Braila Peisaje Culturale Si Identitate Etnica

Economie

Braila Peisaje Culturale Si Identitate Etnica

Byadmin ianuarie 1, 2024

BRĂILA-PEISAJE CULTURALE

ȘI IDENTITATE ETNICĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. Dezvoltarea temporală, spațială și urbană

Perioada de întemeiere a orașului

Dezvoltarea comunităților

Redefinirea multiculturală a orașului?

CAPITOLUL 2. Peisaje culturale și identitate etnică

Peisajul cultural grecesc

Peisajul cultural lipovenesc

Peisajul cultural turcesc

Peisajul cultural evreisc

Peisajul cultural bulgăresc

CAPITOLUL 3. Patrimoniul cultural multietnic material și imaterial

3.1 Peisajul cultural multietnic material

3.1.1 Elemente de arhitectură

3.2 Patrimoniul cultural multietnic imaterial

3.2.1 Manifestări etnofolclorice

3.2.2 Gastronomie

CAPITOLUL 4. Valorificarea elementelor identitare etnice

4.1 Propuneri trasee turistice-Reactivarea moștenirii multiculturale

4.2 Evaluarea ofertei actuale-probleme, disfuncționalități

CAPITOLUL 5. Brăila multiculturală surprinsă de social media

Bibliografie

Introducere

Prin această lucrare, încerc să redau o imagine de ansamblu a moștenirii multietnice conservată de-a lungul timpului și potențialul său de a activa turismul de tranzit în municipiul Brăila. Punerea în valoare a patrimoniului se încadrează totodată și în regenerarea urbană, tendință tot mai des întâlnită, ce a luat amploare într-o mai mare sau mai mică măsură și în România, respectiv Brăila. Orașele au fost și rămân locul unde se înregistrează progresul și activitățile intelectuale, culturale și tehnologice. Fenomenul urban este în continuă schimbare și evoluează în funcție de civilizație și epocă.

La Brăila s-a format un mozaic de religii și limbi diferite, tradiții și norme de viață, reguli vestimentare și culinare. Fără acest amestec de elemente, aspectul urbei ar fi fost cu siguranță mai comun și mai puțin însuflețit pentru că este evident că oamenii au creat orașul după chipul și asemănarea lor, lăsându-și amprenta până în zilele noastre. Populația autohtonă și-a valorizat propria cultură prin alimentarea permanentă a curiozității față de cultura etnică alături de care conviețuiau în realitatea cotidiană, practicată instinctual și cu naturalețe.

În primul capitol am făcut o scurtă introducere în istoricul evoluției orașului pentru a înțelege motivele stabilirii în trecut a mai multor comunități. Descrierea se referă în mare parte la aspecte fizico-geografice ce au favorizat consolidarea așezării la Dunăre, atât a populației autohtone, cât și a populației alohtone. Capitolul al II-lea a fost dedicat descrierii comunităților ce încă există în Brăila. Am realizat o comparație trecut-prezent pentru a sublinia diminuarea numărului de minoritari. Accentul cade însă pe omogenitatea fiecărei comunități, dezvoltare, conservare.

Cel de-al treilea capitol se referă la inventarierea moștenirii, pentru a construi baza potențialului turistic. Capitolul IV propune trasee turistice inedite, altele decât vizitarea obiectivelor deja cunoscute. Ultimul capitol tratează noile tendințe modern, multiculturalismul văzut prin ”ochii” social media. Am propus acest capitol, deoarece se încearcă promovarea obiceiurilor, tradițiilor minorităților, prin mediul online.

Am ales ca studiu de caz „Brăila-peisaje culturale și identitate etnică” datorită încărcăturii istorice și modul de funcționare în trecut a sistemului și modul în care ar putea funcționa în prezent. Pentru a înțelege etapele de metamorfozare trebuie să avem în vedere: cadrul natural, istoricul, peisajele cultuale, dezvoltarea urbană, percepția turistică și modul în care acestea interacționează.

CAPITOLUL 1. Dezvoltarea temporală, spațială și urbană

Deschiderea capitolului I cu o scurtă descriere fizico-geografică nu este întâmplătoare. „În acest loc, a luat ființă așadar așezarea care avea loc să devină poarta spre lume a unei țări întregi și important centru comercial.” Diversitatea etnică se explică și prin natura orașului de port la Dunăre și poziționarea sa în cadrul României. Străinii se stabileau aici, potrivit lui Reinhard, datorită „ușurinței dacă nu de a face avere, cel puțin de a-și câștiga existența.” Orașul-port Brăila este reședința județului cu același nume și se învecinează în nord cu județul Galați, Vrancea în NV, Buzău în V, Ialomița în S, Constanța în SE și Tulcea în E.

Cea mai mare parte a județului este așezată în zona de câmpie tabulară în care se includ văile Dunării, zona de terasă și o parte din câmpia de subsidență. Relieful zonei luate în studiu este de origine acumulativă, are aspect uniform și este tipic zonei de câmpie. Rețeaua hidrografică a jucat și joacă un rol important la formarea și sculpturarea reliefului. Aluviunile cărate de râurile carpatice și aduse de Dunăre la sfârșitul pleistocenului dovedește această importanță. Sculptarea teraselor s-a făcut la mijlocul cuaternarului ca urmare a mișcărilor epirogenetice care se continuă și astăzi.

Zonele cele mai joase ale orașului Brăila se înregistrează pe grindul fluviatil ce are o altitudine de 8 m. Importanța grindului provine din găzduirea instalațiilor din zona portuară. Cea mai mare parte a intravilanului se întinde pe o înălțime de 12-25 m, care se ridică deasupra luncii printr-un versant abrupt, în parte amenajat sub formă de faleză. „Terasa Brăilei se prezintă sub forma unui relief aproape plan, ce coboară dinspre nord, de la Piscu Brăilei (33 m alt. abs.), spre sud-vest (15 m alt.abs. în Parcul poporului, în apropierea căii ferate) și de la est, dinspre Dunăre (22-23 m alt. abs. În dreptul Grădinii publice), spre vest (10-15 m lângă Lacul Dulce)”.

Referindu-ne strict la rețeaua hidrografică a orașului, Dunărea se detașează ca importanță de râurile Siret și Buzău. Dunărea influențează și își pune amprenta asupra climatului temperat-continental și asupra reliefului. Îndiguirea fluviului apară așezările și terenurile agricole de inundații. Totodată, are rol economic din punct de vedere al navigației, al irigațiilor, alimentarea cu apă.

Scurta trecere în revistă a elementelor referitoare la cadrul natural a fost necesară pentru a stabili poziția geografică a orașului și importanța acestora în dezvoltarea municipiului. Literatura de specialitate, studiile și cercetările realizate de-a lungul timpului au dovedit că există relații strânse între condițiile naturale (sol, relief, climă), calitatea acestora și formarea așezărilor umane. Astfel, condițiile naturale favorabile au transpus în trecut orașul drept un port multicultural, cosmopolit datorită bogățiilor de care dispunea.

Perioada de întemeiere a orașului

Prin câteva clișee, Brăila este cunoscut ca singurul oraș din România care a avut un restaurant mișcător ce făcea un tur de 360° al împrejurimilor în timp ce serveai masa, port Dunărean, fântâna cinetică, Casa memorială „Panait Istrati”, Teatrul „Maria Filotti”, Biserica Grecească, Muzeul Brăilei. Retrospectiv, vom observa că Brăila a fost și poate fi mai mult de atât. Cercetările arheologice atestă o locuire omenească de peste cinci milenii, începând din comuna primitivă și până în zilele noastre. Cadrul natural prezentat anterior a fost un element propice favorizând existența vieții umane din toate timpurile.

„Cea dintâi mențiune documentară referitoare la Brăila se întâlnește, după părerea unor cercetători, în lucrarea Libro del conoscimento, care datează din jurul anului 1350”. Zona Deltei, deși avea o importanță geopolitică, militară și economică deosebită, constituia totuși un teritoriu greu de apărat și dificil de stăpânit pentru domnii Țării Românești. Din acest considerent a luat naștere Brăila, așezare situată ceva mai spre vest, dar lângă care puteau acosta cu ușurință corăbiile venite din mare, pe Dunărea Maritimă. Ea va deveni curând cel mai important oraș-port al Țării Românești la Dunăre.

Prima menționare a orașului apare pe la 1350, într-o descriere geografică spaniolă cu o grafie alterată: ”Drinago” care a fost corectată de cercetători în ”Brillago”.

Totuși, Brăila a fost atestată documentar la 20 ianuarie 1368 de domnitorul Vladislav I prin documentul ce privilegia negustorii din Brașov și Țara Bârsei, unde „menționează clar numele orașului sub forma Brayla, Braila (excepta via Braylan, per dictam viam Braylam)”.

Prin același document, domnitorul acorda un regim de favorare orașului-port Brăila, toate mărfurile tranzitate pe aici beneficiau de o reducere a taxelor vamale. Acest regim a ajutat substanțial la dezvoltarea așezării urbane atrăgând un număr mare de neguțători și permițând să devină în primii ani ai secolului al XV-lea un important centru al comerțului internațional.

Poziționarea într-un cadru natural generos datorită proximității Dunării, a făcut ca orașul să devină un important centru comercial, loc de întalnire al produselor transportate de corăbiile venite din porturile aflate pe coastele Mării Negre și Mediteranei. La mijlocul secolului al XV-lea, așezarea era un centru comercial polarizator ce stârnea interesul străinilor.

Stăpânirea otomană nu a stopat viața economică, aceasta a continuat să evolueze, devenind nucleul de aprovizionare pentru capitala Imperiului. După aproximativ trei secole, Brăila este reintegrată Țării Românești în urma razboiului ruso-turc din 1828-1829, încheiat prin semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol din septembrie 1829. Tratatul prevedea libertatea de navigație pe Dunăre și pe mare, ducând la desființarea monopolului otoman asupra mărfurilor românești. Evoluția burgheziei, cu precădere cea comercială, legată de afacerile comerțului fluvial, a dezvoltat intensele tranzacții comerciale efectuate în port. Posibilitatea obținerii unor câștiguri mari și rapide a atras numeroși comercianți străini: bulgari, macedoneni, albanezi, greci, dar și francezi, belgieni, austrieci, italieni, evrei, precum și numeroși români transilvăneni, Brăila devenind o entitate multietnică. Conviețuirea românilor într-o diversitate etnică a dat portului de la Dunăre un aer cosmopolit și deschidere spre cultura europeană. Specializată în exportul cerealelor, speculând abil construirea rețelei de căi ferate, a reușit să transforme în favoarea ei rivalitatea cu portul vecin, Galați. O parte a veniturilor obținute din activitățile comerciale au fost utilizate pentru reconstrucție, modernizare și extinderea capacităților portuare. Anul 1911 a fost momentul culminant al valorii exportului, grație amplelor lucrări de modernizare a instalațiilor portuare și de construire a docurilor care cuprindeau un complex întreg de chei pentru acostarea navelor, încărcarea și descărcarea mărfurilor, silozuri și magazii, rezervoare de petrol, căi ferate, șosele, precum și un bazin pentru adăpostirea vaselor.

Cel mai mare progres economic s-a înregistrat în a doua jumatate a secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea. La finele secolului al XIX-lea, Brăila avea un aer occidental, multicultural, locuitorii conviețuiau în condiții armonioase bucurându-se de prosperitate. Dezvoltarea a permis existența de succes a mai multor firme și agenții fluviale, maritime. Portul, ca o importantă sursă pentru economia orașului deținea o medie pe zi de peste 40 de vase ce acostau și plecau. Această evoluție se impune la începutul secolului al XX-lea printr-un boom demografic și urbanistic. Începerea noilor construcții atât rezidențiale cât și industriale a luat amploare fiind încadrate într-o tramă stradală dezvoltată după un plan urbanistic riguros. Rețeaua de străzi este sistematizată după modelul radiar-concentric de tip amfiteatru, despre care specialiștii au spus că e o bună reprezentare cartografică, însă în realitate impune o estetică geometrică nepotrivită. Construcția imobilelor era trasată după norme riguroase, clădirile erau ridicate numai în conformitate cu planurile aprobate. Zonele centrale erau creionate prin case realizate exclusiv din cărămidă, cu o anumită fațadă.

Se poate spune că Brăila este un oraș al inovațiilor, aceasta deoarece se numără printre primele orașe românești care au beneficiat de iluminarea publică prin intermediul lămpilor de petrol în anul 1858. Transportul de pasageri din anul 1895 ce a plecat de la Brăila pe Dunăre poate fi privit drept o formă primitivă de turism. Lista inovațiilor poate continua prin numeroase exemple, cum ar fi prima uzină electrică sau primul tramvai electric în anul 1901, fabrica de celuloză din stuf sau cel mai mare castel de apă din țară ce se regăsește tot la Brăila.

