Bunăstare și Sărăcie în România

=== 1 ===

BUNĂSTARE ȘI SĂRĂCIE ÎN ROMÂNIA

CUPRINS

Capitolul 1. Globalizarea și criza economică – surse generatoare de sărăcie

1.1 Impactul asupra guvernanței economice

1.2 Efectul contagiunii

1.3 Efectele economice

1.4 Efectele asupra economiei naționale

Capitolul 2. Fenomenul sărăciei și al foamei – delimitări teoretice

Definirea sărăciei

Teorii ale sărăciei

Fenomenul sărăciei la nivel global

Fenomenul sărăciei la nivelul Uniunii Europene

Insecuritatea alimentară

Factorii generatori insecurității alimentare

Capitolul 3. Limita sărăciei în România – Populația romă

3.1 Nivelul de trai al populației rome

Capitolul 4. Măsuri naționale dedicate limitării gradului de sărăcie în rândul populației rome

4.1 Integrarea socială a pupulației rome

4.2 Eliminarea discriminării rasiale

Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL 1. GLOBALIZAREA ȘI CRIZA ECONOMICĂ – SURSE GENERATOARE DE SĂRĂCIE

Globalizarea reprezintă, din perspectiva economică, integrarea la nivelul mondial a comerțului, producțiilor diverse și a sistemului bancar și financiar, de pe urma cărora statele mai puțin dezvoltate ar putea beneficia din plin.

Realitatea ultimilor ani a dovedit însă, din păcate, faptul că globalizarea actuală a generat nu dezvoltarea statelor sărace, ci dimpotrivă, marginalizarea acestora, gradul de participare la comerțul mondial, ca și accesul la puternica piața financiară internațională fiind unul destul de redus. În plus, globalizarea reduce destul de mult și gradul de autonomie și de decizie aflat la latitudinea guvernelor naționale, acestea fiind deseori puse în situația de a nu putea interveni suficient pentru a-și susține propriile economii. În ciuda faptului că nu toate economiile sunt incluse în sistemul global actual, se impune o stabilizare macroeconomică la nivel mondial, fără de care piața economică mondială ar avea destul de mult de suferit.

În anul 2016, în situația în care un stat considerat sărac și care nu este administrat ideal din punct de vedere financiar, are nevoie de ajutor, el nu poate apela la propriul guvern, ci la cunoscutul Fond Monetar Internațional (F.M.I.), care își impune propriile condiții și reguli, cu efecte de multe ori dramatice pentru marea majoritate a populației țării respective.

În ciuda faptului că deseori se susține că fenomenul globalizării sistemului financiar are efecte benefice la nivelul statelor lumii, crizele financiare produse în Asia, Rusia sau Mexic au demonstrat contrariul, mulți fiind specialiștii care au încercat să demonstreze că toate crizele economice din ultimii ani ar fi rezultatul liberalizării financiare la nivel global, ca și al posibilităților multiple de operare oferite numeroaselor instituții bancare din lume.

La toate acestea trebuie menționat și fenomenul de contagiune care se manifestă puternic în cazul crizelor financiare de amploare, economia globală fiind cel mai prielnic mediu de dezvoltare exponențială a acestuia. Fenomenul globalizării a generat și o dificultate reclamată tot mai des de unele instituții bancare de renume, care nu mai au posibilitatea de a aduna informații prețioase, ori de a le actualiza în timp real, pentru a putea fi ulterior folosite cu eficiență.

Mulți au fost specialiștii care au propus diverse soluții de ieșire din criză printr-un control generalizat la nivelul economiei globale, fie prin intermediul unei bănci unice sau a unei monede unice, fie printr-o autoritate unică la nivelul controlului monetar. Globalizarea are efecte negative la nivelul tuturor statelor lumii, ea accentuând polarizarea formată deja între statele considerate puternice din punct de vedere economic și cele sărace.

În vreme ce marile state ale lumii, considerate privilegiate, au posibilitatea să treacă mai ușor peste diverse șocuri economice, statele sărace sunt permanent defavorizate. Globalizarea a impus statelor lumii mărirea eficienței financiare la nivel național și nu numai, în paralel cu reducerea factorului politic în economie. În același timp însă s-a ajuns la o creștere a interdependențelor dintre statele lumii, ce are efecte imediate la nivelul riscului de propagare a problemelor financiare în anumite zone ale mapamondului.

Anul 2007 va rămâne în istoria economiei ca fiind momentul zero al declanșării unei crize fără precedent, considerată în acest moment ca fiind cea mai gravă din ultimii 100 de ani. Denumită inițial ca fiind o „criză a creditelor”, criza economică actuală s-a declanșat pe fondul pierderii încrederii investitorilor în valoarea ipotecilor securizate („asset backed securities”) de Statele Unite ale Americii.

În ciuda măsurilor luate de oficiali, care au infuzat masiv lichidități prin Rezerva Federală și Banca Centrală Europeană, piețele bursiere din întreaga lume au început să se prăbușească, urmând reacții în lanț cu efecte devastatoare pentru numeroase bănci, instituții și companii. Astfel, cea de-a patra bancă la nivel mondial (conform estimărilor Forbes), HSBC Holdings plc a anunțat rezultate mult sub așteptări, în februarie 2008 fiind naționalizată prima bancă britanică, Northern Rock.

Conform unui raport recent dat publicității de Rezerva Federală (Fed) din Dallas, criza financiară declanșată în SUA în 2007 a cauzat economiei americane pierderi evaluate între 6.000 de miliarde de dolari și 14.000 de miliarde de dolari, pagubele putând fi de câteva ori mai mari în situația în care economia va continua să se refacă într-un ritm mult prea lent. Oficialii americani susțin că, pe lângă sumele uriașe pierdute de economie, printre pagubele pe termen lung se pot enumera atât nivelul șomajului (care a atins cote alarmante) cât și numeroasele oportunități ratate, datorate alocării sectorului financiar a peste 13.000 de miliarde de dolari.

O analiză a băncii centrale americane susține că pagubele economice înregistrate până la finele anului 2014 au fost echivalente cu 40-90% din PIB al SUA, ceea ce echivalează cu pierderi între 80.000-100.000 de dolari/per familie. Același raport al Fed Dallas apreciază că intervenția statului american în economie a împiedicat prabușirea acesteia, dar toate ajutoarele acordate numeroaselor companii nu au făcut altceva decât să arunce povara financiară pe umerii contribuabililor.

Criza financiară mondială a afectat pe rând toate piețele și diferitele categorii de agenți economici, efectele pe termen lung fiind nebănuite. Una dintre explicațiile oficiale ale crizei, ce a fost furnizată de instituții publice, vizează comportamentul inadecvat al diferiților agenți economici, ca și imposibilitatea pieței financiare de a funcționa monoton, alocând resursele ce erau necesare. În realitate criza economică este rezultatul unor factori de o complexitate ridicată, printre aceștia enumerând doar politicile de reglementare financiar-bancare, erori de politică monetară și distorsionarea stimulentelor oferite unor agenti economici considerați privilegiați.

Sistemul financiar internațional intrase într-o etapă de dezvoltare fără precedent în ultimii 40 de ani, un număr foarte mare de țări fiind implicate în derularea diferitelor tranzacții financiare de anvergură, ceea ce a condus și la o mobilitate remarcabilă a diverselor capitaluri. Fluxurile de capital au fost liberalizate rând pe rând, piețele financiare din diversele țări ale lumii au reușit treptat să se integreze în sistemul financiar mondial, creându-se astfel relații strânse de interdependență între economiile statelor foarte dezvoltate și cele ale țărilor în curs de dezvoltare.

1.1 Impactul asupra guvernanței economice

Este cunoscut deja faptul că globalizarea are efecte negative la nivelul tuturor statelor lumii, ea accentuând polarizarea formată deja între statele considerate puternice din punct de vedere economic și cele sărace. În vreme ce marile state ale lumii, considerate privilegiate, au posibilitatea să treacă mai ușor peste diverse șocuri economice, statele sărace sunt permanent defavorizate. Criza economică fără precedent ne-a confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, faptul că de pe urma globalizării au de câștigat în primul rând statele dezvoltate ale lumii, de dispun de toate mijloacele necesare pentru a profita din plin de eventualele oportunități ivite, în detrimentul restului statelor lumii.

Din păcate, globalizarea facilitează promovarea și protejarea intereselor unor anumite state, cu precădere Statele Unite ale Americii, care după finalul Războiului Rece, au ajuns prima super-putere la nivel mondial. În acest moment, toate marile state capitaliste ale lumii sunt sub impactul direct al globalizării contemporane, acestea fiind obligate permanent să concureze unele cu altele, în special în procesul de atragerea unor noi investiții străine directe, cu efecte imediate resimțite la nivelul economiilor naționale.

De cealaltă parte, statele mai puțin dezvoltate ale lumii sunt obligate să se alinieze regulilor economice instituire de marile puteri mondiale, fapt pentru care permanent ele se află într-un raport de subordonare, de dependență financiară și nu numai.

Urmare a accentuării și generalizării permanente a fenomenului internaționalizării, globalizarea a început să inducă în ultimii ani și o dezvoltare semnificativă a companiilor multinaționale, acestea extinzându-și piețele de desfacere într-un ritm exponențial, în paralel cu ridicarea standardelor concurenței la nivel mondial. Așa s-a ajuns în situația ca marile firme autohtone să fie obligate să facă față atât concurenței de la nivel național, cât și celei din afara granițelor, cu efecte ce se reflectă nu doar în veniturile pe termen lung, ci și în imaginea conferită populației.

Efectul pe care globalizarea îl are la nivelul statelor lumii poate fi scos puternic în evidență prin urmărirea evoluției economico-financiare la nivel mondial a crizei din SUA, reacțiile autorităților și măsurile adoptate pentru diminuarea efectelor fiind adoptate ulterior de toate marile state la lumii.Astfel se poate observa cu ușurință efectul de domino generat de globalizare, la nivelul tuturor țărilor.

Globalizarea la nivel economic induce o creștere accentuată a interdependențelor la nivelul statelor lumi, creștere datorată în principal extinderii și a dezvoltării legăturilor de tip transnațional în diversele domenii. Treptat, dar sigur, multe probleme de tip național ajung să se transforme în probleme de tip global, rezolvarea acestora fiind tot una ce implică numeroase state ale lumii.

În acest moment, pe fondul crizei declanșate în anul 2007, economia mondială poate fi cu ușurință catalogată ca fiind permanent sub influența oscilațiilor pe de marile piețe financiare, dependentă de volumul afacerilor derulate la nivel internațional și sub presiunea competițiilor economice dintre marile puteri ale lumii.

Crizele economice în domeniile statelor dezvoltate s-au aflat în topul principalelor amenințări la adresa stabilității globale în anul 2015. Conform raportului Global Risks 2015, dat publicității de Forumul Economic German, principalii factori de risc ai omenirii au vizat atât factori politici și sociali, cât și factori economici și de mediu. Raportul conține concluziile a peste 700 de experți de pe întreg mapamondul, care au enunțat zece riscuri majore pentru omenire în această perioadă:

Crizele economice din statele cu economii dezvoltate – economiile sunt în continuare într-o stare de echilibru precar datorat creditării excesive din anii precedenți. O nouă criză fiscală, declanșată într-o economie importantă ar putea avea un efect major asupra umanității, declanțând un efect în lanț

Șomajul ridicat – este o continuă amenințare, cu risc global, milioane de oameni din toate categoriile de economii întâmpinând serioase probleme în găsirea unui loc de muncă

Criza resurselor de apă – accentuată de administrările defectuoase și de competițiile pentru resursele mult prea limitate

Disparități uriașe între venituri – un efect al crizei financiare ce se resimte cu precădere la nivelul claselor de mijloc ale economiilor din statele dezvoltate

Eșecul atenuării și adaptării la schimbările climatice – în ciuda numeroaselor măsuri luate de autorități pentru contracararea efectului de seră, există riscul neadaptării la schimbările climatice, ce afectează în special țările cu economii mai puțin dezvoltate

O frecvență crescută a fenomenelor climatice extreme – generate de schimbările climatice (generează secetă și inundații). Raportul Global Risks 2015 scoate în evidență implicațiile pe care le au aceste fenomene atât în securitatea alimentară cât și în stabilitatea socială și politcă

Eșecul guvernanței globale

Criza alimentară – în relații de interdependență cu riscul schimbărilor climatice

Prăbușirea unei instituții sau a unui mecanism financiar major – risc alimentat de incertitudinile vizând calitatea activelor unor unități bancare

Instabilitatea politică și socială profundă

În continuare, specialiștii sunt sceptici cu privire la durata acestei crize declanșate în 2007, al cărui termen de finalitate încă nu se întrevede. Mai mult, există riscul apariției unor noi crize, pe fondul neadaptării unui mecanism sigur de control al emisiunilor monetare la nivel global.

În plus, în lipsa adoptării unor decizii radicale privind eliminarea controlului statului asupra emisiunilor monetare la nivel mondial, moneda va continua să rămână pârghia vitală pentru economie, iar cei care o manipulează și o distribuie vor profita de asta. Și asta deoarece nici un stat nu dispune de mecanismul corect prin care să poată aloca resurse monetare pe criterii pur economice.

Efectele crizelor din sistemele economice contemporane pot fi sesizate cu ușurință, principala reacție fiind diminuarea consumului. Astfel, ca urmare a panicii ce se instalează aproape simultan cu știrile negative vizând evoluția cursului de schimb, a dobânzilor ori a inflației, populația reduce drastic consumul. Aceasta scădere provoacă micșorarea producției interne, ceea ce duce în timp la creșterea șomajului.

Pe piețele externe, pe fondul reducerii cererii se înregistrează scăderea accentuată a exporturilor. În plus, studiile au reliefat faptul că în perioadele de criză populația și investitorii devin mai panicați, au sentimente de frustrare, reacționează diferit la știrile și previziunile financiare. Investitorii ce supraviețuiesc impactului inițial al crizei se orientează către instrumente financiare mai sigure, printre acestea menționând tirlurile și obligațiunile de stat. Această reorientare se reflectă asupra costului capitalului, dar și asupra cursului de schimb valutar.

În momentul în care riscurile financiare cresc, iar cererea de instrumente financiare, lichiditatea pieței de capital și randamentul producțiilor sunt în scădere se ajunge la creșterea dobânzilor, fapt ce atrage după sine creșterea costului capitalului ce este atras prin instrumente specifice (pe termen lung) de pe piețele financiare. Aceasta poate fi explicația pentru care unele bănci centrale reduc dobânda de intervenție, oferind în acest fel sistemului bancar o lichiditate mărită, ideală pentru susținerea economiei. Printre efectele imediate ale crizei economice se mai numără și deprecierea accentuată a cursului de schimb valutar și creșterea galopantă a inflației.

Criza financiară generează falimente, restructurări de instituții și companii financiare, fuziuni și preluări, diminuarea sau pierderea credibilității financiare, reducerea drastică a volumului de tranzacții bursiere, volatilitatea prețurilor, creșterea riscului pe piața financiară.

Efectele crizei economice de finanțare s-au resimțit la nivelul guvernanței europene în mai multe planuri:

În plan economic și juridic:

Modificarea raporturilor de forțe, dar și a polilor de putere economiă, la nibel global – Structura relațiilor internaționale, dar și pozițiile ierarhice în economie, politică, etc s-a modificat permanent, marile puteri ale lumii luptând pentru supremație

Creșterea vulnerabilității economiei, creșterea exponențială a numărului societăților comerciale care au intrat în faliment

Menținerea constantă a activității companiilor de leasing, majorarea considerabilă a restanțierilor la credite bancare, dar și la plata obligațiilor fiscale

Majorarea gradului de îndatorare a bugetului , creșterea vulnerabilității în domeniul bancar și financiar

În plan social:

Diminuarea drastică a investițiilor, majorarea exponențială a numărului de șomeri la nivel global

Creșterea alarmantă a incidentelor conjugale și a numărului minorilor supuși abuzurilor, reducerea semnificativă a prețurilor la locuințe, dar și scăderea prețurilor la închirieri, declinul instituțiilor mass-media

În plan psihologic s-a remarcat declanșarea și accentuarea crizei în domeniul medical, ca și declanșarea diverselor probleme de sănătate mintală în rîndul populației, urmare a șocurilor resimțite, datorate crizei

1.2 Efectul contagiunii

Criza declanșată în 2007 s-a propagat rapid la nivel global, prin intermediul “efectului de contagiune”, termen introdus recent în literatura economică și preluar din domeniul medical. Efectul de contagiune a intrat în atenția specialiștilor în economie în ultimii ani, când s-au accemtuat efectele de propagare ale crizelor în diferite state de pe glob. Efectul de contagiune a fost remarcat pentru prima oară în iulie 1997, pe piața valutară din Thailanda, guvernul luând decizia “să suspende ancora valutară pe dolar și să adopte flotare liberă pentru moneda națională – baht (respectiv menținerea pe o perioadă îndelungată de timp a unui curs de schimb fix ce a încurajat atât împrumutul din surse externe cât și atragerea investițiilor străine, acestea expunând economia destul de mult la un risc valutar)”. Criza a fost resimtiță rapid și în țările învecinate (Coreea de Sud, Malaiezia, Singapore, Filipine), ajungând ulterior în Rusia și Brazilia. Efectul de “domino” a afectat mai multe state dezvoltate din America de Nord și Europa, efectele fiind resimțite o perioadă îndelungată de timp.

Efectul de domino afectează un număr foarte mare de persoane atât din statul în care criza își are originea, cât și în statele învecinate, efectele fiind devastatoare și manifestate într-o perioada scurtă de timp. Efectul de contagiune este principalul motiv pentru care o criză declanșată la nivelul unui singur sector al unei economii afectează rapid întreag sectorul economic al statului respectiv.

Contagiunea vizează și reacțiile emoționale ale consumatorilor și investitorilor, diferitele probleme semnalate pe piețele financiare internaționale fiind în măsură să genereze boom-uri diverse, de la prăbușirea burselor la atacuri speculative diverse, ce la rândul lor pot duce la dezechilibre majore în balanțele de plăți externe ori la nivelul indicatorilor macroeconomici de bază (șomaj, inflație, curs de schimb, dobândă), La o abordare generală, contagiunea poate fi considerată un mecanism generator al efectului de domino, ce permite transmitea diferitelor șocuri între diverse state.

