Brasov Un Studiu de Urbanism Si Arhitectura

Prin Marea Unire, câteva provincii (Ardealul, Banatul și Bucovina) ce aparținuseră defunctului Imperiu Austro-Ungar, se alipesc României. Fiecare regiune are însă legi și forme de organizare administrativă diferite. Abia după 1925, prin legea unificării administrative, avem parte de un plan coerent și uniform aplicat în întreg teritoriul. Transilvania are un sistem administrativ bine dezvoltat, primit moștenire, cu o civilizație urbană mai dezvoltată, însă elementul românesc, ca urmare a unor discriminări de secole, era slab reprezentat.

Un plan amplu de sistematizare a fost conceput în 1935, cu un accent pe dezvoltarea industriei, promovarea transportului, crearea de noi parcele pentru locuințe, și spațiii publice cu verdeață și promenade, limitând în același timp extinderea orașului. O mare parte a planului a fost ignorat, mai ales datorită crizei financiare, iar mai apoi războiul a făcut ca acest plan să treacă în plan secund.

Totuși, o mare parte din lucrările publice au avut loc înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Deși țara a fost puternic afectată de participarea la Primul Război Mondial, am putea spune ca în Brașov lipsurile și neajunsurile se resimt mai puțin. Orașul este un nod economic și atrage nenumărați antreprenori care deschid aici fabrici importante.

Bombardamentele din 1945 amplifică criza locuințelor.

Evoluția în timp a orașului până la Primul Război Mondial

Moștenirea primită din perioada medievală – piatră de temelie pentru dezvoltarea ulterioară a orașului.

Principalele etape în dezvoltarea urbanistică a orașului.

Tansformări radicale ale Brașovul începand cu jumătatea secolului XVIII.

Influențe ce dictează dezvoltări ulterioare, venite pe latura ocupatiei Austro-Ungare.

Influențe romanesti venite din țarile române.

Cadrul natural, factor determinant în dezvoltarea orașului.

Moștenirea primită din perioada medievală

Avem nenumărate documente pentru recompunerea imaginii de ansamblu a orașului medieval Brașov. Trama medievală a orașului este documentată de o bogată serie de documente cartografice. Cercetările mai recente nu au aprofundat suficient de mult, la nivel planimetric, probleme de topografie sau de istoria arhitecturii, nenumărate studii și publicații turistice prezentând reconstituiri ale orașului medieval cu o pondere considerabilă de fantezie.

Colecția de planuri cadastrale de la 1887 ne oferă o imagine precisă a orașului medieval. Multe dintre intervențiile ulterioare vor schimba înfățisarea orașului, cea mai importantă fiind demolarea zidurilor de fortificatie dinspre est si vest si inlocuirea lor cu constructii. Parcelele relevate au rămas până astăzi aproape neschimbate.

În România există circa 250 de cetăți și biserici fortificate construite de sași începând din secolul XIV și continuând până în secolul XVIII. Ele reprezintă o mărturie vie a modului de viață și a organizării societății săsești din perioada respectivă. Principalele orașe locuite de sașii transilvăneni au fost cele șapte cetăți care au dat numele german al Transilvaniei, "Siebenburgen": Bistrița (Bistritz), Brașov (Kronstadt), Cluj (Klausenburg), Mediaș (Mediasch), Orăștie (Broos), Sibiu (Hermannstadt) și Sighișoara (Schburg). Denumirea de "sieben burgen" are în jurul ei controverse importante în rândul istoricilor. Prin "Siebenburgen" se înțelegea inițial numai provincia Sibiului si șapte sate din prejur, însă studii recente confirmă că termenul este folosit pentru a defini arealul ce astăzi cuprinde regiunea de podiș dintre Munții Apuseni, Carpații Meridionali și Carpații Orientali, într-un cuvânt, Ardealul.

Unul dintre orașele din Evul Mediu, ce s-au conservat foarte bine este Brașovul. Vechiul oraș întemeiat de Cavalerii Teutoni în 1211, era locul de întâlnire al oamenilor puternici și bogați, breslele de aurari, țesători, postăvari ce au transformat orașul într-un puternic centru meșteșugăresc. Cetatea Brașovului, așezată sub poalele Dealului Tâmpa, a fost ridicată la îndemnul lui Sigismund de Luxemburg în anul 1395, pentru a apăra locuitorii orașului de invaziile turcilor și tătarilor. La acea vreme cetatea avea bastioane impresionante situate la fiecare 110 m. În prezent se pot vedea cele câteva bastioane și turnuri rămase intacte pe laturile sud si nord, dar și porțiuni din zidurile vechi ale cetății.

Analiza evoluției istorice a teritoriului studiat

În secolele al XII-lea și al XIII-lea existau 3 localități independente fortificate cu valuri de pământ și șanțuri de apărare: Corona (Brașov), Șchei și Bartolomeu (Brașovechi), amplasate la intersecția unor importante drumuri comerciale între Țara Românească și Transilvania. Încă de la început cele trei așezări, locuite de comunități diferite, au avut caracteristici foarte diferite care se vor păstra de-a lungul evoluției lor și rămân identificabile la nivelul structurii urbane actuale: Brașovul reprezintă un oraș fortificat, Șcheiul, un sat românesc fortificat, Brașovechiul, un sat tipic săsesc organizat în lungul unei străzi principale – Longgasse (Strada Lungă de astăzi).

În perioda de dezvoltare urbană medievală (secolele al XIV-lea și al XV-lea), cele trei localități se contopesc și formează orașul Brașov: Șcheiul și Brașovechiul devin cartiere mărginașe ale orașului. Vechiul Brașov cunoaște o dezvoltare continuă, potrivit modelului central european de oraș-cetate. În interiorul zidurilor și determinat de acestea se organizează structura cetății, respectiv rețeaua de străzi. Către sfârșitul perioadei, această structură este în linii mari definitivată, ea păstrându-se până în ziua de azi. Același lucru este valabil și pentru Schei și Brașovechi.

În perioada sec. al XVI-lea și al XVII-lea, datorită dezvoltării economice, comerciale și culturale, numărul locuitorilor crește. Se remarcă modul în care se face construcția de locuințe, respectând limita impusă de zidurile de incintă, prin divizarea loturilor existente.

Secolul al XVII-lea este marcat de o perioadă de relativă stagnare fiind necesară reconstructia multor edificii după un mare incendiu in anul 1689. Se remarcă un tip de construire a caselor, utilizând ca structură funcțională: parterul ocupat de prăvălie sau atelier meșetșugăresc și etajul 1 și, eventual etajul al 2-lea, ocupate de locuințe.

În ciuda istoriei frământate și a avântului constructiv al epocilor ulterioare, lotizarea și rețeaua stradală a Brașovului, cât și o parte din edificiile monumentale din perioada medievală au fost păstrate până în prezent, într-o formă aproape nealterată. În secolul al XIV-lea, burgul medieval era concentrat în jurul pieței principale și al bisericii parohiale, având un țesut urban caracteristic orașelor central europene. Încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea erau conturate cele două artere principale, Platea Petri – actuala stradă a Mureșenilor, la nord și Strada Porții – actuala stradă Republicii, la sud. Rețeaua stradală se dezvoltă intra muros printr-un sistem de artere perpendiculare și paralele cu cele principale, cum ar fi Târgu1 Cailor (Strada George Barițiu), Corpus Christi (Strada Poarta Șcheilor), Nova Platea (Strada Cerbului), Platea Castri (Strada Castelului), Platea Nigra (Strada Nicolae Bălcescu). Până la începutul secolului al XVI-lea, orașul a fost înconjurat cu un sistem redutabil de fortificații, suprafața terenului intravilan fiind construită integral. În tot cursul acestui veac sunt edificate numeroase clădiri de interes public și privat, ceea ce oglindește și în plan constructiv situația prosperă a Brașovului, aflat în epoca sa de maximă înflorire. Studiile întreprinse asupra evoluției urbane a orașului arată că deși aspectul clădirilor de locuit din cetate este în cele mai multe cazuri târziu, acestea au fost în majoritate construite din zidărie în secolul al XVI-lea, înglobând uneori părți din construcții mai vechi. Niedermaier consideră că la începutul acestui secol, totalul caselor de zidărie din Brașov era de 50-100 (din care doar 30-35 aveau etaj), pentru ca la sfărșitul secolului, să ajungă la circa 600. O evaluare din anul 1541, arată că dintre cele 300 de clădiri inregistrate în recensământ, 71 sunt evaluate între 100 și 800 de florini, fiind vorba în acest caz cu siguranță despre case de zidărie.