Piețele, parcurile publice, pavarea străzilor, construirea rețelei de canalizare, a celei necesare apei potabile, introducerea tramvaiului electric, a iluminării stradale dezvăluiau la început de secol XX un oraș de talie europeană.

Dezvoltarea comunităților

Istoria brăileană conduce și la studiul legat de fizionomia orașelor românești, în mare parte invadate de străini. Studiile amanunțite și obiective asupra comunităților străine brăilene – comunitatea greacă, bulgară, evreiască, lipovenească – surprind contribuțiile prețioase la cunoașterea unor aspecte interesante ale vieții noastre orășenești. Mai mult însă, mișcările culturale și cele de revendicări naționale, organizate și pornite de la Brăila de greci, bulgari, albanezi, dau vieții brăilene aspecte ce nu se întâlnesc în viața niciunui alt oraș românesc.

În „Planul urbei Brăila” din anul 1899 apare o separare a cartierelor, numite atunci „mahalale”, colorate cu o anumită însemnătate. De exemplu, „mahalaua armenească” se remarca prin coloritul caselor ce erau vopsite în verde, „mahalaua lipovenească” din Pisc, păstrată și în present, cartierul german „Jakobsonstal” existent până în anul 1940. Prezența minorităților de-a lungul veacurilor a constituit un element important al Brăilei punând bazele dezvoltării orașului modern. Conturarea peisajelor culturale au ca scop salvarea memoriei și patrimoniului multicultural al orașului, valorificarea rezultatelor în scopuri culturale și turistice.

Povestea cetății Brăilei sub dominație turcească pare astăzi neverosimilă deoarece n-au mai rămas multe lucruri care sa ne introducă în acea atmosferă. Puținele amintiri sunt hrubele neamenajate din punct de vedere turistic, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ce în trecut adăpostea un lăcaș de rugăciune turcesc și o casă de început de secol XIX. „În colțuri atent păstrate în sufletul nostru au rămas ceva amintiri legate de turcii Brăilei din copilăria noastră: un fes colorat, niște vorbe stâlcite, miros de covrigi calzi, dulceața halviței și a sarailiilor și gustul atât de râvnit de bragă, sau de limonadă rece. Si totuși, turcii trăiesc și astăzi la Brăila…” Turcii sunt cea mai veche minoritate prezentă pe teritoriul brăilean datorită stăpânirii începând cu secolul al XIV-lea. Contribuția esențială se regăsește în centrul vechi sau istoric. Acolo se păstrează și astăzi porțiuni din vechile tuneluri folosite de turci. Brăila s-a dezvoltat pe un fundament ale cărui adâncuri ascund cel mai mare sistem defensiv construit de-a lungul Dunării de către turci. Un element atractiv al Brăilei sunt aceste tunele, hrube sau catacombe. Construcțiile întărite cu zidărie de cărămidă erau capabile să adăpostească praf de pușcă, alimente, aur și chiar soldați. Cea mai importantă hrubă ducea către Dunăre, de unde se putea pleca pe ascuns. Războiul ruso-turc a avut o însemnătate duală. Pe de-o parte au demolat cetatea Brăilei, iar pe de altă parte a fost incipitul dezvoltării unui nou oraș. Construcțiile din perioada comunistă nu au ținut cont de aceste căi subterane și au fost astupate. S-au mai salvat câteva catacombe, însă ele se află sub casele vechi sau în Parcul Grădina Mare, nedeschise să satisfacă dorința de cunoaștere a curioșilor.

Melancolia Brăilei de odinioară suprapune peisajul cultural completat de greci începând cu secolul al XIX-lea. Tratatul de la Adrianopol avea să pună capăt administrației otomane din Brăila și recunoașterea acesteia drept cel mai mare și important port dunărean al țării. Așa cum am menționat în capitolele anterioare, cadrul natural favorabil, măsurile pentru modernizarea orașului, preocuparea pentru traficul naval și noile facilități au fost premisele proprice atragerii valurilor de emigranți. O statistică a populației din anul 1838 plasează comunitatea greacă pe locul al doilea, după elementul autohton majoritar.

Sosirea populației de origine greacă s-a realizat datorită factorilor economici și politici. Familiile plecau din Grecia în căutarea unor zone care să le ofere stabilitate, o viață liniștită și un mediu avantajos afacerilor. Oamenii înstăriți se preocupau de un loc unde să-și continue afacerile și să se bucure de confort politic. „În această ecuație intervin și tendințele de cuplare a bazinului Mării Negre și a Dunării la rutele comerciale ale Mediteranei. Liniile de navigație din Egeea și Mediterana, legate de casele de comerț din Constantinopol și Odessa, se extind spre Sulina, Tulcea, Galați și Brăila. De aici, multe companii își mută sediul principal în vestul Europei, în special în Marsilia și în Londra, nume precum Draculis, Negropontes sau Embiricos fiind întâlnite în tot acest spațiu, către sfârșitul secolului al XIX‐lea.”

Alături de turci și greci, armenii au constituit un element important ce a dus la dezvoltarea orașului așa cum este în prezent. Asemenea comunităților prezentate anterior, armenii brăileni au scăzut numeric, însumând aproximativ 14 familii. Așezarea primilor armeni nu a fost întâmplătoare. Așa cum am exemplificat, comunitatea stabilită la Brăila se ocupa cu negustoria. Este atestată documentar din anul 1828. Principala arteră comercială găzduia un număr de 25 de familii de armeni și 21 de familii de evrei. Comunitatea armenească se găsea într-o colonie cunoscută drept „mahalaua armenească”. Armenii și-au adus contributia prin arhitectură. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Mikayel Alecsan Katahian, a proiectat clădirile „Carantina” din porturile Brăila și Galați. De asemenea, a executat proiectul de sistematizare al Brăilei. Tot în această perioadă, au fost executate construcțiile noi din zona portuară. Profilul identitar se remarcă prin construcții și personalități marcante. Fabricile erau în realitate ateliere de țesut covoare orientale, cea mai însemnată fiind „Buhara”. Biserica armeană din Braila datează din secolul al XVII-lea, putând fi dovedită vechimea prin piatra funerară din anul 1677, ce se află în curtea bisericii. Biserica a îmbrăcat culoarea verde a mahalalei. Construcția din scânduri de pe strada I.L.Caragiale colț cu strada Galați a ars, fiind înlocuită cu altă biserică provizorie. În 1869 prin intermediul donațiilor a fost reclădit edificiul, sfințit în iulie 1871. Primul război mondial a cauzat deteoriorări ale esteticii urbane a Brăilei. O mare parte a comunității s-a refugiat în Moldova, iar biserica a ramas în paragină. După anul 1931 prin bunăvoința enoriașilor rămași în țară, a putut fi posibilă reclădirea lăcașului de cult ce este astăzi martor al existenței îndelungate a armenilor pe pământul dunărean.

Armenii au înființat și organizații ale comunității, cum ar fi cele cu profil social și cultural: Societatea Armeanilor Brăileni de ajutorare a săracilor, întemeiată în anul 1894, Uniunea de binefacere a Crucii Roșii din Brăila fondată în 1902, Uniunea Doamnelor Armene (1923), Ararat (1933)-organizație culturală pentru tineret dotată cu o mică bibliotecă, Asociația Tineretului Armean–Garabet Ibrăileanu (1937). Personalitatea reprezentativă a comunității a fost medicul Ana Aslan, fondatoarea geriatriei mondiale, figură emblematică a României. Familia sa era de orgine armeană, tatăl Anei Aslan era Mărgarit-Magardici Aslan, negustor cerealist și fruntaș al comunității armene, iar mama, armeancă din Suceava.

Trecerea Brăilei sub administrare românească a fost un moment favorabil și pentru evrei. Aceștia aveau diverse preocupări de la agenți comerciali și proprietari de hoteluri, case de comerț, publicații locale medici sau agenți consulari până la cârciumari sau cărăuși. Apartenența românească a permis dezvoltarea pe cursul Dunării a mai multor orașe prin revitalizarea activităților economice. Progresul economic și urbanistic au dezvoltat orașul ca entitate urbană prin atragerea populației rurale. S-au așezat strategic și s-au adaptat în funcție de cerințele pieței. Educația a jucat un rol esențial, erau școliți în domeniile în care activau. Aveau o mentalitate deschisă și o capacitate adaptativă impresionantă. Se remarca specificul activităților în funcție de anotimp. În anotimpul cald, se punea preț pe comerțul pe Dunăre, iar iarna, cand Dunărea era înghețată evreii se bucurau de viața boemă a Brăilei. Dominau o mare varietate de meserii, dezvoltau afaceri prin croitorie, cizmărie, bijuterii, tâmplărie. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se remarcau alături de greci practicând comerțul cu succes. Dominau portul, dețineau afaceri comerciale și firme. „În 1899, în orașul Brăila funcționau 244 de firme evreiești, iar în județ doar două.” Au deținut supremația afacerilor după primul razboi mondial exploatând orice nișă. S-au preocupat de cereale, vinuri, confecții, tricotaje, parfumerie, bijuterii, orologie, brutărie, macelărie, etc. Integrarea culturală a jucat un rol important. Evreii au invățat limba populației autohtone, fară însă a se supune procesului de aculturație. Au dezvoltat școli și au îmbrățișat profesii liberale în artă, ziaristică, arhitectură, s.a. Comunitatea s-a ocupat de construcția școlilor, spre exemplu: școala de fete „Zion”, Școala confesională de Talmud Tara”, Gimnaziul „Renașterea”, Liceul Teoretic „H.L. și Netty Schaferr”. Cei ce au ales sa rămână în Brăila, și-au pus amprenta asupra acesteia. Este cazul arhitectului Iancu Predinger, autorul casei Embericos, ce astăzi găzduiește sediul Centrului Cultural Nicapetre. Au existat 14 sinagogi ale evreilor, însă de-a lungul timpului condițiile mai puțin prielnice au făcut ca în prezent să se păstreze doar Templul Coral de pe strada Petru Maior. În perioada 1970-1980 situația s-a schimbat radical pentru evreii din Brăila. Datorită regimului communist și a politicii duse de către acesta, s-a produs o depopulare prin repatrierea lor. Puținii evrei rămași își păstrează încă tradițiile.

Acest capitol nu poate fi încheiat fără a spune câteva cuvinte despre lipovenii din Brăila, poate una dintre cele mai active comunități ale prezentului din oraș. Se pare că au găsit în spațiul românesc un refugiu din motive religioase. La începutul secolului al XVIII-lea s-au instalat în Moldova, Muntenia și Dobrogea. „Potrivit informațiilor existente până în prezent așezarea starovreilor la Brăila a avut loc între 1818-1830. Eliberarea Brăilei de sub dominația turcă a fost deschizătorul de drumuri pentru cei ce au găsit un loc benefic aici. Rușii-lipoveni și-au format o așezare în satul Pisc, în prezent un cartier al orașului. Au reușit de-a lungul timpului să își păstreze limba, obiceiurile și tradițiile. Organizarea locuințelor din Pisc dezvăluie o structurare tradițională formată din casa de locuit și gospodăria, formată din magazii, construcții pentru specificul meseriilor. O particularitate a acestor case este baia de tip saună. Religia joacă un rol important în viața armenilor, lucru ce se deduce și din așezarea icoanelor deasupra ușii sau într-un loc special, numit „Colțul lui Dumnezeu”. Tradițiile lor sunt vii păstrându-și identitatea în diversitate. În cartierul Pisc, duminica sau în zile de sărbătoare, credințele se concretitează prin dansurile specifice, cântece și portul tradițional. „De ziua Sfântului Ioan Botezătorul, lipovenii din Brăila sărbătoresc Crăciunul, cu 13 zile mai târziu decât frații ortodocși din Răsărit. A doua ca mărime din țară, după cea din Tulcea, Comunitatea Rușilor Lipoveni din Brăila se îmbrăcă în straie de sărbătoare. De la primele ore ale dimineții, rușii lipoveni merg la Mitropolia „Acoperământul Maicii Domnului", de pe strada Zidari, îmbrăcați în costume tradiționale. Alții merg la bisericile din Pisc. A doua zi , lipovenii participă la slujba Soborului Maicii Domnului și a Sfântului Mare Mucenic Ștefan. După săptămâni de post aspru, mesele lipovenilor din Brăila și din Pisc sunt încărcate cu bucate alese, pregătite după obiceiurile strămoșești.”

