Bursa Internationala de Marfuri, Particularitatile Comertului cu Materie Prima

Capitolul I. Bursa internationala de marfuri, particularitatile comertului cu materie prima

Elemente definitorii, specificul și rolul burselor de mărfuri

Bursele de mărfuri reprezintă o categorie aparte depiață care a răspuns unor necesități economice specifice. Se poate desigur evidenția și analiza o anumită evoluție istorică a acestei piețe. De aici rezultă și tentația unor autori de a particulariza temporal definirea acestei piețe. Sunt frecvente formulările de tipul următoarelor:

Bursele de mărfuri sunt piețe caracteristice economiei de piațâ unde se tranzacționează mărfuri fungibile, înrudite calitativ, substituibile și perfect conservabile, după o procedură specială care se desrașoară potrivit unui program prestabilit, într-un loc cunoscut, în prezența vânzătorilor și a cumpărătorilor sau a reprezentanților acestora și sub supravegherea unei autorități.

Bursele de mărfuri care iau naștere se dezvoltă în diverse părți ale lumii răspund de timpuriu și altor necesități, decât simpla vânzare -cumpărare de mărfuri. Este vorba de perfectarea unor tranzacțji viitoare, certe sau opționale care au în mod suplimentar calitatea de a fi negociabile până la scadența stabilită. Această negociabilitate devine tot mai facilă pe măsura standardizării acestor contracte și stabilirii unor reguli mecanisme de tranzacționare. Elementul definitoriu al pieței bursiere este o consecință directâ a negociabilității contractelor, respectiv posibilitatea gestionării riscului de preț al mărfurilor tranzacționate. Acest obiectiv este urmărit atât de producătorii comercianții mărfurilor respective, care pot atinge acest deziderat atât prin tranzacții reale, cât și prin operațiuni virtuale de „comerț", cu contracte, cât și de specutanții care au generat în timp „părti tot mai consistente a cererii și ofertei de pe aceste piețe și care prin tranzacțiiie lor exclusiv virtuale urmăresc obținerea profit din evoluția conjuncturală a prețurilor.

Atît obiectivele menționate, cât și mijloacele de realizare a acestora însă prezente de multă vreme pe piată, devansând chiar instituționalizarea pieței bursiere. De aceea este obligatoriu, în opinia noastră, ca independent de momentul istoric la care ne raportăm, să avem în vedere aceste funcții distinctive ale burselor prin care se deosebesc principial de comerțul clasic, dar și de modalitățile tradiționale sau moderne de comerț prin târguri, lieitații sau rețele informatice.

După tot ce am precizat mai sus putem defini bursele de mărfuri ca fiind piețe de interes public care asigură concentrarea cererii și a ofertei pentru o serie de mărfuri fungibile, servicii sau contracte (instrumente financiare derivate) având ca suport mărfuri, servicii, indici de prețuri și tarife ale acestora sau titluri derivate, în scopul realizării de tranzacții reale sau virtuale 1a vedere sau la terrnen, certe sau opționale, la prețurile de echilibru formate liber în piață, pe baze concurențiale.

Bursele de mărfuri sunt piețe de interes public, care asigură, în condiții centralizate de negociere, eficiența și transparența, efectuarea de operațiuni privind:

✓ vânzări și cumpărări de mărfuri pe piețe la disponibil;

✓ vânzări și cumpărări, pe piețe la disponibil, de titluri mărfuri;

✓ vânzări și cumpărări de instrumente financiare derivate;

✓ navlosiri și negocieri de asigurări maritime și fluviale de nave și incărcăttură;

✓ vânzări și cumpărări de alte instrumente anteavizate de CMVM.

Elementele definitorii din reglementarea românească au meritul de ciarifica posibilitatea legală de a organiza bursele de mărfuri pc ceic două componente a căror necesitate este de mult timp demonstrată de funcționarea piețelor avansate ale lumii, respectiv piața financiară. Urmează desigur, ca dezvoltarea concretă a acestora să genereze și intercondiționările reciproce dintre ele, pornind de la principiul prețurile tranzacțiilor financiare legate de mărfuri trebuie să aibă la bază conjunctura specifică apieței fizice.

Bursele de mărfuri sunt piețe importante ale unei economii de piață. Accepțiunea de economie de piață nu trebuie suprapusă în acest context neapărat cu economia capitalistă, ci mai degrabă cu orice economie în careprețul bunurilor fungibile ce fac obiectul tranzacțiilor bursiere se formează liber, pe baza cererii și a ofertei și a tuturor factorilor ce le pot influența.

Bursele au o istorie îndelungată care a fost întreruptă doar de centralismul politicii economice a statului de tip comunist, stat în care și sistemul de prețuri a fost unul artificial. Este cert însă că dezvoltarea exponențială a acestei piețe s-a produs în economiile contemporane dezvoltate care au putut genera o lichiditate deosebită a acestor piețe, atât prin producție, cât și prin comerț internațional, dar și mecanisme funcționale care să satisfacă o gamă mult mai variată de cerințe, în special pe baza titlurilor financiare derivate. Acesta este dealtfel motivul pentru care categoria de piață bursieră se asociază frecvent cu o economie de tip occidental.

Pentru prezentarea specificului burselor de mărfuri vom arăta o serie de caracteristici și aprecieri următoarelor trei coordonate defnitorii ale burselor moderne:

✓ Bursele sunt piețe de prețuri ale unor mărfuri service

✓ Bursele de mărfuri sunt piețe derivate

✓ Bursele de mârfuri sunt preponderent piețe ale derivatelor

Bursele de mărfuri sunt piete de preturi ale unor mărfuri și servicii pentru interesul tranzacțional se axează aici nu pe marfa în sine, ci pe prețul acesteia. Trebuie de înțeles că bursele nu concentrează cererea și oferta de mărfuri așa cum o fac, târgurile de bunuri echipamente sau piețele agroalimentare, unde interesul părților se leagă nemijlocit de vânzarea curnpărarea fizică a mărfii, prețul fiind doar un element secundar al acestei întîlniri dintre ofertanți , și cumpărători. Delimitarea burselor de mărfuri se impune față de piețele moderne, electronice, de tipul internet-ului, unde marfa este „simbolică", poate fi vizualizată dar nu atinsă sau încercată. Tranzacția de cumpărare va fi una „dematerializată" la un preț afișat.

a.) Chiar dacă s-ar introduce posibilitatea negocierii prețului, obiectivul principal al operațiunii rămâne selectarea produsului dintr-o mulțime face sortimentală transferul de proprietate asupra acestuia.

b.) Mai mult decât atât, natura prețului la aceste tranzacții este diferită de prețul tranzacției bursiere (chiar dacă aceasta este o tranzacție spot) deoarece specificul concurenței pentru produsele industriale generează prețuri ce implică strategii de promovare a acestora pe piață.

Acele mărfurile care fac obiectul contractelor bursiere sunt bunuri generice, care au un grad redus de prelucrare adică sunt fungibile, calitatea lor fiind constantă în timp (cereale, metale, etc), loturile de marfă pot fi schimbate între ele deoarece suntomogene, contractele pot fi perfectate pentru mărfuri viitoare de aceeași calitate și ca atare standardizarea lor este facilă. Prețul nu se diferențiază funcție de calități și nu are deci funcții promoționale.

c.) Chiar dacă pe piața bursieră prețul rămîne singurul element contractual negociabil, el nu joacă un rol concurențial pentru ofertanții de mărfuri fizice.

d.) Prețurile se formează liber deoarece bursele nu promovează tranzacțiile pe mărfuri ce au prețurile influențabile de un număr restrâns de firme care ar deține poziții de monopol in producția sau consumul produsului respectiv.

e.) În sprijinul afirmației că bursele de mărfuri sunt în mod esențial, “piețe de prețuri" nu „piețe de mărfuri"se subscrie și faptul că bursele sunt prezent cele mai eficiente piețe în privința transferului de inforniații în prețuri. Converg spre acest laborator, date despre trecut, present, viitor care ajustează în perrnanență prețurile pe baza unui influx maximal de informații. Toți cei care tranzacționează vin la bursă cu o analizăcomplexă asupra nivelului actual viitor al prețurilor. Prețul este materia primă a tranzacțiilor bursiere. Se vând și se cumpără prețuri. Majoritatea covârșitoare a acestor prețuri nu vor muta din loc mărfuri ci vor genera doar efecte fmanciare pentru participanți.