Planimetria, elementele de arhitectură păstrate in situ și imaginile de dată diferită ce înfățișează latura de est a Pieței Sfatului în secolele XVIII-XIX, arată faptul că imobilele centrale au cunoscut mai multe etape de intervenții în limitele loturilor medieval. La Brașov, în afara goticului Bisericii Negre și barocului bisericii catolice din centru, Renașterea a trecut fără urme marcante.

„Dând bisericii lor niște dimensiuni neobișnuite, sașii n-au mai avut trebuință de alte biserici. Abia în suburbii se mai găsesc câteva, dintre care bisericuța luterană din Șchei și cea din Blumăna, care datează abia din secolul al XVII-lea.”

„Șcheienii cereau posibilitatea unei circulații mai ușoare prin oraș, care la sfârșitul secolului al XVIII-lea se deschise și celor ce nu erau sași. Astfel, la 1827, poarta veche se desființă și în anul următor se zidi numai o poartă mică, care există până azi. Ea nu e însă la capătul unei străzi cu trafic mare de vehicole. În Târgul Cailor s-a demolat, încă din 1819, turnul Bastionului Fierarilor și în locul lui s-a zidit, în anul următor, o poartă ceva mai mare decât cea din Strada Mureșenilor, care însă fu dărâmată în 1876, fiind o piedică pentru comunicația cu Șcheiul.

Alte porți vechi, dar mai pițin importante și închise vremelnic, erau lângă Bastionul Țesătorilor: poarta ce ducea la Curmătură și poarta cu un turn mare de la capătul Uliții Negre, pomenită încă de la 1464, dar astupată pe timpul ultimei invazii turcești de la 1788. În anul 1873 căzu și poarta aceasta.”

Exemple de arhitectură

Secolul al XIX-lea a fost pentru arhitectura orașului secolul marilor schimbări determinate de o idee dominantă: modernizarea. Schimbarea dintr-un oraș de tip medieval într-unul modern a impus, ca în multe orașe europene de acest tip ale epocii, extinderea spațiului vital al cetății. Aceasta s-a realizat prin demolarea centurii sale fortificate, care își pierduse funcția strategică, și prin umplerea șanțurilor de apărare.

Spațiile largi obținute prin demolarea fortificațiilor de pe latura de ~ord a cetății au fost valorificate conform planului realizat în anul1881 de Peter Bartesch, inginerul orașului. Intre 1857 și 1906, pe această latură s-au construit clădiri publice (administrative, școli), vile, s-au amenajat Strada Rudolf, Promenada, Parcul Rudolf, în concordanță cu sistemul de valori burghez al epocii: reprezentativitate, confort, loisir.

La inceputul secolului XX, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă. Acest lucru a fost evitat doar datorită unei puternice campanii de presă pentru menținerea vechiului monument istoric. Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc în anii 1909 – 1910, când acoperișul baroc a fost înlocuit de actualul acoperiș piramidal, cu țigle colorate. Distrusă de incendiul din anul 1689, care a afectat majoritatea clădirilor reprezentative din „Cetatea Brașovului”, Casa Sfatului este reconstruită în stil baroc, între 1774 și 1778, cu loggia decorată cu stema orașului și acoperișul turnului „în bulb de ceapă”, păstrat în această formă până în anul 1910. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, ceasul din „Turnul trompeților”, cu cadranele pictate de Joseph Moor în 1775.

Cu Palatul Institutului General de Pensii a început la Brașov arhitectura neorenascentistă, ea constituindu-se într-un model pentru clădirile neorenascentiste ulterioare din oraș. Este prima clădire care se construiește pe Strada Rudolf, pe terenul Zwingerului Blănarilor. Realizat în stil neorenascentist, el ilustrează concepția arhitectonică a proiectantului, Peter Bartesch, inginer al orașului. Având un plan în formă literei U, clădirea cu regim de inaltime parter și două etaje se constituie într-un volum compact, echilibrat,simetric. Fațada principală, orientată înspre Bulevardul Eroilor, cu corpul central într-un ușor rezalit, este simetrică, ordonată pe trei registre, orizontala ei fiind subliniată de șirul de ferestre de la fiecare nivel și de cornișele care separă nivelele. Accesul în clădire, plasat în ax, se face printr-un portal încadrat de două coloane cu capiteluri corintice, care susțin un mic balcon. Ea și-a păstrat nealterat aspectul inițial, excepție făcând o parte dintre panouri le pictate de la nivelul 2, afectate de timp și de condițiile atmosferice.

^ v

Vila Baiulescu, construita intre anii 1887-1888 este a doua clădire neorenascentistă construită pe Rudolfsring de arhitectul Peter Bartesch. Vila cu un etaj și parter supraînălțat, construită pe o parte a șanțului orașului și a terenului Bastionului Curelarilor, demolat în anul 1887, a fost proprietatea doctorului Baiulescu, primul primar român al Brașovului, după 1918. Cu plan dreptunghiular și volum compact, simetric, ea caută armonia stilistică cu clădirea Institutului General de Pensii, cu care se învecinează. Compoziția fațadei este simetrică, dominată, ca și la clădirea Institutului General de Pensii, de orizontalele puternice ale celor două niveluri, separate între ele de o cornișă robustă și ritmate de verticalele ferestrelor. Actual este secție a Bibliotecii Județene "George Barițiu".

Una dintre primele clădiri proiectate de Christian Kertsch, inginerul orașului, principalul promotor al Neobarocului în arhitectura brașoveană, Vila Kertsch a fost ridicată în mai multe etape. Cu destinație de locuință, hotel cu restaurant, birouri, ea a fost distrusă parțial în anul 1944, în timpul primului bombardament asupra Brașovului și a fost demolată în anul 1970. Pe locul ei s-a construit mai târziu clădirea "Modarom".

PALATUL KARL CZELL, construit în 1897, este una dintre primele case cu două etaje din oraș, marea casă de afaceri și locuință a fost ridicată pentru fabricantul de lichior Karl Czell, pe terenul obținut prin demolarea a două case. Constructia este situata Piața Sfatului numarul 26 și este proiectata de arhitectul Christian Kertsch. Fațada este structurată pe trei registre. Pe structura ei ordonată și proporțiile de factură neoclasică intervine bogatul decor istorisi care surmontează deschiderile, contribuind astfel la evitarea monotoniei. Clădirea a păstrat aspectul inițial doar la nivelul etajelor, cel al parterului fiind modificat datorita schimbarii destinatiei spatiului comercial. Palatele Wilhelm Czell și Friedrich Czell urmează și ele principiul clădirii care adăpostește afacerea și locuința, la o scară mai mare, conform cu statutul financiar al proprietarilor. Eclectismullor îmbină elemente ale Neobarocului cu noile tendințe ale Artei 1900. Ca și în cazul altor clădiri de pe arterele comerciale ale orașului, parterul palatului Wilhelm Czell a fost modificat în funcție de necesități, fără a se lua în considerare integrarea acestuia în ansamblul fațadei. Concernul "FRIEDERICH CZELL ȘI FIII" a cumparat distileria Dârste și construiesc o noua fabrica de bere, inaugurand astfel in Brasov o afacere care s-a dezvoltat si s-a consolidat puternic de-a lungul anilor, devenind o marca de prestigiu. Afacerea a inflorit intr-o asa masura incat Alexandru Petit consemna in Monografia Brasovului din 1922 cresterea numarului de angajati de la 40 la 130, precum si cresterea productivitatii anuale de bere si malt de la 10.000 hl in anul infintarii, la 40.000 hl si respectiv 80-90 de vagoane anual.

