Bursa de Marfuri. Notiuni Teoretice Si Istorice

Introducere

Bursa de mărfuri are, mai întâi de toate, un rol de prim rang în finanțarea economiei. Ea permite întreprinderilor să găsească pe piață mijloacele de care au nevoie pentru a se dezvolta. În acest scop ea oferă tot felul de “produse” celor care doresc să își plaseze cu folos banii din economiile proprii, produse prin intermediul cărora aceștia pot pătrunde pe anumite piețe, unde investesc în funcție de nevoile lor. Aceștia nu o fac în mod direct, ci deleagă intermediari pentru efectuarea acestor tranzacții.

„Actorii” care se întâlnesc pe această scenă sunt extrem de numeroși, și cât se poate de diversificați. Între persoanele de rând și magnați care gestionează fonduri de miliarde de euro, există o paletă foarte largă de investitori.

Pe această scenă se întâlnesc atât gestionari prudenți, trezorieri de ăntreprinderi, cât și mari speculanți, toți sub supravegherea autorităților bursiere, mai mult sau mai puțin severe, în funcție de țară.

Investitorii sunt mânați de motivații diferite, dar cei mai activi speră să realizeze cât mai repede profituri, de unde și impresia de viteză, de cursă permanentă, unde regula de aur este anticiparea. Cine vrea să obțină profit maxim, trebuie să prevadă înaintea celuilalt ce se va întâmpla mâine.

Acest fenomen s-a amplificat de-a lungul anilor și, profitând astăzi de progresul informaticii, piețele s-au conectat între ele. Este posibilă tranzacționarea de mărfuri timp de 24 de ore din 24, indiferent de fusele orare, trecând de la Paris, la New York, apoi la Tokio, via Hong-Kong.

Într-un interval de aproximativ 30 de ani, bursa de mărfuri a devenit o piață mondială unică, în urma unor descentralizări succesive.

Lucrarea de față își propune să prezinte o imagine de ansamblu asupra burselor de mărfuri, și a mecanismelor acestora, și, totodată, o prezentare a Bursei Române de Mărfuri.

În Capitolul I al lucrării, vor fi prezentate căteva noțiuni teoretice și istorice referitoare la bursele de mărfuri.

În Capitolul II din lucrare am efectuat o caracterizare a burselor de mărfuri ca formă de piață, prin prezentarea funcțiilor acestora, mărfurilor care fac obiectul tranzacțiilor, și a mecanismului de desfășurare a tranzacțiilor.

Capitolul III al lucrării este dedicat Bursei Române de Mărfuri, respectiv o prezentare a regimului juridic al acesteia, istoricul instituției, regulile de organizare și funcționare, cât și a avantajelor și perspectivelor tranzacționării.

În capitolul IV al lucrării va fi prezentat un studiu de caz referitor la contractului futures de cacao și mecanismul de tranzacționare al acestuia la Bursa de Mărfuri din Londra.

Capitolul V al lucrării de față conține conluzii referitoare la bursele de mărfuri și mecanismele de tranzacționare pe acestea.

CAPITOLUL I

Bursa de mărfuri – noțiuni teoretice și istorice

Conceptul de bursă

Cuvântul bursă, din punct de vedere etimologic, provine din limba greacă, unde „bursa” se traduce prin expresia săculeț cu bani.

Termenul bursă desemnează o instituție cu putere de autoreglementare, specifică economiei de piață liberă – bursa – ca formă organizată de schimb pentru mărfuri și valori.

În esență, noțiunea indică locul de întâlnire a negustorilor și oamenilor de afaceri, în sensul unui spațiu de concentrare a cererii și ofertei. Acest conținut rezultă din definițiile date în limbajul de specialitate.

Astfel, în „Legea română asupra burselor” din 1929, denumită și „Legea Madgearu” – se prevede că „bursele sunt instituții publice create în scopul de a reuni pe comercianți, industriași, producători, armatori și asigurători în vederea negocierii valorilor publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, productelor, închirierii vaselor și acoperirii riscurilor de tot felul”.

Prin urmare, bursa este o piață, care se particularizează prin obiectul tranzacțiilor și modul de organizare și funcționare.

În domeniul dreptului, se apreciază că bursele sunt instituții unde se negociază (se vând și se cumpără) valori mobiliare sau mărfuri, după o procedură anumită și numai de către anumiți intermediari, sub supravegherea autorităților.

Formarea și afirmarea bursei exprimă însăși definirea relațiilor de schimb, a pieței ca structură de bază a economiei de piață moderne. Odată cu consacrarea bursei, relațiile de schimb ajung la deplină extindere și maturizare, primind rolul central în reglarea mecanismului de piață.

Bursa, din punct de vedere economic, semnifică o piață unde au loc tranzacții bursiere, după o anumită procedură reglementată.

Bursele sînt piețe specifice, mecanisme de concentrare a cererii și ofertei pentru anumite categorii de mărfuri ori pentru valori, în scopul realizării de tranzacții într-un cadru organizat și în mod operativ, în condiții de liberă concurență.

Apariția și dezvoltarea burselor

Autorul Dominique Gallois afirmă că „încă din Antichitate, drumurile bursei s-au împletit cu drumurile istoriei. Rătăcindu-se uneori pe căi lăturalnice, au ajuns mereu să se reîntâlnească de-a lungul secolelor”.

Urmele primelor piețe financiare au apărut cu mult înaintea erei creștine. Conform tradiției grecești, moneda a fost inventată de lydieni, piesele de aur și argint înlocuind progresiv trocul.

Avântul comerțului din Mesopotamia i-a determinat pe comercianți să împrumute bani pentru a-și putea dezvolta activitățile, primele operațiuni bancare bazându-se pe împrumutul cu dobândă.

Romanii au perfecționat acest sistem și au inventat, apoi, sistemul bursier. În Roma antică a apărut o categorie de comercianți abilitați de Senat, având exclusivitate în colectarea impozitelor și aprovizionarea armatei. Această categorie se numea publicani și își întemeiau societăți în comandită pe acțiuni, denumite societăți publicanorum, ale căror acțiuni se negociau în bazilici și cei ce se ocupau cu vanzarea acestora se numeau argentari.

Prăbușirea Imperiului Roman a atras după sine și prăbușirea sistemului bursier. Acesta a fost redescoperit de către italieni, în timpul Evului Mediu. Această activitate reapare la genovezi și la comercianții venețieni, care pe durata unei călătorii își constituiau societăți pe acțiuni ce se dizolvau la sfârșitul acesteia, și părțile cu care contribuia fiecare se împărțeau proporțional.

În Franța, în secolul XIV, este dată prima reglementare cu privire la schimbul organizat, într-un loc bine stabilit – Podul Mare – și prin negocieri.

La Brouge, negustorii veniți din India, își negociau mărfurile într-un han care avea drept simbol trei săculeți; de aici provine și denumirea de bursă.

Mult timp după aceea, bursele nu s-au putut dezvolta decât în centrele comerciale foarte importante, adică aproape în exclusivitate în marile porturi. Pe lângă intensitatea activității comerciale din zonă, reușita activității bursiere presupunea existența unor mari întreprinderi economice stabile și respectarea unor obligații contractuale, necesitând un aparat instituționalizat bine consolidat, girat de autoritați demne de încredere.

Societatea Indiilor Orientale este considerată prima societate pe acțiuni cu grad mare de capitalizare, acțiuni negociate la bursa din Amsterdam – fondată în 1611, ea a fost prima bursă de acțiuni de capital din lume.

Ascensiunea irezistibilă a burselor și orientarea lor generală către tranzacționarea de acțiuni de capital nu a avut loc decât la începutul secolului al XIX-lea, odată cu debutul industrializării. Astfel, bursele au jucat un rol cheie în industrializarea Europei și Americii de Nord. După un debut modest ca piață financiară de importanță locală, New York Stock Exchange și-a câștigat un renume internațional abia după războiul de secesiune și a avut o contribuție hotărâtoare la dezvoltarea Statelor Unite. În 1972 a avut loc o altă premieră în dezvoltarea burselor de valori: deschiderea Pieței Internaționale Monetare din Chicago consacrată contractelor financiare la termen.

Tipologia și clasificarea burselor

La începuturile lor, piețele bursiere erau organizate pentru tranzacționarea în egală măsură a mărfurilor și valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două mari categorii de burse. Deși mecanismul de funcționare se bazează pe un model comun, propriu oricărui tip de tranzacție bursieră, bursele de mărfuri și respectiv cele de valori au funcții radical diferite într-o economie.

Bursele de mărfuri sunt centre ale vieții comerciale, piețe unde se tranzacționează bunuri care au anumite caracteristici, fiind bunuri generice, care se individualizează prin:

• măsurare, numărare sau cântărire;

• sunt fungibile, adică pot fi înlocuite unele prin altele;

• au caracter standardizabil, în sensul că marfa poate fi împărțită pe loturi omogene, apte de a fi livrate la executarea contractului încheiat în bursă;

• sunt depozitabile, ceea ce permite executarea la o anumită perioadă de la angajarea contractului de bursă;

• trebuie să aibă un grad redus de prelucrare, ca o condiție a menținerii caracterului de produs de masă, nediferențiat, omogen.

În această categorie intră produse agroalimentare (ce de exemplu: grîu, porumb, orez, soia), metale (de exemplu: cupru, aluminiu, zinc), produse tropicale (de exemplu: cafea, cacao, zahăr), produse de origine minerală (petrol); sînt însă mărfuri de bursă și unele produse cu un grad mai mare de perisabilitate (ouă, carne). Pe de altă parte, există și burse organizate pentru servicii, respectiv pentru închirieri de nave (navlosire) sau asigurări.

Bursele de valori sînt centre ale vieții financiare unde se fac vînzări/cumpărări de hîrtii de valoare (acțiuni, bonuri de tezaur etc.); totodată, la bursele de valori se pot realiza și operațiuni cu valute, metale prețioase sau efecte de comerț. În ultimul timp în sistemul de tranzacții al acestor instituții au fost incluse produse bursiere noi (opțiuni, contracte futures pe indici de bursă etc.). Bursele de valori îndeplinesc funcții majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spațiul economic, național și internațional, în care își exercită influența.

Astfel, în literatura de specialitate s-au conturat mai multe definiții ale bursei de mărfuri, dintre care amintim:

• Bursele sunt locuri unde mărfurile sunt cumpărate și vândute, în special materii prime ce fac obiectul comerțului internațional – cum ar fi grâul, petrolul, metalele, lâna etc. Majoritatea burselor sunt grupate în marile orașe, iar vânzarea și cumpărarea sunt realizate de brokeri ce-i reprezintă pe producători și utilizatori. Mărfurile pot fi tranzacționate ca actuals sau futures. Un comerciant de contracte actuals poate tranzacționa spot (cu livrare imediată) sau forward (cu livrare la o dată ulterioară). Un comerciant de contracte futures tranzacționează cumpărarea sau vânzarea unor mărfuri standardizate, la prețuri stabilite pentru un moment fixat în viitor.

• Bursa este o instituție nonprofit în cadrul căreia au loc tranzacții organizate cu drepturi și titluri de mărfuri, executate după reguli stabilite, obligatorii pentru toți participanții; caracteristica principală a acesteia este întâlnirea în același loc și în același timp a unei multitudini de cumpărători și vânzători care tranzacționează simultan mai multe obiecte.

Istoricul burselor de mărfuri pe plan intern și internațional

Din literatura de specialitate rezultă ideea conform căreia apariția burselor de mărfuri precum și evoluția lor ulterioară au fost determinate de necesitățile economice ale vremurilor respective. Existența și funcționarea acestora au fost susținute de nevoia de satisfacere a noilor funcții, din ce în ce mai complexe, ale mecanismelor economiei de piață liberă. La origine, bursele nu au fost nici inventate și nici impuse de vreo persoană anume, ci pur și simplu au apărut ca instituții specifice atingerii unui anumit nivel al dezvoltării societății umane.

Afirmația de mai sus nu este valabilă în cazul țărilor în care dezvoltarea economiei de piață liberă a fost întreruptă, pentru o anumitde exemplu: grîu, porumb, orez, soia), metale (de exemplu: cupru, aluminiu, zinc), produse tropicale (de exemplu: cafea, cacao, zahăr), produse de origine minerală (petrol); sînt însă mărfuri de bursă și unele produse cu un grad mai mare de perisabilitate (ouă, carne). Pe de altă parte, există și burse organizate pentru servicii, respectiv pentru închirieri de nave (navlosire) sau asigurări.

Bursele de valori sînt centre ale vieții financiare unde se fac vînzări/cumpărări de hîrtii de valoare (acțiuni, bonuri de tezaur etc.); totodată, la bursele de valori se pot realiza și operațiuni cu valute, metale prețioase sau efecte de comerț. În ultimul timp în sistemul de tranzacții al acestor instituții au fost incluse produse bursiere noi (opțiuni, contracte futures pe indici de bursă etc.). Bursele de valori îndeplinesc funcții majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spațiul economic, național și internațional, în care își exercită influența.

Astfel, în literatura de specialitate s-au conturat mai multe definiții ale bursei de mărfuri, dintre care amintim:

• Bursele sunt locuri unde mărfurile sunt cumpărate și vândute, în special materii prime ce fac obiectul comerțului internațional – cum ar fi grâul, petrolul, metalele, lâna etc. Majoritatea burselor sunt grupate în marile orașe, iar vânzarea și cumpărarea sunt realizate de brokeri ce-i reprezintă pe producători și utilizatori. Mărfurile pot fi tranzacționate ca actuals sau futures. Un comerciant de contracte actuals poate tranzacționa spot (cu livrare imediată) sau forward (cu livrare la o dată ulterioară). Un comerciant de contracte futures tranzacționează cumpărarea sau vânzarea unor mărfuri standardizate, la prețuri stabilite pentru un moment fixat în viitor.

• Bursa este o instituție nonprofit în cadrul căreia au loc tranzacții organizate cu drepturi și titluri de mărfuri, executate după reguli stabilite, obligatorii pentru toți participanții; caracteristica principală a acesteia este întâlnirea în același loc și în același timp a unei multitudini de cumpărători și vânzători care tranzacționează simultan mai multe obiecte.

Istoricul burselor de mărfuri pe plan intern și internațional

Din literatura de specialitate rezultă ideea conform căreia apariția burselor de mărfuri precum și evoluția lor ulterioară au fost determinate de necesitățile economice ale vremurilor respective. Existența și funcționarea acestora au fost susținute de nevoia de satisfacere a noilor funcții, din ce în ce mai complexe, ale mecanismelor economiei de piață liberă. La origine, bursele nu au fost nici inventate și nici impuse de vreo persoană anume, ci pur și simplu au apărut ca instituții specifice atingerii unui anumit nivel al dezvoltării societății umane.

Afirmația de mai sus nu este valabilă în cazul țărilor în care dezvoltarea economiei de piață liberă a fost întreruptă, pentru o anumită perioadă de timp, de apariția unui alt tip de economie, în speță economia de tip socialist, hipercentralizată. În aceste cazuri, bursele de mărfuri nu au apărut ca răspuns la o necesitate obiectivă a participanților la piață și nu certifică atingerea unui anumit nivel de dezvoltare a comerțului, ci încearcă să impună, într-un sistem moștenit de la un regim trecut, normele și principiile unei conduite comerciale caracteristice economiei libere de piață.

Se poate afirma că principiile de bază care au stat la temelia apariției și dezvoltării burselor de mărfuri au fost stabilite cu multe secole în urmă, odată cu realizarea celei de-a treia mari diviziuni a muncii, atunci când clasa negustorilor s-a separat de celelalte clase sociale existente. Odată cu această separare, piețele de mărfuri au început să capete un caracter oarecum formal și organizat, fiind conduse după anumite reguli și principii etice, comerciale, sociale.

Produsele tranzacționate azi la bursa de mărfuri au trecut prin cinci faze distincte:

– oferirea ca dar;

– schimbul de marfă (barter);

– contractul cu plata și livrare imediată (spot);

– contractul cu plată și livrare ulterioară stabilirii prețului (forward);

– contractele la termen (futures și options).

Încă din antichitate, în Imperiul Roman și în Grecia, comerțul se desfășura într-un cadru organizat, respectând anumite locuri de întâlnire, anumite ore și intervale de timp bine determinate, pe baza unor reguli precise referitoare la mărfurile ce puteau fi tranzacționate, monedele și modul de plată sau modalitățile permise pentru executarea obligațiilor asumate. De exemplu, în Atena antică, agora desemna inițial piața de mărfuri a acestui oraș.

A treia fază referitoare la tranzacționarea produselor la bursa de mărfuri, contractul spot, este considerată, în literatura de specialitate, adevăratul început al piețelor de marfă organizate.

Până în anul 1600, comerțul în Europa și Asia nu a fost destul de intens pentru a putea permite susținerea activității de către comercianții locali sau cei ai piețelor locale. Periodic, târgurile serveau ca piețe de desfacere pentru arii geografice întinse. Banii erau puțini și majoritatea tranzacțiilor se efectuau prin simplu schimb. Acest tip de târg era des întâlnit în Grecia antică, în timpul Imperiului Roman, dar și în China.

Treptat, a apărut o rețea de târguri specializate și bine organizate. Existau reguli stricte care stabileau unde, când și cum pot vinde comercianții, în funcție de tipul de marfă oferit. S-a introdus astfel interdicția contractării în afara acestor târguri, pentru a preveni acumularea unei cantități mari de marfă care ar permite controlul prețului.

Odată cu creșterea numărului de tranzacții s-a introdus ca mijloc de schimb “scrisoarea de târg”. Aceste scrisori permiteau amânarea plății pentru o marfă. Comercianții aveau posibilitatea să circule din târg în târg reglând plățile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de târg, plătind la sfârșit eventualele datorii rămase, în bani. În felul acesta a apărut piața spot, contractul cu plata și livrarea imediată.

Se consideră că, așa cum rezultă din literatura de specialitate, rădăcinile comerțului la termen se află în sistemul de târguri medievale japoneze, care a permis Japoniei să dezvolte și să organizeze piața la termen, începând cu anul 1697, cu aproape un secol și jumătate înaintea Statelor Unite ale Americii.

Prima bursă, în accepțiunea modernă, se consideră că a fost cea de la Anvers, înființată în anul 1531. Bursa din Anvers avea o clădire proprie unde se încheiau tranzacții cu mărfuri coloniale.

În anul 1554 s-a înființat, la Londra, o bursă numită “Royal Exchange”, care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare.

În anul 1693 apar la Paris o serie de agenții de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse și Rouen, iar spre sfârșitul secolului XVII, la Montpellier se inaugurează o bursă.

Burse au mai fost înființate în Germania, la Nurnberg și Hamburg, în secolul XVI, la Berlin, în secolul XVII, la Paris (1724), Viena (1761), Bruxelles (1801), Milano (1833), Tokyo (1855).

În secolul al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Olanda și Anglia comerțul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare și industriale.