Dezvoltarea acestor comunități pe teritoriul Brăilei a însemnat totodată și progres. Școlile particulare au fost deschise mai ales de greci pentru populația îndeosebi greacă și bulgară. Profesorii erau bulgari și greci. Elevii proveneau din familii de vameși, cofetari, judecători, căpitani de port sau băcani. Numele lor, Petrache, Popovici, Apostol, Panait, Haralamb, etc., le regăsim astăzi drept nume curente românești. Aceste familii au fost „adoptate” în masa românească, fără însă să își piardă identitatea.

1.3 Redefinirea orașului?

Geneza orașului Brăila este diferită, are un farmec aparte și o istorie interesantă. Nu se poate vorbi despre dezvoltarea urbană dacă nu ținem cont de factorii determinanți, în acest caz, populația și factorii naturali.

Cetatea otomană a fost dărâmată complet în timpul războiului ruso-turc din 1828-29, pe ruinele sale răsărind o nouă așezare. Orașul a suferit o metamorfoză totală. Creșterea demografică era rezultatul unei bune politici de colonizare cu populație autohtonă, dar și al mirajului perspectivelor economice. Așa cum se poate observa din cele prezentate, străinii nu ignorau resursele orașului. Turcii și grecii vin și caută grâne și produse de primă necesitate. Li se adaugă câteva zeci de familii evreiești, de armeni și lipoveni. Amestecul etnic și confesional constituia el însuși un element de modernitate.

După distrugerea orașului, Brăila se reclădește de la fundație. Străzile au o tramă bine sistematizată, iar străzile sunt construite regulat. Dezvoltarea comerțului, lucrările de construcție însemnau intenții înfloritoare pentru oraș. Proiectele de edificare și înfrumusețare a orașului aveau în vedere construcția unei piețe cu numele Arhangelui Mihail, în mijlocul căreia să se ridice o biserică înconjurată de case zidite după același plan, cu magazine și galerii acoperite. Alte amenajări importante priveau un pavilion modern de carantină, din cărămidă, și mai ales sistematizarea portului, adânc de 10-12 picioare la punctul de ancorare și de circa 15 picioare în zona navigabilă. A început construcția și ridicarea silozurilor necesare pentru depozitarea cerealelor. La jumătatea deceniului al patrulea, Brăila ajunsese un oraș comercial de succes. Începutul secolului al XX-lea a însemnat pentru Brăila un proces de explozie demografică și urbanistică. În această perioadă au luat naștere toate clădirile importante și se formează moștenirea actuală. Reamintim aici că Brăila este printre puținele orașe din țară care au beneficiat de iluminatul public cu lămpi de petrol (1858), s-a folosit pentru prima oară betonul armat la construcția de cheiuri și dane pentru Portul Brăila (1883-1892), vaporul cu aburi Orient este prima navă românească pleacă de la Brăila pe Dunăre cu transport de pasageri (1895). Anul 1900 scoate orașul în prim plan prin implementarea tramvaiului electric. Cel mai mare castel de apă din țară, cu o capacitate de 1200 metri cubi, este dat în funcțiune la Brăila (1912). Între 1847-1858 s-a construit spitalul, s-a mărit suprafața orașului, iar în 1860 s-au pavat primele străzi. Anul 1894 marchează prima încercare de prezentare a unor planuri de sistematizare a orașului. Patru ani mai tarziu, s-a înființat o linie de tramvai ce unea centrul, parcul Monument și Lacu Sărat. Lucrările ample de restructurare au loc după cel de-al doilea război mondial. Până la sfârșitul anului 1975 sunt finisate locuințele din cartierele Hipodrom, Obor, Viziri I,II,III și străzi precum Dorobanți, Ardealului, Galați. Dezvoltarea urbanistică prevedea trei zone importante: Progresul-îndeplinea funcția industrială, Calea Călărașilor-rol politico-administrativ și Bulevardul Karl Marx-zonă cu blocuri înalte, prevăzute la parter cu spații comerciale.

Dezvoltarea urbană a Brăilei trebuie privită prin prisma localizării în imediata apropiere a Dunării. Nu se poate vorbi despre Brăila fără să includem Dunărea. Așa cum s-a putut observa din firul narativ al capitolelor parcurse, Dunărea a fost elementul esențial al stabilirii străinilor. A favorizat comerțul, a fost poarta de legătură dintre Orient și Occident, a menținut dinamica economiei orașului mult timp. Aceste lucruri însă, sunt doar istorie, povești din trecut.

Planul urbanistic general din anul 2011 are obiective mărețe. Reîntoarcerea la Dunăre încearcă valorificarea spațiului într-un mod durabil. De asemenea, se încearcă o organizare multipolară, urmărind linia Dunării „axa albastră a orașului”. Armonia dezvoltării urbane este un alt țel, prin limitarea expansiunii urbane difuze, folosirea optimă a resurselor de teren sau folosirea surselor alternative de energie. Se pune un accent deosebit pe Brăila-oraș multicultural. Să se redescopere oare bogățiile ascunse și neprețuite? O parte din aceste inițiative au fost puse în practică, iar altele așteaptă încă pline de speranță pe tărâmul făgăduinței. Punerea în valoare a Dunării a dat rezultate în trecut, contribuind la plusul economic. Prin tehnologia prezentă, mulțimea inițiativelor, există posibilitatea revenirii orașului la forma sa feerică.

Industria, cea care a propulsat orașul, a decăzut astăzi, supraviețuind în cea mai mare parte ramura textilă. Cea mai dramatică scădere a fost înregistrată de port. Activitatea s-a redus , rezumându-se acum doar la suportul pentru ambarcațiuni de agrement.

Toate inițiativele planului urbanistic sunt menite să asigure prosperitate și să ofere sistemului funcționalitate, schimbare și modernizare. Prin proiectele demarate se observă că se dorește redefinirea orașului prin moștenirea multiculturală.

Capitolul 2. Peisaje culturale și identitate etnică

Populația orașului Brăila în anul 1932

Date preluate din Oficiul Stării Civile de pe lângă Primăria Brăila din 1932, în Gh. Mihăilescu, Populația Brăilei studiu de demografie dinamică și statistică, în „Analele Brăilei”m IV, 1932, p. 106-137

Peisajul cultural grecesc

Teritoriul Brăilei a fost călcat de mulți călători ce au amintit în scrierile lor un oraș prosper. Aproximativ după anul 1800, grecii au fost primii coloniști moderni care s-au așezat în zona Brăilei lăsând o amprentă înfloritoare. „Ei nu au apărut de niciunde ci au fost prezenți, ca etnie, dintotdeauna pe pământurile românești, în valuri mai mici sau mai mari. Un asemenea val, de mari dimensiuni, s-a înregistrat în sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea. Grecii, cu precădere insulari, cu arta navigației și comerțului în sânge, au urcat pe Dunăre până la Brăila, stație finală pentru mulți dintre ei.”

Motivele ce i-au atras în această parte a țării sunt diverse. Natura cauzelor este economică, politică, mai ales în perioadele de confuntare cu otomanii. Grecii căutau un loc liniștit și propice pentru întemeierea unei familii și dezvoltarea unei afaceri.

Secolul al XIX-lea este marcant pentru Brăila datorită Tratatului de la Adrianopol ce punea capăt războiului ruso-turc și totodată oferea libertate orașului, așa cum am menționat anterior. Sfârșitul administrației otomane din Brăila a însemnat un mare plus și avea să îi aducă recunoașterea de cel mai mare port dunărean al României. Încă de la început, grecii înțeleseseră viitorul ce aștepta noul port și-și rezervaseră locurile cele mai bune. De atunci numărul grecilor, armatori, comisionari, negustori de grâne n-a scăzut până la mijlocul secolului al XX-lea. „La Brăila exista o colonie puternică de negustori greci, după anul 1838, înființarea unei deputății care să privegheze asupra portului și orașului.”

O statistică din 1838 arată că în structura populației, după elementul românesc majoritar, etnicii greci ocupau locul al doilea. La sfârșitul secolului al XIX‐lea doar o treime din populație era autohtonă, restul era constituită din români veniți din alte regiuni ale țării, în special Buzău, Vrancea și Transilvania, din greci, evrei, ruși lipoveni, turci, austrieci, germani, italieni, francezi, englezi, sârbi, elvețieni și chiar belgieni.

Principalele ocupații erau negustoria cu cereale și articole alimentare. Inițiativa negustorească pentru eficientizarea operațiunilor comerciale a înființat prima instituție financiară, Banca Filemborică. Exista o armonie între buna funcționare a portului prin traficul naval și activitatea comercială. Grecii, în funcție de ocupațiile și de meseriile practicate, s‐au așezat strategic: armatorii și marii comercianți locuiau în zona Piața Poligon‐strada Grădinii Publice, strada Belvedere‐strada Fortificației, Vadul Schelei, în timp ce marinarii se grupaseră între strada. Călărașilor, str. Pensionatului și bulevardul Al. I. Cuza. Alte contribuții înscrise sunt Biserica Greacă, Pensionatul Penetis pentru ajutorarea fetelor cu stare materială modestă și Școala Greacă de Băieți. Așezările comunității și zona de activitate se situau în apropierea portului datorită utilităților necesare: docuri,siloz de cereale, magazii de depozitare a mărfurilor. Minoritatea greacă a vremii respective marchează o perioadă înfloritoare, prosperă atât prin propulsarea economiei cât și prin construcțiile de ordin cultural. O imagine feerică din anul 1862, adăpostește la Căpitănia portului Brăila șase nave cu proprietari de etnie greacă.

În afară de ocuparea celor mai bune poziții în comerț, grecii au fost interesați și de industrializarea cerealelor. La jumătatea secolului al XIX‐lea au înființat întreprinderi de măcinat grâu și produs pâine. Se remarcă și Fabrica de pâine Nicoli Paplomata Atanasiu, construită în 1840 și Fabrica de pâine Tudorache Cantachide, construită în 1859. În 1882 brutăriile deținute de greci se întindeau în toate colțurile orașului: Haralambie Mavrochefalo, str. Călărași; Nicoli Galiatzatos, str. Frumoasă; Panaghi Melos, str. Galați 59; Dionisie Valeriano, str. Galați 46; Dumitru Galiatzatos, str. Galați 10; Stamate Paxino, str. Lipovenilor 18; Spiru Halichea, Bulevardul Cuza 152.

Tot grecii au fost inițiatorii construcțiilor de mori grandioase: moara Galiatzatos, amplasată pe strada Roșiori, dispărută astăzi, moara Violatos, ridicată pe malul Dunării cu scopul de a economisi bani față de transportul grânelor pe calea ferată. La data inaugurării, moara era cea mai mare unitate de profil din sud‐estul Europei. În prezent, pe locul fostei clădiri strălucitoare se găsește doar un edificiu abandonat. Moara Lykiardopol, construită în apropierea docurilor în 1912 era dotată cu cea mai bună tehnologie austriacă și germană de la acea vreme, prevăzută cu o capacitate mare de prelucrare demnă de a o clasa prima între rivale.

Implicarea grecilor în viața economică merge mai departe de marile unități de morărit și micile brutării sau cuptoare de pâine. Întreprinzătorii greci au exploatat la maximum bogățiile ce le oferea Bărăganul, dezvoltând fabrici de paste făinoase și biscuiți. „Unul dintre cele mai bune exemple este întreprinderea Melissaratos – Fabrica cu Aburi de Paste Făinoase, Brăila str. Ștefan cel Mare nr. 219, Fraști Melisarato, Fidea alba No 0, cum suna marca inscripționată pe unul dintre ambalajele produselor. … În afară de aceasta, funcționau fabrica de paste făinoase Ambatis, precum și o fabrică de biscuiți, Mercur, iar printre acționari se aflau cei din familia Lykiardopol, Polydor și Basil. Tot familia Lykiardopol…a avut inițiativa construirii fabricii de biscuiți Ancora, amplasată pe bulevardul Al.I.Cuza.”

Istoria poate continua, grecii au avut o mare însemnătate pentru orașul Brăila. Sfârșitul prosperității comunității a avut loc datorită instaurării războaielor mondiale. În timpul marii crize economice, industria morăritului a suferit un declin serios. La începutul anilor ‘40 firma Moștenitorii Violatos a fost declarată falimentară. Căpitănia portului Brăila, presa vremii, anunțau o scădere considerabilă a activității portuare. Declinul constant transforma încântătorul oraș într-o epavă ce nu avea să‐și mai revină.

Diminuarea numerică a comunității elene din Brăila s-a datorat schimbărilor petrecute după anul 1944. Interzicerea dreptului de proprietate privată, noua legislație și obligativitatea de a alege între cetățenia de origine și cea română deveneau un impediment pentru greci.

