Bugetul Public

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I Conceptul de buget public

I.1Abordari teoretice ale conceptului de buget public

I.2Continutul bugetului public

I.3Functiile bugetului public

CAPITOLUL II Sistemul bugetar

II.1Organizarea sistemului bugetar in romania

II.2Componentele sistemului unitar de bugete

II.3 Principiile sistemului bugetar

CAPITOLUL III Procesul bugetar

III.1 Definire si caracterizare

III.2Regulile procesului bugetar

III.3 Continutul fazelor procesului bugetar

III.3.1 Elaborarea proiectului de buget

III.3.2 Aprobarea

III.3.3 Executia bugetului

III.3.3.1 Executia veniturilor

III.3.3.2 Executia veniturilor

III.3.4 Incheierea

III.3.5 Controlul

III.3.6 Aprobarea executiei

CAPITOLUL IV Studiu de caz: analiza bugetul de stat si a bugetului de asigurari sociale de stat

IV.1 Analiza bugetului de stat

IV.2 Analiza bugetului asigurarilor sociale de stat

CAPITOLUL V Concluzii

V.1 Concluzii privind bugetul de stat

V.2 Concluzii privind bugetul de asigurari sociale de stat

BIBLIOGRAFIE

Introducere

"Toată lumea vrea să trăiască de pe urma statului. Oamenii uită că statul trăiește pe

cheltuiala tuturor".

 Frederic Bastiat

In zilele noastre economia publică este о componenta a științei economice, aceasta avand ca obiect de studiu rolul și comportamentul statului și impactul activității sale asupra economiei naționale și implicit, asupra bunăstării cetățenilor.

Conținutul lucrarii se fundamentează pe dezvoltarea conceptului de buget public, procedura bugetara, pe aprobarea si executarea acestuia.

Din evoluția finanțelor publice, putem spune ca este remarcabilă apariția bugetului statului în ansamblul mijloacelor și procedeelor financiare publice statale, apariție determinată de necesitatea existenței unui mijloc care sa asigure echilibrul si corelarea veniturilor cu cheltuielile bugetare, corelare esențială pentru o desfasurare corespunzatoare si in armonie a activității instituțiilor publice.
Avand in vedere faptul ca politica fiscală se manifestă prin bugetul public național, care cuprinde partea de venituri și pe cea de cheltuieli, putem spune ca politica fiscală cuprinde ansamblul modalităților prin care se obțin veniturile și se efectuează cheltuielile înscrise în bugetul public național.
În partea de venituri a bugetului public național se concentrează toate veniturile publice, din toate bugetele și orice altă sursă de venituri bugetare, neexistand un venit cuvenit statului  care să nu se reflecte în bugetul public național.
Acelasi lucru putem spune si in privinta cheltuielile publice: nu se pot efectua cheltuieli publice dacă nu sunt înscrise în partea de cheltuieli din bugetul public național, care este documentul de sinteză cel mai important dintr-un stat.
Chiar dacă într-o țară există mai multe bugete și alte forme de constituire a veniturilor bugetare, toate acestea trebuie cuprinse, înscrise si sa se regaseasca într-un buget centralizator, respectiv în bugetul public național.
Asadar, numai în aceste condiții bugetul public național reprezintă singurul document de sinteză, în care se reflectă întreaga politică fiscală a unui stat și care traseaza indicii clare asupra strategiei guvernamentale în toate domeniile vieții social-economice cotidiene.

Motivand alegerea acestei teme de licenta, pot sa spun ca tocmai importanta si impactul pe care il are bugetul public asupra vietii mele, a celor din jurul meu si asupra societatii in care traiesc m-a deteminat sa-mi doresc sa aprofundez acest subiect. Bugetul public mi se infatiseaza mai mult ca un reper, decat ca un document, un reper care semnalizeaza gradul de implicare a statului in economie si in viata-sociala, un reper care arata calitatea relatiei dintre cetateni si conducerea tarii.

In lucrare am incercat sa surprind, in cele trei capitole, probleme ale teoriei si practicii bugetare. In prima parte a lucrarii am incercat sa cuprind o multitudine de pareri si definitii legate de bugetul public, continutul dar si functiile acestora. In a doua parte am supus analizei sistemul bugetar din Romania, referindu-ma la modul acestuia de organizare, componentele sale si principiile care stau la baza acestuia. In a treia parte, respective, al treilea capitol m-am axat pe prezentarea procesul bugetar, referindu-ma la continutul fazelor dupa care acesta functioneaza elaborarea, executia, incheierea cat si aprobarea si controlul, cat si mentionand regulile dupa care se ghideaza procesul bugetar.

În economia modernă, pe piață, bugetul Public materializează în fapt ansamblul relațiilor bănești ce sunt cuprinse în sfera finanțelor publice.Bugetul de stat este o categorie economică prin care se exprimă, în formă valorică, relațiile economice prin care se mobilizează, se repartizează și se utilizează fondurile bănești ale statului. Bugetul de stat reprezintă o categorie fundamentală a științelor finanțelor. Îl putem aborda din punct de vedere juridic și economic. Sub aspectul său juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. Activitatea economică se desfășoară în fiecare țară potrivit unui mecanism propriu, numit mecanism economic. Acesta reprezintă un sistem de metode de conducere economică, de obiective ce determină conducerea și de structuri organizatorice(instituționale, suprastructurale, juridice) prin care se efectuează conducerea.

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE BUGET PUBLIC

Etimologia cuvantului buget se regaseste in latinescul «bulgo», care tradus, apare ca fiind o punga cu bani.

“Termenul de buget provine din limba franceză veche unde cuvântul „bougette” înseamnă un sac mic sau pungă de bani.”

In Anglia prin cuvantul «buget» se intelegea mapa de piele a cancelarului trezoreriei in care erau aduse la Parlament documente referitoare la situatia veniturilor si cheltuielilor statului.

“În România noțiunea de „buget” se regăsește pentru prima data în Regulamentul Organic al Munteniei și Moldovei, în perioada 1831-1832. Cu toate acestea, din documentele vremii rezultă că și la noi se făceau previzionări ale veniturilor și cheltuielilor, chiar dacăse utiliza o altă terminologie.”

O definire din punct de vedere juridic a bugetului, este întâlnită în România, pentru prima dată, în anul 1929, odată cu adoptarea Legii asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului public. Aceasta notiune a devenit tot mai cuprinzatoare astfel incat, s-au pus bazele sistemului bugetar prin Legea privind sistemul bugetar din 29 noiembrie 1990. O alta lege de referinta este Legea nr. 10/1991, privind finantele publice, care este primul act normativ care a asezat bazele finantelor publice in Romania in conditii de economie de piata, si in cadrul caruia a fost reglementat conceptul de “Buget Public National”. Aceasta reglementare a fost preluata, cu unele nuantari, de catre Constitutia din 1991, in art. 137, alin. (1).

In viziunea lui Iulian Vacarel, “bugetul este definit ca fiind o previziune cifrata a afectarilor de resurse si de responsabilitati pe centre de activitati, in vederea realizarii cat mai eficiente a obiectivelor strategice”.

Pentru Tatiana Mosteanu „bugetul public reprezinta instrumentul prin care statul isi indeplineste functiile pe care le exercita: alocare, redistribuire, stabilizare macroeconomica, reglare a activitatii agentilor economici.”

Radu Stroe si Dan Armeanu ofera o descriere a bugetului de stat, ca parte componenta a bugetului public: “Bugetul de stat este o categorie fundamentală a științei finanțelor, legată de existența statului și a mecanismului pieței.”

Autorii americani, sustin ca în cadrul științei bugetare, cuvântul buget desemnează,”o grupa de oameni care are in mod sustinut misiunea de a urmari stilul de viata zilnic”.

In viziunea lui C. Lazar, din punct de vedere economic, "bugetul materializeaza acele corelatii macroeconomice determinate de evolutia si nivelul produsului intern brut".

Tatiana Mosteanu, in lucrarea sa “Buget si trezorerie publica”, evidentiaza urmatoarele trasaturi ale bugetului public: “Bugetul este un act previzional, el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ și comparativ de venituri publice, indicând veniturile bănești ale statului și destinația acestora exprimată în cheltuieli bugetare. Este un act de autorizare prin care puterea legislativă împuternicește executivul să cheltuiască și să perceapă venituri în acord cu prevederile legale. Este un act anual, anul bugetar, de exercițiu financiar fiind cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea și se poate urmării execuția veniturilor și cheltuielilor. Bugetul public reprezintă un sistem de fluxuri financiare privind formarea resurselor bănești publice, gestionarea, utilizarea și controlul folosirii acestora. Bugetul public este un instrument de politică a statului în domeniul fiscalității.”

Importanta noțiunii de buget, a condus la necesitatea definirii sale sub mai multe aspecte, respectiv: sub aspect formal, sub aspect juridic, sub aspect economic si sub aspect financiar.

In primul rand „prin buget public in general se intelege din punct de vedere formal actul prin care sunt stabilite si autorizate veniturile si cheltuielile unei persoane de drept public, cum ar fi statul, intreprinderile de stat, comunele, judetele, departamentele, etc.”.

In al doilea rand, vazut sub aspect juridic “bugetul de stat prevede și autorizează, în formă legislativă, cheltuielile și resursele statului” .

Asadar, bugetul este documentul financiar cu putere de lege, care prevede anumite aspecte normative care sunt destinate organizării unei gestiuni financiare clare și explicite.

In ceea ce priveste aspectul economic, „bugetul de stat reprezinta relatiile social-economice exprimate in forma baneasca ce se nasc cu prilejul repartizarii unei parti din venitul national, prin intermediul statului, ca persoana juridica”.

Putem spune ca bugetul de stat reflectă opțiunile de politică economică, socială și financiară ale statului referitoare la un interval de un an.

Din cele prezentate pana la acest punct, putem spune ca acesta apare ca un dublu sistem de fluxuri financiare, deoarece in prima faza este un sistem de fluxuri de mobilizare a resurselor finanțelor publice iar mai apoi este un sistem de fluxuri de repartizare a resurselor financiare care se degajă în procesul de gestionare a acestor resurse.

In ultimul rand vazut sub aspect financiar, „ conceptul de buget public național este o noțiune sintetică a trei instituții juridice diferite: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, orașelor și ale județelor.”

„Deci bugetul este una dintre cele mai importante si complexe probleme ale finantelor publice. Aflat la confluenta dintre economic si politic, bugetul provoaca intotdeauna vii controverse in ceea ce priveste resursele care il alcatuiesc, dar mai cu seama destinatiile pe care aceste resurse urmeaza sa le acopere. Prin intermediul bugetului public se asigura realizarea echilibrului intre nevoile colective si mijloacele cu care se acopera.”

Intr-o prima scurta concluzie putem spune ca, bugetul reprezintă un plan financiar, care sugerează ideea de echilibru între două componente: venituri și cheltuieli.

Dezvoltand aceasta idee, ajung la viziunea Tatianei Mosteanu potrivit careia: “Prin bugetul public se stabilește un raport între veniturile publice, care sunt, în principal, impozite și taxe, și nevoile sociale, urmărindu-se evitarea inechității în repartiția sarcinilor fiscale asupra membrilor societății.”

” În forma sa tradițională, bugetul de stat este un buget de mijloace, cuprinzând detalierea mijloacelor financiare alocate diverselor servicii publice. Un asemenea buget este întocmit în funcție de mijloacele ce pot fi utilizate într-un an bugetar. Având în vedere caracterul limitat al resurselor financiare, este necesară selectarea cheltuielilor care urmează a fi efectuate într-o anumită perioadă, pe criterii cum sunt costul și randamentul serviciilor publice în cauză.”

Autorii Robert W. Smith și Thomas D. Lynch, afirma ca un "buget" este un plan pentru realizarea de programe legate de obiectivele și scopurile într-o perioadă de timp definită, inclusiv o estimare a resurselor necesare, simultan cu o estimare a resurselor disponibile, de obicei, în comparație cu unul sau mai multe perioade anterioare și care prezintă cerințele viitoare.

În economia contemporană bugetul public reprezinta veriga centrală a sistemului financiar al oricărei țări, din care izvorasc un tip specific de relații financiare, si anume relațiile bugetare. Relatiile bugetare se manifestă în procesele formării, repartizării și utilizării fondurilor  bugetare necesare organelor statale la nivel național și local.

