Bugetul Uniunii Europene
CUPRINS
Introducere
În general, bugetul se referă la previzionarea veniturilor și cheltuielilor unei comunități pe o anumită perioadă de timp, de regulă un an. Întocmirea unui buget este absolut necesară datorită faptului că resursele publice sunt insuficiente față de nevoile publice, care sunt nelimitate.
Bugetul reprezintă balanța veniturilor și a cheltuielilor probabile pe o perioadă de un an, care permite gestionarea eficientă a fondurilor publice. Bugetul trebuie să reflecte interesele cetățenilor în timp ce se menține o contabilitate fiscală. Un control bugetar eficient poate ajuta la atingerea obiectivelor stabilite.
Noțiunea de buget nu se referă doar la o listă cu venituri și cheltuieli. Acesta este un plan ce cuprinde bilanțul veniturilor și a cheltuielilor stabilite în concordanță cu resursele disponibile pentru atingerea anumitor obiective. Acest termen este folosit și în viața de zi cu zi atunci când ne stabilim diverse obiective pe termen scurt, mediu și lung.
Bugetul Uniunii Europene este un buget comun la care contribuie toate statele membre, reprezentând doar 1% din venitul național brut (VNB) al UE și care contribuie la atingerea multor obiective precum: dezvoltarea infrastructurii, alimentație sănătoasă, oportunități de studiu în străinătate, dar și sprijin și asistență populației în nevoie.
Bugetul UE este un buget de investiții deoarece finanțează diverse acțiuni în domenii precum energia, transporturile, tehnologia informației sau cercetare și poate fi accesat de oricine. Acest buget trebuie să fie întotdeauna în echilibru astfel încât veniturile să nu fie depășite de cheltuieli pentru că un buget deficitar nu este acceptat.
Prin urmare, consider că un buget modern trebuie să stabilească obiective și să formuleze planul de dobândire al acestora, să stabilească priorități în selectarea diverselor programe care să ajute la atingerea acestor obiective. De asemenea, un buget bine stabilit trebuie să reflecte exigențele de ordin politic și financiar ale executivului și trebuie să urmărească realizarea echilibrului financiar din economie.
CAPITOLUL 1
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND BUGETUL UNIUNII EUROPENE
CONȚINUTUL ȘI ROLUL BUGETULUI UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeană este o comunitate economică și politică unică în lume, care reunește 28 de țări europene și acoperă aproape tot continentul. UE a fost creată în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru început, aceasta a fost o alianță pur economică numită Comunitatea Europeană a Cărbunelui și a Oțelului (CECO – 1951) care presupunea cooperarea din punct de vedere economic între țările implicate în schimburi comerciale, lucru care ducea la scăderea riscului izbucnirii unui nou conflict.
„Bugetul comunitar a fost instituit prin Tratatul de la Roma din 1957, prin care se puneau bazele Comunității Economice Europene (CEE) și se fundamenta, cu claritate, principiul solidarității financiare.”
Susținerea bugetului Comunității Economice Europene se realiza la începuturile construcției europene din 2 resurse proprii: taxele și impozitele de produse agricole din spațiul extra-european și drepturile vamale la importurile de produse fabricate în afara Uniunii Europene. Aceste sume obținute asigurau finanțarea necesităților de politică comună a Uniunii Europene.
Această alianță a devenit „piatra de temelie” pentru Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din 6 state în 1958 (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos) care a contribuit, în primul rând la intensificarea cooperării economice între acestea. Pe parcurs, a fost creată o piață unică de mari proporții care a adăugat și alte domenii în competențele sale, aceasta aflându-se în continuă dezvoltare.
Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub această denumire în 1993, devenind o organizație care acționează în domenii precum politica, protecția mediului și sănătate, relații externe, justiție etc.
„Uniunea Europeană este fondată pe regulile dreptului și democrației, ea nefiind un nou stat care să substituie statele deja existente.”
Principalul obiectiv al UE este promovarea drepturilor omului pe plan intern și mondial. Demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului sunt valorile UE. Din 2009, anul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta Drepturilor fundamentale a UE reunește toate acestea într-un singur act. Instituțiile UE sunt obligate prin lege să le respecte, la fel și guvernele statelor membre atunci când aplică legislația europeană.
„Termenul de buget provine din limba engleză „budget” și se referă la un plan, cuprinzând bilanțul veniturilor și a cheltuielilor previzionate ale unei entități.”
Bugetul ia naștere în urma unor decizii politice exprimând totalitatea opțiunilor partidului aflat la conducere. Bugetul este rezultatul confruntărilor dintre membrii executivului, ai electoratului, ale funcționarilor publici și ale diverselor grupuri de interese. Acesta este aprobat de către forul legislativ, prevederile bugetare devenind obligatorii..
Toți participanții la procesul bugetar urmăresc eficiența deciziilor, în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Eficiența acestor decizii ține seama de modul de alocare a resurselor disponibile și de veniturile procurate raportate la nevoile prioritare ale unei comunități.
„Bugetul este cel mai important instrument de politică publică pentru punerea în practică a priorităților economice și sociale în contextul resurselor limitate aflate la dispoziția autorităților pentru finanțarea cheltuielilor.”
Bugetul comunitar reprezintă instrumentul de prevedere și autorizare a tuturor veniturilor și cheltuielilor necesare Uniunii Europene și Comunității Europene a Energiei Atomice pentru fiecare exercițiu bugetar.
„Bugetul UE reprezintă ansamblul resurselor financiare de care acesta dispune anual pentru îndeplinirea de către instituțiile comunitare a obiectivelor, activităților stabilite prin Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Bugetul comunitar reflectă prioritățile și orientările politice la nivel european, oferind o imagine asupra stadiului integrării europene.”
Regulamentul financiar este principalul document ce stabilește principiile bugetare ale Uniunii Europene și stabilește modul de alocare a bugetului conform normelor financiare. Acesta se actualizează constant permițând beneficiarilor finanțării Uniunii Europene aplicarea unor norme și proceduri mai ușoare și mai simple.
Regulamentul financiar stabilește bugetul comunitar ca fiind un instrument ce prevede și stabilește toate veniturile și cheltuielile Uniunii Europene necesare fiecărui exercițiu financiar.
Tratatul EURATOM reprezintă un acord constituit sub formă de regulament între statele fondatoare: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos care a pus bazele Comunității Europene a Energiei Atomice. Misiunea acestui tratat este de a stabili condițiile necesare comunității pentru formarea și dezvoltarea rapidă a industriilor nucleare precum și contribuția sa la creșterea nivelului de trai în statele membre și dezvoltarea schimburilor cu celelalte țări.
„Sistemul bugetar al Uniunii Europene a rezultat în urma unui îndelung și complicat proces, nelipsit de divergențe. Acesta este mult mai redus decât bugetele naționale și trebuie să asigure un echilibru general la nivelul Uniunii.”
Bugetul Uniunii Europene face parte din cadrul financiar multianual care reprezintă un ciclu bugetar de 7 ani. Sumele mobilizate la nivelul bugetului comunitar vizează finanțarea cercetării, inovării, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, precum și creșterea competitivității Uniunii Europene la nivel global. Acțiunile și proiectele finanțate de la bugetul UE reflectă prioritățile stabilite de către Comisia Europeană, în concordanță cu obiectivele avute în vedere de către statele membre.
„Bugetul anual al UE se ridică la 145 miliarde de euro (conform cifrelor din 2015). Deși este o sumă importantă, ea nu reprezintă decât 1% din veniturile generate anual de economiile Uniunii Europene. Bugetul este supus limitelor prevăzute de cadrul financiar multianual. Acesta stabilește sumele anuale maxime pe care UE le poate cheltui în diferite domenii de politică, într-o anumită perioadă (de regulă, 7 ani)”.
„Uniunea Europeană este finanțată, în principal, din resursele (resurse proprii) puse la dispoziția sa de către țările membre. Ansamblul resurselor bugetare sunt determinate anual, în funcție de cheltuielile totale decise de autoritatea bugetară (Parlamentul și Consiliul), în sensul respectării principiului echilibrului bugetar.”
Prin punerea în comun a resurselor, bugetul Uniunii Europene contribuie la:
Îmbunătățirea legăturilor energetice, de transport și de comunicații între țările Uniunii Europene;
Protecția mediului la nivel european;
Creșterea competitivității economiei europene pe plan mondial;
Sprijinirea oamenilor de știință și cercetătorilor pentru a le permite să își unească forțele la nivel transfrontalier.
Rolul bugetului Uniunii Europene este în primul rând de a îmbunătăți viața de zi cu zi a cetățenilor și poate lua diverse forme. În mod direct sau indirect, toți au de câștigat de pe urma acestor activități finanțate de la bugetul Uniunii Europene, fie sub forma plajelor mai curate, a alimentelor mai sănătoase sau a drumurilor mai bune, fie a garantării respectării drepturilor fundamentale, activități care asigură menținerea echilibrului financiar în economie.
PRINCIPIILE BUGETARE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
„Procesul bugetar reprezintă un ansamblu de operațiuni cu privire la elaborarea, aprobarea și controlul execuției bugetului, iar baza legală a implementării acestuia o constituie Tratatul care reglementează veniturile și cheltuielile bugetare.”
La nivelul Uniunii Europene, procesul bugetar respectă anumite principii privind transparența veniturilor și a cheltuielilor în luarea deciziilor precum și principiul clarității cu privire la supravegherea și controlul punerii în aplicare a bugetului pentru protecția intereselor financiare ale UE.
La fundamentarea bugetului se ține seama de următoarele principii:
Principiul unității și exactității bugetare – acest principiu presupune întocmirea unui singur document atât pentru venituri, cât și pentru cheltuieli pentru o monitorizare cât mai eficientă a fondurilor.
Aplicarea acestui principiu presupune existența unui buget unic ce favorizează stabilirea de priorități și opțiuni, precum și luarea unor decizii bine fundamentate care oferă posibilitatea stabilirii cu exactitate a raportului dintre venituri și cheltuieli și aprecierea respectivului buget ca fiind echilibrat, excedentar sau deficitar.
Principiul universalității – acesta presupune existența transparenței tuturor operațiilor financiare permițând un control democratic asupra utilizării bugetului. De asemenea, principiul presupune ca veniturile totale să acopere cheltuielile și transpunerea, în sume integrale a tuturor veniturilor și cheltuielilor, fără a fi regularizate între ele.
Principiul universalității are la bază 2 reguli:
Regula de neafectare potrivit căreia veniturile nu pot fi afectate pentru anumite cheltuieli;
Regula potrivit căreia veniturile și cheltuielile trebuie înscrise în buget în sumele lor globale, integrale, fără a se ține seama de corelațiile per-sold.
Aplicarea acestui principiu permite facilitarea controlului financiar, precum și evidențierea cuantumului efectiv al veniturilor și cheltuielilor bugetare și ajută la aplicarea celorlalte principii bugetare.
Principiul anualității – presupune realizarea operațiilor bugetare de autorizare a creditelor înregistrate în buget pe parcursul unui exercițiu bugetar ce corespunde unui an calendaristic (1 ianuarie – 31 decembrie), cu scopul de a facilita activitatea de control.
Perioada de 1 an stabilită este foarte avantajoasă deoarece prezintă șanse mai mari de realizare a predicțiilor cuor veniturilor și cheltuielilor, fără a fi regularizate între ele.
Principiul universalității are la bază 2 reguli:
Regula de neafectare potrivit căreia veniturile nu pot fi afectate pentru anumite cheltuieli;
Regula potrivit căreia veniturile și cheltuielile trebuie înscrise în buget în sumele lor globale, integrale, fără a se ține seama de corelațiile per-sold.
Aplicarea acestui principiu permite facilitarea controlului financiar, precum și evidențierea cuantumului efectiv al veniturilor și cheltuielilor bugetare și ajută la aplicarea celorlalte principii bugetare.
Principiul anualității – presupune realizarea operațiilor bugetare de autorizare a creditelor înregistrate în buget pe parcursul unui exercițiu bugetar ce corespunde unui an calendaristic (1 ianuarie – 31 decembrie), cu scopul de a facilita activitatea de control.
Perioada de 1 an stabilită este foarte avantajoasă deoarece prezintă șanse mai mari de realizare a predicțiilor cu privire la venituri și cheltuieli evitându-se prelungirea controlului pe o perioadă mai lungă.
„Deși bugetul UE este adoptat în fiecare an, acesta trebuie să se înscrie în limitele cadrului financiar multianual (CFM). Prin urmare, acesta modelează prioritățile politice ale UE pentru o perioadă de 7 ani.”
Principiul echilibrului bugetar – acest principiu presupune menținerea unui echilibru între venituri și cheltuieli încă de la faza de proiectare și până la sfârșitul exercițiului financiar.
Regula de bază a acestui principiu o constituie egalitatea dintre suma cheltuielilor și a veniturilor prevăzute în buget.
„Trebuie să existe un echilibru între veniturile și creditele de plată din buget. Soldul fiecărui exercițiu se înscrie în bugetul exercițiului următor ca venit sau credit de plată, în funcție de situație – excedent sau deficit bugetar.”
Principiul specificității – presupune gruparea veniturilor și a cheltuielilor pe categorii, în funcție de clasificația bugetară, fapt ce permite identificarea provenienței veniturilor și a destinației clienților.
De asemenea, acest principiu urmărește atingerea tuturor scopurilor stabilite pentru care se alocă fonduri, în funcție de clasificația bugetară, grupând alocațiile bugetare pe titluri, capitole, articole etc., evitându-se în acest fel confuziile între alocări.
„Acest principiu are scopul de a evita concluziile legate de utilizarea unui credit cu altul autorizat și de a asigura transparența necesară și respectarea Autorității Bugetare în execuție.”
Principiul unității monetare – acest principiu presupune stabilirea unei singure monede, EURO. În anul 1999 a fost creată o zonă monetară, numită Zona Euro, care cuprinde 19 state care au adoptat moneda Euro ca monedă unică. De asemenea, conform articolului 277 din Tratatul CE, cadrul financiar multianual și bugetul anual se stabilesc în euro.
Principiul publicității – acest principiu vizează publicarea bugetului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
8. Principiul neafectării veniturilor – presupune depersonalizarea veniturilor, în sensul că acestea sunt destinate acoperirii unei nevoi publice fără a se cunoaște destinația expresă ce li se rezervă. „Neafectarea veniturilor generează o mare flexibilitate în utilizarea lor deoarece oricare dintre ele poate contribui la un moment dat la acoperirea unor nevoi.”
9. Principiul bunei gestiuni financiare – acesta se definește în raport cu alte principii ale economiei privind eficiența și eficacitatea, iar respectarea acestor principii se face prin stabilirea unor indicatori de performanță pentru fiecare activitate în parte și care pot determina și evalua rezultatele o-bținute.
Principiile economiei se referă la utilizarea resurselor de către instituție în timp util, în cantitatea și calitatea necesare și la cel mai bun preț. Eficiența se referă la cel mai bun raport dintre resursele folosite și rezultatele obținute, iar eficacitatea presupune atingerea obiectivelor stabilite și obținerea rezultatelor dorite.
Aceste principii reprezintă criterii de bază în elaborarea și punerea în aplicare a bugetului. Principiile de mai sus pot fi văzute ca reguli privind domeniul bugetar, ce definesc modul în care veniturile și cheltuielile se reflectă la nivelul UE. Rolul acestor principii este de a asigura o gestionare corectă a resurselor financiare publice.
ETAPELE PROCESULUI BUGETAR LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
„Bugetul Uniunii se execută în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre și Uniunea Europeană cooperează pentru a face posibilă utilizarea alocărilor înscrise în buget.”
Elaborarea proiectului de buget al Uniunii Europene implică toate instituțiile publice care se pun de acord și propun obiective și resurse financiare care să acopere cheltuielile necesare atingerii acestor deziderate pe baza principiului bunei discipline fiscale.
Această procedură bugetară, așa cum este descrisă în Tratat se desfășoară între 1 septembrie și 31 decembrie a anului precedent anului execuției bugetului și presupune parcurgerea următoarelor etape: elaborarea bugetului; adoptarea acestuia; execuția; controlul execuției și descărcarea de gestiune.
Proiectul de buget se întocmește până la data de 1 iulie de către Comisia Europeană și constituie o situație estimativă a veniturilor și a cheltuielilor pentru următorul an bugetar care este transmisă Parlamentului European și Consiliului spre aprobare până la data de 1 septembrie a anului anterior execuției bugetului.
„Consiliul își exprimă poziția sa asupra proiectului de buget, transmițând-o Parlamentului European până la data de 1 octombrie a anului anterior execuției bugetare, prezentând motivele care au stat la baza adoptării proiectului.”
Parlamentul are la dispoziție patruzeci de zile pentru a lua o decizie după cum urmează:
Să aprobe poziția Consiliului bugetul este adoptat;
Să nu ia o hotărâre bugetul se consideră aprobat;
Să adopte amendamente la proiectul de buget care se transmit către Comisie și Consiliu. În acest caz este convocat un comitet de conciliere format din membrii ai Consiliului și ai Parlamentului care are sarcina de a reconsidera proiectul de buget aflat în discuție și de a cădea de acord cu privire la acesta.
În cazul în care, într-un final, se ajunge la un acord, Parlamentul și Consiliul trebuie să aprobe proiectul comun în termen de paisprezece zile.
În cazul în care Parlamentul European și Consiliul aprobă proiectul comun sau nu vor lua o hotărâre, ori oricare dintre aceste instituții nu ia o hotărâre, iar alta aprobă proiectul comun, bugetul este considerat aprobat definitiv și devine executoriu.
Un caz deosebit este cel în care proiectul de buget este respins de Consiliu, dar acceptat de Parlament. Cu majoritate de voturi Parlamentul poate decide cu privire la buget, însă în cazul în care unul dintre amendamentele Parlamentului European nu este acceptat se va recurge la poziția Comitetului de Conciliere și bugetul este considerat adoptat definitiv.
„În situația în care, la începutul unui exercițiu bugetar, bugetul nu a fost încă adoptat definitiv, cheltuielile pot fi efectuate lunar pe capitole fără să poată depăși o doisprezecime din creditele prevăzute la același capitol din proiectul de buget.”
EXECUȚIA BUGETULUI ȘI DESCĂRCAREA
„Execuția bugetară este faza în care resursele sunt utilizate pentru implementarea politicilor încorporate în buget și reprezintă operațiunea de încasare a veniturilor bugetare și de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget.”
Comisia Europeană pune în aplicare prevederile proiectului bugetar în cooperare cu statele membre, conform principiilor bunei gestiuni financiare, pe propria răspundere și în conformitate cu dispozițiile Parlamentului.
Acest Regulament prevede obligațiile de control și de audit ale statelor membre în punerea în aplicare a bugetului, dar și răspunderile aferente. De asemenea, acest Regulament stabilește fiecărei instituții participante la execuția propriilor cheltuieli, răspunderi și norme.
„După finalizarea exercițiului bugetar, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului conturile exercițiului bugetar încheiat, un bilanț financiar cu activul și pasivul Uniunii precum și un raport de evaluare a finanțelor Uniunii bazat pe rezultatele obținute.”
CONTROLUL EXECUȚIEI BUGETULUI
Aceste documente contribuie la descărcarea Comisiei de execuția bugetară de către Parlamentul European. Acesta analizează toate documentele, precum și raportul anual al Curții de Conturi și alte rapoarte speciale.
De asemenea, Parlamentul European și Consiliul, având confirmarea Curții de Conturi, adoptă prin regulamente următoarele:
Normele financiare care definesc procedura care trebuie adoptată pentru stabilirea și execuția bugetului și pentru predarea și verificarea conturilor;
Normele de organizare a controlului răspunderii participanților la execuția bugetului, în special a ordonatorilor și contabililor.
La sfârșitul execuției bugetare Comisia Europeană întocmește un cont consolidat al veniturilor și cheltuielilor, bilanțul activelor și pasivelor UE precum și o analiză a managementului. Aceste documente sunt necesare întocmirii unui raport propriu de către Curtea de Conturi care va fi transmis Parlamentului care decide aprobarea descărcării de gestiune.
CAPITOLUL 2
GESTIUNEA FONDURILOR LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
2.1. COMPONENȚA BUGETULUI UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeană este finanțată în principal din resurse puse la dispoziția sa de către țările membre. Acestea se fixează în funcție de decizia Consiliului și ratificarea acestuia de către Parlamentele naționale. Din punct de vedere al conținutului său, bugetul comunitar este alcătuit din 2 părți distincte, respectiv venituri și cheltuieli.
În ceea ce privește bugetul Uniunii Europene acesta cuprinde următoarele:
Situația generală a veniturilor și cheltuielilor;
Secțiuni separate pentru fiecare instituție în parte, cu excepția Consiliului European care împarte aceeași secțiune, subdivizate în situațiile veniturilor și cheltuielilor.
„Uniunea Europeană a beneficiat de resurse proprii încă de pe vremea Comunității Europene a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), aceasta fiind finanțată din contribuțiile statelor membre. În anul 1970 a fost adoptată Decizia privind resursele proprii ale Comunității Economice Europene. În prezent, resursele proprii care acoperă creditele de plată anuale reprezintă 1,23% din Venitul Național Brut al Uniunii Europene și nu poate depăși 1,29%. Acest plafon limitează cheltuielile deoarece bugetul UE trebuie să se mențină în echilibru.”
În baza Tratatului de la Lisabona bugetul este finanțat în întregime din resurse proprii, iar după consultarea Parlamentului, Consiliul poate adopta o decizie privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene care să permită introducerea unor categorii noi de resurse proprii și renunțarea la unele existente. Orice astfel de decizie va trebui ratificată de statele membre. Punerea în aplicare a unei astfel de decizii a Consiliului se va baza pe aprobarea dată de Parlament.
Pe baza Rezoluției din 17 decembrie 2014, Parlamentul a identificat o serie de probleme cu privire la complexitatea excesivă a resurselor proprii și au făcut diverse propuneri care să facă colectarea veniturilor să fie mai transparentă, mai democratică și să asigure Uniunii o independență financiară.
Bugetul anual presupune stabilirea veniturilor și a cheltuielilor și asigură finanțarea de programe și acțiuni în toate domeniile de politică ale UE precum agricultura, politica regională, cercetarea etc. Acest buget este dovada că Uniunea Europeană primește veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor sale.
Resursele proprii ale Uniunii Europene se împart în următoarele categorii:
Resurse tradiționale: acestea se colectează încă din anul 1970 și sunt formate din taxele aplicate importurilor de produse provenite din spațiul extra-european (taxe vamale, agricole și cotizații pe zahăr) și au o contribuție de aproximativ 12% la veniturile totale.
Resurse bazate pe TVA: presupune aplicarea unei rate fixe de 0,3% la baza armonizată a taxei pe valoarea adăugată din fiecare stat membru.
Resurse bazate pe VNB: această resursă a fost creată de Consiliu și constă în aplicarea unei taxe procentuale uniforme asupra Venitului Național Brut al fiecărui stat membru. Inițial, această resursă urma să fie colectată doar în cazul în care cheltuielile nu erau acoperite în totalitate de celelalte resurse, dar în prezent aceasta a devenit cea mai mare sursă de venituri a Uniunii Europene.
Alte venituri și soldul raportat din exercițiul financiar anterior: în această categorie se numără impozitele pe salarii ale personalului Uniunii Europene, contribuțiile la anumite programe și activități ale unor state care nu sunt membre UE. De asemenea, în cazul unui buget excedentar, soldul acesta se transformă în venit pentru următorul an bugetar.
Mecanisme de corecție: scopul acestor mecanisme îl constituie corecția sau compensarea dezechilibrelor bugetare ale unor state membre.
