. Buget Si Trezorerie Publica

INTRODUCERE

Cadrul legal general de desfășurare a procesului financiar și bugetar în România este asigurat prin mai multe acte normative, și anume: Constituția României, Legea privind finanțele publice locale nr.189/1998, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 404 din 22.10.1998; cu modificările și completările ulterioare, legile bugetare anuale (respectiv Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat), legile speciale privind înființarea fondurilor speciale, care se aprobă ca anexe la legile bugetare anuale și prin alte acte normative specifice.

Fonduri publice – sume alocate din bugetele prevazute la art. 1 alin. (2).

Fonduri speciale – venituri publice constituite prin legi speciale prin care se stabilesc si destinatiile acestora.

Elaborarea bugetului în România este realizată de către Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite. În scopul îmbunătățirii procedurilor bugetare, în ultimii ani au fost realizate următoarele progrese:

îmbunătățirea managementului cheltuielilor publice, prin extinderea bugetului pe bază de programe la un număr de 13 ordonatori principali de credite, dintr-un număr total de 53;

Cheltuieli bugetare – sumele aprobate in bugetele prevazute la art. 1 alin. (2), in limitele si potrivit destinatiilor stabilite prin bugetele respective.

față de un număr mai mic de fonduri speciale care au funcționat în anii anteriori, în bugetul de stat începând cu anul 2001 au fost incluse mai multe fonduri speciale, ceea ce conduce la simplificarea și creșterea transparenței procedurilor bugetare;

creșterea autonomiei locale, prin descentralizarea unor servicii publice și finanțarea acestora din bugetele locale;

față de anii precedenți, Legea bugetului de stat începe să intre în vigoare de la 1 ianuarie

elaborarea și prezentarea proiectului de buget se bazează pe reguli și principii noi, care se circumscriu următoarelor scopuri:

– realizarea previziunilor multianuale a veniturilor și cheltuielilor bugetare;

– extinderea finanțării pe bază de programe;

– restructurarea cheltuielilor bugetare, în raport cu resursele și prioritățile strategice ale fiecărui domeniu de activitate.

Impozitele și taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțeLege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora;
d) eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore.

Procesul bugetar se desfășoară, în fiecare an, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, în care sunt indicate prioritățile politicii bugetare, etapele și regulile procesului bugetar, precum și principalele formulare ce urmează a fi folosite de ordonatori pentru prezentarea propunerilor lor.

Ministerul Finanțelor Publice analizează și evaluează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite și totodată poartă negocieri cu aceștia asupra respectivelor proiecte.

Ministerul Finanțelor Publice, beneficiind de consultanță comunitară a elaborat un nou proiect al Legii privind finanțele publice menit să aducă îmbunătățiri semnificative sistemului de management al fondurilor publice.

Noua structură a Legii privind finanțele publice prezintă principiile de bază ale construcției bugetare, calendarul bugetar, etapele procesului bugetar, atribuțiile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar, regulile potrivit cărora se desfășoară execuția bugetară, evidențiind rolul principal al Ministerului Finanțelor Publice în managementul bugetar.

Executie bugetara – activitatea de incasare a veniturilor bugetare si de efectuare a platii cheltuielilor aprobate prin buget.

Executia de casa a bugetului – complex de operatiuni care se refera la incasarea veniturilor si plata cheltuielilor bugetare.

Proiectul de buget, elaborat într-un cadru indicativ multianual (3 ani), va fi documentul de bază care va reflecta orientările și țintele politicii bugetare pe termen mediu.

Elaborarea bugetului pe bază de programe și stabilirea procedurilor de selectare și prioritizare a proiectelor de investiții vor conduce la monitorizarea și evaluarea mai eficientă a cheltuielilor bugetare, precum și la fundamentarea lor pe baza raportului cost-beneficiu, amplificând gradul de predictibilitate a politicii economice.

Modul de gestionare a fondurilor publice va fi orientat spre rezultate și eficacitate.

Parlamentul va fi informat, încă de la începutul anului, asupra contextului macroeconomic și asupra obiectivelor politicii fiscale și bugetare pentru anul bugetar în curs și pentru următorii 3 ani.

România va continua să acționeze pentru întărirea capacității instituționale necesare asigurării unui sistem de monitorizare a achizițiilor publice și îmbunătățirii capacității de gestionare a cheltuielilor publice.

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE BUGET

I. 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CONCEPTUL DE BUGET

Bugetul de stat este format din relații financiare prin intermediul cărora au loc constituirea și repartizarea celui mai important fond bănesc al societății – fondul bugetar.

Relațiile bugetare își găsesc expresia în principalul plan financiar al statului care poartă denumirea de BUGET DE STAT.

Cuvântul “buget” provine din vechea limbă franceză unde cuvinte ca: “bouge”, “bougette” desemnau o pungă de piele în care se găseau bani.

Termenul a fost preluat de Anglia odată cu cuceririle normande și apoi s-au răspândit în toată lumea.

În Anglia cancelarul tezaurului (Ministrul Finanțelor) avea obiceiul de a prezenta în Parlament un document în care se prevedeau mijloacele necesare pentru acoperirea subsidiilor (sumelor) cerute de coroană. Documentul se găsea într-o pungă de piele pe care cancelarul o deschidea când făcea expunerea. Această operațiune se numea “deschiderea pungii de bani a bugetului”.

Deși în celelalte state ale lumii au fost terminologii diferite, toate au aceiași semnificație și rol, ca cel de “buget”.

În România termenul de “buget” apare pentru prima dată în

Regulamentele Organice ale lui Al. I. Cuza care se ocupă de finanțele publice, dar se găsește și expresia cu același înțeles “închipuirea cheltuielilor anului viitor” art.117 din Regulamentul Organic.

Înainte de această dată în Țările Românești nu a existat un buget în înțelesul actual al cuvântului. Se poate vorbi însă de Codicele de venituri și cheltuieli apărute în Moldova în timpul domniei lui Gheorghe Ștefan Vodă 1654, apoi în Muntenia în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1694-1704). Prima încercare însă de realizare a unui act financiar de tip modern aparține lui Vodă N. Mavrocordat în cea de-a doua domnie din 1712 când a prezentat sfatului domnesc așa zisa “Samă” sau “Băncile visteriei”.

Acest act reprezintă o dare de seamă cu privire la natura veniturilor și cheltuielilor țării.

În țările cu economie de piață bugetul se prezintă ca un tablou de venituri și cheltuieli prevăzute pe o perioadă determinată.

Bugetul este reglat de puterea executivă și administrativă, a cărei activitate depinde de aceste prevederi. Din punct de vedere formal, bugetul este un act al puterii legislative, adică o Lege.

I. 2. DEFINIȚIA BUGETULUI PUBLIC NAȚIONAL

În încercarea de a defini relațiile deosebit de complexe care

formează bugetul de stat se disting două categorii de abordări: definiții date de normele juridice și definiții date de doctrină (literatura de specialitate).

Cu privire la prima categorie câteva definiții ar suna astfel:

− Regulamentul de Finanțe (20.XI.1860 promulgat de Al.I.Cuza): “veniturile și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciu fiecărui exercițiu”.

− Prima Lege de Contabilitate (1864 art.2). “toate veniturile

statului și cheltuielile neapărate pentru îndeplinirea deosebitelor servicii, așezate conform legilor, autorizate în fiecare an de o Lege anuală de finanțe – formează bugetul general al statului”.

− Decretul din 31.V.1862 asupra contabilității din Franța

art.5 “bugetul este actul prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului sau ale altor servicii pe care legile le supun în aceleași reguli”.

− Legea finanțelor publice art.1 “activitatea privind finanțele

publice include elaborarea și execuția bugetului public național, care cuprinde bugetul administrației centrale de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat, stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și altor venituri ale statului și utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătorești și executive. De asemenea cuprinde controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale și bănești aparținând regiilor autonome, instituțiilor publice și asupra capitalului social

al statului în societățile comerciale”.

Cu privire la cea doua categorie în literatura de specialitate

definirile au fost de asemenea multiple:

Prof. Paul Leroy Beaulieu “un buget este o prevedere a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă determinată, un tablou evolutiv și comparativ al veniturilor de împlinit și a cheltuielilor de efectuat”.