^ ^

Un exemplu târziu al Neobarocului în Brașov este clădirea Asociației Meseriașilor proiectata de arhitectul Neugeboren și construită în 1902 pe Bulevardul Eroilor numarul 21. A fost concepută ca sediu de întâlniri profesionale, sociale și culturale. Clădirea a suferit modificări interioare în sensul reorganizării spațiale, care au determinat modificări ale dimensiunilor și funcționalității deschiderilor la nivelul parterului, astazi adapostind Muzeul de Artă Brașov.

^ v

Samuel Abraham, construia prima sală de spectacole la Brașov, "Reduta", în 1794, destinată atât balurilor cât și spectacolelor de teatru și muzică. Vechea Reduta, a fost reconstruită în anul 1894 din fondurile Băncii "Kronstadter Allgemeine Sparkasse", cu destinația de sală de concerte (Konzerthaus). Exemplu tipic al Neobarocului în Brașov, Reduta, clădire destinată spectacolelor de teatru, a fost ridicată după planurile lui Christian Kertsch, cu mari cheltuieli suportate de Kronstădter Allgemeine Sparrkassa. Interiorul ei somptuos, statuia și vasele care incoronau cornișa la nivelul fațadei, decorația exterioară cu portrete în relief ale marilor compozitori și cu simboluri ale muzicii trădează apelul la modelul estetic al Operei din Paris. Lucrările de reabilitare din anul2007 au modificat interiorul și au supus exteriorul clădirii unei cosmetizări nu tocmai fericite, înecând în tencuială decorația exterioară, care a primit o cromatică discutabilă.

Edificiile publice ridicate pe Rudolfsring la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX poartă amprenta eclectismului venit pe linie austro-ungară, care pătrunde în această perioadă în arhitectura orașului. Clădirile și-au păstrat aspectul inițial și anume: PALATUL DE FINANȚE contruit în 1897 actual Primăria și Consiliul Local, TRIBUNALUL construit între 1900-1902 actual Prefectura, Consiliul Județean și Curtea de Apel, POȘTA construită în 1906 actualul Oficiu Poștal numărul 1 Brașov.

ARHITECTURA 1900

Casele comercianților ridicate în Cetate la începutul secolului XX păstrează structura pe verticală a caselor afacerea la parter și locuința la etaj, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar se supun modernității arhitecturii 1900, în ceea ce privește decorația fațadei.

Banca Națională Săsească, situată la intersecția străzilor Michael Weiss cu Strada Republicii, este una dintre primele clădiri Jugendstil din Brașov. Clădirea se integrează modernității europene a epocii, cu soluții date de arhitectura 1900, ale cărei principii stipulau adaptarea clădirii la funcția sa și imperativul de a răspunde celor trei necesități ale timpului: funcțional-confortabil-estetic. Arhitectul Albert Schuller va rămâne fidel acestor principii în întreaga sa activitate. Clădirea a suferit modificări nesemnificative, dar fațada este într-o avansată stare de degradare. Din pacate aceasta cladire se gaseste astazi intr-o stare deplorabila, multe dintre decorațiunile de pe fațadă fiind distruse de intemperii. Medalionul ce o reprezintă pe Apollonia Hircher, abia dacă mai poate fi distins. Aceste clădiri ar trebui protejate și restaurate, cu atât mai mult cu cât acolo funcționează Direcția Pentru Patrimoniu Brașov din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor.

^ v

Albert Schuller și Oskar Goldschmidt aplică principiile arhitecturii 1900 și la clădirea hotelului "Krone". Conceput ca o clădire modernă, hotelul avea la parter spații destinate cafenelei, restaurantului, o cameră de lectură, frizerie, sală de expoziții. Clădirea avea confort modern: rezervor propriu de apă, care furniza în permanență apă rece și caldă, încălzire centrală, lifturi, curent electric și telefon, la data construcției fiind considerat "cel mai mare, mai frumos și cel mai confortabil hotel din Transilvania". În anul1926 se construiește aripa nouă a hotelului, proiectată de aceiași arhitecți, care o integrează stilistic aripii vechi. Până în anul 2003, hotelul era singura clădire Jugendstil din oraș care și-a păstrat aspectul inițial, atât la exterior, cât și în interior, dar din păcate, restaurantul de la nivelul parterului a fost reamenajat pentru a primi altă destinație.

Clădirile de școli ridicate la începutul secolului XX sunt tributare modernității arhitecturii 1900 în ceea ce privește funcționalitatea și decorația. La data construcției sale, Liceul German de Băieți era cea mai modernă școală din Brașov. Conceput pe principi ile moderne ale Jugendstilului, adaptat funcției sale, liceul avea săli de clasă mari și luminoase, o sală de festivități, o sală de sport dotată cu aparatură modernă și un observator astronomic.

Vilele ridicate la Noua la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, așa numitele "case de vară", se încadrează în moda europeană a epocii, care prețuiește virtuțile naturii și începe să guste plăcerea de a ieși din oraș măcar pentru câteva zile. Din punct de vedere arhitectural, ele au adoptat în majoritate un stil mai mult sau mai puțin fidel modelului "chalet", practicat în epocă . O parte dintre ele au dispărut, altele au fost modificate în timp în conformitate cu necesitățile proprietarilor.

Vila Hessheimer, "casa de vară" a familiei Hessheimer, ridicată la Dârste puțin după 1900, se încadrează tipologiei reședințelor de vară din epocă. Utilizarea Fachwerk-ului, turnul și veranda cu stâlpi dinspre curte, terasa, veranda de lemn dinspre grădină, gardul și poarta pe care le avea inițial, trădează modelul "rustic" german. Clădirea a fost urâțită în timp, prin astuparea arcadelor verandei dinspre curte și dispariția terasei, prin construirea unei camere pe terasa de deasupra acesteia. Au dispărut de asemenea gardul și poarta, care întregeau stilistic ansamblul.

Perioada interbelică

Caracteristici generale, principii de organizare, elemente definitorii.

Contextul politico – istoric și economic.

Arhitecți care au profesat în această perioadă și nivelul lor de pregătire.

Școli importante de arhitectiră și influența lor în epocă.

Cum se raportează problematica în raport cu orașul.

Tipuri de construcții și analiza atitudinii locale.

Programe de arhitectura investite de municipalitate.

Trasarea unor axe noi de importanță și modul de implementare.

În perioada sec. al XIX-lea și al XX-lea începe demolarea fortificațiilor pentru a permite dezvoltarea orașului. În perioada interbelică orașul se extinde foarte mult cu importante zone de locuințe individuale și zone industriale.

Contextul politico – istoric

După unificarea teritorială de la finalul Primului Război Mondial, România a demarat, în perioada imediat următoare, proiecte în vederea unificării legislative, economice și administrative. Intrucat fiecare provincie avea propriul sistem de organizare si administrare, a fost promulgată legea nr. 85/1925 privind unificarea administrativ teritorială. Aceasta organiza statul in 71 de județe, aparținând celor 10 provincii istorice: Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Basarabia, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Județele păstrau subdivizarea în plăși, formate din orașe, unele cu statut de municipii.

