Cadastru General

Cadastru general

Sisteme informaționale de specialiteate: necesitate, legislație, caracteristici, legături cu cadastru general:

Sistemele informaționale de specialitate se realizează de către autoritățile publice centrale care răspund de domeniile respective.

Necesitate:

Pentru a rezolva problemele cu caracter tehnic și economic din diferite domenii care își desfășoară activitatea pe suprafețe mari de teren e necesară o evidență de tip cadastral de specialitate se sprijină pe sisteme informatice.

Conform articolului 1 din legea 7/1996, „Cadastrul general e sistemul unitar și obligatoriu de evidență juridică și tehnică prin care se realizează identificarea, înregistrarea și reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a tuturor terenurilor precum și imobilelor de pe întregul teritoriu al țării indiferent de destinație și proprietar”.

Legislație:

– Legea 18/1991: Legea fondului funciar

– Legea 7/1996: Legea Cadastrului și a publicității imobiliare.

Caracteristici:

Legea 7/1996 a fost modificată și completată de Ordonanța de Urgență 64 din 30 iunie 2019 astfel:

Cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imoblelor de pe întregul terioriu al țării. Scopul acestuie este:

– determinarea informațiilor tehnice, economice și juridice referitoare la imobile

– asigurarea publicității drepturilor reale imobiliare

– susținerea sistemului de impozitare

– contribuția la asigurarea securității tranzacțiilor imobiliare și facilitarea creditului ipotecar

Cadastru relizează descrierea prorietăților imobiliare și reprezentarea lor în planul cadastral. Cartea funciară cuprinde descrierea proprietăților funciare și arată drepturile reale imobiliare.

Legătura cu cadastru general:

La alcătuirea cadastrului general se folosesc și cadastre de specialitate pentru a ușura lucrările de introducere și de actualizare a cadastrului general.

Acesta nu poate fi alcătuit doar pe baza datelor din cadastru de specialitate.

Destinații ale terenurilor:

Agricol

1. Generalități privind domeniul agricol

Față de cadastrul general care se introduce pe UAT-uri, sistemul informațional al fondului agricol se organizează pe unități agricole izolate sau complexe (mai multe unități agricole).

Documentele sistemului informațional al fondului agricol produce date valabile doar pentru beneficiar, nu și pentru autoritățile administrative teritoriale sau de stat.

Scările utilizate sunt de regulă mai mari decât cele utilizate pentru cadastru general. Se folosește de obicei scara 1:2000 dar și 1:1000 în cazuri speciale. Planurile topografice trebuie completate apoi și cu relieful terenului (folosind curbele de nivel).

Sistemul informațional al fondului agricol trebuie racordat cu cadastru general pentru corespondența perimetrelor unităților agricole, conținutul sectoarelor cadastrale și a parcelelor, a drumurilor de exploatare și clasate precum și a categoriilor de folosință.

Categorii de folosință:

1. Arabil

2. Pășuni

3. Fânețe

4. Vii

5. Livezi

Sistemul informațional pentru agricultură și silvicultura. Componente principale:

Sistemul informațional pentru agricultură și silvicultura reprezintă un instrument tehnic de gestionare a bazei de date referitoare la terenurilie cu destinație agricolă și forestieră. Acesta trebuie să fie compatibil cu sistemul de identificare a parcelelor agricole.

Conform articolului 2 din Legea fondului funciar 18-1991 acesta e format din:

– evidența utilizării terenurilor pe categorii de folosință în conform legislației în vigoare

– evidența terenurilor degradate și inventariarea acestora

– evidența zonelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare

– evidența claselor de calitate conform notelor de binitate

– evidența zonelor montane, forestiere și a terenurilor cu plantații viticole sau pomicole

– evidența fermelor agricole sau zootehnice

– evidența terenurlor aflate sub incidența rentei viagere

– evidența stării de fertiliate a solurilor

– evidența terenurilor pe care se pretează aplicarea nămolurilor de epurare

3. Registrul agricol. Datele cadastrale pe care le conține:

Registrul agricol conține date (bazate pe declarații pe propria răspundere a proprietarilor) cu privire la suprafețele de teren și categoriile de folosință ale acestora.

Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) a fost adoptat privind înființarea serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură. Acesta a fost adoptat pentru completarea lipsurilor instituționale de aplicare a Legii 18-1991 și 7-1996.

În prezent, parcelele agricole se pot identifica prin:

– planuri ale parcelelor rezultate în urma aplicării legii 18-1991

– planuri cadastrale (la scări 1:2000, 1:5000 și 1:10000) și registre cadastrale

– documentații cadastrale: necesare înscrierii în Cartea funciară

– registrul agricol.

Viticol

1. Generalități. Termeni de specialitate din domeniul viticol.

Generalități

Sistemul informațional al fondului viticol reprezintă un subsistem de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile (respectând normele tehnice de la ANCPI și de Cadastru general) privind suprafața viticolă, categoria de folosință a parcelelor viticole și proprietarii. Acesta e o componentă al sistemului informațional agricol.

Termeni de specialitate:

Patrimoniu viticol = totalitatea suprafețelor cultivate cu viță de vie situate în areale viticole

Areal viticol = area geografică a culturii viței de vie

Zonă viticolă = areal care grupează mai multe podgorii făcând parte din regiuni viticole diferite

Podgorie = teritoriu caracterizat prin condiții de climă, sol și relief propice producției de struguri și vinuri

Regiune viticolă = teritoriu cultivat cu viță de vie

Centru viticol = teritoriu care face parte sau nu dintr-o podgorie

Plai viticol = teritoriu restrâns din cadrul centrului viticol

Denumire de origine controlată (DOC) = numele unei podgorii, centru sau plai viticol ce specifică originea de proveniență a vinurilor. În funcție de maturitatea strugurilor, vinurile au următoarea denumire de origine controlată:

Regiuni viticole din România:

– Dobrogea: Murfatlar, Medgidia

– Muntenia: Ștefănești, Dealu Mare

– Moldova: Cotnari, Huși, Panciu, Odobești

– Banat: Recaș

2. Cerințele sistemului informațional al fondului viticol. Situația din țara noastră

Cerințe de bază al sistemului informațional al fondului viticol:

– realizarea unor sisteme de inventariere sistematică a imobilelor ce conțin categoria de folosință „vii”

– respectarea normelor tehnice ANCPI și a cadastrului general privind suprafața viticolă, categoria de folosință a parcelelor și propretarul

Cerințe de bază pentru evidența tehnică:

– executarea lucrărilor tehnice privind determinarea proprietăților viticole prin identificarea, măsurarea, descrierea și reprezentarea pe hărți a acestora

– delimitarea teritorială a arealolor viticole

Cerințe privind încadrarea sitemului informațional al fondului viticol în cadastru general:

– lucrările se vor întocmi pe UAT-uri

– trebuie respectate normele ANCPI privind lansarea, execuția și recepția lucrărilor necesare

– sistemul informațional al fondului viticol va utiliza date din evidența unităților subordonate ANCPI:

– inventare de coordonate pentru punctele geodezice ale rețelele geodezice naționale, de sprijin sau de îndesire

– planuri cadastrale.

– datele obținute din SIFV utilie cadastrului general vor fi puse la dispoziția ANCPI pentru introducerea și actualizarea cadastrului general.

3. Structura pe etape a lucrărilor pentru realizarea sistemului informațional al fondului viticol

Etapele realizării sunt:

1. Actualizarea planurilor topografice (realizate de executant respectând normele tehnice de introducere a cadastrului general).

2. Delimiatarea suprafeței ocupate de fondul viticol din arealele viticole dar și din afara acestora și delimitarea imobilelor aferente.

3. Efectuarea numerotării cadastrale. Aceasta se face prin corelare cu numerotarea obținută de la cadastrul general. În lipsa acestuia se va face o numerotare cadastrală internă.

4. Calculul suprafețelor parcelelor

5. Stabilirea categoriilor de folosință a parcelelor viticole:

Schimbat obligatoriu ordinea, eventual omise câteva

6. Introducerea, validarea și încărcarea bazei de date a sistemului informațional al fondului viticol

7. Întocmirea registrelor cadastrale

8. realizarea planurilor cadastrale.

4. Conținutul documentației sistemului informațional al fondului viticol

– rețele geodezice de sprijin și de ridicare

– planuri topografice de bază: în funcție de densitatea detaliilor se realizează la scarile: 1:1000, 1:2000. 1:5000, 1:10000

– planuri cadastrale digitale de bază: acesta e derivat din planul topografic de bază unde se pun în evidență parcelele conform normelor ANCPI

– planuri cadastrale de ansamblu: se realizează în funcție de densitatea detaliilor la scările 1:10000, 1:25000, 1:50000, 1:100000 sau 1:1000000.

– numerotarea cadastrală: aceasta se face prin corelare cu numerotarea obținută de la cadastrul general.

– registrele cadastrale: acestea vor cuprinde:

– fișa imobilului

– indexul alfabetic al proprietarilor

– registrul cadastral al parcelelor viticole și al proprietarilor

– registrul bunurilor imobile

Funciar

1. Sistemul informațional al amenajării de îmbunătățiri funciare. Generalități. Termeni specifici

Generalități

Îmbunătățirile funciare reprezintă ansamblul lucrărilor și activităților care au ca obiective:

– asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului pentru plantațile respective

– asigurarea protecției terenurilor împotriva inundațiilor sau alunecărilor de teren

– asigurarea ameliorarea solurilor acide, sărate și nisipoase.

Sistem informațional pentru amenajările de îmbunătățiri funciare reprezintă un subsistem de evidență și inventariere sistematică, tehnică și economică a tuturor bunurilor imobile

Modul de realizarea a îmbunătățirii funciare e regelementat prin Norme metodologice elaborat în 2004 de Minsiterul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului împreună cu Ministerul Administrației și Internelor.

Termeni specifici:

Amenajări de îmbunătățiri funciare = suprafață de teren deservită lucrărilor de îmbunătățiri funciare

Categorii de lucrări de îmbunătățiri funciare = lucrări destinate desfășurării activităilor de îmbunătățiri funciare:

Schimbată ordinea

Dotări = clădiri, drumuri de acces și alte obiective care deservesc la îmbunătățiri funciare

Lucrare de îmbunătățiri funciare = construcții, instalații și dotări care asigură realizarea activității de îmbunătățiri funciare

Obiectiv de îmbunătătțiri funciare = componentă lucrării de îmbunătățiri funciare ce ocupă o suprafață de teren

Terenuri deservite lucrărilor de îmbunătățiri funciare = terenuri care beneficiază de îmbunătățiri funciare.

2. Cerințe de bază ale sistemelor informaționale specific amenajărilor de îmbunătățiri funciare

Cerințele de bază ale sistemelor informaționale de specialitate:

– realizarea unui sistem de evidență și inventarizare sistematică a corpurilor de proprietate sub aspect tehnic și economic

– respectarea normelor tehnice ANCPI și a datelor de bază din cadastrul general privind suprafața viticolă, categoria de folosință a parcelelor și proprietarul

Cerințe de bază pentru evidența tehnică:

– delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare respectând normele cadastrului general și ANCPI

– delimitarea suprafețelor de teren deservite de lucrările de îmbunătățiri funciare care beneficiază de activități de îmbunătățiri funciare

– stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare

Cerințe privind încadrarea sitemului informațional al amenajărilor de îmbunătățiri funciare în cadastru general:

– aceste lucrări se vor întocmi pe UAT-uri

– lucrările se efectuează respectând normele ANCPI privind lansarea, execuția și receptarea lucrărilor

– se vor utiliza din evidența unităților subordonate ANCPI inventare de coordonate ale rețelei geodezice de sprijin precum și planuri cadastrale

– datele obținute utilie cadastrului general vor fi puse la dispoziția ANCPI pentru introducerea și actualizarea acestuia.

3. Structura activităților de realizare a sistemelor informaționale de îmbunătățiri funciare

Evidența pentru amenajări de îmbunătățiri funciare se realizează prin mai multe etape: întocmirea documentației de fundamentare și exectuarea lucrărilor. Pe lângă acestea se realizează și lucrări geodezice, topografice, fotogrametrice etc.

Întocmirea documentației de fundamentare constă în parcurgerea etapelor:

1. Inventarizarea obiectivelor de îmbunătățiri funciare și a planurilor topografice și cadastrale care țin de zona de interes

2. Analiza datelor rezultate din măsurători executate pentru amplasarea și realizarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare

3. Analiza planurilor

4. Analiza ortofotoplanurilor existente

5. Alcătuirea unui tabel pentru lucrările de îmbunătățiri funciare ce cuprinde:

– denumirea amenajării de îmbunătățiri funciare

– suprafață aproximativă

– informații despre lucrările efectuate anterior, plane cadastrale, topografice sau ortofotoplanuri existente

– evaluarea estimativă a cheltuielilor și a timpului necesar

Executarea lucrărilor pentru sistemul informațional al îmbunătățirii funciare:

1. Recunoașterea și delimitarea obiectivelor de îmbunătățiri funciare și identificarea vecinilor

2. Încheiarea proceselor verbale privind delimitarea

3. Exectuarea de măsurători pentru: crearea sau completarae rețelei de sprijin, delimitarea obiectivelor de îmbunătățiri funciare, realizarea sau actualizarea planurilor topografice sau cadastrale

4. Crearea și actualizarea bazelor de date

5. Întocmirea registrelor cadastrale

6. Implementarea sistemului informațional al îmbunătățiri funciare: exploatare și actualizare

4. Executarea lucrărilor pentru sistemul informațional al îmbunătățirii funciare:

1. Recunoașterea și delimitarea obiectivelor de îmbunătățiri funciare și identificarea vecinilor. Aceasta se realizează cu ajutorul unei comisii formate din reprezentant ai consiliului local și a executantului. Acesta comisie are sarcinile:

– identificarea planurilor și documentației cadastrale pe care e amplasat obiectivul

– recunoașterea pe teren al obiectivului

– realizarea schiței obiectivului și stabilirea punctelor de frângere în care trebuie amplasate borne de semnalizare

– identificarea vecinilor obiectivului de îmbunătățiri funciare

2. Încheiarea proceselor verbale privind delimitarea

3. Exectuarea de măsurători pentru: crearea sau completarea rețelei de sprijin, delimitarea obiectivelor de îmbunătățiri funciare, realizarea sau actualizarea planurilor topografice sau cadastrale

4. Executarea lucrărilor pentru obținerea planului de bază și de ansamblu în format digital. Aceasta implică operațiile:

– conversia în format raster sau vectorial al planurilor analogice

– crearea elementelor specifice planului cadastral

– calculul suprafețelor

– stabilirea categoriilor și subcategoriilor de folosință

5. Întocmirea registrelor cadastrale

6. Implementarea sistemului informațional al îmbunătățiri funciare: exploatare și actualizare

5. Conținutul documentației sistemului informațional al amenajărilor de îmbunătățiri funciare:

Documentația sistemului informațional de îmbunătățiri funciare trebuie să cuprindă:

1. Rețele geodezice de sprijin și de ridicare

2. Planuri topografice de bază: în funcție de densitatea detaliilor se realizează la scarile: 1:1000, 1:2000. 1:5000, 1:10000

3. Planuri cadastrale de ansamblu: se realizează în funcție de densitatea detaliilor la scările 1:10000, 1:25000, 1:50000, 1:100000 sau 1:1000000.