În 1848 și-a început activitatea Chicago Board of Trade (CBOT), ca o bursă de grâne. Câțiva dintre cei mai priceputi comercianți de grâne au hotărât să se reunească într-o bursă organizată de cereale – CBOT. Aceasta a ajutat la soluționarea problemelor legate de oferta de grâne, care exista în trecut în America și, de asemenea, a contribuit la stabilitatea prețurilor cerealelor, pentru tot cursul anului. Chicago a devenit în acel moment capitala cerealelor.

În anul 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago. Aici se comercializau, la început, unt, ouă, brânză, păsări domestice și alte produse agricole. În cele din urmă, a început să se tranzacționeze tipuri de marfă atât de multe și de diverse, încât, în anul 1919, această bursă a fost numită Chicago Mercantile Exchange (CME). Astăzi se lucrează pe patru grupe de produse: mărfuri agricole, valute, dobânzi și indici bursieri.

Pe continentul american, pe teritoriul SUA, funcționează 10 din cele mai mari burse de mărfuri din lume. Dintre acestea se remarcă, fără îndoială, Chicago Board of Trade și Chicago Mercantile Exchange, orașul Chicago având cea mai impresionantă activitate bursieră în ceea ce privește comerțul de bursă.

În afară de Chicago, orașe cu burse importante sunt: New York (cu bursele Nymex – importantă pentru tranzacțiile cu petrol și produse petroliere, New York Cotton Exchange – bumbac), Kansas (Kansas City Board of Trade – grâu, porumb și semințe de soia), Minneapolis, (Minneapolis Grain Exchange – grâu și semințe de floarea-soarelui) și New Orleans (New Orleans Commodity Exchange – bumbac, orez, boabe de soia).

Tot pe teritoriul american, în Canada, marile burse de mărfuri sunt Winnipeg Commodity Exchange (grâu) și Toronto Futures Exchange (bovine, porcine și cereale).

Cea mai mare bursă de mărfuri din America de Sud, și una dintre cele mai mari burse din lume, este bursa braziliană Bolsa de Mercadorias y Futuros. Acestă bursă a luat naștere în anul 1991, prin fuzionarea burselor Bolsa Mercandil y de Futuros (fondată în 1986) și Bolsa de Mercadorias de Sao Paolo (fondată în 1917). Alte burse din America de Sud sunt: Sao Paolo Coffee and Cocoa, Bolsa Brasiliera-Rio de Janeiro (soia, cafea, cacao), Buenos Aires Commodity Exchange (porumb, grâu, cornute vii).

Dacă avem în vedere bursele de mărfuri europene, putem observa că, în perioada actuală, cele mai importante instituții de acest gen sunt situate în Marea Britanie, Franța și Olanda.

Cea mai importantă bursă de mărfuri engleză este, în prezent, London Metal Exchange (LME). Tranzacțiile la această bursă se axează pe cupru, zinc, plumb, cositor, argint, aluminiu, nichel. Activitatea bursei a cunoscut o stagnare după cel de-al II-lea război mondial, dar a fost revitalizată la sfârșitul deceniului 6, devenind, în prezent, cea mai importantă bursă unde se tranzacționează metale.

Tot la Londra, în 1954, a fost înființată London Commodity Exchange, având drept membri fondatori numeroase asociații specializate pe tranzacționarea unor mărfuri ca: făină de soia, cacao, cafea, lână, zahăr, cauciuc, etc.

Alte burse londoneze importante sunt: International Petroleum Exchange (produse petroliere), The United Terminal Sugar Market (zahăr industrial și rafinat), Baltic Mercantile and Shipping Exchange (grâu, cartofi albi, orz și navlosiri), London Rubber Terminal Market (cauciuc). O bursă destul de importantă se află și la Liverpool, aici fiind cotate 17 tipuri de bumbac.

În Franța, The Paris International Futures Market a fost deschisă în anul 1964 în cadrul Bourse de Paris. În prezent, aici se tranzacționează cele mai mari cantități de zahăr „alb” (de calitate superioară). Franța este cel mai mare producător de zahăr „alb” din întreaga lume (peste 4 milioane de tone pe an), exportând mai mult de jumătate din producția proprie. La bursa franceză se mai tranzacționează lână, bumbac, cafea și cacao, dar nici una dintre contractele futures pe mărfurile respective nu înregistrează cifre notabile (mai puțin de 30.000 de contracte pe an) comparativ cu celelalte piețe mondiale specializate. Alte burse franceze dar mai puțin importante sunt: Bourse de Commerce du Havre (cafea), Bourse de Commerce de Roubais Tourcain (lână).

Olanda are o tradiție îndelungată în ceea ce privește comerțul internațional. În trecut, olandezii comercializau cafea, zahăr, cacao, cauciuc, piei, etc. Burse active funcționează în Amsterdam: Amsterdam Terminal Market (cartofi albi, ouă, carne de porc, laminate din oțel), Rotterdam: Rotterdam Futures Market (semințe și uleiuri vegetabile comestibile) și Rotterdam Petroleum Exchange (produse petroliere).

În Japonia, cele mai importante burse de mărfuri sunt: Tokyo Commodity Exchange, Tokyo Grain Exchange, Tokyo Sugar Exchange, Osaka Textile, Osaka Sugar, Osaka Grain, Hokkaido Grain Exchange (grâu, orez), Kobe Grain Exchange (grâu, orez), Kobe Rubber Exchange, Nagoya Grain and Sugar Exchange și Kanmon Commodity Exchange (metale neferoase și laminate de oțel).

În afară de acestea, în Asia mai există o bursă importantă, în Hong Kong (Hong Kong Commodity Exchange). Primele mărfuri tranzacționate aici au fost bumbacul (începând cu 9 mai 1977) și zahărul (începând cu 15 noiembrie 1977). Doi ani mai târziu au început să fie tranzacționate și boabele de soia, această marfă având un succes deosebit pe piață. Începând cu 19 august 1980 s-a deschis piața aurului în cadrul acestei burse. Deoarece diferența de fus orar față de New York este de 12 ore, bursa din Hong Kong este deschisă în timp ce celelalte piețe futures pe aur de pe glob sunt închise. Din această cauză, bursa din Hong Kong completează bursele similare din New York sau Londra, fiind în prezent a treia bursă din lume care realizează tranzacții apreciabile cu aur.

Alte burse asiatice cunoscute sunt: Singapore Commodity Exchange (cositor, cauciuc natural), Malaysian Rubber Exchange and Licesing Bord (cauciuc natural), Penang Metal Exchange (cositor), Bangkok Commodity Exchange (orez).

În Australia, există o singură bursă de mărfuri importantă: Sydney Futures Exchange (lână, cornute vii, carne de vită dezosată).

De asemenea, în Noua Zeelandă o bursă mai importantă este: New Zeeland Futures Exchange din Wellington (lână, ovine vii).

În Africa, o bursă de mărfuri cu un volum destul de ridicat de tranzacții este Alexandria Cotton Exchange din Egipt.

Pe plan intern, originea burselor trebuie căutată în comerțul practicat în marile așezări comerciale și târguri ale Țărilor Române dintre secolele al XII-lea și al XIV-lea. Aceste așezări erau situate la întretăierea marilor drumuri comerciale ce legau Europa Occidentală de cea Orientală și de Extremul Orient, Europa de Nord cu Orientul Apropiat și cel Mijlociu: Brașov, Galați, Sibiu, Brăila, Cetatea Albă, Chilia, București.

Astfel, apariția la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX a burselor de mărfuri în câteva mari orașe românești se sprijină pe îndelungate și bogate tradiții comerciale.

Primele întâlniri ale comercianților pe pământ românesc, după unele izvoare istorice, au avut loc încă din secolul al XIII-lea, la adăpostul cetăților constituite de Cavalerii Teutoni în Țara Bârsei și în Carpații Moldovei. „Târgul Neamțului, orășel în nordul Moldovei, ne indică un asemenea loc de întâlnire. Târgurile acestea se numeau nedei – de la slavonescul „nedelia” (duminică) – și după cum acest nume ne indică, aveau loc duminica”.

Schimburile de mărfuri în această perioadă, atât între oamenii locului, cât și cu zone mai îndepărtate, capătă proporții însemnate datorită bâlciurilor. Unele dintre bâlciuri devin adevărate mozaicuri negustorești, atât în ceea ce privește originea negustorilor care aduceau mărfuri, cât și în ceea ce privește varietatea mărfurilor comercializate. La plata produselor apare tot mai des noțiunea de credit, bineînțeles în forma lui de început. Privilegiul din Hârlău al domnului Alexandru Lăpușneanu prevedea că negustorii vor putea să înțeleagă pentru a-și amâna plata de la un iarmaroc la altul.

În apropierea bâlciurilor, în marile orașe aflate pe principalele rute comerciale, iau ființă hanuri, unde negustorii veniți din depărtări puteau să fie găzduiți în siguranță împreună cu mărfurile lor. Negustorii păstrau marfa în magaziile hanului, iar în timpul zilei o expuneau pentru cei cu care încheiau afaceri. Istoria consemnează un număr însemnat de hanuri în marea majoritate a orașelor țării, unele dintre acestea (Hanul lui Manuc – București, Hanul Ancuței – drumul Roman – Piatra Neamț), păstrându-și celebritatea până în zilele noastre.

La sfârșitul secolului al XVII-lea era vestit în București Hanul lui Șerban Vodă, iar puțin mai târziu, Marele Han Constantin Vodă, clădire cu două etaje și peste 200 de camere, construită din porunca domnitorului Constantin Brâncoveanu. În anul 1810 existau în București 43 de hanuri, din care 15 erau socotite mari.

Exemplul Bucureștilor este luat și de celelalte mari orașe ale Țării Românești și Moldovei, cum ar fi: Craiova, Ploiești, Târgoviște, Brăila, Bacău, Iași, Vaslui. Se poate spune că, cea mai însemnată parte a comerțului din acele timpuri gravita, în jurul acestor hanuri, ele constituind și punctul de întâlnire cu negustorii străini aflați în tranzit pe teritoriul românesc și cu care se stabilesc trainice relații de schimb.

Mărfurile care se importau în Țara Românească erau cele deficitare economiei și pe care populația avută se obișnuise să le găsească în mod curent în băcăniile orașelor, uneori și în cele de la sate.

Din Turcia se importau piper, șofran, orez, lămâi, smochine, săpun, stafide, anason, tămâie, bumbac, mărfuri pe care, în secolul al XV-lea se plăteau sume importante la un raport de transformare de 1 la 3 față de prețurile care se practicau pe piețele de origine. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, paleta produselor importate din Turcia se mărește, la cele devenite tradiționale adăugându-se untdelemn, cafea, migdale, arahide și altele.

Din mărfurile importate, cantități însemnate de piper se revindeau apoi în multe părți pentru bucătăria picantă devenită la modă în acea perioadă. Din Levant, arăta abatele Mably în lucrările sale despre drepturile statelor europene, în secolul al XVIII-lea se tranzitau prin Muntenia și Ardeal o serie de mărfuri de lux ca: mătase, păr de capră și de cămilă, bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale, multe alte articole de coloniale.

Din Breslau și Lipsca se aduceau de către negustorii greci și bulgari în Ardeal și în Muntenia articole de galanterie, îmbrăcăminte, postavuri, coloranți, cosmetice și alte produse fine, din care o parte își continua drumul până în Turcia, după ce se plăteau cuvenitele taxe de tranzit și depozitare.

Volumul schimbului de mărfuri obligă pe negustori la îmbunătățirea formelor de comerț, la vânzarea mărfurilor pe credit, la înființarea de reprezentanțe străine pe teritoriul românesc care să poată fi receptive la cererile pieței. În raportul lor din 27 aprilie 1792, Leveaux d'Avul și Trautvetter, reprezentanți ai negustorilor silezieni pentru Țara Românească, Moldova și Turcia arătau că negustorii din Iași au cumpărat pe credit cantității importante de zahăr și piper care au adus pagube mari negustorilor din Breslau și Lipsca. De asemenea, raportau despre invazia negustorilor greci, care cumpărau pentru export toate mărfurile din Breslau și Lipsca.

Pentru produsele alimentare, legile vamale ale Țării Românești și Moldovei precum și legile de comerț intern în orașe și târguri, prevedeau unele facilități, așa cum rezultă din conținutul următorului text: „Băcănia, care trebuie să se îngrijească de toate cele ale mâncării obștești, era ramura cea mai răspândită a comerțului. În timpuri grele, ca și în cele de belșug, articolul mâncării trebuia să se găsească în prăvălia băcanului. De aceea vedem o mulțime de orânduieli ce se iau de către domni în diferite timpuri, ca comerțul de băcănie să nu sufere împiedicarea spre paguba și lipsa locuitorilor. Ei sunt mereu ținuți, ba chiar li se impune să aibă untdelemn și alte lucruri suficiente pentru trebuința obștii. Pentru câștigul mai mare al băcanilor, toptangiii care aduceau din străinătate în cantități mari mărfuri, nu aveau voie să vânză marfa decât vreunei băcanii”.

În anul 1854, prin portul Galați, au intrat în țară produse alimentare și produse manufacturate în valoare de 1415 mii taleri (zahăr, smochine, untdelemn, piper, rom, icre și alte produse).

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, negustorii din Țara Românească și Moldova au ajuns să stabilească întinse relații comerciale cu negustorii din străinătate. Aprovizionările cu mărfuri, care făceau obiectul acestor relații, impuneau organizarea unor instituții serioase de credit care să sprijine negustorimea română, punându-i la dispoziție banii necesari.

După anul 1831 (desființarea monopolului turcesc) asistăm la o dezvoltare economică rapidă a țărilor române. Transformările economice au ca fenomen prevestitor apariția unui „mare comerț”.

Spațiile comerciale devin neîncăpătoare, afacerile se încheie în stradă, în cafenele și în restaurante, după multe din regulile care vor deveni mai târziu articole în legea burselor de mărfuri și valori din România. Multe cafenele de pe străzile Lipscani, Academiei, Galeriile Blanduziei, au rămas vreme îndelungată, chiar după înființarea burselor, locuri unde se adunau negustorii pentru încheierea afacerilor, în mare parte fără controlul autorităților.

„În legătură cu înaintările ce le-a făcut Țara Românească cu pas urieșesc în anii cei din urmă, sprijinit pă drepturile ce le-a hărăzit pământenilor Regulameutul Organic se ivi la 1831 ideea unei burse la București și Brăila”.

În anul 1840, apare la Brăila ziarul „Mercur”, în paginile căruia se vorbea pe larg de codul comercial francez introdus în Muntenia în 1846 și în Moldova în 1864. Articolele 71 – 90, care tratau despre burse, agenții de schimb și curtieri, constituie surse de inspirație pentru primul proiect românesc de lege asupra burselor, elaborat în 1865, din inițiativa Ministerului de Finanțe. Acest proiect de lege nu are însă decât un efect teoretic, deoarece nu a fost aprobat. În 1868 se pregătește un nou proiect de lege a burselor, convenit în ședința din 12 decembrie a Camerei de Comerț, dar care nici acesta nu este aprobat.

În 1880, Camera de Comerț și Industrie din București înaintează Ministerului Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice un memoriu prin care prezintă dezvoltarea din ultimul timp a comerțului cu efecte publice. Prin același memoriu se cere înființarea unei burse care ar putea pune stavilă fluctuațiilor arbitrare ale cursurilor monedelor și efectelor.

La data de 1 ianuarie 1881 este supus Senatului un proiect de lege a burselor, iar la 4 iunie al aceluiași an, după aprobare, ia naștere „Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri”. La câteva luni de la apariția legii, la 14 ianuarie 1882, cu mare solemnitate se inaugurează „Bursa de Comerțiu din Iași”, iar în luna decembrie a aceluiași an încep să funcționeze burse la Brăila, Galați, București. În anul 1904 s-au deschis și bursele din Constanța și Craiova.

Prin Legea din 1881 se pun astfel bazele organizării regulate a burselor de comerț din România. După o experiență nu prea lungă de aplicare, rezultatele obținute nu au fost mulțumitoare. Două elemente atrag atenția: în primul rând natura operațiunilor și legalitatea acestora și, în al doilea rând, misiunea agenților însărcinați cu încheierea lor. Nu era de loc ușor ca din cafenea, din stradă sau din casele particulare, să introducă bursa într-un sediu al ei, iar modul de realizare a afacerilor sub oblăduirea autorităților să lipsească de mari câștiguri pe samsarii care până mai ieri nu dădeau socoteală nimănui.

În anul 1886 s-au adus unele modificări modului de organizare al afacerilor la bursă, dându-se un caracter mai comercial operațiunilor încheiate în clădirea bursei, în concordanții cu principiile noi ale comerțului.

În anii 1888, 1889 și 1897, Camerele de Comerț au cerut noi modificări legislației bursei, dar nu s-a putut lua nici o hotărâre pentru îndepărtarea relelor din vechea lege. Practic, se poate considera o absență aproape totală de activitate la bursă de la 1881 la 1904, când s-a votat o nouă lege a burselor, căreia i s-au adus unele modificări neesențiale în 1905, 1913, 1918, 1929.

Piața mărfurilor a fost reglementată ulterior și prin legile 1904 și 1929. Multe din aceste burse s-au desființat destul de repede după apariție, în primul rând datorită lipsei de activitate. În contextul general al dezvoltării pieței de capital, importanța acestor burse nu a fost foarte însemnată comparativ cu bursele străine, în primul rând datorită nepracticării tranzacțiilor de tip futures.

Legea burselor din 1904 reușește să conțină elemente de utilitate practică care să atragă lumea negustorilor la o activitate organizată, renunțând în mare parte la incertitudinile create de tranzacțiile încheiate în stradă sau prin cafenele.

Din 1904 până în 1914, bursa din București a cunoscut o activitate susținută. Avântul luat de bursă cu maximele și minimele sale în cei 10 ani a fost întrerupt la 18 iunie 1914, ca urmare a haosului financiar ce cuprinsese țările europene. Lumea era dezorientată, punându-și o mie de întrebări – care hârtii trebuie vândute, care trebuie oprite, care valută nu-și va schimba cursul? Nimeni nu mai putea da un răspuns acestor întrebări, singura soluție fiind închiderea bursei. Unele operațiuni bursiere au continuat să se facă de către bănci, dar și acestea au fost întrerupte prin intrarea țării noastre în război, în 14 august 1916.

În octombrie 1918, bursa de efecte, acțiuni și schimb a fost redeschisă. Au urmat apoi aproape 10 ani de frenezie. Samsarii (agenți de schimb) nu mai făceau față cererilor. Nu se mai puteau distinge strigătele: „dau” și „iau” se confundau. S-a ales formula „cumpăr/vând”. Starea de euforie de la bursă a ajuns până acolo încât în aceeași zi cursul format într-o parte a sălii era de multe ori deosebit de cel din partea opusă.

În fapt, însă, inflația monetară rapidă a dezorientat activitatea bursieră, transformând-o în speculă fără limite. Când a început degringolada, lucru care era de așteptat, în suferință imediată și fără tămăduire au intrat speculatorii de ocazie.

Reorganizarea burselor de mărfuri pe baza legii din 1929 conduce la o oarecare activizare a tranzacțiilor, aceasta și ca urmare a creșterii numărului orașelor în care funcționau astfel de instituții.

