Brazilia ÎN Contextul Economico Si Politic Latino American

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE din BUCUREȘTI

FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

Economie Internațională și Afaceri Europene

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:

Lect. Univ. Dr. Camelia Candidatu

Autor:

Marcu Florentin-Marius

București, 2016

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE din BUCUREȘTI

FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

Economie Internațională și Afaceri Europene

BRAZILIA ÎN CONTEXTUL
ECONOMICO ȘI POLITIC

LATINO-AMERICAN

Coordonator științific:

Lect. Univ. Dr. Camelia Candidatu

Autor:

Marcu Florentin-Marius

București, 2016

Introducere

Motivația alegerii de a aborda tema “Brazilia în contextul economico-politic latino-american” se naște din interesul personal pentru cultura statului brazilian, rolul pe care îl are în cadrul comunităților internaționale și pentru faptul că în doar zece ani de zile, a fost în măsură să aibe o creștere economică astfel încât să ajute aproape 40 de milioane de oameni să scape de sărăcie.

Un alt motiv pentru care am ales să vorbesc despre statul brazilian este faptul că poporul său prețuiește relațiile între oameni mai presus decât orice, motivul pentru care brazilienii sunt considerați cei mai de treabă oameni din lume.

Această lucrare urmărește să evidențieze rolul Braziliei pe scena internațională, cât și în economia mondială – identitatea sa, autopercepția și la ce ne putem aștepta pe viitor. Principala motivație este propria agendă de dezvoltare, aceasta fiind în mare măsură motorul strategiei globale al statului brazilian, care cere o implicare puternică, dar precaută pe piețele mondiale, noi parteneriate strategice în tehnologie și fabricație. Țara are o tradiție în a-și onora obligațiile sale internaționale, iar stabilitatea instituțională servește drept o bază solidă pentru un angajament comercial internațional. Cu alte cuvinte, Brazilia cere să fie luată în serios pe baza propriilor termeni.

În primul capitol al lucrării, vor fi analizate: evoluția economică postbelică în deceniile e după căderea regimului militar, politicile economico-sociale începând cu anii 1990 și provocările politice din ultima vreme. Astfel, vor fi studiate în primul rând momentele din istoria statului brazilian, cauzele producerii crizelor economice, programele derulate pentru liberalizarea comerțului, politicile economico-sociale și criza politică actuală.

Al doilea capitol, și implicit, ultimul, va expune rolul Braziliei în cadrul comunităților internaționale cât și relațiile cu super puterile lumii și cu vecinii săi. Vor fi analizate relațiile cu Statele Unite ale Americii, relațiile cu Uniunea Europeană, rolul în cadrul comunităților BRICS, Mercosur dar și relația cu Mexic.

Capitolul 1. Situația economică a Braziliei: abordare istorică

Brazilia, denumită oficial Republica Federativă a Braziliei, este un stat independent situat în America de Sud. În mod constant, de-a lungul istoriei, populația Braziliei s-a situat în general în topul celor 5 cele mai numeroase populații ale lumii. În termeni contemporani vorbim despre o populație de 192,376,000 de locuitori. Brazilia are o suprafață 8,514,877 km2, ocupând locul cinci ca mărime.

Brazilia este o republică federativă împărțită în diviziuni administrative. Aceste diviziuni sunt: 26 de state(Acre, Alagoas, Amapa, Amazonas, Bahia, Ceara, Espirito Santo, Goias, Maranhao, Mato Grosso, Mato Grosso do Sul, Minas Gerais, Para, Paraiba, Parana, Pernambuco, Piaui, Rio de Janeiro, Rio Grande do Norte, Rio Grande do Sul, Rondonia, Roraima, Santa Catarina, Sao Paulo, Sergipe, Tocantins) și un district federal(Distrito Federal). Istoria Braziliei datează încă din timpul marilor descoperi realizate de portughezi în 1580. Aceștia începuseră să aducă sclavi din Africa pentru a lucra pământurile descoperite pe continentul american, în special când a început dezvoltarea industriei cafelei.

Brazilia și-a obținut independența după trei secole de asuprire portugheză. Astfel, din 1822 până în 1888, când a fost abolită sclavia, Brazilia a avut un sistem monarhal de guvernare.

Brazilia se proclamă republică în 1889, însă scena politică este condusă de cei care dețineau industria cafelei. Cu toate astea, în 1930 scena politică ia o turnură diferită sub conducerea lui Getulio Vargas. Timp de peste 50 de ani, Brazilia a fost condusă de un regim militar.

”Militarii au acaparat controlul asupra statului dupa o lovitură de stat în 1964 și au rămas la putere până în 1985 când au fost înlăturați în urma luptelor dintre regim și elitele braziliene. În 1967, numele statului a fost schimbat la cel actual, Republica Federativă a Braziliei. Democrația a fost restabilită în 1988 când a fost promulgată actuala constituție. Primul președinte democratic ales după dictatura militară a fost Fernando Collor de Mello. În 1992, Congresul Național a votat pentru punerea sub acuzare a lui Collor după ce acesta a fost implicat într-o serie de scandaluri dezvăluite de mediile de informare. Itamar Franco, succesorul lui, „Plano Real”, un plan economic al cărui scop primordial a fost îmbunătățirea situației financiare a statului. Una dintre reformele introduse prin acest plan a fost înlocuirea monedei de până atunci, cruzeiro, cu cea nouă, denumită real, la început fixată ca valoare la paritate cu dolarul american. Președintele actual al Braziliei este Dilma Rousseff, succesoarea lui Luiz Inácio Lula da Silva care a fost președintele Braziliei în perioada 2002-2010.”

Brazilia reprezintă cea mai mare economie a Americii de Sud și totodată o putere. În ianuarie 2010, Brazilia a primit un mandat de doi ani pentru una dintre pozițiile nepermanente din cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

Evoluția în primele decenii postbelice a economiei Brazilei

În octombrie 1978 Geisel a promovat un amendament constituțional care a abrogat a cincea lege organică. În luna următoare, succesorul său, generalul João Baptista de Oliveira Figueiredo, a câștigat alegerile indirecte pentru președinte. Înainte de a părăsi biroul, Geisel a abrogat întreaga legislație de urgență rămasă, inclusiv decretul prezidențial (din 1969), care destituia persoanele acuzate de crime politice. În 1979, Congresul a adoptat un program de amnistie care a restaurat drepturile politice tuturor celor care le-au pierdut din 1961. În plus, o libertate de exprimare revigorantă a stârnit dezbateri politice intense. În 1982, au avut loc alegeri directe pentru guvernatorii de stat pentru prima dată de la anul 1965, iar partidele de opoziție au câștigat statele cele mai mari.

Brazilienii au asistat, de asemenea, la modificări ca urmare a unei transformări economice lente și profunde care au transformat Brazilia în una dintre cele mai importante națiuni industriale ale lumii, până la începutul anilor 1980, ocupând al 10-lea loc în ceea ce privește nivelul produsului național brut din lume. În același timp, șapte din zece persoane din întreaga populație locuiau în zone urbane. Infrastructura de transport s-a extins foarte mult, iar rețelele de drumuri, în special, au ajuns în zone izolate anterior.

Cu toate acestea, Brazilia a urmat modele bine conturate, în anii 1980. „Minoritățile” au guvernat mulțimile și s-au bucurat de cele mai multe dintre beneficiile societății. Marile moșii au crescut în dimensiune și număr, iar frontiera agrară din Brazilia s-a mutat spre vest și prin zona Amazonului. Sectorul de export a dominat în continuare, dând formă economiei, sărăcia s-a menținut ca și caracteristica majoritară vieții brazilienilor. Într-adevăr, Brazilia nu a scăpat de criza economică care a afectat America Latină în anii 1980. Datoria externă a cotat-o ca fiind cea mai mare din lumea a treia. Națiunea a înregistrat din perioada dictaturii militare o inflație de trei cifre. De asemenea, guvernele militare nu au soluționat problema analfabetismului, malnutriția și mortalitatea infantila ridicată.

Reîntoarcerea la guvernarea civilă

Într-o altă alegere indirectă, în ianuarie 1985, colegiul electoral s-a opus militarilor prin selectarea candidaților Alianței Democratice Coaliția – Tancredo de Almeida Neves pentru președinte și José Sarney pentru vice-președinte – împotriva candidaților ARENA. Neves a murit înainte de a putea să își asume atribuțiile la mijlocul lunii martie, iar Sarney a fost inaugurat ca primul președinte civil al Braziliei din 1964. Perioada dictaturii militare s-a încheiat, iar Sarney a prezidat inaugurarea "noii republici" ca un ansamblu de elemente constitutive pregătind o nouă constituție. Sarney a trebuit să se confrunte cu probleme – de datorii enorme, inflație, recesiune, șomaj, sărăcie și nedreptate – care, într-un sens mai larg, a contestat, de asemenea, democrația în curs de formare.

După ce Sarney a preluat mandatul, a avut loc o expansiune economică rapidă în producția agricolă, o creștere economică și progrese în plan politice care au fost prezentate. Etapele progresive ale guvernului au inclus legalizarea tuturor partidelor politice, planificarea pentru alegeri prezidențiale directe, și de asemenea, angajamentul pentru a distribui teren pentru milioanele de muncitori și țăranilor fără pământ începând cu anul 2000. Rata de acceptabilitate a lui Sarney a urcat foarte mult odată ce guvernul a impus planul Cruzado, un program anti-inflaționist care includea înghețarea salariilor și a prețurilor și a alimentat în continuare creșterea economiei. Până la sfârșitul anului 1986, cu toate acestea, guvernul a permis creșteri de preț. Rata inflației a început imediat să crească, precipitând proteste masive împotriva guvernului. Criza a avut loc imediat după a fost ales un congres nou, pro-guvernamental (din noiembrie 1986) și însărcinat cu producerea a unei noi constituții.

Adunarea Constituantă a început dezbaterile sale în februarie 1987, a pus capăt planul Cruzado care nu a reușit. Un an și jumătate mai târziu, la 5 octombrie 1988, a opta constituție din Brazilia a fost promulgată. Documentul a prevăzut un număr de noi libertăți, oferind lucrătorilor publici (cu excepția personalului militar), dreptul la grevă și abolirea cenzurii guvernului de artă și literatură. De asemenea, aceasta a redus vârsta de vot la 16 ani, a desemnat termenii prezidențiali de cinci ani, cu condiția unei alegeri prezidențiale în noiembrie 1989, și a interzis președintelui să adopte legi prin decret.

Brazilia după 1990

Fostele elitele ale regimului militar al Braziliei au continuat să împiedice reforma sistemului politic la începutul anilor 1990, în timp ce alegătorii din țară au devenit neloiali și cinici, iar partidele politice au rămas superficiale. În etapa finală a alegerilor din 1989, Fernando Collor de Mello a micului Partid Național de Reconstrucție se confruntă cu Luiz Inacio Lula da Silva, cunoscut sub porecla de Lula, al Partidului Muncitorilor (Partido dos Trabalhadores,), care reprezentau o ideologie socialistă clară. Cu toate acestea, Collor a câștigat sprijinul majorității partidelor guvernului Sarney și a militat pentru creșterea economică, modernizarea și eliminarea corupției guvernamentale și ineficiența. Cu toate că aproximativ o cincime din voturile exprimate au fost abțineri sau au fost anulate, Collor a fost declarat câștigător, iar el a preluat mandatul martie 1990.

Guvernul Collor nu a reușit să îmbunătățească situația economică și a fost implicat într-un scandal de corupție la mijlocul anului 1992. Milioane de dolari de pe urma traficului de influență au intrat în conturile bancare secrete ale președintelui. La data de 29 septembrie, Casa Reprezentanților cu o majoritate covârșitoare a votat suspendarea și punerea sub acuzare a lui Collor, iar la 29 decembrie, a demisionat la câteva minute după deschiderea procesului de punere sub acuzare. Vice președintele Itamar Franco a preluat președinția, punctând că pentru prima oara republica a soluționat o criză politică majoră fără a avea nevoie de ajutor din partea armatei sau de arbitraj. Ulterior, investigațiile detaliate au dezvăluit că este în continuare un nivel ridicat al corupției la nivel de stat și federal, incluzând traficul de influență, frauda electorală, precum și proceduri bancare ilegale.

Franco a fost sprijinit de către liderii armatei și de liderii civili, dar a reprezentat un partid politic a cărei ideologie a fost mult diferită de cea a lui Collor și, prin urmare, nu a reușit să inspire prea multă încredere poporului brazilian. Producția industrială, precum și veniturile brazilienilor au continuat să scadă, în timp ce rata anuală a inflației s-a accelerat în mod drastic; între timp, țara a plătit dobânzi ridicate pentru serviciul datoriei externe.

Franco l-a numit ministru de finanțe pe Fernando Henrique Cardoso, care a venit cu Planul Real(en. Real Plan), un program financiar parțial inspirat de planul argentinian. Planul a oprit guvernul din a crește periodic prețurile, a introdus o nouă monedă(realul) și a fost legat parțial un curs de schimb cu dolarul american și a cerut restricții asupra cheltuielilor guvernamentale. Planul Real a reușit, fără să limiteze grav creșterea economică, iar popularitatea l-a îcurajat pe Cardoso să candideze pentru președinție; mulți l-au văzut ca pe un lider dinamic, o versiune modernă de-a lui Kubitschek sau Vargas care ar ghida țara către deschiderea spre economia globală în timp ce rezolvă crizele interne.

