CA MEDIATORI AI DEZVOLTARII CREATIVE SI EMOTIONALE A COPIIILOR [304550]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU”, BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ| DISERȚIE |AN UNIVERSITAR 2017-2018|SESIUNE APRILIE 2018

ARTA ȘI SPAȚIUL ARHITECTURAL

CA MEDIATORI AI DEZVOLTĂRII CREATIVE ȘI EMOȚIONALE A COPIIILOR

ADULȚIII AU UITAT SĂ MAI FIE COPII…

| Fig.1 Children's Library – Clamart, France foto : Martine Franck

| ÎNDRUMĂTORI : [anonimizat] | Conf. dr. arh. VLAD EFTENIE

| STUDENT: [anonimizat]. [anonimizat]

| CUPRINS

| Argument…………………………………………………………………………………………..3

| Introducere…………………………………………………………………………………………4

| PLAN DE IDEI…………………………………………………………………………………….5

1. EDUCAȚIA ÎN FORMAREA COPIIILOR

1.1. Ce este COPILĂRIA? ………….………….………….……………………………………8

1.2. Ce înseamnă A INVĂȚA ? Evoluția educației de masă ………….……………………10

1.3. ARTA ca mod de explorare a creativității copiiilor ………….………….……………….12

2. CONTEXTUL SOCIAL ȘI PSIHOLOGIC ÎN FORMAREA UNUI NOU ADULT

2.1. Copilul ACASĂ | LA ȘCOALĂ | ÎN ORAȘ ………………………….………………..15

2.2. FAMILIA primul contact social al copilului…………………………………………….17

2.3. ‘one size fits all’ |

Cum influențează sistemul educațional definirea unui individ unic?…………………………….19

3. SPAȚIUL ȘI ROLUL ARHITECTURII ÎN DEZVOLTAREA COPIILOR

3.1. Cum construim PENTRU COPII? cum ținem cont de nevoile lor?…………………….23

3.2. Spații ale copilăriei |

Cum influntează spațiul arhitectural DEZVOLTAREA copiiilor? ……………………….27

3.3. Metode de stimulare si dezvoltare a creativității ……………………………………….30

4. STUDII DE CAZ ………….………….………….………….………….……………………31

| Concluzii………………………………………………………………………………………..37

| BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………39

| ANEXE………………………………………………………………………………………….41

| FUNCȚIUNE PROPUSĂ

“Palatul copiilor” | Casă a artelor pentru copii.

| [anonimizat], pasiuni, artă, dezvoltare, cercetare, curiozitate,educație, scoală, ‘a învața’

| ARGUMENT

Copilul nu este un adult incomplet. Copilul este altceva. [anonimizat], îndrumare dar și de ceva mai mult. [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat].

Pentru a [anonimizat] a traduce pentru ei acest ceva mai mult. [anonimizat], [anonimizat], spații ce merită a fi investigate.

Identificarea problemelor cu care elevul se confruntă ca rezultat al unor paradigme care nu se armonizează cu practicile în sine.

[anonimizat], [anonimizat] – [anonimizat], [anonimizat].

Există spații ce educă fără a fi sală de clasă. [anonimizat], [anonimizat] „carte” ori expoziții de „informație științifică”.

Arta ca metodă de exprimare.

[anonimizat]. Aceste spații sunt de cele mai multe ori conturate de activități. Sunt „construite” [anonimizat], de jocul ce necesită cortul din mijlocul sufrageriei.

Lucrarea urmează a analiza si introspecta in interiorul proiectului toate atracțiile și jocurile copilăriei.

| INTRODUCERE

Lucrarea de față cuprinde baza de documentare a proiectului de arhitectură ce urmarește să înțelegă și să reflecteze asupra temelor principale abordate – copilăria, cum gândesc copiii? Cum reacționează și cum percep spațiul? Ce le atrage atenția? Ce îi stimulează vizual și emoțional într-un spațiu de arhitectură, la școală? Pe parcursul lucrării am dorit să pun accent pe ideea corelării educației cu un program care să apropie copiii de domeniul artistic, acesta fiind considerat un mod de a încuraja forme ale personalității individuale.

Sistemul de învățământ nu acoperă și ideea dezvoltării individuale a copiilor și a tinerilor, programul școlar fiind de cele mai multe ori rigid și inflexibil la modificări personalizate în funcție de pasiunile fiecăruia. Educația oferă șanse egale tuturor, însă în realitate suntem diferiți și cu probleme individuale, unice.

PERFORM-ART CHILD | O casă a copilăriei

Arta creează spontaneitate, susține individualitatea copiilor și poate vindeca printr-un mod de exprimare non-verbal. Arta susține și dezvoltă, arta schimbă și înfrumusețează caractere.

Proiectul de arhitectură propus subliniază acest fapt. Ce fac copii după școală? Ce activități extra-școlare sunt oferite ca variante pentru a ajuta dezvoltarea armonioasă și completă a copiiilor? Dansuri, balet, muzică, înot? Sport, volei, înot? Artă, pictură, desen? Cum putem ajuta copii să se exprime în afara școlii?

Aici învățământul cedează. Dupa ore, copilul este liber. Cum este descris acel timp? Libertate? Câți copii merg captivați și cu drag la școală? Școala înseamnă numai informații și asimilarea lor? Ce le atrage atenția copiilor mai mult?

Arta se poate plia împreună cu educația pentru a forma copii creativi, spontani, diferiți ca personalitate, curioși, întreprinzători, fără limite de cunoștere și neînscriși în tipare preluate de la oamenii mai mari, ci din propriile experiențe acumulate.

| PLAN DE IDEI

EDUCAȚIA ÎN FORMAREA COPIIILOR

Ce este copilăria?

Cum este privită copilăria în prezent?

Perioada cea mai importantă de formare a personalițatii individuale, a experiențelor si a descoperirii unor noi limite , însă în același timp observăm tendința copiiilor să devină din ce în ce mai dependenți de noile tehnologii. Captați în această lume „virtuală” se neglijează partea tactilă, a experiențelor reale, a dezvoltării și descoperirii lumii exterioare, a interacțiunilor umane, a jocurilor reale. La nivel social trebuie analizată această influență asupra dezvoltării psihologice a copilului – a se evidenția rolul important al „jocului” in lumea copiilor.

Ce inseamnă a invața? Evoluția educației de masă :

După varsta de 5 ani, dezvoltarea copilului este lăsată în mare parte pe seama educației preșcolare și școlare astfel se poate considera că o etapă importantă din dezvoltarea copiilor poate fi observată atent într-un mediu educațional organizat și direcționat de către profesori .

Deși educația, în cadrul unei comunitați sociale, are misiunea de a asigura OPORTUNITĂȚI EGALE pentru copiii veniți din diverse împrejurări INSĂ, în același timp, se cere distibuirea atenției, grijei și înțelegerii copiilor la nivel individual, ca individ unic.

