Bună ziua Mă numesc, Călin Nicoleta ș i am ales să vă prezint [608850]

Bună ziua! Mă numesc, Călin Nicoleta ș i am ales să vă prezint
proiectul cu tema “NO Ț IUNI GENERALE PRIVIND MARKETINGUL
Ș I MIXUL DE MARKETING“.
În ultimele decenii, firmele au trebuit să facă fa ț ă unei
concuren ț e mai acerbe mai oricând; a fost necesară trecerea de la
o filosofie bazată pe produs la una bazată pe client ș i marketing.
Acest lucru se realizează printr-o mai bună cunoa ș tere ș i satisfacere
a nevoilor ș i dorin ț elor consumatorilor.
Abordarea obiectivă, logică ș i comparativă a conceptului de
marketing în cadrul oricărei unită ț i de productive sau de servicii,
înso ț ită de aplicarea lui în practică de o serie de măsuri concrete
reprezintă o pârghie importantă de îmbunătă ț ire a activită ț ii
economice, un instrument adecvat de luptă concuren ț ială.
Ideea antrenării resurselor pe care le are la dispozi ț ie
întreprinderea, în combina ț ii diferite, astfel încât sa permită acesteia
realizarea unui contract eficient cu pia ț a a condus la na ș terea
conceptului de marketing-mix.
Drept urmare, marketingul mix se define ș te ca orientarea
activită ț ii de marketing a întreprinderii, în func ț ie de resursele sale
interne ș i condi ț iile pie ț ei, prin combinarea într-u n tot unitar, coerent,
sub forma unor programe a elementelor politicii de produs, pre ț ,
plasare ș i promovare în vederea atingerii obiect ivelor fixate pe o
anumită perioadă.
​ Cap.1 No ț iuni generale privind marketingul ș i mixul de
marketing.
Apari ț ia marketingului este strâns legată de existen ț a comer ț ului
ș i a apărut în marile universită ț i americane la în ceputul sec. XX. Ca
termen, marketingul a fost utilizat pentru prima data în 1902, la
Universitatea din Michigan, ș i descria un obiect de curs universitar
referitor la “diferite metode de marketing ale bunurilor”.
Specializarea marketingului a apărut din nevoia de a găsi solu ț ii cât
mai eficiente la probleme particulare din diferite activită ț i
economice.

​ 1.1 Etape în evolu ț ia conceptului de marketing.
Termenul de marketing este de origine anglo-saxona ș i provine
din verbul “to market” care înseamnă a desfă ș ura tranzac ț ii de
pia ț ă, a cumpăra ș i a vinde. În literatura de spec ialitate, termenului
de marketing îi sunt ata ș ate mai multe accep ț iunea. În linii mari, a
face marketing înseamnă a ac ț iona pe pia ț ă, dezvoltând produse ș i
servicii ș i distribuindu-le acolo unde sunt cerute , celor care le
a ș teaptă ș i care sunt dispu ș i să plătească pentru ele.
Chiar dacă termenul apare pentru prima dată în anul 1902, ca
ș tiin ț ă, marketingul a apărut mai târziu, după pe rioada postbelică,
timp în care dezvoltarea comer ț ului a parcurs următoarele etape :
● Etapa de produc ț ie, care este caracterizată de cre ș terea
produc ț iei ș i reducerea pre ț urilor ;
● Etapa vânzărilor, în care se produce atât cât se poate vinde;
● Etapa marketingului, în care a început să se producă ceea ce
se poate vinde, producătorul îndreptându- ș i aten ț ia spre
cunoa ș terea ș i satisfacerea nevoilor ș i dori n ț elor
consumatorilor.
Marketingul apare pentru prima dată în practica firmelor
americane. Asocia ț ia Americană de Marketing define ș te marketingul
ca fiind totalitatea activită ț ilor economice care dirijează fluxul
bunurilor ș i serviciilor de la producător la consum ator ș i utilizator.
În evolu ț ia marketingului putem delimita mai multe etape:
societatea industrială, etapa dominată de pia ț a cumpărătorului ș i
etapa societă ț ii complexe.
În trecut marketingul se limita la vânzarea produselor existente,
toate eforturile fiind îndreptate către producerea vânzărilor.
Marketingul contemporan pleacă de la nevoile cumpărătorilor
actuali ș i poten ț iali ș i apoi de la planificarea uneori game de produse
ș i de ac ț iuni în serviciul acestor nevoi, ob ț inând profiturile prin
crearea unei mai bune satisfaceri a consumatorului.
Marketingul nu trebuie confundat cu activitatea de vânzare
desfă ș urată de întreprindere.

