Bugetul Primăriei Comunei Ceanu Mare
=== Bugetul primariei comunei Ceanu Mare ===
UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR
SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI
LUCRARE DE DIPLOMĂ
BUGETUL PRIMĂRIEI COMUNEI CEANU MARE
Coordonator științific, Absolvent,
Conf. dr. Adrian Mihai Inceu
Cluj-Napoca, 2008
CUPRINS
INTRODUCERE
Una dintre temele prioritare ale actualei guvernări o constituie reforma administrației publice, un accent important fiind pus pe componenta financiară a acesteia. Date fiind condițiile de austeritate în care funcționează autoritățile locale în acest moment în România, echilibrarea bugetelor locale este un subiect actual și care face obiectul a numeroase dezbateri. Există un clivaj între comunitățile care realizează venituri proprii suficiente și cele care nu se descurcă nici pentru cheltuielile de întreținere a localității. Reprezentanții primelor merg până la soluții extreme cum ar fi eliminarea procedurii echilibrării bugetelor locale, iar cele din urmă fac lobby pentru a obține cât mai mulți bani prin această modalitate. Această dispută are loc pe două paliere de guvernare: de la nivel central la nivel județean și de la nivel județean la nivel local.
Comunitățile locale „fruntașe” dețin diverse avantaje economice, sociale, demografice care le permit o dezvoltare continuă și echilibrată. Ele au tendința de a învinovăți comunitățile care nu realizează venituri suficiente, pierzând din vedere faptul că în Europa de astăzi conceptul de bază pe care se construiește teoria dezvoltării este coeziunea economică și socială. Aceasta se traduce într-un principiu fundamental, și anume, faptul că dezvoltarea economică și socială trebuie să se bazeze pe o structură spațială echilibrată. Din această perspectivă se consideră că dezvoltarea inegală a teritoriilor reflectă slăbiciuni economice ale ansamblului și sunt de neacceptat deoarece, la rândul lor, devin sursă de instabilitate politică și economică.
Cea mai bună alternativă este solidaritatea comunităților locale, o solidaritate calculată astfel încât să se mențină un echilibru între așteptările ambelor tipuri de comunități.
În acest context pretențiile comunităților bogate par deplasate și lipsite de realism. Doar o dezvoltare teritorială echilibrată va genera dezvoltarea economică sănătoasă pe ansamblu iar nu adâncirea decalajelor existente.
Un alt aspect al reformei administrației asupra căruia s-a apreciat că ar avea nevoie de îmbunătățiri, se referă la descentralizarea financiară. Pe fondul acestor preocupări, există nenumărate observații nu numai din partea partidelor de opoziție dar și al beneficiarilor ei, primari, consilieri locali și județeni. Una dintre temele centrale din dezbaterile publice și de pe agenda executivului în 2001, descentralizarea administrației publice, produce reacții diverse în condițiile repartizării cu întârziere, către administrațiile publice locale, a unor capitole de activități altădată în atribuțiile autorității centrale.
În oglinda anunțatelor intenții ale executivului de a inaugura o procedură diferită de discutare și adoptare a bugetelor locale separată de cea de adoptare a bugetului de stat, începând cu 2003, actorii administrației publice locale își manifestă îngrijorarea pentru capacitatea de autosusținere financiară – spiritul preconizatei intenții a administrației centrale. Această îngrijorare se explică prin experiența neplăcută pe care au avut-o în 2001 când li s-au repartizat activități noi (în sfera asistenței sociale, învățământului și consultanței agricole, pentru a le enumera pe cele mai importante) fără o pregătire managerială anterioară și fără a li se asigura fonduri suficiente.
Oricum, dată fiind complexitatea dar și actualitatea temei, analize, documentări și sinteze care să aducă în prim plan date din teren și informații privind politicile naționale în domeniu, sunt din ce în ce mai necesare atât pentru administrație cât și pentru societatea civilă.
CAPITOLUL 1
CADRUL LEGAL
În ultimii ani au fost făcuți pași importanți pentru îmbunătățirea cadrului legal existent în domeniul bugetelor locale. Ultimul demers în acest sens este anunțul actualului executiv referitor la separarea discuțiilor pe bugete locale de cele pe bugetul de stat, începând cu anul 2003.
Totuși, actuala legislație în domeniu necesită două tipuri de îmbunătățiri. Primul tip se referă la armonizarea actelor normative din domeniu și simplificarea traseului proiectării și adoptării bugetelor locale. Cel de-al doilea tip vizează simplificarea însăși a cadrului legislativ.
Cadrul legal care reglementează funcționarea administrației locale pe tema bugetelor locale include următoarele legi:
• Constituția României (1991)
• Legea administrației publice locale (2001)
• Legea finanțelor publice (1996)
• Legea finanțelor publice locale (1998)
• Legea privind contenciosul administrativ (1998)
• Legea privind taxele și impozitele locale (1994)
• Legea anuală a bugetului de stat.
Alături de acestea se regăsesc și ordonanțe și hotărâri ale guvernului, ordine ale ministerelor și prefecturilor, hotărâri ale consiliilor județene, hotărâri ale consiliilor locale, dispoziții ale președintelui consiliului județean, dispoziții ale primarului.
1.1. PRINCIPIILE PROCEDURII BUGETARE
Bugetul public național reprezintă planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp, în speță de un an.
Bugetul public național cuprinde:
• Bugetul de stat;
• Bugetele locale;
• Bugetul asigurărilor sociale de stat.
Fiind parte a bugetului public național, activitatea bugetară la nivel local se circumscrie activității bugetare la nivel național, cunoscând aceleași etape și desfășurându-se pe baza acelorași principii, dar privite prin prisma specificității activității administrației publice locale. Activitatea bugetară la nivel local cunoaște patru etape:
1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare a veniturilor și cheltuielilor la nivelul unităților adiministrativ-teritoriale cu personalitate juridică (fiecare comună, oraș, municipiu, județ, sector al capitalei și Municipiul București);
2. Aprobarea presupune dezbaterea și votarea bugetelor locale de către autoritățile administrației publice locale cu funcție deliberativă și care au în competența lor această atribuție (consiliile locale, consiliile județene, precum și Consiliul General al Municipiului București);
3. Execuția bugetară constă în realizarea veniturilor la termenul și în cuantumul prevăzut în bugetul local și efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute în bugetul local. Realizarea veniturilor în cuantumul prevăzut reprezintă o obligație minimă, în cadrul execuției bugetare putându-se realiza venituri în cuantumuri superioare celor prevăzute. În același timp, efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute în bugetele locale reprezintă o obligație, ce nu poate fi încălcată. Această etapă este cea mai importantă, deoarece presupune transpunerea unor previziuni în plan concret, asigurându-se astfel finanțarea activităților și funcționarea instituțiilor publice de la nivel local;
4. Încheierea exercițiului bugetar presupune o dare de seamă completă asupra modului de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.
Toate actele și operațiunile cu caracter tehnic și normativ, realizate de autoritățile publice competente în scopul elaborării, adoptării, executării și încheierii bugetului local constituie procedura bugetară la nivel local. Aceasta se desfășoară pe parcursul a trei ani calendaristici, deoarece elaborarea proiectului de buget local începe în anul premergător celui pentru care se întocmește, continuă cu executarea, în cursul anului respectiv și se definitivează prin contul de încheiere a exercițiului bugetar, în anul următor.
Procedura bugetară privitoare la bugetele locale se desfășoară pe coordonatele principiilor enunțate de:
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 care reia principiile consacrate din precedenta lege privind administrația publică locală (Legea 69/1991). Cele care au cea mai mare relevanță în domeniul bugetelor locale sunt:
– principiul autonomiei locale
Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, activitățile publice. Acest drept se exercită de către consiliile locale și primari, precum și de către consiliile județene. Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz. În consecință, competențele și răspunderile ce revin autorităților administrației publice locale în domeniul finanțelor publice locale sunt depline și exclusive, excepțiile trebuind să fie expres prevăzute de lege. Tot ca o consecință a autonomiei financiare de care se bucură autoritățile publice locale, acestea au dreptul, în limitele legii, de a avea inițiative în acest domeniu. Având autonomie funcțională, unitățile administrativ-teritoriale nu mai sunt incluse cu toate veniturile și cheltuielile lor în bugetul de stat, ci numai cu sumele pe care le varsă, respectiv le primesc de la acest buget.
– principiul descentralizării serviciilor publice
Este un principiu de organizare și conducere a statului întemeiat pe o largă autonomie acordată autorităților locale din unitățile administrativ-teritoriale. Conform acestui principiu are loc un transfer limitat al puterii de decizie de la autoritățile publice centrale la cele locale.
– principiul consultării cetățenilor
Acest principiu prevede ca cetățenii să fie consultați în activitatea de proiectare și adoptare a bugetelor locale. El presupune aspecte complexe astfel încât va fi detaliat într-un capitol următor.
Legea finanțelor publice nr. 72/1996 precizează că la baza elaborării și execuției bugetelor locale stau principiile unicității, universalității, echilibrului, realității, anualității și publicității.
Legea finanțelor publice locale nr. 189/1998 enunță ca principii care stau la baza elaborării, aprobării și execuției bugetare: autonomia locală, echilibrul, realitatea, anualitatea și publicitatea.
– principiul autonomiei locale
Este cel descris și de Legea administrației publice locale.
– principiul universalității bugetare
Potrivit acestui principiu, veniturile și cheltuielile publice trebuie să figureze în bugetul local cu sumele lor totale, brute, nici un venit și nici o cheltuială neputându-se realiza în afara cadrului bugetar. Deoarece obținerea veniturilor publice determină anumite cheltuieli, este necesar ca veniturile respective să se înscrie în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală, iar nu direct diferența dintre acestea, pentru a se putea cunoaște și controla suma exactă a cheltuielilor publice.
– principiul echilibrului bugetului
Presupune ca veniturile să acopere integral cheltuielile prevăzute în bugetul local. În situația în care veniturile nu acoperă cheltuielile, deficitul bugetului local urmează să fie acoperit din împrumuturi contractate de autoritățile publice locale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prevăzute prin legea bugetului de stat.
– principiul realității bugetare
Potrivit acestui principiu trebuie avute în vedere variantele cele mai prudente în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare, pentru a se evita eventualele dezechilibre care ar putea apărea pe parcursul execuției bugetare.
– principiul unității bugetare
Presupune necesitatea ca toate veniturile și cheltuielile bugetare să fie înscrise întrun singur document, și anume bugetul local.
– principiul anualității bugetare
Implică aprobarea bugetului local de către autoritățile publice locale competente în fiecare an, perioada de un an fiind cea pentru care acestea acordă „autorizația” de a se încasa veniturile și de a se efectua cheltuielile aprobate prin buget.
– principiul publicității bugetului
Presupune aducerea la cunoștința opiniei publice a acestuia. Astfel, proiectul bugetului local se publică în presa locală sau se afișează la sediul primăriei înainte cu 15 zile de a fi supus aprobării consiliului local. Dezbaterea sa se face în ședință publică, primarul putând cere consultarea cetățenilor prin referendum în problemele privind bugetul local. De asemenea, hotărârea prin care se aprobă bugetul trebuie adusă la cunoștință publică, în condițiile Legii administrației publice locale, ca orice altă hotărâre cu caracter normativ.
1.2. COMPETENȚE ÎN DOMENIUL BUGETAR
Prin termenul de “actori” înțelegem autoritățile locale și centrale competente care intervin în procesul de elaborare, adoptare, executare și încheiere a bugetelor locale. Între actorii administrației centrale și actorii administrației locale se poate observa un proces comunicațional care se realizează atât de jos în sus cât și invers.
Tot această axă verticală a nivelurilor ierarhice determină și poziționarea actorilor formali ai acestor procese. Astfel, putem distinge între actorii autorităților administrației locale și actorii autorităților administrației centrale.
La nivelul administrației publice locale, conform Legii privind finanțele publice locale, prin expresia “autorități ale administrației publice locale”, se înțelege:
a. Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor capitalei, primarul general al municipiului București, președinții consiliilor județene. Aceștia reprezintă autoritatea executivă și acționează ca reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială în care a fost ales.
b. Consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București reprezintă autoritățile deliberative aflate în serviciul colectivității locale. În exercitarea mandatului, consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local din care fac parte.
Între autoritățile unităților administrativ-teritoriale (primar, consiliu local), autoritățile județene (președintele consiliului județean, consiliul județean), autoritățile centrale din teritoriu (prefectură, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat), conform legilor în vigoare, nu există relație de subordonare ierarhică formală.
