C 1 Articulatia [605410]

Kinetoterapia
în
afecțiunile reumatologice
Articulația
structură
ș
i
funcție
C1
Conf
.
univ.
dr.
Gherghel
Carmen Liliana

Articulația
–
structură
•formațiune anatomică aflată la locul de unire între două oase
[1], ansamblul elementelor moi prin care se unesc două sau
mai multe oase vecine [2 ];
•există două categorii generale [1]
—articulații sinoviale, oasela sunt separate printr -o cavitate;
—articulații fibroase, nu există nici o cavitate, componentele osoase
fiind solidarizate printr -o masă de țesut conjunctiv.

Articulațiile

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
•sunt situate între oase, componente ale scheletului, ce sunt
separate printr -o cavitate articulară îngustă [1];

Articulațiile
sinoviale (
diartrozele)
•prezintă unele caracteristici [1]
–prezintă un strat de cartilaj, de obicei hialin,
care acoperă suprafețele osoase aflate în
contact;
—pe radiografie în mod normal se observă un spațiu
ce pare că separă oasele adiacente, deoarece
cartilajul care acoperă suprafețele articulare apare
mai transparent.

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
—prezența unei capsule articulare,
expansiunea componentelor acesteia
are rolul de a crește amplitudinea
mișcărilor în articulație [1]
−membrană sinovială internă;
−membrană fibroasă externă.

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
Membrana sinovială
•se atașează de marginile suprafețelor articulare la interfața dintre
cartilaj șioase, căptușind cavitatea articulară;
•este o structură bogat vascularizată ce secretă lichidul sinovial care
pătrunde în interiorul cavității articulare;
•are rolul de a lubrefia suprafețele articulare;
•formațiuni sinoviale sunt prezente șiîn afara cavităților articulare,
formând bursele sinoviale sau tecile sinoviale [1]
—bursele sinoviale se interpun între structuri (tendoane șioase, tendoane și
articulații sau între tegument șios) pentru a reduce frecarea între structura care
se deplasează șistructura care rămâne fixă;
—tecile sinoviale ale tendoanelor îmbracă aceste structuri, reducând frecarea.

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
Capsula fibroasă
•este formată din țesut conjunctiv dens , învelind
șistabilizând articulația ;
•părți ale capsulei fibroase se pot îngroșa pentru
a forma ligamente;
—ligamentele au rol în stabilizarea articulației ;
—ligamentele situate extracapsular stabilizează de
asemenea articulația .

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
—prezența unor structuri în zonă,
delimitate de capsulă sau membrana
sinovială, cu rol suplimentar în
stabilizarea articulației
−discurile articulare, meniscurile;
−grăsimea intracapsulară ;
−tendoane.

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
Discurile articulare
•au rol în [1]
—preluarea șiatenuarea forțelor de compresie;
—creșterea gamei de mișcări în articulație , adaptându -șiforma la modificările ce
survin în dinamica lor.
Grăsimea intraarticulară
•este dispusă între membrana sinovială șicapsulă;
•poate modifica poziția în funcție de morfologia conturului articulației
din timpul mișcărilor .

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
•după forma suprafețelor articulare [1]
—plane ( artrodii )
−permit mișcări de alunecare sau glisare a
unei suprafețe articulare pe cealaltă [1];
−ex: articulația acromioclaviculară , carpului
(fig), tarsului;

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
—trohleare , tip balama
−permit deplasarea în jurul unui ax ce
trece transversal prin articulație [1];
−permit mișcările de flexie șiextensie;
−ex: articulația cotului –
humerocubitală (fig).

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
—trohoide, tip pivot
−mișcarea se realizează în jurul unui
ax care trece longitudinal de -a
lungul diafizei [1];
−permit mișcări de rotație ;
−ex: articulația atlantoaxoidiană ,
radiocubitală proximală ;

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
—bicondiliene , două seturi de suprafețe articulare
−permit deplasarea mai ales de -a lungul unui singur ax de rotație ,
cu mișcări limitate după un al doilea ax [1];
−la formarea lor participă două segmente de cilindru plin șidouă
suprafețe concave sau plane;
−ex: articulația genunchiului;

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
—condiliene , elipsoidale
−mișcarea se realizează în jurul a
două axe, aflate în unghi drept una
față de cealaltă [1];
−mișcări de flexie , extensie,
abducție , adducție șicircumducție
limitată;
−ex: articulația radiocarpiană .