Continutul bugetului public

Analiza definițiilor menționate în subcapitolul anterior, ne conduc la concluzia conform careia, un buget, indiferent de nivelul de administrație la care se concentreaza, este un instrument de planificare a resurselor financiare și de alocare a acestora pe destinații, cu scopul de a facilita prestarea de servicii publice în interesul populației de catre autorităților publice, pe principiul subsidiarității (al apropierii serviciilor față de cetățeni).

„Bugetul poate fi abordat ca și conținut din mai multe puncte de vedere: ca document-program, ca lege, ca sistem de fluxuri financiare, dar si ca instrument al politicii autorităților publice în domeniul fiscalității.”

Asadar, in primul rand este un document cu ajutorul caruia sunt prevazute si aprobate, in fiecare an, veniturile si cheltuielile publice ale statului.

„Resursele financiare ale statului și unităților administrativ-teritoriale se constituie în principal din impozite, taxe și alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale, transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat și venituri cu destinație speciala.”

In al doilea rand este un act juridic in care se prevad si se aproba, prin lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului.

Din acest punct de vedere, bugetul prezintă următoarele trăsături:

este un act de previziune, deoarece se prezintă sub forma unui tablou evolutiv ce redă veniturile publice (surse bănești ale autorităților publice) și destinația acestora sub forma cheltuielilor publice;

este un act de autorizare, prin care autoritățile executive (guvern, primar și președintele consiliului județean) sunt împuternicite să utilizeze resursele publice și să încaseze venituri conform legislației fiscale în vigoare;

este un act anual, un an fiind considerată perioada de timp necesară pentru programarea și executarea veniturilor și cheltuielilor. Bugetul este aprobat anual prin lege a bugetului de stat sau prin hotărâre a consiliilor locale și județene.

Printr-un buget bine alcătuit si riguros fundamentat, Parlamentul și Guvernul pot avea o imagine de ansamblu, clară, asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale și nemateriale create în economie și valoarea eforturilor făcute pentru realizarea lor. În mod similar, organele locale ale puterii și administrației de stat pot avea o astfel de imagine la nivel mezoeconomic.

In ceea ce priveste bugetul public privit ca un sistem de fluxuri financiare, pot sa precizez ca aceste fluxuri sunt legate de formarea fondurilor de resurse financiare publice (impozite, taxe, contributii si alte venituri publice) pe de-o parte, respectiv de repartizarea acestora, sub forma creditelor bugetare pe de alta parte.

De asemenea bugetul public poate fi privit ca un instrument de politica finanaciara a statului in domeniul veniturilor si cheltuielilor publice, fiind astfel un instrument de politică a statului în domeniul fiscalității și al cheltuielilor publice (reflectă politica fiscală și bugetară).

„Prin intermediul politicii fiscale se stabilește proveniența resurselor financiare, resursele financiare interne fiind principala sursă de proveniență și numai în completarea acestora se apelează la resurse externe.”

Aruncand o privire in economiile moderne, observam ca bugetul nu mai reprezinta doar un simplu document in care se inscriu veniturile si cheltuielile aprobate ale statului pentru o perioada de un an, ci este un adevarat plan financiar la nivel macroeconomic.

În acest sens, R. Muzelec (1993) susținea ca „bugetul modern este un act intervenționist prin acțiunea veniturilor asupra structurii economice și productiv prin cea mai mare parte a cheltuielilor.”

FUNCTIILE BUGETULUI PUBLICE

“In ceea ce priveste functiile bugetului public national, acestea sunt strans legate de funcțiile finanțelor publice, din care face parte integrantă, avand in vedere faptul ca, atât funcția de repartiție cât și funcția de control sunt și funcții ale finanțelor publice.”

Asadar, bugetul își îndeplinește misiunea sa socială prin funcția de repartiție si prin funcția de control, la care se adauga si funcția de previziune.

Avand in vedere faptul ca bugetul public constituie un instrument de previziune atat pe termen scurt, ca urmare a dimensionarii veniturilor si cheltuielilor pe o perioada de un an, cat si pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor program, putem afirma ca funcția de previziune (previzională) a bugetului cunoaște 2 componente: previzionarea (evaluarea) veniturilor, respectiv previzionarea (evaluarea) cheltuielilor.

La determinarea volumului veniturilor și cheltuielilor publice trebuie să se țină seama de o serie de factori conjuncturali cum sunt: sarcinile și responsabilitățile asumate de autoritățile publice, stimularea dezvoltării economico-sociale a statului respectiv a unităților administrativ-teritoriale, programele de investiții noi și în derulare ale autorităților publice, precum si politica de protecție și asistență socială.

A doua functie este cea de repartiție, care de asemenea cunoaște două faze, interdependente: formarea, respectiv distribuirea fondurilor bănești ale statului.

„Funcția de repartiție are in vedere constituirea fondurilor bugetare și alocarea acestora pe destinații, potrivit normelor prevăzute in legea anuală de aprobare a bugetului public și cuprinde două faze: constituirea  fondurilor și distribuirea acestora. Constituirea  fondurilor bugetare reprezintă prima fază, la constituirea lor participând agenții economici, indiferent de forma de organizare și de proprietate, instituțiile publice și unitățile din subordinea acestora; contribuabilii persoane fizice; persoanele juridice și fizice rezidente în străinătate; persoanele fizice străine rezidente sau nerezidente în condițiile prevederilor convențiilor de evitarea dublei impuneri. Așadar, constituirea fondurilor publice se realizează în procesul distribuirii și redistribuirii produsului intern brut, între diverse persoane juridice și fizice pe de o parte și stat pe de altă parte.”

Distribuirea, cea de a doua fază a funcției de repartiție, da nastere unor relații financiare între stat, pe de o parte și persoanele fizice și juridice beneficiare ale resurselor, pe de altă parte, tinand cont de faptul ca “bugetul public national indeplineste un rol deosebit in procesul redistribuirii de valori intre economia nationala pe de-o parte si intre stat si populatie pe de alta parte”.

Funcția de control vizează atât constituirea cât și repartizarea, dar mai ales modul de utilizare a banului.

„ Necesitatea funcției de control este determinată de faptul că fondurile bugetare constituite la dispoziția  statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice, aparțin întregii societăți, colectivităților locale și care sunt interesate, atât în asigurarea resurselor bănești necesare satisfacerii nevoilor sociale și dirijarea lor spre prioritățile stabilite de autoritățile abilitate, cât și asupra utilizării acestor resurse în condiții de maximă eficiență economică, eficacitate socială și de altă natură.”

Dupa parerea lui Iulian Vacarel, “fiecare domeniu de activitate controlat trebuie abordat din 3 puncte de vedere: sarcinile specifice care îi revin domeniului controlat, efortul financiar al statului și comunității locale pentru susținerea acestuia, efectele utile ale domeniului de activitate controlat.”

“Prin intermediul controlului se are în vedere realizarea unor obiective cum sunt protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei, dar si desfășurarea activității instituțiilor publice în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență.”

Unii specialiști consideră că, alături de funcțiile amintite, bugetul mai trebuie să îndeplinească și o serie de alte funcții: funcția de gestiune eficace a activității publice prin care se asigură utilizarea eficientă a resurselor publice precum si funcția de proiectare a activităților comunitare prin care obiectivele urmărite sunt formulate în diferite programe alternative însoțite de posibilitățile de finanțare.

CAPITOLUL 2 SISTEMUL BUGETAR

2.1 DEFINIREA si ORGANIZAREA SISTEMULUI BUGETAR

Categoriile de bugete ce se întocmesc la nivelul statelor alcătuiesc un sistem care diferă în funcție de structura organizatorică a fiecărui stat. Din acest punct de vedere deosebim state de tip unitar (ex.Franța, România, Spania, Italia, Suedia) si state de tip federal ( S.U.A., Canada, Germania, Elveția).

Organizarea sistemului bugetar în statele de tip unitar, cum este si in tara noastra, se caracterizeaza prin:

• legislație unică care se aplică pe teritoriul întregii țări;

• organe centrale ale puterii și administrației de stat cu autoritate asupra întregului teritoriu al statului;

• teritoriu împărțit în unități administrativ-teritoriale condus de autorități locale autonome, cu personalitate juridică și bugete proprii. Autoritățile publice locale, cu toate că sunt autonome, trebuie să respecte legislația națională.

Sistemul bugetar al statului reprezinta ansamblul relațiilor și formelor organizatorice prin care se asigură formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bugetare.

Structura bugetară cuprinde bugete centrale, naționale și bugete locale.

Aceasta structura este determinată de ierarhizarea dreptului de decizie și a competenței de a stabili nivelul impozitelor, taxelor și altor contribuții a veniturilor bugetare, instituirea unui sistem unitar de stabilire a acestora la nivelul fiecărei verigi, precum și a modalităților specifice de încasare a veniturilor și de alocare pe destinații a resurselor bugetare.

  In consecinta, sistemul bugetar reprezintă un ansamblu complex de bugete autonome și independente, constituite conform legislației economico-financiare, care dau expresie procesului de constituire, a fondurilor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor de politică economică și socială, aflate la dispozitia statului.

Sistemul bugetar național, in tara noastra, arata modul de gestionare a resurselor publice printr-o organizare ierarhică. Altfel spus, resursele publice se constituie și se utilizează într-un sistem de bugete (de stat, locale, autonome) care sunt reunite prin noțiunea de buget general consolidat, definit prin art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/2002, ca ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg.

Asadar, fiecare instituție publică are propriul buget, buget care include la randul lui resursele proprii dar și resursele institutiilor subordonate.

Sistemul bugetar național, sintetizat prin bugetul general consolidat cuprinde:

Bugetul de stat care, la randul lui reprezintă bugetul autorităților publice centrale reunind:

A.1 Bugetele instituțiilor autonome: Administrația Prezidențială, Senatul României, Camera Deputaților, înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, Secretariatul General al Guvernului, Consiliul Legislativ, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Avocatul Poporului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitătii, Consiliul National al Audiovizualului.

A.2 Bugetele ministerelor: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Culturii, Ministerul Comunicațiilor și Societătii Informaționale, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale, Ministerul Justitiei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Public, Ministerul Sănătății, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

A.3 Bugetele instituțiilor publice central: Sunt instituții publice centrale: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Academia Română, Institutul Cultural Român, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Economic și Social, Agenția Națională de Integritate, Autoritatea Electorală Permanentă, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Națională de Presă AGERPRES, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

B. Bugetele locale sunt definite conform art. 2 pct. 7 din Legea nr. 273/2006 ca fiind documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale.

B.1 Bugetele comunelor, orașelor și municipiilor – inclusiv municipiul București

B.2 Bugetele județelor

C. Bugetele fondurilor speciale sunt bugete constituite din resurse proprii pentru un anumit obiectiv.

C.1 Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate

C.2 Fondul național unic de asigurări de șomaj

C.3 Bugetul asigurărilor sociale de stat

D. Diverse

Fac parte, de asemenea, din sistemul bugetar național: bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe, bugetul fondurilor externe nerambursabile.

2.2 Componentele sistemului unitar de bugete

Legea finanțelor publice nr.72/1996 renunță la noțiunea de „buget public național”,

înlocuind-o cu cea de „sistem unitar de bugete”.

În sens larg, bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul public, care împreună formează sistemul de bugete. Legea finanțelor publice, nr.500/2002, stabilește sistemul de bugete prin care se constituie și se utilizează fondurile publice, precum și probleme legate de elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea acestora.

Resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza prin intermediul unui sistem unitar de bugete, format din:

§       bugetul de stat;

§       bugetul asigurarilor sociale de stat;

§       bugetele locale;

§       bugetul asigurarilor sociale de sanatate;

§       bugetele fondurilor speciale;

§       bugetele trezoreriei statului;

§       bugetele institutiilor publice autonome;

§       bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat;

§       bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii;

§       bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat si a caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice;

§       bugetele fondurilor externe nerambursabile.

Aceste componenete ale sistemului unitar de bugete pot fi impartite in doua categorii, si anume:

I.Bugetul public național, format din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale.

II.”Bugetul general consolidat, format din ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg.”

2.2.1.Bugetul public national

2.2.1.1 Bugetul de stat este un plan anual al cheltuielilor de stat și al surselor de acoperire. Ca buget al administrației centrale de stat, acesta fiind elaborat și administrat de Guvern și aprobat de Parlament prin lege. El cuprinde veniturile și cheltuielile repartizate prin legea bugetară anuală, care sunt de importanță centrală.