Politica ISI – De la ISI la liberalizarea comercială

Din anul 1930 și până la începutul anilor 1960, politica de industrializare prin substituirea importurilor(en. Import Substitution Industrialization, es. Industrialización por sustitución de importaciones) a dominat strategia economică în Brazilia. Deși țara a avut de suferit mult timp de când s-a făcut inversarea ideologiei asociate cu ISI, politicile adoptate în această perioadă au avut un impact profund. Principalele instrumente pentru punerea în aplicare a strategiei ISI au fost licențele la import, tarife, cote, interdicții de import, rațe de schimb supraevaluate, și investiții guvernamentale directe în industriile importante. Aceste politici au stimulat industrializarea în Brazilia. Unele industrializări ar fi avut loc oricum, dar schimbarea resurselor în industrie au contrastat puternic cu dezvoltarea industriei prelucrătoare înainte de mijlocul anilor 1950.(Figura1)

Figura 1:Ponderea in PIB a valorii adaugate in sectorului agricol(in rosu) si a valorii adaugate in sectorul industrial a Braziliei in perioada1947-2007(in procente)

Sursa: Instituto Brasileiro de Geografia e Estatística, Sistema de Contas Nacionais (IBGE/SCN 2000 Anual)

Brazilia a reușit să dezvolte o industrie a automobilelor de succes și să aibă o producție de oțel eficientă. Cu toate acestea, limitele politicilor ISI erau deja evidente la sfârșitul anilor 1950 rezultând în dezechilibre externe. Dar Brazilia a continuat să urmărească acest model orientat spre interior până în anul 1968. Politicile publice au continuat să protejeze dezvoltarea internă prin bariere comerciale ridicate, întreprinderi deținute de stat și subvenții. Bariere comerciale au fost mărite pentru importurile ce concurau cu producția națională, în timp ce pentru anumite inputuri de producție acestea au fost scăzute.

ISI și evoluția cursului de schimb au asigurat structură protecționistă ce a permis doar bunurilor fără contrapartidă pe piață internă sau necesară să acopere eventuale cereri pentru a intrarea în țara. Controlul discriminant a favorizat anumite produse prin scutiri sau reduceri de taxe vamale. Tabelul 1 ilustrează importantă barierelor netarifare în perioadă respectivă. Nivelul taxelor vamale a fost considerabilă, dar implementarea raței tarifelor medii a fost măsurată prin raportul taxelor din totalul importurilor, care a fost sub 6% în anul 1982. Explicația este una simplă: dacă importurile erau permise, ar fi fost întotdeauna scutiți de taxe sau să fi primit reduceri semnificative ale ratelor.

Tabel 1

Ratele tarifare actuale si cele nominale ale Braziliei in anul 1982( in procente)

Sursa: Heloísa Correia e Aloísio Araújo. Política Brasileira de Importações: Uma Descrição. Rio: IPEA. 1984.

Până la sfârșitul anilor 1980, politica importurilor braziliene prezenta următoarele caracteristici de bază:

• O structură tarifară bazată pe ratele stabilite în anul 1957, cu modificări minore.

• O prezență generalizată a tarifelor cu cotele redundanțe.

• Aplicarea unor taxe suplimentare aferente unor operațiuni cum ar fi operațiunile de creditare(“Operações de Crédito), de schimb valutar(„Cambio e Seguro”), “Taxa de Melhoramento de Portos”(taxe pentru îmbunătățirea porturilor) și AFRMM(br. Adicional de Frete para Renovaçao da Marinha Mercante – taxe adiționale pentru reînnoirea transportului maritim).

• Utilizarea amplă a barierelor netarifare(en NTB- Non-Tariff Barriers), cum ar fi o lista de produse cu licențele de import suspendate, autorizație specifică pentru anumite produse(oțel și produse IT) și cote anuale de import. Această aplicare generalizată a restricțiilor netarifare a făcut mult mai dificilă identificarea sectoarelor cele mai favorizate de către aceste instrumente. Singurele informații disponibile au fost ponderea numărului de produse cu licențele de import suspendate din numărul total de produse, organizate pe tipuri de activitate. Pe bază acestor informații, în anul 1987, sectoarele cele mai protejate de aceste bariere au fost: tutunul, sectorul imobiliar, produsele din material plastic, încălțămintea și produsele textile, parfumurile, săpunul, lumânările și materialele de transport.

• Existența a 42 de regimuri speciale, care să permită scutirea sau reducerea taxelor.

Aceste politici au permis o creștere a activității industriei prelucrătoare a țării, dar nu au fost îndeajuns pentru a permite o integrare competitivă pe piața internațională. Astfel, din 1988, guvernul a început o nouă politică cu intenția de a induce prin intermediul concurenței externe, o alocare mai eficientă a resurselor.

De la politica ISI la subvențiile oferite la export

Politicile ISI, ce au fost în vogă până la mijlocul anilor 1960, s-au bazat în mare măsură pe supraevaluarea ratei reale de schimb. Controalele asupra ratelor de schimb valutare ce au fost introduse în anul 1947 au fost un instrument important în promovarea parcului industrial. De-a lungul perioadei din 1947 până în 1953, moneda a devenit din ce în ce mai supraevaluată pe piața internă. Un sistem de licențe a menținut sub control cererea de importuri. Departamentul de export-import al Băncii Braziliei(en. CEXIM-The Export-Import Department of the Banco do Brasil) a făcut ca schimbul valutar să fie permis în conformitate cu un sistem de cinci categorii de priorități.

1.2 Crizele economice braziliene

Brazilia a fost predispusă la crize încă de la proclamarea independenței. Prin anumite măsuri, Brazilia și-a amânat datoria publică externă începând din 1800 de nouă ori, și de trei ori după cel de-al Doilea Război Mondial. Brazilia a trecut, de asemenea, prin cel puțin nouă crize bancare începând cu 1800, incluzând patru de când a început cel de-al Doilea Război Mondial. Mai mult de atât, Brazilia a fost afectată negativ de aproape toate crizele financiare din ultimele trei decenii dinte 1982 și perioada ulterioară. Pe scurt, performanța economică și financiară a Braziliei a lăsat mult de dorit.

Figura 2: Datoria externă totală brută a Braziliei intre anii 1981-2016

Sursa: www.tradingeconomics.com | Banco Central do Brasil

Criza datoriilor externe din 1980

Răspunsul Fondului Monetar International la criza datoriilor din Brazilia: Au subminat aceste efecte suveranitatea Braziliei?

Criza datoriilor țărilor din lumea a treia din anii 1980 a afectat în mod negativ economiile țărilor în curs de dezvoltare, cât și cele ale națiunilor dezvoltate. Sistemul financiar internațional a trebuit să încerce să gestioneze o datorie a țărilor din lumea a treia ce a ajuns la 1.15 trilioane de dolari în anul 1988. Brazilia a fost cea mai îndatorată țara din lumea a treia cu aproximativ 111 miliarde de dolari datorii. Un astfel de nivel al datoriei a afectat dezvoltarea socio-economică a Braziliei.

Factorii interni și exogeni ai acumulării datoriei externe din anii 1970 ai Braziliei

Factorii interni

Deși comunitatea internațională se referă deseori la cauzele exogene ce au condus la criza datoriilor țărilor din lumea a treia, Brazilia a avut un număr de factori interni ce au încurajat gradul de îndatorare externă. În mare parte, gradul de îndatorare externă al Braziliei poate fi legat de politicile regimurilor militare. Regimurile militare au controlat această țară între anii 1964 și 1985. Aceste regimuri militare au fost conduse de câțiva președinți brazilieni care nu au fost aleși democratic de către populație, ci au fost plasați de către armată.

Principalul obiectiv al politicii economice a regimurilor militare a fost să se bazeze mai puțin pe exporturile de bunuri primare și să urmărească creșterea economică prin mai multe produse fabricate, cum ar fi bunuri de consum de lungă durată, pentru piețele interne și externe. Pentru a crește exportul de plumb, statul brazilian a trebuit să modernizeze baza industrială și să contruiască o infrastructură pentru a susține această industrializare.

În al doilea rând, regimurile militare au reorganizat instituțiile financiare braziliene pentru a finanța industrializarea. În anii următori de după lovitura de stat militară din anul 1964, regimurile militare au restructurat sectorul financiar al Braziliei, astfel încât să instituționalizeze rolul sectorului financiar în procesul investițional. Cu alte cuvinte, sistemul financiar brazilian a fost reorganizat în așa natură încât să se asemene și să funcționeze la fel ca și instituțiile bancare ale Statelor Unite. Mai mult decât atât, regimurile guvernamentale, au stabilit, de asemenea, legi bancare noi, cum ar fi statutul 413120 și rezoluția 63,21 ce au permis întreprinderilor de stat și firmelor private să împrumute direct de la băncile străine.

Factorii externi

Datoria externă de 111 miliarde de dolari a Braziliei poate fi atribuită, de asemenea, unor factori ce nu țin neapărat de sfera de influență a factorilor interni. Originile crizei datoriilor din Brazilia, provin de asemenea de la factorii autonomi exogeni. Șocurile petroliere din anii 1973 și 1979 au fost doi factori externi semnificativi care au accentuat nivelul datoriei externe al țării. Ambele șocuri au fost rezultatul constricției nivelului producției de petrol a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol(OPEC). Prin reducerea producției de petrol și prin urmare a aprovizionării mondiale de petrol, prețurile petrolului brut au crescut, iar cererea a rămas la nivelurile de dinaintea șocului, în țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate. Din moment ce Brazilia era clasificată ca o tară în curs de dezvoltare non exportatoare de petrol, a trebuit să importe o cantitate substanțială de petrol din Orientul Mijlociu. Șocul petrolului din anul 1973 a ridicat prețul petrolului de la 2 dolari pe baril la peste 11 dolari pe baril. Astfel, factura pentru petrol s-a dublat și Brazilia a împrumutat miliarde de dolari pentru a importa aceeași cantitate de petrol. Al doilea șoc petrolier, cel din 1979, a crescut prețul petrolului de la 13 dolari la aproximativ 41 de dolari pe baril la jumătatea anului 1980. Ca urmare, Brazilia a trebuit să plătească suma de 38.27 de miliarde de dolari pentru petrol între anii 1974 și 1981.

Până la sfârșitul anului 1982, Brazilia nu a mai putut să țină pasul cu rata dobânzii variabilă. Motivul principal al declanșării crizei datoriilor din lumea a treia a fost anunțul Mexicului a incapacitătii de plată a serviciului datoriei externe a celor 85 de miliarde de dolari. În consecință, împrumuturile bancare pentru țările în curs de dezvoltare s-au oprit brusc după suspendarea plății datoriilor Mexicului. Fără noi împrumuturi, Brazilia a fost nevoită să apeleze la FMI pentru credit, resurse care au fost esențiale pentru a permite statului brazilian să își achite datoriile față de creditorii străini și de a menține o sursă de finanțare pentru dezvoltare. Ca urmare, Brazilia și FMI au negociat o înțelegere în care prima a adoptat programele de austeritate impuse, care au fost implementate sub auspiciile cerințelor tradiționale cerute de FMI.

Datoria publică internă dupa 1986 și modificările constituționale

Dificultățile fiscale de la mijlocul anilor 1980 a crescut nevoia schimbării cadrului instituțional din sectorul fiscal. Într-adevăr, 1986 a fost un punct de reper pentru datoriile publice, din cauza măsurilor luate pentru a îmbunătăți controalele fiscale, ce au inclus închiderea Conta Movimento(un cont operațional) utilizat de către Banca Centrală pentru a finanța dezechilibrele Băncii Braziliei(br. Banc do Brasil). De asemenea, a fost creat Secretariatul Național al Trezoreriei ca să centralizeze și să îmbunătățească eficacitatea controalelor asupra cheltuielilor publice.

Motivul principal al preocupării privind controlul și monitorizarea datoriei interne, care a crescut în anii anteriori din cauza situației fiscale precare, combinată cu nevoia unei distincții instituționale între politicile monetare și politicile datoriei, au condus la transferul administrării datoriei de la Banca Centrală la Ministerul de Finanțe. Decretul nr. 94443 din iunie 1987 a transferat activităti legate de plasarea și răscumpărarea datoriei publice către Ministerul de Finanțe, unde responsabilitatea a fost atribuită Secretariatului Național al Trezoreriei. Unele din atribuțiile Secretariatului au fost:

[…] Menținerea unui control financiar asupra datoriei emise […]

[…] Stabilirea unor titluri de valoare și a volumelor ofertelor publice, inclusiv elaborarea și publicarea de anunțuri publice, în stânsă cooperare cu Banca Centrală a Braziliei […]

[…] Gestionarea limitelor de emitere a obligațiunilor […]

Pe parcursul anilor 1990, Guvernul a continuat să lupte împotriva inflației În același timp, creșterea economica a rămas negativă, cu un nivel mediu de -1.3% între anii 1990-1993. Încercând să pună capăt acestei situații, guvernul a lansat un program în 1994, de data aceasta cunoscut sub numele de Real Plan. Deși se bazează pe aceleași principii ca si predecesorii săi, adică existența unei componente inflaționiste controlabile prin menținerea unei rate ridicate ale dobânzii reale. De data aceasta formula a reușit și țara înregistrează rate rezonabile și scăzute ale inflației. Odată cu anul 1995, scena economică a devenit mai previzibilă, dar această măsură va afecta structura datoriei interne publice.

Cu toate că situația a fost destul de stabilă în 1995, datorită monetizării datoriilor după ce s-au stabilizat prețurile și de asemenea, din cauza conversiei obligațiunilor publice în Reali, datoria publică a crescut în mod semnificativ în această perioadă. Până la sfârșitul mandatului lui Cardoso din decembrie 2002, datoria era de 55% din PIB, după ce atinsese 63% din PIB în luna septembrie a aceluiași an.

Există mai multe motive pentru această performanță:

Politica fiscală între anii 1995-1998 a fost foarte laxă, cu cheltuieli primare întotdeauna egale sau chiar mai mari decât colectarea taxelor.

Datorii ascunse au fost integrate în mod explicit în datorie.

Devalorizările din 1999 și 2002 de după criza din Rusia și mai târziu din cauza instabilității și atacul asupra realului brazilian înaintea alegerii președintelui Lula da Silva au reprezentat o creștere bruscă a datoriei externe totale plus datoria internă în dolari a fost relativ ridicată.