4. Planuri cadastrale digitale de bază: acesta e derivat din planul topografic de bază unde se pun în evidență parcelele conform normelor ANCPI

5. Numerotarea cadastrală: aceasta se face prin corelare cu numerotarea obținută de la cadastrul general.

6. Registrele cadastrale:

Pentru cadastru general, acestea se întocmesc pe UAT-uri și cuprind:

– fișa imobilului

– indexul alfabetic al proprietarilor

– registrul cadastral al parcelelor

– registrul cadastral al proprietarilor

– registrul bunurilor imobile

Forestier

1. Sistemul informațial forestier. Generalități. Fondul forestier național

Generalități

Sistemul informațional al fondului forestier se ocupă cu evidența și inventarierea sistematică sub aspect tehnic, economic și juridic a terenurilor cu destinație forestieră (TDF).

Regimul silvic reprezintă un sistem unitar de norme tehnice, economice și juridice privind amenajarea, exploatarea, cultura, protecția și paza fondului forestier.

Putem considera păduri terenurile acoperite cu arbori cu o suprafață de cel puțin 0.25 ha. Arborii trebuie sa aibă o înălțime minimă de 5 m la maturitate.

Fondul forestier național

Fondul forestier național cuprinde totalitatea pădurilor și terenurilor destinate împăduririi. Aceste terenuri pot fi proprietate de stat sau particulară și sunt supuse regimuilui silvic.

Fondul forestier național reprezintă un bun de interes național și cuprinde:

– pădurile și terenurile destinate împăduririi

– terenuri în curs de regenerare și plantații cu scopuri forestiere

– terenuri care servesc nevoilor de cultură, producție silvică

– terenuri care servesc nevoilor de administrație silvică

– iazuri, albiile pârâielor

– perdele forestiere de protecție

– pășuni împădurite cu o densitate mai mare de 0.4

Pădurile din România sunt formate din specii de foiasă (69%) și specii de rășinoase (31%) .

Terenurile silvice se află în administrației ROMSILVA (Regia Națională a Pădurilor) aflată în subordonarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice. La nivel județean activitatea silvică e coordonată de Direcțiile Silvice județele care au în subordonare ocoale silvice.

Sistemul informațional al fondului forestier cuprinde date din aceste organizații și cuprind: planuri și hărți amenajistice, descrierea hotarelor și modul de administrație a oculului și descrierea arboretului într-un sistem de clasificare propriu.

Ponderea proprietăților particulare a crescut drept urmare a restituirii pădurilor către foștii proprietari.

Organizarea și amenajarea silvică a teritoriului. Planuri și hărți folosite la evidența fondului silvic

Terenurile silvice se află în administrației ROMSILVA (Regia Națională a Pădurilor) aflată în subordonarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice. La nivel județean activitatea silvică e coordonată de Direcțiile Silvice județele care au în subordonare ocoale silvice.

Sistemul informațional al fondului forestier cuprinde date din aceste organizații și cuprind: planuri și hărți amenajistice, descrierea hotarelor și modul de administrație a oculului și descrierea arboretului într-un sistem de clasificare propriu.

Organizarea pădurilor e definită ca știința (practica) organizării pădurilor conform sarcinilor permanente ale gospodăriilor silvice.

Conform Codului Silvic, pădurile se încadrează în 2 grupe funcționale:

1. Grupa 1: păduri cu funcții de protecție:

– păduri cu funcții de protecție a apelor

– păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor

– păduri cu funcții de protecție acontra factorilor climatici

– păduri cu funcții de recreere

– păduri cu funcții de conservare a fondului forestier

2. Grupa 2: păduri cu funcții de producție:

– păduri destinate producției de lemn

– păduri destinate dezvoltării intensive a vânatului și producției de lemn

Planuri și hărți folosite:

Pentru reprezentarea grafică e recomandat să se folosească programe GIS astfel încât baza de date grafice să fie legată de atribute textuale.

Planul topografic de bază la scara 1:5000 e obținut prin metode fotogrametrice dar și în urma ridicărilor în teren. Acesta trebuie completat cu curbe de nivel.

Un amenajament trebuie să conțină hărțile:

– harta unității forestiere împărțită pe unități de producție la scara 1:100000

– harta claselor de vârstă și a exploatărilor silvice la scara 1:20000

– harta fondului silvic de vânătoare și pescuit la scara 1:20000

– harta împăduririlor la scara 1:20000

3. Organizarea teritorială a pădurilor în cadrul sistemului de amenajare pe ocoale silvice, pe unităi de producție și serii de gospodării

Organizarea teritorială a pădurilor în cadrul sistemului de amenajare pe ocoale silvice:

Pădurile au fost amenajate pe ocoale silvice în defavoarea amenajării acestora pe unități mari forestiere. În anumite situații, în locul unităților de producție compacte s-au constituit în cadrul ocoalelor silvice seriile de gospodării formate din părți de pădure similare sub aspect stațional și structural.

Unele părți de pădurile deosebite (dpdv structural sau adestinației) sunt împărțite în subunități de producție dacă suprafața lor e de minim 400 ha.

Pentru o organizare mai bună, s-ar putea renunța la noțiunea de subunitate de producție constituindu-se astfel 2 tipuri de serii:

– serii constituite în cadrul unei singuri unități de producție

– serii constituite în cadrul mai multor unități de producție respectiv pe ocol

Organizarae teritorială a pădurilor unui ocol silvic pe unități de producție

Unitățile de producții sunt subdiviziuni teritoriale ale ocoalelor silvice ce cuprind păduri situate într-un cadru geografic bine determinat.

Conform normelor tehnice în vigoare, criteriile de constituire a unităților de producție sunt:

– să existe limite evidente naturale sau artificiale

– trupurile de pădure dintr-o unitate de producție să fie cât mai omogene dpdv al condițiilor naturale

– întinderea unităților de producție să fie cuprinse în următoarele limite: zona de câmpie 1000-2500 ha, zona de dealuri 2000-4000 ha, zona montană 4000-6000 ha

Organizarea teritorială a pădurlor pe serii de gospodării

O serie de gospodărie reprezintă o suprafață de pădure destinată unui scop și formează obiectul unei reglementări unitare a procesului de producție.

Seriile se formează în procesul de organizare a pădurilor. Suprafețele de pădure din care se compun seriile trebuie să aibă aceleași condiții de producție, dar nu e obligatoriu ca acestea să fie alăturate.

Mărimea seriilor se stabilește în funcție de tipul arboretelor și de pericolele la care sunt expuse. În cazul ocoalelor silvice mari, acestea se pot împărți în sectoare urmând ca seriile să se constituiască în cadrul acestora.

4. Împărțirea pădurilor în parcele și subparcele. Proiectarea și aplicarea parcelarului

Parcela e o diviziune a pădurii, născută din nevoia de a se crea condiții de orientare și de desfășurare a lucrărilor silvice.

Subparcela reprezintă o porțiune din cadrul unei parcele. Aceasta constituie un obiect independent de cultură, exploatare și conducere.

Împărțirea pădurilor în parcele e importantă deoarece e o modalitate prin care gospodăria silvică iși asigură condițiile necesare pentru orientare. Parcelarea se realizarea prin fixarea și deschiderea unui sistem de linii numite linii de parcelare.

În cadrul unui amenajament silvic, se notează cu numere parcelele și cu litere subparcelele.

Aceste linii parcelare constituie, împreună cu drumurile modul de organizare a tuturor lucrărilor silvice deoarece:

– acestea împart pădurea în părți ușor de studiat unde procesele de muncă pot fi ușor organizate și conduse

– au un caracter stabilit

– constituie spații libere.

Liniile parcelare mai îndeplinesc și următoarele funcții:

– reprezintă bază pentru așezarea și conducerea tăierilor dar și o bază pentru ridicările topografice

– ușurează practicarea vânării.

– ușurează studierea pădurilor

– permit izolarea ușoară a incendiilor

Limitelor parcelelor se pot crea prin defrișare, lăsându-se o lățime de 2-4 m sau de 6-10 m daca acestea servesc ca și drumuri.

Delimitarea subparcelelor trebuie să se facă pe cât posibil pe linii drepte.

Proiectarea și aplicarea parcelarului:

Parcelarea se proiectează pe planul topografic și se finalizează după confruntrarea acestuia cu situațai din teren.

La proiectare se urmărește ca liniile de parcelare să corespundă cu liniile naturale ale terenului sau artificale cu caracter permanent: drumuri, cai ferate etc. Nu pot constitui limite drumurile de coastă, serpentinele și drumurile care se întretaie sub unghi ascuțit.

Parcelele se numerotează pe hartă dar și pe teren cu cifre arabe. Numerotarea se face pe unități de producție iar în cazul ocoalelor silvice mai mici, pe ocol.

Forma ideală a parcelelor e de dreptunghi sau pătrat. Important e și orientarea parcelelor doarece ea determină direcția de scoatere și transport a materialului lemons dar și direcția tăierilor.

5. Administrarea fondului forestier național

Administrarea fondului forestiar proprietate publică a statului se realizează conform Codului Silvic de către Regia Națională a Pădurilor. Pădurile proprietate publică a comunelor, orașelor, municipilor se administrează de către proprietari prin structuri silvice proprii similare cu ale statului.

Pădurile aparținând deținătorilor particulari se organizează pe cantoane silvice conduse de pădurari de specialitate. Dacă există mai multe cantoane silvice, se vor constitui districte sau brigăzi silvice conduse te tenicieni sau ingineri silvici.

Dacă proprietarii nu pot sau nu doresc să îndeplinească această condiție, aceștia își vor gospodări pădurile pe baza unui contract încheiat cu Regia Națională a Pădurilor. Acest contract stabilește drepturile și obligațiile proprietarilor pădurilor și ale Regiei Naționale a Pădurilor. În cadrul contractului se va stipula:

– drepturile materiale ale proprietarilor în natură sau bani rezultate în urma valorificării resurselor lemonase și nelemnoase

– obligația RNP de a asigura paza pădurilor și de executa lucrări de îngrijire și punere în valoare a masei lemnoase

– modalitățile de a suporta costul lucrărilor de întocmire a amenajamentelor silvice, administrație, pază, îngrijire, protecție împotriva dăunătorilor, exploatare etc

Administrarea pădurilor proprietate privată a parohiilor, schiturilor, mănăstirilor și unităților de învățământ sau alte persoane juridice se face de către acestea angajând personal silvic specializat. Dacă aceștia nu pot îndeplini obligațiile prevăzute, proprietarii se pot solicita RNP să administreze pădurile ce le aparțin pe bază de contract.

Apa

1. Generalități. Definiție. Obiect. Scop.

Generalități:

Apa reprezintă un patrimoniu natural care reprezintă materie primă pentru activități productive, sursă de energie și transport și trebuie protejat, tratat și apărat. Apele fac parte din domeniul public al statului.

Definiție:

Sistemul informațional specific fondului apelor reprezintă un subsistem de evidență și inventariere sistematică din punct de vedere cantitativ și calitativ a apelor, a lucrărilor de stăpânire a lor, de folosire și de ameliorare a calității lor.

Obiectul acestui sistem e constituit de:

– apele de suprafață și subterane

– lucrările de protecție, stăpânire și de folosință a apelor

– cadrul natural al apelor

Scopul acestui sistem e obținerea datelor pentru:

– întocmirea planurilor de amenajare pentru bazinele hidrografice

– cunoașterea calității apelor și a modului de folosire și protecție a lor

– proiectarea și executarea lucrărilor hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare și a celor de gospodărie a apelor de suprafață și subterane.

2. Structuri instituționale în domeniul apelor. Autorități bazinale. Codificarea cursurilor de apă

Structuri instituționale în domeniul apelor:

Administrația Națională a Apelor Române (ANAR): înființată în 2002, reprezintă autoritatea națională care are ca scop aplicarea strategiei în domeniul gospodăririi apelor și valorificarea acestora precum și gestionarea rețelei naționale de măsurători hidrologice, hidrogeologice și de calitate a resurselor.

Aceasta are statut de regie autonomă de interes național sub autoritatea Ministerului Mediului și Dezvoltărilor Durabile.

Administrația Națională a Apelor Române: are în componența sa Adminsitrația Bazinelor de Apă (ABA) și instituții bazinale de interes public național cu personalitate juridică.

Autoritățile bazinale care răspund de activitatea sistemului informațional al fondului apelor:

1. Șomeș-Tisa: Cod cadastral: I și II

2. Mureș: cod cadastral III

3. Crișul: cod cadastral IV

4. Banat: cod cadastral V și VI

5. Olt: cod cadastral VII

6. Jiu: cod cadastral VIII

7. Siret: IX și X

8. Buzău: XI și XII

9. Prut: XIII

3. Etape de realizare a sistemului informațional specific fondului apelor. Inventarierea cadastrală primară. Evidența cadastrală

Etapele de realizare a sistemului informațional specific fondului apelor:

1. inventarierea cadastrală primară

2. evidența cadastrală

3. realizarea sistemului de referință cadastral și întocmirea hărților cadastrale

4. prelucrarea și sistematizarea datelor cadastrale specifice

Inventarierea cadastrală primară: constă în înscriere pe fișe speciale a datelor și lucrărilor legate de ape și bazine hidrografice:

1. Evidența condițiilor naturale: se referă la cursuri de apă, bălți, heleștee, lacuri

2. Evidența lucrărilor de stăpânire a apelor: se referă la:

– date asupra instalațiilor hidrometrice: amplasament, perioada când s-au făcut observații

– lucrări de consolidare a malurilor: ziduri de sprijin, tasări

– lucrări de drenare și desecare: canale, drenuri, stații de pompare

3. Evidența lucrărilor pentru folosința apelor: se referă la instalații și construcții pentru folosirea apelor: valorificarea potențialului energetic, alimentare cu apă, navigație, irigație etc.