1.2.1. Atribuțiile autorităților administrației publice locale
Primar:
• întocmește proiectele de bugete locale, pe baza proiectelor de bugete proprii ale administrației publice locale, ale instituțiilor și serviciilor publice de subordonare locală
• prezintă proiectele bugetelor locale, echilibrate, direcției finanțelor publice și controlului financiar de stat
• elaborează noile propuneri de proiecte de bugete locale, pe baza limitelor maxime sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și a transferurilor cu destinație specială și le depun la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat
• elaborează raportul privind proiectele de bugete locale
• publică proiectele bugetelor locale în presa locală sau le afișează la sediul primăriei
• prezintă spre aprobare proiectele de bugete locale, însoțite de rapoartele asupra acestora, consiliilor locale, județene, Consiliului General al Municipiului București
• aprobă repartizarea pe trimestere a veniturilor și cheltuielilor prevăzute în bugetele locale, pentru bugetele proprii și bugetele instituțiilor și serviciilor publice subordonate
Consiliul local:
• aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare
Președintele Consiliului Județean Consiliul Județean:
• informează pe ordonatorii principali de credite din județele lor/municipiul București de limitele sumelor defalcate din transferurilor cu destinație specială de la bugetul de stat stabilite de Ministerul Finanțelor Publice
• aprobă bugetul propriu al județului/Municipiului București
• hotărăsc repartizarea pe comune, orașe și muncipii a cotei din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat, din alte surse, cu consultarea primarilor acestora , administrativ-teritoriale și de asistența tehnică de specialitate a direcțiilor generale a finanțelor publice și controlul financiar de stat
• coordonează activitatea consiliilor locale în vederea ea serviciilor publice de ineres județean
1.2.2. Atribuțiile autorităților administrației publice centrale
Prefect Prefectură :
• veghează ca activitatea consiliilor locale, a primarilor, a consiliului județean, și președintelui acestuia să se desfășoare în conformitate cu prevederile legii.
Direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat :
• elaborează norme metodologice în vederea întocmirii și execuției bugetelor locale
• elaborează, împreună cu Ministerul Administrației Publice, norme metodologice pentru aplicarea dispozițiilor legii bugetului de stat referitore la bugetele locale
• examinează propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și de transferuri cu destinație specială, cuprinse în bugetele locale și stabilește limitele acestora, precum și criteriile de repartizare pe unități administrativteritoriale, urmând a le comunica direcțiilor generale ale finanțelor publice și a controlului financiar de stat
• elaborează proiectul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat și al fondurilor speciale, precum și proiectul legii bugetare și le transmite Guvernului
• repartizează, împreună cu Ministerul Administrației Publice, transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale, pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe, pe județe și pe municipiul București, potrivit acordurilor de împrumut încheiate cu organismele financiare internaționale
• aprobă repartizarea pe trimestre a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și a transferurilor cu destinație specială
Ministerul Administrației Publice:
• elaborează, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, norme metodologice pentru aplicarea dispozițiilor legii bugetului de stat referitore la bugetele locale
• repartizează, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale, pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe, pe județe și pe municipiul București, potrivit acordurilor de împrumut încheiate cu organismele financiare internaționaleAdministrației Publice
Guvern:
• aprobă limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale transferurilor cu destinație specială, precum și criteriile de repartizare a acestora pe unități administrativteritoriale, stabilite de Ministerul Finanțelor Publice
• își însușește proiectul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat și al fondurilor speciale și le transmite Parlamentului, însoțite de proiectele legii bugetare
Parlament:
• adoptă legea bugetului de stat, prin care sunt stabilite: limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și a transferurilor cu destinație specială; criteriile de repartizare a acestora pe unități administrativteritoriale;limita cotei din sumele defalcate și transferuri care reprezintă venituri proprii ale județelor/municipiului București; repartizarea, în funcție decategoriile de venit din care se defalchează sume și cote, precum și de scopul în care se realizează defalcarea, pe județe/municipiul București, cu evidențierea în cifră absolută a sumelor care se constituie ca venit propriu al județelor și a celor care urmează a fi distribuite comunelor, orașelor, municipiilor.
La nivelul administrației centrale distingem între:
instituțiile administrației centrale
Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației Publice, Guvern, Parlament. Acestea au rolul de a elabora norme metodologice, de a aproba și adopta proiectul legii bugetului de stat în care sunt incluse criteriile și limitele pentru transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale.
instituțiile din teritoriu care reprezintă administrația centrală (Prefectura, Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat) Acestea au rolul de a veghea ca activitățile autorităților locale să se desfășoare în conformitate cu cadrul legal (Prefectura) sau intervin activ în procesul de elaborare și aprobare a proiectelor bugetelor locale (Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat). Un rol important îl are de asemenea Trezoreria, instituția prin care se realizează tranzacții financiare legate de bugetele locale.
1.3. ELABORAREA ȘI ADOPTAREA BUGETELOR LOCALE
Există două nivele în construcția bugetelor locale. Unul dintre ele se referă la veniturile și cheltuielile realizate pe plan local, iar celălalt la ceea ce se primește de la nivel central. Întregul buget local (și venituri proprii și venituri primite de la nivel central) parcurge traseul proiectării și adoptării trecând prin autoritatea centrală, în speță Ministerul de Finanțe.
Cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cotele adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat formează venituri ale bugetelor locale și, în consecință, sunt cuprinse ca atare în bugetele unităților administrativ-teritoriale. În stabilirea, aprobarea și distribuirea acestora sunt implicate atât autoritățile administrației publice locale cât și cele ale administrației centrale, competențele lor în materie fiind stabilite prin lege.
Procedura bugetară privitoare la aceste venituri se întinde pe parcursul a mai multe luni, debutând prin elaborarea proiectelor de bugete locale la nivelul unităților administrativ-teritoriale de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor Municipiului București, primarul general al Municipiului București și președinții consiliilor județene (ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale).
• Până la data de 15 mai a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale menționați au obligația de a prezenta proiectul de buget pentru unitatea administrativ-teritorială din subordine la direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului de care aparțin. În cazul în care se solicită majorări ale transferurilor, cotelor și sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul următor, față de anul în curs, consiliile locale și consiliile județene au obligația de a comunica Ministerului Finanțelor Publice propunerile în acest sens, cu precizarea cauzelor și fundamentărilor care le determină, până la data de 1 mai. Proiectele bugetelor sunt însoțite de note de fundamentare menite în principal să justifice pretențiile financiare ale autorităților locale.
• În perioada 15 mai – 1 iunie, direcțiile generale ale finanțelor publice și de la nivel județean centralizează proiectele de bugete locale primite și care cuprind propunerile de cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și propunerile de transferuri cu destinație specială, și depun la Ministerul Finanțelor Publice situația acestora pe ansamblul județelor/Municipiului București, pentru corelarea cu proiectul bugetului de stat. Proiectele de buget pe ansamblul județelor/ municipiului București se prezintă Ministerului Finanțelor Publice însoțite de situația unităților administrativ-teritoriale componente la care se propun cote, sume defalcate și transferuri precum și de note de fundamentare a necesității, oportunității, eficienței și eficacității acestora.
• Ministerul Finanțelor Publice examinează propunerile de sume defalcate și de transferuri cu destinație specială cuprinse în proiectele de bugete locale pe ansamblul fiecărui județ/Municipiului București și, având situația generală a veniturilor și cheltuielilor previzionate pentru bugetul de stat, stabilește, cu acordul Guvernului, limitele acestor sume, precum și criteriile de repartizare a acestora pe unități administrativ-teritoriale. Ministerul Finanțelor Publice are obligația ca până la data de 1 iulie să comunice direcțiilor generale ale finanțelor publice și ale controlului financiar de stat limitele maxime pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurile cu destinație specială, precum și criteriile de repartizare a acestora. În plus județele primesc o nota de fundamentare a deciziei luate de minister.
• Direcțiile generale ale finanțelor publice și transmit limitele sumelor defalcate și transferurilor cu destinație specială consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București, urmând ca acestea să informeze ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale asupra limitelor în discuție.
• Până la data de 20 iulie, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale elaborează și depun la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat noile propuneri pentru proiectele de bugete locale, întocmite cu luarea în considerare a limitelor maxime de sume defalcate și transferuri cu destinație specială stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.
• Urmează o nouă centralizarea a proiectelor de bugete locale pe ansamblul județelor/Municipiului București, centralizare care se realizează de către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat și se transmite de către acestea la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an.
• Ministerului Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației publice centrale cu bugete proprii, a proiectelor bugetelor locale pe ansamblul județelor/Municipiului București și a bugetului propriu, întocmește proiectul bugetului de stat, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat și proiectele fondurilor speciale, pe care le depune la Guvern, până la data de 25 septembrie, însoțite de proiectele legilor bugetare
• Guvernul își însușește proiectele de bugete menționate și le depune spre aprobare la Parlament, cel mai târziu până la data de 10 octombrie, însoțite de un raport privind situația economico-financiară a țării și proiecția acesteia pentru anul care urmează, precum și de proiectele legilor bugetare.
• Parlamentul aprobă bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondurilor speciale. Cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile cu destinație specială, evidențiate pe județe/municipiul București, se cuprind în anexe la bugetul de stat. Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate prin legea bugetului de stat, o cotă de până la 25% se alocă bugetului propriu al județelor (limta maximă a acestei cote se stabilește tot prin legea bugetului de stat), diferența până la suma totală aprobată pentru fiecare județ revenind comunelor, orașelor și muncipiilor din respectivul județ.
• Repartizarea efectivă a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe comune, orașe și municipii se realizează de fiecare consiliul județean, prin hotărâre, cu prioritate acelor unități adminitrativ-teritoriale care înregistrează venituri proprii insuficiente, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a direcțiilor finanțelor publice, în funcție de criteriile de repartizare aprobate prin legea bugetului de stat.
• În termen de maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat (care are loc la data publicării ei în Monitorul oficial al României, Partea I), ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele de bugete locale spre aprobare consiliilor locale, consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București. Proiectul de buget local se publică în presa locală sau se afișează la sediul primăriei, după care, în termen de 15 zile, este supus aprobării consiliului local, județean și Consiliului General al Municipiul București. Proiectul bugetului local va fi însoțit de raportul primarului, al președintelui consiliului județean sau al primarului general al municipiului București, după caz, precum și de eventualele contestații depuse de locuitori, în termenul de 15 zile de la publicarea/ afișarea proiectului. Consiliul local, județean și Consiliul General al Muncipiului București se pronunță asupra contestațiilor, după care adoptă proiectul bugetului local.
• Veniturile și cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor, și se aprobă, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferuri de la acest buget, de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. Aprobarea pentru aceste sume se face pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise la Ministerul Finanțelor Publice de către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat.
• Pe baza bugetelor locale aprobate de consiliile locale, județene și de Consiliul General al Municipiului București, după caz, direcțiile generale ale finanțelor publice întocmesc și transmit Ministerului Finanțelor Publice bugetele pe ansamblul fiecărui județ/Municipiului București, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor, grupate în cadrul fiecărui județ/Municipiului București pe comune, orașe, municipii/
sectoare ale Municipiului București.
1.4. FACTORII IMPLICAȚI ÎN PROCESUL BUGETAR
Rezolvarea problemelor comunității depinde indubitabil de nivelul resurselor disponibile, de calitatea managementului acestor fonduri dar și de cooperarea între diverse structuri ale administrației locale. Realitatea arată că datorită lipsei cooperării între membrii aceluiași palier, pe de o parte, dar și între diferite paliere, pe de altă parte, plecând adesea de la rivalități politice, apar consecințe grave în planul calității managementului unităților administrativ-teritoriale. Această cooperare ar trebui să îmbrace un caracter permanent, de la etapa de prognozare a activităților pe termen mediu și lung până la cea de implementare a deciziilor financiare1. Ea are un rol foarte important, în condițiile descentralizării unor activități noi pe care primăriile nu le pot gestiona în acest moment corespunzător și pe fondul unui buget național auster.
AUTORITĂȚILE CENTRALE
Parlamentarii, membrii ai comisiilor abilitate, precum și responsabilii din ministerele de resort susțin existența unor diferențe de viziune asupra bugetelor locale. Parlamentarii care anterior au fost membri ai structurilor județene și locale sunt familiarizați cu maniera în care se iau deciziile pe plan local precum și cu dificultățile care stau în calea reprezentanților acestor autorități. Aceștia susțin că realitatea se percepe diferit de la București și din teritoriu. Multe decizii se iau fără a se ține cont de efectele aplicării lor, anumite măsuri se adoptă național unitar ignorându-se particularitățile județelor. Și din punctul de vedere al Ministerului Finanțelor sunt frecvente diferențele de abordare între reprezentanții autorității centrale și ai celei județene. Sensul este însă diferit. Administrația locală este acuzată că apelează cu solicitări considerate a fi neîntemeiate legal, din punctul de vedere al Ministerului Finanțelor.
AUTORITĂȚILE JUDEȚENE
Din punctul de vedere al Consiliului Județean ,consultarea dintre cele două instituții și schimbul de expertiză este mai degrabă formal. Reprezentanții Consiliul Județean consideră că direcția se implică destul de mult în procesul de adoptare a bugetelor locale. Direcția Financiară poate oferi asistență de specialitate, îndrumându-le totodată spre identificarea de noi surse de venituri. În același timp însă, direcția nu intervine în procesul decizional.
Consiliile Județene consideră că, tocmai în spiritul procesului de descentralizare, li s-ar putea delega rolul pe care direcțiile financiare îl dețin în acest moment în proiectarea și adoptarea bugetelor locale. Problema competențelor direcțiilor financiare trebuie privită într-un sens mai larg și ține de efectele, în planul eficientizării administrației locale, rolului instituțiilor descentralizate.