2. Bursele de mărfuri sunt piețe derivate. Această caracteristică a burselor poate fi explicitată prin „dematerializarea",depersonalizarea" și tranzactiilor bursiere, ceea ce le-a îndepărtat de caracteristicile piețelor „originare" de mărfuri și servicii, făcându-le „derivate".

a.) „Dematerializarea" tranzacțiilor bursiere cu marra se explică prin două aspecte.

Este vorba în primul rând de faptul că nici contractele spot și nici cele la termen care urmăresc vânzarea/cumpărarea efectivă, fizică a mărfii, nu se finalizează în bursă cu transferul fizic al acesteia. Tranzacția se consideră terrninată odată cu transferul de la vânzător la cumpărător al unui document ce atestă dreptul de proprietate asupra mărfii

Al doilea aspect al „dematerializării" tranzacțiilor pe marfă rezultă din aceea la majoritatea burselor actuale doar mai puțin de 5% din tranzacții vizează vânzarea/cumpărarea fizică a peste 95% din tranzacții se perfectează doar pentru anumite rezultate financiare in conturile participanților

b.) „Depersonalizarea" tranzacțiilor bursiere este cea de-a doua caracteristică prin care argumentăm natura "derivată" a piețelor bursiere, Tranzactiile clasice presupun cunoașterea partenerilor sau documentarea serioasă privind bonitatea lor fmanciară atunci când se întâlnesc pentruprima dată Ele presupun de asemenea negocierea tuturor clauzelor contractuale, ceea ce poate consuma uneori timp și eforturi considerabile. Urmează apoi derularea propriuzisă a contractului care nu exclude riscul de contraparte, nelivrarea sau neplata sau efectuarea deficitară a acestora. Părțile trebuie să își asigureprin contract și instrumentele de plată utilizate, toate garanțiile privind respectarea obligațiile contractuale. Spre deosebire de aceste tranzactii normale și „originare", operatiunile bursiere simplifică extrem de mult procesul tranzacțional și prin faptul că exclude necesitatea intâlnirii și cunoașterii părților contractante.

3. Bursele de mărfuri sunt preponderent pieîe ale derivatelor.

Dacă facem astăzi o retrospectivă a tuturor burselor care funcționează in lume, vom constata indiferent de natura activelor trebuie să facem distincția necesară intre două categorii de piețe bursiere care coexistă și se interferează:

*Piețe bursiere în care predomină vânzarea/cumpărarea efectivă activelor tranzacționate (acțiuni, obligațiuni, mărfuri,etc) Bursele de mărfuri din această categorie sunt denumite și “piețe la disponibil” deoarece presupun disponibilitatea cantităților de mărfuri. Tipurile de contracte utilizate aici sunt altele decît cele derivate, respective contractile spot (la vedere) și contractile forwad (la termen normale).

*Piețe bursiere la care se tranzacționează contracte derivate. Această exprimare devine oportună din moment ce aproximativ 98% din tranzacții au obiect contractele în sine, la valoarea lor de piață, numai circa 2% se axează pe tranzacționarea fizică a activului contractual. Sunt întrutotul corecte formulările: piața derivatelor, piața contractelor futures sau piața opțiunilor deoarece ele definesc obiectul tranzacțiilor ca fiind derivatele, contractețe futures sau opțiunile la fel cum denumirea de piață a actiunilor, obligațiunilor sau cerealelor definește o piață pe care se tranzacționează acțiuni, obligațiuni și respectiv cereale.

*Piețe bursiere în care predomină vânzarea/cumpărarea efectivă a activelor tranzacționate (acțiuni, obligațiuni, mărfuri,etc) Bursele de mărfuri din această categorie sunt denumite și „piețe la disponibil" deoarece presupun disponibilitatea cantităților de mărfuri. Tipurile de contracte utilizate aici sunt altele decât cele derivate, respectiv contractele spot (la vedere) și contractele forward (la termen normale).

Se impune astfel concluzia că bursele de mărfuri actuale sunt, în ansamblul lor preponderent piețe ale derivatelor și într-o mai mică măsură piețe la disponibil. Piețele contractelor derivate pe marfă, prezintă, așa cum arn văzut, particularitatea unică și extrem de importantă de a putea ,depersonaliza" și „dematerializa" complet o serie întreagă de tranzacții și de a asigura pe această bază participanților la tranzacții beneficii ce nu pot fi oferite de alte piețe sau tipuri de contracte.

Rolul bursei de mărfuri este pus în evidență de funcțiile sale:

1)cea mai importantă funcție este cea de formare a cursurilor. Rezultatul negocierilor dinincinta bursei este constatarea unui anumit preț, care reflectă starea pieței la un anumit moment dintr-o perioadă de timp. Prin aceasta, bursa devine un reper al întregii activitățieconomice, sursă a informației de bază (nivelul prețului) pentru agenții economici. Mai mult prin funcționarea per-manent (spre deosebire de licitații, care au un caracter periodic), bursaexprimă continuitatea proceselor economice și caracterul neîntrerupt al tranzacțiilor comerciale;

2)informează participanții la bursă asupra disponibilităților de marfuri și asupra dimensiunilor cererii la scară mondială;

3)favorizează libera concurență, apropiindu-se tot mai mult de conținutul pieței cu concurență perfectă;

4)înlătură o parte însemnată din riscul de producție și riscul comercial, mai ales prinoperațiunile de "hedging" (de acoperire);

5)diminuează considerabil cheltuielile de transport (mărfurile se deplasează direct de la produ-cător la consumator).

Rolul bursei de valori este de a facilita obtinerea de finantare de catre companii, de a asigura o piață lichidă și transparentă pentru valorile mobiliare emise de acestea, de a oferi o alternativă de investiție dar și de a crește notorietatea si vizibilitatea companiilor care aleg sa se listeze. Nu în ultimul rînd, bursele de valori constituie veritabile barometre ale economiei, evoluțiile și perspectivele unor sectoare fiind vizibile în modul în care se comportă la bursă cotația acțiunilor aparținînd unor jucători din domeniu. Mai mult decît un barometru, bursa anticipeaza uneori anumite evoluții economice majore, deoarece prețul acțiunilor încorporeaza o multitudine de informații la care au acces investitorii în acel moment.

În concluzie, bursele sînt piețe specifice, mecanisme de concentrare a cererii și ofertei pentru anumite categorii de mărfuri ori pentru valori, în scopul realizării de tranzacții într-un cadru organizat și în mod operativ, în condiții de liberă concurență. Bursa este piața prin excelență.

Tipologia burselor, modalități specific de organizare și funcționare

Fiind piețe de interes public, bursele, fac obiectul unor reglementări legale riguroase a unui cadru instituțional de supraveghere și de inițiativă legislativă corespunzător. Dincolo de acest principiu general valabil în toate țările în care s-au dezvoltat astfel de piețe există elemente distincte legate de regimul juridic organizarea piețelor bursiere, mai ales între țările cu traditie în domeniu. În țările în care instituția bursei s-a inființat recent sau a fost reînființată recent (ca în cazul țărilor central est europene) modelul preferat a fost cel american deoarece în SUA întîlnim cea mai dezvoltata piață bursieră din lume, o piață foarte dinamică și inovatoare, care beneficiază de o supra structură legală și instituțională favorizată.

Din punctul de vedere al regimului juridic predomină bursele private. Institutia bursei, ca persoană juridica de sine stătătoare, se constituie și se administrează în condițiile legii, de către o asociație de persoane fizice și/sau juridice create special în acest scop. Odată aprobată constituirea bursei de către autoritatea competentă a statului, ea devine o instituție ce se autoguvernează și autoreglementează în limitele codului legal existent.