4. Evidența lucrărilor de protecție și calității apelor:

– instalații de epurare a apelor utilizate

– canalizări pentru ape menajere și industriale

Evidența cadastrală se referă la înregistrarea și actualizarea inventariilor cadastrale primare. Schimbările se trec în fișe cadastrale noi (fișe de evidență). Completările sa fac anual sau ori de câte ori e necesar.

4. Realizarea sistemului cadastral de referință și întocmirea hărților cadastrale pentru ape

Realizarea sistemului cadastral de referință ajută la localizarea pe teren a tuturor elementelor care fac obiectul sistemului informațional specific fondului apelor.

Acesta se realizează printr-un ax de kilometrare-nivelment de-a lungul apelor materializat prin borne. Coordonatelor bornelor se determină prin drumuiri. Aceasta trebuie sprijinită pe puncte ale rețelei de stat. Cotele punctelor axului se determină prin drumuiri de nivelmente geometric legate la rețeaua de stat. Axul servește ca sistem de referință pentru ridicarea albiei râului și pentru delimitarea zonelor inundabile.

Acest ax se alege pe cât posibil paralel cu albia majoră a apei, urmărește coturile mari ale apei dar le poate tăia pe cele mici. Distanța față de mal a bornelor e în funcție de mărimea cursului de apă și de lățimea luncilor inundabile.

Punctele care se bornează sunt:

– punctele care marchează kilometrii, originile axelor afluenților și lucrările de artă (baraje, poduri)

– puncte intermediare de frângere

În total există în jur de 20.000 de borne amplasate de-a lungul principalelor cursuri de apă care au fost incluse în rețeaua de nivelment de precizie.

Hărțile cadastrale se întocmesc după executarea sistemului de referință cadastral. Acestea cuprind: lucrările topohidrografice ale albiilor majore, suprafețe inundabile, punctele axului de kilometrare-nivelment, limitile UAT-urilor, căi de comunicații etc.

Se pot folosi și hărți cadastrale la scara 1:25.000 sau 1:20.000

Materialele cartografice obținute pot fi folosite la proiectarea lucrărilor hidrotehnice și la amenajarea bazinelor hidrografice.

5. Baza de date a sistemului informațional al fondului apelor. Atlase specifice domeniului

Baza de date a fondului apelor e alcătuită din fișiere structurate pe categorii cadastrale și tipuri de informații.

Structura fișelor pe categorii cadastrale, metodologia de încărcare și gestionare automată a datelor e unică și trebuie respectată de toate persoanele pe care le utilizează.

Fiecare dată cadastrală e înregistrată sub una din tipurile de date:

1. de identificare: deținător sau administrator, amplasare etc

2. de caracterizare: caracteristici naturale, antropce etc

3. anuale: pentru datele cadastrale care au parametrii cu variație anuală

Atlase specifice domeniului:

– Atlasul rețelei hidrografice codificate din România și evidența apelor ce aparțin domeniului public

– Atlasul resurselor de apă de suprafață și subterane din România

– Atlasul corpurilor de apă

– Sinteza cadastrală a Dunării pe teritoriu României.

– Atlasul lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor și combatere a acțiunii distructive a apelor

6. Grupe și categorii de obiective și folosinte cadastrale aflate în evidența activității sistemului informațional al fondului apelor

1. Lucrări, construcții și instalații care asigură gospodăria apelor (inclusiv atenuarea apelor mari, prin modificarea regimului natural de curgere):

– baraje

– lacuri de acumulare permanente sau nepermanente, iazuri piscicole

2. Lucrări de folosire a apelor și instalații pentru protecția calității apelor:

– folosințe de apă pentru populație, industrie etc.

– amenajări piscicole

– zone navigabile și porturi

– amenajări balneare, de agrement și turistice

3. traversări de cursuri de apă:

– poduri

– traversări de conducte și canale

– linii de electricitate și comunicație

4. Construcțiii de apărare împotriva acțiunii distructive a apei:

– diguri

– lucrări de regularizare a albiei și pentru protecția acesteia

– lucrări de desecare

5. Amenajări de instalații de extragere a agregatelor minerale din albia cursurilor de apă, lacuri de acumulare și țărmurile mării

6. Monitorizare: stații meteorologice, hidrologice, stații de calitate

7. Lucrări de prospecțiuni, de exploatare prin foraje terestre sau maritime

8. Alte construcții și lucrări hidrotehnice:

– profile longitudinale, trasnversale

– bornele axului cadastral de referință

Imobiliar

1. Conținutul informației specifice sistemului informațional al fondului imobiliar

Sistemul informațional al fondului imobiliar e o evidență de specialitate organizată în funcție de interesele generale ale statului și de nevoile specifice ale agenților economici care dețin în proprietate sau administrare terenuri și clădiri în localități.

Conținutul informației al fondul imobiliar:

Entitățile de bază utilizate sunt:

Parcela = suprafață de teren având o singură categorie sau subcategorie de folosință și unul sau mai muți proprietari

Corp clădire = parte componentă a unei clădiri delimitate după criteriile:

1. Sistem arhitectonic și constructiv determinat de fațade și pereți exteriori

2. Intrarea separată în clădire

3. Independența față de clădirile alăturate

Construcții anexe = construcții cu o înălțime de sub 2m. În această categorie se încadrează: magazii, grajduri, bucătării de vară, latrine, garaje, șoproane etc.

Pentru descrierea compartimentelor clădirilor pe verticală se definesc termenii:

– nivel = spațiul dintr-o clădire cuprins între 2 planșee succesive

– demisol = nivelul care are mai puțin de jumătate din înălțimea liberă sub nivelul terenului

– subsol = nivelul care are peste jumătate din înălțimea liberă sub nivelul terenului.

– parter = nivelul al cărui planșeu inferior se găsește la nivelul solului sau cu puțin deasupra

– etaj = orice nivel cuprins între parter și mansardă, pod sau terasă cu înălțimea liberă de minim 1.8 m

– mansardă = nivelul construit în gabaritul acoperișului

– pivniță = una sau mai multe încăperi situate sub cota 0 a clădirii

Starea tehnică a clădirii poate fi:

– foarte bună: pentru clădiri realizate din materiale durabile cu structură de rezistență din beton armat sau metalică

– buna: pentru clădiri realizate din materiale durabile ce necesită unele lucrări de îmbunătățire în proporție de 10%

– mediocră: pentru clădirile realizate din materiale durabile care prezintă începuturi de deteriorări la structură și finisaje

– stare rea: pentru clădiri realizate din materiale durabile care prezintă deteriorări majore la structură și finisaje

– stare insalubră: pentru clădiri care nu mai corespund folosinței din cauza degradării și prezintă un pericol pentru viața celor care o folosesc

– stare de ruină: pentru clădirile a căror stare de degradere impun demolarea

Anul construrii: se stabilește de la data când clădirea are fundații, pereți și acoperiș

2. Date și informații specifice sistemului informațional al fondului imobiliar. Fișa bunului imobil

Datele și informațiile culese în etapa I:

Fișa bunului imobil se realizează în această fază împreună cu strângerea datelor provenite din cadastrul general. Acestea se referă la:

– identificarea corpului de clădire și proprietarului

– determinarea suprafeței construită și desfășurată

– infomații prvinid echiparea edilitară a parcelei

– date constructive despre clădiri și anexe: destinație, folosință, număr de nivele, subsol, structură, fundație, pereți, acoperiș, încălzire, dotări edilitare, starea construcției, anul construirii, modul de administrare, nr de familii etc.

Date și infomrații culese în etapa II: documentele de bază care se vor realiza sunt:

– fișa tehnică a imobilului: se obține prin detalierea informațiilor privitoare la datele constructive ale clădirilor și anexelor

– fișa juridică privind proprietatea pe etaj

Date și informații culese în etapa III:

– se vor evalua (folosind niște indicatori tehnici) prețul de circulație a terenurilor și clădirilor respectând prevederile legale din domeniu.

– informații privind terenul: amplasarea terenului, poziția sa față de rețelele de transport, caracteristici geotehnice ale terenului, poluare etc

3. Lucrări de teren pentru sistemul informațional al fondului imobiliar

1. Întocmirea schiței parcelei: se va desena la o scară aproximativă schița parcelei respectându-se semnele. După desenarea schiței, se vor măsura:

– împrejmuirile și vecinătățile pe toate laturile parcelei

– distanțele necesare calculării suprafeței parcelei

– corpurile de clădire și construcțiile anexe

2. Întocmirea releveului pe corpuri de clădire și niveluri:

Releveu = secțiune orizontală a clădirii. Întocmirea pe teren a releveului constă în determinarea formelor caracteristice, a sistemului și elementelor constructive și dotărilor tehinco edilitare ale clădirii. Pentru realizarea acestuia e necesar:

– recunoașterea și cercetarea clădirii

– desenarea schiței la o scară aproximativă

– executarea măsurătorilor liniare

Releveul trebuie să conțină:

– elementele componente ale clădirii

– elemente de încălzire

– instalații

3. Descrierea caracteristicilor generale, a elementelor constructive și echipării tehnico-edilitare:

– descrierea caracteristicilor generale și elementelor constructive pentru fiecare corp de clădire și a construcțiilor anexe

– echiparea tehnico-edilitara

4. Înscrierea locatarilor din clădiri: se înscriu familiile și persoanele care locuiesc în clădire cu titlu permanent

5. Identificarea bunurilor imobile și proprietarilor: se face folosind documentația tehnică și juridică primită de la OCPI

4. Lucrări de birou pentru sistemul informațional al fondului imobiliar:

1. realizarea schiței parcelei: schița se va redacta în spațiul rezervat pe Fișa tehnică a imobilului la scara 1:500 sau pe o foaie separată la o scară mai mică

2. Redactarea releveelor pe corpuri de clădiri și niveluri: se realizează la scara 1:100 prin desenarea elementelor măsurate în teren. Acestea trebuie să conțină:

– toate elementele constructive măsurate cu indicarea dimensiunilor

– natura pardoselilor

– suprafața fiecărei încăperi (cu 2 zecimale)

– numerotarea, folosința, înălțimea încăperilor

Fiecare releveu va avea un indicator care conține: scara, data, adresa imobilului și partea din imobil la care se referă

3. Calculul ariei suprafețelor: se vor calcula ariile parcelei, suprafeței construite la sol și desfășurate, suprafața locuibilă și utilă

Aria suprafeței terenului se va calcula folosind metodele: analitic, geometric, trigonometric, grafic, mecanic

Aria suprafeței clădirilor conține:

– aria suprafeței construite la sol

– aria suprafeței nivelului

– aria suprafeței desfășurate

– aria suprafeței utile

– aria suprafeței locuibile

5. Conținutul documentației finale întocmite pentru sistemul informațional al fondului imobiliar:

În funcție de cerințele beneficiarului, documentația finală va cuprinde:

1. Piese scrise:

a. tema lucrării

b. memoriu tehnic justifiativ unde se vor descrie:

– delimitarea zonei de lucru

– documentarea privind lucrările existente

– încadrarea în sistemul de coordonate al localității

c. fișa bunului imobil

d. actualizarea documentelor de cadastru general

e. inventar cu coordonate

2. Piese desenate: se vor întocmi în funcție de tema lucrării astfel:

Etapa 1:

– plan cadastral de ansambu (scara 1:500 sau 1:2000)

– fișa bunului imobil

Etapa 2:

– plan cadastral digital (scara 1:500 sau 1:1000) privind situația bunurilor imobile

– fișa tenică a imobilelor

– relevee interioare

– relevee ale fațadei

6. Delimitarea perimetrului intravilanului localităților

Proiectarea lucrărilor pentru sisteml informațional al fondului imobiliar are la bază solicitările formulate de beneficiar pentru aceste lucrări.

Delimitarea intravilanului localităților:

Intravilanul reprezintă partea teritoriului unei UAT având funcțiile prevăzute în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului.

Delimitarea perimetrului intravilanului reprezintă operațiile prin care se identifică, se determină și se materializează pe teren punctele și limitele de hotar care închid perimetrul intravilanului și reprezentarea acestora pe hărți și planuri topografice sau cadastrale.

Aceste operații se face de către o comisie stabilită prin ordinul prefectului. Din această comisie face parte primarul, secretarul consiliului local, un delegat OCPI și al direcției generale de amenajare a teritoriului și urbanism.

Delimitarea intravilanului se face pe planul topo-cadastral care conține detaliile pe care se desfășoară limita. În lipsa acestuia se parcurge și se identifică direct pe teren. După delimitarea intravilanului, se încheie procese verbale în care se consemnează cu exactitate descrierea perrimetrului; modificarea limitei trebuie justificată.

Dacă limita intravilanului constituie firul unei ape curgătoare sau căi de comunicație se va borna ambele pe ambele părți doar la intrarea și ieșirea acestora din teritoriul pe care îl delimitează.

7. Rețeaua planimetrică a localității. Proiectarea lucrărilor

Rețeaua planimetrică a unei localități conține totalitatea punctelor geodezice dar și de detaliu existente într-un sistem unitar.

Sistemul de proiecție național e proiecția Stereografică 1970. Acesta e o proiecție confirmă (deformează unghiurile și distanțele) și conține un cerc de deformții nule cu raza de 201.7 km.

Triangulația poate fi dezvoltată prin:

1. Rețele principale: acoperă întregul teritoriul al localităților și sunt formate din triunghiuri pe cât posibile echilaterale sau din patrulatere cu ambele diagonale observate sau poligoane cu puncte centrale. Eroarea medie pătratică de determinare a unei direcții trebuie să fie de maxim 5cc iar lungimea laturilor între 3 și 7 km.

2. Rețele secundare: îndesesc rețelele principale. Coordonatele acestor puncte sunt determinate prin intersecții înainte, înapoi sau combinate sprijinite pe puncte din triangulația principală.

Rețeaua planimetrică a unei localități se poare realiza prin măsurători GPS combinate cu rețele poligonometrice. Aceasta trebuie încadrată în rețeaua geodezică de stat prin cel puțin 3 puncte duble.

Proiectarea lucrărilor:

Pentru întocmirea lucrărilor se folosesc materialele:

– hărți și planuri existente în zona respectivă

– date referitoare la lucrările executate anterior

Proiectul trebuie să conțină soluția cea ma optimă din punct de vedere tehnic și economic.

