. Buget Comunitar

Introducere

Noțiunea de „buget” desemnează totalitatea veniturilor și cheltuielilor unei comunități pentru un anumit interval de timp.

Veniturile și cheltuielile Uniunii Europene sunt prevăzute în bugetul Comunității, în baza unor prognoze anuale. Constituția europeană conține prevederi referitoare la distincția sub procedura bugetară actuală între cheltuieli obligatorii și facultative. Aceasta va permite Parlamentului European să-și exercite influența asupra bugetului în ansamblu; fapt care înseamnă de asemenea că nu va mai avea ultimul cuvânt în privința cheltuielilor facultative.

Din 1993 bugetul face obiectul unui acord interinstituțional între Parlament, Consiliu și Comisie, acord referitor la disciplina bugetară și la îmbunătățirea procedurii bugetare. În anul 1993 Comisia a prezentat un proiect de reînnoire a acordului interinstituțional și de consolidare a tuturor declarațiilor comune și acorduri interinstituționale asupra bugetului încheiate din 1982.

În desfășurarea procesului bugetar, la nivel european sunt implicate mai multe instituții în conformitate cu atribuțiile pe care acestea le au. În acest sens, Comisia Europeană este răspunzatoare de întocmirea unui proiect preliminar de buget ce este apoi înaintat Consiliului. Acesta împarte autoritatea bugetară cu Parlamentul European. Tipul cheltuielilor este cel care determină care dintre cele doua instituții are ultimul cuvânt, în funcție de tipul cheltuielilor (obligatorii sau nu). Pentru cheltuielile obligatorii decizia aparține Consiliului, iar pentru cele facultative decide Parlamentul. Cu toate acestea, trebuie de reținut că Parlamentul European este cel care în final adoptă sau respinge bugetul, în intregime. Acest lucru se datorează faptului că, Parlamentul European (împreună cu Consiliul Uniunii Europene) realizează procedura bugetară – una din principalele funcții ale Parlamentului.

Bugetul Uniunii Europene finanțeazã toate politicile europene și cheltuielile instituțiilor UE. El este fixat prin acord între statele membre.

Veniturile și cheltuielile Uniunii Europene sunt prevãzute în bugetul comunitãții în baza unor prognoze anuale. Contribuțiile la bugetul UE provin din taxele vamale, o parte din încasãrile TVA ale statelor membre și contribuțiile statelor membre calculate în funție de Produsul Intern Brut, dupã definiția armonizatã la nivel europen. La nivelul Uniunii Europene nu poate exista deficit bugetar.

Soldurile pe care un stat membru le primește de la bugetul Uniunii Europene și veniturile pe care le varsă la bugetul acesteia arată că unele state membre au solduri negative – primesc mai puțin decât varsă la buget, iar alte state au solduri pozitive – primesc mai mult decât varsă la buget. În această situație s-a aflat în anul 1973 Marea Britanie ocazie cu care acest stat a solicitat instaurarea așa numitului „mecanism de compensție bugetară”.

În ceea ce privește țara noatră, ca și celelalte țări Est Europene, aceasta parcurge un proces de tranziție la economia de piață, de integrare în structurile economice. Cu toate acestea România trebuie să-și asume obligațiile ce decurg din calitatea de membru, să adere la obiectivele uniunii politice, economice și monetare; astfel că poate beneficia de fonduri dar în același timp odată cu aderarea va trebui să contribuie la bugetul comunitar.

Necesitatea constituirii unui asemenea buget este de natură a mobiliza și de a dispune de fonduri comune de care mai apoi să poată beneficia statele aflate în dificultate ca urmare a unor calamități naturale, efecte ale războaielor, precum și pentru finanțarea proiectelor de pre–aderare și de aliniere la standardele Uniunii Europene.

Cap. I. Noțiuni generale privind bugetul comunitar

I.1. Principii care stau la baza elaborării și

executării bugetului comunitar

Orice buget (indiferent că este bugetul unui stat comunitar sau nu, bugetul comunitar, bugetul unei instituții publice sau a oricărei întreprinderi) trebuie să respecte câteva principii care conduc la elaborarea și executarea în bune condiții a acestuia.

În ceea ce privește bugetul Comunității Europene, acesta trebuie să respecte următoarele principii: principiul unității și exactității bugetare, principiul anualității, cel al universalității, al echilibrului, principiul unității de cont, al specializării, a bunei gestiuni financiare și transparenței.

Principiul unității și exactității bugetare

Acest principiu presupune că toate venituri și cheltuielile ce apar la nivelul Comunității Europene, atunci când intră sub incidența bugetului, trebuie reunite și înscrise într-un singur act. Respectarea acestui principiu presupune că nu se colectează venituri și nici nu se efectuează cheltuieli decât dacă sunt înregistrate în buget. În plus, nu se poate angaja nici o cheltuială în plus față de cele autorizate precum nici o alocație nu poate fi înregistrată dacă nu are ca fundament o cheltuială necesară.

Principiul anualității

Conform acestuia se poate constata că bugetul este votat pentru fiecare an bugetar, iar alocațiile (angajamente sau plăți) trebuie utilizate pe parcursul aceluiași an.

Veniturile unui exercițiu financiar se înregistrează în contabilitate pe baza sumelor încasate în cursul exercițiului financiar respectiv. Cu toate acestea resursele proprii ale ale lunii ianuarie din anul următor pot fi plătite în avans, „conform Regulamentului Consiliului de punere în aplicare a Deciziei privind sistemul resurselor proprii ale Comunităților”.

Creditele înregistrate la buget se autorizează pe parcursul intervalului 1 ianuarie – 31 decembrie a anului respectiv. Creditele autorizate pentru un anumit exercițiu financiar pot fi utilizate numai pentru acoperirea cheltuielilor angajate în exercițiul financiar respectiv precum și pentru acoperirea sumelor datorate din exercițiile financiare anterioare. Trebuie ținut cont de faptul că suma globală a creditelor disponibile nu trebuie să fie depășită.

Principiul universalității

Toate veniturile acoperă toate cheltuielile de plată. În acest caz excepția o face o parte din veniturile (limitate ca sumă) care sunt desemnate să acopere o serie de cheltuieli specifice. În buget trebuie reflectate toate veniturile și toate cheltuielile fără a se face vreo ajustare între ele.

Se pot face regularizări în ceea ce privește diferențele de curs de schimb apărute în execuția bugetară. Rezultatul final ce rezultă (profit sau pierdere) se înregistrează în soldul exercițiului.

Principiul echilibrului

Conform acestuia, în buget, suma veniturilor înregistrate în anul bugetar respectiv trebuie să fie egală cu suma plăților înregistrate pentru respectivul exercițiu. Recurgerea la împrumuturi nu este autorizată; deci nu pot recurge la împrumuturi Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice precum nu pot face acest lucru nici organismele create ale Comunității.

Soldul fiecărui exercițiu financiar se înscrie în bugetul exercițiului următor ca venit – în cazul unui excedent, sau ca o cheltuială (o alocație) – în cazul unui deficit.

Principiul unității de cont

Bugetul comunitar se întocmește și se execută în moneda comunitară – euro, iar conturile se prezintă tot în euro. Ca excepție putem invoca situația unor anumite fluxuri de numerar precum cea a conturilor de avans care pot să efectueze operațiuni în monede naționale.