Cea de-a doua categorie o constitute bursele de stat. Acest model a fost prezent mai ales într-o serie de tări de drept latin în care s-a consacrat în domeniul bursier rolul central al autorității publice. Doar cîteva din aceste tări au intrat însa în noul mileniu pe aceasta structură, juridică. Este cazul Belgiei, spre exemplu, unde Legea privind operațiunile titlurile financiare din 1990 conservă tradția și stipulează că bursele sunt prin Decret Regal administrate de o persoană juridică de drept public. În Franța însa, prin reformele din 1988 s-au facut pași spre implicarea sectorului privat în managementul burselor iar în monopolul tranzactiilor din calitatea de funcționari publici pe care o aveau atunci.

Din punctul de vedere al accesului la calitatea de membru disting doua categorii de burse:

bursele deschise, unde numarul de locuri nu este limitat prin statut, iar membrii se împart de regulă în membrii fondatori și membrii asociati.

bursele închise, unde numărul de locuri este limitat si un terț nu poate dobîndi calitatea de membru, decît dacă obține un loc de la un titular (pfin mostenire, cumparare sau inchiriere). Tipice sunt New York Stock Exchange (NYSE) si Tokyo Stock Exchange (TSE)

Criteriile de eligibilitate pentru calitatea de membru al bursei, prin prisma statutului juridic, diferă de la țară la țară. Astfel, pot fi admise numai persoane juridice (Japonia), numai persoane fizice (bursele de stat NYSE) sau atît persoane fizice cît si juridice (Anglia, Germania, Olanda, SUA).

În privința persoanelor juridice, accesul la calitatea de membru este deschis în egală măsura societăților de bursă, societăților financiare și băncilor (în țările care au adoptat principiul băncii universale, în special europene), sau este restricționat, fiind interzisă participarea directă a băncilor comerciale (SUA, Japonia).

La Tokyo Stock Exchange calitatea de membru este și mai exclusivistă, ea revenind numai societăților financiare cu autorizarea Ministerului Finanțelor.

Calitatea de membru al bursei confera o serie de drepturi dintre care: dreptul de a efectua direct, neintermediat, tranzactii pe piata respectivă, pe cont propriu sau pentru terți.

dreptul de a participa la elaborarea sau modificarea statutului și regulamentului bursei

dreptul de a participa la administrarea bursei, de a alege §i de a fi ales in organele de conducere ale acesteia.

Managementul burselor este asigurat în general de patru categorii de organe: de decizie, de execuție, de consultanță și de control.

Organul de decizie suprem este Adunarea Generală a Acționarilor, în cazul burselor constituite ca societăți pe acțiuni, respectiv Asociația Bursei, în cazul asociațiilor fără scop lucrativ.

Organul de conducere permanentă care stabilește direcțiile de bază ale activității bursei poate avea denumiri diferite:

Consiliul directorilor (la NYSE)

Comitetul Guvernatorilor (la Tokyo, Toronto, Amsterdam)

Consiliul Bursei (la Londra, Stockholm, Budapesta)

Comitetul Bursei (la Oslo, Singapore, Hong Kong)

.

2. Organele de executie sunt subordonate președintelui sau Directorului general al bursei, fiind reprezentate de departamente operative precum:

departamentul pentru cotații

departamentul pentru supraveghere a pietei

departamentul de compensații

departamentul de informatizare

departamentul de cercetare — dezvoltare

departamentul pentru membrii

departamentul pentru relații internaționale

3. Organele consultative sunt denumite generic comitete și au rolul de a asista cu consultanță de specialitate organele de decizie ale bursei. În practica diferitelor burse se pot întîlni următoarele tipuri principale de comitete:

comitetul de supraveghere

comitetul pentru membrii

comitetul de etică bursieră

comitetul pentru produse bursiere noi

comisia de arbitraj

4. Organele de control intern sunt reprezentate de regulă de un compartiment specializat al cărui personal nu este subordonat funcțional conducerii executive a bursei. El raporteză direct Consiliului de Administrație, cenzorilor interni sau auditorilor financiari.

1.3Caracteristicele bursei ca piață și tipologia mărfurilor și a altor active bursiere tranzacționată pe această piață

Pentru ca o marfă să poată fi introdusă la tranzacționare prin bursă, ea trebuie să intrunească cumulativ următoarele condiții:

Să facă parte din categoria bunurilor fungibile, cu parametri calitativi ce ramîn neschimbați ani de zile (cereale, metale, titei, etc.). Această calitate generică face posibile două aspecte esențiale pentru funcționarea bursei: standardizarea contractelor cu efecte directe asupra lichidității tranzacțiilor și posibilitatea perfecționării de operațiuni viitoare, la termene indepărtate, pentru mărfuri ce nu sunt înca produse sau disponibile.

Mărfurile de bursă trebuie să beneficieze de o producție la scară mare, iar cererea să fie substanțială. Fără o cerere și oferta considerabila piața nu are lichiditate, prețurile pot fi influențate de un număr restrîns de jucători și funcțiile bursei sunt denaturate.

Mărfurile trebuie să fie conservabile stocabile pe perioade mai lungi de timp. Această cerința se leaga de menținerea nealterată a calității de-a lungul perioadelor mai lungi de livrare aferente tranzacțiilor la termen.

Este obligatoriu ca mărfurile tranzacționate bursier să facă obiectul unei concurențe libere atît în sfera producției, cît și în cea a comercializării și consumului. Condiția devine esențială pentru formarea liberă a prețurilor, dincolo de orice influențe monopoliste sau de grup. Pentru a preveni posibilitatea manipulării prețurilor, bursele au introdus de-a lungul timpului și alte supape de siguranță.

O condiție la fel de importantă este că prețul mărfurilor cotate la burăa să înregistreze o volatilitate apreciabilă deoarece numai în aceasta ipoteză apare intresul pentru tanzacțiile viitoare de gestionare a riscurilor de preț. Dacă prețul unui produs se menține relativ constant pe perioade lungi de timp înseamnă că cererea și oferta sunt în echilibru, nu există factori perturbatori ca urmare dispare necesitatea antamării de contracte cu livrare viitoare.

Mărfurile care satisfac aceste cerințe sunt destul de numeroase în prezent datorită unor factori precum:

cresterea productiei, extractiei sau procesarii materiilor

aliment are, minerale sau energetice; dezvoltarea transportului si comentului intern $i international; prime ,

dezvoltarea mujloacelor tehnice si facilităților de stocare si conseryare a diverselor categorii de mărfuri, inclusiv a celor perisabile (prin refrigerare),

dezvoltarea comunicațiilor și mijloacelor de procesare a informațiilor;

dezvoltarea infrastructurii bursiere și reglementarea corespunzătoare a piețelor;

Petru a sintetiza diversitatea de mărfuri și alte active tranzacționate la burse în strînsă corelație cu transportul sau producția de bunuri, facem următoarea clasificare:

Mărfuri fungibile și energie, cu subgrupele:

produse agro-alimentare forestiere ;

estimari de producție

indici de prețuri, de navluri, de temperatură;

În continuare vom detaliat conținutul acestor grupe de active ce fac obiectul contractelor bursiere. În categoria produselor agro-alimentare și forestiere se include:

cerealele: grîu, porumb, orz, ovăz, secară, orez

semințe oleaginoase și subproduse ale prelucrării lor primare: soia, rapița, in, sorg, floarea soarelui, făina de soia, ulei de soia

legume: cartofi, fasole roșie, canola

carne în viu (vite, porci) comgelată(carcase de porc, de vite, pui de găină, carne de miel)

produse animaliere: brînză Cheddar, lapte, unt, ouă, zer

produse tropicale: cafea, cacao, zahăr brut sau rafinat din trestie de zahăr sau sfeclă, concentrat refrigerat de portocale., miez de nucă de coca`, ulei de palmier, unt de cacao, cauciuc natural, bumbac. lînă, mătase

produse forestiere: lemn rotund, cherestea, celuloza

În categoria metalelor:

metale prețioase: aur, argint, platină, paladium

metale neferoase: cupru, aluminiu, nichel, cositor, plimb, zinc, aliaj de aluminiu

În categoria produselor energetice sunt cotate la burse:

țiței produse derivate precum benzină, motorină, păcură si propan

gaz natural

cărbune

energie electrică

Fiecare bursa definete, precum mărfurile tranzacționate, unul sau mai multe sortimente calitative pentru care elaborează contracte distincte care sunt cotate separat. Bursele pot stabili de asemenea abaterile permise în procesul livrării fizice a mărfurilor de la calitatea contractului și modul de ajustare a prețului în aceste situații.