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
—în șa(selare )
−mișcarea se realizează în jurul a două
axe aflate în unghi drept una față de
alta;
−suprafețele articulare sunt în formă de
șa[1], ;
−permit mișcări de flexie , extensie,
abducție , adducție șicircumducția ;
−ex: articulația carpometacarpiană a
policelui ;

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
—sfenoidale ( enartroze )
−o suprafață articulară concavă,
cealaltă este convexă [2];
−permit mișcarea utilizând o
multitudine de axe;
−realizează mișcări de flexie , extensie
abducție , adducție , circumducție șide
rotație ;
−ex: articulația șoldului , umăr.

Articulațiile
–
după
formă

Clasificarea
articulațiilor
sinoviale
•după numărul axelor după care se realizează mișcarea în
articulație (gradul de libertate)
—uniaxiale , permit mișcarea într-un singur plan, articulațiile plane,
trohleare , trohoide, elipsoidale;
—biaxiale, permit mișcarea în două planuri, articulațiile în șa;
—multiaxiale, permit mișcare în cele trei planuri ale spațiului ,
articulațiile sfenoide.

Articulații
–
după numărul
axelor

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
•din punct de vedere anatomofuncțional șigeometric McConaill
concluzionează [2]
—nu există nici o suprafață osoasă articulară care să fie real plană;
—suprafețele articulare sunt fie ovoide –au un capăt concav șiun capăt
convex, fie în șa–au cele două tipuri de curburi pe un capăt osos,
ordonate fiecare într -o direcție ;

Articulațiile
sinoviale (diartrozele)
•astfel McConaill introduce o nouă terminologie, viziune [2]
—mișcările voluntare, fiziologice de la nivelul unei articulații sunt
mișcări oscilatorii sau pendulare, se realizează în jurul unor axe
mecanice –flexie , extensie, abducție , adducție etc;
—mișcări intracapsulare ale capetelor osoase în raport unul față de
altul, care se produc/sau nu în momentul mișcărilor oscilatorii –jocul
articular, rulare, alunecare, răsucire, compresie, tracțiune .

Articulațiile
fixe (fibrocartilaginoase
)
•se realizează între oasele ale căror
suprafețe articulare sunt strâns
unite între ele prin
—țesut conjunctiv fibros;
—cartilaj, în special fibrocartilaj.
•mișcările sunt mai reduse decât la
nivelul celor sinoviale.

Articulațiile
fixe (fibrocartilaginoase)
Articulațiile fibroase
•suturile
—articulații care se găsesc numai
la nivelul oaselor craniului;
—sunt legate printr -un strat
subțire de țesut conjunctiv –
ligament sutural.

Articulațiile
fixe (fibrocartilaginoase)
•gomfozele
—articulația dentoalveolară ;
—se realizează între alveola
dentară șiosul subiacent;
—fibre scurte de colagen
formează ligamentul
periodontal , unesc rădăcina
dintelui de alveola dentară;

Articulațiile
fixe (fibrocartilaginoase)
•sindesmozele
—articulații în care suprafețele articulare
sunt unite printr -un ligament;
—ex: ligamentul galben unește laminele
vertebrale adiacente, membrana
interosoasă unește radiusul șiulna la
nivelul articulației radioulnară .

Articulațiile
fixe (fibrocartilaginoase)
Articulațiile cartilaginoase
•sincondrozele
—se formează când două centre de osificare
ale osului în formare rămân separate
printr -o lamă de cartilaj hialin;
—permit creșterea osului șiîn final se osifică
complet;
—ex: cartilajul de creștere ce se dispune între
epifiza șidiafiza unui os lung, în formare

Articulațiile
fixe (fibrocartilaginoase)
•simfizele
—articulații unde cele două oase sunt
unite prin fibrocartilaj;
—apare de obicei pe linie
mediosagitală ;
—ex: simfiza pubiană între cele două
oase ale pelvisului , discurile
intervertebrale.

