Bursa DE Valori București ȘI Rolul Ei PE Piața DE Capital DIN Romania

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ – BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, BĂNCI ȘI CONTABILITATE

LUCRARE DE LICENȚĂ

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI ȘI ROLUL EI PE PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Lector .univ.drd. RADU CLUDIU SORIN

ABSOLVENT:

RADU C CRISTIAN NICOLAE

BUCUREȘTI

2014

Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………………..1

CAPITOLUL 1. APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA PIEȚELOR BURSIERE…………………………………………………… 3    

1.1 ISTORICUL BURSELOR …………………….………………………… 3

1.2 PREMISELE APARIȚIEI PIEȚEI BURSIERE…………………….. 5

1.3 CARACTERISTICILE PIEȚELOR BURSIERE………….…………. 7

1.4 ISTRUMENTE FINANCIARE PROPRII PIEȚEI BURSIERE……… 9

1.4.1 CONTRACTELE BURSIERE…………………………….. 9

1.4.2 AVANTAJELE CONTRACTELOR BURSIERE……….. 12

CAPITOLUL 2. BURSA DE VALORI BUCUREȘTI ȘI ROLUL EI PE PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA……………….……. 15

2.1 ISTORICUL BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI ȘI LEGĂTURA ACESTEIA CU CELELALTE BURSE……………………………………….………. 15

2.2 BAZA JURIDICĂ ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A BURSEI……… 17

2.2.1 RESPONSABILITĂȚILE DEPARTAMENTELOR DIN CADRUL BVB…. 25

2.3. COTAREA SOCIETĂȚILOR LA BURSĂ……………………………………. 30

2.4 GREȘELI DE EVITAT ATUNCI CAND INVESTIM LA BURSĂ……………. 33

2.5 OPERAȚIUNI CU TITLURI FINANCIARE DERIVATE…………………… 36

2.5.1 ROLUL INSTRUMENTELOR DERIVATE ………………………… 37

2.5.2 CLASIFICAREA INSTRUMENTELOR FINANCIARE DERIVATE…. 38

2.6 ROLUL BVB ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI………………………………….. 39

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ : INFLUENȚA BVB ASUPRA ECONOMIEI ROMÂNIEI ÎN DIFERITE PERIOADE DE TIMP ……………………………………………………….47

3.1 EVOLȚIA NUMÃRULUI DE INVESTITORI LISTAȚI LA BVB…………. 47

3.2 ETAPELE DERULĂRII UNEI TRANZACȚII.………………………. 49

3.3 BURSA ȘI CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ………………… 51

CONCLUZII ȘI PROPUNERI ……………………………..….. 59

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………61

Introducere

Piața de capital reprezintă un ansamblu de relații și mecanisme prin intermediul cărora fondurile disponibile și dispersate din economie sunt dirijate către entitățile solicitatoare de fonduri.

Domeniul de studiu al licenței cu titlul “Bursa de Valori București și rolul ei pe piața de capital din România” vizează analiza fenomenului pieței de capital autohton și anume organizarea cadrului legislativ în domeniu cât și influența pe care aceasta o are in economia romanească.

Scopul și obiectivele licenței constă în cercetarea fenomenului de piață de capital în contextul globalizării și a integrări economice, rolul economic în România și a problemelor legislative ce țin de dezvoltarea pieței de capital autohtone comform cerințelor standardelor Uniunii Europene.

Ținând cont de faptul că piața de capital este nucleul economiei, aceasta inseamnă că dezvoltarea economiei naționale depinde de extinderea acestei ramuri, deoarece între piața de capital și economia statului există o strânsă legatură. Politica de stat este cea care direcționează spre o dezvoltare mai bună a pieței de capital prin crearea climatului ideal pentru noi investiții, prin asigurarea protejării intereselor investitorilor și prin modificarea tendințelor de dezvoltare a pieței de capital autohton având ca rezultat creșterea economiei naționale.

Pornind de la aceasta realitate, am considerat oportună analiza temei alese în cadrul prezentei lucrări de licență.

Lucrarea de licență conține 2 capitole în care voi analiza repere teoretice legate de bursă: conceptul, organizarea și funcționarea Bursei de Valori București, activitatea acesteia cât si rolul ei pe piața de capital din România, dar și puncte de vedere personale cu privire la tema aleasă și un capitol reprezentând studiul de caz.

În primul capitol am ales să prezint istoricul burselor în general, adica apariția si formarea acestora și am definit bursa realizând că înca de la apariția lor, bursele de valori s-au bucurat de un interes deosebit din partea marelui public, reprezentând pentru unii o speranță de îmbogățire rapidă, iar pentru alții soluția în cautarea unei certitudini asupra viitorului apropiat sau îndepartat.

După aceea, am analizat caracteristicile piețelor bursiere în genereal, găsind legături și asemănari cu Bursa de Valori București și dupa aceea am analizat tipurile de contracte bursiere.

În al 2-lea capitol am intrat în detalii și am prezentat istoricul Bursei de Valori București, baza jurdică, operațiunile pe care aceasta le desfășoara dar și impactul pe care aceasta îl are în economia romanească.

În condițiile tranziției României la economia de piata, Bursa de Valori și-a reluat activitatea și rolul acesteia dupa o întrerupere de aproape cinci decenii. În ciuda unui început ezitant și a unor oscilații în activitatea ei, bursa de valori își consolidează poziția în mecanismul economiei de piața, urmând să joace un rol tot mai important în viitor.

În capitolul trei sunt prezentate aspectele practice legate de Bursa de Valori București și rolul acesteia pe piața de capital din România, modul în care bursa își desfașoara activitatea, modul în care ajuta economia, felul în care a trecut peste criza majoră din 2007. Acest capitol totodata, cuprinde și evoluția Bursei de Valori Bucuresti, în anii ce au trecut.

În finalul lucrarii de față am punctat unele concluzii și propuneri cu referire la implicațiile integrării economiei românești în spațiul european asupra Bursei de Valori Bucurețti, precum și principalele direcții în care ar trebui sa acționeze în urmatorii ani, pentru a sprijini și mai intens economia României .

Capitolul 1

APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA PIEȚELOR BURSIERE

1.1 ISTORICUL BURSELOR

Apariția și formarea burselor a apărut în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Roma Antica, Grecia, dar și în China. Darul și schimbul de mărfuri a evoluat treptat, dar sigur, și au apărut tranzacțiile pe care în ziua de azi le denumim : tranzacții spot, forward, futures și options.

O dezvoltare mai accelerată a tranzacțiilor bursiere a apărut dupa 1600, deoarece până atunci comerțul în Asia și Europa nu era atât de intens încât să susțină activitatea comercianților locali sau al piețelor globale .

Treptat au apărut târgurile de desfacere cu comercianți ambulanți, care schimbau mărfurile lor cu ale altor comercianți aduse din alte zone geografice. Schimburile se făceau sub forma marfă cu altă marfă denumit ,,troc” și foarte rar prin bani.

Cu timpul totul a devenit din ce în ce mai bine organizat, apărând reguli  care  stabileau locul, când și cum puteau vinde comercianții, în functie de tipul de marfă oferit. Era interzisă contractarea în afara acestor târguri a mărfii, pentru a se putea preveni acumularea unei cantități mari de marfă, în acest mod putându-se controla prețul.

Apoi, s-au constituit asociații de comerț care reprezentau interesele noii clase de comercianti. Disputele din afaceri erau analizate și solutionate în tribunale înființate, existând și un cod al comerciantului.

Odata cu creșterea numărului de tranzacții s-a introdus ca mijloc de schimb "scrisoarea de târg". Aceste scrisori permiteau amânarea plătii unei mărfi, deci o extindere a creditului. Comercianții aveau posibilitatea să circule din târg în târg, reglând plățile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de târg, plătind la sfârșit eventualele datorii ramase, în bani. Ulterior acestei tip de trazacții i s-a dat numele de ,,piață spot”. Adesea, comercianții prezentau eșantioane din marfa lor, urmând ca plata – în bani sau cu scrisoare – să se facă numai atunci când titlul trecea la cumpărător.

Formarea și afirmarea bursei exprima însăși definirea relațiilor de schimb, a pieței ca structură de bază a economiei de piață moderne. Odata cu consacrarea bursei, relațiile de schimb ajung la deplină extindere și maturizare, primind rolul central în reglarea mecanismului de piață.

Etapele care au dus la apariția bursei moderne :

1.  Concentrarea tranzacțiilor

– Oamenii din cele mai vechi timpuri, se strângeau în locuri accesibile care permiteau realizarea unui volum relativ mare de tranzacții. Acestă forma de manifestare a purtat numele de ,,târg”, dupa aceea ,,centre industriale”, etc.

2.  Necesitatea aparitiei si dezvoltarii legilor care să reglementeze aceasta piață

Prima dată, un document pentru reglementarea acestor tranzacții a apărut în Roma antică și avea numele de  “colegium mercantorum”. Prima reglementare cu referire la bursele de valori a apărut în 1771. Având acest cadru legal a condus la dezvoltarea instițutiei ca atare.

3. Dematerealizarea schimbului 

– unitatea de măsură folosită este contractul iar simbolurile țin locul mărfii

4. Comerțul cu bunuri viitoare 

5. Tranzacționarea cu efecte de comerț

Se poate să ne așteptăm, că piețele ce domină astăzi se vor integra până într-atât, că vor pierde esența lor națională. Avem exemplul când prețurile la “General Motors” în Londra și Tokyo într-o măsură mare se vor aprecia prin comercializarea în New-York. Experții presupun, că în viitorul apropiat, prețurile la “Hitachi” în Londra și New-York vor prelungi și se vor aprecia față de cererea și oferta din Tokyo.

1.2 CONCEPTUL DE BURSA

Termenul de bursă desemnează o instituție cu putere de autoreglementare, specifică economiei de piață liberă.

Bursa, din punct de vedere economic, reprezină o piață unde au loc tranzacții bursiere după anumite proceduri reglementate.

Prin urmare, bursa este o piață care se particularizează prin obiectul tranzacțiilor și modul de organizare și funcționare.

Pentru ca bursa să existe, trebuie să existe piață, ca atare să fie guvernată de cerințele unei concurențe libere. Această concurență apare numai dacă piața permite existența unei oferte destul de mari ca volum și structură, iar cererea să fie solvabilă și purtatoare de lichiditati.

Investițiile la bursa de valori, în acțiuni și alte tipuri de instrumente financiare tranzacționate, oferã posibilitatea diversificãrii veniturilor și a plasãrii economiilor în condiții mai bune decât la bancã, în valutã sau în titluri, pentru investitori individuali și companii.

Din îmbinarea cererii cu oferta se formeaza cotațiile bursiere, acest raport manifestându-se liber, neviciat și care devine informație primara in lumea afacerilor.

În cadrul oricărei burse se tranzacționeaza mărfuri de un anumit tip sau valori mobiliare care trebuie sa  indeplinească următoarele condiții:

–     să fie fungibile – adică usor de schimbat specific marfurilor in vrac – de exemplu orzul, ovăzul, grâul etc.);

–     sa fie ușor standardizabile.

Bursa este :

o piață simbolică – contractul este o unitate de măsură

o piață caracteristică datorita nivelului mare al tranzacțiilor realizate, dar și al cotațiilor rezultate.

o piața organizată și reglementată – aceasta trebuie să asigure transparența totală a tranzacțiilor, a informațiilor pentru participanții la tranzacții, să asigure garanții că afacerea este corectă și nu a afectat clientul sub nici o formă, fapt ce impune un anumit prestigiu în lumea afacerilor. Insuși regulamentele de tranzacționare sunt elementele ce conferă pieței bursiere caracterul de piața organizată.

Pe domenii de activitate cele mai importante burse sunt :

–       metale: Londra  – “London Metallic Exchange” (cupru rafinat, cositor, plumb, zinc, aluminiu, nichel,  argint New York  – “Commodities Exchange” – COMEX (cupru, plumb, zinc, argint, mercur); Phenian(cositor);

–       cereale: Chicago  – “Chicago Board of Trade” (grau, porumb,ovaz); Londra – “Asociatia de Comert pentru cereale si furaje” – GAFTA; Bangkok;

– cauciuc natural:Kuala Lumpur (15 sortimente de cauciuc natural);Singapore;Londra;

–       zahar: Londra – bursa la termen “London Terminal Sugar Market”; New York (zahar si cafea) – “New York Coffee and Sugar Exchange”;

– semințe oleaginoase și uleiuri vegetale:Chicago – ,,Chicago Board of Trade”; Roterdam – bursa la termen pentru uleiuri comestibile.

Bursa este baza economiei de piață. Banii sunt folosiți ca mijloc de schimb și ca unitate de măsură abstractă a valorii. Acest concept a constituit unul din primii mari pași în formarea

logicii economice pe piața având la bază diviziunea muncii.

Bursa consitituie un excelent barometru de prosperitate al societății. Oamenii își pot ține sub control banii sub forma de acțiuni de capital, sau alte instrumente financiare. Bursa mai constituie și un barometru al dezvoltării culturale a fiecărei epoci sau regiuni a lumii.

Termenul de “Bursă” este utilizat când ne referim la bursă de valori, bursă de materii prime, dar și pentru alte burse mai puțin cunoscute cum ar fi : bursă de imbrăcăminte, de piese auto, bursă de opere de artă, bursă pentru amatorii de autovehicule de epocă, etc.

Indiferent ce tip de bursă este, aceasta are ca scop concentrarea ofertei cu scopul de a satisface nevoile cliențiilor și cumpărătorilor. De aceea, bursa este o piață lichidă – locul unde cererea intâlnește oferta, aceasta din urmă având în prealabil un preț stabilit în comformitate cu piața.

Bursa rezolvă cel mai bine problema economiei de piață, adică cea a repartizării capitalului între diferitele sectoare ale economiei și o face de o manieră rapidă, eficace și la un preț în conformitate cu piața. Bursele actuale de valori au evoluat, iar rezultatul evoluției este bursa electronică funcțională 24 ore din 24, accesibilă lumii întregi. Dacă această evoluție se păstrează se tinde catre o bursă unică, iar primii pași deja incep să se vadă prin fuziunea burselor din anumite țări intr-una singură. Ne putem imagina, în viitor, titlurile de valori ale tuturor companiilor multinaționale din lume negociate într-o singura bursă mondială.

1.3 Caracteristicile piețelor bursiere

Termenul desemnează o instituție cu putere de autoreglementare, specifică economiei de piața liberă. În esența, noțiunea indică locul de întalnire a negustorilor și oamenilor de afaceri, în sensul unui spațiu de concentrare a cererii și ofertei. Acest continut rezultă din definițiile date în limbajul de specialitate.

Astfel în ‘Legea romană asupra burselor' din 1929, precum și în ‘Legea Madgearu' – se arată că „bursele sunt instituții publice create în scopul de a reuni pe comercianți, industriași, producători, armatori și asiguratori în vederea negocierii valorilor publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, produselor, închirierii vaselor și acoperirii riscurilor de tot felul.

Prin urmare bursa este o piață, care se particularizează prin obiectul tranzacțiilor și modul de organizare și funcționare. În domeniul dreptului se apreciază că bursele sunt instituții unde se negociază (se vând și se cumpără) valori mobiliare sau marfuri, după o procedura anumită și numai de către anumiți intermediari, sub supravegherea autorităților.

Formarea și afirmarea bursei exprimă însăși definirea relațiilor de schimb, a pieței ca structură de bază a economiei de piață moderne. Odată cu consacrarea bursei, relațiile de schimb ajung la deplina extindere și maturizare, primind rolul central in reglarea mecanismului de piață.

Natura specifică a bursei este dată de mai multe caracteristici ce vor fi prezentate in cele ce urmează.

Piața de mărfuri: Bursele sunt locuri în care cererea și oferta se îmbină pentru mărfuri, precum și pentru diferitele tipuri de hârtii de valoare. Dacă la începutul lor, piețele bursiere erau organizate pentru tranzacționarea în egală măsură a mărfurilor și valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele doua categorii de burse.

Bursele sunt centre comerciale, loc în care se tranzacționează mărfuri, active monetare și financiare care au următoarele caracteristici.

sunt generice; adică se pot măsura, cântarii sau număra.

sunt fungibile; pot fi înlocuite unele prin altele.

au caracter standardizabil; marfa poate fi împarțită pe loturi omogene.

sunt depozitabile; permit executarea obligațiilor contractuale la o anumita perioada de la incheierea tranzacției.

au un grad redus de prelucrare; menținerea caracterului de produs de masă, nediferențiat, omogen.