Peisajul cultural lipovenesc

Populație originară din Rusia, s-a stabilit pe teritoriul Brăilei în a II-a jumătate a secolului al XVII-lea. Lipovenii au fost nevoiți să fugă din țara de origine sub motivul asupririi religioase. Pe fondul crizei religioase, comunitățile de staro-obradați, adică „veche credință-obiceiuri” au preferat exilul în schimbul siguranței culturale și a păstrării nealterate a credințelor.

Persecuțiile din ce în ce mai dese, i-au alungat pe credincioși spre marginile imperiului și chiar peste graniță, ducând cu ei și o mare parte din capitalurile rusești. În secolul al XIX-lea, se afirmă că o bună parte din capitalurile rusești erau în mâna acestor rarkolnici, oameni muncitori, întreprinzători și economi, dar mai ales foarte uniți.

Inițiativele de distrugere a lăcașelor de cult și interzicerea construirii altora noi, au făcut ca numărul preoților raskolnici ce trec granița să crească din ce în ce mai mult. Astfel, ei se refugiază în special în: „Turcia (Dobrogea de astăzi), în Austria (mai ales Bucovina), Moldova și Muntenia”, găsind un loc unde își puteau îmbrățișa cu libertate credințele.

Referitor la lipovenii din Brăila, aceștia s-au stabilit în jurul anilor 1819-1830, după ocupația turcească. Libera alegere le-a permis stabilirea în aceste locuri.. Putând să își exercite în deplină libertate credința și obiceiurile și-au format o comunitate ce încă din trecut s-a așezat în zona Piscului. Piscul reprezintă o zonă de locuire compactă. Aici, oamenii au reușit de-a lungul timpului să își păstreze limba, tradițiile și obiceiurile. În acest sens, un rol important l-a avut și biserica. Așa cum vom vedea în rândurile ce urmează, credincioșii și-au construit lăcașe de cult.

Trăiau în bordeie primitive, construite în pământ și se ocupau cu pescuitul, cultivarea pământului și diferite meșteșuguri. Fenomenul a luat amploare, lipovenii au devenit din ce în ce mai prosperi. Practicau pescuitul la o scară mare și comerțul local s-a exitins, ducând mărfuri locale spre vânzare la Brașov. Starea economică înfloritore le-a permis extinderea și construcția a două biserici de lemn.

Locuințele din Pisc definesc gospodăriile tradiționale. Acestea sunt formate din casa propriu-zisă și anexle gospodărești. Anexele cuprind bucătăria de vară, magazii și în funcție de ocupațiile gospodarului, locuri pentru depozitarea bărcii și uneltelor pescărești. Casele sunt așezate conform tradiției, cu latura mai mică spre stradă. Camerele, au deasupra ușii la intrare, Sfânta Cruce. Un loc aparte îl au icoanele. Pe un suport de lemn, spațiul icoanelor este împodobit cu flori, dantele vechi și motive tradiționale. Credința este pusă la loc de cinste în cadrul comunității, astfel că acest spațiu se numește „Colțul lui Dumnezeu”, unde oamenii cu datoria de a se comporta cu respect. Icoanele au mare însemnătate și sunt transmise din generație în generație. Obiceiul este ca, la căsătorie, tinerii să primească fiecare câte o icoană.

În literatură se vorbește despre rușii lipoveni ca fiind oameni simpli, pescari sau grădinari. Din gospodăria lor nu lipsește „bania”-baia de aburi, „lavicika-băncuța din fața casei”, crucea la intrarea în casă și icoanele de rit vechi deja menționate. De-a lungul timpului au existat mai multe tentative de recunoaștere oficială a comunității. Existau adunări și dorința de unificare. Atfel, prin membrii fondatori tradițiile sunt protejate din anul 1990 cand a fost înființată oficial comunitatea rușilor lipoveni.

Comunitatea rușilor lipoveni a evoluat armonios, conviețuind cu românii. Identitatea națională, culturală și etnică s-a păstrat, așa cum putem observa și astăzi. Nu se poate vorbi despre aculturație, deoarece lipovenii își practică mandrii credințele și obiceiurile.

Peisajul cultural turcesc

Conviețuirea brăilenilor cu populația de origine turcească a început în anul 1540, atunci când Brăila a fost ocupată de turci și transformată în raia. Brăila a fost întotdeauna în stransă legătură cu Dobrogea, care era populată de turci. Astfel, o parte din turcii din Dobrogea au pătruns în zona Brăilei. Aspirațiile de port important la nivelul țării au fost observate și de către turci. Au remarcat o oportunitate favorabilă, portul fiind o bogată sursă ce urma să devină indispensabilă în aprovizionarea Porții.

Raiaua Brăilei cuprindea inițial cetatea și satele din apropiere, bălțile și pădurile dintre cele două brațe ale Dunării. Conviețuirea românilor și a turcilor nu a fost întotdeauna pașnică. Administrația turcească din timpul raielei a fost realizată după sistemul guvenului otoman. După stabiliarea raielei, administrația era încredințată unui pașă ce avea titlul Beiu. „Beii sau begii raialei Brăila erau comandanții oștirilor turcești și își aveau garnizoana în Brăila. ” Exista o ierarhie bine stabilită. Astfel, Chehaia era ajutorul guvernatorului, Nazârul. Însărcinat cu adunarea veniturilor pescăriilor, primirea și predarea proviziilor de cereale, trimiterea cerealelor la Constantinopol, Nazârii erau persoane de încredere ale Porții și totodată îndeplineau rolul de guvernatori ai cetății. Cadii erau judecătorii locuitorul din raia. Uneori, mediau situații dintre Domnii Țării și Turcii raialei. Muftii îndeplineau rolul de preoți. Autoritatea lor se răsfrângea doar asupra credincioșilor musulmani.

În timpul dominației, orașul capătă o cu totul altă imagine. Sunt puține informații referitoare la viața brăilenilor din acea perioadă. „Din trecutul mai îndepărtat, de pe vremea stîpânirii turcești la Brăila, nu știu dacă se vor putea strânge vreodată destule documente, ca să putem cunoaște măcar liniile generale ale vieții românești din sechelele dunărene și din raiale. Aceasta este o problemă nerezolvată încă a istoriografiei noastre. Documentele mai principale, care ne dădeau știri despre viața românească din raiale și care se aflau strânse în Arhivele Statului, au fost evacuate la Moscova. Astfel, a dispărut singurul izvor principal din care se putea reconstitui amănunțit istoria Brăilei dintre 1540-1829.”

„Pentru anul 1809, documentele consemnează un asediu victorios al rușilor asupra cetății iar actul de capitulare care dădea dreptul de retragere liberă ne dă dimensiunea aparatului turcesc: garnizoana alcătuită din 4.100 de infanteriști și 1.100 de cavaleriști, precum și populația turcă în număr de 11.300”.

Ocupația turcilor asupra orașului s-a menținut până la semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829 atunci când, Brăila revine în granițele Țării Românești. Această perioadă a lăsat și urme desigur. În urma retragerii administrației și armatei, s-a retras și cea mai mare parte a populației otomane dar documentele vremii menționează prezența unor negustori turci la Brăila. Totodată, eliberarea Brăilei de sub dominație, însemna și libertatea comerțului. Principala preocupare economică a turcilor din decursul secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului al XX-lea a ținut de creșterea animalelor, mai ales oi, sau de domeniul manufacturier și comercial.

Turcii de astăzi, sunt descendenții ocupanților din secolul al XVI-lea. Și-au întemeiat familii și au luat viața de la capăt adaptându-se realității autohtone. Cei mai mulți dintre etnicii turci ce locuiesc în oraș provin și au familii mixte, integrându-se în peisaj fără probleme , alături de concetățenii lor. Nu mai sunt stăpânitorii de altădată ai cetății ci parte integrantă a devenirii ei, chiar dacă se deosebesc prin particularități legate de dimensiunile familiei sau prin credința islamică rămasă neschimbată, ambele definindu-le identitatea.

2.4 Peisajul cultural evreiesc

Reconstrucția Brăilei după anul 1829 a avut efecte favorabile. Progresele economice și urbanistice ale Brăilei au fost însoțite de creșterea populației urbane. În afară de populația autohtonă, au fost atrași de condițiile deschise comerțului valuri de emigranți: greci, bulgari, armeni, ruși-lipoveni, armeni, etc.

„Imediat după războiul ruso-turc (1828), populația Brăilei este recenzată, documentul întocmit atunci de serdarul Grigore Tăut fiind publicat în revista Analele Brăilei, seria veche. În catagrafie sunt prinse și 21 de familii evreiești, cu starea lor social, cea după care se încasau taxele cuvenite statului și cu structura ocupațională a acestora: mătăsari, bogasieri, croitori, cârciumari, ceauș și slugi.”

Evreii din Brăila proveneau din Galiția și Prusia. Cei mai mulți dintre aceștia erau croitori, cârciumari, sticlari. Aceștia exercitau negustoria, erau meseriași specializați în tinichigerie, tâmplărie, bijuterii. Pe lângă munca fizică, evreii profesau și ca oameni politici, avocați, doctori, scriitori, filozofi sau etnologi. Găsind un refugiu pașnic, până la sfîrșitul secolului al XIX-lea, numărul evreilor a crescut constant. În anul 1882 erau înregistrate 600 de familii, iar în 1891 numărul evreilor ajunsese la 6752.

Stabilirea evreilor pe pământ românesc nu a fost un proces simplu. Aceștia trebuiau a fi înregistrați de administrația locală, specificându-și ocupația pentru a-și dovedi totodată utilitatea. Legislația de început de secol XIX dădea drept de ședere doar evreilor împământeniți. Cei înstăriți erau primiți cu brațele deschise și li se aprobau solicitările pentru cumpărarea unor imobile. Zona în care s-a stability comunitatea se numește astăzi strada Mihail Sebastian. Se observă apropierea de artera comercială, de proximitatea față de port. În timp, strada a mai fost numită și Ulița Ovreiească, iar apoi strada Coroanei.

Dezvoltarea activităților comunității s-a realizat pe Strada Regală. Câștigul cel mai de seamă era reprezentat de capacitatea adaptativă la cerințele pieței și la profesiile căutate. Deschiderea față de schimbare, dorința de specializare și învățare, educație le-au asigurat prosperitatea. „Tranzacțiunile din port sunt cu deosebire în mâinile israeliților și grecilor. … În 1899, în orașul Brăila funcționau 244 de firme evreiești.”

După primul război mondial, sectoarele comercial și financiar sunt adjudecate de evrei. Au profitat de orice oportunitate, nișă existentă, cuprinzând o gamă largă de activități: „angrosiști de cereale și vinuri, depozite de combustibili solizi și lichizi, confecții de barbați și de dame, galanterie, comerț de manufactură și tricotaje, parfumerie, bijuterii, orologie, aparate de radio, articole de optică, chirurgicale și ortopedice, papetărie, fructe și legume, brutărie, măcelărie.”

Deși contextul legislativ nu a fost prielnic stabilirii comunității evreilor, aceștia au găsit metode de a se organiza în cadrul populației autohtone, putând să își păstreze și promoveze identitatea etnică.

2.5 Peisajul cultural bulgăresc

În timpul apartenenței Bulgariei de Imperiul Otoman, Brăila a fost centrul revoluționar și cultural al emigranților. În anul 1821, pentru a scăpa de asediile turcilor, bulgarii s-au refugiat în Muntenia. Majoritatea s-au adăpostit în porturile de pe malul Dunării, mai puțin în Brăila, care, la vremea aceea era stăpânită de turci.

După încetarea ocupației otomate din Brăila, aceasta a revenit Munteniei. Un număr însemnat de bulgari au găsit un refugiu prielnic aici. S-au instalat în casele turcești rămase libere și practicau negoțul. În anul 1863 au fost recunoscuți oficial drept comunitate, având drepturi și libertăți. Aveau nevoie de înființarea unei școli pentru ca urmașii să poată învăța limba maternă, cea a părinților și să-și exercite privilegiul de practicare a comerțului. Membrii comunității au participat la realizarea acestui ideal, înființând „Școala bulgară” . Pe lângă activitățile cotidiene, participau și la viața culturală. Au înființat prima societate bulgară de litere, ce avea să devină mai târziu Academia bulgară.

În calitate de centru de acțiune al comitetului revoluționarilor bulgari, au apărut și periodice în limba bulgară, care să sprijine și să reprezinte acest curent revoluționar. Între anii 1864-1877, au apărut în România 11 scrieri bulgărești din domeniul politic, literar, științific, umoristic, sub forma revistelor și ziarelor. Dintre acestea, până în anul 1877 au apărut cinci periodice la Brăila. O publicație importantă, mai precis întâia gazetă bulgărească, a fost tipărită în 1863, sub numele de „Albina bulgară”. Ea a fost continuarea ziarului Bulgaria ce apăruse la Constantinopole în 1859.