Direcțiile sprijină tehnic administrațiile locale pe tot traiectul exercițiului bugetar, în special cu privire la legalitatea plăților, dar mai ales la momentul elaborării bugetului local. Rolul direcției se limitează la centralizarea proiectelor de bugete locale. În plus, fondurile de stat trec prin această instituție până să ajungă la direcțiile financiare. De altfel, un aspect particular, este percepția directorului că instituția pe care o conduce ar fi direct subordonată Consiliului Județean.
Legislația în vigoare nu prevede acest lucru, direcțiile financiare județene fiind subordonate Ministerului Finanțelor. În practică însă, se întâlnesc situații diverse, fie de colaborare, fie de subordonare.
AUTORITĂȚILE LOCALE
În ceea ce privește comunicarea între palierul județean și cel local, este foarte utilă o permanentă consultare cu primarii din localitățile aflate pe raza județului lor în momentul demarării discuțiilor pe buget. Fie că sunt de părere că aceste discuții pot reprezenta un motor pentru schimbări importante în procesul de discutare și aprobare a proiectelor de bugete locale, fie că sunt de părere că aceste discuții nu au mai mult de un rol consultativ, președinții consiliilor județene consideră că există avantaje vizibile pentru a organiza astfel de consultări când discuțiile la buget încep, atât în sensul cunoașterii mai profunde a problemelor din teren ale unităților administrativ-teritoriale de către liderii județului cât și în sensul stabilirii de obiective județene corelate celor locale.
Cei care au studiat această problemă au găsit un număr de 11 aspecte care s-au modificat în urma discuțiilor dintre autoritățile județene și autoritățile locale, precum și 9 probleme constante cu care autoritățile locale se confruntă.
Aspectele financiar-cifrice sunt însoțite de un grup de modificări concrete în planul de obiective. Repondenții consideră că aceste discuții determină o mai completă și o mai reală cunoaștere a realității și a necesităților atât la nivelul unităților administrativ-teritoriale, cât și la nivelul județelor.
Dintre problemele constante care apar în comunicarea dintre autoritățile locale majoritatea sunt legate de administrația centrală. Mai exact spus, ele se referă la două caracteristici: pe o parte, problema financiară, pe de altă parte, cadrul legislativ.Alături de listarea acestor probleme care țin de autoritățile centrale, sunt amintite și probleme caracteristice administrației locale.
Din punctul de vedere al președinților consiliilor județene însă, acestea nu sunt la fel de pregnante ca cele din prima categorie.
Referindu-se la derularea efectivă a procesului de comunicare, majoritatea președinților de consilii județene (70%) îi contactează pe reprezentanții primăriilor ori de câte ori este nevoie și declară că sunt contactați la rândul lor de primarii de pe raza județului pe care îl reprezintă de câte ori este necesar. Doar 30% dintre subiecți specifică un interval exact de timp în ceea ce privește frecvența comunicării. Este de remarcat procentul totuși mare al PCJ care comunică doar o dată pe lună cu primarii (15%).
Cât privește mijloacele de comunicare, președinții de consilii județene preferă să discute personal cu primarii, fie că se deplasează la aceștia, fie că primarii vin în audiență la județ. Pentru a rezolva problemele locale 96,3% dintre PCJ utilizează telefonul. Un procent, de asemenea semnificativ, folosesc în acest scop faxul (77,7%) ca mijloc de comunicare între paliere. În schimb, doar 25,92% apelează la email pentru corespondență.
Din perspectiva primarilor însă, folosirea acestor mijloace de comunicare, precum și frecvența comunicării, diminuează dar nu elimină suspiciunile legate de relațiile preferențiale între președintele consiliului județean și primăriile conduse de primari din aceeași formațiune politică cu acesta. Astfel, trebuie semnalat că răspunsurile primite din partea primarilor provenind dintr-un partid diferit de cel al președintelui consiliului judetean și/sau al majorității consilierilor locali lasă să transpară neînțelegeri între reprezentanții administrației locale. Disfuncționalitățile par a pleca, printre altele, de la faptul că la nivel județean părerile locale nu au o pondere semnificativă.
CETĂȚENII
În afară de comunicarea dintre actorii formali, cu responsabilități directe în problema bugetelor locale, foarte importantă este și comunicarea cu cei care sunt direct afectați de deciziile referitoare la bugetele locale. De altfel, acest aspect este reglementat de legile în vigoare.
Rezultatele cercetării au demonstrat că numărul cetățenilor care consideră că adoptarea bugetului local nu trebuie să se afle doar în grija administrației publice locale este destul de redus. Putem presupune că acest lucru se datorează, în primul rând, faptului că nu există, nici în rândul cetățenilor, nici în cel al primarilor, consilierilor locali sau al funcționarilor publici din primării, cunoștințe despre modul în care cetățenii pot participa în procesul de elaborare a bugetului local.
Dincolo de acest aspect însă, mai putem vorbi și de faptul că mulți dintre cetățeni nu conștientizează semnificația bugetului local. Oamenii ar trebui să afle că atunci când se stabilește bugetul orașului sau comunei lor, nu se decide numai cu privire la taxele și impozitele pe care ei le au de plătit, ci și la domeniile în care vor fi cheltuiți banii colectați la buget. Cetățenii ar trebui să știe că, în funcție de modul în care este structurat bugetul local, se poate acorda prioritate problemelor care îi privesc sau, dimpotrivă, altor probleme pe care ei le consideră mai puțin stringente. Cu alte cuvinte, direcționarea banilor de la bugetul local către anumite destinații poate contribui la îmbunătățirea traiului pentru cetățean la fel de bine cum poate duce la înrăutățirea lui. Mai mult, pentru edilii unei localități care administrează treburile localității respective pe baza unei strategii pe termen mediu și lung, bugetul local reprezintă pârghia prin care se stabilesc direcțiile de dezvoltare. Cu alte cuvinte, prin alegerea domeniilor în care se investesc banii de la buget se poate decide dacă o localitate, spre exemplu, urmează să devină o una turistică sau dacă va fi sprijinită dezvoltarea vreunei ramuri a agriculturii sau a uneia industriale.
Dacă oamenii ar ști aceste lucruri, poate că și-ar da seama, în timp, de faptul că pot contribui la îmbunătățirea propriei situații, pe termen lung cel puțin, încercând să influențeze procesul de elaborare a bugetului local. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, trebuie ca reprezentanții aleși și funcționarii din administrația publică locală să fie aceia care să facă primul pas în relația lor cu ceilalți locuitori în ceea ce privește îmbunătățirea acestei relații.
Pentru a-i cere cetățeanului să se implice trebuie ca, în primul rând, să-l informezi. Desigur, se poate pleca de la ideea că aceia care doresc să afle anumite lucruri despre activitatea consiliului local sau a primăriei nu au decât să se intereseze și vor obține informațiile pe care le doresc. Insă dincolo de faptul că, deocamdată cel puțin, în România lucrurile nu merg atât de simplu, cetățenii, în marea lor majoritate, nu văd la ce le-ar folosi dacă ar cunoaște cum se stabilește bugetul local și care este, în cele din urmă, structura acestuia, iar chiar dacă ar vedea, nu cunosc mijloacele prin care se poate realiza acest lucru.
De aceea, administrația publică locală trebuie să aibă inițiativa de a informa cetățeanul, admițând faptul că se va mai scurge ceva timp până ce răspunsul acestuia va fi pe măsura efortului administrației de a-l informa. Iar în ceea ce privește instrumentele de informare folosite, poate că dacă s-ar depăși faza în care informarea se rezumă la organizarea de conferințe de presă și s-ar trece la alte modalități mai directe, dar și de natură se stimuleze interesul cetățenilor, rezultatele ar apărea mai repede.
Există, spre exemplu, primării care editează buletine informative lunare, prin care își popularizează activitatea. Există localități în care funcționează, în cadrul primăriilor, centre de informare ale cetățenilor, precum și birouri care au ca responsabilitate relația cu anumite entități sau grupuri de interese cum ar fi organizațiile neguvernamentale, asociațiile de proprietari, micii afaceriști, ș.a.m.d. Aceste birouri nu au fost luate de la început cu asalt de către oameni, însă, pe măsură ce lumea a aflat de existența acestora, din ce în ce mai mulți cetățeni au început să apeleze la serviciile pe care ele le oferă.
Participarea cetățenilor la elaborarea proiectului de buget local nu poate nici ea să se producă în absența inițiativei administrației publice locale și a efortului susținut al acesteia de a-i solicita pe oameni să-și exprime punctele de vedere. După un timp, unora dintre cetățeni le va intra în reflex să se implice, în fiecare an, în efortul de stabilire a bugetului local, iar din acel moment participarea publică la această activitate va avea loc chiar și fără un efort deosebit din partea administrației. Până atunci însă, pot fi utilizate o serie de instrumente de consultare a locuitorilor orașului sau comunei sau, cel puțin, a celor care, prin natura funcțiilor pe care le ocupă, sunt mai direct interesați, atunci când se elaborează proiectul de buget local. Și în acest domeniu pot fi date ca exemple o serie de localități în care consultarea reprezentanților unităților care beneficiază de subvenții de la bugetul local (grădinițe, școli, licee, unități de cultură, etc) sunt consultați în cadrul unor așa numite interviuri de grup (“focusgroup”- uri). Există, de asemenea, localități în care primarii au reușit să determine consiliile locale să adopte taxe speciale în urma realizării unor sondaje de opinie care au relevat disponibilitatea cetățenilor de a suporta acele taxe (în anumite condiții, bineînțeles). In aceeași ordine de idei, în ultimii 2-3 ani în câteva orașe din România, au avut loc întâlniri publice, în fiecare dintre acestea primarul și staff-ul său prezentând cetățenilor proiectul de buget local, în ideea de a da acestora posibilitatea de a-și exprima opiniile pe marginea lui, înainte ca acesta să fie supus votului în consiliul local.
S-ar putea ca, la aflarea acestor lucruri, mulți oameni să se întrebe dacă acolo unde locuitorii au fost implicați în stabilirea bugetului orașului sau comunei lor, aceștia au influențat cu ceva structura bugetului. Probabil că răspunsul este mai degrabă “nu”. Deocamdată se poate vorbi doar de un exercițiu democratic, util deopotrivă pentru cetățeni și pentru administrație, exercițiu care va duce, în timp, dacă nu va fi întrerupt, la crearea și instituționalizarea unor mecanisme de participare cetățenească efectivă la elaborarea bugetelor. Dincolo de acest aspect însă, factorii de decizie din administrație pot vedea în acest “exercițiu”, o modalitate de a da mai multă transparență activității lor. Fie și numai faptul că oamenilor li se dă posibilitatea de a intra în interiorul activității de stabilire a bugetului localității lor și să înțeleagă pe baza căror criterii se decide cum cheltuiesc banii lor poate să fi de mare ajutor administrației publice locale, în special în perioada de austeritate pe care o traversăm.
CAPITOLUL 2
STRUCTURA BUGETELOR LOCALE
Bugetele locale cuprind două capitole principale: veniturile și cheltuielile localităților. In acest studiu cercetarea s-a axat asupra veniturilor urmând ca tema cheltuielilor locale să fie aprofundată într-un material ulterior.
2.1. VENITURILE BUGETARE LOCALE
Bugetele locale se constituie în principal din venituri realizate pe plan local și venituri primite de la nivel central. În afară de acestea o altă sursă importantă care poate crește venitul realizat pe plan local o reprezintă împrumuturile.
2.1.1. Veniturile proprii
Veniturile proprii sunt veniturile pe care autoritățile le realizează pe plan local. Nivelul și sursele acestor venituri sunt controlate, decise de către autoritățile locale, în limitele legale prevăzute. În România principalele acte normative care reglementează veniturile proprii sunt Legea finanțelor publice locale și Legea privind impozitele și taxele locale. Un alt aspect care definește veniturile proprii este acela că autoritățile locale au în general libertate în privința modului în care sunt cheltuite.
Se poate afirma că gradul de autonomie locală a unei comunități depinde în mare măsură de ponderea veniturilor realizate pe plan local în raport cu alte resurse de venituri ale bugetelor locale.
Ideal ar fi ca veniturile proprii să poată acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale. Pentru aceasta însă competențele autorităților locale trebuie corelate cu veniturile bugetelor locale. În realitate acest lucru se întâmplă foarte rar.
În România ponderea veniturilor proprii în cadrul veniturilor la bugetele locale a crescut în ultimii ani, în primul rând ca urmare a modificărilor survenite în domeniul legislației care au permis descentralizarea mai multor surse de venituri. Astfel, în 1995 veniturile realizate pe plan local reprezentau 28% din totalul veniturilor bugetelor locale și au scăzut în anii 1996 (22,61%), 1997 (18,95%), înregistrând o ușoară creștere în 1998 (24,73%) – anul apariției noii legi a finanțelor publice locale. În 1999, se fac simțite din plin efectele noii legi, ponderea veniturilor proprii crescând la 44,58%. În decursul anului 2000 există o ușoară scădere (36, 28%).
