Bugetele de Stat

CUPRINS:

CAPITOLUL I. Noțiuni generale despre bugetele de stat

Conceptul de buget public național și structura acestuia

Definirea și rolul bugetului public național

Conținutul bugetului public național

Principiile care stau la baza întocmirii și elaborării bugetului

Fazele procesului bugetar

CAPITOLUL II. Sistemul cheltuielilor publice

Conținutul și gruparea cheltuielilor publice

Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice

Structura cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice

Factorii care influențează cheltuielile publice

CAPITOLUL III. Evolutia cheltuielilor bugetare. Studiu de caz – Comuna Domnesti

Descrierea comunei Domnesti

Evoluția cheltuielor totale

Evolutia cheltuielilor cu autoritatile executive

Evoluția cheltuielilor privind serviciile de dezvoltare publică, locuințe și mediu în cadrul comunei Domnești

Concluzii

Bibliografie

NOȚIUNI GENERALE DESPRE BUGETUL DE STAT

Conceptul de buget public național și structura acestuia

Definirea și rolul bugetului public național

Formarea finanțelor este rezultatul unui proces instoric îndelungat și complex care este determinat de evoluția vieții sociale, prin apariția și dezvoltarea comnităților umane, apariția proprietății private și scindarea în clase sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relaților marfă-bani, aparitia statului și crearea aparaului de constrângere cu scopul de a asigura condiții pentru acumularea de mijloace bănești necesare întreținerii aparatului de stat și îndeplnirii funcțiilor sale.

Statul a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății când, datorită nivelului forțelor de producție și diviziunii sociale a muncii, s-a făcut simțită tot mai mult diferența socială și materială, au apărut clasele sociale, s-a modificat poziția grupurilor sociale față de mijloacele de producție.

Instituirea forței publice a determinat scoaterea unui anumit număr de indivizi din procesul de producție. În plus, pentru a putea să funcționeze, aparatul de stat (forța publică) a trebuit să consume o parte din produsul creat de populația care desfășura o activitate productivă.

Odată cu apariția unei forțe publice – adica a statului – au apărut și primele elemente de finanțare: impozitele, dările, tributurile, birurile, cheltuielile statului, datoria publică etc.

În condițiile unei economii monetare slab dezvoltate, cheltuielile statului erau satisfăcute numai în parte pe seama veniturilor în bani, restul fiind acoperite în natură. În toare orânduirile social-economice, finanțele s-au manifestat ca relații sociale de natură economică, apărute în procesul repartiției produsului social și mai ales a venitului național, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului.

În raport cu orânduirea social-politică în care s-a manifestat, finanțele au avut un anumit conținut de clasă determinat de condițiile economice, politice și sociale, precum și o anumită sferă de cuprindere.

Bugetul de stat este format din relații financiare, prin intermediul cărora au loc constituirea și repartizarea prin îngrijirea puterii executive și supus ”Adunării elective”. În baza acestei prevederi constituționale, prima noastră lege de contabilitate, din anul 1864, reglementează modul de elaborare, adaptare și executare al bugetului de stat.

Înaintea acestor importante acte juridice privitoare la bugetul de stat, menționăm ”Regulamentul de Finanțe”, în 29 noiembrie 1860, promulgat de domnitorul Al. I. Cuza. Pentru aplicarea Conventiei, Regulamentul precizează că: ”recentele (veniturile) și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui celui mai important fond bănesc al societății – fondul bugetar”. Relațiile bugetare își găsesc expresia în principalul plan financiar al statului, care poartă denumirea de ”buget de stat”.

Cuvântul ”buget” provine din vechea linbă franceză, unde cuvinte ca ”bouge”, ”bougette” desemnau o pungă din piele sau o pungă de bani. Termenul a fost preluat în Anglia o dată cu cuceririle normade și de acolo s-au răspândit în toată lumea cu semnificația lui financiară.

În România termenul de ”buget” apare pentru prima dată în Regulamentele Organice. Astfel, în capitolul 3 din Regulamentul Organic al Moldovei, care se ocupă de finanțele publice, se întâlnește termenul ”bindge”, dar și expresia ”închipuirea cheltuielilor anului viitor” (art. 117, Regulamentul Organic).

În evoluția istorică a relaților politice, juridice și economico-financiare, conținutul relațiilor financiare, îndeosebi a relațiilor bugetare, devine din ce în ce mai complex, corespunzător nivelului de dezvoltare a societății romanești. În baza Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris din anul 1858, ca o confirmare a Unirii Principatelor, prin dulba alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost votată în anul 1864 prima Constituție română. În această lege fundamentală se vorbește despre ”bugetul cheltuielilor și a recentelor (veniturilor) pregătit în tot anul exercițiu vor fi autorizate prin legile de finante și vor forma bugetul general al statului”.

Constituția Română din anul 1866, în titlul IV, intitulat ”Despre finanțe” reglemantează că ”în fiecare an Adunarea deputaților încheie socotelile și votează bugetul (art. 113, alin. 1)”. În aliniatul al doilea al aceluiași articol se arată că: ”toate veniturile sau cheltuielile statului trebuie trecute în buget și socoteli”, (contul general de încheiere a exercițiului bugetar).

Constituțiile Române din 1923 și din 1938 reproduc textul Constituției din 1866 privitor la bugetul de stat. Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948 în titlul IV, art. 5, prevede că: ”votarea bugetului de stat, a încheierii exercițiilor bugetare, fixarea impozitelor și a modului lor de percepere” sunt de competența directă a Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române.

Pe baza acestei importante prevereri constituționale, a fost votată Legea nr. 3/1949 asupra întocmirii, executării și încheierii Bugetului General al Republicii Populare Române, prima lege cadru privitoare, în exclusivitate, la bugetul de stat. Prin Legea nr.3/1949 este reglementat ”bugetul general al Republicii Populare Române”, devnit ”buget de stat” (prin art.1 din Legea nr.1/1951) și componența bugetului general al Republicii Populare Române, format din ”Bugetul adminstrației de stat” și ”bugetele administrate de organele locale ale puterii de stat” (art.2). prin această lege s-au pus bazele bugetului de stat unic, specific economiei dirijate, centralizate.

În reglemantare actuală, sistemul bugetar al țări este organizat într-o concepție nouă, impusă de economia de piață, renunțându-se la formula bugetului unic de stat, derivată din planul național unic, instrument al centralismului excesiv, trecându-se la un sistem de trei bugete distincte, elabrate, aprobate și executate în condiții de deplină autonomie: bugetul administrației locale de stat, bugetul local, și bugetul asigurărilor sociale de stat (art.1, alin. 1, al legii nr10/1991). Se introduce o noțiune nouă, aceea de buget public național, care cuprinde cele trei bugete menționate, fără a preciza dacă le include și în mod organic, prin însumare.

Finanțele publice sunt considerate în țările cu economie de piață ca singurul domeniu în care este necesară o activitate planificată de o manieră precisă, pentru a prevedea pe o perioadă determinată –de obicei un an- totalitatea cheltuielilor și veniturilor statului, înscrise într-un document detaliat, cu caracter obligatoriu, sub denumire de buget.

În legătură cu elaborarea, aprobarea și executarea celor trei bugete, sunt stabilite competențe precise, pentru Parlament, Guvern, Ministerul Finanțelor și alte organe. Astfel, proiectul bugetului administrației centrale de stat este elaborat de către Guvern, sub răspunderea directă a Ministerului Finanțelor și se aprobă de către Parlament.

Realizarea prevederilor acestui buget este dată în sarcina Ministerului Finanțelor, răspunzător de luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului financiar, de aplicarea politicii financiare a Guvernului și de cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare. La rândul său, Guvernul exercită conducerea generală a activității executive în domeniul finanțelor publice și realizarea prevederilor bugetare, în care scop examinează periodic situația financiară pe economie și execuția bugetului public național și stabilește măsuri pentru îmbunătățirea echilibrului financiar.

Un principiu important statuat în lege constă în faptul că, în bugetele administrației centrale de stat, asigurărilor sociale de stat și în cele locale nu se pot înscrie și aproba cheltuieli fără stabilirea resurselor din care urmează a fi efectuate. Drept urmare, inițiatorii de acte normative, care pot produce diminuarea veniturilor ori sporirea cheltuielilor, au obligația să prevadă mijloacele necesare compensării diferențelor respective.

Acoperirea cheltuielilor administrației centrale de stat prin recurgerea la emisiune monetară sau prin finanțarea directă de către bănci este interzisă.

Legea stabilește principalele cheltuieli publice care pot fi finanțate de la buget, dominante fiind în această direcție cele pentru învățământ, sănătate, ocrotiri și asigurări sociale, cultură, artă și sport, protecție ecologică, etc., fără a fi neglijate cele privind apărarea țării, administrația de stat, ordinea publică, cercetarea științifică, activitățile economice și altele.

Legea finanțelor publice nr.500/2002, în art.1, dă următoarea definiție bugetului public național: „activitatea privind finanțele publice include elaborarea și execuția bugetului public național, care cuprinde bugetul administrației de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat, stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și altor venituri ale statului și utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătorești și executive.

De asemenea, cuprinde controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale și bănești aparținând regiilor autonome, instituțiilor publice si asupra capitalului social al statului în societățile comerciale”. În definirea bugetului de stat, considerăm necesar să facem două precizări: în primul rând, bugetul nu este un act ce emană de la un organ al autorităților de stat, ci cuprinde un ansamblu coerent de indicatori de plan, cu caracter aleatoriu, în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile statului pentru o perioadă viitoare. În al doilea rând, față de acest document, care cuprinde veniturile și cheltuielile statului pe o perioadă de timp, societatea manifestă un interes deosebit, interes ce este justificat de rolul banului public în viața unui popor.

Bugetul public național îndeplinește un rol deosebit în procesul redistribuirii de valori între economia națională, pe de o parte, și între stat și populație, pe de altă parte. Bugetul public național intervine, de asemenea, în redistribuirea resurselor financiare între sfera productivă și cea neproducțivă, în asigurarea protecției sociale, între unele zone ale teritoriului și chiar în divziunea internațională a muncii. Prin intermediul bugetului public național se exercită, în același timp, un control permanent și sistematic asupra constituirii, repartizării și utilizării fondurilor publice, precm și asupra activității societăților comerciale care a raporturi cu bugetul de stat.

Importanța deosebită a bugetului public național în cadrul sistemului finanțelor publice și al relațiilor social-economice, poate fi sintetizată astfel:

participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului;

asigură autonoma reală a colectivităților locale, constituie în cadrul unităților administrativ-teritoriale;

garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor categorii importante din rândul populației;

asigură echilibru financiar, monetar și valutar al statului;

are un important rol stabilizator al economiei naționale.

Conținutul bugetulu zone ale teritoriului și chiar în divziunea internațională a muncii. Prin intermediul bugetului public național se exercită, în același timp, un control permanent și sistematic asupra constituirii, repartizării și utilizării fondurilor publice, precm și asupra activității societăților comerciale care a raporturi cu bugetul de stat.

Importanța deosebită a bugetului public național în cadrul sistemului finanțelor publice și al relațiilor social-economice, poate fi sintetizată astfel:

participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului;

asigură autonoma reală a colectivităților locale, constituie în cadrul unităților administrativ-teritoriale;

garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor categorii importante din rândul populației;

asigură echilibru financiar, monetar și valutar al statului;

are un important rol stabilizator al economiei naționale.

Conținutul bugetului public național

Conținutul bugetului public național este format din: veniturile publice și cheltuielile publice.

Veniturile publice sunt formate din mijloace practice de constituire a fondurilor bănești ale statului. Modalitățile de realizare a veniturilor bugetare sunt instituite în raport cu necesitatea repartiției venitului național, cu structura economiei naționale, cu gradul de dezvoltare teritorială a țării și cu nivelul de dezvoltare al forțelor de producție.

Veniturile publice sunt formate din venituri ordinare (curente) și venituri extraordinare. Veniturile ordinare sunt reprezentate prin taxe și impozite (art.2 din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002).

Din categoria veniturilor extraordinare fac parte: împrumuturile (datoria publică), suplimentarea masei monetare aflate în circulație printr-o nouă emisiune monetară, emiterea de bonuri de tezaur și vânzarea unei părți din rezervele de aur ale statului.

Veniturile publice extraordinare sunt considerate veniturile la care statul apelează numai

în cazuri excepționale și anume atunci când mijloacele bănești provenite din resursele curente

nu acoperă integral cheltuielile bugetare.

Veniturile publice curente (ordinare) sunt considerate veniturile care se încasează cu regularitate la buget, constituind o sursă permanentă. Din această categorie fac parte: impozitele directe și impozitele indirete, precum și veniturile de la întreprinderile și domeniile statului.

Cheltuielile publice reprezintă modalități de repartizare și utilizare a fondului bănesc bugetar în vederea satisfacerii trebuințelor generale ale societății. Cheltuielile bugetare sunt repartizate de la bugetul de stat pentru: acoperirea nevoilor militare, funcționarea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subvenții, dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale, precum și a celor de cercetare-dezvoltare.