Corecția în favoarea Regatului Unit (1984) constă în reducerea contribuției Regatului Unit cu două treimi din diferența dintre contribuția sa la bugetul Uniunii Europene și suma care îi revine de la buget. Costurile acestei corecții sunt suportate de către țările membre, proporțional cu ponderea lor în Venitul Național Brut al Uniunii.
„Corecțiile sub forma unor sume forfetare se referă la acordarea de reduceri ale contribuțiilor anuale pe baza VNB pentru patru state membre pe perioada 2014-2020: Danemarca (130 mil. Euro), Țările de Jos (695 mil. Euro), Suedia (185 mil. Euro), Austria beneficiază de o reducere anuală bazată pe VNB de 30 mil. Euro în 2014, 20 mil. Euro în 2015 și 10 mil. Euro în 2016.”
De asemenea, în perioada 2014-2020 se aplică o reducere a ratei resursei bazate pe TVA de la 0,3% la 0,15% pentru Germania, Țările de Jos și Suedia.
Figura 2.1. Ponderea diferitelor venituri ale Uniunii Europene în totalul venituri mobilizate la bugetul comunitar, in perioada 2014-2015
Așa cum se poate observa în graficul de mai sus, principala sursă de venit a Uniunii Europene o reprezintă resursa bazată pe VNB care constituie 1% din venitul brut al statelor membre.
Cheltuielile bugetare ale Uniunii Europene se împart în credite de angajament și credite de plată. Creditele de angajament trebuie să acopere costul total al obligațiilor legale care pot fi semnate în cursul unui an bugetar. Aceste obligații legale pot fi contracte, acorduri sau decizii.
Creditele de plată trebuie să acopere cheltuielile din anul curent, care reies din obligațiile legale din anul curent sau al anilor precedenți.
Bugetul general al Uniunii Europene se împarte în zece secțiuni, câte una pentru fiecare instituție în parte, majoritatea secțiunilor se referă la cheltuielile administrative, pe când secțiunea Comisiei Europene presupune cheltuieli operaționale pentru finanțarea diverselor acțiuni și programe, dar și cheltuieli administrative pentru punerea lor în aplicare.
Din 1988, cheltuielile Uniunii Europene au fost introduse într-un cadru multianual ce împarte bugetul în rubrici și stabilește plafoane de cheltuieli, care reflectă principalele priorități pentru perioada bugetară avută în vedere.
Partea de cheltuieli a bugetului anual al Uniunii Europene trebuie să se mențină în limita plafoanelor de cheltuieli din cadrul financiar multianual, tocmai de aceea Uniunea Europeană stabilește bugetul anual la un nivel mai redus decât cheltuielile înscrise în cadrul multianual, cu scopul de a putea face față eventualelor cheltuieli neprevăzute.
Tabelul 2.1. Cheltuielile alocate pentru politicile UE pe anul 2015 comparativ cu anul 2014 mld. euro
Sursa: http://ec.europa.eu/budget/annual/index_en.cfm?year=2015
Tabelul de mai sus evidențiază principalele priorități în care este investit bugetul Uniunii Europene. Se observă că Uniunea Europeană, în 2015 a alocat cele mai mari fonduri pentru creșterea inteligentă și favorabilă incluziunii (1a. și 1b.), precum și pentru dezvoltarea durabilă și resursele naturale. Așa cum putem observa sumele alocate pentru Europa globală și administrație au scăzut drastic.
„Responsabilitatea pentru alocarea bugetului îi revine Comisiei, însă 76% din fondurile Uniunii Europene sunt gestionate de către statele membre. În cazul efectuării unor plăți nejustificate, Comisia se ocupă de recuperarea banilor prin colaborare cu statele membre. Toate informațiile cu privire la organizațiile și întreprinderile care beneficiază de fonduri europene sunt publice, conform principiului transparenței.”
Figura 2.2. Gestionarea fondurilor în cadrul Uniunii Europene
Pentru bugetul UE din 2016 sunt prevăzute angajamente totale în valoare de 155 miliarde de Euro cu o marjă de 2,3 miliarde de Euro necesare cheltuielilor neprevăzute. Pentru plăți s-a stabilit o valoare de 143,89 miliarde de euro. În comparație cu bugetul UE pentru 2015, împreună cu cele 8 bugete rectificative reprezintă o creștere de 1,8%.
Bugetul UE pentru 2016 oferă soluțiile financiare pentru statele membre pentru rezolvarea diverselor probleme cum ar fi criza refugiaților. De asemenea, acest buget sporește considerabil resursele alocate combaterii infracționalității și protecției împotriva atacurilor teroriste. Fondurile pentru securitate internă au crescut față de 2015 cu 64% în angajamente și cu 46,7% în plăți.
„De asemenea, resursele pentru cercetare care stimulează creșterea economică înregistrează o creștere de 8,3% în angajamente și 10,8% în plăți față de 2015. Bugetul UE ajută fermierii cu măsuri extraordinare în valoare de 698 milioane de euro, pentru a atenua impactul interdicției impuse de Rusia asupra anumitor produse agricole, dar și impactul din sectorul produselor lactate și al cărnii de porc.” ”,
Bugetul UE pentru 2016 include angajamentul Parlamentului de a reduce din personalul său 197 de angajați în perioada 2016 – 2019. În perioada 2013 – 2017 instituțiile europene au convenit asupra reducerii cu 5% din personal.
Tabelul 2.2. Bugetul Uniunii Europene pentru 2016 în amendamente și plăți
mld. euro
Sursa: http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/11/24-2016-budget-approved/
2.2. CONTRIBUȚIA STATELOR MEMBRE LA BUGETUL UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeană s-a format în anul 1951, sub denumirea de Comunitatea Economică a Cărbunelui și a Oțelului (CECO) din care făceau parte 6 state: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Aceasta a fost creată cu scopul de a încuraja interdependența economică între statele membre și de a elimina eventualele conflicte ce ar fi putut apărea între acestea.
De atunci alte 22 de țări s-au alăturat Uniunii Europene, cea mai memorabilă aderare fiind cea din 2004 care a marcat reunificarea Europei, după decenii de divizare. În 2004 au aderat la Uniunea Europeană 10 state: Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia. Aceasta a reprezentat cea mai mare creștere cu privire la populație și număr de state pentru Uniunea Europeană.
După Slovenia, Croația este a doua țară din fosta Iugoslavie care s-a alăturat Uniunii Europene în 2013, perspectiva europeană fiind deschisă pentru întreaga regiune Balcanică de Vest.
În prezent, Uniunea Europeană se află în negocieri cu state precum Macedonia, Serbia, Ucraina și Turcia. Islanda și-a depus candidatura în 2009 pentru a deveni stat membru, însă ulterior a renunțat.
„Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană a devenit cea mai mare piață unică din lume și cel mai important actor comercial din lume. Uniunea Europeană este, în prezent, cel mai mare exportator de produse, cel mai mare importator de servicii și principala piață pentru aproape 70% din statele lumii. Fondată pe principiul libertății, democrației, drepturilor omului, libertăților fundamentale și statului de drept, precum și respectând identitatea națională a statelor membre, Uniunea Europeană oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, unde funcționează o piață liberă, care permite un grad ridicat de protecție socială și a mediului înconjurător.”
Uniunea Europeană a stabilit anumiți indicatori de dimensiune pentru a putea analiza economiilor țărilor membre și a identifica în ce măsură pot contribui la fundamentarea bugetului. Între țările membre se constată diferențe enorme, în ceea ce privește populația, potențialul economic, precum și volumul și rolul schimburilor economice externe.
„Indicatorii de dimensiune au un rol deosebit în caracterizarea potențialului și nivelului economic, de asemenea determină nivelul veniturilor cetățenilor din statele membre, precum și al obligațiilor financiare ale statelor la bugetul comunitar.”
„Modul în care contribuie fiecare stat membru la bugetul Uniunii Europene este diferit în funcție de mai mulți factori: dimensiune, populație, resurse, dezvoltare economică. Contribuțiile financiare ale statelor membre la bugetul UE sunt repartizate în mod echitabil, în funcție de mijloacele disponibile. Cu cât este mai dezvoltată economia unei țări, cu atât este mai mare contribuția sa.”
Sumele cu care contribuie fiecare țară la bugetul Uniunii Europene sunt îndreptate către finanțarea de programe și acțiuni în toate țările membre pe infrastructură, cercetare, dezvoltare durabilă, protecția mediului etc.
Tabelul următor evidențiază contribuția a celor 28 de state membre la bugetul comunitar pentru exercițiul financiar 2015.
Tabelul 2.3. Contribuțiile statelor membre la bugetul comunitar pentru anul bugetar 2015 euro
Sursa: http://data.consilium.europa.eu
Așa cum reiese din tabelul de mai sus, cele mai mari contribuții la bugetul Uniunii Europene sunt aduse de Germania, Franța și Italia, state fondatoare. Germania face parte din categoria statelor mari ale Uniunii Europene (locul 2) și este unul dintre cei mai mari contribuitori neți la bugetul Uniunii Europene, contribuția sa având un rol substanțial în susținerea financiară a celorlalte state membre. Acest stat are 96 membri în Parlamentul European având un Produs Intern Brut (PIB) în valoare de 3,026 trilioane de euro în 2015.
Franța este cea mai mare țară a Uniunii Europene, înregistrând un PIB în valoare de 2,184 trilioane de euro în anul 2015. Ea reprezintă o importantă putere nucleară și își menține în continuare importante capacități militare convenționale. În Parlamentul European Franța are 74 membri.
„Italia se confruntă cu diferențe de dezvoltare regională, astfel că în timp ce nordul țării este una dintre cele mai prospere zone ale Uniunii Europene, sudul continuă să beneficieze de fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene.”
Cu toate acestea, Italia a înregistrat în 2015 o valoare a PIB-ului de 1,636 trilioane euro.
Deși nu face parte din statele fondatoare Regatul Unit are o contribuție majoră la bugetul Uniunii Europene prin prisma dezvoltării economice. În interiorul Uniunii Europene, Marea Britanie este interesată de aspecte privind taxele, securitatea socială și controlul frontierelor. Regatul Unit a decis să nu facă parte din zona Euro și nici din spațiul Shengen. Cifrele din 2015 arată că Regatul Unit a înregistrat un PIB în valoare de 2,569 trilioane de euro.
State mai mici care aduc un aport deosebit bugetului comunitar sunt Austria și Belgia. Din punct de vedere economic, deși este una dintre cele mai mici țări membre ale Uniunii Europene, Austria este un stat bogat și are una dintre cele mai mari contribuții nete la bugetul UE, fiind una dintre primele țări participante la Uniunea Economică și Monetară (EMU).
Belgia este țara care găzduiește cele mai importante instituții ale Uniunii Europene, precum și NATO. Deși este o țară de dimensiuni mici are o economie foarte bine dezvoltată. Datorită dimensiunii sale este dependentă de comerț și de piețe de desfacere pentru economia sa.
2.3. CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL
Cadrul financiar multianual (CFM) reprezintă un mecanism menit să asigure predictibilitatea cheltuielilor Uniunii Europene în condițiile respectării disciplinei financiare. CFM stabilește limite maxime pentru fiecare domeniu de cheltuieli din bugetul Uniunii. Cadrul financiar multianual stabilește prioritățile politice pentru anii următori și reprezintă atât un cadru politic, cât și unul bugetar.
Deși bugetul Uniunii Europene este adoptat în fiecare an, acesta trebuie să se înscrie în limitele cadrului financiar multianual. Prin intermediul acestuia se stabilesc cheltuielile maxime pe care le poate face Uniunea Europeană în diverse domenii de activitate pentru o perioadă de 7 ani. De asemenea, acesta presupune stabilirea unei marje pentru situații neprevăzute. Această marjă reprezintă un instrument necesar pentru a răspunde situațiilor neprevăzute și are o valoare de 0,03% din Venitul Național Brut al Uniunii Europene.
Cadrul financiar multianual a trecut de la un acord interinstituțional la un act obligatoriu odată cu Tratatul de la Lisabona. Conform art. 312 din Tratatul FUE, CFM vizează asigurarea evoluției ordonate a cheltuielilor Uniunii în limita resurselor proprii și se adoptă pe o perioadă de cel puțin 5 ani.
„Cadrul financiar stabilește valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente și categorii de cheltuieli și ale plafonului anual de credite pentru plăți. Categoriile de cheltuieli, al căror număr este limitat, corespund marilor sectoare de activitate ale Uniunii.”
Cadrul financiar multianual trebuie să fie adoptat de Consiliu cu unanimitate de voturi, după ce este aprobat de Parlamentul European cu majoritate absolută de voturi.
Regulamentul privind CFM stabilește plafoane pentru creditele de angajament și de plată. Toate acestea trebuie să fie respectate în cadrul bugetelor anuale ale Uniunii Europene. Acest Regulament este negociat, împreună cu alte acte legislative privind resursele proprii și acte specifice fiecărui sector. Tot acest pachet este negociat de Consiliu, Parlamentul European și Comisia Europeană care iau toate măsurile pentru a ușura adoptarea.
„Normele privind resursele proprii elaborate de Uniunea Europeană definesc tipurile de venituri ale Uniunii Europene și modalitățile de calcul ale acestora. Actele specifice fiecărui sector definesc condițiile de eligibilitate și criteriile pentru alocarea fondurilor pentru măsurile care vor fi puse în aplicare în diverse domenii de politică (agricultură, politică externă, cercetare etc.).”
Pentru perioada 2014-2020, Uniunea Europeană se axează pe dezvoltarea economică punând accentul pe depășirea crizei economice și financiare prin intermediul domeniilor care pot duce la aceste schimbări.
Figura 2.3. Cadrul financiar multianual 2014-2020
Cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020 definește prioritățile în materie de cheltuieli care sunt orientate către creștere economică durabilă, locuri de muncă și competitivitate, în conformitate cu strategia Uniunii Europene de creștere economică, „Europa 2020”. CFM pentru perioada 2014-2020 permite Uniunii Europene să investească până la 960 de miliarde de euro în credite de angajament (1,00% din VNB-ul Uniunii Europene) și 908,4 miliarde de euro în credite de plată (0,95% din VNB-ul Uniunii Europene).
Tabelul 2.4. Cadrul financial multianual 2014-2020 ajustat pentru 2016, total credite de plată și de angajament
mld. euro
Sursa: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.5.3.html
Cadrul financiar multianual 2014-2020 aduce schimbări importante asupra următoarelor domenii:
Creștere economică, locuri de muncă și coeziune: prin propunerea de reunire a Fondului european de dezvoltare regională, a Fondului social european și a Fondului de coeziune într-un cadru strategic comun sunt stabilite instrumente de finanțare inovatoare. De asemenea, finanțarea acțiunilor de coeziune se vor axa pe regiunile și statele membre slab dezvoltate. Aceste programe de finanțare ce vizează creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă se bucură de un buget de 125,6 miliarde de euro, cu 37% mai mare decât cadrul financiar multianaual precedent.
Cercetare și inovare: proiectul „Orizont 2020” reunește cele mai importante programe de finanțare și stabilește un set unic de reguli cu privire la accesarea acestor programe. Acest domeniu are un buget de 80 miliarde de euro, cu aproximativ 30% mai mare decât CFM-ul precedent.
Agricultură și mediul înconjurător: Politica agricolă comună (PAC) are rolul de a răspunde problemelor legate de siguranța alimentară, schimbările climatice, creșterea economică durabilă și crearea de locuri de muncă în zonele rurale. Plafonul pentru acest tip de cheltuieli ce face parte din rubrica 2: „Dezvoltare durabilă: resurse naturale” este stabilit la 373, 18 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.
Mediu și politici climatice: aceste priorități se vor întâlni în fiecare domeniu de cheltuieli, cum ar fi fonduri structurale, cercetare, agricultură, dezvoltare, politică maritimă și pescuit și se vor atribui 20% din bugetul total.
Justiție, sănătate și securitate: se propune reînnoirea Instrumentului Financiar de Protecție Civilă (IFPC) pentru o mai bună pregătire în gestionarea dezastrelor. Sunt instituite noi programe și înnoite cele deja existente cu scopul de a simplifica sistemul de finanțare și pentru a spori rezultatele activităților finanțate. În acest caz, limita cheltuielilor este stabilită la 15,7 miliarde de euro și măsurile finanțate sunt cele care implică acțiuni cu privire la azil și migrație.
Europa globală: presupune ajutorarea țărilor cele mai sărace din lume, prin concentrarea asupra unui număr mai mic de țări, ca cele din Africa. Pentru aceste acțiuni și proiecte la nivel internațional, Uniunea Europeană poate cheltui până la 58,7 miliarde de euro.
Administrație: Comisia a luat măsuri de reducere a personalului Uniunii Europene cu 5% pentru o creștere a eficienței și a economiei. Această reducere de personal este compensată cu o mărire a timpului de lucru (2,5 ore/săptămână) fără alte compensații. Cheltuielile administrative sunt limitate la suma de 61,63 miliarde de euro, cu 2,5 miliarde de euro mai reduse decât cadrul financiar multianual anterior.
Programul Erasmus+ : acesta dispune de un buget de aproximativ 15 miliarde de euro și oferă posibilitatea de a studia, de a primi cursuri de formare profesională, de a munci sau de a desfășura activități de voluntariat în străinătate pentru milioane de persoane.
Cadrul financiar multianual, după ce este stabilit, urmează să fie supus unei reevaluări la jumătatea perioadei. Pentru perioada 2014-2020 această reevaluare va avea loc în decursul anului 2016, până la sfârșitul acestuia, cel târziu. Prin intermediul acestei revizuiri, Consiliul, Parlamentul și Comisia verifică prioritățile pentru anii următori din cadrul financiar multianual 2014-2020 ținând cont de situația economică la momentul respectiv și de cele mai recente previziuni macroeconomice.
CAPITOLUL 3
DINAMICA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR MOBILIZATE LA BUGETUL UNIUNII EUROPENE ÎN PERIOADA 2013 – 2015
Dinamica veniturilor și a cheltuielilor presupune analiza modului în care au evoluat componentele bugetului Uniunii Europene și îmbunătățirile pe care le-au adus acestea în perioada de referință 2013 – 2015.
În fiecare an, Comisia Europeană propune un proiect de buget respectând sumele anuale maxime stabilite de cadrul financiar multianual și urmărește orientările liderilor Uniunii Europene pentru anul următor. Pe această bază, Parlamentul European și Consiliul trebuie să ajungă la un acord cu privire la adoptarea bugetului până la sfârșitul anului.
Bugetul unui exercițiu financiar poate fi considerat ca finalizat odată ce anul aflat în discuție s-a încheiat și toate schimbările acestuia au fost adoptate de către Parlamentul European și Consiliu. Doar atunci se poate spune cu certitudine câte cheltuieli prevăzute au avut loc.
Bugetul Uniunii Europene trebuie întotdeauna să se afle în echilibru, în momentul în care Parlamentul European și Consiliul aprobă bugetul anual veniturile totale trebuie să fie egale cu cheltuielile totale. Prin decizia privind resursele proprii, statele membre au convenit asupra orientării unei anumite părrți din veniturile lor către bugetul Uniunii Europene, transformându-le în resurse proprii ale Uniunii.
În 2013, procentul cel mai mare din venitul total al Uniunii l-a reprezentat resursa bazată pe Venitul Național Brut, aceasta deținând o pondere de 73,8. La nivelul anului bugetar 2013, fiecare stat membru a transferat către bugetul Uniunii Europene un procent de 0,84% din veniturile sale.
Pentru anul 2013 sunt considerate surse de venituri următoarele: taxe și impozite pe salariile personalului Uniunii Europene, dobânzi bancare, contribuțiile țărilor terțe la diverse programe ale Uniunii Europene, precum și penalități de întârziere și amenzi. Acestea dețin un procent de 5,8% din bugetul total.
Figura 3.1. Structura veniturilor Uniunii Europene în anul 2013
După cum se poate observa în graficul de mai sus, resursa bazată pe Venitul Național Brut are cea mai mare pondere în venitul Uniunii Europene, acesta fiind conceput, inițial, ca „un element de echilibru”, a ajuns să fie principala sursă de venit pentru bugetul Uniunii Europene. După aceasta, cel mai mare procentaj de 10,3% aparține resurselor proprii tradiționale obținute de Uniunea Europeană din taxele vamale aplicate produselor importate din spațiul extra-european și cotizațiile pentru zahăr.
După ce au fost stabilite veniturile Uniunii Europene se stabilesc cheltuielile pentru anul bugetar în funcție de domeniile politice înscrise în Cadrul financiar multianual.
În 2013, bugetul Uniunii Europene s-a axat pe consolidarea bugetară, prin investiții care să vizeze creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Deoarece anul 2013 a fost ultimul an al Cadrului financiar multianual 2007 – 2013 s-a considerat necesar ca bugetul să includă plățile pentru finalizarea programelor cheie de infrastructură.
Tabelul 3.1. Cheltuielile alocate pentru politicile UE pe anul 2013
mld. euro
Sursa: http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/2013/budget_folder/print/KV3012856ROC.pdf
Așa cum se poate observa în tabelul de mai sus, cheltuielile bugetului Uniunii Europene pe anul 2013 a înregistrat o creștere cu 2,1% față de anul precedent, cele mai finanțate activități și programe fiind cele ce țin de domeniul creșterii inteligente și favorabile incluziunii (1a și 1b). De asemenea, Uniunea Europeană sprijină strategia Europa 2020 alocând inițiativelor sale o sumă de 64,5 miliarde de euro, cu 2,7% mai mare față de 2012.
Încă din 2013, Comisia Europeană acordă o atenție deosebită sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare, reducerea sărăciei, consolidarea instituțiilor acestor țări, combaterea corupției și pune accentul pe măsurarea rezultatelor și pe consolidarea responsabilității partenerilor. Uniunea Europeană este cunoscută ca fiind cel mai mare „donator de ajutor din lume”, iar în 2013 a ajutat peste 124 de milioane de persoane din 90 de țări ale lumii.
Deoarece s-a observat o creștere în anul bugetar 2013 a cheltuielilor administrative, Comisia Europeană a propus reducerea personalului Uniunii Europene cu 5% pe o perioadă de 5 ani. Acest exercițiu bugetar fiind primul în care cheltuielile pentru administrație au fost reduse cu 1%.
Anul bugetar 2014 reprezintă primul an din ciclul celor 7 ani ai cadrului financiar multianual actual. Acesta beneficiază de resurse mai transparente, reducând contribuțiile statelor membre. Odată cu acest an bugetar, se propune adăugarea de resurse proprii celor deja existente, obiectivul bugetar nefiind cel de creștere a bugetului, ci de asigurarea unei baze mai solide și mai eficiente acestuia.
Figura 3.2. Structura veniturilor Uniunii Europene în anul 2014, comparativ cu anul 2013
După cum se poate observa în graficul de mai sus, resursa bazată pe VNB a scăzut cu 5% în 2014 față de 2013. Acest lucru se datorează creșterii celorlalte resurse. Un alt factor care a dus la această situație îl reprezintă înregistrarea de excedent financiar ăn anul bugetar anterior. Acest excedent este utilizat pentru reducerea contribuției statelor membre la bugetul pentru anul următor.
În ceea ce privește stabilirea cheltuielilor, pentru bugetul Uniunii Europene aferent anului 2014 s-au adăugat pentru plăți 500 milioane de euro, totalul fiind de 135,5 miliarde de euro, iar suma totală a angajamentelor a fost stabilită la 142,6 miliarde de euro. Uniunea Europeană a trebuit să compenseze în decursul acestui an bugetar, victimele inundațiilor și secetei din 2013 și va trebui să considere domenii precum forța de muncă, cercetarea, inovarea, managementul granițelor și ajutorul umanitar ca fiind prioritare.