În anul 1936, pe teritoriul României, își desfășurau activitatea burse de mărfuri în 18 centre urbane mai importante, dintre toate detașându-se, desigur, cea din București. Alte orașe care dispuneau de burse de mărfuri erau Brăila (a doua ca mărime după cea din București, având în vedere totalul operațiunilor), Botoșani, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Ploiești și Timișoara. Volumul total al tranzacțiilor la aceste burse de mărfuri se ridica, în acel an, la aproape 6 miliarde de lei, față de circa 1,3 miliarde în 1929. Principalele mărfuri comercializate la bursa au fost cerealele, făina și oleaginoasele.

Conducerea și Administrarea bursei au fost încredințate unui comitet ales pe 4 ani, format din reprezentanți ai bursei și ministerelor, ai Uniunii Camerelor de Comerț, ai Camerei de Comerț și Industrie și ai Băncii Naționale a României.

Primul comitet al Bursei din București a fost format din: Ion Răducanu, Nicolae Moroianu. Gh. I. Boambă și Constantin I. Zamfirescu. Mijlocitorii oficiali de schimb au fost Gh. I. Boambă, Dinu Hurmuz, Theodor A. Müler, Nicolae Kirilov, Iacob Cobilovici și C.I. Bărbulescu. Mijlocitorii de mărfuri: Toma Ghiorghiade, Sache Ionescu și Barbu Voicescu. În desfășurarea activității sale, Comitetul bursei organiza ședințe ori de câte ori era nevoie, dar cel puțin o dată pe lună. Comitetul se considera valabil constituit cu jumătate din numărul membrilor componenți.

Atribuțiile comitetului erau de a urmări aplicarea legilor bursei, de administrare a averii bursei, de a aproba sau respinge de la cota bursei, de a stabili programul bursei și multe alte măsuri, care trebuiau să conducă la o activitate cât mai corectă a acesteia.

Alte personaje de bază ale Bursei, cu atribuții identice cu cele ale practicanților activității bursiere din țările cu economie de piață de azi, erau agenții oficiali, remizierii, sindicul bursei, comisarul guvernului, secretariatul bursei.

CAPITOLUL II

Bursa de mărfuri ca formă de piață

2.1 Caracteristicile burselor de mărfuri

Apărute cu mai multe secole în urmă, bursele de mărfuri reprezintă și în prezent unele dintre cele mai importante instituții de piață ale economiei moderne. Bursele de mărfuri și-au dovedit în timp viabilitatea și capacitatea de a se adapta în permanență ritmului din ce în ce mai rapid de transformare a economiei la nivel global.

Bursele de mărfuri reunesc principalii operatori economici: producători, comercianți, fabricanți în scopul negocierii mărfurilor. Bursele moderne de mărfuri au devenit instituții aproape ideale pentru realizarea tranzacțiilor comerciale rapide dar și cele de anvergură. În prezent, ele îmbină în modul cel mai eficace tehnicile tradiționale de comercializare cu mijloacele moderne de comunicație și informare.

Din definițiile date în literatura de specialitate, o evidențiem pe aceea conform căreia, bursa de mărfuri este un organism cu putere de autoreglare, organizat de către comercianți, în scopul facilității comerțului pentru vânzări sau achiziționări de mărfuri (produse agricole sau materii prime destinate procesării), vânzării sau achiziționării la termen de titluri de mărfuri, de tipul warantului sau contractului forward futures sau cu opțiuni.  

La bursa de mărfuri, vânzătorul nu prezintă marfa, ci documentele care fac dovada că el este proprietarul ei. Bursele de mărfuri stabilesc cotațiile înscrise în liste oficiale, a prețurilor practicate de la deschidere până la încheierea tranzacțiilor. După modul de încheiere a tranzacțiilor, ele pot fi cu livrare imediată sau cu livrare la termen ori cu scadență.

În literatura de specialitate, s-a conturat ideea conform căreia natura specifică a bursei de mărfuri este dată de o serie de caracteristici, astfel:

Bursa de mărfuri este o „piață de mărfuri” – reprezentând locul în care se întâlnește cererea și oferta pentru anumite mărfuri. Dacă la începutul lor piețele bursiere erau organizate pentru tranzacționarea în egală măsură a mărfurilor și valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două mari categorii de burse; deși mecanismul de funcționare se bazează pe un model comun, propriu oricărui tip de tranzacție bursieră, bursele de mărfuri și respectiv cele de valori au funcții radical diferite într-o economie.

Astfel, bursele de mărfuri sunt centre ale vieții comerciale, pe când bursele de valori sunt centre ale vieții financiare, unde se fac vânzări/cumpărări de hârtii de valoare (acțiuni, bonuri de tezaur) sau tranzacții cu valute, metale prețioase sau efecte de comerț. Bursele de valori îndeplinesc funcții majore în circulația capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spațiul economic (național și internațional) în care își exercită influența.

Bursa de mărfuri este o piață „simbolică” – la bursele de mărfuri nu se negociază direct asupra unor bunuri fizice, individualizate și prezente ca atare la locul contractării (ca în cazul licitațiilor clasice), ci pe baza unor documente reprezentative – „hârtii” – care consacră dreptul de proprietate asupra mărfii și constituie imaginea comercială a acesteia (o anumită cantitate de marfă de o anumită calitate). Bursa este, prin urmare, o piață dematerializată unde se încheie contractul dintre părți, identificarea și circulația mărfurilor realizîndu-se în afara acestei piețe.

Caracterul specific al pieței bursiere este relevat și de importanța tranzacțiilor la termen, în care caz executarea contractului se poate face nu numai prin predarea/primirea efectivă a mărfii, ci și prin plata unei diferențe în bani. În acest caz, operațiunea bursieră nu este urmată de o mișcare efectivă de mărfuri; ea are un caracter pur financiar, bănesc, deci „simbolic”. Din acest punct de vedere, se vorbește despre „bursele de marfă fizică” (acolo unde contractele se execută, în mare măsură, cu livrare/primire efectivă de marfă), cum este cazul Bursei de Metale de la Londra (London Metal Exchange, LME), în funcțiune din 1877, și „bursele de hârtii” (acolo unde cea mai mare parte a tranzacțiilor se lichidează prin plata unei diferențe bănești), cum este cazul celei mai mari burse de mărfuri din lume pentru contracte futures, cea de la Chicago (Chicago Board of Trade, CBOT), înființată în 1848.

Procesul de „simbolizare” a tranzacțiilor, reflectat de apariția și dezvoltarea bursei, răspunde unor cerințe obiective izvorîte din evoluția vieții de afaceri, cum sînt următoarele:

creșterea operativității și a siguranței în tranzacții;

sporirea atractivității pieței, prin oferirea de multiple posibilități de cîștig;

posibilitatea luării unor decizii comerciale și financiare cu caracter anticipativ;

facilitarea circulației mărfurilor și a factorilor de producție în economie.

Bursa de mărfuri este o piață liberă – bursele sînt piețe libere, în sensul că dau posibilitatea confruntării directe și deschise a cererii și ofertei care se manifestă în mod real în economie. Prin urmare, nu pot fi tranzacționate la bursă decît acele mărfuri sau valori pentru care există o concurență liberă, adică un număr suficient de mare de ofertanți și cumpărători astfel încît să nu apară posibilitatea unor concertări în scopul manipulării prețului; bursa este opusă, prin esența sa, ideii de monopol.

Menirea bursei este de a pune în valoare jocul liber al forțelor pieței, „mîna invizibilă”, excluzînd orice intervenție extraeconomică, precum și orice tendință provenită din afara sau din interiorul pieței, de manipulare a variabilelor pieței, în speță a prețului. De aceea s-a și spus că bursa este mecanismul care se apropie cel mai mult de modelul teoretic al pieței pure și perfecte, asigurînd formarea prețurilor pe baza raportului ce se stabilește în fiecare moment între cerere și ofertă și reflectînd în permanență realitatea economică.

În acest sens, pentru ca o marfă sau o hîrtie de valoare să poată face obiectul tranzacțiilor de bursă, trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții:

oferta trebuie să fie amplă și să provină de la un număr suficient de mare de ofertanți;

cererea trebuie să fie solvabilă și relativ constantă;

prețurile nu trebuie să facă obiectul unor măsuri administrative de control;

trebuie să fie asigurată transparența informațiilor privind piața.

Bursa de mărfuri este o piață organizată – în sensul că tranzacțiile se realizează conform unor principii, norme și reguli cunoscute și acceptate de participanți. Aceasta nu înseamnă administrarea pieței, ci reglementarea sa în scopul de a crea sau prezerva condițiile pentru desfășurarea concurenței libere, deci un sistem de garantare a caracterului liber și deschis al tranzacțiilor comerciale și financiare. Organizarea piețelor bursiere se realizează atât prin cadrul legal stabilit în fiecare țară pentru activitatea bursieră, cât și prin regulamentele bursiere – expresie concentrată a normelor și uzanțelor consacrate în lumea afacerilor.

Totodată, tranzacțiile bursiere nu se realizează direct, de către fiecare persoană care dorește acest lucru, ci se efectuează întotdeauna prin firme/societăți/persoane fizice specializate sau autorizate (societăți de bursă) și prin intermediul unui personal specializat în acest scop (agenții de bursă), care asigură stabilirea contactului între cererea și oferta ce se manifestă pe piață.

Importanța organizării pieței bursiere derivă din posibilitatea apariției unor factori de deformare a raportului dintre cerere și ofertă, a unor tendințe de manipulare a acestora în scopuri frauduloase. Istoria bursei cunoaște, de altfel, numeroase astfel de „excese”, de perioade de creșteri susținute, urmate de crahuri răsunătoare. Prin reglementare, se urmărește, de fapt, asigurarea uneia din condițiile esențiale ale viabilității bursei: credibilitatea acesteia, garanția de seriozitate pe care o oferă tuturor participanților la tranzacții.

Bursa de mărfuri este o piață reprezentativă – în sensul că aceasta servește drept reper pentru toate tranzacțiile care se efectuează cu acele mărfuri pentru care ea constituie piața organizată. La bursă se stabilește prețul pentru mărfurile negociate, așa-numitul curs al bursei, element esențial pentru toate tranzacțiile comerciale sau operațiunile financiare care se desfașoară în țara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.

De altfel, funcția centrală a bursei de mărfuri este tocmai de a stabili zilnic nivelul prețului anumitor mărfuri, adică punctul de echilibru al pieței, acel preț care asigură – în condițiile date – volumul maxim de tranzacții. Prin această funcție a sa, bursa devine un reper al întregii activități economice, sursă a informației de bază pentru agenții economici – nivelul prețului. Mai mult, prin funcționarea permanentă – spre deosebire de licitații, care au un caracter periodic, bursa exprimă chiar continuitatea proceselor economice, caracterul neîntrerupt al tranzacțiilor comerciale și financiare. Bursa se deosebește deci de tranzacțiile particulare efectuate întâmplător, prin negocieri între parteneri determinați; ea reprezintă tranzacția în genere, dincolo de modul particular în care aceasta se realizează.

2.2 Mărfurile care fac obiectul tranzacțiilor la bursă

În relațiile comerciale internaționale, bursele de mărfuri constituie un barometru al evoluției prețurilor. Astfel cum s-a precizat și în litaratura de specialitate, prețul înregistrat la bursă exprimă prețul mondial al cafelei, bumbacului, grâului, adică al mărfurilor tranzacționate la bursă.

Dezvoltarea burselor de mărfuri a condus la creșterea schimburilor comerciale pe fundalul liberalizării schimburilor, a mișcărilor de capital și a inovațiilor dezvoltate de burse (noi produse standardizate, noi operațiuni etc.). Astfel, liberalizarea schimburilor a fost una din premisele dezvoltării burselor de mărfuri. De asemenea, liberalizarea mișcărilor de capital a fost importantă în dezvoltarea piețelor bursiere. În lipsa libertății de finanțare a tranzacțiilor internaționale este dificil să ai o dezvoltare a comerțului internațional cu materii prime. Această libertate a favorizat dezvoltarea burselor de mărfuri pentru că la permite operatorilor internaționali să intervină liber în vederea efectuării operațiunilor bursiere.

Conform prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri, bursele de mărfuri administrează piețe de interes public și asigură membrilor și clienților condiții centralizate de negociere pentru operațiuni de:

a) vânzări și cumpărări la vedere ori la termen pe piața la disponibil, având ca obiect bunuri fungibile și mobile prin natura lor sau bunuri fungibile și mobile prin anticipație, precum și orice alte bunuri calificate de către bursa de mărfuri ca fiind tranzacționabile;

b) vânzări și cumpărări la vedere ori la termen pe piața la disponibil, având ca obiect titluri reprezentative de mărfuri, de tipul recipisei de depozit, warantului, conosamentului și al altora asemenea, agreate și calificate de bursa de mărfuri;

c) vânzări și achiziții de mărfuri, servicii sau lucrări pe piața licitațiilor;

d) vânzări și achiziții de creanțe comerciale pe piața creanțelor;

e) vânzări și achiziții de mărfuri și/sau produse pe o piață mixtă.

Totodată, conform prevederilor art. 3 lit. c) din actul normativ mai sus amintit, prin bursa de mărfuri se înțelege societatea comercială pe acțiuni, constituită conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autonomă în raport cu participanții la piață și care prestează servicii de utilitate publică pentru membrii și clienții săi, precum și pentru orice altă persoană juridică sau fizică a cărei activitate interferează cu piețele administrate de bursa de mărfuri.

Bunurile fungibile reprezintă bunurile determinate generic, care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligații contractuale.

Bunurile mobile prin anticipație sunt bunurile care, prin natura lor, sunt imobile, dar părțile contractante le consideră ca fiind mobile, cum sunt, de exemplu, recoltele viitoare.

Astfel, rezultă anumite condiții pe care mărfurile trebuie să le îndeplinească, pentru a putea fi tranzacționate la bursă:

sa fie bunuri generale – acele bunuri care pot fi definite prin măsurare, numărare sau cântărire;

– să fie bunuri fungibile – putând fi înlocuite oricând, oricare cu oricare;

să fie mărfuri cu caracter standardizabil, omogene, permițând astfel uniformizarea contractului de bursă; tranzacțiile bursiere au loc fără ca părțile să aibă în față mărfurile respective, ci numai documentele care atestă existența lor. Astfel, este indispensabil ca marfa să se preteze la o standardizare precisă sub aspectul calității, astfel încât să existe garanția indiscutabilă că între ceea ce s-a negociat în contract și ceea ce se va livra și recepționa nu există nici o deosebire. De exemplu, grâul se pretează la o standardizare calitativă și constituie o marfă de bursă, în timp ce tutunul se diferențiază foarte mult după soi, an de recoltă și alte calități apreciate subiectiv (organoleptic), din care motiv nu se tranzacționează la bursă.

să fie mărfuri depozitabile, pentru a permite satisfacerea cererii sale pe tot parcursul anului și pentru a putea constitui livrarea reală atunci când este cazul; neîndeplinirea acestei condiții permite executarea la o anumită perioadă de la încheierea contractului de bursă. Unele produse alimentare sunt perisabile într-o perioadă de timp scurtă și necesită verificări calitative repetate pentru a se vedea dacă se încadrează în standardul stabilit, ceea ce le face improprii pentru tranzacționarea la bursă. Desigur, dezvoltarea tehnologică a îngustat acțiunea restrictivă a acestui fenomen, mărind capacitatea de păstrare a mărfurilor. Ca urmare a tehnologiei moderne de depozitare au apărut bursele de carne (de exemplu bursa de vite de măcelărie de la Chicago).

să aibă un grad redus de prelucrare, îndeplinirea acestei condiții fiind necesară pentru menținerea caracterului de produs de masă, nediferențiat, omogen. Produsele prelucrate și, în special, cele înalt prelucrate au particularități esențiale care țin de producător și, în consecință nu pot fi imediat și irevocabil comparabile. Mașinile, utilajele, bunurile industriale de consum nu se pot comercializa la bursă, de asemenea produsele alimentare prelucrate (de exemplu semifabricatele de bucătărie). Având atâtea particularități, un produs prelucrat este la dispoziția firmei producătoare care își poate impune într-un fel sau altul, punctul de vedere asupra prețului;

trebuie să fie produsă și comercializată în condițiile unei concurențe libere. Numai dacă există un număr relativ mare de producători independenți și un număr suficient de mare de comercianți și cumpărători finali, se exclude posibilitatea ca un individ sau un număr restrâns de indivizi să influențeze în mod hotărâtor prețul și condițiile de tranzacționare. În cazul unor produse de bază există un grad înalt de monopolizare a producției și, deci, este imposibilă funcționarea mecanismului pieței. Țițeiul este un exemplu în acest sens (existând o „piață liberă” a țițeiului la Rotherdam, care funcționează conform principiilor bursiere, dar acesta joacă un rol marginal în tranzacții).

În prezent, la bursele de mărfuri se tranzacționează o gamă largă de mărfuri și servicii cum ar fi:

– cereale și plante tehnice: grâu, grâu furajer, grâu de morărit, porumb, porumb furajer, ovăz, orz , orez, boabe de soia, ulei de soia, făină de soia, semințe de floarea soarelui, ulei de floarea soarelui, rapiță, ulei de rapiță, canola (plantă specifică americană), semințe de in, mazăre, cartofi;

– carne și animale vii: carcase de vită, carcase de porc, bovine vii, bovine la îngrășat, porcii vii, porci la îngrășat;

– produse lactate: lapte, lapte praf, unt, brânză;

– produse tropicale: cafea, cacao, zahăr, bumbac, ulei de palmier, citrice, concentrat de portocale, cauciuc natural;

– metale: aur, argint, cupru, aluminiu, nichel, zinc, plumb, staniu;

– produse energetice: petrol, motorină, benzină, păcură, gaze naturale;

– alte produse: cherestea, ouă, energie electrică;

– servicii: navluri.

2.3 Clasificarea burselor de mărfuri

După obiectul tranzacțiilor, bursele de mărfuri pot fi clasificate în burse de mărfuri generale și burse de mărfuri speciale.

În cadrul burselor de mărfuri generale, se tranzacționează o gamă variată de categorii de mărfuri și servicii. Bursele de mărfuri specializate se ocupă de tranzacționarea unei categorii determinate de produse, sau grupe de produse, fapt evidențiat și prin denumirea lor, printre care menționăm cu titlu de exemplu: London Metal Exchange, Minneapolis Grain Exchange (Figura nr. 1).

Figura nr. 1 – Bursele de mărfuri

Obiectul tranzacțiilor este reprezentat de bunuri fungibile sau cu un anumit grad de standardizare, caracterizate prin omogenitate sub aspect calitativ. Printre aceste produse se înscriu îndeosebi: materiile prime și alte produse cu caracteristici omogene, de exemplu aur, argint, cupru, zinc, petrol; produsele agroalimentare, de exemplu cereale, zahăr, cafea, ouă; animalele vii, cum ar fi porcine, bovine; produsele din lemn, de exemplu cherestea, placaj; combustibilii, de exemplu benzină, motorină; cauciucul; pieile brute.