Repartizarea cheltuielilor bugetare pe aceste domenii se face în funcție de nivelul de dezvoltare eonomico-socială al fiecărui stat.

Factorii care determină creșterea cheltuielilor bugetare sunt:

sporirea cheltuielilor militare;

creșterea numerică a aparatului de stat și înzestrarea acestuia cu mijloace moderne de acțiune;

dezvoltarea sectorului de stat prin construirea de întreprinderi pe seama bugetului, prin participarea statului la societăți mixte, prin acordarea de subvenții pentru stimularea producției sau exportului;

extinderea rețelei de instituții publice de învățământ, sănătate și cultură, organizarea adigurărilor, a asistenței sociale și protecției sociale;

construirea de străzi și autostrăzi, poduri, aeroporturi, modernizarea mijloacelor de transport rutier, feroviar, naval, aerian, dezvoltarea gospodăriei comunale, sistematizarea teritoriului și protecția mediului înconjurător.

Evoluția reformelor economice din țările din centru și estul continentului european oferă posibilitatea de a formula unele aprecieri privind strategiile adoptate în vederea descentralizării și așezării economice pe baze reale, sigure și competitive.

În primul rând, o problemă esențială o constituie restrângerea, cât mai mult posibil, a proprietății de stat, în favoarea propietății private.

O a doua problemă o reprezintă redimensionarea rolului și funcțiilor statului în cadrul economiei de piață.

În al treilea rând, este vorba de instruirea și dezvoltarea noilor mecanisme ale activității economice: formarea prețurilor, aplicarea legii cererii și ofertei, introducerea concurenței, restructurarea și stabilizarea economiei.

Rolul statului trebuie astfel delimitat, încât să nu limiteze libera inițiativă, dar în același timp sa aibă capacitatea de intervenție pentru stoparea sau atenuarea efectelor unor momente de criză, care afectează diversele sectoare ale economiei naționale.

În condițiile etapei de tranziție, statul este acela care organizează, conduce și controlează procesul de privatizare.

În acest proces deosebit de complex, statul are în vedere următoarele obiective:

înlăturarea poziției de monopol a unor sectoare, ramuri sau întreprinderi ale economiei naționale;

proliferarea și modernizarea sectoarelor bunurilor de consum și ale serviciilor;

instituirea unui sistem de echitate socială în redistribuirea venitului național.

În perspectiva noilor relaliți social-economice, statul ar trebui să-și reconsidere poziția în societate și să se concentreze asupa următoarelor funcții:

funcția de apărare a țării și asigurarea industriei aferente;

funcția de asigurare a ordinii publice și justiției;

funcția de planificare orientativă și de stimulare a inițiativei private;

funcția de finanțare a cercetării științifice fundamentale;

funcția de asigurare a reproducției lărgite la unele ramuri sau sectoare de interes național.

Într-o asemenea perioadă, statul va trebui să îmbine în mod efectiv, pe o perioadă strategică determinată, conducerea dirijată cu cea descentralizată (care va trebui să evolueze în mod invers), până la crearea condițiilor politice, sociale și economice capabile să asigure agenților economici capacitatea operațonală în cadrul economiei de piață.

Aceste sarcini, de mare importanță, ale statului pot fi realizate numai dacă acesta are și

Posibilități financiare suficient de mari, pentru a depăși momentele deosebite și dureroase ale tranziției. Mijloacele financiare le oferă bugetui public național.

Principiile care stau la baza întocmirii și elaborării bugetului

La elaborarea și execuția bugetului administrației centrale de stat, a bugetului asigurărilor sociale și a bugetelor locale stau principiile: universalități (art.8, al Legii finanțelor publice, nr. 500/2002), publicității (art.9), unității (art.10, alin.1), anualității (art.l l), specializării bugetare (art.12), unității monetare (art.13), realități bugetului.

Principiile la care ne referim definesc modul de reflectare a veniturilor și cheltuielilor publice în bugetul public național, adică: sfera de cuprindere a acestuia; durata de timp pentru care parlamentul autorizează guvenul să încaseze veniturile și să efectueze cheltuielile stabilite; relația care trebuie să existe între totalul veniturilor și cheltuielilor bugetare; informarea opiniei publice despre sursele veniturilor și destinația acestora.

● Principiul universalității

Potrivit acestui principiu, veniturile și cheltuielile publice trebuie să figureze în bugetul public național cu sumele lor totale. Cu alte cuvinte, nici un venit și nici o cheltuială de stat nu trebuie să se realizeze în afara cadrului bugetar. Principiulu niversalității permite și controlul sumei exacte a cheltuielilor publice.

● Principiul publicității

Conform acestui principiu, bugetul de stat trebuie adus la cunoștință opiniei publice prin mijloacele de care societatea dispune. După aprobarea legii cu privire la bugetul de stat, aceasta este dată publicității în Monitorul Oficial sau în culegerile de legi, dupa caz.

Publicarea de infomații cu privire la bugetul de stat constituie o necesitate, nu numai pe plan interm, dar și pe plan extern.

● Principiul uniciății

Potrivit acestui principiu, care este corelat cu principiul universalității bugetare, toate veniturile și cheltuielile bugetare este necesar să fie înscrise într-un singur document. Această formula este în măsură să ofere o imagine clara asupra situatiei financiare a statului.

De la acest principiu, Legea finanțelor publice prevede unele derogări, prin reglementarea bugetelor anexe (art.10, alin.3, Legea nr. 500/2002), precum și a altor bugete, constituite pin lege (art.10, alin.2). Bugetele anexe se constituie în afara bugetului administrației centrale de stat, ca fonduri speciale pentru cazurile autorizate de lege și se aprobă de parlament o dată cu bugetul public național.

● Principiul anualității

Universalitatea și anualitatea bugetară definesc întinderea bugetului de stat, dimensiunile în spațiu, pe orizontală și verticală, ale bugetului de stat. Dimensiunea în timp a bugetului vizează periodicitatea acestuia, adică durata de timp pentru care parlamentul autorizează guvernul să încaseze veniturile și să efectueze cheltuielile aprobate, după care se impune reînnoirea autorizației parlamentare pentru o nouă perioadă de timp. Periodicitatea bugetului se referă și la intenvalul de timp în care umează să se pună în aplicare autorizația parlamentară și care poate să fie egală sau mai mare decât cea despre care am vorbit mai înainte.

● Principiul specializării bugetare

Dacă la început Parlamentul a pretins ca suveranul să ceară aprobare pentru instituirea unor noi impozite, cu timpul el aprobă veniturile și cheltuielile totale ale bugetului. Treptat însă nu se mai mulțumește cu această aprobare globală și pretinde înscrierea în documentul bugetar dezbaterea și aprobarea veniturilor și cheltuielilor în raport cu destinațiile lor.

Aplicarea acestiu principiu presupune elaborarea prealabilă și aprobarea de către Ministerul Finanțelor a unei scheme unitare de grupare a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

● Principiul realității bugetului

Principiul realității bugetului pretinde ca veniturile și scheltuielile bugetare să fie stabilite pe baze reale, adică să reflecte, pe de o parte, nevoile reale și indispensabile ce trebuie satisfăcute prin înfăptuirea programului economic și social de guvernare, iar, pe e altă parte, resursele pe care statul le va putea realmente mobiliza pentru susținerea efortului bugetar.

Fazele procesului bugetar

Aplicarea principiilor bugetare conferă documentului bugetar o anumită configurație. El nu reprezintă însă o simplă listă de venituri și cheltuieli, ci un document extrem de voluminos și de complex în care își găsesc reflectarea decizii de cea mai mare importanță. Tocmai de aceea el este îndelung pregătit, dezbătut și apoi supus aprobării.

Sinteza sa se regăsește în Legea anuală de aprobare a bugetului, care trebuie pusă în aplicae de către guvern în etapa execuției bugetare. La încheierea exercițiului bugetar se întocmește contul general de încheiere a bugetului, supus și el aprobării Parlamentului. Organele specializate ale statului supraveghează și verifică operațiunile bugetare, supunându-le controlului preventiv și ulterior. Toate aceste activități se desfășoară în faze succesive, cu excepția controlului care este prezent în toate etapele.

Aceste faze sau etape în care se realizează elaborarea proiectului de buget, dezbaterea și aprobarea lui, execuția și încheierea exercitiului bugetar, precum și controlul asupra tuturor acestor operațiuni formează împreună procesul bugetar.

Acesta este un proces deosebit de complex, realizat prin implicarea unui număr foarte mare de participanți, unii dintre aceștia având drept de decizie în materie bugetară, alții realizând execuția bugetului sau controlul asupra acestuia.

Decizia politică aparține Parlamentului care, dată fiind însemnătatea bugetului național public, îl aprobă anual prin lege. Cu acest prilej legiuitorul realizează o dezbatere mai amplă, analizând bugetul economic și nu numai componenta sa financiară.

Deciziile administrative sunt satisfăcute ierarhic, aparținând Guvernului, Ministerului de Finanțe și ordonatorilor de credite bugetare.

Procesul bugetar este deci, în același timp unul de decizie, predominantă fiind decizia politică precedentă sau urmată de opțiuni și decizii administrative.

El este un proces ciclic, realizat după un calendar riguros, stipulat în Legea Finanțelor Publice.

Procesul bugetar are un caracter normativ, în derularea sa trebuie respectate cu strictețe legile în domeniu și normele metodologice elaborate de către Ministerul Finanțelor.

Procesul bugetar parcurge cinci faze. Fazele procesului bugetar sunt: elaborarea proiectului de buget; dezbaterea și aprobarea bugetului în Parlament; execuția bugetului; încheierea exercițiului bugetar; contolul bugetar.

● Elaborarea proiectului de buget

Potrivit uzanțelor, initiativă în materie bugetară are, de regulă, Guvemul. Acesta trebuie să prezinte annual Parlamentului proiectul de lege pentru adoptarea bugetului de stat, însoțit de o expunere de motive și de o mulțime de anexe și calcule de fundamentare.

Lucrurile pregătitoare sunt efectuate de către Ministerul Finanțelor sau de către alte organisme specializate și, în paralel, de către ministere, administrații locale sau alte instituții publice care își pregătesc propriile schițe de buget.

Ministerul Finanțelor dispune de o bancă de date, fiind informat asupra situației din economie, asupra mersului execuției bugetare pe anul în curs și în privința prograrnului de guvemare viitor în care sunt înscrise opțiunile și prioritățile însușite de către Guvern.

Potrivit actualei Legi a Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor întocmește proiectele pentru întregul sistem unitar de bugete precum și proiectele de legi pentru aprobarea acestora. Lucrările de elaborare a acestor proiecte de buget se etapizează pe baza așa-zisului calendar bugetar.

● Dezbaterea și aprobarea bugetului în Parlament

În România, comisiile pemanente pentru buget, ce funcționează pe lângă două camere, sunt cele care primesc mai întai proiectele guvemamentale spre analiză și amendare, abia apoi proiectul, cu amendamentele propuse, înaintându-se spre dezbatere camerelor.

În privința analizei, dezbaterii, amendării și aprobării bugetului în practică există două situații:

dreptul Parlamentului de a aproba bugetul așa cum a fost el întocmit de către Guvern sau de al respinge fără a putea face modificări;

dreptul de a-i aduce modificări, propunerile de amendament făcându-le, de obicei, comisiile permanente pentru buget ce funcționează pe lângă cele două camere.

În România, documentele dezbătute de către comisiile specializate pentru buget-finanțe, sunt transmise spre avizare și altor comisii permanente interesate, precum și Compartimentului tehnic-legislativ al fiecărei camere. Aceste organisme au și ele dreptul de a propune amendamente.

Umează apoi dezbaterea proiectelor în camerele parlamentului. În România această dezbatere are loc în camerele reunite, după ce în prealabil ministrul finanțelor a prezentat raportul asupra proiectului de buget, iar comisiile permanente au prezentat raportul lor comun.

După încheierea acestei proceduri se trece la votarea legii bugetare în ansamblu ei și a cifrelor bugetare înscrise în anexele acestuia.

Legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor de stat adoptate de către Parlament trebuie să fie apoi promulgate de căte președinte și publicate în Monitoml Oficial pentru a putea fi puse în aplicare.

● Execuția bugetului

Odată legea bugetară aprobată și promulgată, se trece la cea de-a treia etapă a procesului bugetar și anume la execuția bugetului. Aceasta înseamnă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor autorizate de cătr Parlament prin aprobarea legii bugetare.

Sarcina revine Guvernului care o realizează, și de data aceasta, prin organul său specializatși anume Ministerul Finanțelor publice. În execuția bugetului sunt implicați însă mii de participanți, atribuțiile acestora, de dispoziție sau de execuție, fiind riguros delimitate potrivit principiului separării funcțiilor.

Pentru a putea trece la execuția de casă a bugetului, adică la încasarea propriu-zisă a veniturilor și la efectuarea plăților pe seama resurselor bugetare alocate, trebuie efectuate câteva operații prealabile.