Bugetul UE din 2014 a fost considerat un „buget de austeritate” deoarece a fost cu 6% mai mic decât cel din 2013, așa cum se poate observa în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2. Cheltuielile alocate pentru politicile UE pe anul 2014, comparativ cu anul 2013 mld. euro
Sursa: http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/2013/budget_folder/print/KV3012856ROC.pdf
În tabelul de mai sus se poate observa scăderea fondurilor alocate pentru aproape toate domeniile de cheltuieli. Se observă o scădere masivă a fondurilor de coeziune, acest lucru se datorează acumulării la sfârșitul exercițiului bugetar anterior de facturi neplătite cu o valoare foarte mare pentru coeziune datorate adoptării întârziate a programelor pentru cadrul financiar multianual 2007 – 2013. Prin urmare, o parte semnificativă a bugetului din 2014, a fost folosită pentru a achita aceste facturi.
De asemenea, pentru anul bugetar 2014 Uniunea Europeană a alocat mai multe fonduri pentru a combate șomajul crescut din rândul tinerilor UE. Programele ale căror investiții pot duce la accelerarea dezvoltării economice (cercetarea – „Orizont 2020” , întreprinderi mici și mijlocii – COSME ,educație – ERASMUS+) au crescut substanțial față de anul bugetar anterior (2013).
Fondurile Uniunii Europene s-au îndreptat în 2014 spre întărirea agenției de management a granițelor externe ale Uniunii, precum și combaterea crimei cibernetice. De asemenea, au fost asigurate fonduri mai mari pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale în Orientul Mijlociu cu ajutorul Agenției ONU și pentru a face față numărului mare de refugiați din Siria.
Per total, 94% din bugetul Uniunii Europene a fost folosit pentru finanțarea de politici și proiecte atât în statele membre, cât și în spațiul extra-european și doar 6% reprezintă cheltuielile administrative ale instituțiilor europene.
Bugetul Uniunii Europene pentru 2015 a fost aprobat la 9 decembrie 2014 de către Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Consiliului și a fost confirmat la 12 decembrie 2014 de către Consiliu, fiind aprobat oficial la 17 decembrie 2014 de către Parlament.
Consiliul și Parlamentul European au stabilit o valoare totală a creditelor de plată pentru acest an bugetar la 141,2 miliarde de euro și valoarea creditelor de angajament la 145,3 miliarde de euro așa cum se poate observa în tabelul de mai jos.
Tabelul 3.3. Cheltuielile aferente bugetului Uniunii Europene pentru anul 2015
mld. euro
Sursa: http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eu-annual-budget/eu-budget-2015/
Valorile din tabelul de mai sus lasă marje suficiente în cadrul plafoanelor stabilite în cadrul financiar multianual 2014 – 2020, pe care trebuie să le respecte. Rolul acestor marje este de a oferi Uniunii Europene capacitatea de a face față unor situații neprevăzute.
Bugetul anual este supus unor rectificări bugetare ce permit adaptarea bugetului Uniunii Europene la noile evoluții din cursul anului. Aceste rectificări se pot face pe partea de cheltuieli a bugetului anual, pentru a acoperi eventualele nevoi care pot apărea în urma dezastrelor naturale care au loc în statele membre. De asemenea, rectificările pot fi necesare pentru a reduce creditele și pentru a ține cont de o procedură bugetară mai puțin costisitoare decât se prevedea inițial.
Se pot face rectificări și pe partea de venituri pentru a încorpora excedentul bugetar din anul anterior sau pentru a actualiza previziunile privind veniturile care urmează să fie colectate.
Pentru anul 2015 au fost adoptate 8 proiecte de buget rectificative. Bugetul rectificativ nr. 1 presupunea realocarea sumei de 1,36 miliarde de euro în angajamente și 10 milioane de euro pentru plăți în cadrul bugetului pentru anul 2015 și a fost acceptat la 26 iunie 2015 de către Consiliu.
Bugetul rectificativ nr. 2 adăuga bugetului Uniunii Europene pentru anul 2015 credite de angajament în valoare de 16,5 miliarde de euro care au rămas neutilizate în 2014. Acest proiect rectificativ a fost acceptat la 28 aprilie 2015.
Bugetul rectificativ nr. 3 presupune adăugarea excedentului bugetar din 2014 în valoare de 1,43 miliarde de euro în partea de venituri a bugetului pentru anul 2015 și a fost aprobat la 19 iunie 2015.
Proiectul de buget rectificativ nr. 4 a vizat mobilizarea a 66,5 milioane de euro în angajamente și plăți de la Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru a atenua pagubele cauzate de inundații în Italia, România și Bulgaria și a fost aprobat la 19 iunie 2015.
Bugetul rectificativ nr. 5 răspundea cerințelor și presiunilor exercitate de migrație acordând sume totale în valoare de 89 de milioane de euro în credite de angajament și 76,6 milioane de euro în credite de plată. De asemenea, acesta prevedea o serie de fonduri pentru diverse probleme, cum ar fi fondul pentru azil, migrație, integrare, securitate internă etc. acest proiect de buget rectificativ a fost adoptat la 19 iunie 2015.
Proiectul de buget rectificativ nr. 6 presupune revizuirea resurselor proprii și includerea în buget a corecțiilor în favoarea Regatului Unit, crearea a două noi posturi bugetare și o modificare a schemei de personal din cadrul comunicațiilor electronice. Acest proiect nu presupune cheltuieli suplimentare pentru Uniunea Europeană în anul 2015 și a fost adoptat la 18 septembrie 2015.
Proiectul de buget rectificativ nr. 7 reprezintă răspunsul Uniunii Europene pentru problema migrației. Acesta presupune crearea a 120 de noi posturi pentru agențiile Uniunii Europene care lucrează în domenii legate de migrație. Acest proiect a fost adoptat de Consiliu la 8 octombrie 2015.
Bugetul rectificativ nr. 8 este ultimul proiect care aduce modificări bugetului UE pentru 2015. Acesta presupune creșterea veniturilor din amenzi (1,5 miliarde de euro) și din taxe vamale (800 de milioane de euro) la care se adaugă contribuțiile statelor membre la soldurile TVA (5,7 miliarde de euro) și VNB (1,4 miliarde de euro) din 2014 și 2015. Acest proiect de buget rectificativ a fost aprobat la 10 noiembrie 2015.
Pentru anul 2015, conform bugetelor rectificative de mai sus, resursele proprii ale Uniunii se bazează în special pe soldurile resurselor proprii tradiționale, ale TVA și VNB.
Figura 3.3. Dinamica veniturilor Uniunii Europene în perioada 2013 – 2015
După cum se poate observa în graficul de mai sus, resursa proprie bazată pe VNB este principala sursă de venit a Uniunii Europene, însă înregistrează o scădere din 2013 până în 2015 de 6,7%. Acest lucru se datorează creșterii valorilor celorlalte resurse proprii și duce la reducerea contribuțiilor statelor membre la bugetul anual.
La 1 decembrie 2015, statele membre au pus la dispoziție soldurile resurselor proprii bazate pe TVA și VNB din anii bugetari anteriori. În ceea ce privește aceste solduri, Comisia propune înscrierea sumei de 18,2 milioane de euro pentru soldurile TVA și a sumei de 1,3912 miliarde de euro pentru soldurile VNB, având un impact global de 1,4094 de miliarde de euro, ceea ce duce la reducerea contribuțiilor bazate pe VNB ale statelor membre. Această sumă înscrisă în buget are rolul de a echilibra impactul financiar pentru statele membre în ceea ce privește soldurile TVA și VNB pe care acestea au obligația de a le pune la dispoziție. Impactul global aupra contribuțiilor bazate pe VNB ale statelor membre este o reducere cu 9,4034 de miliarde de euro.
Creditele de plată acordate pentru activitățile de cercetare, inovare și educație au fost majorate cu peste 38% față de bugetul Uniunii Europene din 2014, asta înseamnă cu 4,4 miliarde de euro mai mult.
Anul 2015 a însemnat pentru Uniunea Europeană anul în care întreaga lume a urmărit modul în care Uniunea Europeană a abordat crizele.
La capitolul cheltuieli, 46% din acestea sunt atribuite creșterii inteligente și favorabile incluziunii, creșterea economică a Uniunii fiind prioritatea majoră alături de crearea de locuri de muncă și creșterea investițiilor fără a genera noi datorii. Pe tot parcursul anului, fondurile structurale și de investiții europene, au susținut investiții în domenii prioritare pentru Uniune cu un buget de 454 de miliarde de euro pentru perioada 2014 – 2020.
Tabelul 3.4. Cheltuielile alocate pentru politicile UE în perioada 2013 – 2015 mld. Euro
Sursa: http://ec.europa.eu/budget/annual/index_en.cfm?year=2015
În tabelul de mai sus se observă o creștere a fondurilor pentru dezvoltarea economică, competitivitate și crearea de locuri de muncă, coeziune teritorială, socială și economică precum și pentru dezvoltarea durabilă. Se observă că Uniunea Europeană a scăzut drastic cheltuielile pentru Europa globală și administrație. În anul 2015, Uniunea Europeană continuă să promoveze democrația, pacea, solidaritatea, reducerea sărăciei și prosperitatea prin finanțarea celor mai sărace zone din lume, concentrându-se de data aceasta doar pe câteva țări din Africa și pe câteva sectoare. De asemenea, costurile administrative ale Uniunii au scăzut foarte mult din 2013 datorită reformei statutului funcționarilor, fapt care a condus la realizarea de economii la nivelul bugetului Uniunii Europene în valoare de 8 miliarde de euro prin reducerea cu 5% a personalului.
În decursul acestui an bugetar, au fost sprijiniți financiar mii de fermieri din cadrul Uniunii Europene care au avut de suferit în urma interdicției de a exporta produse alimentare către Rusia. Fondurile pentru ajutorarea acestora au fost mult mai mari decât în anii precedenți provenind din corecții în cadrul Fondului European de garantare agricolă, fără a mai fi necesară utilizarea rezervei pentru situații de criză din acest sector.
Pentru daunele cauzate de dezastre naturale, Uniunea Europeană a alocat suma totală de 126,7 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene în sprijinul a 6 țări:
BULGARIA: 10,5 milioane de euro;
CROAȚIA: 17,6 milioane de euro;
GRECIA: 3,7 milioane de euro;
ITALIA: 16,3 milioane de euro;
SERBIA: 60,2 milioane de euro;
SLOVENIA: 18,4 milioane de euro.
În 2015, Comisia a implementat o strategie care presupune transformarea celor 28 de piețe naționale ale Uniunii într-o piață unică digitală care să creeze noi locuri de muncă și să aducă economii de 415 miliarde de euro pe an la economia Uniunii. De asemenea s-a ajuns la un acord politic privind un nou regim european de protecție a datelor, dar și la noi norme care să asigure securitatea rețelelor și a informației în Uniunea Europeană la un nivel ridicat.
Bugetul Uniunii Europene pentru 2015 și-a propus să furnizeze cetățenilor și întreprinderilor sale energie în cele mai bune condiții și la prețuri accesibile, conducând la combaterea cauzelor schimbărilor climatice.
O altă prioritate a bugetului Uniunii Europene din 2015 a reprezentat-o politica comercială ce presupune deschiderea piețelor în relația cu principalele țări partenere și negocierea de acorduri de liber schimb cu mai multe țări. În 2015 Uniunea Europeană a încheiat acordul de liber schimb cu Vietnam.
În urma atacurilor teroriste de la Paris, Uniunea Europeană a luat măsuri pentru intensificarea luptei împotriva terorismului și a traficului ilegal de arme și explozivi prin politica sa de securitate. De asemenea, în urma migrației umane în masă în care mii de refugiați și-au riscat viața pentru a intra pe teritoriul său, Uniunea Europeană nu a fost indiferentă la această situație și astfel a întocmit o politică globală pentru migrație și s-au luat măsuri pentru combaterea crizei prin identificarea principalelor cauze care determină persoanele să-și abandoneze căminele și să migreze, cum ar fi: sărăcia, războaiele, persecuția, încălcări ale drepturilor omului și dezastre naturale.
Bugetul Uniunii Europene pentru 2015 se înscrie în cadrul financiar multianual 2014 – 2020 și marchează un pas important către transformarea Europei într-o economie cu emisii scăzute de carbon, ecologică și competitivă. De asemenea, sistemul cultural și creativ va fi stimulat, deoarece reprezintă o sursă majoră de locuri de muncă și de creștere economică.
An de an, Uniunea Europeană își propune un buget de investiții, „axat pe rezultate” care să garanteze faptul că resursele sunt bine utilizate, în beneficiul cetățenilor și că toate proiectele finanțate de Uniunea Europeană prezintă avantaje clare și un bun raport calitate-preț. Obiectivul acestei investiții îl reprezintă alocarea bugetului Uniunii în conformitate cu stimularea creșterii economice, a creării de locuri de muncă și a competitivității precum și reacția promptă și eficientă în situații de urgență.
Bugetul Uniunii Europene a evoluat de la an la an, încercând să acopere toate categoriile de cheltuieli pe baza veniturilor disponibile. Atât bugetele din anii 2013, 2014 și 2015 au pus accentul pe finanțarea activităților ce conduc la creșterea economică, crearea de locuri de muncă sau competitivitate. Bugetul pentru fiecare dintre anii analizați urmăreau cerințele programului „Orizont 2020” în care se investesc an de an 77 de miliarde de euro. Acest program de cercetare și inovare atrage noi investiții private și publice și contribuie la abordarea problemelor cu privire la schimbările climatice, energia și sănătatea publică.
Așa cum am prezentat anterior, începând cu anul 2014 bugetul Uniunii Europene a început să finanțeze un număr mai mic de state subdezvoltate din spațiul extra-european, în special din Africa pe probleme de reducere a sărăciei, atenția sa concentrându-se, în cea mai mare parte, asupra proiectelor de infrastructură ce duc la dezvoltarea economică, dar și a programelor pentru situații de urgență. Astfel de situații au generat alocarea unui buget sub forma unor instrumente de specialitate în urma dezastrelor naturale, ca de exemplu seceta îngrozitoare din 2013, inundații care au afectat statele membre. Aceste instrumente de specialitate și compensații au fost introduse începând cu anul 2014.
Pentru anii următori, Uniunea Europeană își propune următoarele obiective pe lângă cele amintite anterior:
Eliminarea tarifelor de roaming în cadrul Uniunii în anul bugetar 2017;
Adaptarea și actualizarea directivei serviciilor mass-media audiovizuale începând cu 2016;
Dezvoltarea rețelelor de comunicații 5G;
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40% pe plan intern, până în 2030;
Asigurarea unei concurențe mai loiale care să stea la baza funcționării pieței unice;
Implementarea directivei privind extinderea Uniunii Europene și condițiile de aderare;
Întocmirea unui plan de acțiune privind drepturile omului în lume care definește prioritățile și strategia pentru perioada 2015 – 2019.
CONCLUZII
Încă de la începuturile sale, bugetul Uniunii Europene funcționează pe baza respectării drepturilor omului, a demnității umane, a libertății, a democrației și a egalității între statele membre. Prin intermediul proiectului de buget, Uniunea Europeană prevede și autorizează veniturile și cheltuielile totale necesare pentru fiecare exercițiu bugetar.
Procesul bugetar presupune respectarea principiilor privind transparența veniturilor și a cheltuielilor în luarea deciziilor, precum și principiul clarității cu privire la supravegherea și controlul punerii în aplicare a bugetului pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.
După cum am prezentat în decursul acestei lucrări, Uniunea Europeană este finanțată în întregime din resurse proprii, principala sursă de venit fiind resursa bazată pe VNB care constituie 1% din venitul brut al statelor membre.
Rolul bugetului Uniunii Europene este de a îmbunătăți viața cetățenilor și poate lua diferite forme. În mod direct sau indirect cu toții avem de câștigat de pe urma acestor activități de finanțare de la bugetul Uniunii Europene prin activități care asigură menținerea echilibrului financiar în economie cum ar fi garantarea respectării drepturilor fundamentale, oferirea de condiții mai bune privind activitățile de recreere, infrastructură mai bună sau alimente mai sănătoase.
Uniunea Europeană adoptă bugetul anual, însă acesta trebuie să se încadreze în limitele maxime stabilite în cadrul financiar multianual. Actualul cadru financiar multianual se axează pe dezvoltarea economică, punând accentul pe depășirea crizei economice și financiare prin intermediul domeniilor care pot duce la aceste schimbări.
Pentru anii următori, Uniunea Europeană nu își propune un buget mai mare, ci gestionarea mai eficientă a acestuia care să permită atingerea tuturor obiectivelor stabilite și care să nu depășească limita maximă a cheltuielilor înscrisă în cadrul financiar multianual.
Bugetul Uniunii Europene este un buget de investiții „axat pe rezultate” care garantează faptul că resursele sunt bine utilizate, în beneficiul cetățenilor și că toate proiectele finanțate de Uniunea Europeană prezintă avantaje clare și un bun raport calitate-pret. Obiectivul acestei investiții îl reprezintă alocarea bugetului Uniunii în conformitate cu stimularea creșterii economice, a creării de locuri de muncă și a competitivității precum și reacția promptă și eficientă în situații de urgență.
Bugetul Uniunii Europene contribuie la atingerea multor obiective și oferă sprijin și asistență umanitară populațiilor aflate în nevoie din numeroase state ale lumii.
În concluzie, consider că bugetul Uniunii Europene va continua să rezolve problemele cu care se confruntă statele membre în incapacitatea acestora de a le rezolva pe cont propriu. Bugetul Uniunii Europene propune obiective și stabilește priorități care să ajute la atingerea obiectivelor. De asemenea, un buget bine stabilit trebuie să respecte principiile Uniunii Europene și să urmărească realizarea echilibrului financiar din economie.
BIBLIOGRAFIE
Andrei, J., Lazăr, C., Matei, M., (2007), Finanțe, Ed. Universității Petrol – Gaze, Ploiești;
Attila, G., Câmpeanu, E., Moșteanu, T., Savelciuc, B., Vasilescu, D., Vuță, M., (2009), Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București;
Diaconescu, M., (2011), Economie europeană, Ed. Uranus, București;
Ghica, L.A., Preda, C., (2011), Enciclopedia Uniunii Europene, Ed. Meronia, București;
Haralambie, G.A., (2013), Finanțe publice, Ed. Pro Universitaria, București;
Sabău – Popa, C.D., (2011), Bugetul Uniunii Europene și fondurile comunitare, Ed. Economică, București;
Buget, (2016), disponibil online la: http://europa.eu/pol/financ/index_ro.htm [accesat: 13.05.2016] ;
Buget comunitar 2014 – 2020, disponibil online la : http://www.adrnordest.ro/index.php?page=pdr_ce_buget [accesat : 22.04.2016] ;
Bugetul UE pentru 2013, (2013), disponibil online la : http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/2013/budget_folder/print/KV3012856ROC.pdf [accesat: 10.04.2016] ;
Cadrul financiar multianual: modelarea cheltuielilor UE, disponibil online la: http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/multiannual-financial-framework/ [accesat: 20.03.2016];
Comunicat de presă – bugetul UE pentru 2016 a fost aprobat de Consiliu, (2015), disponibil online la: http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2015/11/24-2016-budget-approved/ [accesat: 07.05.2016];
Definiție buget, disponibil online la: https://dexonline.ro/definitie/buget [accesat: 13.02.2016];
http://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-13159-2015-INIT/ro/pdf [accesat: 13.06.2016];
Ollikainen, M., (2016, Ianuarie), Cadrul financiar multianual, disponibil online la: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.5.3.html [accesat: 07.06.2016];
Ollikainen, M., (2016, Ianuarie), Cheltuielile Uniunii, disponibil online la: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.5.2.html [accesat: 15.05.2016];
Ollikainen, M., (2016, Ianuarie), Veniturile Uniunii, disponibil online la: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.5.1.html [accesat: 12.05.2016];
Resurse proprii: veniturile UE, disponibil online la http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eu-revenue-own-resources/ [accesat: 12.04.2016];
Să înțelegem politicile UE, (2014), dispoibil online la: http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/budget_ro.pd [accesat: 15.02.2016];
UE în 2015 – Principalele rezultate, (2016), disponibil online la: http://publications.europa.eu/documents/2072384/2117292/NAAP16001RON.pdf/f7e2424a-355d-4bc3-886a-a1bfbd2b8f4f [accesat: 03.06.2016];
UE în 2015 – Raport general privind activitățile Uniunii Europene, (2016), disponibil online la: http://publications.europa.eu/documents/2072384/2117292/NAAD16001RON.pdf/e03fbb95-a29b-499b-b734-b3574fb04012 [accesat: 12.03.2016];
Versiune consolidată a tratatelor, Carta drepturilor fundamentale, (2012), disponibil online la: http://europa.eu/pol/pdf/consolidated-treaties_ro.pdf#page=182 [accesat:18.03.2016].
=== Lucrare_partea1 ===
BUGETUL UNIUNII EUROPENE
CUPRINS:
CAPITOLUL I: INTRODUCERE
Premisele apariției Comunităților Europene
Procesul de formare a Comunităților Europene
Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht-1992, intrat în vigoare
în anul 1993)
Tratatul de la Amsterdam privind Uniunea Europeană-1997 (intrat în
vigoare in 1999)
Tratatul de la Nisa
Extinderea spre est a Uniunii Europene
Strategia extinderii Uniunii Europene in Balcanii de Vest si Turcia
1.8 Tratatul de la Lisabona
CAPITOLUL II: CARACTERISTICILE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE
2.1 Componentele bugetului Uniunii Europene
2.2 Evolutia bugetului Uniunii Europene
2.3 Delimitarea bugetului Uniunii Europene
2.4 Perspectiva financiară
2.5 Principiile bugetare
CAPITOLUL III: ETAPELE PROCESULUI BUGETAR
3.1 Proveniența fondurilor
3.2 Elaborarea proiectului de buget
3.3 Aprobarea bugetului
3.4 Execuția bugetară
3.5 Controlul execuției bugetului
3.6 Încheierea execuției bugetare
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I. INTRODUCERE
1.1 Premisele apariției Comunităților Europene
Primele proiecte de tratate pentru crearea unei federații europene au fost elaborate înca din secolul al XVII-lea; cu toate acestea, ideea de Europă unită s-a concretizat abia după cel de-al doilea război mondial, având drept fapt generator dorința de a menține pacea pe continent.
Statele membre – in jumătatea de secol de construcție europeană – au beneficiat de stabilitate, pace și prosperitate economică, avand drept principale rezultate creșterea nivelului de trai, crearea Pieței Unice, a Uniunii Economice și Monetare.
In discursul său la Universitatea din Zurich, la 19 septembrie 1946, primul ministru englez Winston Churchill a prezentat opiniile sale privind viitorul Europei după cel de-al doilea război mondial, afirmând necesitatea construirii Statelor Unite ale Europei, pentru care el a propus un parteneriat Franța-Germania ca o primă etapă. În domeniul militar au fost înființate două organizații și anume: Uniunea Europei Occidentale (pe baza Tratatului de la Bruxelles din 17 martie 1948, revizuit prin Acordul de la Paris din octombrie 1954), care conține o clauză de angajament militar semnat în caz de agresiune împotriva unuia dintre membrii organizației (Franța, Regatul Unit, Olanda, Luxemburg, Spania, Italia, Portugalia și, în final, Grecia); NATO (prin Tratatul de la Washington din 4 aprilie 1949) care, ca organizație cuprinde mai multe state europene, Statele Unite ale Americii, precum și Canada într-o alianță în care s-a reușit o amiabilă integrare militară.
În plan economic a fost creată Organizația Europeană de Cooperare Economică (O.E.C.E.), în scopul de administra fondurile acordate de către Statele Unite ale Americii prin Planul Marshall pentru reconstrucția Europei. Aceasta a devenit, în anul 1960, Organizația Europeană pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (O.C.E.D.).
