Caderile la Varstnic

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Master Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate

Căderile la vârstnic

~ aspecte medico-sociale ~

Dr. Ruxandra Dăscălescu

masterandă anul I

Prezentarea cazului – date de indentificare

Pacienta M.P.

Vârstă: 80 de ani

Sex: feminin

Stare civilă: văduvă, fără copii

Situație de sănătate: pluri-patologie cronică

Situație materială: pensionară, situație financiară bună

Etnie: română

Apartenență religioasă: ortodoxă

Prezentarea cazului

Voi prezenta cazul pacientei M.P. în vârstă de 80 de ani care este adusă la camera de gardă a Spitalului “Sf. Luca” cu ambulanța, fiind însoțită de către o vecină. Pacienta este adusă în stare hipotermică, starea de conștiență fiind alterată, prezentând mărci ale unui traumatism prin precipitare, precum și leziuni tisulare consecutive expunerii la temperaturi scăzute (degerături).

S-au inițiat manevrele de încălzire și echilibrare hidro-electrolitică a pacientei. Constantele biologice ale acesteia erau precare, fiind hipotensivă, TA = 85/50 mmHg și bradicardică, AV = 48 bpm ritmic.

Anamneza pacientei nu putea fi realizată, aceasta fiind în scor Glasgow = 8 (2+2+4), ceea ce înseamnă că ne aflam în fața unui pacient grav, la limita comei.

Acest lucru ne-a forțat să căutăm informații suplimentare despre evenimentele care au avut loc la aparținătorii pacientei și anume vecina acesteia. Astfel am aflat că pacienta noastră este o persoană vârstnică relativ autonomă (se deplasa cu ajutorul unui cadru) până la acest eveniment, care trăiește singură în apartamentul propietate personală de la etajul 4, într-un bloc fără lift. Pacienta este văduvă de 15 ani și nu are copii, surori/frați.

Antecedentele patologice ale pacientei: hipertensiune arterială de aproximativ 30 de ani pentru care urma tratament cu inhibitor de enzimă de conversie, diuretic tiazidic, beta-blocant, antiagregant plachetar, diabet zaharat tip II insulino-necesitant și o fractură pertrohanteriană stângă în urmă cu 4 ani redusă cu ajutorul unui dispozitiv DHS (dynamic hip screw).

Am aflat faptul că pacienta noastră probabil a căzut în urmă cu 3 zile, acela fiind momentul când nu a mai răspuns vecinei la telefon. Aceasta s-a impacientat și s-a dus la ușa apartamentului pacientei, însă nu a răspuns nimeni. Apoi a observat de afară că geamul de la apartament era deschis și lumina aprinsă. Vecina nu deținea chei de la respectivul apartament, ca de altfel nicio altă rudă a pacientei, datorită faptului că aceasta nu-și dorea acest lucru. Drept urmare singurul lucru, legal, pe care îl putea face, deși presupunea că doamna este în apartament, a fost să aștepte 48 de ore, pentru a anunța la Poliție dispariția persoanei. În acest mod a fost justificată intrarea în domiciliul acesteia, fără ca vecina să poată fi învinuită de intrare prin efracție sau violare de domiciliu.

Toate aceste aspecte pot părea exagerate, însă ne aflăm în fața unei paciente care deși are o vârstă înaintată, era în deplinătatea facultăților mintale și aceasta era relația “de distanță” pe care vroia să o păstreze cu rudele și vecinii.

Pentru mine ca medic a fost important să aflu că pacienta a stat căzută timp de peste 48 de ore, fără a se mișca cel mai probabil, fără a se hidrata, alimenta sau a-și lua tratamentul medicamentos cronic, fiind expusă la temperaturi scăzute pe toată această perioadă. Important a fost să aflu etiologia căderii, dacă pacienta a căzut în urma unui eveniment cardio-embolic, fapt infirmat prin mijloace paraclinice imagistice.

Evoluția pacientei a fost critică în primele zile, determinându-ne să avem un prognostic rezervat.

Aici ne-am confruntat cu o altă problemă: aveam în continuare în față o pacientă cu care nu puteam comunica, însă a apărut o rudă a acesteia. Pe lângă vecina care a adus-o la internare, a venit și un văr primar al pacientei însoțit de familia acestuia. Fiecare “aparținător” având o altă dorință “terapeutică”. Deși li s-a explicat situația critică a pacientei, vecina a înțeles prognosticul foarte rezervat și ceea ce se putea face în spital pentru aceasta, dar vărul pacientei dorea să o externeze și să o ducă acasă pentru că “asta ar fi fost dorința ei”, contrar avizului medical.

