București, iunie 2017 [302665]

[anonimizat], [anonimizat]: lect. univ. dr. Silvia Marin Barutcieff

Coordonator științific: lect. univ. dr. Ana-Maria Teodorescu

Student: [anonimizat], iunie 2017

YIN ȘI YANG GASTRONOMIC CONTEMPORAN.

MÂNCAREA COREEANĂ ȘI IMPLICAȚIILE CULTURALE ALE ACESTEIA

ARGUMENT: Esența lucrurilor

„Cultura e aflarea mai mult sau mai puțin conștientă a esenței lucrurilor.”

-[anonimizat] a fost aleasă în primul rând pe baza pasiunilor și preferințelor personale. [anonimizat], a reprezentat constant un punct de interes. Dorința de a aprofunda informațiile referitoare la cultura coreeană și de a cunoaște substraturile mentalității acestui popor, a fost cea care a fundamentat alegerea temei gastronomiei. [anonimizat], ci și la elementul culinar.

[anonimizat] a acestui subiect în alte lucrări de cercetare. [anonimizat], [anonimizat]. Iar gastronomia coreeană este foarte puțin prezentă ca obiect de cercetare.

[anonimizat], [anonimizat] (mai ales într-o limbă internațională) este destul de dificilă. Ceea ce a reprezentat o provocare în elaborarea lucrării de licență. [anonimizat], cât și esența profundă a acesteia au determinat continuarea cercetării.

[anonimizat], [anonimizat] o bună încadrare în domeniul de studiu. [anonimizat] a [anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat], soft power și turism culinar.

[anonimizat], [anonimizat] l-a reprezentat descoperirea esenței gastronomiei. Deoarece, [anonimizat] (în articolele postate pe diferite platforme), dorim ca prin această lucrare să descoperim dacă gastronomia coreeană (precum și gastronomia în general) deține o esență diferită sau idei mai profunde.

Structura acestei lucrări cuprinde o [anonimizat], [anonimizat].

Astfel că partea teoretică va conține un capitol introductiv de prezentare a [anonimizat] a putea stabili un context pentru informațiile strict referitoare la Coreea de Sud. Pentru a [anonimizat] o perspectivă generală asupra evoluției gastronomiei asiatice. [anonimizat], [anonimizat].

Următorul capitol teoretic este dedicat Coreei de Sud și prezentării unor informații generale despre particularitățile culinare ale acesteia. Vom descrie bucătăria regală, preparatele coreene renumite internațional, beneficiile alimentelor, precum și obiceiuri și perspective ale mentalului colectiv.

Vom finaliza partea teoretică printr-un capitol referitor la concepe de public diplomacy, vom defini soft power-ul, gastrodiplomația, turismul culinar și termenul nou de ramyeonization. Toate aceste concepte au rolul de a transmite valorile coreene către publicul străin, pentru pomovarea brandului de țară și pentru a stimula dezvoltarea economică a țării.

Studiul de caz va cuprinde trei metode de cercetare, și anume: analiză de conținut, focus-grup și interviu. Fiecare tehnică este aplicată unui segment de public diferit, iar categoriile principale se împart între publicul coreean (perspectivă internă) și publicul străin, români, canadieni sau englezi (perspectivă exterioară). Scopul cercetării este acela de a decide acuratețea informațiilor teoretice, prin verificarea unor opinii față de bucătăria coreeană venite și din partea nativilor și din a celor ce sunt expuși la comunicarea peste hotare a Coreei de Sud.

Din cauza lipsei unor cercetări numeroase asupra subiectului ales, lucrarea de față conține referințe mai puțin diverse, formate în principal din articole știiințifice. O sursă de informare, în privința bucătăriei coreene, sunt și unele materiale informative distribuite de ambasadele coreene în diferite țări străine. Acestea, deși folosite în partea teoretică, reprezintă și un exemplu de produs al campaniilor de gastrodiplomație.

PARTE TEORETICĂ: Gastronomie și identitate

„Nu există diversitate fără identitate, după cum nu există identitate fără diferențe.”

-Juliana Mallart-

În lumea contemporană, întâlnim din ce în ce mai frecvent conceptul de identitate, indiferent dacă vorbim despre o persoană, un loc, o națiune sau un gen muzical. La nivelul macro, se poate constata că, de-a lungul istoriei, fiecare țară își manifestă identitatea, unicitatea, prin diverse metode, iar cea mai populară formă de exprimare, recentă, a identității este prin arta culinară.

Identitatea culinară trebuie raportată la cultura de origine; condimentele folosite sau modul de preparare a alimentelor evocă felul în care o țară, o regiune sau chiar o familie își exprimă elementele ce o diferențiază de restul; după cum afirmă și Juliana Mallart „Nu există diversitate fără identitate, după cum nu există identitate fără diferențe”. Fără multiplele „tipuri de identitate” nu am putea să discutăm despre diversitate, pentru că diversitatea constă exact în faptul că fiecare lucru este marcat prin diferență. Fără diferență, pe de altă parte, am fi mai săraci, am trăi uniform, monoton, poate chiar robotic.

Conexiuni cultural-alimentare în Asia de Răsărit

Acest capitol are scopul de a prezenta introductiv elementele gastronomiei asiatice. Astfel vom putea stabili un context al Coreei de Sud, comparativ cu alte țări asiatice. Înțelegerea influențelor și istoriei bucătăriei coreene, implică nevoia unei perspective generale asupra evoluției gastronomiei asiatice.

În cele ce urmează vom menționa câteva dintre particularitățile culinare ale Chinei, Japoniei și Malaeziei; simbolurile pentru care acestea sunt cunoscute și evoluția preparatelor culinare prin adaptarea la factorii exterior.

Totodată vom vorbi și despre două dintre elementele specifice gândirii și practicii aiatice, ce ajută la crearea unor conexiuni cultural-alimentare în Asia de Răsărit, și anume: semnificația bețigașelor și evoluția ramenului.

Contextul istoric, dar, în aceeași măsură, și cel economic, social sau, mai ales, cel cultural au produs diferite efecte asupra acestor țări, fiecare dintre ele având ceva comun cu cealaltă, ceva ce le leagă și le diferențiază în același timp.

Identitate culinară în Țara Soarelui Răsare

Deși ne este foarte cunoscută istoria tumultoasă și extrem de bogată a Japoniei, de asemenea și succesul ei economic sau modul puternic prin care își manifestă identitatea (fie că vorbim despre divertisment – emisiuni, manga, anime-uri; fie despre progresele tehnologice), în acest capitol ne vom referi strict la elementele gastronomice care formează identitatea culinară japoneză.

Cartea la care vom face referire în acest subcapitol îi aparține lui Steven A. Shaw – scriitor, blogger gastronom și fost avocat – și poată titlul „Asian Dinig Rules”. Autorul povestește despre experiențele sale din restaurantele cu specific asiatic, prezente în Statele Unite ale Americii, despre prietenii pe care i-a dobândit în urma vizitării acestor restaurante și oferă informații cu privire la modul în care este preferabil să ne comportăm într-un restaurant în care se servește mâncare asiatică.

Deși în mai bine de jumătate din capitolului dedicat Japoniei, Steven Shaw vorbește despre sushi, acesta enumeră și explică și alte mâncăruri populare cu specific japonez. Capitolul „Sushi is my wife” (deși este titlul, reprezintă în fapt, cuvintele bucătarului Hideo Kuribara ) aduce numeroase explicații și taxonomii ale tipurilor de sushi atât prin ingredientele folosite, cât și prin modul lor de preparare sau prezentare.

Shaw pune accentul pe respectarea valorilor unei culturi, prin acceptarea diferențelor și prin adaptarea la lucrurile și atmosfera pe care le impune aceasta. De exemplu, el își îndeamnă cititorii să trateze un restaurant japonez ca pe o bucățică din Japonia, să se simtă și să se comporte de parcă ar fi chiar în țara de origne a restaurantului respectiv: (‹‹When you step into a Japanese-owned Japanese restaurant, you’re stepping into a piece of Japan. (…) follow the ”when in Rome” rule›› ).

Tot la Steven Shaw descoperim și faptul că este un lucru comun să îți numești restaurantul după propriul nume, în cazul în care ești patronul acelui restaurant. Vorbind și tehnic despre un restaurant cu specific japonez, observăm că acesta are are un anumit stil de amplasare, și aici facem referire la faptul că „bucătăria este adusă la vedere”, adică bucătarul, cel care prepară sushi-ul, nu se află într-o cameră ferită de ochii clienților, ci are propriul loc, în „mijlocul” restaurantului. (”The customer sees every cut, every move, every specimen of fish”).

Un alt element unic adus restaurantului japonez îl reprezintă banda de servire a alimentelor. Povestea pe care ne-o prezintă Shaw îl are ca personaj principal pe Yoshiyaki Shiraishi, care neavând destul personal pentru a-și servi clienții, a folosit banda de servire. Aceasta era automată, mergând cu viteza optimă de 8 centimetri pe secundă, iar modul de servire, prin utilizarea ei, datează încă din 1958.

Folosim atât de des termenul „sushi”, încât nu ne mai gândim la adevăratul sens al acestui cuvânt. Ce reprezintă de fapt sushi? Steven și-a propus în această carte să demitizeze anumite concepte eronate, pe care le au oamenii asupra mâncării japoneze, de aici și explicația sensului. Sushi nu înseamnă, conform majorității, „pește crud”, ci se referă la orez, mai precis la orezul asezonat cu oțet. Iar motivul este unul simplu, sushi-ul nu este preparat întotdeauna folosind pește crud, ci se pot folosi și legume, ouă sau pește gătit; așadar, putem avea sushi fără pește crud, dar niciodată nu ne vom putea referi la sushi-ul fără orez ca sushi.

Tot la capitolul mituri, Shaw ne mai explică faptul că putem mânca, fără grijă, sushi-ul și cu mâna, fără să părem nepoliticoși sau că wasabi-ul, cu care suntem obișnuiți, este de fapt hrean amestecat cu colorant alimentar verde. Aici explicația este una simplă, wasabi-ul este un aliment mai scump chiar și decât tonul roșu, foarte puține restaurante îl folosesc, are o doar o ușoară nuanță de verzui și se deteriorează foarte repede.

Înainte de a enumera pe scurt categoriile de sushi definite de Shaw, vom mai menționa faptul că pentru a deveni un bucătar ce prepară sushi, erau necesari foarte mulți ani de practică, iar, precum în mai toate bucătăriile, acea practică cuprinde foarte des pași de bază (aparent inutili), precum: curățarea podelelor sau spălarea orezului. De exemplu, Hideo – bucătarul pe care l-am menționat și anterior, a petrecut patru ani din studiul preparării sushi-ului prin tăierea frunze de bambus, pentru decorarea farfuriilor.

Demn de menționat este și faptul că în timpul dominației americane, săbiile de samurai și artele marțiale au devenit ilegale, iar fierarii nu au mai putut să își comercializeze produsele. Asfel că s-au reprofilat către producerea cuțitelor de bucătărie, motiv pentru care tacâmurile japoneze sunt recunoscute pentru finețea lor. Cuțitele folosite pentru preparearea sushi-ului, în special pentru tăierea peștelui, poartă numele de „deba”.

Am explicat încă din introducerea capitolului faptul că identitatea reprezintă diversitate, dar acest lucru nu împiedică reciproca influențare dintre diferite culturi. Vom descoperi că fiecare artă culinară, specifică unei anumite țări, are în compoziția sa diferite influențe străine. De exemplu, Japonia a influențat atât bucătăria americană, cât și pe cea franțuzească, prin estetică și minimalism, motiv pentru care este folosită în restaurantele superioare. De asemenea, și gastronomia japoneză a fost influențată, iar cel mai important este conceptul „tempura”, adică modalitatea de preparare a alimentelor axată pe prăjire; acest lucru a fost împrumutat de la portughezi. Alte influențe asupra gastronomiei japoneze au fost legate de predominanța cărnii, în special carnea de vită și tonul roșu.

De reținut este faptul că bucătăria japoneză, care se dezvolta destul de lent în spațiul japonez, a cunoscut o posibilitate uriașă de evoluție, prin inovație, în spațiul vestic. (De exemplu s-a inventat și sushi cu unt de arahide și gem)

Steven Shaw prezintă, după cum am tot specificat pe parcursul subcapitolului, o taxonomie a diverselor tipuri de sushi și sashimi (= pește crud); taxonomie pe care o vom enumera foarte succint în următoarele rânduri:

Trebuie reținut faptul că tipurile de sushi se împart, în general, în două mari categorii: maki sushi (anexa 1) și nigiri sushi (anexa 2). Maki sushi se referă la sushi-ul rulat, care nu conține o aromă prea puternică și care se poate găsi în mai toate restaurantele japoneze.

Maki sushi se împarte, la rândul său în hoso-maki și ura-maki. Hoso-maki reprezintă ruloul în care ingredientele se află în mijloc, sunt înconjurate imediat de stratul de orez și împachetate apoi într-o foaie de alge. Pe când ura-maki reprezintă ruloul întors pe dos, ingredientele (pește, legume) sunt tot în mijloc, însă înconjurate imediat de foaia de alge (ce poartă numele de nori), ca pe suprafața exterioară să se afle orezul, peste care se presară, de obicei, semințe de susan. (cel mai popular tip de ura-maki sunt rulourile California – ”California rolls”).

De cealaltă parte, nigiri este sushi-ul format în palmă, adică sushi-ul în care fiecare bucățică este preparată individual de către bucătar, acesta ia o cantitate de orez, pe care o modelează în mână și peste care adaugă fie diferite tipuri de pește, fie ou (omletă) și pe care, pentru un aspect estetic, dar și pentru echilibrarea preparatului, o înconjoară cu o bandă fină din foaia de alge (nori).

Sashimi (anexa 3) este modul cel mai pur de degustare a unui tip de pește. Sashimi este reprezentat de bucățile de pește crud, lipsite de orez sau de orice alt ingredient, motiv pentru care nu este considerat un tip de sushi și se servește înaintea acestuia. Steven Shaw ne oferă o informație în plus aici, și anume că prin gustarea sashimi-ului putem decide dacă restaurantul este unul bun, în care alimentele sunt de calitate.

Tipurile de maki sunt diverse, iar la cele prezentate până acum, se adaugă următoarele:

Gunkan-maki – în care ingredientele sunt mai delicate, alunecoase și greu de ținut stabil în același loc, motiv pentru care împachetarea acestui tip de sushi se face asemănător cu un coșuleț, unde nari (foaia de alge) depășește puțin restul preparatului, făcându-l ușor de consumat – preferabil dintr-o singura mușcătură;

Futo-maki – este un rulou de sushi de dimensiuni mult mai mari față de rulourile subțiri cu care suntem obișnuiți;

Te-maki – aici diferența o constituie felul în care sushi-ul este împachetat, fiind vorba de o formă de con;

Oshi-sushi – este sushi-ul în care ingredientele se pun primele, apoi se adaugă orezul, se presează întregul aranjament și apoi se taie în pătrate;

Inari-sushi – este format doar din tofu prăjită, umplută cu orez (se presupunea că este mâncarea preferată a zeului Shinto Inari);

Chirashi-sushi – este amestecul format din ingredientele unui rulou de sushi sunt puse într-un bol.

O experiență sushi inedită este, precum recomandă Steven Shaw, Omakase. Acest lucru reprezintă în fapt un meniu personalizat. Clientul îi oferă bucătarului încrederea sa (Omakase înseamnă încredere). Pe scurt, bucătarul pregătește clienților ce preparate dorește; acestea de obicei sunt mai scumpe, dar garantează cel mai bun gust și cea mai bună calitate, prin faptul că atenția bucătarului este acordată prioritar clientului ce a avut încredere în alegerile sale.

Tot în clasificări se împart și tipurile de pește, de exemplu tonul se diferențiază prin carnea sa, în timp ce categoriile peștelui cu coadă galbenă (Yellowtail) se formează în funcție de vârsta acestuia. Astfel:

Bucățile de ton se împart în akami (lipsit de grăsime) și toro (bucățile mai grase); la rândul lor, bucățile de pe burtă (toro) se împart în două categorii – chu-toro și o-toro, unde chu-toro este partea dintre akami și o-toro (= bucata cu cea mai multă grăsime). (anexa 4)

Cât despre yellowtail (peștele cu coada galbenă), am specificat că acesta este apreciat precum vinul, sau, după exemplul dat de Shaw, precum carnea de miel, astfel avem următoarele categorii: wakashi – cea mai tânără categorie, sub 15 centimetri; inada sau hamachi – 40 de centimetri; warasa – la 60 de centimetri și buri – peste 70 de centimetri.

Încă un termen demn de menționat este nare-sushi (anexa 5) și reprezintă modul original de preparare a sushi-ului, de aceea conține un gust puternic, ce îl face greu accesibil oricui. Sushi-ul a pornit ca un mod de conservare a peștelui, transformându-se astăzi într-un nou concept, axat pe folosirea peștelui cât mai aproape de prospețimea sa. Așadar, prin refrigerare și transport, sushi-ul și-a schimbat definiția.

Sushi-ul este primul lucru pe care îl avem în minte când ne gândim la mâncarea cu specific japonez, de aceea am dorit să oferim atât de multe informații despre acest aliment. În primul rând este foarte impotant să înțelegem faptul că sushi-ul este format din anumite elemente obligatorii, cum ar fi orezul; faptul că sunt o mulțime de versiuni de aranjare a sushi-ului și, în al doilea rând, că această diversiune (devenită ulterior identitatea a ceea ce numim „Japanese cuisine”) provine din influența spațiului american, deoarece aici bucătarii japonezi și-a putut testa creativitatea și sunt extrem de apreciați pentru acest lucru.

Bineînțeles că sushi-ul nu este singurul simbol japonez din gastronomie, la fel de cunoscute sunt și următoarele preparate:

Tăițeii- precum orice altă țară asiatică, și Japonia are o gamă variată de țăiței, iar cele mai cunoscute tipuri de tăiței sunt următoarele: soba, udon și ramen. Soba (anexa 6) sunt tăițeii făcuți din făina de hrișcă, ceea ce îi face unici și au dimensiuni asemănătoare cu spaghetele; Udon (anexa 7) sunt acei tăiței groși, gumați, făcuți din făina de grâu, de obicei, preparatele din acești tăiței poartă denumiri ce se termină în cuvântul udon (de exemplu kake-udon este supa simplă cu tăiței udon; tempura udon). Ramen (anexa 8) – aici sunt prezente două aspecte ale ramenului, primul este referitor la ramen-ul instant, consumat adesea de studenții care depind de bugetul minim de care dispun; iar cel de-al doilea se referă la tăițeii proaspeți, făcuți din făină de grâu, care se transformă treptată într-o bucătărie în sine. Despre ramen vom vorbi mai detaliat într-un alt subcapitol dedicat alimentației asiatice.

Alte preparate celebre sunt: Sosul teriyaki – foarte cunoscut în rândul vesticilor, făcut din sos de soia, vin din orez și zahăr (produsele preparate cu sos teriyaki capătă o tentă strălucitoare, lucioasă, iar acest lucru revine încă din termenul teriyaki – teri înseamnă a străluci).

Supa miso (anexa 9) – aceasta este la fel de apreciată, de către japonezi, precum orezul; este un preparat de bază pentru micul dejun și conține două elemente importante: dashi și miso, în care dashi este supa cu aromă de mare, specific japoneză, iar miso este o pastă obținută prin fermentare, din boabe de soia, orez sau orz, un tip de mucegai numit kojikin și foarte multă sare. Supa miso se bea direct din castron, iar ingredientele rămase pe fundul castronului se iau cu bețigașele.

Toate aceste preparate pot fi recunoscute oriunde ca aparținând bucătăriei japoneze. Ele sunt simboluri ale Japoniei și au cunoscut de-a lungul timpului numeroase transformări (de exemplu sushi-ul), care le-au ajutat să devină, atât din punct de vedere estetic, cât și al gustului, adevărate revoluții culinare, prin creativitatea și precizia cu care sunt pregătite.

Evoluția gastronomiei în țara lui Confucius

Recunoscută pentru numărul spectaculos de locuitori și pentru numeroasele regiuni diferite pe care le deține, identitatea culturală a Chinei se răsfrânge asupra domeniului culinar în diverse moduri. În acest subcapitol vom prezenta, pe baza informațiilor din cărțile lecturate, modul în care numarul mare de locuitori ai Chinei influențează comportamentul necesar într-un restaurant chinezesc, vom enumera câteva preparate de bază ale bucătăriei chinezești și vom menționa câteva evenimente controversate, în care mâncarea chinezească a avut de suferit.

Vom face iarăși referire la cartea lui Steven Shaw, și anume „Asian Dining Rules” care prezintă, din experiența autorului, reguli prin care mâncarea din diferite restaurante asiatice să poată fi corect consumată. Steven Shaw prezintă preparatele din meniuri, dar include și interviuri sau simple discuții pe care le are cu patronii restaurantelor sau cu specialiști în domeniul culinar. Astfel, această carte poate fi considerată un studiu de caz, cu multiple metode de cercetare.

Dacă în subcapitolul anterior am evidențiat faptul că, într-un restaurant japonez, bucătarul prepară totul în fața clienților, la restaurantele chinezești descoperim ca bucătăria este ferită de privirile consumatorilor. Însă acest lucru nu l-a împiedicat pe autor să afle micile secrete din culise. Astfel că, în urma precizărilor lui Annie Chiu, deținătoarea restaurantului Sun Luck Garden, din Ohio, descoperim că, deși prepararea alimentelor se face ferit de ochii clienților, asemănător cu bucătăriile restaurantelor vestice, majoritatea ustensilelor sunt diferite. Iar și mai diferit este modul în care chinezii economisesc timp, facilitând servirea clienților.

Cel mai bun exemplu este aragazul construit în așa fel încât combină întrebuințările atât ale unui aragaz, cât și pe cele ale unei chiuvete. Deasupra plitei se află robinete, ceea ce ajută la economisirea timpului de preparare prin reducerea drumului până la o chiuvetă normală. Când se dorește curățarea tigăii, se dă drumul robinetului, jetul puternic curăță interiorul tigăii, iar apoi apa se aruncă într-un canal colector, plasat tot în interiorul aragazului.