Mai întâi, cifrele aprobate prin lege pentru venituri și cheltuieli trebuie repartizate pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de eșalonare în timp a cheltuielilor.

Alocarea resurselor se face în limita creditelor aprobate pe destinații legale, în raport cu gradul de folosire a resurselor puse la dispoziție anterior.

Ordonatorii de credite au obligația de a folosi alocațiile primite numai în limita și pentru destinațiile aprobate și numai pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției pe care o conduc.

În România, execuția de casă a bugetului a fost asigurată, până în 1992, de către Banca Națională în cooperare cu băncile specializate, iar din 1992 s-a înființat Trezoreria Centrală a Finanțelor Publice în cadrul Ministerului Finanțelor, și apoi treptat unitățile ei teritoriale în cadrul Direcțiilor Generale Județene ale Finanțelor Publice, Administrațiilor Financiare municipale, Circumscripțiilor orășenești și percepțiilor rurale (H.G. nr. 78/1992).

Fazele și metodele folosite în execuția bugetului sunt diferite pentru venituri și pentru cheltuieli. Există de altfel o delimitare riguroasă între execuția părții de venituri și execuția părții de cheltuieli în virtutea interdisției de a se efectua plăți direct din venituri și în conformitate cu regula noncontractării veniturilor și cheltuielilor.

Execuția părții de cheltuieli ridică probleme mai complexe și de aceea sunt riguros delimitate fazele ce trebuie parcurse și competențele organelor de dispoziție (ordonatorii de credite) și a celor de execuție (casieri sau contabili plătitori).

Primele trei faze, adică angajarea, lichidarea și ordonanțarea sunt de competența ordonatorilor de credite, iar cea de-a patra, plata propriu-zisă, este făcută de organele de execuție.

Prin angajarea cheltuielii de către o instituție publică finanțată din buget se înțelege asumarea obligației acesteia de a plăti în viitor o sumă de bani unei terțe persoane fizice sau juridice.

Lichidarea cheltuielii are două faze: faza în care se constată faptic și pe bază de acte justificative realizarea operației angajate sau dispuse în prealabil și apoi faza în care se stabilește suma datorată baneficiarului. În raport cu gradul de îndeplinire a obligației consemnate cu prilejul angajării prealabile, suma datorată coincide sau nu cu cea stabilită în momentul angajării cheltuielii.

Ordonarea plății se realizează prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de plată adresată casierului, prin care în urma lichidării se dispune plata sumei cuvenite beneficiarului. Angajarea și efectuarea de cheltuieli se aprobă și se efectuează numai dacă pe documentul respectiv există viza de control financiar preventiv.

Pentru cheltuielile consolidate sau cu caracter sistematic precum plata salariilor funcționarilor publici sau părțile în contul serviciului datoriei publice plățile se pot efectua fără o ordonanță prealabilă. Aceasta nu înseamnă că statele de plată ale salariilor nu trebuie să poarte viza de control financiar-preventiv.

Plata propriu-zisă este operația de achitare a sumei datorate beneficiarului.

● Încheierea exercițiului bugetar

Ministerul Finanțelor are obligația de a urmări și supraveghea în permanență mersul execuției bugetului și de a prezenta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului cu privire la starea de echilibru a bugetului. El folosește în acest sens dările de seamă contabile trimestriale ale ordonatorilor de credite și urmărește conturile privind execuția de casă a bugetului prin Trezoreria Publică.

La încheierea exercițiului bugetar, el trebuie să întocmească contul general anual de execuție a bugetului de stat și conturile anuale de execuție pentru bugetul asigurărilor sociale de stat și pentru bugetele fondurilor speciale.

● Controlul bugetar

Fiind integrat în procesul bugetar, contolul esre deseori înfățișat ca o etapă distinctă a acestuia sau ca o activitate ce se desfășoară pe parcursul execuției bugetului.

În realitate, el este prezent, așa cum subliniam încă de la început, în oate fazele procesului bugetar, desi activitatea cea mai intensă se realizează de-a lungul execuției bugetului.

În funcție de organele care îl exercită, distingem: controlul politic, controlul jurisdicțional și cel administrativ, iar în raport cu momentul în care se efectuează delimităm controlul preventiv, concomitent și ulterior.

Controlul politic este exercitat de către Parlament. El se exercită mai întâi asupra proiectului de buget supus analizei și amendării prealabile în comisiile specializate pentru buget – finanțe ale celor două camere și apoi dezbaterii și aprobării în plenul celor două camere. Controlul politic se exercită și în cursul execuției bugetului. Parlamentului îi sunt prezentate periodic rapoarte ale Guvernului privind mersul executiei bugetare.

Curtea de Conturi este un organism specializat de control al Parlamentului, însărcinat cu executarea controlului jurisdicțional. Controlorii Curții verifică, piesă cu piesă, actele justificative prezentate de către contabil și examinează conturile pentru fiecare an, Curtea dând descărcare de gestiune, dacă conturile sunt găsite în ordine.

Controlul administrativ este exercitat de către organele specializate ale Guvernului, Ministerul Finanțelor, altor ministere și organisme ale administrației publice centrale și locale.

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Conținutul și gruparea cheltuielilor publice

Cheltuielile publice concretizează cea de-a doua fază a funcției de repartiție a finanțelor publice și anume aceea a repartizării resurselor financiare publice pe diverse destinații. Utilizarea propriu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea socială, economică și de altă natură, desfășurată de acestea, se reflectă în cheltuielile publice. Prin cheltuieli publice, statul acoperă necesitățile publice de bunuri și servicii considerate prioritate în fiecare perioadă.

Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale, în formă banească, care se manifestă între stat, pe de o parte, și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.

Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinația lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăților pe care le efectuează instituțiile publice în formele specifice ale cheltuielilor curente, iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brut, reprezentând, participarea statului la finanțarea formării brute de capital atât în sfera producției materiale, cât și în sfera nematerială.

În prezent, cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct, prin finanțarea de către stat, a instituțiilor publice pentru a putea funcționa. Altele influențează direct mediul economic și social și constituie astfel instrumente ale unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora.

Cheltuielile publice înglobează:

– cheltuielile publice efectuate de administrațiile publice centrale de stat, din fondurile bugetare și extrabugetare;

– cheltuielile colectivităților locale (ale unităților administrativ-teritoriale);

– cheltuielile finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

-cheltuielile organismelor (administrațiilor) internaționale finanțate din resursele publice prelavate de la membri acestora.

Cheltuielile publice totale se obțin prin însumarea diferitelor categorii de administrații publice, din care s-au dedus sumele reprezentând transferuri de resurse financiare între administrațiile publice. Un asemenea calcul conduce la determinarea cheltuielilor publice totale consolidate.

Cheltuielile publice totale consolidate înglobează:

Cheltuielile administrației publice centrale (Cpc), care cuprind:

Cheltuielile administrației publice centrale, finanțare de la buget de stat, (din bugetul guvernului central)

Cheltuielile finanțate din fondurile securității sociale (din bugetul asigurărilor sociale de stat);

Cheltuielile administrației publice centrale finanțate din fonduri speciale;

Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice și administrative intermediare (Cpi), finanțate de la bugetele acelor subdiviziuni: bugetele statelor, ale provinciilor și ale regiunilor membre ale federației;

Cheltuielile colectivităților locale (Cpl), finanțate din bugetele unităților administrativ teritoriale.

Suma acestora reprezintă totalul cheltuielilor publice neconcolidate, conform relației:

n

∑Cpj = Cpt

j=l

Cheltuielile publice totale consolidate se stabilesc, prin deducerea, din această sumă, a transferurilor între componentele sistemului de bugete, conform relației:

Ccpt = Cpt – Tig

în care:

Cpj = cheltuielile publice definite mai sus: Ccpt, Cipt, Clpt

Cpt = cheltuielile publice totale neconsolidate

Ccpt = cheltuielile publice totale consolidate

Tig = transferuri între adminisrațiile publice centrale și locale

J = numărul treptelor de bugete sau fonduri speciale

Trebuie făcută distincție între noțiunile de cheltuieli publice și cheltuieli bugetare.

Cheltuielile publice se referă șa totalitatea cheltuielilor publice efectuate prin intermediul instituțiilor publice (aparat de stst, instituții social culturale, armată, ordine internă și siguranță națională, cercetare științifică, etc.) care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituțiilor, pe seama veniturilor obținute de acestea.

Deci, cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice, în cadrul cărora sunt cuprinse. Cheltuielile bugetare sunt cheltuielile publice, însă nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare. Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în bugetele definite în cadrul sistemului de bugete, aprobate de organul legislativ, sub forma creditelor bugetare.

Delimitarea cheltuielilor bugetare în cadrul celor publice, se bazează pe câteva principii:

efectuarea cheltuielilor bugetare este condiționată de prevederea expresă și aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de comisiile locale, după caz, în conformitate cu legile în vigoare;

nerambursabilitatea sumelor alocate și cheltuite conform destinațiilor pentru care s-au aprobat aceste sume;

efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condițiilor legale și nu numai de constituirea resurselor bănești;

finanțarea se efectuează în funcție de gradul de subordonare a instituțiilor sau activităților cu caracter bugetar, din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale sau din bugetele fondurilor speciale;

exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv și acordarea vizei cu ocazia operațiunilor de deschidere a finanțării, de alocare și utilizare a resurselor financiare publice.

Pentru a avea dimensiunea creșterii reale a cheltuielilor publice este necesar ca evoluția acestora să fie analizată în corelație cu aceea a produsului intern brut sau a venitului național și să se refere, bineînțeles la aceleași teritorii. Cheltuielile bugetare ordinare nu trebuie acoperite cu bani proveniți din privatizare (ca în anii 1997-1998).

Acești bani proveniți din vânzarea acuției naționale, trebuie să se întoarcă prin mecanisme specifice economiei de piață, înapoi în economie, pentru susținerea sectorului real singurul generator de locuri de muncă, bunăstare și venituri bugetare.

Este penrtu prima dată după 1989 când se întâmplă să se recurgă la o reducere cu 20% a cheltuielilor bugetare, respectiv cu 2% din PIB și asta tocmai pentru că banii din privatizare nu s-au întors în economia reală, pentru a restructura conștient după principiile programelor sectoriale pe care guvernul ar trebui să le aibă, pentru a îmbunătății performanțele unor agenți economici care au piața la export și la import și care ar permite realizarea unor încasărivalutare și bugetare mari.

În alte condiții se ajunge ca baza de impozitare, respectiv cifra de afaceri a operatorilor economici să scadă continuu și implicit veniturile bugetare, ceea ce înseamnă condamnarea țării la înapoiere economică, dezindustrializare, alimentarea completă a agriculturii și la servicii publice de educație, sănătate, asistență socială, total insuficiente și de o calitate sub standardele decenței.

Necesitatea cunoașterii structurii cheltuielilor publice derivă din faptul ca aceasta ilustrează modul în care sunt orientate resursele bănești ale statului spre anumite obiective: economice, sociale și cele culturale cu caracter social, militare, politice, financiare, etc. Totodată, analiza dinamică a cheltuielilor publice trebuie efectuată atât per total cât și pe componente, delimitate pe baza diferitelor criterii (economice, funcționale, administrative, politice, financiare, etc.).

Asemenea criterii se folosesc de către autoritatea finanțelor publice din fiecare stat la elaborarea clasificațiilor indicatorilor bugetari pe baza cărora se întocmește și se execută bugetul.

Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii de grupare.

În literatura și practica financiară și statistică a statelor și organismelor internaționale, se folosesc următoarele tipuri de clasificații:

administrativă;

economică;

funcțională;

financiară;

în funcție de rolul lor în procesul reproducției sociale;

gruparea folosită de organismele O.N.U. și clasificații mixte și combinate.

Clasificația administrativă

Această clasificație are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere (departamente, agenții guvernamentale), instituții publice autonome, unități administrativ-teritoriale. Gruparea cheltuielilor pe criterii adminisstrative este utilă, deoarece alocațiile bugetare se stabilesc pe beneficiari: ministre și alte instituții centrale, județene, orașe, comune, etc. Ea însă suferă prin faptul că un minister, departament, agenție guvernamentală, județ, municipiu sau oraș reunește cheltuieli cu destinații variate și, în plus structura ministerelor și respectiv subordonarea instituțiilor publice se modifică periodic, ceea ce fae cheltuielile publice necomparabile în timp. Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de cretite bugetare.

Clasificația economică

În cadrul acesteia se folosesc două criterii de grupare: primul, conform căruia cheltuielile se împart în cheltuieli curente (de funcționare) și cheltuieli de capital (cu caracter de investiții); al doilea, care împarte cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative și cheltuieli de transfer (de redistribuire).

Cheltuielile curente asigură întreținerea și buna funcționare a instituțiilor publice, finanțarea satisfacerii acțiunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, lipsite de remunerație ori având venituri insuficiente sau pentru onoarea unor angajamente speciale ale statului (împrumuturi). Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut și trebuie să se reînnoiască anual. În cea mai mare parte a lor, cheltuielile publice sunt cheltuieli curente.