Bursele de mărfuri au fost constituite și funcționează în principalele zone producătoare sau consumatoare ale unor astfel de produse. De exemplu, metalele se tranzacționează la London Metal Exchange și New York Commodity Exchange, cerealele la Chicago Board of Trade, zahărul la Londra, Paris, New York, cafeaua la New York și Santos, Brazilia, cauciucul la Kuala Lumpur, Malayezia, pieile brute la Chicago.

Principalele burse de mărfuri din lume, centralizate pe zone geografice, și din punct de vedere al produselor tranzacționate, sunt următoarele:

– America:

• în Statele Unite, principalele burse de mărfuri sunt: Chicago Board of Trade (grâu, ovăz, soia boabe), Chicago Mercantile Exchange (cartofi roșii, cauciuc, cherestea), Chicago Rice and Cotton Exchange, New York Coffee, Sugar and Cocoa Exchange (cacao, cafea zahăr), New York Commodity Exchange (cupru, zinc, aur, argint), New York Cotton Exchange (bumbac, suc de portocale congelat), New York Futures Exchange, New York Mercantile Exchange (cartofi albi, motorină, păcură), Kansas City Board of Trade (grâu, porumb, semințe de sorg), Mid-America Commodity Exchange (grâu, porumb, soia boabe), Minneapolis Grain Exchange (grâu, semințe de floarea-soarelui), New-Orleans Commodity Exchange (orez brun, orez alb);

• în Canada, principalele burse de mărfuri sunt: Bourse of Montreal (Division Mercantile), Toronto Futures Exchange, Winnipeg Commodity Exchange;

• în Bermude, principala bursă de mărfuri este: International Futures Exchange;

• în Brazilia, principalele burse de mărfuri sunt: Bolsa de Mercadorias de Sao Paulo, Bolsa Brasileria de Futuros (Rio de Janeiro);

– Europa:

• în Marea Britanie, principalele burse de mărfuri sunt: Baltic Mercantile and Shipping Exchange (grâu, cartofi albi, orz), London Commodity Exchange (făină de soia, cacao, cafea, zahăr brut, cauciuc), London International Financial Futures Exchange, London Metal Exchange (plumb, cositor, nichel, cupru, aluminiu, argint, zinc), International Petroleum Exchange (benzină, motorină);

• în Franța, principalele burse de mărfuri sunt: Bourse de Commerce du Havre (cafea), Bourse de Commerce de Paris (cacao, cafea, zahăr rafinat), Bourse de Commerce de Lille-Roubaix-Tourcoing;

• în Olanda, principala bursă de mărfuri este: Amsterdam Terminal Market (cartofi albi);

• în Germania, principala bursă de mărfuri este: Deutsche Terminboerse;

• în Belgia, principala bursă de mărfuri este: Belgian Futures and Options Exchange;

• în Finlanda, principala bursă de mărfuri este: Finish Options Exchange;

– Asia:

• în Japonia, principalele burse de mărfuri sunt: Hokkaido Grain Exchange, Kobe Grain Exchange, Kobe Raw Silk Exchange, Kobe Rubber Exchange, Maebashi Dried Cocoon Exchange, Nagoya Grain and Sugar Exchange, Nagoya Textile Exchange, Osaka Grain Exchange, Osaka Sugar Exchange, Osaka Textile Exchange, Tokyo Commodity Exchange for Industry, Tokyo Grain Exchange, Tokyo Sugar Exchange, Yokohama Raw Silk Exchange;

• în China, principala bursă de mărfuri este: Hong Kong Commodity Exchange (ulei de palmier);

• în Malayezia, principala bursă de mărfuri este: Kuala Lumpur Commodity Exchange;

• în Singapore, principala bursă de mărfuri este: Singapore International Monetary Exchange;

– Australia – principala bursă de mărfuri este: Sydney Futures Exchange (aur);

– Oceania – principala bursă de mărfuri este: New Zealand Futures Exchange.

2.4 Funcțiile burselor de mărfuri

Bursele de mărfuri sunt instituții ale pieței care îndeplinesc funcții deosebit de importante în economie.

În primul rând, bursele de mărfuri sunt cele mai importante centre de concentrare, prelucrare și difuzare a informațiilor privind conjunctura piețelor naționale și internaționale.

În al doilea rând, bursele ca formă instituționalizată a cererii și ofertei se constituie într-unul dintre cele mai importante mecanisme de formare a prețurilor la numeroase materii prime și produse.

În al treilea rând, bursele de mărfuri îndeplinesc funcția de protejare și dispersie a riscurilor, prin utilizarea tranzacțiilor futures și options.

În concluzie, bursele de mărfuri, prin mecanismele și funcțiile lor, reprezintă un important factor de facilitare și dinamizare a comerțului internațional.

2.5 Mecanismul bursei de mărfuri

Bursa, centru al activității comerciale, concentrează mai mulți participanți, implicați direct sau indirect în tranzacțiile bursiere, precum și o serie de organisme care participă la încheierea și executarea contractelor de bursă. Categoriile de participanți sunt utilizatorii și operatorii, iar organismele funcționale sunt sistemul de tranzacții (bursa propriu-zisă) și casa de compensație.

Deși există anumite asemănări între mecanismul burselor de mărfuri și cel al burselor de valori, există câteva trăsături caracteristice, a căror înțelegere este necesară utilizatorului burselor de mărfuri. Prezentăm în cele ce urmează câteva din aceste trăsături:

– prețurile mărfurilor ce se negociază la bursă sunt mult mai sensibile față de o serie de factori economici și extra-economici și înregistrează oscilații mult mai mari și mai frecvente, decât cele de la bursele de valori. Astfel, orice modificare a previziunilor unei recolte determinată de secetă, inundații, dăunători sau boli de plante, se reflectă imediat în nivelul de preț la care se negociază o marfă la bursă. Același efect îl au și evenimentele provocate de om: războaie, greve, acte de guvernământ. La rândul ei, cererea suferă modificări importante datorită unor factori economici și politici, cum sunt scăderea de cumpărare, inflația.

– potențial, profitul din capitalul investit în mărfuri de bursă este mai mare și se obține mai rapid decât cel din capitalul investit în acțiuni, condiționat însă de analize și concluzii comerciale corecte. Dacă analizele și concluziile sunt greșite, atunci riscurile pot scăpa controlului și cel mai practic lucru este limitarea pierderii prin lichidarea promptă a operațiunii pe baza unui „stop – loss order” (dispoziție de lichidare a unei poziții dată de un speculator brokerului în vederea limitării pierderii la un produs la care scade prețul).

– factorii și evenimentele care influențează schimbările de preț la mărfurile de bursă nu sunt din categoria „informațiilor interne” ce oferă avantaje numai unor participanți la activitățile bursei, ci „publice”, valabile pentru noi toți, în același timp.

– nivelul comisionului perceput pentru operațiunile ce se încheie la bursele de mărfuri este mai mic sau chiar foarte mic comparativ cu profitul potențial.

– „diferențele” (margins) solicitate în cazul unor evoluții nefavorabile de preț sunt de asemenea, relativ mici, respectiv între 10 și 20% din valoarea mărfii negociate, uneori chiar mai mici.

Utilizatorii bursei sau clienții sunt cei care realizează în cont propriu operațiuni în cadrul bursei; de regulă ei apelează în acest sens la firmele membre ale bursei, respectiv la societăți specializate în tranzacțiile bursiere.

În categoria utilizatorilor de bursă, astfel cum rezultă din literatura de specialitate, se includ:

– societăți cu caracter de producție sau comercializare, respectiv firme care acționează pe piața de marfă fizică, și anume: comercianții care cumpără și vând produse cu caracter bursier pentru diferite termene; producătorii agricoli care acționează la bursă în paralel cu activitatea lor economică reală; întreprinderi care efectuează operațiuni de prelucrare asupra unor produse primare sau semiprelucrate și care se tranzacționează în bursă.

– investitori, respectiv instituții cu caracter financiar – bancar, cum sunt băncile de investiții, fondurile mutuale, fondurile de pensii, precum și alte instituții care gestionează fonduri. Caracteristica lor comună este faptul că utilizează bursa atât în scopuri de plasament pentru maximizarea profiturilor la fondurile investite, cât și, uneori, pentru scopuri de acoperire a riscurilor.

Principalele funcții pe care le îndeplinește o firmă de broker/dealer sunt următoarele:

– primește și execută ordinele de bursă ale clienților săi, acționând ca un broker, încheind contracte de bursă în contul celor care au dat ordine, utilizatorii bursei. Firma încasează un comision de la clienții săi, având rolul de intermediar (broker);

– efectuarea de tranzacții în cont propriu, astfel, firma acționează ca un dealer încasând diferența dintre prețurile de vânzare și cele de cumpărare, respectiv un spread (firmă dealer);

– acordarea de consultanță pentru clienții bursei și pentru toți cei interesați de piața respectivă.

Firma broker/dealer este constituită ca o societate comercială, particularizându-se prin obiectul specific al activității sale, și anume realizarea tranzacțiilor bursiere.

Principalele categorii de specialiști care lucrează în cadrul acestora sunt: agenții de vânzări, cei care întrețin relații cu clienții, primesc ordine și le transmit spre executare în bursă; consultanții, cei care elaborează studii, analizează piața, dau sfaturi și consultanță pentru firmă și pentru clienții acestora; agenții de bursă, adică angajații firmei, care, în incinta bursei, au rolul de a încheia tranzacțiile pe baza ofertelor care sunt strigate în bursă; ei primesc de la firmă spre executare ordinele și, conform regulamentului bursei, procedează la executarea lor.

Bursa are drept organism de bază sistemul de tranzacții, și anume ordinele de vânzare și cumpărare date de clienți se concentrează, prin intermediul brokerilor, în sala de negocieri unde are loc încheierea de contracte prin activitatea agenților de bursă.

Din punct de vedere instituțional, bursa este constituită, de regulă, ca o asociație a membrilor bursei, în principal, firmele broker-dealer. Calitatea de membru al bursei permite firmelor respective să încheie tranzacții în sala de negocieri, fie pe cont propriu, fie pe contul unor terți din afara bursei.

Un rol important în tranzacțiile bursiere aparține casei de compensație sau clearing, care asigură, de facto, funcționarea bursei. Aceasta este o asociație de persoane fizice și/sau juridice – membri sau nemembri ai bursei – care garantează că orice tranzacție încheiată în bursă va fi onorată întocmai și la timp. La sfârșitul fiecărei zile de activitate, casa de clearing se substituie, în toate tranzacțiile, indiferent de natura acestora, în "cealaltă parte", devenind, în acest mod, partener pentru toate operațiunile efectuate.

Casa de compensație are două atribuții principale: asigură integritatea financiară a tranzacțiilor futures prin garantarea obligațiilor contractuale de către membrii caselor de cliring și oferă posibilitatea compensării („offset”), ca mecanism convenabil de lichidare a obligațiilor contractuale.

Cumpărătorii și vânzătorii de contracte nu-și creează obligații financiare între ei, ci fiecare își creează obligații în raport cu casa de clearing. Cu alte cuvinte, casa de clearing devine parte în contract, preluând drepturile și obligațiile vânzătorului față de cumpărator și pe cele ale cumpărătorului față de vânzătorul inițial. Capacitatea financiară a casei de clearing de a garanta necondiționat executarea obligațiilor decurgând din fiecare tranzacție are la bază: garanțiile inițiale depuse pentru fiecare contract; fondurile de garanție depuse de membrii casei de clearing; veniturile realizate de casa de clearing din taxele percepute pentru serviciile prestate; răspunderea solidară a tuturor membrilor. Fiecare membru al casei de clearing este obligat ca pentru soldul net al contractelor sale la termen să depună un depozit, o garanție (marjă).

Unele instituții bursiere au propria lor casă de compensație, în timp ce altele lucrează cu un organism de clearing din afara bursei.

Clienții bursei, în funcție de natura ordinului pe care îl dau, se situează pe poziția de vânzător sau cumpărător, operatorii de bursă, în speță firmele broker/dealer, sistemul de tranzacții și casa de compensație.

Derularea tranzacțiilor bursiere presupune parcurgerea a trei etape principale:

• Transmiterea ordinului de bursă se face de către client, în baza unui contract de intermediere pe care l-au perfectat în prealabil cu brokerul. Ordinele de vânzare și cumpărare sunt transmise prin completarea unui formular sau printr-un mijloc de telecomunicare firmei de tranzacții bursiere, care le trimite la rândul ei, agenților de bursă aflați în sala de negocieri. Ordinele de bursă trebuie să cuprindă unele informații minime, respectiv:

– tipul operațiunii: vânzare sau cumpărare;

– identificarea exactă a produsului la care face referire ordinul;

– cantitatea oferită/cerută, respectiv numărul de „contracte”;

– indicații privind prețul: ordine „la piață”; ordine cu limită de preț; ordine de stopare a pierderii; ordine combinate; indicații privind valabilitatea ordinelor: ordine „la deschidere” sau „la închidere”; ordine „pe o zi”; ordine valabile până la anulare;

– perioada de decontare a tranzacției: la vedere sau scadența pentru operațiunile la termen.

În momentul transmiterii ordinului și pentru ca acesta să poată fi executat, clienții trebuie să dispună de un anumit fond de garanție („margin”), impus prin regulamentul bursei și urmărit de brokeri. De exemplu, în contractele futures garanția reprezintă în jur de 10% din valoarea tranzacției.

La rândul lor, brokerii trebuie să depună o anumită garanție, solicitată de casa de compensație, pentru toate operațiunile pe care le realizează. Fondurile respective sunt imobilizate temporar pentru garantarea executării în condiții corespunzătoare a obligațiilor asumate.

• Încheierea contractului se realizează de către agenții de bursă, care acționează pe baza mandatului primit de la client, fie prin strigare, fie printr-un mecanism computerizat, în cazul sistemelor electronice de tranzacționare. Negocierea și încheierea contractului sunt mult simplificate și se realizează operativ datorită uniformizării atât a mecanismului tranzacțional, și a standardizării elementelor contractului.

Principalele elemente standardizate în operațiunile de bursă sunt: obiectul tranzacției, condițiile de calitate; unitatea de măsură; modul de cotare a prețului; scadența contractului.

Obiectul tranzacției este constituit dintr-o singură marfă (zahăr brut, cacao boabe, soia). Dacă la aceeași bursă se comercializează mai multe mărfuri, pentru fiecare dintre ele se folosește un contract standardizat de sine stătător, iar operațiunile se desfășoară independent.

Condițiile de calitate reprezintă un element esențial în încheierea tranzacțiilor de bursă, iar definirea exactă a calității și a metodelor de verificare se face prin aplicarea unor condiții-tip, formarea definitivă a prețului de livrare la aceste mărfuri având loc prin luarea în considerare a acestor diferențe.

Unitatea de măsură în tranzacțiile de bursă are rolul de a uniformiza cantitatea mărfurilor ce se comercializează prin bursă, această unitate purtând denumirea de contract sau lot. Tranzacțiile se încheie numai pentru unitatea de măsură sau un multiplu al acesteia. Prin urmare, clienții dau ordin nu pentru o anumită cantitate de marfă, ci pentru un anumit număr de “contracte”. Fiecare contract are caracterul unei tranzacții separate cu decontare distinctă.

Modul de cotare a prețului precizează moneda în care se exprimă prețul de tranzacție (de obicei cea a țării pe teritoriul căreia se găsește bursa) pe unitatea de măsură. Modul de exprimare al prețului diferă de la bursă la bursă, în funcție de unitățile de măsură folosite.

În esență, încheierea contractului se realizează prin întâlnirea dintre un ordin de vânzare și un ordin corespunzător de cumpărare, în contextul unei licitații continue a agenților de bursă, care anunță cele mai bune oferte de vânzare, respectiv de cumpărare pe care le au în orice moment.

O mare importanță în activitatea bursieră o au cotațiile bursiere.

Cotațiile se stabilesc pe baza prețurilor cu care se încheie operațiunile de vânzare/cumpărare de mărfuri în cadrul bursei. Cotațiile se calculează zilnic pentru fiecare fel de marfă și se publică în liste numite „cota oficială a bursei”.

Ca mod de calcul, cotațiile se stabilesc ca o medie a prețurilor cu care au fost încheiate tranzacțiile la bursă în ziua respectivă. Câteodată, se stabilesc și ca o medie a prețurilor reprezentative, fără să se includă deci în calcule prețurile tuturor operațiunilor încheiate.

Între prețurile care se formează la bursă și cotații este o deosebire esențială. Prețurile se stabilesc pentru fiecare operațiune de vânzare/cumpărare de bunuri, iar cotațiile reprezintă o medie a acestora sau numai a unei părți din operațiunile încheiate zilnic la bursă.

Cotațiile se deosebesc de prețuri și prin modul de stabilire a acestora. Prețurile se negociază în ringul bursei prin „strigare publică” de către brokeri. Cotațiile se stabilesc de către o subcomisie a bursei pe baza prețurilor operațiunilor încheiate în ziua respectivă. Dacă în anumite zile nu se încheie operațiuni pentru unele mărfuri datorită absenței ofertei/cerere, la stabilirea cotațiilor se iau în calcul prețul la ultimele tranzacții care au fost definitive în sesiunea de închidere.

Calcularea cotațiilor a apărut din necesitatea de a informa oamenii de afaceri asupra nivelului și evoluției prețurilor de tranzacționare practicate în cadrul bursei.

Din punct de vedere al operațiunilor, al prețurilor care se iau în calcul și a modului de determinare, cotațiile se pot clasifica astfel:

• Cotațiile la disponibil se stabilesc pentru operațiunile cu termen imediat de executare. Ele se numesc și cotații „spot”. Aceste cotații se stabilesc pe baza prețurilor privind vânzările și cumpărările efective. Acest gen de operațiuni reprezintă aproximativ 30 – 40% din volumul tranzacțiilor care se comercializează la burse.

• Cotațiile la termen se determină pentru tranzacțiile cu livrarea după un anumit interval de timp, stabilit în contractul încheiat. În general, nivelul cotațiilor la disponibil diferă de acela al cotațiilor la termen. Cotațiile pentru operațiunile la termen sunt în general mai mari decât cele pentru operațiunile cu livrare promptă. De data aceasta, prețul cuprinde cheltuielile legate de creditarea mărfii între momentul contractării și cel al livrării, precum și costurile de depozitare, asigurare.

• Cotațiile medii la deschidere și închidere au la bază prețurile stabilite în ringul bursei în acele momente. Pot fi luate în calcul toate operațiunile care s-au efectuat la închidere și deschidere sau numai cele cu prețuri reprezentative. Ele au ca scop să scoată în relief modul în care evoluează prețurile și operațiunile care se încheie în cele două momente. De data aceasta, se iau în calcul atât operațiunile „spot” cât și cele la termen.

• Cotațiile de lichidare se stabilesc de casele de clearing. Acestea pot să difere de cele care se calculează de subcomisia bursei, deoarece prețurile se majorează cu diverse taxe și comisioane în momentul lichidării operațiunilor respective.

Prin caracteristicile și sensul lor, cotațiile de bursă reprezintă o primă etapă de formare a prețului mondial la anumite mărfuri. Utilizarea lor în practică a reușit să reducă sau să evite discrepanțele dintre prețurile folosite de diverși comercianți din diverse țări, realizându-se astfel o apropiere a prețurilor identice, comercializate în aceleași condiții pe plan internațional.