Principiul specializării bugetare

Prin acest principiu se poate înțelege că fiecare fond alocat trebuie să aibă o destinație determinată și trebuie afectat unui scop specific în scopul evitării oricărei confuzii între alocări. Creditele se alocă integral unor destinații specifice pe titluri și capitole; capitolele sunt împărțite în articole și posturi. Fiecare instutuție poate efectua, în cadrul propriei secțiuni din buget, transferuri de la un titlu la altul până la o limită totală de 10 % din creditele exercițiului financiar respectiv, de la un capitol la altul, de la un articol la altul, însă cu trei săptămâni înainte de a se efectua transferurile menționate, instituțiile trebuie să informeze autoritatea bugetară despre transfer.

Principiul bunei gestiuni financiare

Se definește prin raportarea la principiile economicității, eficienței și eficacității.

Pentru fiecare sector de activitate în parte, inclus în buget, se stabilesc obiective specifice, măsurabile, realizabile, relevante și datate. Realizarea acestor obiective se monitorizează prin indicatori de performanță pentru fiecare activitate. Fiecare autoritate însărcinată cu efectuarea cheltuielilor, transmite informații autorității bugetare în această privință. Toate aceste informații sunt furnizate anual și cel mai târziu în documentele care însoțesc proiectul preliminar de buget. Pentru a preveni riscurile de fraudă sau neregularități, Comisia înregistrează în situația financiară orice informații cu privire la măsurile existente sau planificate de prevenire a fraudei și de protecție impotriva ei.

Principiul transparenței

Conform acestiu principiu bugetul este stabilit în așa fel încât să asigure o bună informare asupra executării bugetului și asupra conturilor exercițiului financiar.

„La ordinul președintelui Parlamentului European, bugetul și bugetele rectificative se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene în termen de două luni de la data la care bugetul este declarat adoptat definitiv. Situațiile financiare consolidate se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Rapoartele de gestiune financiară intocmite de fiecare instituție se publică, de asemene, în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.”

I.2. Abordări de bază privind execuția bugetară

Bugetul Uniunii Europene finanțeazã toate politicile europene și cheltuielile instituțiilor UE. El este fixat prin acord între statele membre. Veniturile și cheltuielile Uniunii Europene sunt prevãzute în bugetul comunitãții în baza unor prognoze anuale.

Contribuțiile la bugetul UE provin din taxele vamale, o parte din încasãrile TVA ale statelor membre și contribuțiile statelor membre calculate în funcție de Produsul Intern Brut, dupã definiția armonizatã la nivel europen

La nivelul Comunității Europene de execuția bugetară se ocupă Comisia Europeană. Ca organ executiv la Uniunii Europene aceasta implementează deciziile bugetare luate de către Parlamentul European împreună cu Consiliul European (aceste două organisme din urmă decid ce cheltuieli vor fi făcute).

La baza întocmirii execuției bugetare stă Regulamentul financiar care, conform art. 279 din tratatul Comunității Europene, arată regulile de bază care trebuiesc respectate atunci când se stabilește bugetul. Acest regulament menționează că în fiecare an, fiecare instituție va adopta reglementări interne privind atribuțiile ordonatorilor și gestionariloe. În practică, un rol important în elaborarea și execuția bugetară îl au statele membre pentru aplicarea anumitor politici. De exemplu, cheltuielile agricole în statele membre sunt în sarcina unor instituții naționale special autorizate, care funcționează conform unor reguli fixate la nivelul Comunității. În cazul Fondurilor structurale, instituțiile europene decid asupra sumelor ce vor fi plătite și a condițiilor de punere în aplicare.

Comisia poate să delege o parte din sarcinile sale de gestiune directă, către persoane fizice sau agenții, care funcționează în numele și pe seama ei. Acest proces este cunoscut sub denumirea de externalizare. Cu toate acestea, unele sarcini, ce implică răspunderi speciale, pot fi îndeplinite numai de înstituții desemnate de autoritățile publice. Acestea se aplică în procesul de selectare a proiectelor și acordarea alocațiilor financiare. Comisia poate, ulterior, sa transfere sarcinile respective instituțiilor naționale desemnate de statele membre. De obicei această formă de externalizare este folosită în derularrea anumitor procese în domeniul educației.

Dintre sarcinile ce revin Comisiei Europene În urma procesului de execuție bugetară se remarcă asumarea răsupunderii pentru bunfuncționează în numele și pe seama ei. Acest proces este cunoscut sub denumirea de externalizare. Cu toate acestea, unele sarcini, ce implică răspunderi speciale, pot fi îndeplinite numai de înstituții desemnate de autoritățile publice. Acestea se aplică în procesul de selectare a proiectelor și acordarea alocațiilor financiare. Comisia poate, ulterior, sa transfere sarcinile respective instituțiilor naționale desemnate de statele membre. De obicei această formă de externalizare este folosită în derularrea anumitor procese în domeniul educației.

Dintre sarcinile ce revin Comisiei Europene În urma procesului de execuție bugetară se remarcă asumarea răsupunderii pentru buna gestiune a tuturor cheltuielilor precum și implementarea directă a unei părți din bugetul comunitar prin intermediul departamentelor sale.

Execuția bugetară se subordonează principiului conform căruia atribuțiile ordonatorului, contabilului, și controlorului financiar trebuie exercitate de persoane diferite. Sarcinile precum și responsabilitățile fiecăruia dintre ei se regăsesc în Regulamentul financiar. Fiecare instituție, ordonatorii, și contabilii sunt răspunzători pentru diversele operațiuni legate de obținerea veniturilor precum și de efectuarea cheltuielilor în fața autorității care se ocupă de efectuarea controlului financiar.

Cap. II. Procesul bugetar

II.1. Elaborarea bugetului

Exercițiul; financiar începe la 1 ianuarie și se incheie la 31 decembrie. Pentru eleborarea bugetului comunitar este necesară respectarea cu strictețe a următoarelor etape:

până la data de 1 iulie a anului anterior pentru cel care se dorește eleborarea bugetului fiecare instituție a Comunității Europene întocmește o estimare a cheltuielilor sale. Comisia grupează aceste estimări într-un anteproiect de buget; acestuia îi atașează un aviz care poate conține estimări diferite față de cele realizate de către fiecare insituție. Acest anteproiect conține atât o estimare a veniturilor cât și o estimare a cheltuielilor;

Consiliul trebuie sesizat de Comisie cu privire la anteproiectul de buget cel târziu până la data de 1 septembrie a anului care a precedat execuția bugetară. De fiecare dată când se intenționează să se iasă din limitele stabilite Consiliul consultă Comisia iar în anumite cazuri dacă este cazul și celelalte instituții interesate. Cel care stabilește proiectul de buget este Consiliul European care îl trimite mai departe Parlamentului spre aprobare. În cadrul Consiliului proiectul este analizat și votat prin majoritate calificată.