Deoarece locuiește în Statele Unite ale Americii, cartea lui Steven Shaw cuprinde foarte multe referiri la diferențele dintre consumatorii americani și cei chinezi. Însă aceste exemple sunt importante tocmai din prisma comunicării interculturale, deoarece arată foarte clar diferențele culturale, mentalitatea, dar și comportamentul reciproc al celor două țări.

La începutul apariției restaurantelor chinezești în spațiul american, percepția asupra mâncării chinezești nu a fost una pozitivă, gustul mâncării fiind considerat dezgustător. Astfel că patronii restaurantelor au început să modifice meniurile și să adauge preparate special pentru gusturile americanilor; gustul tradițional al mâncării chinezești adaptându-se, obligat, la papilele americanilor.

Tot acesta este și motivul pentru care restaurantele chinezești au de obicei două tipuri de meniuri, unul destinat americanilor, iar celălalt etnicilor chinezi. Deși cauza pare legată de traducerea denumirilor preparatelor pentru cei ce nu vorbesc chineza, secretul este de fapt acela că meniul în engleză cuprinde și preparate care au fost create pe placul americanilor, reducându-se savoarea puternică a condimentelor, renunțându-se la bucățile de carne mai grase și multe astfel de schimbări; toate pentru ca restaurantul să supraviețuiască pe un teritoriu străin. Steven Shaw aduce și o nuanță personală asupra acestui subiect întrebând retoric dacă gastronomia chineză va continua să reprezinte identitatea culturală a Chinei sau se va iefteni și transforma negativ și mai mult.

Păstrăm registrul America versus China și mai prezentăm o diferență culturală: modul de servire a mesei, mai precis modul în care se aduc preparatele la masă. America păstrează conceptul „service à la Russe”, în care fiecare preparat este adus pe rând, iar fiecărei persoane îi este adusă comanda individual, pe când în cultura chinezească, preparatele sunt aduse în boluri și sunt poziționate pe masă în așa fel încât mâncarea să fie împărțită (precum în familie). Autorul prezintă aici un exemplu simplu, dar care cuprinde întreaga idee a diferenței dintre cele două aspecte prezentate mai sus: când comandăm în stilul american, cu cât sunt mai multe persoane la masă, cu atât mâncarea va ajunge mai greu la toată lumea, în schimb, în stilul chinezesc, nu numai că mâncarea va ajunge mai repede, dar vom putea gusta și din mai multe preparate.

Pentru a discuta și despre tipurile de mâncăruri, să aflăm mai întâi ce comandă, de obicei, americanii: într-un interviu cu Betty Xie, editorul șef al revistei Chinese Restaurant News, aflăm că printre cele mai comandate preparate se află: rulourile cu ou, găluștele asiatice (dumplings), barbeque-ul de porc, porcul dulce-acrișor, rața Beijing, puiul cu susan și multe altele.

Descoperim în meniurile restaurantelor chinezești și specialități aparținând altor culturi asiatice, iar acest lucru, afirmă Betty Xie, se datorează faptului că restaurantele chinezești se luptă între ele doar pe baza prețurilor, iar acest lucru le împiedică să improvizeze, și cum gastronomia japoneză sau cea thailandeză câștigă popularitate, au fost introduse în meniu produse din cultura culinară a acestor țări.

„Asian Dining Rules” se bazează foarte mult și pe sfaturi, pe care le întâlnim, bineînțeles, și la capitolul despre mâncarea chinezească. Dacă la restaurantele japoneze trebuie să ne gândim că suntem în Japonia, la restaurantele chinezești trebuie să gândim precum un chinez. Sunt oferite două exemple de restaurante: primul este cel tip bufet, iar al doilea este dim-sum.

Strategia ce trebuie urmată la un bufet, conform lui Steven Shaw, este următoarea: ”the idea isn’t to eat as much food as you can but rather to take advantage of the opportunity to try many different dishes”.

Dim-sum (anexa 10), tradus ca „atinge inima”, reprezintă o varietate de produse ce se mănâncă la micul dejun. Aici, precum și în alte restaurante chinezești strategia este încercarea de a gândi precum un chinez, deoarece, produsele sunt aduse de ospătari pe cărucioare ce fac înconjurul întregii săli. Astfel că dacă nu suntem rapizi, porția ce am dorit să o consumăm, poate dispărea foarte ușor. Însă acest lucru nu trebuie confundat cu graba de a lua tot de pe cărucior, ci să așteptare și analiză, alături de acționarea la primul instinct. De asemenea, dacă pe cărucioare au mai rămas foarte puține produse, și a trecut destulă vreme în care acestea s-au plimbat prin sală, trebuie evitată greșeala de a le alege. Dacă la sushi, pentru a testa calitatea restaurantului, era recomandată gustarea din sashimi, în restaurantele chinezești, calitatea unui dim-sum se stabilește cu ajutorul preparatelor har gow (găluște cu creveți) sau jai gow (găluște cu legume).

Tot în materie de restaurante cu specific chinezesc, întâlnim două tipuri de restaurante ce promovează domeniul culinar al unor regiuni importante din China. De menționat este faptul că regiunile și, implicit, restaurantele sunt mult mai multe, însă ne vom concentra pe detaliile oferite de Shaw asupra restaurantelor: Sichuan și Shanghai.

Sichuan se diferențiază prin faptul că folosește foarte mult ardeii iuți și boabele de piper (mai precis niște muguri mici, ce cauzează furnicături pe limbă – chinezii numesc acest lucru mala și înseamnă „iuțeală ce amorțește”). Într-un restaurant Sichuan întâlnim următoarele tipuri de preparate:

Dan dan noodles (tăiței dan dan) – de dimensiuni asemănătoare cu spaghetele, se servesc reci, alături de un sos preparat din ardei iuți, boabe de piper, arahide, susan, usturoi și, de obicei, castravete răzuit. Deoarece sosul acestor tăiței provoacă o ușoară amorțire a simțului gustativ, este preferabil să se ia o pauza înainte de a consuma un alt preparat.

Kung pao chicken (pui kung pao) – varianta americană a acestui preparat conține doar o simplă rețetă de pui tăiat cuburi și arahide într-un sos brun. În realitate, acest preparat conține foarte mult ardei iute și boabe de piper.

Porc gătit de două ori – este un preparat în care carnea de porc este mai întâi fiartă la foc mic în apa asezonată cu sare și ghimbir, apoi este tăiată și prăjită alături de varză și ardei gras. Chinezii preferă carnea puțin mai grasă, deoarece aceasta oferă o savoare inedită preparatului, iarăși vorbim despre existența a două versiuni ale aceluiași produs, în funcție de etnie.

Rață afumată cu ceai – reprezintă marinarea cărnii de rață în ceai și condimente, apoi afumată într-o tigaie wok, acoperită și ținută deasupra unor bucăți de lemn de camfor. Acest preparat este foarte puțin condimentat, motiv pentru care aduce un echilibru întregii mese.

Shanghai este un oraș port, recunoscut pentru rafinamentul său. Gastronomia specifică restaurantelor tip Shanghai nu se bazează pe condimente iuți și preferă pâinea și tăițeii în locul orezului. Amintește foarte mult de bucătăria franțuzească și italiană, de aceea este apreciată de mulți europeni.

Xiao lung bao (sau xiaolongbao) înseamnă găluște cu supă, mai precis găluștele, preparate la aburi; au în compoziția lor pe lângă carne (porc în general) un pătrat de supă gelatinoasă, care în momentul aburirii se lichefiază, făcând ca găluștele să aibă supa în interiorul lor. Acestea trebuie consumate cu mare grijă, deoarece se pot rupe ușor, riscând ca supa să murdărească.

Porc gătit în sos roșu este unul dintre preparatele celebre ale bucătăriei Shanghai și presupune fierberea cărnii, la foc mic, într-un sos pe bază de supă de soia cu zahăr și anason stelat.

Rice cakes (prăjituri din orez) sunt un tip de tăiței preparați din orez lipicios (anexa 11)- făcut în forma unui cilindru si tăiat în felii rotunde – care mai apoi se gătesc precum majoritatea tăițeilor, fierți și apoi prăjiți și se pot consuma alături de pui, porc, legume sau orice alte ingrediente.

Lucrurile însă nu au fost tot timpul pozitive, privitor la partea gastronomică a Chinei. Astfel că, precum dezvoltă acest subiect și Betty Xie, în interviul menționat mai devreme, reputația restaurantelor chinezești a avut de suferit uneori. Principalele acuze făcând referire la prețul ieftin al mâncării chinezești și la faptul că în prepararea acesteia se folosesc foarte mult uleiul și sarea.

Steven Shaw prezintă în această carte aspectele unor momente în care gustul gras și sărat al preparatelor chinezești a fost puternic atacat. Atât în 1993, cât și în 2007, Centrul de Știință în Interesul Public (Center for Science in the Public Interest- CSPI) a elaborat rapoarte prin care susținea caracterul nesănătos al mâncării chinezești, făcând comparații între aceasta și mâncarea de tip fast food, de exemplu: o porție de moo shu pork are de două ori mai mult colesterol decât un Egg McMuffin de la McDonald’s; iar o porție de lo mein de casă (tăiței chinezești) are la fel de multă sare precum o întreagă pizza cu brânză de la Pizza Hut.

În ambele rapoarte, din 1993 și 2007, ideile nu au fost complet negative, se aduceau și soluții de reducere a sodiului, grăsimilor saturate sau a colesterolului prin comandarea unor alte preparate, cu toate acestea, titlurile din publicații erau complet negative, de exemplu: ”Menus loaded with sodium, saturated fat and calories – even the veggies” (MSNBC).

Steven Shaw aduce și clarificări prin care rapoartele CSPI sunt superficiale și axate pe generalizare nefondată și se presupune că aduc atacuri chiar către întreaga cultură. Argumentele, prezente în carte, aduse împotriva acestor rapoarte sunt următoarele: CSPI susține că o porție de pui kung pao reprezintă o întreagă cină pentru o singură persoană, însă nu ia în considerare faptul că preparatele chinezești sunt consumate în special de către familii sau într-un stil asemănător familiei, adică împărțind mâncarea.

Alt argument este acela că asemănarea unui restaurant chinezesc cu unul de tip fast food, este complet inoportună, deoarece meniul și preparatele prezente în acesta sunt cu totul diferite, dacă într-un restaurant chinezesc dorești să consumi preparate vegetariene, la aburi sau gătite mai ușor, poți face lucrul acesta, în comparație cu restaurantele de tip junk food sau fast food, unde majoritatea produselor sunt complet nesănătoase.

Menționam anterior că ar exista o generalizare nefavorabilă, ce aduce minusuri rapoartelor elaborate de CSPI, și anume faptul că nu toată mâncarea chinezească are în compoziția sa același meniu standard, există numeroase tipuri de mâncăruri chinezești și numeroase regiuni care se manifestă diferit (după cum am constatat și în prezentarea celor două tipuri de restaurante Shanghai și Sichuan).

Obstacolele de care s-a lovit de-a lungul timpului mâncarea chinezească sunt mult mai numeroase, de exemplu, o altă problemă majoră întâmpinată de către China a fost aceea a exportării alimentelor, iar acest subiect a fost dezvoltat de către Wencong Lu și Søren Kjeldsen-Kragh, în articolul lor numit ”International Food Safety Standards: Catalysts for Increased Chinese Food Quality?”.

Cei doi autori explică faptul că între țările dezvoltate, cu standarde ridicate de siguranță a mâncării, și între țările în curs de dezvoltare, cu standarde scăzute, a existat un conflict de interese. Astfel că, exporturile Chinei s-au confruntat mai mereu cu restricții de vamă tocmai din cauza faptului că produsele nu îndeplineau standardele ridicate stabilite atât în Statele Unite ale Americii, în Europa, cât și în Japonia. Însă articolul arată cum, pentru a se adapta, China a recurs la anumite schimbări.

De-a lungul timpului, oamenii au început să acorde din ce în ce mai multă atenție hranei și mediului, astfel că, pentru menținerea sănătății a fost necesară adoptarea unor reguli. De exemplu, legislația europeană le cere exportatorilor de produse pe bază de pește să descrie numele speciei, metoda de producție și zona de pescuire; în timp ce standardele japoneze pentru folosirea pesticidelor a crescut vizibil prin înființarea a ”Positive List System” încă din mai 2006.

China, fiind una dintre cele mai mari țări producătoare, dar și consumatoare de hrană, are relații puternice de import-export cu S.U.A. – este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Chinei, pentru produsele alimentare; Uniunea Europeană – este cel mai mare partener de schimburi al Chinei; iar Japonia- este tradițional principalul destinatar al exporturilor de produse alimentare și agricole.

Cu toate acestea, China a întâmpinat diverse restricții, cum ar fi: în S.U.A. creveții congelați chinezești, precum și mierea, au fost refuzate între 1997 și 2002 din cauza urmelor puternice de reziduuri animale și cloramfenicol; U.E. a respins de asemenea câteva produse, mai precis cele din pește și alte animale, pentru faptul că acestea nu îndeplineau cerințele referitoare la producerea, creșterea și procesarea lor; sau despre fructe și legume, acestea depășeau limita folosirii de pesticide. În cazul Japoniei, aceasta a oprit, în 1999, importul din China pentru că produsele din carne nu aveau certificarea procesului de producție, pe lângă acesta, China a întâmpinat și aici aceleași probleme cu pesticidele și cloramfenicolul.

De reținut este faptul că restricțiile nu au fost definitive sau pentru o perioadă lungă de timp, însă de foarte multe ori, exporturile Chinei nu s-au finalizat, motiv pentru care au existat momente în care importul, în China, depășea exportul.

Fiind o țară în proces de dezvoltare, China nu deținea încă infrastructura necesară implementării siguranței alimentare, deoarece era nevoie de laboratoare pentru investigarea conținutului produselor alimentare, un board de supraveghere, care să informeze asupra siguranței produselor alimentare și care să asiste la implementarea unor reguli.

Treptat, China a început să adune aceste resurse și să își creeze un departament care să se ocupe de îmbunătățirea produselor ce urmau a fi exportate. A delegat ministere care să se ocupe de problemele de siguranță alimentară, precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății sau Administrația Generală a Supervizării Calității, Inspecției și Carantinei.

Scopul este acela ca prin folosirea acestor reguli să se reducă reziduurile de pesticide și medicamente veterinare, poluarea mediului și folosirea produselor chimice. Astfel că, standardele internaționale ridicate au avut un impact dinamic asupra economiei alimentare chineze, iar China a încercat, treptat, să se adapteze acestor reguli și să își îmbunătățească exporturile de alimente. A dezvoltat cât mai multe departamente care să se ocupe de siguranța alimentară, a început să adauge certificări pentru producătorii de produse și a început să schimbe infrastructura. Însă toate aceste modificări au nevoie de timp și de constante adaptări.

În concluzie, China este o identitate culturală formată din multe alte identități unite în același loc, astfel că, atunci când vorbim despre mâncarea chinezească, trebuie să fim conștienți că aceasta cuprinde mult mai multe elemente, toate, la fel de importante. Deși alimentația chinezească s-a tot aflat în diferite scandaluri, de reținut este faptul că se încearcă schimbări, de exemplu prin mâncarea ecologică, dar, după cum am mai menționat, China este o țară complexă, formată din multe elemente și cu numeroși locuitori, ceea ce poate fi motivul unei dezvoltări relativ lente, dar adaptative.

Malaysia, țara multiculturalismului

În subcapitolul anterior, încheiam prin a explica faptul că în China există mai multe elemente ce constituie identitatea culturală, însă toate acele elemente au în comun limba și teritoriul, pe când în Malaysia descoperim un adevărat melting pot, un real amestec de etnii.

Pentru că baza fiecărui capitol a constituit-o o anumită carte – din care am prezentat informațiile relevante -, pentru a discuta despre Malaysia, vom face referire la articolul scris de către Hsin- Huang Michael Hsiao și Khay-Thiong Lim, ce poartă titlul ”History and Politics of National Cuisine. Malaysia and Taiwan”.

Cei doi autori explică faptul că cele trei grupuri etnice majore din Malaysia sunt: malaezii, chinezii și indienii; astfel că, malaezii sunt grupul dominant din punct de vedere politic, ei reprezintă majoritatea și cei mai mulți sunt descendenți ai celor ce locuiesc acum în Indonezia. Despre chinezii din Malaysia aflăm că sunt descendenți ai celor ce au migrat din sud-estul Chinei în secolele XIX – XX. Mai sunt, de asemenea, și alți imigranți chinezi, numiți Hokien, care căsătorindu-se cu indigenii și-au format grupul etnic peranakan. Cât despre indieni, aceștia au venit din subcontinentul indian și căsătorindu-se, precum chinezii, au format grupul „Jawi peranakan”.

Fabio Parasecoli afirma următorul lucru: ”symbolically, economically, and materially, tourists consume and ingest the communities they visit”, motiv pentru care turiștii sunt întotdeauna interesați să descopere ceva autentic, tradițional, o urmă a identității. Însă acest lucru este foarte dificil de obținut într-o țară precum Malaysia, unde sunt prezente atât de multe etnii.

În urma conflictelor sângeroase ce au avut loc după 1969, a căror cauză se presupune a fi neînțelegerea dintre etnii, guvernul malaez a început să accentueze concepte precum unitate națională sau armonie etnică. Așadar, în urma unui Congres Național de Cultură, din 1971, s-au stabilit trei mari idei: cultura națională malaeză se bazează pe culturile persoanelor indigene; elementele rezonabile ale celorlalte etnii pot fi încorporate în cultura națională; și Islamul va fi un element foarte important în cultura națională.

Conform discursului pe care îl promovează acum Guvernul malaez și Ministerul Culturii și al Turismului, cultura națională malaeză este formată din malaezi, chinezi, indieni și toate celelalte grupuri etnice care au locuit împreună în Malaysia pentru mai multe generații.

Astfel, că același lucru se răsfrânge și asupra mâncării naționale. Preparatele malaeze se caracterizează prin folosirea multor ingrediente proaspete, a ierburilor aromate și a rădăcinoaselor, de exemplu: ghimbir, ardei iuți (proaspeți sau uscați), usturoi, busuioc, lemongrass etc. Alte ingrediente sunt laptele de cocos, tamarinul sau pasta iute, numită sambal.

Din articolul scris de Hsin-Huang și Khay-Thiong descoperim că în februarie 2009, s-a susținut un sondaj în care studenții din toate cele trei etnii au fost întrebați care cred că ar fi mâncarea naționala a Malaysiei. De aici a reieșit faptul că, neoficial, preparatul ales a fi național a fost nasi lemak (anexa 12), însă, un amănunt interesant a fost acela că fiecare etnie și-a pus amprenta asupra gustului acestui preparat: indienii îl fac foarte picant, malaezii îl fac dulce, cu lapte de cocos și zahăr, iar chinezii îl fac sărat.

Dar, acest sondaj a mai scos un lucru în evidență, faptul că opinia locuitorilor, indiferent de etnie, se suprapune cu cea oficială, și anume ideea că toate etniile trebuie tratate egal, pentru că armonia dintre ele crează o identitate națională și culturală malaeză. Astfel, Malaysia este exemplul potrivit pentru a arăta că „Nu există diversitate fără identitate, după cum nu există identitate fără diferențe.”

Lamian, Ramen sau Ramyeon?

Un preparat care creează o strânsă legătură între China, Japonia și Coreea de Sud este ramen-ul, iar Han Kyung-Koo sintetizează în articolul său ”Noodle Odyssey: East Asia and Beyond” istoria acestui fel de mâncare coreeană.

Tăițeii ramen, poartă denumiri diferite în fiecare dintre cele 3 țări: în Japonia se numesc ramen, în China lamian (anexa 13), iar în Coreea de Sud poartă numele de ramyeon (anexa 14). Conexiunea dintre cele trei culturi constă în faptul că ramyeon-ul coreean a început să fie produs folosind tehnologia ramen-ului instant japonez, tehnologie inventată de Ando Momofuku pentru a reproduce tăițeii chinezești sina soba vânduți în restaurantele din Japonia. Pe scurt, ramyeon-ul coreean este făcut din tăiței chinezești, preparați cu o tehnologie japoneză. Vorbim așadar despre intersecții alimentare într-o zonă profund conectată cultural.

După războiul de la sfârșitul secolului XIX (1894-1895), Japonia suferea de reduceri masive de alimente, iar acesta este momentul în care tăițeii chinezești, ramen-ul, a început să atragă atenția oamenilor. Treptat, însă, japonezii nu s-au putut obișnui cu gustul gras al ramen-ului, bucătăria japoneză bazându-se preponderent pe produse dietetice. Același lucru nu s-a întâmplat, însă, și la coreeni, care erau obișnuiți cu mâncărurile mai grase. Pentru cei ce nu își puteau permite o supă de vită (carnea de vită fiind scumpă în Coreea) ramyeon-ul a fost mai bine decât binevenit.

Aceeași situație dificilă, creată de lipsa alimentelor, a făcut ca ramyeon-ul să fie acceptat și în Coreea, fiind introdus ca „al doilea orez”. Samyang a produs primul ramyeon în septembrie 1963, iar rezultatele pozitive, în vânzări, nu au încetat să apară. Un motiv al acestei creșteri rapide a fost faptul că ramyeon-ul conținea bucățele de vită.

Cu toate acestea, precum se întâmplă cu orice lucru care crește mult prea rapid, în noiembrie 1989 au început să apară scandalurile referitoare la aspectul artificial și nesănătos al ramyeon-ului. Zvonurile au accentuat îngrijorările publicului, referitoare la siguranța sănătății și a alimentației, în ciuda încercărilor companiei de a se dezvinovăți. Alte aspecte negative au fost acuzele referitoare la caracteristicile poluante ale ambalării ramyeon-ului; și cele legate de efectele pe care le are asupra feței- umflare sau acnee.

O tradiție culturală coreeană impune prepararea tăițeilor în timpul sărbătorilor locale. Populația leagă prosperitatea și longevitatea individului de lungimea acestui produs alimentar. Cu toate acestea, coreenii și japonezii sunt total împotriva ideii de a consuma ramen de ziua lor de naștere, deoarece ramen-ul este un produs ieftin, de calitate inferioară, iar asocierea lui cu aniversarea individuală ar produce tristețe sărbătoritului. În antiteză se situează chinezii, care consumă lamian în ziua lor de naștere, spre uimirea coreenilor și japonezilor.

Caracteristicile ramyeon-ului în Coreea de Sud sunt următoarele: este un preparat ieftin, ușor de elaborat, convenabil pentru cei care nu au timp să gătească și este un aliment ce se poate păstra cu ușurință pentru cazurile nefavorabile de urgență.

