Buna Educatie a Copiilor

ARGUMENT

După Platon “Buna educație este cea care dă corpului și sufletului toată frumusețea, toată perfecțiunea de care sunt capabile”.

În lucrarea “Legile”, Platon susține ideea realității etapizate, pe vârste ale educației după cum urmează: între 3 și 6 ani, educația se va face prin jocuri, sau relatarea unor legende; de la 6 până la 10 ani, se în troduc exercițiile de călărie și trasul cu arcul; 10-13 ani, copilul este iniițiat în tainele scrisului și cititului; 13-16 ani instrucția prin în termediul artei muzelor (matematici, dans, cânt); 16-20 ani-pregătirea militară; 20-30 ani-pregătirea filozofică; 30-35 ani – formarea competenței; după 35 ani – îndeletnicirea cu sarcini de stat;

Noile exigențe ale unei societăți ce aspiră spre libertate, egalitate și prosperitate a schimbat mentalitatea cu privire la copil și educația sa, schimbând bazele teoretice și metode din învățământ.

Pentru marele pedagog Ian Amos Comenius jocul are importanță deosebită. La el noțiunea de joc este multilaterală și bine înțeleasă pentru vremea lui: este o gamă bogată și variată care nu aduce nici o știrbire seriozității educației și învățământului.

( A. Fusa, Natura în opera lui Jan Comenius și Rousseau p.51

Fiecare om descoperă înca din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este activitatea preferată și cea mai captivantă pentru copii. Ideea de joc ne arată, în sens pozitiv, că trebuie să îndrăznim, că trebuie să ne lăsăm implicați în această activitate.

„A te juca”este o confruntare plăcută cu tine însuți, cu ceilalți, cu elemente din mediul înconjurător.

Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preșcolară, principala activitate, o forma de manifestare fără bariere geografice ori religioase, o activitate care îi reunește pe copii dar în același timp îi reprezenta. În decursul jocului copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, și își satisface nevoia de mișcare, dobândește încredere în forțele proprii, și își îmbogățește cunoștințele.

Manifestându-și dorința de a participa la viața și activitatea celor din jur, copilul își asumă rolul de adult, reproducând activitatea și raporturile lui cu ceilalți oameni. În acest fel, jocul este social prin natura lui, însăși posibilitatea de a-și imagina realitatea și de a o reflecta, reprezintă pentru copil sensul jocului. Prin aceasta activitate copilul își satisface nevoile prezente și se pregătește pentru viitor.

In grădiniță, jocul este activitatea de baza și se regăsește în toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenant și ușor asimilabil de către copil. Jocul se combina cu învățatul, dar și cu creația, astfel că îi dă posibilitatea copilului de a experimenta rolul de creator al realității.

In grădinițele românești, primul pas în realizarea jocurilor de rol și a dramatizării se poate face foarte timpuriu, chiar de la grupa mică. Această activitate plăcută, bazata pe spontaneitate și motivație afectivă, trebuie atent ghidată de educatori pentru a nu o transforma într-una tensionată, plină de „indicații regizorale” și plictisitoare.

Obiectivul principal al acestora trebuie să fie, nu atât respectarea textului de bază, cât educarea capacitații copiilor de a-și exprima liber trăirile, ideile, chiar dacă o fac utilizând texte gata construite.

Expresivitatea poate fi dezvoltată, și prin utilizarea unor”jocuri”adecvate.

Interpretarea rolurilor ridica noi probleme: unii copii sunt dotați, alții nu; unii sunt extravertiți, sociabili, volubili, au parca un simț al limbii și al mișcării înnăscute, alții, dimpotrivă; unora le place să recite, altora nu.

Aceste calități se vor forma folosind, ca metode didactice, jocul de rol și dramatizarea în activitățile desfășurate în grădinița de copii, copilul dezvoltându-se intelectual, moral și fizic.

ARGUMENT

According to Plato: "Good education is that which gives all the beauty to body and soul, all of which are capable of soul perfection."

In his "Laws", Plato sustain the idea of reality in phasing, the age of education as follows: between 3 and 6 years, education will be through role play, or the story of legends; from 6 to 10 years is exercises riding and archery; 10 to 13 years, the child learn the secrets of writing and reading; 13-16 arts instruction by the Muses (mathematics, dance, singing); 16-20-years military training; 20-30-philosophical preparation; 30-35 years – the formation of competence; after 35 years – the practice of state tasks;

The new requirements of a society that aspires to freedom, equality and prosperity changed the mentality about the child and his education, changing theoretical foundations and methods of education.

For the great educator Jan Amos Comenius, playing has one special significance. His concept of the play is multi-faced and well understood for its time: it is a rich and varied thing that does not waste the education and teaching of children’s.

Everyone discovers since childhood what it means to play. Playing is the preferred and most stimulating activity for children. The idea of play shows that we have let ourselves involved in this activity. For the educator Jan Amos Comenius, playing has special significance. His concept of playing is multi-faced and well understood for its time: it is rich and varied and brings no robbery seriousness of education and teaching.

"Playing" is a pleasant confrontation with yourself, with others, with the elements of the environment.

The play, an unique children’s ”friend”, is primary activity for preschool, a manifestation without geographical or religious barries, an activity that brings children together, yet represent their nature. During the role play, the child acts on objects around them, starting to know the reality, and satisfy their urge to move, accquires self-confidence and enrich their knowledge.

Indicating its desire to participate in the lifes and work of others, the child assumes the role of an adult, reproducing his work and relationships with others. In this way, the playing is social by nature. The very possibility of imagining a reality and to reflect is the meaning of the playing for the child. Through this activity the child meets the needs of present and prepare for the future.

In kindergarten, playing is a main activity and is found in all areas of activity, making the learning process attractive, entertaining and easily assimilated by the child. The playing combines learning, but also creation activity, so that it makes the child enable to experience the role of the creator of reality.

In Romanian kindergartens, the first step in realizing the role playing and dramatization can be made very early, even at lower group of childrens. This enjoyable, based on spontaneity and emotional motivation should be closely guided by educators to not turn into one tense, full of "directing indications" and boring.

Their main objective should not be as different for basic texts as the capacity of educating children to express their feelings, ideas, even if they do it using already built texts.

Expressiveness can be developed by using appropriate "plays".

The role in ”playing” raises new problems: some children are gifted with abilities, others not; some are extroverts, sociable, voluble; they have common sense of innate language and movement. Others, on the other hand: some like to recite, others not.

These qualities will be developed using teaching methods, role play and dramatization in activities in the kindergarten, so the child is developing intellectually, morally and physically.

CUPRINS

INTRODUCERE

Educația copiilor este, astăzi, în criză; ea face parte din „problematica globală a omenirii”. În schimb există și resurse de generare a soluțiilor optime. Rolul instituțiilor educaționale, al școlii, crește în viitor în paralel cu extinderea modalităților noi, neinformale de educație. (Cucoș C., Curs de pedagogie, p.15)

Educația timpurie, în România, ca în întreaga lume, cuprinde educația copilului de la naștere până la intrarea acestuia la școală. Grădinița, ca educație formală a copilului asigură mediul care garantează siguranța și sănătatea copiilor și care, ținând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât și comunitatea în procesul de învățare.

Planul de acțiune adoptat Adunarea Generală a Națiunilor Unite plasează un accent deosebit pe următoarele elemente, care sunt structura de rezistență în sistemul de educație timpurie în România: (Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2008, p.1)

Dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă și culturală a copiilor constituie o prioritate.

Educația este un drept al omului și un element esențial pentru reducerea sărăciei și muncii în rândul copiilor, dar și pentru promovarea democrației, păcii, toleranței și dezvoltării.

Extinderea și îmbunătățirea ocrotirii și educației în perioada copilăriei mici, în mod egal pentru băieți și fete, și mai ales pentru copiii cei mai vulnerabili și mai dezavantajați este un obiectiv primordial al educației

Îmbunătățirea calității educației, satisfacerea nevoilor de învățare ale tuturor copiilor, consolidarea ocrotirii și educației în perioada copilăriei mici.

Noul plan de învățământ are o structură pe două niveluri de vârstă și, în contextul educației centrate pe copil, încurajează eterogenitatea vârstelor. Acesta prezintă o delimitare pe tipuri de activități de învățare: (Ibidem, p. 12)

Activități pe domenii experiențiale,

Jocuri și activități didactice alese

Activități de dezvoltare personală

Curriculumul prefigurează patru mari tendințe de schimbare:

1. Diversificarea strategiilor de predare-învățare-evaluare, cu accent deosebit pe:

a) Metodele activ participative, care încurajează plasarea copilului în situația de a explora și de a deveni independent.

Situațiile de învățare, activitățile și interacțiunile adultului cu copilul trebuie să corespundă diferențelor individuale în ceea ce privește interesele, abilitățile și capacitățile copilului, experiența de viață și experiența de învățare a copilului, pentru a adapta corespunzător sarcinile de învățare.

b) Jocul ca formă fundamentală de activitate în copilăria timpurie și formă de învățare cu importanță decisivă pentru dezvoltarea și educația copilului.

c) Evaluarea care ar trebui să urmărească progresul copilului în raport cu el însuși și mai puțin raportarea la norme de grup (relative). Progresul copilului trebuie monitorizat cu atenție, înregistrat, comunicat și discutat cu părinții (cu o anumită periodicitate).

2. Mediul educațional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului și să pună în evidență dimensiunea interculturală și pe cea a incluziunii sociale. Mediul trebuie astfel pregătit încât să permită copiilor o explorare activă și interacțiuni variate cu materialele, cu ceilalți copii și cu adulții.

3. Rolul familiei în aplicarea curriculumului este acela de partener. Părinții ar trebui să cunoască și participe în mod activ la educația copiilor lor desfășurată în grădiniță.

4. Dezvoltarea globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii. Se accentuează importanța domeniilor de dezvoltare a copilului, în contextul în care, în societatea de azi, pregătirea copilului pentru școală și pentru viață trebuie să aibă în vedere competențele academice, și în aceeași măsură, capacități, deprinderi, atitudini ce țin de dezvoltarea socio-relațională dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situații problematice, gândirea divergentă, stabilirea de relații cauzale, etc., asocieri, corelații etc.), dezvoltarea fizică (motricitate, sănătate, alimentație sănătoasă etc.). În perspectiva dezvoltării globale se vizează toate aspectele importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularitățile sale de vârstă și individuale. (Ibidem, p.13)

CAP.I. JOCUL ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI PREȘCOLAR

DEFINIREA CONCEPTULUI DE JOC

„Jocul este însăși viața” afirma Edouard Claparede, privind caracterul polivalent al jocului acesta fiind pentru copil și munca și arta, realitate și fantezie.

(Marsieu, A., Teoria și metodologia jocului didactic, p.1)

Jocul este o forma de activitate specifică pentru copil și hotarâtoare pentru dezvoltarea lui psihică, și sub influenta jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează activitatea psihica a copilului.

Jocul are un caracter universal uman, fiind o manifestare în care este evidentă lupta contrariilor, efortul de depășit, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării; jocul este o realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor.

Termenul de „joc” are o varietate de semnificații de unde rezultă și complexitatea rolului acestuia pentru formarea comportamentului uman.

Jocul poate defini o activitate cu caracter constructiv, distractiv, plăcut, sau dimpotrivă, poate denumi un ansamblu de atitudini.(„a juca șah”, „joc didactic”, „a se juca de-a școală”, „a se juca cu munca”, cu viața, joc de hazard, joc de cărți, joc de scenă).

Pe lângă varietatea de semnificații, jocul, se aplica în variate domenii (în medicina: metoda psihodramei, în psihologie: sociodrama, în tehnica: metoda simulării, în arta dramatica: jocul este esențial, desenul infantil e considerat joc al vârstei).

Jocul condiționează deciziile în viața personală a copilului.

Ceea ce jocul conferă copilului la momentul potrivit, rămâne o achiziție prețioasă pentru toată viața. (Marsieu, A., Teoria și metodologia jocului didactic, p.55)

Activitatea ludică dă specificitate personalității, angajând copilul cu resursele sale, propulsându-l într-o noua etapă evolutivă, îi stimulează dezvoltarea precum și efortul său de perfecționare. În acest fel favorizează apariția și dezvoltarea altor activități: învățarea și munca.

Implicându-se în joc, copiii acționează cu placere nemai privind sarcina de învățat ca fiind impusă și greu de rezolvat.

În ontogeneză transformările jocului vizează: schimbarea funcției jocului în raport cu etapele de vârsta.

Funcția de reflectare și funcția distractivă sunt în grade diferite la copil și la adult, funcția motrică se schimba cu înaintarea în vârsta, iar funcția formativă scade odată cu depășirea copilăriei; modificarea locului jocului în procesul adaptării și al educației morale: în procesul de integrare a preșcolarului în viață și programul de activitate din grădiniță, în condițiile noilor relații dintre copil și adult (educator), treptat, jocul de acțiune, de simpla mânuire a obiectelor – la început simple, apoi mai complexe – se transformă în joc cu tema, cu subiect și roluri, generând relații bine stabilite între partenerii de joc.

Jocul evoluează o data cu constituirea primelor reprezentări ce permit copilului sa opereze pe plan mintal cu experiența pe care o dobândește în fiecare zi. În acest sens J. Piaget acorda un rol deosebit factorului „imitație” în evoluția jocului; alți psihologi consideră de maxima importanță evoluția proceselor de cunoaștere și mai ales trecerea de la planul concret la cel abstract al acțiunii.

Esența jocului: este concentrată în reflectarea și transformarea pe plan imaginar a realității concrete, proces prin care devine posibilă și plăcută pătrunderea copilului într-o realitate complexa pe care o cunoaște activ. În evoluția jocului un rol esențial îl au factorii privind contactul copilului cu realitatea imediat apropiată lui, ce îmbrăca forma unor contradicții. (Ibidem, p.52)

JOCUL ÎNTRE REALITATE ȘI FICȚIUNE

Jocurile imitative oferă copiilor posibilitatea de a imita acțiuni specifice omului, animalelor, sau alte acțiuni care l-au impresionat mai mult sau le-au făcut placere deosebită.

Aceste jocuri pun în evidență elementele psihologice ale jocului și anume: capacitatea copilului de a-și crea o lume proprie desprinsă de realitate, în care folosindu-se de transfigurarea realului în imaginar, operează cu simboluri accesibile și nu în ultimul rând capacitatea copilului de a acționa în spirit creativ, creativitate ce îl caracteriza pe preșcolar.

Folosind o jucărie care substituie obiectul imaginat, copiii căută ca jucăria prin mărime, forma și alte însușiri, să fie cât mai asemănătoare cu obiectul substituit.

În multe din jocurile – dramatizări, copiii respecta firul narativ al povestii în derularea jocului.