În proiect se va urmări ca:

– punctele să fie disupse astfel încât să se poate utiliza și la îndesirea rețelei

– punctele amplasate pe construcții trebuie trasnmise la sol

– să se prelucreze riguros măsurătorile

– să se folosească triangulația existentă

8. Rețele poligonometrice în localități

Rețelele poligonometrice se utilizează pentru asigurarea densității de puncte și se pot înlocui cu triangulația în următoarele situații:

– rețeaua pologonometrică e mai economică

– vizibilitatea în turul de orizont e redusă

– lucrările pentru triangulație nu sunt eficiente din puct de vedere economic

Poligonometria se realizează sub formă de trasee izolate sau trasee cu punct nodal legate la punctele de triangulație.

Rețele poligonometrice principale: se sprijină pe punctele de triangulație care au o formă aproximativ rectilinie și care se desfășoară pe arterele principale ale localităților:

Condiții:

– sistemul de proiecție să fie cel local sau cel național

– să se compenseze riguros

– laturile drumuirilor se vor sprijini pe minim 2 vize de orientare

– din 3 in 3 stații punctele se materializează cu borne iar restul cu picheți de fier

– punctele nodale vor avea minim 2 vize de orientare

– lugimea maximă a drumuirilor: pentru zone construite 3-4 km iar pentru cele neconstruite 4-8 km

2. Rețele poligonometrice secundare: se sprijină pe puncte poligonometrice principale sau pe puncte din triangulație.

Condiții:

– sistemul de proiecție să fie cel local sau cel național

– să se compenseze riguros

– coordonatele punctelor vor trebuie exprimate în sistemul național

9. Documente ce se predau beneficiarului pentru rețeaua planimetrică a localității

10. Rețeaua altimetrică a localității. Proiectul rețelei de nivelment

Rețeaua altimetrică a localității:

Partea altimetrică a ridicării topografice se realizează prin rețele de nivelment care trebuie să asigure posibilitatea reprezentării reliefului pe planurile topografice. Cotele punctelor de nivelment se reprezintă în sistemul Marea Neagră 1975.

Reperele punctelor de nivelment se realizează prin repere de perete sau la sol. Aceștia trebuie să acopere uniform suprafața localității și să fie repartizate astfel încât distanța dintre ele să nu depășească 200 m pe magistralele din zona centrală și 800 m la marginea localității sau în zonele cu construcții rare.

Reperii nu se includ în măsurători decât după o lună de la plantarea lor; pentru fiecare reper se întocmește o descriere a poziției.

Proiectul rețelei de nivelment:

Proiectul rețelei va include tipul lucrărilor ce urmează a fi executate, numărul reperilor, ordinea de execuții, indicații tehnice pentru realizarea lucrărilor, instrumente și metode de măsurare, indicații asupra modului de compensare etc.

Liniile de nivelment se proiectează de regulă pe străzi. Toate capetele liniilor de nivelment trebuie legate de reperii de nivelment a căror cote au fost determinate anterior, de ordin superior sau de același ordin.

11. Executarea nivelmentului

Nivement de ordin II:

Se execută de către 2 echipe de nivelment dus-întors.

Lungimea razei de vizare maxime e de 50-65 m, dar dacă panta terenului e mare, această distanță poate fi redusă. Raza de vizare trebuie să treacă la cel puțin 0.5 m de sol pentru a se evita fenomenul de refracție.

E recomandat ca măsurătorile să se execute în jumătăți diferite ale zilei; toamna și pe timp noros se pot executa măsurători pe tot cursul zilei. Pe parcursul observațiilor, instrumentul trebuie protejat de o umbrelă.

Distanța instrument-mire trebuie să fie egală pentru a elimina eroarea reziduală de înclinare a axei de vizare. Se poate întrerupe nivelmentul doar pe reperi permanenți.

După măsurarea unui tronson se calculează diferența de nivel între drumuirea de nivelment dus-întors. Diferențele dintre acestea nu trebuie să depășească 5mm. În caz contrar, măsurătorile trebuie repetate.

Nivelment de ordin III

Se execută în dus-întors de către o echipă de nivelemnet.

Lungimea razei de vizare maxime e de 70-75 m, dar dacă panta terenului e mare, această distanță poate fi redusă. Raza de vizare trebuie să treacă la cel puțin 0.5 m de sol pentru a se evita fenomenul de refracție.

E recomandat ca măsurătorile să se execute în jumătăți diferite ale zilei, toamna și pe timp noros se pot executa măsurători pe tot cursul zilei. pe parcursul observațiilor, instrumentul trebuie protejat de o umbrelă.

Toleranța admisă pentru un tronson de nivelement măsurat dus-întors nu trebuie să fie mai mare de 10 mm. În caz contrar, măsurătorile trebuie repetate.

Nivelment de ordin IV:

Se execută într-un singur sens, cu 2 orizonturi. Pe timpul observațiilor instrumentul trebuie protejat de soare cu o umbrelă.

Nepotrivirile dintre diferențele de nivel calculate din cele 2 orizonturi nu trebuie să depălească 5 mm. Dacă această condiție nu e satisfăcută, măsurătorile trebuie reluate.

Toleranța admisă pentru un tronson de nivelement măsurat nu trebuie să fie mai mare de 20 mm. În caz contrar, măsurătorile trebuie repetate.

Compensarea se realizează prin metode riguroase. Acestea includ etapele:

– calcule premilinarii: verificarea carnetelor de teren și calculul diferențelor de nivel

– calcule de compensare ale rețelelor

– întocmirea cataloagelor

– evaluarea preciziei

12. Ridicarea detaliilor în localități

La baza lucrărilor de topografie și cadastru stă planul topografic sau cadastral realizat la o scară convenabilă. Aceasta se alege în funcție de densitatea parcelelor din zona de interes:

– 1:500 pentru o densitatea de 50 parcele pe ha

– 1:1000 pentru o densitatea de 30-50 de parcele pe ha

– 1:2000 pentru o densitate mai mică de 30 parcele pe ha

Metode de ridicare a detaliilor:

1. Metoda radierii: se măsoară unghiurile și distanțele către detaliile ce trebuie ridicate. Unghiul se măsoară față de o latură a drumuirii iar lungimile laturilor nu trebuie să depășească 100 m pentru planuri la scara 1:2000, 50 și 30 m pentru scara 1:1000 respectiv 1:500.

2. Metoda coordonatelor rectangulare: pe laturile drumuirii, se ridică perpendiculare spre detaliile ce trebuie ridicate și se măsoară coordonatele rectangulare x și y. Lungimea ordonatei nu trebuie să fie mai mare de 1/3 din lungimea bazei de lucru. De asemenea lungimile laturilor nu trebuie să depășească 100 m pentru planuri la scara 1:2000, 50 și 30 m pentru scara 1:1000 respectiv 1:500.

3. Metoda intersecției de distanțe: poziția planimetrică a unui punct se determină prin intersecția a minim 3 distanțe măsurate pe teren din puncte de coordonate cunoscute. Aceste puncte se vor alege astfel încât să formeze cu punctul ce urmează a fi determinat unghiuri mai mari de 40g.

Rețele edilitare

1. Sistemul informațional al rețelelor edilitare. Definiție. Obiect. Scop. Generalități

Definiție

Sistemul informațional edilitar se ocupă cu inventarierea și evidența sistematică a dotărilor edilitare subterane sau supraterane sub aspect tehnic și calitativ. Trebuie efectuate permanent lucrări de actualizare a acestuia conform situației reale din teren.

Rețelele edilitare reprezintă utilitățile tehnice care deservesc locuințile, ansablurile social-culturale, instituțiile, rețelele tehnice industriale din spațiul urban etc.Acestea pot fi situate la suprafață sau în subteran

Obiectiv

Obiectivele sistemului informațional edilitar urmăresc definirea în mod unitar din punct de vedere tehnic, economic și juridic a evidenței specifice rețelei edilitare în acord cu cadastrul general și al sistemului informațional specific fondului imobiliar.

Scop

Scopurile realizării sistemului informațional al rețelelor edilitare îl reprezintă:

– furnizarea de infomrații reale

– realizarea planurilor rețelelor, fișa arterelor și situațiile centralizatoare

– stablirea unor criterii pentru evaluarea, verificarea și recepția lucrărilor și produselor privind fondul rețelelor edilitare

Generalități

Într-o localitate e indicat ca fondul imobiliar să fie asociat cu cel edilitar.

Datele și informațiile care alcătuiesc evidența fondului edilitar sunt grupate pe 2 categorii:

– componente ale cadastrului general care ajută la obținerea planului rețelelor edilitare

– date care furnizează o serie de elemente suplimentare legate de aspectul calitativ: debite, capacitate, stare etc

2. Rețaua de alimentare cu apă

Rețeaua de alimentare cu apă e alcătuită din: rețeaua de alimentare cu apă potabilă, cu apă industrială și cu apă pentru alte scopuri.

Rețeaua de alimentare cu apă se referă la sistemele de captare, pompare, ameliorare a calității și sisteme de transport a apei de la rezervoare sau stații de pompare la consumatori.

Cele 3 tipuri de rețele pot exista separat sau unite într-o singură rețea.

Forma rețelelor poate fi inelară (în centrele poulate mari) sau raminifcată (în centrele populate mici)

Pentru realizarea sistemului informațional al fondului edilitar, pentru rețeaua de alimentare cu apă trebuie specificate elementele:

– modul de captare a apei

– modul de tratare și de înmagazinare

– construcțiile și instalațiile de tratare

– rețeaua de transport de la rezervoarele de tratare și stațiile de pompare

– rețeaua de distribuție a apei de la rezervoarele de tratare la consumatori

3. Rețeaua de canalizare

Sistemul rețelelor de canalizare e format din conducte și dispozitive care colectează, transportă, epurează și evacuează apele uzate și pluviale. Acesta e alcătuit din:

– rețea de canalizare stradală

– instalații de epurare

– stații de pompare și repompare

– colector de descărcare și gură de descărcare

1- canal de serviciu

2- colectoare secundare

3- colectoare principale

8- stație de epurare

11 – câmp pentru valorificarea nămolurilor

Sistemul de canalizare poate fi de 3 tipuri:

– unitar: se colectează și evacuează apele uzate printr-o rețea unică

– separat: colectarea și evacuarea apelor uzate se face printr-o rețea indepententă

– mixt: se folosește sistemul unitar pe anumite zone și separativ pe altele.

Sistemul informațional al rețelelor edilitare trebuie să furnizeze informații privind:

– stații de pompare

– stații de epurare

– canale de racord

– canale secundare

– colectoarele secundare și principale

– canale deversor

4. Rețeaua de gaze naturale

Rețeaua de gaze reprezintă traseele care aduc gaze naturale de la conducta de transport din posturile de reglare la consumator.

Sistemul informațional edilitar trebuie să furnizeze datele privind rețeaua de gaze naturale:

– conducta de trasnsport care aduce gazele în localități

– stații de reglare

– rețeaua de repartiție

– conducte de branșament

– posturi de reglare fixe

Conductele subterane sunt poziționate la adâncime de 0.9-1m sub trotuare, alei pietnonale sau partea carosabilă a drumurilor.

Dacă conductele de gaze se află în galeriile tehnice, acestea sunt montate în partea superioară a acestora, iar galeriile sunt prevăzute cu sisteme de ventilație

5. Rețeaua de termoficare

Rețeaua de termoficare transportă apa fierbinte, aburul sau alte medii purtătoare de căldură către consumatori.

Pentru această rețea, cadastrul rețelelor de termoficare trebuie oferite informații privind:

– conductele magistrale: transportă agentul termic de la sursă la cartierele de locuință. Au diametre de 0.4-1m

– rețeaua de distribuție: transportă de la magistrale la consumatori. Au diametre de 0.2-0.4 m

– construcții auxliare

– robineți, ventile de aerisire sau de golire, vane, manometre etc care se găsesc pe traseele conductelor

Conductele de termoficare pot fi supraterane, subterane (montate în canale de cărămidă sau beton armat) sau direct în pământ (izolate).

6. Rețeaua de cabluri electrice

Rețeaua de cabluri electrice poate fi suspendată pe stâlpi sau pozată direct în pământ la o adâncime de 0.8-1m sub trotuare sau spații verzi:

– ordinea de așezare în pământ dinspre clădire spre carosabil:

– cablu de distribuție de joasă tensiune

– cablu de distribuție de tensiune medie

– cablu de curent continuu

– cablu de iluminat public

– pozarea lor se face deasupra rețelelor edilitare (exceptând rețeaua de gaze)

Sistemul informațional edilitar trebuie să furnizeze datele privind rețeaua de cabluri electrice:

– rețeaua de distribuție de la punctele de alimentare spre consumatori

– puncte de transformare pentru reducerea tensiunii

– camerele de distribuție pentru cabluri de joasă tensiune

– cabluri subterane (cu traseele marcate prin borne)

– rețeaua de transport

7. Rețeaua de telecomunicații

Rețeaua de telecomunicații cuprinde rețelele de telefonie, televiziune, radio și internet. Aceasta poate fi suspendată pe stâlpi sau subterană prin tuburi de beton sau PVC sau blocuri de beton prefabricate la adâncimi de 0.8-1.2 m.

Sistemul informațional edilitar trebuie să furnizeze datele privind rețeaua de telecomunicați:

– traseele liniilor telefonice principale instalate în subteran

– traseele liniilor telefonice secundare. Acestea se identifică prin căminele de vizitare și camerele de tragere

– traseele liniilor telefonice supraterane

– traseele liniilor TV subterane și supraterane

8. Informații despre construcțiile și amenajările tehnice edilitare

Construcțiile și amenajările tehnice edilitare reprezintă părți componente ale rețelei edilitare. Acestea sunt:

Se poate schimba ordinea eventual excluse câteva care suna aiurea

9. Limitele pe care se executa sistemul informațional al rețelelor edilitare

Sistemul informațional al rețelelor edilitare se execută pe domeniul public dar, în unele cazuri și în cel privat. Limitele acestui spațiu sunt în funcție de fiecare rețea:

1. Rețeaua de apă potabilă: de la apometrul sau punctul unde conducta intersectează zidul exterior al construcției

2. Rețeaua de gaze: de la postul de reglare sau de la punctul de intrare în clădire

3. Rețeaua de energie electrică: de la punctul de intrare în clădire

4. Rețeaua de termoficare: punctul de intrare a conductei în clădire

5.Rețeaua de canalizare: de la căminul de vizitare sau punctul prin care iese canalul din zidul blocului

6. Rețeaua de telecomunicații: la intrarea cablurilor subterane în clădire sau la cutiile terminale pe pereții exteriori sau la cabinele telefonice

Limitele pot fi stabilite de autoritățile locale și deținătorii de rețele sau pot fi impuse de gradul de detaliere a informațiilor care trebuiesc obținute, zonele scoase la licitație sau conținutul care trebuie asigurat.