Cheltuielile de capital (de investiții) se concretizează în achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată, destinate sferei producției materiale sau sferei nemateriale (școli, spitale, așezăminte de cultură, administrație, etc.), după caz. Ele duc la dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public.

Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative se deosebesc de cheltuielile de transfer după cum au sau nu la baza o contraprestație în momentul și în măsura în care acestea se efectuează de către stat. Cheltuielile privind serviciile publice cuprind, în general, remunerarea serviciilor, a prestațiilor și a furniturilor necesare bunei funcționări a instituțiilor publice sau achiziționării de mobilier, aparatură și echipamente.

Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor persoane fizice (pensionari, elevi, studenți, șomeri), sau a unor bugete ale administrației locale. Ele pot avea, deci un caracter economic (subvenții acordate agenților economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producție, stimularea exportului, redresarea financiară, restrângerea unor activități economice, etc) sau sociale (burse, pensii, ajutoare și alte îndemnizații definitive și fără contraprestație), finanțarea unor acțiuni de importanță majoră efectuate prin imtermediul administrației publice locale.

Combinarea grupării cheltuielilor publice în cheltuieli de capital și cheltuieli curente, cu gruparea lor în cheltuieli privind serviciile publice și cheltuieli de transfer permite definitivarea unai alte grupări:

cheltuieli ale serviciilor publice, care cuprind cheltuieli curente și cheltuieli de capital;

cheltuieli de transfer, care cuprind cheltuieli privind crearea de venituri în bani (alocații, asistență socială) și subvenții acordate întreprinderilor productive sau instituțiilor pentru activitățile autofinanțate în vederea acoperirii cheltuielilor care devansează veniturile obținute pe seama prețurilor sau tarifelor.

Clasificația financiară

Folosește drept criteriu domaniile, ramrile, sectoarele de activitate, spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinații ale cheltuielilor legate de efectuarea unor transferuri între diferitele niveluri ale administrațiilor publice, plata dobânzilor la datoria publică sau constituirea de rezerve la dispoziția autorității executive. Ele reflectă obiectivele politicii financiare a statului.

Acest criteriu este inportant pentru repartizarea resurselor financiare publice pe domanii de activitate și obiective care definesc nevoile publice și reprezintă obiectivul principal urmărit la examinarea și aprobarea prevederilor bugetare de către Parlament.

Instituțiile care funcționează în diferite domanii de activitate constituie consumatorii de resurse bugetare, iar conducătorii lor sunt ordonatori de credite bugetare.

În România, aceste domenii sunt definite în Legea privind finanțele publice, astfel: ”La determinarea cheltuielilor publice se vor avea în vedere politica financiară a statului, numărul de salariați, rețeaua de instituții publice în funcțiune, cele care urmează a se înființa în noul exercițiu bugetar, folosirea bazei tehnice existente cu maximă eficacitate, precum și următoarele:

• în domeniul social – utilizarea resurselor financiare ale statului pentru învățământ, sănătate, ocrotiri sociale, cultură, artă, tineret și sport, refacere și ocrotire a mediului înconjurător, menținerea echilibrului ecologic și altele, în condițiile stabilite de lege;

• susținerea unor programe prioritare de cercetare, îndeosebi fundamentale;

• în domeniul economic – realizarea unor investiții și a lator acțiuni economice de interes economic, acordarea de subvenții, facilități și alte mijloace stabilite potrivit legii;

• asigurarea cerințelor de apărare a țării, ordinii publice și siguranță națională;

• finanțarea administrației publice și locale și a altor cheltuieli prevăzute de lege;

• dobânzile aferente datoriei publice și cheltuielile determinate de emisiunea și plasarea valorilor mobiliare necesare finanțării acestei datorii, precum și de riscul garanțiilor de stat în condițiile legii”.

Clasificația financiară

În funcție de momentul în care se efectuează și de modul în care afectează resursele financiare publice, cheltuielile publice se grupează în: cheltuieli definitive; cheltuieli temporare și/sau operațiuni de trezorerie și cheltuieli virtuale sau posibile.

Cheltuielile definitive finalizează distribuirea resurselor financiare. Ele cuprind atât cheltuieli curente, cât și cheltuieli de capital. Majoritatea cheltuielilor publice efectuate au caracter definitiv, finalizându-se cu plăți la scadențe certe și atestă lichidarea completă a angajării statului pentru a efectua cheltuielile prevăzute în buget. Cheltuielile definitive sunt cuprinse, deci, ca posturi distincte în bugetele publice.

Cheltuielile temporare sunt urmate de finalizarea prin plăți cu scadențe certe. Majotitatea dintre acestea reprezintă operațiuni de trezorerie și sunt evidențiate în conturile speciale ale trezoreriei. Cheltuielile temporare nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează separat, prin trezoreria publică.

Cheltuielile virtuale sau posibile reprezintă cheltuieli pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiții. De exemplu, garanțiile acordate de stat pentru împrumuturi pot conduce la cheltuieli publice, numai dacă rambursarea lor din resursele special constituite sau de către debitorii girați nu poate fi înfăptuită; cheltuielile ce se vor efectua pentru acțiuni sau obiective neprevăzute, pe seama reyervelor la dispoziția guvernului, aprobate în legea bugetară anuală.

După forma de manifestare cheltuielile publice pot fi: cu sau fără contraprestație, definitive sau provizorii; speciale sau globale.

Cheltuielile fără contraprestație au caracter de alocații bugetare, reprezentând finanțare definitivă, fără un contraserviciu din partea colectivității beneficiare de resurse publice )alocații familiale, îndemnizații de șomaj, burse, etc.).

Cheltuielile cu contraprestație se referă laîncasarea unor sume de bani de către stat, conform condițiilor în care se efectuează aceste cheltuieli: dobânzi la împrumuturile acordate, comisioane la garanțiile guvernamentale ale împrumuturilor și altele.

Cheltuielile definitive nu presupun restituirea sumelor bănești alocate de stat, în timp ce cheltuielileprovizorii (împrumuturi și avansuri) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligației de furnizare de produse sau servicii instituțiilor statului.

Clasificația după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale

În cadrul acesteia, cheltuielile publice se împart în cheltuieli reale (negative) și cheltuieli economice (pozitive).

În categoria cheltuielilor reale intră cheltuielile cu întreținerea aparatului de stat, plata anuităților, dobânzilor și a comisioanelor la împrumuturile de stat, întreținerea și dotarea armatei cu armament și tehnică militară, etc. Acestea reprezintă un consum definiti de produs intern brut.

În categoria cheltuielilor economice se cuprind investițiile efectuate de stat pentru înființarea de unități economice, dezvoltarea și modernizarea celor existente, construirea de drumuri, poduri, etc. Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adăugată și reprezintă o avansare de produs intern brut.

Clasificația folosită de instituțiile specializate ale O.N.U.

Aceasta are la bază două criterii principale: clasificația funcțională și clasificația economică.

Clasificația funcțională a O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: servicii publice generale, apărare, educație, sănătate, securitate socială, locuințe și servicii comunale, recreație, cultură și religie, acțiuni economice, alte scopuri.

Clasificația economică O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde: cheltuieli care reprezintă consum final, dobânzi aferente datoriei publice, subvenții de exploatare și alte transferuri curente, formarea brută de capital (investiții brute și creșterea stocurilor materiale), achiziții de terenuri și active necorporale, transferuri de capital.

În România cuprinderea în buget a cheltuielilor publice se aliniază la criteriile utilizate în clasificațiile O.N.U. folosindu-se următoarele grupări:

clasificația economică;

clasificația funcțională;

clasificația administrativă.

Înscrierea cheltuielilor publice în buget se efectuează conform principiului „cheltuielile sunt plafoane maxime”, deoarece nivelul cheltuielilor aprobate de Parlament, ca limită maximă poartă denumirea de credit bugetar. Suma totală a cheltuielilor efectuate este formată din repartizarea resurselor financiare interne la care se adaugă intrările de credite externe, conform relației:

Cpt = Cpint + Crex

în care:

Cpt = cheltuieli publice totale;

Cpint = programul cheltuielilor publice stabilit pe baza resurselor interne;

Crex = intrări de credite externe.

Prin Legea bugetului de stat a României pe anul 2003, Parlamentul a aprobat cheltuielile publice in sumă totală de:

291.045,1 mld lei = 255.569,6 mld lei + 35.475,5 mld lei

(Cpt) (Cpint) (Crex)

La partea de cheltuieli, legea prevede și deficitul, ca diferență între totalul cheltuielilor și totalul veniturilor înscrise în buget. Calculul deficitului include, desigur, întrările de credite externe, care reprezintă angajamentele statului față de străinătate, pentru partea de cheltuieli neeacoperită din resurse interne.

Relația de calcul a deficitului este:

– Dt = -(Da + Crex)

în care:

Dt = deficitul total;

Da = deficitul anului;

Crex = intrări de credite externe.

În cifre, relația de mai sus reprezintă:

-49.809,6 mld lei = -(14.334.1 mld lei + 35.475,5 mld lei)

Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice totale și al diferitelor categorii de cheltuieli se apreciază statistic (la un moment dat), cât și dinamic (în evoluție pe o perioadă de timp), pe baza următorilor indicatori:

volumul cheltuielilor publice, în expresie nominală și reală;

ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut;

volumul cheltuieli publice ce revine în medie pe un locuitor;

O analiză aprofundată a cheltuielilor publice servelte la caracterizarea politicii financiare a fiecărui stat în diferite perioade de timp. Aprecierea efectelor intervenției statului în viața socială și în economie presupune cunoașterea, mai întâi, a volumului cheltuielilor publice efectuate de organele centrale și locale de stat din fondurile publice de resurse financiare.

Acest indicator reeprezintă cheltuielile în expresie nominală (în prețurile curente ale anului considerat, în monedă națională) și îl notăm Cpn. Deoarece prețurile curente sunt influențate de inflație, pentru exprimarea efortului financiar real, cheltuielile publice se calculează în prețuri constante, care exprimă volumul cheltuielilor publice în expresie reală, pe care îl notăm cu Cpt.

Transformarea valorilor din prețuri curente în prețuri constante se efectuează cu ajutorul indicelui PIB deflator, care măsoară modificarea nivelului general al prețurilor în anul considerat, 0 sau 1, față de anul de bază, pentru prețurile constante, notat „cst”.

Indicele PIB deflator este calculat conform relației:

Ip 0/cst = PIB0 / PIBcst x 100;

Ip 1/cst = PIB1 / PIBcst x 100;

în care:

Ip 0cst = indicele prețurilor anului 0 față de acul cst;

Ip 1cst = indicele prețurilor anului 1 față de acul cst.

Relațiile de calcul ale cheltuielilor reale sunt:

Crp0 = Cnp0 / Ip 0/cst

Crp1 = Cnp1 / Ip 1/cst

în care:

Crp0 = cheltuieli publice reale ale anului 0;

Crp1 = cheltuieli publice reale ale anului 1.

Indicatorul cheltuieli publice în expresie nominașă sau reală este util pentru a reflecta volumul aestora, în moneda națională și servește la efectuarea de analize pe plan intern, național. El nu are putere de comparație internațională.

Indicatorul care poate exprima o caracterizare a nivelului cheltuielilor publice și a dinamicii acestora în fiecare stat, într-o anumită perioadă, este ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut.

Calculul se efectuează pe baza relației:

Cp/PIB = Cpn / PIBn x 100,

În care:

Cp/PIB = ponderea cheltuielilor publice în produsul întern brut;

Cpn = cheltuieli publice în expresia nominală (în prețuri curente);

PIBn = produsul intern brut în expresie nominală (în prețuri curente).

Un alt indicator sugestiv îl constituie cheltuielile publice medii pe un locuitor, în dolari SUA, și se calculează pe baza relației:

Cp/loc = Cnp , în $ / N = $ / loc,

În care:

Cp/loc = cheltuieli publice medii pe locuitor;

Cnp , în $ = cheltuieli publice, exprimate în prețurile cureente ale anului, recalculate în $, pe baza cursului de schimb (monedă națională ce revine la un dolar SUA);

N = numărul de locuitori ai anului pentru care se efectuează calculul;

Cnp , în $ = Cnp / numărul de unități monetare naționale/$.

Mărimea ponderii medii a cheltuielilor bugetului general în PIB este legată atât de proporția sectorului public în totalul activităților economico-sociale în fiecare țară, precum și de intensitatea folosirii cheltuielilor publice pentru sprijinirea sau influențarea domaniilor de activitate în care statul este prezent sau întervine prin intermediul alocațiilor bugetare.

Structura cheltuielilor publice

Analiza cheltuielilor publice ale unei țări poate fi efectuată atât din punctul de vedere al structurii lor pe diferite categorii potrivit unui anumit criteriu de clasificație (specific fiecărei țări și cu valabilitate generală în cadrul organismelor internaționale). Cele mai importante grupări sunt clasificația economică și cea funcțională.