In literatura de specialitate au fost exprimate o multitudine de definitii si caracteristici ale bugetului de stat:

*Bugetul este un stat de prevedere a veniturilor si a cheltuielilor pentru o perioada determinata.

**Bugetul este un program de cheltuieli ce urmeaza a se efectua si de venituri ce urmeaza a se realiza tot intr-o perioada determinate.

***Bugetul reprezinta un procedeu economico-financiar cu caracter evolutiv, programatic si comparativ, care este compus din doua parti, respectiv din partea de venituri si partea de cheltuieli si care este intocmit pentru o perioada determinata de timp, in legatura cu resursele financiare ale oricarei persoane fizice si juridice.

Legea contabilitatii a Frantei defineste bugetul statului astfel: «Bugetul statului este actul de stabilire si autorizare, a veniturilor si cheltuielilor ale statului si ale altor servicii publice».

Bugetul de stat are o triplă semnificație , în ceea ce privește regularizarea economică.

Vazut ca sistem de finanțare a activităților statului, bugetul putem spune ca este expresia fundamentala a economiei, intrucat el reflecta repartiția veniturilor și resurselor între sectorul privat și cel public.

Bugetul, ca sistem de redistribuire a veniturilor de la agenții cu venituri ridicate la cei cu venituri mai scăzute , bugetul influențează afectarea resurselor, în sensul sporirii înclinației medii spre consum la familiile cu venituri mici.

Nu in ultimul rand, bugetul este un sistem de stabilizare conjuncturală și de restructurare economică , prin politica de atragere a veniturilor și de orientare a cheltuielilor, unele sectoare fiind susținute să se dezvolte în detrimentul altora.

Aceste trei funcții influențează ansamblul economiei unei țări. Ele sunt integrate în orice model teoretic de creștere și dezvoltare economică.

2.2.1.2 Bugetul asigurărilor sociale de stat ‘se întocmește distinct de bugetul de stat și se aprobă de Parlament prin lege separată, ceea ce înseamnă că veniturile cuprinse în acest buget nu pot fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare, decât cele pentru care sunt repartizate. […] Prin bugetul asigurărilor sociale de stat se autorizeaza formarea veniturilor pe baza contribuțiilor sociale și a altor vărsăminte prelevate de la persoane juridice și fizice și repartizarea acestora pe destinații.’

Altfel spus, bugetul asigurărilor sociale de stat este alimentat din contribuția pentru asigurări sociale plătită de angajatori, contribuția individuală a salariților la asigurările sociale, contribuția celor care beneficiază de bilete de tratament balnear și de odihnă și alte venituri, iar cheltuielile acestui buget sunt orientate spre protecția socială și îmbracă forma pensiilor, trimiterilor la tratament balnear și odihnă, indemnizațiilor și ajutoarelor de asigurări sociale etc.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat și administrat de Ministerul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice.

Bugetele celorlalte organe autonome de asigurări sociale se aprobă de organele de conducere proprii, cu avizul Ministerul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice și al Ministerului Finanțelor Publice .

2.2.1.3 Bugetele locale cuprind bugetele unităților administrativ-teritoriale care au personalitate juridică (comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București). Bugetele locale se întocmesc în condiții de autonomie, deoarece acestea își dimensionează prevederile bugetare ale cheltuielilor în raport cu nevoile lor proprii, tinand cont de resursele pe care le pot mobiliza din impozite, taxe și celelalte venituri stabilite de legea bugetară.

Rezultatele execuției bugetelor locale reprezentând excedente, rămân la dispoziția unităților administrativ-teritoriale sub forma fondurilor de tezaur și a fondurilor de rezervă, intrucat autonomia stimulează inițiativa locală în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale.

Insa, in cazul în care bugetele nu-și pot acoperi cheltuielile din venituri proprii stabilite în conformitate cu legea, acestea pot face apel la transferuri de fonduri bănești de la bugetul de stat. În acest fel, unitățile administrativ-teritoriale care se confruntă cu dificultati de ordin economic și financiar pot fi sprijinite pentru acoperirea unor cheltuieli care nu suportă amânare și nici nu pot fi diminuate.

Bugetele județene reprezintă o verigă distinctă în cadrul bugetelor locale, ele cuprinzand venituri și cheltuieli finanțate pentru obiective și acțiuni de interes județean.

2.2.2 Bugetul general consolidat

2.2.2.1 Bugetul public national

2.2.2.2 Bugetele fondurilor speciale se întocmesc in vederea dimensionarii resurselor și cheltuielilor necesare pentru finanțarea anumitor obiective și acțiuni necesare în perioada de referinta, pentru care se constituie prelevări obligatorii predestinate acestora, pe baza unor legi speciale (prin care se instituie asemenea fonduri).

L. Mladen si G. Manolescu aduc urmatoarea completare: “Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în vederea finanțării anumitor obiective și acțiuni necesare într-o anumită perioadă de timp, pentru care se instituie prelevări obligatorii pe bază de legi speciale. Cele două bugete elaborate pentru fondurile speciale sunt: bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul asigurărilor de șomaj.”

2.2.2.3 Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele și cheltuielile trezoreriei, ca instituție, privind activitatea prin care aceasta își îndeplinește funcțiile.

2.2.2.4 Bugetul instituțiilor publice autonome cuprind resursele și cheltuielile acelor instituții publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituții de drept public.

2.2.2.5 Bugetele instituțiilor publice finațate integral sau parțial din bugetul de stat , bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale includ pe de-o parte cheltuieli anuale ale instituțiilor publice, care funcționează doar pe baza resurselor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, în funcție de sistemul de finanțare și se afla în subordinea instituțiilor publice autonome, sau pe de alta parte, cuprind veniturile și cheltuielile anuale ale instituțiilor publice ce primesc subvenții de la bugetele mai sus menționate, după caz, în completarea fondurilor proprii (în cazul finanțării parțiale) și sunt în subordinea instituțiilor publice autonome.

2.2.2.6 Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii sunt documente în care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile instituțiilor publice aflate în subordinea unor instituții publice autonome, ce funcționează doar pe baza veniturilor proprii provenite din chirii, organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activități proprii sau anexe, prestări de servicii și/sau altele asemenea .

2.2.2.7 Bugetele creditelor externe rambursabile, contractate sau garantate de stat sunt documentele în care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile fondurilor externe contractate sau garantate de stat și a căror rambursare , dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice.

2.2.2.8 Bugetele fondurilor externe nerambursabile sunt documentele în care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile fondurilor externe care nu trebuie rambursate.

“Bugetele fondurilor externe au doar parte de cheltuieli deoarece este vorba de cheltuieli ce se autorizează a fi realizate din sume provenite fie din credite externe, fie din fonduri externe nerambursabile.”

Asadar, acest sistem unitar și corelat de bugete formează bugetul general consolidat, prin care se dimensionează și se compară, la nivelul unui an veniturile și cheltuielile statului și ale celorlalte instituții publice, el reflectand fluxurile financiare publice de formare a veniturilor fiscale și nefiscale și de repartizare a acestora pe destinații în conformitate cu nevoia socială și cu obiectivele de politică financiară specifice anului la care se referă .

“Având în vedere importanța bugetului general consolidat, acesta îndeplinește mai multe roluri: alocativ, ce reflecta, pe partea de cheltuieli, modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar; cel redistributiv care, rezultă din faptul că bugetul este un instrument cu ajutorul căruia se redistribuie o parte din PIB prin intermediul impozitelor și taxelor, precum și prin intermediul cheltuielilor; iar nu în cele din urmă, bugetul general consolidat poate regla viața economică, rol ce decurge din faptul că, datorită acestuia ca instrument cu putere de lege, se poate acționa asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate”.

În Legea privind finanțele publice nr. 500/2002 se precizează: „Veniturile și cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel național, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenția dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz”.

2.3 PRINCIPIILE SISTEMULUI BUGETAR

„Începând cu a doua jumătate a  sec. al XIX-lea au apărut in Anglia, Franța și Germania primele  preocupări referitoare la precizarea drepturilor în ceea ce privește constituirea și utilizarea resurselor bugetare. Aceste drepturi au fost incluse în cadrul unor reguli aprobate prin legi cu aplicabilitate în domeniul finanțelor publice, devenind principii ale dreptului bugetar care stau la baza elaborării bugetului. Aceste reguli au în vedere durata de timp pentru care Guvernul este autorizat de Parlament să încaseze veniturile bugetare și să efectueze alocarea acestora pe destinațiile prestabilite, sfera de cuprindere a veniturilor bugetului și destinația acestora, informarea opiniei publice asupra împuternicirii date, de către  Parlament Guvernului de a realiza venituri și de a efectua cheltuieli etc. Teoria și practica financiară a reținut regulile menționate anterior sub denumirile de unitatea, universalitatea, anualitatea și realitatea bugetului, neafectarea veniturilor bugetare, echilibrarea bugetară, specializarea bugetară și publicitatea bugetului. Prin intermediul acestor principii s-a urmărit limitarea folosirii la întâmplare a resurselor bugetare.”

Principiile prevazute de legea 500/2002 sunt: principiul universalitatii, principiul publicitatii, principiul unitatii, principiul anualitatii, principiul specializarii bugatare, principiul unitatii monetare.

Principiul universalității, este reglementat prin Legea finanțelor publice care prevede elaborarea și execuția bugetului de stat printr-un sistem de norme și legi anuale de adoptare a bugetelor, obligatorii pentru toate categoriile de instituții publice din țară si recunoscute pe plan internațional și acceptate ca valabile de către instituțiile internaționale (F.M.I., U.E., Banca Mondială).

„Este principiul care cere ca bugetul de stat sa nu fie intocmit si aprobat numai pentru diferenta dintre venituri si cheltuieli, ci si in forma bruta.”

Acesta presupune ca bugetul de stat să includă în mod detaliat toate veniturile și toate cheltuielile statului din fiecare exercițiu financiar.

“Veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.

Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte.”

În practică, totusi, cerințele principiului universalității bugetului nu mai sunt respectate întocmai, deoarece în locul „bugetului brut” care includea toate veniturile și cheltuielile în sume totale s-a recurs la procedeul „bugetului mixt” în care veniturile și cheltuielile unor instituții publice figurează cu sumele lor totale, iar altele doar cu soldurile, cum ar fi vărsămintele către bugetul de stat sau subvențiile primite de la acesta, veniturile de la instituții publice, subvențiile către instituții publice sau subvențiile primite în completare de școli, universități, spitale care obțin venituri pe care le utilizează pentru a acoperi o parte din cheltuielile lor.

Avantajele si beneficiile acestiu principiu constau in faptul ca, elaborarea bugetului, în baza acestui principiu, permite cunoașterea cât mai exactă a veniturilor și cheltuielilor publice, iar respectarea principiului universalității, conform Legii finanțelor publice, permite controlul Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor publice

„Dezavantajele acestui principiu se referă la:

– inexistența unei stimulări în ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor oferite de stat datorită imposibilității acestor servicii de a beneficia direct de resursele suplimentare procurate statului prin activitatea proprie;

– separarea cheltuielilor și veniturilor contravine exigențelor gestiunii comerciale a anumitor servicii publice;

– imposibilitatea de a determina costurile nete pentru anumite servicii publice.”

Principiul publicității „cere ca dupa aprobarea bugetului de stat de catre Parlament, cigrele aprobate sa fie date publicitatii”.

Acest principiu, reglementat prin art. 4 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, este prevăzut și de art. 4 din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale și de art. 9 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, astfel:

„Sistemul bugetar este deschis și transparent, acestea realizându-se prin:

a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul aprobării

acestora;

c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor și conturilor anuale de execuție a acestora;

d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului bugetului, exceptând informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de lege.”

Necesitatea si importanta principiului publicității este evidențiata prin prisma necesității de informare, atât internă cât și externă asupra situației financiare anuale a statului prin studii întocmite de organele financiare de specialitate și prin mijloace moderne.

Totodata, este necesară publicitatea bugetului și în contextul participării țării la relațiile economice, financiare și monetare internaționale, în cadrul cărora țările partenere și organismele internaționale solicită informații referitoare la evoluția veniturilor și a cheltuielilor bugetare, nivelul fiscalității, evoluția datoriei publice, evoluția puterii de cumpărare a monedei naționale, starea de echilibru sau dezechilibru bugetar care influențează credibilitatea țării pe plan extern și pe baza cărora poate fi stabilit gradul de bonitate și de risc al țării respective.

