Budismul In Japonia

Budismul, incepand inca din momentul in care a ajuns in Japonia, a avut un mare impact asupra istoriei si mentalitatii japoneze ajungand sa inlocuiasca inca din perioada Asuka (593-710) religia autohtona, shintoismul.

Scopul acestui eseu este de a vredea cum a fost introdus budismul in Japonia, cum a fost primit, ce ramura a fost acceptata si cum a afectat aceasta religie societatea si arta Japoneza.

Aparitia Budismului

In primul rand, pentru a ne da seama de diferentele budismulul implementat in Japonia, trebuie sa ii stim originile si doctrina. Budismul a aparut pentru prima oara in secolul al V-lea in India si prin intermediul Drumului de Matase s-a raspandit in intreaga Asie si, prin contactul dintre Japonia si China, si in Tara Soarelui Rasare in secolul VI. A fost propovaduit de catre Siddharta Gautama, numit Buddha dupa iluminare, dupa ce acesta a fondat „Calea de Mijloc” si „Cele patru nobile adevaruri” care dau definitia vietii ca un loc al suferintei plin de dorinte ce trebuie infrante prin alegerea caii drepte singurul mod in care putem atinge iluminarea. Aceasta cale, budistii o numesc „Calea sacra cu 8 ramuri” sau „Nobila Cale Ocupla”, iar ramurile ei sunt intelegerea dreapta, gandirea dreapta, vorba dreapta, fapta dreapta, mijloacele de existenta drepte, stradania dreapta, mintea dreapta si concentrarea dreapta (Focseneanu, 81), ele guvernand modul de gandire budist. Astfel, adeptii budismului trebuiau sa inteleaga „Cele patru nobile adevaruri” si sa urmeze „Calea sacra” penru a putea atinge iluminarea.

Introducerea budismului in Japonia

Legenda principala, regasita in „Nihon shoki”, care vorbeste despre introducerea budismului in Japonia spune ca, in 538 sau 552, regele regatului coreean Paekche ii trimite imparatului Kimmei, intr-o incercare de a-si face aliati, o statuie de bronz a lui Buddha si suluri cu texte sutra, alaturi de o scrisoare in care era descris budismul. Imparatul, pentru a vedea daca se intampla ceva, a lasat statuia in grija clanului Soga, dar casa acestora a luat foc si celelalte clanuri au considerat-o mania zeilor kami. Au incercat apoi sa scape de statuie aruncand-o intr-un rau, dar atunci a pornit o epidemie si s-a spus ca e mania lui Buddha, asa ca, pana la urma, a fost construit un altar pentru statuie si budismul a fost infiintat (qtd. In Focseneanu, 146). In Japonia, a ajuns ramura budismului numita Mahayana, sau „Marele Vehicul” ea fiind cea care, fata de Hinayana („Calea batranilor” sau „Micul Vehicol”), acorda mai multe sanse tuturor fiintelor sa atinga iluminarea.

Razboiul intre clanuri din cauza budismului

Din cauza faptului ca in Japonia exista deja shintoismul ca religie autohtona si care consta in credinta in existenta diferitilor kami, apare un conflict intre clanuri legat de acceptarea noii religii. Clanul Soga sustineau budismul si progresul pe care il vedeau prin acceptarea acestuia ca noua credinta, pe cand clanurile Mononobe si Nakatomi considerau ca prin implementarea acestei religii kami shintoisti vor fi maniati. Disputa dintre aceste clanuri s-a sfarsit intr-un razboi civil, castigat de clanul Soga prin asasinarea imparatului Sushun in 593, urcarea pe tron a imparatesei Suiko si implementarea budismului ca religie de stat.

Influenta sociala a budismului

Odata cu urcarea pe tron a imparatesei Suiko, budismul a fost acceptat si folosit mai ales in scopuri politice pentru a putea controla mai usor nobilii japonezi si pentru a unifica Japonia (qtd. in Focseneanu, 147-48). Impreuna cu budismul, au fost aduse noi tehnici de prelucrare a metalelor, noi tipuri de slujbe si o noua structura sociala avand la baza o guvernare centralizate si bazate pe doctrinele budiste.

Alaturi de imparateasa Suiko, care a pus bazele budismului in Japonia, Printul Regent Shotoku Taishi este cel care a facut cele mai mari schimbari in societatea japoneza avand la baza modelul budist. De asemenea, el face comentarii la trei sutre, pe care le intituleaza „Sangyo-giso” (Comentariile despre cele trei sutre), ele fiinf „reputate ca fiind mult mai logice si mai profunde decant cele chinezesti. Alegerea acestor trei sutre din atatea altele sugereaza ca el punea accent pe viata poporului in general” (qtd. In Focseneanu, 148).