Pentru că Han Kyung- Koo vorbește mai mult despre ramen-ul japonez și ramyeon-ul coreean, vom păstra informațiile autorului și pentru următoarea comparație a preparatului în Japonia versus Coreea.

Ramen-ul japonez face referire atât la ramen-ul din restaurante, cât și la cel instant; în timp ce ramyeon-ul coreean este doar cel instant, ambalat în plastic. Ramen-ul este preparat de obicei la restaurante, din tăiței proaspeți, în timp ce ramyeon-ul conține tăiței și supă preparate tehnic (prăjite în ulei sau grăsime).

Ramen-ul japonez este greu de preparat, dar permite o varietate de inovații culinare; pe când ramyeon-ul coreean se prepară foarte ușor, iar gustul dominant – ce împiedică încercările culinare- este acela iute. Ramen-ul japonez este o masă în sine și se poate consuma împreună cu gyoza (găluște prăjite), iar ramyeon-ul coreean nu reprezintă o masă completă, fiind deseori suplimentat cu un bol de orez. Ramyeon-ul are mai mult rolul de snack.

Ramyeon-ul coreean poate fi ameliorat cu ouă, kimchi, orez, prăjituri din orez sau de pește, însă foarte rar, într-o porție de ramen va fi adăugată carne (porc, vită, pește sau pui), deoarece carnea este prea costisitoare, iar combinația cu un astfel de aliment ieftin ar părea inadecvată. Aceasta este rațiunea pentru care inovațiile culinare nu se întâlnesc și la ramen.

Deși unele persoane critică gustul puternic al ramyeon-ului, deoarece, susțin că acesta acoperă toate celelalte gusturi, sunt foarte mulți aceia care se consideră „dependenți” de ramyeon, tocmai pentru gustul unic și puternic de iute. De exemplu, mulți studenți coreeni au criticat ramen-ul japonez tocmai pentru lipsa de condimente puternice.

Chiar dacă ramyeon-ul este considerat un produs ieftin, destinat persoanelor cu un venit redus, ce nu își pot permite alimente prea scumpe, totuși coreenii sunt foarte atașați emoțional de acest produs. Ei afirmă adesea că nu găsesc rostul schimbării ramen-ului într-un produs complex, pentru că în simplitatea acestuia stă tot misterul.

O altă caracteristică ce demitizează ramyeon-ul ca fiind destinat doar persoanelor fără mari posibilități financiare este faptul că acesta nu delimitează clasele sociale (cum am observat că face în general mâncarea), ci dimpotrivă, le unește. De exemplu, ramyeon-ul este consumat atât de către copii (care îl mănâncă nefiert, ca pe un snack), cât și de militari sau de studenți. Aceste influențe se păstrează în timp în așa măsură încât adulții continuă să mănânce ramyeon, tocmai pentru că așa au fost obișnuiți din copilărie, indiferent de clasa socială din care fac parte.

Astfel ramyeon-ul, deși cunoscut relativ stereotip (doar pentru cei ce nu își pot permite ceva mai bun) devine astăzi un preparat pentru toată lumea. Semnificația lui s-a inversat în epoca actuală: cei care nu consumă ramyeon sunt considerați răsfățați.

Ramyeon-ul a căpătat atât de multă popularitate în prezent, încât Han Kyung-Koo îl aseamănă cu McDonaldizarea, numind acest fenomen Ramyeonization. Despre diferențele dintre cele două și despre implicațiile acestui concept vom detalia în ultimul capitol al părții teoretice, unde vom dedica un subcapitol definirii ramyeonizării.

Semnificația bețigașelor în cultura asiatică

Menționam în introducerea capitolului despre asemănările și deosebirile dintre aceste țări asiatice și pe parcurs am putut observa faptul că respectarea mâncării, a tradițiilor este un lucru extrem de important. Atunci când, fie vizităm o țară asiatică, fie mergem la un restaurant cu specific oriental, trebuie să gândim precum un nativ și să respectăm manierele și bucătarii, dar mai ales preparatele pe care le vom consuma. Iar aici, pentru a concluziona capitolul referitor la gastronomia asiatică, vom aduce în discuție un simbol specific Asiei, și anume bețigașele.

Edward Q. Wang este profesor de istorie și coordonator al Departamentului de Studii Asiatice în cadrul Universității Rowan. Acesta a decis să pornească o cercetare istorică a instrumentelor tradiționale folosite în alimentație de asiatici. Rezultatele acestei investigații culturale au fost publicate în cartea „Chopsticks. A cultural and culinary history”.

Edward Wang amintește faptul că bețigașele au apărut inițial în China, unde arheologii au descoperit urme ale unor prototipuri de bețe aparținând anului 5000 înaintea erei noastre. De-a lungul istoriei, bețigașele au evoluat și au devenit un instrument central în materie de consumare (dar și preparare) a alimentelor și în țări precum Japonia, Coreea sau Vietnam. În prezent și țările ce folosesc mâncatul cu mâna (de exemplu Thailanda sau Nepal) sau cuțitul și furculița (țările europene și statele americane) au început să fie fascinate de bețigașele chinezești.

În introducerea cărții găsim pe scurt explicații relevante legate de utilitatea și simbolistica transmisă de bețigașe, în special din punct de vedere cultural. Pentru început, trebuie să menționăm observația făcută de istoricii Isshiki Hachirō și Lynn White în anii 1980, cum că lumea este împărțită în trei obiceiuri culinare:

prima categorie este reprezentată de persoanele care consumă alimentele cu mâna (40% din populație), cei care locuiesc în Sudul și Sud-Estul Asiei, în Orientul Mijlociu și Apropiat și în Africa;

a doua categorie este aceea formată din populațiile care folosesc tacâmurile formate din cuțit, furculiță și lingură (30%) și care locuiesc în Europa și Nordul și Sudul Americii;

ultima categorie o reprezintă cei ce folosesc bețigașele (restul de 30%), din China, Japonia, Coreea și Vietnam.

Pentru a arăta beneficiile aduse de folosirea bețigașelor, Edward Wang prezintă două puncte de vedere, dintre care primul îi revine lui Kimiko Barber (autoare). Aceasta explică faptul că mâncatul cu bețele nu doar că ne face să consumăm mai puține alimente, dar implică și una din mentalitățile asiatice: aceea de a aprecia mâncarea, prin consumarea lentă, ce permite beneficiul psihologic de a te bucura de preparatele culinare.

A doua opinie este aceea a lui Isshiki Hachirō, care vorbește despre beneficiul adus în dezvoltarea funcțiilor cerebrale, prin coordonarea mână – creier; acest lucru este de ajutor, mai ales copiilor, care învață mult mai rapid să se hrănească independent. Cu toate acestea, aspectul menționat prezintă și reversul – dezvoltarea artritei în rândul bătrânilor.

Un lucru clar, legat de evoluția bețigașelor este acela că ele sunt folosite atât în consumarea alimentelor, cât și în prepararea lor. Bețele sunt folosite pentru amestecarea ingredientelor, în timpul preparării acestora.

Încă din secolul IV, înaintea erei noastre, chinezii au început să folosească ustensilele, ca substitut al mâncării cu degetele. Motivul este legat de o altă caracteristică a mâncării asiatice, aceea că hrana se consumă fierbinte, iar conținutul preparatelor pe bază de supă este foarte greu de consumat cu mâna; în primul rând din cauza temperaturii care rănește pielea, iar în al doilea rând pentru simplul fapt că persoana se poate murdări foarte ușor.

În China antică, lingura reprezenta instrumentul principal de consumare a hranei, iar la începuturile apariției bețigașelor, se afla o distincție între cele două, lingura se folosea pentru preparatele pe bază de cereale, iar bețigașele pentru produsele ce nu foloseau cerealele (împreună purtau denumirea chinezească de bizhu). În Peninsula Coreeană, oamenii foloseau și lingura și bețigașele precum un set de tacâmuri, păstrând modalitatea chinezească de întrebuințare diferită a fiecărui instrument.

Odată cu apariția produselor din făină de grâu (precum tăițeii, găluștele sau clătitele) bețigașele au început să reprezinte o concurență pentru lingură, iar experții culinari explică faptul că același lucru s-a petrecut și în Europa: pastele făinoase au dinamizat apariția furculiței și a altor ustensile de bucătărie.

În subcapitolul dedicat ramen-ului, specificam că ramyeon-ul nu face diferențe sociale, un lucru asemănător se petrece și aici, sub aspectul că oricine, indiferent de clasa socială, poate folosi bețigașele. Diferența constă în faptul că materialul din care erau făcute bețigașele folosite determina clasa socială.

Dacă bețigașele au reușit să treacă de la statutul de ustensilă de gătit, la tacâm folosit la masă, în spațiul asiatic, furculița și cuțitul nu au parte de aceeași oportunitate. De exemplu cuțitul era considerat un instrument ce trebuie să rămână în bucătărie și să nu fie adus la masă.

Aceasta mentalitate are următoarele cauze: în primul rând, cauza funcțională: pentru că alimentele sunt tăiate, încă de la preparare, în bucăți micuțe, ce pot fi luate cu ușurință cu bețigașele, nu mai este necesar o tăiere ulterioară. În al doilea rând, cauza culturală, iar aici avem prezentate două explicații.

Pe de-o parte prezentarea lui Roland Barthes potrivit căreia ”the chopsticks transfer the food (…) like two hands (…) they are the alimentary instrument which refuses to cut, to pierce, to mutilate”. Iar de cealaltă parte reală rădăcină a acestei mentalități, și anume concepția lui Mencius (discipol al lui Confucius) asupra ”gentlemanului”, că acesta ar trebui să stea departe de măcelărie și de bucătărie. Aceste percepții au evoluat în asocierea cuțitului cu violența, dar și a furculiței, care ajuta cuțitul la acest proces; de aceea aceste instrumente nu aveau loc de cinste la masă (și nu au nici în prezent).

Așadar, în mentalitatea asiatică, prin folosirea bețigașelor, afirmă Roland Barthes ”food becomes no longer a prey to which one does violence (…) but a substance harmoniously transferred” ; pentru că bețigașele nu taie, străpung sau mutilează mâncarea.

Vom concluziona acest subcapitol prin a mai menționa două aspecte: bețigașele simbolizează perechea, devenind o metafora puternică pentru spațiul asiatic, ceea ce le transformă într-un cadou inspirat, mai ales pentru cupluri. Iar Tsung-dao Lee, laureat al Premiului Nobel în Fizică a comparat bețigașele cu degetele umane, accentuând legătura dintre bețigașe și cel ce le utilizează: ”Chopsticks are an extension of human fingers. Whatever fingers can do, chopsticks can do, too”.

Așadar, în încheierea capitolului, reamintim că alimentația asiatică înseamnă respect pentru hrană, pentru prepararea acesteia, înseamnă armonie și simbol al conexiunilor hrană-pradă, bețigașe-mâini ce susțin mâncarea, bețigașe-om. Am descoperit că într-un restaurant cu specific asiatic trebuie să ne comportăm precum nativii, sau măcar să acordăm o atenție deosebită culturii respective, să îndrăznim să gustăm cât mai multe varietăți de alimente, deoarece, doar prin mâncare putem „consuma” o bucată din identitatea culturală a unei țări.

Am constatat că există și diferențe: de exemplu bucătarii japonezi preferă să prepare alimentele în fața clienților, axându-se pe precizie și delicatețe, în timp ce bucătarii chinezi, preferă bucătăria ferită de consumatori, ca urmare a aglomerației native, unde totul trebuie preparat pe fugă, iar agitația este nelipsită.

Sunt diferențe și de gust: japonezii mănâncă rar carne de porc sau de vită, preferă preparatele dietetice, nu foarte puternic condimentate, iar peștele este simbolul central; în schimb preparatele chinezești au din plin carne de porc, condimente puternice (nu la fel de puternice precum cele indiene), alimente sărate și mai bogate în grăsimi (deși considerat de non-asiatici un lucru dăunător, este totuși parte din cultura culinară chinezească). Aici putem menționa și Coreea, ce se aseamănă cu China asupra gustului puternic de iute și se diferențiază de Japonia la capitolul ramen/ ramyeon.

Ceea ce face cultura culinară asiatică atât de specială este atenția pentru simboluri transpusă în pasiunea cu care sunt pregătite felurile de mâncare. Indiferent de ingredientele folosite sau de condimente, respectul pentru mâncare este demn de admirat.

Coreea de Sud: în căutarea echilibrului

Cuplul de termeni Yin și Yang reprezintă un element important al culturilor Asiei de Răsărit și al raportării acestora la lumea înconjurătoare. În cultura Coreei de Sud, întâlnim foarte des conceptul Yin și Yang, precum și filosofia celor cinci elemente, celor cinci culori; filosofie foarte strâns legată de Yin și Yang și provenind din cultura chineză.

Despre Coreea de Sud observăm în numeroase articole sau video-uri că deține un steag elaborat pe baza complementarității dintre Yin și Yang, înconjurat, implicit, de cele patru elemente; acestea fac referire la cer (aer), foc, apa și pământ, dar și la cele patru anotimpuri sau patru puncte cardinale. Aceste simboluri se reflectă și asupra domeniului culinar. Iată aici două exemple.

Primul este legat de dualitatea Yin și Yang a bețigașelor asiatice, cu ajutorul cărora se consumă preparatele culinare. Într-un articol apărut în Dilema Veche, „Mică retorică a bețigașelor”, Bogdan Tănase atrage atenția asupra modului în care bețele asiatice se țin în mână. Potrivit codului coreean, trebuie respectate rolurile fiecărui bețigaș în parte; unul este stabil, pe când celălalt este flexibil, reflectându-se conceptul de Yin și Yang asupra rolurilor contradictorii, dar creatoare de echilibru.

Al doilea exemplu este referitor la cele cinci culori, strâns legate de același cuplu Yin și Yang. În Coreea, există un sistem tradițional al culorilor, numit obangsaek, ce aduce în discuție relația dintre culorile alb, negru, roșu, verde și galben cu elementele naturale apă, foc, pământ, aer și metal. Astfel fiecare culoare are alimentele ei specifice, anotimpul, punctul cardinal, precum și propriul element.

Albul reprezintă metal, toamnă și vest; pe când negrul este apă, iarnă și nord; verdele – lemn, primăvară și est; apoi roșul cu foc, vară și sud; pentru ca într-un final, galbenul să simbolizeze pământul și centrul tuturor punctelor cardinale. De asemenea, fiecare culoare ajută un anumit organ, reamintindu-se de puternica legătură dintre hrană și medicină, prezentă tot în mentalitatea asiatică.

Bucătăria regală ca bun cultural

Pentru că identitatea se formează în timp, iar trecutul este cel care își pune amprenta cel mai puternic asupra identității culturale a unei națiuni, un aspect extrem de important al culturii culinare coreene este bucătăria regală. În articolul ”Dining Elegance and Authenticity. Archaeology of Royal Court Cuisine in Korea”, Okpyo Moon aduce informații relevante, referitoare la transformarea bucătăriei regale în bun cultural.

Căderea Dinastiei Joseon în mâinile forțelor japoneze, a avut drept efect pierderea tradițiilor prezente la Curtea regală coreeană. Odată cu dispariția membrilor familiei regale, se ștergeau din istorie și multe din tradițiile cotidiene de la Palat. Abia în anul 1970 putem vorbi despre o încercare de resuscitare a bucătăriei de la curtea regală, prin încercările de conservare a moștenirii culturale naționale rămase.

Hwang Hye-seong a fost actorul principal în listarea bucătăriei regale coreene ca Proprietate Culturală Intangibilă Importantă, oferindu-i astfel protecția statului. Tot ea este cea care a numit-o pe Han Hui-sun, fostă doamnă la Curtea Regală, deținător oficial al IICP (Important Intangible Cultural Property) și „moștenitor legitim” al culturii culinare de la Palat.

După moartea doamnei Han Hui-sun, Hwang Hye-seong a devenit următoarea responsabilă de conservare a tradițiilor, în special pentru că ea este cea care a luptat pentru conservarea valorilor bucătăriei regale coreene. Iar efortul ei a fost răsplătit, deoarece subiectul referitor la gastronomia regală a câștigat interesul multor persoane, mai ales prin promovarea conceptului în filme, seriale sau emisiuni. Serialul cu cel mai mare succes a fost Jewel in the Palace, în limba coreeană Dae Jang Geum, din 2003.

Okpyo Moon amintește faptul că orezul gătit este un simbol atât de important al felurilor de mâncare coreene, încât întreaga masă poartă numele de „masă cu orez gătit” (bapsang). O astfel de masă cuprinde orez, după cum am evidențiat, supă, sau un preparat pe bază de supă și panchan, feluri de mâncare aduse pe lângă preparatele principale. (anexa 15) În funcție de numărul preparatelor ce susțin masa (panchan/banchan) masa respectivă poartă un anumit nume, de exemplu masa cu trei feluri de mâncare alăturate se numește samcheop bansang, unde sam însemnă cifra trei. Cea cu șapte poartă denumirea chilcheop bansang, iar cea cu douăsprezece sibicheop bansang.

Un alt element specific gastronomiei coreene este servirea simultană a tuturor preparatelor. Până și desertul este adus odată cu toate celalte feluri de mâncare. Acest mod se păstrează și la ritualuri sau sărbători, unde, pe lângă bansang pe masă se mai află carne, pește, legume gătite, legume murate, prăjituri de orez, tăiței sau fructe.

O caracteristică interesantă este aceea că mâncarea se prepară și se servește în cantități foarte mari, iar explicația este aceea că mâncarea se distribuie ierarhic. Numărul mare de persoane, ce locuiau la Curtea regală, ce trebuie hrănite explică necesitatea unei cantități mari de alimente. Ierarhia, adică oferirea de mâncare se face atât în funcție de statut (la mesele ceremoniale, eosang, regele mânca primul), cât și de vârstă (la mesele obișnuite, bătrânii au prioritate) Acest concept poartă denumirea de toeseon și reprezintă ideea că persoanele nu mâncau în același timp, ci de pe aceeași suprafață. Coreenii încep să mănânce împreună la aceeași masă, în același timp în timpul coloniei japoneze.

Aminteam anterior de doamnele de la curte, acestea se împărțeau în sura sanggung – cele care erau responsabile de mâncarea regelui, iar pentru această funcție aveai nevoie de cincisprezece ani de pregătire; și sanggung – doamnele de la curte cele mai capabile în materie culinară, care și-au dobândit dexteritatea prin încă cincisprezece ani de studiu.

Gustul bucătăriei regale, în urma deschiderii restaurantelor, când persoanele puteau avea acces la aceasta, a fost criticat pentru lipsa de savoare puternică. Acest lucru fiind explicat prin faptul că oamenii s-au obișnui cu aroma iute a condimentelor artificiale, însă restaurantele continuă să aibă succes, tocmai pentru că oferă posibilitatea unei experiențe – și se consideră că la branduirea bucătăriei regale au ajutat atât antreprenoriatul familiei Hwang, cât și statul și mass-media.

„Dimineți” coreene, scrise în stil Lankov

Păstrăm registrul istoric și evocăm alte evenimente ce au modelat identitatea actuală a Coreei. Autorul Andrei Lankov vorbește într-o carte sintetică despre aspectele cele mai importante ale bucătăriei: ”The Dawn of Modern Korea. The transformation in Life and Cityscape”.

Un lucru pe care coreenii îl apreciază foarte mult este cinatul în oraș, orice scuză de părăsirea bucătăriei este binevenită. Cu toate acestea, în perioada dinastiei Chosŏn , și chiar până spre sfârșitul secolului XIX, nu se practica mâncatul în oraș. Nici măcar persoanele din clasa superioară nu luau cina în oraș, pentru că, în acele vremuri, era de așteptat ca cina să fie consumată în intimitatea căminului personal.

Existau totuși numeroase chumak (sau jumak), structuri sub forma unor corturi mari; aveau doar clienți bărbați; serveau și mâncăruri (orez și feluri de mâncare picate alăturate), deși nu acesta era scopul principal al afacerii, ci vânzarea băuturilor. Acestea se pot întâlni și în prezent pe străzile coreene, deschise până noaptea târziu.

În trecut, în Coreea carnea costa o avere, motiv pentru care peștele era un aliment foarte apreciat, mult mai accesibil decât carnea de porc sau de vită. Astfel că în anul 2000, Coreea a devenit a patra națiune la capitolul pescuit, de aceea peștele este unul dintre puținele alimente pe care coreenii le exportă în cantități foarte mari.

Bunul renume al unor preparate

Cele mai întâlnite șase ingrediente din bucătăria coreeană sunt următoarele: dwen jang (pastă din boabe de soia fermentate și sărate; este asemănătoare pastei japoneze miso), gotchujang (pastă de piper roșu), uleiul de susan, semințele de susan, sosul de soia și usturoiul. Dacă în restaurantele japoneze bucătarul ce prepară sushi-ul gătește totul în văzul clienților, iar, la restaurantele chinezești, bucătăria este una obișnuită, iată că aspectul specific Coreei este acela că mâncarea se prepară și în bucătăria nevăzută, dar poate fi preparată și alături de consumator, în funcție de preparatele alese. Unele mese au încorporate grătare pe care poți găti barbeque coreean (Korean BBQ) sau diferite alte peparate din carne. (anexa 16)

Kimchi (anexa 17)

Un aspect semnificativ al mâncării coreene îl reprezintă fermentarea alimentelor. Dacă sushi-ul japonez a pornit ca o modalitate de conservare a peștelui, același lucru îl întâlnim și în Coreea. În trecut, conservarea alimentelor se făcea prin fermentație, însă acest lucru nu a dispărut din cultura și practica culinară a Coreei de Sud, deoarece întâlnim și astăzi numeroase alimente fermentate (boabe de soia, boabe de fasole etc.).

Un astfel de aliment preparat prin fermentare este kimchi. Acesta constă în varza chinezească condimentată cu usturoi, pastă de ardei iute și diferite alte condimente, care ajută la crearea a numeroase tipuri de kimchi. În „Traditional Food. A Taste of Korean Life”, Robert Koehler evidențiază beneficiile aduse de acest aliment: prin fermentare și prin ingredientele folosite, kimchi este un preparat potrivit nu doar pentru a întări imunitatea (usturoiul), dar și un ajutor pentru diete (ardeiul iute ajută la arderea caloriilor), acesta reduce și anemia și întărește oasele.

