Bursa DE Valori Bucuresti Rolul Acesteia In Dezvoltarea Pietei Bursiere Romanesti

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI -ROLUL ACESTEIA ȊN DEZVOLTAREA PIEȚEI BURSIERE ROMÂNEȘTI

CUPRINS

INTRODUCERE

1.PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA-EVOLUȚIE ȘI LEGISLAȚIE

1.1.DEFINIREA, ROLUL ȘI LOCUL PIEȚEI DE CAPITAL ȊN ECONOMIE

1.2.TIPOLOGIA PIEȚELOR DE CAPITAL

1.3.PIAȚA PRIMARĂ ȘI PIAȚA SECUNDARĂ

1.4.ROLUL INFORMAȚIILOR PE PIAȚA DE CAPITAL

1.5.CONCEPT.TIPURI DE TRANZACȚII BURSIERE

1.6. ACTIVELE FINANCIARE

2.BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

2.1.CONCEPTUL, FUNCȚIILE ȘI ROLUL BURSEI DE VALORI

2.2.COTA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

2.3.REGISTRUL BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

2.4.TIPURI DE ORDINE

2.5.OBIECTIVELE BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

3.STUDIU DE CAZ.ACTIVITATEA B.V.B

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Înfãptuirea procesului de restructurare si modernizare a economiei românești, de dezvoltare a potențialului ei productiv, o trecere treptatã la economia de piața solicitã importante resurse financiare. Activitatea de descentralizare a economiei și de privatizare a acesteia determinã noi modalitați de mobilizare a capitalurilor, în care emisiunea și plasarea de acțiuni și obligațiuni vor deține un loc important pe piața de capital din România și nu numai. Avem in vedere si posibilitatea atragerii de capitaluri de pe piețe strãine de capital, cât și de pe piața eurotitlurilor și care pot reprezenta prin dimensiunile lor, surse importante de mobilizare a capitalurilor de cãtre firme românești.

Piața de capital este o piața a tranzacțiilor cu titluri financiare emise de cãtre stat, societați pe acțiuni și unitați administrative teritoriale.

Piața de capital (piața valorilor mobiliare) reprezintã (in esențã) ansamblul relațiilor și mecanismelor prin care se realizeazã transferul fondurilor de la cei care dețin surplus de capital (numiți „investitori”), cãtre cei care au nevoie de capital (numiți „emitenți” sau „investitori”), prin intermediul unor vehicule sau instrumente specifice (valori imobiliare) și al unor operatori specifici (societați de valori mobiliare).

Din aceastã definiție rezultã cã existența și funcționalitatea pieței de capital presupun intrunirea unui complex de imprejurãri, printre care esențiale sunt:existența unui surplus de capital la indemâna unor agenți economici; disponibilitatea volitiva manifestatã a deținãtorilor surplusului pentru a-l investi (sau specula);existența unor agenți care au nevoie de capital (dintre toate „împrejurările” aceasta este întotdeauna prezentã fãrã efort);existența operatorilor specifici, mai exact a unor persoane juridice care sa utilizeze instrumentele enunțate, numite în general societăți de valori imobiliare.

Demarcațiile stricte in ceea ce privește locul si rolul pieței de capital în ansamblul mecanismelor economice nu sunt deosebit de eficiente in contextul mobilitãții excesive a tabloului economic general al zilelor noastre: se vorbește deopotrivă despre piața financiarã, piața monetarã, piața interbancarã, piața scontului, piața asigurãrilor, instituții cãrora le corespund operatori specifici precum bãncile, societãțile de asigurare, casele de scont și resort, etc.

Piața de capital reprezintã pârghiile prin intermediul cărora:se mărește capitalul necesar agenților economici in vederea acoperirii nevoilor curente si se asigura finanțarea dezvoltării acestora.

Piața de capital are o serie de trãsãturi specifice si un număr limitat de segmente. O descriere exhaustivã a trãsãturilor este aproape imposibilã și nu se justificã din punctul de vedere al relației efort-efect; mai utilã pare sã fie prezentarea acestor trãsãturi prin ceea ce este reprezentativ, principal, esențial.

CAPITOLUL 1. PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA -EVOLUȚIE ȘI LEGISLAȚIE

1.1.DEFINIREA, ROLUL ȘI LOCUL PIEȚEI DE CAPITAL ȊN ECONOMIE

Înfãptuirea procesului de restructurare si modernizare a economiei românești, de dezvoltare a potențialului ei productiv, o trecere treptatã la economia de piața solicitã importante resurse financiare.

Activitatea de descentralizare a economiei și de privatizare a acesteia determinã noi modalitați de mobilizare a capitalurilor, în care emisiunea și plasarea de acțiuni și obligațiuni vor deține un loc important pe piața de capital din România și nu numai. Avem in vedere si posibilitatea atragerii de capitaluri de pe piețe strãine de capital, cât și de pe piața eurotitlurilor și care pot reprezenta prin dimensiunile lor, surse importante de mobilizare a capitalurilor de cãtre firme românești.

Piața de capital este o piața a tranzacțiilor cu titluri financiare emise de cãtre stat, societați pe acțiuni și unitați administrative teritoriale.

Piața de capital (piața valorilor mobiliare) reprezintã ansamblul relațiilor și mecanismelor prin care se realizeazã transferul fondurilor de la cei care dețin surplus de capital (numiți „investitori”), cãtre cei care au nevoie de capital (numiți „emitenți” sau „investitori”), prin intermediul unor vehicule sau instrumente specifice (valori imobiliare) și al unor operatori specifici (societați de valori mobiliare). Din această definiție rezultã cã existența și funcționalitatea pieței de capital presupun intrunirea unui complex de imprejurãri, printre care esențiale sunt:

existența unui surplus de capital la indemâna unor agenți economici;

disponibilitatea manifestatã a deținãtorilor surplusului pentru a-l investi (sau specula);

existența unor agenți care au nevoie de capital (din toate „împrejurările” aceasta este întotdeauna prezentã fãrã efort);

existența operatorilor specifici, mai exact a unor persoane juridice care sa utilizeze instrumentele enunțate, numite în general societăți de valori imobiliare.

Demarcațiile stricte in ceea ce privește locul si rolul pieței de capital în ansamblul mecanismelor economice nu sunt deosebit de eficiente in contextul mobilitãții excesive a tabloului economic general al zilelor noastre: se vorbește deopotrivă despre piața financiarã, piața monetarã, piața interbancarã, piața scontului, piața asigurãrilor, instituții cãrora le corespund operatori specifici precum bãncile, societãțile de asigurare, casele de scont și resort, etc.

Piața de capital reprezintã pârghiile prin intermediul cărora:

a)se mărește capitalul necesar agenților economici in vederea acoperirii nevoilor curente;

b)se asigura finanțarea dezvoltării acestora.

Piața de capital are o serie de trãsãturi specifice si un număr limitat de segmente. O descriere exhaustivã a trãsãturilor este aproape imposibilã și nu se justificã din punctul de vedere al relației efort-efect; mai utilã pare sã fie prezentarea acestor trãsãturi prin ceea ce este reprezentativ, principal, esențial.

a) Produsele pieței au o anume specificație, reprezentatã prin negociabilitate si transferabilitate. Pe piața de capital, acțiunea de a lua bani (fonduri) sau de a da bani (a investi) se realizeazã prin utilizarea unor instrumente (produse) specifice, denumite valori mobiliare; negociabilitatea și transferabilitatea sunt de fapt caracteristicile valorilor mobiliare.

b)Produsele pieței sunt instrumente pe termen lung. Aceastã trãsãturã relevã o altã distincție intre piața monetarã și piața valorilor mobiliare și anume: durata diferitã de timp a atragerii banilor. Pe piața de capital, banii sunt atrași pe o perioadã mai mare de un an, deci pe termen mediu și lung.

c) Pe piața de capital, intermediarii joacã un rol important in privința punerii in contact a emitenților cu investitorii care doresc sã cumpere. Este foarte important de reținut cã nu emitenții își asumã riscul investiției, ci investitorii.

d) Piața de capital oferã modalitãți de investire, respectiv de atragere a capitalului prin utilizarea fondurilor nebancare. Astfel cã o alternativã la construirea de depozite bancare, investitorii pot achiziționa valori mobiliare, iar emitenții, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capital prin emisiunea de valori mobiliare.

Pe piața de capital există doua fluxuri pe baza cãrora se alocă și resursele:

a) fluxul care „curge” dinspre unitațile in deficit de resurse si care emit valori mobiliare (emitenți) și totalitatea unitãților care au surplus de resurse (investitori).

b) fluxul dinspre cei care posedã valori mobiliare, dar care au nevoie de lichiditãți (investitori) și cei care au surplus de resurse bãnești (investitori) și doresc sã cumpere valori mobiliare de la alți investitori.

In ceea ce privește primul flux, el se mai numește și fluxul „valori mobiliare versus bani”; cel de al doilea se numește „bani versus valori mobiliare”.

Schema I.1.Poziția intermediarilor pe piața de capital

Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două concepții referitoare la piața de capital:concepția anglo-saxonă și concepția continental-europeană. În concepția anglo-saxonă, piața de capital formează împreună cu piața monetară și cu piața asigurărilor ceea ce se numește piața financiară.

În acest context piața de capital este sinonimă cu piața instrumentelor financiare care asigură investirea capitalurilor pe termen mediu și lung.

Piața monetară realizează atragerea și plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieței interbancare, al pieței scontului, al pieței scontului, al pieței efectelor de comerț.

În concepția clasică continental –europeană, piața de capital are o structură complexă care cuprinde piața monetară, piața ipotecară și piața financiară.

Piața monetară este piața capitalurilor pe termen scurt și mediu, fiind reprezintată de piața interbancară și de piața titlurilor de creanță negociabile.Pe piața interbancară operează banca de emisiune, băncile comerciale, băncile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori, dar și de dibitori în cazul completării fondurilor proprii.Tranzacțiile pe această piață îmbracă forma acordării-rambursării creditelor.

Pe piața titlurilor de creanță negociabile, operatori pot fi toți agenții economici.Instrumentele negociate sunt : certificate de depozit (titluri negociabile ce atestă existența unui depozit în cont), biletele de trezorerie (emise de societăți comerciale, cu excepția instituțiilor de credit), bonurile de tezaur (emise de trezoreria statului), titlurile pe termen scurt (emise de instituții financiare).

Piața ipotecară este o piață specifică finanțării construcției de locuințe, pe care acționează organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele speciale de refinanțare care asigură reîntregirea fondurilor băncilor creditoare, precum și băncile ipotecare.Acestea emit obligațiuni ipotecare tranzacționabile pe piețele reglementate în scopul obținerii de lichidității.

Piața financiară este piața capitalurilor pe termen lung, pe care se emit și se tranzacționează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.Piața financiară este cea pe care se cumpără și se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor.Ea exprimă o relație directă între deținătorul și utilizatorul de fonduri.Conform reglementărilor adoptate în România, piața de capital este o componentă a pieței financiare care face posibilă separarea actului de economisire și de investire.

Piața financiară, ca mecanism de legătură între deținătorii de fonduri excedentare (investitorii) și utilizatorii de fonduri (emitenții de titluri financiare) are două componente: piața primară și piața secundară.Atât piața de capital cât și piața monetară sunt structurate la randul lor pe două compartimente :piața primară, piață secundară.

1.2TIPOLOGIA PIEȚELOR DE CAPITAL

Piețele de capital pot fi grupate în funcție de anumite caracteristici, cum sunt:tipul valorilor mobiliare tranzacționate,procedurile de tranzacționare utilizate ,localizarea fizică a pieței.

A. Privită din prisma producerii și comercializării valorilor mobiliare,piața de capi Piața financiară, ca mecanism de legătură între deținătorii de fonduri excedentare (investitorii) și utilizatorii de fonduri (emitenții de titluri financiare) are două componente: piața primară și piața secundară.Atât piața de capital cât și piața monetară sunt structurate la randul lor pe două compartimente :piața primară, piață secundară.

1.2TIPOLOGIA PIEȚELOR DE CAPITAL

Piețele de capital pot fi grupate în funcție de anumite caracteristici, cum sunt:tipul valorilor mobiliare tranzacționate,procedurile de tranzacționare utilizate ,localizarea fizică a pieței.

A. Privită din prisma producerii și comercializării valorilor mobiliare,piața de capital cuprinde două segmente:

1.Piața primară-piața pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima oară.

2. Piața secundară –piața pe care sunt tranzacționate valori mobiliare aflate deja în circulație.Piața secundară furnizează lichiditate pentru investitoriicare doresc sa-și schimbe portofoliile înainte de data scadenței.

B. După obiectul tranzacției, se deosebesc:

1.Piața obligațiunilor-piața pentru instrumente de datorie de orice fel.

2.Piața acțiunilor –piața pentru acțiuni comune și preferențiale ale corporațiilor private.Spre deosebire de obligațiune, care promite plăți periodice ale cuponului și rambursarea sumei împrumutate la scadență și care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o acțiune comună nu promite nici o plată periodică,ci conferă doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului.

3.Piața contractelor la termen (Futures)-piața pe care valorile mobiliare se tranzacționează pentru livrare și plata viitoare.Instrumentul tranzacționat este numit contract la termen.Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulație sau pot fi emise înainte de scadența contractului.Dacă un contract la termen este tranzacționat la ghișeu, prin negociere, se numește contract forward(piața forward).

4.Piața opțiunilor(Options)-piața în care se tranzacționează valori mobilare pentru livrare viitoare condițională.Instrumentul tranzacționat este numit contract de opțiuni.Contractul este executat la opțiunea deținătorului.Cele mai des întâlnite tipuri de contracte de opțiuni sunt :opțiunile call(de cumpărare)și opțiunile put(de vânzare).

C. După modul de formare a prețului instrumentelor financiare:

1.Piața de licitație –piața în care tranzacționarea este condusă de o parte terță, înfuncție de suprapunerea prețurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde o anumită valoare mobiliară.Persoană care tranzacționează este un agent de piață.Cererile și ofertele menționează atât prețul, cât și cantitatea.Tranzacțiile se realizează la acele prețuri pentru care există atât cerere cât și ofertă.Cumpărătorii si vânzătorii nu tranzacționează unul cu celălalt, nu cunosc identitatea celeilalte părți.Piața este impersonală.Un exemplu de astfel de piață este New York Stock Exchange.

2.Piața de negocieri-piața în care cumpărătorii și vânzătorii negociază între ei prețul și volumul valorilor mobiliare,fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer.Dacă tranzacția se realizează printr-un dealer sau broker, identitatea uneia dintre părți poate, sau nu poate fi cunoscută celeilate părți.

Această piață este utilă în cazul valorilor mobiliare inactive și pentru tranzacții foarte mari, care pot cauza pe o piață de licitații fluctuații de scurtă, până în momentul în care suficiente ordine vor exista în cealaltă parte a pieței.Negocierea furnizează timp pentru identificarea cumpărătorilor și vânzătorilor și pentru revizuirea prețului sau volumului.

D. În funcție de momentul finalizării tranzacțiilor:

1.Piața la vedere-piața pe care valorile mobiliare sunt tranzacționate pentru livrare și plata imediată . “Imediat” este definit de respectiva piață și variază de la o zi la o săptămână, în funcție de tipul valorii mobiliare.Este uneori numită piață în numerar.

2.Piața la termen –în cadrul căreia finalizarea tranzacției, referitoare la livrarea titlurilor către noul cumpărător și efectuarea plății, se realizează la o dată viitoare.Pe această piață tranzacțiile se derulează la termen ferm, când există certitudinea finalizării la o anumită scadență, și la termen condiționat, când finalizarea depinde de evoluția viitoare a cursului și este lăsată la latitudinea cumpărătorului, care suportă un cost pentru dreptul de a renunța la contract.

