C a p i t o l u l 1 [620362]

1
C a p i t o l u l 1
M O N E D A ȘI S I S T E M U L M O N E T A R Î N E C O N O M I A
C O N T E M P O R A N Ă
1.1. CONCEPTUL DE BANI ȘI DE MONED Ă
Moneda a constituit din totdeauna pentru cercet ători un subiect de controverse. Studiul s ău
arată, spre exemplu, care sunt cauzele infla ției din lumea contemporan ă, relevând o serie de
motive esen țiale pentru care unii indivizi sau unele na țiuni se bucur ă de bun ăstare material ă, în
timp ce al ți indivizi sau alte na țiuni nu pot dep ăși starea “cronic ă” de s ărăcie degradant ă.
Problema definirii banilor, de și aparent simpl ă este în realitate destul de complex ă, deoarece
lista concret ă a elementelor care pot fi considerate “bani ” depinde de structura institu țional –
organizatoric ă a economiei, îndeosebi de organizarea sa financiar -monetar ă (în principal, de
gama instrumentelor de plasare și vehiculare a fondurilor utilizate).
La fel ca în întreaga știință economic ă, majoritatea no țiunilor folosite în domeniul monetar î și
au sorgintea în limbajul natural. În aceste condi ții apar a șa-numitele confuzii terminologice care
constau în echivocurile și ambiguit ățile suplimentare create de utilizarea incon știent ă a unor
termeni diferi ți pentru a desemna unul și acela și lucru, pe de -o parte, și prin aplicarea aceluia și
termen la fenomene complet diferite, pe de alt ă parte.
De exemplu, în toate analizele monetare contemporane se folosesc pentru a desemna
instrumentul de schimb dou ă noțiuni: “bani ” și “moned ă”.
Mult timp sfera celor dou ă noțiuni nu s -a suprapus complet, în sensul c ă noțiunea de “bani ”
avea un caracter ceva mai general, cuprinzând toate instrumentele de schimb, în timp ce
noțiunea de “moned ă” desemna doar o anumit ă categorie de instrumente de schimb,
confec ționate într -un anumit mod (din metal).
Astfel, C. Kiri țescu, în lucrarea sa “Moneda, mic ă enciclopedie ” definește no țiunea de “bani ” ca
fiind o no țiune generic ă, un instrument social, o form ă particular ă imediat mobilizabil ă a avu ției
sociale, o întruchipare transmisibil ă și omnivalent ă a puterii de cump ărare, care confer ă
deținătorului dreptul asupra unei p ărți din produsul social al țării emitente ”. În schimb, conform
aceluia și autor, “moneda ” nu este o no țiune generic ă, ci se refer ă la o anumit ă categorie de
bani, și anume la “piesele din metal – aur, argint, cupru, etc. – care se prezint ă în general sub
formă de disc plat și servesc ca mijloc de circula ție, de plat ă și eventual – atunci când merit ă – de
tezaurizare ”.

2
Banii fac schimbul de m ărfuri mai facil, prin eliminarea inconvenientelor și costurilor antrenate
de troc. Trocul necesit ă realizarea simultan ă a celor dou ă acte de schimb: vânzarea și
cump ărarea.
Moneda, care poate fi definit ă, într -o manier ă simplist ă, ca un instrument tehnic de eliminare a
inconvenientelor trocului, disociaz ă aceste dou ă contrapresta ții complementare. Astfel, în cazul
schimbu lui monetar, exist ă întotdeauna, pe de -o parte, vânzarea unui bun f ără cump ărarea
altuia și, deci, o ofert ă “pură” din partea vânz ătorului, iar pe de alt ă parte, cump ărarea unui
bun f ără vânzarea altuia, și deci, o cerere “pură” din partea cump ărătorului.

Defini ție: Moneda este reprezentat ă de ansamblul mijloacelor de plat ă, adic ă de totalitatea
activelor acceptate unanim, pretutindeni și în mod permanent, pentru stingerea
datoriilor n ăscute din schimbul de bunuri și servicii.

Moneda elimin ă, deci, dificu ltățile trocului, dar are propriul s ău inconvenient, și anume: prin
scindarea trocului în dou ă opera țiuni (vânzarea -cump ărarea) recursul la instrumentul monetar
faciliteaz ă și multiplic ă tranzac țiile, îns ă duce, pe de alt ă parte, la generalizarea în întrea ga
economie a dezechilibrului real al schimbului monetar privit la scar ă microeconomic ă.
De ce? La nivel microeconomic, adic ă la nivelul unei tranzac ții privite izolat, moneda exercit ă o
dubl ă func ție:
– fiind mijloc de plat ă, înzestrat concomitent cu pu terea de a stinge datoriile, ea permite atât
existen ța dezechilibrului real (fizic) cât și existen ța echilibrului contabil al acestuia. La acest nivel
microeconomic dezechilibrul real este, pe de o parte, absolut necesar, datorit ă neconcordan ței
inevitabil e între cererea și oferta fiec ărui individ, iar, pe de alt ă parte, este posibil, pentru c ă are
o amploare redus ă raportat la averea unui agent economic și, deci, nu creeaz ă inconveniente
prea mari.
La nivel macroeconomic îns ă, dezechilibrul real al schimbu lui monetar are o serie de consecin țe
derivând în primul rând din faptul c ă nu întotdeauna suma dezechilibrelor reale
microeconomice conduce la un echilibru macroeconomic. Dimpotriv ă, mult mai probabil ă este
remanen ța unui sold al ofertei “pure ” globale sa u al unui sold al cererii “pure ” globale, sold care
semnific ă, la valori importante, fie DEPRESIUNE ECONOMIC Ă, fie EXPANSIUNE ECONOMIC Ă.

*

3
* *

În vederea delimit ării conceptului “bani ”, utiliz ările obi șnuite ale cuvântului sunt foarte vagi
pentru marea majoritate a economi știlor care -l studiaz ă. În conversa ția de zi cu zi, de pild ă,
termenul de BANI este utilizat în sensuri diferite. Unul dintre acestea este tocmai “moneda ”,
când se pune întrebarea: “Aveți bani la Dvs.? ” Dar, în știința economic ă modern ă, banii nu sunt
niciodat ă defini ți numai ca moned ă, deoarece moneda și depozitele economisite au acela și rol,
adică servesc pentru plata m ărfurilor și serviciilor. De fapt, numai o mic ă propor ție din valoarea
în lei a cump ărăturilor (aici în țelegem toate c ump ărăturile la nivel micro și macroeconomic: ale
indivizilor pentru nevoi personale: alimente, îmbr ăcăminte etc. și ale agen ților economici:
energie, materiale etc.) este pl ătită cu ajutorul monedei. În dac ă am fi definit banii numai ca
moned ă am fi avut mari dificult ăți când facem leg ătura dintre bani și volumul tuturor
cump ărătorilor efectuate. Este foarte adev ărat c ă banii sunt corela ți cu volumul cump ărăturilor
totale, ceea ce determin ă ca banii s ă ne suscite interes. Atâta timp cât moneda și depozitel e
înregistrate în cecuri, de exemplu, au acela și rol trebuie s ă includem în defini ția dat ă banilor
depozitele economisibile exprimate cu ajutorul monedei.
Concluzionând, putem afirma c ă noțiunea de bani este mai cuprinz ătoare și mai veche decât
cea de mone dă, ea cuprinzând toate instrumentele de schimb, în timp ce noțiunea de moned ă
este o denumire generic ă, referindu -se la un anumit fel de piese metalice sau de hârtie. Dac ă
banii nu sunt rezultatul unei conven ții între oameni, ci produsul legic, obiectiv al evolu ției
economiei de schimb, moneda , din contr ă, presupune existen ța voin ței statului, pentru c ă el își
spune cuvântul asupra materialului din care este confec ționat ă, asupra formei pe care o are
moneda.
1.2. MONEDA ȘI FUNC ȚIILE S ALE
Mai mult decât pr in aspectele sale extrem de diverse moneda se define ște prin func țiile sale.
Indiferent, îns ă, de accep țiunea dat ă monedei, moned ă-marf ă sau moned ă-semn, exist ă o
apreciere general ă potrivit c ăreia ea îndepline ște mai multe func ții, accentul fiind pus potr ivit
epocilor și școlilor dominante, pe una dintre ele.
Dintre aceste func ții atribuite monedei, cele mai importante sunt:
a) moneda – instrument unic al tranzac țiilor;
b) moneda – etalon al valorii;
c) moneda – rezerv ă a valorii.

4
1.2.1. Moneda – instrumen t unic al tranzac țiilor
Într-o economie de schimb, moneda este instrumentul unic al tranzac țiilor. Ea serve ște drept
contrapartid ă între oferta și cererea tuturor bunurilor și serviciilor, pe toate pie țele.
Aceast ă func ție a monedei poate fi analizat ă fie insistând asupra caracterului universal, ca
instrument al tranzac țiilor, fie dezvoltând rolul finan țator al monedei, pentru c ă ea reprezint ă
singurul mijloc de a cump ăra bunuri și servicii. Referitor la primul aspect , o tranzac ție poate
avea loc și fără moned ă, dar existen ța ei u șureaz ă realizarea schimbului de bunuri și servicii.
Este știut faptul c ă, într -o economie de troc bunurile se schimb ă contra altor bunuri. Realizarea
trocului înseamn ă să găsim pe cineva care dore ște bunurile și serviciile pe care noi le oferim și,
în acela și timp, s ă poat ă oferi, la rândul s ău, bunuri și servicii pe care dorim s ă le ob ținem la
schimb.
Insuficien ța trocului direct conduce la posibilitatea înlocuirii sale cu schimbul indirect. Cu cât un
produs este mai frecvent util izat în schimbul indirect, cu atât el devine mai folositor ca
instrument de schimb pentru cei care îl primesc și, deci, cu atât mai mare este satisfac ția lor de
a-l accepta.
Astăzi trocul reapare în momente de mare incertitudine, fie de ordin general (în c az de conflict
armat), fie de ordin monetar (în cazul deregl ării sistemelor monetare sau a celui interna țional).
Deci, în pofida marelui avantaj al monedei, trocul se utilizeaz ă și în zilele noastre datorit ă,
îndeosebi, unor procese infla ționiste puternice , când pre țurile cresc vertiginos la intervale
foarte mici.
Trocul prezint ă trei dificult ăți majore de vreme ce el necesit ă1:
− întâlnirea a doi agen ți economici, fiecare dorind, în acela și moment, s ă se lipseasc ă
de un bun sau s ă facă un serviciu pe care ce lălalt vrea s ă le dobândeasc ă;
− posibilitatea de compara ție între dou ă elemente ce fac obiectul cesiunii;
− divizibilitatea bunurilor ce se propun a fi schimbate.
Moneda înl ătură aceste inconveniente, ducând la o disociere a trocului, opera țiune unic ă (flux
real contra flux real), în dou ă opera țiuni: o opera țiune de vânzare (flux real contra flux
monetar), care permite ob ținerea monedei, utilizat ă apoi pentru asigurarea opera țiunii de
cump ărare (flux monetar contra flux real).

1 În prezent trocul redevine activ în contractele cu schimbul de produse sau tehnologii provenind din țările dezvoltate
în contrapartid ă cu materiile prime livrate de țările în curs de dezvoltare.

5
Acest rol al monedei se g ăsește la originea specializ ării muncii. Într -adev ăr, pentru a putea
obține bunuri sau servicii pe care și le doresc, agen ții economici nu mai trebuie s ă produc ă
bunuri sau s ă presteze servicii pe car e le consider ă ca având cea mai mare probabilitate de a fi
cerute în contrapartid ă. Ei cedeaz ă fructul oarecare al muncii lor și primesc în schimb moneda,
numitorul comun acceptat de c ătre to ți și care le permite s ă cumpere orice bun sau serviciu ori
să se elibereze de orice datorie.
În leg ătură cu al doilea aspect , cel referitor la rolul finan țator al monedei, consider ăm că
existen ța prealabil ă a unor încas ări în moned ă este condi ția tuturor tranzac țiilor reale. Fiecare
agent economic care vrea s ă intre pe piață trebuie s ă dispun ă de o încasare egal ă sau, în raport
cu termenul de plat ă, de capacitatea de a procura aceast ă încasare. Aceasta este valabil atât
pentru consum, cât și pentru investi ții, oricare ar fi condi țiile echilibrului macroeconomic.
1.2.2. Moneda – etalon al valorii
Prin aceast ă func ție, moneda m ăsoar ă valoarea bunurilor și serviciilor tranzac ționate. Întrucât
valoarea bunurilor comercializate se exprim ă totdeauna prin moned ă, aceasta se interpune
între ele, permi țând compararea lor. De altf el, calit ățile sale fac din moned ă un numitor comun
între bunuri eterogene, acestea fiind grupate valoric pe baza unui etalon unic.
Func ția de etalon a monedei este prima care se manifest ă, deoarece o referire unic ă devine
necesar ă o dat ă cu sporirea și diversificarea bunurilor și serviciilor schimbabile. Ca orice etalon,
moneda este invariabil ă, singur ă puterea ei de cump ărare fluctueaz ă, respectiv scade în
perioada de cre ștere a pre țurilor și invers.
În evolu ția monedei, func ția de etalon a fost îndeplini tă inițial de bunuri obi șnuite, apoi de
metalele pre țioase, de valute, pentru ca ast ăzi să func ționeze un nou tip de etalon și anume cel
bazat pe puterea de cump ărare.
O economie modern ă necesit ă compara ții ale valorii, iar cump ărătorii trebuie s ă compare
efectele diferi ților vânz ători. Pentru a lua o decizie ra țional ă, trebuie cunoscute raporturile în care
fiecare marf ă se schimb ă pe alte m ărfuri, lucru posibil utilizând moneda ca etalon.
De asemenea, etalonul de valoare permite realizarea unei imense econ omii de efort,
simplificând considerabil gestiunea agen ților economici. Specific monedei mai este și faptul c ă
ea ac ționeaz ă ca etalon prin care pot fi exprimate pl ățile viitoare. O datorie este în mod obi șnuit
FLUX REAL FLUX REAL
MONEDA TROC
V C

6
reprezentat ă de un anumit num ăr de unit ăți mo netare ( $ FF, £ etc.). Aceast ă utilizare a
etalonului creeaz ă probleme serioase, întrucât valoarea monedei variaz ă în timp. Cu o unitate
monetar ă dată cu împrumut ast ăzi nu pot fi achizi ționate acelea și bunuri, când este restituit ă la
scaden ță.
Într-o economie a trocului nu poate fi vorba de un excedent de ofert ă, în raport cu cererea
tuturor celorlalte bunuri. Într -o economie monetar ă însă, oferta excedentar ă de bunuri este
posibil ă, întrucât implic ă o cerere excedentar ă de moned ă. Aceast ă cerere de mo nedă nu poate
fi permanent excedentar ă, ci numai în situa ții de dezechilibru.
1.2.3. Moneda, instrument de rezerv ă a valorii
Într-o economie de troc, schimbul a dou ă bunuri este instantaneu. Într -o economie monetar ă,
agentul poate disocia schimbul în dou ă opera ții diferite, care intervin în dou ă momente de timp
diferite. Între dou ă tranzac ții, moneda serve ște ca rezerv ă a puterii de cump ărare , fiind un
instrument de tezaurizare, un instrument permanent de rezerv ă a valorii.
Totodat ă, ea face parte din patri moniul oricărui agent economic, al ături de alte active:
− active cvasimonetare (depozite la termen);
− active financiare (ac țiuni, obliga țiuni etc.);
− active reale (bunuri imobiliare etc.).
Moneda existent ă în economie la un moment dat nu reprezint ă altceva dec ât suma activelor
care servesc agen ților economici ca rezerv ă a valorii, a puterii lor de cump ărare. Aceste sume se
justific ă prin nesincronizarea dintre încas ări și plăți. Agentul prime ște moneda în schimbul unui
bun și o p ăstreaz ă în scopul cump ărării al tor bunuri în viitor. Se poate, de asemenea, constitui o
rezerv ă de moned ă pentru cazul în care acoperirea unor situa ții neprev ăzute devine necesar ă,
sau pentru motive de ordin psihologic.
Nesincronizarea dintre încas ări și plăți și incertitudinea viitorul ui sunt, astfel, cauzele esen țiale
ale constituirii rezervei monetare. Existen ța unui stoc de moned ă la dispozi ția agen ților
economici nu se explic ă decât prin decizia lor de a stoca, deci printr -o alegere economic ă
rațional justificat ă.
Aici putem face re marca c ă orice bun poate constitui o rezerv ă a puterii de cump ărare. Mai
mult chiar, anumite bunuri conserv ă puterea de cump ărare, pe termen lung, mai bine decât
moneda. Este adev ărat c ă atunci când agen ții acumuleaz ă bog ății sub toate formele ei,
acumulea ză o anumit ă capacitate de schimb. Totu și, așa cum am men ționat mai sus, moneda se
distinge de aceste bunuri prin aceea c ă ea este imediat disponibil ă, fără cost de transformare și
fără risc.

