BONITATEA CLIENTULUI CA CONDIȚIE PRINCIPALĂ A RAMBURSABILITĂȚII [310877]
M O L D C O O P
[anonimizat], [anonimizat]. univ., dr
Elena Fuior
“____”____________2019
TEZA DE LICENȚĂ
la tema: BONITATEA CLIENTULUI CA CONDIȚIE PRINCIPALĂ A [anonimizat], Contabilitate
Specialității Finanțe și bănci
Grupei 3FB-1541cs __________
/ semnătura /
[anonimizat]. univ., dr. __________
/ N.P., titlul științific / / semnătura /
CHIȘINĂU 2019
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………3
ASPECTE TEORETICE AFERENTE BONITĂȚII CLIENȚILOR ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE A BĂNCII COMERCIALE
Impactul bonității clienților asupra procesului de creditare……………………………………………………..6
Modalități de evaluare a credibilității solicititantului de credite în sistemul bancar………13
APRECIEREA NIVELULUI BONITĂȚII CLIENȚILOR ÎN CADRUL BĂNCILOR COMERCIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA
2.1. Poziționarea BC ”Energbank” SA în sfera sistemului bancar moldovenesc…………….27
2.2. Studiul analitic a creditelor bancare acordate de către BC ”Energbank” SA…………………..35
METODOLOGII MODERNE DE EVALUARE A CREDIBILITĂȚII SOLICITANȚILOR DE CREDIT ÎN CADRUL BĂNCII COMERCIALE
Metodologia aplicării ,,Sistemului-expert" de diagnostic al clientului în scopul creditării………………………………………………………………………………………………………50
Strategii și direcții de optimizare a activității creditare în cadrul băncilor comerciale….50
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………………………………….66
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..69
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..72
DECLARAȚIA PRIVIND PROPRIA RĂSPUNDERE
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. Situația prezentă a sistemului financiar contemporan este caracterizată prin creșterea vitezei de executare a operațiunilor și de reducere a termenului de luare a deciziilor. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], cu evidențierea totalității de interdependențe existente.
În vederea asigurării unei situații financiare stabile a [anonimizat] a băncilor comerciale stabilite de B.N.M. Totodată evoluția sistemului creditar și a [anonimizat] – financiară, de mecanismele economice. Mecanismul de funcționare a [anonimizat], cât și dezvoltării pieții creditului.
Paralel cu dezvoltarea operațiunilor de creditare evoluează și criteriile stabilite de către bănci privind determinarea lichidității și credibilității solicitantului de credit. Aceasta constituie o problemă esențială pentru bănci lichiditate satisfăcător, pentru a asigura, în ceea ce privește selectarea clienților cu un nivel de rambursarea creditului acordat și dobânda aferentă.
Extinderea procesului de globalizare, direcționarea economiei spre o dezvoltare durabilă, tendințele de mobilizare a capitalurilor au condus spre amplificarea activității de evaluare și dezvoltarea proceselor de evaluare a credibilității clienților bancari. Acordarea creditelor este una din funcțiile principale ale băncii comerciale și de aceea decizia bancară de a acorda un credit trebuie susținută de capacitatea de rambursare prezentă și viitoare a clientului. În acest context este foarte important pentru bancă să obțină cît mai multe informații despre potențialul client pentru micșorare la minim a riscului de credit.
Cunoașterea reală a activității desfașurate de clienți oferă băncii posibilitatea să propună acestora produse și servicii bancare adecvate și totodată să ia masuri corespunzătoare pentru diminuarea și prevenirea riscurilor în vederea rambursării creditelor și încasării dobînzelor.
Scopul lucrării constă în aprecierea impactului bonității clienților și evaluarea credibilității solicitantului de credit, prin utilizarea metodelor și tehnicilor modern, pentru a micșora sau evita riscul de nerambursare la scadență a obligațiunii.
În urma scopului stabilit putem deduce următoarele obiective:
aprofundarea conceptului de evaluare a credibilității clienților bancari;
caracterizarea modalităților de evaluare a credibilității clientului;
argumentarea necesității evaluării clienților în sistemul bancar autohton;
studiul cadrului evaluării credibilității pe plan național și internațional;
analiza creditelor bancare acordate de către BC ”Energbank” SA;
prezentarea activității economico-financiare a băncii comerciale;
argumentarea propunerilor ce țin de perfecționarea metodologia modernă de evaluare a credibilității clientului;
Reieșind din scopul și obiectivele propuse lucrarea a fost structurată, după cum urmează: introducere, trei capitole divizate în paragrafe, concluzii și recomandări, bibliografia studiată și anexe.
Introducerea tezei cuprinde caracteristica succintă a actualității temei investigate, determină problemele, scopurile și obiectivele de cercetare, structura lucrării, se reflecta caracteristica succintă a capitolelor tezei, baza metodologică și sursele informaționale.
In primul capitol cu denumirea “Aspecte teoretice aferente bonității clienților în activitatea de creditare a băncii comerciale” se face argumentarea teoretică a problemelor ce țin de bonitatea clienților băncilor comerciale, particularitățile și specificul evaluării credibilității solicitantului de credite.
Capitolul doi al tezei întitulat “Aprecierea nivelului bonității clienților în cadrul băncilor comerciale din Republica Moldova” reflectă o analiză detaliată a activității băncilor comerciale în Republica Moldova, în vederea formării unei opinii cu privire la poziția ocupată de către BC ”Energbank” SA în cadrul sistem bancar autohton. În continuare este descris procesul de acordare a creditelor în cadrul băncii respective și se face o analiză amplă asupra gestiunii calității portofoliului de credit, formarea dobînzilor la credite, politica de dobînzi ce este implementată în cadrul băncii analizate.
Capitolul trei denumit ”Metodologii moderne de evaluare a credibilității solicitanților de credit în cadrul băncii comerciale”cuprinde evidențierea perspectivelor de dezvoltare a activității băncii comerciale privind aplicarea metodologiei ,,Sistemului-expert" în diagnosticarea clientului. Tot în acest capitol se evidențiază strategia și direcțiile de optimizare a activității de creditare.
În concluzii și recomandări sunt generalizate rezultatele obținute în baza studiului efectuat, sunt formulate principalele sugestii și propuneri ce țin de perspectivele perfecționării metodologiei de avaluare a bonității clienților, cu scopul prevenirii insolvabilității și riscului precum și multitudinea de soluții și recomandări, pentru o gestiune eficientă a băncii comerciale.
Baza metodologico – științifică. Drept bază teoretică și metodologică a investigațiilor ne-au servit sursele bibliografice în domeniul creditării, în domeniul managementului bancar, inclusiv ai gestiunii operațiunilor creditare, investigațiile, cît și lucrările științifice ale economiștilor naționali și internaționali. Drept bază metodologică și de informare au servit hotărârile Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, actele normative bancare emise de către Banca Națională a Moldovei și alte publicații de ordin statistic, juridic, ce țin de efectuarea operațiunilor de credit prin intermediul băncilor comerciale și al instituțiilor financiare de credit.
În teză sunt studiate și cercetate operațiunile creditare, metodele de gestiune în conformitate cu condițiile stabilite de BC ”Energbank” SA, fiind utilizate diverse metode, cel mai frecvent fiind: metoda sistemică, metoda normativă, metoda statistică, metoda grafică și dinamică.
ASPECTE TEORETICE AFERENTE BONITĂȚII CLIENȚILOR ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE A BĂNCII COMERCIALE
Impactul bonității clienților asupra procesului de creditare
Deci în cazul când la bănci apar probleme financiare ele, de obicei, sunt cauzate de creditele acordate fară analiză profundă a situației financiare a clientului și deciziile pripite la momentul acordării creditului. Pentru determinarea gradului de risc pe care și-l asumă banca și a marimii creditului care poate fi acordat este necesar de a evalua sițuatia financiară a agentului economic.
Înainte de a încredința clientului suma solicitată e necesar sa-l cunoască. Aceste informații băncile le acumulează studiind dările de seăma și analizând rezultatele activitații economice a agentului economic, convingându-se de starea financiară bună a lui, de nivelul responsabilității și competența managerilor agentului economic dat. Important este de a evidenția corect gradul de credibilitate a agentului economic.
Și pentru că procesul creditării este posibil numai după o evaluare prealabilă a potențialilor beneficiari prin prisma bonității clienților, este adusă în prim-plan și aceasta temă. Deci, fiecare bancă comercială este nevoită săaibă stabilite anumite proceduri exacte de determinare și estimare a factorilor pentru aprecierea potențialul de creditare a solicitantului de credit. Menționăm faptul că principiile de bază pentru determinarea potentialului de creditare a agentului economic sunt urmatoarele:
situația economico financiară în dinamică
eficacitatea proiectului creditat
studiul gestiunii agentului economic
analiza riscului de piată
La acestea se adăuga gestionarea riscurilor, precum și evaluarea bonității, ca elemente de susținere în încadrarea importanței acestuia.Determinarea situației financiare a întreprinderii și dinamica dezvoltării ei are loc în baza bilanțelor contabile,raporturilor privind rezultatele financiare și raportului privind fluxul mijloacelor bănești pentru patru perioade de dare de seamă.
În baza bilanțului contabil se calculează un număr de coeficienți:
Lichiditatea pe termen lung sau disponibilitatea de capital circulant
Solvabilitatea
Lichiditatea curentă
Coeficientul de lichiditate fara stocuri de mărfuri
Datorii la capital
Beneficiul din vînzari
Beneficiul din active
Circulația activelor
Circulația datorii debitoare
Cota capitalului propriu
Coeficienții de acoperire a datorii de plată față de bancă:
Plata dobînzii
Achitare creditului
În baza bilanțului contabil se face bilanțul de structura al întreprinderii pentru perioade de dare de seama. În baza acestui bilanț se face analiza dinamicii schimbării structurii bilanțului cu determinarea cauzelor ce au adus la aceste schimbari și perspectivele de ulterioare schimbări. Eficacitatea proiectului creditat se determină in baza business-planului sau argumentării tehnico-economice,prezentate de către întreprindereși raportul privind mijloacele banești.
În baza acestor documente se calculează fluxul de mijloace bănești(cash flow)pentru toată perioada de creditare. Soldul mijloacelor bănesti la finele fiecarei perioade trebuie sa fie mai mare decît suma datoriilor potentiale a întreprinderii pentru aceasta perioadă. Fluxul de numera reprezintă capacitatea de rambursare a datoriilor unui agent economic.
Analiza managementului întreprinderii are loc în baza discuțiilor purtate cu conducatorul întreprinderii și alte surse de informații. În cadrul discuțiilor se atrage atenție la următoarele aspecte:calificarea conducătorilor întreprinderii in domeniul lor de activitate,practica de lucru, disponibilitatea de a prezenta informația solicitată,corectitudenea informației solicitate, istoria creditară.
Analiza riscurilor de piață are loc în baza studierii pieții,în care activează sau va activa în urma procesului de creditare. Riscurile de piață se analizează în baza: aspectului exterior al produselor sau a serviciilor, calitatea volumului și asortimentului, prețurile comparabile cu ale concurenților, nivelul de deservire, resursele de producere. Se atrage atenție calificarii personalului, fluiditații cadrelor, nivelului tehnic al utilajului, posibilitatea de a modifica tipul producerii.
Se face o analiză amplă structurii clientelei, numarului clienților, dependentă de unii clienți sau de un grup de clienți, clienții permanenți, cota lor în activitate totală, condițiile de plată, calitatea plăților. Nu în ultimul rînd sunt estimați și concurenții. Importanța întreprinderii de piață, nr. și importanța altor concurenți, prețurile, posibilitatea apariției a altor concurenți, diferența între clientul nostru și alți concurenți.
Perspectiva ramurei care activează sau va activa întreprinderea. Dependentă de factorii economici, legislativi, sezonieri. Riscurile juridice, de buna executare a contractelor din partea partenerilor, riscuri de asigurare, licențe de activitate, contracte de arenda.
În baza analizei efectuate comitetul de creditare aproba sau respinge proiectul de creditare. În cazuri exceptionale, la prezentarea unor argumente obiective,reesind din situația reală a întreprinderii, care nu tot timpul corespunde cu cea prezentată în informație, comitetul de creditare poate primi decizii privind acordarea creditului, chiar dacă întreprinderea nu respectă toți coeficienții specificați.
Menționăm faptul că orice bancă comercială care activează pe teritoriul țării, pentru asigurarea unor standarde unice, urmează să efectuieze operațiunile de creditare în conformitate cu actele emise de BNM. Acordarea creditelor este una din funcțiile principale ale băncii comerciale și de aceea decizia bancară de a acorda un credit trebuie susținută de capacitatea de rambursare prezentă și viitoare a clientului.
În acest context este foarte important pentru bancă să obțină cît mai multe informații despre potențialul clientului. În conformitate cu actele normative bancare și cu obiectivele principale de activitate ale băncii, fiecare bancă comercială elaborează politica de creditare ce trebuie să fie orientată spre protejarea activelor, obținerea profitului, imbunătățirea stării economice a debitorilor, concomitent luîndu-se în considerare securitatea depozitelor clienților.
Un element esențial al politicii de credit este organizarea și dirijarea activității de creditare. Scopul activității este realizarea politicii și a procedeelor de creditare ale băncii într-un mod sigur și prudent. Procesul de acordare a creditelor se bazează pe metoda analizei financiare complexe a celui ce contractează împrumutul de la bancă, ceea ce dă posibilitatea interpretării cît mai reale a datelor în evoluția lor. Organizarea activității de creditare într-un departament de credite facilitează urmărirea corespunzătoare a creditelor acordate, până la rambursare.
La baza derulării operațiunilor de creditare stau un șir de principii. Ne respectarea acestora ar duce la majorarea riscului de credit al băncii. Principiile esențiale în procesul de creditare sînt:
Prudența bancară ca principiu fundamental ce trebuie să caracterizeze întreaga activitate a unei bănci.
Credibilitatea îmrumutaților, care reprezintă suportul moral și elementul psihologic esențial fără de care creditul nu poate exista. Ea presupune cunoașterea clientului prinr-o permanentă activitatea de informare și documentare cu scopul de a acumula informația necesară privind aspectele concrete ale activității acestuia.
Planificarea creditelor reprezintă planificarea surselor bănești din care banca va acorda credite, dar totodată și planificarea clasificării portofoliului de credit conform diverselor destinații.
Rambursarea și achitarea creditului. Creditele acordate trebuie să fie avantajoase pentru bancă și pentru debitori, drept care debitorul va avea posibilitate să-și lărgească afacerea, dar și să ramburseze creditul și să achite dobînzile în terminii stabiliți. Dobînzile și comisioanele fiind negociate și înscrise în contractele de credit.
Asigurarea creditului. Creditele se acordă pe baza de garanții, consemnate în contractele de credit și în contractele de garanții imobiliare/mobiliare/cesiune de creanță/fideiusiune. Garanția trebuie să acopere datoria maximă a clientului către bancă,formată dincredite, dobînzi comisioane.
Etapele procesului de acordare a creditului bancar sînt enumerate în Anexa 1
Faza premergătoare prezentării dosarului de credit are la bază atît metoda interviului direct cu clientul, verificarea pe termen, cît și analiza documentației referitoare la situația clientului, existentă la bancă sau prezentată de aceasta.
Dacă din convenția cu solicitantul și în urma investigațiilor efectuate se constată că solicitantul are un plan de afaceri bun, prezintă suficiente garanții de asigurare, atunci el va fi invitat la serviciul de creditare pentru a prezenta documentația necesară în scopul formării dosarului de credit.
În cazul cînd agenții economici solicită un credit, analiza și evaluarea solicitantului de credit revine inspectorului de credite și respectiv, șefului serviciului de credite din cadrul unității operative a băncii. Funcționarul bancar poartă cu aceștea discuții cu caracter de informare documentară, ce se axează pe:
Identificarea agentului economic: denumirea, adresa, informații juridice privind forma de organizare, numărul de înregisrare, codul fiscal, capitalul social etc.;
Informații privind managerul întreprinderii: informații din actele de indentitate, situația familială, activitatea profisională;
Identificarea obiectului de activitate al societății;
Scopul acordării creditului;
Date privind situația economică-financiară și patrimonială la zi;
Informații privind creditele contractate anterior;
Informații privind bunurile mobiliare și imobiliare deținute;
Posibilegaranții;
Agenții economici vor depune un set de documentenecesare pentru evaluarea proiectului de acordare a creditului în vederea conturării unei imagini asupra bonității lor, care va consta în principal din:
Cererea solicitantului privind acordarea creditului bancar va fi completată de către solicitant pe formularul-tip al băncii respective
Statutul întreprinderii cu toate modificarile și completările;
Certificatul de înregistrare a întreprinderii;
Documente ce confirmă sediul real (oficiul- în cazul în care acesta diferă de adresa juridică) al solicitantului;
Contract de constituire;
Business-planul sau argumentarea tehnico-economică a proiectului sau a afacerii creditate;
Contractele cu furnizorii și cumpărătorii, facturile și alte referitor la utilizarea creditului;
Licențele la dreptul de a efectua activitatea curentă și cea creditată (în cazul dacă activitatea se supune licențierei);
Raportul financiar pentru doua-trei perioade de activitate;
Extras din contul de decontare despre circulația lunară pe ultimile 6-12 luni;
Proces verbal privind numirea în funcție a directorului și contabilului șef;
Extras din Registrul de stat al comerțului;
Pașapoartele directorului, contabilului șef și fondatorilor;
Proces Verbal al Adunarii Generale a Asociaților solicitantului privind:
adresarea catre BC cu cerere de acordare a unui credit;
grevarea bunurilor solicitantului pentru garantarea rambursarii reditului sau – adresarea către un Garant cu rugămintea de a greva bunuri pentru garantarea rambursării creditului de către solicitant – Proces verbal al Hotărîrii Adunării Asociaților Garantului privind grevarea bunurulor pentru garantarea rambursării creditului de către solicitant.
Procesul verbal privind numirea în funcție a directorului Garantului;
Imputernicirea directorului solicitantului de a semna contractul de credit în suma solicitată;
Documentele ce confirmă proprietatea averii propuse în gaj:
Extras din Registrul bunurilor imobile, eliberat de Agentia Nationala Cadastru; Certificat cu privire la valoarea bunului imobil, eliberat de Agentia Nationala Cadastru; Dosarul de inventariere; Cartea de imobil; Acordul membrilor familiei la înstrăinarea drepturilor sale de proprietate în folosul debitorului, acordul consiliului de tutelă, daca există copii minori; Rezoluție de evaluare a prețului obiectului făcută de o firmă terță, numită de bancă.
La recomandarea în calitate de gaj a transportului: pașapoartele tehnice și polițile de asigurare ce confirmă asigurarea prețului complet al transportului;
La propunerea în calitate de gaj a mărfurilor, materialilor, utilajului:
a) lista fondurilor fixe sau a materialelor cu indicarea cantității, prețului, suma bilanțieră;
b) documentele ce confirmă proprietatea asupra mărfurilor și materialelor, deasemenea documentele ce confirmă achitarea lor;
Certificat de inregistrare fiscală pentru deschiderea contului de imprumut
Extras din Registrul Gajului
Cartea Gajului
Alte documente la viziunea expertului de creditare.
Esența raportului de credit se desfășoară prin analiza trăsăturilor caracteristice:
Subiectele raportului de credit, creditorul și debitorul prezintă o mare diversitate în ce privește apartenența la structurile social economice, motivele angajării în raport de credit și durata angajării sale, astfel că ierarhizarea acestor laturi, în amănunt, este dificilă.
Promisiunea de rambursare, presupune riscuri și necesită, în consecință angajarea unei garanții.
Termenul de rambursare, este variat, de la termene foarte scurte 24 ore, termen practicat între bănci pe piețele monetare și încheindu-se cu termene pînă la 50 de ani și chiar 100, în soluții recente pentru împrumuturi privind construcția de locuințe.
Dobânda.
Tranzacția.
Acordarea creditului.
Consemnarea și transfertabilitatea. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate. Transferabilitatea instrumentelor de credit și deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul este, în primul rând, o expresie a lichidității portofolilui de creanțe, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanța în bani, potrivit unei necesități sau a unei opțiuni. Pe toată durata creditării, agenții economici – debitorisunt obligațide a pune la dispoziția băncii raportul financiar și orice alte documente solicitate de bancă. Această obligație va fi prevăzută ca o clauză distinctă în contractul de credite.