1.2 Defini ț iile marketingului
Orice defini ț ie a marketingului, indiferent cărei ș coli ar apar ț ine, ar
trebui să cuprindă următoarele concepte de bază: nevoi, dorin ț e ș i
cereri, produse, valoare, satisfac ț ie ș i calitate, p ie ț e.
Defini ț iile marketingului pot fi împăr ț ite în două mari categorii:
● Defini ț ii clasice (înguste);
● Defini ț ii moderne (lărgite).
Organiza ț ia Mondială a Turismului desemnează marketingul ca
fiind “o serie de metode ș i tehnici care vizează s atisfacerea în cele
mai bune condi ț ii a nevoilor de servicii turistice ale popula ț iei fără ca
popula ț ia de primire să aibă de suferit.” Această defini ț ie are însă
un neajuns: nu ț ine cont de interesul fundamental al întreprinderilor
de turism, acela de a ob ț ine profit.
Marketingul este o concep ț ie potrivit căreia produc ț ia ș i toate
resursele întreprinderii trebuie subordonate satisfacerii
cumpărătorilor întrucât aceasta este singura cale pentru
dezvoltarea maximă a vânzărilor ș i pentru ob ț inerea celor mai mari
beneficii.
“Marketingul este un proces social ș i manage rial prin care
indivizii ș i grupuri de indivizi ob ț in ceea ce le est e necesar ș i doresc
prin crearea, oferirea ș i schimbul de produse av ând o anumită
valoare.”
O altă defini ț ie a marketingului o dă Jost Krippendorf, care
prezintă marketingul turistic ca “o adaptare sistematică ș i
coordonată a politicii întreprinderilor turistice, private sau de stat, pe
plan local, na ț ional sau interna ț ional, în vederea satisfacerii optime
a nevoilor anumitor grupuri determinate de consumatori, în scopul
ob ț inerii unui profit.
​ 1.3. Conceptul de mix-marketing
În mediul dinamic al economiei de pia ț ă, pentru a supravie ț ui ș i
pentru a- ș i îndeplini scopurile produse, agen ț ii economici trebuie să

ac ț ioneze prompt la modificările iminente ș i cele prevăzute ale
mediului extern.
Întreprinderea poate adopta o anumită strategie de pia ț ă în
func ț ie de resursele pe care le are la dispozi ț ie ș i de al ț i factori
endogeni sau exigen ț i, care, antrena ț i ș i combin a ț i în diferite moduri
ș i propor ț ii, permit întreprinderii realizarea unui c ontact eficient cu
pia ț a.
Pornind le la această idee a apărut conceptul de marketing-mix,
considerat astăzi una dintre ideile dominate ale teoriei ș i practicii de
marketing modern. El a fost creat de profesorul Neil H. Bordeaux de
la Universitatea Harvard, care- ș i folose ș te termenul încă din anul
1950-îi dă o formulare coerentă abia în 1964.
Prin conceptul de marketing-mix se poate în ț elege orientarea
activită ț ii de marketing a întreprinderii – în func ț ie de resursele
interne ș i de condi ț iile pie ț ei – prin combinarea în tr-un tot unitar,
coerent sub forma unor programe ale elementelor politicii de
produs, pre ț , de distribu ț ie ș i de promovare.
Cerin ț ele de baza pentru aplicarea mixului de marketing sunt:
● Elementele sa fie corelate judicios(optim) atât între ele, cât ș i
cu strategia de pia ț ă a întreprinderi.
● Optimizarea efortului de marketing care presupune alegerea
din mai multe variante posibile în vederea asigurării unui
anumit efect a celei mai bune pe baza criteriului eficien ț ei
economice.
Cap.2 Politici de Marketing
Marketingul mix reprezintă orientarea activită ț ii de marketing a
întreprinderii, în func ț ie de resursele sale interne ș i condi ț iile pie ț ei,
prin combinarea într-un tot unitar, coerent, sub forma unor
programe a elementelor politicii de produs, pre ț , plasare(distribu ț ie)
ș i promovare în vederea atingerii obiectivelor fix ate pentru o
anumită perioadă.
2.1 Politica de produs