Principalele burse la care se tranzacționează produsele din categoria "mărfuri fungibile și energie" sunt prezentate în următorul table.(table nr.1)

Principalele burse la care se tranzacționează mărfuri fungibile și energie

Tabelul 1

În cea de-a doua categorie de produse bursiere am inclus cîteva active sintetice, unele elaborate recent, care au legatura cu producția și transporturi de bunuri (nu neapărat din categoria celor tranzacționate prin bursă).

În grupa produselor poluante este vorba de două gaze poluante: dioxidul de carbon (CO2) dioxidul de sulf (SO2). Programul de tranzacții pentru emisiuni de CO2 a fost propus de Internațional Petroleum Exchange din Londra ca o modalitate de a preveni accentuarea efectului de sera datorat cresterii emisiunilor de CO2 în atmosferă. Producătorii ce polueaza cu CO2 vor avea nevoie de permise privind cantitatea de dioxid de carbon eliminată. Dacă un astfel de producător poate reduce, prin implementarea de noi tehnologii sau măsuri antipoluare, emisiunile nocive de carbon, atunci partea neutilizată a permisului său poate fi vîndută sau închiriată altor producători ce au depășit nivelul permis. Programul IPE propune o piață secundară pentru tranzacționarea unor contracte la termen de acest tip care să înzestreze producătorii cu un instrument de risc managerial și să ajute la controlarea emisiunilor de dioxid de carbon. Un program similar este pus în aplicare la Chicago Board of trade pentru emisiile de dioxid de sulf. Acest gaz poluant se asociază cu ploile acide rezultate în zonele de ardere a combustibilor de tip fosil ce conțin compuși de sulf (cărbunii și țițeiul)

În categoria activelor sintetice de tipul estimărilor de producție menționam introducerea recentă de către Chocago Board of Trade a contractelor futures și options ce pot fi utilizate pentru asigurarea producției de porumb a cultivatorilor din S.U.A. Activul acestor contracte îl reprezintă estimările producției pe plan national și în anumite regiuni ale SUA realizate și publicate de Departamentul Agriculturii din SUA pe perioada de cultivare și recoltare.

Categoria activelor reprezentate de indici este de dată mai veche, dar și aici s-au introdus produse noi. Pe piață există de mai mult timp o serie de indici de mărfuri care sunt utilizate ca etalon de piață pentru operațiunile.de investiții în performanța pieței respective. Acești indici sunt de doua feluri și se calculează fie prin medie aritmetică, fie prin medie geometrica:

indici compoziți, ca de exemplu Goldman Sachs Commodity Index (GSCI), calculat ca medie aritmetică ponderată a unei game de mărfuri din diferite sectoare ale pieței. Este vorba de cantitățile de producție a 22 de mărfuri dintre care 9 sunt metale, 4 produse energetice și 9 produse agricole.

indici specifici care se referă la o singură marfă, ca de exempla IPE Cunde Oil Index.

Majoritatea indicilor de mărfuri au fost elaborați de bănci sau furnizori de informații: J.P.Morgan Commodity Index, Goldman Sachs Commodity Index, Energi and Metals Index (Merrill Linch), Reuters Commodity Index, etc.

În domeniul transportueilor maritime internaționale sindura bursă din lume a fost și a rămas Bursa Baltică din Londra. Rolul ei de piață a navlurilor s-a redus însă mult , ea ocupîndu-se în principal de reglementarea pieții și a tranzacțiilor dintre membri. O realizare important a fost calcularea începînd cu 1985 a indiceluyi Baltic Freight Index (BFI) pentru încărcături uscate care cuprinde costul transportului pe 11 mile internaționale zilnice ale brokerilor baltici pentru principalele mărfuri uscate transportate în vrac.

În același an s-a constituit Bursa Baltică Internațională de contracte futures pe navlu (Baltic Internațional Freight Futures Exchange-BIFFEX) cu scopul asigurării față de variațiile excessive ale costurilor transportului maritimpentru încărcături solide. Acest contract s-a introdus apoi spre tranzacționarea la London International Financial Futures exchange(LIFFE)

Indicii de temperatură ți-au făcut apariția recent pe piețele OTC și bursiere pentru a putea prelua în managementul firmelor variațiile meteo cunoscînd faptul că implicațiile acestora sunt evidente pe tarseul producției-prețuri. Contracte options s-au implimentat inițial pe piașa americană OTC, fiind disponibile pentru anumite locații și perioade calendaristice și avînd ca active de bază gradele de căldură zilnice (HDD) și gradele de răcire zilnică (CDD), lunare sau cumulate.

În 1999 Chicago Mercantile Exchange a inițiat tranzacții futures ți opșiuni pe contractile futures avînd ca support indicia HDD și CDD pentru patru orașe din SUA: New York, Chicago, Atlanta și Cincinnati. Aceste contracte sunt interesante în primul rind pentru producătorii și consumatorii de produsw energetic care întîmpină riscuri legate de starea vremii.

Capitolul II Analiza principalelor burse internaționale de mărfuri și valori

2.1 Indicii bursieri, evoluție, importanță și clasificare

Un indice bursier măsoară evolutia în timp a perforrnanțelor pieței bursiere. Principalele piete financiare din lurne și-au atribuit unul sau mai mulți asemenea indici care surprind ceea ce este mai reprezentativ pentru fiecare Bursă. Aceștia se disting prin valorile care intră în eșantion (de regulă este vorba de cele mai reprezentative titluri), prin modul de calcul utilizat pentru determinarea lor și prin modul de agregare a cursului acțiunilor selecționate.

În selecționarea valorilor care vor servi la definirea unui indice bursier se utilizează două metode:

se iau în considerare toate valorile ce cotează pe piața respectivă și se definește un indice exhaustiv;

se face o selectie a valorilor celor mai reprezentative astfel încît sa se obțină informațille cele mai exacte și important cu privire la ansamblul cifrei bursei în cauză.

Cea de a doua rnetodă este mult mai larg răspîndită, pentru că ea permite – experiența practică a dovedit această – eliminare a influenților nereprezentative în favoarea reflectării modificărilor structural ale pieții și a reflectării cît mai exacte a fluctuațiilor în activitatea economic și a procesului de capitalizare bursieră. Aceasta înseamnă ca – în mod inevitabil – indicii bursieri își modifică, din cînd în cînd, structura fără a se pierde din vedere asigurarea unei comparabilități (în timp) a informațiilor. Dacă acest lucru nu mai este posibil (din cauza amplitudinii schimbării) se procedează la înlocurea indicelui perimat cu altul nou, sau la fundamentarea unuia nou fără a-1 abandona pe cel vechi. S-a ajuns astfel că numărul total al indicilor bursieri să sporească tot mai mult, fiecare piață bursieră calculînd cel puțin cîte un asernenea indicator. Reprezentativitatea acestora fiind destul de diferită, statisticile internaționale publică informații curente doar asupra unui număr relativ restrîns de indici bursieri.Se poate observa că opțiunile în privința numărului de titluri cotate sunt foarte diferite; pot fi desprinse următoarele tendințe:

Indicii bursieri exprimă evoluția cursului valorilor mobiliare pe o anumită piață. Indicele bursier este cel mai sintetic indice al unei economii și presupune raportul între cerere și ofertă la un moment dat pe piața respectivă. Din acest punct de vedere, indicele caracterizează starea economică în general, dacă structura indicelui e reprezentativă pentru ansamblul ramurilor și sectoarelor de activitate.

Datorită diversității lor, indicii bursieri pot fi clasificați în funcție de mai multe criterii și anume:

1. După valorile mobiliare în raport de care se construiește indicele, se deosebesc următoarele categorii de indici:

– indici bursieri pentru acțiuni;

– indici bursieri pentru obligațiuni;

– indici pentru titluri emise de fondurile mutuale.

Cei mai răspândiți indici sunt indicii pentru acțiuni cum ar fi: Dow Jones Industrial Average în SUA, FT-SE în Marea Britanie, Nikkei în Japonia, CAC-40 în Franța.