Ratele ridicate ale dobânzilor asociate cu regimul ratei de schimb fixe ce a implicat plata unor dobânzi mai mari, care au necesitat o finanțare suplimentară.

O parte semnificantă din datorie a avut rate variabile ale dobânzii. Astfel, atunci când ratele dobânzii au crescut ca răspuns la crizele din Asia și din Rusia.

De reținut faptul că există o mare diferență între cele două mandate ale președintelui Cardoso. În timpul primului mandat se observă o politică fiscală lejeră, o rată de schimb fixă și rate extrem de ridicate ale dobânzilor. În al doilea mandat, politica fiscală a devenit mai strictă, ratele dobânzii au scăzut, dar pe plan internațional erau destul de ridicate, iar rata de schimb a fost flexibilă. Ponderea datoriei a cresct în acest mandat în cea mai mare parte din cauza devalorizării monedei naționale.

În anul 2003, datoria ca procent din PIB este în continuă creștere, dar după aceea începe să scadă, dar cu un ritm destul de modest. Aceasta crește din cauza dobânzilor ridicate ale plăților și de la impactul întârziat al devalorizării din 2002.

Această perioadă a fost de continuare a unei politici fiscale deflaționiste(un surplus primar de 4.9% în anul 2005), a ratelor ridicate ale dobânzilor și de apreciere a Realului brazilian. A existat, de asemenea, o schimbare bruscă în componența datoriei: datoria externă și cea internă în obligațiuni denominate în dolari a scăzut la mai puțin de 2% din PIB până în 2006, reducând astfel vulnerabilitatea economiei la șocurile externe dar a crescut costul serviciilor datoriei.

1.3 Politici economico-sociale începând cu anii ’90

Reducerea sărăciei s-a resimțit substanțial la sfârșitul anilor 1990, dar a crescut în mijlocul anilor 2000 din cauza redresării economice combinată cu scăderea inegalității veniturilor. În anul 2011, noua președintă a Braziliei, Dilma Rousseff, anunța eradicarea sărăciei ca fiind o prioritate în cadrul mandatului.

Figura 3. Procentajul sărăciei extreme

Sursă: Pesquisa Nacional por Amostra de Domicílios, 1995-2009

Intervențiile statului afectează în mod direct și indirect sărăcia și inegalitatea în numeroase moduri. Unele sunt în favoarea săracilor și contribuie la reducerea inegalității, cum este Bolsa Familia. Altele afectau populația săracă: codul fiscal brazilian, de exemplu, se bazează foarte mult pe impozitele indirecte de consum, care se știe că sunt metode de a încasa taxe mai mari de la cei cu venituri scăzute. Câteva efecte sunt ambigue sau greu de măsurat, cum ar fi cheltuielile pentru sistemul de sănătate.

Cele mai importante sunt cele legate de domeniile bunăstării, tipice secolului 20:

Educația

Salariul minim

Securitatea socială și pensiile

Asistența socială și transferurile de numerar

Tabel 2. Ponderea din PIB a cheltuielilor sociale

Sursă: Mostafa, J; Souza, PHGF; Vaz, FM. Efeitos econômicos do gasto social. In: Castro, JA; Ferreira, H; Campos, AG; Ribeiro, JAC (Org). Perspectivas da Política Social no Brasil. Brasília: Ipea, 2010. Total tax revenue from Ribeiro, MB. Uma análise da carga tributária bruta e das transferências de assistência e previdência no Brasil no período 1995-2009: evolução, composição e suas relações com a regressividade e a distribuição de renda. In: Castro, JA; Santos, CHM; Ribeiro, JAC. Tributação e eqüidade no Brasil: um registro da reflexão do Ipea no biênio 2008-2009.Brasília: Ipea, 2010.

Conform PNAD(br. Pesquisa Nacional por Amostra de Domicílios), in anul 2009, 9 milioane de lucrători primeau salariul minim ca remunerație, aproximativ 11% din totalul forței de muncă.

Pe de altă parte, aproape 60% din pensionari, mai mult de 13 milioane de oameni au avut ajutoare cât salariul minim pe economie. Aceste beneficii, cumulate au o valoare ridicată și sunt puternic subvenționate de către guvernul federal.

În plus, s-a mai acordat pentru 1,5 milioane de oameni de asistență socială(pentru persoanele sărace de peste 65 de ani sau cu handicap).

Programele pentru securitatea socială se derulează de la sfârșitul secolului al 19-lea, când erau susținute din fondurile pentru pensii și pensionare, care au fost unificate progresiv într-un model inspirat după cel german al lui Bismarck. A devenit în totalitate funcțional în anii 1960 și abia după Constituția din anul 1988 s-a separat de sistemul de sănătate.

Până în prezent are cel puțin două ramuri principale, unul pentru angajații sectorului privat și unul pentru funcționarii publici. Ca sistem obligatoriu de care beneficiază majoritatea foștilor angajați, acest sistem nu cuprinde o proporție considerabilă din populația braziliană.

Cu toate acestea, odată cu crearea Constituției din 1988, s-a extins în mod considerabil, așa numita "Securitate socială rurală", care nu contribuie mai deloc, ea cuprinzând micii fermieri și lucrătorii săraci din mediul rural, având o creștere de 75% în doar 12 ani. Această evoluție a contribuit la reducerea inegalității veniturilor și a sărăciei din zonele rurale. Recent, crearea rapidă de noi locuri de muncă a fost un alt factor cheie ce a făcut ca Securitatea Socială să se extindă.

Din punct de vedere istoric, programele de asistență socială din Brazilia au fost masiv fragmentate de către fundațiile non-profit caritabile. Acest lucru s-a schimbat odată cu crearea Constituției din 1988. De la mijlocul anilor 1990, în special, popularitatea pe scară largă a programelor de transfer de numerar a fost cea mai vizibilă și mai eficientă parte a programelor de asistență socială braziliene.

Există două programe majore:

Primul a fost „Benefício de Prestação Continuada (BPC)”, un transfer lunar necondiționat egal cu salariul minim direcționat către persoanele de orice vârstă ce aveau dizabilități severe și la persoanele de peste 65 de ani, ce aveau venitul pe cap de locuitor sub ¼ din salariul minim. Este un drept constituțional instituit din anul 1988 și a fost pus în aplicare la mijlocul anilor 1990.

Cel mai popular era „Programa Bolsa Família (PBF)”, un transfer condiționat de numerar, creat în 2003, ca urmare a unificării mai multor programe similare existente. Acesta se adresează familiilor sărace, în special a celor cu copii, ce au condiții speciale educaționale și de sănătate(frecventarea școlii, imunizarea copiilor pre și post-natale). Spre deosebire de BPC, acesta nu este un drept, numărul beneficiarilor depinzând în mare măsură de constrângerile bugetare.

Reducerea sărăciei și a inegaliății a fost posibilă de politici sociale eficiente și de un boom economic pe bază de consum. După cum Brazilia este încă o țară cu venituri medii și un nivel ridical al inegalității veniturilor, programele de ajutorare a săracilor trebuie păstrate cu orice preț.

A existat un angajament reînnoit față de programele sociale susținute prin Constituția din 1988, iar acum ele cuprind o valoare de 16% din PIB și reprezintă un număr de instrumente extrem de valoroase pentru reducerea sărăciei și inegalității. Politicile educaționale și creșterile salariale minime au avut un impact considerabil asupra pieței forței de muncă în timp ce securitatea socială și cheltuielile pentru asistența socială au diminuat considerabil sărăcia în rândul peroanelor în vârstă și într-o mai mică măsură, în rândul copiilor.

Mai este suficient loc pentru îmbunătățiri:

Bolsa Familia este un program formidabil, dar beneficiile sunt prea mici, iar familiile care sunt eligibile nu fac parte din program.

Securitatea socială a funcționarilor publici este costisitoare și aduce anual deficite uriașe.

Nivelul de educație este încă prea scăzut, iar calitatea generală a școlilor este sub standard.

Unele politici care puteau ajuta mult la reducerea sărăciei și a inegalității au fost retrase sau amânate și anume reforma agrară.

1.4 Brazilia în anul 2016: provocări în plan politic

Ce se intamplă în Brazilia face parte dintr-o revoluție politică internațională

Dacă președinta Dilma Rousseff este pusă sub acuzare de către țara sa, aceasta va avea implicații mai ample decât la nivelul Braziliei. Acestea vor fi continuarea a ceea ce a devenit o revoluție politică internațională sau sfârșitul unei revoluții, depinde de cum va fi privit acest sfârșit.

În anul 1999, regretatul Hugo Chavez a devenit președinte al Venezuelei și un val de lideri de stânga din toată America Latină l-au urmat – în Bolivia, în Ecuador, în Argentina și în Brazilia.

Dar Chavez este mort, iar partidul său în Venezuela este în război cu o economie în cădere și cu proprii cetățeni furioși. Încercările recente ale liderilor din Brazilia și Ecuador de a pune capăt limitărilor pe termen lung au dat greș. Noul guvern al Argentinei, de centru dreapta, instalat anul trecut în decembrie, iar piețele globale au primit cu brațele deschise fosta națiune proscrisă.

În Brazilia, sfârșitul Dilmei Rousseff și a partidului din care face parte, care a condus țara începând cu anul 2002, cel mai probabil va semnala un transfer al puterii de la stânga la dreapta în cea mai mare țară din America Latină. Desigur, niciunul din lucrurile menționate mai sus nu înseamnă că problemele Braziliei vor fi rezolvate odată cu venirea centrului dreapta la putere. În momentul de față, deoarece se așteaptă îndepărtarea lui Rousseff, piața este înțelegătoare cu Brazilia, în ciuda faptului că țara se află sub incidența unei recesiuni.

Acestea fiind spuse, țara are probleme structurale grave, iar piața nu va aștepta atâta timp pentru remediere. Piața nu are răbdare să aștepte această remediere. Rouseff se confruntă cu o procedură de punere sub acuzare, pentru motivul de inducere în eroare a stării economiei din anul 2015. Desigur, acest lucru nu ar fi fost luat în considerare dacă nu ar fi fost operațiunea Car Wash, o operațiune ce a adus în anul 2014 cele mai înalte niveluri de corupție ale societății braziliene.

În esență, această operațiune a permis partidului să se folosească de compania petrolieră Petrobas să folosească fonduri pentru a plăti mitele politice, aceste fonduri purtând numele de slush funds. Aceasta, combinată cu managementul defectuos a generat deficit de 2 miliarde de dolari în bilanțul companiei. Așa că Rousseff trebuie să plătească, împreună cu partidul ei.Nu conteaza pe faptul ca membrul opozitiei care a inceput procedurile de punere sub acuzare, speakerul Eduarno Cunha, membru al centrului dreapta, este de asemenea investigat pentru problemele din cazul Car Wash.

Figura 4.Urmărirea punerii sub acuzare

Sursa:JP Morgan

Rousseff și predecesorul ei, mult popularul Luiz Inacio Lula da Silva, s-au mutat la partidul de stânga, dar analiștii au constatat că nu a ajutat prea mult această mutare. Protestele care au venit din ambele părți au fost pașnice, nimeni nu se așteaptă să se creeze un haos total.

“Eu văd acest lucru ca fiind destul de benefic”, a declarant Brian Dean, partener la ACG Analytics. Odată ce Rousseff este pusă sub acuzare, cazul ei va fi judecat în Senat. “Eu o văd pe Rousseff scoasă de la putere în timp ce Senatul o judecă undeva prin luna aprilie”, continua Dean . “Până atunci, nu cred că vor exista mulți senatori ce vor reconstitui un guvern ce este pus sub acuzare. ”

În presa braziliană se discută deja despre urmări, precum instalarea lui Arminio Fraga, fostul șef al Băncii Centrale a țării, în calitate de ministru al finanțelor. Fragă este bine cunoscut pe piețele financiare internaționale și pe Wall Street. Este clar că întregul sistem va fi direcționat către dreapta și vor avea foarte mult de muncă. Brazilia se luptă cu o inflație de două cifre. Activitatea economică a scăzut cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Țara este, de asemenea încărcată cu datorii. Faptul că prețul produselor de bază din întreaga lume a scăzut la minime istorice nu a ajutat deloc, Brazilia fiind o țară exportatoare.

Prin urmare, noua conducere, ce va include pe Aecio Noves, care a pierdut la limită președinția în anul 2014, va trebuie să fie rapid ca să restabilească încrederea și să mentină în limite rezonabile indicatoriii macroeconomici. Procesul de revenire al Braziliei va fi o sarcină foarte lungă și grea, a continuat el. Deci vor fi câțiva ani plini de greutăți, dar cel puțin vor fi alte alegeri guvernamentale, ce se îndreaptă spre direcția cea bună. Cel puțin, asta e ceea ce va avea Brazilia până în anul 2018, când vor exista alte alegeri prezidențiale.

Criză și integritate în Brazilia

Pentru tânăra democrație din Brazilia, acest lucru ar putea fi cel mai rău lucru din toate timpurile. Economia în plină expansiune a țării a luat o deosebită întorsătură, împreună cu prețurile materiilor prime la nivel mondial; un scandal monstru de corupție acaparează majoritatea clasei politice și înfurie milioane de brazilieni; și un președinte care abia a câștigat un nou mandat doar ca să își abandoneze politicile fiscale este la un pas de punere în acuzare și explulzarea din funcție.

Cu toatea acestea, sunt și câteva vești bune, și anume faptul că deși sunt așa de grave, au readus puterea, independența și încrederea oamenilor în sistemul judiciar și în instituțiile responsabile ale țării și a evidențiat caracterul liber și energetic al mass-mediei într-o țara care era în urmă cu 30 de ani sub dictatură militară. Politică și economia sunt în criză, dar dacă ne uităm dincolo de acestea, putem întrezări puterea statului de drept și capacitatea de adaptare a democrației constituționale braziliene.