Piața simbolică: Unul dintre principalele obiective în cadrul organizării schimburilor din cadrul bursei îl reprezintă asigurarea funcționării tranzacțiilor comerciale și financiare, realizarea acestora pe o baza standardizată. După extinderea și intensificarea schimburilor s-a generat o tendință de dematerializare a mărfurilor, de la bunuri determinate fizic trecându-se la mostre și eșantioane reprezentative. Pe măsura consacrării de uzanțe comerciale s-a trecut de la eșantion la tipuri și denumiri uzuale, adică la calități abstracte de marfă, pe baza cărora se încheie tranzacții comerciale. Astfel, bursa simplifică pe cât se poate de mult activitatea de tranzacționare și reduce negocierea la elementele sale esențiale: sensul operațiunii (vanzare sau cumparare), marfa, cantitatea, prețul și termenul de livrare.

Bursa nu mai este o piața originară, pe care să se vandă și să se cumpere mărfuri fizice, ci o piața derivată pe care în prezent se vând și se cumpără titluri de marfa. Dovada existenței mărfurilor se face cu un document acceptat de comercianți: actul de depozit pentru marfurile aflate în antrepozite și conosamentul pentru mărfurile încarcate pe vas. Transferul proprietății asupra marfii, deci executarea obligațiilor contractuale de livrare, se realizează prin transmiterea documentului respectiv. Bursa nu își asumă rolul de realizare a tranzacției în forma sa fizică, mișcarea mărfurilor având loc în afara acestei piețe.

Piața organizată și liberă: Bursa este o piață organizată în sistem de autoreglementare, adică tranzacțiile se realizează conform unor principii, norme și reguli stabilite cunoscute și respectate de catre toți participanții. Aceasta nu înseamnă administrarea pieței, ci reglementarea ei în scopul obținerii unui sistem ce garantează caracterul liber și deschis al tranzacțiilor comerciale și financiare.

La bursă se tranzacționează numai mărfuri sau valori pentru care există concurență liberă, pentru care există oferta de la un număr suficient de mare de ofertanți, cumpărătorii dispun de mijloace de plată și cererea este relativ constantă, astfel încat să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării prețului.

Piata reprezentativă: Bursa este o piață reprezentativă în care se stabilește prețul mărfurilor pentru care ea constituie o piață organizată – cotația bursei – element ce serveste drept reper pentru toate tranzacțiile comerciale sau operațiunile financiare care se desfășoara în țara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.

1.4 Instrumente financiare proprii pieței bursiere

1.4.1 Contractele bursiere

Odată cu apariția lor, bursele de mărfuri au avut parte de un interes foarte mare din partea publicului, deoarece oamenii doreau și sperau să se îmbogațească rapid aceasta reprezentând soluția în căutarea unei certitudini asupra viitorului apropiat sau îndepartat.

Începutul procesului prin care marfa s-a dematerializat a constituit primul mare pas spre tranzacțiile futures. Facilitarea stabilirii calității a contribuit la o dezvoltare a lichidității.

Fluctuațiile ample și neanticipate ale prețurilor pe piețele spot, împreuna cu puterea limitată a participanților la aceste piețe, au fost factori favorabili în apariția tranzacțiilor forward și futures.

Tipuri de contracte bursiere:

contractul spot – are ca obiect o marfă prezentă, existentă în momentul încheierii contractului și care urmează să fie livrată și achitată imediat;

contractul forward – este un acord privat de a cumpara sau a vinde, de a livra și respectiv de a plăti la o anumită dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la un preț stabilit in momentul incheierii tranzacției;

contractul futures – este un angajament standardizat de a cumpara sau vinde un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției, cu lichidarea la o data viitoare.

opțiunile – contracte între un vânzător și un cumpărător care dau dreptul, dar nu și obligația de a cumpara sau a vinde la o anumită dată viitoare un activ, marfă, titlu financiar sau instrument monetar, drept obținut în schimbul plății unei prime.

Contractul spot

Contractele spot sunt contracte de vânzare – cumpărare a căror executare are loc, din punct de vedere teoretic, imediat după încheierea lor. Practic, ele sunt executate în termene cuprinse între 24 de ore și 10 zile bancare și presupun livrarea obligatorie a mărfii.

Marfa ce stă la baza contractului spot este:

la vedere (adică există)

disponibilă (nu e grevată de vreo obligație; de exemplu, gajul)

prezentă (se află intr-un depozit agreat de bursă)

Prețul de execuție al contractului este cel stabilit în momentul încheierii tranzacției.

Contractul forward

Odată cu apariția burselor, vânzătorii si cumpărătorii aveau posibilitatea de a reduce nesiguranța prețurilor printr-o vânzare forward cash. Printr-o vânzare forward cash sau un contract forward se înțelege o negociere privată în care vânzătorul și cumpărătorul convin asupra unui preț pentru o marfă care urmează să fie livrată in viitor. În cazul contractelor forward cash, marfa nu se livra până la data de livrare prestabilită. Acum vânzătorului și cumpărătorului li se oferă posibilitatea de a stabili un preț cu mult timp înaintea executării contractului și astfel se elimină riscul cauzat de posibilele fluctuații de preț din acea perioadă.

Prin acest contract forward cumpărătorii și vânzătorii pot previziona cu exactitate veniturile viitoare. Contractul a ajutat la scăderea riscului schimbării prețului și a contribuit la dezvoltarea piețelor și vânzarea mărfurilor.

Totuși riscul încă există, deoarece se poate întâmpla ca un comerciant să nu poată să își îndeplinească prevederile contractuale din cauza scăderii dramatice a prețului, iar producătorul rămâne cu marfa pe stoc și fară alt cumparător. In cazul în care prețurile cresc de la data contractării și până la livrare, vânzătorul ar fi tentat să nu mai respecte contractul, în încercarea de a vinde altcuiva marfa la un pret mai mare decât cel stabilit în contract.

Pentru a rezolva problema garantării executării tranzacției, s-a dezvoltat o nouă metodă. Pentru siguranța că fiecare parte va respecta contractul, fiecare participant la o tranzacție depozita o sumă de bani la o a treia parte, neutră. Dacă una din parți nu-și îndeplinește obligațiile, cealaltă parte urmează să primească banii ca despăgubire pentru orice pierdere financiară.

Bursele și-au dezvoltat standarde de calitate și unități de măsură pentru fiecare marfă. Aceasta a dus la comercializarea de contracte pe titluri de marfă care specificau cantitatea, calitatea, data scadenței și data de livrare a unei mărfi.

Cel mai reprezentativ contract forward folosit zilnic și la care toată lumea are acces, este abonamentul la un ziar sau orice tip de abonament, pentru care se percepe prețul convenit anterior pe toata durata valabilității abonamentului sau contractului. Avantajele contractelor forward pe lângă cele care sunt evidente, adică suma și cantitatea pe care urmează să o primeasca sunt stabilite, nivelul calitativ și momentului livrării, certitudinea prețului este deasemenea importantă deoarece un cumpărător iși va cunoaște costurile anticipat. Și vânzătorul iși va cunoaște veniturile dinainte. Astfel, certitudinea prețului dă posibilitatea cumpărătorilor și vânzătorilor sa poată anticipa corect veniturile viitoare.

Contractele futures

Contractele forward standardizate s-au transformat în contracte futures. Ca exemplu, un contract futures pe orez pentru iunie 2015, obligă vânzătorul să livreze cumpărătorului 15 de tone de grâu de o anumită calitate, odată cu expirarea termenului din contract; sau un alt exemplu elocvent este cel al unui contract futures pe dolari SUA pentru martie 2015 cere celui care îl vinde să livreze celui care l-a cumparat 1000 de dolari la scadența.

Persoanele fizice sau juridice pot executa tranzacții futures, chiar dacă nu au intenția de a face sau de a primi livrarea.

Deoarece contractele futures sunt standardizate, ele pot fi transmise de mai multe ori. Este necesară o metodă pentru a intersecta ultimul vânzător cu ultimul cumpărător. Operațiunile de compensare ale casei de clearing a bursei au ajuns să înregistreze toate tranzacțiile și livrarea documentelor de la vânzători la cumpărători. Aceasta operațiune facilita și compensarea contractelor futures deoarece ele erau standardizate și se puteau schimba între ele. De exemplu, o persoană care a cumpărat un contract futures poate să-l vândă eliminându-și astfel poziția deschisă de la agenția de brokeraj la care a deschis contul de marjă. 

Posibilitatea de compensare este o caracteristică fundamentală a comerțului futures. Numai aproximativ 2% din totalul contractelor futures au ca rezultat o livrare fizică. O alta funcție esențială a casei de compensație este aceea de a se interpune între vânzător și cumpărător la fiecare tranzacție. In realitate, un vânzător vinde casei de compensație, iar cumpărătorul cumpără de la casa de compensație. Aceasta confera integritate tuturor tranzacțiilor.

Elementele contractului futures sunt – simbolul contractului – unitatea de tranzacționare – cotația – variația minimă de preț – limitele de variație zilnică a prețului – lunile de livrare – ultima zi de tranzacționare – ultima zi de livrare – programul de tranzacționare

Prin standardizarea contractelor și crearea funcției de compensare s-a mărit eficiența pieței transformând-o într-o piață mult mai lichidă, adică tranzacțiile să fie executate la prețul specificat sau la unul apropiat, oricine putând să intre și să iasă rapid din piață.

Contractele futures sunt titluri financiare derivate. Ele exercită unele obligații contractuale ce pot fi îndeplinite în două moduri: fie prin scadență, adică prin livrare fizica, cash sau plata diferențelor pană la scadență, prin lichidarea lor la bursă.

1.4.2 Avantajele Contractelor Futures

Între contractele forward și futures există următoarele deosebiri:

contractele futures sunt standardizate;

prețul variază zilnic în funcție de raportul dintre cerere și ofertă;

spre deosebire de contractele forward, contractele futures au o piața secundară.

Evenimentele externe pot influența volatilitatea prețului. Formarea burselor specializate a ajutat la stabilizarea fluctuațiilor de preț, fluctuații care apăreau din cauza alternanței surplusurilor de ofertă, cu momentele de criză. Totusi în ciuda acțiunilor întreprinse pentru stabilizarea prețurilor mărfurilor, riscul rămânea deoarece alți factori puteau să destabilizeze cotațiile cum ar fi fenomenele naturale care puteau influența oferta de produse agricole. Războaiele la rândul lor puteau face ca valutele multor țări să fie mai riscante și cu o valoare mai scăzută pe piețele monetare ale lumii.

În cazul României, deschiderea către Occident de după anul 1989 a pus economia românească centralizată și destul de ineficientă într-o situație în care a intrat în competiție cu economiile dezvoltate ale lumii și cu expeiență în domeniu. România a avut parte de o luptă inegală, iar acest lucru a dus la importuri masive de produse mai ieftine si mai bune decat cele autohtone, dar exporturile nu se ridicau la nivelul necesar decât în mică măsură și investițiile straine aveau și ele un nivel scăzut. Balanța comercială deficitară astfel creată a dus la devalorizarea monedei naționale.

Fiecare guvern postrevoluționar a avut politici monetare și economice diferite, fapt ce a dus la devalorizarea monedei naționale ce a fluctuat de la an la an. Deasemenea o serie de factori cum ar fi degradarea continuă a condițiilor economice, favorizată de haosul legislativ și de inconsecvența cu care a fost aplicată reforma, au dus la instabilitatea monedei naționale iar perioade de calm relativ erau urmate de devalorizări bruște și importante.

Piețele futures ajută la controlarea riscului. Atunci când o firmă, industrie sau sector comercial folosesc efectiv piețele futures, ele nu fac altceva decât să-și controleze riscul, care este un element al fiecărei afaceri. Aceasta se traduce prin costuri mai reduse pentru consumatori, pentru ca o firmă bine condusă, de obicei poate să-și aducă pe piață produsele sau serviciile la prețuri reduse, având costuri mai mici. Cu cât sunt mai puține riscurile pe care trebuie să și le asume o firmă, cu atat prețul final necesar pentru a obține profit poate fi mai mic.

Aceasta ilustrează cel mai bine sistemul de liberă inițiativă, iar piețele futures joacă un rol vital în acest proces.

Firmele care fac afaceri cu clienți sau furnizori din străinătate sunt interesate de modul în care compania face față ratelor de schimb. Hedging-ul cu futures ajută la controlul fluctuației riscului ratei de schimb astfel încât profitul să fie protejat.

Piețele futures sunt o parte a scenei afacerilor internaționale. Folosite cu pricepere piețele futures pot constitui un rol important în modul de a face afaceri.

Cadrul organizatoric al pieței futures cuprinde instituțiile ce servesc direct această piață: bursa, firmele de brokeraj (agentiile bursiere), casa de compensație, precum și reglementarea legală a desfășurării tranzacțiilor pe aceste piețe. Dezvoltarea cadrului organizatoric al unei piete contribuie la eficientizarea acesteia prin îmbunătățirea informației de piață și prin reducerea costurilor tranzacțiilor.

Cea mai importantă componentă rămâne instituția bursei. Aceasta nu se angajează ca parte în tranzacțiile spot, forward sau futures ci funcția ei primordială este de a crea un cadru eficient în care să acționeze liber forțele pieței, prin asigurarea următoarelor servicii și facilițăți

un spațiu fizic adecvat desfășurării tranzacțiilor, care să răspundă particularităților mecanismului de licitatie prin strigare deschisă sau de tranzacționare computerizată;

rețea de telecomunicații eficientă care să asigure diseminarea instantanee pe plan național a informațiilor privind prețurile și volumul de tranzacții din cadrul bursei respective, precum și accesul facil la aceste informații;

înregistrare rapidă și exactă a tranzacțiilor din incinta bursei, sistemele de marjă și compensare eficiente, astfel încât participanții la tranzacții să poată realiză profiturile aferente pozițiilor lor futures;

regulamente de funcționare care să asigure condiții egale și corecte de participare la aceste piețe;

lansarea de contracte futures viabile, crearea și introducerea de noi contracte, concomitent cu renunțarea la cele ce nu mai prezintă interes.

Deoarece pe piața bursieră mecanismele și procedeele prin care aceștia acționează sunt specifice, hedgerii și speculatorii sunt recunoscuți prin poziția de pe care acționează.

Se remarcă deci că pe piața futures și cu opțiuni nu au acces direct decât cei care sunt membri ai bursei. Aceștia, prin reprezentanții lor acționează la ordinele clienților și pot determina prin sfaturile și opiniile lor directe de acțiune, deci ar putea influența într-o oarecare măsură piața.

Pentru a preveni aceste situații, regulamentele conțin măsuri contra manipulărilor de orice fel. În plus, pe toate piețele există reglementări precise dictate de necesitatea transparenței operațiunilor bursiere. Piețele futures s-au dezvoltat rapid și reprezintă cele mai competitive piețe existente în practică, îndeplinind funcții economice și sociale de mare importanță.

Piețele futures s-au dezvoltat rapid și reprezintă cele mai competitive piețe existente în practică, indeplinind funcții economice și sociale de mare importanță.

Capitolul 2

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI ȘI ROLUL EI PE PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

2.1 Istoricul Bursei de Valori București și legatura acesteia cu celelalte burse

Bursa de Valori București a fost înființatǎ pe baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Bursa de Valori București este organizată și își desfășoară activitatea în baza prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societațile comerciale, republicată, denumită prescurtat Legea 31/1990, și ale Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, denumită Legea 297/2004, cu autorizarea și sub supravegherea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Administrarea Bursei de Valori București este încredințată Consiliului Bursei. Membrii Consiliului Bursei sunt aleși de Adunarea Generală a acționarilor Bursa de Valori București. Aceasta funcționează în baza Legii 31/1990, Legii 297/2004 și reglementarilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

În anul 1881 este consemnat în istoria României prima bursă de valori. Apariția ei se datorează ca urmare a adoptării Legii burselor mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de mărfuri. Legea are drept model legea franceză și reglementa inființarea, prin decret regal, a burselor de valori și mărfuri.
Deschiderea bursei din Bucuresti, a avut loc la 1 decembrie 1882, în comformitate cu legea, în clădirea Camerei de Comerț din Str. Doamnei, în Monitorul Oficial al României din decembrie 1882. La început au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii romanești tranzacționate.

