum
să facă să poată da și ea ceva bani la
biserică, să știe că măcar câteva frun-
zulițe aurite din minunata catapeteas-
mă sunt plătite din banul ei. Și iată că,
după un timp, suma de bani pe care își
propusese să o dea la biserică a fost
adunată.
Cu banul strâns în mână, abia
așteaptă să se termine slujba, pentru
a-l duce la Sfântul Altar și a-l da preo –
tului. Biserica s-a golit puțin câte puțin.
Fără voia sa aude convorbierea dintre
preot și o persoană venită din oraș,
care dorește să dea pentru biserică o
sumă mare de bani. Nu se grăbea să
plece, dar, dintr-odată, s-a rușinat de
banii puțini pe care îi ține strâns în
palmă și, făcând o cruce și o plecăciu-
ne, se îndreaptă spre ieșire pe vârfuri,
pentru a nu deranja convorbirea preo –
tului cu doamna cea elegantă și bo-
gată. Când să iasă din biserică, aude
glasul preotului:
– Unde fugi, mam’ Florica! Ia
întoarce-te-napoi! Îți place catape-
teasma?
Atunci femeia a prins curaj și
i-a dat banii. Preotul a binecuvântat-o
și a stat fără grabă de vorba cu cele
două femei, spunându-le cum va arăta
biserica atunci când va fi gata.
Mama Florica a plecat ferici-
tă spre casă, parcă zburând, iar preotul acela în timp ce punea banii în „cutia
milei” de la icoana Maicii Domnului,
i-a spus femeii celei bogate:
– Acesta este cu adevărat „ba-
nul văduvei“!
„Și șezând în preajma cutiei
milelor, Iisus privea cum mulțimea
aruncă bani în cutie. Și mulți bogați
aruncau mult. Și venind o văduvă
săracă, a aruncat doi bănuți, adică un
codrant. Și chemând la sine pe uceni-
cii Săi, le-a zis: «Adevăr vă grăiesc că
această văduvă săracă a aruncat în
cutia milelor mai mult decât au arun –
cat toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat
din prinosul lor, pe când ea, din sărăcia
ei, a pus tot ce avea, totul de la gura
ei.»“ (Marcu 12,41-44)
Aceasta este o povestire ade-
vărată, dar astfel de „văduve“ au fost
și vor fi în toate bisericile noastre orto –
doxe. Numele lor aproape nu contea-
ză, însă cu siguranță sunt scrise în
Cartea Vieții.
Dorina STOICA
Debut
E nevoie de tăcere
E nevoie de tăcere
Și de cuvinte
Dar și de cugete sfinte…
Dragostea
Dragostea – din veac zidire,
Pururea o răstignire
Între pământ și cer
Și al inimii străjer…
Rugăciune
Fulgi de dar
Zburând din cer,
Pe buze nerostite
Cuvinte sfinte, sfinte…
Cânt
Cânt de aur – necuprins
Miruiește zările
Și întrebările…
Autorul
Cine este autorul?
Unul singur,
Creatorul!
Paul BĂLAN

Cadran cultural
19 Decembrie 2019 Ionica Bandrabur se află cu
Privind dincolo de astăzi , la cea de
a șasea carte de poezie, după: Cau-
tă-mă printre rânduri (2016), Mi –
nutele condamnă (2017), Mires-
mele toamnei verzi (2018), Notele
vocii mele (2018) și Între Alfa și
Omega (2018).
Cartea asupra căreia ne pro –
punem să zăbovim în rândurile de
față are aproape 200 de pagini și este
structurată, cu acribie metodică, în
patru capitole: Iubire, Anotimpuri,
Omagiu și Trăiri .
Ionica Bandrabur este, după
propria-i mărturisire, o poetă îndră-
gostită, la modul romantic incurabil,
de tot ceea ce o înconjoară, de la
micul ambient personal până la i-
mensitatea celestă cu care ajunge să
se identifice panteistic în fiecare
secundă a existenței sale ( Sunt în-
drăgostită ). Ținuta ei în această i-
postază este prin excelență una ve-
getală și astrală și este, totodată, un
îndemn la trăirea clipei de față: „În
păru-mi scurt, cu mii de ghiocei,/ Un
fir de curcubeu, eu îmi voi prinde,/
Ram de busuioc legat cu motocei,/
La gâtu-mi alb, șirag frumos de
ghinde“ ( Să ne iubim și-ascunde ar –
gintiul ). Un poem precum ,,Jur“
constituie, din această perspectivă, o
declarație de dragoste față de tot
ceea ce o înconjoară pe poeta pre-
dispusă să scrie neîntrerupt poezii de
iubire și este gata oricând să-i strige
clipei să-i înveșnicească starea de
plenitudine ( Îmi ești dator ). Cu ace-
eași intensitate sunt trăite și aminti –
rile unor scene de dragoste ( Ostatici
pe tărâmul tainic ). Încărcate de ero –
tism voluptuos și de senzualitate
frenetică ( Mâna ta ), respectivele
scene se petrec uneori în imaginație,
unde îl așteaptă pe cel drag s-o e-
libereze „din strânsorile tristeții“
(Muză îți voi fi-n iubire ). Alteori își
aduce aminte de ziua cununiei sale
religioase când, conform unei super-
stiții nupțiale, și-a călcat iubitul pe
picior cu pantoful de mireasă și i-a
devenit „stăpână și crăiasă“ ( Și dra –
goste să cerni ). Ea îi cere mirelui
s-o iubească precum „sarea în bu –
cate“ ( Iubește-mă, ca sarea în bu -cate ). În alt poem, capricioasa îna-
morată își provoacă alesul și la alte
probe inițiatice: „Să simți mirosul
nardului de mir,/ Iar din bisericile
scufundate,/ Să fim cutia milelor su –
venir/ Și limba clopotelor suspen –
date” ( Iubite ). Și asta pentru că:
„Din visul încâlcit când te trezești,/
Fructele mele or să fie coapte,/ Cu
sucul buzele să-ți umezești/ Să mă
săruți și strângi, ca-n prima noapte”
(Idem ). Un alt poem precum ,,Ori
murim, ori ne iubim“ este, de fapt,
o amplă și inspirată rețetă pentru
producerea vrăjii de a menține dra –
gostea trează sine die.
Pasteluri vrednice de tot in –
teresul, amintind de nemuritorul V a –
sile Alecsandri, când de neobositul
și metodicul Ion Pillat, inserează Io –
nica Bandrabur în ciclul secund al
consistentei sale cărți, care pare al-
cătuită din însemnări diaristice pri –
vind sarabanda neostoită a lunilor
anului și a anotimpurilor care evolu-
ează cu bucuriile și tristețile lor, cu
dorul de țară atunci când poeta se
află la Aosta, în Italia, cu dor de
copilărie și de meleagurile gălățene
și de adolescență când se află la
Slănic Moldova ș.a.m.d. ,,Răsărit în
plină vară“ este, de pildă, un vast ta –
blou al naturii estivale, atenția autoa-
rei concentrându-se pe aspectele
cromatice ale vegetației luxuriante
în perpetuă evanescență, pe jocurile
de lumini și umbre, pe temperatura
nestatornică și pe trezirea la viață a
gâzelor fojgăitoare și bucuroase că
au început o nouă zi. Cu aceeași bu –
curie este salutată revenirea primă-
verii ( Iglu iernilor trecute ). Toamna
este pentru poetă anotimpul bilanțu-
rilor afective și estetice când trebuie
să dea seama de osârdia ei de peste
an ( Am promis, mă-ntorc la toamnă,
Când va trece prin sat T oamna etc.).
Într-un poem precum ,,Un mare
târg“, aduce un omagiu gutuilor
care așteaptă să le cadă puful și să
ornamenteze pervazul ferestrelor și
să-i lumineze odaia unde se vor pe –
trece povești de dragoste mistui –
toare, unde va arde o candelă și
unde va bea ceai cu scorțișoară și
lămâie. ,,Nostalgie de toamnă" de –
vine o meditație pe tema destinului
și a timpului care nu iartă. Luna sep –
tembrie o îndeamnă la scris. Octom –
brie, la rândul lui, îi amintește să
implore toamna să-i lase Luceafărul
pe cer spre a-i ocroti visele și dra –
gostea ( Asfințit de octombrie ). Iarna,
la gura sobei, fantezia poetei prinde
aripi fantastice, poeta visând că-și
face o barcă în care va înconjura
lumea albastră, unde va admira zbo –
rul pescărușilor și va simți briza
mării. Barca aceasta, fie ea și de hâr –
tie, amintește de acel Bateau ivre al
lui Arthur Rimbaud ( Până s-o topi
zăpada ). În Poveste de iarnă , altă
utopie poetică, Ionica Bandrabur își
imaginează o poveste în care un
căruțaș sărută o drumeață sub covil –
tirul carului său, poeta ajungând în
finalul poemului să se identifice cu
frumoasa și, de ce nu, norocoasa
călătoare. Alteori își închipuie cum
se descalță în toiul iernii și că ză-
pada de sub picioare devine cer-
neală din care răsar ghiocei pe care
ea îi botează creștinește ( Risipire ).
Poeta se identifică, răsfățată și ca-
pricioasă, cu anotimpul alb: „Vrea
poeme să le scriu oamenilor de
zăpadă,/ Să mă-ndrăgostesc aievea,
privind ochii de cărbune,/ Să mă las
furată-n vrajă și să fac o escapadă…
/ Doamne! Iarna asta-i culmea! Eu
și ea suntem nebune!” ( Iarna asta
este culmea! ). La rându-i, primăva-
ra îi cere poetei s-o picteze în ver –
suri și s-o dezbrace de ceasul tainei
(Primăvara-i disperată ). Anotim –
pul renașterii naturii îi conferă un
sentiment de pace universală ( Ele –
gie de april ) și o face să viseze o iu –
bire pură ca albul florilor din livezi
(Noapte de april ).
În cel de al treilea capitol,
poeta se entuziasmează avântat de
rolul jucat de sportiva Nadia Comă-
neci în promovarea imaginii Româ –
niei în lume și o așază, pe bună
dreptate, alături de Ștefan cel Mare
și de Eminescu. Ea cântă cu ne-
stăvilit elan istoria, frumusețile și re –
perele turistice și culturale ale Mol-
dovei natale.
►Clipe ce se îmbibă de eternitate

Cadran cultural
20 Decembrie 2019 Cel de al patrulea și cel mai
vast capitol al cărții, Trăiri , ar putea
constitui el însuși o carte de sine
stătătoare. Unele poeme au conținut
epic și ar fi putut constitui niște proze
de mare efect, cum ar fi O altă lumină
voi aprinde , unde scriitoarea este im-
presionată de agonia unei bătrâne.
Tema este reluată și dezvoltată în poe –
mul Oglinda Lillei . Aici autoarea, în
ipostază de badantă este rugată de
bătrâna pe care o îngrijește să-i aducă
oglinda dintr-un sertar, numai că a-
ceastă oglindă este de cine știe când
făcută țăndări.
Poeta descrie călătorii fantas –
tice, ca și Magul călător în stele din-
tr-o povestire eminesciană. Poetei îi
place enorm să intertextualizeze pe
teme date. Din această perspectivă, un
poem precum Strigăt de baladă se
dovedește o incantație antologică de
mare frumusețe, mesajul ei vizând
lăcomia aleșilor noștri de care intermi –
nabila tranziție românească este lite –
ralmente sufocată.
Poeta nu mai prididește să
aducă laude bucuriei de a fi, neîn –
durându-se să părăsească lumea
din jur ( Mai lasă-mi aici, Nu mă
lăsa ispitelor ). Pe de altă parte, de –
plânge degradarea naturii și-i con-
damnă pe cei ce grăbesc încălzire
globală a planetei ce-și iese verti –
ginos din rosturile ei consacrate
(Pentru că eu și tu și el… ).