Cauza principală a acestei crize este defapt controversata punere sub acuzare , care la momentul emiterii în februarie 2016 arăta ca și cum nu ar fi putut fi rezolvată până la sfârșitul anului. După aproape 25 de ani de la punerea sub acuzare din anul 1992 a președintelui Fernando Collor de Mello, Congresul Național brazilian trebuie să se decidă încă odată soartă șefului executiv. De această dată este vorba despre Dîlmă Rousseff, al doilea președinte de centru stânga brazilian de la Partidul Muncitorilor(PT – Workers’ Party), și prima femeie ce deține acest post. Ea se confruntă, de asemenea, cu un proces din partea Curții Electorale Supreme(TSE), care o acuză că a folosit necinstit banii din contractele publice din alegerile din 2014. Dacă se va adeveri, acest proces singur o va costa președinția.

Șansele de punere sub acuzare au scăzut puternic la sfârșitul anului 2015, atunci când a fost suspendată procedura de către Tribunalul Federal Suprem(Supreme Federal Tribunal – STF), cea mai înaltă instanță din Brazilia. Această decizie a fost luată din motive procedurale, STF având 272 contra 199 de voturi ale Camerei Deputățiilor, care au autorizat crearea unui comitet special de punere sub acuzare.

Cum s-a ajuns la aceasta? Povestea lui Rousseff de punere sub acuzare datează de la realegerea sa din anul 2014. Nu a reușit să se impună din primul tur din 5 octombrie, când a reușit obțină doar 42% din voturi, cu opt puncte mai jos care trebuia ca să evite al doilea tur de scrutin. Pe 26 octombrie a reușit câștige în fața lui Aecio Neves care participa din partea Partidului Social Democratic Brazilian(PSDB), fost extrem de ei de victorie fost de 51.6% la 48.4%.

Cu un an înainte, economia statului brazilian era într-o creștere rapidă, în medie cu 4-5% din anul 2000, a început să scadă și să derapeze spre recesiune. Încetinirea creșterii economice fost cel mai rău lucru ce putut să lovească Brazilia din anul 1930 și până astăzi. În prima jumătate a anului 2015, apărut un scandal de corupție masiv, numit Petrolao (deoarece interfera cu activitatea companiei Petrobras, o companie gigantă petrolieră)ce a stârnit o mulțime de proteste în toate orașele.

Scăderea averii lui Rousseff este legată în mod clar de deteriorarea economiei Braziliei ce început anul 2013. Principala cauză a acestui dezastru economic fost prăbușirea prețurilor produselor de bază: norocul lui Rousseff a scăzut, împreună cu prețurile mondiale ale petrolului, gazelor naturale, minereurilor, cât și a produselor agricole, în principal soia pe care le exporta Brazilia. Nu există nicio îndoială că scăderea prețurilor materiilor prime a fost o problemă majoră pentru Brazilia. Adevărul este că Brazilia avea probleme grave cu funcționarea guvernelor de coaliție, cu corupția, precum și cu instabilitatea politică de dinaintea recesiunii, iar aceste probleme au făcut că recesiunea să fie și mai accentuată. Toți acești factori împreună, au afectat ratingul de acceptare a lui Rousseff și a scăzut autoritatea ei asupra partidului muncitorilor (PT) și asupra coaliției.

Tabel 3. Rezultatele alegerilor legislative din octombrie 2014

Sursă: Marcus Andre Melo, Latin America’s new turbulence, Crisis and integrity in Brazil, aprilie 2016

Jocul punerii sub acuzare

Procesul de punere sub acuzare este punctul culminant al războiului dintre Rousseff și Eduardo Cunha, reprezentantul PMDB și al Camerei Deputățiilor. PMDB este al doilea mare partid(66 de reprezentanți spre deosebire de cei 70 ai Partidului Muncitorilor) și cel mai important partener al coaliției partidului muncitorilor. Cunha conduce cea mai mare fracțiune din PMDB, reușind să înfrângă candidatul guvernului pentru postul de Șef al Parlamentului la începutul anului 2015. Luând „Autonomia sporită pentru ramura legislativa”, Cunha a căutat în mod constant să submineze inițiativele ramurii politice executive(incluzând decizia lui Rousseff de a aborda austeritatea fiscală) și a introdus propria sa agendă conservatoare privind o serie de subiecte, inclusiv legile electorale și vârsta legală pentru urmărirea penală.

În luna august 2015, Cunha s-a declarat în mod oficial în opoziție cu guvernul atunci când a fost pus sub acuzare pentru luare de mită în valoare de 1.8 milioane de dolari în scandalul Petrobras(care acuza că oficialii publici „umflau” contractele pentru a furniza diverse bunuri și servicii marii companii de stat).

Îngrijorați de dorința lui Cunha de a se folosi de punerea sa sub acuzare pentru a-și negocia propria supraviețuire politică, legislatorii Partidului Muncitorilor au fost la început de acord să îl susțină. Cu toate astea, în noiembrie 2015, totul s-a schimbat, când liderul delegației Senatului și aliatul cheie al lui Rousseff, Delcidio de Amaral a devenit primul senator în funcție arestat, de asemenea, sub acuzația că ar fi luat comisioane ilegale de la Petrobras. Văzând că totul s-a intensificat și oamenii au ieșit în stradă, liderii Partidului Muncitorilor au realizat că s-a schimbat potențialul politic și l-au suspendat pe Amaral, au anulat înțelegerea tacită cu Cunha, pe care au acuzat-o drept „lovitura constituțională de stat” împotriva administrației. Acest lucru a avut ca efect delegitimizarea punerii sub acuzare și reducerea sprijinului populației.

Interesul PMDB în răsturnarea lui Rousseff este limitat. Nu este un partid ce candidează la președinție, care nu a mai oferit un candidat viabil pentru acest post de când s-a întors democrația în anul 1985. Cu toate acestea, este o formațiune populară și mai mult sau mai puțin centristă care controlează șapte din cele douăzeci și șase de conduceri statale braziliene și mai mult de o mie de administrații municipale, care este cu mult peste PT sau PSDB. PMDB este un partid clasic căruia îi pasă mai puțin de îndepărtarea lui Rousseff decât de obținerea mai multor poziții în cabinet.

PSDB, care este principalul partid al opoziției, are o structură similară. „Nu vreau ca ea să plece”, declara în septembrie 2015 senatorul și candidatul din anul 2014 la vice-președinția țării, Alosyo Nunes Ferreira. „Vreau ca Dilma să sângereze”. Fostul președinte Cardoso, în vârstă de 84 de ani și de departe cea mai prestigioasă figură a partidului său, aseamăna această procedură cu o bombă atomică . Îndepărtarea unui președinte ales de multă lume este un pas important, iar PSDB se teme că îi va fi afectată reputația atât acasă, cât și în străinătate.

Astfel, niciun partid nu a fost stimulat suficient încât să încerce să suspende președintele, până când arestul lui Amaral a dat peste cap negocierea dintre PT și Cunha, și până când Cunha a realizat faptul că nu își va mai putea menține cariera politică. Cel mai probabil Cunha va fi dat jos din funcția sa, dar va face tot posibilul să tragă după el și administrația Rousseff.

PSDB a considerat că cea mai bună cale de a ieși din criza punerii sub acuzare ar fi să se facă noi alegeri prezidențiale. În acest scop, partidul a acționat în justiție, aducând petiții Înaltei Curți Electorale pentru a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din anul 2014, pe baza că PT s-a folosit masiv de comisioanele ilegale de la Petrobras cu scopul de a o ajuta pe Roussef în câștigarea celui de-al doilea mandat. Conform unui sondaj realizat în luna august a anului 2015, candidatul din partea PSDB l-ar surclasa pe Lula(care se așteaptă sa candideze din nou deși are 70 de ani), cu 48% la 33% într-un nou tur de scrutin. Într-un alt sondaj făcut în februarie 2016 de către societatea Ibope, doar 19% dintre respondenți au declarat că vor vota cu siguranță în favoarea lui Lula în timp ce alți 14% au spus că ar vota tot pe Lula. În cazul în care Congresul va renunța la Roussef și o va acuza, vice-președintele Temer din partea PMDB va veni in locul ei pentru restul mandatului. Se presupune ca PMDB ar susține aceasta dacă Temer ar promite că o să renunțe la alegerile din 2018, dar astfel de promisiune nu pare a fi disponibilă în acest moment.

Ultima carte în jocul punerii sub acuzare este jucată de ansamblul de instituții judiciare și de aplicare a legii independente din Brazilia. Agențiile implicate masiv în operațiunea Lava Jato(Operation Car Wash-cea a spălării de bani) investigațiile numite astfel deoarece operațiunile de schimb erau înfăptuite în stațiile. Politicieni din cadrul PT ce au condus coaliția guvernamentală nu au niciun control asupra judecătorilor și a procurorilor, așadar dorința lor de a-l sprijini pe Cunha a fost limitată încă de la început.

Un sistem semi prezidential

Nu asistăm la o dublă legitimitate pentru toate vicisitudinile lui Rousseff, o competiție între legislatură și un președinte, fiecare cu un mandat separat de alegător. Defapt, Rousseff a predat puterea celor din PMDB, permițându-i să se ocupe de sarcinile politice în Congres și oferindu-le celor din PMDB cifre din portofoliile cabinetelor. În fapt, ea a semiprezidentializat informal sistemul prezidențial al Braziliei. Dar spre deosebire de un regim semiprezidențial adevărat, Brazilia nu are niciun prim-ministru, iar coordonarea guvernului suferă din cauza asta.

Guvernul de coaliție ales în Congres în anul 2014, se bucură de o comfortabilă majoritate. Coaliția deține 69% a locurilor, 353 din 513, iar 72% din Senat(58 din 81 de locuri). Însă în realitate, PMDB este împărțită în facțiuni pro și contra Rousseff, iar Congresul că și întreg nu a mai fost așa de fragmentat cum este în momentul de față. Legislativul studențesc a urcat la de 35 de partide, de la 22 sub conducerea lui Lulă și 18 sub cea a lui Cardoso.

Tentativa lui Rousseff de a lua de partea ei cel mai mare număr de parteneri ai coaliției, PMDB, s-a întors împotriva ei când partidul și-a mobilizat membrii pentru a vota contra candidatului guvernului pentru speakerul Camerei și au ales în schimb pe Cunha. În prima săptămână de după alegerile Congresului din anul 2014, guvernul și-a pierdut câteva voturi, incluzând cel care favoriza proiectul de lege pentru introducerea bugetelor obligatorii ca o cale de a controla cheltuielile.

Cu scopul de a reduce dependența față de PMDB, PT a urmat o strategie ce a dus în două direcții. A întărit partidele conservatoare mai mici deja existente și a încurajat crearea unor noi partide.

Construirea și gestionarea coaliției sunt sarcini cruciale în sistemele multi partide prezidențiale cum ar fi cel al Braziliei, dar aici PT a eșuat lamentabil, iar eșecul lui Rousseff a fost răsunător. Sub conducerea prezidentialismului, sprijinul legislativ nu este necesar în mod oficial pentru formarea sau rezilierea cabinetului și nu este nicio prevedere pentru un vot constituțional de încredere. Totuși, este nevoie de o coaliție legislativă stabilă în guvernarea unui sistem multipartit complex. Președintele Braziliei este puternic din punct de vedere constituțional și poate pune și să mențină într-un singur loc aceste tipuri de coaliții prin alocarea de posturi în ministere partenerilor de coaliție, precum și prin predarea altor tipuri de patronaj.

Barry Ames a sugerat că sistemul brazilian funcționează mai bine atunci când stânga deține puterea, dar greutățile succesive ale guvernelor PT actionează împotriva acestora. Ideea lui Ames se bazează pe o observație rezonabilă cum că partidele de dreapta au puțină coerență ideologică și, prin urmare, pot fi cumpărate cu ușurință.

Răspunsul lui Rousseff în privința acestei fragmentări tot mai mari a coaliției legislative și amenințarea de către manevrele făcute de Cunha a fost reorganizarea cabinetului în octombrie 2015. A restrâns numărul de membri ai cabinetului de la 39 la 31 de membri și, mai important, a cedat chiar mai multă putere celor din PMDB. În noul cabinet, opt partide diferite controlează 23 de cabinete în timp ce restul celor opt posturi sunt deținute de nepartizani. Numărul de ministre deținute de către PT a scăzut de la treisprezece la nouă, în timp ce numărul celor din PMDB a crescut de la 6 la 7, incluzând Ministerul Sănătății. Noul cabinet este mai omogen din punct de vedere ideologic decât cel anterior.

Prin urmare, costurile de guvernare au crescut semnificativ, chiar dacă executivul poate indică o majoritate nominală extinsă în Congres. În decurs de un deceniu și jumătate sub conducerea lui Cardoso și Lulă, puterea executivă ajutând sistemul politc să evite blocările în ciuda creșterii fragmentării. Dar, ceea ce a mers atunci nu pare să mai funcționeze acum, iar guvernul a paralizat. În timpul lui Cardoso și Lulă, faptul care a condus la cooperarea între partide a fost mai degrabă stimulentele electorale decât afinitățile ideologice sau programatice. Într-un moment de dezechilibru economic și indignarea publică asupra corupției, președinția este slabă din punct de vedere strategic și prețul cooperări este mult mai mare.

Dominanța executivului în initierea amendamentelor în cadrul Camerei Deputaților a fost în declin. Cota parte a amendamentelor depuse la Cameră de către membrii săi a fost de 38% sub Cardoso dar a crescut la 81% sub conducerea combinată a celor doi președinți PT. Ponderea amendamentelor trimise inițiată de executiv prin intermediul procesului legislativ obișnuit a ajuns la 39%, aproape dublându-se de la valoarea inițială de 19%.

Un scandal și o întorsătură

Negocierile strânse între partenerii distanți ideologici au subminat legitimitatea guvernelor PT, deoarece poporul consideră că este un simplu oportunism. Pentru cetățeni, virtuțile consensului și reglementările instituționale sunt copleșite de practicile necuviincioase precum discuțiile neloiale , compromisul reciproc sau schimbul de voturi. Sub Lula și Rousseff, Brazilia a depășit etapa în care distribuirea puterii devenea net negativă.