Evolutia Cadrului normativ a parcurs următoarele etape :

1. În anul 1904 apare o lege nouă a bursei în care activitatea și operațiunile din cadrul bursei erau mai bine explicate, definite și astfel, publicul este tot mai încrezător de eficiența plasamentelor în titluri de valoare.

2. În anul 1929 apare o lege nouă intitlulată „Legea Madgearu”, care a unificat legislativ regimul burselor din România și a reprezentat o abordare modernă a actului legislativ.
După ce criza economică dintre anii 1929 – 1933 s-a încheiat, odată cu revenirea economică, „Bursa de efecte, acțiuni și schimb în București”, are parte de un curs ascendent, anul 1939 găsind-o în apogeul perioadei interbelice. De reținut este faptul că, în anul 1939, se tranzacționau 56 de titluri din domeniul bancar, transportului și al asigurărilor.

După ce al II-lea război mondial s-a sfârșit, cu întreaga desfășurarea de evenimente politice pentru România, a dus la șfarsitul bursei de valori și pieței de capital.

Procesul naționalizării economiei din 1948 a dat lovitura suprema acestui sector economic, deoarece existența proprietății de stat a făcut să dispară produsele specifice: acțiunile, obligațiunile corporatiste, titlurile de stat etc.

Revoluția din 1989, a adus cu ea schimbări importante în Româna, iar reforma ce a urmat a dus la reclădirea pieței de capital și a instituțiilor acesteia, dar și cea a Bursei de Valori București.
Specialiștilor din diferite sectoare economice li s-a ivit oportunitatea, de a reconstrui această piață, care își regăsește un nou început în 1992. Pentru a reconstitui această piață au avut nevoie de schimbări începând cu un nou cadru legislativ pentru care au trebuit să aștepte doi ani până la adoptarea Legii 52 /1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori și continuând cu cel de educare a publicului larg. Procesul de educare continuă și astăzi, iar toți cei implicați învață zilnic, Bursa de Valori reprezentând o instituție esențială a economiei de piață, iar prezența ei în domeniul economic conferă un element suplimentar de cursivitate a traiectoriei pe care s-a înscris economia românească dupa anii ’90.

Relațiile internaționale ale Bursei de valori București

2.2  Baza juridică și structura organizatorică a bursei

Funcționarea Bursei de Valori București și modul de organizare este reglementat de urmatoarele acte normative:  

¨      O.U.G. 28/2002[1], aprobată cu modificări prin Legea nr. 297/2004

¨      Regulamentul B.V.B. nr. 1 privind organizarea si functionarea B.V.B.

¨      Regulamentul B.V.B. nr. 10 privind organizarea si functionarea Comitetului B.V.B.

¨      Regulamentul B.V.B. nr. 13 privind Comisiile speciale ale B.V.B.

¨      Regulamentul B.V.B. nr.12 privind activitatea agentului custode in cadrul B.V.B.

¨      Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/1999 de procedura al Camerei Arbitrale a B.V.B. si al Camerei Arbitrale a Pieței RASDAQ.

   Activitatea Bursei de Valori București Suspendarea activității și dizolvarea Bursei de Valori București este organizată și iși desfășoară activitatea în conformitate cu Legea nr 297/2004 a actelor emise în aplicarea acesteia.

Bursa de Valori București este o piața reglementată deoarece :

aceasta asigură investitorilor mecanisme, sisteme și proceduri adecvate pentru a efectua tranzacții cu valori mobiliare și alte instrumente financiare, in condițiile legii;

 îndeplinește concomitent activități conexe tranzacționării, cum ar fi cele de compensare, decontare, depozitare, înregistrare a constituirii și transferului drepturilor asupra valorilor mobiliare și ale instrumentelor financiare, precum și orice operațiuni conexe;

realizează, administrează și comercializează sisteme informatice specifice burselor de valori

este un organism de formare profesională, în sensul Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2003 privind atestarea profesională a operatorilor și specialiștilor pentru piețele reglementate, organizând cursuri în scopul pregătirii participanților în domeniul piețelor reglementate;

este un organism cu putere de autoreglementare, deoarece aceasta funție oferă posibilitatea de reglementare, supraveghere, control și sancționare a membrilor Asociatiei Bursei de Valori București.

Pentru a-și îndeplini rolulul, Bursa de Valori București adoptă norme juridice prin regulamente și proceduri de punere in aplicare a acestora, aspect care este consacrat și de proiectul legii consolidate.

Bursa de Valori București

are autonomie financiară; 

funcționează pe bază de gestiune economică proprie;

se autofinanțează din comisioanele și tarifele stabilite prin hotărârile Comitetului B.V.B., aprobate de catre C.N.V.M.

poate atrage surse externe de finanțare, dar poate încasa amenzi bursiere, aplicate potrivit prevederilor regulamentelor și procedurilor B.V.B.

cotizațiile membrilor Asociației B.V.B. constituie și ele un venit al B.V.B.

este institutie de interes public de drept privat.

ASOCIAȚIA B.V.B.

În cadrul Bursei de Valori București, există Asociația Bursei de Valori București, entitate fără personalitate juridică, care functionează potrivit prevederilor Legii 297/2004 și ale Statutului adoptat în prima sa adunare generală, aprobat de C.N.V.M., cu modificările si completările ulterioare..

Sunt membri ai Asociației Bursei de Valori București, societățile de servicii de investiții financiare autorizate de C.N.V.M. să negocieze in cadrul Bursei de Valori București.

Asociația B.V.B. are obligația să constituie adunări generale de două sau mai multe ori pe an și este formată din prezența a jumatate plus unul din numărul total al membrilor Asociației. În cazul în care la prima convocare nu este înfăptuit acest cvorum, se convoacă o noua Adunare Generală la o dată ce se stabilește cu minimum 10 zile după data la care nu s-a înfăptuit cvorumul respectiv, aceasta fiind regulamentar constituită și aprobând hotărâri în mod valabil, indiferent de numărul de membri cu drept de vot prezenți. În Adunarea Generală a Asociației B.V.B. fiecare membru are dreptul la vot. Hotărârile se iau cu cel puțin jumatate plus unul din numărul voturilor membrilor prezenți sau reprezentați prin mandatar. Hotărarile Adunarii Generale a Asociatiei B.V.B. se transmit membrilor Asociatiei B.V.B. prin sistemul electronic de comunicare al B.V.B., prin grija Secretariatului Asociatiei B.V.B., care întocmește și procesele verbale ale adunărilor..

Pentru numirea și revocarea membrilor Comitetului B.V.B., Statutul Asociației B.V.B. prevede cvorumuri speciale de prezență și de vot, precum și regula secretului votului.

 Asociatia B.V.B. are urmatoarele atribuții:

adoptă și modifică Statutul Asociației B.V.B., care se supune spre aprobare C.N.V.M.;

alege și revocă membrii Comitetului B.V.B.;

examinează și aprobă bugetul B.V.B. prezentat de către Comitetul B.V.B.;

stabilește remunerațiile cuvenite Comitetului B.V.B., cenzorilor și auditorului financiar ai B.V.B., aleși de către Adunarea Generală a Asociației B.V.B.;

examinează și aprobă execuția bugetului B.V.B., bilanțul B.V.B., înaintate de către Comitetul B.V.B. și însoțite de raportul de audit și de raportul cenzorilor;

numește un auditor financiar pentru un mandat de 3 ani, și doi cenzori, pentru un mandat de 5 ani;

numește persoanele care urmează a fi înscrise pe lista de arbitri ai Camerei Arbitrale a B.V.B.;

înaintează propuneri Comitetului B.V.B. privind modul de funcționare a B.V.B.;

aprobă Regulamentul de funcționare a Comitetului B.V.B.;

ratifică dobandirea și încetarea calității de membru al Asociației B.V.B.;

adoptă strategii și politici privind dezvoltarea B.V.B.

COMITETUL B.V.B.

Comitetului B.V.B.este cel care se ocupă de administrarea BVB și este format din minim 5 maxim 9 membri. Acest sunt aleși sau revocați de Asociația B.V.B. pentru un mandat de maximum 5 ani, cu posibilitatea de a reveni , fiind validați individual de C.N.V.M.

Condițiile pe care o persoana trebuie să le îndeplinească pentru a putea fii membru în comitetul BVB sunt:

să  aibă  cetațenia română;

să  fie domiciliat în România;

 să aibă cel putin 30 de ani împliniți;

cunoștințe in domeniul economic, financiar și bancar , practica profesionala de minimum 5 ani în domeniile menționate anterior;

buna comportare civica și întegritate morală;

să nu ocupe nici o funcție publică, în afara celei de cadru didactic universitar si de cercetător științific în domeniu;

să nu facă parte din organele de conducere ale unei alte burse de valori sau instituții care îndeplineste functii similare unei burse de valori;

să nu fie acționar semnificativ sau să dețină un alt interes major, direct sau indirect, în cadrul unei societăți comerciale înscrise la Cota Bursei;

după validarea lor, membrii Comitetului B.V.B. aleg dintre ei un președinte, doi vicepreședinti și un secretar general.

Comitetul B.V.B. este organizat și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile O.U.G. 28/2002 și ale regulamentului propriu de organizare și funcționare aprobat de Asociația B.V.B. și de C.N.V.M.5.

Comitetul B.V.B. se reunește în general la sediul B.V.B., măcar o data pe lună și trebuie să fie prezenți minim 6 membri. Conducerea ședinței se ține de către Președintele Comitetului B.V.B., iar dacă acesta este indisponibil, se va ține de catre unul din cei doi vicepreședinți.

Fiecare membru are dreptul la un vot. Hotărârile se promulgă cu majoritatea de voturi a membrilor Comitetului B.V.B. prezenți personal sau prin reprezentant.

Comitetul B.V.B. are urmatoarele atribuții:

numește și demite Directorul General al B.V.B. ;

adoptă, modifică regulamentul de organizare și funcționare a B.V.B. și regulamentul privind salarizarea personalului B.V.B.;

adoptă și modifică regulamentele privind operațiunile de bursă și instrumentele financiare care urmează să fie tranzacționate;

adoptă proiectul de buget al B.V.B, pe care îl supune aprobării Asociatiei B.V.B.;

prezintă și supune aprobării Asociației B.V.B. execuția bugetului B.V.B. însoțită de bilanțul contabil și raportul cenzorilor;

stabilește categoriile, nivelurile și plafoanele comisioanelor și tarifelor practicate în B.V.B.;

stabilește garanțiile ce trebuie constituite de membrii Asociației B.V.B. și agenții lor, pentru a asigura lichidarea integrală și la scadență a tranzacțiilor cu valori mobiliare negociate în bursă, diferențiate după tipul de operațiune, precum și regimul de utilizare și reconstituire a respectivelor garanții;

veghează la respectarea de către membrii Asociației B.V.B. și agenții lor și de întreg personalul B.V.B. a dispozitiilor O.U.G. 28/2002, reglementărilor C.N.V.M. și a regulamentelor B.V.B., dispunănd măsurile corespunzatoare;

înființează comisii speciale, aprobă regulamentul de organizare și funcționare a acestora și desemnează membrii titulari și supleanți ai acestora, în baza propunerilor înaintate de membrii Asociației B.V.B.;

soluționează contestațiile formulate împotriva deciziilor Directorului General al B.V.B., inclusiv cele îndreptate împotriva deciziilor de sancționare a agenților de bursă și a societăților de servicii de investiții financiare pentru săvârșirea de fapte ilicite la regimul juridic bursier;

duce la îndeplinire propunerile înaintate de Asociația B.V.B.;

decide momentul reluării tranzacționării, în cazul opririi ședintei de tranzacționare pentru variația procentuală negativă a indicelui BET de 15% față de valoarea de închidere a acestuia înregistrată în ședința precedentă de tranzacționare.

În toate ședințele Comitetului B.V.B., Secretariatul ședinței, este coordonat de Secretarul General al Comitetului B.V.B. Acesta scrie un proces verbal al ședintei, care va fi semnat de către toți membrii prezenți. Hotărârile Comitetului B.V.B. se comunică membrilor Asociației B.V.B. prin intermediul sistemului electronic de comunicare al B.V.B., prin grija Secretariatului Comitetului B.V.B.

În proiectul legii consolidate a pieței de capital se prevede transformarea actualului Comitet al B.V.B. în Consiliul de administrație al societății care va administra piața bursieră.

COMISIILE SPECIALE ALE B.V.B.

Comitetul B.V.B. poate hotărî, potrivit O.U.G. 28/2002, înfiintarea în cadrul B.V.B. a unor comisii speciale, prin delegarea de catre Comitetul B.V.B. a unei parti a atribuțiilor sale.

Fară a se suprapune instituțiilor desemnate de O.U.G. 28/2002 sub numele de “comisii speciale”, în cadrul B.V.B. funcționeaza trei comisii speciale. Desemnarea membrilor și desfășurarea activității Comisiilor speciale se face în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare și functionare propriu, aprobat de Comitetul B.V.B.  si C.N.V.M.

In prezent, Comisiile speciale ale B.V.B. sunt:

    Comisia de Inscriere la Cota;

    Comisia de Etica și Conduita;

    Comisia de Dezvoltare, Produse Noi.

Aceste comisii au un rol consultativ, nu unul decizional, decizia rămânând la nivelul Comitetului B.V.B.

Fiecare Comisie specială este compusă din 6 membri titulari, persoane fizice și 6 membri supleanți, persoane fizice, numiți/revocați de Comitetul B.V.B., pentru un mandat de 5 ani.

Condițiile necesare a fi îndeplinite de o persoană pentru a dobândi calitatea de membru sunt:

      cetățenia română;

      cunoștințe și practică profesională de minimum 3 ani în domeniul pieței financiar-bancare;

      să nu fi fost sancționată în ultimii 3 ani, pentru încălcarea vreuneia din normele juridice cuprinse în O.U.G. 28/2002, în reglementările C.N.V.M. emise în aplicarea legii, cu sancțiunea suspendării sau retragerii autorizației de agent pentru valori mobiliare, în reglementările piețelor reglementate cu sancțiunea suspendării exercitării drepturilor care decurg din decizia de autorizare ca agent de bursă sau cu sancțiunea revocării autorizației de agent de bursă, în Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară sau în reglementările emise în aplicarea acesteia;

      bună reputație civică și integritate morală;

      societatea de servicii de investiții financiare în cadrul căreia  deține sau a deținut calitatea de administrator sau de director executiv să nu fi fost sancționată, în ultimii trei ani, de către C.N.V.M. sau de către B.V.B. pentru abateri grave săvârșite în perioada în care a exercitat funcția respectivă;

      să nu se afle în vreuna din situațiile de incompatibilitate cu calitatea de membru al Comisiei Speciale (membru intr-o altă Comisie specială sau membru în structurile de conducere sau consultative ale unei alte piețe reglementate)

Funcționarea Bursei de Valori București

FIG 2.2.3. Structura organizatorică a bursei

http://www.bvb.ro/Investors/Organigramme.aspx

2.2.1 Responasbilitățile Departamentelor din cadrul B.V.B.

1. AUDIT INTERN

1. Auditează ansamblul activităților B.V.B. în scopul furnizării unei evaluări a managementului

riscului, controlului și proceselor de conducere a acesteia;

2. Examinează respectarea legii, a reglementărilor și procedurilor B.V.B. și a deciziilor Directorului general al B.V.B.;

3. Examinează posibilitatea existenței unor nereguli sau abateri semnificative de la obiectivele

stabilite de B.V.B. și hotărârile Comitetului Bursei;

4. Asigură auditul intern al bilanțului contabil anual și a contului de execuție bugetară, prin

verificarea legalitătii, realității și exactității evidentelor contabile și ale actelor financiare și de

gestiune;

5. Examinează legalitatea, regularitatea și conformitatea operațiunilor, identifică slăbiciunile

sistemelor de conducere și control, precum și riscurile associate.

2. PURTĂTOR DE CUVANT ȘI RELAȚII PUBLICE

1. Promovează imaginea instituțională a B.V.B.;

2. Efectuează activități de educare a publicului; organizează logistic participarea B.V.B. la activități de promovare și explicarea pieței bursiere;

3. Administrează programe de vizitare a B.V.B. și actualizează permanent informațiile ce vor fi

distribuite publicului.