Profesorul A. Stourm definește bugetul astfel: “Bugetul statului este un act conținând aprobarea prealabilă a veniturilor și cheltuielilor publice”.

Profesorul A. Wagner definește bugetul ca fiind “Un plan alcătuit în cifre, într-o ordine determinată, de obicei sistematic, privitor la intrările și ieșirile (veniturile și cheltuielile) probabile, în monedă sau valori monetare, care se produc în gestiunea economică a unui corp public pentru o anumită perioadă”.

Profesorii M. Duverger și M. Robine definesc bugetul de stat ca fiind “un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile statului și alte servicii pe care legile le supun acelorași reguli”.

Profesorii V. Stănescu în “manual de drept financiar” din 1963 și Șt. Pascal – Luca în “Drept financiar” în 1971 au exprimat opiniile următoare în ceea ce privește bugetul de stat, arătând că acesta “cuprinde veniturile centralizate ale statului și repartizarea acestora în concordanță cu obiectivele planului național unic, pentru finanțarea dezvoltării economiei naționale, a acțiunilor social-culturale, apărarea țării și altor nevoi ale societății”.

În definirea bugetului de stat, profesorul Dan Drosu Șaguna face și el următoarele precizări:

În primul rand bugetul nu este un act ce emană de la un organ al autorităților de stat, ci cuprinde un ansamblu coerent de indicatori de plan cu caracter aleatoriu, în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile statului pentru o perioadă viitoare. În al doilea rând, față de acest document care cuprinde veniturile (posibilitățile) și cheltuielile (trebuințele social-economice) ale statului pe o perioadă de timp, societatea manifestă un interes deosebit, interes ce este justificat de rolul banului public în viața unui popor.

Același profesor universitar bucureștean Dan Drosu Șaguna dă următoarea definiție bugetului de stat: “bugetul public național poate fi definit ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp”.a dezvoltării economiei naționale, a acțiunilor social-culturale, apărarea țării și altor nevoi ale societății”.

În definirea bugetului de stat, profesorul Dan Drosu Șaguna face și el următoarele precizări:

În primul rand bugetul nu este un act ce emană de la un organ al autorităților de stat, ci cuprinde un ansamblu coerent de indicatori de plan cu caracter aleatoriu, în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile statului pentru o perioadă viitoare. În al doilea rând, față de acest document care cuprinde veniturile (posibilitățile) și cheltuielile (trebuințele social-economice) ale statului pe o perioadă de timp, societatea manifestă un interes deosebit, interes ce este justificat de rolul banului public în viața unui popor.

Același profesor universitar bucureștean Dan Drosu Șaguna dă următoarea definiție bugetului de stat: “bugetul public național poate fi definit ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp”.

Profesorul I. Gliga consideră că bugetul de stat este „planul financiar anual, investit cu putere de Lege, al formării și repartizării, în concordanță cu planul economic de stat, principalul fond bănesc al statului, în vederea dezvoltării economiei naționale, a satisfacerii trebuințelor social-culturale și a celorlalte trebuințe obștești specifice.”

O definiție și mai cuprinzătoare o dă Șt. Pascal-Luca. El consideră că bugetul de stat este „planul financiar de bază al statului prin care se prevede și se aprobă anual, în formă legislativă, fondul de mijloace bănești necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului, îndrumarea acestor mijloace bănești efectuându-se în conformitate cu prevederile planului de stat al economiei, în scopul dezvoltării economice a țării, ridicării continue a nivelului material și cultural al poporului, apărarea țării și întreținerea organelor statului.”

Gh. D. Bistriceanu consideră bugetul de stat ca fiind „principalul plan financiar al statului, prin care se prevede constituirea, repartizarea și utilizarea celui mai important fond bănesc al statului pentru dezvoltarea economico-socială a țării, finanțarea cheltuielilor cu întreținerea și funcționarea organelor statului, întărirea capacității de apărare, asigurarea independenței și suveranității naționale.”

Sunt și tendințe de a defini bugetul de stat pornind de la configurația sa structurală. Astfel, economistul englez Lloyd C. Atkinson definește bugetul de stat ca fiind o „diferență dintre cheltuielile guvernamentale și taxele percepute.”

Alți autori consideră bugetul de stat ca fiind un „document previzional în care se înscriu nivelul cheltuielilor care se vor efectua în viitor, precum și mărimea veniturilor care pot fi mobilizate la dispoziția statului

În definirea bugetului de stat considerăm necesar să facem două precizări:

1. În primul rând bugetul nu este un act ce emană de la un

organ al autorităților de stat ci cuprinde un ansamblu coerent de indicatori de plan cu caracter aleatoriu în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile statului pentru o perioadă viitoare.

2. În al doilea rând față de acesta (buget) societatea manifestă un interes deosebit, interes ce este justificat de rolul banului public în viața unui popor.

În acest sens bugetul public național poate fi definit ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp.

De altfel, în țările cu economie de piață se consideră atât în doctrină cât și-n practică că finanțele publice reprezintă singurul domeniu unde este necesară o acțiune planificată de manieră precisă, prin care se prevăd veniturile și cheltuielile statului pe o perioadă viitoare determinată de obicei un an.

Bugetul public național îndeplinește un rol deosebit în procesul redistribuirii între economia națională pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte. Bugetul public național intervine de asemenea în redistribuirea resurselor financiare între sfera productivă și cea neproductivă, în asigurarea protecției sociale, între unele zone ale teritoriului și chiar în diviziunea internațională a muncii.

Prin intermediul bugetului public național se exercită în același timp un control permanent și sistematic asupra constituirii, repartizării și utilizării fondurilor publice, precum și asupra activității societăților comerciale care au raporturi cu bugetul de stat.

Importanța deosebită a bugetului public național în cadrul sistemului finanțelor publice și al relațiilor social-economice, poate fi sintetizată astfel:

a) Participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului;

b) Asigură autonomia reală colectivităților locale, constituite în cadrul unităților administrativ-teritoriale;

c) Garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor categorii importante din rândul populației;

d) Asigură echilibrul financiar, monetar și valutar al statului;

e) Are un important rol stabilizator al economiei naționale.

În literatura de specialitate au fost exprimate diverse opinii cu

privire la natura juridică a bugetului de stat, respectiv ce reprezintă acesta.

Formularea acestor opinii s-au grupat în cinci susțineri potrivit cărora bugetul de stat ar fi:

1. Act administrativ – deoarece atât veniturile cât și cheltuielile pe care le cuprinde sunt simple evaluări financiare înfăptuite de instituțiile administrative;

2. Lege propriu-zisă – deoarece este o dispoziție statutară ce emană de la puterea legislativă și îmbracă forma legii fiind o normă de drept;

3. Lege cât și act administrativ – adică ar fi Lege în prima parte în care se stabilesc dispozițiile generale și act administrativ în a doua parte în care se stabilesc sarcinile individuale;

4. Act de planificare financiară care în urma adoptării de

către organul suprem al puterii de stat printr-o Lege emisă în acest scop dobândește natură juridică de Lege.

5. Un plan, respectiv principalul plan financiar cu caracter

executoriu al statului.

În fapt nefiind posibil să se aplice procedura de adoptare a legilor, unui document (cum este bugetul), legiuitorul, respectiv Parlamentul nu adoptă un plan ci Legea de adoptare a bugetului de stat care se face în fiecare an.

Conform Legii 500 privind finanțele publice, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002 buget – document prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, in functie de sistemul de finantare a institutiilor publice.

Buget general consolidat – ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un intreg.

Bugetul Public este principalul plan financiar al oricărui stat.

I. 3. IMPORTANȚA BUGETULUI PUBLIC NAȚIONAL

Bugetul public național îndeplinește un rol deosebit în procesul redistribuirii între economia națională pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte.

Bugetul public național intervine, de asemenea, în redistribuirea resurselor financiare între sfera productivă și cea neproductivă, în asigurarea protecției sociale, între unele zone ale teritoriului și chiar în diviziunea internațională a muncii.