10. Executarea lucrărilor de teren pentru introducerea sistemului informațional al rețelelor edilitare

Lucrările de teren constau în culegerea elementelor necesare ridicării componentelor rețelelor edilitare aflate la suprafață. Dacă există planuri topoografice sau cadastrale a zonei de interes, se va prelua din acestea elementele de planimetrie; în caz contrar, acestea vor trebui preluate prin măsurători pe teren.

Pentru căminele de vizitare se determină poziția planimetrică a centrului capacului căminului. Cota, diametrul acestuia precum și releveul se obțin folosind un compas de reducție. Cotele și diametrul conductei se determină folosind echerul de lemn montat la capătul unei mire.

Descriere sumară

Traseele rețelelor edilitare se obțin în plan și în înălțime folosind metoda directă și metoda indirectă

1. Metoda directă: rețeaua e ridicată în timpul pozării acesteia (înaintea astupării șanțurilor). Poziția planimetrică și altimetrică a punctelor caractersitice (cămine de vizitare, capace, guri de aerisire) se determină din punctele drumuirii planimetrice și de nivelment

2. Metoda indirectă: se utilizează la rețele subterane ale căror trasee și adâncimi nu se cunosc. Această metodă implică săpături pentru identificare, dar în cazul rețelelor metalice se pot utiliza detectoare electromagnetice care asigură o precizie mare.

Adâncimea rețelelor subterane se determină prin căminele de vizitare folosind mire cu prelungitoare, echere cu talpă mobilă, baston de sondare.

11. Executarea lucrărilor de birou pentru introducerea sistemului informațional al rețelelor edilitare

Lucrările de birou conțin:

– calculele necesare determinării coordonatele și cotelor punctelor din rețeaua de sprijin și de ridicare dar și de legare a rețelei de sprijin locală la cea națională (unde e cazul)

– determinarea coordnatelor și cotelor privind punctelor de detaliu aparținând rețelei edilitare dar și elemente de fond ale planului cadastral

– redactarea planului cadastral curpinzând rețelele edilitare

– redactarea releveelor căminelor de vizitare

– calculul elementelor profilelor longitudinale și trasnversale

– întocmirea inventarului cu coordonate ale punctelor rețelei edilitare

Fiecare rețea se reprezintă conform Atlasului de semne convenționale astfel:

– pentru rețeaua de alimentare cu apă: linii discontinue de culoare albastră cu simbolul „A” unind capacele căminelor reprezentate prin semne convenționale. Pe acest traseu se trece și diametrul nominal în mm.

– pentru rețaua de canalizare: linii discontinue de culoare maro cu simbolul „C” unind capacele căminelor reprezentate prin semne convenționale.

– pentru rețeaua de alimentare cu gaze naturale: linii discontinue cu simbolul „G” de culoare galbenă unind capacele căminelor reprezentate prin semne convenționale..

– pentru rețeaua de termoficare: linii discontinue cu simbolul „t” unind capacele căminelor reprezentate prin semne convenționale.

– pentru rețeaua electrică: linii discontinue cu simbolul „e” de culoare verde unind bornele de avertizare a traseelor cablurlor de înaltă tensiune

– rețeaua de telecomunicații: linii discontinue cu simbolul „T” de culoare neagră unind capacele căminelor și camerelor de tragere reprezentate prin semne convenționale.

12. Întocmirea documentației finale pentru sistemul informațional al rețelelor edilitare:

Documentația finală trebuie să conțină:

1. Plan tehnico-edilitar complex realizat în format digital conform scării 1:500 sau 1:1000. Acesta cuprinde toate rețelele ediliare și un fond planimetric minim (extras din planele cadastrale sau topografice sau ridicate direct de pe teren).

2. Planuri tematice: au aceiași scară ca planul tehnico-edilitar complex și cuprind numai un tip sau mai multe de rețea. Acesta are același conținut ca al planului tehnico-edilitar complex dar se face referire doar la rețelele ediliare pe care le redă.

3. Schema tronsoanelor pe tipuri de rețele: se întocmește în cadrul fișei arterei la o scară convenabilă

4. Profile longitudinale: se întocmesc doar pentru rețeaua de canalizare și pentru cea de alimentare cu apă

5. Releveele căminelor, camerelor de vizitare și ale altor construcții auxiliare: se reprezintă la scări convenabile în funcție de conținutul acestora

7. Fișele cu informații complementare:

a. Fișa arteră: conține date referitoare la arteră și la fiecare tip de rețea

b. Fișa unicat: conține elemente constructive din alcătuirea rețelelor

c. Fișa standard: conține detalii de pozare

13. Condiții de amplasare a lucrărilor edilitare subterane în zona străzilor din localitățile urbane și rurale

Amplasarea lucrărilor edilitare subterane se face prin unul din sisteme: izolat, combinat sau la comun când instalațiile sunt într-o galerie.

Condițiile de amplasare:

– rețelele electrice și de telecomunicații, amplasate pe trasee paralele de lungime mare se recomandă a fi instalate separat de o parte și de alta a străzii

– rețelele de telecomunicații se recomandă să se instaleze în zona cuprinsă dintre frontul de aliniere a construcțiilor și partea carosabilă

– rețelele de gaze se recomandă să se instaleze pe partea necarosabilă a străzii

– e interziză montarea rețelelor de distribuție sub linii de tramvai sau cale ferată sau sub orice construcție sau terenuri destinate construcțiilor

14. Condiții de amplasare a stâlpilor pentru instalații în zona străzilor din localitățile urbane și rurale

Condiții:

– traversările aeriene ale cablurilor trebuie să asigure o înățlime de minim 6 m deasupra punctului cel mai înalt al platformei drumului.

– stâlpii de suținere a cablurilor de energie electrică se instalează la o înălțime mai mare și la o distanță suficient de mare față de un drum a.î. daca acesta va fi extins, stâlpii să se afle în afara zonei de siguranță a drumului

– amplasarea stâlpilor pe străzi se face la minim 1 m față de partea carosabilă

– dispunerea stâlpilor de ilumniare se face respectând normele tehnice în vigoare

– semafoarele de bază se amplasează pe partea dreaptă a direcției de mers. Stâlpul de susținere poate fi folosit și pentru susținerea indicatorilor de circulație

Spații verzi

1. Generalități. Cadru legal. Obiectivele Registul local al spațiilor verzi. Domeniu de aplicare

Generalități

Autoritățile publice au obligația de a ține în evidență a spațiilor verzi de pe UAT-ul lor. Aceasta se realizează înființând, organizând și conducând registre locale ale spațiilor verzi.

Ministerul dezvoltărilor, Lucrărilor Publice și Locuinței au realizat prevederi care se referă la construirea unui set de date, informații și planuri privind identificarea terenurilor spațiilor verzi.

Obiective

Evidența spațiilor verzi are drept scop organizarea folosirea rațională a acestor spații. Autoritățile administrației locale răspund de activitatea de identificare a terenurilor definite ca spații verzi și reabilitarea celor degradate.

Obiectivele asigurate prin elaborarea registrelor locale ale spațiilor verzi:

– protecția spațiilor verzi

– identificarea zonelor deficitare și realizarea lucrărilor pentru extindere a spațiilor verzi

– menținerea și dezvoltarea funcțiilor de protecția a spațiilor verzi

Domeniu de aplicare a normlor tehnice:

– spațiile verzi situate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat din intravilan

– arbori ocrotiți și izolați plantați lângă arterele de circulație

– terenurile degradate din intravilanul localității

2. Date și informații specifice. Definirea conținutului de informații specifice sistemului informațional al spațiilor verzi

Registrul local al spațiilor verzi va cuprinde datele și informațiile specifice:

1. Spații verzi: suprafața, amplasamentul, categoria de folosință, domeniul (public sau privat) și specii de arbori existenți

2. Arbori ocrotiți și izolați: se va atribui un număr unic de identificare și se vor determina amplasamentul, diametrul, înălțimea, specia etc

3. Terenuri degradate ce vor fi reabilitate ca spații verzi: amplasament, suprafață, categorie de folosință etc

3. Registrul local al spațiilor verzi. Întreținerea și actualizarea registrului local al spațiilor verzi. Verificarea și recepția lucrărilor

Sistemul informațional al spațiilor verzi e rezultatul lucrărilor de măsurare, identificare, inventariere și cartare a terenurilor definite ca spații verzi. Pe baza acestor informații, se pot genera rapoarte grafice și hărți pentru:

– actualizarea Registrului local al spațiilor verzi

– întreținerea bazelor de date

– formarea unei evidențe și urmăriri a activităților de tăiere a fondului de spații verzi

Actualizarea Registrului local al spațiilor verzi se face o dată la 2 ani sau ori de cîte ori e nevoie, în funcție de modificările care au intervenit. Actualizarea planurilor topografice și cadastrale se face respectând normele ANCPI și de cadastru general.

Realizarea lucrărilor necesare actualizării sau întocmirii planurilor cadastrale se face doar de către persoanele autorizate.

Verificarea lucrărilor privind realizarea Registrului local al spațiilor verzi se face de către o comisie specială alcătuită din experți din domeniul mediului, urbanismului și al cadastrului. În cazul în care se găsesc greșeli, lucrarea se reface pe cheltuiala executantului.

Drumuri

1. Generalități. Rețeaua de drumuri din România

Generalități

Sistemul informațional al drumurilor publice reprezintă un subsistem al sistemului informațional de evidență a bunurilor imobile. Acesta trebuie organizat într-o formă unitară astfel încât să fie corelat cu documentele cadastrului general și documentațiile de la ANCPI.

În România, Compania națională a autostrăzilor și drumurlor naționale din Romania (CNADNR) și consiliine județene sunt principalii administratori ai drumurilor din țara noastră. CNADNR e împărțită pe 7 Direcții regionale de drumuri și poduri cu sediile în București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța.

Persoanele autorizate să execute lucrări pentru sistemul informațional al drumurilor pot fi persoane juridice autorizate.

Rețeaua de drumuri din România

Lungimea drumurilor din România e de aproximativ 200.000 km și sunt clasate după:

– autostrăzi

– drumuri naționale (europene)

– drumuri județene

– drumuri comunale

– străzi în orașe

– străzi în comune

Documentarea asupra actelor juridice și lucrărilor tehnice existente pentru fondul drumurilor

Documentarea asupra actelor juridice pentru fondul drumurilor se referă la identificarea actelor prin care se atestă că acestea au intrat în administrația unităților de drumuri publice.

Trebuie inventariate lucrările de cadastru sau topografie executate anterior. Acestea cuprind planurile de situație în diferite etape de dezvoltare a imobilului.

Raportul asupra documentării: după inventariere, se întocmește un raport ce conține:

– adresa și destinația imobilului

– suprafața

– administratorul sau proprietarul

– informații oferite de OCPI din care rezultă informații referitoare la imobil, la carte funciară (unde există) și despre planurile topografice și cadastrale existente

– date estimative asupra timpului necesar pentru lucrări în caz că nu există planuri sau lucrări cadastrale

3. Delimitarea amplasamentului drumurilor publice

Pentru recunoașterea și amplasamentul și delimitarea terenului se întocmesc:

– procese verbale de recunoaștere a amplasamentului încheiat între proprietari/administratori și executant;

– schița amplasamentului

Pentru descrierea împrejmuirii și identificarea vecinilor se stabilesc următoarele:

– numele sau denumirea vecinului, persoană fizică sau juridică

– schița de vecinătate

– descrierea topografică pentru fiecare punct al împrejmuirii dar și pentru punctele bornate

4. Conținutul documentațiilor de evidență specifică drumurilor publice

1. Rețeaua geodezică de sprijin: în caz că rețeaua geodezică de stat e insuficientă, aceasta trebuie îndesită. Detaliile planimetrice trebuie raportate în sistemul de proiecție național. Materializarea punctelor de sprijin se realizează prin borne. Acestea se amplasează de-a lungul traseul dumului din 2 în 2 km pentru zonele de seș și din 1 în 1 km pentru zonele de munte. Punctele de sprijin altimetrice se determină în sistemul de cote Marea Neagră 1975.

2. Planul topografic digital: pe acestea trebuie incluse următoarele elemente:

– axul drumului = linia formată din punctele egal depărtate față de marginile părții carosabile

– relieful și geometria pe verticală: se efectuează măsurători pentru realizarea profilelor longitudinale și trasnversale.

– partea carosabilă = suprafața din platofma destinată circulației autovehicolelor

– platforma drumului: acostamente, locuri de parcare, benzi rezervate circulației tramvaielor, bicicletelor etc

3. Baza de date GIS

4. Inventar de coordonate a punctelor rețelei de sprijin și ale punctelor determinate pe limitele parceleler deținute de proprietar

5. Profile longitudinale și trasnverale

6. Documentația cadastrală

5. Plan topografic digital întocmit pentru drumuri. Elemente principale. Straturi

Planul topografic se redactează în format digital conform normelor AND privind structura hărții topografice. Acesta trebuie să cuprindă următoarele elemente:

– axul drumului = linia formată din punctele egal depărtate față de marginile părții carosabile

– relieful și geometria pe verticală: se efectuează măsurători pentru realizarea profilelor longitudinale și trasnversale.

– partea carosabilă = suprafața din platforma destinată circulației autovehicolelor

– platforma drumului: acostamente, locuri de parcare, benzi rezervate circulației tramvaielor, bicicletelor etc.

Acesta trebuie organizat pe straturi astfel:

– axul drumului: AXDRUM

– ampriza drumului: AMPRIZA

– declivități: DECLIVITĂȚI

– etc

6. Condiții de realizare și redactare a planului topografic digital pentru drumuri

Planul topografic se realizează în format digital pe suport magnetic folosind softuri specifice (Autocad, ZW Cad etc). Detaliile acetuia se reprezintă prin coordonate folosindu-se semnele convenționale conform Atlasului de semne convenționale

Acesta se realizează conform normelor AND privind strucutra hărților topografice și a bazei de date a Sistemului Informatic al Cadastrului Drumurilor (SINCAD)

Planul cadastral va conține parcelele și corpurile de proprietate numerotate cadastral. Pe limitele parcelelor se marchează și numerotează punctele determinate prin coordonate.