Principiul unitatii – constă în însușirea bugetului de a fi unic, atât din punct de vedere al aprobării cât și din punct de vedere al gestionării sale.

O caracterizare a acestui principiu este realizata si de I. Morar, potrivit caruia „unitatea bugetului consta in faptul ca bugetul trebuie intocmit intr-o forma unitara dupa o schema unica, veniturile si cheltuielile sa fie cuprinse intr-un document unic”.

Pe scurt, acest principiu presupune inscrierea tuturor veniturilor și cheltuielilor bugetare într-un singur document pentru a asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice.

Bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură o cunoaștere clară si transparenta a surselor de venituri și a destinației cheltuielilor precum și a formei echilibrate, deficitare sau excedentare a bugetului.

În prezent, într-un număr mare de state s-a renunțat, insa, la respectarea deplină a principiului unității bugetare, chiar dacă acesta are o serie de avantaje, fiind preferat din ce în ce mai mult procedeul pluralității bugetare (pe lânga bugetul statului se întocmesc și alte bugete publice cum ar fi bugete anexe, bugete extraordinare, conturi speciale, bugete ale fondurilor speciale etc.).

Excepțiile de la principiul unității bugetare sunt reprezentate de bugetele fondurilor speciale, bugetele anexe și bugetele autonome care sunt întocmite de instituțiile publice care folosesc resursele proprii pentru acoperirea cheltuielilor.

În viitor, pentru respectarea acestui principiu, se are in vedere desființarea fondurilor speciale.

Principiul anualității presupune că:

“Veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar. Toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.”

Acest principiu are la baza doua semnificatii. Prima semnificație face referire la perioada de timp pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice și respectiv să efectueze cheltuielile publice, care este limitată, de obicei, la un an. In consecinta, conform acestui principiu, bugetul public trebuie aprobat în fiecare an de către organul legislativ.

A doua semnificație a anualității bugetare, se refera la perioada de timp pentru care se elaborează și se adoptă bugetul public. Perioada de timp în care se execută bugetul public poate să fie egală sau sa nu fie egala cu perioada de timp pentru care s-a aprobat acesta.

Veniturile neîncasate și cheltuielile neefectuate până la sfârșitul anului bugetar sunt încasate, respectiv plătite în mod diferit de la o țară la alta, infunctie se sistemul utilizat, unele folosind sistemul de exercitiu iar altele sistemul de gestiune.

Sistemul de exercițiu bugetar „in care durata exercitiului bugetar este mai mare cu 3-6 luni, decat a anului bugetar, ceea ce inseamna ca dupa ultima zi a anului bugetar, se mai lasa disponibilul executivului 3-6 luni pentru lichidarea situatiei din anul precedent”.

Un inconvenient al acestui sistem este ca presupune paralelismul conturilor bugetare pentru anul bugetar precedent și pentru anul bugetar în curs, dar prezintă avantajul clarității si transparentei executării bugetului public și cunoasterea exacta a veniturilor și cheltuielilor bugetului la sfârșitul perioadei complementare.

Sistemul de gestiune bugetară „presupune ca executarea bugetului se face pe durata anului bugetar, de regula anului calendaristic”

Dezavantajul acestui sistem este ca nu permite cunoașterea exactă a tuturor veniturilor și cheltuielilor aferente fiecărui an bugetar si interzice reportul veniturilor și cheltuielilor de la un an la altul, dar are avantajul că este simplu.

În țara noastră, exercițiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic conform Legii finanțelor publice, sistemul practicat fiind sistemul de gestiune bugetara.

În acest sens „Toate drepturile dobândite, operațiunile efectuate în cursul unui an, inclusiv operațiunile și depturile ce-i revin, direct sau indirect, unui buget în perioada anului respectiv aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului”.

O excepție de la principiul anualității de care s-a făcut uz, se referă la situația în care legea anuală a bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, caz în care se execută în continuare bugetul anului anterior.

Principiul specializării bugetare – conform acestuia “veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.”

Respectarea acestui principiu, presupune ca nici un venit prelevat la buget și nici o cheltuială efectuată, nu poate avea loc în afara unei reglementări legale clare.

Parlamentul este cel care aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime, care, pentru fiecare destinație, reprezintă „credite bugetare”.

Legea finanțelor publice nr. 10/1991 prevede că prin legea bugetară anuală se „aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă” iar creditele bugetare sunt aprobate tot prin legea bugetară anuală care stabilește și structura funcțională și economică a acestora.

Respectarea principiului specializării bugetare, prin clasificația bugetară, presupune utilizarea creditelor bugetare doar pe destinațiile pentru care au fost aprobate, fara a permite virarea acestora de la un ordonator de credite la altul sau de la un capitol de cheltuieli la altul.

În practică insa, intalnim abateri de la acest principiu cum ar fi: fondurile speciale, transferurile de credite, viramentele de credite etc.

Principiul unității monetare este un principiu prevăzut pentru prima dată de Legea finanțelor publice din anul 2002, conform căruia „toate operațiunile bugetare se exprimă în monedă nationala”.

In practica bugetară si in literatura financiara regasim definite si urmatorele principii: principiul echilibrului bugetar, principiul realității, principiul neafectării veniturilor.

Principiului echilibrului bugetar „conform acestui principiu, pentru ca un buget să fie valabil este necesar ca veniturile prevăzute a se realiza să asigure acoperirea cheltuielilor propuse a se efectua în perioada de timp dată, respectiv un an calendaristic.”

Doctrina clasică consideră acest principiu ca fiind „cheia de boltă” a finanțelor publice.

În economiile contemporane, bugetul public modern este intocmit si executat, cel mai adesea în condițiile unui deficit. Deficitul bugetar poate fi definit ca reprezentând diferența dintre cheltuielile publice, mai mari, și veniturile publice ordinare, fiscale și nefiscale, mai mici.

Adica, acest deficit presupune faptul ca se autorizeaza cheltuileli superioare veniturilor provenite din impozite și taxe, prelevări obligatorii.

S-a remarcat in ultima perioada ca aceste deficite au capatat un „caracter cronic”.

Principiul realității – este un principiu potrivit căruia veniturile și cheltuielile înscrise în bugetul public trebuie să fie stabilite pe baze reale, să corespundă situației economico-financiare previzionate pentru anul bugetar.

Principiul realității acționează mai ales în perioada de fundamentare a proiectului de buget, deoarece in urma mobilizării tuturor veniturilor la bugetul statului se acorda o importanță deosebită stabilirii obiective a priorităților la cheltuielile care pot fi finanțate din veniturile bugetare, asadar respectarea acestui principiu în elaborarea bugetului asigură o bună execuție pe întregul exercițiu financiar.

Principiul neafectării veniturilor bugetare „conform acestui principiu nici unul din vemiturile statului nu trebuie instituit si incasat cu o destinatie anume” presupune o depersonalizare a veniturilor bugetare, prin concentrarea lor într-un singur fond bănesc bugetar care să fie folosit pentru toate cheltuielile bugetare.

Principiul neafectării veniturilor bugetare este complementar principiului universalității, împreună impunând elaborarea bugetului în condițiile în care ansamblul veniturilor, formând o masă globală de resurse, servește acoperirii unei mase globale de cheltuieli.

În practică, ca de obicei, există o serie de abateri sau de exceptii de la principiul neafectării veniturilor bugetare, dintre care amintim: lăsarea la dispoziția unor ministere a unei cote-părți din veniturile proprii încasate, afectarea unor venituri bugetare sigure pentru restituirea unor împrumuturi de stat, scoaterea unor venituri de sub incidența bugetului public, ordinar, constituirea fondurilor speciale, întocmirea bugetelor extraordinare, autonome.

Totusi, aceste abateri pot fi considerate ca o nerespectare deplina a altor principii ca universalitatea și unitatea bugetară.

Capitolul III PROCESUL BUGETAR

3.1 DEFINIRE SI CARACTERIZARE

Procesul prin care sunt alocate resursele limitate care implică alegerea între obiective și cheltuieli publice potențiale, constituie ceea ce se numește, bugetare. Bugetarea este deci procesul care prescrie cum, când și de către cine se solicita cheltuielile publice și cum sunt alocate resursele disponibile.

Putem spune asadar, ca procesul bugetar se rezuma la repartizarea actului decizional privind bugetul, pe nivelurile sau partile implicate in elaborarea acestuia, stabilindu-i astfel fiecarui actor institutional competentele si termenele, in vederea intocmirii bugetului in termeni legali.

Politicianul consideră procesul bugetar ca "un eveniment politic desfășurat în arena politică pentru avantaj politic".

Economistul consideră bugetarea ca o chestiune de alocare a resurselor în termeni de cost de oportunitate, unde alocarea resurselor pentru un consumator se face prin preluarea de resurse de la un alt consumator. Rolul economistului, prin urmare, este de a oferi factorilor de decizie cele mai bune informații posibile.

Perspectiva contabila se concentrează asupra valorii responsabilității în bugetare care analizează suma bugetată a cheltuielilor efective care descriu astfel "înțelepciunea politicii originale".

Bugetarea cuprinde trei componente esențiale: generarea resurselor bugetare (venituri fiscale și alte venituri), solicitarea de cheltuieli publice din aceste resurse și alocarea resurselor care se preconizează a fi obținute. Acesta este numărul minim de acțiuni care constituie procesul bugetării, in conditiile in care bugetarea nu poate avea loc dacă vreuna din elementele amintite lipsesc. Bineinteles, avem si aici o exceptie de la regula, deoarece ele pot lipsi atunci cand este vorba de revederea bugetului în curs de execuție, adica atunci cand vorbim de rectificarea bugetului.

Solicitarea bugetară este orice cerere de resurse făcută în concordanță cu regulile și procedurile procesului de bugetare. Tocmai existenta acestor solicitari, face necesară existent unui buget.

Una din caracteristicile universale ale solicitărilor bugetare este că acestea sunt întotdeauna mai mari decât disponibilitățile pentru satisfacerea lor.

Dar totusi, putem spune ca dacă toate pretențiile ar fi satisfăcute nu ar exista bugetare, iar daca nicio solicitare nu ar fi satisfăcută nu ar exista procesul bugetar.

Bugetarea are loc în oricare din punctele situate între cele două extreme, adică din totalul solicitărilor față de veniturile bugetare sunt satisfăcute numai o parte. Solicitările bugetare vor fi in ascensiune atunci când există resurse suficiente, iar guvernul favorizează programe de expansiune, economia este încurajată și astfel noi cheltuieli publice pot fi finanțate fără creșterea impozitelor.

Pe de altă parte, solicitările bugetare vor fi mai slabe când bugetul este strâns, liderii politici fiind favorabili reducerii cheltuielilor publice.

Procesul bugetar este creionat de urmatoarele trasaturi:

– deoarece conținutul său constă în alocarea unor resurse bugetare limitate în raport cu nevoile societății pentru bunuri și servcii publice, putem spune ca este un proces decizional;

– avand in vedere ca în cursul derulării etapelor sale se manifestă atât atributele statului de drept, cât și posibilitatea impunerii intereselor economico-sociale ale diferitelor grupări de cetățeni care dețin majoritatea politică de decizie, acesta este si un proces democratic;

-tinand cont de faptul ca opțiunile reflectate în buget reprezintă un act de decizie politică al forțelor majoritare din parlament, il putem considera ca un proces preponderent politic,

– este un proces ciclic, deoarece presupune o etapizare riguroasă;

– cu siguranta, are un larg impact public, cu implicații la nivel macro și microeconomic, atât în plan economic, cât și în plan social.

,,Într-o definire completă, procesul bugetar reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni prin care entități organizatorice și populația, cu responsabilități și competențe bine precizate, procedează la fundamentarea și realizarea veniturilor și cheltuielilor de ordin public prin balanțe financiare potrivit cu o anumită succesiune de etape prin care trec acestea”.

“Dupa parerea lui Iulian Vacarel, procesul bugetar reprezinta ansamblul actiunilor si masurilor intreprinse de autoritatea statala competenta cu privire la etapele consecutive ale procedurii bugetare, care cuprinde urmatoarele etape: elaborarea proiectului de buget, aprobarea bugetului, executarea bugetului, incheierea executiei bugetare, controlul executiei bugetului, aprobarea executiei bugetare.”