ARTA ca mod de exprimare a creativitătii copiilor

Lumea copilăriei poate fi una fascinantă, puterea imaginației poate crea lumi nemaintalnite iar copii trebuie să primească stimuli favorabili care să le susțină procesul de exterorizare a ideilor.

CONTEXTUL SOCIAL ȘI PSIHOLOGIC ÎN FORMAREA UNUI NOU ADULT

Copilul ACASĂ | LA ȘCOALĂ | ÎN ORAȘ – Școala în interiorul COMUNITĂȚII

Cum este influențat copilul de mediul social în care se dezvoltă?

Copilul nu mai este văzut ca recipient pasiv al societății adulților. Copilul este recunoscut ca actor social, un participant activ în toată puterea cuvântului.

Copiii cântăresc problemele după propriile lor interese și valori. Acționeză în relație cu propria voință sub un filtru spontan al rațiunii. Acest lucru le oferă o sinceritate si o vulnerabilitate specială în cadrul social.

Familia – primul impact social al copilului

A fi copil poate fi o situație problematică în zilele noastre. Subiectul educației în contextul sărăciei, a problemelor economice din cadrul familiilor destramate, în contextul unui mare procent al divorțurilor între părinți, copiii sunt prinși de cele mai multe ori într-un cadru psihologic derutant și apăsător, nesigur și vulnerabil fiind supuși unor schimbări majore, marcante. Astfel, viziunea asupra copilăriei poate lua în situații din ce în ce mai comune o formă mult mai matură, copiii sunt ‘forțați de împrejurări’ să ințeleagă lumea adulților.

‘one size fits all’ – cum influențează sistemul educațional definirea unui individ unic?

Cum se crează personalitatea individuală în cadrul sistemului de învățământ actual? Cum putem stimula căutarea unor afinitați diferite în funcție de pasiunile și dorințele fiecărui copil, viitor adult?

SPAȚIUL ȘI ROLUL ARHITECTURII ÎN DEZVOLTAREA COPIIILOR

Cum construim pentru copii ținând cont de nevoile lor?

Copiii înțeleg mesaje, spațiile adresate lor le „vorbesc”. Ceea ce copiii „văd”, poate fi ascultat, interpretat și folosit. Cum sunt copiii stimulați de mediul în care iși petrec activitățile?

Este important să luăm în considerare detaliile prin care putem conecta mintea copiilor cu perceperea spațiilor concepute de arhitecți. Spațiul construit trebuie să se bazeze pe un echilibru între nevoia de siguranță și o provocare constantă a copilului de a explora limitele proprii ale dexterității fizice.

Astfel copiii vor fi stimulați să își descopere noi abilități, afinitați, experiențe, amintiri care vor rămâne implementate în contextul viitorului adult.

Spații ale copilăriei – Cum influnțează spațiul arhitectural dezvoltarea copiilor?

În contextul mediului urban, nevoile copiiilor trebuie să aibă prioritate.

Importanța amintirilor în subconstientul copilăriei.

Copiii percep spațiul diferit față de adulți și de accea este foarte important să ințelegem libertatea și dorința lor de exprimare. Ei pot fi stimulați prin creație și de exemplu prin implicarea copiiilor în partea de design ei vor deveni atașați și familiari cu spațiul pe care il vor utiliza.

Metode de stimulare și dezvoltare a creativității

Limite ale imaginației – cum disting copiii realitatea de imaginar?

Mai puțină libertate creează o generație de copii „over-anxios” de mediul lor extern, delimitați ca personalitate de limita propriei arie de comfort.

EDUCAȚIA ÎN FORMAREA COPIIILOR

După varsta de 5 ani, dezvoltarea copilului este lăsată în mare parte pe seama educației preșcolare și școlare astfel se poate considera că o etapă importantă din dezvoltarea copiilor poate fi observată atent într-un mediu educațional organizat și direcționat de către profesori .

Deși educația, în cadrul unei comunitați sociale, are misiunea de a asigura OPORTUNITĂȚI EGALE pentru copiii veniți din diverse împrejurări se încurajează în Același timp atenția și tratarea situațiilor specifice și la nivel individual.

Ce este copilăria?

Cum este privită copilăria în prezent?

Perioada cea mai importantă de formare a personalității individuale, a experiențelor și a descoperirii unor noi limite, însă în același timp observăm tendința copiiilor să devină din ce în ce mai dependenți de noile tehnologii. Captați în această lume „virtuală” se neglijează partea tactilă, a experiențelor reale, a dezvoltării și descoperirii lumii exterioare, a interacțiunilor umane, a jocurilor reale. La nivel social trebuie analizată această influență asupra dezvoltării psihologice a copilului – a se evidenția rolul important al „ jocului ” in lumea copiilor.

Studiul copilăriei a intrat în „era” unei noi paradigme, una ce caută să exploreze copilăria și relațiile dintre copii și cultură ca arii de studiu de sine stătătoare. Copilul nu mai este văzut ca recipient pasiv al societății adulților. Copilul este recunoscut ca actor social, un participant activ în toată puterea cuvântului.

Copilul este un alt fel de beneficiar. Pentru a proiecta pentru el, trebuie să-l cunoaștem. Copilul se schimbă rapid de la un an la altul, de la o lună la alta. Trebuie aflat în ce măsură contextul sau determinismul genetic îl influențează.

Copilăria este cel mai activ moment al vieții unui copil ( merg, aleargă, se cațără, urcă și coboară scările de nenumarate ori, sapă, vor sa descopere). Sar cu ambele picioare. Stau pe vârfuri. Aruncă mingea, pasează. Sunt egoiști dar le place să se joace lângă ceilalți. Dezansamblează și montează la loc lucruri. Sunt curioși și captivați de lucrurile noi.

Câteodată fac opusul a ceea ce li s-a cerut. Imită comportamentul altora, vor să facă ce fac ei. Se indignează ușor. Refuză ajutorul. Au nevoie de siguranță. Totodată, își exprimă dorințele și sentimentele. Prezintă dificultăți în luarea deciziilor, dar vor să fie independent, sa decida singuri.

| Fig.2 Happiness |Fig.3 | Fig.4

Architecture, Lier -Belgia Bucuresti- Calea Victoriei Escaliers de Burenne- Belgia

foto : arhivă personală foto : Vlad Eftenie foto : arhivă personală

La nivel intelectual pentru că sunt curioși ca atitudine, copiii dispun de atenție de scurtă durată, fiind foarte activi. Datorită imaginației în dezvoltare, nu disting foarte clar realitatea de imaginar. Copiii vor să facă lucrurile singuri. Sunt posesivi și uneori nu împart jucăriile sau obiectele pe care le consideră doar ale lui. Exprimă emoții noi precum gelozie, afecțiune, mândrie, rușine. Nu rețin reguli. Sunt egocentriști. Stările lor sunt în general foarte intense, dar de scurtă durată. Rutina este importantă de aceea cer constant prezența și atenția părinților, a familiei.