Kimchi a devenit treptat extrem de popular, găsindu-se astăzi în numeroase alte țări; chiar putem vorbi de o globalizare a kimchi-ului, precum și despre o adevărată piață a acestuia. De menționat sunt și festivalurile dedicate kimchi-ului, în Coreea de Sud. (ex. Kimchi Love Festival).

Dolsot bibimbap (anexa 18)

Acesta este un fel de mâncare pregătit prin amestecul dintre orez și legume, ou, pastă de chili și uneori carne, amestecul se servește într-un dolsot, adică un bol atât de fierbinte încât face ca orezul să capete o foarte ușoară culoare maronie și o crustă. Secretul bolului atât de fierbinte constă în faptul că bolul se pune cu tot cu ingrediente direct pe flacăra aragazului, dată la maximum.

Bibimbap-ul este recunoscut pentru simplitatea cu care se prepară și pentru valoarea nutritivă puternică, de asemenea în Coreea există festivaluri dedicate acestui preparat culinar.

Alte alimente importante sunt bulgogi (carne marinată – anexa 19) sau tteokbokki (prăjituri de orez, picante, des întâlnite la tarabele cu mâncare și în dramele coreene – anexa 20). Jajjangmyeon (anexa 21) este un preparat coreean special, deoarece este încadrat în categoria mâncărurilor chinezești, deși nu se găsește în China, fiind, în fapt, o inovație coreeană.

Particularități teoretice ale gastronomiei coreene

Dacă în restaurantele japoneze bucătarul gătea totul în văzul clienților, iar la restaurantele chinezești, bucătăia era una obișnuită, iată că aspectul specific Coreei este acela că mâncarea se prepară și în bucătăria ferită, dar poate fi preparată și de consumator, în funcție de alimentele alese. Unele mese au încorporate grătare pe care poți găti barbeque coreean sau diferite alte peparate din carne.

Un dezavantaj al restaurantului coreean, conform lui Steven Shaw, este acela că meniul poate fi chiar copleșitor, prin faptul că denumirile preparatelor nu sunt traduse și că sunt scrise pe baza sistemului McCune-Reischauer, prin care cuvintele coreene sunt romanizate, adică păstrează pronunția cuvântului, dar caracterele coreene sunt scrise cu literele alfabetului latin. Vom observa în partea de cercetare că guvernul coreean duce campanii de ameliorare a acestui fapt.

Ca să reamintim de comportamentul pe care trebuie să îl avem într-un restaurant cu specific asiatic, în cel coreean trebuie să ne așteptăm la aceeași agitație ca cea dintr-un restaurant chinezesc, dar acest lucru este iarăși doar un aspect cultural ce se răsfrânge asupra identității coreene.

Comparația cu China mai poate fi făcută și asupra unui alt aspect: am menționat în celălalt capitol că restaurantele se adaptează la nevoile clienților non-asiatici și că pot fi observate diferențe între felul în care sunt tratați clienții chinezi și clienții americani. Același lucru se pretrece și în restaurantele coreene, unde, dacă ești non-asiatic, vei observa că ajutorul din partea personalului va veni chiar și pentru a-ți amesteca preparatul „așa cum ar face-o nativii”

Am explicat în argumentul acestei lucrări lipsa informațiilor științifice asupra acestui subiect. Motivul este, în primul rând, existența unor articole scrise doar în limba coreeană, la care accesul este destul de restricționat. Iar în al doilea rând, majoritatea cărților ce tratează tema gastronomiei coreene sunt fie cărți de bucate, în care sunt prezentate diverse rețete culinare; fie broșuri informative elaborate de ambasade sau de organizații non-profit care promovează cultura coreeană prin produse tip „public diplomacy”.

Astfel că acest capitol are o bază teoretică relativ redusă, pe care ne dorim să o echilibrăm în partea dedicată cercetării, unde vom prezenta felul în care este promovaă gastronomia coreeană în diferite proiecții audio-video.

Vom prezenta, totuși, câteva informații pe care le-am întâlnit doar în broșurile informative, dar care aduc particularități suplimentare, referitor la ce reprezintă bucătăria coreeană.

În broșura denumită „Korean Cuisine. Refresh your senses” publicată de Korea Be Inspired întâlnim o definiție a Hansik-ului. Pentru început vom explica faptul că în Coreea de Sud, bucătăria poartă o denumire aparte, și anume cea de Hansik.

Hansik reprezintă masa echilibrată, ce cuprinde preparate care sunt compatibile, ale căror valori nutritive se completează reciproc. Astfel că Hansik este bucătăria dedicată preparatelor ce se gătesc încet și care ajută la menținerea sănătății corpului.

Un cuvânt care definește Hansik-ul este energia. Se menționează faptul că bucătăria coreeană, prin alimentele sale, produce energie nu doar pentru corp, ci și pentru minte și suflet; deoarece corpul, mintea și sufletul sunt tratate ca un întreg, iar mâncarea are rolul de a menține buna armonie dintre toate trei.

Hansik și bucătăria coreeană își păstrează conceptele tradiționale, conform cărora mâncarea este cel mai bun medicament. Mâncarea are rolul de a îngriji corpul, de a-l menține sănătos. Iar despre toate aceste concepte vom detalia prin observațiile de cercetare.

Deoarece menționam anterior conceptul care ghidează întreaga cultură coreeană, și anume Yin și Yang, descoperim că există atât preparate Yin, cât și Yang, iar consumarea lor echilibrată și concomitentă este recomandată pentru a îndeplini cu adevărat esența bucătăriei coreene.

Produsele fermentate sunt un alt simbol coreean, mai ales că, vom descoperi în capitolul următor, se pregătesc proiecte de creare a unor muzee dedicate produselor fermentate. Fermentarea a început, tradițional, ca o metodă de conservare a alimentelror. Însă, descoperindu-se proprietățile benefice și efectele pozitive asupra corpului, preparatele pregătite prin fermentare au devenit definiția alimentelor sănătoase.

Este redundant să mai amintim că orezul este nelipsit unei mese, deoarece acesta este deja un simbol asiatic renumit. Supa și bolul de orez sunt constant prezente. Diferența constă aici în ustensilele cu care se consumă orezul. Dacă în China și Japonia, orezul se mănâncă prin folosirea bețelor și ridicarea bolului aproape de gură. În Coreea acest lucru este nepoliticos, de aceea orezul se mănâncă cu lingura, pentru a evita atât ridicarea bolului, cât și murdărirea cu orez.

Pentru că o masă bine pregătită nu este completă fără o băutură alături, vom enumera câteva dintre băuturile preferate de către coreeni. În Coreea de Sud, cultura alcoolului este foarte dezvoltată. Pentru a crea o relație bună cu membrii societății – facem referire aici la colegii de muncă sau persoanele cu care un individ are contact des și în scopuri profesionale – nu este politicos să se refuze o invitație la masă. Seara, pentru a se relaxa după o zi lungă de muncă, în general, coreenii preferă să facă ieșiri în oraș, pentru a lua masa și pentru a consuma alcool. Astfel că refuzarea unui pahar de alcool este, de asemenea, nepoliticoasă.

Băutura alcoolică cea mai cunoscută este soju (anexa 22), aceasta este procesată uneori și din cartofi, având o alcoolemie de 17-20%. Următoarea este makgeolli, băutura produsă prin fermentarea orezului. Pe lângă multe altele, se remarcă și berea, pe care coreenii o preferă fie amestecată cu soju (maekju), fie împreună cu puiul (chimaek).

Informații despre bucătăria coreeană sunt nenumărate, însă acestea nu sunt specificate din punct de vedere teoretic, de aceea, vom completa această secțiune prin observațiile de cercetare, unde vom analiza diferite video-uri de prezentare a gastronomiei coreene, pentru a descoperi ce informații suplimentare pot veni în ajutorul acestei lucrări și în ajutorul definirii clare a bucătăriei coreene.

Preparatele culinare – element al soft power-ului și al turismului

Am observat încă din primul capitol că mâncarea este un simbol cultural, este o modalitate prin care o cultură, o națiune, comunică, sau mai bine spus „se comunică pe sine”. Modalitățile prin care o țară se face cunoscută diferă vizibil. Termenul de putere nu mai face referire la violența cu care o națiune dorea să cucerească altele, ci la felul în care o națiune își dorește să creeze relații cu acestea

Definirea conceptului de ”soft power”

Cartea de bază a acestui subcapitol este cartea scrisă de Joseph S. Nye, numită ”Soft Power. The Means to Succes in World Politics”, care are drept temă centrală, după cum reiese încă din titlu, conceptul de soft power. Încă din primele pagini, descoperim că o țară cuprinde trei dimensiuni importante: cea militară, cea economică, iar cea de a treia este reprezentată de soft power.

Pentru a descrie conceptul de putere, Joseph Nye aduce în discuție informațiile prezente în dicționar, astfel că puterea este capacitatea de a face lucruri (”capacity to do things”), dar și capacitatea de a schimba comportamentul celorlalți pentru a obține beneficiile dorite.

Aici apare distincția dintre conceptele cheie ale acestei cărți, și anume hard power și soft power, iar ea depinde de modul în care este folosită puterea: dacă se folosesc amenințările, resursele financiare, autoritatea, atunci discutăm despre hard power, în schimb, dacă ne exercităm puterea prin atragere și cooptare, atunci vorbim despre soft power.

Ideea de bază a acestui concept este de a schimba comportamente fără a impune acest lucru; schimbările de comportament să se producă de la sine. Iar Joseph Nye specifică faptul că soft power-ul nu se face prin influență (aceasta ține mai mult de hard power), nici chiar prin persuadare, deși nu este un neadevăr, dar cel mai potrivit se face prin atragere; ”soft power is attraction power”.

Joseph Nye mai explică și faptul că putere nu se rezumă la resursele naturale, financiare sau materiale, la populația numeroasă sau la teritoriul imens al unei țări, deoarece acestea nu aduc mereu rezultatele dorite, aici autorul oferă exemplu pierderea de către S.U.A. a Războiului Vietnamez. De cealaltă parte, prezintă conceptul de soft power ca îndeplinire a rezultatelor dorite prin simplul fapt că celelalte țări îți apreciază valorile și doresc să îți urmeze exemplul, pentru a beneficia de aceleași rezultate.

Pentru a asimila și mai bine conceptul, Joseph Nye face asocierea acestuia atât cu domeniul personal, (prin ideea de atracție și seducție și că ne alegem partenerul bazându-ne pe chimie) cât și cu cel al afacerilor (afacerile nu se fac prin ordine și comenzi, ci prin exemplu și atragerea celorlalți să facă ce faci tu).

Altă caracteristică a soft power-ului, de data aceasta referitor la politicile internaționale, face referire la ideea conform căreia resursele ce ajută la producerea soft power-ului revin din valorile culturale ale unei țări sau din relațiile pe care le are cu ceilalți. Astfel Joseph Nye enumeră cele trei resurse extrem de importante pe care se bazează o țară: cultura sa, valorile politice și politicile străine (afacerile externe). Unde cultura definește practicile și valorile ce dau sens unei societăți (atât cultura înaltă, cât și popular culture- aici autorul atenționează asupra confuziei cum că soft power înseamnă doar popular culture).

Istoricul Niall Ferguson descrie soft power-ul ca ”nontraditional forces such as cultural and comercial goods” , iar Joseph Nye accentuează că singurul mod prin care cultura se transmite e prin comerț.

Deoarece cartea a fost scrisă în anul 2004, nu puteam vorbi clar despre definirea unui concept de soft power în Coreea de Sud, însă acea perioadă reprezintă începutul unor mari evoluții ulterioare. Dar, pentru că Nye a elaborat un capitol destinat soft power-ului din alte țări, vom prezenta pe scurt doar informațiile legate de Japonia, pe care autorul o descrie cel mai detaliat în subcapitolul despre Asia.

Astfel că, Joseph Nye recunoaște potențialul țărilor asiatice către soft power, manifestat prin arta, moda și bucătăria culturilor antice, ce deja au un renume pentru amprentele puse de-a lungul istoriei.

Deși a întâmpinat un declin vizibil, Japonia a reușit să se repoziționeze pe plan global, deținând cele mai multe resurse de soft power din continentul asiatic, ajungând la nivelul țărilor vestice, dar păstrându-și cultura unică. Japonia s-a dezvoltat enorm, pe foarte multe domenii, de la muzică pop, la electronice, de la arhitectură la modă și chiar de la mâncare până la artă, unde mai menționăm și succesul la capitolul jocuri video. Cu toate acestea atracția culturală a Japoniei nu se oprește la popular culture, ci cuprinde și laureați ai Premiului Nobel, directori de film sau compozitori de muzică clasică.

Însă tot acest soft power japonez întâmpină și câteva limite, iar aici discutăm despre faptul că reputația Japoniei, în rândul vecinilor săi, încă are de suferit, ca urmare a evenimentelor istorice. În schimb Japonia a reușit să se dezvolte de fiecare dată și mai mult, astfel că acest lucru nu reprezintă o amenințare puternică.

Tot despre conceptul de soft power vorbește și cartea ”Research Outline for China’s Cultural Soft Power” scrisă de Guozuo Zhang. Care tratează aspectele de soft power prezente în China, raportându-se la cartea de bază a lui Joseph Nye, despre care am discutat până în acest moment. Guozuo Zhang reamintește despre conceptul de ”smart power”, ce reprezintă strategia ideală a unei țări, fiind combinația dintre soft power și hard power.

Deoarece subiectul principal al acestei cărți îl reprezintă China, nu vom face referire decât la faptul că ideea centrală se axează asupra dezvoltării conceptului de soft power în China prin folosirea predominantă a tuturor resurselor referitoare la cultură – deoarece cultura chinezească este una dintre cele mai ample, nu doar asiatice, ci globale. Revenim astfel la informațiile prezentate în primul capitol, referitor la China, cum că aceasta se dezvoltă treptat, prin adaptarea la nou, prezența soft power-ului fiind un alt exemplu.

Gastrodiplomația în Coreea de Sud

În „Journal of International Service” în articol scris de Mary Jo A. Pham, se vorbește despre un nou concept denumit ”gastrodiplomacy”; despre exportarea moștenirii culinare a unei țări, cu scopul dezvoltării brandului național sau a încurajării investițiilor economice prin turism și comerț. Ca urmare a capitolului anterior, continuăm discuția legată de soft power și public diplomacy prin evidențierea acestui nou concept de gastrodiplomație.

Mary Jo Pham oferă drept informații utile următoarele citate: cel al Anniei Ciezadlo ”the history of a country is written in its food”, ceea ce dovedește, după cum spune Pham, faptul că mâncarea unei țări, precum și obiceiurile de consumare a hranei, prezintă aspecte istorice, culturale, sociale și economice. Iar al doilea citat este acela al lui Hong Sik Cho ”Culinary tradition is full of myths and memories”. Așadar mâncarea este un mijloc de comunicare nonverbală.

Mary Jo Pham menționează că toate evenimentele politice, precum cinele diplomatice, sunt programate pentru ora mesei, iar aici aduce în prim-plan termenul ”tabletop diplomacy” (diplomație în capul mesei) ce reprezintă stabilirea deciziilor politice în timpul mesei, concept susținut chiar de Prim Ministrul Winston Churchill. Iar această practică este prezentă în continuare, de fiecare dată când se organizează banchete sau cine de stat – unde se păstrează cu strictețe un anumit protocol.

Pentru a defini termenul central de gastrodiplomație, Mary Jo oferă exemplul lui Rockower, care face diferența între diplomația culinară și gastrodiplomație; unde diplomația culinară face referire la folosirea mâncării în scopuri diplomatice, iar gastrodiplomația este modul în care o cultură comunică publicului străin prin prisma mâncării.

Astfel, campaniile de gastrodiplomație au scopul de a transmite consumatorilor din întreaga lume gusturi, istorie, cultură și valori. Sau, după cum ar spune Rockower poți câștiga minți și inimi prin stomac.

Termenul de gastrodiplomație a apărut pentru prima oară în anul 2002, când guvernul thailandez a început să înmulțească numărul restaurantelor thailandeze pe plan global, ca tehnică a public diplomacy-ului. Ceea ce s-a și întâmplat prin campania ”Thai Kitchen to the World”, care a adus un număr de 20 000 de restaurante thailandeze (de la inițialul 5000).

Mary Jo definește termenul de public diplomacy ca reprezentând acțiunile manifestate de guvern pentru a informa și implica audiența străină de peste graniță. Astfel, gastrodiplomația intră în sfera lui public diplomacy.

O campanie asemănătoare Thailandei este desfășurată și de guvernul sud-coreean, pentru a crește capitalul de soft power, prin construirea unui brand național ușor de recunoscut pe plan global – prin gastrodiplomacy. Astfel se dorește globalizarea hansik-ului (gastronomia coreeană), care, conform lui Chung Woon-chun nu este doar mâncare, ci rădăcina filosofiei și culturii tradiționale coreene. În acest mod, în anul 2009, s-a elaborat Actul de Fondare Hansik, iar Agenția de Dezvoltare Globală Hansik cuprinde 36 de membri din diferite departamente guvernamentale, academice sau din industria alimentară. Campania este un succes, căpătând denumirea de ”Kimchi diplomacy”, iar kimchi devine cel mai recunoscut simbol al Coreei de Sud.

Misiunea campaniei, ce se va desfășura până în 2017 (articolul a fost publicat în 2013), cuprinde următoarele obiective:

Creșterea numărului restaurantelor coreene din lume la 40.000, și oferirea de certificate restaurantelor calificate;

Dezvoltarea bucătăriei coreene astfel încât să fie una dintre cele cinci bucătării etnice favorite din lume;

Folosirea de endorseri pentru promovarea gastronomiei coreene (persoane publice)

Creșterea investițiilor în extinderea globală a industriei alimentare coreene;

Formarea de cursuri culinare de preparare a mâncării coreene, în școli de bucătărie, internaționale;

Înființarea unui nou institut kimchi pentru a promova și alte alimente fermentate;

Implementarea unor platforme Social Media de angajare a publicului să creeze un ”word of mouth network” global, pentru a promova hansik-ul;

Strategia Hansik, se bazează astfel pe obiective de lungă durată. După cum afirma și Kim Hong-Wu (directorul Korean Food Foundation) în martie 2012, că obiectivele acestei campanii nu conțin doar aspecte ale conceptului de public diplomacy, ci și dorința de a genera o rată mai mare a angajărilor în industria alimentară.

Pentru că am menționat Korean Food Foundation, aceasta își folosește contul de Facebook pentru a demonstra modul prin care Coreea de Sud își adaptează strategia de comunicare la contextele locale de diseminare a informației. Și reprezintă, în același timp instituția prin care Guvernul va putea implementa programe și schimbări, dar și măsura progresul campaniei.

Pe plan național, Coreea de Sud organizează anual festivaluri culinare regionale ”inviting all to participate in the culture of making, eating, and celebrating Korean dishes and ingredients”. Alt proiect este acela prin care studenți străini, ce studiază în universitățile coreene și sunt pasionați de gastronomia coreeană, sunt implicați în evenimente culturale și educaționale, precum degustări sau tururi (aici publicul țintă este format din tinerii care când se vor duce apoi în țările de origine vor împărtăși cunoștințele culinare și culturale ale Coreei).

Pentru a îndeplini obiectivele prezentate mai sus, Coreea și-a stabilit următoarele strategii: primul pas este acela de a construi fundația pentru globalizarea mâncării; al doilea reprezintă extinderea cercetărilor referitoare la mâncare și, implicit, evoluția bucătăriei coreene; cel de-al treilea prezintă înmulțirea profesiilor culinare și a experților în industria alimentară; al patrulea pas este revitalizarea investițiilor și oferirea de suport prin împrumuturi; iar ultimul pas este acela de marketizare a unei culturi culinare coreene pe plan global.

Prin această campanie, îmbunătățirile încep să apară, de exemplu, în 2012, a apărut gratuit „International Korean Menu”, în care 154 de preparate sunt descrise, alături de fotografii, în engleză, japoneză, coreeană, franceză, italiană, spaniolă, germană, arabă și vietnameză. Aceasta fiind un progres, dacă luăm în considerare exemplul lui Steven Shaw din capitolul teoretic despre gastronomia coreeană, care explica faptul că în meniurile coreene termenii preparatelor sunt vagi. De asemenea, dezvoltarea bucătăriei coreene, aduce după sine și adaptarea gustului preparatelor la preferințele străinilor- ne reamintește de încercările chinezilor (vezi capitolul unu din partea teoretică).

Pentru a aduce un grup terț acestei campanii, în promovarea ei au fost delegați artiști, persoane publice și influente din Coreea de Sud – hallyu (valul coreean de popular culture) a ajutat la vizibilitatea campaniei, prin idolii k-pop, ce devin ambasadori ai mâncării coreene și o promovează în diversele interviuri și evenimente.

Precum orice altă campanie, aceasta a întâmpinat și opinii negative, de exemplu, bucătarul coreeano-american Rachel Yang afirmă că nu poți forța o cultură sau un tip de mâncare asupra altor țări, ci este nevoie ca acest lucru să se producă în mod natural; Rachel nu este împotriva inițiativelor Guvernului (chiar le laudă), ci accentuează nevoia respectării unor nuanțe. Și nu este singurul care crede că eforturile de promovare a bucătăriei coreene prin apariția cât mai multor restaurante, pot părea copleșitoare.

Cu toate acestea, campania are parte de succes prin implementarea cursurilor culinare specializate în universitățile coreene, dar și internaționale; creșterea numărului de turiști (10 milioane de vizitatori în 2012); sau de exemplu, faptul că 41% din new yorkezi au încercat sau își doresc să încerce mâncarea coreeană.

Așadar, prin campania Hansik, se dorește promovarea profilului internațional al Coreei cu ajutorul mâncării. Pham Mary Jo spune că un motiv pentru care această campanie a fost necesară îl reprezintă îngrijorarea guvernului asupra faptului că brandurile coreene au parte de mai multă notorietate decât brandul național, iar de multe ori, aceste branduri coreene sunt considerate japoneze.