Prin intermediul bugetului public național se exercită în același timp un control permanent și sistematic asupra constituirii, repartizării și utilizării fondurilor publice, precum și asupra activității societăților comerciale care au raporturi cu bugetul de stat.

Importanța deosebită a bugetului public național în cadrul sistemului finanțelor publice și al relațiilor social-economice, poate fi sintetizată astfel:

a) Participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului;

b) Asigură autonomia reală colectivităților locale, constituite în cadrul unităților administrativ-teritoriale;

c) Garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor categorii importante din rândul populației;

d) Asigură echilibrul financiar, monetar și valutar al statului;

e) Are un important rol stabilizator al economiei naționale.

În literatura de specialitate au fost exprimate diverse opinii cu privire la natura juridică a bugetului de stat, respectiv ce reprezintă acest buget național, cum ar trebui el privit.

Formularea acestor opinii s-au grupat în cinci susțineri potrivit cărora bugetul de stat ar fi:

1. Act administrativ – deoarece atât veniturile cât și cheltuielile pe care le cuprinde sunt simple evaluări financiare înfăptuite de instituțiile administrative;

2. Lege propriu-zisă – deoarece este o dispoziție statutară ce emană de la puterea legislativă și îmbracă forma legii fiind o normă de drept;

3. Lege cât și act administrativ – adică ar fi Lege în prima parte în care se stabilesc dispozițiile generale și act administrativ în a doua parte în care se stabilesc sarcinile individuale;

4. Act de planificare financiară care în urma adoptării de către organul suprem al puterii de stat printr-o Lege emisă în acest scop dobândește natură juridică de Lege.

5. Un plan, respectiv principalul plan financiar cu caracter executoriu al statului.

În fapt, nefiind posibil să se aplice procedura de adoptare a legilor, unui document (cum este bugetul), legiuitorul, respectiv Parlamentul nu adoptă un plan ci Legea de adoptare a bugetului de stat care se face în fiecare an.

CAPITOLUL II

CONȚINUTUL BUGETULUI PUBLIC NAȚIONAL

Conținutul bugetului public național este format din veniturile publice și cheltuielile publice.

Structura bugetelor este stabilită prin Legea 500 privind finanțele publice, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002 art. 29:

– Veniturile si cheltuielile se grupeaza in buget pe baza clasificatiei bugetare.

– Veniturile sunt structurate pe capitole si subcapitole, iar cheltuielile pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate, dupa caz.

– Cheltuielile prevazute in capitole si articole au destinatie precisa si limitata.

– Numarul de salariati, permanenti si temporari, si fondul salariilor de baza se aproba distinct, prin anexa la bugetul fiecarui ordonator principal de credite. Numarul de salariati aprobat fiecarei institutii publice nu poate fi depasit.

– Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, in conformitate cu creditele de angajament si duratele de realizare a investitiilor.

– Programele se aproba ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.

– Fondurile externe nerambursabile se cuprind in anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite si se aproba o data cu acestea.

II. 1. VENITURILE PUBLICE

Veniturile publice sunt fonduri bănești ale statului formate prin prelevarea sub diferite forme către stat a unei părți din veniturile realizate de societate.

Următoarele venituri sunt considerate ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, sub formă de:
a) venituri atribuibile unui sediu permanent în România;
b) venituri din activitățile dependente desfășurate în România;
c) dividende de la o persoană juridică română;
d) dobânzi de la un rezident;
e) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent;
f) redevențe de la un rezident;
g) redevențe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevența este o cheltuială a sediului permanent;
h) venituri din proprietăți imobiliare situate în România, inclusiv veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, venituri din folosirea proprietății imobiliare situate în România și venituri din transferul dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare situate în România;
i) venituri din transferul titlurilor de participare la o persoană juridică, dacă persoana juridică este o persoană juridică română sau dacă cea mai mare parte a valorii mijloacelor fixe ale persoanei juridice, direct sau prin una sau mai multe persoane juridice, reprezintă proprietăți imobiliare situate în România;
j) venituri din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat;
k) venituri din servicii prestate în România;
l) venituri din prestarea de servicii de management, de intermediere sau de consultanță în orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obținute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România;
m) venituri reprezentând remunerații primite de nerezidenții ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române;
n) comisioane de la un rezident;
o) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent;
p) venituri din activități sportive și de divertisment desfășurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activități sau de către alte persoane;
q) venituri din transportul internațional aerian, naval, feroviar sau rutier care se desfășoară între România și un stat străin;
r) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;
s) venituri obținute la jocurile de noroc practicate în România;
t) orice alte venituri obținute dintr-o activitate desfășurată în România.

Modalitățile de realizare a veniturilor statului (a bugetului) depend de politica generală de repartizare a venitului național, de structura economiei naționale, de gradul de dezvoltare teritorială a țării și de gradul de dezvoltare al forțelor de producție.

Schematic, veniturile publice sunt formate din:

II. 1. 1. VENITURI ORDINARE (curente)

Veniturile ordinare sunt considerate veniturile care se încasează cu regularitate la buget (lunar, trimestrial, semestrial, anual) constituind o sursă permanentă. Din această categorie fac parte:

− Impozitele directe se stabilesc pe baza unor criterii având ca obiect al impunerii (al prelevării) proprietatea asupra pământului, asupra clădirilor, asupra activităților economice cum ar fi: impozitul pe profit, pe salarii, pe clădiri, pe terenuri, etc.

În cazul impozitului direct, plătitorul acestuia este cunoscut dinainte și nominalizat în evidențele fiscale. Ponderea acestor impozite în cele mai multe țări este majoritar mergând până la 80-90%.

− Impozitele indirecte se realizează sub forma impozitelor (prelevărilor) pe consum adică pe vânzarea diferitelor mărfuri sau la prestarea anumitor servicii. Dimensiunea (mărimea) prelevării (preluării la buget) sunt stabilite în cote procentuale asupra valorii mărfurilor vândute și a serviciilor prestate; sau în sume fixe pe unitatea de măsură (kg. to.etc).

Spre deosebire de impozitele directe în care plătitorii sunt dinainte cunoscuți, situație logică, în care proprietarul terenului, al clădirii, al activității economice și comerciale este cunoscut și identificat, în cazul impozitelor indirecte, în care prelevarea (preluarea) se face prin includerea în prețul mărfurilor și al serviciilor (T.V.A., accizele pe alcool, tutun, etc.) cumpărătorul nu

este cunoscut. La fel este și cazul impozitului pe spectacole, în care beneficiarul (spectatorul) nu este dinainte cunoscut.

Ponderea acestor categorii de venituri este mică față de cele

directe, reprezentând doar 10-20% din formarea bugetului de stat.

II.1.2. VENITURILE EXTRAORDINARE (SAU OCAZIONALE)

La veniturile extraordinare statul apelează numai în cazurile excepționale și anume atunci când mijloacele bănești provenite din surse curente nu acoperă integral cheltuielile bugetare. Din categoria veniturilor extraordinare fac parte:

− Împrumuturile de stat se acordă statului mai ales pe seama unor capitaluri acumulate anterior, ele constituie venituri ale statului care se negociază cu creditorii acestuia. Cu alte cuvinte, în caz de dezechilibru bugetar, în care veniturile procurate de stat sub forma impozitelor și taxelor și a veniturilor provenite de la întreprinderile și proprietățile sale, nu acoperă integral cheltuielile bugetare, completarea veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe calea creditului public.

Aceste împrumuturi se bazează pe încrederea în insolvabilitatea statului și se realizează fie pe calea contractării directe de către stat a împrumuturilor de la persoane juridice și fizice deținătoare de mijloace bănești, fie prin intermediul unor instituții specializate cum sunt: băncile, CEC, Case de asigurări sociale, care colectează disponibilitățile bănești de pe piață și pe care le încredințează apoi statului pe timp determinat.