Tema anotimpurilor este și aici
prezentă: „Să nu uit că e Toamnă, ea
mi-a bătut la ușă,/ Să nu uit că îi se-
măn, poate i-am fost brândușă/ Sau
frunză ruginită, măceașă, nalbă, ghin-
dă,/ Să nu uit cine sunt, privește-mă-n
oglindă! “(Să nu uit cine sunt ). Dor –
mind după mulți ani în casa părinteas-
că, poeta își regăsește visele copilăriei
și se simte fericită ( În casa părinteas-
că ). Privind cerul cu stele, se întreabă
pe care dintre acestea se va fi găsind
tatăl ei pe care l-a iubit enorm ( Privesc
în noapte stelele ). Ea crede în valorile
perene ale satului și se împacă nespus
de greu cu ideea că într-o zi va trebui
să părăsească această lume. „V oi pleca
spre lumi mărețe când va vrea cerul cu
stele,/ Construind cărări de-argint cu
fire din părul meu,/ Rătăcind în galaxie
printre mii de carusele,/ Pe pământ
lăsându-mi trupul semn și locului tro –
feu “(Când o vrea cerul cu stele ).
Tema evadării din prezentul apăsător și sumbru, este una la ordinea
zilei: se fuge în trecutul feeric cu
sărbătorile lui de iarnă inegalabile de
altădată, se fuge în utopie, se fuge în
poezie, în vis, în natură, în liniștea
căminului conjugal etc. Timpurile ver –
bale uzitate des sunt prezentul con-
dițional, prezentul conjunctiv și impe-
rativul. Poemul de la care cartea și-a
împrumutat titlul este și el o aseme-
nea evadare din cotidianul banal și
cenușiu ca plumbul: „Privesc dincolo
de astăzi prin lumina de opaiț/ Stând
cu focul la taclale și cu florile de
gheață/ Răsărite-n miezul nopții, pic –
tate de ger, cu baiț,/ Din aburul gurii
mele, în a iernii fortăreață,// Despre
tinereți uitate, scurse prin fina clepsi-
dră,/ Prinsă-n plase de-anotimpuri cu
tentacule de hidră “. Prima ninsoare
este trăită ca o adevărată fiestă ( Di-
seară, ochii nu îi voi închide ). Nu este
uitat nici vinul cu virtuțile lui terapeu –
tice ( De Bachus mă las dezmierdată ).
În aceeași ordine de idei, poeta pro –
pune un ceremonial erotic destul de
voluptuos: „Cucerește-mi umbra vie,
sărutând pe rând genunchii,/ Lasă-ți urmele de buze pe carnea albă și
moale,/ De la sâni și pân’la tălpi,
învelește-mă-n iubire/ Sub privirile
tăcerii, în atingeri mici, domoale “. Dar
cel îmbiat să-i lectureze, de-a fir a păr,
trupul celei pe care curgerea timpului
începe s-o disconforteze nu pare să-i
înțeleagă aspirațiile poetei cu ochi
verzi: „N-ai cum să înțelegi că verdele
ochilor mei/ E iarba crescută prin ma-
cii udați de roua din priviri/ În nopțile
când cădeau stele și mă-mbăta parfum
de tei/ Prin razele de lună șchioapă și
marea calmă-n tânguiri “(N-ai cum ).
Există în acest vo lum și poeme cu iz
testamentar: „Dar nu-s decât o femeie
cu sau fără vrajă-n vers,/ Simplă, biată
muritoare citindu-ți poeme-n șoapte,/
Rugând stelele și luna să mă lase-n
univers,/ Să privesc de sus pământul,
copacii cu mere coapte… “(De-aș
putea ).
Ionica Bandrabur este, neîn –
doielnic, o poetă sub ochii căreia cli –
pele se revarsă în eternitate spre a se
îmbiba de ea.
Ion ROȘIORU
Libertatea și zidurile singurătății
Prozator, traducător, publicist,
Mihai Maxim ne oferă un nou ro-
man, ,,Egoismul unui vis” (București,
Editura Semne , 2019). Constantin Că-
lin, prefațatorul (,,Mihai Maxim – un
recuperator al «timpului pierdut»”),
sintetizează esența volumului: ,,Ego –
ismul unui vis e un roman melancolic,
în care se exhibă, deopotrivă, norocul
și zădărnicia. Romanul unor personaje
excepțional dotate, dar, totodată, și ro –
manul unei generații care, la o retros-
pectivă târzie, își înțelege ratările și
cauzele lor”. ,,Fereastră spre altădată”,
romanul este o dramă. Într-un sanato –
riu din România, un savant, Stelian
Musceleanu, și o cântăreață de operă
celebră, Antoneta, divorțați, se reîntâl –
nesc după 35 de ani. Căsătoria fericită
a fost destrămată după decizia tinerei
soții de a accepta oferta unui teatru ita-
lian, în plin comunism. În zadar a în-
cercat soția să-și aducă soțul în Italia.
Secretele de serviciu pe care le deținea
savantul n-au lăsat nicio șansă căsni-
ciei, ca și succesele celebrei cântărețe…
Cariera și absurdul comunist au ucis o
poveste de dragoste. Constantin Călin
sintetizează și cauza dramei: ,,…nu vi-
novățiile personale au provocat-o, ci istoria contemporană. Întâmplările au
avut rezultatul amintit din cauza «vi-
tregiei vremurilor»: vremuri de suspi –
ciuni și obstrucții”.
Inocența eroinei romanului, An –
toneta Musceleanu, cade pradă unei
alienări… carieriste, devine de nere –
cunoscut după evadarea în ispititoarea
lume artistică italiană. Invitația diri –
jorului Giuseppe Santini are glas de
sirenă: ,,Vă asigur că orice teatru de
operă din Peninsulă ar fi onorat ca o
tânără atât de dotată să cânte pe scena
sa”. Apoi, destinul artistei parcă este
prizonierul unui scenariu semnat de…
J. J. Rousseau: „Asemenea statuii lui
Glaucos, pe care timpul, marea și fur –
tunile o desfiguraseră într-atâta, încât
seamănă mai mult cu o fiară decât cu
un zeu, sufletul omenesc, modificat în
sânul societății datorită unor nenumă-
rate cauze ce se repetau mereu […]
și-a schimbat, ca să zicem așa, astfel
înfățișarea încât a devenit aproape
de nerecunoscut”. („Discurs asu-
pra inegalității dintre oameni”,
București, Editura Științifică, 1958,
p. 67) Alienarea carieristă nu este
decât una dintre cauzele destrămării
►

Cadran cultural
21 Decembrie 2019 sufletești. Refuzul autorităților române
de a-i oferi soțului, savantul Stelian
Musceleanu, posibilitatea de a-și urma
soția a fost otrava care a produs im –
plozia în sentimentele fericitului cuplu.
Carceralul mediu politic românesc a
fost strivitor și pentru aceste destine.
De la ,,Tu [Stelule] nu simți cât de mult
îmi lipsești? Mă trec fiorii numai când
mă gândesc la tine. Ziua trece mai ușor,
dar noaptea ard toată de dorul tău”,
Netty devine o ființă cu garda lăsată
jos: ,,A intrat în dormitor arzând de
dorință. Santini o aștepta lângă oglindă
[…]. Ea a rămas hipnotizată de săru-
tările lui pătimașe […]. Atunci a înțeles
ea de ce este în stare amantul latin”. În
acest moment pricepi ce zice Erich
Fromm („Texte sociologice alese”,
București, Editura Politică, 1983, p.
113), parafrazând-o pe Gertrude Stein:
„un trandafir nu mai este un trandafir”,
ci „o floare cu un anumit preț”. Sufle –
tul lui Netty este pârjolit de întrebări.
Intră în joc ticăloasele mecanisme freu –
diene de apărare a hăituitului Eu, cu
raționalizarea și intelectualizarea în rol
de vedete: ,,Ar lua-o Giuseppe sub ari-
pa lui protectoare, s-ar muta la el […].
Ei și? Câte actrițe și actori celebri nu
trăiesc așa, fac chiar și copii împreună
[…]. Dar dacă peste câțiva ani Giu-
seppe se satură de ea și caută alta mai
tânără, așa cum a făcut și cu fosta lui
nevastă?” Înstrăinat și el, soțul intuiește
acut destrămarea sufletelor: ,,Și mie
îmi este dor de tine, iubito. Se spune că
despărțirea este mai grea pentru cel
care rămâne. Cel care pleacă vede
lucruri noi, cunoaște oameni noi”…
Netty și Stelu îmi par două personaje
care trăiesc în ordine cioraniană: ,,Nu
se mai poate trăi decât pândind viața
peste tot unde nu-i la ea acasă, ca s-o
salvezi de la înstrăinare. Astfel, te
surghiunești în moarte, ca să guști viața
în umbletul ei deșert”. (,,Amurgul gân –
durilor”, București, Editura Humanitas,
1994, p. 58)
Libertatea este un alt reper al
discursului romanesc propus de Mihai
Maxim. Eroii săi refuză să supraviețu-
iască în mijlocul coliviei. Dau mereu
năvală către gratii, întrucât știu că li-
bertatea omului ,,este partea divină”
(Petre Țuțea) din ei. Pornind de la su-
gestia lui Heinrich Heine – ,,Englezul
iubește libertatea ca pe soția lui legiti-
mă; francezul iubește libertatea ca pe o
aleasă a inimii; germanul iubește liber –
tatea ca pe o bătrână bunică” –, înțe-
legem că libertatea este iubită de Netty
mai ales ca o carieră strălucită. Poate
tocmai de aceea, la revenirea în Româ –
nia, spre apusul vieții, îi mărturisește lui Stelu: ,,De când sunt aici mă chinuiesc
într-una remușcările pentru egoismul
și spiritul de aventură cu care te-am
sacrificat […]. M-am săturat de stațiuni
de lux. M-am săturat de viața de vede-
tă…” Libertatea la care visase fusese
una cu aripi ciuntite. Partea afectivă
profundă a ființei sale continuase să
trăiască în colivia carcerală în care
supraviețuiau părinții și soțul/ fostul soț.
Dincolo, în lumea liberă, nu purtase cu
ea decât partea concurențială a ființei,
cea însetată firesc de aplauzele pu-
blicului, de onorurile marilor scene.
Am încercat să înțeleg liber –
tatea pentru care a optat Netty și cu aju –
torul unui psiholog, Abraham Maslow,
cel care-mi spune că muzicianul tre –
buie să joace, pictorul trebuie să picteze
și poetul trebuie să scrie, dacă vor să
trăiască în pace cu ei înșiși. În definitiv,
ce este viața? Este ceva pentru tine,
dacă povestea asta nu ascunde și mult
egoism. Dacă avem un ciocan, doar un
singur ciocan, un singur instrument
care poate schimba ceva, vom vedea
toate problemele ca pe un cui. Netty a
evadat din societatea carcerală, pentru
a evita fantoma acestui cui. Când su –
fletul îți locuiește însă în două lumi, una
liberă și alta carcerală, nu poți scăpa de –
finitiv de obsesia fantomei acelui cui.
Soluția evadării din coșmar: ruinarea
societății care gestionează carcera.
Când carcera românească a fost ruina-
tă, Netty mărturisește și prețul pe care
l-a plătit pentru libertate: ,,Greșeala
mea cea mai mare a fost că am renunțat
fără luptă la iubire”. Fărâmă de dum –
nezeire, libertatea are mereu un preț.