Județul Brasov se afla în partea centrală a României Mari si până la reforma administrativă din 1925, teritoriul județului a corespuns vechiului comitat, cu o suprafață de 1.491 km². Ulterior, teritoriul a fost mărit. Teritoriul lui cuprindea partea estică din actualul județ Brașov și sudul județului Covasna de astăzi. Se învecina la vest cu județele Făgăraș și Muscel, la nord cu județul Trei-Scaune, la est cu județul Buzău, iar la sud cu județele Prahova și Dâmbovița.

Timp de 2 ani, intre 1929 si până în 1931, România a aplicat organizare regională initiata de arministratia condusa de Iuliu Maniu si Partidului Național Țărănesc. Au fost stabilite 7 directorate ministeriale locale, denumite asa pentru a se evita termenul „regiune”, considerat sensibil. Directorate ministeriale locale reprezentau organele teritoriale ale puterii centrale, însă respectau personalitatea juridică a județelor din care erau formate. Acestea au fost: Moldova cu centrul la Iași, Muntenia cu centrul la București, Transilvania, care includea si Brasovul, dar cu centrul la Cluj, Basarabia cu centrul la Chișinău, Bucovina cu centrul la Cernăuți, Banatul cu centrul la Timișoara și Oltenia cu centrul la Craiova. In perioada urmatoare, sub administrația lui Nicolae Iorga, această forma de organizare a fost anulata, fiind considerată necorespunzatoare imperativelor naționaliste ale guvernului.

Legea administrativă numarul 13 din 1938, promulgata sub Carol I, România a fost reîmpărțită în 10 ținuturi plus Bucureștiul, care avea să se separe de județul Ilfov, acestea fiind conduse de rezidenți regali. În această perioadă Brațovul intră în componența tinutului Bucegi. Ținuturile, ale căror denumiri nu respectau tradiția istorică, erau: Bucegiul cu reședința la București, Ținutul Dunării de Jos cu reședința la Galați, Oltul cu reședința la Craiova, Ținutul Mării cu reședința la Constanța, Nistrul cu reședința la Chișinău, Prutul cu reședința la Iași, Someșul cu reședința la Cluj, Mureșul cu reședința la Alba Iulia, Suceava cu reședința la Cernăuți, Timișul cu reședința la Timișoara.

La inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, aliantele Romaniei sunt anulate de miscarile politice si militare din Europa. În contextul ascensiunii Germaniei naziste și al izolării României ca urmare a capitulării Franței și izolării Marii Britanii, Ungaria solicită revizuirea frontierei de după primul război mondial. Astfel în 1940, România este nevoită să cedeze ample teritorii vecinilor. Pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord în favoarea Rusiei, a Cadrilaterului in favoarea Bulgariei, precum și pierderea Transilvaniei de Nord în favoarea Ungariei, au redus Romania cu mai bine de 30%. Toate aceste modificari prind Brasovul de partea Romaneasca, insa dimp de 5 ani, pana la terminarea razboiului, perspectivele de dezvoltare sunt tulburi. Dupa abdicarea forțată a lui Carol I, mareșalul Antonescu a hotărât, prin Decretul-lege din 21 septembrie 1940, revenirea la organizarea administrativă pe județe, desființând ținuturile din 1938.

După 1947, în România a urmat instalarea regimului comunist. Noul regim a promovat o serie de reforme menite să schimbe, potrivit cerințelor socialiste, fața administrativă a României. Astfel, prin Legea organizării teritoriale numarul 5 din 1950, cele 59 de județe anterioare au fost transformate în 26 de regiuni ce cuprindeau 148 de orașe și 177 de raioane. Doi ani mai târziu, cele 26 de regiuni au devenit 18 prin Decretul numarul 331 din 1952, iar cel al raioanelor a ajuns l83. Patru ani mai târziu, în 1956, reducerea numărului de regiuni a continuat iar numărul raioanelor a crescut până la 192.

Intervenții importante în secolul XIX – început de secol XX

1804: Se introduce iluminatul public în interiorul cetății prin instalarea felinarelor cu ulei.

1835: Se înființează „Casa generală de economii” din Brașov, prima instituție de credit din Transilvania. Între 1837 și 1867, primul director al acesteia va fi Peter Lange von Burgenkron.

1848: Revoluția pașoptistă cuprinde și Brașovul. Aici a fost redactat documentul programatic „Prințipurile noastre pentru reformarea patriei”, de către fruntași de seamă ai culturii și politicii moldovene (Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negri, Gheorghe Sion, Ion Ionescu de la Brad). Se cerea unirea tuturor românilor într-un singur stat. Românii din Șchei manifestează pe 11 aprilie pentru câștigarea de drepturi politice.

1850: Este întemeiat Gimnaziul român sub oblăduirea mitropolitului de Sibiu Andrei Șaguna, al cărui nume este purtat și astăzi.

1873: Pe 30 martie în Brașov pătrunde primul tren. Ulterior, în 1879, avea să fie dată în folosință și linia Brașov – București.

1889: Brașovul dispunea de o centrală telefonică la care erau conectați 22 de abonați particulari. Exista o legătură telefonică cu Zărneștiul.

1891: Se introduce primul tramvai cu aburi la Brașov pe itinerariul Piața Sfatului – Gara Bartolomeu. Ulterior, locomotiva va fi înlocuită cu una pe bază de motorină.

1911: La 1 octombrie, Aurel Vlaicu efectuează un zbor cu noul său aparat, decolând din curtea Gimnaziului „Andrei Șaguna”.

1916: 16 august Armata Română intră în Brașov. Dr. Gheorghe Baiulescu devine primul primar român al Brașovului. Pe 8 octombrie, garnizoana românească din oraș este masacrată de către inamic în așa-numita Tranșee a morții din Bartolomeu.

Până la reforma administrativă din 1925, Brașovul era împărțit în trei plăși, 23 de secretariate comunale, cărora le corespundeau 23 de comune rurale și o comună urbană (Brașov). După 1925, suprafața județului a fost împărțită similar, în teritoriul orașului Brașov și trei plăși: Plasa Bran, Plasa Buzăul Ardelean și Plasa Săcele.

Economie

Ca județ de munte, agricultura a fost slab dezvoltată în Brașov. O bună parte a terenurilor județului erau acoperite de culturi de cartofi, iar în zonele deluroase erau plantate livezi. O îndeletnicire de seamă era și creșterea animalelor (vite cornute, porcine). Industria județului se concentra în orașul Brașov. În 1925 acesta avea centre de producție în industria chimică, metalurgică, de construcții, alimentară, textilă, de mașini, farmaceutică și ușoară. Zonele înconjurătoare excelau în industria metalurgică, extractivă, de construcții, alimentară, textilă și ușoară. Centrul principal de desfacere al județului, pentru produsele locale, era orașul Brașov. Brașovul industrial este cunoscut astăzi în special datorită industrializării forțate din perioada comunistă, când fabrici-mamut erau ridicate în câmp gol, iar mâna de lucru era adusă din Regat, dar în marea lor majoritate au fost inițial ridicate în perioada interbelică sau chiar în timpul Imperiului Austroungar.

Învățământ

În 1925, în județ se aflau un liceu de stat pentru băieți și unul pentru fete, patru licee confesionale de băieți, un gimnaziu, șase școli medii, patru comerciale, o școală normală pentru educatoare, o școală de arte și meserii și o școală de stat pentru ucenici comerciali și industriali. Numărul școlilor primare de stat era 19 iar al celor confesionale 53.