1.3PIAȚA PRIMARĂ ȘI PIAȚA SECUNDARĂ

Piața capitalurilor pe termen lung asigură negocierea valorilor mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.Această piață este cea care cumpără și vinde active finaciare, fără a fi schimbată natura lor.Asigurând o relație directă între deținătorul și utilizatorul de fonduri,piața de capital se prezintă ca mecanism de legătură între investitori și emitenți, a căror decizie de investire vizează,în principal, două obiective complementare:

1.rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor ;

2.lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit;

3.riscul ;

Piața de capital este, prin natura sa, o piață deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a investitorilor, iar tranzacțile cu valori mobiliare au caracter public.Piața de capital, prin intermediul primului segment al acesteia, respectiv piața primară, constituie un circuit de finanțare specializat.Această piață permite transformarea directă a economilor în resurse pe termen lung, de care vor benefcia colectivitățile publice și private.

Pe piața primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri.Prin intermediul pieței primare, se pun în evidență mișcările de capitaluri dintr-o economie ,generate de către emitenți ,în calitatea lor de solicitatori de capitaluri.Ea permite finanțarea agenților economici.

Participanți pe piața primară, în cadrul căreia se vând și se cumpără valori mobiliare nou emise, sunt:

1. solicitatorii de capital:statul și colectivitățile locale, întreprinderile publice și cele private;

2.ofertanții de capital:persoane particulare, agenți economici, bănci, case de economii, societăți de asigurare;

3.intermediarii: societăți de valori mobiliare, bănci comerciale, societăți de investiții financiare care prin rețeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.

Piața primară are, deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt, în capitaluri disponibile pe termen lung.

Piața secundară-asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare și a piețelor extrabursiere, atât buna funcționare a pieței primare, cât și lichiditatea și mobilitatea economiilor.Investitorii au posibilitatea de a negocia, în orice moment, acțiunile și obligațiunile deținute în portofoliu, sau pot cumpăra noi valori mobiliare.Lichiditatea pieței le permite să realizeze rapid arbitraje de portofoliu, fără a aștepta scadența titlurilor deținute.

Piața secundară concentrează cererea și oferta derivată, care se manifestă după ce piața valorilor mobiliare s-a constituit.

Un rol important pe piața de capital revine societăților de intermediere a valorilor mobiliare care:

1.își asumă angajamentul de distribuire a titlurilor emise;

2.efectuează comerțul cu titluri, respectiv, vânzarea-cumpărarea de valori mobiliare în nume și cont propriu;

3.efectuează intermedierea în comerțul cu titluri,respectiv vânzarea –cumpărarea acestora în contul unor terți.

Societățile de intermediere se pot specializa în una sau mai multe activități:

-unele acționează prioritar pe piața primară,asigurând distribuirea și plasamentul noilor emisiuni;

-altele acționează numai pe piața secundară,fiind considerate firme de “broker\dealer”.

Orice piață de capital poate concura la realizarea unor mutații în structura de producție a unei economii.Noțiunea de flux net semnifică soldul tuturor mișcărilor de capital ce se derulează între investitori și emitenți.Toate fluxurile nete pornesc de la agenți ce dispun de capacitate de finanțare și se îndreaptă către agenți ce manifestă nevoie de finanțare.

Cea mai activă dintre piețele secundare este piața de valori mobiliare.Există două tipuri de bază de piețe de valori mobiliare astfel:

1.piețele organizate de valori mobiliare sau bursele de valori (sau titluri)

2.piețele cel mai puțin formalizate de valori mobiliare O.T.C sau piețele interdealeri.

După natura lor, piețele bursiere se împart în două mari categorii: piețe de aucțiune și piețe de negocieri.

Bursele de valori sunt, în forma lor pură, piețe de aucțiune, funcția de concentrare a ordinelor de vânzare/cumpărare și de asigurare a lichidității pieței revenind agenților de bursă care acționează ca intermediari de titluri (brokeri); de aceea, bursa se mai numește și piață de intermediere (engl. agency market). Exemplul cel mai concludent este Bursa de la Tokio (TSE), unde centralizarea ordinelor se realizează de către firmele saitori, iar

încheierea contractelor se face, în principiu, de către agenții acestor firme în bursă (engl. intermediary clerks).

Piețele interdealeri (OTC) sînt prin definiție piețe de negocieri, unde confruntarea cererii cu oferta și asigurarea lichidității se realizează prin concurența unui mare număr de comercianți de titluri (dealeri), care "țin piața" (market makers); de aceea aceste piețe se mai numesc și piețe de dealeri. Un exemplu îl constituie sistemul NASDAQ din SUA.

În raport cu aceste două situații, bursele de valori din diferite țări prezintă de regulă combinații specifice între modelul piețelor de aucțiune și cel al piețelor de negocieri, între activitățile de intermediere de titluri și cele de comerț cu titluri; acesta este cazul la NYSE, precum și la bursele europene (de exemplu, bursele de la Zürich, Viena).

După modul de funcționare a piețelor bursiere, pot fi definite trei sisteme de tranzacții.

Piețele bursiere intermitente (engl. call markets) reprezintă sistemul de tranzacții tipic pentru o piață de aucțiuni. În prezent el este utilizat cu precădere la bursele de mai mică anvergură și cu o orientare relativ conservatoare, cum sînt cele din Austria, Belgia sau Israel; a fost utilizat și la Bursa de la Paris, pînă la noile reglementări din 1988.

În esență, o piață intermitentă operează cu oferte simultane de vînzare/cumpărare, ordinele fiind concentrate și executate în același timp: momentul cînd titlul care face obiectul tranzacției este "chemat" (de aici denumirea de call), adică anunțat spre licitare.

Negocierea titlurilor se realizează de regulă prin licitație deschisă (engl. open outcry, fr. à la crièe): piața este "strigată" și agenții de bursă contractează direct, pe cale verbală. În cazul unor burse se utilizează însă și procedura contractării prin licitație închisă, în scris (engl. written auction).

Funcția de colectare a ordinelor și de prezentare a lor centralizată pe piață, ca și efectuarea negocierilor propriu-zise și încheierea contractelor de bursă sînt în sarcina agenților de bursă. Aceștia centralizează în carnetele de ordine (engl. order books) toate ordinele primite, dar nu le fac cunoscute celorlalți participanți la negocierea din bursă decît în momentul în care piața a fost "chemată".

Negocierea dintre brokeri se desfășoară sub coordonarea unui funcționar al bursei (Șeful de licitații) a cărui sarcină este să vegheze la stabilirea unui preț reprezentativ, preț care asigură echilibrul în momentul respectiv, între cererea și oferta care se prezintă pe piață.

În practică, se urmărește determinarea acelui preț care maximizează volumul tranzacțiilor. În acest scop, conducătorul licitației face propuneri de preț, în urma cărora agenții de bursă își fac cunoscute ofertele de vânzare/cumpărare; în cazul în care strigările de cumpărare depășesc ca volum pe cele de vânzare, prețul este majorat, în cazul opus, redus, până se ajunge la un curs care echilibrează piața. Deci pe piețele call, se formează la fiecare strigare un preț unic, numit cursul oficial al bursei și toate tranzacțiile se încheie la prețul respectiv.

Pentru fiecare titlu, contractarea se face într-un interval limitat de timp după strigare, apoi se trece la strigarea altui titlu, urmată de contractări etc.; după epuizarea titlurilor cotate, se poate relua strigarea la acele valori pentru care, între timp, au fost colectate noi oferte de vînzare/cumpărare. Ca atare, piața funcționează în pași succesivi și nu în mod continuu.

Piețele bursiere continue (engl. continuous markets) sunt tipice pentru piețele de negocieri, dar mecanismul lor se regăsește și în cazul burselor de valori. Caracteristica definitorie a acestor piețe este faptul că ordinele de vânzare/cumpărare de titluri pot fi plasate tot timpul cât piața este în funcțiune, iar contractarea are loc pe o bază continuă.

În cazul piețelor de aucțiuni cu funcționare continuă, colectarea ordinelor în bursă se face, în principiu, prin societăți de bursă, iar volumul mare al pieței, răspîndirea titlurilor în masa de investitori, ca și activitatea unor societăți financiare puternice asigură atît lichiditatea, cât și continuitatea pieței; este cazul Bursei de la Tokyo (TSE).

În cazul celor mai multe piețe continue însă – OTC sau burse – rolul central în mecanismul tranzacțional revine "creatorului de piață" (engl. market maker). El "ia poziție" pe titlurile cu care lucrează, adică devine "cealaltă parte" în tranzacția cu clienții pieței bursiere; vânzător, pentru cei care cumpără și cumpărător, pentru cei care vînd.

Orice market maker prezintă – la solicitarea clienților, a unor brokeri sau dealeri – două categorii de prețuri: bid (de cumpărare), cel mai mare preț pe care firma respectivă îl oferă pentru cumpărarea titlului; cotația ask sau asked, offered (de vînzare), cel mai mic preț pe care firma îl cere pentru vînzarea titlului. Desigur, întotdeauna prețul asked este mai mare decât cel bid, iar diferența dintre ele – numită spread (engl.) – este sursa de venituri pentru market maker.Deținînd stocuri pe titlurile respective, vânzând și cumpărând în dorința de a obține un profit din diferența de cursuri, market maker-ul "face piața" (de aici și denumirea sa).

Pe de altă parte, firmele care joacă acest rol au obligația să intervină pe piață – prin operațiuni de bursă în scop tehnic – în vederea contracarării unor tendințe de îndepărtare a cursului de prețul de echilibru al pieței, asigurând un "preț corect și ordonat" (engl. fair and orderly price).

O altă caracteristică a piețelor continue este faptul că tranzacțiile nu se încheie la un curs unic, ci la prețuri care se modifică în tot timpul ședinței de bursă în raport cu cererea și oferta de titluri ce se manifestă în fiecare moment. În acest caz, bursa de valori nu va publica un curs oficial, ci de regulă mai multe cursuri: cel de deschidere, cursul maxim, cursul minim și cursul de închidere.

Piețele bursiere mixte sunt sisteme de tranzacții în care se utilizează, concomitent sau succesiv, procedura intermitentă și, respectiv, continuă.Astfel, pe anumite piețe intermitente, după ce tranzacțiile call s-au încheiat, se permite contractarea în sistemul continuu pentru titlurile cu dever mare; este cazul Bursei de la Viena. În altă situație, în sistemul call se permite oricând reactivarea unui titlu (strigarea din nou), după ce negocierile la "chemarea" oficială au fost încheiate (Geneva).

În cazul unor piețe continue, se utilizează în anumite perioade ale ședinței de bursă și "chemările"; astfel, la Bursa de la Tokio, bazată pe sistemul continuu, șase titluri cu deverul cel mai mare fac obiectul câte unui call în sesiunea de dimineață și în cea de după-amiază.

1.4ROLUL INFORMAȚIILOR PE PIAȚA DE CAPITAL

Întotdeauna, cunoașterea a însemnat putere.Informația este indispensabilă și pentru luarea unei decizii corecte în domeniul investiției în valori mobiliare.În multe cazuri,investitorul care nu dispune de informații suficiente își asumă un foarte mare risc.

Informațiile necesare fundamentării deciziilor de investiții în titluri de valoare trebuie să se refere nu numai la situația intreprinderii vizate, ci și a sectorului de activitate și a întregii economii, fără a pierde din vedere conjunctura economică mondială.

Informațiile disponibile trebuie mai întâi preluate și interpretate, pentru că nu informațiile sunt totul, ci utilizarea lor.Societățile sunt principala sursă de informați, atât pentru acționari, cât și pentru investitorii potențiali, fiind-cel puțin teoretic–la îndemâna tuturor.Participarea la adunările generale ale acționarilor poate fi o ocazie de a obține informații suplimentare față de cele publicate conform legii de societatea în cauză (bilanțul, contul de profit și pierdere, evoluția vânzărilor, situația actuală și evoluția previzibilă a societății).

Există o diferență între informațiile obligatorii pe care le cere Bursa-ca instituție –pentru admiterea unei societăți la cotare și informațiile tot obligatorii cerute periodic conform reglementărilor CNVM, cu regularitate, întreprinderilor deja cotate, pentru a asigura investitorilor transparența necesară și o imagine clară asupra plasamentului vizat.

Informația difuzată de Bursă, concretizată în principal în informările zilnice conținând catațiile rezultate, este în primul rând relevantă pentru investitori –volumul tranzacțiilor, capitalizarea bursieră, evoluția indincelui bursei, dar există și informații de interes pentru administratorii societății care au drept obiectiv maximizarea valorii acțiunilor firmei pe piață.

Dacă în primul caz Bursa acționează ca un barometru al vieții economice, politice și sociale a țării, în al doilea caz, informațiile pieței bursiere ajută la calculul costului capitalului și indică dacă obiectivul maximizării valorii de piață a acținilor a fost atins.

Reacția acționarilor la evoluția nefavorabilă a prețului acțiunilor este diferită:micii acționari nu au altă alternativă pentru a sancționa conducerea ineficientă a societății decât vânzarea acțiunilor deținute; pe de altă parte însă, acționarii majoritari pot recurge la schimbarea cadrelor din conducerea firmei.

O sursă posibilă de informații pentru investitorii particulari o reprezintă publicațiile cu caracter general, dintre care și în România multe au o pagină financiară de internet în care, în afara furnizării situației valorilor cotate, comentează cele mai importante evenimente –în primul rând din actualitatea economică.

Publicațiile de specialitate, de informații economice(Bursa, Adevărul Economic, Capital sau Piața Financiară), fie că apar zilnic, săptămânal sau chiar lunar, își demonstrează utilitatea ca sursă de informații prin analiza factorilor ce influențează evoluția sistemului economic în ansamblu, ca și prin consultațiile privind investițiile în anumite societăți, ale căror titluri de valoare emise sunt supuse unei analize amănunțite.

Buletinele de informații bursiere care sunt elaborate de instituții financiare și bancare și sunt oferite în mod gratuit clienților, ca și revistele specializate în informații privind bursa de valori, distribuite pe bază de abonament, analizează nu doar starea actuală a pieței, ci și perspectivele acesteia.Partea rezervată examinării concrete a situației unor societăți are la bază studii de analiză fundamentală sau de analiză tehnică.

Alte surse posibile de informații sunt studiile elaborate de societățile și agențiile de bursă și distribuite clienților.O sursă de informații care este de viitor și în țară noastră o reprezintă Internetul,chiar dacă gradul de acces la rețeau Internet este încă destul de redus în România comparativ cu țările dezvoltate.

Investitorul străin cat și cel român poate obține unele informații prin Internet accesând site-urile oficiale ale Bursa Valori București(BVB),RASDAQ, ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobilare(CNMV), dar și site-urile românești dedicate investițiilor bursiere.Investitorul conștient de faptul că piața bursieră este sensibilă la toate știrile care au implicații în viața economică, socială sau politică, folosind sursele de informații, va urmări evoluția anumitor indicatori, va căuta informații și semnale de un anumit gen..

Informația financiară în domeniul previzional nu este neutră .Prognozele economice pot influența deciziile investitorilor pe piață bursieră.Cu cât difuzarea informațiilor de acest gen a fost mai mare, cu atat mai mare va fi și impactul lor.Chiar dacă premisa de la care s-a plecat era falsă, deci faptul prevăzut puțin sau deloc probabil să apară, faptul că un număr mare de participanți l-a crezut realizabil și a acționat în consecință poate să determine apariția sa.În acest context nu trebuie neglijat rolul factorilor psihologici pe piața financiară.

Informațiile false care nu au dispărut încă complet din peisajul bursier nicăieri în lume sunt răspândite în general de către persoane interesate, posesoare ale unor pachete mari de titluri.Evident insă, informațiile sigure și precise care ar permite cumpărarea titlurilor la cursuri mai mici sunt păstrate cu grijă.Un dicton bursier spune:”o informație bună se primește, dar nu se dă niciodată”.Micii acționari nu cumpără sau nu vând aproape niciodată titlurile “potrivite” la momentul oportun.Un zvon lansat la momentul și locul indicat privind dificultățile financiare ale unei firme poate face cursul acțiunilor sale să scadă, așa cum,lansarea unei știri că o societate “merge” bine poate face cursul să crească pentru o perioadă scurtă, dar îndeajuns pentru ca lansatorii zvonurilor să profite.Manipularea cursurilor este considerată în multe țări ca fiind o infracțiune ,fiind pedepsită ca atare, fără ca astfel să se reușească dispariția sa completă.