2. În funcție de tipul pieței de capital pe care sunt calculați indicii, există:

indici specifici pieței bursiere (BET);

indici ai pieței extrabursiere (NASDAQ).

3. În funcție de gradul de cuprindere, indicii bursieri se clasifică în:

indici generali ai pieței, care cuprind acțiuni aparținând mai multor domenii de activitate (CAC-40, DAX, BET);

indici sectoriali, care reflectă evoluția unui singur sector al economiei (BET- FI, BET-NG).

4. În funcție de intervalul la care sunt calculați, indicii se împart în:

indici calculați în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde și un minut (majoritatea indicilor existenți la ora aceasta în lume);

indici calculați doar la sfârșitul zilei de tranzacționare.

5. În raport de instituția care calculează indicele se întâlnesc:

indici oficiali, calculați de către organismele abilitate prin reglementările pieței de capital respective (BET);

indici neoficiali, calculați de instituțiile pieței de capital în colaborare cu publicații financiare, cum ar fi ,,The Wall Street Journal’’ pentru indicele Dow Jones; diverse publicații economico-financiare

indici nenegociabili care prin modul de construcție nu pot fi utilizați în acest

7. După modul de ponderare a prețului, sub raportul formulei de calcul:

medie aritmetică simplă (DJIA);

medie aritmetică ponderată (Nikkei

medie geometrică.

8. După arealul cuprins în evaluare, există:

indici naționali – sunt acei indici care caracterizează o piață bursierăreprezentativă pentru o țară (BET, DAX, BUX);

indici regionali, cuprind titluri dintr-o anumită zonă geografică ( CESI- Central European Stock Index).

9. În funcție de algoritmul de calcul, indicii se împart în:

indici din prima generație, în structura cărora se cuprind acțiuni ale căror emitenți aparțin aceluiași domeniu de activitate ( Dow Jones Industrials, Financial Times, Nikkei ) – au o capacitate de informare limitată;

indici din generația a doua denumiți și indici compoziți (NYSE pe piața New-York-ului, FT-SE-100 pe piața Londrei sau TOPIX pe piața japoneză), au un grad de relevanță mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparținând unor domenii diferite de activitate, inclusiv instituții bancare, de asigurări, firme din ramura transportului, telecomunicațiilor

Acum vom prezenta indicia bursieri pe diferite piețe.

1.Indici bursieri pe piața americană

Indicele Dow-Jones (Dow-Jones 30 Share Industrials Average), este cel mai cunoscut și cotat indice american, fiind standardul general folosit de presă și alte mijloace de informare pentru a măsura progresul pieței bursiere americane. Indicele se aseamănă, în linii generale, cu FT – 30, prin aceea că el conține cele mai importante 30 de acțiuni din ramura industriei.

Indicele Standard and Poor’s 500 este un indice format pe baza a 500 acțiuni selectate de Corporația Standard and Poor, fiind cotat în fiecare minut al zilei de tranzacționare. Acțiunile din structura indicelui sunt selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe ramuri industriale la Bursa din New York. Valoarea de piață totală a acțiunilor ce compun indicele, reprezintă 80 % din valoarea acțiunilor tranzacționate la NYSE. Pe acest indice sunt cotate atât contracte “futures”, cât și options. Contractele “futures” sunt tranzacționate la Bursa din Chicago (Chicago Mercantile Exchange), iar contractele de opțiuni la NYSE.

Indicele Frank Russel, este calculat pe baza cursului celor mai importante 3.000 acțiuni cotate în Statele Unite (din punct de vedere al capitalizării bursiere) și reprezintă aproximativ 98 % din piața valorilor mobiliare din SUA. Acest indice este împărțit în indicii Russel 1.000 și Russel 2.000. Regulile pentru introducerea unei acțiuni în calculul indicelui, acoperă o arie largă de criterii (unul fiind acela al sediului emitentului). Acești indici sunt cotați la fiecare 15 secunde.

Indicele NYSE Compozite urmărește mișcările prețurilor tuturor acțiunilor listate la New York Stock Exchange. Este un indice cu capitalizare bursieră creat în1966. Pe lângă indicele general compozit, mai sunt calculați și patru indici sectoriali în domeniile: industrial, transporturi, utilități și finanțe.

Indicele Wilshire 5000 Total Market măsoară performanțele tuturor acțiunilor listate pe piețele bursiere din SUA, fiind compus din mai mult de 5000 de acțiuni. Este un indice cu capitalizare bursieră incluzând și toate acțiunile cuprinse în S&P 500. Se folosește pentru a determina evoluția totală a pieței bursiere americane.

Indicele Nasdaq-100 este un indice cu capitalizare bursieră care cuprinde 100 din cele mai mari ( ca și capitalizare bursieră) și mai tranzacționate acțiuni de pe bursa Nasdaq. Companiile incluse în indice pot să fie atât americane, cât și străine. Pentru a fi inclusă în indice o companie trebuie să aibă un volum zilnic mediu de tranzacționare de minim 100000 de acțiuni.

2. Indici bursieri pe piața britanică.

Indicele FT – 30, cunoscut și sub denumirea FT Ordinary Share Index, este cel mai vechi indice din Marea Britanie. El se bazează pe cursul a 30 acțiuni tranzacționate intens (“blue chip”), fiind recalculat ori de câte ori se produc modificări în cursul uneia sau alteia din acțiunile ce compun indicele.

Indicele FT Stock Exchange 100 (FT –SE 100), supranumit și “footsie” a fost introdus pentru a satisface nevoia unui indice al acțiunilor, calculat în timp real (în fiecare moment al zilei). Indicele reprezintă suportul în contractele “futures” încheiate pe piața Regatului Unit. Acest indice are ca dată de referință 31 decembrie 1983, dată la care valoarea indicelui a fost de 1.000 puncte. El este calculat printr-un sistem computerizat în fiecare moment al zilei bursiere. Intenția construirii acestui indice a fost inițial de a reflecta cursul acțiunilor celor mai semnificative companii, din punct de vedere al capitalizării bursiere și de a asigura, astfel, o bună aproximare pentru întreaga piață bursieră britanică. O recapitalizare a acțiunilor ce intră în calculul acestui indice este făcută, de obicei, trimestrial sau ori de câte ori au loc evenimente care să le justifice (fuziuni, suspendări sau emisiuni majore de acțiuni). Acest indice constituie suport în contractele “futures”, dar mai ales în contractele options, negociate la Bursa Valori Mobiliare Derivate din Londra.

3. Indici bursieri pe piața japoneză

Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit uneori și Nikkei Dow, este compus din 225 acțiuni din prima secțiune a Bursei din Tokio, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Indicele se modifică în mod egal pentru aceeași variație a cursului acțiunilor, indiferent de capitalizarea bursieră.

Indicele TOPIX este indicele primei secțiuni a bursei din Tokio. Indicele TOPIX cuprinde în structura sa toate acțiunile companiilor ce cotează în prima secțiune a bursei, fiind asemănător indicelui FT – Actuaries All din Marea Britanie. Sunt incluse în indice aproximativ 1.200 acțiuni. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind structurat astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieței japoneze. Indicele TOPIX este calculat la fiecare 60 secunde.

Începând cu 16 septembrie 2003, Bursa de la Tokio calculează un nou indice, TOPIX-1000 care este conceput în mod special pentru a include în structură societățile care intenționează să intre pe piața japoneză. În structura indicelui sunt selecționate 1000 de acțiuni ale celor mai lichide societăți având cea mai mare capitalizare bursieră. Nu pot fi incluse în structura indicelui societățile care nu au fost listate și înregistrate la bursă sau pe OTC în ultimele șase luni.

Indicele TSE 2 (Tokyo Stock Exchange Second Section Index) cuprinde acțiunile cotate la Bursa din Tokio, neincluse în TOPIX. Nu se includ în indice, companiile cotate pe piețele locale și pe piața OTC. Este construit din aproximativ 750 acțiuni, fiind un indice ponderat cu capitalizarea bursei.