Cicatricile sufletului dau și măsura
măreției unei libertăți. Întrebarea mută
a lui Netty – ,,Unde ne va duce acest
tren? La libertate sau la singurătate?” –
rostită trist la plecarea în Italia, și-a găsit
răspunsul peste câteva decenii. Prețul
libertății ei a fost singurătatea…
,,Te știm atât de singură și atât
de departe”, îi spune la telefon mama
lui Netty. Singură?… Romancierul no-
tează: ,,Când s-a întors din turneu s-a
mutat la Giuseppe. A riscat pentru că
nu mai suporta singurătatea”. Este
curtată de aplauze, călătorește prin
toată lumea, conturile bancare prospe-
ră, dar în sufletul ei țiuie marile singu-
rătăți… Retrasă în sanatoriu, spre sfâr-
șitul marelui spectacol al vieții care se
pregătește să tragă ultima cortină, ero-
ina poartă povara unei ființe asediate
de singurătăți, îmi aduce aminte de
Oreste, protagonistul lui Jean-Paul Sar-
tre, din ,,Muștele”, cel care mărturiseș-
te: ,,Nu mă așteaptă nimeni. Umblu din
oraș în oraș, străin celorlalți și mie în -sumi, și în urma mea orașele se închid
ca o apă stătătoare”. („Teatru”, Bucu-
rești, Editura RAO , 2004) Parcă o auzi
spunând aidoma lui Oreste: ,,M-am
simțit singur […], asemenea cuiva care
și-a pierdut umbra”. ( ibidem , p. 79).
Simți că a trăit liberă, dar înconjurată
de ziduri de singurătăți. Găsim aici
ceva din metafizica unui strigăt înte –
meietor de trăiri existențialiste. Lipin-
du-și, spre apusul ființării, sufletul din
nou de Stelian Musceleanu, Antoneta
îmi pare a fi un personaj evadat din
Macondo, ținutul zămislit de Gabriel
García Márquez, unde era sărbătorită
„re- dobândirea amintirilor”. Același
sentiment este suveran și în sufletul sa –
vantului Stelian Musceleanu: ,,Am
vrut ca înainte de Plecare să mai ascult
o dată glasul amintirilor”.
,,Egoismul unui vis” este o dramă
trimisă pe scena literaturii în cheia
unui romantism zdrențuit tulburător
și estetic în margini, prin evadarea din
Infern într-un Vis la capătul căruia
aștepta Libertatea. Dar nu există eva-
dare fără riscuri. Orice libertate poartă
cicatricele suferinței. În sufletul celor
doi protagoniști aud strigătul protago-
nistului din „Smerita” lui Dostoiev-
ski, un fel de spovedanie a spoveda-
niilor: „Oamenii sunt singuri pe pă-
mânt! – asta-i nenorocirea! Și strig,
întreb și eu ca bohatârul rus: «E oare
vreun suflet viu pe toată câmpeniștea
aceasta?» […]. Totul e mort și pre –
tutindeni nu vezi decât cadavre. Nu-
mai oameni singuri, singuri, și numai
tăcerea din jurul lor – acesta-i întreg
pământul!” („Smerita”, în vol. „Nopți
albe”, București, Editura de Stat pen –
tru Literatură și Artă, 1956, p. 180)
Romanul – croit din speranțe, bu –
curii, tristeți și alte vânătăi ale sufle –
tului – poate fi așezat pe acel raft al
literaturii care vorbește despre noi ca
o lacrimă împietrită. ,,Egoismul unui
vis” este înscris pe o hartă sentimen-
tală a tragismului românesc. Mihai
Maxim nu fardează vise, nu face sta –
tui iluziilor, nu aruncă anatema asu-
pra păcatelor, nu zămislește sentin-
țe… Privește, cu talent literar și so –
ciografic, dar și cu virtuți de psiholog,
către zvârcolirea destinelor și le șop-
tește, din când în când, că istoria lor
este istoria libertății pe care încearcă
să și-o apropie, chiar dacă uneori tru-
da acestei apropieri trădează ceva din
urcușul niciodată împlinit al lui Sisif.
Dar nu ne-a spus Camus, atât de fru –
mos, că trebuie să ni-l închipuim pe
Sisif fericit?
Ion FERCU

Cadran cultural
22 Decembrie 2019 În iunie 2007, am început
o Carte a exemplelor , din care am
publicat fragmente în Ziarul de
Bacău . Am întrerupt-o, pentru a
da prioritate altor teme. Cred că a
venit momentul de-a o continua.
Contribuția mea constă – deo-
camdată – în selecția și ordonarea
materialului, cît și în punerea u-
nor titluri care să facă mai ușor de
receptat sensul fiecărei „fișe“. În
majoritatea cazurilor, acesta e ne-
voia de morală. ( Const. Călin )
„Cultura interioară“
„Nu era mai instruit decît
noi [referire la un personaj din ro –
manul Peter Moor ], dar cred că
poseda o largă cultură interioară:
stăpîn pe inima și spiritul său, el
reflecta cu liniște, dreptate și in-
dulgență asupra lucrurilor care îl
înconjurau. El voia să fie astfel și
așa era. De aci am învățat că vo-
ința are de zece ori mai multă va-
loare decît știința“ (F. – W. Förster ,
Școala și caracterul , Ediția a III-a,
Ed. Cugetarea Georgescu Dela-
fras, 1940, p. 17).
Diferențe
„Sînt vii în amintirea noas-
tră impresiile culese de Dr. [Nico –
lae] Lupu la un congres al țărăniș-
tilor cehoslovaci, la care a fost in –
vitat. Intrînd în sala congresului,
îl surprinse enorm lipsa porturilor
țărănești: erau numai surtucari,
toți cu ziare și programe în mînă
citeau și comentau. Atunci întrebă
pe însoțitorul său: «Am înțeles ca
la un congres al Partidului Țără-
nesc să văd în sală în majoritate
țărani». I se răspunse: „Aceștia
sînt țăranii noștri, nici unul din-
tr-înșii n-are mai puțin de patru
clase secundare». Ne este deci
ușor să pricepem cum a ajuns
tînăra țară cehoslovacă atît de bogată și în plin progres“ (S. M.,
„Cultura la sate“, în Aurora
Bacăului , 1, nr. 5, 5 mai 1927, p.
1).
Fariseismul neofiților
„Omul care de ieri și-a că-
pătat idealul, acela îl strigă. Omul
care l-a avut toată viața lui, acela
îl șoptește; păgînul care a călcat
întîia oară pragul bisericii, acela
răcnește credința sa către Dum –
nezeul blînd al creștinilor, iar ace-
la care l-a păstrat în sufletul său
găsește că și șoptirea ușoară a
unui cuvînt de închinare este o
îndrăzneală“ (Nicolae Iorga, Dis –
cursuri parlamentare , Ed. Politi-
că, 1981, p. 324).
Emigranți interbelici
„Criza, dezorganizarea
administrativă și economică, și
banditismul unor guvernanți din
toate timpurile de la război în –
coace au născut cel mai temut fla –
gel al vremii: Șomajul. Noi n-am
știut ce este șomajul pînă acum.
[…] Atunci s-a hotărît ca lucrătorii
care nu mai au ce munci în țara
noastră să se trimeată cu turma în
Franța, pentru muncile agricole și
industriale. […] Atestarea aceasta,
care se face în fața lumii întregi,
că România Mare nu-și mai poate
hrăni [co]naționalii, din cauza să-
răcirei, mi se pare înduioșătoare.
Unde este orgoliul nostru național
de altădată? Și pe urmă, putem fi
așa siguri că cei exilați vremelnic
de sărăcie se vor mai întoarce?
Cine garantează că primul coltuc
de pîine nu va țintui pe vecie pe
lucrătorul nostru în meleagurile
Franței?“ (P . Nicolau-Stoika, „Vin
cocorii…“, în Bacăul , seria VI, nr. 55, 10 martie 1929, p. 1).
Incompatibilități
„Dumnezeu și lumea sînt
doi stăpîni de neîmpăcat, care nu
se înțeleg deloc. Un cărbunar cău-
ta să locuiască la un loc cu un cu-
ră țitor de haine; curățitorul, însă,
i-a spus: «Este cu neputință, omu-
le, să locuim amîndoi într-o casă;
mă tem ca nu cumva tu să înne-
grești ceea ce albesc eu». Ce fu-
ningine, ce prăfărie, ce întuneric
este grija lumii. Cum înnegrește,
cum orbește, cum întunecă ochii
cugetului și nu-i lasă să vadă cu-
rat pe Dumnezeu! După cum nu-i
cu putință să locuiască în același
atelier cărbunarul și curățitorul,
tot așa nu-i cu putință să se gă-
sească la un loc într-un suflet gri-
ja lumii și gîndul lui Dumnezeu.
«Într-o minte tulburată și cuprinsă
de griji, spune marele Chiril, n-a-
re loc nici gîndul faptelor bune,
nici chiar harul lui Dumnezeu»“
(Ilie Miniat, Didahii și predici ,
Ed. Buna Vestire, 1995, p. 275-
276).
Estetica brazdelor
„Și încă un lucru, nu mă
rabdă inima să nu vă îndemn,
acum cînd închei această scrisoa-
re: cînd isprăviți arătura, trageți
brazde drepte și frumoase la ca-
pătul locului, să-i stea și bine.
Sînt unii care isprăvesc o brazdă
►Din „Cartea exemplelor“
Zigzaguri

Cadran cultural
23 Decembrie 2019 scurtă, alta lungă, alta în mijlocul
drumului, de parcă-ți zgîrie ochii
cînd te uiți la arătură. O fi lene, o
fi neștiință, o fi nesimțire, nu știu.
Dar pămîntul cere să fie și el fru –
mos – și cui îi place frumosul, dă
dovadă că e un om cu simțire“
(Ion Mihalache, „Scrisoarea treia
către plugari“, în Bacăul , 7, nr.
81, 9 septembrie 1929, p. 3).
Fiul miliardarului
„Acei care aud că miliar –
darii americani trăiesc fără să
facă nimic, bucurîndu-se numai,
sînt foarte greșiți. Pe lîngă că spre
a strînge acele imense averi, toți
au muncit din greu, dar mulți din
ei neluînd în seamă situația lor
actuală pun pe copiii lor să mun-
cească pentru a învăța cum se
cîștigă existența. Cel mai recent e
cazul lui George Goetz Junior,
fiul magnatului cărbunilor din
Chicago, care a început să se ini-
țieze în afacerile tatălui său ca
simplu lucrător începînd în mine
și trecînd prin toată filiera pînă la
departamentul unde se fac livră-
rile cărbunilor. El lucrează încă
de acum șase luni pentru suma de
85 de dolari pe săptămînă și pu-
țini din camarazii săi de lucru știu
cu cine au a face, căci toți îl nu-
mesc simplu: George. În fiecare
dimineață se duce la lucru, mun-
cește 11 ore pe zi, și seara se în –
toarce acasă cu metroul […]“
(Universul , 46, nr. 280, 1 decem –
brie 1928, p. 3).
Concurență
„O telegramă din Londra,
cu data de 24 iunie a.c., răspîndită
de agenția Rador și citită și în
ziarele noastre de la 26 iunie,
vorbește că în America s-a făcut
o încercare vrednică de toată mi –
nunarea noastră. Industriașii de
acolo au putut face ca, în 6 cea –
suri și 4 minute, lîna tunsă de pe
oi să ajungă un rînd de haine gata de purtat. Industriașii engleji care
au fost de față au spus că ei pot
face aceasta și mai iute. În adevăr,
în orașul Bradford, au putut face
același lucru în 3 ceasuri, 20 de
minute și 30 de secunde. Rîndul
de haine a fost pe măsura d-lui
Thomas, ministrul dominioanelor
engleze, care zice că-l va purta în
vremea călătoriei pe care are de
gînd s-o facă în Canada“ (Arhim.
Scriban, „Ierarhia valorilor în via-
ța noastră“, în Viitorul , 19, nr. 24,
15 decembrie 1931, p. 3).