In plus, printul Shotoku implementeaza in 607 si „Constitutia cu 17 articole” care era si ea construita pe ideile credintei budiste. Un exemplu de un astfel de articol budist in gandire este articolul 2 care indeamna oamenii sa urmeze credinta budista: „Sincera slavire a celor Trei Comori. Buddha, Legea si comunitatile religioase sunt ultimul refugiu al tuturor fiintelor si obiecte supreme care trebuie slavite in toate tarile” (Tsunoda et al., 51).

Dupa moartea lui Shotoku Taishi in 622, imparatul Temmu este urmatorul care pune un mare accent pe budism si instaureaza budismul de stat, numit si ritsuryo, dar plaseaza si toate templele budiste sub controlul Curtii, folosindu-se de acestea si de credinta pentru a avea un avantaj politic si social asupra natiunii (qtd. In Focseneanu, 158).

In epoca Nara, credinta in budism a dus nu doar la crearea templelor si manastirilor, ci si a unor ceremonii de la curte cum ar fi marturisirea pacatelor (keka). De asemenea, a dus si la construirea drumurilor, podurilor si bailor publice, la folosirea sistemelor dezvoltate de irigatii, la explorarea colturilor indepartate ale Japoniei de catre calugari calatori (care au facut si primele harti ale Japoniei) si la dezvoltarea obiceiului de incinerare ale trupurilor mortilor” (Tsunoda et al., 104).

Scoli budiste in Japonia

Perioada initiala a budismului a introdus in Japonia sase scoli numite Nanto Rokushu in japoneza, ele avand origine chineza: Ritsu (Vinaya), Jōjitsu (Satyasiddhi), Kusha (Abhidharma) Sanron (Madhyamika), Hossō (Yogacara), Kegon (Hua-yen)( Powers, p103-7). Despre scoala Ritsu, Tsunoda et al. afirma ca era bazata pe regulile de disciplina care guvernau vietile calucarilor si calugaritelor: o persoana putea fi initiata in aceasta scoala doar de un maestru calificat in aceste principii (p. 103).

Aceste scoli erau constituite in jurul vechilor capitale Asuka si Nara, unde si templele lor erau construite (ex. Asuka-dera si Todai-ji), iar acest tip de budism era specific preotilor ceea ce a dus la cresterea numarului de preoti care predicau budismul maselor.

Cand capitala s-a mutat de la Nara la Kyoto (cunoscut acum si ca orasul templelor), templele au devenit adevarate centre de putere cu propriile armate si mentineau ordinea in societate( Snelling, p.178).

Panteonul in budismul japonez

Ierarhia incepe avandu-l in varf pe Shakyamuni (Buddha istoric) si alti doi Buddha importanti, Mahavairochana (Dainichi) si Bhaishajyaguru (Yakushi), toti trei primind sufixul de nyoray- stapan. Pentru celalti buddha care se afla sub ei, ca Amitabha, se foloseste sufiul butsu (Focseneanu, 84). Urmeaza apoi bosatsu (in original bodhisattva), unul dintre ei fiind cunoscut in japoneza sub numele de Miroku („Buddha viitorului”), zeii Deva si regii Mantra si, adaugati de japonezi pentru a combina cu succes budismul si shintoismul, zeii kami.

In panteonul budist Japonez se regasesc, de asemenea, multe influente Greco-budiste, cea mai cunoscuta fiind zeul vantului Fujin care, ca si Boreas al grecilor, tine deasupra capului cu ambele maini o esarfa cu care prinde vanturile (Tanabe, p.21).

Influenta in arta si arhitectura

Odata cu budismul apar texte literare complexe, sculpturi in stilul Tori in prima parte a epocii Asuka (statuia Marelui Buddha care este considerata cea mai veche sculptura din Japonia) si in stilul Hakuho (Fenix alb) in a doua parte, aceasta fiind mai eleganta si mai realista (triada de la templul Yakushi-ji- bosatu Miroku, Nikko, si Gakko). Apar de asemenea si picturi budiste si arta gradinilor intr-un stil specific- gradini inundate avand insule in forma de nor si conectate prin poduri pictate in rosu, sugerand legatura dintre lumea oamenilor si cea a paradisurilor budiste (Focseneanu, 219).

Printul Shotoku comanda construirea a doua temple budiste importante, fiind mai tarziu considerate modele ale arhitecturii japoneze sub influenta chineza: in Osaka templul Shitennoji („Cei patru regi gardieni”) si templul Horyuji de langa Nara (Focseneanu, 149).

Incepand cu acceptarea budismului in Japonia, s-au construit numeroase temple budiste: „In 624 sunt atestate 46 de temple cu 816 preoti” (qtd in Focseneanu, 163). Cateva exemple ar fi templul Yakushi-ji (templul lui Buddha vindecatorul) construit de imparatul Temmu cu Triada lui Yakushi, Enryaku-ji, Kiyomizu-dera, Kōtoku-in, Higashi Hongan-ji si Tōdai-ji care este printre cele mai cunoscute.