7
Aceste costuri reprezint ă cheltuieli suplimentare necesare pentr u a schimba un bun cu altul. Cei
care se decid s ă dețină un alt activ în rezerv ă trebuie s ă foloseasc ă moneda pentru a dobândi
acel activ. Ulterior, dac ă doresc s ă obțină mărfuri sau alte active în locul celui din rezerv ă,
trebuie s ă-l schimbe în moned ă. Ambele tranzac ții, din moned ă în active și din active din nou în
moned ă, implic ă un cost.
Valoarea monedei fluctueaz ă în raport cu pre țul bunurilor și serviciilor. Drept urmare, dac ă cineva
dore ște un activ care s ă-i confere o putere de cump ărare stabil ă, mai mult asupra bunurilor decât
asupra datoriilor, moneda nu reprezint ă cu siguran ță activul ideal. Atâta timp cât mai mul ți
folosesc moneda pentru achizi ția de bunuri face ca aceasta s ă nu reprezinte un activ de rezerv ă la
fel de bun ca alte active ale c ăror pre țuri variaz ă. Ea are proprietatea de lichiditate care o calific ă a
fi cel mai bun instrument de rezerv ă a puterii de cump ărare imediate.
Deci, lichiditatea este cea care diferen țiază moneda afectiv ă de alte active de rezerv ă. În
general, lichiditatea unui activ depinde de:
− cât de u șor poate fi cump ărat sau vândut;
− costul de cump ărare sau de vânzare al tranzac ției;
− previzibilitatea și stabilitatea pre țului s ău.
Moneda, în sens restrâns, la unul din capetele sc ării lichidit ății are o lichiditate perfect ă. Către
celălalt cap ăt al sc ării lichidit ății exist ă active care necesit ă costuri mai mari sau mai mici pentru
a fi transformate în lichiditate. Se poate realiza o ierarhizare a activelor în func ție de gradul lor
de lichiditate. Lichiditatea este, deci, o noțiune complex ă, deoarece componentele sale pot
furniza mesaje diferite. Exemplu: presupunem c ă activul A se vinde cu u șurință, dar necesit ă
cheltuieli substan țiale de tranzac ție. Activul B necesit ă mult timp de vânzare, dar nu necesit ă
cheltuieli de tra nzac ție. Activul C poate fi vândut rapid cu cheltuieli reduse de tranzac ție, dar
prețul său este greu de anticipat. Este greu de stabilit care dintre aceste active este cel mai
lichid și care este cel mai pu țin lichid.
Lichiditatea nu este singura superior itate a monedei în raport cu alte active sau bunuri a c ăror
valoare imediat ă se stabile ște pe pia ță prin jocul cererii și ofertei. Moneda, a c ărei valoare se
stabile ște în afara pie ței, conserv ă puterea de cump ărare pe termen scurt mai bine decât un
bun sa u titlu care poate în orice moment s ă piard ă din valoarea sa. În concluzie, putem spune
că moneda constituie cel mai bun instrument de conservare a bog ățiilor pe termen scurt,
calitate care face din ea un activ f ără riscuri.

8
1.3. SISTEMUL MONETAR CONT EMPOR AN. CONȚINUT . ELEMENTE . EMISIUNEA
MONETAR Ă. AGREGATE MONETARE
1.3.1. Con ținutul sistemului monetar
Sistemul monetar reprezint ă un anumit mod de organizare și reglementare a circula ției
monetare dintr -o țară pe baz ă de legi speciale ale statului respectiv.
Sistemul monetar reglementeaz ă emisiunea, punerea și retragerea din circula ție a monedei.
Caracteristicile monedei, succesiunea în timp a formelor sale de existen ță au determinat atât
un con ținut specific al normelor, cât și un anumit profil al institu țiilor monetare.
1.3.2. Elementele sistemului monetar
Principalele elemente ale sistemului monetar sunt:
a) Baza sistemului monetar;
b) Categoriile de monede ce urmeaz ă să circule: modul de batere (emisiune) și circula ție a
acestora;
c) Modul de crea ție moneta ră;
d) Dimensionarea cantit ății de bani necesar ă circula ției; previzionarea circula ției numerarului și
reglarea sa operativ ă;
e) Modul de rezolvare a problemei rela țiilor monetare ale țării respective cu str ăinătatea;
f) Asigurarea stabilit ății sistemului monetar.
1.3.2.1. Baza sistemului monetar
Prin baza sistemului monetar se în țelege ce anume st ă la temelia organiz ării unui sistem
monetar. În evolu ția sa istoric ă, la baza unui sistem monetar poate s ă stea fie un metal
monetar, fie puterea de cump ărare pe plan intern sau extern. Sistemele ce au la baz ă metalul
monetar se numesc sisteme metaliste, iar cele care au la baz ă puterea de cump ărare a monedei
se numesc sisteme nemetaliste sau sisteme putere de cump ărare.
1.3.2.1.1. Sistemele monetare metaliste
La baza lor st ă un metal pre țios (aurul sau argintul) sau dou ă asemenea metale (aurul și
argintul).
Sistemele monetare care se bazeaz ă pe dou ă metale se numesc bimetaliste.
Bimetalismul în lume a fost adoptat mai întâi de Anglia în 1716 și a fost men ținut tim p de un
secol. Fran ța adopt ă bimetalismul în 1805, iar România a adoptat bimetalismul în 1867. Acest

9
fel de sistem monetar a cunoscut dou ă variante și anume: varianta monedei duble și a
monedei paralele .
În varianta monedei duble raportul dintre aur și arg int era stabilit prin lege. De exemplu:
regimul monetar al Fran ței, adoptat în 1805, stabilea acest raport la 1:15,5, în România raportul
era de 1:14,38. Aceast ă variant ă prezenta dezavantajul c ă odat ă ce se schimb ă raportul pe pia ță
între cele dou ă metale , automat se schimba și raportul în circula ție între cele 2 monede de aur
și argint. De exemplu, dac ă raportul stabilit de lege era de 1:15,5, iar pe pia ță raportul era 1:24,
posesorii de monede de aur topeau aceste monede, transformându -le în lingouri, ia r cu 1 Kg de
aur cump ărau mai mult argint din care cereau confec ționarea unei cantit ăți mai mari de
moned ă de argint (la raportul stabilit de lege). Astfel c ă în circula ție rămânea o singur ă moned ă,
cea de argint. Acest fenomen are caracter legic și poart ă denumirea de Legea lui Gresham
(întemeietorul B ăncii Angliei), lege care sun ă astfel: “moneda rea scoate din circula ție moneda
bună”. Acest neajuns a fost și cel care a dus la renun țarea la un asemenea sistem monetar
(acțiune încheiat ă spre sfâr șitul se colului al XIX -lea).
Varianta monedei paralele a fost adoptat ă de Germania în secolul trecut, în care
raportul dintre aur și argint se stabilea pe pia ță în func ție de valoarea celor dou ă metale, acest
raport transpunându -se și celor dou ă categorii de moned ă.
Sistemele care au la baz ă un singur metal (argintul sau aurul) poart ă denumirea de sisteme
monometaliste.
Cel mai r ăspândit sistem monometalist a fost cel bazat pe aur, cunoscut și sub denumirea de
sistem cu etalon aur (gold standard). Aurul a dobândit calitatea de metal monetar universal
relativ târziu (în a doua jum ătate a secolului al XIX -lea) și l-a păstrat pân ă în 1976.
Sistemele monetare bazate pe aur au cunoscut urm ătoarele variante:
a) Sistemul cu etalon aur -monede (gold specie standard);
b) Sistemul cu etalon aur -lingouri (gold bullion standard);
c) Sistemul cu etalon aur -devize sau cu etalon schimb -aur (gold exchange standard).

a) Sistemul cu etalon aur -monede este forma clasic ă a monometalismului aur și prezint ă
următoarele caracteristici:
− definirea u nității monetare printr -o anumit ă cantitate de aur, cu rolul de etalon al
prețurilor;
− stabilirea purit ății monetare prin raportarea con ținutului în aur a dou ă monede;
− baterea liber ă a monedelor de aur, în țeleas ă în sensul dreptului fiec ărui de ținător de
aur de a se prezenta la monet ăria statului și a cere transformarea aurului în moned ă;
− în circula ție se g ăsește moneda de aur (ca moned ă principal ă), fie bancnote
convertibile în aur (ca moned ă secundar ă);

10
− circula ția liber ă a aurului, atât pe plan intern cât și pe plan extern;
− aurul joac ă un rol multiplu: ca fond de confec ționare a monedei; ca fond de acoperire
a bancnotei: ca fond de asigurare a convertibilit ății interne a bancnotei și de bani universali;
− acest sistem a avut asigurat ă stabilitatea, ca urmare a regl ării spontane a cantit ății de
bani în circula ție prin mecanismul tezaurelor, în țeleas ă în sensul c ă atunci când necesit ățile de
bani cre șteau, ca urmare a cre șterii volumului tranzac țiilor economice, cre ștea și cantitatea
acestora în circula ție și invers.
Asemenea sistem monetar a func ționat, de regul ă, pân ă în primii ani ai primului r ăzboi mondial,
cu excep ția S.U.A., care -l men ține pân ă în 1933.
b) Sistemul cu etalon aur – bare sau lingouri a fost adoptat în perioada stabiliz ării relative a
capitali smului în țări ca Fran ța și Anglia, ca form ă hibrid ă a etalonului aur, ca urmare a
concentr ării marii majorit ăți a aurului în principalele state capitaliste și a restric țiilor puse în
calea circula ției interne și externe a aurului. Acest sistem prezint ă următoarele caracteristici:
− se continu ă cu definirea unit ății monetare printr -o anumit ă cantitate de aur;
− în circula ție nu se mai g ăsește moned ă de aur ci numai bancnote convertibile limitat
în aur (ca sum ă echivalent ă unui întreg lingou de aur);
− aurul îndep linește rolul de:
– fond de rezerv ă privind acoperirea bancnotei;
– fond de convertibilitate limitat ă a bancnotei;
– de bani universali (doar atunci când exista posibilitatea ca în schimbul
aurului s ă se ob țină mijloace de plat ă străine pentru realizarea transferurilor
în condi ții mai avantajoase fa ță de alte transferuri);
c) Sistemul cu etalon aur -devize a fost adoptat tot în perioada stabiliz ării relative a
capitalismului (dup ă primul r ăzboi mondial), în urma Conferin ței Monetare de la Geneva în
1922, de unele țări ca Germania, o serie de țări scandinave.
Acest sistem monetar prezint ă urm ătoarele caracteristici:
− se continu ă cu definirea unit ății monetare printr -o anumit ă cantitate de aur, dar nu
lipsesc cazurile de definire printr -o alt ă valut ă străină considerat ă mai puternic ă pe pia ța
valutar ă interna țional ă;
− în circula ție întâlnim numai bancnote convertibile în valut ă sau neconvertibile;
− aurul joac ă rolul de fond de acoperire a bancnotei, dar aceast ă acoperire putându -se
realiza și în valut ă de rezerv ă;
− principiile acestui sistem au fost puse la baza sistemului monetar interna țional,
format prin acordurile de la Bretton Woods în vara anului 1944;
− acest sistem a func ționat în lume pân ă în anul 1976.
1.3.2.1.2. Sistemul monetar nemetalist
A luat fiin ță la Conferin ța monetar ă a Fondului Monetar Interna țional din 1976 de la Kingston
din Jamaica, prin înl ăturarea aurului de la baza organiz ării monetare.

11
Pierderea treptat ă și apoi complet ă de c ătre aur a rolului s ău monetar și formarea actualului
sistem monetar nemetalist a avut la baz ă acțiunea unui întreg complex de factori, printre care
mai importan ți sunt:
a) Declinul continuu al produc ției mondiale de aur, în sensul c ă de la începutul secolului
nu s-a reu șit nici într -un an s ă se realizeze nivelul produc ției d in anul precedent;
b) Reparti ția inegal ă între țări a produc ției mondiale de aur, în sensul c ă țări ca S.U.A.
dețin 6-7% din produc ția mondial ă de aur, în timp ce Africa de Sud de ține circa 75 -80% din
aceasta;
c) Manifestarea unor contradic ții monetare între pri ncipalele state capitaliste ale lumii,
contradic ții care, în anumite perioade au avut chiar caracter conflictual. Asemenea contradic ții
apar între S.U.A., pe de o parte și țările Europei Occidentale, pe de alt ă parte. Pe aceast ă linie
câteva exemple sunt c oncludente.
În perioada interbelic ă asemenea contradic ții au dus la formarea unor zone (blocuri) monetare:
zona dolarului S.U.A.; zona lirei sterline (engleze); zona francului francez, în scopul domin ării
monetare a diferitelor țări din aceste zone;
În 1972, țările Europei Occidentale au organizat a șa numitul “aranjament al șarpelui
valutar vest -european ”, care prevedea realizarea unei discipline pe plan regional în rela țiile
valutare dintre monedele respective, admi țând o flucturare concertat ă a mone delor vest –
europene, în limita a ±2,25%, urmând ca fiecare țară să intervin ă când cursul valutar dep ășește
aceste limite.
În 1979 a luat fiin ță sistemul monetar european, care a înlocuit aranjamentul șarpelui valutar,
menit s ă creeze o zonă de stabilitate în Europa de Vest, precum și o mai mare convergen ță a
politicilor financiare ale țărilor participante, printr -un sistem complex de cursuri valutare și de
interven ție, combinat cu largi facilit ăți pe linie de credit, al c ărei unitate de cont s -a numit ECU,
valoarea sa fiind stabilit ă printr -un co ș valutar. Ponderea în co ș a fiec ărei monede s -a stabilit în
func ție de nivelul particip ării în comer țul intercomunitar, de m ărimea produsului na țional brut
și de cotele fixate în cadrul mecanism ului de sprijin financiar. Locul principal în co ș a revenit
mărcii vest -germane. Anglia n -a intrat de la început în cadrul acestui sistem. Fa ță de acest
sistem, S.U.A. a adoptat o pozi ție rezervat ă.
În 1990, Anglia intr ă în sistemul monetar occidental, ca după numai 2 ani s ă iasă din acesta,
acuzând Germania c ă i-a subminat moneda na țional ă.
d) Interesele S.U.A. de a men ține un curs ridicat al dolarului pe pie țele valutare, cu toate
că pe plan intern puterea de cump ărare a sc ăzut.
e) Interesul marilor monopoluri în ob ținerea de profituri ridicate, ce nu mai puteau fi
obținute numai pe c ăi economice, ci și prin infla ție. Or, sistemul monetar actual d ă posibilitatea
punerii în circula ție a unei cantit ăți suplimentare de bani, posibilitate limitat ă de altfel în
cond ițiile sistemelor monetare bazate pe aur.

12
Din analiza perioadei relativ scurte care a trecut de la formarea acestui sistem monetar
nemetalist și din analiza func ționării acestuia, pot fi desprinse mai multe tr ăsături caracteristice
pe care le are, printre care men ționăm:
− Actualul sistem monetar nu mai are la baz ă nici o definire valoric ă, el bazându -se pe
puterea de cump ărare a monedei, atât pe plan intern, cât și extern, motiv pentru care el poart ă
denumirea de sistem monetar cu etalon de putere de cump ărare.
− Gradul s ău de complexitate este mult mai pronun țat fa ță de sistemele monetare
anterioare, fapt ce decurge din complexitatea deosebit ă a economiei contemporane, din faptul
că sistemul monetar actual vizeaz ă o problematic ă mai complex ă;
− Are la baz ă banii impu și de guvern (bancnote în cea mai mare m ăsură), emi și în alte
condi ții decât cele cunoscute pentru bancnot ă, în sensul c ă sunt emi și nu numai pentru
acoperirea nevoilor de creditare a produc ției și circula ției m ărfurilor, ci și pentru acoperirewa
unor nevoi ale statului, deci crea ția monetar ă are în vedere și asemenea nevoi.
1.3.2.2. Categoriile de moned ă care circul ă în cadrul sistemului monetar.
Modul de batere (emisiune) și circula ția acestora
1.3.2.2.1. Categoriile de moned ă care circul ă în cadrul sistemului monetar
În decursul anilor, în cadrul sistemelor monetare din diferite țări a circulat o mare varietate de
semne monetare. Analiza activelor monetare nu poate fi efectuat ă pentru fiecare dintre miile și
zecile de mii de participan ți la via ța eco nomic ă.
Activele ce trebuie luate în considerare în structura masei monetare, ca un grup de agregare,
trebuie definite ca produse ce sunt de ținute pentru serviciile care le ofer ă.
Pentru a decide ce active pot fi grupate în categoria “moned ă”, respectiv “masă monetar ă”,
problema const ă în a se identifica ce bunuri și servicii sunt legate direct de acestea și care sunt
cele prin care utilitatea lor nu reclam ă acest lucru. Aceast ă identificare poate fi f ăcută formal,
testând dac ă un grup de active este u șor de separat de alte active și mărfuri. Deci, condi ția
necesar ă pentru definirea masei monetare și pentru evaluarea corect ă a structurii unui agregat
monetar este ca setul de produse monetare s ă fie u șor de identificat și separat de bunurile
nemonetare.
Dezba terile aprinse și controversate privind definirea monedei s -au concentrat îndeosebi
asupra formelor sale de existen ță și care trebuie incluse în structura masei monetare.
Generalizând diferitele accep țiuni și interpret ări date masei monetare, sferei sale d e
cuprindere, majoritatea monetari știlor au apreciat c ă în structura acesteia pot fi incluse
următoarele active:
1. moneda efectiv ă sau numerarul(bilete de banc ă și moned ă divizionar ă);
2. moneda de cont , respectiv disponibilit ăți în conturi curente;

13
3. depunerile la termen și în vederea economisirii;
4. alte active , cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate;

1. Moneda efectiv ă este solicitat ă de agen ții economici, nu în calitate de marf ă, ci pentru
bunurile și serviciile ce pot fi procurate în schimbul ei. Atât timp cât bunuri și servicii pot fi
achizi ționate în schimbul acestui instrument monetar , practic agen ții economici con simt s ă se
foloseasc ă de el în tranzac țiile lor comerciale și financiare.