4.Indici bursieri pe piața franceză

Indicele CAC-40 este cel mai important indice calculat pe piața de capital a Franței. Principiul de construcție a indicelui este ponderarea cu capitalizarea bursieră. CAC-40 este calculat la fiecare 30 de secunde, începând cu data de 30 decembrie 1987. Valoarea de bază a indicelui a fost stabilită la 1000 de puncte. Cele 40 de acțiuni componente trebuie să fie tranzacționate pe piața cu reglementare lunară. Criteriile de selecție au fost:

– capitalizarea bursieră: cele 40 de acțiuni trebuie să fie cotate între primele 100 de titluri tranzacționate la Bursa din Paris din punctul de vedere al capitalizării;

– lichiditatea, sub aspectul volumului de acțiuni vândute și cumpărate;

– volatilitatea, sub aspectul diferenței dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare, calculat sub formă de procent din valoarea medie a tranzacțiilor.

Printre principalele companii incluse în indicele CAC-40 se numără: Alcatel, France Telecom, Danone, L’Oréal, Lafarge, Peugeot, Paribas, Renault, Societé Generale, Orange, Carrefour.

Pe piața franceză se calculează și alți indici importanți, cum ar fi SBF-120, SBF-250, MID-CAC, SECOND MARCHÉ ȘI NOUVEAU MARCHÉ, precum și un indice al obligațiunilor convertibile denumit SBF-FCI. Toți indicii se calculează printr-o metodologie comună, ca medie ponderată cu capitalizarea bursieră și au nivelul de referință de 1000 de puncte de indice.

Indicele SBF-120 este compus din cele mai tranzacționate 120 de valori mobiliare și anume: cele 40 care compun indicele CAC-40 și alte 80 de valori mobiliare cotate continuu la PREMIER și SECOND MARCHÉ.

Indicele SBF-250 include în structură cele 120 de valori mobiliare ale indicelui SBF-120 și alte 130 de valori mobiliare cotate atât continuu, cât și la date fixe. La baza acestui indice stă o nomenclatură economică sectorială, regrupând 12 sectoare economice. Valorile mobiliare ce compun indicele sunt cotate pe cele trei segmente de bursă: PREMIER, SECOND și NOUVEAU MARCHÉ.

Indicele MID-CAC cuprinde 100 de valori mobiliare, dintre care unele fac parte din indicii CAC-40 și SBF-250 ( altele decât cele incluse în SBF-120), precum și alte valori mobiliare, care nu fac parte din structura nici unui alt indice.

Indicele SECOND MARCHÉ este specific acestui segment de piață, fiind caracterizat prin faptul că numărul valorilor mobiliare din structura lui nu este fix.

Indicele NOUVEAU MARCHÉ cuprinde toate valorile mobiliare cotate pe acest segment de piață, recunoscut pentru puternicul potențial de creștere al societăților emitente.

Indicele SBF-FCI cuprinde obligațiuni convertibile reprezentând aproximativ

70% din capitalizarea bursieră a pieței și 80% din capitalurile străine.

5.. Indici bursieri pe piața germană

Indicele DAX este considerat cel mai reprezentativ indice calculat la Bursa din Frankfurt. DAX cuprinde un număr de 30 de acțiuni ale celor mai importante companii germane, incluzând BMW, Allianz, Deutsche Telekom, Metro, BASF, Mannesmann. DAX este calculat la fiecare 15 secunde pe baza cursurilor acțiunilor componente și este publicat în ziarul Bursei din Frankfurt și în alte publicații de specialitate. Criteriile de selecție a celor 30 de acțiuni sunt lichiditatea, dată de volumul tranzacțiilor cu titlurile respective într-o anumită perioadă și capitalizarea bursieră a acțiunilor în cauză. Data de referință a indicelui este 30 decembrie 1987, când indicele a avut valoarea de 1000 de puncte. DAX este revizuit periodic sub aspectul componenței. Alături de indicele DAX, se mai calculează indicii DAX 100, MDAX, CDAX (indice compozit), NEMAX 50, care reflectă diferite segmente ale pieței germane, precum și un număr de peste 30 de indici sectoriali. Indicele FAZ ia în considerare 100 de titluri din 15 sectoare de bază ale economiei germane, fiind calculat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Mai jos vor fi specificați indicia bursieri internaționali. Acești indici oferă o bază de analiză a pieței bursiere mondiale

1.Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International), reprezintă un grup de indici concepuți pentru a măsura performanțele piețelor din SUA, Europa, Canada, Mexic, Australia și Orientul Îndepărtat (Asia de Sud-Est) și pe cea a grupurilor industriale internaționale. Indicele Mondial (World Index), se bazează pe cotațiile a 1.477 acțiuni, reprezentând aproximativ 60 % din valoarea agregată a piețelor din 20 de țări.

Indicii internaționali sunt denumiți:

– indicele nord-american;

– indicele Europei, Australiei, Noii Zeelande și Orientului Îndepărtat (EAFE)

– indicele Europa 13;

– indicele țărilor nordice;

– indicele Pacificului și Orientului îndepărtat. Toți acești indici sunt compatibili și comparabili

2.Indicele Mondial FT – Actuarial (FT – Actuaries World Index) reprezintă, de fapt, un grup de indici care au aceeași dată de referință și evidențiază separat fiecare din cele 23 țări, 9 regiuni grupate geografic, 36 grupuri clasificate în funcție de ramurile industriale și șapte sectoare economice luate în considerare. Indicele Mondial este un agregat al indicilor naționali și regionali, fiind reprezentat de 2.400 valori mobiliare individuale în care se poate investi oriunde în lume (globaly investable). Indicele se calculează zilnic și separat în monedă locală, în dolari americani și în lire sterline, pentru a permite o evaluare a impactului componenței valutare pentru investitorii din țări diferite.

3.Indicele Global Salomon-Russel (Salomon Brothers – Frank Russel Global Equity Index) cuprinde în structura sa aproximativ 45.000 acțiuni ale unor companii din 23 țări fiind asemănător cu FT Actuaries World Index. Sunt excluse din componența indicelui, companiile care nu sunt disponibile pentru investitorii străini sau care sunt foarte puțin lichide.

4.Indicele mondial Standard & Poor’s. Denumirea exactă a indicelui este S&P Global 1200 și acoperă șapte regiuni principale ale lumii și 29 de țări. Acest indice este calculat ca o reuniune a unor indici calculați de firma Standard & Poor’s în întreaga

lume:

S&P 500 în SUA (500 de acțiuni);

S&P TOPIX 150 în Japonia (150 de acțiuni);

S&P TSE în Canada (60 de acțiuni);

Euro și Euro Plus în Europa continentală (200 de acțiuni);

Asia/Pacific S&P Index (100 de titluri);

S&P Latin America (40 de titluri)

S&P UK (150 de acțiuni);

S&P/ASX 50, cel mai cuprinzător indice din Australia.

5.Indicii STOXX. Integrarea economică europeană și introducerea monedei unice au constituit premisa cooperării financiare în vederea realizării și utilizării unui ansamblu de indici paneuropeni. Bursa din Paris, bursa germană, bursa elvețiană, împreună cu Dow Jones & Company au creat un joint venture care a promovat noii indici STOXX. Acest grup de indici cuprinde:

indicele Dow Jones STOXX, care acoperă Europa ca un întreg, având în structură peste 650 de societăți. Valorile mobiliare sunt alese din 16 țări structurate pe

19 sectoare. În afara zonei euro, Dow Jones Stoxx include și valori mobiliare din

Suedia, Norvegia, Elveția.

indicele Dow Jones Euro STOXX, cuprinzând 320 de societăți emitente cu cea mai mare rentabilitate și lichiditate din țările care s-au asociat la Uniunea Monetară Europeană. Acest indice a fost introdus după generalizarea monedei euro.

doi indici ,,blue chips’’, subsidiari indicilor generali, compuși fiecare din acțiunile a 50 de societăți selectate pe baza unor criterii cumulative: capitalizare bursieră, lichiditate, sector de activitate reprezentativ.