După ce contractul a fost încheiat, el este înregistrat la bursă și trimis apoi la casa de compensații. Din momentul în care aceasta din urmă a înregistrat contractul, ea își asumă obligația de garantare a executării acestuia. Agenții de bursă sunt obligați să raporteze încheierea contractului la firma proprie, care, prin agenții de vânzări, comunică clientului faptul că ordinul a fost executat.

În urma executării ordinului, clientul dobândește, pe contractul respectiv, o poziție în bursă. Aceasta poate fi o poziție de vânzător, numită și “scurtă”- short (clientul datorează marfa), sau o poziție de cumpărător, “lungă” – long (clientul are dreptul să primească marfa).

• Executarea contractului se realizează între client, pe de o parte, și casa de compensație, pe de altă parte, firma broker servind în calitate de intermediar. În principiu, vânzătorul este obligat să livreze marfa pentru casa de compensație, iar cumpărătorul să plătească prețul mărfii pentru același organism. În schimb, casa de compensație trebuie să asigure livrarea mărfii către cumpărător, precum și plata prețului către vânzător.

În practică, acest mecanism este însă mai complex.

În primul rând, în cazul celor mai multe burse activitatea de decontare este preluată de către bănci, casei de compensație revenindu-i numai rolul de a întocmi documentele necesare pentru realizarea efectivă a plății. Totodată, casa de compensație nu joacă rolul unui comerciant – contraparte pentru fiecare contract. Ea procedează, la fiecare scadență, la compensarea pozițiilor pe care le deține fiecare firmă broker/dealer, rezultând soldurile care trebuie balansate; la rândul lor, firmele broker stabilesc soldurile pozițiilor pentru clienții lor. Rezultă astfel, pentru fiecare scadență și fiecare client pozițiile rămase deschise și care trebuie lichidate prin livrare, în cazul pozițiilor short și primirea mărfii, în cazul pozițiilor long.

În al doilea rând, lichidarea pozițiilor în bursă se poate face în două moduri: prin livrare/primire efectivă de marfă; sau închiderea pozițiilor printr-o operațiune în bursă.

Lichidarea poziției prin livrare efectivă de marfă (executarea în natură) este tipică pentru tranzacțiile cash, fie ele spot (executare imediată) sau forward (executare la termen). Acesta formulă se practică la bursele de marfă fizică; în operațiunile futures sau cu opțiuni, ea reprezintă mai degrabă o excepție.

Lichidarea poziției prin operațiuni în bursă este formula tipică pentru operațiunile futures și cu opțiuni. În acest caz, clientul – prin brokerul său – procedează la închiderea poziției, stingându-se astfel obligațiile pe care și le-a asumat la încheierea contractului. Practic, cel care are o poziție short, își închide poziția prin cumpărarea unui număr corespunzător de “contracte”; cel care are o poziție long, vinde numărul necesar de contracte.

În contractele cu opțiuni, lichidarea poziției se poate face prin abandonarea opțiunii, precum și prin vânzarea/cumpărarea unui număr corespunzător de opțiuni.

2.5.1 Contractele futures și opțiuni

Deși se pot încheia în cadrul anumitor burse, contractele cu marfă efectivă (cash) nu sunt specifice acestei piețe. Ele sunt contracte obișnuite, negociate între părți și care prevăd executarea în natură.

Contractele cash sunt simple contracte de vânzare/cumpărare cu toate clauzele negociate direct de părțile contractante sau de reprezentanții lor, faptul că sunt încheiate în bursă prin intermediarii autorizați, nu ține de esența tranzacțiilor cash, ci numai de natura lor. Tranzacțiile cash pot fi pentru livrare imediată (sau „spot”) sau pentru livrare ulterioară („cash forward”).

Tipice pentru tranzacțiile bursiere sunt contractele la termen, respectiv contractele futures și opțiunile.

Un contract forward este un acord între două părți, vânzătorul și cumpărătorul, de a livra și respectiv de a plăti la o anumită dată viitoare o marfă la un preț stabilit în momentul contractării.

Contractul este determinat, deci, în elementele sale esențiale – părți, obiect, preț – precum și în ceea ce privește termenul de livrare/plată, în momentul încheierii tranzacției; rămâne însă incertă valoarea acestuia în momentul derulării, ținând seama de faptul că între momentul contractării și cel al executării, prețul se modifică pe piață. Prin urmare, vânzătorul/cumpărătorul poate înregistra diferențe favorabile (profit) sau nefavorabile (pierdere) în urma tranzacției, după cum prețul pieței în momentul executării este mai mic (mai mare) decât în momentul contractării.

Contractul forward are câteva caracteristici, și anume:

– se încheie prin negocieri directe între părți, ceea ce înseamnă că nu este un contract tipic bursier. El nu este standardizat, părțile convenind cantitatea și calitatea mărfii, prețul, precum și termenul de livrare/plată.

– are o valoare fixă, în sensul că, la scadență cumpărătorul va plăti un preț stabilit încă în momentul contractării; această valoare nu se modifică, în ciuda faptului că prețul curent al pieței va înregistra variații între momentul contractării și cel al executării. Ca atare, la scadență apare o diferență între prețul contractului și prețul pieței, care se transpune într-un profit, respectiv o pierdere pentru părți.

– la scadență contractul va fi executat în natură, adică prin predarea mărfii care face obiectul contractului, contra plății prețului forward.

Ca atare, aceste operațiuni sunt tranzacții cu marfă fizică.

– executarea obligațiilor părților este garantată prin contractul de vânzare și, eventual, prin alte garanții oferite de părți. Tranzacția nu este garantată printr-un mecanism bursier.

Piețele futures au apărut în Japonia secolului al-XVIII-lea, în legătură cu comerțul cu orez,dar s-au conturat în forma modernă la jumătatea secolului trecut, un moment de referință fiind crearea, în 1848, a Bursei de Comerț de la Chicago (Chicago Board of Trade).

Ulterior aceste contracte s-au extins de la mărfuri la valute, instrumente financiare și alte active.

Un contract futures este un acord de a cumpăra/vinde o cantitate determinată dintr-o marfă, valută sau activ financiar la un preț stabilit în momentul încheierii contractului dar cu lichidarea tranzacției la o dată viitoare. Cel care își asumă obligația de a prelua marfa (cumpărătorul) deschide o poziție "lungă" (long), în timp ce vânzătorul futures are o poziție "scurtă" (short) (Figura nr. 4).

Contractele futures prezintă mai multe caracteristici: standardizare, marcare la piață, prețul este stabilit la bursă prin procedura specifică de negociere și contractare a acestei piețe organizate, mod de executare.

Într-un contract futures condițiile contractuale sunt standardizate în ceea ce privește natura activului de bază (o anumită calitate a mărfii) și cantitatea contractuală, numită și unitate de tranzacții sau lot.

Totodată, fiecare contract futures are un anumit termen de executare, mai precis o lună în care urmează să aibă loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite și cotează la bursă, iar contractele pe un anumit activ cu aceeași scadență formează o specie a contractului futures pe acel activ. Când se vorbește de contractul futures se are în vedere mulțimea contractelor de un anumit gen și care au o anumită lună de livrare. Aceste contracte sunt reciproc substituibile pentru că obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere calitativ, definit în mod unitar în termeni cantitativi, toate având aceeași scadență; ele sunt contracte standardizate.

Prețul contractelor futures se stabilește în bursă prin procedura specifică de negociere și contractare a acestei piețe organizate. Prețul este expresia raportului dintre cererea și oferta pentru fiecare contract standardizat și el variază zilnic, în funcție de condițiile pieței.

Valoarea contractului (dată de produsul dintre prețul unitar și unitatea de tranzacție) nu mai este fixă, ca în cazul contractului forward, ci este variabilă. De aici rezultă una din caracteristicile definitorii ale contractului futures, acesta este zilnic actualizat sau „marcat la piață” („marked to market”), astfel încât pierderile uneia din părțile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte părți.

Operațiunile speculative futures sunt realizate în scopul obținerii unui profit din diferențele de curs între momentul încheierii contractului și momentul lichidării acestuia. În aceste operațiuni ceea ce contează nu este marfa propriu – zisă, ci evoluția cotației acesteia la bursă, operatorul își asumă riscul evoluției prețului, mizând pe opusul acestei atitudini – câștigul. În acest sens, sunt posibile două situații:

– speculatorul la scădere mizează pe o scădere a cursului în bursă pentru marfa cotată. E1 va da un ordin de vânzare futures, luând deci o poziție „short” pentru ca în cazul în care prețul scade până la scadență, să-și acopere poziția printr-o cumpărare cu aceeași scadență (long) câștigând diferența dintre cele două prețuri.

– speculatorul la creștere anticipează o creștere a cursului și dă un ordin de cumpărare futures (long). Dacă până la scadență cursul crește, el va face o nouă operațiune pentru același termen, de vânzare (poziție short), câștigând diferența de preț.

Desigur, în ambele cazuri, dacă piața invalidează așteptarea speculatorului, el va înregistra o pierdere cu atât mai mare cu cât evoluția inversă a prețului va fi mai mare.

Operațiunile de acoperire sunt motivate de dorința operatorului de a se proteja împotriva riscului rezultat din modificările prețului în bursă.

În cazul hedgingului short cel care vinde futures la bursă dispune de marfa respectivă în momentul efectuării operațiunii sau urmează să o primească până la scadența contractului din bursă. În cazul în care prețul la marfa respectivă scade, el înregistrează o pierdere la marfa fizică, în schimb câștigă la bursă, deoarece are o poziție short și piața a scăzut. Câștigul de la bursă compensează pierderea de pe piața fizică.

În cazul hedgingului long, cel care cumpără futures la bursă se bazează pe o vânzare ulterioară pe piața comercială. Dacă prețul mărfii fizice crește, ceea ce înseamnă o pierdere pentru vânzător (la încheierea contractului el a stabilit prețul la un nivel inferior celui la care a ajuns piața), el va câștiga la bursă (are o poziție long și piața a crescut), compensându-și pierderea de la marfa fizică.

Rolul esențial în derularea tranzacțiilor revine casei de clearing, care asigură atât marcarea zilnică la piață a pozițiilor futures, cât și compensația globală a tranzacțiilor care se fac la bursă. Ansamblul operațiunilor de compensație, decontare și predare/primire de titluri – desfășurate sub coordonarea casei de clearing – poartă numele de regularizare. Prin acest proces are loc marcarea la piață sau, după caz, lichidarea contractelor futures. În acest sens, membrii clearing depun la casa de compensație garanții, numite marje de regularizare, pentru asigurarea executării contractelor derulate prin mijlocirea lor.

Marcarea la piață înseamnă adaptarea zilnică a contractelor futures deja încheiate în raport cu evoluția cursurilor futures pe piață.

Regula este că dacă valoarea contractului crește, cumpărătorul primește în contul său în marjă o sumă cash echivalentă cu diferența dintre prețul de regularizare al zilei curente și cel al zilei precedente, multiplicată cu numărul de contracte.

Dacă valoarea contractului scade, se deduce din contul său în marjă o sumă obținută prin multiplicarea numărului de contracte cu diferența dintre prețul curent și cel al zilei anterioare.

Procesul descris mai sus se derulează la două niveluri:

casa de compensații realizează marcarea la piață în raport cu membrii săi – firmele broker;

la rândul lor, brokerii fac marcarea la piață în raport cu clienții lor, sporind sau diminuând disponibilul din contul în marjă al acestora.

Dacă prețul evoluează contrar poziției deținute de brokeri, astfel încât marja acestora se reduce sub nivelul de menținere, casa de compensație va solicita o marjă suplimentară, pe care brokerul trebuie să o depună în cel mai scurt timp (de regulă, o oră). La rândul său, brokerul va face un apel în marjă, solicitând clientului depunerea unei garanții suplimentare, astfel încât marja acestuia să reintre în limitele marjei solicitate.

Prezentăm în Figura nr. 2 rezultatul virtual al contractului futures pentru o poziție short. Astfel, cu cît prețul scade mai mult (la stînga, în raport cu prețul din contract), cu atât speculatorul la scădere cîștigă mai mult. Cu cît prețul crește mai mult (se mișcă în dreapta față de prețul din contract), cu atît pierderea este mai mare.

Figura nr. 2 – Rezultatul virtual al contractului futures pentru o poziție short

Lichidarea contractului futures pe marfă se poate face în două modalități: prin livrare, adică prin predarea/plata mărfii, sau prin lichidarea poziției, adică prin compensare cu o operație de sens contrar.

În cazul în care deținătorul unei poziții deschise nu își anunță intenția de livrare, casa de compensație va lichida automat contractul, făcând regularizarea în ultima zi de bursă a lunii. Lichidarea contractului prin livrare efectivă a mărfii reprezintă o cotă redusă din ansamblul tranzacțiilor futures. Cei mai mulți își închid pozițiile înainte de expirarea contractului, prin compensare, iar casa de compensație și brokerii procedează la regularizarea contractului. Contractele futures nu sunt deci o modalitate frecventă de cumpărare efectivă a unei mărfi; mai mult, ele prezintă un dezavantaj pentru cumpărător, deoarece vânzătorul este cel care are opțiunea livrării mărfii fizice.

Într-adevăr, vânzătorul poate preda marfa în oricare din zilele lucrătoare din luna livrării, are latitudinea să aleagă locul livrării și poate preda oricare din sorturile de marfă admise la contractul respectiv. Pentru cumpărare de marfă cu livrare efectivă la termen se utilizează contractele cash forward, încheiate în afara bursei.

Atunci când, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, deschiderea unei poziții se face nu cu intenția de a preda/primi marfa care face obiectul contractului, ci numai pentru a beneficia de diferențele favorabile de preț la bursă, clientul acționează ca un investitor care mizează o sumă de bani (marja inițială) în speranța obținerii de profit.

Deoarece nivelul marjei este foarte redus în raport cu valoarea contractului, investițiile în contracte futures au un important efect de levier adică sunt intens multiplicatoare.

Prezentăm în tabelul de mai jos (Tabelul nr. 1) deosebirile dintre contractele la termen forward și futures:

Tabelul nr. 1 – Deosebirile dintre contractul forward și contractul futures

Contractul de opțiune este un contract prin care una din părți, vânzătorul opțiunii vinde celeilalte părți, cumpărătorul, dreptul de a cumpăra un activ/marfă sau de a vinde un activ în anumite condiții (preț, termen de valabilitate). La început opțiunile erau nenegociabile, în sensul că dreptul conferit deținătorului nu era transmisibil (Figura nr. 4).

După natura lor, se disting două tipuri de opțiuni: cele de cumpărare și cele de vânzare.

Opțiunea de cumpărare este un contract în formă negociabilă care dă dreptul cumpărătorului ca într-o perioadă de timp să cumpere de la vânzătorul opțiunii activul de bază, la un preț stabilit prin contract (prețul de exercitare). Pe de altă parte, vânzatorul opțiunii call își asumă obligația de a vinde cumpărătorului activul de bază, la prețul stabilit, dacă opțiunea este exercitată într-un interval de timp.

Opțiunea de vânzare este un contract în formă negociabilă, care dă dreptul cumpărătorului opțiunii ca într-o anumită perioadă să vândă activul de bază vânzătorului acesteia, la un preț stabilit prin contract. Pe de altă parte, vânzătorul unui put își asumă obligația de a cumpăra activul de bază de le cumpărătorul opțiunii la prețul stabilit, dacă opțiunea este exercitată într-un interval de timp.

Prin urmare, cel care cumpără o opțiune, devine titularul unui drept de a cumpăra un anumit activ sau de a vinde un anumit activ. El poate să exercite acest drept, și atunci când vânzătorul este obligat să efectueze prestația la care s-a angajat (să vândă, respectiv să cumpere activul de bază) sau poate să renunțe la acest drept (să abandoneze opțiunea) (Figura nr. 3):

Figura nr. 3 – Hedging long cu opțiuni

Principalele caracteristici ale tranzacțiilor cu opțiuni în bursă sunt următoarele:

– sunt contracte-tip, se încheie într-o formă standardizată, stabilită de regulă de asociațiile de brokeri (dealeri) și acceptată de bursă. Obiectul contractului (opțiunii) îl reprezintă titluri financiare (la bursele de valori) sau instrumente financiare și contracte futures (la bursele de mărfuri).

– durata opțiunii: este vorba de perioada înăuntrul căreia opțiunea poate fi exercitată, data finală pentru exercitarea opțiunii se numește data expirării. În practică, opțiunile se vând pentru perioade de 30, 60, 90 de zile, precum și pentru 6 luni (cele mai frecvente) și un an.

– prețul de executare a opțiunii este stabilit de părți în momentul încheierii contractului de opțiune, reprezentând un preț fixat („striking price”) la care se poate exercita dreptul pe care-l conferă opțiunea („exercise price”). În principiu, acesta este cursul pieței pentru titlurile la care se referă opțiunea în momentul încheierii contractului. Pe piețele americane deținătorii de opțiuni au dreptul să le exercite oricând până la expirare, pe piețele europene, exercitarea are loc doar la data expirării.

– prețul opțiunii: în schimbul dreptului care i se conferă prin opțiune, cumpărătorul acesteia trebuie să plătească vânzătorului o primă, numită și prețul opțiunii.

– valoarea opțiunii – este determinată de cursul de piață al activului asupra căruia poartă opțiunea. În cazul opțiunilor americane, se face distincție între valoarea intrinsecă și valoarea în timp. Valoarea intrinsecă, numită și valoare paritară sau de executare, este câștigul care îl primește deținătorul opțiunii în cazul exercitării acesteia, pe care îl suportă vânzătorul opțiunii. Valoarea în timp este valoarea suplimentară, peste cea intrinsecă a unei opțiuni care poate fi exercitată până la expirare (numai la opțiunile americane).

– lichidarea opțiunii: este o operațiune prin care, într-un anumit moment înainte de expirare, cumpărătorul unei opțiuni, își acoperă poziția prin vânzarea unei opțiuni identice, respectiv vânzătorul unei opțiuni cumpără o opțiune identică. Lichidarea poziției este principala cale de fructificare a valorii unei opțiuni (singura, până la data expirării, pe piețele europene).

În concluzie, prețul opțiunii reflectă valoarea intrinsecă și valoarea în timp și depinde de prețul activului de bază și cel de exercitare a opțiunii. Mișcarea prețului activului de bază se reflectă în situația deținătorului (cumpărătorului) de opțiuni, respectiv a vânzătorului. Astfel, la opțiunea call dacă prețul activului crește față de prețul de exercitare cumpărătorul este favorizat, iar vânzătorul este defavorizat; invers, se întâmplă dacă prețul activului scade față de prețul de exercitare.

În cazul opțiunii put, cumpărătorul este favorizat când prețul activului de bază scade și este defavorizat când acesta crește; situația este simetrică pentru vânzătorul de opțiuni.

Opțiunile se tranzacționează în condiții și după o procedură asemănătoare cu cele practicate pe piețele futures. Există însă și o serie de particularități care țin de natura acestor titluri, cât și de modul cum sunt organizate bursele pentru opțiuni.