Ca rod al imaginației creatoare, ei atribuie personajelor alte trăsături morale, deviază de la subiect sau găsesc un alt final povestirii, final pe care aceștia îl preferă.

Între planul real și cel fictiv, jocul stimulează procesul imaginației, obligându-l pe copil sa apeleze la imaginație, fără a fi un efect al acesteia. (Ibidem, p. 53)

Dacă în primul an de viață, copilul simte plăcerea în a se juca cu propriile mâini, cu picioarele, cu aruncarea obiectelor, între 1-3 ani, jocul se încarcă de o puternică simbolistică care îi creează o formă de participare deosebită. Jean Piaget a considerat că se poate vorbi de trei grupuri de simboluri ludice.

Un prim grup este legat de interese și forme de exprimare corporale proprii, un al doilea grup este legat de sentiment, de familie și relații familiale și al treilea grup este legat de curiozitatea privind provienențele. în psihicul copilului se creează scheme simbolice ludice. Ele diferă între ele, în funcție de complexitatea, densitatea și antrenarea psihică pe care o exprimă.

Apar scheme dominante de proiectare și scheme dominate de asimilare.

Schemele de proiectare se realizează prin acțiuni cunoscute cu obiecte neînsuflețite (păpușa telefonează în numele unei persoane cunoscute pe care o imită), iar schemele de asimilare privesc conduitele efectuate de obiecte cărora nu le sunt proprii asemenea acțiuni (ritmul degetelor plimbate pe o masă, evocând mersul căluțului).

Simbolistica se complică treptat începând de la mânuirea de obiecte subordonate imagisticii ludice, la mânuirea în care copilul devine un personaj imaginar – își asumă un rol prin asimilare, de schimbare, sau de combinație alternativă.

Copilul poate deveni în joc avion, mașină, tren, dar și piscă, iepuraș, mamă, etc.

(Verza, E., Psihologia vârstelor, p. 93)

Rolul educatoarei în astfel de jocuri este acela de a-i direcționa pe copii spre a pătrunde în lumea valorilor morale, căci, educatoarea urmărește relațiile dintre copii, aplanează conflicte și subliniază trăsăturile de caracter specifice diferitelor meserii. Conformându-se dorințelor educatoarei, copilul își autoreglează propriile dorințe.

JOCUL, ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ A COPILULUI

Evoluția activității ludice la copii preșcolari consta în diversificarea treptată și modificarea structurii jocului, în sensul apariției unor noi elemente (subiectul, rolul, regulile), de la acțiuni disparate sau închegate la acțiuni ce au semnificație socială, de la atitudinea de identificare a planurilor real – imaginar, la apariția conștiinței situației de joc.

La vârsta preșcolara jocul are o dubla semnificație: este cadrul în care se manifestă întreaga viața spirituală a acestuia satisfăcându-și dorințele și eliberându-se tensional, iar pe de altă parte este principalul instrument (mijloc, forma de organizare, metoda și procedeu) de formare și dezvoltare a capacităților psihice ale copilului. (Verza I., Psihologia vârstelor, p. 59)

Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a copilului.

În joc, copiii născocesc, modifică realitatea, ca urmare își vor dezvolta capacitatea de inventivitate. Încercând să rețină regulile unui joc, copiii își amplifică posibilitățile memoriei; conformându-se acțional regulilor jocului, respectându-le – ei se dezvoltă sub raportul activității voluntare, își formează însușirile voinței; răbdare, perseverență, stăpânirea de sine.

Tot în joc sunt modelate însușirile și trăsăturile de personalitate ale copilului: respectul fata de alții, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea sau, poate, opusul lor.

Jocul stimulează creșterea capacității de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare și complexa „școala a vieții”. De aceea, prin efectele produse, jocul este considerat ca reprezentând tipul fundamental de activitate al copilului preșcolar.

Jocul dezvoltă personalitatea copilului prin crearea și rezolvarea progresiva a diverse contradicții:

Contradicția dintre nivelul deprinderilor și dorința copilului de a stăpâni, de a utiliza obiectele conform destinației lor.

Dintre tendința copilului către o viață care să reproducă viața adulților și posibilitățile lui limitate.

Dintre aspirațiile și posibilitățile lui de a le împlini.

Dintre libertatea de acțiune a copilului și necesitatea de a se conforma cu regulile jocului.

Dintre imitație – creativitate (acomodarea eu-lui la realitate sau asimilarea realități la eu)

Între planul real și cel fictiv, jocul stimulează procesul imaginației, obligându-l pe copil să apeleze la imaginație, fără a fi un efect al acesteia.

Între elementul de învățare, de asimilare prin joc și jocul propriu-zis.

Între planul concret al jocului și cel mintal, considerând jocul ca și o forma de trecere de la acțiuni exterioare la acțiuni interioare.

Dintre caracterul concret al jocului didactic cu obiectele și caracterul abstract, determinat de acțiunea mentală a însușirii regulilor de joc.

(Ibidem, p.57)

JOCUL, PRINCIPALA METODĂ EDUCATIVĂ ÎN GRĂDINIȚĂ

Funcțiile jocului

Prin activitatea ludica copiii își îmbogățesc experienta cognitivă, atitudinile, își educă voința și pe aceasta baza formativă își conturează profilul personalității.

Jocul ca activitate de “preînvațare” specifică școlarității își realizează funcțiile: adaptivă, formativă, informativă, de socializare, de relevare a psihicului, doar prin organizarea și îndrumarea lui de către adult.

Cunoașterea de către educator a reperelor de evoluție a jocului în aceasta perioadă de creștere și acumulări fundamentale, le asigură acestora un plus de competență în acțiunea de organizare și conducere a jocului preșcolarilor. Astfel, jocul devine un prilej de excepție pentru activitatea de învățare.

Funcția primordială a jocului este cea de adaptare. Adaptarea realizata în copilărie, prin joc, este un proces reactiv, dar și creativ, a cărei devenire se realizează prin inteligență.

Jocul deschide în fața copilului nu numai universul activității ci și universul extrem de variat al relațiilor interumane oferind copiilor prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora. Prin joc preșcolarul cunoaște realitatea înconjurătoare, își însușește funcția socială a obiectelor, se familiariza cu semnificația socio-umana a adulților, structurându-se astfel întreaga viață psihică.

Prin joc copilul aspira la conduita de adult, astfel jocul socializează și umanizează.

Funcția informativ – formativă

Jocul deschide în fața copilului nu doar universul activității ci și universul extrem de variat al relațiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca adulții.

Jucându-se cu obiectele, copiii își dezvolta percepțiile de formă, mărime, culoare, greutate, își formează capacitatea de observare. Atunci când un copil trebuie să construiască o casa, el își elaborează planul construcții în plan mintal și apoi o construiește, acest lucru contribuind la dezvoltarea reprezentărilor.

În joc copiii născocesc, modifică realitatea și ca urmare își vor dezvolta capacitatea de inventivitate. Copiii conformându-se regulilor jocului li se dezvoltă memoria ,precum și însușirile voinței: răbdare, perseverență, stăpânire de sine.

“Jocul stimulează creșterea capacității de a trăi din plin, cu pasiune fiecare moment, organizând tensiunea proprie a acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare și complexă școală a vieții ” (Șchiopu U., Dicționar de psihologie, p.54).

Pe fiecare treaptă a dezvoltării sale individuale, copilul este multilateral legat cu lumea, însa, de fiecare data, aceste legături multilaterale se realizează prin intermediul unei activități determinate, care, fără a le exclude pe celelalte, se impune totuși ca o dominantă.

Tocmai activitatea dominanta constituie nucleul întregului sistem activ al copilului într-o fază sau alta de dezvoltare psihică. Pentru copilul preșcolar această activitate dominanta este jocul.

Grație jocului, preșcolarul își apropie în modul activ informația socială – fie aceasta culturală, morală sau cognitivă, o transpune în roluri și o interpretează. E ca și cum copilul refuza să înțeleagă și să primească ceea ce vede și ce aude în jurul sau fara “a monta” și pune în scenă evenimentele exterioare.

Jocul este, deci, o codificare suigeneris a experienței sociale care o face pe aceasta accesibila percepției copilului.

Buna desfășurare a jocului reclamă cooperarea și coordonarea acțiunilor individuale. Cooperând și coordonându-se, copiii se inter-influențează psihic și-și modelează comportamentele unii față de alții.

Jocul devine astfel sursa de socializare și mecanism de integrare în grup.

Reunind aceste aspecte jocul se înscrie între doua coordonate: una verticală care asigură conexiunea cu modelele sociale, alta orizontală care asigură conexiunile inter-individuale.

Libertatea copilului în joc nu este una absolută, lipsită de restricție sau constrângere, ci aflată paradoxal în permanență sub îndrumarea competentă a educatoarei.

”Jocul, din perspectiva copilului, ni se înfățișează astfel ca o activitate “de placere” iar din cel al educatorului este o preocupare instructiv – educativă de mare răspundere și cu mari valențe formative.”

Educatoarele trebuie să formeze și să dezvolte la copii capacitatea de a aborda teme variate de activitate și de a îmbogăți treptat conținutul acestora în pas cu adâncirea cunoașterii și a perfectării priceperilor și obișnuințelor în activitatea de joc. Jocurile copiilor evoluează odată cu dezvoltarea lor psihica generala, pe măsură ce acumulează o experiență mai bogata.

Jocurile au particularitățile lor specifice, condiționate de diferite etape ale copilăriei.

La vârsta de 3 ani apare un moment foarte important, în dezvoltarea jocului – substituirea pe plan imaginar a funcțiilor specifice obiectelor, ceea ce conferă preșcolarului îmbogățirea experientei cognitive..

La aceasta vârsta, în dezvoltarea jocurilor de creație, un moment important îl constituie asemănarea de către copii a rolului unei persoane și atribuirea acestuia unei păpuși.

De cele mai multe ori, în jurul vârstei de 5 ani, copiii aleg nu atât subiectul, cât rolul jocului: ”eu voi fi mama”, “eu sunt doctorul”.

Acest moment marchează o noua faza de dezvoltare a jocului. Copilul începe să-și asume rolul adultului, să atribuie jucăriilor sale roluri diferite, să le denumească cu numele diferitelor persoane, să stea de vorba cu ele și să acționeze asupra lor în funcție de situația de joc. Apariția temei jocului este sesizată atât în jocurile de construcții, cât și în cele cu subiecte din viața cotidiană.

Tema jocului este determinată de jucării și de natura materialelor de construcții cu care se joacă copilul. La început temele jocurilor sunt sărace în conținut, fapt explicat de sărăcia experienței copiilor la această vârsta.

Conținutul jocurilor îl constituie precumpănitor impresiile pe care ei le formează în familie și grădini. În jocurile lor copiii mici repetă aceleași acțiuni, de exemplu: încărcă cuburi, “lemne” în camioane, le descarcă și apoi le încarcă din nou, repetând aceleași acțiuni de nenumărate ori.

Totuși, spre deosebire de acțiunile antepreșcolarilor, la preșcolarii mici apare mai evidentă logica reala a acțiunilor adultului. Procesul de închegare și conturare a subiectului la această vârsta are câteva momente caracteristice. La început, în jocurile de construcții, copilul nu-și fixează inițial tema construcției. El aranjează cuburile unele peste altele și abia după ce le-a așezat pe toate, el întrezărește imaginea unui obiect cunoscut. De la aceasta etapă a apariției ocazionale a temei, copilul trece la realizarea intenționată a imaginii constructive.

Lipsa planului de construcție la preșcolarii mici este evidentă și prin răspunsul pe care-l dă copilul la întrebarea: “Ce vei construi?” el raspunde: “Voi vedea”.

Intenția constructiva nu este conștientizată, ea i se dezvăluie copilului în procesul de construire.

În legătura cu rolurile pe care copilul și le asuma în cadrul jocurilor cu subiecte din viața cotidiană, copilul trece cu ușurință de la un rol la altul. Jocul copilului este mai mult individual decât colectiv desi copiii se joacă în colectiv, ei își înțeleg greu dorințele și intențiile reciproce, legăturile dintre copii fiind instabile.

Rolurile pe care și le asuma copiii de trei ani implică și anumite reguli chiar simple fiind, copiii nu le înțeleg și de aceea nici nu le respectă.

În jocurile copiilor de 4 ani, rolul acceptat mai predomina încă asupra regulii. Pentru copil este mai important să execute rolul decât să respecte regula, conduita copilului fiind subordonata mai mult rolului, numai în aceasta măsura sunt respectate și regulile.

Comparativ cu jocurile copiilor din grupele mici și mijlocii cele ale copiilor din grupa mare se îmbogățesc sub aspectul conținutului lor social, ca urmare a acumulării de cunoștințe, a socializării copiilor, îmbogățirea experientei perceptive acumulate prin lărgirea sferei de reprezentare, prin dezvoltarea imaginației și gândirii, a limbajului și prin stabilizarea crescânda a intereselor.

În aceasta perioadă, jocurile copiilor reflectă viața mai amplu, depășind acțiunile externe,

De exemplu, în jocurile de creator cu subiecte din viața cotidiana, copilul jucându-se, “de-a mecanicul de locomotiva”, execută mișcări care imită acțiunea mecanicului care conduce locomotiva, emite sunetele care imită șuieratul trenului, dar el trăiește acest rol, acea situație pentru el este reală.

Aceste roluri nu mai au instabilitatea rolurilor întâlnite la preșcolarii mici. Atitudinea lor la această vârsta în alegere jucăriilor devine mai selectivă.

Sub aspectul caracterului colectiv al jocului, preșcolarii grupelor mari, înainte de a începe un joc colectiv stabilesc subiectul, își repartizează rolurile și căuta să-și coordoneze acțiunile în procesul desfășurării jocului. Ei își coordonează acțiunile pentru a realiza tema jocului și pentru a respecta regulile jocului care treptat devin obligatorii pentru toți participanții la joc.

Conținutul jocurilor la grupa de 6 – 7 ani este mult mai bogat și mai complex decât la celelalte grupe premergătoare. La aceasta vârsta conținutul jocurilor îl constituie nu numai impresiile vieții cotidiene ci și imaginile artistice din povestiri, cunoștințele dobândite cu alte ocazii. Copiii urmăresc riguros succesiunea acțiunilor desfășurate în joc, căutând logica acțiunilor reale. Pe lângă acțiunea desfășurată în joc pe copil îl interesează scopul ei și rezultatul final.

O caracteristică a gândirii preșcolarilor de 3 – 5 ani este caracterul ei concret, iar atenția acestora este instabilă și experiența cognitivă redusă. Astfel ca, acestor preșcolari le sunt accesibile jocurile simple cu reguli elementare.

La aceasta vârstă mecanismele neurofiziologice sunt în curs de dezvoltare, iar sistemul verbal exercită un foarte slab control asupra reacțiilor motrice. De aceea, nu în toate cazurile cuvântul constituie un stimulent suficient de puternic pentru a declanșa sau frâna mișcările copilului.