Efectul poate fi resimțit atât în condiții de creștere economică, cât și în crizele propagate la nivel global. Privind restrictiv, efectul de contagiune reprezintă “o punte” prin care se transmit șocurile între state diferite, abordarea strictă evidențiind contagiunea ca fiind prezentă în situația în care legăturile dintre două sau mai multe țări cresc în intensitate în perioade de criză.

În opinia majorității specialiștilor, efectul de contagiune este definit strict ca fiind „creșterea rapidă a legăturilor dintre diferitele piețe financiare, în momentele de criză”. Sunt însă și economiști care consideră că „efectul de contagiune apare în situație în care o informație privind existența unei crize într-un alt stat crește semnificativ și probabilitatea producerii unei crize pe plan local”, .

Criza financiară declanșată în SUA a cuprins rând pe rând toate țările dezvoltate ale lumii. Și asta deoarece nu doar americanii au fost adepții unei politicii inflaționiste, ci și alte state. Banca Japoniei (BoJ) le-a oferit băncilor din subordine sume importante doar la dobânda nominală zero, în vreme ce Banca Centrală Europeană (ECB) a redus considerabil rata dobânzii la un nivel de doar 2%, pe care l-a menținut constant vreme de 4 ani. Atât în Japonia, cât și în Marea Britanie și în zona euro, rata rata reală a dobânzii a fost la un nivel apropiat de zero până în anul 2006, sume mari din cele primite de la marile bănci centrale transformându-se în economii proprii.

Mai mult, cu acordul tacit al Fondului Monetar Internațional (FMI), băncile centrale au început emiterea exagerată de monedă, spre deliciul populației, atrasa tot mai mult și de creditele ipotecare, de creditele de consum și de leasing, care erau acordate cu destul de multă ușurință. Prin emiterea necontrolată de monedă s-a produs un scurt-circuit între economiile reale și sistemul financiar controlat de state prin băncile centrale, în momentul declanșării crizei fiind afectate rând pe rând toate țările implicate în politica financiară inflaționistă, fenomen datorat efectului de contagiune.

Țările cele mai afectate de criza financiară au fost cele care au urmat exemplul SUA și au luat decizia de a crește salariul minim pe economie. Astfel, constatând că mare parte dintre americani nu-și mai pot achit creditele restante, autoritățile americane au emis la jumătatea anului 2007 cunoscutul Fair Minimum Wage Act, care prevedea creșterea salariului minim în trei etape, respectiv din 24 iulie 2007 se ajungea la 5,85 $ pe oră, anul următor acesta urma să fie de 6,55 $ pe oră, iar din 24 iulie 2009 salariul mimin ar fi trebuit să fie de 7,25 $ pe oră.

Cea mai afectată țară din Uniunea Europeană a fost Letonia, care a avut în anii dinaintea crizei cele mai mari creșteri ale salariului minim. Astfel, dacă la 1 ianuarie 2006 salariul minim era de 128 Euro pe lună, în luna septembrie a aceluiași an acesta a ajuns la 170 Euro pe lună, iar la mijlocul lui 2007 valoarea înregistrată a fost de 227 Euro/lună. Pe fondul acestor creșteri s-a înregistrat ulterior o criză fără precedent a șomajului.

Nici în Irlanda lucrurile nu au stat mai bine, aceasta luând decizia să mărească salariul mimin de la 7,65 Euro / oră la 8,30 Euro / oră începând cu 1 ianuarie 2007, iar din iulie 2007 s-a ajuns la valoarea de 8,65 Euro pe oră. Astfel s-a ajuns la situația regretabilă în care rata șomajului a înregistrat o creștere de aproape 13 %. Și în Spania, țară în care se înregistra o rată a șomajului de aproape 21% în aprilie 2010, a practicat majorări ale salariului minim, acesta crescând de la 490 Euro/lună (2004) la 700 Euro pe lună în anul 2008.Singura țară europeană ce se poate lăuda că a fost cel mai puțin afectată de criză este Suedia, țară care nu are salariu minim.

Primele efecte ale crizei financiare declanșate în SUA au fost resimțite de instituțiile financiare din întreaga lume, care fie au fost declarate în stare de faliment (sau la un pas de acesta) fie au fost retrase de la tranzacționarea pe bursă, ulterior fiind preluate parțial sau total de puternice grupuri financiare. Criza financiară a generat o serioasă neîncredere legată de stabilitatea și funcționalitatea instituțiilor financiare, cu consecințe atât asupra economiei diverselor state ale lumii, cât și la nivelul politic, social sau strategic.

În încercarea de a diminua la maxim efectele crizei, mulți au fost guvernanții din Europa care s-au grăbit să preîntâmpine declararea falimentului în masă la nivelul băncilor și al fondurilor de asigurări, luând măsura naționalizării parțiale a sistemului financiar propriu.

Prima care a preluat inițiativa a fost Marea Britanie, Parlamentul britanic adoptând în 21 februarie 2008 legea Banking (Special Provisions) Act, care a deschis calea naționalizării băncilor Northern Rock și Bradford & Bingley. Apoi a venit rândul filialei britanice a cunoscutei Heritable Bank, dar și filialei Kaupthing Edge, ale cărei depozite au fost transferate direct în conturile ING.

La finele lunii septembrie a anului 2008 a fost naționalizată parțial și banca Bradford & Bingley, aceasta fiind ulterior vândută parțial băncii Abbey, ce făcea parte din grupul spaniol Grupo Santander. Tot în aceeași perioadă a fost cumpărată și cunoscuta Glitnir, guvernul islandez plătind pentru ea 600 de milioane de euro, prin intermediul Icelandic Financial Supervisory Authority.

În vreme ce Fortis a fost la începutul lui octombrie 2008 de către guvernul belgian, Hypo Real Estate a obținut de la guvernul Germaniei aprobarea pentru o linie de credit de 35 de miliarde de Euro. Suma finală a fost de 30 de miliarde de Euro, banca mai primind alte 20 de miliarde de Euro de la Bundesbank. Și banca Dexia a primit un ajutor substanțial, guvernul belgian, guvernul francez, dar și cel luxemburghez infuzând peste 20 de miliarde de Euro în aceasta.

Băncile Landsbanki și Kaupthing au intrat sub supravegherea guvernului islandez prin intermediul Icelandic Financial Supervisory Authority, în vreme ce guvernul olandez i-a acordat peste 10 miliarde de Euro cunoscutului ING Group.

Alte multe institutții financiare nu au avut același noroc, ele fiind achiziționate/preluate în scurt timp de la declanșarea crizei financiare. Astfel, Alliance & Leicester a ajuns să fie preluată în luna octombrie a anului 2008 de către banca spaniolă Banco Santander după ce, anterior (în luna iunie) fusese delistată de pe London Stock Exchange. La începutul lui 2009 HBOS devine parte a grupului bancar Lloyds Banking Group, în timp ce Sovereign Bank este vândută pentru aproape 2 miliarde de dolari cunoscutei Banco Santander.

Numărul instituțiilor financiare intrate în faliment a fost și el unui destul de ridicat, in această categorie putând fi menționate Terra Securities (companie financiară din Norvegia, ce avea ca domeniu de activitate vânzarea unor instrumente financiare), banca de economii a grupului Landsbanki – Icesave, sau banca britanică Kaupthing Singer & Friedlander (o parte din ea ajungând în ING Group).

În încercarea de a atenua efectele crizei financiare, autoritățile au decis, pe lângă naționalizarea băncilor, și reducerea considerabilă a impozitelor, în acest fel încercându-se o stimulare a economiei. În ciuda acestui aspect statisticile au demonstrat că economia s-a prăbușit în multe state europene, producția industrială în state precum Marea Britanie, Germania, Franța sau Spania scăzând cu mai bine de 25 % în primele luni de la declanșarea crizei. Ca un efect imediat s-a remarcat un val de concedieri și disponibilizări în toate marile țări ale lumii, șomajul atingând cote alarmante.

Germania a decis să investească 100 de miliarde de euro în garantarea împrumuturilor acordate de către bănci, alte 60 de miliarde fiind alocate doar pentru stimularea economiei germane.

Marea Britanie a fost și ea grav afectată, PIB-ul său prăbușindu-se în primele șase luni de la declanșarea crizei financiare. Și pentru a salva companiile mici, guvernul londonez a intervenit la începutul anului 2009, alocând peste 20 de miliarde de lire pentru garantarea împrumuturilor făcute de bănci companiilor mici și mijlocii. O picătură într-un ocean, așa ar putea fi catalogată această măsură a britanicilor, dacă ținem cont că datoria internă a firmelor din Marea Britanie era de peste 500 de miliarde de lire sterline.

Și Rusia a avut destul de mult de suferit de pe urma crizei, în principal prin prăbușirea prețului barilului de țiței, care a influențat negativ exporturile de petrol ale rușilor. Bursa de acțiuni s-a prăbușit și ea, guvernul rus alocand aproape 40 de miliarde de dolari în măsurile anticriză. Studiile ulterioare au demonstrat că scăderea economiei rușești s-a datorat în principal reducerii stocurilor și nu a scăderii cererii.

Din cele aproape 3 miliarde de dolari alocați pentru stimularea cererii, marea majoritate au ajuns să susțină compania de stat Russia Railways, oficialii ruși cumpărându-și din acești bani și numeroase mașini de lux. 11,6 miliarde de dolari au fost alocați de guvernul rus pentru asigurarea lichidităților mai multor bănci, doar opt miliarde de dolari fiind destinați susținerii pieței muncii și economiei reale. Finanțarea totală destinată sistemului bancar a fost de aproape 100 de miliarde de dolari, respectv 7,7 % din PIB.

Efectele crizei au fost resimțite diferit de la un stat la altul, în funcție de reglementările în domeniul financiar, de gradul de dezvoltare, dar și de măsurile anticriză luate.

Statisticile referitoare la PIB-ul țărilor din Uniunea Europeană au confirmat că acesta a scăzut dramatic în perioada imediat declanșării crizei, respectiv de la 12.466 miliarde de euro cât era în anul 2008 la aproape 11.752 un an mai târziu. La nivel european scăderea medie a fost de aproape 6%. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, țări precum Grecia, Spania, Belgia sau Portugalia nu se pot redresa încă economic, acestea acumulând datorii așa zise suverane ce depășesc 90 % din PIB. Pe lângă imposibilitatea suținerii deficitului bugetar, aceste state au dificultăți în găsirea surselor de finanțare pentru achitarea datoriilor publice.

1.3 Efectele economice

Criza economică declanșată în urmă cu aproape nouă ani ani este departe de a se încheia, dacă e să-i dăm crezare celebrului economist Nouriel Roubini, unul dintre puținii specialiști care au și prezis-o, atrăgându-și la vremea respectivă numeroase critici. Mare parte din atenția generală este încă îndreptată fie spre datoriile SUA, fie spre potențiala prăbușire a zonei euro, dar și spre stagnarea pe care a înregistrat-o economia japoneză. În ultima perioadă însă, riscurile la nivel mondial s-au modificat, Nouriel Roubini reușind să le identifice într-un amplu raport.

Până recent, printre principalele riscuri economice și financiare ale lumii se numărau ieșirea din zona euro a grecilor, reducerea sau eliminarea accesului la principalele piețe de capital din Spania sau Italia, o nouă criză fiscală americană, criza datoriei publice japoneze, tensiunile acumulate între Israel și Iran (legate de proliferarea nucleară) ori deflația semnalată la nivelul multor economii dezvoltate.

În opinia lui Nouriel Roubini, economia mondială este amenințată de trendul descendent al economiei Chinei, stimulentele guvernamentale contribuind negativ la reechilibrarea economică din investiții fixe spre consumul intern, în paralel cu generarea mediului propice pentru apariția activelor și a creditelor neperformante, a investițiilor excesive în infrastructură și în domeniul imobiliar, dar și a volumului datoriilor publice și private.

De asemenea, Roubini consideră că americanii au făcut uriașe greșeli de strategie, relaxarea monetară vizată producându-se în paralel cu volatilitatea creată în piață de Rezerva Federală a SUA (numeroase incertitudini de calendarul și de viteza cu care FED încearcă să normalizeze ratele dobânzilor), mulți fiind cei care se tem că aceasta ar putea crește prea rapid și brusc ratele, generând diverse probleme financiare și economice la nivel global.

Economistul Nouriel Roubini susține și că există riscul ca Rezerva Federală a SUA să iasă din programul de stimulare prea lent și prea târziu (indicele urmând să ajungă la 4% abia în anul 2018), în acest fel putându-se produce un boom al prețurilor la active. Roubini este de părere că datorită politicilor monetare practicate atât de SUA, cât și de alte state ale lumii, s-a ajuns la o creștere a prețurilor la active, existând riscul ca acestea să producă în timp noi bule pe piețele de capital, pe piața de creditare ori în sectorul imobiliar.

Un alt risc la adresa economiei mondiale îl reprezintă și agravarea crizelor în unele piețe emergente destul de fragile, afectate atât de probleme de natură externă (schimbările de politică monetară ale FED, diminuarea prețurilor la materiile prime, riscurile asociate cu transformările structurale de la nivelul economiei chineze), cât și cu probleme de natură internă (lipsa sau ineficiența reformelor structurale, politicile macroeconomice neadecvate, diverse alte riscuri politice sau electorale).

Și conflictul ucrainian poate reprezenta, în opinia economistului, un serios risc pentru economia globală, escaladarea acestuia putând genera apariția celui de-al doilea Război Rece, cu consecințe uriașe, ce se vor rasfrânge atât asupra investițiilor și a domeniului energetic, cât și asupra oamenilor. Specialistul care a prezis criza, Nouriel Roubini, susține că superficialitatea cu care sunt în acest moment tratate noile riscuri semnalate la adresa economiei globale ar putea conduce la apariția unor situații extreme nedorite, marea majoritate a investitorilor nefiind nici în acest moment apți să perceapă adevăratele riscuri la care se expun.

1.4 Efectele asupra economiei naționale

Din păcate pentru noi, factorii de decizie politici aflați la conducerea României în perioada de debut a crizei, dar și ulterior acesteia, nu au înțeles să reacționeze corespunzător și să ia măsurile specifice pentru atenuarea efectelor acesteia la nivel național, prin deciziile numeroase, ce sunt puse la îndoială de către experții în domeniu, ei reușind doar să impiedice mecanismele economice să genereze redresarea pieței economice românești.

În ciuda faptului că atât de peste Ocean cât și din Europa știrile cu privire la modul extrem de violent de manifestare al crizei erau tot mai dese agențiile de presă internaționale oferind lumii exemplele efectelor negative ale crizei ce erau resimțite la un nivel din ce în ce mai mare, în România cei care ar fi trebuit să ia măsuri din timp pentru prevenirea și contracararea efectelor erau destul de relaxați la finele anului 2007 – începutul anului 2008.

Însuși președintele din acea perioadă, Traian Băsescu, a ieșit de câteva ori în presă și a declarat că România nu are de ce să se îngrijoreze, asigurând populația că țara noastră este departe de colapsul economic și financiar.

La finele anului 2008 în țara noastră s-a instalat un guvern de coaliție PSD-PDL, ce le promitea cetățenilor că le vor schimba semnificativ nivelul de trai, cu ajutorul specialiștilor din interiorul formațiunilor lor politice.

În ciuda asigurărilor ce curgeau din toate părțile scenei politice, încă din primele luni ale anului 2009 populația a început să resimtă treptat, dar sigur, efectele crizei ce ajunsese în România, cele mai afectate fiind persoanele active. În scurt timp, la nivel național s-a semnalat o creștere semnificativă a ratei șomajului, scăderi dramatice a nivelului veniturilor salariale, dar și o depreciere considerabilă a cursului de schimb RON/EURO, dublată în paralel și de o majorare a dobânzilor. Urmare a acestora, s-a ajuns la blocarea creditării la nivel național, numărul incidentelor bancare a crescut semnificativ, iar veniturile populației au scazut drastic, în paralel cu diminuarea semnificativă a consumului.

În ciuda asigurărilor prezidențiale din urmă cu doar câteva luni, în luna martie a anului 2009 Guvernul condus de liderul PDL, Emil Boc, decide să urmeze exemplul unor state din Uniunea Europeană și accesează împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și BERD.

Mai mult, după numai o lună de zile, se produce și o rectificare bugetară negativă, cea mai semnificativă din ultimii ani, la nivel național.

Măsurile de creștere a fiscalității, adoptate de guvernanți (care au decis majorarea contribuțiilor sociale în februarie 2009) sunt accentuate începând cu luna mai, când se ia decizia introducerii impozitului forfetar, în paralel cu eliminarea deductibilității Taxei pe Valoarea Adaugată pentru autoturisme, combustibili și diversele cheltuieli de întreținere.

Un punct critic în economia românească a fost semnalat în cursul lunii octombrie a anului 2008, când, pe fondul crizei globale, s-au semnalat tot mai multe repatrieri masive de valută din statele emergente, țara noastră fiind printre acestea. Fondurile de hedgind își închideau rând pe rând pozițiile, încercându-se și exploatarea anumitor nivele favorabile ale cursurilor.

În țara noastră însă lucrurile nu au stat deloc așa cum ar fi trebuit, guvernatorul B.N.R. luând decizia de a retrage lichiditățile de pe piață, măsură ce le-a forțat pe instituțiile bancare străine să își asume diverse pierderi.

În condițiile în care dobânzile erau în creștere exponențială, BNR a luat decizia să nu injecteze lichidități pe piață, guvernatorul Mugur Isărescu anunțând la acea vreme cu mare fast că nu s-a reușit un presupus atac asupra monedei naționale. Guvernatorul BNR a recunoscut ulterior că România a fost grav afectată de criza economică declanșată în anul 2009, abia după patru ani întrezărindu-se anumite performanțe pozitive la nivelul economiei.