3. DEPARTAMENTUL JURIDIC

1. Asigură asistență juridică B.V.B.în raporturile acesteia cu terții;

2. Asigură asistența juridică cu privire la raporturile de muncă ale angajatilor B.V.B.;

3. Efectuează activitățile juridice necesare operațiunilor de bursă;

4. Asigură informarea juridică a personalului B.V.B.;

5. Desfășoară alte activități conexe.

4. DEPARTAMENTUL CERCETARE-DEZVOLTARE ȘI STRATEGII

1. Elaborează metodologia de calcul a tuturor indicilor B.V.B., propune noi indici bursieri în funcție de necesitățile pieței;

2. Elaborează strategia de dezvoltare a B.V.B. în ceea ce privește instrumente de tranzacționare noi, mecanismul de tranzacționare, sistemul informatic etc.;

3. Realizează analize și studii de piață pentru societățile membre ale Asociației B.V.B. și publicului larg;

4. Realizează buletine semestriale și rapoarte trimestriale privind activitatea B.V.B., redactează si

urmarește editarea Buletinului B.V.B.;

5. Asigură integrarea cu alte sisteme de tranzacționare.

5. DEPARTAMENTUL ECONOMIC-ADMINISTRATIV

1. Organizează sistemul financiar contabil și evidentele tehnico-operative aferente;

2. Elaborează propuneri privind proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și urmarește execuția

acestuia;

3. Urmărește menținerea capacității de finanțare a activității B.V.B.;

4. Asigură integritatea patrimoniului B.V.B.;

5. Organizează inventarierea anuală a bunurilor din patrimoniul B.V.B.;

6. Asigură premisele desfășurării în mod optim a activităților B.V.B. cu privire la achiziționarea

dotărilor materiale;

7. Asigură întreținerea curentă în incinta B.V.B., paza și securitatea sediului B.V.B.;

8. Organizează evidența tehnico operativa a personalului B.V.B.;

9. Urmărește respectarea legislației în vigoare cu privire la activitatea financiar contabilă a

instituțiilor de interes public.

6. DEPARTAMENTUL INSCRIERE LA COTA

1. Efectuează activitățile și operațiile necesare înscrierii la Cota B.V.B.;

2. Urmărește respectarea societăților emitente a condițiilor pentru menținerea la Cota B.V.B.;

3. Colaborează la efectuarea activităților de investigare a societăților emitente și a personalului

acestora;

4. Pregătește materialele de reglementare a activității emitenților;

5. Asigură Secretariatul Comisiei de Inscriere la Cota.

7. DEPARTAMENTUL OPERAȚIUNI FINANCIARE ALE EMITENȚILOR

1. Supraveghează furnizarea de informații referitoare la activitatea societăților cotate la Cota B.V.B., conform legilor, regulamentelor C.N.V.M. și regulamentelor și procedurilor B.V.B.;

2. Analizează activitățile și operațiunile derulate de emitenți în legatură cu activitatea pe piața de

capital;

3. Urmărește respectarea de către societățile emitente a obligațiilor de furnizare de informații

periodice și continue;

4. Efectuează activitățile și operațiile necesare supravegherii emitenților;

5. Colaborează la efectuarea de investigații în legatură cu activitatea sociala.

8. DEPARTAMENTUL MEMBRI

1. Coordonează activitatea de admitere în Asociația B.V.B., de înscriere și menținere a membrilor în Registrul de Asociați al Asociației B.V.B.;

2. Coordonează și supraveghează aducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin societății care va

începe/reîncepe tranzacționarea în cadrul B.V.B., precum și a obligațiilor care revin B.V.B.;

3. Urmărește activitatea bursieră a societăților membre ale Asociației B.V.B.;

4. Supraveghează activitatea societăților membre ale Asociației B.V.B.;

5. Coordonează activitatea de retragere a societăților membre ale Asociației B.V.B.;

6. Reglementează activitatea bursiera a societăților membre ale Asociației B.V.B.;

7. Colaborează la efectuarea activităților de investigare a societăților membre ale Asociației B.V.B. și a agenților;

8. Asigură Secretariatul Asociației B.V.B. și al Comisiei de Etică și Conduită.

9. DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI MARKETING

1. Promovează afilierea și relaționarea B.V.B. cu organismele internaționale din domeniu;

2. Identifică obiectivele de marketing și elaborează strategia de marketing a B.V.B.;

3. Execută planul de marketing a B.V.B.;

4. Asigură prezența activă a B.V.B. în cadrul comunității de afaceri și pe langă asociațiile

profesionale.

10. DEPARTAMENTUL SISTEME DE TRANZACȚIONARE ȘI SUPRAVEGHERE PIAȚĂ

1. Asigură pregătirea participanților pentru desfășurarea operațiunilor bursiere;

2. Asigură organizarea ședințelor de tranzacționare;

3. Desfășoară activitatea necesară dezvoltării sistemelor de tranzacționare;

4. Gestionează softul pentru operațiunile bursiere;

5. Pregătețte materialele necesare reglementării integrale a activității de tranzacționare;

6. Supraveghează desfășurarea tranzacțiilor și fluctuațiile pieței;

7. Colaborează la efectuarea de investigații în legatură cu activitatea de tranzacționare.

11. DEPARTAMENTUL COMPENSARE-DECONTARE-REGISTRU-CUSTOZI

1. Realizează compensarea sumelor bănești rezultate în urma tranzacțiilor bursiere;

2. Asigură cadrul de desfășurare a procesului de decontare a tranzacțiilor bursiere;

3. Realizează inițializarea și controlul procesului de decontare finală a fondurilor aferente

tranzacțiilor bursiere;

4. Realizează decontarea valorilor mobiliare aferente tranzacțiilor bursiere;

5. Monitorizează activitățile de decontare;

6. Colaborează la redactarea reglementărilor referitoare la activitatea de decontare;

7. Efectuează activitățile specifice de actualizare a informațiilor conținute de Registru;

8. Asigură transmiterea de rapoarte către societățile emitente cu care B.V.B. a încheiat contracte de registru și către societățile membre ale Asociației B.V.B. precum și furnizarea altor informații, în conformitate cu legislația în vigoare;

9. Gestionează informațiile existente în secțiunile II și III ale registrului în cazul societăților

emitente care au încheiat contract de registru cu una din societățile de registru independent

conectate la sistemul informatic al B.V.B.;

10. Administrează deținerile de valori mobiliare din conturile deschise de către agenții custode;

11. Colaborează la realizarea procedurilor de încarcare/restaurare a datelor referitoare la Registru;

12. Colectează, depozitează și ține evidentă certificatelor globale ale emitenților;

13. Pregătește materialele necesare reglementării activității de registru și efectuează activitățile de

cercetare aferente acestei activitati.

12. DEPARTAMENTUL ADMINISTRARE SISTEM INFORMATIC

1. Administrează, configurează și intreține softul de bursă;

2. Administrează calculatoarele-server principale;

3. Administrează calculatoarele-server auxiliare activității operaționale;

4. Administrează calculatoarele personalului B.V.B.;

5. Administrează sistemul de comunicații al B.V.B.;

6. Asigură interfața tehnică cu alte sisteme externe (registre independente, vendori, etc.);

7. Proiectează, dezvoltă și întreține pagina web a B.V.B., sistemul de administrare a datelor interne și alte aplicații necesare funcționării imediate a sistemelor B.V.B.

13. DEPARTAMENTUL DEZVOLTARE SISTEM INFORMATIC

1. Asigură dezvoltarea platformei tehnice de servicii bursiere integrate pentru implementarea de noi produse;

2. Asigură dezvoltarea sistemului pentru furnizarea de servicii internet societăților membre ale

Asociației B.V.B., publicului și pentru optimizarea fluxului informațional în B.V.B.;

3. Analizează performanțele sistemelor bursiere existente și propune soluții de îmbunatățire a acestora din punct de vedere tehnic, a fiabilității, a sigurantei în exploatare, precum și din

perspectiva economică;

4. Cercetează noile tehnologii și arhitecturi din domeniul bursier și realizează studii de implementare locală în vederea creșterii calității serviciilor electronice oferite;

5. Elaborează și intreține documentațiile de utilizare ale sistemelor realizate și aflate în regim de

producție;

6. Realizează sesiuni de prezentare și de instruire a personalului pentru utilizarea aplicațiilor

realizate.

Odată cu înființarea bursei, cu sprijin din partea autorităților canadiene, s-a hotarât ca specializarea personalului să se efectueze în instituții similare din Canada, iar sistemul de tranzacționare STEA (Sistemul de Tranzacționare Electronică Automată) să fie adaptat condițiilor specifice României.

Astfel s-a ajuns nu numai la un sistem compatibil cu marile burse ci și la un sistem extrem de performant și de bine integrat în privința funcționalitătilor oferite.

Din anul 1999, sistemul STEA nu a mai fost folosit și s-a trecut la sistemul de tranzacționare HORIZON. Acest sistem înlocuiește treptat ringul de tranzacționare prin strigare, conferind agentilor de bursă posibilitatea să tranzacționeze direct de la calculatorul propriu (stația de lucru), printr-o legatură a acestuia cu Nucleul de tranzacționare, care editează și validează ordine, execută tranzacții și actualizează statistici și informații despre tranzacții în urma executării acestora.

Bursa de Valori București lansează, în aprilie 2008  o nouă versiune a sistemului de tranzacționare, denumită Arena Gateway, aplicația informatică fiind destinată optimizării fluxului operațional cu platformele on-line administrate de intermediari, a anunțat instituția.

Astfel, toate funcțiile operațiunilor de tranzacționare  din sistemul central devin accesibile și se pot integra în sistemele participanților, optimizând fluxul operațional cu platformele de tranzacționare on-line administrate de intermediari și sporind eficiența în utilizarea capacității liniilor de comunicație dintre sistemul BVB și participanți.

Noua aplicație bursiera reprezintă un pas important în stabilirea unei căi de comunicație eficiența cu participanții la piața și investitori. In era globalizării și informatizării, accesibilitatea informației în timp real și compatibilitatea cu standardele europene reprezintă condiții esențiale pentru funcționarea pieței de capital. Arena Gateway va stimula accesul on-line al investitorilor de retail și va constitui un instrument profesionist pentru investitorii instituționali", a declarat Stere Farmache, presedinte si director general al BVB.

Prin această nouă arhitectură tehnologică, Bursa de Valori București se aliniază la standardele bursiere internaționale, prevazute de Directiva Europeană pentru Piețele și Instrumentele Financiare (MiFID) în ceea ce privește compatibilitatea interconectarii cu platforme externe și practicile moderne de accesibilitate.

În cadrul Bursei de Valori București sunt reglementate următoarele aspecte:

–         membrii bursei;

–         documentația minimă și forma ei;

–         executarea ordinelor și tranzacțiilor;

–         condițiile de accedere la tranzacționare;

–         nivelul de capitalizare minim și volumul maxim permis al operațiunilor;

–         evidențierea contabilă a operațiunilor bursiere în nume propriu și în numele clienților;

–         depozitarea, compensarea și decontarea tranzacțiilor.

2.3. Cotarea societăților la bursă

Într-o economie de piață o societate pe acțiuni devine importantă numai dacă acțiunile și obligațiunile ei sunt admise să fie cotate la bursă.

          Problema care se pune nu este aceea a mobilului economic care determină o societate pe acțiuni să se introducă în bursă, ci a posibilității întrunirii unor condiții impuse de legislația natională spre a putea ca acțiunile și obligațiunile emise pe piață primară să poată fi vândute și cumpărate la bursă.

A.  Metode de cotare:

          Acțiunile și obligațiunile emise de societatea pe acțiuni pot fi cotate la bursă de valori în două situații distincte, cărora le corespund două metode diferite:

     Cotarea acțiunilor și obligațiunilor existente;

     Cotarea unor noi emisiuni de acțiuni și obligațiuni.

B. Motivare

a)     Prin Cotarea la bursă, societatea comercială poate să-și mărească capitalul    adițional pe termen lung. Orice societate care necesită o finanțare pe termen lung poate să o facă în doua moduri:

       prin autofinațare (din profitul reținut);

       prin finanțare exterioară societății (împrumuturi bancare, subvenții de la stat etc.) ;

Societatea cotată la bursă beneficiază de un circuit financiar suplimentar. Sursa potențială de finanțare este enormă, fiind constituită din marele public investitor. Autonomia financiară a societății este astfel considerabil mai mare decât cea a unei întreprinderi similare, necotate.

b)    Pentru societate este mai puțin oneros să-ți sporească potențialul financiar pe calea valorificării la bursă a acțiunilor, decât pe calea împrumuturilor;

c)     Prezentă la bursă a societății îi îmbunatătește imaginea față de creditorii potențiali;

d)    Prin Cotarea la bursă crește notorietatea publică a societății producatoare în cauză, fapt ce îi înlesnește desfacerea producției;

e)     Potentialul societății se confruntă cu potențialul altor societăti cotate la bursă, astfel încât valoarea acțiunilor este determinată de cererea și oferta pieței și nu de judecată subiectivă a unor consultanți în materie. Societatea cotată la bursă își cunoaște în permanență valoarea reală atribuită de piața bursieră;

f)      Din necesități de lichiditate, deținătorii de acțiuni sau de obligațiuni simt nevoia unei piețe organizate (bursa), unde să le transforme în bani lichizi;

g)     Deținătorii de acțiuni sau obligațiuni doresc accesul la o piață organizată unde să le poată comercializa cu profit sau unde să aibă posibilitatea retragerii banilor investiți spre a-i plasa în investiții din sectoare economice mai rentabile;

h)     Prin Cotarea la bursă, schema de atragere a angajaților societății, cu deosebire a muncitorilor, pentru cumpărarea de acțiuni și obligațiuni ale societății în care lucrează, devine mai atractivă, titlurile respective sunt producătoare de venituri suplimentare iar pe de altă parte pot fi transformate în bani lichizi, în orice moment dorit;

i)       Cotarea la bursă înlesnește privatizarea societăților de stat;

j)       Prin Cotarea la bursă statul poate ușor să cumpere acțiuni și să le distribuie muncitorilor în procesul de ocrotire și democratizare a capitalului.

Cotarea la bursă implică și o serie de dezavantaje:

a)     Societatea cotată trebuie să furnizeze publicului și specialiștilor bursieri numeroase informații economice și financiare. Ea trebuie să explice public modul în care își gestionează afacerile. În multe țări, societățile cotate trebuie să-și prevadă anumite provizioane financiare suplimentare;

b)    Există riscul ca investitori nedoriți să preia în mod treptat controlul societății pe calea achiziției de acțiuni emise la bursă, sau societatea să facă obiectul unor tentative ostile de achiziție.

Nu orice societate poate să adere pentru a-i fi cotate la bursă acțiunile și obligațiunile, ci numai acelea care întrunesc anumite condiții, cerute de legislația națională în materie. Se impune o listare a societăților ce pot fi admise pentru cotare. Listarea se face pe baza unui regulament acceptat de consiliul fieăarei burse.

           În regulamentul de admitere a acțiunilor și obligațiunilor la cotare sunt stipulate condițiile ce trebuie îndeplinite de societățile solicitante spre a fi admise pentru cotare, conținutul cererii pentru listare și modalitatea de vânzare a acțiunilor și obligațiunilor.

Conditiile de îndeplinit sunt urmatoarele:

a)     Valoarea probabilă de piață a titlurilor pentru care se dorește cotarea trebuie să fie egală sau superioară valorii impuse de lege. Se subliniază faptul că emisiunile ulterioare de acțiuni, dintr-o clasă deja cotată, nu se mai supun acestor limite;

b)    Titlurile trebuie să fie liber transferabile, adică degrevate de orice garanție reală sau poprire legală;

c)     Societatea trebuie să fi publicat bilanțurile și conturile de profit și pierdere pe ultimii cinci ani premergători cererii pentru cotare;

d)    Cel putin 25% din fiecare clasă de acțiuni trebuie să fie deținută de public alcătuit din persoane neasociate cu directorii sau cu acționării majoritari;

e)    Solicitanții trebuie să publice un document (este un document care să demonstreze bonitatea societății) care să conțină informații despre titlurile pe care le-au emis și cele pe care sunt gata să le emită. Acesta este folosit ca bază pentru admiterea la cotare. Se cere publicarea lui și pentru emisiuni ulterioare, cu anumite modificări specifice, îndeplinind funcția de prospect pentru subscripția publică;

f)      De regulă, acțiunile dintr-o nouă emisie trebuie să se ofere de către societatea emitentă cu precădere acționărilor existenți, participanți la capitalul sau social, daca nu s-a hotarât de acționări ca noua emisie să se facă în alte scopuri specifice (pentru atragerea unui număr mare de acționari în afara celor existenți);

g)     Societatea trebuie să-și informeze acționarii în scopul ocrotirii intereselor acestora.