Concomitent cu avansarea în vârsta a copiilor, cu dezvoltarea lor bio-psihosociala, rolurile sunt preluate de copii, acestea amplificându-și sarcinile.

De la vârsta de 5 ani, mecanismele inhibiției sunt mai stabile, stăpânirea de sine este mai bine dezvoltată, la fel și capacitatea de orientare în situațiile de joc. Datorită influentelor educative se lărgește sfera cunoștințelor și a reprezentărilor despre realitatea înconjurătoare. Pentru a influența dezvoltarea copiilor prin intermediul jocurilor didactice este necesar ca educatoarea să cunoască particularitățile specifice ale jocurilor la cele patru grupe preșcolare, și în același timp sa fie preocupată și de amplificarea gradată a sarcinilor didactice ale jocului, pentru a nu întârzia sau stagna dezvoltarea copiilor.

Copiii de 3 – 4 – 5 ani nu sunt capabili să desfășoare în mod independent jocul didactic. La această vârsta, copiii sunt atrași de acțiunea ca atare a jocului, de situația lui intuitivă nemijlocită.

Impresiile concrete acționează asupra preșcolarilor mici mult mai puternic decât cuvântul educatoarei. Celor mici le este greu să înțeleagă sarcina jocului, să stabilească relații reciproce de comunicare, să respecte reguli. De aceea la grupa mică exista o singură regula în joc – modul de acțiune.

Ajunși la grupa mare, pe copii îi interesează rezultatul jocului, atrăgându-i nu numai aspectul distractiv al jocului ci și posibilitățile de a se manifesta în colectiv, de a-și arăta iscusința. Datorită faptului că la această vârstă încep să se dezvolte mecanismele inhibitorii, copiii stau liniștiți în timpul jocului, nu se deranjează între ei, răspund doar atunci când sunt întrebat iar respectarea regulilor este generalizată.

Copiii grupei pregătitoare manifestă interes și atractivitate spre jocuri care solicită eforturi intelectuale, sunt atrași spre jucării a căror mânuire prezintă un grad de dificultate mai ridicat (jucării demontabile, piese și subansambluri specifice jocurilor Lego). În jocurile copiilor grupei pregatitoare, regulile sunt prezentate copiilor înainte de începerea jocului, aceștia le memorează, și le aplica la momentul potrivit. Pentru aceștia regula este ceva de neclintit.

J.Piaget definește jocul drept a activitate prin care copilul se dezvolta în conformitate cu etapele formarii sale intelectuale, iar aceste etape sunt marcate prin trei tipuri succesive de “structuri mintale”:

scheme senzorio-motorie,

scheme simbolice,

forme noționale (socializate ale gândirii)

La baza clasificării, psihologul fixează trei structuri genetice în funcție de care evoluează jocul, exercițiul, simbolul și regula.

Jocurile sunt clasificate după mai multe criterii: după formă, după conținut, după sarcina didactică prioritară și după gradul de evoluție.

Din categoria jocurilor simbolice primare fac parte jocurile de manipulare și jocurile imitative. Jocurile de manipulare sunt primele jocuri cu care preșcolarul vine în contact la sosirea lui în grădiniță.

În general, jocurile de manipulare poarta numele jucăriilor sau ale altor obiecte cu care copilul se joacă (bile, castane, ghinda, bețișoare, figuri geometrice, păpuși) Prin aceste jocuri, preșcolarul își activează analizatorii cu care el își analizează jucăriile, își dezvoltă motricitatea prin acțiunile pe care le întreprinde cu jucăriile (le adună, le împarte, le suprapune, le înlătură), construindu-și astfel jucării.

Experiența senzorială a copilului se îmbogățește prin joc și implicit cea cognitiva, deoarece acum el învață culorile jucăriilor, formele acestora, învăță segmentele corpului păpușii, cățelului, ursului, observă că bețișoarele nu sunt la fel de lungi, nu sunt la fel de groase.

Prin jocurile de conviețuire socială se realizează socializarea copilului, se conștientizează respectarea normelor etice și morale, se realizează activizarea vocabularului cu cuvinte care denumesc acțiuni, se exersează vorbirea dialogată, se perfecționează mimica și gestica.

Aceste jocuri se raportează la cunoașterea, motivație și îndemânare.

Cele mai frecvente jocuri de acest tip întâlnite în grădiniță sunt: “De-a grădinița”, “De-a doctorul”, “De-a mama”, “De-a șoferii”, “De-a coafezele”, și multe alte teme care reflectă domenii de activitate cunoscute de copii cu ocazia unor vizite, observare sau ca fiind meserii ale părinților. În jocurile de conviețuire sociala, copiii reflectă relațiile dintre adulți și copii, relații la care au fost martori sau care fac parte din propria lor experiență. Conținutul jocurilor de conviețuire sociala se îmbogățește prin vizite la instituții, cu ocazia cărora sfera de cunoștințe referitoare la activitatea oamenilor se lărgește.

Jocurile de construcții sunt acelea care prin varietatea materialelor (truse de construcții, materiale din natura) și a proprietăților acestora, copilul are posibilitatea de a compara, de a descoperi calități ale pieselor cu care lucrează, de a descoperi prin exercițiu noi tehnici de îmbinare pentru a construi lucrări originale. Jocurile de construcții stimulează creativitatea, ingeniozitatea, dezvolta gândirea și spiritul de observație. Sub aspectul motricității, jocurile de construcție dezvoltă musculatura mâinilor pregătindu-i pe copii pentru activitatea de scris.

Jocurile de construcții contribuie la dezvoltarea îndemânării, a gustului estetic, a dragostei pentru munca și a respectului pentru oameni și munca acestora.

Devenind membru al unei colectivități de joc în cadrul jocurilor de construcție, copilul trebuie să-și pună de acord dorințele personale cu acțiunea celorlalți membri ai colectivității, trebuie să-și îngrădească dorințele și impulsurile spontane, să se autocontroleze, să se supună cerințelor jocului.

Dezvoltarea unor însușiri morale cum sunt: solicitudinea, atașamentul, curajul, solidaritatea de grup, perseverența, se pot realiza numai sub directa îndrumare a jocului de către educatoare.

Din categoria jocurilor cu subiecte din basme și povesti fac parte jocurile – dramatizări și dramatizările.

Conținutul jocurilor – dramatizări apare în funcție de impresiile pe care le produc conținutul și personajele poveștilor și basmelor cunoscute:

“De-a Ridichea uriașa”, “De-a Căsuța din oală”, “De-a Scufița Roșie”, “De-a Cenușăreasa”.

Desfășurarea jocurilor – dramatizări este posibilă doar atunci când copiii cunosc bine conținutul poveștilor din care ei deduc însușirile personajelor, reproduc dialoguri.

Jocurile – dramatizări contribuie la socializarea copiilor, la educarea lor morală, estetica prin receptarea frumosului din societate. Acest tip de activitate ludica își aduce aportul la dezvoltarea intelectuala a copilului prin dezvoltarea limbajului, a capacității de exprimare a ideilor, dezvoltarea imaginației creatoare și reproductive, dezvoltarea gândirii logice prin exercițiu de delimitare a realului de fantastic și a personajelor negative de cele pozitive, luând în considerare faptele săvârșite de acestea. În funcție de natura obiectivelor educaționale, jocurile cu reguli se împart în jocuri didactice și jocuri distractive. Având în vedere domeniul dezvoltării, jocurile didactice cuprind jocurile de mișcare (jocuri motrice) și jocurile psihice (jocuri pentru dezvoltarea intelectuala).

Dintre jocurile specifice școlarității, și jocul de mișcare contribuie la formarea personalității copilului preșcolar. Programa activităților instructiv educative în grădinițele de copii, rezervă un spatiu larg jocului de mișcare, educației fizice în grădiniță, atât în cadrul activităților comune, cât și în cadrul activităților libere, creative și activităților complementare. Acest fapt decurge din contribuția jocului de mișcare, la dezvoltarea și fortificarea organismului copiilor, la cultivarea calităților fizice, a trăirilor afective pozitive, a calităților morale, a cantităților de voință și caracter, potrivit particularităților de vârsta.

Jocurile motrice simple se realizează cu sau fără jucării și materiale, ele fiind reprezentate de alergare, cățărări, mersul pe trotinete, triciclete, săritul corzii. Aceste jocuri motrice simple se desfășoară în cadrul activităților complementare și au uneori caracter competitiv contribuind la dezvoltarea voinței, perseverentei, stăpânirii de sine, a curajului.

Din denumirea acestor jocuri deducem că în primul rând jocurile motrice contribuie la dezvoltarea motricității generale, la călirea organismului și la dezvoltarea fizică armonioasa. Luând în considerare domeniul dezvoltării psihice, alături de jocurile de mișcare din categoria jocurilor didactice mai fac parte și jocurile senzoriale și jocurile intelectuale. Jocurile senzoriale au ca obiectiv perfecționarea activității analizatorilor: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, pentru educarea simțului echilibrului.

Aceste jocuri sunt mult apreciate de copii deoarece se desfășoară sub forma de surpriză, și-i solicita să găsească forme ale obiectelor pipăite, gustul și denumirea unor alimente, mirosul alimentelor sau al altor produse (parfum, spirt sanitar, oțet) fără a fi antrenat analizatorul vizual (de exemplu: determinarea meseriei pe baza mirosului îmbrăcămintei: bucătar – miros de mâncare; zugrav – miros de vopsea; medic – miros de medicamente și spirt sanitar; șofer – miros de benzina, motorină).

Jocurile intelectuale sunt acele jocuri care contribuie în mod special la dezvoltarea intelectuala a presupunerilor. Aceste jocuri sunt practicate în cadrul activităților comune și sunt grupate în funcție de domeniul în care se operează cu informații: educația limbajului, educație pentru știință (cunoașterea mediului și activități matematice), educație estetică (activități artistico-plastice, activități practice și activități muzicale).

Prin aceste jocuri se realizează nu numai transmiterea de cunoștințe ci și evaluarea și consolidarea acestora, contribuind la formarea deprinderilor de muncă intelectuala.

Grădinița oferă copilului preșcolar cadrul ideal de a desfășura o activitate plăcută, veselă, iar prin joc să-și dezvolte acele potențialități care îi vor permite sa ajungă școlar. Prin joc copilul învăța mai ușor, mai direct să iubească, și să trăiască nu numai pentru el ci și pentru cei din jur. De aceea, jocul este cea mai fireasca activitate a copilului.

Noua reformă a învățământului preșcolar dă educatoarei posibilitatea abordării în mod creator a programei de învățământ, iar introducerea jocului în însăși structura activităților constituie un mijloc de prevenire a oboselii și chiar de înlăturare a acesteia, cunoscută fiind capacitatea redusă de efort a micilor preșcolari.

Varietatea elementelor de joc precum și diversitatea tipurilor de jocuri conferă activităților dinamism, farmec și atractivitate. Cu pricepere și tact, educatoarea va folosi jocul – centrul copilăriei, ca și modalitate esențiala ce va conduce spre învățătură și muncă.

Funcția de socializare a jocului

Jocul – forma tipica de activitate la aceasta vârstă – constituie un factor important al socializării; el fiind nu numai un „substitut” al muncii ci și o forma de exercițiu preparator, cu virtuți psihopedagogice importante în geneza vieții socio-morale și în dezvoltarea comportamentului psiho – afectiv, în disciplinarea modalităților de conduită în diverse forme de acțiune socio-umana.

Prin joc, copilul preșcolar descoperă noi modalități de expresie atitudinală care îi sporesc vigoarea și dinamismul sau.

La vârsta școlarității jocul oferă cadrul pentru efort și depășire a anumitor obstacole, iar „moralitatea ludica” contribuie la geneza comportamentului sociomoral și la asimilarea unor elemente de disciplină în ansamblul expresiilor comportamentale ale copilului.

Deosebit de important este faptul ca jocul oferă posibilitatea dezvăluirii naturii autentice a copilului, a formelor sale, creând prin aceasta o premisă pentru elanul uman al afirmării.

Cu alte cuvinte, o intimă tendință spre „afirmare” este pregnantă la preșcolari și ea constituie acea dorință care îl stimulează pe copil de a-și depăși limitele sale și de a se apropia de comportamentele socio-culturale ale adultului.

Mai ales prin jocul simbolic, cu rol, aceasta tendință dobândește sensul de „elan spre starea adulta” trăsătură considerată esențială pentru vârsta copilăriei, cu dinamismul și expresivitatea ei specifica.

Privind gradul de implicare socială a copilului în activitatea de joc. M. Parten a postulat că, din punct de vedere social există o secvență clară a dezvoltării, identificată în stilul de joc al copilului, în special în primii ani de viață:

Până la vârsta de 18 luni predomina jocul solitar cu obiecte;

Până la trei ani jocul copilului este de natură observativă – fara implicare efectiva în joc;

La trei ani apare jocul paralel – jocul cu ceilalți copii, uneori observarea și imitarea celorlalți copii, dar fără o interacțiune reala;

În jurul vârstei de patru ani, jocul devine din ce în ce mai mult social și au interacțiuni simple;

De la cinci–șase ani, este întâlnit jocul cooperativ – unde copilul este conștient de apartenența sa la grup, de respectarea unor reguli și roluri ale jocului, ceea ce determină cooperarea și relaționarea cu ceilalți parteneri de joacă.

Când jocul preșcolarului depășește simpla mânuire de obiecte, el ajunge sa reflecte în conținutul său aspecte ale dinamicii vieții sociale, diversele raporturi care se stabilesc între om și obiectele folosite de acesta, precum și relațiile între oameni în procesul de creare sau de utilizare a obiectelor.

Concomitent, jocul presupune pe lângă relațiile impuse de conținutul său, relații directe între copii, determinate de necesitatea organizării acestuia. Astfel, înainte de începerea jocului, copiii își selecționează partenerii de joaca – moment de o importanță deosebită în procesul de socializare.

Creșterea experienței de viață la copii, prin integrarea lor treptată într-o colectivitate, contribuie în mod direct la organizarea unor jocuri cu roluri variate – la apariția jocului de grup.

Această transformare este condiționată și de nivelul însușirii de către copii a unor deprinderi de conviețuire socială, ca rezultat al experienței lor de viață în familie și grădiniță și a îndrumării sistematice date de către adulți.

Preșcolarii de șase ani dovedesc că posedă în joc ușurință de a acționa în conformitate cu un ansamblu de acțiuni individuale, își armonizează destul de bine propria activitate cu aceea a grupului din care fac parte.

Dezvoltându-și relațiile cu ceilalți, uneori sub forma de ceartă confuză, dar și sub forma unor jocuri de societate, acestea din urma impun copilului, să respecte regula, preludiu al regulii vieții, să se supună capriciilor hazardului, și, în sfârșit, să accepte să piardă.