În cadrul celor patru componente ale mixului, accentul cade pe
politica de produs care este ș i principalul mijloc de comunicare a
întreprinderii cu pia ț a.
Politica de produs ​ reprezintă conduita pe care o adoptă
întreprinderea, referitor la dimensiunile, structura ș i evolu ț ia
produselor ș i serviciilor ce fac obiectul propriei a ctivită ț i, atitudine ce
se raportează permanent la cerin ț ele mediului de pia ț ă, la tendin ț ele
manifestate de ceilal ț i concuren ț i.

2.1.1 ​ Conceptul de produs ș i nivelurile sale.
Produsul este orice lucru care satisface o nevoie sau o dorin ț ă ș i
care este oferit pe pia ț ă. Un produs poate fi oferit sub forma de bun
material, serviciu, idee, persoană sub forma unei combina ț ii a
acestora.
În timp ce producătorii văd produsul ca un obiect fizic,
consumatorii cumpără de fapt avantajele de care se bucură din
partea bunului respectiv. În general, în definirea unui produs
intervin următoarele elemente:
● Componente corporale;
● Componente acorporale
● Comunica ț iile referitoare la produs;
● Imaginea produsului este un atribut imaterial, simbolic ș i arată
modul în care produsul îl reprezintă pe consumator, precum ș i
modalitatea în care acesta dore ș te să fie p erceput de cei din
jur.
Integrarea acestor elemente a condus la structura produsului pe
trei niveluri, respectiv produs generic, produsul tangibil ș i produsul
dezvoltat.
Produsul generic(esen ț a produsului) cuprinde principalele
avantaje pe care cumpărătorul le identifică sub forma unor
necesită ț i personale ce vor fi satisfăcute de respectivul produs.
Produsul tangibil include ș i caracteristicile, m arca, stilul, calitatea
ș i ambalajul.

Produsul dezvoltat cuprinde toate avantajele adi ț ionale, extrinseci
produsului, pe care cumpărătorul le prime ș te ș i care pot influen ț a
decizia lui de cumpărare.
Avantajele înglobate în niveluri superioare ale produselor le
diferen ț iază de cele similare oferite de concuren ț a ș i, totodată,
stabilesc cota de pia ț ă de ț inută de fiecare întreprindere prin
produsul său.

2.1.2 ​ Marca. Identitatea mărcii.
Marca este semnul distinctiv folosit de întreprinderi pentru a
individualiza ș i identifica produsele, lucrările ș i serviciile lor de cele
identice sau similare ale altor întreprinderi.
Semnifica ț ia mărcii poate să nu aibă legătură cu caracteristicile
fizice sau func ț ionale pe care le reprezintă. Cota unei mărci se
referă la capacitatea lentă a acesteia de a influen ț a comportamentul
consumatorului, evocându-i un ansamblu specific de gânduri, trăiri,
senza ț ii ș i asocia ț ii.
Marca are capacitatea de a influen ț a continuu ș i regulat
comportamentul celor care intră în contact cu ea, aducând la rutină
decizia lor de cumpărare ș i stabilind astfel cerer ea pentru un anumit
produs existent sau producând extinderea instinctului de cumpărare
pentru a crea cererea de noi produse.
Mărcile oferă o bază de consumatori fideli care î ș i demonstrează
loialitatea prin repetarea cumpărării ș i prin dispo nibilitatea de a
încerca produse noi oferite sub aceea ș i marcă.
Valoarea unei mărci constă în acele calită ț i care maximizează
volumul vânzărilor. Mărcile de valoare se bucură întotdeauna de
loialitatea consumatorilor, determină pre ț uri mai mari ș i rezistă mai
bine competi ț iei.