Mai puțină libertate creează o generație de copii „over-anxios” de mediul lor extern, delimitați ca personalitate de limita propriei arie de comfort.

Ce inseamnă a invața? Evoluția educației de masă

| O istorie a educației . Nu se poate vorbi despre educație fără a aduce în discuție țelul său final.

Cunoașterea, spunea Kant în Critica Rațiunii Pure, este dobâdită printr-un proces în care scheletul este impus de mintea umană în relație cu datele pe care le primesc simțurile. Cunoașterea este așadar formată doar prin acumulare, așa cum sugerau empiriștii.

Fără conceptele preexistente (spațiul, timpul, cauzalitatea și numărul) ce formeză scheletul, ar fi imposibil să pricepem experiența senzorială: sa luam parte la evenimente ce au loc în spatiu, evenimente ce se desfășoară în timp sau evenimente ce rezultă din exercitarea influenței fiecăruia asupra fiecăruia.

Computerul joacă un rol tot mai important în viața copiilor. Cei mai mulți dintre ei își petrec timpul în jocurile realiste, explorând peisaje digitale, „gata” fantastice. Elementele sunt simplificate și totuși îmbogățite cu caracteristici altfel „imposibile”. Din păcate, peisajul digital aduce cu sine cerința unor spații „mai” extreme, „mai” solicitante ce lasă puțin loc propriei imaginații, inhibă potențialul de a-și dezvolta gândirea sau creativitatea.

Însă, în ciuda „acuzelor” aduse lumii deschise de calculator, copii invață. Învață din orice și de la orice.

Educația trebuie să speculeze toate capacitățile copiiilor și să ii implice în activități de dezvoltare, activitați practice și interactive care să il stimuleze creativ . Copiii trebuie să fie analizați cu atenție, ajutați și îndrumați să iși dezvolte propriile afinități și competențe.

Inteligența analitică este cea mai populară în testele de inteligență (problemele sunt clar definite și au în general un singur răspuns corect). Inteligența creativă sau sintetică este capacitatea de a rezolva situații speciale construind pe existent (copilul trece de la probleme relativ noi la probleme relativ familiare, transferând informația de la o problemă la alta –soluțiile pot fi considerate greșite însă aceeasta se datorează perspectivei „din alt unghi”). Inteligența practică este iscusința de a se adapta la împrejurări în baza cunoștințelor și abilităților.

Sistemul clasic de invatamant va răspunde unor nevoi uniforme de cunoștinte însă nu va dezvolta copiii suficient pentru a le dezvolta pasiuni sau a-i stimula artistic. Școala te pune în bancă alaturi de alți colegi, în cadrul unui colectiv, te va integra, te va invăța, asculta și nota. Un profesor bun probabil va face mai mult de atat, îți va analiza comportame ntul, atitudinea și reacțiile în diverse situații. Va încerca să găsească soluții împreună cu părinții copilului și se va implica în găsirea unor metode alternative de a ajuta.

Aici învățământul cedează. Dupa ore, copilul este liber. Cum este descris acel timp? Libertate? Câți copii merg captivați și cu drag la școală? Școala înseamnă numai informații și asimilarea lor? Ce le atrage atenția copiilor mai mult?

Proiectul de arhitectură propus subliniază acest fapt. Ce fac copii după școală? Ce activități extra-școlare sunt oferite ca variante pentru a ajuta dezvoltarea armonioasă și completă a copiiilor? Dansuri, balet, muzică, înot? Sport, volei, înot? Artă, pictură, desen? Cum putem ajuta copii să se exprime în afara școlii?

ARTA ca mod de exprimare a creativității copiiilor

Lumea copilăriei poate fi una fascinantă, puterea imaginației poate crea lumi nemaintâlnite iar copiii trebuie să primească stimuli favorabili care să le susțină procesul de exterorizare a ideilor.

Copiii trebuie sa descopere noi abilități, afinitați, experiențe, amintiri care vor rămâne implementate în contextul viitorului adult.

Arta, ca mod de exprimare are puterea de a vindeca, de aceea activitățile artistice în rândul copiiilor trebuie incurajate, ei asimilează foarte ușor, sunt captivați de nou, de dorința de a se exteroriza și de a interacționa cu ceilalți, de a crea noi prietenii. Ei învață, descoperă și experimentează prin intermediul artei.

Copiii stimulați la vârste mici să desfășoare activități creative aceștia vor deveni mai organizați, mai disciplinați, își însușesc o metodă autodidactică de a invăța, de a asimila informații mult mai ușor.

| Fig. 5 Serebe artist – Muzeul Țăranului Român | foto : arhivă personală

Arta creează bunătate, dezvoltă, îmbunătățește, ajută, vindecă! Copiii trebuie să fie încurajați din punct de vedere artistic. Arta este un profesor blând și exigent în același timp. Prin artă, copiii pot învăța să fie disciplinați, să își dezvolte puterea de concentrare fiind motivați permanent de propriul progres și de satisfacții din ce în ce mai mari. Copiii sunt încăpățânați, ambiția este o trăsătură ce trebuie susținută și folosită pentru a obține performanță.

Cu cât te identifici mai tare cu ceea ce înveți, cu atât mai tare ești motivat – Creative and Mental Growth, lucrare a teoreticianului Viktor Lowenfeld . Există multe moduri în care poți stimula creativitatea copilului, iar profesorul este acela care trebuie să identifice și adapteze acele tehnici. În lucrările copiilor există dovezi ale dezvoltării sociale, fizice, intelectuale, emoționale și bineînțeles estetice, de aici, Lowenfeld desprinde șase etape de dezvoltare. ( Taylor, 2009 | Anexa 1).

Arta se poate plia împreună cu educația pentru a forma copii creativi, spontani, diferiți ca personalitate, curioși, întreprinzători, fără limite de cunoștere și neînscriși în tipare preluate.

Talentul este angrenat în primul rând de foarte multă muncă, exercițiu, răbdare. Arta cere muncă constantă și sacrificii. Tranzitorie și în continuă reactualizare, societatea cere de la educație o adaptare la ritmul vieții și noilor provocări impuse de o lume cu multe oportunități și alegeri. Arta ii va ajuta pe copii să fie spontani, perseverenți și deschiși spre schimbări.

CONTEXTUL SOCIAL ȘI PSIHOLOGIC

| ÎN FORMAREA UNUI NOU ADULT

Copilul nu mai este văzut ca recipient pasiv al societății adulților. Copilul este recunoscut ca actor social, un participant activ în toată puterea cuvântului, copiii cântărind problemele după propriile lor interese și valori. Aceștia acționeză în relație cu propria voință sub un filtru spontan al rațiunii și acest lucru le oferă o sinceritate si o vulnerabilitate specială în cadrul social.