Cercetătorii arată că jocul este forma dominantă a activității infantile, cea mai revelatoare a mentalității sale, dar și a dezvoltării sale viitoare, a ascensiunii spre împlinirea ca adult. Se afirmă chiar că până la vârsta școlară este forma exclusiva a comportamentului său. Jocul are întotdeauna o valoare funcțională imediată sau tardivă. El pregătește numeroase atitudini de adaptare și fixează achizițiile prețioase ale copilului.

Trebuie menționat faptul că la vârsta preșcolară, procesul de socializare a copiilor se intensifică datorită în mare parte structurii jocului, respectiv conținutului său. Majoritatea tipurilor de joc și în special cele de cooperare, de competiție sau de rol presupun relaționare, adaptare a acțiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumarea responsabilității propriului comportament și respectarea convențiilor comportamentale impuse de situație.

Perspicacitatea socială poate fi influențată și educată prin următoarele caracteristici:

jocul pretinde asumarea unor roluri, cunoașterea și respectarea anumitor reguli. Astfel, participanții la joc învață că relațiile lor cu ceilalți presupun un consens general;

jocul este un mijloc de stabilire a unor noi relații interpersonale și de modificare a celor vechi, de alegere a partenerilor sociali;

jocul este un mijloc de verificare a relațiilor cu ceilalți și a atitudinii acestora față de noi, manifestat în momentul alegerii echipelor prin împărțirea rolurilor între membrii aceleiași echipe;

jocul arată că succesul și eficiența acțiunilor proprii depind și de acțiunea celorlalți. Jocul solicită capacitatea de descifrare a comportamentului nonverbal, a intențiilor de joc;

jocul este un mijloc de post analiză și de anticipare a relațiilor interpersonale, a unor comportamente posibile într-o situație viitoare, jocul este o cale de învățare a comportamentului de negociere.

Alegerea condițiilor de joc constituie a cale de învățare a modului de prezentare și satisfacere a cuvintelor în relațiile cu ceilalți; jocul este un mijloc de experimentare naturală a unor presupuneri și strategii comportamentale de interacțiuni, în caz de succes sau eșec.

Un alt aspect important al socializării prin activitatea ludică este tendința copilului de a-și afirma individualitatea, alături de nevoia de a se integra social.

Obligat de contextul ludic să se dedubleze și să interpreteze roluri diverse, preșcolarul mare ajunge să-și formeze un sens al identității proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile, oferite de joc, de analiză a sinelui din perspective variate.

De altfel, nu trebuie uitat faptul că una dintre funcțiile principale ale jocului o constituie funcția de socializare, care este concretizată în exersarea prin joc și asimilarea în plan comportamental a exigentelor vieții sociale.

Acționând asupra obiectelor și ființelor din jur, preșcolarul cunoaște treptat această lume, își satisface nevoia de mișcare și înțelege, dobândește încredere în puterile proprii.

Funcția de relevare a psihicului:

La vârsta preșcolară se elaborează și se exersează conduitele, iar însușirile de personalitate se dezvoltă progresiv, mai ales prin intermediul activității ludice. Jocul creează câmp larg de acțiune și de afirmare pentru copil, deoarece prin el acesta își pune în valoare potențialul psihic și fizic, trăiește satisfacția exprimării conduitelor achiziționate, a intereselor și a vieții socio-afective.

Foarte important pentru copil este prilejul oferit de joc de a se identifica cu modelele cele mai apropiate prin raportarea acțiunilor, prin autocontrol, în reglarea conduitei morale. Astfel se dezvoltă dimensiunea psihică a personalității, cu rezonante afective și motivaționale complexe.

Jocul este de fapt cel mai eficient, cel mai puternic și mai productiv mijloc de a acumula informațiile de care copilul are nevoie, pentru a reuși în viață.

Chiar în formele primare, cu atât mai mult în formele sale evoluate, jocul înnobilează întreaga viața psihica a copilului, îl umanizează și îl ajuta sa fie armonios dezvoltat din punct de vedere psihologic. Ceea ce jocul îi poate oferi copilului la timpul potrivit rămâne ca achiziție prețioasă toată viața.

În toate formele jocului are loc o intensă socializare tocmai datorită faptului ca ele reflectă dinamica vieții sociale, relațiile dintre oameni, precum și relațiile acestora cu obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare.

De asemenea se stabilesc, în același timp, relații între copii de cooperare ce au la baza criterii de simpatie și posibilități de participare activă a acestora în activitatea ludică.

Spre sfârșitul perioadei preșcolare se manifestă mai pregnant nivelul dezvoltării psihofizice, autocunoașterea propriilor capacități, sau eventualele disfuncții prezente în dezvoltarea personalității copiilor.

Jocul – devine astfel un generator excelent de formare a capacităților cognitive, emotional-afective, psihomotorii, de înțelegere a relațiilor sociale și de modelare a personalității. ( Marsieu, A. pag. 7)

CAP II. JOCUL LIBER ALES, ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ

ÎN GRĂDINIȚĂ

2.1. IMPORTANȚA JOCULUI LIBER ALES (DRAMATIZAREA)

În grădiniță, jocul este activitatea de baza și se regăsește în toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenant și ușor asimilabil de către copil.

La vârsta preșcolară, jocul, care înainte de orice este este un „modus vivendi”, este în același timp și cea mai importantă metodă activă de instruire, educare și formare, este modalitatea prin care copilul se raportează la lume și în același timp asimilează lumea, realul, la propriul său eu, așa cum se arată în literatura de specialitate. Prin joc, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale realității naturale și sociale și își satisface diverse trebuințe, jocul fiind o activitate generatoare de trăiri pozitive, de satisfacții imediate.

Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de predare-învățare în grădiniță este acela de a-i face pe copii să conștientizeze că se află într-o situație de învățare, ceea ce presupune stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, ce rol va juca (interpreta) fiecare copil în cadrul jocului, a regulilor jocului, care nu vor permite îndepărtarea copiilor în timpul jocului de tema stabilită, ajutându-i în același timp în rezolvarea sarcinilor de joc și imprimând direcția necesară în acțiunea de joc. Pregătirea materialelor necesare pentru simulare este de asemenea un aspect deosebit de important pentru reușita jocului.

Strategia jocului este în esență o strategie euristică, de combinare, relaționare, de interpretare a experienței elevului (cunoștințe, capacități, deprinderi etc.) și de descoperire a ceva nou.

Valențele formative ale jocului sunt multiple: îmbogățește cunoștințe și formează capacități, dezvoltă atenția, spiritul de observație, memoria și imaginația, formează motivația și atitudinea față de diverse activități, cultivă spiritul de investigație, perseverența și spiritul cooperant.

În continuare voi face câteva considerații de ordin teoretic asupra jocului de rol și a metodei dramatizării, preluate din literatura de specialitate, fară a insista asupra acestora, doar atât cât este necesar pentru a da legitimitate exemplelor pe care le voi aduce în acest sens, din propria experiență.

Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J. L. Moreno în 1921, prin care se urmărește, în principal, formarea modului de a gândi, simți și acționa, specific unui anumit statut, dezvoltarea capacităților empatice, a capacității de a rezolva situații problematice, verificarea corectitudinii și eficienței comportamentelor formate la elevi și înlăturarea comportamentelor inadecvate, neeficiente. În pregătirea și derularea jocului de rol, din punct de vedere metodologic, principalele etape care trebuie parcurse sunt:

– identificarea și definirea situației care va fi simulată, în concordanță cu obiectivele educaționale și cu specificul cunoștințelor (deprinderilor, comportamentelor) ce urmează a fi învățate;

– modelarea situației și proiectarea scenariului, constând în selectarea statusurilor și rolurilor celor mai importante din situația reală și a interacțiunilor esențiale, elaborându-se un scenariu;

– alegerea participanților și instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care urmează să-l interpreteze (în funcție de vârsta copiilor, se pot folosi în acest scop fișe cu descrierea fiecărui rol, sau ilustrarea prin desene, în cazul preșcolarilor);

– învățarea individuală a rolului (constând în studierea fișei, la elevi; în cazul preșcolarilor am folosit alte modalități de lucru, ilustrate mai jos);

– interiorizarea (internalizarea) rolului și conceperea modului de interpretare, durata acestui moment fiind mai extinsă sau mai restrânsă, în funcție de timpul total avut la dispoziție;

– interpretarea rolurilor;

– dezbaterea cu toți participanții la joc a modului de interpretare (prin intervievarea actorilor, analiza conținutului și analiza comportamentului de rol).

Din punct de vedere metodic, se impun câteva exigențe, legate mai ales de distribuirea și interpretarea rolurilor:

– nu este adecvată modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor, oferind copiilor posibilitatea de a opta voluntar în a interpreta anumite roluri, altfel poate să apară pericolul unor blocaje emoționale;

– jocul de rol va fi precedat de prezentarea unor situații relativ asemănătoare cu aceea ce va fi simulată și a modurilor de rezolvare a lor;

– atmosfera de joc trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să îngreuneze interpretarea rolurilor și concentrarea asupra situației;

– interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiași copii sau cu copii diferiți, pentru însușirea comportamentelor de rol;

– analiza jocului de rol trebuie să fie condusă cu tact și pricepere de către conducătorul jocului, evidențiindu-se aspectele adecvate/inadecvate, deciziile corecte/incorecte, atitudinile mai mult sau mai puțin adecvate ale personajelor aflate în anumite situații.

Dramatizarea poate fi:

– o variantă a jocului de rol, metodă care valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, gest, mimică, pantomimică, decor, etc.), prin care se urmărește în special adâncirea înțelegerii unor aspecte studiate și fixarea lor, pe un fond afectiv intens. În acest sens, dramatizarea constă în transpunerea în acțiune dialogată a faptelor, evenimentelor, aspectelor studiate la literatură, istorie, etc.,(în cazul preșcolarilor, la educarea limbajului, educație pentru societate, cunoașterea mediului prin povestiri, memorizări, lecturi ale educatoarei, etc.), sau transpunerea în roluri socio-profesionale. Se realizează, de obicei, pe baza textelor studiate la diverse obiecte de învățământ (categorii de activitate, la grădiniță);

– o variantă a învățării prin descoperire – de exemplu: reconstituirea drumului parcurs în descoperirile științifice, reproducerea unor experimente;

– o variantă a expunerii cu oponent, caz în care dramatizarea orientează expunerea pe mai multe piste, oferind diverse modalități de abordare a unui subiect și imprimând dinamism și varietate expunerii;

– ca variantă terapeutică, dramatizarea se utilizează sub forma psihodramei și sociodramei, facilitând descărcarea tensională (catharsisul).

La nivelul grădiniței și învățământului primar se utilizează însă prima variantă – dramatizarea ca variantă a jocului de rol.

2.2. CLASIFICARE, TIPURI ȘI SPECIFICUL JOCURILOR LIBER ALESE (DRAMATIZAREA)

  Jocurile liber alese îi ajută pe copii să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, a comunicării, a limbajului citit și scris. Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual.

Jocurile și activitățile la alegere se desfășoară la centre ca:

• Biblioteca – unde copiii învață sa folosească cărțile , sa le recondiționeze și sa se auto informeze în diferite domenii de interes pentru ei; 
• Arta – copiii modelează, pictează, colorează, desenează, decupează, realizează diferite lucrări la îndrumarea educatoarei sau la libera lor alegere; 
• Joc de rol – La aceste jocuri copiii își atribuie diferite roluri din viața adulților, realizează dramatizări
• Constructive : la acest centru copiii realizează diferite construcții cu truse de lego, cuburi din plastic, cuburi din lemn.
• Jocuri de masă – copiii au la dispoziție diferite jocuri de puzzle, mozaic, jocuri cu pioneze
• Știința : aici copiii descoperă lumea înconjurătoare cu ajutorul enciclopediilor, a microscopului, își satisfac curiozitățile observând comportamentul unor animale vii.
• Nisip și apă – copiii au la dispoziție o lădiță cu nisip și găletușe cu apă. La acest centru copiii modelează diferite forme din nisip.

Toate aceste centre de lucru sunt atent alese de către educatoare, ele fiind în strânsă corelare cu tema săptămâni sau cu tema proiectului aflat în derulare.

Jocurile și activitățile alese se vor desfășura și în aer liber, în curtea grădiniței, care este dotată cu nisipare, spațiu verde de joacă și aparate specifice nivelului de vârsta preșcolari.

Metoda jocurilor liber alese este o Metodă activ participativă.

Metodele activ participative sunt proceduri care pornesc de la ideea că învățarea este o activitate personală, care nu poate fi înlocuită cu nimic, iar cel care învață este considerat managerul propriei învățări, al întregului proces de învățare.

Aceasta devine o activitate unică și diferită de la o persoană la alta, fiind determinată de istoria personală a subiectului, de mediul din care provine dar și de relațiile sociale pe care acesta le dezvoltă.

Metodele activ participative presupun activism, curiozitate intrinsecă, dorința de a observa, a explica, a explora, a descoperi. Sunt considerate activ participative acele metode care mobilizează energiile elevului, care îl ajută să își concentreze atenția, să-i stârnească curiozitatea. Metodele activ participative pun accent pe cunoașterea operațională, pe învățarea prin acțiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu situațiile de viață reală.

Aceste metode au caracter educativ, exemplu: lectura independentă, dialogul euristic, învățarea prin explorare și descoperire, discuțiile colective etc. Prin urmare, învățarea este o activitate personală, care aparține individului; este un act personal care implică elevul în totalitate. Aceste metode se centrează exclusiv pe elev și sunt decisive în formarea personalității acestuia.

Ca valori ale jocului putem enumera:

– perfecționarea senzațiilor și percepțiilor,

– dezvoltarea spiritului de observație, a spiritului de inițiativă,

– dezvoltarea spiritului de echipă, a spiritului de competiție,

– exersarea atenției și a imaginației,

– folosirea limbajului,

– influențarea comportamentului copiilor, mai ales prin intermediul regulilor, care fac copiii să învețe o conduită civilizată.

Orice joc implică:

– realizarea corectă a sarcinilor,

– putere de stăpânire,

– disciplină,

– respect pentru ceilalți,

– critică și cooperare,

– comunicare,

– respectarea anumitor reguli

Metodele de simulare – se bazează pe implicarea elevului în realizarea sarcinilor de învățare. Sunt metode care se bazează pe imitarea unor activități reale, urmărindu-se în general formarea de comportamente specifice.

Una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul de rol, care constă în simularea unor funcții, relații, activități, ceea ce presupune: identificare unor situații ce se pretează la simulare; distribuirea rolurilor între participanți; învățarea individuală a rolului; interpretarea rolurilor; discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile. Eficiența metodei este condiționată de capacitatea participanților de a transpune în rol și de a-și valorifica experiența în acest context. Pentru a-i asigura eficiența, metoda ar trebui integrată în diferite tipuri de lecții, etape ale învățării, pentru diferite scopuri/ obiective propuse, combinarea cu metode de comunicare/ de cercetare specifice tematicilor.