Bazele academiei bulgare, amintită în rândurile precedente, au fost puse în anul 1869, cu sprijinul mai multor tineri intelectuali bulgari. Această societate purta numele de „Bengarska

Knizoono druzcstuo". Publicațiile, inițiativele de renaștere națională, au fost îmbrățișate de către români, permițându-le bulgarilor să lupte pentru idealul național. Și-au putut desfășura inițiativele politice și culturale cu libertate, putând șă își păstreze identitatea intactă.

Așa cum am observant, rolul Brăilei în renașterea națională culturală a poporului bulgar, a fost foarte însemnat.

CAPITOLUL 3. Patrimoniul cultural multietnic

Clădirile funcționale și nefuncționale ale Brăilei ascund o veche istorie, fiind majoritar construite în perioada de prosperitate maximă. „Toate instituțiile noului regim capitalist, aci, la Brăila și la Galați, iau naștere întâi. Ele erau aduse de negustorii străini, veniți în porturile noastre dunărene. Aceștia aduceau cu ei spiritul economiei banului, metodele, instituțiile. Cele dintâi societăți de asigurare, bănci (zărăfii), întreprinderi de navigație, organizații pentru export de cereale, la Brăila prind a se închega întâi. În primele două decenii după eliberare, de la 1830-1850, ținutul Brăilei este un adevărat laborator social, unde se poate observa, cu o claritate surprinzătoare, transformarea social-economică în care intrase viața românească” . Viața orașului începea și se termina în port. Vase, sub cele mai felurite pavilioane, plecau zilnic, ducând în pântecele lor, grânele aurii ale Bărăganului. Marinarii care zăboveau câteva zile, cât să se descarce mărfurile aduse, vizitau lupanarele, nelipsite instituții ale vieții portuare, iar hamalii, în așteptarea unui angajament stăteau la umbră, cu prețul pe care-l pretindeau pentru o oră sau o zi de muncă, înscris pe talpa piciorului. Zumzetul portului nu se întrerupea decât iarna, când Dunărea îngheța. Dar chiar și atunci existau armatori care își mutau activitatea la Sulina.

În zestrea arhitectonică a orașului se mai păstrează astăzi doar o mică parte a edificiilor ridicate de prosperele comunități de altădată, care constituiau punctul de referință și locul în care se săvârșeau evenimentele cele mai însemnate ale vieții lor.

3.1 Elemente de arhitectură

Piața Traian concentrează cele mai multe elemente de arhitectură. Nicolae Iorga (1904) suprinde cele mai importante componente „Niciun oraș din lume n-are o astfel de piață și ea-și află cu greu pereche chiar în centrele mai mici ale Apusului… Clădiri înalte, unele deosebit de monumentale, ca Teatrul Rally, Hotelul Francez, formează zidurile..Armatorul, bancherul grec sau italian își ia masa supt lumina electrică, în sălile luxoase ale Hotelului Francez sau Splendid, clădiri simbol pentru centrul Brăilei.”

Biserica Sf. Arhanghel Mihail

Biserica Sfinții Arhangheli este un monument important de arhitectură pentru istoria Brăilei. Conform izvoarelor nescrise, biserica a fost clădită acum 250 de ani. Se spune că a fost construită în timp ce orașul se afla sub dominație turcească și servea drept casă de rugăciuni. Pentru o scurtă perioadă, între anii 1808-1810 a fost transformată în biserică ortodoxă. După anul 1929, din inițiativa ducelui Mihail Pavlovici Romanov, lăcașul a fost transformat definitiv în biserică ortodoxă. De-a lungul timpului, a suferit schimbări , însă s-au păstrat câteva elemente originare: „plafonul din lemn, având în centru gӧbecul, stâlpi masivi din lemn care susțin plafonul, streașină din lemn, mult mai prelungită (saceac)”. Foste moschee se mai remarcă prim îmbinarea elementelor de arhitectură orientală cu elemente de cult ortodox și lipsa turlelor.

Casa turcească cu saceac

Îndelungata stăpânire otomană și-a pus amprenta și asupra arhitecturii urbane. Una din puținele mărturii de origine turcească este casa turcească ce datează ce la începutul secolului al XIX-lea și se află pe Strada Justiției, nr. 2. Clădirea păstrează elemente tradiționale din arhitectura turcească, precum strașina mult prelungită construită din lemn, gӧbecul ce reproduce un motiv oriental și care are rol de a fixa centrul tavanului, elemente regăsite și în cadrul fostei moschei. Întreaga construcție este susținută de stîlpi masivi de stejar afumat, aflați în beci, lipsită de orice altă susținere sau fundație. Se află în stare bună de conservare și a suferit puține intervenții și adăugiri ulterioare. Casa are un aspect modest, așa cum erau majoritatea caselor din cetatea Brăilei de altădată.

Hruba din strada Cetății

După anul 1540, Brăila a fost dominată de stăpânirea turcească, în cele din urmă fiind transformată în raia. Cetatea a fost transformată, îmbunătățită, fiindu-i adăugate noi linii de fortificații. În urma stopării apartenenței otomane, cetatea Brăila a fost dărâmată din temelii. Astăzi, ne mai duc cu gândul la vechea cetate doar denumirile unor străzi, precum Strada Fortificației, Bastionului, Citadelei, Cetății. După revenirea Brăilei în Principatele Române, citadela turcă este rasă din temelii iar piatra este folosită la ridicarea altor construcții, așa cum s-a întâmplat cu Chateau aux Fleurs, un cabaret ridicat între 1829-1834, la intersecția străzii Florilor cu strada Rubinelor. Cartierul înălțat pe locul puternicei fortărețe a păstrat numele Cetății iar străzile sale sunt un memento al vremurilor trecute: strada Glacisului (taluz) devenită Bulevardul Carol, strada Cortinei (interval între bastioane) astăzi Nicolae Bălcescu sau strada Șanțului, astăzi Unirii.

Drept mărturie, sub locul fostei cetăți și sub vechiul oraș au rămas numeroase hrube de dimensiuni între 3-8m sub nivelul solului, dispuse pe două nivele. Îndeplineau rol economic pentru depozitarea de produse sau rol militar și strategic pentru comunicarea cu exteriorul cetății. „O secțiune deosebit de bine lucrată, spațioasă și aerisită prin multiple răsuflători era pulberea nouă. Aceasta s-a păstrat în bună stare la 3m sub nivelul solului, fiind bine conservată pe o lungime de 54m, având o lățime de 6,75m cu o puternică boltă cu înălțimea, în centru, de 4,75m. Este lucrată din cărămidă subțire, arsă, cu nervuri de consolidare din loc în loc și cu răsuflători pentru aerisire, amplasate la distanță egală.”

Deși nu este amenajată pentru public, accesul în zonă este posibil prin curtea imobilului de pe Strada Cetății nr. 43.

Poterna din Grădina Publică

Dărâmarea cetății Brăilei a însemnat și astuparea în cea mai mare parte a hrubelor. Astuparea datorată ruinelor cetății,a hrubelor nu a fost totală. Ceea ce s-a păstrat poartă denumirea de “poterna”, și reprezintă o gură de tunel situat în partea estică a Grădinii Publice. Gura de tunel săpată în masa de lӧess, făcea posibilă legătura cu întregul sistem de hrube turcești. Poterna este închisă și marcată printr-un ancadrament din cărămidă.

Autoritățile locale au demarat proiecte pentru reabilitarea hrubelor și reconstrucția parțială a fostei cetăți a Brăilei, în special pe spațiul Grădinii Publice în scop turistic.

Biserica Buna Vestire

Zonele preferate de comercianții greci erau cuprinse între str. Călărașilor, str. Vapoarelor, str. Împăratul Traian, loc unde a fost construită și Biserica Greacă. În apropierea pieței centrale, pe Strada Călărași, se află monumentala clădire a Bisericii elene. A fost construită între 1863-1872 și este înfrumusețată cu vitralii și picturi bisericești. Ea păstrează de asemenea și numeroase fresce executate de pictorul Gh. Tăttărescu. Biserica Bunavestire este construită în stil bizantin, cu influențe antice elene, gotice și renascentiste. „Atât la interior, cât și la exterior au fost folosite elemente împrumutate din mai multe stiluri, împrumutând bisericicii un aspect eclectic: coloanele corintice sunt grupate după principii baroce, pilaștrii renascentiști susțin pinioane gotice, ferestrele se arcuiesc fie semicircular, fie sub formă de ogivă, în timp ce profile treptate sau în volută conturează terminația celor patru fațade.”

Se remarcă prin dimensiuni impresionante, 43,5 m lungime și 21,5 m înălțime, dar și prin maniera modelului interior și exterior. Mai este cunoscută și sub numele de Biserica Greacă. Atrage numeroși vizitatori, enoriași și grație descoperirii Izvorului Maicii Domnului, pe care espiscopul Dunării de Jos l-a denumit „Dunăre pentru tot neamul românesc, de pace și de belșug.”

Moara Violatos

Pentru anul 1895 Anuarul Dunării înregistra o cifră de 140 proprietari și 28 de asociații de armatori greci din care 85 sunt la Brăila și 51 la Galați. Prezența acestora este o dovadă că orașul și portul își păstraseră atractivitatea, iar comerțul cu grâne se desfășura nestingherit. Așa se explică și existența la acea dată a unor mori de mare capacitate, aflate în proprietatea unor patroni greci, la fel de celebri: Valeriano – Lykiardopulos, Milas, Violatos sau Serafidis. Despre Brăila, scria N. Iorga în 1904 „La două trei firme se cetește un nume grecesc… Grecește se aude vorbindu-se ici și colo pe stradă, dar cele mai multe din cafenelele întunecoase și murdare ale portului, ale căror firme sună „Ithaca”, „la Atena”, „la Panhellenion”, sunt ținute de greci.

Moara Violatos a fost construită în anul 1898 de catre Anghel Saligny. La acea vreme era un edificiu important, reprezentând pentru momentul în care a fost inaugurată o realizare de mare excepție. Avea statutul de cea mai mare moară pe bază de abur din estul Europei și totodată însemna un simbol al prosperității grecilor. Amplasarea pe malul Dunării ducea către accesul direct la port.

Succesul a făcut ca, din anul 1912, moara să aibă acces la calea ferată, racordându-se nu numai la cheiul Brăilei, ci și la drumul feroviar național. „În epocă se numea Fabrica de făină Panait Violatos, cea mai impozantă și mai perfecționată instalațiune din toată țara și probabil, din întregul Orient, care, prin instalația electrică, oferea de pe Dunăre o priveliște feerică. O soluție originală s-a folosit și pentru aducerea grâului direct din șelpuri printr-un canal subteran, amenajat sub nivelul de călcare de astăzi, dotat cu mecanică special pentru introducerea cerealelor din șlepuri în fabric pe cale automată.” La sfârșitul anilor 40 moara a înregistrat un declin constant, iar în cele din urmă a fost declarant falimentul.

Edificiul a intrat pe lista monumentelor protejate și se încearcă inițierea unui proces de restaurare. Moara, monument de arhitectură al Brăilei, înregistrat ca bun de patrimoniu reprezintă un potențial ce poate fi valorificat prin reactivarea moștenirii elene. Poveștile din spatele construcției constituie un element atractiv pentru turiști.

Casa memorială Perpessicius

Dumitru S. Panaitescu s-a născut la 21 octombrie 1891 în Brăila și a fost cunoscut pentru meritele și contribuțiile sale ca istoric și critic literar, folclorist, eseist, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române. Imobilul unde a locuit a rămas moștenire brăilenilor,trecându-l la loc de cinste pe această cale prin întemeierea muzeului. Edificiul este înscris în Lista Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice.

Vechea casă a familiei Ștefan și Ecaterina Panaitescu a fost construită în jurul anului 1880. Aici s-a născut și a locuit doar o scurtă perioadă, (până la vârsta de 19 ani) cel ce avea să își adauge ulterior pseudonimul Perpessicius.