În vreme ce dobânzile de pe piața interbancară au depășit nivelul de 40%, oficialii români s-au arătat dezamăgiți de faptul că instituțiile financiare afectate nu au solicitat de la Banca Națională împrumuturi în regim de urgență la dobânda lombard (14,25%), preferând să atragă moneda națională la dobânda de 40% , pe care au plasat-o la un nivel de 60-100%.

Măsura instituțiilor finanicare era însă una previzibilă, pe fondul neîncrederii instalate deja la nivel național, un împrumut de la BNR atragându-i unității vizate un risc și mai mare, generat de creșterea gradului de insecuritate în rândul deponenților. După o perioadă destul de dificilă, BNR i-a decizia să „înghețe” dobanzile pentru depozitele atrase (ROBOR).

Președintele Traian Băsescu, cel care dăduse numeroase asigurări că România nu va fi atinsă/afectată de criză, a profitat de prilej și pentru a-și spori capitalul electoral a promulgat legea privind majorarea salariilor, cu toate că știa că punerea ei în aplicare era imposibilă, în condițiile de atunci ale pieței.

Efectele crizei economice în România au început să fie resimțite de tot mai mulți cetățeni, care fie și-au pierdut locurile de muncă, fie s-au trezit cu o reducere drastică a veniturilor realizate din salarii. Ca urmare a politicii aplicate de BNR, consumul s-a redus și el dramatic, în paralel cu reducerea până la un nivel minim a creditărilor, fapt ce s-a răsfrânt puternic și la nivelul pieței imobiliare, care s-a prăbușit.

În perioada anilor 2008-2010 mii de familii s-au trezit că nu-și mai pot achita ratele lunare la creditele imobiliare sau de venituri personale contractate în bănci, instituțiile bancare trecând la numeroase măsuri de executare silită, cu efecte incomensurabile asupra celor aflați în incidență de plată.

Urmare a prăbușirii pieței imobiliare, veniturile agenților imobiliari și a brokerilor s-au redus de aproape trei ori, grav afectată fiind și piața auto, unde vânzările s-au prăbușit brusc. La nivel național numeroase societăți s-au văzut nevoite să-și declare falimentul, sute de mii de familii de români trezindu-se aproape peste noapte în situații dramatice. La nivel național, domeniile cele mai afectate au fost:

Sursa captură – www.evz.ro

Astfel, în doar câteva luni, numărul falimentelor înregistrate în anul 2010 s-a majorat cu 18% față de aceeași perioadă a anului 2009, când se semnalaseră 18.421 de dosare de insolvență.

Cele mai afectate au fost societățile al căror obiect de activitate era cormerțul cu amănuntul și cu ridicata, firmele din construcții și agențiile imobiliare. Mare parte dintre falimentele declarate de către societățile care activau în domeniul comerțului cu ridicata și distribuția s-au datorat reorientării accelerate a pieței de consum cătr hypermarketuri și retaileri.

La nivelul anului 2010, pe locul al doilea la numărul insolvențelor s-au situat societățile comerciale al căror obiect de activitate era comerțul cu amănuntul (4.178), locul trei fiind deținut de insolvențele declarate în rândul firmelor de construcții, numărul acestora fiind de șase ori mai mare decât cel înregistrat la finele anului 2006.

Din lipsa fondurilor, mare parte dintre lucrările de investiții au fost abandonate sau au stagnat, la aceasta mai adăugându-se și scăderea cererii, pe fondul diminuării puterii de cumpărare și a deteriorării comportamentului de plată al partenerilor.

Sărăcirea populației prin majorarea considerabilă a creditării de consum a fost una dintre cauzele care au dus la accentuarea crizei economice la nivelul țării noastre.

Pe fondul dublării ponderii pe care o reprezenta sectorul financiar în cadrul PIB-ului țării noastre (în anul 2003 acesta reprezenta 36,3%, patru ani mai târziu el ajungând la 74,1%), economia românească a fost la un pas de dezastru, creșterea fiind generată de diverse operațiuni financiare (mai mult sau mai puțin speculative) și în nici un caz dezvoltării industriale și implicit a creșterii economice.

Creșterea economică în primul semestru al anului 2009 a ajuns la aproape 9%, câteva luni mai târziu indicele scăzând brusc cu aproape șapte procente.

Printre efectele crizei care au afectat populația s-a aflat și aprecierea constantă a cursului de schimb valutar, în numai câteva luni euro crescând de la 3,5 lei la 4,2 lei. În paralel cu diminuarea salariilor (în sistemul bugetar s-a aplicat o reducere de 25%), a fost majorată taxa pe valoarea adăugată (cu un procent de 5%), valoarea facturilor și prețurile la principalele alimente considerate de bază sărăcind și mai mult populația.

În perioada crizei, rata șomajului s-a dublat, măsurile de austeritate și cele de constrângere economică lăsând pe drumuri sute de mii de români.

Și investițiile străine în România au fost grav afectate de criză, acestea ajungând de la 9,4 mld. euro (în anul 2008) la doar 1,6 miliarde în 2012.

După o scădere de 1,3 % în anul 2010, economia românească a început să se redreseze ușor abia în anul 2011, când a fost un an agricol destul de bun (creșterea economică a ajuns la 2,5%).

CAPITOLUL 2. FENOMENUL SĂRĂCIEI ȘI AL FOAMEI – DELIMITĂRI TEORETICE

Definirea sărăciei

Definită ca și o gravă problemă socială, ce afectează toate dimensiunile socității, dar și ale culturii, sărăcia determină menținerea veniturilor membrilor unei comunități la un nivel destul de diminuat, în paralel cu o limitare a accesului acestora la diverse servicii cum ar fi educația ori sănătatea.

De asemenea, sărăcia, ce generează și o lipsă a diverselor facilități în cadrul membrilor unei comunități, impune persoanelor afectate sentimente contradictorii, cele mai frecvent semnalate fiind disperarea, timiditatea, lipsa speranței.

Fiind considerată ca fiind o problemă de natură socială, ca și factorii ce au o contribuție esențială la apariția, dar și dezvoltarea acesteia, sărăcia impune identificarea unor soluții de impact.

Din punct de vedere operațional, definirea sărăciei presupune identificarea pragului absolut (dedicat nevoilor umane de bază), ori a pragului relativ (dedicat stilului de viață considerat obișnuit în cadrul unei societăți), ce pot delimita populația considerată supusă riscului sărăciei față de restul populației. Prin prisma operațională, sărăcia este definită ca fiind o lipsă a diverselor resurse ce sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi de subzistență.

Și Cosiliul European a reușit să definească sărăcia în cursul lunii decembrie a anului 1984, autoritățile europene apreciind că sunt sărace persoanele, familiile ori grupurile „ale căror diverse resurse materiale, resurse sociale ori resurse culturale sunt strict limitate, excluzându-i de la standardele minime de viață, acceptabile în cadrul societăților respective”.

Demnă de semnalat este și definiția conferită sărăciei de către Peter Townsend, are apreciază ca fiind o „deprivare relativă. Persoanele se află într-o situație de deprivare de tip relativ în cazul în care nu pot să obțină într-o măsură suficientă condițiile de viață (respectiv hrana, bunurile de consum, standardele de viață, standardele de servicii) ce le-ar putea permite asumarea rolurilor sociale obișnuite, ca și participarea la diversele relații sociale și inclusiv adoptarea unui comportament obișnuit, conform restului comunității”.

În opinia lui George Reissman, sărăcia generează o modificare a personalității umane, persoanele ce trăiesc într-un anumit grad de sărăcie având personalitatea orientată spre latura fizică, de tip extrovertit, cu orientare spre concret, impulsivitate și o toleranță deosebită vizavi de tulburările de natură somatică și psihică.

Sărăcia impune un nivel extrem de diminuat al veniturilor, un consum redus, un grad mic de ocuparea forței de muncă, cu o alimentație fie insuficientă, fie de o calitate îndoielnică, ce deseori generează o stare de sănătate precară. De asemenea, sărăcia implică și un acces destul de limitat la educație, cu o participare restrânsă la luarea unor decizii și implicit posibilitatea extrem de limitată de influențarea propriului nivel de trai.

Din păcate, așa cum a reieșit din studiul dat publicității de Eurostat, țara noastră ocupă un loc deloc onorant în topul statelor sărace, ea fiind de altfel considerată țara cu cea mai mare rată a sărăciei din zona Europei Centrale și de Răsărit, exceptând cazul Albaniei.

În România, cele mai afectate zone, supuse unui risc crescut al sărăciei sunt cele plasate în partea nord-estică a țării, după cum reiese din Harta sărăciei, întocmită pe baza datelor EU-SILC, ca și a datelor estinate de către specialiștii Băncii Mondiale:

Repartizarea populației expusă unui risc crescut de sărăcie

Harta sărăciei la nivel de județe în cazul României – date preluate de la Banca Mondială și EU-SILC

Așa cum se poate remarca, dacă în cazul regiunii Moldova toate județele din zona superioară sunt supuse unui risc crescut al ratei de sărăcie, în zona sudică a țării noastre situația este oarecum echilibrată, singurele județe cu rată extrem de mare a sărăciei fiind Teleorman și Călărași.

Județul Cluj ocupă locul al doilea după București la valoarea ratei de sărăcie, zonele învecinate ale acestuia, respectiv Maramureș, Bistrița Năsăud, Satu Mare și Sălaj prezentând un nivel al sărăciei mai mare decât media înregistată la nivel de țară.

Teorii ale sărăciei

Toate cercetările ce au vizat fenomenul sărăciei au avut în vedere termeni diverști cum ar fi cel al sărăciei absolute, al sărăciei relative, al sărăciei severe, dar și cel al sărăciei lucii, în cadrul proceselor de determinarea acestora fiind elaborate diverse praguri ale sărăciei ori indici angrenați, avându-se în vedere metodele normative, relative, structurale ori vagi.

Indiferent de tip, s-a reușit determinarea sărăciei atât avându-se în vedere veniturile, cât și cheltuielile totale de consum aferente gospodăriilor, cărora le-au fost aplicate scalele de echivalență diverse. Astfel evaluată, sărăcia poate fi considerată drept o lipsă ori o insuficiență a veniturilor unei persoane, respectiv a consumului acesteia.

Sărăcia, în cadrul societății contemporane, nu este reductibilă la o lipsă a veniturilor, aceasta fiind doar una dintre cauzele declanșatoare a fenomenului, care prin acutizare ajunge la așa numita sărăcie extremă.

Ajungerea în situația sărăciei extreme implică și o tranziție prin diverse situații intermediare generate de o insuficiență a veniturilor, ca și de lipsa de tip generalizat ori permanentizat a diverselor șanse la viață.

Trecerea de la gradul de sărăcie standard la cel de sărăcie extremă vizează o pierdere graduală a diverselor bunuri și resurse existente la nivelul unei gospodării (locuințe ori locuri de muncă), ca și la nivelul rețelelor sociale ce conferă suportul necesar unui minim al existenței.

Procesul de trecere de la sărăcie standard la sărăcie extremă include mai multe faze, respectiv :

Faza situației normalității critice

Faza situației acute a nevoilor – criza

Faza situației crizei generalizate

Faza sărăciei extreme

Din punct de vedere teoretic, tranziția de la non-sărăcie la un grad al sărăciei extreme se realizează prin intermediul fazelor intermediare anterior menționate, faze ce includ categorii strict analitice, ce expuse în practică includ diverse cazuri variabile.

Traiectoriile aferente persoanelor expuse riscului sărăciei, ca și a bunurilor acestora nu urmează un șablon de tip liniar, trecerea de la o stare de normalitate la una de sărăcie deosebită nerealizându-se de la o zi la alta.

Aceste traiectorii sunt de regulă destul de sinuoase, ele fiind caracterizate de ascensiuni și descreșteri la nivelul veniturilor persoanelor, marea majoritate a influențelor deosebite fiind generate de modificările structurale sesizate la nivelul întregii societăți, ca și de cele de la nivel local ori regional. Acestora li se adaugă și deciziile și inclusiv alegerile personale ale persoanelor implicate, alegeri și decizii ce pot să fie ajustate în contextul comunităților din care fac parte.

De regulă, sărăcia extremă se definește la nivel tridimensional, avându-se în vedere :

O lipsă a securității locuinței – persoana în cauză nu deține în proprietate o locuință

O totalitate a veniturilor și cheltuielilor amplasată sub minima pragului național al sărăciei

Existența unui patrimoniu destul de limitat, ce include doar bunuri de folosință minime

Avându-se în vedere aceste dimensiuni, poziția unei gospodării poate reflecta la nivel general atât nivelul bunăstării generale, cât și nivelul integrării sociale în cadrul societății. De asemenea, aceste dimensiuni reprezintă expresiile nevoilor de bază la nivelul societății contemporane, acestea fiind de altfel în total consens cu noțiunea socială alocată sărăciei de populație.

În domeniul ratelor de sărăcie standard, ce au fost determinate prin intermediul aplicării pragurilor de sărăcie națională la cheltuielile totale vizând consumul/adult, s-a remarcat în cadrul studiilor ce au fost realizate de-a lungul anilor în domeniu o concentrare de tip masiv a persoanelor și implicit gospodăriilor în zonele în care se remarcă un consum sub cel delimitat de pragul alimentar național. În zona marilor orașe, rata sărăciei sub pragul național alimentar este mai mare de aproape zece ori comparativ cu rata înregistrată la întreg nivelul mediului urban.

Tipul sărăciei normalității critice (tipul I) este considerat a fi prima fază a sărăciei extreme, caracterizată de venituri și implicit consumuri în scădere continuă. Acest tip, respectiv normalitatea critică, caracterizează o situație a neajunsurilor ce pot fi surmontabile, ele având caracter temporar și reprezentând un nivel de trai destul de apropiat pragului sărăciei, persoanele aflate în această situație oscilând între starea de non-sărace și cea de sărăcie standard.

În cazul sărăciei de tip normalitate critică se găsesc de regulă marea majoritate a familiilor de pensionari din țara noastră, ca și familiile ce au mai mulți copii și venituri nesigure.

În situația acestora se remarcă deseori asigurarea nevoilor de bază (respectiv hrana și locuința), chiar dacă gradul acestora este departe de a fi considerat ca fiind satisfăcător în cazul traiului decent.

Astfel, se remarcă periodic o lipsă a venitului stabil lunar sau o dimensiune redusă a acestuia, situație în care se accentuează incertitudinea existenței ulterioare, cu imposibilitatea planificării unor strategii/proiecte de viitor pentru respectiva familie.

Cel de-al doilea tip al sărăciei, respectiv situația de nevoi acută este considerată ca fiind o situație de criză de natură contingentă, caracteristică unor diverse cicluri ale vieții. Acest tip de sărăcie numai în mod parțial se poate suprapune sărăciei standard, orice persoană putând traversa o situație de nevoi acută la un moment dat.

Din acest considerent pe bună dreptate se poate aprecia că o persoană aflată într-o situație acută de criză poate fi, din perspectiva veniturilor sale (dar și a cheltuielilor) considerată o persoană non-săracă, ce este deghizată în persoană săracă.

Astfel, la nivel național, cele mai multe familii aflate în această stare sunt cele care nu dispun de o locuință în proprietate, acesta fiind de altfel elementul orimordial al unei situații de tip stabil. În această situație se găsesc persoanele tinere ce locuiesc cu părinții ori care locuiesc în gazdă, situația fiind doar una de tip temporar.

În cazul persoanelor ce nu dispun de rețele sociale ori au rețele sociale destul de precare, ce le conferă un sprijin destul de redus, ce nu permite răspunsul necesar eliminării respectivei situații de criză, ca și în cazul celor care nu au un loc de muncă stabil ori au un venit temporar, există o probabilitate destul de crescută ca această situație acută de nevoi să se prelungească în timp, ulterior ea putându-se transforma cu destul de multă ușurință din stare acută în stare cronică, cu generalizare. În cazul acestor persoane se poate afirma că situația de nevoi acută reprezintă numai o fază în cadrul procesului de cădere într-o sărăcie extremă.

Cea de-a treia situație, situația crizei generalizate, reprezintă situația caracterizată de neajunsurile de ordin multiplu ce s-au cronicizat, aceasta fiind ultima fază înaintea celei dedicate sărăciei extreme.

În situația crizei generalizate, se remarcă existența crizei în viața de zi cu zi a unei persoane nu doar ca o întâmplare, ci ca o regulă, procesul sărăciei fiind unul de durată, ce a afectat în timp mai multe sfere ale existenței unei persoane.

Comparativ cu restul situațiilor anterior descrise, situația crizei generalizate presupune:

Sărăcia standard

Venituri situate sub pragul sărăciei

Un consum mai mic decât cel dedicat pragului sărăciei

Diverse pierderi destul de semnificative reflectate la nivelul resurselor umane, a resurselor materiale, a resurselor sociale, etc

În cazul crizei generalizate, persoanele au de regulă în proprietate o locuință, dar patromoniul acestora este extrem de limitat comparativ cu contextul național, fie pentru că nu s-a reușit încă achiziționarea totală a acestei locuințe, fie datorită stării prelungite de nevoi (generate de achiziția respectivului bun) ce implică vânzarea altor bunuri ori imposibilitatea intervenției în cazul constatării deteriorării unor bunuri.

De asemenea, se constată un nivel al veniturilor amplasat sub limita pragului sărăciei, venituri ce nu permit accesul pe piața creditelor/ratelor, dar nici posibilitatea realizării unor investiții în dotările aferente unei gospodării.

În cazul persoanelor tinere, se remarcă diminuarea considerabilă a șanselor de dezvoltare, în ciuda faptului că o locuință aflată în proprietate ar putea reprezenta un element de stabilitate, respectiv securitate.

În cazul persoanelor mature ori în vârstă (cazurile cele mai frecvente) atât lipsa veniturilor ori venituri reduse, cât și lipsa unor dotări din cadrul gospodăriilor generează ideea locuinței ca fiind unica resursă a gospodăriei, șansele de redresare fiind în acest caz destul de reduse.

Ultimul tip, cel al sărăciei extreme, include toate gospodăriile ce nu au în proprietate o locuință, ce au în dotare bunuri depășite din punct de vedere tehnic și ca vârstă, și la nivelul cărora se înregistrează cheltuieli de consum totale situate sub pragum minim al sărăciei din mediul în care sunt incluse.