Un indiciu util în fundamentarea unei decizii de investiție în valori mobiliare poate veni de la marile centre bursiere ale lumii.Datorită decalajului de fus orar, când o bursă se închide, o alta se află la ora de începere a tranzacțiilor.Astfel, avem o imagine despre modul de reacție la o anumită știre de interes global, pe alte piețe bursiere.

În general, investitorii, în fundamentarea deciziilor, sunt tentați să utilizeze informații “suplimentare”(informații prelucrate ca studiile statistice sau cele de fezabilitate).Această prelucrare însă se poate dovedi costisitoare, uneori costul informării fiind superior câștigului realizat prin utilizarea ei.

Pentru a se evita situațiile de acest gen, în teoria financiară s-a introdus noțiunea de valoare a informației, care evaluează în ce măsură căutarea informației este avantajoasă.Valoarea unei informații perfecte este egală cu speranța matematică a valorilor actuale nete ale deciziilor alternative.

În condițiile de azi, când viteza de circulație a informație a crescut, când informatizarea operațiunilor bursiere permite intervenții pe piață în timp real, problema garantării egalității tuturor actorilor pe piață se pune tot mai acut.În ansamblul preocupărilor în această direcție se înscriu și cele privind protecția drepturilor acționarilor.

Dreptul la o informare completă,accesibilă tuturor și de difuzare cât mai largă,trebuie să fie închisă în statutul oricărei societăți pe acțiuni.Comisiile abilitate în fiecare țară cu supravegherea operațiunilor bursiere veghează, printre altele, și la egalitatea accesului tuturor acționarilor la informații, aceasta încadrându-se în politica mai generală de protecție a acționarilor minoritari.

1.5.CONCEPT.TIPURI DE TRANZACȚII BURSIERE

În sens larg tranzacțiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare cumpărare de titluri și alte alternative financiare, încheiate pe piața secundară indiferent dacă acestea e tranzacționează la bursa propriu-zisă sau pe piețele interdealeri. În sens restrâns,tranzacțiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta burselor de valori, prin intermediul agenților de bursa și în conformitate cu reglementările

pieței bursiere.

După momentul executării contractului, se disting tranzații specifice piețelor de tip american și tranzacții incheiate la bursele de tip european.

Tranzacțiile care se derulează la bursele de tip american sunt :

a)tranzacții cu lichidare imediată (“cash delivery”), când executarea(respectiv predarea valorilor mobiliare și plata acestora) are loc chiar în ziua încheierii contractului;

b)tranzactii cu lichidare normală (regular settlement), care conduc la finalizarea operațiunilor într-un anumit număr de zile bursiere din momentul încheierii contractului (între 3 și 7 zile);

c)tranzactii cu lichidare pe baza de aranjament special, caz în care lichidarea are loc la o scadență dată, în funcție de opțiunea vânzătorului(în cel mult 60 de zile la NYSE sau în 19 zile de la contractare la TSE).

La bursele de tip european (după modelul francez) se deosebesc următoarele categorii de tranzacții:

a)tranzacții la vedere (au comptant) –executarea contractului (livrarea titlui si plata prețului )are loc imediat sau în câteva zile de la încheierea tranzacției la bursa;

b)tranzacții la termen sau “cu reglementare lunara”(a’ reglement mensuel),care se încheie în bursa la un moment dat, urmând să fie executate la o dată fixă ,în perioada de lichidare a lunii în curs sau într-una din lunile următoare ;

c)tranzacții condiționale (a’ prime), care se executa la termen, dar spre deosebire de cele cu reglementare lunară, permit cumpărătorului să aleagă între două posibilități:executarea contractului sau abandonarea acestuia prin plata unei prime către vânzător.
După scopul urmărit ,operatiunile de bursa pot fi clasificate, după cum urmează :

a)Operațiuni simple de investire- generate de interesele vânzătorilor si cumpărătorilor.

Acestea izvorăsc din nevoia de deplasare a capitalurilor disponibile ,precum și din intenția de modificare a structurii portofoliului de valori mobiliare deținute sau pentru transformarea activelor financiare în lichidități ;

b)Operatiuni de arbitaj ,prin care se urmărește obținerea unui câștig din diferența de cursuri ,fără ca practic arbitrajorul să-și asume riscul prețului.O formă a operațiunii de arbitraj este spreadingul, care se formează pe diferența favorabilă dintre cursurile practicate la momente diferite ;

c)Operatiunile de acoperire(hedgingul),prin care se urmărește evitarea pierderilor generate de evoluția nefavorabilă a cursului bursier .În condițiile unei piețe instabile, se încearcă conservarea valorii activelor și chiar obținerea unui câștig.Acestea sunt operațiuni de tip headging;

d)Operațiuni speculative, având drept scop obținerea unui profit din diferența de cursuri între momentul încheierii și momentul lichidării operațiunii.Contractantul își asumă în mod corespunzător și un risc, deoarece evoluția cursului bursier nu poate fi anticipată cu precizie.Principiul pe care se bazează astfel de operațiuni este acela de a cumpăra ieftin și de a vinde scump(“buy low,sell high”);

e)Operațiuni cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agenții de bursă pentru menținerea echilibrului și stabilității pieței.Cei care efectuează astfel de tranzacții joacă rolul de creatori de piață (“market makers”).Aceștia vând titluri pe cont propriu atunci când se manifestă o cerere neacoperită pe piață, și cumpără când oferta este excedentară.

1.6.ACTIVELE FINANCIARE

În literatură noțiunea de activ este abordată din mai multe puncte de vedere.

1. În plan juridic, activul este definit ca totalitatea drepturilor cu conținut economic, aflate în patrimoniul unei persoane fizice sau juridice. Simetric, totalitatea datoriilor sau a altor obligații care se pot evalua în bani formează pasivul. Ca universalitate juridică, activul patrimonial cuprinde drepturi reale, care poartă asupra unor bunuri corporale (lucruri, obiecte) sau necorporale (resurse fără existență fizică) și drepturi de creanță, care conferă titularului, creditorul, prerogativa de a pretinde unei persoane determinate, debitorul, efectuarea unei prestații.

2.Ca noțiune contabilă, activul reprezintă o parte a bilanțului ce desemnează mărimea mijloacelor de care dispune o firmă pentru desfășurarea activității sale. În componența activului intră bunuri corporale (așa-numitele active tangibile – pămînt, clădiri, bunuri de echipament, stocuri de materiale, produse etc.), bunuri necorporale (active intangibile – brevete, mărci, de comerț etc.), drepturi patrimoniale consacrate în titluri de valoare (cambii, obligațiuni, acțiuni etc.), alte drepturi bănești, precum și bani în numerar și în cont.

După destinația lor, activele bilanțului se clasifică în fixe, numite și imobilizări sau active de capital, care au un caracter de permanență în cadrul firmei (termen lung) și curente sau circulante, care se consumă în cursul unui ciclu de afaceri (convențional, un an).

Elementelor înscrise în activ le corespund, în pasivul bilanțului, sursele de finanțare a activității firmei. În pasiv se înscriu: a) capitalul propriu, compus din totalitatea aporturilor proprietarilor (asociaților) – capitalul social, precum și din fondurile reținute din profit – rezerve și alte fonduri; b) capitalul de împrumut, respectiv totalitatea fondurilor atrase de firmă de la terți, cuprinzînd datoriile (împrumuturile) pe termen lung și datoriile pe termen scurt.

3.În sens economic, activul desemnează un bun care are valoare pentru deținătorul său (prin bun înțelegem aici – într-un sens foarte larg – orice element al patrimoniului unui agent economic, fie că este vorba de obiecte fizice, resurse necorporale, drepturi bănești sau bani).

Activul poate reprezenta: a) o valoare de schimb, atunci când bunul, privit ca marfă, servește la obținerea unui alt bun (forma cea mai tipică este banul utilizat în actul cumpărării); b) o valoare de investiție (sau valoare-capital), atunci când bunul este folosit nu pentru consum curent, ci pentru valorificare economică, adică pentru producerea de venituri în viitor (banul utilizat pentru a aduce bani).

Cum circuitul economic se definește prin continuitatea temporală, activul este, în esență, un bun care are capacitatea de valorificare în timp, de a aduce venituri. De exemplu, bunurile de echipament, numite și bunuri de capital (mașini, utilaje, instalații etc.) servesc la realizarea producției și permit, prin vânzarea acesteia, obținerea de profit; pământul pus în exploatare aduce rentă, iar locuințele chirii; bunurile de tezaur produc dobânzi, iar acțiunile aduc dividende.

Sintetizând cele de mai sus, vom considera activul ca un bun aparținînd unei persoane și care poate fi valorificat în activitatea economică. În raport cu natura procesului de valorificare, activele sunt de două tipuri: reale și financiare. Activele reale sunt constituite din bunuri corporale (tangibile) sau incorporale (intangibile) care, integrate în circuitul economic generează venituri în viitor sub formă de profituri, rente, chirii etc. Activele financiare sunt materializate în înscrisuri (hîrtii ori înregistrări în cont), care consacră drepturile bănești ale deținătorului lor, precum și drepturile acestuia asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobînzi, dividende etc.).

Activele financiare reprezintă corespondentul monetar al activelor reale și ele relevă caracterul dual al economiei de piață: economie reală, respectiv procese materiale de producere a bunurilor și serviciilor necesare pentru consumul individual sau pentru reluarea producției, și economie simbolică sau financiară, adică procese de tip informațional, reprezentate de mișcarea banilor și a hîrtiilor de valoare.

În mod corespunzător, capitalul, în sensul de activ care se valorifică în timp, poate fi privit sub forma capitalului real și a capitalului financiar. Contrafață financiară a capitalului real, activele financiare, reprezentate de bani și de o multitudine de titluri (cambii, bonuri de tezaur, acțiuni, obligațiuni), joacă un rol hotărâtor în mișcarea generală a capitalului în economia modernă.

Prin separarea activelor în reale și financiare se delimitează, de fapt, procesul de valorificare a activelor – prin utilizare în activitatea economică – de producerea veniturilor, adică de rezultatul valorificării (numit, generic, profit). Activul financiar arată direct opțiunea pentru profit ca rezultat, independent de modul în care acesta se realizează – din activități productive, comerciale, financiar-bancare etc În economia financiară circuitul banilor – "lubrifiantul vieții economice" – se realizează între cei care oferă fonduri și cei care le utilizează. Primii plasează bani în scopul valorificării lor, fac investiții; cei care au nevoie de bani mobilizează fonduri pentru a finanța propria activitate economică. Are loc, în acest fel, transferul resurselor bănești de la cei care au disponibilități către cei care au nevoie de fonduri pentru inițierea sau întreținerea afacerilor; o parte din profit (ca și din riscul ce-i este asociat) este transferată de la cei care realizează activitatea economică (agenții economici) la cei care pun la dispoziție fonduri. Practic, aceasta înseamnă emisiunea de active financiare de către utilizatorii de fonduri și distribuirea acestora către deținătorii de fonduri

Activele financiare se pot clasifica în două mari categorii:

– active bancare, cele rezultate din operațiunile specifice băncilor și instituțiilor asimilate; specific pentru aceste active, care produc dobânzi, este că ele nu au caracter negociabil, dar prezintă un grad ridicat de siguranță (risc redus);

-active financiare nebancare, respectiv cele rezultate din operațiuni de investiții (plasament) și care sînt concretizate în titluri de valoare cu caracter negociabil. În această categorie se includ:

a)activele de capital, rezultate din plasamente pe termen lung și care dau dreptul la obținerea unor venituri viitoare (dobînzi, dividende), în condițiile asocierii deținătorului la riscul afacerii; ele sînt negociabile pe piața de capital;

b) active monetare, respectiv acele active rezultate din plasamente pe termen scurt și negociabile pe piața monetară; specific acestora este gradul ridicat de lichiditate, respectiv posibilitatea transformării operative și pe o bază de continuitate în fonduri bănești.

Este de menționat faptul că în practica de afaceri cele două mari categorii nu sînt întotdeauna strict delimitate; se cunosc astfel, și așa-numitele active hibride, care îmbracă atît caracteristici ale activelor bancare, cît și trăsături ale activelor financiare nebancare; în această categorie intră de exemplu certificatele de depozit (CD).

Titlurile financiare reprezintă modul de existență a activelor nebancare și pot fi definite prin cîteva elemente.

În primul rînd, titlurile financiare sînt exprimate într-un înscris – sub formă materială (document scris) sau ca înregistrare electronică – care atestă existența unei relații contractuale între emitent și deținător și garantează drepturile posesorului lor; de altfel, ele sînt denumite în literatura anglo-saxonă securities.Din acest punct de vedere, ele fac parte din categoria titlurilor de valoare (de credit), avînd o serie de trăsături: formalism (existența înscrisului este de esența acestor titluri, iar acesta este constitutiv de drepturi prin el însuși); literalitate (întinderea drepturilor și obligațiilor dețintorilor se precizează în înscris și există numai în această măsură); caracter autonom al obligației consemnate în titlu; caracter negociabil (pot fi transmise în mod operativ unor terți prin andosare).

În literatură se face distincție, în cadrul titlurilor de valoare, între cele comerciale și cele necomerciale. În prima categorie sînt incluse atît titluri care exprimă un drept real asupra mărfii aflate în depozite – recipisa de depozit (engl. warehouse receipt) sau pe vas – conosamentul (engl. bill of lading), cît și titluri care constată o creanță comercială a deținătorului lor (efecte de comerț). În a doua categorie sînt incluse titluri de valoare care rezultă din operațiuni financiare pe termen scurt (instrumente monetare) sau pe termen lung (instrumente de capital).

În al doilea rînd, titlurile financiare pe termen lung (acțiuni și obligațiuni) au un rol deosebit în circuitul economico-financiar. Spre deosebire de titlurile comerciale, care servesc necesității funcționării piețelor de mărfuri, titlurile de capital exprimă, în principal, cerințele mișcării factorilor de producție. Ele permit transformarea unor valori imobiliare prin esența lor (pămînt, clădiri, bunuri de echipament), în valori mobiliare prin natura lor (acțiuni etc.); de altfel, în literatura franceză titlurile financiare sunt denumite valeurs mobilières.Prin crearea de titluri financiare, procesul de "marketizare" (de transformare în marfă) cuprinde ansamblul activelor societății; nu numai bunurile și serviciile pot face obiectul vânzării/cumpărării curente, ci și factorii de producție și chiar firmele ca atare. Circulația titlurilor, care suplinește imobilitatea factorilor de producție (în speță, a activelor reale fixe) se realizează pe o piață specifică: piața capitalurilor.

În al treilea rînd, titlurile financiare au o anumită valoare (de aici denumirea din limba germană wertpapiere, hîrtii de valoare). Deținătorul unui titlu financiar se află în poziția de investitor: el a achiziționat titlul contra bani, optînd pentru valorificarea în acest fel a fondurilor sale și asumîndu-și un risc corespunzător. Din acest punct de vedere titlurile financiare sînt drepturi (sau "pretenții", engl. claims) asupra unor venituri viitoare, dobândite de cumpărătorul titlurilor la achiziționarea acestora.

Valoarea intrinsecă a titlului se determină prin calcul și este funcție de rezultatele plasamentului, de veniturile viitoare ale investiției, adică de profiturile probabile dar incerte produse de acest activ financiar; valoarea de piață se formează în mod curent în raport cu cererea și oferta pentru titlul respectiv și reflectă estimările, anticipările lumii de afaceri în legătură cu performanțele acelui activ, ale firmei emitente sau ale activității economice subdiacente titlului.