Cum ne alegem o viitoare carieră, pe ce se bazează alegerile noastre? Pe pasiuni, experiențe și convingeri proprii sau pe baza unor tipare preluate? Cum au ajuns copiii din zilele noastre să fie atat de dezorientați în alegeri și apoi ca viitori adulți fară satisfacții profesionale? Pentru că în contextul presiunilor sociale și economice oamenii aleg comfortul și siguranța. Renunțăm la vise, nu îndrăznim să ne afirmăm, să ne asumăm riscuri, să ne exterorizăm dorințele și să ieșim din rutina tiparelor cunoscute.

În cartea Rethinking Childhood , este subliniată problematica situație a copiiilor dintr-o societate în care problemele sociale, guvernamentale, familiare, psihologice, de educație, religioase se revarsă în mod direct asupra drepturilor și procesului de dezvoltare al copiilor, modelându-le viitorul. O echipă de specialiști din aceste domenii au lucrat la redactarea unei analize detaliate și multidisciplinar a copilăriei prin ascultarea și înțelegerea modului în care copii își modelează viitorul. Prin folosirea unor politici inovatoare se pot gasi modalități de a asculta vocile copiilor, treacand peste barierele de vârstă dintre copii și adulți, de diferentele de experiență și stereotipuri care fac dificilă comunicarea.

Subiectele problematice includ educația, sărăcia, viața de familie, divorțul, viața vecinătății, sportul, internetul și statutul juridic. Copii si tinerii își construiesc rețele sociale și propria realitate, se confruntă cu lumea perplexă din jurul lor, evaluează și sortează propriile lor valori

| Fig. 6 | Fig. 7 | Fig. 8

București- str. M.Eminescu București- str. Popa Tatu București- Piața Victoriei

foto : arhivă personală foto : Octav Dragan foto : Octav Dragan

Copilul ACASĂ | LA ȘCOALĂ | ÎN ORAȘ

Școala în interiorul COMUNITĂȚII

Copilul,ca participant activ, e un individ care isi desfasoara activitatile atat in mediul exterior cat si in interiorul familiei. Pana la varsta de 6-7 ani copii se joaca, invata, descopera lumea si provocarile ei insa odata cu inscrierea in invatamantul educational acesta incepe sa joace rolul elevului cu uniforma si teme, cu un program si activitati fixe, personalitatea lui incepe sa fie tratata cu maturitate si responsabilitate. Invata sa socializeze intr-un colectiv, sa fie mai ordonat si mai responsabil de comportamentul lui. Odata cu aparitia adolescentei si a schimbarilor impuse de noua varsta, copilul devine la varsta de 12-14 ani adolescent

Copilul se schimbă rapid de la un an la altul, de la o lună la alta. Trebuie aflat în ce măsură contextul sau determinismul genetic îl influențează.

Există repere și nevoi specifice pe parcursul dezvoltării copiiilor? În ce măsură poate influența contextul? Își formează în vreun fel copiii propriul mediu? Dezvoltarea este, oare, un proces continuu de schimbare sau există discontinuități abrupte și stadii de dezvoltare în conturarea personalității copiiilor?

Cum se crează personalitatea individuală în cadrul sistemului de învățământ actual? Cum putem stimula căutarea unor afinitați diferite în funcție de pasiunile și dorințele fiecărui copil, viitor adult? Se pune tot mai des în discuție această problemă deoarece educația are tendința de a ne înscrie prestabilit în tiparele unei societați rigide.

Copiii își caută validitatea în lumea reală.

Cum este influențat copilul de mediul social în care se dezvoltă?

Prietenia în copilărie și adolescență contribuie semnificativ la dezvoltare. Prietenul devine „o temă de curs” cognitivă și socială de bază. Fie că este vorba de o relație de acceptare într-un grup ori una „pereche” un copil „plăcut” de alți copii se dezvoltă (cognitiv, social și motor) mai ușor decât un copil care nu este simpatizat de colegii săi, acest fapt reprezentând un factor de risc pentru dezvoltare.

| Fig. 9 Un petit baiser d'amour – Paris, Musée du Louvre | foto : arhivă personală

A avea un prieten înseamnă a avea calități sociale, înseamnă a renunța la egoism și a accepta egalitatea și a calma conflicte pentru a păstra prietenia. Din păcate nu se pot da rețete pentru a „câștiga” prieteni, vorba „opusele se atrag” nu este nimic mai mult decât o zicală. Cercetările sunt mai degrabă „de partea” lui Aristotel: „fiara cunoaște fiară; păsările cu o pană zboară împreună”

Familia – primul impact social al copilului

Înconjurat de afecțiune, grijă și protecție, copilul se va forma într-un cadru echilibrat, într-un univers propriu, un microcosmic în care el se va simți în siguranță și la care el mereu se va raporta ca apartenență. Copilăria este perioada cea mai deplină în memoria subconștientului pastrând experiențe de referință pentru tot restul vietii. Primele zâmbete și amintiri, primele senzații, primele experiențe și bucurii. În primii ani de viața copilul interacționează, cunoaște, învață. Învață să meagă, să vorbească, să ceară, să spună ce ii place și ce își dorește. Interacțiunea umană la acest nivel revine parinților și bunicilor în cele mai multe cazuri, ambele generații având o contribuție esențială in amintirile și dezvoltarea ulterioară a copilului.

A fi copil poate fi o situație problematică în zilele noastre. Subiectul educației în contextul sărăciei, a problemelor economice din cadrul familiilor destramate, în contextul unui mare procent al divorțurilor între părinți, copii sunt prinși de cele mai multe ori într-un cadru psihologic derutant și apăsător, nesigur și vulnerabil supuși unor schimbări majore. Astfel, viziunea asupra copilăriei poate lua în situații din ce în ce mai comune o formă mult mai matură, copiii sunt ‘forțați de împrejurări’ să ințeleagă lumea adulților’.

Ei vor „să fie ca mama și ca tata”: vor să ajute la gătit ori călcat, se simt bine îmbrăcați în cămașă și pantaloni (ca tata), își doresc să intre în jocul copiilor mai mari.