Copleșite, coalitile ideologice ciudate nu arată așa de bine, mai ales atunci când nivelul corupției este așa de ridicat. Acest lucru trebuia îndepărtat în iunie 2013, când oamenii s-au revoltat masiv din cauza corupției, a costului nivelului mediu de trai și furnizarea deficitară a serviciilor publice.

Oamenii au ieșit iar în stradă doi ani mai tarziu, când a aparut scandalul Petrolão(en. „the big oily”). Au mai fost demonstrații în lunile august și decembrie 2015 dar într-un număr mai restrâns. Popularitatea lui Rousseff a scăzut dramatic, la un minim de 7 procente, cea mai scăzută popularitate a unui președinte din anul 1985 până în prezent. Până și în perioada 1985-1990 când era la conducere Jose Sarney nu a scăzut așa de mult. În luna noiembrie 2015, 83% din respondenți, au declarat pentru firma de cercetări Ibope că guvernul Rousseff a fost prost sau foarte prost, iar 67% i-au aprobat punerea sub acuzare.

Principalele motive pentru scăderea popularității lui Rousseff sunt scandalul Petrolao și faptul că a susținut controlul cheltuielilor pentru programe sociale, susținând că este un remediu dureros dar necesar în rezolvarea datoriilor din Brazilia. 116 arestări și acuzarea a 61 de persoane s-a făcut în perioada aprilie 2014 și decembrie 2015 în operațiunea „Car Wash”. Cei găsiți vinovați au fost unii dintre cei mai bogați oameni de afaceri și finanțatori brazilieni precum și importanți politicieni și executivi din sectorul public. Printrei cei numărați au fost Marcelo Odebrecht, a cărui familie deține unul dintre cele mai mari conglomerate din America Latină și Andre Esteves, președintele BTG-Pactual, cea mai mare bancă de investiții din America Latină. Procurorul federal a pus oficial sub acuzare 173 de persoane și a încheiat 941 de cazuri legate de această anchetă. La rândul sau, judecătorul responsabil în această operațiune a emis 361 de mandate de percheziție și a solicitat în mod oficial informații din partea autorităților judiciare din 28 de țări.

Nivelul de expunere al afacerilor corupte nu a cunoscut niciun precedent în orice democrație, cu excepția Italiei la începutul anilor 1990(it. Mani Pulite). În Brazilia, au fost oferite publicului mărturii detaliate privind încheierea unor înțelegeri. Deși nu au fost încă aduse probe împotriva lui Rousseff, aceasta este în centrul atenției din cauza poziției sale de președinte al Petrobras, cât și că a fost Ministru al Energiei. Chiar și așa, scandalul împreună cu starea precară a economiei, cât și a serviciilor publice au fost suficiente pentru a-i scădea semnificativ popularitatea.

Spectrul creșterii negative

Atunci când cifrele pentru anul 2015 au fost adăugate și corectate, era de așteptat că rata de creștere a Braziliei să fi de -3.5%. Creșterea a fost ușor negativă, de -0.4% în 2014, acest lucru întâmplându-se pentru prima dată de când țara a mai avut acest tip de declin(începutul anului 1930). Această problemă nu se va termina prea curând: pentru 2016 este estimată o creștere negativă de 2.9%. De-a lungul anilor 2014, respectiv 2015, investițiile totale au scăzut cu 30%, afectând rata angajării. În anul 2015, deficitul nominal global a urcat până la 10 puncte procentuale din PIB, spre deosebire de 2% cât era în 2010. Politică fiscală a suferit o întorsătură bruscă: Roussef l-a adus pe bancherul și economistul Joaquim Levy că ministru de finanțe pentru cel de-al doilea mandat al ei. El a anunțat că vrea să obțină un surplus pentru buget de 1.7% din PIB, dar guvernul nu a aprobat acest obiectiv în favoarea unuia nou care ar implica un deficit, primul din anul 2004 până acum.

Așa numită „Noua Matrice Economica”(en. New Economic Matrix), adoptată de Lulă în timpul celui de-al doilea mandat și continuată de către Rousseff, a creat dezechilibre macroeconomice severe. Ea a modificat semnificativ ratele de schimb flexibile, excedentele primare și inflația din „trepiedul” macroeconomic puse în aplicare de către Cardoso și continuat de către Lulă. Dar noile rezultate economico-politice au fost vizibile abia după alegerile din 2014. Guvernul a recurs la practici de contabilitate(en. creative accounting), pentru a masca deteriorarea creșterii fiscale, deficitul bugetar ajungând la 7% din PIB la începutul anului 2015, cauza fiind subvențiile mari la energie, petrol și transport, precum și extinderea creditelor cerută de băncile publice.

Campania electorală a lui Rousseff a folosit retoricitatea teoriei dezvoltării(en. developmentalism) și a atacat neoliberalismul. Ea a subliniat faptul că PT a avut un record al incluziunii sociale sub conducerea ei și a lui Lulă. A condamnat ideile oponenților ei privind politica monetară și fiscală dar odată realeasă a pus în practică aceleași idei.

Levy a demisionat pe 21 decembrie 2015, un semn că strategia „Nixon merge în China”(Nixon a vizitat pe 21 debruarie 1972 pentru a încerca să îmbunătățească relațiile cu o țară comunistă pe durata Razboiului Rece). Angajamentul lui Roussef nu a fost unul credibil. Ea nu l-a susținut aproape deloc pe Levy, în timp ce partidul ei îl critică vehement. În timpul campaniei prezidențiale din 2002, Lulă a scris o scrisoare către poporul brazilian, în care promitea că, dacă va fi ales, va onora contractele și va asigura stabilitatea macroeconomică a țării. În plus, Lulă a moștenit un surplus bugetar, echivalentul a 3% din PIB.

În America Latină, președinții sunt puși sub acuzare atunci când sunt adoptate măsuri de austeritate nepopulare și vin împreună cu proteste de stradă și acuzații de corupție care ajung până la executiv. Între 1978 și 2007, 30% din toți președinții aleși democratic la nivel mondial au fost amenințați cu pierderea puterii înainte de sfârșitul mandatului. 12% din ei și-au pierdut postul. Din 1978 aproximativ 40% din președinții din America Latină s-au confruntat cu astfel de provocări.

Mutarea în stradă

Magnitudinea uriașa a scandalului Petrolao și costurile sociale imense ale crizei economice au împins oamenii să iasă în stradă să susțină punerea sub acuzare. Participarea populației a fost modelată de către instituțiile legii și cele judiciare într-un mod semnificativ. De fapt, aceste instituții sunt în mod clar înlocuitori în acest joc de punere sub acuzare. Eficientă și eficacitatea lor impresionantă a redus participarea la proteste. A crescut nivelul încrederii în instituțiile judiciare în rândul populației. Judecătorii și procurorii implicați în demararea operațiunii „Car Wash” au devenit eroi naționali.

In urma caderii lui Levy, Rousseff a fost stimulata sa apeleze la sprijinul PT pentru a combate aceasta punere sub acuzare. Cu toate acestea, starea precara a economiei si riscurile asumate in urmarirea unei strategii macroeconomice populiste a determinat-o sa-si mentina politicile e actuale. Aceste stimulente contradictorii pot provoca indecizie si paralizie; in acest caz, ea va incerca sa se descurce, cu scopul de a câștiga timp pana cand incepe procesul de punere sub acuzare din a doua jumatate a acestui an.

La inceputul lui 2016, liderii partidului PT au inceput sa critice in mod deschis agenda reformelor propusa de Rousseff. Obiectivul a fost cel de a distanta partidul de nepopularitatea lui Rousseff, cu scopul de a avea sanse cu Lula la alegerile din 2018. Cu toate acestea, conform unui studiu facut de Ibope, nivelul ratei de respingere a lui Lula a crescut de la 55% in noiembrie 2015 la 61% in luna februarie a acestui an. Acesta a fost implicat in trei cazuri diferite(unul chiar in scandalul cu Petrobras) si a fost pus sub investigare de catre politia federala cu motivul de trafic de influenta.

In ciuda dificultatilor cu care se confrunta Rousseff in al doilea mandat, Brazilia este pe drumul cel bun in ceea ce priveste buna guvernare. Cu toate ca economia este intr-o situatie dificila, statul de drept este puternic.

Consolidarea statului de drept nu este o realizare mica si democratia Braziliei va veni puternic din spate. In cele din urma, economia isi va reveni si pe termen lung va beneficia de pe urma statului de drept.

Capitolul 2. Brazilia: saltul de la putere regională la putere mondială

Brazilia este un actor global; este membră a unor grupări internaționale cheie, precum grupul G20, OMC, BRICS(Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), IBSA(India, Brazilia, Africa de Sud), grupul de negocieri privind schimbările climatice(Brazilia, Africa de Sud, India, China), și face parte din grupul țărilor G4(cuprinde Brazilia, Germania, India, Japonia) care dorește sa fie membru permanent în cadrul Consiliului de Securitate.

În ultimii ani au fost aleși candidați brazilieni pentru postul de secretar general al Organizației Mondiale a Comerțului(OMC) și a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU. Brazilia continuă să se vadă un campion al țărilor în curs de dezvoltare.

Calitatea de membru Mercosur(Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay si Venezuela) a Braziliei este o parte esențială a rolului de lider regional. Aceasta a avut, de asemenea, un rol important în crearea Uniunii Statelor Sud-Americane(Unasur). Este de asemenea un membru al Comunității din America Latină și a Statelor din Caraibe(CELAC), un forum regional interguvernamental ce reunește cele treizeci și trei de țări din America Latină și Caraibe pentru dialoguri și acorduri comerciale cu privire la aspectele de integrare regională.

Brazilia și-a asumat în ultimii ani un rol mai însemnat în problemele de comerț și energie la nivel global. Pe măsură ce criza financiară se propaga peste tot în lume, Brazilia dădea impresia că avea șanse mari de a-și reveni mai repede decât celelalte țări, în principal datorită exporturilor de produse industriale și agricole. Mai mult decât atât, alegerea Braziliei ca țară gazdă a Cupei Mondiale din 2014 și a Jocurilor Olimpice a pus țara în centrul atenției internaționale deoarece guvernul și-a accelerat dezvoltarea economică pentru a fi pregatită pentru aceste evenimente. Analiștii au considerat că Statele Unite ale Americii are de câștigat de la o Brazilie puternică, ce servește ca partener pentru inițiativele regionale în domeniul securității, dar nu trebuie să îi vadă creșterea ca pe o provocare sau să neglijeze relațiile într-o perioadă de tulburări economice.

Creșterea economică a Braziliei este determinată în mare masură de exportul de produse agricole și industriale. Este cel mai mare exportator mondial de zahar, carne de pui, carne de vită și de cafea. Analiștii sunt de acord că statul brazilian are potențialul de a exporta chiar mai mult decât o face deja. În anul 2008, Juan de Onis scria în Foreign Affairs că „nicio altă țară nu are o rezervă atât de mare de teren neexploatată, de apă și de fermieri, cu tehnologie și expertiză pentru a oferi valorificare resurselor naturale.”

Brazilia este țară gazdă pentru o serie de corporații multinaționale, precum Embraer, una dintre cele mai mari companii din domeniul cercetării aerospațiale din lume. Aceste companii au investiții străine majore, astfel „Brazilia invață să balanseze diplomația comercială cu cea politică într-un mod fără precedent”, relata Kellie Meiman într-un raport destinat Centrului American pentru Progres în martie 2009.

Brazilia își definește și își întărește noul rol de lider la nivel mondial, având în vedere o poziție economică puternică. Împreună cu Rusia, India, China și Africa de Sud, Brazilia face parte din grupul BRICS al economiilor emergente puternice, cu o influență semnificativă asupra afacerilor regionale, cât și a celor globale.

Creșterea economică din ultimele două decenii a făcut ca elita politicii externe a țării să caute un rol mai proeminent în comunitatea internațională. La scară globală, a cautat să își asume mai multe responsabilități și să se angajeze în relațiile cu instituțiile internaționale, deseori criticând faptul că nu i se oferă statutul corect. Cu toate că Brazilia rămâne ambivalentă cu privire la strategia pe care trebuie să o adopte în America de Sud, noua poziție dobândită a facut ca guvernele să reevalueze rolul regional al țării. Există, în mod clar, un decalaj intre ambițiile globale braziliene și reticența de a adopta un rol mai asertiv în cadrul regiunii. Strategia țării în regiune rămâne indecisă, combinând sprijinul slab oferit pentru Mercosur, crearea Uniunii Statelor Americii de Sud(en. Union of South American States – Unasur) și Consiliul Sud-American de Apărare(en. South American Defense Counsil – CSD). Factorii de decizie politică brazilieni nu sunt de acord cu privire la modul în care ar trebui să fie caracterizată și înteleasă regiunea lor, unii o văd ca o sursă de probleme, alții ca un scut împotriva globalizării, iar alții o percep ca o rampă de lansare pentru puterea globală. Autopercepția Braziliei ca țară BRICS a alimentat ideea că va acorda foarte puțină atenție problemelor regionale, având în vedere faptul că interdependența sa comercială cu regiunea este foarte mică din punct de vedere procentual, raportată la vecinii ei, Brazilia fiind criticată la nivel mondial și numită „un conducător fără adepți”.

2.1 Relațiile dintre Brazilia și Statele Unite

Statele Unite ale Americii și Brazilia s-au bucurat de relații economice și politice solide. Aceste țări au cel putin 20 de dialoguri bilaterale active, care servesc drept instrumente pentru o coordonare politică pe teme precum comerț, energie, securitate, chestiuni de interes comun, egalitatea rasială și mediul înconjurător. SUA și Brazilia au mai început să discute în mod frecvent probleme internaționale dată fiind dorința Braziliei de a încerca să joace un rol mai important în afacerile globale. Conform administrației conduse de Obama, statul brazilian este un „actor important la nivel mondial și un partener indispensabil” pe probleme ce variază de la dezvoltarea internațională la schimbările climatice.