Metoda Pălăriilor gânditoare. Este o tehnică interactivă, de stimulare a creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Elevii sunt împărțiți în șase grupe pentru șase pălării. Împărțirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important ca materialul didactic să fie bogat în conținut, iar pălăriile să fie colorate, ca să îi atragă pe elevi.

Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuțiilor, extrage concluzii – clarifică/ alege soluția corectă.

Pălăria albă – deține informații despre tema pusă în discuție, face conexiuni, oferă informația exact cum a primit-o. Este neutră, participanții sunt învățați să gândească obiectivizând informații exacte.

Pălăria roșie – își exprimă emoțiile, sentimentele, supărarea, față de personajele întâlnite, nu se justifică – transmite emoții.

Pălăria neagră – este criticul, prezintă posibilele riscuri, greșeli la soluțiile propuse, exprimă doar judecăți negative – este pesimistul.

Pălăria verde – oferă soluții alternative, idei noi – generează noi idei. Gândirea laterală îi este specifică.

Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive și constructive, explorează optimist posibilitățile, crează finalul – efortul aduce beneficii

.

Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și prezinte perspectiva în funcție de culoarea pălării pe care o poartă. Nu pălăria în sine contează ci ceea ce reprezintă ea.

Avantajul acestei metode este acela că dezvoltă competențele inteligenței lingvistice, inteligenței logice și inteligenței interpersonale.

Metoda Frisco – metodă ce are la bază interpretarea din partea participanților a unui rol specific abordând o problemă din mai multe perspective. Această metodă se desfășoară în patru etape:

Se propune spre analiză o situație problemă.

Se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul și optimistul.

Are loc o dezbatere colectivă în care:

conservatorul apreciază meritele situațiilor vechi, fără a exclude posibilitatea unor îmbunătățiri;

exuberantul emite idei aparent imposibil de aplicat în practică;

pesimistul va relua aspectele nefaste ale îmbunătățirilor aduse;

optimistul va găsi posibilități de realizare a soluțiilor propuse de exuberant.

Se formulează concluziile și se sistematizează ideile emise.

Această metodă prezintă următoarele avantaje: posibilitatea inversării rolurilor între participanți, dezvoltă competențele inteligenței lingvistice și logice.

Metoda Turnirului între echipe

reprezintă una dintre metodele activ-participative care poate fi aplicată cu succes mai ales la recapitularea cunoștințelor. Această metodă implică absolut toți elevii grupei prin natura regulilor jocului. De asemenea dezvoltă spiritul de competiție și este o metodă de evaluare extrem de apreciată de către elevi.

Odată ce elevii au participat la un “turnir” și au învățat regulile jocului, următorul se va desfășura de la sine, aproape fără intervenția profesorului.

Clasa se împarte în trei – patru echipe, echipe care nu se modifică pe parcursul anului școlar. La fiecare “masă de joc” se va afla câte un reprezentant al fiecărei echipe, de același nivel (un criteriu ar putea fi media elevului la materia respectivă).

Pentru fiecare masă de joc sunt necesare: fișe cu întrebări, fișe cu răspunsuri, cartonașe numerotate, numărul lor fiind același cu numărul întrebărilor de pe fișă. Această metodă este potrivită unei lecții de recapitulare Prin această metodă copiii își exersează capacitățile de comunicare.

(Oprea C., Metode interactive de predare, învățare, evaluare, p.44)

2.3. VALENȚE FORMATIVE ALE JOCURILOR LIBER ALESE (DRAMATIZAREA)

La vârsta preșcolară, jocul, care înainte de orice este un „modus vivendi”, este în același timp și cea mai importanta metodă activă de instruire, educare și formare, este modalitatea prin care copilul se raportează la lume și în același timp asimilează lumea, realul la propriul său eu, așa cum arată literatura de specialitate.

Prin joc, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale realității naturale și sociale și satisface diverse trebuințe, jocul fiind o activitate generatoare de trăiri pozitive, de satisfacții imediate. Educația cognitiv-emotională a copiilor preșcolari cu ajutorul jocului de rol și a dramatizării, metode care au valențe formative și educative puternice și care și care implică îmbinarea lor cu alte metode adecvate acestei vârste, și anume povestirea, teatrul de masă, teatrul de marionete etc., menite să antreneze întreaga personalitate a copilului în învățarea prin joc.

Un rol important în activitățile zilnice o au și Activitățile de dezvoltare personală care includ rutinele, tranzițiile, cursurile opționale și activitățile din perioada după-amiezii.
Rutinele sunt activități care acoperă nevoile de baza ale copilului și contribuie la dezvoltarea globala a acestuia. Ele înglobează activități de tipul: sosirea copiilor la grădiniță, întâlnirea de dimineață, micul dejun, igiena – spălatul și toaleta, masa de prânz, somnul/perioada de relaxare de după-amiază, gustarea și plecarea copiilor acasă.
Tranzițiile sunt activități de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la alte tipuri/categorii de activități de învățare, de la o activitate de învățat la alta, în diverse momente ale zilei.

Activitățile opționale sunt alese de către părinții, din oferta prezentată de unitatea de învățământ. 
Activitățile desfășurate în perioada după-amiezii sunt activități recuperatorii pe domenii de învățare, recreative, de cultivare și dezvoltare a informațiilor. Acestea respectă ritmul propriu de încântare al copilului și aptitudinile individuale ale lui sunt corelate cu tema săptămânala/tema proiectului și cu celelalte activități din programul zilnic.

Toate aceste categorii de activități care se desfășoară pe parcursul unei zile din viața micilor preșcolari, se desfășoară în jurul a șase mari teme anuale de studiu:

*<<Cine sunt? suntem?>>
*<<Când, cum și de ce se întâmpla?>>
*<<Cum este a fost și va fi aici pe Pământ?>>
*<< Cum planificăm/ organizăm o activitate?>>
*<<Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?>>
*<<Ce și cum vreau să fiu?>>

Toate acestea vizează îndeosebi socializarea copiilor, obținerea treptată a unei autonomii personale și pregătirea pentru școala și pentru viața sociala a acestuia.

Pregătirea copilului pentru școală tinde să devină un dușman al educației prin joc al copilului. Menținerea spiritului ludic în activitatea cu preșcolarii reprezintă o responsabilitate deontologica a educatoarei, ea fiind specialistul investit de societate să realizeze o educație adecvată copiilor preșcolari. Tot mai mult își face prezența educația de tip școlar în grădiniță, datorită volumului bogat de informații cu care copilul vine în grădiniță, uneori, chiar dacă nu toate informațiile sunt corecte și educative, de aceea, educatoarea este cea care asigură respectarea particularităților de vârstă ale copiilor, atât în educația în grădiniță, cât și educația copilului în familie și apoi în școală primară.

CAP III. METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. SCOPUL CERCETĂRII

Studiul de fata își propune să experimenteze metode și strategii educativ-formative și interactive în desfășurarea activităților de educarea limbajului la preșcolari, demersuri educaționale menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă și echilibrata a copiilor preșcolari.

Utilizând jocul de rol și dramatizarea în grădiniță, s-a urmărit obținerea de rezultate concrete în formarea și educarea cognitivă și emoțională a copiilor.

3.2. IPOTEZA CERCETĂRII

Dacă utilizăm dramatizarea ca formă de activitate la preșcolari, atunci putem potența cadrul și factorii de referință ai dezvoltării copilului preșcolar și ai pregatirii acestuia pentru integrarea în viața reală.

Lucrarea de față își propune să cerceteze influența jocului de rol și a dramatizării asupra realizării lor, întrucât aceste metode au o serie de avantaje:

mari valențe în direcția receptării și sensibilizării copiilor preșcolari fata de conținutul și mesajul operei literare;

formează și dezvolta capacități operaționale și comportamentale;

transferă cunoștințe din plan teoretic în plan practic;

dezvoltă spiritul de cooperare; angajează atât copiii timizi, cat și pe cei slabi;

stimulează influentele reciproce, ceea ce duce la creșterea coeziunii în colectivul grupei, precum și la cântărirea unor calități morale (răbdare și tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinste, autocontrol);

dobândirea unor comportamente legate de îndeplinirea unor funcții sau responsabilități socio-profesionale, în funcție de tema.

Jocul de rol și dramatizarea reprezintă metode principale în cadrul strategiilor de educarea limbajului, dar ele sunt îmbinate și cu alte metode și procedee didactice, în funcție de temă, bază materială și obiectivele urmărite.

3.3. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Principalele obiective ale acestei lucrări sunt:

O1 – Identificarea parametrilor de funcționare a dramatizării la copii preșcolari

O2 – Analiza calitativa si cantitativa a datelor prelucrate statistic

O3 – Compararea activităților dintre lotul experimental și lotul martor

O4 – Aplicarea elementelor inovative pe lotul de acțiune

05 – Valorificarea rezultatelor cecetarii

In ceea ce privește realizarea Obiectivului 1 al cercetării, pe baza analizei obiectivelor cadru prevăzute de programa activităților de educare a limbajului, au fost selectate următoarele obiective specifice educării limbajului:

O1. Să participe la activitățile de grup, inclusiv la activități de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

O2. Să audieze cu atenție un text (epic sau liric), sa rețină ideile acestuia și sa demonstreze înțelegerea lui;

O3. Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experientei, activității sale și /sau relațiilor cu ceilalți;

O4. Să creeze el însuși (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elemente expresive;

O5. Să dramatizeze textul unei povestiri sau poezii, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația și respectând mișcarea scenică cerută de textul respectiv.

Obiectivul 2 și 3 se va realiza pe parcursul capitolului III, prin descrierea activităților de educarea limbajului desfășurate cu ajutorul jocului de rol și a dramatizării, și a rezultatelor obținute.

Obiectivul 4 vizează întreaga lucrare, iar realizarea lui e demonstrată, atât în capitolul III prin cercetare, aplicare, cat și în capitolul I și II, întrucât realizarea lor a fost posibilă numai pe baza unei bibliografii specifice.

3.4. LOTUL CERCETĂRII

Reușita cercetării întreprinse este determinată de calitatea elementelor organizatorice, pentru desfășurarea cu succes a activității propuse.

În aceasta etapa se stabilesc următoarele elemente:

Locul de desfășurare a cercetării

Cercetarea s-a desfășurat la grădiniță, unde îmi desfășor activitatea ca educatoare.

Perioada cercetării

Semestrul I al anului școlar 2014- 2015.

Eșantionul de subiectivi

In vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei specifice formulate, am cuprins în cercetare un număr de 38 de copii cu vârste cuprinse intre 4-5 ani care au frecventat în anul școlar 2014-2015 grădinița. Cei 38 de copii supuși investigării noastre sunt din grupa mijlocie.

Prima grupă, numita Grupa A (grupa de control), este formată din 19 de copii cu vârste cuprinse intre 4-5 ani din care 8 băieți și 11 fete. (Figura nr. 5).

Din numărul de copii din grupa de control toți au avut o frecvență regulamentară.

Figura nr. 5. Distribuirea pe sexe a copiilor din grupa A (grupul martor)

Grupa B (grupa experimentală) este formată din 19 copii, 9 băieți și 10 fete (Figura nr.6)

Există diferențe între mediile socio-culturale din care provin copiii celor doua grupe care au repercusiuni asupra dezvoltării, comunicării și limbajului acestora.

Figura nr. 6. Distribuirea pe sexe a copiilor din grupa B (grupa experimentala)

Cei din grupa B sunt în al doilea an de frecventare a grădiniței. Analiza efectuată a permis evidențierea faptului că influentele mediului educativ oferit de activitățile instructiv educative din grădiniță, care respecta particularitățile de vârsta și individuale, sunt favorabile dezvoltării psihice a copilului.

Eșantionul de continut

Activitățile de educarea limbajului au fost adaptate unităților de învățare corespunzătoare temei anuale: „Cu ce exprimam ceea ce simțim? și cum ?”.

De exemplu: scenetele: „Puf Alb și Puf Gri”, „ Ridichea uriașa”, „Turtita”, „Fata babei și fata moșului” și „Scufița Roșie” și jocurile de rol: „De-a mama”, „De-a fermierii”, „De vorba cu primăvara”, „De-a Scufița Roșie”, „De-a Albăcazăpada” și ”La bucătărie”.

3.5. METODELE ȘI TEHNICILE DE CERCETARE UTILIZATE

In cadrul cercetării am folosit următoarele metode: observația, experimentul, analiza rezultatelor activității copiilor, pe care le voi prezenta în continuare.

Observație a avut drept scop surprinderea unor elemente ale comunicării atât în activitățile liber alese în care copilul se manifesta spontan și liber, mai aproape de ceea ce este mai putin controlat și cenzurat, cat și în cadrul activităților comune desfășurare cu întreaga grupa de copii sub îndrumarea directa a educatoarei.

Analiza produselor activității copiilor a adus informații utile despre abilitate, creativitate, imaginație, gândire, memorie. Au fost adunate într-un portofoliu al fiecărui copil desenele, colajele, exercițiile grafice, artizanatul, alte confecționate de-a lungul anului, care pot informa despre realizările și evoluția în timp a aptitudinilor.

Experimentul a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii jocului de rol și a dramatizării. Experimentul se desfășoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentala și de control), având același număr de subiecți și fiind aproximativ egale din punct de vedere al vârstei.

Etapele cercetării sunt:

etapa pre experimentala;

etapa experimentala;

etapa post experimentala.

3.5.1. Etapa preexperimentală

In cadrul acestei etape s-a realizat cadrul general al cercetării: formularea ipotezei și a obiectivelor acesteia, alcătuirea eșantionului de subiect ce participa la cercetare în calitate de martori și de eșantion experimental, alegerea metodelor de cercetare, realizarea evaluării inițiale a celor doua eșantioane, stabilirea echivalentelor între cele doua eșantioane, proiectarea activităților didactice și extra didactice bazate pe utilizarea jocului de rol și a dramatizării.

Aceasta etapa s-a desfășurat în perioada semestrului I al anului școlar 2014-2015. Tot în aceasta perioada am aplicat preșcolarilor din grupa A testarea inițială.

Evaluarea inițială

Am realizat o evaluare inițială a copiilor, înainte de a utiliza jocul de rol și dramatizarea; care constituit punctul de plecare în stabilirea strategiei didactice în educarea grupurilor de copii. Pornind de la datele cuprinse în aceste evaluări s-a putut face o analiza privind saltul înregistrat de copii până la data aplicării probelor ce au stat la baza cercetării.

