Brigazile Rosii din Italia

Brigăzile Roșii (Italia)

Facultatea de Științe Politice, Secția Limba Română, Anul II, Seria A

Curs: Politică Internațională

Lect.Dr.: Ruxandra Ivan

Studenți: Bîtcă Cristina Adelina

Dorcioman Adriana-Denisa

Fene Cristina

Pițigoi Andreea-Raluca

Terorismul reprezintă folosirea violenței pentru a crea un climat de frică asupra unei populații date. Violențele teroriste țintesc grupuri etnice, religioase, partide politice, guverne, corporații și instituții media. Organizațiile implicate în actele de terorism au aproape întodeauna dimensiuni reduse și sunt limitate în resurse în comparație cu populația sau cu instituțiile atacate. Prin publicitate și prin frica generată de acțiunile lor, teroriștii încearcă să-și manifeste influența și puterea pentru a crea schimbări politice fie la o scară locală, fie la una internațională.

”Astăzi, la fel ca ieri, terorismul presupune o organizare, o logistică; folosește tot bomba; practică tot asasinatul, răpirea, luarea de ostatici; el lovește întotdeauna în transportul aerian civil.”, după cum afirmă Jean Luc Marret. Pornind de la această caracterizare, se configurează, pe plan internațional, grupări sau oraganizații teroriste, cum ar fi: PKK (Partidul Kurzilor din Kurdistan); Al Queda, Arabia Saudită și Afganistan – înlăturarea puterii S.U.A., considerat diavolul pe pământ; Organizația Bască din Spania (ETA) – afaceri împotriva statului; Armata Republicană Irlandeză (IRA) – urmărește să scoată Irlanda de Nord din componența Regatului Unit, etc. Printre aceste grupări se numără și "Brigăzile Roșii" din Italia, care se concentrează asupra înlăturării guvernului italian.

"Brigăzile Roșii" din Italia sunt o organizație marxist-leninistă, de extremă stângă, fondată de exponenții extremiști ai mișcării studențești din Trentino, de foști militanți comuniști și de conducători ai nucleelor extremiste din fabrici. Grupul german Baader-Meinhof este cel care influențează această organizație. Brigăzile Roșii se înființează în august 1970, la Pecorile de către Curcio, Simioni, Franceschini, Mara Cagol și alți adepți ai acestei mișcări. Unul din cei mai importanți membrii permanenți ai organizației este Mario Moretti. Ulterior mișcarea a evoluat și s-a extins ajungand la circa 500 de membri activi permanenți și aproximativ 1000 de partizani și simpatizanți acționând sporadic și alte câteva mii de suporteri cu aparență de cetățenii obișnuiți care asigurau hrana, adăposturile, căile de comunicare, armele și informațiile privind acțiunile politice.

Cauzele apariției: Apariția acestei organizații a fost pusă de analiști pe seama frământărilor interne din cadrul Partidului Comunist Italian de la acea vreme. Stânga italiană era constituită din două grupări fundamental diferite: pe de o parte stânga parlamentară, reprezentată de PCI, adeptă a luptei politice democratice, constituționale, dar suspectată de adversarii politici ca fiind fidelă Moscovei și gata oricând să răstoarne, prin forța armelor, guvernul democrat-creștin, iar pe cealaltă parte stânga extra-parlamentară, divizată la rândul ei, în alte grupuri cu diverse orientări, care aveau ca scop promovarea luptei armate pentru răsturnarea guvernului și declanșarea unei revoluții comuniste. Această stângă extra-parlamentară, un amestec de radicalism și comunism militant, pe fondul unei dorințe de luptă revoluționară, a fost locul de plecare a primilor membrii ai organizației.