De aemenea, se considera ca arta Ikebana vine tot din credinta budista de la obiceiul de a lasa ofrande florale la altarele lui Buddha si spiritelor mortilor (Sogetsu, „History of Ikebana”). Primii adepti ai acestei arte au fost discipolii si preotii budisti si cu timpul a devenit un obicei in societatea japoneza.

Sarbatori („Japanese Festivals”)

Obon, cunoscuta si sub numele de Bon, este o sarbatoare budista care este celebrata pe 15 iulie/august. In timpul ei sunt onorate spiritele stramosilor. Numele acestei sarbatori vine de la japonezul urabon’e (Ullambana in sanskrita) care inseamna „a atarna cu capul in jos” si sugereaza o mare suferinta in timpul vietii si celebrarea mortii ca o trecere intr-o alta lume, intr-o alta forma, mai aproape de Nirvana (Chen, 88).

De-a lungul timpului aceasta sarbatoare a devenit o combinatie budista-confucianista in timpul careia familiile isi viziteaza casele strabune si mormintele stramosilor lor si este momentul in care se crede ca spiritele acestora isi viziteaza altarele din casele noilor generatii.

In timpul acestei sarbatori, conform traditiei, este dansat un dans numit Bon-Odori prin care cei vii usureaza suferinta celor morti si sacrificiile lor sunt reamintite si apreciate. Festivalul se termina prin eliberarea pe rau a numeroase lanterne de hartie (Toro Nagashi) care simbolizeaza intoarcerea stramosilor pe taramul celor morti.

Separandu-se din aceasta sarbatoare si din Bon-Odori, a aparut, in perioada Kamakura (1185-1333), o noua sarbatoare celebrata tot printr-un dans facut original de preoti, numita Awa Odori.

Hanamatsuri (sarbatoarea florilor) este o sarbatoare specifica japonezilor, prin care acestia sarbatoresc nasterea lui Buddha, ei rugandu-se la mici statui cu Buddha in infatisarea sa de copil si turnand ama-cha, o bautura preparata din esenta de flori, pe aceste statui decorate cu flori, ca si cand ar imbaia un nou-nascut.

Omizutori (scoaterea apei sacre) este un alt festival anual care se trage din traditia budista si are loc in templul Todai-ji dupa ceremonia Shuni-e care are ca scop purificarea pacatelor oamenilor, cat si intampinarea primaverii si este culminata de inflorirea ciresilor cateva zile mai tarziu.

Ōmisoka, sarbatorita pe 31 decembrie, este sarbatoarea in timpul careia oamenii fac curatenie in case pentru a intampina anul nou ( Osoji) si viziteaza temple budiste pentru a auzi clopotele sunand de 108 ori la miezul noptii (joya no kane) si anuntand plecarea vechiului si sosirea noului. Cele 108 batai vin de la credinta budista cum ca oamenii sunt sub opresiunea a 108 dorinte si pasiuni (bonno) care cu fiecare sunet facut de clopot sunt sterse. Tot la aceasta sarbatoare se mananca toshikoshi-soba (taitei lungi) in speranta ca norocul familiei in noul an va fi la fel de lung ca si taiteii.

In concluzie, introducerea budismului a fost un moment de mare schimbare in stilul de viata si mentalitatea japonezilor, aceasta religie creandu-si propria nisa incapatoare in societatea japoneza.

“Buddhism in Japan” Wikipedia. ND. 31 Ian 2015 http://en.wikipedia.org/wiki/Buddhism_in_Japan

Chen, K. „Filial Piety in Chinese Buddhism,” Harvard Journal of Asiatic studies, 1968.

Focșeneanu, Anca. 2014. Civilizație japoneză – de la origini până în epoca clasică, Cluj Napoca: Editura Eikon

IKEBANA SOGETSU “History of Ikebana”, Know Sogetsu ND. 31 Jan. 2015 http://www.sogetsu.or.jp/e/know/about/ikebana_history.htmlhttp://www.sogetsu.or.jp/e/know/about/ikebana_history.html

“Japanese festivals” Wikipedia. ND. 31 Ian 2015 http://en.wikipedia.org/wiki/Japanese_festivals

Powers, John. „Japanese Buddhism”, A concise Enyiclopedia of Buddhism. 1. Oxford: Oneworld Publications

Snelling, John, The buddhist handbook. A complete guide to buddhist teaching and practice, London: Century Paperbacks.

Tanabe, Katsumi, „Alexander the Great, East-West cultural contacts from Greece to Japan.”

Tsunoda, R., De Bary, Th., Keene D., 1958. Sources of Japanese Tradition, Columbia University Press, New York