Evaluarea inițială s-a realizat prin metode de evaluare specifice preșcolarilor dat fiind faptul ca acesta nu știu să scrie și să citească, așa cum rezultă din Tabelul nr.1.

Metoda de evaluare a fost aleasă în funcție de obiectivul urmărit, așa cum rezultă din Tabelul nr.1 în cadrul activităților liber alese și în activitățile de educarea limbajului.

Tema anuala: ”Cu ce și cum exprimam ceea ce simțim?”

Tabelul nr. 1. Evaluarea inițială

Tabelul nr.2. Calificative obținute de grupa B (grupul experimental) la evaluarea initială a cercetării

CENTRALIZATOR:

Figura nr. 7. Rezultate obținute de grupul experimental (B) în urma evaluării inițiale

Tabelul nr. 3. Calificative obținute de grupa A (grupa de control) la evaluarea inițială a cercetării

CENTRALIZATOR:

Figura nr. 8. Rezultate obținute de grupul de control (A) în urma evaluării initiale

3.5.2. Etapa experimentală

La tema anuală: ”Cu ce și cum exprimam ceea ce simțim?” am introdus jocul de rol și dramatizarea pentru scenetele:

”Puf Alb și Puf Gri”;

„Iedul cu trei capre”;

„Ridichea uriașă”;

„Căsuța din oala”;

„Scufița Roșie”

si jocurile de rol:

„.Greierele și furnica”;

„.De-a mama”;

„De vorba cu Primăvara”;

„La bucătărie”.

Pentru a forma deprinderi de vorbitor și de auditor s-au folosit următoarele activități: ”La bucătărie”, „De-a mama”, „De vorbă cu Primăvara” și „Greierele și Furnica”.

Acestea s-au desfășurat ca joc de rol și activități extrașcolare sub forma de dramatizare, folosindu-se costume, accesorii și echipamente adecvate acestora. De sesizat a fost faptul cum copiii au intrat în atmosfera jocului cu entuziasm, iar deprinderile ce au fost anterior stabilite s-au receptat ușor si, totodată, stabil, acestea folosindu-se și în alte activități.

Copiii și-au interpretat rolurile cu entuziasm și placere, folosind gestica și mimica, doua elemente esențiale în desfășurarea cu succes a dramatizărilor. Costumele au pus în valoare personajul interpretat de fiecare copil.

Echipată cu accesorii de bucătărie, copiii s-au jucat „De-a bucătăria”, un joc foarte iubit de fetițe și nu numai. Au pregătit meniuri hazlii pentru colegii lor, însușindu-și deprinderi specifice activităților gospodărești: spălarea legumelor înainte de a le mânca, folosirea cuțitașelor, ornarea feliilor de tartine pentru a realiza un personaj: șoricelul din „Căsuța din oala”, fluturașul din „De vorba cu Zâna Primăvara”,etc.

Apoi am trecut și la faimosul cuptor care nu putea lipsi din bucătărie și am copt câteva plăcinte pentru bunicuța Scufiței Roșiii și ieduțului mofturos.

Un alt joc îndrăgit de fetițe este jocul de rol „De-a mama”, unde au avut posibilitatea de a-și desfășura câteva activități din viața sociala a manierelor.

Pentru Obiectivul 2, audierea și reținerea unui text epic, demonstrarea înțelegerii lui, am utilizat poveștile: ”Iedul cu trei capre” de Octavă Pancu-Iasi , „Căsuța din oala”, „Ridichea uriașă” .

Acestea au fost citite sau povestite de mine copiilor în activitățile pe domenii experiențiale: educarea limbajului, cunoașterea mediului și educația pentru societate, apoi sub forma de dramatizare la activitățile libere, din partea a III-a a zilei, când s-a observat foarte bine daca s-a reținut ideile acestora în urma audierii poveștilor.

Povestea „Iedul cu trei capre”a fost folosită și în activitatea de educație pentru societate, datorita valentelor educative pe care le transmite.

Conținutul povestii „Căsuța din oala”este următorul: un șoricel găsește pe camp o oală răsturnată, mare cât un butoi, pe care o transformă în căsuță. Diferite animale precum broasca, iepurele, vulpea, lupul, încântate de ideea ingenioasă a șoricelului îl roagă să-i găzduiască și pe ei devenind colocatari și trăind în buna înțelegere. Dar, într-o zi, apare ursul cel mare și greoi, care, profitând de ospitalitate, preface, fara voie, casa în țăndări. Animalele fug speriate care-ncotro.

Din aceasta poveste se deprind următoarele momente principale care sa fie transpuse în jocul copiilor:

ocuparea casuței de către șoricel;

instalarea broscuței în căsuță;

instalarea iepurașului;

instalarea vulpii;

instalarea lupului;

apariția ursului și deznodământul.

Folosită și în activitatea de educație pentru societate, transmite sentimente cu valoare morala, prietenia.

Pentru realizarea Obiectivului 3, deprinderea de a-și îmbogăți vocabularul activ și pasiv pe baza experientelor dobândite în activitățile de dramatizare – am desfășurat cu copiii câteva jocuri didactice:

„Cine este?” în care copiii au avut ca sarcina să recunoască personajul, numele povestii, precum și să reproducă câteva replici ale acestuia,

„Formează propoziții cu …..(cuvinte și expresii din povesti)”: să formuleze propoziții cu cuvintele și expresiile întâlnite în poveștile audiate,

„Cuvinte alintate”, le-am afișat mai multe cuvinte din povesti la care ei au avut ca sarcina sa le transforme în diminutive și

„Așa e bine, așa nu e bine!”, unde prin metoda moderna „Bula dubla”au expus la panou imagini cu însușirile pozitive și cele negative ale personajelor din povești, deoarece acestea au mari valente educative pentru copii.

Ca și în cazul obiectivului anterior, învățarea cuvintelor noi de către copii nu trebuie fundamentata pe activități formale, de predare. Esențială este capacitatea educatoarei de a sesiza, în cursul evenimentelor obișnuite din viața de zi cu zi a grădiniței, momentele propice pentru a aduce în discuție unul sau mai multe cuvinte. Aceste jocuri se pot desfășura atât în anumite secvențe ale activității, cât și în manifestările lor libere și spontane.

Obiectivul 4 are ca scop formarea deprinderii de a crea (cu ajutor) rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări. Deși aceste activități pot fi executate cu întreaga grupă, recomandabil este ca ele sa fie organizate cu grupuri mai mici de copii. Pentru buna desfășurare a activităților de creare de povesti există câteva reguli:

– am început cu povestirea unor evenimente reale, la care a participat întregul grup: o vizită sau un joc pe care l-au jucat cu toții. Acest fapt real a constituit baza desfășurării imaginative ulterioare: ”Ce s-ar fi întâmplat daca…?”; „Ce s-ar fi gândit sa facă…?”; „Ce ar fi trebuit sa facă…? etc;

– ca punct de plecare pentru poveste am folosit o imagine sau un desen. Grupul a primit câteva asemenea imagini din care a ales una pentru a construi povestea;

– pe fâșii de hârtie am scris începuturi de povesti: ”Într-o noapte de Crăciun, Mihaela și Andrei abia ațipiseră, când au auzit o bătaie ușoară în geam. Repede s-au sculat din pat și s-au dus la fereastra. Acolo ce sa vezi?”, „A fost odată un băiat care locuia într-o căsuță la marginea pădurii…” și alte asemenea introduceri. Le-am citit pe toate (nu mai mult de trei sau patru variante), copiii au ales una și au continuat povestea.

Copiilor, se știe, le plac rimele, cuvintele rimate. Ei se bucura sa le asculte și, de buna seama, se vor bucura să le și creeze. Astfel, am prezentat copiilor mai multe imagini amestecate și le-am cerut sa facă perechi din cele ale căror nume se termină la fel. Nu a fost greu pentru copii să găsească perechi de desene de tipul: casa-masa, barza-varza, lac-sac, rac-mac, masina-găina, cana-mâna etc. în activitățile următoare am cerut sa găsească ei înșiși cuvinte de acest fel.

De asemenea, crearea de ghicitori – întrebări sau ghicitori eliptice au reprezentat atracțiile copiilor. După ce le-am dat câteva exemple, aceștia au continuat cu tot felul de structuri „jucându-se” distractiv si, totodată, formal.

Pentru a forma deprinderea de a dramatiza textul unei povesti, utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația, cu mișcarea scenica cerută de textul respectiv, am desfășurat mai multe scenete și activități extrașcolare (serbări) în care copiii au participat cu entuziasm, datorită costumelor pe care le-au purtat.

De exemplu: „Scufița Roșie”, „Puf Alb și Puf Gri”, „Copiii, florile lumii”, unde copiii au interpretat rolurile foarte bine, intrând în „pielea”personajelor. Rolurile au fost ușoare, plăcute, atât pentru „micii actori”, cat și pentru spectatori, părinți.

Potențialul larg al activităților extracuriculare este generator de căutări și soluții foarte variate și originale. De aceea am acordat toată atenția planificării și organizării acestor activități. Pentru a interveni asupra lor cu originalitate am avut nevoie de disponibilitate spre schimbare, de curajul de a face noi și noi încercări, de a raspunde unor provocări. Am încercat adeseori sa găsesc alternative la unele aspecte ale procesului didactic, să aduc un plus de vitalitate în activitățile educative, iar copilului, un zâmbet în plus.

Un loc aparte în cadrul acestor activități extracuriculare îl ocupă serbările, realizate cu diferite ocazii. Serbările reprezinte un nesecat izvor de satisfacție, bucurii, crează buna dispoziție, favorizează dezvoltarea copiilor din punct de vedere fizic și psihic, desfășurându-se într-o atmosfera specifica: în preajma sărbătorilor de iarna, 1 Decembrie, Aniversare M. Eminescu, de 8 Martie, de Ziua Copilului, la sfârșit de an școlar, etc. Am planificat din timp aceste activități, gândind toate detaliile: programul, costumele, decorurile, accesoriile, cântecele, implicându-se și părinții pentru buna desfășurare a lor.

Toate aceste experiențe ne-au oferit satisfacții uriașe și au contribuit într-o mare măsură la destinderea copiilor în mediul grădiniței, la realizarea unei atmosfere relaxate și constructive între grădinița și familie, ceea ce a determinat ca și copiii să vină cu placere la grădiniță și să se manifeste fara inhibiții și timiditate.

3.5.3. ETAPA POSTEXPERIMENTALĂ

Este etapa în care am înregistrat rezultatele obținute de cele doua eșantioane de subiect, grupa experimentala și grupa de control, am stabilit diferențele, am prelucrat statistic datele și am interpretat rezultatele. Această etapă am realizat-o în ultima perioada a semestrului îi al anului școlar 2014-2015.

EVALUARE FINALA

TEST DE EVALUARE FINALA

(evaluează deprinderile și cunoștintele dobândite în urma intervenției)

Cuprinde:

O1-Item 1 Recita o poezie aleasa de tine

O2-Item 2 reprezintă momentele principale ale povestiri…

O3-Item 3 alcătuiește propoziții cu cuvintele: „Scufița Roșie”, ”ieduț”, „lup”,iepuraș”, „pădure”

O4-Item 4 alcătuiește o scurta poveste cu următorul început dat…

O5-Item 5 realizează o scurta dramatizare a unei povestiri la alegere

DESCRIPTORII DE PERFORMANTĂ:

I 1 – maximal – Recita poezia aleasa, expresiv și fluent, fara ajutorul educatoarei.

– mediu – Recita poezia aleasa, expresiv și fluent, cu ajutorul educatoarei.

– minimal – Recita poezia aleasa, expresiv și fluent, cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv.

I 2 – maximal – Prezintă momentele principale ale povestirii, fara ajutor.

– mediu – Prezintă momentele principale ale povestirii, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Prezintă momentele principale ale povestirii, cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv.

I3 -maximal- Formulează propoziții cu cuvintele date, fara ajutorul educatoarei.

-mediu- Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei și al materialului intuitiv

I4 – maximal – Formulează propoziții cu cuvintele date, fara ajutorul educatoarei.

-mediu- Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Formulează propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei și pe baza materialului intuitiv.

I 5 -maximal- Realizează o scurta dramatizare a povestirii aleasa, fara ajutorul educatoarei.

-mediu- Realizează o scurta dramatizare a povestirii aleasa, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Realizează o scurta dramatizare a povestirii aleasa, cu ajutorul educatoarei și al colegilor.

Prezentarea intervenției ameliorative

Pe parcursul programului de intervenție am folosit în cadrul activităților de educarea limbajului, jocuri de rol, dramatizări și jocuri didactice pe arii de stimulare a abilității de comunicare, conversație și îmbogățire a limbajului.

Programul s-a implementat pe durata semestrului îi al anului școlar 2014-2015. S-au susținut un număr de 10 activități specifice în care s-au folosit următoarele metode: conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, brainstormingul, examinarea poveștii, bula dublă, piramida, succesiunea evenimentelor, repovestirea, reproducere după tablouri, vizionare, teatrul de păpuși.

Intre evaluarea initala și cea finala, în cadrul programului de intervenție, pe lângă probele administrate (utilizarea jocurilor de rol și a dramatizărilor) în vederea ameliorării dificultăților de comunicare și achiziționării de noi abilități, am desfășurat o serie de jocuri didactice pentru dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului copiilor, cu o frecvență de o activitate pe săptămână timp de doua luni.

3.5.ANALIZA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR OBȚINUTE

In urma evaluării finale, grupul experimental a obținut următoarele rezultate:

Tabelul nr. 4. Calificativele obținere de grupul experimental (B) în urma evaluării finale a cercetării

CENTRALIZATOR:

Figura nr. 9. Rezultatele grupului experimental (B) în urma evaluarii finale a cercetarii

In urma evaluării finale a cercetarii, grupul de control(A), a obținut urmatoarele rezultate:

Tabelul nr.5. Calificative obtinute de grupul de control(A) la evaluarea finală a cercetarii

CENTRALIZATOR:

–

Figura nr. 10. Rezultatele obtinute de grupul de control (A) în urma evaluarii finale a cercetarii

Comparând rezultatele evaluării inițiale (Figura nr. 7) cu rezultatele evaluării finale (Figura nr. 9) ale grupului experimental s-a constatat ca s-a produs o îmbunătățire, rezultatele fiind mai bune decât la începutul cercetării, datorită faptului ca s-a folosit, în cadrul activităților de educarea limbajului, și nu numai, metodele jocului de rol și a dramatizării, deci s-a validat ipoteza de la care s-a pornit cercetarea.

Comparând rezultatele evaluării finale ale grupului experimental (Figura nr.9) cu rezultatele evaluării finale ale grupului martor (Figura nr. 10), de asemeni s-a constatat rezultate mai bune, progresive, datorita utilizării jocului de rol și a dramatizării, acestea reușind o implicare puternica din partea copilului din punct de vedere cognitiv, afectiv, social, motric, ceea ce a dus la o asimilare mai temeinică, la realizarea obiectivelor propuse.