„Demn de iubire“
„Bun era el, de o bunătate
supraomenească: lui Richard Wag-
ner, amicul și ginerele său, care
într-o zi îi spunea: «Știi, tată, ți-am
furat unul din motivele tale pen –
tru Walkyria mea!» – «Cu atît mai
bine», îi răspunse Liszt, «cel pu-
țin astfel, muzica mea va putea
trece la posteritate» (M. Mărgări-
tescu, „Festivalul Liszt. Concer –
tul d-nei Delavrancea“, în Flacă-
ra , 1, nr. 15, 28 ianuarie 1912, p. 119).
„O veche glumă evreiască“
„Un miliardar vine la un
șadhen (agent matrimonial), lă-
sînd să se înțeleagă că ar vrea să
se căsătorească. Plin de zel, șad-
henul începe de îndată să ridice în
slăvi o fată nespus de frumoasă,
ce ajunsese de trei ori la rînd Miss
America, dar bogătașul dă din
cap: «Frumos sînt și eu». Cu pre-
zența de spirit caracteristică pro –
fesiei sale, șadhenul se apucă
imediat să laude o altă partidă
interesantă, ce dispunea de o zes-
tre de mai multe miliarde de do-
lari. «Nu-mi trebuie» spuse bo-
gătașul, «sînt și eu destul de bo-
gat». Imediat șadhenul trece la un
al treilea registru, aducînd vorba
de o tînără care la 21 de ani era
conferențiar în matematică, ocu-
pînd în prezent, la numai 24 de
ani, postul de profesor titular la Catedra de Informatică a MIT
[Massachusetts Institute of Tech –
nology]. «Nu-mi trebuie soție
deșteaptă», spuse miliardarul cu
dispreț, «deș tept sînt și eu». La
care șadhenul strigă disperat:
«Pentru numele lui Dumnezeu, ce
fel de soție doriți?» «Una cuviin-
cioasă », îi răspunse bogătașul“
(Konrad Lorenz, Cele opt păcate
capitale ale omenirii civilizate ,
Ed. Humanitas, 1996, pp. 65-66).
Atitudine
„Moralitatea la noi a ajuns
o noțiune foarte elastică […] Cuvîn –
tul Artă , ce derivă din latinescul
Ars , o contracție din Aretô , înseam-
nă: virtute, forță. Dar cînd – gîndin-
du-te la cei ce făceau «artă pentru
artă» – scrii «porcărie pentru porcă-
rie», nu te poți justifica nici în fața
lumii nici în fața ta însăți. Cu ce se
va putea plăti tineretului ultimul
dram de nevinovăție ce i se răpește?
Așa fiind, cum pretind profesorii să
aibă copiii lecția de chimie sau de
matematică în minte, cînd după o
seară de spectacol duc adulterul în
suflete!“ (Olga Nicolau-Stoika, „I-
moralitatea în artă“, în Bacăul , 6, nr.
50, 3 februarie 1929, p. 1).
Statistică
„România de astăzi [1938]
numără numai 12.121 biserici. Cîr –
ciumile cu băuturi alcoolice sînt
164.000 la număr. Deci cum se
exprimă revista Poporul românesc ,
12 temnițe sufletești și trupești în
jurul fiecărei biserici“ ( Moldova , 2,
nr. 54, 22 mai 1938, p. 3).
Sfat
„Să veghem ca plăcerile să
fie reale și nu închipuite. Facem multe
lucruri pentru că ne spun alții că sînt
plăceri. Dacă le-am pune alt nume, am
scăpa de ele“ (Sir John Lubbock, În-
trebuințarea vieții , Ed. „Librăriei Uni-
versale Alcalay&Co“, [f.d.], p. 8).

Cadran cultural
24 Decembrie 2019 LERUI, LA UNIRE…
…Celor înveșniciți în Duminica Pâinii!
Noi,
închinătorii printre spice,
cuvântăm în iarnă:
Trupul țării mume – fost cândva o
pâine
ruptă, nefiresc, în trei
și încă în mai multe,
nu-l ajunge ochiul prin istorii crude,
Prin trecut de neguri frământat
de boi plăvani
în copita plugului codalb
și cu lacrima bădiei
troienită-n așteptări și-n veghe.
Noi,
închinătorii printre spice,
înghețăm cuvânt pe buze
ca de piatră scumpă,
– fie să rămână! –
Să ne lumineze calea;
prin sirepe timpuri,
triptic de lumină
cu sălașul la Galata
și în Dealul Spirii.
Țara-i din țărani lăsată;
mulți din ei flămânzi,
desculți, și-au lăsat din griji pe
altădată
și au năboit cetatea,
toți jurând UNIREA… Noi,
Închinătorii printre spice,
Pomenim prin vârste
cum duhnea a lup,
a tutun de pușcă
și-a pucioasă,
cum se argintau, curate, clopote de
strajă,
semănând din ce în ce mai mult
cu o tâmplă ca de jude de Zarand
sortit roții și securii.
Și nu te mire, Mamă Țară,
Colindul nostru scris pe inimi,
pornit cu prealumină,
negudurat în vorbe mincinoase,
purtat de căciulari,
venit pe jos
și nu-n minciuna lui hau-hau;
că vezi doar bine cum
pruncuții noștri-alături merg
și-s încălțați în coji de nuci
de la colindele mai vechi.
Și ne ucid din când în când
cu ochii lor străluminați de spaime,
adânci ca niște semne de-ntrebare.
Și-n fereastra lor de suflet,
azi, asasinii de flori dalbe
mai scrijelează din topoare
înscris de mugur pângărit… de
foame…
Lerui, Doamne, Lerui,
Greu-îi, Doamne, greu-îi!…
…!!!
…decembrie 1980. Recita-
tă, în premieră, la Biblioteca I. L.
Caragiale din Bucuresti, ședință de
cenaclu a Societății Literare „Re –
lief Românesc”. Finalul a produs
rumoare, „soțietarii” și-au dat coa-
te, au chicotit, zâmbeau cu fereală,
unii „nechezau”, reluând ultimele
versuri și eu, probabil, treceam pe
lângă Destin. Nu voi ști nicio-
dată…
Dan SANDU Cântec de prieten *
* *
într-o zi toate cuvintele se vor
termina
cu steagurile roșii bine înfipte
cu pumnul strâns
sau cu două degete ridicate
locul va arăta ca o biserică
din care preotul a fugit
singură poezia
asemeni lui Hristos
Cel care a crezut în om
fiecare om cu pumnul lui de pământ
râde în el
plânge în el
vorbește cu el
suntem rădăcinile unei vii căreia
aproape că nu ajungi să-i vezi
strugurii
cârceii care se prind
de un trunchi mort deja
un strigăt ne leagă de mâini
și ni le duce la spate
un strigăt doarme între noi
un strigăt s-a cuibărit în privirile
noastre
el e cel care bea vin și ne privește
el e plumbul
el altarul pe care vom muri
întotdeauna de vii
*
* *
nevindecat ești suflete al meu
nevindecat privești printr-o fisură
lumea
n-ai învățat nimic
care te-ar putea opri
deși ai trecut prin destule morți
Mioara BĂLUȚĂ

Cadran cultural
25 Decembrie 2019 Lacrimi de Crăciun pentru satul natal
Am purtat totdeauna satul
ca o taină în ființa mea și ca o
dragoste sfântă pe care nici un rău
nu a reușit s-o stingă. Sau chiar
dacă a izbutit să o stingă, simpla
amintire a satului a reaprins-o.
Multe sunt misterele și mereu se
pogoară altele peste noi…, fără
oprire. Nimeni nu le știe numă-
rul, afară de Dumnezeu. Și sur –
prind prin frumusețea lor. Prin
tăcere, dar mai cu seamă prin
pace și odihnire, umple și înmi-
resmează sufletul de iubire dum-
nezeiască. Nu știu dacă lacrima
care s-a oprit în gene este pentru
satul meu pământesc sau pentru
Paradisul pierdut? Gândul îmi
spune că suspinul dureros din ini-
mă este mai degrabă pentru colțul
acela de Rai din care a fost iz-
gonit Adam. Plânsul strămoșului
nostru încă are ecouri în inimile
tuturor oamenilor care au suflare
de viață primită de la Domnul.
De aceea păstrăm așa vie
speranța în tainele infinite care
coboară… lin din ceruri ca o
primă ninsoare a iernii. Așa cum
și lacrimile topesc fierbințeala
dorului după frumusețile copilă-
riei. E sigur că în sufletul tuturor
copiilor Domnul a „sădit” raiul
primordial.
Acum, la maturitate, abia
câteodată ni se mai arată câte o
frântură din lumina uliței copilă-
riei, pierdută zicem noi pentru
totdeauna. Apare pentru o clipă,
pentru ca repede să fie învăluită
de grijile și întinările vieții.
Dar, mă întărește îndem –
nul Mântuitorului de a ne ruga tot
timpul pentru a reveni la bunăta-
tea și puritatea copiilor. Deși pen –
tru noi este cu neputință, e certitu-
dine că: „Unde voiește Dumne- zeu, se biruiește rânduiala firii”.
Dar cum Raiul ne este
inaccesibil în vremea viețuirii pă-
mântești, mintea are menirea de a
transcende satul într-un colț de
Paradis care are în centru Pomul
vieții (sfânta Biserică). De acolo
veșnicia alungă orice umbră a
răului care vine peste sat. Mă ui-
mește tăria spirituală a unor sate
din mărginimea Sibiului, de pil-
dă. Dar nu numai mărginimea
Sibiului, ci, toate satele României
rezistă prin tăria credinței și a iu –
birii pentru Dumnezeu.
Mulțumim Domnului că a
dăruit satelor românești o aură
luminoasă ce are puterea de a
ocroti de întuneric pe oricare fiu
de român, ferindu-l de acele crize
de identitate, pline de anxietate
care le trăiesc mulți oameni de pe
planetă.
„Pentru că identitate și
simplitate numai Dumnezeu es-
te”, după cum ne învață sfântul
Maxim Mărturisitorul. Acest mi- racol că Dumnezeu ne cheamă să
îi fim fii, îl fac Sfintele Biserici
din înălțimea satelor: că atunci
când clopotele ne cheamă la cos –
mica Liturghie au forța de a de-
părta din minte și inimă toate
acele griji și împrăștieri și a ne
împărtăși din identitatea și sim –
plitatea dumnezeiască de care ne
vorbește Sfântul. Deși constatăm
că fericirea copilăriei nu o mai
putem reînvia, observăm cu bu –
curie că în fiecare an, la Crăciun,
când sărbătorim Nașterea Dom –
nului, toți vorbesc despre copilă-
ria proprie ca și cum ar fi de față.
Candoarea și sfințenia unui co-
lind ne transcend instantaneu în
lumea cerească a copilăriei. Așa
se face că la marea sărbătoare a
Nașterii Domnului, răsare și în
sufletele tuturor oamenilor subli-
mul edenic al copilăriei, așa cum
aripile ei ne-a purtat în spațiul mi-
oritic al satului.
Valeriu TANASĂ
Pacostea numită împlinire
O șoaptă trece prin zoile vremii,
Termenii bunului simț putrezesc
Sub tălpile ronțăite de stradă
Unde îngerii în deznădejde cresc.
Sunt legi și legile bunului simț,
Coaliții se fac, se desfac la comandă,
Un penal, doi penali ne dau lecții
De corectitudine, în dans de sarabandă.
În urlete pornesc hotărâri nefiltrate,
Zoile vremii încătușează nuferii puri,
Răzvrătirea vopsește țara cu ură.
În zoile vremii mai poți să înduri?
Luna spală trotuarul în noapte,
Soarele atârnă o sârmă subțire,
Suferința poporului pe ea se usucă
În pacostea numită împlinire! Românu-i unic…
Să fie unic românul pe pământ?
Să aibă rădăcinile în tină și-n cuvânt?
Să-i fie pronunțată viața de înaintași?
Să lase urme sfinte, rodii la urmași?
Întru iubire românul lasă fructe
Pentru veșnicii neîntrecute,
De-aceea stau cu mâinile întinse
Să-l cuprind cu lacrimi și cu vise.