La 5 mai 1949 este semnat Tratatul Consiliului Europei. Cadru al dialogului politic, Consiliul Europei este un instrument de armonizare a drepturilor omului la nivel național. Aceasta favorizează apărarea unui drept regional european pe bază de convenții. Cea mai importantă convenție este Convenția europeană a drepturilor omului, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 și intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.
Astfel, prin relații politice strânse, de lungă durată, au apărut, în plan economic, Consiliul de Ajutor Reciproc (C.O.M.E.C.O.N.-ianuarie 1949) și în plan militar Tratatul de la Varșovia (încheiat la 14 mai 1955), reunind statele Europei Centrale și de Est.
1.2 Procesul de formare a Comunităților Europene
Comunitățile Europene au urmărit, incă de la început realizarea între statele membre a unei cooperări mai puternice decât cea care rezultă din cadrul organizațiilor de cooperare. Ele s-au plasat într-o perspectivă mai apropiată aspirațiilor federale care au fost exprimate la Congresul de la Haga din mai 1948, lovindu-se atunci de concepțiile partizanilor unei cooperări instituționalizate.
Prima dintre cele trei Comunități, C.E.C.A./C.E.C.O. a apărut având la origine inițiativa Franței. Un rol important l-a avut Jean Monnet, datorită căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unități europene. Acesta, îndeplinind funcția de șef al Organizației naționale a planificării din Franța, a propus ca producția de cărbune și oțel din Franța și Germania să fie administrată de către un organism supranațional. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul Afacerilor Externe al Franței, lansa declarația, inspirată de către Jean Monnet, prin care propunea crearea unei piețe a cărbunelui și oțelului, care să fie condusă potrivit metodelor supranaționale ce implică o ruptură de schemele tradiționale ale relațiilor dintre state.
“Planul Schuman”, conceput pentru a evita o nouă conflagrație mondială, punând ramurile de bază ale industriei de armament sub control internațional, prin intermediul unui tratat inviolabil, a fost acceptat de Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg. Franța a convocat, la 20 iunie 1950, la Paris, o conferință interguvernamentală a cărei președinție era asigurată de Jean Monnet. Țările Benellux-ului și Italia au răspuns apelului și s-au reunit la masa negocierilor. La cererea Olandei, a fost constituit un Consiliu de Miniștri, care trebuia să dea, în anumite cazuri, avizul său conform. Adunarea parlamentară și Curtea de Justiție au completat dispozitivul care stă la baza sistemului instituțional al actualelor Comunitați.
La 18 aprilie 1951, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a fost încheiat pentru o durată de 50 de ani. Tratatul a fost ratificat de cele 6 state semnatare (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg).
Fundamentul economic al acestui tratat se află în dispozițiile art.4 în sensul că sunt recunoscute ca incompatibile cu piața comună a cărbunelui și oțelului și că vor fi interzise:
a) taxele la import și la export ori taxele având efect echivalent și restricțiile cantitative privind circulația produselor;
b) măsurile și practicile discriminatorii între producători, între cumpărători și între consumatori, în special în privința prețurilor și condițiilor de livrare ori a tarifelor și condițiilor de transport, precum și măsurile care împiedică libera alegere de către cumpărător a furnizorului;
c) subsidiile și ajutoarele acordate de către state ori taxele speciale impuse de state în orice formă ar fi ele;
d) practicile restrictive care tind la împărțirea și exploatarea pieței;
Tratatul C.E.C.O. desemnează o Înaltă Autoritate care să asigure realizarea obiectivelor sale în conformitate cu obiectivele stabilite. Ea este compusă din persoane independente, numite de guverne împreună, are resurse financiare proprii realizate din taxe asupra producției de oțel și cărbune și beneficiază de autoritatea necesară spre a impune obligații statelor membre și producătorilor în sensul dispozițiilor tratatului. În luarea deciziilor urmează să consulte guvernele direct sau în cercetare cu Comitetul Special de Miniștri sau Comitetul Consultativ în toate cazurile când consideră necesar. Consiliul de Miniștri creat ca urmare a unei inițiative olandeze își va exercita atribuțiile stabilite prin Tratat, în special în scopul armonizării acțiunii Înaltei Autorități și a guvernelor, care sunt răspunzătoare pentru politicile economice generale ale țărilor lor. Mai este înființată și o Adunare Comună, compusă, la început, din membrii parlamentelor naționale și în fața căreia Înalta Autoritate este răspunzătoare pentru aplicarea Tratatului, contra ei putând să fie depusă o moțiune de cenzură.
Un Tratat a fost semnat la 27 mai 1952 de șase state membre ale CECO, urmărindu-se ideile din Planul “Pleven” prin care se preconiza crearea unei armate europene. Franța nu a ratificat tratatul respectiv. Reînarmarea Germaniei intervine pe baza acordurilor de la Paris, încheiate la 23 octombrie 1954.
La 20 mai 1955 a fost elaborat un Memorandum al țărilor Benellux-ului prin care se afirmă principiul că integrarea economică ar trebui să precizeze integrarea politică. El urmează unele idei din Planul “Beyen” prin care au fost schițate contururile unei piețe comune europene cu renunțarea la ideea dominantă privind o integrare progresivă a țărilor europene prin sectoare. Memorandumul este discutat și aprobat la întâlnirea din 1-2 iunie 1955, de la Messina-Italia, a miniștrilor de externe ai celor șase state. Problemele energiei atomice și ale pieței comune nu au fost dezbătute foarte intens. O negociere a fost angajată pe baza “Raportului Spaak”, din 21 aprilie 1956. Raportul avea drept temă principală crearea a două uniuni: pe de o parte, o uniune economică generală și, pe de altă parte, o uniune în domeniul utilizării pașnice a energiei atomice.
Negocierea a început prin propunerea de înființare a două noi Comunități: Comunitatea europeană a energiei atomice (C.E.C.A./EURATOM), ce urmărea o solidaritate sectorială și Comunitatea economică europeană (C.E.E.), ce viza crearea unei piețe comune, generalizate. Tratatele instituind C.E.E.A. și C.E.E. au fost semnate la 25 martie 1957. În aceeași zi, a fost semnată și Convenția cu privire la instituțiile comune. Tratatele intră în vigoare la 1 ianuarie 1958, Walter Hallstein este desemnat primul președinte al Comisiei C.E.E., iar Louis Armand, președintele Comisiei EURATOM. Noile Comunități se înscriau pe calea unei “uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene”.
La 10 februarie 1961 este semnat acordul șefilor de stat sau de guvern din țările membre ale Comunităților Europene privind crearea unui cadru de cooperare politică. Este înființat un comitet de experți prezidat de către Christian Fouchet, însărcinat să elaboreze un plan în acest scop. În același an, Grecia este primul stat terț care semnează un Acord de Asociere cu C.E.E.; Irlanda, Marea Britanie, Danemarca, Norvegia și Turcia vor semna acest Acord de Asociere.
La 8 aprilie 1965 este semnat, la Bruxelles, Tratatul de fuziune a organelor executive ale celor trei Comunități Europene. Acesta va intra în vigoare la 1 iulie 1967. Din acel moment există o singură Comisie (numită astăzi Comisia Europeană) și un singur Consiliu de Miniștri (cunoscut azi sub numele de Consiliul Uniunii Europene). Consiliul de Miniștri decide demararea procesului de armonizare legislativă în domeniul fiscalității indirecte în Comunitate, adoptarea principiului sistemului taxei pe valoare adăugată și adoptă primul program de politică economică pe termen mediu, în care sunt definite obiectivele politicii economice a Comunității pentru anii următori. Parlamentul European și Curtea de Justiție a C.E. sunt unice din 1958. Jean Rey este primul președinte al Comisiei Comunităților Europene (C.E.C.O., C.E.E, și C.E.E.A). La 1 iulie 1968 se crează uniunea vamală între cele state membre. Drepturile de vamă percepute la schimburile intracomunitare sunt eliminate cu 18 luni înainte de data prevăzută în Tratatul de la Roma. Este introdus tariful vamal comun în schimburile comerciale externe. Reuniți la Haga (Olanda) la 1-2 decembrie 1969, pentru a discuta realizarea pieței interne comunitare, aprofundarea integrării și lărgirea Comunității Europene, șefii de stat sau de guvern din cele șase țări membre hotărăsc accelerarea procesului de integrare europeană, realizarea în etape a uniunii economice și monetare (U.E.M.) și relansarea cooperării politice. Se decide, deschiderea negoierilor de aderare cu Danemarca, Irlanda, Marea Britanie și Norvegia.
Astfel, pe fondul căutărilor generate de necesitatea găsirii unor noi soluții pentru dezvoltarea economică, dar și pentru interese de natură politică, au apărut cele trei Comunități europene: Comunitatea europeană a cărbunelui și oțelului (C.E.C.A.), în anul 1951, Comunitatea europeană a energiei atomice (C.E.E.A./EURATOM) și Comunitatea economică europeană (C.E.E), în anul 1957.
Aceste Comunități europene au apărut prin încheierea unor tratate internaționale, care au dat naștere la mecanisme instituționale fără precedent în dreptul internațional public.
La cele trei Comunități au aderat în anii următori 15 state: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia..
1.3 Tratatul de la Maastricht
Tratatul semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 se plasează dincolo de obiectivul economic inițial al Comunității (realizarea unei piețe comune), conferindu-i acesteia o orientare politică. Tratatul marchează astfel trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei “uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei”.
Tratatul instituie o Uniune Europeană formată din cele 12 state membre ale Comunității Europene: Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, la care au aderat în 1995 Austria, Finlanda și Suedia.
Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană are la bază trei piloni:
Comunitatea Europeană (care înlocuiește Comunitatea Economică Europeană), cu competențe extinse în domeniul economic;
cooperarea în domeniul Politicii externe și de securitate comună;
cooperarea în domeniul Justiției și al afacerilor interne.
Articolul 17 al Tratatului de constituire a Comunității Europene stipulează că este cetățean al Uniunii Europene orice persoană având naționalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. Cetățenia europeană este deci condiționată de cetățenia națională și vine în completarea acesteia, adăugând noi drepturi:
dreptul la liberă circulație și de stabilire într-una dintre statele membre ale Comunității;
protecția pe teritoriul statelor terțe din partea ambasadelor și consulatelor;
oricăruia dintre statele membre;
dreptul de a vota și de a candida în statul de rezidență la alegerile europene și la alegerile locale, cu anumite condiții;
dreptul la petiție în Parlamentul European;
dreptul de a depune la Mediatorul European o reclamație cu privire la funcționarea defectuoasă a instituțiilor comunitare.
Decizia de a crea o monedă unică la 1 ianuarie 1999 sub egida Băncii Centrale Europene, reprezintă obiectivul final al integrării economice și monetare pe Piața unică.
Tratatul de la Maastricht prevede crearea Uniunii Economice și Monetare în trei etape:
prima etapă-până la 31 decembrie- liberalizarea circulației capitalurilor;
etapa a doua- începând de la 1 ianuarie 1994- o mai largă coordonare a politicilor economice, în scopul de a reduce inflația, rata dobânzilor și fluctuațiile schimburilor valutare, precum și de a limita deficitele și datoria publică a statelor. Aceste criterii trebuie să asigure convergența economiilor statelor membre necesare trecerii la moneda unică. Trecerea este pregătită de Institutul Monetar European.
etapa a treia- crearea unei monede unice la 1 ianuarie 1999 și înființarea Băncii Centrale Europene.
Prin Tratatul de la Maastricht, competențele comunitare au fost extinse, incluzând noi domenii (educație, pregătire profesională, cultura, sănătatea publică, protecția consumatorilor, rețele trans-europene, politica industrială), pe baza principiului subsidiarității. Astfel, acțiunea la nivel comunitar nu înlocuiește acțiunea la nivel național, ci o completează.
Politica socială intră în domeniul de acțiune comunitară. Protocolul social, cu toate că nu a fost semnat de Marea Britanie, este anexat la Tratat. Astfel, statele membre (cu excepția Marii Britanii) au adoptat dispoziții comune privind condițiile de lucru, egalitatea de șanse, combaterea excluderii pe piața muncii, securitate socială.
Pe baza mecanismului de cooperare politică stabilit prin Actul Unic European, al doilea pilon al Tratatului de la Maastricht instaurează o politică externă și de securitate comună care permite adoptarea unor acțiuni comune în politica externă. Deciziile trebuie luate în unanimitate, iar măsurile însoțitoare prin vot în majoritate calificată.
În domeniul securității, Tratatul definește o politică al cărui obiectiv final este apărarea comună, cu sprijinul Uniunii Europei Occidentale (UEO). Statele membre pot totuși continua acțiune la nivel național, cu condiția ca aceasta să nu contravină deciziilor luate în comun.
Al treilea pilon a fost conceput pentru a facilita și a face mai sigură libera circulație a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene. Deciziile sunt luate în unanimitate și fac referire la următoarele domenii:
reguli de trecere a frontierei externe a Comunității și întărirea controlului;
lupta împotriva terorismului, traficului de droguri și fraudei la nivel internațional;
cooperarea în materie de justiție penală și civilă;
crearea unui Oficiu european al poliției (Europol), care să aibă în dotare un sistem de schimb de informații între forțele de poliție naționale;
lupta împotriva imigrației ilegale;
elaborarea unei politici comune în domeniul azilului.
Este prevăzută o revizuire a Tratatului în vederea extinderii.Lucrările Conferinței inter-guvernamentale reunite în 1996-1997 s-au încheiat prin semnarea de către statele membre a Tratatului de la Amsterdam, la 2 octombrie 1997.
1.4. Tratatul de la Amsterdam
Ziua de 1 mai 1999 a dobândit importanța intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Tratat care modifică Tratatul asupra Uniunii Europene. Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeană cunoaște unele transformări. Noi sarcini îi sunt încredințate, rolul cetățeanului este accentuat, iar caracterul democratic al instituțiilor este întărit.
Necesitatea adoptării acestui Tratat rezultă din faptul că, deși el urmează altor 2 mari modificări privind competențele și instituțiile Uniunii, din anii 1986 (Actul Unic European) și 1992 (Tratatul de la Maastricht), trebuiauu, încă, date răspunsuri numeroaselor probleme care au rămas deschise. Acestea priveau: drepturile cetățenilor (în special,protecția drepturilor fundamentale), cooperarea în domeniul securității și justiției (integrarea acquis-ului Schengen în competențele Uniunii Europene), politica externă și de securitate comună (alegerea unui Înalt Reprezentant pentru PESC) și consolidarea democrației.
Tratatul de la Amsterdam se prezintă ca o revizuire a Tratatelor institutive, deși acestea au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht. Acesta cuprinde 3 părți, și anume: modificări ale Tratatului Uniunii Europene; simplificarea Tratatelor; dispoziții generale și finale. Acestora li se adaugă: Actul final, 13 Protocoale și 58 de Declarații comune.
Tratatul de la Amsterdam extinde aria politicii de protecție a consumatorilor, stabilește ca obiectiv dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător, coferă Uniunii Europene o nouă competență în materie de ocupare a forței de muncă, consolidează protecția socială în domeniul egalității de șanse și al luptei împotriva excluderii.
Tratatul de la Nisa
Tratatul de la Nisa a fost semnat de către Miniștrii Afacerilor Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene la 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare, după ce a fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul național, fie prin referendum.
Obiectivul Tratatului de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, este să conțină prevederi pentru a asigura o bună activitate instituțională în momentul când Uniunea va avea 30 de membri, înscriindu-se deci în viziunea unei reforme instituționale ale cărei 3 axe principale sunt: componența și modul de funcționare al instituțiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniștri și consolidarea cooperării între instituții.
Prin Tratatul de la Nisa a fost consolidat rolul de co-legislator al Parlamentului European, procedura de co-decizie urmând să fie aplicată și în domeniile: lupta împotriva discriminărilor, coeziune economică și socială, vize, azil, imigrație.
Tratatul de la Nisa asigură o bază juridică partidelor politice din statele membre prin definirea unui statut care să permită mai ales stabilirea unor reguli asupra modalităților de finanțare a acestora.
A fost stabilit un număr maxim de 732 de mandate în Parlamentul European. La data intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, unele state membre vor avea mai puțini reprezentanți în Parlament; de exemplu, pentru Franța, care, pana la data intrarii in vigoare a Tratatului de la Nisa avea 87 de mandate, dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa, numarul acestora s-a redus la 72.
În cadrul Consiliului Uniunii Europene sunt utilizate două proceduri de vot: unanimitatea și majoritatea calificată. Menținerea unanimității ar putea face să apară obstacole în luarea deciziilor în cadrul Consiliului. Majoritatea calificată are la bază un sistem de ponderare a voturilor în cadrul Consiliului Uniunii Europene, format din miniștrii statelor membre, fiecărui stat fiindu-i atribuit un anumit număr de voturi în funcție de populația sa.
Tratatul de la Nisa stabilește noi reguli ale majorității calificate, de aplicat începând din 2005: pentru ca o decizie să fie adoptată este necesar, pe lângă o majoritate de voturi (255 din 345 pentru o Uniune cu 27 de state membre), și ca majoritatea statelor să fi votat favorabil. Votul în majoritate calificată a fost extins la următoarele domenii, în care era necesară unanimitatea: coeziunea economică și socială, încheierea de acorduri internaționale în domeniul proprietății intelectuale și al serviciilor, cooperarea judiciară civilă.
Conform Tratatului de la Nisa, începând din 2005, în componența Comisiei Europene va intra numai câte un comisar de proveniență din fiecare stat membru. Pentru buna funcționare a Comisiei, puterile președintelui acesteia vor fi extinse. Președintele va avea în atribuțiile sale organizarea internă, eventualele remanieri, va putea cere demisia comisarilor. Președintele va fi desemnat de către Consiliul Uniunii Europene, prin vot în majoritate calificată.
Pentru o mai bună funcționare a Curții de Justiție și pentru scurtarea termenelor de judecată, Tratatul de la Nisa prevede unele modificări în ceea ce privește competențele Curții de Justiție și cele ale Tribunalului de Primă Instanță. Curtea de Justiție a Comunităților Europene se poate reuni în plen sau în cameră lărgită. Prin Tratatul de la Nisa, acțiunile directe pot fi depuse numai la Tribunalul de Primă Instanță, care va avea competență și asupra unor acțiuni pentru pronuțarea unor hotărâri preliminare asupra validității unui act comunitar.
Tratatul de la Nisa prevede că fiecare stat membru va avea câte un reprezentant în Curtea de Conturi, numit de Consiliu prin vot în majoritate calificată.
Prin Tratatul de la Nisa a fost creat un mecanism de conservare a valorilor democratice. Consiliul Uniunii Europene, statuând cu o majoritate de 4/5 și după consultarea Parlamentului European, poate adresa o recomandare unui stat pe al cărui teritoriu s-a constatat existența riscului de violare a drepturilor fundamentale.
“Declarația asupra viitorului Europei”, anexă a Tratatului de la Nisa, cuprinde prevederi asupra statutului Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care nu este încorporată în Tratat.
1.6. Extinderea spre est a Uniunii Europene
Extinderea comunitatilor si a Uniunii Europene s-a realizat in mai multe etape:
– 1973, aderarea Marii Britanii, a Irlandei si a Danemarcei; Norvegia, a cărei aderare fusese admisă , nu a ratificat tratatul de aderare, deoarece majoritatea populatiei s-a opus cu ocazia referendumului național;
– 1981, aderarea Greciei;
– 1986, aderarea Spaniei și a Portugaliei;
– 1995, aderarea Austriei, Finlandei și Suediei;
– 2004, au devenit membre ale Uniunii Europene 10 state: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria;
– 2007, au devenit membre România și Bulgaria.
Începând cu 2004, putem vorbi de aderarea într-un interval scurt a unui număr mare de state care nu aveau inca o economie de piață și ale căror sisteme politice și democratice nu funcționau permanent la un nivel rezonabil; aceste țări aveau exercițiul participării la grupări integraționiste de un tip diferit ( au facut parte din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – CAER-, care a fost constituit in 1949, ca un organism interguvernamental prin acordul semnat de Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Romania și URSS, care urmăreau să amelioreze și să coordoneze dezvoltarea economică planificată și integrarea tărilor membre; Albania a facut parte din CAER din 1949 până în 1961, Cuba a aderat la CAER în 1972, R.D. Germana în 1950, Mongolia în 1962 și Vietnam în 1978, în calitate de membri deplini. Iugoslavia a participat din 1964 ca membru asociat, iar China și Coreea de Nord au avut statut de observator).
Noile aderări au impus din partea Uniunii Europene o redefinire de natură instituționala și administrativă. Extinderile au avut fundamente diferite; dacă precedentele lărgiri au fost determinate de rațiuni economice și de considerente geopolitice, a cincea lărgire a avut la baza atât rațiuni politice, cât și de natură psihologică (apartenența statelor respective la continentul european).
Prabușirea sistemului comunist a determinat, începând cu 1990, o abordare nouă în relațiile economice și politice dintre Comunități și statele din această parte a Europei. Comunitățile au creat și dezvoltat mecanisme, strategii și instrumente în vederea îmbunătățirii relațiilor cu acestea și a extinderii lor către centrul și estul continentului.
Documentele care au statuat cadrul juridic și institutional al raporturilor dintre țările candidate și Uniunea Europeana și care au avut drept obiectiv fundamental pregătirea integrării statelor candidate în Uniune, au fost „acordurile de asociere”.
Întrucât semnarea acestor „acorduri de asociere” nu putea să confere țărilor semnatare capacitatea de a deveni membre, în anul 1993, la Consiliul European de la Copenhaga, s-a decis că statele asociate din Europa Centrala și de Est, pot deveni membre ale Uniunii dacă îndeplinesc anumite condiții (criterii) politice ( existența unor instituții stabile, care să garanteze democrația, supremația dreptului, drepturile omului, respectul și protecția minorităților), economice ( economie de piață viabilă și capacitatea de a face față presiunilor concurențiale și forțelor de piață din UE, acceptarea obiectivelor uniunii economice și monetare – independenta Bancii Centrale din statul respectiv, coordonarea politicilor economice și supravegherea acestora, aderarea la dispozițiile Pactului de Stabilitate și Dezvoltare), precum și adoptarea și transpunerea acquis-ului comunitar ( totalitatea normelor juridice comunitare).
În anul 1994, la Consiliul European de la Essen, a fost definit un nou instrument în vederea extinderii, respectiv Strategia de preaderare, având drept scop ajutarea statelor candidate în vederea adoptării acquis-ului comunitar; strategia de preaderare era structurată pe patru elemente: dialogul structurat, acordurile europene, pregătirea piețelor interne și asistența financiară prin Programul PHARE.
Anul 1997 a marcat o angajare fermă și clară a Uniunii față de procesul de extindere, prin deciziile luate de Consiliul European de la Luxemburg care a decis ca obiectivul următorilor ani este de a face statele candidate să fie în măsura să adere la UE și, în acelasi timp, de a pregăti Uniunea pentru extindere, raportându-se la aceasta la un proces global, inclusiv și evolutiv, care se va derula în etape, în functie de ritmul propriu fiecărui stat candidat și de gradul său de pregătire.
În aceeași direcție, în anul 1997, Comisia Europeană a publicat Agenda 2000, document structurat în două părți, încercând să rezolve atât problema extinderii, cât și problema referitoare la reforma internă a UE.
Comisia a propus formula de extindere în valuri, stabilind ca în valul următor vor fi incluse, pentru aderare, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Estonia și a decis să prezinte avize privind stadiul îndeplinirii criteriilor de aderare de către statele candidate.