Sistemul de impozitare locală a suferit și el unele modificări, situația îmbunătăținduse în general. Dacă în primii ani, de după adoptarea Legii taxelor și impozitelor locale (1994), acestea erau reduse din punctul de vedere al nivelului și frecvenței utilizării, în 2001 situația s-a schimbat în sensul că autoritățile locale apelează tot mai mult la ele.
Un efect important asupra veniturilor proprii îl are procesul de descentralizare. Gradul de descentralizare a crescut în ultimii ani, mai multe servicii trecând din administrarea autorităților centrale în cea a autorităților locale. Deși procesul în sine este unul pozitiv și în deplin acord cu procedurile democratice, realitatea a demonstrat că nu e totul să descentralizezi, situația comunităților locale neîmbunătățindu-se în mod necesar. Criticile se referă în special la modul de implementare a descentralizării.
În primul rând nu a fost făcută o evaluare prealabilă a situației din teren, fapt care ar fi permis o mai bună aproximare a numărului de sarcini descentralizate precum și a perioadei de timp necesare. Apoi, deși s-au alocat resurse financiare, considerate a fi insuficiente totuși, virarea efectivă a banilor s-a făcut mult mai târziu. Acest fapt a îngreunat foarte mult sarcina autorităților locale în asigurarea serviciilor respective.
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2002 prevede descentralizarea a încă patru domenii, respectiv a celor privind protecția persoanelor cu handicap, a copiilor instituționalizați, personalul neclerical, precum și reorganizarea unor instituții culturale.
Deși aspectele menționate mai sus indică în general o evoluție pozitivă situația este încă departe de a fi satisfăcătoare, majoritatea localităților nefiind capabile să-și asigure din bani proprii cheltuielile de întreținere.
În decursul anului 2001 în urma discuțiilor dintre autoritățile județene și cele locale, unele primării au luat decizia de a-și reduce personalul pentru a face față ulterior constrângerilor bugetare. Alții s-au văzut nevoiți să procedeze astfel în decursul anului, odată cu epuizarea resurselor și în condițiile nesuplimentării lor de către autoritățile ierarhic superioare. Nu puține au fost exemplele semnalate de presă de primării care aproape că și-au stopat activitatea din cauza epuizării fondurilor. Situația celor patru localități care au constituit obiect de studiu nu diferă. Primarii localităților admit dependența de bugetul național pentru optima funcționare a serviciilor administrației locale. În funcție de sursa de colectare, veniturile care se realizează pe plan local pot fivenituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital și venituri cu destinație specială.
Venituri la bugetele locale provenite de la nivel central
Veniturile provenite de la nivel central au ca principal obiectiv corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local atât vertical (nivelul impozitelor și taxelorlocale nu acoperă cheltuielile necesare furnizării serviciilor publice), dar și orizontaldeoarece nu toate colectivitățile locale se descurcă la fel financiar deși au obligațiade a oferi servicii echivalente din punct de vedere calitativ și cantitativ.
Un sistem bun de transferuri trebuie să îndeplinească o serie de condiții. În primul rând ele nu trebuie să fie suficiente astfel încât autoritățile locale să fie stimulate să realizeze venituri proprii. În același timp trebuie asigurat echilibrul între competențele autorităților locale și resursele descentralizate. Este recomandat de asemenea ca sumele acordate să fie previzibile pe o perioadă mai mare de timp astfel încât să permită autorităților locale să realizeze cheltuieli conform unei strategii, a unor obiective pe termen lung.
Este adevărat că în ultimii ani ponderea acestor venituri în bugetele locale a scăzut în special datorită modificărilor în legislație. Ele reprezintă însă un aport destul de mare la bugetele locale.
Lucrările de specialitate din domeniu precum și diferitele rapoarte europene și aleBăncii Mondiale prezintă clasificări diferite ale sumelor provenite de la nivel central. Legea finanțelor publice recunoaște două categorii principale: prelevări din bugetul de stat (sume și cote defalcate din unele venituri la bugetul de stat) și subvenții. Fondurile cele mai consistente provin din prima categorie.
Prelevările din bugetul de stat
Aceste venituri corespund așa numitului sistem de partajare a taxelor și impozitelor între diferitele niveluri de guvernare. Sistemul de repartizare a acestor sume este stabilit la nivel central, autoritățile locale neavând practic nici un control asupra cuantumului lor, iar în unele cazuri, nici asupra modului în care vor fi cheltuite. De regulă, există criterii clare de repartizare, dar de multe ori se negociază.
Taxele și impozitele se colectează la nivel național, de către Ministerul Finanțelor rin intermediul direcțiilor financiare județene, urmând ca ulterior o parte din ele să e împartă între diferitele nivele de administrare ale autorităților statului. Autoritățile ocale primesc astfel sume și cote defalcate din impozitul pe venit și din TVA.
În unele state aceste venituri sunt considerate venituri proprii deoarece sursa de olectare o reprezintă autoritățile locale însăși.
Fondurile din impozitul pe venit s-au repartizat în anul 2001 astfel:
– pentru echilibrarea bugetelor locale
Aceste sume au fost alocate județelor urmând ca un procent de până la 25% să rămână la bugetul județului iar ceilalți 75% să se distribuie localităților de către consiliul județean. Au prioritate unitățile administrativ-teritoriale care realizează venituri proprii insuficiente. Repartizarea se face cu consultarea primarilor și asistența tehnică a direcțiilor financiare județene.
– pentru subvenționarea energiei termice livrată populației
Aceste sume se stabilesc, ca și cele pentru echilibrare, printr-o anexă la legea bugetului de stat și se distribuie de către consiliul județean în condițiile prevăzute la sumele pentru echilibrare dar și în funcție de cantitatea de energie termică livrată populației, la care prețul local depășește prețul național de referință.
– cote defalcate din impozitul pe venit
Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, începând cu luna următoare celei în care se publică legea bugetului de stat, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se alocă lunar o cotă de 36,5% la bugetele localităților, 10% la bugetul propriu al județului și 15% la dispoziția consiliului județean pentru echilibrarea bugetelor localităților. Pentru municipiul București procentele sunt diferite. În momentul în care Direcția Județeană de Finanțe Publice colectează impozitul pe venit ea este cea care repartizează cotele în procentele prevăzute de legea bugetului de stat. Virarea banilor reprezentând sumele pentru echilibrare din cota defalcată poate fi făcută de către președintele consiliului județean fie lunar, fie trimestrial, în funcție de veniturile pe care le încasează.
Prin proiectul legii bugetului de stat pe 2002 cotele defalcate din impozitul pe venit care se alocă bugetelor locale cresc cu un procent. Se majorează astfel și cota de 15% pusă la dispoziția consiliilor județene pentru echilibrarea bugetelor locale ajungând la 16%. Persoanele intervievate din administrația locală au afirmat că sumele rezultate în urma acestei majorări procentuale sunt destul de mici, creșterea fiind nesemnificativă.
O destinație principală a acestor venituri o reprezintă echilibrarea bugetelor locale. Este vorba de o echilibrare care se realizează pe orizontală între județele țării și localitățile județelor. Astfel are loc o redistribuire a veniturilor între comunitățile care se descurcă bine și cele care realizează venituri insuficiente și pentru care sumele pentru echilibrare asigură de multe ori supraviețuirea.
Caracterul gratuit al fondurilor (sunt primite fără obligația de a se rambursa) și general (nu au o destinație specială) face ca modul de repartiție să constituie în sine un subiect de discuții. Din interviul solicitat reprezentantului Ministerului de Finanțe a rezultat faptul că repartizarea ia în considerare capacitatea financiară a fiecărui județ, calculată matematic, astfel încât nici o interpretare nu și-ar avea locul. Reprezentanți ai Parlamentului și ai administrațiilor județene ne-au confirmat faptul că repartiția este rezultatul unui proces de negociere mai degrabă, care nu poate fi total disociat de influențe politice.
De la nivel județean la nivel local legea prevede, pe lângă capacitatea financiară o serie de alte criterii care contribuie în proporție de 50% la repartiția fondurilor (suprafața teritorială, numărul de persoane asistate în instituțiile de asistență socială și numărul de elevi din învățământul preuniversitar). Cu toate acestea formula este impracticabilă și repartizarea sumelor are la bază reguli informale. Tema echilibrării va fi tratată pe larg în capitolul următor.
Începând din 1999 legea finanțelor publice acordă comunităților locale cote defalcate din impozitul pe salarii. Astfel din impozitul pe salarii pe care agenții economici îi datorează bugetului de stat, aceștia virează la data plății salariului o cotă de 50% la bugetul de stat, 40% la bugetul localității în a cărei rază își desfășoară activitatea și 10% la bugetul județului respectiv. Pentru București cota este de 50% și se repartizează de către Consiliul General al Municipiului București pe bugetele fiecărui sector, respectiv pe bugetul Municipiului București.
Aceste cote pot fi modificate anual prin legea bugetului de stat. Destinația lor poate fi modificată de asemenea. În cursul anului 1999 din impozitul pe salarii s-au acordat sume pentru subvenționarea energiei termice și pentru echilibrarea bugetelor locale. În 2001 s-a acordat cota prevăzută de legea finanțelor publice locale fără destinație specială.
Sume defalcate din TVA. Taxa pe valoare adăugată reprezintă venit al bugetului de stat, din categoria veniturilor indirecte, care se aplică asupra operațiunilor privind livrărilor de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile, importul de bunuri, prestările de servicii, precum și operațiunile asimilate acestora.
De regulă sumele defalcate din TVA au destinație specială. În anul 2001 ele s-au distribuit pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de descentralizarea unor servicii cum ar fi învățământul preuniversitar (plata salariilor și a materialelor didactice), creșe și centre de consultanță agricolă.
Subvențiile
Subvențiile reprezintă sume alocate de la nivel central comunităților locale cu un scop foarte bine definit. Autoritățile locale nu dețin o modalitate legală de a controla nivelul acestor sume sau modul în care vor fi cheltuite.
Fondurile corespunzătoare subvențiilor sunt repartizate prin intermediul ministerelor responsabile în funcție de destinația acestora.
În timp ce fondurile speciale se formează din taxe instituite special si plătite de catre contribuabilii care beneficiază direct, subvențiile fac parte din veniturile totale ale bugetului de stat. Practic diferența dintre cele doua (subvenții și fonduri speciale) se deduce urmărind modul de alocare, instituția responsabilă ramânând aceeași: ministerul.
În anul 2001 aceste fonduri au fost: Fondul pentru asigurări sociale de sănătate, Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, Fondul special al drumurilor publice și Fondul special pentru protejarea asiguraților.
Repartizarea unor fonduri speciale este prevăzută în legea bugetului de stat însă, în cazul altora, ministerele care le gestionează au libertatea de a hotărî criteriile de repartizare în teritoriu. Un exemplu în acest sens este Fondul special al drumurilor publice gestionat de Ministerul Transporturilor a cărui repartizare a stârnit aprige discuții, Ministrul Transporturilor fiind acuzat de subiectivism.
Din cele prezentate mai sus rezultă faptul că veniturile localităților, fie realizate pe plan local, fie provenite de la stat sunt insuficiente mai ales când se pune problema realizării de investiții necesare dezvoltării comunităților locale. O posibilă sursă de suplimentare o reprezintă împrumuturile.
Împrumuturi
Legea cadru a finanțelor publice locale oferă posibilitatea autorităților administrației publice locale de a-și completa propriile resurse financiare prin contractarea unor împrumuturi interne sau externe pe care le pot folosi fie pentru realizarea de investiții publice de interes local, fie pentru refinanțarea datoriei publice locale.
Pentru realizarea acestor împrumuturi autoritățile locale au la dispoziție două instrumente. Primul dintre ele este emiterea și lansarea titlurilor de valoare care se poate face fie direct de către autoritățile locale, fie prin intermediul unor agenții sau instituții specializate. Cel de-al doilea se referă la împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituții de credit.
Deși actualul cadru legislativ permite contractarea de împrumuturi de către autoritățile locale, condițiile în care se pot realiza acestea determină administrațiile locale să nu apeleze la această variantă de suplimentare a veniturilor locale. Cel mai important impediment este că toate operațiunile financiare legate de împrumuturi se realizează prin Trezorerie, lucru care dezavantajează banca cu care se contractează aceste împrumuturi. Acest aspect poate fi remediat printr-o modificare legislativă simplă care să permită băncilor să realizeze aceste operațiuni, Trezoreria fiind și ea informată. Un alt aspect este faptul că, nefiind încă bine stabilită distincția dintre proprietatea publică și privată a autorităților locale acestea nu au posibilitatea efectivă de a garanta un împrumut.
CHELTUIELILE BUGETELOR LOCALE
Legea finanțelor publice definește cheltuiala bugetară, ca fiind o cheltuială aprobată prin bugetul local, bugetul unei instituții sau al unui serviciu public, bugetul unei activități finanțate integral din venituri extrabugetare și efectuată în limita resurselor acestor bugete, cu respectarea prevederilor legale.
În esență, cheltuielile publice din bugetele locale se concretizează în cumpărarea de bunuri și servicii efectuată de autoritățile locale pentru cetățeni, în plățile efectuate cetățenilor sub forma transferurilor (pensii, subvenții, ajutor de șomaj, etc) precum și în plata împrumuturilor contractate de ordonatorii principali de credite.