Cu toate acestea, au fost momente în care relațiile bilaterale au fost tensionate din cauza intereselor naționale divergente și politici externe independente care au condus la dezacorduri din ambele părți.Spre exemplu, oficialii SUA au fost dezamăgiți de opoziția statului brazilian față de eforturile internaționale de a izola diplomatic Rusia după ce aceasta a anexat Crimeea și refuzul de a critica eforturile guvernului venezuelean de a suprima disidența politică. Cu toate că Brazilia nu susține acțiunile Rusiei și a guvernului venezuelean, aversiunea sa față de sancțiuni și a dialogurilor a condus țara la o abordare mult mai diferită a problemelor decât cea a Statelor Unite. În mod similar, oficialii brazilieni au fost dezamăgiți de guvernul american deoarece au refuzat să sprijine eforturile braziliene de a deveni membru permanent în cadrul Consiliului de Securitate și reticența Congresului SUA de a aproba reforme ale FMI ce ar fi putut oferi o mai mare putere de vot Braziliei și a altor economii emergente. În cele din urma, Congresul a autorizat reformele FMI, care au fost în curs de aprobare încă din Decembrie 2010.

Politicile comerciale au fost adesea o problemă controversată în relațiile SUA-Brazilia. De-a lungul ultimelor două decenii, politica comercială a Braziliei a prioritizat integrarea cu statele vecine din cadrul Mercosur și negocieri multilaterale în cadrul OMC. Brazilia este centrul industrial al Mercosur, care deși a fost creat cu intenția de a avansa treptat spre o integrare economică deplină, până acum s-a reușit doar realizarea unei uniuni vamale. Grupul a fost, de asemenea, afectat de dispute interne și de modificări frecvente ale regulilor. În loc să aibe rol de rampă de lansare în economia globală așa cum era prevăzută inițial, Mercosur a evoluat într-un aranjament mai protecționist, protejându-și membrii de concurența străină. Începând cu anii 1990, Statele Unite au cautat să includă Mercosur și alte blocuri comerciale sub-regionale într-o zonă de liber schimb între cele două Americi(FTAA). Cu toate acestea, inițiativa a fost amânată în anul 2005, deoarece Statele Unite nu au reușit să convingă Brazilia, cât și ceilalți membrii ai Mercosur pentru a continua negocierile.

În cadrul OMC, Brazilia a jucat un rol cheie în runda negocierilor comerciale ce au început în anul 2001 la Doha privind Agenda de Dezvoltare. Aceasta a condus grupul G20 al națiunilor în curs de dezvoltare și a insistat ca țările dezvoltate să își reducă taxele pentru produse agricole și subvențiile. Brazilia a rezistat de asemenea solicitărilor din partea Statelor Unite și a altor țări dezvoltate pentru a avea un acces mărit la sectoarele industriale și cele de servicii. În anul 2013, distinsul diplomat și reprezentant comercial, Roberto Azevedo a fost numit director general al OMC. El a încercat să relanseze runda Doha, negociind cu succes la scară mică măsuri de facilitare a comerțului in 2013. Negocierile cu privire la aspecte mai sensibile, precum agricultura, au stagnat.

2.2 Relațiile dintre Brazilia și UE

Brazilia și Uniunea Europeană au stabilit relații diplomatice în anul 1960, bazându-se pe legăturile strânse istorice, culturale, economice și politice. Relațiile bilaterale au continuat să se extindă și au culminat în anul 2007 odată cu stabilirea unui parteneriat strategic. Subiectele importante ale parteneriatului sunt în prezent creșterea economică, cooperarea privind aspectele cheie de politică externă, precum și abordarea în comun a provocărilor globale în domenii precum drepturile omului, schimbările climatice, energia durabilă și lupta împotriva sărăciei. Un alt subiect important este comerțul, Brazilia fiind cea mai importantă piață din America Latină pentru Uniunea Europeană, iar UE este primul partener comercial al Braziliei.

Începând cu anul 2007, Brazilia și Uniunea Europeană organizează summit-uri la cel mai înalt nivel politic. Cel mai recent summit Brazilia-UE a avut loc pe data de 24 februarie 2014 la Bruxelles. Un alt dialog politic la nivel înalt este organizat la nivel de funționari politici și vârstnici ce vizează problemele de interes comun internaționale și regionale. Acest parteneriat strategic este pus în aplicare prin intermediul unor planuri comune de acțiune, cel mai recent fiind în perioada 2012-2014 – JAP(en. Joint Venture Action).

Cooperarea dintre Brazilia și Uniunea Europeană este, de asemenea, reglementată de către acordul de cooperare din anul 1992 CE-Brazilia și acordul de cooperare științifică și tehnologică din anul 2004. Brazilia este membru fondator al Mercosur, cu care Uniunea Europeană a semnat un acord de cooperare în anul 1995, al cărui principal obiectiv este pregătirea unui acord de asociere interregională.

În cadrul Instrumentului de Cooperare pentru Dezvoltare(en. Development Cooperation Intrument-DCI) din perioada 2007-2013, Brazilia a beneficiat de 61 de milioane de euro, în principal pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale(programe de burse și Institutul de Studii Europene-ESI) și sprijin pentru mediul înconjurător. Brazilia a beneficiat, de asemenea, de fonduri regionale în perioada menționată mai sus. Din 2014 până în 2017, cooperarea Uniunii Europene cu Brazilia va continua prin intermediul unui nou instrument de parteneriat(en. Partnership Instrument – PI), precum și programe tematice regionale. Împrumuturile de la Banca Europeană de Investiții sunt disponibile în mod egal.

2.3 Rolul Braziliei în cadrul BRICS

BRICS este un acronim pentru Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Aceste cinci țări au înregistrat succes economic la nivel intern și și-au stabilizat situațiile politice. Fiecare dintre aceste țări au propria istorie culturală și politică ce a avut loc la sfârșitul secolelor 19 și 20. Aceste schimbări s-au putut vedea când guvernul militar brazilian a predat puterea, revenindu-se la guvernarea civilă. La fel s-a întâmplat și cu efectele Războiului Rece din guvernanța politicii sale interne și externe. Principalul factor pentru care Brazilia poate fi implicată în guvernanța globală este modul în care sistemul său democratic intern forțează guvernanța să acorde întreaga atenție comunității internaționale. Brazilia a avut mai mult succes decât țara vecină Argentina, care, de asemenea, un rol important în guvernanța regională. Brazilia are o poziție regională dominantă așa cum sunt celelalte state din America Latină și nu este influențată de Statele Unite. După tranziția puterii către societatea civilă, Brazilia a reușit, de asemenea în cooperarea regională și și-a păstrat dorința de a participa și de a-și extinde influența în guvernanța globală.

Brazilia este cunoscută drept o țară emergentă și fiind sub dominația Statelor Unite în exercitarea influenței acesteia pe continent. Statul brazilian a devenit mult mai prietenos în jocurile economice globale și a crescut implicarea sa în guvernanța globală. Este necesar ca Brazilia să se alăture comunității internaționale pentru a-și continua dezvoltarea. Odată cu accentuarea provocărilor noi la adresa guvernanței globale, Brazilia pare a fi pregătită și acordă antenție deplină ca să își valorifice pontențialul său ca actor global. Ceea ce o face să fie așa de încrezătoare cu această mutare în cadrul comunității internaționale ține cu siguranță de caracteristicile cheie ale dezvoltării statului brazilian: acestea fiind exporturi crescute, noi descoperiri de zăcăminte de petrol, stabilitatea financiară, inflația scăzută, investițiile străine și interne, asistența socială axată pe cei mai nevoiași și coeziunea politică democratică. Asta face ca proiectul de dezvoltare al Braziliei să fie diferit față de celelalte țări din regiune, ca de exemplu Argentina.

Un rol important pentru statul brazilian este descoperirea de noi zăcăminte de petrol și de gaze naturale pe platoul continental din sudul oceanului Atlantic. Această descoperire se estimează că o sa tripleze rezervele de petrol ale Braziliei, ajungând la 20 de miliarde de barili, mai putine decat Iran, Irak, Rusia, Arabia Saudia si Statele Unite, dar echivalentul Nigeriei și al Venezuelei. Acest lucru a făcut ca Brazilia să intre în topul celor 10 țări cu cele mai mari rezerve de petrol. Un alt motiv al creșterii rolului Braziliei este industria minieră, in care de asemenea excelează. Resursele interne mari ale statului brazilian fac să fie un jucător important pentru „conglomeratul” BRICS. Cel mai important lucru ce a fost instituit recent în Brazilia de la Lula și până la Rousseff a fost ideologia și perspectiva lor asupra exercitării puterii. Ambii au făcut parte din mișcări activiste socialiste înainte de a face parte din guvern. Este aceeași ideologie ca cea a Chinei și a Rusiei.

Provocări și oportunități ale Braziliei în cadrul BRICS

Când a trecut la guvernarea civilă, Brazilia cât și alte state latino americane, au încercat să stabilească o cooperare regională. Brazilia a reușit să aibe un impact asupra progresului în cadrul cooperării multilaterale. Oportunitățile în cadrul BRICS ale Braziliei pot fi observate în performanțele sale anterioare, ce au fost aplicate cu succes în cooperarea regională. Brazilia a văzut BRICS o zonă ce poate să îi ofere o extindere la nivel regional și mondial a influenței. Lula a subliniat într-o sedință organizată în aprilie 2010, faptul că s-a format o nouă regiune economică puternică pe scena internațională. Această convingere care devenea tot mai puternică era legată de apariția unei noi forțe în lume și anume China. Președintele Hu Jintao, declara în cadrul aceleași ședințe că în anii ce au urmat după crearea BRICS, această cooperare avea un real progres, era vizibil și a oferit un impact benefic tuturor țărilor membre BRICS.

BRICS oferă oportunități pe viitor pentru Brazilia, deoarece membrele grupului împărtășesc un angajament neo-westfalic al suveranității de stat. Membrii săi își pot susține reciproc politicile de dezvoltare, pentru creșterea economică la nivel mondial. Doresc să creeze susțină, de asemenea, stabilitatea economică mondială prin implicarea membrilor BRICS. Fiecare membru face parte de asemenea din alte forme sau acorduri de cooperare economică, cum ar fi G20, OMC sau alte forme ale cooperării regionale. Spre deosebire de ONU sau instituțiile financiare internaționale, BRICS nu are norme obligatorii. Din pricina faptului că în acest grup sunt doar cinci țări, este foarte ușoară sincronizarea intereselor statelor membre. Țările în curs de dezvoltare au o acuză pe SUA și pe UE pentru criza financiară mondială din anul 2008. Nemulțumirea gestionării financiare globale de către Instituțiile Financiare Internaționale (FMI, BM) a forțat țările în curs de dezvoltare să creeze o alternativă scăzând dominația vestică asupra economiei mondiale. BRICS poate fi noua realizare și de asemenea acțiunea de reformare a țărilor în curs de dezvoltare pentru a menține stabilitatea economică globală.

Cu toate acestea, în timp ce BRICS are în vedere să meargă înainte și să încerce reformarea economiei mondiale, există o anumită precauție ce justifică puterea acestor țări. Unii academicieni sunt implicați în această provocare a grupului BRICS alături de alți colaboratori și instituții internaționale. De asemenea, sustenabilitatea privată de guvernare este un concept care face parte din toate procesele de cooperare dintr țări. Este o reală provocare dacă BRICS ar alege să împărtășească beneficiile cooperării cu alte țări în curs de dezvoltare.

În cadrul comunității internaționale, care a fost condusă până acum de către Statele Unite și țările vestice, apar țările din lumea a treia. De asemenea, orientarea economică devine un subiect important în cadrul guvernanței mondiale. Brazilia încearcă alături de statele din America de Sud să promoveze cooperarea regională. A întâmpinat o mulțime de probleme, dar în cele din urmă s-a dovedit a fi de succes pentru statul brazilian. Acesta este un moment important pentru statul brazilian în cadrul BRICS, susținut de noii lideri socialiști, începând cu Lula și continuând cu Rousseff. Rolul în cadrul BRICS reprezintă o nouă speranță a brazilienilor și a continentului pentru progres. De asemenea, țările membre se simt încrezătoare unele în altele, astfel au creat banca BRICS(en. The BRICS Bank). Acesta este un pas înainte foarte important pentru acest „conglomerat” politic în guvernanța globală.

2.4 Relațiile Braziliei cu statele din America Latină

Relațiile dintre Brazilia și Mercosur

Numele de Mercosur vine de la “Mercado Comun del Sur”, tradus însemnând Piața Comună a Sudului și este cel mai de succes bloc economic comercial din care face parte Brazilia. Acest bloc a fost creat inițial în martie 1991 de către Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, care încă sunt membrii cu drepturi depline.

Mercosur se constituie într-un element de stabilitate pe continent, neutralizează tendințele de fragmentare, conduce la consolidare economică și politică. Autoritățile statale, clasa politică, mediul de afaceri au un numitor comun în Mercosur, un mediu de discuții diversificat și complex, dar și interese comune. Integrarea, prin creșterea interdependențelor, anulează jocul intereselor contrare, actorii vieții publice și private se mișcă intr-un scenariu politic comun, care excede aparatele politice naționale.