În concluzie, titlurile financiare sunt titluri de valoare care dau dreptul deținătorilor lor – investitorii – de a obține, în condițiile specificate în titlu, o parte din veniturile viitoare ale emitentului.Totalitatea titlurilor financiare care fac obiectul tranzacțiilor pe piața de capital, în speță la bursă, se mai numesc produse bursiere. Din punctul de vedere al modului în care acestea sunt create, ele se împart în trei mari categorii: primare, derivate și sintetice.

Titlurile primare (sau titlurile financiare în sens restrâns) sunt cele emise de utilizatorii de fonduri pentru mobilizarea capitalului propriu – numite și instrumente de proprietate (engl. equity instruments) – și cele folosite pentru atragerea capitalului de împrumut – numite și instrumente de datorie (engl. debt instruments); în prima categorie intră acțiunile, iar în a doua obligațiunile. Caracteristica definitorie a titlurilor primare este că acestea, pe de o parte, asigură mobilizarea de capital pe termen lung de către utilizatorii de fonduri, iar, pe de altă parte, dau deținătorilor lor drepturi asupra veniturilor bănești nete (engl. cash flow) ale emitentului.

Titlurile derivate sunt produse bursiere rezultate din contracte încheiate între emitent (vînzător) și beneficiar (cumpărător) și care dau acestuia din urmă drepturi asupra unor active ale emitentului la o anumită scadență viitoare, în condițiile stabilite prin contract. Spre deosebire deci de titlurile primare, ele nu poartă asupra veniturilor monetare nete ale emitentului, ci asupra unor active diverse, cum ar fi: titluri financiare, valute, mărfuri ș.a. Totodată, deoarece existența și valoarea de piață a acestor titluri depind de activele la care se referă, ele se numesc titluri derivate.

Există două mari categorii de titluri derivate: contractele "viitoare" (engl. futures) și opțiunile (engl. options).

Contractul "futures" este o înțelegere între două părți de a vinde, respectiv cumpăra un anumit activ – marfă, titlu financiar sau instrument monetar – la un preț stabilit, cu executarea contractului la o dată viitoare. Natura de titlu financiar al acestui contract este dat de următoarele:

– obligațiile părților sînt concretizate într-un document care are un caracter standardizat; contractul este negociabil pe piața secundară, respectiv la bursele unde se fac tranzacții futures;

– creditorul obligației contractuale are de ales între două alternative: să accepte executarea în natură, la scadență, prin preluarea efectivă a activului care face obiectul acelui contract sau să vîndă contractul, până la scadență, unui terț; simetric, debitorul obligației contractuale poate să își onoreze obligația în natură sau să își acopere poziția de debitor prin cumpărarea aceluiași tip de contract în bursă;

– contractele sînt zilnic "marcate la piață", adică valoarea de piață a acestora se modifică în funcție de raportul dintre cererea și oferta pentru acel tip de contract.

Prin urmare, la fel ca titlurile primare, contractele futures pot servi unor scopuri de plasament, cel care le cumpără sperînd – pe durata de viață a acestora – într-o creștere a valorii lor. Ele servesc însă și altor scopuri, cum sunt cele de obținere a unui profit din jocul de bursă sau de acoperire a riscului la activele pe care titlurile respective se bazează.

Spre deosebire de contractele futures, contractele la termen care nu au piață secundară (de tip forward) nu pot fi incluse în categoria titlurilor financiare, deoarece ele nu sînt standardizate, negociabile și nu au o valoare de piață.

Opțiunile sînt contracte între un vînzător (engl. writer) și un cumpărător (engl. holder), care dau acestuia din urmă dreptul, dar nu și obligația, de a vinde sau cumpăra un anumit activ – marfă, titlu financiar sau instrument monetar – (pînă) la o anumită dată viitoare, drept obținut în schimbul plății către vânzător a unei prime.

După natura dreptului pe care îl conferă, opțiunile pot fi: de vânzare (engl. put option), atunci când cumpărătorul dobândește, în condițiile contractului, dreptul de a vinde activul; de cumpărare (engl. call option), atunci cînd dau dreptul de a cumpăra activul.

Opțiunile sînt titluri financiare derivate deoarece ele pot fi negociate la bursă, avînd zilnic o valoare de piață, dată de cererea și oferta de opțiuni de acel tip și dependentă de valoarea activului la care opțiunea se referă.

Produsele sintetice rezultă din combinarea de către societățile financiare a unor active financiare diferite și crearea pe această bază a unui instrument de plasament nou.

În ultimul deceniu și jumătate numărul și complexitatea acestor produse bursiere au crescut foarte mult, ele constituind un sector deosebit de atractiv și dinamic al pieței financiare. Produsele sintetice pot fi realizate prin combinarea de contracte futures de vînzare și cumpărare, de opțiuni put și call, precum și prin combinații între diferite tipuri de futures și opțiuni.

O categorie aparte de active artificiale o reprezintă titlurile financiare de tip "coș" (engl. basket securities), care au la bază o selecție de titluri financiare primare, combinate astfel încît să rezulte un produs bursier standardizat. Cele mai cunoscute titluri de acest fel sunt contractele pe indici de bursă.

CAPITOLUL 2

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

2.1. CONCEPTUL, FUNCTIILE SI ROLUL BURSEI DE VALORI

Activitatea bursieră în țara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor de comerț. La data de 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori București (BVB), iar peste o săptămână a aparut și cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul existenței sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada primului război mondial.

După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de șapte ani de creșteri spectaculoase, urmată de o perioadă tot de șapte ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota bursei acțiunile a 93 de societăți și 77 de titluri cu venit fix (tip obligațiuni).

Bursa de Valori București este constituită ca o instituție publică non-profit, desfășurându-și activitatea pe principiul autofinanțării, și care are ca scop oferirea unui cadru organizat și legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu și lung.

Bursa de Valori îndeplineste rolul preponderent pe care îl are pe piața de capital românească prin respectarea unor cerințe de transparență a pieței bursiere, protecția investitorilor, de asigurare a unor nivele de eficiență și lichiditate corespunzătoare pentru titlurile tranzacționate. Astfel, ea oferă investitorilor garanție morală și securitate financiară prin măsurarea continuă a lichidității valorilor mobiliare înscrise la cotă.

Bursa completează circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în piața de capital să poată ajunge în zonele productive, la societățile comerciale emitente de titluri, care le pot utiliza în mod eficient.După o perioadă de întrerupere de 50 de ani, Bursa de Valori București s-a redeschis la 23 iunie 1995, prin fondarea Asociației Bursei de către 24 de societăți de valori mobiliare.

După aprobarea de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a Regulamentelor și Procedurilor de funcționare și operare, Bursa de Valori București și-a început activitatea în mod efectiv, realizând primele tranzacții la data de 20 noiembrie 1995, în incinta pusă la dispozție de Banca Națională a României. În cadrul primei ședințe de tranzacționare, societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei au putut negocia 905 acțiuni a 6 societăți comerciale cotate.

Conform site-ului oficial a Bursei de Valori București, rolul pe care aceasta îl îndeplinește este:

de a furniza o piațǎ organizatǎ pentru tranzacționarea valorilor mobiliare;

de a contribui la creșterea lichiditǎții valorilor mobiliare prin concentrarea în piațǎ a unui volum cât mai mare de valori mobiliare,

de a contribui la formarea unor prețuri care sǎ reflecte în mod corespunzǎtor relația cerere-ofertǎ;

de a disemina aceste prețuri cǎtre public

Bursa de Valori București a fost înființatǎ pe baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. BVB este investitǎ cu personalitate juridicǎ, încheie bilanț contabil și are cont bancar. Activitatea sa se desfǎșoarǎ în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/1994 în scopul realizǎrii unei piețe organizate pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotǎ și al asigurǎrii publicului, prin activitatea intermediarilor autorizați a unor sisteme, mecanisme și proceduri adecvate pentru efectuarea continuǎ, ordonatǎ și echitabilǎ a tranzacțiilor cu valori mobiliare.

Bursa se autofinanțeazǎ din comisioanele percepute conform reglementǎrilor bursiere, constituie la dispoziția sa și utilizeazǎ fonduri bǎnești în condițiile legii. Bursa a beneficiat de finanțare de la bugetul de stat în primul an de activitate. Ea deține cu titlu de proprietate bunurile din patrimoniul sǎu și este abilitatǎ sǎ primeascǎ donații, legate și subvenții. În exercitarea dreptului sǎu de proprietate, Bursa posedǎ, folosește și dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în patrimoniu în direcția realizǎrii scopului pentru care s-a înființat.

Bursa poate stabili relații de asociere bilateralǎ cu burse din alte țǎri și se poate afilia la forurile internaționale ce reunesc instituțiile specifice piețelor de capital.

Bursa de Valori îndeplinește rolul preponderent pe care îl are pe piața de capital româneascǎ prin respectarea unor cerințe de transparențǎ a pieței bursiere, protecția investitorilor, de asigurare a unor nivele de eficiențǎ și lichiditate corespunzǎtoare pentru titlurile tranzacționate. Astfel, ea oferǎ investitorilor garanție moralǎ și securitate financiarǎ prin mǎsurarea continuǎ a lichiditǎții valorilor mobiliare înscrise la cotǎ.

Bursa completeazǎ circuitele necesare pentru ca resursele financiare disponibile în piața de capital sǎ poatǎ ajunge în zonele productive, la societǎțile comerciale emitente de titluri, care le pot utiliza în mod eficient.

Asociația Bursei de Valori București reprezintǎ organul suprem de luare a deciziilor privind activitatea bursierǎ, fiecare societate de valori membrǎ având dreptul la un vot în adunǎrile generale ale Asociației.

Membrii Asociației Bursei sunt societǎțile de valori mobiliare și primesc din partea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare “Autorizația de Negociere în Bursǎ”.

Calitatea de membru al Asociației Bursei este dobânditǎ la data înscrierii societǎții de valori mobiliare autorizate sǎ negocieze în Bursǎ în Registrul de Asociați. Înscrierea în acest registru se efectueazǎ de cǎtre secretariatul Asociației Bursei, la data adoptǎrii hotǎrârii de admitere în Asociație de cǎtre Comitetul Bursei.

Membrii Asociației Bursei se bucurǎ în mod egal de toate drepturile conferite de calitatea de membru, indiferent de data dobândirii acestei calitǎți. Membrii vor respecta Statutul Asociației Bursei, regulamentele, procedurile și orice alte reglementǎri emise de cǎtre Bursǎ și Comisia Naționalǎ a Valorilor Mobiliare.

Conducerea BVB este realizatǎ de cǎtre Comitetul Bursei (engl. Board of Governors). Acesta este format din 9 reprezentanți, aleși de cǎtre Asociația Bursei. Comitetul numește și Directorul General al Bursei care este responsabil cu conducerea executivǎ a activitǎții instituției, precum și cu reprezentarea ei.

Comisarul General al Bursei este un reprezentant al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, care are rolul de a supraveghea și controla activitatea bursierǎ.

Comisiile Speciale care își desfǎșoarǎ activitatea pe lângǎ Comitetul Bursei sunt organe cu caracter decizional și consultativ. Ele sunt înființate prin decizii ale Comitetului Bursei. În cadrul BVB funcționeazǎ trei astfel de comisii: Comisia de Eticǎ și Conduitǎ, Comisia de Înscriere la Cotǎ și Comisia de Dezvoltare, Produse Noi.

Activitatea Comisiilor Speciale ale Bursei este guvernatǎ de urmǎtoarele principii :

principiul autonomiei ;

principiul obiectivitǎții;

principiul protecției investitorilor;

principiul promovǎrii dezvoltǎrii pieței bursiere;

principiul rolului activ.

Rolul Comisiei de Înscriere la Cotǎ constǎ în asigurarea unei activitǎți unitare, ordonate și eficiente de înscriere, promovare, retrogradare și retragere de la Cota Bursei a valorilor mobiliare.

Comisia de Eticǎ și Conduitǎ urmǎrește respectarea prevederilor Codului de Eticǎ și Conduitǎ și ale reglementǎrilor Bursei, în mǎsura în care este abilitatǎ prin reglementǎrile respective.

Comisia de Dezvoltare, Produse Noi susține eforturile de diversificare a tipurilor de operațiuni de bursǎ și de valori mobiliare care fac obiectul acestora, precum și de îmbunǎtǎțire a reglementǎrilor Bursei de Valori București.

2.2.Cota Bursei de Valori București

Cota Bursei de Valori București este structuratǎ în trei sectoare:

sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române :

sectorul valorilor mobiliare emise de cǎtre stat, autoritǎți ale administrației publice centrale și locale și alte autoritǎți;

sectorul internațional.

Sectorul valorilor mobiliare emise de persone juridice române este organizat pe trei categorii :

categoria a II-a sau categoria de bazǎ

categoria I

categoria plusului de transparențǎ, denumita și Categoria PLUS

Categoria PLUS este o categorie specialǎ în cadrul cǎreia pot fi incluse acțiunile înscrise atât în cadrul Categoriei de bazǎ, cât și în cadrul Categoriei I.

Includerea sau excluderea acțiunilor în sau din Categoria PLUS nu are nici un efect asupra menținerii acestora în Categoria de bazǎ sau în Categoria I.

Societǎțile de valori mobiliare emitente pot solicita înscrierea valorilor mobiliare la Cota Bursei de Valori București la categoria a II-a (de bazǎ) sau la categoria I, în funcție de respectarea unor cerințe specifice.

Astfel, pentru înscrierea la categoria de bazǎ, trebuie respectate urmǎtoarele cerințe:

efectuarea unei oferte publice primare;

înregistrarea la Oficiul de Evidențǎ a Valorilor Mobiliare;

libera transferabilitate a valorilor mobiliare;

înregistrarea valorilor mobiliare prin evidențiere în cont sau prin imobilizare conform procedurilor Bursei;

furnizarea de servicii adecvate cǎtre deținǎtorii de valori mobiliare : în vederea asigurǎrii protecției investitorilor, emitentul trebuie sǎ asigure deținǎtorilor valorilor sale mobiliare servicii adecvate și un flux de informații corespunzǎtor; calitatea serviciilor și a fluxului de informații mai sus menționate va fi apreciatǎ de cǎtre Bursǎ, de la caz la caz. Capitalul social trebuie sa fie de cel puțin echivalentul în lei a 2 milioane EURO, la cursul BNR ;

furnizarea de informații într-un mod care sǎ asigure publicului investitor accesul echitabil la informațiile necesare luǎrii deciziei de a investi;

plata comisioanelor în conformitate cu prevederile procedurilor Bursei;

numirea unei persoane de legǎtura permanentǎ cu Bursa;

certificarea datelor furnizate de cǎtre emitent, care va fi fǎcutǎ de cǎtre instituții specializate;

încheierea Angajamentului de înscriere și menținere la Cota Bursei.

Pentru înscrierea la categoria I, la cele prezentate se adaugǎ urmǎtoarele:

emitentul trebuie sǎ-și fi desfǎșurat activitatea în ultimii 3 ani, cu excepția fuziunilor și divizǎrilor dacǎ cel puțin una dintre societǎțile implicate în fuziune sau divizare a desfǎșurat activitate în ultimii 3 ani;

emitentul trebuie sǎ fi obținut profit net în ultimii 2 ani de activitate; în calculul profitului net nu se ia în considerare profitul aferent venitului financiar;

capitalul social trebuie sǎ fie de cel puțin echivalentul în lei a 8 milioane EURO la cursul BNR;

Bursa poate aprecia competența profesionalǎ și integritatea moralǎ a personalului de conducere a emitentului, precum și aspecte legate de activitatea economico-financiarǎ a acestuia, cum ar fi capitalul circulant, fluxul de lichiditati etc.:

emitentul trebuie sǎ prezinte cash-flow pentru ultimul an calendaristic de activitate.

emitentul trebuie sǎ prezinte un plan de afaceri pentru urmǎtorii doi ani calendaristici.

cel puțin 15% din numǎrul acțiunilor emise și aflate în circulație trebuie sǎ fie deținute de cel puțin 1.800 de acționari, excluzând persoanele implicate și angajații emitentuluiș fiecare dintre acești 1.800 de acționari trebuie sǎ deținǎ un numǎr de acțiuni a cǎror valoare totalǎ minimǎ sǎ fie de 100.000 lei. Procentul de minim 15% menționat mai sus trebuie sǎ reprezinte minim 75.000 de acțiuni sau

cel puțin 30% din numǎrul obligațiunilor emise și aflate în circulație, trebuie sǎ fie deținute de cel puțin 1000 de deținǎtori, excluzând persoanele implicate și angajatii emitentului; fiecare dintre acești 1000 de deținǎtori trebuie sǎ deținǎ un numǎr de obligațiuni a cǎror valoare totala minimǎ sǎ fie de 300.000 lei. Procentul de minim 30% menționat mai sus trebuie sǎ reprezinte minim 50.000 de obligațiuni.