Edificiul a fost păstrat și locuit de mama lui D. Panaitescu Perpessicius, până la trecerea ei în neființă. Casa se află pe Strada Cetății, la numărul 58. După moartea lui Perpessicius, soarta casei a avut de suferit. În anul 1971, aceasta a fost dărâmată. Din vechea construcție a fost recuperate doar o placă comemorativă. Reconstrucția nu a păstrat vechea arhitectură, fiind alterată cu materiale moderne. Câțiva ani mai târziu, a primit statutul de muzeu. Reconstituirea unei părți de istorie a fost posibilă mulțumită lui Dumitru D. Panaitescu, ce a donat Muzeului Brăilei documente și mobilier pentru a deschide „Expoziția permanentă cu caracter memorial Dumitru Panaitescu Perpessicius.” Expoziția constă într-o sală foto-documentară, iar cea de-a doua, o reconstituire a camerei de lucru a lui Perpessicius.
Anul 1982 a însemnat achiziționarea unei mari părți din biblioteca perpessiciană (7000 cărți), la care s-au adăugat colecții de ziare și reviste și alte câteva piese de mobilier. Renovările din anul 1990 au adus și beneficii. Pe această cale a fost refăcut corpul din curte, fiind posibilă expunerea materialului iconografic și a fost oferită vizitatorilor o a treia sală, în care se regăsește o parte din manuscrisele lui Perpessicius. Emblematic, în curte este amplasat bustul în marmură al lui Perpessicius. Odată cu inaugurarea, în 1994, a noului corp de clădire, a fost redeschisă expoziția de bază „Dumitru Panaitescu Perpessicius“.

Casa memorială Panait Istrati

Panait Istrati, pe numele său real Gherasim Istrati, figură emblematică a orașului, s-a născut la Brăila pe 10 august 1884. Este o casă care i-a fost dăruită scriitorului Panait Istrati, în semn de recunoștință, pentru faptul a purtat numele Brăilei peste tot în lume.

Actuala casă memorială „Panait Istrati“ a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, inițial numită „Casa Grădinarului”. Retrospectiv, istoricul casei este legat de preocuparea pentru estetică a edililor orașului. Ca urmare, în jurul anului 1860, într-un perimetru situat pe latura de nord-est, a Grădinii publice s-au construit bufetul, locuința grădinarului și serele. Panait Istrati nu a locuit în această casă, însă este legat de ea spiritual, literatura amintind că Istrati prefera acest punct de belvedere pentru contemplarea Dunării și a împrejurărilor.

Expoziția aduce în fața publicului manuscrise, ediții rare, fotografii, documente, cărți, obiecte personale, mobilier pentru a reconstitui universul istratian. Obiectele sunt organizate în trei camere, fiecare având o tematică aparte. Pot fi regăsite aici ediții precum „Chira Chiralina“ (Paris și București, 1924), „Codin“ (Paris, 1926), „Ciulinii Bărăganului“ (Paris, 1928, București, 1942), mobilier și numeroase lucrări de artă plastică printre care un bust al scriitorului. Podul clădirii adăpostește Fondul de documentare cu privire la studiul vieții și operei lui Panait Istrati, scriitor revendicat de două culturi: română și franceză.

Muzeul se află într-o bună stare de conservare. În anul 2008, a intrat într-un amplu proces de restaurare și consolidare.

Mitropolia Ortodoxă de Rit Vechi "Acoperământul Maicii Domnului"

Biserica Acoperământul Maicii Domnului a fost construită în anul 1880 și se află pe strada numită de-a lungul timpului „Lipovenilor”, „Biserica Lipovenilor” sau „Theodor Apostol”, actuală Zidarilor. Inițial, clădirea era doar o biserică ce depindea de Mitropolia Din Fântâna Albă, Bucovina. După anul 1940, datorită unor evenimente istorice, centrul religios a fost mutat la Brăila, biserica devenind catedrala Mitropoliei de rit vechi a lipovenilor din întreaga lume.

Catedrala Mitropoliei de rit vechi, este singurul lăcaș bisericesc de interes național pentru că aici se desfășoară ritualul de hirotonisire a cadrelor ierarhice pentru funcția de episcop pentru toate bisericile de rit vechi din țară și străinătate.

În lucrarea „Arhitectura religioasă”, Maria Stoica descrie biserica într-un mod detaliat „Biserica Acoperământul Maicii Domnului are planul de forma unui dreptunghi, lărgit ușor în zona naosului pentru a sugera brațele laterale ale unei cruci marcate în exterior prin rezalit, cu absidă semicirculară și pronaos. Coronamentul accentuează axul longitudinal printr-o turlă masivă pe naos, o alta mai mica pe absidă și turnul clopotniță de pe pronaos. Decorația exterioară aparține repertoriului neoclassic și se compune din pilaștri, ancadramente și cornișă.”

Biserica de rit vechi are o ierarhie bine stabilită. În locul pridvorului se află o cameră cu icoane de unde participă la slujbă persoanele care nu au dreptul de a intra în biserică. Între altar și iconostas, pe ambele părți, se găsește corul bisericii, format din cei care știu să cânte și să citească în slavonă. Cele două părți ale corului se reunesc în anumite momente ale slujbei religioase, în fața porților cerești, pe un fel de postament/podium mai înălțat față de restul podelei. Dincolo de iconostasul ce delimitează corul bisericii, se găsesc două spații separate la fel, printr-un iconostas, cel al bărbaților și cel al femeilor.

Mitropolia are o mare însemnătate spiritual pentru comunitatea lipovenească, dar poate fi valorificată și din punct de vedere turistic, datorită valențelor arhitecturale prin proiectarea în stil neoclasic și romantic, cu elemente de arhitectură bizantină, antică și gotică. Totodată, reprezintă o mărturie a existenței îndelungate și continue a lipovenilor pe teritoriul Brăilei.

Ansamblul Pisc

Cartierul lipovenilor, sau cartierul Pisc, are un caracter aparte care își trage esența din arhitectura și eleganța caselor intens colorate, predominant fiind roșu și albastru, cu grădini bine îngrijite și garduri înalte, cu străzi largi și curate. Piscul reprezintă o zonă de locuire compactă a lipovenilor. Oamenii de aici au reușit să își păstreze de-a lungul timpului limba, tradițiile și obiceiurile. Locuințele din Pisc respect modul de organizare a gospodăriilor tradiționale: spațiul de locuit propriu-zis și anexele gospodărești.

Informații referitoare la organizarea cartierului au fost menționale în capitolul al II-lea al lucrării. Gospodăria tradițională a rușilor lipoveni cuprinde: casa propriu-zisă, de obicei cu 3-4 camere de tip vagon, cu una sau două intrări, cu prispă, construită din chirpici, lemn sau ceamur (material de construcție obținut din lut frământat cu paie) și acoperită cu stuf sau draniță; bucătăria de vară, una sau mai multe magazii, grajdul și cotețul, cuptorul (“pecika”), baia de tip saună. Baia este amplasată, de regulă, înspre grădină, având o încăpere numită predbannik (rostit pribanik). În baie există o vatră din pietre, ce înconjoară cazanul cu apă, care urmează a fi încălzită, un pat din scânduri numit palok, pe care te întinzi pentru a te putea lovi cu măturica (venik) din rămurele cu frunze uscate de stejar sau mesteacăn. Există băi “negre” (în care fumul iese printre pietre chiar în baie, afumând pereții) și băi “albe” (unele chiar modernizate, în care fumul iese direct afară prin horn).

Introducerea ansamblului Pisc în circuitele turistice ar însemna vizitarea unui univers în miniatură, unui mod de viață și constatarea păstrării unității în diversitate. Este un plus de cultură ce merită valorificat, existând posibilitatea de a aduce beneficii economice.

Muzeul Brăilei

Muzeul Brăilei joacă un rol important, de narator al istoriei orașului. În spatele clădirii, se ascude o poveste captivantă, menită să atragă orice vizitator.

Primul hotel a fost construit la Brăila în anul 1891, dar încă de la jumătatea secolului al XIX-lea această denumire a fost atribuită unor clădiri ce urmau tipologia consacratelor hanuri medievale. „Schițând un istoric al acestui monument de arhitectură, muzeografele Elena Ilie și Maria Stoica, datează nucleul clădirii înaintea anului 1830.” Primul proprietar cunoscut al clădirii este Nicoletto Armelin. În secolul al XIX-lea, edificiul era cunoscut sub numele de Cazinul Armelin, un local public, hotel și restaurant.

Cazinul Armelin era locul de întâlnire a personalităților locale. Aici funcționau cluburile unor formațiuni politice și se organizau banchete. Sala de spectacole se bucura de reprezentații precum „Nunta țărănească”, „Coana Chirița” sau „Piatra din casă”, încă din anul 1859. Anul 1897 aducea modificări importante. Erau inițiate lucrări de reparații și extindere, definitorii pentru stilul neoclasic. Renovările au adus cu sine până în anul 1945 constituirea Marelui Hotez Francez și a Restaurantului Francez, cu berărie și cafenea.

Restaurantul și cafeneaua de la Hotel Francez erau cele mai renumite din oraș. Simbolic, poate fi numit cel mai cosmopolit loc, unde aveau loc întâlniri ale negustorilor evrei, greci, italieni, armeni, eleganți, așteptând telegramele cu informații asupra cursului grâului la bursele din străinătate.

La mijlocul secolului al XX-lea, edificiul își pierde menirea inițială. Importanța este menținută de destinul actual, adăpostind istoria multiculturală a orașului. Din anul 1958 parterul clădirii, iar din 1967 și etajul acesteia au fost repartizate Muzeului Brăilei.

Templul Coral

Așa cum s-a putut observa în capitolele dezvoltate anterior, evreii s-au bucurat de prosperitate pe teritoriul Brăilei. Libertatea de exprimare a credințelor le-a permis construirea unui lăcaș de cult.

Templul Coral sau Templul Nou, a fost construit în anul 1863, drept necesitate pentru comunitatea evreiască a vremii ce se afla în plină ascensiune.

Clădirea este construită din piatră și are în componență un vestibul și o sală dreptunghiulară. Are dimensiuni modeste și o fațadă simplă. Sinagoga, este zidită în stil maur cu influențe bizantine, marcate de turla poziționată central, de decorații de tip vitraliu și de o rozasă cu steaua lui David amplasată central pe fațada de est și lateral. La interior se află două balcoane, în partea de sus a pereților laterali, sprijinite pe pilaștri subțiri de lemn. Tavanul și turla au un decor pictat foarte simplu, cu simboluri iudaice.

Templul este singurul dintre centrele religioase mozaice care s-a păstrat în orașul Brăila. Poate fi vizitat de oricine, neexistând restricții legate de vizitatea templului de către persoane de altă religie. Singurele reguli sunt vestimentația decentă și acoperirea capului. Templului Coral i s-a conferit aprecierea ca monument istoric.

Centrul Cultural Nicăpetre

Firmele și domeniile Embiricos înregistrau un adevărat succes la începutul secolului al XX-lea. Societatea de navigație M. Embiricos & Co. efectua export de cereale și import de cărbuni, deținea linia transatlantică de transport călători cu vase de lux.

Concepută în 1912 de către arhitectul Lazar I. Predinger, clădirea a fost destinată ca sediu al agenției de vapoare M. Embiricos & Co. și locuință. Edificiul a fost vândut în anul 1927, atunci când afacerile firmei au scăzut. A intrat sub administrarea Muzeului Brăilei din 1986, anul în care s-a inaugurat aici Casa Colecțiilor de Artă,cu expoziții de pictură și artă decorativă, în special mobilier.

Clădirea este o capodoperă a noului spirit din arhitectura românească, influențată de modele împrumutate din arhitectura franceză. Conceptul ilustrat de arhitect prin această clădire , – mișcarea, dinamismul – este exprimat atât de volumetria ei (silueta clădirii se aseamănă cu corpul unei nave), cât și de organizarea interioară a spațiului.Totul este calculat în raport de ceea ce trebuie să simtă vizitatorul care intră în casă: ospitalitate, încredere, siguranță: scările își rotunjesc profilele creând impresia că vin în întâmpinare, pereții își curbează traseul, gata să-l îmbrățișeze pe oaspete, marea fereastră decorativă îi arată chipul protectorului comerțului, zeul Hermes.

Începând cu anul 2002, clădirea a primit o nouă funcționalitate, găzduind Centrul Cultural Nicăpetre,unde este expusă donația sculptorului Nicăpetre. Sediul a fost renovat și redeschis vizitatorilor.

Teatrul Rally – Teatrul Maria Filotti

Construcția imobilului inițial este astestată aproximativ între anii 1849-1850. Încă de pe atunci, se organizau spectacole în săli precum Palatul cu flori, Casinul Nicoletto Armelin, Peleș, Paradis sau Rally.

Hanul Rally, proprietatea lui Ianache, Demonstene și George Rally, a servit ca teatru până în 1859. În 1872 au fost demarate ample lucrări de renovare. Consolidat și modernizat, imobilul a fost inaugurat sub numele de Hotel Rally și oferea publicului un teatru, hotel, club, restaurant, cinematograf, arena de vară și cofetărie. Imobilul a fost cedat apoi de către proprietari lui Dumitru Ionescu. Denumirea a fost schimbată în „Dumitru Ionescu”, iar sala de teatru și-a pierdut consacratul nume, devenind „Teatrul Regal”. După moartea proprietarului, clădirea a revenit Primăriei Brăila. „Așadar, Teatrul Rally, după numele primului proietar al hanului de pe locul teatrului de astăzi, așa cum se putea citi pe frontspiciul fațadei de sud, dinspre Strada Regală, ca și pe numeroase ilustrate.”