Populație

Recensământul din 1920 a numărat 101.953 persoane însemnând aproximativ 68 locuitori/km², dintre care 36.138 români, 33.584 unguri, 30.281 sași, 1.560 evrei, 390 alte naționalități. Conform datelor recensământului din 1930 populația județului era de 168.125 de locuitori, din care: 49,9% români, 26,6% maghiari, 19,8% germani, ș.a. Din punct de vedere confesional, 48,8% erau ortodocși, 27,8% lutherani, 9,9% romano-catolici, 7,6% reformați, 2,4% greco-catolici, 1,7% mozaici ș.a. În anul 1930 populația urbană a județului era de 59.232 locuitori, dintre care 39,3% maghiari, 32,7% români, 22,0% germani, 3,8% evrei ș.a. Ca limbă maternă în mediul urban domina maghiara (42,2%), urmată de română (32,7%), germană (22,4%), idiș (0,9%) ș.a. Din punct de vedere confesional orășenimea era alcătuită din 30,0% ortodocși, 22,3% romano-catolici, 22,0% lutherani, 13,9% reformați, 4,4% mozaici, 3,5% greco-catolici, 3,2% unitarieni ș.a.

Exemple de arhitectura

RAȚIONALISM ȘI TENDINȚEART-DECO

Cabana Sky "Hohenheim" proiectată de arhitectul orașului Albert Schuller și construită în 1924 este prima unitate hotelieră Poiana Brașov, se caracterizează printr-o renunțare totală la ornament și la orice exagerări rustice. Expune o fațadă calmă, riguros ritmată. Intrarea situată excentric, în mod neobișnuit pentru acea perioadă, este marcată printr-o ușoară inflexiune a volumetriei. Această disimetrie îi conferă un aer majestuos, în ciuda dimensiunilor reduse. Astăzi este de nerecunoscut, ca urmare a modificărilor repetate, haotice. Cabana este astazi Hetelul Ruia.

Nenumarate cădiri nu au supraviețuit trecerii timpului sau au cazut prada bombardamentelor din 1945. Multe construcții nu au supraviețuit perioadelor ulterioare, un exemplu fiind o clădire etajatăcu parter comercial din strada hărmanului numarul 7 demolată în 1987 pentru a face loc noilor interventii urbane impuse de regimul socialist. Este prima clădire amplă cu apartamente și magazine ce apare în fosta piață de circulație de la intersecția drumurilor spre Sfântu Gheorghe și Predeal. Având amplasament excentric pentru acea vreme, ea anunță dezvoltarea orașului către periferii le industriale. Silueta sa rigidă, ce mai păstrează amintirea unor detalii dragi perioadei 1900 (bovindouri ample, casete decorative), preia tardiv tendințe care deja se consumaseră în Europa. Lipsa unei orientări stilistice clare, imediat după Primul Război Mondial, lasă loc reiterărilor amintite. Nedorindu-se efortul integrării ei în noul ansamblu al Centrului Civic, ea a dispărut inutil din peisajul urban brașovean în anul 1987, pe locul ei nefiind nici până astăzi construit altceva.

O tentativă de Art-deco la proporții monumentale o reprezintă clădirea cu apartamente și parter comercial de la intersecția Bulevardului 15 Noiembrie cu Strada Izvorul Rece. Stilul său aparte îmbină raționalismul sever, exprimat prin optimizare volumetrică și geometrie carteziană, cu ornamente sumare, dar delicat tratate, contrastând cu masivitatea austeră a ansamblului. Este o prezență unică în peisajul urban brașovean , sursa de inspirație regăsindu-se în arhitectura practicată în București în perioada respectivă. Se conservă într-o stare relativ bună, dar reparațiile de finisaje, ce vor urma inevitabil, pun sub semnul întrebării păstrarea identității sale stilistice.

NEOROMÂNISMUL

PALATUL BARBU ȘTIRBEY ȘI PARCUL DENDROLOGIC sunt începute în 1912. Este prima construcție în stil neoromânesc apare în Brașov grație inițiativei pri nțului Barbu Știrbey, de a edifica o reședință de lux într-o locație naturală deosebit de generoasă . La acea vreme, nu existaseră încă influențe de acest gen în arhitectura locului. Palatul a fost dezvoltat în principal la sol, având parțial etaj. Spațiile sunt organizate de manieră vernaculară , în jurul unei atrium central deschis ("patio"), cu portic și fântână decorativă , de inspirație mediteraneeană . O astfel de rezolvare a rămas unicat în Brașov, până în zilele noastre. Parcul de mari dimensiuni, din jurul palatului, a fost tratat peisagistic cu multă subtil itate compozițională și a beneficiat de prezența unor specii rare de arbori, aclimatizate aici prin truda mai multor generații. După o lungă perioadă în care în clădire a funcționat Casa Pionierilor 1 Clubul Elevilor, iar terenul adiacent devenise Parcul Dendrologic al Universității , proprietatea a devenit recent privată. Clădirea a fost supusă unor intervenții de reabilitare, o parte a parcului a fost defrișată , taluzată și prevăzută cu un lac artificial, apărând și o altă construcție în zona accesului pe proprietate toate fără a se avea în vedere prezervarea nealterată a acestui ansamblu , clasat ca monument de categoria A. În prezent parcul este patial defrișat pentru a face loc unui heliport.

Cunoscut și sub peiorativul "Șirul Hoților'' – datorită personajelor publice care și-au avut aici reședința – ansamblul de vile al Străzii Nicolae Iorga este un bun exemplu de unitate în diversitate, beneficiind și de vecinătatea favorabilă a Parcului Central. Clădirile s-au construit într-o perioadă de două decenii, fiind de o mare varietate stilistică . lncepând cu Neoromânismul dominant, trecând prin bizare experimente, ce amintesc de arhitectura Văii Prahovei, eșuând pe alocuri în prețiozitate, manierism și kitsch, edificiile hipertrofice ce mobilează acest șir stradal reușesc totuși să creeze o impresie de ansamblu agreabilă. Alinierea riguroasă , retragerea de tip "Vorgarten" și gardurile joase ce nu obturează vederea contribuie cu certitudine la aceasta, alături de o execuție de calitate impecabilă , trecută cu succes prin proba timpului.

Cunoscut brașovenilor prin casele modernista de mare rafinament pe care le-a proiectat pe Dealul Cetății, profesorul arhitect Victor Șmighelschi lasă orașului și un edificiu inedit, ce nu se poate încarda stilistic doar prin referire la perioada în care s-a ridicat. Biserica (fostă) Greco-Catolică , inserată într-un front rezidențial pretențios, la baza aceluiași deal, preia nu numai formal, ci și în profunzimea sa, valori ale arhitecturii ecleziastice românești din alte timpuri, dovedind o bună cunoaștere a modalităților de expresie consacrate anterior acestei funcțiuni. Ne surprinde plăcut la ea excelenta stăpânire a proporțiilor, dar și echilbrul de ansamblu al volumetriei de mare acuratețe geometrică . Lângă biserică , însă suficient de distanța!, același arhitect proiectează casa parohială , care, deși de principiu modernă, se subordonează bisericii și reia motivul de ocnițe stilizata la cornișă. Din aceasta nu s-a realizat însă decât jumătatea sa estică , datorită dificultăților financiare ale comunității ce suportase întreaga investiție doar prin aportul personal al membrilor.

FUNCȚIONALISM INCIPIENT ȘI INFLUENȚE BAUHAUS

Clădirea școlară din Strada Vlad Țepeș ridicată în jurul anului 1935, nu era la vremea ridicării sale vizibilă dinspre sud, fiind obturată de prezența unor corpuri mai vechi. Ea și-a arătat în mod paradoxal adevărata valoare a fațadei abia după ce comunitatea care a ridicat-o trecuse, după tragedia desființării școlii și a naționalizării , printr-o nouă tragedie, aceea a demolării restului clădirilor în anul 1959. Stilul său, în esență auster, dezvăluie o puternică înclinație expres i onistă , prin contrastul generat de corpul avansat al casei scării , tratat geometric și cromatic cu vigoare și dramatism, pe fundalul unei fațade liniștit ritmate. Recent, o nouă clădire cu șapte niveluri, inserată la modul inadmisibil într-o curte din spate, perturbă din păcate ireversibil echilibrul întregii zone.