Proba de evaluare finala a avut 5 itemi. Tabelele nr. 5 și 4, cu calificativele obținute de copiii celor doua grupuri (control și experimental), ne conduce la concluzia ca acționându-se asupra subiecților în mod frecvent și organizat, prin procesul de învățământ, se înregistrează un progres vizibil atât la grupa experimentala, cat și la grupa de control chiar daca intervenția nu a fost aceeași și condițiile socio-culturale de proveniența a copiilor diferite.

In cadrul grupei experimentale, 9 copii au obținut calificative de FB la cei 5 itemi, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de cunoștințe și abilitate de comunicare acumulate, la grupa de control rezultatele sunt destul de bune, comparativ cu cele înregistrate la testul inițial, la copiii care au frecventat grădinița în mod regulat, dar mai scăzute la cei care au frecventat sporadic.

Acest fapt demonstrează faptul că, dacă educatoarea a insistat pe activități de educarea limbajului chiar dacă nu a avut un program de intervenție bine stabilit și copiii au frecventat în mare parte grădiniță, se poate înregistra un mic progres și în cazul copiilor care provin din medii socio-culturale defavorizate sau care sunt în primul an de grădiniță (cazul grupei de control).

3.6. CONCLUZII

Cunoscându-se ca dezvoltarea limbajului preșcolarului are la bază experiența cognitivă și afectivă a acestuia cu cei din jur, li s-a oferit copiilor posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei, de la venirea lui în grădinița și până la plecare.

Atât în activitățile de domenii experimentale, cât și în activitățile individuale, accentul s-a pus pe dezvoltarea deprinderii de exprimare corectă, coerentă, expresivă, dialogată, pe îmbogățirea cunoștințelor referitoare la raporturile gramaticale ale limbii. Materialul necesar dezvoltări normale a gândirii și limbajului a fost furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, de experiența de viață a copilului, de relațiile sale cu cei din jur.

Organizarea judicioasa a activității de instruire a avut ca urmare dezvoltarea spiritului de observație, stimularea permanenta a inteligenței și creativității copiilor, a independenței în gândire și acțiune.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor a constituit de asemenea, un principal obiectiv al activităților de educarea limbajului, deprindere dobândită prin activitatea de povestire, lecturi ale educatoarei, jocuri didactice, teatrul de păpuși, jocuri de rol și dramatizări.

De acest mediu educațional au beneficiat copiii din eșantionul experimental care, sub îndrumarea competenta a educatoarei a completat sau înlocuit în multe cazuri mediul familial, care nu întotdeauna oferă un mediu propice unei dezvoltări normale a personalității copilului și se reflecta îndeosebi în dezvoltarea comunicarii și limbajului.

In grupa de control întâlnim copii cu o dezvoltare a limbajului precara, copii care întâmpină mari dificultăți în comunicarea cu persoanele adulte tocmai din cauza mediului familial în care comunicarea este lăsată pe ultimul plan.

Unii părinți considera ca daca îi oferă copilului mijloacele materiale în exces pot substitui lipsa de joc, de comunicare, de interes și de afecțiune de care este înconjurat acesta. Este de preferat acest gen de activități pentru ca este comod pentru adulți știindu-i pe copii în siguranța în locul activităților active în care copilul sa se dezvolte, atât di punct de vedere cognitiv, cat și psihomotor.

Rezultatele superioare ale copiilor din grupa experimentala sunt justificate și din analiza mediilor socio-culturale din care provin copiii. Așa cum am mai amintit, din cei 19 de copii, 14 provin din familii organizate în care relațiile sunt armonioase. Rezultatele mai slabe ale copiilor din grupa de control au o justificare sini faptul ca din cei 19 de copii numai 11 copii provin din familii organizate. Aceste relații din interiorul familiilor copiilor influențează într-o foarte mare măsură comportamentul, manifestările preșcolarilor, atât în relațiile cu adulții, cat și în relațiile cu copiii de vârsta lor.

CAP IV. CONCLUZIILE CERCETĂRII

Jocul stimulează interesul și curiozitatea preșcolarului, favorizând acumularea unei mari cantități de cunoștințe într-un timp redus și aparent fără efort.

Prin joc copilul învața cu plăcere, devine interesat față de activitatea care se desfășoară. Cu timpul, jocul schimbă comportamentul unor copii timizi, nesiguri. El stimulează și modelează procesele afectiv-emotionale, îmbogățind viața afectivă a copiilor și ajutându-i să-și stăpânească emoțiile. Prin joc copilul ne dăruiește tot ce are el mai bun, atât că forțe fizice, cât și că valori morale. El contribuie la formarea personalității copilului și creează o ambiantă de cooperare.

Datorită conținutului său practic, jocul didactic pare a fi cel mai eficient mijloc de activizare a întregii grupe de preșcolari, potrivit formării deprinderilor practice elementare și de muncă organizată, dezvoltând spiritul de echipă, de întrajutorare.

Se poate considera că jocurile constituie o adevărată școală de educație a conduitei, a fanteziei și imaginației. Ele formează atenția, spiritul de observație și redare (povestire), perseverență, îndemânarea, ordinea, abilitatea, perspicacitatea, promptitudinea, contribuind astfel la dezvoltarea și antrenarea capacităților fizice și intelectuale și a trăsăturilor de caracter.

Jocul reprezintă în același timp, o activitate în procesul căreia se modelaza dimensiunile etice ale conduitei. Cinstea, corectitudinea, onestitatea au în joc un caracter dominant.

Folosit cu pricepere și cu tact pedagogic, jocul reușește să înlăture și să prevină rămânerea în urmă la învățătură a preșcolarilor cu o înțelegere mai greoaie.

Toate acestea mi-au întărit convingerea că folosind jocul în procesul instructiv-educativ voi reuși să cunosc mai ușor și mai bine personalitatea copiilor încă de la grupa mică și contribuția pe care aceasta o aduce în instruirea și educarea acestora, mă va ajuta să clădesc mai ușor întregul edificiu al cunoașterii pe care preșcolarii să-l dobândească cu ușurință și plăcere.

Deoarece grădinița este instituția specializată în formarea fizică și intelectuală a copiilor, ea trebuie să cultive jocul și învățarea ca forme dominante de organizare a activității, prin care se clasifica și se lărgește orizontul vieții copilului și nu ca simple momente recreative.

Copiii trebuie să învețe jucându-se căci jocul este activitatea prin care copilul cucerește încredere în forțele sale. De aceea învățarea apare frecvent în împletirea cu jocul la această vârstă. În programul zilnic al preșcolarilor intervin schimbări impuse de de ponderea pe care o are acum grădiniță, schimbări care nu diminuează însă dorința de joc, jocul rămânând o problemă majoră a întregii copilării.

Știind că jocul este formă de organizare, metoda și procedeu, am folosit des metodele interactive, considerându-le jocuri cu multiple valente formativ-informative ce se răsfrâng asupra minții și personalității copilului. Ele sunt mijloace prin care se formează și se dezvolta priceperile, deprinderile, capacitățile copiilor de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilitate interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea.

Am constatat că preșcolarii s-au implicat mai mult în învățare decât în abordările frontale sau individuale, au manifestat dorința de a împărtăși și celorlalți ce au experimentat. Dacă copiilor nu li se acorda ocazia discuției, a investigației, a acțiunii, învățarea nu are loc.

Relația între învățarea sistematică și joc constituie suportul pe care se sprijină întreaga munca instructiv-educativa din grădiniță.

Din rezultatele obținute în urma acestei cercetări metodico-stiintifice a rezultat faptul ca utilizarea jocului de rol și a dramatizării în activitățile de educarea limbajului, și nu numai, a dus la dezvoltarea a mai multor deprinderi: de exprimare corecta, de memorare, de îmbogățire a vocabularului activ și pasiv, a capacității de a realiza mici dramatizări, de a povesti, de a formula propoziții, de a crea mici ghicitori, rime și povestioare, aptitudini, atitudini, etc.

Pentru copii, lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt niște teritorii imaginare, dar și reale, pline de farmec, de aceea ei se angajează cu entuziasm în realizarea dramatizărilor și a jocurilor de rol cu subiecte din povesti și basme.

Prin realizarea dramatizărilor, a jocurilor de rol cu subiecte din povesti se educă îndrăzneala, curajul, se exersează capacitatea de memorare a unui text, se exersează relațiile de comunicare între educator-copil, copil-copil, ex-părinte, obținându-se progrese pe linie instructiva și educativă. Prin și cu ajutorul dramatizărilor copiii exersează tehnici de comportare pe scenă.

In comunicarea cu copiii trebuie sa le dovedim acestora ca îi respectam ca parteneri și nu îi dominăm, le respectăm dreptul la opinie, valorile și experiența personală. În comunicarea didactică educatoarea trebuie să îmbine armonios și eficient diversitatea codurilor verbal, paraverbal și nonverbal, să deschidă canale multiple de comunicare, vizual, auditiv, tactil, olfactiv.

Activitățile libere ale preșcolarilor au creat un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizata între copii, au consolidat actul comunicării în formele ei cele mai variate, generate de diversitatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.

In urma acestei lucrări de cercetare în utilizarea jocului de rol și a dramatizării, am sesizat multe avantaje, și anume:

– în cazul copiilor egocentrici, chiar și a copiilor lideri, se observă frecvent tendința de acaparare a jucăriilor, a rolurilor principale, iar în aceasta situație intervine rolul educatoarei care prin intermediul mesajului verbal îi sugerează liderului sa propună pe un prieten al său în rolul principal. Astfel, liderul se obișnuiește treptat cu poziția de a fi supus, de a respecta regulile conducătorului de joc. Astfel se vor organiza jocuri de rol în care copiii interpretează roluri ce implica atitudinea de subordonare;

– prin acest procedeu se vor integra cu succes în joc și copiii timizi, necomunicativi, izolați, care vor avea ocazia să se remarce, deci înlăturarea timidității, a rușinii, „spargerea gheții”;

– tot cu ajutorul acestor metode, copiii vor reține mult mai bine conținuturile poveștilor și totodată valențele educative ale acestora, dat fiind faptul ca întotdeauna binele învinge răul și frumosul, urâtul;

– jocul de rol și dramatizarea se poate folosi cu succes și în cadrul altor tipuri de activitate, unde pot transmite atitudini pozitive sau remarca atitudinile negative ale unor personaje și de aici la însușirea bunelor comportamente și înlăturarea celorlalte;

– satisfacția citita pe chipul copiilor atunci când sunt costumată și-și desfășoară „rolul” în fata colegilor și a părinților;

– formează și dezvolta capacități operaționale și comportamentale

– transfera cunoștințe din plan teoretic în plan practic;

-„aportul” adus de aceste metode, jocul de rol și dramatizarea, la dezvoltarea armonioasă a preșcolarului, atât din punct de vedere cognitiv, afectiv, motric și fizic.

Din toată experiența acumulata în acest an de cercetare, se pot extrage și câteva recomandări:

– am întâlnit și dificultăți la utilizarea acestor metode: eforturi suplimentare pentru educatoare și pentru planificarea acestor activități; necesită o mai mare implicare a părinților, atât material, cat și a preocupărilor pentru achiziționarea costumelor

corespunzătoare; timp mai mult pentru repetiții; costuri suplimentare pentru decoruri;

– nu toate temele pot fi dramatizate, în funcție de particularitățile de vârstă, astfel: la grupa mica vor fi alese povesti cu texte repetitive, ușor de reprodus și de interpretat; pentru grupa mijlocie textele vor avea un conținut mai complex, reprezentate de personaje cu comportamente stabile care devin portrete față de care copilul își manifesta antipatia sau simpatia, din care își aleg modele etice sau față de care își manifesta respingerea; la grupa mare și pregătitoare se vor realiza dramatizări după povești care vizează conflicte puternice care sa emoționeze precum: „Fata babei și fata moșului”, „Albada Zăpada”, „Cenușăreasa”etc;

– organizarea unor activități diferențiate pentru preșcolari care întâmpină dificultăți în exprimarea orală.

Cunoscându-se faptul ca rolul limbajului și al comunicării este hotărâtor în formarea și dezvoltarea personalității copilului, în îmbogățirea capacitații acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulți, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciții, experimente, în descoperirea de fiecare copil a propriei identități și în dobândirea deprinderilor de a învăța, a fost necesara și introducerea celor doua metode: jocul de rol și dramatizarea.

Acest lucru a favorizat identificarea unicității copilului, cultivarea aptitudinilor lui creative. Corelarea acestora a contribuit și la stimularea interesului copilului pentru cunoaștere.

In concluzie, nu trebuie sa lipsească activitățile de comunicare, de transmitere de cunoștințe, de aprofundare din programul copilului din grădiniță, cu toate acestea, cu riscul de a se face un spectacol din grădiniță, să nu se renunțe la jocul de rol și la dramatizare, la activitățile extrașcolare-serbările, teatrul de păpuși, vizionările, deoarece acestea au un rol important în dezvoltarea personalității copiilor, așadar putem spune ca jocul este un mijloc de educație pentru comunicare și prin comunicare.

BIBLIOGRAFIE:

Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2008

Cucoș Constantin, Curs de pedagogie I, 2009

Fusa Adrian-Manuel, Natura în opera lui Jan Comenius și Rousseau, Lucrare de licență, București, 2006

Irimia Marilena, Utilizarea jocului de rol și a dramatizarii în educația preșcolară, Lucrare de cercetare științifica, Buzău, 2012

Jinga Ioan., Manual de pedagogie, Editura ALL Educațional, 1998

Lidia Stupacenco, Pedagogie I, Bazele generale ale pedagogiei, Curs universitar, 2006

Marsieu Aurelia, Teoria și metodologia jocului didactic, Jocul ca formă specifică de conduită și activitate, Revista Educația nr. 4., 2006

Oprea Crenguța, Metode interactive de predare, învățare, evaluare, Suport de curs, 2012

Șchiopu Ursula, Dicționar de psihologie, Editura Babel, 1997

Verza Emil, Psihologia Vârstelor, Ed. Hyperion, 1993

Conona Petrescu,Psihopedagogia jocului,Ed.Pro Universitaria ,2014

Tudor Marin, Fundamentele Pedagogiei,Ed,Pro Universitaria,2014

Anexa 1

IEDUL CU TREI CAPRE Dupa Octav Pancu Iasi

PERSONAJE:

1. IEDUL

2. CAPRA MAMA

3. MATUSA CAPRA

4. CAPRA BUNICA

5. VECINA CAPRA

6. VULPEA

7. URSUL

8. LUPUL

9. POVESTITORUL 1

10. POVESTITORUL2

11. POVESTITORUL3

12. POVESTITORUL4

Decor: Interior cu specific taranesc,masuta ,scaunele,o strachina,o lingura de lemn,o ulcica;

• Intr-un colt un patut acoperit cu o cerga tesuta;

Indicatii scenice:

• Povestitorii ,grupati cate doi,asezati de o parte si de alta a scenei;

• Iedul doarme in patut;

• Mama capra matura,Matusa capra amesteca cu lingura intr-o strachina,Capra bunica tricoteaza;

PREZENTATORUL 1

Dragi parinti,dragi spectatori, Incercam sa fim actori,

O sceneta sa jucam, Roluri sa interpretam.