La nivel multidimensional, sărăcia extremă caracterizează o stare permanentizată a lispurilor cumulate, ce depășește nivelul veniturilor și al cheltuielilor dedicate sărăciei standard. Comparativ cu situația crizei generalizate, acest tip de sărăcie, respectiv sărăcia extremă, presupune și absența vieții ordonate de diverse rutine, ce conferă nu doar siguranță, ci și predictibilitate.

Sărăcia extremă este caracterizată de lipsă acută a perspectivelor, cu venituri insuficiente ori temporare, cu locuințe improvizate și condiții de trai improprii.

Fenomenul sărăciei la nivel global

În ciuda faptului că în ultimii ani multe au fost instituțiile, organismele și organizațiile de la nivel mondial care s-au declarat precupate constant de eradicarea fenomenului îngrijorător al sărăciei și al foamei, ultimele statistici date publicității de Banca Mondială continuă să fie deloc favorabile unor zone caracterizate de o sărăcie extremă:

Sursă captură : World Bank PovcalNet

Specialiștii Băncii Mondiale estimează că sărăcia extremă nu va putea fi eradicată în viitorii ani, fiind subliniat progresul înregistrat în perioada 1990 (când 43,1% din numărul ce trăiau în statele în curs de dezvoltare trăiau cu mai puțin de 1,25 $/zi) – 2010 (când procentul acestora s-a redus cu mai mult de 50%, ajungând la 20,6%), fiind atins chiar un minim istoric în câteva state din statele aflate în curs de dezvoltare.

Singurele excepții au rămas, așa cum se poate remarca din graficul anterior, zona Asia de Sud și respectiv zona Africii (Sub-Saharia).

În zona africană, aproape 1/3 din statele membre continuă să fie serios afectate de sărăcie și foamete, Banca Mondială estimând că abia în cursul anului 2030 se va reuși diminuarea la jumătate a ratei sărăciei extreme semnalate în Africa:

Sursă captură – World Bank MDG Data Dashboards

Cele mai lente progrese în eradicarea sărăciei și a foamei se înregistrează în statele ce sunt implicate în diverse zone de conflict, state clasificate drept fragile :

Și raportul sărăcie/bogăție continue să se accentueze la nivel global, după cum o demonstrează statisticile Băncii Mondiale:

Sursă captură – World Bank Development Indicators

Fenomenul sărăciei la nivelul Uniunii Europene

Conform datelor date publicității de către Eurostat, la nivelul Uniunii Europene mai mult de 124 milioane de persoane (respectiv un procent aproximativ de 25% din totalul cetățenilor din Uniunea Europeană) sunt supuse unui risc crescut al sărăciei, respectiv al excluziunii sociale, țara noastră poziționându-se, din păcate, pe locul secund, cu un procent de 41,7 % din totalul populației aflate sub risc:

Sursă captură – http://ec.europa.eu/eurostat

În cadrul strategiei Europa 2020, printre principalele cinci obiective avute în vedere se află și diminuarea numărului persoanelor supuse riscului de sărăcie ori a riscului excluziunii sociale, până în anul 2020, cu aproximativ 20 de milioane.

În vederea atingerii acestui obiectiv la nivel european, și autoritățile din țara noastră și-au impus ca și obiectiv național pentru perioada următoare diminuarea numărului persoanelor expuse riscului sărăciei și al excluziunii sociale cu 580.000 persoane. În ciuda măsurilor luate de la derularea strategiei Europa 2020 (în cursul lunii iunie a anului 2010), numărul persoanelor aflate în situații de risc a crescut.

În cadrul programului special dedicat combaterii sărăciei, Uniunea Europeană a alocat un buget uriaș (un trilion de euro) în vederea susținerii creșterii și creării locurilor de muncă, în paralel cu diminuarea gradului de sărăcie și al nivelului excluziunii sociale.

Succesul acestui proiect este însă în strânsă dependență cu modul elaborării politicilor și programelor în domeniu, ca și cu o direcționare cât mai eficientă a resurselor alocate.

În colaborare cu Banca Mondială, Comisia Europeană a elaborat mai multe hărți ale sărăciei, realizate avându-se în vedere recensămintele populației, cât și anchetele ce s-au derulat la nivelul diverselor gospodării supuse Statisticilor Uniunii Europene vizând veniturile și condițiile de trai – respectiv EU-SILC.

2.5 Insecuritatea alimentară

Prin securitate alimentară se înțelege situația în cadrul căreia toate persoanele au capacitatea de a beneficia în permanență de un acces fizic, acces social și economic la diverse alimente suficiente, alimente nutritive și sigure în vederea satisfacerii diverselor nevoi și preferințe alimentare necesare unei vieți active și sănătoare. Securitatea alimentară implică trei componente distincte ce trebuie să fie satisfăcute în același timp și constant, respectiv:

O disponibilitate a alimentelor atât la nivel național, cât și la nivel regional

Un acces fizic și economic la diverse alimente în cadrul gospodăriilor

Alimentația – folosirea la nivel individual a alimentelor

Securitatea alimentară a fost și continuă să fie considerată o problemă majoră la nivel global, în acest moment aproape un miliard de persoane de pe glob fiind grav afectate de foamete.

Cele mai afectate au fost și continuă să rămână persoanele din statele africare și respectiv asiatice, unde numărul celor care suferă constant de foamete este impresionabil, conform datelor date publicității de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură – F.A.O :

Sursă captură F.A.O – http://www.fao.org/home/en/

Valoarea anterior menționată (respectiv un miliard de persoane care suferă de foamete la nivel global) s-a redus în cursul anilor ’90 (când a ajuns la aproximativ 800 de milioane de persoane), în ultimii ani, ca urmare a crizei economice ce a afectat toate statele lumii, generând o creștere bruscă și masivă a prețurilor la alimentele de bază din întreaga lume, ea crescând din nou și ajungând la un miliard de persoane.

În realitate însă, nu se poate preciza cu certitudine numărul persoanelor care suferă la nivel global de malnutriție și subnutriție.

Se impune a fi precizat și faptul că, pe lângă criza globală, insecuritatea alimentară a fost generată în ultimii ani și de :

O neglijare constantă, de către diversele agenții internaționale și guverne, a domeniului agriculturii, ce este relevant pentru populația extrem de săracă

Reducerea drastică a necesarului minim, ca urmare a creșterii bruște a prețurilor la alimente, proces considerat devastator în cazul persoanelor ce supraviețuiesc cu mai puțin de 2 $/zi

La nivel global, repartiția la nivel de state/continente a persoanelor care sufereau de foame, conform raportului F.A.O. 2011, era următoarea:

Sursă captură – prelucrare raport F.A.O. – http://www.fao.org/home/en

În ceea ce privește evoluția fenomenului, respectiv a gradului de înfometare la nivelul populației anterior menționate, situația se prezintă astfel:

Sursă captură –F.A.O. – http://www.fao.org/home/en

La nivel global, aproape două miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă în imediata apropiere (ci la distanțe minime de 1 km), consumul zilnic de apă în acest caz fiind de aproximativ 20 litri/persoană. La polul opus se găsesc persoanele din S.U.A. (unde consumul zilnic/persoană este de 600 litri apă), ca și cele din Marea Britanie, unde consumul zilnic ajunge la aproape 200 de litri de apă.

În acest context, merită menționat faptul că la nivel global s-au înregistrat aproximativ 440 milioane zile de școlarizare pierdute/an din cauza diverselor afecțiuni provocate de calitatea apei pe care o consumă copiii de vârstă școlară. De asemenea, la nivel global, peste 1,3 milioane de copii au murit anual fie din cauza unei lipse de acces la surse sigure de apă, fie datorită condițiilor precare de sănătate și igienă.

Cea mai mare problemă continuă să se semnaleze în zona Asiei de Sud, ca și în zona Africii Subsahariene, unde, în ciuda progreselor deosebite înregistrate în perioada anilor ’90, numărul persoanelor ce sunt afectate de foame continuă să fie unul deosebit de mare (în Africa Subsahariană, în cursul anului 2010 numărul persoanelor ce au suferit de foame a fost de 30% din totalul populației, respectiv de 239 de milioane).

Cei mai afectați sunt copiii, care se găsesc în malnutriție cronică (în special cei cu vârsta sub cinci ani), prevalența subponderabilității fiind conform graficului :

Sursa capturii: Raportul dat publicității de către Curtea de Conturi Europeană, având la bază datele oferite de F.A.O.

În conformitate cu datele date publicității de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, aproape jumătate din totalul copiilor ce au vârsta mai mică de cinci ani este subdezvoltat (suferă de malnutriție cronică). De asemenea, aproape o treime dintre copii sunt subponderali, malnutriția proteino-calorică fiind și ea prezentă în formă acută (diminuarea masei musculare), ceea ce generează un risc crescut de mortalitate (remarcat la aproape 10% din totalul copiilor ce suferă de malnutriție.

Nu doar copiii suferă de malnutriție, ci și adulții, cele mai afectate fiind femeile (în medie aproximativ 15% din totalul acestora), efectele cele mai nocive fiind constatate pe perioada sarcinii și în primele luni ale bebelușului. Demn de precizat este faptul că în aceste condiții, impactul asupra ulterioarei dezvoltări fizice a copilului este unul de tip ireversibil, el reprezentând cauza principală a mortalității infantile și implicit apariția diverselor afecțiuni în cazul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani.

2.6 Factorii generatori insecurității alimentare

Factorii care generează insecuritatea alimentară sunt cei care determină nu doar o lipsă a dezvoltării, ci și sărăcia, fenomen deosebit de dificil de eradicat la nivel mondial. Din categoria acestor factori se pot menționa:

O productivitate agricolă diminuată – spre exemplu, în zona Africii Subsahariene, aproape 80% din totalul populației trăiește în mediul rural, ea hrănindu-se din cadrul agriculturii de subzistență. În această zonă productivitatea nu crește cu o rată mai mare de 1%/an, rată ce nu are capacitatea de a face față ratei de creștere anuale a populației, ce ajunge la valoarea de 2.5%. Acesteia i se adaugă dimensiunile extrem de mici ale diverselor exploatații agricole, lipsa irigațiilor și un acces impropriu la diversele mijloace de producție (precum îngrășămintele, semințele de calitate, pesticidele, etc).

O rată diminuată a investițiilor, în asociere cu diminuarea constantă a ajutoarelor oferite de donatori în domeniul dezvoltării rurale și implicit agriculturii

O putere diminuată de cumpărare, generată de:

Rata redusă de ocuparea forței de muncă

Posibilitățile diminuate de generarea veniturilor

Absența diverselor mecanisme aferente prestațiilor sociale

Gradului deosebit de sărăcie înregistrat la nivelul populației

Unei infrastructurii improprii de procesare, depozitare și implicit de distribuție – se ajunge la o restricționare fizică a accesului diverselor alimente spre gospodăriile populației

Un aport alimentar insuficient

Diverse obiceiuri alimentare incorecte ori inadecvate

O lipsă a educației în domeniul alimentației corecte

O diversificare insuficientă a resurselor alimentare

Un acces inadecvat la apa potabilă sau/și la instalațiile sanitare

Diverși factori incontrolabili la nivelul statelor aflate în curs de dezvoltare, cum ar fi:

Diverse dezastre naturale sau provocate de om

Legăturile dezvoltate între unele piețe financiare și speculațiile realizate pe piața dedicată contractelor la termen în agricultură

CAPITOLUL 3. LIMITA SĂRĂCIEI ÎN ROMÂNIA – POPULAȚIA ROMĂ

În conformitate cu un studiu al Băncii Mondiale, dat publicității, în România, o persoană de etnie romă este cu 38 % mai predispusă sărăciei, comparativ cu celelalte persoane ce au vârste, un nivel al educației, o compoziție a gospodăriei și o localizare geografică asemănătoare.

De asemenea, și riscul de sărăcie în cazul copiilor de romi este cu 37% mai ridicat, comparativ cu restul copiilor, educația acestora fiind în strânsă legătură cu șansele la un trai mai bun.

În cazul romilor care au absolvit învățământul secundar, riscul sărăciei se diminueaz

ă cu un procent aproximativ de 20%, educația având un impact deosebit asupra nivelului de trai al romilor.

Este bine cunoscut faptul că nivelul de trai depinde în mare măsură și de un loc de muncă stabil, la capitolul ratei de ocupare romii din România aflându-se cu mult în urma populației majoritare, în ciuda strategiilor Uniunii Europene 2020 privind ridicarea procentului persoanelor cu vârstele cuprinse între 20-64 ani la valoarea de 75%.

În ceea ce privește veniturile ce sunt obținute de populația romă din România ce are un loc de muncă stabil,, acestea sunt mai reduse decât câștigurile medii aferente populației majoritare, după cum se poate observa din următoarele două figuri :

Veniturile obținute de populația de sex masculin – sursă captură Raportul EUROSTAT 2014

Veniturile obținute de populația de sex feminin – sursă captură Raportul EUROSTAT 2014

3.1 Nivelul de trai al populației rome

Este bine cunoscut faptul că romii reprezintă cea mai importantă minoritate etnică, dar și lingvistică din Europa, în ciuda faptului că aceștia nu sunt o etnie de tip omogen, compunându-se din diverse grupuri ce au stiluri de viață, dar și dialecte diverse.

În afara grupurilor relativ asimilate de către populația majoritară, există și romi în comunitatea cărora structura socială, ca și tradițiile, au rămas aproape neschimbate de-a lungul vremii, menținerea culturii, ca și a tradițiilor proprii devenind pentru aceștia un obiectiv la fel de important ca cel al recunoașterii sociale ori/și politice.

În România anului 2016 sunt cunoscute câteva familii de romi care se bucură nu doar de o recunoaștere socială, ci și de o bunăstare deosebită, liderii acestora fiind recunoscuți drept antreprenori de succes. Din păcate însă, marea majoritate a romilor au un nivel de trai extrem de redus, ei trâind într-o sărăcie extremă.

În rândul romilor, nivelul declarat al șomajului este cu mult mai mare decât cel al populației majoritare, în aceeași situație găsindu-se și nivelul educației în rândul populației rome, știut fiind faptul că în cazul famililor ce urmăresc zilnic doar supraviețuirea, educația nu ocupă un rol important.

În familiile de romi cu un nivel de trai extrem de redus excluziunea școlară este frecvent întâlniră, copiii romilor fiind deseori trimiși să studieze la școlile speciale, fie din cauza unei slabe cunoașteri a limbii române, fie din cauza apartenenței etnice ori a statului social, prejudecățile, discriminările și rasismul agravând deseori starea de fapt.

Și în România, ca în marea majoritate a statelor est-europene, căderea regimului comunist a generat o serie de modificări majore în cadrul nivelului de trai al populației rome, în multe dintre comunitățile de romi naționale fiind deseori sesizate probleme legate de malnutriția copiilor. Începuturile democrației au atras, pe lângă pierderea locurilor de muncă și posibilitatea înițierii unor afaceri proprii, și formarea unor structuri de tip mafiot, ceea ce în timp a atras nu doar o înrăutățire a condițiilor de viață, ci și diverse probleme în rândul familiilor de romi mai înstărite.

Romii reprezintă o grupă de populație destul de tânără, aproape 38% din totalul acestora având vârsta sub 15 ani, la o vârstă medie de 27 de ani. În rândul populației rome, rata analfabetismului este destul de ridicată, nivelul educației fiind destul de scăzut. În lipsa unor cunoștințe și calificări necesare, pe fondul unui prejudecăți din partea populației majoritare, romilor le este destul de dificil să își găsească un loc de muncă. În lipsa unor avantaje sociale și financiare oferite de un loc de muncă stabil, marea majoritate a membrilor comunităților de romi (peste 90%) beneficiază de ajutoarele sociale oferite de către autoritățile locale.

Studiile realizate în domeniu au reliefat faptul că marea majoritate a populației rome trăiește în condiții improprii, în cursul anului 2014 aproape 60% din locuințele acestora nefiind dotate cu o baie. Mai mult, în comunitățile de romi, numai 20% dintre locuințe beneficiază de accesul apei curente.

Interesul manifestat față de nivelul de trai al romilor a crescut considerabil după luările de poziție ale liderilor europeni, ca urmare a numărului mare de persoane rome ce s-au deplasat în marile orașe din Europa vestică, ca urmare a sărăciei. Deseori, în cadrul legislativ social din unele state europene, romii au fost priviți ca fiind un adevărat pericol la adresa securității populației majoritare, ca și la adresa standardului social.

De altfel, starea materială destul de precară semnalată deseori în cadrul comunităților de romi a reprezentat subiect de interes nu doar pentru presa internațională, ci și pentru cea națională, în ciuda mediatizării excesive a acesteia nereușindu-se implementarea unor programe eficiente și de durată.

Comunitățile de romi din România se confruntă cu diverse dificultăți materiale, acestea îmbrăcând mai multe forme, respectiv :

Lipsa unor venituri necesare subzistenței

Lipsa unei locuințe

Calitatea extrem de redusă a locuinței – condiții improprii de locuit

Lipsa accesului la utilități

Etc

Marea majoritate a romilor se declară nemulțumiți nu doar de condițiile de trai, ci și de dezinteresul manifestat de autorități față de încercările acestora de a-și găsi in loc de muncă stabil. În lipsa unor resurse financiare, romii se văd obligați să recurgă la diverse metode pentru a putea supraviețui, cea mai des întâlnită strategie de diminuarea costurile de existență fiind să locuiască împreună cu mai mulți membrii ai familiei.

Statisticile realizate la nivel național subliniază asocierea puternică dintre calitatea vieții romilor care locuiesc într-un mediu rezidențial, ca și cu poziționarea locuinței în cadrul unei localități, știut fiind faptul că poziționarea în mediul rezidențial reprezintă un predictor destul de puternic în domeniul accesului la diverse servicii, comparativ cu mediul rural în care oferta locurilor de muncă este redusă, accesul la diversele utilități destul de limitat și nivelul de trai cu mult mai redus.