Moneda efectiv ă reprezint ă, deci, activul cel mai lichid, fiind, totodat ă, una din componentele
importante ale masei monetare.

2. Moneda de cont (disponibilit ățile în conturi curen te sau la vedere). Acela și grad de lichiditate
îl probeaz ă și disponibilit ățile din conturile curente și asupra c ărora pot fi trase cecuri și efectua
plăți fără preaviz. O sum ă depus ă în cont poate fi considerat ă moned ă întrucât titularul
depozitului respe ctiv, poate s ă-și achite datoriile sau s ă-și procure bunuri și servicii cu cecuri
trase asupra sa. Aceste disponibilit ăți în conturi la vedere au acelea și calit ăți precum moneda
efectiv ă, putând fi transformate, f ără restric ții, una în cealalt ă. În practic a din țările dezvoltate,
majoritatea tranzac țiilor (peste 90%) se lichideaz ă cu ajutorul cecurilor. Salariile, de exemplu, se
vireaz ă în conturi bancare dup ă efectuarea re ținerilor reprezentând impozite, taxe etc., iar
cheltuielile privind plata chiriilor, serviciilor sau cump ărarea de bunuri se fac utilizând cecurile
sau c ărțile de credit ( “credit cards ”).
3. Depozitele la termen și în vederea economisirii . Alături de moneda efectiv ă și de cont, în
structura masei monetare sunt incluse depozitele la termen constituite la b ănci, case de
economii etc., asupra c ărora nu pot fi trase cecuri și efectua pl ăți imediate, dar care pot fi
retrase dup ă un preaviz. Inc luderea lor în structura masei monetare este justificat ă de faptul c ă
din punct de vedere al influen ței pe care o exercit ă aceste tipuri de plasamente asupra
volumului și structurii cheltuielilor titularilor și, deci, asupra cererii solvabile, practic nu e xistă
nici o deosebire fa ță de depunerile la vedere. În plus, depozitele la termen cresc mult mai rapid
decât cele la vedere.
4. Alte active . Din acelea și rațiuni, în structura masei monetare sunt incluse și activele plasate
în diferite titluri emise și puse în circula ție pe pia ța financiar -monetar ă, ele având un grad mai
mare sau mai mic de lichiditate. Nu este mai pu țin adev ărat c ă unele dintre ele (îndeosebi cele
pe termen scurt) cum sunt cambiile, biletele de trezorerie, bonurile de cas ă și de tezaur a u un

14
grad de lichiditate mai ridicat decât pe cele pe termen mediu și lung (ac țiuni, obliga țiuni etc.).
Ceea ce -l atrage pe cel care realizeaz ă economii monetare în a le plasa în aceste titluri este
tocmai caracterul lor negociabil, posibilitatea de a le v inde oricând are nevoie de bani
(lichidit ăți) pentru plata unor datorii, respectiv pentru achizi ția anumitor bunuri sau servicii.
Fără îndoial ă că nu toate aceste titluri sunt la fel de frecvent folosite pentru pl ăți curente și
imediate, motiv pentru care modificarea masei monetare este func ție de gradul lor de
lichiditate, în raport de care avem trei situa ții:
a. o gam ă minim ă de active , pe care de ținătorii le pot transforma într -un interval de timp
relativ scurt în moned ă, astfel încât prin asemenea opera țiuni se modific ă masa monetar ă. Este
cazul bonurilor de tezaur emise de stat sau al obliga țiunilor pe care de ținătorii le pot prezenta
oricând la ghi șeele b ăncii centrale sau la casieriile statului spre încasare. Titlurile respective se
cump ără de la emit ent în schimbul unei sume de bani care iese din circula ție diminuând masa
monetar ă, în timp ce vânzarea lor duce la cre șterea masei monetare.
b. o gam ă de active , care pot determina lichiditatea de ținătorilor, ca înlocuitori ai monedei f ără
a ține seama de gradul lor de negociabilitate sau de posibilitatea de realizare a acestor active,
de faptul c ă circul ă numai în interiorul țării sau/ și în afara ei, precum și de faptul c ă vânzarea –
cump ărarea lor influen țează mărimea masei monetare.
Deținerea unor asemene a active (a unor depuneri în vederea economisirii, a unor titluri emise
pe pia ța financiar -monetar ă (care sunt u șor transmisibile și negociabile) permite efectuarea
plăților și, deci, asigur ă posesorilor o lichiditate apropiat ă de cea oferit ă de moneda pro priu-
zisă.
c. o gam ă larg ă de active mai mult sau mai pu țin lichide, cuprinzând toate instrumentele
financiare, pe lâng ă cele amintite, care pot influen ța lichiditatea și masa monetar ă. În categoria
lichidit ăților intr ă, în acest caz, obliga țiunile și alte hârtii de valoare, care, de și au scaden ță mai
îndep ărtată și nu se folosesc curent ca mijloc de plat ă, pot fi negociate u șor la burs ă și
transformate în moned ă efectiv ă.
Gruparea de mai sus a masei monetare s -a realizat utilizând criteriul lichidit ății mi jloacelor de
plată. Analiza activelor monetare poate fi abordat ă însă și dintr -o alt ă perspectiv ă, și anume,
aceea a grup ării agen ților economici în sectoare institu ționale relativ omogene: sectorul
nebancar și sectorul bancar.

A. Mijloacele de plat ă ale sectorului nebancar

15
Sectorul nebancar al economiei este format, în principal, din popula ție (indivizi, familii) și din
întreprinderi.
Averea unui individ (familii) este constituit ă din active reale, imobile sau mobile, precum și din
crean țe asupra altor ag enți economici. Printre aceste crean țe asupra altor indivizi sau familii
(credite directe acordate de un individ sau familie altui individ sau altei familii), crean țe asupra
întreprinderilor (de exemplu, sub form ă de obliga țiuni emise de acestea din urm ă), crean țe
asupra b ăncilor (conturi curente sau personale cu sold creditor), crean țe asupra statului (bonuri
de tezaur etc.) se afl ă și anumite crean țe care, în economiile contemporane, au natur ă
monetar ă. Este evident c ă, dintre toate crean țele de ținute de persoanele particulare, crean țele
cu natur ă monetar ă sunt cele asupra b ăncii centrale și asupra b ăncilor comerciale, pentru c ă
numai acestea pot fi remise unui creditor pentru stingerea datoriilor.
Crean țele asupra b ăncii centrale – de exemplu, asupra B ăncii Na ționale a României – îmbrac ă în
principal forma biletelor de banc ă (bancnotelor), iar în secundar cea a monedelor metalice.
În ceea ce prive ște crean țele asupra b ăncilor comerciale (de exemplu, în cazul României: Banca
Comercial ă Român ă, Banca Român ă de Comer ț Exterior, Banca Agricol ă, Banca Român ă de
Dezvoltare, Banca "Ion Țiriac ” etc.), acestea sunt reprezentate de soldurile creditoare ale
conturilor curente, personale etc., deschise la b ăncile respective persoanelor particulare și
utilizate de acest ea din urm ă pentru constituirea de depozite și efectuarea de pl ăți.
Rezult ă că masa monetar ă aflat ă în posesia popula ției este format ă din:
a) bancnote și monede metalice (considerate, pentru simplificare, a fi emise exclusiv de c ătre
banca central ă);
b) solduri creditoare (depozite, disponibilit ăți) ale conturilor curente ( și asimilate acestora)
deschise la b ăncile comerciale.
Bancnotele (biletele de banc ă emise de banca central ă) constituie, în economiile
contemporane, ceea ce se nume ște “moneda legal ă” în sensul c ă s-a prev ăzut prin lege c ă nici
un creditor nu le poate refuza ca mijloc de stingere a datoriilor. În a doua parte a anilor ’30,
majoritatea statelor au înzestrat biletele b ăncii centrale cu un “curs for țat”, în sensul c ă au
prev ăzut prin lege c ă banca central ă nu mai este obligat ă să le converteasc ă în aur. În aceste
condi ții, biletele b ăncii centrale ( și, în subsidiar, monedele metalice emise de aceasta)
reprezint ă un mijloc de plat ă de ultim ă instan ță, la care se poate recurge întotdeauna atun ci
când, din diverse motive, alte categorii de mijloace de plat ă nu pot fi folosite.
Trebuie, totu și, arătat c ă, deși legea face ca biletele b ăncii centrale s ă fie forma monetar ă
superioar ă (“high -powered money ” – M. Friedman), nici aceste bilete nu valore ază mai mult

16
decât valoarea pe care le -o confer ă încrederea pe care o au în ele de ținătorii. De aceea, în
perioadele de mari dezordini monetare, când colectivitatea revine la schimbul în natur ă (troc),
biletele b ăncii centrale pot ajunge și ele simple peti ce de hârtie, care nu mai valoreaz ă nimic, în
pofida prescrip țiilor legale, care continu ă să le acorde preeminen ță.
Soldurile creditoare ale conturilor curente deschise persoanelor particulare la b ăncile
comerciale (depozitele bancare la vedere) constituie și ele moned ă, din dou ă motive. În primul
rând – și acesta este motivul esen țial – averile depuse în forma respectiv ă la bănci pot fi
transferate de titularii conturilor amintite creditorilor acestora din urm ă. Transferul respectiv,
care nu mai este de na tură material ă, se realizeaz ă prin simpla înregistrare în conturi, ceea ce
confer ă opera țiunii în cauz ă un plus de rapiditate și de siguran ță. Aceste depozite pot fi folosite,
așadar, ca mijloc de stingere a datoriilor, ceea ce face ca ele s ă fie mijloc de plată, adic ă
moned ă. În al doilea rând, fiind la vedere, depozitele respective pot fi retrase în orice moment,
adică transformate în bilete (monede metalice) emise de banca central ă. Or, aceast ă
posibilitate de transformare rapid ă arat ă că cele dou ă tipur i de crean țe au natur ă identic ă.
Cu toate acestea, trebuie precizat c ă nu toate genurile de depozite bancare întrunesc, în
aceea și măsură, cele dou ă caracteristici. Astfel, depozitele la termen, depozitele constituie în
scopul economisirii, depozitele real izate cu ajutorul unor instrumente de economisire specifice
(cum ar fi, de exemplu, libretele de economii utilizate de C.E.C. – în cazul României) etc. nu sunt
dotate cu putere de circula ție și, deci, nu au natur ă monetar ă, deși posed ă a doua
caracteristic ă, și anume, posibilitatea de a fi transformate în moned ă legal ă, fără întârziere, f ără
costuri, în orice moment și în orice cantitate. De aceea, depozitele bancare la termen, în scopul
economisirii etc., pot fi considerate, datorit ă ușurinței cu care pot fi transformate în bancnote,
cel mult “cvasimoned ă”.
În ceea ce prive ște activele considerate active monetare în cazul întreprinderilor, ele nu difer ă
cu nimic de cele ale popula ției.
Exist ă, totu și, o excep ție ce merit ă să fie men ționat ă: în unele țări (nu și în România), anumite
întreprinderi, considerate foarte importante, pot avea conturi curente și la banca central ă, nu
numai la b ăncile comerciale.
În aceste condi ții, moneda aflat ă în posesia întreprinderilor este constituit ă din:
a) bancnote și monede metalice;
b) solduri creditoare ale conturilor curente deschise la b ăncile comerciale;
c) solduri creditoare ale conturilor curente deschise la banca central ă (excep ție).
În concluzie, sectorul nebancar al economiei posed ă ca active monetare bilete și monede
metalice emise de banca central ă, precum și depozite în conturile curente deschise la b ăncile
comerciale și, uneori, la banca central ă.

17

B. Mijloacele de plat ă ale sectorului bancar
Sectorul bancar al economiei este format din banca central ă (numit ă, uneori și “banc ă de prim
rang ”) și dintr -un complex destul de eterogen de b ănci secundare, numite, pentru început,
”bănci comerciale ”, fără a se face o caracterizare mai exact ă a naturii lor bancare specifice.
Băncile comerciale de țin o anumit ă rezerv ă lichid ă, format ă din moneda b ăncii centrale (în
principal, bilete și monede metalice și depozite în conturile curente deschise la banca central ă)
și destinat ă să asigure transformarea monedei de cont (depozitele la vedere constituite de
către sectorul nebancar) în mo neda b ăncii centrale. Într -adev ăr, transmiterea unui depozit
bancar de la o banc ă comercial ă la alta se realizeaz ă prin intermediul monedei b ăncii centrale,
și, ca urmare, problemele de conversei a unei forme monetare la alta, ridicate de libertatea de
schimb de care se bucur ă agen ții din sectorul nebancar, se rezolv ă întotdeauna prin
transform ări reciproce de tipul moned ă legal ă – moned ă de cont. Or, pentru c ă soldul net al
acestora opera țiuni de conversie echivaleaz ă, de regul ă, cu o cerere net ă de moned ă legal ă,
băncile comerciale sunt nevoite s ă-și constituie un stoc de rezerv ă de moned ă a băncii centrale,
adică să-și asigure o pozi ție lichid ă în moned ă legal ă.
Rezervele lichide ale b ăncii comerciale pot fi constituite în ambele forme pe care le îmbrac ă
moneda b ăncii centrale; 1) bilete (monede metalice) și 2) depozite în contul curent la banca
central ă.
Cantitatea de bilete (monede metalice) aflate în casieriile b ăncilor comerciale este relativ
redus ă și relativ stabil ă și, ca urmare, se impune mai ales studierea contului curent pe care
fiecare banc ă îl are deschis la banca central ă.
Contul curent al unei b ănci comerciale deschis la banca central ă are exact acela și rol financiar și
aceea și func ție contabil ă pentru banca comercial ă în cauz ă, ca și contul c urent deschis unei
întreprinderi sau persoane particulare la o banc ă comercial ă, pentru întreprinderea sau
persoana respectiv ă.
Rela țiile institu ționalizate dintre banca central ă și băncile comerciale, rela ții reflectate prin
contul curent deschis acestora din urm ă la banca central ă, fac ca banca central ă să fie pentru
băncile comerciale ceea ce b ăncile comerciale sunt pentru sectorul nebancar. Sistemul bancar
este, deci, ierarhizat, având o structur ă piramidal ă, în care la baz ă se afl ă un num ăr mai mare
sau mai mic de b ănci comerciale, iar în vârf se situeaz ă banca central ă. În acest sistem cu dou ă
niveluri, decontarea scriptic ă a tranzac țiilor dintre agen ții nebancari se opereaz ă prin b ăncile
comerciale (b ăncile de rangul doi), iar decontarea scriptic ă a tranzac țiilor dintre b ăncile
comerciale se opereaz ă prin banca central ă (banca de prim rang).

18
În aceste condi ții, banca central ă este, cum s -a spus, “banca b ăncilor ”. Întrucât este în m ăsură
să emit ă moned ă legal ă, adic ă o form ă monetar ă de ultim ă instan ță, în care celelalte forme
monetare sunt par țial transformate, banca central ă nu are nevoie, într -o economie închis ă,
autarhic ă, să dețină nici un fel de rezerve, într -o form ă sau alta a monedei na ționale. De fapt,
banca central ă nici nu ar putea de ține mon eda de cont a b ăncilor comerciale, pentru simplul
motiv c ă acestea din urm ă nu sunt capabile s ă-i furnizeze o asemenea moned ă. Tocmai aceast ă
imunitate a b ăncii centrale fa ță de problemele de conversie a unei forme monetare în alta, cu
care se confrunt ă toate celelalte b ănci, este factorul care confer ă monedei b ăncii centrale
caracterul s ău superior.
Într-o economie deschis ă, angajat ă în schimburile interna ționale, afirma țiile anterioare sunt
numai par țial valabile, deoarece, într -o asemenea economie, banc a central ă trebuie s ă dispun ă
de o rezerv ă de mijloace de plat ă interna ționale pentru a asigura convertibilitatea extern ă a
monedei na ționale.
Prin prisma celor ar ătate mai sus, este mai util ă o alt ă clasificare a activelor monetare, bazat ă
pe deosebirile dintre a șezămintele bancare capabile s ă emit ă moneda. Astfel, în func ție de
criteriul specificului func țional al centrului bancar creator de moned ă, se pot distinge
următoarele categorii de moned ă:
− moneda b ăncii centrale – numit ă și moned ă “primar ă” sau “legală” sau “bază
monetar ă” – format ă din biletele și monedele metalice emise de aceasta, la care se adaug ă
depozitele existente în conturile curente deschise la banca central ă, de regul ă, pe numele
băncilor comerciale ale statului;
− moneda b ăncilor comercia le – numit ă și moned ă “scriptural ă” – format ă din
depozitele în conturile curente deschise la institu ții bancare obi șnuite pe numele agen ților
economici nebancari.