Evoluția istorică. Anul 1969 a fost un an devastator pentru Italia. Au avut loc atacuri, lupte de stradă, greve ale muncitorilor și studenților. Italia se afla sub presiune și se simțea amenințată de comuniști. Poliția a intervenit în aceste ciocniri, fiind reținuți peste 13.000 de muncitori și studenți pe parcursul unui singur an. În acest timp au luat naștere Comitetele Unite de Bază și Stânga Proletară. Renato Curcio și Margherita Cagol au fost cei care au înființat Colectivul Politic Metropolitan, iar Giangiacomo Feltrinelli a înființat Grupurile de Acțiune Partizană. Aceștia erau militanți de stânga, alături de Mario Rossi, care a înființat mișcarea XXII Octombrie. Aceste organizații luptau contra statului italian, din care făceau parte intelectualii radicali, precum și studenții comuniști. Mulți teoreticieni au luat parte la aceste activități teroriste printre care și Antonio Negri, profesor la Universitatea din Padova. Scrierile profesorului au fost de mare amploare deoarece au ajutat la formarea Brigăzilor Roșii. Cei care au înființat Brigăzile Roșii au fost Curcio, Simioni, Franceschini în anul 1970 la Pecorile. Astfel, grupul a început să dea dovadă de acte de violență, încă de la înființare, prin incendierea mașinii lui Sergio Leoni, șeful uzinelor Siemens.

Câțiva ani mai târziu, în 1974, Brigăzile Roșii încep să se implice în acțiuni de amploare: este răpit judecătorul Mario Sossi, cel care a avut rolul principal în procesul împotriva grupului XXII Octombrie. Loviturile lor continuă, au loc răpiri, explozii, incendieri, până în momentul când, în anul 1975, fondatorii Brigăzilor Roșii Paolo Ferrari, Curcio, Franceschini, Roberto Ognibene, Prospero Gallinari și Alberto Buonavita sunt arestați. Margherita Cagol rămâne în libertate pentru scurt timp, aceasta găsindu-și sfârșitul într-o luptă cu carabinierii. Astfel, se sfârșește prima perioadă a brigadierilor.

Revenirea lor va fi spectaculoasă, odată cu asasinarea procurorului general din Geneva, Francesco Coco, în anul 1976. Acesta era un aprig dușman al Gărzilor Roșii. Odată cu revenirea lor, se schimbă și strategiile acestora, deoarece noii membrii nu sunt îndeajuns de pregătiți precum predecesorii lor.

Sunt reorganizate Brigăzile Roșii la Roma, dar pe lângă acestea apar și noi organizații precum: Formațiunile Armate Comuniste, Unitățile de luptă Comuniste, Lupta Armată pentru Comunism. Odată cu apariția acestor noi organizații, se intensifică și pericolul violenței pe parcursul anilor.

Obiectivele organizației sunt: distrugerea Guvernului italian printr-o mișcare revoluționară, oponența față de prezența NATO manifestată prin crearea de teamă printre membrii personalului NATO din Italia și purtarea de campanii teroriste împotriva "corporațiilor multinaționale imperialiste.

Sursele de finanțare ale "Brigăzilor Roșii" veneau din rândul membrilor, de la statele sponsor sau diverse persoane particulare înstărite care erau suținătoare ale cauzei revoluționare-Giangiacomo Feltrinelli fiind principalul exponent. De asemenea, organizația obținea venituri și din răscumpărarea celor răpiți, precum și din furturi care erau și o sursă pentru însușirea de arme.

Structura: "Brigăzile Roșii" au o structură ierarhică și "celulară", la origini fiind o mișcare mai mult sau mai puțin legală, cu o "vitrină oficială", care, ulterior, va aluneca spre clandestinitate și se va dota cu organe de decizie: direcția strategică-cu rol ideologic și de structurare, comitetul executiv-organ intermediar, având rolul de a aproba propunerile venite de la bază și de a păstra legăturile cu grupurile teroriste străine și coloanele care erau divizate în "brigăzi" și în "fronturi", a cător creare și activitate relevă scopurile organizației. Însă, a fost necesară și o fragmentare a competențelor în interiorul structurilor specifice numite "fronturi":frontul logistic care se ocupă cu fabricarea identităților false, realizarea jafurilor necesare pentru finanțare; frontul contrarevoluției ce urmărea infiltrarea în "instrumentele repersiunii" pentru a pregăti atacul împotriva lor și frontul închisorilor, care a luat naștere în 1980, fiind elementul de legătură dintre cei aflați în închisoare și militanții liberi.