2.1.3 ​ Mixul produsului
Linia de produse este formată dintr-un grup omogen de produse
care sunt strâns înrudite, servind aceea ș i clasă de nevoi ș i care sunt

destinate, de regulă, aceluia ș i grup de consuma tori, având
modalită ț i de ambalare, promovare ș i desfacere similare ș i care
intră în aceea ș i categorie de pre ț .
Dimensiunile gamei de produse sunt:
● Lungimea este definită de numărul de linii de produse oferite
pe pia ț ă;
● Lungimea este data de numărul total de produse pe care
întreprinderea le oferă, suma produselor sau modelelor tuturor
liniilor.
● Profunzimea este dată de numărul de variante din fiecare linie
de produs.
● Omogenitatea sau sau consisten ț a descrie rela ț ia dintre
diferitele linii ale unui mixer de produse, gradul lor de asociere
în produc ț ie, distribu ț ie, consum etc.
O întreprindere poate avea mai multe op ț iuni strategice în
legătură cu produsul, ș i anume :
● Men ț inerea actualului mix de produse;
● Modificarea produsului;
● Extinderea liniei de produse;
● Simplificarea liniei de produse;
● Abandonarea liniei/produsului;
2.1.4 Procesul de dezvoltare ș i înnoire a produs elor
Introducerea produselor noi implică o mare doză de risc pentru
întreprindere ș i este un proces mult mai dificil ș i mai costisitor decât
administrarea produselor existente.
Un produs nou este un produs care prin caracteristicile sale se
deosebe ș te de produsele aflate pe pia ț ă.
Procesul de introducere a unui produs nou presupune
parcurgerea mai multor etape:
● Ideea de produs – poate avea surse interne sau externe.
● Analiza preliminară – etapă în care se urmăre ș te:
○ Oportunitatea de dezvoltare a produsului pe o pia ț ă nouă
sau de penetrare pe o pia ț ă existentă;

○ Compatibilitatea ideii de produs nou cu obiectivele
întreprinderii ș i resursele de care dis pune;
○ Crearea ș i testarea conceptului de pr odus.
Produsul va fi analizat atât ca întreg cât ș i pe trăsături distinctive,
urmărindu-se diferite aspecte: calitatea, pre ț ul, marca etc.
Testarea de pia ț ă se poate definii ca o verificare a vânzării
produselor într-o zonă de testare, cu angajarea întregului
instrument al marketingului.
Produsele noi au nevoie de efectuarea unui test de pia ț ă mai
amănun ț it decât produsele modificate, de un proces decizional mult
mai complex, mai ales dacă este vorba de o întreprindere
necunoscută pe pia ț a respectivă.

2.1.5 ​ Ciclul de via ț ă al produsului
Este un concept care încearcă să descrie vânzările ș i profiturile
produsului, consumatorii, competi ț ia ș i ac ț iunile specifice de
marketing întreprinse de la apari ț ia acestuia ș i până la înlăturarea
sa de pe pia ț ă, sau mai precis, intervalul de timp cuprins între
momentul lansării unui produs pe o pia ț ă dată ș i cel al retragerii sale
definitive de pe pia ț a respectivă.

