Ca măsură a performanțelor economico -financiare ale întreprinderii, rentabilitatea [624776]

14
CAPITOLUL 2. ANALIZA RENTABILITĂȚII

Ca măsură a performanțelor economico -financiare ale întreprinderii, rentabilitatea
este o formă sintetică de exprimare a eficienței activității firmei, respectiv a capacității
acesteia de a obține profit pri n utilizarea resurselor materiale, umane și financiare de care
dispune. (Crecană , 2012, p. 35 ).
În practica economică, rentabilitatea se măsoară utilizând două categorii de
indicatori – profitul, care reflectă mărimea absolută a rentabilității și ratele de rentabilitate,
ce reflectă gradul în care utilizarea resurselor întreprinderii aduce profit. (Iacovoiu, 2015,
p.196)
Ratele de rentabilitate se calculează ca raport între un indicator de rezultate și un
indicator care reflectă un s toc (active totale, active imobilizate, capital propriu etc.) sau un
flux de activitate (cifra de afaceri, resurse consumate etc.). Diferitele forme de exprimare
ale ratelor de rentabilitate au valori informaționale variate și oglindesc multiplele laturi a le
activității economico -financiare a firmei. (Crecană, 2012, p.36)
Principalele rate operaționale în analiza economico -financiară a activității
întreprinderii sunt (Iacovoiu, 2015, p. 196):
– rata rentabilității comerciale;
– rata rentabilității resurselor consumate;
– rata rentabilității economice;
– rata rentabilității financiare.

2.1. ANALIZA RENTABILIT ĂȚII COMERCIALE
Rata rentabilității comerciale (Rc) exprimă relația dintre profitul aferent vânzărilor
și cifra de afaceri, dând expresie politicii comerciale a întrepri nderii.
Principalele modele utilizate în analiza factorială a acestei rate se bazează pe
următoarea formulă de calcul (Iacovoiu, 2015, p.196) :

Astfel, se dezvoltă cele două modele de mai jos:
1)
100
pqcq
1 R,100
pqcq pq
100
pqPrR
iviivi c
iviiviivi
ivic




 



15
2)
100 1 : ,100


 
ii c
ic
ii c
pcr undergR
în care:
ig
structura producției vândute pe produse;
c
ir
rata rentabilității comerciale pe produse .
Potrivit modelului 1 , ordinea în care factorii acționează asupra ratei rentabilității
comerciale este u rmătoarea: structura producției vândute pe produse, prețurile medii de
vânzare unitare (exclusiv TVA) și costurile unitare.
gi

p

c
Metodologia de cuantificare a influențelor factorilor este următoarea:
c c cR R R0 1

din care, datorită:
1. Influenței modificării structurii producției vândute pe produse:

100
pqcq
1 100
pqcq
1 gi
0i0vi0i0vi
0i1vi0i1vi









2. Influenței modificării prețurilor de vânzare unitare:

100 1 100 1
0 101
1 101









i vii vi
i vii vi
pqcq
pqcqp
din care, datorită :
2.1. Influenței inflației:

100 1 100 1
0 101
0 101









i vii vi
p i vii vi
pqcq
Ipqcq
2.2. Influenței altor factori, decât inflația:

100 1 100 1
0 101
1 101









p i vii vi
i vii vi
Ipqcq
pqcq
în care Ip reprezintă indicele prețurilor față de baza de comparație.
3. Influenței modificării costurilor unitare:

100 1 100 1
1 101
1 111









i vii vi
i vii vi
pqcq
pqcqc
În cazu l utilizării modelului de analiză 2 , sistemul de factori se prezintă astfel :

16

ig

cR
ip

c
ir

ic
Analiză factorială este următoarea:

c c cR R R0 1 din care, datorită:
1. Influenței modificării structurii producției vândute pe produse:

c
0rcc
iO0ic
iO1iR R100rg
100rg
gi   
2. Influenței modificării ratei rentabilității comerciale pe produse:

rc cc
iOic
ii c
i R Rrg rgr   
11 11
100 100
din care, datorită :
2.1. Influenței modificării prețurilor de vânzare unitare:

100100 1
100100 1
00
1
10
1   







ii
i
ii
ipcgpcg
p
2.2. Influenței modificării costurilor unitare:

100100 1
100100 1
10
1
11
1   







ii
i
ii
ipcgpcg
c

În practică, analiza rentabilității co merciale se realizează utilizând și rata marjei
brute din vânzări , respectiv rata rentabilității comerciale nete .
Rata marjei brute din vânzări reflectă rezultatul operațional obținut la 100 lei cifră
de afaceri și se calculează ca raport între marja brută față de costul vânzărilor și cifra de
afaceri. (Robu, Anghel & Șerban, 2014, p.271)