Inițierea unei tranzacții cu opțiuni se face prin deschiderea de către client a unui cont la o firmă broker; apoi, clientul lansează un ordin, iar firma transmite acest ordin agentului de bursă care lucrează în sala de negocieri. Tipurile de ordine utilizate sunt cele de pe piața futures: la piață, limită, ordin stop; în ordin trebuie să se specifice: direcția operațiunii (vânzare/cumpărare), tipul opțiunii (call/put), clasa opțiunii (activul de bază), seria opțiunii (prețul de exercitare, data expirării) și numărul de contracte.

Executarea ordinului se face de regulă, într-o zonă distinctă din sala de negocieri a bursei, în „groapă”, un spațiu octogonal pe mai multe niveluri, unde se postează formatorii de piață și agenții de bursă. În urma executării ordinului, clientul dobândește o poziție de cumpărător sau vânzător pe opțiune. Dar, această calitate îi deschide și o poziție virtuală pe activulde bază.

Astfel, de exemplu, în situația exercitării opțiunii, cumpărătorul unei opțiuni call va dobândi o poziție de cumpărător al activului de bază, căreia îi va corespunde o poziție de vânzător din partea unui terț (care va avea o poziție short pe opțiune). Invers, la exercitarea unei opțiuni put, deținătorul acesteia va deveni vânzător al activului de bază, în timp ce un terț, care a fost cumpărător de put, va deveni vânzător.

Casa de compensație joacă un rol esențial în procesul executării contractelor pe opțiuni. Când cumpără o opțiune, clientul trebuie să plătească integral prețul acesteia în dimineața zilei lucrătoare care urmează încheierii contractului în bursă; prima este depusă la casa de compensație, în contul firmei membre, care face un depozit (marjă) egal cu mărimea primei, dar nu poate retrage acea sumă din cont, deoarece aceasta servește la garantarea operațiunii.

Figura nr. 4 – Schema mecanismului de tranzacționare futures și cu opțiuni

Lichidarea contractului pe opțiuni se face prin:

• lichidarea opțiunii: această modalitate presupune plasarea de către cel care deține o poziție pe opțiuni a unui ordin de compensare: cumpărătorul de opțiune de cumpărare dă un ordin de vânzare a aceleiași opțiuni call, iar vânzătorul dă un ordin de cumpărare de call; pe de altă parte, cumpărătorul unei opțiuni de vânzare își compensează poziția printr-o vânzare de put, iar vânzătorul unei opțiuni de vânzare, printr-o cumpărare de put.

Această operațiune duce la închiderea poziției pe opțiune. Ordinul de compensare se execută în același mod cu ordinul de deschidere a poziției: de exemplu, firma membră a casei de compensație anulează poziția "lungă" a investitorului și creditează contul brokerului care lucrează pentru investitorul respectiv; în ultimă instanță, clientul primește în contul său profitul net din operațiune (rezultat după deducerea comisioanelor și taxelor).

• exercitarea opțiunii: această modalitate înseamnă acceptarea de către deținătorul opțiunii a tranzacției subiacente opțiunii, adică predarea/primirea activului asupra căruia poartă acțiunea. Un investitor care dorește să exercite opțiunea trebuie să anunțe acest fapt firmei broker, care notifică firmei membre a casei de compensație decizia clientului său. Membrul clearing plasează un ordin de exercitare la casa de compensație, acesta alege o altă firmă membră, care selectează dintre clienții săi pe cel care urmează să răspundă cererii de exercitare a opțiunii. Dacă este vorba de o opțiune call vânzătorul ales va livra titlurile, iar cumpărătorul care a exercitat opțiunea, va plăti prețul de exercitare. Dacă este vorba de o opțiune put, cumpărătorul, care a exercitat opțiunea, va livra titlurile, iar vânzătorul ales va plăti prețul de exercitare.

• expirarea opțiunii: în acest caz deținătorul opțiunii își menține deschisă poziția până la scadență, fără să dea vreo instrucțiune firmei broker. Când opțiunea expiră, ea este anulată din evidențele casei de compensație și ale firmei membre. Dacă opțiunea are valoare intrinsecă (este "în bani") această valoare va reveni deținătorului; dacă valoarea opțiunii este negativă ("fără bani") deținătorul pierde prima plătită la cumpărarea opțiunii.

2.5.2 Tehnica tranzacțiilor la termen

Tranzacțiile comerciale se diferențiază nu numai după conținutul acordului de voință dintre părți (vânzare, licențiere, exporturi complexe), ci și după momentul în care are loc executarea contractului. În cele mai multe cazuri, derularea operațiunii (în speță, livrarea și plata) se realizează de îndată ce contractul a fost încheiat.

Tranzacțiile în care livrarea și plata se fac imediat, adică în câteva zile de la încheierea contractului, se numesc tranzacții „la disponibil”, „la vedere” sau spot.

Tranzacțiile la termen sunt cele în care între momentul încheierii tranzacției și momentul executării obligațiilor părților se scurge un anumit interval de timp (cuprins, de regulă, între câteva luni și un an și jumătate). De exemplu, livrarea și plata au loc la 3 luni de la încheierea contractului, dar în condițiile convenite în momentul încheierii acordului de voință, în speță la prețul stabilit de părți la acea dată.

Tranzacțiile la termen pot fi: cu livrare amânată (engl. forward) sau viitoare (engl. futures). Totodată, în această categorie pot fi incluse și tranzacțiile cu opțiuni (engl. options), în măsura în care acestea trimit în viitor momentul executării contractului.

Tranzacțiile la termen se deosebesc de operațiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici.

În primul rând, ele se realizează pe piețe specifice, care au un mecanism de funcționare diferit de cel al piețelor la disponibil (spot). Acestea pot exista ca structuri distincte în cadrul unei piețe mai cuprinzătoare (de exemplu, piața forward, componentă a pieței valutare) sau se pot organiza și funcționa ca piețe de sine stătătoare (cazul burselor de tip american, cu tranzacții futures și options).

În al doilea rând, tranzacțiile la termen nu se confundă cu tranzacțiile pe credit, ultimele reprezentând tot operațiuni la disponibil. Într-adevăr în acest din urmă caz, livrarea se face imediat, dar plata e amânată, vânzătorul acordând cumpărătorului un credit în marfă (pentru care include în preț o dobândă).

În tranzacțiile la termen atât plata, cât și livrarea sunt amânate, părțile angajându-se ferm în prezent pentru executarea în viitor în condițiile din momentul realizării acordului de voință.

În al treilea rând, tranzacțiile la termen de tip futures și cu opțiuni au dincolo de aspectul comercial, o dimensiune financiară care joacă rolul determinant în definirea conținutului operațiunilor. De fapt, contractele futures și opțiunile sunt instrumente financiare, respectiv așa-numitele valori derivate (în raport cu acțiunile și obligațiunile care reprezintă valori mobiliare primare).

Cele mai importante piețe la termen – tranzacții futures și cu opțiuni s-au dezvoltat în cadrul burseor de mărfuri (engl. commodities exchanges), chiar dacă în prezent multe dintre ele tranzacționează cu preponderență valori derivate bazate pe marfă sau alte active (valută, active financiare).

Pentru comerțul internațional prezintă interes trei tipuri de tranzacții la termen:

– tranzacțiile forward pe piața valutară interbancară, care servesc la acoperirea riscului valutar;

– tranzacțiile futures cu marfă (folosite pentru acoperirea riscului de preț) și cu valută (risc valutar);

– tranzacțiile cu opțiuni pe contracte futures cu marfă (risc de preț) și valută (risc valutar).

Este de menționat faptul că, pe plan internațional s-au consacrat mai multe categorii de contract futures și cu opțiuni pe marfă și valută, care definesc tot atâtea piețe disponibile pentru cei care doresc să realizeze operațiuni bursiere de acoperire a riscului.

CAPITOLUL III

Bursa Română de Mărfuri

3.1 Regim juridic

Bursa Română de Mărfuri este o instituție care este organizată și funcționează în condițiile stabilite prin Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri.

Astfel, potrivit actului normativ de mai sus, la înființare, bursele de mărfuri trebuie să solicite avizul prealabil și de oportunitate al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României.

Bursele de mărfuri înființate în temeiul Legii nr. 357/2005, în această categorie intrând și Bursa Română de Mărfuri, administrează piețele de interes public și asigură membrilor și clienților condiții centralizate de negociere pentru operațiuni de:

vânzări și cumpărări la vedere ori la termen pe piața la disponibil, având ca obiect bunuri fungibile și mobile prin natura lor sau bunuri fungibile și mobile prin anticipație, precum și orice alte bunuri calificate de către bursa de mărfuri ca fiind tranzacționabile;

vânzări și cumpărări la vedere ori la termen pe piața la disponibil, având ca obiect titluri reprezentative de mărfuri, de tipul recipisei de depozit, warantului, conosamentului și al altora asemenea, agreate și calificate de bursa de mărfuri;

vânzări și achiziții de mărfuri, servicii sau lucrări pe piața licitațiilor;

vânzări și achiziții de creanțe comerciale pe piața creanțelor;

vânzări și achiziții de mărfuri și/sau produse pe o piață mixtă.

Bursa Română de Mărfuri este o societate comercială pe acțiuni, constituită conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autonomă în raport cu participanții la piață și care prestează servicii de utilitate publică pentru membrii și clienții săi, precum și pentru orice altă persoană juridică sau fizică a cărei activitate interferează cu piețele administrate de bursa de mărfuri.

3.2 Istoricul Bursei Române de Mărfuri

Bursa Română de Mărfuri (BRM) este o companie privată, înființată în anul 1992 în România, în scopul punerii la dispoziția mediului de afaceri a unui instrument specific economiilor de piață moderne. De-a lungul timpului, Bursa Română de Mărfuri s-a implicat atât în procesele de privatizare, restructurare și lichidare, cât și în activitățile comerciale de achiziție sau vânzare de produse, servicii și lucrări.

În fapt, această implicare constă în posibilitatea persoanelor fizice sau juridice de a vinde sau cumpăra, prin intermediul procedurilor organizate în ringul Bursei Române de Mărfuri. În egală măsură, astfel de proceduri pot fi organizate atât pentru societăți comerciale private și pentru societăți la care statul sau o autoritate publică este acționar, cât și pentru instituții, ministere și alte autorități publice.

Un indicator important de măsurare a performanțelor obținute prin sistemul achizițiilor și în vânzările din ringul bursier îl reprezintă îmbunătățirile de preț obținute în favoarea ordonatorilor, calculate ca diferența dintre prețul de pornire și cel la care licitația a fost adjudecată.

Prezentăm în cele ce urmează un istoric al activității și al tranzacțiilor efectuate în cadrul Bursei Române de Mărfuri.

În anul 1992 se deschide Bursa Română de Mărfuri (BRM), la București.
Pe data de 20 noiembrie 1992 are loc festivitatea de deschidere oficială a BRM, cu participarea Președintelui și a Primului Ministru al României.

În data de 10 decembrie 1992 are loc prima ședință de tranzacționare în ringul Bursei Române de Mărfuri.

În anul 1993 este adoptată, de către Guvernul României, Hotărârea Guvernului nr. 54 din 3 februarie 1993 cu privire la stabilirea prețurilor în cadrul tranzacțiilor bursiere ce fac parte din categoria celor ale căror prețuri se negociază sub supravegherea autorităților administrației publice centrale sau locale, aceasta având un rol important în integrarea bursei în activitatea economică.

În anul 1994 are loc lansarea contractelor spot în valută.

În anul 1995, Bursa Română de Mărfuri, în colaborare cu Reuters Ltd., a organizat Conferința Internațională „Bursele de mărfuri și restructurarea economică în Europa Centrală și de Est”. Totodată, are loc lansarea contractelor forward în lei și în valută. Tot în acest an se încheie primului contract forward.

Începând cu 1996, ringul Bursei Române de Mărfuri a adus companiilor care au ordonat proceduri de achiziție și vânzare diferențe favorabile de preț de peste 320 milioane dolari, sumă care, reintrodusă în circuitul economic, a condus la deblocarea altor sectoare ale economiei.

Argumentul cel mai important al Bursei Române de Mărfuri este experiența în organizarea și finalizarea de proceduri. Astfel, începând din 1996, Bursa Română de Mărfuri a organizat peste 13.000 de proceduri în valoare de 4 miliarde euro pentru 7.400 de clienți.

Tot în anul 1996, a avut loc o reorientare a activității Bursei Române de Mărfuri, datorată modificarilor pozitive ce au avut loc la nivel macroeconomic. De asemenea, a avut loc o reorganizare internă a Bursei Române de Mărfuri.

Anul 1997 a fost anul relansării Bursei Române de Mărfuri și, totodată, anul relansării financiare. În acest an a fost adoptat și primul act legislativ dedicat burselor de mărfuri, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 69/1997 privind bursele de mărfuri.

În luna noiembrie 1997, S.N. C.F.R. a organizat la sediul său o licitație pentru achiziționarea a 200 tone ulei, care a fost adjudecat la prețul de 830 USD/tonă. La licitația organizată de Bursa Română de Mărfuri, cu aceeați ofertanți, în luna februarie 1998, pentru 3.000 tone, s-a adjudecat la prețul de 585 USD/tonă (prețul de pornire fiind de 820 USD/tonă), rezultând o economie pentru S.N. C.F.R. de 245 USD/tonă, respectiv 735.000 USD per total. Licitația pentru achiziționarea a 20.000 tone șină de cale ferată a adus S.N. C.F.R. o economie de 520.000 dolari, datorită prețului obținut în ringul bursei comparativ cu prețul obținut la o licitație anterioară organizată de S.N. C.F.R. (preț de adjudecare 467 USD/tonă la Bursa Română de Mărfuri, față de 493 USD/tonă la licitația organizată de S.N. C.F.R. cu aceleași firme participante). Licitația pentru achiziționarea a 15 sisteme automate de alimentare cu combustibil a locomotivelor s-a adjudecat la 534.000 dolari, față de prețul de pornire de 1.100.000 dolari.

În anul 1998 are loc lansarea tranzacțiilor cu contracte futures pe diferența de curs valutar: „Dolar BRM” și „Marca BRM”.

Important pentru anul 1999 a fost demararea licitațiilor de achiziție a necesarului de bunuri pentru anul următor pentru companii mari cum ar fi: Compania Națională de Transporturi Aeriene TAROM S.A. sau Compania Construcții Căi Ferate CCCF S.A. În anul 1999, la licitația pentru achiziționarea de carburant de aviație pentru alimentarea avioanelor TAROM pe aeroporturile din București Băneasa și din țară, pentru anul 2000, TAROM a plătit un preț cu 30 USD/tonă mai mic decât prețul practicat până la data respectivă, ceea ce a reprezentat o reducere cu 24%.

Tot în acest an a avut loc lansarea unui nou activ pentru contractele futures pe diferență de curs valutar: "Euro BRM". Totodată, Bursa Română de Mărfuri a introdus la tranzacționare contractul futures EURO-USD. 

În anul 2000, Bursa Română de Mărfuri a lansat în premieră pentru piața românească contractul futures pe rata dobânzii: BUBOR 3 BRM. Tot în aces an Bursa Română de Mărfuri a decis schimbarea sistemului de tranzacționare, prezentând agențiilor bursiere sistemul de tranzacționare electronică. De asemenea, a avut loc introducerea tranzacționării electronice pentru piața futures. 

Sfârșitul anului 2000 și anul 2001 au reprezentat pentru Bursa Română de Mărfuri demararea cu deosebit succes a procedurilor de achiziții publice pentru Consiliul Județean Galați, Direcția Generală a Penitenciarelor și Regia Autonomă de Transport București. Spre exemplificare, pentru achiziția de cazarmament și îmbrăcăminte pentru Direcția Județeană a Protecției Dreptului Copilului Galați, procedura ordonată de Consiliul Județean Galați, de la un preț de pornire de 4,8 miliarde lei s-a ajuns, în urma parcurgerii procedurii, la un preț de adjudecare de 3,9 miliarde lei, rezultând o diferență favorabilă de peste 900 milioane lei.

În cazul Direcției Generale a Penitenciarelor pentru achiziția de concertină, de la o valoare de aproximativ 40.000 dolari estimată conform prețului în dolari aferent ultimei achiziții, s-a ajuns la o valoare de adjudecare de 4.610 dolari, rezultând o diferență favorabilă de aproximativ 35.000 dolari, îmbunătățirea reprezentând în termeni reali 88% față de estimarea inițială.

Pentru Regia Autonomă de Transport București se poate lua drept exemplu procedura de achiziție de uleiuri și unsori la care, pe lângă o reducere semnificativă a prețului de achiziție rezultată în urma licitației, s-au achiziționat lubrifianți cu periodicitate de schimb, în kg, de două, trei, până la cinci ori mai mare față de cei achiziționați înainte de licitație, în acest fel obținându-se economii de peste 13 miliarde de lei la o valoare totală de achiziție a contractului de peste 24 miliarde lei.

CCCF S.A., pentru toate mărfurile solicitate prin licitație, a obținut diferențe favorabile de preț, realizând achizițiile pentru necesarul anului 2000 la prețuri mai mici decât cele practicate până la data respectivă. Unul dintre exemplele semnificative în acest sens este dat de rezultatul licitației de achiziție a 10.000 m2 hidroizolații pentru poduri. Astfel, de la cel mai bun preț solicitat în plic închis de participanți, cifrat la 7,506 USD/m2, în urma licitației cu strigare liberă s-a ajuns la un preț cu 24% mai mic, de 5,706 USD/m2, ceea ce a adus CCCF o economie de 18.000 dolari. De asemenea, în urma licitației de achiziție a 181.000 m2 geogrile îmbrăcăminți asfaltice, datorită unei reduceri a prețului de la 1,80 USD/m2 la 1,65 USD/m2, CCCF S.A. a realizat o economie de 27.150 dolari.

Tot în anul 2001 au fost lansate primele tranzacții cu opțiuni. De asemenea, au fost lansate spre tranzacționare două noi contracte futures: kWh BRM și Gaz Natural BRM.

În anul 2002, Bursa Română de Mărfuri a fost certificată ISO 9001. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emite Regulamentul nr. 4 din 3 decembrie privind piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate. Tot în acest an Bursa Română de Mărfuri a aniversat zece ani de la înființare.

Anii 2002 și 2003 au adus o consacrare a mecanismelor bursiere și o recunoaștere a rolului Bursei Române de Mărfuri de organizator de proceduri de achiziție și de licitații de vânzare, numărul procedurilor organizate și valoarea acestora crescând în mod semnificativ (ceea ce a dus ca în anul 2003 să fie organizate 885 de proceduri cu o valoare de tranzacționare record față de anul precedent).

În termeni de diferență favorabilă, unul dintre recorduri a fost înregistrat, în anul 2003, de aceasta data de Electrica S.A. pentru serviciul de tipărire facturi unde prețul de adjudecare a scăzut cu aproape 87%, economia realizată astfel în termeni absoluți situându-se la peste 1,9 milioane dolari.