O alta structura a fazelor procesului bugetar este cea oferita de Tatiana Mosteanu, potrivit careia procesul bugetar urmareste urmatoarele etape: ,,elaborarea proiectelor de bugete publice; aprobarea bugetelor publice; execuția și raportarea bugetelor publice”.

Capitolul 2.2 Regulile procesului bugetar

Regulile procesului bugetar apar în legea organică a Finanțelor Publice și fac referire la cheltuieli și limite de micșorare a veniturilor și de majorare a cheltuielilor. Trebuie specificat faptul că nici o cheltuială nu se poate înscrie în bugetele menționate de lege, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială: ,,Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și platită dacă nu este aprobată”.

Eventualele propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative care presupun micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor, obligă pe cei ce inițiază acest lucru să prevadă si mijloace necesare pentru acoperirea minusului veniturilor, respectiv creșterea cheltuielilor.

“Este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.

Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

Nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.

După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.”

Capitolul 3.3 Continutul fazelor procesului bugetar

Aplicarea principiilor bugetare conferă documentului bugetar o anumită configurație, care il infatiseaza ca fiind un document extrem de voluminos și de complex în care își găsesc reflectarea decizii de cea mai mare importanță. Tocmai de aceea el este îndelung pregătit, dezbătut și apoi supus aprobării.

„Ansamblul operatiunilor pe care le comporta bugetul din momentul inceperii sale, cuprinde patru etape si anume: elaborarea proiectului bugetului, aprobarea bugetului, executarea bugetului si incheierea si intocmirea contului exercitiului bugetar si controlul bugetar.”

3.3.1 Elaborarea proiectului de buget

Incep descrierea acestei etape prin precizarea ca este de competenta Guvernului, a Ministerului Finantelor, iar dupa intocmirea si insusirea de catre Guvern el este depus spre dezbatere si aprobare Parlamentului. Acest mod de elaborare a proiectului de buget este corespunzator sistemului european.

“Elaborarea proiectului legii bugetare este un proces deosebit de complex, având caracter iterativ, care constă în dimensionarea mărimii alocațiilor bugetare destinate finanțării utilităților publice, precum și a resurselor financiare care urmează a se mobiliza în cadrul unui an bugetar.”

Asadar, in elaborarea proiectului de buget, cel mai mult ne intereseaza cifrele privind veniturile si cheltuielile. Aceste cifre sunt determinate, in general tinand cont de indicatorii din anii precedenti, care se majoreaza sau se diminueaza infunctie de evolutia fenomenului bugetar.

Unele cheltuieli sunt determinate de evolutia economiei, iar veniturile sunt direct sau indirect dependente de evaluarile economice.

Pentru a permite factorilor de decizie eliminarea subiectivismului în alocarea resurselor este necesară o apreciere corectă a eficienței, eficacității și economicității cu care sunt utilizate fondurile publice și este obligatorie elaborarea unor criterii de performanță.

Ca si criteriu de performanta economicitatea, presupune sa se aiba in vedere procurarea resurselor necesare la cel mai mic cost, pe cand prin eficienta se urmarestea maximizarea rezultatelor obtinute, pornind de la o cantitate data de resurse, sau minimizarea cantitatii de resurse pentru un rezultat prestabilit iar prin eficacitate se doreste ca rezultatele obtinute sa atinga rezultatele prevazute.

3.3.2. Aprobarea proiectului de buget

Aprobarea bugetului presupune dezbaterea si votarea, de catre Parlament, a legii de aprobare a bugetului, in conditiile in care Parlamentul este institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget.

Drepturile Parlamentului, cu privire la cifrele prezentate spre analiza constau in: dreptul de a aproba in bloc sau de a refuza in bloc proiectul de buget, respectiv dreptul de a aduce unele modificari cifrelor prezentate de Guvern.

Caracterul democratic si de larg impact economico-social al deciziilor de politica financiara continute de proiectul de buget, conduce la necesitatea aprobarii prevederilor bugetare de catre forul legislativ, organ reprezentativ al intereselor tuturor cetatenilor.

Asadar, “bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz, și pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum și creditele de angajament pentru acțiuni multianuale. Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informații privind necesarul de finanțare pe termen mediu și nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respective” .

Pentru aprobarea în Parlament proiectul de buget parcurge o serie de etape: prima etapa o reprezinta prezentarea, în plenul Parlamentului, de către primul ministru (sau ministrul finanțelor publice) a raportului proiectului de buget, apoi are loc examinarea acestuia în comisiile permanente ale Parlamentului, structurate pe domenii: educație, cultură, ocrotirea sănătății, amenajarea teritoriului și protecția mediului, apărare și siguranță națională, agricultură, industrie, transporturi etc. , unde se pot depune o serie de amendamente. Urmează analiza și aprobarea proiectului de buget în comisia de buget, finanțe, bănci unde se ia și decizia de admitere sau respingere a amendamentelor formulate în comisiile permanente de specialitate, hotărârea finală urmând a fi luată în plenul Parlamentului. In urmatoarea etapa se impune dezbaterea și aprobarea proiectului de buget în Parlament, iar in ultimul rand are loc promulgarea de către Președintele României a legii bugetului aprobată de Parlament.

Data intrării în vigoare este data în care aceasta este făcută publică în Monitorul Oficial al României, in acest moment, se poate trece la execuția acestuia.

3.3.3 Executia proiectului de buget

Aceasta faza este numita de Maria Moraru și ,,faza realizării veniturilor și cheltuielilor bugetare” .

„Prin executarea bugetului de stat se intelege realizarea in practica a ceea ce a foat prevazut si aprobat de catre Parlament.”

Execuția bugetului începe din prima zi a anului bugetar care în tara noastra este 1 ianuarie, dar daca ne aflam in situatia in care legea bugetului nu este aprobată cu cel puțin 3 zile înainte de începutul anului bugetar, atunci, potrivit Legii finanțelor publice, Guvernul poate încasa venituri și le poate cheltui, până la aprobarea noului buget, în conformitate cu prevederile legii bugetului pe anul anterior.

Execuția bugetului înseamnă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor potrivit legii bugetului, ca limită minimă în ceea ce privește veniturile și ca limită maximă în ceea ce privește cheltuielile, de aceea se acorda o importanta mai deosebita in ceea ce priveste partea de cheltuieli.

Acest fapt presupune că veniturile înscrise în buget reprezintă sarcini minime. Depășirea acestora (cu excepția celor extrabugetare) nu reprezintă un act de indisciplină bugetară dacă nu au fost încălcate legile fiscale. Atenția este deci îndreptată spre identificarea tuturor surselor de venituri și încasarea integrală a sumelor cuvenite statului, fără săvârșirea de abuzuri fiscale.

În schimb, în cazul cheltuielilor, sumele înscrise în buget reprezintă limite maxime, iar efectuarea de cheltuieli peste plafonul aprobat sau pentru alte scopuri decât cele pentru care s-a obținut aprobarea, reprezintă o încălcare a disciplinei financiare, iar cei vinovați sunt sancționați.

Aici preocuparea este aceea de a efectua cheltuieli în limitele, condițiile și pentru destinațiile legale, evitându-se deturnările de fonduri, risipa și abuzurile.

Institutiile care participa la executia bugetului sunt: Ministerul Finanțelor, Trezoreria Statului, toate instituțiile bugetare (în calitate de ordonatori de credite bugetare), unitățile administrativ-teritoriale, bănci angajate în operațiunile bugetare, organisme internaționale angajate în transferuri monetare cu bugetul.

Grija principală a acestor organisme este de a asigura încasarea veniturilor cel puțin la nivelul aprobat și efectuarea cheltuielilor în limitele și pentru destinațiile aprobate.

György a facut urmatoarea remarca "in prezent, există unele tendințe care urmaresc creșterea eficienței activităților, printr-o mai bună adaptare a bugetelor la noile cerințe economice. Soluțiile oferite de teoreticieni și practicieni, care nu au fost aplicate până în prezent, pot fi grupate și analizate ca provocări pentru bugetele viitoare ".

În România, în cadrul procesului bugetar, au fost adoptate bugete de programe cele mai multe dintre ele sub forma bugetelor multianuale.

Competența și răspunderea execuției bugetare cu privire la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale (sănătate și șomaj), bugetului Trezoreriei statului revine Guvernului și organelor sale de specialitate (ministere și alte instituții publice centrale etc), iar cea referitoare la bugetele locale revine birourilor executive ale consiliilor locale, primarilor, președinților consiliilor județene, primarului general al municipiului București, precum și conducătorilor instituțiilor publice care sunt finanțate prin intermediul acestora.

Execuția bugetului de stat înseamnă o activitate de încasare a veniturilor bugetare și de efectuare a plății cheltuielilor aprobate prin acest buget. Aceste activități presupun o serie de operațiuni ce vizează încasarea veniturilor bugetare, respectiv plata cheltuielilor bugetare.

Aceasta este execuția de casă a bugetului, concretizata in ansamblul acestor operațiuni, sau altfel spus execuția de casă a bugetelor presupune un complex întreg de operații care se referă la încasarea veniturilor și plata cheltuielilor. În România, execuția de casă a bugetului se realizează prin trezoreria statului, implicând și operațiuni prin sistemul bancar.

Execuția bugetară propriu-zisă este demarată prin propunerile ordonatorilor principali de credite de repartizare pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, care se aprobă de Ministerul Finanțelor Publice, ocazie cu care se au în vedere termenele de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, corelate cu scadențele cheltuielilor pe fiecare obiectiv public și acțiune specifică.

Avand in vedere o ritmicitate mai accentuata a efectuării cheltuielilor decat ritmul de încasare a veniturilor, acest specific trebuie luat în considerare cu ocazia aprobării și repartizării pe trimestre a prevederilor bugetare.

“Ministerul Finanțelor, respectiv Trezoreria Statului au ca obiectiv să cunoască și să urmărească permanent starea încasării și cheltuirii resurselor bugetare, ca și echilibrul bugetar, să efectueze încasările și plățile bugetare.”

Amploarea executiei bugetului de stat, face necesara urmarirea separata a executiei veniturilor, de cea a cheltuielilor, fiecare avand propriile principii si reguli de executie.

3.3.3.1 Execuția cheltuielilor publice

Execuția cheltuielilor publice reprezintă activitatea de efectuare a cheltuielilor prevăzute și aprobate prin acest buget.

Legea Finantelor publice aduce urmatoarele reglementari cu privire la executia cheltuielilor bugetului:

“In procesul execuției bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanțare, plată.

Execuția bugetară se bazează pe principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil.

Operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituției publice.

Plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile. “

Deci, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, în bugetul de stat, sunt limite maxime ce nu pot fi depășite. Totodată, pentru acțiunile multianuale, în bugetul de stat, se înscriu distinct credite de angajament și credite bugetare.

Creditele bugetare aferente acțiunilor multianuale, reprezintă la randul lor limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanțate și plătite în cursul fiecărui exercițiu bugetar. Aceste plăți sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita creditelor de angajament aprobate în exercițiul bugetar curent sau în exercițiile bugetare anterioare.

Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în cursul exercițiului bugetar, în limitele aprobate prin legea bugetară anuală.

Pentru angajamentele multianuale, termenul de credit destinat acțiunilor multianuale evidențiază sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective și alte actiuni asemanatoare, care se desfășoară pe o perioadă mai mare de un an și dau loc la credite de angajament și credite bugetare.

De obicei, prin angajare se intelege „actul care pune statul în situația de debitor“

In executia cheltuielilor bugetare se tine cont de urmatoarele principii:

creditele bugetare sunt nerambursabile și nepurtătoare de dobândă, ele vizând finanțarea bugetară definitivă și gratuită;

creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru tot anul bugetar;

creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fără a se preciza sursele de finanțare; excepție fac alocațiile pentru cheltuielile de personal, aceste alocații nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli;

creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite;

creditele bugetare aprobate pentru un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol;

nu se pot realiza virări de credite bugetare de la capitole care au fost majorate din fondurile de rezervă bugetară și de intervenție la dispoziția Guvernului;

situația virărilor de credite bugetare este transmisă lunar Ministerului Finanțelor de către ordonatorii principali de credite bugetare, în termen de 5 zile de la sfârșitul lunii;

menținerea unor credite bugetare este analizată lunar de către ordonatorii principali de credite care pot formula propuneri de anulare a acestora dacă se constată că nu sunt necesare.