Persoană fizică rezidentă – orice persoană fizică ce îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) are domiciliul în România;

b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;

c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;

d) este cetățean român care lucrează în străinătate, ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin.
Prin excepție de la prevederile lit. a)-d), nu este persoană fizică rezidentă un cetățean străin cu statut diplomatic sau consular în România, un cetățean străin care este funcționar ori angajat al unui organism internațional și interguvernamental înregistrat în România, un cetățean străin care este funcționar sau angajat al unui stat străin în România și nici membrii familiilor acestora;

Persoană juridică română – orice persoană juridică care a fost înființată în conformitate cu legislația României sau care are locul de exercitare a conducerii efective în România;

Persoană juridică străină – orice persoană juridică care nu este persoană juridică română.

− Emisiunile de bani reprezintă alte venituri de moment, care depășesc nevoile reale de monedă și care afectează veniturile bănești ale maselor largi de oameni, deoarece poartă pecetea obligativității, a constrângerii, nerestituindu-se niciodată, scăzând puterea de cumpărare a populației.

II.1.3. ALTE VENITURI

Se pot constitui din:

– o parte din fondul de amortizare a capitalului fix aparținând societăților sale productive;

− rezervele de aur și disponibilitățile valutare din trezorerii;

− lichidarea participanților de capital în străinătate;

− valorificarea unei părți din bunurile sale mobile și imobile aflate peste graniță;

− resursele materiale și bănești jefuite în perioada unor conflagrații (războaie) zonale.

II. 2. CHELTUIELI PUBLICE

Cheltuielile publice reprezintă modalitățile de repartizare și utilizare a fondurilor bănești a prelevărilor (preluărilor) din veniturile societății în vederea satisfacerii nevoilor generale, ale societății.

Cheltuielile bugetare sunt repartizate pentru satisfacerea nevoilor militare, întreținerea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subvenții, dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale precum și a celor de cercetare dezvoltare (enumerarea cheltuielilor nu s-a făcut în ordinea strictă prevăzută de Legea: bugetului anual).

Repartizarea cheltuielilor bugetare (ca volum) pe aceste domenii se face în funcție de nivelul de dezvoltare și dotare economico-socială a fiecărui stat. De asemenea depinde de situația politico-militară a momentului și de starea de pace sau război.

Factorii care determină creșterea cheltuielilor bugetului sunt:

a) Sporirea cheltuielilor militare (determinate de cantitate ori

de calitate, exemple: determinare radar, laser, etc.).

b) Creșterea numerică a aparatului de stat și înzestrarea acestuia cu mijloace moderne de acțiune.

c) Dezvoltarea sectorului de stat prin construirea de societăți pe seama bugetului, prin participarea statului la societăți mixte, prin acordarea de subvenții pentru stimularea producției sau exportului;

d) Extinderea rețelei de instituții publice de învățământ, sănătate și cultură, organizarea asigurărilor, asistenței sociale și protecției sociale (exemplu între nevoia de protecție socială și impunere – minieri);

e) Construirea de străzi, autostrăzi, poduri, porturi, aeroporturi, modernizarea mijloacelor de transport rutier, feroviar, naval, aerian, dezvoltarea gospodăririi comunale, sistematizarea teritoriului și protecției mediului înconjurător.

Dacă conținutul Bugetului Public național prezentat sub formă schematică, de tablou, conține două părți: veniturile pe de o parte și cheltuielile pe de altă parte, cuprinsul său (întinderea sa) este format din anumite verigi care alcătuiesc un ansamblu coerent denumit structură bugetară. Această structură bugetară (respectiv verigile ce se succed – înlănțuie), depinde de structura organizatorică a statului respectiv, adică:

− stat de tip unitar;

− stat de tip federal;

A) statele de tip unitar cum sunt: Franța, Anglia, Italia, Olanda, Grecia, Turcia, Suedia, România, ș.a. se caracterizează printr-o legislație unică în care există un buget general al statului și bugetele locale autonome care sunt organizate la nivelul fiecărei unități administrativ – teritoriale.

Acestea (unitățile administrativ-teritoriale) poartă denumiri diferite de la țară la țară: comune urbane și rurale, departamente și regiuni în Franța; cantoane, arondismente în Elveția; regiuni autonome, provincii și comune în Italia; comitate, teritorii de comitat și districte de comitat în Anglia; provincii comunale și administrații ecleziastice în Suedia și altele.

B) Statele de tip federal cum sunt: SUA, Canada, Germania, Elveția, Austria, Yugoslavia, India, etc, care se caracterizează printr-o structură formată din bugetul federației, bugetul statelor ce compun federația și care poartă denumiri diferite: state în America, landuri în Germania, cantoane în Elveția etc; si bugetele unităților

locale.

Repartizarea veniturilor și cheltuielilor între părțile componente ale structurii bugetare din fiecare stat este în funcție de modul în care au fost delimitate prin Lege atribuțiile aparatului central și cele ale administrației locale.

De obicei veniturile cele mai importante și cheltuielile cele mai mari sunt derulate prin bugetul central, celelalte având o importanță secundară.

Instituirea și perceperea veniturilor, efectuarea cheltuielilor precum și organizarea relațiilor financiare ale statului sunt supuse unor reguli precise care se află sub controlul parlamentului.

II. 3. BUGETUL PUBLIC NAȚIONAL AL ROMÂNIEI

Bugetul public național al României este specific unui stat de tip unitar si cuprinde ca verigi în ansamblul închegat al bugetului următoarele:

−Bugetul administrației centrale de stat;

−Bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale care au personalitate juridică, respectiv (comună, oraș (municipiu), județ);

−Bugetul asigurărilor sociale de stat.

Pe lângă cele enumerate, Legea anuală de aprobare a bugetului public anual, mai definește ca surse de formare și destinații de cheltuieli fondurile speciale ca surse de formare și destinații de cheltuieli fondurile speciale ca de exemplu: fondul de șomaj, fondul de risc și accidente, fondul special pentru agricultură, fond special sănătate, fondul de cercetare-dezvoltare, etc., diferite de la o perioadă la alta.

Prin urmare, bugetul de stat exprimat generic, nu se prezintă sub forma unui document unic, ci sub forma unui ansamblu coerent de bugete, fiecare acoperind o zonă economico-socială, astfel încât prin complementaritatea lor să satisfacă nevoile generale ale societății.

Bugetul de stat cuprinde veniturile centralizate ale statului și repartizarea lor pentru înfăptuirea acțiunilor de interes național în domeniul social-cultural, desfășurării normale a activității regiilor și instituțiilor publice, asigurării apărării țării, a ordinei publice și alte acțiuni generale.

Bugetul asigurărilor sociale de stat concretizează veniturile din contribuțiile persoanelor fizice și juridice la fondul de asigurări sociale, la fondul pentru pensia suplimentară și la cel pentru ajutor de șomaj, venituri ce sunt destinate să ocrotească pensionarii, salariații și membrii lor de familie.

Bugetele locale, elaborate pe principiul echilibrării, prevăd resurse din impozite și taxe de la agenți economici și populație ce au ca destinație acoperirea cheltuielilor de personal, materiale și de investiție aprobate de organele puterii locale, precum și transferuri și sume defalcate din bugetul de stat.

Bugetele fondurilor speciale se constituie în afara bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale și se aprobă prin legi speciale.

Fondul de tezaur al statului se păstrează în contul trezoreriei statului deschis la Banca Națională a României și se utilizează numai în conformitate cu prevederile legii.

Bugetele instituțiilor publice cu caracter autonom (Președinția, Guvernul etc.) sunt prevăzute distinct în bugetul de stat și se aprobă de către Parlament.

CAPITOLUL III

PROCEDURA BUGETARĂ

Determinarea și realizarea în cadrul fiecărui an bugetar a veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, ca principal plan financiar al statului și în același timp ca Lege bugetară anuală, impune, datorită specificului anualității bugetului, o succesiune de etape, distincte una de alta, dar având aceeași finalitate: realizarea indicatorilor financiari-economici pentru fiecare an.

An bugetar – anul financiar pentru care se aproba bugetul; anul bugetar este anul calendaristic care incepe la data de 1 ianuarie si se incheie la data de 31 decembrie.