Există două clasificări a cheltuielilor cuprinse în bugetele locale românești. Prima dintre ele vizeză aspecte tehnice (tipul de cheltuieli care vor fi făcute pentru diferitele domenii – de capital, materiale și servicii, etc.) iar cea de-a doua are în vedere cheltuielile globale programate pentru aceste domenii (ex: cheltuieli pentru autoritățipublice, învățământ, etc). Se face, de asemenea, distincția între cheltuieli curente (de întreținere) și cheltuieli pentru investiții.
Fiecare categorie de cheltuieli are particularitățile ei, iar mărimea cheltuielilor alocate pentru o activitate sau alta depinde de o serie de factori politici, economici, sociali. Sumele cheltuite diferă de la o localitate la alta și de la un an la altul în funcție de capacitatea economică de a produce și de a distribui, precum și de presiuni politice sau sociale cu care se confruntă comunitățile locale.
Ponderea cheltuielilor efectuate de comunitățile locale pentru investiții este mică. Nu există o diferență foarte mare între ponderea cheltuielilor pentru investiții în localitățile care realizează venituri suficiente față de cele care se descurcă mai puțin pe cont propriu. Cea mai mare pondere a investițiilor ăn serviciile publice comunale ( alimentarea cu apă, gaze, infrastructură, etc.) în timp ce cele mai puține investiții se fac pentru învățământ și autorități locale (sediile primăriilor).
2.2.1.Conținutul cheltuielilor publice
Cheltuielile publice exprimă relații economice sociale în formă bănească, care se manifestă între state, pe de o parte, și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului. Cheltuielile publice se materializează în plați efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi.
Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în legatura cu destinația lor. Unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăților pe care le efectuează instituțiile publice, iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brut, reprezentând participarea statului la finanațarea formării brute de capital atât în sfera producției materiale cât și în sfera nematerială.
Cheltuielile publice sunt diversificate: unele se manifestă direct prin finanațarea de către stat a investițiilor publice pentru a putea funcționa, altele influențează direct mediul economic și social.
Cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt efectuate ci și din punct de vedere al inflației. Cheltuielile publice înglobează: cheltuielile publice efectuate de administrații publice centrale de stat din fondurile bugetare și extrabugetare; cheltuielile colectivităților sociale (ale unităților administrativ-teritoriale); cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat; cheltuielile organismelor (administrațiilor) internaționale finanțate din resurse publice.
Cheltuielile totale se obțin prin însumarea cheltuielilor diferitelor categorii de administrații publice, din care s-au dedus sumele reprezentând transferuri de resurse financiare între administrațiile publice.
Cheltuielile publice totale consolidate înglobează:
– cheltuielile administrației publice centrale care cuprind: cheltuielile administrației publice centrale, finanțate de la bugetul de stat (bugetul guvernului central), cheltuielile finanțate din fondurile securității sociale (din bugetul asigurărilor sociale de stat) și cheltuielile administrației publice centrale finanțate din fonduri speciale;
– cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice și administrative intermediare finanțate de la bugetele acelor subdiviziuni;
– cheltuielile colectivităților locale, finanțate din bugetele unităților administrativ-teritoriale;
– cheltuielile autorităților supranaționale
Între noțiunea de cheltuieli publice și cheltuieli bugetare trebuie făcută distincție, astfel cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituțiilor publice (armata, instituții social – culturale, ordine internă și siguranță națională, aparatul de stat, cercetare stiințifică) care se acoperă, fie de la bugetele statului (pe plan central sau local), fie de la bugetele proprii ale instituțiilor, pe seama veniturilor obținute, iar cheltuielile bugetare se refera numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurarilor sociale de stat.
Delimitarea cheltuielilor publice în raport cu cheltuielile bugetare publice: cheltuielile bugetare acoperite din surse financiare publice, constituite în: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele instituțiilor publice autonome; cheltuielile acoperite din fondurile cu destinație specială; cheltuielile extrabugetare acoperite din surse financiare publice constituite în afara bugetului prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli extrabugetare ale instituțiilor publice; cheltuielile efectuate din bugetul trezoreriei nete.
Delimitarea cheltuielilor bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva principii:
– efectuarea cheltuielilor bugetare este condiționată de prevederea expresa și aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale;
– nerambursabilitatea sumelor alocate și cheltuite conform destinațiilor pentru care s-au aprobat aceste sume;
– efectuerea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea conditiilor legale;
– finanțarea se efectuează în funcție de gradul de subordonare a instituțiilor sau activităților cu caracter bugetar: din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale sau din bugetele fondurilor speciale;
– exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv și acordarea vizei cu ocazia operațiunilor de deschidere a finanțării, de alocare și utilizare a resurselor financiare publice.
2.2.2. Criterii de grupare a cheltuielilor publice
Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii de grupare. În practica financiara și statistica statelor și a organismelor internaționale se folosesc urmatoarele tipuri de clasificări: administrativă, economică, functională, financiară, în funcție de rolul lor în procesul reproducției sociale, gruparea folosită de organismele O.N.U. si clasificații mixte sau combinate.
Clasificatia administrtivă, care are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere (departamente), instituții publice autonome, unități administrativ-teritoriale.
Gruparea cheltuielilor pe criterii administrative este utilă deoarece alocațiile bugetare se stabilesc pe beneficiari: ministere și alte instituții centrale, județe, orașe, comune. Structura ministerelor și subordonarea instituțiilor publice se modifică periodic, ceea ce face cheltuielile publice necomparabile în timp.
Clasificația economică are la baza doua criterii de grupare, prima în care cheltuielile se împart în: cheltuieli curente (de funcționare) și cheltuieli de capital (cu caracter de investiții); cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative și cheltuieli de transfer (de redistribuire).
Cheltuielile curente asigură întreținerea și buna funcționare a instituțiilor publice. Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut și trebuie să se reînoiască anual.
Cheltuielile de capital (investiții) se concretizează în achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată, destinate sferei producției materiale sau sferei nemateriale dezvoltând și modernizând patrimoniul public (școli, spitale, administrație).
Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative cuprind remunerarea seviciilor, a prestațiilor și a furniturilor necesare bunei funcționari a instituțiilor publice sau achiziționării de mobilier, aparatură și echipamente. Ele se deosebesc de cheltuielile de transfer după cum au sau nu la bază o contraprestație în momentul efectuării de catre stat. Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor persoane juridice (întreprinderi producătoare, instituții cu activități autofinanțate), unor persoane fizice (pensionari, șomeri, studenți), sau unor bugete ale administrației locale. Ele au caracter economic (subvenții acordate agenților economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producție, redresare financiară, stimularea exportului), sau sociale (pensii, burse, ajutoare).
Combinarea grupării cheltuielilor publice în cheltuieli de capital (investiții) și curente (funcționale) cu grupare a lor în cheltuieli privind serviciile publice și cheltuielile de transfer care permite definirea unei alte grupări: cheltuieli ale serviciilor publice care cuprind cheltuieli curente, cheltuieli de capital; cheltuielile de transfer care cuprind cheltuieli privind crearea de venituri în bani (alocații, asistență socială) și subvenții acordate întreprinderii productive sau instituțiilor pentru activitațile autofinanțate pentru acoperirea cheltuielilor.
2.3. ECHILIBRAREA BUGETELOR LOCALE
Tema fondurilor acordate pentru echilibrarea bugetelor locale generează discuții aprinse în fiecare an în perioada adoptării legii bugetului. Există două puncte de vedere principale care stau în centrul dezbaterilor pe această temă. Primul dintre ele este susținut de reprezentanții aleși ai județelor ”fruntașe” (parlamentari, președinți de consilii județene, consilieri, primari). Aceștia susțin că ar trebui să primească mai mult din fondurile pentru echilibrare, dat fiind că au o contribuție însemnată la bugetul de stat. Ca alternativă, ei propun mărirea cotei ce la revine din impozitul pe venit. De cealaltă parte se situează reprezentanții județelor care realizează venituri insuficiente și pentru care fondurile pentru echilibrare înseamnă de multe ori supraviețuirea. Dincolo de acest clivaj trebuie remarcat faptul că principiul echilibrării în vederea eliminării decalajelor economice și sociale este unul european.
Carta Europeană a Autonomiei Locale conține două articole care vin să susțină principiul echilibrării. Primul dintre ele prevede protejarea comunităților locale mai slabe din punct de vedere financiar prin folosirea unor mecanisme de echilibrare menite să corecteze efectele înzestrării diferite a localităților. Cel de-al doilea prevede ca autoritățile locale să fie consultate asupra modului în care vor fi repartizate fondurile de la nivel central destinate echilibrării.
Și în cazul României comunitățile locale sunt înzestrate cu potențial diferit de dezvoltare, unele având diverse avantaje economice și sociale sau premise pentru crearea lor, iar altele nu. În acest sens echilibrarea se justifică și reprezintă o soluție.
In același timp, soluția nu ar trebui să fie “premierea” localităților “bogate”, care realizează venituri, în mare parte și în virtutea potențialului pe care îl dețin. Dintr-un interviu realizat cu președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România s-a desprins ideea că dezvoltarea multor județe aflate acum în frunte s-a bazat cu ani în urmă pe solidaritatea județelor preponderent agricole, car e în acest moment au o situație economică precară doar pentru că agricultura nu a reprezentat o prioritate pentru guvernările de după ‘90.
AUTORITĂȚILE CENTRALE
Cele mai puternice opinii exprimate de reprezentanții administrației publice centrale sunt legate de modul de repartizare a fondurilor pentru echilibrare. Remarca generală este că există neconcordanțe pe traseul fondurilor, precum și neconcordanțe ale competențelor actorilor implicați. Cele mai aprige critici sunt îndreptate împotriva formulei de repartizare considerată de majoritatea actorilor consultați impracticabilă. Însă, din punctul de vedere al Ministerului Finanțelor, autorul formulei, nu există neclarități sau subiectivism. Există o formulă și aceasta se aplică la ambele nivele de repartizare, inclusiv pentru procentul de 15% din cota defalcată din impozitul pe venit. Unul dintre criteriile de fond folosite în această distribuție este capacitatea financiară. Reprezentanți ai Ministerului Finanțelor susțin că acest criteriu este unanim agreat de către administrația locală.
Reprezentanți ai autorităților centrale au punctat faptul că autoritățile locale “fruntașe” de azi nu mai înțeleg sensul solidarității și echilibrării, pretinzând o alocare a fondurilor pentru echilibrare proporțională cu contribuția vărsată la bugetul de stat. Un exemplu relevant în acest sens este Prahova, un județ cu un potențial economic și turistic dezvoltat și cu o contribuție considerabilă în ceea ce privește impozitul pe venit. Deși are toate aceste atuuri, primește sume pentru echilibrare destul de mari față de alte județe cu o contribuție comparabilă .
AUTORITĂȚILE JUDEȚENE
Modul de repartizare a fondurilor pentru echilibrare este o problemă care preocupă și președinții consiliilor județene. Și aici părerile sunt împărțite. În timp ce Președintele Consiliului Județean Brașov, județ aflat printre primele în ceea ce privește contribuția la bugetul de stat, propune o soluție extremă și anume eliminarea sistemului de reechilibrare de la nivel național la nivel județean, președinții consiliilor județene ai județelor care nu realizează venituri proprii suficiente invocând principiul solidarității caută soluții legislative de suplimentare a fondurilor care vin pentru echilibrarea bugetelor locale.
Președinții consiliilor județene cred că este imposibil de asigurat un echilibru între “doleanțele” primarilor, exprimate cu prilejul consultărilor prevăzute de lege și aplicarea criteriilor din legea anuală a bugetului de stat. Președinții consiliilor județene care au răspuns astfel văd în consultarea primarilor la momentul repartizării fondurilor un exercițiu democratic util dar fără efect în planul deciziilor privind resursele pentru județ și criteriile de distribuție. Consultarea primarilor se face, în acest context, doar in ideea cunoașterii priorităților locale.
Unii președinți ai consiliilor județene susțin că formula de repartizare nu cuprinde toate informațiile necesare pentru a se putea face o evaluare corectă. În contextul în care problemele diferă de la un județ la altul, este nevoie de criterii diferite, în funcție de specificitatea problemelor existente.
Un alt aspect semnalat de președinții consiliilor județene este faptul că, intenționat sau nu, autoritățile locale nu sunt realiste în momentul proiectării bugetelor locale având tendința fie de a-și subdimensiona veniturile proprii, invocând nivelul redus al acestora pentru a obține fonduri cât mai mari de la stat, fie de a și le supradimensiona astfel încât nivelul mare al cheltuielilor să impună venituri mari din partea autoritățilorjudețene și centrale. Acest lucru explică distanța mare existentă între sumele solicitate în proiecte și ceea ce se aprobă în final.
2.4. ASPECTE FINANCIARE ALE DESCENTRALIZĂRII
Procesul de descentralizare este caracteristic în ultimele decenii pentru aproximativ60 din cele peste 70 de țări aflate în tranziție. Este de remarcat că nu există unmodel național sau local de guvernare eficientă și măsurabilă și că este foarte dificilde stabilit gradul de centralizare optim în sectorul public. La nivel național existăexemple de succes (Statele Unite ale Americii, Indonezia, Malaezia, state din vestulEuropei), dar și exemple clasice de semi-eșec (Rusia, Iugoslavia, Argentina, Brazilia).