Procesul de realizare a uniunii vamale a fost lansat la 1 ianuarie 1995 și a fost stabilit să se încheie în 2006. În acest interval de timp au fost admise pentru țările membre măsuri de protecție în cazul sectoarelor sensibile, pentru facilitarea adaptării la presiunile concurenței pieței interne și celor din exterior, după cum urmează:

bunurile de capital: atingerea nivelelor taxelor vamale din tariful extern comun s-a stabilit a se realiza treptat, punctul de plecare fiind reprezentat de tarifele naționale. Pentru Argentina și Brazilia s-a stabilit să atingă nivelul convenit în anul 2002, Paraguay și Uruguay în 2006;

informatică și telecomunicații: punctul de plecare s-a stabilit să fie cel al tarifelor naționale; urmând a se ajunge la tariful comun în 2006;

Realizarea uniunii vamale în cadrul MERCOSUR

Controverse în cadrul uniunii vamale

Intrarea în vigoare, la începutul anului 1995, a uniunii vamale între cele 4 state membre ale Conului Sudic a însemnat un prim succes în transpunerea în practică a prevederilor tratatului de la Asuncion. Uniunea vamală dispunea de un tarif extern comun cu taxe vamale cuprinse între 0 – 25% și o listă de excepții de la aplicarea tarifului comun (produsele exceptate pierzându-și acest statut prin cuprinderea lor într-un proces de tarifizare generală până în anul 2006).

În planul politicii comerciale, Tratatul de la Asuncion a însemnat o schimbare de optică în cadrul regiunii, adică o reorientare dinspre substituirea importurilor către promovarea exporturilor. Aceasta a însemnat o renunțare la protecționismul de durată, astfel că nivelul mediu al taxelor vamale în America Latină s-a redus unilateral de la circa 45% la finele anilor '80, la circa 13% în 1995, iar barierele netarifare au făcut obiectul unor reduceri semnificative. Toate măsurile de liberalizare comercială s-au operat pe fundalul pregătirii angajării active a statelor din America Latină în sistemul multilateral de comerț și al participării la runda Uruguay.

Pe plan extern s-a practicat un tarif vamal comun cu un nivel mediu de 11% și o listă de mărfuri excluse de la acesta: bunurile de investiții, calculatoare, tehnologia informațională, produsele textile și automobilele, unde protecția tarifară a fost stabilită la nivele între 20% și 30%.

Dată fiind existența unor industrii în faze incipiente (infant industry) și nevoia de protecție specială a acestora, taxele vamale la importurile din terțe state s-au stabilit chiar la nivele mai ridicate, spre exemplu la 35% pentru autoturisme și componente auto.

Programul de liberalizare comercială a ridicat o serie de probleme la nivelul MERCOSUR, mai ales atunci când principalul pilon regional – Brazilia – a mărit unilateral taxele vamale la importul din țări terțe cu până la 70% pentru automobile, jucării, electronice, încălțăminte etc.

Problemele apărute în cadrul procesului de liberalizare subregională nu au ținut numai de disfuncționalități inerente economiilor celor patru state ale Conului Sudic, ci și de cele manifestate la nivelul economiei mondiale (criza asiatică – 1997 și criza din Rusia – 1998).

În anul 1997 Brazilia înregistrează deficite ale balanței de plăți care au impus adoptarea unor măsuri de introducere a unor taxe de import pentru anumite produse și majorarea cu 3% a taxelor de import începând cu noiembrie același an, fapt ce a afectat semnificativ partenerii comerciali din cadrul grupării. Brazilia a dat tonul într-un șir de modificări ale măsurilor de politică comercială regională: taxe vamale și alte taxe cu caracter fiscal au fost majorate, s-a făcut apel inclusiv la măsuri netarifare de protecție comercială.

Majoritatea măsurilor de politică comercială au fost luate la nivel subregional de către Argentina și Brazilia. In 1998, Brazilia a introdus sistemul licențelor în avans pentru produse agricole (lactate), produse farmaceutice, chimice, alimentare, la care a adăugat ulterior certificate de calitate pentru produse industriale și a majorat lista produselor agricole supuse licențelor. Anul 1998 este și anul în care Brazilia se confruntă cu o serioasă criză financiară. Măsuri cu efecte similare au fost introduse și de Argentina, în vederea întârzierii importurilor și majorării costurilor acestora, cu atât mai mult cu cât economia Argentinei pierdea din competitivitate în fața Braziliei: realul brazilian s-a devalorizat ca urmare a crizei, în timp ce peso-ul argentinian era menținut la paritatea 1 peso =1 dolar prin consiliul monetar impus de Fondul Monetar Internațional la începutul anilor '90.

În aprilie 1999, Argentina a impus taxe vamale la importul de oțel din Brazilia, iar în iulie 1999 s-au introdus restricții la toate importurile din statele vecine, însă nu le-a putut menține decât o perioadă limitată de timp, ca urmare a tensiunilor care s-au creat între ea și Brazilia. Măsurile suspendate au fost substituite prin dreptul de practicare a unor salvgardări temporare la anumite produse. Tensiunile argentino-braziliene s-au accentuat după ce Argentina a introdus restricții suplimentare la textile și încălțăminte și după retragerea de către Brazilia, în septembrie 1999, a licențelor automate de import pentru produsele din Argentina, urmând ca acestea să facă obiectul controlului de calitate, sanitar etc. aplicabil partenerilor comerciali din afara Mercosur. Tot în anul 1999, Argentina introduce standardele tehnice pentru produsele electronice braziliene și contingentele la importul de textile.

Sectorul auto și zahărul au fost excluse de la programul general de liberalizări comerciale intraregionale, fiind considerate sensibile și posibile bariere suplimentare în calea formării rapide a uniunii vamale. Sectorul auto se prefigurează ca o componentă importantă a specializării intra-industriale viitoare a zonei, în condițiile în care sectorul de autovehicule reprezintă 25% din comerțul intra-Mercosur. Piața auto a fost destul de sensibilă la concurența externă și necesita într-o fază inițială o politică comercială strategică, de protecție față de concurența extra-regională. La nivel intraregional, comerțul cu autovehicule a fost unul dirijat: o țară poate importa atât cât poate exporta pe piața partenerului.

Un alt aspect delicat al sectorului auto îl reprezenta subvenționarea sa (Brazilia, ca rezultat al forței financiare regionale, a fost și cea care își permitea o substanțială intervenție în acest sens) și nu era de neglijat divergența în stabilirea conținutului local, care era propus la nivelul de 60% de către Brazilia, în detrimentul partenerilor regionali.

Membrii Pieței Conului Sudic nu au reușit soluționarea problemei zahărului destinat obținerii combustibililor pe bază de alcool (etanolul). Sectorul trebuia liberalizat până în anul 2000, dar Argentina s-a opus, acuzând de competiție neloială Brazilia, prin subvenționarea producției de zahăr. O liberalizare a pieței zahărului ar genera distrugerea industriei zahărului argentinian.

După criza energetică din 1973- 1974, Brazilia, un mare importator de petrol la acea vreme, inițiază un program de reducere a dependenței de importul acestuia și trece la cultivarea masivă a trestiei de zahăr și la intensificarea cercetării în vederea obținerii de combustibili alternativi, astfel că în prezent Brazilia este principalul producător mondial (după India) în producția de trestie de zahăr, și lider mondial pe piața carburanților cu alcool, cu producții anuale de aproximativ 16 mild. litri.

Obiectivul său principal era cel de a promova integrarea membrilor săi prin intermediul liberei circulații ale bunurilor, serviciilor și a factorilor de producție. De asemenea, Mercosur încearcă să marească schimburile comerciale între membrii săi, precum și comerțul cu țările care nu sunt membre. În anul 1995, membrii Mercosur au instituit o taxă de import, care reprezintă Tariful Extern Comun(en. Common External Tarriff- TEC).

Venezuela a fost acceptată membru cu drepturi depline în blocul comercial în anul 2012, iar Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru sunt membri asociați. Fiind membrii asociați, înseamnă că pot participa la întâlnirile Mercosur, dar nu au dreptul de a vota în stabilirea deciziilor.

Mercosur este unul din cele mai active blocuri regionale din care face parte Brazilia și în care a realizat multe măsuri importante, în special ce privește mobilitatea interstatală a cetățenilor săi. Împreună cu locuitorii Boliviei și a lui Chile, cetățenii unei țări ce este membră Mercosur de cel puțin cinci ani, pot obține dreptul de ședere temporară într-o altă țară membră mult mai ușor și cu mai puține cerințe, cum ar fi un pașaport valid, data nașterii și cazierul judiciar. Acest drept de sedere poate fi făcut permanent în țara respectivă, dacă se aduc dovezi că emigrantul are capacitatea de a se întreține pe sine și familia sa.

De asemenea, cetățenii țărilor membre Mercosur pot călători liber în aceste țări doar cu cardul de identitate(en. National Identification Document).

Un alt proiect pus în aplicare de către Mercosur a vizat plăcile de înmatriculare unice pentru autoturisme. Acest sistem unificat de licențiere a automobilelor a fost pus în aplicare anul acesta.

În plus față de acestea, Mercosur are încheiate mai multe acorduri comerciale cu alte țări și blocuri comerciale. De exemplu, o zonă de liber schimb a fost creată în anul 2004 între Mercosur și Comunitatea Națiunilor Andine(en. Andean Community of Nations). În anul 2013, nivelul schimburilor a ajuns la valoarea de aproximativ 25 de miliarde de dolari.

De asemenea, Mercosur a mai încheiat un acord de liber schimb cu Israel în anul 2007 și acoperă 90% din fluxul comercial, cu un program alcătuit din patru etape cu scopul de a elimina restricțiile privind comerțul exterior. Estimările din partea celor două grupări apreciază că vor ajunge la un nivel al schimburilor de cinci miliarde de dolari în anul 2017. Un alt acord recent a fost semnat în 2010 cu Egipt, care este cel mai important partener comercial al Mercosurului și a avut un nivel al schimburilor comerciale în jurul valorii de 3 miliarde de dolari în anul 2013.

Rundele de negocieri dintre Brazilia și Mexic

Prima rundă de negocieri între Brazilia și Mexic a avut loc între 10 și 12 noiembrie 2015, în Mexico City, cu scopul de a extinde și de a aprofunda relațiile comerciale și de investiții, Acordul de Complementaritate Economică nr 53, care intrat în vigoare în 2003, include preferințe tarifare reciproce și contingente pentru aproape 800 de produse, inclusiv produse chimice, echipamente de transport, produse nealimentare și produse de bază non-combustibile, și alți producători.

Cele două țări caută să extindă domeniul de aplicare al acordului care include produse agricole și industriale, de asemenea să extindă preferințele existente, și să includă noi subiecte. În această primă rundă, discuții axate pe teme precum accesul pe piață, regulile de origine, facilitarea comerțului, servicii, investiții, măsuri sanitare și fitosanitare, barierele tehnice în calea comerțului, achizițiile publice, proprietatea intelectuală, măsuri de siguranță, precum și coerența reglementărilor. Este de așteptat ca primul schimb de oferte să aibe loc în decembrie 2016.

La acordul ECA 53 se adaugă pentru ambele țări alte două acorduri din cadrul Latin American Association Integrare (ALADI): CCE 54, care stabilește un cadru pentru crearea unei zone de liber schimb între Mexic și MERCOSUR, și ECA 55, intrat în vigoare începând cu anul 2003 de asemenea, care pune bazele pentru liberalizarea comerțului în sectorul autovehiculelor (autoturisme, autovehicule utilitare ușoare; motoare; cabine și subansambluri pentru aceste vehicule; mijloace de transport; tractoare; mașini de recoltat, mașini agricole rutiere cu autopropulsie și piese auto) între membrii MERCOSUR și Mexic. Preferințele din acest sector au fost acceptate în mod bilateral. De asemenea, Brazilia și Mexic au semnat un acord de cooperare și de facilitare a investițiior(CIFA) în 2015.

Brazilia și Mexic sunt primele două mari economii din America Latină, și dețin împreună 62,3% din produsul intern brut al regiunii, 52,4% din populație, iar 59,8% din exporturile sale. Cu toate acestea, ponderea fiecărei țări în comerțul celuilalt este mai mică de 2%. Până la criza financiară 2009, Brazilia înregistra un excedent comercial bilateral cu Mexic, dar situația s-a inversat de atunci. În plus, fluxurile bilaterale s-au contractat de-a lungul ultimilor ani. In perioada ianuarie-octombrie 2015, exporturile din Brazilia în Mexic a scăzut cu 1,6%, în timp ce exporturile din Mexic în Brazilia au scăzut cu 17,2% (Figura 1).

Figura 1: Shimburi comerciale dintre Brazilia și Mexic

Sursa: http://www19.iadb.org/intal/conexionintal/2015/12/02/brasil-y-mexico-dan-otro-paso-hacia-el-libre-comercio-bilateral/?lang=en

În cadrul ECA 55, industria de subansambluri pentru automobile iese în evidență în cadrul comerțului într-o industrie ale celor două țări. În vânzările din Brazilia în Mexic, alte produse importante sunt: cafeaua, produse din industria fierului și oțelului, telefoane mobile, unele produse chimice, și de lemn, în timp ce în exporturile mexicane către Brazilia, anumite substanțe chimice, benzina și aparatura TV sunt printre cele mai importante produse.

2.5 Aspirațiile Braziliei

La 17 iulie 2013, ministrul brazilian al afacerilor externe, Antonio Patriota, discuta despre eforturile țării de a asigura pacea și stabilitatea cu membrii Comunității Țărilor Vorbitoare de Limba Portugheză(en. Community of Portuguese-Speaking Countries – CPLP) din Africa. Această creștere a importanței CPLP prezintă dorința de extindere a influenței diplomatice braziliene. Deși Brazilia a înregistrat o creștere uluitoare în ultimul deceniu, politica externă nu și-a atins maximum de potențial.

În ciuda legăturilor strânse cu țările emergente și a creșterii exporturilor și importurilor, Brazilia nu a reușit să atingă statutul dorit din cauza incapacității de a completa diplomația cu puterea sa militară. În istoria recentă, nicio mare putere nu a reușit să dobândească un vot decizional în afacerile internaționale fără a avea o componentă militară pe măsură. Pentru a obține statutul militar dorit, Brazilia trebuie să crească investițiile în infrastructura internă, dar, de asemenea, trebuie să își consolideze capacitatea militară și să-și îmbunătățească relațiile de cooperare cu Statele Unite, precum și cu Uniunea Europeană.