În cadrul comunităților de romi se remarcă diferențe uriașe, raportate la alte etnii, legate de condițiile de locuit, situația locuințelor, tipul construcțiilor, accesul la utilități în cadrul acestora, ca și situația legală a acestora.

În marea majoritate a locuințelor de romi situate în zonele rurale, nu se remarcă racordarea acestora la apă, la canalizare ori la gaze, aceste aspecte fiind remarcate și în mediul urban, unde, conform statisticilor, aproximativ 70 % din locuințe nu sunt racordate la utilități. Acestor neajunsuri li se adaugă și lipsa electricității în locuinței, ca și încălzirea acestora cu deșeuri ori chiar lipsa unei încălziri ( un procent aproximativ de 14%).

Informațiile din tabel – prelucrare din raportul Băncii Mondiale, „Incluziunea Romilor – O oportunitate economică pentru Bulgaria, Republica Cehă, România și Serbia”

În ceea ce privește calitatea locuințelor romilor din România, aceasta este destul de redusă, un procent mic dintre acestea fiind realizare din materiale rezistente, respectiv din piatră, BCA sau cărămidă. În cazul familiilor de romi ce se află în mediul urban, mai mult de jumătate dintre acestea au locuințe în imobile cu un confort redus (confort III, confort IV), ori în fostele cămine de nefamiliști.

În ultima perioadă s-a remarcat predilecția unor familii de romi de a locui fie în imobilele părăsite, fie în imobile improvizate, improprii, procentul fiind semnificativ, respectiv 8% în mediul urban și 5% în mediul rural.

O altă problemă cu care se confruntă comunitățile de romi este cea a supra-aglomerării, numărul mediu al persoanelor din aceste comunități ce locuiesc într-o cameră fiind mai mult decât dublu decât în restul populației.

Lipsa spațiului, ca și lipsa surselor de venit, ce generează și imposibilitatea încălzirii locuințelor, marea majoritate a familiilor de romi (un procent aproximativ de 70 %) aleg să folosească bucătăriile ca și dormitoare, pe perioada anotimpului rece.

În România anului 2016 se remarcă o limitare a participării romilor în cadrul diverselor activăți economice, numărul persoanelor ce sunt încadrate cu forme legale într-o activitate fiind destul de redus, în comparație cu cel al persoanelor din cadrul populației majoritare.

Marea majoritate a romilor apți de muncă au o experiență destul de limitată în cadrul pieței muncii ori aceasta este caracterizată de dese întreruperi cu perioade de șomaj. În aceste condiții o mare parte dintre familiile de romi din țara noastră fie nu au permenant venituri, fie au venituri permanente, dar valoarea acestora este destul de redusă.

De altfel, conform studiilor realizate în domeniu, în peste 50% din numărul total al familiilor de romi nu se înregistrează venituri permanente, în vreme ce în aproape 40% dintre familii valoarea veniturilor este în scădere continuă.

Cea mai mare problemă se sesizează în mediul rural, unde șansa încadrării în muncă a romilor este destul de limitată, fie avându-se în vedere numărul redus al locurilor de muncă, fie datorită condițiilor destul de dificile de deplasarea persoanelor de etnie romă la respectivul loc de muncă.

Demn de menționat este faptul că puține sunt cazurile în care familiile de romi ce locuiesc în mediul rural dețin în proprietate terenuri agricole, prin intermediul cărora reușesc să își asigure un trai minim restul persoanelor din mediul rural.

În ceea ce privesc cauzele care au generat situația economică dezastruoasă în rândul familiilor de romi, specialiștii apreciază că acestea au la bază :

Fenomenul discriminării

Lipsa unei educații și a unei pregătiri profesionale

Lipsa unor programe adecvate ori care nu au fost implementate corect

Fenomenul excluziunii

În cazul persoanelor de etnie romă ce sunt încadrate în piața muncii, se remarcă de asemenea :

Aplicarea unui tratament diferențiat în cazul romilor ce au un nivel diminuat de instruire

O toleranță mult mai redusă

Discriminarea persoanelor trecute de 40 de ani

Ocuparea forței de muncă reprezintă componenta primordială a oportunității de câștig în cadrul familiilor de romi, ratele de ocupare fiind însă, din păcate, destul de scăzute, comparativ cu cele înregistrate în cazul altor etnii.

Și asta, în ciuda faptului că, de-a lungul anilor, numeroasele rapoarte date publicității au atras atenția asupra faptului că o creștere a ratei de ocupare în rândul familiilor de romi ar atrage după sine nu doar o creștere a veniturilor acestora, ci și o dezvoltare a activității economice, în paralel cu dezvoltarea incluziunii acestora.

Numeroaselor bariere privind găsirea unui loc de muncă pentru cetățenii de etnie romă și se adaugă și descurajarea acestora, datorită atitudinii manifestate deseori de către autorități, familiile de romi fiind aproape în permanență expuși nu doar riscului de sărăcie, ci și riscului excluziunii sociale, în paralel cu diverse alte aspecte, cum ar fi :

Discriminarea

Lipsa asigurării unui acces egal la educație

Lipsa locurilor de muncă special dedicate etniei

Lipsa accesului la sănătate

Lipsa accesului la diverse servicii sociale

Specialiștii susțin că mare parte din persoanele rome se simt descurajate în căutarea unui loc de muncă stabil, având în vedere nu atât numărul redus al locurilor de muncă de pe piața românească, cât mai ales eșecul în acest demers înregistrat chiar și de către persoanele ce fac parte din cadrul populației majoritare.

Conform studiilor realizate în ultimii ani în țara noastră, ratele șomajului în cazul populației rome sunt îngrijorătoare, șomajul în cazul femeilor de etnie romă atingând cote alarmante, după cum este exemplificat în figura următoare:

Rata șomajului în funcție de etnie/gen – cu precizarea că rata activității a fost calculată avându-se în vedere adăugarea procentului de angajați ori a procentului de șomeri din cadrul populației totale)

Sursă captură Raportul Băncii Mondiale – http://www.worldbank.org/en/country/romania

Așa cum se poate remarca în captură, în cazul persoanelor de etnie romă de sex feminin, ce au vârsta cuprinsă în intervalul 15 ani – 24 ani, se remarcă faptul că rata de șomaj ajunge la valoarea de 62 %, aceasta fiind de aproape două ori mai mare, comparativ cu persoanele de etnie romă de sex masculin incluse în cadrul aceleiași categorii de vârstă. Diferența se menține, de asemenea, și în cazul persoanelor de sex feminin ce au vârsta peste 25 de ani.

Persoanele de etnie romă de sex feminin prezintă un nivel mult mai crescut al ratei de șomaj comparativ cu cel înregistrat în cazul persoanelor de aceeași etnie, dar sex masculin (respectiv un procent de 43%, comparativ cu 28%), ceea ce demonstrează faptul că femeilor rome le este cu mult mai dificil să își găsească un loc de muncă, comparativ cu bărbații ce fac parte din aceeași etnie.

De asemenea, este important de semnalat faptul că rata generală de activitate a persoanelor de etnie romă de sex feminin este cu mult mai scăzută comparativ cu cea a bărbaților, raportul menținându-se și în cazul persoanelor ce nu fac parte din cadrul acestei etnii :

Rata șomajului în funcție de calificarea profesională/etnie/gen – cu precizarea că rata activității a fost calculată avându-se în vedere adăugarea procentului de angajați ori a procentului de șomeri din cadrul populației totale)

Sursă captură Raportul Băncii Mondiale – http://www.worldbank.org/en/country/romania

În ceea ce privește rata de angajare a persoanelor din etnia româ de sex masculin, aceasta ajunge la un procent de 42 %, pe locul al doilea în topul statelor aflate în atenția Băncii Mondiale, după cum reiese și din graficul următor :

Sursă captură Raportul Băncii Mondiale – http://www.worldbank.org/en/country/romania

Pe același loc se situează și persoanele de etnie romă de sex feminin, rata de ocupare fiind în acest caz de 19%, respectiv mai mult de ½ din procentul deținut de către persoanele de etnie româ de sex masculin (42%) :

Sursă captură Raportul Băncii Mondiale – http://www.worldbank.org/en/country/romania

În cazul persoanelor de etnie romă, mare majoritate a locurilor de muncă de pe piața românească sunt instabile, raportul Băncii Mondiale subliniind faptul că numai un procent de 36% din numărul romilor ce au un loc de muncă sunt angajați în baza unui contract de muncă ori a altor tipuri de documente juridice, aceștia beneficiind astfel atât de asigurări sociale, cât și de asigurări de sănătate:

Tipul contractelor de muncă, comparativ între persoanele din etnia romă și restul populației – vârsta 15-64 ani

Sursă captură Raportul Băncii Mondiale – http://www.worldbank.org/en/country/romania

Așa cum se remarcă, procentul persoanelor ce dețin un contract de muncă înregistrat este dublu în cazul celor ce nu fac parte din etnia romă (respectiv de 78%), procente destul de reduse fiind dedicate contractelor temporare (5%), contractelor sezoniere (7%) și implicit contractelor periodice (10%).

Un procent considerabil din rândul persoanelor de etnie romă ce sunt apte de muncă este dedicat contractelor temporare (11%), dar și contractelor sezoniere (12%).

Așa cum se poate vedea din captura anterioară, marea majoritate a persoanelor de etnie romă sunt implicate în cadrul activităților de tip periodic (din când în când), procentul depășindu-l pe cel al persoanelor ce sunt încadrate permanent în muncă (44%).

Atât ratele reduse ale persoanelor de etnie romă ce au un loc de muncă stabil, cât și cele dedicate angajărilor instabile (temporare, parțiale) nu reflectă în nici un caz preferințele acestor persoane privind accesul pe piața muncii din România, romii declarând ori de câte ori au avut ocazia că își doresc să aibă un loc de muncă stabilit, în baza căruia să le poată asigura familiilor niveluri de trai decente.

Studiile realizate au reușit să evidențieze corespondența existentă între existența unui loc de muncă și nivelul de satisfacție al persoanelor (indiferent că acestea fac parte din etnia romă sau din populația majoritară), respectiv :

Sursă captură Raportul Băncii Mondiale – http://www.worldbank.org/en/country/romania

Raportul anterior menționat în cadrul acestui capitol mai menționează faptul că procente importante din cadrul persoanelor de etnie romă (74 % persoane de sex masculin, 76 % persoane de sex feminin) își doresc să aibă un loc de muncă stabil, chiar în ciuda faptului că acesta ar putea fi retribuit la un nivel inferior, comparativ cu nivelul salarial al persoanelor ce nu fac parte din etnia romă.

Demn de semnalat este faptul că în cadrul etniei romilor (ca de altfel și în cazul populației majoritare) procentul tinerilor ce sunt încadrați pe piața muncii din România este destul de scăzut, respectiv de doar 24 %, comparativ cu procentul romilor ce au un loc de muncă (permanent, temporar, sezonier, etc), care este de 66 %. Acest procent este cu mult depășit chiar și de procentul cetățenilor români de etnie romă ce au un loc de muncă în ciuda faptului că au vârsta cuprinsă în intervalul 55 ani – 64 ani (respectiv de 41%).

De asemenea, s-a remarcat că cea mai mare diminuare a ratei de ocupare a fost semnalată în România în perioada 2008 – 2012 (ca urmare a crizei economice fără precedent), cele mai afectate fiind persoanele din etnia romă cu vârsta peste 50 de ani, ca și tinerii.

În ceea ce privește domiciliul și influența acestuia asupra șansei integrării, trebuie precizat că persoanele de etnie romă au o prezență mult mai mare în mediul rural, comparativ cu alte etnii, motiv pentru care acestea sunt mult mai expuse barierelor de natură structurală aferente economiei rurale românești.

Mai mult de jumătate din procentul persoanelor din etnia romă ce au capacitatea de a avea un loc de muncă își au domiciliul în zonele rurale, procentul fiind cu mult mai redus (32%) în cazul persoanelor din alte etnii.

În ciuda faptului că, din diverse cauze, ponderea pe care o are agricultura în cadrul Produsului Intern Brut s-a diminuat considerabil în ultima perioadă, mare parte dintre persoanele din etnia romă ce locuiesc în mediul rural continuă să realizeze diverse activități agricole (un procent de 41%), un procent destul de mic (respectiv de numai 13%) fiind implicat în activități de construcții, activități de transport, activități industriale, etc.

Comparativ cu încadrarea romilor pe piața muncii, situația se prezintă astfel:

Sursă captură Raportul Băncii Mondiale – http://www.worldbank.org/en/country/romania

Prima linie – situația forței de muncă a persoanelor de etnie romă din România în cursul anului 1989

A doua linie – situația forței de muncă a persoanelor de etnie romă din România în anul 2013

A treia linie – situația forței de muncă a persoanelor de etnie româ la nivelul mediu al Uniunii Europene, în anul 2013

CAPITOLUL 4. MĂSURI NAȚIONALE DEDICATE LIMITĂRII GRADULUI DE SĂRĂCIE ÎN RÂNDUL POPULAȚIEI ROME

4.1 Integrarea socială a pupulației rome

Aderarea României la Uniunea Europeană a modificat radical percepția asupra fenomenului incluziunii sociale a romilor, acesta necesitând o abordare de tip coordonat, ce a implicat adoptarea diverselor măsuri privind integrarea exemplelor bunelor practici în domeniu.

În ciuda faptului că deseori s-a abordar problema inițiativei europene în domeniul incluziunii pe piața muncii a romilor, atât la nivelul Parlamentului European, cât și la nivelul Comisiei Europene s-a reușit identificarea principalelor motive ce au generat rezultate mai puțin satisfăcătoare in domeniu, printre care enumerăm:

O lipsa a unor evidențe statistice complexe la nivelul fiecărui stat în care sunt semnalate comunități de romi

Lipsa datelor comparative între diversele state ale Uniunii Europene

Lipsa unui transfer de bune practici în domeniu, dintr-un stat într-altul

Din punct de vedere sociologic, incluziunea socială este privită ca fiind procesul prin care se acordă diverse drepturi persoanelor și grupurilor dintr-o societate, în domeniul ocupării forței de muncă, al asistenței medicale, al educației, al stării locative, ca și al formării.

În țara noastră, conceptul incluziunii sociale a început să fie parte integrantă din cadrul limbajului instituțional din anul 2001, an în care a fost adoptat H.G. 829/2002 ce viza Planul Anti-Sărăcie (și promovarea incluziunii sociale) la nivel național. Ulterior, în cursul anului 2005, alături de Comisia Europeană, țara noastră a reușit să definească și aprobe așa numitul Join Inclusion Memorandum (Document Comun în domeniul incluziunii) al cărui principal scop viza promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei.

Acestor două documente le-au fost alăturate ulterior și Planurile Naționale de dezvoltare (2004-2006, respectiv 2007-2013), ce aveau drept scopuri principale atât o dezvoltare a resurselor umane, cât și o promovare a ocupării și incluziunii sociale.

Încă din anul 2005, în domeniul incluziunii sociale, au fost adoptați mai mulți indicatori în vederea monitorizării și evaluării incluziunii sociale, precum :

Indicatorii primari, ce vizează :

Rata de sărăcie

Rata sărăciei persistente

Coeficientul variației ratei de ocupare

Deficit median relativ

Rata șomajului de durată lungă – în conformitate cu Biroul Internațional al Muncii

Ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani ce au părăsit devreme sistemul educațional

Ponderea populației din cadrul gospodăriilor în care nu se semnalează persoane ocupate

Speranța vieții la naștere

Ponderea persoanelor ce își apreciază în rea ori foarte rea starea sănătății

Indicatorii secundari, ce includ :

Rata sărăciei la pragurile 40%, 50%, respectiv 70%

Rata sărăciei avându-se în vedere pragul ancorat în timp

Coeficientul Gini

Rata sărăciei anterior transferurilor sociale

Rata sărăciei ce este persistentă la pragul 50% din cadrul medianei veniturilor ce sunt disponibile/adult echivalent

Indicatorii terțiari:

Resurse – trasferuri sociale, sărăcie și inegalitate, excluziune a persoanelor ocupate

Piața muncii – excluziune a persoanelor ocupate, excluziune de pe piața muncii

Condiții locuit – calitatea locuințelor, accesul la locuințe, utilități, costul locuințelor, dotarea locurințelor, supra-aglomerarea

Educația – capitalul educațional, participare la educație

Excluziune din domeniul sănătății – accesul la diversele servicii de sănătate, ca și dreptul la acestea

Mortalitate, morbiditate – stil de viață sănătos

Ordinea publică

Conform unor autori, incluziunea socială reprezintă procesul complex prin intermediul căruia diversele „persoane ce prezintă un risc ridicat de sărăcie, ca și de excluziune socială obțin accesul la diversele oportunități ori resursele ce le sunt necesare în vederea unei participări depline la activitatea economică, culturală și socială”, beneficiind de un stil de viață considerat normal în cadrul societății.

Prin intermediul incluziunii sociale se încearcă să se asigure fiecărei persoane șansa realizării în viață, oricare ar fi identitatea acesteia ori a grupului din care face parte, incluziunea socială generând eliminarea discriminării pe criterii etnice, rasiale, de gen, etc, ca și eliminalrea maginalizării sociale, ori a segregării rasiale, etnice, etc.

Noțiunea procesului incluziunii sociale este stipulată și în cadrul Legii asistenței sociale, acesta fiind definit drept „ansamblul măsurilor și a acțiunilor de tip multi-dimensional în domeniul protecției sociale, domeniul ocupării forței de muncă, a locuirii, a educației, a sănătății, a informării/comunicării, a mobilității, a securității, a justiției și a culturii, dedicate unei combateri a excluziunii sociale, ca și a asigurării participării de tip activ a persoanelor la aspectele economice, culturale, sociale și politice”.