Anul 2003 a reprezentat începutul unui proces rapid de consolidare și expansiune al Bursei Române de Mărfuri, volumul de tranzacționare al acesteia atingând un nivel de 581 milioane dolari, iar dacă se iau în considerare și licitațiile organizate pentru S.N.P. Petrom S.A. se ajunge la aproape 1,30 miliarde dolari, ceea ce echivalează cu o creștere record cu 600% față de anul 2002.

Tot în acest an Bursa Română de Mărfuri este atestată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ca Organism de formare profesională și a fost autorizată, de asemenea, tot de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ca societate de bursă.

Pe parcursul anului 2003, Bursa Română de Mărfuri și terminalele din teritoriu au organizat peste 800 de proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice sau licitații de vânzări. În 2003, la majoritatea procedurilor de achiziție organizate de Bursa Română de Mărfuri au fost obținute prețuri de adjudecare net favorabile companiilor ordonatoare. Diferența totală favorabilă de preț a depășit 44 milioane dolari, reprezentând o îmbunătățire medie a prețului de 3,39% pentru fiecare procedură organizată.

În anul 2004 Bursa Română de Mărfuri s-a extins pe întregul teritoriu al țării, consolidându-și poziția de lider pe piața bursieră. S-a înregistrat un record absolut al tranzacțiilor de 1,4 miliarde USD, iar diferența favorabilă de preț totală obținută a depășit 57 milioane USD.

În anul 2004, valoarea de tranzacționare a Bursei Române de Mărfuri s-a cifrat la 534 milioane dolari, iar dacă se iau în considerare și licitațiile organizate pentru S.N.P. Petrom S.A. se ajunge la peste 1,31 miliarde dolari. Bursa Română de Mărfuri, împreună cu terminalele sale din teritoriu, au organizat peste 1.640 proceduri de achiziție publică și licitații de vânzare, în timp ce diferența totală favorabilă de preț obținută a depășit 57 milioane dolari, reprezentând o îmbunătățire medie a prețului de 4,32% pentru fiecare procedură organizată.

Anul 2004 a fost caracterizat de o creștere a încrederii partenerilor în instrumentele moderne și eficiente de tranzacționare a celor mai diversificate tipuri de mărfuri fungibile și non – fungibile, servicii si lucrări. Aceasta încredere a fost justificată prin valoarea tranzacțiilor efectuate atât în ringul central, cât și în teritoriu, care a depășit 1,3 miliarde dolari.

Totodată, au fost organizate licitații la care s-au înregistrat diferențe favorabile semnificative între prețul de pornire și prețul de adjudecare. Astfel, la licitația de reparații capitale pentru 500 de vagoane aparținând C.F.R. Marfă, prețul de adjudecare a fost cu 18% mai mic decât cel de pornire, obținându-se o economie totală de peste 3,2 milioane dolari. Tot pentru același ordonator la o licitație de vânzare a unor vagoane de marfă casate, prețul de vânzare de data aceasta a înregistrat o îmbunătățire în mărimi absolute cu peste 2,9 milioane dolari.

În anul 2005 numărul terminalelor Bursei Române de Mărfuri din teritoriu a crescut la paisprezece, cu acoperire pe întreg teritoriul țării. Bursa Română de Mărfuri a organizat a opta ediție a Conferinței anuale Association of Futures Markets (AFM), la care Președintele Bursei Române de Mărfuri – Mircea Filipoiu a fost desemnat ca președinte AFM.

Anul 2005 a reprezentat pentru Bursa Română de Mărfuri consolidarea pieței licitaților organizate în ringul său și al punctelor de lucru din teritoriu. Pe parcursul anului, Bursa Română de Mărfuri și terminalele din teritoriu au organizat 2240 proceduri de achiziții și vânzări, totalizând o valoare a tranzacțiilor de 587 milioane dolari. Valoarea totală a diferențelor favorabile de preț obținute pentru autoritățile contractante ale Bursei Române de Mărfuri și ale terminalelor acesteia s-a cifrat la aproape 57 milioane dolari, reprezentând o îmbunătățire medie a prețului cu 8,79% pentru fiecare procedură organizată.

Cele mai importante valori de tranzacționare înregistrate în ringul Bursei Române de Mărfuri, în cursul anului 2005, au fost înregistrate pentru următoarele companii: C.F.R. Marfă, care a tranzacționat în ringul bursier peste 170 milioane dolari, C.F.R. Călători, cu o valoare de peste 82 milioane dolari, C.N.C.F. C.F.R., care se situează pe locul 3 în topul ordonatorilor Bursei Române de Mărfuri din anul 2005 datorită unei valori de tranzacționare de aproape 39 milioane dolari.

În cursul anului 2005, cea mai mare diferență favorabilă de preț obținută în ringul Bursei Române de Mărfuri s-a cifrat la peste 9,3 milioane dolari, în cadrul licitației organizate în luna februarie pentru C.F.R. Călători, care a achiziționat o cantitate de 90.000 tone motorină Euro Diesel.

Tot în anul 2005, în ringul Bursei Române de Mărfuri s-au desfășurat 1010 proceduri de achiziții și vânzări în valoare de 512 milioane dolari. Valoarea totală a diferențelor favorabile de preț s-a cifrat la aproape 45 milioane dolari. În ringul terminalelor Bursei Române de Mărfuri s-au desfășurat 1230 proceduri de achiziții și vânzări în valoare de aproape 75 milioane dolari. În funcție de valoarea de tranzacționare înregistrată în cursul anului 2005, în topul terminalelor Bursei Române de Mărfuri se situează pe primul loc Terminalul Prahova, care a organizat proceduri de achiziții și vânzări de aproape 13,9 milioane dolari, urmat de Terminalul Cluj-Napoca cu o valoare de tranzacționare cifrată la aproape 13,4 milioane dolari și de Terminalul Brașov cu o valoare de 12 milioane dolari.

În anul 2006, Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri a conferit bursei de mărfuri dreptul fundamental de a administra, prin auto reglementare, următoarele piețe de interes public: piața la disponibil pentru mărfurile fungibile, piața licitațiilor și piața creanțelor comerciale. În plus, legea a reglementat faptul că bursele de mărfuri se organizează și funcționează sub autoritatea Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR). Expansiunea în teritoriu a continuat, fiind deschise 17 terminale, numărul total al punctelor de lucru bursiere ajungând la sfârșitul anului la 29.

De asemenea, Bursa Română de Mărfuri a demarat, în luna iulie, proiectul Piața la disponibil. Au fost organizate ringuri specializate pentru tranzacționarea de: cereale, produse petroliere, cărbune și mărfuri fungibile.

Bursa Română de Mărfuri a aniversat, la 23 noiembrie 2006, 14 ani de prezență pe piața românească, eveniment la care au participat peste 150 de invitați.

În anul 2007, Bursa Română de Mărfuri a emis, în premieră pentru piața românească, primele cotații la produse petroliere. Totodată, aceasta a lansat noi ringuri pe piața la disponibil: ringul contractelor de procesare combustibili, ringul gazelor naturale, ringul materialelor de construcții, ringul legumelor și fructelor.

Rețeaua teritorială a Bursei Române de Mărfuri se extinde la 33 terminale, numărul clienților a ajuns la 7500, iar numărul membrilor afiliați a ajuns la 380; 

Totodată, Bursa Română de Mărfuri aniversează 15 ani de la înființare. 

În anul 2008, Bursa Română de Mărfuri organizează prima tranzacție cu gaze naturale adjudecată la o bursă de mărfuri din România. În același ani Gabriel Purice a fost ales Președinte – Director General al Bursei Române de Mărfuri.

În anul 2009 Bursa Română de Mărfuri a extins numărul tranzacțiilor organizate pe platforma electronică. De asemenea, a semnat Protocolul de Colaborare privind dezvoltarea și promovarea utilizării Certificatelor de depozit pentru semințele de consum în România alături de CEC Bank și Fondul de Garantare a Creditului Rural.

În anul 2010, Bursa Română de Mărfuri a lansat noi ringuri pe piața la disponibil: Ringul Certificatelor CO2, Ringul Medicamentelor. Totodată, aceasta a organizat primele tranzacții cu certificate CO2 și primele tranzacții cu medicamente în ringul specializat.

Bursa Română de Mărfuri a organizat licitațiile pentru achiziționarea de materiale de construcții de către ANL.

În același an, numărul membrilor afiliați a ajuns la 834. Bursa Română de Mărfuri a fost certificată ISO 9001:2008.

În anul 2011, Bursa Română de Mărfuri a înregistrat un număr record de tranzacții cu energie electrică și certificate CO2.

Printre numeroasele proceduri organizate de-a lungul anilor, se numără, în primul rând, cele organizate pentru companiile care sunt subordonate Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului, și anume: Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A., Societatea de Administrare Active Feroviare „S.A.A.F.” S.A., Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A., Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., Școala Superioară de Aviație Civilă, Aeroportul Internațional București – Băneasa „Aurel Vlaicu”, Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, ROMATSA R.A., Centrala Construcții Căi Ferate „C.C.C.F.” S.A., Registrul Auto Român S.A., GEVARO S.A., METROREX S.A., C.N. Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri S.A., Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, AFER, ANL.

De asemenea, printre autoritățile contractante s-au numărat: Consiliul Județean Galați, Direcția Generală a Penitenciarelor, Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, CONEL S.A., ELECTRICA S.A., C.N. „TRANSELECTRICA” S.A., Regia Autonomă de Transport București, Banca Comercială Română, Sidex Galați, Cerealcom Călărași, CEC, Electroceramica, Anticorosiv, Astra Vagoane Arad, R.A. RAMI DACIA, Rafo Onești, S.C. Spicul S.A., RADET, Administrația Națională a Rezervelor de Stat, PETROM S.A., Rafinăria PETROBRAZI, Rafinăria ARPECHIM, Baza de Aprovizionare și Desfacere Florești S.A., HIDROELECTRICA S.A., TERMOELECTRICA S.A., ELECTROCENTRALE București S.A., Inspectoratul de Stat în Construcții, unități militare din cadrul M.Ap.N., unități spitalicești.

Caracteristic pentru aceste proceduri a fost faptul că, la cea mai mare parte a acestora, datorită competiției deschise din ringul bursei, asigurată de faza licitației cu strigare, s-a reușit obținerea unor prețuri de adjudecare net favorabile ordonatorilor.

3.3 Organizare și funcționare

Bursa Română de Mărfuri reprezintă un cadru organizat de asociere și funcționare a mai multor Agenții de Intermediere (membrii bursei) care au acceptat, spre interesul lor și al clienților virtuali pe care îi reprezintă, să tranzacționeze după anumite reguli dictate de un cod specific. Organizată în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Bursa Română de Mărfuri funcționează ca o societate pe acțiuni nominative.

Ca la orice societate comercială, acțiunile sunt purtătoare de dividende. Principalul avantaj al acționarilor Bursei Române de Mărfuri este acela că, posedând mai mult de 20 de acțiuni, ceea ce le conferă calitatea de membru plin, pot să desfășoare activități de brokeraj.

Acționarii, numiți și membri, indiferent de numărul de acțiuni aflate în posesie, pot deține până la maximum de 5 locuri de brokeri și, în mod corespunzător, până la maximum 100 de voturi în Adunarea Generală. Este o limitare firească în situația în care bursa funcționează ca o instituție bazată pe concurență, apariția oricăror forme incipiente de monopol dăunând formării unui preț real.

Bursa Română de Mărfuri este, în momentul de față, singurul administrator al unei piețe la disponibil, piață prin intermediul căreia, atât autoritățile contractante, cât și societățile comerciale pot achiziționa mărfuri cu un grad înalt de standardizare sau diverse categorii de materii prime.

Bursa Română de Mărfuri implementează patru tipuri de piață, și anume: în piața întâi se negociază, după specific bursier, un număr redus de mărfuri, dar de cea mai mare circulație, vitale activității economice; în piața a doua se negociază, după specific bursier, un număr mare de mărfuri fungibile, care nu reprezintă însă aceiași continuitate tranzacțională ca cele de pe prima piață; piața a treia este o piață de licitație în care, deși nu se mai poate respecta specificul pur bursier, clienții sunt reprezentanți tot de brokeri iar ședința este condusă de un șef de licitație; piața la disponibil.

Piața la disponibil a fost organizată în baza Legii 357/2005 privind bursele de mărfuri, act normativ care reglementează activitatea societăților comerciale pe această piață. Accesul autorităților contractante rezidă din prevederile Legii 357/2005 privind bursele de mărfuri, corelate cu dispozițiile art. 122 lit. f) și art. 252 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Piața la disponibil este structurată pe ringuri de produse specializate în cadrul cărora sunt definite activele suport. Pentru fiecare activ suport Bursa definește activele de tranzacționat. De exemplu, în cadrul ringului produselor petroliere sunt identificate ca active suport produse ca: benzina, motorina, păcura, combustibil lichid ușor, combustibil lichid greu.

În acest moment, Bursa Română de Mărfuri are organizate mai multe ringuri specializate. În cadrul ringurilor specializate dezvoltate de Bursa Română de Mărfuri, se pot tranzacționa, conform procedurilor specifice și regulamentului pieței la disponibil, următoarele materii prime:

• ringul produselor petroliere: benzine, motorine, combustibili de încălzire, păcura, lubrifianți, țiței;

• ringul energiei electrice: energie electrică;

• ringul contractelor de procesare combustibil, gazelor naturale: gaze naturale;

• ringul cărbunelui: lignit, huilă;

• ringul cerealelor: grâu, porumb, rapiță, soia, floarea soarelui;

• ringul mărfurilor generale: lemn de foc, sare, animale în viu și în carcasă, lapte, derivate primare ale cerealelor (de exemplu: făină, zahăr, uleiuri);

• ringul materialelor de construcții: ciment, nisip, bitum, criblură, cherestea, traverse

• ringul legumelor și fructelor: cartofi, tomate, ardei, caise, căpșuni, castraveți, ceapă, mere, morcov, pere, piersici, prune, salata verde, usturoi, varză, vinete
• ringul certificatelor CO2: EUA, CER, ERU, swap EUA/(CER/ERU).

Piața licitațiilor administrată de Bursa Română de Mărfuri este organizată în vederea efectuării de tranzacții și încheierii de contracte pentru vânzări și achiziții de mărfuri, servicii sau lucrări.

Bursa Română de Mărfuri s-a implicat atât în procesele de privatizare, restructurare și lichidare, cât și în operațiunile comerciale de vânzare sau achiziție. Procedurile organizate de Bursa Română de Mărfuri pe piața licitațiilor se adresează, în principal: societăților comerciale private, administrațiilor publice centrale și locale, societăților aflate în subordinea sau sub autoritatea unei instituții de stat, cât și persoanelor fizice.

Organizarea și derularea procedurilor în ringul Bursei Române de Mărfuri se desfășoară în egală măsură în conformitate cu regulamentele specifice proprii, cum ar fi cel privind atribuirea contractelor de produse, servicii sau lucrări, regulamentele privind vânzarea bunurilor mobile ți imobile prin licitație, precum și regulamentele privind vânzarea prin licitație a activelor statului, vânzarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Tranzacționarea mărfurilor are loc în ringul bursier, prin sistemul strigării libere, iar reprezentanții vânzătorilor și ai cumpărătorilor se întâlnesc față în față și negociază liber prețul.

Promovarea procedurilor organizate la Bursa Româna de Mărfuri se realizează printr-un mix de marketing complex și este realizata atât ATL (above the line), cât ți BTL (below the line).

De asemenea, acoperirea mediatică de care se bucură instituția, dar mai ales obiectul ei de activitate, este rezultatul unui efort susținut de Public Relation.

Dintre activitățile cu caracter ATL – above the line – utilizate de Bursa Română de Mărfuri în vederea promovării procedurilor de achiziție sau de vânzare. menționăm:

– ad-uri de presă cu anunțul de organizare a licitației pe canale media agreate de clientul ordonator în vederea alocării eficiente a costurilor, cu aproximativ 10-30 de zile înainte de derularea procedurii;

– publicarea anunțurilor de licitație, atunci când este cazul, și în presa internațională;

– publicarea anunțurilor de licitație pe diferite web site-uri cu impact și cu trafic ridicat, inclusiv pe web site-ul propriu: www.brm.ro;

– participarea la târguri și expoziții interne și internaționale, în nume propriu sau alături de alte entități reprezentative ale economiei naționale;

– accesul la cele mai importante piețe bursiere și la clienții care operează pe aceste piețe prin apartenența la Association of Futures Markets (care reunește cele mai importante burse din Europa Centrală și de Est și cele mai mari burse Europene).

Dintre activitățile BTL – below the line – desfășurate de Bursa Română de Mărfuri în vederea promovării procedurilor de achiziție publică și licitații de vânzare, menționăm:

– organizarea de cursuri de specializare în domeniu, atât pentru ordonatori, cât și pentru clienții participanți;

– derularea unor campanii de marketing direct către toată baza de clienți ai Bursei Române de Mărfuri: faxuri, broșuri, publicații cu caracter educativ.

De asemenea, în vederea asigurării transparenței și eficienței diseminării informației, Bursa Română de Mărfuri desfășoară un efort susținut de Public Relations, și anume:

– publică săptămânal propria publicație Buletin Bursier, care se distribuie gratuit membrilor acționari, ministerelor, Guvernului, Parlamentului, instituțiilor de stat, mass-media română și străină, societăților comerciale abonate și care conține informații referitoare la procedurile ce vor fi organizate în perioada respectivă și rezultatele celor organizate anterior;

– transmite comunicate de presă privind procedurile pe care le organizează în atenția mass-media națională, agențiilor de știri interne și internaționale, ambasadelor, camerelor de comerț județene, acționarilor;

– în urma adjudecării, pe baza Hotărârii Comisiei de Adjudecare, întocmește comunicatul de presă care se transmite către mass-media internă și internațională.

3.4 Avantajele tranzacționării. Perspective

Tranzacțiile cu mărfuri fungibile și non – fungibile derulate în ringul Bursei Române de Mărfuri în condiții de transparență, garantare și competitivitate, conduc la formarea unui preț avantajos pentru ordonatorul licitației. Prețul este stabilit în urma confruntării directe a cererii și ofertei și rezultă în mare măsura din cauza sistemului strigării libere. De asemenea, procedurile organizate în ringul bursei elimină suspiciunile la adresa licitațiilor de pe piața nereglementată suspectate că ocolesc principiile liberei concurențe.

Avantajele tranzacționării prin Bursa Română de Mărfuri sunt conferite de valorile interne ale organizației și de modul în care acestea se regăsesc în activitatea de zi cu zi.

Principalele avantaje rezultate din accesarea pieței la disponibil, administrată de Bursa Română de Mărfuri, pot fi considerate următoarele:

– prețul avantajos – obținut într-un cadru organizat, ca rezultat al confruntării directe dintre cerere și ofertă. Utilizarea mecanismului de negociere a prețului în cadrul licitației cu strigare conferă posibilitatea îmbunătățirii suplimentare a prețurilor de către ofertanți față de ofertele financiare inițiale.

În situația în care preturile obținute nu se încadrează în plafonul propus, există posibilitatea de a negocia reducerea acestora cu ofertantul clasat pe primul loc în cadrul aceleiași ședințe fără să fie necesară reluarea întregii proceduri.