, unde:
– rata marjei brute din vânzări;
– marja brută față de costul vânzărilor.
Analiza nivelul acestei rate permite entităților economice să -și fundamenteze
politica de prețuri.
Rata rentabilității comerciale nete exprimă rezultatul net obținut la 100 lei cifră de
afaceri și se calculează potrivit formulei de mai jos (Robu , Anghel & Șerban , 2014, p.272 ):

, unde:

17
– rata rentabilității comerciale nete;
– profitul net al exercițiului financiar preluat din CPP.
Această rată prezintă interes în special pentru investitori, care vor să știe în ce
măsură își vor recupera investiția realizată din vânz ări, precum și pentru acționari, care
urmăresc procentul din vânzări ce le revine sub formă de dividende.

2.2. ANALIZA RATEI RENTABILITĂȚII RESURSELOR CONSUMATE
Rata rentabilității resurselor consumate (Rrc) reflectă relația dintre rezultatul
aferent cif rei de afaceri (Pr) și costurile totale aferente vânzărilor (Ch). Astfel, modelul de
analiză factorială a acestei rate se bazează pe următoarea formulă de calcul:

, respectiv
100 100Pr
iviiviivi
ivirc
cqcq pq
cqR
Factorii direcți care influențeaz ă evoluția ratei rentabilității resurselor consumate
sunt structura producției vândute ( gi), costurile unitare ( ci) și prețurile de vânzare unitare,
exclusiv TVA ( pi).
gi

ci

pi
Analiza factorială și cuantificarea influențelor factorilor se prezintă astfel:
rc rc rcR R R0 1
din care, datorită:
1. Influenței modificării structurii producției vândute:

rc
i vii Vi i ViRcqcq pqg0
0101 0 1100
2. Influenței modificării costurilor unitare:

100 100
0101 0 1
1111 0 1

i Vii Vi i Vi
i vii Vi i Vi
cqcq pq
cqcq pqc

3. Influenței modificării prețurilor de vân zare unitare:

100
1111 0 1
1 
i Vii Vi i Vi rc
cqcq pqRp
Asupra ratei rentabilității resurselor consumate costul exercită o dublă acțiune,
influențând în sensuri diferite prin numărătorul și numitorul raportului. De exemplu, în

18
cazul depășirii costurilor unita re pe produs, numărătorul (profitul) se reduce în timp ce
numitorul (cheltuielile totale) crește, ceea ce face ca influența negativă a acestui factor
asupra ratei rentabilit ății resurselor consumate s ă fie mult mai puternic ă decât în cazul altor
rate de re ntabilitate.
În ceea ce privește nivelul optim al ratei rentabilității resurselor consumate, există,
în literatura de specialitate , opinii potrivit cărora acesta ar trebui să se situeze în intervalul
9-15%.

2.3. ANALIZA RATEI RENTABILITĂȚII ECONOMICE
Rata rentabilității economice ( ) reflectă relația dintre un rezultat economic și
mijloacele economice angajate pentru obținerea acestuia, punând în evidență performanța
utilizării capitalului investit, care se regăsește în activul total al întreprinderii.
În calculul ratei rentabilității economice, la numărător se poate utiliza rezultatul
exploatării, excedentul brut din exploatare sau profitul brut, iar la numitor mijloacele
economice totale (activul total) sau o parte a acestora (ca de exemplu, activele di n
exploatare), funcție de scopul analizei, astfel:
– dacă se utilizează rezultatul exploatării (Re), rata obținută este independentă atât de
structura financiară (gradul de îndatorare) și politica fiscală (impozitarea profitului), cât
și de fluxurile extraor dinare ( Rex);
– când rata rentabilității economice este calculată pe baza excedentului brut din
exploatare (EBE) se elimină, în plus, și influențele datorate politicii referitoare la
amortizarea activelor fixe;
– cea de a treia variantă (folosirea profitului b rut) este mai puțin utilizată în practică,
fiind utilă managementului în cazul în care întreprinderea obține profit din activități
financiare și extraordinare, ceea ce induce un nivel mai ridicat al ratei. (Vâlceanu &
Robu, 2005, p.276)
Având în vedere aces te aspecte, vom analiza rata rentabilității economice
determinată potrivit primelor două situații menționate, după cum urmează:
100ReAt
sau
100AtEBE , unde At – active totale .
În baza acestei metodologii de calcul se pot constr ui următoarele modele de analiză
factorială a ratei rentabilității economice:
1)
100ReCA AtCARe sau
100CAEBE
AtCARe în care:

19

AtCA- viteza de rotație a activului total, exprimată ca număr de rotații;
CAEBE
– excedentul brut din exploatare la 1 leu cifră de afaceri.
2)
AcCA
AiCARRc
e
1 1 ; iar At = Ai + Ac
în care:
cR
– rata rentabilității comerciale calculată ca raport între Re și CA;
Ai – active imobilizate;
Ac – active circulante.
Potrivit primului model de analiză sistemul de factori care determină modificarea
ratei rentabilității economice este următorul:

AtCA
AtCA

eR g sau
eR

cR p
CAEBE
c
Modelul de analiză factorială este următorul:

din care, datorită:
1.Influenței modificării vitezei de rotație a activului total:

2.Influenței modificări i ratei rentabilității comerciale:

din care:
2.1. Influența modificării structurii producției vândute:

100
pqcq
1AtCA100
pqcq
1AtCAg
0i0vi0i0vi
11
0i1vi0i1vi
11









2.2. Influența modificării prețurilor de vânzare unitare:

100
pqcq
1AtCA100
pqcq
1AtCAp
0i1vi0i1vi
11
1i1vi0i1vi
11










20
din care, datorită :
2.2.1. Influenței inflației:

100
pqcq
1AtCA100
Ipqcq
1AtCA
0i1vi0i1vi
11
p0i1vi0i1vi
11









2.2.2. Influenței altor factori, decât inflația:

100
Ipqcq
1AtCA100
pqcq
1AtCA
p0i1vi0i1vi
11
1i1vi0i1vi
11









în care Ip reprezintă indicele inflației față de baza de comparație.
2.3. Influența modificării costurilor unitare:

100
pqcq
1AtCA100
pqcq
1AtCAc
1i1vi0i1vi
11
1i1vi1i1vi
11









În concluzie, modificarea ratei rentabilității economice se explică prin prisma cel or
doi factori direcți, respectiv viteza de rotație a activului total și rata rentabilității comerciale
(rata marjei brute la 1 leu vânzări), a cărei analiză poate fi aprofundată prin intermediul
celor trei factori indirecți și anume: structura producției vândute pe produse, prețurile de
vânzare unitare și costurile unitare.
Utilizând modelul de analiză 2 , sistemul de factori se prezintă astfel:

AiCA g

eR
AcCA p

cR c
în care:
AiCA
– randamentul activelor imobilizate ( R);
AcCA
– viteza de rotație a activelor circulante exprimată ca număr de rotații (n).
Modelul de analiză factorială este:

e e eR R R0 1
din care, datorită:
1. Influenței modificării randamentului activelor imobilizate:

0 00
0 10
1 1 1 1
n RR
n RRRc c


2. Influenței modificării vitezei de rotație a activelor circulante:

21

0 10
1 10
1 1 1 1
n RR
n RRnc c


3. Influenței modificării ratei rentabilității comerciale:

1 10 1
1 1
n RR RRc c
c

Dacă notăm viteza de rotație a activului total, exprimat ă ca durată, cu:
1 111 1
n R

putem determina contribuția factorilor indirecți, după cum urmează:
3.1 Influența modificării structurii producției vândute:

100 1 ,
0 101 '
10'





i vii vi cc c
pqcqR undeR Rg
3.2 Influența modificării prețurilor d e vânzare unitare:

100 1 ,
1 101 "
1' "





i vii vi cc c
pqcqR undeR Rp
3.3 Influența modificării costurilor unitare:

1"
1
c cR Rc
În concluzie, față de primul model de analiză, acesta evidențiază și eficiența
utilizării mijloacelor economice de natura activelor imobilizate și circulante, ca o condiție
esențială pentru creșterea rentabilității economice. Concret, sporirea rentabilității
economice se poate obține prin:
– îmbunătățirea randamentului mijloacelor fixe (utilizarea intensivă a acestora, având în
vedere performanțele lor);
– accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante;
– creșterea ratei rentabilității comerciale prin metode specifice activității de desfacere
(politica de marketing).

2.4. ANALIZA RATEI RENTABILITĂȚII FINANCIARE
Rentabilitatea financiară (Rf) exprimă relația dintre profit și capitalul firmei, format
din capital propriu și datorii (împrumuturi și credite pe termen mediu și lung), în calitatea
lui de sursă de finanțare a activității întreprinderii.