În cadrul Categoriei PLUS pot fi incluse numai acțiunile înscrise în cadrul sectorului valorilor mobiliare emise de persoane juridice române, daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe:

emitentul își asumă printr-un angajament, semnat de reprezentanții legali, obligația ca, în termen de trei luni, să convoace adunarea generală extraordinară a acționarilor având pe ordinea de zi modificarea actelor constitutive în sensul:

includerii tuturor normelor cuprinse în Codul de conducere și administrare a societăților comerciale ale căror acțiuni sunt incluse în Categoria PLUS,

eliminării oricăror prevederi contrarii normelor cuprinse în Cod.

emitentul deține o pagină proprie de Web, accesibilă prin Internet, în care sunt cuprinse cel puțin următoarele informații:

rezultatele financiare anuale, semestriale, trimestriale și toate anexele acestora întocmite atât potrivit legii contabilității, cât și potrivit Standardelor Internaționale de Contabilitate;

raportul anual, raportul semestrial și rapoartele curente;

convocările și hotărârile Adunărilor Generale ale Acționarilor;

deciziile consiliului de administrație care pot avea un impact semnificativ asupra prețului de piață;

formularele de procură specială pentru participarea la adunarea generală;

situația cu privire la tranzacțiile prin care administratorii și conducerea executivă achiziționează sau înstrăinează acțiuni deținute de aceștia la societatea comercială emitentă;

orice alte informații cu caracter public pe care Bursa le consideră necesare

informațiile din pagina de Web vor fi prezentate atât în limba română, cât și în limba engleză.

Obligațiunile și alte valori mobiliare emise de către stat, județe, orașe, comune, de către autorități ale administrației publice centrale și locale și de către alte autorități sunt de drept admise la Cotă, în momentul primirii de către Bursa de Valori București a respectivului document de emisiune și a plății comisionului prevăzut în procedurile Bursei.

Valorile mobiliare străine, emise de persoane juridice străine, vor fi înscrise la Cota Bursei în cadrul sectorului internațional, fiind afișate distinct de cele autohtone.

Pentru a avea înscrise valorile mobiliare în cadrul sectorului internațional, emitenții acestora, persoane juridice străine, vor trebui să întrunească condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și emitenții autohtoni, persoane juridice române, cu mențiunea de a avea respectivele valori mobiliare depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a valorilor mobiliare desemnată de Bursă.

Pentru a fi înscrise la Cota Bursei de Valori București, valorile mobiliare străine vor trebui să fie înscrise pe o piață organizată din țara în care au fost emise și recunoscută de către Bursa de Valori București.

Emitenții persoane juridice străine vor trebui să înainteze către Bursă documentația cerută de către aceasta, legalizată în țara de origine și tradusă în limba română în forma autentică.

2.3.Registrul Bursei de Valori București

Bursa de Valori asigurǎ și tinerea unor evidențe cu privire la valorile mobiliare tranzacționate, care sunt cuprinse în Registrul Acțiunilor, Registrul Acționarilor și Registrul Obligațiunilor, adicǎ Registrul Bursei de Valori București.

Informațiile conținute în Registru se referǎ la :

numele și prenumele sau denumirea persoanelor fizice, respectiv juridice;

numǎrul de identificare;

cetǎțenia sau naționalitatea;

domiciliul sau sediul social;

tipul si clasa valorilor mobiliare deținute;

numǎrul valorilor mobiliare deținute.

Registrul Bursei este organizat în trei secțiuni:

secțiunea conturilor clienților care nu au un cont deschis la o societate de valori mobiliare;

secțiunea conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare;

secțiunea conturilor proprii ale societǎților de valori mobiliare.

La deschiderea unui cont la o societate de valori mobiliare, clientul semneazǎ un ordin în urma cǎruia acțiunile deținute de cǎtre acesta sunt transferate din secțiunea 1 în secțiunea 2 a Registrului Bursei.

Prin intermediul Registrului Bursei se realizeazǎ transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare în urma tranzacționǎrii în cadrul sistemului Bursei sau a altor modalitǎți de dobândire a proprietǎții prevǎzute de lege (moșteniri, donații etc.).

De asemenea, Registrul opereazǎ toate modificǎrile intervenite în atributele de identificare ale persoanelor fizice și juridice, deținǎtoare de valori mobiliare, înscrise în aceste evidențe.

În cazul localizării fizice propriu-zise a piețelor de capital în cadrul instituțiilor bursiere, tranzacțiile se realizau într-un spațiu determinat, unde se concentrau cererea și oferta de valori mobiliare.În cadrul bursei electronice se realizează transmiterea ordinelor de la sediile intermediarilor în conformitate cu un regulament cunoscut.Tranzacțiile se realizează prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct și continuu al intermediarilor la informațiile referitoare la preț și la cele furnizate de emitenții valorilor mobiliare. Orice valoare mobiliară înscrisă la cota bursei nu poate fi tranzacționată decât în cadrul organizat al instituției bursiere.

Toate tranzacțiile cu valori mobiliare înscrise la cotă se realizează prin intermediul agenților pentru servicii de investiții financiare autorizați ca agenți de bursă.De la înființarea Bursei de Valori Bucuresti, respectiv din anul 1995, până în anul 1999, tranzacționarea valorilor mobiliare s-a efectuat prin intermediul unui sistem computerizat de transmitere a ordinelor, denumit Sistem de Tranzacționare și Execuție Automată (STEA). Principiul urmărit era cel al interacțiunii ordinelor de vânzare și de plată înregistrate în cadrul bursei. Sistemul permitea accesul la două tipuri de piețe: piața continuă și piața intermitentă.

Pe piața intermitentă, sedința de tranzacționare era alcatuită dintr-una sau mai multe (maxim cinci) sesiuni de tranzacționare.

In ceea ce priveste activitatea de registru ,la sfarsitul anului 2005 un numar de 82 emitenti aveau incheiate contracte de registru cu Bursa De Valori Bucuresti:

►33 inscrise la BVB din care 6 la categoria I si 27 la categoria II;

►15 emisiuni de obligatiuni municipale;

►4 emisiuni de obligatiuni corporative din care 1 inscrisa la cota BVB si 3 tranzactionate pe piata valorilor mobiliare necotate

De asemenea exista 23 modoficari ale capitalului social,21 majorari si 2 diminuari la care se adauga si o operatiune de divizare a actiunilor.

2.4. Tipuri de ordine

Sistemul de tranzacționare permite inițierea tranzacțiilor bursiere atât pe baza ordinelor comune, cât și în conformitate cu termenii speciali de introducere a ordinelor. În cele ce urmează vor fi prezentate succint caracteristicile principalelor tipuri de ordine, condole de execuție și termenii speciali ce definesc anumite ordine.

Ordine comune

Ordinul limită este cel prin care se specifică un nivel maxim de preț la cumpărare și un nivel minim de preț la vânzare. Prețurile ordinelor limită sunt introduse numai în ,,pași de preț" predefiniți, corespunzători unor intervale de preț stabilite de bursă și modificabile în funcție de condițiile pieței.Protejarea împotriva fragmentării excesive a prețului ordinelor și asigurarea unui nivel rezonabil al costului asociat îmbunătățirii celor mai bune prețuri afișate în piață sunt realizate prin stabilirea unui pas de preț pentru toate simbolurile și piețele. Aceste valori sunt valabile pentru toate valorile mobiliare tranzacționate în toate piețele Bursei de Valori București.

Ordinul ,,la piață" este ordinul executabil imediat la prețul pieței. Introducerea acestui ordin în sistemul de tranzacționare este supusă regulii protecției de preț, potrivit căreia acestui ordin i se atribuie un preț limită specific. Prin aceasta se reduce riscul de preț asumat de un agent de bursă care introduce ordinul ,,la piață". Valoarea protecției de preț rezultă ca produs între numărul maxim de pași prin care ordinul poate trece și mărimea corespunzătoare a pasului. Această valoare reprezintă suma în lei cu care ordinul ,,la piață" poate să crească sau să scadă în funcție de sensul tranzacției (cumpărare sau vânzare).

Ordinul ,,făra preț" este acel ordin pentru care nu se specifică un preț, dar preia imediat prețul cel mai bun al pieței. Cu alte cuvinte, acesta reprezintă un ordin ,,la piață" fără protecție de preț. Un astfel de ordin este acceptat numai dacă există ordine în piață.

Ordinul ,,take" reprezintă un ordin de cumpărare a întregii cantități disponibile în piața la cel mai bun preț (respectiv la cel mai bun preț de vânzare al pieței). Sistemul permite coordonarea ordinelor din cele două tipuri de registre: registrul ordinelor comune si cel al ordinelor cu termeni speciali. Astfel, dacă există ordine de vânzare în registrul ordinelor comune, volumul total al ordinului ,,take" include numai volumul ordinelor din acest registru. Dacă existănumai ordine de vânzare cu termeni speciali, volumul total dintr-un ordin ,,take" este egal cu volumul din registrul ordinelor cu termeni speciali. Caracteristicile ordinului ,,take" impun aceeasi regula de introducere și execuție ca în cazul ordinului ,,la limita" .

Ordinul ,,hit" este ordinul prin care se vinde întreaga cantitate disponibilă la cel mai bun preț al piejți (respectiv la cel mai bun preț de cumpărare din piața). Ca și ordinul ,,take", ordinul ,,hit" are aceleași reguli care sunt utilizate în cazul ordinelor ,,la limită" și ,,fill or kill".

Ordinele ,,match" (pereche). Un ordin ,,match" are rolul de a creea un ordin opus pentru un ordin existent în piață .Ordinul pereche poate fi creat pentru orice caracteristică ordinului existent: volum, simbol, preț, decontare.

Oricare dintre ordinele menționate poate fi anulat, suspendat (reintrodus) sau modificat.

Anularea este o procedură folosită de operatori atunci când nu se dorește ca ordinul respectiv să mai existe în sistem. Operațiunea de anulare urmează mai întâi prioritatea de preț și apoi prioritatea de timp.

Suspendarea este operațiunea prin care ordinul se menține în sistem, putând fi vizualizat, deși este șters din registrul ordinelor și nu poate fi tranzactionat.Spre deosebire de ordinele anulate, un ordin suspendat poate fi reintrodus în registrul ordinelor, operațiune prin care primeste o noua marcă de timp, ca si când ar fi un nou ordin.

Modificarea ordinelor înregistrate se referă la schimbarea atributelor ordinelor existente în sistem. Astfel, de exemplu, se înregistrează un nou timp pentru ordinul existent dacă se modifică prețul, dacă este majorat volumul vizibil dintr-un ordin cu cantitate ascunsă sau dacă se produce mutarea ordinului între cele două registre.

Un ordin are cantitate ascunsă (,,hidden") când dezvăluie publicului numai o parte a volumului total. Cantitatea ascunsă constituie un element de confidențialitate și este vizibilă numai pentru agentul de bursă care a introdus ordinul sau de intermediarul căruia îi aparține.Ordinul cu cantitate ascunsă poate tranzacționa până când volumul total de blocuri pentru care a fost adresat este tranzacționat.

Ordine condiționate

Ordinele condiționate sunt cele declanșate de tranzacții derulate în piață. Fiecare ordin condiționat prezintă un preț de înregistrare, care poate fi ,,la limită" sau ,,la piață", și un preț de declanșare, care activează ordinul. Principalele tipuri de ordine condiționate sunt enumerate în continuare.

Ordinul ,,stop pierdere la piață" (,,stop loss") este un ordin de vânzare care este activat atunci cand prețul unei acțiuni scade la nivelul sau sub nivelul prețului de declanșare specificat. Din momentul activării lui, ordinul se comportă ca un ordin ,,la piață". Scopul unui astfel de ordin este acela de a proteja profitul obținut de operator, respectiv de a opri pierderea acestuia.

Ordinul ,,stop cumpărare la piață" (,,stop buy") este activat atunci când, la cumpărare, prețul acțiunii crește la sau peste nivelul prețului de declanșare specificat. Comportamentul este identic cu cel al ordinului precedent.

Ordinul ,,stop limita" (,,stop limit") este un ordin cu restricție de a vinde sau de a cumpăra (ordin contingent), care este activat când pe piață se atinge prețul de declanșare specificat. La cumpărare, acesta devine un ordin limită (la prețul specificat) când acțiunea s-a tranzacționat la sau peste prețul de declanșare al ordinului stop limită. La vânzare, devine un ordin limită cand acțiunea s-a tranzacționat la sau sub prețul de declanșare al ordinului stop limită. Prețul ordinului poate fi indicat în momentul introducerii în sistem, sau, dacă nu se specifică nici un preț, acesta va fi completat automat de către sistem cu cel mai bun preț de piață existent în momentul introducerii, care devine preț limită.

Ordinul ,,market if touched" (,,la atingere") este un ordin condițional de cumpărare sau de vânzare când prețul pieței pentru o anumită valoare mobiliară atinge un preț specific. Ordinul “market if touched" (MIT) de cumpărare se comportă ca un ordin ,,la piață" când valoarea mobiliară respectivă se tranzactionează la sau sub prețul de declanșare specificat al ordinului.Ordinul MIT corespunde intenției de a se acoperi o pozitie scurtă (,,short") cand prețul pieței scade la un nivel specific. În mod normal prețul specific de declanșare este mai mic decât prețul curent al pieței. Astfel, în cazul vânzărilor scurte, ordinul de cumpărare nu este cunoscut decât la atingerea prețului de declanșare.În mod corespunzator un ordin MIT de vânzare devine ordin ,,la piață" când respectiva valoare mobiliară se tranzacționează la sau peste prețul de declanșare specificat în ordin. Acest ordin dă garanția execuției ordinului dacă tranzacțiile se derulează pe piață la prețul de declanșare.

Ordinul ,,limit if touched" (LIT), denumit și ,,limită la atingere", declanșează o tranzacție de cumpărare sau vânzare dacă pe piață se atinge un preț specificat pentru o anumită valoare mobiliară.Ordinul este înregistrat la prețul limită specificat la introducere, în momentul în care valoarea mobiliară se tranzactionează la cumpărare la sau sub prețul de declanșare, iar la vânzare, când tranzacționarea are loc la sau peste prețul de declanșare al ordinului LIT.Ordinele condiționate nu reprezintă ordine cu termeni speciali deoarece ele nu figurează în registrul ordinelor cu termeni speciali.Ordinele condiționate, înainte de a fi activate, sunt păstrate în memoria sistemului.

Un ordin condițional este declanșat în următoarele situații:

• dacă apare o tranzacție executată între un ordin agresiv de pe o parte a pieței și un ordin pasiv de pe cealaltă parte a pieței, care satisface condiția prețului de declanșare;

• dacă intervine o tranzacție cross al cărei preț satisface condiția prețului de declanșare;

• dacă se introduce o tranzacție de către controlul pieței care satisface condiția prețului de declanșare.Controlul pieței este reprezentat de specialist bursei care sunt responsabili cu asigurarea monitorizării zilnice a sistemului de tranzacționare automată.