În acest scop, este necesară stabilirea ponderii (greutății specifice) a fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora, pe baza relației:

Cpi

gsCpi = —— x100

Cpt

În care:

gsCpi = ponderea categoriei de cheltuieli publice i, în totalul cheltuielilor publice;

Cpi = cheltuieli publice ale grupării i;

Cpt = cheltuieli publice totale;

i = 1…..n grupări de cheltuieli.

Cu ajutorul ponderilor gsCpi se poate stabili în ce proporție au fost orientate resursele financiare ale statului spre anumite obiective: sociale, administrative, militare, economice etc. Determinarea structurii cheltuielilor publice servește, de asemenea, la urmărirea în dinamică a modificării opțiunilor bugetare sau extrabugetare ale statelor. Totodată, pe seama structurii cheltuielilor se pot efectua comparații între statele cu niveluri diferite de dezvoltare.

În țările dezvoltate, locul principal în totalul cheltuielilor autorităților publice centrale îl ocupă cheltuielile pentru securitate socială și bunăstare care reprezintă valori cuprinse între 29% (SUA) și 51% (Suedia), rareorisub 20% (Grecia 18%); cheltuielile pentru educație oscilează între 1.8% (SUA) și 10.8% (Olanda); cheltuielile pentru sănătate între 0.3% (Suedia) și 19.7%(SUA); cheltuielile pentru servicii publice generale și ordine publică între 3.6% (Japonia) și 10.7% (Canada); cheltuielile pentru apărare între 2,1% (Austria) și 15,9% (SUA).

În țările în curs de dezvoltae, cheltuielile pentru servicii publice generale și ordine publică au ponderi variind între 6,8% (Mexic) și 50,1% (Congo); cheltuielile pentru educație între 0,8% (Congo) și 24,2% (Mexic); cheltuielile pentru apărare între 2,7% (Brazilia) și 17,7% (Sri Lanka); cheltuielile pentru sănătate între 0,8% (Congo) și 6,9% (Tunisia); cheltuielile pentru securitate socială și bunăstare între 0 (Congo) și 53,8% (Argentina).

În țările în curs de tranziție, cheltuielile pentru servicii publice generale și ordine publică au ponderi variind între 5,6% (România) și 13% (Cehia); cheltuielile pentru educație 5,6% (România) și 11,6% (Cehia); cheltuielile pentru apărare între 3,9% (Polonia) și 19,5% (România); cheltuieli pentru sănătate între 3,8% (România) și 17,1% (Cehia); cheltuieli pentru transport și comunicații între 1,8% (Polonia) și 10,8% (România).

Majoritatea statelor folosesc împrumuturile pentru acoperirea unei părți a cheltuielilor publice.

Nivelul total al cheltuielilor publice ale bugetelor centrale este influențat cu soldul dintre împrumuturile atrase și rambursările de credite (Î – R), în proporții care, în țările dezvoltate, în majoritatea lor se situează sub 2%, rareori depășind acest procent. Unele țări au rambursări mai mari decât împrumuturile atrase, ceea ce se reflectă în valoarea negativă a soldului menționat și în suma totală a proporțiilor categoriilor de cheltuieli definite ale grupării economice, mai mare de 100.

În țările în curs de dezvoltare, proporția soldului împrumuturilor este, în general, mai mare, ajungând în unele țări, la peste 6% (de exemplu, Brazilia:6,1%; Egipt 6,7%; India 16,0%). Aceasta explică atragerea în dimensiuni mari a împrumuturilor publice la acoperirea cheltuielilor. În alte țări, influența soldurilor împrumuturilor este negativă, datorită rambursărilor mari, pe care le efectuează din datoria publică (de exemplu Argentina: -3,7%).

În țările cu economie de tranziție luate în studiu, unele care au început reforma mai devreme au rambursări de împrumuturi care devansează împrumuturile atrase, avănd deci plăți exigibile mari, în contul datoriei publice (de exemplu Cehia: -4,1%; Polonia: -0,6%, iar în altele, ca România, împrumuturile sunt încă mai mari decât rambursările, soldul fiind pozitiv (0,7%).

Trebuie reținut că influența pozitivă a soldului (Î – R) înseamnă datorie publică contractată de către statele respective. Pentru țările în curs de dezvoltare, folosirea împrumutului este mai importantă decât în țările dezvoltate.

în structura propriu-zisă a cheltuielilor publice totale se observă următoarele:

în țările dezvoltate cuprinse în analiză, cheltuielile curente au ponderi care variază între 85,9% (Portugalia) și 97,7% (Suedia), cheltuielile de capital între 2,6% (Suedia) și 13,4% (Grecia).

în țările în curs de dezvoltare, cheltuielile curente sunt în multe cazuri sub 90%, coborând până la proporții în jur de 75%, ceea ce înseamnă că nivelul ponderii cheltuielilor de capital este corespunzător, mare.

în țările cu economie de tranziție, cheltuielile curente dețin ponderi apropiaate de cele din țările dezvoltate, cheltuielile de capital fiind de ordinul a 4% – 13%.

Dinamica cheltuielilor publice

Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care intervin în cuantumul și structura acestora în decursul unui interval de timp.

Pentru o perioadă considerată, indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:

creșterea nominală și creșterea reală a cheltuielilor publice;

modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut;

modificara volmului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor;

modificarea structurii cheltuielilor publice;

indicatorul privind corespondența dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea produsului intern brut;

elasticitatea cheltuielilor publice față de produsul intern brut.

Creșterea nominală și cea reală a cheltuielilor publice

Pentru aprecierea corectă a avoluției cheltuielilor, este necesar să se facă distincție între creșterea nominală și cea reală a acestora.

Creșterea nominală rezultă din comparația cheltuielilor publice exprimate în prețuri curente, iar creșterea reală rezultă din comparația cheltuielilor exprimate în prețuri constante.

Ambele modalități de calcul exprimă creșterea în mărimi absolute, conform relațiilorȘ

∆Cnp1/0 = Cnp1 – Cnp0 ;

∆Crp1/0 = Crp1 – Crp0 ;

în care:

∆Cnp1/0 = creșterea nominală absolută a cheltuielilor publice, în perioada 1 față de 0;

Cnp, Cnp0 = cheltuieli publice ale perioadei curente (1) și ale perioadei de bază (0), exprimate în prețuri curente;

∆Crp1/0 = creșterea reală absolută a cheltuielilor publice, în perioada 1 față de 0;

Crp1, Crp0 = cheltuieli publice ale perioadei curente (1) și ale perioadei de bază (0), exprimate în prețuri constante.

Comparația cheltuielilor exprimate în prețuri curente (creșterea nominală) poate da o imagine deformată, dacă în perioada analizată a avut loc o depreciere monetară, care a dus la creșterea nominală a cheltuielilor, o criză economică, o criză monetară care să determine scăderea prețurilor și, respectiv, reducerea nominală a cheltuielilor. Fenomenul se amplifică în condițiile agravării procesului inflaționist în perioada crizei economice mondiale. Pentru corectarea influențelor determinate de modificarea prețurilor, este necesară exprimarea creșterii cheltuielilor în prețuri constante.

Dacă în perioada aleasă pentru analiză, cheltuielile sunt exprimate în prețuri constante, se poate proceda la transformarea acestora din prețuri curente în prețurile perioadei de bază, cu ajutorul indicelui de creștere a prețurilor (indicele deflator), prin relația:

Crpl = Cnpl : Ip1/0

Considerând că: Cnp0 = Crp0, obținem: Crp1/0 = Crp1 – Crp0 ,

în care:

Ip1/0 = indicele de modificare a prețurilor în perioada curentă față de perioada de bază.

De asemmenea, analiza creșterii absolute a cheltuielilor publice trebuie completată cu analiza creșterii relative a acestora, folosindu-se indicele creșterii cheltuielilor publice, calculat astfel:

pentru cheltuieli nominale:

Cnp1

ICnpt/0 = —— x 100 ;

Cnp0

pentru cheltuieli reale:

Crp1

ICrpt/0 = —— x 100 ;

Crp0

în care:

ICnpt/0 = indicele creșterii nominale a cheltuielilor publice;

ICrpt/0 = indicele creșterii reale a cheltuielilor publice.

Creșterea nominală relativă se calculează astfel:

Creșterea reală relativă se calculează astfel:

în care:

%Crncp = creșterea nominală în mărimi relative;

%Crrcp = creșterea reală în mărimi relative.

Transformarea indicatorilor supuși analizei în mărimi deflatoare, cu ajutorul indicelui creșterii prețurilor, este necesară pentru determinarea evoluției cheltuielilor publice în expresie reală și identificarea factorilor care au influențat un anumit sens al acesteia.

Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut

Calculul se efectuează astfel:

în care:

∆Cp/PIB = modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB.

Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor

Calculul se efectuează cu ajutorul formulei:

în care:

∆Cp/loc = modificarea nivelului mediu la cheltuielilor publice ce revin pe locuitor.

Modificarea structurii cheltuielilor publice

Calculul se efectuează după formula:

în care:

∆gsCpi = modificarea ponderii cheltuielilor publice ale grupării în totalul cheltuielilor publice.

În perioada considerată, ponderea unor grupări de cheltuieli în totalul acestora a crescut, în timp ce ponderea altora a scăzut, în funcție de obiectivele urmărite.

Indicatorul privind corespondența dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea produsului intern brut

Calcului acestui indicator se efectuează pe baza relației:

în care:

k = coeficientul de corespondență dintre creșterea cheltuielilor publice și creșterea PIB;

ICp1/0 = indicele creșterii cheltuielilor publice;

IPIB1/0 = indicele creșterii PIB.

Elasticitatea cheltuielilor publice față de produsul intern brut

Acest indicator măsoară amploarea reacției cheltuielilor publice la modificarea produsului intern brut. El se calculează astfel:

în care:

Cp și ∆Cp = cheltuieli publice și modificare acestora în perioada de referință;

PIB și ∆PIB = produsul intern brut și nodificarea acestuia în perioada de referință;

ECP = elasticitatea cheltuielilor publice.

Când Ecp > 1, aceasta exprimă tendința de utilizare într-o mai mare măsură a PIB, pentru finanțarea cheltuielilor publice. Cheltuielile publice sunt elastice la creșterea PIB; când Ecp = 1 tendința rămâne aceeași; când Ecp < 1 aceasta exprimă tendința de restrângere a proporției cheltuielilor publice în PIB. Cheltuielile publice sunt inelstice față de creșterea PIB.

Factorii care influențează cheltuielile publice

Tratarea la modul general a factorilor care conduc la creșterea cheltuielilor publice impune o delimitare a acestora în următoarele categorii:

Factori demografici, care se referă la creșterea populației și la modificarea structurii acesteia pe vârste și categorii socio-profesionale.O astfel de evoluție determină creșterea cheltuielilor publice pentru învățământ, sănătate, securitate socială, ordine publică etc. precum și a celor legate de sporirea numărului de locuri de muncă în sectorul public.

Factori economici, referitori la dezvoltarea economiei și la modernizarea acesteia pe baza cercetării științifice, a noilor cerințe ale utilizării resurselor și a creării de bunuri materiale și servicii.Pe lângă faptul că pe seama bugetului de stat se asigură finanțarea unor acțiuni economice costisitoare, redistribuirea resurselor financiare publice ajută la repararea prejudiciilor create de repartiția concurențială în economia de piață.Astfel, bugetul joacă rol de filtru și asigură redistribuirea pe principii mai echilibrate și bazate pe eficientă;

Factori sociali.Creșterea venitului mediu pe locuitor în societate antrenează preocuparea statului că, prin efort financiar, să se aloce resurse pentru armonizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv a persoanelor în vârstă sau care necesită asistență socială;

Urbanizarea.Aceasta reprezintă un factor de creștere a cheltuielilor publice, antrenând resurse financiare atât pentru crearea și dezvoltarea centrelor urbane, cât și pentru finanțarea unor utilități publice caracteristice mediului respectiv;

Factori militari, care prin pregătirea sau purtarea de războaie, conduc la creșterea cheltuielilor legate de apariția unor conflicte armate sau de eliminarea efectelor nefavorabile ale acestora pe plan economic și social;

Factori de ordin istoric, care acționează prin transmiterea de la o perioadă la altă a nevoilor sporite de cheltuieli și de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori, prin împrumuturi publice.La fel se explică și propagarea în timp și spațiu a fenomenului inflaționist sau preluarea, de către noul regim, instalat în urma revoluției a datoriilor contractate în vechiul regim;

Factori publici, care se referă la creșterea considerabilă a complexității sarcinilor statului contemporan, la transformarea concepției politice cu privire la funcțiile statului, pentru îndeplinirea cărora este necesară sporirea cheltuielilor publice.

Consecințe ale creșterii cheltuielilor publice.Creșterea continuă a cheltuielilor publice ridică probleme de ordin politic, de ordin financiar și de ordin științific.