22
Plecând de la diversele moduri de abordare a noțiunii de capital, putem
concluziona că aceasta „are numeroase semnificații, care pot fi precizate avându -se în
vedere informațiile contabile și bursiere. Printre indicatorii care pot fi reținuți ca măsură a
capitalului, enumerăm: activul total, activele fixe, capitalurile permanente, capitalurile
proprii, capitalizarea bursieră, activul real compus din active fixe și stocuri etc.” (Iacovoiu,
2015, p.209)
Așadar, rata rentabilității financiare ca expresie a ef icienței utilizării capitalurilor
firmei poate fi privită din unghiuri diferite, în funcție de interesele cărora trebuie să le
răspundă. În esență, principalii interesați în cunoașterea eficienței folosirii capitalului sunt
investitorii (acționarii actuali sau potențiali), managementul firmei și instituțiile financiar –
bancare care acordă împrumuturi întreprinderii. Analiza ratei rentabilității financiare
prezentată în continuare corespunde structurii capitalurilor pe cele doua componente,
capitaluri proprii și permanente.
2.4.1.Analiza ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii
Această rată reflectă relația dintre profitul net ( Pn) sau rezultatul global ( Rg), ca
venit al acționarilor și capitalurile proprii ale întreprinderii ( Kp), măs urând astfel, în
mărime relativă, remunerarea capitalurilor acționarilor.
Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii se determină pe baza relațiilor :

sau

Specialiștii recomandă ca la numitor să se folosească capitalul propriu mediu
calculat astfel (Robu , Anghel & Șerban , 2014, p.281):

unde:
Cpi – capital propriu inițial;
NAE – număr de acțiuni emise în cu rsul anului;
VE – valoarea de emisie ;
NLE – numărul de luni de la data emiterii până la sfârșitul anului;
NARC – număr de acțiuni răscumpărate în cursul anului;
VRC – valoarea de răscumpărare;
NLRC – numărul de luni de la data răscumpărării și până la sfâ rșitul anului.

23
Analiza factorială a ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii poate fi
aprofundată utilizând, în acest sens, următoarele modele multiplicative de analiză :
1)

100VtPn
KpAt
AtVtRf

2)

100PbPn
VtPb
KpVtRf
3)
100CAPn
AtCA
KpAtRf
În cazul primului model de analiză , sistemul de factori se prezintă astfel:

AtVt

Rf
KpAt

VtPn
în care :
AtVt
– viteza de rotație a activului total exprimată ca număr de rotații;
KpAt
– factorul de multiplicare a capitalului propriu;
VtPn
– rentabilitatea netă a veniturilor totale (prof it net la 1 leu venituri totale).
Factorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă gradul de îndatorare a firmei,
potrivit relației:

KpD
KpD Kp
KpPt
KpAt 1
în care:
Pt – pasivul total;
D – datoriile totale;
KpD
gradul de îndatorare (brațul pârghiei financiare).
Modelul de analiză factorială este următorul:

din care, datorită:
1.Influenței modificării vitezei de rotație a activului total:

24
2.Influenței modificării factorul de multiplicare a capitalului propriu:

3. Influenței modificării profitului net la 1 leu venituri totale:

Acest model de analiză arată că rata rentabilității financiare poate fi infuențată
favorabil prin:
– accelerarea vitezei de rotație a activului total concretizată în creșterea eficienței
utilizării activelor totale. În practică, viteza de rotație a activului total depinde în mare
măsură de sectorul în care își desfășoară activitatea firma;
– creșterea factorului de multiplicare a capitalului propriu. Teoretic, cu cât acesta este
mai mare, cu atât crește rentabilitatea financiară. În practica economică însă, avâ nd în
vedere că acest indicator reflectă și gradul de îndatorare, există restricții impuse de
societățile financiar -bancare. De exemplu, în prezent, limita maximă de îndatorare
acceptată de bănci este de circa 70% din sursele totale ale firmei, depășirea acesteia
atrăgând dobânzi mai mari și garanții suplimentare, deoarece riscul financiar este mai
mare;
– sporirea rentabilității nete a veniturilor totale prin creșterea eficienței activității firmei
(o politică axată pe prețuri competitive prin controlul cos turilor).
Modelul de analiză factorială 2 pune în evidență eficiența utilizării capitalului
propriu, rentabilitatea brută a veniturilor totale și ponderea profitului net în profitul brut
(reflectă evoluția impozitului pe profit, a elementelor nedeductibile din punct de vedere
fiscal, pre cum și a deducerilor fiscale). Sistemul de factori este următorul:

KpVt

Rf
VtPb

PbPn
KpVt
– venitul mediu la 1 leu capital propriu ;
VtPb
– profitul mediu brut la 1 leu venituri totale;
PbPn
– ponderea profitului net în profitul brut.