CUBISMUL

Edificat în perioada de relansare economică de după criza mondială din anii '30 , noul abator brașovean de pe Calea Feldioarei nr.18, construit intre anii 1933-1935, fiind un exemplu de succes în adoptarea curentului cubist la o clădire industrială , Din păcate , aspectul original a dispărut si clădirea este modificată total la extinderile din anii '70. În prezent este tot abator al societatii S.C. Luca S.A.

Romloc, viitoarea fabrică ,,Astra” și apoi ,,Steagu' Roșu” este construită începând cu 1921, când s-a înființat societatea Romloc, care se ocupa cu repararea de locomotive și vagoane. În 1935, societatea Astra Vagoane Arad își extinde activitatea la Brașov, pe terenul Romloc. Întrucât se anunța o afacere mai bănoasă, în 1938, deținătorii societății îi dau o nouă destinație – fabricarea de armament. Complex administrativ și hale la Fabrica Astra de pe Strada Poienelor numarul 5 este proiectată de arhitectul l. Costinescu și construită între 1933-1936. Avântul economic fără precedent a permis industriașilor edificarea unor fabrici exemplar concepute și realizate. Acestea, nu numai că au beneficiat de cele mai actualizate soluții arhitecturale, dar au reprezentat un motor de propagare a ideilor moderniste în arhitectură, mult mai eficient în primă etapă decât programele de habitație. După venirea comuniștilor la putere, fabrica a fost redenumită "Steagu Roșu" (astăzi "Roman S.A."). Aceasta a fabricat numeroase modele de camioane, atât sub licență străină, cât și după design românesc. În 1954 fabrica producea primul camion românesc SR (Steagu Roșu) 101.

Hale de capăt la Fabrica de Postav Wilhelm Scherg & Cie Str. Nicolae de pe Strada Titulescu numarul 2 au fost construite între 1934-1936. Nici fabrica de postav, conținând primul ansamblu de clădiri din Brașov ce avusese planșee din beton armat, încă de la cumpăna secolelor XIX-XX, nu a făcut excepție în privința dezvoltări i în consonanță cu noul limbaj arhitectural. La mijlocul anilor '30, aceasta a primit două extinderi substanțiale , la cele două extremități ale înlănțuiri i vechilor clădiri. Astăzi, Carpatex S.A., fabrica este pe punctul de a se desființa.

Complex administrativ și Cazinou la Fabrica I.A.R. din Strada Turnului numarul 5 este proiectat de arhitectul Octav Doicescu și construit în 1938. În a doua etapă a dezvoltării sale, Fabrica I.A.R., devenită regie de stat, primește o puternică infuzie de capital, în scopul extinderii producției de război. Pe lângă noi secții, se edifică atunci, după planurile arhitectului Octav Doicescu, un ansamblu de recepție reprezentativ. Acesta este compus din hale, săli de protocol, birouri și un cazinou ce putea adăposti ample spectacole și manifestări – toate înglobate într-o monumentală compoziție cubistă unitară, marcată de utilizarea la superlativ a cărămizii aparente. Pe una din laturi a fost încă de la început gândită și amplasată o valoroasă lucrare de artă plastică, basorelieful "Aripi", realizat de sculptorul Constantin Baraschi.

Particularităti

Brașovul nu este construit peste vatra orașului medieval, ci mai curând între mai multe amprente și așezări vechi.

Înlocuirea zidului cetății cu constructii moderniste pe latura nord-estică.

Înlocuirea sistemului tradițional de construire cu construcții de cărămidă, în stilul și moda epocii. Apariția intervențiilor moderne au alterat echilibrul și scara tradițională, semi-rurală.

Un lucru putin cunoscut si uarecum atipic pentru un oras transilvanean, este ca orasul Brasov nu este construit peste vatra orasului medieval ci mai curand intre mai multe amprente si asezari vechi. Cetatea a ramas intacta in mare parte si a generat o dezvoltare doar intr-o singura directie, in mare parte datorita cadrului natural. Pozitionarea strategica aparte, la poalele muntelui Tampa, ferit de pericole si aparat de cadrul natural, nu au permis dezvoltarea orasului decat inspre est. Pe aceasta latura zidurile au fost inlaturate, inlocuite de cladiri publice, si astfel orasul a inceput sa se dezvolte liniar.

Pe latura de vest amprenta stradala s-a conturat pe amprenta deja creeata de asezarea satelit denumita Schei. Initial un sat alipit cetatii, ce deservea si depindea de cetate. Populatia, in caz de atac, avea posibilitatea de a se refugia in interiorul cetatii, insa nu aveau dreptul permanent de sedere in interiorul cetatii. Pana la sfarsitul secolului XIX românii nu au avut drept de resedinta in interiorul cetatii, ci doar drept provizoriu pentru comert sau obligatii administrative. Din aceasta cauza românii și-au găsit refugiu între cetatea Corona si cadrul natural, in cazul unui atac foarte probabil din partea de nord-est, fiind la adapost in spatele sistemului de aparare al cetatii.

Brasovul vechi s-a organizat prin dezvoltarea radiala a mai multor asezari: Bartolomeu la nord, Blumana la est si Cetatea Brasovului si Schei la vest.

Intreaga asezare a fost gandită strategic. Este organizata in asa fel incat sa foloseasca la maxim cadrul natural si sa lucreze ca un tot unitar. Cetatea brasovului pe langa zidul de aparate mai avea si un sistem de turnuri si porti menite sa intareasca defensiva. De asemenea pe colina dintre Bartolomeu si Blumana este amplasata un castel care ar fi asigurat flancul de N-E.Biserica fortificata din Bartolomeu asugura flancul nordic, iar pe sud si vest ansamblul beneficia de protectia naturala.

Stema

În timpul Revoluției Pașoptiste reprezentanții românilor transilvăneni au protestat împotriva desființării autonomiei Transilvaniei prin arborarea culorilor stemei Transilvaniei, roșu, galben și albastru, culori care au devenit, în semn de solidaritate, culorile naționale ale tuturor românilor.

În perioada interbelica asistam la desfintarea liniilor de tramvai infintate in anul 1892. Anii 1920-30 inseamna pentru tramvaiul cu abur brașovean distrugerea sa premeditată de către autoritățile locale. Desi motivul obicial este reducerea poluarii si fluidizarea traficului, faptul că fusese inițial firmă privată maghiară și că îi încurca la afaceri pe birjarii și deținătorii de microbuze autohtoni, prieteni eterni ai mediului politic bucureștenizat a contat in egala masura. In prima faza, în 1922 s-a interzis circulația tramvaiului spre Piața Sfatului, apoi în 1933 a fost desființată linia de pe Strada Lungă, iar în 1938, fără nici o aprobare legală, Primăria a desființat prin forță și tronsonul Promenadă – Ramificație (azi cunoscute drept tronsonul Parcul Central – Hidromecanica) fapt ce a condus și la un proces juridic, pierdut până la urmă de către Primărie.

Din punct de vedere al iluminatului public modern, nu putem să nu precizăm că Brașovul a fost printre orașele codașe ale introducerii electricității. Desi la inceput de secol XX prinsese gustul pentru modernitate, administratia publica locala s-a lovit de foarte multe probleme si scandaluri, motivul fiind exact lipsa de viziune și luptele politice din Consiliul Municipal, dublate de interesul unor afaceri deja existente (Uzina de gaz – actualul sit fiind ocupat de Magazinul Star). Brasovul beneficiaza abia în 1933 de o centrală electrică proprie și iluminat public electric, pe când Timișoara sau Sibiul le aveau cu multi ani inainte.