Problemele de ordin politic se referă la influența creșterii cheltuielilor publice asupra structurilor politice.Astfel, creșterea cheltuielilor publice face necesară gruparea unor state pentru a efectua împreună anumite cheltuieli de interes comun, cărora statele respective, luate în mod individual, nu ar putea face față.De exemplu, gruparea unor statedin Europa occidentală în Comunitatea Economică; formarea unor organizații cu caracter militar din state care au aceeași orientare politică, împărtășesc aceeași ideologie, au tendința de a depăși concepțiile naționaliste și de a se grupa cu succes pentru a efectua împreună cheltuielile legate de apărare; gruparea unor state în curs de dezvoltare care se unesc pentru a efectua cheltuieli de cercetare sau alte servicii; efectuarea în comun a eforturilor financiare din domeniul cercetării spațiale etc.

Probleme de ordin financiar se referă la corelațiile dintre tendințele de creștere a cheltuielilor publice și cele ale creșterii avuției naționale și ale produsului intern brut.Punctul optim al acestui raport este definit, pe de o parte, de limită maximă a proporției impozitelor în PIB (presiunea fiscală), care nu poate fi atinsă, iar, pe de altă, de avantajele sociale ale creșterii cheltuielilor publice.Primul aspect se referă la proporția în care produsul intern brut poate fi redistribuit prin cheltuieli publice.Cel de-al doilea aspect vizează proporția cheltuielilor publice în PIB, care trebuie determinată din punctul de vedere al utilității acestora (bunuri sau servicii independente, utile și fără utilitate netă).Punctul optim este atins atunci când avantajul social al creșterii cheltuielilor publice este depășit de către incovenientul social al prelevarilor publice.Acest optim poate varia în funcție de conjunctură economică.Astfel, perioadă de prosperitate poate să fie folosită pentru reducerea cheltuielilor publice în vederea realizării de economii sau pentru rambursarea datoriei publice.În perioada de depresiune, creșterea nivelului cheltuielilor publice poate să fie folosită pentru stimularea economică.Desigur că acest punct optim variază în funcție de gradul de etatizare a societății și structurile economiei de piață.

Problemele de ordine științific privesc dimensionarea corectă a cheltuielilor publice impreios necesare pentru satisfacerea nevoilor sociale și se referă la instituțiile finanțelor publice, modul de abordare a cercetării domeniului și de apreciere a rezultatelor, de aplicare a soluțiilor descoperite în cercetarea științifică financiară.

EVOLUȚIA CHELTUIELILOR BUGETARE. Studiu de caz – Comuna Domnesti

Descrierea comunei Domnesti

Comuna se află în sud-vestul județului, la vest de București, pe malurile râurilor Ciorogârla și Sabar, și pe malul stâng alArgeșului. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Domnești se ridică la 8.682 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 6.327 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91,72%), cu o minoritate de romi. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși(91,71%). 

Comuna Domnești se află într-un proces de modernizare pe mai multe planuri: economic, social, educațional, cultural. Se au in vedere începand cu anul 2012 numeroase proiecte desfașurate la nivelul autorității publice locale. Totodată menționez faptul in ca în cadrul perioadei 2012-2014 s-a încercat să se mențina un echilibru intre nevoile societății și veniturile posibile, avandu-se în vedere cheltuieli bugetare prioritizate prezentate îndeosebi prin legile bugetare anuale.

Evoluția cheltuielor totale

În ceea ce privește cheltuielile, autoritățile administrației publice locale dimensionează prevederile bugetare de cheltuieli în raport cu nevoile proprii, în corelare cu resursele bugetare. Nevoile sociale ale comunității, care exprimă cererea de resure financiare, întrec cu mult veniturile posibile de realizat pe plan local, de aceea este necesar ca autoritățile publice locale să stabilească opțiunile în funcție de anumite criterii.

Fundamentarea cheltuielilor și alocarea veniturilor încasate pentru anumite destinații este strâns legată de prioritățile precizate prin legile bugetare anuale și cele speciale.

Astfel în perioada de studiu 2010-2014, începând cu anul 2011 s-a pus mare accent pe finanțarea din veniturile colectivitățiilor locale a activității de învățământ, precum și pe protecția socială.

Evoluția și structura cheltuielilor prevăzute pe perioada analiza 2010-2014 este redată în tabelul 1.

Cheltuielile prevăzute în bugetele în perioada 2010-2014

(conform clasificației funcționale)

Cheltuielile au fost prevăzute în bugetul local în raport nevoile proprii dar ținând cont de resursele bugetare. Din datele de mai sus se poate observa că una dintre cele mai mari priorități a fost cheltuielile cu destinație specială. Mai ales în anii 2010-2011 s-au primit fonduri MLPAT pentru drumuri s-au alte fonduri speciale pentru alimentare cu apă.

Un accent important s-a pus începând cu anul 2012 și pe finanțarea cheltuielilor de personal pentru învățământul preuniversitar, care a trecut în administrarea consiliilor locale, cheltuieli care se finanțeazã și în prezent din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Finanțarea cheltuielilor din bugetele locale se asigură prin deschideri de credite de către ordonatorii principali ai acestora, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și potrivit destinațiilor stabilite în raport cu gradul de folosire a sumelor puse la dispoziție anterior și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective. Acest flux este reprezentat în schema de mai jos

Deschideri de credite (flux)

Ordonatorul principal deschide credite pe capitole și

titluri la Trezoreria statului

↓↓↓

Ordonatorul principal face repartizarea

pe credite pe ordonatori secundari sau terțiari prin dispoziții bugetare

la trezoreria statului

↓↓↓

EFECTUAREA CHELTUIELILOR

-angajarea cheltuielilor prin contract și comandã în limita prevăzută de cheltuielile anuale;

-livrarea sau recepționarea contractelor. care reprezintă recepționarea mărfurilor primite de la furnizori, a lucrărilor effectuate

– lichidarea comenzii prin documentul de plată aprobat de ordonatorul principal sau secundar de credite;

-virarea sumelor în conturi.

Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanțarea funcțiilor administrației publice locale, programelor, proiectelor, activităților, acțiunilor, obiectivelor și altora de asemenea, potrivit scopurilor prevăzute în legi alte reglementări, și vor fi angajate și folosite în stricta corelare cu gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.

Evoluția cheltuielilor totale în perioada de studiu 2010-2014, este asemănătoare cu cea a veniturilor, datorită principiului care stă la baza bugetului local, și anume principul echilibrului bugetar. În acest sens, cheltuielile totaIe au înregistrat o creștere de la un an la altul cu până la 550 lei.

Cheltuieli realizate din bugetul locale în perioada 2010-2014

Indicatorul care poate exprima o caracterizare a nivelului cheltuielilor este ponderea cheltuielilor realizate în totalul cheltuielilor, conform clasificației funcționale –tabelul 3

Tabelul nr.3

În perioada de analizã 2010-2014, cheltuielile pentru învățământ reprezintă între 10,4 și 62,5% din totalul cheltuielilor, situându-se pe primul loc, urmat fiind de cheltuielile privind asistența socială care reprezintă 0,7-14,7 %.

Cea mai mare pondere, în jur de 75%,0 au începând cu anul 2012 cheltuielile pentru învățământ, datorită transferării la bugetele locale a cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat, cheltuieli care sunt acoperite integral din sume defalcate de la bugetul de stat, și anume din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Cheltuielile privind serviciile publice au o pondere semnificativă în totalul cheltuielilor, deoarece din acest capitol se fmanțează iluminatul public.

Se constată că din totalul cheltuielilor ponderea cea mai mare este deținută de către cheltuielile sociale ( învățământ, locuințe ,asistență socială), iar cele cu caracter economic dețin ponderi mai mici .

La baza întocmirii bugetului stă principalul echilibru bugetar, astfel, cheltuielile angajate au fost în limita veniturilor încasate. Nivelul de realizare a cheltuielilor, pe capitole, față de cele planificate este redat în tabelul 4.

Gradul de realizare a cheltuielilor planificate (% )

În general cheltuielile realizate au fost prevăzute în buget, în nici unul din anii analizați nu au fost depășite creditele bugetare aprobate, iar execuția s-a încheiat cu excedent.

În ceea ce privește clasificația economică, situația cheltuielilor realizate este prezentată în tabelul nr. 5.

Cheltuielile totale realizate din bugetul local în prioada 2010-2014

În perioada analizată se observă o creștere mare a cheltuielilor de personal, îndeosebi în anul 2012, fapt ce se datorează descentralizării unor servicii publice și trecerea lor în subordinea consiliilor locale. În anul 2014 acestea au crescut față de anul 2010 cu aproape 1 milion de lei. Aceastã creștere a cheltuielilor de personal se datorează atât creșterilor salariale acordate sectorului bugetar cât și finanțării cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat .

Cheltuielile materiale au înregistrat o creștere în anul 2014 față de anul 2010 de aproximativ 50 mii lei .Aceasta s-a datorat în primul rând creșterilor de tarife la energia electrică, precum și fondurilor alocate pentru reparații.

În ultimii patru ani analizați un mare accent s-a pus pe asistența socială ce a determinat o creștere continuă a bugetului local, pentru ajutoarele sociale și a asistenților personali ai persoanelor cu handicap.

Subvențiile acordate din bugetul de local al comunei Domnești au fost utilizate pentru susținerea activității instituției de cultură.

În cadrul cheltuielilor de capital se înregistrează o scădere din lipsă de fonduri bănești. În anul 2014, față de primul an de analiză, cheltuielile de capital au crescut cu 60 mii lei. Această evoluție a cheltuielilor de capital se datorează în primul rând, principalului obiectiv de investiții care s-a avut în vedere pe parcursul întregii perioade, și anume, "îmbunătățirea cu apă a comunei". Această lucrare de investiții necesită fonduri pentru a putea fi finalizată și pentru ca populația să poată beneficia de această nevoie vitală cu care se confruntă precum și de canalizare.

Pentru o analiză a cheltuielilor totale în perioada de studiu 2010-2014, determinăm ponderea fiecărei categorii de cheltuieli în totalul cheltuielilor, conform clasificației economice –tabel 6 .

Ponderea cheltuielilor economice în totalul cheltuielilor ( % )

Analizând datele de mai sus, se poate observa că în anii 2012-2014 ponderea cheltuielilor de personal a depășit 50% din totalul cheltuielilor, datoritã cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat, care au fost finanțate de la bugetele locale.

O pondere ridicată o au și cheltuielile materiale, pondere care în anii 2010-2011 se datorează în primul rând fondurilor alocate pentru reparații, precum și pentru întreținere și gospodărire.

Transferurile au avut o evoluție mai ridicată în perioada 2013-2014 față de perioada 2010-2011

Cheltuielile de capital ating valori mai mari în perioada 2010-2011 , 6 % din totalul cheltuielilor.

În continuare vom analiza mai amănunțit structura și evoluția principalelor cheltuieli ale bugetului local al Primăriei Domnești în perioada 2010-2014.

Evolutia cheltuielilor cu autoritatile executive

.

Tabel nr 7

Cheltuieli realizate pentru autoritățiile executive în perioada 2010-2014

Din tabelul de mai sus se observă că ponderea cea mai mare o au cheltuielile de personal, care au crescut de la un an la altul datorită aplicării noii legi de salarizare din sectorul public. În cadrul cheltuielilor de personal sunt cuprinse: salariile de bază, sporurile acordate ( salarii de merit, indemnizații de conducere, sporul pentru vechime în muncă), premiile anuale precum și obligațiile angajatorului față de alte fonduri (somaj, sănătate, asigurări sociale).

Majoritatea acestei categorii de cheltuieli s-a datorat și faptului că începând cu anul 2010 s-au acordat tichete de masă salariaților, iar odată cu descentralizarea unor servicii publice și trecerea lor în sarcina consiliilor locale (preluarea încasării impozitelor și taxelor locale, a centrelor de consultanță agricolă, a salarizării personalului din învățământul preuniversitar de stat și altele) a crescut și numărul de salariați ai instituției.

Cheltuielile materiale în cadrul acestui capitol au înregistrat o creștere uniformă în perioada 2011-2014, concretizăndu-se în general în cheltuieli de întreținere și funcționare, precum și în achiziționarea de obiecte de inventar.

Fondurile alocate pentru investiții s-au folosit pentru dotarea serviciilor din aparatul propriu cu tehnică de calcul, copiatoare.

Nivelul mare de realizare a cheltuielilor la acest capitol menționat în tabelul numarul 4 ., se explică prin faptul cã ponderea o dețin cheltuielile de personal, a căror estimare este destul de precisă la data întocmirii bugetului.

O analiză în timp a cheltuielilor pentru această activitate este redată cu ajutorul indicilor cu baza fixă și în lanț. Această situație a evoluției cheltuielilor este redată în tabelul următor:

Tabelul nr.8

Evoluția cheltuielilor autoritățile executive ( % )

Analizând evoluția în timp a cheltuielilor pentru autoritățile executive observăm o scădere a indicelui de creștere și un procent de majorare apropiat cu rata inflației.

Creșterea cheltuielilor alocate în bugetul local pentru această activitate a oscilat între 1,3 și 2% față de anul 2010, iar de la un an la altul ele au crescut și se observă o creștere a fondurilor alocate.