Să-l cuprind cu dragostea deplină
Ca pe o carte scrisă în retină,
Pe care-ai noștri copii s-o citească
Și-n litera luminii ei să crească.
Astfel cunoscut-am românul vieții mele,
Stând pe munți cu vârful între stele,
Îl sculptez în prag de fericire
Când tu, Românie, mustești de-a lui iubire!
Marin MOSCU

Cadran cultural
26 Decembrie 2019 Teatrul popular haiducesc
Între obiceiurile tradiționale
ale sărbătorilor de iarnă (colindatul,
umblatul cu plugușorul, jocurile cu
măști etc.), un gen distinct îl repre-
zintă spectacolele de teatru popular
cu temă haiducească.
Preocupați de studierea ori-
ginii, tipologiei și substanței acestui
capitol al folclorului românesc, cer-
cetătorii consideră că respectivele
manifestări au apărut într-un anu-
mit moment de evoluție a teatrului
popular – atunci când eroul mitic
începe să fie înlocuit cu eroul social.
Un atare tip de eroare este și cel ce
își asumă haiducia ca formă de re-
voltă antifeudală, mișcare social-
istorică specifică sud-estului Euro-
pei, zonă aflată sub dominație oto-
mană. După cum se cunoaște, în
secolul al XIX-lea haiducii se bucu-
ră de o mare popularitate, întâm-
plări din viața acestora fiind evocate
în numeroase creații folclorice. Ast –
fel poate fi explicat și succesul pe
care l-au cerut în epocă scrierile lui
N. D. Popescu, ori drama „Jian că-
pitan de hoți“, scrisă de Matei Millo
și Ion Anestin, în jurul anului 1850
și dedicată celebrului răzvrătit.
Un punct de vedere, una-
nim recunoscut, asupra teatrului
popular haiducesc este originea
cărturărească a acestuia. Susținând
că la izvoarele sale se află piesa de
teatru mai sus menționată, datorată
lui M. Millo și I. Anestin, folcloris –
tul Gh. Nadoleanu, într-un studiu
intitulat „O ipoteză asupra origi-
nii teatrului popular Jienii“, pre –
supune că „…un creator anonim
sau un actor ambulant a transpus
piesa în formă populară, a creat o
primă variantă, care apoi s-a răs-
pândit. Din această variantă, prin
adăugiri, omisiuni sau substituiri,
au luat naștere alte și alte variante
de Jieni, mai complete sau mai
puțin complete, toate în esență
păstrând neschimbat firul acțiu-
nii și momentele principale ale
variantei prime.“
Relevantă este și mărturi-
sirea lui Mihail Sadoveanu în „Anii
de ucenicie“. Fiind la Pașcani, pri –
etenii săi l-au rugat să le scrie în ver -suri, pentru sărbătorile iernii 1893-
1894, un scenariu despre haiducul
Jianu. Le-a împlinit dorința și, peste
aproape 50 de ani, regăsește acel
text în repertoriul tinerilor din Rediu
lui Tatar, localitate din preajma
Iașilor. Așadar, o variantă a teatrului
de haiduci „Jienii“, răspândită între
Pașcani și Iași, a fost scrisă de Mi –
hail Sadoveanu.
Integrat manifestărilor popu –
lare ale Anului Nou, teatrul cu tema-
tică haiducească este semnalat frec-
vent în realitatea noastră folclorică
cu precădere în Moldova. Folclo-
rizarea unei creații culte și larga ei
răspândire în mediile sătești – chiar
dacă eroul principal, Iancu Jianu, nu
parține zonei – se explică prin faptul
că Moldova, în comparație cu cele –
lalte ținuturi românești, este incom –
parabil mai bogată în forme de fol-
clor cu caracter teatral.
Spectacolele teatrului popular
haiducesc cunosc numeroase vari –
ante, afirmate sub diferite titulaturi:
„Jianu“, „Bujorul“, „Balada lui Jia-
nu“, „Codrenii“, „Banda lui Bujor“,
„Banda lui Groza“, „Banda lui Co-
roi“, „Bujorenii“ etc. Existența, în-
să, a unei surse comune de inspi-
rație a impus tuturor variantelor
același subiect, același mod de des-
fășurare a acțiunii, aceleași tipuri
de personaje și mijloace de expre –
sie.
Aproape în toate cazurile
piesa debutează cu dialogul dintre
Anul Nou și Anul Vechi, perso-
naje alegorice ce fac legătura cu
sărbătoarea care prilejuiește spec –
tacolul. Apoi facem cunoștință cu
ceata haiducilor, care își așteaptă
căpitanul. Un corn de vânătoare îi
anunță sosirea și astfel ceata se
întregește. Căpitanul povestește
haiducilor împrejurările prin care
a scăpat de urmărirea poterei și îi
îndeamnă să înceapă pregătirile
pentru iernat. După momentul
când li se alătură și alți haiduci,
sunt surprinși de poteră. Căpita-
nul este legat în lanțuri. Amenin-
țat cu închisoarea, el refuză pro-
punerea de a abandona haiducia.
În final, cu ajutorul mamei sale, ori al iubitei, Jianu își recapătă
libertatea.
În localitățile unde se prac-
tică acest obicei-spectacol, pregă-
tirile încep cu 2-3 săptămâni îna-
inte de Crăciun. Se aleg interpre-
ții și casa la care va avea loc repe-
tițiile, se procură costumația ne-
cesară și elementele de recuzită.
În general, interpreții sunt bărbați,
rolurile de femei (atunci când se
respectă rigorile tradiției) fiind ju –
cate de travestiți.
Asemenea celorlalte mani-
festări dramatice populare, teatrul
cu haiduci este o formă de artă
sincretică, ce se bizuie pe puterea
reunită a cuvântului și muzicii, dar
și a gestualității și a reprezentărilor
plastice. Caracteristica definitorie a
unui atare tip de spectacol este al –
ternarea textului vorbit cu melodii
cântate solistic sau în grup. Forma
scenariului este, oarecum, naivă, în
componența sa făcându-se remar –
cate fragmente din cunoscute doine
și balade de haiducie, dar și versuri
neinspirate, ori expresii nu pe deplin
asimilate. Muzica, întocmai ca și
textul literar, evidențiază același as –
pect mozaicat. Reprizele muzicale,
ca și prezența din abundență a repli –
cilor cântate, impun reprezentației
un pronunțat caracter de vodevil.
Prezentată de la casă la
casă, drama haiducească nu-și
poate permite utilizarea unei anu-
mite scenografii, iar elementele
de recuzită trebuie reduse la stric –
tul necesar. În aceste condiții un
interes deosebit este acordat cos-
tumației interpreților, chiar dacă
nu se va ajunge la o dimensiune
plastică de mare rafinament, așa
cum ne-au oboșnuit jocurile cu
măști.
Este evident că apariția
spectacolului dramatic, constituit
în secolul al XIX-lea – care be-
neficiază de un text închegat și de
personaje bine conturate, anga –
jate în dialog etc. – marchează un
stadiu evoluat al teatrului popu –
lar.
Constantin DONEA

Cadran cultural
27 Decembrie 2019 Personaje: Iancu Jianu,
Corbea, Fir Mărar, Trifoi, Tisa
(sora lui Fir Mărar, iubita Jianu –
lui), Mama Jianului, Anul Nou,
Anul Vechi, Căpitanul, Vânăto-
rul, Ciocoiul, Haiducii.
Haiducii (cântă):
– Iată, Anul Nou s-a apropiat!
Din ceruri vă vine-mpodobit
Și, iată-l, ca o mireasă,
Vă vine-mpodobit,
Anul Nou ce l-ați dorit!
Anul Nou :
– Bună seara, gazde mari,
Flăcăi, fete, gospodari,
Ați primit vreo veste-aleasă,
De v-ați strâns la astă casă?
Anul Vechi :
– Noi ne-am strâns cu bucurie
Și-așteptăm acum să vie
Anul Nou, frumos ca floarea,
L-așteaptă toată suflarea!
Dar tu, mândră tinerețe,
Din a moșului bătrânețe,
Spune-mi mie, cine ești,
Cu ce nume te numești?
Anul Nou :
– Moșule cu barba albă,
Cum e câmpul cu zăpadă,
Parc’ai avea chef de sfadă?
Cu mine să nu te cerți,
De ți-am greșit, să mă ierți,
Căci greșeala cu iertare
Mare-nsemnătate are.
De vrei să știi cine sunt,
Să-mi dai voie să-ți răspund:
Cată-n sus a ta privire
Și citește ca-n psaltire,
Hai, citește, că nu-i greu
Pe paloș numele meu!
Anul Vechi :
– Ia, citesc, că nu e greu –
Tinere, ești Anul Nou!
Anul Nou :
– Cred acum c-am dovedit,
Cine sunt pe-acest pământ!
Anul Vechi :
– Da, An Nou, ai dovedit
Cine ești pe-acest pământ!
Dar nici eu nu-s om pământesc,
Că sunt tot un crai ceresc.
Cine vrea să mă cunoască,
Numele să mi-l citească,
Să-l citească, nu e greu,
De pe ist caval al meu!
Anul Nou :
– Aceste slove străvechi
Îmi spun că ești Anul Vechi!
Moșule îmbătrânit
Și de puteri părăsit, Cât ai stat pe-acest pământ,
Vremea cum ți-ai petrecut?
Anul Vechi :
– Iată, An Nou, îți răspund
Vremea vum mi-am petrecut,
Cât am stat pe-acest pământ.
Eu, când am venit pe lume,
Eram tot tânăr ca tine
Și din cele tinerețe,
Pân’acum, la bătrânețe,
Pentru-acest popor iubit,
Dreptate am rânduit.
Și-am răsărit soarele
Și-am potrivit ploile,
Și-am strecurat vânturile,
Ca cea brazdă de sub plug
Să dea semne de belșug.
Și-am avut, An Nou, de toate:
Și pace și sănătate!
Foaie verde lemn uscat,
Vine vremea de plecat,
Vine ceas de bun rămas –
De acum An Nou, te las.
Anul Nou :
– Moșule cu barbă albă,
Cum e câmpul de zăpadă,
Acuma, la moartea ta,
Cu jurământ m-oi lega,
C-am să fac la fel ca tine,
Pe pământ să fie bine!
Haiducii (cântă):
– Acest an, cu bucurie,
Noi cu toții l-așteptăm
Și cu mare veselie,
Noi cu toții să-l cântăm!
An de bucurie,
An de veselie,
Primiți, ascultători,
Căci asta-i așteptarea noastră,
Anul Nou dorit,
Care, iată, din ceruri,
La noi iară a venit!
Haiducul I :
– Dar tu, măi, ciocoi spurcat,
Aici pe unde-ai intrat?
Că din codrul ista mare
Ai să ieși fără parale!
Ciocoiul :
– Măi, haiduce ortoman,
Zău că nu am nici un ban!…
Și de am vreo trei parale,
Nu ți le dau dumitale!
Haiducul II :
– Atunci vei sta aici, arestat,
Până vine-al nostru comandant!
Corbea (cântă):
– Pe vârful Carpatului,
Jos pe creanga bradului,
Țipă puiul corbului.
Și voinicul de-l vedea,
Din guriță-așa-i grăia: Ce țipi pui de corbuleț,
Negru și la pene creț?
Ori ți-i foame, ori ți-i sete,
Ori ți-i dor de codru verde?
Nu mi-i foame, nu mi-i sete,
Nu mi-i dor de codru verde;
N-aș mânca faguri de roi,
Aș bea sânge de ciocoi!
(către haiduci)
Bună seara, bună seara,
Frații mei, haiduci!
Ce stați, ce vă gândiți,
De Iancu Jianu, ce mai știți?
Haiducul I :
– Of, Corbene, Corbene,
De mult stăm și ne gândim,
Dar de Iancu Jianu
Chiar nimic nu știm!
