Braconajul In Rbdd

INTRODUCERE

Activitatea umană exercită o puternică presiune asupra naturii cu efecte negative greu de prevăzut. La scară planetară au loc diferite fenomene complexe cu evoluție rapidă și uneori imposibil de controlat:

poluarea industrială și de alte tipuri;

eroziunea, sărăturarea și supraexploatarea solurilor;

extinderea deșertificării și a zonelor aride;

despădurirea și reîmpădurirea cu specii nepotrivite;

creșterea numărului de specii amenințate și dispărute;

scăderea vertiginoasă a zonelor umede prin îndiguiri și desecări;

degradarea ecosistemelor prin supraexploatare;

diminuarea stratului de ozon.

Dezvoltarea economică și socială necesită atragerea în circuitul economic a unor resurse naturale neregenerabile și regenerabile disponibile în cantități limitate, și, de foarte multe ori, sub necesități. Necesitatea protecției naturii este o problemă de care depinde, pe termen lung, buna desfășurare a vieții sociale și economice.

Ocrotirea naturii se realizează, în general, pe trei planuri diferite:

Atitudinea de respect pe care o specie conștientă (omul), ar trebui să o aibă față de celelalte specii de floră și animale, de habitatele acestora și de condițiile lor de viață;

Protecția legiferată a unor specii rare, periclitate, pe cale de dispariție;

Luarea sub protecția unor teritorii cu ecosisteme reprezentative din punct de vedere a structurii biologice și declararea lor ca arii protejate.

Printr-o îndelungată experiență la nivel mondial s-a constatat că simpla declarare a unor specii drept specie protejată de lege nu rezolvă problema supraviețuirii acesteia. În marea majoritate a cazurilor, dispariția unor specii nu se datorează distrugerilor directe, ci schimbării sau desființării habitatelor lor, a ecosistemelor în care erau integrate și în afara cărora nu pot exista.

Aceste considerente au dus la aparția și instaurarea ariilor protejate. Căile de protecție ale naturii suscită numeroase discuții și controverse, sub aspect economic, social și chiar ecologic. Sub aspect economic, principala obiecție este legată de contradicția între conservarea naturii și nevoile dezvoltării economice :

prin instaurarea unor arii protejate, respectivul teritoriu ar fi sustras din circuitul economic;

prejudicierea interesului economic, prin micșorarea zonei de pe care se va face exploatarea resurselor naturale;

De cele mai multe ori, ariile protejate se instaurează pe teritorii cu ecosisteme cât mai puțin afectate, cu o cât mai mare diversitate a speciilor și a condițiilor de viață, interzicându-se orice intervenție umană.

Integrarea conservării naturii în dezvoltarea societății umane este deosebit de importantă, pentru că dacă nu se adoptă căi de dezvoltare care să permită conservarea resurselor biologice, nu va fi posibilă satisfacerea nevoilor generațiilor actuale, fără a priva de această posibilitate generațiile viitoare (conceptul de dezvoltare durabilă și de utilizare durabilă a resurselor naturale).

Situată în centrul geografic al Europei, România cuprinde cinci din cele 10 regiuni biogeografice recunoscute oficial în Uniunea Europeană: alpină, continentală, panonică, pontică și stepică, ultimele două fiind prezente doar în România, deținând astfel cea mai mare diversitate biogeografică în comparație cu celelalte țări comunitare.

Biodiversitatea biogeografică este datorată, în principal, procentului ridicat (de 47%) de ecosisteme naturale și seminaturale. Pădurile reprezintă o componentă fundamentală a sa, acestea adăpostind 60% din efectivele populațiilor de urs din Europa și 40% din cele de lup. De asemenea, s-au identificat 783 tipuri de abitate din care 758 sunt habitate terestre, ceea ce explică diversitatea faunei și florei. Principalele amenințări la adresa biodiversității României constau în pierderi de habitate și fragmentarea acestora din cauza urbanizării, dezvoltării infrastructurii și exploatării resurselor naturale, supraexploatarea ecosistemelor și speciilor, pierderea de zone umede în lungul Dunării, poluarea, turismul necontrolat, comerțul cu specii rare și amenințate ș.a..

Resursele naturale reprezintă o componentă esențială a bogăției României. Valorificarea acestor resurse prin exploatarea atât a materiilor prime neregenerabile, cât și a celor regenerabile, precum și prelucrarea lor în produse necesare vieții determină în mare măsură stadiul de dezvoltare economică și socială a țării, starea mediului și condițiile de trai ale populației. Pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în România este necesar ca aceste resurse naturale să fie exploatate într-o manieră durabilă.

Misiunea dezvoltării durabile este de a găsi căile de creștere economic, concomitent cu utilizarea rațională a resurselor naturale comune, astfel încât resursele regenerabile să poată fi menținute, iar cele neregenerabile să fie folosite într-un ritm care să țină seama de nevoile generațiilor viitoare.

România se poate bucura de una dintre cele mai reprezentative și mai frumoase delte din Europa și din lume –Delta Dunării.

Cu toate că este a doua din Europa, ca mărime (după cea a râului Volga) și a 20-a din lume, prin bogăția peisagistică și prin faună, în care păsările ocupă locul cel mai important, Delta Dunării prezintă un interes cu totul deosebit din punct de vedere științific- un adevărat laborator de formare a ecosistemelor deltaice, turistic și economic prin resursele sale naturale regenerabile.

Delta Dunării a fost inclusă în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei în cadrul programului ”Omul și Biosfera” pentru conservarea unor zone naturale caracteristice, ecosisteme reprezentative cu resurse genetice capabile de menținerea și extinderea unor specii de plante și animale pe cale de dispariție sau în pericol. Spre deosebire de alte arii protejate, o Rezervație a Biosferei nu este destinată unei protecții exclusive, ci are mai multe scopuri, dintre care menționăm doar câteva: conservarea ecosistemelor și folosirea echilibrată a resurselor naturale regenerabile; păstrarea formelor tradiționale de activitate economică, care nu contribuie la producerea de dezechilibre ecologice; cercetarea și supravegherea continuă a componentelor ecosistemelor protejate; armonizarea intereselor populației autohtone cu obiectivul fundamental al Rezervației Biosferei- conservarea.

Din cele mai vechi timpuri locuitorii deltei au depins de resursele regenerabile, stuf, pășuni, lemn, dar mai ales pește.

Resursa piscicolă este cea mai importantă și totodată vulnerabilă, resursă din teritoriul RBDD formată din 132 specii ce se găsesc în cca. 110000 ha ape permanente dulci și 103000 ha ape litorale ale Mării Negre.

În lucrarea de față, pentru înțelegerea importanței protejării și exploatării durabile a resurselor acvatice din teritoriul unei rezervații, Rezervația Biosferei Delta Dunării, am prezentat noțiunea de arie protejată, tipurile de arii protejate și locul Rezervației Biosferei Delta Dunării pe plan național și internațional.

Se știe că resursele naturale sunt supuse unor presiuni antropice diverse. Nici resursa acvatică nu a scăpat de impactul activității oamenilor, direct (prin capturare) sau indirect (distrugerea habitatelor și a zonelor de reproducere prin desecări, îndiguiri etc). Am prezentat pe scurt impactul activităților asupra Deltei Dunării de-a lungul timpului cu accent pe impactul asupra resurselor naturale.

Un capitol a fost dedicat conservării Deltei Dunării ca zonă umedă de importanță internațională ce face parte din rețeaua Ramsar (Convenția asupra zonelor umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice). Pentru conservarea bogatei biodiversități găzduite de Rezervația Biosferei Delta Dunării, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a elaborat (pe perioade) planuri de management care au cuprins obiective concretizate prin proiecte care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de mediu, protejarea unor specii protejate, exploatarea durabilă a resurselor naturale, etc. S-a prezentat Master Planul Rezervației Biosferei Delta Dunării ca suport de dezvoltare durabilă, în care sunt prezentate proiecte de investiții ce sunt prevăzute a se realiza cu accent pe lucrări de reconstrucție ecologică ce vizează, pe de o parte aspectele ecologice efective (regimul hidrologic prin refacerea rețelei de canale în vederea îmbunătățirii circulației apei; refacerea și ameliorarea terenurilor degradate, renaturarea zonelor economice utilizate ca amenajări agricole și piscicole) și aspectele socio- economice (activitățile tradiționale).

Efectele aplicării acestor planuri de reconstrucție ecologică sunt benefice pentru ecosistemul deltaic și se vor concretiza în extinderea habitatelor naturale existente, îmbunătățirea condițiilor ecologice în complexele acvatice naturale, extinderea zonelor de reproducere naturală, de hrănire și odihnă a speciilor de pești și păsări sălbatice.

Proiectele de reconstrucție ecologică din deltă vin în sprijinul dezvoltării durabile a sectorului pescăresc. În acest sens Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură a inițiat Planul Operațional pentru Pescuit în concordanță cu reglementările Uniunii Europene și dezvoltarea durabilă.

Pentru o exploatare durabilă a resurselor acvatice este nevoie de reglementări clare și o restructurare în domeniul pescuitului și acvaculturii prin menținerea unui număr constant de pescari și nave de pescuit (chiar încurajarea pescarilor să renunțe la această activitate prin compensații), orientarea spre acvacultură și susținere financiară pentru dezvoltarea acestei ramuri. Pentru a evita exploatarea excesivă a resurselor acvatice este necesară o evaluare a zonelor și a cantităților disponibile și o planificare adecvată.

Nici unul din planuri nu va avea succesul scontat, dacă nu se fac eforturi pentru combaterea braconajului în cele două domenii: piscicol și cinegetic.

Fauna acvatică și cinegetică este afectată major, în special când branconajul se face în perioadele de prohibiție și cu ajutorul unor unelte de pescuit neadecvate, dar performante sau, respectiv se vânează cu capcane neselective.

Studiul de caz, după o scurtă prezentare a legislației în domeniu cu sancțiunile ce se pot aplica în cazul unor fapte ilicite, prezintă câteva cazuri de braconaj și măsuri pentru diminuarea lui.

Capitolul I

Regimul juridic de protecție și conservare a Rezervației Biosferei „Delta Dunării”

I.1. Prezentare generală a Rezervației Biosferei „Delta Dunării”

Rezervația Biosferei "Delta Dunării" se întinde pe o suprafață de 580000 ha și cuprinde câteva unități fizico-geografice deosebite atât din punct de vedere morfologic cât și genetic: Delta Dunării, Complexul Lagunar Razim – Sinoe, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea – Tulcea cu zona inundabilă, sărăturile Murighiol – Plopu și Litoralul Mării Negre de la Brațul Chilia până la Capul Midia, inclusiv marea teritorială până la izobata de 20 m.

Limita vestică continentală a Rezervației este reprezentată de contactul Podișului Dobrogean cu zonele umede și palustre.

Din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale Rezervația este extinsă pe teritoriile a 3 județe: Tulcea (87,73%), Constanța (12,23%) și Galați (0,14%). Patrimoniul natural al Rezervației, domeniu public de interes național, este constituit din suprafețele terestre și acvatice din perimetrul Rezervației împreună cu resursele naturale pe care le generează.

Excepție fac:

terenurile din perimetrul Rezervației care, potrivit legii, sunt proprietate privată a persoanelor fizice;

terenurile din perimetrul Rezervației care, potrivit legii, sunt proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale;

terenurile din perimetrul Rezervației, ocupate de amenajările agricole și piscicole care, potrivit legii, constituie domeniu public de interes județean și care sunt în administrarea Consiliului Județean Tulcea.

Conform statutului de organizare al Rezervației, au fost delimitate trei categorii de zone caracteristice: zone cu regim de protecție integrală, zone tampon, zone economice (zone de dezvoltare durabilă).

În categoria zone cu regim de protecție integrală au fost delimitate un număr de 18 zone naturale, a căror suprafață totală este de circa 50.600 hectare (8,7% din suprafața totală a rezervației).

Rezervația Biosferei “Delta Dunării” – coordonate geografice, zonare

Aceste zone sunt reprezentative pentru ecosistemele biomului deltaic prin structură și stare a evoluției, și vor constitui în principal, obiect de studiu pentru dezvoltarea cunoașterii asupra stării și tendințelor de evoluție a fenomenelor deltaice și pentru elaborarea soluțiilor de conservare, protecție și reconstrucție ecologică.

În cadrul zonelor cu regim de protecție integrală se pot desfășura activități care au următoarele obiective:

a) cercetarea evoluției zonei, menținerea și conservarea calităților acesteia, monitorizarea principalilor parametri ce îi definesc starea de evoluție;

b) cercetarea biologiei zonei;

c) realizarea acțiunilor de pază și control asupra zonei de către personalul Administrației Rezervației.

Zonele tampon au o suprafață totală de circa 223.000ha (38,4%) și cuprind ecosisteme naturale, terestre și acvatice, stabilite în jurul zonelor cu regim de protecție integrală pentru a asigura, prin regimul diferențiat de utilizare, reducerea impactului antropic în special asupra zonelor cu regim de protecție integrală.

Pe teritoriul zonelor tampon se pot desfășura, pe baza autorizațiilor și a permiselor emise de Administrația Rezervației, următoarele activități:

a) valorificarea resurselor vegetale prin aplicarea de tehnologii nepoluante;

b) pescuitul comercial cu mijloace și tehnologii tradiționale;

c) pășunatul animalelor;

d) practicarea turismului;

e) cercetarea științifică a fenomenelor deltaice;

f) realizarea de filme.

Zonele economice (de dezvoltare durabilă) au o suprafață de circa 306.100 hectare (52,9%) și cuprind atât ecosisteme naturale în care se desfășoară activități economice tradiționale, cât și ecosisteme modificate antropic destinate unor activități economice intensive. În această categorie sunt incluse și suprafețele degradate de impactul antropic, destinate reconstrucției ecologice circa 11.425 hectare (2%).

În zonele economice se pot desfășura, în baza acordurilor, autorizațiilor de mediu și a permiselor emise de Administrația Rezervației, activități economice pentru valorificarea resurselor naturale regenerabile (pescuit și recoltarea altor specii acvatice, recoltarea stufului și a altor specii vegetale de interes, pescuit sportiv și de recreere, vânătoare, pășunat, recoltarea fânului, exploatarea masei lemnoase, apicultură, recoltarea ciupercilor și a plantelor medicinale, cultivarea terenurilor inundabile etc.), turism, precum și alte activități economice specifice zonei (piscicultură și acvacultură, agricultură, silvicultură, zootehnie, transport naval și rutier, prestări de servicii etc.).

Din suprafața totală a rezervației, circa 5800 km2, circa 8,7% (506 km2) este reprezentată de zonele cu protecție integrală (18 zone), circa 38,5% (2233 km2) este reprezentată de zone tampon, restul suprafeței de circa 52,8% (3061 km2) fiind reprezentată de zone economice.

Delta Dunării este o formațiune rezultată din raportul dintre principalii factori care guvernează zonele de coastă, respectiv, variația nivelului mării, curenții, mareele și valurile, precum și debitul de apă și aluviuni transportate în zona de vărsare. La aceste condiții se asociază și configurația reliefului submers, costier, marin.

Principalele categorii morfohidrografice sunt reprezentate de:

– grindurile marine (circa 8% din suprafața deltei), reprezentate prin Letea, Caraorman, Sărăturile, Crasnicol și altele, se găsesc în partea estică a deltei și au o poziție aproape perpendiculară pe brațele Dunării;

– grindurile fluviatile (circa 6%) însoțesc brațele Dunării, gârlele principale și au o desfășurare mai mare la vârful deltei cu aspect de câmpuri aluviale de 2-5 m înălțime, ce se subțiază către mare;

– câmpurile continentale (circa 6%) sunt martori de eroziune din Câmpia Bugeacului constituite din depozite loessoide, fiind reprezentate prin Câmpul Chiliei și partea centrală a grindului Stipoc;

– terenuri mlăștinoase, acoperite cu apă, în funcție de nivelul Dunării, și de vegetație palustră, sunt situate între -0,5 – 1 m și ocupă, în condiții naturale, neamenajate circa 67,2%;

– lacurile ocupă depresiunile situate sub 0 m în partea vestică (delta fluviatilă) și sub 0,5 m în parte estică (delta maritimă), unde se asociază în complexe lacustre; acestea ocupau la nivelul anului 1964, 31.260 ha (9,3%), iar după desecarea unora, ca urmare a unor amenajări agricole și silvice, în 1990 mai însumau doar 25.800 ha (8%);

– brațele, gârlele și canalele principale acoperă o suprafață de 9.959 (2,5%);

– Dunărea și brațele ei Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe; Dunărea drenează un bazin hidrografic de peste 805.000 km2, cu 120 de afluenți și cu un debit mediu de 6.453 m³/sec; brațul Chilia, cu multe ramificații și ostroave, este cel mai tânăr și mai lung (120 km) și mai viguros prin faptul că transportă cea mai mare cantitate de apă și aluviuni (58%); brațul Sulina a fost preferat de către Comisia Europeană a Dunării (1856) pentru navigația maritimă și a fost scurtat (de la 92 km la 63,7 km) prin corectarea unor meandre și adâncit în perioada 1862-1902, fapt ce a condus la creșterea debitului de la 7-8% la 18-20%; brațul Sf. Gheorghe, cel mai sudic și mai vechi cu o lungime de 108,2 km, a suferit, în ultimii ani, modificări prin rectificarea meandrelor în număr de șase, scurtându-se la 69,7 km fapt ce a condus, de asemenea la creșterea debitului tranzitat până la 23-24%; înainte de vărsare, brațul Sf. Gheorghe formează o deltă proprie, asemeni deltei formate de brațul Chilia (deltă formată pe teritoriul Ucrainei).

Prin poziția sa geografică la 45º latitudine nordică, altitudine redusă (0-12 m) și diversitatea peisajului, cu predominarea mediului amfibiu, clima este temperat-continentală cu influențe pontice.

Teritoriul RBDD se caracterizează printr-o diversitate deosebit de mare de elemente areologice, atât din punct de vedere al refugiilor postglaciale cât și al repartiției geografice actuale ale speciilor. Se poate aprecia că, la originea diversității ridicate a florei și faunei teritoriului RBDD, un rol important l-a avut poziția geografică sud-est-europeană, apropiată de refugiile post glaciale meditareene, precum și influențele refugiilor estice, mai pronunțate decât în teritoriiile central europene. De asemenea, o importantă influență a avut și specificul genezei Deltei Dunării. Se știe că aceasta și-a definit relieful cu o mare diversitate de tipuri de habitate acvatice, palustre și terestre relativ recent (sub 10000 ani). Această mare diversitate de habitate a primit diversitate ridicată de tipuri ecologice de specii.

Delta Dunării, în comparație cu alte delte ale Europei și chiar ale terrei, a păstrat o biodiversitate mai ridicată, respectiv, un număr mai mare de specii dintr-o mare diversitate de unități sistematice, începând de la plantele inferioare (unicelulare) și până la cele superioare (cormofite), de la animalele unicelulare (protozoare) și până la vertebratele cele mai evoluate (mamifere). Dar, mai mult decât atât, RBDD frapează încă prin densitatea ridicată de exemplare la multe specii, care în zilele noastre sunt rare sau lipsesc din alte regiuni ale continentului, cu toate că, datorită unor influențe antropice din ultimele decenii (poluarea apelor, transformarea unor suprafețe naturale în terenuri silvice, piscicole sau agricole etc), n-a produs o diminuare până la dispariție a unor specii de plante și animale. Numărul speciilor ce trăiesc pe acest teritoriu este cu siguranță mai mare decât cel cunoscut în prezent, întrucât inventarele întreprinse în trecut și după înființarea RBDD nu au cuprins toate zonele, nici sub aspect sistematic și nici teritorial.

Începând cu anul 1991 s-a demarat inventarierea florei și faunei din teritoriul RBDD, acțiune ce continuă și în prezent, având două obiective majore: cunoașterea unei importante componente a patrimoniului natural într-o rezervație a biosferei și evidențierea speciilor ce necesită măsuri de protecție și conservare.

Starea biodiversității în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Diversitatea mare de ecosisteme acvatice, palustre, terestre, fluviale, fluvio-marine și costiere a creat posibilitatea populării regiunii cu o diversitate ridicată de ecotipuri ale speciilor migrate din refugiile postglaciale cuaternare, comparativ cu alte regiuni ale țării, mai ales cele montane, care au păstrat multe relicte preglaciale. Endemitele danubiene sunt ceva mai numeroase, iar cele pontice, respectiv ponto-caspice și mai numeroase.

Zonele cu valoare avifaunistică ridicată (colonii mono-, polispecifice și individuale, locuri de aglomerație pentru hrănire și popas, zone de cuibărit ale unor specii rare) sunt de asemenea repartizate în număr mare atât în teritorii de protecție integrală (Roșca-Buhaiova, Sacalin-Zătoane, Periteașca-Leahova, Letea, Sărături-Murighiol, Caraorman, Nebunu, insula Popina, Doloșman, cât și în afara acestora (Musura, lacul Martinica, zona lacului Dranov, nord de localitatea Sfântu Gheorghe etc.).

I.2 Cadrul legislativ de funcționare al ARBDD

Delta Dunării este cea mai mare și mai puțin afectată zonă umedă a Europei constituind o regiune de importanță internațională. Ea este în același timp deosebit de fragilă, mediul deltaic fiind supus, în ultimele decenii, unor degradări grave ca urmare a exploatării neraționale a resurselor deltei, operațiunilor de regularizare, și poluării sub diferite forme.

Într-o asemenea situație, în ultimii ani s-au adoptat o serie de măsuri, inclusiv legislative, vizând oprirea proceselor de degradare a patrimoniului natural al deltei și reconstrucția sa ecologică. Rezultatul principal îl reprezintă instituirea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu un statut juridic complex, menit să asigure gestionarea corespunzătoare și dezvoltarea durabilă a resurselor naturale ale zonei.

Prin Decretul 103 din 7 februarie 1990 au fost sistate lucrările de aplicare a programului de amenajare și exploatare integrală a Deltei Dunării și a fost abrogat decretul 92/1983, precum și orice activitate care ar afecta mediul deltaic.

Prin Decretul 187 din 1990, România a aderat la Convenția privind patrimoniul mondial, cultural și natural, adoptată de UNESCO la 16 noiembrie 1972, iar Delta Dunării a fost înscrisă pe lista patrimoniului natural mondial în decembrie 1991, fiind declarată Rezervație a Biosferei.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 983 din 1990 s-a înființat Administrația Rezervației Delta Dunării, instituție cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Mediului.