Concluzii

Reguli care vor influența dezvoltările ulteroare ale orașului și vor putea fi incluse în Planul Urbanistic General și Planul Zone Protejate Brașov.

Modificările dramatice din perioada Postbelică vor modifica mult imaginea orașului.

Distrugerile din ultimii 20 de ani și lipsa interesului pentru conservarea valorilor urbanistice și arhitecturale au determinat dispariții importante ale moștenirii culturale naționale.

Revalorificarea fondului construit și argumentul intervenției.

Puternic centru comercial si industial, se dezvoltă exponențial o dată cu revoluția industrială. Poziționarea strategică la intersecția principalelor rute de trecere intre tarile romane și la adapostul cadrului natural, se dezvolta la inceput datorita comerșului de frontiera si apoi datorita mestesugurilor si industriilor.

Perioada postbelică este marcată de o industrializare puternică, adesori forțată, aducând după sine o mare explozie urbană, cu atragerea populației rurale. Se cristalizează și se concretizează o "voință" de a schimba radical structurile urbane tradiționale prin apariția unor mari și, adeseori, impersonale cartiere de blocuri de locuit.

Cu toate acestea, dezvoltarea industrială a fost accentul principal. Planul de sistematizare din 1935 este abandonat, însă părți din acesta se regăsesc în planurile de sistematizare de mai târziu.

Furnizarea de locuințe adecvate pentru majoritatea cetățenilor s-a accentuat, devenind un program intens promovat de partidul stat. Muncitorilor trebuia sa lise ofere toate posibilitatile ca printr-o munca asidua, sub organizarea temeinică a partidului să ofere maximul de eficiență.

, noi fabrici au fost construite în întreg orașul. Lipsa de locuințe creat supra-aglomerarea severă în ciuda milioane de vieti pierdute la foamete, epurări, și al doilea război mondial.

mai ales.

Construcții noi au fost proiectate de-a lungul arterelor principale respectând liniile neoclasice, dar înglobând noua doctrina socialistă.

Alexandru Petit – Monografia orașului Brașov, însoțită de Călăuza orașului Brașov și împrejurimi (sic!), ediție îngrijită de Nicolae Pepene și Bogdan-Florin Popovici, colecția „Biblioteca istorică a Brașovului”, Biblioteca Județeană „George Barițiu”/ Supliment revista Astra, Brașov, 2012, 248 p. Școala monografică a lui Dimitrie Gusti a avut ca precursor monografiile rurale care apar, după 1900, în jurul lui Nicolae Iorga și al mișcării sămănătoriste.

Mai slab reprezentate, însă, sunt monografiile urbane, poate și pentru că România de la 1900 nu avea încă o civilizație urbană în toată puterea cuvântului. 
Marea Unire va aduce la țaramamă câteva provincii (Ardealul, Banatul și Bucovina) ce aparținuseră defunctului Imperiu Austro-Ungar, cu o civilizație urbană mai dezvoltată. Dar, în același timp, o civilizație urbană în care elementul românesc, urmare a unor discriminări de secole, era slab reprezentat.

Date fiind caracteristicile ediției princeps, reeditarea îngrijită de Nicolae Pepene și Bogdan-Florin Popovici a avut de surmontat mai multe dificultăți.

Cea de-a doua dificultate ține de statutul hibrid al lucrării lui Alexandru Petit, care s-a dorit, în același timp, o descriere a orașului și județului – proaspăt integrate în Regatul României – și un ghid comercial și chiar turistic al acestora. Pentru realizarea acestuia din urmă, autorul a compilat masiv o lucrare similară din 1916, realizată în limbile germană și maghiară de vechea administrație imperială. Compilația a fost neglijentă, multe pasaje au fost prost transpuse în românește și, în general, redactarea lui Petit a fost deficitară. Editorii au trebuit să „aducă la zi” textul, fără să îi altereze autenticitatea și fără să se limiteze la actualizarea ortografiei. Intervențiile lor, marcate prin paranteze drepte, au făcut textul lizibil pentru cititorul contemporan. Trebuie spus că pare să fi fost o muncă migăloasă, solicitantă, de care Nicolae Pepene și Bogdan-Florin Popovici s-au achitat cu brio și cu discreție, intervențiile lor fiind oportune și neostentative. 
O a treia dificultate privea organizarea structurală a materiei. Monografia a apărut atât separat, cât și împreună cu ghidul de care vorbeam – intitulat Că- lăuza orașului Brașov și împrejurimi (sic!) –, iar așezarea informației în pagină a urmat mai puțin regulile monografiei, și mai mult pe cele mai laxe ale textului turistic. Editorii au procedat, așadar, la o grupare a paragrafelor informative, sub formă de tabele, ceea ce ușurează considerabil utilizarea textului în scopuri de cercetare, în domenii ca istoria comerțului, a industriei sau demografia.

O atenție aparte a fost acordată iconografiei, știută fiind puținătatea resurselor fotografice de care dispunem pentru perioadele mai vechi. Fotografiile originale care au putut fi restaurate au fost refolosite, iar cele care, din cauza calității slabe, n-au mai putut fi salvate au fost înlocuite cu fotografii autentice din punct de vedere istoric. Calitatea iconografiei ediției a II-a este remarcabilă, fapt care nu mă îndoiesc că îi va atrage pe cititorii interesați de istoria vieții cotidiene din România.

Astfel „restaurată”, ediția se înfățișează ca una cu adevărat critică a vechii monografii, a cărei valoare era mai curând istorică și sentimentală, decât științifică. Valoarea ei istorică a fost prezervată, iar informația interesantă științific a fost mai bine pusă în valoare.

Rezultatul este o imagine complexă a Brașovului imediat după Marea Unire. Una de natură să îi intereseze pe istorici, pe sociologi, pe demografi, dar și pe economiști și pe oamenii de cultură.

Se observă, astfel, că monografia, deși este însoțită de o „călăuză” conținând hărți ale orașului, ale căilor de acces și indicații privind transporturile, pune accentul pe dimensiunea comercială și incipient industrială a Brașovului, nu pe cea turistică, evidențiată mai ales prin stațiunile termale din jur. La 1922, România nu intrase încă în era turismului, iar frumusețile naturale și culturale ale Brașovului și Țării Bârsei nu îi interesau, deocamdată, decât pe excentrici. Alexandru Petit, poate și pentru că era el însuși economist („Diplomat al Școlii Superioare de Comerț”, cum semnează, orgolios, pe copertă), acordă prioritate informațiilor despre oportunitățile de afaceri pe care vizitatorul le află la Brașov. Este, totodată, și un semn că Marea Unire a acționat ca un liant economic și ca un factor stimulant al dezvoltării țării, atât al regiunilor din Muntenia și Moldova, cât și al provinciilor alipite la 1918.

Nici brașovenii înșiși nu par, la 1922, conștienți de potențialul turistic de excepție al zonei: reclamele de la sfârșitul cărții sunt, fără excepție, ale unor firme de comerț, meșteșuguri și industrie, nu ale unor complexe turistice. Probabil că, la 1922, acestea se aflau într- o stare incipientă.

Monografia lui Alexandru Petit ne mai înfățișează și un Brașov diferit de cel de azi prin țesătura lui multietnică. Evident, aceasta nu a dispărut cu totul nici în 2013, căci mai există o comunitate maghiară, una germană, ba chiar și o mică obște evreiască. Însă la patru ani de la Marea Unire, Brașovul era încă un oraș de-o puternică diversitate etnică și culturală, care constituia o resursă însemnată. Sașii erau elementul dominant – ceea ce-l face pe Petit, naționalist de modă veche, să sublinieze ori de câte ori are ocazia dominația elementului românesc –, iar evreii, grecii și armenii aveau un rol însemnat în comerțul, finanțele și industria locală. „Marea industrializare socialistă” din anii ’60, pe de-o parte, și emigrarea sașilor și a evreilor, pe de alta, vor schimba pentru totdeauna acest tablou multietnic al Brașovului, care astăzi este susținut mai ales de prezența maghiară.