Cheltuieli social-culturale. În această categorie de cheltuieli sunt incluse cheltuielile pentru învățământ, sănătate, cultură si asistență socială.

Situația cheltuielilor realizate în perioada 2010-2014, precum și ponderea lor în total cheltuieli este redată în tabelul nr.9

Cheltuieli social-culturale realizate în perioada 2010-2014

– mii lei –

Din datele de mai sus reiese că fondurile alocate pentru cheltuieli sociale au crescut în anul 2014 față de anul 2010 cu peste 1 milion lei. Cea mai mare creștere a acestor cheltuieli se înregistrează în anul 2014 față de anul 2013, ponderea cea mai mare o au cheltuielie pentru învățământ, cheltuielile realizate pentru cultură ocupând o pondere foarte mică.

Atribuțiile consiliilor locale în ceea ce privește asistența socială au crescut de la un an la altul, totuși se observă că, dacă până în anul 2011 aceste cheltuieli au o pondere de aproape 51 %, din anul 2012 datorită cheltuielilor suplimentare din învățământ ponderea lor este de până la 14%.

Gradul de realizare a cheltuielilor planificate pentru activități social-culturale este ridicat, oscilând între 51-98%.

În continuare voi prezenta evolutia cheltuielilor pentru fiecare capitol de cheltuieli social – culturale.

ÎNVĂȚĂMÂNT. Cheltuieli privind învățământul se finanțează din bugetele locale începând cu anul 1995. Pânã în anul 2010 se finanțau numai cheltuielile materiale pentru întreținere și gospodăire, precum și reparațiile curente și capitale; din anul 2010 au trecut în sarcina bugetelor locale și cheltuielile de investiții. Începând cu anul 2011 s-au trecut în administrarea și finanțarea consiliilor locale cheltuielile de personal și cele necesare acordării burselor elevilor.

Astfel din acest an activitatea de învățământ se finanțează atât din venituri proprii cât și din sume defalcate din TVA, repartizate prin legea bugetară anuală din bugetul de stat.

Situația cheltuielilor realizate pentru învățământ, pe subcapitole este redată în tabelul numarul 10

Situația cheltuielilor realizate pentru învățământ conform clasificației funcționale

Pentru învățământ, cheltuielile au crescut în anul 2014 față de anul 201o cu peste 10 miliarde, creștere ce se datorează atât finanțării cheltuielilor de personal din anul 2012, cât și creșterii volumului fondurilor alocate pentru cheltuieli materiale și de capital.

Deșii veniturile proprii ale bugetului local sunt reduse, totși activitatea de învățământ constituie o prioritate pentru autoritățile locale și se încearcă atragerea de fonduri nerambursabile pentru executarea lucrarilor de reparații a școlilor și grădinițelor, precum ți achiziționarea de tehnică de calcul necesare desfășurării procesului de învățământ.

CULTURA. Cultura este o activitate extrabugetară, ea finanțându-se din venturi proprii și subvenții de la bugetul local pentru desfășurarea activității în cele 3 instituții culturale aflate în subordinea consiliului local și anume: 3 cămine culturale .

Situația privind cheltuielile realizate pentru cultură sunt prezentate în tabelul nr.11

Cheltuieli realizate pentru cultură,pe subcapitole,în perioada 2010-2014

Din perioada analizată 2010-2015, se observă o creștere a cheltuielilor pentru cultură de aproape 2 ori, fapt ce se datorează accentului mare pus pe activitatea culturală, începând cu anul 2009.

Cheltuielile pentru bibliotecă au înregistrat o creștere de aproape 1,5 ori, datorită creșterii cheltuielilor cu salariile personalului; acheltuielilor materiale de întreținere și gospodăire. Cheltuielile au înregistrat o creștere semnificativă pe parcursul anilor, prin fondurile mari alocate achizițiilor de cărți (mijloace fixe).

În cadrul subcapitolului " alte acțiuni" se înregistrează o creștere a cheltuielilor de la an la an, aceste cheltuieli reprezintă fondurile alocate în primul rând pentru:

– expoziții animale;

– amenajări la piața alimentară si târg de animale.

Ponderea cheltuielilor pentru cultură în totalul cheltuielilor este destul de mică, fiind cuprinsă între 0,06-0,05 în perioada analizată, dar pe viitor se preconizează creșteri de la un an la altul.

Cheltuielile privind asistența socială au crescut de la suma de 3,93 mii lei în 2010 la 275 lei în 2014, deci de 70 ori. Cauzele care au dus la această creștere sunt explicate pentru fiecare categorie de cheltuieli în rânduriie următoare.

Ajutoarele sociale acordate din bugetul local au o evoluție constantă în primii 3 ani, urmând ca începând cu anul 2012 să crească, datorită intrării în vigoare a legii . nr.416/2001 -legea venitului minim garantat.

Indemnizațiile de naștere au o pondere redusă în cadrul cheltuielilor cu asistența socială, avand o evoluție constantă în cei 5 ani analizați. Din anul 2012 aceste indemnizații se alocă din bugetul de stat.

Începând cu anul 2011, în sarcina consiliilor locale s-a trecut plata drepturilor pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap la un număr de 13 asistenți. Fondurile necesare au fost alocate integral din sume defalcate din bugetul de stat pe toată perioada analizată.

Această situație a făcut ca la finele fiecărui an să nu ne înregistrăm cu cheltuieli restanță. Deoarece legislația în vigoare prevede că sumele necesare pentru plată asistenților personali ai persoanelor cu handicap se prevăd prioritar în bugetele locale.În bugetul întocmit pe anul 2014 s-au prevăzut fonduri pentru plata,dar nu cât era necesar ajutoarelor sociale , deoarece nu au fost allocate fonduri suficiente de consiliul județean.

Celelalte ajutoare acordate cuprin ajutoarele de urgență ,ajutoare înmormântare ,și au o pondere redusă în cadrul cheltuielilor privind asistenșa socială.

Evoluția cheltuielilor privind serviciile de dezvoltare publică, locuințe și mediu în cadrul comunei Domnești

În perioada 2010-2014 aceste cheltuieli dețin o pondere destul de mare în cadrul cheltuielilor totale ale bugetului local al comunei Domnesti

Structura acestor cheltuieli, pe subcapitole este prezentată în tabelul nr 13

Cheltuielile privind servicile de dezvoltare publică ,locuințe publică ,locuințe și mediu în perioada 2010-2014

Cheltuielile realizate pentru serviciile de dezvoltare publică dețin o pondere mare în totalul cheltuielilor bugetului local, cuprinse între 5,8-7,5% aceste cheltuieli sunt destinate: reparării și întreținerii străzilor, iluminatul public, salubritate, întreținere parcuri și zone verzi, alimentării cu apă a comunei și alte acțiuni de gospodărire publică.

În acest capitol de cheltuieli se observă o creștere mare a fondurilor alocate în anul 2014, fonduri care au crescut față de 2010 cu aproape 5 ori, iar de la un an la altul au oscilat între 1-1,8 ori.

Cheltuielile pentru întreținere și reparații străzi sunt scăzute în cadrul acestui capitol, reprezentând în jur de 0,02%. Din lipsa fondurilor bănești nu au fost alocate sume pentru reparații străzi, deși necesită acest lucru. Datorită vechimii comunei pe multe străzi accesul autovehicolelor și chiar a cetățenilor este o problemã majoră.

Astfel, au fost necesare o serie de lucrări de reparații a străzilor. Dacă luăm în considerare rata inflației și creșterea prețurilor în perioada analizată precum și faptul că aceste cheltuieli cuprind în general lucrări de modernizare a serviciilor publice, se poate spune că în ce privește lucrările publice realizate s-a înregistrat pe parcursul anilor o scădere a acestora.

Creșterea cheltuielilor pentru iluminatul public în anul 2014 față de 2010 cu 4,30 lei, se datorează în primul rând creșterii prețului energiei electrice. Lucrările de reparații în această perioadă au constat în înlocuirea corpurilor de iluminat în anumite zone ale comunei, acțiune care se continuă și în prezent.

Cheltuielile privind salubrizarea comunei constau în primul rând în serviciile de deratizare care sunt oferite de către societăți specializate, și în achiziționarea unor utilaje.

Cea mai mare pondere o au cheltuielile pentru alimentarea cu apă a comunei, pondere care în anul 2014 înregistra 44%. Nivelul ridicat al acestor cheltuieli, se datorează lucrărilor de investiții care au fost finanțate în această perioadă. Principalul obiectiv de investiții a fost îmbunătățirea alimentării cu apă a comunei, investiție care a început în anul 1991, dar cheltuielilor foarte mari pe care le implică finalizarea ei și lipsa mijloacelor financiare, nu putem ști exact anul finalizării ei.

Lipsa fondurilor pentru investiții este una dintre problemele majore cu care se confruntă administrațiile publice. În timp ce bugetele de care dispun comunitățile locale sunt insuficiente pentru a acoperi chiar și numai cheltuielile curente, investițiile devin necesități de necontestat. În această situație singura soluție pe care ar trebui să o adopte factorii de decizie ai comunei o reprezintă împuternicirile bancare.

CHELTUIELILE PRIVIND ALTE ACȚIUNI. Aceste cheltuieli dețin în medie o pondere de 0,5% în totalul cheltuielilor prevăzute în bugetul local. Principalele acțiuni sunt cele privind P.S.I., precum și cheltuielile prevăzute prin legi speciale, cum au fost în anul 2011 fondurile necesare pentru organizarea alegerilor locale, sau în anul 2012 , cele organizate de efectuarea recesãmântului populației.

CHELTUIELILE CU DESTINAȚIE SPECIALĂ. Aceste cheltuieli au fost introduse în clasificația bugetară începând cu anul 2010, până atunci fiind derulate în conturi extrabugetare.

În cadrul cheltuielilor cu destinație specială sunt incluse: serviciile publice finanțate din taxe speciale; donațiile și sponsorizările; sumele acordate persoanelor fizice și juridice în vederea participării la finanțarea unor acțiuni de interes public. Fiecarea tip de cheltuială trebuie să-și urmeze sursa de venit.

Veniturile cu destinație specială au corespondent în partea de cheltuieli. Fondurile speciale se alocă treptat pe măsura cheltuirii lor, iar sumele rămase în cont la finele anului bugetar se restituie bugetelor din care au fost alocate, celalte venituri rămase neutilizate în cursul anului, se raportează în anul următor cu aceeași destinație.

Pentru o analiză mai amănunțită, în tabelul nr. 14 se prezintă subcapitolele de cheltuieli cu destinație specială și evoluția acestora în perioada 2010-2014

Cheltuielile cu destinație specială realizate în perioada 2010-2014

Fondurile alocate pentru cheltuieli cu destinație specială nu au avut o evoluție constantă. Alocarea depinde de prevederile liniilor bugetare anuale, cea mai mare parte fiind vânzarea de bunuri și din fondurile pentru repararea drumurilor.

Cea mai mare creștere a acestor cheltuieli se observă din anul 2011, când veniturile din vânzarea unor spații comerciale și a unor terenuri s-au finanțat o serie de investiții și anume pentru alimentarea cu apă, rețele stradale.

Pentru anumite servicii prestate contribuabililor s-au fixat prin hotărâri ale consiliului local diferite taxe speciale, ca de exemplu: taxă xerox, taxă oficiere căsătorie în zilele de sărbători legale, aceste încasări au fost alocate pentru cheltuieli materiale și de capital. Aceste cheltuieli realizate includ: dotările cu obiecte de inventar, reparațiile curente, precum și investițiile ( calculatoare, copiatoare).

Sumele repartizate anual prin Consiliul Județean, din fondul drumurilor publice, au fost utilizate integral, conform programelor aprobate pentru repartizarea și întreținerea drumului județean din localitate.

Cheltuielile din donații și sponsorizări nu a avut o evoluție constantă, ele diferă de la un an la altul în funcție de colectarea resurselor

Începând cu anul 2012 ponderea cea mai mare în total cheltuieli cu destinație specială, o au cheltuielile pentru investiții din venituri din vânzarea bunurilor aparținând domeniului privat, această pondere reprezintă 90% și merge în creștere până în anul 2014.

Cheltuielile cu destinație specială planificate au fost realizate aproape în totalitate astfel că la sfârșitul fiecărui an bugetar, nu au fost situații de restituire din fondurile speciale acordate de Consiliul Județean pentru drumurile publice.

Singurul disponibil din mijloace cu destinație specială la sfărșitul anului 2010 , când datorită faptului că nu s-a reușit terminarea obiectivului, o parte a rămas neutilizată, sumă care s-a raportat în anul următor cu aceeași destinație.

În concluzie, putem spune că pe parcursul celor 5 ani analizați 2010-2014, se observă o creștere a veniturilor bugetului local, acesta se datorează în principal indexării taxelor și impozitelor locale cu indicele de inflație și introducerea de noi impozite și taxe. Această situație nu a dus la o majorare în aceeași măsură a patrimoniului, deoarece în același timp cheltuielile s-au majorat și bugetul local se confruntă în continuare cu insuficiența resurselor pentru finanțarea nevoilor comunității locale.