Până la data de 5 octombrie proiectul de buget trebuie înaintat Parlamentului European. Acest organism are dreptul să amendeze proiectul de buget cu majoritatea membrilor săi și să propună Consiliului (cu majoritate absolută de voturi exprimate) modificări ale proiectului în privință cheltuielilor care rezultă în mod obligatoriu din tratat sau din alte adoptate în virtutea acestuia. Dacă în termen de 45 de zile de la comunicarea proiectului de buget Parlamentul European și-a dat aprobarea, bugetul este adoptat definitiv. Dacă în acest termen, Parlamentul European a adoptat amendamente sau a propus modificări, proiectul de buget astfel amendat sau însoțit de propuneri de modificare este transmis Consiliului.

După ce s-a deliberat asupra proiectului de buget împreună cu Comisia (și dacă este neesar și cu celelalte instituții interesate) Consiliul hotărăște în condițiile următoare:

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să modifice fiecare dintre amendamentele adoptate de către Parlamentul European;

Referitor la propunerile de modificare:

în cazul în care o modificare propusă de Parlament nu are ca efect creșterea sumei globale a cheltuielilor unei instituții, Consiliul poate să respingă această propunere de modificare. Acest lusru se poate realiza cu majoritate calificată. În lipsa unei decizii de respingere, propunerea de modificare este acceptate;

dacă o modificare propusă de către Parlament are ca efect creșterea sumei globale a cheltuielilor unei instituții, Consiliul poate să accepte această propunere de modificare, hotărând cu majoritate calificată. În lipsa unei decizii de acceptare, propunerea de modificare este respinsă;

dacă în aplicarea dispoziției unuia din cele două alineate precedente Consiliul a respins o propunere de modificare, el poate, hotărând prin majoritate calificată, fie să mențină suma prevăzută in proiectul de buget, fie să fixeze o altă sumă.

Proiectul de buget poate fi modificat pe baza propunerilor de modificare acceptate de Consiliu.

Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea proiectului, Consiliul nu a modificat niciunul din amendamentele adoptate de Parlament și dacă propunerile de modificare prezentate de acesta au fost acceptate, bugetul se consideră adoptat definitiv. Consiliului îi revine atribuția de a anunța Parlamentul că nu a făcut nicio modificare la niciunul dintre amendamente și că propunerile de modificat au fost acceptate.

Dacă în acest termen, Consiliul a modificat unul sau mai multe amendamente adoptate de Parlamentul European sau dacă propunerile de modificare prezentate de acesta au fost respinse sau modificate, proiectul de buget este transmis din nou Parlamentului European. Consiliul îi prezintă acestuia rezultatul deliberărilor sale.

În termen de 15 zile de la comunicarea proiectului de buget Parlamentul European, inbformat cu privire la răspunsul dat propunerilor sale de modificare, poate să amendeze sau să respingă majoritatea membrilor care îl compun și cu trei cincimi din voturile exprimate, și adoptă bugetul în consecință. Dacă Parlamentul nu a hotărât în acest termen, bugetul se consideră adoptat definitiv.

Atunci când procedura de mai sus este îndeplinită, președintele Parlamentului European constată că bugetul este adoptat definitiv.

Parlamentul European poate respinge proiectul de buget din motive importante și poate cere să-i fie prezentat un nou proiect.

În ceea ce privește nivelul cheltuielilor (altele decât cele care rezultă în mod obligatoriu din tratat sau din alte acte normative) se fixează o rată de creștere anuală maximă în raport cu cheltuielile de aceeași natură din exercițiul financiar în curs. După consultarea Comitetului de politică economică, Comisia Europeană stabilește rata maximăcare rezultă din:

evoluția volumului produsului național brut realizat în cadrul Comunității;

variația medie a bugetelor statelor membre;

evoluția costului vieții în decursul ultimului exercițiu bugetar.

Până la 1 mai, rata maximă este comunicată tuturor instituțiilor Comunității.

Dacă rata de creștere care rezultă din proiectul de buget stabilit de Consiliu este mai mare decât jumătate din rata maximă, Parlamentul European, exercitându-se și dreptul de a formula amendamente, poate mări suma totală a cheltuielilor susmenționate în limita jumătății ratei maxime. Dacă Parlamentul European, Consiliul sau Comisia consideră activitățile Comunităților necesită o creștere a cheltuielilor care depășește rata stabilită prin procedura arătată, poate fi stabilită o nouă rată prin acord între Consiliu, care hotărăște cu majoritatea membrilor săi și cu trei cincimi din voturile exprimate. Pentru că eleborarea și adoptarea bugetului Uniunii Europene să decurgă în bune condiții, toate cele trei instituții (Parlamentul, Consiliul și Comisia) trebuie să colaboreze din toate punctele de vedere – ședințe de lucru comune la care participă persoanele responsabile de buget din cele trei instituții.

„La elaborarea bugetului pe anul 2001, pentru prima dată, Comisia Europeană a abordat dezbaterea orientărilor politice și bugetare anuale, plecând de la 29 de zone de politici UE. Această abordare asigură o privire coerentă și cuprinzătoare asupra obiectelor stabilite pentru fiecare zonă a politicii UE și asupra resurselor umane, materiale și financiare necesare atingerii lor, în cadrul plafoanelor cuprinse în perspectiva financiară. Bugetarea pe activități va fi completată, la nivelul departamentelor UE, cu introducerea managementului pe activități”.

II.2. Execuția bugetară

Pentru partea de venituri, statele membre sunt chemate să transfere veniturile care revin la bugetul UE, începând cu data de 1 ianuarie. Dacă până la începutul unui exercițiu financiar, bugetul nu a fost încă votat, cheltuielilepot fi efectuate lunar, pe fiecare capitol sau pe altă diviziune bugetară, în limita unei doisprezecimi din fondurile alocate în bugetul exercițiului precedent. În acest context nu trebuie să se pună la dispoziția Comisiei fonduri care depășesc o doisprezecime a celor prevăzute în proiectul de buget aflat în curs de pregătire. Consiliul, hotărăște cu majoritate calificată dacă poate să autorizeze cheltuieli care depășesc o doisprezecime, dacă celelalte condiții fixate mai sus sunt respectate.

În cazul în care acestă decizie privește alte cheltuieli decât cele care rezultă în mod obligatorie din tratat sau din actele adoptate din virtutea acestuia Consiliul o transmite imediat Parlamentului European. În termen de 15 zile Parlamentul hotărăște cu majoritatea membrilor săi și cu 3/5 din voturile exprimate și poate lua o decizie diferită în ceea ce privește aceste cheltuieli, și ceea ce depășește doisprezecimea deja menționată. Această decizie a Consiliului este suspendată până în momentul în care Parlamentul adoptă o decizie. Dacă în termenul prevăzut Parlamentul nu ia o altă decizie decât cea a Consiliului se consideră a di adoptată aceasta din urmă (decizia Consiliului European).

Execuția părții de cheltuieli impune existența bazei legale, adică o cheltuială înscrisă în buget poate fi efectuată numai dacă a fost adoptată o prevedere legală din care decurge obligația de cheltuială pentru Uniunea Europeană. Ca excepție de la această regulă, în sensul că anumite cheltuieli pot fi efectuate numai pe baza înscrierii lor în buget, există pentru sume „nesemnificative” în patru cazuri cum ar fi:

Scheme pilot de natură experimentală;

Acțiuni preliminare pentru pregătirea unei propuneri legislative;

Acțiuni ale fiecărei instituții, în cadrul autonomiei sale administrative;

Acțiuni inițiate de Comisie în vederea realizării unor atribuții (studii, opinii privind politica socială etc.)