2.1.6 Strategii de produs
Strategia de produs reflectă op ț iunile întreprinderii referitoare la
dimensiuni, structura ș i dinamica gamei de prod use pe care le
produc sau comercializează.
Strategia de produs este subordonată strategiei de pia ț ă a
întreprinderii fiind fundamentată pe obiectivele globale ale
întreprinderii, în strânsă legătură cu strategiile de pre ț , distribu ț ie ș i
promovare.
Dacă se are în vedere gradul de înnoire a produselor,
întreprinderea are la dispozi ț ie următoarele strategii de produs:

● Strategia men ț inerii gradului de noutate prin introducerea ș i
eliminarea anual a aceluia ș i număr de artic ole, fără a efectua
structura gamei de produse;
● Strategia perfec ț ionării produselor;
● Strategia înnoirii produselor.
În func ț ie de dimensiunile gamei de produse, întreprinderea
poate opta pentru una din variantele strategice:
● Strategia stabilită ț ii sortimentele;
● Strategia de selec ț ie sau de restrângere sortimentală;
● Strategia diversificării sortimentale;
● Diversificare orizontală;
● Diversificare verticală;
● Diversificarea laterală.
Întreprinderea poate opta pentru una din următoarele alternative
strategice de produs:
● Extinderea directă a produsului presupune comercializarea
aceluia ș i produs existent pe pia ț a internă;
● Adaptarea produsului presupune modificarea produselor
existente în func ț ie de caracteristicile pie ț ei- ț intă;
● Inven ț ia solicită proiectarea de produse noi pentru pia ț a
externă.

2.2 Politica de pre ț
Fiind expresia bănească a valorii sau unită ț ii mărfurilor, pre ț urile
sunt variabile de marketing mix cu cele mai ample implica ț ii asupra
mecanismului de func ț ionare a pie ț ei, inclusiv a celei turistice.
Politica de pre ț reprezintă stabilirea exactă ș i cât mai aproape de
realitate a pre ț urilor pentru produse ș i servicii.

2.2.2 Elaborarea strategiei de pre ț
○ Procesul elaborării unei strategii de pre ț eficiente trebuie
sa parcurgă mai multe etape: stabilirea obiectivelor de
pre ț , strategia marketingului mix, analiza reac ț iei

concuren ț ei, strategii ș i politici de pre ț , stabilirea pre ț ului
final.

2.2.3 Procedura stabilirii pre ț ului
Modul de stabilire a pre ț urilor variază de la o întreprindere la alta.
Unele întreprinderi urmează pur ș i simplu pre ț ul pie ț ei, deci i-au în
calcul doar influen ț a concuren ț ei în alegerea strategiei de pre ț , în
timp ce alte întreprinderi determină costul respectiv ș i în func ț ie de
asta stabilesc pre ț ul.

2.2.4 Alternative strategice de pre ț
După ce a fost stabilit locul pre ț ului în mixul de marketing,
marketerul poate dezvolta o strategie de pre ț în func ț ie de
obiectivele urmărite. Variantele strategice de pre ț pe care o
întreprindere le poate utiliza sunt numeroase.
Pre ț ul final al unui produs poate con ț ine ș i elemente
suplimentare, de cre ș tere a pre ț ului de bază, ge nerate de oferirea
unor garan ț ii suplimentare sau a unor op ț iuni ș i servicii
preferen ț iale ​ .

2.3 Politica de distribu ț ie
Politica de distribu ț ie(plasare) reprezintă un ansamblu de activită ț i
ce au în vedere atât circuitul fizic ș i economic al produselor turistice,
cât ș i rela ț iile care i-au na ș tere între prestatorii de servicii, clien ț i,
comercian ț i ș i al ț i intermediari.

2.3.1 Conceptul, con ț inutul ș i rolul distribu ț iei

Principalele func ț ii ale procesului de distribu ț ie sunt:
● Schimbarea proprietă ț ii asupra produsului prin intermediul
vânzării-cumpărării;
● Deplasarea produsului, respectiv transportarea, stocarea,
condi ț ionarea, manipularea, ambalarea etc.