La Luxemburg a fost definită și Strategia consolidată de preaderare, care a fost inclusă într-un proces complex de aderare și negociere, articulată în jurul a două instrumente principale: Acordurile europene și Parteneriatul pentru aderare, la care s-au adăugat „dispozitivul de încadrare”( reuniuni intre miniștrii statelor membre și miniștrii statelor candidate – înlocuind dialogul structurat), „avizele Comisiei”, „procedura de monitorizare”( rapoartele anuale ale Comisiei asupra progreselor fiecărui stat candidat) și „asistența financiara mărită” ( pe lângă Programul PHARE, care este reorientat spre pregătire, au fost create două instrumente structurale de preaderare: ISPA și SAPARD).
O schimbare majoră în dinamica procesului de aderare, a fost adusă de Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999, prin hotărârea de începere a negocierilor și cu Bulgaria, România, Lituania și Letonia.
Aceste eforturi au fost încununate de succes prin aderarea la 1 mai 2004, a opt state care au facut parte din blocul comunist, respectiv Cehia, Polonia, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia si Slovacia; în același an au aderat la Uniune și Cipru și Malta.
De la 1 ianuarie 2007 au devenit membre ale Uniunii Europene și România și Bulgaria.
1.7 Strategia extinderii Uniunii Europene în Balcanii de Vest și Turcia
Astăzi, Uniunea Europeană are 27 de membri. Noua strategie europeană de extindere vizează țările din Balcanii de Vest și Turcia.
Procesele de negociere cu Croatia si Turcia sunt în curs de desfășurare; în cazul Croației se estimează că procesul de negociere în vederea aderării poate fi mai scurt, iar în cazul Turciei procesul de negociere în vederea aderării vizează un orizont de timp mai îndelungat. În decembrie 2007, Macedonia a devenit țară candidată. În intervalul 2006-2007, strategia europeană de extindere în Balcanii de Vest și Turcia s-a confruntat cu unele dificultăți privind negocierile cu Turcia, viitorul statut al Kosovo, relațiile cu Bosnia-Herțegovina.
Pentru țările din Balcanii de Vest, Uniunea Europeană a elaborat și a pus în aplicare un Proces de Stabilizare și Asociere, având drept scop realizarea și menținerea stabilității politice, tranziția rapidă către o economie de piață, promovarea cooperării regionale și perspectiva aderării la Uniune.
Uniunea Europeană oferă – printr-un parteneriat progresiv- o serie de concesii comerciale, asistență economică și financiară și relații contractuale.
În anul 2005 au început negocierile cu Turcia. Turcia – de la acordarea statutului de țară candidată – a realizat o serie de reforme privind drepturile omului, ca de exemplu acordarea unor drepturi culturale minorității kurde, abolirea pedepsei cu moartea și realizarea unor progrese în ceea ce privește diferendul cu Cipru. Cu toate acestea, se apreciază că Turcia nu poate adera la Uniunea Europeană mai devreme de 2015, ca urmare a necesității realizării unui mare număr de reforme economice și sociale absolut necesare.
Procesul de negociere cu Turcia este marcat și de faptul că mai multe state membre ale Uniunii Europene se opun aderării acesteia, invocând diferentele religioase și culturale.
În acest moment, ritmul extinderii este dictat de capacitatea de integrare a Uniunii și de problemele pe care le ridică fiecare candidat, prudența fiind numitorul comun al oricărei acțiuni și etape ale procesului extinderii.
1.8. Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona s-a semnat la 13 decembrie 2007; intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 ianuarie 2009 a fost ratată datorită faptului că populația Irlandei l-a respins prin referendum. Sunt necesare noi eforturi pentru a obține intrarea lui in vigoare, întrucat acesta ar trebui să fie ratificat până in iunie 2009, astfel încât alegerile pentru Parlamentul European să se organizeze având la baza acest document. Tratatul de la Lisabona este în același timp un tratat de modificare, întrucat modifică tratatele Uniunii Europene, dar și unul reformator, în sensul că reformează instituțiile Uniunii Europene; deși elimină unele aspecte din Tratatul Constituțional, reține cea mai mare parte din acesta.
Astfel, se elimină din Tratatul Constituțional:
-simbolistica UE (drapel, imn, etc.), ceea ce nu înseamnă că statele membre sunt obligate să renunțe la utilizarea lor, ci doar ca nu sunt obligate să le accepte;
-familia de cuvinte „constituție, constituțional, constituționalizare”,etc., ceea ce nu anuleaza Hotărârile CJCE și ale unor tribunale constituționale naționale – între care Germania – care stabileau că tratatele UE au valoare constituțională;
-supremația explicită a dreptului comunitar asupra celui național, ceea ce înseamnă că această inversiune este și efectivă, deoarece rămân valabile Hotărârile Curții Europene de Justiție ( CEJ ) care statuau această ierarhie;
-nu se pastrează fraza în care se afirmă că UE este formată din state și popoarele acestora, dar se acordă o atât de mare însemnătate popoarelor, încât ele devin factorul determinant al procesului decizional.
Rămân comune cu Tratatul Constituțional următoarele:
-UE va avea personalitate juridică;
-dispar pilierii și Comunitățile Europene;
-se păstrează conținutul de fond al Tratatului Constituțional, cu excepția celor de mai sus;
-crește rolul UE în lume prin personalitatea juridică a acesteia, dar și prin crearea funcției de ministru European de Externe și organizarea Serviciului European de Externe;
-creste securitatea internă a UE prin instituționalizarea SLSJ, dar și prin instituționalizarea Cooperării structurale în materie de apărare, ceea ce pune bazele unei apărări comune la nivelul UE;
-crește democrația UE prin apariția în Tratat a Cartei Drepturilor Fundamentale în UE, dar și prin asocierea PE la luarea tuturor deciziilor;
-crește eficiența decizională a UE, prin simplificarea procedurilor;
-crește vizibilitatea UE înăuntrul și în afara sa.
Prin Legea nr.13/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 107 din 12 februarie 2008, România a ratificat Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, fiind a patra țară din cele 27 care a procedat imediat la acest act esențial de voință statală, după Ungaria, Slovenia și Malta. Originile Tratatului de la Lisabona se regăsesc în Actul Unic European din 1986 care a operat prima mare modificare a tratatelor originare (constitutive) ale comunităților economice europene. Actul Unic European a fost, la momentul intrării sale în vigoare la 1 iunie 1987, tot un tratat reformator. Principalele sale elemente de noutate au fost reprezentate de reforma instituțiilor comunitare (extinderea votului cu majoritate calificată, recunoașterea oficială a Consiliului European, consacrarea denumirii de „Parlament European”, asocierea acestuia din urmă la procesul legislativ prin introducerea procedurii de cooperare cu Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, crearea Tribunalului de Primă Instanță), lărgirea competentelor comunitare (în principal, în domeniul social) și codificarea dispozițiilor privind Cooperarea Politică Europeană (CPE) care există de facto din 1970, pe baza căreia Tratatul de la Maastricht a introdus Politica Externă și de Securitate Comună ( PESC).
După adoptarea Tratatului de la Maastricht din 1992 a fost declanșată cea mai importanta etapă a procesului complex de reformare instituțională pentru adâncirea integrării europene, marcată de Tratatul de la Amsterdam ( 1997) și Nisa ( 2000), tratate care au reușit să rezolve numai parțial problemele aprofundării integrării europene. Tratatul de la Lisabona încheie un proces complex de reformare a Uniunii Europene și este de natură să asigure pentru o lunga perioadă de timp – până în 2030- evoluția celei mai importante organizații continentale.
Pentru elaborarea și redactarea Tratatului de la Lisabona s-a utilizat metoda clasică, respectiv Conferința interguvernamentală (CIG) în baza art.48 din Tratatul asupra Uniunii Europene (versiunea consolidată) care prevede posibilitatea convocarii în conferințe a reprezentanților guvernelor statelor membre în scopul stabilirii, de comun acord, a amendamentelor ce urmează a fi aduse tratatelor comunitare.
Tratatul de la Lisabona este un tratat complex, nefiind destinat să înlocuiască tratatele în vigoare, ci doar să le modifice, conținând amendamentele ce se aduc atât Tratatului privind Uniunea Europeana (TUE), cât și Tratatului de instituire a Comunității Economice (TCE), fiind însoțit de 13 protocoale și peste 50 de declarații, având aceeași valoare juridică cu textul propriu-zis.
O caracteristică aparte a Tratatului de la Lisabona este aceea că nu a mai inclus referiri la posibilitatea revizuirii acestuia, ceea ce va induce producerea de efecte pentru o perioadă mai lungă de timp; de asemenea, Tratatul de la Lisabona este constituit din două tratate cu valoare juridică egală, rezultate din modificările aduse Tratatului privind Uniunea Europeana (TUE) și a Tratatului Comunității Europene, care devine „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”(TFUE). Alături de aceste două tratate rămâne în vigoare tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice ( Euratom), cu unele amendamente aduse prin Protocolul nr.1 (care este anexa a Tratatului de la Lisabona).
Tratatul de la Lisabona trece sub tăcere o serie de probleme în care sensibilitățile naționale au fost accentuate de proiectul de Tratat Constituțional. Au dispărut total elementele de natura simbolică și terminologică ale Uniunii Europene, iar alte elemente cum sunt Carta drepturilor fundamentale , prioritatea dreptului comunitar, cetățenia europeană, deși se regăsesc în substanța Tratatului prin protocoale, sunt totuși astfel amplasate încât să menajeze sau să evite sensibilizarea, din nou, a popoarelor europene.
Prin Tratatul de la Lisabona au fost definite, regrupate și ierarhizate obiectivele Uniunii Europene; noul art. 3 al TUE precizează:
„(1) Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile sale ( demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept, respectarea drepturilor omului, inclusiv respectarea drepturilor persoanelor care apartin minorităților) și bunăstarea popoarelor sale;
(2) Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, in interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen;
(3) Uniunea instituie o piață internă. Aceasta acționează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, intemeiată pe o crestere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie sociala de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social, precum și pe un nivel înalt de protecție și de îmbunătățire a calității mediului. Aceasta promovează progresul științific și tehnic.
Uniunea combate ecluziunea sociala și discriminările și promovează justiția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protectia drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea între statele membre.
Uniunea respectă bogăția diversitătii sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european.
(4) Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro.
(5) În relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea își afirmă și promovează valorile și interesele și contribuie la protecția cetățenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv la respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite (…)”.
Uniunea Europeană își concentrează eforturile în trei mari direcții:
1) promovarea păcii, a valorilor Uniunii Europene și a bunăstării popoarelor sale, asigurând un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne (alin.1 si 2 ale noului art.3);
2) instituirea și consolidarea pieței interne a uniunii economice și monetare, dezvoltarea unei economii sociale de piață si promovarea progresului științific și tehnic ( alin. 3 si 4 );
3) contribuția lor substanțială la asigurarea păcii, securității, dezvoltării durabile a planetei, la solidaritate și respectul reciproc între popoare, la comerțul liber și echitabil, la eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional ( alin. 5 al noului art.3 ).
Tratatul de la Lisabona conferă forță juridică Cartei drepturilor fundamentale (noul art.6). Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene a fost adoptată la 7 decembrie 2000 la Nisa, ca document moral-politic. Funcție de evolutiile intervenite în intervalul 2000-2007, Carta a fost adaptată de Consiliul European din 12 decembrie 2007.
Uniunea Europeană recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute de Carta, cu următoarele două precizări:
-dispozițiile sale nu extind în nici un fel competențele Uniunii Europene, astfel cum sunt definite în tratate;
-drepturile, libertățile și principiile prevăzute de Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din Titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor ce o însoțesc.
Deși este un document extrem de important, Carta nu este încorporată în textul Tratatului de la Lisabona, pentru a nu se induce ideea de supra-stat.
Tot în baza art. 6 din TUE, Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, document de mare importanță juridica elaborat de Consiliul Europei.
Prin alin. 2 si 3 ale art. 6 sunt făcute două circumstanțieri de esență:
1) competentele Uniunii Europene, astfel cum sunt definite de tratate nu sunt modificate de această aderare;
2) drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția respectivă și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
Uniunea Europeană dispune de trei izvoare juridice in privința drepturilor omului: Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Convenția Europeană a drepturilor omului ( la care va fi parte atât Uniunea, cat și fiecare stat membru) și „drepturile fundamentale în calitate de principii generale ale dreptului Uniunii și de tradiții constituționale comune ale statelor membre”.
O importantă modificare este adusă noilor articole 4 și 5 TUE (introduse prin Tratatul de la Lisabona) în privința definirii a cinci mari principii ale Uniunii Europene: principiul egalității statelor membre, principiul cooperării loiale, principiul atribuirii (de competente), principiul subsidiarității și principiul proporționalității.
În conformitate cu noul art. 4, alin.2 din TUE, Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor nationala, inerente structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și în special pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În mod special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.
Cu privire la principiul cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instițutiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abtin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii ( art.4, alin.3).
Celelalte trei principii țin fie de delimitarea competentelor Uniunii (principiul atribuirii), fie de exercitarea acestora ( principiile subsidiarității și proporționalității).
Tratatul de la Lisabona consacră în mod expres principiul atribuirii, specific sistemului federal de organizare a statelor. Din acest principiu – în temeiul căruia Uniunea nu poate actiona decât în limita competentelor ce ii sunt atribuite – decurge un alt principiu, potrivit căruia, competența reziduală care nu este atribuită Uniunii, revine statelor membre. Uniunea Europeană iși îndeplinește obiectivele numai în temeiul voinței statelor membre care decid să îi transfere competențe în acest scop. În realitate, aplicarea principiului atribuirii de competențe este atenuată de celelalte dispoziții ale tratatelor, astfel cum au fost modificate prin Tratatul de la Lisabona, care menține intact principiul supremației dreptului Uniunii consacrat de Curtea de la Luxemburg, la rândul său limitat de principiile subsidiarității și porporționalității. Faptul că acest principiu nu a fost inclus în Tratatul de la Lisabona și se regăsește doar în Declarația nr. 17 nu va afecta existența acestuia sau jurisprudența Curții de Justiție.
Conform principiului subsidiarității, reglementat de art.5 alin.3, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfacator de statele membre, nici la nivel central, nici la nivel regional si local, dar datorită dimensiunilor și efectelor actiunii preconizate pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevazută in respectivul protocol.
Potrivit noului articol 5 alin.4 și în temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu depașește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Instituțiile Uniunii aplică principiul proportionalității în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.
Prin Tratatul de la Lisabona, Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, care a fost introdus inițial prin Tratatul de la Amsterdam, a fost reformulat în întregime și a fost structurat în două titluri: informații destinate parlamentelor naționale și cooperarea interparlamentară.
Referitor la primul titlu, potrivit art. 1, documentele de consultare ale Comisiei (cărți verzi, cărți albe și comunicări) se transmit direct de Comisie parlamentelor naționale la data publicării acestora.
Comisia transmite parlamentelor naționale și programul legislativ anual, precum și orice alt instrument de programare legislativă sau de strategie politică, simultan cu transmiterea acestora Parlamentului European și Consiliului, iar potrivit art. 2, proiectele de acte legislative adresate Parlamentului European și Consiliului se transmit parlamentelor naționale.
Proiectele de acte legislative emise de Comisie se transmit direct de Comisie parlamentelor naționale, în același timp în care se transmit Parlamentului European și Consiliului.
Proiectele de acte legislative elaborate de Parlamentul European se transmit direct de către acesta parlamentelor naționale; proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiție, de Banca Centrala Europeană sau de Banca Europeană de Investiții, se transmit de către Consiliu parlamentelor naționale.
La rândul lor, parlamentele naționale pot adresa, conform art.3, președintelui Parlamentului European, al Consiliului și, respectiv al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiarității, în conformitate cu procedura prevazută în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Se prevede un termen de opt săptămâni între data la care un proiect de act legislativ este pus la dispoziția parlamentelor naționale în limbile oficiale ale Uniunii Europene și data la care proiectul în cauză este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului, în vederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării unei poziții în cadrul unei proceduri legislative. Sunt posibile excepții în cazuri de urgență ale căror motive sunt indicate în actul sau în poziția Consiliului. Cu excepția cazurilor de urgență, motivate în mod corespunzator, nu se poate ajunge la nici un acord asupra unui proiect de act legislativ în cauză în decursul acestor opt săptămâni. Cu excepția cazurilor de urgență motivate în mod corespunzător, se respectă un termen de zece zile între înscrierea unui proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliului și adoptarea unei poziții.
Potrivit art. 5 din Protocol, ordinea de zi și rezultatele ședintelor Consiliului inclusiv procesele verbale ale ședintelor în cadrul cărora Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte legislative, se transmit direct parlamentelor naționale, simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor membre.
Curtea de Conturi transmite raportul său anual parlamentelor naționale, cu titlu informativ, simultan cu transmiterea acestuia Parlamentului European și Consiliului.
Cu privire la cooperarea interparlamentară, art. 9 precizează că Parlamentul European și parlamentele naționale definesc împreună organizarea și promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente și periodice în cadrul Uniunii, iar art. 10 dispune ca o conferință a organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii poate supune atenției Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei orice contribuție pe care o consideră adecvată. O astfel de conferință promovează schimbul de informații și schimbul celor mai bune practici între parlamentele naționale și Parlamentul European, inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De asemenea, conferința organelor parlamentare poate organiza conferințe interparlamentare pe teme specifice, în special pentru a dezbate chestiuni de politică externă și de securitate comună. Contribuțiile conferinței nu angajează parlamentele naționale și nu aduc atingere poziției acetora.
CAPITOLUL II: CARACTERISTICILE BUGETULUI
UNIUNII EUROPENE
Bugetul Uniunii Europene este acel act prin care se autorizează anual finanțarea ansamblului de activități și de intervenții comunitare, resursele necesare, prioritățile și obiectivele stabilite. Evoluția sa de-a lungul timpului reflectă transformarea succesivă a construcției europene.
Încă din anul 1967, ca urmare a semnării la 8 aprilie 1965 a Tratatului de la Bruxelles de fuziune a instituțiilor celor trei Comunități Europene, de când instituțiile comunitare au devenit unice, s-a realizat și fuziunea celor trei bugete existente anterior. Ca excepție însă, până la încetarea activității CECO, cheltuielile operaționale (deci nu și cele funcționale) și veniturile sale au fost incluse într-un buget distinct. După 2002, an în care Tratatul CECO a expirat, gestiunea patrimoniului a fost încredințată comunităților existente, Comisia urmând să asigure ca aceste fonduri să rămână distincte față de celelalte fonduri comunitare. De altfel, încasările provenind din gestiunea patrimoniului CECO vor reprezenta încasări la bugetul general, care vor finanța cercetările în domeniul cărbunelui și oțelului.
Mecanismele bugetare definite prin Tratatele de la Paris (1951) și Roma (1957) au fost modificate de mai multe ori. Începând cu anii 1970, puterile Parlamentului European în materie bugetară au crescut în mod progresiv. Procedura a făcut obiectul unei reforme profunde în 1988 și se bazează astăzi pe trei principii:
furnizarea Uniunii Europene a resurselor care îi permit asigurarea funcționării sale cu un plafon total al resurselor proprii exprimat în fiecare an ca procent din venitul național brut (VNB) comunitar;
garantarea disciplinei bugetare (creștere controlată a plăților) și ameliorarea procedurii instaurând un echilibru interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană;
asigurarea unui mecanism al Fondurilor structurale eficace.
2.1. Componentele bugetului Uniunii Europene
Prin buget sunt autorizate veniturile și cheltuielile Uniunii Europene în funcție de prioritățile și orientările politice adoptate de către reprezentanții statelor membre în cadrul instituțiilor comunitare cu atribuții privind procesul bugetar.
Veniturile bugetului Uniunii Europene sunt stabilite printr-o decizie a Consiliului Uniunii Europene, care apoi sunt ratificate de către parlamentele naționale ale fiecăruia din statele membre.
În prezent, bugetul UE cuprinde următoarele categorii de venituri proprii: veniturile proprii tradiționale (taxele vamale, taxele agricole și taxele pe zahăr), cotă din TVA aplicat în fiecare stat membru (0,5%), cotă din PNB al fiecărui stat membru.
Limita maximă autorizată a tuturor veniturilor proprii ale UE este din anul 1993 de 1,27% din PNB al tuturor statelor membre, după ce în 1992 a fost 1,20%, iar până atunci 1,15%. Acest venit reprezintă aproximativ 40% din totalul veniturilor bugetului comunitar.
La rândul lor, cheltuielile bugetului Uniunii Europene se aprobă de către Parlament și Consiliu pe baza propunerilor făcute de Comisie, după mai multe etape de examinare și de dezbatere a mai multor variante de proiecte de buget anual. Cheltuielile bugetare sunt de două feluri:
cheltuieli obligatorii: sunt cele care derivă din tratate sau din acte emise în baza tratatelor ;
cheltuieli neobligatorii: includ sprijinul structural (acțiuni structurale) către regiunile dezavantajate ale UE și cheltuielile pentru sprijinirea efortului de aderare la UE, pentru țările candidate.
Veniturile și cheltuielile aprobate în condițiile menționate mai sus constituie indicatorii bugetului Uniunii aferent unui exercițiu bugetar corespunzător unui an calendaristic.
Contribuția fiecărui stat membru este calculată în euro, dar este plătită, lunar, în moneda națională, fiind virată într-un cont deschis pe numele Comisiei Europene la banca centrală națională.
În anul 1970, bugetul comunității europene a fost de 3,6 miliarde de scuzi (19 scuzi/locuitor și an) și era constituit exclusiv din cheltuieli agricole, destinate realizării politicilor agricole comune.
În 2008, cea mai mare parte a bugetului Uniunii Europene (45% din totalul cheltuielilor Uniunii) a fost alocată pentru măsurile de stimulare a creșterii economice și o mai mare coeziune în UE – 27. Decizia de a cheltui o sumă mai mare pentru competitivitate reflectă angajamentul asumat de Europa vizând prosperitatea într-o economie mondială în permanentă schimbare, în același timp asigurând un sprijin constant pentru agricultură. Agricultura a continuat să primească peste 40% din fondurile Uniunii Europene. În cifre generale, bugetul pentru anul 2008 s-a ridicat la 129,1 miliarde EUR în credite de angajament, reprezentând o creștere de 2,2% față de anul 2007.
Bugetul pentru anul 2009 se ridică la 133,8 miliarde EUR în credite de angajament. Aceasta corespunde unei creșteri de 2,5% în comparație cu 2008 și reprezintă 1.03% din VNB comunitar. O marjă de 3,2 miliarde EUR rămâne sub plafonul cheltuielilor din cadrul financiar. În ceea ce privește creditele de plată, bugetul 2009 este stabilit la 116,1 miliarde EUR sau 0,89% din VNB. Aceasta reprezintă o creștere de 0,3% în comparație cu 2008 și lasă o marjă de 7,8 milioane EUR sub plafonul pentru credite de plată.
Bugetul pe 2010 al UE a stabilit un total de 141,4 miliarde EUR în credite de angajament, cu 3,6% mai mult decât în 2009, precum și 122,9 miliarde EUR, în urcare cu 8,8% în termeni nominali, în ce privește creditele de plată.
Principala provocare a bugetului de anul acesta a fost găsirea finanțărilor pentru planul de redresare economică, care va costa 2,4 miliarde de EUR. Bugetul pe anul 2010 este ultimul adoptat conform Tratatului de la Nisa. Conform noului Tratat de la Lisabona, Parlamentul European va decide, împreună cu miniștrii UE, asupra tuturor cheltuielilor, din 2011 fiind anulată diferența între cheltuielile „obligatorii” (agricultură și acorduri internaționale) și cele „neobligatorii”. În plus, Tratatul de la Lisabona simplifică procedura bugetară și introduce caracterul obligatoriu al perspectivei financiare.