De execuția bugetului se ocupă Comisia Europeană pe propria sa răspundere și în limita fondurilor care le are la dispoziție, cu respectarea principiului bunei gestiuni financiare. În practică, ofițerii de autorizare, ofițerii de contabilitate și controlorii financiari sunt persoanele care execută bugetul. Motivația pentru care se realizează această delegare a responsabilităților urmărește evitarea conflictului de interese și a abuzului de putere. Ofițerul de autorizare dă autorizarea pentru efectuarea unei cheltuieli. Ofițerii de contabilitate (sunt singurii care se ocupă cu mânuirea banilor precum și a altor active) se ocupă cu executarea plăților. Controlorii financiari sunt cei care se ocupă de monitorizarea execuției și auditului, a respectării condițiilor de legalitate a operațiunilor. Aceștia din urmă au o anumită independență în sensul în cazul descoperirii unor ilegalități pot iniția actiuni la Curtea de Justiție Europeană.

În vederea utilizării creditelor conform aceluiași principiu statele membre cooperează cu Comisia. Tot aceasta poate proceda la transferarea de fonduri de la un capitol la altul sau de la o subdiviziune la alta în limita și în condițiile fixate de regulamentul care stă la baza acestui proces.

Pentru efectuare oricărei cheltuieli este necesară parcurgerea următoarelor etape:

Angajarea cheltuielii. Această etapă se poate realiza numai în cazul în care controlorul financiar verifică existența bazei legale și a prevederilor bugetare;

Validarea cheltuielii. Ofițerul de autoritate se ocupă de validarea cheltuielii. Acesta verifică existența obligației de plată față de un creditor, suma de plată precum și condițiile în care plata devine exigibilă;

Autorizarea. Este operațiunea prin care ofițerul de autorizare dă dispoziție ofițerului de contabilitate să efectueze plata pentru o cheltuială care a fost validată. Ordinul de plată este trimis spre viză preventivă controlorului financiar;

Plata. Este ultimul pas în efectuarea unei cheltuieli. În cadrul acestei ultime etape ofițerul de contabilitate efectuează plata propriu-zisă iar prin aceasta încetează obligația instituției față de creditor.

II.3. Controlul execuției bugetare

Ca multe dintre alte activități, și activitatea de execuție bugetară necesită un control în vederea respectării legitătilor ce stau la baza întocmirii precum și a utilizării resurselor din buget. În cursul anului financiar, Comisia trimite rapoarte lunare Parlamentului și Curții de Conturi asupra execuției veniturilor și cheltuielilor bugetului comunitar. După încheierea exercițiului financiar, până la data de 1 mai a anului următor, Comisia elaborează contul consolidat al execuției veniturilor și cheltuielilor bugetului, bilanțul activelor și pasivelor Uniunii Europene, dar și o analiză a managementului financiar. Parlamentul European și Consiliul primesc anual de la Comisie conturile exercițiului precedent aferente operațiunilor bugetare. În plus acestea mai primesc și un bilanț financiar care descrie activul și pasivul Comunității.

La recomanderea Consiliului, Parlamentul European hotărăște cu majoritate calificată și descarcă Comisia de executarea bugetului. În aceste scop Consiliul și Parlamentul examinează pe rând conturile și bilanțul și răspunde instituțiilor controlate la observațiile Curții de Conturi aceasta elaborează propriul său raport asupra respectării legalității în execuția veniturilor și a cheltuielilor și a practicării unui management financiar sănătos. Acest raport poate sau nu să acorde descărcarea de gestiune.

Înainte de a da descărcare Comisiei sau în orice scop aflat în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale în materia execuției bugetare, Parlamentul European poate cere audierea Comisiei cu privire la efectuarea cheltuielilor sau cu privire la funcționarea sistemului de control financiar. La cererea Parlamentului Europen, Comisia este obligată să prezinte acesteia orice informație.

Este foarte importantă protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și lupta împotriva fraudei tocmai în acest scop a fost înființat Oficiul de Luptă Anti – Fraudă (OLAF) în anul 1999, iar „în anul 2000 a fost creat Oficiul de Audit Intern. Se analizează și oportunitatea înființării unui Birou al procurorului public european (până în prezent, procedurile penale sunt desfășurate numai de către statele membre). La nivelul anului 1995, cazurile de fraudă și iregularități în gestionarea veniturilor și cheltuielilor Uniunii Europene au reprezentat între 1 % – 2 % din buget (735 milioane ecu și 411 milioane ecu la cheltuieli).

Cap. III. Resursele bugetului

III.1. Sistemul de venituri

În art. 268 al Tratatului Comunității Europene se prevede ca toate veniturile și cheltuielile Comunității să fie estimate pentru fiecare exercițiu finaniar și trebuie evidențiate în buget.

Spre deosebire de alte organizații internaționale care își acoperă cheltuielise și își formează o mare parte din resurse pe baza contribuțiilor statelor membre, Uniunea Europeană are la bază un sistem de venituri proprii. Art. 269 a Tratatului de la Amsterdam care aduce modificări Tratatului de constituire a CEE (Comunitatea Economică Europeană) prevede ca bugetul să fie finanțat integral din resurse proprii, fără a se apela și la alte venituri. În acest sens Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, adoptă dispozițiile privind sistemul de resurse proprii al Comunității și recomandă statelor membre adoptarea acestuia.

La acest sistem de finanțare (sistem propriu de venituri) s-a ajuns cu dificultate deoarece deciziile privitoare la categoriile de venituri precum și mărimea acestora sunt de natură politică și au un impact puternic și direct asupra resurselor naționale pe care statele membre trebuie să le transfere / cedeze la nivelul Uniunii Europene. Pe de altă parte deciziile politice pot să influențeze relațiile dintre cetățeni sau firme contribuabile și statele membre ale UE. Aceste decizii sunt adoptate de Consiliul UE pe baza votului unanim.

Bugetul Uniunii Europene are în structura sa petru categorii de venituri:

Venituri proprii tradiționale sunt considerate a fi proprii deoarece sunt încasate de la statele membre datorită politicii pe care o duce Uniunea Europeană – uniunea vamală și politica agricolă comună. Aceste venituri au început să fie incluse în buget încă din anul 1971, având ca temei legal hotărârea Consiliului European de la Haga din anul 1969.

Aceste venituri sunt formate din două grupe de taxe:

Taxe vamale – reprezintă aproximativ 86 % din veniturile proprii tradiționale. Acestea se încasează la granițele UE prin aplicarea tarifului vamal comun la valoarea vamală a bunurilor importate din țările care nu sunt membre.

Taxele agricole – percepute la importul de produse agriocole. Reprezintă diferența până la 100 % (adică 14 %). Mărimea acestor taxe este dependentă de diferențele între prețurile mondiale (mai mici) și prețurile de pe piețele europene (mai mari).