2.4 Greșeli de evitat atunci când investim la bursă

Se spune cã “numai cine nu lucreazã nu greșește”. Nimic mai adevãrat. Este normal ca mai ales la început sã existe și greșeli. Totul e ca ele sã poatã fi remediate în timp și sã nu aibã repercusiuni grave asupra portofoliului dumneavoastrã. Pentru aceasta e bine sã respectați câteva “reguli de aur” menite sã-i fereascã de pericole pe investitorii începãtori. Pentru cã tot o vorbã înțeleaptã spune cã “e mai bine sã înveți din greselile altora decât din propriile greșeli”. De aceea am considerat util sã vã prezentãm aici, foarte pe scurt, câteva greșeli pe care trebuie sã faceți tot posibilul sã le evitați încã din prima zi în care veți deveni investitor la bursã, astfel încât sã aveți o experiențã îndelungatã și profitabilã în acest domeniu.

1. La început nu investiți niciodatã singur (prin intermediul programelor de tranzacționare online) sau numai la sfaturile unor prieteni neprofesioniști în domeniu. Întotdeauna apelați la sprijinul unui broker profesionist sau al unui consultant cu experiențã. Dacã suma de care dispuneți este suficient de mare, poate fi util chiar sã lucrați simultan cu mai multe case de brokeraj pentru cã în felul acesta veți avea acces la informație și sfaturi de plasament din mai multe surse independente pe care le puteți corela și verifica între ele.

2. Niciodatã nu investiți la bursã banii de care aveți nevoie imediatã. Plasamentele bursiere presupun o anumitã dozã de risc și ca atare cel puțin pe termen scurt existã posibilitatea ca prețurile sã evolueze descendent și suma plasatã de dumneavoastrã sã înregistreze scãderi. Dacã analiza fãcutã își va dovedi validitatea însã, pe termen mediu aceste scãderi vor fi recuperate și în cele din urmã plasamentul fãcut vã va aduce satisfacțiile așteptate. Dacã însã dumneavoastrã sunteți presat de timp pentru cã banii respectivi vã sunt necesari pentru cheltuieli imediate, veți fi forțat sã vindeți mai devreme decât ar fi fost oportun și ca atare sã încasați o pierdere imediatã și pe care nu o veți mai putea recupera ulterior pentru cã nu veți mai dispune de capital pentru alte investiții. De aceea la bursã se investesc numai acele sume de bani de care vã puteți dispensa pe un interval lung de timp (cel puțin 18 – 36 de luni), nefiindu-vã necesari pentru asigurarea traiului zilnic sau pentru proiecte personale pe termen scurt (cumpãrarea unei mașni, plata unor taxe de studii, reparații sau modernizãri ale locuinței, achiziționarea de bunuri de uz personal etc). Înainte de a investi la bursă este bine chiar sã vã asigurați cã pe lângã veniturile curente care vã sunt necesare traiului obișnuit aveți și o rezervã de lichiditãți imediate pãstratã în depozite bancare sau alte forme de economisire pe care o puteți utiliza în situații de urgențã astfel încât sã nu fiți forțat a apela la plasamentele bursiere pentru a face fațã unor astfel de nevoi neprevãzute.

3. La început nu jucați la bursã cu bani împrumutați sau nu vã angrenați în tranzacþii în marjã. Pentru investitorii neexperimentați a tranzacționa cu bani împrumutați sau a se implica în tranzacții în marjã presupune asumarea unei doze de risc mult prea ridicat. Așa cum afirmam anterior, investiția la bursã presupune și un anumit risc, mai ales dacã este fãcutã pe o periodã mai scurtã de 1-3 ani. Existã așadar posibilitatea unor pierderi și dacã banii pierduți sunt împrumutați, riscați sã nu puteți rambursa la timp împrumutul și ca atare sã pierdeți garanțiile depuse pentru obținerea acestuia.

Tranzacționarea în marjã este similarã pânã la un punct cu a investi din bani împrumutați. Faptul cã pentru acțiunile cumpãrate în marjã brokerul nu vã solicitã sã depuneți decât valoarea marjei (care poate varia între 10 și 50% din suma aferentã titlurilor cumpãrate) înseamnã cã orice câștig sau pierdere a dumneavostrã se multiplicã în mod corespunzãtor. De exemplu, la o marjã de 20% câștigul sau piederea sunt de fapt de 5 ori mai mari. Adicã la o variație de 1% a prețului dumneavoastrã veți câștiga sau veți pierde 5%. Din cauza acestor fluctuații puternice pe care le determinã tranzacțiile în marjã sunt considerate de risc ridicat și nu sunt recomandabile investitorilor începãtori (care au mai puțin de 1 an de cand au luat primul contact cu bursa) .

4. Nu alocați niciodatã toți banii pe un singur plasament. Am vorbit pe larg în paginile acestui ghid despre principiul diversificãrii. Dacã toți banii dumneavoastrã vor fi alocați pentru un singur plasament și ceva neprevãzut și foarte negativ se intamplã în cazul acestuia, pierderea va fi una considerabilã și foarte greu de recuperat. Dacã însã banii sunt împãrțiți pe 5 – 12 acțiuni diferite, din domenii diferite de activitate, șansele sunt ca evenimente neprevãzute și catastrofale sã nu afecteze decât cel mult una sau douã dintre ele în cel mai rãu caz. Asta înseamnã cã dacã ați împãrțit banii în mod egal între 12 titluri și în cazul a douã dintre ele aveți o piedere de 50% (lucru posibil, dar destul de rar întâlnit la bursã pânã acum) atunci de fapt pierderea dumneavoastrã totalã pe ansamblu portofoliului este de puțin peste 8% și poate fi recuperatã destul de rapid dacã celelalte 10 acțiuni deținute încep sã acumuleze creșteri și sã vã aducã profituri.

5. La început nu tranzacționați frecvent. Costurile de tranzacționare, chiar dacã sunt de mai puțin de un procent pe fiecare tranzacție, dacã sunt adunate în cazul în care se tranzacționeazã frecvent, ajung sã reprezinte valori importante. În plus, a tranzacționa foarte des înseamnã cã vã focalizați pe un orizont prea scurt de timp ceea ce de regulã înseamnã cã vã asumați un risc mai mare. Ideal pentru un investitor începãtor este sã-și construiascã un portofoliu solid, orientat pe termen mediu (cel puțin 9-12 luni) și în componenta cãruia sã se regãseascã pe cât posibil doar acțiuni din categoria blue-chip (cele mai lichide, cu capitalizare ridicatã și cu rezultate economice pozitive în ultimii ani). O datã cu trecerea timpului, o datã ce acumuleazã mai multã experiențã, se poate orienta și cãtre tranzacții pe termen scurt sau chiar speculații. Inițial însã este mai prudent și mai sigur sã nu se tranzacționeze foarte frecvent, ci sã aibã în vedere un orizont mai lung de timp. Aceastã abordare este în prezent mai eficientã și din perspectiva impozitului pe profit, care pentru titurile pãstrate mai mult de un an este 1%, în timp ce pentru vânzãrile efectuate dupã mai puțin de un an este 16%.

6. Nu dați crezare zvonurilor neverificate din surse oficiale credibile. De cele mai multe ori zvonurile sunt infirmate și cei care acționeazã exclusiv pe baza lor pot suferi pierderi semnificative. Încercați sã luați în calcul știri oficiale venite din surse credibile. De multe ori este bine ca, dacã o știre nu este oficialã, ea sã fie verificatã din mai multe surse.

Atunci când se fac estimãri de rezultate financiare nu vã axați pe ce vorbesc neprofesioniștii, ci dați crezare estimãrilor fãcute de analiștii recunoscuți pentru compentența lor în domeniu sau întrebați-vã brokerul sau consultantul.

7. Nu acționați din impulsuri emoționale, ci numai dupã o analizã lucidã. Nu cãdeți pradã lãcomiei și spaimei. Emoția este poate unul dintre cei mai temuți dușmani ai unui investitor. Teama de a nu pierde sau dorința de a câștiga cât mai mult, adeseori întunecã judecata obiectivã și conduc la luarea de decizii greșite. Cel mai potrivit este sã analizați lucid toate semnalele date de analiza fundamentalã și de analiza tehnicã, sã vã consultați cu profesioniștii alãturi de care investiți la bursã și sã luați cea mai potrivitã decizie bazatã pe un raționament obiectiv. Teama de a pierde vã poate face de multe ori sã vindeți mai repede decât ar trebui, ratând astfel creșteri potențiale importante, iar dorinþa de a câștiga cât mai mult vã va opri sã vindeți la momentul oportun, sau vã va determina sã cumpãrați acțiuni riscante pe care sã le pãstrați în portofoliu chiar și atunci când scad (deși probabil ar fi trebuit sã le fi vândut de mult sau nici sã nu le fi cumpãrat de prima datã) cu speranța cã “pânã la urmã își vor reveni”.

2.5. Operatiuni cu titluri financiare derivate

Instrumentele financiare derivate (IFD) sunt instrumente financiare al căror randament are la bază randamentul oferit de un alt instrument financiar sau marfă, denumit activ suport (underlying asset). Prin urmare, randamentul IFD este derivat din evoluția prețului unui instrument, marfă sau alt activ.

Instrumentele financiare derivate pot fi dezvoltate având la bază orice tip de activ / eveniment care are drept valoare / rezultat aleatoriu, cum ar fi: aur, valute, acțiuni, indici bursieri sau chiar temperatura atmosferică (weather derivatives).

Tranzacționarea contractelor futures și options reprezintă o strategie complementară la tranzacționarea instrumentelor care constituie active suport (acțiuni listate, titluri de stat, mărfuri, etc.) pentru administrarea unui portofoliu adecvat riscului dorit de fiecare investitor în parte.

Tranzacționarea de către un investitor pentru prima dată a unui instrument financiar derivat conduce la inițierea unei poziții deschise (open position), astfel:

– Cumpărare: poziție deschisă Long;

-Vânzare: poziție deschisă Short.

In prezent, instrumente financiare derivate sunt tranzacționate intens, fie în cadrul unor piețe bursiere centralizate și reglementate (exchange-traded derivatives), fie în cadrul unor piețe care nu sunt reglementate, denumite piețe extrabursiere (OTC-traded derivatives).

2.5.1 Rolul instrumentelor financiare derivate

Managementul riscului

Descoperirea prețului

Creșterea lichidității și eficienței piețelor la vedere și la termen

1. Este cel mai important obiectiv al tranzacționării IFD deoarece:

forma de asigurare împotriva pierderilor financiare determinate de evoluția nefavorabilă a prețului sau valorii activului suport;

accesul facil pe piata IFD din punct de vedere al costurilor de operare reduse ca urmare a faptului că IFD reprezintă o modalitate de asigurare împotriva riscului financiar.

IFD reprezintă un aspect important în ceea ce privește funcționarea piețelor la vedere și la termen. Instrumentele financiare derivate au un rol important în procesul de descoperire a prețului „corect” (fair price), premisa necesară pentru o piață eficientă:

piețele futures furnizează indicii valoroase referitoare la prețul activelor suport;

piețele options furnizează informații privind volatilitatea activelor suport.

reprezintă un beneficiu al tranzacționării instrumentelor financiare derivate ca urmare a utilizării de către o anumită categorie de participanți la piață a tehnicilor de arbitraj, realizate îndeosebi prin intermediul tranzacționării asistate de calculator (program trading). Astfel, instrumentele financiare derivate contribuie la:

alinirea prețurilor din piața la vedere și la termen la nivelurile teoretice (prețurile corecte);

creșterea volumului tranzacționat atât în piața activului support, cât și a instrumentului financiar derivat.

2.5.2 Clasificarea instrumentelor financiare derivate:

Necondiționate (contracte futures, contracte forwards) reprezintă o obligație pentru ambele părți la tranzacție (atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzător);

Condiționate (contracte options standardizate / OTC) reprezintă un drept pentru o parte (cumpărător) și o obligație pentru cealaltă parte a tranzacției (vânzător).

In mod tradițional, instrumentele financiare derivate au fost tranzacționate de către brokeri în cadrul unui ring bursier prin intermediul unui mecanism de negociere având la bază negocierea directă și utilizarea unui set standard și complex de semnale vocale și ale mâinii denumit „licitație cu strigare”.

Odata cu trecerea timpului, precum și ca urmare a progreselor înregistrate în domeniul tehnologiei informaționale, mecanismele de tranzacționare ale instrumentelor financiare derivate au evoluat de la sistemul „licitației cu strigare” la „tranzacționarea electronică” (electronic trading). In prezent, aproape toate bursele din lume utilizează platforme electronice performante, ringurile de tranzacționare intrând astfel în istoria modernă a piețelor bursiere.

În cadrul piețelor bursiere se tranzacționează instrumente financiare derivate standardizate în ceea ce privește elementele caracteristice, denumite „specificații de contract”. Participanții autorizați la piața bursieră sunt intermediarii care dețin dreptul de a incheia tranzacții în nume propriu sau în numele clienților, cum ar fi investitori instituționali (bănci comerciale, fonduri mutuale sau de pensii, societăți de asigurări, corporații) sau investitori de retail (persoane fizice).

Avantajele principale ale tranzacționarii instrumentelor financiare derivate în cadrul unei piețe bursiere sunt urmatoarele:

Transparența pietei:

Prețul contractelor futures este „descoperit” prin utilizarea unui registru de ordine centralizat în care ordinele de cumpărare și vânzare sunt introduse de către intermediari în nume propriu sau al clienților, fiind executate în funcție de criteriul preț si timp.

Statisticile de piață cu privire la tranzacțiile încheiate (preț, valoare, volum, poziții deschise) sunt disponibile publicului larg.

Lichiditatea pietei:

Pozițiile deschise (Long/Short) cu instrumente financiare derivate pot fi deschise și închise cu ușurință datorită atragerii unui număr mare de participanți într-un cadru de negociere centralizat și formalizat.

2.6 Rolul BVB în economia României

Activitatea pieței capitalurilor de împrumut este influențată de factori pe termen lung și scurt. Tendințele principale ale pieței se stabilesc în funcție de volumul de producere, oscilațiile ciclice, internaționalizarea relațiilor, integrarea și nivelul de influență a statului în economie. Într-o măsură mai mică implică influență inflația, conjunctura, mișcarea rezervelor valutare, monopolurile etc.

La acest capitol trebuie remarcat efortul pe care l-a depus în ultimii ani Bursa de Valori

București pentru a crește transparența cu privire la datele aferente emitenților ale cãror acțiuni

sunt admise la tranzacționare pe piețele operate de Bursã, atât din perspective informãrii continue, cât și din perspectiva informãrii periodice; dãm exemplu mãsura luatã de BVB de a solicita emitenților publicarea situațiilor financiare trimestriale. Mãsura amintitã a fost foarte bine receptatã de cãtre investitori și putem observa cã în “sezonul” raportãrilor financiare are loc chiar o intensificare a activitații bursiere.

Piața de capital se află permanent în dinamică, însă schimbarea bruscă nu-i este caracteristică. Statul ocupă un loc important și influent pe piața mondială a capitalurilor, apărând ca creditor, debitor, garant și reglator.

Oferind subsidii și ajutor țărilor în curs de dezvoltare, statul apare pe piața mondială de capitaluri în calitate de:

creditor;

asigurător, pentru o oarecare remunerare, a riscului neachitării sau nerambursării mijloacelor împrumutate;

garant, statul acoperă un oarecare procent de pierderi la operațiunile firmelor private străine și garantează băncile-creditoare;

statul, prin organele centrale și locale de putere, Trezorerie, Banca Centrală și alte instituții, reglementează structura instituțională a pieței de capital, formele de operațiuni, rata dobânzii, cursurile unor valori mobiliare, transformă depunerile, reglează accesul debitorilor la sursele de capital pentru efectuarea programelor investiționale de stat.