21.2. Evolutia bugetului Uniunii Europene
Unificarea instrumentelor si resurselor proprii (1952-1975)
La debutul procesului de integrare europeana, diferitele comunitati dispuneau de propriul buget. Odata cu intrarea in vigoare a „tratatului de fuziune” in 1967, numai doua instrumente bugetare raman in vigoare: bugetul general si bugetul operational CECA. Pana in 1970, bugetul european era alimentat prin contributii ale statelor membre. Regimul resurselor proprii a fost pus in evidenta printr-o decizie din aprilie 1970.
Cautarea unui echilibru institutional (1975-1988)
Echilibrul juridic si institutional dintre Parlamentul European si Consiliu, astazi constituind cele doua ramuri ale autoritatii bugetare, s-a confruntat la mijlocul anilor `70 cu o situatie de criza. Legitimitatea si puterea de influenta curente ale Parlamentului European ca urmare a alegerii sale prin sufragiu universal in iunie 1979 au introdus un factor de tensiune politica permanenta intre Consiliu si Parlament in domeniul bugetar. A rezultat o functionare uneori dificila a procesului de decizie bugetara, marcat prin numeroase incidente.
Pachetul „Delors I” (1988-1993)
Comisia a propus o reforma in profunzime a sistemului financiar al Comunitatii in 1987, care introduce perspective financiare drept cadru financiar plurianual. Noua categorie de resurse proprii, bazata pe PNB a statelor membre, este complementara altor trei resurse proprii. Pentru perioada 1988-1993, plafonul total al resurselor proprii a fost fixat la 1,20% din PNB.
Pachetul „Delors II” (1993-1999)
Acesta a condus la o evolutie ordonata a platilor precum si la o ameliorare a procedurii si gestiunii bugetare. Plafonul resurselor proprii a fost fixat la 1,27% din PNB al statelor membre. De asemenea, a condus la o reinnoire a acordului interinstitutional asupra disciplinei bugetare si ameliorarea procedurii bugetare.
Reuniunea de la Berlin – „Agenda 2000”
Obiectivele principale ale Agendei 2000 sunt consolidarea politicilor comunitare si dotarea UE cu un cadru financiar, perspectivele financiare. Stabilizarea platilor a constituit preocuparea dominanta in cursul negocierilor. Plafonul resurselor a fost mentinut la 1,27% din PNB, respectiv 1,24% din VNB al UE.
2.3. Delimitarea bugetului Uniunii Europene
Cei care urmăresc zi de zi evoluția și dinamica Uniunii Europene remarcă faptul că cele mai complexe procese decizionale ale Uniunii Europene se referă la discutarea și adoptarea bugetului Uniunii. Bugetul UE are propriul specific, în comparație cu alte bugete naționale, pe care le putem considera clasice.
În primul rând, acesta nu este un mecanism global de activitate a statelor membre. El se referă doar la câteva componente esențiale pentru UE: dezvoltare sustenabilă (competitivitate, coeziune), resurse naturale, justiție și cetățenie, administrație, rolul global al Uniunii și compensații.
Astfel, istoricul procesului decizional în UE cuprinde perioade în care dezbaterile se concentrau doar pe două componente: agricultură și coeziune. De fapt, aceste două preocupări reprezentau aproximativ 80% din bugetul anual al Uniunii pentru anul 2006.
Deseori, unele state pur și simplu au boicotat procesul de negociere a bugetului, deoarece nu erau de acord cu prevederile bugetare privind anumite componente din domeniul agricol sau al coeziunii. Unul dintre cele mai relevante cazuri pentru acest buget este situația Poloniei, care și-a permis să negocieze „dur” la capitolul resurse naturale și coeziune, cu celelalte state membre, chiar dacă era un stat „proaspăt” aderat la UE. Această țară a intrat abil în „lupta” pentru stabilirea bugetului pentru perioada 2007-2013.
În al doilea rând, dacă bugetele clasice sunt stabilite pentru o perioadă anuală, atunci bugetul Uniunii se stabilește pentru o perioadă de 7 ani, schițând un cadru de aplicare pentru fiecare an calendaristic.
Astfel, în fiecare an calendaristic bugetul Uniunii este adaptat conform creșterii și inflației economice. De aceea, structurile Uniunii Europene abilitate în această problemă trebuie să posede o capacitate distinctivă, pentru a prevedea anumite procese economice, politice și sociale atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel extern.
Această componentă face ca în procesul de negociere să se discute fiecare aspect invocat, astfel încât decizia finală să reprezinte acordul unanim al actorilor implicați. De aceea, stabilirea bugetului este cel mai complex și de durată proces decizional din UE.
În al treilea rând, bugetul Uniunii Europene se constituie din venituri vamale, impozite agricole, contribuția proporțională a statelor membre din PNB-ul intern al acestora și o proporție specificată din evaluarea TVA în statele membre.
Acest lucru face ca bugetul respectiv să aibă un cu totul alt specific față de bugetele clasice. Iată de ce bugetul UE presupune definirea în avans a priorităților, pentru o perioadă de 7 ani și astfel cheltuielile să corespundă veniturilor prognozate, evitând deficitul financiar.
Aceste trei elemente fac din bugetul Uniunii Europene unul dintre cele mai „aprinse” subiecte comunitare. Pornind de la obiectivele sale de activitate, UE tinde să soluționeze „probleme mari”, prin intermediul unor costuri rezonabile. În acest sens, noile state aderate trec treptat de la statutul de benefiari la cel de contribuabili la bugetul Uniunii Europene.
Între bugetul Uniunii Europene și bugetul statelor membre există și relații de interdependență și intercondiționare, în sensul că veniturile pe care le primesc statele membre alimentează partea de venituri a bugetelor naționale, pe când plățile sub formă de contribuții ale acestor state către Uniune afectează partea de cheltuieli a bugetelor naționale.
2.4. Perspectiva financiară
Începând din 1988, bugetul anual al UE este stabilit în cadrul unui plan financiar (programare financiară) pe termen mediu, numit perspectivă financiară, desemnând suma anuală maxim posibil de cheltuit, pentru o perioadă de 7 ani și conferind o bază legală pentru bugetele anuale, scopul fiind facilitarea adoptării anuale a bugetului, oferind garanția continuării asigurării finanțării pentru proiectele multi-anuale [pachetul Delors I (1988-1992), pachetul Delors II (1993-1999), Agenda 2000 pentru perioada 2000-2006].
Decizia de a recurge la o asemenea programare multianuală a fost luată ca urmare a deteriorării treptate a sistemului financiar comunitar în anii ’80 și a dificultăților crescânde întâmpinate în încercarea de echilibrare a balanței venituri – cheltuieli.
Succesiunea de crize bugetare a determinat instituțiile comunitare să cadă de acord asupra unei noi metode menite să îmbunătățească procedura bugetară și care să permită Parlamentului, Consiliului Uniunii Europene și Comisiei să ajungă la un consens în avans asupra priorităților bugetare ale perioadei următoare și să stabilească un cadru financiar care să permită atingerea acelor obiective.
La 17 decembrie 2005, șefii de stat și de guvern ai țărilor membre au ajuns la un acord asupra perspectivelor financiare pentru perioada 2007-2013. cu o sumă de 862,4 miliarde euro pentru această perioadă, UE va putea continua să-și finanțeze acțiunile într-o Europă lărgită.
Perspectiva financiară 2007-2013 aduce o nouă abordare atât în ceea ce privește ponderea cheltuielilor în ansamblu, cât și prioritățile, fiind sugestivă formula sub care a fost lansat: „Prosperitate, solidaritate și securitate în Europa și dincolo”.
2.5.Principiile bugetare
Bugetul Uniunii Europene este constituit pe baza principiilor bugetare consacrate, întâlnite în statul național.
Principiul universalității bugetului presupune înscrierea în bugetul Uniunii Europene în sume integrale a tuturor veniturilor și cheltuielilor comunitare, fără compensări. Cu alte cuvinte, ansamblul cheltuielilor trebuie finanțat din totalul veniturilor. Acest principiu implică două reguli caracteristice ale dreptului bugetar: neafectarea și necontractarea.
Ca excepție, pentru finanțarea unor programe de cercetare sunt afectate direct anumite venituri, fiind vorba despre participarea statelor candidate (în cadrul strategiei de pre-aderare) sau despre contribuția țărilor AELS în cadrul Spațiului Economic European.
Principiul unității conform căruia ansamblul încasărilor și cheltuielilor trebuie să se regăsească într-un singur document bugetar, pentru a asigura astfel un control eficient al modului de utilizare a resurselor comunitare. Ca excepții însă: agențiile europene au bugete proprii (autonome); bugetul CECO a rămas distinct până la încetarea activității sale (numai pe latura de cheltuieli operaționale); Fondul European de Dezvoltare se bazează pe reguli specifice, veniturile și cheltuielile sale fiind executate în afara bugetului general, dar tot în sarcina Comisiei Europene; cheltuielile operaționale în cadrul PESC pe latura militară și cele în cadrul JAI pe linia finanțării EUROPOL nu sunt cuprinse în bugetul comunitar.
Principiul neafectării veniturilor bugetare are în vedere depersonalizarea acestora odată ajunse în bugetul UE, fiind folosite pentru acoperirea tuturor cheltuielilor bugetare. Semnificația particulară a acestui principiu pentru bugetul comunitar ține de tendința statelor membre de a compara cheltuielile de care beneficiază cu contribuțiile vărsate, fiind în acest context văzute ca o formă de solidaritate financiară între state.
Principiul anualității bugetului semnifică dependența operațiilor de către un exercițiu anual capabil să faciliteze controlul activității executivului comunitar. Specificul proiectelor Uniunii Europene, în special cele de infrastructură, desfășurate de cele mai multe ori pe o bază multi – anuală, a făcut necesară găsirea unei soluții pentru evidențierea acestor cheltuieli și pentru asigurarea continuității finanțării, cunoscută sub denumirea de „perspectivă financiară”.
Principiul echilibrării bugetului presupune venituri (cel puțin) egale cu cheltuielile. Față de cazul bugetului statelor naționale, bugetul comunitar nu poate fi conceput cu cheltuieli mai mari decât veniturile (adică acestea să fie acoperite din împrumuturi), deficitul bugetar fiind interzis, din rațiuni care țin de finanțarea acestuia..
Principiul specializării bugetare impune ca fiecare credit trebuie să aibă o destinație determinată și trebuie atribuit unui scop precis, astfel încât să fie evitate orice fel de confuzii între diferitele credite în momentul autorizării și executării. Aceeași regulă este valabilă și pentru încasări, care trebuie precis identificate.
Înscrierea în bugetul UE a veniturilor și cheltuielilor se face în concordanță cu clasificația bugetară cuprinzând secțiuni, subsecțiuni, titluri, capitole, articole și aliniate. Clasificația bugetară cuprinde distinct cheltuielile fiecărei instituții sau organism comunitar creat prin tratate:
Parlamentul European (secțiunea 1);
Consiliul Uniunii Europene (secțiunea 2);
Comisia Europeană (secțiunea 3);
Curtea de Justiție a Comunităților Europene (secțiunea 4);
Curtea de Conturi a Uniunii Europene (secțiunea 5);
Comitetul Economic și Social (secțiunea 6);
Comitetul Regiunilor (secțiunea 7);
Ombudsman-ul și Controlorul European pentru protecția datelor (secțiunea 8).
Principiul publicității bugetului (principiul transparenței) se asigură prin publicarea bugetului UE în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și prin publicarea informațiilor privind execuția bugetară.
Principiul unității de cont. Utilizarea euro este erijtă ca principiu absolut, adică pentru stabilirea bugetului, reeditarea conturilor, precum și pentru executarea bugetului. Numai două excepții sunt admise pentru nevoi de trezorerie considerate justificate contabil și pentru regii în avans (a căror regularizare este efectuată în euro).
Principiul subsidiarității, potrivit căruia deciziile și acțiunile finanțate trebuie să se efectueze cât mai aproape posibil de nivelul național, regional sau local. Altfel spus, acțiunile comunitare sunt justificate numai în măsura în care nu există posibilități de realizare la nivelul statelor membre, la nivel regional sau local.
Principiul adiționalității pornește de la necesitatea recunoașterii faptului că fondurile comunitare nu trebuie să se substituie fondurilor naționale, ci să le completeze, fiind adiționale acestora.
CAPITOLUL II: ETAPELE PROCESULUI BUGETAR
Elaborarea, aprobarea, execuția și încheierea execuției bugetului Uniunii Europene presupun parcurgerea unui proces bugetar ce se caracterizează printr-un grad de complexitate sporit față de cel al statelor membre.
Desfășurarea procesului bugetar, la rândul său, implică deținerea unor informații specifice, efectuarea unor analize și evaluări, adoptarea unor decizii complexe, precum și desfășurarea unor activități și acțiuni cu implicarea instituțiilor comunitare competente, în concordață cu principiile bugetare statuate prin tratatele și regulamentele Uniunii Europene.
Bugetul anual este reglementat prin Tratatul de instituționalizare a Comunității Europene, modificat prin tratatul de la Amsterdam prin care s-au fixat și procedurile de stabilire a bugetului.
În practică, procedura de semnare a bugetului se bazează pe diferite aranjamente interinstituționale, între Parlament, Consiliu și Comisia Europeană care, prin cooperare, stabilesc bugetul anual și convin dinainte asupra modului de exercitare a competențelor pe care le au asupra acestui act.
Ca orice proces bugetar, și cel al Uniunii Europene implică parcurgerea mai multor etape, cuprinzând proceduri, termene și formalități specifice, determinate de deciziile și acțiunile îndreptate spre îndeplinirea obiectivelor pe etape ale Uniunii.
Articolul 272 din tratatul CEE organizează derularea procedurii bugetare, definind succesiunea diferitelor etape și termene pe care cele două ramuri ale autorității bugetare, Consiliul și Parlamentul, trebuie în mod imperativ să le respecte. Astfel, procedura bugetară, așa cum este definită prin Tratat, se derulează de la 1 ianuarie la 31 decembrie a anului ce precede exercițiul în cauză.
2.1. PROVENIENȚA FONDURILOR
• resurse proprii tradiționale (RPT) – acestea sunt formate în principal din taxe impuse asupra importurilor de produse provenite dintr-un stat din afara UE. Ele contribuie cu aproximativ 12 % la veniturile totale;
• resursa bazată pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o rată fixă aplicată veniturilor din TVA-ul armonizat ale fiecărui stat membru. Resursele bazate pe TVA reprezintă 11 % din veniturile totale;
• resursa bazată pe venitul național brut (VNB) este o rată procentuală fixă aplicată VNB-ului fiecărui stat membru. Deși este o categorie neuniformă, aceasta a devenit cea mai mare sursă de venituri, contribuind în prezent cu 76 % din veniturile totale.
Sursa: http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/glance/budget_glance_ro.pdf
Bugetul primește și alte venituri, precum impozitele pe salarii plătite de către personalul UE, contribuțiile din partea țărilor din afara UE pentru anumite programe ale UE și amenzile plătite de către întreprinderile care încalcă normele de concurență sau alte legi. Aceste resurse diverse constituie aproximativ 1 % din buget.
Veniturile totale ale UE prevăzute pentru anul 2010 se ridică la aproximativ 122,9 miliarde EUR.
Statele membre contribuie la buget cu sume aproximativ proporționale cu prosperitatea lor economică. Germania, Țările de Jos, Austria, Suedia și Regatul Unit beneficiază totuși de unele ajustări („corecții”) la calcularea contribuțiilor, în vederea reducerii contribuțiilor nete la buget, considerate excesive.
Pe de altă parte, fondurile UE revin beneficiarilor din statele membre și țările terțe în conformitate cu prioritățile stabilite de Uniune. În timp ce toate statele membre beneficiază de fonduri alocate din bugetul UE, statele membre mai puțin prospere primesc proporțional mai multe fonduri decât statele mai bogate, ca rezultat al solidarității care stă la baza programelor UE, inclusiv în contextul politicii de coeziune.
Veniturile și cheltuielile bugetului UE fac obiectul următoarelor constrângeri:
— tratatele: bugetul Uniunii nu poate intra în deficit, ceea ce înseamnă că veniturile trebuie să acopere toate cheltuielile;
— o limită maximă a cheltuielilor convenită de către guvernele și parlamentele statelor membre. Cunoscută ca „plafonul resurselor proprii”, această limită este în prezent stabilită la 1,24 % din venitul național brut (VNB) al Uniunii pentru plățile provenite din bugetul UE. Aceasta corespunde unei medii de aproximativ 293 EUR per cetățean al UE;
— un cadru financiar multianual convenit de către Parlamentul European, Consiliu și Comisia Europeană, care controlează evoluția bugetului UE în funcție de categorii de cheltuieli pentru o perioadă de timp determinată;
— un regulament financiar adoptat de Consiliu și Parlament, care prevede norme privind întocmirea, execuția, gestiunea și auditul bugetului.
Comisia, Parlamentul și Consiliul au diferite roluri și competențe în deciderea bugetului.
În primă fază, Consiliul adoptă cadrul financiar multianual, după aprobarea Parlamentului European,exprimată de majoritatea membrilor acestuia. Cadrul financiar multianual, valabil pe o perioadă de cel puțin cinci ani, stabilește limitele superioare anuale (numite „plafoane”) pentru fiecare rubrică. Bugetele anuale trebuie să respecte aceste plafoane. Astfel, cadrul financiar asigură atât planificarea cheltuielilor pe termen lung, cât și flexibilitatea bugetară.
Cel mai recent cadru financiar multianual acoperă perioada de șapte ani cuprinsă între 2007 și 2013. Procedura bugetară anuală, astfel cum a fost stabilită prin Tratatul de la Lisabona, se desfășoară între 1 septembrie și 31 decembrie.
2.1. Elaborarea proiectului de buget
Procedura bugetară începe cu pregătirea de către Comisia Europeană a unui proiect de buget. Fiecare instituție comunitară elaborează un proiect de buget în care sunt cuprinse estimări privind cheltuielile proprii, urmând ca, prin centralizarea acestora, Comisia, prin serviciul de specialitate, sub îndrumarea comisarului responsabil pentru Programare financiară și buget, să elaboreze până la 1 iulie un proiect preliminar al bugetului UE.
Până la 1 septembrie, Comisia Europeană trimite proiectul și luarea de poziție Consiliului, care pe baza acestora elaborează un proiect de buget care va fi înaintat până în 5 octombrie la Parlament.
2.2 Aprobarea bugetului
Prima lectură a bugetului în Consiliul Uniunii Europene
Procedura internă pentru adoptarea proiectului de buget în cadrul Consiliului începe prin examinarea proiectului de buget de către Comitetul bugetar, apoi de către COREPER.
Proiectul de buget trebuie să fie adoptat cu o majoritate calificată (în mod regulat în iulie). Majoritatea calificată este atinsă atunci când cel puțin 232 voturi (72,27%) din 321, exprimate de către cel puțin două treimi din membri, sunt favorabile.
Prima lectură a bugetului în Parlament
După definitivarea proiectului de buget, Consiliul UE îl înaintează Parlamentului. După primirea proiectului de buget, în termen de 45 de zile, Parlamentul se pronunță asupra acestuia, fie prin aprobarea proiectului, fie prin inițierea unor modificări sau amendamente.
În cazul inacțiunii Parlamentului în termenul mai sus menționat, bugetul este considerat ca și adoptat, fapt constatat de președintele Parlamentului printr-un act juridic elaborat în acest sens.
Dacă amendamentele propuse sunt aprobate de majoritatea membrilor Parlamentului, proiectul de buget se restituie Consiliului, care va purta discuții asupra acestuia cu Comisia și instituțiile interesate.
A doua lectură în Consiliul Uniunii Europene
Consiliul, după primirea proiectului de buget în termen de 15 zile, poate să accepte, să modifice sau să respingă amendamentele propuse de Parlament. În cazul cheltuielilor obligatorii, dacă propunerile Parlamentului duc la creșterea bugetului total, ele trebuie adoptate de Consiliul UE cu o majoritate calificată, altfel sunt considerate respinse. Dacă propunerile Parlamentului nu duc la creșterea bugetului total, ele pot fi respinse de Consiliul UE doar cu o majoritate calificată.
Deciziile Consiliului în a doua lectură ce vizează cheltuielile obligatorii conduc în mod normal la fixarea valorilor lor definitive. Consiliul exercită într-adevăr, cu excepția respingerii ulterioare de către Parlament, ultimul cuvânt asupra acestei categorii de cheltuieli.
A doua lectură a Parlamentului European
Ținând cont de reducerea termenelor acordate Parlamentului pentru a proceda la a doua sa lectură (15 zile), esențialul lucrărilor este realizat de Comisia Bugetelor. Consiliul, având deja ultimul cuvânt asupra cheltuielilor obligatorii, Parlamentul va consacra sesiunii plenare din decembrie în principal reexaminarea cheltuielilor neobligatorii pentru care poate accepta sau respinge propunerile Consiliului.
Parlamentul European este cel care are ultimul cuvânt asupra cheltuielilor alocate în favoarea:
regiunilor (Fondul European de Dezvoltare Regională);
luptei împotriva șomajului mai ales în rândul tinerilor și femeilor (Fondul Social European);
programelor culturale și de educație (Erasmus, Socrate) care sunt un puternic argument pntru încadrarea în limita unui plafon.
În final, asupra proiectului de buget, indiferent de respingerea sau modificarea de către Consiliu a amendamentelor formulate de Parlament, se pronunță tot Legislativul care adoptă bugetul în forma stabilită, pe baza a trei cincimi din voturile exprimate. Președintele Parlamentului European declară formal bugetul final adoptat și din acest moment bugetul dobândește forță obligatorie.
Astfel bugetul este votat până la sfârșitul lui decembrie în anul care precede anul bugetar. Dacă în mod excepțional nu se va ajunge la consens până la sfârșitul anului precedent anului bugetar, va fi luat ca reper bugetul anului precedent, condiția că lunar poate fi cheltuită a 12-a parte din cheltuielile normale, până la obținerea consensului.
Un dezacord persistent cu Consiliul UE poate conduce președintele Parlamentului la a se abține în ceea ce privește constatarea aprobării bugetului, în ciuda unui vot regulamentar al Parlamentului asupra valorii cheltuielilor neobligatorii. Pe de altă parte, Parlamentul, cu votul majorității absolute a membrilor săi și a 3/5 din voturile exprimate, poate, pentru motive importante, să respingă proiectul de buget și să ceară ca un nou proiect să-i fie supus.
Într-unul din aceste cazuri, Comunitatea se regăsește în situația de a începe anul bugetar fără buget. Continuarea acțiunii comunitare poate, cu toate acestea, să fie asigurată prin punerea în acțiune a regimului provizoriu prevăzut de tratat, în timp ce procedura bugetară se prelungește printr-o „a treia lectură” informală, bazată pe noile propuneri bugetare prezentate de Comisie.
În caz de circumstanțe inevitabile, excepționale sau neprevăzute, Comisia poate propune în cursul anului ca bugetul adoptat să fie modificat și ea prezintă anteproiecte de buget rectificativ care, până la aprobare, urmează același traseu ca și anteproiectul bugetului general. Bugetele rectificative sunt, de asemenea, utilizate pentru a înscrie în bugetul exercițiului în curs soldul din exercițiul precedent.
De asemenea, Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea altor instituții care au o secțiune proprie în buget, să prezinte o scrisoare rectificativă la anteproiectul de buget, pe baza elementelor noi care nu erau cunoscute în momentul stabilirii lor.
Competențele înscrise în proiectul de buget sunt de natura cheluielilor, astfel:
pentru cheluielile obligatorii (care decurg obligatoriu din tratatele europene sau acte specifice), Parlamentul European nu poate decât să propună anumite modificări care intră în competența Consiliului Uniunii Europene ce deține puterea de a fixa nivelul acestor cheltuieli (40% din cheltuielile obligatorii sunt destinate sprijinirii piețelor produselor agricole);
pentru cheltuielile neobligatorii, Parlamentul poate modifica proiectul bugetului (60% din cheltuieli).