Încă o dată, denumirea va fi schimbată în anul 1949, atunci când se înființează Teatrul de Stat Brăila-Galați. Numele actual va fi atribuit în 1969, ca omagiu adus artistei Maria Filotti.

Instituția avea să fie martora debutului unor nume de răsunet ale scenei și culturii românești și internaționale. Teatrul este un obiectiv turistic emblematic pentru Brăila, recunoscut pentru valoarea arhitectonică și artistică.

CAPITOLUL 4. Valorificarea elementelor identitare etnice

4.1 Propuneri turistice

Fiecare stradă are o poveste. Însăși trama stradală de forma unui evantai este o atracție în sine. Arealul centrului istoric al Brăilei ce va fi descris este cuprins între: Bulevardul Al. I. Cuza și Dunăre, cu străzile: Calea Călărașilor, Malului, Veche, Gh.Marinescu, Justiției, Pensionatului, Vapoarelor, Danubiului, Rubinelor, Pietrei, Ion Băncilă, Mărăști, Orientului, A.Saligny, Bastionului, Școlilor, R.S.Campiniu, Frumoasă, Rozelor, P.Maior, M.Sebastian, A.Aslan, C.Hepites, bd.Al.I.Cuza, Brașoveni, Roșie, Fragilor, Băii, Pomilor, Cojocari, Tâmplari, I.L.Caragiale, N.Bălcescu, Catolică, Mașinilor, C.A.Rosetti, Împăratul Traian, Belvedere, Oituz, Neagră, E.Nicolau, D.Bolintineanu, Golești, Fortificației, Cetății, Albă, N.Grigorescu, Zidari, Albiei, Albastră, Grădinii Publice, Cazărmii, Citadelei, Militară, Mare, Mărfurilor, Mercur, Ancorei și 10 magazii, Debarcaderului și 5 magazii, Vadul Sergent Tătaru, Vadul Schelei și 4 magazii, Bateriei, Mărăști, Galați, Piața Traian, Piața Poligon, M. Eminescu, Polonă, Mărășești, Colței.

Calea Galați – este o stradă cu o încărcătură istorică bogată. Retrospetiv, gloria străzii era cunoscută pentru numeroasele ceainării, covrigării, plăcintării sau cârciumi. A fost numită Calea Iașilor, după reclădirea orașului în primii ani de la eliberarea de sub stăpânirea turcă. Denumirea actuală a fost dobândită datorită strânselor legături cu orașul cu același nume.

Galați era o stradă comercială centrală, cu numeroase prăvălii și băcănii, ultimele având în firme și calificarea de coloniale sau delicatese. Strada Galați este importantă din punct de vedere turistic deoarece pornește din nucleul pieței centrale și adăpostește o serie edificii de interes turistic.

Galeriile de Artă deschid traseul străzii. La etajul al doilea al clădirii funcționa în anul 1922 Cafe Modern. În prezent, aici se găsește Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, ce adăpostește Atelierul de Ceramică, atelierul de textile și Galeria din pod. Pe Strada Polonă funcționează Teatrul de Păpuși sau Teatrul Cărăbuș. Pe aceeași stradă se găsesc Casa Alexiu (1910), fosta Casă Municipală de Cultură și Casa Irimia (1912), în prezent Căminul de Bătrâni. Casa Alexiu a fost renovată și este marcată printr-un indicator, drept monument istoric. Casa Varlaam 1912 se află pe Stada I.L. Caragiale, numărul 3. A fost clădirea Inspectoratului Școlar Județean, apoi Casa Căsătoriilor, iar în prezent se află în conservare.

Hanul Malcoci (1864), Str. Galați 21. Pentru vremea respectivă, avea funcția de hotel, aflându-se la o răscruce de drumuri. La parter se găsea un pantofar, debitul de tutun al lui Madame Iancu și Croitoria Carol Kourouderakis-Martinescu.

Farmacia Faltis (1899), Strada Galați nr. 29. Farmacia este declarată monument istoric și ascunde povești interesante. Mândria farmaciei este o mașină originală de pastilat, cumpărată pe la 1915, de Ion Faltis, întemeietorul farmaciei, și făcută de celebra firmă americană Eureka, potrivit siglei păstrate și astăzi, care este funcțională după 100 de ani, fără să suporte nicio reparație.

Muzeul Brăilei este un alt monument istoric marcant. În anii 1880 pe locul muzeului se afla grădina Mihai Bravu, apoi construcția a fost transformată în Cazinul lui Armelin, Marele Hotez Francez, iar din 1958-1968, devine Muzeul Memorial Hristo Botev și de Istorie al orașului Brăila.

Pe Calea Galați, la nr. 4 – prima lăptărie, plăcintărie și cofetărie de lux Diamandi Constantin. A fost fondată în 1867 și se găseau aici baclavale, trigoane, gogoși a la Constantinopol.

Strada Teatrului conduce spre Piața Poligon și două monumente istorice: Casa Petre Ștefănescu Goangă și Centrul Cultural Nicăpetre (fosta casă Embiricos).

Deși stăpânirea otomană a fost înlăturată de multă vreme acest sector, străzile mai păstrează nume care amintesc de fosta fortificație: strada Bateriei, Fortificației, Citadelei, Cetății, Bastionului, strada Glacisului devenită Bulevardul Carol, strada Cortinei, astăzi Nicolae Bălcescu sau strada Șanțului, astăzi Unirii.

Din Calea Galați se ramifică alte artere de interes turistic. Acestea sunt:

Bd. Al.I.Cuza – Casa Tane – Babeș (1900)

Bd. Al.I.Cuza – nr. 159, Casa Toff (1900)

Bd. Al.I.Cuza – nr. 180, Casa Eugen Schileru (1920)

Bd. Al.I.Cuza – nr. 73 Baia comunității evreiești

Bd. Al.I.Cuza – nr. 74 Casa Solomon

Bd. Al.I.Cuza – nr. 91, Casa Christescu

Bd. Al.I.Cuza – nr.173, Casa Fanciotti (1925)

Str. Catolică – nr. 15, Casa M. Balter

Str. Cetății – nr. 43, Hruba Pulberăria Nouă

Str. Cojocari – nr. 21, Palatul Lyra

Strada C.A. Rosetti – nr. 1, Casa Popeea (1900)

Strada C.A. Rosetti – nr. 2, Casa Manos (1912)

Strada Cetății – nr. 70, Casa D. Panaitescu-Perpessicius

Strada Fortificației – la nr. 23, Casa Gheorghe Gussi (1892)

Strada Unirii – nr. 220, Biserica Acoperământul Maicii Domnului (1880)

Împăratul Traian – Ansamblul are două componente: pe de-o parte, piața, ce datează din 1833 și a fost numită inițial Piața "Sfinții Mihail și Gavriil" și vadul Împăratul Traian. Ansamblul pieței găzduiește Biserica "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", Monumentul Împăratului Traian, Ceasul, Fântâna arteziană și Troița Revoluției.

Piața este înconjurată de o serie de clădiri metamorfozate în obiective importante, cum ar fi: Muzeul Brăilei, Teatrul "Maria Filotti" și Hotelul Traian.

Strada Împăratul Traian a fost clădită în faleza înaltă și reprezintă unul dintre principalele vaduri. Coborând vadul spre port, figurează clădirea restaurantului "Europa" și hotelul "Traian". În continuare, se află sediul Flotei de Dunăre "Mihail Kogălniceanu". În port, se distinge sediul Navromar în care sunt găzduite numeroase societăți, alături de clădirea gării fluviale.

De la gara fluvială, pe malul Dunării se întinde faleza și un ansamblu de cheiuri, dane silozuri și magazii. Au fost construite în ultimul deceniu al secolului trecut la îndrumarea inginerului Anghel Saligny. Astăzi, multe dintre magazii au fost demolate pentru a face loc "Zonei Libere" Brăila, inaugurată în 1996. În partea dreaptă a gării fluviale se află Tipografia și fosta moară Violatos. Se remarcă în zonă amprenta modernă, dintre care amintim "Curcubeul", de Virgil Mihăiescu.

Obiectivele turistice concentrate în arealul Împăratul Traian, sunt edificii ce au ajutat la dezvoltarea economică și urbană a orașului de-a lungul timpului.

Fața Portului – Fosta gară fluviatilă

Malul stâng al Dunării, lângă Bazinul Docurilor, Silozurile "Anghel Saligny" 1887-1891

Piața Traian – Hotel "Danubiu", azi BRD Groupe Société

Strada Anghel Saligny – nr.1A, Moara Violatos

Strada Împăratul Traian – nr. 8, Casa Societății de Asigurări, astăzi sediul Flotilei de la Dunăre

StradaVadul Rizeriei – nr. 2, Moara Likiardopulos (1911)

Calea Călărași/lor – Numele originar al străzii este Calea Silistrei, după numele portului de la Sudul Dunării. Silistra avea drept corespondent pe malul românesc localitatea Călărași, după numele căreia a fost botezată și strada.

Calea Călărașilor a fost locul unde comunitatea greacă și-a dezvoltat așezarea, cu nucleul la Biserica Buna Vestire sau Biserica Greacă. La intersecția cu strada Vapoarelor, pe locul actual al sediului Pancronex, s-a aflat sediul Poștei Brăilei. Pe strada Campiniu își avea sediul filiala Arhivelor Statului, mutată recent în strada Plevnei și care adăpostește documente începând cu anul 1828. La intersecția cu strada Școlilor, se află prima școală din oraș înființată de Ioan Penescu. Pe strada Celulozei se află Șantierul Naval Aker. Aici s-a realizat prima navă de pescuit oceanic din România. Străzile aparent lăturalnice, întregesc farmecul aparte al axei Călărașilor, găzduind o mare parte a patrimoniului architectonic dăruit de comunitățile autohtone și alohtone.

Calea Călărașilor – Biserica Buna Vestire (Greacă), 1863-1872

Calea Călărașilor – nr. 2, Sediul Băncii Naționale a României, sucursala Brăila (1886)

Calea Călărașilor – nr. 2-22 și 1-15, Vadul Danubiului

Calea Călărașilor – nr. 58, Palatul Agriculturii (1923-1929)

Strada Frumoasă – nr. 9, Casa General Moise Groza

Strada Grădinii Publice – nr. 4, Casa Cavadia (1910)

Strada Justiției – nr. 2, Casa Turcească (sec XIX)

Strada Malului – nr. 1, Locanta" Kir Leonida" (sec. XIX)

Strada Pensionatului – nr. 3, Casa Marcheto (1900), în prezent Camera de Comerț și Industrie

Strada Rosetti, fosta Italiană – Casa Popeea (1900), nr. 1, Casa Manos (1912), nr.2

Strada Roșie – nr. 2, Hotel "Atena" (sec. XIX)

Strada Rubinelor – nr. 18, Tipografia Românească

Strada Rubinelor – nr. 5, Școala de băieți a Comunității Elene (1903)

Strada Vapoarelor – nr. 7, Banca Dunărea Românească

Strada Vapoarelor/Pensionatului – sediul vechii Poște

Școlilor – Inițial, zona dintre Calea Călărașilor și Bd. Al.I.Cuza se numea strada Școlii Publice, evocând existența Școlii lui Ioan Penescu. Ridicarea bisericii Sf. Constantin a modificat denumirea străzii. Ulterior, numele de Sf. Constantin a fost modificată în Școlilor, prin construirea Școalii Nr. 8, Ion Băncilă.

Bd. Al. I. Cuza – nr. 77, Casa Dr. Robitu (1900)

Bd. Al.I. Cuza – nr. 73, Baia Comunității Evreiești (1912)

Bd. Al.I. Cuza – nr. 91, Casa Cristescu (sec. XIX)

Strada Ana Aslan – nr. 21, Casa Leonte Moldovan (1912)

Strada Ana Aslan – nr. 8, Fosta școală de băieți nr. 1

Strada Școlilor – nr. 26, Casa Constantinescu (1925)

Mihai Eminescu – Zonă de promenadă a locuitorilor Brăilei, strada Mihai Eminescu concentrează viața boemă a orașului prin cafenelele cochete de la terasele cărora poți admira izul vremurilor cosmopolite ale secolului al XIX-lea. De la înființarea orașului, strada a primit denumiri precum Strada București, Kiseleff, Strada Regală, Strada Republicii, iar după anul 1989, autoritățile i-au atribuit numele actual. Preocuparea accentuate pentru conservarea patrimoniului a determinat declararea zonei drept istorică, iar în prezent se află în proces de revovare.