● Alegerea ș i utilizarea canalelor de distribu ț ie.
Din defini ț iile prezentate, se observă că între producător ș i
consumator nu circulă doar produsul, în realitate în procesul de
distribu ț ie fiind generate mai multe fluxuri economice ș i anume:
● Fluxul tranzac ț iilor;
● Fluxul informa ț ional;
● Fluxul promo ț ional;
● Fluxul produsului.
2.3.3 Strategii de distribu ț ie
În general, există 3 op ț iuni strategice:
● Distribu ț ia intensivă – presupune distribuirea produselor sau
serviciilor printr-un număr cât mai mare de unită ț i de
desfacere.
● Distribu ț ia selectivă – este utilizată de către întreprinderile care
produc bunuri pentru care cumpărătorii preferă să petreacă
mai mult timp pentru a le achizi ț iona chiar din unită ț i de
desfacere specializate. Aceasta strategie permite
producătorilor sa realizeze un control mai eficient ș i cu costuri
mai mici asupra distribu ț iei ș i să colaborez e doar cu anumi ț i
intermediari selecta ț i în acest scop;
● Distribu ț ia exclusivă – utilizată de producătorii care doresc sa
păstreze controlul asupra distribuirii produselor lor, urmărind o
buna imagine a acestor produse dar ș i ada osuri comerciale
ridicate. Este frecvent întâlnită în cazul autoturismelor de
clasă, aparatură electronică, vestimenta ț ie de marcă.

2.4 Politica de promovare
Politica de promovare are în vedere un ansamblu de ac ț iuni ș i
mijloace ce vizează influen ț area ș i atragerea înt r-o cât mai mare
măsură a cumpărătorilor poten ț iali către punctele de vânzare, în
vederea satisfacerii nevoilor ș i dorin ț elor acesto ra ș i implicit a
cre ș terii economice.

2.4.1 Conceptul ș i con ț inutul procesului de com unicare
Politica de comunicare cuprinde toate măsurile interne ș i externe
întreprinderii care ac ț ionează asupra cuno ș tin ț elor, concep ț iilor ș i
atitudinilor participan ț ilor la pia ț ă fa ț ă de performan ț ele
întreprinderii.
Procesul de comunicare poate fi construit cu ajutorul
următoarelor elemente:
● Sursa;
● Mesajul;
● Codificarea;
● Canalul de comunica ț ie;
● Decodificarea;
● Receptorul;
● Răspunsul;
● Feedback-ul;
● Zgomotul sau perturba ț iile.

2.4.2 Planificarea promo ț ională
Mecanismul comunica ț iei promo ț ionale începe cu evaluarea
situa ț iei interne ș i externe relevată din punctul d e vedere al politicii
de promovare, o analiză SWOT care fixează punctele de reper
pentru ac ț iunile promo ț ionale.

Obiectivele urmărite cu ajutorul politicii de promovare sunt:
-influen ț area cererii pentru produsul ce urmează a fi influen ț at;
-informarea ș i convingerea poten ț ialilor clien ț i;
-informarea distribuitorilor ș i agen ț ilor de vânzar e;
-îmbunătă ț irea imaginii întreprinderii.
Pentru determinarea mărimii bugetului promo ț ional se pot utiliza
mai multe metode:
-metoda procentajului din vânzări;
-metoda imitării concuren ț ei;
-metoda sumei disponibile;

-metoda obiectivelor.

2.4.3 Strategii de promovare
În cazul în care se urmăre ș te promovarea im aginii se pot avea în
vedere 2 variante: strategia de promovare a imaginii ș i strategia de
extindere a imaginii, care cuprind mai multe op ț iuni strategice:
-strategia de informare în cadrul pie ț ei;
-strategia de stimulare a cererii;
-strategia de diferen ț iere a ofertei;
-strategia de stabilizare a vânzărilor.

Modul de desfă ș urare în timp a activită ț ii promo ț ionale conduce la
diferen ț ierea op ț iunilor strategice în:
-strategia activită ț ii promo ț ionale permanente;
-strategia activită ț ii promo ț ionale intermitente.