Întrebarea – ‘ce vrei să te faci când vei fi mare?’ și-a pus amprenta asupra subconștientului copiiilor – “vreau să fiu militar ca tata, voi fi învățătoare ca mama, inginer ca tata, asistentă ca mama!” Modelele de viață în primul rând vor fi părinții, bunicii întradevăr, apoi societatea își pune inevitabil și ea amprenta.

| Cât de marcante pot fi amintirile copilăriei?

| Fig. 10 | Fig.11 | Fig.12

La cules de vie, la bunici.. Casa bunicilor – Țuțcani,Vaslui Blandețe – Bunica, portret

foto : arhivă personală foto : arhivă personală foto : arhivă personală

Cine nu își amintește vacanța mare, de vara, petrecută la bunici ? Înconjurați de atenție și de atat de multe variante de a petrece timpul în aer liber, fără restrângeri. Curtea bunicilor, cireșul din mijlocul curții, păsările și animalele de lângă casă, de câmp și de coclauri, de sentimentul acela de libertate dupa care vom tânji mereu, mai târziu, ca adulți. Bunicilor le datoram copilăriile frumoase. Am facut parte din generația copiilor cu părinți la bloc și bunici la țară. Am simțit diferența între un copil care își așteapta părinții să vină de servici să se joace în parc împreună o oră și contrastul cu bucuria nelimitată a vacanțelor de la bunici.

Copilăria și amintirile mele din vacanțele de vară au însumat activitățile unei vieți departe de aglomerația orașului, în cadrul natural a unei case rurale, intr-un sat mic din Moldova. Acum îmi pot da seama cât de importantă a fost acea perioadă pentru dezvoltarea mea ulterioară.

Însă, în mediul urban, care sunt alternativele unei copilării la fel de fericite? Cum putem oferi același grad de siguranță și diversitate pentru copii? Cum putem să compensăm experiențele senzoriale și jocurile simple ale unui copil crescut la tară, cu mâinile în nisip, cu picioarele desculțe și hainele murdare la sfârșit de zi, după atâta joacă cu gașca din drum ?

Cum ajutăm copiii din zilele noastre să înțeleagă natura, să își cultive simțurile și să prețuiască mediul din care face parte? Din hiper-protecție de multe ori copiii sunt privați de aceste interacțiuni, ii tratăm mult prea matur și responsabil și au tendința astfel să devină personalități izolate, limitați de reala lipsă de experiență. Cum putem crește generații sănătoase în care copii se joacă, se tin de mână, râd, glumesc, sunt fericiți între alți copii și nu doar experți în jocuri n nivele de dificultate în lumea digitală ? Cum putem dezvolta simțul practic și reacțiile spontane a unui viitor adult, copilul de astazi?

‘one size fits all’

| Cum influențează sistemul educațional definirea unui individ unic?

Educația nu ar trebui să asigure doar mediul de acumulare a unor calități prestabilite, considerate corecte, ci, mai degrabă, contextul în care să se atingă potențialul maxim al fiecăruia. Învățarea este un proces continuu de reorganizare, reconstruire, transformare, experimentare și reflexie iar pentru a realiza învățarea, conținutul trebuie să fie în așa fel prezentat încât să permită copilului relaționarea cu experiența anterioară, valorificând astfel noul, în relația sa cu precedentul. În aceste condiții, profesorul devine partener activ al procesului de învățare, un intermediar .

Școala ne va ghida spre un profil real sau uman, spre o carieră fixă, este oare însă de ajuns? Este o direcție potrivită pentru un adult complet?

Teoria educației caută de asemenea obiecte ce stimulează învățarea, caută să înțeleagă diferitele caracteristici și abilități ale individului, caută să propună metode de abordare a învățatului adaptate studentului. Se dorește ca educația să nu conțină exclusiv implementarea normelor ce formează individul potrivit pentru incadrarea sa în „matrița” societății.

Educația are drept scop atingerea unor niveluri de gândire mai înalte. Pentru a ușura misiunea educației, Benjamin Bloom a ierarhizat domeniul cognitiv (Bloom’s Wheel): cunoaștere, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare. Taxonomia lui Bloom (în Taxonomy of Educational Objectives, 1956) se bazează pe faptul că nu fiecare obiectiv are valoare egală (pentru profesori este mai ușor să ceară memorarea „pe dinafară”, care este mai ușor de testat decât a aplica alte metode de învățare) (Taylor, 2009, p. 108). De aceea, taxonomia propune pași clari către țelurile educaționale (Anexa 2).

Este o diferență substanțială între traducător (adulții) și scriitor (copiii). Traducătorul încercă să creeze mai mult decât un mediu standar în care copiii să se dezvolte corect și mai mult decât un mediu educațional pentru a „scoate pe bandă” copii „deștepți”. Poziția traducătorului este „prea sus” pentru a-și asuma rol decizional în cunoștință de cauză. Lipsește prea mult material pentru a media diferențele. Paula Lillard: „copiii folosesc mediul ca să se îmbunătățească; adulții se folosesc pe ei înșiși ca să îmbunătățească mediul. Copiii muncesc de dragul procesului; adulții muncesc pentru rezultatul final”

SPAȚIUL ȘI ROLUL ARHITECTURII

ÎN DEZVOLTAREA COPIIILOR

| Fig.13 (În)trecere prin iarbă! – Street Delivery Bucuresti 2017 | foto : Vlad Eftenie

Cum construiești pentru copii? Deși la prima vedere ar putea fi ușor de răspuns, lucrurile nu stau chiar așa. Construiești un Disneyland, această Țara a Minunilor realizată. Construiești un Cité des Sciences et de l’Industrie, o Fabrică de Ciocalată a lui Charley în care felul în care funcționează și sunt create lucrurile devin tentațiile supreme. Ori pur și simplu construiești un „spațiu gol”, un ground zero așa cum îl numește Iain Borden, o pânza „albă” ce-și așteaptă creatorul să o poarte către o altă dimensiune, asemeni creațiilor lui Lucio Fontana.

În realitate, copilul nu a fost întrebat ce își dorește. Dorințele sale au fost traduse și interpretate de cei mari.

Copiii înțeleg mesaje, spațiile adresate lor le „vorbesc”. Ceea ce copiii „văd”, poate fi ascultat, interpretat și folosit. Cum sunt copiii stimulați de mediul în care iși petrec activitățile?

Educația caută să ofere copilului instrumentele pentru a-și atinge potențialul maxim. Teoriile sunt clare. Interpretează și aplică „date sigure”, științifice. Datele despre copii sunt trecute doar prin filtrul „adult”. Până aici, beneficiarul-copil este un normativ. Dar o casă de normativ nu întotdeauna poate fi locuită.

| Fig.14 Childhood | Paris, Monet -Musée de l'Orangerie | foto : arhivă personală

Cum construim pentru copii ținând cont de nevoile lor?

În spatele obiectivelor pur educaționale, arhitectura poate comunica, mesaje fiind decripate și înțelese de copii. În contextul mediului urban, nevoile copiiilor trebuie să aibă prioritate.

Termenul de copil este folosit cu referire la întreaga categorie de oameni ce nu au ajuns încă la maturitate este definit prin referința la adult; este un „viitor adult” mai degrabă decât o stare a individului de sine stătătoare. În acest caz, adultul are trăsături iar copilul are potențialul de a dezvolta acele trăsături. Astfel se realizează o dizolvare a individualității copilulului el fiind încorsetat în conceptul de adult.