Însă la fondarea Burselor (mai ales în țările cu economie în tranziție) este necesar ca activitatea lor să se bazeze pe instrumente de piață și să nu se transforme în instrumente de administrare publică a investițiilor.

Bursele de valori nu trebuie să devină un instrument de finanțare a deficitului bugetar de stat. Ele trebuie să presteze servicii financiare și să contribuie la dezvoltarea pieței de capital.

Principiile de reglementare a pieței de capital în orice stat depind de condițiile politice și economice existente.

Însă în același timp aceste principii trebuie să reflecte și practica istorică de funcționare a pieței de capital internațional, a cărei principii fundamentale de activitate sunt:

diferența metodelor de reglementare a relațiilor emitent-investitor și emitent-participant profesionist pe Piața Valorilor Mobiliare;

utilizarea largă a procedurilor de divulgare a informației despre participanții pe piață, ce contribuie la primirea hotărârilor corecte;

stabilirea concurenței ca un mijloc sigur de îmbunătățire a calității serviciilor și micșorării prețurilor lor, care se efectuează prin faptul că nu se adoptă acte normative ce oferă preferințe unor participanți aparte ai pieței;

împărțirea optimală a funcțiilor de reglementare între organele de stat ți alte organe.

Misiunea Bursei de Valori București este de a asigura și a promova o piață eficientă, cu reguli corecte, atractiva și compatibilă cu standardele europene, care să devină un factor de influență a tendințelor economice și instituționale și să se constituie într-un mediu de dezvoltare și initiațivă antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme și norme pentru mobilizarea, atragerea și alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiții de transparență și siguranță.

BVB are ca obiect principal de activitate administrarea piețelor de instrumente financiare, precum și activități conexe obiectului principal de activitate și prevăzute de reglementările CNVM.

Economia națională, indiferent de nivelul de dezvoltare, se caracterizează prin existența și funcționarea unor piețe specializate, unde se întâlnesc cererea și oferta de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producției de bunuri și servicii.

Piața de capital furnizează statului cash monetar și oferă posibilitatea corporațiilor și persoanelor aparte să obțină profit din plasamentul mijloacelor bănești temporar libere.

Deci, resursele financiare existente într-o economie, se transferă între cei care le dețin, către acei agenți economici, care le folosesc, fie pentru inițierea unei activități, fie pentru întreținerea și dezvoltarea unei afaceri existente.

Astfel, apare o relație între utilizatorii de fonduri și investitorii inițiali, prin distribuirea profitului obținut în urma folosirii resurselor financiare. Dar obținerea profitului poate fi riscant în cazul unei utilizări neprofitabile a fondurilor financiare. Astfel, cei doi devin prin propria voință două părți ale unui circuit financiar, a cărui finalizare poate fi profitul sau eșecul. Tranzacțiile între acești participanți și fluxul financiar se realizează prin intermediul piețelor financiare.

În structura contemporană a pieței financiare, un rol deosebit îl joacă Piața Valorilor Mobiliare, ce se caracterizează printr-o marfă specifică – Valorile Mobiliare.

Valorile Mobiliare emise în vederea atragerii de capital sunt negociabile, adică se vând și se cumpără de către participanții la Piața Valorilor Mobiliare, asigurându-se un flux permanent între investitori și utilizatori. Valorile Mobiliare oferă deținătorilor dreptul de proprietate, sunt un izvor de profit.

Piața de capital se caracterizează prin tranzacții pe termen mediu și lung, cu titluri mobiliare specifice: acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur ș.a. Clasificarea Piețelor Valorilor Mobiliare este asemănătoare cu clasificarea însuși a valorilor mobiliare. În dependență de plasarea geografică, valorile mobiliare pot fi internaționale, regionale, naționale. În dependență de tipul valorilor mobiliare se deosebesc piețele anumitor instrumente financiare (acțiuni, obligațiuni și altele), piețele valorilor mobiliare de stat și corporative, piețele valorilor mobiliare primare și derivate, precum și alte clasificări.

Se deosebesc piețe financiare primare și secundare. Piața primară este piața primelor emisiuni. Pe această piață majoritatea operațiunilor sunt extrabursiere. Piața primară este strâns legată de piața secundară, unde circulă valori mobiliare plasate.

Pe piața secundară tranzacțiile trebuie să fie cât mai ușoare și rapide posibil, astfel încât participanții să obțină maximul efect în minimum timp.

Existența unui loc bine determinat și centralizat, în care cererea și oferta să se întâlnească permanent, pentru ca finalul să reflecte echilibrul real, evitându-se speculațiile sau influențele. Dezvoltarea economiei se caracterizează prin activitatea diferitor piețe printre care un rol important îl joacă piața de capital.

Aici principalul rol îl joacă Bursa de Valori, care este un sprijin principal pe piața de capital, deoarece datorită ei, fără intervenirea statului, se poate colecta capitalul și de-l îndrepta în investiții ce promit cel mai bun profit.

O piață de capital dezvoltată oferă posibilitatea întreprinzătorilor și statului mai ușor să obțină mijloacele intr-un termen anumit.

Bursele de Valori sunt piețe special organizate, în cadrul cărora se pot încheia tranzacții cu valori mobiliare: acțiuni, obligațiuni, certificate de tezaur. Bursa apare ca o asociație organizată a comercianților, industriașilor, agricultorilor, agenților de asigurări pentru negocierea de valori pe piața capitalului.

Rolul burselor crește deoarece:

– la bursă cererea și oferta se întâlnește pe baza legilor liberei concurențe;

– tranzacțiile în cadrul bursei se încheie în baza unor reguli bine cunoscute, ceea ce confirmă încrederea între vânzători și cumpărători;

– nivelul prețurilor și cursurilor pentru valorile mobiliare tranzacționate în afara burselor pot fi influențate de cotațiile bursiere;

– bursa este sursa de informație economică, financiară, politică;

– are loc redistribuirea fondurilor de capitaluri spre domeniile de activitate cu o eficiență mai mare.

Prima bursă fondată pentru obligațiuni a apărut în London în 1773. Apoi au apărut bursele americane, germane, franceze. În prezent cele mai mari burse după nivelul capitalizării sunt bursele din Tokyo, New-York, London, Paris.

Bursa de valori reprezintă locul, unde vânzătorul și cumpărătorul se întâlnesc reciproc, unde prețurile se stabilesc conform cererii si ofertei, iar singur procesul se reglementează de anumite norme, adică putem spune, că această piață are o formă organizată. În calitate de marfă apar valorile mobiliare, iar prețurile lor sunt reprezentate de cotările acestor valori mobiliare la bursă.

Comun pentru o bursă și în general o piață – este stabilirea prețurilor în baza cererii și ofertei. Însă în comparație cu piața, la bursă nu se pot vinde toate mărfurile, ci numai acele care sunt admise.Metodele de vânzare-cumpărare la bursă sunt cu mult mai numeroase, decât la piață, dar și mai reglementate.

În ceea ce privește licitația, forma de stabilire a prețului prin strigare se aseamănă cu cel de la bursă. În secolul electronicii așa metodă pare a fi numai ca una tradițională, însă reprezentanții bursei consideră că această metodă are și funcții utile: formează o atmosferă de piață, formează o formă publică a tranzacțiilor.

Deci, bursa, la baza sa are atât caracteristici specifice cât și caracteristici din practica predecesorilor săi (piețe, licitații, iarmaroace).

Semnificația burselor de valori pentru economia de piață depășește hotarele pieței de valori organizate. Bursele de valori au efectuat o revoluție și în problema lichidității capitalului. ”Minunea” constă în faptul că pentru investitor, practice, a dispărut diferența între alocările mijloacelor bănești pe termen lung și scurt. În scopul dezvoltării relațiilor bursiere s-au stabilit posibilități când pentru fiecare acționar investițiile au un caracter într-atât de lichid, ca și banii cash, deoarece pot fi în orice moment vândute la burse.

Dacă în condițiile economiei de piață ne privăm de burse, atunci resursele întreprinderilor vor fi reduse la cele proprii, ceea ce va duce la micșorarea profiturilor. Băncile pot completa capitalurile prin credite, însă capitalul propriu nu vor putea să-l ofere. Dar, prin emisia valorilor mobiliare ce se cotează la bursă, investițiile profitabile pot fi realizate. Astfel, rolul burselor în economie este considerabil și practica mondială confirmă acest fapt.

Activitatea pieței capitalurilor de împrumut este influențată de factori pe termen lung și scurt.

Tendințele principale ale pieței se stabilesc în funcție de volumul de producere, oscilațiile ciclice, internaționalizarea relațiilor, integrarea și nivelul de influență a statului în economie. Într-o măsură mai mică implică influență inflația, conjunctura, mișcarea rezervelor valutare, monopolurile etc.

Piața de capital, permanent se află în dinamică, însă schimbarea bruscă nu-i este caracteristică.

Statul ocupă un loc important și influent pe piața mondială a capitalurilor, apărând ca creditor, debitor, garant și reglator.Oferind subsidii și ajutor țărilor în curs de dezvoltare, statul apare pe piața mondială de capitaluri în calitate de creditor, asigurător, pentru o oarecare remunerare, a riscului neachitării sau nerambursării mijloacelor împrumutate; garant, statul acoperă un oarecare procent de pierderi la operațiunile firmelor private străine și garantează băncile-creditoare; statul, prin organele centrale și locale de putere, Trezorerie, Banca Centrală și alte instituții, reglementează structura instituțională a pieței de capital, formele de operațiuni, rata dobânzii, cursurile unor valori mobiliare, transformă depunerile, reglează accesul debitorilor la sursele de capital pentru efectuarea programelor investiționale de stat.

Prin mijloacele bugetare statul reglează sursele externe de formare a capitalurilor. Însă, influența statului poate modifica structura și mecanismul financiar al pieței de capital. Mecanismul reglementării de stat diferă de la stat la stat, însă există procese comune pentru majoritatea țărilor. O inovație este prognozarea depunerilor de capital naționale și internaționale (în cadrul Uniunii Europene) – ceea ce înseamnă perspective comune în diferite sfere, inclusiv și în domeniul politicii financiare. Principala direcție a reglementării de stat este creșterii ritmului dezvoltării economice.

Însă la fondarea Burselor (mai ales în țările cu economie în tranziție) este necesar ca activitatea lor să se bazeze pe instrumente de piață și să nu se transforme în instrumente de administrare publică a investițiilor.

Bursele de valori nu trebuie să devină un instrument de finanțare a deficitului bugetar de stat. Ele trebuie să presteze servicii financiare și să contribuie la dezvoltarea pieței de capital.

Principiile de reglementare a pieței de capital în orice stat depind de condițiile politice și economice existente. Însă în același timp aceste principii trebuie să reflecte și practica istorică de funcționare a pieței de capital internațional, a cărei principii fundamentale de activitate sunt:

diferența metodelor de reglementare a relațiilor emitent-investitor și emitent-participant profesionist pe Piața Valorilor Mobiliare;

utilizarea largă a procedurilor de divulgare a informației despre participanții pe piață, ce contribuie la primirea hotărârilor corecte;

stabilirea concurenței ca un mijloc sigur de îmbunătățire a calității serviciilor și micșorării prețurilor lor, care se efectuează prin faptul că nu se adoptă acte normative ce oferă preferințe unor participanți aparte ai pieței;

împărțirea optimală a funcțiilor de reglementare între organele de stat ți alte organe.

Activitatea pieței capitalurilor de împrumut este influențată de factori pe termen lung și scurt. Tendințele principale ale pieței se stabilesc în funcție de volumul de producere, oscilațiile ciclice, internaționalizarea relațiilor, integrarea și nivelul de influență a statului în economie. Într-o măsură mai mică implică influență inflația, conjunctura, mișcarea rezervelor valutare, monopolurile etc.

Piața de capital, permanent se află în dinamică, însă schimbarea bruscă nu-i este caracteristică.

Statul ocupă un loc important și influent pe piața mondială a capitalurilor, apărând ca creditor, debitor, garant și reglator.

O întrebare pe care și-o pun deseori (și uneori obsesiv) întreprinzătorii și firmele mai mari sau mai mici este: cum să facem rost de capital? Raspunsurile nu sunt multe și de-a lungul timpului ele au fost aceleași: fie utilizarea propriei averi, fie solicitarea unei subvenții de la stat sau de la o alta instituție sau de oriunde altundeva, fie obținerea unui credit bancar sau, în fine, apelarea la piața bursieră. Prima variantă este posibila doar pentru cei – puțini de altfel – favorizați de soartă. A doua posibilitate ne apare înca și mai puțin realistă și este determinată de situații excepționale. În ceea ce privește creditul bancar, deși este o variantă mai realistă decât celelalte două, nu este poate tocmai cea mai dorita în primul rând pentru că este scump (dobânzile sunt, în general, destul de ridicate și în al doilea rând, băncile pun o serie de condiții dure și stricte, deseori greu de îndeplinit de către solicitant.

O posibilitate pentru un întreprinzator sau pentru o firmă de a obține bani (capital) totuși, evitând problemele ridicate de variantele de mai sus, este reprezentată de vânzarea publică de acțiuni sau de obligațiuni cu ajutorul bursei. Bursa asigură cel mai scurt și eficient circuit între economiile sau surplusul temporar de capital al celor care doresc să investească pe termen mediu sau lung (fie că este vorba de firme, fonduri, bănci, companii de asigurare sau de simple persoane particulare) și nevoile de finanțare ale întreprinzătorilor sau ale societăților comerciale. Bursa devine astfel un concurent puternic pentru bănci, reprezentând o alternativă serioasa la creditul bancar, asa cum aratam, de cele mai multe ori mult mai scump și dificil de obținut.

Din cele de mai sus se desprinde clar rolul principal al piețelor bursiere și anume acela de finanțare a economiei (în speța a agenților economici) prin mobilizarea capitalurilor pe termen mediu și lung. De asemenea, un alt rol important al bursei este acela că aceasta înlesnește circulația capitalurilor, titlurile financiare putând fi ușor transformate în lichidități sau schimbate în alte titluri, prin vânzarea sau revânzarea lor pe aceasta piața si nu în ultimul rând rolul bursei este acela de a asigura:

1.   Corecta "echilibrare" a cererii si ofertei având la baza un numar cât mai mare de participanți, din ambele categorii (vânzatori și cumparători);

2.   Metodologia de tranzacționare extrem de rapidă, asistată de tehnică de calcul și personal specializat, prin tipizarea formularelor de contracte bursiere și standardizarea calității produselor negociate, prin admiterea la tranzacționare numai a agenților specializați.

3.   Constituirea unor depozite bancare de garanții, atât pentru cumparatori cât și pentru vânzători, prin controlul permanent, prin intermediul unor comisii avizate, a bonității și bunei

credințe a agentilor bursieri, printr-o metodologie specifică de certificare a calității produselor negociate .

4. Limitarea procentuală, maxim admisă, de variație zilnică a prețurilor;

5. Crearea diferitelor tipuri de contracte bursiere (spot, forward, futures, option etc.).

Ani '90 au reprezentat o perioadă dinamică pentru piețele financiare globale. Schimbările în filosofiile politice și economice către piețe libere și capitalism au produs o cresțere a cererii de capital. Urmând exemplul Occidentului și al economiilor "tigrilor" asiatici numeroase economii emergente au promovat bursele de valori ca pe un pilon important al progresului economic. Colapsul comunismului și adoptarea politicilor de piața au adus la dezvoltarea burselor de valori în aceste țari. Chiar și în țări comuniste, cum ar fi China și Vietnam există burse de valori destinate facilitării mobilizarii capitalului și alocării lui spre utilizări eficiente.

În tările emergente sunt peste 26.000 de companii listate la bursă, cu o valoare de peste 1,5 miliarde lire sterline. Valoare totală a tuturor companiilor listate la bursele de valori din întreaga lume se ridică la peste 25.000 de miliarde de lire sterline. În mod cert bursele de valori

reprezintă un element important al societății moderne și sofisticate în care trăim. Bursele de valori nu sunt doar un loc vital de întâlnire a investitorilor și o sursă de finanțare pentru afaceri, ele permit o alocare eficientă a resurselor într-o societate, ceea ce înseamnă un mix optim de bunuri și servicii produse pentru satisfacerea nevoilor oamenilor.