PREZENTATORUL 2

-Acum pe scena vom vedea Un ied ce trei capre avea. Toate trei il ingrijeau

Si abia daca razbeau!

PREZENTATORUL 3

Caci iedul nostru-i rasfatat, Cam lenes si cam alintat. El singur nu poate manca Si nu se poate imbraca.

PREZENTATORUL 4

-Acum va rog sa-i ascultati Si singuri voi sa judecati. Cand dimineata se trezea Striga cat gura il tinea.

IEDUL:

Mama-capra,mama capra! Hai imbraca-ma degraba, Caci sunt mic, nepriceput, Doar la joaca neintrecut!

Capra mama ia de pe jos camasa iedului pentru a-l imbraca.

POVESTITORUL 1

-Si capra mama ,vai de ea, Pana ce hainele-i strangea Si repejor il imbraca,

Pe iezisor il dezmierda.

CAPRA MAMA:

Puiul mamei, puisor, Hai imbraca-te usor…

POVESTITORUL 2

Cum se vede imbracat, Iar se-apuca de strigat.

IEDUL: (batand din picioare)

-Matusa capra,matusa capra, Hai, hraneste-ma degraba, Caci sunt mic, nepriceput, Doar la joaca neintrecut!

POVESTITORUL 3

Matusa capra ,vai de ea, Cu rabdare il hranea

Si, mangaindu-l pe capsor, Il dezmierda pe iezisor.

Matusa capra ii da sa manance. Al matusii puisor,

Papa, sa cresti marisor! Dar incet odrasla mea, Ca sa nu te-neci cumva!

Iedul alearga pe scene jucandu-se cu mingea.

POVESTITORUL 4

De cu zori si pana-n seara Iedul zburda pe afara, Iar cand seara se lasa

Somnoros se smiorcaia. Iedul se freaca la ochi somnoros.

IEDUL;

Bunica mea,bunica mea, Culca-ma in poala ta, Caci sunt mic, nepriceput, Doar la joaca neintrecut!

Capra bunica il dezbraca si il adoarme,cantandu-i: -Nani, nani, puisor,

Dormi cu buna mic odor. Ca tare te-ai obosit Cand pe-afara ai fugit!

Dormi cu buna, mintenas, Sa cresti mare, dragalas.

POVESTRITORUL 1

-Si-n timp ce iedul sforaia Si linistit se odihnea, Vecina capra a venit

Si fericita le-a vestit…

VECINA CAPRA:

-Dragele mele surate, Maine va invite pe toate, Caci iedul mare se-nsoara

Si am treaba pana-n seara. Am nevoie de-ajutor,

Ca sa am mai mare spor!

CAPRELE:

-Vom veni, surata draga, Si te-om ajuta la treaba!

Caprele o conduc pe vecina capra si ies din scena.

POVESTITORUL 2;

-A doua zi, cand se trezi, Din nou iedutul behai.

Iedul se freaca somnoros la ochi si se ridica din patut. -mama capra, mama capra,

Hai imbraca-ma degraba, Caci sunt mic, nepriceput, Doar la joaca neintrecut!

POVESTITORUL 3

-Nu stiu cum se facu oare, Vulpea trecea pe carare, Cu un sac mare-n spinare!

Vulpea (intra in scena, se apropie de ied si il mangaie) -Hai nu mai plange iedut,

Ai rabdare un picut! Hainele daca mi da Indata te-oi imbraca! Vai ce iedut rasfatat,

Nu se pricepe la-mbracat! Vulpea ii baga hainele in sac si fuge.

POVESTITORUL 4

-Dar hotomana cea roscata Le baga in sac pe data Timp prea mult nu-i trebui Si-n padure ea fugi!

POVESTITORUL 1

Vazand aceasta intamplare, Iedutul striga-n gura mare.

Iedul plange si striga;

-matusa capra, matusa capra, Hai hraneste-ma degraba, Caci sunt mic, nepriceput, Doar la joaca neintrecut !

Intra in scena Uursul mormaind:

-Nu mai plange, pui de capra, C-am sa te hranesc indata, Caci sunt tare priceput

La ospete neintrecut! Arata-mi unde-i mancarea Ca iti potolesc eu foamea!

Iedul arata spre masa, ursul mananca, bea din ulcica, se freaca pe burta si pleaca in padure.

Povestitorul 4

Vazand ca se ingroasa gluma Iedul striga mai tare-acuma.

IEDUL:

Bunica mea, bunica mea, Hai leagana-ma-n poala ta, Caci sunt mic, nepriceput, Doar la joaca neintrecut!

POVESTITORUL 1-Si ca sa fie si mai si Lupul cel rau il auzi.

Lupul intra in scena se aseaza cu iedul in pat si il leagana cu bruschete.

Lupul -Hai vino aicia mai iedut,

Sa te leagan un picut,

O sa te adorm cantand Si apoi sa te mananc!

Iedu fuge speriat, lupul se repede sa-l prinda, amandoi ies din scena.Caprele intra speriate si il cauta pe ied.

POVESTITORUL 2

Iedutul tare mai fugea, De frica-n urma se uita Sa vada lupul urmarea

Iedul reintra in scena oboist, caprele il imbratiseaza, il mangaie si-l saruta bucuroase.

POVESTITORUL 3

Seara acasa a venit, Era tare oboist!

Dar caprele vazura-n el Un alt iedut, mai cumintel!

POVESTITORUL 4.

Morala nu se lasa asteptata O auziti de capre cuvantata:

CAPRA MAMA

Voi singuri sa va imbracati, Nu pe mamici sa le strigati!

MATUSA CAPRA:

Ca sa cresteti voinicei Sa mancati voi singurei!

CAPRA BUNICA

Cand mama zice la culcare,

Sa mergeti fara suparare, Somnul mintea va limpezeste Si trupul vi-l odihneste!

Toate personajele intra in scena cantand: O poveste minunata

Noi aici v-am prezentat, O poveste minunata, Ce multe ne-a invatat. O poveste minunata ,

Pentru mari si pentru mici. O poveste minunata ,

Noi v-am prezentat !

Anexa 2

CĂSUȚA DIN OALĂ

dramatizare –

Povestitorul:

A fost odată un bătrânel

Ce făcea oale fel de fel Dar, într-o zi ca orișicare,

El a făcut o oală mare. Când a văzut-o așa frumoasă Și tocmai bună, spațioasă,

El s-a gândit să meargă-n târg

Și să o vândă pe bani grei

Să aibă pentru lemne, bieții bătrânei!

Moșul:

Babă, ajută-mă măcar

Să sui oala asta-n car

Eu pe ea bani mulți oi lua

Și lemne oi cumpăra.

Chiar acum la târg pornesc Nu vreau să mai zăbovesc!

Baba:

Azi la drum cu oale mergi, Fii atent pe unde treci!

Că de se vor sparge, zău,

Va fi vai de capul tău!

Nu vom mai avea nimic

Și vom sta la iarnă-n frig.

Povestitorul:

Moșul spre târg a pornit

Și nici măcar n-a simțit

Când pe-o groapă a trecut

Că o oală i-a căzut.

Dar ce oală credeți oare? Tocmai oala cea mai mare

Moșul nici n-avea habar

Că ea căzuse din car.

Și-a plecat pe drumul lui Peste văi, hai-hui, hai-hui. Oala a căzut pe fân,

Credeți-mă ce vă spun!

Și cum stătea răsturnată Părea o casă minunată.

Șoricelul:

Iat-o casă minunată Fără ușă, descuiată. Aș putea să stau în ea

Până iarna o pleca.

Mi-aduc lemne, fac mâncare, Pân` ce trece frigul mare.

Broscuța:

Toată ziua am umblat Peste văi în lung și-n lat Ca să-mi caut o căsuță Frumușică și călduță.

Dar ce văd în depărtare? Parcă este-o oală mare.

„Oală, cine stă în tine?

Nu mă primești și pe mine?”

Șoricelul:

Sunt micuțul șoricel

Care roade multicel.

Te primesc chiar bucuros, Timpu-mi trece mai frumos.

Iepurașul:

Toamna este pe sfârșite Și-a nins pe nepregătite, Iară eu, bietul de mine, N-am casă cum se cuvine. Uite! O oală e în drum.

Fug spre ea, zău, chiar acum. Poate-oi încăpea în ea

Pân` ce-o trece iarna grea.

Broscuța:

De-om fi trei, ne-o fi mai bine

Că iarna prea iute vine;

Și cum seara-ncet se lasă

Haide, intră iute-n casă.

Vulpița:

Sunt vulpița cea roșcată Și-am umblat prin lumea toată

O căsuță să găsesc…

Dar în cale ce zăresc? O oală mare, spațioasă,

Tocmai bună pentru casă.

Hei, micuții mei amici,

Mă primiți cu voi aici? Pân` ce-o trece iarna grea?

Că de nu, oi digera.

Iepurașul:

Loc mai este în căsuță –

Hai și stai cu noi, drăguță!

Că, dacă mai mulți om fi, Mai bine ne-om încălzi.

Lupul:

Lupu-Lupone mă numesc

Și o oală acum zăresc

Ce-ar fi tocmai potrivită Și-ar fi tocmai nimerită

Ca să stau și eu în ea

Până iarna o pleca. Hei, vulpiță cumetriță,

Pot să stau cu voi, drăguță?

Vulpea:

Doar atât avem: un loc; Chiar că ai avut noroc. Vom fi mai înghesuiți, Însă vom fi fericiți.

Și chiar de-o fi iarna grea Noi de frig n-om tremura.

Povestitorul:

Timp o fi trecut mult, puțin,

Nu știu ce să vă mai spun, Doar că toți acești amici O duceau bine aici.

Le-a fost cald și le-a fost bine

Până într-una din zile Când Ursache, bată-l vina, Sosi-n locul cu pricina,

Și văzând oala frumoasă, Își dori și el o casă.

Ursul:

Tare-aș vrea să stau aici Cu voi, dragii mei amici!

Sunt cam gras, dar n-am ce face.

Strâmtorați-vă și pace! Eu de-aicea n-oi pleca Pân` ce-n oală n-oi intra.

Lupul:

Tu ești gras, zău, nu vezi bine?! n-avem ce face cu tine.

Ursul:

Dacă zici că nu încap

O să vă vin eu de hac.

Atâta pe oală oi sta

Până toată o crăpa..

Povestitorul:

Când ursul s-a așezat

Oala repede s-a spat

Și bietele animale Fugeau de-a dura la vale

Să-și caute altă căsuță Mititică și drăguță. Iară ursul, dragii mei,

Stătea și râdea de ei

Și-apoi alene-a plec

Spre bârlogu-i vechi și sparta.

Anexa 3

RIDICHEA URIASA

(dramatizare)

Este o dimineata de primavara.

MOSUL (intra cu o galeata in mana): Buna dimineata,baba ! Ai terminat treburile casei ? Ia uite ce frumos este afara ! Numai bine pentru treburile din gradina.

BABA: Ai fost in gradina sa pui rasaduri de rosii ? Ai greblat? Ai pus ceapa si cartofi?

MOSUL: Am pus de toate, baba, ba chiar si ridichi. BABA: Bine ai facut, ca tare-i buna si sanatoasa

salata de ridichi.

MOSUL: Hai in gradina sa vezi ce straturi frumoase am facut ! Le-am greblat si le-am udat bine.

Amandoi se deplaseaza spre gradina.

BABA : Vai, mosule, dar ce mare a crescut ridichea asta ! Cum o fi crescut asa de mare ? Apuc-o de frunze si scoate-o ! Vom face din ea o salata pe cinste.

MOSUL: (apuca ridiche si trage cu putere) : Hei

rup !…Hei rup !…. Nu pot, baba, ajuta-ma te rog !

BABA (apucandu-l pe mos de mijloc) : Apuca de

frunze si trage, ca eu trag de tine, hai trage tare ! Hei rup !…Hei rup !…

MOSUL: Nu merge si gata. Nu putem singuri.

BABA: Sa chemam nepotica. Mariuca, vino te rog si ne ajuta sa scoatem ridichea asta!

MARIUCA ( intrand in scena): Hai, bunico, prinde-te de bunicul ! Eu o sa te trag cat pot de tare de tine. Hai toti odata : hei rup !…hei rup ! Nu vrea si gata. Ce ne facem ?

BABA: Cine ne mai ajuta ?

MARIUCA: Bunicule, sa-l chem pe Azorel ? Doar il stii cat este de harnic si ascultator.Azorel !

AZOREL: Ham, ham, ham ! (intra in scena) hr…hr…haideti sa tragem toti odata ! (se prinde de rochita fetitei) Hr…, hr…nu merge, ham, ham.

MARIUCA: Bunico, Azorel spune sa chemam si pisica sa ne ajute.

MOSUL: Pisica, alintatura asta care doarme pe soba toata ziua?

Ce poate sa faca ea ?

PISICA : Miau, miorlau ! ( se alinta pe langa fetita si bunica) Trag si eu…miau…miau

MARIUCA : Hai, bunicule, inca o data toti. Hei rup,…hei rup ! (trag toti asezati in sir unul dupa altul).

MOSUL: Hei, pacoste de ridiche, nu putem s-o scoatem si gata.e mai tare ca noi.

PISICA: Miau,…miau !(pisica iese din scena) MARIUCA: Pisica spune ca n-ar fi rau sa-l aduca si

pe prietenul ei , pe Chit-chit. (vine pisica urmata de soricel) MOSUL: Hei, hai sa incercam inca odata. (se aseaza toti unul dupa altul) Hei rup….hei rup ! Hai trageti ca iese.

Hai inca odata ! Hei rup !…hei rup. Uf!….da greu a mai fost ( ridichea a iesit si bunicul o tine in mana) Ati vazut ? Daca am tras cu totii, ridichea n-a avut incotro, a trebuit sa iasa.

MARIUCA: Bunicule, nu-i asa ca ne-a ajutat si micutul soricel ?

SORICELUL: Chit, chit !

MOSUL: Sigur, toti am ajutat cate putin.

BABA: Hai sa facem o salata gustoasa! ( toti se bucura si ies cu ridichea.)

Anexa 4 DOMENII ALE PEDAGOGIEI

(I. Jinga, Manual de pedagogie p. 22)