Demarcația dintre acestea nefiind una riguroasă, în practică apar uneori conflicte între cele două instituții care alcătuiesc autoritatea bugetară, adică Parlamentul European și Consiliul UE. Pentru a reduce la minimum conflictele dintre protagoniștii autorității bugetare, aceștia au încheiat (în 1999) un nou acord interinstituțional, care confirmă principiul concertării pozițiilor celor două instituții la stabilirea cuantumului cheltuielilor obligatorii și extinde procedura dimensionării cheltuielilor la totalitatea cheltuielilor bugetare.
2.3. Execuția bugetară
Conform articolului 274 al Tratatului Comunității Europene, execuția bugetară intră în competența Comisiei Europene, care are responsabilitatea de a efectua cheltuielile bugetare în limita creditelor bugetare aprobate, cu respectarea reglementărilor adoptate în materie de către Consiliu, precum și potrivit principiului bunei gestiuni financiare.
Tratatul CE stipulează că bugetul trebuie să fie pus în operă conform principiului bunei gestiuni financiare. În alți termeni, aceasta semnifică că toate regulile în vigoare trebuie să fie riguros respectate și că în urmărirea obiectivelor Uniunii, persoanele care gestionează fondurile trebuie să facă totul pentru a asigura o utilizare optimală a fiecărui euro cheltuit. Pentru a verifica acest lucru sunt efectuate evaluări regulate.
Întrucât implementarea politicilor UE este făcută de către statele membre, peste 80% din cheltuielile bugetului comunitar sunt executate de către statele membre, împreună cu Comisia Europeană.
Cheltuielile agricole, cele ce provin din ajutoarele directe pentru agricultură sau din cumpărarea și stocajul unor produse pentru susținerea cursului de schimb, sunt efectuate în statele membre de către organizații naționale, special abilitate pentru aceasta, în condiții fixate de comunitate. În ceea ce privește fondul structural, instituțiile europene hotărăsc cadrul de plată și condițiile de execuție. Administrațiile statelor membre (state, regiuni, departamente) selecteaza proiectele de finanțare și gestiunea lor cotidiană. Comisia Europenă se asigură, în parteneriat cu statele membre, dacă proiectele au un scop bun și dacă nu sunt depășite cu mult sumele alocate.
În afara responsabilității generale de bună gestiune a ansamblului de cheltuieli, Comisia Europeană este însărcinată cu execuția directă, prin serviciile sale, a unei părți din bugetul comunitar, mai ales din domeniul politicilor interne (cercetare, educație, formare) și a activităților externe.
Astfel, în domeniul cercetării, Comisia Europeană, pe baza obiectivelor și priorităților politice ale Uniunii, a lansat cererile de oferte, a primit propunerile de proiecte de cercetare, le-a selectat și a alocat fondurile necesare pentru a se asigura de buna lor utilizare.
Comisia execută bugetul folosind următoarele modaliăți:
în mod centralizat, când sarcinile execuției se realizează direct prin serviciile sale proprii sau indirect prin agenții comunitare, prin organisme înființate de Comisie sau prin organisme naționale publice ori cu garanția statului;
în gestiune partajată sau descentralizată, când sarcinile execuției bugetare sunt încredințate statelor membre ori unor țări terțe, după caz;
în gestiune comună cu organisme internaționale, când anumite sarcini de execuție sunt încredințate unor organizații de drept internațional.
Agențiile executive sunt persoane juridice de drept comunitar, cărora Comisia le poate delega executarea integrală sau parțială a unui program sau proiect comunitar, pentru contul și pe răspunderea sa.
Deciziile prin care li se încredințează sarcini spre executare trebuie să cuprindă dispoziții menite să asigure transparența operațiunilor efectuate și să comporte în mod necesar:
proceduri de încheiere de contracte și de acordare de subvenții transparente, nediscriminatorii și care să împiedice orice conflict de interese;
un sistem de control intern eficace al operațiunilor de gestiune;
o contabilitate a acestor operațiuni și a procedurilor de prezentare a conturilor care să permită asigurarea bunei utilizări a fondurilor comunitare și să reflecteze în conturile Comunităților gradul real al acestei utilizări;
un audit extern independent.
Comisia nu poate încredința acte de execuție a fondurilor care provin de la buget entităților sau organismelor externe de drept privat, în special de plăți și încasări, cu excepția celor investite cu o misiune de servicii publice cu garanția statului. Mai pot fi încredințate spre executare, pe cale contractuală, sarcinile de expertiză tehnică și sarcinile administrative, pregătitoare sau accesorii care nu implică nici misiuni de autoritate publică și nici exercitarea unei puteri discreționare de apreciere.
Comisia deține responsabilități și în ce privește organizarea și conducerea contabilității privind execuția bugetară, pe baza standardelor europene de contabilitate, pe baza cărora se întocmesc situațiile finaciare, bilanțul și contul de execuție, supuse auditării Curții de Conturi Europene.
Atât contabilitatea, cât și situațiile finaciare care constituie obiectul auditurilor de regularitate și de performanță ale acestei instituții de control financiar suprem trebuie să ofere o imagine exactă, clară, fidelă și completă privind modul de formare, administrare și de utilizare a resurselor financiare ale Uniunii Europene.
Cu începere de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care bugetul general a fost aprobat sau de la data la care s-a emis decizia prin care se declară aprobarea acestuia, în cazul în care aceasta a fost posterioară, fiecare stat membru este obligat să pună la dispoziția Comunităților vărsămintele datorate în condițiile stabilite prin Regulamentul Consiliului privind aplicarea deciziei referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților.
Regulile principale care stau la baza utilizării bugetului UE sunt conținute în Reglementarea financiară – un act juridic comunitar adoptat de către Statele membre în cadrul Consiliului, după consultarea Parlamentului pe baza unei propuneri a Comisiei. Comisia Europeană are ca sarcină de a produce un ansamblu de modalități de aplicare care explică în detaliu cum trebuie aplicată Reglementarea Financiară.
Una din regulile esențiale care stau la baza utilizării bugetului UE este că, cu excepția unui număr foarte restrâns de abateri de la regulă, fiecare program lansat trebuie să fie acoperit printr-un act de autorizare specific sau pe o bază juridică, înainte ca fondurile să fie degajate. Aceste baze juridice definesc obiectivele activității în chestiune, precum și costul său și impun adesea limite ale finanțării plurianuale.
2.4. Controlul execuției bugetului
Anual, Comisia prezintă Consiliului UE și Parlamentului European (rolul principal îl are în acest caz COCOBU – Comisia de control bugetar) o dare de seamă, până la data de 1 mai, anul următor, pe lângă rapoartele lunare trimise Parlamentului și Curții de Conturi privind execuția veniturilor și cheltuielilor bugetului Uniunii Europene.
De asemenea, Comisia publică detalii ale stării execuției bugetului în fiecare lună pe site-ul Uniunii. Aceste rapoarte lunare demonstrează cum banii rezervați în buget sunt efecti utilizați. Informațiile sunt date pentru fiecare capitol al bugetului și pe domenii de activitate. Cifrele săptămânale sunt de asemenea ținute de către servicii competente. Bilanțul anual de evaluare furnizează o imagine a rezultatelor evaluărilor efectuate de-a lungul anului.
2.5. Încheierea execuției bugetare
Încheierea execuției bugetare la nivelul Uniunii Europene presupune acordarea descărcării Comisiei de executarea bugetului, de către Parlament, pe baza recomandării Consiliului Uniunii Europene.
Descărcarea este procedura prin care Parlamentul European redă verdictul său politic asupra modului în care Comisia a gestionat resursele Uniunii Europene.
După expirarea anului bugetar (31 decembrie), Comisia înaintează Consiliului documentele referitoare la închiderea execuției bugetare. Documentele obligatorii vizând încheierea exercițiului bugetar sunt conturile de execuție privind execuția veniturilor și execuția cheltuielilor, precum și bilanțul financiar.
În urma examinării conturilor de execuție și a bilanțului financiar, Consiliul face recomandări Parlamentului pentru acordarea descărcării de executare a bugetului de către Comisie.
După primirea recomandărilor, însoțite de conturile de execuție și bilanțul financiar, a Raportului Anual al Curții de Conturi și a Rapoartelor speciale ale acestuia pe domenii, Parlamentul descarcă Comisia de executarea bugetului.
Acordând descărcarea, Parlamentul emite observații, adesea recomandând măsuri de urmat, care trebuie să fie luate de către Comisie. Comisia prezintă măsurile luate într-un raport de urmărire și un plan de acțiune pe care îl transmite Parlamentului și Consiliului.
Este în practica obișnuită a Parlamentului și a Consiliului să invite Comisia pentru audiere, în legătură cu execuția cheltuielilor bugetare, modul de funcționare a sistemelor de audit financiar intern, sau alte probleme vizând execuția bugetară.
Neacordarea descărcării de gestiune de către Parlamentul European poate duce la necesitatea demisiei întregii Comisii Europene, cum s-a întâmplat cu comisia condusă de Jacques Santer.
Controlul intern și extern
Controalele interne care sunt efectuate pentru a vedea modul în care s-au cheltuit banii comunitari ca și plata lor efectivă, sunt efectuate de către așa numitele „celule financiare” ale diferitelor „servicii gestionare de credite”, ca și de către „serviciul central al controlului financiar”. Acest control prealabil se face pe baza documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate în cooperare cu serviciile de control din statele membre.
Ordonatorul fiecărui serviciu al Comisiei (în general directorul general) își asumă responsabilitatea completă și finală a operațiilor relevând competența sa, ca și toți membrii personalului Uniunii Europene care își asumă desigur responsabilitatea disciplinară și pecuniară a actelor lor.
O bună gestiune financiară și o responsabilitate adecvată sunt garanții în fiecare direcție generală prin separarea controlului de gestiune și a auditului intern, un ansamblu de norme clare de control intern, controale prealabile și ulterioare care sunt efectuate prin personalul de încadrare, controale interne independente pe baza evaluărilor riscurilor și o activitate regulată în intenția unor diferiți comisari.
Din 2002, toate direcțiile generale și toate serviciile Comisiei sunt invitate să publice un raport de activitate anual prin care se expun realizările lor de-a lungul anului în chestiune și propun măsuri coercitive ce vizează remedierea lacunelor indentificate. Un material recapitulativ sau un raport de sinteză este atunci trimis Parlamentului și Consiliului înainte de data de 15 iunie a anului următor. Aceste rapoarte constituie unul din pilierele pe baza cărora, controlul extern, Curtea de Conturi Europeană, își bazează declarația sa de asigurare anuală în privința fiabilității conturilor, regularității și legalității tranzacțiilor asociate.
Conturile anuale ale UE și gestiunea resurselor sunt supervizate prin controlorul său extern, Curtea de Conturi Europeană, care stabilește un raport anual pentru Parlament și Consiliul UE. Sarcina principală a Curții este de a conduce o verificare externă și independentă a conturilor anuale ale Comunităților Europene. Paralel cu raportul anual, ea emite un aviz, bazat pe controalele sale, sub forma unei declarații de asigurare în privința fiabilității conturilor și a legalității și regularității tranzacțiilor asociate (adică a încasărilor realizate și a plăților efectuate).
Instituțiile europene create în 1999 și Oficiul de Luptă Anti – Fraudă (OLAF), pot lansa anchete din proprie inițiativă pentru toate activitățile ilegale susceptibile de a atinge interesele comunitare. Este vorba de anchete administrative interne ale instituțiilor comunitare sau de controale și verificări în statele membre, conform acordurilor de cooperare în vigoare.
Statele membre au un rol cheie în lupta antifraudă, pentru acțiunea de colectare a resurselor și pentru a asigura plata a peste 80% din creditele înscrise în buget. Colaborarea lor este esențială. În plus, statele dețin singure puterea de a conduce investigații judiciare iar OLAF transmite statului în cauză, informațiile culese privind faptele susceptibile de urmărire penală.
Schema procesului bugetar comunitar, pe exemplul anului 2007, este prezentată în tabelul următor, de unde rezultă desfășurarea sa pe parcursul a patru ani (2006-2009).
CONCLUZII
Puterea asupra bugetului Uniunii Europene o deține Parlamentul European care poate să-și exprime prioritățile politice. Palamentul European adoptă în fiecare an, în decembrie, bugetul necesar Uniunii care, odată cu intrarea în vigoare dotează Uniunea cu resursele financiare de care are nevoie în anul următor.
Parlamentul European adoptând bugetul este și cel care controlează modul de execuție. Cu alte cuvinte, Parlamentul exercită un control continuu asupra gestiunii creditelor, conduce permanent acțiunile pentru ameliorarea prevenirii, detectării și reprimării fraudelor și, totodată, cel care evidențiază evoluția efectelor finanțărilor efectuate plecând de la bugetul comunitar. Parlamentul apreciază în fiecare an responsabilitatea politică a Comisiei Europene înainte de a-și da acordul la execuția bugetului.
Bugetul Uniunii Europene este relativ mic, reprezentând numai 1% din PIB al UE15. Este cheltuit, în principal, pe un set de programe agricole cunoscute sub numele de politica agricolă comună (jumătate din buget) și pe ceziune, resurse destinate regiunilor sărace ale UE (o treime).
Bugetul este finanțat prin patru mecanisme, iar fiecare stat membru plătește aproximativ 1% din propriul PIB. Distribuția contribuțiilor nete pe stat membru este inegală. În UE15, cei mai mari recipienți neți sunt Luxemburg (cel mai bogat stat membru) și trei dintre statele membre cele mai sărace (Grecia, Portugalia, Spania).
Bugetul anual al UE se ghidează, în primul rând, după acordurile pe termen mediu privind prioritățile de cheltuire, numite perspective financiare. Având în vedere că perspectiva financiară este adoptată de toate instituțiile implicate în procesul bugetar (Comisia, Parlamentul European și Consiliul), existența acesteia reduce disputele asupra bugetelor anuale. Această procedură formală a fost sporită de acordurile interinstituționale dintre Parlament, Consiliu și Comisie în vederea îmbunătățirii cooperării.
BIBLIOGRAFIE
Richard Baldwin, Charles Wyplosz – „Economia integrării europene”, Ed. Economică, București, 2006;
Iordan Gheorhe Barbulescu, Procesul decizional in Uniunea Europeana, Editura Polirom, 2008;
Petre Brezeanu – „Finanțe Europene”, Ed. C. H. Beck, București, 2007
Nicolae Darie, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare, Editura Matrix Rom, Bucuresti, 2001;
Nicoleta Diaconu, Sistemul institutional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001;
Felicia Dumitru – „Construcția Europeană”, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2004
Gyula Fabian, Nicolae Mihu – „Parlamentul European”, Ed. Wolters Kluwer, București 2007
Augustin Fuerea – Instituțiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2002;
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008;
Luciana –Alexandra Ghica, Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia, Bucuresti, 2007;
Ion Ignat, Uniunea Europeana. De la Piata Comuna la moneda unica, Editura Economica, Bucuresti, 2002;
Claudia Ionescu, Nicolae Toderaș – „Politica de dezvoltare regională”, Ed. Tritonic, București, 2007
Ion Jinga- Uniunea Europeană. Realități și perspective, Editura Lumina Lex, București 1999;
Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertati fundamentale. politici comunitare, Editura All Beck, Bucuresti, 1999;
John McCormick – „Să înțelegem Uniunea Europeană. O introducere concisă”, Ed. Codecs, București, 2006
Irina Moroianu- Zlătescu, Radu C. Demetrescu- Drept instituțional Comunitar, Editura Olimp, București 1999;
Roxana Munteanu- Drept European, Editura Oscar Print, București 1996;
Neil Nugent – „The Government and politics of the European Union”, Ed. Palgrave Macmillan, New York, 2006;
Andrei Popescu si Ion Diaconu, “Organizatii europrne si euroatlantice”, Editura “Universul Juridic”, Bucuresti, 2009;
Jeremy Rifkin, Visul european, Editura Polirom, Bucuresti, 2006;
Ion Roșu Hamzescu, Lorena Duduială Popescu – „Economie europeană”, Ed. Universitaria, Craiova, 2006
Ovidiu Stoica – „Mecanisme și instituții ale Uniunii Europene”, suport de curs, anul universitar 2009-2010
Ioan Alexandru Szabo – „Buget și trezorerie”, Ed. Tribuna Economică, București, 2006;
Brindusa Stefanescu, Curtea de justitie a Comunitatilor Europana, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979;
Ovidiu Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1999;
Iulian Văcărel – „Bugetul pe programe multianuale”, Ed. Expert, București, 2007
http://ec.europa.eu/budget
=== Lucrare_partea2 ===
CAPITOLUL II: ETAPELE PROCESULUI BUGETAR
Elaborarea, aprobarea, execuția și încheierea execuției bugetului Uniunii Europene presupun parcurgerea unui proces bugetar ce se caracterizează printr-un grad de complexitate sporit față de cel al statelor membre.
Desfășurarea procesului bugetar, la rândul său, implică deținerea unor informații specifice, efectuarea unor analize și evaluări, adoptarea unor decizii complexe, precum și desfășurarea unor activități și acțiuni cu implicarea instituțiilor comunitare competente, în concordață cu principiile bugetare statuate prin tratatele și regulamentele Uniunii Europene.
Bugetul anual este reglementat prin Tratatul de instituționalizare a Comunității Europene, modificat prin tratatul de la Amsterdam prin care s-au fixat și procedurile de stabilire a bugetului.
În practică, procedura de semnare a bugetului se bazează pe diferite aranjamente interinstituționale, între Parlament, Consiliu și Comisia Europeană care, prin cooperare, stabilesc bugetul anual și convin dinainte asupra modului de exercitare a competențelor pe care le au asupra acestui act.
Ca orice proces bugetar, și cel al Uniunii Europene implică parcurgerea mai multor etape, cuprinzând proceduri, termene și formalități specifice, determinate de deciziile și acțiunile îndreptate spre îndeplinirea obiectivelor pe etape ale Uniunii.
Articolul 272 din tratatul CEE organizează derularea procedurii bugetare, definind succesiunea diferitelor etape și termene pe care cele două ramuri ale autorității bugetare, Consiliul și Parlamentul, trebuie în mod imperativ să le respecte. Astfel, procedura bugetară, așa cum este definită prin Tratat, se derulează de la 1 ianuarie la 31 decembrie a anului ce precede exercițiul în cauză.
2.1. PROVENIENȚA FONDURILOR
• resurse proprii tradiționale (RPT) – acestea sunt formate în principal din taxe impuse asupra importurilor de produse provenite dintr-un stat din afara UE. Ele contribuie cu aproximativ 12 % la veniturile totale;
• resursa bazată pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o rată fixă aplicată veniturilor din TVA-ul armonizat ale fiecărui stat membru. Resursele bazate pe TVA reprezintă 11 % din veniturile totale;
• resursa bazată pe venitul național brut (VNB) este o rată procentuală fixă aplicată VNB-ului fiecărui stat membru. Deși este o categorie neuniformă, aceasta a devenit cea mai mare sursă de venituri, contribuind în prezent cu 76 % din veniturile totale.
Sursa: http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications/glance/budget_glance_ro.pdf
Bugetul primește și alte venituri, precum impozitele pe salarii plătite de către personalul UE, contribuțiile din partea țărilor din afara UE pentru anumite programe ale UE și amenzile plătite de către întreprinderile care încalcă normele de concurență sau alte legi. Aceste resurse diverse constituie aproximativ 1 % din buget.
Veniturile totale ale UE prevăzute pentru anul 2010 se ridică la aproximativ 122,9 miliarde EUR.
Statele membre contribuie la buget cu sume aproximativ proporționale cu prosperitatea lor economică. Germania, Țările de Jos, Austria, Suedia și Regatul Unit beneficiază totuși de unele ajustări („corecții”) la calcularea contribuțiilor, în vederea reducerii contribuțiilor nete la buget, considerate excesive.
Pe de altă parte, fondurile UE revin beneficiarilor din statele membre și țările terțe în conformitate cu prioritățile stabilite de Uniune. În timp ce toate statele membre beneficiază de fonduri alocate din bugetul UE, statele membre mai puțin prospere primesc proporțional mai multe fonduri decât statele mai bogate, ca rezultat al solidarității care stă la baza programelor UE, inclusiv în contextul politicii de coeziune.
Veniturile și cheltuielile bugetului UE fac obiectul următoarelor constrângeri:
— tratatele: bugetul Uniunii nu poate intra în deficit, ceea ce înseamnă că veniturile trebuie să acopere toate cheltuielile;
— o limită maximă a cheltuielilor convenită de către guvernele și parlamentele statelor membre. Cunoscută ca „plafonul resurselor proprii”, această limită este în prezent stabilită la 1,24 % din venitul național brut (VNB) al Uniunii pentru plățile provenite din bugetul UE. Aceasta corespunde unei medii de aproximativ 293 EUR per cetățean al UE;
— un cadru financiar multianual convenit de către Parlamentul European, Consiliu și Comisia Europeană, care controlează evoluția bugetului UE în funcție de categorii de cheltuieli pentru o perioadă de timp determinată;
— un regulament financiar adoptat de Consiliu și Parlament, care prevede norme privind întocmirea, execuția, gestiunea și auditul bugetului.
Comisia, Parlamentul și Consiliul au diferite roluri și competențe în deciderea bugetului.
În primă fază, Consiliul adoptă cadrul financiar multianual, după aprobarea Parlamentului European,exprimată de majoritatea membrilor acestuia. Cadrul financiar multianual, valabil pe o perioadă de cel puțin cinci ani, stabilește limitele superioare anuale (numite „plafoane”) pentru fiecare rubrică. Bugetele anuale trebuie să respecte aceste plafoane. Astfel, cadrul financiar asigură atât planificarea cheltuielilor pe termen lung, cât și flexibilitatea bugetară.
Cel mai recent cadru financiar multianual acoperă perioada de șapte ani cuprinsă între 2007 și 2013. Procedura bugetară anuală, astfel cum a fost stabilită prin Tratatul de la Lisabona, se desfășoară între 1 septembrie și 31 decembrie.
2.1. Elaborarea proiectului de buget
Procedura bugetară începe cu pregătirea de către Comisia Europeană a unui proiect de buget. Fiecare instituție comunitară elaborează un proiect de buget în care sunt cuprinse estimări privind cheltuielile proprii, urmând ca, prin centralizarea acestora, Comisia, prin serviciul de specialitate, sub îndrumarea comisarului responsabil pentru Programare financiară și buget, să elaboreze până la 1 iulie un proiect preliminar al bugetului UE.
Până la 1 septembrie, Comisia Europeană trimite proiectul și luarea de poziție Consiliului, care pe baza acestora elaborează un proiect de buget care va fi înaintat până în 5 octombrie la Parlament.
2.2 Aprobarea bugetului
Prima lectură a bugetului în Consiliul Uniunii Europene
Procedura internă pentru adoptarea proiectului de buget în cadrul Consiliului începe prin examinarea proiectului de buget de către Comitetul bugetar, apoi de către COREPER.
Proiectul de buget trebuie să fie adoptat cu o majoritate calificată (în mod regulat în iulie). Majoritatea calificată este atinsă atunci când cel puțin 232 voturi (72,27%) din 321, exprimate de către cel puțin două treimi din membri, sunt favorabile.
Prima lectură a bugetului în Parlament
După definitivarea proiectului de buget, Consiliul UE îl înaintează Parlamentului. După primirea proiectului de buget, în termen de 45 de zile, Parlamentul se pronunță asupra acestuia, fie prin aprobarea proiectului, fie prin inițierea unor modificări sau amendamente.
În cazul inacțiunii Parlamentului în termenul mai sus menționat, bugetul este considerat ca și adoptat, fapt constatat de președintele Parlamentului printr-un act juridic elaborat în acest sens.