„Ponderea veniturilor proprii tradiționale în totalul veniturilor proprii a scăzut de la 23,6 % în anul 1992 la 15,3 % în anul 2001. Acest trend este efectul combinat al reducerii generale a nivelului tarifelor vamale și al diminuării diferențelor dintre prețurile produselor agricole de pe piața europeană și prețurile mondiale.”

Aceste venituri proprii tradiționale se încasează de către statele membre în contul UE. Tocmai de aceea acest proces necesită mobilizarea unui mare volum de resurse umane și materiale; pentru acoperirea cheltuielilor statele membre au dreptul să rețină o cotă de 25 % (până in anul 2001 cota era de 10 %) din încasări.

Parte din taxa pe valoarea adăugată (TVA) din statele membre

Formarea veniturilor bugetare pe baza TVA se realizează prin aplicarea unei anumite cote procentuală asupra bazei de impozitare (pentru TVA). Aceste venituri reprezintă o parte din TVA încasată de către statele membre. În anul 2001 cota procentuală a fost de 1 %, în anii 2002 – 2003 de 0,75 %, iar începâNd cu anul 2004 cota este de 0,50 %. Baza de impozitare nu poate fi mai mare de 50 % din PNB al fiecărui stat membru (cu aplicare din 1999).

„Ponderea acestui venit în totalul veniturilor UE este în descreștere, de la 61,8 % în anul 1992 la 35,9 % în anul 2001.”** Reducerea mărimii cotei de TVA nu face decât să accentueze această tendință de reducere.

Cota din produsul național brut (PNB) al statelor membre – este un venit care se stabilește anual; de asemenea putem spune că este un venit variabil. Ca resursă bugetară aceasta fost introdusă în anul 1988 cu o pondere de 43 % din veniturile proprii ale Uniunii.

Acest venit se încasează de la statele membre în cazul în care celelalte două tipuri de venituri proprii prezentate anterior nu acoperă cheltuielile. Mărimea acestui venit nu poate fi mai mare decât diferența dintre: limita maximă a tuturor veniturilor proprii ale UE (ca procent din PNB cumulat al statelor membre) și celelalte venituri proprii (venituri tradiționale și venitul din TVA). Această resursă completează celelalte resurse până la limita 1,24 % PNB comunitar – limita maximă autorizată pentru veniturile proprii ale UE. Această limită a fost de 1,15 % în anul 1988; 1,20 % în anul 1992; 1,27 % în 1993 – 1999. Ponderea acestui venit in totalul veniturilor proprii a crescut in anul 2001 față de anul 1992 de la 14,6 % la 48,8 %.

Alte venituri

În acestă clasă sunt incluse: dobânzile și penalitățile de întârziere la plata obligațiilor față de bugetul UE. Mai fac parte și: penalitățile achitate de unele firme pentru încălcarea unor reglementări comune (de exemplu în ceea ce privește nerespectarea reglementările din domeniul competiției); impozitele pe salariile angajaților din instituțiile UE; venituri din operațiuni administrative ale acelorași instituții, surplusurile din anii financiari anteriori.

Pentru anul 2001, aceste venituri au fost de 0.7 miliarde euro (aproximativ 0.7% din totalul veniturilor bugetului UE). Mărimea acestor venituri variază de la an la an, în mare parte ca efect al excedentului bugetar care se preia ca venit din bugetul anterior.

Primele trei categorii de venituri enumerate mai sunt sunt considerate „venituri proprii” ale UE care au la bază PNB al statelor membre. Pentru acesta Consiliul European hotărăște plafonul maxim (un anumit procent din PNB) admis ca venit al Uniunii Europene.

III.2. Sistemul de cheltuieli

Cheltuielile din bugetul UE reprezintă expresia în cifre a priorităților și politicilor Uniunii Europene.

Tratatul de constituire a CEE, modificat prin Tratatul de la Amsterdam (art. 268-280 ), este cel care reglementează procedurile de alcătuire și adoptare a bugetului. Conforn art. 271, cheltuielile cuprinse în buget sunt autorizate pe durata unui exercițiu financiar. Una dintre regulile de bază în ceea ce privește întocmirea bugetului spune că sumele alocate pentru cheltuieli nu pot fi reportate de la un exercițiu la altul. În buget cheltuielile se grupează în părți, capitole și apoi în subcapitole (dacă este cazul) în funcție de destinația lor (art 279).

O mare parte din fonduri sunt destinate: Politicii Agricole Comune precum și Politicii de Convergență Economică și Socială. În buget, cheltuielile sunt grupate în opt secțiuni în funcție de instituțiile create, astfel:

Parlamentul European;

Consiliul European;

Comisia Europeană;

Curtea de Justiție;

Curtea de Conturi;

Comitetul Economic și Social;

Comitetul Regiunilor;

Ombudsman-ul.

În procesul de luare a deciziilor, cheltuielile se grupează pe programele derulate de UE și acțiunile acesteia prin a caror aplicare se realizează obiectivele Uniunii Europene. Clasificarea cheltuielilor se referă la distincția care se face între cheltuielile Uniunii, al caror principiu de bază și volum sunt legal stabilite prin tratate, legislație secundară, convenții, tratate internaționale sau contracte particulare (cheltuieli obligatorii), și cheltuielile al căror volum este determinat de către autoritatea bugetară. Clasificarea cheltuielilor generează tensiuni între cele două instituții ce exercită autoritatea bugetara: Consiliul de Miniștri și Parlamentul European, având în vedere că Parlamentul poate stabili numai volumul cheltuielilor facultative. Deoarece cheltuielile pentru agricultură sunt considerate obligatorii, rezultă că peste 45 % din bugetul comunitar nu se află sub controlul Parlamentului.

Constituția Europeană în curs de ratificare conține prevederi referitoare la eliminarea distincției între cheltuielile obligatorii și cele facultative. Unificarea celor două tipuri de cheltuieli va avea două consecințe: Parlamentul va putea interveni în ce privește bugetul în ansamblu dar nu va mai avea ultimul cuvânt de spus în privința cheltuielilor facultative.

Principalele categorii de cheltuieli sunt:

Agricultură;

Operațiuni structurale;

Politici interne;

Acțiuni externe;

Administrație;

Ajutor pentru pre – aderare;

Rezerve.

Cheltuielile pentru agricultură sunt acea categorie de cheltuieli cate dețin cea mai mare pondere în cadrul bugetului Europene (46 % din totalul cheltuielilor). În cea mai mare parte prin intermediul Politicii Agricole Comune se acoperă cheltuieli cu: susținerea veniturilor fermierilor; subvenții acordate pentru cei care exportă produse agricole în statele nemembre, măsuri de dezvoltare rurală; creșterea productivității agricole; asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultori, stabilizarea piețelor; garantarea securității aprovizionării și asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori; etc.Deciziile privind politica agricolă se iau cu majoritate calificată în Consiliul de Miniștri, după consultarea Parlamentului European. La început, PAC a permis Comunității să-și asigure autonomia într-un timp foarte scurt. Cu toate acestea, funcționarea sa a devenit tot mai costisitoare din cauza prețurilor prea ridicate față de nivelul pieței mondiale. Reforma din 1992 a corectat această situație reducând prețurile agricole garantate, instituind prime compensatorii pentru producători și așa numitele “măsuri de acompaniere”.