În cazul în care întreprinderea urmăre ș te pătrun derea pe pia ț ă sau
cucerirea unei pie ț e, ea are următoarele variante strategice:
-strategia concentrată;
-strategia diferen ț iată;
-strategia nediferen ț iată.

Cea mai cuprinzătoare clasificare împarte strategiile promo ț ionale
în:
-strategii de împingere;
-strategii de tragere.

ÎN CONCLUZIE :
În condi ț iile actuale desfă ș urarea unei activi tă ț i eficiente
înseamnă mai mult decât a realiza un produs bun, a stabili un pre ț
atractiv pentru acesta ș i a-l face accesibil consu matorilor viza ț i.
Firmele trebuie să- ș i comunice, atât cu clien ț ii lor actuali, cât ș i cu
cei poten ț iali. În mod inevitabil, fiecare firmă trebuie să desfă ș oare
atât activită ț i de comunicare, cât ș i activită ț i prom o ț ionale.
Satisfac ț ia personală, profesională ș i socială a oricărei persoane
depinde de aptitudinea acesteia de a comunica cu semenii despre
ceea ce este, ceea ce dore ș te să fie ș i ceea ce se crede că este.
Acela ș i lucru se poate spune despre o întrep rindere: într-un
mediu complex ș i incert, capacitatea întreprinde rii de a comunica
eficient cu publicul, reprezintă un factor de succes pentru aceasta.
Prin politica promo ț ională ș i mijloacele care o concretizează,
întreprinderea urmăre ș te o difuzare cât mai amp lă a unor informa ț ii
despre activitatea, produsele ș i serviciile sale, d ar ș i recep ț ionarea
modului cum acestea sunt primite ș i apreciate d e destinatari.
Succesul sau e ș ecul unei agen ț ii de turism d epinde de modul în
care aceasta reu ș e ș te să satisfacă dorin ț ele consumatorilor. Analiza
ș i prognoza cererii turistice, oferă firmelor posib ilitatea de a în ț elege
tendin ț ele de consum viitoare.
Marile firme alocă milioane de dolari activită ț ii de marketing,
pentru că marketingul în general ș i promovarea în mod special
oferă valoare produsului/serviciului pe pia ț a de consum.
Pe pia ț a românească, activitatea de marketing se desfă ș oară
greoi. Majoritatea firmelor nu au la bază un plan de marketing, iar
lipsa unui asemenea plan, face activitatea de marketing să fie
ineficientă.

Întrebări:
1. Politica de promovare are în vedere un ansamblu de ac ț iuni ș i
mijloace ce vizează informarea ș i atragere a într-o cât mai
mare măsură a cumpărătorilor poten ț iali către punctele de
vânzare, în vederea satisfacerii nevoilor ș i dorin ț elor acestora
ș i implicit a cre ș terii economice.
2. Cerin ț ele de baza pentru aplicarea mixului de marketing sunt:
● Elementele sa fie corelate judicios (optim) atât între ele, cât ș i
cu strategia de pia ț ă a întreprinderii;
● Optimizarea efortului de marketing care presupune alegerea
din mai multe variante posibile, în vederea asigurării unui
anumit efect a celei mai bune pe baza criteriului eficien ț ei
economice.
3. Etapa produc ț iei, etapa vânzărilor ș i etapa marketingului.
4. Politica de distribu ț ie (plasare) reprezintă un ansamblu de
activită ț i ce au în vedere atât circuitul fizic cât ș i economic al
produselor turistice, cât ș i rela ț iile care i-au na ș tere între prestatorii
de servicii, clien ț ii, comercian ț i ș i al ț i intermedia ri.
5. Prin conceptul de marketing-mix se poate în ț elege orientarea
activită ț ii de marketing a întreprinderii – în func ț ie de resursele
interne ș i de condi ț iile pie ț ei – prin combinarea în tr-un tot unitar,
coerent sub forma unor programe ale elementelor politicii de
produs, de pre ț , de distribu ț ie ș i de promovare.