Totuși începând cu a 5-a zi, evoluția pacientei a început să se amelioreze ușor. Fapt care a bucurat atât personalul medical, cât și pe aparținători, deși a declanșat noi divergențe între aceștia. Pacienta a devenit încet încet cooperantă, a început să se alimenteze și am putut afla de la dânsa ce s-a întâmplat: Mergea prin casa și s-a împiedicat de covor și a căzut, s-a târât pe jos pentru a încerca să se ridice sprijinindu-se de mobilă, însă nu a reușit. Nu și-a pierdut cunoștiința în primele ore, știe că a sunat telefonul, însă nu putea ajunge la el.

Ce este de facut?

Ne aflăm acum în fața unei paciente echilibrată din punct de vedere cardio-vascular și respirator, cu o patologie cronică de fond stabilizată sub tratament, fără deficite cognitive și cu un grad de autonomie limitată care se va întoarce la domiciliu.

Un domiciliu în care este practic captivă, pentru că dânsa nu poate urca și coborî cele 4 etaje pe scări. Un apartament care nu este adaptat pentru o persoană vârstnică, unde nu beneficiază de supraveghere și îngrijire medicală și nici măcar de un suport familial adecvat.

Căderile vârstnicului

O incidență crescută în practica geriatrică o reprezintă căderile, a căror importanță este relevantă datorită etiologiei multifactoriale, a complicațiilor și a consecințelor psiho-sociale.

frecvența crește o dată cu vârsta (15% la 65 ani), creșterea fiind semnificativă la cei cu vârste peste 75-80 ani (60%)

o cădere atrage după sine căderi repetate, care reprezintă unul din factorii care limitează menținerea la domiciliu și grăbesc instituționalizarea

Căderile sunt asociate cu o morbiditate și mortalitate mai accelerată, unii autori afirmând chiar că mortalitatea celor care suferă căderi este de 4 ori mai mare decât la cei fără căderi.

În ceea ce privește morbiditatea – căderea poate fi urmată de:

sechele invalidante,

imobilizare definitivă la pat,

complicații care țin de patologia determinantă a căderilor, de patologia asociată sau de starea fiziologică și psihologică a pacientului.

Consecințele căderilor sunt importante deoarece afectează în mod serios atât starea fizică și psihică a vârstnicului, cât și autonomia sa, relațiile sociale și cele familiale.

Factori de risc:

intrinseci – care depind de starea de sănătate a vârstnicului

comportamentali – depind de activitatea fizică a subiectului în momentul căderii

extrinseci – ambientali

Unii autori descriu până la 400 de factori de risc pentru căderea vârstnicului la domiciliu, ceea ce explică dificultatea de a identifica riscul căderii la vârstnic și totodată varietatea foarte mare a consecințelor care pot apărea.

În Franța, de exemplu, o țară cu un sistem social și de sănătate complex, un astfel de pacient la externarea dintr-o unitate sanitară poată să beneficieze de o multitudine de servicii:

program de reamenajare al locuinței. Astfel încât locuința să fie mai sigură pentru o persoană vârstnică cu un nivel limitat de mobilitate, pardoseli antiderapante, eliminarea covoarelor, eliminarea pieselor de mobilier inutile, astfel încât să existe spații generoase de deplasare, montarea de bare de susținere în baie, iluminarea corespunzătoare a locuinței șamd.

program de îngrijire, menaj și cumpărături. În care este desemnată o persoană care să o ajute pe aceasta, după un program stabilit, cu aspecte legate de toaleta personală, de minim menaj în locuință și de realizarea cumpărăturilor. Să nu uităm că vorbim despre o pacientă care locuiește la etajul 4 într-un imobil fără lift.

Buton de panică. Există sisteme de alarmă mobile, care pot sta la gâtul persoanei vârstnice, de exemplu, și pe care aceasta să le poată declanșa în momentul în care este într-o situație periculoasă.

Schimb de locuințe. Unei persoane vârstnice i se pot explica avantajele pe care le-ar aduce un astfel de lucru. Ar putea locui într-un imobil la parter, astfel încât să poată ieși singură afară, în măsura în care acest lucru este posibil pentru a-și îndeplini activitățile zilnice.

Internarea într-un cămin de bătrâni (maison de retraite). În astfel de locații persoana vârstnică poate beneficia de ajutor și monitorizare conforme cu gradul de dependență al acesteia.

Cred că România mai are mult de lucru până a ajunge la astfel de sisteme reglementate, astfel încât să poată privi pacientul ca întreg, să poată trece de exemplu de problema medicală acută, care se rezolvă în unitățile sanitare și să se gândească ce se va întâmpla ulterior cu acesta după ce se întoarce la domiciliu, pentru a preveni astfel repetarea unui incident și totodată pentru a menține pacientului un nivel al calității vieții potrivit. Momentan în România pacientul poate beneficia de serviciul de îngrijire la domiciliu pentru o durată maximă de 90 de zile/an, dar sistemul este încă la început și cu destule vicii de procedură.

Pentru un medic geriatru este important să nu adauge ani vieții, ci viață anilor!