Există trei concepte fundamentale pentru asigurarea nevoilor cetățenilor: implicarea politică, descentralizarea și guvernarea efectivă.
Descentralizarea reprezintă transferul de autoritate și responsabilitate pentru funcțiile publice dinspre nivelele centrale (Guvern) către administrațiile publice locale, sau către sistemul privat. Principalele tipuri de descentralizare sunt: politică, administrativă, fiscală și economică. Fiecare tip are diferite caracteristici, implicații politice și condiții de succes.
Multe din serviciile publice susținute cu subvenții ce au fost eliminate pe parcurs sau privatizat și au trebuit să-și raționalizeze costurile pentru a supraviețui într-un mediu nou, concurențial, iar acest proces creează numeroase probleme la nivel local, unde administrația publică locală preia din serviciile asigurate înainte de diverse instituții, concomitent cu reducerea bugetului.
Există un set de reguli general acceptate referitoare la implementarea procesului de
descentralizare :
• să existe o abordare integrată;
• finanțarea să urmeze funcțiunea (mai întâi se face repartizarea responsabilității cheltuielilor către autoritățile locale și apoi se determină responsabilitatea veniturilor);
• se impune abilitarea autorităților centrale de a monitoriza și evalua descentralizarea;
• guvernul trebuie să respecte regulile pe care le face;
• simplificarea procedurilor;
• designul transferului interguvernamental trebuie să urmărească obiectivele reformei;
• descentralizarea fiscală la toate cele trei nivele de guvernare;
• impunerea de constrângeri bugetare pentru autosusținere;
• recunoașterea ca sistemele interguvernamentale sunt întotdeauna în tranziție;
• să existe planificarea necesară.
Dezvoltarea autonomiei locale este un element critic al tranziției pe termen lungspre democrație; până acum în România s-a dat mai mult atenție ad-hoc decât strategică reformelor fundamentale ale procesului de tranziție nerespectându-se criterii fundamentale ce trebuie satisfăcute și neținând cont de influențele resurselor financiare alocate, tipurilor de comunitate locală și resurselor comunității.
Lipsa unor obiective clare generează instabilitate în relațiile interguvernamentale și ineficiența ofertei de servicii publice. Obiectivele generale (eficiență, echitate, stabilitate macroeconomică și creștere economică) nu sunt toate fezabile în același timp; este rolul strategiei și priorităților conducerilor centrale și locale de a propune diverse ponderi pentru aceste obiective.
Sunt de amintit câteva obstacole ce stau în calea unor procese de descentralizare de succes și implicit de asigurarea unor servicii de calitate cetățenilor: lipsa resurselor financiare și logistice, un proces de alocare a resurselor neclar și netransparent, lipsa unui corp al funcționarilor publici profesionist, standarde neclare de verificare. Și, pentru că orice proces prezintă și dezavantaje sau riscuri în aplicare, descentralizarea prin co-împărțirea responsabilităților sau fragmentarea acestora poate genera confuzie și implicit ineficiență și producerea de sincope în serviciile publice și programe. Exemple punctuale vin în sprijinul celor afirmate:
– învățământul
Primăria nu poate face proiecte de buget fundamentate deoarece directorii de școli nu au obligația legală de a întocmi bugete pentru instituțiile pe care le conduc și de a raporta periodic situația financiară. Astfel, descentralizarea s-a făcut anterior nașterii procedurilor care o pot susține ulterior;
– subvenționarea energiei termice
Un alt exemplu de descentralizare care a generat discuții pe plan local este subvenționarea energiei termice. Decizia de subvenționare a energiei termice a aparținut Guvernului, dar a fost cedată autorităților locale. Problema este că instalațiile de încălzire sunt foarte vechi și produc mari pierderi de căldură, subvențiile fiind acordate pentru acoperirea acestor pierderi și nu pentru realizarea de investiții în vederea modernizării instalațiilor. Astfel prin programe guvernamentale se acoperă cheltuieli neprofitabile la care sunt obligate autoritățile locale.
AUTORITĂȚILE CENTRALE
Descentralizarea, este opinia predominantă în cadrul administrației centrale, s-a făcut în lipsa unei reglementări legale corespunzătoare și în condițiile în care, deși și-au dorit foarte mult acest lucru, autoritățile locale au fost nepregătite. Incoerenței dintre cadrul legal și starea de fapt i se adaugă și o lipsă de monitorizare a procesului, considerată indispensabilă în contextul tranziției.
Astfel ar trebui să existe o strategie a descentralizării, o cultură a previziunii: acțiuni, durate, responsabilități, obiective, ceea ce în cazul României nu s-a întâmplat. În acest sens este necesară o armonizare a legislației în termeni de conținut și de perioadă. Tot în acest context, unii dintre repondenți consideră că se poate discuta și despre oportunitatea introducerii regiunilor ca unități administrativ teritoriale care să preia o parte din sarcinile descentralizate.
AUTORITĂȚILE JUDEȚENE
Din perspectiva președinților consiliilor județene, descentralizarea serviciilor s-a realizat în lipsa unei alocări corespunzătoare a resurselor (11,11%). Trecerea responsabilităților din sarcina directă a guvernului către autoritățile administrației locale a generat probleme reale de utilizare a veniturilor proprii și așa considerate a fi insuficiente. Consultările dintre autorități au fost, din acest punct de vedere lămuritoare și au ajutat la luarea deciziilor considerate a fi oportune. Reprezentanții autorităților județene au subliniat că descentralizarea constituie o problemă importantă financiară în primul rând, care ține de resursele disponibile admițând, în același timp, că această problemă ține și de resursele umane, de experiență, de pregătirea și de abilitățile membrilor autorităților locale cărora le revine, tocmai din perspectiva descentralizării, întreaga responsabilitate.
Activitățile pentru care autoritățile locale au solicitat asistență celor județene se regăsesc între cele a căror implementare a generat cele mai multe nemulțumiri din cauza lipsei fondurilor aferente.
Este la fel de adevărat că unii dintre președinții consiliilor județene au sesizat și o necunoaștere, de către primari, a rolului pe care îl au pentru identificarea priorităților și, în general, pentru asigurarea și altor surse de venit decât cele puse la dispoziție prin bugetul de stat, dar au fost de părere că discuțiile periodice pot contribui la clarificarea acestor aspecte.
AUTORITĂȚILE LOCALE
Deși descentralizarea în sine este un lucru pozitiv, implementarea ei a fost defectuoasă. Cea mai mare problemă sesizată în legătură cu implementarea se referă la neasigurarea fondurilor sau neindicarea surselor de finanțare necesare.
O consecință negativă pe care autoritățile locale sunt nevoite să o înfrunte vine din faptul că nemulțumirea cetățenilor se îndreaptă împotriva lor deși statul este principalul responsabil de neasigurarea fondurilor sau surselor de finanțare necesare.
După descentralizarea noilor servicii nu a fost întreprinsă nici o acțiune de evaluare sau monitorizare. Nu a venit nimeni să verifice dacă lucrurile funcționează normal sau dacă localitățile necesită asistență tehnică în managementul noilor servicii descentralizate.
Părerile diferă însă atunci când este vorba de măsurile care ar putea rezolva problemele descentralizării. O soluție ar fi mărirea cotei care rămâne la nivelul localităților din impozitul pe venit, lucru care ar oferi o autonomie reală localităților și ar permite descentralizarea oricărui serviciu.
CAPITOLUL 3
ANALIZA BUGETULUI COMUNEI CEANU MARE
3.1. ANALIZA VENITURILOR BUGETARE
În cadrul analizei veniturilor bugetare ale Primăriei Comunei Ceanu – Mare au fost luate în considerare sume absolute, în intervalul de timp 2005-2007, sume vizând totalul veniturilor , formate din următoarii indicatori:
• Veniturile proprii
• Sumele defalcate din TVA;
• Operațiunile financiare;
• Subvenții;
Veniturile proprii la randul lor sunt formate din Veniturile curente și Impozit pe venit, profit și câștiguri din capital.
Veniturile curente sunt formate din următoarele subcapitole:
• Venituri fiscale , cu grupele:
Impozit pe venit, profit și câștiguri din capital
Impozite și taxe pe proprietate
Impozite și taxe pe bunuri și servicii
Alte impozite și taxe fiscale
• Venituri nefiscale,cu grupele:
Venituri din proprietate
Vânzări de bunuri și servicii
Principalii indicatori folosiți pentru analiza veniturilor
Gradul de realizare = Încasări realizate / Prevederi bugetare inițiale (Prevederi bugetare definitive) * 100
I¹,t+1 / t = Prevederi bugetare inițiale t+1 / Prevederi bugetare inițiale t
I²,t+1 / t = Prevederi bugetare definitive t+1 / Prevederi bugetare definitive t
I³,t+1 / t = Încasări realizate t+1 / Încasări realizate t
Venituri Totale. În cadrul anului 2005 s-au realizat venituri în valoare de 2.031.286 lei, în 2006 – 3.136.628 lei, și 2.890.353 lei ( Grafic nr. 1).
Încasările realizate au fost mai mari decît cele prevăzute inițial în anul 2005 – 125,85% și anul 2006 – 114,12, iar în anul 2007 nu s-a încasat numai 64,14% din cât a fost prevăzut. Încasările realizate nu le-au depășit pe cele prevăzute definitiv în 2005 reâlizandu-se 99,68%, în 2006 – 80%, iar în 2007 – 79,80% ( Anexa 2).
Veniturile totale au crescut in anul 2006 față de anul 2005 astfel ( Anexa 3):
prevederile bugetare inițiale au crescut de 1,703 ori
prevederile bugetare definitive au crescut aproape de doua ori, adică de 1,924 ori
încasările realizate de 1,544 ori
În anul 2007 față de anul 2005, astfel:
prevederile bugetare inițiale au avut o creștere spectaculoasa de 2,795
prevederile bugetare definitive de 1,779
încasările realizate de 1,424
Veniturile totale nu au crescut foarte mult față de anul 2006. Prevederile inițiale fiind de 1,641 ori mai mari, cele definitive de 0,925 ori, iar încasările de 0,922 ori ( Anexa 4).
Veniturile proprii. Veniturile proprii au fost în 2005 de 753.566 lei ,adică 37,10% din total venituri, în 2006 1.173,299 lei, sau 37,41% din total venituri și în anul 2007 de 1.347.3281 lei respectiv 46,59% din veniturile bugetare ( Anexa 5).
În 2005 Veniturile proprii încasate au depășit atât veniturile proprii inițiale cât și pe cele definitive având un grad de realizare de 153,30% respectiv 102,705. În 2006 și 2007 nu s-a încasat nici cât a fost prevăzut inițial, dar nici cât a fost prevăzut definitiv în 2006 doar 89,59% respectiv 96,18%, în 2007 doar 74,98% respectiv 95,61% ( Anexa 2).
Veniturile proprii prevăzute inițial în anul 2006 au crescut de 2,664 ori, cele definitive de 1,855 , iar încasările care au fost realizate în cadrul acestei categorii de venituri au
crescut de 1,557 ori. În cadrul anului 2007 veniturile proprii inițiale au crescut foarte mult 3,656 ori, cele prevăzute definitiv de 1,920 ori, iar încasările care au fost realizate de 1,788 ori ( Grafic nr. 2).
Veniturile proprii în 2007 au crescut dacă facem referire la anul 2006, astfel:
cele inițiale de 1,372 ori;
cele definitive de 1,035 ori;
încasările de 1,148 ori .
Veniturile curente. Cele mai multe venituri curente au venit la buget în anul 2006 – 3.129.911 lei avand o pondere din total de 99,79%. În anul 2007 au fost de 2.878.631, si au fost 99,49% din total, iar în anul 2005 au fost foarte puține doar 185.343 lei, având o pondere foarte mică în totalul veniturilor, numai 7,80% ( Graficul nr. 3).
Veniturile curente încasate în 2005 nu le-au depășit nici pe cele prevăzute inițial și nici pe cele prevăzute definitiv, având un grad de realizare de 95,73% pentru ambele prevederi. În 2006 încasările realizate au depășit pe cele prevăzute inițial cu 113,87%, dar nu și pe cele prevăzute definitv, doar 91,93%. Încasările s-au realizat doar 80,34% din cele prevăzute inițial și 100,87% din cele definitive în anul 2007 ( Anexa 2).
Veniturile prevăzute inițial, definitiv și încasările realizate în 2006 și 2007 au crescut foarte mult față de cele din anul 2005. În 2006 cea mai mare creștere au avut-o cele prevăzute definitiv de 20,583 ori, iar în 2007 cele inițiale de 21,663 ori. Încasările realizate au crescut cel mai mul în anul 2006 ( Anexa 3).
În 2007 au fost prevăzute inițial mai multe venituri ca și în anul 2006, dar nu s-a încasat nici cât a fost încasat în 2006 (Anexa 4).