Impactul în politica internațională: Operațiunea Moro a fost prima acțiune care a dat naștere unui larg ecou internațional care a ținut gruparea pe prima pagină a presei internaționale timp de 55 de zile-cât a durat criza. Aldo Moro se pregătea să încheie o coaliție cu Partidul Comunist Italian, care dorea o guvernare în întregime comunistă, mișcare neagreată de "Brigăzile Roșii". Organizația, dându-și seama că un atentat împotriva liderului comunist va fi o operațiune cu puține șanse de reușită, și-a îndreptat atenția către Aldo Moro pe care l-au răpit în martie 1978. După o perioadă de 55 de zile de tensiune, perioadă marcată de comunicate adevărate sau contrafăcute date de grupare, de scrisori ale lui Moro către familie și prieteni politici și de refuzul acestora de a negocia eliberarea premierului, cadavrul acestuia a fost găsit în portbagajul unui Fiat abandonat pe strada Caetani, la egală distanță de sediul Democrației Creștine și al Partidului Comunist Italian.

Un alt impact deosebit asupra politicii internaționale l-a avut răpirea generalului american de brigadă James L. Dozier, întrucât răpirea de generali americani era considerată un incident extrem de jenant pentru politica internațională. Însă, de data aceasta, operațiunea s-a finalizat cu eliberarea lui Dozier de către un comando al poliției în urma unei lupte scurte, dar violente cu membrii organizației.

Credem că am reușit să demonstrăm că elementul care a propulsat "Brigăzile Roșii" în atenția opiniei publice a fost calitatea victimelor sale-mai mult decât numărul lor-și nu programul politic pentru care luptau. Teroriștii, nu doar cei din "Brigăzile Roșii", nu au putut trece niciodată mai departe de atentate, iar insurecția armată și declanșarea războiului civil nu au fost, nici în vremurile lor cele mai bune, obiective pe care să le poată atinge.

"Terorismul internațional-pentru a concluziona o reuniune de specialiști-reprezintă utilizarea sau amenințarea cu utilizarea unei violențe, ceea ce creează o stare generalizată de teamă în scopuri politice, de către un individ sau un grup atunci când el acționează în favoarea sau împotriva unei autorități guvernamentale, când asemenea acțiuni urmăresc să influențeze atitudinea sau comportamentul unui grup social mai cuprinzător decât victimele imediate și când prin naționalitatea și legăturile externe ale autorilor, localizarea lor, natura lor, instituționale sau umane, sau mecanismul de înfăptuire, ramnificațiile lor depășesc frontierele naționale ale unui stat."

Bibliografie

1.JEAN-LUC Marret, Tehnicile Terorismului-Metodele și practicile "meseriei de terorist", Editura CORINT, București, 2002;

2.VASILE Simileanu, Asimetria fenomenului terorist, Colecția Geopolitica, Editura TOP Form, București, 2003;

3. http://www.brigaterosse.org/brigaterosse/storia/storia3.htm – consultat 17.11.2012;

4.http://www.britannica.com/EBchecked/topic/494142/Red-Brigades – consultat la 17.11.2012;

5. http://sm.politiaromana.ro/inf_utile/crima_organizata.htm – consultat 16.11. 2012;

6. http://reteauaterorii.tripod.com/brigazile.html – consultat la 16.11.2012;

7. http://www.stanford.edu/group/mappingmilitants/cgi-bin/groups/view/77 – consultat 18.11.2012;

8. http://worldwildewar.3x.ro/Terorismul.htm – consultat 17.11.2012.

Participare

1.Bîtcă Cristina Adelina-culegere de informații, redactare, prezentare;

2.Dorcioman Denisa-culegere de informații, prezentare;

3.Fene Cristina-culegere de informații, prezentare:

4.Pițigoi Andreea-culegere de informații, redactare, prezentare.