În cadrul acestor etape, organele competente ale statului desfășoară o complexă activitate, care constă în primul rand, în stabilirea, pentru fiecare an bugetar în parte, a indicatorilor financiari de venituri și cheltuieli, în al doilea rand, realizarea în cursul fiecărui an bugetar, a indicatorilor financiari de venituri și cheltuieli planificați și, în final, în stabilirea modului în care s-au realizat indicatorii financiari planificați.

Prin procedură bugetară se înțeLege totalitatea actelor și operațiunilor cu caracter tehnic și normativ, înfăptuite de organele de specialitate ale statului în scopul elaborării, adoptării, executării și încheierii bugetului public național.

În timp procedura bugetară se prelungește pe o perioadă mai mare de un an (deși bugetul se caracterizează prin anualitate) deoarece elaborarea proiectului începe în anul premergător celui pentru care se întocmește, continuă cu executarea în cursul anului respectiv (execuția –derularea propriu zisă) și se definitivează prin contul de încheiere a exercițiului bugetar în anul următor.

Prin urmare, practic, procedura bugetară se desfășoară pe parcursul a 3 ani calendaristici.

Așadar conform dispozițiilor legale, activitatea bugetară trece prin mai multe etape și anume:

− Elaborarea proiectului bugetului de stat;

− Aprobarea acestuia;

− Executarea bugetului;

− Încheierea exercițiului bugetar.

Elaborarea proiectului bugetului de stat, respectiv prima etapă presupune activitate de determinare a veniturilor și cheltuielilor bugetului public.

Aprobarea înseamnă dezbaterea și votarea de către parlament a legii de adoptare a bugetului public național adică acceptarea și stabilirea definitivă a nivelurilor veniturilor ce urmează a fi atrase și a cheltuielilor ce se pot efectua.

Execuția bugetară constă în realizarea veniturilor, adică atragerea încasarea la termenele și-n cuantumul prevăzut de Legea de adoptare (de obicei nivelele prevăzute la venituri de Lege este minimal) și efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute de aceiași Lege (de reținut că nivelul acestora prevăzut de Lege este maxim).

Încheierea exercițiului bugetar presupune întocmirea dării de

seamă (a contului de execuție) care să reflecte cu exactitate nivelul

veniturilor și cel al cheltuielilor realizate cu prezentarea cauzelor neefectuării cheltuielilor prevăzute și a veniturilor realizate.

La elaborarea și execuția bugetului administrației centrale de stat a bugetului asigurărilor sociale și bugetele locale stau principiile:

1) Universalității;

2) Echilibrului;

3) Realității;

4) Al unității;

5) Al neafectării veniturilor;

6) Anualitatea;

7) Specialitatea bugetară;

8) Publicitatea bugetului;

În lumina celor expuse, prin procedură bugetară înțeLegem ansamblul operațiilor cu caracter tehnic și legislative, desfășurate de organelle competente ale statului în scopul elaborării, executării și încheierii bugetelor de stat anuale.

III.1. UNIVERSALITATEA BUGETARĂ

Universalitatea bugetară este principiul bugetar potrivit căruia veniturile și cheltuielile statului trebuie să fie înscrise în buget, în sumele lor globale (totale), deci nici un venit și nici o cheltuială de stat nu trebuie să se realizeze în afara cadrului bugetar.

Deoarece obținerea veniturilor publice determină anumite cheltuieli, este necesar ca veniturile respective să se înscrie în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală și nu cu soldul dintre acestea. În acest fel se oferă Parlamentului posibilitatea cunoașterii veniturilor totale ce se vor încasa și a cheltuielilor ce se vor efectua.

Bugetul întocmit cu respectarea universalității poartă denumirea de buget brut, iar cel care cuprinde numai rezultatul final al acțiunilor producătoare de venituri celor generatoare de cheltuieli, respectiv soldul poartă denumirea de buget net.

Principiul universalității permite cunoașterea și controlul sumelor exacte a cheltuielilor publice cât și evitarea ca anumite servicii publice ce nu dispun de fonduri proprii să-și dobândească dependența față de autoritățile centrale.

Veniturile si cheltuielile se includ in buget in totalitate, in sume brute.

Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite destinatii distincte.

III.2. ECHILIBRAREA BUGETARĂ

Echilibrarea bugetară este principiul bugetar (cerința) potrivit căruia toate cheltuielile ce urmează a se efectua în anul bugetar trebuie acoperite integral din veniturile ordinare ale bugetului de stat.

Egalitatea între veniturile ordinare (curente) și cheltuieli a fost considerată de accepțiunea clasică drept principiu de aur al gestiunii bugetare. În realitate, respectiv în zilele noastre această egalitate este întâlnită foarte rar, de cele mai multe ori și în cele mai multe țări există un dezechilibru în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile ordinare, situație în care despre buget se spune că este în deficit.

Deficit bugetar – parte a cheltuielilor bugetare ce depaseste veniturile bugetare intr-un an bugetar.

Deficitul bugetar este determinat în special de cursa înarmărilor, creșterea cheltuielilor cu datoria publică, creșterea cheltuielilor cu întreținerea aparatului de stat.

Din punct de vedere al echilibrului un buget poate fi:

– Echilibrat – când veniturile ordinare sunt egale cu totalul cheltuielilor;

– Excedentar – când veniturile ordinare sunt mai mari decât cheltuielile;

– Deficitar – când veniturile ordinare sunt mai mici decât cheltuielile;

Deficitul bugetar poate fi acoperit în mai multe feluri, cea mai favorabilă situație fiind aceea din veniturile extraordinare, acoperirea din împrumuturi de stat este doar o rezolvare parțială care antrenează noi cheltuieli în perioadele următoare pentru restituire, iar calea emisiunii de bani pentru înlăturarea deficitului este calea cea mai nefericită care se răsfrânge asupra populației prin scăderea puterii de cumpărare.

Deficitul bugetar se exprimă cu ajutorul a 3 indicatori:

1. Mărimea deficitului = volumul cheltuielilor – volumul veniturilor;

2. Ponderea deficitului în P.I.B. = valoarea deficitului/P.I.B X 100 ≤ 3%

3. Structura finanțării deficitului: din împrumuturi

– Interne;

– Externe;

– Emisiuni de bani;

III.3. PRINCIPIUL UNITĂȚII

Principiul unității presupune ca veniturile și cheltuielile publice să fie înscrise într-un singur document. Acest lucru permite prezentarea clară a resurselor statului și a destinației acestora, cunoașterea exactă a sumelor de proveniență a veniturilor și direcțiile de utilizare, dar mai cu seamă raportul de mărime între venituri și cheltuieli stabilindu-se natura bugetului: echilibrat, deficitar, cât și a măsurilor ce se acceptă pentru echilibrare.

Totodată Parlamentul are posibilitatea de a se pronunța în cunoștință de cauză asupra politicii Guvernului în sfera finanțelor publice, respective asupra necesității și oportunității cuantumului veniturilor și cheltuielilor.

În practică principiul nu este riguros respectat, astfel pe lângă

bugetul general sau ordinar al statului se întocmesc și alte bugete cum sunt bugetele autonome, bugetele extraordinare, bugetele anexe ca fondurile speciale și altele.

Legea 500 privind finanțele publice Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002 prevede, la art. 10, următoarele:

– Veniturile si cheltuielile bugetare se inscriu intr-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficienta si monitorizarea fondurilor publice.

– Toate veniturile retinute si utilizate in sistem extrabugetar, sub diverse forme si denumiri, se introduc in bugetul de stat, urmand regulile si principiile acestui buget, cu exceptia celor prevazute la art. 62 alin. (1) lit. b) si c) si la art. 68, precum si a celor pentru constituirea, potrivit legii, a fondurilor de stimulare a personalului.

– Veniturile si cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic si ale Fondului special al drumurilor publice se introduc in bugetul de stat ca venituri si cheltuieli cu destinatie speciala, urmand regulile si principiile acestui buget.

– In vederea respectarii principiilor bugetare, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi Guvernul va propune Parlamentului modificarea actelor normative pentru desfiintarea veniturilor si cheltuielilor cu destinatie speciala incluse in bugetul de stat.

III. 4. PRINCIPIUL NEAFECTĂRII VENITURILOR BUGETARE

Principiul neafectării veniturilor bugetare se referă la faptul că veniturile la buget se depersonalizează.