Reforma din 1999 – a avut la bază Agenda 2000 – pune accentul pe siguranța alimentară, obiectivele de mediu și agricultura durabilă. Aceasta reformă vizează și creșterea competitivității produselor agricole ale Comunității, accelerarea elaborării legislației în domeniul agriculturii și a implementării acesteia, etc.

Reforma din 2003 presupune:

„simplificarea măsurilor de sprijin și a ajutorului direct prin decuplarea plăților directe către fermieri (ajutorul financiar pe care îl primesc nu este legat de producția realizată);

sprijinirea dezvoltării rurale prin transferarea fondurilor de sprijin destinate pieței agricole către dezvoltarea rurală în mod gradat (reducerea plăților directe către fermele mari);

un mecanism de disciplină financiară (plafonarea cheltuielilor destinate măsurilor de sprijin pentru piața agricolă și a ajutorului financiar direct între 2007 și 2013)”.

Cheltuielile pentru operațiuni structurale ocupă locul doi în cadrul bugetului. În ultimul deceniu, acestea au înregistrat o creștere semnificativă atât în sumă absolută cât și ca pondere în totalul cheltuielilor. Destinația acestor fonduri este aceea de finanțare a proiectelor și acțiuni de modernizare a structurilor economice precum și îmbunătățirea situației sociale a grupurilor de persoane defavorizate.

Cheltuieli pentru politici interne presupun colaborarea la finanțarea unei multitudini de domenii. Acestea au reprezentat 6,5 % din 6 miliarde euro în ultimii șase ani. De exemplu, în anul 2000 mai mult de 480 milioane euro au fost alocate pentru diverse măsuri în domeniul educației și formării profesionale a tinerilor. Cele mai importante domenii finanțate – în raport cu sumele alocate – sunt:

cheltuieli de cercetare și dezvoltare tehnologică (la nivelul anului 2001 – 3.9 miliarde de euro au fost alocate acestui domeniu – această sumă reprezenta aproximativ 63 % din totalul cheltuielilor pentru politici interne);

rețele de transport transeuropene (0.7 miliarde euro – în anul 2001);

învățământ, pregătire profesională, vocațională (0.5 miliarde euro – prin cele mai cunoscute programe precum Socrates, Leonardo și Tineri pentru Europa);

piața muncii și inovare tehnologică, mediu, cultură, audiovizul, etc.

În materie de proiecte finanțate de la nivel europen, România a beneficiat de o sumă de 13 milioane de euro (pe total proiecte – Socratea, Leonardo, Comenius, Erasmus, Grundtvig, etc.) începând cu anul 2007 când acestor programe li se alătură unul nou – Lifelong Learning Programme bugetul alocat Tarii noastre va crește cu 35 – 38 %. În felul acesta ajungându-se la aproximativ 19 milioane euro fără a mai fi nevoie de a se plăti tichete de participare într-o sumă mai mare de 800 milioane euro – privilegiu a fi stat membru al Comunității.

Cheltuieli pentru politici externe – presupun realizarea programelor și acțiunilor de cooperare cu țările din:

„zona mediteraneană și Orientul Mijlociu (0.9 miliarde euro);

Asia și America Latină (0.9 miliarde euro);

Balcani (0.7 miliarde euro);

Spațiul fostei Uniuni Sovietice (0.5 miliarde euro)”*

În ultimii ani, un total de aproape 5 miliarde euro sau 5,1 % din bugetul general a fost alocat politicii externe.

Cheltuieli administrative se referă la salariile angajaților UE, chirii pentru clădiri și terenuri, întreținere și funcționare și informații, etc. Acestea sunt în medie de 5 % din buget, iar diferența o reprezintă cheltuielile operaționale.

Cheltuieli privind ajutorul de pre-aderare – sunt fonduri care au ca destinație țările candidate. La nivelul anului 2001 acestea se ridicau la suma de 3.24 miliarde euro sumă rămasă constantă pe parcursul 2001 – 2006.

Rezervele și garanțiile – asigură flexibilitatea necesară pentru rezolvarea situațiilor neprevăzute care pot să apară în economie, pe parcursul exercițiului financiar analizat. În bugetul anului 2001 sunt prevăzute ca rezerve 0.9 miliard euro, împărțite după cum urmează:

0.5 miliarde euro – rezerva monetară – în vederea acoperirii diferențelor de curs la cheltuielile pentru agricultură;

0.2 miliarde euro – rezerva pentru ajutor de urgență;

0.2 miliarde euro – rezerva la împrumuturile acordate cu garanția UE.

Tab. nr.1 Tabel privind structura și evoluția cheltuielilor bugetare ale UE

– miliarde euro –

Cap. IV. Evoluția bugetului comunitar

de la „UE – 15” la „UE – 25”

Bugetul anului 2004 are o particularitate aparte prin aceea că bugetul Uniunii Europene este analizat în noua sa structură orientată pe politici. Bugetul anului 2004 a fost adoptat cu majoritate de voturi, iar în mod oficial cifrele stabilite se referă la Europa celor 15, dar începând cu 1 mai 2004 când vor mai adera 10 state europene, există un acord politic și asupra Bugetului UE – 25. În ceea ce privește bugetul pe 2004 al celor 25 de state, acesta reprezintă 0.98 % din venitul național brut (VNB) al Uniunii. S-au prevăzut alocații totale în sumă de 111.3 miliarde euro. În același timp, bugetul UE – 15 prevedea alocații de 99.6 miliarde euro. Diferența (de 11.7 %) dintre bugetul UE – 15 și UE – 25 reflecta impactul aderării celor 10 țări, fără a neglija continuitatea pregătirii aderării celorlalte țări candidate, finanțarea noilor programe sau priorități.

Deoarece în bugetul comunitar pe anul 2004 au apărut noi programe privind lărgirea, dar și protecția granițelor – facilitatea Schengen, precum și alte programe speciale, în vederea finanțării acestora s-au alocat 11.8 miliarde euro. Sumele se alocă începând cu data de 1 mai 2004 noilor state venite în Uniune pe baza respectării acelorași condiții ca și vechile statele.

„Țările UE sunt țări cu economii deschise. Această caracteristică este favorabilă definirii unor reguli de coordonare și în plan comercial. Din această perspectivă, aceste țări sunt adaptate pentru funcționarea unei uniuni monetare, cu condiția ca nici un membru al UE să nu deturneze obiectivele de politică economică, cum ar fi, stabilitatea prețurilor. Deoarece beneficiile unei uniuni monetare, pentru un grup de țări, sunt relevante dacă interrelațiile comerciale sunt importante.”* Cu toate acestea prioritatea bugetului pe anul 2004 este lărgirea Uniunii Europene, dar specialiștii apreciază că acesta nu mai absoarbe resurse financiare foarte mari. Alocațiile pentru extinderea UE, la nivelul anului 2004 au scăzut în comparație cu anii precedenți. În acest an (2004) accentul se pune pe acțiunile de pregătire de pregătire adminiostrativă, de exemplu recrutarea de personal, din statele membre pentru ocuparea unor posturi în Comisia Europeană și celelalte instituții.