1.3.2.2.2. Modul de batere (emisiune) și circula ție a monedei
În decursul anilor, în cadrul sistemelor monetare din diferite țări a circulat o mare varietate de
semne monetare. Din punct de vedere al importan ței în cadrul sistemului monetar și al apari ției
lor în timp se disting urm ătoarele tipuri principale de moned ă:
A. Moneda cu valoare integral ă (intrinsec ă)
B. Moneda f ără valoare integral ă

19
C. Banii de hârtie emi și de stat
D. Bancnota sau biletul de banc ă
E. Banii de cont sau moneda scriptural ă
În continuare vom face referiri mai ample asupra fiec ărui tip de moned ă enumerat mai sus, din
punct de vedere al caracteristicilor, modului de batere și emisiune:
A. Moneda cu valoare integral ă (intrinsec ă)
Este acea moned ă care a fost b ătută din metal monetar (aur, argint), și valoarea ei nominal ă
corespundea cu valoarea metalului din care era co nfec ționat ă. La baza baterii ei st ătea
principiul baterii libere, potrivit c ăruia de ținătorii de metal monetar se puteau prezenta la
monet ăria statului și puteau cere transformarea acestuia în moned ă și circula ția liber ă a aurului
și argintului atât pe pla n intern, cât și pe plan extern. Func ționarea acestei categorii de moned ă
presupune existen ța unui mare stoc de aur și argint din care s ă se confec ționeze moneda cu
valoare integral ă. O asemenea categorie de moned ă nu o mai întâlnim în cadrul sistemelor
monetare, ea disp ărând odat ă cu pr ăbușirea sistemelor monetare cu etalon aur -monede.

B. Moneda f ără valoare integral ă
Necesitatea introducerii acestei categorii de moned ă în sistemul monetar a rezultat din îns ăși
circula ția monedei cu valoare integral ă, circulație în care aceasta î și pierde o parte din
substan ța metalic ă, prin eroziune, prin sustragerea unei p ărți din ea și prin falsificarea ei.
Este acea moned ă bătută din metal ieftin (bronz, diferite aliaje). În condi țiile acestei categorii
de moned ă nu ma i func ționeaz ă principiul baterii libere, dreptul exclusiv de batere însu șindu -și-
l statul.
Prin baterea acestei categorii de moned ă statul ob ține, de regul ă, un venit monetar, ca
diferen ță între valoarea nominal ă (mai mare) a acestei monede și valoarea re ală (mai mic ă)
dată de cheltuielile ocazionate de batere. Pentru aceast ă categorie de moned ă sunt prev ăzute o
serie de condi ții limitative, legate atât de cantitatea în care se bate aceast ă moned ă, cât și de
puterea ei de plat ă, în sensul c ă cei care urmea ză să o primeasc ă pot refuza plata numai în
aceast ă categorie de moned ă, dac ă suma dep ășește o anumit ă limit ă. (are putere literatorie
limitat ă).
Aceast ă categorie de moned ă se bate, de regul ă, ca moned ă divizionar ă, dar nu sunt pu ține
cazurile ca ea s ă fie bătută și ca multipli ai unit ăților monetare. Ea func ționeaz ă și în sistemele
monetare actuale ale țărilor lumii.

20

C. Moneda de hârtie emis ă de stat
Statul emite aceast ă categorie de moned ă în condi țiile în care are de acoperit o serie de
cheltuieli lega te de activitatea pe care o desf ășoară. Ea apare sub diferite denumiri în fiecare
țară, în procesul îndeplinirii de c ătre bani a func ției lor de mijloc de circula ție. Mi șcarea ei este
numai într -un singur sens, adic ă odat ă pusă în circula ție ea r ămâne în a rterele circula ției pân ă
când statul întreprinde m ăsuri suplimentare de retragere a ei din circula ție. R ămânând în
arterele circula ției ea încarc ă aceste artere și ca atare banii în circula ție se depreciaz ă (își pierd
o parte din puterea lor de cump ărare) . Aceast ă categorie de moned ă func ționeaz ă și în cadrul
sistemului monetar actual și este cunoscut ă sub denumirea de bonuri de tezaur.

D. Bancnota sau biletul de banc ă
Apari ția ei ca și tip de moned ă a avut loc pe dou ă căi: cea a certificatului de depozit și cea a
circula ției cambiale.
a) Calea certificatului de depozit privind apari ția bancnotei este cea mai veche, asemenea
soluție fiind practic ă în China înc ă din secolul al X -lea, când func ționa aici un sistem bancar
destul de bine pus la punct, m ărturie în acest sens aducând tat ăl lui Marco Polo, care
prezentase concet ățenilor s ăi un înscris care echivala cu o anumit ă cantitate de argint.
Introducerea bancnotei în Europa pe aceast ă cale a izvorât din necesit ăți practice, legate de
activit ățile negustoril or care se deplasau dintr -un ora ș în altul, depunând o cantitate de bani de
aur la banca din localitatea de domiciliu și primind în schimb un înscris sub forma certificatului
de depozit nominal, care putea fi pl ătit în bani de aur de o banc ă din alt ă local itate cu care
banca emitent ă avea rela ții.
În calitatea sa de certificat de depozit bancnota prezenta o serie de avantaje legate, în principal,
de:
− înlăturarea riscului, greut ăților și cheltuielilor în efectuarea pl ăților, ce țin de
transportul și manipularea monedei confec ționate din metal pre țios;
− înlăturarea cânt ăririi și verific ării repetate a cantit ății monedei din metal pre țios;
− înlăturarea riscului de primire de moned ă uzat ă sau falsificat ă;
− adaptarea mai u șoară a cantit ății de bani la nivelu l în cre ștere la tranzac țiilor în
economie;
− siguran ța că emitentul va pl ăti suma înscris ă pe acest certificat de depozit;
b) Calea circula ției cambiale de apari ție a bancnotei este îns ă calea principal ă, aceasta fiind apoi
singura cale de intrare în circul ație a bancnotei. Cambia este un înscris care atest ă o anumit ă

21
obliga ție a emitentului, care dac ă este depus ă la o banc ă aceasta o achit ă, dându -i în schimb
prezentatorului bancnota proprie a b ăncii.
Varianta modern ă a bancnotei apar ține suedezului PALMSTR UNK întemeietorul b ăncii Suediei,
înțelegând prin aceasta confec ționarea bancnotei dintr -o anumit ă hârtie special ă, tipărită,
semnat ă de emitent, etc.
În calitatea ei de tip principal sau unic de moned ă, bancnota prezint ă anumite tr ăsături
caracteristice c e o deosebesc substan țial de banii de hârtie emi și de stat și anume:
− Bancnota a ap ărut în procesul îndeplinirii de c ătre bani a func ției lor de mijloc de
plată, în timp ce banii de hârtie au ap ărut în procesul îndeplinirii de c ătre bani a func ției lor de
mijloc de circula ție;
− Bancnota este emis ă de c ătre b ănci în timp ce banii de hârtie sunt emi și de stat;
− Bancnota este emis ă în scopul satisfacerii nevoilor de creditare ale produc ției și
circula ției m ărfurilor, în timp ce banii de hârtie sunt emi și în scopu l acoperirii unor nevoi ale
statului;
− Mișcarea bancnotei este circular ă complet ă, în sensul c ă ea revine la emitent în
virtutea calit ății sale (odat ă cu rambursarea creditelor), în timp ce banii de hârtie r ămân în
arterele circula ției (au o mi șcare într -un singur sens);
− Stabilitatea bancnotei în compara ție cu instabilitatea banilor de hârtie. Aceast ă
stabilitate se poate asigura pe urm ătoarele c ăi:
a) calea emiterii sale în exclusivitate pe baz ă de credit;
b) calea acoperirii bancnotei;
c) calea convertibil ității acesteia;
d) prin luarea unor m ăsuri de prevenire și eliminare a efectelor ac țiunii de falsificare a
bancnotei.
În continuare vom face referiri mai ample la aceste c ăi de asigurare a stabilit ății bancnotei.
a) Emiterea bancnotei în exclusivitate pe bază de credit creeaz ă premise pentru reîntoarcerea
ei la emitent, când asemenea credite se ramburseaz ă, o asemenea rambursare atestând
dispari ția nevoilor care au determinat în faza ini țială acoperirea lor prin credite.
b) Acoperirea bancnotei este în țeleasă ca o datorie pe care statul prin lege o stabile ște pentru
banca care emite bancnota de a de ține un stoc de metal pre țios sau anumite valori care s ă stea
la baza emisiunii de bancnote. Acoperirea bancnotei echivaleaz ă cu garantarea ei de c ătre
emitent. Aceasta a cunoscut în lume urm ătoarele forme sau modalit ăți:
− acoperirea metalic ă;
− acoperirea în portofoliu comercial;

22
− acoperirea în devize;
− acoperirea în valori mobiliare;
− acoperirea în m ărfuri;
Acoperirea metalic ă a fost modalitatea ini țială folosit ă de toate b ăncile din lume. Ea const ă în
stabilirea unui procent considerat minim pe care s ă-l dețină banca emitent ă ca stoc de aur și
argint din volumul emisiunii de bancnote sau din volumul angajame ntelor la vedere ale b ăncii
emitente (în țelese ca obliga ție fa ță de deponen ți de a le restitui depunerile).
Acoperirea în portofoliu comercial este în țeleas ă ca o acoperire suplimentar ă (peste cea în aur)
până la nivelul întregii emisiuni de bancnote. Ace st portofoliu comercial este format din cambii
pe termen foarte scurt (sub 90 de zile) și care sunt avalizate de un ter ț, pe care banca emitent ă
le de ține în activul bilan țului s ău. Aceasta reprezint ă de fapt o acoperire real ă, în spatele
acestor cambii st au stocuri de m ărfuri vândute pe datorie.
Acoperirea în devize sau în mijloace de plat ă străine este o modalitate important ă de acoperire
a bancnotei, aceste devize banca central ă le-a dobândit prin prelucrarea lor de la de ținătorii
(exportatori) în schimb ul unei cantit ăți de moned ă național ă pusă în circula ție la cump ărarea
acestor devize.
Acoperirea în valori mobiliare (titluri emise de stat) este o acoperire ce nu corespunde
conținutului bancnotei (aceste titluri fiind emise pentru acoperirea unor cheltu ieli ale statului),
motiv pentru care b ăncile se feresc s ă practice o asemenea acoperire.
Acoperirea în m ărfuri este o form ă de acoperire de care se vorbe ște mai mult în zilele noastre.
În ultimii ani în România se vorbea de o acoperire în m ărfuri de 0,09 lei la 1 leu existent în
circula ție, fapt ce explic ă de altfel situa ția grea în care se g ăsește moneda noastr ă național ă.
c) Convertibilitatea bancnotei
În sensul cel mai larg convertibilitatea se extinde și asupra banilor de cont, nu numai asupra
bancnot ei și reprezint ă însu șirea legal ă a unei monede de a putea fi schimbat ă pe altceva, în
mod liber, pe pia ță, neexistând restric ții în ceea ce prive ște m ărimea sumei schimbate, scopul
schimb ării și calitatea celui care efectueaz ă schimbul (rezident sau nerez ident).
De-a lungul anilor convertibilitatea monetar ă a cunoscut dou ă forme principale: forma
convertibilit ății metalice și forma convertibilit ății în valute, fiecare putând îmbr ăca forma
convertibilit ății interne și externe.
Convertibilitatea în valute es te singura convertibilitate ce se practic ă azi. Interesul pentru
convertibilitatea în valute a fost, este și va fi prezent atunci când se pune problema asigur ării
stabilit ății unui sistem monetar na țional și decurge din urm ătoarele considerente:

23
− prin conve rtibilitate se creeaz ă premise pentru o delimitare exact ă a eficien ței
comer țului exterior, eficien ță privit ă atât din punctul de vedere al fiec ărei tranzac ții în parte, cât și
al economiei în ansamblul s ău;
− interesul pentru convertibilitate este mai mare deoarece prin ea se stimuleaz ă
activitatea de produc ție, în sensul cre șterii productivit ății muncii și ridic ării nivelului calitativ al
produselor, aceast ă stimulare rezultând din manifestarea concuren ței:
− convertibilitatea face posibil ă o restructurare pe rmanent ă a economiei prin
dezvoltarea sectoarelor sale cele mai eficiente;
− convertibilitatea contribuie la realizarea direct ă a echilibrului financiar -valutar al țării
respective:
− În condi țiile convertibilit ății, cursurile valutare în exterior și puterea d e cump ărare în
interior sunt puse pe o baz ă economic ă real ă, ele rezultând din raportul dintre cerere și ofert ă,
raport ce se formeaz ă pe pia ța intern ă și extern ă.
Majoritatea țărilor vest europene au adoptat aceast ă form ă de convertibilitate relativ târz iu
(dup ă 1958).
În condi țiile convertibilit ății interne în valute atât reziden ții cât și nonreziden ții pot, în mod
liber, s ă cumpere devize și să vând ă moned ă național ă și pot face opera țiuni cu devize.
Statutul Fondului Monetar Interna țional (F.M.I.) în țelege prin convertibilitate, în sens larg,
desfiin țarea restric țiilor și discrimin ărilor în domeniul pl ăților și transferurilor interna ționale, iar
în sens restrâns, obliga ția băncilor din fiecare țară de a cump ăra propria moned ă deținută de
alte b ănci, cu condi ția ca aceasta s ă provin ă din opera țiuni curente.
F.M.I. prin statutul s ău las ă la latitudinea fiec ărei țări să hotărască asupra declar ării și
func ționării convertibilit ății în valute, stabilind totu și, cu titlu de recomandare pentru țările
membre, anumite condi ții ce trebuie îndeplinite atunci când se trece la aceast ă convertibilitate.
Aceste condi ții au caracter general pentru toate țările;
Iată care sunt aceste condi ții generale:
– existen ța unui poten țial economic al țării respective, care s ă asigu re satisfacerea
nevoilor interne de produse și cantit ățile de m ărfuri cerute de partenerii externi, în condi ții de
competitivitate, calitate și pre ț:
– realizarea unei structuri a pre țurilor în interior, apropiat ă de cea a pre țurilor
mondiale (în ceea ce pri vește ponderea în pre ț a cheltuielilor materiale și a celor de munc ă vie);
– echilibrarea balan ței de pl ăți externe;
– stabilirea unui curs real, fundamentat din punct de vedere economic, pentru moneda
național ă în raport cu alte monede;
– crearea unei rezerve i nterna ționale de lichiditate, care s ă facă posibil ă interven ția pe
piețele valutare, când oferta de moned ă pe aceste pie țe este mare.
Convertibilitatea practicat ă azi, în accep țiunea F.M.I. prezint ă urm ătoarele tr ăsături
caracteristice:

24
– este practicat ă de un num ăr restrâns de țări (circa 70);
– se practic ă numai între autorit ăți monetare statale;
– se refer ă numai la transferuri provenind din opera țiuni curente, comerciale și
necomerciale.
d) M ăsuri ce se cer luate pentru prevenirea și eliminarea efectelor fal sificării bancnotei.
Necesitatea acestor m ăsuri izvor ăște din faptul c ă în urma falsific ării bancnotei cantitatea
acesteia cre ște și în acela și timp îi scade puterea de cump ărare și duce la o redistribuire
inechitabil ă între indivizi a venitului na țional.
În lupta pentru prevenirea și eliminarea falsific ării se ac ționeaz ă pe urm ătoarele c ăi:
− confec ționarea bancnotei dintr -o anumit ă hârtie special ă, nefolosit ă în alte
împrejur ări și care s ă aibă un anumit fo șnet;
− filigranarea hârtiei din care se confec ționea ză bancnota (tridimensional);
− semnarea bancnotei de c ătre emitent (de guvernatorul b ăncii centrale emitente și de
casierul central), prin aceasta îngreunându -se falsificarea;
− complicarea desenelor de pe bancnot ă (cu cât desenele sunt mai complicate, cu atâ t
falsificatorilor le scap ă o serie de am ănunte);
− alegerea culorilor pentru efectuarea desenelor și anume acele culori care prin
fotografiere s ă nu poat ă fi reproduse ca nuan ță;
− înscrierea bancnotelor dup ă anumite reguli știute numai de emitent;
− inser ția în hârtia din care este confec ționat ă bancnota a unui fir metalic de siguran ță
etc.