Tehnica executarii cheltuielilor publice, cuprinde urmatoarele etape: angajarea cheltuielilor, lichidarea cheltuielilor, ordonantarea, si plata.

Primele trei operații – angajarea, lichidarea și ordonanțarea – sunt efectuate de către conducătorii instituțiilor publice (ordonatorii de credite bugetare) sau de către împuterniciții acestora iar a patra operație – plata – se efectuează de către gestionarii de bani publici (casieri sau contabili publici).

3.3.3.1.1 Angajarea cheltuielii, este operatia prin care statul, pe baza de acte, perfecteaza diferite operatii generatoare de cheltuieli.

,,Prin angajarea cheltuielii de către o instituție publică finanțată din buget se înțelege asumarea obligației acesteia de a plăti în viitor o sumă de bani unei terțe persoane fizice sau juridice. Angajarea trebuie să aibă temei legal. Ea se realizează în cazul achiziționării bunurilor sau serviciilor prin încheierea unui contract, emiterea unei comenzi sau acceptarea unei oferte.”

3.3.3.1.2 Lichidarea cheltuielii are două faze:

i.faza în care se constată faptic și pe bază de acte justificative realizarea operației angajate sau dispuse în prealabil;

ii.faza în care se stabilește suma datorată beneficiarului.

Avand in vedere aceste doua aspecte, amintesc definirea prof. Univ. Dr. I. Morar, care considera ca lichidarea cheltuielii „reprezinta constatarea indeplinirii obligatiilor de catre cei fata de care initial statul s-a angajat, intr-un fel sau altul, precum si stabilirea masurii in care acestia si-au indeplinit obligatiile, in vederea stabilirii exacte a marimii cheltuielilor in sarcina statului”.

3.3.3.1.3 Ordonantarea presupune formularea unui ordin de plata de catre unitatea administrativa care beneficiaza de servicii. Acest ordin este inaintat contabililor, respectiv casierilor publici, si presupune obligatia de a face o plata in favoarea creditorului indicat.

3.3.3.1.4 Plata propriu-zisă este obligația de achitare a sumei datorate beneficiarului.

Aceasta etapa se concretizeaza in indeplinirea ordinului primit de catre casier, prin care loc eliberarea efectiva a sumelor in favoarea creditorilor statului.

Operațiunile implicate la nivelul instituțiilor publice, în legătură cu execuția cheltuielilor sunt evidențiate în figura 2.4FB III PAG 29 FAC FIGURA

3.3.3.1 Execuția veniturilor bugetului de stat

Execuția veniturilor bugetului de stat este activitatea de încasare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri cuvenite acestui buget.

Executarea veniturilor este mai complexa decat executarea cheltuielilor, deoarece cifrele aprobate trebuie realizate ce putin la nivelul aprobat, in caz contrar se considera o lipsa de activitate a celor cu atributii in acest sens, iar incasarea veniturilor statului ofera mult mai multe oportunitati de frauda decat efectuarea cheltuielilor, avand in vedere faptul ca resursele la buget provin dintr-i mare varietate de surse.

„ Principiile pe baza carora se construieste executia veniturilor bugetare sunt:

• nici un impozit, taxă sau alte obligații de natura acestora nu pot fi înscrise în buget și încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;

• legea bugetară anuală aprobă, pentru fiecare an, lista impozitelor, taxelor și a cotelor acestora, precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă;

• este interzisă perceperea sub orice titlu și sub orice denumire de contribuții directe sau indirecte în afara celor stabilite prin lege.”

Execuția bugetară se încadrează strict în anul financiar, care are aceeași durată ca și exercițiul bugetar, atât pentru stat, cât și pentru agenții economici.

Ministerul Finanțelor Publice este “administratorul” veniturilor statului, ceea ce presupune administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și a altor venituri bugetare potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluționare a contestațiilor și de dezvoltare a unor relații de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistență, conform competențelor.

Evidența creanțelor și plăților efectuate se face pe plătitori. În cazul persoanelor fizice, plătitorii români sunt evidențiați după codul numeric personal (CNP), iar cei străini după NIF, iar persoanele juridice sunt identificate după codul unic de identificare (CUI).

Încasarea veniturilor la bugetul de stat se poate realiza prin următoarele procedee: calcularea si plata directă de către subiecții impozitelor, calcularea, reținerea și vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o terta persoană, impunerea și debitarea de către organele fiscale, sau utilizarea timbrelor fiscale.

Operațiile implicate la nivelul organelor fiscale în legătură cu execuția veniturilor pot fi grupate în următoarele etape: așezarea (asieta), lichidarea, emiterea titlului de percepere, încasarea propriu-zisă.

3.3.3.1.1 Asieta presupune constatarea si evaluarea materiei impozabile.

Intr-o descriere mai cuprizatoare asieta sau asezarea impozitului, se refera la operatiunile de identificare si dimensionare a materiei impozabile, de care dispune o persoana fizica sau juridica si care este supusa impozitarii potrivit legilor fiscale specifice naturii sursei respective de venit.

3.3.3.1.2 Lichidarea presupune determinarea cuantumului impozitului datorat de o persoană fizică sau juridică în funcție de mărimea materiei impozabile, de cotele de impozit si alte condiții prevăzute de actul normativ care reglementează fiecare impozit în parte.

3.3.3.1.3 Emiterea titlului de percepere a impozitului este cea de-a treia etapa, si se concretizeaza intr-o „lista cuprinzand contribuabilii din raza unitatii administrative respective cu materia impozabila de care dispune su cu cuantumul impozitului corespunzator”.

Acest titlu sau rol are putere executorie, adica in caz de neplata pe baza acestuia se poate trece la executarea silita a contribuabilului.

3.3.3.1.4 Ca si o ultima etapa, perceperea impozitului constă în încasarea efectivă a impozitului în cuantumul si la termenele stabilite, prin aceasta operațiune stingadu-se obligațiile contribuabilului față de buget. Aceasta operatiune de incasare se realizeaza de către casierii publici.FB III FAC O SCHEMA

3.3.4 Incheierea executiei bugetare

Aceasta etapa concretizeaza modul de gestionare a bugetului si se realizează prin întocmirea la finele anului bugetar a contului de execuție bugetară.

"Concretizarea modului de gestionare a bugetului se efectueaza prin intocmirea, la finele anului bugetar, a contului de executie bugetara. Acesta reflecta finalitatea operatiunilor de executare a veniturilor si cheltuielilor bugetare si conduce la determinarea modului cum executivul, prin institutile publice din structura si subordinea sa, a respectat incadrarea in veniturile, cheltuielile si soldul bugetar aprobat de Parlament (echilibru, deficit sau excedent)".

E. Dragoescu defineste contul de executie bugetara ca „un proces de contabilitate, intocmit pe baza darilor de seama contabile depuse de ordonatorii principali de credite, bugetare pe baza conturilor privind executia da casa a bugetului, prezentate de organele care au aceasta sarcina”.

Întocmirea contului de execuție bugetară se face de Ministerul Finanțelor pe baza dărilor de seamă contabile și a conturilor privind execuția de casă a bugetului, iar mai apoi acesta se prezintă Guvernului care după analizarea sa, îl prezinta Parlamentului pentru dezbatere și aprobare.

In functie de metoda de evidenta bugetara adoptata de autoritatile guvernamentale privind durata exercitiului bugetar, contul de executie bugetara poate diferi ca si continut. Optiunile existente sunt: sistemul de exercitiu sau sistemul de gestiune.

In sistemul de exercitiu, contul de executie bugetara cuprinde toate operatiunile anului bugetar respectiv, chiar daca unele dintre acestea se realizeaza dupa incheierea anului bugetar.

Concret, acest sistem presupune ca pentru o perioada de cateva luni, in cursul unui an bugetar se conduce o evidenta paralela, concretizata in conturi de venituri si respectiv de cheltuieli, corespunzatoare atat anului curent cat si anului bugetar precedent.

"In sistemul de gestiune contul de executie bugetara cuprinde numai operatiunile de incasari ale veniturilor si plati in contul cheltuielilor realizate efectiv in anul bugetar respectiv, indiferent de exercitiul bugetar la care se refera. Asadar operatiunile ramase neefectuate in cursul unui an bugetar se reflecta in contul de executie al anului urmator, ceea ce inseamna ca acest cont in sistemul de gestiune, cuprinde operatiunile aferente atat anului curent, cat si celui precedent."

3.3.5 Controlul execuției bugetare

"Dupa primirea contului privind executia bugetara, Parlamentul transmite documentul institutiei supreme de control finantelor publice care, in cele mai multe tari, poarta denumirea de Curte de Conturi. Acesta este o institutie publica exterioara guvernului care actioneaza in mod autonom, conform legii proprii de organizare si functionare pe langa forul legislativ. Curtea de Conturi raporteaza parlamentului asupra rezultatelor controalelor efectuate, propunand, totodata, masuri de imbunatatire a unor dispozitii legale in vederea cresterii eficientei utilizarii fondurilor publice."

Controlul Curții de Conturi vizează:

legalitatea și realitatea datelor cuprinse în evidentele contabile și în conturile de execuție de casă a bugetului la oricare ordonator de credite, precum și în raportul și contul general de execuție întocmite de Ministerul Finanțelor;

eficiența, eficacitatea și economicitatea execuției bugetare, respectiv calitatea gestionării banilor publici la toate nivelurile;

depistarea utilizării ilegale a banilor publici, evaluarea eventualelor pagube și recuperarea lor prin organe jurisdicționale proprii sau prin instanțe din sfera puterii judecătorești;

propunerea către Parlament a unor eventuale modificări a legislației privind bugetul, execuția și controlul execuției acestuia.

„Acest control (al Curții de Conturi, al Guvernului, al Ministerului Finanțelor și al celorlalte organisme menționate) este un control tehnic, adică de natură financiară. În afara acestuia, Parlamentul execută un control politic asupra oricărei etape a procesului bugetar prin faptul că dezbate și aprobă bugetul și legea bugetului, contul de execuție bugetară, documentele pendinte și legea execuției bugetului.”

Organizarea si functionarea controlului financiar, in general, si asupra executiei bugetare, in special, prezinta particularitati de la o tara la alta. Este esential ca organizarea si functionarea controlului financiar, sa fie de asa natura incat sa evite manifestarea conflictului de interese si sa realizeze controlul reciproc al puterilor in stat. Este necesar ca organismul care gestioneaza bugetul (Guvernul) sa fie controlat si de o entitate publica exterioara acestuia, iar aprobarea executiei bugetare sa fie realizata de alta putere in stat, respectiv forul legiuitor, care este Parlamentul.

3.3.6 Aprobarea execuției bugetare

In final, pe baza raportului privind contul de execuție bugetară elaborat de Curtea de Conturi, Parlamentul declanșează procedura de dezbatere și aprobare a acestuia, iar incheierea etapelor procesului bugetar, fiind anuntata de votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea contului de execuție bugetară.

"Cu aceasta ocazie se prezinta de catre executiv sinteza evolutiilor economico-financiare din anul la care se refera executia bugetara si factorii care au influentat evolutia acesteia. Apoi are loc exprimarea punctelor de vedere ale formatiunilor politice reprezentate in forul legislativ, prilej cu care se fac precieri privind caliatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile bugetului aprobat.Totodata se pot avansa propuneri privind modificarea unor legi in vederea cresterii eficientei utilizarii banilor publici. In continuare se trece la discutarea pe articole a proiectului legii privind aprobarea contului respectiv, se pot introduce prevederi referitoare la continuarea verificarii de catre Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale executiei bugetare si la raportarea catre Prlament a constatarilor rezultate si a masurilor legale aplicate."

Capitolul IV. Studiu de caz

Analiza bugetului de stat si analiza bugetului public de asigurari sociale de stat pe anul 2015

Tema acestui studiu de caz are scopul de a aprofunda cunosterea si intelegerea termenului de buget, din punct de vedere practic. Bugetul public, cum am precizat in prima parte a lucrarii, este format din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale ale comunelor, oraselor si municipiilor. Pentru elaborarea acestui studiu am ales sa analizez atat bugetul de stat pe anul 2015, precum si bugetul asigurarilor sociale de stat aferent acestui an.

Studiul se bazeaza pe o analiza complexa a structurii bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat, prezentarea in dinamica a evolutiei acestor doua bugete intre anii 2012-2015, precum si estimarile pe urmatorii 3 ani 2016-2018.