În ultimul deceniu s-a remarcat nu numai o creștere a însemnătății burselor în țările dezvoltate, ci și o crestere notabila în dimensiunile și importanta burselor mai vechi. Acest fapt este ilustrat prin aceea că valoarea de piața a acțiunilor emise de companiile listate depasesc PNB al tării respective. Acest fapt este evident în tări cum ar fi Canada, Franța, Japonia Suedia, Marea Britanie, SUA. În unele tări ca Finlanda, Olanda, Elveția, Hong Kong, capitalizarea pieței este mai mult decât dublu PNB. 

CAPITOLUL 3

Influența BVB asupra economiei României în diferite perioade de timp

3.1 Evolția numãrului de investitori listați la BVB

Începutul pieței de capital în țara noastrã a fost legat de Programul de Privatizare în Masã (PPM). În cadrul acestui program care s-a produs privatizarea a peste 5.000 de companii deținute de stat prin distribuirea în mod gratuit a unei pãrți a capitalului acestora cãtre toți cetãțenii României în vârstã de peste 18 ani. Procesul de privatizare s-a continuat prin vânzarea acțiunilor rãmase în proprietatea statului cãtre investitori strategici și financiari, români și strãini. Piața RASDAQ s-a constituit cu scopul de a asigura un cadru de tranzacționare a acțiunilor firmelor privatizate.În acest mod, s-a oferit posibilitatea de vânzare deținãtorilor individuali, posesori de certificate de acționar emise după privatizare, și posibilitatea de a cumpãra investitorilor interesați de plasamente pe piața de capital sau de preluare a controlului asupra unora dintre companiile listate. Bursa de Valori București a fost creatã fiind o piațã care are ca scop să reuneascã elita firmelor listate și tranzacționate din țara noastrã, selectate pe baza unor criterii riguroase de performanțã și eficiențã.

Dupa lansarea celor douã piețe, bursa a ”primit” și firmele înființate dupã anul 1989 prin subscripție publicã sau deschise prin oferte publice inițiale de acțiuni. Astfel, bursa românească a avut parte de o creștere cantitativã, dar și calitativă, deoarece cea mai mare parte a firmelor listate în urma marii privatizări erau societãți din industrie. Astfel, în timp ele s-au adaugat firmelor care erau deja listate, fiind companii care aparțineau ramurilor din servicii – un domeniu cu o pondere în creștere în economie.

În anul 2000 a început derularea ofertelor publice de obligațiuni încheiate cu succes în România, iar în anul urmãtor au avut loc primele tranzacții cu obligațiuni la bursa de valori. Segmentul obligațiunilor municipale a cunoscut o dezvoltare acceleratã din punct de vedere al numãrului emitenților și valorii emisiunilor. Emisiunile de obligațiuni municipale au fost însoțite de emisiuni de obligațiuni corporative aparținând în general bãncilor și altor societãți financiare. În 2005 s-au derulat și primele tranzacții cu drepturi de preferințã aferente unor majorãri de capital social.

Evoluția acțiunilor listate a fost una moderatã în primii ani de tranzacționare, pe mãsura consolidãrii și implementãrii mecanismelor de tranzacționare și investiții. În 1997 acțiunile au cunoscut o creștere acceleratã, alimentatã de investitori strãini și de așteptãri optimiste cu privire la evoluția economicã în România; urmãtorii trei ani au adus însã scãderi generalizate de prețuri ale acțiunilor. În continuare, lucrurile s-au schimbat: la începutul anilor 2000, pe mãsurã ce conjunctura economicã a început sã înregistreze progrese vizibile, interesul investitorilor strãini pentru piețe emergente a revenit, iar preþurile acþiunilor au ajuns la niveluri extrem de atrãgãtoare dupã trei ani de scãdere, tendința generalã la bursã s-a inversat. Astfel, prețurile acțiunilor au crescut continuu în urmãtorii 4 ani, recuperând decalajul de valoare fațã de piețele din jur.

În anul 2005 s-a finalizat procesul de fuziune al celor douã piețe de tranzacționare din țara noastrã, Rasdaq și Bursa de Valori, entitatea rezultatã (pãstrând numele și mecanismele Bursei de alori) prezentându-se ca o piațã solidã și puternicã în peisajul piețelor de capital din Europa Centralã și de Est, cu aspirații la un loc fruntaș în rândul acestora din punct de vedere al principalilor indicatori.

Segmentul fondurilor de investiții, concretizat în lansarea primelor fonduri mutuale la începutul anilor '90, a cunoscut o istorie mai agitatã la începuturile sale dar, ulterior, a urmat tendința generalã a acțiunilor, evoluând ascendent pe mãsura creșterii numãrului de administratori și a creșterii interesului publicului pentru investițiile financiare. În anul 1997 a început tranzacționarea instrumentelor derivate în România, la Bursa Monetar-Financiarã și de Mãrfuri Sibiu (BMFMS).

În perspectivã, piața de capital din țara noastrã se va dezvolta în continuare prin listarea unor emitenți puternici, atât din sectorul de stat, cât și din cel privat, și prin introducerea de instrumente și mecanisme noi.

Intermedierea tranzacțiilor pe piața de capital se realizeazã în România de companii specializate numite Societãți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), autorizate de CNVM.

3.2 ETAPELE DERULĂRII UNEI TRANZACȚII

La Bursa de Valori București, tranzacțiile la vedere se deruleazã printr-un mecanism care

asigurã accesul direct și continuu al intermediarilor la informațiile referitoare la preț și la cele furnizate de emitenții valorilor mobiliare și care dau, astfel, posibilitatea clienților de a lua decizia referitoare la investiția într-o anumitã valoare mobiliarã.

Tranzacția la vedere implicã douã fluxuri între cumpãrãtor și vânzãtor: fluxul de transfer al banilor și fluxul de transfer al valorilor mobiliare prin transcrierea noului deținãtor în registrul emitentului.

Derularea și finalizarea tranzacției se efectueazã în intervalul T+3, adicã la trei zile

lucrãtoare de la data tranzacției. Orice tranzacție la vedere se deruleazã în trei faze:

tranzacționarea,

compensarea-decontarea

transferul dreptului de proprietate

Tabelul 3.2 .1

sursa bvb.ro

La sfârșitul fiecãrei zile de tranzacționare, Bursa transmite fiecãrei societãți de servicii de investiții financiare în parte, care a efectuat tranzacții în ziua respectivã, patru rapoarte:

Raportul de Tranzacționare, Raportul de Compensare, Raportul de Decontare și Raportul de

Comision.

Rolul B.V.B. în ceea ce privește compensarea și decontarea tranzacțiilor constã în stabilirea corectã a sumelor nete de platã sau de încasat pentru fiecare Societate de Servicii si Investiții Financiare, precum și în asigurarea decontãrii acestor sume. Transferul banilor de la cumpãrãtori la vânzãtori se face prin intermediul Bãncii de Decontare. Decontarea are loc la trei zile lucrãtoare de la încheierea tranzacțiilor în B.V.B. și se realizeazã pe baza rapoartelor emise de BVB dupã fiecare ședințã de tranzacționare care sunt confirmate de cãtre SSIF-uri.

Semnarea rapoartelor este foarte importantã deoarece aceasta presupune cã persoanele responsabile din cadrul societãþilor de servicii de investiții financiare (SSIF) confirmã faptul cã cele înscrise în rapoarte sunt conforme cu evidențele interne referitoare la tranzacții, ca rezultat al comparãrii lor. Aceastã operațiune este necesarã deoarece pot apãrea erori care, în funcție de natura lor, pot fi remediate a doua zi. Apariția erorilor este un lucru obișnuit în aceastã activitate, important fiind faptul ca ele sã fie descoperite cât mai devreme în decursul celor trei zile, de preferat imediat dupã efectuarea tranzacției, pentru cã pot fi rezolvate mult mai ușor și cu costuri mai reduse.

Conturile de decontare sunt alimentate numai de cãtre SSIF care au net de plãtit. Atât pentru SSIF care au net de plãtit, cât și pentru cele care au net de primit, Bursa v-a întocmi o balanțã de decontare din care sã rezulte sumele (de plãtit/primit), conturile și numele tuturor

bãncilor prin care trebuie sã se facã transferul.

Acum intervine rolul bãncii centrale BNR, care are îndatorirea de a efectua decontarea

propriu-zisã a banilor astfel: BNR are deschis, în acest scop, câte un cont pentru fiecare societate bancarã de decontare care ține conturile de decontare ale societãților de servicii de investiții financiare ce opereazã în bursã; are, de asemenea, deschis un cont special de decontare al BVB. Cel târziu la T+3 (dimineața) BNR va primi ordine de platã de la bãncile de decontare ale SSIF care aveau sume de plãtit (debitoare), în baza cãrora va efectua transferul din aceste conturi în contul special al BVB. În baza ordinelor de platã și a Balanței Finale de Decontare întocmite de BVB, BNR va efectua transferul din contul special al BVB în conturile bãncilor de decontare ale SSIF creditoare care aveau de primit bani.

La momentul T+3 (dupã-amiaza), BNR confirmã Bursei de Valori București efectuarea

tuturor operațiunilor, dacã nu au fost probleme în decontare ºi dacã evidențele bãncii corespund Balanței Finale de Decontare a BVB. Numai dupã aceastã operațiune de confirmare, BVB procedeazã la transcrierea noilor acționari în registrele societãții emitente a cãror acțiuni au fost tranzacționate.

3.3 Bursa și Criza Economică Mondială

ETAPELE APARIȚIEI UNEI CRIZE FINANCIARE

Pentru a putea explica mai ușor construcția “criză financiară”, trebuie să înțelegem că o criză, indiferent dacă este financiară, medicală, personală sau de orice alt fel, este neașteptată. Dacă ar putea fi prevăzută, ar fi ușor de ameliorat sau chiar împiedicată din a se produce. Pentru a putea observa mai ușor evoluția unei crize financiare, ne vom referi la aceasta ca la un “balon”, care crește în funcție de riscurile financiare pe care și le asumă agenții economici și instituțiile financiare.

Criza financiară reprezintă un fenomen prin care cererea de fonduri monetare este mai mare decât disponibilul, respectiv oferta de lichidități. Acest lucru va conduce la retragerea lichiditățiilor bănești existente în bănci, astfel forțând băncile să-și vândă propriile activități sau să dea faliment.

Într-o economie bine definită, fără greutăți, băncile practică împrumuturi interbancare. Aceste împrumuturi sunt pe termen foarte scurt, de o noapte, cu scopul de a nivela lipsurile de lichidități din sistem; unde o bancă cu surplus de lichiditate oferă un astfel de împrumut unei alte bănci, care duce lipsă de numerar. Rata la care se oferă acest împrumut variază cu 0.05-0.10 puncte de procent față de rata stabilită de banca centrală. Înainte de 2007, rata de referință era de 5.25%, iar rata interbancară era de 5.30% până la 5.35%. Datorită crizei actuale, rata de referiță a scăzut până la 2%, însă marja s-a mărit cu până la 0.65%, astfel rata putând atinge valori de până la 2.65%. În ziua de 18 septembrie 2008, rata interbancară a crescut de la 3.75% la 6%, ceea ce dovedea că băncile nu mai aveau încredere una în cealaltă, astfel împrumuturile fiind imposibile. Explicația vine după ce se constată că una dintre principalele bănci de investiție din Statele Unite, Lehman Brothers, fondată în 1850, îți încetase plățile și solicita protecție față de creditori săi, conform Codului Falimentului din Statele Unite. Banca avea active totale în valoare 691 miliarde de dolari, astfel devenind cel mai mare faliment înregistrat vreodată în lume. Prețul acțiunilor Lehman a scăzut atât de mult de-a lungul acelei zi, încât aproape nu mai exista.

Cauza acestui colaps a fost faptul că banca centrală a ales să ajute în acel an alte două bănci aflate în dificultate și oferindu-le posibilitatea contopirii cu alți parteneri, mult mai puternici, astfel banca centrală a refuzat să sprijine și Lehman Brothers. Un alt motiv pentru care Lehman Brothers nu a primit sprijin, a fost că erau considerați a fi “prea mari pentru a da faliment”, altfel banca ar fi sprijinit Lehman, deoarece reprezenta un important pilon pentru sistemul financiar.

După ziua de 18 septembrie, marile bănci ale Statelor Unite au ajuns la concluzia că banca centrală accepta să sprijine băncile mici, astfel cele mari fiind considerate în continuare

“prea mari pentru a da faliment”. Înainte de a fi eliberat de funcția de director executiv al Citibank, “Chuck” Prince explica situația actuală din 2007 : ”Atunci când muzica se va opri, în termeni de lichiditate, lucrurile se vor complica. Dar atât timp cât muzica se aude în continuare, trebuie să te ridici și să dansezi. Noi încă dansăm.”.

Din dorința de a da un exemplu celorlalte bănci mari, este posibil ca autoritățile centrale să fi făcut un exemplu din Lehman Brothers. Numeroși economiști avertizau bănciile și mulți agenți economici să nu se bazeze mereu pe ajutorul oferint de băncile centrale, însă nu au ascultat, ceea ce a dus la asumarea mai multor riscuri financiare.

Falimentul a Lehman Brothers a fost doar prima piesă a “epidemiei finaciare”, un așa numit „pacient zero”, după Lehman a urmat cea mai mare companie de asigurări din 2007, American International Group (AIG). Firma avea o poziție importantă ca și garant față de Lehman Brothers, privind contractele de tip CDS (credit default swap); de asemenea, AIG reprezenta un investitor major în obligațiunile ipotecare, CDO (collateralized debt obligation), emise în principal de Lheman Brothers. După ce Lehman a căzut, puterea finaciară a AIG a scăzut de asemenea, ceea ce a împins ca Moody și Standard & Poor, companii mari de rating, să ceară AIG să solicite 18 miliarde de dolari, sub formă de împrumut, pentru a-i investi în garanții pentru contractele CDS, lucru imposibil pentru companie.. După cererea AIG de protecție a creditorilor săi, în data de 17 septembrie (miercuri), încrederea în bănci a scăzut dramatic în următoarele 24 de ore. Conform puterii sale de “împrumutător de ultimă înstanță”, Rezerva Federală oferă împrumuturi în mod obișnuit doar băncilor membre Sistemului Rezervelor Federale; însă, conform Legii constitutive a Rezervei Federale, Fed-ul poate în “situații deosebite și care o impun”, să împrumute “orice individ sau parteneriat sau corporație”, doar cât timp împrumuturile sunt “conform exigențelor” Fed-ului. Utilizând această autoritate pentru prima dată după anii 1930, Fed-ul a acordat firmei AIG un împrumut de 85 de miliarde de dolari, împrumut garantat cu aproximativ 80% din acțiunile pe care le deținea AIG în acel moment.

Mărimea împrumutului nu a calmat piața, având în vedere că totalul pieței CDS-urilor era în valoare de 57.325 de miliarde de dolari la jumătatea anului 2008. Din acestea, câteva sute de miliarde dolari erau trazacționate doar de Lehman Brothers sub formă de contracte CDS. Suma fiind insuficientă, în luna noiembrie 2008, AIG a mai primit ajutoare, sub forma injecțiilor de capital, suma datorată ajungând la 152,5 miliarde de dolari; în martie 2009, au mai fost adăgate încă 30 de miliarde, astfel AIG beneficia de un ajutor în valoare de 182,5 miliarde de dolari, sumă ecvhivalentă cu 1,3% din PIB-ul Statelor Unite.

Criza actuală a pornit datorită problemelor apărute pe piața imobiliară din țări precum SUA, Anglia, Australia, Spania și Islanda când prețurile caselor s-au dublat astfel formându-se un dezechilibru uriaș între cerere și ofertă, eveniment ce a forțat agenții imobiliari să scadă drastic din preț. Un alt element care a dus la formarea crizei actuale a fost faptul că piețele bursiere au scăzut și ele odată cu prețurile caselor. Din octombrie 2007, până în februarie 2009, capitalul total al piețelor bursiere a scăzut de la 63.000 de miliarde de dolari la 28.600 de miliarde.. Un alt factor care a condus la această criză au fost atacurile teroriste din 11 septembrie asupra World Trade Center, aceste atacuri având ca și consecință directă scăderea PIB-ului la 0,8% și rata șomajului crescând la 6,3%.