În schimb, dacă durata de viață ar fi văzută ca sumă a copilăriei și a maturității, cu elementele comune dar și cu acelea individuale, înțelegerea copiilor ar putea fi înlesnită.

Este important să luăm în considerare detaliile prin care putem conecta mintea copiilor cu perceperea spațiilor concepute de arhitecți. Spațiul construit trebuie să se bazeze pe un echilibru între nevoia de siguranță și o provocare constantă a copilului de a explora limitele proprii ale dexterității fizice.

Obiectele de mobilier, de cele mai multe ori, nu sunt folosite așa cum și-a imaginat proiectantul ori fabricantul” . Copiii stau jos, stau în picioare, se tolănesc, se apleacă, se întind, șușotesc, tresar, învață, notează, cască, ascultă muzică, se plimbă printre rafturi. Pe lângă „greutățile” de proiectare, muzeele și bibliotecile caută să se „alinieze” industriei jocului.

| Fig. 15 | children's fun | Fig. 16 | Fig.17

București- Ateneul Roman Kraków- Sukiennice Paris- Palais Royal

foto : Vlad Eftenie foto : arhivă personală foto : Vlad Eftenie

Copiii caută să se manifeste cumva în arhitectură, caută să o facă a lor. O dovadă sunt incrustațiile suprapuse, intercalate, completate și șterse de pe băncile din clasă. Locuitorii sălilor de clasă pot să prindă glas. În ciuda prejudecăților referitoare la mințile încă „necoapte” și „fantastice”, pot reieși idei posibile din implicarea copiilor în proiectarea spațiilor. Metoda Mosaic este un cadru pentru a-i „asculta” pe copii. Mosaic dezvăluie complexitatea vieților celor mici. Abordarea „de jos în sus”, de la impresiile fiecărui copil către scopul (cercetării) adultului deschide noi căi de comunicare. Cele ce se dezvăluie sunt micile detalii din viața copiilor: legăturile dintre spații și oameni, reperele, cunoștințele lor despre anumite locuri, relațiile dintre ele. Copiii nu văd doar un alt acasă, văd un loc al explorării, al descoperirii și cunoașterii mediului. Prin detalii, copii ajung sa locuiască spațiul și este important pentru traducător să recunoască cel mai important punct social – banca de lângă groapa de nisip ori „piața publică” – holul central (Clark, 2005). Accentul, într-un spațiu astfel proiectat nu cade pe proiect în sine, ci pe proces. Astfel rezultă un design al comunității, o școală individuală, unică, o școală cu propria identitate.

Dizolvarea identității copilului poate duce la dezvoltarea unei arhitecturi adecvate din perspectiva adulților însă ne-naturale din perspectiva copiilor. În contextul principiilor societății contemporane în care individul este prețuit pentru valoarea sa de unicat, el este întrebat în privința a orice se construiește pentru el, este angajat direct în ceea ce se construiește pentru el și, în acest fel, își poate însuși și locui spațiul cu tot cu responsabilitatea ce îi revine. Este nedrept că pentru oamenii maturi o astfel de dizolvarea a identității este folosită cu reținere.

Fiecare dintre adulți este încurajat să locuiască liber. Diferențele de locuire dintre adulți și copii sunt substanțiale. Părinții au o anumită conduită în spațiu, ei știu ce și cum trebuie făcut. Pentru copii, potențialul spațiului este infinit.

Opinia și percepțiile copiilor despre spațiu sunt diferite de cele ale adulților și este important să ințelegem libertatea și dorința de exprimare a copiiilor prin implicarea lor de exemplu în partea de design a spațiilor pentru a fi stimulați cu expirimarea prin creație și familiari cu spațiul lor.

Copiii experimentează „experimentând”. Pentru ei lumea este nouă, un mare acvariu senzorial.

Maria Montessori observă capacitatea copiiilor de concentrare susținută și de muncă.

Spațiul architectural trebuie să conțină „tentații” împrăștiate în spațiu, trebuie să ofere o paletă de activități, de senzații și de forme. În practică, Montesorri aduce în educația timpurie materiale ce auto-direcționează învățarea .

După modelul lui Piaget, Montesorri se adresează cu anumite „arme” unor etape particulare ale copilăriei și adolescenței – apparatus organizate după subiect, grade de dificultate și complexitate. Rolul profesorului este acela de a decide când un copil trece în planul următor. Copii învață unii de la alții într-o manieră spontană, de aceea clasele montesorri cuprind grupe mixte de vârstă (2-6 ani, respectiv 6-12 ani).

Junk Playground, urmărind jocul copiilor în șantierele părăsite și spațiile de depozitarea a fiarelor vechi, C.T. Sørensen a propus împrejmuirea acestor spații pentru a lăsa copiii să se joacă în feluri care, în alt context, le-ar fi fost interzise – jocul se petrecea, desigur, supravegheat de adulți. Când i s-a cerut să „deseneze” acest spațiu de joacă, Sørensen, inspirat de „darurile lui Fröbel”, s-a întors către estetica abstractului . Rezultatul nu a fost unul „plăcut” arhitecților: „dintre toate lucrurile în a căror realizare am participat, junk playground-ul este cel mai urât; cu toate acestea, pentru mine este cea mai bună și cea mai frumoasă lucrare a mea” , spune Sørensen. John Bertelsen a inventat termenul de junkologie pentru a descrie acest tip de joc „liber” .

Spații ale copilăriei

| Cum influnțează spațiul arhitectural dezvoltarea copiilor?

Importanta amintirilor în subconștientul copilăriei.

Limite ale imaginației – cum disting copii realitatea de imaginar?

Potențialul spațiilor „rămase” este infinit datorită acestor „recombinări” de stimuli.

| Fig. 18 Childhood – Madrid , Jardines del Buen Retiro | foto : arhivă personală

Spațiul proiectat de adult pentru copil nu mai este doar o sală de clasă. Este un sistem de spații de trecere de la cel mai public către cel mai intim. Intimitatea însă nu se oprește la dimensiunea sălii de clasă ci la dimensiunea individului-copil. Spațiul arhitectural al copilăriei nu mai este o fortăreață.

Proiectul lui Susan Herrington, urmărind felul în care micile schimbări ale spațiului exterior influențează copiii, a demonstrat faptul că ei locuiesc „lipiți” de mediu , ceea ce înlesnește „misiunea eco” . Fröbel a înțeles importanța mediului exterior educației, de aceea susținea activități propuse de copii, explorarea spontană, interacțiunea cu mediul exterior și interpretarea și înțelegerea acestuia . Dinamica mediului natural și oportunitățile educative pe care le oferă, încurajează grija copiilor față de acesta.