În concluzie, Phan Mary Jo explică gastrodiplomația ca pe o practică unică (pentru că nu există două bucătării naționale identice); eficientă și, comparativ cu alte practici ale public diplomacy-ului (transmiterea media, Social Media), greu de întrerupt pe plan extern. Prin campania derulată, guvernul coreean a dovedit flexibilitate și dorință de a se adapta la noile cerințe globale. Iar despre gastrodiplomație reținem faptul că este un mod inovator de prezentare a identității naționale printr-o formă de soft power pentru consumul în masă.

Conceptul ”ramyeonization” și implicațiiile sale

Am discutat despre soft power, despre public diplomacy – cu accente pe subcategoria gastrodiplomacy – și am făcut o foarte scurtă menționare a conceptului de globalizare. Următorul termen pe care îl vom discuta este cel de ramyeonization (pornind de la McDonaldization; Ritzer, 2004), pe care am promis că îl vom detalia, atunci când am explicat diferențele dintre lamian, ramen și ramyeon.

Așadar, Han Kyung-Koo afirmă că acest nou termen (ramyeonization) accentuează ”the social and cultural practices associated with the production, distribution, serving, and consuming of ramyeon”.

În comparație cu mcdonaldizarea care se bazează pe patru concepte cheie – eficiență, calculabilitate, anticipare și control în societate –, ramyeonizarea se produce în principal pe baza următoarelor aspecte: apariția unor noi tipuri de mâncare, în ambalaje de plastic, ce poate fi consumată instant; a gustului extrem de condimentat al supei ramyeon din gastronomia coreeană; și impactul pe care îl are fragmentarea meselor asupra familiei și societății.

De asemenea, McDonaldizarea se concentrează aspra creșterii fast food-ului și a schimbărilor socioculturale ce provin ca urmare a acestui fapt; în timp ce Han Kyung-Koo vorbește despre dezvoltarea mâncării instant (instant food) și efectele socioculturale ale acesteia.

Mâncarea instant este mai rapidă și convenabilă decât cea fast food, deoarece nu implică drumul până la un restaurant fast food, ci consumatorul își poate lua pachetul cu ramyeon direct din dulap și îl poate prepara foarte rapid, ceea ce îi oferă control asupra mâncării (el este cel care o prepară) prin alegerea alimentelor pe care dorește sau nu să le adauge.

Han Kyung-Koo spune că acum gătitul acasă resimte o schimbare, deoarece procesul de preparare a alimentelor a început să difere prin eliminarea anumitor pași ai gătitului; eliminare cauzată de procesarea industrială a alimentelor. Astfel că observăm o redefinire a conceptul de gătit acasă, ceea ce permite dezvoltarea pe piață a produselor „autentice”, „ca la mama acasă”.

După cum am prezentat și în subcapitolul dedicat ramyeon-ului, acest preparat este considerat foarte accesibil, din clasa inferioară a alimentelor, conține ingrediente artificiale, iar singura aromă este aceea de iute, însă acest lucru nu îi împiedică pe coreeni să fie chiar dependenți de gustul ramyeon-ului.

Fiind un preparat ușor de gătit și extrem de accesibil, ramyeon-ul este un preparat mâncat pe fugă, oriunde, oricând, cu sau fără un tovarăș de masă. Ceea ce duce la fragmentarea ideii de împărțire a mâncării, de a sta la masă în stilul familial. În prezent este foarte des întâlnită ideea de a sta la masă singur, ceea ce a fost mereu asociat cu singurătatea, lipsa fericirii, ostracizarea sau pedeapsa. Cauzele nesincronizării la masă a membrilor familiei sunt programul de muncă încărcat, dar și produsele instant, precum ramen-ul.

În concluzie, Han Kyung-Koo prezintă o antiteză referitoare la bucătăria coreeană, deoarece Guvernul coreean o promovează global ca ”slow food”, bazată pe metode de preparare tradiționale; în timp ce coreenii par, în prezent, atrași mai mult de gustul ieftin și nerafinat al ramyeon-ului. Ceea ce face din ramyeon unul dintre micile secrete ale gastronomiei coreene, considerat o intimitate culturală.

Coreea de Sud și turismul culinar

Pentru a concluziona ideile de până acum, precum și întreaga idee a acestui ultim capitol, vom vorbi în subcapitolul ce urmează despre turismul culinar. Cartea de bază a acestui subcapitol este ”Food and the Tourism Experience” publicată de OECD; este un volum ce cuprinde numeroase articole ce tratează conceptul de turism culinar.

Încă de la începutul acestei lucrări am insistat asupra teoriei conform căreia mâncarea are un rol mult mai important decât simpla funcție de satisfacere a unei trebuințe primare; ea reprezintă elementul cheie al oricărei culturi, motiv pentru care a devenit atracția principală a multor turiști. Iar legătura dintre mâncare și turism ajută foarte mult la dezvoltarea economiei locale.

Interesul turiștilor s-a schimbat de-a lungul timpul, de la dorința de a vedea toate elementele fizice ale unei țări, precum muzeele, arhitectura sau monumentele, la a experimenta cultura, atmosfera, creativitatea și stilul de viață. Iar mâncarea este exemplul cel mai bun prin care o cultură își exprimă creativitatea.

Următoarele trei articole, ale căror informații le vom aduce în prim-plan, fac referire la Coreea de Sud și la bucătăria acesteia, ca o continuare a subiectului anterior, legat de gastrodiplomație – cu care turismul culinar se află într-o foarte strânsă legătură, după cum vom observa.

În „Developing policy strategies for Korean cuisine to become a tourist attraction”, Tae Hee Lee se aduce în prim-plan un nou termen, acela de „foodscape”. Turismul culinar este total diferit de ideea de vânzare a mâncărurilor, el ajută turistul să înțeleagă mult mai bine cultura locală; de aceea foodscape se referă exact la combinarea mâncării cu partea culturală a locului.

Gastronomia crește semnificativ atât din punct de vedere economic, cât și cultural, concomitent cu trendul global din prezent – acela de a transforma mâncarea într-un produs turistic. Turismul culinar cuprinde producerea mâncării, festivalurile culinare, restaurantele asociate, precum călătoriile ale căror motiv principal îl constituie mâncarea. Astfel că turiștii culinari se împart în: cei care tratează consumarea mâncării ca parte a experienței călătoriei; cei care folosesc mâncarea ca aspect de bază al activităților desfășurate; și cei care își aleg destinația bazându-se doar pe mâncare.

Asociația Internațională a Turismului Culinar specifică faptul că turismul dedicat mâncării trebuie înțeles ca parte a turismului cultural. Aici, Lee Tae Hee mai adaugă definiția lui MacDonald și a lui Deneault, pe care o vom reda complet pentru a-i păstra ideile concrete ce dovedesc complexitatea turismului culinar: ”Food tourism also includes the study of food, drink products and methods of preparing a diversity of foods. Food tourism is about the process of enjoying and discovering different tastes and smells and is related to allowing the tourist to connect with the local food and drink.”

Foodscape-ul implică o legătură a afacerilor locale culinare, nu doar pe cele referitoare la turism, ci și la cei ce fabrică sticle, recipiente de conservare a mâncărurilor, produse de ceramică și multe altfel de produse ce vin în sprijinul păstrării gustului autentic al mâncării coreene.

”Globalising Korean food and stimulating inbound tourism”, scris de Jong-Moon Choi, aduce informații suplimentare, precum: în anul 2005, Hansik a fost introdus în strategia de marketing a brandului Han, adică Hanbok (îmbrăcămintea tradițional coreeană), Hanji (hârtia tradițional coreeană), Hanok (vasele tradițional coreene) sau Hangeul (limba coreeană).

Turiștii care vizitează festivalurile coreene culinare, se pot bucura de mâncarea locală prin toate cele cinci simțuri: a vedea (시), a asculta (청), a mirosi (후), a gusta (미) și a atinge (촠), în timp ce admiră obiectivele turistice, peisajele și diversele activități culturale și artistice. Iar prima carte de bucate a fost scrisă în anul 1540, în timpul Dinastiei Joseon, aducând o perspectivă asupra culturii culinare ancestrale. Cartea poartă numele Suunjapbang (수 운 잡 방).

Cel de-al treilea articol dedicat Coreei, din volumul ”Food and the Tourism Experience, este scris de Jia Choi și de Daniel Gray și poartă numele ”Innovations in Korean culinary tourism”.

Din articolul celor doi autori descoperim că există mai multe tipuri de tururi specifice turismului culinar, și anume: agriturismul (practicile din ferme), tururi culinare ale orașului, tururi ale restaurantelor (sunt prezentate designul restaurantului, sistemul bucătăriei și alte concepte specifice), turul pieței de pește (dezavantajul constă în faptul că nu toți vânzătorii știu să comunice într-o limbă străină), turul ceaiului (explică procesul preparării ceaiului, demonstrații ale ceremoniei ceaiului, explicații istorice și culturale ale consumului de ceai, ale vaselor folosite sau ale etichetei), hands-on (tururi cu ghid, ce explică felul în care se prepară bucatele și manierele necesare în timpul mesei), storytelling (discuțiile libere cu ghizii, unde turiștii pot afla răspunsurile pe care le caută).

Choi Jia și Gray Daniel explică faptul că dezvoltarea unui program de turism culinar nu va putea avea succes fără o strategie de marketing, iar exemplul pe care îl dau cei doi este O’ngo Food Communication a cărui strategie s-a concentrate foarte mult asupra online-ului, prin folosirea blogurilor, canalelor de Social Media, instrumentelor de Internet marketing sau prin optimizarea motorului de căutare. La acestea s-au adăugat canalele media tradiționale, precum revistele, ziarele sau televiziunea, dar și publicitatea online sau colaborările cu diferite site-uri.

Acest mix de comunicare, precum și transparența de care dispune O’ngo Food Communication au ajutat foarte mult dezvoltarea turismului culinar, dar au îmbunătățit și imaginea de brand a țării.

În concluzie, turismul culinar poate deveni o adevărată piață de desfacere, dar, mai ales, un instrument util în promovarea culturii unei țări și în creșterea brandului național. Toate aceste concepte, însă, nu se pot desfășura individual, legăturile dintre ele formând un lanț, astfel că nu putem vorbi despre foodscape, fără a înțelege că el face parte din sfera turismului culinar, care la rândul său aparține de gastrodiplomacy, totul finalizându-se cu public diplomacy și soft power. De reținut este faptul că aceste concepte se dezvoltă din ce în ce mai mult, în prezent și ajută la menținerea și îmbunătățirea brandingului național, la transmiterea, comunicarea, valorilor culturale, la creșterea economiei și la adaptarea constantă a țărilor la contextul actual.

OBSERVAȚII DE CERCETARE: Gastronomia coreeană și echilibrul cromatic

„Mâncarea, până la urmă, este în tradiția noastră, ceva sfânt. Nu e vorba de nutrienți și calorii. E vorba de împărtășire. E vorba de onestitate. E vorba de identitate.”

-Louise Fresco-

Partea teoretică a acestei lucrări are rolul de a prezenta succint informațiile necesare înțelegerii simbolurilor și conceptelor culturale ce stau la baza gastronomiei coreene. Iar pentru a completa întreaga lucrare este nevoie ca teoriei să i se adauge o parte de cercetare, în care să fie verificate și aprofundate informațiile oferite. Astfel, în partea teoretică am descoperit că un cuvânt cheie este armonia, derivată și specifică fundamentalului concept „Yin și Yang”, iar prin cercetare dorim să aflăm dacă acest cuvânt cheie reiese la fel de evident și în practică.

Studiul de caz va fi împărțit în trei mari capitole, fiecare reprezentând o diferită metodă de cercetare, și anume: analiza de conținut, focus-grup și interviu. Analiza de conținut are rolul de a verifica prezența elementelor culturale și culinare specifice Coreei de Sud în emisiunile de divertisment, serialele, știrile și reclamele coreene. Vom menționa aici și analiza unor video bloguri postate pe rețeaua socială Youtube.

Focus-grupul s-a desfășurat cu persoane de etnie română, pentru a analiza reacțiile și percepțiile acestora asupra particularităților gastronomiei coreene. Iar interviul a fost aplicat, de partea opusă, persoanelor de etnie coreeană cu scopul aducerii unor informații suplimentare asupra tendințelor, preferințelor și comportamentului coreenilor față de mâncare.

Toate aceste metode de cercetare sunt folosite cu obiectivul general de verificare și validare a coerenței informațiilor prezentate în partea teoretică. Ne dorim, astfel, ca prin acest studiu de caz să aducem dovezi ce vor susține sau demola teoriile și conceptele prezentate în cărți și pe care le-am amintit în prima parte a acestei lucrări.

Validarea sau nevalidarea teoriei va fi stabilită în funcție de felul coerent în care se respectă în emisiuni sau seriale informațiile oferite de autorii citați, dar în aceeași măsură și dacă rezultatele celor trei metode de cercetare se întrepătrund, deoarece nepotrivirea acestora va duce la o neconcordanță a întregului studiu de caz, ce va determina nevalidarea teoriei.

Analiza de conținut: gastronomia și corpul frumos

Această metodă, considerată, în funcție de obiectivul său, fie cantitativă, fie calitativă, are, în cazul de față, scopul eidențierii unor caracteristici specifice gastronomiei coreene. Particularitățile prezentate vor face referire atât la aspectul preparatelor coreene, cât și la observarea comportamentului coreenilor la masă; la felul în care reclamele și serialele coreene își transmit valorile către publicul larg, dar și la felul cum, de partea opusă, străinii își manifestă percepțiile, și preferințele asupra bucătăriei coreene.

Datorită existenței unor numeroase materiale audio-vizuale în care mâncarea este un concept și un obiectiv des întâlnit, am decis ca analiza de conținut să cuprindă mai multe axe, pe care le vom prezenta general, deoarece întreaga lucrare de față are scopul unei introduceri către cultura gastronomică a Coreei de Sud, lăsând, totodată, loc unor noi cercetări aprofundate.

Axele de analiză au fost următoarele: emisiuni de divertisment; canale de Youtube ale unor străini stabiliți în Coreea sau ale unor străini ce au vizitat Coreea; reclame atât pentru produse, cât și pentru servicii ale companiilor aeriene; știri ale unor posturi coreene cu transmisie internațională și seriale.

De reamintit este faptul că această analiză de conținut s-a bazat într-o foarte mare proporție pe materiale audio-video. Motivul acestei alegeri se datoreză dezvoltării mediului online prin particularitatea audio-video, deoarece video blogurile au evoluat extrem de rapid și par a fi mai bine percepute de către public – deoarece se poate observa ușor reacția spontană a video bloggerilor în momentul în care aceștia gustă un anumit fel de mâncare. Un alt motiv este și faptul că blogurile pot reprezenta o cercetare separată ce poate fi aprofundată ulterior.

Vom prezenta în cele ce urmează accentele importante ce definesc gastronomia coreeană, prin prisma materialelor menționate anterior și vom încerca apoi să verificăm acuratețea lor conform teoriei.

Emisiunile de divertisment

În general, pentru Coreea de Sud, dar mai ales pentru fanii internaționali, predomină emisiunile de divertisment, emisiunile cu o bază amuzantă, cu diferite jocuri și provocări, în care, de multe ori, sunt invitați idoli k-pop. Există de asemenea și emisiuni tip documentar-lifestyle, în care se prezintă viața unor oameni obișnuiți, iar acestea se găsesc cel mai des pe posturile cu transmisie internațională, precum KBS.

KBS World este un canal de televiziune coreean, ce cuprinde subtitrări în engleză ale tuturor emisiunilor și știrilor prezentate pe acest post și se poate regăsi în grila de canale din diferite țări, inclusiv în România. KBS World s-a dezvoltat și a deschis și un canal de Youtube pe care se rulează 24/7 aceleași informații ca la televizor. Această metodă vine în ajutorul persoanelor ce nu folosesc atât de des televizorul. Pe postul KBS World emisiunile tratează mai mult domeniul de lifestyle, mai precis povești ale străinilor în Coreea, sau a coreenilor atât în străinătate, cât și în țara nativă.

Toate emisiunile de pe KBS World au scopul de a transmite pe plan global valorile culturale ale Coreei de Sud, fie că este vorba despre arhitectură, locuri de muncă, felul în care sunt tratați străinii, sau despre mâncare. Putem spune, ca urmare a părții teoretice, că emisiunile transmise online pe plan global sunt produse ale public diplomacy. Iar aici vorbim atât despre emisiunile KBS World, cât și despre emisiunile traduse de către fanii internaționali.

Există numeroase platforme online, site-uri de streaming, pe care fanii internaționali le pot accesa pentru a afla detalii asupra valorilor sociale, economice, dar mai ales culturale ale Coreei de Sud. Site-uri de acest fel sunt Viki-pentru dramele coreene sau KshowOnline – pentru emisiunile de divertisment.

Emisiunile alese pentru acest studiu de caz au în comun prezența gastronomiei. Există numeroase emisiuni de divertisment în Coreea a căror temă este prezentarea unui aspect. De exemplu viața și activitatea idolilor k-pop (Exo Showtime; EXID Showtime; A Pink Showtime, 2NE1 TV; BIGBANG TV; B.A.P. One Fine Day, SuperJunior One Fine Day etc.) în care idolii sunt filmați în timp ce își respectă programul de filmare a unei reclame, de susținere a unui concert, de aplicare a unui machiaj și bineînțeles, este evidențiat și momentul în care aceștia iau masa, ceea ce este interesant pentru publicul larg, deoarece dieta unui idol k-pop este un subiect ce stârnește foarte multă curiozitate.

Alt aspect este prezentarea persoanelor publice ale Coreei în diferite situații și aici amintitm emisiuni precum: 1 Night 2 Days (vedetele participă la o excursie de două zile către o anumită destinație și se prezintă activitatea lor, accentuându-se ca de fiecare dată, importanța mâncării); We got married (două vedete sunt alese să pretindă că sunt un cuplu căsătorit și sunt filmate luând decizii; cu același accent asupra meselor); Weekly Idol (este o emisiune în care în fiecare episod vine un nou idol kpop și este supus unor provocări, jocuri, mesaje transmise fanilor, este rugat să facă mici piese de teatru amuzante și multe astfel de activități, iar o secțiune a emisiunii implică mâncarea drept recompensă în urma îndeplinirii unor mici provocări). Roommate, I live alone sau The Human Condition sunt, de asemenea emisiuni cu aceeași temă.

Toate aceste emisiuni, deși par monotone prin aceeași tematică și poate puțin bizare, au de fapt un rol educativ, și ne referim aici la prezentarea unui bun comportament. De exemplu 1 Night 2 Days oferă inspirație asupra alegerii unei destinații de vacanță pentru cei ce doresc să evadeze din cotidian, sau oferă mici trucuri de supraviețuire, adică ce unelte trebuie folosite în diverse situații. Iar We Got Married este un bun exemplu pentru tinerii căsătoriți, și nu numai, prin prezentarea unor metode ce pot fi aplicate și în viața de zi cu zi.

De cealaltă parte sunt emisiunile în care obiectivul principal este gastronomia coreeană, spre deosebire de emisiunile anterior prezentate, unde mâncarea, deși constant prezentă, ocupa locul secundar.

Din cea de-a doua categorie fac parte următoarele emisiuni: 3 Meals A Day (unde se îmbină accentele asupra importanței celor trei mese ale zile, cu munca de zi cu zi pentru procurarea hranei; se aseamănă oarecum cu emisiunea The Human Condition, unde vedetele lucrează la fermă); Please take care of my refrigerator (unde se aduc invitați idoli k-pop sau persoane publice din Coreea și se prezintă alimentele pe care aceștia le au în frigider; această emisiune are scop educativ, deoarece publicul poate afla sfaturi despre cum se conservă alimentele, cum ar trebui să gătim anumite preparate, unde este locul legumelor și unde este locul lactatelor în frigider).

Alte emisiuni cu rol educativ de prezentare a mâncării sunt Empty the Convenience Store, unde se gătesc preparate accesibile direct din magazin. Astfel că emisiunea are rolul de a impulsiona creativitatea persoanelor ce doresc să gătească preparate noi. Amintim și despre emisiunea The King of Food, difuzată tot pe postul KBS World (majoritatea emisiunilor menționate sunt transmise pe postul KBS World), acestă emisiune tratează în fiecare episod câte un subiect sau concept diferit, precum: dieta sau longevitatea și se aduc astfel informații utile de menținere a unui corp sănătos, se oferă sfaturi asupra ingredientelor recomandate în diferite cazuri, de exemplu gingsengul pentru vitalitate și tinerețe.

Ultima emisiune despre care vom aminti este Hansik Taste of Korea, rulată pe același post KBS World. Aceasta este o ediție specială, ce cuprinde doar trei episoade. Un aspect demn de menționat, al emisiunii, este faptul că reprezintă un produs clar al gastrodiplomației și mai ales al campaniei de gastrodiplomație desfășurată de Coreeea de Sud.

În această emisiune se vizitează țări precum Norvegia, Franța sau Statele Unite și se prezintă mâncarea coreeană și manifestațiile acesteia în alte zone culturale. Practic se prezintă evoluția mâncării coreene peste hotare, modul în care aceasta este primită și diferențele față de cea tradițională.

Spunem despre această emisiune că este o formă de gastrodiplomație pentru că transmite și comunică valorile coreene nu doar publicului coreean, ci, mai ales, publicului străin. Se arată astfel că mâncarea coreeană are un gust delicios deși se adaptează unei noi culturi, că aceasta își păstrează bazele tradiționale și arată, totodată, zonele unde mâncarea coreeană poate fi consumată – ca o promovare a restaurantelor coreene.

Implicarea străinilor în prepararea mâncării coreene semnifică un rezultat îmbucurător al campaniei, unde (precum am menționat în capitolul dedicat gastrodiplomației) unul dintre obiective era înființarea unor mai multe cursuri culinare la care străinii să poată participa.

Gastrodiplomația, în aceasă emisiune ia o formă bilaterală, transmite ideea de colaborare și aduce în prim-plan legătura strânsă creată între ambasade. De exemplu, în emisiune, accentul nu este pus doar asupra Coreei, ci se expun și numeroase aspecte ale țărilor în care emisiunea a fost filmată. Se explică valori culturale și culinare ale Norvegiei sau ale Franței, în funcție de episod, promovarea fiind astfel bilaterală.

Vom mai adăuga câteva observații referitoare la una dintre emisiunile anterior amintite, și anume Weekly Idol. Aici mâncarea este o recompensă, o formă de competiție, deoarece, vedetele trebuie să îndeplinească mici provocări, scurte jocuri, pentru a putea beneficia de mâncare. Acest lucru stârnește amuzament, dar readuce în vedere faptul că mâncarea este un lucru foarte important.