25
În cazul ultimului model de analiză (3) , sistem ul de factori se prezintă astfel:

Așadar, rentabilitatea capitalului propriu este influențată în mod direct de gradul de
îndatorare al firmei și de rata rentabilității economice a activului a cărei evoluție depinde
de cei doi factori menționați ant erior, respectiv viteza de rotație a activului total ( CA/At ) și
rata rentabilității comerciale ( Pn/CA ).
2.4.2.Analiza ratei rentabilității financiare a capitalului permanent
Rata rentabilității financiare a capitalului permanent ( Rfp) evidențiază relația d intre
capitalul permanent și profitul brut, înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile
și a impozitului pe profit. Modelul de analiză este următorul :
100KprPbRfp

100CAPb
KprCA
în care:
Pb
– profitul br ut inaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile și a impozitului
pe profit ;
Kpr
– capitalul permanent (format din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri și
cheltuieli și datoriile pe termen mediu și lung).
KprCA
– cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent;
CAPb
– profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri.
Modelul de analiză factorială este următorul:

din care, datorită:
1.Influenței mo dificării cifrei de afaceri medii la 1 leu capital permanent:

26
2.Influenței modificării profitului mediu brut la 1 leu cifră de afaceri:

Acest model de analiză pune în evidență eficiența utilizării capitalului permanent al
întreprinderii, prin intermediul vânzărilor medii la 1 leu active, finanțat e pe seama
cheltuielilor permanente, și a marjei medii brute ce revine la 1 leu vânzări. Marja brută
trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor cu dobânzile și a impozitului pe profit pentru ca
firma să obțină profit net destinat remunerării acționarilor.

2.5. ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE PE PRODUS
La nivel de produs pot fi determinate două tipuri de rate, respectiv rata rentabilității
resurselor consumate și rata rentabilității comerciale.
Analiza ratei rentabilității resurselor consumate pe produs se fundamentează pe
următorul model de analiză:

100ccprrc

unde:
p – prețul de vânzare al produsului;
c – costului unitar.
Analiza factorială a ratei ren tabilității resurselor consumate pe produs se prezintă
astfel :

rc rc rcr r r0 1
din care, datorită :
1. Influenței modificării costului unitar :

100 100
00 0
11 0ccp
ccpc
2. Influenței modifică rii prețului de vânzare al produsului :

100 100
11 0
11 1ccp
ccpp

Analiza ratei rentabilității comerciale pe produs se bazează pe următorul model:

100 1 100 


pc
pcprc

Cuantificarea influenței factorilor este:

c c crrr0 1
din care, datorită :

27
1. Influenței modificării prețului de vânzare al produsului :

100 1 100 1
00
10





pc
pcp
2. Influenței modificării costului unitar :

100 1 100 1
10
11





pc
pcc
Potrivit modelelor de analiză prezentate, se poate obține o creștere a rentabilității pe
produs în următoarele condiții:
a) Diminuarea costurilor de producție prin utilizarea mai eficientă a resurselor. Dacă
prețul u nitar de vânzare nu se modifică atunci:
– raportul între marja brută unitară ( p-c) și costul unitar ( c) crește cu impact pozitiv
asupra ratei rentabilității resurselor consumate;
– raportul între costul unitar de producție și prețul unitar de vânzare scade,
determinând creșterea ratei rentabilității comerciale.
b) Creșterea prețului unitar de vânzare, ca urmare a modificării raporturilor de piață (între
cerere și ofertă) sau datorită unor factori conjuncturali, în condițiile în care costul unitar
nu se modifică, generează efecte pozitive similare celor mai sus menționate, datorită
majorării marjei brute unitare și diminuării raportului între costul unitar și prețul de
vânzare.