Haiduc II :
– Poate o fi adormit pe brațele
iubitei sale, Tisa!
Ori l-o fi prins potera!
Haiduc I :
– I-auzi buciumul cum sună,
Peste plai, în depărtare;
N-o fi căpitanul oare?
Corbea (cântă):
– Foaie verde trei gutui,
Trei gutui, trei alămâi,
Iancule, de unde vii?
Jianu (cântă):
– Vin din codrii de pe Jii,
Aduc aur și argint,
Să dau la copii în crâng,
Că-s copii fără de minte,
Prăpădesc la gloanțe multe.
Măi, podar, podar, podar,
Trage podul mai la deal,
Trage podul să trec Oltul,
Că mă prăpădesc cu totul!
Dar podarul zăbovea,
Potera mă ajungea.
Foaie verde lemn câinesc,
Stau pe loc și mă gândesc:
Decât să mă rog de-un prost,
Mai bine dârz, cum am fost.
Că mi-i murgul cam nebun,
Trece Oltul ca pe drum;
Că mi-i murgul nărăvos,
Trece Oltul ca pe jos!
(Se adresează haiducilor)
Bună seara, frați haiduci!
Ce stați, ce vă gândiți?
Uite, vara a trecut
Și noi bani n-am strâns nimic.
N-ați văzut pe vreo călare,
Vreun ciocoi cu punga mare?
Haiducul I :
– N-am văzut, că de vedeam,
Iute punga i-o goleam!
►Banda lui Jianu

Cadran cultural
28 Decembrie 2019 Haiducul II :
– Iancule, din întâmplare.
Ieri pe la amiaza mare,
M-am trezit cu ist ciocoi,
Cu balcâzul, cu spurcatul,
Că ne asuprește satul.
Jianu :
– Bravo, bravo, măi voinici,
Cu toate că bani n-avem,
Dar noi veseli, tot suntem!
Iar pe ist ciocoi spurcat,
Duceți-l la curățat!
Haiducul II :
– Măi, ciocoi, suflet de câine,
Dă pungile încoa, la mine,
Că de nu, te iau de chică
Și-ai să dai banii de frică!
Trifoi (cântă):
– Și-am zis verde de trifoi,
Măi, Jiene, măi!
Ia-mă în ceată cu voi,
Că eu vin de la hotară
Și ciocoii ne omoară,
Ne iau boii de la car
Și porumbul din hambar.
Eu te rog, bade Jiene,
Fă-mi și mie o plăcere:
Primește-mă-n ceata ta,
Cu dor de-a mă răzbuna!
Jianu (cântă):
– Te primesc în ceata mea,
Cu dor de-a te răzbuna
Și, vai, de acel păgân,
Ce-a supt sânge de român.
Te iau în ceată cu mine,
Dacă tu ai gânduri bune;
De cumva ai gânduri rele,
Uite pistoalele mele!
Trifoi (cântă):
– Căpitane, căpitane,
Toate gândurile-s bune,
Numai unul mă umbrește:
Potera ne urmărește!
Jianu (cântă):
– N-aveți teamă, măi voinici,
Cât mă vedeți pe mine-aici,
C-am crescut ca stejărelul
Și am brațe tari ca fierul.
Haiducii (cântă):
– Măi, stejar pletos și verde,
Pe sub tine nu se vede
Haiducel în codrul verde.
Am o țară mult iubită,
România renumită,
Dușmanii au vrut s-o ia
Și-au găsit haiduci în ea.
Măi, băiete-băiețele,
Vin’ să-ți dau armele mele,
Arme bune, de pandur,
Cu aur jur-împrejur.
Tu la brâu de le-i purta,
Colo-n vale, vei alfa,
O copilă mândruliță, Ce-ți dă ochii și-o guriță.
Fir Mărar (cântă):
– Și-am zis verde fir mărar,
Mă urcăi în pătular
Și zării, sub un umbrar,
Un voinic cât un stejar.
Sunt un haiduc rătăcit,
Pe sub șale n-am nimic,
Decât bățul ciobănesc,
Pușca și patru pistoale,
Patruzeci de-ncărcătoare.
(către Jianu)
Bună seara, fătul meu,
Mândru, renumit flăcău,
Român vrednic de pe-aici,
Căpitan peste haiduci,
Primește-mă-n ceata ta,
Cu dor de-a mă răzbuna
Pe un câine gulerat,
Care sora mi-a furat.
Jianu :
– Te primesc în ceata mea
Și un cântec vom cânta:
Jianu și Fir Mărar (cântă):
– În dumbrava de la strungă
Sunt de cei cu flinta lungă,
Care dau ochiș la pungă.
În dumbrava cea vecină,
Zării zare de lumină;
Nu știu, zarea focului,
Ori pușca haiducului.
Trecui Oltul jumătate,
Ciocoii mă-ntreb’ de carte,
Eu le-arăt flinta la spate,
Să citească, de se poate.
Flinta, zău, îmi este goală –
Fug ciocoii, de se-omoară;
Flinta, zău, îmi este seacă –
Fug ciocoii, de se-neacă!
Și-mi dau drumul, să mă duc,
Că sunt tânăr și-s haiduc!
Căpitanul (către Jianu):
– Măi, străine înarmat,
Aici, pe unde-ai intrat?
Spune-mi mie cine ești,
Cu ce nume te numești,
Că-n furia ce mă găsesc
Și creierii-n cap ți-i zdrobesc!
Dă-ți cuvântul mai curând,
Că-ți zbor creierii în vânt!
Jianu :
Pesemne că tu nu știi
Că-s Jianu cel vestit,
Ce din codri am venit
Și dacă nu te încrezi,
Vină-n codru și-ai să vezi:
Unde-s tufele mai mari,
Zac în sânge boieri mari,
Unde-s tufele mai mici,
Stau pitiși ai mei haiduci.
Ăștia sunt voinicii mei,
Care bagă gloanțe-n voi!
Căpitanul :- La cuvântul ce mi-ai dat,
Meriți să fii arestat
Și în temniță băgat
Și păzit de Vânător
Pentru pradă și omor!
Jianu :
– Cum, măi, la prima întâlneală
Vrei să mă pui la opreală?
Ai puțină-ngăduială,
Că-n furia ce mă găsesc,
Aici pe loc te nimicesc!
Vânătorul :
– Măi, Jiene-ngrozitor,
Nu-ndrăzni a face-omor,
Că ăsta-i frate cu mine
Și te-mpușc ca pe un câine!
Predă-te, Jian, legat,
Că de nu, mori împușcat!
(Jianu și haiducii se predau)
Jianu (cântă):
– Codrule, eu plec din tine,
Nu mai plânge după mine,
Nu ți-am făcut niciun bine,
Iar de ți-am făcut vreun rău,
Mi l-oi trage singur eu.
Căpitanul și Vânătorul (cântă):
– Pentru prada mare
Să-l lovim, să piară,
Să-l lovim, să-l lovim
Și să-l chinuim!
Jianu (cântă):
– Mi-a sosit clipa cea grea,
Care mi-a fost scrisă miá.
Vină, maică, de mă vezi,
De mă vezi cum stau legat.
Stau legat în lănțișoare
Și de mâini și de picioare.
Barba-mi bate brațele
Și părul călcâiele;
C-o parte de păr mă șterg,
Cu cealaltă mă-nvelesc.
Maică, scumpă maică,
Pe-al tău fiu dorit,
Vină, scumpă maică,
De-l vezi chinuit.
Mama (cântă):
– Măi, Jiene, fătul meu,
Să faci cum ți-oi spune eu,
Primește-mă-n ceata ta,
Cu dor de-a mă răzbuna.
Și-ți dau cincizeci de poli noi,
Să te scap de la nevoi.
Tisa (cântă):
– Peste vârful codrului
Bate vântul Oltului,
Rupe meri și rupe peri
Și desparte pe doi veri.
Pe noi cin’ ne-a despărțit,
Fie-i moarte de cuțit,
De cuțit fără rugină,
Moară fără de lumină!
De ne-a despărțit fecior,
►

Cadran cultural
29 Decembrie 2019 Fie-i moartea de topor;
De ne-a despărți o fată,
Să moară nemăritată;
De ne-a despărțit femeie,
Funia în gât să-i steie!
Colo-n vale, la izvoare,
Stă Jianu la-nchisoare,
Cu cătuși la mânișoare
Și cu lanțuri la picioare.
Lăcrimați izvoarelor,
Plângeți voi, haiducilor,
Plângeți voi și încercați
Pe Jian de mi-l scăpați!
Jianu (cântă):
– De când eram copil mic,
Dădeam semne de voinic;
Când eram de-un an și-o lună,
Mă ținea maica de mână,
Ștergeam pușca de rugină;
Când eram de doisprezece,
Știam Dunărea a trece,
Cercam vinul dacă-i rece,
Pivnița de-i răcoroasă,
Crâșmărița de-i frumoasă.
Când eram de anii toți,
Eram căpitan de hoți.
Pe un drum îndepărtat,
Trece carul ferecat,
Cu Jianu-n el legat
Și în urma carului
E mama Jianului.
Mama Jianului plânge,
Lui din răni îi curge sânge.
Taci, măicuță, nu mai plânge,
Că ’napoi nu m-or aduce.
După ce l-o-ntemnițat
Se uita cu jale-n sat,
Să-i vadă pe-ai lui ce fac.
Și-a văzut cum plânge mama,
Sus pe prispă, în pridvor,
Ștergea ochii cu năframa,
Că i-i dor de-al ei fecior.
Zi, Radule, din cimpoi,
Doina noastră de nevoi,
Zi, Radule, legănat
Și cu dor amestecat!
Bate-i, Doamne, pe vlădici,
Care l-au legat aici
Și-au făcut din sfânta lege,
Un gunoi, de n-ai ce-alege
Și-au umplut țara de bir
Și pe ofițeri cu fir!
Căpitanul :
– Măi Jiene, măi Jiene,
Spune tu domniei mele,
Cât prin țară-ai haiducit,
Mulți creștini ai omorât?
Jianu :
– Domnule, măria ta,
Jur pe tinerețea mea!
Cât prin țară-am haiducit,
Eu creștini n-am omorât!
Că unde vedeam săracul, Iute-mi ascundeam baltagul,
Îi dam bani de cheltuială
Și haine de primeneală.
Dar când întâlneam ciocoiul,
Mult îmi ardea sufletul,
Pân’ nu-i retezam gâtul!
Frate Corbea, măi Corbene,
Astăzi sunt în lanțuri grele.
Tu în urmă de rămâi,
Toți haiducii să-i aduni
Și să lupți, să lupți mereu,
Precum am luptat și eu!
Corbea :
– Căpitane, căpitane,
Cuvintele dumitale
Mi-au adus o mare jale!
Spui că-n urmă de rămân,
Toți haiducii să-i adun,
Dar gândește-te în sine,
Ce ne-om face fără tine?
Măi, viteazul codrilor,
Nu mai ai vreun gândișor?
Jianu :
– Hei, tu Corbea, frățior,
Tot mai am un gândișor!
(către Căpitan)
– Domnule ofițer,
Stând sub paza acestui Vânător,
Mi-a venit un gândișor:
Să vă dau la amândoi
Chiar o pungă cu poli noi,
Ca de voi să fiu scăpat,
De haiduci înconjurt,
Cu arme eliberat!
Căpitanul :
– Auzi, frate Vânător,
Ce spune acest Jian îngrozitor –
Că ne dă o pungă cu poli,
Ca noi să-l lăsăm scăpat,
De haiduci înconjurat,
Cu arme eliberat.
Vânătorul :
– Hai, măi frate, s-o luăm,
Pân’ la urmă, bani s-avem,
De iernat și de vărat
Și la toamnă de-nsurat. Căpitanul :
– Măi, Jiene-ngrozitor,
Dă banii câți îi avea,
Puștile de jos le ia,
Că de noi vei fi scăpat,
De haiduci înconjurat.