În vederea participării UE la reconstrucția Irakului pe anii 2003 – 2004, apar „noi nevoi” la buget pentru care acesta este majorat cu încă 160 milioane euro tocmai pentru aceperirea acestei alocații. De asemene, continuarea acțiunii din Bosnia – Herzegovina și o nouă acțiune Macedonia în vederea asigurării securității și stabilității europene, a făcut suplimentarea fondului ce corespunde capitolului Politici Comune și Securitate Comună cu aproximativ 30 % în comparăție cu suma alocată aceleiași secțiuni în anul 2003.

În bugetul pe anul 2004 continuă ajutoarele de preaderare pentru România și Bulgaria (780 milioane euro) iar pentru Turcia (250 milioane euro); sume în creștere în comparație cu cele alocate pe anul 2003. În setorul agricol și cel al dezvoltării rurale sunt prevăzute 48.1 miliarde euro în UE – 15 și 50.5 miliarde euro în UE – 25. În fondul de coeziune au fost disponibile 5.68 miliarde euro, iar în fondurile structurale 35.3 miliarde euro. Domeniul cercetării a beneficiat de 4.8 miliarde euro.

Bugetul UE – 15 a prevăzut plăți de 99.6 miliarde euro pentru domenii percum politica agricolă, fondurile structurale, politica internă și externă. Această sumă a reprezentat o diminuare cu 0.3 % față de sume alocate pe anul 2003 pentru aceleași domenii. Această reducere este explicată pe seama apariției unor noi priorități în domeniul politicii externe; astfel alocațiile bugetare pentru sectorul afacerilor externe au crescut în anul 2004 cu 7.6 % față de anul precedent.

Pentru anul 2007 propunerea Comisiei Europene pentru bugetul UE se ridicã la 126,8 miliarde euro. Comisia propune ca din suma totalã, 54,3 miliarde sã fie destinați creșterii competitivitãții economice și politicilor de coeziune în vederea creșterii economice și ocupare a forței de muncã. Creșterea cu aproximativ 7 miliarde fațã de anul precedent este considerată o creștere strategicã deoarece din aceăși bani se vor finanța programe cheie precum Programul pentru Competitivitate și Inovare, Rețelele Trans-Europene (TEN), Programul de Formare Continuã și programele de Coeziune.

Deci, la nivelul anului 2007, 43 % din fondurile bugetului UE propus vor fi investite în competitivitate și coeziune. Pentru agriculturã, Comisia a alocat 35 % din cheltuieli și 10 % pentru dezvoltarea ruralã. Schema de buget UE pentru 2007 prevede și plata compensațiilor pentru România și Bulgaria – 0.4 % din totalul bugetului.*

În ceea ce privește țara noatră, ca și celelalte țări Est Europene, aceasta parcurge un proces de tranziție la economia de piață, de integrare în structurile economice. Cu toate acestea România trebuie să-și asume obligațiile ce decurg din calitatea de membru, să adere la obiectivele uniunii politice, economice și monetare. Realizarea cu succes a aderării presupune „parcurgerea unei perioade de tranziție, care să permită realizarea ajustărilor necesare funcționării eficiente a viitorului spațiu integrat. În cadrul acestei etape, are loc un transfer treptat al unei părți a suveranității naționale către unele instituții comune, care obțin astfel un caracter supranațional.”**

Întregul proces de integrare este unul care aduce atât beneficii pentru cetățenii României, dar există și anumite condiții de natură economică pe care noi trebuie să le îndeplinim. În acest sens, în continuare se va prezenta pachetul financiar pentru România. Este o evoluție a încasărilor și plăților făcute atât de Uniunea Europeană în sensul finanțări anumitor sectoare precum și efortul pe care trebuie să-l depună țara noastră pentru a beneficia de aceste sume. Această evoluție este una previzională pentru perioada 2007 – 2009.

Tabelul nr. 2. Angajamente ale Uniunii Europene

Notă: Cheltuielile de administrație pentru România reprezintă 70 % din totalul cheltuielilor pentru această categorie alocate pentru România și Bulgaria.

Tabelul nr. 3. Angajamentele României (efortul bugetar)

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice și calcule ale autorilor pornind de la A financial package for the accession negotiations with Bulgaria and Romania, Communication from the Commission,Commission of the European Communities, Brussels, 19.2.2004, SEC(2004) 160 final

Pe lângă angajamentele pe care Uniunea Europeană, pe de o parte, și România, pe de altă parte, le fac există și o serie de plăți la care aceste două păți participă; după cum urmează:

Tabelul nr. 4. Plăți efectuate de Uniunea Europenă

Notă: Cheltuielile de administrație pentru România reprezintă 70 % din totalul cheltuielilor pentru această categorie alocate pentru România și Bulgaria.

Tabelul nr. 5. Efortul bugetar al României (plăți)

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice și calcule ale autorilor pornind de la A financial package for the accession egotiations with Bulgaria and Romania, Communication from the Commission, Commission of the European Communities, Brussels, 19.2.2004, SEC(2004) 160 final*

Notă: Balanță netă se calculează ca diferență între Total Plăți și Contribuția României la bugetul Comunității Europene

Cap. V. Dezechilibrele bugetare la nivelul

statelor membre și corectarea acestora

Oricât de mult ne-am dori o situație ideală, în care cheltuielile să fie acoperite în totalitate ce veniturile procurate (venituri = cheltuieli) de multe ori acest lucru nu este posibili; de obicei ne confruntăm cu situația în care veniturile nu sunt suficiente ca surse acoperitoare și de aceea se va apela la alte tipuri de venituri.

Soldurile pe care un stat membru le primește de la bugetul Uniunii Europene și veniturile pe care le varsă la bugetul acesteia arată că unele state membre au solduri negative – primesc mai puțin decât varsă la buget, iar alte state au solduri pozitive – primesc mai mult decât varsă la buget. Dintre statele care au solduri negative putem aminti: Marea Britanie, Germania, Franța, Austria, Olanda; aceste state au fost conștiente încă de la început că vor face un efort pentru a contribui mai intens la reducerea decalajelor în raport cu statele membre care sunt mai puțin prospere decât acestea. Iar acele state care au solduri negative sunt: Irlanda, Grecia, Portugalia, Spania.

O asemenea abordare este de descurajat, așa afirmă experții, deoarece un stat membru nu trebuie să confunde avantajele și costurile care derivă în urma participării la proiectul comun al UE. De cele mai multe ori aceste avantaje și costuri sunt greu de cuantificat. Însă, de știut este faptul că între soldul relațiilor de venituri și cheltuieli este o permantă relație iar aceasta determină o permanantă preocupare pentru experți.

Pentru a determina soldul bugetar în relația cu statele membre, a fost necesară convenirea unei metodologii cu privire la repartizarea veniturilor și a cheltuielilor Uniunii pe statele membre. De exemplu: 86 % din veniturile proprii tradiționale sunt reprezentate pe baza veniturilor din taxele vamale care se încasează pe teritoriul statului unde are loc trecere frontierei. Încasarea taxelor vamale se face datorită politicii vamale comune promovate de UE. Există și așa numitul „efect Rotterdam” conform căruia mărfurilr intrate pe teritoriul unui stat membru (de ex. în Olanda prin portul Rotterdam), supuse taxelor vamale, pot fi consumate pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene. Deci, veniturilr proprii tradiționale sunt repartizate pe statele membre proporțional în raport cu ponderea veniturilor din TVA și din PNB și nu în funcție de locul unde aceste venituri au fost încasate.