Frecvența hanurilor în Brăila secolului al XIX-lea este un semn al prosperității economice, al traficului intens de mărfuri și călători. Printre cele mai cunoscute hanuri sunt Hanul lui Ceacaru, Hanul lui Trandaburu, Hanul lui Petre Boiangiu, Hanul Tolbașilor, Hanul lui Parascheva. Clădirile mai moderne, prin care se înțelege actalmente hoteluri, constituie edificii impunătoare: Hotel Regal, Hotel Bristol, Hotel Traian, Hotel Petersburg, Hotel Bulevard.
   Hotelul St. Petersburg, construit în jurul anului 1850, formează colțul străzilor Bulevardului Cuza și Mihai Eminescu.
   Hotel Pescăruș, a fost ridicat în anul 1892, fiind cunoscut la acea vreme ca Hotel Bristol. Hotelul Bristol este primul din oraș care inaugurează o noua formă de arhitectură pentru această destinație.
La intersecția cu strada Sf. Petru, se aflau alte două hoteluri: Comercial, care avea două niveluri și 24 de camere reamenajat în anul 1908 de noul director care i-a schimbat numele în Marele Hotel Carol, rivalizând cu cele mai mari hoteluri din capital și Hotelul Central, construit în jurul anului 1865.
   Dintre construcțiile care au făcut celebră această arteră, se remarcă Teatrul Maria Filotti, amplasat în nucleul cultural din trecut și prezent al orașului, alături de Muzeul de Istorie și Piața Traian.

4.2 Evaluarea ofertei actuale-probleme, disfuncționalități

O imagine turistică de ansamblu, oferă vizitatorilor obiective precum: Fântâna Cinetică, Orologiul, Biserica Romano-Catolică, Muzeul Brăilei, Muzeul de Artă, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Teatrul „Maria Filotti” sau împrejurimile orașului, deja cunoscute pentru naturalețea sălbatică adăpostită în Insula Mică a Brăilei.

Zona centrală este nucleul care a păstrat ideea de cetate, aproape încremenit în timp, din care s-a hrănit și a crescut ulterior orașul. Aspectul lui poartă amprenta orientului, cu străzi înguste, tip labirint, care parcă nu duc nicăieri. Clădirile sunt înghesuite, înalte, cu demisol, parter și unul sau două etaje, unele impunătoare, altele modeste, cu fațade bogat ornamentate, balcoane din fier forjat și acoperișuri în mai multe ape, care le conferea un aer monumental.

Problemele ofertei turistice actuale vor fi analizate din punctul de vedere al unui turist în propriul oraș. O analiză teoretică, regăsește conform INSSE, în anul 2013, 53154 de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică. Capacitatea de cazare la nivelul orașului este formată din 16 hoteluri, un hostal, un hostal tip apartament, două moteluri, două vile turistice, un popas turistic, o tabără de elevi și patru pensiuni turistice.

În capitolele anterioare am dezvăluit potențialul nevalorificat al orașului ce ar putea propulsa într-un viitor mediu-apropiat turismul orașului. Ansamblul centrului istoric Brăila este o zonă rezervată de urbanism și arhitectură constituită în cea mai mare parte în secolul al XIX-lea și care se remarcă prin unitatea spațială și trama stradală. Conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural trebuie să fie capabil să joace un rol important în creșterea calității vieții oamenilor și dezvoltarea comunităților umane.

Domeniul patrimoniului cultural istoric a suferit transformări de-a lungul timpului. Se observă la nivel local creșterea interesului pentru dezvoltarea urbană și promovarea culturală a orașului. În prezent, Brăila nu se bucură de fluxuri turistice importante la nivel economic. Practicarea turismului ar putea fi realizată cu succes în zona luată în studiu deoarce există obiective turistice și infrastructură specific turistică-unitați de cazare și alimentație. La o analiză mai atentă, accentul se reflectă în detalii. Obiectivele turistice prezentate în capitolul al III-lea nu sunt promovate publicului. De asemenea, nu există surse de informare turistică. La nivelul municipiului, nu există un centru de informare turistică sau materiale informative.

„Oferta turistică actuală” este o sintagmă vagă ce se confruntă cu numeroase situații nefavorabile. Turiștii nu pot obține îndrumare scrisă sau materiale pentru planificarea vizitelor. În anul 2011 au fost puse bazele proiectului „Centru de informare și promovare turistică din municipiul Brăila”. Proiectul nu a fost încă finalizat, așadar, fenomenul turistic se lovește de această barieră a lipsei de informație. În fază incipientă, înființarea unui centru de informare și colectare a informațiilor ar pune la dispoziția grupurilor minoritare materiale și documente referitoare la problemele care-i vizează. În acest mod s-ar putea ajunge la o implicare activă în proiectele referitoare la turism.

Clădirile din centrul istoric, renovate sau nu, beneficiază în mare parte de panouri pe care sunt inscripționate numele și data construcției. Acest lucru, deși este un aspect pozitiv, poate fi îmbunătățit. Turistul este dornic de cunoaștere, de căutarea ineditului, dorește să își îmbogățească bagajul de cunoștințe și să i se capteze atenția. Patrimoniul Brăilei are posibilitatea de a face acest lucru prin prezentarea potrivită. În acest sens, pe lângă, titlu și data apariției, propun adăugarea notelor explicative, deoarece fiecare edificiu al Brăilei ascunde o poveste încântătoare.

Un alt aspect care atrage atenția este estica peisajului. Starea de degradare a unor edificii și centre de cultură nu permite primirea vizitelor. În acest sens, cele mai reprezentative exemple sunt Moara Violatos, simbol al prosperității grecilor sau Moara Lykiardopol. Multe din clădiri au valențe arhitectonice valoroase, dar datorită lipsei informațiilor, nu pot fi valorificate.

Prezența patrimoniului mobil și imobil este legată de prezența de-a lungul timpului a unor grupuri de minorități etnice care au reușit să își pună amprenta asupra aspectului cultural al orașului și au conservat intactă identitatea etnică și culturală în diversitate. Climatul cultural diversificat specific Brăilei încearcă a fi promovat prin intermediul acțiunilor Muzeului Brăilei. Implicarea comunităților și a reprezentanților acestora ar putea reconstitui un cadru feeric al Brăilei multiculturale. Problema actuală se conturează pe prezentarea deficitară a bogățiilor moștenite. Colaborarea public-privat ar putea dărui turiștilor o călătorie autentică în timp, în Brăila secolului al XIX-lea.

Accentul cade pe multiculturalism deoarece este ceva inedit, o bucată de istorie ce continuă să facă parte din viața brăilenilor și merită să fie cunoscută de trecătorii prin acest spațiu. În literatură este menționată contribuția în diverse domenii a străinilor ce s-au stabilit aici. Comerțul și transporturile erau cele mai valorificate. Portul a reprezentat, încă de la apariția micului târg, elementul catalizator al dezvoltării activității comerciale și a dezvoltării orașului de mai târziu. Se observă implicarea etnicilor în industrie, educație, artă, știință, publicistică, arhitectura religioasă, laică. Soluționarea dificultăților trebuie căutată în rândul locuitorilor, prin conștientizarea și acceptarea moștenirii multiculturale. Toleranța majorității poate veni în sprijinul dezvoltării turismului și a protejării identității. Participarea la viața culturală, indiferent de etnie, este o barieră ce poate fi depășită cu ușurință de locuitorii Brăilei, putând beneficia uniform de avantajele progresului turismului. Aceste prime acțiuni, implicarea localnicilor atât în activități cât și pentru atingerea obiectivelor propuse, promovarea unei identități proprii și a turismului urban, sunt necesare pentru atragerea de fonduri destinate restaurarării obiectivelor.

Vizitarea oricărui obiectiv turistic trebuie să fie însoțită de explicații, de povestiri, care să trezească sentimente vizitatorului. Momentan, acest lucru nu este posibil, însă proiectele locale ce se află în derulare aduc acest aspect în discuție.

Informațiile bilingve lipsesc cu desăvârșire. În acest sprijin, panourile informative interactive au devenit un real succes, așa cum ne arată experiențele naționale și internaționale.

Indicatoarele sunt necesare pentru a face remarcată o zonă. La nivelul Brăilei ar trebui inițiate o serie de trasee culturale care să includă și monumentele de patrimoniu. Însoțite de broșuri inspirate și bine realizate grafic ar putea deveni o sursă de venituri pentru municipalitate și o cale sigură de cunoaștere și educație nu numai pentru turiști ci și pentru locuitorii orașului. Această schimbare ar asigura creșterea numărului de turiști care tranzitează zona și multiplicarea vizitelor la obiectivele turistice mai puțin cunoscute.

Turismul Brăilei se confruntă cu dificultăți deoarece asemenea unui puzzle, piesele ordonate greșit , nu vor constitui rezultatul așteptat. Problema principală a ofertei turistice actuale este lipsa de promovare la nivel local, județean și național. Proximitatea Dunării oferă posibilitatea traznitării Brăilei de către turiști străini, însă pentru început, obiectivul își propune reușite pe plan intern. Drept simplu turist în Brăila, ma pot plimba, dar nu voi afla prea multe lucruri. Așadar, turismul Brăilei se confruntă cu o problemă de prezentare, lucru ce are rolul de a atrage vizitatori. În urma cercetării de teren, se observă preocuparea privind reinserția monumentelor istorice în circuitul turistic și valorificarea potențialului lor ca factor de creștere a calității vieții localnicilor.

Turismul din spațiul brăilean se dorește a fi clădit pe cultură și definirea identității locale prin toleranță și multiculturalism. În acest sens, am luat în calcul câteva proiecte locale de dezvoltare.

Planul urbanistic general din anul 2011 are obiective mărețe. Reîntoarcerea la Dunăre încearcă valorificarea spațiului într-un mod durabil. De asemenea, se încearcă o organizare multipolară, urmărind linia Dunării „axa albastră a orașului”. Armonia între dezvoltarea urbană este un alt țel, prin limitarea expansiunii urbane difuze, folosirea optimă a resurselor de teren sau folosirea surselor alternative de energie. Se pune un accent deosebit pe Brăila-oraș multicultural. Să se redescopere oare bogățiile ascunse și neprețuite? O parte din aceste inițiative au fost puse în practică, iar altele așteaptă încă pline de speranță. Punerea în valoare a Dunării a dat rezultate în trecut, contribuind la plusul economic. Prin tehnologia prezentă, mulțimea inițiativelor, există posibilitatea transformării municipiului într-un mic oraș cosmopolit și demn de capitală culturală.

Noul proiect al Consiliului Județean Brăila își propune reabilitarea în principal a centrului istoric. Capitolele anterioare concentrau majoritatea obiectivelor turistice în această zonă polarizatoare. Aici sunt incluse: Muzeul de Istorie, Centrul Cultural Nicăpetre, Casa Memorială Panait Istrati, Secția de Etnografie a Muzeului de Istorie, străzile cu deschidere către Dunăre, conform zicalei „în Brăila, toate străzile duc către Dunăre”, Grădina Mare și Faleza Dunării. Planul presupune: „crearea unei infrastructuri moderne care să poată fi exploatată facil și eficient de către comunitate; mărirea capacității de folosire a acestor căi de acces de către toate categoriile de persoane și vehicule, indiferent de condițiile atmosferice sau de alte criterii; dezvoltarea activităților economice, sociale și culturale; ridicarea nivelului de trai și civilizație a locuitorilor; mărirea capacității locuitorilor de a beneficia de serviciile medicale, sociale, culturale, etc.”

Ultima provocare propusă Brăilei este proiectul „Capitală culturală europeană în 2021”. Oficialitățile locale, în colaborare cu specialiști francezi, se pregătesc să implementeze proiectul "Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor și zonelor istorice protejate". Competiția în sine va aduce îmbunătățiri și va promova numele orașului. Anonimatul cultural și turistic definește fenomenul turistic actual.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Braila Peisaje Culturale Si Identitate Etnica (ID: 137050)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Braila Peisaje Culturale Si Identitate Etnica

Copyright Notice

Eficienta Activitatii de Asigurare

Prezentarea Si Organizarea Pensiunii Relax Cafe

Analiza Procedurilor de Vamuire a Marfurilor

Auditul Nivelului de Programare Si Utilizare a Bugetului de Stat

Planificarea Unei Misiuni de Audit Si Asigurare Asupra Situatiilor Financiare la O Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private

Contribuții la Studiul Tehnico Economic al Sistemelor de Climatizare Auto

Copyright Notice

Similar Posts