Frumoasa diversitate etnică și culturală a favorizat și nivelul urbanistic al orașului, care, la 1922, avea nu numai edificii publice reprezentative și o infrastructură dezvoltată, ci și servicii publice de nivel european (salubrizare, plan urbanistic etc.). Așa cum majoritatea urbelor din Vechiul Regat nu aveau și nici nu vor avea, cel puțin până în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial. Ar fi fost foarte bine dacă politicienii noștri și-ar fi însușit lecția de administrație și urbanism a Transilvaniei, adoptând- o și în Vechiul Regat. Din păcate, nu s-a întâmplat așa.

Nu pot decât să sper că proiectul Biblioteca istorică a Brașovului nu se va opri aici și că va viza și culegerile de documente și monografiile publicate în limbile germană și maghiară, înainte și după 1918. Evident, ar fi bine și ca volumele următoare să fie îngrijite la fel de bine ca acesta. Altminteri, utilitatea lor ar rămâne locală și sentimentală, nu culturală. 

Arhitectura industrială în Brasov 1880-1940

Revoluția Industrială, s-a manifestat cu precădere între secolele XVIII și XIX și a fost o perioadă în care societățile predominant agrare, s-au transformat radical, mediul preponderent rural din Europa și America devenind mediu industrial și urban. Spun cu precădere pentru că se manifestă diferit și este percepută ca o mișcare care a determinat dezvoltări urbane și sociale semnificative.

În România, aproape că Renaștere nu se manifestă, ci mai curănd avem un Ev Mediu întârziat. Dezvoltarea țărilor române este încetinită de luptele interne pentru putere. Scaunul de domnie se cumpara cu bani mulți și domnitorul este astfel nevoit să vândă principalele funcții în stat. După înstaurare toți sunt interesați în primul rând de recuperarea investiției. Interesul este de a păstra sistemul într-o formă cât mai simplă pentru a putea fi controlat cu ușurință.

Dincolo de Carpați lucrurile stau ceva mai bine, Imperiul Austro-Ungar având o formă de organizare mult mai bună și un interes pentru a dezvolta regiunea pe care o controlează. Singurul impediment este cel legat de lipsa drepturilor civile pentru „etnia” română. Astfel dezvoltarea urbană și socială este mult întârziată față de restul Europei.

Pentru Brașov revoluția industrială ocupă astfel un alt tronson de timp, dar este șansa de a recupera mai repede decalajul față de vest. Industrializarea a marcat o schimbare atât a utilajelor și a producției în masă, dar și a sistemelor constructive sau a claselor sociale. Industriile de fier și textile, împreună cu dezvoltarea motorului cu aburi, au jucat un rol central în Revoluția Industrială, care, a generat îmbunătățirea sistemelor de transport, comunicare și servicii bancare. În timp ce industrializarea a adus un volum sporit de produse diverse de larg consum, fabricate în număr mare, nivelului de trai s-a îmbunătățit, dar neuniform. Populația a fost atrasă către mediul urban, ce a dus la ocuparea forței de muncă și condițiile de viață de multe ori sumbre pentru clasele sărace.

Întrând mai tarziu în jocul industriei, Brațovul a putut învăța din greșelile altor regiuni. Industria si arhitectura industrială în Brasov se dezvoltă în pas cu Europa, păstrând ușorul decalaj specific contextului. Situat la marginea Imperiului Austro-ungar, la intersecția unor rute comerciale consacrate, orașul este asaltat de nenumărați industriași sași.

Mica industrie este consemnată în Brașov încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea prin mici filaturi, turnătorii, fabrici de hârtie, de lumânări, de textile. Structura de organizare nu diferită mult de vechile ateliere de breaslă, fiind de cele mai multe ori manufacturi. Concomitent, industria va coexista multă vreme cu producția meșteșugarilor

, ultima având în tot secolul XIX o pondere ocupațională mult mai mare (în 1890, 27,6% din populația activă era asimilată meșteșugarilor și doar 2,7% muncitorilor din fabrici- adică 822 de persoane – cf. recensământului maghiar preluat de Eduard Gusbeth în Das Sanitătswesen in Kronstadt im Jahre 1890). Mașinile cu aburi apar târziu, doar în jurul anului 1850 și sunt utilizate izolat, probabil din motive financiare.

După 1880, luat ca punct de referință în expoziția de față, fabricile încep să se dezvolte cu o altă viteză, să apară investiții noi în industrii private și dE? stat, cu o mai mare anvergură. Inițial arhitectura industrială nu are o stilistică proprie, ea adoptă o estetică sau alta dintre cele disponibile și care sunt specifice clădirilor civile.

dar, contrar ideii răspândite că este rezultatul regimului comunist postbelic, se instalează în societate cu mult înainte de acesta. Rădăcinile industriei apar în secolul ai _XIX-Iea, cu momente importante de expansiune în jurul anului 1890 iar apoi în perioada

interbelică. După al doilea război mondial, practic, majoritatea marilor întreprinderi dezvoltate și cunoscute în comunism (sub nume care fuseseră schimbate) aveau deja nucleele constituite.

A existat o arhitectură specifică industriei în Brașov? În ce măsură a fost în spiritul vremii și cât a fost rezultatul condițiilor locale, căror circumstanțe tehnice i se datorează înfățișarea ei, cine a construit-o și mai ales, se poate vorbi de valoare arhitecturală în cazul ei? Fără a avea pretenția unor răspunsuri definitive, materialele care urmează încearcă mai degrabă să creeze premisele pentru posibile răspunsuri.

Prin urmare, în perioada studiată în Brașov se poate observa că:

– până în 1918 când se încheie războiul , fațadele fabricilor se integrează în

vocabularul Eclectismului (stil specific celei de-a doua jumătăți a secolului al

XIX-lea, bazat pe recursul la stiluri mai vechi, consacrate).

– după 1918 sunt experimentate idei ale Expresionismului, Bauhaus-ului,

Raționalismului -curente arhitecturale cristalizate în zona central-europeană

la care erau conectati marea majoritate a arhitectilor care activau în Brasov. ' ' ,

Apariția și disponibilitatea unor materiale noi (fierul forjat, oțelul, cimentul

_ Portland) și inovarea unor tehnologii de construcție (profilele metalice 1,

planșeele mixte din cărămidă și grinzi metalice, betonul armat -și utilizarea ·

sa în diverse elemente structurale) constituie o șansă pentru necesitățile

funcționale ale fabricii și conformează o nouă plastică arhitecturală.

Volumetria fabricii experimentează de la începuturi modele specifice altor

genuri de clădiri, caracterizate de dimensiuni mari: resedinte nobiliare

ferme, grajduri, mori etc.

Dacă nu există un stil specific arhitecturii industriale, există trăsături generale,

valabile și astăzi :

– un tip specific de organizare, ierarhic (zona administrativă către stradă, în

spate producția și apoi depozitele}

– construcția are valoare reprezentativă, de unde rezultă o preocupare

pentru partea vizibilă către oraș (fațadele vizibile beneficiază de tratare

arhitecturală, în vreme ce restul este gândit minimal}. De aici apare și ruptura

între fațadă și conținutul fabricii, caf8 nu se reflectă între ele.

– o lipsă a elementelor particulare, în favoarea celor tipizate, reduse ca

număr și uniformizate la maximum.