7. Structura zonei drumului

Structura zonei drumului cuprinde:

– limitele de proprietate

– numerotarea cadastrală (dacă e introdus cadastrul general aceasta se va prelua de la OCPI)

– corpurile de proprietate vecine cu drumul

– poziția bornelor kilometrice (precizarea kilometrajului nominal și efectiv)

– kilometrajul 0 al fiecărui tip de drum

– construcțiile de orice tip care se află la o distanță mai mică de 4 metrii de drum

– amenajări pentru siguranța circulației

– poziția elementelor aferente drumului în funcție de kilometrul nominal (k) de la bornă și lungimea reală (p) măsurată de la bornă

8. Baza de date SIG. Documentația cadastrală pentru drumuri publice

Baza de date SIG (Sistem informațional geografic) e formată din straturile (layerele) specifice planului topografic digital. Fiecare strat trebuie să acopere sectorul de drum cuprins în plan.

Aceasta se predă pe un CD sau DVD iar dacă e posibil se, crează arhive folosind programul ZIP.

Documentația cadastrală cuprinde:

– procese verbale încheiate pentru stabilirea limitei proprietăților aflate în vecinătatea drumului și procese verbale de înregistrare la OCPI

– plan cadastral în format digital

– tabel centralizator al suprafețelor

– inventar de coordonate.

Căi ferate

1. Generalități. Obiective. Structuri naționale din domeniul căilor ferate

Generalități

Sistemul informațional al căilor ferate reprezintă un subsistem de evidență și inventariere sistematică sub aspect tehnic, economic și juridic a tuturor bunurilor imobile aflate în patrimoniul căilor ferate.

Lucrările pentru documentațiile cadastrale specifice domeniului feroviar se vor executa de către personal autorizat, respectând normele ANCPI.

Obiective

Sistemul informaținal al căilor ferate urmărește realizarea obiectivelor:

– determinarea suprafețelor de teren deținute de compania națională

– stabilirea taxelor și impozitelor pentru bunurilor imobiliare

– administrarea corectă și apărarea drepturilor (prin înscrierea în registrele cadastrale și cărți funciare) a patrimoniului unităților feroviare

Structuri naționale din domeniul căilor ferate:

– Compania Națională de Căi Ferate (CFR)

– Compania Națională de Transport Călători (CFR Călători)

– Compania Națională de Transport Marfă (CFR Marfă)

– Informatică Feroviară (Filială a CFR)

– Autoritatea Feroviară Română (AFER)

2. Infrastructura feroviară pusă la dispoziția operatorilor de transport feroviar

Rețeaua de cale ferată e formată din 9 magistrale principale din care se desprind mai multe magistrale secundare. Magistralele principale reprezintă principalele artere feroviare.

Caracteristicile rețelei feroviare CFR:

– lungimea totală: aproximativ 11.000 km

– sistemul de alimentare pentru liniile ferate electrificate: tensiune de 25 kV și frecvență de 50 Hz

– din puncte de vedere al interoperabilității, infrastructura se clasifică în:

– interoperatibilă

– neinteroperatibilă: formată din linii puțin utilizate

– sisteme de siguranță a circulației: bariere automate pentru treceri de nivel, bloc de linie automate, echipamente de centralizare electronică etc

Lucrări de artă și terasamente: pe rețeaua feroviară există aproximativ 18.000 de podețe, poduri și pasaje cu o lungime de aproximativ 144 km.

3. Organizarea lucrărilor pentru sistemul informațional al căilor ferate

Evidența cadastrală feroviară se întocmește pe UAT-uri pe 3 entități: stația de cale ferată, interstația și bunul imobil izolat.

Ministerul transporturilor coordonează lucrări de specialitate pentru căile ferate împreună cu ANCPI. CFR inventariează lucrările de cadastru și topografie executate referitoare la imobilele aflate în proprietatea unităților feroviare. Acestea vor cuprinde planuri de situație în diferite etape de dezvoltare a imobilului.

Trimestrial, CFR transmite stadiul lucrărilor de evidență a căilor ferate. Acestea trebuie corelate cu lucrările de cadastru general respectând prevederile și normelor tehnice elaborate de ANCPI.

4. Etapele realizării sistemului informațional al căilor ferate

1. Rețeaua geodezică de sprijin: dacă aceasta nu asigură o densitate de puncte suficiente, aceasta se îndesește. Punctele rețelei de sprijin se materializează prin borne de beton armat. Se vor planta minim 3 borne la distanțe de 250-500 m una de cealaltă pentru fiecare stație de cale ferată sau bun imobil izolat.

2. Documentația tehnică: aceasta trebuie să cuprindă:

– memoriu tehnic

– schița rețelei geodezice la o scară convenabilă. Pe aceasta se va trece și vizibilitatea între puncte

– inventar de coordonate ale punctelor rețelei și descrierea topografică

– dosar de verificare întocmit de o persoană autorizată ANCPI

3. Delimitarea amplasamentului se face de către o comisie din care face un reprezentant al beneficiarului, executantului, consiliului local și membri autorizați ANCPI.

4. Încheierea unui proces verbal de predare-primire a amplansamentului entității feroviare unde se va descrie limitele față de vecini

5. Descrierea amplasamentului și identificarea vecinilor

6. Bornarea punctelor de frângere a limitei de vecinătate cu borne inscripționate CFR

7. Întocmirea dosarului de delimitare cadastrală

8. Realizarea și redactarea planului cadastral respectând normele și prevederlile ANCPI

5. Înscrierea imobilelor din domeniul căilor ferate în documentele de publicitate imobiliară. Documente care se întocmesc și se predau beneficiarului la OCPI

Înscrierea imobilelor în documentele de publicitate imobiliară

Înaintea introducerii cadastrului general, imobilele se înscriau in cartea funciară confor prevederii Legii 7-1996. În 2006 ANCPI și Compania națională de căi ferate au încheiat Protoculul de colaborare privind modul de înscriere în cărțile funciare centrale.

Documente care se întocmesc și se predau beneficiarului și OCPI

Lucrările pentru sistemul informațional al rețelei de căi ferate au ca rezultat o documentație cadastrală. Această trebuie să conțină:

– tema lucrării

– memoriu tehnic

– aviz de începere a lucrărilor de la ANCPI sau OCPI

– proces verbal de predare a obiectivelor

– inventar de coordonate ale rețelei de ridicare și ale punctelor de detaliu

– descrierea topografică a punctelor rețelei de sprijin

– prelucrearea și compensarea măsurătorilor

– fișa corpului de proprietate

– registrul cadastral al parcelelor feroviare

– plan cadastral digital

– proces verbal de verificare-recepție a lucrărilor

6. Planul topografic digital pentru domeniul căilor ferate. Principalele elemente. Detalile principale și secundare

Planul topografic digital se întocmește la o scară convenabilă în funcție de densitatea detaliilor pe care îl conține. Lungimea căii ferate se măsoară pe axul acesteia.

Elementele principale:

– limitele zonei de protecție a infrastructurii feroviare publice

– limitele zonei de siguranță a infrastructurii feroviare publice

– limitele de proprietate a căii ferate

– axul căii ferate și caracteristicile geometrice în plan orizontal și vertical

Detalii principale: acestea definesc poziția în plan și spațiu a elemetenlor de infrastructură:

Se poate schimba ordinea

Coordonatelor acestor detalii trebuie determinate cu o precizie de + – 10 cm pentru planimetrie și +- 5 cm pentru altimetrie. Punctele care definesc geometria căii ferate trebuie determinate cu o precizie de de + – 2 mm.

Detaliile secundare:definesc poziția elementelor de vegetație, și de transport rutier, hidrografie etc.

Coordonatelor acestor detalii trebuie determinate cu o precizie de + – 20 cm pentru planimetrie și +- 5 cm pentru altimetrie.

7. Ridicarea detaliilor. Organizarea pe layere a planului digital pentru căi ferate

Ridicarea detaliilor se va face în sistemul de proiecție Stereografic 70 și Marea Neagră 1975. Conținutul ridicării se va organiza în planul digital pe layere astfel:

– punctele rețelei geodezice de sprijin și puncte cotate

– limita teritoriului-administrativ, intravilanelor componente, unităților feroviere, zonei juridice feroviere și limita prevăzută în actele juridice

– drumuri, alei, străzi

– numerotarea cadastrală

– axele feroviere

– borne kilometrice

– traversări ale căii ferate

– semnale feroviare

– lucrări de artă

– construcții feroviare

– rețeaua de electrificare și comunicație

– elemente de hidrografie

– spații verzi

8. Geometria căii ferate

Geometrica căii ferate cuprinde:

– liniile de cale ferată: se va preciza tipul șinelor și traverselor

– macaze

– curbe de cale ferată: se vor exprima elemente principale: tangenta de intrare și de ieșire, lungimea curbei, bisectoarea, raza, unghiul aliniamentelor etc

– semnale și alte instalații: tipul semnalului, gabarit față de liniile adiacente

– stâlpi de electrificare: tipul stâlpilor, numerotarea, capacitate portantă, gabarit față de liniile adiacente

– lucrări de artă (poduri, pasaje, pasarele): se va preciza gabaritul față de liniile de cale ferată, tonaj maxim admis

– stâlpi de iluminare

Portul

1. Generalități. Elemente caracteristice ale amenajărilor portuare

Generalități

Sistemul informațional al porturilor reprezintă un sistem de inventariere, evidență și gestionare a patrimoniului imobiliar din zonele portuare aflate sub autoritatea Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Transportul pe apă e cel mai ieftin deoarece (față de transportul rutier sau feroviar) nu necesită amenajări mari pentru realizarea căilor de acces.

Elemente caractersitice ale amenajării portuare

Portul reprezintă o amenajare la contactul dintre apa și uscat capabil să recepționeze și să expedieze mărfuri și pasageri. În funcție de calea de navigație, porturile se împart în porturi maritime și fluviale.

Componentele principale ale porturilor:

– rada portului = suprafața acvatică ce se află în incinta portului

– avanportul = suprafața acvatică din larg unde are loc preluarea navelor și pilotarea acestora în bazinul portuar.

– acvatoriul portului = suprafața de apă a căilor de acces în port

Acvatoriul:

– incinta portului = suprafața de uscat unde sunt amplasate construcțiile portuare și utiliajele necesare încărcării sau descărcării navelor

– dane = segmente teritoriale ce cuprind suprafețe acvatice și de uscat asociate care asigură acostarea navelor

2. Planuri cadastrale ale porturilor. Suprafețe. Documentație finală

Planurile cadastrale ale porturlor conțin reprezentările imobilelor situate pe zona portuară: diguri de apărare, turnul de control, geamanduri și balize de semnalizare, faruri, clădiri tehnice și administrative, dane de montare etc.

Suprafețele care se reprezintă pe planurile cadastrale conform subcategoriei de folosință și care primesc numere cadastrale:

Se poate schimba ordinea, eventual unele omise

Documentația cadastrală finală trebuie să conțină:

– memoriu tehnic

– aviz de începere a lucrărilor

– inventar de coordonate a punctelor rețelei de sprijin în sistemul Stereo 70 și Marea Neagră 1975

– plan cadastral în format digital

– procese verbale de delimitare

– registrul cadastral al porturilor și al imobilelor unităților portuare

Aeroportul

1. Elemente funcționale ale aeroportului. Schema generală a unui aeroport

Sistemul informațional al aeroporturilor reprezintă un subsistem de evidență și inventariere sistematică sub aspect tehnic, economic și juridic a tuturor bunurilor imobile aflate în administrația aeroporturilor aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Elementele principale ale aeroportului sunt aerogara și pista de decolare-aterizare. Acestea sunt legate de următoarele elemente:

– suprafața de trafic a aerogării: destinată îmbarcării-debarcării călătorilor

– spațiile de trafic de marfă destinată îmbarcării-debarcării pachetelor de marfă

– suprafața de trafic pentru aeronave: unde se efectuează lucrări de întreținere și alimentări cu combustibil

– bretele: pentru intrarea-ieșirea de pe piste

– suprafețe de staționare

– căile de rulare

– turnuri de control

– stație radar

– stație meteo

– spații pentru parcarea mașinelor

Schema generală a unui aeroport:

2. Caracteristici geometrice ale pistei aeroportuare. Elemente geometrice

Sistemul infomațional al aeroporturilor conține (pe lângă date referitoare la imobilele aeroportului) și date utile specialiștilor în transportul aerian

Elementele geometrice ale pistei sunt:

– lungimea pistei principale: aceasta se stabilește în funcție de condițiile de amplasare ale aeroportului dar și de performanța avioanelor care o vor utiliza

– lungimea pistei secundare: se alege pe acelaș principiu ca pista principală. Direcția ei e transvserală față de pista principală

– lățimea pistelor: se stabilește în funcție de lungimea aripilor avioanelor care o vor utiliza

– profilul longitudinal al pistei are o pantă de 1-2% pentru scurgerea apelor

– profilul longitudinal are o pantă tip acoperiș cuprinsă între 1-2%

– planeitatea pistei: nu sunt admise abateri de la planeitate mai mari de 3 mm. Planeitatea e importantă pentru reducerea șocurilor în timpul rulajului la sol și pentru o eficacitate bună la frânare

– acostamentele pistei: se amplasează simetric față de axul pistei

– benzi laterale ale pistei: zone special amenajate pentru reducerea riscului de daune materiale în cazul ieșirii aeronavei de pe pistă

– zone de siguranță: zonă amenajată la extremitatea pistei

3. Spațiul aerian funcțional în jurul aeroportului. Sisteme de balizaj

Spațiul aerian funcțional în jurul aeroportului: acest spațiu e destinat operațiilor de decolare și aterizare.

În acest spațiu, putem defini suprafețele:

– suprafața de apropiere:

– suprafața interioară de apropriere

– suprafața de tranziție: situată pe marginea benzii pistei

– suprafața interioară de tranziție

– suprafața de urcare la decolare

– suprafața orizontală exterioară

– suprafața conică

Sistemul de balizaj e alcătuit din totalitatea reperelor vizuale cu rol de ghidare a aeronavelor. Balizarea poate fi:

– principală: cuprinde delimitarea extremitățile pistei, pragul și axul

– complementară: asigură desfășurarea circulației pe spațiile de rulare.

Sursele de lumină din exteriorul aeroportului care nu au nicio legătură cu activitatea acestuia nu trebuie să aibă aceeiași culoare sau intensitate pentru a se evita confuziile. Balizajul luminos poate fi realizat cu lumini punctiforme sau barete luminoase.