– termenul redus de desfășurare a procedurilor – ordinul este programat la tranzacționare în maxim 7 zile din momentul emiterii lui;

– cotațiile Bursei Române de Mărfuri – oferă avantajul unui sistem de referință în ceea ce înseamnă raportarea la prețurile pieței în tranzacțiile realizate prin Bursa Română de Mărfuri;

– executarea în bune condiții a contractului în baza sistemului de garanții utilizat, cât și ca urmare a atentei selecții a ofertanților înainte de a fi admiși la tranzacționare;

– existența unui număr mare de ofertanți datorită cantităților importante tranzacționate la nivelul total al pieței;

– economie de timp și efort suplimentar legat de valorificarea sau achiziționarea produselor

– eliminarea birocrației aferente procedurilor clasice de achiziții publice prin standardizarea mărfurilor și reducerea numărului de documente solicitate și depuse.

Referitor la avantajele pieței licitațiilor organizate la Bursa Română de Mărfuri, sunt considerate a fi următoarele:

– transparența tranzacțiilor – toate informațiile privind organizarea unei licitații sunt publice; organizarea și desfășurarea procedurilor se face pe baza unui regulament recunoscut de toate părțile implicate, cu respectarea prevederilor legale; diseminarea rapidă a informațiilor privitoare la procedură este asigurată prin canale de știri interne și internaționale și în baza de date proprie a Bursei Române de Mărfuri; accesul nerestricționat la rezultatele finale ale oricărei proceduri este asigurat pentru oricine solicită acest lucru;

– corectitudinea tranzacțiilor, integritate – corectitudine și echilibru, respectarea normelor etice asumate prin regulamente interne. Procedura organizată este supravegheată de către o Comisie, care are în componența sa reprezentanți ai Bursei Române de Mărfuri, ai ordonatorului și experți independenți, ceea ce conferă deopotrivă neutralitate și echidistanță în adjudecarea procedurii; toate procedurile se desfășoară în strictă conformitate cu prevederile legale și cu "Regulamentul Bursei Romane de Mărfuri privind atribuirea contractelor de achiziții de produse, servicii sau lucrări" elaborat de Bursa Română de Mărfuri în strictă conformitate cu legislația română în vigoare și cu directivele Uniunii Europene în domeniu;

– comisioane mici;

– garantare: eliminarea riscului de contraparte prin acordarea statutului de rezervă pentru ceilalți participanți la licitație, evitându-se astfel blocarea procedurii precum și repetarea parcurgerii ei, fapt ce conduce la semnarea contractului în cel mai scurt timp;

– utilizarea informațiilor în timp real;

– eficiență: creșterea randamentului activității prin flexibilitate și sensibilitate față de nevoile clienților; obținerea unor diferențe favorabile crescânde și implicit a unor economii în bugetele de achiziții; întocmirea tuturor documentelor procedurii de către Bursa Română de Mărfuri pe baza datelor transmise de către ordonator, în conformitate cu legislația în vigoare;

– competitivitate: permanenta inovație a produselor bursiere în condițiile liberei concurențe și în contextul în care Bursa Română de Mărfuri nu este singurul organizator de proceduri; avantajul competitiv constă în experiența și rezultatele obținute;

– acoperire teritorială: un alt avantaj important este reprezentat de faptul că procedurile pentru achiziții publice ordonate de autoritățile contractante cu reprezentare națională sau de autoritățile locale pot fi organizate de către Bursa Română de Mărfuri fără obligații financiare din partea acestora, atât la sediul Bursei Române de Mărfuri, cât ți la unul din punctele de lucru teritoriale – terminale bursiere, după cum urmează: Galați, Constanța, Iași, Cluj, Piatra Neamț, Craiova, Prahova, Brașov, Oradea, Timișoara, Alexandria, Târgu Mureș, Giurgiu, Slobozia, Pitești, Suceava, Bistrița, Târgoviște, Ilfov, Vaslui, Bacău, Arad, Buzău, Reșita, Baia Mare, Vrancea, Tulcea, Vâlcea.

Condițiile economice actuale și de perspectivă pe termen mediu, în contextul proceselor de privatizare, restructurare și lichidare indică o amplificare a operațiunilor comerciale de vânzare sau achiziție de produse, servicii și lucrări prin intermediul Bursei Române de Mărfuri.

Prin intermediul procedurilor organizate în ringul Bursei Române de Mărfuri se asigură, pe de o parte, obținerea unor prețuri reale, influențate doar de relația dintre cerere și ofertă, în condițiile concurenței libere, iar pe de altă parte se asigură garantarea tranzacțiilor și urmărirea derulării contractului.

Bursa Română de Mărfuri își manifestă disponibilitatea de colaborare, asigurând întreg sprijinul necesar în susținerea activității de vânzare sau de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor pentru toate autoritățile contractante interesate.

CAPITOLUL IV

Studiu de caz – Tranzacționarea unui contract futures de cacao la Bursa de Mărfuri din Londra

Piețele futures de marfă pot fi grupate, din punctul de vedere al obiectului tranzacțiilor, în patru mari categorii: de produse agroalimentare, de metale, de produse tropicale și de alte mărfuri fizice.

Categoria produselor tropicale este formată din cacao (tranzacționată sub formă de boabe), cafea (tranzacționată sub formă de boabe), concentrat de portocale, bumbac, cauciuc natural și zahăr. Numitorul comun al acestor produse și motivul pentru care au fost incluse în această grupă sunt reprezentate de condițiile climaterice necesare obținerii lor (cu excepția zahărului care având ca sursă atât trestia, cât și sfecla de zahăr, este cultivat pe arii întinse ale globului).

O piață bursieră reprezentativă pe plan mondial pentru cacao este Bursa de Mărfuri din Londra/ London Commodity Exchange.

Bursa de Mărfuri din Londra este bursa care administrează cea mai mare piață de instrumente derivate din Europa.

Bursa de Mărfuri de la Londra a fost specializata la început în tranzacții futures pe produse agricole. Aceasta s-a dezvoltat de-a lungul secolului trecut ajungând la un volum de 325 milioane contracte futures, în 2011. Derivatele listate la Bursa de Mărfuri de la Londra au ca active suport rate de schimb valutar, indici bursieri, produse agricole și rate ale dobânzii.

Prezentăm în cele ce urmează elementele esențiale ale contractului futures de cacao și mecanismul de tranzacționare a acestuia la Bursa de Mărfuri din Londra:

• denumirea contractului: contract viitor/futures pe grâu (engl. cocoa futures);

• unitatea de tranzacție (engl. trading unit): 5000 livre (lbs);

• cotația (engl. price unit): în pence/lb;

• variația minimă de preț (engl. tick size): ¼ pence = 12.50 £/contract;

• limitele de variație zilnică a prețului (engl. daily price limit): 20 pence/lb (1000£/contract) peste sau sub prețul de încheiere al zilei precedente;

• lunile de livrare (engl. contract months): iunie, august, noiembrie, februarie, aprilie

• anul contractual (engl. contract year): iunie-aprilie;

• ultima zi de tranzacții (engl. last trading day): a șaptea zi de bursă care precede ultima zi lucrătoare a lunii de livrare;

• ultima zi de livrare (engl. last delivery day): ultima zi lucrătoare a lunii de lichidare;

• programul bursier (engl. trading hours): 900 a.m. – 130 p.m. de luni până vineri.

Unitatea de tranzacționare este volumul standardizat de marfă care face obiectul contractului futures de cacao. Astfel, în cadrul contractului pe cacao futures de la Bursa de Mărfuri din Londra (London Commodity Exchange) vânzătorul unui contract se angajează să livreze 5000 livre de cacao (1 livră = 0,453 kg), la prețul convenit în contract, și anume, unul din următoarele sorturi: cacao theobroma, cacao criollo, cacao forastero, cacao trinitario. În cazul livrării altor sorturi se practică prime sau rabaturi la preț, în funcție de diferențele de calitate.

Pentru contractul pe cacao cotează în fiecare zi de bursă cinci luni de livrare; este vorba, practic, de cinci contracte diferite, fiecare având un preț propriu, corespunzător fiecărei luni de cotare. De exemplu, în cazul contractului iunie, livrarea urmează să aibă loc în luna iunie la prețul cotat în momentul încheierii contractului, vânzătorul putând să stabilească data exactă.

Cacaoa va fi livrată prin predarea unei recipise de depozit aparținând unor antrepozite acceptate de bursă și având o anumită localizare (Londra, Glasgow sau Birmingham); la predarea recipisei de depozit din partea vânzatorului, cumpărătorul va plăti cash prețul sabilit în contract. Locurile sau zonele unde se poate face livrarea mărfii fizice în contul contractului încheiat la bursă se numesc puncte de livrare și sunt stabilite prin Regulamentul Bursei de Mărfuri din Londra.

Conform teoriei, vânzătorul este obligat să livreze marfa și cumpărătorul să accepte această livrare până în ultima zi lucrătoare (de bursă) a lunii de livrare, care reprezintă scadența finală a lucrării. În practică, puține contracte (sub 5%) sunt executate în natură, deci prin livrare efectivă de marfă, operatorii compensându-și poziția la bursă printr-o operațiune futures de sens contrar.

Acoperirea poziției prin compensare, deci lichidarea poziției, se poate face până în ultima zi de tranzacții (engl. last trading day). Prin urmare, durata de viață a contractului curge din momentul cotării acestuia până în ultima zi de tranzacții (aceasta fiind numită și ziua expirării).

Prețul cotează pentru fiecare lună de livrare în pence/livră; totodată, contractul prevede un „pas de licitație” de 1/4 pence/lb, ceea ce înseamnă că un nou preț strigat în bursă trebuie să difere de prețul anterior cel puțin cu această mărime (sau cu multipli ai tick-ului). Totodată, în cursul unei zile de tranzacții, variația prețului nu poate să depășească +/- 20pence/lb față de prețul de închidere al zilei precedente.

Dacă în ziua precedentă, piața s-a închis la 300 pence/lb, prețul poate să ajungă până la 320 pence/lb (limita superioară) sau 280 pence/lb (limita inferioară). Când limita a fost atinsă, tranzacțiile pot fi făcute numai la acest preț sau la unul mai redus, respectiv la unul mai ridicat.

Un comerciant de grâu cumpără la 1 iunie pe piața comercială, în vederea unei revânzări ulterioare, 15000 livre de cacao la 3.50 £/lbs. La acea dată contractul futures pe cacao la Bursa de Mărfuri de la Londra cotează 3.75 £/lbs, ceea ce înseamnă că el a cumpărat la o bază de -0.25 £/lbs.

Deoarece în perioada de stocare a mărfii prețul la cacao poate să scadă, comerciantul deschide o poziție short pentru decembrie la 3.75 £/lbs, pentru a se proteja împotriva riscului de preț. La data de 1 octombrie piața a scăzut și el găsește un cumpărător pentru marfa sa, dar la un preț cash de 3.35 £/lbs, adică la o bază de -0.17 £/lbs, la acea dată contractul futures decembrie cotează 352 pence/lbs.

Prin această operațiune comerciantul a reușit să protejeze valoarea mărfii sale, respectiv cacaoa, cu toată scăderea pieței în perioada iulie-octombrie, deoarece baza s-a redus. Într-adevăr, el vinde la un preț real de 3.58 £/lbs (3.35+0.23) și nu la 3.35 £/lbs, cât este prețul cash din octombrie. Altfel spus, el a obținut un preț de vânzare pentru octombrie de 3.58 £/lbs (3.50 £/lbs + 0.08 £/lbs).

Pe lângă acoperirea riscului, comerciantul obține în urma operațiunii și un profit care îi economisește sau acoperă cheltuielile de stocare a mărfii pe perioada celor trei luni.

Toate pozițiile de contracte futures fără scadență pentru cacao implică cerințe de marjă între 2% și 5%. Cumpărătorul are obligația să păstreze fondurile în contul său, ca garanție corespunzătoare pentru suma de tranzacționare a fiecărui contract futures fără scadență.

Cerința de marjă trebuie să fie menținută pentru a-și păstra poziția deschisă. În cazul în care valoarea capitalului propriu al contului cumpărătorului scade mai jos de cerință minimă de marjă, trebuie să își alimenteze contul cu fonduri suplimentare.

CAPITOLUL V

Concluzii

Bursele de mărfuri, încă de la apariția lor, s-au bucurat de un interes deosebit, mai ales în rândul participanților la tranzacțiile de pe acestea, reprezentând pentru unii o speranță de îmbogățire rapidă, iar pentru alții căutarea unei certitudini asupra viitorului apropiat.

Scopul principal al burselor de mărfuri, așa cum am arătat în capitolele anterioare ale lucrării de față, constă în facilitarea tranzacționării contractelor viitoare/futures, asigurând cadrul instituțional și condițiile fizice necesare pentru realizarea acestui tip de tranzacții.

De altfel, odată cu apariția piețelor futures, denumirea de burse de mărfuri a devenit improprie. Așa cum rezultă din literatura de specialitate, dar și din practica internațională, aceste instituții au fost grupate sub denumirea de burse „futures”.

În prezent, bursele „futures” sunt considerate cele mai competitive și eficiente piețe existente în practică, îndeplinind două funcții economico-sociale prioritare: transferul riscului de preț și identificarea prețului activului respectiv.

De asemenea, acest tip de piață permite transferul riscului de preț de la cei care nu doresc să și-l asume către speculatori. Deși această funcție este realizată și de piețele la termen/forward, piețele futures sunt considerante un instrument mai eficient în acoperirea riscului de preț, datorită, pe de o parte, gradului înalt de accesibilitate în încheierea tranzacțiilor, lichidității sporite și, pe de altă parte, datorită costului scăzut al tranzacției.

Tranzacțiile futures au loc exclusiv în cadrul burselor. Contractele futures asupra aceleiași mărfi, dar cu termene de livrare diferite, se tranzacționează simultan. Aceasta are ca rezultat formarea de prețuri futures diferite pentru aceeași marfă, la momente diferite din viitor. Toate aceste prețuri reflectă nivelul cererii și al ofertei pentru acea marfă, atât în prezent, cât și in viitor.

Două motive au fost considerate că stau la baza importanței cunoașterii prețurilor futures.

În primul rând, în cazul mărfurilor care trebuiesc depozitate pe timp îndelungat, prețurile determină deciziile participanților referitoare la mărimea stocurilor, prețuri futures scăzute vor determina reducerea stocurilor curente, iar prețuri futures ridicate vor determina creșterea acestora. Astfel, prin determinarea mărimii stocurilor, ca răspuns la diferențele temporale dintre cerere și ofertă, prețurile futures ajustează oferta unei mărfi, pe o anumită perioadă de timp, contribuind la evitarea condițiilor de sub ofertă sau supra ofertă.

În al doilea rând, cunoașterea prețurilor futures afectează deciziile de producție și consum. Prețuri futures ridicate reprezintă un indiciu pentru o producție mai ridicată, în mod similar, prețuri futures scăzute pot constitui un motiv de amânare a deciziei de consum pe o perioadă ulterioară.

BIBLIOGRAFIE

Autori români

Bădăreu, Teodor, Despre burse și despre miilocitori , Editura Cartea Românească, București, 1926;

Chelariu, Isabelle, Dicționar bursier adnotat, Editura Expansion Armonia, București, 2000;

Corduneanu, Carmen, Milos, Laura Raisa, Piețe de capital, Editura Mirton, Timișoara, 2010;

Furnică, Dumitru, Din istoria comerțului la români, Atelierele grafice Socec, București, 1908;

Gradu, Mihaela, Bursele internaționale de mărfuri. Rolul piețelor bursiere în România, Editura ASE, București, 1995;

Ionescu, George H., Burse de mărfuri și valori, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004;

Iorga, Nicolae, Istoria comerțului românesc. Epoca mai nouă, Tipografia Tiparul Românesc, București 1925;

Maziliu, Dumitru, Dreptul comerțului internațional, tendințe și evoluții actuale, Editura Lumina Lex, București, 2003;

Popa, Ioan, Bursa, volumul 1, Editura Adevărul, București, 1994;

Popescu, Vergil, Dicționar de termeni și expresii utilizate în tranzacțiile de bursă, Editura Vorceep Ex Im, București, 1994;

Sitaru, Dragoș-Alexandru, Dreptul comerțului internațional, partea specială – Tratat, Editura Universul Juridic, București, 2008;

Stoica, Victor, Ionescu, Eduard, Piețe de capital și burse de valori, ediția a II-a , Editura Economică, București 2002.

Autori străini

Adam, J.H., Dictionary of Business English, Longman Edition, York Press, 1987;

Gallois, Dominique, Bursa, origine și evoluție, Editura Teora, București, 1997;

Smith, Adam, Avuția națiunilor, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1965.

Acte normative

Legea asupra burselor nr. 187 din 13 august 1929, publicată în Monitorul Oficial al României din 13 august 1929;

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 9 decembrie 2005;

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 54/1993 cu privire la stabilirea prețurilor în cadrul tranzacțiilor bursiere ce fac parte din categoria celor ale căror prețuri se negociază sub supravegherea autorităților administrației publice centrale sau locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 16 februarie 1993;

Ordinul președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 104/2002 pentru aprobarea Regulamentului nr. 4 din 3 decembrie privind piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002;

Ordinul președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2006 pentru aprobarea Regulamentului nr. 2/2006 privind piețele reglementate și sistemele alternative de tranzacționare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 14 martie 2006.

Pagini de internet

www.brm.ro;

http://londoncommodityexchange.com/.

CUPRINS

Introducere …………………………………………………………………………………………………………………1

Capitolul I – Bursa de mărfuri – noțiuni teoretice și istorice ………………………………………………3

Conceptul de bursă …………………………………………………………………………………………………3

Apariția și dezvoltarea burselor ……………………………………………………………………………….4

Tipologia și clasificarea burselor ……………………………………………………………………………..5

Istoricul burselor de mărfuri pe plan intern și internațional ………………………………………….7

Capitolul II – Bursa de mărfuri ca formă de piață ………………………………………………………….18

2.1 Caracteristicile burselor de mărfuri …………………………………………………………………………18

2.2 Mărfurile care fac obiectul tranzacțiilor la bursă ………………………………………………………21

2.3 Clasificarea burselor de mărfuri ……………………………………………………………………………..24

2.4 Funcțiile burselor de mărfuri ………………………………………………………………………………….26

2.5 Mecanismul bursei de mărfuri ……………………………………………………………………………….27

2.5.1 Contractele futures și opțiuni ………………………………………………………………………………34

2.5.2 Tehnica tranzacțiilor la termen …………………………………………………………………………….41

Capitolul III – Bursa Română de Mărfuri ……………………………………………………………………..44

3.1 Regim juridic ……………………………………………………………………………………………………….44

3.2 Istoricul Bursei Române de Mărfuri ……………………………………………………………………….45

3.3 Organizare și funcționare ………………………………………………………………………………………52

3.4 Avantajele tranzacționării. Perspective ……………………………………………………………………55

Capitolul IV – Studiu de caz – Tranzacționarea unui contract futures de cacao la Bursa de Mărfuri din Londra ……………………………………………………………………………………………………59

Capitolul V – Concluzii ……………………………………………………………………………………………..63

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………65