E. Banii de cont sau moneda scriptural ă. Caracteristicile și modul de mi șcare a acestora.
Moneda de cont sau scriptural ă apare sub form ă de solduri creditoare înregistrate în
contabilitatea b ăncii. Aceast ă categorie de moned ă reflect ă disponibilit ățile bănești ale titularilor
de conturi bancare, care pot fi considerate ca bani veritabili, distinc ți de biletele de banc ă,
deoarece titularul contului î și poate procura m ărfuri și servicii transferându -le în contul
furnizorilor, sau pl ătindu -și obliga țiile c ătre stat. Deci, ea îndepline ște func ția banilor de mijloc de
plată și de circula ție la fel ca și biletul de banc ă și celelalte categorii de moned ă manual ă.
Moneda de cont are o caracteristic ă proprie și anume c ă ea se multiplic ă prin credit, iar
după o anumit ă perioad ă, în economie, apare o cantitate de moned ă suplimentar ă celei
anterioare. Pentru a urm ări efectul de multiplicare a acestei categorii de moned ă să plec ăm de
la un caz particular. S ă presupunem c ă avem o depunere ini țială la o banc ă de 400 unit ăți
monetare. Banca la care se constituie depozitul are prev ăzut prin regulamentul s ău
obligativitatea de constituire a unei rezerve de lichiditate de 30%, iar restul din dep ozit se poate
îndruma prin credite (70%), adic ă 280 unit ăți monetare. Celui împrumutat, practic banca îi
transmite suma în contul s ău, crescându -i disponibilit ățile în cont (echivalent cu alt depozit). Pe
seama acestui depozit banca poate din nou s ă acorde împrumuturi de 196 unit ăți monetare,

25
procesul putând continua. Se observ ă ușor c ă față de depunerea ini țială (care r ămâne
nemodificat ă), în conturile bancare ale celorlal ți credita ți apar disponibilit ăți create de banc ă
(mas ă monetar ă), cu mult mai mari d ecât depunerea ini țială, masa monetar ă la sfâr șitul unei
perioade putând fi redat ă astfel:
…1007040010070400 400M2
+÷
øöç
èæ* + * + =
Deci, din forma prezentat ă rezult ă o progresie geometric ă, în care m ărimea multiplicatorului
poate fi redat ă astfel:
…10070
100701m2
+÷
øöç
èæ+ +=
÷
øöç
èæ-=
100C%11m
Expresia de la numitor reprezint ă de fapt propor ția rezervei de lichiditate. Dac ă întregul
volum al depozitului ini țial constituit ar fi îndrumat prin credit banca nere ținându -și rezerva de
lichiditate, m ărimea multiplicatorului ar fi infinit ă, ceea ce nu se întâmpl ă în practica bancar ă,
pentru c ă băncile re țin o asemenea rezerv ă de lichiditate pentru a face fa ță preten țiilor
clien ților lor privind restituirea depozitelor bancare constituite.
În literatura de specialitate problema m ărimii multiplicatorului a fost pus ă și într -o alt ă formul ă
matematic ă, în sensul c ă o asemenea m ărime depinde de modul cum se împarte în economie
suma primit ă prin credit: ca disponibilit ăți rămase în cont și ca disponibilit ăți folosite ca
numerar, calitat ea de multiplicare având -o numai banii de cont. În acest caz m ărimea
multiplicatorului este mai mic ă.
Deci,
brbr1m
*-+=
– r – propor ția rezervei de lichiditate;
– b – propor ția bancnotei în totalul masei monetare.
În ceea ce prive ște mi șcarea ba nilor în conturi ea se materializeaz ă în transferuri de sume dintr –
un cont în altul. Aceast ă mișcare ridic ă trei mari probleme: a principiilor (regulilor generale) ce
stau la baza acestora; a formelor și instrumentelor care mijlocesc aceast ă mișcare și a
acceler ării acestei mi șcări. În literatura de specialitate pentru aceast ă mișcare se folose ște
noțiunea de decont ări fără numerar și cea de pl ăți fără numerar.

26
1.3.2.3. Modul de realizare a crea ției monetare. Crearea și desfiin țarea
monedei
Crea ția monetar ă este un alt element al sistemului monetar, vizând atât bancnota cât și banii
de cont, concretizându -se în moned ă suplimentar ă față de cea existent ă în circula ție la un
moment dat
Prin con ținutul ei, crea ția monetar ă reprezint ă o ac țiune de schimbare a u nui activ nemonetar
deținut de agen ții economici cu un activ monetar pe care b ăncile îl creeaz ă. Activul nemonetar
al agen ților economici se concretizeaz ă în valori mobiliare ce au la baz ă o crean ță personal ă
asupra unui client (de exemplu, o cambie sau un bilet la ordin), iar b ăncile nu fac altceva decât
să înlocuiasc ă crean țele personale cu una universal ă, pe care toat ă lumea o recunoa ște și pe
care ele o ini țiază.
Activele nemonetare se pot concretiza și în valori imobiliare existente la dispozi ția agen ților
economici.
Alte active nemonetare preluate de banc ă sunt bonurile de tezaur, care sunt ni ște cambii emise
de stat prin trezoreria public ă, pe baza c ărora prime ște împrumuturi de la b ănci. Apoi, devize
(mijloace de plat ă străine) și aur pe care b ăncile le cump ără de pe pia ță, dând în schimb
moned ă proprie. Nu toat ă suma împrumutului primit în cont pe baz ă de cambii se folose ște
doar prin intermediul mi șcării banilor în cont, o parte este folosit ă sub form ă de bancnot ă.
În unele situa ții poate exista o emisiune monetar ă în numerar f ără ca ea s ă fie și o crea ție
monetar ă suplimentar ă, emisiunea monetar ă realizându -se prin voin ța posesorilor de bani de a
transforma banii de cont pe care îi posed ă în numerar. Ca atare, emisiunea de bancnote nu
modific ă volu mul crea ției monetare, ci numai structura acestuia.
Crea ția monetar ă presupune și distrugerea ei, realizat ă cu ocazia ramburs ării creditelor
acordate ini țial. Ca atare, soldul crea ției monetare dintr -o anumit ă perioad ă se va stabili prin
compararea masei m onetare înregistrat ă la sfâr șitul perioadei cu cea de la începutul perioadei.
Deși băncile au posibilitatea s ă schimbe în totalitate activele nemonetare de ținute de agen ții
economici în active monetare; totu și ele nu fac acest lucru și ca atare crea ția mon etară efectiv ă
este inferioar ă volumului activelor nemonetare. Limitele pân ă la care b ăncile pot s ă realizeze
crea ția monetar ă depind de modul în care ele solu ționeaz ă problema lichidit ății lor, adic ă
neîndrumând în împrumuturi o parte din depunerile clien ților, ci p ăstrând -o în form ă lichid ă.
Volumul total al crea ției monetare într -o economie na țional ă se poate observa numai în bilan țul
băncii centrale dintr -o țară, aceasta având leg ături cu toate b ăncile din economie.
În economia de pia ță se practic ă dou ă modalit ăți tehnice de realizare a crea ției monetare și
anume: modalitatea tehnic ă de crea ție monetar ă temporar ă și modalitatea tehnic ă de crea ție
monetar ă definitiv ă.

27
Prima modalitate tehnic ă de realizare a crea ției monetare (cea temporar ă) este de 2 felu ri:
modalitatea tehnic ă care are la baz ă creditarea agen ților economici și cea care are la baz ă
creditarea statului.
În primul caz, toate împrumuturile acordate de b ănci agen ților economici au drept garan ție valori
exprimate în diferite titluri de credit ( cambii, etc.) ce atest ă faptul c ă la baza mi șcării creditelor
respective stau valori materiale ce se mi șcă și ele în economie, deci, necesit ăți ale procesului de
produc ție și de circula ție a m ărfurilor. O asemenea crea ție monetar ă se stinge odat ă cu
rambur sarea împrumutului la scaden ța acestuia. Acest caz are ponderea cea mai mare în țările cu
economie de pia ță și este cel mai favorabil mod de realizare a crea ției monetare. În cel de -al
doilea caz la baza împrumutului statului, drept garan ție, stau titluril e de stat, o asemenea crea ție
monetar ă stingându -se atunci când statul va prelua de la b ănci aceste titluri în schimbul ced ării
unor cantit ăți de moned ă ce se afl ă în conturile trezoreriei publice.
Cea de -a doua modalitate tehnic ă de realizare a crea ției monetare (cea definitiv ă) apare în
strâns ă legătură cu opera țiunile de comer ț exterior. Aceasta are loc în condi țiile în care țara
respectiv ă are o balan ță comercial ă și de pl ăți activ ă (exporturile sunt mai mari decât
importurile). Astfel c ă devizele ob ținute de exportatori sunt vândute b ăncilor, care le dau în
schimb moned ă național ă, moned ă creat ă cu acest prilej, în plus fa ță de moneda existent ă
înainte în circula ție. O parte din aceast ă crea ție monetar ă se stinge cu ocazia vânz ării devizelor
importator ilor contra monedei na ționale de ținute de ace știa. Deci, r ămâne un sold al crea ției
monetare ca urmare a exportului mai mare decât importul, sold care va reflecta o crea ție
monetar ă definitiv ă.
În lume se practic ă mai multe regimuri de crea ție monetar ă, și anume:
a) Regimul de crea ție monetar ă descentralizat ă, în care moneda suplimentar ă este creat ă
printr -un sistem de b ănci libere, sistem care antreneaz ă dup ă sine responsabilitatea maxim ă a
fiecărei b ănci și totodat ă solvabilitatea bancar ă de un nivel supe rior, deoarece fiecare banc ă
analizeaz ă foarte atent situa ția fiec ărui solicitant de împrumut.
b) Regimul de crea ție monetar ă centralizat ă, în care întreaga crea ție monetar ă se realizeaz ă de
o singur ă banc ă (de regul ă banca central ă din fiecare țară), fapt ce determin ă și caracterul
național al monedei. Acest regim, realizat în condi ții de monopol, este neconcuren țial;
c) Regimul crea ției monetare universale, mult practicat în condi țiile economiei contemporane.
În cadrul lui moneda este impus ă de guvern, av ând un curs for țat dar legal. Este regimul care
convine cel mai mult statelor occidentale, datorit ă posibilit ăților de a crea moned ă pentru
acoperirea cheltuielilor statelor și mai ales pentru p ăstrarea pozi ției monedelor lor pe pie țele
valutare.

28
1.3.3. Ag regate monetare
Unul din scopurile majore ale analizei monetare îl reprezint ă selectarea acelor agregate
monetare care s ă răspund ă cel mai bine cerin țelor de reflectare a caracterului și obiectivelor de
politic ă monetar ă, adoptat ă de autoritatea monetar ă a unei țări pe o anumit ă perioad ă.
Deși agregatele monetare difer ă în general de la țară la țară în func ție de condi țiile existente,
respectiv de gradul de dezvoltare a pie ței financiare, de conceptele și politicile care domin ă
scena monetar ă și de nevoile practice imediate și de perspectiv ă, totu și ele au anumite
caracteristici comune. Pornind de la aceste aprecieri, speciali știi au grupat agregatele monetare
în trei categorii :
1. Moneda primar ă (baza monetar ă sau moneda de rezerv ă).
Aceasta reprezint ă moneda emis ă și controlat ă de banca central ă. Se define ște ca diferen ță
dintre active și pasive nemonetare din bilan țul acestei institu ții. Activul b ăncii centrale reflect ă,
în general, modalit ățile prin care aceasta creeaz ă moneda și anume: prin distribuirea de credite
băncilor comerciale, altor institu ții de credit și tezaurului; prin rescontarea efectelor comerciale
și a celor publice. În ce prive ște, pasivul , acesta exprim ă mărimea și repartizarea pe de ținători a
monedei primare (bile te de banc ă, moned ă divizionar ă, disponibilit ățile în contul tezaurului și în
conturile b ăncilor creatoare de moned ă scriptural ă etc.).
2. Moneda ca mijloc de plat ă, respectiv masa monetar ă în sens restrâns (money suply),
cuprinzând produsele monetare, res pectiv mijloacele de plat ă, create de banca central ă și
celelalte b ănci și institu ții financiar -bancare.
3. Moneda ca avu ție net ă care include produsele monetare amintite, inclusiv acele active care
nu se utilizeaz ă ca mijloace de plat ă în mod curent, dar care se pot transforma mai rapid sau
mai lent în lichidit ăți.
Alegerea unui agregat monetar , ca indicator al politicii monetare, presupune parcurgerea
următoarelor etape mai importante:
1. selectarea grupului de active monetare ce trebuie incluse în compoz iția unui
agregat sau altul;
2. evaluarea performan țelor agregatelor monetare în corelare cu evolu ția produsului na țional
brut și cu indicele pre țurilor, respectiv cu rata infla ției;
3. agregarea corespunz ătoare a diferitelor categorii de active selectate.
Agregatele monetare cuprind, atât mijloacele de plat ă (moneda efectiv ă, depunerile în conturi
la vedere) de ținute de agen ții nefinanciari reziden ți, cât și acele plasamente financiare

29
susceptibile de a fi transformate cu u șurință și rapiditate în instrume nte de plat ă, fără riscul
pierderilor de capital.
Agregatul mai larg, cel al lichidit ății, înglobeaz ă, în general, titluri ale pie ței financiar -monetare
pe termene de la câteva zile la câ țiva ani, emise de institu țiile de credit (certificate de depozit,
bonuri ale institu țiilor bancare) și de agen ții nefinanciari (bonuri de tezaur în conturi curente,
bilete de tezaur etc.). Plasamentele financiare definite astfel, în sens larg, sunt inventariate nu
numai în pasivul institu țiilor financiar -bancare, dar în eg ală măsură, pentru siguran ță, și în cel al
agen ților nefinanciari.

30

31
În sens restrâns sau în sens larg, agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesiv ă a
produselor monetare create în scopul asigur ării lichidit ății agen ților financiari și nefinanciari .
(tabel 3.1.).
În raport, deci, cu gradul de integrare a diferitelor active în structura masei monetare s -au
construit agregatele monetare, simbolizate cu M 1, M 2, M 3, L, în care:
– M1 regrupeaz ă toate mijloacele de plat ă sub forma monedei efec tive (bilete de banc ă și
moneda devizionar ă) și a depunerilor în conturi curente nepurt ătoare de dobânzi și care
reprezint ă partea cea mai activ ă a masei monetare sau lichiditatea primar ă.
Fiecare unitate monetar ă este folosit ă de mai multe ori într -o peri oadă dată. Num ărul mediu de
utiliz ări, respectiv viteza de circula ție (V) permite calculul capacit ății tranzac ționale a monedei.
M1 reprezint ă un stoc, iar tranzac țiile un flux. Deci, V reprezint ă raportarea fluxului la stoc.
Pentru aprecierea lui V putem utiliza ecua ția schimbului.
YPVM1 ×=× ,
în care:
P = nivelul pre țurilor;
Y = venitul real.
Produsul dintre P și Y reprezint ă valoarea bunurilor tranzac ționate într -o perioad ă sau produsul
intern brut la pre țul pie ței.
Deci,
1MYPV×= sau
1MPIB
P×Y reprezint ă valoarea final ă care nu include valoarea tranzac țiilor intermediare intervenite
între diferitele stadii ale produc ției care au necesitat moneda. Numim viteza tranzac țiilor sau
viteza de circula ție a monedei, ra portul dintre valoarea tuturor acestor tranzac ții și M 1. Aceast ă
vitez ă nu se poate calcula în mod direct, ci indirect prin utilizarea unui indice sintetic bazat pe:
− mișcările biletelor de banc ă și a monedei divizionare la ghi șeele b ăncilor raportate la
soldul mediu al acestora în circula ție;
− mișcările debitoare și creditoare ale depozitelor la vedere raportate la solul mediu al
acestora.
Acest prim agregat M 1 multiplicat prin viteza sa, indic ă capacitatea monedei de a se cheltui în
totalitate. Agregatul M 2 înglobeaz ă M1 iar M 2 înglobeaz ă M3.