Ordinul agresiv este cel care declanșeaza tranzacția și primește eel mai bun preț posibil de tranzacționare.Dacă se identifică o potrivire între ordinele de piață, prețul de tranzacționare este determinat prin compararea prețului ordinului pasiv cu cea mai bună piață, cu scopul deteminării celui mai bun preț.Prin cea mai bună piață se ințelege cel mai bun preț de vânzare și de cumpărare disponibil în registrul ordinelor comune din piață înainte ca ordinul agresiv să fie introdus. Pentru ca tranzacția să aibă loc, trebuie ca prețul ordinului pasiv sa fie egal sau mai bun decat prețul ordinului agresiv.

Ordinul pasiv este acel ordin care se află deja în lista (coada) ordinelor stabilite în piață. Prin ordin pasiv se înțelege ordinul precedent, deja introdus.Pentru fiecare tranzacție este desemnat un ordin agresiv și un ordin sau ordine pasive.

2.5.OBIECTIVELE BVB

Bursa de Valori București își propune următoarele obiective în vederea construirii celei mai performante piețe de capital din regiune, în scopul integrării cu succes a României în Uniunea Europeană

Consolidarea pieței bursiere :

-transformarea BVB din instituție de interes public în societate comercială pe acțiuni

-fuziunea BVB

Să contribuie la crearea unei noi arhitecturi instituționale a pieței de capital din România

-depozitul central

-fondul de compensare a investitorilor

Introducerea de noi instrumente financiare

Demararea activității Institutului de Guvernanță Corporativă

Atragerea de noi emitenți la Cota Bursei si promovarea de noi produse

Creșterea siguranței operațiunilor bursiere

Creșterea capacității operaționale printr-un program susținut de investiții

Preocuparile strategice ale Bursei de Valori Bucuresti se vor concentra pe doua directii fundamentale de actiune.Prima dintre acestea se va manifesta pe plan national si are drept principale coordonate consolidarea institutionala ,atragerea de noi emitenti si privatizarea marilor companii prin intermediul pietei de capital ,largirea sferei produselor si instrumentelor tranzactionate ,cresterea gradului de constientizare si de educare a publicului investitor si a standardelor asumate de guvernanta corporativa,imbunatatirea vizibilitatii institutiei,constientizarea si valorificarea rolului si a functiilor sale de catre mediul economic si administrativ local.

A doua arie de preocupari se refera la expunerea si cooperarea internationala .Bursa de Valori Bucuresti isi propune sa ofere informatii bursiere complete si prompte si sa atraga si prin aceasta investitorii straini ,sa contribuie la cresterea interesului investitional cu privire la intreaga regiune a Europei Centrale si de Est ,sa se implice in schimburi de informatii si experienta cu Bursele din regiune,sa realizeze cooperari tehnico-regulamentare care sa faciliteze operatiunile transfrontaliere si accesul intermediarilor prin interfete standardizate la platformele de tranzactionare care adera la aceasta structura.

CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ

ACTIVITATEA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

3.1.EVOLUTIA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Apariția, în a doua jumătate a secolului trecut, a burselor de mărfuri și valori în câteva orașe românești se sprijinea pe îndelungate și bogate tradiții comerciale.Punctul de plecare al acestei perioade înfloritoare pentru comerțul românesc îl constituie apariția în secolul VII î.Ch.n. pe litoralul Mării Negre a coloniilor grecești. Ionienii întemeiază Histria și Tomis-ul iar dorienii Callatis-ul.

Principatele române, prin poziția lor geografică, așezate la încrucișarea drumurilor comerciale, erau locuri importante de tranziție pe unde își purtau mărfurile comercianții străini din Cracovia, Lemberg spre Constantinopol.

Frecvența tot mai mare a negustorilor străini ce poposeau în târgurile românești, unde se tratau și se transferau afaceri, dau naștere la bâlciuri și iarmaroace, care într-un anumit fel, putem spune ca marchează primul moment de existență al burselor noastre de mărfuri.Ȋn apropierea bâlciurilor, în marile orașe aflate pe principalele rute comerciale iau ființă hanuri, unde negustorii puteau fi găzduiți în siguranță împreună cu mărfurile lor. Intr-un fel, putem considera și aceste hanuri, care adunau negustorii din diferite țări, strămoșul bursei de mărfuri de mai târziu.

După anul 1831, odată cu desființarea monopolului turcesc și proclamarea libertății comerciale externe, asistăm la o dezvoltare economică rapidă a țărilor române.

Afacerile se încheiau în stradă, în cafenele sau în restaurante, după multe din regulile care vor deveni mai târziu articole în legea burselor de mărfuri și valori din România.Multe dintre cafenelele de pe străzile Lipscani, Academiei au rămas vreme îndelungată, chiar după înființarea burselor, locuri unde se adunau negustorii pentru încheierea afacerilor, în mare parte fără controlul autorităților.

În 1865 apare primul proiect de lege românească asupra burselor, din inițiativa Ministerului de Finanțe, dar acest proiect nu a fost aprobat.

Încercările repetate de înființare a bursei eșuează aproape tară motive serioase, poate pentru că samarilor și câtorva bănci nu le convenea o activitate bursiera oficială, cote oficiale.

La câteva luni de la apariția legii, la 14 ianuarie 1882, cu mare solemnitate se inaugurează «Bursa de Comerțiu din Iași», iar în decembrie se anunță « deschiderea Bursei de Comerciu de pe lângă Camera de Comerciu a circumscripției V, cu reședința la București ».

în 1886 s-au adus unele modificări modului de organizare al afacerilor la bursă, dându-se un caracter mai comercial operațiunilor încheiate în clădirea bursei, în concordanță cu principiile noi ale comerțului.

Legea burselor din 1904 reușește sa conțină elemente de utilitate practică, care să atragă lumea negustorilor la o activitate organizată, renunțând în mare parte la incertitudinile create de tranzacțiile încheiate în stradă sau cafenele.

Din 1904 până în 1914, bursa din București a cunoscut o activitate susținută. Avântul luat de bursa a fost întrerupt la 18 iulie 1914 ca urmare a haosului financiar ce cuprinsese țările europene și în țara noastră.

Unele operațiuni bursiere au continuat să se facă de către bănci, dar și acestea au fost întrerupte prin intrarea României în război la 14 august 1916.

Criza economică declanșată în a doua jumătate a anului 1907, recolta slabă și urmările răscoalelor țărănești din primăvara anului 1907, au produs o puternică scădere, dar pe durată scurtă, în special a cursurilor la valorile cu venit variabil (acțiuni), în timp ce valorile cu venit fix (obligațiuni, scrisori de credit, rente) au crescut continuu în această perioadă.

Conducerea chibzuită a Bursei din București a reușit să-i asigure acesteia o poziție importantă, mai ales în ultimul an, anterior izbucnirii primului război mondial, aceasta fiind singura piață de importanță internațională pentru negocierile bursiere, din sud-estul european.Deși în anul 1908 recolta a fost mai bună, depresiunea a continuat în toate ramurile de activitate ale țării. Evenimentele politice din Balcani au determinat o restrângere a creditelor bancare, ceea ce a accentuat tensiunea vieții monetare, influențând și cursul valorilor mobiliare, în a doua jumătate a anului manifestându-se o mică scădere a acestora.

Tabelul nr. 3.1. Evoluția valorilor mobiliare în perioada anilor 1908-1914 :

Sursa: Alexandru Pintea, Gheorghi Ruscanu, Băncile în economia românească, Editura Economică, București, 1995, pag. 101.

La începutul anului 1909, după o scurtă perioadă de destindere, emisiunile de acțiuni nu au atins nici 50 % din cifra anului 1908. în schimb obligațiunile ipotecare au prezentat importante creșteri care s-au menținut în toată perioada 1908-1914, așa cum rezidă din datele de mai sus.

Creșterile valorilor mobiliare cu venit variabil (acțiunile) s-au datorat prosperității economice, dezvoltării comerțului și industriei, urmăririi neîntrerupte a circulației și creșterii corelate a economiilor. Odată cu anul 1911 au apărut o serie de evenimente ce au influențat activitatea bursei: incidentul franco-german de la Agadir, din 1911, provocat de intrarea canonierei germane Panther în raza portului marocan, încheiată cu recunoașterea protectoratului francez în Maroc, în schimbul cedării unei părți din Congo, Germaniei, izbucnirea războiului italo-turc din 1912, războiul balcanic când băncile străine au început retragerea plasamentelor de pe piața românească. Bursa din București a reușit să depășească toate aceste evenimente și să fie fermă când alte burse din Europa erau slabe. Această situație a contribuit la menținerea afluxului de capitaluri străine pe piața românească, ceea ce a determinat creșterea însemnată a valorilor cu venit variabil.

La izbucnirea primului război mondial, Bursa de Valori din București și-a suspendat activitatea la 11 iunie 1914.

Negocierile de pe piața liberă au continuat totuși și publicul cumpără titluri la preturi avantajoase. Statele beligerante, deținătoare de titluri românești – Austria și Germania — profitând de această situație, au plasat prin intermediul băncilor afiliate, importante pachete pe piața românească, pentru a-și procura fondurile necesare cumpărării de cereale.

După calculele făcute de analiști, titlurile deținute de străini plasate în România, în 1905 și 1906, se ridicau la 150 milioane lei.

Tabelul nr.3. 2.

Evoluția valorilor mobiliare după primul război mondial. (%)

Sursa: Alexandru Pintea, Gheorghi Ruscanu – op. cit., pag. 152.

«Marea mișcare bursieră» din țara noastră din anii 1919-1925 a fost favorizată de o serie de evenimente economice importante cum ar fi: revoluția industrială, pătrunderea capitalului străin, dezvoltarea comerțului intern și extern. O vreme au fost cumpărate acțiunile societăților de transport, apoi ale firmelor din industria petrolieră, urmând apoi perioada societăților de asigurare și a unor societăți industriale.

Ȋn anul 1927, în România s-a aplicat o politică de revalorizare a leului astfel încât schimbul s-a ameliorat, dar consecințele au fost grele pentru întreprinderi. Indicii valorilor cu venit fix și cei cu venit variabil au evoluat, în anii 1920-1928, după cum urmează:

Tabelul nr.3. 3. Evoluția indicilor valorilor cu venit fix (%)

Sursa: Alexandru Pintea, Gheorghi Ruscanu – op. cit., pag. 153.

Tabelul nr.3.4

Evoluția indicilor valorilor cu venit variabil (%)

Sursa: Alexandru Pintea, Gheorghi Ruscanu – op. cit., pag. 153.

Ȋntre anii 1924 – 1928, se constată : cele mai mari creșteri de curs le-au avut scrisorile de credit dintre valorile cu venit fix (6,6 %) și acțiunile industriale (45 %) din cele cu venit variabil, că o expresie a orientării burgheziei românești și străine spre exploatarea industrială, aceasta fiind cea mai rentabilă.

Dominate de inflație și prețuri ridicate care aparent le aduceau venituri mari dar devalorizate, întreprinderile, în loc să-și constituie rezerve, s-au angajat în noi investiții atrase de mirajul unor câștiguri ușoare, investiții care le-au fost fatale în perioada de criză ce a urmat, fenomen care se reflectă și în evoluția tranzacțiilor bursiere din anii 1925-1929, astfel:

Tabelul nr. 3.5. Evoluția tranzacțiilor bursiere în perioada 1925 – 1929 :

– în miliarde lei –

Sursa: Alexandru Pintea, Gheorghi Ruscanu — op. cit., pag. 154.

Din anul 1934 a început să se manifeste tendința generală de ascensiune economică, marcată și în activitatea bursei, prin creșterea valorii tranzacțiilor, care au atins în 1938, vârful, la valorile cu venit fix și, în 1939, la cele cu venit variabil.Reorganizarea activității bursiere, în baza legii din 1929, a condus la creșterea numărului de tranzacții, această situație manifestându-se și datorită creșterii numărului de orașe în care funcționau burse.Ascensiunea economică de după 1934, se reflectă pregnant în evoluția indicilor cursurilor la cele două categorii de valori mobiliare pe componentele lor, după cum urmează:

Tabelul nr. 3.6. Evoluția indicilor cursurilor valorilor mobiliare în anii 1931-1941 :

Sursa: Alexandru Pintea, Gheorghi Ruscanu – op. cit., pag. 216.

3.2.REDESCHIDEREA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Bursa de Valori București a fost reînființată în 21 aprilie 1995 prin decizia Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Ea este o instituție publică investită cu personalitate juridică ce își desfășoară activitatea pe baza autofinanțării. La debutul activității sale, Bursa de Valori a beneficiat de sprijinul financiar al Băncii Naționale Române, iar asistența tehnică a fost asigurată de guvernul canadian și de Know How Fund din Marea Britanie.

Numărul companiilor înscrise la Bursa de Valori București a crescut continuu. De la numărul de 6 societăți comerciale înscrise la cota în prima ședința de tranzacționare, s-a ajuns la 17 companii listate în anul 1997, la 52 în iulie 1997, la 81 în ianuarie 1998, la 104 în iulie și respectiv, 122 în noiembrie 1998. In luna ianuarie 1999 numărul companiilor listate ajunsese la 129.

După 1997, societățile de valori mobiliare și-au împărțit o piață care s-a îngustat progresiv, iar acest lucru s-a reflectat în reducerea veniturilor din comisioanele aduse de activitatea curentă de tranzacționare. Anul 2000 a fost marcat de o evoluție fluctuantă a celor mai multe SVM-uri, fiecare operator căutând să facă într-un an câteva tranzacții importante care să le permită să supraviețuiască.

Capitalizarea bursei a cunoscut o evoluție oscilantă. La finele anului 1996 gradul de capitalizare a fost de 231 milioane lei, urmând cea mai bună perioadă, în lunile iulie-octombrie 1997 atunci când capitalizarea a depășit 600 milioane de dolari/lună. In perioada februarie-aprilie 1998, a fost atins cel mai înalt nivel al capitalizării lunare ce a ajuns la 880 de milioane de dolari, după care s-a înregistrat o evoluție descendentă.

În 1999, atât componența cât și ordinea celor 10 societăți s-a modificat devenind următoarea: Aluminiu Slatina, Arctic Găiești, Rafinăria Astra Română, Antibiotice Iași, Azomureș Târgu Mureș, Banca Turco-Română, Compa Sibiu, Electroaparataj București, OIL Terminal, Oltchim Rm. Vâlcea.

Anul bursier 2001 ilustrează că s-a mișcat ceva în bine în economia reală. în primul rând, se cuvine remarcat faptul că două dintre cele mai mari societăți din economia românească – Banca Română pentru Dezvoltare și SNP "Petrom" – au fost listate pentru prima dată la bursă, în al doilea rând, alte 28 de societăți listate de mai mult timp la bursă și-au reevaluat patrimoniul, capitalul lor social sporind în felul acesta de la aproximativ 2.390 miliarde lei la 6.539 miliarde lei. Ca urmare a acestor două acțiuni conjugate, capitalizarea Bursei de Valori București, exprimata în lei a crescut de circa 3,5 ori, de la 11.018,9 miliarde lei la sfârșitul anului 2000, la 38.537,2 miliarde lei la sfârșitul anului 2001.

Semnificativ este și faptul că, în același interval de timp, a crescut de 2,87 ori și capitalizarea bursieră exprimată în valută, de la 427,22 milioane dolari, la 1,23 miliarde dolari. Această evoluție a capitalizării bursiere este cu atât mai remarcabilă cu cât ea a avut loc în condițiile în care începând cu luna iulie 2001 au intrat în vigoare noile criterii de înscriere și menținere la Cota Bursei.

Activitatea desfășurată la Bursa de Valori București a atins în timpul zilei de 15 aprilie 2002 nivelul din anul 1997, considerat ca fiind de referință pentru piața de capital. In acel an s-a înregistrat cel mai mare volum de tranzacții bursiere, iar numărul investitorilor străini prezenți pe piață a fost cel mai mare, de atunci și până în prezent. Indicele BET a atins în 15 aprilie 2002, 989,47 puncte, nivel neegalat din octombrie 1997.