Articulația
–
funcții
•în cadrul aparatului locomotor [1]
—stabilitatea;
—mobilitatea.

Stabilitatea
articulară
•este o condiție majoră pentru articulațiile portante , dar și
pentru articulațiile membrelor superioare;
•articulația oferă punctul de sprijin pentru a se realiza mișcarea ;
•mecanismele principale [2]
–forma capetelor osoase articulare;
–rolul de frânare al ligamentelor șicapsulei;
–activitatea tendomusculară care traversează articulația ;
–proprietățile fluidului sinovial în relație cu presiunea admosferică .

Stabilitatea articulară
Forma capetelor osoase
•respectiv caracterul congruent articular, cu cât o articulație este
mai congruentă cu atât este mai stabilă;
•congruența reprezintă mărimea șiperfecțiunea contactului
suprafețelor celor două capete articulare prin modelare reciprocă;
•articulația coxofemurală –este exemplară privind acest mecanism
al stabilității articulare, articulația scapulohumerală prezintă o
proastă congruență , având ă arhitectură asemănătoare cu
articulația coxofemurală

Stabilitatea articulară
Frânarea
•realizată de ligamente în principal șicapsula articulară reprezintă pentru majoritatea
articulațiilor mecanismul cel mai eficient al stabilității –stabilitatea pasivă;
•procesul de stabilitate pasivă realizat de ligamente este fără consum energetic
—articulațiile genunchiului șișoldului , „înlăcătarea în extensie” este necesară
ortostatismului șise realizează în mare parte ligamentar , cu economie importantă de
energie;
—articulațiile gleznei șipiciorului, stabilitatea acestor articulații se bazează mai ales pe
contracția musculară în ortostatism.
•insuficiența ligamentară reduce stabilitatea articulară, permițând amplitudini de
mișcare mai mari, cu timpul determinând leziuni articulare.

Stabilitatea articulară
Musculatura
•realizează stabilitatea activă, prin contracție musculară
mușchiul se scurtează, ceea ce va permite tendonului să
stabilizeze articulația pe direcția de mișcare articulară [2];
•tendonul devine structura de stabilizare;
•exemple clasice centura tendinoasă a rotatorilor
scapulohumerali șitendonul cvadricepsului cu prelungirea
rotuliană.

Stabilitatea articulară
Adezivitatea lichidului sinovial
•elementul de bază este presiunea atmosferică care presează
din exterior șise opune depărtării capetelor osoase;
•în același timp există un factor de adeziune realizat de lichidul
sinovial între cele două capete articulare;

Stabilitatea articulară
•presiunea intraarticulară [2]
—în repaus este subadmosferică ;
—crește la orice creștere a cantității de lichid articular, această creștere presională
este mult mai rapidă în cazul unei cavități care și-a pierdut elasticitatea prin
pereți fibrozați de procese inflamatorii cronice (poliartrita reumatoidă);
—pe timpul mișcării pe toată amplitudinea de mișcare , presiunea intraarticulară
—în articulația normală scade;
—în articulația inflamată crește .
—crește în contracția muculaturii periarticulare , este element de bază;
—crescută este sursă de durere.

Stabilitatea articulară
•forțele de încărcare [2]
—apar în posturile de sprijin articular;
—nu beneficiază de mecanismul de anihilare, așacum se întâmplă cu
forțele de forfecare datorită lubrefierii ;
—protecția structurilor articulare este realizată de un sistem de
distribuție șiabsorbție a forțelor de încărcare, format din mușchii ,
cartilaj șiosul subcondral

Stabilitatea articulară
−mușchii sun importanți pentru distribuția energiei de
încărcare în mers, în momentul atacului cu talonul, cele
trei articulații ale membrului inferior sunt în flexie ,
musculatura extensoare întinsă preia impactul
presiunilor dezvoltate;
−cartilajul absoarbe o mare parte din presiunile de
încărcare, grosimea lui este mai mare în zonele de
sprijin;