Familia de indici STOXX clasifică acțiunile pe 19 sectoare ale industriei, clasificare ce se bazează pe cea a indicilor sectoriali Dow Jones Global, dar este adaptată pieței europene, în condițiile folosirii monedei euro. Indicii sunt astfel construiți încât să ofere informații investitorilor cu privire la orientarea capitalurilor pe sectoare ale industriei și să permită compararea performanțelor la nivelul Europei ca un întreg.

6.Indicii Euronext, Euronext 100 și Next 150, lansați la 2 octombrie 2000, evidențiază evoluția blue-chips-urilor de pe piața Euronext. Indicele Euronext 100 este compus din valori cu cea mai mare capitalizare și lichiditate de pe piața Euronext. Eșantionul indicelui este revăzut trimestrial pentru a se asigura îndeplinirea obiectivului pentru care a fost construit și anume reprezentativitatea pieței Euronext. Fiecare valoare ce compune structura indicelui are o clasificare sectorială. Sistemul de clasificare este stabilit de Euronext. Începând cu 1 ianuarie 2002, cota Euronext este clasificată după un nomenclator unic care permite investitorilor să poată alege mai mult de 1500 de societăți cotate repartizate în 10 grupe economice, care se divizează în 39 de sectoare de activitate și 101 subsectoare și să negocieze apelând la un sistem unic.

Indicele NEXT 150 este calculat pe baza capitalizării bursiere a următoarelor

150 de valori cotate pe piața Euronext, care înregistrează valorile mari și medii, din punct de vedere al capitalizării bursiere. Data de start a indicelui a fost 31 decembrie

1999, valoarea fiind 1000 de puncte.

7. Indicii FTSEurofirst, calculați în timp real sunt FTSEurofirst 80 și FTSEurofirst 100. FTSEurofirst 80 este conceput pentru a reflecta performanța societăților din țările membre ale Uniunii Europene, din punct de vedere al capitalizării bursiere. FTSEurofirst 100 conține în componență atât societăți din țări membre ale Uniunii Europene, dar și importante societăți britanice. Pentru ca o valoare să fie inclusă în componența indicelui, trebuie îndeplinite o serie de criterii:

fiecare valoare trebuie să fie o componentă a indicelui FTSE Development

Europe;

capitalizarea bursieră trebuie să reprezinte cel puțin 25% din totalul capitalizării bursiere;

acțiunile preferențiale și împrumuturile obligatare convertibile în acțiuni nu pot face parte din compoziția indicelui;

valorile care compun indicele trebuie să fie lichide

2.2 Practica marilor burse: New York, Tokio și Londra

Deși în lume există un mare număr de burse piața mondială defintă ca ansamblu al tuturor piețelor naționale și a relațiilor de interdependență dintre acestea – este întemeiată pe triunghiul Statele Unite – Japonia – Marea Britanie. Acest fapt este evidențiat de ponderea capitalizării bursiere din aceste țări în totalul mondial. Dacă marile piețe bursiere dețin o poziție dominantă pe plan mondial, fiecare dintre acestea este reprezentată de către un centru financiar național consacrat: New York, Tokio și Londra; poziția acestor centre în plan național și internațional este determinată de numărul titlurilor cotate la bursele representative.

BURSA DE VALORI DIN NEW YORK

Piața bursieră americană, numită generic și Wall Street, după numele străzii unde se află principala bursă din SUA, cuprinde bursele centrale – New York Exchange (NYEX) și American Stock Exchange (AMEX) – bursele regionale, precum și vasta rețea națională de societăți financiare (brokeri/dealeri), cunoscută sub denumirea de Over-the-Counter Market (OTC).

În funcție de caracterul activității desfășurate de fiecare bursă în parte, piața este structurată în patru mari sectoare.

Sectorul A (first market) cuprinde NYSE, AMEX și bursele regionale. New York

Stock Exchange (NYSE).

Sectorul B al pieței bursiere americane (sau second market) cuprinde piața OTC.

Piața OTC are două componente: piața NASDAQ și așa numitele „titluri roz” .

Ambele componente ale pieței OTC sunt reglementate de Asociația Națională a

Comercianților de Titluri (National Association of Securities Dealers, NASD).

Sectorul C (sau third market) – a treia componentă a pieței bursiere americane – este cea pe care se tranzacționează titluri listate la NYSE, prin intermediul unor firme de brokeraj care nu sunt membri ai bursei de pe Wall Street.

Sectorul D este acea componentă a pieței bursiere americane pe care se tranzacționează titluri (fără utilizarea firmelor de brokeraj), prin Corporația Rețelelor Instituționale (Institutional Networks Corporation, INSTINET) sau a patra piață (engl. fourth market). Sistemul este înregistrat ca piață bursieră și efectuează servicii îndeosebi pentru investitorii instituționali. INSTINET se deosebește de NASDAQ prin aceea că este un sistem automat de cotare și executare. În ceea ce privește agenții pieței bursiere americane, aceștia sunt reprezentați, în primul rând, de societăți financiare care intervin pe piața primară și secundară (firme ”generale” și „bănci de investiții”).

Firmele generale (engl. full-line) desfășoară o vastă activitate pe piața titlurilor atât cu investitorii individuali, prin intermediul unei rețele de birouri proprii, cât și cu investitorii instituționali. Pe lângă recepționarea ordinelor clienților, aceste firme transmit propriile ordine la centrele principale ale pieței, desfășoară operațiuni de lichidare post-vânzare și țin conturile clienților. De asemenea, ele desfășoară operațiuni tipice pentru „băncile de investiții”: fuziuni și achiziții de firme, consultanță investițională, negociere pe cont propriu, afaceri cu active imobiliare, managementul activelor financiare, servicii de custodie și asigurări.

Băncile de investiții (engl. investment banks) sunt în principal implicate în plasamente de titluri și tranzacții de mari dimensiuni, în plus, ele acționează ca broker- dealer pe piața secundară în ceea ce privește ordinele-bloc (de mare volum). În ultimii

10 -15 ani ele și-au extins activitatea în domenii cum sunt: afaceri imobiliare, managementul activelor financiare, arbitrajul riscului, tranzacționarea obligațiunilor, operațiuni pe piața OTC, fuziuni și achiziții.

O altă categorie de agenți financiari o constituie instituțiile ce intervin numai pe piața secundară, cum sunt firmele de brokeraj și firmele de dealing. Deși numeroase firme își asumă atât rolul de broker, cât și cel de dealer (fiind cunoscute ca firme de broker/dealer), unde sunt implicate, în principal, în recepționarea și transmiterea ordinelor clienților – firmele de brokeraj, iar altele sunt implicate în menținerea pieței(engl. market making) – firmele de dealing.

Există instituții financiare care asigură depozitarea și cliringul pentru titlurile financiare, numite firme de reglementare (engl. clearing/carrying). Acestea lichidează tranzacțiile cu acțiuni încheiate pe cont propriu și/sau pentru alte firme și au în posesie titlurile și fondurile cash ale clienților. Există, de asemenea, așa-numitele firme de reprezentare (engl. introducing firms) care nu lichidează și nici nu păstrează titlurile clienților lor, aceste funcții fiind delegate unei firme de reglementare cu care firma introducing este afiliată.

BURSA DE VALORI DIN TOKIO Piața valorilor mobiliare din Japonia ocupă locul doi în lume după cea a SUA. În Japonia activează 5 burse de valori: Tokio, Osaka, Nagoya, Fukuoka și Sapporo. Bursei de Valori din Tokio îi revine 80% din volumul de tranzacționare.

Bursa de valori de la Tokio se străduiește să atingă un echilibru între responsabilitatea publică pentru furnizarea infrastructurii financiare și propria profitabilitate. Filozofia guvernării corporative de bază a TSE caută să reflecte o mare varietate de opinii în operațiile sale de management și marketing, pentru a crește transparența managementului său prin clarificarea autorităților și responsabilităților a diviziilor sale corporatiste, și creșterea răspunderii lor și pentru a asigura operații de încredere ca un organism de sine reglementat, așadar câștigând încrederea investitorilor și acționarilor.

Bursa din Tokio demonstrează că Japonia, ca mare piață financiară, deține una din principalele piețe de valori mobiliare din lume. Această componentă are câteva particularități:

– instituțiile financiare au o putere și o pondere considerabilă;

– abundența de lichidități face ca ponderea acțiunilor susceptibile de a fi negociate pe termen scurt să fie redusă;

– ponderea scăzută a investitorilor străini (cel mult 10% din tranzacții).