Indicele BET-C

Indicele BET – C urmărește evoluția tuturor titlurilor tranzacționate la Bursa de Valori București, fiind astfel barometrul general al mișcărilor pe care le fac prețurile de la o ședință la alta. Ultima ajustare a indicelui s-a făcut la dată de 25 martie, pentru a se elimina influența datorată menținerii și formula de calcul a titlurilor emise la Banca Transilvania și Banca Română pentru dezvoltare în perioada imediat următoare datei de referință a adunărilor generale ale acționarilor pe a căror ordine de zi a figurat majorarea capitalului social prin capitalizarea resurselor.

Dincolo însă de această corecție, indicele a avut în perioada care a trecut de la începutul anului una dintre cele mai spectaculoase dinamici din întreaga sa istorie. Debutând în primele ședințe din luna ianuarie la o cotă de 480 – 500 puncte, indicele BET -Ca ajuns la data de 12 aprilie la 644,25 puncte, ceea ce corespunde unei creșteri de peste 31 la sută. Altfel spus, la nivel general, prețurilor tuturor acțiunilor tranzacționate la bursă, adunate într-un singur coș, au înregistrat o creștere de peste 31 la sută.

Este în mod cert, cel mai mare câștig pe care un investitor inspirat ar fi putut să-1 obțină prin diferite plasamente pe piața de capital și de peste 4 ori mai mare decât nivelul dobânzilor la depozitele bancare, într-o sensibilă scădere în ultima perioadă.

Indicele BET

Indicele BET, al celor mai performante zece titluri de la categoria 1 a bursei nu numai că a avut o evoluție asemănătoare cu aceea a indiceluiBET – C, dar 1-a și determinat în mod decisiv, deoarece la acest nivel s-au concentrat tranzacțiile cu cea mai mare valoare.

Comparativ cu ultimele ședințe ale anului, când indicele BET a oscilat în jurul unei cote de 750 – 760 puncte, începând din luna februarie cotați ile celor mai performante zece titluri de la categoria I a bursei au urcat în mod aproape constant, cu 31 de puncte în luna februarie, 82 puncte în luna martie și 52 de puncte în ultimele două săptămâni din luna aprilie. De fapt, se poate spune că la nivelul primelor 8-10 societăți tranzacționate la categoria I, printre care Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Transilvania, SNP « Petrom », « Antibiotice » Iași, « Terapia » Cluj-Napoca, « Rolast » Pitești, se decide întreaga evoluție a bursei.

Practic, indicele BET a crescut cu 4 la sută în luna februarie, 10,28 la sută în luna martie. Numai în primele două săptămâni din luna aprilie, cotațiile medii ale acțiunilor emise de Banca Transilvania au crescut cu 71 de lei (4,13%), urcând de la 1.719 lei pe 29 martie la 1.790 lei pe 12 aprilie.

De asemenea, în același interval de timp, prețul mediu al acțiunilor emise de SNP « Petrom » a crescut cu 39 lei (7,17%), în același pas vioi cu majoritatea prețurilor la carburanți. In numai două ședințe de lucru, după ce acțiunile B.R.D. au fost reintroduse la tranzacționare, au cumulat transferuri în valoare de 33,2 miliarde lei, la prețuri medii care au crescut de la 16.289 lei pe 29 martie la 18.600 lei pe 12 aprilie.

Indicele BET – FI

Indicele BET – FI monitorizează prețurile acțiunilor emise de cele cinci societăți de investiții financiare, având, din acest punct de vedere, anumite trăsături distincte, care îl diferențiază de restul bursei. Prima și poate cea mai importantă particularitate este generată de lichiditatea titlurilor S.I.F. De regulă, circa 20 % din totalul valorii tranzacțiilor bursiere se realizează cu acțiunile SIF, de unde și marea lor mobilitate în privința prețurilor, dar care pe termen lung au tendința de creștere.

Astfel, anul trecut prețurile acțiunilor emise de toate cele cinci societăți de investiții financiare aproape s-au dublat. Nici în perioada care a trecut din acest an, acțiunile SIF nu au evoluat mai slab, prețurile urcând în mod semnificativ. Mai mult, spre deosebire de alți clienți, când prețurile acțiunilor scad după trecerea datei de referință care dă dreptul la dividende, în luna martie 2002 cotațiile au crescut exploziv.

Practic, începând din ședința 3 aprilie, când acțiunile SIF au început să fie reintroduse la tranzacționare după ținerea adunărilor generale, s-au înregistrat zile la rând creșteri ale prețurilor de aproape 15%, maximul admis de bursa pentru o singura ședință. In felul acesta, SIF Banat -Crișana cu 1.620 lei/acțiune și SIF Moldova cu 1.270 lei/acțiune atingeau noi maxime istorice.

Rezultatul acestei evoluții explozive s-a reflectat în creșterea indicelui BET – FI de la 2.700,7 puncte la sfârșitul anului trecut, la 3.006,1 puncte pe 12 aprilie 2002 ceea ce corespunde unei majorări de 11,3% a nivelului general al cetățenilor pentru titlurile emise de societățile de investiții financiare.

Indicele BET-FI la BVB
pentru martie 2004

Valoarea tranzacțiilor încheiate la BVB în anul 2003-2004

3.3.ACTIVITATEA BVB

Anul 2005 a prilejuit aniversarea a 10 ani de la reluarea operatiunilor bursiere pe piata de capital din Romania in noiembrie 1995 ,dar a marcat si punctual de pornire al unor procese de transformare care reprezinta fundamentul dezvoltarii sale viitoare .Tot in anul 2005 Adunarea Generala Extraordinara a Asociatiei Bursei a luat decizia de a schimba forma juridical de organizare a Bursei de Valori Bucuresti in societate pe actiuni si a aprobat fuziunea cu Bursa Electronica Rasdaq S.A.(BER)Fuziunea s-a realizat prin absorbtie a Bursei Electronice Rasdaq,in calitate de societate absorbita ,cu Bursa de Valori Bucuresti in calitate de societate absorbanta si respectiv aprobarea dizolvarii ,fara lichidare a Bursei Electronice Rasdaq,ca urmare a finalizarii fuziunii cu BVB prin transmiterea universala a patromoniului BER catre BVB si aprobarea majorarii capitalului social al BVB prin emisiunea corespunzatoare de actiuni atribuite actionarilor BER.

In scopul functionarii mai performante a pietei de capital ,operatiunile bursiere negociate la Bursa de Valori Bucuresti sunt tranzactionate prin platforma electronica ARENA ,sistem creat si dezvoltat “in house” de catre specialistii IT ai Bursei.

Toate transformarile si proiectele Bursei de V alori Bucuresti ,derulate intr-un interval de timp relative scurt ,au avut loc pe fondul consolidarii increderii investitorilor romani si straini in piata de capital din Romania si in instrumentele financiare tranzactionate la BVB.Cele mai multe dintre titlurile listate la Cota Bursei au cunoscut in acest an cresteri ale preturilor de referinta insa tendinta pozitiva pe care s-au inscris indicii bursieri a fost sustinuta in primul rand de actiunile “blue chips”.

Petrom,Banca Romana pentru Dezvoltare,Banca T ransilvania sau Rompetrol Rafinare Constanta sunt titluri cu ponderi importante in cosul indicilor BET sau BET-C si evolutiile pozitive ale cotatiilor lor au dat si sensul de miscare al indicilor BVB.La randul lor,actiunile emise de cele 5 societati de investitii financiare listate la Cota Bursei au cunoscut “in corpore”salturi spectaculoase ale cursurilor de piata :la finele anului 2005 toate simbolurile SIF erau cotate la preturi cu peste +100%,net superioare celor din decembrie 2004.

Anul 2005 a scos si mai mult in evidenta modificarile de natura calitativa care au avut loc la nivelul investitorilor .Acestia au devenit tot mai exigenti cu privire la calitatea informatiilor pe care le transmit pietei dar si-au dezvoltat si instrumente mai sofisticate de analiza a miscarilor care au loc pe piata bursiera ,pe celelalte segmente ale pietei financiare din Romania sau la nivel macroeconomic.

TAB 3.2 Evolutia pietei de capital din Romania in anul 2006

Bursa de Valori Bucuresti nu a fost deloc ocolita de scaderi in aceasta prima jumatate a anului. Bursa romaneasca a crescut mult in 2005 si a avut o luna ianuarie foarte buna, in care a crescut pe ansamblu cu circa 20%, astfel incat se asteptau corectii negative majore. Acestea au fost insa accentuate de scaderrile pietelor bursiere europene, precum si de alti factori (cum ar fi noile propuneri legislative cu privire la limitarea detinerilor la SIF-uri), astfel incat corectia s-a prelungit si a capatat caracterul unei adevarate tendinte. Indicele BET, din varful atins in prima saptamana din februarie, a inceput sa scada pana acum o saptamana, in toata aceasta perioada avand doar doua perioade scurte in care a crescut mult (la inceputul lui aprilie si sfarsitul lunii mai), intotdeauna urmate de noi scaderi, si mai mari. Cu toate acestea, BET se mentine pe plus fata de ultima sedinta din 2005 (+7,14%) si, mai mult decat atat, inregistreaza cea mai mare crestere dintre indicii analizati, pe ultimele 12 luni, o crestere de 45,4%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a scazut in primul semestru cu 22,4% si aceasta arata de fapt evolutia reala a bursei, tinand cont de faptul ca SIF-urile realizeaza mai mult de jumatate din valoarea totala a tranzactiilor bursiere. Capitalizarea pietei a crescut cu 3,3% fata de 2005, la 20,6 miliarde USD, iar valoarea totala a tranzactiilor in aceste sase luni se ridica la 1,6 miliarde USD. Cea mai tranzactionata actiune este SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj total de 185,3 milioane USD, iar cea mai mare crestere de curs o inregistreaza Sinteza Oradea (STZ), cu un avans de 119,7% fata de finalul anului trecut.

Bursa de Valori Bucuresti a continuat pe tendinta ascendenta inceputa din luna iulie, indicele celor mai lichide societati listate BET urcand cu 6,43%. De remarcat nivelul pe care l-a atins capitalizarea, fiind cel mai inalt de la inceputul anului la peste 76.913,3 mil RON. Aportul cel mai mare in cresterea lichiditatii l-au avut titlurile din segmentul SIF, alaturi de titlurile petroliere (SNP, RRC) si a celor din segmentul bancar (TLV, BRD), remarcabila fiind si mentinerea in top a titlurilor TEL. Neajungerea la un acord cu Bursa de la Sibiu in vederea fuziunii, cat si listatea obligatiunilor corporative ale Bancii Mondiale la bursa bucuresteana au fost printre principalele evenimente din luna octombrie. Plasamentele cu cel mai bun randament l-au adus titlurile din esalonul secund al bursei, pe primul loc fiind Rompetrol Well Services cu o crestere de 88% , urmat de Santierul Naval Orsova cu 86,8%. In segmentul SIF, cel mai bun randament l-a inregistrat SIF Moldova care a adus un castig din variatia cursului de 24,4%. La polul opus, la nivelul intregii piete, s-au situat titlurile Carbid Fox Tarnaveni la care cursul a scazut cu aproximativ 50% la 0,0186 RON/actiune.

TAB 3.3 Activitatea Bursei de Valori Bucuresti ,anii 2005-2006

TAB 3.4 Evolutia indicilor bursieri

NOTA: Aceasta informatie este actualizata zilnic cu exceptia sarbatorilor

N/A=nu este aplicabil

– =nu este valabil

Tabel nr. 3.5 Evoluții ale indicilor bursieri și ale tranzacțiilor la Bursa de Valori București2

Sursa :Bursa de Valori București-Buletin lunar,12\2004

*= această informație este actualizată zilnic cu excepția sărbătorilor legale

Tabel nr.3.6 Obligațiuni municipale și corporatiste

Sursa :Bursa de Valori București-Buletin lunar,01/2007

*= această informație este actualizată zilnic cu excepția sărbătorilor legale

Tabel nr.3.7 Evoluția indicilor principali

TAB 3.8 Cele mai tranzactionate societati la Bursa De Valori Bucuresti in anul 2006

Lichiditate=(Numar total actiuni tranzactionate/Numar actiuni emise)*100

Privite prin prisma conținutului activității, bursele de valori mobiliare reprezintă segmentul cel mai important al pieței secundare de capital. Fiecare tranzacție este generată de interesele vânzătorilor și cumpărătorilor și, la rândul ei, produce efecte asupra cursului valorilor mobiliare.Concentrând o mare parte a cererii și ofertei de valori mobiliare, bursa asigură mobilitatea și lichiditatea capitalurilor.

Prin intermediul bursei, agenții economici care și-au plasat capitalurile pe piața primară pot reintra în posesia sumelor investite, înainte de scadență.

În funcție de varietatea tranzacțiilor pe care le mijlocesc, bursele pot fi generale și specializate. În cadrul burselor generale se tranzacționează o gamă variată de mărfuri și hârții de valoare. Bursele specializate mijlocesc tranzacții numai cu mărfuri sau numai cu hârtii de valoare.

După obiectul tranzacțiilor se disting:

burse de mărfuri;

burse complementare comerțului internațional (burse de asigurări);

burse de valori mobiliare;

burse valutare sau burse de devize.

CONCLUZII

Existența și funcționarea burselor de valori mobiliare sunt condiționate de emisiunea și utilizarea valorilor mobiliare ca active financiare, ca și de diversificarea produselor bursiere în calitatea lor de instrumente de plasament al capitalurilor disponibile și de acoperire a riscurilor.

Funcțiile bursei de valori mobiliare sunt:

A)concentrarea cererii și ofertei de valori mobiliare pe o anumită piață, la un moment dat. În acest mod se realizează o legătură directă între nevoile de finanțare a agenților economici, statului și colectivităților publice, pe de o parte, și capitalurile disponibile ce pot fi atrase pentru acoperirea acestor nevoi;

B)efectuarea tranzacțiilor cu valori mobiliare în conformitate cu ordinele adresate de clienți și cu reglementările pieței, obligatorii pentru toți participanții. Ordinele aparțin posesorilor de economii sau deținătorilor de titluri care prin intermediul bursei efectuează sau obțin lichidități. Tranzacțiile ce decurg din execuția ordinelor clienților au caracter public și reglementat;

C)urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei. Nivelul și evoluția cursului oferă informații privind valoarea de piață a agenților economici ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate la bursă;

D)reflectarea conjuncturii economice, într-o anumită perspectivă, determinată atât de factori specifici pieței în cauză, cât și de factori externi.

Rolul bursei este complex.

Bursa asigură o circulație liberă și intensă a valorilor mobiliare la un curs care reflectă interesul publicului pentru deținerea anumitor valori mobiliare, interes motivat de competivitatea economică și financiară a emitentului, cât și de valoarea de piață a titlului respectiv.

Principalul rol al bursei îl constituie, așadar, efectuarea de tranzacții cu hârtii de valoare emise de agenții economici și plasate de intermediari, acestea putând fi comercializate datorită caracterului lor negociabil.

Din punctul de vedere al emitentului de valori mobiliare, bursa permite accesul la capitaluri proprii și împrumutate, a căror administrare influențează în viitor interesul publicului pentru respectivul emitent și implicit poziția pe piață a acestuia.

Din punctul de vedere al investitorilor și deținătorilor de valori mobiliare bursa oferă o mare mobilitate în obținerea de lichidități.

Activitatea pe piața bursieră este urmărită prin intermediul cursului valorilor mobiliare și indicilor bursieri. Acești indicatori sunt considerați barometre ale stării economice și politice a țării respective.

Bursa este sensibilă la toate evenimentele de ordin economic, financiar-monetar, social, politic. Ea pune în evidență, așadar, starea conjuncturală a economiei naționale în cadrul căreia funcționează bursa respectivă.

Bursele de valori sunt centre ale vieții financiare unde se fac vânzări/cumpărări de hârtii de valoare( acțiuni, bonuri de tezaur etc.); totodată, la bursele de valori se pot realiza și operațiuni cu valute, metale prețioase sau efecte de comerț.