Dacă amendamentele propuse sunt aprobate de majoritatea membrilor Parlamentului, proiectul de buget se restituie Consiliului, care va purta discuții asupra acestuia cu Comisia și instituțiile interesate.
A doua lectură în Consiliul Uniunii Europene
Consiliul, după primirea proiectului de buget în termen de 15 zile, poate să accepte, să modifice sau să respingă amendamentele propuse de Parlament. În cazul cheltuielilor obligatorii, dacă propunerile Parlamentului duc la creșterea bugetului total, ele trebuie adoptate de Consiliul UE cu o majoritate calificată, altfel sunt considerate respinse. Dacă propunerile Parlamentului nu duc la creșterea bugetului total, ele pot fi respinse de Consiliul UE doar cu o majoritate calificată.
Deciziile Consiliului în a doua lectură ce vizează cheltuielile obligatorii conduc în mod normal la fixarea valorilor lor definitive. Consiliul exercită într-adevăr, cu excepția respingerii ulterioare de către Parlament, ultimul cuvânt asupra acestei categorii de cheltuieli.
A doua lectură a Parlamentului European
Ținând cont de reducerea termenelor acordate Parlamentului pentru a proceda la a doua sa lectură (15 zile), esențialul lucrărilor este realizat de Comisia Bugetelor. Consiliul, având deja ultimul cuvânt asupra cheltuielilor obligatorii, Parlamentul va consacra sesiunii plenare din decembrie în principal reexaminarea cheltuielilor neobligatorii pentru care poate accepta sau respinge propunerile Consiliului.
Parlamentul European este cel care are ultimul cuvânt asupra cheltuielilor alocate în favoarea:
regiunilor (Fondul European de Dezvoltare Regională);
luptei împotriva șomajului mai ales în rândul tinerilor și femeilor (Fondul Social European);
programelor culturale și de educație (Erasmus, Socrate) care sunt un puternic argument pntru încadrarea în limita unui plafon.
În final, asupra proiectului de buget, indiferent de respingerea sau modificarea de către Consiliu a amendamentelor formulate de Parlament, se pronunță tot Legislativul care adoptă bugetul în forma stabilită, pe baza a trei cincimi din voturile exprimate. Președintele Parlamentului European declară formal bugetul final adoptat și din acest moment bugetul dobândește forță obligatorie.
Astfel bugetul este votat până la sfârșitul lui decembrie în anul care precede anul bugetar. Dacă în mod excepțional nu se va ajunge la consens până la sfârșitul anului precedent anului bugetar, va fi luat ca reper bugetul anului precedent, condiția că lunar poate fi cheltuită a 12-a parte din cheltuielile normale, până la obținerea consensului.
Un dezacord persistent cu Consiliul UE poate conduce președintele Parlamentului la a se abține în ceea ce privește constatarea aprobării bugetului, în ciuda unui vot regulamentar al Parlamentului asupra valorii cheltuielilor neobligatorii. Pe de altă parte, Parlamentul, cu votul majorității absolute a membrilor săi și a 3/5 din voturile exprimate, poate, pentru motive importante, să respingă proiectul de buget și să ceară ca un nou proiect să-i fie supus.
Într-unul din aceste cazuri, Comunitatea se regăsește în situația de a începe anul bugetar fără buget. Continuarea acțiunii comunitare poate, cu toate acestea, să fie asigurată prin punerea în acțiune a regimului provizoriu prevăzut de tratat, în timp ce procedura bugetară se prelungește printr-o „a treia lectură” informală, bazată pe noile propuneri bugetare prezentate de Comisie.
În caz de circumstanțe inevitabile, excepționale sau neprevăzute, Comisia poate propune în cursul anului ca bugetul adoptat să fie modificat și ea prezintă anteproiecte de buget rectificativ care, până la aprobare, urmează același traseu ca și anteproiectul bugetului general. Bugetele rectificative sunt, de asemenea, utilizate pentru a înscrie în bugetul exercițiului în curs soldul din exercițiul precedent.
De asemenea, Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea altor instituții care au o secțiune proprie în buget, să prezinte o scrisoare rectificativă la anteproiectul de buget, pe baza elementelor noi care nu erau cunoscute în momentul stabilirii lor.
Competențele înscrise în proiectul de buget sunt de natura cheluielilor, astfel:
pentru cheluielile obligatorii (care decurg obligatoriu din tratatele europene sau acte specifice), Parlamentul European nu poate decât să propună anumite modificări care intră în competența Consiliului Uniunii Europene ce deține puterea de a fixa nivelul acestor cheltuieli (40% din cheltuielile obligatorii sunt destinate sprijinirii piețelor produselor agricole);
pentru cheltuielile neobligatorii, Parlamentul poate modifica proiectul bugetului (60% din cheltuieli).
Demarcația dintre acestea nefiind una riguroasă, în practică apar uneori conflicte între cele două instituții care alcătuiesc autoritatea bugetară, adică Parlamentul European și Consiliul UE. Pentru a reduce la minimum conflictele dintre protagoniștii autorității bugetare, aceștia au încheiat (în 1999) un nou acord interinstituțional, care confirmă principiul concertării pozițiilor celor două instituții la stabilirea cuantumului cheltuielilor obligatorii și extinde procedura dimensionării cheltuielilor la totalitatea cheltuielilor bugetare.
2.3. Execuția bugetară
Conform articolului 274 al Tratatului Comunității Europene, execuția bugetară intră în competența Comisiei Europene, care are responsabilitatea de a efectua cheltuielile bugetare în limita creditelor bugetare aprobate, cu respectarea reglementărilor adoptate în materie de către Consiliu, precum și potrivit principiului bunei gestiuni financiare.
Tratatul CE stipulează că bugetul trebuie să fie pus în operă conform principiului bunei gestiuni financiare. În alți termeni, aceasta semnifică că toate regulile în vigoare trebuie să fie riguros respectate și că în urmărirea obiectivelor Uniunii, persoanele care gestionează fondurile trebuie să facă totul pentru a asigura o utilizare optimală a fiecărui euro cheltuit. Pentru a verifica acest lucru sunt efectuate evaluări regulate.
Întrucât implementarea politicilor UE este făcută de către statele membre, peste 80% din cheltuielile bugetului comunitar sunt executate de către statele membre, împreună cu Comisia Europeană.
Cheltuielile agricole, cele ce provin din ajutoarele directe pentru agricultură sau din cumpărarea și stocajul unor produse pentru susținerea cursului de schimb, sunt efectuate în statele membre de către organizații naționale, special abilitate pentru aceasta, în condiții fixate de comunitate. În ceea ce privește fondul structural, instituțiile europene hotărăsc cadrul de plată și condițiile de execuție. Administrațiile statelor membre (state, regiuni, departamente) selecteaza proiectele de finanțare și gestiunea lor cotidiană. Comisia Europenă se asigură, în parteneriat cu statele membre, dacă proiectele au un scop bun și dacă nu sunt depășite cu mult sumele alocate.
În afara responsabilității generale de bună gestiune a ansamblului de cheltuieli, Comisia Europeană este însărcinată cu execuția directă, prin serviciile sale, a unei părți din bugetul comunitar, mai ales din domeniul politicilor interne (cercetare, educație, formare) și a activităților externe.
Astfel, în domeniul cercetării, Comisia Europeană, pe baza obiectivelor și priorităților politice ale Uniunii, a lansat cererile de oferte, a primit propunerile de proiecte de cercetare, le-a selectat și a alocat fondurile necesare pentru a se asigura de buna lor utilizare.
Comisia execută bugetul folosind următoarele modaliăți:
în mod centralizat, când sarcinile execuției se realizează direct prin serviciile sale proprii sau indirect prin agenții comunitare, prin organisme înființate de Comisie sau prin organisme naționale publice ori cu garanția statului;
în gestiune partajată sau descentralizată, când sarcinile execuției bugetare sunt încredințate statelor membre ori unor țări terțe, după caz;
în gestiune comună cu organisme internaționale, când anumite sarcini de execuție sunt încredințate unor organizații de drept internațional.
Agențiile executive sunt persoane juridice de drept comunitar, cărora Comisia le poate delega executarea integrală sau parțială a unui program sau proiect comunitar, pentru contul și pe răspunderea sa.
Deciziile prin care li se încredințează sarcini spre executare trebuie să cuprindă dispoziții menite să asigure transparența operațiunilor efectuate și să comporte în mod necesar:
proceduri de încheiere de contracte și de acordare de subvenții transparente, nediscriminatorii și care să împiedice orice conflict de interese;
un sistem de control intern eficace al operațiunilor de gestiune;
o contabilitate a acestor operațiuni și a procedurilor de prezentare a conturilor care să permită asigurarea bunei utilizări a fondurilor comunitare și să reflecteze în conturile Comunităților gradul real al acestei utilizări;
un audit extern independent.
Comisia nu poate încredința acte de execuție a fondurilor care provin de la buget entităților sau organismelor externe de drept privat, în special de plăți și încasări, cu excepția celor investite cu o misiune de servicii publice cu garanția statului. Mai pot fi încredințate spre executare, pe cale contractuală, sarcinile de expertiză tehnică și sarcinile administrative, pregătitoare sau accesorii care nu implică nici misiuni de autoritate publică și nici exercitarea unei puteri discreționare de apreciere.
Comisia deține responsabilități și în ce privește organizarea și conducerea contabilității privind execuția bugetară, pe baza standardelor europene de contabilitate, pe baza cărora se întocmesc situațiile finaciare, bilanțul și contul de execuție, supuse auditării Curții de Conturi Europene.
Atât contabilitatea, cât și situațiile finaciare care constituie obiectul auditurilor de regularitate și de performanță ale acestei instituții de control financiar suprem trebuie să ofere o imagine exactă, clară, fidelă și completă privind modul de formare, administrare și de utilizare a resurselor financiare ale Uniunii Europene.
Cu începere de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care bugetul general a fost aprobat sau de la data la care s-a emis decizia prin care se declară aprobarea acestuia, în cazul în care aceasta a fost posterioară, fiecare stat membru este obligat să pună la dispoziția Comunităților vărsămintele datorate în condițiile stabilite prin Regulamentul Consiliului privind aplicarea deciziei referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților.
Regulile principale care stau la baza utilizării bugetului UE sunt conținute în Reglementarea financiară – un act juridic comunitar adoptat de către Statele membre în cadrul Consiliului, după consultarea Parlamentului pe baza unei propuneri a Comisiei. Comisia Europeană are ca sarcină de a produce un ansamblu de modalități de aplicare care explică în detaliu cum trebuie aplicată Reglementarea Financiară.
Una din regulile esențiale care stau la baza utilizării bugetului UE este că, cu excepția unui număr foarte restrâns de abateri de la regulă, fiecare program lansat trebuie să fie acoperit printr-un act de autorizare specific sau pe o bază juridică, înainte ca fondurile să fie degajate. Aceste baze juridice definesc obiectivele activității în chestiune, precum și costul său și impun adesea limite ale finanțării plurianuale.
2.4. Controlul execuției bugetului
Anual, Comisia prezintă Consiliului UE și Parlamentului European (rolul principal îl are în acest caz COCOBU – Comisia de control bugetar) o dare de seamă, până la data de 1 mai, anul următor, pe lângă rapoartele lunare trimise Parlamentului și Curții de Conturi privind execuția veniturilor și cheltuielilor bugetului Uniunii Europene.
De asemenea, Comisia publică detalii ale stării execuției bugetului în fiecare lună pe site-ul Uniunii. Aceste rapoarte lunare demonstrează cum banii rezervați în buget sunt efecti utilizați. Informațiile sunt date pentru fiecare capitol al bugetului și pe domenii de activitate. Cifrele săptămânale sunt de asemenea ținute de către servicii competente. Bilanțul anual de evaluare furnizează o imagine a rezultatelor evaluărilor efectuate de-a lungul anului.
2.5. Încheierea execuției bugetare
Încheierea execuției bugetare la nivelul Uniunii Europene presupune acordarea descărcării Comisiei de executarea bugetului, de către Parlament, pe baza recomandării Consiliului Uniunii Europene.
Descărcarea este procedura prin care Parlamentul European redă verdictul său politic asupra modului în care Comisia a gestionat resursele Uniunii Europene.
După expirarea anului bugetar (31 decembrie), Comisia înaintează Consiliului documentele referitoare la închiderea execuției bugetare. Documentele obligatorii vizând încheierea exercițiului bugetar sunt conturile de execuție privind execuția veniturilor și execuția cheltuielilor, precum și bilanțul financiar.
În urma examinării conturilor de execuție și a bilanțului financiar, Consiliul face recomandări Parlamentului pentru acordarea descărcării de executare a bugetului de către Comisie.
După primirea recomandărilor, însoțite de conturile de execuție și bilanțul financiar, a Raportului Anual al Curții de Conturi și a Rapoartelor speciale ale acestuia pe domenii, Parlamentul descarcă Comisia de executarea bugetului.
Acordând descărcarea, Parlamentul emite observații, adesea recomandând măsuri de urmat, care trebuie să fie luate de către Comisie. Comisia prezintă măsurile luate într-un raport de urmărire și un plan de acțiune pe care îl transmite Parlamentului și Consiliului.
Este în practica obișnuită a Parlamentului și a Consiliului să invite Comisia pentru audiere, în legătură cu execuția cheltuielilor bugetare, modul de funcționare a sistemelor de audit financiar intern, sau alte probleme vizând execuția bugetară.
Neacordarea descărcării de gestiune de către Parlamentul European poate duce la necesitatea demisiei întregii Comisii Europene, cum s-a întâmplat cu comisia condusă de Jacques Santer.
Controlul intern și extern
Controalele interne care sunt efectuate pentru a vedea modul în care s-au cheltuit banii comunitari ca și plata lor efectivă, sunt efectuate de către așa numitele „celule financiare” ale diferitelor „servicii gestionare de credite”, ca și de către „serviciul central al controlului financiar”. Acest control prealabil se face pe baza documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate în cooperare cu serviciile de control din statele membre.
Ordonatorul fiecărui serviciu al Comisiei (în general directorul general) își asumă responsabilitatea completă și finală a operațiilor relevând competența sa, ca și toți membrii personalului Uniunii Europene care își asumă desigur responsabilitatea disciplinară și pecuniară a actelor lor.
O bună gestiune financiară și o responsabilitate adecvată sunt garanții în fiecare direcție generală prin separarea controlului de gestiune și a auditului intern, un ansamblu de norme clare de control intern, controale prealabile și ulterioare care sunt efectuate prin personalul de încadrare, controale interne independente pe baza evaluărilor riscurilor și o activitate regulată în intenția unor diferiți comisari.
Din 2002, toate direcțiile generale și toate serviciile Comisiei sunt invitate să publice un raport de activitate anual prin care se expun realizările lor de-a lungul anului în chestiune și propun măsuri coercitive ce vizează remedierea lacunelor indentificate. Un material recapitulativ sau un raport de sinteză este atunci trimis Parlamentului și Consiliului înainte de data de 15 iunie a anului următor. Aceste rapoarte constituie unul din pilierele pe baza cărora, controlul extern, Curtea de Conturi Europeană, își bazează declarația sa de asigurare anuală în privința fiabilității conturilor, regularității și legalității tranzacțiilor asociate.
Conturile anuale ale UE și gestiunea resurselor sunt supervizate prin controlorul său extern, Curtea de Conturi Europeană, care stabilește un raport anual pentru Parlament și Consiliul UE. Sarcina principală a Curții este de a conduce o verificare externă și independentă a conturilor anuale ale Comunităților Europene. Paralel cu raportul anual, ea emite un aviz, bazat pe controalele sale, sub forma unei declarații de asigurare în privința fiabilității conturilor și a legalității și regularității tranzacțiilor asociate (adică a încasărilor realizate și a plăților efectuate).
Instituțiile europene create în 1999 și Oficiul de Luptă Anti – Fraudă (OLAF), pot lansa anchete din proprie inițiativă pentru toate activitățile ilegale susceptibile de a atinge interesele comunitare. Este vorba de anchete administrative interne ale instituțiilor comunitare sau de controale și verificări în statele membre, conform acordurilor de cooperare în vigoare.
Statele membre au un rol cheie în lupta antifraudă, pentru acțiunea de colectare a resurselor și pentru a asigura plata a peste 80% din creditele înscrise în buget. Colaborarea lor este esențială. În plus, statele dețin singure puterea de a conduce investigații judiciare iar OLAF transmite statului în cauză, informațiile culese privind faptele susceptibile de urmărire penală.
Schema procesului bugetar comunitar, pe exemplul anului 2007, este prezentată în tabelul următor, de unde rezultă desfășurarea sa pe parcursul a patru ani (2006-2009).
CONCLUZII
Puterea asupra bugetului Uniunii Europene o deține Parlamentul European care poate să-și exprime prioritățile politice. Palamentul European adoptă în fiecare an, în decembrie, bugetul necesar Uniunii care, odată cu intrarea în vigoare dotează Uniunea cu resursele financiare de care are nevoie în anul următor.
Parlamentul European adoptând bugetul este și cel care controlează modul de execuție. Cu alte cuvinte, Parlamentul exercită un control continuu asupra gestiunii creditelor, conduce permanent acțiunile pentru ameliorarea prevenirii, detectării și reprimării fraudelor și, totodată, cel care evidențiază evoluția efectelor finanțărilor efectuate plecând de la bugetul comunitar. Parlamentul apreciază în fiecare an responsabilitatea politică a Comisiei Europene înainte de a-și da acordul la execuția bugetului.
Bugetul Uniunii Europene este relativ mic, reprezentând numai 1% din PIB al UE15. Este cheltuit, în principal, pe un set de programe agricole cunoscute sub numele de politica agricolă comună (jumătate din buget) și pe ceziune, resurse destinate regiunilor sărace ale UE (o treime).
Bugetul este finanțat prin patru mecanisme, iar fiecare stat membru plătește aproximativ 1% din propriul PIB. Distribuția contribuțiilor nete pe stat membru este inegală. În UE15, cei mai mari recipienți neți sunt Luxemburg (cel mai bogat stat membru) și trei dintre statele membre cele mai sărace (Grecia, Portugalia, Spania).
Bugetul anual al UE se ghidează, în primul rând, după acordurile pe termen mediu privind prioritățile de cheltuire, numite perspective financiare. Având în vedere că perspectiva financiară este adoptată de toate instituțiile implicate în procesul bugetar (Comisia, Parlamentul European și Consiliul), existența acesteia reduce disputele asupra bugetelor anuale. Această procedură formală a fost sporită de acordurile interinstituționale dintre Parlament, Consiliu și Comisie în vederea îmbunătățirii cooperării.
BIBLIOGRAFIE
Richard Baldwin, Charles Wyplosz – „Economia integrării europene”, Ed. Economică, București, 2006;
Iordan Gheorhe Barbulescu, Procesul decizional in Uniunea Europeana, Editura Polirom, 2008;
Petre Brezeanu – „Finanțe Europene”, Ed. C. H. Beck, București, 2007
Nicolae Darie, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare, Editura Matrix Rom, Bucuresti, 2001;
Nicoleta Diaconu, Sistemul institutional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001;
Felicia Dumitru – „Construcția Europeană”, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2004
Gyula Fabian, Nicolae Mihu – „Parlamentul European”, Ed. Wolters Kluwer, București 2007
Augustin Fuerea – Instituțiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2002;
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008;
Luciana –Alexandra Ghica, Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia, Bucuresti, 2007;
Ion Ignat, Uniunea Europeana. De la Piata Comuna la moneda unica, Editura Economica, Bucuresti, 2002;
Claudia Ionescu, Nicolae Toderaș – „Politica de dezvoltare regională”, Ed. Tritonic, București, 2007
Ion Jinga- Uniunea Europeană. Realități și perspective, Editura Lumina Lex, București 1999;
Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertati fundamentale. politici comunitare, Editura All Beck, Bucuresti, 1999;
John McCormick – „Să înțelegem Uniunea Europeană. O introducere concisă”, Ed. Codecs, București, 2006
Irina Moroianu- Zlătescu, Radu C. Demetrescu- Drept instituțional Comunitar, Editura Olimp, București 1999;
Roxana Munteanu- Drept European, Editura Oscar Print, București 1996;
Neil Nugent – „The Government and politics of the European Union”, Ed. Palgrave Macmillan, New York, 2006;
Andrei Popescu si Ion Diaconu, “Organizatii europrne si euroatlantice”, Editura “Universul Juridic”, Bucuresti, 2009;
Jeremy Rifkin, Visul european, Editura Polirom, Bucuresti, 2006;
Ion Roșu Hamzescu, Lorena Duduială Popescu – „Economie europeană”, Ed. Universitaria, Craiova, 2006
Ovidiu Stoica – „Mecanisme și instituții ale Uniunii Europene”, suport de curs, anul universitar 2009-2010
Ioan Alexandru Szabo – „Buget și trezorerie”, Ed. Tribuna Economică, București, 2006;
Brindusa Stefanescu, Curtea de justitie a Comunitatilor Europana, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979;
Ovidiu Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1999;
Iulian Văcărel – „Bugetul pe programe multianuale”, Ed. Expert, București, 2007
http://ec.europa.eu/budget
BIBLIOGRAFIE
Richard Baldwin, Charles Wyplosz – „Economia integrării europene”, Ed. Economică, București, 2006;
Iordan Gheorhe Barbulescu, Procesul decizional in Uniunea Europeana, Editura Polirom, 2008;
Petre Brezeanu – „Finanțe Europene”, Ed. C. H. Beck, București, 2007
Nicolae Darie, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare, Editura Matrix Rom, Bucuresti, 2001;
Nicoleta Diaconu, Sistemul institutional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001;
Felicia Dumitru – „Construcția Europeană”, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2004
Gyula Fabian, Nicolae Mihu – „Parlamentul European”, Ed. Wolters Kluwer, București 2007
Augustin Fuerea – Instituțiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2002;
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008;
Luciana –Alexandra Ghica, Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia, Bucuresti, 2007;
Ion Ignat, Uniunea Europeana. De la Piata Comuna la moneda unica, Editura Economica, Bucuresti, 2002;
Claudia Ionescu, Nicolae Toderaș – „Politica de dezvoltare regională”, Ed. Tritonic, București, 2007
Ion Jinga- Uniunea Europeană. Realități și perspective, Editura Lumina Lex, București 1999;
Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertati fundamentale. politici comunitare, Editura All Beck, Bucuresti, 1999;
John McCormick – „Să înțelegem Uniunea Europeană. O introducere concisă”, Ed. Codecs, București, 2006
Irina Moroianu- Zlătescu, Radu C. Demetrescu- Drept instituțional Comunitar, Editura Olimp, București 1999;
Roxana Munteanu- Drept European, Editura Oscar Print, București 1996;
Neil Nugent – „The Government and politics of the European Union”, Ed. Palgrave Macmillan, New York, 2006;
Andrei Popescu si Ion Diaconu, “Organizatii europrne si euroatlantice”, Editura “Universul Juridic”, Bucuresti, 2009;
Jeremy Rifkin, Visul european, Editura Polirom, Bucuresti, 2006;
Ion Roșu Hamzescu, Lorena Duduială Popescu – „Economie europeană”, Ed. Universitaria, Craiova, 2006
Ovidiu Stoica – „Mecanisme și instituții ale Uniunii Europene”, suport de curs, anul universitar 2009-2010
Ioan Alexandru Szabo – „Buget și trezorerie”, Ed. Tribuna Economică, București, 2006;
Brindusa Stefanescu, Curtea de justitie a Comunitatilor Europana, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979;
Ovidiu Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1999;
Iulian Văcărel – „Bugetul pe programe multianuale”, Ed. Expert, București, 2007
http://ec.europa.eu/budget
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Bugetul Uniunii Europene (ID: 110929)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.