Un pas important în stabilirea noului regim de protecție și conservare a mediului deltaic l-a constituit aderarea României, prin Legea 5/1991, la Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (Convenția RAMSAR) și înscrierea Deltei Dunării, în luna mai 1991, pe lista aferentă acestei Convenții.

Toate aceste reglementări au stabilit un ansamblu de reguli internaționale și naționale, aplicabile Deltei Dunării.

Caracteristicile legislative prezentate mai sus au constituit argumente pentru apariția legii 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării. Aceasta lege a fost adoptată de Senat și Camera Deputaților în ziua de 8 noiembrie 1993, și publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 7 decembrie 1993.

Acest act legislativ cuprinde trei mari categorii de dispoziții:

referitoare la regimul general și special de protecție;

cu caracter instituțional și de autorizare;

sancțiuni.

Preluând elemente din convențiile Ramsar și UNESCO, legea definește rezervația biosferei ca zonă geografică cu suprafețele de uscat și de ape, inclusiv terenuri aflate permanent sub ape, în care există elemente și formațiuni fizico-geografice, specii de plante și animale care îi conferă o importanță biogeografică, ecologică și estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural național și universal, fiind supusă unui regim special de administrare în scopul protecției și conservării acesteia, prin dezvoltarea așezărilor umane și organizarea activităților economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului deltaic și a resurselor sale naturale (art. 2).

Rezervația biosferei este locul unde factorii de decizie, cercetătorii, managerii și populația locală cooperează pentru dezvoltarea unui model de administrare care satisface cerințele umane, conservând totodată procesele naturale și resursele biologice, reprezentând un simbol al cooperării voluntare în această direcție și un model de centru regional pentru activitățile de monitoring, cercetare, educație și instruire în domeniul gestionării ecosistemelor naturale.

Legea prevede înființarea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, care are ca activitate protecția factorilor de mediu, a florei și faunei, a cadrului natural și a resurselor naturale regenerabile.

Obiectul de activitate al Administrației Rezervației îl constituie crearea și aplicarea unui regim special de administrare pentru conservarea și protecția diversității biologice din ecosistemele naturale deltaice, pentru dezvoltarea așezărilor umane și organizarea activităților economice în corelație cu capacitatea de suport a acestor ecosisteme.

Administrația Rezervației are funcția de Administrator al domeniului public de interes național, și autoritate de mediu pe întreg teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Pentru realizarea atribuțiilor sale, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării uzează de legi importante care privesc alte activități care se desfășoară pe teritoriul Rezervației. Se utilizează legea privind protecția apelor, a pescuitului și acvaculturii, a vânătorii și vânatului , a pădurilor, și alte legi care vin în sprijinul protecției Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Definiția surprinde ca elemente esențiale, calitatea de patrimoniu natural mondial și zonă umedă de importanță internațională, supusă unui regim de protecție și conservare bazat mai ales pe promovarea unui tip de dezvoltare durabilă.

Datorită calității de obiectiv al patrimoniului natural mondial și zonă umedă de importanță internațională a deltei, regimul juridic general al acesteia este completat prin prevederile documentelor internaționale în materie, ratificate de România (precum convenția UNESCO și Convenția Ramsar). Totodată, sunt aplicabile o serie de reglementări cum sunt cele referitoare la circulația ambarcațiunilor pe căile navigabile interioare, circulația navelor pe Dunăre și zona maritimă, cele referitoare la urbanism etc. Vor fi elaborate norme tehnice privind desfășurarea activităților economico-productive, de turism și agrement pe teritoriul rezervației, în vederea prevenirii poluării și perturbării echilibrului ecologic.

În aplicarea legii și potrivit prevederilor sale, Statutul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” va completa acest regim, prin precizarea modului de organizare și funcționare a Administrației Rezervației, stabilirea măsurilor de gestionare, protecție și conservare a fiecărei zone funcționale, a procedurilor de autorizare a activităților și acordare a compensațiilor, realizarea controlului și pazei etc.

Odată adoptat și intrat în vigoare, regimul juridic de protecție și conservare a Rezervației Biosferei „Delta Dunării” va trebui perfecționat continuu, în raport și cu rezultatele aplicării sale practice.

I.3 Atribuțiile Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării

Administrația Rezervației are următoarele atribuții care sunt atât atribuții de administrare cât și atribuții de protecție și conservare a mediului, inclusiv de reconstrucție ecologică:

evaluează starea ecologică a patrimoniului natural, organizând cercetarea științifică, elaborează strategia de conservare și redresare și, după aprobarea acesteia de către Consiliul știintific al Administrației Rezervației, asigură măsurile necesare pentru conservarea și protecția biodiversității;

stabilește și aplică măsurile de reconstrucție ecologică a ecosistemelor deltaice și dispune măsurile legale corespunzătoare pentru protecția, ameliorarea și refacerea stării de calitate a mediului, acolo unde a fost deteriorat;

administrează în mod direct domeniul public de interes național din perimetrul Rezervației și ia măsuri pentru refacerea și protecția unităților fizico-geografice componente; organizează și exercită supravegherea și controlul modului în care sunt puse în aplicare și respectate dispozițiile legale în vigoare privind măsurile de protecție stabilite în statutul Administrației Rezervației și alte aspecte care, potrivit legii, sunt de competența Administrației Rezervației;

în exercitarea atribuțiilor sale Administrația Rezervației poate solicita instituțiilor statului cu atribuții în combaterea practicilor ilegale sprijin pentru controlul și sancționarea, potrivit legii, a faptelor săvârșite pe teritoriul Rezervației, ce contravin reglementărilor legale în vigoare. Instituțiile solicitate au obligația de a răspunde cererii Administrației Rezervației;

stabilește, împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, regulile de circulație și acces pe brațele Dunării pentru bărci, șalupe, nave fluviale și maritime, iar pentru canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației propune spre aprobare Ministerului Mediului regulile de acces si circulație, exercitând controlul asupra modului de respectare a acestora. Căpitănia Portului Tulcea și Inspectoratul Poliției de Frontieră, prin subunitățile din teritoriu, vor asigura, la solicitarea Administrației Rezervației, sprijin pentru aplicarea măsurilor legale asupra navelor care au produs poluări ale apelor, în conformitate cu legislația în vigoare;

în cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorități de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale și în parteneriat cu alte instituții publice locale și cu sectorul privat:

elaborează obiectivele de management pentru conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă în Rezervație (Planul de management al Administrației Rezervației), prin care se promovează realizarea obiectivelor prioritare pentru mediu și dezvoltare durabilă, în conformitate cu obiectivele Strategiei naționale pentru protecția mediului, ale Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă și ale Planului național de aderare la Uniunea Europeană;

elaborează și pune în aplicare strategii locale pentru mediu și dezvoltare durabilă, în conformitate cu obiectivele și recomandările Agendei 21, ale strategiilor și programelor de acțiuni elaborate și puse în aplicare în cadrul Procesului Mediu pentru Europa;

participă la elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de amenajare a teritoriului și a planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, asigurând integritatea dimensiunii de mediu și a cerințelor ecologice în politicile și strategiile zonale și locale privind planificarea utilizării, organizarea și amenajarea teritoriului și a așezărilor umane, cu luarea în considerare a structurii și valorii capitalului natural din teritoriu și utilizarea acestuia pe principiile dezvoltării durabile;

participă la elaborarea și punerea în aplicare a planurilor și a programelor pentru protejarea intereselor populației locale, pentru conservarea patrimoniului cultural, precum și pentru creșterea calității vieții și a standardului de civilizație;

participă la elaborarea și punerea în aplicare a planurilor și programelor pentru apărarea împotriva inundațiilor și a catastrofelor;

emite acordul și autorizația de mediu pentru desfășurarea activităților în perimetrul Rezervației de către persoanele fizice și juridice, în condițiile legii și în concordanță cu cerințele conservării biodiversității și a structurilor ecologice specifice, incluzând și procedurile de stabilire a obligațiilor de mediu în procesul de privatizare;

evaluează starea resurselor naturale și a nivelului de valorificare a acestora, în acord cu potențialul lor de regenerare și cu capacitatea de suport a ecosistemelor, scop în care elaborează și pune în aplicare reglementări privind valorificarea resurselor naturale regenerabile și a tuturor celorlalte resurse din Rezervație;

poate concesiona, în condițiile legii, activitățile de valorificare a resurselor naturale regenerabile și de utilizare a terenurilor, în scopul desfășurării de activități economice;

colaborează cu autoritățile administrației publice pentru protejarea intereselor localnicilor, precum și pentru creșterea calității vieții și a standardului de civilizație;

susține și impune prin mijloacele prevăzute de lege, în special prin aplicarea procedurilor de autorizare, promovarea tehnologiilor curate, schimbarea modelelor de producție și de consum, în sensul utilizării durabile a resurselor materiale și energetice și al reducerii impactului negativ asupra mediului;

participă, potrivit atribuțiilor și competențelor legale, la elaborarea și punerea în aplicare a programelor și proiectelor de cooperare cu organismele interne și internaționale în context transfrontier, regional și internațional;

elaborează și publică rapoarte periodice privind starea mediului la nivelul Rezervației;

acționează prin toate mijloacele prevăzute de lege și pe întregul teritoriu al Rezervației pentru protecția și ameliorarea stării mediului și a calității vieții, cu luarea în considerare a necesității punerii în aplicare pe plan local a prevederilor convențiilor și acordurilor internaționale la care România este parte, precum și pentru realizarea obiectivelor, programelor și planurilor de acțiune dezvoltate în baza acestor convenții și acorduri;

încurajează și dezvoltă parteneriatul cu toate sectoarele societății civile, cu organizațiile neguvernamentale, precum și cu instituțiile publice sau private care militează în interesul susținerii și atingerii obiectivelor pentru mediu și dezvoltare durabilă;

organizează activități cu scop instructiv, formativ și educațional, asigură informarea curentă a populației și a autorităților locale cu privire la starea și evoluția calității mediului în Rezervație, dezvoltă cooperarea cu mass-media și publică materiale având ca scop sensibilizarea opiniei publice, angajarea populației și a comunităților locale în susținerea și aplicarea măsurilor privind protecția mediului, conservarea naturii și a diversității biologice, reconstrucția ecologică a zonelor deteriorate și ameliorarea calității vieții, combaterea acțiunilor de capturare, deținere și ucidere a faunei sălbatice în perioadele de prohibiție;

identifică, delimitează și propune declararea zonelor funcționale ale rezervației și introduce marcaje și semnale avertizoare pentru limitarea acțiunilor perturbatoare;

avizează, sub raportul protecției ecosistemelor, planurile de amenajare a teritoriului și de urbanism de pe teritoriul Rezervației, elaborate potrivit legii;

conlucrează cu Regia Națională "Apele Române"- S.A. în vederea gospodăririi apelor și efectuării lucrărilor hidrotehnice necesare.

Administrația Rezervației este condusă de Consiliul științific în subordinea căruia se află Colegiul executiv ca organ de aplicare a hotărârilor Consiliului științific. Președintele Consiliului științific și al Colegiului executiv este guvernatorul Administrației Rezervației, numit de Guvern la propunerea Ministerului Mediului, cu avizul prefectului județului Tulcea.

Controlul aplicării prevederilor acordului și autorizațiilor de mediu, al modului de valorificare a resurselor, de prestare a serviciilor și de exercitare a unor drepturi acordate populației locale se realizează de Corpul de inspecție și pază – Comisariatul Gărzii de Mediu și de alte persoane din cadrul serviciilor de specialitate, împuternicite de conducerea Administrației Rezervației.

Capitolul al II-lea

Conservarea Deltei Dunării ca zonă umedă de interes internațional

Zonele umede sunt întinderi de apă de mică adâncime fie interioare, fie litorale. Se caracterizează printr-o bogăție biologică deosebită, unele dintre acestea putând produce până la de 8 ori mai multă masă vegetală decât un câmp de grâu. Diversitatea biologică este considerabilă și se datorează faptului că adâncimea redusă permite penetrarea razelor soarelui.

De asemenea schimburile între apele dulci și apele sărate în estuare și zonele de coastă ori schimburile între un fluviu și șesul său aluvionar, pe scurt, orice schimburi de materii organice ori nutrice sau vii între pământ, apele sărate și apele dulci antrenează o productivitate deosebită.

Din păcate, toate aceste zone sunt amenințate, fie prin lucrări de drenaj, fie prin urbanism și industrializare, care le consumă spațiul ori le poluează.

Fiind considerate resurse de mare valoare economică, culturală, științifică și recreativă și recunoscând funcțiile ecologice fundamentale ale zonelor umede ca regulatoare ale regimului apelor, ca habitate ale unor flore și faune caracteristice și, mai ales, ale păsărilor de apă, cele peste 300 zone umede înscrise pe lista Ramsar, printre care și Delta Dunării, se bucură de un regim național și internațional special de protecție și conservare. Statele semnatare sunt conștiente că este necesar să se frâneze, în prezent și viitor, degradările progresive aduse zonelor umede și , în fapt, conservarea zonelor umede, a florei și faunei lor poate fi asigurată numai conjugând politicile naționale pe termen lung cu o acțiune internațională constantă.

Convenția Ramsar definește zonele umede ca întinderi de bălți, mlaștini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv întinderile de apă marină a căror adîncime la reflux nu depășește 6 m.

Convenția Ramsar, încheiată în 1971, stabilește pentru statele părți cerința de a elabora și aplica planuri de amenajare și management, astfel încât să se favorizeze conservarea acestor zone și să asigure utilizarea rațională a resurselor generate de acestea. Regimul de conservare trebuie să fie promovat prin creșterea de rezervații naturale în zonele umede și printr-o monitorizare adecvată a stării acestora. O gestionare rațională a zonelor umede presupune luarea unor măsuri legislative și administrative în vederea asigurării creșterii efectivelor de populații de păsări acvatice, protejării faunei și florei, și a habitatelor naturale din zonă.

Orice reducere a suprafeței unei zone umede trebuie să fie compensată prin crearea unor noi rezervații naturale.

În țara noastră au mai fost declarate în categoria de management stabilită prin Convenția asupra zonelor umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971, încă 3 arii protejate :

Lunca Mureșului

Complexul piscicol Dumbrăvița

Lacul Techirghiol

În convenție este stipulată obligația de a coopera, între statele care împart aceleași zone umede, bazine hidrografice, sau aceleași populații de animale din zonele umede.

Delta Dunării este cea mai mare și mai puțin afectată zonă umedă a Europei și se întinde pe o suprafață de 580 000 ha în România și 46 402,9 ha în Ucraina.

În RBDD cea mai mare parte a terenului este reprezentată de zonele umede,  bazine acvatice și stufării cca 344 600 ha din care 130000 ha lacuri, canale, bălți și mlaștini, 175000 ha stufărișuri și cca 39600 ha eleștee pentru piscicultură.

Delta Dunării se bucură de o bună recunoaștere la nivel internațional:

Includerea în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei, în cadrul Programului "OMUL ȘI BIOSFERA" – MAB UNESCO (1990);

Declararea ca zonă umedă de importanță internațională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă – Convenția Ramsar (septembrie 1990);

Includerea în Lista Patrimoniului Universal Cultural și Natural UNESCO (decembrie 1990);

Diploma Europeană pentru Arii Protejate decernată de Consiliul Europei (2000);

Premii EUROSITE: 1995 – pentru proiectele de reconstrucție ecologică a polderelor Babina și Cernovca; 2001 – pentru domeniul conștientizării publice.

II. 1 Planuri de management pentru conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă a RBDD

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării are ca obiective principale conservarea și protejarea patrimoniului natural cu valoare științifică deosebită și promovarea utilizării durabile a resurelor productivității ecosistemelor naturale, reconstrucția ecologică a unor habitate deteriorate.

Pentru realizarea acestor obiective, care sunt prevăzute și în programele și convențiile la care România a aderat și le-a semnat, ARBDD a trecut la pregătirea, elaborarea și aplicarea acestora, cuprinse într-un plan de management.

Un prim Plan de management a fost elaborat pentru perioada 1995- 2000 și conține 35 obiective și 87 proiecte, grupate în patru categorii și anume: obiective generale privind redresarea stării ecologice a RBDD, cadru legislativ și a unor forme de cooperare și promovare a rezervației, obiective privind utilizarea economică durabilă a spațiului RBDD și folosirea resurselor naturale (agricultură fără îngrășăminte chimice și pesticide, folosirea resurselor naturale – stuf, papură, lemn, faună piscicolă, ornitologică și mamifere, ecoturism); obiective și activități în zona tampon care să contribuie la reducerea presiunii antropice asupra zonelor cu protecție integrală, cum ar fi îmbunătățirea calității apei, cercetare și monitoring asupra biodiversității pentru conservarea și protecția sa.

Următorul plan de management pentru perioada 2002-2006 cuprinde 18 obiective și 128 proiecte, unele fiind continuare a celor din perioada 1995-2000 care au un caracter permanent sau nu au putut fi realizate din lipsa fondurilor necesare.

Printre obiectivele cu caracter permanent menționăm: modelarea și îmbunătățirea regimului hidrologic, cunoașterea biodiversității, supravegherea proceselor morfologice costiere, valorificarea durabilă a resurselor naturale regenerabile și reglementarea activităților economice, cu deosebire a celor tradiționale, reconstrucția ecosistemelor deteriorate, evaluarea și limitarea fenomenelor de poluare și a hazardelor naturale și antropice, dezvoltarea sistemului informațional și al monitoringului integrat, informarea și educația ecologică a publicului și a populației locale, cooperarea cu organizațiile interne și internaționale.

Pentru păstrarea bogăției naturale a Deltei Dunării și ținând cont de prevederile Convenției Ramsar că parțile contractante se consultă asupra îndeplinirii obligațiilor decurgând din convenție, în mod special în cazul unei zone umede care depășește teritoriile unei părți a faptului că ele se vor strădui în același timp să coordoneze și să susțină politica lor și reglementările prezente și viitoare referitoare la conservarea zonelor umede, a florei și faunei lor, România, Ucraina și Republica Moldova au elaborat în 2004 Obiectivele de management pentru conservarea diversității biologice și dezvoltare durabilă pentru ariile naturale protejate Delta Dunării și Prutul de Jos. Acest document a fost elaborat în cadrul proiectului privind obiectivele de management pentru conservarea biodiversității și dezvoltare durabilă în zonele naturale protejate din Euroregiunea Dunărea de jos, finanțat prin Programul CBC TACIS al UE. Integritatea naturală a Deltei Dunării definește asemănarea zonelor introduse în structura unei singure rezervații a biosferei din Ucraina și România. Înființarea acestor două zone protejate a fost urmarea faptului că ele în sine reprezintă fenomene originale de început, și astfel una dintre cele mai mari delte din lume (în cadrul Convenției Ramsar Delta Dunării ocupă poziția a 8-a ca suprafață) a devenit aproape în totalitate protejată.

Ambele zone sunt remarcabile datorită nivelului ridicat al biodiversității și varietății peisajelor pe care le cuprind. Dinamismul proceselor de formare a deltei este tipic pentru aceste zone, deși, nu în același grad. În multe aspecte aceleași condiții de viață definesc asemănarea structurii speciilor de plante și animale din ambele părți ale deltei. Integritatea naturală a Deltei Dunării, apropierea din punct de vedere geografic a zonelor pe o perioadă istorică lungă, a format caracterul similar al modului de viață socio-economic al populației locale, al culturii, al dependenței oamenilor de resursele naturale-pește, stuf, lemn, pășuni etc.

Factorii ecologici, socio-economici, cultural-istorici, toți laolaltă, promovează favorabil realizarea proiectelor și programelor comune în regiunea Deltei Dunării în contextul armonizării dintre natura sălbatică și populația ce trăiește în ambele zone ale Dunării.

O situație asemănătoare se întâlnește și în zona amonte Deltei Dunării, în zona cursului inferior a râului Prut. Diversitatea biologică asemănătoare în cele trei arii naturale protejate din Euroregiunea «Dunărea de Jos», pornind de la similitudini în ceea ce privește condițiile abiotice și până la căile de migrație se datorează poziției geografice învecinate. Câteva specii de păsări dintre care amintim pelicanul comun (Pelecanus anocrotalus), pelicanul creț (Pelecanul crispus), cioc întors (Recurvirostra avosetta), pescărușul argintiu (Larus argentatus), cormoranul mare (Phalacrocorasx carbo) etc. cuibăresc în anumite zone ale regiunii Delta Dunării și vin a se hrăni în lacurile Beleu și Manta din zona Prutului de Jos. În perioada migrației componența avifaunei este asemănătoare. Același lucru se observă și în ceea ce privește mamiferele (lilieci, prădători) și insectele. De aceea, crearea unui plan unic de management este o necesitate vitală pentru conservarea biodiversității și pentru dezvoltare durabilă în cadrul Euroregiunii Dunărea de Jos.

Implementarea obiectivelor, a măsurilor și a proiectelor de management necesită asigurarea unor condiții optime în fiecare componentă administrativă a euroregiunii, iar experiența acumulată, în ultimii ani, în fiecare arie naturală protejată a scos în evidență faptul că asigurarea unui cadru legislativ adecvat, coerent și precis, asigurarea fondurilor necesare și a unui personal pregătit corespunzător activităților specifice din domeniu sunt condițiile care pot asigura rezultatele cele mai bune și într-un interval de timp cât mai scurt.

Succesul implementării planului de management mai depinde și de factori legați de impactul activităților umane ce se derulează atât în interiorul ariilor naturale protejate cât și mai ales în exteriorul acestora. Efectele factorilor interni constând în continuarea unor activități economice cu impact asupra mediului (navigație intensă și necontrolată, exploatarea unor resurse neregenerabile etc.) sau realizarea unor lucrări hidrotehnice mari (dragarea unor canele, îndiguiri etc.) sunt agravate de cele mai multe ori de efectele activităților umane din afara zonelor protejate. Fenomenele de poluare cronică sau accidentală, ce se întâmplă încă în zona din amonte, în bazinele celor două cursuri de apă, creșterea conținutului de nutrienți din apele Dunării sau ale râului Prut pot constitui decisiv alături de alți factori în diminuarea efectelor scontate în planul de management.