Descoperim în această emisiune două lucruri demne de menționat: primul este faptul că în Coreea de Sud, carnea de vită este o carne exclusivă, care nu este accesibilă oricui, motiv pentru care în emisiunea Weekly Idol li se propune vedetelor să danseze corect toate coregrafiile melodiilor lor și să primească drept recompensă un set de bucăți de carne de vită. Bineînțeles, aceasta nu este o propunere standard pentru toți invitații, iar prezentatorii fac de multe ori haz de situație afirmând că nu vor da iarăși această recompensă din cauza bugetului.

Al doilea lucru îl reprezintă un trend, la care recurg, în general, în mod amuzant prezentatorii unor astfel de emisiuni, și anume consumarea mâncării precum într-o reclamă culinară. Vom analiza ulterior și câteva simboluri ale reclamelor coreene, ce se repetă deseori. Caracteristicile ce trebuie respectate sunt gustarea mâncării – în cazul ramyeonului sorbirea tăițeilor odată cu supa- urmată de interjecții ce au rolul de a exprima gustul bun al mâncării (de exemplu „Ahh”, pe care coreenii îl spun și după ce beau un pahar de Soju).

Putem așadar trage o scurtă concluzie din aceste informații, și anume faptul că valorile culturale ale Coreei se reflectă asupra emisiunilor în care se prezintă stilul de viață coreean, fie într-un mod amuzant, fie tip documentar. Observăm că mâncarea, indiferent de tematica emisiunii, va ocupa mereu un loc deosebit de important.

Mâncarea este prezentată într-un mod educativ, deoarece mâncarea, în cultura asiatică, înseamnă sănătate, înseamnă o formă de îngrijire a corpului și implicit a minții. Armonia prezentată succint în teorie își găsește aplicabilitate în aceste emisiuni, se regăsește în atenția asupra ingredientelor – iar emisiunile vin în sprijinul acestui lucru.

Putem aminti aici și despre ideile prezentate de David Le Breton în „Antropologia corpului și modernitate”, cum că un corp frumos este un corp sănătos, armonios din punct de vedere al întregului (corpul întreg este frumos), în concluzie, un corp îngrijit. Iar Coreea de Sud transmite sfaturi pentru un corp sănătos prin emisiunile sale, prin acestul asupra mâncării și al rolului acesteia de a menține o persoană sănătoasă. De aici reiese caracteristica cea mai importantă a mâncării coreene, și anume aceea că este o mâncare sănătoasă, cu numeroase beneficii (menționăm kimchi și bibimbap, mai ales pentru locurile fruntașe ocupate în topurile globale ale felurilor de mâncare recomandate pentru valoarea lor nutritivă).

Video bloguri, seriale și trenduri

Pentru a afla detalii despre o țară pe care urmează să o vizităm, de cele mai multe ori căutăm video-uri ale youtuber-ilor care, prin poveștile lor, oferă sfaturi referitoare la destinația care ne interesează. Aceste video bloguri devin treptat o sursă extrem de importantă, deoarece exprimă aspecte reale ale restaurantelor (cu rapotul de subiectivitate-obiectivitate diferit de la caz la caz) sau ale locurilor demne de vizitat. Aceste video-uri devin metode de prezentare a unei țări, care determină apoi vizitarea acesteia. Putem spune că video blogurile devin o formă de promovare a turismului.

Pentru lucrarea de față am decis să observăm canalele de Youtube ale unor străini stabiliți în Coreea de Sud și să analizăm felul în care aceștia se raportează la valorile culinare și culturale ale Coreei. De asemenea am urmărit și canalele de Youtube ale unor coreeni, dintre care unul descrie un trend despre care vom aminti în cele ce urmează. La acestea se adaugă urmărirea îndelungată (datorată interesului personal) a dramelor coreene, unde am observat un tipar general valabil, pe care îl vom menționa ulterior.

Treptat vom menționa canalele de Youtube a căror activitate am urmărit-o și o vom compara, pe cât posibil, cu simbolurile general valabile și întâlnite în serialele coreene. Reamintim faptul că întreaga analiză este una introductivă, deoarece și cercetarea canalelor de Youtube poate reprezenta o analiză foarte amplă asupra culturii și valorilor Coreei de Sud.

Primul canal de Youtube despre care vom discuta este Eatyourkimchi (acest canal și-a schimbat în prezent denumirea în Simon and Martina, dar filmările alese încă pot fi vizionate). Acest canal cuprinde informații referitoare la valorile și contextul atât economic, cât și socia-cultural al Coreei de Sud. Cei doi postează diferite video-uri în care prezintă lucruri ce pot fi achiziționate în coreea, noutăți despre muzica k-pop, informații referitoare la locul lor de muncă, la chiirile generale din Coreea de Sud, la comportamentul coreenilor față de străini; amintesc de asemenea despre procesul de adaptare pe care l-au parcurs și nu în ultimul rând, ceea ce face și obiectul cercetării noastre, cei doi vloggeri explică aspectele culturale ale mâncării în Coreea și îi ajută pe potențialii turiști ai Coreei să descopere restaurante și locuri demne de vizitat.

Simon și Martina, deținătorii canalului de Youtube, sunt canadieni – observăm acest lucru nu doar din filmele postate, ci și din descrierea canalului – și au locuit în Coreea de Sud aproximativ șapte ani, mutându-se apoi în Japonia. Faptul că cei doi nu sunt nativi coreeni, ajută la crearea unui context intercultural, ceea ce va reflecta opinia străinului în Coreea. Suntem interesați de această opinie, deoarece informațiile transmise de cei doi se bazează pe felul în care percep ei cultura coreeană, dar și pe explicațiile oferite de către coreenii cu care aceștia intră în contact.

Am decis astfel să ne rezumăm în această analiză doar la două filmulețe, unul în care aceștia degustă mâncarea regală coreeană – reușim astfel să aducem spre analiză și un un produs referitor la mâncarea regală. Cel de-al doilea este o prezentare sumară a unor reguli necesare, cu rivire la bunele maniere prezente la masă. Atât despre mâncarea regală, cât și despre bunele maniere, vom reveni la cea de-a treia metodă de cercetare, și anume interviul, unde vom putea compara opiniile străinilor cu cele ale coreenilor, dovedind astfel acuratețea informațiilor.

Primul video poartă denumirea „Korean Royal Cuisine”, a fost postat în anul 2015 și reprezintă vizita vloggerilor la un restaurant cu specific coreean, mai precis, dedicat mâncării regale coreene. Aici vom enumera pe scurt ideile ce ies în evidență pe parcursul filmării, și anume: mâncarea regală coreeană, deși este mult mai la îndemâna publicului, prin restaurantele deschise, este foarte puțin consumată de către coreeni, aceștia reușesc foarte rar să mănânce la un astfel de restaurant, unul din motive putând fi prețul scump al produselor.

Alt aspect este gustul diferit al mâncării; modul de preparare al alimentelor diferă, atenția oferită detaliilor este mult mai mare, putem vorbi aici și de aspectul simetric al preparatelor în farfurie, după cum se observă în imagini (comparativ cu preparatele consumate la tarabele de pe stradă, unde mâncarea este mai predispusă murdăririi: tteokbokki, jajangmyeon). Ingredientele alese ies în evidență prin timpul lor de fermentare, după cum observăm în video, la acel restaurant puteau fi consumate kimchi fermentat de trei ani sau tulpină de usturoi fermentată de șapte ani. Ce observăm de aici este încă o data un plus de savoare adăugat mâncării regale, deoarece cu cât este mai vechi timpul de fermentare, cu atât gustul este mai puternic.

După cum am remarcat și în partea teoretică, nevoia de a transforma mâncarea regală coreeană în patrimoniu cultural s-a datorat tocmai modului de preparare al acesteia, care încă păstrează tradițiile coreene și intensitatea gustului alimentelor; lucru ce se pierde treptat în societatea actuală, unde preparatele instant sunt mult mai des folosite.

Un serial destinat bucătăriei regale coreene este „Dae Jang Geum”, tradus în română drept „Giuvaierul Palatului” și difuzat, în România, pe canalul de televiziune TVR 1. Acest serial are ca rol pincipal o tânără ce reușește să devină doamnă la curte, ocupându-se de mâncarea regelui. Conceptele pe care acest serial le aduce în prim-plan sunt utilitatea mâncării în tratarea bolilor (legătura puternică dintre domeniul culinar și medicină) și, implicit, perioada îndelungată și dificilă prin care trebuiau să treacă femeile pentru a reuși să ajungă doamne la bucătăria regală. Pentru a putea înțelege utilitatea fiecărui ingredient, ce combinații sunt benefice, și ce alegeri pot dăuna corpului. Era nevoie de foarte mulți ani de studiu. Precum am observat și la școala de preparat sushi, în trecut oamenii își dedicau viața studierii aprofundate a unui domeniu și ofereau o deosebită atenție lucrurilor pe care le foloseau, mai ales în bucătărie.

Altă particularitate a vieții de la Palat era faptul că doamnele de la curte care se ocupau de gătit trebuiau să știe foarte bine toate alergiile regelui, starea lui de sănătate, preferințele acestuia și să aibă mereu în vedere dieta sa (dieta aici semnifica folosirea ingreientelor ce ajută la imunitate și păstrarea unui corp îngrijt și sănătos).

Pentru cel de-al doilea video vom discuta despre bunele maniere la masă, prin prisma filmulețului Korean Food Etiquette, postat în 2013. Vom compara, aici, spusele vloggerilor și scenele prezente în dramele coreene (de exemplu, aici am ales sezonul unu al serialului coreean „Let’s eat”) pentru a observa dacă există o anumită coerență.

Am constatat în partea teoretică faptul că în trecut mâncarea se oferea ierarhic, fie în funcție de statut, fie de vârstă, iar acest lucru poate fi observat și în societatea actuală. Deși coreenii mănâncă în prezent la aceeași masă, regula ierarhică rămâne constantă. Caracteristicile evidențiate în serial sunt exemplificate și în serialele coreene: respectul față de celelalte persoane cu care stăm la masă trebuie să fie mereu prezent.

Astfel că, pe lângă bunele maniere general valabile, cum ar fi suflatul nasului la masă, în cultura coreeană întâlnim, predominant, următorul aspect: cei tineri (este foarte important cine este cel mai mic, în coreeană maknae) trebuie să fie foarte atenți la servirea persoanelor în vârstă sau în funcții superioare. Pentru că în restaurantele coreene se respectă ideea chineză de împărțire a mâncării (nu sunt aduse preparate individual) tacâmurile nu sunt împărțite fiecărei persoană. De aceea, încă de la început, cei tineri sau în funcții inferioare se asigură că fiecare persoană aflată la masă și-a primit tacâmurile, apoi, când este adusă mâncarea, trebuie fie să împartă preparatul (dacă este adus un bol mare cu supă), fie să gătească (în cazul Korean BBQ). Aceste lucruri nu sunt obligatorii doar pentru persoanele tinere sau în funcții inferioare, în general, cultura coreeană impune filosofia conform căreia ceilalți trebuie puși pe primul loc, pentru a evidenția respectul față de oricine. Un exemplu este și faptul că băutura nu este turnată de fiecare în paharul propriu, ci se creează o armonie și o colaborare: fiecare îi toarnă celuilalt. (des întâlnit în serialele coreene)

Informațiile coerente din seriale și video-uri evidențiază cultura coreeană, axată pe binele celuilalt, pe armonie, pe împărțire și pe respect reciproc. Menționam anterior despre un tipar standard al serialelor coreene, în privința mâncării, și anume, continuând ideea ierarhiei la masă, într-adevăr în seriale se explică datoria celui mai tânăr de a se ocupa de ceilalți comeseni, împărțirea egală a mâncării și turnarea în pahar. Egalitatea persoanelor se reflectă și din faptul că de multe ori, dacă maknae-ul (cel mai tânăr din grup) sau hoobae-ul (mai tânăr decât celălalt) se asigură de servirea celorlalți, sunbae-ului (celui mai în vârstă, sau într-o funcție mai avansată) îi revine datoria de a plăti masa. În seriale se întâlnește des clișeul șefului care își oferă cardul pentru a plăti prânzul sau cina subordonaților, după o perioadă lungă de muncă (exemplu: drama She was pretty).

Alte caracteristici ale acestui tipar sunt nelipsitul chimaek -치맥 (pui și bere) în care chi (치) vine de la termenul chicken, pe care coreenii îl folosesc în forma sa englezească și maek (맥) de la maekju (bere) – de exemplu, în drama Weightlifting Fairy Kim Bong Joo se întâlnește foarte des puiul prăjit, care deja a devenit o întreagă industrie, după cum specifică știrile coreene.

Iar o ultimă caracteristică despre care vom discuta este indigestia provocată de consumarea rapidă a alimentelor, cea mai des întâlnită situație este aceea în care kimbapul este mâncat pe fugă; iar dacă starea celui ce îl mănâncă este de tristețe sau furie, atunci efectul de indigestie este nelipsit. Rezolvarea acestei întâmplări neferite o constituie legarea degetului mare de la mână cu o ață și înțeparea cu un ac, pentru a ajuta la eliminarea sângelui rău, afectat de indigestie. Acest aspect este foarte des întâlnit în mai toate dramele coreene, iar o tehnică asemănătoare avem și noi românii, în anumite locuri: în caz de indigestie (sau „aplecare”, în termeni populari) se „trage pe mână”, pentru a ajuta la repunerea în circulație a sângelui, în mod corespunzător.

Vom continua discuția asupra canalelor de Youtube ce tratează subiectul gastronomiei coreene și menționăm de această dată canalul de Youtube numit Korean Englishman. Acest canal este deținut de doi englezi, ce încearcă diferite experimente de apropiere a englezilor față de cultura coreeană și a coreenilor față de cea englezească. Video-urile postate de aceștia sunt extrem de informative, cu nuanțe ludice și reprezintă constante focus-grupuri prin expunerea la o diferită cultură.

Câteva video-uri ale acestora am folosit și în realizarea focus grupului, deoarece am constatat că oferă informații utile și relevante asupra gastronomiei coreene. Un alt motiv l-a reprezentat și faptul că prin aceste filmări putem observa reacțiile străinilor asupra preparatelor coreene. Descoperim astfel, prin intermediul Korean Englishman că preparate precum chimaek (pui și bere), Korean BBQ (barbeque coreean). Mâncarea regală sau ramyeon-ul sunt foarte apreciate de către englezi pentru gustul inedit și pentru condimentele echilibrat folosite.

Într-adevăr se readuce în prim-plan afinitatea coreenilor către condimente și gustul picant. Un exemplu de preferințe ale coreenilor este afirmația unei coreence într-unul din video-uri, cum că băuturile englezești (pe care le gustase) erau lipsite de aromă. Ne readucem aminte aici de spusele lui Steven Shaw, cum că tinerii studenți coreeni reproșau ramen-ului japonez lipsa condimentelor, lipsa unei savori puternice.

Tot prin prisma video-urilor celor de la Korean Englishman aflăm că desertul coreenilor conține doar fructe, spre deosebire de dulciurile și prăjiturile europene sau americane, de exemplu. Vom reveni asupra acestui lucru și când vom realiza interpretarea rezultatelor focus grupului, deoarece și reacția românilor se aseamănă cu cea a englezilor: nemulțumirea față de lipsa unui desert consistent și dulce. Însă putem adăuga faptul că mâncarea coreeană este catalogată drept o mâncare sănătoasă, iar un desert prea bogat în zahăr ar fi paradoxal.

Printre detaliile observate a fost și respectarea bunelor maniere, ceea ce denotă că cei doi youtuberi sunt atenți la obiceiurile coreene și deja s-au adaptat cu succes acestora: filmând un episod în care aceștia testau ramyeon picant, cel mai tânăr din grup a luat din proprie inițiată pahare și lapte, a turnat în fiecare și le-a distribuit apoi în funcție de vârstă, de la cel mai în vârstă către sine.

După cum am tot menționat, deoarece această analiză este una introductivă, nu vom detalii fiecare canal de Youtube, alegându-le doar pe cele mai relevante și cu o cantitate mare de conținut. De asemenea, un canal important este și sweetandtastyTV, al cărui youtuber este o coreeancă, ce prezintă fie elemente culturale coreene, fie ajută la o mai bună înțelegere a limbii coreene, prin predarea acesteia în anumite video-uri.

Cu ajutorul acestui cont de Youtube, descoperim existența unor numeroase piețe de mâncare, mai precis piețe dedicate doar vânzării de pește, precum Noryangjin Fish Market sau piețe unde sunt deschise tarabe cu mâncare, reprezentând „inima” street-food-ului (mâncării de stradă), cum este Gwangjang Market. Profesor Oh, conform felului în care se intitulează youtuberul acestui canal, prezintă și diferite preparate street-food (mâncare de stradă), care nu sunt la fel de benefice sănătății, cum ne-am obișnuit până acum, deoarece majoritatea sunt preparate în băi de ulei. Dar asta nu împiedică mâncarea stradală să devină un element cultural al Coreei și al țărilor asiatice, fiind un domeniu important al gastronomiei, mai ales pentru cei care decid să iasă seara la plimbare și să guste ceva accesibil, sau celor ce ies de la muncă, copiilor ce ies de la școală sau oricărui turist. Mâncarea stradală este un ajutor și în serile friguroase de iarnă în care preparatele fierbinți de la standurile cu mâncare ajută corpul să se încălzească.

Aceste canale de Youtube au rolul de a prezenta cultura coreeană din prisma numeroaselor sale elemente și valori și aduc noi informații asupra bucătăriei coreene atât prin explicarea preparatelor benefice și senzaționale, cum ar fi bulgogi, bibimbap sau korean BBQ, cât și prin menționarea unor șocuri culturale precum Sinnakji (caracatiță vie), intestinele de porc sau de vită, larve de mătase prăjite sau carne de vită crudă. Cu toate acestea, preparatele de acest fel sunt rare și surprinzător apreciate, de exemplu carnea crudă de vită, datorită condimentelor alături de care este marinată, a fost apreciată de toți străinii care au gustat-o, în ciuda reacțiilor dezaprobatoare de dinainte de a gusta.

Încheiem partea dedicată vlogurilor cu prezentarea unui trend ce a căpătat treptat notorietate din ce în ce mai mare în Coreea, dar nu doar aici. Acest trend poartă numele de Mukbang și constă în a te filma live în timp ce iei masa. Despre această metodă s-a discutat destul de mult și s-a descoperit că una din cauze este mentalitatea coreenilor de a nu mânca singuri, astfel că s-a început precum o masă luată la distanță, virtual, și s-a dezvoltat apoi într-un adevărat live streaming (precum cel al gamerilor ce joacă jocuri video în timp ce se filmează în direct), pe urma căruia se câștigă sume bogate de bani.

Pentru a analiza acest trend am decis să urmărim canalul de Youtube al unui coreean ce practică Mukbang, și anume Banzz, dar am adăugat aici și un video al unui alt canal de Youtube în care li se prezintă unor Youtuberi americani acest trend . Vom explica mai întâi reacțiile americanilor, deoarece au fost foarte asemănătoare și s-au bazat pe o structură simplă. Inițial, toate persoanele au prezentat o reacție negativă asupra trendului, părându-li-se ceva anormal și bizar, iar după aflarea sumei de bani care se câștigă din aceste filmări, aceștia au reacționat mai mult sau mai puțin ironic cu expresia „vreau și eu să fac acest lucru”. Bineînțeles că au fost persoane care au spus strict ironic faptul că ar practica Mukbang doar pentru beneficiul financiar, dar au existat și persoane care au afirmat că ar face parte din acest trend pentru că sunt amatori ai gastronomiei și apreciază diferitele preparate culinare. Sunt și persoane care deși nu ar practica Mukbang, ar urmări astfel de canale de Youtube, pentru că găsesc acest lucru relaxant.

Banzz este un tânăr coreean al cărui cont de Youtube se conturează asupra Mukbang-ului și care în ciuda faptului că mănâncă o cantitate destul de mare de mâncare aproape zilnic, are grijă de sănătatea sa prin exerciții fizice intense, ceea ce îl ajută să își mențină corpul tonifiat. În urma analizei conținutului postat de acesta, dar și de către alți adepți ai trendului Mukbang, am constatat următoarele particularități: de foarte multe ori, mâncarea este preparată chiar de aceștia, uneori și în cazul unei comenzi de livrare de mâncare ei tot prepara câteva ingrediente, ceea ce oferă un ajutor celor ce urmăresc și doresc să își gătească ceva asemănător și întărește, totodată, ideea cu care a pornit mukbangul, aceea de a nu fi singur, de a găti și a lua masa alături de altcineva, deși la distanță.

Alte caracteristici sunt: prezența provocărilor (mâncare mai multă, consumarea contra cronometru), discuțiile lungi alături de persoanele ce urmăresc filmarea live, constrângerea subtilă împusă de cei ce doneză (youtuber-ul întreabă dacă ceilalți pun anumite ingrediente sau prepara într-un anumit mod un aliment, ceea ce aduce atât dorința youtuber-ului de a încerca ceva nou, dar și de a respecta dorințele celor ce donează, deoarece aceștia îl susțin). Cei ce creează conținut în jurul ideii de Mukbang pot deveni uneori, în funcție de popularitate și endorseri, fie pentru produsele pe care le vor consuma în filmulețele lor, fie pentru anumite restaurante. Cu toate acestea youtuber-ul analizat menționează de multe ori locul din care a cumpărat și prețul, precum și faptul că a primit o anumită reducere în funcție de cantitatea cumpărată.

Astfel că Mukbang a pornit ca o alternativă a consumării alimentelor de unul singur și s-a transformat într-o provocare a cantității mâncării consumate. Cu toate acestea părerile sunt împărțite, fiind persoane care susțin acest trend și îl urmăresc precum un hobby și persoane care găsesc acest trend bizar și inutil.

Reclame

Precizam anterior faptul că dramele coreene se ghidează după un anumit model standard, iar despre același lucru putem vorbi și referitor la reclame. Câteva dintre particularitățile general comune ale reclamelor se numără: ramyeon-ul ca cel mai comun produs, ceea ce implică un mod clișeic de consumare a sa, prin sorbirea tăițeilor odată cu supa și prin nelipsitele interjecții de manifestare a aprecierii față de produsul consumat.