Deși colapsul a început în septembrie-octombrie 2008, iar piața monetară a continuat să scadă de atunci, piața acțiunilor a primit o nouă lovitură, datorită problemelor economice tot mai grave din 2009. În timpul prăbușirii pieței monetare, piața acțiunilor a mai suferit o scădere în valoare de 35% și una de 25% pe perioada ianuarie-februarie 2009.

Această scădere nu este unică, s-a mai întâmplat și se va mai întâmpla, ceea ce a făcut totuși această criză unică sunt șirurile de suișuri și coborâșuri de 10% de la o zi la alta.

După crizele bancare din anii ’70 și ’80, guvernele și autoritățile de supraveghere au căutat metode prin care ar putea să controleze mai ușor modul în care băncile își asumă riscuri. Ingredientul cel mai activ al acestei politici au fost cerințele minime de capital (solvabilitate), care indica raportul minim dintre capitalul unei bănci și activele sale. Acest model de reglementare numit Basel I a fost implementat în peste 100 de țări din întreaga lume, a fost folosit pentru a înțelege mai bine riscul de credit și pentru a mări nivelurile de capital, astfel făcând criza actuală mai ușor de susținut.

În a doua etapă, prin acordul Basel II, introdus în Uniunea Europeană din 2007, s-a încercat creearea unei relații mai bune între riscurile reale și capital.

Un aspect crucial în determinarea nivelului de risc a fost și rămâne utilizarea ratingurilor oferite de companii precum Moody’s, Fitch și Standard & Poor’s. Acest nou acord ridică însă noi semne de întrebare, privind acuratețea modelelor interne de calculare a riscurilor și prociclicitatea cerințelor de solvabilitate și ratingurile. Aceste modele au fost proiectate pentru a face mai ușoară evaluarea riscului zilnic și alocarea unui capital economic diferit activitații bancare în funcție de randament versus risc.

Conform lui Carmen Reinhart și Kenneth Rogoff, multe dintre cele 138 de crize financiare apărute după al doilea război mondial au avut două elemente comune, și anume creșteri de capital speculative pentru a acoperi scăderile soldului prezent, altfel spus, în cheltuială la nivel național dusă peste limită, și prețurile mari la proprietățile rezidențiale și cele comerciale..

Unii observatori susțin că una dintre cele mai importante măsuri de prevenire a crizei reprezintă introducerea unei politici monetare plauzibile, din dorința de a atinge o stabilitate a prețurilor. Criza prezentă, care poartă marca “Made in USA”, reprezintă eșecul Fed-ului în fața inflației. Mai departe vom vedea că, deși un număr mare de indicatori sugerau faptul că economia financiară și prețurile instrumentelor financiare erau țintele unor tensiuni tot mai apăsătoare, rata “normală” a inflației prețurilor bunurilor și serviciilor era sub control.

Baloanele speculative legate de prețurile proprietăților imobiliare au apărut în țări precum Anglia și Australia, deși acestea au mărit rata dobânzii mult față de restul lumii: Anglia ajungând aproape de 6%, iar Australia depășind 7%. În ciuda acestor schimbări, prețul valorilor imobiliare în Anglia au crescut cu 130%, iar în Australia cu 95%, asta doar în perioada 1998-2004. În Australia, băncile ipotecare au suportat mai ușor deficitul. Lucru posibil prin preluarea a Wizard Home Loans, filială aparținând GE Money Bank, de către National Australia Bank (NAB).

În zona euro, Banca Centrală Europeană (BCE) avea dificultăți în soluționarea problemelor apărute în tările membre. Unele țări precum Germania, Italia și Portugalia, aveau nevoie de o politică monetară mai premisivă decât cea sugerată de BCE. Alte țări precum Spania și Irlanda care înregistrau creșteri ale prețurilor proprietăților, aveau nevoie de creșteri ale ratei dobânzii. În ciuda acestei probleme generale, trebuie adăugat și faptul că BCE nu dorea, și nici în prezent nu dorește, să-și consume resursele pe prețurile activelor, ci doar pe prețurile bunurilor și serviciilor. Astfel rata refinanțarii s-a oprit la 4,25%, lucru ce a permis prețurilor proprietăților să crescă cu până la 146% în Spania și până la 129% în Irlanda, între anii 2000 și 2006..

Ceea ce este totuși interesant și de notat la ultimele crize puternice din ultimii 100 de ani, este că ele au ca țintă sectorul financiar, dar nu sunt din interiorul acestui sector. Cu alte cuvinte, ele apar spontan în sectorul financiar, având ca sursă factori externi sistemului, factori care nu pot fi controlați de sistemul finaciar. Spre exemplu, criza asociațiilor de economii și împrumuturi din SUA și crizele japoneze, asiatice și nordice au fost efecte ale unor liberalizări politice. Crizele rusești din 1998 și 2008 au fost rezultatul scăderii prețului petrolului.

Reinhart și Rogoff susțin că actuala criză este un rezultat al liberalizării. Noi entități finaciare nereglementate sau slab reglementate (fonduri hedging, fonduri private, companii de asigurări, cunoscute împreună sub numele de sistem bancar umbră, precum și companii de rating) au ajuns să joace un rol mult mai important în sistemul financiar mărind, fără îndoială, stabilitatea împotriva anumitor tipuri de șocuri, dar crescând, poate și vulnerabilitatea față de altele”.

Printre primele lucruri pe care le-am învățat despre bursă este acela că bursa anticipează mersul economiei. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr în acest moment. Nu se poate nega că așa ar sta lucrurile într-o economie normală. Însă în sistemul monetar-financiar actual, bazat pe monedă discreționară și expansiunea creditului, bursa este mai degrabă un uriaș mecanism de redistribuție.

Inflația funcționează ca un impozit. Toți economiștii recunosc acest lucru. Acest impozit acționează în felul următor. Cu cât se produc mai mulți bani, cu atât valoarea lor scade (față de ce ar fi fost în absența expansiunii monetare), răpind astfel avuția unora și îmbogățindu-i pe alții. Acest efect, descoperit acum câteva secole de Richard Cantillon, este în general trecut cu vederea de manualele moderne de economie. Însă adevărul este că expansiunea monetară, adică scăderea valorii unității monetare, nu ne afectează pe toți la fel: depinde de poziția noastră pe circuitul banilor. Cei care se află aproape de punctul de intrare al banilor în economie au de câștigat, deoarece veniturile lor cresc înainte ca nivelul general al prețurilor să reflecte emisiunea monetară; cei care se află la coadă pierd, deoarece veniturile lor cresc abia după ce inflația și-a făcut simțite efectele. În prima categorie intră acei actori economici care sunt beneficiarii inflației: guvernul (care este indirect finanțat de banca centrală), băncile (care se refinanțează de la banca centrală) și participanții pe piețele imediat afectate de creditul ieftin (bursa, piața imobiliară ș.a.). În a doua categorie intră majoritatea populației, în special cei cu venituri fixe stabilite de stat (pensionari, de exemplu).

În sistemul economiei de piață de cumetrie există două categorii de indivizi: cei care plătesc taxele și cei care trăiesc din taxe. Implicit, unii prosperă de pe urma inflației, alții sărăcesc. De aceea creșterea nivelului de trai prin expansiunea creditului este o iluzie, pentru că expansiunea creditului nu este decât o formă de impozitare. Prin impozitare nu se poate crește bunăstarea, ea doar se poate redistribui. Culmea este că deși, așa cum spuneam, economiștii recunosc că inflația înseamnă impozitare și că marea lor majoritate acceptă faptul că impozitarea nu poate fi o sursă de creștere economică, mulți cred că inflația promovează tocmai acest lucru. Vorbesc despre una dintre cele mai mari iluzii (erori) de gândire economică. Omul consecvent ar trebui să admită una din două: fie inflația este impozitare și, ca atare, nu duce decât la redistribuție, fie inflația nu este impozitare și atunci ar putea să ne crească bunăstarea tuturor – cu 2% pe an sau cu cât spun experții.

Să revenim la bursă. Producția de bani a afectat de multe ori în istoria economică cu prioritate piețele bunurilor (piețele „activelor”, cum se mai spune). În consecință, bursa – piața titlurilor de proprietate asupra bunurilor de capital – a fost puternic influențată: creșterea profitabilității investițiilor, a valorii bunurilor de capital se traduce în creșterea valorii firmelor, deci a acțiunilor acestora. De la o vreme însă bursa este direct influențată de expansiunea creditului. „Băieții deștepți” au găsit o cale de a capta mai bine beneficiile tipăririi de bani. Ei au creat diverse inovații financiare prin care au adus bursa chiar la gura robinetului cu bani. În esență, toate se rezumă la o singură metodă: cumpărarea de titluri financiare pe datorie. Astfel, prețul activelor „financiare” nu trebuie să mai aștepte prețul activelor „reale”: el reflectă aproape instantaneu condițiile monetare.

Criza economică din 2007 a fost rezolvată în cel mai prost mod posibil: prin bail-out, adică prin socializarea pierderilor, adică prin impozitare, adică prin expansiune monetară (fiindcă niciun guvern nu este atât de curajos încât să ridice impozitele „clasice” pe măsura redistribuției efectuate). Așa că bursele au răspuns extrem de prompt. În România anului 2009 PIB a scăzut cu 7%, dar cine a investit în cele mai lichide titluri la bursă și-a dublat investiția. Are sens? Doar dacă înțelegem că relaxarea politicii monetare „stimulează”… redistribuția! Autoritățile se plâng de credit că acesta nu este suficient de ieftin.

Tabelul 3.3.1.1

Ritmul de creștere înregistrat în primul trimestru din 2010 la BVB l-a depășit chiar și pe cel de anul trecut. De fapt, e de două ori mai rapid: BET a crescut cu 30%, față de 60% pe parcursul întregului an 2009. Și asta nu e nimic. Boom-ul pe RASDAQ abia a început graficul de jos fiind sugestiv . Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convins că piețele se îndreaptă către maximele dinainte de criză: Fed, BCE și BNR au grijă să se întâmple.

Tabelul 3.3.1.2

Crizele nu se pot lansa doar pe baza unei lipse de lichiditate, dar și pe baza unui exces de lichiditate, exemple fiind criza bursieră din 2000 (“dotcom”), dar și balonul imobiliar din 2006; acestea având ca și cauză rate scăzute a dobânzilor, cerute de Rezerva Federală.

Băncile centrale din Marea Britanie, Statele Unite și alte câteva țări au încercat să influențeze ratele dobânzii pe termen scurt, prin cumpărarea unor obligațiuni garantate cu ipoteci și datorii publice.

Pe lângă efectele negative pe care le au crizele financiare, acestea sunt un bun prilej pentru a observa erorile din sistemul bancar. Criza actuală a scos la lumină o serie de greșeli la nivelul managementului bancar al lichidității și al rolului jucat de autoritățile de supraveghere.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Bursa de Valori și piața de capital din țara noastra se află în prezent la un moment foarte important pentru evoluția și dezvoltarea viitoare a acestora : instituțiile pieței au reusit, prin performantele, proiectele și inițiativele din ultimii ani, să atragă atenția potențialilor investitori individuali și instituționali rezidenți și nerezidenți și a potențialilor emitenți de instrumente financiare.
Desigur, performanța la bursã implicã și riscuri, experiențã și informare; însã riscurile pot fi micșorate prin strategii adecvate de investiții, experiența se dobândește în timp, iar sursele de informare sunt numeroase. Asfel, singurul element necesar este dorința de a deveni investitor. În rest, bursa de valori este deschisã pentru a primi investitori mari și mici, cu experiențã sau fãrã, și cu abordãri, obiective și strategii foarte diverse. Oricine poate testa posibilitãțile bursei, investind inițial sume mai mici, și acumulând experiențã pe parcurs.În concluzie investițiile la bursa de valori, în acțiuni și alte tipuri de instrumente financiare tranzacționate, oferã posibilitatea diversificãrii veniturilor și a plasãrii economiilor în condiții mai bune decât la bancã, în valutã sau în titluri, pentru investitori individuali și companii. Piața de capital, permanent se află în dinamică, însă schimbarea bruscă nu-i este caracteristică. Statul ocupă un loc important și influent pe piața mondială a capitalurilor, apărând ca creditor, debitor, garant și reglator.

În perioada scursă de la înființarea sa, Bursa de Valori București a urmărit crearea unei infrastructuri moderne și flexibile pe care să se sprijine activitatea specifică unei piețe bursiere.

S-a trecut astfel treptat de la un sistem electronic de tranzacționare importat, care presupunea prezența fizică a brokerilor în incinta Bursei, la tranzacționarea de la distanță și mai apoi la o platformă electronică dezvoltată integral "in-house" de specialistii BVB.

Câștigurile din investițiile în acțiuni se obțin, în general, din creșterea prețului la

bursã al acțiunilor cumpãrate. Investitorii pot câștiga de pe urma acestor investiþii și operațiuni precum distribuirea de dividende, majorãri de capital social sau oferte publice de cumpãrare sau preluare.

Consider că ne dorim cu toții, în calitate de intermediari pe piața și acționari ai bursei, o dezvoltare a instituției și a pieței de capital cât mai apropiata de potențialul real al acestora.
Consider, însă, că se pot face în continuare mult mai multe, iar actualul context macroeconomic, politic și social, atât național cât și regional sau global, impune o accelerare și dezvoltare a programelor și măsurilor din ultimii ani.

Principalele propuneri pe care eu mi le exprim sunt că Bursa de Valori București în următorii ani ar trebui să : creeze condiții optime de manifestare a cererii și ofertei de instrumente financiare și să stimuleze prezentă pe piață bursieră a factorilor care dau substanță oricărei burse: emitenții, investitorii și instrumentele financiare.

Bibliografie

Ancuța Teodor, Ioan Aleman, Cipariu Darius – “Investiții pe piețele la termen. Analize și

strategii pentru investitori”, ediția III, Sibiu 2009;.

Anghelache Gabriela – “Piața de capital în context European” ,Editura Economică,Bucrești 2002.

Anghelache Gabriela – “Bursa și piața extrabursieră” Editura Economică, București,2000

Badea D.G. – “Piața de Capital și restructurarea economică” Editura Economică, București,2000.

Boajă Minică , Radu Sorin Claudiu – “Relații financiar monetare internaționale” , Editura Universală București.

Brașoveanu Obreja Laura – “Piața de capital”, Editura ASE Bucrești 2010.

Bratu R. Ștefan – “Tendințe și mutații în evoluția pieței de capital din România”,Editura Universitaria Craiova 2010.

Bratu R. Ștefan – “Burse de Valori “ Editura Universitaria,Craiova ,2002.

Bratu R. Ștefan – “Piețe de capital” Editura Universitaria,Craiova , 2007.

Floricel C. – “Relații Valutar-Financiare Internaționale” Editura Naționa, București 2001.

Funar S. ,Vlad I. – “Bursa de mărfuri și de Valori “ Editura Academic Press Cluj Napoca, 2001.

Gabriela Anghelache – “Piața de capital.“Caracteristici. Evoluții. Tranzacții”, Editura Economică,București 2004

Ghișoiu, Magdalena “Introducere în micro și macro economie”. Cluj-Napoca: Editura Risoprint , 2005.

Miron, D. – “Politici comerciale” , București, Editura Luceafărul, 2003

Negomireanu ,Elena,Bianca – “Piața de capital și bursa de valori.Noțiuni teoretice și apilcații”, Editura Risoprint ,Cluj Napoca ,2005.

Ovidiu Stoica –“ Mecanisme și instituții ale pieței de capital. Piețe de capital emergente.”

Editura economică, București 2003.

Popa Ioan – „Bursa” (vol 1 si 2) , Colecția Bursa, Editura Adevărul, București ,1994.

Păuna Marin –“ Busa de Valori București” ,Editura Tribuna Economica, București, 2002.

Radu Sorin Claudiu,Boaja Dan Marin – “Piețe de capital”. Instituții și financiare tranzacționate Editura Universală, București , 2012.

Stanciu, Cristian – Managementul portofoliului de titluri”, Editura Universitaria,Craiova, 2007.

Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori , publicată în Monitorul Oficial al României ,Partea 1 nr.210 din 11 august 1994.

Lengea nr.222 /2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară.

Legea nr 297/2004 privind piața de capital publicată in Monitorul Oficial nr. 571/29.06.2004.

www.bvb.ro.

www.CNVM.ro.