32
− M2 include , în plus de M 1, ansamblul plasamentelor la termen și în vederea
economisirii susceptibile de a fi mobilizate și transformate în lichidit ăți prin emisiune de cecuri
cu preaviz, denumit ă "quasimoneda" sau "lich iditatea secundar ă";
− M3 cuprinde , mai mult decât M 2 și alte active cu grade diferite de lichiditate și în
structura c ărora pot fi incluse certificate de depozit, bonuri de cas ă, conturi de economii pe
termen mediu, alte titluri emise de agen ți economici pe piața financiar -monetar ă;
− L, regrupat cu M 3, înglobeaz ă, în general, titluri emise pe termen mediu și lung
negociabile și care pot fi transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de plat ă, respectiv în
lichidit ăți.
1.4. TIPURI DE SISTEME MON ETARE ȘI EVOLU ȚIA LOR . SISTEMUL MONETAR
ACTUAL : CONDI ȚII DE APARI ȚIE, CARACTERISTICI
1.4.1. Sistemul monetar al unei economii contemporane
Analiza mijloacelor de plat ă utilizate de c ătre principalele categorii de agen ți economici a
relevat faptul c ă moneda este rep rezentat ă de diverse forme de avere financiar ă (crean țe),
existente în bilan țul agen ților economici respectivi.
Simpla enumerare a acestor active monetare arat ă că, în economiile contemporane, masa
monetar ă este constituit ă dintr -un stoc de crean țe asupra băncilor, crean țe aflate în posesia
utilizatorilor monedei; corelativ – contrapostul contabil al acestui stoc de crean țe este un stoc
de datorii (angajamente) ale b ăncilor fa ță de utilizatorii monedei.
Deși moneda este o crean ță asupra unei b ănci, este evi dent c ă reciproca nu este neap ărat
adev ărată: exist ă crean țe asupra b ăncilor, cum ar fi, de exemplu, depozitele bancare la termen,
care nu pot circula de la un de ținător la altul și care, deci, nu sunt moned ă.
Întrucât crean ța monetar ă poate fi o crean ță atât asupra b ăncii centrale, cât și asupra b ăncilor
comerciale, se poate construi urm ătoarea schem ă simplificat ă a masei monetare:

33
BANCA
CENTRAL Ă PASIV Depozite la vedere ale
băncilor comerciale
(4P) Bilete (monede) ale
băncilor comerciale
(3P) Bilete (monede)
ale sectorului
nebancar
(1P)

BĂNCILE

ACTIV Depozite în cont
curent la Banca
Central ă
(4A) Bilete (monede)
(3A)
COMERCIALE PASIV
Depozite la vedere ale sectorului nebancar
(2P)

SECTORUL
NEBANCAR ACTIV Depozite la vedere în cont curent la b ăncile
comerciale
(2A) Bilete (monede)
(1A)

Figura 7
Schema simplificat ă a masei monetare

Schema de mai sus necesit ă însă câteva comentarii. În primul rând, se observ ă că mărimea
masei monetare de ținute de sectorul bancar și de sectorul nebancar poate fi determinat ă în
două moduri, și anume:

34
a) prin adunarea cantit ăților de moned ă care figureaz ă în activul sectoarelor care de țin moneda
respectiv ă: 1A + 2A + 3A + 4A;
b) prin adunarea datoriilor care figureaz ă în pasivul bilan țurilor b ăncilor comerciale și pasivul
bilan țului b ăncii centrale: 1P + 2P + 3P + 4P.
În al doilea rând, se contat ă că, spre deosebire de banca central ă, băncile comerciale de țin un
anumit stoc de active monetare, deoarece ele trebuie s ă asigure conversia propriei lor m onede
de cont în moned ă legal ă. În al treilea rând, se observ ă că totalul angajamentelor (depozitelor)
monetare ale b ăncilor comerciale este mult mai mare decât totalul activelor lor monetare,
diferen ța respectiv ă constituind pentru b ăncile respective o re sursă de creditare.
Sistemul monetar existent în România se deduce din analiza f ăcută în paragraful precedent. La
ora actual ă, el se caracterizeaz ă printr -o organizare pe dou ă niveluri: banca central ă (Banca
Național ă a României) și o re țea în expansiune d e bănci comerciale, cu capital de stat și privat.
Poziția dominant ă a băncii centrale este determinat ă de faptul c ă aceasta nu are nevoie pentru
opera țiunile sale de moneda de cont a b ăncilor comerciale, ci doar de propria sa moned ă
(moned ă legal ă – leul), pe care o poate crea dup ă dorin ță; ca urmare, ea nu este nevoit ă să-și
constituie o rezerv ă în moneda b ăncilor comerciale. Spre deosebire de aceasta, b ăncile
comerciale, care sunt nevoite s ă transforme o parte din propria lor moned ă de cont în moneda
băncii centrale, trebuie s ă-și constituie o anumit ă rezerv ă în moneda B ăncii Na ționale.
Însă pentru a avea o reprezentare corect ă a sistemului monetar existent într -o economie
contemporan ă – de exemplu, cea a României – trebuie ad ăugat înc ă un factor, care pân ă acum a
fost neglijat, și anume statul. Într -adev ăr, statul este el însu și un agent economic, care, evident,
apar ține sectorului nebancar. Astfel, în urma realiz ării veniturilor și a efectu ării cheltuielilor
sale, statul poate de ține – la fel ca orice age nt nebancar – bilete (monede) în casieriile sale,
precum și depozite în conturile deschise pe numele s ău la banca central ă sau la b ăncile
comerciale. În aceste condi ții, comportamentul monetar al statului este similar cu cel al oric ărui
agent nebancar. Îns ă, pe de o parte, statul î și epuizeaz ă, de regul ă, foarte rapid disponibilit ățile
din contul s ău de la banca central ă. În cazul României, de exemplu, din motive pe care nu le
analiz ăm aici, bugetul statului a fost în ultimii ani constant deficitar, ceea ce face ca eventualul
sold creditor al contului (consolidat) al statului la Banca Na țional ă să aibă un grad de stabilitate
redus. Pe de alt ă parte, statul, mai precis, emana ția sa financiar ă – trezoreria public ă – poate
avea natura și comportamentul unui age nt bancar de rangul doi. Într -adev ăr, trezoreria – la fel
ca o banc ă comercial ă, însă una cu caracter foarte special – poate face s ă circule propria sa
moned ă de cont. Astfel, aceasta deschide conturi anumitor agen ți nebancari (regii autonome,
titulari de conturi speciale de trezorerie, cum ar fi institu țiile din sistemul de stat de pensii și
ocrotiri sociale etc.), prin care colecteaz ă veniturile și efectueaz ă plățile agen ților respectivi, le

35
acord ă credite etc., la fel ca o banc ă comercial ă pentru clien ții săi. În modul acesta, sistemul
trezoreriei publice concureaz ă restul sectorului bancar comercial.
Rezult ă că, în ceea ce prive ște încas ările și plățile sale, statul este par țial în aceea și situa ție ca o
banc ă de rangul doi. De aceea, la fel ca o banc ă comercial ă, el este titularul unui cont deschis la
banca central ă (cel pu țin).
La cele de mai sus, se adaug ă cele dou ă aspecte minore deja men ționate, și anume faptul c ă în
unele țări exist ă conturi ale agen ților nebancari deschise direct la banca central ă, precum și
faptul c ă în unele țări trezoreria public ă emite și ea anumite categorii de bilete și monede –
situa ții în care trezoreria devine echivalentul unei b ănci centrale.
Pornind de la cele ar ătate, se poate construi urm ătoarea schem ă de principiu a si stemului
monetar al unei economii contemporane, model valabil la ora actual ă și în cazul României.
Figura 8
Structura sistemului monetar și a masei monetare în economiile contemporane

Schema din figura nr. 8 rezult ă din cea din figura 7, deosebindu -se de aceasta din urm ă prin
faptul c ă nu ține seama de moneda b ăncii centrale, pe care o de țin băncile comerciale și
trezoreria statului. Cu alte cuvinte, în schema din figura nr. 8, se presupune c ă singurul
deținător al multiplelor forme monetare care exist ă într-o economie mod ernă este sectorul
nebancar. Ca urmare, pe baza acestei scheme, masa monetar ă se define ște într -o manier ă mai
restrictiv ă, și anume, ca totalitate a crean țelor perfect lichide asupra sectorului bancar, crean țe
pe care le de ține sectorul nebancar. Având în vedere nota țiile din figura nr. 7, masa monetar ă
este egal ă, așadar, cu: 1A + 2A (nu cu: 1A + 2A + 3A + 4A – ca în cazul anterior). BANCA CENTRAL Ă
TREZORERIA BĂNCILE COMERCIALE

BILETE Depozite în
conturile
deschise la
trezorerie
D E P O Z I T E B A N C A R E Depozite
la Banca
Central ă
BILETE
(Monede)
M A S A M O N E T A R Ă

36
Definirea masei monetare ridic ă, deci, o problem ă de op țiune. O prim ă variant ă este ca masa
monetar ă să fie astfel definit ă încât s ă includ ă și activele monetare ale b ăncilor, adic ă
lichiditatea bancar ă. A doua variant ă, mai restrictiv ă, exclude activele respective, re ținând doar
lichiditatea sectorului nebancar. Statistica monetar ă modern ă rezolv ă aceast ă problem ă într-o
manie ră conven țional ă, nu întru totul nejustificat ă, și anume optând, de regul ă, pentru a doua
variant ă. Într -adev ăr, disponibilit ățile monetare ale b ăncilor difer ă de cele ale întreprinderilor și
popula ției. În mâinile utilizatorilor nebancari, moneda este mij locul cu ajutorul c ăruia se
efectueaz ă schimburile comerciale și financiare, la vedere și la termen, func ția sa fiind aceea de
a circula. Spre deosebire de aceasta, moneda aflat ă asupra b ăncilor nu este menit ă să circule
sau s ă finan țeze tranzac țiile, ci e ste p ăstrat ă în rezerv ă pentru a asigura transformarea monedei
de cont a b ăncilor comerciale în moneda b ăncii centrale. Se justific ă, deci excluderea activelor
monetare ale b ăncilor din defini ția statistic ă a masei monetare.
1.4.2. Sistemul monetar na țional al României
Bazele sistemului monetar na țional al României au fost puse în 1867, când s -a înf ăptuit o
reform ă monetar ă, ce a dus la modific ări importante în organizarea monetar ă național ă.
Sistemul monetar, instituit prin legea din 1867 prezenta urm ătoarele caracteristici:
a) Este primul nostru sistem monetar na țional și nu un nou sistem monetar, a șa cum s -a
considerat de guvernan ții vremii. Ideea c ă România ar fi avut un sistem monetar (al leului de
calcul) s -a vehiculat în parlament, dar atunci ea nu av ea o baz ă real ă, deoarece leul de calcul nu
era o moned ă efectiv ă, ci servea pentru transformarea diferitelor monede str ăine în lei;
b) Primul nostru sistem monetar na țional este un sistem bimetalist în varianta monedei duble,
rolul de echivalent general î ndeplinindu -l atât aurul cât și argintul, unitatea monetar ă fiind
definit ă (fixat ă de stat prin lege) cu 0,3226 gr. aur cu titlul 900 ‰ și cu 5 gr. argint cu titlul
835‰, fixându -se un raport de valoare între cele dou ă metale monetare de 1:14,38, variant ă
dominant ă în acea vreme;
c) Cu aceast ă ocazie se introduce sistemul zecimal, în care leul era împ ărțit în 100 de bani, fa ță
de situa ția dinainte când leul (de calcul) era împ ărțit în 40 de parale. O asemenea m ăsură a
constituit un pas important în crearea u nui sistem monetar modern;
d) Legea monetar ă stabile ște cupiurile monedelor de aur și de argint (de aur în piese de 20, 10
și 5 lei, iar de argint de 2 lei, 1 leu și 0,5 lei) și cupiurile monedei de aram ă de 10, 5, 2 și 1 bani.
Pentru monedele de aram ă se stabile ște și cantitatea acestora (65 milioane buc ăți) și valoarea
lor (4 milioane lei), limitându -se pentru aceast ă moned ă puterea de plat ă la 5 lei;
e) Legea monetar ă dădea dreptul de circula ție pe teritoriul României la monedele de aur și
argint ale țărilor Uniunii Monetare Latine (Fran ța, Belgia, Italia, Elve ția și Grecia), ca moned ă

37
legal ă a țării, iar celelalte monede str ăine se primeau la toate casele publice pân ă la baterea
monedei na ționale;
F) baterea monedei de aur și argint nu mai avea la baz ă principiul bateri liber, dreptul de bare
fiind rezervat statului, fapt rezultat indirect din textul legii monetare.
A. Apari ția primilor bani de hârtie sub forma biletelor ipotecare
Acești bani de hârtie au fost emi și în vederea acoperii cheltuielilor statu lui român legate de
ducerea r ăzboiului de independen ță, dar și pentru acoperirea altor cheltuieli. Denumirea de
bilete ipotecare înlocuia pe cea de bilete de tezaur din 1866, dar nepuse în circula ție. Ministerul
Finan țelor era împuternicit s ă emit ă bilete ipotecare în valoare de 30 milioane de lei, în cupiuri de
5,10, 20, 50, 100 și 500 lei. Biletele ipotecare erau garantate printr -o ipotec ă de rangul întâi
asupra unor domenii ale statului (mo șii), domenii ce însumau o valoare dubl ă față de emisiunea
de bil ete ipotecare. Statul a înzestrat aceste bilete ipotecare cu putere circulatorie, în sensul c ă
obliga creditorii statului s ă le primeasc ă în contul datoriilor pe care le avea.
Retragerea biletelor ipotecare din circula ție a fost stabilit ă pentru 1883, dar nu prin vânzarea
moșiilor statului (care trebuia s ă înceap ă în 1879), ci prin contractarea unui împrumut intern.
Vânzarea de c ătre stat a mo șiilor nu convenea mo șierimii, deoarece ducea la sc ăderea pre țului
pământului. De asemenea, retragerea a fost amânat ă inițial pân ă în anul 1885, și apoi pân ă în
1912, termen care nu a mai operat, deoarece în anul 1888 a fost contractat un împrumut intern
destinat r ăscump ărării în întregime a biletelor ipotecare.
B. Înfiin țarea în 1880 a B ăncii Na ționale a României (B.N. R.) ca prim institut de emisiune a
statului român independent, aduce importante modific ări în sistemul monetar al României. O
prim ă modificare este legat ă de apari ția unui nou tip de moned ă superioar ă și anume bancnota.
Pentru aceasta se prevedea o acoperi re în stoc de aur și argint, precum și o acoperire în bilete
ipotecare, solu ție discutabil ă, când un tip de moned ă superioar ă, cum este bancnota, s ă fie
acoperit ă într-o moned ă inferioar ă, în persoana biletelor ipotecare, care nu erau altceva decât
bani d e hârtie. De asemenea, pentru bancnot ă se prevedea o convertibilitate metalic ă integral ă în
aur și argint.
C. Trecerea la monometalismul aur în 1890 și renun țarea la bimetalism
Sistemul monometalist introdus în 1890 se caracteriza prin:
a) Cu aceast ă ocazi e leul a fost definit numai în aur, cu aceea și cantitate ca în 1867 (de 0,3226
gr. aur cu titlul 900 ‰);

38
b) Monedele de aur au r ămas cele de 20 și 10 lei, monedele de argint au r ămas cele de 5,2, 1 și
0,5 lei, iar cele de aram ă de 10,5, 2 și 1 bani, deci mo neda de argint a devenit moned ă metalic ă
obișnuită;
c) Acoperirea bancnotei cre ște de la cel pu țin 33% la 40% stoc metalic aur, din valoarea
bancnotelor emise;
d) Se adopt ă forma convertibilit ății integrale în aur a bancnotei;
e) A asigurat stabilitatea monetar ă, prin func ționarea mecanismului tezaurelor și reglarea
spontan ă a cantit ății de bani în circula ție, așa că pe bun ă dreptate se poate spune c ă perioada
cuprins ă între 1890 și primi ani ai primului r ăzboi mondial poate fi considerat “perioada de aur
a sistemului monetar al României ”.
D. În perioada primului r ăzboi mondial BNR emite bancnote și pentru acoperirea cheltuielilor
statului, garantate cu bonuri de tezaur. De asemenea, în perioada primului r ăzboi, Germania
emite prin Banca general ă a Românie i bani de hârtie, garanta ți cu un depozit al statului german
la Reichs Banc din Berlin. În acest fel, leul se depreciaz ă masiv, sc ăzându -i puterea de
cump ărare.
E. Unificarea monetar ă din 1920 -1921 , ca urmare a form ării statului na țional unitar român, a
fost înf ăptuit ă în dou ă etape:
a) cea de declan șare a bancnotelor str ăine (coroane austro -ungare, ruble de Lwov, rubla
Romanov) și a leilor emi și de Germania (ca bani de r ăzboi). Cu aceast ă ocazie aceste semne
monetare au fost inventariate și ștampilate, pe ntru a nu se aduce altele la schimbare;
b) cea de schimbare propriu -zisă a acestora cu bancnote ale BNR.
Unificarea monetar ă s-a făcut prin contractarea de c ătre statul român a unui împrumut de la
BNR, garantat cu bonuri de tezaur. Dup ă cum se poate observa, unificarea monetar ă a întârziat
câțiva ani fa ță de unificarea politic ă, fapt ce a favorizat introducer ea frauduloas ă în țară a unei
mari cantit ăți de bancnote str ăine, fapt ce a agravat procesul infla ționist.
F. Solu ția de defla ție-devalorizare din 1925 , concretizat ă în încheierea între BNR și statul
român a dou ă conven ții, prin care statul se angaja s ă restituie c ătre BNR datoria contractat ă
anterior și să nu mai contracteze alte datorii. Din p ăcate aceast ă solu ție nu a dat rezultatele
scontate, ea neputând s ă opreasc ă procesul de depreciere a leului.
G. Reforma monetar ă de stabilizare din 1929
Reforma mon etară din 1929 a constat dintr -un m ănunchi de legi și programe menite s ă stopeze
procesul deprecierii leului. Reforma monetar ă din 1929 prezint ă urm ătoarele caracteristici:

39
a) s-a realizat pe calea devaloriz ării, con ținutul leului fiind definit cu 10 mg. A ur cu titlul 900 ‰
în acest fel con ținutul în aur al leului sc ăzând de 32,26 ori fa ță de ultima definire,
recunoscându -i-se astfel oficial masiva depreciere pe care o suferise;
b) pe linia acoperirii bancnotei se modific ă procentul metalic de aur și devize liber convertibile
la 35% din volumul angajamentelor la vedere ale BNR, din care 25% stoc metalic de aur în cas ă
sau în depozite în str ăinătate;
c) se reintroduce convertibilitatea bancnotei BNR, la purt ător și la vedere, adoptându -se toate
formele convert ibilit ății cunoscute pân ă atunci, la alegerea BNR (convertibilitatea integral ă în
aur, limitat ă ca sum ă necesar ă procur ării unui lingou întreg de aur și convertibilitatea în valute);
d) consacr ă pentru prima dat ă dispari ția monedei de aur și argint din cir culație, legea
nemaif ăcând referiri decât la bancnote și moneda din metale obi șnuite de 1,2,5,10 și 20 lei,
limitând valoarea acestora la 3 milioane lei;
H. Reforma monetar ă din 15 august 1947 a constat dintr -un complex de legi menite s ă
însănătoșeasc ă situația economic ă și monetar ă a țării; legea monetar ă de stabilizare, legea
privind obligativitatea ced ării aurului și devizelor c ătre BNR; legea privind stabilirea principiilor
de formare a pre țurilor și tarifelor; legea privind recalcularea patrimoniului s ociet ății pe ac țiuni.
Reforma monetar ă din 1947 prezint ă urm ătoarele caracteristici:
a) s-a înf ăptuit pe calea devaloriz ării leului, unitatea monetar ă fiind definit ă cu 6,6 mg. Aur cu
titlul 900 ‰;
b) obliga ția BNR privind acoperirea bancnotei de a de ține u n stoc de aur de minim 25% din
volumul angajamentelor sale la vedere;
c) în circula ție urmau s ă func ționeze: bancnote ale BNR de 100, 500 și 1000 lei; bilete de tezaur
de 20 lei și moned ă metalic ă de 0,50, 1, 2 și 5 lei;
d) reforma s -a înf ăptuit prin schim barea leilor vechi cu lei noi la raportul invariabil de 20.000:1,
limitându -se îns ă suma schimbat ă dup ă ocupa ția persoanelor fizice și calitatea persoanelor
juridice, astfel:
− familiilor de agricultori pe cap de familie – 5.000.000 lei vechi;
− salaria ților și pensionarilor din sectorul public și particular, invalizi, orfani de r ăzboi
3.000.000 lei vechi;
− persoanelor f ără profesie și militarilor – 1.500.000 lei vechi;
− institu țiilor publice – întregul numerar de ținut;
− întreprinderilor – o sum ă egal ă cu totalul salariilor pl ătite în luna iunie 1947.

40
I. În perioada 1947 -1952 s-a produs o serie de schimb ări în economia româneasc ă, atât
pozitive, cât și negative (masa monetar ă crescuse în ritmuri superioare cre șterii indicatorilor
economici; pre țurile pe pia ța român easc ă au crescut de cca. 3 ori, în timp ce pre țurilor
produselor industriale r ămaser ă neschimbate; proasta calitate a semnelor monetare, falsific ări
etc.) care au determinat ca la 26 ianuarie 1952 s ă se legifereze o nou ă reform ă monetar ă.
În 31 ianuarie 19 54, f ără să fie considerat ă reform ă monetar ă s-a ridicat con ținutul de
aur a leului la 0,148112 gr. aur fin, aceasta fiind ultima declarare oficial ă a con ținutului în aur a
leului. Literatura de specialitate motiveaz ă o asemenea ridicare a con ținutului în aur doar prin
necesitatea stabilirii unor cursuri paritare favorabile nou ă.
În 1963 se renun ță la categoria de bani “bilete de tezaur ”, ele fiind înlocuite cu bancnote ale
BNR de acelea și cupiuri, plecând de la ideea c ă toate semnele monetare se emit dup ă acela și
regim.
În 1966 bancnotele BNR de 1, 3 și 5 lei se transform ă în moneda metalic ă.
Perioada 1976 -1980 a fost caracterizat ă prin cre șterea salariilor cu cca. 35%, f ără ca produc ția
să creasc ă corespunz ător. A șa se face c ă în anul 1982 a fost recunoscu tă oficial manifestarea
contradic ției între produc ție și consum în sectorul produc ției bunurilor de consum,
preconizându -se cre șterea în ritmuri mai accelerate a produc ției de bunuri de consum,
deziderat nefinalizat. Astfel c ă în anul 1982 cresc pre țurile produselor alimentare. În perioada
anilor ’80 masa monetar ă în circula ție a crescut în ritmuri superioare ritmului de cre ștere a
principalilor indicatori economici, deci se manifest ă în economia României un proces
infla ționist. Acesta s -a agravat dup ă 1989 , ca urmare a m ăsurilor luate în economie: renun țarea
la corela ția dintre indicatorii economici și salarii, restituirea p ărților sociale, f ără să li se asigure
un fond sporit de marf ă; liberalizarea pre țurilor (în sensul cre șterii lor), f ără să fie create în
economie premise pentru manifestarea unei corela ții normale între cerere și ofert ă. Toate au
dus la o depreciere masiv ă a leului în ace ști ultimi ani.
1.4.3. Sistemul monetar interna țional
Ca regul ă general ă, rela țiile monetare s -au derulat pân ă în 1994, anul cre ării sistemului
monetar interna țional, pe baze bilaterale, f ără existen ța unor reglement ări concrete, adoptate
expres de majoritatea țărilor. Au existat, totu și, unele încerc ări de r eglementare interna țional ă
a acestor rela ții sub forma de uniuni și blocuri monetare , acestea din urm ă transformându -se
după al doilea r ăzboi mondial în zone monetare .
Reprezentând interesele unui grup de țări și având din acest punct de vedere un caracter limitat,
func ționarea uniunilor și blocurilor monetare nu a condus la reglementarea interna țional ă a
relațiilor monetare care trebuiau s ă răspund ă cel pu țin la trei obiective majore și anume:
asigurarea stabilit ății relative a raporturilor valorice dintre monedele na ționale în scopul

41
promov ării certitudinilor și echit ății în tranzac ții, prevenirii și înlăturării mi șcărilor speculative de
capital; crearea unor rezerve monetare și a unor lichidit ăți suficiente cantitativ și calitativ;
instituirea unor mecani sme de ajustare (echilibrare) a balan țelor de pl ăți în cazul unor deficite sau
excedente exagerat de mari.
1.4.3.1. Sistemul monetar interna țional de la Bretton Woods
Conferin ța Monetar ă și Financiar ă din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru întâia o ară
problema cre ării unui sistem monetar interna țional, bazat pe etalonul aur -devize și, în cadrul
acestuia, pe dolar ca principala moned ă de rezerv ă. Propunerea f ăcută de John M. Keynes de
creare a unei monede interna ționale, denumit ă "bancor" nu a fost a cceptat ă. A prevalat
concep ția american ă cuprins ă în Planul White de a se utiliza pe plan interna țional monedele
naționale. Ini țial acest plan cuprindea propunerea unei monede interna ționale denumit ă
"unitas". În final, dolarul SUA, garantat cu importante rezerve de aur a câ știgat, devenind
moneda de rezerv ă a sistemului care se n ăștea. Propunerea cre ării unei monede interna ționale
a fost numai un adev ăr prematur, mecanismele monetare ulterioare fiind favorabile punerii în
circula ție și utiliz ării în propor ție tot mai mare a unei astfel de monede (DST) emis ă de FMI.
Crearea în 1944 a sistemului monetar interna țional a însemnat primul mare succes al ideii de
cooperare interna țional ă în domeniul monetar, un succes al concep ției potrivit c ăreia o moned ă
naționa lă poate îndeplini func ții interna ționale și ca atare poate servi ca pivot al sistemului.
Sistemul monetar interna țional din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme și tehnici,
convenite și acceptate pe baza unor reglement ări institu ționalizate, menit e să coordoneze
comportamentul monetar al țărilor în rela țiile de pl ăți și de stingere a angajamentelor
reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale și de mi șcările de capital pe plan
interna țional. Ansamblul acestor norme de conduit ă moneta ră interna țional ă au fost incluse în
statutul FMI, organism creat în scopul supravegherii și sprijinirii aplic ării de c ătre țările membre
a principiilor de func ționare ale sistemului nou creat.
Scopul principal al sistemului monetar interna țional, creat în 1944, l -a constituit asigurarea prin
intermediul mecanismelor sale de func ționare a unei largi cooper ări monetare și pe aceast ă
bază creșterea echilibrat ă a comer țului interna țional, ca o condi ție a dezvolt ării economice a
fiecărei țări și a economiei mon diale în ansamblul ei. Pentru înf ăptuirea acestui deziderat, la
baza mecanismelor sale de func ționare au fost puse o serie de principii, dintre care cele mai
importante vizau: alegerea etalonului monetar; men ținerea stabilit ății parit ăților și cursurilor d e
schimb ale monedelor na ționale; asigurarea convertibilit ății interna ționale a monedelor;
crearea rezervelor monetare oficiale și asigurarea lichidit ății interna ționale; echilibrarea
balan țelor de pl ăți.

42
Func ționarea convertibilit ății viza două aspecte di stincte: primul se referea la convertibilitatea
dolarului, în calitatea sa de etalon, moned ă de rezerv ă și de plat ă în cadrul sistemului; al doilea
avea în vedere convertibilitatea monedelor na ționale ale celorlalte țări, membre la FMI.
În ce prive ște dola rul SUA, acesta a reprezentat singura moned ă convertibil ă în aur , autorit ățile
monetare americane angajându -se să converteasc ă oricând la cererea b ăncilor centrale
deținerile lor de dolari, la pre țul oficial de 35 $ uncia.
Pentru monedele na ționale ale celorlalte țări, convertibilitatea și-a găsit o anumit ă
reglementare în statul FMI din care rezultau două accep țiuni: una potrivit c ăreia trecerea la
convertibilitate însemna desfiin țarea restric țiilor și discrimin ărilor în do meniul pl ăților și
transferurilor interna ționale; cealalt ă, în raport de care convertibilitatea însemna obliga ția
băncii centrale de a cump ăra propria moned ă deținută de o banc ă central ă străină, la cererea
acesteia, cu condi ția ca suma respectiv ă să provi nă din tranzac ții curente sau s ă fie necesar ă
pentru pl ăți curente. Din aceast ă reglementare rezult ă că efectuarea opera țiunilor propriu -zise
de convertire, adic ă de transformare oficial ă a unei monede în alta, era limitat ă la rela țiile
dintre autorit ățile monetare. Toate celelalte opera țiuni de pl ăți generate de nevoi comerciale
sau financiare și desf ășurate între persoane fixe și juridice se efectuau pe pia ță fără interven ția
direct ă a băncilor centrale. Exista, deci, pentru aceste monede o convertibilita te reciproc ă
(oficial ă și de pia ță), ele putând fi transformate în aur indirect, prin intermediul dolarului.
1.4.3.2. Institu țiile monetare și de credit interna ționale, expresie a acordului
de la Bretton Woods
Fondul monetar Interna țional reprezint ă una di n crea țiile cele mai importante ale Acordului de
la Bretton Woods jucând un rol major în lumea contemporan ă în sprijinul țărilor care se
confrunt ă cu dificult ăți în lupta lor de supravie țuire economic ă și de asigurare a echilibrului
balan ței de pl ăți.
FMI a fost creat ă tocmai pentru a asigura premise pentru o larg ă dezvoltare a rela țiilor
economice interna ționale prin facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea și armonizarea
balan țelor de pl ăți și în esen ță stabilitatea cursurilor valutare.
FMI are ca principal ă func țiune creditarea temporar ă a deficitelor balan țelor de pl ăți pentru
țările care se oblig ă să aplice o politic ă de redresare economic ă și valutar ă, pe termen scurt,
prin mijloace de restrângere a cererii interne (consumul popula ției, investi țiile agen ților
economici, cheltuielile statului) sau, ceea ce în vorbirea curent ă se exprim ă ca, politic ă de
austeritate.
Fondul Monetar Interna țional este organismul care reprezint ă, pentru majoritatea țărilor, și în
special pentru țările în curs de dezvo ltare, o important ă surs ă de creditare. Pentru a juca acest
rol FMI mobilizeaz ă și constituie resurse corespunz ătoare.

43
Aportul țărilor membre constituie o surs ă de baz ă. Contribu ția țărilor membre se stabile ște în
cote p ărți procentuale a c ăror m ărime depi nde de poten țialul fiec ărei țări (cota parte are rolul
unor de țineri de ac țiuni în ce prive ște administrarea FMI, respectiv exprimarea voturilor privind
deciziile semnificative). Aceste cote se pun la dispozi ția fondului, de c ătre fiecare țară, în
propor ție de 25% în devize și 75% în moneda na țional ă.
Drepturile speciale de tragere – DST reprezint ă o lichiditate interna țional ă creat ă de FMI. Prin
alocare, acestea sunt puse la dispozi ția membrilor, propor țional cotelor p ărți deținute, în scopul
de a spori re zervele valutare ale acestor țări. No țiunea de alocare este diferit ă de cea de
împrumut. Pe de o parte, lichidit ățile furnizate nu provin din depozite prealabile, ci sunt o
crea ție "din nimic" a FMI. Pe de alt ă parte, aloc ările de DST nu sunt rambursabile.
Drepturile speciale de tragere sunt o "emana ție" multifunc țional ă a Fondului Monetar cu rol
semnificativ în rela țiile interna ționale și în consolidarea sistemelor monetare na ționale. Potrivit
scopului s ău ini țial, DST reprezint ă un activ de rezerv ă pus la dispozi ția băncilor centrale
naționale de c ătre FMI prin sistemul aloc ărilor. Implicit, el reprezint ă un mijloc de plat ă
interna țional ă (de regul ă, între b ăncile centrale na ționale) și serve ște scopurilor de cre ștere a
lichidit ății interna ționale, de faci litare a comer țului mondial. DST sunt nerambursabile, iar
dimensiunea aloc ărilor depinde de nivelul cotei p ărți ale fiec ărei țări la FMI.
DST func ționeaz ă ca o moned ă de cont a FMI, deci reprezint ă o moned ă conven țional ă
constituit ă pe principiul co șului d e valute, este a șadar, o "moned ă-coș".
Inițial DST a avut o valoare paritar ă egal ă cu dolarul.
Mai târziu, din 1978, s -a stabilit un co ș valutar compus din 16 monede na ționale (ale unor țări
care aveau o pondere mai mare de 1% în comer țul interna țional). U lterior s -a considerat, pe
bună dreptate, c ă abunden ța unor monede f ără voca ție interna țional ă în moneda co ș nu era
utilă sub nici un aspect și s-a hot ărât utilizarea unui co ș de 5 valute.
Actualmente, în co șul DST sunt angajate cinci monede de larg ă audie nță interna țional ă: $
(40%); DM (21%), Yen (17%), francul francez (11%) și Ł (11%).
Sistemul de creditare al FMI este orientat spre scopul s ău principal: cre șterea lichidit ății
interna ționale prin echilibrarea balan țelor de pl ăți și consolidarea monedelor naționale.
Sistemul specific de acordare a creditelor este sistemul tragerilor instituit și promovat de FMI.
Potrivit acestui sistem, țara care recurge la tragere procedeaz ă la cump ărarea de la FMI a unor
monede ale țărilor membre (convertibile și utilizat e în mod curent ca mijloc de plat ă
interna țional ă) sau DST, punând la dispozi ția FMI sume echivalente în moneda lor na țional ă. Ca

44
urmare a acestui proces, țările ob țin mijloacele de plat ă necesare pentru echilibrarea balan ței
de pl ăți naționale.
Țările car e au recurs la trageri se angajeaz ă ca, în termen de 3 pân ă la 5 ani ( și excep țional în 7
sau 10 ani) s ă efectueze opera țiunea invers ă "de r ăscump ărare" respectiv s ă remit ă FMI devize
utilizate în mod curent în pl ățile interna ționale sau DST, în schimbul m onedei na ționale
echivalente.
Mecanismele de creditare ale FMI care sprijin ă echilibrarea direct ă a balan țelor de pl ăți sunt
tran șele de credit , și așa zisele STAND -BY (primare și suplimentare), mecanismul l ărgit de
creditare și politica de acces l ărgit la credit .
Programele de ajustare macroeconomic ă pe termen mijlociu sunt sporite prin: facilit ăți de
ajustare structural ă și facilit ăți de ajustare structural ă consolidate.
În desf ășurarea proceselor de creditare a țărilor în curs de dezvoltare în special, FMI aplic ă o
politic ă de condi ționare având drept obiectiv "repunerea balan ței de pl ăți într -o pozi ție viabil ă
în contextul de stabilitate a pre țurilor, de cre ștere economi că susținută și cu evitarea m ăsurilor
contrare libert ății comer țului și plăților exterioare".
În vederea realiz ării acestui scop, FMI inspir ă programe de politic ă economic ă, de ale c ăror
realiz ări depinde derularea opera țiilor de credit curente. Aceste pol itici de ajustare vizeaz ă:
− devalorizarea monetar ă care sprijin ă creșterea competitivit ății produselor na ționale
și descurajarea importurilor;
− austeritatea intern ă, urm ărind în principal evitarea și limitarea deficitelor bugetare și
reducerea consumului pop ulației. M ăsurile de austeritate au, primordial, un amplu și profund
impact social. Restrângerea deficitului bugetar înseamn ă deopotriv ă, reducerea cheltuielilor
bugetare, dar și cre șterea veniturilor prin sporirea impozitelor. Pe de alt ă parte, reducerea
consumului popula ției implic ă o atent ă rigoare a salariului și o politic ă realist ă a pre țurilor,
respectiv reducerea și renun țarea chiar la subven țiile acordate de stat pentru unele produse și
servicii.
Orientarea politicii de ajustare pe problematica cere rii a condus adesea la efecte negative pe
plan social, privind nivelul de trai, cre șterea deficitelor balan țelor de pl ăți și a determinat
fenomene de respingere, agresive, din partea opiniei publice.
Acordul de la Bretton Woods urm ărea, în timp, o ampl ă activitate interna țional ă pentru
reconstruc ție și dezvoltare în primul rând pentru țările distruse de r ăzboi dar și pentru o ampl ă
cuprindere în acest proces a țărilor slab dezvoltate.
Acest proces s -a derulat în timp prin investi țiile B ăncii Mondiale.