2.6. ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE PE BAZA PUNCTULUI CRITIC
Punctul critic , denumit și prag de rentabilitate sau punct de echilibru , reflectă acea
dimensiune a activității la care veniturile din vânzarea bunurilor produse, mărfurilor,
lucrărilor prestate și serviciilor executate acoperă în totalitate cheltuielile fixe și variabile,
rezul tatul activității fiind egal cu zero.
Metodologia de calcul și analiză a punctului critic are în vedere cele două categorii
de cheltuieli, fixe și variabile, a căror evoluție se datorează unor factori diferiți și se
repercutează în mod diferit asupra rezul tatelor întreprinderii (de exemplu, creșterea
prețului de achiziție a materiei prime determină o majorare a cheltuielilor variabile, dar nu
și a cheltuielilor fixe și necesită, în vederea menținerii competitivității, măsuri specifice).
De asemenea, se are în vedere caracterul omogen sau eterogen al activității
întreprinderii, astfel:
– în primul caz, când producția realizată este omogenă, se analizează pragul de
rentabilitate pe produs ;

28
– în a doua situație (producție eterogenă), se urmărește analiza pragului de rentabilitate
la nivelul întreprinderii .
În cazul întreprinderilor cu activitate omogenă (realizează un singur
produs/sortiment sau produse care se exprimă într -o singură unitate fizică de măsură),
pragul de rentabilitate este dat de acel volum fizic al producției ( qcr) pentru care cifra de
afaceri ( CA cr) este egală cu cheltuielile totale (profit = 0).
Indicatorii utilizați în analiza pragului de rentabilitate pe produs sunt sinteti zați în
tabelul de mai jos (tab el nr. 2.1).
Tabelul nr.2.1. Analiza pragului de rentabilitat e pe produs

Nr.
crt. Denumire
indicator Relație de calcul Explicații
1. Volumul critic al
producției
mbvCf
cvpCfqcr  Cf – valoarea cheltuielilor fixe;
cv – cost variabil unitar;
p – preț de vânzare unitar;
mbv – marja brut ă față de ch eltuieli -le
variabile pe unitatea de produs.
2. Cifra de afaceri
critică
p q CAcr cr reflectă vânzările firmei pentru care
profitul este egal cu zero
3. Gradul critic de
utilizare a
capacității de
producție
100
maxqqGcr
cr qmax – capacitatea maximă de producție
în
expresie
fizică
4. Perioada critică
TCACATcr
cr CA/T – cifra de afaceri medie pe unitatea
de timp (zi, lună, an)
5. Profitul maxim
Cf mbv qCf)cvp( q P
maxmax max
 reflectă profitul care poate fi obținut în
condițiile date
Sursă – Viorela Beatrice Iacovoiu, Analiză economico-financiară, Editura PRO Universitaria, București,
2015, p.217
Pentru firmele cu activitate eterogenă (produc și comercializează o gama diversă
de produse, mărfuri etc.), pragul de rentabilitate se exprimă cu ajutorul unor indicatori
valorici asemănători celor anteriori și anume:
1) Cifra de afaceri critică (
crCA ) calculată potrivit următoarei formule:

Rv1Cf
CACv1CfCAcr

în care:
Cf – suma cheltuielilor fixe la nivel de întreprindere;
Cv – suma cheltuielilor variabile la nivel de întreprindere;

29
Rv – cheltuieli variabile la 1 leu CA sau rata cheltuielilor variabile calculată ca raport între
suma cheltuielilor variabile și cifra de afaceri .
2) Gradul critic de utilizare a capacității de producție (
crG):

100
) 1(100
max max

cv QCf
QCAGcr
cr
în care:
maxQ capacitatea maximă de producție în expresie valorică, calculată astfel:

i ip q Qmax max
3) Perioada critică (T cr) :

Așadar, analiza rentabilit ății pe baza punctului critic prezintă o serie de avantaje
întrucât:
– permite stabilirea dimensiunii produc ției pentru care activitatea întreprinderii devine
profitabil ă;
– eviden țiază corela țiile dintre dinamica produc ției și dinamica costurilor grupate în
variabile și fixe;
– oferă posibilitatea determin ării gradului de utilizare a capacit ății de produc ție
corespunz ător punctului critic;
– indic ă perioada de timp în care firma i și poate recupera toate cheltuielile efectuate;
– permite determinarea profitului maxim care poate fi ob ținut în anumite condi ții date.
De asemene a, reprezintă o metodă de analiză a riscului economic, deoarece
evidențiază flexibilitatea activității întreprinderii față de modificările de ordin economic,
financiar și social caracteristice mediului extern întreprinderii (vezi cap.1), fiind utilă
atunci când se realizează o investiție (analiza riscului face parte din planul de afaceri), dar
și în activitatea de diagnosticare .(Vâlceanu & Robu , 2005, p.287)

TCACATcr
cr/