Aproximativ 94 % din cheltuielile Uniunii Europene sunt repartizate pe statele membre pentru calculul soldului bugetar, deoarece există și cheltuieli care au ca beneficiari țări din afara Uniunii; dintre aceste cheltuieli, cele mai semnificative sunt cele pentru acțiuni externe.

Ca metodă de corectare a dezechilibrului bugetar care poate apărea la nivelul statelor membre putem folosi compensația bugetară. La această soluție apelează țări precum Germania, Austria, Olanda și Suedia, în anul 1998, când acestea înregistrează solduri bugetare negative. În scopul rezolvării acestei probleme aceste patru țări au propus introducerea unui sistem generalizat de compensații bugetare care să poată fi aplicat cu ușurință oricărui stat membru care se află într-o situație asemănătoare. Consiliul European din 1984 descrie această situație ca fiind „o povară bugetară care este excesivă în raport cu prosperitatea sa relativă”.* Afirmând acest lucru Consiliul European se referea în principal la situația cu care s-a confruntat Marea Britanie în anul 1973 când acest stat a solicitat o corecție pentru soldul său negativ în ceea ce privea relația cu bugetul UE. Bugetul excesiv precum și soldurile negative ale statelor membre precum și necesitatea apariției compensării bugetare au avut două cauze principale:

Sectorul agricol al Marii Britanii era mai mic și structurat diferit în comparație cu alte state membre (Franța sau Germania) și de aceea primea mai puține fonduri în cadrul Politicii Agricole Comune;

Marea Britanie avea o pondere mai mare în baza de calcul a TVA (pe total UE) decât în totalul PNB al Uniunii Europene; aceasta fiind una din cauzele pentru care Marea Britanie avea o contribuție mai mare la buget, într-o perioadă în care venitul din TVA era important în buget.

Ca dovată a situației Marii Britanii și din dorința de corectare a dezechilibrului în care aceasta se afla, în anul 1984 a fost adoptat un mecanism de compensare bugetară pentru acest stat. Acesta prevedea:

Contribuția Marii Britanii la bugetul Uniunii Europene să fie redusă cu 66 % din soldul negativ în relația cu acest buget. Acest sold se calculează prin aplicarea la volumul total al cheltuielilor UE a diferenței procentuale între ponderea Marii Britanii în vărsămintele de TVA pe totalul Comunității și ponderea Marii Britanii în totalul cheltuielilor acesteia (UE);

Minusul de venituri ce rezultă datorită compensației catre Marea Britanie să fie acoperit de restul statelor membre proporțional cu ponderea pe care acestea o dețin în vărsămintele de TVA pe totalul UE (modificată în 1988 cu ponderea PNB al UE).

Toate regularizările ce au loc pe baza acestui mecanism se efectuează numai prin vărsămintele de TVA. Acest mecanism de compensare este păstrat și în prezent însă este mai complicat și mai puțin transparent deoarece, în timp, venitul din TVA a trecut pe locul doi ca pondere în veniturile Uniunii (și va fi în descreștere), iar calculele de compensare se fac în condițiile existente anterior (ca și când bugetul ar fi finanțat preponderent din TVA).

Studiile făcute de Comisia Europeană recomandă eliminarea acestui mecanism de compensare deoarece:

Condițiile inițiale nu mai sunt aceleași. Fondurile pentru agricoltură au scăzut sub 50 % în comparație cu anul 1984 când acestea reprezentau aproximativ 70 % din bugetul comunitar. În același timp a crescut mărimea relativă a fondurilor pentru operațiuni structuraledestinate atingerii convengenței, respectiv a coeziunii economice și sociale.

Prosperitatea relativă a Marii Britanii s-a îmbunătățit și a ajuns la nivelul mediei Uniunii Europene;

În prezent mai sunt state membre care au solduri negative asemănătoare cu cele ale Marii Britanii.

Concluzii

Bugetul Uniunii Europene finanțeazã toate politicile europene și cheltuielile instituțiilor UE. El este fixat prin acord între statele membre. Veniturile și cheltuielile Uniunii Europene sunt prevãzute în bugetul comunitãții în baza unor prognoze anuale.

Contribuțiile la bugetul UE provin din taxele vamale, o parte din încasãrile TVA ale statelor membre și contribuțiile statelor membre calculate în funcție de Produsul Intern Brut, dupã definiția armonizatã la nivel europen.

Consiliul și Parlamentul European sunt autoritãțile „bugetare” ale Uniunii. Cele douã instituții aprobã bugetul pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene. Parlamentul aprobã cheltuielile facultative în timp ce Consiliul pe cele obligatorii. Parlamentul European este însã ultimul for care decide. Fãrã un vot pozitiv din partea Parlamentului Consiliul nu poate adopta bugetul anual UE. Procedura este similarã și în cazul Perspectivei financiare multi-anuale. Comisia propune schema de buget la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lui mai, iar bugetul UE este publicat în luna februarie a anului la care se referã, dupã aprobarea Consiliului și votul pozitiv Parlamentului.

În fiecare an designul bugetului european este determinat de „Perspectiva financiarã” multi-anualã care stabilește obiectivele Uniunii Europene pe termen lung. Actuala perspectivã financiarã multi-anualã a fost aprobatã de instituțiile europene în luna mai 2006 și fixeazã obiectivele Uniunii pe perioada 2007 – 2013.

Întregul proces de integrare este unul care aduce atât beneficii pentru cetățenii României, dar există și anumite condiții de natură economică pe care noi trebuie să le îndeplinim.

Bugetul anului 2004 are o particularitate aparte prin aceea că bugetul Uniunii Europene este analizat în noua sa structură orientată pe politici. În vederea extinderii Uniunii Europene, bugetul pe acest an a crescut; astfel ca pentru început a fost votat un buget pentru UE – 15 care apoi a fost modificat pentru o formulă lărgită prin integrarea celor 10 țări în Uniune. Cu toate acestea perspectivele financiare nu trebuiesc confundate cu bugetul anual al Comunității.care trebuie revăzut anual și care depinde de perspectivele financiare ale țărilor membre.

Bibliografie

Bostan, I., Ciobanu, C., Drept financiar comunitar, ed. Universitas XXI, Iași, 2004

Neculau, A., Noi și Europa,

Păun, R., Spațiul monetar european,

Silași, Gr., Rollet, Ph., Trandafir, N., Vădăsan, I., Economia Uniunii Europene: o poveste de succes?, Editura de Vest, Timișoara, 2005

Stolojan Theodor, Tătărcanu Raluca, Integrarea și politica fiscală europeană, ed. Infomarket, Brașov, 2002

http://www.cse.uaic.ro/Fisiere/pdf/8%20Bugetul_2003.pdf

http://www.infoeuropa.ro

http://www.guv.ro

www.mie.ro

www.publicinfo.ro

http://euobserver.com

http://ro.wikipedia.org