Stabilitatea articulară
−osul subcondral , are o structură trabeculară
-această structură conferă osului, în această zonă flexibilitate și
elasticitate, astfel osul este capabil de a stoca energia de
impact, iar în momentul în care presiunea încetează, energia
stocată este restituită (asemănător unui arc);
-această proprietate are o capacitate limitată de acțiune , dar
nu se realizează prin consum energetic comparativ cu mușchii ;
-în articulațiile enartrozice (sfenoidale), osul subcondral al
capului articular concav este mai gros decât al capului convex,
presiunile sunt mai mari pe capul concav.

Mobilitatea
articulară
•este principala funcție a articulațiilor sinoviale;
•mișcarea este „ viața articulației ” [2];
•imobilizarea articulară înseamnă distrugerea articulației
—determină leziuni ale cartilajului, cu pierderea proteoglicanilor ,
apariția țesutului fibrogrăsos care va ocupa cavitatea articulară, care
în timp prin organizare va bloca definitiv articulația (ankiloză );
—propriocepția este afectată prin distrugerea receptorilor articulari.
—țesuturile periarticulare suferă modificări printr -un proces de
adaptare a lungimii fibrelor de colagen.

Mobilitatea articulară
Capsula articulară
•este un țesut conjunctiv fibros, bogată în fibre de colagen, care înconjoară
articulația , în continuarea periostului, prinzându -se ca un manșon de epifize,
periost, bureletul fibrocartilaginos, dar nu șide cartilaj;
•în cazul articulațiilor cu mobilitate mare capsula ajunge la nivelul metafizei ;
•în anumite zone este întărită cu structuri fibroase fasciculare -ligament capsulare;
•nu este continuă, lasă unele goluri prin care sinoviala se invaginează sub
musculatura periarticulară , formând funduri de sac, pungi sinoviale, formațiuni ce
facilitează alunecarea tendomusculară în timpul mișcărilor articulare [2];
•delimitează cavitatea virtuală articulară, toate structurile care se află în această
cavitate sunt structuri intraarticulare .

Mobilitatea articulară
Sinoviala
•este o membrană subțire conjunctivo -histocitară care căptușește capsula
intern, continuându -se șiîn zonele fără capsulă, fundurile de sac;
•acoperă toate structurile spațiului articular cu excepția discurilor șia
meniscurilor , oprindu -se la marginea cartilajului articular;
•are patru tipuri de celule
—tip A, celule pentru fagocitoză;
—tip B, celule asemănătoare fibroblaștilor care produc lichidul sinovial;
—tip C, celule intermediare;
—tip D, celule nediferențiate cu rol reparator.

Mobilitatea articulară
•intraarticular sinoviala trimite niște pliuri bine vascularizate –
vilozități sinoviale;
•sinoviala șicapsula au vascularizație șiinervație bogată;
•receptorii capsulei șisinovialei sunt proproceptori importanți în
mecanismul de feedback al controlului motor, există șinumeroși
receptori ai dureii șimecanoreceptori;
•tesutul conjunctivo -histocitar reactionează intens prin proliferare în
momenul în care articulația nu se mobilizează;
•dacă este extirpată ( sinovectomie ) articulația nu este afectată prea
mult, se poate reface, dacă mai există resturi de sinovială, în câteva
luni până la 2 ani [2].

Mobilitatea articulară
Lichidul sinovial
•este format printr -un proces de ultrafiltrare plasmatică asociat cu o existența unei
varietate de celule –globule albe, monomucleare , limfocite, fagocite;
•rol
—lubrifiant;
—nutritiv pentru cartilaj;
—cărăuș al detritusurilor articulare .
•este un lubrifiant ideal, conține plasmă ultrafiltrată , acid hialuronic , proteinaze ,
colagenaze șiprostaglandine ;
•nu conține hematii șifactori de coagulare;
•vârsta șiimobilizarea sunt cauze fiziologice ale scăderii lubrefierii , dar există șimulte
alte caute patologice.