În țara noastră, procesul incluziunii sociale a romilor are în vedere patru mari domenii de acțiune, respectiv :

Acces la educație – cu garantarea finalizării de către copiii romi a minim ciclul de învățământ primar

Acces pe piața muncii – diminuarea decalajului dintre persoanele de etnie romă și restul populației în domeniul ocupării forței de muncă

Acces la serviciile medicale – diminuarea decalajului dintre persoanele de etnie romă și restul populației în domeniul sănătății

Accesul la locuințe, ca și la diversele servicii esențiale – diminuarea decalajului dintre persoanele de etnie romă și restul populației în domeniul accesului la locuințe, ca și la diversele utilități publice

Politica incluziunii sociale are în vedere atât o creștere a standardului de viață în rândul populației, cât și o stimulare a câștigurilor ce sunt obținute din muncă, în vederea unei facilitări a ocupării, ca și a promovării diverselor politici publice dedicate grupurilor vulnerabile, romii fiind incluse în acestea.

Procesul de incluziune socială a romilor implică abordarea de tip integrat, în paralel cu adoptarea și implicit implementarea unor diverse măsuri, strategii, programe, politici publice și proiecte specifice.

În vederea îmbunătățirii procesului incluziunii sociale a romilor se vizează :

O înțelegere a dezideratului privind intervenția publică pentru îmbunătățirea situației persoanelor de etnie romă, nu atât din perspectiva protecției sociale și a justiției, cât și prin prisma ulterioarei dezvoltări economice și social durabile a țării noastre

O asigurare a eficienței, ca și a eficacității de la nivelul intervenției publice în vederea îmbunătățirea situației cetățenilor de etnie romă – cu precădere incluziunea educațională, ca și dezvoltarea egalității șanselor educaționale

Necesitatea realizării permanente a unui parteneriat cu societatea civilă în cadrul tuturor etapelor de intervenție publică – nivel administrație publică centrală, dar și nivel administrație publică locală

În conformitate cu rezultatele ultimului recesământ derulat în țara noastră, numărul persoanelor de etnie romă declarate în anul 2011 a fost de doar 3% (respectiv 621.573) din totalul persoanelor ce sunt incluse în cadrul populației stabile a României (18.884.831 persoane).

De altfel, estimările vizând numărul persoanelor de naționalitate română ce fac parte din diversele comunități rome sunt incerte, Consiliul Europei apreciind cifra aproximativă de 1.850.000, în vreme ce studiile Băncii Mondiale ori cele ale ANR formulând valori maxime de 1 milion de persoane.

Cum este bine cunoscut faptul că educație reprezintă un domeniu cheie în cadrul sustenabilității dedicate intervenției necesare procesului incluziunii sociale a romilor, se impune evidențierea structurii educaționale a principalelor grupuri etnice din țara noastră, respectiv:

Sursă captură – http://www.gov.ro/, Calcule realizare de către Direcția pentru Strategii Guvernamentale, avându-se în vedere datele obținute la recensământ. Avându-se în vedere standardele raportării datelor, numărul persoanelor vizează populație ce are o vârstă mai mare de 10 ani

În ciuda numeroaselor progrese ce au fost înregistrate în ultimii ani în România, ca urmare a diverselor măsuri și strategii implementate în cadrul populației din comunățile minoritare, se poate remarca cu ușurința decalajul uriaș dintre persoanele de etnie romă și restul populației, gradul analfabetismului impunănd intensificarea strategiilor în vederea creșterii gradului incluziunii educaționale a romilor.

Și în domeniul ocupării și integrării pe piața muncii decalajul dintre persoanele de etnie romă și restul populației este foarte ridicat, respectiv :

Sursa capturii – Raportul societății civile privind implementarea Strategiei Naționale de Integrare a Romilor, 2012, pp.72, conform datelor Institutului Național de Statistică

Așa cum se poate remarca, ocuparea cât și integrarea romilor pe piața muncii este în strânsă corelare cu nivelul pregătirii educaționale, accesul acestor persoane pe piața muncii fiind limitat în condițiile creșterii cererii unei forțe de muncă calificate.

În domeniul educației

În vederea realizării unei incluziuni sociale reale în țara noastră în cadrul minorităților rome se impune ca asigurarea unui acces la educație să se facă, în cazul copiilor de romi, de la vârste cât mai mici, în acest fel asigurându-se o ulterioară încadrare a acestora pe piața muncii.

Din păcate, în țara noastră, rata înscrierii în grădinițe a a copiilor romi ce au vârsta inclusă în intervalul 3-6 ani se poziționează mult sub cea a restului populației, respectiv un procent de 37%, comparativ cu 77 %, cât este în cazul copiilor ce nu fac parte din cadrul acestei etnii. Mai mult, din zece copii romi, doi nu merg la școală, cel mai adesea fiind invocat motivul lipsei unor resurse financiare.

De asemenea, din șase părinți de etnie romă, unul pune slaba participare a copilului său la procesul educației pe seama discriminării etnice, mai mult de 80 % dintre părinții de etnie romă precizând că își doresc ca educația copiilor lor să fie de nivel secundar, 75 % din numărul total al copiilor romi nereușind să termine cursurile școlii gimnaziale.

În domeniul educației, principalele obiective avute în vedere vizează :

O diminuare a decalajului acumulării educaționale (nivelul cunoștințelor), ca și al ratei de participare la activitatea școlară la nivel gradual, respectiv preșcolar, nivelul primar, nivelul gimnazial, nivelul liceal, nivelul terțiar

O diminuare a decalajului de tip economico-social existent între elevii romi și restul elevilor, decalaj din cauza căruia se sesizează o blocare a incluziunii educaționale. În acest scop se are în vedere inclusiv furnizarea suportului necesar îmbunătățirea situației financiare a familiilor de romi, ca și asigurarea transportului zilnic al elevilor de acasă spre școli și invers

O promovare a educației incluzive, în paralel cu diminuarea cazurilor de discriminare și inclusiv de segregare școlară pe criterii etnice, pe criteriile statutului social, ori pe diverse alte criterii ce pot afecta copiii ori tinerii ce provin din diverse grupuri dezavantajate. Se are în vedere instituirea inclusiv a unui sistem de identificare, monotorizare, ca și intervenție eficace în cazul situațiilor de segregare școlară

O creștere a ponderii numărului elevilor romi ce beneficiază de suport variat în cadrul diverselor programe de genul „școala după școală”

O creștere a ponderii persoanelor rome ce vor beneficia de suport diverse în cadrul programelor de gen „A doua șansă”, în vederea creșterii nivelului educațional

O dezvoltare și o promovare, prin intermediul educației, a identității culturalo-etnice a persoanelor rome, avându-se în vedere atât legislația națională, cât și legislația Uniunii Europene

În acest sens, se au în vedere mai multe direcții de acțiune, cum ar fi :

Elaborarea, la nivel național, a unor programe distincte care să urmărească o creștere a gradului de acces la educație timpurie pentru copiii romi ce provin din comunitățile defavorizate

O facilitare și inclusiv o stimulare a participării cât mai timpurie la educație a copiilor romi, prin intermediul consilierii parentale, a hranei acordată micuților, etc

Înființarea, respectiv modernizarea în cadrul comunităților de romi a unor creșe, a unor grădinițe ce au program normal/prelungit, grădinițe estivale, centre de zi, grădinițe bilingve, etc

O extindere și implicit o dezvoltare, la nivelul comunităților unde predomină copiii de romi, a diverselor programe de genul „Școala după școlară”, în paralel cu o stimulare a finanțării în vederea participării la aceste programe (de către diversele autorități publice) a copiilor ce sunt vulnerabili la fenomenul excluziunii educaționale

Dezvoltarea programelor de genul „A doua șansă“ ori a programelor de alfabetizare funcțională, pentru a se corecta diverse situații ce pot genera din abandonul școlar

Elaborarea și ulterior dezvoltarea diverselor programe ce sunt destinate cu precădere îmbunătățirii situației financiar-sociale a copiilor de romi în toate domeniile ce pot genera o blocare a incluziunii școlare (lipsa hranei, a îmbrăcămintei, a condițiilor de viață, etc)

Acordarea unor facilități tuturor tinerilor romi ce vor să urmeze cursurile învățământului preuniversitar de tip liceal, de tip profesional ori de tip post-liceal, ca și a cursurilor învățământului universitar

Facilitarea pentru copiii romi a accesului în cadrul învățământului de tip profesional dual ce le poate permite o modernizare la nivel educațional, ca și o detașare de la profesiile de tip tradițional, ce și-au dovedit nerentabilitatea

Asigurarea predării, la toate nivelurile de educație, a limbii romani, ca și a istoriei romilor, în cazul în care există astfel de cereri

O dezvoltare a diverselor activități de consiliere și de orientare, special adaptate copiilor romi

Implementarea în cadrul diverselor programe a procesului de formarea mediatorilor școlari romi, în paralel cu dezvoltarea ponderii de angajare a acestora

Amenajarea diverselor spații școlare, ca și dotarea tuturor școlilor în care studiază elevi, avându-se în vedere că deseori acestea sunt mult mai puțin dotate, comparativ cu restul școlilor

Asigurarea pentru elevii romi ce locuiesc în zonele marginale ori în zonele mai îndepărtate a transportului școlar

Realizarea diverselor campanii privind combaterea, ca și prevenirea discriminării în cadrul școlilor unde invață elevii romi, în paralel cu o mediere a tuturor conflictelor ce se sesizează la nivelul sistemului educațional

Realizarea diverselor activități de tip extrașcolar cu copiii și elevi romi în vederea deprinderii și stimulării relațiilor de tip inter-etnic

Monitorizarea strictă a tuturor cazurilor de abandon școlar, ca și intervenția aferentă în aceste situații, prin intermediul furnizării diverselor servicii de consiliere în cazul unor situații de risc

Prin intermediul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020, ce vizează și domeniul Educației, s-au stabilit diverse tipuri de indicatori privind monitorizarea modului în care sunt duse la îndeplinire măsurile vizând integrarea persoanelor de etnie romă, indicatori ce au fost delimitați în conformitate cu prevederile legale și care sunt atât primari, cât și terțiari.

Toate țintele în domeniul Educației, ce sunt menționate în cadrul Anexei 3 din cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020, sunt previzionate pentru două etape, respectiv etapa intermediară – caracteristică acestui an, 2016, și etapa finală, corespunzătoare termenului limită, anul 2020.

În domeniul ocupării forței de muncă

Un nivel redus ori limitat al educației, coroborat cu discriminarea ce se sesizează deseori în cazul persoanelor de etnie romă poate genera decalaje destul de considerabile în domeniul ocupării forței de muncă, în paralel cu rate reduse de productivitate.

Acestea sunt principalele motive pentru care la nivel național se înregistrează o destul de redusă participare a romilor pe piața muncii formale, în acest fel persoanele de etnie romă neavând capacitatea de a beneficia de diversele mecanisme aferente securității sociale.

Conform datelor oferite de INS 2011, rata de ocupare la nivelul persoanelor rome a fost de numai 36 %, același procent fiind caracteristic persoanelor rome ce se aflau în căutarea unui loc de muncă. Mai mult, numai 10% din numărul persoanelor rome apte de muncă, cu vârsta peste 16 ani, au beneficiat de un contract de muncă legal (perioadă nedeterminată) în ultimii ani, jumătate din numărul persoanelor rome declarând că nu au reușit să-și găsească nici un fel de loc de muncă, în ciuda tuturor eforturilor.

O atenție specială se impune a fi acordată gradului de încadrare în muncă a persoanelor de etnie romă de sex feminin, statisticile subliniind faptul că numai 27 % dintre acestea au reușit să deruleze o activitate economică, în vreme ce aproape 40 % dintre femeile rome se află în căutarea unui loc de muncă stabilit de mai bine de câțiva ani.

De regulă, marea majoritate a persoanelor de etnie romă aleg să lucreze pe cont propriu, în ciuda faptului că veniturile obținute sunt extrem de reduse. Un procent minin (10 – 15%) din numărul total al persoanelor de etnie romă sunt angajate cu contrat de muncă, mare parte dintre acestea neavând nici un fel de calificare ori desfășurând diverse activități pentru care nu este necesară calificarea (38 %).

Mare parte dintre activitățile economice ce sunt derulate de către persoanele de etnie romă sunt fie temporare, fie ocazionale ori sezoniere, riscul concedierii în cazul acestora fiind, confomr studiilor realizate în domeniu, de aproape zece ori mai mare decât în cazul restului populației.

Aproape jumătate din numărul persoanelor de etnie romă ce sunt în căutarea unui loc de muncă stabil nu reușesc să se angajeze tocmai datorită etniei din care fac parte, iar persoanele angajate fie nu au un contract legal de muncă (55 %) fie au contracte de muncă temporare (45%).

Un procent destul de ridicat (aproximativ 72%) dintre persoanele de etnie romă se arată dispuse să presteze o activitate în orice condiții, fără a fi angajate în condițiile legale, în acest mod acestea neputând să beneficieze de toate beneficiile conferite de sistemul asigurărilor sociale.

O participare destul de limitată a romilor pe piața muncii, ca și accesul la poziții ce desoeri se dovedesc a fi fie marginale, fie nesigure generează în cadrul familiilor de romi nu doar venituri destul de reduse, ci și un risc crescut atât de sărăcie, cât și de excluziune socială. În aceste condiții, venitul disponibil total înregistrat în cazul diverselor gospodării ale familiilor rome se dovedește a fi de trei ori mai redus decât cel înregistrat la restul populației, mai mult de jumătate dintre familiile de romi fiind obligate să supraviețuiască cu venituri mult sub cele ale venitului minim garantat.

Pe lângă acestea, se adaugă și instabilitatea locului de muncă, ceea ce poate avea efecte negative pe termen lung asupra întregii familii, respectiv absenteism în cazul copiilor, abandon școlar, fenomenul subnutriției, contractarea și dezvoltarea diverselor boli cronice, etc.

În domeniul sănătății

Este bine cunoscut faptul că starea de sănătate a unei populații este direct proporțională cu diverși factori precum nivelul dezvoltării socio-economice, cu condițiile de locuit, cu nivelul educației, cu factorii de mediu, ca și cu factorii comportamentali, respectiv stilul de viață.

Acesta este și motivul pentru care marea majoritate a studiilor și analizelor realizate în domeniu au reliefat decalajul uriaș înregistrat în cazul indicatorilor de mortalitate și morbiditate între persoanele de etnie romă și restul populației. În lipsa diminuării gradului de sărăcie, în absența asigurării unor condiții minime de locuit, în lipsa creșterii nivelului educației, nu se poate costata nici un fel de modificare considerabilă la nivelul diverșilor indicatori ce măsoară condiția de sănătate a persoanelor rome.

Un studiu recent realizat de Centrul European pentru Drepturile Persoanelor de etnie romă în domeniul stării de sănătate a acestora a evidențiat faptul că, în ciuda faptului că diferențele sunt considerabile între starea de sănătate a persoanelor rome și restul populației, nu se remarcă o singură afecțiune ori un factor care să explice aceste discrepanțe. Cercetătorii au pus discrepanțele pe seama interacțiunii diverșilor factori ce se află la baza inegalității sesizate în domeniul sănătății, cei mai însemnați fiind nivelul sărăciei, nivelul de trai, nivelul redus al educației, ca și gradul excluderii sociale.

Mai mult, starea de sănătate a persoanelor de etnie romă de ambele sexe este direct influențată atât de stilul de viață, cât și de diversele norme sociale guvernante. Având în vedere că stilul de viață în diversele comunități de romi este foarte diferit, se impune ca și măsurile adoptate în domeniul sănătății să aibă în vedere aceste diferențe înregistrate între condițiile de viață ale romilor.

În ceea ce privește speranța de viață a persoanelor de etnie romă, aceasta este cu aproximativ șase ani mai redusă, comparativ cu restul populației, studiul Băncii Mondiale reflectând faptul că numai 2.6% din numărul romilor reușesc să depășească vârsta de 65 de ani (spre deosebire de restul populației majoritare, în cazul căreia procentul ajunge la 18 %).

Aceeași sursă menționează o stare destul de precară a sănătății populației de etnie romă, cele mai afectate fiind femeile tinere, în rândul cărora se sesizează diverse afecțiuni, încă de la vârste fragede. Datorită comportamentelor cu risc crescut (fumat – aproape 50% din numărul total al persoanelor de etnie romă fumează în mod regulat, dietă săracă, nivel redus al activității fizice, etc) se semnalează deseori apariția unor boli cronice.

Pe fondul unui grad redus de utilizare a serviciilor de sănătate (mai mult de 40 % din numărul total al persoanelor de etnie romă nu solicită nici un fel de asistență medicală, în ciuda faptului că au nevoie), justificat în principal de lipsa unor mijloace financiare și implicit lipsa unei asigurări de sănătate, starea de sănătate a romilor se degradează constant.

În domeniul sănătății, principalele obiective ce sunt avute în vedere pentru perioada următoare de către guvernanți urmăresc :

O îmbunătățire a accesului persoanelor de etnie romă la serviciile de bază din sănătate, servicii preventive și curative, servicii ce se vor a fi de calitate și integrate

O diminuare a riscurilor de îmbolnăvire, respectiv prevenirea îmbolnăvirilor ce sunt asociate diverselor modele de mortalitate și de morbiditate

O dezvoltare a capacității conferite autorităților locale în cadrul procesului de identificarea diverselor nevoi de sănătate, în paralel cu dezvoltarea și implicit implementarea diverselor programe dedicate intervențiilor în sănătate, special adaptate comunităților de romi

O prevenire a discriminării persoanelor de etnie romă în domeniul accesării diverselor servicii de sănătate

În domeniul direcțiilor de acțiune din acest domeniu, se va urmări :

O îmbunătățire a accesului persoanelor de etnie romă la serviciile de bază în domeniul sănătății, cu dezvoltarea rețelelor serviciilor de bază în sănătate și implicit o primovare a asigurărilor serviciilor integrate în domeniul protecției sociale, domeniul educației și domeniul sănătății

O continuare a inițiativei privind înființarea centrelor comunitare pilot (de tip multifuncțional) la nivelul comunităților locale

O îmbunătățire a cadrului normativ dedicat funcționării asistenței comunitare în domeniul sănătății

Asigurarea, de către diversele autorități publice locale și centrale a unui control metodologic, incluzând diverse proceduri și standarde în cadrul serviciilor comunitare integrate, ca și evaluarea periodică și inclusiv monitorizarea semestrială a modului de funcționare a sistemului serviciilor integrate

O dezvoltare a capacității instituționale a diverșilor furnizori ai serviciilor de sănătate de na nivel comunitar, incluzând instruirea și formarea, ca și elaborarea instrumenteloe de lucru în cadrul sistemului integrat, cu protocoale de practică și respectiv ghiduri

O creștere a ponderii persoanelor de etnie romă în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate, cu informarea acestora în domeniul dreptului conferit la pachetul de servicii minimale, în paralel cu monitorizarea accesului acestor persoane la pachetul minimal

O diminuare a incidenței vizând bolile transmisibile și ne-transmisibile în rândul comunitîților de romi, cu creșterea gradului de acoperire al vaccinării la copiii ce fac parte din aceste categorii considerate ca fiind vulnerabile și implicit implementarea programelor de prevenirea bolilor transmisibile

O extindere a gradului de acoperire la nivel teritorial cu diverse măsuri de contracepție gratuite

În domeniul locuire și mică structură

În conformitate cu Analiza economico-socială dedicată programării fondurilor europene în perioada 2014-2020, aproximativ 1/3 din numărul total al gospodăriilor aferente persoanelor rome nu includ nici un fel de contract de închiriere ori de vânzare, ceea ce face imposibilă o potențială asigurare a acestora. Mai mult, mare parte dintre aceste locuințe sunt construite din materiale de proastă calitate (chirpici, paiantă), nu au acces la diversele utilități (apă, gaze, canalizare), dar nici la energie electrică (în aproximativ 13% dintre cazuri).