Intermediarii bursei sunt: Nomura, Daiwa, Nikko și Yamaichi. Acestea

realizează împrumuturi mai mari de 50% din tranzacțiile cu acțiuni și obligațiuni.

Banca Japoniei este exclusă de la tranzacții de bursă, de la plasamente sau curtaje cu titluri private.

Structura bursei are anumite caracteristici:

– negocierea titlurilor se face în două secțiuni: prima cuprinde 150 de titluri, reprezentând valorile cele mai active și care sunt cotate la Stock Trading Floor, celelalte negociindu-se prin cotare electronică și a doua secțiune unde sunt cotate circa 200 de valori;

– negocierea obligațiunilor are două mari atribute: pe de o parte este vorba de o piață foarte largă dominată de bănci, instituții financiare, iar pe de altă parte împrunuturile de stat determină 90% din piața secundară.

BURSA DE VALORI DIN LONDRA

Piața bursieră în Marea Britanie, City-ul londonez a treia piață bursieră din lume, de departe, cel mai important centru financiar european, are o îndelungată tradiție istorică și o incontestabilă reputație de profesionalism; de altfel, motto-ul bursei – Dictum meum pactum – subliniază seriozitatea tipic britanică a instituției bursiere. Începuturile pieței bursiere londoneze datează încă din secolul al XVI-lea, când exista

„Royal Exchange”. Dar afirmarea acesteia se produce în secolul următor, odată cu

dezvoltarea tranzacțiilor cu fonduri publice (obligațiuni de stat), precum și cu acțiuni ale Băncii Angliei și Companiei Indicilor de Est; la sfârșitul secolului al XVIII-lea, bursa se consacră tranzacțiilor cu titluri financiare și, odată cu dobândirea unui nou edificiu (1733), primește denumirea de London Stock Exchange (LSE).

În evoluția modernă a bursei londoneze se remarcă două perioade radical diferite, separate de ansamblul de măsuri bazate pe Legea serviciilor financiare din 1986 (Financial Services Act) și care au fost puse în aplicare în octombrie 1986 sub denumirea de „marele salt”.

Înainte de octombrie 1986, bursa din Londra avea trăsăturile specifice unei burse tradiționale, puternic conservatoare, cu un cadru normativ relativ restrictiv, toate acestea conferindu-i caracterul unui club închis. Totodată, Londra prezenta – din punct de vedere al managementului, organizării tranzacțiilor și mecanismelor de funcționare – similitudini mai ales cu bursele americane (NYSE), dar și unele dintre caracteristicile burselor europene. Iată câteva caracteristici: negocierea în incinta bursei se realiza prin intermediul agenților de bursă, persoane fizice, cu atribuții strict delimitate: jobberii, comercianții de titluri en gros, care executau ordinele clienților și , respectiv, brokerii, intermediari de bursă care primeau ordinele clienților. Comisioanele pentru brokeri erau fixe, ceea ce includea concurența dintre aceștia – din această cauză costul tranzacțiilor era ridicat; pătrunderea în bursă era relativ dificilă pentru bănci, companii de asigurări sau firmele străine. Accesul direct la tranzacțiile bursiere era practic imposibil. Aceste trăsături puneau bursa londoneză într-o poziție competitivă neavantajoasă în raport cu rivalele sale, New York și Tokio, ceea ce s-a reflectat în scăderea progresivă a rolului City-ului londonez pe piața financiară internațională.

Firmele care acționează pe piață nu sunt supuse separației dintre bănci și non- bănci, specifice legislației SUA și Japoniei; totuși, până în octombrie 1986, exista o barieră de facto între activitatea bancară și cea de titluri financiare, datorită practicilor restrictive ale Bursei de valori de la Londra. După ansamblul de măsuri luate în 1986 și cunoscute sub numele de „marele salt” (Big Bang), bariera dintre activitățile bancare și cele de investiții (financiare) a căzut; totodată s-au produs modificări însemnate în organizarea pieței, inclusiv în structura principalei burse londoneze, iar „industria titlurilor” (engl. securities industry) a cunoscut o expansiune fără precedent.

Principalele instituții financiar-bancare sunt:

– băncile comerciale (engl. clearing banks), care au în principal funcțiile clasice ale băncilor, dar sunt tot mai mult implicate și pe piața titlurilor financiare. Cele mai mari patru dintre ele (numite și City Banks) sunt: Barclays, Lloyds, Midland, National Westminster);

– societățile ipotecare (engl. building societes) au ca domeniu tradițional împrumuturile ipotecare, dar s-au dezvoltat progresiv, activitățile incluzând operațiuni în cont curent, operațiuni cu cărți de credit, asigurări, pensii etc. Printre cele mai importante: Halifax, Abbey National, Nationwide England;

– băncile de afaceri (engl. merchant banks), care se ocupau tradițional cu finanțarea corporațiilor și managementul plasamentelor pe piața financiară și-au diversificat activitățile în sfera comerțului cu titluri, un domeniu predilect fiind cel al achizițiilor și fuziunilor de firme. Printre cele mai cunoscute instituții de acest fel se numără: Hambras, Kleinwort Benson, Morgan Grenfell, Schroders și S.G. Warburg

O important etapă de dezvoltare pentru bursa londonezăa fost “Marele salt” (Big Bang)

„Big Bang”-ul londonez din octombrie 1986 a reprezentat apogeul proceselor de modernizare pe bază electronică a piețelor bursiere care s-au desfășurat în anii '80.

Sensul principal al procesului de modernizare a bursei londoneze este trecerea de la sistemul de tranzacții tradițional, în care comerciantul din incinta bursei era separat de clienți, legătura fiind asigurată de brokeri, la un nou sistem, în care comercianții pot comunica direct cu clienții. În plus, noul mecanism deplasează tranzacțiile din incinta bursei în afara acesteia, participanții la piață putând fi separați în plan geographic. Acum piața nu e transparentă și deci nici concurențială. Prin urmare, modernizarea bursei presupune o nouă bază tehnologică, respectiv mijloace moderne de telecomunicații și tehnica electronică de calcul, care să permită diseminarea și prelucrarea rapidă a informațiilor de bursă, ca și accesul rapid al participanților la datele bursiere relevante.

Dacă marile piețe bursiere dețin o poziție dominantă pe plan mondial, fiecare dintre acestea este reprezentată de către un centru financiar național consacrat: New York, Tokio și Londra; poziția acestor centre în plan național și internațional este determinată de numărul titlurilor cotate la bursele respective – New York Stock Exchange (NYSE), Tokio Stock Exchange (TSE) și International Stock Exchange din Londra (ISE) – de potențialul și volumul de activitate al „celor trei mari” (engl. The Big Thre), cum sunt cunoscute în lumea de afaceri bursele respective.

Creștere interdependențelor dintre cele trei mari centre bursiere, în condițiile situării lor în zone diferite de fus orar, creează premisele constituirii unui sistem unitar de tranzacție la scară globală, cu funcționarea neîntreruptă de-a lungul a 24 de ore. Dacă luăm în calcul și alte piețe bursiere, Frankfurt și Hong Kong, cercul celor 24 de ore aproape se închide.

În sensul constituirii unui sistem global de tranzacții non-stop acționează o serie de factori. Pe de o parte, firmele emitente de titluri financiare și în mod deosebit, companiile transnaționale, sunt interesate să distribuie pe o arie cât mai largă emisiunile lor, din considerente de lărgire a surselor de finanțare, obținere de economii de scară și diseminarea riscului. Pe de altă parte, tehnologiile moderne, pe suport microelectronic utilizate în tranzacțiile bursiere, permit realizarea eficientă a cuplajului între piețe și, în mod deosebit, a marilor centre, cele mai dotate din punct de vedere al infrastructurii tehnice.

O altă consecință a interdependențelor crescânde dintre cele trei mari piețe bursiere o constituie tendința de evoluție sincronizată a indicilor bursieri, tendință în care sunt atrase și celelalte centre ale pieței bursiere mondiale.