Datele pentru elaborarea si fundamentarea unor pareri si concluzii au fost preluate din Legea privind bugetul de stat pe anul 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Nr. 960, 30.XII.2014, respectiv Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2015, publicata in Monitorul Oficial, Nr. 961, 30.XII.2014.

Pe termen scurt, prioritățile guvernului rămân în continuare legate de relansarea economică, crearea de locuri de muncă și asigurarea sustenabilității finanțelor publice.

România îsi va concentra eforturile bugetare pe stimularea investițiilor, in domeniile educației, cercetării și inovării, infrastructurii, energiei.

Încasările bugetare au fost influențate atât de evoluțiile economice, cât și de deciziile de politică fiscală adoptate, cum ar fi: creșterea salariului minim, majorarea salariilor în sectorul bugetar, modificarea bazei de calcul în cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de pensionari, modificarea cuantumului accizelor, precum și de măsura blocării temporare a rambursărilor fondurilor europene, ca urmare a deficiențelor constatate în anii anteriori.

Capitolul 4.1 Analiza bugetului de stat

Bugetul de stat aferent anului 2015, prevede venituri in valoare de 107,413,041 lei iar pe partea de cheltuieli inregistreaza o suma de 126,532,649 lei, cu un deficit in valoare de 19,119,608 lei. Acest deficit reprezinta procentual, 15.11% din programul de cheltuieli aferent bugetului de stat, veniturile asigurand acoperirea unui procent de 84.89% din cheltuielile acestui buget.

Bugetul de stat, contribuie pe partea de venituri a bugetului general consolidat cu 47.45%, iar pe partea de cheltuieli cu un procent de 52.86%.

Pentru a analiza evolutia bugetului de stat, am avut in vedere bugetele din anii 2012-2014, programul pe anul 2015, dar si estimarile pentru anii urmatori 2016-2018.

Incep aceasta analiza cu urmatorul grafic, din care vom sesiza ca acest deficit nu este o exceptie a acestui an, ci este mai mult o „regula”, avand in vedere faptul ca inca din anul 2012 nu a existat un an fara deficit. Acesta apare si in estimarile anilor urmatori, si este in proportii tot mai mari deci nu putem avea speranta unui excedent bugetar, sau macar a unui echilibru bugetar.

Figura 4.1.1 Evolutia bugetului de stat in anii 2012-2015, si estimarile din 2016-2018, prelucrare proprie

Totusi este de precizat ca, anul in care deficitul inregistreaza cea mai mica valoare este anul 2014, inregistrand o valoare de 18,322,374 lei. Estimarile pentru urmatorii ani sunt ingrijoratoare, deoarece nivelul cheltuielilor creste vizibil, pe cand volumul veniturilor inregistreaza un ritm de crestere foarte lent, ajungand chiar sa inregistreze o descrestere in anul 2018.

Figura 4.1.2 Evolutia deficitului bugetar, prelucrare proprie

Unele cauze care duc la instalarea deficitului bugetar sunt: creșterea continuă a cheltuielilor cu rambursarea datoriei publice, creșterea cheltuielilor publice pentru înarmare, creșterea cheltuielilor cu întreținerea aparatelor guvernamentale.

„Pe parcursul anilor 2013-2014, România si-a insusit o politică bugetară caracterizată de un management prudent al cheltuielilor publice și de o îmbunătățire semnificativă a managementului datoriei publice. Începând cu anul 2013 România a ieșit de sub procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene.”

Totusi, scaderea deficitului bugetar sau permisiunea unui deficit bugetar mai mare nu este un factor important al cresterii economice, pentru ca marimea deficitului nu influenteaza cresterea economica pe termen lung.

In graficul alaturat, am pus in evidenta principalele mari categorii de venituri ale bugetului de stat.

Am sa incep cu categoria de venituri din operatiuni financiare care are contributia cea mai mica, in suma de 6,303 lei, si care consta in principal in incasari din rambursari de imprumuturi.

Urmatoarea contributie la formarea veniturilor la bugetul de stat o au veniturile din capital cu o pondere de 286,591 lei. Aceste venituri s-au constituit in cea mai mare parte in procesul de stingere a creantelor bugetare.

Sumele primite de la Uniunea Europeana, sustin bugetul de stat in proportie de 10.61%.

Cu un procent de aproape 90% in veniturile bugetului de stat, ies in evidenta veniturile curente. Datorita importantei acestei categorii de venituri, este necesara o analiza mai detaliata.

Bugetul se alimenteaza din impozite Figura 4.1.3 Structura veniturilor BS, 2015 si taxe ale contribuabililor, deci este evident ca sursa de prelucrare proprie alimentare a veniturilor curente sunt veniturile fiscale.

Acestea au o pondere de 93.47% din veniturile curente, si o pondere de 83.3% din veniturile totale ale bugetului de stat.

În categoria veniturilor bugetare conform legii bugetare și a Codului Fiscal veniturile fiscale cuprind impozite directe și impozite indirecte, precum impozitul pe profit, impozitul pe salarii și pe venit, impozite și taxe pe proprietate, alte impozite directe, contribuțiile pentru pensia suplimentară și pentru persoanele cu handicap, taxa pe valoare adăugată, accizele, taxele vamale și alte impozite indirecte.

În categoria veniturilor bugetare potrivit acelorași reglementări în vigoare întâlnim și veniturile nefiscale care cuprind veniturile din proprietate și veniturile din vânzări de bunuri si servicii.

Asadar veniturile fiscale se incaseaza la bugetul de stat din taxele si impozitele existente la un moment dat in economia tarii. Din cele mai reprezentative impozite si taxe sunt: impozitul pe venit, impozitul pe profit, TVA si accizele.

Figura 4.1.4 Venituri fiscale, prelucrare proprie

*In realizarea acestui grafic s-a tinut de sumele si cotele defalcate care au fost scazute din impozitul pe venit, respectiv TVA.

Contributia acestor impozite si taxe la formarea veniturilor fiscale se prezinta astfel: impozitul pe profit are o pondere in veniturile fiscale de 14.11%, accizele 27.05%, impozitul pe venit are o pondere de 9.34%, taxa pe valoare adaugata contribuie cu 43%, iar celelalte impozite si taxe mai reduse ca valoare, contribuie cu 6.5% la formarea veniturilor fiscale.

Totusi, consider ca impozitele sunt multe si mari, si coroborate cu un nivel ridicat al fiscalitatii, fiecare din aceste impozite aduce putini bani la buget.

Cheltuielile bugetului de stat in valoare de 126,532,649 lei sunt destinate cheltuielilor de capital in proportie de 2.23%, operatiunilor financiare in proportie de 2.23%, iar cheltuielilor curente un procent de 95.16%.

La fel ca si in cazul veniturilor, unde veniturile curente pondereaza cel mai mult, am observat ca si in cazul cheltuielilor, cheltuielile curente sunt cele mai cuprinzatoare.

Din acest grafic rezulta ca cea mai mare parte a cheltuielilor curente este orientata spre zona de transferuri intre unitati ale administratiei publice, cu un procent de 28.49%. Cheltuielile de personal au o pondere de 16.65%, reprezentand o valoare de aproximativ 20 milioane lei, fiind urmate indeaproape de cheltuielile privind finantarea din fonduri externe nerambursabile.

Figura 4.1.5 Structura cheltuielilor curente, prelucrare proprie

In graficul urmator 4.1.6, am cuprins toate cheltuielile bugetului de stat, tinand cont de ponderea fiecareia, in functie de capitol. Observam asadar ca cea mai mare pondere o detine capitolul „Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administratiei”, unde am identificat tranferuri de la bugetul de stat catre bugetul asigurarilor sociale de stat in proportie de 93.03%.

„Podiumul” mai este ocupat de asistenta sociala si transporturi.

Figura 4.1.6 Repartizare cheltuielilor bugetului de stat pe capitole, prelucrare proprie

2.Analiza bugetului de asigurari sociale de stat

Bugetul asigurarilor sociale de stat stabilit pentru anul 2015, prevede un nivel al executiei cheltuielilor bugetului de asigurari sociale de stat, concretizat intr-un excedent in suma de 211,787 lei, excedent care este evidentiat in urmatoarea schema:

Figura 4.2.1 Structura bugetului de asigurari sociale de stat, prelucrare proprie

Veniturile bugetul asigurarilor sociale de stat reprezinta 24.31% din veniturile bugetului general consolidat, iar cheltuielile inregistreaza un procent de 22.9% din cheltuielile bugetului general consolidat.

Este de precizat cuantumul castigului salarial mediu brut utilizat la fundamentare bugetului de asigurari sociale de stat pentru anul 2015, care de este 2,415 lei, inregistrand o tendinta ascendenta de la o perioada la alta.

Daca analizam graficul de mai jos, observam ca in toti anii de analiza avem un buget al asigurarilor sociale de stat aproape echilibrat, si nu inregistreaza deficit, in nici un an de analiza.

Figura 4.2.2 Evolutia bugetului asigurarilor sociale de stat, prelucrare proprie

Referindu-ma la structura veniturilor bugetului de asigurari sociale de stat, am realizat acest grafic, unde am conturat mai concret sursele de venituri de intra in compozitia acestora, cu procentele aferente.

Figura 4.2.3 Strutura veniturilor bugetului de asigurari sociale de stat, prelucrare proprie

Si in acest caz veniturile curente „cantaresc” cel mai mult, dar si valoarea subventiilor este semnificativa, in comparatie cu sumele primite de Uniunea Europeana in valoare de 37,441 lei, care reprezinta doar 0.07% din veniturile totale.

In cazul subventiilor, precizez ca acestea provin de la bugetul de stat si au valoarea de 19,755,892 lei.

In cazul bugetului de asigurari sociale de stat, la baza veniturilor curente se afla contributiile de asigurari in proportie de 99.69%, restul de 0.31% constand in venituri nefiscale.

Contributiile de asigurari pentru acest an, sunt pe de-o parte contributii ale angajatorilor in proportie de 69.69%, iar pe de alta parte sunt contributii ale asiguratilor intr-o proportie de 30%.

In urmatorul grafic sunt creionate categoriile de venituri ce intra in structura veniturilor curente ale bugetului de asigurari sociale de stat.

Figura 4.2.4 Structura veniturilor curente, prelucrare proprie

In 2015 cotele contributiilor sociale se vor pastra la aceeasi valoare ca in 2014, potrivit bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale pentru anul acesta.

Astfel, contributiile la pensii sunt urmatoarele:

26,3% pentru conditii normale de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 15,8% pentru contributia datorata de angajator;

31,3% pentru conditii deosebite de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 20,8% pentru contributia datorata de angajator;

36,3% pentru conditii speciale de munca si pentru alte conditii de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 25,8% pentru contributia datorata de angajator.

Legea mai stabileste ca, in cota de contributie individuala de asigurari sociale, este inclusa si cota de 5% aferenta fondurilor de pensii administrate privat, prevazuta de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

In anul 2014 aceasta cota era in procent de 4% din contributia de asigurari sociale datorata de angajat. 

Contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, diferentiata in functie de clasa de risc, este cuprinsa intre 0,15% – 0,85%.

Creste salariul mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale, avand in vedere faptul ca in anul 2013 acesta era in valoare de 2.163 lei, in 2014 acest castig salarial era 2.298 lei, iar in 2015, acesta reprezinta 2.415 lei.

Facand trecere la analiza cheltuielilor bugetului de asigurari sociale de stat, incep cu precizarea ca 99.99% din acestea sunt cheltuieli curente.

Figura 4.2.5 Cheltuielile curente ale bugetului de asigurari sociale de stat

Din acest grafic observam un mare volum al cheltuielilor, este alocat asistentei sociale.

In anul 2015, cheltuielile totale ale bugetului asigurarilor sociale de stat au fost estimate la 54,832,943 lei, din care 99,8% se duc in sistemul public de pensii iar 0,2% sunt destinati pentru sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale. 

Din totalul cheltuielilor aferente sistemului public de pensii, 98,9% sunt alocate pentru asistenta sociala si 1,1% pentru administrarea sistemului public de pensii (cheltuieli de personal, bunuri si servicii, dobanzi datorate trezoreriei statului, proiecte cu finantare din FEN postaderare).

Fondurile destinate platii pensiilor din sistemul public de pensii pentru anul 2015 sunt de

53,277,490 lei, reprezentand 7.5% din PIB.