Locuințele persoanelor rome sunt, de cele mai multe ori, suprapopulate, foarte sărăcăcios dotate, marea majoritate a familiilor locuind în condiții improprii.

În acest domeniu, principalul obiectiv ce este urmărit constă într-o asigurare a condițiilor decente de existență pentru persoanele de etnie romă, în paralel cu facilizarea accesului la diversele servicii publica, ca și la infrastructura aferentă utilităților publice, în îndeplinirea acestuia fiind identificate mai multe priorități, respectiv :

Realizarea unor construcții/locuințe sociale în cadrul cărora să se permită accesul de tip nediscriminatoriu al tuturor persoanelor de etnie romă ce au venituri reduse

Reabilitarea diverselor clădiri ce se află în proprietatea autorităților locale și sunt amplasare în zonele comunităților defavorizate

O dezvoltare a infrastructurii utilităților publice în zonele locuite de persoanele rome

Elaborarea și implementarea programelor de regenerare urbană și eradicarea habitatului de tip insalubru

Elaborarea unui cadru strategic în vederea realizării implementării proiectelor integrate ale dezvoltării locale, dedicate diminuării gradului de sărăcie în rândul comunităților rome

Asigurarea cadastrului și a intabulării gratuite tuturor proprietăților imobiliare ale grupurilor considerate vulnerabile, înclusiv persoanelor de etnie romă

În ceea ce privește politicile culturale dedicate minorităților, acestea au ca și principale obiective:

Utilizarea și păstrarea limbii, respectiv a limbilor minoritare

Menținerea și dezvoltarea unei culturi scrise, ca și a mass-mediei de tip etnic

O conservare a patrimoniului de tip material – colecții etnografice, colecții muzeale

O conservare a patrimoniului imaterial – meșteșugurile tradiționale, artele spectacolului, sărbători, tezaurele umane, diverse festivaluri

Politicile culturale dedicate minorității rome urmăresc în principal:

O participare a populației la diversele activități culturale

Promovarea egalității accesului la cultură

Principalul obiectiv urmărit de guvernanți în domeniul cultural vizează menținerea, dezvoltarea, ca și o afirmare a identității culturale a etniei, respectiv obiceiuri, limbă, patrimoniu, istorie, etc. În acest sens se au în vedere mai multe direcții de acțiune, precum:

Organizarea diverselor expoziții de tip tematic în cadrul cărora să se reflecte principalele aspecte dedicate istoriei și vieții romilor

Susținerea proiectelor culturale dedicate păstrării și promovării culturii romani, ca și a diverselor evenimente culturale al cărui specific este inspirat din cadrul culturii și a folclorului romani

O facilitare a accesului la manifestarea artei cinematografice și teatrale ce au tematici rome ori sunt în limba romani, în diversele instituții culturale locale

Organizarea diverselor festivaluri anuale, la nivel local, zonal ori central în vederea valorificării diverselor contribuții muzicale ale artiștilor de etnie romă

4.2 Eliminarea discriminării rasiale

Discriminarea, un fenomen ce este destul de des semnalat în cadrul istoriei comunităților etniei rome, poate fi considerată ca fiind o dimensiune a excluziunii sociale, aceasta problemă nefiind deloc abordată în perioada regimului comunist, ca urmare a politicilor de tip asimilaționist ce erau promovate de către partidul stat, respectiv Partidul Comunist Român (PCR).

Ulterior, după decembrie 1989, problema discriminării persoanelor de etnie romă a început să fie tot mai frecvent semnalată, în special de către renumita Amnesty International, care la începutul anilor 90 raporta deseori diverse forme de manifestarea violenței îndreptate împotriva cetățenilor români de etnie romă.

Barometrul Incluziunii Romilor (respectiv BIR) menționează în cadrul cuprinsului său diversele forme de manifestare ale gradului intoleranței față de populația de etnie romă, începând cu anul 1990, cele mai multe cauze ale discriminării datorându-se :

Problemelor de natură economică – modificarea situației economice în cadrul populației majoritare

Problemele generate de cultura politică – acceptarea/neacceptarea regulilor democrației, modificarea percepțiilor privind toleranța, pierderea respectului pentru populațiile minorităților etnice

Diverselor probleme de natură instituțională – modificările legislative, inexistența unor programe vizând incluziunea socială a populațiilor etnice

În ciuda acestor probleme, conform datelor existente în Romnibus, realizat pentru LDK Consultants de către I.M.A.S., marea majoritate a populației majoritare din România consideră că este binevenită prezența elevilor romi în aceleași clase cu elevii români (75 %), un procent aproximativ egal (respectiv 74.2 %) apreciind importanța pe care o are pentru copii petrecerea timpului liber împreună.

Procentul începe să se reducă în momentul în care se pune problema împărțirii spațiului privat, românii considerând doar într-un procent de 62 % că romii ar trebui să locuiască în aceeași zonă cu ei. În ceea ce privește căsătoriile cu persoane de etnie romă, doar 32,2 % dintre români au răspuns afirmativ.

În ciuda problemelor sesizate în perioada post-comunistă, ultimele studii și analize reliefează creșterea nivelului toleranței față de persoanele de etnie romă, principala cauză fiind generată de creșterea gradului de conștientizare în domeniul răspunsurilor corecte/incorecte. Persoanele de etnie romă continuă să se simtă în continuare victime ale discriminării, marea majoritate a acestora punând etnia din care provin pe locul întâi al diverselor nereușite înregistrate.

În conformitate cu informațiile date publicității de către autoritățile administrației publice centrale, persoanele ce fac parte din etnia romă continuă să fie încă destul de vulnerabile în fața fenomenului excluziunii sociale, la nivel central, dar și local, înregistrându-se un anume decalaj al incluziunii sociale, ca și o diferență remarcabilă în domeniul acumulării educaționale, respectiv de incluziune în cadrul pieței muncii.

Gradul incluziunii sociale al persoanelor de etnie romă este aproximativ egal cu cel semnalat în cadrul statelor Uniunii Europene, el fiind mai mic decât media națională în domeniile caracteristice calității vieții.

Autoritățile au identificat și explicația acestui fenomen, ce constâ într-un blocaj generat de problemele de natură economico-financiară ale etniei, ce se perpetuează între generații, ca și a modului de manifestare a diverselor mecanisme sociale ce deseori pot determina marginalizarea socială.

În vederea prevenirii și respectiv combaterii fenomenului discriminării, începând cu anii 2000 în țara noastră au început să se ia o serie întreagă de măsuri, în paralel fiind perfecționat și cadrul legislativ și implicit cadrul instituțional aferent.

În ciuda tuturor măsurilor și a programelor implementate, fenomenul discriminării persoanelor de etnie romă continuă să se manifeste în continuare, cel mai des acesta fiind semnalat în cazul:

Accesului romilor la diversele servicii publice

Accesului persoanelor de etnie romă pe piața muncii

Reprezentării persoanelor de etnie romă în mass-media

Potrivit specialiștilor, discriminarea persoanelor ce fac parte din etnia romă continuă să se manifeste pe fondul diverselor stereotipuri negative încă existente la nivelul populației majoritare, ca și datorită prejudecăților adânc înrădăcinate în cadrul mentalității publice.

În ciuda acestei realități, discriminarea persoanelor de etnie româ în România continuă să se situeze la un nivel inferior celor semnalate în alte state ale Uniunii Europene, țara noastră înregistrând cea mai redusă pondere la numărul actelor discriminatorii declarate de cetățenii ce fac parte din cadrul etniei rome (34 %).

Legislația privind integrarea comunității rome pe piața muncii

În România, obiectivul integrării comunității rome pe piața muncii este ideal reprezentat în cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020, strategie ce se constituie drept o revizuire a precdentei Strategii (2011), avându-se în vedere noile provocări din domeniul social, evidențiate de datele date publicității ca urmare a recensământului din anul 2011, ca și țintele de la nivel european ce au fost asumate în cadrul Strategiei Europa 2020.

Prin intermediul acestei Strategii, ce asigură o continuitate a măsurilor ce au fost deja luate în cadrul Strategiei vizând îmbunătățirea situației romilor în intervalul 2001-2010, țara noastră și-a propus să diminueze numărul persoanelor ce se află în riscul sărăciei ori în cel al excluziunii sociale cu până la 580.000, valoare ce urmează să fie atinsă până în 2020.

Revizuirea strategiei anterioare a fost un proces destul de complex, ce a inclus printre altele și consultarea tuturor reprezentanților autorităților locale și centrale, ca și a reprezentanților diversele organizații dedicate societății civile, reprezentanții mediului și a misiunilor diplomatice, experții Băncii Mondiale și ai diverselor structuri de la nivelul Organizației Națiunilor Unite.

Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 a început să fie implementată de acum doi ani, ea fiind însoțită de diverse măsuri alocate fiecărei direcții de acțiune vizate.

Avându-se în vedere evoluția de la nivel național, ca și cea de la nivel european, această Strategie urmează să fie revizuită și/sau adaptată/completată, cu actualizarea inclusiv a planurilor măsurilor specifice, avându-se în vedere rezultatele obținute pe parcursul implementării, ca și a recomandărilor ce sunt fomrulate în cadrul procesului de evaluare/monitorizare.

Prin intermediul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 autorităților române și-au propus să continue seria măsurilor ce au fost luate în cadrul proiectului vizând incluziunea socială a persoanelor de etnie româ, incluzând și dezvoltarea dialogului cu principalele instituții responsabile în domeniu, ca și dialogul cu societatea civilă.

Primul document important în domeniul incluziunii sociale a persoanelor de etnie romă a fost Strategia adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 430/2001, privind îmbunătățirea situației romilor în perioada 2001 – 2010, acesteia urmându-i Strategia incluziunii cetățenilor români ce aparțineau minorității romilor pentru 2012 – 2020, ce viza implementarea diverselor politici publice în domenii precum cel al educației, domeniul sănătății, domeniul ocupării forței de muncă, domeniul culturii, ca și cel dedicat infrastructurii sociale.

În cursul anului 2010, Uniunea Europeană a adoptat așa numita Strategia Europa 2020 ce viza printre altele dezvoltarea sustenabilă a incluziunii sociale, stabilind și obiectivele în domeniul :

Ocupării forței de muncă

Cercetării

Mediului și energiei

Educației

Dezvoltării și inovării

Pentru anul 2020, obiectivul Uniunii Europene are în vedere diminuarea cu 20 de milioane a numărului persoanelor europene ce sunt expuse riscului sărăciei, ca și o asigurare a coeziunii de tip economic, social și teritorial, însoțită de o sprijinire a categoriilor cele mai expuse riscului excluziunii sociale.

Ca urmare a acestor obiective, și țara noastră a trecut la preluarea și asumarea la nivel de stat, în categoria surselor excluziunii sociale fiind incluse :

Nivelul scăzut de trai – sărăcia

Discriminarea

O lipsă a oportunităților de asimilare/învățare

O lipsă a competențelor de bază în domeniu

De altfel, acestea reprezintă și sursele decalajului social ce se semnalează între populația majoritară și persoanele din etnia romă, care sunt grav afectate de :

Rata diminuată de ocupare

Rata crescură de abandon școlar

Un nivel redus al acumulării educaționale

Nivel redus de trai

Așa cum se poate remarca cu ușurință, principalele obiective ce sunt menționate în cadrul Strategiei Europa 2020, nu vor putea fi atinse la nivel național în contextul existenței decalajului remarcat în domeniul incluziunii sociale a persoanelor de etnie romă, moti pentru care se consideră că Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 reprezintă o adevărată provocare pentru România în cadrul complexului proces de reformă.

În ceea ce privește scopul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020, acesta constâ în incluziunea de tip economico-socială a persoanelor de etnie romă, în paralel cu asigurarea șanselor egale, prin intermediul elaborării și respectiv implementării diverselor programe și politici publice în:

Domeniul educației

Domeniul formării profesionale

Domeniul ocupării forței de muncă

Domeniul sănătății

Domeniul micii infrastructuri

De asemenea, Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 are în vedere implicarea diverselor autorități publice (atât de la nivel central, cât și de la nivel local), a societății civile și a persoanelor de etnie romă în diverse activități menite să faciliteze dezvoltarea incluziunii economico-sociale a acestora.

Principalele obiective ale Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 au în vedere :

O creștere a nivelului incluziunii educaționale a persoanelor de etnie romă până la un nivel similar celui al populației majoritare – combaterea diverselor decalaje de natură socială, decalaje ce dezvoltă riscul abandonului școlar, ca și pe cel al analfabetismului – măsuri menite să asigure accesul gratuit, egal și universal al persoanelor de etnie romă la educația de calitate

O creștere a nivelului ocupării persoanelor de etnie romă – combaterea decalajelor privind participarea pe piața muncii a persoanelor de etnie romă, comparativ cu participarea pe piața muncii a populației majoritare – acordarea sprijinului necesar persoanelor ce au șanse destul de mici la accederea pe piața muncii, respectiv tinerii, persoanele ce au o educație destul de redusă, persoanele de sex feminin, persoanele aflate în perioada șomajului de lungă durată, persoanele ce își au domiciliul în cadrul unor zone cu posibilități reduse de angajare, persoanele ce nu dispun de competențele profesionale necesare în anumite meserii, persoanelor cu dizabilități, persoanelor ce au în îngrijire minori aflați la vârsta școlară, etc

O îmbunătățire a stării de sănătate a persoanelor de etnie romă prin dezvoltarea accesului la diversele servicii de sănătate preventivă, ca și la serviciile de sănătate curativă

O îmbunătățire a condițiilor de locuit pentru persoanele de etnie romă ce fac parte din comunități ce sunt considerate ca fiind defavorizate economic și social

O asigurare a accesului la diversele servicii publice, ca și a accesului la mica infrastructură

Menținerea, susținerea, precum și dezvoltarea identității de tip cultural – obiceiuri, limbă, patrimoniu, avându-se în vedere în permanență atât respectarea drepturilor omului, cât și respectarea legislației

O îmbunătățire a situației sociale a persoanelor de etnie romă în domeniul dezvoltării comunitare, în domeniul protecției copilului, în domeniul justiției, ca și în domeniul ordinii publice

Dezvoltarea abordării de tip integrat a domeniilor ce sunt considerate ca fiind prioritare, în paralel cu corelarea măsurilor ce sunt incluse în cadrul Strategiei

În ceea ce privește grupul țintă ce este vizat în cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020, acesta include persoanele de etnie romă ce sunt supuse unui risc crescut al excluziunii socio-economice, ca și persoanele de etnie româ supuse fenomenului marginalizării sociale.

Din aceste considerente s-a avut în vedere în principal instituirea principiului prioritizării beneficiarilor diverselor măsuri de intervenție ce sunt menționate în cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020,direcțiile de acțiune vizând în mod explicit persoanele de etnie romă.