Deși avem drept model strada și maidanul, ingredientele unui spațiu de joacă produs („ne-spontan”) sunt mai dificil de găsit decât pare. Este drept că jocul este greu de îngrădit și se poate desfășura oriunde, însă designerii sunt nevoiți să oscileze între siguranța și provocarea la joc, între durata de viață a produsului și metode de producție convenabile. Siguranța îngrădește, face să dispară izul autonomiei; provocarea exprimată vădit plictisește. Trăsăturile „de compromis”, scoase la iveală de cei ce studiază spațiilor de joacă amenajate, sunt elemente naturale reproduse la scara copilului, precum dealuri, văi, copaci ce pot fi cățărați, completate de elemente naturale, precum zone verzi, zone cultivate, zone de joacă în nisip și în apa și de elemente funcționale ca parasolarele. Dar abordarea statistică pierde ceva. John Bishop, în In Experiencing Reggio Emilia, propune drept soluție „spații de joacă flexibile, infinit adaptabile, pe care copii și le pot însuși singuri”, lăsând astfel loc interacținii sociale libere și independente a străzii și pieței – maidanul proiectat.

Este timpul să mergem afară și să ne jucăm!

Care sunt beneficiile jocurilor in aer liber?

Se poate observa ca la nivel comportamental, copilul care desfășoară activități reale, afară, în aer liber devine mai sociabil, vrea să se joace în grup, se apropie și interacționează mai ușor cu ceilalți copii. Acest lucru îi pregătește pentru a lucra în echipă, întărindu-le foarte mult structura personalității și caracterul social.

În interacțiunea copilului cu mediul, acesta învață tipare (de vorbire, ale limbii scrise, simboluri) prin care „cerne” înțele Într-o generație din ce în ce mai influențată de era digitală, oamenii au început să devină din ce în ce mai inactivi, alegând să petreacă cât mai mult timp în casă în detrimentul activităților sportive desfașurate în aer liber. Cea mai gravă parte este că primii care sunt afectați de această situație devin copii. În zilele noastre școala încearca să adopte și să implementeze tehnologia digitală modernă pentru a putea ințelege și invăța mai ușor prin intermediul tabletelor de exemplu. Dar acest lucru aduce și efecte negative: copii devin sedentari, dependenți de gadget-urile lor, captivi într-o lume virtuală. De aceea, trebuie să ii facem pe copii să aleagă jocurile în aer liber, să socializeze cu ceilalți copii, să se joace, să descopere, să fie curioși, să pună întrebări despre plante și insecte, să simtă, să experimenteze, să înțeleagă lumea din jurul lui.

Metode de stimulare și dezvoltare a creativității

Studiu al lui Andrew Newcomb și Judith Brady despre felul în care colaborează copii și adolescenții pentru a rezolva probleme și care sunt condițiile ce influențează performanța.

Concret, grupați în echipe mici, strudenții cu diferite niveluri și tipuri de priceperi, caută să își îmbunătățească înțelegerea asupra unui subiect prin diverse activități. Membrii echipei trebuie să se ajute între ei, nu doar să învețe ce le este predat, rezultând astfel o atmosferă de izbândă. Câștig: beneficiază fiecare de efortul celuilalt; înțeleg că soarta echipei este aceeași pentru toți; recunosc “valoarea” și dependența față de fiecare coechipier; sărbătoresc împreună când le este recunoscută victoria.

Spațiul architectural este un mediator între protecția și asistența copiilor și fantezia și imaginația lor. Prezența luminii, a sunetului și a spațiului sunt în așa fel „proiectate” încât să încuraje copii să se dezvolte. Astfel construcția este o extensie a jocurilor și în același timp o lecție ce dezvoltă copiii și îi face conștienți de mediul înconjurător.

Fiind un mediu protejat, spațiul astfel conturat poate fi folosit fără restricții de-a lungul anului. Proiectul realizează o punte de legătură între natură și construcție. Aici, arhitectura are un impact clar asupra comportamentului copiilor încurajându-i să exploreze, pendulând între sentimentul de protecție din partea îndrumătorilor și autonomia propriilor spații libere de joacă.

Am văzut cum adulții caută să descifreze copilul, caută să îl înțeleagă ca agent activ al societății, caută să îi ofere cât mai multe variante, personalizate, pentru o dezvoltare cât mai corectă. Adulții trebuie însă să și construiască pentru copii. Adulții au uitat să interacționeze precum copiii ceea ce le îngreunează sarcina; adultul nu este decât un traducător, chiar un ghicitor, al dorințelor și nevoilor copiilor. Adulții pendulează între două concepții extreme: cea a copilului văzut ca „viitor adult”, un adult incomplet, și cea a copilului cu calități false ale maturității. În umbra acestor prejudecăți extreme, stă copilul-individ cu nevoi-unicat.

| STUDII DE CAZ

1. The Nant-y-Cwn Steiner Nursery, Llanycefn, Marea Britanie

| arh. Christopher Day Associates

O data ce treci de pragul construcției, te trezești în față unui teren de joacă și a unei clădiri luminoase cu pereți fluizi.

Înăuntru, jucăriile sunt utilizate cu discreție, atenția fiind direcționată așa încât creativitatea copilului să fie cea care modelează și interpretează mediul. Pentru aceasta, sălile de clasa sunt aproximativ circulare (cu nișe și concavitați pentru a rupe spațiul de perfecțiunea geometrică) și sunt structurate pentru a favorizeza interacțiunea socială și jocul.

2. The Bungawitta Children’s Center, Lauceston, Tasmania

| arh. Robert Morris-Nunn

Strada, maidanul. Interacțiunea copii-părinți-profesori. Grădinița Bungawitta ia forma lumii Liliput. Elementele exterioare sunt parcă plagiate din casele desenate de copii. Iluzia teatrală se păstrată și la interior, unde clădirea este parcă ridicată în jurul unui culoar ce leagă locurile de joacă.

Culoarul simulează înfățișarea unei străzi: culori și mobilier stradal precum felinare. Acesta servește ca spațiu de așteptare pentru părinți, loc de joacă și face trecerea de la lumea protectoare a părinților la lumea autonomă a copiilor.

Formele curbe dirijează spre ideea de parcurgere, spațiul se arată, se dezvăluie, te dirijează să cauți noi puncte de observație asupra spațiului. Arta folosește o arhitectură curată, ca un fond neutru de expoziție și de susținere a formelor artistice.

Visual copiii pot să modeleze cu ușurință orice obiect, fac corelații între forme simple întâlnite zilnic și memorează ca un joc de sinonime realitatea pusă în balans cu imaginația. De exemplu, dacă întrebăm un copil cu ce seamană această cladire, cel mai porbabil raspuns va fi “ un cascaval taiat sau…poate, un mar muscat? “. De aceea, noi ca arhitecți, putem specuala aceste jocuri de imaginație și le putem folosi ca inspirație pentru concepte reale.

| CONCLUZII

Copiii își caută validitatea în lumea reală.