4. Infrastructura aeroportuară din România.

Aeroportul cel mai mare din România, Aeroportul Henri Coandă e de utilitate publică, proprietarul fiind statul român prin Compania Națională „Aeroportul Henri Coandă – București”, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

Sunt derulate lucrări de dezvoltare a infrastructurii aeroportate. Acestea constau în:

– împrejmuirea perimetrală a aeroportului

– activități de expropriere a suprafețelor de teren necesare extinderii

Al 2-lea aeroport ca importanță după Henri Coandă e Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Acesta are în vedere lucrările de dezvoltare ale infrastructurii:

– prelungirea pistei de decolare la 2500 m

– construirea unui terminal nou

– extinderea platformei de îmbarcare-debarcare

– extinderea autogării

– modernizarea șoselei de acces

5. Documentații tehnice. Documentația cadastrală pentru înscrierea în cartea funciară a aeroporturilor

Lucrările de inventariere și evidență a infrastructurii transportului aerian sunt coordonate de serviciiile cadastrale de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor.

Documentația cadastrală conține:

– memoriu tehnic

– aviz de începere a lucrărilor

– inventar cu coordonatele punctelor de sprijin (și descrierea lor topografică) și a punctelor situate pe limita aeroportului

– registrul cadastral al aeroporturilor și imobilelor care aparțin aeroporturilor

– registrul cadastral centralizator al aeroportului pe UAT

– procese verbale de avizare și recepție și verificare a lucrării

Metroul

1. Generalități. Definiție. Obiect. Scop. Elemente caracteristice

Generalități

Metroul reprezintă un sistem de transport public care folosește trenuri electrice printr-o rețea de tuneluri subterane.

Rețeaua metroului Bucureștiului e administrată de compania Metrorex. Aceasta e formată din 4 magistrale date în folosință (M1, M2, M3, M4) și încă 2 aflate în execuție (M5 și M6).

Definiție

Sistemul informațional al rețelei de metrou reprezintă un subsistem al cadastrului general de inventariere și evidență sistematică sub aspect tehnic, economic și juridic al bunurilor imobile administrate de Metrorex.

Obiectul acestei evidențe îl reprezintă terenurile pe care (sub care) se află infrastructura rețelei de metrou.

Scop:

– determinarea, înregistrarea pe documente și reprezentarea pe planuri și inventarierea bunurilor imobile care aparțien rețelei de metrou

– întocmirea documentelor necesare înscrierii în cartea funciară a imobilelor aparținând rețelei de metrou

Elemente caracteristici:

– galeriile permit circulația trenurilor și fac legătura între stații

– depourile permit staționarea trenurilor și efectuarea inspecțiilor tehnice și reviziilor acestora

– stațiile permit accesul călătorilor

2. Executarea măsurătorilor pentru întocmirea planului cadastral și culegerea datelor pentru sistemul informațional al metroului

Observațiile din teren se execută cu instrumente de precizie iar ridicarea planimetrică se face în mod corespunzător scării 1:500. Se vor folosi metode riguroase de compensare

Rețeaua geodezică de sprijin trebuie să asigure o densitate de puncte astfel:

– pentru stațiile de metrou se vor materializa cel puțin 2 borne situate la 150 m una față de cealaltă

– pentru zonele de teren izolat administrat de metrorex se vor materializa cel puțin 2 borne

Aceste borne vor avea inscripționate pe ele M, n, nnn unde:

Întocmirea planului cadastral: punctele de detaliu vor avea coordonate în sistemul Stereo 70 și vor respecta semnele convenționale stabilite de Atlasul semnelor convenționale

Acesta se va realiza sub formă digitală si va cuprinde:

– limitele administrative și limitele imobilelor și parcelelor învecinate împreună cu numerotarea cadastrală și numerotarea internă

– limitele zonelor de siguranță și protecție a rețelei de metrou

– fond planimetric: străzi, șosele, bulevarde etc

3. Zone de siguranță și de protecție ale metroului. Numerotarea cadastrală

Zone de siguranță ale rețelei de metrou:

1. Zona de siguranță a rețelei subterane de metrou: are rol de a asigura stabilitatea construcțiilor subterane și supraterane ale metroului precum și accesul la acestea

2. Zona de siguranță a infrastructurii de cale ferată: e destinată circulației metroului

Zone de protecție ale rețelei de metrou:

1. Zona de protecție a rețelei subterane de metrou: asigură exploatarea în siguranță a rețelei de metrou

2. Zona de protecție a infrastructurii de cale ferată

Numerotarea cadastrală: se face în funcție de locul în care sunt amplasate obiectivele.

Numerotarea parcelelor pe stații: numărul cadastral e format din:

Numerotarea parcelelor dintre stații: numărul cadastral e format din:

4. Etape care se parcurg la introducerea sistemului informațional al rețelei de metrou. Documentația finală

La introducerea cadastrului general se inventariază toate imobilele administrate de Metrorex, se măsoară, se reprezintă pe planuri, se numerotează și se determină ariile pe categorii de folosință.

Etape: dacă nu s-a introdus cadastrul general, trebuie parcures etapele:

– întocmirea proiectului

– delimitarea amplasamentelor și stabilirea zonei de protecție

– identificarea pe categorii de folosință și a proprietarilor a imobilelor

– executarea observațiilor de teren și întocmirea documentației cadastrale

Documentația finală trebuie să conțină

– aviz de începere a lucrărilor

– memoriu tehnic

– inventar de coordonate a punctelor de sprijin (și descrierea topografică a acestora) și de ridicare

– fișa bunului imobil

– plan cadastral

– registrul cadastral al parcelelor și al proprietarilor

– indexul alfabetic al proprietarilor

Industria

1. Definiție. Obiect. Scop. Parcuri industriale

Definiție

Sistemul informațional al fondului industriei reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care se găsesc în zonele cu regim de parc industrial.

Obiectul îl reprezintă bunurile imobile din zonele cu regim de parc industrial utilizate la producția produselor industriale.

Scopul realizării sistemului informațional îl constituie delimitarea incintelor industriale și reprezentarea acestora pe planuri cadastrale.

Numim parc industrial suprafața în perimetrul căreia se desfășoară activități de producție industrială. Activitățile care se desfășoară într-un parc industrial pot fi:

– activități specifice parcului industrial

– servicii de pază și securitate

– servicii de salubritate, de amenajare și întreținere a spațiilor verzi

– activități ale organizațiilor economice și patronale etc

2. Etapele care se parcurg la introducerea sistemului informațional din domeniul industrial

Sistemul informațional din domeniul industrial poate fi introdus împreună cu lucrările de introducere a cadastrului general sau împreună cu introducerea evidențelor informaționale de specialitate: silvic, agricol, edilitar etc.

1. Etapele de realizare în cadrul lucrărilor de cadastru general

Dacă pe un UAT se introduce cadastrul general, trebuie puse în evidență și imobilele aparținând sistemului informațional din domeniului industrial. Limitele parcului industrial se stabilesc indirect prin punerea în evidență a imoblelor cu care se învecinează.

Numerotarea cadastrală a parcului se face împreună cu numerotarea celorlalte imobile.

2. Etape de realizare a lucrărilor sistemelor informaționale din domeniul industrial

Dacă nu a fost introdus cadastrul general sau alte sisteme informaționale, etapele care se parcurg sunt:

– documentarea și întocmirea proiectului tehnic de execuție

– delimitarea amplasamentelor aflate pe suprafața parcului industrial

– stabilirea categoriei de folosințe

– executarea măsurătorilor

– întocmirea documentației cadastrale

După efectuarea lucrărilor se trasnmit către OCPI toate datele care țin de cadastrul general.

3. Executarea măsurătorilor pentru întocmirea planului cadastral și culegerea datelor necesare introducerii sintemului informațional pentru domeniul industrial

Observațiile din teren se execută cu instrumente de precizie iar ridicarea planimetrică se face în mod corespunzător scării 1:500. Se vor folosi metode riguroase de compensare

Rețeaua de ridicare trebuie să includă cel puțin 3 puncte din rețeaua geodezică de stat pentru a putea fi încadrată în sistemul național. Trebuie asigurată o densitate de puncte astfel:

– pentru fiecare teren izolat se vor planta cel puțin 3 borne

– pe fiecare coridor de lucru se vor planta borne la distanță de maxim 2 km una de cealaltă

4. Documentația finală a sistemului informațional al industriilor

Documentația finală trebuie să conțină:

– avizul ANCPI sau OCPI de începere a lucrărilor

– tema lucrării

– memoriu tehnic

– inventar de coordonate cu punctele de sprijin (inclusiv descrierea lor topografică) și cu punctele de detaliu

– plan cadastral la scara 1:500

– registrul cadastral al imobilelor și corpurilor de proprietate

– fișele bunurilor imobile

– tabel cu vecinătățile incintei

– proces verbal de recepție a lucrării

Fondul energetic

1. Fondul energetic – Defniție. Obiect. Scop. Particularități ale sistemului energetic

Definiție

Sistemul informațional al fondului energetic reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care se aparțin domeniului energetic.

Obiectul fondului energetic îl reprezintă unitățile ce se ocup cu producerea, transportul și distribuirea energiei electrice, precum și a terenurilor ocupate de acestea.

Scopul realizării sistemului informațional al fondului energetic îl reprezintă furnizarea de informații de natură tehnică, economică și juridică privind bunurile imobile ale acestuia. Aceste informații pot fi corelate cu cele de introducere și de actualizare a cadastrului general.

2. Etapele introducerii sistemului informațional din domeniul energetic

Sistemul informațional din domeniul energetic poate fi introdus împreună cu lucrările de introducere a cadastrului general sau împreună cu introducere evidențelor informaționale de specialitate: silvic, agricol, edilitar etc.

1. Etapele de realizarea în cadrul lucrărilor de cadastru general

Dacă pe un UAT se introduce cadastrul general, trebuie puse în evidență și imobilele aparținânt sistemul infiormațional din domeniul energetic. Limitele acestuia se stabilesc indirect prin punerea în evidență a imobilelor cu care se învecinează.

Numerotareea cadastrală, categoria de folosință, suprafețele și deținătorii acestor imobile sunt furnizate de cadastrul general.

2. Etape de realizare a lucrărilor sistemelor informaționale din domeniul energetic

Dacă nu a fost introdus cadastrul general sau alte sisteme infomraționale, etapele care se parcurg sunt:

– documentarea și întocmirea proiectului tehnic de execuție

– delimitarea amplasamentelor

– stabilirea categoriei de folosințe

– executarea măsurătorilor

– întocmirea documentației cadastrale

După efectuarea lucrărilor se transmit către OCPI toate datele care țin de cadastrul general.

3. Capacități din domeniul energetic

1. Capacități de producere a energiei electrice și termice:

a. Centrale termoelectrice (CTE), centrale electrice de termoficare (CET), centrale termice echipate cu motoare Diesel (CD), centrale electrice echipate cu turbine de gaze (CTG)

b. Centrale nucleare – parte clasică (CNE-PC)

c. Amenajări hidroenergetice: centrale hidroelectrice (CHE), centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompare (CHEAP)

2. Instalații de transport și distribuție a energiei electrice: rețele de tensiune înaltă și medie, rețele subterane și supraterane, puncte termice

4. Prelucrarea datelor și întocmirea planului cadastral pentru domeniul energetic

Numerotarea cadastrală, a sectoarelor cadastrale și a corpurilor de proprietate se preia din cadastrul general.

Planul cadastral va fi structurat pe layere care conțin: punctele rețelei de sprijin, de ridicare și de detaliu, limitele incintelor, parcelele de teren, numerotarea cadastrală, căile de comunicație, hidrografia etc.

Planul cadastral numeric trebuie să asigure prezentarea imobilelor și construcțiilor pe categoriile:

– Sl – suprafață liberă

– Sc – suprafață ocupată de clădiri

– Sd – suprafață ocupată de depozite

– Sh suprafață ocupată cu elemete hidrografice

– Str/Stf – suprafață ocupată trasnportului rutier/ferovier

Minier

1. Definiție. Obiect. Scop. Termeni specifici. Structura de exploatare

Definiție

Sistemul informațional al fondului minier reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care se aparțin domeniului minier și înscrierea acestora în cartea minieră.

Obiectul acestei evidențe sunt bunurile imobile situate la suprafața și în zonele de siguranță și protecția aflate deasupra exploatărilor subterane.

Scopul constă în realizarea unei baze de date pentru sistemul informațional minier și a documenteler necesare pentru înscrierea în cartea minieră a imobilelor aparținând fondului minier.

Structura de exploatare: sunt în total 16 agenți economici de stat și în jur de 360 privați ce iși desfășoară activitatea pe domeniile: cărbune, sare, apă minerale, substanțe radioactive, metalifere, minereuri metalifere etc.

2. Lucrări care se execută în cadrul sistemului informațional din domeniul minier

Aceste lucrări constau în delimitarea amplasamentelor suprafețelor de exploatarea a resurselor miniere, numerotarea cadastrală, întocmirea documentației cadastrale și actualizarea acesteia, înscrierea imobilelor în cartea funciară. Imobilele care țin de fondul minier sunt înscrise în Cartea minieră (document de evidență prin care se realizează identificarea și reprezentarea pe hărți a tuturor lucrărilor cu caracter minier).

Petrolier

1. Definiție. Obiect. Scop. Termeni specifici. Structura sectorului de exploatare

Definiție: Sistemul informațional al fondului petrolier reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care se aparțin domeniului petrolier și înscrierea acestora în cartea petrolieră.

Obiectul acestei evidențe sunt bunurile imobile precum și a conductelor de transport a produselor petroliere situate în zonele de siguranță și protecția dar și din afara acestora.

Scopul constă în realizarea unei baze de date pentru sistemul informațional petrolier și a documenteler necesare pentru înscrierea în cartea petrolieră a imobilelor aparținând fondului petrolier.

2. Etape de realizare a sistemului internațional al fondului petrolier

1. Rețeaua geodezică de sprijin: dacă aceasta nu asigură o densitate de puncte suficiente, aceasta se îndesește. Punctele rețelei de sprijin se materializează prin borne de beton armat.