Forțele armate ale Braziliei au intervenit în istoria țării de patru ori pentru a da jos guvernele profitoare. De asemenea, în perioada de guvernare a armatei, între anii 1964-1985, a permis adoptarea unei legi de amnistie, unde le-a fost rezervate șase posturi în cabinet și și-a păstrat poziția de lider în cadrul Consiliului Național de Securitate(en. National Security Council – CSN) și Serviciul Național de Informații(redenumit ulterior Agenția Braziliană de Informații).

Renumitul profesor doctor Riordan Roett de la Școala de Studii Internaționale Avansate din cadrul Universității John Hopkins, afirma că “rolul Braziliei în politica mondială se bazează foarte mult pe eficacitatea puterii instituționale multilaterale”, care ilustrează puterea diplomatică formidabilă a țării. În prezent, numeroase persoane importante din Brazilia ocupă poziții importante în cadrul unor agenții importante, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură(FAO) și Organizația Mondială a Comerțului(OMC), în timp ce țara conduce într-o nouă eră Piața Comună a Sudului(Mercosur) și Uniunea Națiunilor Sud-Americane(Unasur). Datorită acestor mixuri de mișcări diplomatice și economice, Brazilia a devenit un lider al țărilor emergente și i s-a acordat un rol important în cadrul organizațiilor multilaterale.

Cu toate aceste, în ciuda acestor succese importante, Brazilia a întâlnit numeroase obstacole comerciale și internaționale. De exemplu, avut multe dificultăți în a-și realiza toate obiectivele militare, spre exemplu tentativa eșuată de a oferi o soluție la capacitățile nucleare ale Iranului sau inițiativele diplomatice insuficiente de a-l reinstala pe Manuel Zelaya la președinția Hondurasului după ce a fost înlăturat în urma unei lovituri militare de stat.

Ca să devină o putere mondială, Brazilia trebuie să deruleze o serie de modificări. În primul rând, trebuie crescută capacitatea capacității sale de apărare. Deși bugetul destinat domeniului militar a înregistrat o creștere de 73% în ultimul deceniu, de la 20.5 miliarde dolari în anul 2006 la 35.5 miliarde de dolari în anul 2012, aceste cheltuieli au reprezentat doar 1.5% din PIB-ul brazilian. Aceasta este o sumă modesta în comparație cu puterile militare ale Europei(Franța 2.1% din PIB, Marea Britanie cu 2% din PIB), Rusia cu 5.4% din PIB, India cu 2.3% din PIB și China cu 2% din PIB.

Brazilia ar trebui să fie conștientă de faptul că devine unul din liderii Americii de Sud, care promovează cu siguranță statutul impunător din cadrul Mercosur și Unasur. În timp ce cooperarea mutuală ar trebui să continue să fie ceea ce o face unică, gigantul sud-american nu ar trebui să se ferească de asumarea responsabilității de a fi principala putere din America de Sud. Ceea ce înseamnă că în timp ce Brazilia discută de multe ori ce acțiuni importante ar trebui luate, rareori aplică aceste inițiative. Mercosur este un exemplu perfect al acestui trend, deoarece organizația este cea mai bună șansă a Braziliei de a-și arăta superioritatea în America de Sud, dar rămâne mediocră la nivel instituțional.

Concluzii

De-a lungul acestei lucrări de disertație au fost evidențiate mai multe aspecte privind rolul Braziliei pe scena economică și politică internațională, aspecte care demonstrează faptul că statul brazilian este în pragul de a deveni o putere mondială.

Per total, este imposibil să nu se recunoască realizările recente ale Braziliei în căutarea unui loc printre marile puteri ale lumii. Brazilia s-a transformat într-un actor incontestabil pe scena internațională și are o influență considerabilă în regiunea din care face parte. Cu toate acestea, rămân multe obstacole, atât interne cât și externe, în calea evoluției internaționale.

Continuând subiectul tratat, am observat faptul că puterea diplomatică a Braziliei i-a conferit o influență în cadrul sferei afacerilor internaționale, dar capacitățile sale militare globale lipsesc în general. În cazul în care vrea să fie văzută ca putere globală, ea trebuie să ia în considerare nu numai extinderea orientării către puterea soft, dar, de asemenea, ar trebui să reorienteze gândirea geopolitică în favoarea relațiilor sud-sud.

Situația macroeconomică a Braziliei a devenit mult mai stabilă în ultimele decenii. În ultimii ani, politicile macroeconomice au devenit oarecum mai puțin ortodoxe. Cursul de schimb valutar a devenit puternic gestionat de către Banca Centrală, aceasta având ca obiectiv o inflație ușor mai mare. Acest lucru crește riscul de a se depăși intervalul dorit, ceea ce ar forța banca să mărească agresiv ratele și poate conduce la o ușoară volatilitate a cursurilor de schimb. Recent, Banca Centrală pare că încearcă să-și recâștige credibilitatea, în timp ce controlul influxurilor de capital au fost abolite, după presiunea puternică asupra Realului.

Democrația braziliană se caracterizează printr-o conducere prezidențială puternică, iar de la sfârșitul regimului militar în anul 1985, situația politică a cunoscut trei crize majore. Prima, în 1989, a fost hiperinflația, atunci când președintele și-a pierdut credibilitatea. A doua a avut loc în anul 1992, când după doar doi ani de la alegeri, președintele a fost pus sub acuzare. Cea de a treia criză este cea de anul acesta. La nouă luni după realegerea președintei Dilma Rousseff ratingul ei de aprobare a scăzut de la 80% la sub 10%. Faptul că o să reușească să depășească această criză arată eficiența instituțiilor politice braziliene. În momentul de față, Brazilia are o problemă de ordin politic cauzată de Partidul Muncitorilor, din cauza corupției și a alegerilor economice și politice iresponsabile. Astfel, se poate argumenta faptul că statul brazilian se confruntă cu cel mai greu moment politic și dezamăgirea plutește prin toată țara. Situația politică și economică din ziua de azi este foarte dificilă, dar sunt convins că în cele din urmă se va depăși acest moment, așa cum a fost demonstrat și înainte, iar rezultatul final va fi o Brazilie puternică din punct de vedere democratic.

Bibliografie

Amado Luiz Cervo, “Brazil’s Rise on the International Scene: Brazil and the World,” Revista Brasileira de Política Internacional 53, 2010, paginile 7–32.

Andrés Malamud, “A Leader without Followers? The Growing Divergence between the Regional and Global Performance of Brazilian Foreign Policy,” Latin American Politics and Society 53, Nr. 3, 2011, paginile 1–24; Amaury de Souza, Brazil’s International Agenda Revisited: Perceptions of the Brazilian Foreign Policy Community (Centro Brasileiro de Relações Internacionais, 2008).

Andrew Hurrell, “Brazil and the New Global Order,” Current History 109, Nr. 724, Februarie 2010, paginile 60–66.

Celso Lafer, “Brazilian International Identity and Foreign Policy: Past, Present, and Future,” Daedalus 129, Nr. 2, 2000, paginile 207–38.

EIA, Country Analysis Briefs: Brazil, 29 Decembrie, 2014, http://www.eia.gov/beta/international/analysis_includes/ countries_long/Brazil/brazil.pdf.

Flemes, D. (2009) Brazilian foreign policy in the changing world order South African Journal of International Affairs, Vol. 16, Nr. 2, paginile 161-182.

Joe Leahy, Fraga Warns on Brazilian Credit Growth, FIN. TIMES, Feb. 23, 2011, http://www.ft.com/cms/s/0/a4ce09e2-3f89-11e0-a1ba-00144feabdc0.html#axzz1FhcXX2Zl.

José Antonio Sanahuja, “Multilateralismo Y Regionalismo En Clave Suramericana: El Caso de UNASUR,” Pensamiento Propio 33, Los Desafíos Del Multilateralismo En América Latina, iune 2011, paginile 115–158.

Jonathan Wheatley, Currency Bets Catch Out Brazil’s Aracruz, Sadia, FIN. TIMES, Mar. 27, 2009, http://www.ft.com/cms/s/0/adc3b99e-1afa-11de-8aa3-0000779fd2ac.html#axzz 1FhcXX2Zl.

Lourdes Casanova și Julian Kassum, From Soft to Hard Power: In Search of Brazil’s Winning Blend, Faculty & Research Working Paper (INSEAD, 2013); Andreia Soares e Castro, “2014 FIFA World Cup and 2016 Olympic Games: Brazil’s Strategy ‘To Win Hearts and Minds’ Through Sports and Football,” Public Diplomacy, 2013, paginile 28–35.

Luigi Manzetti, “The Political Economy of MERCOSUR,” Journal of Interamerican Studies and World Affairs 35, Nr. 4, 1993, paginile 101–141; Arturo C. Sotomayor Velázquez, “Civil-Military Affairs and Security Institutions in the Southern Cone: The Sources of Argentine-Brazilian Nuclear Cooperation,” Latin American Politics and Society 46, Nr. 4, 2004, paginile 29–60.

Marcus André Melo,”Latin America's New Turbulence: Crisis and Integrity in Brazil”, Journal of Democracy, Editia 27, Nr. 2, Aprilie 2016.

Peter Dauvergne și Déborah BL Farias, “The Rise of Brazil as a Global Development Power,” Third World Quarterly 33, Nr. 5, iunie 2012, paginile 903–917.

S. Tamer Cavusgil and Ilke Kardes, “Brazil: Rapid Development, Internationalization, and Middle Class Formation,” Revista Eletrônica de Negócios Internacionais 8, Nr. 1 (2013): paginile 1–16.

Thomas E. Skidmore, Five Centuries of Change, ediția a doua, 2009.

U.S. Department of Defense, Office of the Secretary of Defense, “Fact Sheet: U.S.-Brazil Defense Cooperation,” 14 Martie, 2011.

U.S. Department of State, Office of the Coordinator for Counterterrorism, Country Reports on Terrorism 2014, April 2015, http://www.state.gov/j/ct/rls/crt/2014/239409.htm

US State Department, “A Guide to the United States’ History of Recognition, Diplomatic, and Consular Relations, by Country, Since 1776: Brazil,” https://history.state.gov/countries/brazil.

White House, Office of the Press Secretary, “Remarks by President Obama and President Rousseff of Brazil in Joint Press Conference,” 30 iunie, 2015.

Site-uri:

http://www.aspeninstitute.org/sites/default/files/content/docs/congressional/Ramalho%20Essay.pdf

https://eulacfoundation.org/en/system/files/10%20years%20of%20EU-Brazil%20relations%20with%20an%20enlarged%20Europe.pdf

https://ghum.kuleuven.be/ggs/events/2012/05_2012/eubrazilconferencereportfinalv-1.pdf

http://eeas.europa.eu/brazil/index_en.htm

Brazil’s Foreign Policy Ambitions and Global Geopolitics

Brazil: Playing Chess in Latin America

http://www.americasquarterly.org/content/brazils-global-ambitions

http://www.britannica.com/topic/UNASUR

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/br.html

http://www.tesouro.fazenda.gov.br/documents/10180/375692/Part1_Chapter_2.pdf/be7fdbd3-fac0-4326-9895-c30c5b68481e

http://www.forbes.com/sites/kenrapoza/2013/11/01/in-brazil-social-welfare-programs-worked/#12b9171f75a6

https://economics.rabobank.com/publications/2014/january/brazils-macro-economy-past-and-present/#53f414dd-ad77-4a8c-8247-2675644540d6

http://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2016/04/economic-backgrounder

http://ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/regions/mercosur/

http://ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/countries/brazil/

http://www.cepal.org/publicaciones/xml/0/19920/lcg2130i_Baumann.pdf

http://www.hblr.org/wp-content/uploads/2012/07/HLB101.pdf

http://www-personal.umich.edu/~kathrynd/Brazil.w06.pdf

http://dfat.gov.au/geo/brazil/pages/brazil-country-brief.aspx

http://publications.atlanticcouncil.org/usbrazil//

https://www.fas.org/sgp/crs/row/RL33456.pdf

http://www.brookings.edu/research/articles/2015/02/04-brazil-global-ambitions-trinkunas

http://www.tulane.edu/~dnelson/PEBricsConf/cardoso-trade.pdf

http://www.zonaeconomica.com/isi

http://www.global-labour-university.org/fileadmin/GLU_Working_Papers/GLU_WP_No.26.pdf

http://www.britannica.com/place/Brazil/Military-intervention-and-dictatorship

http://www.fgv.br/professor/ferreira/PolEconDebt.pdf

http://www.econlink.com.ar/modelo-isi

http://www.scielo.br/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0034-73292010000300004

http://siteresources.worldbank.org/EXTPREMNET/Resources/489960-1338997241035/Growth_Commission_Working_Paper_38_Political_Leadership_Economic_Reform_Brazilian_Experience_Context_Latin_America.pdf

http://www.economist.com/news/leaders/21684779-disaster-looms-latin-americas-biggest-economy-brazils-fall

http://www.economist.com/news/leaders/21684779-disaster-looms-latin-americas-biggest-economy-brazils-fall

http://www.cfr.org/americas/why-brazil-different-contexts-independence/p3747

http://eujournal.org/index.php/esj/article/viewFile/5071/4843

http://www.postwesternworld.com/2013/10/31/is-brazil-a-regional-hegemon/

https://www.opendemocracy.net/leslie-bethell/brazil-regional-power-global-power

https://cnpp.iaea.org/countryprofiles/Brazil/Brazil.htm

http://www.world-nuclear.org/information-library/country-profiles/countries-a-f/brazil.aspx

http://www.businessinsider.sg/brazil-after-impeachement-2016-3/

http://www.forbes.com/sites/kenrapoza/2015/06/15/how-important-is-brazil-to-the-worlds-oil-market/#4ab1efe81908

https://economics.rabobank.com/publications/2014/january/brazils-macro-economy-past-and-present/#73a13cf8-3ab3-43e0-9f9e-71a3112b8619

http://hir.harvard.edu/politics-and-progress-senator-neves-analyzes-brazils-role-in-the-world/