Elaborarea, ca și implementarea Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 s-a realizat avându-se în vedere principiile de bază comune ce sunt agreate la nivelul Uniunii Europene în domeniul incluziunii romilor, respectiv :

Politici de tip constructiv, pragmatic și nediscriminatoriu

Vizarea în mod explicit, nu și exclusiv a persoanelor din etnia româ

O abordare de tip intercultural

Abordare de tip integrator a diverselor domenii considerate ca fiind „cheie” în cadrul societății

O conștientizare a dimensiunii de gen

Un transfer al politicilor ce sunt bazate pe diverse elemente concrete

Folosirea diverselor instrumente ce sunt puse de către Uniunea Europeană la dispoziția statelor membre

O implicare cât mai bună atât a autorităților publice locale, cât și a autorităților publice regionale

O implicare a societății civile

Participarea cât mai activă a persoanelor de etnie romă

Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 are în vedere și diverse principii de tip complementar, dintre care merită menționat principiul :

Diviziunii sectoriale și al complementarității – Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 asigură o implicare a diverselor părți înteresate în cadrul procesului decizional, ca și a procesului privind implementarea acestei Strategii

Cooperării – Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 vizează realizarea diverselor proiecte de tip inetgrat ce au în vedere tratarea în mod simultan a diverselor probleme existente în domeniul educației, în domeniul ocupării forței de muncă, în domeniul sănătății, în domeniul culturii, în domeniul infrastructurii și locuirii, în domeniul dezvoltării comunitare, ca și în domeniul administrației publice

Adiționalității fondurilor – Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 asigură alocarea suficientă și eficace a resurselor necesare, prin intermediul utilizării diverselor fonduri de la bugetul de stat, ca și a fondurilor de la bugetele locale, ori a instrumentelor financiare din cadrul Uniunii Europene

Subsidiarității, al descentralizării în cadrul execuției – Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 se realizează în conformitate cu partajarea competențelor specifice diverselor instituții, respectiv autorități publice (locale și centrale)

Nediscriminării și a respectării demnității umane – în cadrul exercitării dtepturilor ce sunt menționate în cadrul alin. 2 al art. 1 din cadrul Ordonanței Guvernului 137/2000 vizând prevenirea și sancționarea diverselor forme de discriminare

Transparenței – Implementarea Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 se realizează transparent, avându-se în vedere o participare a societății civile, împreună cu diversele instituții publice locale/centrale și locale, în vederea îndeplinirii tuturor obiectivelor în domeniul dedicat incluziunii sociale

În domeniul ocupării forței de muncă a persoanelor de etnie romă, principalul obiectiv urmărit constă într-o îmbunătățire considerabilă a participării acestora pe piața muncii, avându-se în vedere mai multe direcții de acțiune, în condormitate cu prevederile Legii 279/2005, respectiv ale Legii 76/2002 (cu completările și modificările ulterioare), respectiv:

Asigurarea unei informări în domeniul pieței muncii, cu facilitarea contactului dintre șomerii romi și diverșii angajatori

Oferirea diverselor servicii de informare și de consiliere profesională (gratuit) pentru toate persoanele de etnie romă ce sunt în căutarea locului de muncă

Asigurarea serviciilor gratuite privind medierea locurilor de muncă nou create ori a locurilor de muncă vacante

Dezvoltarea șanselor vizând ocuparea pentru persoanele de etnie romă, prin intermediul încurajării mobilității geografice, ca și a valorificării diverselor capacități antreprenoriale

O stimulare a mobilității dedicate forței de muncă, prin intermediul acordării unor prime de încadrare sau, după caz, a unor prime de instalare

Acordarea, în mod gratuit, a diverselor servicii de consultanță, ca și de asistență în vederea începerii unei activități de tip independent ori în inițierea unei afaceri, cu scopul declarat al dezvoltării gradului ocupării

O stimulare a încadrării persoanelor de etnie romă șomere

O dezvoltare a competențelor profesionale a persoanelor de etnie romă, ca și o certificare a acestora

Organizarea diverselor cursuri vizând formarea profesională pentru romii ce se află în căutarea locului de muncă

Oferirea serviciilor gratuite vizând evaluarea, ca și certificarea competențelor ce au fost dobândite în cadrul sistemului informal, ca și a sistemului non-formal

Includerea persoanelor de etnie romă ce se află în căutarea locului de muncă în diverse programe de ucenicie

O stimulare a tuturor angajatorilor ce încadrează în muncă persoane din etnia romă – acordarea subvențiilor

Acordarea unui sprijin financiar în vederea înființării ori a dezvoltării unei afaceri

Prin intermediul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 toate persoanele de etnie romă au posibilitatea de a beneficia de diverse măsuri ce sunt finanțare din cadrul Fondului Social European 2014/2020, ce vizează în principal crearea unor noi locuri de muncă prin intermediul :

Creșterii adaptabilității și al mobilității în scopul derulării unei activități

Creării unor diverse mecanisme, special adaptate căutării locurilor de muncă potrivite

Furnizării serviciilor diverse privind ocuparea funcțiilor în raport de nevoile specifice acestora

Sprijinirii diverselor acțiuni de ocuparea unui loc de muncă, pe cont propriu

Tot din cadrul Fondului Social European 2014/2020 se vor acorda diverse stimulente financiare, ca și subvenții persoanelor de etnie romă pentru încurajarea accesului acestora pe piața muncii, ca și pentru menținerea acestora pe piața muncii, în același timp realizându-se o asigurare a tranziției spre piața muncii, de la sistemul protecției sociale.

De asemenea, prin intermediul Fondului Social European 2014/2020 se va reuși finanțarea consilierii și implicit a pregătirii profesionale pentru diverșii antreprenori din cadrul sectorului social, ca și a etntităților din cadrul economiei sociale (respectiv întreprinderilor sociale) de inserție, în paralel cu implementarea diverselor măsuri privind integrarea economico-socială a persoanelor de etnie romă, și implicit o dezvoltare a infrastructurii serviciilor sociale la nivelul diverselor comunități locale.

În ceea ce le privește pe persoanele tinere din cadrul etniei rome (cu vârsta inclusă în intervalul 16 ani – 24 ani) acestea au posibilitatea de a beneficia de diverse măsuri special dedicate integrării loc pe piața muncii, ca și de îmbunătățirea competențelor, aspecte primordiale în cazul tinerilor ce nu au reușit să își găsească un loc de muncă stabil ori care nu urmează diverse cursuri de formare ori studii.

Concluzionând, obiectivul general al autorităților române în domeniul ocupării forței de muncă de către persoanele de etnie romă, cu efecte directe reflectate asupra nivelului de trai al acestora, are în vedere accesarea tuturor măsurilor active în vederea creșterii șanselor accesului la piața muncii.

În ceea ce privesc obiectivele specifice, avându-se în vedere prevederile legale, implementarea Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 va genera :

O creștere a numărului persoanelor de etnie româ ce vor deveni active în cadrul pieței muncii din România

Creșterea numărului persoanelor de etnie romă și sex feminin care vor deveni active în cadrul pieței muncii

În ceea ce privesc măsurile active ce urmează a fi accesate pentru creșterea considerabilă a șanselor persoanelor de etnie romă la accesul pe piața muncii, acestea sunt structurate în cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 astfel:

Sursă captură : Anexa 3 din cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 – http://www.anr.gov.ro/

Sursă captură : Anexa 3 din cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 – http://www.anr.gov.ro/

Sursă captură : Anexa 3 din cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020 – http://www.anr.gov.ro/

CONCLUZII

Chiar dacă poate părea destul de dificil de crezut, fenomenul globalizării remarcat cu precădere în ultimele decenii a generat nu dezvoltarea statelor sărace, ci dimpotrivă, marginalizarea acestora, astfel încât gradul de participare la comerțul mondial, ca de altfel și accesul la puternica piața financiară internațională fiind unul destul de diminuat.

Mai mult, globalizarea a redus în mod considerabil și gradul de autonomie și de decizie aflat la latitudinea guvernelor naționale, acestea fiind deseori puse în situația de a nu putea interveni suficient pentru a-și susține propriile economii. Și chiar dacă nu toate economiile sunt incluse în sistemul global actual, se impune în primul rând o stabilizare macroeconomică la nivel mondial, fără de care piața economică mondială ar avea destul de mult de suferit.

Chiar dacă în cele mai multe cazuri se susține că fenomenul globalizării sistemului financiar generează diverse efecte benefice la nivelul statelor lumii, crizele financiare ce s-au produs în Asia, Rusia sau Mexic au demonstrat exact contrariul, mulți fiind specialiștii care au încercat să demonstreze că toate crizele economice din ultimii ani ar fi rezultatul liberalizării financiare la nivel global, ca și al posibilităților multiple de operare oferite numeroaselor instituții bancare din lume.

Statele puternice ale lumii, ce sunt considerate privilegiate, au posibilitatea să treacă mai ușor peste diverse șocuri economice, la polul opus poziționându-se statele sărace, care sunt în permanență defavorizate. Și asta deoarece globalizarea a impus statelor lumii dezvoltarea eficienței financiare la nivel național și nu numai, în paralel cu o diminuare a factorului politic în economie. În paralel însă s-a remarcat o dezvoltare a diverselor interdependențe existente între statele lumii, cu efecte imediate și directe reflectate la nivelul riscului de propagare a problemelor financiare în anumite zone ale globului.

Specialișii susțin că globalizarea are multiple efecte negative la nivelul tuturor statelor lumii, aceasta accentuând polarizarea ce s-a format deja între statele considerate puternice din punct de vedere economic și statele defavorizate, sărace. Astfel, dacă marile state ale lumii, ce pot fi considerate drept privilegiate, găsesc resursele necesare să treacă mult mai ușor peste diverse șocuri economice, statele mai puțin dezvoltate nu au această capacitate, ele fiind în permanență defavorizate. Ne-a confirmat-o încă o dată recenta criză economică, pe fondul căreia, ca urmare a fenomenului globalizării, au avut de câștigat î statele dezvoltate ale lumii, care au dispus de toate mijloacele necesare astfel încât să profite din plin de toate potențialele oportunități ivite, în detrimentul restului statelor lumii.

Din nefericire, globalizarea facilitează promovarea și protejarea intereselor unor anumite state, cu precădere Statele Unite ale Americii, care după finalul Războiului Rece, au ajuns prima super-putere la nivel mondial. În acest moment, toate marile state capitaliste ale lumii sunt sub impactul direct al globalizării contemporane, acestea fiind obligate permanent să concureze unele cu altele, în special în procesul de atragerea unor noi investiții străine directe, cu efecte imediate resimțite la nivelul economiilor naționale.

De cealaltă parte, statele mai puțin dezvoltate ale lumii sunt obligate să se alinieze regulilor economice instituire de marile puteri mondiale, fapt pentru care permanent ele se află într-un raport de subordonare, de dependență financiară și nu numai.

Urmare a accentuării și generalizării permanente a fenomenului internaționalizării, globalizarea a început să inducă în ultimii ani și o dezvoltare semnificativă a companiilor multinaționale, acestea extinzându-și piețele de desfacere într-un ritm exponențial, în paralel cu ridicarea standardelor concurenței la nivel mondial. Așa s-a ajuns în situația ca marile firme autohtone să fie obligate să facă față atât concurenței de la nivel național, cât și celei din afara granițelor, cu efecte ce se reflectă nu doar în veniturile pe termen lung, ci și în imaginea conferită populației.

Efectul pe care globalizarea îl are la nivelul statelor lumii poate fi scos puternic în evidență prin urmărirea evoluției economico-financiare la nivel mondial a crizei din SUA, reacțiile autorităților și măsurile adoptate pentru diminuarea efectelor fiind adoptate ulterior de toate marile state la lumii. Astfel se poate observa cu ușurință efectul de domino generat de globalizare, la nivelul tuturor țărilor.

Definită ca și o gravă problemă socială, ce afectează toate dimensiunile socității, dar și ale culturii, sărăcia determină menținerea veniturilor membrilor unei comunități la un nivel destul de diminuat, în paralel cu o limitare a accesului acestora la diverse servicii cum ar fi educația ori sănătatea.

În plus, sărăcia generează și o lipsă a diverselor facilități în cadrul membrilor unei comunități, ea impunând persoanelor afectate diverse sentimente contradictorii, cele mai frecvent semnalate fiind disperarea, timiditatea, lipsa speranței. Fiind considerată ca fiind o problemă de natură socială, ca și factorii ce au o contribuție esențială la apariția, dar și dezvoltarea acesteia, sărăcia impune identificarea unor soluții de impact.

Mai mult, sărăcia generează o modificare a personalității umane, persoanele ce trăiesc într-un anumit grad de sărăcie având personalitatea orientată spre latura fizică, de tip extrovertit, cu orientare spre concret, impulsivitate și o toleranță deosebită vizavi de tulburările de natură somatică și psihică.

Sărăcia impune un nivel extrem de diminuat al veniturilor, un consum redus, un grad mic de ocuparea forței de muncă, cu o alimentație fie insuficientă, fie de o calitate îndoielnică, ce deseori generează o stare de sănătate precară. De asemenea, sărăcia implică și un acces destul de limitat la educație, cu o participare restrânsă la luarea unor decizii și implicit posibilitatea extrem de limitată de influențarea propriului nivel de trai.

România, din păcate, ocupă un loc deloc onorant în topul statelor sărace, ea fiind de altfel considerată țara cu cea mai mare rată a sărăciei din zona Europei Centrale și de Răsărit, exceptând cazul Albaniei. În țara noastră cele mai afectate zone, ce supuse unui risc crescut al sărăciei, sunt cele plasate în partea nord-estică, conform informațiilor date publicității de autoritățile europene, ca și de specialiștii Băncii Mondiale.

Iar cea mai afectată a fost și continuă să rămână comunitatea romă, ale căror membrii sunt cu 38 % mai predispuși sărăciei, comparativ cu celelalte persoane ce au vârste, un nivel al educației, o compoziție a gospodăriei și o localizare geografică asemănătoare. Din păcate, în cadrul aceleiași categorii, riscul de sărăcie în cazul minorilor este cu 37% mai ridicat, comparativ cu restul copiilor, educația acestora fiind în strânsă legătură cu potențialele șanse pe care acești tineri le au la un trai mai bun.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Cristian Păun, Criza economică – cauze, caracteristici, explicații, Sfera politicii, volumul XVIII, iunie 2010

Ana Maria Preoteasa et. all, Situația romilor în România – între incluziune socială și migrație. București, Fundația Soros-România, 2011

Dumitru Sandu, Comunitățile de romi din România – O hartă a sărăciei, Banca Mondială

Laura Surdu, Roma school participation, non-attendance and discrimination in Romania, Bucharest, Vanemonde, 2011, citat în United Nations Economic and Social Council, 2012 – Romania-Draft country programme document

Autori străini :

Ajayi, Richard , Mougoue, Mbodja, On the Dynamic

M. Caluoer, Ghid de bune practici în implementarea politicilor publice locale, EDRC, 2008

Barry Eichengreen, Andrew K. Rose, Staying Afloat When the Wind Shifts: External Factors and Emerging-Market Banking Crises, (NBER Working Papers 6370, National Bureau of Economic Research, Inc., 1998)

Forbes K. J., Rigobon R., 2002, "No Contagion, Only Interdependence: Measuring Stock Market Comovements," Journal of Finance, American Finance Association, vol. 57(5)

Kaminsky G., Reinhart C. (1999), “Bank Lending and Contagion: Evidence from the East Asian Crisis” Working Paper, National Bureau of Economic Research

A. Shah, Global Issues, 2013

Peter Townsend, The International Analysis of Poverty. Harvester Wheatsheaf, London, 1993

Site-uri consultate:

http://www.usatoday.com/story/news/world/2014/01/16/wef-biggest-risks-facing-world-2014/4505691/http://business.financialpost.com/2014/04/07/the-changing-face-global-risks-top-6-things-you-should-be-worried-about-now/

http://www.project-syndicate.org/commentary/nouriel-roubini-warns-that-even-as-many-threats-to-the-world-economy-have-receded–new-ones-have-quickly-emerged

http://business.financialpost.com/2014/04/07/the-changing-face-global-risks-top-6-things-you-should-be-worried-about-now/

http://www.nscb.gov.ph/poverty/TCPovStat/reading_materials/rioXG/Relative%20Poverty%20Practices/RelPov_ES.pdf

http://ec.europa.eu/eurostat

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Glossary:EU_statistics_on_income_and_living_conditions_(EU-SILC)

http://data.worldbank.org/sites/default/files/wdi-2014-book.pdf

http://iresearch.worldbank.org/PovcalNet

http://data.worldbank.org/mdgs

http://ec.europa.eu/eurostat

http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_en.htm

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/europe_2020_explained.pdf

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Glossary:EU_statistics_on_income_and_living_conditions_(EU-SILC)

http://www.fao.org/home/en/

http://www.globalissues.org

http://www.worldbank.org/en/country/romania

http://www.worldbank.org/en/country/romania

http://www.stpcentru.ro/fileadmin/user_upload/grupuri_de_lucru/valeriu_toma/cadrul_normativ/HG_nr.829_din_31_iulie_2002_privind_aprobarea_Planului_national_antisaracie_si_promovarea_incluziunii_sociale.pdf

http://www.collinsdictionary.com/

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/2%20-%20JIM_Romania.pdf

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pnd/pnd_20071.htm

http://www.stpcentru.ro/fileadmin/user_upload/grupuri_de_lucru/valeriu_toma/cadrul_normativ/HG_nr.829_din_31_iulie_2002_privind_aprobarea_Planului_national_antisaracie_si_promovarea_incluziunii_sociale.pdf

http://www.gov.ro/

http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

http://ec.europa.eu/justice/policies/discrimination/docs/com_2011_173_en.pdf

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L292-2011.pdf

http://www.anr.gov.ro/docs/statistici/PROROMI__Comunitatile_de_Romi_din_Romania_187.pdf

http://www.anr.gov.ro/

http://www.edrc.ro/docs/docs/cercetari/Barometrul-incluziunii-romilor.pdf

http://academos.ro/sites/default/files/biblio-docs/1311/1_romnibus_iunie2009.pdf

http://ec.europa.eu/justice/discrimination/roma/index_ro.htm

http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/lsa/108377.pdf

http://ec.europa.eu/esf/main.jsp?catId=62&langId=ro

Documente și legislație consultată:

Joint report by the Commission and the Council on social inclusion, 2004

Studiul realizat în 2013 de Fundacion Secretariado Gitano, Health and the Roma community, analysis of the situation in Europe, studiu ce a inclus și România

Raportul Institului pentru Cercetarea Calității Vieții 2013

The State of Food Insecurity in the World, 2011

Studiul C.E. și al Băncii Mondiale – 2012

Raportul Băncii Mondiale/C.E./P.N.U.D – 2013

Collins English Dictionary, 2003

Join Inclusion Memorandum

Planul Național de Dezvoltare 2004-2006

Banca Mondială, Incluziunea Romilor – O oportunitate economică pentru Bulgaria, Republica Cehă, România și Serbia

Planul Național de Dezvoltare 2007-2013

COM(2011) 173, 5 aprilie 2011, Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European, Consiliului Europei, Comitetului Economic și Social, Comitetului regiunilor

Strategia Națională de Integrare a Romilor, 2012

Strategia Europa 2020

The World Bank, Toward an equal start: closing the early learning gap for Roma children in Eastern Europe, 2012

Anexa 1 din cadrul Strategiei Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020

Strategia Guvernului României de incluziunea cetățenilor români ce aparțin minorității rome pentru perioada 2014-2020

Barometrul Incluziunii Romilor

Analiza economico-socială dedicată programării fondurilor europene în perioada 2014-2020

Cercetarea „Stereotipurile la adresa romilor”, realizată de C.C.S.B. pentru Asociația ProDemocrația

Analiza socio-economică vizând programarea fondurilor europene 2014-2020, Comitetul Consultativ Tematic Ocupare, MMFPSPV, București, 2013

The situation of Roma in 11 E.U. Member States – Survey Results at a Glance

Legea 279/2005

Legea 76/2002

H.G. 829/2002

Legea 292/2011