Veniturile fiscale. Veniturile fiscale au avut o cotă mai mare de participare la total
venituri, decât veniturile nefiscale, astfel veniturile fiscale au fost:
2005 – 130.106 lei;
2006 – 3.084.483 lei;
2007 – 2.812.193 lei.
Veniturile fiscale, în anul 2005, s-au încasat 90,54% față de cele prevăzute inițial și 90,53% față de cele prevăzute definitiv, în anul 2006 veniturile fiscale s-au realizat 113,79% față de cele prevăzute inițial și 92,36% față de cele prevăzute definitiv, iar anul 2007 aduce o realizare de 100% doar față de cele definitive, și 80,67% pentru cele inițiale.
Impozitul pe venit, profit și câștiguri din capital a avut o contribuitie mai mare în anul 2007 cu 1.013.281 lei, urmat de anul 2006 cu 885.693 lei iar cu cea mai mica contribuție în anul 2005 de 595.223 lei ( Graficul nr. 5).
În cadrul impozitelor pe venit, profit și câșiguri din capital încasările realizate, față de cele care au fost prevăzute inițial au avut cel mai mare grad de realizare ăn anul 2005, 182,50%, în 2005 și 2007 nu a fost încasat nici cât a fost prevăzut inițial. Prevedrile definitive au fost depășite de încasări în anul 2005 și 2007, în 2006 nu au fost depășite avand un grad de realizare de 91,07%.
În anul 2006 și 2007 impozitul pe venit, profit și câșiguri din capital prevăzut inițial a crescut foarte mult față de anul 2005, de 3,317 ori respectiv de 3,544 ori. Cel prevăzut definitiv de 1,711 ori în 2006 și de 1,636 ori în 2007. Încasările realizate din această grupă de venituri bugetare au crescut de 1,488 ori în 2006 și de 1,702 orin în 2007.
Impozitele pe venit, profit și câștiguri din capiutal inițiale au crescut de 1,068 ori, cele definitive de 0,956 ori, iar încasările de 1,144 ori.
Impozitul pe proprietate a avut o contibuție de 110.326 lei în anul 2005. În acestă grupa cea mai mare contribuție au avut-o impozitul pe clădiri si impozitul pe terenuri de la persoanele fizice, în comuna Ceanu Mare persoanele juridice sunt foarte puține, predominând persoanele juridice. În anul 2006 a avut o contribuție de 271.896 lei, iar în 2007 de 172.749 lei ( Graficul nr. 6).
Impozitele și taxele pe proprietate, în anul 2005, au fost încasate 105,7% față de cele inițiale și 87,94% față de cele definitive. În anul 2006 au fost încasate aproape dublu față de cele inițiale, 199,92%, și 100% față de cele definitive. Veniturile încasate în raport cu cele prevăzute inițial , în anul 2007, au avut un grad de realizare de 48,53%, iar față de cele definitive 81,10%.
Impozitele și taxele pe proprietate au o pondere importantă în totalul veniturilor bugetare. Cele inițiale au crescut în anul 2006 de 1,295 ori față de anul 2005, iar în anul 2007 de 3,390 ori. Prevederile definitive au crescut în 2006 de 2,153 ori, iar în 2007 de 1,698 ori, încasările efective au crescut în 2006 de 2,646 ori, și de 1,566 ori în anul 2007 (Anexa 3).
Impozitele și taxele pe proprietate au avut o evoluție destul de mare în anul 2007 față de 2006 dar numai pentru prevederile inițiale, crescând de 2,618 ori. Cele definitive și încasările au fost de 0,788 ori mai mari, respectiv de 0,635 ori.
Cele mai multe venituri au venit la buget din cadrul impozitelor și taxelor pe bunurii și servicii (Grafic nr. 6). Din totalul de 2.031.286 lei, acestea sunt 1.297.470 lei, în anul 2005. În anul 2006 din totalul de 3.136.628 lei, ele au o contribuție de 1.986.996 lei. Iar în anul 2007, din 2.893.353 lei, ele au 1.557.545 lei. În cadrul aceste grupe cea mai mare contribuție au avut-o sumele defalcate din TVA , o contribuție de 1.262.395 lei. Sumele defalcate din TVA au contribuție de 62,15% din totalul veniturilor, în anul 2005. În anul 2006 – 62,38%, iar în 2007 53% din totalul veniturilor. Pentru că este o comuna mică ea nu are destule surse de venituri, astfel o contribuție mare la venituri o au sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheluielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor Municipiului Bucuresti, iar în cadrul acestor sume cea mai mare o cotă de participare o au sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale.
În anul 2005 Impozitele și taxele pe bunuri și servicii au fost încasate 115,30% față de cele prevăzute inițial și 99,145% față de cele definitive. În cadrul anului 2006 au avut un grad de realizare față de cele inițiale de 135,47%, iar față de cele definitive de 95,955. Gradul de realizare al veniturilor încasate in raport cu cele inițiale, în anul 2007, a fost de 80,02%, iar în rapor cu cele definitive a fost de 98,04%.
Prevederile inițiale pentru impozitele pe bunuri și servicii au crescut de 1,303 ori, prevederile definitive de 1,582 ori, iar încasările efective de 1,531 ori în cadrul anului 2006 față de 2005. Sumele defalcate din TVA au avut cea mai mare creștere în 2006 față de 2005 pentru prevederile bugetare inițiale. În anul 2007 cea mai mare creștere au avut-o prevederile inițiale care au crescut de 1,730 ori, față de anul 2005, iar sumele defalcate au crescut de 1,711 ori tot pentru prevederile inițiale ( Anexa 3). Raportate la anul 2006, prevederile inițiale au crescut de 1,327 ori,. Prevederile bugetare definitive și încasările realizate în 2007 nu le-au depașit pe cele din 2006 . Sumele defalcate din TVA au avut cea mai mare creștere în 2007 față de 2006 pentru prevederile bugetare inițiale( Anexa 4).
O contribuție destul de importantă la venituri o au si alte impozite și taxe financiare, în 2005 fiind de 22.369 lei, în 2006 de 23,785 lei , iar în anul 2007 de 68.618 lei ( Graficul nr. 6).
În anul 2005 încasările realizate au fost de 93,20% din cele prevăzute inițial și definitiv, nici în anul 2006 nu s-a încasat cât a fost prevăzut, numai în anul 2007 se realizează mai mult decât a fost prevăzut definitv.
Au crescut foarte mult în anul 2007 față de anul 2005, astfel:cele inițiale de 4,167 ori, cele definitive de 2,333 ori iar încasările de 3,068 ori. În cadrul anului 2006 nu au fost schimbări asa de mari ca și în 2007, prevederile inițiale au crescut de 1,083 ori, definitive de 1,083 ori și încasările de 1,063 ori.
Față de anul 2006, în anul 2007 se înregistrează o creștere mare pentru prevederile bugetare inițiale de 3,846, dar și prevederile definitive cresc cu două puncte, iar încasările cresc cu aproximativ trei puncte.
Venituri nefiscale. Au avut o contribuție mai mică ca si cele fiscale la venit în anul 2007, 66.438 lei. În 2006 și 2005 au avut o contribuție de 1,45% respectv 1,07% ( Grafic nr. 4 ).
În anul 2005 au avut un grad de realizare de 100% pentru prevederile inițiale și cele definitive, iar în anul 2006 119,55% față de cele inițiale și 70% față de cele definitive. Anul 2007 aduce o realizare de 100% doar față de cele definitive, iar pentru cele inițiale 68,49%.
Pentru anul 2006 s-au prevăzut definitiv un buget de 2,991 ori mai mare ca și în 2005 și s-a încasat de 2,093 ori mai mult. Bugetul prevăzut inițial în 2007 a fost de 4,470 ori mai mare decât cel din 2005, încasându-se de 3,062 ori mai mult.
În anul 2007 se prevede un buget inițial de 2,553 ori mai mare ca decât cel din 2006 și se încasează de 1,462 ori mai mult.
Venituri din capital. A fost prevăzut inițial în 2005 o sumă de 8.000 lei, neîncasânu-
se nimic. În 2006 nu s-a prevăzut nimic dar s-a încasat 2.050 lei. Prevederile inițiale și cele definitive în 2007 au fost foarte mari față de ce s-a încasat, realizându-se doar 2,22%.Prevederile definitive în 2007 au crescut de 1,281 ori față de cele din 2006.
Operatiunile financiare. Nu s-a încast nimic în această categorie de venituri, au fost numai prevăzute definitiv în 2006, având o pondere de 12,88% din total și prevăzute inițial și definitiv în 2007, avaînd o pondere 17,73% respectiv 17,84%.
Subvențiile. Sunt de :
15.325 lei, în 2005
6.717 lei, în 2006
12.502 lei, în 2007.
Ele având o contribuție foarte mică la totalul veniturilor:
0,73%, în anul 2005;
0,21%, în anul 2006;
0,43%, în anul 2007.
Subvențiile încasate față de cele prevăzute inițial respectiv definitiv , în anul 2005, s-au realizat numai 75,87%.În anul 2006 gradul de realizare al incasărilor față de cele definitive a fost de 61,06%. În anul 2007 a fost de 44,65%, față de cele inițiale și 50,01% față de cele definitive.
Subvențiile au cea mai mică pondere din venituri. În 2006 prevederile inițiale au rămas aceleași în comparatie cu anul 2005, prevederile definitive au crescut de 0,545 ori, încasările de 0,438 ori. În anul 2007 subvențiile inițiale au crescut de 1,386 ori, cele definitive de 10238 ori , încasările efective au crescut de 0,816 ori.
Pentru anul 2007 raportat la 2006 creșterile au fost următoarele:
prevederile definitive de 2,273 ori;
încasările realizate de 1,831 ori.
3.2. ANALIZA CHELTUIELILOR BUGETARE
În cadrul analizei cheltuielilor bugetare am luat în considerare principalele grupe de cheltuieli:
Servicii publice generale
Apărare, ordine publică și siguranță naționala
Cheltuieli social – culturale
Servicii și dezvoltare publică locuințe, mediu și ape
Acțiuni economice
Aceste grupe de cheltuieli sunt împărțite după cum urmează:
Servicii publice generale:
Autoritati publice si actiuni externe
Transferuri cu caracter general intre diferite administratii
Apărare, ordine publică și siguranță natională:
Ordine publica si siguranta nationala
Protectie civila si protectia contra incendiilor (protectie civila nonmilitara)
Alte cheltuieli in domeniul ordinii publice si sigurantei nationale
Cheltuieli social – culturale:
Invatamant
Invatamant prescolar si primar
Invatamant primar
Cultura, recreere si religie
Servicii culturale
Biblioteci publice comunale, orasenesti, municipale
Camine culturale
Alte servicii culturale
Servicii recreative si sportive
Sport
Asigurari si asistenta sociala
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati
Asistenta sociala in caz de invaliditate
Asistenta sociala pentru familie si copii
Prevenirea excluderii sociale
Ajutor social
Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei
Servicii și dezvoltare publică locuințe, mediu și ape:
Locuinte, servicii si dezvoltare publica
Alimentari cu apa si amenajari hidrotehnice
Alimentare cu apa
Iluminat public si electrificari rurale
Alte servicii in domeniul locuintelor,serviciilor si dezvoltzarii comunale
Protectia mediului
Salubritate si gestiunea deseurilor
Colectarea, tratarea si distrugerea deseuriilor
Canalizarea si tratarea apelor reziduale
Acțiuni economice:
Actiuni generale economice, comerciale si de munca
Actiuni generale economice si comerciale
Prevenire si combatere inundatii si gheturi
Alte cheltuieli pentru actiuni economice si comerciale
Transporturi
Transport rutier
Drumuri si poduri
Principalii indicatori folosiți pentru analiza cheltuielilor
Gradul de realizare = Cheltuieli efective / Credite bugetare inițiale (Credite bugetare definitive) * 100
I¹,t+1 / t = Credite bugetare inițiale t+1 / Credite bugetare inițiale t
I²,t+1 / t = Credite bugetare definitive t+1 / Credite bugetare definitive t
I³,t+1 / t = Cheltuieli efectuate t+1 / Cheltuieli efectuate t
Total cheltuieli. În anul 2005 cheltuielile totale au fost de 1.601.972 lei, în anul 2006 cresc la 2.886.920 lei iar în anul 2007 – 2.243.499 lei ( Anexa 6).
În anul 2005 creditele bugetare initiale s-au efectuat 102,45%, creditele bugetare definitive 89,37%. În anul 2006 s-au efectuat 106,11% din creditele inițiale și 77,16%. Iar în anul 2007 creditele inițiale s-au efecutuat în proporție de 49,73%, respectiv 68,88% cele definitive (Grafic nr. 9 și Grafic nr. 10).
În anul 2006 , raportat la anul 2005, creditele inițiale au crescut de 1,740 ori, creditele definitive de 2,087 ori, iar cheltuielile efective de 1,802 ori. Creditele bugetare inițiale ale anului 2007 cresc de 2,885 ori, cele definitive de 2,023 ori, iar cheltuielile efectuate de 1,400 ori, față de 2005.
Creditele inițiale ,în anul 2007 față de 2006, au crescut de 1,658 ori, creditele definitive de 0,969 ori, iar cheltuielile efective de 0,777 ori.