Jianu :
– Bagă mâna-ntre pistoale,
Vei găsi o pungă mare,
Ia tot ce-i găsi în ea!
Căpitanul :
Treci, măi frate Vânător
Și dezleagă-l
Pe-acest Jian îngrozitor.
Jianu :
– Domnule ofițer,
Deschide ferestrele,
Să ne vedem fețele,
Să ne-auzim vorbele!
Căpitanul :
– Mergi, Jiene, mergi cu bine,
Că nu-i vrednic pentru mine
Să omor haiduc ca tine.
Mergi, Jiene, sănătos,
Că la mâna noastră-ai fost!
Haiducii (cântă):
– Iha, tra, la, la,
A scăpat Jianu, da!
Jianu (cântă):
– Cine-n cale mă-ntâlnește,
Nu-ntreabă unde mă duc,
Păru-n cap i se zburlește,
Că mă știe că-s haiduc.
Frunză verde ruptă-n cinci,
Plin e codrul de haiduci,
La tot fagul câte cinci,
Tot haiduci de-ai mei voinici.
Haiducii (cântă):
– Iha, tra, la, la,
A scăpat Jianu, da!
Din colecția
Constantin DONEA
(Cules de la Ion Palaghiu ,
satul Cotumba, comuna
Agăș, județul Bacău, 1973)
Secven-
ță din
jocul
Jianului
băcăun,
surprins
de
fotograf
în anul
1960

Cadran cultural
30 Decembrie 2019 Se apropie iarna cu sărbători-
le ei importante, cu un timp al medita-
ției tihnite și al amintirilor; așadar so-
cot nimerit să-l readuc din trecerea
vremii pe artistul Gheorghe V elea, cel
care a amprentat puternic – prin viață
și operă – lumea culturală a urbei. A
făcut parte dintre cei câțiva plasticieni
proteici care au așezat Bacăul pe harta
artistică a țării, coagulând efervescența
unor tineri (pe atunci) care au alcătuit
din mers o filială dinamică și valoroa-
să pe plan național.
A văzut lumina zilei la Piatra
Neamț și a absolvit Liceul „Petru Ra-
reș“ din localitate, arătând din copilărie
o fascinație specială față de operele de
artă și de exercițiul artistic necesar. In –
stitutul de Arte Plastice „Nicolae Gri-
gorescu“ din București i-a cunoscut
debutul la secția de sculptură, dar plă-
cerea de a picta și desena l-a făcut
remarcat de către maeștrii Corneliu
Baba și Alexandru Ciucurencu, fiind
transferat la Pictură, absolvind la clasa
lui Corneliu Baba și Aurel Vlad, în
1966.
La Bacău desfășoară o amplă
și dedicată activitate pedagogică în
calitate de profesor sau inspector șco-
lar. În 1990 a avut un aport substanțial
la înființarea Liceului de Artă „George
Apostu“, adunând în jur mulți tineri
creatori, împreună cu care a inițiat și
organizat tabere în mijlocul naturii, de –
venite în timp chiar internaționale. O
boală necrutătoare l-a condus în lumea
umbrelor în primavara anului 1996.
Iradia un umor hâtru, cu sub-
înțelesuri și s-a străduit să treacă din –
colo de imaginea vizibilă, căutând
ideea sau esența motivului natural, dar
și armonia legilor plastice. Pomii, flo –
rile sau chiar oamenii au fost reduși la
maxima simplificare, mai mult pre –
texte ale multiplelor combinații su-
biective, originale, ale reperelor tema-
tice transpuse în rezolvări compozițio-
nale și cromatice prin limbajul plastic
personal. Timpul scurs atestă mai bine
valoarea demersului artistic și sinteza
fericită de modernist clasic. A fost
irepresibil atras de peisajul natural al
pădurii sau al satelor risipite, dar în
egală măsură a pictat naturi statice cu
flori sau portrete printr-o manieră lesne
recognoscibilă în care detaliile se pierd
în cadrul compoziției și cromaticii care
îl definesc artistic și spiritual.
„Profunzimea viziunii lui ține
de arta de a privi și iscodi un topos: satul“, ne spune criticul V alentin Ciu-
că, căruia îi arogă valențe arhetipale, o
fărâmă de eternitate, consacrată prin-
tr-o relație sacră. „Lecția naturii e una
a măreției prin simplitate. Artistul a de –
prins taina și-și adecvează comporta –
mentul și recuzita unor principii ele-
mentare. De aceea tonul cromatic e
mai întotdeauna grav. Armonia con-
strucției grafice se realizează prin pre –
vizibile alternări de planuri în adân-
cime, marcate cel mai adesea prin suc –
cesive degradeuri ale culorilor de fond.
Privirea aleargă sprinten în primele
registre și se pierde în fundaluri în-
cărcate de misterul depărtărilor. Tran-
sparente, mase compacte, valori, vi-
brații sonore. Peisajul vast poate do-
bândi ritmuri de rapsodie“, nota ace-
lași V alentin Ciucă în „Exercitii de
fidelitate“, Editura ART XXI, 2007.
Dacă într-o primă etapă artis –
tul metamorfoza lecția babistă prin
tonuri saturate, substanțiale, susținute
într-o cromatică intensă, inviorată
prin accente surprinzătoare; mai apoi
tușa se eliberează destinsă, dar bine
controlată emoțional și empatic în-
tr-o expresivitate fulgurantă și dina-
mică. Pare că expune motivul dintr-o
suflare, însă aceasta e rodul unor
acumulări și asimilări îndelung cum-
pănite, care au rodit în timp asigu-
rându-i originalitatea. Nu pot trece
peste câteva lucrări importante, în
ciuda riscurilor, pentru că fiecare
tablou narează și colorează povestea
locului ales. Iarnă la Dărmănești,
V alea Budului, Lizieră de copaci,
Iarnă la Gherăiești, Case la Lun –
cani, Tescani, aleea cu plopi, În
amurg au respirația capodoperelor și
a crezului artistic al lui V elea, cel care
a continuat expresiv moștenirea vi-
zuală a maeștrilor săi declarați Du –
mitru Ghiață și Corneliu Baba. Chiar
dacă însuși artistul se declara fascinat
de peisagistică, îndrăznesc să afirm
că naturile statice cu flori sunt chiar
mai provocatoare, deoarece oferă
posibilitatea de a-și etala virtuțile de colorist prin subtile efecte cromatice.
Reduse la pete abia conturate, florile
lui Gheorghe V elea demonstrează
sensibilatatea specială și știința cro-
matică, ce îi potențează efectele de
mare rafinament. Respirația coloris-
tică mai vie și mai diversificată, plină
de creativitate conduce privitorul
către admirație necondiționată.
„Abia simțită, respirația cu –
lorilor cuprinde încet cadrul, ca un
lichid ce se supune constrângerii
formei care îl conține. Marile supra-
fețe vibrate sunt sparte la un moment
dat de pata îndrăzneață a unui vas, a
unei draperii de un alb abia modelat,
brusc, echilibrat perfect, pe care-l
ghicești îndelung lucrat, cântărit,
amenințat de câte un element care
din simplu detaliu devine solist. Acu-
ratețe, prețiozitate în sensul bun al
cuvântului, căldura și lumina interi-
oară discrete, constante, o grijă a-
proape pedantă pentru viața culorilor
sau, altfel spus, câteva din trăsăturile
picturii lui Gheorghe V elea“, scria
Anamaria Baciu.
Iarăși enumăr niște lucrări
reprezentative, deși citatul de mai
sus spune aproape totul. V as și pa-
har cu flori, Dumitrițe, Crizanteme
cu dumitrițe, Flori cu lămâie, Mere
și flori, Natură moartă cu flori , al-
cătuiesc la rândul lor o direcție ste-
nică, optimistă a preocupărilor artis-
tului.
Pictorul a abordat și por-
tretisca, animat de intenția devoa-
lării chipului interior al subiectului,
trasat cu mare parcimonie stilistică,
mai degrabă supuse logicii compo-
ziționale și constructive. Extraor –
dinare mărturii sunt date de Auto-
portrete , adevărate „cimilituri“ vi-
zuale, care-l definesc în fața posteri-
tății, realizate cu o fină și tandră
autoironie.
Încheiem apelind din nou la
considerațiile lui V alentin Ciucă, cel
care semnalează solitudinea interioară
a lui Gheorghe V elea (semnatar ludic
V eGhe), altoită pe fondul unei boeme
de extracție nobilă, interbelică: „Ex –
presia de nobil dostoievskian tran-
sfigura atitudinea unui sihastru. Numai
astfel își putea explica de ce opera de
artă este locul unde se întâlnește
Dum nezeul din noi cu cel din afara
noastră.“
Radu CIOBANU Gheorghe Velea sau Lecția Naturii

Cadran cultural
31 Decembrie 2019 Noul număr dublu al revistei focșă-
nene ProSaeculum păstrează ținuta aproape
academică a celorlalte și ne încântă cu un su-
mar dens și incitant, începând cu editorialul
„culinar aniversar“ și „Nevoia de repere ab –
solute“, continuând cu Eminescu în limba po-
lonă, Nicolae Iorga la Iași în vreme de război,
Misiunile militare aliate în războiul de întregire,
Avatarurile unei biografii strălucite (Martha
Bibescu), Unii au înțeles Miorița pe dos, Ete-
rona – ideea „năstrușnică“ a unui căpitan…
de geniu etc. și încheind cu o pagină dedicată
cărților primite la redacție. Un loc aparte îl
ocupă evocările dedicate acestui „uriaș din
breasla cărțarilor“, cum e numit Nicolae Ghe-
ran, dar și creației originale, printre semnatari
numărându-se poeții Marcel Mureșeanu, Șer-
ban Codrin, Victoria Milescu, Nicolae Cabel,
Ana Podaru, Camelia Ardelean și Alexandru
Jurcan, prozatorii Doina Cherecheș, C. Turtu-
rică, Mihai Sălcuțan și Dumitru Hurubă, dra –
maturgul Nicolae Havriliuc ș.a. Dintre băcă-
uani: Grigore Codrescu, Petre Isachi, Ion Fer-
cu, Dan Petrușcă și Mariana Zavati Gardner. Numărul din octombrie al periodi-
cului de atitudine, cultură și informație Viața
băcăuană e dedicat în întregime oglindirii
celei de a XVIII-a ediții a Festivalului de Cre-
ație „Avangarda XXII“. Alături de interviul
cu poetul și criticul literar Daniel Nicolescu,
care deschide sumarul, sunt inserate opinii pe
marginea colocviilor incluse în programul
manifestării, începând cu Dumitru Lecca, V a –
leriu Stancu, Nichita Danilov, Petre Isachi, Ion
Fercu, Lucian Strochi, Cornelia Ichim Pom –
piliu, Ioan Neacșu, Gabriela Gîrmacea ( Efec-
tele culturii stradale în societate ), continuând
cu Ioan Enache, Cornel Paiu, Gheorghe Si-
mon, Cornel Galben, Daniela Șontică, Dan
Iacob, Mihail T omozei și sfârșind cu concluzi –
ile formulate de Cornelia I. Pompiliu ( Crești-
nismul, încotro? ). Sunt inserate, de asemenea,
articole de Theodor G. Calcan și Cristina Ște-
fan, comunicatul de presă dedicat Simpozi-
onului Național de Estetică și publicată lista
cu laureații, precum și premianții Fundației
Culturale „Geoargeta și Mircea Cancicov“ și
ai Fundației Culturale „Familia Lecca“. (CSG )
Festivalul-Concurs Național
de Creație Literară
„Avangarda XXII“
Organizată la final de răpciune de
Fundația Culturală „Georgeta și Mircea
Cancicov“, cu sprijinul Consiliului Județean
Bacău, cea de a XVIII-a ediție a „Avan –
gardei“ și-a înscris în program, între altele,
colocviile cu tema „Efectele culturii stradale
în societate“ și „Creștinismul, încotro?“, Sa –
lonul cărții și festivitatea de decernare a pre –
miilor.