Aceasta înseamnă că veniturile privite în totalitatea lor se utilizează pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. Așadar nu se admite ca un anumit venit bugetar să fie folosit pentru acoperirea unei anumite cheltuieli.

Acest principiu înlătură necorelațiile ce ar apărea între nivelul sumelor realizate din anumite surse și cel al cheltuielilor făcute pentru realizarea acțiunilor din buget, pe de altă parte înlătură risipa sau insuficiența fondurilor care ar apărea dacă fiecare sumă încasată ar avea destinația expresă.

În practică se înregistrează însă frecvente abateri de la acest principiu ceea ce constituie în același timp abatere și de la principiul unității și au loc de obicei când se introduc noi categorii de impozite și taxe cu motivație subiectivă, adică să nu crească gradul de nemulțumire al populației prin justificarea aprioric a destinațiilor date.

III. 5. ANUALITATEA BUGETULUI

Din punct de vedere istoric, anualitatea este considerată prima regulă bugetară aplicată în practică.

Anualitatea bugetului are două semnificații distincte:

– Perioada de timp pentru care se întocmește și se aprobă bugetul;

– Perioada de timp în care se încasează veniturile și se efectuează cheltuielile.

La baza acestui principiu au stat rațiuni atât de ordin politic cât și tehnic. Astfel de ordin politic este necesitatea și interesul Parlamentului de-a controla Guvernul asupra gestiunii financiare, iar eficiența controlului nu poate exista decât dacă aprobarea cheltuielilor se face pe perioade scurte nu prea îndelungate.

Din punct de vedere tehnic posibilitatea de previziune asupra

volumului veniturilor și al cheltuielilor este mai aproape de realitate când perioada la care se referă este mai scurtă, respectiv un an.

În virtutea principiului anualității puterea legislativă a fiecărei țări trebuie să se pronunțe anual în legătură cu toate veniturile și cheltuielile înscrise în buget pentru anul următor.

În ultimul timp sunt tot mai mulți economiști care pledează pentru renunțarea la principiul anualității și trecerea la bugete plurianuale, motivată în special de cheltuielile de investiții care necesită perioade mai îndelungate pentru finalizare.

În unele țări Franța, SUA chiar și în momentul de față puterea legislativă aprobă cheltuieli cum sunt procurarea de echipament militar, edilitare, etc, pe perioade mai mari de un an.

Indiferent de unele abateri de la principiu, bugetul este elaborat și aprobat pe o perioadă de 12 luni. De precizat însă că anul bugetar poate să coincidă cu cel calendaristic cum este cazul Austriei, Belgiei, Braziliei, Franței, Germaniei, României, etc. sau nu, cum este cazul Marii Britanii, Canadei, Japoniei, la care anul bugetar începe la 1 aprilie și se încheie la 31 martie din anul calendaristic următor; în Australia, Italia, Suedia, ș.a., anul bugetar începe la 1 iulie până la 30 iunie, iar în SUA la 1 octombrie până la 30 septembrie.

Factorii care influențează data începerii anului bugetar sunt diverși: caracterul economiei, nivelul de dezvoltare al acesteia, regimul de lucru al Parlamentului, tradiția, etc.

Astfel într-o țară cu preponderență agricolă în care principalele venituri se realizează pe seama acestui sector, întocmirea bugetului se bazează pe informațiile privind recolta ce se obține.

Legat de acest principiu trebuie să mai precizăm că în practică se respectă și aplică:

– Anul bugetar;

– Exercițiul bugetar;

Exercițiul bugetar este mai mare decât anul bugetar, cca 15-18 luni și presupune ca veniturile și cheltuielile unui an bugetar să fie reflectate integral în cadrul anului bugetar chiar dacă unele continuă a se derula și în anul următor.

Dezavantajul acestui sistem îl reprezintă funcționarea în paralel a două bugete, iar avantajul îl constituie cunoașterea exactă a realizării bugetului respectiv.

Veniturile si cheltuielile bugetare sunt aprobate prin Lege pe o perioada de un an, care corespunde exercitiului bugetar.

Toate operatiunile de incasari si plati efectuate in cursul unui an bugetar in contul unui buget apartin exercitiului corespunzator de executie a bugetului respectiv.

III. 6. SPECIALIZAREA BUGETARĂ

Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile bugetare trebuie să fie înscrise în buget și aprobate de către Parlament pe surse de proveniență, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli.

Prin credit bugetar se înțeLege suma limită, înscrisă în bugetul de stat și aprobată de puterea legislativă, până la care se pot efectua plăți în contul fiecărei cheltuieli aprobate.

Pentru ca puterea legislativă să poată avea o imagine clară asupra bugetului de stat este necesar ca veniturile și cheltuielile să fie înscrise în buget după o schemă unitară.

Gruparea veniturilor și cheltuielilor într-o anumită ordine și pe baza unor criterii precis determinate poartă denumirea de clasificație bugetară.

Specializarea bugetară se realizează cu ajutorul clasificației bugetare, prin care înțeLegem repartizarea sistematică, într-o ordine riguroasă, pe anumite diviziuni și subdiviziuni ale bugetului de stat și ale verigilor sale componente atât a veniturilor cât și a cheltuielilor bugetare.

Clasificația bugetară este stabilită de către Ministerul Finanțelor și este obligatorie pentru toate organelle de stat care participă la elaborarea, executarea și încheierea bugetului de stat.

Veniturile si cheltuielile bugetare se inscriu si se aproba in buget pe surse de provenienta si, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor economica si destinatia acestora, potrivit clasificatiei bugetare.

III. 7. PUBLICITATEA BUGETULUI

Publicitatea bugetului este principiul potrivit căruia după ce este supus dezbaterii Parlamentului, bugetul trebuie adus la cunoștința opiniei publice.

Legea privind adoptarea bugetului de stat și contul privind încheierea exercițiului bugetar pe anul precedent celui în curs sunt

publicate în Monitorul Oficial sau în cuLegeri de legi.

Publicarea de informații cu privire la bugetul de stat constituie o necesitate nu numai pe plan intern, dar și pe plan extern. Situația finanțelor publice, mersul execuției bugetului de stat, evoluția puterii de cumpărare alături de dinamica producției industriale și de creșterea economică, influențează asupra poziției de care se bucură un stat pe piața internațională de capitaluri.

Sistemul bugetar este deschis si transparent, acestea realizandu-se prin:

a) dezbaterea publica a proiectelor de buget, cu prilejul aprobarii acestora;

b) dezbaterea publica a conturilor generale anuale de executie a bugetelor, cu prilejul aprobarii acestora;

c) publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie a acestora;

d) mijloacele de informare in masa, pentru difuzarea informatiilor asupra continutului bugetului, exceptand informatiile si documentele nepublicabile, prevazute de Lege.

CAPITOLUL IV

FAZELE PROCESULUI BUGETAR

IV. 1. ELABORAREA PROIECTULUI DE BUGET

Proiectul de buget este elaborat de puterea executivă. În majoritatea țărilor, această atribuție revine guvernului, excepție fac puține țări între care ce-a mai notabilă este SUA, unde proiectul de buget este elaborat de către Șeful Executivului – Președintele Republicii.

În cadrul guvernelor, responsabilitatea pentru elaborarea proiectului de buget o are Ministerul Finanțelor sau Ministerul Bugetului.

Rezultatul activității de elaborare a proiectului de buget îl constituie documentele pe care organul suprem al puterii executive îl prezintă Parlamentului spre examinare și aprobare. Aceste documente de regulă conțin:

– Expunerea de motive și proiectul de Lege pentru aprobarea bugetului, care cuprind nu numai nivele de mărime pentru venituri și cheltuieli, dar și propuneri de modificări de legislație referitoare la venituri și cheltuieli.

– Majorarea sau micșorarea unor cote de impozitare, desființarea unor categorii și înființarea altora, etc.

– Anexele la proiectul de buget în care este redată structura veniturilor și cheltuielilor bugetare;

– Materialele documentare necesare Parlamentului pentru analiza proiectului de buget.