2. Documentația tehnică: aceasta trebuie să cuprindă:

– memoriu tehnic

– schița rețelei geodezice la o scară convenabilă. Pe aceasta se va trece și vizibilitatea între puncte

– inventar de coordonate ale punctelor rețelei și descrierea topografică

– dosar de verificare întocmit de o persoană autorizată ANCPI

3. Delimitarea limitelor coridoarelor de lucru (suprafața de teren pe care urmează a fi amplasate conductele) și a coridoarelor de siguranță (suprafața de teren necesară protejării și exploatării liniei de transport)

4. Încheierea unui proces verbal de predare-primire a amplansamentului entității petroliere unde se va descrie limitele față de vecini

5. Descrierea amplasamentului și identificarea vecinilor

6. Întocmirea dosarului de delimitare cadastrală

7. realizarea și redactarea planului cadastral respectând normele și prevederlile ANCPI

Numerotarea cadastrală se va prelua din cadastrul general. În lipsa acestuia, se face o numerotare cadastrală proprie conform cărții petroliere. Parcelele pot avea următoarele categorii de folosință:

– suprafețe ocupate de bazine și rezervoare – Sbr

– suprafețe ocupate de trasnformatoare – Sct

– suprafețe ocupate de zonele de protecție, siguranță și restricție – Sps

3. Înscrierea în cartea funciară și în cartea petrolieră. Termeni de specialitate

Dacă nu a fost introdus cadastrul general la nivel de UAT, imobilele se vor înscrie în cartea funciară dar și în cartea petrolieră.

Cartea petrolieră reprezintă un instrument de evidență care cuprinde totalitatea actelor juridice privitoare la un perimetru petrolier. Aceasta conține:

– registrul cu date tehnice, economice privind zăcământul care se exploatează

– registrul cu date juridice și administrative referitoare la perimetrele petroliere

– hărți și planuri de situație

Termeni de specialitate:

Exploatare = lucrări efectuate pentru extragerea zăcămintelor

Explorare = ansamblul de studii și operații pentru cunoașterea condițiilor geologice a suprafeței de exploatat

Concesiune petrolieră = operația prin care statul român îi trasnmite unei persoane juridice dreptul de a utiliza bunurile aflate în proprietate publică

Fond național de resurse petroliere = totalitatea resurselor de petrol al țării

Rezervă de petrol = resursa geologică care poate fi extrasă

Terminal petrolier = ansamblu compus de rezervoare, conducte, pompe care asigură transferul petrolului la facilitățile portuare

Zonă de protecție = suprafață de teren desemnate conductelor magistrale care asigură o distanță pentru funcționarea acestora

Apărare

1. Definiție. Scop. Obiect. Conținutul documentației pentru apărare

Definiție

Sistemul informațional al terenurilor și obiectivelor destinate apărării reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care aparțin patrimoniului Ministerul Apărării Naționale.

Scopul constă în realizarea unei baze de date pentru sistemul informațional de apărare și a documenteler necesare pentru cadastrul general și a unei bănci de date pentru realizarea unui GIS militar.

Obiectul îl constituie terenurile pentru amenajările logistice și sociale militare și a bunurilor imobile deținute de MApN.

Documentația finală întocmită pentru domeniul apărării conține:

– avizul ANCPI sau OCPI de începere a lucrărilor

– tema lucrării

– memoriu tehnic

– inventar de coordonate cu punctele de sprijin (inclusiv descrierea lor topografică) și cu punctele de detaliu

– plan cadastral la scara 1:500

– registrul cadastral al imobilelor și corpurilor de proprietate

– fișele bunurilor imobile

– registrul special (cu mențiunea secret)

– proces verbal de recepție a lucrării

2. Etape care se parcurg la introducerea sistemului internațional al fondului apărării

Sistemul informațional din domeniul apărării poate fi introdus împreună cu lucrările de introducere a cadastrului general sau împreună cu introducere evidențelor informaționale de specialitate: silvic, agricol, edilitar etc.

1. Etapele de realizarea în cadrul lucrărilor de cadastru general

Dacă pe un UAT se introduce cadastrul general, trebuie puse în evidență și imobilele aparținând sistemului informațional din domeniul apărării. Limitele acestuia se stabilesc indirect prin punerea în evidență a imobilelor cu care se învecinează.

Numerotarea cadastrală, categoria de folosință, suprafețele și deținătorii acestor imobile sunt furnizate de cadastrul general.

2. Etape de realizare a lucrărilor sistemelor informaționale din domeniul energetic

Dacă nu a fost introdus cadastrul general sau alte sisteme informaționale, etapele care se parcurg sunt:

– documentarea și întocmirea proiectului tehnic de execuție

– delimitarea amplasamentelor

– stabilirea categoriei de folosințe

– executarea măsurătorilor

– întocmirea documentației cadastrale

După efectuarea lucrărilor se trasnmit către OCPI toate datele care țin de cadastrul general.

3. Executarea măsurătorilor pentru realizarea sistemului informațional al fondului destinat apărării

Măsurătorile trebuie sprijinite pe puncte ale rețelei geodezice de stat. Dacă aceasta nu asigură o densitate suficient de mare de puncte, aceasta trebuie îndesită. La proiectarea rețelei de sprijin trebuie avut în vedere:

– eroarea medie pătratică de +- 5 cm

– punctele să fie determinate în sistemul Stereo 70

– altitudinea punctelor să fie în sistemul de cote Marea Neagră 1975

– punctele rețelei să servească și ca o rețea de urmărire în timp

Ridicarea topografică a detaliilor se face folosind instrumente și metode moderne (stații totale, GPS-uri). Aceste lucrări se efectuează de Direcția Topografică Militară prin persoane fizice și autorizate de ANCPI.

Numerotarea cadastrală, a sectoarelor cadastrale și a imobilelor se preia din cadastrul general. În lipsa acestuia se face o numerotare internă respectând normele ANCPI.

Planul cadastral va fi în format digital și structurat pe straturi astfel încât să conțină:

– punctele rețelei de sprijin și de detaliu

– limitele amplasamentului și parcelelor

– numerotarea cadastrală

– elemente de hidrografie, căi de comunicații, rețele edilitare

– limitele zonelor de siguranță și protecție etc

Aceste straturi trebuie create astfel încât să ajute la crearea unei platforme de tip GIS.

Cadastru intern

1. Definiție. Obiect. Scop. Cadrul legislativ. Dosar de cadastru intern

Definiție

Sistemul informațional al imobilelor și obiectivelor aflate în administrația Ministerului Administrației și Internelor reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care aparțin patrimoniului Ministerul Adimistrației și Internelor.

Obiectul îl constituie terenurile și imobilele din domeniul public și privat al statului aflate în administrația MAI.

Scopul constă în inventarierea imobilelor pentru a furniza date reale și colerarea acestora cu documentele cadastrului general.

Cadru legislativ: la introducerea acestei evidențe trebuie avut în vedere următoarele acte normative:

– Legea 7-1996 a cadastrului și publicității imobiliare

– regulamentul privind modul de întocmire a documentațiilor cadastrale aprobat de ANCPI

– regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de și publicitate imobiliară aprobat de ANCPI

Cadastrul intern e format din documentele realizate privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale. Acesta e compus din 3 părți:

– Partea juridică: formată din documentele pe baza cărora se stabilesc drepturile instituției asuprea imobilului:

– Partea administrativă

– Partea tehnică

2. Întocmirea documentațiilor de cadastru intern. Organizarea evidenței documentelor din dosarul de cadastru intern

Cadastrul intern e format din documentele realizate privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale.

Dosarul de cadastru intern e compus din 3 parți:

Partea juridică: formată din documentele pe baza cărora se stabilesc drepturile instituției asuprea imobilului:

– actele care atestă dreptul de administrare al MAI asupra imobilului

– acte care atestă dreptul de folosință al unității asupra imobilului

Partea tehnică: stabilește datele de identificare:

– plan de încadrare în zonă

– PAD al imobilului

– fișă tehnică de inventariere conform anexei A și B

Partea administrativă: e alcătuită din:

– documentele din care rezultă valoarea terenului și a construcțiilor

– proces verbal de primire-predare

– documente privind starea tehnică a construcțiilor

Modificarea datelor din cadastru se face doar cu acordul Direcției generale de management logistic și administrativ.

3. Păstrarea și conservarea documentelor. Fișa de inventariere a corpului de clădire și a construcției din perimetrul unității

Documentele de cadastru sunt păstrate în încăperi astfel încât să se evite deteriorarea sau distrugerea. Pentru aceasta sunt asigurate următoarele măsuri de siguranță:

– sistem de control al accesului

– măsuri de protecție: grilaje la ferestre, încuietoare la uși

– sistem de alarmă și pază

– raportarea și evidență a incidentelor de securizare

Fișa de inventariere a corpului de clădire și din perimetrul unităților MAI conține:

– numărul de identificare a unității

– adresa

– date tehnice privind construcția: suprafață, număr nivele, subsol, fundație, pereți etc

– dotari ale construcției

Monumentele istorice

1. Definiție. Scop. Lista monumentelor istorice. Conținutul documentației finale

Sistemul informațional al monumentelor istorice reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care aparțin monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice.

Scopul constă în realizarea unei evidențe de specialitate a monumentelor istorice.

Lista monumentelor istorice cuprinde monumentele istorice clasate în grupa A sau B. Aceasta conține:

– monumente arhitecturale: biserici, cetăți, clădiri sau ansamble de clădiri urbane, muzee, cetăți, castele, conace, palate, monumente de arhitectură populară etc

– monumente arheologice: fortificații dacice, orașe antice, eficiii, complexe paleolitice, monumente medievale etc

Documentația finală întocmită pentru domeniul apărării conține:

– avizul ANCPI sau OCPI de începere a lucrărilor

– tema lucrării

– memoriu tehnic

– inventar de coordonate cu punctele de sprijin (inclusiv descrierea lor topografică) și cu punctele de detaliu

– plan cadastral la scara 1:500

– registrul cadastral al imobilelor și corpurilor de proprietate

– fișele bunurilor imobile

– proces verbal de recepție a lucrării

2. Etapele realizării sistemului informațional al monumentelor istorice

Dacă nu a fost introdus cadastrul general și imobilul a fost deja clasat în Lista monumentelor istorice, acesta, etapele care se parcurg sunt:

– obținerea avizului pentru începerea lucrărilor

– obținerea planului cadastral general

– execuția ridicării cadastrale

– culegerea elementelor necesare întocmirii fișei bunului imobil

– întocmirea documentației finale alcătuită din:

– schița rețelei de ridicare

– inventar de coordonate ale punctelor rețelei de ridicare (împreună cu descrierea lor topografică) și a punctelor de detaliu

– plan cadastral al ansamblului sau sitului istoric

– proces verbal de verificare și recepție a lucrării

3. Introducerea sistemului informațional al monumentelor istorice

Dacă bunul imobil respectiv e clasat în Lista monumentelor istorice și nu există lucrări de cadastru se parcurg următoarele etape:

– stabilirea temei lucrării

– avizul ANCPI sau OCPI de începere a lucrărilor

– documentarea asupra lucrării existente în zona de interes

– delimitarea amplasamentului monumentelor istorice

– efectuarea numerotării cadastrale

– efectuarea măsurătorilor pentru determinarea limitelor

– întocmirea planului cadastral la o scară astfel încât monumentul să se încadreze pe o singură foaie pe plan

Arii protejate

1. Generalități. Cardul legal. Regimul ariilor naturale protejate. Clasificarea și delimitarea ariilor protejate

Generalități

Ariile naturale protejate trebuie evidențiate obligatoriu de ANCPI în planurile cadastrale și cărți funciare.

Responsabilitatea administrării zonelor protejate revin Asociației Naționale pentru Arii Naturale Protejate (pentru arii protejate delcarate prin lege), Administrației Rezervației Biosfere „Delta Dunării” și autorităților administrației locale.

Cadrul legal

– Constituția României, articolul 107

– legea 5-2000

– ordonanța de urgență a guvernului 137-2000

Regimul ariilor naturale protejate

Bunurile patrimoniului național se diferențiează pe următoarele categorii:

– interes comunitar

– interes județean sau local

– de interes național

– de interes internațional

Clasificarea și delimitarea ariilor protejate:

1. Rezervația Biosferei „Delta Dunării”

2. Parcul național Domogled

3. Parcul național Porțile de fier

4. Parcul național Apuseni

5. Parcul național munții Rodnei

6. Parcul național Bucegi

7. Parcul național Cheile Bicazului

8. Parcul național Vânători-Neamț

9. Parcul național Munții Măcinului

2. Autorități publice și structuri de administrare a ariilor protejate. Termeni de specialitate din domeniul ariilor naturale

Autoritățile publice pentru administrarea ariilor protejate:

– Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului: se ocupă cu zonarea interioară a parcurilor naționale

– Autoritatea publică centrală silvică: elaborează norme de conservare a biodiversității

– Autoritatea publică centrală pentru agricultură: elaborează norme de conservare a biodiversității

– Autoritatea publică centrală pentru turism

– Autoritatea publică centrală pentru transport

Termeni de specialitate:

– Rezervațiile biosferei = arii protejate cu scopul de protecție și conservarea unei zone de habitat natural și diversității biologice specifice

– Rezervațiile științifice = arii protejate cu scopul de protecție și conservare a habitatelor naturale terestre sau acvatice

– Rezervațiile naturale = arii protejate cu scopul de protecție și conservare a habitatelor și specii naturale terestre sau acvatice

– Parcuri naționale = arii protejate cu scopul de protecție și conservare a unor specii reprezentative spațiului biogeografic

– Monumente ale naturii = arii protejate cu scopul de protecție și conservare elementelor de natură

Culte

1. Sistemul informațional al cultelor. Definiție. Obiect. Scop. Organizare

Definiție

Sistemul informațional al terenurilor și obiectivelor destinate cultelor religioase reprezintă un subsistem al cadastrului general prin care se realizează inventarierea, evidența, actualizarea și reprezentarea pe planuri cadastrale a bunurilor imobile din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic care aparțin cultelor recunoscute oficial în România.

Obiectul îl constituie terenurile și imobilele din domeniul cultelor religioase.

Scopul constă în realizarea unei evidențe de specialitate a acestora.

Organizarea

Clădirile cu destinația de lăcaș de cult sunt: bisericile, casele de rugăciuni și anexele acestora

Anexele bisericilor se referă la orice incintă proprietate a oricărui cult recunoscut în România cum ar fi: clopotnița, capela mortuară, casa parohială plus dependențile sale, troița, magazie de depozitare, azil de bătrâni, cantină socială etc.

Culte recunoscute în România:

– Biserica ortodoxă Română

– Biserica Romano-catolică

– Biserica greco-catolică

– Biserica Armeană

– Biserica creștină adventistă de ziua a șaptea

– organizația „Martorii lui Iehova”

– etc