„Câștigul cel mai mare al Festiva-
lului – a conchis criticul Ioan Holban, preșe-
dintele juriului – sunt tinerii. Victor Muntea-
nu și-a asumat și acum o țintă precisă: creația
originală.“ În ton cu el au fost și ceilalți
membri ai acestuia (Geo V asile, V asile Spiri –
don, Lucian Strochi, Victor Munteanu), care
au decis că laureații anului 2019 sunt urmă-
torii:
Premiul special pentru cartea
de poezie : V aleriu Stancu ( armurier de
curcubeie , Editura CronEdit);
Premiile pentru cărțile de poe-
zie ale anului 2018 : Ioan Enache ( Iuda –
cainul , Editura Studion), Dan Petrușcă ( A-
proape anacronic , Editura Limes), Daniel
Nicolescu ( Spovedanii nocturne , Editura
Egal);
Pentru cartea de proză : Ștefania
Oproescu ( Cutremur în aer , Editura StudIS);
Pentru cartea de critică litera-
ră/ eseu : Ion Fercu ( Prin subteranele dos –
toievskiene , Editura Junimea), Petre Isachi
(Cartea-Sfinx și deriva hermetică , Editura
Rovimed Publishing);
Pentru cartea de traducere :
Gheorghe Iorga ( S.G.L.L. de Sadegh He –
dayat, Editura Limes);
Pentru reviste literară și de cul-
tură: „Mișcarea literară“ (Bistrița);
Pentru tinerii care nu au debu –
tat editorial în 2018 și nu au depășit vâr-
sta de 47 de ani (poezie) : Elena Bălășanu
(Craiova) – Premiul I și Premiul Revistei
„Argeș“; Ion Pițoiu (Cluj-Napoca) și Lau-
rența-Laura Tiron (Tecuci) – Premiul al II-
lea și Premiul Revistei „Mișcarea literară“;
Denisa-Paula Arcip (Piatra-Neamț) – Pre –
miul al II-lea și Premiul Revistei „Spații cul –
turale“; Adrian-Cătălin-Andrei Mic (Bis-
trița) – mențiune.
Premiile pentru proză și critică
literară/eseu nu s-au acordat, dar în cadrul
festivității s-au anunțat laureații Fundației
Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov“,
deciși de juriul acesteia (Dumitru Brăneanu,
Theodor-George Calcan, Victor Munteanu):
Pentru cărțile de poezie : Ion
Timaru, Alexandru-Nelu Huidici;
Pentru cărțile de proză: Eugen
V erman, Stanomir Petrovici, Adrian Lungu;
Pentru cărțile de istorie cul-
turală, monografie, memorialistică, jur –
nal, publicistică : Dan-Gabriel Arvătescu,
Gheorghe Simon, Daniela Șontică, Mihai
Buznea, Ioan Neacșu, Gabriela Gîrmacea,
Constantin Tudose;
Premiul special al Filialei Ba-
cău a Uniunii Scriitorilor din România : –
Tincuța Horonceanu-Bernevic ( Când totul
era verde , Editura Limes).
Premiile Asociației Culturale
„Familia Lecca“ : V asile Bâcu ( Motiv de
toamnă , Editura Misto) și Cornel Paiu ( Bi-
blioteca din turn , Scrisul Românesc). ( C.H.) La jumătatea lui brumărel, Biblioteca
„George Bacovia“ din Buhuși a fost gazda unei
manifestări de anvergură: lansarea cărților „Re-
flecțiuni de pe coclauri“ de Petre Botezatu (Edi-
tura Ateneul Scriitorilor, 2019) și „O istorie a
opiniilor privind filosofia lui Mihai Eminescu“
de Ștefan Munteanu (vol. II, Editura Eikon,
2019). Moderat de Ion Fercu, dialogul pe mar –
ginea lor i-a antrenat, alături de autori, pe Con –
stantin Călin, Adrian Jicu, Ion Tudor Iovian, Ion
Dinvale, Petre Isachi, Ioan Dănilă, Viorel Savin,
Dumitru Brăneanu, Cristina Ștefan și C. Gal ben.
Reviste moldovalahe
$]L܈WLXFă'XPQH]HXYUHDVăQH
vPSOLQLPFăOăWRULDGHFRQ܈WLLQ܊ăvQ
RULFHFRQGL܊LL2VWHQLP܈LQHRSULP
XQHRUL GDU SRUQLP GLQ QRX OD
GUXP6XQWHPvQ]HVWUD܊LFXFD 
SDFLWDWHDLQILQLWăGHUHFXSHUD 
UH)LHFDUHHVWHXQDOHV)LHFDUH
HVWHLXELW܈LSă]LWvQWRWGHDXQD
GH(O
2ULFHRPSRDUWăvQLQLPDVDR
OHJHVFULVăGH'XPQH]HX$DV FXO
WDGHHDHV WHDGHYăUDWDVHPQLIL
FD܊LHDFăOăWRULHLSUR SULHLH[LVWHQ 
܊H
'D'XPQH]HXQHGăSXWHUHDGHD
WUDQVIRUPDH܈HFXULOHvQVXFFHVHVXIH 
ULQ܊HOHvQOHF܊LLGHYLD܊ă'DYLD܊DHVWHR
RSRUWXQLWDWH RIHULWă GH 'XPQH]HX
SHQWUXDGDPăUWXULHGHQDWXUD
QRDVWUăVSL UL WXDOă
6XQWHPPDLPXOWGHFkW
QHGăPYRLHVăILP
6ăQHOăVăPELUX 
L܊LGHLXELUHDGL 
YLQă$PLQ´'LUHFWRU9LFWRU0XQWHDQX
3DJ
3DJ
3DJ
3DJ
&
0
<
.&
0
<
.3URIHVRULL'DQLHO>L
(VWHUD1LFROHVFX
CPSUHXQăFXQHSR@LL
Vă semnalăm pri-
mirea spre lectură a următoa-
relor volume:
• Rodica Dascălu – Nervuri
(Bacău, Editura Ateneul Scri –
itorilor, 2018);
• Petruș Andrei – Pelin de
mai… bine (Bârlad, Edi –
tura Sfera, 2019);
• Marin Moscu – Între două capete de lumină (Iași, Edi –
tura StudiS, 2019);
• Decebal Alexandru Seul –
Despărțirea (București, Edi-
tura Christian, 2018);
• Ioan Ouatu – Depărtări
sfințite cu lacrimi (Bacău,
Editura Fundației Culturale Cancicov, 2017);
• Valeria Manta Tăicuțu –
Anotimpuri de plumb
(Buzău, Editura Editgraph,
2019);
• Silvia-Ioana Sofineti – Mor-
tul viu (idem, 2018).
• Irene Postolache – V reau să
urc la munte! (Brașov , Edi-
tura Libris Editorial, 2019. Semnal

Cadran cultural
Periodic editat sub egida Consiliului Județean Bacău
Director: Petre Vlase
Redactor-șef: Cornel Galben
Colectivul de redacție:
Vasile Apostol, Ioan Dănilă, Anișoara Macor, Dan Sandu
Redacția: Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, 600266 Bacău, Str. Trotuș 6A
Tel./fax: 0234523357, 0740467908, 0740370665
e-mail: cadrancultural@gmail.com
ISSN 2601-5781, ISSN-L 2601-5781 Meridiane românești
Poetului de-i iei din mână pana
Îi adâncești în suflet, veșnic, rana,
Nu poți să-i iei cuvântul ce-n el plânge,
Comoara ce în suflet veșnic strânge,
Din inimă-și va face închisoare,
În lumea lui nu-i lipsă de culoare.
Când versul nu mai poate să-i slujească,
Cum ar putea poemul să-nflorească?
Ce-ar fi o lume fără poezie?
Un loc păgân lucind a erezie.
În trupu-i gol s-ar aduna otrava,
Cailor lui, le-ați otrăvi otava…
Iar drumul i s-ar termina în mare,
Un drum închis, un drum fără scăpare,
Va fi zidit precum o altă Ana,
Poetului de-i iei din mână pana.
Din cană bea esența-nțelepciunii,
Istoria și tot ce-au spus străbunii,
În cupa lui, de Dumnezeu întinsă,
E-o lacrimă din ochii Lui prelinsă,
Lăsați-i deci poetului să bea…
Un strop de vis căzut de pe o stea,
Poetului de-i iei din mână pana
Îi adâncești în suflet, veșnic, rana.
El, biet netot ce-adună-n versuri slava,
E ars pe rug, îi cuge-n vene lava,
Nu-i puneți pielea-n băț, nu-l jupuiți,
El vă va spune cât și cum trăiți…
E-adevărat, prea transparenți vă face,
El vede chiar și puiul din găoace
Ce de pe buze foc și pară strânge,
Nu poți să-i iei cuvântul ce-n el plânge.
Citiți vă rog poemul de pe urme
Și nu lăsați în viața lui să scurme
O viață de martir captiv în carte,
Ce de-astă lume sumbră îl desparte, O viață-n care universu-i vers
Când pasul i se risipește-n mers
Și-n drumul lui pe pietre se prelinge
Comoara ce în suflet veșnic strânge.
Poemul crește ca o floare rară
Făcându-vă în suflet primăvară,
Acolo-n lumea lui clipa-și petrece,
Ca pustnicul ce-n rugăciuni se trece,
Pereții scrijeliți cu iambi, trohee
Sunt arabescuri vechi de prin moschee,
Chiar dacă fiecare strofă-l doare,
Din inimă-și va face închisoare
Și din mormânt vor răsări poeme
Iar crucea lui o veți privi cum geme,
În mâini cuvântu-i viu și este magic,
Chiar dacă el, din soartă iese tragic.
Lăsați-l să picteze vânt pe ape
Și vise noi ce au murit pe pleoape.
De-i luați cuvântul, el, poetul moare,
În lumea lui nu-i lipsă de culoare.
Tot ce-ați trăit, puneți-i flori pe rană
Și-o să renască din a vieții geană,
Un gând pribeag, un biet nemuritor
De vise și de vers făuritor…
El va muri și-așa sărac și trist,
Nu-i luați din mână pana ametist,
Lăsați-l pe cuvânt să risipească,
Când versul nu mai poate să-i slujească.
Vă regăsiți în scrieri ca acasă,
Sunteți ca floarea roșie-n fereastră,
Nu-i risipiți cerneala ce-a rămas,
În cartea lui se-așterne veșnic glas
Și lupii au un loc în versul său…
Izvoarele, pădurea, chiar și-un hău.
De nu lăsați ca aripi noi să-i crească,
Cum ar putea poemul să-nflorească?
Cum ar putea poemul să-nflorească?
Când versul nu mai poate să-i slujească,
În lumea lui nu-i lipsă de culoare,
Din inimă-și va face închisoare…
Comoara ce în suflet veșnic strânge,
Nu poți să-i iei cuvântul ce-n el plânge,
Îi adâncești în suflet, veșnic, rana
Poetului de-i iei din mână pana! Ana PODARU (Anglia)
N. 27 octombrie 1974, în comuna Nicolae Bălcescu, ju-
dețul Bacău – m. 7 octombrie 2019, la Haywards Heath
W est Sussex. Autoare a volumelor Firimituri de fericire
(2014), Fluturi în infern – Butterflies in Inferno (2015),
13 Octombrie rece. Icarii timpului (2017), Cad îngeri din
icoane (2017), Un ax infinit (2018), Pțpuși din pțpuși –
Husky dolls (2018) și a antologiei Spinul din talpț (2018).
Dintre ultimele creații vă oferim glossa Sacrilegiu , o ars po –
etica demnă de pana marilor creatori ai lumii. ( C. Galben )