45
Sub d enumirea de Banca Mondial ă se reunesc dou ă institu ții de înalt ă utilitate: Banca
Interna țional ă pentru Reconstruc ție și Dezvoltare (B.I.R.D.) și Asocia ția Interna țional ă pentru
Dezvoltare (A.I.D.). O a doua afiliat ă a B.I.R.D. este Corpora ția Financiar ă Interna țional ă (C.F.I.).
De fapt ac ționeaz ă trei entit ăți cu obiective distincte bine precizate, dar cu un scop comun:
creșterea standardului de via ță în țările în curs de dezvoltare prin canalizarea resurselor
financiare ale țărilor dezvoltate.
Banca Intern ațional ă de Reconstruc ție și Dezvoltare (B.I.R.D.), înfiin țată în 1945, are un capital
important rezultat din subscrierile membrilor, peste 150 de țări, dar principalele resurse le
mobilizeaz ă prin împrumuturi pe pie țele interna ționale de capital, astfel c ă dobânzile practicate
depind de condi țiile de ob ținere a acestor resurse.
Creditele acordate guvernelor sau institu țiilor desemnate și garantate de guvern, presupun o
perioad ă de gra ție de 5 ani și sunt rambursabile în termene de pân ă la 20 de ani.
Asocia ția Interna țional ă pentru Dezvoltare urmărește acelea și obiective ca și B.I.R.D., dar
având în sfera de activitate cele mai s ărace țări în curs de dezvoltare, condi țiile de împrumut
sunt deosebit de avantajoase: zece ani gra ție și cincisprezece ani de ramb ursare, f ără dobânzi.
Corpora ția Financiar ă Interna țional ă are drept atribu ții de a asista, cele mai slab dezvoltate
țări, în promovarea sectorului privat, în economie și în a le sprijini, prin mobilizarea capitalului
național și străin în acest scop.
1.4.4. Sistemul monetar european (SME)
Pentru a pune cap ăt instabilit ății monetare pe pie țele de schimb generalizat ă dup ă 1971, CEE a
demarat intens negocieri în vederea realiz ării unui sistem monetar mai performant. Drept
urmare, la 13 martie 1979, CEE (cu e xcep ția Marii Britanii) au creat un spa țiu monetar, devenit
Sistemul Monetar European, bazat pe o unitate de cont, denumit ă ECU. Sistemul monetar
apar ține categoriei sistemelor monetare cu flexibilitate limitat ă, fiind o combina ție între
cursurile fixe și fluctuante.
SME a fost conceput astfel încât s ă reziste presiunilor speculative exercitate pe pie țele de
schimb asupra monedelor comunitare, sistemul de interven ții sus ținut prin mecanismele de
credit vizând, în special, evitarea a șa numitelor "mi șcări gre șite" ale cursurilor de schimb. Deci,
SME a fost fondat pe dou ă piloane: un sistem de interven ții pe pie țele de schimb și un acord
asupra manierei de finan țare a acestor interven ții. S-au creat dou ă mecanisme de interven ție:
− unul, prin care fiecare banc ă central ă este obligat ă să intervin ă pe pie țele externe
când propria moned ă atinge una din marginile de fluctua ție. Țările membre au declarat parit ăți
bilaterale, în jurul c ărora cursurile reale pot oscila cu ± 2,25 % (exceptând lira italian ă cu marje
de ± 6%);

46
− altul, care se refer ă la definirea unui co ș de monede, cu ajutorul c ăruia s ă se
determine cursurile centrale (parit ățile) monedelor individuale și limitele de fluctua ție, ca și
obligativitatea ac țiunilor de corec ție în caz de divergen țe. Dac ă o singur ă moned ă (de exemplu
DM) deviaz ă prea mult fa ță de cursul central, cel de -al doilea mecanism intr ă în func țiune și
necesit ă o ac țiune corectiv ă solitar ă a Bundesbank -ului, în timp ce primul mecanism presupune
o interven ție a tuturor b ăncilor centrale.
Pentr u fiecare dintre monedele sistemului au fost definite tipurile de interven ții obligatorii
și/sau prezumtive prin raportarea la o alt ă moned ă comunitar ă sau fa ță de unitatea compozit ă
ECU.
Cunoscut ă sub denumirea uzual ă de ECU, moneda european ă are ca și DST-ul o istorie proprie.
Născut în ideea contrabalans ării inechit ăților monetare, SME și-a creat, pe lâng ă propriul
mecanism și propria moned ă. Este definit ă ca un co ș, o sum ă de 12 monede, fiind ca și DST o
moned ă compozit ă. Spre deosebire de DST, structur a ECU este stabilit ă și publicat ă direct sub
forma contribu ției cantitative la co ș a monedelor comunitare.
În calitate de co ș monetar, ECU are un curs de schimb rezultat din cursurile de schimb ale
monedelor ce îl compun. Cursul astfel dedus este calificat drept curs teoretic . Este un curs
instantaneu ce rezult ă din ponderarea la un moment precis a cursului în ECU al unei monede cu
participarea ei la co ș. Acest curs de calculeaz ă atât pentru devizele europene, cât și pentru $
SUA.
În afara cursului teoretic exist ă și un curs de pia ță al ECU și care nu se îndep ărteaz ă prea mult
de cel teoretic. Contravaloarea ECU într-o moned ă național ă nu este în mod direct un curs de
schimb. Ea este determinat ă de condi țiile pie ței. Deci, nu trebuie confundat cursul de pia ță al
ECU (cotat ca și celelalte devize importante) cu contravaloarea sa în acea moned ă și care nu
este altc eva decât un curs teoretic.
Între aceste dou ă noțiuni trebuie s ă distingem pe o a treia și anume aceea de curs pivot . Cursul
pivot nu este un curs de pia ță, ci unul abstract, ales în mod arbitrar în func ție de o serie de
criterii legate de politica de înca drare a cursurilor de pia ță. Nici o tranzac ție nu se efectueaz ă la
cursul pivot, exceptând situa țiile în care cursul de pia ță coincide cu acesta.
Conținutul ECU -oficial era constituit din aur și dolari SUA. Este creat în contrapartid ă cu un
depozit în aur și dolari. Pentru aceasta țările CEE s -au angajat s ă depun ă la FECOM 20% din
rezerva lor în aur și $. În contrapartid ă, ele au fost creditate în E CU prin conturile lor deschise la
FECOM. S -a stabilit un pre ț al aurului și un curs al dolarului în ECU. Pentru aur pre țul se fixeaz ă
pe baza mediei cursurilor monedelor din co ș, convertit ă în ECU și stabilit ă în fiecare zi la cele
două fixing -uri de la Lo ndra. Pentru dolari se re ține cursul de pia ță cu dou ă zile bursiere
înaintea datei când se stabile ște valoarea acestuia.

47
ECU-oficial era utilizat numai în reglement ările între b ăncile centrale și care, în fapt, nu exprim ă
altceva decât o nou ă încercare de monetizare a aurului.
1.4.5. Tranzi ția spre uniunea monetar ă european ă
Raportul Comitetului Delors, publicat în 1989 prevede noi aspecte în direc ția unific ării
monetare. Filozofia de baz ă a acestei strategii este una gradualist ă, procesul integr ării
moneta re urmând a se realiza în etape. În fiecare etap ă, gradul convergen ței și cooper ării
crește, astfel încât în stadiul final s ă poat ă fi realizat ă o uniune monetar ă deplin ă. La reuniunea
de la Maastricht (1991) șefii statelor participante au fost de acord cu aceast ă strategie.
Trei sunt etapele concrete pentru realizarea acestui obiectiv:
– prima etap ă (iulie 1990 – decembrie 1993) reprezint ă angajamentul țărilor comunitare privind
crearea Uniunii monetare. Obiectivul stabilit a fost cre șterea performan țelor economice,
întărirea coordon ării politicilor economice și monetare în cadrul institu țional existent și
renun țarea în totalitate de c ătre țările SME la controlul asupra capitalurilor;
– a doua etap ă, considerat ă fază de tranzi ție către etapa final ă. Este o fază de "ucenicie" care s ă
ducă la luarea colectiv ă a deciziilor prin autorit ățile monetare. Dificultatea fundamental ă
inerent ă acestei tranzi ții rezid ă în organizarea unui transfer progresiv al puterii de decizie a
autorit ăților na ționale în mâna unei ins tituții europene. În plus, un anumit nivel al rezervelor
monetare va fi pus în comun și va servi la interven ții pe pia ța de schimb în conformitate cu
orient ările hot ărâte de Sistemul European de B ănci Centrale (SEBC). Acesta va exercita func ții
de reglemen tare în domeniul monetar și bancar în scopul ajungerii la o armonizare minim ă a
anumitor dispozi ții cum ar fi rezervele minime obligatorii și acordurile de pl ăți necesare pentru
conducerea în viitor a unei politici monetare comune. Va fi creat ă o nou ă inst ituție (Institutul
Monetar European), ca precursor al B ăncii Centrale Europene.
Tranzi ția spre stadiul final al Uniunii Monetare este condi ționat ă de criterii de convergent ă. O
țară se poate al ătura uniunii dac ă:
– rata infla ției nu este mai mare cu 1,5 punc te procentuale (pp) decât media celor
mai mici trei rate ale infla ției SME;
– rata dobânzii, pe termen lung nu dep ășește cu mai mult de 2 pp media acesteia în
trei țări cu infla ția cea mai mic ă;
– nu a procedat la o devalorizare a monedei proprii pe parcursul a 2 ani ce preced
intrarea în uniune;
– deficitul bugetar nu reprezint ă mai mult de 3% din PIB;
– datoria public ă să nu dep ășeasc ă 60% din PIB.
– a treia etap ă (cea final ă) și ultima va debuta cu trecerea la parit ăți fixe și atribuirea
competen țelor economice și monetare institu țiilor comunitare. Monedele na ționale vor fi

48
înlocuite cu o moned ă comunitar ă unic ă. În domeniul monetar, fixarea irevocabil ă a parit ăților
va deveni efectiv ă, iar tranzi ția către o politic ă monetar ă unic ă va fi asigurat ă de IME. Decizii le
privind interven țiile pe pie țele de schimb într -o ter ță moned ă vor fi luate sub singura
răspundere a IME.
Participarea la un spa țiu monetar comun presupune beneficii dar și costuri.
În cadrul beneficiilor includem:
− o moned ă comun ă are toate avantajele a tribuite monedei în general: mijloc de
schimb universal acceptat, m ăsură a valorii, mijloc de rezerv ă. Sunt eliminate costurile
conversiei unei monede în alta și costurile de hedging valutar specifice cursurilor flexibile;
− o moned ă comun ă elimin ă fluxurile speculative de capital dintre țările partenere.
Aceasta depinde de încrederea și fixitatea cursului de schimb în cadrul spa țiului comun; în caz
contrar se manifest ă specula ții destabilizatoare;
− economii privind moneda de rezerv ă. Membrii nu mai au nevoie de rezerve
interna ționale în cadrul acestui spa țiu, situa ție similar ă cu aceea a regiunilor componente ale
unei țări. Acest lucru se va întâmpla când uniunea monetar ă va fi complet ă;
− integrarea monetar ă stimuleaz ă integrarea politicilor economice și impli că o politic ă
valutar ă comun ă.
În cadrul costurilor includem:
− pierderea autonomiei politicilor monetare și valutare a membrilor individuali. În
momentul integr ării depline, b ăncile centrale ale statelor membre vor fi absorbite de o banc ă
central ă suprana țional ă. Dispari ția unei asemenea institu ții, ca și varia țiile dirijate ale cursurilor
de schimb pot da na ștere unor probleme serioase dac ă ritmurile de evolu ție a salariilor,
productivit ății și pre țurilor au trenduri diferite în diversele țări memb re;
− posibila cre ștere a șomajului. Presupunând c ă spa țiul monetar comun include o țară
cu infla ție redus ă este posibil ca aceasta s ă devin ă dominant ă și să cear ă ajust ări altor țări cu
rata infla ției mare. Acestea din urm ă vor fi nevoite s ă ia m ăsuri restr ictive care vor avea drept
rezultat o sc ădere a gradului de ocupare a for ței de munc ă.

Etapele trecerii la Euro – moneda unic ă european ă
La 1 ianuarie 1999 a fost lansat ă pe pie țele interna ționale moneda unic ă EURO . Trei țări dintre
statele membre ale Uni unii Europene au refuzat să facă parte din primul val EURO – Marea
Britanie, Suedia și Danemarca, iar Grecia nu a îndeplinit criteriile stabilite prin Tratatul de la
Maastricht.
Lansarea EURO era privit ă ca o șansă istoric ă de succes economic, pe un contin ent unde
șomajul și crearea d e noi locuri de munc ă reprezentau probleme majore.

49
Crearea unei vaste pie țe a capitalurilor în EURO a modifica t în profunzime piețele financiare în
avantajul întreprinderilor, datorit ă concuren ței și îmbun ătățirii calit ății ser viciilor oferite.
Men ținerea stabilit ății pre țurilor, datorit ă Băncii Centrale Europene independente la nivel
comunitar, a garanta t func ționarea eficient ă a politicilor economice na ționale.
Trecerea la moneda unic ă s-a derula t în trei etape:
Etapa A – s-au definit condi țiile politicii monetare și ale schimbului unic, concomitant cu
pregatirea emisiunii bancnotelor EURO . În aceast ă etap ă, în țările participante la UEM (Uniunea
Economica si Monetara) au accelerat preg ătirile legate de trecerea la EURO, l a nivelul
administra țiilor, b ăncilor și institu țiilor financiare;
Etapa B – a înc eput la 1 ianuarie 1999 și s-a încheia t la 31 decembrie 2001. Corporatiile au
inceput sa efectueze tranzac ții în EURO, iar întreprinderile cele mai prezente pe pie țele
interna ționale sau intracomunitare au optat primele pentru conversia opera țiunilor lor;
Etapa C – trecerea definitiv ă la EURO. De la 31 decembrie 2001, toate sumele exprimate în
moneda na țional ă a unui stat membru participant au fost convertite în unit ăți EURO, c onform
ratei de conversie oficiale.
De la 1 ianuarie 2002, în aproximativ șase luni, noile bancnote și monede EURO au fost puse în
circula ție, înlocuindu -le pe cele exprimate în unit ăți monetare na ționale.
Comportamentul rezonabil și responsabil al autorit ăților na ționale și al agen ților economici
este mult mai important decât simpla respectare a regulilor de procedur ă. Acest comportament
condi ționeaz ă viitorul economiilor europene.
Comisia și Consiliul European au contribui t la asigurarea unei mai bune coo rdon ări a politicilor
economice. Statele membre au sus ținut, fără întrerupere, efortul lor spre convergen ță, au
sporit responsabilitatea partenerilor economici și au condus reformele structurale.