În ultimul timp în sistemul de tranzacții al acestor instituții au fost incluse produse bursiere noi( opțiuni, contracte futures pe indicii de bursă etc.).

Bursele de valori îndeplinesc funcții majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spațiul economic, național și internațional, în care își exercită influența.

Procesul de simbolizare a tranzacțiilor, reflectat de apariția și dezvoltarea bursei, răspunde unor cerințe obiective izvorâte din evoluția vieții de afaceri, cum sunt următoarele:

creșterea operațivității și a siguranței în tranzacții;

sporirea atractivității pieței, prin oferirea de multiple posibilități de câștig;

posibilitatea luării unor decizii comerciale și financiare cu caracter anticipativ;

facilitarea circulației mărfurilor și factorilor de producție în economie.

Bursa aduce pe lângă cumpărător și vânzător, și observatori, consilieri analiști, și numeroși intermediari, care s-au înmulțit odată cu dezvoltarea ei. Este o lume în adevăratul sens al cuvântului, care are propriile sale reguli și o poliție care supraveghează aplicarea acestora și validează corectitudinea tranzacțiilor.

Informatizarea activității bursei de valori constituie un proces indisolubil legat de ideea unei burse moderne, pe fondul cerințelor de tehnologie superioară a informației, mereu crescânde. În același timp, piețele specializate ale unei economii moderne capătă preponderent aspectul unei piețe electronice.

Serviciile de informare publice, fluxurile de capital, tranzacțiile cu valori mobiliare, existența însăși a bursei sunt dependente integral de utilizarea calculatoarelor electronice, a rețelelor de comunicații, a informaticii și telematicii.

Negocierile în cadrul bursei se desfășoară intr-un anumit loc, la ore și zile fixate în cadrul programului de lucru al acestora.

La burse, părțile contractante încheie operațiunile lor prin intermediul agenților de schimb și, până la sfârșit, partenerii nu se cunosc între ei, deoarece operațiunile se negociază pe baza ordinelor de vânzare sau cumpărare primite în acest sens. În prezent, aproape în toate statele cu economie de piață, precum și în marile centre comerciale funcționează burse de însemnătate fie locale, fie internaționale.

Piața de capital din țară noastră beneficiază de patru noi reglementari, adoptate de Guvern prin O.U.G. și publicate recent în Monitorul Oficial. Este vorba de:

O.U.G. nr. 28 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, publicata în MO nr 238 din 9 aprilie 2002, ce înlocuiește legea 52/1994;

O.U.G. nr. 26 privind organismele de plasament colectiv, publicata în MO nr. 229 din 5 aprilie 2002, ce înlocuiește Ordonanța 24/1993;

O.U.G. nr. 27 privind piețele reglementate de mărfuri și instrumentele financiare derivate, publicata în MO nr. 232 din 8 aprilie 2002, ce înlocuiește ordonanța 69/1997 și legea 129/2000;

O.U.G. nr. 25 privind aprobarea Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, publicata în MO nr. 226 din 4 aprilie 2002.

Cele patru ordonanțe introduc multe schimbări și adăugiri în mecanismele și funcționarea pieței de capital. Aceste schimbări vor intra însă în vigoare numai în momentul adoptării de către CNVM a regulamentelor necesare. Până atunci am considerat necesar să prezentăm principalele schimbări (atât în bine cât și în rău) pe care cele patru reglementări le introduc.În ceea ce privește OUG 28/2002, distingem o serie de elemente pozitive si negative.

Elemente pozitive:

Cel mai important element adus de ordonanță este posibilitatea introducerii unor tranzacții, operațiuni și instrumente noi pe piață – elemente utilizate pe scară largă pe piețele dezvoltate, dar inexistente în țară noastră. Astfel, ne referim la tranzacționarea drepturilor de preferință (secțiunea a 3-a, cap I, titlul III), tranzacționarea în marjă și vânzarea de valori mobiliare în absență (secțiunea a 4-a, cap I, titlul III), operațiuni cu instrumente financiare derivate (contracte futures și options) și contracte de report (secțiunea a 5-a, cap I, titlul III).

De asemenea, de reținut este modificarea formei de organizare a Rasdaq, prin schimbarea structurii de societate cu răspundere limitată aflată în proprietatea ANSVM în societate pe acțiuni aflată în proprietatea directă a societăților de servicii de investiții finanaciare. Această schimbare nu poate fi decât binevenită în contextul în care actuala formă de organizare a pieței extrabursiere și-a dovedit pe deplin ineficiența. Modificarea formei de organizare a Rasdaq se va realiza în termen de 12 luni (art 183).

Alte asemenea elemente pozitive sunt:

Exceptarea cesiunilor de acțiuni către conducerea și salariații emitenților de la tranzacțiile prin piață. Aceasta creează premisele recompensării angajaților prin acordarea cu titlu gratuit (sau cu facilități la plată) a acțiunilor societăților la care lucrează, după modelul folosit cu mult succes în occident. (art 43, alin 4, lit b).

Posibilitatea majorării numărului de valori mobiliare oferite în cadrul ofertelor publice de vânzare (art 80). Problema este ca aceasta majorare se poate face numai cu maxim 15% din numărul valorilor mobiliare oferite inițial, deci modificarea nu este fundamentală. De asemenea, prețul valorilor mobiliare poate fi determinabil, acesta putând fi determinat oricând pe durata ofertei (art 81). Ajustarea prețului și cantității valorilor mobiliare oferite conferă flexibilitate și eficienta sporite ofertelor publice de vânzare.

Tot referitor la ofertele publice de vânzare sunt permise activitățile de solicitare a intentiei de invesiție în scopul evaluării unei viitoare oferte (art. 84).

Se introduc și o serie de elemente noi în legătură cu ofertele publice de cumpărare. Astfel, ofertele publice de preluare vor fi precedate de un anunț preliminar la CNVM, societatea subiect al preluării și pieței de tranzacționare (art 86). Conform aceluiași articol consiliul de administrație al societății subiect al preluării va transmite în termen de 5 zile poziția sa cu privire la aceasta operațiune către CNVM, ofertant și piața de tranzacționare.

Reglementarea ofertelor publice internaționale (secțiunea a 4-a, capitolul II, titlul III) și a emisiunilor de obligațiuni, inclusiv a celor de obligațiuni convertibile (secțiunea a 5-a, capitolul II, titlul III).

Obligarea societăților deținute public (societățile deschise) la listarea acțiunilor lor pe o piață de tranzacționare (art 102), în condițiile în care în prezent exista o serie de societăți deschise dar nelistate.

Prevederi conform cărora operațiunile de divizare sau fuziune a societăților deținute public creează numai societăți deținute public (art. 104).

Se introduc o serie de masuri binevenite pentru protecția acționarilor: posibilitatea reprezentării acționarilor în AGA și prin neacționari (art. 109 alin 2), stabilirea datei de referință pentru dividende ca fiind data de referință pentru AGA de bilanț (art 114 alin 1), stabilirea în AGA a termenului de plata a dividendelor de maxim 6 luni (art 114 alin 2) în caz contrar plata dividendelor făcându-se în termen de 60 de zile de la data publicării hotărârilor AGA (art 114 alin 3). Plata dividendelor se va face în termen de 15 zile de la data fixată (art 114 alin 4). Acestea sunt modificări importante, știindu-se situațiile din trecut în care multe societăți repartizau dividende dar le plăteau cu ani de zile întârziere, sau nu le plăteau deloc.

De asemenea a fost introdusă obligația reevaluării activelor anterior oricărei majorări de capital social, dacă rata inflației depășește 20% față de data ultimei actualizări (art 118). Totuși, nu a fost introdusa obligația includerii diferentelor din reevaluare în capitalul social.

Introducerea fondului de compensare a investitorilor (Capitolul 4, titlul IV) care va acoperi pierderile acestora determinate de falimentul unui intermediar și imposibilitatea returnării către clienți a sumelor și acțiunilor acestora.

Pierderea calității de societate deschisă, dacă acționarul majoritar deține legal mai mult de 90% din acțiuni și promovează o ofertă publică de preluare (art 136).

Elemente negative

Principalele elemente negative ale legii derivă din exagerarea problemei protecției acționarilor minoritari și introducerea unor măsuri care îngreunează activitatea emitenților. Astfel, ne referim la interzicerea aporturilor în natură la majorările de capital social (art 116 alin 1) și introducerea obligatorie a unei prime de emisiune la acțiunile oferite în cadrul dreptului de preferință, astfel încât acestea nu vor mai putea fi emise la valoarea nominala (art 116 alin 3)

Definirea acționarului semnificativ ca acel acționar ce deține cel puțin 10% din acțiunile unui emitent, față de prevederile anterioare care defineau o deținere de minim 5% ca deținere semnificativă introduce o reducere a standardelor de transparență practicate până acum. De asemenea, s-a renunțat la raportarea oricarei modificări cu minim 2% a pozițiilor semnificative, fiind introdusa doar obligația raportării atingerii pragurilor de 5%, 10%, 33%, 50%, 75% și 90% (art 127).

De menționat sunt și o serie de restricții la derularea ofertelor publice de cumpărare printre care interzicerea unei noi oferte de preluare a unei societăți timp de un an de la închiderea ofertei precedente (art. 89) și obligația derulării unei oferte de cumpărare pentru orice achiziție de acțiuni peste poziția semnificativă (art 134), față de reglementările actuale care prevăd derularea unei oferte numai peste poziția de control (o treime din capitalul social).

În concluzie, ca orice lege, cele patru ordonanțe aduc atât elemente pozitive cât și elemente negative. Cu mențiunea că elementele negative vor fi, eventual, corectate pe parcurs, putem aprecia că impactul celor patru reglementări va fi semnificativ asupra pieței de capital și așteptăm cu interes implementarea în practică a tuturor elementelor de noutate aduse de acestea.

BIBLIOGRAFIE

Anghelache, G., Dardac, N., Stancu, I. – Piețe de capital și burse de valori, Ed. Adevărul, București, 1992

Anghelache, G., – Piețe de capital și tranzacții bursiere, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997

Anghelache, G., – Bursa și piața extrabursieră, Ed. Economică, București 2000 Basno, Cezar, Dardac, Nicolaie, – Burse de valori, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1997

Ciobanu, G., – Burse de valori și tranzacții la bursă, Ed. Economică, București, 1997

Dardac, N., Anghelache, G. – Scenarii pentru crearea și funcționarea piețelor de capital, în revista Finanțe, Credit și Contabilitate nr. 3/1991

Fătu, S., – Piața românească de capital – privită din interior, Ed. VOX, 1998

Frâncu, M., – Piața de capital, Ed. Tribuna Economică, București, 1998

George, J., – La nouvelle bourse, Ed. J.C. Lattes, Paris, 1990

Gallois, D., – Bursa – origine și evoluție, Ed. Teora, București, 1997

Ghilic – Micu B., – Bursa de valori, Ed. Economică, București, 1997

Negoescu Ghe,, – Piața de capital, Ed. Alter Ego Cristian, Galați, 1998

Negoescu Ghe., Bontaș C., – Instituția bursieră, Ed. Evrika, Galați, 1999

Popa, I. – Bursa. Organizare, funcții, experiențe, Ed. Adevărul, București, 1993

Popa, I. – Bursa. Tehnica tranzacțiilor, Ed. Adevărul, București, 1993

Popescu, V., – Bursa și tranzacții cu titluri financiare, Ed. CALL Clubul Român, 1993

Stancu, I., – Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 1997

Stoica V., Ionescu E., – Piețe de capital și burse de valori, ediția a II-a, Ed. Economică, București, 2002

Tiberiu, D., P, . – Bursa de valori în practica internațională, Tribuna Economică nr. 3-4/ 1992

Vâșcu – Barbu, T., Dragotă, V., – Piețe de capital. Evaluarea și gestionarea valorilor mobiliare, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 1998

Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Eficiența bursieră, în Tribuna Economică nr. 3/1995

Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Investițiile pe piața de capital, în Curierul Național din 1 februarie 1996 și 8 februarie 1996

Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Analiza punctelor de extrem speculative, în Curierul Național din 15 februarie 1996

*** – Organizarea și funcționarea bursei de valori și a societăților membre, Banca Națională a României, 1995

*** – Sistem de Tranzacționare și Execuție Automată, Bursa de Valori București, 1995

*** – Statutul bursei de valori, Bursa de Valori București, 2002

*** – Organizarea tranzacțiilor nebursiere, OGR nr. 18/20.08.1993

*** – BVB – Manualul agentului de bursă, 1997

*** – O.U.G. 25/2002 – privind aprobarea Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

*** – O.U.G. 26/2002 – privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare

*** – O.U.G. 27/2002 – privind piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate

*** – O.U.G. 28/2002 – privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate

*** – Regulamentele și ordinele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

*** – http:// www.nasdaq.com

*** – http:// www.rasdaq.ro

BIBLIOGRAFIE

Anghelache, G., Dardac, N., Stancu, I. – Piețe de capital și burse de valori, Ed. Adevărul, București, 1992

Anghelache, G., – Piețe de capital și tranzacții bursiere, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997

Anghelache, G., – Bursa și piața extrabursieră, Ed. Economică, București 2000 Basno, Cezar, Dardac, Nicolaie, – Burse de valori, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1997

Ciobanu, G., – Burse de valori și tranzacții la bursă, Ed. Economică, București, 1997

Dardac, N., Anghelache, G. – Scenarii pentru crearea și funcționarea piețelor de capital, în revista Finanțe, Credit și Contabilitate nr. 3/1991

Fătu, S., – Piața românească de capital – privită din interior, Ed. VOX, 1998

Frâncu, M., – Piața de capital, Ed. Tribuna Economică, București, 1998

George, J., – La nouvelle bourse, Ed. J.C. Lattes, Paris, 1990

Gallois, D., – Bursa – origine și evoluție, Ed. Teora, București, 1997

Ghilic – Micu B., – Bursa de valori, Ed. Economică, București, 1997

Negoescu Ghe,, – Piața de capital, Ed. Alter Ego Cristian, Galați, 1998

Negoescu Ghe., Bontaș C., – Instituția bursieră, Ed. Evrika, Galați, 1999

Popa, I. – Bursa. Organizare, funcții, experiențe, Ed. Adevărul, București, 1993

Popa, I. – Bursa. Tehnica tranzacțiilor, Ed. Adevărul, București, 1993

Popescu, V., – Bursa și tranzacții cu titluri financiare, Ed. CALL Clubul Român, 1993

Stancu, I., – Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 1997

Stoica V., Ionescu E., – Piețe de capital și burse de valori, ediția a II-a, Ed. Economică, București, 2002

Tiberiu, D., P, . – Bursa de valori în practica internațională, Tribuna Economică nr. 3-4/ 1992

Vâșcu – Barbu, T., Dragotă, V., – Piețe de capital. Evaluarea și gestionarea valorilor mobiliare, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 1998

Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Eficiența bursieră, în Tribuna Economică nr. 3/1995

Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Investițiile pe piața de capital, în Curierul Național din 1 februarie 1996 și 8 februarie 1996

Voineagu, V., Ghilic – Micu, B. – Analiza punctelor de extrem speculative, în Curierul Național din 15 februarie 1996

*** – Organizarea și funcționarea bursei de valori și a societăților membre, Banca Națională a României, 1995

*** – Sistem de Tranzacționare și Execuție Automată, Bursa de Valori București, 1995

*** – Statutul bursei de valori, Bursa de Valori București, 2002

*** – Organizarea tranzacțiilor nebursiere, OGR nr. 18/20.08.1993

*** – BVB – Manualul agentului de bursă, 1997

*** – O.U.G. 25/2002 – privind aprobarea Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

*** – O.U.G. 26/2002 – privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare

*** – O.U.G. 27/2002 – privind piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate

*** – O.U.G. 28/2002 – privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate

*** – Regulamentele și ordinele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

*** – http:// www.nasdaq.com

*** – http:// www.rasdaq.ro