Constructia cheltuielilor bugetare la acest capitol a avut in vedere 4,68 milioane de pensionari de asigurari sociale platiti prin Casa Nationala de Pensii Publice, cu o pensie medie lunara de 860 lei, dar si pe cei 152.000 pensionari platiti prin Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Afacerilor Interne si Serviciul Roman de Informatii, cu o pensie medie lunara de 2.724 lei.

Capitolul V. Concluzii

5.1. Concluzii cu privire la bugetul de stat

Incep elaborarea concluziilor cu privire la bugetul de stat analizat, prin cateva cuvinte cu privire la deficitul bugetar existent la nivelul acestuia, deoarece am ajuns la concluzia ca deficitul bugetar este o trasatura a economiei contemporane.

În contextul deficitului bugetar, am observat ca acesta este in crestere, majorandu-se cu 4.35% din 2014, iar pe urmatorul an este previzionat ca deficitul va creste cu 26.5%.

Tara noastra este o tara o tara in curs de dezvoltare, a carei cheltuieli publice, care se concretizeaza in „nevoi” mai costisitoare, cresc mult mai rapid decat veniturile, fapt care duce la incheierea bugetelor cu deficit.

Prezenta deficitului bugetar in bugetul de stat vizează atat aspectele politice, cat și cele sociale, privind redistribuirea bunurilor sociale in conditii de echitate, respectiv distribuirea resurselor între generații.

Asadar, in prezent, putem afirma ca Romania trebuie sa inscrie in sarcinile sale primordiale efectuarea unor schimbări de structură, stabilirea echilibrului bugetar și creșterea economică.

Este cunoscut faptul ca veniturile bugetare, se constituie tinand cont de impozitele, taxele, contribuțiile și toate celelalte vărsăminte prelevate de la persoanele fizice și/sau juridice.

Comparand estimarile pentru anul 2015, cu programul efectiv adoptat pentru acest an, am remarcat faptul ca estimarile au fost aproape precise, in cazul veniturilor.

Estimarile veniturilor pentru anul 2015 insumau 106,490,715 lei, iar programul acestui an prevede 107,413,041 lei, depasind cu 0.87% estimarile.

In cazul cheltuielilor, bugetul acestui an a depasit cu 5.5% estimarile din anul precedent. Cea mai mare discrepanta am sesizat-o in cazul transferurilor intre unitati administrativ-teritorile, unde cheltuielile programate pentru acest an, au depasit cu aproape 30% estimarile din 2014.

De aici, pot sa concluzionez ca au crescut transferurile de la bugetul de stat catre bugetul asigurarilor sociale de stat.

Eu consider ca ne cunoastem limitele, dar nu ni le asumam, si privim depasirea veniturilor ca fiind un lucru normal. Eu cred ca oricare ar fi volumul veniturilor, nu ar reusi sa acopere cheltuielile, a caror limita este fortata mereu.

Acest lucru inseamna ca nu cheltuim eficient. Am observat o estimare foarte precisa a veniturilor avand in vedere ca nu inregistreaza modificari semnificative, dar volumul cheltuielilor se majoreaza in continuu. Eu vad aceasta situatie in urmatorul fel: consumam mai mult decat producem.

Nu pot sa nu precizez cateva aspecte privind veniturile fiscale, care formeaza majoritatea resurselor la bugetul de stat. Avand in vedere ca veniturile fiscale reprezinta 89,467,904 lei, tin sa precizez ca veniturile din taxa pe valoare adaugata contribuie cu aproape jumatate.

Analizand diferite perioade de timp am remarcat ca estimarile in cazul TVA, nu mai coincid: estimarile din 2014 pentru acest an erau in jurul valorii 57.312.700 lei, dar momentan in program s-au inscris doar 55,537,200 lei, in anul 2014 estimarile pentru 2016 erau 60.122.100 lei, iar estimarile din 2015 arata 58,326,380 lei, in anul 2014 estimarile pentru 2017 erau 63.340.700, iar acum sunt 61,348,420 lei. Asadar, volumul veniturilor din TVA indica referinte tot mai reduse, situatie asteptata datorita reducerii procentului de TVA.

Consider ca unele metode de reducere a deficitului bugetar ar fi: marirea taxelor pentru produsele de lux, impozitarea câștigurilor din tranzacțiile imobiliare în scopuri comerciale, eliminarea risipei în cheltuirea banului public prin verificarea riguroasa a destinatiei acestuia, creșterea eficienței investițiilor, eliminarea criteriului politic in procesul de alocare, in concluzie consumul de resurse sa fie cat mai eficient.

In urma acestei analize, am ajuns sa constientizez faptul ca, inaintam de la un an la altul fara a urma o strategie, in ceea ce priveste cheltuielile si veniturile bugetare. Bugetul nostru se bazeaza pe adunari si scaderi, cand adaugam putin, cand scadem putin, dar in esenta nu se schimba nimic.

5.2 Bugetul asigurarilor sociale de stat

Dupa ce am studiat mai amanuntit bugetul asigurarilor sociale de stat, am ajuns la concluzia ca in primul rand acesta este conceput ca un plan financiar anual care arata constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti, ca orice alt buget, iar in al doilea rand vizeaza in mod special ocrotirea din punct de vedere financiar a pensionarilor, salariatilor asigurati si a membrilor familiei lor.

Avand in vedere obiectivul acestui buget, nu pot spune decat ca elaborarea si executarea separata a acestuia fata de bugetul de stat este o realizare importanta, pentru ca prezinta urmatoarele avantaje: resursele sale sunt utilizate integral pentru bunastarea cetatenilor iar eventualele excedente se pot raporta pentru anii urmatori.

Constructia bugetara in domeniul asigurarilor sociale de stat pe anul 2015, are in vedere majorarea cu 5% a valorii punctului de pensie, respectiv la 830,2 lei, si majorarea cu peste 100 de lei a castigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.

Pentru anul 2015, acest buget prezinta un excedent in suma de 211,787 lei care reprezinta rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.

Concluzia este ca bugetul asigurarilor sociale de stat este unul foarte echilibrat, deoarece acesta nu inregistreaza deficit in nici un an de analiza, si nici nu se estimeaza ca vor fi dezechilibre pe viitor.

Echilibrul acestui buget este asigurat de faptul ca, se concentreaza pe o zona mai restransa de „interes”, care este mai usor de gestionat, si a caror posibile dezechilibre se pot corecta mai repede.

Dar totusi sa nu omitem care sunt sursele de venituri pentru acest buget: in acest an transferurile de la bugetul de stat reprezinta 35.9%, iar veniturile proprii 64.1%.

Doresc sa scot in evidenta faptul ca deficitul bugetului de stat coincide aproximativ cu valoarea transferurilor facute catre bugetul de asigurari sociale de stat.

Cele mai semnificative resurse la bugetul asigurarilor sociale, se constituie din venituri curente, mai exact din contributii de asigurari.

In consecinta, putem afirma ca importanta deosebita a bugetului public national in cadrul relatiilor social-economice poate fi evidentiata prin urmatoarele idei:

Bugetul participa in mod direct la indeplinirea sarcinilor statului;

Este constituit in asa maniera incat sa faciliteze realizarea efectiva a protectiei sociale si ocrotirii populatiei;

Asigura echilibrul financiar, monetar si valutar al statului, avand un rol stabilizator al economiei nationale.

BIBLIOGRAFIE

Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal,Tratat,Editura Eminescu, București,2000

Ioan Condor, Drept financiar, Regia „Monitorul Oficial”, București 1994

Ioan Dan Morar, Finante publice, NOTE DE CURS, Editia a III-a, Editura Universitatii din Oradea, 2012

Arthur Sullivan, Steven M. Sheffrin, Economics: Principles in action. Upper Saddle River, New Jersey,2003

Iulian Vacarel, Finante publice, Editia a VI-a, Editura Didactica si Pedagogica, 2006

Tatiana Mosteanu, Finante publice, Editura Universitara Bucuresti, 2005

Radu Stroe, Dan Armeanu, Finante. Editia a II-a ,Biblioteca Digitala ASE, 2014

Cornel Lazar, Finante publice, Editura Universitatii Petrol-Gaze Ploiesti, 2007

Tatiana Moșteanu, Buget și trezorerie publică, Ed.a II-a, revizuită și completată, Editura Du Style, București, 2000

Mariana-Cristina Cioponea, Finanțe publice și teorie fiscala, Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2007

Robert W. Smith, Thomas D. Lynch, Public Budgeting in America. 5th Edition. Pearson, Upper Saddle River, New Jersery, 2004

Tatiana Moșteanu , Buget și Trezorerie Publică, Editura Du Style București, 2000

Raymond Muzellec, Finances Publiques, Ed. Dalloz, Paris, 1993

Iulian Văcărel (coordonator ), Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică București, 2001

Tatiana Moșteanu (coordonator), Mariana Vuță, Emilia Câmpeanu, A. Gyorgy, Delia Vasilescu, Bianca Savelciuc, Buget și trezorerie public, Editura Universității București, 2004

Marcel Bolos, Bugetul si contabilitatea comunitatilor locale, Editura Economica, Bucuresti, 2006

Vasile Ciuvăț, Drept financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2001

Gheorghe Manolescu, Buget abordare economică și financiară, Editura Economică, 1997

Dan Drosu Șaguna, Patru Rotaru , Drept financiar și bugetar, Editura All Beck, București, 2003

Mihai Aristotel Ungureanu, Finante Publie. Sinteze si aplicatii, Editura Conphyis, Ramnicu Valcea, 2005

Tatiana Moșteanu (coord.), Finanțe publice-Note de curs și aplicații pentru seminar, Ediția a 3-a, Editura Universitară, 2005

Paul Leroy Beaulieu, Traite de la science des finances, Septieme Edition, vol. I, Guillaumin et Cie and Felix Alcan, Paris, 1906

Gaston Jeze, Le Budget, Paris, 1910

Luise Mladen, Gheorghe Manolescu, Sistemul bugetar si Trezoreria publica in Romania, Editura Universitara Bucuresti, 2012

Tatiana Moșteanu si colectivul, Finanțe publice ,Editura Universitara București, 2004

Maria Moraru,  Bugetul general consolidat, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Emilian Drehuță, Gheorghe Neamțu, Elena Voicu, Bugetul public și contabilitatea unităților bugetare, Editura Agora, Bacău, 2000

Iulian Vacarel,Bugetul pe programe multiannual, Editura Expert, 2002

Gabriel Ștefura, Bugete publice și fiscalitate, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2005

Anca Andreea N.MANEA, Derularea procesului bugetar în românia, articol teoretic, 2014

Mariana Cristina Cioponea, Finante publice si teorie fiscala, Editura Fundației România de Mâine , 2007

Radu Stroe, Dan Armeanu, Finante. Editia a II-a, Biblioteca digitala ASE

Mihai Ristea, Contabilitatea rezultatului intreprinderii, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 1997

György Attila, Public Budgets: New Challenges, Budgetary Research Review, vol. 2, 2011

Anisoara Apetrii, Buget si trezorerie publica, Universitatea “Stefan cel Mare”, Suceava, 2008

Constantin I. Tulai, Finante Publice si Fiscale, Casa cartii de stiinta, Cluj-Napoca 2003

Elena Dragoescu, Finante Publice, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mures, 2006

Iulian Vacarel (coordonator), Finante Publice, Editia aVI-a, Editura Didactica si Pedagogica, R.A.

Gaston Jeze, Cours de la science de finance et de législation financière française. Théorie générale de budget, 6-e édition, Paris, 1922

Ioan Talpos, Finantele Romaniei, Vol 1, Editura Sedona, Timisoara, 1996

Maria Moraru, Bugetul general consolidat, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Marcel Bolos, Note de curs

art.2 din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale

art. 137 alin.(1) din Constituția României

art.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 116/1998 privind auditul intern și controlul financiar preventiv modificată ulterior prin Legea auditului public intern

Legea privind finanțele publice nr. 500 / 2002

Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice

Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice

OUG 45/2003 Finantele publice locale, cap 2, sectiunea 1, art 14

http://www.consultantfiscal.ro

www.revistadestatistica.ro

http://legeaz.net/oug-45-2003-finantelor-publice-locale/art-14-reguli-bugetare-principii-si-reguli-bugetare-principii-reguli-si-responsabilitati
http://legeaz.net/dictionar-juridic/sistem-bugetar-national-romania

http://www.cdep.ro