Servicii publice generale. Pentru aceasă grupă s-a cheltuit în 2005 316.043 lei, în 2006 804.658 lei, iar pentru 2007 518.251 lei. Această grupă de cheltuieli are o pondere din totalul cheltuirlilor de 19,73% pentru 2005, de 27,87% pentru 2006 și de 23,10% pentru anul 2007.
În cadrul anului 2005 din creditele inițiale s-au cheltuit 85,53%, iar din cele definitive 80,76%. Din creditele bugetare inițiale din 2006 s-au cheltuit 96,32%, iar din cele definitive 71,13%. În 2007 cheltuielile efectuate din creditele inițiale au fost de 39,97%, iar din creditele definitive de 53,37% ( Grafic nr. 11).
Raportat la anul 2005 cea mai mare creștere a fost înregistrată în anul 2007 la creditele inițiale, o creștere de 3,609 ori. În 2006 creditele inițiale, definitive și încasările au o creștere de peste două puncte, astfel: de 2,261 ori, de 2,889 ori respectiv de 2,546 ori.
Creditele inițiale acordate în 2007 au crescut de 1,552 ori, cele definitive de 0,858 ori, iar cheltuielile efective de 0,644 ori, față de anul 2006.
Apărare, ordine publică și siguranță națională. În anul 2005 și 2006 nu s-au efectuat cheltuieli pentru această grupă. În anul 2007 cheltuielile au fost de 22.059 lei, cu o pondere de 0,98% din total ( Grafic nr. 12).
În anul 2006, din totalul creditelor inițiale s-au cheltuit 108,20%. În anul 2007 s-a cheltuit din totalul creditelor inițiale 42,87%, iar din cele definitive 52,62%. În cadrul anului 2005 nu s-au înregistrat cheluieli de acest fel.
Cheltuieli social – culturale. În anul 2005 cele mai multe cheltuieli au fost făcute pentru cheltuielile social – culturale, în sumă de 1.163.729 lei, având o podere de 72,64% din totalul cheltuielilor (Grafic nr.14). În cadrul acestei grupe cele mai multe cheltuieli s-au
făcut pentru învățământ, cheltuieli în valoare de 893.234 lei. Și pentru asigurări și asistență publică s-au efectuat cheltuieli destul de mari, 237.783 lei. Cele mai puține cheltuieli s-au efectuat pentru servicii recreative și sportive, numai 5,589 leiÎn anul 2006 508.517 lei au fost cheltuiți pentru activitățile social culturale,adica 52,25% din total. Cea mai mare pondere a avut-o tot învățământul,1.219.169 lei, urmat de asigurările și asistența socială cu 229.180 lei, iar cele mai puține cheltuieli s-au efectuat pentru serviciile recreative și sportive, 2.786 lei. Anul 2007 menține același ritm, cheltuind cel mai mult pentru activitățile social – culturale, 1.136.365 lei, din totalul de 2.243.499 lei, o pondere din totalul cheltuielior de 50,65%. Pentru învățământ s-au cheltuit 840.889 lei, iar cele mai puține cheltuieli pentru servicii recreative și sportive, numai 3.768 lei mai puțin decât în anul 2005 ( Grafic nr.13).
În anul 2005 din creditele inițiale acordate acestui domeniu au fost cheltuite 106,80%, iar din cele definitive a fost cheltuit un procent de 94,24% . În 2006 gradul de realizare al cheltuielilor inițiale a fost de 214,91%, iar a celor definitive de 84,32%. În 2007 acest grad a fost de 50,59% pentru cele inițiale și 61,29% pentru cele definitive.
În acest domeniu anul 2006 are o creștere asemănătoare între creditele inițiale cele definitive și cheltuielile efectuate, o creștere de: 1,280 ori, 1,450 ori și 1,296 ori. În anul 2007 creșterile diferă creditele inițiale crescând de 2,061 ori, cele definitive de 1,502, iar cheltuielile de numai 0,976 ori.
Au o creștere în 2007 față de 2006 de 1,611 ori la nivelul creditelor bugetare initiale, de 1,036 ori la creditele definitive, iar la nivelul cheltuielior efectuate s-a înregistrat o creștere de 0,753 ori.
Servicii și dezvoltare publică locuințe , mediu și ape. În 2005 pentru servicii și dezvoltare publică s-au efectuat cheltuieli în valoare de 67.607 lei.Această grupă de cheltuieli are o pondere de 4,22% din totalul cheltuielilor. Cei mai mulți bani fiind
cheltuiți pentru protecția mediului, 45.037 lei. În 2006 această grupa a avut cheltuieli în valoare de 109.604 lei, o pondere 3,80%, cele mai multe cheltuielii fiind pentru
iluminat public și electrificări rurale, în valoare de 72.651 lei. Pentru această grupă în anul 2007 s-au efectuat cheltuieli în sumă de 150.929 lei,s-au 6,73% din total, cheltuindu-se cel mai mult pentru locuințe, servicii și dezvoltare publică, 86.959 lei, dar și pentru protecția mediului, 86.929 lei.
Gradul de realizare pentru creditele inițiale, în anul 2005, este de 83,78%, iar pentru creditele definitive de 74,79%. În anul 2006 s-a realizat 105,49% din creditele inițiale și 95,85% din creditele definitive. În ultimul an analizat gradul de realizare pentru creditele inițiale a fost 49,255, iar pentru creditele definitive de 46,01%.
Raortat la anul 2005 anul 2006 cresc creditele inițiale de 0,632 ori, cele definitive de 1,265 ori, iar cheltuielile efectuate cresc de 1,621 ori. Anul 2007 are o creștere foarte mare pentru creditele inițiale, de 4,325 ori cele definitive de 3,628 și pentru cheltuielile efective de 2,232 ori ( Grafic nr. 15).
Cea mai mare creștere la nivelul anului 2007, raportat la 2006, a avut loc în cadrul acestei grupe de cheltuieli, creditele inițiale crescând de 6,843 ori, cele definitive de 2,863 ori și cheltuielile efectuate de 1,377 ori.
Acțiuni economice. Cheltuielile în anul 2005, au fost de 54.593 lei, o pondere de 3,41 din total,cheltuindu-se cel mai mult în această grupă pentru transporturi 440.000 lei. În 2006 a avut o pondere de 16,03%, adică au fost de 464.141 lei, iar 2007 415.895 lei, fiind 18,54% din total ( Grfaic nr. 16). Pentru transporturi s-au cheltuit 431.964 lei respectiv 408.629 lei.
În anul 2005 s-a cheltuit 229,50% din creditele inițiale și 71,56% din creditele
definitive. Gradul de realizare al cheltuielilor definitive în 2006 a fost de 65,67%. În anul 2007 acest grad a fost de 73,23% pentru cele inițiale și 96,53% pentru cele definitive.
Creditele inițiale au o creștere spectaculoasa în 2006 și 2007 față de 2005, astfel în 2006 crește de18,497 ori, iar în 2007 de 23,874 ori. Creditele definitive au o creștere mai mare în 2006, de 9,265 ori, în 2007 de 5,628 ori. Cheltuielile efectuate în 2006 cresc de 8,502 ori, iar cele efectuate în 2007 de 7,618 ori. În anul 2007 s-au acordat credite inițiale mai mari de 1,291 ori, credite definitive de 0,61 ori și pentru cheltuieli efectuate de 0,896 ori, ca și în anul 2006.
CONCLUZII
În pofida progreselor care s-au făcut în ultimii ani, în România încă nu se poate vorbi de o autonomie locală reală. Bugetele locale depind foarte mult de resursele pe care le primesc de la nivel central, proporția acestora din urmă depășind 50% în cele mai multe cazuri. Foarte puține comunități locale sunt cele care reușesc să realizeze venituri proprii suficiente. În același timp echilibrarea bugetelor locale este o necesitate. În prezent o mare parte a comunităților locale românești au un pronunțat caracter de ruralitate ceea ce nu le permite să realizeze destule venituri. În plus, având în vedere că România dorește să se integreze în Europa, nu trebuie uitat faptul că principii ca cel al solidarității și al eliminării dezechilibrelor existente între zone sau localități sunt principii adoptate de Uniunea Europeană și pe care trebuie să ni le asumăm.
Modul în care echilibrarea se realizează însă, stârnește discuții aprinse în fiecare an, până în prezent negăsindu-se o formulă optimă în acest sens. De altfel, și criteriile suferă schimbări. Cele mai multe suspiciuni sunt legate de repartizarea acestor sume către județe în condițiile în care nu există prevederi legale clare care să o reglementeze, existând influențe de natură politică, dar și economică. O soluție cu care au fost de acord atât reprezentanți ai comunităților localităților dezvoltate cât și ai celor care realizează venituri insuficiente a fost ca un procent mai mare din impozitul pe venit să rămână pe plan local, în acest caz numărul localităților care ar avea nevoie de sume pentru echilibrare micșorându-se în mod evident.
Creșterea veniturilor pe plan local prin această modalitate ar reprezenta o soluție și în cazul descentralizării. Deși considerată în sine un lucru pozitiv și în deplin acord cu procesul democratic implementarea descentralizării a ridicat probleme, cele mai importante fiind neasigurarea resurselor financiare necesare precum și inexistența unei pregătiri anterioare. Aceste aspecte duc către o singură concluzie și aceea este lipsa unei strategii clare și de comună cunoaștere în privința descentralizării.
Nu există încă o viziune națională inițiată de autoritățile centrale în consultare cu cele locale dar nici strategii de dezvoltare locală în conformitate cu problemele punctuale sesizate.
Insuficiența fondurilor este și o cauză dar și un motiv pentru elaborarea unor politici publice locale corespunzătoare. În spiritul acestei idei, autoritățile locale în cooperare cu cele naționale și inclusiv pe baza sprijinului acestora, ar trebui să aibă în vedere o proiecție bugetară multianuală.
Tocmai din acest motiv devine imperativ necesară deprinderea membrilor consiliilor locale și respectiv județene cu practici și tehnici de management local ca și cu particularitățile de elaborare a politicilor publice locale.
Chiar dacă statul asigură încă importante resurse, în cea mai mare proporție acestea au destinație specială, ceea ce nu permite comunităților locale să aibă libertate în gestionarea fondurilor. În acest caz mărirea cotei din impozitul pe venit reprezintă o soluție în sensul unei mai largi autonomii care să permită autorităților locale să cheltuiască în funcție de propriile necesități.
În același timp, responsabilitatea pentru asigurarea unor venituri locale suficiente nu trebuie să aparțină în mare măsură autorităților centrale. Autoritățile locale ar trebui să fie preocupate în primul rând de găsirea unor soluții de suplimentare a veniturilor e plan local și abia apoi de obținere unor fonduri sporite de la nivel central.
BIBLIOGRAFIE
Corduneanu C., Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998
2. Cosma, D., Labunet, A., Mutașcu Mihai, I. ( 2001 ) Bugetul și trezoreria publică, Editura Bion, Satu Mare
Costea, M. (2000) Introducere în administrația publică, Ed. Economică, București.
Drăcea Marcel, Dorel Berceanu, Nicolae Sichigea, Tudor Ciurezu, Finanțe publice, Editura Universitaria, Craiova, 1999
Hoanță, N., 2000, Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași
Inceu Adrian Mihai, Lazăr Dan Tudor, Finanțe și bugete publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2006
Inceu Adrian Mihai, Pârghiile fiscale și forța lor de orientare, Ed. Accent, Cluj Napoca, 2005,
Lacasse F. (2000) Elaborarea bugetelor și a politicilor: Probleme, tensiuni și soluții.In: Bugetarea și elaborarea politicilor, Lucrările SIGMA, 8, FDSC, București.
Lazar D. T., Inceu A.M; Finanțe și bugete publice, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2003.
Lazar D. T., Inceu A.M; Managementul financiar al comunităților locale, Editura Gewalt, Cluj-Napoca, 2000.
12. Pamfil, C., Șerban, D., Giosan, V., Tiron Tudor, A., & Gherasim,I. (2000) Manual de instruire în domeniul finanțelor publice locale managementul schimbării, Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală, ediția II, București.
13. Pleșa, Doru-Alexandru ( 2004 ) Bugetul public național și economia durabilă, Editura Romprint, Brașov
Poenaru, M. (1998) Politică socială și indicatori sociali. Editura All, București.
Șoșdean, A., Boloș, Marcel-Ioan, Trifan, Valentin F. ( 2002 ) Bugetul local: abordarea teoretică și metodologică, Editura Mirton, Timișoara
Tulai C., Altman I., Tulai H., Bizo D., Consumul și fiscalizarea lui, Editura Eurodidact, Cluj – Napoca, 2004
Tulai C., Finanțele publice și fiscalitatea, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2003
Tulai C., Șerbu S., Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2005
Văcărel I., Anghelache G., Bercea F., Bistriceanu Gh., Bondar M., Georgescu F., Moșteanu T., Finanțe publice, ediția a IV-a, Editura didactică și pedagogică, București, 2004
Zaharia V. , Finanțele Publice, Editura George Barițiu , Cluj- Napoca , 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Bugetul Primăriei Comunei Ceanu Mare (ID: 110926)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.