Copilaria, perioada cea mai importantă de formare a personalității individuale, a experiențelor și a descoperirii unor noi limite, însă în același timp observăm tendința copiiilor să devină din ce în ce mai dependenți de noile tehnologii. Captați în această lume „virtuală” se neglijează partea tactilă, a experiențelor reale, a dezvoltării și descoperirii lumii exterioare, a interacțiunilor umane, a jocurilor reale. La nivel social trebuie analizată această influență asupra dezvoltării psihologice a copilului – a se evidenția rolul important al „ jocului ” in lumea copiilor.

Ei vor „să fie ca mama și ca tata”: vor să ajute la gătit ori călcat, se simt bine îmbrăcați în cămașă și pantaloni (ca tata), își doresc să intre în jocul copiilor mai mari. Copilul se schimbă rapid de la un an la altul, de la o lună la alta. Trebuie aflat în ce măsură contextul sau determinismul genetic îl influențează.

Deși educația, în cadrul unei comunitați sociale, are misiunea de a asigura OPORTUNITĂȚI EGALE pentru copiii veniți din diverse împrejurări se încurajează în Același timp atenția și tratarea situațiilor specifice și la nivel individual.

Copilăria este cel mai activ moment al vieții unui copil ( merg, aleargă, se cațără, urcă și coboară scările de nenumarate ori, sapă, vor sa descopere). Sar cu ambele picioare. Stau pe vârfuri. Aruncă mingea, pasează. Sunt egoiști dar le place să se joace lângă ceilalți. Dezansamblează și montează la loc lucruri. Sunt curioși și captivați de lucrurile noi.

Școala ne va ghida spre un profil real sau uman, spre o carieră fixă, este oare însă de ajuns? Este o direcție potrivită pentru un adult complet?

Arta creează bunătate, dezvoltă, îmbunătățește, ajută, vindecă! Copiii trebuie să fie încurajați din punct de vedere artistic. Arta este un profesor blând și exigent în același timp. Prin artă, copiii pot învăța să fie disciplinați, să își dezvolte puterea de concentrare fiind motivați permanent de propriul progres și de satisfacții din ce în ce mai mari

Arta se poate plia împreună cu educația pentru a forma copii creativi, spontani, diferiți ca personalitate, curioși, întreprinzători, fără limite de cunoștere și neînscriși în tipare preluate.

Sistemul clasic de invatamant va răspunde unor nevoi uniforme de cunoștinte însă nu va dezvolta copiii suficient pentru a le dezvolta pasiuni sau a-i stimula artistic. Școala te pune în bancă alaturi de alți colegi, în cadrul unui colectiv, te va integra, te va invăța, asculta și nota. Un profesor bun probabil va face mai mult de atat, îți va analiza comportamentul, atitudinea și reacțiile în diverse situații. Va încerca să găsească soluții împreună cu părinții copilului și se va implica în găsirea unor metode alternative de a ajuta.

Aici învățământul cedează. Dupa ore, copilul este liber. Cum este descris acel timp? Libertate? Câți copii merg captivați și cu drag la școală? Școala înseamnă numai informații și asimilarea lor? Ce le atrage atenția copiilor mai mult?

Cum se crează personalitatea individuală în cadrul sistemului de învățământ actual? Cum putem stimula căutarea unor afinitați diferite în funcție de pasiunile și dorințele fiecărui copil, viitor adult? Se pune tot mai des în discuție această problemă deoarece educația are tendința de a ne înscrie prestabilit în tiparele unei societați rigide.

Proiectul de arhitectură propus subliniază acest fapt. Ce fac copii după școală? Ce activități extra-școlare sunt oferite ca variante pentru a ajuta dezvoltarea armonioasă și completă a copiiilor? Dansuri, balet, muzică, înot? Sport, volei, înot? Artă, pictură, desen? Cum putem ajuta copii să se exprime în afara școlii?

Înconjurat de afecțiune, grijă și protecție, copilul se va forma într-un cadru echilibrat, într-un univers propriu, un microcosmic în care el se va simți în siguranță și la care el mereu se va raporta ca apartenență. Copilăria este perioada cea mai deplină în memoria subconștientului pastrând experiențe de referință pentru tot restul vietii. Primele zâmbete și amintiri, primele senzații, primele experiențe și bucurii. În primii ani de viața copilul interacționează, cunoaște, învață. Învață să meagă, să vorbească, să ceară, să spună ce ii place și ce își dorește. Interacțiunea umană la acest nivel revine parinților și bunicilor în cele mai multe cazuri, ambele generații având o contribuție esențială in amintirile și dezvoltarea ulterioară a copilului.

| BIBLIOGRAFIE

Ansell, N. (2005). Children, Youth and Development. Abingdon (M.B.): Routledge.

Campbell, A., & Muncer, S. (. (1998). The Social Child. Hove (M.B.): Psychology Press.

Clark, A. (2005). Talking and Listening to Children. În M. Dudek, Children's Spaces (pg. 1-

13). Oxford: Architectural Press.

Châtelet, A., Lerch, D., & Luc, J. (2003). L'École en Plein Air: Une Expérience Pédagogique et Architecturale dans L’Europe du XXe Siècle. Paris: Recherches.

Dewey, J. (2009). The School and Society & The Child and the Curriculum. S.U.A.: Feather Trail Press (prima dată publicat în 1900 resp. 1902).

Dudek, M. (2005). Children's Spaces. Oxford (M.B.): Architectural Press.

Pufall, P., & Unsworth, R. (2004). Rethinking Childhood. New Jersey (S.U.A.): Rutgers University Press.

Harris, M., & Butterworth, G. (2002). Developmental Psychology: A Student's Handbook. Hove (M.B.): Psychology Press

Kellner, D. (2007, martie). plato.stanford.edu/entries/baudrillard/. Preluat pe martie 2018, de pe Stanford Encyclopedia of Philosophy: http://plato.stanford.edu/entries/baudrillard/

Nicholson, E. (2005). The School Building as a Third Teacher. În M. Dudeck, Children's Spaces (pg. 44-65). Oxford (M.B.): Architectural Press.

Montessori, Maria – Descoperirea copilului, EDP, București, 1977

Gáspár György (2016) Copilul invizibil,Curtea Veche Publishing, București

Peretti, Andre de; Bouchez, Eric – Ecoles et cultures en Europe, Savoir-Livre, Paris, 1990

Roco, M – Creativitate și inteligență emoțională, Polirom, Iași, 2001

Qvortrup, J., Bardy, M., & Winterberger, H. (1994). Childhood Matters: Social Theory, Practice, Politics. Adershot (M.B.): Avebury.

Viktor Lowenfeld Creative and Mental Growth

| ANEXA 1

SURSA : http://www.learningdesign.com/Portfolio/DrawDev/kiddrawing.html

| ANEXA 2

Taxonomia lui Benjamin Bloom | SURSA : www.nwlink.com