Altă caracteristică este reprezentată de folosirea endorserilor, precum k-idoli sau comedieni. Acesta este și un rezultat al campaniei de gastrodiplomație, precum enumeram în partea teoretică drept obiectiv. Un ultim aspect îl reprezintă vizualul: simplu, axat pe detalii, cu nuanțe calde, prezentat în maximum un minut și ce transmite o idee simplă, clară și ușor de reținut. Bineînțeles că vorbim de o piață culinară și mai ales de o piață a ramyeon-ului extraordinar de amplă, de aceea reclamele trebuie să se diferențieze cumva, însă aici intervine și un posibil mental colectiv coreean de a a transmite aceeași identitate către publicul străin prin vizualul cald, de o claritate ireproșabilă, alături de nelipsiții endorseri – și aceasta să fie cauza existenței unui tipar standard.

Spre analiză am ales șase reclame, relativ recente, toate apărute după 2011. Am selectat astfel trei domenii generale în care putem încadra aceste reclame; primul poartă denumirea de ramyeon, deoarece produsul pe care cele două reclame îl promovează este ramyeon-ul; cel de-al doilea domeniu este acela al promovării conceptului de armonie prin echilibru și culoare; iar ultimul este dedicat promovării unor alte preparate de succes ale Coreei de Sud.

Vom analiza reclamele în funcție de categoriile menționate și vom prezenta pentru început reclamele destinate ramyeon-ului. Deoarece ramyeon-ul a cunoscut o evoluție amplă și neașteptată pe plan global, transformându-se chiar într-o industrie sau într-un element cu impact considerabil asupra schimbărilor social-culturale ale Coreei (ramyeonization), este astfel ușor de înțeles dorința producătorilor de a-l promova prin cât mai multe reclame.

Un brand renumit de ramyeon în Coreea de Sud este Shin Ramyeon Black, iar unul dintre endorserii de succes ai acestui brand a fost cântărețul Psy; cel care în anul 2012 a lansat melodia „Gangnam Style” și care s-a bucurat de un real succes, în care peste două miliarde jumătate de oameni din întreaga lume au vizionat videoclipul acestei melodii.

Shin Ramyeon Black este un produs medium-premium, recunoscut pentru valori precum putere, seriozitate, eleganță. În reclama aleasă, Psy este îmbrăcat într-un costum, ceea ce pe de-o parte este un element al identității sale (acesta de obicei poartă costume, dar nu tipul clasic, ci unul inovativ), dar în aceeași măsură respectă și identitatea brandului, de eleganță și unicitate. Astfel că alegerea endorserului a fost făcută conform axei de comunicare a brandului, evidențiate fiind valorile acestuia.

Reclama este una simplă de 30 de secunde, în care Psy este singurul personaj, alături de ramyeon bineînțeles. Fundalul, dar și costumul cântărețului sunt în culorile negru și roșu, pentru a fi în acord cu cele ale brandului (Shin Ramyeon Black are identitatea formată în jurul nuanțelor negru și roșu). Fiind o reclamă de scurtă durată, doar 30 de secunde, se pune accentul pe modul în care ramyeon-ul trebuie consumat, prin clișeul des menționat pe parcursul analizei, și anume sorbirea tăițeilor odată cu supa, apoi sorbirea supei direct din bol și finalizarea cu interjecția particulară coreenilor „ahh”, cu accent pe sunetul h.

Un detaliu al acestei reclame este faptul că deși Psy poartă un costum, el consumă ramyeon-ul direct din cutie, ceea ce se pliază pe valorile brandului, acelea că indiferent de cum va fi consumat, produsul își păstrează eleganța și prestigiul, creând admirație asupra sa.

Precum am amintit și mai înainte, reclamele create pentru promovarea ramyeon-ului sunt diverse și realizate cu ajutorul numeroșilor endorseri, fie trupe k-pop de fete, fie de băieți, fie artiști solo sau comedieni coreeni.

Un alt exemplu de reclamă este cea pentru Ansungtangmyeon, unde particula myeon provine de la ramyeon. Această reclamă are doar 15 secunde, cuprinde clișeul referitor la modul de gustare a ramyeon-ului și conține pe parcurs descrierea amuzantă, ușor nuanțată către drăgălaș (concept aprecia de coreeni: aegyo = drăgălășenie) a ramyeon-ului, prin valurile pe care le formează tăițeii și prin aroma gustoasă, pentru care este lăudat.

Reclama păstrează simplismul specific reclamelor coreene contemporane și se finalizează cu rostirea sloganului într-un ritm muzical ușor de reținut. De asemenea, endorserul folosit aici este o persoană publică din Coreea de Sud, care de multe ori a avut parte de rolul de prezentator de emisiuni.

Continuăm analiza reclamelor cu cea de-a doua categorie, și anume cea în care este prezent conceptul de Yin și Yang, mai precis, conceptul de armonie. Am prezentat în partea teoretică existența predominantă a armoniei în cultura coreeană și mai ales în mâncare. Astfel că întreaga identitate culinară a Coreei se conturează asupra ideii de armonie și de echilibru prin cromatică.

Prima dintre aceste două reclame, reprezintă promovarea serviciilor oferite de către compania aeriană Korean Air. Această reclamă transmite clar ideea de echilibru și face legătura strânsă dintre Coreea de Sud și termenul armonie.

Fiind o reclamă cu scopul de a promova serviciile brandului Korean Air pe plan global, textul prezent în reclamă este în limba engleză. Astfel că în cele 15 secunde ale reclamei, ni se transmite următorul text: ”The recipe for body & mind. Yin,Yang & the universe in a bowl. Find yourself in harmony”. Astfel că s-a dorit promovarea implicită a identității culturale coreene, a echilibrului coreean și a preparatului specific acestui concept, și anume: bibimbap-ul.

Bibimbap, după cum am precizat, este unul dintre preparatele cele mai sănătoase ale Coreei și conține toate cele cinci culori specifice Obangsaek-ului. Tot un detaliu al reclamei este și faptul că prepararea bibimbap-ului are loc într-o perioadă istorică, la Palat, iar la finalul reclamei, acesta este servit într-un spațiu modern, contemporan. De aici reiese consecvența preparatelor coreene. Astfel că întreaga reclamă este bogată în simboluri specifice culturii coreene și în valori de promovare a acesteia.

Cea de-a doua reclamă păstrează registrul multitudinii de simboluri culinare, iar în minutul de care dispune reclama, trupa CN BLUE, care a fost endorser al acestei campanii, ne prezintă într-un mod inovatic, cu o amprentă foarte clar pusă asupra vizualului, cele cinci culori ale Obangsaek-ului, precum și cele mai importante elemente culinare, pentru care Coreea este recunoscută (inclusiv fructe și băuturi).

Limba folosită este tot engleza, pentru o mai bună acoperire globală a vizibilității reclamei. Încă de la început, video-ul provoacă spectatorul să ghicească secretul trupei CN BLUE, pentru ca imediat după să se dezvăluie misterul, astfel încât secretul este mâncarea coreenă.

Treptat, vizualul se schimbă de la roșu, la galben, alb sau negru, acoperind cele cinci culori de bază ale gastronomiei coreene. Concomitent se enumeră câteva alimente și simboluri culinare ale Coreei de Sud, precum: fructul kaki (sau denumit curmal japonez), ciupercile, laptele, gingsengul, pasta de ardei iute, para, ardeiul gras, makgeolli (băutură din orez), kimchi-ul, ramyeon-ul sau ceaiul de chitră. Iar pe întreaga desfășurare a reclamei se poate întâlni sloganul ”Life, be delicious”.

Încheiem analiza reclamelor cu ultima categorie și anume aceea a prezentării unor alte preparate. Vom explica sumar faptul că cele două reclame au ca produse centrale puiul prăjit și găluștele (colțunașii) și au parte, de asemnea, de endorserii renumiți, precum trupa BTS, care câștigă o popularitate foarte mare în ultima perioadă și anterior amintitul Psy.

Fiind la fel de scurte, reclamele se axează pe transmiterea, într-un mod vizual, estetic, a ingredientelor folosite și pe accentuarea gustului incredibil al mâncării, ce stârnește reacții îmbucurătoare din partea celor ce o gustă. Putem observa foarte clar aceste reacții în cele două reclame propuse. Putem înțelege acum popularitatea jocurilor din emisiuni, în care invitații pretind că filmează o reclamă; deoarece recțiile sunt într-o oarecare măsură teatrale, dar nu într-un mod deranjant.

În concluzie, toate reclamele au în comun atenția pentru detalii: detalii vizuale, detalii simbolice, detalii ale sunetelor, ceea ce dovedește importanța pe care coreenii o oferă simțurilor și echilibrului dintre corp și minte. Se accentuează bucuria de a mânca, iar reacțiile vin în sprijinul acesteia prin a dovedi că nu este o rușine să îți manifești sentimentul de fericire în urma gustării unui preparat – lucru ce este chiar recomandat în cultura asiatică.

Știri

Pentru a putea afla cât mai multe lucruri generale despre gastronomia coreeană am decis să urmărim câteva postări de Facebook, relevante, ale canalului Arirang World. Precum KBS World, Arirang World este un site de știri coreene, transmise în engleză pentru publicul de peste hotare care dorește să își aprofundeze cunoștințele asupra elementelor sociale, economice, politice și culturale ale Coreei de Sud.

Astfel, printre cele reportaje se numără prezentarea diferitelor festivaluri, cum ar fi Festivalul de Bibimbap, Festivalul de Kimchi, Festivalul de Royal Culture, Festivalul crabului sau sărbători cum sunt Seollal sau Chuseok (asemănătoare cu Ziua Recunoștinței din Statele Unite).

Am ales să prezentăm în această lucrare doar două știri: prima face referire la puiul prăjit (Korean Fried Chicken), iar cea de-aa doua prezintă câteva dintre caracteristicile impotante ale sărbătorii Seollal.

Despre puiul coreean prăjit, aflăm că s-a transformat într-o adevărată industrie, în prezent existând aproximativ 50.000 de restaurante, majoritatea specializate în livrări. Statistic vorbind, în Coreea media este de 20 de pui/an de persoană. Puiul prăjit a devenit un simbol important, mai ales în cominația chimaek (pui și bere) și este o mâncare de confort, la care se apelează după terminarea orelor de lucru. Este un aliment specific snack-ului de la miezul nopții sau un tip de preparat consumat adesea în perioadele dedicate competițiilor sportive (precum semințele și berea din România).

Seollal este sărbătoarea de Anul Nou a coreenilor, încă din perioada dinastiei Joseon. În această zi se mănâncă tteokguk (supă cu prăjituri de orez – rice cakes) și se practică diferite rituri vechi, cum ar fi mâncarea dusă la templu pentru strămoși. Un simbol cultural este lungimea prăjiturilor de orez, acestea trebuie să ofere ideea de longevitate, iar tăierea lor în formă de monedă reprezintă prosperitatea și onoarea. Culoarea albă a acestui preparat, precum și a hainelor purtate de către coreeni în această zi, semnifică alungarea ghinionului din anul ce a trecut. Tteokguk este o supă ce simbolizează sănătate, fericire și afecțiune, de aceea trebuie mâncată alături de ceilalți membri ai familiei, altfel, consumată de către o persoană singură, riscă să își piardă însemnătatea.

Prezența mâncării în toate aceste materialele audio-video dovedește importanța acordată gastronomiei în cultura coreeană. Reiese, astfel, faptul că teoria se întrepătrunde cu cercetarea. Într-adevăr mâncarea este sănătate, bucurie, echilibru, familie și grijă pentru celălalt. Ceea ce oferă bucătăriei coreene un rol important este faptul că aceasta reușește să își comunice valorile în mod coerent, constant și responsabil și reușește astfel că transmită cultura generală coreeană, care se bazează pe aceleași valori.

Focus-grup: antropologia simțurilor în bucătăria coreeană

În urma analizei de conținut, am dorit să verificăm percepția românilor asupra materialelor audio-video în care este prezentată gastronomia coreeană și, implicit, să aflăm opiniile lor referitoare la cultura culinară a Coreei. Astfel că în data de 8 mai 2017 am efectuat un focus-grup cu șapte români. Participanții au vârsta cuprinsă între 20 și 22 de ani, sunt de sex feminin și dețin statutul de student.

Am dorit să alăturăm în acest focus-grup, atât persoane ce cunosc informații referitoare la cultura coreeană, prin expunerea constantă la știrile despre Coreea de Sud, cât și persoane care nu sunt la fel de obișnuite cu mentalitatea culturală a coreenilor. Inițial, analiza focus-grupului s-a dorit a fi comparativă, între cei ce sunt cunoscători și între cei ce nu sunt la fel de bine informați, însă această metodă a evoluat în ceva mai amplu și îmbucurător, prin faptul că alăturarea celor două grupuri a generat numeroase discuții.

Cei ce cunoșteau informații despre Coreea le răspundeau întrebărilor celorlalți, iar toate aceste explicații și discuții apărute pe parcurs, au dezvoltat un material potrivit pentru o analiză a reacțiilor, a percepțiilor și a preferințelor de după vizionarea materialelor.

Pentru început, am vrut să aflăm ce păreri generale au participanții despre Asia și în particular, despre Coreea. Scopul acestor întrebări introductive a fost verificarea existenței unor stereotipuri sau tipare deja formate asupra mâncării asiatice și a Coreei de Sud în general.

Întrebați fiind despre ce cuvinte le vin în minte când aud sintagma „mâncare asiatică”, participanții au enumerat preparate precum kimchi, ca prim cuvânt, apoi pește, sushi, alge, noodles (tăiței), urechi de lemn, ramen sau bibimbap. Putem constata aici că repondenții cunosc preparatele general promovate pe plan global, dar au reușit și să le înglobeze în diferite categorii; de exemplu categoria preparatelor specifice oceanului cu alge, sushi, pește, apoi categoria preparatelor chinezești (noodles, urechi de lemn), a celor japoneze (sushi, ramen) și cele coreene (kimchi și bibimbap).

Aceste clasificări, respectiv răspunsuri, dovedesc simbolurile și preparatele cele mai cunoscute, deoarece persoane care nu erau informate despre Coreea de Sud, au specificat foarte rapid kimchi și bibimbap. Ceea ce poate fi un rezultat al campaniilor de gastrodiplomație.

Începând cu următoarele întrebări, aflăm că participanții asociază Coreea de Sud cu k-pop, cu tehnologia, cu economia și educația bine structurate și în cele din urmă cu fashion. Cu privire la mâncare, aceștia au precizat că, în opinia lor, gastronomia coreeană se bazează pe gustul iute, condimentat, pe cel dulce-acrișor și au menționat că ar mai exista un al cincilea gust, diferit de cele patru specifice europenilor (deși nu au putut oferi un nume acestui nou tip de gust, în urma unor dicuții avute cu o persoană de etnie coreeană, am aflat că este gustul uleiului de susan – foarte des folosit în bucătăria coreeană).

Pintre preparatele pe care participanții le-au gustat se numără kimchi, tteokboki (rice cakes/prăjituri de orez), mandu (colțunași prăjiți), ramen sau jajjangmyeon. Cu toate acestea, majoritatea a afirmat că preparatele gustate au fost achiziționate din magazin, fiind mai mult specifice mâncării instant, deoarece nu au avut încă ocazia să guste preparate tradiționale, într-un restaurant. De aceea, majoritatea produselor gustate au fost fie instant, fie snacks. Un alt detaliu este acela că gustul picant al mâncării nu a fost criticat, dimpotrivă, a fost apreciat pentru unicitatea sa.

Ulterior aflării opiniilor generale ale participanțior la focus-grup, am continuat prin prezentarea unor video-uri de prezentare a mâncării coreene. Printre preparatele expuse au fost bibimbap, barbeque-ul coreean sau tteokbokki. Menționăm că reacțiile au fost pozitive, iar comparațiile cu mâncarea românească nu au lipsit.

Bibimbap-ul a fost apreciat pentru multitudinea de culori și pentru încercarea îndrăzneață de a amesteca orezul cu salata verde. Oul crud folosit la bibimbap a stârnit câteva controverse, dar nu într-un fel în care acel preparat să nu mai fie dorit spre degustare. Dolsot bibimbap-ul a produs reacții de uimire pentru vasul ales și a devenit astfel singurul mod în care participanții ar amesteca oul crud, pentru că vasul cald ar permite prepararea constantă a oului.

Carnea crudă pe de altă parte a avut parte de opinii diferite, deoarece unele persoane au afirmat că nu ar gusta un astfel de preparat, însă de partea cealaltă au fost cei ce au comparat gustarea cărnii crude cu degustarea cărnii preparate în România pentru sarmale și nu au considerat preparatul neobișnuit.

Un alt preparat este barbeque-ul coreean care a primit foarte multe reacții pozitive pentru modul sănătos de gătire și pentru combinația echilibrată dintre carne, legume și sosuri. Toți participanții au afirmat că ar încerca acest preparat cu siguranță și că este cel care i-a impresionat cel mai mult.

Câteva dintre particularitățile mâncării coreene ce au fost menționate drept aspecte pozitive de către participanți sunt următoarele: cel mai des a fost menționat aspectul preparatelor, estetica și cromatica acestora creează de dorință către degustare. Un alt plus al mâncării coreene sunt legumele prezente la fiecare masă și gătite în moduri cât mai variate; de asemenea, sosurile și condimentele sunt un motiv pentru care gastronomia coreeană are de câștigat.

În comparație cu mâncarea românească, participanții au evidențiat statutul sănătos și meniul divers al coreenilor, bazat pe vitamine și preparate cu o multitudine de valori nutritive; în timp ce mâncarea românească a fost catalogată drept „grea” de cele mai multe ori. Folosirea în mâncarea românească tradițională a organelor de animale, cum ar fi în supă inima de pui, „ghearele”, șunca de porc, a ajutat la o acceptare mult mai naturală a mâncării coreene de către români.

Privind elementele principale ale mâncării regale coreene, participanții au fost încă o dată plăcut surprinși de varietatea preparatelor și a culorilor, de aspectul impecabil al alimentelor și de armonia prin echilibrul dintre condimente, legume și carne. Vasele folosite ajută la crearea unei organizări estetice a preparatelor pe masă, conform opiniilor prezentate de către participanți.

Desertul a reprezentat un alt subiect ce a generat opinii diverse, cei mai mulți au spus că sunt oarecum nemulțumiți de faptul că desertul este format doar din fructe, fără prăjituri sau ceva dulce; în timp ce alții au apreciat consecvența coreenilor de a păstra o masă sănătoasă.

În urma vizionării unui video despre street-food în Coreea de Sud, deși părerile au fost la fel de pozitive, s-a menționat faptul că participanții nu ar putea consuma la fel de des mâncarea stradală, deoarece modul acesteia de preparare, prin prăjire în baie de ulei, nu mai este la fel de sănătos ca în prezentarea gastronomiei coreene de până atunci.

Cât despre trendul Mukbang, participanții au fost încântați de existența unei astfel de metode de vlogging, dar au afirmat că într-adevăr consecințele uui astfel de stil de viață nu sunt tocmai benefice. Cu toate acestea, povestea trendului a stârnit o reacție generală pozitivă.

În concluzie, folosind cuvintele unuia dintre participanți „Mâncarea coreeană este un festin atât pentru ochi, cât și pentru stomac”, reamintim de tema generală a acestei lucrări și despre caracteristica cea mai importantă a gastronomiei coreene și anume echilibrul între aspect și valoarea nutritivă a preparatelor, implicând toate simțurile în prepararea și consumarea lor.

Interviu: Armonie, diversitate și devotament (anexa 24)

Ca încheiere a părții de cercetare, am dorit să aflăm și câteva dintre aspectele mentalității culturale a Coreei de Sud chiar de la persoanele coreene. Pe parcursul analizei de conținut am observat în materialele audio-video, câteva informații prezentate fie de către coreeni în mod direct, fie povestite de către stăini, ca urmare a discuțiilor purtate cu prietenii lor coreeni. Cu toate acestea, am dorit să verificăm acuratețea anumitor concepții prin întrebarea directă a coreenilor.

Deși interviul este în general o metodă calitativă, mai ales pentru că permite crearea unei discuții între cel ce dorește să afle detalii suplimentare și cel ce răspunde acestor întrebări. De această dată (un motiv în plus fiind faptul că lucrarea de față nu a putut permite o metodă de cercetare pur cantitativă), putem spune că acest interviu are un rol cantitativ, deoarece a avut o structură standard, pe care, din cauza distanței, nu am putut-o transforma într-o discuție amplă – calitativă.

Păstrând mai mult sau mai puțin structura întrebărilor din focus-grup, dorim să verificăm dacă informațiile aflate în urma analizei de conținut și a focus-grupului sunt acceptate în același mod de către coreeni. Pentru început am vrut să descoperim în ce tip de gust încadrează coreenii bucătăria nativă. Așadar am întâlnit două tipuri de gusturi ce predomină în bucătăria coreeană, iar acestea sunt gustul iute și cel sărat. Pentru gustul sărat, o explicație oferită de către unul dintre respondenți este aceea că nelipsitul orez, de la tipica masă coreeană, este de obicei lipsit de gust: este orez simplu. Astfel că pentru a oferi savoare orezului, acesta este echilibrat cu preparate sărate și bogate în condimente.

Următoarea întrebare are rolul de a stabili profilul publicului ce consumă ramyeon. În partea teoretică am descoperit că ramyeon-ul a devenit un produs accesibil publicului larg, și că este consumat de către diverse categorii sociale, iar conceptul de ramyeonization a evoluat considerabil ajungând chiar să schimbe situația socială a Coreei de Sud.

Răspunsurile oferite de către intervievați susțin informațiile teoretice, deoarece, într-adevăr, ramyeon-ul este un produs accesibil oricui. Preparatul este consumat în general de persoanele care au un program încărcat, precum angajații sau elevii, dar și de către bătrâni, îmbinându-se astfel numeroase categorii sociale.

Păstrând registrul definit de către ramyeon, menționam existența unor schimbări sociale generate de către ramyeonizare, una din cauze fiind metoda rapidă de preparare a mâncărilor instant. Am dorit, astfel, să aflăm dacă respondenții gătesc și dacă preferă alimentele instant sau pe cele ce au nevoie de o perioadă mai lungă de preparare.

Am constatat că părerile sunt împărțite între aceste două categorii, deoarece, în egală măsură predomină și preparatele instant (3 răspunsuri) și preferința gătirii lente (2 răspunsuri).