II.2 Master Planul Rezervației Biosferei Delta Dunării suport pentru dezvoltare durabilă

Din anul 2006 problemele complexe ale Rezervației Biosferei Delta Dunării au constituit obiectivele proiectului MASTER PLAN pentru rezervația Biosferei Delta Dunării care, a fost prezentat și dezvoltat într-un workshop în cadrul celui de al XIV-lea Simpozion Internațional «Delte și zone umede» din septembrie 2005.

Proiectul master Plan cuprinde 6 capitole și anume: caracteristicile planului, contextul instituțional, starea Deltei Dunării, abordarea integrată pentru planificare, analiza strategiilor și intervențiilor, concluzii și recomandări. În fiecare capitol sunt prevăzute numeroase obiective dintre care menționăm: promovarea creșterii economice și dezvoltării sociale vizând alimentarea cu apă și canalizarea în localitățile din Delta Dunării, transportul pe apă și uscat între localități, protecția la inundații, ecoturism, resurse piscicole, educație, cultură și sănătate, acestea în relație cu conservarea și protecția biodiversității, reconstrucție ecologică, monitoring și management integrat.

În tabelul de mai jos sunt prezentate propunerile de acțiuni pentru conservarea biodiversității cuprinse în Master Plan.

Propuneri de acțiuni – management și cercetare

La baza realizării Master Plan-ului de Dezvoltare a Rezervației Biosferei stau principiile dezvoltării durabile în condițiile conservării biodiversității din Delta Dunării, considerată ca Sistem Socio-Ecologic (SSE).

Sistemele Socio – Economice reprezintă sistemele transformate sau create și controlate de către populațiile umane, iar Rezervația Biosferei Delta Dunării constituie un unicat în acest sens și un exemplu de conservare și protecție a patrimoniului natural existent constituit de ecosistemele naturale sau parțial modificate de activități umane în paralel cu dezvoltarea ecosistemelor antropice.

Implementarea unor planuri de dezvoltare în paralel cu optimizarea acțiunilor și activităților pentru atingerea obiectivului general de exploatare dar și de conservare a specificului, constituie o provocare pentru întreg sistem de management al RBDD.

Necesitatea menținerii echilibrului natural în paralel cu asigurarea necesarului de materii prime trebuie incluse în ecuația de dimensionare a tuturor activităților în vederea respectării capacității de suport a arealului astfel încât să nu intervină perturbații ale echilibrului ecosistemului.

Esența dezvoltării durabile este dată de conservarea patrimoniului rezervației biosferei în favoarea bunăstării generațiilor prezente și viitoare, care cuprinde nu numai capitalul produs prin munca oamenilor și stocul de cunoștințe științifice, ci și capitalul natural. Caracterul neregenerabil și ireversibil al unor resurse ale capitalului natural constituie o problema centrală a acestei provocări.

Strategia Uniunii Europene concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social și protecția mediului.

Liniile de implementare prioritară a strategiei de dezvoltare durabilă a U.E vizează: pe de o parte integrarea politicilor de mediu în politicile europene și, pe de altă parte, urmărirea aspectelor globale ale dezvoltării durabile în spațiul U.E.

Toate aceste obiective și măsuri ce vizează principiile dezvoltării durabile se regăsesc în cumulul de planuri ce stau la baza Master Planului de Dezvoltare a RBDD. Elaborarea acestui cumul de planuri și programe, este parte integrantă a unui proces larg de stabilire a unui echilibru privind abordarea problemelor de mediu și dezvoltare economică pe principii durabile indicând și modul de soluționare a acestora.

Master Plan-ul corespunde în acest context unui plan de management strategic pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării, având o finalitate dată și o orientare clară, susținute printr-o planificare strategică corespunzătoare.

În acest sens, planificarea activităților în domeniul conservării biodiversității în condițiile dezvoltării durabile din Master Plan este o înlănțuire de sarcini asociate unor procese decizionale integrate în cadrul Sistemelor Ecologice (SE) dar și Sistemelor Socio-Economice, repartizate într-o structură care reflectă etapele, interconexiunile posibile, responsabilitățile, termenele și sistemele de control și autoreglaj, prin feed-back, oferind perspectivele unei gestionări eficiente a RBDD.

Master Planul de dezvoltare reprezintă un plan integrat de dezvoltare, întocmit în vederea promovării unor proiecte și programe care să respecte principiile declarate de dezvoltarea durabilă a RBDD.

O caracteristică esențială a Master Plan-ului este planificarea complexă la nivel regional și local, ca parte integrantă a conceptului de dezvoltare durabilă.

Un principiu important al conceptului dezvoltării durabile este „echitate între generații”, însemnând că gradul de acces la resursele pe care planeta poate să le furnizeze să nu fie mai mic în viitor decât cel din prezent. Aceasta este noțiunea de „echitate între generații”, aceasta este echitatea în cadrul populației prezente și înseamnă consumarea resurselor fără să nege consumul necesar pentru alții.

Obiectivul general al acestui plan îl constituie conservarea și protecția patrimoniului natural al RBDD și promovarea valorificării durabile a resurselor naturale.

Pentru atingerea obiectivului general au fost identificate, inclusiv în urma evaluării participative a publicului, următoarele obiective:

Îmbunătățirea sistemului de monitoring pentru ecosistemele Deltei Dunării utilizând facilitățile moderne de supraveghere satelitară;

Îmbunătățirea infrastructurii utilităților publice, transport și comunicații în vederea reducerii poluării, izolării comunităților umane pentru creșterea nivelului standardului de viață în localitățile din Delta Dunării;

Sprijinirea dezvoltării de activități economice tradiționale alternative în vederea reducerii presiunii asupra resursei piscicole;

Sprijinirea conservării tradițiilor locale în utilizarea resurselor naturale și a tradițiilor locale în construcția de locuințe (peisajul sătesc), promovarea utilizării energiilor neconvenționale (mori de vânt, celule solare, navigația cu propulsie electrică etc.);

Refacerea funcțiilor ecosistemelor naturale și a habitatelor naturale ale speciilor periclitate din Delta Dunării.

Zona Deltei Dunării, declarată Rezervație a Biosferei, include suprafețe cu ecosisteme terestre sau costiere recunoscute pe plan internațional în cadrul Programului UNESCO Omul și Biosfera (MAB) și întrunește trei funcții de bază, caracterizate prin complementaritate și susținere reciprocă:

funcția de conservare a peisajului, ecosistemelor, speciilor și a variației genetice;

funcția de dezvoltare care sprijină dezvoltarea economică și umană;

funcția de dezvoltare logistică care să furnizeze suport pentru monitorizare, educație și schimb de informație.

În întocmirea Master Plan-ului de dezvoltare s-a ținut seama de aceste funcții și de obiectivul general urmărit: extinderea habitatelor acvatice pentru speciile de păsări și pești prin restaurarea zonelor umede.

Pentru aprecierea efectelor semnificative pe care implementarea planului de dezvoltare îl are asupra biodiversității, s-au identificat o serie de proiecte în funcție de zona rezervației. În toate planurile se acordă prioritate conservării zonelor sensibile și arealelor înconjurătoare ceea ce contribuie la o diminuare considerabilă a impactului de mediu.

Obiective subsidiare cuprinse în planul de dezvoltare se referă la:

protejarea populațiilor unor specii și a habitatelor;

reintegrarea în circuitul hidrologic natural a unor zone economice amenajate agricol și piscicol;

restaurarea funcțiilor specifice zonelor umede;

restabilirea echilibrului hidrologic și ecologic;

realizarea unor noi habitate pentru speciile de pești și păsări;

refacerea activităților tradiționale-pescuit, recoltare stuf, creșterea animalelor și ecoturism.

Acțiunile propuse de Master Plan-ul de dezvoltare al RBDD se referă în principal la refacerea rețelei de canale în vederea îmbunătățirii circulației apei și la renaturarea unor zone utilizate ca amenajări agricole și piscicole.

Problemele actuale legate de reducerea habitatelor din Lunca Dunării și în Delta Dunării au determinat reducerea zonelor de reproducere a speciilor de pești semi-migratori din deltă care se reproduceau în amonte.

Amenajările agricole, piscicole și silvice executate după anii 60 în mod artificial, au dus la dispariția ecosistemelor naturale. În funcție de intensitatea fenomenelor de artificializare, aceste areale au fost scoase parțial sau total din funcționarea sistemică deltaică. Despre oportunitatea menținerii funcțiilor agricole a unor suprafețe deja amenajate se impune efectuarea unei analize calitative dintre productivitate și impactul ecologic asupra sistemelor care se mențin în regim natural (renaturarea amenajărilor agricole Babina 2100 ha, Fortuna 2115 ha și Cernovca 1580 ha).

Amenajările silvice realizate în scopuri economice, tot în anii 60, nu au avut în vedere rolul ecologic în sensul realizării unui spectru floristic diversificat care să asigure biotopuri pentru fauna deltaică. Amenajările s-au făcut prin îndiguirea, defrișarea vegetației forestiere spontane și plantarea unor specii de salcie și plop euroamerican, ușor de aclimatizat, au avut efecte dăunătoare echilibrului ecologic care au condus la sărăcirea potențialului biodiversității Deltei Dunării.

Singura amenajare silvică care are ca obiectiv realizarea unor asociații forestiere care să consolideze și să protejeze teritoriul deltaic este cea de pe grindul Sărăturile din apropierea țărmului Mării Negre. Dintre amenajările forestiere cu scop productiv se menționează: Păpădia 2000 ha, Rusca 1200 ha, Carasuhat 620 ha, Pardina 425 ha, Murighiol 400 ha.

Amenajările abandonate, propuse pentru reconstrucție ecologică, conform Planului strategic de reconstrucție ecologică a Deltei Dunării, perioada 2005-2015, vor reabilita ecosistemul deltaic prin refacerea funcțiilor naturale hidrologice, biogeochimice, ecologice tipice zonelor umede.

Reconstrucția ecologică a Complexului acvatic ȘONTEA-FURTUNA constă în executarea lucrărilor de reprofilare canale principale și secundare existente, decolmatarea lacului Ligheanca pe o suprafață de 5,0 ha și o adâncime de 1,25 m situată în sudul lacului cu refularea terasamentelor rezultate pe maluri la distanța de 150 – 200 ml, lucrări de apărări și consolidări maluri, construcții hidrotehnice de tip stăvilar: lucrările propuse pentru execuție sunt amplasate la canal Sireasa–amonte, brațul Chilia, kilometrul 112, punctul Podu-Roșu și canal Crânjeală– amonte, către Dunărea Veche.

Reconstrucția Complexului acvatic natural MATIȚA-MERHEI cuprinde lucrări de reprofilare canale principale și secundare existente. În această etapă au fost prevăzute la decolmatare canalele Popina și Cardon în lungime totală de 22,5 km și pe o lățime între 12 și 15 ml. Aceste canale vor asigura un tranzit sporit de apă dinspre brațul Chilia către brațul Sulina, cu îmbunătățirea aprovizionării cu apă a suprafețelor adiacente aflate în deficit de umiditate.

Complexul acvatic natural GORGOVA-UZLINA și Complexul acvatic natural ROȘU-PUIU vor fi reabilitate prin executarea de lucrări de decolmatare a lacurilor și a construcțiilor tip stăvilar.

Reconstrucția Complexului acvatic natural DUNAVĂȚ-DRANOV și a Complexului acvatic natural RAZIM-SINOIE constă în executarea unor lucrări de reprofilare canale principale și secundare existente, lucrări de reprofilare gârle și canale pescărești ce necesită decolmatare; amplasamentele acestor gârle și canale se vor stabili ulterior prin studii și cercetări de specialitate.

Complexul acvatic natural SOMOVA – PARCHEȘ va fi reabilitat din punct de vedere ecologic prin executarea unor lucrări de reprofilare gârle și canale pescărești situate în principal în zona lacurilor Somova și Parcheș.

În complexul Somova-Parcheș au fost executate în anii '90 ample lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor ecologice care au constat în principal în decolmatări de canale principale și secundare. Complexul suferă de faptul că și în actuala situație nivelurile apelor și tranzitul acestora dinspre/către fluviu nu pot fi judicios reglementate în lipsa unor lucrări hidrotehnice la intrare în amonte și la ieșire în aval. În această situație se propune realizarea a două stăvilare amplasate astfel:

unul, în amonte de Gârla Noua, la priza de la Dunăre;

celălalt, în avalul gârlei Mila 42, la Dunăre (în zona actualei amenajări de descărcare a apelor, avariată și nefuncțională).

Impactul posibil al tuturor acțiunilor strategice de reconstrucție ecologică vizează, pe de o parte aspectele ecologice efective (regimul hidrologic prin refacerea rețelei de canale în vederea îmbunătățirii circulației apei; refacerea și ameliorarea terenurilor degradate, renaturarea zonelor economice utilizate ca amenajări agricole și piscicole) și aspectele socio- economice (activitățile tradiționale).

Efectele aplicării acestor planuri de reconstrucție ecologică sunt benefice pentru ecosistemul deltaic și se vor concretiza în extinderea habitatelor naturale existente, îmbunătățirea condițiilor ecologice în complexele acvatice naturale, extinderea zonelor de reproducere naturală, de hrănire și odihnă a speciilor de pești și păsări sălbatice.

Există deja experiență în renaturare și acestea sunt Ostroavele Babina și Cernovca renaturate în 1994-1995.

Amenajarea Babina (2 137,5 ha) și Cernovca (1 744 ha) sunt situate în nordul Deltei Dunării, la granița cu Ucraina, separându-le de cel de-al treilea ostrov, Ermakov. Cele două ostroave de pe teritoriul românesc au o formă hidrodinamică, fusiformă, cu grinduri înalte în partea vestică și cote mai joase în est, după cum a evoluat procesul de colmatare. Cele două ostroave prezentau, anterior îndiguirii, o rețea hidrografică proprie, formată din: gârle, japșe cu sens de curgere reversibil ce secau în timpul verilor uscate; lacuri permanente; suprafețe inundabile.

Regimul hidrologic al celor două ostroave era dirijat de rețeaua hidrografică proprie, dependent de regimul apelor Dunării respectiv de brațele Chilia, Babina și Cernovca.

Inundarea ostroavelor se făcea lent, din aval către amonte și nu se realiza în fiecare an pe întreaga suprafață. La nivele mai mari, de 2 m la mila Chilia Veche, ostrovul Babina era inundat în proporție de 90 %, iar la nivele mici, de 35 %, timp de 150 de zile, iar ostrovul Cernovca era inundat în proporție de 70 % la nivele mari și în proporție de 60 % la nivele mici, pe o durată de 200 zile pe an.

La nivele mici ale Dunării se întrerupea legătura dintre brațe și ostroave iar în verile secetoase japșele și lacurile secau.

Prin restabilirea legăturii cu brațele Dunării, suprafețe întinse ale celor două ostroave au fost inundate, în funcție de cotele apelor, iar regimul lor hidrologic s-a îmbunătățit, apropiindu-se de cel caracteristic înainte de îndiguire. Datorită acestui fapt, ostroavele îndeplinesc, din nou, funcțiile hidrologice caracteristice sistemelor fluviale, de reținere și stocare a apei. Ostroavele stochează la viituri volume de apă, în funcție de morfologia terenului. Fără să fie direct observabilă, în această etapă, cea mai importantă funcție a ostrovului Babina, reluată după inundare, este aceea de reciclare și stocare a elementelor poluante. Prin această funcție Babina transformă ceea ce este mineral în organic și ceea ce este organic în mineral (C, N, P, S) prin reacții de oxidare și reducere a compușilor organici și minerali. Nutrienții și sedimentele din apă sunt filtrați prin patul vegetal și reținuți în orizontul bioacumulativ. Apa iese din ostrov limpede, ceea ce este reținut fiind supus proceselor de transformare în cadrul interrelațiilor dintre factorii biotici și abiotici. Funcția de biofiltru este asigurată în primul rând de stufărișuri.

La o jumătate de an de la deschiderea digului de contur al amenajării Babina, s-a constat o tendința de echilibrare a raportului interspecific, și anume, un raport optim între speciile de pești răpitori (15,18 %) și cele de pești pașnici (74,82 %), structură specifică ihtiofaunei ecosistemelor acvatice naturale din Delta Dunării.

Condițiile ecologice care s-au instalat după inundare se reflectă și în avifauna ostrovului.

Astfel, se constată următoarele: creșterea generală a diversității avifaunistice – 72 specii după inundare, comparativ cu 34 înainte de inundare; instalarea speciilor cuibăritoare acvatice – 28 % comparativ cu 0 %; sporirea numărului de specii acvatice necuibăritoare, venite pe ostrov pentru hrănire – 39 % comparativ cu 28 %, creștere influențată și de apropierea ariei strict protejate Roșca- Buhaiova, importantă zonă de reproducere pentru speciile de păsări acvatice; la speciile cuibăritoare și necuibăritoare specifice habitatului amfibiu se înregistrează o creștere ușoară, de 3,6%; ca urmare a inundării, procentual numărul speciilor terestre în teritoriu scade de la 47 % la 29 %.

Administrarea unei zone atât de complexe ca RBDD implică existența unui suport informațional și implicit de monitoring bine pus la punct care să sugereze și să susțină procesul decizional. Problema găsirii unui indicator care să ilustreze starea RBDD este în acest context extrem de importantă. Datorită valorilor naturale deosebite care sunt în această zonă este firesc ca indicatorii fizico-chimici și cei biologici să fie foarte importanți în descrierea stării RBDD. Însă ea nu este doar o zonă în care sunt protejate și conservate anumite ecosisteme ci și o zonă unde resurselor naturale regenerabile trebuie folosite judicios prin păstrarea formelor tradiționale de activitate economică, deci indicatorul de stare trebuie să includă și indicatorii socio-economici.

În prezent, sistemul de monitoring al Deltei Dunării este realizat de ARBDD în colaborare cu instituțiile specializate pe diferite domenii (calitatea apei, managementul apei, calitatea aerului și a solului, impactul activităților economice, în special pentru navigație, asupra ecosistemelor și habitatelor naturale).

Pentru aplicarea acestui concept în RBDD este nevoie de alegerea domeniilor unde se vor stabili indicatorii respectivi. Determinarea domeniilor, ca parte a Sistemului Integrat de Monitoring al RBDD, se bazează pe abordarea ecosistemului ca o strategie pentru managementul terestru, acvatic și al resurselor vii, care are la bază conservarea și dezvoltarea durabilă într-o manieră justă. Are la bază punerea în aplicare a metodelor științifice adecvate bazate pe o organizare biologică pe nivele care cuprinde procesele esențiale, funcțiile și interacțiunile dintre organisme și mediul lor și dintre ecosisteme fără a neglija aspectul că ființa umană, cu diversitatea sa culturală, este o componentă integrantă a ecosistemelor.

Capitolul al III-lea: Studiu de caz – Braconajul în RBDD

III.1. Impactul activităților umane asupra ecosistemelor naturale din Rezervația Biosferei Delta Dunării

Delta Dunării cu bogăția floristică și faunistică, îndeosebi păsările, cu varietatea ecosistemelor în care se găsesc ecosisteme de ape curgătoare, de lacuri, de zone temporar inundate (mlaștini și stufărișuri), grinduri maritime cu dune de nisip mobile și fixate cu păduri de tip tropical, de cordoane litorale fragile, de golfuri marine pe cale de a fi transformate în lagune, a început să fie afectată de intervenția omului, încă din a doua parte a secolului al XX-lea, prin corectarea brațului Sulina pentru navigația maritimă.

A urmat tăierea unor canale interioare pentru valorificare piscicolă (perioada 1910-1935) și amenajarea unor incinte pentru agricultură, stuficultură, piscicultură și silvicultură (perioada 1960-1989).

La începutul anilor 1990 din suprafața Deltei Dunării erau scoase din regim natural cca 100 700 ha (30% din suprafață) și era brăzdată de multe canale, unele dintre ele cu consecințe negative în evoluția normală a ecosistemelor specifice.

Autoreglarea naturală ce se desfășoară sub acțiunea fluxului de apă și aluviuni dunărene, a curenților marini litorali, avea ca rezultat o evoluție lentă a spațiului deltaic de la vest la est, în principalele subsisteme-morfologic, hidrografic și al vegetației.

Analizat sub aspect procentual, 30% cât nu reprezintă mult în comparație cu alte delte, dar modul cum sunt amplasate și dimensionate în spațiul deltaic au consecințe negative importante. Astfel, realizarea de module cu suprafețe foarte mari, cum sunt Pardina (27000 ha) și Sireasa (7500 ha) în delta fluvială și închiderea unor artere hidrografice ca Sireasa și Litcov – ultimul redeschis acum 5 ani- au contribuit la dispariția unor ecosisteme specifice deltei fluviale cu valoare floristică, faunistică și ecologică deosebită.

Acțiunea de supraexploatare a resurselor naturale, care a impus modificări importante în subsistemele deltei, a avut drept consecință dereglarea echilibrului natural prin dispariția unor zone de reproducere naturală a peștilor și a altor specii de animale, colmatarea unor gârle naturale și a unor peisaje caracteristice, prin tăierea unor canale supradimensionate (canal Mila 35 care colmatează lacurile Tătaru, Meșter, Lung din Sireasa, canal Crișan-Caraorman care colmatează lacurile Lumina și Roșu).

Efectele negative generate de activitatea umana din interiorul Deltei Dunarii se cumulează în permanență cu cele generate de alte activități, mult mai active, care se desfașoară în afara Deltei Dunării existând riscul ca aceste efecte conjugate să afecteze în continuare echilibrul ecosistemelor naturale și să se agraveze dacă nu vor fi luate măsuri de reducere a fenomenelor negative, de refacere a unor zone afectate, de protejare a celor existente a căror valoare nu este afectată și de cooperarea locală sau regională în toate aceste acțiuni.

Calitatea apelor din Delta Dunării cu consecințe asupra ecosistemelor deltaice, depinde foarte mult de calitatea apelor Dunării. Dunărea cu cei 2860 km lungime și 817000 km2 bazin hidrografic străbate 10 țări și 4 capitale. Nu toate orașele de pe Dunăre au stații de epurare sau sisteme de epurare eficiente astfel încât poluanții ajung în Dunăre (substanțe organice, suspensii, detergenți, etc). La acești poluanți se adaugă poluanții din activități industriale și din agricultură. Dunărea transportă anual în vârful deltei (Ceatal Chilia) cca. 205 km3 apă, respectiv 6515 m3/s, cca. 48 mil. tone/an aluviuni, 74 mil.tone/an săruri și 2576 x 1012 Kcal- corespunzător unei temperaturi medii anuale de 12,60C – (valori pentru perioada 1921-2000).

De asemenea, Dunărea transportă din surse difuze de origine naturală si mai ales din surse punctiforme datorate activității umane (1/2 din cantitate din surse agricole, ¼ din surse industriale și ¼ din zonele urbane), datorită debitului său mare, mai mulți nutrienți decât oricare alt râu din Europa. Evaluările prin MONERIS (Modelling Nutrient Emissions in River Systems) a emisiilor de nutrienți ajunse în apele de suprafață din diverse surse difuze au arătat că intrările de nutrienți în bazinul hidrografic al Dunării se ridică la 68.000 tP/a și 758.000 tN/a.

Principalele activități economice de pe teritoriul RBDD, cu impact negativ asupra ecosistemelor naturale deltaice sunt:

III.1.1.Traficul maritim și fluvial

Principala sursă de poluare în RBDD, rămâne, în continuare activitatea de transport, în care navigația joacă rolul principal fiind un factor disturbant complex ce acționează nu numai prin noxele emise în atmosferă dar și prin zgomot, vibrații, viteză etc.

Realizarea transportului pe căile navigabile ale rezervației, se desfășoară, cu nave și ambarcațiuni cu pescaje mici și cu nave de mare tonaj (până la 25 000 tdw) pe Dunărea maritimă.

Flota utilizată, în transportul naval din interiorul rezervației se caracterizează, în principal, prin următoarele elemente:

Flotă specializată pe tipuri de activități (transport mărfuri în vrac, transport produse lichide în vrac, transport utilaje tehnologice, transport stuf, transport animale vii, nave tehnice, de remorcaj, împingătoare, cazare personal muncitor, transport persoane, transport turiști, hoteluri plutitoare etc)

Ambarcațiuni și bărci cu motor sau propulsie cu ajutorul ramelor, specializate în activități de pescuit, transport pește și persoane, componente tradiționale ale deltei

Ambarcațiuni de agrement, aflate în proces de evoluție, dotate cu diverse sisteme de propulsie și de o mare diversitate constructivă, cu dotări mergând de la arhaic la ultramodern.

Traseele pentru navigație sunt trasee deschise navigației în tot timpul anului, supuse normelor de navigație interne și internaționale (Dunărea și brațele Dunării) și trasee pe căi navigabile interioare destinate ambarcațiunilor și navelor cu pescaj mic (trasee destinate turismului, trasee pentru ambarcațiunile de pescuit etc.)

Navele au impact negativ în primul rând asupra calității aerului prin emisiile de NOx, CO, CO2, NH3, N2O, PM și metale grele. Aceasta impune necesitatea supravegherii și urmăririi influențelor pe care o poate avea asupra ecosistemelor deltaice, ridicând problema găsirii soluțiilor tehnice necesare asigurării unei cât mai bune protecții a mediului, în condițiile menținerii circulației navale pe teritoriul rezervației.

Tendința actuală este de creștere semnificativă a ambarcațiunilor de agrement, motiv pentru care ARBDD a elaborat un Regulament de circulație pe căile navigabile interioare din perimetrul rezervației.

Combustibilul utilizat la bordul navelor (motorina, benzina, păcura și uleiurile) poate ajunge accidental în apă prin prelingerea lor din tancuri, rezervoare, instalații. ARBDD prin laboratorul propriu monitorizează conținutul de produse petroliere din apă. Concentrațiile medii de produse petroliere, determinate în 2013 în apele din Dunăre, se încadrează în limitele clasei a II-a de calitate (0,1 – 0,2 mg/l), valorile medii determinate pentru 2013 fiind mai scăzute decât cele determinate în anul 2012.

Concentrații mai mari de produse petroliere se observă la intrarea pe teritoriul RBDD (cotul Pisicii și Zona Reni) unde traficul maritim este mai intens.

Circulația navală pe canalele din Delta Dunării produce și alte efecte negative asupra ecosistemelor deltaice prin:

eroziunea și spălarea malurilor datorită valurilor generate de circulația ambarcațiunilor cu viteze neadecvate;

răscolirea și antrenarea sedimentelor proaspăt aduse provoacă creșterea cantităților de suspensii în apă;

deranjarea zonelor de cuibărit sau hrănire a faunei ca urmare a valurilor provocate;

producerea zgomotelor și a vibrațiilor;

distrugerea florei și faunei prin antrenarea directă în instalații de propulsie.

III.1.2 Activitățile industriale

În teritoriul Rezervație Biosferei Delta Dunării industria se dezvoltă pe baza exploatării și valorificării resurselor proprii- în primul rând, a resurselor piscicole, agricole (legumicole, cerealiere, animaliere), stuficole.

Între resursele specifice, peștele și stuful prezintă cea mai mare însemnătate, atât pe plan local pentru economia arealului Rezervație Biosferei Delta Dunării, cât și în funcționarea unor ramuri industriale de interes național – după cum se știe delta fiind prima bază piscicolă a țării și cea mai întinsă arie compactă de stufărișuri (160 000 ha). Acestor resurse li se alătură, în proporții mai mici, lemnul de esențe moi (salcie și plop), resurse agricole, vânatul precum și particularitățile peisagistice ca mijloc de punere în valoare prin turism.

Activitațile industriale cu un impact asupra mediului deltaic se manifestă mai puțin din interiorul rezervației și mai ales din exterior. Diferitele tipuri de noxe sunt transportate pe teritoriul rezervației prin vectorii cei mai dinamici ai mediului: apa și aerul. Indicatori specifici de poluare a apelor sunt metalele grele (Fe, Cd, Cu, Mn, Pb, Zn, Hg). În 2013 din analiza metalelor grele în Dunăre rezultă că numai zincul și mercurul nu au depășit limitele clasei a II-a de calitate în toate secțiunile de control. Celelalte metale au depășit concentrațiile corespunzătoare clasei a II-a de calitate:

Fierul a avut o variație a concentrațiilor cuprinsă între 200-4200 ppb (CMA=100 ppb), maxima înregistrându-se la Sf. Gheorghe în sezonul de primăvară;

Cadmiul a avut o variație a concentrațiilor determinate cuprinsă între 2-15 ppb (CMA=1ppb), maximile fiind înregistrate la Sulina și Sf. Gheorghe în sezonul de vară;

Cuprul a avut o variație a concentrațiilor determinate cuprinsă între 100-820 ppb (CMA=20 ppb), maximile fiind înregistrate la Ceatal Sf. Gheorghe, Sulina și Sf. Gheorghe, în sezonul de primăvară;

Manganul a înregistrat o variație a concentrațiilor cuprinsă între 80-600 ppb (CMA=50 ppb), maximile fiind înregistrate la Ceatal Sf.Gheorghe și Sf. Gheorghe, în sezoanele de primăvară și vară;

Plumbul a înregistrat concentrații cuprinse între 40-140 ppb (CMA=5ppb), maxima fiind înregistrată la Sulina în sezonul de primăvară.

III.1.3 Agricultura

Activitățile agricole pot constitui de asemenea surse de poluare a mediului prin folosirea în exces a îngrășămintelor, dar mai ales a pesticidelor care se descompun foarte greu în sol și se acumulează în verigile superioare ale lanțului trofic. Pesticidele utilizate în prezent pe terenurile agricole din RBDD sunt biodegradabile și au remanența slabă (ARBDD aprobă anual lista produselor fito sanitare ce sunt admise a se utiliza pe teritoriul rezervației).

Cu toate că DDT-ul este de mulți ani interzis a se utiliza în țara noastră, acesta încă se mai regăsește în apele din Delta Dunării.

Concentrațiile de pesticide organo-clorurate determinate în 2013 scot în evidență scăderea valorilor acestor concentrații comparativ cu anii anteriori și încadrarea în limitele clasei a III-a de calitate.

Agricultura prin aportul de azot și fosfor în apă contribuie la fenomenul de eutrofizare a apelor. Eutrofizarea reprezintă o îmbogățire a apei cu nutrienți. Procesul lent și natural al eutrofizării s-a transformat după 1980 în unul accelerat datorită activității umane. Creșterea excesivă a fitoplanctonului reprezintă cel mai vizibil simptom al eutrofizării apei. Dezvoltarea algală masivă prezintă un risc ridicat în momentul în care raportul N/P este mai mic de 30, înfloririle algale având loc când acesta se încadrează în intervalul 5-15.

Creșterea gradului de poluare a apelor Dunării cu azot și fosfor, spre sfârșitul anilor 70 și deceniul următor, a determinat modificarea și reducerea ariei habitatelor favorabile pentru peștii de apă limpede cum sunt: știuca, linul, caracuda, roșioara. Răspunsul faunei piscicole la creșterea gradului de troficitate a lacurilor a fost trecerea de la comunitatea știucă/lin spre comunitatea șalău/plătică, declinul peștilor răpitori și dominația peștilor pașnici. Carasul, plătica, șalăul s-au adaptat în noile condiții, dar diversitatea speciilor a scăzut.

III.1.4. Efectele îndiguirilor și lucrărilor hidrotehnice

În perioada anterioară anilor 1970-1972 a existat o dependență directă între regimul hidrologic și mărimea capturilor de pește în același an, datorită sporirii suprafeței de creștere și a hranei naturale. În aceeași perioadă în Complexul lagunar Razim-Sinoe, producția de pește depindea de regimul de salinitate și de cantitățile de puiet de crap intrate în Dunăre. Salinitatea depindea atât de regimul hidrologic al Dunării, cât și de starea canalelor de alimentare din Dunăre.

Până la sfârșitul anilor 1960, regimul hidrologic era factorul care condiționa rezultatele reproducerii crapului în Lunca Dunării, de unde se alimenta cu puiet delta, unitatea Dranov și Complexul Razim-Sinoe. În anul 1957, din suprafața de 466 000 ha în luncă, 94 000 ha erau deja îndiguite, dar existau încă 366 000 ha, din care 190 000 ha lacuri și 100 000 ha inundate anual în curs de îndiguire. Efectul acestor îndiguiri a fost scăderea cantităților de crap pescuite în deltă și complexul Razim-Sinoe de la 3400 tone în 1956 la 400 t în anul 1960.

III.1.5 Amenajările agricole, piscicole și silvice

În anii `60, considerați ca perioada stufului în exploatarea resurselor naturale din Delta Dunării, au constituit prima etapă de modificare a ecosistemelor acesteia. Recoltarea stufului cu utilaje grele, în timpul toamnei și iernii, a avut drept consecință distrugerea rizomilor și apariția altor specii de plante hidrofile oportuniste, printre care papura și rogozul. În prezent se mai recoltează doar câteva mii tone/an stuf cu mult sub cifrele pe care se sconta (2-3 milioane tone/an).

Anii `70 se înscriu ca perioda amenajărilor piscicole și a celor agricole. Alegerea amplasamentelor unor amenajări piscicole n-a fost făcută în cele mai propice condiții. Exemplu este amenajarea Stipoc unde se putea practica, ca și înainte, pășunatul și chiar unele plantații de viță de vie. În prezent amenajarea Stipoc este abandonată. Alt exemplu este amenajarea Popina, situată la est de grindul Letea, care mai întâi a fost amenajare agricolă, iar după sărăturare, reprofilată, partea nordică pe piscicultură iar partea sudică alternativ agricol-piscicol. Astăzi, Popina II a fost supusă unor lucrări de renaturare.

Transformări la scară mare s-au produs în amenajările Pardina și Sireasa. Pardina a fost îndiguită în anii `60 pentru exploatarea stufului; în acest scop, singura cale de pătrundere a apelor se făcea prin ecluza de la Pardina, iar evacuarea prin câteva stații de pompare la capătul unor canele mai importante ca Pardina, Repedea, Gotca și la canalul Ignat Zabara în brațul Tătaru. Deși nu avea un regim complet natural, prin amenajările menționate se păstra un regim hidrologic acceptabil și peisajul specific deltaic nu era deteriorat. Amenajarea după 1983 a acestei depresiuni în întregime pentru agricultură (27000 ha), a făcut să dispară întregul peisaj natural prin lucrări de desecare și nivelare. Singurele canale care au mai rămas (Iacob, Pardina, Repedea, Ceamurlia-Gotca) sunt practic nefuncționale, deoarece în procesul de reamenajare n-a mai fost introdusă apa prin ecluza, ia rețeaua de drumuri interioare pentru exploatarea agricolă le fragmentează și nu mai are loc circulația apei. Lucrările de transformare a incintei Pardina în amenajare cu agricultură intensivă nu au fost finalizate. Este de menționat că în apropiere se află cel mai puternic nucleu ornitologic- rezervația Roșca-Buhaiova și se pune problema renaturării incintei.

La amplasarea, dimensionarea și structura amenajărilor agricole, piscicole, stuficole și silvice s-a avut în vedere numai indicatorul economic la faza de proiectare și execuție. Nu s-a ținut cont de specificul terenului și peisajului deltaic, de condițiile globale climatice, de bilanțul hidric, de capacitatea naturală de drenaj de sensul de circulație al apei, de suprafață, de tendința de evoluție a deltelor, în general și de evoluția Deltei Dunării în special. Era necesar ca amenajările să aibă dimensiuni mici, de ordinul sutelor de ha (cel mult 1000ha), să fie delimitate de canale prin care să se asigure o circulație lentă, dar permanentă. Amplasarea incintelor trebuia să fie făcută în așa manieră încât să nu stânjenească sensul general de circulație a apei în spațiul deltaic și să ușureze drenarea și alimentarea orizonturilor freatice din acestea. Neținându-se cont de aceste lucruri s-au produs colmatări de canale.

Activitatea de pompare a apei pentru alimentarea cu apă a incintelor piscicole sau pentru irigații în lipsa unor instalații de protecție a materialului piscicol la stațiile de pompare, produce pagube însemnate faunei piscicole, cantități mari de puiet fiind distruse.Totodată prin aceste stații au scăpat în mediul natural specii de pești alohtoni cum este carasul, specie deosebit de prolifică, rezistentă, capabilă să se reproducă și cu masculii altor specii de ciprinide și agresivă în competiția pentru hrană. Expansiunea carasului a avut un impact asupra speciilor native și asupra pescăriei de ape dulci în general. Alte specii exotice ajunse în mediul natural sunt speciile chinezești, dintre care singerul s-a aclimatizat și se reproduce în Dunăre în unii ani favorabili.

III.1.6.Turismul

Turismul este resursa viitorului în Rezervația Biosferei Delta Dunării. În același timp el este un paradox. Poate produce mari pagube zonelor protejate, în special dacă nu este administrat cum trebuie, dar poate, de asemenea, să aducă mari beneficii.

Dezvoltarea “actului” turistic, ținând cont de formele de turism ce se pot practica pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, poate influența mediul deltaic și toate valorile naturale ale acestuia prin:

Prezența, comportamentul și numărul turiștilor pe trasee și în zonele adiacente;

Existența și modul de funcționare a amenajărilor și echipamentelor turistice, dispersate în teritoriu (hoteluri, căsuțe, campinguri);

Circulația mijloacelor de transport turistice (hidrobuze, șalupe, bărci cu motor, bărci cu pânze);

Dotările de agrement folosite (hidrobiciclete, bărci etc).

Un exemplu este turismul de masă mai ales în zona litorală, ce poate provoca modificări majore în asociațiile de organisme marine sau litorale. Extinderea infrastructurilor turistice, uneori în total dezacord cu cele mai elementare reguli de protecție a mediului, pot duce în zona grindului Chituc la distrugerea unor zone cu vegetație și faună caracteristice zonelor litorale. Amplasarea unor construcții diverse direct pe plajă sau în imediata ei vecinătate reprezintă un alt factor de risc. Utilizarea ambarcațiunilor de agrement cu motor în apele de mică adâncime afectează toate organismele nefixate. Însăși prezența unui mare număr de oameni pe plajă reprezintă un factor de risc pentru organismele marine. Apele menajere ale unor hoteluri sau al vilelor ridicate direct pe coastă pot ajunge direct în mare și ca urmare, în dreptul unor astfel de obiective turistice flora și fauna este reprezentată doar de speciile cele mai rezistente.

III. 2. Resursele naturale din RBDD

Condițiile geografice și climatice deosebite din Delta Dunării au favorizat dezvoltarea unor importante resurse naturale regenerabile: pește, stuf, pășuni, păduri, plante medicinale, ciuperci, etc., care sunt valorificate prin activități economice tradiționale de către populația locală. O resursă naturală importantă o constituie peisajul deltaic care are caracteristici specifice și este deosebit de atrăgător. Resursa peisagistică este valorificată prin activități de turism, atât de către agenți economici specializați, cât și de populația locală.

Exploatarea resurselor naturale este reglementată de legi și norme de aplicare a acestora, de către instituții locale, județene și naționale. Conform reglementărilor în vigoare, populația locală beneficiază de dreptul de utilizare a resurselor naturale pentru consum propriu. Localnicii folosesc o cotă de pește pentru consum familial, de circa 3 kg/familie/zi, precum și o cotă de stuf de 2 t/gospodărie pentru construcții specifice (garduri, acoperișuri și anexe gospodărești).

Terenurile de pășunat sau terenurile agricole sunt folosite pentru creșterea animalelor și agricultură. În satele fără terenuri agricole, (Mila 23, Crișan, Sfântu Gheorghe, etc.), localnicii folosesc terenul din gospodărie pentru grădinărit. Produsele obținute nu sunt suficiente, însă contribuie la reziliența gospodăriei.

III.2.1. Resursele de subsol și energetice

Resursele de subsol sunt nisipurile din grindurile fluvio-maritime mai ales cele din grindul Caraorman, nisip ce poate fi folosit pentru prelucrarea sticlei și în procesul tehnologic de la Combinatul Siderurgic Galați. După 1989 s-a trecut la desființarea instalațiilor, exploatarea ar fi pus în pericol habitatele din zonă.

Nisipurile din grindurile cordonului litoral au conținut de metale grele, nisip ce a fost exploatat în zona grindului Chituc. În prezent instalațiile au fost ridicate și zona ecologizată.

Resursele energetice. Dat fiind caracteristicile climatice ale RBDD, acestea se referă la energia eoliană și solară.

Energia eoliană, ca urmare a cercetărilor efectuate de fostul INCREST București în raza localității Sf. Gheorghe până în anul 1989, se apreciază că se pot realiza centrale eoliene echipate cu grupuri de 55 și 100 kw, care să furnizeze 114,82 kw/h în zona litorală și 76,62 kw/h în interiorul deltei.

Energia solară – având în vedere numărul mare de ore/an de strălucire a soarelui (cca 2 500) s-ar putea realiza capacități energetice însumând 1200-1500 Mwe. Actual multe pensiuni, hoteluri, hoteluri plutitoare utilizează energia solară pentru producerea apei calde.

III.2.2. Resursele piscicole

Cea mai importantă și totodată vulnerabilă, resursă este resursa piscicolă ce se găsește în cca 110 000 ha ape permanente dulci și 103 000 ha ape litorale ale Mării Negre. Pescăriile din Dunăre și în special cele din deltă, au avut din cele mai vechi timpuri faima pentru bogăția în pește. Plinius cel Bătrân, menționează în scrierile sale de acum peste 1900 de ani, despre abundența peștilor din zona de vărsare a Istrului (Dunărea). Din scrierile antice aflăm că peștele constituia unul din cele mai importante produse de negoț ale cetății Histria, întemeiată în sec. VII î.Hr. Cetățile romane întemeiate pe Dunăre percepeau taxe pe negoțul cu pește.

În secolele XIII-XIV, genovezii făceau comerț cu pește pescuit la gurile Dunării, iar puțin mai târziu, o parte din birul plătit de Mircea cel Bătrân către Poarta Otomană, era dreptul de pescuit al pescarilor turci în aceste zone și o anumită cantitate de pește. Importanța pescăriei în Țările Române, în sec XIV –XV, se poate aprecia și din faptul că 90% din comerțul acestora cu Transilvania, îl constituia peștele care se exporta apoi în Europa. Administrația Otomană a Dobrogei a acordat o atenție deosebită pescăriei în zonă, inclusiv prin stabilirea unor reguli de întreținere a stării lacurilor, taxele de pescuit și cele vamale constituind o sursă importantă de venit.

În anul 1895 s-a înființat o regie de stat în domeniul pescuitului, iar în 1896, la inițiativa și după concepția savantului Grigore Antipa s-a promulgat prima lege a pescuitului.

Dreptul de pescuit în perioada următoare s-a acordat prin învoială între administrația de stat și pescari, iar vânzarea peștelui prin licitație publică- cu rezultate bune pentru starea pescăriilor, dar și a pescarilor. Aceștia aveau statut de producător privat, rolul statului fiind de reglementare și control. Pescăriile din România erau apreciate în acea vreme ca fiind printre cele mai bine organizate din Europa.

În 1914 a luat ființă prima cooperativă de pescuit, iar după 1945, în majoritatea zonelor de pescuit s-au format și dezvoltat cooperative de pescari, care apoi au fost transformate în întreprinderi de stat.

Prin HG 983/1990, când s-a înființat Rezervația Biosferei Delta Dunării, hotărâre întărită ulterior prin Legea 82/1993, se prevede că administrarea resurselor naturale în teritoriu se face de către Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Dreptul de pescuit s-a acordat pescarilor de către societățile de stat sau private, până în luna august 1997, când a început să se acorde direct pescarilor de către Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, ca o primă etapă a strategiei de privatizare a dreptului de pescuit și de încurajare a constituirii asociațiilor de pescari privați.

Dispariția monopolului de stat în pescuit și comercializare, în perioada tranziției la economia de piață, fără reglementări specifice acestui sistem, a creat condiții pentru răspândirea practicilor pescuitului ilegal și comerțului ilicit cu pește.

Dacă înainte de 1960 și până în 1970 se capturau între 10 000 și 20 000 t/an pește, influențate de factori naturali îndeosebi de regimul hidrologic al Dunării, între 1970-1984 capturi relativ constante de 15 000 t/an, perioadă în care au loc schimbări importante de mediu; perioada 1984-1994 a înregistrat declinul pescăriilor, capturile anuale scăzând la 5 000 – 6 000 t/an.

Conform evaluărilor, cantitățile reale pescuite în perioada 1996-2007 sunt de 6 000 -7000 t, care include consumul populației locale, pescuitul sportiv, braconajul.

Din totalul de 44 specii de apă dulce numai 15-16 specii fac obiectul pescuitului.

Din totalul de 132 de specii de pești, identificate pe teritoriul RBDD înainte de anul 1991, repartiția acestora pe principalele habitate acvatice se prezintă conform graficului.

NOTĂ: Din însumarea numărului de specii reprezentate pe cele trei categorii de habitate, rezultă un număr mai mare decât 132 specii, întrucât există mai multe specii care trăiesc deopotrivă în două sau chiar trei tipuri de habitate. De exemplu: rizeavca (Alosa tanaica), guvizii (Neogobius melanostomus, N. fluviatilis) etc., se găsesc tot timpul anului în număr mare atât în Dunăre, ape stagnante dulci, cât și în Marea Neagră

Resursele pescărești pot fi grupate în:

Resurse pescărești de apă dulce ce sunt reprezentate prin cele 160 000 ha ape interioare din spațiul geografic al Rezervației Biosferei Delta Dunării, din care 110 000 ha permanente, iar diferența variază în funcție de regimul hidrologic și influențează nivelul resursei;

Resurse pescărești marine ce sunt în apele litorale ale Mării Negre de cca. 103 000 ha cuprinse în interiorul rezervației, nivelul acestor resurse depinzând de intensitatea migrațiilor spre țărm a speciilor de interes pentru economie;

Resursa de pești marini migratori ce este prezentă în interiorul rezervației temporar și sezonier în apropierea gurilor Dunării și pe brațele principale pe care se deplasează spre sectoarele de reproducere aflate în amonte de deltă;

Amenajările piscicole ce însumează 27 incinte în suprafață de 52 000 ha, pentru creșterea puietului și a peștelui pentru consum din specii de cultură cu potențial ridicat de valorificare a hranei naturale și artificiale (majoritatea sunt abandonate sau în declin).

Structura și mărimea capturilor înregistrate în statistici reflectă răspunsul populațiilor de pești la modificările factorilor de mediu. Astfel, îndiguirea Luncii Dunării a fost urmată de declinul pescăriei la sfârșitul anului 1960 datorită reducerii zonelor de reproducere a crapului, care alimentau cu puiet delta, cât și Complexul Razim-Sinoe.

În perioada 1960-1970 s-a înregistrat o redresare a pescăriei, prin stabilirea unui nou echilibru în structura ihtiofaunei. Locul crapului a fost luat de speciile stagnofile ca: babușcă, lin, caracudă, care valorifică condițiile de reproducere și de hrănire din deltă și zonele adiacente. Dinamica populațiilor era direct influențată de factorii naturali, dintre care factorul hidrologic era cel mai important: mărimea capturilor în deltă era direct proporțională cu mărimea și durata viiturilor Dunării, de care depindea mărimea suprafeței de creștere și productivitatea. În perioada următoare, îndeosebi după 1972-1975 a început o nouă perioadă de declin a pescăriei în apele dulci, datorită îndiguirii celor 103 000 ha îndiguiri în deltă și zonele adiacente.

Pescuitul marin a parcurs o perioadă productivă, atât prin dotarea cu unelte pentru pescuitul pasiv de tip italian gigant, pentru pescuitul speciilor de talie mică (hamsie, șprot, gingirică, stavrid), cât și prin dezvoltarea flotei de seinere pentru pescuitul răpitorilor marini (scrumbie albastră, pălămidă). Scăderea drastică a stocurilor de răpitori a condus la desființarea flotei de nave de pescuit între anii 1966-1967 și concentrarea activității în apropierea litoralului marin la pescuit pasiv, cu care s-a menținut un nivel de producție de 7000-8000 t/an până în anul 1988. Deteriorarea condițiilor de mediu datorită poluării apelor Dunării a avut ca efect declinul majorității speciilor de interes economic, cantitățile pescuite anual în ultimii ani scăzând sub 1000 tone specia dominantă fiind șprotul. După 1983 a fost dezvoltată flota de nave costiere pentru pescuitul activ al resurselor de șprot din zona de larg cu adâncimea de 20m, care a balansat temporar pescuitul pasiv la gurile Dunării. Declinul pescuitului activ din ultimii ani este în funcție și de distanța zonelor de aglomerare a șprotului.

O parte din pescari (cei din Sf. Gheorghe) depind în mare parte de pescuitul peștilor migratori, respectiv scrumbia de Dunăre și sturionii care migrează din Marea Neagră în Dunăre pentru reproducere.

Scrumbia se pescuiește cu unelte de pescuit activ tip setcă în perioada migrației de primăvara, în lunile aprilie-iunie, atât în fața gurilor Dunării, cât și pe întregul traseu al migrației până la Călărași și Oltenița. Scrumbia înregistrează o evoluție ciclică a intensității migrației, ciclurile minimelor și maximelor având loc la 10-11 ani. În perioada 1960-1994, cantitățile pescuite au evoluat între 200 t/an și 2400 t/an.

Sturionii înregistrează un declin continuu în ultimii 30 ani, cantitățile pescuite scăzând de la cca 300 t (1960) la 6 t (1994), declinul fiind mai pronunțat la speciile de morun și nisetru, și mai puțin la specia păstrugă. După anul 1994, cantitatea pescuită de sturioni a început să crească treptat, ajungând ca în anul 2003 să ajungă la 19 t, în mare parte datorită reducerii pieței negre.

Uneltele de pescuit folosite pentru sturion sunt carmacele (cârlige fără nadă) și plasele tip setcă, care se instalează în mare la locurile de hrănire sau pe Dunăre în calea de migrație.

Calea de migrație a sturionilor a fost întreruptă de construirea barajelor de la Porțile de Fier (în anul 1970) și Ostrovul Mare la km 863,5 (în anul 1984).

Suprapescuitul sturionilor pare să fie un factor important care a determinat starea actuală a populațiilor acestor specii valoroase.

Principalele areale de pescuit sturioni sunt la sudul gurilor de vărsare Sf. Gheorghe și Sulina și pe Dunăre în toate cele 4 țări riverane.

În anul 1997 a început un program de cercetare pentru fundamentarea strategiei de conservare a speciilor de sturioni, la care au participat specialiști din România, Bulgaria, Serbia și Ucraina, finalizat în 2000 cu Strategia de management a stocurilor de sturioni.

Resursa piscicolă din amenajări constă în principal din specii chinezești –singer, cosaș și novac. Proporția acestor specii a fost de 29% în perioada 1969-1974 și peste 50% după 1989. Producția era în jur de 4000 -5000 tone/an. După 1990 activitatea de piscicultură s-a redus cu cca 70-75%.

III.2.3. Resursa cinegetică

Resursa cinegetică este formată din specii de păsări și mamifere care fac obiectul activității de vânătoare sportivă.

Structura actuală a faunei cinegetice este rezultatul unei evoluții îndelungate, datorită și schimbărilor de mediu și a influenței omului, care au avut ca urmare dispariția unor specii, conservarea altora prin adaptarea la noile condiții de viață, precum și apariția a noi specii, prin imigrare sau colonizare.

Din speciile dispărute face parte lupul, iar speciile apărute prin imigrare din teritoriile vecine, sunt bizamul, câinele enot, șacalul și potârnichea. În perioada 1960-1970 au avut loc acțiuni de colonizare cu noi specii, dar numai fazanul și căpriorul s-au adaptat condițiilor deltei.

III.2.3.1.Păsări de interes vânătoresc

Gâsca de vară (Anser anser) Zonele preferate de cuibărit se găsesc în ariile depresionare în care predomină stuful, cu ochiuri de apă, de tipul celor existente între grindurile Chilia și Pădurea Letea, pe grindul Ivancea precum și în zonele cu suprafețe mari de stuf din preajma lacurilor Fortuna, Gorgova, Isac, Uzlina, Puiu și Roșu. Din evaluările ARBDD, rezultă o creștere a numărului acestora în ultimii doi ani – numărul mediu/ observație fiind 262 în anul 2006 și 22839 în 2007.

Gârlița mare (Anser alfibrons) este specia acvatică de interes cinegetic cu cea mai mare pondere numerică, prezentă la noi numai iarna. Zonele de hrănire, de regulă, se află pe culturile agricole din apropierea zonelor de înnoptare. Dintre zonele tradiționale de hrănire și înnoptare amintim: Insula Popina și zona sa adiacentă, malul lagunei dinspre Calica, ca zone de odihnă, gârlițele hrănindu-se pe culturile din zonele Murighiol, Plopu, Sarinasuf, Iazurile, Capul Doloșman în zona căruia gârlițele se mențin în locurile ferite de îngheț.

Rațele sălbatice se situează pe primul loc între speciile de vânat acvatic. Există un număr impresionant de rațe; mai răspândite sunt: rața mare, rața cârâitoare, rața mică, rața pestriță, rața sulițar, rața lingurar etc. Lișița este o specie cu efective importante în RBDD.

Fazanul (Phasianus colchius) specie alohtonă, colonizată în ultimul sfert de veac în mai multe etape, și-a extins habitatul pe toate fondurile de vânătoare. Efectivele înregistrează o ușoară scădere datorită, în primul rând, factorului hidrologic, dar și a numărului mare de răpitoare cu păr (vulpi, șacali, câine enot etc.).

V.2.3.2 Mamifere de interes vânătoresc

Mistrețul (Sus scrofa Attila) a fost întâlnit preponderent în zonele umede cu stufărișuri, plaur și zălog. Se constată o autoreglare a efectivelor, instalându-se periodic diferite epizootii.

Căpriorul (Capreolus capreolus), specie colonizată între 1960-1961 pentru prima dată în Pădurea Letea și-a extins permanent arealul de răspândire. Scăderea efectivelor la căprior poate fi pusă în principal pe seama pășunatului și braconajului.

Iepurele de câmp (Lepus europaeus). Populația este în general în creștere, însă datorită unor factori naturali limitativi creșterea efectivelor nu se realizează în același ritm ca și în zonele de vânătoare din afara RBDD.

Vânatul răpitor care include vulpea, pisica sălbatică, câinele enot, înregistrează o ușoară creștere numerică a efectivelor. Evaluarea acestor specii este mult mai dificilă și nu dă suficiente date sigure. La nevăstuica și la hermelină, acțiunea de evaluare a acestor specii este dificilă datorită particularităților de viață.

Pentru evaluarea potențialului cinegetic se efectuează anual un recensământ de primăvară cu efectivele ce au supraviețuit iernii (pe un eșention semnificativ din suprafața fondurilor de vânătoare), suprafețele de control fiind amplasate atât în terenuri cu vegetație forestieră, cât și în terenuri agricole și pășuni. Pe baza evaluării efectivelor, înaintea începerii sezonului de vânătoare, se întocmește un plan de recoltă, indicându-se cotele pentru fiecare specie de vânat. Cele mai multe exemplare împușcate se înregistrează la rațe și gâște, în lunile de toamnă când începe migrația.

III.2.4 Resursa stuficolă

Stuful este catalogat ca o plantă cu mare valoare ecologică și economică. În Delta Dunării stuful este recoltat și folosit în mod tradițional pentru construcția de acoperișuri, rogojini, material pentru confecționarea gardurilor, combustibil, furaj pentru animale, dar și pentru alte activități economice.

Stuful ca material de construcții este cel drept cu înălțimea de peste 2 m și diametrul mai mare de 8 mm. Cel din zona marină, caracterizat printr-o mai mare rezistență la degradare în timp, este mai solicitat ca material de construcții.

Stuful ca biomasă se folosește în mod tradițional pentru pășunat (bovine) când este tânăr, ca sursă de energie de către localnici în anotimpul rece.

Articole de uz gospodăresc, cum ar fi carpete, decorațiuni interioare, jaluzele, pereți despărțitori, garduri, rafturi sau ca umbrar pentru sere. Împletiturile pot fi făcute într-o varietate de dimensiuni în funcție de necesități.

Confecționarea de fascine, pentru protecția malurilor și digurilor la eroziune.

Stuful furnizează, de asemenea, un habitat pentru numeroase viețuitoare sălbatice, care își găsesc adăpostul în aceste formațiuni vegetale, și, implicit, protejarea biodiversității în zonele unde această specie se dezvoltă. Stufărișurile sunt apreciate în mod deosebit pentru varietatea de specii de păsări și mamifere care depind de acest habitat. În ultimii 20 de ani Delta Dunării este supusă procesului de eutrofizare. Cantități ridicate de nutrienți și metale grele colectate pe tot parcursul european al fluviului Dunărea ajung în Delta Dunării care este punctul terminal al acestui fluviu. Stufărișurile din această zonă reprezintă un important filtru natural pentru apa poluată, constituind o ultimă barieră pentru intrarea poluanților în Marea Neagră. Stufărișurile care se dezvoltă de-a lungul canalelor, gârlelor și lacurilor reduc efectele de eroziune ale malurilor și contribuie la reținerea sedimentelor din apa de inundație.

Exploatarea resurselor naturale este una din cele mai importante activități economice coordonate de Administrația Rezervației, resursa stuficolă având cea mai mare pondere în cadrul resurselor vegetale naturale regenerabile existente pe teritoriul Rezervației. Gestionarea durabilă necesită instrumente de lucru eficiente, precise. Un astfel de instrument îl reprezintă evaluarea anuală a stării resurselor naturale și a nivelului de valorificare a acestora. Pentru o mai bună înțelegere a ecosistemelor inițiale, a situației actuale și a factorilor implicați a apărut necesitatea de a carta tipurile de vegetație din Rezervație cu referire specială la stufărișuri. În urma cartărilor efectuate de către specialiștii institutelor de cercetare a rezultat că suprafețele stuficole din Rezervație acoperă o suprafață de cca. 170.000 ha, din care cele potențial recoltabile însumează cca. 70.000 ha, corespunzătoare unui potențial productiv de cca. 180.000 tone. Potențialul recoltabil al fiecărei zone stuficole variază de la un sezon la altul în funcție de condițiile climatice și de managementul din sezonul anterior. Zone cu stuf corespunzător pentru valorificare sunt acele zone cu stuf monodominant, în vârstă de un an, caracteristică menținută prin recoltare sau prin ardere în sezonul anterior.

O mare importanță o au fenomenele meteorologice imprevizibile (inundații, colmatări, căderi masive de zăpadă, chiciură, polei etc.) care îngreunează sau face imposibilă activitatea de exploatare și pot compromite producția stuficolă a unei zone cu până la 90-100%. În fiecare an se elaborează studii de evaluare a stării biologice a resursei stuficole și a potențialului recoltabil al fiecărei zone. Studiile sunt expertizate tehnic de comisia de specialitate a Academiei Române. Specialiștii precizează nivelul de valorificare a resursei, pe sezon și se transmite utilizatorilor prin autorizația de mediu.

III.2.5. Pădurile

Fondul forestier însumează totalitatea suprafețelor pădurilor, terenurilor destinate împăduririi suprafețelor care servesc nevoilor de cultură, producție și administrație silvică. Fondul forestier din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD) se află în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor, Direcția Silvică Tulcea. În conformitate cu Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor încheiate în anul 2004 și cu rapoartele Direcției Silvice Tulcea privind activitatea de silvicultură în anul 2006, suprafața fondului forestier din RBDD este de 23204 ha.

Suprafața pădurilor din RBDD, adică suprafața de teren acoperită cu vegetație forestieră (asociații de arbori sau arbuști reproduși natural sau plantați) este de 15558 ha. Din aceasta 45% sunt păduri naturale și 55% artificiale.

Sub aspect ecologic și economic, pădurile din RBDD au preponderent funcție de protecție (73% din suprafață) funcția de producție fiind reprezentată mai puțin (27% din suprafața totală). În ceea ce privește funcția de producție, pe primul plan este producerea de masă lemnoasă, iar, pe plan secundar, ciupercile, plantele medicinale, vânatul și altele. Pădurile de interes economic sunt concentrate în delta fluvială.

Pădurile din delta fluvială se găsesc în cea mai mare parte de-a lungul celor trei brațe ale Dunării, dar și pe gârlele și canalele de legătură dintre acestea. Păduri se găsesc și în unele areale din interiorul deltei. Acestea sunt reprezentate prin zăvoaie de salcie care ocupă părțile mai joase și plopișuri sau amestecuri de plopi și sălcii pe părțile mai înalte.

Pădurile din delta fluvio-marină sunt deosebite față de cele din luncă și din delta fluvială. Aici se găsesc arborete naturale, pe grindurile Letea, Caraorman și în luncile brațelor Chilia și Sf. Gheorghe, precum și plantații (plantații cu plopi negri și sălcii), dar și unele plantații realizate pe nisipurile fluvio-marine de pe grindurile Sărăturile în suprafață de 1280 ha. Pe suprafețe restrânse, datorită diferențierilor morfologice (dune și depresiuni interdune) și ecologice pe grindurile Letea și Caraorman, în repartiția vegetației sunt caracteristice trecerile bruște de la pădure la vegetația ierboasă psamofilă și chiar halofilă. Aproape 55% din păduri sunt artificiale și 45% sunt naturale, iar cele din ultima categorie provin din renișuri. Din pădurile naturale 16% se găsesc pe terenurile joase din delta fluvială.

III.2.6.Ciupercile comestibile

Această resursă este influențată de următorii factori: existența materiei organice în diferite stadii de descompunere, umiditatea din sol pentru germinarea sporilor și formarea miceliului, temperatura din sol corespunzătoare germinării sporilor și formării miceliului (aprilie – mai și august – octombrie). Din cele peste 250 de specii de ciuperci identificate în deltă, cele care pot face obiectul colectării pentru consum în stare proaspătă sau conservate sunt în număr mult mai redus. Din punct de vedere taxonomic, ciupercile recoltate pe teritoriul RBDD se încadrează în familia Agaricaceae, genul Agaricus. Sunt ciuperci superioare saprofite tericole (cresc pe sol) ce preferă stațiuni cu material organic (celulozic) în descompunere. Dintre ele menționăm: Ciuperca de câmp sau Ciuperca oilor (Agaricus arvensis Schaeff. ex Fr., syn. Psalliota arvensis Schaeff Fr.), Ciuperca de bălegar sau Ciuperca albă, Ciuperca de gunoi sau Șampinion (Agaricus campestris L. ex Fr.); Ciuperca de pădure (Agaricus silvaticus Schaeff., ex Secr.; syn. Psalliota silvatica Schaeff. Quél), Păstrăv Pleurotus ostreatus var. Salignus.

III.2.7 Plantele melifere

Delta Dunării este folosită de crescătorii de albine an de an, datorită compoziției floristice complexe, obținându-se o miere „polifloră”. Datorită perioadei mai mari de timp, în care plantele înfloresc, nu necesită manipulări și deplasări la intervale scurte, unde apicultorii au cele mai mari pierderi.

Prin cercetări în teren efectuate în perioada optimă de vegetație s-au identificat un număr de 64 specii de plante nectarifere, nectaropolenifere și polenifere ce asigură o bază meliferă diversificată. Teritoriul R.B.D.D. fiind izolat de agenți poluatori, flora meliferă din Delta Dunării asigură un nectar și polen fără poluanți, astfel că mierea obținută este un produs ecologic. În funcție de compoziția florei melifere și de suprafața ocupată s-a făcut și o estimare a potențialului de producție de miere (kg/ha), astfel că dacă producțiile cele mai scăzute se pot recolta pe pășunile deltaice (5kg/ha), pădurile de salcie și stufăriile pot asigura o producție de 20kg/ha, în timp ce pajiștile naturale pot asigura până la 50kg/ha.

III.2.8. Plantele medicinale

În Delta Dunării, au fost inventariate 95 specii de plante medicinale din flora spontană. Din punct de vedere al răspândirii, speciile de interes medicinal ocupă suprafețe importante în teritoriul RBDD, 97% din totalul speciilor inventariate fiind foarte frecvente, iar speciile rare fiind doar într-un procent de 3%.

Această resursă nu se bucură de un interes deosebit din partea localnicilor care ar trebui să reprezinte principalii săi valorificatori, profitând de bogăția și diversitatea speciilor de plante medicinale și cerința pe piață a acestora.

III.2.9 Potențialul turistic

Statutul Deltei Dunării de arie protejată a determinat un proces de reorganizare a turismului ce se desfășoară pe acest teritoriu în contextul valorificării durabile a resurselor naturale și în special a resursei peisagistice cu impact minim asupra integrității ecosistemelor naturale.

Valorile naturale și culturale ale Deltei Dunării constituie ceea ce se poate numi generic resurse estetice ale RBDD, resurse valorificabile prin practicarea turismului. Aceste valori constiuie în același timp atracții turistice ce creează produsul turistic RBDD.

Componentele principale ale peisajului din Delta Dunării sunt cele aproape 400 de lacuri de diferite mărimi, stufărișurile, pădurile de stejar și frasin, dunele de nisip, plajele de pe litoralul marin deltaic, toate acestea conferă o diversitate și varietate spațială deosebită.

Biodiversitatea deltei constă în aceea că aproape 1/3 din numărul de specii de plante ce trăiesc în România se găsește în rezervație. Tot aici se află cele mai multe specii de plante medicinale, dar și cele mai mari suprafețe acoperite cu stuf de pe glob și două păduri unice în Europa, formate din stejari seculari și liane mediteraneene (Pădurile Letea și Caraorman).

Resursele naturale cum ar fi cele piscicole și cinegetice ale RBDD sunt valorificate prin turism, constituind o atracție turistică pentru iubitorii de pescuit sportiv și pentru vânători. Regimul termic ridicat, precipitațiile reduse și durata mare de strălucire a soarelui, în general clima din RBDD favorizează practicarea turismului din primăvară și până în toamnă. Cultura și istoria RBDD, elementele de etnografie și folclor și prezența unui număr mare de situri arheologice reprezintă argumentele puternice în favoarea diversificării ofertelor turistice pentru RBDD. Așezările umane, specificul și unicitatea lor, precum și arhitectura specifică reprezintă de asemenea atracții turistice deosebite. Delta Dunării este totodată un imens spațiu de liniște și tăcere, pe care mulți turiști din țară și străinătate martori activi ai unei vieți trepidante, îl caută și pentru a-și reîmprospăta forțele fizice și psihice.

III.3. Braconajul

Criminalitatea împotriva mediului (ecologică) devine din ce în ce mai profitabilă și de aceea tot mai intensă, generând anual la nivel global o cifră de afaceri estimată între 18 și 24 miliarde euro, în special prin activitățile de depozitare ilegală de deșeuri periculoase, trafic de substanțe toxice interzise și contrabandă de resurse naturale protejate. Comerțul illicit cu produse provenite de la specii rare, amenințate cu dispariția asigură cel mai înalt profit, constituind cea de-a doua piață ilegală din lume după ce a drogurilor.

Acest tip de criminalitate este în plină expansiune, în ciuda măsurilor de prevenire și combatere luate împotriva sa.

Contribuția dreptului penal la realizarea obiectivului protecției mediului și conservării naturii nu poate fi ignorată, mai ales din perspective adaptării sale la nevoile realității și sporirii pericolului acțiunilor distructive pentru patrimonial natural.

Armonizarea legislației naționale cu reglementările europene în primul rând cu Convenția privind protecția mediului prin dreptul penal (1998) și inițiativele UE în materie presupune realizarea unui sistem special de reprimare a criminalității ecologice. Acesta are în centrul său recunoașterea unui delict (infracțiune) autonom de mediu, care să protejeze elementele naturale ca valori în sine, indiferent de alte condiționări (administrative, interese directe social-umane ș.a), stabilirea unor proceduri adecvate de descoperire, instrumentare și judecare, proporționalizarea pedepselor cu gravitatea prejudiciilor ecologice.

Prejudiciile ecologice sunt greu de cuantificat mai ales când agresiunile sunt îndreptate asupra speciilor protejate. Toate ariile protejate cu suprafețe foarte mari și cu o bogăție a faunei, mai ales, se confruntă cu fenomenul de “braconaj”. Sunt ucise animale pentru blană, colți, fildeș, ca trofeu, pentru hrană etc. Alte animale sunt capturate vii și fac obiectul comerțului ilicit. Pentru protejarea speciilor din flora și fauna sălbatică a fost adoptată la Washington în 3 martie 1973 Convenția privind privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție .

Statele contractante, recunoscând că fauna și flora sălbatice constituie, prin frumusețea și varietatea lor, un element de neînlocuit al sistemelor naturale, care trebuie să fie protejat de către generațiile prezente și viitoare, conștiente de valoarea estetică, știintifică, culturală, recreativă și economică mereu crescândă a faunei și florei sălbatice, recunoscând că popoarele și statele sunt și ar trebui să fie cei mai buni protectori ai faunei și florei lor sălbatice, recunoscând, în plus, că această cooperare internațională este esențială pentru protecția anumitor specii ale faunei și florei sălbatice împotriva unei exploatări excesive, ca urmare a comerțului internațional, convinse că trebuie luate măsuri urgente în acest scop, au convenit asupra Reglementării comerțului cu indivizi ai speciilor înscrise în anexele la convenție.

Pentru exportul speciilor ce intră sub incidența convenției este necesar permis de export sau certificat, iar pentru speciile din anexa 1, cele pe cale de dispariție, comerțul se acceptă numai în condiții excepționale. România a aderat la Convenție în anul 1994.

În sprijinul prevederilor Convenției CITES Uniunea Europeană a adoptat o serie de Regulamente obligatorii pentru statele membre.

Regulamentul 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună prin reglementarea comerțului cu acestea, este elaborat pe baza principiului anexelor în care sunt specificate speciile de floră și faună ce trebuie conservate prin limitarea comerțului cu acestea.

Pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 și pentru asigurarea respectării integrale a dispozițiilor Convenției privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) a fost necesar stabilirea de proceduri pentru marcarea exemplarelor din anumite specii de stabilire a unor condiții și criterii detaliate care trebuie luate în considerare pentru examinarea cererilor de permise și certificate și pentru eliberarea, valabilitatea și utilizarea acestor documente. Prin urmare, este necesar să se stabilească modele cu care formularele menționate trebuie să corespundă.

Noțiunea de braconaj în legislația românească nu apare definit expres decât în Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006. În sensul acestei legi braconajul este definit ca ,,acțiunea desfășurată pentru obținerea acelorași efecte ca și prin acțiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea acesteia din urmă’’.

În Dicționarul enciclopedic braconajul este definit drept o ,,infracțiune care constă în practicarea ilegală a vânatului sau a pescuitului” .

Legea 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării nu prevede capitolul infracțiuni. Sunt prevăzute doar contravenții cu specificarea ,,dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constitue infracțiuni”. Ca atare, dispozițiile penale au prioritate în raport cu cele contravenționale, mai ales dacă avem în vedere că scopul legii este acela de a oferi Rezervației un regim special de protecție. Nerespectarea măsurilor legale instituite în vederea gospodăririi raționale, protecției și conservării rezervației este sancționată sub forma contravențiilor stabilite expres de Legea 82/1993 (art 12 și art 13). Amenda poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice. Cuantumul amenzii pentru persoane fizice este între 35 și 6000 lei, iar pentru persoane juridice între 100 și 12500 stabilite în funcție de gravitatea faptei. Unele din cele mai întâlnite încălcări ale Legii 82/1993 sunt:

recoltarea sau incendierea stufului, a papurii și a fânului din zonele aparținând patrimoniului natural ale rezervației, fără autorizație din partea Administrației Rezervației, cu excepția recoltării stufului, papurii și a fânului pentru necesitățile populației locale;

pescuitul sportiv în zone interzise sau în perioadele de prohibiție;

recoltarea sau distrugerea ouălor păsărilor sălbatice, distrugerea cuiburilor sau a locurilor de cuibărit ale acestora;

recoltarea sau incendierea stufului, a papurii și a fânului din zonele aparținând patrimoniului natural ale rezervației, fără autorizație din partea Administrației Rezervației, cu excepția recoltării stufului, papurii și a fânului pentru necesitățile populației locale;

utilizarea de momeli toxice în scopul braconajului sau al distrugerii unor animale sălbatice pe teritoriul rezervației;

pescuitul industrial, în zonele care constituie patrimoniul natural al rezervației, fără autorizație din partea Administrației Rezervației sau cu încălcarea condițiilor de autorizare;

pescuitul industrial cu traulere în interiorul zonei maritime de coastă, delimitată de izobata de 20 m;

pescuitul industrial în perioadele de prohibiție.

Constatarea faptelor ce constituie contravenție la Legea 82/1993 se face de personalul cu drept de control al Administrației Biosferei Delta Dunării sau persoane împuternicite de aceasta.

În OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice sunt prevăzute atât infracțiuni cât și contravenții pentru cazurile în care se aduce atingere speciilor de floră și faună sălbatică.

Infracțiunile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 30.000 lei la 60.000 lei. Amintim câteva dintre acestea:

scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, cu excepția celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă,

desfășurarea de activități în perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecinătatea acestora, ce pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice și habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice;

vânarea speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5 în perioadele de reproducere și creștere a puilor;

vânarea speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit;

capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.

Constatarea și cercetarea infracțiunilor se fac din oficiu, de către organele de urmărire penală, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Conform prevederilor OUG 57/2007, comercializarea, deținerea și/sau transportul în scopul comercializării, în stare vie sau moartă, ale oricăror părți sau produse provenite de la speciile prevăzute în anexa nr. 5 E fără autorizația specială emisă de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și introducerea de specii sălbatice autohtone fără efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră și faună indigene este contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice.

III.3.1 Braconaj piscicol

Sectorul pescăresc reprezintă un factor important de presiune asupra mediului prin faptul că influențează direct una din componentele cele mai importante: resursele vii. Fie că este comercial sau de subzistență, pescuitul are repercusiuni asupra ecosistemelor acvatice. În egală măsură, aproape toate tipurile de pescuit sunt selective adică ele privesc anumite specii și anumite zone. Astfel, suprapescuitul practicat în anii '60, a condus la diminuarea stocurilor de pești mari migratori. În plus, pescuitul produce perturbarea ecosistemelor de la starea lor inițială, acestea modificându-se în funcție de activitățile specifice ale pescăriilor.

Repercursiunile asupra compoziției speciilor și mărimii lor precum și a repartiției spațiale a acestora pot avea consecințe asupra structurii și funcționării ecosistemelor acvatice.

Astfel, utilizarea traiulului de fund, care are un contact permanent cu fundul mării, a generat nemijlocit efecte funcționale adverse asupra resurselor marine vii și habitatelor specifice acestora, prin răscolirea sedimentelor și perturbarea organismelor bentonice.

Deși astfel de practici sunt în prezent interzise, încă persistă problema pescuitului ilegal (braconajul), care continuă să afecteze atât populațiile de pești, cât și comunitățile de organisme bentale.

Efortul de pescuit înainte de 1989 era ținut la un nivel constant prin politica de planificare a statului, aceasta ajungând la circa 1.000 pescari permanenți. În perioada 1990-2000, capacitatea de pescuit crește rapid pe fondul lipsei reglementărilor intrărilor în pescărie. În această perioadă numărul permiselor emise de Administrația Biosferei Delta Dunării crește până la cca. 2500 în anul 1998. Ca urmare a recomandărilor Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, ARBDD reduce treptat și limitează numărul permiselor la 1500 pescari, ajungând în anul 2005 la 1365 permise avizate. Din analiza efortului în perioada 1999-2000 pe zonele de cercetare (circa 50% din suprafața RBDD) s-a observat clar tendința de creștere a efortului cu riscul supraexploatării stocurilor. După anul 2000, capacitatea și efortul de pescuit scade datorită introducerii reglementărilor privind controlul intrărilor – limitarea pescarilor la 1500.

Resursa piscicolă pe teritoriul RBDD nu mai este administrată de ARBDD ci de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (ANPA). ANPA care are atribuții de politică, strategie și reglementări, control și inspecție. Din păcate acest organism nu a îmbunătățit reglementările în domeniul pescuitului, din contră a anulat permisele de pescuit eliberate de ARBDD, permise care pe lângă datele de identificare ale pescarului cuprindeau și principalele reguli pe care acesta trebuia să le respecte. În calitate de administrator ARBDD a stabilit și sancțiuni complementare pentru încălcarea legislației în domeniu, tocmai pentru a constrânge pescarul să respecte legislația. Aceste sancțiuni se refereau la retragerea permisului de pescuit până la anulare în funcție de gravitatea faptei. ANPA, însă, a eliberat permise fără nici o reglementare (nici măcar cu câte unelte de pescuit are voie pescarul). O altă greșeală a fost faptul că s-au eliberat de către ANPA mult mai multe permise decât necesarul stabilit prin studii pentru a păstra echilibrul ecologic. Abia în 2008 ANPA a revenit la reglementările stabilite anterior de ARBDD. În subordinea ANPA se află Inspecția piscicolă care controlează activitatea de pescuit și piscicultură.

Actul normativ actual care reglementează conservarea, administrarea și exploatarea resurselor acvatice vii, activitatea de acvacultură, precum și procesarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură este OUG 23/ 05.03.2008 care abrogă Legea 192/2001 republicată.

Noutățile aduse de OUG 23/ 05.03.2008 constau în faptul că s-a prevăzut în cazul infracțiunilor și pedeapsa cu închisoarea, ceea ce ultima variantă a legii 192 / 2001 nu prevedea. Astfel, se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 3 ani și interzicerea dreptului de a pescui o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani (art 65 alin 1):

Pescuitul electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu japca și cu orice alte unelte neautorizate, precum și folosirea armelor de foc în scopul omorârii peștilor sau altor viețuitoare acvatice;

Pescuitul cu setci și ave pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu excepția Mării Negre, Dunării și brațelor sale;

Pescuitul sau omorârea deliberată a mamiferelor marine.

Totuși în cazul unor fapte ce constituie infracțiuni și care pot aduce grave prejudicii resursei piscicole se sancționează cu amendă a cărei cuantum nu descurajează (150 – 10000 RON cu posibilitatea de a plăti jumătate din minim în 48 de ore). În acest sens se poate da ca exemplu pescuitul prin orice metode a reproducătorilor, în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală (art. 64, lit. b), pescuitul în apele continentale și în apele maritime interioare, prin orice metode și mijloace al peștilor și a altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție (art. 64, lit. g), pescuitul resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale (art. 64, lit. h), producerea, importul, deținerea,comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale și în apele maritime interioare (art. 64, lit. m), deținerea/ transportul/ comercializarea sturionilor, produselor și subproduselor de sturioni, cu excepția celor proveniți din acvacultura (art. 64, lit. j); pescuitul sturionilor în alt scop decât pentru repopulare (art. 64, lit. c)”.

Sturionii sunt specii de pești cu valoare economică ridicată și sunt pe lista Convenției privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție, adoptată la Washington la 3 martie 1973 (CITES). Comerțul cu aceste specii este supus Regulamentelor UE.

Sturionii cunosc un declin continuu de la circa 300 t (în 1960) la circa 8 t (în 1998). Pe întreaga perioadă analizată, morunul și nisetrul sunt cele mai afectate specii, se pare datorită schimbării condițiilor de mediu și supraexploatării. Totuși, un studiu recent consacrat pescăriei sturionilor demonstrează că producția de sturioni reală din RBDD este mult mai mare decât cea statistică, ridicându-se la circa 70 t.

Datorită impactului antropic, din totalul de 26 specii de sturioni existente azi pe Terra, 16 specii sunt considerate amenințate cu dispariția. Dintre acestea tipul este inclus chiar și în anexa III-a a Convenției de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, ca specie protejată.

Includerea speciilor de sturioni din Dunăre în anexele CITES a atras după sine schimbări radicale în administrarea sturionilor. Principala schimbare se referă la impunerea administrării la nivel regional a sturionilor din N-V Mării Negre și Dunărea inferioară de către cele patru țări care pescuiesc sturioni: Bulgaria, România, Serbia și Ucraina.

În țara noastră s-au elaborat măsuri suplimentare de protejare prin interzicerea pescuitului în scop comercial pe 10 ani pentru refacerea efectivului.

Ținând cont de dezechilibrele grave existente în structura pe vârste a populațiilor de sturioni care migrează în ultimii ani pentru reproducere în Dunărea inferioară, se impune reducerea presiunii prin pescuit asupra exemplarelor de sturioni aflate la vârste reproductive. Interzicerea temporară a pescuitului sturionilor în scop comercial este în interesul conservării acestor specii, dând totodată posibilitatea capturării reproducătorilor necesari pentru realizarea puietului destinat programelor de populare/ repopulare de susținere la care s-a angajat țara noastră în cadrul administrării regionale sub CITES pentru refacerea populațiilor acestor specii precum și pentru sturionicultură.

Cu autorizații speciale se pescuiesc exemplare vii pentru reproducere artificială, fiecare exemplar pescuit fiind marcat și monitorizat.

Faptul că se interzice în același timp dreptul de a pescui contează doar în cazul în care făptuitorul este pescar. Braconierul scapă doar cu o amendă de 150 RON.

În Legea 82/1993 la art.12 pct. 31 este contravenție ,,pescuitul sturionilor, în sectoarele dunărene de pe teritoriul rezervației, fără autorizație sau cu încălcarea condițiilor de autorizare” și se sancționează cu amendă de la 2000 la 6000 lei RON.(cuantumul amenzilor la Legea 82/1993 nu a fost actualizat din 2002).

Dacă agentul constatator este abilitat să aplice O.U., nr. 195/2005 aprobată cu modificări de Legea 265/2006 fapta de mai sus constituie contravenție și poate fi sancționat cu amendă de la 5 000 la 10 000 lei. Dacă fapta a fost săvârșită într-o zonă cu regim de protecție integrală, poate fi sancționat cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 50.000 RON la 100.000 RON (,,nerespectarea restricțiilor și a interdicțiilor la vânat și pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege și în zonele cu regim de protecție integrală, potrivit reglementărilor specifice”, art. 97 alin. 2 pct. 5’). În această situație legiuitorul pune o condiție și anume ca fapta să fie de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Infracțiunea cea mai des întâlnită este pescuitul cu unelte monofilament, unelte interzise la pescuit în apele continentale și apele maritime interioare. Se constată că utilizarea acestor unelte se face frecvent și de către pescarii autorizați. Tocmai de aceea legiuitorul a stipulat la art. 64 din OUG 23/2008 pe lângă amendă și suspendarea dreptului de pescuit pe o perioadă între 1 și 3 ani.

Anual organele abilitate confiscă mii de astfel de plase. Agenții ecologi ai ARBDD confiscă cca. 2000-3000 de unelte monofilament anual, majoritatea din abandon. Confiscări au făcut și celelalte instituții cu drept de control, respectiv Inspecția piscicolă, Garda de Mediu, Poliția, Poliția de Frontieră, Jandarmii. Odată cu apariția OUG 23/ 2008 personalul ARBDD și Garda de mediu nu mai sunt abilitate să aplice sancțiuni la acest act normativ. Deși nu numai pescuitul dar și producerea și deținerea uneltelor monofilament este infracțiune, utilizarea acestor unelte nu s-a diminuat. Sancțiunea pentru pescuitul, deținerea și comercializarea acestora este mai mică decât pescuitul cu unelte tip setci și ave din ață (unelte tradiționale) unelte acceptate pe teritoriul ARBDD (cu excepția complexului Razim Sinoe) până la apariția OUG 23/2008. Una din cauze este și faptul că persoanele prinse cu astfel de unelte, ajung în instanță dar sunt achitate pe motiv că nu prezintă pericol social, astfel ajungând să plăteasca eventual o amendă foarte mică.

O altă faptă considerată infracțiune și care are efecte negative asupra populației piscicole este reținerea exemplarelor sub dimensiunea minimă admisă. Cu alte cuvinte se reține puietul. Punctele de debarcare a peștelui și a cherhanalelor nu au voie să primească astfel de exemplare. Deoarece aceste puncte sunt mai ușor de controlat acestea, cu mici excepții, nu primesc peștele sub dimensiunea minimă. De cele mai multe ori acest pește este reținut de pescar și vândut pe piața neagră s-au consumat. Sancțiunea este amendă de la 150 lei la 10000 lei cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în 48 ore. Dimensiunile minime la pești au fost stabilite prin Ordin al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale deși inițial au fost prevăzute în Legea 192/2001. A fost un vid legislativ de la abrogarea Lg.192/2001 și până la apariția Ordinului 342/2008, perioadă în care pescuitul sub dimensiunea minimă nu putea fi sancționat (mai bine de 2 luni).

Cea mai distructivă metodă de braconaj cu consecințe pe termen lung asupra faunei piscicole este pescuitul electric. Prin această metodă se prinde mai ales somnul. Această faptă este sancționată cu închisoare atât în OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cât și în legea mediului 265/ 2006. În legea mediului articolul se referă la toate animalele sălbatice și pești (folosirea de momeli periculoase și de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice și a peștilor, în scopul consumului sau al comercializării). În legea 82/1993 există un articol asemănător utilizarea de momeli toxice în scopul braconajului sau al distrugerii unor animale sălbatice pe teritoriul rezervației, dar este contravenție.

Au fost mai multe cazuri în care braconerii au fost surprinși de organele de control pescuind electric, dar nu au fost condamnați. Una din cauze este că nu se poate prezenta corpul delict, adică aparatul electric, deoarece în momentul în care sunt surprinși aruncă totul în apă.

O dată cu aplicarea sancțiunii sunt supuse confiscării uneltele și ambarcațiunile de pescuit, mijloacele de transport, armele de foc și orice alte bunuri care au fost folosite la săvârșirea faptei. Sunt, de asemenea, supuse confiscării bunurile rezultate din săvârșirea contravenției/infracțiunii, constând în pește, icre, alte viețuitoare și produse acvatice. Aceste bunuri sunt valorificate în condițiile legii. Bunurile perisabile (pește, icre) se predau de agentul constatator care a dispus confiscarea la cel mai apropiat Punct de debarcare sau Centru de primă vânzare, iar contravaloarea lui se transmite la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Uneltele, ambarcațiunile, mijloacele de transport etc. se păstrează de instituția din care face parte agentul constatator sau se predă în custodie, până la clarificarea situației și confiscarea rămâne definitivă moment în care sunt predate la Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru valorificare sau distrugere (sunt distruse obiectele care nu corespund standardelor, sunt prea uzate sau sunt interzise a se utiliza).

III.3.2. Braconajul cinegetic

Fauna de interes cinegetic este considerată o resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional (art. 2 din Legea 407/2006 a vânătorii și fondului cinegetic). Legea împarte fauna sălbatică în fauna de interes vânătoresc, la care vânătoarea este permisă (stabilind perioadele de vânătoare și cuantumul despăgubirilor în caz de fapte ilicite) și, respectiv mamiferele de interes vânătoresc și păsări din fauna sălbatică la care vânătoarea este interzisă (prevăzâdu-se și cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite). Pentru asigurarea acestui regim special sunt prevăzute o serie de reguli juridice:

Gospodărirea faunei de interes cinegetic cu respectarea principiului durabilității, pe baza studiilor de evaluare și a planurilor de management de specialitate și prin interzicerea anumitor acțiuni vătămătoare (art. 17 alin. 1 și art. 23);

Obligația de realizare a pazei faunei de interes cinegetic, în condițiile legii (art. 18);

Vânarea mamiferelor și păsărilor admise la vânătoare numai în cadrul cotei de recoltă aprobate, cu respectarea reglementărilor tehnice privind organizarea și practicarea vânătorii (art. 19 alin. 1).

Vânătoarea influențează nu numai speciile admise la vânătoare, ci și speciile rare, pericliate la nivel european sau global. Zonele de aglomerare, folosite ca locuri de hrănire sau înnoptare, trebuiesc ferite de factorii antropici disturbanți care le pun în pericol.

Legea vânătorii 407/2006 face distincție și precizează care sunt infracțiunile de braconaj (art. 42) fapte care se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5000 lei la 25000 lei.

Dintre acestea pe teritoriul RBDD se întâlnesc frecvent:

vânătoarea fără permis de vânătoare, sau fără autorizație de vânătoare legală;

vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale;

vânarea în afara perioadelor în care este permisă vânătoarea la specia respectivă;

vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a dispozitivelor care permit ochirea și tragerea pe întuneric;

vânătoarea prin utilizarea curentului electric, a explozibililor, a otrăvurilor, a narcoticelor, a aparaturii electronice capabile să ucidă, a lațurilor, precum și a oricăror alte capcane neautorizate, a armelor, altfel decât ținute în mână, și a altor arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;

vânătoarea prin utilizarea substanțelor chimice toxice folosite în combaterea dăunătorilor vegetali și animali ai culturilor agricole și/sau silvice, ce provoacă intoxicarea sau moartea faunei de interes cinegetic;

vânătoarea din elicopter, precum și din ambarcațiuni cu motor în mișcare.

Aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani, dacă au fost săvârșite:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană cu atribuții de serviciu sau atribuții publice în domeniul vânătorii, precum și de reprezentanții persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;

c) în rezervații cinegetice;

d) vânătoarea de la apusul până la răsăritul soarelui, cu excepția speciilor de vânat la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea și practicarea vânătorii.

La vânătoare putem spune că există două tipuri de braconieri: cei care împușcă diferite animale sau păsări pentru consum propriu și cei care ucid multe exemplare mai ales păsări pe care le abandonează. În acest din urmă caz se utilizează arme semiautomate cu mai mult de două cartușe în magazie care sunt interzise. În urmă cu câțiva ani s-a găsit aruncat la groapa de gunoi de la Baia, un sac plin cu păsări de diferite specii de talie mică printre care și specii protejate. Făptuitorul nu a fost identificat.

Tot în lege se specifică și cui aparține vânatul rezultat în urma unor acțiuni ilicite și anume:

a) gestionarului, dacă acestea sunt găsite pe fonduri de vânătoare și se încadrează în cota de recoltă aprobată;

b) statului, dacă acestea sunt găsite pe suprafețe situate în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilanul localităților sau în arii protejate, neincluse în fondurile de vânătoare, sau dacă cota de recoltă a fost realizată pentru cele din fondurile de vânătoare.

Constatarea faptelor ce constituie infracțiune la legea vânătorii se face, în afara organelor de urmărire penală, și de către personalul salariat cu atribuții de ocrotire a vânatului din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului și gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum și de un alt personal de specialitate împuternicit în acest scop de către conducătorul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Spre deosebire de zonele de pescuit fondurile de vânătoare au cel puțin un paznic.

În vederea conservării faunei de interes cinegetic, administratorul împreună cu autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului și gestionarul delimitează în fiecare fond de vânătoare una sau mai multe zone de liniște a faunei cinegetice în care exercitarea vânătorii este interzisă.

III.3.3. Cazuri de braconaj

III.3.3.1 Cazuri de braconaj în domeniul pescuitului

În fapt: la data de 20.09.2007 comisarii GNM din cadrul Comisariatului Rezervației Biosferei Delta Dunării al Gărzii Naționale de Mediu, în urma unui control efectuat în zona de strictă protecție lac Rotundu din complex Somova–Parcheș, au văzut o barcă cu două persoane care pescuiau. Pescuitul, precum și orice fel de activitate fiind interzise în zonă de strictă protecție, comisarii s-au apropiat de barcă și în momentul când au fost observați, cele două persoane au aruncat din barcă setci monofilament și au încercat să fugă. Comisarii GNM având o barcă cu motor mai puternic, au ajuns barca cu persoanele observate că pescuiau, s-au legitimat și au cerut celor două persoane să se legitimeze și să prezinte permisele de pescuit. Cele două persoane au spus că nu au acte asupra lor și au declarat verbal că se numesc Ene Valentin și Dobre Ion din com. Somova, jud. Tulcea și nu au autorizație din partea ARBDD.

În barca celor doi s-au găsit cca. 30 kg pește, specia caras și 4 setci monofilament (setci pe care cei doi nu au reușit să le arunce).

Comisarii GNM au întocmit la fața locului o Notă de constatare în care au specificat faptul că s-a pescuit cu unelte interzise. Ene Valentin și Dobre Ion au semnat Nota de constatare. Cei doi au fost invitați la sediul Comisariatului RBDD cu actele de identitate pe data de 24.09.2007.

Cei doi au încălcat mai multe prevederi legale și anume:

Legea 82/1993 art. 12 punctele 5 și 27

pătrunderea ambarcațiunilor ușoare în zone cu regim de protecție integrală;

pescuitul industrial, în zonele care constituie patrimoniul natural al rezervației, fără autorizație din partea Administrației Rezervației

OUG 195/ 2005 aprobată cu modificări de Legea 265/ 2006 art. 96 pct. 26

desfășurarea de activități de recoltare, capturare și/sau de achiziție și comercializare pe piața internă a plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică, terestră și acvatică sau a unor părți ori produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice sau juridice neautorizate de autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului;

LEGE Nr. 192 din 19 aprilie 2001 republicată cu modificările și completările ulterioare privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura – lege în vigoare la data comiterii faptei.

ART. 56 1 lit. a) lipsa licenței de pescuit pentru nave și ambarcațiuni și/sau a autorizației de pescuit;

ART. 56 2 lit. b) producerea, importul, confecționarea, deținerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasă monofilament.

Ambele prevederi din legea 192/2001 sunt infracțiuni și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5000 și 80000 lei.

Uneltele monofilament fiind interzise la pescuit au fost confiscate împreună cu peștele. Peștele fiind un produs perisabil a fost predat la cel mai apropiat punct de colectare și anume SC NMG IMPEX SRL Somova pentru a fi valorificat, iar contravaloarea lui urmând să fie virată în contul Trezorerie Tulcea fiind venit la bugetul de stat. Uneltele monofilament s-au predat la magazia ARBDD urmând a fi distruse.

Regimul bunurilor confiscate este reglementat de ORDONANȚA Nr. 14 din 31 ianuarie 2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Confiscarea s-a făcut ținând cont de prevederile Ordonanței 2/2001 privind regimul contravențiilor (art. 24- Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal) și a prevedrilor LEGII 192/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare (art. 62 1

(1) Sunt supuse confiscării uneltele și ambarcațiunile de pescuit, mijloacele de transport, armele de foc și orice alte bunuri care au fost folosite la săvârșirea faptei.

(2) Bunurile rezultate din săvârșirea contravenției/ infracțiunii, constând în pește, icre, alte viețuitoare și produse acvatice, sunt, de asemenea, supuse confiscării.)

Ene Valentin și Dobre Ion s-au prezentat la sediul Comisariatului RBDD la data indicată prezentând actele de identitate. Fiecare a dat câte o declarație în care recunosc că au pescuit în lacul Rotundu cu un număr de 4 unelte monofilament proprietatea lui Ene Valentin o cantitate de 30 kg pește. Barca utilizată la pescuit a fost împrumutată de la Dobre Dumitru din Somova și nu este înscrisă în fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit, deci nu are licență de pescuit așa cum prevede Legea 192/2001 republicată cu modificcările și completările ulterioare ( Art. 38 20

(2) Pentru monitorizarea efortului de pescuit, în cadrul autorității publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură, se constituie fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit, cu caracter administrativ, care va cuprinde toate navele/ambarcațiunile cu pavilion românesc ce pot exercita activitatea de pescuit în apele maritime și continentale sau activități auxiliare pescuitului.

(3) Navele și ambarcațiunile incluse în fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit primesc licență de pescuit.

Licența de pescuit este un document netransmisibil, emis de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură pe baza datelor înregistrate în Fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit, care dă dreptul unei nave/ ambarcațiuni să desfășoare activitatea de pescuit comercial și care va cuprinde date privind proprietarul sau, după caz, administratorul navei/ ambarcațiunii, caracteristicile tehnice ale acesteia, zona de pescuit, metodele, uneltele și echipamentele de pescuit prevăzute la bord, precum și perioada de valabilitate.)

Au recunoscut că nu au permis de pescuit și nici autorizație din partea ARBDD dar sunt pe cale să obțină permis de pescuit de la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură. Amândoi au declarat că peștele urma să fie consumat în familie.

Autorizația de pescuit este documentul prin care se atribuie dreptul de pescuit în scop comercial și/sau recreativ/sportiv unei persoane fizice sau juridice și conține date referitoare la identificarea navei/ambarcațiunii, perioada de valabilitate, zona de pescuit, efortul de pescuit și cota alocată pe specii. Dreptul de pescuit obținut în baza autorizației de pescuit se exercită prin permisul de pescuit.

Analizând faptele și declarațiile celor doi, agenții constatatori au decis sesizarea organelor de urmărire penală și au depus o sesizare în acest sens la Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea. S-a solicitat cercetarea faptelor celor doi și dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de Legea 192/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare art. 561 alin.1 lit. a (lipsa licenței de pescuit pentru nave și ambarcațiuni și/sau a autorizației de pescuit;) și art. 562 alin. 1 lit. e (producerea, importul, confecționarea, deținerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasă monofilament). S-a anexat Nota de constatare încheiată la fața locului, declarațiile celor doi și copie după documentul prin care peștele a fost predat la punctul de colectare pește.

Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea a comunicat Comisariatului RBDD faptul că cele sesizate fac obiectul dosarului penal nr.2240/2007 care se află în lucru la acest organ de poliție.

În data de 30.10.2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a emis Ordonanța nr. 1570 de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ, astfel procurorul Ivancencu Dan, a examinat dosarul de cercetare și a hotărât ca Ene Valentin și Dobre Ion fiind la prima abatere, conform prevederilor art. 249 Cod procedură penală, în baza art. 11, pct. 1, lit. b, art. 10 lit. b, art. 18/1Cod penal și art. 91 lit. c din Codul penal, să-i scoată de sub urmărire penală. S-au aplicat asupra învinuiților amenzi administrative de câte 2500 lei fiecare și confiscarea setcilor monofilament. Suma de 460 lei, reprezentând contravaloarea cantității de pește confiscate va fi virată din contul SC NMG IMPEX SRL Somova în contul Direcției Generale a Finanțelor Publice Tulcea. Au fost stabilite și cheltuieli judiciare de câte 100 lei pentru fiecare din cei doi învinuiți.

La data de 26.01.2006 au fost surprinși numiții Burlacu Nicu și Pavlov Cristian de către organele Gărzii Naționale de Mediu pe raza complexului Somova-Parcheș, mai precis pe japșa Potica ale cărei ape înghețate, în timp ce se deplasau cu o sanie în care se aflau 9 setci monofilament. GNM a întocmit Notă de constatre, a confiscat uneltele și a sesizat organele de urmărire penală pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 562 alin.1 lit. e din Legea 192/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru deținere și pescuit cu unelte interezise.

Organele de cercetare penală ale poliției au dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții Burlacu Nicu și Pavlov Cristian, iar ulterior- 20.06.2006.- Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a emis Ordonanță de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Cităm din ordonanță:

,,Actele de urmărire penală efectuate ulterior au confirmat că cei doi învinuiți dețineau în mod ilegal sculele de pescuit tip monofilament, însă aceștia nu apucaseră să procedeze și la activitatea de pescuit, ei se îndreptau doar spre zona de pescuit’’.

Astfel se reține că fapta prevăzută de art. 562 lit. e nu există și ca atare se dispune scoaterea de sub urmărire penală.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 562 alin. 1 lit. b, ce sancționează fapta de deținere de scule monofilament, se constată că sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. b1 din C.p.p și art. 181 cu referire la art. 91 lit. c din Cod penal, se scoate de sub urmărire penală și se sancționează cu amendă penală în cuantum de 200 RON și plata cheltuielilor judiciare.

În concluzie, s-a considerat că uneltele sunt puține cu productivitate scăzută (deși nu s-a efectuat o expertiză sau să fie consultat un specialist) și s-a aplicat amenda de 200 RON mult prea mică pentru a descuraja deținerea și utilizarea acelor unelte.

Un alt caz mediatizat de presa locală se referă la sturioni. De la apariția Ordinului comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, privind conservarea populațiilor de sturioni sălbatici din apele naturale și dezvoltarea acvaculturii de sturioni din România (Ordin 262/330 din 2004), pescuitul sturionilor se efectuează în stare vie numai pentru reproducere artificială. Scopul ordinului este asigurarea conservării și refacerii populațiilor de sturioni din speciile viză, cegă, nisetru, morun și păstrugă, prin interzicerea temporară a pescuitului în scop comercial si instituirea unor măsuri speciale de dezvoltare a acvaculturii sturionilor.

Pe teritoriul RBDD s-au eliberat de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură mai multe autorizații speciale de pescuit sturioni în funcție de cota stabilită ca urmare a evaluărilor efectuate de institute de cercetare. În baza acestor autorizații ARBDD, în calitate de autoritate de mediu, a eliberat autorizații de mediu. Garda Națională de Mediu are ca atribuții, printre altele, să verifice respectarea prevederilor din autorizațiile de mediu.

În data de 11.05.2007 s-a efectuat un control pentru verificarea activității societății S.C. SAFO –MON-S CAVIAR SRL SA cu sediul în sat Uzlina, comuna Murighiol.

Societatea desfășoară activitate de acvacultură, respectiv capturare reproducători din toate speciile de sturioni din bunuri naturale, recoltare de icre de la aceste specii, reproducere artificială și creștere puiet până la stadiul de pește consum.

Societatea a deținut autorizația de mediu nr. 587/16.04.2007 valabilă pentru perioada 26-30.04.2007 pentru capturare prin pescuit/ achiziție în stare vie, în scopul reproducerii artificiale, a animalelor din fauna sălbatică de către persoane juridice.

La data controlului administratorul a declarat că se aflau parcați într-un bazin în suprafață de 600 m2, în vederea recoltării de icre, două femele de morun și un mascul morun capturați în 26.04.2007, 6.04.2007, 6.05.2007. La fiecare capturare de sturion se întocmește conform Ordinului comun 262/330 din 5 aprilie 2006 o Fișă de captură unde se trec date referitoare la zona în care s-a pescuit, numele pescarului, lungime, kg și numărul cipului de identificare. Fișa trebuie semnată de inspectorul piscicol care asistă la capturarea sturionului.

Din verificarea documentelor (Fișe de captură) a rezultat că doar un singur exemplar de morun a fost capturat în perioada de valabilitate a autorizației de mediu.

Exemplarul din data de 06.05.2007, o femelă de 200 kg și 2,4 m a fost capturat în perioadă de prohibiție. Conform Ordinului de prohibiție nr. 237/23.03.2007 MAPDR 627/3.04.2007MMGA capturarea de sturioni în stare vie este permisă în perioada 1.02.2007- 30.04.2007.

S-a dispus eliberarea imediată în prezența GNM și ANPA a exemplarului de morun, iar pentru capturarea și achiziția de sturioni fără autorizație de mediu societatea a fost sancționată în conformitate cu OUG 195/2005 art. 96 alin. 2 pct. 26 cu o amendă în valoare de 30000 RON.

Deoarece bazinul în care se află sturionii nu putea fi vidat decât în minim 30 ore s-a stabilit data în care să fie eliberat.

La data stabilită s-a constatat că morunul nu există. Practic administratorul a indus în eroare organele de control și a ascuns faptul că morunul nu a supraviețuit capturării. Conform Ordinului chiar dacă, din diverse motive sturionul capturat nu supraviețuiește, pescarul este obligat să-l elibereze în mediul acvatic în orice stare -„exemplarele de sturioni capturate accidental, sunt redate în mediul natural, indiferent de starea acestora”. În acest caz, sturionul a fost tăiat, s-au scos cca. 20 Kg icre negre. Icrele și carnea au fost găsite în congelator și confiscate. Ca urmare s-au sesizat organele de cercetare penală.

Programul de repopulare cu puiet de sturioni în cei aproape 3 ani de la interzicerea pescuitului la sturioni, a generat mai multe scandaluri. Unul din ele este cazul prezentat mai sus. Firmele din Delta Dunării au produs pui de morun, nisetru și păstrugă, pentru a fi deversați în fluviu. Un pui viu de sturion, cu o lungime de 10 cm, a fost achiziționat în anul 2005 de ANPA cu 10 euro, la acest preț s-a mai adăugat încă un euro pentru implantarea în corpul puiului de sturion a unui cip pentru monitorizarea acestuia în mediul natural.

Prin deversarea puilor, firmele au un câștig foarte mare fără a cheltui pentru creșterea lor în captivitate pentru carne și icre (abia după 15 ani o femelă de morun poate depune icre).

Mircea Staras, directorul științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunării”, a declarat că ,,monitorizările pe care le-am realizat în ultimii ani cu sprijinul comunităților de pescari de sturioni arată că și în cazul reproducerii în mediul natural în Dunăre, sub 10 la sută din puii de sturion ajung în mediul marin pentru a se dezvolta. Probabil că proporția este cu mult mai mică la cei din fermele de acvacultură. Cert este că, după trei ani de la prima deversare de pui vii produși în captivitate, nu a fost capturat nici un sturion marcat special la deversare. Acest fapt spune foarte mult despre eficiența repopulării. Soluția pentru salvarea acestei specii este acvacultura, dar nu pentru repopulare, cum se întâmplă acum în Deltă, ci pentru producerea cărnii și a caviarului, care ar scădea presiunea pe capturile din mediu sălbatic”.

Pentru ca rezultatele de repopulare ale Dunării să fie cu succes trebuie ca puietul de sturion să îndeplinească anumite condiții. În primul rând, să provină din reproducători „locali”. Această „regulă de aur” a fost confirmată de numeroși cercetători din domeniul geneticii. Pentru România speciile alohtone de sturioni sunt acele ,,rude” ale sturionilor din alte bazine hidrografice decât al Dunării. Introducerea doar accidentală a unor astfel de specii sălbatice, ar trebui să includă o componentă de analiză genetică a acestor specii astfel încât să existe certitudinea că introducerea în mediul sălbatic nu afectează în nici un fel „rezerva de gene” a acestei specii.

Se braconează sturioni atât în mare la gurile Dunării, cât și pe toată lungimea Dunării.

În ianuarie 2009, inspectorii piscicoli ai ANPA Mehedinți împreună cu cei ai Poliției de Frontieră Porțile de Fier II au depistat trei persoane care braconau sturioni prin greblare în zona turbinelor Hidrocentralei Porțile de Fier II. Această metodă, numită și "japcă", constă în folosirea de ustensile de pescuit sportiv foarte solide și linii de pescuit lestate și dotate cu mai multe cârlige triple mari. Braconierul târăște montura pe substrat prin zvâcniri repetate și agață peștii aflați pe traseul de recuperare al monturii. Metoda este extrem de distructivă pentru fauna piscicolă, întrucât rănește peștii agățați, o parte din aceștia reușind să scape. Această metodă de braconaj este foarte eficientă în zonele din aval de baraje unde există concentrări piscicole, formate din peștii care încearcă să urce pe curent, trecerea lor fiind blocată de construcțiile hidrotehnice.

Asupra celor trei au fost depistate 13 exemplare mature de cegă, cu o greutate totală de 9,5 kg. Acestora li s-a întocmit actele premergătoare săvârșirii infracțiunii prevazută de art 64 lit c din OUG 23/2008 si li s-a confiscat uneltele și ambarcațiunea de pescuit.

III.3.4. Măsuri de limitare a braconajului

Supraexploatarea speciilor de animale și plante este o problemă la nivel global și ea provoacă dispariția ori rarefierea a numeroase specii. Colecționarea de specii rare, industria vestimentară, comerțul internațional, competiția pentru obținerea rentabilității în materie de pescuit și exploatarea resurselor naturale sunt dușmanii declarați ai naturii.

Este greu de crezut că braconajul va putea fi eradicat dar se pot lua măsuri pentru limitarea și diminuarea lui.

La nivelul Instituției Prefectului din județul Tulcea s-a constituit o comisie pentru prevenirea și combaterea braconajului. Din această comisie fac parte toate organele cu drept de control în domeniu mediului, piscicol, vânătoare, finanțe, sanitar veterinare.

Potrivit situației prezentate de către acesta în cadrul acțiunilor concentrate pe această direcție au fost constatate 15 infracțiuni pe linia bracojajului piscicol, au fost confiscate 800 kg pește și 40 kg icre. Acțiunile concentrate de pe acțiunea de prevenire au condus și la confiscarea a 194 plase de pescuit, 20 de plase de fir textil cu o lungime de 700m, șapte bărci cu motor și două autovehicole. Valoarea totală a bunurilor confiscate se ridică la 75 946 lei, iar valoarea celor 13 sancțiuni aplicate este de 1800 lei. Comisarul șef Pruteanu a declarat:

,,Prevenția este una dintre măsurile pe care le aplicăm destul de frecvent în această perioadă dată fiind situația operativă înregistrată pe acest domeniu al infracționalității. Am constatat că braconierii și-au schimbat logistica și au o dotare foarte bună. Au GPS-uri, telefoane mobile, sisteme de supraveghere pe timp de noapte și află destul de repede când suntem pe baltă”. Ca atare cantitatea de pește pe care au confiscat-o de data aceasta a fost de doar 800 kg deși numărul organelor de control a fost mare și s-au utilizat inclusiv elicoptere.

Comisarul șef a declarat că fenomenul a cunoscut un regres față de acțiunea similară care s-a desfășurat în luna octombrie 2008. În completare comisarul șef al Poliției Deltei, Ștefan Leonte a precizat că din păcate localnicii încă nu sunt cooperanți și nu vor să-i toarne pe braconieri, dar mizează totuși pe o reconsiderare a pozițiilor acestora.

Acțiunile de prevenire și combatere a braconajului piscicol se va intensifica în perioada de prohibiție.

Măsurile pentru reducerea și prevenirea actelor de braconaj pot fi împărțite în trei grupe- măsuri legislative, de întărire a capacității instituționale și măsuri de informare și conștientizare.

Pentru prevenirea braconajului este nevoie, în primul rând, de conștientizarea populației de faptul că atât fauna de interes cinegetic, cât și peștele sunt resurse care trebuie exploatate rațional pentru a se bucura de ele și generațiile viitoare (principiul dezvoltării durabile).

În primul rând, pescarii trebuie conștientizați că însăși existența lor depinde de resursa care este peștele, dacă aceasta se diminueză, se diminuează și câștigul lor.

La această dată pescarii s-au asociat în organizații sau asociații de pescuit pe zone, dar nu sunt uniți, nu-și cunosc bine drepturile și ce este mai grav tolerează braconajul, ba îl practică chiar ei (utilizează unelte interzise la pescuit, pescuiesc pește sub dimensiunea legală, specii protejate sau interzise temporar la pescuit, nu respectă perioadele de prohibiție). Foarte puțini pescari au curajul să ofere informații despre existența braconierilor în zona lor de pescuit.

Pentru controlul circulației ambarcațiunilor în Delta Dunării și, astfel, limitarea braconajului este necesară dotarea obligatorie a ambarcaținilor cu GPS, sistem care să fie urmărit de un dispecer (acum câțiva ani ARBDD a avut ca inițiativă un program pentru urmărirea prin satelit a ambarcațiunilor, dar nu s-a realizat din lipsa fondurilor).

Controlul ambarcațiunilor poate fi făcut de ARBDD în colaborare cu Autoritatea Navală Română. Cred că acest sistem ar avea efecte în limitarea braconajului. Cel puțin în zonele de strictă protecție nu se va mai intra cu barci cu motor, acestea fiind depistate imediat. Un alt avantaj- se poate mai ușor monitoriza efortul de pescuit (bărcile licențiate pentru pescuit vor putea fi mai bine urmărite și limitate ca număr pe fiecare complex acvatic, prevenind astfel o supraexploatare a zonei).

Nu în ultimul rând, pentru prevenirea braconajului este nevoie de legi foarte clare în domeniul protecție faunei sălbatice și de o strategie a Guvernului în ceea ce privește pescuitul și vânătoarea în concordanță cu protecția biodiversității. În ultimii ani legile s-au schimbat foarte mult chiar și de două ori pe an.

În domeniul justiției este necesară specializarea judecătorilor în domeniul dreptului mediului așa cum există în alte țări precum SUA. Nu se cunosc persoane care să fie închise pentru braconaj în domeniul pescuitului. Atâta timp cât nici o persoană nu este condamnată pentru pescuit sau vânătoare ilegală, braconierii nu sunt descurajati. Pedeapsa poate să fie închisoare sau amedă penală în cuantum foarte mare. Deși legislația prevede nu am cunoștință ca vreo persoană să fie condamnată cu prestarea de activități în folosul comunității.

Instituțiile cu drept de control în domeniul pescuitului, vânătorii, protecției mediului să fie intransigente în aplicarea prevederilor legale pentru a descuraja actele de braconaj cu consecințe asupra faunei sălbatice.

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, împreună cu celelalte instituții cu drept de control trebuie să depună eforturi pentru o mai bună colaborare pentru ca resursele naturale să fie valorificate în acord cu potențilul lor de regenerare și cu capacitatea de suport a ecosistemelor, pentru ca delta să-și păstreze biodiversitatea și pentru generațiile viitoare.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Degradarea naturii a cunoscut, mai ales în ultimul secol, dimensiuni alarmante. Treptat, patrimoniul mondial natural a sărăcit ca urmare a dispariției unor specii de plante și animale, iar multe dintre cele existente sunt amenințate cu dispariția.

Resursele naturale sunt utilizate în multe domenii, materie primă pentru industrie (uleiuri vegetale, amidonul din grâu, grăsimile animale se folosesc pentru obținerea săpunului, cosmeticelor, etc.), producerea de energie, ca sursă de hrană sau materie primă pentru medicamente. Alături de supraexploatarea resurselor naturale se află degradarea habitatelor (ori fragmentarea acestora, de exemplu, prin căi de comunicații) sau perturbarea acestora, fapt ce contribuie la dispariția ori degradarea speciilor.

În ultima perioadă omenirea a devenit conștientă că resursele naturale nu sunt inepuizabile, că foarte multe specii sunt amenințate și este necesar a se depune eforturi pentru utilizarea judicioasă a naturii și resurselor pentru nevoile prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor (principiul dezvoltării durabile).

Menținerea unui nivel de sănătate corespunzător al populației în localitățile situate în perimetrul RBDD este dependent de existența unui mediu sănătos, astfel încât oamenii să trăiască în condiții de mediu din ce în ce mai bune. În perimetrul RBDD componenta socio-economică face parte integrantă din mediu, având un rol determinant în păstrarea unui mediu sănătos, care să contribuie la dezvoltarea durabilă a acestuia, la conservarea și protecția resurselor naturale.

O dezvoltare durabilă ne poate ajuta să creăm comunități sănătoase care să poată susține atât noua generație, cât și pe cele viitoare, ea având nevoie de un limbaj care să fie înțeles de toți oamenii. Ridicarea standardului social al calității vieții și integrarea populației în managementul general al RBDD sunt dependente nu numai de rezolvarea optimă a necesităților economice, sociale, acestea fiind legate în mare parte de dezvoltarea localităților, dotarea edilitară, alimentarea cu apă potabilă, alimentarea cu energie electrică, apărarea de inundații etc. În acest sens toți factorii locali responsabili au obligația să realizeze obiectivele propuse și totodată să găsească soluții eficiente la problemele comunităților locale, privind reducerea poluării aerului, apei, a gestionării deșeurilor, a reducerii zgomotului, etc.

Pentru conservarea speciilor și a habitatelor au fost înființate în toată lumea arii protejate. Aria protejată constituie o zonă delimitată geografic, cu elemente naturale rare și/sau specii periclitate, reglementată și gospodărită în sensul atingerii unor obiective specifice de conservare.

Situată în centrul geografic al Europei, România cuprinde cinci din cele 10 regiuni biogeografice recunoscute oficial în Uniunea Europeană: alpină, continentală, panonică și stepa, ultimele două fiind prezente doar în țara noastră, deținând astfel cea mai mare diversitate biogeografică în comparație cu celelalte țări comunitare (47% ecosisteme naturale și seminaturale). Rețeaua de arii protejate ocupă cca 7,5% din teritoriul țării (și este în creștere), la care se adaugă cca 17,84% situri Natura 2000 desemnate în 2007 (SCI – situri de importanță comunitară care protejează specii și habitate și SPA- situri de importanță avifaunistică pentru protecția păsărilor). Județul Tulcea are cea mai mare suprafață de arii protejate din țară ( cca 85%) unde Delta Dunării ocupă un loc aparte.

Delta Dunării se bucură de o bună recunoaștere la nivel internațional:

Includerea în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei, în cadrul Programului "OMUL ȘI BIOSFERA" – MAB UNESCO(1990);

Declararea ca zonă umedă de importanță internațională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă – Convenția Ramsar (septembrie 1990);

Includerea în Lista Patrimoniului Universal Cultural și Natural UNESCO (decembrie 1990);

Diploma Europeană pentru Arii Protejate decernată de Consiliul Europei (2000);

Premii EUROSITE: 1995 – pentru proiectele de reconstrucție ecologică a polderelor Babina și Cernovca;

2001 – pentru domeniul conștientizării publice.

Totodată Rezervația Biosferei Delta Dunării face parte din rețeaua de arii protejate Natura 2000 fiind declarată sit SCI (Sit de Importanță Comunitară și sit SPA (Sit de Importanță Acvafaunistică)

Rezervațiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități biocenotice floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. (definiția din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice).

În cuprinsul rezervațiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție:

Zone strict protejate unde nu se desfășoară decât activități de cercetare;

Zone tampon, cu rol de potecție a zonelor strict protejate în care sunt admise anumite activități de valorificare a resurselor naturale;

Zone de reconstrucție ecologică în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;

Zone economice unde se desfășoară activități tradiționale sau noi ecologic admise;

Rezervațiile biosferei cu așezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților umane în armonie cu mediul natural.

Administrația Rezervației are funcția de Administrator al domeniului public de interes național, și autoritate de mediu pe întreg teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Obiectul de activitate al Administrației Rezervației îl constituie crearea și aplicarea unui regim special de administrare pentru conservarea și protecția diversitătii biologice din ecosistemele naturale deltaice, pentru dezvoltarea așezărilor umane și organizarea activităților economice în corelație cu capacitatea de suport a acestor ecosisteme.

Pentru atingerea acestor obiective au fost întocmite Planuri de management ce cuprind măsuri și proiecte pentru conservarea biodiversității rezervației.

Un important plan, elaborat în 2005, este Planul Master –suport pentru dezvoltarea durabilă elaborat de ARBDD ce reprezintă un plan integrat de dezvoltare, întocmit în vederea promovării unor proiecte și programe care să respecte principiile de dezvoltare durabilă. Obiectivul general al acestui plan îl constituie conservarea și protecția patrimoniului natural al RBDD și promovarea valorificării durabile a resurselor naturale.

Pentru atingerea obiectivului general au fost identificate următoarele obiective:

Îmbunătățirea sistemului de monitoring pentru ecosistemele Deltei Dunării utilizând facilitățile moderne de supraveghere satelitară;

Îmbunătățirea infrastructurii utilităților publice, transport și comunicații în vederea reducerii poluării, izolării comunităților umane pentru creșterea nivelului standardului de viață în localitățile din Delta Dunării;

Sprijinirea dezvoltării de activități economice tradiționale alternative în vederea reducerii presiunii asupra resursei piscicole;

Sprijinirea conservării tradițiilor locale în utilizarea resurselor naturale și a tradițiilor locale în construcția de locuințe (peisajul sătesc), promovarea utilizării energiilor neconvenționale (mori de vânt, celule solare, navigația cu propulsie electrică etc.);

Refacerea funcțiilor ecosistemelor naturale și a habitatelor naturale ale speciilor periclitate din Delta Dunării.

Cu toate că este a doua din Europa, ca mărime (după cea a râului Volga) și a 20- din lume, prin bogăția peisagistică și prin fauna, în care păsările ocupă locul cel mai important, Delta Dunării prezintă un interes cu totul deosebit din punct de vedere științific – un adevărat laborator de formare a ecosistemelor deltaice, turistic și economic prin resursele sale naturale regenerabile

Cele mai importante resurse ale rezervației sunt resursele acvatice vii.

Conservarea, administrarea și exploatarea resurselor acvatice vii, activitatea de acvacultura, procesarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultura sunt reglementate de OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura .

În înțelesul acestui act normativ exploatarea durabilă se definește „exploatarea resurselor acvatice vii astfel încât să nu fie compromisă viitoarea exploatare a acestora și să nu aibă un impact negativ asupra ecosistemelor acvatice”

Din cele 300 specii din Europa și 185 din România în RBDD s-au înregistrat 133 specii. La această resursă acvatică se mai adaugă și alte viețuitoare acvatice mai puțin exploatate (raci, broaște, lipitori, scoici).

Pentru refacerea și conservarea resurselor acvatice vii:

se stabilește anual, pe baza unui studiu realizat de institute de cercetare și aprobat de Academia Română, o cotă de pescuit pe specii;

anual, ordinul de prohibiție stabilește perioadele de pescuit, zonele de interdicție unde nu se pescuiește, tipul de unelte admis, speciile interzise la pescuit;

se reglementează efortul de pescuit (prin limitarea numărului navelor/ ambarcațiunilor de pescuit și a timpului activității pescuitului, numărul de unelte utilizate la pescuit și oprirea pescuitului;

s-a întocmit fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit care obligatoriu trebuie să aibă licență de pescuit eliberată de ANPA (numărul acestora este limitat) pentru a putea fi utilizată la pescuit.

Dreptul de pescuit în bazinele piscicole naturale aparține statului și se atribuie de către Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură.

Autorizația de pescuit, cu caracter temporar (se eliberează anual) complementară licenței de pescuit, conține date referitoare la identificarea navei/ ambarcațiunii de pescuit, la perioada de valabilitate, la zona de pescuit și la cota alocată pe specii. Autorizație de pescuit se atribuie în mod direct pescarilor, persoane fizice și/ sau juridice, organizațiilor de pescari din domeniul pescuitului comercial.

Pescarilor li se eliberează un permis de pescuit comercial ce este un document individual și netransmisibil.

Pentru a putea activa pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării pescarii, organizațiile de pescari sau societățile comerciale trebuie să obțină Autorizație de mediu pentru activitatea de capturare si/sau achiziție și /sau comercializare în conformitatea cu Ordinul nr. 410 din 11 aprilie 2008.

Resursa acvatică este în declin datorită poluării, îndiguirilor prin reducerea zonelor de reproducere, braconajului.

Pentru redresarea sectorului pescăresc s-au inițiat mai multe planuri și proiecte.

ARBDD a efectuat (și se continuă și în prezent) proiecte de reconstrucție ecologică ce constau în decolmatări de canale, inundarea unor amenajări abandonate etc. (au fost renaturate ostroavele Babina, Cernovca, sudul amennajării Popina – prin inundare, iar alte zone sunt la faza de proiect).

ANPA a elaborat Programul Operațional pentru Pescuit pentru perioada 2007-2013 care ia în considerare aspectele legate de protecția mediului, dezvoltarea socială și bunăstarea economică.

Prin acest program se pot obține fonduri pentru:

modernizarea și siguranța navelor-ambarcațiunilor (exemplu motoare noi cu un consum redus de combustibil și un impact redus asupra mediului);

amenajarea (modernizarea) de porturi pentru desfacerea peștelui;

pregătire profesională;

dezvoltarea acvaculturii pentru reducerea presiunii asupra pescuitui în mediu natural;

susținerea financiară a pescarilor care renunță la activitatea de pescuit și recalificare.

Implementarea Programului Operațional de Pescuit în concordanță cu reglementările privind protecția mediului va duce la o restructurare a exploatării resurselor pescărești în concordanță cu principiile dezvoltării durabile.

Implementarea planurilor de reconstrucție ecologică și dezvotare durabilă a pescărie nu vor avea rezultatul scontat dacă nu se iau măsuri de combatere a braconajului.

Este greu de crezut că braconajul va putea fi radicat, dar se pot lua măsuri pentru limitarea și diminuarea lui.

Măsurile pentru reducerea și prevenirea actelor de braconaj pot fi împărțite în trei grupe- măsuri legislative, de întărire a capacității instituționale și măsuri de informare și conștientizare:

Elaborarea unor acte normative clare, care să nu lase loc la interpretări;

Actele normative să transpună legislația UE, dar să țină cont și de specificul țării noastre (în Europa nu se pescuiește în apele interioare fiind dezvoltat pescuitul marin- se pescuiește cu nave tip pescadoare și nu cu barca tip lotcă, pescuit tadițional în Delta Dunării);

Atribuirea dreptului de pescuit și vânătoare sau extinzant la toate speciile de flora și faună mai corect atribuirea dreptului de recoltare, capturare și /sau de achiziție și comercializare pe piața internă sau la export a plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică să aibă reguli bine stabilite;

Regimul sancționar să fie stabilit funcție de gravitatea faptei și să fie descurajant mergând în anumite cazuri până la ridicarea dreptului de a mai practica activitatea; să se aplice ca pedeapsă și munca în folosul comunității;

Specializarea magistraților în dreptul mediului (deoarece nici o persoana în decurs de 5 ani nu a fost sancționată pentru infracțiunea comisă la legislația de protecție a mediului pe teritoriu rezervație, este de natura a perpetua astfel de fapte);

Dotarea cu mijloace de transport performante a organelor de control (de cele mai multe ori braconierii nu pot fi prinși și datorită faptului că au mijloace de transport mai rapide – se aplică mai ales în cazul bărcilor);

Instruirea și specializarea continuă a organelor de control pentru a putea interveni prompt și corect în instrumentarea oricărei fapte ilegale;

Informarea populației prin mass-media despre reglementările de interes general cu exemplificarea sancțiunilor;

Campanii de informare și instruire a organizațiilor de pescari și vânători, a populației locale din rezervație;

La această dată este impetuos necesară conștientizarea pescarilor din Delta Dunării asupra faptului că ei, în primul rând, trebuie să-și păzeasca zonele de pescuit dacă vor să pescuiasca în continuare. Se constată tot mai des faptul că pescarii autorizați acceptă la pescuit chiar în barca lor persoane neautorizate pe care le plătesc în pește (evident pește care nu se regăsește în raportări). Pescarii nu sesizează organele de control despre prezența braconierilor în zona lor de pescuit.

În concluzie, pentru prevenirea braconajului este nevoie de conștientizarea populație de faptul că atât fauna de interes cinegetic, cât și peștele (și nu numai) sunt resurse care trebuie exploatate rațional pentru a se bucura de ele și generațiile viitoare.

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, împreună cu celelalte instituții cu drept de control trebuie să depună eforturi pentru o mai bună colaborare pentru ca resursele naturale să fie valorificate în acord cu potențilul lor de regenerare și cu capacitatea de suport a ecosistemelor, pentru ca delta să-și păstreze biodiversitatea.

BIBLIOGRAFIE

A. Cărți, tratate, cursuri, monografii

Baboianu, G., Benea, C., Rusu, T.; Strategii și Politici Europene în Dezvoltarea Durabilă și Protecția Biodiversității, Editura UTP PRESS, Cluj Napoca, 2009.

Brașoveanu, F.; Dreptul mediului, Editura Pro Universitaria, București, 2014.

Brașoveanu, F.; Dreptul european al mediului, Editura Pro Universitaria, București, 2013.

Duțu, M.; Ecologie- Filozofia naturală a vieții, Editura Economică București, 1999.

Duțu, M.; Dreptul Mediului- Tratat, Volumul I, Editura Economică, 1998.

Duțu, M.; Dreptul comunitar al mediului, Editura Economică, București, 1996.

Duțu, M.; Dreptul Mediului, (curs universitar), Editura C.H.Beck, București, 2007.

Gâștescu, P., Știucă, R.; Delta Dunării Rezervație a Biosferei, Editura Dobrogea, 2006.

Marinescu, D.; Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic, București, 2010.

Marinescu, D.; Dreptul mediului înconjurător, ediția a II-a, Editura Șansa, București 1993.

Mazilu, D; Dreptul european al mediului, Editura Lumina Lex, București, 2010.

Negruț, V.; Dreptul mediului, Editura Universitară "Danubius", Galați, 2010.

Oțel, V.; Atlasul peștilor din Rezervația Biosferei Delta Dunării, Editura Centrul de informare tehnologică Delta Dunării, Tulcea, 2007.

Petrescu-Mag, R.-M.; Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile. Legislație și instituții. Bioflux, Cluj-Napoca, 2011.

Pîrvu, E.L.; Dreptul mediului, Editura Sitech, Craiova, 2011.

Rusu, T.; Bazele Conceptului de Dezvoltare Durabilă, Editura U.T.PRESS, Cluj-Napoca, 2008.

Rădulescu, C.; Politici și drepturi de mediu. Dobrogea, Constanța, 2011.

Trușcă, A. M., Marinescu, D.; Dreptul mediului, Editura Pro Universitaria, București, 2010.

***Cooperare transfrontieră în ariile naturale protejate din Delta Dunării și Prutul de Jos- Obiectivele de management pentru conservarea diversității bologice și dezvoltare durabilă- Proiect TACIS 2004.

*** Starea mediului în Rezervația Biosferi Delta Dunării 2013.

*** Starea mediului în Rezervația Biosferi Delta Dunării 2012.

SC INCERTRANS SRL Raport de mediu pentru investiția „Suport pentru dezvoltare durabilă in RBDD”(MASTER PLAN).

***ARBDD 2005, Planul Master- suport pentru dezvoltare durabilă.

*** Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013.

***Programul Operațional de Pescuit 2007-2013.

Articole și lucrări conferințe

Gâștescu, P.; Delta Dunării – starea actuală, redresare ecologică și conservare prin statutul de rezervație a biosferei, Terra, XXIV, 3-4, 1 fig., abstr., 1992.

Gâștescu, P.; Preocupări actuale privind managementul deltelor, Revista Geografică, Institutul de Geografie, T. VIII-2001, serie nouă p. 189-194, abstr. 6 fig. 1 tab, 2002.

Legislație

***Convenție din 02/02/1971 asupra zonelor umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice Ramsar, 2 februarie 1971 așa cum a fost amendată prin Protocolul de la Paris din data de 3 decembrie 1982 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 26/01/1991.

Convenției de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa -Ratificată de România prin Legea nr 13 din 1992.

*** Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii Periclitate adoptată la Washington la 3 martie 1973 CITES, Monitor Oficial nr 211/12 august1994.

***Legea 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării Publicată în MO 283 din 7 decembrie 1993.

***Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări de legea 265/2006, modificată de OUG 114/ 2007, OUG 164/2008.

***Ordonanța de Urgență nr 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, Monitorul Oficial nr; Modificată de OUG 154/12 noiembrie 2008, publicată în MO partea I-a 787/25.nov.2008.

***ORDIN Nr. 1964 din 13 decembrie 2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România Emitent: Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile Publicat: Monitorul Oficial nr. 98 din 7 februarie 2008.

***HG 1284 privind declararea ariilor de protecției avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 –MO 739/2007.

***HG 1586 din 8 noiembrie 2006 privind încadrarea unor arii naturale protejate în categoria zonelor umede de importanță internațională Monitorul Oficial Nr. 937 din 20 noiembrie 2006.

***HG 2151/2004 privind instituirea de arii protejate pentru noi zone Emitent: Guvernul României Publicată În: Monitorul Oficial nr. 937 din 20 noiembrie 2006.

***HG 1266/2000 privind transmiterea lacului Techirghiol și a plajelor afernte, proprietate a statului, din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea Ministerului Apelor, Pădurilor și protecției mediului

***HG 367/2002 privind aprobarea statutului de organizare și funcționre a ARBDD și a componenței nominale a Consiliului științific modificată de HG 1515/2006.

***Ordin 4 din 14.01.2009 pentrut aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în apele maritime interioare și în apele continentale.

***Ordinul nr. 410 din 11 aprilie 2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau achiziție și/sau comercializare, pe teritoriul național sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante și fosilelor de animale vertebrate și nevertebrate, precum și a plantelor și animalelor din flora și, respectiv, fauna sălbatice și a importului acestora Publicat în MO partea I-a nr.339 din 1mai 2008.

***Legii 407/2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic, Modificată de Legea 197/ 2007, Legea 215/ 2008 și OUG 154/2008.

***Regulamentul Consiliului Europei 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună prin reglementarea comerțului cu acestea -Amendat de Regulamentul 938/97, Regulamentul 2307/97, Regulamentul 2214/98, Regulamentul 1335/2005.

***Regulamentul 865/2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr 338/1997 al Consiliului privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea.

***Legea 192/ 2001 republicată privind pescuitul și acvacultura Publicat în MO partea I nr. 627din 2 septembrie 2003.

***OUG 23/ 05.03.2008 Publicat în MO partea I din 236 din 27 martie 2008 rectificat.

***Ordin comun al MMDD și MADR privind conservarea populațiilor de sturioni sălbatici din apele naturale și dezvoltarea acvaculturii de sturioni din România 262/330/2006.

***ORDONANȚĂ Nr. 14 din 31 ianuarie 2007pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

D. Pagini web

***Site-ul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării www.ddbra.ro.

***Site-ul Ministerului Mediului www.mmediu.ro.

***Site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului www.anpm.ro.

***Site-ul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură www.anpa.ro.

***Site-ul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării www.incdd.ro.

***Site-ul Comisiei Internaționale pentru Protecția fluviului Dunărea www.icpdr.org.