Lucrările de întocmire a bugetului de stat se fundamentează pe analize și prognoze ale stadiilor de evoluție a echilibrului financiar, monetar, valutar, a datoriei interne și externe a statului în vederea stabilirii direcției de folosire a instrumentelor financiare, pentru determinarea dezvoltării economico-sociale.

În acest scop Ministerul Finanțelor întocmește, coordonează și folosește, în condițiile legii, în conducerea trezoreriei naționale, proiectele și execuțiile privind:

balanța financiară generală a economiei;

balanța de plăți externe;

balanța de venituri și cheltuieli bănești ale populației și a masei monetare;

balanța creanțelor și angajamentelor externe pe țară;

balanța formării capitalurilor pe economie;

balanșa financiară a resurselor și cheltuielilor de investiții.

Conform Legii 500 privind finanțele publice, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002 art. 28, elaborarea bugetelor se realizează în felul următor:

Proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaboreaza de catre Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice, pe baza:

a) prognozelor indicatorilor macroeconomici si sociali pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru urmatorii 3 ani;

b) politicilor fiscale si bugetare;

c) prevederilor memorandumurilor de finantare, ale memorandumurilor de inteLegere sau ale altor acorduri internationale cu organisme si institutii financiare internationale, semnate si/sau ratificate;

d) politicilor si strategiilor sectoriale, a prioritatilor stabilite in formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

f) programelor intocmite de catre ordonatorii principali de credite in scopul finantarii unor actiuni sau ansamblu de actiuni, carora le sunt asociate obiective precise si indicatori de rezultate si de eficienta; programele sunt insotite de estimarea anuala a performantelor fiecarui program, care trebuie sa precizeze: actiunile, costurile asociate, obiectivele urmarite, rezultatele obtinute si estimate pentru anii urmatori, masurate prin indicatori precisi, a caror aLegere este justificata;

g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum si de transferuri consolidabile pentru autoritatile administratiei publice locale;

h) posibilitatilor de finantare a deficitului bugetar.

IV. 2. APROBAREA BUGETULUI

Aprobarea bugetului se face de către Parlament dat fiind caracterul predominant politic al deciziilor de alocare a resurselor bugetare.

Dezbaterea și aprobarea proiectului în Parlament presupune de regulă:

– Prezentarea de către Primul-Ministru sau Ministerul de Finanțe a proiectului;

– Analiza acestuia în comisiile parlamentare;

– Concilierea amendamentelor (modificărilor propuse la buget);

– Dezbaterea și aprobarea de către parlamentari;

– Ratificarea bugetului aprobat de către Președintele țării.

Teoretic parlamentarii fiind aleși de către cetățenii cu drept de vot trebuie să acționeze astfel încât să fie votate acele prevederi care să satisfacă cerințele celor care i-au votat, consolidându-și astfel pozițiile la alegerile următoare. În practică acest comportament este influențat de trei factori:

1. Disciplina de partid sau a coaliției de partid care face ca parlamentarii să satisfacă nu numai cerințele electoratului pe care îl reprezintă ci și partidul ori coaliția;

2. Nu toate cerințele electoratului pot fi satisfăcute din cauza

caracterului limitat al resurselor;

3. Existența grupurilor de presiune din lumea afacerilor care

influențează parlamentarii.

Termenele de elaborare a proiectului bugetului de stat și de aprobare a acestuia în momentul de față în România sunt următoarele:

– Până la 1 iunie toate instituțiile și ministerele depun propunerile lor la Ministerul Finanțelor.

– Între 1 iunie – 25 septembrie se poartă negocierile între ministere și Ministerul Finanțelor, divergențele nesoluționate fiind mediate de Guvern.

– După însușirea de către Guvern, 25 septembrie – 10 octombrie se depune la Parlament pentru aprobare.

– Parlamentul are obligativitatea să-l dezbată și aprobe până la 31 decembrie.

În practica parlamentară sunt situații în care dezbaterile asupra proiectului de buget se prelungesc peste aceste perioade (la noi și până la jumătatea anului bugetar). În acest caz legislația bugetară prevede modalități diferite de urmat. La noi se pot efectua cheltuieli bugetare în trimestrul I la nivelul celor din anul precedent.

Aprobarea bugetului de catre Parlament.

Legea 500 privind finanțele publice specifică, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002

la art. 36, următoarele:

– bugetele se aproba de Parlament pe ansamblu, pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate, dupa caz, si pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum si creditele de angajament pentru actiuni multianuale.

– Estimarile pentru urmatorii 3 ani reprezinta informatii privind necesarul de finantare pe termen mediu si nu vor face obiectul autorizarii pentru anii bugetari respectivi.

Procesul bugetar in cazul neaprobarii bugetului de catre Parlament, conform art. 37 din Legea 500 privind finanțele publice Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002:

– daca legile bugetare nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, Guvernul indeplineste sarcinile prevazute in bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputand depasi de regula 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de catre ordonatorii principali de credite, sau, dupa caz, 1/12 din sumele propuse in proiectul de buget, in situatia in care acestea sunt mai mici decat cele din anul precedent.

– institutiile publice si actiunile noi, aprobate in anul curent, dar care incep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar urmator, vor fi finantate, pana la aprobarea legii bugetare, in limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse in proiectul de buget.

IV. 3. EXECUȚIA BUGETULUI

A treia etapă este cea a încheierii executării bugetului public național, etapă în care, pe baza datelor furnizate de evidența executării bugetare, se constată modul în care, în raport de prevederi, s-au realizat veniturile și s-au efectuat cheltuielile bugetare, datele rezultate servind, printer altele, și la stabilirea indicatorilor bugetului viitor.

Execuția bugetului înseamnă realizarea veniturilor prevăzute și efectuarea cheltuielilor aprobate ceea ce presupune desfășurarea unui ansamblu de activități de către mii de participanți: agenții guvernamentale, aparat fiscal, instituții financiare, etc.

Responsabilitatea pentru execuția bugetului așa cum a fost aprobat de Parlament, revine Guvernului, iar rezultatele depind de capacitatea administrației și procedurilor fiscale folosite.

Principala particularitate a realizării bugetului presupune separarea activităților de încasare a veniturilor de cele de executare a cheltuielilor.

Realizarea veniturilor se efectuează prin aparatul de specialitate al Ministerului de Finanțe sau prin bănci.

Efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget se face pe baza unor reguli precise pentru fiecare din etapele pe care le parcurge o cheltuială publică și anume: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.

Angajarea = actul care generează obligația instituției publice de a plăti o sumă unui terț;

Lichidarea = operația de constatare a realității serviciului făcut în favoarea instituției publice și determinarea sumei de plată.

Ordonanțarea = înseamă emiterea unei dispoziții (ordin) de plată a sumei de bani de la buget în favoarea terțului.

Plata = operația de achitare propriu-zisă de predare a banilor.

Primele trei operații (angajarea, lichidarea, ordonanțarea) se efectuează de conducătorii instituțiilor publice și care poartă denumirea de ordonatori de credite (principali, secundari, terțiari).

A patra operație, respectiv plata se efectuează de gestionarii de bani publici. Depășirea atribuțiilor în mânuirea banilor publici s-a făcut în ideea preîntâmpinării fraudelor, risipei, etc.

Legea 500 privind finanțele publice Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002 stabilește, la art. 47, anumite principii în execuția bugetară:

– prin legile bugetare anuale se prevad si se aproba creditele bugetare pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar, precum si structura functionala si economica a acestora.

– creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercitiului bugetar.

– alocatiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite si, in cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate si nu pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli.

– creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finantarea altui capitol.

– virarile de credite bugetare intre celelalte subdiviziuni ale clasificatiei bugetare, care nu contravin dispozitiilor prezentului articol sau legii bugetare anuale, sunt in competenta fiecarui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu si bugetele institutiilor subordonate, si se pot efectua in limita a 10% din prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care urmeaza a se suplimenta, cu cel putin o luna inainte de angajarea cheltuielilor.

– pe baza justificarilor corespunzatoare virarile de credite de la un capitol la alt capitol al clasificatiei bugetare, precum si intre programe se pot efectua, in limita de 10% din prevederile capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite si, respectiv, de 5% din prevederile programului, care urmeaza a se suplimenta, cu cel putin o luna inainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finantelor Publice.