Pentru gătirea lentă motivul este unul simplu, și anume valoarea nutritivă a acesteia. Preparatele gătite îndelung sunt mai bogate în vitamine decât cele instant, recunoscute deja pentru generarea numeroaselor discuții controversate.În același timp, preparatele instant se adaptează mai ușor programului încărcat al coreenilor.

Tot în partea teoretică subliniam faptul că ieșirile în oraș pentru a lua masa sunt foarte populare în rândul coreenilor. Pentru a verifica această informație am formulat o întrebare referitoare la cât de des ies în oraș coreenii, strict pentru a lua masa. Aici au predominat răspunsuri precum de trei sau patru ori pe săptămână, ceea ce reprezintă o validare a teoriei. Se adaugă, totuși câteva mențiuni, și anume prezența comenzilor telefonice sau online pentru livrarea mâncărurilor (adăugate ieșirilor în oraș). Al doilea aspect este acela că în general, cele care ies mai des în oraș sunt persoanele necăsătorite, deoarece într-o familie încă este predominantă masa în cadrul căminului.

Bucătăria regală este un alt subiect propus, iar în urma răspunsurilor dscoperim atât existența unor persoane ce au luat masa într-un restaurant cu tematică regală, cât și a celor ce nu au avut încă ocazia vizitării unui astfel de restaurant. O categorie de mijloc este aceea a persoanelor care au gustat în anumite circumstanțe doar un preparat sau consumă doar în zilele speciale. Așadar, putem spune că este relativ adevărată formularea conform căreia pesoanele coreene nu obișnuiesc să frecventeze restaurantele cu specific regal, dar aceasta este o situație subiectivă, totuși. Spunem acest lucru deoarece depinde foarte multe de persoanele întâlnite.

Cât despre diferența dintre bucătăria regală și cea obișnuită, aceasta este reprezentată de varietatea alimentelor, după cum am putut întâlni și în analiza de conținut. Preparatele sunt divese, unele găsindu-se chiar rar în bucătăria coreeană obișnuită.

Continuăm cu un alt subiect, și anume bunele maniere ce trebuie respectate la masă. Una dintre regulile de bază și unanim afirmată este aceea că primii care încep să mănânce sunt oamenii mai în vârstă. Tinerii de la masă trebuie să aștepte ca aceștia să înceapă să mănânce, pentru a putea gusta și ei din preparate. Avem așadar, o nouă dovadă a respectării teoriei, deoarece ierarhia socială este foarte importantă, iar conceptul respectului este o valoare fundamentală a Coreei de Sud.

La acestea se mai pot adăuga atenția la zgomotul făcut în timpul mesei. Deș încurajată fiind exprimarea recunoștinței față de mâncare, plescăitul sau mestecatul cu gura deschisă sunt la fel de criticate de către unii coreeni. De asemenea, o altă manieră ce denotă respect este adaptarea la viteza cu care mănâncă ceilalți comeseni.

Turismul culinar a luat forma unei întrebări referitoare la specialitățile locale din țările străine, unde majoritatea respondenților a menționat că într-o călătorie peste hotare, ar prefera să guste din specialităile locale. Unul dintre motive este ideea că preparatele specifice unei anumite culturi sunt mai puțin accesibile financiar în Coreea de Sud (lucru întâlnit în oricare altă țară), decât în țara de origine. Cu toate acestea, dacă este vorba de o vizită îndelungată, coreenii își doresc să guste măcar o dată din gastronomia nativă.

Subiectul tratat în continuare este în legătură cu turismul cultural și poartă numele de gastrodiplomație. Despre acest subiect am detaliat în partea teoretică atât definiția sa, cât și exemple de campanii coreene ale sale. Observam atunci existența unor păreri împărțite ale coreenilor în privința gastrodiplomației. Iar același lucru îl întâlnim și în cazul interviului.

Majoritarea persoanelor ce au completat interviul consideră campaniile de gastrodiplomație desfășurate de către guvernul coreean drept metode utile de promovare a valorilor culturale. Un exemplu oferit îl reprezintă activitateaa desfășurată de emisiunea Infinite Challenge, derulată pe postul MBC. În umă cu aproximativ 5 ani, aceștia au reușit să facă posibilă rularea unei reclame internaționale (despre simbolutile culturale și culinare ale Coreei de Sud) pe o clădire din New York. Acest lucru a contribuit la evoluția trptată a popularității culturii coreene pe plan internațional.

De cealaltă parte se află coreenii ce recunosc aceste campanii, dar își expimă o oarecare nemulțumire asupra ineficienței acestor tipuri de reclame. Aceștia afirmă faptul că rezultatele campaniei sunt prea puțin vizibile, comparat cu obiectivele curajoase prezentate. O soluție pe care unul dintre respondenți a propus-o este aceea de a schimba comunicarea unilaterală a guvernului coreean, către publicul străin, cu una bilaterală. Să se încerce o colaborare mai strânsă cu sectorul privat și să se conducă procese de cercetare a publicului țintă de peste hotare, să se verifice dacă acesta chiar dorește să absoarbă aceste informații culturale ale Coreei de Sud.

În cadrul analizei de conținut am precizat faptul că majoritatea dramelor coreene adoptă un tipar standard. Am dorit prin această întrebare să aflăm ce alte superstiții și obiceiuri culinare sunt populare în rândul coreenilor.

Aflăm astfel că preparatul culinar nelipsit de pe masă de ziua de naștere a unei persoane coreene îl reprezintă supa de alge. Explicația tradițională a alegerii acestei supe este faptul că după naștere, mamele consumau supa de alge datorită valorilor sale nutritive.

O altă superstiție culinară este, de această dată opusă supei de alge, consumarea prăjiturilor și bomboanelor de orez înainte de susținerea examenelor. Spre deosebire de alge, orezul este lipicios, ceea ce ajută ca informația să se lipească în mintea studentului și să îl ajute în timpul examenului. De cealaltă parte sunt algele, care prin proprietatea lor de a fi alunecoase, aduc efectul invers, elevul riscând să se piardă în idei și să pice examenul.

Dintre superstițiile locale ni se prezintă faptul că în zonele aproape de ocean, unii coreeni evită să întoarcă peștele pe grătar cu susul în jos, deoarece se credea că acest lucru ar produce răsturnarea vaselor de pescuit ale celor dragi.

Pentru întrebările finale am dorit să descoperim ce șocuri culturale consideră coreenii surprinzătoare pentru un străin și alegerea unui singur cuvân care să cuprindă întreaga cultură gastronomică a Coreei.

Printre șocurile culturale menționate sunt peștele cu denumirea Hong Eo, care este recunoscut pentru mirosul nu tocmai plăcut, astfel că acest pește fermentat sau consumat în stadiu crud, poate fi un real șoc culural pentru unele persoane. Un alt concept specific culturii coreene (pe care l-am prezentat și în partea teoretică) este servirea mâncării din același bol, într-un mod familial.

Câteva dintre răspunsuri au tratat șocul cultural din punct de vedere social, dar cu efecte asupra gastronomiei, și anume: lipsa interesului față de bucătăria coreeană, din partea tinerilor și faptul că dezvoltarea mâncării instant vine ca o alternativă opusă gastronomiei coreene tradiționale.

Înglobarea într-un singur cuvânt a varietății culturale pe pe care o preupune mâncarea coreeană, poate fi puțin dificilă, cu toate acestea, coreenii descriu mâncarea ca fiind diversă, generoasă (arătând emoția oamenilor), plină de devotament și armonioasă. Lucru constatat și la interpretarea focus-grupului.

Concluziile cercetării: În concluzie, încheiem partea de cercetare prin stabilirea faptului că între teorie și studiu de caz informațiile sunt aceleași, fiecare susținând-o pe cealaltă prin diferite moduri. Am constatat de altfel că alături de teorie și informațiile prezentate în analiza de conținut se regăsesc în interpretarea rezultatelor focus-grupului și ale interviului.

Bucătăria coreeană își păstrează fundamentele adânc înrădăcinate în cultură și își practică în mod constat rolul de creatoare a armoniei. Gastronomia, prin preparatele sale, aduce armonie între minte și corp, atrage simțurile prin diversitate și ajută la menținearea unui corp frumos și, implicit sănătos. Așadar gastronomia coreeană se va remarca în continuare prin alimentele bogate în valori nutritive, prin cromatica și aspectul impecabil și prin hrănirea constantă a simțurilor celui ce o va gusta.

CONCLUZII: Armonia – esența gastronomiei coreene

„Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea.”

-Theodore Zeldin-

Am observat atât prin teoria studiată, cât și prin observațiile de cercetare că bucătăria asiatică se bazează, în general, pe concepte precum echilibru și respect. Iar ceea ce face cultura culinară asiatică atât de specială este atenția pentru simboluri și pasiunea cu care sunt pregătite felurile de mâncare. Indiferent de ingredientele folosite sau de condimente, respectul pentru mâncare este demn de admirat, iar armonia este nelipsită.

Respectul este întâlnit în fiecare activitate: acordăm atenție ingredientelor și pregătirii preparatelor culinare sau felului în care alimentele sunt tăiate și așezate apoi în farfurie. Respectul se mută apoi asupra consumării preparatelor, cu grijă, cu contemplare, cu atenție acordată gustului și simțurilor (în ajutor vin bețigașele care accentuează relația om-mâncare).

Tot despre respect și armonie vorbim și referitor la cei alături de care mâncăm. Trebuie să creăm o conexiune, iar aceasta are loc cu ajutorul împărțirii mâncării, în mod familial, și a felului în care suntem atenți la nevoile celuilalt, iar celălalt la ale noastre. Politețea și grija față de celălalt reiese și din modul în care se dă noroc la masă. Paharele trebuie să fie mereu la nivel egal, indiferent de funcție, pentru a accentua egalitatea între semeni. Deși ierarhia este încă importantă oamenii pot sta împreună la aceeași masă, fără să țină cont de statut.

Fericirea revine din armonie, din calm, din stimularea simțurilor prin parfumul mâncărurilor, prin culorile puternice ale legumelor sau prin sunetul cărnii în curs de preparare. În cultura asiatică, orice persoană trebuie să se bucure de parfum, de structura cromatică sau de sunetul preparatelor, iar în ajutor vin și bețigașele, care prin faptul că simbolizează simțul tactil, ajută la crearea unei experiențe complete (bețigașele sunt o extindere a degetelor). Iar toate acestea se unesc pentru a se finaliza cu gustarea preparatelor.

În gastronomia coreeană, atenția oferită antropologiei simțurilor și echilibrului reprezintă o sursă de fericire. Pentru coreeni, fericirea se împarte cu ceilalți, iar mâncarea are rolul de a aduna alături oamenii. De aceea lucrarea de față și-a propus să cerceteze esența gastronomiei asiatice.

Am constat astfel că bucătăria coreeană nu se rezumă la câteva cărți de bucate, la câteva rețete postate pe diferite bloguri sau publicate în cărți renumite internațional. Bucătăria coreeană este despre istorie, despre identitate, despre oameni și armonie. Mâncarea coreeană este o formă de comunicare, un instrument prin care membrii unei familii rămân uniți, prin care societatea se dezvoltă și își manifestă identitatea și, nu în ultimul rând, o formă prin care culturile și țările comunică între ele.

Dorința inițială de a aprofunda informațiile referitoare la impactul mâncării asupra unei culturi s-a conturat treptat prin cercetările ulterioare, astfel că putem afirma faptul că identitatea Coreei de Sud poate fi stabilită prin intermediul mâncării.

Dovedim acest lucru prin faptul că atât bucătăria, cât și cultura coreeană sunt fundamentate pe aceleași valori; cum ar fi: valoarea prieteniei, a echilibrului și a exprimării emoțiilor. De aceea, întrepătrunderea acestor valori culturale stă la baza creării unei identități, iar Coreea de Sud își poate manifesta identitatea cu ușurință, deoarece misiunea și valorile culturii sale transmit aceleași mesaje. Astfel că între bucătăria unei țări și identitatea ei se află o relație tip oglindă, sau cel uțin astfel ar trebui să fie: ce comunică una, să poată exprima și cealaltă.

Reamintim faptul că lucrarea de față are scopul unei introduceri către cultura gastronomică a Coreei de Sud, lăsând, totodată, loc unor noi cercetări aprofundate. Astfel că fiecare metodă de cercetare folosită poate fi continuată mai amplu, fiecare analiză și fiecare axă de discuție. Se pot realiza observații de cercetare asupra antropologiei simțurilor în cultura coreeană sau se pot propune concepte pentru noi campanii de gastrodiplomație.

În concluzie, se confirmă că alimentația este element cultural important, un mod constant de transmitere a valorilor unui anumit grup. Concepte precum soft power, gastrodiplomație sau foodscape sunt din ce în ce mai prezente. Ele sprijină menținerea sau îmbunătățirea brandingului național, transmiterea și comunicarea valorilor culturale, creșterea economiei. Pe de altă parte, adaptarea continuă a culturilor și fațetelor din interiorul unor culturi este sincronă cu mobilitatea tot mai susținută a oamenilor.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

***, Food and the Tourism Experience, Editura OECD, 2012;

KOEHLER, Robert, Traditional Food. A Taste of Korean Life, Seul, Editura Seoul Selection, 2010;

LANKOV, Andrei, The Dawn of Modern Korea. The transformation in Life and Cityscape, Editura EunHaeng NaMu, Seoul, 2010;

NYE Joseph, , Soft Power. The Means to Succes in World Politics, Public Affairs, 2004;

SHAW, Steven, Asian Dinig Rules, New York, Editura Harper Collins, 2008;

WANG, Edward, Chopsticks. A cultural and culinary history, f.l., Cambridge, Cambridge University Press, 2015;

ZHANG, Guozuo, Research Outline for China’s Cultural Soft Power, trad. Xiaoyan, Li, Springer și Social Sciences Academic Press, 2017.

Articole:

CHOI, Jong-Moon, ”Globalising Korean food and stimulating inbound tourism”, în Food and the Tourism Experience, Editura OECD, 2012;

CHOI Jia, GRAY Daniel, ”Innovations in Korean culinary tourism”, în Food and the Tourism Experience, Editura OECD, 2012;

GREG Richards, ”An overview of food and tourism trends and policies”, în Food and the Tourism Experience, Editura OECD, 2012;

HAN, Kyung-Koo, „Noodle Odyssey: East Asia and Beyond” în Korea Journal, 2010;

HSIN-HUANG, Michael Hsiao, LIM, Khay-Thiong, ”History and Politics of National Cuisine. Malaysia and Taiwan” în Re-Orienting Cuisine. East Asian Foodways in the Twenty-First Century, Editura Berghan Books, 2015;

LEE Tae Hee, „Developing policy strategies for korean cuisine to become a tourist attraction”, în Food and the Tourism Experience, Editura OECD, 2012;

LU, Wencong, KJELDSEN-KRAGH, Søren, ”International Food Safety Standards: Catalysts for Increased Chinese Food Quality?” în The Copenhagen Journal of Asian Studies 26, 2008;

OKPYO, Moon, „Dining Elegance and Authenticity. Archaeology of Royal Court Cuisine in Korea”, în Re-Orienting Cuisine. East Asian Foodways in the Twenty-First Century, Editura Berghan Books, 2015;

PHAM, Mary Jo, „Food as Communication: A Case Study of South Korea’s Gastrodiplomacy”, în Journal of International Service, vol. 22, 2013.

Surse online:

https://www.britannica.com/topic/flag-of-South-Korea, accesată la 25 aprilie 2017;

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=225491, accesată la 30 mai 2017;

http://dilemaveche.ro/sectiune/regimul-artelor-si-munitiilor/articol/mica-retorica-a-betigaselor, accesată la 26 aprilie 2017;

https://www.facebook.com/arirangtv/videos/vb.110158949037523/1387878744598864/?type=2&theater, accesată la 7 aprilie 2017;

https://www.facebook.com/arirangtv/videos/1312842588769147/, accesată la 26 ianuarie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=8xksgHWP9Co, Korean Royal Cuisine, accesată la 27 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=99AJz0WAtK8, Korean Food Etiquette, accesată la 27 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=z2U5ucKqnLc – Fragment din emisiunea Weekly Idol; accesată la 23 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=SG5WcKr4_m0, Youtubers react to Mukbang, accesată la 20 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=y001QGz-AUs, Reclamă Shim Ramyeon Black, accesată la 3 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=7bg51qLkI08, Reclamă Ansungtangmyeon, accesată la 3 aprilie 2017 ;

https://www.youtube.com/watch?v=dFeorPS49cE, Reclamă Korean Air, accesată la 27 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=w0YjO1zVHgY, Reclamă CN BLUE, accesată la 3 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=HGXInut-4hQ, Reclamă BTS, accesată la 5 aprilie 2017;

https://www.youtube.com/watch?v=ouJ9SQAvPYM, Reclamă mandu, accesată la 3 aprilie 2017.

Surse imagini anexe:

Anexa 1 – maki-sushi – https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/48/77/f7/4877f74dbbb825de79047ca10ccec1a2.jpg

Anexa 2 – nigiri-sushi – http://www.giamarescotti.com/wp-content/uploads/2012/12/Takigawa-day3-154.jpg

Anexa 3 – sashimi – http://flavorboulevard.com/wp-content/uploads/2010/11/sushi-ko-regular-sashimi.jpg

Anexa 4 – ton – http://cdn.ieatishootipost.sg/wp-content/uploads/2012/07/Cross-Section2.jpg

Anexa 5 – nare-sushi – http://soi.com.vn/wp-content/images/2013/06/nare-sushi.jpg

Anexa 6 – soba – http://www.onebitemore.com/wp-content/uploads/2011/10/soba_06.jpg

Anexa 7 – udon – https://japancentre-images.freetls.fastly.net/recipes/pics/733/main/733-udon-noodles.jpg?1469573268

Anexa 8 – ramen -https://greatist.com/sites/default/files/SlowCooker-Pork-Ramen_0.jpg

Anexa 9 – miso – http://www.cookforyourlife.org/wp-content/uploads/2015/08/shutterstock_247458235-min.jpg

Anexa 10 – dim-sum – http://laurent-foucher.fr/images/gallery-img2.jpg

Anexa 11 – rice-cakes Shanghai – http://files.kitchenbowl.com/recipe/ZO6MzwdN0r/step-2/the-night-before-soak-the-rice-cakes-in–thumb.jpg

Anexa 12 – nasi lemak – https://d1alt1wkdk73qo.cloudfront.net/images/guide/6abb55670f06cebacdc5023d11367153/640x478_ac.jpg

Anexa 13 – lamian – https://sg.openrice.com/userphoto/Article/0/1/0000DM4E533C2AAA3C5FDDj.jpg

Anexa 14 – ramyeon – https://alyasamira.files.wordpress.com/2015/03/10_ramyeon_dsc5720.jpg

Anexa 15 – http://han-association.com/wp-content/uploads/2013/09/20060121_IMG_7732.jpg

Anexa 16 – https://cdn.vox-cdn.com/uploads/chorus_image/image/49842553/2016-02-29-hanjip-004.0.0.0.jpg

Anexa 17 – https://www.maangchi.com/wp-content/uploads/2014/06/whole-cabbage-kimchi.jpg

Anexa 18 – http://seonkyounglongest.com/wp-content/uploads/2015/11/IMG_4533-copy.png?x61413

Anexa 19 – http://assets.bonappetit.com/photos/57acd741f1c801a1038bc801/16:9/w_1200,c_limit/basic-bulgogi.jpg

Anexa 20 – http://seonkyounglongest.com/wp-content/uploads/2015/03/IMG_1614-copy.png?x61413

Anexa 21 – https://www.maangchi.com/wp-content/uploads/2007/07/jjajangmyeon-plate.jpg

Anexa 22 – http://shandyfiles.s3-us-west-1.amazonaws.com/images/body/thesavory/tonight-4.jpg

Anexa 23 – http://finedininglovers.cdn.crosscast-system.com/ImageAlbum/15199/original_magkeolli-recipe.jpg

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Anexa 10

Anexa 11

Anexa 12

Anexa 13

Anexa 14

Anexa 15

Anexa 16

Anexa 17

Anexa 18

Anexa 19

Anexa 20

Anexa 21

Anexa 22

Anexa 23

Anexa 24

-Interviul-

Gastronomia coreeană este de multe ori recunoscută pentru gustul său iute și condimentat. Pe ce gusturi credeți că se bazează în general mâncarea coreeană? (dulce, acru, sărat etc.)

Ramyeonul este un preparat celebru al gastronomiei coreene, mai ales pentru gustul său picant și pentru prețul accesibil. Ce categorii de persoane consumă cel mai des acest aliment?

Bucătăria coreeană se împarte oarecum între mâncăruri preparate lent și cele instant. Dumneavoastră ce tipuri de preparate gătiți cel mai des?

Se amintește în diferite cărți sau seriale despre bucuria coreenilor de a lua masa în oraș. Cât de des obișnuiți să mâncați în oraș?

Gastronomia regală coreeană a devenit un patrimoniu cultural. Ați gustat vreodată mâncarea regală?

Daca răspunsul a fost da, ce diferențe observați între mâncarea regală și cea obișnuită?

Când amintim despre mâncare, includem și conceptul de „bune maniere”. Puteți oferi câteva sfaturi în legătură cu lucrurile ce trebuie sau nu trebuie făcute la masă?

Un alt concept despre care putem vorbi este acela de turism culinar – ce preferați să consumați când călătoriți în străinătate? Specialități locale sau mâncare coreeană?

Gastronomia coreeană și turismul culinar fac parte din gastrodiplomație (felul în care o țară comunică spre publicul străin prin mâncare). Ce părere aveți despre evoluția gastrodiplomației în Coreea de Sud? Ce efecte credeți că au campaniile de gastrodiplomație?

În dramele coreene întâlnim numeroase obiceiuri sau „legende”, precum înțepatul degetului în cazul indigestiei sau consumarea de tofu după ce o persoană a fost în închisoare? Puteți enumera alte obiceiuri referitoare la mâncare? (supersiții culturale etc.)

Exisă și trenduri sau alimente ce produc șoc cultural, precum Mukbang sau Sannakji. Care sunt pentru dumneavoastră cele mai neobișnuite mâncăruri sau trenduri culinare din Coreea de Sud?

În încheiere, dacă ar trebui să descrieți mâncarea coreeană printr-un singur cuvânt, care ar fi acela?