Documentele prezentate de agenții economici vor fi îndosariate în mod separat fiecare, fiind păstrate în Departamentul credite. După închiderea creditului bancar, dosarul de documente se retransmite în arhiva băncii, nefiind returnabil clientului.În cazul în care debitorul va avea datorii față de bancă, acest dosar va fi transmis în secția de gestionare a creditelor problematice.
Realizînd o analiză detaliată privind îndeplinirea condițiilor de creditare de către solicitant, inspectorul de credite întocmește în mod obligatoriu, indiferent de mărimea creditului, un raport ce cuprinde concluziile analizei.
Observăm că, deși studiul procesului de creditare identifică numeroase metode de scoring, totuși, toate băncile comerciale dezvoltă variante proprii de estimare a bonității clientului, inspirate din modelele existente, tocmai pentru că esența aplicării metodelor de bonitate constând în analiza cauză -efect și calitatea diagnosticului depind de măsura în care s-au identificat cauzele generatoare de disfuncționalități.
Întrucât, indiferent de bancă, Credit-Scoring-ul prezintă riscuri, în cadrul căruia se evaluează solicitantul, iar caracteristicile cele mai însemnate sunt cele legate de aspectul corectitudinii debitorului de a achita ratele scadente la creditele precedente.
Menționăm că pe lângă însemnătatea indicatorilor financiari selectivi, tot mai utilă devine aprecierea non financiară, ce se aplică tot mai des și în practica bancară din Republica Moldova. Această analiză are în vedere aspecte ce nu pot fi surprinse cu ajutorul indicatorilor valorici, dar care pot influența decizia de creditare, având în vedere că se pot face aprecieri a bonității clientului.
Calitatea creditelor este importantă pentru bănci, operațiunea de creditare reprezentând principala operațiune bancară, iar riscul ridicat reprezintă cauza majoră de faliment, de unde necesitatea controlului riscului pe parcursul procesului de creditare.
Pentru prevenirea apariției creditelor neperformante, moderatorul de credite are obligația profesională de a urmări atent comportamentul clienților în derularea relației lor cu banca. Încă de la instrumentarea creditului, moderatorul de credite trebuie să-și formeze o opinie personală cu privire la bonitatea clientului, la credibilitatea și capacitatea acestuia de a-și onora obligațiile asumate față de bancă. Ulterior atenția lui se va concentra, cu precădere pe clienții mai slabi, cu deosebire în urma evaluărilor periodice, când ierarhia din evidențele sale personale se poate schimba.
1.2. Modalități de evaluare a credibilității solicititantului de credite în sistemul bancar
Cunoașterea reala a activității desfășurate de clienți oferă băncii posibilitatea să propună acestora produse și servicii bancare adecvate și totodată să ia măsuri corespunzătoare pentru diminuarea și prevenirea riscurilor în vederea rambursării creditelor și încasării dobînzilor. Pentru a realiza plasamente rentabile, banca trebuie să-și selecteze judicios clienții. Totodată, acordarea unui credit înseamnă legitimarea unui act de încredere [14, p.219].
Pe baza documentelor prezentate, banca procedează la analiza si pregătirea documentației, urmând sa acorde credite în numele și în favoarea clienților.
În cadrul analizei condițiilor de creditare, inspectorul desfașoară mai multe actiuni:
a) analiza formală, în cadrul căreia se urmărește prezentarea tuturor documentelor în vederea întocmirii dosarului privind decizia de creditare și analiza cererii de creditare. Cererea de credit va fi completata de către solicitant pe formularul-tip al băncii respective. Cererea completata de persoanele fizice va conține următoarele date:
•data prezentării cererii, numărul de înregistrare;
•informații privind solicitarea creditului: valoarea creditului, destinația creditului, termenul acordării etc.;
•informații referitoare la solicitant: numele, prenumele, data si locul nașterii, numărul și data eliberării actului de identitate, adresa poștală, profesia, funcția, vechimea în muncă, situația familială etc.;
garanții propuse: imobile, mașini, tehnologii în proprietate etc.;
semnătura solicitantului și alte informatii.
Cererea completata de agentii economici va conține următoarele date:
•data prezentării cererii, numărul înregistrării cererii la banca respectiva;
•informații privind solicitarea creditului: valoarea creditului, destinația creditului, termenul acordării creditului etc.;
informatii despre solicitant: numele, prenumele reprezentanților agentului economic dat;
adresa juridica a solicitantului;
tipuri de conturi deschise la banca respectiva, solicitarea creditelor în perioadele anterioare;
informații privind înregistrarea juridică a solicitantului: numărul de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, numărul de acționari (proprietari), reprezentanții organelor de conducere, codul fiscal etc.;
obiectul de activitate al agentului economic;
date privind veniturile și cheltuielile anului precedent și curent;
date privind garanțiile propuse;
semnăturile persoanelor autorizate, ștampila agentului economic etc.;
b) evaluarea performanțelor solicitantului reprezintă analiza bonității și credibilității clientului, care se bazeaza pe:
• analiza performanțelor financiare curente și anterioare;
analiza riscului general al mediului de activitate;
analiza produselor și piețelor de desfacere;
analiza producției și a strategiilor de aprovizionare;
analiza managementului;
analiza garanțiilor propuse etc.
Elementele analizei bonității clientului pot fi grupate în doua direcții principale:
analiza aspectelor economico-financiare;
analiza aspectelor nefinanciare.
Analiza aspectelor economico-financiare. Analiza aspectelor economico-financiare vizează, atît analiza perioadelor anterioare (de regulă, doi-trei ani), curente cît și proiectele financiare pentru perioadele viitoare. Această analiză se realizează în baza raportului financiar privind rezultatele financiare și în baza raportului privind fluxul mijloacelor bănești.
În analiza financiară referitoare la un agent economic, drept punct de plecare trebuie să servească bilanțul contabil. Acest document contabil de sinteză oferă o imagine concludentă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute de agentul economic la momentul dat. Investigarea datelor din bilant permite analiza: activele existente la întreprindere, lichiditatea activelor, datoriile și obligațiunile fată de terți, modificarea datoriilor pe parcursul perioadei analizate, analiza decontărilor și a vărsămintelor etc.
Situația de profit și pierdee constituie un alt document de sinteză, care scoate in evidență evoluția fluxurilor de venituri și cheltuieli și raportul dintre acestea pe perioada întregului exercițiu financiar. În baza datelor pe care le oferă acest raport se poate realiza analiza veniturilor, cheltuielilor și profitului obținut pe segmente de activitate; repartizarea profitului net; pierderile înregistrate și modul de acoperire sau de recuperare a acestora etc.
Nu în ultimul rînd se va analiza situației fluxului de numerar. Analiza evidenței fluxului de numerar are un rol foarte important, deoarece în baza lui se pot determina sursele principale ce vor servi la rambursarea creditului. Astfel, insufìciența numerarului reflectă o înrăutățire a stării financiare a agentului economic și a relațiilor cu creditorii.
Sistemul de indicatori este destinat să servească drept instrument ce permite băncii să analizeze critic modul de realizare a obiectivelor asumate pentru a lua prompt decizii de a acorda credite clientilor. Băncile comerciale determină în mod individual pentru fiecare afacere de credit aparte categoriile de coeficienți necesari luați în calcul. Grupuri de coeficienți ce pot fi folosiți în scopul determinării bonității clienților sunt: coeficientul stabilității financiare, coeficientul solvabilității, coeficienții rentabilității, coeficientul activității de afaceri etc.
Indicatori economico-fìnanciari ce redau performanțele agenților economici:
1. Lichiditatea: reprezintă posibilitatea agenților economici de a-și mobiliza rapid activele de care dispun și de a le transforma rapid în mijloace bănești menite să-și onoreze obligațiile. Analiza lichidității bilanțului se efectuează prin compararea mijloacelor active grupate după gradul de lichiditate și repartizate în ordinea descreșterii lichidității cu obligațiile din pasivul bilanțului, grupate conform termenului de achitare.
2. Solvabilitatea: reprezintă gradul în care capitalul propriu asigură acoperirea creditelor pe termen scurt sau lung sau capacitatea agentului economic de a-și onora obligațiile asumate fața de terți cu ajutorul activelor proprii.
3.Profitabilitatea: este un indicator de echilibru care indica volumul profitului întreprinderii raportat la diferite elemente ca nivelul activelor, nivelul vînzărilor etc.
4. Activitatea de afaceri, în care se compara vînzările unei întreprinderi cu totalul activelor sale și cu principalele tipuri de activitate: creanțe, stocuri etc.
În continuare sunt propuși principalii indicatori financiari luați în calculul aspectelor financiare pentru a obține o imagine economico-financiară a creditorului.
Tabelul 1.2.1
Calculul indicatorilor financiari cuantificabili
Sursa: [13, p. 68-69]
Prin determinarea rezultatelor indicatorilor de bonitate, banca poate pune în evidentă situația financiară a agentului economic marcată prin punctele „tari" și punctele „slabe" ceea ce va face ca decizia de creditare să fie bine argumentate. Sistemul de evaluare a rezultatelor financiare este determinat de fiecare banca în parte, în funcție de factorii politicii de creditare a băncii.
Analiza aspectelor nefinanciare. Analiza aspectelor nefinanciare este o activitate foarte importantă în evaluarea poziției agenților economici vizînd credibilitatea clienților, marcată, în primul de calitățile morale și profesionale ale managerilor societăților solicitante de credite, ale principalilor asociați, parteneri și colaboratori ai societății. În al doilea rînd, vizează calitatea activității desfașurate de agenții economici și îndeplinirea obligațiilor generate de relațiile cu partenerii de afaceri.
În analiza aspectelor nefinanciare se va ține cont de o serie de factori specifici care operează atît în mediul intern al afacerii, cît și în exteriorul acestia.
Factorii interni se structurează astfel:
managementul: pregătirea profesională, prestigiul și experiența în ramură sau sector; experiența în domeniul conducerii membrilor echipei manageriale; conducerea este asigurată individual sau în echipă; modul de asigurare a succesiunii manageriale; gradul de participare a managerilor la capitalul societății; structura echipei manageriale pe domenii de competența; capacitatea de a se achita de obligații; durata de numire sau de alegere a personalului de conducere etc.;
activitatea agentului economic: evoluția de ansamblu a activității și profilul acesteia; caracterul activității (permanent, sezonier, ciclic); sfera de activitate; natura produselor și serviciilor de pe poziția consumatorului (de strictă necesitate, de lux, de serie etc.); identificarea si prezentarea concurenților; segmentul de piața deținut; principalii clienți; relațiile cu furnizorii; politica de prețuri; publicitatea; identificarea și prezentarea resurselor materiale și umane;
strategia: existența unei strategii pentru următorii 3-5 ani și modalitătile de realizare a acesteia; alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse; existența unui plan de restructurare și redresare;
analiza situației și valorii garanțiilor: garanții bancare, depozite bancare; ipoteca; gaj cu deposedare; gaj fară deposedare; cesiune de creanța; cauțiune și alte garanții.
Factorii externi cei mai importanți luați în considerare la analiza performanțelor nefìnanciare sunt:
caracteristicile domeniului de activitate: competitivitatea, nivelul profitabilității, gradul de tehnologizare, cheltuielile de capital etc.;
impactul cadrului legislativ asupra agentului economic;
incidența factorilor macroeconomici;
dependența geografica fața de sursele de aprovizionare, piața de desfacere, mijloacele de transport etc.
Investigarea factorilor nefinanciari este importantă, atît în cazul noilor clienți ai băncii, cît și pentru cei care beneficiază deja de credite.
Performanțele economico-financiare ale agenților economici se stabilesc în baza unui punctaj obtinut prin notarea criteriilor cuantificabile, punctaj influențat de rezultatele aprecierii criteriilor necuantificabile.
Evaluarea performanțelor agenților economici drept împrumutători prezintă o deosebită importanță pentru bancă în analiza și clasificarea portofoliului de credite. Prin aceasta se pune în evidență capacitatea agenților economici de a-și onora datoriile la scadență. Stabilirea performanțelor agenților economici se face în mod diferențiat, în funcție de strategia băncii. În urma analizei bonității agentului economic, banca clasifică creditele nou-acordate, ca și pe cele în derulare, în conformiate cu politica și cu metodele elaborate de fiecare banca.
Orice cerere de credit analizată de banca trebuie inclusă în una din categoriile: standard, supravegheat, substandard, dubios sau compromis. În cazul în care există alternative de încadrare, conform criteriilor date, creditul se va plasa la o categorie inferioară. Dacă beneficiarul de credit este clasificat în categoria standard sau supravegheat, se va acorda creditul, iar în celelalte cazuri – nu, exceptie sunt doar cazurile prevăzute de legislație.
Dacă indicatorii economico-financiari și aspectele nefinanciare ale agentului economic, prezentați în dinamică, corespund, conturează o stare bună și implică un risc minim, banca comerciala, impreună cu conducerea agentului economic, procedează la următoarea etapă a procesului de creditare – negocierea, aprobarea și acordarea creditului. Însă analiza performanțelor financiare și nefinanciare nu se stopează o dată cu acordarea creditului. Banca comercială, în scopul prevenirii și eliminarii riscurilor de credit, ce ar putea fi provocate de anumite fenomene negative care apar din interior sau din exterior și influentează activitatea agentului economic, analizează aceste aspecte pe întreaga perioadă de derulare a creditului.
Mecanismul de creditare a unităților economice este indisolubil legat de relațiile ,,bancă-client" și ,,rentabilitate-risc", acestea axându-se pe respectarea principiului prudenței bancare, care poate fi considerat printre cele mai importante în activitatea de creditare. Pe lângă acestea,în vederea diversificării portofoliului de credit, limitării riscului de credit și a creditelor neperformante, trebuie luat în considerare și principiul diferențierii creditării bancare, care presupune diferite moduri de creditare a clienților bancari, ținând cont de caracteristicile individuale ale fiecăruia, nevoia de a credita un client sau altul, profiturile aferente procesului de creditare și mărimea expunerii băncii la risc.
Principiile amintite presupun încrederea reciprocă dintre bancă și clienții săi, care se bazează pe cunoașterea și înțelegerea activității solicitantului de credit, dar și a băncii pentru fundamentarea deciziei de creditare. Încrederea băncii în clienții săi rezultă din gradul de credibilitate al acestora, care, în afirmațiile mai multor economiști preocupați de această problemă, poate fi exprimată prin „posibilitatea împrumutatului de a-și onora la scadență datoriile și dobânzile la ele" [8, p.24].
Procesul de determinare a credibilității unităților economice care solicită credite, necesită stabilirea mărimii creditului și ratei dobânzii, cunoașterea condițiile acordării creditului și tipul creditului etc.
Procesul de determinare a credibilității unităților economice se axează pe analiza prin coeficienți financiari privind rentabilitatea activității, capacitatea de a genera venituri și respectiv lichidități, care să constituie principala garanție pentru rambursarea împrumuturilor bancare și dobânzilor. Practica bancară a arătat că, pe lângă aspectele financiare ale potențialilor clienți bancari, trebuie considerate și cele nefinanciare, printre care: poziția pe piața concurențială; sortimentul și calitatea producției, relațiile cu furnizorii, relațiile cu instituțiile financiare, opțiunile de activitate în viitor etc. O astfel de relație poate fi relevată și din Standardele Internaționale de Evaluare IVA-I „Evaluarea pentru raportarea financiară", conform căreia ,,nu toate nevoile de informații pot fi satisfăcute din situațiile financiare".
Cele relatate anterior ne fac să opinăm atât pentru aspectele financiare ale credibilității unităților economice cât și pentru cele nefinanciare, sau altfel zis, atât pentru indicatorii cantitativi, cât și pentru cei calitativi care fiind analizați în complex, vor determina imaginea corespunzătoare a solicitanților de credit. O astfel de analiză va permite inițierea procesului de creditare care presupune selectarea clienților bancari în baza anumitor condiții și criterii specifice ce permit acceptarea clienților. În practica bancară a Republicii Moldova, pornind de la cercetările efectuate în acest sens, au fost acceptate de către băncile Comerciale următoarele criterii de selectare a clienților:
constituirea în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova;
dispunerea de capital social potrivit normelor prevăzute în Statut în corespundere cu legislația în vigoare;
desfășurarea activității legale și eficiente în conformitate cu statutul și contractul de constituire;
înregistrarea unui profit și a unei capacități de plată adecvate;
analiza fluxurilor și lichidităților care să denote că există o posibilitate reală de rambursare la scadență a ratelor de credit și plată a dobânzii;
valoarea garanțiilor materiale să fie mai mare sau cel puțin egală cu suma creditului solicitat și a dobânzii aferente;
interacțiunea clientului solicitant de credit cu alte bănci.
În practica internațională bancară, se utilizează și alte grupe de criterii de acceptare și menținere a clienților bancari. Băncile comerciale din România, de exemplu, pot accepta orice client, persoană juridică sau fizică, dacă acesta se înscrie cumulativ în următoarele grupe de criterii, și respectă anumite condiții:
I. Criteriile generale de acceptare pentru clienții bancari, acestea referindu-se la acei clienți care acceptă: condițiile de creditare ale băncii; produsele și serviciile propuse de bancă; sunt profitabili pentru bancă; nu desfășoară activități ilegale și nu sunt urmăriți prin lege.
II. Criteriile specifice de acceptare a persoanelor juridice, care reprezintă clienții strategici interni și companiile internaționale, presupun ca acestea: să fie constituite și înregistrate conform legislației în vigoare; să dispună de o anumită mărime de capital propriu; să aibă un volum sporit de vânzări; să aibă o poziție importantă pe piață; să atingă niveluri, mărimi maxime, ale bonității (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, grad de îndatorare); să contribuie la creșterea veniturilor din dobânzi și comisioanele băncii.
Practica și experiența bancară din SUA consideră aceste criterii și tehnici, în formularea celor cinci sau șase calificative ale creditului, care vizează: caracterul creditului, capacitatea sau abilitatea clientului de a-și onora plata, controlul, calitatea informațiilor oferite de firmele și Asociațiile de evaluare, garanția sau activele pe care clientul le poate oferi în scopul obținerii creditului [11, p.56]. Băncile preferă garanții materiale calitative, durabile, cu un grad înalt de lichiditate și condiții economice optime de desfășurare a procesului de creditare.
Prin urmare, concluzionăm că practica bancară nu dispune de un sistem unic și complex de criterii de selectare a clienților bancari, precum și nici de un sistem de indicatori (coeficienți) financiari, metode și mărimi unice de măsurare a acestora în vederea determinării credibilității, motivele fiind diferite. Printre astfel de motive, vom enumera:
nivelul de dezvoltare economică diferit de la o țară la alta;
diferența dezvoltării sistemului bancar;
utilizarea limitată a Standardelor Internaționale de Contabilitate;
aplicarea limitată a modelelor matematice de estimare a credibilității și a algoritmilor de selectare a clienților bancari;
utilizarea metodologiei tradiționale de determinare a credibilității, evitând noile tehnologii informaționale de prelucrare a datelor.
O astfel de atitudine se datorează și faptului că, uneori, credibilitatea clienților bancari este identificată cu capacitatea de plată, fiind privită numai din punct de vedere al parametrilor financiari (cantitativi). În această ordine de idei, este lesne de menționat că capacitatea de plată a clienților bancari, fiind o noțiune apropriată de cea a „credibilității", dar nu identică, caracterizează, după cum se afirmă în literatura de specialitate, „existența sau lipsa neplăților la o dată anumită, de aceea, capacitatea de plată este o noțiune mai vastă decât cea de „credibilitate", totodată, fiind considerată ca un factor de influență a credibilității".
Din punct de vedere al băncilor comerciale, credibilitatea reprezintă o apreciere calitativă a clientului bancar din punct de vedere al posibilităților și condițiilor de creditare, care permite prognozarea utilizării eficiente a creditului și achitarea, la termenul stabilit, a dobânzii [20, p.78].
Gradul de solvabilitate în trecut al clientului reprezintă unul din principalii indicatori în vederea determinării credibilității acestuia. Dacă debitorul are o datorie restantă, însă, bilanțul său este lichid, atunci întârzierea plăților față de bancă, în trecut, nu reprezintă baza de concludere a insolvabilității clientului. Clienții solvabili nu admit neplăți îndelungate băncii, furnizorilor, statului. În practica bancară a Republicii Moldova, se disting trei categorii de credibilitate a unităților economice: ,,bună", „suficientă" și „insuficientă", care se determină în baza criteriilor de selectare a clienților descrise anterior.
Având în vedere dificultățile privind determinarea gradului de credibilitate a unităților economice, ne vom referi, în continuare, la aspectele metodologice ale acesteia, ținând cont de asemenea criterii, ca: reputația împrumutatului, situația financiară, poziția în ramură. Băncile comerciale aplică diverse metode de evaluare a capacității de plată a unităților economice cu scopul de a cunoaște posibilitățile de rambursare a datoriilor.
Spre deosebire de alte modele de evaluare a performanțelor unităților economice, modelele de analiză a credibilității utilizate de către băncile comerciale din Republica Moldova, relevă capacitatea de a genera fluxuri de numerar pentru finanțarea activității curente și rambursarea datoriilor contractate.
Înainte de toate, însă, vom menționa că determinarea credibilității clienților bancari se axează, în primul rând, pe informația parvenită din documentele contabile și financiare (Bilanț, Situația de profit și pierdere, Situația privind fluxul de numerar), fapt ce confirmă obiectivul fundamental al analizei documentelor financiare și contabile de a oferi informații utile și complexe despre resursele și performanțele agenților economici, care permit evidențierea punctelor forte și slabe ale activității acestora. În afară de acestea, analiza-diagnostic are scopul de a oferi informații privind evoluția veniturilor viitoare ale întreprinderii etc.
Cercetarea fenomenelor economice în cadrul analizei-diagnostic implică un șir de metode (tehnici) și instrumente specifice. La nivelul unităților economice, activitatea desfășurată de acestea se exprimă cu ajutorul indicatorilor (coeficienților) economico-financiari, care reprezintă instrumentele principale ale analizei-diagnostic. Metodele analizei-diagnostic permit manevrarea indicatorilor în vederea utilizării lor în investigarea realității economice, atingerea scopurilor analizei-diagnostic, inclusiv de apreciere a credibilității clienților bancari. Printre astfel de metode pot fi considerate următoarele: Metode „calitative", Metode de analiză a tendințelor fenomenelor și rezultatelor, Metode de modelare a fenomenelor economice, Metode de analiză factorială, Metode bazate pe grilele de evaluare, Metoda ratelor, Metoda fluxurilor, Metode ale analizei strategice, Metode statistice și sociologice.
În continuare, ne vom referi mai detaliat la unele din aceste metode și aria de aplicabilitate a lor în cadrul cercetării date, s-a stabilit că, actualmente, majoritatea băncilor din Republica Moldova utilizează metodologii similare de evaluare a credibilității unităților economice care sunt înscrise în „Indicațiile metodice privind analiza clienților bancari", elaborate de fiecare bancă separat, sau în „Manuale de creditare".
Aprecierea situației financiare este efectuată prin aplicarea metodelor tradiționale de analiză financiară, printre care metoda coeficienților financiari (metoda ratelor). Este util ca, în cadrul analizei, să fie luate în considerare una sau nai multe baze de comparație, precum: perioadele precedente, nivelul prognozat în planul de afaceri, media pe ramură sau pe întreprinderi similare, luându-se în considerare principiile analizei-diagnostic.
Tabelul 1.2.2
Principiile analizei-diagnostic al situației financiare a unităților economice în vederea determinării credibilității
Sursa: elaborată de autor
Printre aceste etape – „Analiza complexă a bilanțului contabil", care presupune verificarea structurii activelor și pasivelor bilanțiere și a echilibrului dintre acestea, pe orizontală și pe verticală, astfel, încât principala cerință a analizei se referă la formarea elementelor activului din contul elementelor pasivului, luându-se în considerare factorul ,,timp". în ceea ce privește analiza pe verticală, aceasta presupune echilibrul dintre activul și pasivul bilanțier.
Din punct de vedere al băncii, cu cât ponderea capitalului propriu va fi mai mare (de exemplu, peste 50%), cu atât gradul riscului de creditare va fi mai mic, deoarece împrumuturile vor fi acoperite din resurse proprii. Pe de altă parte, însă, dacă capitalul propriu va constitui mai mult de 50% din suma valutei bilanțului, aceasta va atrage resurse financiare externe și un nivel mic de profitabilitate a capitalului propriu. Cu cât ponderea capitalului propriu în valuta bilanțului este mai mare, cu atât mai puțin profit va reveni la o unitate de capital propriu.
Totodată, din punct de vedere al creditorului, o astfel de situație va diminua riscul de credit, iar din punct de vedere al întreprinderii – riscul de faliment. Pentru a observa ce impact au schimbările survenite în structura capitalului unităților economice (întreprinderilor) asupra situației financiare a acestora, în practica bancară, se utilizează metoda de analiză prin coeficienți financiari (rate financiare), care diferă de la o bancă la alta, ca și de la o țară la alta.
Pe lângă coeficienții financiari, care caracterizează starea financiară a potențialului debitor, se utilizează și un set de alți coeficienți, printre care: coeficienții de rentabilitate, coeficienții de structură a activelor, coeficienții activității de afaceri, coeficienții istoriei creditare, coeficienții de structură a fluxurilor de mijloace bănești etc [10, p.47].
O altă etapă a analizei-diagnostic – Analiza datoriilor debitoare pe termen lung și termen scurt. Scopul unei astfel de analize constă în determinarea sumei totale a datoriilor debitoare și perspectivele achitărilor acestor datorii. Pentru efectuarea acestei analize, băncile, în afară de ratele financiare, utilizează și următoarea formă de colectare a datelor pentru analiză:
Analizarea de către bancă, a datoriilor debitoare pe termen lung și scurt, permite verificarea sumele acestora înscrise în conturile bilanțiere și termenele achitării lor, astfel depistându-se clienții rău-platnici. Analiza datoriilor creditoare se efectuează analogic celor
debitoare. Compararea coeficientului vitezei de rotație a datoriilor debitoare pe termen lung cu cel al datoriilor creditoare pe termen lung permite băncii să concluzioneze asupra situației de îndatorare pe termen lung a unității economice (întreprinderii). Următoarea etapă – Analiza
Raportului privind rezultatele financiare, permite caracterizarea evoluție rezultatelor financiare (Profit sau Pierderi) obținute de unitățile economice și eficiența utilizării lor.
Realizarea celorlalte etape, printre care: Analiza Raportului privind mișcarea capitalului propriu și Analiza raportului privind fluxurilor de mijloace bănești, permite băncii să tragă concluzia asupra corectitudinii formării și utilizării capitalului întreprinderii, acumulării rezervelor, posibilităților de a-și onora obligațiunile de plată, în perioada curentă, și de previziune din contul mijloacelor bănești provenite din activitatea operațională, precum și din celelalte activități.
În baza etapelor prezentate anterior, banca apreciază stabilitatea financiară generală a unității economice (întreprinderii), analizează posibilitățile și condițiile de acordare a creditului, posibilitățile de rambursare a acestuia în viitor, incluzând unitatea economică (întreprinderea) într-una din categoriile credibilității (bună, satisfăcătoare etc.). O astfel de clasificare permite determinarea, în continuare, a gradului credibilității, în funcție de punctajul acumulat de unitatea economică, fiind aplicată metoda ratingului.
Cercetarea sistemelor de coeficienți (rate), utilizate în sistemul bancar al Republicii Moldova, ne-a permis să concluzionăm că numărul și componența acestora diferă de la o bancă la alta făcând abstracție de faptul că natura problematicii, care necesită utilizarea lor, este aceeași. Vom menționa și faptul că, în Republica Moldova, modul de grupare a ratelor financiare este analogic cu cel anglo-saxon, în care se întâlnesc de la 4 la 7 grupe de rate, printre care cel mai frecvent utilizate sunt:
ratele de rentabilitate;
ratele valorii de piață;
ratele de gestiune;
ratele de eficiență a activității;
ratele de lichiditate;
ratele de echilibru financiar.
Ne vom referi și la faptul că nu toate grupele de rate financiare propuse de sistemul anglo-saxon de indicatori pot fi utilizate, actualmente, pe scară largă, de către băncile comerciale din Republica Moldova, ca, de exemplu, ratele valorii de piață, care sunt legate de piața financiară, aceasta situându-se o etapă incipientă de dezvoltare [10, p.78]. Totodată, vom insistă asupra faptului că sistemul de coeficienți financiari din Republica Moldova corespunde cu sistemul național și internațional de contabilitate.
Referindu-ne la experiența internațională de utilizare a metodei coeficienților (ratelor) financiari pentru determinarea situației financiare și credibilității clienților bancari, vom remarca faptul că această metodă este pe larg utilizată atât în țările cu economie dezvoltată cât și în cele cu economii în tranziție, deși sistemele de coeficienți financiari sunt diverse. Băncile comerciale din
SUA, de exemplu, utilizează patru grupe de coeficienți financiari privind determinarea credibilității în baza datelor finale, sau a soldurilor din rapoartele financiare:
coeficienții de lichiditate;
coeficienții de rotație a capitalului;
coeficienții de atragere a surselor financiare;
coeficienții de rentabilitate.
În acest caz, din punct de vedere al băncii, cu cât coeficientul lichidității este mai mare, cu atât mai mare este gradul credibilității agentului economic. Indicatorii de rotație a capitalului, din grupa a doua de coeficienți, indică calitatea activelor curente și limitele de creștere a coeficientului de acoperire (Kacop). Dacă Kacop. < 1, atunci limitele de creditare au fost încălcate, debitorul nu poate primi creditul și poate fi considerat insolvabil. Coeficienții de atragere a surselor financiare (Katrag) se calculează prin raportul dintre total datorii și total active sau capitalul de bază și arată dependența întreprinderii de mijloacele atrase. Cu cât este mai mare coeficientul de atragere, cu atât este mai redus gradul credibilității unității economice. Coeficienții de rentabilitate se referă la cota-parte a profitului obținut din venituri, printre aceștia: rata de profitabilitate a activelor, rata de profitabilitate pe o acțiune etc. Dacă dependența unității economice de mijloacele împrumutate va crește, atunci reducerea credibilității, estimată în baza coeficientului de atragere, se va compensa prin creșterea rentabilității.
O metodă similară celei aplicate în Republica Moldova privind analiza situației financiare și credibilitatea întreprinderii există și în sistemul bancar al Federației Ruse. Drept exemplu poate servi Banca de Economii a Rusiei (Сбербанк), care utilizează patru grupe de coeficienți, printre care:
de lichiditate;
de rentabilitate (profitabilitate);
de stabilitate financiară;
ai valorii de piață
Informația pentru calcularea acestor grupe de indicatori este extrasă din: Bilanțul contabil, Darea de seamă privind veniturile și cheltuielile întreprinderii, Raportul privind rezultatele financiare. În urma estimării mărimilor acestor indicatori, banca menționată include întreprinderea după punctajul acumulat în-una din categoriile credibilității.
Literatura economică contemporană prezintă o multitudine de soluții, mai convingătoarea și mai puțin convingătoare, privind determinarea credibilității. Este acceptabil faptul că cei preocupați de problema în cauză, propun diverse modele în acest sens. Din astfel de modele, face parte și modelul verbal de analiză complexă a credibilității unităților economice, propus de grupul de economiști ruși V. N. Edronova și S. Iu. Hasianova.
Acest model se axează pe criteriile financiare ale credibilității, cât și pe cele nefinanciare, gruparea lor fiind efectuată în dependență de posibilitățile economico-financiare ale unităților economice. În baza grupelor de criterii, printre care: importanța clientului pentru bancă, încrederea în client, stabilitatea și perspectivele întreprinderii-împrumutate, valoarea proiectului de creditare, situația financiară a împrumutatului, asigurarea creditului, se determină parametrii credibilității și se efectuează categorisirea unităților economice. După categoria clienților bancari, se construiește matricea corespunderii criteriilor credibilității cu categoriile acesteia.
Tabelul 1.2.3
Scara ratingurilor de creditare a celor mai mari agenții internaționale de rating
Sursa: elaborată de autor [10, p.47].
Printre criteriile mai importante de selectare a unităților economice luate în considerare de agențiile de rating, sunt considerate capacitatea de plată, poziționarea unității economice în ramura din care fac parte și nivelul dezvoltării sistemului dat, rezultatele financiare, rentabilitatea financiară, istoria creditară. Vom menționa, însă, că fiecare agenție de rating utilizează sistemul său de criterii și indicatori ai credibilității, informația statistică despre debitor, în dependență de categoria de împrumut cerută. Determinarea clasei de rating a clientului bancar permite băncilor să-și estimeze pierderile la credite.
Tabelul 1.2.4
Pierderile la credite pe clase de risc ale clienților
Sursa: [10, p.47].
Cu cât clasa (categoria) de risc a clientului bancar va fi mai mică cu atât mai mici vor fi și pierderile la credite și cu atât mai mare va fi ratingul unității economice, care se va exprima prin numărul de puncte (baluri) acumulate de aceasta vis-a-vis de criteriul riscului creditar.
Vom menționa, în linii generale, că ratingul clientului bancar va crește pe măsura acumulării unui număr mai mare de puncte (baluri). Pentru a determina ratingul unității economice, care solicită creditul bancar, se poate utiliza următoarea formula de calcul:
n
Ro = ∑ Ai, xRi, unde: (1.2.1)
i=1
Ro – indicatorul integral (ratingul); Ai – ponderea indicatorului – i ; ∑A1 = 1;
Ri – semnificația indicatorului – i, n – numărul de indicatori.
Referindu-ne, în linii generale, la metoda analizei prin coeficienți financiari (rate financiare), vom menționa că fundamentele economice ale acesteia se regăsesc în teoria economică referitoare la eficiența economică. Conform formulei (1.2.1), numărul de puncte acumulate de clientul bancar se determină prin înmulțirea indicatorului la ponderea lui în indicatorul integral (rating), ceea ce permite de a-i atribui clientului clasa (categoria) corespunzătoare de rating al credibilității. Băncile comerciale din Republica Moldova au stabilit, aproximativ, următorul punctaj pe categorii de credibilitate a unităților economice:
Categoria I – 5 puncte;
Categoria II – 4 puncte;
Categoria III – 3 puncte;
Categoria „informativ" – 1 punct.
Ultima categorie, „informativ", reflectă acei indicatori estimativi ai situației financiare a debitorului, valoare căruia nu se încadrează în limitele de oscilație ale celor trei categorii.
După ierarhizarea indicatorilor dinamici și criteriilor estimative după clase (categorii), se determină numărul acestora în fiecare categorie și se înmulțește valoarea obținută cu numărul de puncte al categoriei respective [10, p.67]. Apoi se adună produsele obținute și se împart la numărul total de coeficienți. Comparând rezultatul obținut cu limitele de oscilație ale categoriilor, se ia decizia de raportare a situației financiare a întreprinderii la o categorie sau alta.
Concluzionând asupra metodei de analiză a credibilității unităților economice prin rating, vom consemna că aceasta, având o utilizare largă, totuși, nu este lipsită de unele imperfecțiuni și anume:
clasifică clienții bancari numai în bun-i și „rău-platnici";
se bazează numai pe indicatorii financiari de bază ai credibilității;
nu prevede analiza factorilor care pot influența mărimile indicatorilor de bază și pot contribui la determinarea mai precisă a clasei de risc (categoriei) clientului bancar.
În vederea depășirii acestor deficiențe ar fi binevenită utilizarea nu numai a indicatorilor de bază ai credibilității clienților bancari, dar și a celor care contribuie la menținerea acestora, printre care: viteza de rotație a stocurilor și a disponibilităților bănești, ponderea activelor lichide în suma totală de active curente, raportul dintre activele lichide de gradul I și resursele împrumutate, gradul îndatorării din perioada anterioară; eficiența potențialului productiv, profitabilitatea partenerilor de afaceri etc.
Printre metodele mai importante de determinare a credibilității clienților bancari, inclusiv a unităților economice, pot fi considerate și cele bazate pe analiza discriminantă, mai întâi univariabilă, care este una din primele metode de clasificare în predicția falimentului întreprinderilor, fiind legată, inițial, de economistul american D. Djuram, la începutul anilor '40, de modelul Beaver (1966), iar apoi și multivariabilă. Beaver W. H. considera, că cu cât sunt mai mari activele și fluxul operațional, cu atât mai mică este probabilitatea de faliment, iar cu cât mai mari sunt suma datoriilor și fluxul de cheltuieli operaționale, cu atât este mai mare probabilitatea falimentului.
Pornind de la aceste idei, Beaver a susținut, că valoarea medie a cinci rate financiare diferă semnificativ de grupul firmelor falimentare. Astfel, printre cele cinci variabile reținute de Beaver cu cinci ani înainte de falimentul unui eșantion de companii falimentare, au fost selectate: ratele de acoperire a datoriilor și cele de rentabilitate a activului.
Cu circa trei decenii mai târziu, analiștii financiari și-au concentrat atenția de la analiza univariabilă, la analiza multivariabilă, care oferă o combinație între două sau mai multe rate financiare rezultate din aplicarea unei tehnici de analiză, numită discriminare multiplă (multiple discriminant analysis) – MDA. Inițial, funcția discriminantă multivariabilă (MDA) se exprima în felul următor (formula 1.2.2) n
Z = ao +∑ ai x fi, unde: (1.2.2)
i=1
ao , ai indică parametrii (coeficienții) de regresie (pondere);
fi – variabilele care caracterizează situația financiară a debitorului (coeficienți financiari).
Prin această funcție se asigură transformarea valorii variabilelor individuale într-o singură valoare discriminantă Z, care permite clasificarea obiectelor în clasele stabilite inițial.
În literatura de specialitate, modelele de analiză a credibilității unităților economice (întreprinderilor), constituite în baza funcției „Z", poartă denumirea de modele de analiză „credit-scoring", în linii generale acestea fiind considerate și ca o modificare a metodelor de analiză bazate pe rating.
În cele mai multe cazuri, funcția ,,scoring" (multivariabilă) este utilizată, de către investitorii și creditorii întreprinderii, pentru a stabili riscul la care se expun, fiind axată pe o combinare liniară a unui grup de indicatori semnificativi (rate), fiecare având un coeficient de ponderare stabilit pe bază statistică. Metoda ,,Scoring" presupune observarea pe o perioadă mare de timp (de exemplu, 15 ani) a unui eșantion de întreprinderi format din două grupe: cu „dificultăți financiare" și ,,sănătoase". Pentru aceste două grupe, se selectează o serie de rate, după care se determină cea mai bună combinație liniară de rate care permite diferențierea celor două grupe de întreprinderi.
Scorurile obținute permit măsurarea riscului la care se expune finanțatorul și însuși agentul economic în activitatea viitoare.
Combinația indicatorilor permite constituirea „funcției liniare scor" după cum urmează :
Z = a1x1 + a2x2 +.. + anxn ; unde: (1.2.3)
xi – exprimă indicatori financiari stabiliți de utilizatori;ai – coeficienți de ponderare (de corelație).
Mai multe instituții financiare, cercetătorii au fost preocupați de analiza discriminantă multiplă a credibilității. Printre cei interesați au fost cercetătorii americani, niponi, ruși, francezi etc., printre care: E. Altman., E. Conan E, C. I. Shirata etc. În anul 1977, E. Altman a elaborat modelul funcției-„scor", care a inclus 5 variabile, fiecăreia fiindu-i atribuite coeficienții respectivi de ponderare (formula 2.2.4):
Z = 1,2X1 + 1,4X2 + 0,6X3 + 1,0X4 + 3,3X5; unde: (1.2.4)
X1 indică Active curente / Total Activ; X2 = Profit reinvestit / Total Activ;
X3 = Capitalizarea bursieră / Valoarea contabilă a împrumuturilor; X4 = Vânzări / Total Activ; X5 = Profit impozabil / Total Activ
Atribuirea întreprinderilor unei anumite clase de risc conform mărimilor admisibile ale funcției „scor Z", propusă de Altman, a fost efectuată pe baza următoarelor reguli:
Z < 1,8 – probabilitatea falimentului este foarte înaltă;
2,7 < Z < 2,7 – probabilitatea falimentului este joasă;
3 < Z – probabilitatea falimentului este foarte joasă.
De aici, rezultă regula generală de funcționare a modelului în cauză: 1,8 > Z > 3
Studiul pe care se bazează modelul Altman a inclus un eșantion de 66 de firme, câte 33 în fiecare din cele două grupe, fiecărei firme falimentare corespunzându-i o firmă sănătoasă. Dacă
modelul lui W. Beaver încadrează indicatori financiari care caracterizează lichiditatea și capitalul propriu, modelul ,,Altman" include indicatorii de profitabilitate ai activelor, însă, din punct de vedere al băncilor, este necesară o bază de date completă și suficientă pentru a determina gradul de faliment al întreprinderii, precum și o bază normativă aferentă falimentului.
Mai târziu, modelul ,,Altman" a fost modificat de alți cercetători, care au utilizat pentru constituirea funcției-„scor" nu numai indicatorii financiari, dar și factorii ce-i influențează, fiind introduse tehnici și proceduri statistice noi, efectuându-se, totodată, corectări ale informației privind situația reală a întreprinderii, funcția Z primind următoarea formă [22, p.178]:
Z = 6,56 X1 + 3,26 X2 + 6,72 X3 +1,05 X4 (1.2.5)
În care: X1 reprezintă Capital propriu / Total Active; X2 = Profit brut / Total Active; X3 = Profit net / Total Active; X4 = Capital propriu / Total datorii;
În urma aprecierii riscului pe baza acestui model (tabelul 1.2.5), se pot lua decizii de acordare sau refuz a împrumuturilor bancare.
Tabelul 1.2.5
Aprecierea riscului în modelul Z'
Sursa: elaborată de autor [10, p.78].
Spre deosebire de modelul funcției ,,Scor Z", propus de Altman, cu cele cinci variabile, economistul american Cesser, în scopul supravegherii împrumuturilor bancare și neîndeplinirii de către debitor a condițiilor contractului de credit a propus, mai târziu, un model al funcției liniare ,,Y" cu 6 variabile independente .
Pe lângă cele mai cunoscute modele bazate pe metoda scorurilor s-a impus și modelul ,,Conan și Holder", care, spre deosebire de predecesorii lor, au propus o serie de funcții ,,scor" pentru întreprinderile care activează în ramuri diferite ale economiei (comerț, construcții, transport). Conform modelului în cauză, probabilitatea falimentului în funcție de valoarea lui Z se va stabili după mărimile indicate în tabelul 1.2.6.
Tabelul 1.2.6
Probabilitatea falimentului întreprinderilor industriale și comerciale conform modelului „Conan-Holder"
Sursa: [10, p.79].
În continuare, ne vom referi la experiența bancară a Rusiei privind determinarea credibilității luând în considerare faptul că economiștii ruși au elaborat modele proprii ale funcției-scoring „Z" de evaluare a credibilității clienților bancari. Aplicarea acestora în Rusia, însă, este problematică din cauză că nu sunt bine cunoscute, băncile fiind predispuse să aplice mai curând funcțiile-scor bazate pe modelul ,,Altman", acesta fiind mai răspândit și mai cunoscut, înlocuindu-i însă ratele financiare. De exemplu, Banca de Economii a Rusiei aplică următoarea funcție-scor (formula 1.2.6):
Z = 1,2K1 + 1,4K2 + 3,3K3 + 0,6K4 + K5; (1.2.6)
Unde: K1 = Capital circulant / Total Active;
K2 = (Rezerve + Fonduri cu destinație specială + Profit nerepartizat) / Total Active;
K3 = Rezultatul din vânzări / Total Active; K4 = (Capital statutar / Capital împrumutat) / Total Active;
K5 = Venitul din vânzări / Total Active
Unele din cele cinci rate indicate mai sus, incluse în funcția scor „Z" diferă de cele propuse, inițial, de Altman, din motivul că banca decide de sine stătător asupra ratelor ce trebuie incluse în funcția dată, luând în considerare posibilitatea financiară a clienților.
În Franța, dintre toate funcțiile-scor utilizate în practica bancară, modelul dezvoltat de Centrala Bilanțurilor din Banca Franței este cel mai performant și cel mai aplicabil de către numeroși bancheri, asigurători, analiști financiari. Obiectivul esențial al modelului în cauză îl constituie elaborarea unei concluzii privind capacitatea unei întreprinderi de a-și îndeplini obligațiile financiare prin calculul unei combinații de indicatori. Funcția-scor „Z" stabilită de Centrala Bilanțurilor Băncii Franței cuprinde 8 variabile financiare, grupate în patru categorii, acestea caracterizând: structura financiară, rentabilitatea, activitatea curentă, dinamica indicatorilor.
Pentru fiecare variabilă (rată) fiind stabilite limite inferioare și limite superioare, iar funcția discriminantă este alcătuită pe interdependența dintre aceste rate având următoarea formă:
Z = – 1,255X1 – 2,003X2 – 0,824X3 + 5,221X4 – 0,689X5- 1,164X6 + 0,706X7 + 1,408X8 – 85,54 (2.2.7)
Această funcție permite determinarea unei situații de normalitate sau, dimpotrivă, o situație de vulnerabilitate sau de faliment a unităților economice, aprecierea gradului de credibilitate al acestora în cazul apelării la împrumuturi bancare.
În cazul aplicării Metodei Băncii Franței, scorul se determină în felul următor: mai întâi, se separă întreprinderile normale, pentru care Z > 1,25, de cele în dificultate, cu Z < – 0,25; iar apoi cele falimentare de cele vulnerabile.
Acest model permite compararea scorului obținut pentru întreprinderile analizate cu scorul mediu pe ramură, în care acestea activează pe o perioadă mai îndelungată de timp. Referindu-ne la băncile comerciale din România,vom menționa că acestea, în majoritatea cazurilor, își elaborează propriile funcții-scor pe care le utilizează în analiza riscului de insolvabilitate al întreprinderilor care solicită împrumuturi. În cadrul cercetării, s-a stabilit că experiența internațională în vederea aplicării analizei discriminante multiple și-a găsit răspândire și în Republica Moldova. Este caracteristic, în acest context, exemplul BC „Moldindconbank" S.A., care, conform metodologiei de analiză și evaluare a clienților bancari înscrise în „Manualul de creditare" prevede utilizarea metodei Scoring în vederea determinării gradului de risc creditar al clienților săi din businessul mic și mijlociu. În etapa preliminară a procesului de creditare, banca trebuie să decidă dacă o anumită solicitare de credit corespunde politicii de creditare a acesteia. Din punct de vedere al băncii în cauză, „Credit-Scoringul" este o metodă rapidă de evaluare a întreprinderilor agricole și a persoanelor fizice. Utilizarea acestui model de analiză presupune o îmbinare a factorilor economico-financiari externi și interni, atribuindu-le un „scor" prin care se determină dacă banca poate aproba clientul sau trebuie să-l refuze.
În linii generale, referindu-ne la tipurile funcției-,,scor" prezentate și descrise până acum, vom menționa că multe din acestea nu pot fi utilizate în cazul unităților economice din Republica Moldova, din mai multe cauze, printre care: lipsa eșantionului de întreprinderi similare, insuficiența și inadecvarea bazei de date, monitorizarea ineficientă a creditelor etc.
Modelele ,,scor", însă, pot fi modificate pe măsura acumulării de noi informații asupra clienților bancari. Aplicarea lor este necesară pentru a scoate în evidență modalitățile oferite de situația economică în vederea evaluării credibilității întreprinderilor pentru creditarea bancară în baza agregării indicatorilor financiari mai importanți în unul singur numit „scor".
În opinia noastră, elaborarea modelelor funcției-scor trebuie concepută cu includerea în ele și a indicatorilor non-financiari mai importanți, astfel încât să se ia în considerare principalele aspecte economice și sociale din mediul unității economice, care pot influența rezultatele activității acestora.
Condițiile în care își desfășoară activitatea unitățile economice au condus la constituirea unor astfel de modele de analiză și previziune a credibilității, printre care modelul ,,Lussier", având la bază nu doar indicatorii financiari, dar și non-financiari, incluzând în total 15 variabile luate în calcul, printre care: mărimea capitalului; experiența managerilor; previziunea afacerii, calitatea produselor/serviciilor prea noi, sau prea vechi, care pot majora riscul; afaceri, luând în considerare dispersarea riscului, dacă există mai mulți proprietari și invers.
Aplicarea modelului ,,Lussier" a permis depistarea gradului de faliment în limita proporțiilor de 65-73% din eșantionul de întreprinderi vulnerabile, datorită implicării indicatorilor non-financiari, care au contribuit la sporirea veridicității situației financiare în vederea determinării credibilității.
În practica economică, în afară de modelele ,,Scoring" de evaluare a credibilității, pentru clasificarea creditelor și repartizarea acestora în dependență de caracteristicile solicitantului se utilizează și modelul CART, cunoscut ca „arborele de clasificare și regrese" sau (Classification and regression trees). Acesta este un model care nu se folosește de o anumită funcție-scor, ceea ce îi conferă o aplicabilitate mai mare, însă procedeele folosite se bazează pe unele metode statistice destul de complicate. Esența modelului se reduce la gruparea întreprinderilor în anumite clase sau ramuri, în dependență de indicatorii financiari selectați, apoi fiecare ramură, la rândul ei, se împarte în subramuri în corespundere cu alți indicatori financiari. Rata de succes a acestui model atinge 90%.
Cercetarea experienței internaționale și autohtone, privind aplicarea acestor modele, implică precizarea unor aspecte referitoare la posibilitățile de aplicare sau perfecționare a acestora, luându-se în considerare faptul că fiecare bancă, în cele mai multe cazuri, dezvoltă modele proprii de analiză, pornind de la modelele ce se regăsesc mai frecvent în practica bancară. Printre acestea, un loc prioritar revine metodei coeficienților financiari (ratelor), care este foarte răspândită, adesea fiind combinată cu alte metode. Această metodă pune la dispoziția inspectorilor de credit un sistem de indicatori financiari, prin care se pot efectua studii comparate în timp și spațiu asupra poziției și performanțelor financiare ale diferitelor unități economice constituind un instrument prețios pentru fundamentarea deciziilor de creditare.
Cercetarea sistemului bancar din Republica Moldova și din alte țări a arătat că nu există un sistem unic de coeficienți financiari de determinare a credibilității și mărimi egale ale acestora, ținând cont de specificul și condițiile ramurii din care face parte unitatea economică, nu există o metodă unică de verificare a veridicității informației în baza căreia se calculează coeficienții financiari. Din aceste considerente, în opinia noastră, este necesară combinarea metodei tradiționale de analiză prin coeficienți financiari utilizată de băncile comerciale din Republica Moldova cu alte metode, care ar spori gradul de corectitudine și obiectivitate al procesului de determinare a credibilității.
Printre astfel de metode, pot fi scoase în evidență următoarele:
Modelele bazate pe funcția scor Z care sunt printre cele mai complexe modele de analiză-diagnostic și permit identificarea eventualelor disfuncționalități în funcționarea întreprinderii. Mediul incert de afaceri din Republica Moldova, ca și absența unor date istorice de referință cu privire la evoluția diferitelor sectoare industriale complică aplicarea largă a acestor modele.
Modelul SWOT este poate cel mai răspândit model de analiză-diagnostic datorită simplicității și eficacității sale. Utilizarea modelului SWOT se poate face pentru întreaga întreprindere în scopul investirii sau finanțării pentru formularea unor concluzii mai detaliate privind domeniile principale ale activității acesteia. Se poate menționa că este cel mai răspândit model de diagnostic global utilizat în practica mai multor țări.
Sistemele-Expert – reprezintă niște modele avansate de prelucrare a datelor prin intermediul unor programe speciale. Poate avea o aplicare largă în activitatea bancară pe planul analizei situației financiare, credibilității unităților economice; creșterii precauției privind plățile și optimizarea plasamentelor. Efectiv, Sistemele-expert pot fi aplicate funcție de condițiile economice ale fiecărei întreprinderi și experiența băncii.
Modelele menționate pot fi utilizate în contextul analizei prin coeficienți financiari, deoarece fiecare din aceste modele se aplică în vederea soluționării problemelor legate de credibilitatea unităților economice, printre care: sistemul informațional neeficient, reglementarea bancară neeficientă, costurile mari de implementare a metodelor, lipsa programelor și strategiilor de dezvoltare pe termen lung (atât în cadrul unităților economice, cât și în bănci); situația șubredă a economiei naționale etc.
2. APRECIEREA NIVELULUI BONITĂȚII CLIENȚILOR ÎN CADRUL BĂNCILOR COMERCIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA
2.1. Poziționarea BC ”Energbank” SA în sfera sistemului bancar moldovenesc
Băncile comerciale din Republicii Moldova au trecut prin mai multe etape de reorganizare juridică și instituțională fiind nevoite să se adapteze unui mediu concurențial sănătos. În scopul îmbunătățirii guvernanței corporative în bănci, la 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Regulamentul privind cadrul de administrare a activității băncii, cu prevederi aferente gestiunii riscului, cerințelor prind politicile de gestionare a riscului și limitelor cu privire la apetitul și profilul de risc, care asigură o trecere treptată la pachetul de transpunere a cadrului Basel III.
Implementarea noului cadru de reglementare și supraveghere va permite creșterea siguranței și solidității sectorului bancar, întărirea rezistenței acestuia la șocuri și crize, fortificarea guvernanței interne, va asigura raportarea tuturor riscurilor de către bănci și menținerea unui capital adecvat atât cantitativ, cât calitativ, precum și va contribui la oferirea unor servicii financiare mai sigure și de o calitate mai bună.
La 1 ianuarie 2018 a intrat în vigoare Legea privind activitatea băncilor nr.202 din 6 octombrie 2017. Legea privind activitatea băncilor are drept scop consolidarea cadrului de reglementare și supraveghere bancară, prin alinierea la standardele europene (trecerea la Basel III). E necesar de menționat faptul că noul cadru legal în domeniul bancar a păstrat unele prevederi prudențiale aplicabile anterior și se axează, în particular, pe fortificarea practicilor guvernanței interne și a managementului riscului în bănci.
Până în anul 2020 Băncile vor dispune o perioadă de trei ani pentru aasigura corespunderea tuturor regulilor noi. Comitetul Executiv al BNM aadoptat Regulamentul privind cerințele față de administratorii bancari, orientați spre promovarea în funcțiile de conducere a persoanelor, responsabile, competente și cu reputația bună pentru asigurărea guvernanței corporative eficiente în bănci.
Banca Națională a Moldovei promovează în continuare reformele în sectorul bancar, în special, concentrându-se pe stabilirea unei structure transparente a acționariatului în scopul atragerii unor noi investitori potriviți și adecvați, pe evaluarea corespunzătoare a managementului băncii, pe identificarea tranzacțiilor încheiate cu persoanele affiliate băncilor și pe recunoașterea, în timp util, a creditelor neperformante.
În urma aplicării metodologiei Clasamentului performanței bancare, la sfârșitul anului 2017, rezultatele se prezintă în tabelul următor.
Tabelul 2.1.1
Clasamentului performanței bancare pentru anul 2017
Sursa: www.expert-grup.org
Observăm situația prezentată în cadrul clasamentului și deducem următoarele concluzii: pe fundalul unor performanțe sporite trei bănci, și anume BC “ProCreditBank” SA, BC “Energbank” SA și BC “EuroCreditBank” SA înregistrează o stabilitate față de perioadele precedente.Totuși, în top continuaie să se poziționeze patru bănci importante pentru sistemul bancar autohton, anume: BC “Moldova-Agroindbank” SA, urmată de BC ”Mobiasbanca” SA, BC “Moldoindconbank” SA și BC “Victoriabank” SA.
În mod particular, la nivelul indicatorilor generați pe compartimente specifice putem spune următoarele:
băncile cu cea mai solidă bază de capital în raport cu activele: BCR Chișinău, BC “Energbank” SA și BC “Comerțbank” SA;
băncile cu cel mai mare volum de active lichide: BC “Victoriabank” SA, BC “Comerțbank” SA și BC “Energbank” SA;
băncile cu cele mai calitative active: BC “FinComBank” SA, BC “EuroCreditBank” SA și BC ”Mobiasbanc” SA;
băncile cu cea mai mare rentabilitate a capitalului: BC ”Mobiasbanc” SA, BC “Moldoindconbank” SA și BC “Moldova-Agroindbank” SA;
băncile cu cea mai mare cotă de piață după portofoliul de credite: BC “Moldova-Agroindbank” SA, BC “Moldoindconbank” SA și BC ”Mobiasbanc” SA.
În aceste condiții, doar o singură bancă (BC “Eximbank” SA) a înregistrat pierdei la sfârșit de an, dar nivelul de capital și capacitatea financiară a noilor acționari asigură, în continuare, reziliența băncii la situații neprevăzute.
Nivelul înalt al indicatorului suficienței capitalului ponderat la risc (valoarea medie a sectorului 31%, valoarea minima >16%) a asigurat băncilor posibilitatea de acoperire a pierderilor, legate de înrautațirea calitații creditelor.
Băncile mențin indicatorii lichiditații la un nivel înalt. Astfel, lichiditatea curenta pe sector (al II-lea principiu al lichiditații) a crescut cu 6,2 puncte procentuale, constituind 55,48%, astfel mai mult de jumatate din activele sectorului bancar sunt concentrate în activele lichide.
În decursul anului 2017 dezvoltarea sistemului bancar din Republica Moldova a consemnat modificări semnificative. La situația din 31 decembrie 2017 pe teritoriul Republicii Moldova activau 11 bănci licențiate de către Banca Națională a Moldovei, inclusiv patru sucursale ale băncilor și grupurilor financiare străine autoritare – Mobiasbanca-Groupe Société Générale (SocGen, Franța), Eximbank Gruppo Veneto Banca (Intesa San Paolo Bank (ISPB), Italia), ProCredit Bank (ProCredit Holding AG & Co. KGaA, Germania) și BCR Chișinau (BCR/ERSTE Group, Austria) – care dețin 26% din activele sectorului bancar. În același timp, Banca Transilvania din România de curând a declarat despre achiziționarea a 100% din pachetul acțiunilor Victoriabank, a treia banca dupa marime din acest sector.
Totuși, dacă ne conducem de rapoartele anuale ale BNM, putem observa că în ultimii ani în sistemul bancar al Republicii Moldova persistă o tendință de evoluție pozitivă. Activelesectorului bancar din Republica Moldova, au continuat să creascăși pe parcursul anului 2017, suficiența capitalului s-a consolidat, băncile au o lichiditate și o profitabilitate înaltă.
Pe acest fundal, creditele nefavorabile au înregistrat o creștere nesemnificativa. De asemenea, se pastreaza tendința reducerii activitații de creditare. Activele generale au constituit 79.5 miliarde lei, majorându-se pe parcursul a 12 luni din anul 2017 cu 9%, în special, din contul creșterii activelor lichide.
E necesar de apreciat vă aproximativ 90% din cota de piață la indicatorii de bază revin primelor 6 bănci a clasamentului bancar, printre care: Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Mobiasbancă, Eximbank și ProCreditBank.
La situația din 31.12.2018 în Republica Moldova activau 11 bănci licențiate de Banca Națională a Moldovei. În conformitate cu prioritățile în domeniul supravegherii bancare și angajamentele asumate față de partenerii de dezvoltare pentru întărirea unei structuri transparente a acționarilor, pe parcursul anului 2018 au fost efectuate modificări esențiale legate de procurarea de către câteva grupuri internaționale cu o reputație bună a cotelor în capitalul unor bănci. Drept urmare, mai mult de 70 la sută din activele bancare sunt gestionate de grupuri internaționale cu reputație solidă.
Astfel, modificări în structura de proprietate au survenit la următoarele bănci:
la B.C. ,,VICTORIABANK” S.A., Banca Transilvania din România a devenit acționar indirect și împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) dețin 72.19 la sută din capitalul B.C. ,,VICTORIABANK” S.A.,
la B.C. ”EXIMBANK” S.A a devenit acționar unic Intesa Sanpaolo din Italia, banca devenind parte a Grupului Intesa Sanpaolo,
la BC „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A. a devenit acționar un consorțiu de investitori format din BERD, Invalda INVL și Horizon Capital, urmare procurării pachetului unic de acțiuni în mărime de 41,09 la sută din capitalul băncii.
Rezultatele financiare raportate de bănci la sfârșitul anului 2018 prezintă o situație stabilă în sector. Principalii indicatori financiari și prudențiali înregistrează valori cuprinse în limitele, sau chiar peste cele admise de banca centrală. Rezervele acumulate suplimentar capitalului mențin nivelul de solvabilitate la un nivel superior, cu oscilații de la o bancă la alta în intervalul 21–62%.
Lichiditatea rămâne mult peste limitele reglementate, pe termen scurt atingând un nivel de circa 55% adică, mai bine de jumătate din expunerile băncilor sunt reprezentate de active lichide (valori mobiliare de stat, certificate ale BNM sau rezerve obligatorii).
De asemenea, indicatorii calității activelor continuă să se amelioreze, rata creditelor neperformante înregistrând un nivel de aproximativ 12,5%, cu oscilații pe segmentul 5-31% în funcție de bancă. Totodată, băncile continuă acumularea de profit, dar capacitatea acestora de a susține un asemenea ritm pe termen lung pare a fi limitată, în condițiile în care profitabilitatea nu reprezintă neapărat rezultatul expansiunii activității de creditare, ci mai degrabă un efect marginal al politicii monetare care poate fi luat în calcul pe termen scurt. Pe parcursul anului 2018 sectorul bancar raportează un profit net de 1,6 mld. lei, cu circa 100 mil. lei mai mult decât anul trecut.
Băncile continuă ameliorarea funcției de intermediere, fapt redat atât de creșterea volumului de credite noi acordate cât și de stocul total înregistrat în sector. Aceste evoluții se datorează în special reducerii nivelului ratelor de dobândă și creșterii cererii din partea persoanelor fizice. Chiar și așa, mai degrabă putem vorbi de o evoluție de recuperare față de situația înregistrată înainte de criza bancară când volumul total de finanțare acordat de către sectorul bancar ajungea la circa 42 mld. lei.
De asemenea, creșterea creditului se bazează în special pe sectoarele neproductive ale economiei, cum ar fi creditele de consum și cele imobiliare, fapt ce confirmă în continuare reticența agenților economici de a investi și ași extinde afacerile. În aceste condiții, la sfârșitul lunii decembrie și a anului 2018 stocul de credite acordate de băncile comerciale înregistrează valoarea de 35,5 mld. lei, în creștere față de sfârșitul anului trecut de circa 6% sau cu 2 mld. lei.
Rezultatul activitații băncilor conform situației la 31.12.2017, indică menținerea raportul a jucătorilor de bază din sistemul bancar comparativ cu anul precedent. Cele mai importante 3 banci din sector au concentrat 69% din depozite, atrase în sector și au oferit 69% din volumul total al resurselor creditare, oferite clienților.
BC “ENERGBANK” SA activează pe piața locală timp de mai mult de 20 ani, în întreaga sa perioadă de funcționare banca trece si prin etape de dezvoltare a Statului și etape de stabilire a sistemului bancar al Republicii Moldova.
Figura 2.1.1. Activele sistemului bancar, anii 2016-2017, mii lei
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNM
În același timp în anul 2017, activele ENERGBANK au crescut cu 11%, totodată datorită reducerii a costurilor de finanțare venitul obținut pe parcursul anului, a constituit 54,6 mln. lei, conform Standardelor Internaționalea raportării financiare care esteal cincilea indicator conform sistemului bancar.
Figura 2.1.2. Portofoliul de credite al băncilor (conform SIRF) în anii 2017-2016, mii lei
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNM
Analizăm figura prezentată și observăm că Portofoliul creditar brut a constituit 42.1% din volumul total al activelor sau 33.47 miliarde lei, micsorindu-se pe parcursul a 12 luni din anul 2017 cu 3.7% (1.29 miliarde lei).
Pe parcursul a 12 luni ale anului 2017 cota-parte de credite nefavorabile în volumul total de credite a crescut comparativ cu finele anului 2016, cu 2,0 puncte procentuale, constituind 18,4% conform situației la 31.12.2017.
În structura portofoliului de creditare a bancilor 23% le constituie creditele, acordate persoanelor fizice și 77% – creditele, eliberate segmentului corporativ. Ponderea portofoliului de credite nefavorabile în valoarea totala a creditelor (se ține cont numai de suma totala de credit)” s-a înrautațit de la 16,41 % în anul 2016 pâna la 18,38% în anul 2017, precum și indicatorul „Raportul fondului prudențial de riscuri (creat pentru suma de baza a creditelor) fața de portofoliul de credit (suma totala a creditului)” – s-a înrautațit de la 13,42 % în anul 2016 pâna la 14,81% în anul 2017.
Figura 2.1.3. Depozitele băncilor (conform SIRF) în anii 2017-2016, mii lei
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNM
Portofoliul de depozite în sistemul bancar a crescut cu 9% și a constituit 60 mlrd.lei. În același timp, creșterea depozitelor pe grupuri de banci, cu activele pâna la 3,5 mlrd. lei a constituit peste 4%. În structura depozitelor bancilor 66% se atribuie depozitelor persoanelor fizice și 34% – depozitelor persoanelor juridice.
Figura 2.1.4. Venitul băncilor în anii 2017-2016, mii lei
Sursa: elaborat de autor în baza datelor BNM
Conform indicatorului eficienței, care reflecta eficiența utilizarii resurselor administrative pentru obtinerea veniturilor, BC”Energbank” S.A. ocupa locul cinci în ratingul bancilor cu indicatorul de 136.48%.În general, toate bancile sectorului poseda indicatorii corespunzatori cerințelor lichiditații curente (> 20%) și suficienței de capital (> 16%).
În anul 2017 bancile au obținut un profit în valoare de 1,48 mlrd. lei, care este la nivelul indicatorului pentru anul precedent (1,36 mlrd. lei la finele anului 2016). Unul dintre componentele de baza – constituie 1,5 mlrd. lei – veniturile nete din comision, pentru anul 2017. Rentabilitatea activelor și capitalului conform datelor sistemului bancar, la finele anului 2017 corespunzator, au constituit 1,85% și 11,07%.
Marja procentuala neta s-a redus de la 5,5 pâna la 4,71%.BC”Energbank” S.A. trebuie considerata o banca medie. Conform celor mai importanți indicatori, el are cota pe piața în valoare de 3-4%, iar poziția sa în rating-ul bancilor diviază între locul 5 și 8.
2.2. Studiul analitic a creditelor bancare acordate agenților economici de către BC ”Energbank” SA
Pe pаrcursul аnilor de аctivitаte Banca Comercială "Energbank" SA аre reputаțiа unui pаrtener de аfаceri sigur și profesionist. Grаție politicii echilibrаte și rаționаle în domeniul mаnаgementului finаnciаr, Banca Comercială "Energbank" SA, și-а întărit esențiаl pozițiile pe piаțа finаnciаră și а păstrаt tendințe pozitive de creștere а tuturor indicilor аctivității sаle. Implimentаreа tehnologiilor bаncаre, susținereа cаlității serviciilor lа un nivel înаlt аu devenit bаzа relаțiilor reciproce cu clienții băncii.
Banca Comercială "Energbank" SA a fost creata la 16 ianuarie, 1997, 89.5% din acțiuni aparțin întreprinderilor cu formă diferită de proprietate, 10.5% aparțin persoanelor fizice. Capitalul statutar al Bancii este de 100 000 000 lei (2 000 000 actiuni – nominal 50 lei). La momentul actual banca are 65 de subdiviziuni, inclusiv 22 filiale.
Banca este unul din fondatorii societății interbancare de garantare a creditelor "Garantinvest", a biroului istoriilor creditare "Biroul de credit", Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar al Republicii Moldova, membru al Bursei de valori a Moldovei și a Depozitarului Național, Participant profisionist pe piața valorilor mobiliare, membru al Asociației băncilor din Moldova, membru asociat al sistemului internațional de plăți "VISA" Int. și "MasterCard" Int. Auditorul Băncii este compania internațională de audit – GrantThornton. Valorile BC "Energbank" SA sunt:
Încredere și responsabilitate
Decență
Profesionalism
Inițiativă și creativitate
Transparență și bunăvoință
Spirit de echipă și eficacitate
Banca întotdeuna a promovat o politică de lărgire a rețelei sale, deoarece anume ea este calea de bază a răspîndirii serviciilor și produselor. Scopul principal care stă în fața Băncii constă în dezvoltarea efectivă și sporirea cotei de piață deținute pe piața financiară a Moldovei.
Direcțiile principale de realizare a strategiei pentru viitor sunt următoarele:
dezvoltarea echilibrată a principalelor direcții de business: corporativ și retail:
atragerea clienților corporativ, inclusiv prin participarea la programele investiționale;
extinderea deservirii întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv pe bază de extindere a programelor de creditare;
dezvoltarea businessului retail, atît pentru atragerea resurselor bănești, cît și pentru realizarea diverselor tipuri de credite retail;
sporirea capitalului, fapt ce va permite atragerea la deservire a unor clienți mai mari și participarea la proiecte investiționale importante;
implementarea tehnologiilor bancare eficiente;
dezvoltarea și diversificarea sortimentului de produse, destinate pentru diverse segmente de clienți;
dezvoltarea regională, dezvoltarea rețelei de filiale și reprezentanțe;
crearea unui sistem flexibil de gestionare a Băncii, adecvat conjuncturii extrem de dinamice, bazat pe pîrghii economice de gestiune și sistem optim de distribuire a împuternicirilor.
Pe parcursul anilor de activitate Banca a reușit să cucerească reputația unui partener de afaceri sigur și profesionist. Grație politicii echilibrate și raționale în domeniul managementului financiar, BC "ENERGBANK" S.A., pe parcursul existenței sale, și-a întărit esențial pozițiile pe piața financiară a Moldovei și-și păstrează tendințele pozitive de creștere a tuturor indicilor activității sale.
Politica în domeniul muncii cu clienții se constituie pe baza unui avantaj reciproc și colaborării de afaceri. Elaborarea și implimentarea tehnologiilor bancare, susținerea calității serviciilor la un nivel înalt au devenit baza relațiilor reciproce cu clienții Băncii. Creînd condiții pentru dezvoltarea afacerilor clienților săi BC “ENERGBANK” SA își perfecționează constant calitatea și nivelul serviciilor prestate.
Figura 2.2.1. Dinamica capitalului propriu al băncii, mil lei
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare
Studiind datele prezentate în figură menționăm că fondurile proprii ale BC “ENERGBANK” SA au crescut în anul 2017 cu 10p.p. – până la 595 mil lei. Această creștere este condiționată de venitul, pe care la obținut banca în anul 2017.În anul 2016 mijloacele proprii ale băncii s-au majorat cu 12 p.p. și au constituit 541 mil.lei. Creșterea respectiva s-a datorat profitului obținut pe parcursul anului 2016.Deci, în anul 2015 capitalul propriu al băncii a fost în creștere cu 13p.p., și a atins suma de 482,8 mil.lei.
Figurа 2.2.2. Profit net аl băncii, mil lеi
Sursа: Elаbоrаt dе аutоr în bаzа rаpoаrtelor аnuаle
Conform datelor din figură, se observă că profitul net al băncii constituieîn anul 2017 54,6 mil lei, care este cu 20 p.p. mai mic decât profitul net pentru anului 2016, cînd s-a atins suma de 68,6 mil lei, fapt provocat prin micșorarea veniturilor aferente dobânzii cu 13,6 p.p. sau cu 25 mil. lei, din contul reducerii veniturilor obținute în urma investițiilor în certificatele BNM și a valorilor mobiliare de stat cu 17 mil. lei sau cu 29 p.p..
Atenționăm faptul că veniturile neaferente dobânzii au rămas laacelași nivel de 109 mil. lei, în special din contul micșorării veniturilor pe operațiile valutare cu 4 mil.lei și grație creșterii veniturilor aferente comisioanelor cu 5 mil lei.
Cheltuielile nete în anul 2017 s-au redus cu 6,3mil.leiși au constituit 193,9 mil.lei, micșorarea principală este condiționată de micșorarea cheltuielilor aferente dobânzii cu 21p.p. sau 16,7 mil lei. În schimb, cheltuielile neaferente dobânzii au crescut cu 8,5 p.p sau cu 10,4 mil lei. Cheltuielile aferente deprecierii activelor au constituit 15 mil.lei, micșorându-se cu 26 p.p. comparativ cu anul 2016.
În anul 2016 profitul net al băncii a constituit 68,6 mil lei, în creștere cu 13 p.p. față de profitul net ai anului 2015 care a constituit 60,7 mil.lei.. Veniturile brute ale băncii în anul 2016 au crescut cu 1,3 mil lei – până la 295,4 mil lei, care s-au formatîn baza majorării veniturilor din dobânzi cu 16 p.p. sau cu 25,5 mil.Lei, datorităcreșterii veniturilor din plasamentele în certificatele BNM și în VMS și reducerea veniturilor neaferente dobânzilor cu 18 p.p. sau cu 24 mil.lei, în principal datorită diminuării veniturilor aferente operațiunilor valutare.
Atenționăm faptul că cheltuielile brute au crescut, în anul 2016, cu 10 millei și au constituit 200,2 mil lei. Creștereacheltuielilor aferente dobânzilor a fost de 4% sau 3 mil lei și a cheltuielilor neaferente dobânzilor cu 6,4% sau cu 7,3 mil lei. Cheltuielile cu deprecierea activelor au constituit 20,2 mil lei, mai puțin cu 62% față de anul 2015.
Profitul net al băncii în 2015 a constituit 60,7 mil lei, ceea ce indică o creștere cu 65% în raportul cu indicatorul din anul 2014 (36,8 mil lei). Venitul brut al băncii în anul 2015 s-a majorat cu 46% – până la 294,0 mil lei – din cauza creșterii veniturilor din dobândă cu 34% sau cu 40,8 millei, precum și non-dobândă cu 63% sau cu 52 mil lei.
Cheltuielile brute în anul 2015 s-au majorat cu 18,7% – până la 190,0 mil lei, fapt condiționat de creșterea cheltuielilor din dobânzi cu 13% sau cu 8,8 mil lei și cheltuielilor non-dobândă cu 22,7% sau cu 21,2 mil lei. Înclusiv cheltuielile pentru deprecierea activelor în 2015 au constituit 53,7 mil lei în anul 2015 în comparație cu (-1,2) mil lei în 2014. Motivul care a cauzat creșterea – înrăutățirea calității activelor băncii conform SIRF.
Figurа 2.2.3. Dinаmiса indicatorilor de eficiență, %
Sursа: Elаbоrаt dе аutоr în bаzа rаpoаrtelor аnuаle
Оbsеrvăm dinfigură că rеntаbilitateaсарitаlului în anul 2017 din саdrul BС„Еnеrgbаnk” SА – RОЕ era în descreștere în comparație cu anul 2016 cu 3,8 p.p. și a constituit 9,48 p.p.. În perioada 2015 și 2016 se atestă aproximativ același nivel a indicatoruluidat, având mărimea de 13,13 p.p. și 13,28 p.p. corespunzător. În schimb se observă în anul 2015 o creștere cu 4,19 p.p. în comparație cu anul 2014.
Valoarea indicatorului rentabilitatea capitalului în anul 2014 și 2017 еstе mаi miсă са 10 p.p., fарt се însеаmnă сă vеniturilе înrеgistrаrе nu sunt sufiсiеntе реntru а асореri соstul ореrаțiilоr, mеnținеrеа mărimei optime aсарitаlului și nivеlurilе dе аlосаrе mеnitе să аsigurе саlitаtеа асtivеlоr, mаjоrаrеа асеstоrасаrе аfесtеаză саlitаtеа, саntitаtеа și trеndul vеniturilоr.
Referitor la indicatorul Rеntаbilitаtеа асtivеlоr RОАobservăm din grafic o descreștere în comparație cu anul 2016pe parcursul anului 2017. Acest indicator s-a diminuat cu 0,88 p.p. și atinge nivelul de 2,04 p.p. În anul 2016 -RОА s-a majorat cu 0,21 p. p. în comparație cu anul 2015 și a atins nivelul de 2,92%. Sporirea indicatorului ROA a fost înregistrată și în anul 2015 în comparație cu anul 2014 cu 0,92 p.p.
Figura 2.2.4. Dinamica activelor băncii, mil lei
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare
Banca propune soluții concrete, păstrînd cu strictețe confidențialitatea raporturilor reciproce a partenerilor, ENERGBANK rămîne pentru businessul privat și are o atitudine flexibilă față de interesele clienților. Concomitent Banca se sprijină permanent pe experiența acumulată, tehnologiile bancare performante, resursele financiare și intelectuale.
În urma studiului efectuat constatăm faptul că în anul 2017 activele BC "ENERGBANK" S.A., au crescut semnificativîn comparație cu anul 2016 cu 10,8% de la 2415 mii lei pînă la 2675,4 mil lei.
În anul 2015 activele băncii s-au majorat cu 7% – până la 2224,93 mil lei, în general datorită reevaluării activelor valutare (pe parcursul anului leul moldovenesc s-a devalorizat fața de dolarul SUA cu 26%). Ponderea activelor lichide, care includ mijloace bănești, depozitele bancare și portofoliu de valori mobiliare, a crescut și a constituit 53%.
Figura 2.2.5. Sructura activelor băncii, %
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare
Evidențiem faptul că cota-parte a creditelor la finele anului 2017 a constituit doar 34% din activele băncii. Cota-parte de active lichide, care constau din mijloace bănești, plasamente în bănci și portofoliul de VMS a crescut și a constituit 60%.Pe parcursul anului 2016, activele băncii au înregistrat o creștere nominală de 8,5% – până la 2415,4 mil. lei.
Menținerea situației nefavorabile în economie, au influiențat asupra portofoliului creditar, deci creditele nu au prezentat categoria net principala a activelor: la finele anului 2016, acestea dețineau o cotă de numai 36% în totalul activelor băncii. Cota activelor lichide, între care se numărau și mijloacele bănești, mijloacele de la bănci și portofoliul de valori mobiliare, a crescut și a constituit 57%.
După cum se observă din studiul teoretic și analitic, сrеditе deținроndеrеа сеа mаi mаrе în tоtаl асtiv, în continuare аnаlizăm dinаmiса роrtоfоliului dе сrеditе și асtivitаtеа сrеditаră а bănсii соmеrсiаlеBC "ENERGBANK" S.A.
Figura 2.2.6. Portofoliul de credite, mil lei
Sursа: Elаbоrаt dе аutоr în bаzа rаpoаrtelor аnuаle
Analizînd figura observăm că în structură portofoliului de creditare a băncilor 23% sunt credite acordăte persoanelor fizice și 77% – credite pentru clienții corporativi. Ponderea portofoliului de credite nefavorabile în valoarea totală a creditelor a crescut în dinamică, ceea ce esreîn dezavantaj de la 16,41 % în anul 2016 până la 18,38% în anul 2017, precum și indicătorul „Răportul fondului prudențial de riscuri făță de portofoliul de credit” –de la 13,42 % în anul 2016 până la 14,81% în anul 2017.
În anul 2016 în structura portofoliului de credite al băncilor, 18,5% au constituit credite acordatepersoanelor fizice, iar 81,5% crediteacordate clienților corporativi. Cota portofoliului de credite în valoarea totalăa activelor a constituit 44%. Îndicatorul „Credite neperformante raportate la portofoliul de credite” s-a modificat de la 15,95 % în anul 2015 la 16,3 % în 2016, la fel ca și indicatorul „Fondul prudențial de risc raportat la portofoliul de credite” – s-a modificat de la 12,33 % în anul 2015 la 13,07 % în 2016.
În anul 2015 structura portofoliului de credite al băncilor a fost constituită din 16% credite acordate persoanelor fizice și 84% credite acordate persoanelor juridice. Ponderea portofoliului de credite din totalul de active a constituit 53%. Indicatorul „Rata creditelor neperformante din portofoliul de credite” atinge 15,95% în anul 2015 comparativ cu 11,35% în 2014, precum și indicatorul „Rata fondului de risc prudențial din portofoliul de credite”, care atinge 10,37% în anul 2014 până la 12,33% în anul 2015.
În perioada de raport banca a folosit în continuare abordarea activă a creditarii sectorului retail și abordarea conservativă în creditarea sectorului corporativ. În consecință, portofoliul de creditare a crescut în mediu cu 2,5% și a constituit 897,8 mil lei. În anul 2016, portofoliul de credite a crescut în medie cu 1% și a constituit 875,77 mil lei.
Pe fondul creșterii economice moderate, de la 4,1% în anul 2016 până lă 4,5% în 2017 și a măsurilor întreprinse de către BNM în cadrul politicii monetare, precum șia politicii de diversificare a portofoliului băncii, portofoliul de credite retail a crescut cu 51%; iar volumul creditării corporative a scăzut cu 11%. Situația instăbilă păstrată în economie, a fost reflectată în creșterea creditelor neperformante, care, la rândul lor, au contribuit la majorarea deducerilor băncii în rezervele pentru deprecierea creditelor.
Calitatea portofoliului creditelor pentru vlienții corporativi s-aînrăutățit de la 19,32% în anul 2016 până la 23% în anul 2017.În anul 2016 portofoliul creditelor retail s-a majorat cu 44%, iar volumul creditelor corporative a scăzut cu 6,8%. Raportul dintre rezervele calculate conform standardelor prudențiale și portofoliul total a crescut de la 13,32% în anul 2015 până la 16,99%, datorita segmentului corporativ al portofoliului.
Astfel, fondul prudențial de risc raportat la portofoliul de credite al segmentului retail s-a redus cu 7,15%, până la 6,95%. Totodată, comparativ cu portofoliul persoanelor juridice, acesta era la un nivel acceptabil. Calitatea portofoliului corporativ de împrumuturi acordate s-a înrăutățit de la 14,4% în anul 2015 până la 19,82% în 2016.
Figura 2.2.7.Dinamica portofoliului de credite corporative, mil lei
Sursа: Elаbоrаt dе аutоr în bаzа rаpoаrtelor аnuаle
Menționăm că segmentul corporativ rămâne o parte-cheie aafacerilor băncii, clienții corporătivi au reprezentat 68% din portofoliul de credităre și 39% din depozitele clienților. După cum observăm în figura prezentată în anul 2017 ponderea băncii pe piața creditării corporative aconstituit 2,35 p.p., din cauza nivelului înalt al concurenței în acest segment pe parcursul anului ponderea s-a redus cu 0,06 puncte procentuale. În anul 2016 clienții corporativi dețin o cota de 78% în portofoliul de credite și de 38% în depozitele clienților. Cota băncii pe piața creditării corporative a constituit 2,41 p.p., pe acest segment pe parcursul anului cota a crescut cu 0,11p.p.
În anul 2015 clienții corporativi a constituit 85% din portofoliul de credite și 35% din depozitele clienților.Cota băncii pe piața de creditare a constituit 2,28p.p.
Figura 2.2.8.Structura portofoliului de credite corporative pe ramuri, mil lei
Sursа: Elаbоrаt dе аutоr în bаzа rаpoаrtelor аnuаle
Modificarea profitabilității creditelor în segmentul corporativ în anii de referințăa fost influențată de trendul de bază de reducere a ratelor.În aceste condiții profitabilitatea reală a creditelor în anul 2017 a fost mai mică, decât în anul 2016.în pofida dinamicii reducerii ratelor pe creditele eliberate în lei. Venitul obținut în anul curent pe credite în segmentul corporativ a constituit 50,1mil.lei, ceea ce este cu 24,5 p.p. mai mic decât rezultatul anului 2016.
Profitabilitatea reală a creditelor în anul 2016 a fost mai mica decât în anul 2015, decivenitul încasat în anul curent la creditele pentru segmentul corporativ a însumat 66,4 mil.lei, fiind cu 23p.p. mai mic decât rezultatul anului 2015.
În anul 2015 din cauza volatilității înalte a pieței valutare și în rezultatul politicii monetare întreprinse de BNM, cererea la credite a fost foarte scăzută, ratele la credite în lei au crescut, ceea ce a stimulat băncile să implementeze politica conservativă în creditarea clienților. Schimbarea profitabilității la credite în segmentul corporativ în anul 2015 s-a subordonat trendului de bază de ridicare a ratelor. În astfel de condiții profitabilitatea practică a creditelor s-a arătat a fi mai inaltă în comparație cu anul 2014.
Situația nefavorabilă în economie, instabilitatea sectorului financiar, stagnarea cererii din partea populației pentru mărfuri/servicii, au avut influiențat negativ asupra mediului de afaceri. Drept urmare, au crescut riscurile creditării, a crescut datoria restantă, s-aînrăutățit calitatea portofoliului. Ponderea creditelor nefavorabile a crescut de la 23,2% în anul 2016 până la 26,3% în anul 2017. Cota creditelor neperformante în portofoliu în anul 2016 s-a ridicat de la 18% în anul 2015 până la 21,75%, în anul 2015 ponderea creditelor neperformante aflate în portofoliu a crescut de la 12,2% în anul 2014 până la 18%.
Având în vedere aceste condiții, modelele și tehnicile de analiză a credibilității trebuie utilizate cu precauție. Selectarea acestora trebuie făcută ținând cont de condițiile specifice de activitate ale unităților economice și din opțiunile strategice ale băncii.
3. METODOLOGII MODERNE DE EVALUARE A CREDIBILITĂȚII SOLICITANȚILOR DE CREDIT ÎN CADRUL BĂNCII COMERCIALE
Metodologia aplicării ,,Sistemului-expert" de diagnostic al clientului în scopul creditării
Prin intermediul Sistemelor-expert se pot explica „fenomenele" economico-financiare produse în întreprindere și pot fi identificate motivele apariției (dispariției) acestor fenomene, astfel încât managerii să aibă posibilitatea de a adopta decizii coerente cu privire la organizarea și finanțarea activităților desfășurate de întreprindere etc. Sistemul-expert este un sistem informatic, prin care se acumulează cunoștințe privind soluționarea unei sau mai multor probleme. Sistemele-expert pot fi utilizate pentru determinarea credibilității fiecărei unități economice care solicită credite.
Procesul de realizare a Sistemului-expert poate fi reprezentat în felul următor:
Figura 3.1.1. Etapele realizării Sistemului-expert
Sursa: Elaborată de autor în baza [11, p.145]
Aplicarea Sistemului-expert pentru unitățile economice (întreprinderi) presupune următoarele direcții în care acesta poate fi implicat:
prelucrarea automatizată a informației acumulate;
formularea concluziilor privind rezultatele obținute în cadrul fiecărei activități desfășurate de întreprindere;
identificarea punctelor forte și vulnerabile ale activităților întreprinderii pe funcțiuni;
determinarea clasei de risc și a gradului de credibilitate al întreprinderii;
identificarea metodelor de evaluare a unităților economice;
Sistemul-expert presupune utilizarea diagnosticului economico-financiar din punct de vedere al capacității de plată, asigurării cu mijloace de producție, stocuri de materiale, al eficienței etc.
Baza de cunoștințe a Sistemului-expert trebuie să conțină informații și date specifice domeniului analizat structurate în blocuri sau în consecutivitatea în care rezultă unele din altele.
Procesul creării bazei de cunoștințe constă în prelucrarea informației de către evaluator și modelarea ei în conformitate cu cerințele metodei (formei) de prezentare.
Formarea bazei de cunoștințe presupune și o multitudine de testări privind o informație sau alta despre client pentru argumentarea unui răspuns coerent.
În legătură cu cele menționate, vom prezenta informația inclusă în baza de cunoștințe a Sistemului-expert, care se referă la:
cunoașterea întreprinderii;
situația patrimoniului și rezultatele activității întreprinderii;
capacitatea de plată și solvabilitatea întreprinderii; gradul autonomiei financiare;
situația fluxurilor de mijloace bănești;
situația întreprinderii pe piața financiară;
istoria creditară a întreprinderii și relațiile cu statul și instituțiile financiare etc.
Descrierea informației acumulate în baza de cunoștințe se poate axa pe următoarele aspecte:
identificarea obiectelor evaluării, evidențierea noțiunilor principale utilizate;
descrierea obiectelor supuse evaluării și relevarea calităților acestora;
clasificarea și ierarhizarea informațiilor privind obiectul evaluat.
Diagnosticul prin Sistemul-expert permite evaluatorului de să-și formuleze opinia privind credibilitatea întreprinderii pentru a stabili interconexiunea dintre rezultatele diagnosticului și selectarea metodelor de evaluare.
Concluziile trebuie formulate pe fiecare parte componentă a diagnosticului în vederea stabilirii oportunităților și părților vulnerabile ale potențialului client bancar.
După crearea bazei de cunoștințe, se vor stabili Regulile și strategiile, raționamentul aplicării cunoștințelor, care presupun gestiunea cunoștințelor, specificarea și analiza lor, formularea concluziilor asupra acestora.
Baza de reguli va cuprinde:
– identificarea tipurilor de diagnostic și a indicatorilor mai semnificativi care le caracterizează;
– determinarea metodelor de evaluare în baza estimării mărimii indicatorilor.
Diagnosticarea întreprinderii prin metoda Sistemului-expert permite de a formularea concluziilor obiective privind situația financiară și patrimonială a întreprinderii din perspectivele plasării întreprinderii în calitate de client bancar într-o grupă sau alta de utilizatori ai creditului (clienți). Totodată permite determinarea metodelor de evaluare care vor fi utilizate la valorificarea garanțiilor oferite de întreprindere băncii pentru asigurarea și acoperirea valorii creditului și a dobânzii în vederea adoptării deciziei de creditare.
Pentru parcurgerea etapelor Sistemului-expert, este necesară, în primul rând, gruparea informațiilor acumulate pe bază de cunoștințe și a stabilirea regulilor și limitelor aplicării acestor informații.
Sistemul-expert de diagnosticare în scopul determinării credibilității și selectării metodei de evaluare a întreprinderii conceput de noi presupune determinarea situației financiare a întreprinderii prin prisma calculării și analizei a 10 grupe de indicatori printre care:
Indicatorii ce caracterizează structura activelor
Indicatorii ce caracterizează gradul de îndatorare
Indicatorii ce caracterizează echilibrul financiar
Indicatorii ce caracterizează rentabilitatea.
Indicatorii ce caracterizează lichiditatea.
Indicatorii ce caracterizează capacitatea de plată a datoriilor.
Indicatorii ce caracterizează eficiența operațională.
Indicatorii ce caracterizează istoria creditară.
Indicatorii privind diagnosticul calității activelor propuse în gaj.
Indicatorii privind evaluarea riscului de faliment.
În urma desfășurării diagnosticului pe baza indicatorilor menționați, se vor stabili punctele forte și vulnerabile ale întreprinderii în funcție de care se va calcula punctajul acumulat de întreprindere.
Fiecărui indicator i se vor atribui valori de la 0 la 10, în funcție de valoarea indicatorilor din grup [9, p.45]. Dacă evaluatori apreciază drept bună valoarea și evoluția indicatorului atunci acordă nota 10 indicatorului, dacă evaluatorii apreciază drept satisfăcătoare valoarea și evoluția indicatorului atribuie nota 5 indicatorului, iar dacă evaluatorii apreciază drept nesatisfăcătoare valoarea și evoluția indicatorului, acesta va fi notat cu nota 0.
Tabelul 3.1.1
Metoda de evaluare a indicatorilor
Sursa: [9, p.46]
În funcție de valorile acordate, se va stabili o notă medie pe fiecare indicator, care va avea valori cuprinse între 0 și 10. Scorul general se va obține prin însumarea notelor medii pe fiecare grup de indicatori. În general, scorul obținut în urma aplicării Sistemului-expert va varia de la 0 la 100 puncte. În dependență de punctajul acumulat, se va stabili gradul de credibilitate al clientului, posibilitatea de acceptare a cererii de credit, și metoda de evaluare.
Tabelul 3.1.2
Determinarea gradului de credibilitate în baza ,,Sistemului-expert” de diagnostic
Sursa: [9, p.46]
Rezultatele diagnosticului permit a decide asupra metodelor de evaluare necesare pentru estimarea valorii întreprinderii servind drept bază pentru formularea concluziilor evaluatorului, fiind luați în considerare și factorii care influențează selectarea metodelor de evaluare, printre care: specificul activității întreprinderii, calitatea informațiilor financiare și nefinanciare, valoarea acțiunilor cotate; posibilitatea realizării activelor oferite ca garanții, scopul evaluării, opțiunile, beneficiarilor evaluării.
Baza de cunoștințe pentru evaluarea patrimonială a întreprinderii prin metodele Activului NET Contabil și Activului Net Corectat și Activului Net de Lichidare. Baza de cunoștințe a unui sistem-expert privind determinarea valorii patrimoniale a întreprinderii prin metodele în cauză, include și Activul Net corectat se va determina pe fiecare categorie de elemente ale bilanțului contabil, pe grupe și subgrupe, cu excepția activelor necorporale (goodwill).
În procesul estimării valorii elementelor patrimoniale în cadrul Sistemului-expert, informația necesară va fi preluată din bilanțul contabil al întreprinderii.
Baza de cunoștințe pentru evaluarea întreprinderii prin metodele bazate pe venit se axează în primul rând pe determinarea fluxurilor financiare viitoare ale întreprinderii. Fluxurile financiare ale întreprinderilor se vor determina în baza ratei și perioadei de actualizare în condițiile unei rentabilități sperate de beneficiarul evaluării.
Selectarea ratei și perioadei de actualizare se va efectua în dependență de situația de piață, indicatorii economici, inclusiv ratele de rentabilitate stabilite conform datelor Raportului privind rezultatele financiare și Bilanțului contabil, care pot fi extrase din baza de date (a băncii, sau întreprinderii) înscrise în fișierul ,,Excel”.
Baza de cunoștințe pentru evaluarea întreprinderii prin metodele bazate pe comparație. Această rezidă in rezultatele comparației bunului (proprietății) de evaluat cu cele similare pe piață. Estimarea valorii prin comparație se efectuează prin utilizarea multiplicatorilor financiari, care permit stabilirea limitelor valorii de piață a bunurilor ((proprietăților (acțiunilor)) evaluate prin analiza prețurilor plătite pentru cele similare pe piață.
Abordarea prin comparație va fi aplicată numai dacă evaluatorul va dispune de date suficiente atât de la întreprinderea de comparat, cât și de pe piață, unde au fost valorificate întreprinderi (bunuri) similare. Se vor lua în considerare și factorii fizici, ambientali ce pot influența valoarea.
3.2. Strategii și direcții de optimizare a activității creditare în cadrul băncilor comerciale
Perfectarea operațiunii, procesului de creditare rămîne a fi o preocupare permanentă pentru bancă în special pentru managerii acesteia. Lipsa reglementărilor în domeniul creditării și lipsa de protecție a băncilor în cazul pierderilor generate de nerambursarea creditelor, ce ca rezultat va duce la producerea riscului de credit, determină băncile să-și perfecteze mecanismul creditar, prin noi direcții și strategii.
Preocuparea specială a managementului bancar în optimizarea activității de creditare rezidă în special din faptul că creditul este cel mai important plasament bancar, cu o pondere mare în activul bilanțier, însăși, de calitatea portofoliului de credite, depinde în ultima instanță, stabilitatea băncii și realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor activității băncii privind lichiditatea și solvabilitatea acesteia.
Dacă anterior s-a menționat despre faptul că noi forme de creditare ar avea drept rezultate pozitive asupra procesului creditar atît asupra băncii analizate cît și-n ansamblu, dar putem menționa și alte direcții de perfecționarea procesului de creditare bancară.
Implementarea de noi direcții în procesul de creditare a rezultat din faptul că la etapa actuală băncile se confruntă cu creditele problematice, neperformante și ca rezultat – apariția unui șir de consecințe negative pentru bancă:
diminuarea profitului băncii;
înregistrarea unor venituri artificiale impozabile;
diminuarea surselor de creditare – generatoare de profit;
diminuarea capitalului propriu.
Astfel conducerea băncii prin implementarea noilor direcții de perfecționare a operațiunii de creditare va permite minimizarea riscului creditar, obținerea unei poziții cît mai pronunțate pe piața serviciilor bancare – creditare, obținerea cît mai multor clienți și însăși majorarea veniturilor băncii din operațiunile de creditare.
Direcțiile care, ulterior, vor fi implementate în cadrul băncii va contribui la elaborarea unei „imagini noi” a politicii de creditare, asupra sistemului creditar al băncii în ansamblu, fiind strict implementate și corect aplicate, vor asigura un succes în activitatea de creditare a băncii comerciale.
Astfel direcțiile de bază ale activității de creditare, perfectate corect, duc la rezultate optime în activitatea de minimizare a riscurilor și de perfectare în domeniul creditării sunt:
Elaborarea unei politici și proceduri creditare bine dezvoltate.
Crearea unei politici „noi” de creditare să conțină noi tactici și strategii în sfera primirii deciziilor corecte de acordare a creditelor, de gestionare eficientă a procesului de creditare în cadrul băncii.
Orientările actuale în politica de creditare pe lîngă aceea că prevede respectarea standardelor principale de acțiune a lucrătorilor băncii, la acordarea, perfectarea și monitorizarea riscurilor, prevede și alte direcții care inițial au fost luate în considerație, dar care necesită de a fi perfectate în scopul majorării profitului și minimizării pierderilor din operațiunea de creditare dar și satisfacerea la maximum a clientelei bancare.
O direcție esențială stipulată în politica de creditare a băncii comerciale ar fi:
Gestionarea „prin funcții” a operațiunii creditare, însăși procesul de creditare să fie însoțit cu succes, e necesar de a fi menționate mai întîi repartizarea și gestionarea acestor funcții de la care ulterior vor putea fi implicate și alte direcți:
Funcția de organizare Funcția de planificare Funcția de coordonare Funcția de motivare
Funcția de control
Figura 3.2.1. Gestionarea operațiunilor creditare, [9, p.46],
Orice client care solicită credit să fie strict analizat de pe poziția „Cei șase C a creditului”. Astfel putem face o corelație dintre diferența ulterior menționată cu aceasta. Corelația explicîndu-se prin faptul cum să fie aplicate funcțiile respective de organizare și planificare a operațiunii creditare în solicitarea creditului. Deci, aceste funcții se realizează prin această direcție că organizarea se va începe cu analiza clientului de pe poziția „Cei șase C a creditului” și tot de pe această poziție va fi și controlat.
Caracterul. În analiza caracterului clientului, banca va dori s se convingă de bunele intenții în utilizarea creditului și în rambursarea acestuia.
Capacitatea. Banca trebuie să verifice capacitatea, legitimitatea clientului de a cere credit, dacă clientul are competență legală de a cere un credit și statutul juridic care să ofere legalitatea semnăturii sale pe un contract de credit.
Cash. Există trei surse de rambursare a creditului: Fluxul cash sau numerar din activitatea curentă; Vînzarea unor active; Emisiunea de titluri de capital sau de credit. Din toate cele trei menționate, banca preferă ca sursa principală să fie fluxul de cash din activitatea curentă.
Colateralul. În constatarea colateralului, banca trebuie să analieze activele clientului, nu numai pentru a estima posibilitatea de realizare a eventualei garanții pe care clientul o va oferi în schimbul creditului, ci mai ales pentru a estima capacitatea acestor active de a susține în continuare activitatea clientului, posibilitatea acestuia de a obține produse.
Condiții. Practic aceste condiții ne vorbesc despre poziția î ansamblu a clientului în cadrul ramurii și segmentului său de piață, performanțele clientului în comparație cu alte întreprinderi.
Controlul. Un factor esențial în evaluarea bonității clientului este controlul, verificarea impactului unei modificări în legislația care afectează activitatea clientului.
Menținerea ponderii creditelor în totalul activelor în limitele 30-40% în cadrul procesului de dezvoltare a băncii.
Reducerea duratei procesului de creditare.
Menținerea ritmului de alocare a creditelor clienților pentru efectuarea de investiții.
Reducerea ponderii creditelor neperformante în totalul creditelor de portofoliu prin: controlul respectării normelor și reglementărilor băncii în domeniul creditării; plasarea creditelor pe categorii de performanțe; consiliere din partea băncii pentru ridicarea nivelului de performanță a întreprinderii creditate.
Din moment ce s-a făcut menționare în perfecționare operațiunii de creditare de poziția clientului, la ora actuală se cercetează soluții moderne de fundamentare a selecției clientului, deciziile de creditare orientîndu-se în scopul evitării riscurilor. Soluțiile respective moderne implică intervenția informaticii în munca operatorului bancar. Astfel, adoptarea metodelor informatice în activitatea bancară necesită rezolvarea a două probleme distincte:
1. Construirea unui sistem de cuantificare și ierarhizare a condițiilor și premiselor de acordare a creditului – Credit – Scoring.
2. Implementarea unui sistem informatic și de prelucrare electronică a datelor care să asigure o ierarhizare obiectivă a fiecărei solicitări în și, prin aceasta, între diferiți solicitanți.
Credit – Scoringul, pe care îl putem exprima ca notație de apreciere sau de evaluare a atributelor solicitantului în vederea acordării creditului, își propune să stabilească un mod de ierarhizare a solicitanților de credit a solicitanților de credit printr-o notă medie sau punctaj.
În acest scop sunt necesare:
stabilirea unui număr de variabile: starea materială, nivel de venituri, stabilitatea la locul de muncă și de domiciliul, vîrsta, sarcinile familiale, comportament în relațiile cu băncii și în calitate de debitor etc.
statuarea unui sistem de agregare care să permită transpunerea variabilelor într-un calificativ comun, de expresie globală.
Sistemul de Credit – Scoring este o alternativă a metodelor tradiționale de evaluare a creditelor pentru întreprinderile mici. Utilizînd metodele tradiționale băncile vor accepta cererile de credit înainte de către întreprinderile mici, după care timp de cîteva zile sau săptămîni va avea loc examinarea dosarului, punînd un accent deosebit pe indicatorii financiari și planul de faceri, ceea ce înseamnă că întreprinderile mici vor fi supuse acelorași proceduri ca și clienții corporativi. Însă, avînd în vedere progresele tehnologice în cadrul sistemului bancar, același volum de lucru se poate face în cîteva ore și la costuri mult mai reduse pentru bancă. Astfel un număr semnificativ de bănci utilizează o versiune computerizată a sistemului de evaluare a creditelor, numit deci Credit – Scoring. Inițial acesta a fost limitat doar la creditele pentru consum, însă avînd în vedere rezultatele pozitive înregistrate, sistemul dat a fost aplicat și pentru alte credite.
Creditul – Scoring utilizează informația despre performanțele și caracteristicile creditelor acordate în trecut cu scopul de a efectua previziuni asupra performanțelor cu caracteristici similare ce vor fi acordate în viitor. Sistemul Credit – Scoring este o metodă științifică de evaluare și estimare a riscului creditar asociat cu noi cereri de credit.
În prezent, există, două modele de Credit – Scoring:
Scoringul subiectiv. Banca în baza acestui tip de scoring, va prognoza rambursarea în baza cunoștințelor cuantificate, exprimate numeric, și calitative a caracterului clientului și a contractului de credit.
Scoringul statistic. Reprezintă o modalitate de previziune a riscurilor bazată pe caracteristicile numai cantitative a clientului.
Un sistem de Credit – Scoring, în ansamblu poate conține 10 caracteristici și respectiv punctajul acordat la fiecare caracteristică în parte, acest punctaj diferă de la o țară la altă.
Ca metodă computerizată Sistemul Scoring – Expert, nu este unica în perfecționarea operațiunii de creditare, mai poate fi menționat și Sistemul – Expert.
Sistemul – Expert reprezintă un model superior de prelucrare a datelor exprimat prin programe speciale, în măsura să stimuleze raționamentele unui specialist, prin punerea în aplicare a cunoștințelor sale. Sistemele – Expert sumt utilizate în special pentru a stabili diagnostice în situații de disfuncționalități sau pentru a stabili programe de acțiune în vederea perfecționării, pornind de la o star de fapt dată. Sistemele – Expert au aplicație în activitate bancară pe diferite planuri: în stabilirea deciziei privind în acordarea creditului în analiza financiară legată de acesta.
Sistemul – Expert în cadrul băncii comerciale mai există și sub denumire de Audit – Expert. Sistemul dat o deoarece există sub forma computerizată, din moment ce va fi implementat în cadrul băncii va perfecta cu succes operațiunea de creditare.
Sistemul Audit – Expert calculează în mod automat bilanțuri contabile, dări de seamă privind rezultatele financiare, întocmește acest sistem computerizat un tabel de 20indicatori principali ai întreprinderii care caracterizează rentabilitatea, lichiditatea, solvabilitatea acesteia, spiritul activ în afaceri și structura capitalului său.
În afară de aceasta sistemul Audit – Expert poate efectua analiza orizontală și verticală a indicatorilor financiari pentru a identifica tendințele lor, la fel se poate efectua o analiză comparativă cu indicii altor întreprinderi.
Datele pe care întreprinderea le prezintă băncii nici pe departe nu întotdeauna corespund realității, iar bilanțul, chiar fiind autentificat de inspectoratul fiscal, conține adesea o mulțime de greșeli, inclusiv aritmetice. Cu toate acestea în cazul folosirii pricepute a programului Audit – Expert din aceste date se poate „scoate ” tot ce este ascuns.
În consecință analiza efectuată cu ajutorul programului Audit – Expert oferă posibilitatea de a înțelege strategia acțiunilor pe parcursul perioadei examinate în acest program, în afară de interface-ul comod, contează îndeosebi faptul că el oferă posibilitatea de a vedea, cum a activat întreprinderea în anumite situații, în special cum s-a schimbat starea surselor de rambursare a creditelor. Anume din acest considerent poate deveni indispensabil în practica activității secțiilor creditare ale băncilor.
Toate aceste direcții computerizate de perfecționare a operațiunii creditare necesită de a fi analizate preventiv, apoi de menționat în politica de creditare a băncii comerciale, de a stipula care vor fi avantajele și dezavantajele acestor sisteme și ulterior ele vor fi puse în aplicare.
Administrarea eficientă a portofoliului de credite și proceduri esențiale în perfectarea operațiunii de creditare și minimizarea riscului de credit. Aceasta direcție constă în administrarea și menținerea unui portofoliu de credit optimal și balansat prin administrarea activității creditare. Pentru aceasta banca trebuie să-și țină activitatea pe principiile:
Scopul creditului bine determinat;
Banca trebuie să studieze aprofundat și să înțeleagă posibilitățile și necesitățile clientului, sfera și piețele pe activează;
Banca trebuie să fie încredințată că creditul poate fi rambursat în termenele stabilite;
Banca trebuie să fie încredințată că nu va suporta mari pierderi, în caz de nerambursare de către client a obligațiunilor sale;
Banca trebuie să fie totalmente încredințată în împrumutător.
Inclusiv pentru menținerea portofoliului de credit balansat conform structurii sale preventiv stabilite și pentru minimizarea riscului se propune:
Clientul să participe și el cu o parte din capitalul său la afacerea ce urmează a fi creditată;
Garantarea creditului cu bunuri imobile care să îndeplinească condițiile avantajoase pentru bancă
să fie amplasate aceste bunuri în zone de interes pentru cît mai mulți potențiali cumpărători;
să fie ușor vandabile , adică să permită băncii vînzarea rapidă a bunurilor puse ca garanție la un preț cît mai apropiat de valoarea acceptată ca garanție, în situația de nerambursare de către client a creditului contractat și a dobînzilor aferente acestuia;
să fie asigurate aceste bunuri la societăți de asigurare autorizate și agreate de banca care a acordat creditul solicitat de client;
cel care a garantat creditul cu bunul său să aibă deplină capacitate de exercițiu asupra acestuia;
garanția depusă să fie evaluată în prealabil de experți agreați de bancă
Păstrarea de către clientul care are calitatea de împrumutat și conservarea de către acesta a bunurilor depuse drept gaj, cu interdicția de înstrăinare a lor pînă în momentul dispariției oricărei obligații acestuia față de bancă;
Asigurarea de către clientul împrumutat atît a bunurilor mobile cît și celor imobile pe toată perioada contractului de credit.
Astfel se urmărește care este riscul, probabilitatea pierderii din operațiunea de creditare de către bancă și conform acesteia, conform evaluării „calității” clientului, va determina și „calitatea” portofoliului de credit, structura acestuia și cu mărimea suficientă a rezervelor pentru acoperirea pierderilor la creditele stipulate în portofoliul de credite.
Astfel se necesită ca în scopul acoperirii pierderilor din operațiunile de creditare, acoperirii pierderilor cauzate băncii de creditele neperformante, băncii trebuie să-și formeze fondul de risc. În acest scop băncile, în mod obligatoriu, clasifică toate creditele din portofoliul său în cinci categorii, și conform categoriei, banca rezervă mijloacele bănești în scopul formării fondului de risc, după cum urmează:
1. Împrumut de categoria „A” – se referă la categoria creditelor standard, mărimea rezervată a acestor credite este de 2%. Acestea sunt credite la termen și sunt respectate toate condițiile contractului de credit.
2. Împrumut de categoria „B” – se referă la creditele supravegheate, mărimea rezervată a creditelor supravegheate este de 5%. Aceste credite necesită o atenție deosebită din partea conducerii băncii, deoarece în lipsa soluționării acestor probleme apare riscul de creditare, respectiv se micșorează probabilitatea privind rambursarea creditului și apare posibilitatea obținerii unei pierderi în viitor.
3. Împrumut de categoria „C” – se referă la creditele substandard, mărimea rezervei cărora trebuie să constituie 30%. Aceste credite se caracterizează printr-un grad sporit de risc legat de situația nefavorabilă a debitorului. Există o mare probabilitate că banca va suporta pierderi aferente acestor credite.
4. Împrumut de categoria „D” – se referă la creditele dubioase, mărimea fondului de risc necesită a fi de 75%. Sunt considerate creditele problematice acele, care pun la îndoială și scad probabilitatea rambursării creditului în volum deplin în baza circumstanțelor, condițiilor și a valorii de piață a garanției.
5. Împrumut de categoria „E” – se referă la creditele compromise, mărimea fondului de risc pentru aceste credite trebuie să fie de 100%, sunt acele credite care la momentul rambursării nu pot fi rambursate.
Putem menționa că aceasta este o condiție obligatorie pentru o bancă comercială, dar putem considera și o direcție de perfecționare a operațiunii de creditare, de minimizare a riscului acesteia. Astfel banca după ce a analizat clientul său de pe poziția „6 C” va include creditul acordat în ultimul din acele cinci categorii a portofoliului de credite.
Este o direcție foarte avantajoasă deoarece preventiv banca își va forma fondul său de risc în dependență de creditul acordat, mai cu exactitate în dependență de performanțele clientului care solicită creditul. Pot fi propuse și alte măsuri, direcții care vor caracteriza perfecționarea operațiunii de creditare și paralel cu aceasta se va micșora pierderile din operațiunile creditare:
verificarea operațiunilor din contul special de disponibil de credite, perceperea comisionului de neutralizare în cazul în care debitorul nu utilizează banii conform contractului de creditare;
perceperea unui comision de gestiune;
oprirea unei marje ca garanție din suma totală a creditului, și anume în limitele 3-5% din suma creditului. Deci putem considera că această garanție va asigura banca de rambursabilitatea creditelor;
verificarea zilnică a extraselor de cont ale debitorilor atît pentru contul de disponibil, dacă el există, cît și pentru contul de disponibil de credite;
verificarea regularității încasărilor și plăților din cont;
respectarea strictă a obiectului creditului, prevăzut în contractul de creditare;
verificarea periodică a documentelor contabile ale agentului debitor: balanța de verificare, bilanțul contabil, contul de profit și pierderi etc.;
în cazul unui credit acordat pentru investiții se va verifica evoluția obiectivului pe toate etapele realizări lui prin deplasarea la fața locului;
urmărirea felului în care clientul își achită obligațiile contractuale, respectiv plata dobînzii lunare și a tranșei de rambursare a creditului prevăzută în contract. În cazul în care debitorul nu achită aceste rate de bunăvoie, conform contractului de creditare, banca are dreptul să oprească automat sumele respective din contul de disponibil al clientului;
efectuarea de controale inopinate – se urmărește, în general, verificarea periodică a stării materiale a bunurilor gajate, ipotecate, a bilanțurilor trimestriale ale agenților creditați a indicatorilor de bonitate: lichiditate, rentabilitate, solvabilitate, a îndeplinirii scopului creditului, înscris în contractul de creditare;
în cazul nerambursării la scadență, sumele rămase restante se vor trece într-un cont special de credite nerambursate la scadență și pentru această sumă se va percepe o dobîndă majorată, care, de regulă, dobînda percepută la creditele acordate este de 22-23%. Astfel, prin perceperea unei dobînzi mai mari decît cea stipulată inițial în contractul de credit va constitui un avantaj pentru bancă și evident un dezavantaj pentru client. Dar, în schimb, clientul va ține cont de această condiție pentru a lua măsuri preventive de asigurare a rambursabilității creditului, pentru a nu fi supus condiției de majorare a dobînzii aferentă creditului acordat clientului;
urmărirea permanentă a poziției debitorului pe piață – prin calcularea indicatorilor: cifra de afaceri, profit net, număr de contracte. De asemenea se urmăresc și posibilitățile de extindere ale debitorului, solicitarea pe piață a produsului respectivului agent;
evoluția în organizarea și gestionarea activității;
efectuarea de analize periodice asupra patrimoniului;
situația materială a garanților.
Aceste sunt măsuri operative, și pentru desfășurarea normală a activității operative, este necesară existența unui sistem informațional adecvat, a unei discipline riguroase și funcționarea sistemului computerizat.
Dar pot fi luate și măsuri curative, și dacă în cazul în care în cadrul măsurilor operative banca constată neîndeplinirea obligațiilor contractuale, banca ara dreptul să întrerupă contractul de credit.
Întreruperea contractului de credit se poate face fie în momentul acordării lui, fie în cazul creditului acordat pe tranșe în momentul nerespectării de către client a clauzelor înscrise în contractul de credit. De asemenea, poate întrerupe acest contract banca în cazul în care activitatea agentului nu prosperă, ci dimpotrivă.
În cazul în care, și după avizare de către bancă, debitorul nu-și onorează datoriile la scadență banca recurge la măsuri extreme: execuția garanțiilor reale, prin scoaterea lor la licitație și încasarea contravalorii creditului, recuperarea sumelor de la garanți, bănci, persoane fizice sau juridice.
Și nu în ultimul rînd, o altă categorie de măsuri de perfecționare a operațiunii de creditare și de reducere a pierderilor din această operațiune reprezintă măsurile preventive. Măsurile preventive se iau cu scopul că banca nu trebuie să acorde credit pînă ce nu estimează posibilitatea recuperării la scadență sau în momentul cînd ea decide să-și retragă creditul în cadrul acestei estimări. Condiția primă și fundamentală este capacitatea de „producere” venituri de către solicitantul de credite. Cele mai dese măsuri preventive de asigurare a rambursabilității creditului sunt:
• originile și angajamentele legale ale întreprinzătorului;
• organizarea tehnică și administrativă a întreprinderii respective;
• raportul dintre consistența patrimoniului propriu și a celui străin, împrumutat;
• raporturile întreprinzătorului cu clienții și funcționarii săi;
• situația economică generală a sectorului în care acționează debitorul;
• perspectivele gestiunii întreprinzătorului;
• posibilitatea reducerii prețurilor ce-i revin pentru producția sa;
• criteriile adoptate pentru distribuirea profitului;
• contractele debitorului;
• garanții reale ale debitorului: imobilizare, mobilizare, situația patrimoniului.
Monitorizarea eficientă a creditelor. Această direcție constă în evaluarea situațiilor, determinarea problemelor, identificarea cauzelor care au condus la apariția lor, determinarea strategiilor interioare cu împrumutatul, determinarea măsurilor de realizare a lor în scopul asigurării rambursării creditului acordat și obținerea venitului de la operațiunea de creditare.
Existența personalului cu calificare înaltă. Strategia administrării cît mai performante a operațiunii de creditarea trebuie să se bazeze pe o structură integră, compusă din obligațiuni și funcții care coboară de la nivelul ierarhic superior în jos la nivelele operaționale inferioare.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Această lucrare, conform motivației cercetării, a obiectivelor propuse a fi îndeplinite și a rezultatelor obținute este focalizată în jurul unui element de maximă importanță în sistemul bancar contemporan, și anume analiza bonității clienților în procesul creditării, în contextul mecanismelor actuale ale economiei de piață, tratând riscul de credit ca pe o asumare conștientă a realității și încercând să găsească cele mai bune practici în vederea gestionării sale cu succes.
Analiza financiară presupune o analiză precisă a bonității agentului economic pe bază de indicatori de lichiditate, solvabilitate și de rentabilitate și se bazează pe informațiile financiare furnizate de client pe baza cărora instituțiile de credit urmăresc să identifice și să cuantifice riscul performanței clientului, riscul de lichiditate și riscul legat de structura capitalului și finanțare.
Riscul performanței clientului prezintă, vizibil, cea mai mare importanță pentru creditor deoarece se referă la posibilitatea ca debitorul să nu aibă un indice de performanță satisfăcător, respectiv să nu genereze profituri acceptabile care să-i asigure capacitatea proprie de finanțare, și implicit de rambursare a împrumuturilor contractate. Fundamental este de asemeni faptul că orice agent economic poate supraviețui pe perioade semnificative de timp cu profituri mici sau chiar cu pierderi, dar nu va supraviețui niciodată fără bani lichizi. Capacitatea de a plăti creditorii și de a onora obligațiile la scadență are o importanță deosebită, în lipsa acesteia, societățile îndreptându-se ineluctabill spre starea de incapacitate de plată, executare silită sau chiar faliment.
Deoarece situațiile financiare ale unui client nu reflectă o stare de fapt la un moment dat, fără a putea să prevadă viitorul în ceea ce privește afacerea, evaluarea riscului de credit și a bonității clientului nu trebuie să se oprească doar la analiza acestora. Prin urmare analiza nefinanciară vine ca o confirmare a rezultatelor obținute din analiza financiară, în vederea formării unei imagini despre un viitor debitor prin surprinderea unor aspect diferite de cele financiar contabile. În acest sens se impune o analiză asupra calității managementului și a acționariatului, respectiv a abilității și a experienței în conducerea unei afaceri, dar și a recunoașterii și a prestigiului în mediul de afaceri național și internațional.
O altă modalitate de analiză este aceea că orice instituție de credit poate contacta și alte bănci pentru a afla ce experiențe au avut la rândul lor cu clientul respectiv, poate afla dacă plățile au fost efectuate la scadență, dacă soldurile disponibilităților și depozitelor au fost mari, dacă au existat întârzieri la plată și cât de mari au fost acestea.
În realitate, importanța acordată de instituțiile de credit criteriilor cantitative și calitative de apreciere a bonității potențialilor debitori este diferită. Unele dintre acestea pun accentul mai mult pe factorii cantitativi, calculând si tinînd seama de un număr mai mare de indicatori economico –financiari de apreciere a performanțelor clientului, luând în considerare chiar și tendința de evoluție a acestora față de perioada precedentă. Altele, acordă o importanță mai mare factorilor calitativi, care deși preliminar tind să ofere o apreciere mai subiectivă și astfel mi puțin de luat în seamă, în esență asigură practic o cunoaștere mai în detaliu a caracteristicilor clientului ce nu pot fi cuantificate valoric sau procentual.
Cercetările efectuate au condus la formularea următoarelor concluzii și recomandări:
Concluziile denotă următorul conținut:
În practica economică, evaluarea credibilității este privită ca o activitate de estimare posibilității clientului bancar de a face față achitării creditului de care va beneficia în viitor, sint analizate toate laturile: financiare, nefinanciare.Analiza respective duce la micșorarea riscului de creditare.
Acordarea creditelor este una din funcțiile principale ale băncii comerciale și de aceea decizia bancară de a acorda un credit trebuie susținută de capacitatea de rambursare prezentă și viitoare a clientului. În acest context este foarte important pentru bancă să obțină cît mai multe informații despre potențialul client.
Analiza aspectelor nefinanciare este o activitate foarte importantă în evaluarea poziției agenților economici vizînd credibilitatea clienților, marcată, în primul rînd de calitățile morale și profesionale ale managerilor societăților solicitante de credite, ale principalilor asociați, parteneri și colaboratori ai societății. În al doilea rînd, vizează calitatea activității desfașurate de agenții economici și îndeplinirea obligațiilor generate de relațiile cu partenerii de afaceri.
Evaluarea întreprinderii reprezintă o consecutivitate de etape însoțite de metode și tehnici specifice utilizate de evaluator pentru estimarea valorii acesteia. În majoritatea cazurilor, procesul evaluării constă în următoarele etape succesive: definirea misiunii de evaluare; elaborarea planului de evaluare; întocmirea contractului de evaluare; culegerea și analiza datelor; analiza celei mai bune și eficiente utilizări; aplicarea metodelor de evaluare; reconcilierea valorilor și estimarea valorii.
Corectitudinea politicii de creditare poate fi atinsă prin selecția unor credite cu o probabilitate maximă de rambursare, astfel, încât să fie respectat principiul garantării creditelor prin gajarea bunurilor patrimoniale. Pentru aceasta, evaluarea garanției trebuie să fie realistă, în funcție de funcționalitatea și condițiile pieței pe care bunurile pot fi valorificate.
În scopul diminuării riscului creditar, o deosebită atenție trebuie acordată calității portofoliului creditar și în special creditelor cu probabilități de nerambursare, care presupun riscuri majore, ceea ce necesită acțiuni și cheltuieli suplimentare privind diminuarea lor. Deși legislația în vigoare a Republicii Moldova prevede unele acțiuni de reducere a riscului creditar, acestea nu soluționează, într-o măsură dorită de finanțatori, problema în cauză. De cele mai multe ori, băncile comerciale își gestionează riscurile de sine stătător prin regulamente interne, elaborate în cadrul managementului bancar, luând în considerare principiul prudenței bancare. Printre astfel de acțiuni pot fi evidențiate și cele de recuperare a creditului, care nu întotdeauna sunt eficiente în privința reducerii mărimii creditelor neperformante în portofoliul creditar al băncilor comerciale, deoarece există un șir de factori care nu pot fi controlați de către bănci.
Un loc primordial în procesul de determinare a credibilității unităților economice revine indicatorilor (coeficienților) economico-financiari. În prezent, în sistemul bancar al Republicii Moldova, nu este elaborat un sistem unic de indicatori și o metodologie unică de estimare a mărimilor acestora. De cele mai multe ori sistemul de indicatori al băncilor comerciale include asemenea grupe, ca: indicatorii de lichiditate, de rentabilitate, de structură și eficiență a activelor și pasivelor bilanțiere, adesea fiind trecute cu vederea astfel de aspecte, precum capacitatea productivă, segmentele de piață și posibilitatea de a obține venituri viitoare, periodicitatea activității, caracterul producției fabricate, etc. Cele menționate impun revederea sistemului de indicatori utilizați în evaluarea stării economico-financiare a unităților economice.
Pentru estimarea valorii juste (de piață) a unităților economice constituite ca garanții la creditele bancare (sau activelor acestora), în practica bancară internațională, se utilizează mai multe metode de evaluare în conformitate cu Standardele Internaționale și Standardele Europene de Evaluare unanim acceptate, astfel obținându-se mărimi apropiate ale valorii garanțiilor.
Recomandări:
Aplicarea corectă a principiilor de evaluare în activitatea de evaluare ar contribui la eficientizarea procesului de organizare a activității de evaluare și la estimarea corectă a valorii bunurilor și întreprinderilor. Pentru aceasta, este necesar de a verifica și perfecționa cadrul activității de evaluare prin preluarea experienței internaționale privind crearea și funcționarea asociațiilor (organizațiilor) de evaluare, prin promovarea standardelor evaluării stabilite de organizațiile internaționale de evaluatori.
În vederea desfășurării mai ample și mai eficiente a activității de evaluare a credibilității solicitantului de credit în Republica Moldova, dezvoltării, în continuare, a cadrului evaluării, este necesară conlucrarea tuturor organizațiilor de evaluare din țară pe principiul transparenței și mai puțin pe cel al concurenței.
Elaborarea Standardelor Naționale de Evaluare, de către organizațiile de evaluare autohtone și / sau utilizarea mai amplă a Standardelor Internaționale de Evaluare, va conduce la interpretarea mai precisă a conceptelor teoretice și aplicarea corectă a metodelor și tehnicilor de evaluare, organizarea și desfășurarea în bune condiții a procesului de evaluare.
În conformitate cu cerințele Acordului Basel-III, sunt necesare alegerea sistemului potrivit de supraveghere bancară și monitorizare a riscurilor și revederea problemei suficienței capitalului în funcție de gradul de risc.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Gestiunea în ansamblu a activelor și pasivelor permite Băncii de ași proteja depozitele și creditele de influența variației clientului de activitate precum și acumularea resurselor necesare pentru formarea portofoliului de active ale Băncii.
Esența gestiunii activelor și pasivelor constă în formarea strategiei și efectuarea unor măsuri care aduc structura bilanțului Băncii în corespundere cu programele de strategie. De obicei scopul principal al gestiunii activelor și pasivelor constă în maximizarea sau cel puțin stabilizarea marjei profitului la un nivel acceptabil al riscului.
Putem afirma că o economie puternică, stabilă și viabilă duce automat la existența unui sistem bancar solid și performant. În urma cercetării aspectelor teoretice, metodologice și practice putem concluziona următoarele:
Optimizarea activității bancare prin corelarea activelor și pasivelor presupune o valorificare superioară a resurselor mobilizate de bancă prin angajarea unor operațiuni active generatoare de profit.
Din punct de vedere al costurilor creditului – nivelul dobânzilor practicate constituie un criteriu important de corelare a operațiunilor active cu cele pasive.
Mobilizarea pe un termen anumit a mijloacelor bănești temporar disponibile de la persoanele fizice și juridice îi permite băncii să folosească aceste mijoace pentru creditarea agenților economici.
Riscul de insolvabilitate al creditorului este esențial în activitatea bancară deoarece principala funcție a unei bănci o reprezintă acordarea de credite.
Fiind mai ușor să prevenim decât să vindecăm, pentru minimizarea expunerii la risc, de aceea cea mai importantă etapă a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare.
Este de menționat faptul că fiecare bancă își stabilește separat structura activelor sale sub influența mai multor factori: legislația în vigoare, structura și starea pieței monetare, structura și starea pieței de capital, structura masei monetare, sistemul economic din țară, dimensiunea și structura organizatorică a băncii.
Creditarea businessului, pentru inițierea afacerilor, este problematică, din care cauză creditele contractate de la bănci, deseori, au destinație diferită decât cea specificată. Iar faptul că multe întreprinderi funcționează în economia tenebră reduce transparența sistemului de creditare, fiind o piedică în dezvoltarea și eficiența acestuia.
Conducerea BC "Moldova-Agroindbank" S.A. permanent a monitorizat nivelul de lichiditate și solvabilitate, au fost utilizate politici flexibile de gestiune a activelor și pasivelor sau întreprins măsuri pentru prevenirea sau diminuarea riscurilor la care este supusă activitatea bancară.
Liniа depozitelor BС "Moldova-Agroindconbank" S.А. este exсepționаlă pe piаțа bаnсаră, аtît din punсt de vedere а gаmei de produse, сît și а сondițiilor аvаntаjoаse pe саre асeаstа trаdiționаl le oferă.
Bаnса а аsigurаt o саlitаte bună а portofoliului său аtât prin асordаreа de сredite de саlitаte înаltă, сât și prin rаmbursаreа сreditelor neperformаnte în sсopul menținerii profitаbilității înаlte саre reprezintă obieсtivele primordiаle аle bănсii în domeniul сreditării.
Riscul este o realitate care a însoțit societatea umană pe tot parcursul dezvoltării sale, reprezentând una dintre cele mai mari provocări datorită prezentei lui în foarte multe domenii de activitate. Orice activitate umană comportă un risc. Faptul că trăim într-o lume nesigură este un fapt sigur.
Managementul riscurilor este unul din mijloacele importante prin care se realizează obiectivele, deoarece urmărește gestiunea amenințărilor ce ar putea avea impact negativ asupra băncii comerciale.
Reieșind din concluziile menționate putem să propunem un șir de recomandări specifice problemelor analizate:
Corelarea activelor cu pasivele, confruntarea resurselor cu plasamentele trebuie să se facă ținând cont de durata de angajare, respectiv de ajungere la scadență a creanțelor.
Pentru a avea condiții de lichiditate, o bancă trebuie să-și asigure echilibrarea nu numai pe ansamblul bilanțului, ci și pe fiecare segment de maturizare.
Nivelul depozitelor trebuie corelat cu posibilitățile privind plasamentele profitabile și oportunitățile de investiții, precum și cu situația economică a țării.
Pentru atragerea clienților noi pot fi utilizate: reclama în mijloacele de mass-medie, buclete amplasate în rețeaua de filiale ale băncii și reprezentanțele lor, etc. Este necesară diversificarea cît mai mare a băncilor, serviciilor și produselor lor.
Portofoliul de active al fiecărei bănci trebuie bine gestionat și monitorizat în scopul minimizării riscurilor posibile și maximizării efectului economic scontat.
Mаnаgеmеntul аctivеlоr și pаsivеlоr еstе un prоcеs cе implică gеstiоnаrеа еxpunеrii rаtеlоr dе dоbîndă cа urmаrе а dinаmicii nаturаl а piеțеi. În vеdеrеа unеi gеstiunii cоrеspunzătоаrе а riscului dе rаtа а dоbânzii еstе nеcеsаră idеntificаrеа fаctоrilоr cаrе influеnțеаză vеnitul nеt din dоbânzi.
În scopul minimizării expunerii la risc, optimizării proceselor business și al perfecționării calității serviciilor prestate, BС "Moldova-Agroindаnk" S.А. dezvoltă în permanență sistemul de control intern și cel de gestiune a riscurilor antrenând în activitatea respectivă întreaga structură organizațională de la nivelurile superioare la subdiviziunile structural.
Extinderea spectrului de servicii: implementarea noilor forme de creditare, factoring internațional, produse de tezaur, implementarea noilor mijloace pentru atragerea resurselor clientilor cit si imbunatatirea calitatii serviciilor in scopul satisfacerii necesitatilor clientilor, indreptate in ultima instanta spre maximizarea profitului bancii;
Situаțiа idеаlă аr fi cа fiеcărеi cаtеgоrii dе аctivе să-i cоrеspundă un pаsiv cu аcеlеаși cаrаctеristici din punct dе vеdеrе аl vаlоrii, vоlаtilității și durаtеi. Аcеаstă situаțiе în mоd rеаl nu еxistă, în schimb sе pоаtе crеа printr-о cоrеlаrе а rеsursеlоr și plаsаmеntеlоr băncii.
Nevoile prezente și viitoare ale clientului pentru a-i oferi pachetul de produse care să-i satisfacă aceste nevoi. De tactul, profesionalismul și calitatea de „bun vânzător” a personalului din front office depinde în mare măsură gradul de satisfacție cu care clientul pleacă de la bancă.
BIBLIOGRAFIE
Legea RM Nr. 202 din 06.10.2017 privind activitatea băncilor. In: Monitorul Oficial al RM, Nr. 434-439 din15.12.2017.
Legea RM nr. 548-XIII din 21 iulie 1995 ”Cu privire la Banca Națională a Moldovei”, republicată. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300.
Regulamentul BNM nr.153 din 25 decembrie 1997 ”Cu privire la activitatea de creditare a băncilor comerciale RM” In: Monitorul Oficial al RM nr. 8/24 din 30.01.1998.
Regulamentul privind condițiile de acordare rezidenților a creditelor în valută străină de către băncile licențiate, aprobat prin HCA al BNM nr. 16 din 22.01.2009. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-48 din 03.03.2009
Regulament privind cerințe minime pentru Sistemele Informaționale și de Comunicare ale băncilor, aprobat prin HCE al BNM nr.47 din 14 martie 2018
Regulamentul privind cadrul de administrare a activității băncii aprobat prin HCE al BNM nr.146 din 7 iunie 2017. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 201-213 art.1183 din 23.06.17.
Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, aprobat prin nr.141 din 24.05.2017. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.190-200 art.1163 din 16.06.17.
BASNO C., DARDAC N. Operațiuni bancare, București, Editura Tehnică și Pedagogică, 2006, 248 p.
BOJAN, I. Sistem-expert pentru evaluarea întreprinderii. București: ASE, 2000.152 p.
BĂNCILĂ, N. Evaluarea financiară a întreprinderii. Curs universitar pentru studenții facultăților de economie și finanțe. – Chișinău: Editura ASEM, 2005, p 247.
DRAGOMIRESCU, H., Neagu G., Sisteme metodice și tehnici manageriale, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1990, 501 p.
GAFTONIUC, S. Practici bancare internaționale, Editura Economică, București, 2013, 122 p.
GHIȚU, M., EREBINOS, M. Cum să obții un credit/împrumut de la instituțiile bancare și nebancare din Republica Moldova,Bizpro-Moldova, Chișinău,2003, p. 68-69.
GRIGORIȚĂ C. Activitate Bancară, Chișinău, ASEM, 2004.-424 p. ISBN 9975-79-256-1.
HARTULARI, C.; PĂUN, M.; PĂUN, R.M. Analiza, diagnoza și modelarea sistemelor financiar- bancare, București: Editura ASE, 2005, 224 p.
IONESCU, I. Băncile și operațiunile bancare. – București, Ed. Economică, 1996, 250 p. ISBN 9739198546.
MAYER, Th. Banii, activitatea bancară și economia. – București: Editura Didactică și Pedagogică, 2003. – 590 p.
MĂRGINEANU, D. Securitatea financiară – componentă principală a securității economice a băncilor, în Studia Universitatis, 2010, nr.7 (37), p. 184 – 187.
MISHKIN, F. The economics of money, banking, and financial markets, 5th Edition, Columbia University. – USA, Addison-Wesley, 2014, 241 p.
NIȚU, I. Principii ale profitabilității băncii. – București, Ed. Expert, 2002, 247 p. ISBN 973-8177-53-7.
PATRAȘ, M. Reforma monetară și politică bancară, Republica Moldova: dimensiunile reformelor, Chișinău, Editura Pontos, 2012, 343 p.
PREDESCU, I. Activitatea bancară între performanță și risc. Ed. Expert, București. 2005, 208 p. ISBN 973-618-052-2.
ROTARU, C., Managementul performanței bancare, București, Editura Expert, 2001. – 158 p. ISBN 973-8177-02-1.
ROXIN, L. Gestiunea riscurilor bancare, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2008, 257 p.
SENCHAGOV, V. Economic security: Production – Finance – Banks, Finstatinform. 1998, p. 1 – 5.
TRENCA, I. Coordonate ale activității băncilor comerciale în contextual mondializării sectorului financiar-bancar. Revista Finanțe, provocările viitorului. nr.1/2002. Editura Universitaria Craiova, 2002, p.56-65.
TRENCA, I. Metode și tehnici bancare, Ed. A 2-a. Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2006 (pp15 – 20, 23- 42, 48-58).
TRENCA, I., SILVIU, C. Model de business bancar în contextul integrării europene. Casa cărții de știință Cluj-Napoca, 2013, 289 p.
ȚURCAN, O., Administrarea fiabilității BC în sist managerial – Teză pentru conferirea grad. șt. de dr. hab. – Chișinău 1998.
http://bis.org/ [Accesat 15.03.2019]
http://bnm.md/ [Accesat 29.04.2019]
http://lex.justice.md/ [Accesat 18.04.2019]
http://www.reuters.com/ [Accesat 19.04.2019]
http://www.bloomberg.com/ [Accesat 07.05.2019]
ANEXE
BIBLIOGRAFIE:
Legea RM nr.548-XIII din 21 iulie “Cu privire la Banca Națională a Moldovei”, 1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-57 din 12 octombrie 1995(cu modificările ulterioare)
Legea RM nr.550-XIII din 21 iulie 1995 “Instituțiilor financiare” // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1/2 din 1 ianuarie 1996 (cu modificările ulterioare);
Legea privind activitatea băncilor, nr. 202 din 06.10.2017. MO al R. Moldova nr. 434-439 art. 727 din 15.12.2017
Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, (redacția nouă), Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.269 din 17.10. 2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.130 din 26.10.2001 (cu modificările ulterioare);
Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii, Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.249 din 22.09.1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 109-111 din 07.10.1999 (cu modificările ulterioare);
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.32 din 08.08.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64-65 din 02.10.1997;
Legea Republicii Moldova cu privire la fondurile de investiții, nr.1204-xiii din 05.06.97. //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.45 din 10.07.1997. (cu modificările și completările ulterioare)
Legea Republicii Moldova privind Comisia Națională a Pieței Financiare nr.192-XIV din 12.11.98. //Monitorul Oficial al RM nr. 22-23 din 04.03.1999 (cu modificările și completările ulterioare)
Regulamentul BNM cu privire la modul de formare și menținere a rezervelor obligatorii de către băncile comerciale ale Republicii Moldova nr.5/08 din 26.12.1996. (cu modificările și completările ulterioare)
Regulamentul BNM privind reglementare valutară pe teritoriul RM din 13.01.1994(cu completările și modificările ulterioare), Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.54-55/161 din 18.06.1998;
Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I. Managementul riscului bancar, Editura Economică, București, 2010. – 252 p.
Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă. Credit. Bănci, București: Editura Didactică și Pedagogică, R. A., 2003. – 374 p
Berea A., Strategie bancară. – București, Expert, 2001. – 177 p
Bogdan, Ioan, Tratat de management financiar-bancar. – București: Editura Economică, 2002 – 920 p.
Capraru B. Activitatea bancară – sisteme, operațiuni și practici. București: Editura C.H. Beck, 2010. – 304 p.
Caraganciu A., Iliadi Gh., Monedă și credit: (manual). – Chișinau: Editura A.S.E.M., 2004.– 249 p.
Cociug Victoria. Operațiuni bancare: concepte, scheme, aplicații. Chișinău, 2006
Coman, F. Activitatea bancară. Profit și performanță. – București: Lumina Lex, 2000. – 208p
Dardac, N.; Vascu, T. Monedă și credit. București: Editura ASE, 2002 -290p
Dedu V. Gestiunea bancară. – București, Editura Didactică și pedagogică, 1999. – 352 p.
Dicova Irina, Oboroc Iurie. Asigurarea depozitelor – condiție necesară fiabilității băncii. – B: Ed. Economică, 1998
Elena Violeta, Dragomis-Dragoi/ Managementul performantelor bancare/Tirgoveste 2007 -400 p
Grigoriță C., Activitate bancară, ed.a III-a Cartier, Chișinău, 2005. – 418 p
Kirițescu, C.; Dobrescu, E. Moneda: mică enciclopedie. București: Editura Enciclopedică, 1998. -400 p
Mayer Th. Banii, activitatea bancară și economia. – București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993. – 590 p.
Mătase , Ovidiu. Operațiuni bancare. București: Editura Polirom, 2008. -85 p.
Mihai Ilie. Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Editura Expert, București 2003
Nițu I. Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucuresti, 2000. – 256 p.
Postolache V. (2016), Implicarea operațiunilor cu derivatele financiare asupra performanțelor bancare, Autoreferatul tezei de doctor.
Rotaru C. Managementul performanței bancare. – București: Editura Expert, 2001. – 246 p.
Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare, București,Editura Economică, 2007. – 178 p.
Socol A., Tehnica bancară, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2006. – 125 p.
Starițîn L., Sistemul bancar al Republicii Moldova: condiții de restructurare și principalele direcții de dezvoltare. – Chișinău, 2001. – 48 p.
Stoica Mаricicа, Gеstiunеа Bаncаrа, Bucurеsti 2002,p.136
Teleucă Aliona. Managementul operațiunilor de creditare. Nr.9, Chișinău, 2005-250 p
Tudorache Dumitru, Monedă, Bănci, Credit. – București, Editura Sylvi, 2005. .– 135 p.
Turcu Ion „Operațiuni și contracte bancare”, Editura Luminalex, București, 1997- 75 p.
Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Monedă și credit, – Iași, Editura Ankarom, 2003. – 158 p.
www.bnm.md
www.maib.md
Anexa 1
Etapele procesului de acordare a creditului bancar.
I II III
Sursa: elaborat de autor în baza: C. Grigoriță, Activitatea bancară Ediția a III-a Chișinău 2005
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Anexa 8
DECLARAȚIA
pe propria răspundere
Subsemnata Gîncu Valentina declar pe proprie răspundere că lucrarea cu tema Bonitatea clientului ca condiție principală a rambursabilității creditului este rezultatul muncii mele, pe baza propriilor cercetări și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie.
Data_____________ Semnătura_____________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: BONITATEA CLIENTULUI CA CONDIȚIE PRINCIPALĂ A RAMBURSABILITĂȚII [310877] (ID: 310877)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.