LAMLSJLKLFDJFLKDJFFFDNMVCMMMMMMMMMMMMMMMXDFIESU\JLKZCSOIERUGFBDHZZKRUSECNXDZ,Z13256327381„„61/..,56ȚĂĂÎȚÂĂȚȘÎĂ.Ț/ȚȘSCHURBUL

LAMLSJLKLFDJFLKDJFFFDNMVCMMMMMMMMMMMMMMMXDFIESU\JLKZCSOIERUGFBDHZZKRUSECNXDZ,Z13256327381„„61/..,56ȚĂĂÎȚÂĂ LAMLSJLKLFDJFLKDJFFFDNMVCMMMMMMMMMMMMMMMXDFIESU\JLKZCSOIERUGFBDHZZKRUSECNXDZ,Z13256327381„„61/..,56ȚĂĂÎȚÂĂȚȘÎĂ.Ț/ȚȘSCHURBUL

ȚȘÎĂ.Ț/ȚȘSCHURBUL

LAMLSJLKLFDJFLKDJFFFDNMVCMMMMMMMMMMMMMMMXDFIESU\JLKZCSOIERUGFBDHZZKRUSECNXDZ,Z13256327381„„61/..,56ȚĂĂÎȚÂĂȚȘÎĂ.Ț/ȚȘSCHURBUL

LAMLSJLKLFDJFLKDJFFFDNMVCMMMMMMMMMMMMMMMXDFIESU\JLKZCSOIERUGFBDHZZKRUSECNXDZ,Z13256327381„„61/.. LAMLSJLKLFDJFLKDJFFFDNMVCMMMMMMMMMMMMMMMXDFIESU\JLKZCSOIERUGFBDHZZKRUSECNXDZ,Z13256327381„„61/..,56ȚĂĂÎȚÂĂȚȘÎĂ.Ț/ȚȘSCHURBUL

,56ȚĂĂÎȚÂĂȚȘÎĂ.Ț/ȚȘSCHURBUL

BIBLIOGRAFIE

Anghelache, Constantin, România 2004. „Starea economică în an electoral”, Editura Economică, București, 2004.

Cioponea, Mariana-Cristina, „Veniturile și cheltuielile bugetare în contextul integrării europene”, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2004.

Epure, Emilian, „România într-o uniune europeană extinsă” , Editura Tribuna Economică, București, 2002.

Grigorie-Lăcrița, Nicolae, Cioponea, Mariana-Cristina, „Finanțe publice și fiscalitate”, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2004.

Leonte, Doina, Cioponea, Mariana-Cristina „Finanțe publice. Note de curs”, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2001.

Manolescu, Gheorghe, „Politici economice – concepte, instrumente, experiențe”, Editura Economică, București, 1997.

Moșteanu, Tatiana și colaboratorii, „Buget și Trezorerie publică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Văcărel, Iulian și colaboratorii, „Finanțe publice” , Ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.

Văcărel, Iulian, „Politici fiscale și bugetare în România în perioada 1990-2000”, Editura Expert, București, 2001.

Anghelache, G., „Finanțele publice ale României”, Ediția a III a, Editura Economică, București, 2007

Anghelache, G., „Bugetul și trezoreria publică în România”, Editura Economică, București, 2007

Cucoșel, C., „Finanțe publice”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004

Ghibădescu, G., „O pagină din istoria Finanțelor Moldovei, Editura Băncile Visteriei, Iași, 1925

Hoanță, N., „Economie și finanțe Publice”, Editura Polirom, Iași, 2000

Juravle, V., „Metode și tehnici fiscale”, Editura Rolcris, București, 2000

Mihnea, M., „Dreptul Finanțelor publice”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002

Morar, D., „Finanțe Publice” , Editura Economică , București, 2007

Moșteanu, T., „Finanțe publice” , Editura Universitară , București , 2005

Moșteanu, T., „Buget și trezorerie publică” , Editura Universitară , București , 2006

Pop, V., „Relații politice și economice”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2007

Pop, V., „Management, economie, deyvoltare”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2008

Tudorache, D., Secăreanu, C., „Finanțele publice. Finanțele firmei”, Editura Universitară, București, 2006

Ungureanu, M., „Finanțe Publice – Sinteze și aplicații”, Ediția a II a, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2007

Văcărel, I., „Finanțe Publice”, Ediția a VI a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Anuarul Statistic al României, Institutul Național de Statistică, București, 2004.

Colecția revistei Tribună Economică pe perioada 2004-2006, București.

Colecția revistei Buletinul statistic 2005, Institutul Național de Statistică, București, 2005.

Colecția ziarului Jurnalul Național, noiembrie – decembrie 2004.

Colecția ziarului Jurnalul Național, ianuarie – aprilie 2005.

Constituția României, în "Monitorul Oficial" al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în ,,Monitorul Oficial" al României, nr. 597, 2002.

Site-ul Institutului Național de Statistică, www.ins.ro.

***RAPORT DE MEDIU

ACTUALIZARE PLAN URBANISTIC GENERAL COMUNA DOMNEȘTI, JUDEȚUL ILFOV

Beneficiar: PRIMĂRIA COMUNEI DOMNEȘTI

Strada Alexandru Ioan Cuza nr. 25, Comuna Domnești, Județul Ilfov, România

1. Anghelache, G., „Finanțele publice ale României”, Ediția a III a, Editura Economică, București, 2007

2. Anghelache, G., „Bugetul și trezoreria publică în România”, Editura Economică, București, 2007

3. Cucoșel, C., „Finanțe publice”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004

4. Ghibădescu, G., „O pagină din istoria Finanțelor Moldovei, Editura Băncile Visteriei, Iași, 1925

5. Hoanță, N., „Economie și finanțe Publice”, Editura Polirom, Iași, 2000

6. Juravle, V., „Metode și tehnici fiscale”, Editura Rolcris, București, 2000

7. Mihnea, M., „Dreptul Finanțelor publice”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002

8. Morar, D., „Finanțe Publice” , Editura Economică , București, 2007

9. Moșteanu, T., „Finanțe publice” , Editura Universitară , București , 2005

10. Moșteanu, T., „Buget și trezorerie publică” , Editura Universitară , București , 2006

11. Pop, V., „Relații politice și economice”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2007

12. Pop, V., „Management, economie, deyvoltare”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2008

13. Tudorache, D., Secăreanu, C., „Finanțele publice. Finanțele firmei”, Editura Universitară, București, 2006

14. Ungureanu, M., „Finanțe Publice – Sinteze și aplicații”, Ediția a II a, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2007

15. Văcărel, I., „Finanțe Publice”, Ediția a VI a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

16. Ion, V., “Contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate”, Tribuna Economică, nr. 41/ 10.oct.2007

17. Greceanu, V., “Situații financiare trimestriale”, Tribuna Economică, nr.25/ 20.iun.2007

18. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2003 și proiecția acesteia în perioada 2004-2006

19. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2004 și proiecția acesteia în perioada 2005-2007

20. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2005 și proiecția acesteia în perioada 2006-2008

21. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2006 și proiecția acesteia în perioada 2007-2009

22. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia în perioada 2008-2010

23. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2008 și proiecția acesteia în perioada 2009-2011

24. Site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor – www.mfinante.ro

25. Site-ul Camerei Deputaților – www.cdep.ro

26. Site-ul Guvernului României – www.guv.ro

27. Site-ul Băncii Naționale a României – www.bnr.ro

BIBLIOGRAFIE

Anghelache, Constantin, România 2004. „Starea economică în an electoral”, Editura Economică, București, 2004.

Cioponea, Mariana-Cristina, „Veniturile și cheltuielile bugetare în contextul integrării europene”, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2004.

Epure, Emilian, „România într-o uniune europeană extinsă” , Editura Tribuna Economică, București, 2002.

Grigorie-Lăcrița, Nicolae, Cioponea, Mariana-Cristina, „Finanțe publice și fiscalitate”, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2004.

Leonte, Doina, Cioponea, Mariana-Cristina „Finanțe publice. Note de curs”, Editura Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2001.

Manolescu, Gheorghe, „Politici economice – concepte, instrumente, experiențe”, Editura Economică, București, 1997.

Moșteanu, Tatiana și colaboratorii, „Buget și Trezorerie publică”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Văcărel, Iulian și colaboratorii, „Finanțe publice” , Ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.

Văcărel, Iulian, „Politici fiscale și bugetare în România în perioada 1990-2000”, Editura Expert, București, 2001.

Anghelache, G., „Finanțele publice ale României”, Ediția a III a, Editura Economică, București, 2007

Anghelache, G., „Bugetul și trezoreria publică în România”, Editura Economică, București, 2007

Cucoșel, C., „Finanțe publice”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004

Ghibădescu, G., „O pagină din istoria Finanțelor Moldovei, Editura Băncile Visteriei, Iași, 1925

Hoanță, N., „Economie și finanțe Publice”, Editura Polirom, Iași, 2000

Juravle, V., „Metode și tehnici fiscale”, Editura Rolcris, București, 2000

Mihnea, M., „Dreptul Finanțelor publice”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002

Morar, D., „Finanțe Publice” , Editura Economică , București, 2007

Moșteanu, T., „Finanțe publice” , Editura Universitară , București , 2005

Moșteanu, T., „Buget și trezorerie publică” , Editura Universitară , București , 2006

Pop, V., „Relații politice și economice”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2007

Pop, V., „Management, economie, deyvoltare”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2008

Tudorache, D., Secăreanu, C., „Finanțele publice. Finanțele firmei”, Editura Universitară, București, 2006

Ungureanu, M., „Finanțe Publice – Sinteze și aplicații”, Ediția a II a, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2007

Văcărel, I., „Finanțe Publice”, Ediția a VI a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Anuarul Statistic al României, Institutul Național de Statistică, București, 2004.

Colecția revistei Tribună Economică pe perioada 2004-2006, București.

Colecția revistei Buletinul statistic 2005, Institutul Național de Statistică, București, 2005.

Colecția ziarului Jurnalul Național, noiembrie – decembrie 2004.

Colecția ziarului Jurnalul Național, ianuarie – aprilie 2005.

Constituția României, în "Monitorul Oficial" al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în ,,Monitorul Oficial" al României, nr. 597, 2002.

Site-ul Institutului Național de Statistică, www.ins.ro.

***RAPORT DE MEDIU

ACTUALIZARE PLAN URBANISTIC GENERAL COMUNA DOMNEȘTI, JUDEȚUL ILFOV

Beneficiar: PRIMĂRIA COMUNEI DOMNEȘTI

Strada Alexandru Ioan Cuza nr. 25, Comuna Domnești, Județul Ilfov, România

1. Anghelache, G., „Finanțele publice ale României”, Ediția a III a, Editura Economică, București, 2007

2. Anghelache, G., „Bugetul și trezoreria publică în România”, Editura Economică, București, 2007

3. Cucoșel, C., „Finanțe publice”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004

4. Ghibădescu, G., „O pagină din istoria Finanțelor Moldovei, Editura Băncile Visteriei, Iași, 1925

5. Hoanță, N., „Economie și finanțe Publice”, Editura Polirom, Iași, 2000

6. Juravle, V., „Metode și tehnici fiscale”, Editura Rolcris, București, 2000

7. Mihnea, M., „Dreptul Finanțelor publice”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002

8. Morar, D., „Finanțe Publice” , Editura Economică , București, 2007

9. Moșteanu, T., „Finanțe publice” , Editura Universitară , București , 2005

10. Moșteanu, T., „Buget și trezorerie publică” , Editura Universitară , București , 2006

11. Pop, V., „Relații politice și economice”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2007

12. Pop, V., „Management, economie, deyvoltare”, Editura Unversității de Nord, Baia Mare, 2008

13. Tudorache, D., Secăreanu, C., „Finanțele publice. Finanțele firmei”, Editura Universitară, București, 2006

14. Ungureanu, M., „Finanțe Publice – Sinteze și aplicații”, Ediția a II a, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2007

15. Văcărel, I., „Finanțe Publice”, Ediția a VI a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

16. Ion, V., “Contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate”, Tribuna Economică, nr. 41/ 10.oct.2007

17. Greceanu, V., “Situații financiare trimestriale”, Tribuna Economică, nr.25/ 20.iun.2007

18. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2003 și proiecția acesteia în perioada 2004-2006

19. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2004 și proiecția acesteia în perioada 2005-2007

20. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2005 și proiecția acesteia în perioada 2006-2008

21. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2006 și proiecția acesteia în perioada 2007-2009

22. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia în perioada 2008-2010

23. *** Raportul privin situația macroeconomică pentru anul 2008 și proiecția acesteia în perioada 2009-2011

24. Site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor – www.mfinante.ro

25. Site-ul Camerei Deputaților – www.cdep.ro

26. Site-ul Guvernului României – www.guv.ro

27. Site-ul Băncii Naționale a României – www.bnr.ro