– virarile de credite bugetare, in conditiile prevederilor alin. (5) si (6), se pot efectua incepand cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Aceste virari se efectueaza daca nu contravin prevederilor prezentului articol, legilor bugetare sau legilor de rectificare.

– sunt interzise virarile de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fondurile de rezerva bugetara si de interventie la dispozitia Guvernului.

– propunerile de virari de credite bugetare sunt insotite de justificari, detalieri si necesitati privind executia, pana la finele anului bugetar, a capitolului si subdiviziunii clasificatiei bugetare de la care se disponibilizeaza si, respectiv, a capitolului si subdiviziunii clasificatiei bugetare la care se suplimenteaza prevederile bugetare.

– ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finantelor Publice, in termen de 5 zile de la inchiderea lunii, situatia virarilor de credite bugetare aprobate conform alin. (5), potrivit instructiunilor aprobate de Ministerul Finantelor Publice.

Conform Legii 500 privind finanțele publice, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002 art. 52, cheltuielile bugetare în procesul execuției bugetare se realizează astfel:

În procesul executiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg urmatoarele faze: angajament, lichidare, ordonantare, plata.

Executia bugetara se bazeaza pe principiul separarii atributiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atributiile persoanelor care au calitatea de contabil.

Operatiunile specifice angajarii, lichidarii si ordonantarii cheltuielilor sunt in competenta ordonatorilor de credite si se efectueaza pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale institutiei publice.

Plata cheltuielilor este asigurata de seful compartimentului financiar-contabil in limita fondurilor disponibile.

Instrumentele de plata trebuie sa fie insotite de documentele justificative. Aceste documente trebuie sa certifice exactitatea sumelor de plata, receptia bunurilor si executarea serviciilor si altele asemenea, conform angajamentelor legale incheiate. Instrumentele de plata se semneaza de contabil si seful compartimentului financiar-contabil.

Efectuarea platilor, in limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte justificative, intocmite in conformitate cu dispozitiile legale, si numai dupa ce acestea au fost lichidate si ordonantate potrivit prevederilor art. 24 si 25, dupa caz.

Guvernul poate stabili prin hotarare, la propunerea ministrului finantelor publice, actiunile si categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plati in avans de pana la 30% din fondurile publice, criteriile, procedurile si limitele care se vor folosi in acest scop.

Sumele reprezentand plati in avans, efectuate potrivit alin. (7) si nejustificate prin bunuri livrate, lucrari executate si servicii prestate pana la sfarsitul anului, in conditiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de catre institutia publica care a acordat avansurile si se vor restitui bugetului din care au fost avansate. In cazul nelivrarii bunurilor, neefectuarii lucrarilor si serviciilor angajate pentru care s-au platit avansuri, recuperarea sumelor de catre institutia publica se face cu perceperea majorarilor de intarziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de cand s-au acordat si pana s-au recuperat.

IV. 4. ÎNCHEIEREA ȘI APROBAREA CONTULUI DE EXECUȚIE BUGETARĂ

Contul de execuție bugetară reflectă totalitatea operațiilor de executare a veniturilor și cheltuielilor stabilind rezultatul final, deficit sau excedent.

Contul de încheiere a exercițiului bugetar întocmit cu respectarea clasificației bugetare este prezentat de Guvern Parlamentului spre dezbatere și aprobare.

Contul general anual de executie:

– Pe baza situatiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind executia de casa a bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au aceasta sarcina, si in urma verificarii si analizarii acestora, Ministerul Finantelor Publice elaboreaza contul general anual de executie a bugetului de stat si, respectiv, contul de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale si bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezinta Guvernului.

– Ordonatorii principali de credite au obligatia sa intocmeasca si sa anexeze la situatiile financiare anuale rapoarte anuale de performanta, in care sa prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate si cele obtinute, indicatorii si costurile asociate, precum si situatii privind angajamentele legale.

– Contul general anual de executie a bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale se intocmesc in structura bugetelor aprobate si au ca anexe conturile anuale de executie a bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.

– Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare Parlamentului contul general anual de executie a bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat si celelalte conturi anuale de executie, pana la data de 1 iulie a anului urmator celui de executie.

– Contul general anual de executie a bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat si celelalte conturi anuale de executie se aproba prin Lege dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.

Structura conturilor anuale de executie a bugetului este prezentată în art. 57 din Legea 500 privind finanțele publice Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002:

– Conturile anuale de executie a bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor cuprinde:

a) la venituri: prevederi bugetare initiale: prevederi bugetare definitive; incasari realizate;

b) la cheltuieli: credite bugetare initiale; credite bugetare definitive; plati efectuate.

IV. 5. CONTROLUL BUGETAR

Execuția bugetului se realizează sub controlul unor organe împuternicite. În funcție de natura acestor organe controlul poate fi:

– Politic – exercitat de Parlament;

– Jurisdicțional – exercitat de către Curtea de Conturi;

– Administrativ – exercitat de organul Ministerului de Finanțe;

CONTROLUL POLITIC efectuat de Parlament, vizează în principal respectarea de către executiv a prevederilor autorizației parlamentare în materie de buget, dar se poate referi și la modul în care au fost gestionate fondurile bugetare.

CONTROLUL JURISDICȚIONAL constă în verificarea act cu act a cheltuielilor efectuate de către instituția bugetară în vederea acordării descărcării de gestiune.

Neajunsurile constatate și măsurile luate se cuprind în rapoarte care sunt prezentate anual Parlamentului.

CONTROLUL ADMINISTRATIV se exercită sub forma controlului intern sau ierarhic asupra modului de folosire al creditelor bugetare de către persoane împuternicite în acest sens în cadrul Ministerului respective sau de către organe specializate, respectiv ale Ministerului de Finanțe.

BIBLIOGRAFIE

Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin, Monedă, Credit, Bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995

Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal, Editura Oscar Print, București, 1994

Duverger Maurice – Finances publiques, Presse Universitaires de France

Asist. Drd. Florin Duma, „Finanțe publice”, Note de curs, Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj, 2004

Costin Kirițescu, Moneda mică enciclopedie, Editura științifică și enciclopedică, București, 1982

Giurgiu Aurel-Ioan Finantele Publice,Note de Curs,2000

Gheorghe Bistriceanu, Gheorghe Ana, „Finanțe”, editura Didactică și Pedagogică, București, 1995

Gheorghe Gorincu, Mic dicționar al economiei de piață, Editura Porto Franco, Galați, 1991

Gheorghe Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, Economie politică, Casa de editură și presă „Șansa” SRL, București, 1995 

Inceu Adrian, Pop Florin, Lazar Dan, – Elemente de finante publice, C.F.C.I.D., Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000

Gliga I., Dreptul finantelor publice, Bucuresti, Editura Didacticã si Pedagogicã, 1992 

Matei Gheorghe – Finante generale, Ed. Mondo, Craiova,1994

Paul C. Olcescu, Toader Toma, „Tratat de drept financiar și fiscal”, Editura Cantes, Iași, 2 000.

Șt. Pascal-Luca, Drept financiar, Centrul de multiplicare al Universității din București 

Talpos Ioan – Finantele Romaniei, Ed. Sedona, Timisoara, 1996  

Vacarel Iulian – Finante Publice, E.D.P., Bucuresti, 1994

Vasile Turliuc, Vasile Cocriș, Monedă și credit, Editura Ankarom, Iași, 1997

Conf. Univ. Dr. Aurel Piturca UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA COLEGIUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN ISTORIA ECONOMIEI NATIONALE – SUPORT DE CURS – PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

*** Legi si alte acte normative in domeniul financiar

Legea 500 privind finanțele publice Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 13 august 2002

Legea Bugetului de Stat pe anul 2005

Legea privind finanțele publice locale nr.189/1998, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 404 din 22.10.1998; cu modificările și completările ulterioare

*** Disciplina financiar valutarã: legislatie, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998

Legea nr.58 din 5 martie 1998, Legea bancară

O.U.G. nr.24/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal