BONITATEA CLIENȚILOR ȘI IMPLICAȚIILE EI ÎN PROCESUL CREDITĂRII CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC Prof. Univ. Dr. T EODOR ROȘCA DOCTORAND IOAN BICA CLUJ -NAPOCA… [619558]
UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SI GESTIUNEA AFACERILOR
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
BONITATEA CLIENȚILOR ȘI IMPLICAȚIILE
EI ÎN PROCESUL CREDITĂRII
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Prof. Univ. Dr. T EODOR ROȘCA DOCTORAND: [anonimizat]
2009
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………… .1
CAP. 1 BONITATEA CLIENTULUI CREDITAT -OBIECTIV CENTRAL AL
ANALIZEI DOCUMENTAȚ IEI DE CREDIT……………………….. ………………………… 3
CAP. 2. METODE BANCARE UTILIZATE ÎN EVALUAREA BONITĂȚ II
CLIE NȚILOR…………………………………………………………………….. …………………………..9
CAP. 3 . IMPORTANȚA EVALUĂ RII BONITĂȚII CLIENTULUI CREDITAT ÎN
MANAGEMENT UL RISCULUI DE CREDITARE. CERINȚ ELE
ACORDULUI BASEL II……………………………………………………. ……………………… ….17
CAP.4 GESTIUNEA PORTOFOLIULUI D E CREDITE AFLATE IN DIFICULTATE.
IMPLICAȚIILE BONITĂȚII CLIENȚILOR.CREDITAȚ I………………… …………. 24
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………… …………………….. 34
REFERINȚ E BIBLIOGRAFI CE………………………………………………………………. ……………. ….38
CUVINTE CHEIE : bonitatea clientului , indicatori de bonitate, documentație
de credit, credit scoring, rating corporativ, guvernanță corporatistă, autoritatea de supraveghere,
portofoliu de credite, rezerve minime oblig atorii, provizioane specifice de risc, serviciul
datoriei, inițiere de proceduri judiciare, arierate de plăți, performanțe economico -financiare, risc
de faliment, risc de credit, indicatori cantitativi, indicatori calitativi, analiză SWOT, lichiditat e,
solvabilitate, grad de îndatorare, capacitate de finanțare, punct critic, prag de rentabilitate,
valoare de goodwil, scoruri de tip ,,A ”, semnale non -financiare, func ții scor, EBITDA, ROA,
ROE, fond de rulment, necesar de fond de rulment, credite neperformant e, rating al garanțiilor,
trezoreria intreprinderii, CRB, CIP, interdicția bancară.
1
INTRODUCERE
Întrucât activitatea de creditare ocupă rolul primordial în orice instituție bancară se
impune necesitatea stu diului și analizei sale prin parcurgerea unor trepte atât la nivel
microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. Parcurgerea temei, care vizează riscurile în
activitatea bancară în general, și în cea de creditare în special, devine cu atât mai interesantă cu
cât modul de abordare al acestora la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene tinde spre
un numitor comun, și anume Acordul Basel II.
Pornind de la aceste premise, am considerat deosebit de importantă alegerea unei teme
de cercetare ce vizează risc urile în activitatea de creditare, punând accent pe analiza bonității
clienților atât în cadrul deciziei de creditare în vederea asumării riscului de credit, cât și în
determinarea performanțelor financiar -bancare, definind totodată relația risc – performa nță în
activitatea bancară.
Dată fiind complexitatea riscurilor existente în activitatea bancară în general, și a
riscului de credit în special, bonitatea clienților reprezintă un domeniu deosebit de important,
de cercetare și aplicare, ținând seama și d e stadiul actual de dezvoltare a sistemului bancar
românesc și de încercările de aliniere a acestuia la cerințele impuse de Uniunea Europeană
materializate în prevederile Acordului Basel II.
Obiectivele temei de cercetare , expuse în lucrarea de față, sunt orientate îndeosebi spre:
– prezentarea metodelor, tehnicilor și procedeelor c are permit aprecierea situației
financiare și a performanțelor unei întreprinderi;
– prezentarea sistemului de indicatori ai bonității financiare a societățil or comerciale;
– metodele bancare de analiză a riscului de faliment ;
– metode nefinanciare de analiză a riscului de faliment ;
– funcții scor de determinare a bonității clienților;
– locul și rolul indicatorilor calitativi în aprecierea bonității c lienților;
– implicațiile arieratelor asupra bonității clienților;
– valorificarea informațiilor contabile în activitatea d e creditare prin prisma evaluării
bonității solicitanților de credite;
– formularea unor soluții posibile pentru creșterea obie ctivităț ii sistemelor de apreciere
a bonității , utilizate de instituțiile de credit în vederea asumării conștiente a riscurilor;
– poziționarea României în raport cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene în ceea
ce privește modul de abordare a riscurilor în ac tivitatea bancară;
Obiectivele menționate mai sus reflectă faptul că lucrarea este o cercetare
interdisciplinară axată pe un element fundamental de maximă actualitate ce
caracterizează activitatea bancară, și anume: riscul, scopul său fiind, în esență, ace la de a
evidenția rolul și importanța bonității clienților în managementul riscului de creditare.
Studii în ceea ce privește bonitatea clienților în managementul riscului de creditare se
regăsesc în lucrări precum: “ Moned ă și credit” de T. Roșca, “Metode și tehnici bancare” de I.
Trenca, “Gestiunea riscurilor bancare” de L. Roxin, “Management bancar” de M. Stoica,
“Tehnica și managementul operațiunilor bancare” de I Mihai sau “Managementul riscului
bancar” de I. Nițu.
Studiile de caz pleacă de la situațiil e financiare, respectiv bilanțul și contul de profit și
pierdere al unei societăți comerciale, și încearcă să transpună aceste elemente în sistemele
de analiză a bonității solicitanților de credit ale celor trei societăți bancare cu scopul de a
identifica preferința pentru risc sau aversiunea față de risc a acestora reflectată practic
de gradul de permisivitate al normelor lor de creditare. Aceste studii de caz cuprind practic
o analiză de indicatori economico -financiari, dar și o apreciere a laturii calita tive a societății în
2
discuție, materializată practic în încadrarea viitorului debitor în una din categoriile de
performanță financiară reglementate (de la A până la E). Pe baza analizei fiecărui set de
indicatori cantitativi și calitativi, și a comparațiil or făcute între sistemele de evaluare utilizate
de cele trei instituții de credit, acestea vor putea fi clasificate în ordine crescătoare în funcție de
preferința pentru risc , desprinzându -se totodată o serie de concluzii . În urma acestor studii și a
concluziilor desprinse prin prezenta lucrare se încercă totodată și propunerea elaborării de către
instituțiile de credit a unui sistem de indicatori calitativi comensurabili care să includă
elemente de evaluat precum vechimea agentului economic în segmentul d e activitate respectiv,
experiența și vechimea acționariatului și a managementului, istoricul relației de creditare și al
datoriilor către stat, gradul de tehnologizare exprimat prin vechimea echipamentelor în dotare
etc. Printr -un astfel de sistem chiar d acă nu s -ar putea elimina integral, cel puțin s -ar diminua
caracterul subiectiv specific acestor indicatori calitativi, conferindu -i-se astfel o credibilitate
mult mai realistă întregului mod de analiză a bonității solicitanților de credite.
În prezent, pe plan internațional, responsabilitatea privind menținerea sub control a
riscurilor activității băncilor pe piețele financiare a fost redefinită ca un parteneriat între
instituțiile de reglementare și cei ce acționează efectiv pe aceste piețe. De asemenea, în ultimii
ani a apărut conceptul de guvernanță corporatistă care joacă un rol primordial în evaluarea și
diminuarea riscurilor financiare printr -o gestionare eficientă a acestora în condițiile unui
parteneriat cu roluri precise în evitarea, diminuarea și administrarea acestor riscuri. Acest
parteneriat este format din instituțiile de reglementare și supraveghere, acționarii băncilor,
consiliul de administrație, managementul executiv, auditul intern, auditul extern și clienții
băncii.
3
CAP . I.
BONITATEA CLIENTULUI CREDITAT -OBIECTIV CENTRAL AL ANALIZEI
DOCUMENTAȚ IEI DE CREDIT
Analiza economico -financiară are numeroase aplicaț ii practice, vizând o gamă largă de
utilizatori, standingul financiar, diagnosticul financiar constituind modalități tehnice de
determinare a bonității clientului în procesul creditării.
La baza analizelor mai sus menționate se află un suport informațional1 menit să
contribuie la o analiză diagnostic de ansamblu.Din cadrul acestui suport informațional putem
aminti:
A.Do cumente statutare ;
B.Documente financiare;
C.Alte informații;
D.Plan al afacerii;
Alte documente pentru analiza investițiilor .
O etapă extrem de importantă pentru efectuarea analizei bonității clienților, o constituie
verificarea prealabilă a documentel or prezentate de solicitant, pentru a proba legalitatea
acestora și a constitui o platformă de plecare în aprecierea bonității clientului și apoi, în
negocierea termenilor în care urmează a se efectua creditarea.
Bonitatea clienților este o stare de încred ere și arată calitatea activității desfășurată de
clienți într -o perioad ă precedentă, în prezent, dar mai ales în perspectivă, apreciată ca urmare a
efectuării de către bănci a unei analize temeinice , atât de natură economico -financiară, cât și
de natură nefinanciară.
Performanțele financiare re flectă potențialul economic și soliditatea financiară a unei entități
economice, obținută în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi (indicatori
economico -financiari calculați pe baza datelor din situaț iile financiare anuale și periodice), și
calitativi.
În proc esul creditării conform Regulamentului B.N.R. nr.3/20092, factorii cantitativi se
vor referi în principal la următorii indicatori: de lichiditate, de solvabilitate, de profitabilitate , și
de risc, inclusiv riscul valutar, iar factorii calitativi se vor referi cel puțin la aspecte legate de
modul de administrare a entității economice, de calitatea acționariatului, de garanțiile primite
(altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea expu nerii față de debitor), de condițiile de
piață în care aceasta își desfășoară activitatea.
Cunoașterea activității desfășurate de client3 în perioada anterioară, precum și a
prevederilor pentru viitor, dau posibilitatea băncii, pe de o parte să ofer e acestuia serviciile și
produsele bancare adecvate, iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea și prevenirea
1 M. Bătrâncea, L. Bătrâncea -Standing Financiar -bancar, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2006,
pag. 10 -12
2 Regulament BNR nr.3/2009 – M.O. 200/2009
3 Clara Ursuleac – Riscul în activitatea de creditare a agenți lor economici – BCR, 2003 pag.5
4
riscului în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor. În consecință, în vederea
protejării fondurilor proprii și a celor atrase, banca are datoria de a -și selecționa judicios clienții,
deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt acordate creditele. Garanția cea mai
de preț pentru bancă trebuie să fie bonitatea clienților și nu garanțiile materiale.
Cel mai fr ecvent sunt calcula ți și utilizaț i următorii indicatori de bonitate4:
active curente
rata curentă a lichidității = x 100
pasive curente
prof it de exploatare
marja de exploatare = x 100
cifra de afaceri
profit net
marja netă = x 100
cifra de afaceri
capitaluri împrumutate (atrase)
grad de îndatorare = x 100
active total
cifra de afaceri
rotația activelor curente =
active curente (salarii medii)
costuri de exploatare af. cifrei de afaceri
rotația stocurilo r =
stocuri medii
Alături de performanțele economico -financiare, un alt aspect luat în considerare de bănci
pentru a încadra un client într -o anumită categorie de bonitate, îl reprezintă serviciul
datoriei , prin care se definește capacitatea debitorului de a -și onora datoria la scadență,
exprimat ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenței.
Deși este apreciat pe trecut, el pune în valoare compo rtamentul clientului în relația cu
banca, moralitatea și responsabilitatea pe care acesta o investește în această relație de
parteneriat.
Conform Regulamentului BNR nr.3/2009, încadrarea clienților în categorii de bonitate
se va face după serviciul datori ei astfel:
categoria “standard” în cazul în care clientul nu are rate nerambursate și dobânzi
neachitate mai vechi de 15 zile;
4 Ioan Trenca – Metode și tehnici bancare – Ed. Casa Cărții de Știință Cluj -Napoca 2002 – pag.
188
5
categoria “în observație” în cazul în care ratele scadente și dobânzile sunt achitate cu o
întârziere de 16 -30 zile ;
categoria “substandard” în cazul în care ratele scadente și dobânzile neachitate au o
întârziere de 31 -60 zile;
categoria “îndoielnic” , în cazul în care ratele și dobânzile au o întârziere de 61 -90 zile;
categoria “pierdere” – clientul are datorii restante mai vech i de 90 zile și este în
imposibilitatea de a -și onora obligațiile.
INDICATORI CANTITATIVI AI BONITATII
În activitatea de programare financiară, de analiză și control a fenomenelor financiare din
economia românească regăsim 4 grupe de indicatori cu dest inații precise privind aprecierea bonității
financiare a firmelor 5 :
A. indicatori ai situației financiare a societăților comerciale;
B. indicatori ai gestiunii resurselor;
C. indicatori ai randamentului financiar și rentabilității;
D. indicatori ai valorii de piață a societăților comerciale.
ROLUL ȘI IMPORTANȚ A ASPECTELOR NEFINANCIARE ÎN EVALUAREA
BONITĂȚII CLIENȚILOR
Aspectele nefinanciare 6 vizează credibilitatea clientului , ca element psihologic esențial
cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și
profesionale ale conducerii agenților economici a reputației privită prin prisma calității
produselor și modului de îndeplinire a obligațiilor cu partenerii de afaceri.
Factorii nefinanciari (calita tivi) ai activității clienților pot fi:
1.Interni
2.Externi
Factorii interni se referă la:
a)Calitatea managerială (pregătirea profesională, prestigiul, experiența, succesiunea,
structura conducerii, calitatea sistemului informațional, perioada de rotație a conducerii, etc.)
b)Structura acționariatului
c)Calitatea activității clientului (existența și viabilitatea planului de afaceri, evolu ția
activității, caracterul activității, sfera de activitate, segmentul de piață, concurenții, relațiile cu
furnizorii, politica de prețuri, resursele materiale și umane, etc.)
5I.Trenca,Metode si tehnici bancare.Ed.Casa Cartii de Stiinta -Cluj Napoca,2002
pag.180
6 T.Roșca – Monedă și credit, Ed. Altipa, Alba Iulia 2001, pag. 224
6
d)Strategia (dacă este realistă, realizabilă sau cu risc de eșec, existența sau nu a
planurilor de restructurare și redresare financiară, modalități de realizare)
e)Istoricul relațiilor bancare ale persoanei care solicită creditul (mărimea rulajelor
derulate de client prin unitatea bancară teritorială de la care este solicitat creditul,
profitabilitatea relațiilor anterioare ale băncii cu clientul, existența unor credite în derulare și a
unor contracte de client la alte societăți bancare).
f)Volumul, structura și gradul de lichiditate al garanțiilor primite; amplasamentul
bunurilor ipotecate/gajate (mediu rural sau mediu urban, zonă centrală sau periferică) calitatea
asiguratorului.
Factorii externi se referă la principalele forme ce acționează în domeniul respectiv;
încadrarea activității clientului în politica economică generală; poziția geografică față de
furnizori, clienți, mijloace de transport; caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere;
impactul legislației asupra activității clientului, etc.
Pe lângă analiza financiară propriu -zisă bazată pe indicatori financiari selectivi, tot mai
utilă este și analiza nonfinanciară folosită din ce în ce mai mult și în practica bancară din țara
noastră. Ea are în vedere aspecte ce nu pot fi surprinse cu ajutorul indicatorilor valorici dar care
pot contribui la luarea deciziei de creditare, la analiza bonității clientului.
CREDIT SCORING – METODĂ UTILIZATĂ DE BĂNCI Î N DETERMINAREA
BONITĂȚ II CLIENȚILOR CREDITAȚ I
Pentru ca modelele de analiza a bonitatii clientilor să capete relevanță, Mireille Bardos
consideră că acestea trebuie să îndeplinească câteva condiții minimale, astfel:
– „acuratețe în estimarea probabilității și omogenitate între c lasele de risc considerate;
– stabilitate în timp a claselor de risc;
– dependență a mărimii riscului față de ciclul economic;
– stabilitate în tranziția matricelor de operare;
– corelarea riscurilor”.
Grupul de metode rezultate pe seama acestor cercetări poartă denumirea de funcții scor ,
prin care se apreciază riscul la care se expun investitorul, banca sau întreprinderea în viitor,
existând în acest sens două categorii esențiale:
– funcții scor bazate pe rapoarte financiare;
– metode nonfinanciare de pred icție a falimentului.
Funcțiile scor bazate pe rapoarte financiare „constituie metode de diagnostic extern
care constau în măsurarea riscului la care se expune creditorul, utilizând pentru aceasta analiza
prin rapoarte”7 sau, așa cum aprecia Mark Schreine r, reprezintă „măsurarea cantitativă a
performanțelor și caracteristicilor unui credit în vederea previzionării performanțelor viitoare
ale unor credite cu trăsături similare”8.
Metode de tip scoring au fost elaborate atât în străinătate, cât și în țara no astră, existând
mai multe tipuri:
7 Cristea Horia, Pirtea Marilen, Enache Cosmin, Determinarea situației financiare a întreprinderii. St udii și
probleme, Ed. Mirton, Timișoara, 2000, pag.132.
8 Schreiner Mark, Credit Scoring for Microfinance: Can It Work? , Working Paper, Center for Social
Development, Washington University in St. Louis, November 2000, pag.1.
7
A. Modele de scoring elaborate în străinătate : Metoda „Credit -Men”, Modelul
Altman, Metoda Conan -Holder, Modelul Băncii Franței, Metoda Yves Collongues, Metoda
Creditului Comercial Francez și Metoda Econometrică.
B. Modele de scoring elaborate de economiști români : Modelul Anghel, Modelul
Băileșteanu, Modelul Ivoniciu și Modelul Statev.
Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor de tip ,,A” – o expresie a
importanței utilizării aspectelor nefinanciare .
Riscu l de faliment 9a stat în atenția cercetătorilor din domeniul economic și nu numai,
aceștia căutând să prevină falimentul firmelor cu ajutorul unor metode manageriale.
Metodele nonfinanciare de predicție a falimentului au apărut din necesitatea faptului că , pe
fondul dezvoltării unei afaceri, investitorii sunt interesați să cunoască atât șansele de câștig, da r
și probabilitatea înregistrării de pierderi.
În anii ’60 -’70, sub acest impuls, au fost dezvoltate o serie de modele de estimare a
riscului de falim ent, bazate pe rapoarte financiare și coeficienți cuantificați prin metode
statistice de determinare.
La începutul anilor ’90 s -a ajuns la ideea potrivit căreia nu numai elementele de natură
financiară trebuie avute în vedere, ci și cele de factură nefinan ciară, precum: managementul,
marketingul, cultura organizațională, etc. Cele mai remarcabile realizări aparțin, în acest plan,
lui Reynolds și Miller, Cooper, Lussier și Argenti.
Cu toate acestea, în sectorul bancar, băncile comerciale nu uzitează nici una din
metodele de scoring ilustrate, dezvoltând variante proprii, inspirate din modelele existente, care
diferă de la o bancă la alta
Scorurile de tipul “A” se concentrează pe semnale non -financiare despre eșecul
companiei.
În cazul metodei lui Argenti se sugerează că o cauză inițială a deteriorării activității și a
falimentului este managementul eronat.Argenti apreciază că așa -numitele “pericole” materiale
vor fi regăsite în starea financiară a firmei.
Managementul riscului
Deficiențe Punctaje
– Managementul activității
a) în modul de conducere a activității
-director executiv autocrat 4 puncte
-directorul executiv este și președintele companiei 4 puncte
-în cadrul colectivului de conducere fiecare manager est e specializat
într-un domeniu și nu colaborează cu ceilalți manageri 2 puncte
-colectiv de conducere pasiv 2 puncte
-director financiar slab pregătit profesional 2 puncte
9 I. Bătrâncea – Raportări financiare, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2006, pag. 224, 225
8
-lipsa unor directori adjuncți specializați 2 puncte
b) în sist emele de contabilitate nu există sau sunt insuficiente:
-controlul BVC 4 puncte
-planul fluxului de fonduri 4 puncte
-sisteme de urmărire a costurilor 4 puncte
c) modul de adaptare la schimbări
-inadecvat în privința produsel or, tehnologiei, piețelor de desfacere,
experienței angajaților, etc. 15 puncte
TOTAL deficiențe posibile 43 puncte
Prag de pericole 10 puncte
2. Factori de risc
-creșterea volumului de activitate peste posibilitățile reale ale
întreprinderii cee a ce determină apariția unor nevoi suplimentare de
numerar în vederea extinderii vânzărilor 15 puncte
-o structură a capitalului necorespunzătoare 15 puncte
-investiții în proiecte prea mari sau prea multe 15 puncte
TOTAL factori de risc 45 pu ncte
Prag de pericole 15 puncte
3. Simptome de faliment
-deteriorarea punctajelor “Z” 4 puncte
-contabilitatea “creativă” 4 puncte
-semnale nonfinanciare: 3 puncte
-diminuarea calității produselor;
-reducerea vânzărilor
-alte semnale 1 punct
-zvonuri
-demisii
-acțiuni în judecată din partea furnizorilor
TOTAL simptome de faliment posibile 12 puncte
TOTAL deficiențe, factori de risc și simptome de faliment 100 puncte
Prag de pericole aferent ac estora 25 puncte
Din datele de mai sus rezultă că un punctaj de până la 25 de puncte inspiră încredere în
întreprindere indicând că activitatea acesteia este corespunzătoare.
9
CAP.2
METODE BANCARE UTILIZA TE ÎN EVALUAREA BONITĂȚII
CLIENȚ ILOR
METODA BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE S.A
METODA BĂNCII ROMÂNE DE DEZVOLTARE – G.S.G.
METODA BANCPOST
METODA RAIFFEISEN BANK
METODA BĂNCILOR STRĂ INE.
1.STUDIU COMPARATIV A L BONITĂȚ II UNUI CLIENT ÎNTRE DOUĂ
MODELE METODOLO GICE Ș I RAIFFEISEN BANK.
În practică, politicile de creditare ale instituțiilor de credit sunt foarte diferite, acestea
utilizând o gamă largă de indicatori cantitativi și calitativi, pentru determinarea bonității
potențialilor clienți, motiv pentru care u n agent economic poate fi încadrat de diferite bănci în
categorii diferite de performanță financiară, în funcție de severitatea condițiilor impuse la
acordarea de credite.
Pentru a ilustra acest aspect putem analiza un agent economic prin prisma diferitel or
condiții de acordare a creditelor practicate de bănci, punând accent pe diferitele limite de
încadrare sau chiar pe diferiții indicatori luați în calcul la determinarea ratingului de credit pe
baza criteriilor cantitative, dar mai ales pe importanța dif erită acordată de instituțiile de credit
criteriilor calitative, necuantificabile, ce pot sta de asemenea la baza deciziei de creditare.
Pentru exemplificare, vom analiza cazul unei societăți comerciale cu profil de comerț ,
cu reputație bună în domeniu, s pecializată în comerțul cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcții (cod CAEN – 5153) în țară, care nu desfășoară operațiuni de export,
fiind considerată astfel eligibilă numai pentru anumite categorii de credite.
Acționariatul societății este cunoscut de către bancă ca având o putere financiară medie,
fără să existe alte informații privind deteriorarea situației existente a acestuia. Desfășurându -și
activitatea numai pe plan intern, societatea nu se bucură de prestigiu în sfera de afaceri
internațională. Managementul este asigurat de acționarii societății care au o experiență
profesională și managerială în domeniu de activitate al firmei mai mică de 2 ani. Echipa de
conducere, cu abilitate și experiență medii are în curs de elaborar e o strategie de afaceri pentru
viitor, în prezent, societatea având stabilite doar obiective pe termen scurt.
Având în vedere expansiunea accentuată manifestată în domeniul construcțiilor în țara
noastră, planurile și perspectivele de dezvoltare ale soci etății sunt favorabile, facilitând cel
puțin menținerea relativ constantă, dacă nu chiar creșterea cifrei de afaceri în viitor, în ciuda
condițiilor de piață considerate relativ sezoniere. Societatea deține o cotă de piață medie,
având un portofoliu concen trat de clienți și furnizori de mărime mijlocie, și dispune de
infrastructură și facilități de producție adecvate. Peste 50% din cifra sa de afaceri se realizează
cu maxim 3 clienți, numărul de furnizori care îi asigură produsele fiind și el redus (2 – 3
furnizori).
În ceea ce privește garanțiile suplimentare, altele decât cele care sunt acceptate la
diminuarea expunerii față de debitor, clientul nu este dispus să constituie garanții personale.
10
Referitor la istoricul creditării , societatea nu a înregistrat restanțe sau restructurări de
credite până în prezent, apreciindu -se astfel, că ar avea o capacitate bună de rambursare bazată
pe cash -flow.
Aceasta ar fi o descriere de ansamblu a principalelor caracteristici ale societății, a
acționariatului și a manage mentului său, a condițiilor de piață în care își desfășoară activitatea,
a strategiei de afaceri, a planurilor și perspectivelor viitoare. Cunoașterea cât mai îndeaproape a
acestor aspecte generale ale unei societăți este foarte importantă în aprecierea laturii calitative
ce stă la baza stabilirii performanței financiare a unui client.
Pentru evaluarea laturii cantitative , este necesară elaborarea unei analize mai complexe
pe bază de indicatori financiari, ce se fundamentează pe datele înscrise în bilanțul și în contul
de profit și pierdere al clientului.
Studiul efectuat constă în determinarea ratingului de credit potrivit sistemului actual de
rating corporativ utilizat de Raiffeisen Bank comparativ cu două model e metodologice care
pot fi utilizate de soc ietățile bancare româneș ti pentru diagnosticarea din punct d e vedere
economico -financiar a î ntreprinderilor solicitante de credite.
Comparația are în vedere modelul normativ și două model e metodologic e promovat e în
teoria modernă a riscului de credit.
Varianta metodologică nr.1 :
Criteriile cantitative (cuantificabile) utilizate în vederea stabilirii ratingului de credit
sunt:
Nr.
crt. Denumire indicator Formula de calcul Elementele din
Bilanț / CPP Valoare Punctaj
1 Lichiditatea curentă Active circulant e
Datorii curente rd.9 / rd.11 –
bilanț 1,05 8
2 Lichiditatea imediată Active circulante – Stocuri
Datorii curente rd.9-5 / rd.11 –
bilanț 0,72 8
3 Solvabilitatea Active circulante
Datorii totale rd.9 / rd.11+14 –
bilanț 0,80 10
4 Gradul de îndatorare Dato rii totale
Total active rd.11+14 /
rd.4+9+10 –
bilanț 0,79 8
4 Profitabilitatea Profit net
Total active rd. 29 sau 30 /
rd.4+9+10 –
bilanț 0,09 8
6 Riscul valutar – – 0 0
Criteriile calitative (necuantificabile) utilizate în vederea stabilirii ratingulu i de credit
sunt:
11
calitatea managementului , mai precis experiența profesională și managerială a echipei
de conducere exprimată în număr de ani vechime;
calitatea acționariatului societății, urmărindu -se cu precădere reputația pe care acesta o
are în sfer a de afaceri locală sau națională, și ținându -se seama de diversele informații
sau referințe referitoare la capacitatea acestora de a susține financiar societatea sau de a
deteriora situația sa existentă;
calitatea politicilor comerciale , cu accent asupra gradului de concentrare pe clienți și
furnizori a societății;
condițiile de piață în care își desfășoară activitatea, și măsura în care acestea permit sau
nu creșterea cifrei de faceri;
garanțiile primite, altele decât cele care sunt acceptate la diminuare a expunerii față de
debitor.
Ratingul de credit se determină prin însumarea punctajelor cuprinse între 0 și 10
atribuite indicatorilor cantitativi calculați, respectiv 0 și 8 corespunzătoare celor calitativi.
După cum se poate observa din grila de puncta re, criteriile cuantificabile au o pondere de
maxim 60% în punctajul final, în timp ce criteriilor necuantificabile li s -a alocat un procent de
maxim 40%.
Corespondența dintre ratingul de credit calculat și performanța financiară
corespunzătoare acestuia este cea prezentată mai jos:
Rating de credit Performanța financiară
80 – 100 A
60 – 79 B
40 – 59 C
20 – 39 D
<20 E
În concluzie, agentul economic luat spre exemplificare înregistrează un rating de credit
de 59,5 puncte , corespunzător categoriei de performanță financiară C .
Varianta metodologică nr.2:
Factorii obiectivi utilizați în vederea stabilirii ratingului de credit sunt exprimați prin
intermediul următorilor indicatori:
Nr.
crt. Denumire indicator Formula de calcul Elementele din
Bilanț / CPP Valoare Punctaj
1 Lichiditatea generală Active curente
Pasive curente rd.9 / rd.11 –
bilanț 1,05 5
2 Lichiditatea imediată Active lichide
Pasive curente rd.9-5 / rd.11 –
bilanț 0,72 4
12
3 Rata capitalurilor
proprii (%) Capitaluri proprii
Active total e rd.32 / rd.4+9+10
– bilanț 20,48% 3
4 Gradul de acoperire a
dobânzii E B I T D A
Cheltuieli cu dobânzile rd.64 –
65+62+63+46 –
45+44 -31+30 –
23+22 -20+19 /
rd.46 – CPP 5,05 5
5 Indicator – risc valutar Flux numerar valută
Cifra de afaceri 0 1
6 Rentabilitat ea
economică – ROA (%) E B I T
Active totale rd. 64 -65+
63+62+46 -CPP /
rd.4+9+10 – bilanț 14,4% 5
7 Rentabilitatea
financiară – ROE (%) Profit net
Capitaluri proprii rd. 29 sau 30 /
rd. 32 – bilanț 44,48% 5
8 Dinamica vânzărilor Cifra de afaceri – an N
Cifra de afaceri – an N -1 rd.1 (an 2008 ) /
rd.1 (an 2007 ) –
CPP 1,16 5
Factorii subiectivi utilizați în vederea stabilirii ratingului de credit sunt:
– caracteristicile industriei ;
– caracteristicile companiei , în acest sens analizându -se cota de piață lo cală deținută,
facilitățile de producție, infrastructura, furnizorii și clienții;
– acționariatul și conducerea , punându -se accentul îndeosebi pe calitatea acționarilor,
experiența conducerii, strategiile și realizările firmei sub managementul respectiv;
– planurile și perspectivele de viitor ale societății;
– istoricul creditării de care a beneficiat până în prezent clientul, cu referire îndeosebi la
frecvența restanțelor și a restructurărilor de credite.
Corespondența dintre ratingul de credit calculat și per formanța financiară
corespunzătoare acestuia este cea prezentată mai jos:
Rating de credit Performanța financiară
4,20 – 5,00 A
3,40 – 4,19 B
2,60 – 3,39 C
1,80 – 2,59 D
1,00 – 1,79 E
13
În concluzie, agentul economic luat spre exemplificare înregistr ează un rating de credit
de 4,08 puncte , corespunzător categoriei de performanță financiară B .
Metoda Raiffeisen B ank:
Indicatorii cantitativi utilizați în vederea stabilirii ratingului de credit sunt redați în
tabelul de mai jos:
Nr.
crt. Denumire indic ator Formula de calcul Elementele din
Bilanț / CPP Valoare Punctaj
1 Lichiditatea generală Active curente (incl. Ch. în
avans)
Pasive curente rd.9+10 / rd.11
– bilanț 1,07 3
2 Solvabilitatea Active totale
Datorii totale rd.4+9+10 / rd.
11+14 – bilanț 1,26 1
3 Marja profitului din
activitatea curentă (%) Profitul din activitatea curentă
Venituri din exploatare rd.33 sau 34 +
rd.50 sau 51 /
rd.10 – CPP 6,48% 1
4 Coeficientul de
acoperire a dobânzii Rezultatul din exploatare
Cheltuieli cu dobânzile rd.33 s au 34 /
rd.46 – CPP 3,36 2
5 Rata capitalului
propriu (%) Capitaluri proprii
Total active rd.32 /
rd.4+9+10 –
bilanț 20,48% 1
Indicatorii calitativi utilizați în vederea stabilirii ratingului de credit sunt:
– calitatea managementului și îndeosebi experi ența de care acesta dă dovadă, strategia de
viitor a afacerii și garanțiile primite (altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea
expunerii față de debitor);
– structura acționariatului .
Corespondența dintre ratingul de credit calculat și performanța financiară
corespunzătoare acestuia este cea prezentată mai jos:
Rating de credit Performanța financiară
1,00 – 2,00 A
2,01 – 3,00 B
3,01 – 4,00 C
4,01 – 4,50 D
4,51 – 5,00 E
14
În concluzie, agentul economic luat spre exemplificare înregistrează un rating de credit
de 1,82 puncte , corespunzător categoriei de performanță financiară A.
Din exemplele prezentate mai sus se poate observa faptul că, criteriile utilizate în
aprecierea performanței financiare a agenților economici solicitanți de credite difer ă în special
în ceea ce privește factorii calitativi , care prin natura lor sunt mai subiectivi. Chiar dacă toate
cele trei variante de apreciere a bonității clienților , acordă aceeași importanță factorilor
calitativi în stabilirea ratingului final, ponder ea acestora fiind de 40%, se poate observa că
analiza efectuată de Raiffeisen Bank nu este atât de amănunțită ca și a primelor două. Astfel ea
utilizează doar două criterii de apreciere: calitatea managementului și strategia de afaceri,
corelate cu garanți ile primite, altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii față
de debitor, precum și structura acționariatului.
Varianta metodologică nr. 2 acordă o importanță mai mare factorilor calitativi în
evaluarea bonității clientului realizând o a naliză mai detaliată sub aspectul caracteristicilor
companiei, ale acționariatului și conducerii. În plus, un criteriu foarte important în aprecierea
capacității de rambursare a unui potențial debitor, și folosit de această instituție de credit este
istori cul creditării, cu referire atât la restanțele înregistrate în trecut, cât și la eventualele
restructurări de credite.
Analiza efectuată potrivit primei variante metodologice, poate fi însă considerată cea
mai concludentă sub aspectul factorilor calitati vi, încercând să evalueze în măsura
posibilităților unele aspecte teoretic necuantificabile, care prin natura lor sunt subiective.
Astfel, calitatea managementului a fost evaluată prin intermediul experienței profesionale și
manageriale cuantificată prin v echimea exprimată în numărul de ani. Similar, și calitatea
politicilor comerciale a fost apreciată în funcție de gradul de concentrare pe furnizori și clienți
exprimat prin numărul acestora și ponderea cu care contribuie la realizarea cifrei de afaceri. În
plus, această variantă metodologică, ca și Raiffeisen Bank ,de altfel, a luat în considerare la
evaluarea bonității clientului și colateralele primite în garantarea creditelor, altele decât cele
care sunt acceptate la diminuarea expunerii față de debitor, ce sunt considerate a doua sursă de
rambursare a oricărui credit.
Așadar, sub aspectul laturii subiective primele două variante metodologice s -au dovedit
a avea o politică sănătoasă de creditare, care vizează o cunoaștere mai îndeaproape a clientului
și o analiză mai amănunțită ce nu se limitează doar la aspecte legate de acționariat și
management, cum este cazul Raiffeisen Bank.
În ceea ce privește indicatorii cantitativi , aceștia deși în esență sunt aceeași (legați de
profitabilitate, solvabilitate, lich iditate și risc), modalitatea de calcul a lor, în unele cazuri
diferă. Ponderea pe care o au în calculul ratingului final de credit este de 60% la toate cele trei
variante de apreciere a bonității clienților exemplificate. De asemenea, se poate observa că,
primele două variante utilizează un indicator foarte important de apreciere a riscului valutar ,
și anume măsura în care clientul este acoperit natural la acest risc, adică, dacă realizează
suficiente venituri în valută în situația în care dorește să contr acteze sau mai are angajate deja
alte credite în valută.
Un alt indicator foarte relevant în cuantificarea riscului, dar folosit însă numai de prima
variantă metodologică este gradul de îndatorare , care permite băncii să evalueze posibilitățile
reale ale unei firme de a mai angaja un credit în funcție de cuantumul prezent al datoriilor sale.
Tot în vederea cuantificării riscului, ultimele două modele exemplificate mai
calculează și gradul (coeficientul) de acoperire a dobânzii . După cum se poate observa însă
modalitatea de calcul a acestui indicator este diferită. Astfel, prin determinarea gradului de
acoperire a dobânzii din rezultatul din exploatare, coeficientul obținut de Raiffeisen Bank a
fost mai mic, dovedindu -se a fi mai prudentă decât ce -a de-a doua variantă care a folosit la
numărătorul ecuației rezultatul total înaintea impozitelor, taxelor, deprecierii și amortizării
(EBITDA), și a acordat punctajul maxim la aprecierea sa.
15
O situație similară se poate constata și în cazul modului de determinare și apreciere a
lichidității . Astfel, în timp ce primele două variante metodologice raportează activele curente
(circulante) la pasivele (datoriile) curente (cu scadența mai mică de un an), Raiffeisen Bank
asimilează activelor curente și cheltuielile înreg istrate în avans. Totodată, se poate observa că
în cazul aceluiași indicator financiar calculat, grila de punctare este diferită. Astfel, lichiditat e
generală de 1,05 a fost apreciată de prima variantă cu 8 puncte din 10, în timp ce cea de -a doua
variantă i-a oferit punctajul maxim. Raiffeisen Bank s -a dovedit și de această dată cea mai
prudentă acordând lichidității generale un punctaj mediu de 3 puncte din maximul de 5, ceea ce
înseamnă că societatea are capacitatea necesară transformării activelor sale î n disponibilități
pentru a putea face față datoriilor pe termen scurt.
Profitabilitatea sau altfel spus rentabilitatea economică (ROA) înregistrează și ea
diferențe, atât sub aspectul formulei de calcul, cât și a grilei de evaluare, în cazul primelor două
variante de apreciere a bonității clienților, care folosesc acest indicator la evaluarea bonității
clienților. Astfel, și de această dată, a doua variantă utilizând o bază de raportare mai mare
(EBIT – rezultatul total înaintea impozitelor și taxelor, față de profitul net) a obținut un rezultat
mai mare (1,44 sau 14,4%, față de 0,09) și a evaluat și de această dată indicatorul cu punctajul
maxim. Cea de -a doua variantă calculează, în plus, și rentabilitatea financiară (ROE) sau
rentabilitatea capitalurilor proprii, alocând însă și acesteia numărul maxim de puncte. Prin
valoarea înregistrată de cei doi indicatori de apreciere a performanței economice și financiare,
se poate desprinde concluzia că societatea are capacitatea necesară obținerii de profit din
înteaga sa activitate economico -financiară, ca urmare a capitalului investit.
Solvabilitatea însă, deși a fost determinată în mod diferit , potrivit variantei nr. 1
(Active circulante / Datorii totale) și Raiffeisen Bank (Active totale / Datorii totale), a fo st
apreciată de ambele ca fiind foarte bună, ceea ce înseamnă că societatea are o capacitate bună
de transformare a activelor sale în cash pentru plata tuturor datoriilor.
Rata capitalului propriu determinată potrivit celei de -a doua variante metodologice și
de Raiffeisen Bank, deși este aceeași (20,48% – rezultată în baza aceleași relații de calcul), este
evaluată diferit, de această dată, ce -a de-a doua variantă dovedindu -se a fi destul de prudentă,
apreciind -o cu 3 puncte din 5, față de maximul oferit de Raiffeisen Bank.
Din analiza indicatorilor financiari calculați de cele trei variante de evaluare a bonității
clienților se pot desprinde următoarele concluzii:
– chiar dacă Raiffeisen Bank s -a dovedit adesea a fi mai restrictivă la aprecierea unor
indica tori financiari (lichiditatea și gradul de acoperire a dobânzii) decât celelalte două, în
final a încadrat clientul în categoria de performanță financiară A, datorită aprecierii bune
aduse celor doi indicatori calitativi folosiți;
– varianta metodologică nr. 1 se consideră a fi cea mai prudentă atât prin prisma factorilor
cantitativi, unde a fost mai exigentă în aprecierea lichidității și profitabilității decât varianta
metodologică nr. 2, și a evaluat în plus față de ea la categoria indicatorilor de risc, gr adul
de îndatorare a clientului, cât și a celor calitativi, unde a încercat să găsească în măsura
posibilităților niște criterii obiective de evaluare a unor aspecte care teoretic sunt
necuantificabile, și să elimine astfel subiectivismul caracteristic lor .
În concluzie, comparând cele trei modele de determinare a bonității clienților, nu putem
afirma că una este corectă și celelalte nu. Tot ceea ce putem spune este că normele de creditare
ale Raiffeisen Bank sunt mai permisive decât ale celorlalte două num ai prin prisma factorilor
calitativi, care s -au dovedit însă a fi decisivi în acest caz, dovadă încadrarea agentului
economic în categoria de performanță financiară A , prin care s -a expus la un risc de credit mai
mare.
Spre deosebire de aceasta, variantă metodologică nr. 1 s -a dovedit a fi cea mai
prudentă, atât sub aspectul laturii cantitative, dar mai ales a celei calitative, care s -a demonstrat
16
a fi cea mai eficientă dintre cele trei supuse analizei, același agent economic fiind încadrat în
categoria d e performanță financiară C .
Cea de-a doua variantă metodologică, deși beneficiază de cel mai complex ansamblu de
indicatori economico -financiari, s -a dovedit a fi mult mai lejeră la evaluarea acestora.
Indicatorii calitativi, și ei, deși sunt analizați în profunzime, existând o serie de subcriterii de
evaluare a lor, își mențin caracterul subiectiv specific lor. Toate acestea justifică încadrarea
agentului economic analizat în categoria de performanță financiară B.
Stabilirea categoriei de performanță fina nciară pe baza criteriilor de apreciere
cantitativă și calitativă rămâne așadar la latitudinea fiecărei bănci, fiind corelată practic cu
atitudinea pe care o manifestă față de risc. Indiferent însă dacă este vorba despre o instituție de
credit prudentă, ne utră sau dispusă la a -și asuma riscuri, normele interne de stabilire a bonității
clienților solicitanți de credite trebuie să respecte criteriile minime impuse de Banca Națională
a României prin Regulamentul nr.5/2002 privind clasificarea creditelor și pla samentelor,
precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu
modificările și completările ulterioare, potrivit căruia10: "Factorii cantitativi se vor referi în
principal la următorii indicatori, acolo unde a ceștia pot fi determinați: lichiditate, solvabilitate,
risc și profitabilitate. Factorii calitativi se vor putea referi la aspecte legate de modul de
administrare a entității economice analizate, de calitatea acționariatului, de garanțiile primite
(altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii față de debitor) și de condițiile de
piață în care aceasta își desfășoară activitatea."
10 Regulamentul nr.5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și
utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările și completările ulterioare, C ap. Clasificarea
creditelor și plasamente lor, art. 5, alin.2
17
CAP.3
IMPORTANȚA EVALUĂ RII BONITĂȚII CLIENTULUI CREDITAT ÎN
MANAGEMENT UL RISCULUI DE CREDITARE. CERINȚ ELE
ACORDULUI BASEL II.
ABORDARE A EXPUNERII LA RISC A INSTITUȚIILOR DE CREDIT PRIN
PRISMA PREVEDERILOR ACORDULUI BASEL II .
Noul Acord de la Basel are drept obiectiv stabilirea unui cadru mai performant al
managem entului riscului și al guvernanței corporatiste pentru bănci, și implicit consolidarea
stabilității financiare a întregului sistem bancar.
Instrumentele de realizare a acestui obiectiv sunt structurate pe trei piloni, și anume:
– cerințele minime de capita l;
– procesul de supraveghere;
– disciplina de piață.
Noul acord menține definiția capitalului și a necesarului minim de 8% din expunerea
la risc, însă perfecționează metodele de evaluare a riscului.
Total cap ital >= 8%
Active ponderate Active ponderate Active ponderate
funcție de + funcție de + funcție de
riscul de credit riscul operațional riscul de piață
Figura nr. 1 – Basel I versus Basel II
BASEL I BASEL II
Pilonul I Pilonul II Pilonul III
Reguli pentru stabilirea
nivelului minim de capital
pentru acoperirea:
Cerințe minime de
capital Supravegherea
adecvării
capitalului
Disciplina de
piață
– Riscului de credit
(Acordul din 1988)
– Riscului de piață
(Amendamentul din 1996) – Riscul de credit
– Riscul de piață
– Riscul operațional – Accentuarea
rolului
autorității de
supraveghere – Cerințe de
raportare
Sursa: F. Georgescu, Basel II – a new step for the modernization of the romanian
bankin g system
18
IMPLEMENTAREA ACORDULUI BASEL II ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC
Strategia de implementare stabilită de Banca Centrală a cuprins patru etape , și
anume:
– Etapa I – inițierea dialogului și realizarea schimbului de informații cu entitățile naționale
(Asociația Română a Băncilor, Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare) și internaționale (alte autorități de supraveghere) implicate în procesul
Basel II;
– Etapa II – dezvoltarea mijloacelor pentru realizarea supravegherii se ctorului bancar la
standardele impuse de Basel II, în special prin:
– Etapa III – validarea modelelor interne de rating ale instituțiilor de credit;
– Etapa IV – verificarea aplicării prevederilor Basel II la instituțiile de credit.
Primele trei etape s -au fi nalizat cu succes pe parcursul anilor 2005 – 2006, cea de -a
patra etapă demarând abia de la 1 ianuarie 2007.
Ca fi orice altă schimbare, și implementarea Acordului Basel II prezintă o serie de
aspecte pozitive, dar și neajunsuri la nivelul sistemelor banc are. Printre principalele avantaje
pe care le aduce Basel II la nivelul sistemului bancar românesc, se numără :
urmărește specificul activității fiecărei instituții de credit și profilul de risc al acesteia;
conduce la dezvoltarea pieței agențiilor de ratin g;
asigură diversificarea metodelor privind evaluarea riscurilor și stabilirea cerințelor de
capital de la un nivel simplificat la un nivel sofisticat;
determină reducerea cerințelor de capital în contextul evoluției de la o abordare
simplificată la abordă ri avansate;
stimulează transparența și disciplina de piață;
presupune formarea resurselor umane în vederea:
– utilizării eficiente a procedurilor de evaluare ale agențiilor de rating,
– desfășurării procesului de supraveghere la nivelul cerințelor Pilonului 2;
– validării modelelor interne ale instituțiilor de credit de către Banca Națională a
României.
În ciuda avantajelor menționate mai sus, există și dezavantaje , cel mai semnificativ
fiind acela că presupune alocarea de resurse umane și financiare supliment are, costuri care
însă, pe termen mediu, se estimează că vor fi compensate prin diminuarea cerințelor de capital.
NOUL SISTEM DE RATING CORPORATIV LA RAIFFEISEN BANK –
EXPRESIE A PREVEDERILOR ACORDULUI BASEL II.
Noul Sistem de Rating Corporativ este elabo rat în concordanță cu reglementările Basel II
privind abordarea internă a sistemului de rating.
Sistemul de rating corporativ este format din două sub -sisteme: Rating -ul clientului și
Rating -ul garanțiilor.
Un credit corporativ este definit, în mod obișnui t ca o datorie a companiei ce poate fi
rambursată din veniturile generate din activitatea de bază a firmei. Se includ în această definiție
toate entitățile ce țin de sectorul public pentru care nu se aplică criteriile specifice creditelor de
stat.
19
În prin cipiu, toate creditele ce nu sunt acoperite de definițiile referitoare la
creditele acordate băncilor, statului și persoanelor fizice sunt considerate credite
corporative.
1.Conceptul general privind Sistemul de rating al clientului
Presupune calcularea a șase indicatori financiari, indicatori ce sunt apoi
comparați cu nivelurile de referință stabilite pentru diverse industrii și standarde
contabile, acordându -se un rating (între 1,0 și 5,0). Cele șase rating -uri se adună iar
suma se împarte la 6.
Rating -ul cantitativ astfel calculat servește drept punct de pornire pentru analiza
calitativă, în urma căreia după o posibilă înrăutățire sau îmbunătățire a rating -ului
rezultă rating -ul final al clientului.
2.Indicatorii de rating
Profitul înainte de a deduce cheltuielile cu dobânda
și impozitele (EBIT)
1.Acoperirea dobânzii = x 100
Cheltuielile privind dobânzile
Venituri ordinare 11
2.Marja veniturilor ordinare = x 100
Total venituri
Venituri ordinare + depreciere & amortizare
3. Marja EBTDA = x 100
Total venituri
Capitaluri proprii – acțiuni de trezorerie – rambursări către
asociați – fond comercial ± ajus tări manuale1
4.Rata capitalurilor = x100
proprii total active -avansuri producție în curs de execuție -leasing
înregistrat extrabilanțier ± ajustări manuale
11 Venituri ordinare = EBIT + venituri financiare – cheltuieli financiare
20
venituri ordinare (anualizate) + cheltuieli privind
dobânzile
5.Randamentul = x 100
activelor total active – avansuri producție în curs de execuție –
leasing înregistrat extrabilanțier ± aju stări manuale
datorie purtătoare de dobândă – numerar și depozite
6.Perioada de bancare – investiții pe termen scurt
amortizare a = x 100
datoriei venituri ordinare + depreciere & amortizare
3.Evaluarea calitativă
Noul model de rating cuprinde următorii parametrii calitativi:
-Proprietate / Management
-Industrie
-Mediu afaceri
-Flexibilitate financiară
-Relația clientului cu banca
BONITATE A CLIENTULUI CREDITAT -CRITERIU Î N CLASIFIC AREA
PORTOFOLIULUI DE CREDITE ȘI Î N DETERMINAREA PROVIZIOANELOR
SPECIFICE DE RISC DE CREDIT.
Categoria de bonitate a clientului determinată prin corelarea performanțelor economico –
financiare cu serviciul datoriei, constituie totodată și criteriul de bază în acordarea și
clasificarea creditelor.
Categoriile de performanță financiară vor fi notate de la A la E, în ordine descrescătoare
a calității acesteia.
În cazul debitorilor din sector ul instituțiilor de credit, performanța financiară se
încadrează direct în categoria A.
În cazul debitorilor persoane fizice,evaluarea performanței financiare12 se realizează
potrivit criteriilor stabilite de instituțiile de credit prin norme interne,porni ndu-se de la
procedura de clasificare a clientelei pe categorii de risc de nerambursare elaborată de acestea.
12 Regulament BNR nr. 3/2009, M.O. nr. 200/2009
21
Evaluarea performanței financiare a unei entități economice din afara sectorului
instituțiilor de credit va conduce la încadrarea acesteia în un a din cele cinci categorii de
performanță financiară. Această evaluare se va realiza potrivit normelor interne ale instituțiilor
de credit pe baza unui punctaj atribuit unor factori cantitativi și calitativi.
Indicatorii de bonitate se calculează pe baza datelor cuprinse în situațiile financiare ale
entității economice, întocmite conform reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice
sau de autorități competente similare din alte țări,iar categoria de performanță financiară
determinată contribuie l a stabilirea categoriei de clasificare a creditelor în luna următoare
celei în care băncii i se prezintă raportările respective.
În cazul în care băncile se găsesc în imposibilitatea de a evalua performanța financiară a
unui client, persoană juridică, î n afara celor din sectorul instituțiilor de credit, acesta va fi
încadrat direct în categoria E.
Frecvența cu care se determină categoria de performanță financiară a unei entități
economice va coincide cu frecvența cu care se întocmesc situațiile financiar e.În vederea
clasificării creditelor pe perioada cuprinsă între două întocmiri ale situațiilor financiare se
menține ultima categorie de performanță financiară determinată.
Bonitatea clientului creditat – criteriu în determinarea provizioanelor specifice
de risc de credit
Determinarea bonității financiare reprezintă totodată o metodă de analiză a
intreprinderilor prin prisma riscului pe care acestea îl reprezintă pentru un investitor, pentru
bănci sau pentru parteneri de afaceri, delimitând firmele în int reprinderi cu bonitate financiară
bună și foarte bună, satisfăcătoare și slabă, precum și în intreprinderi expuse sau neexpuse
dificultăților financiare , în ultimă instanță falimentului.
O altă implicație a bonității clienților în pocesul creditării cons tă în determinarea
necesarului de provizioane specifice de risc aferent unui credit sau plasament care se realizează
prin parcurgerea următoarelor etape 13:
1.clasificarea creditelor și/sau plasamentelor:
1.1. identificarea din cadrul sumelor înregistrate î n conturile de credite/plasamente a
tuturor extraselor reprezentând expuneri din operațiuni derulate cu un anumit debitor și, pentru
fiecare dintre expuneri, identificarea celorlalte atribute necesare pentru realizarea operațiunii de
provizionare;
1.2. cla sificarea acestor expuneri prin aplicarea simultană a următoarelor criterii
a) în cazul instituțiilor de credit :
-serviciul datoriei;
-performanța financiară;
-inițierea de proceduri judiciare .
b) în cazul instituțiilor financiare nebanca re :
-serviciul datoriei;
-inițierea de proceduri judiciare .
13 Regulament BNR nr. 3/2009, M.O. nr. 200/2009
22
1.3. reclasificarea acestor expuneri într -o singură categorie, pe baza principiului
declasării prin contaminare (luarea în considerare a celei mai slabe dintre categoriile
individuale de clasifi care).
2. determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit :
2.1.etapă cu caracter opțional – diminuarea expunerilor care sunt garantate
astfel:
a)prin deducerea din expunerea băncii față de debitor a garanții lor acceptate a fi
luate în considerare, în cazul unui credit clasificat în categoria “standard”, “în observație”,
“substandard”, “îndoielnic” și “pierdere”, în situația în care nu s -au inițiat proceduri judiciare și
în situația în care toate sumele respec tivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel
mult 90 de zile.
b)prin luarea în considerare a întregii expuneri indiferent de garanții în cazul
unui credit clasificat în categoria “pierdere”, în situația în care s -au inițiat proceduri judic iare
sau în situația în care cel puțin una dintre sumele respectivului credit înregistrează un serviciu
al datoriei mai mare de 90 de zile.
2.2.aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obținute.
3. reluarea etapelor 1 și 2 pentru toți ceilalți debitori față de care împrumutătorul
înregistrează expuneri din credite/plasamente .
Coeficienți de provizionare aferenți categoriilor de clasificare
Coeficienți de provizionare
Categ.de
clasificare credi –
telor/plasamentel or Credite înregistrate în
valută acordate debitorilor
persoane fizice,expuși
la riscul valutar Credite/plasamente altele
decât cele din coloana
precedentă
Standard
În observație
Substandard
Îndoielnic
Pierdere 0.07
0.08
0.23
0.53
1 0
0,05
0,2
0,5
1
Constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se
va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane
specif ice de risc de credit.
23
IMPLICAȚIILE BONITĂȚII CLIENȚILOR ÎN DETERMINAREA
NIVELULUI DOBÂNZILOR LA CREDITELE BANCARE.
Întrucât dobânda practicată de bănci cuprinde și ea o măsură a riscului de creditare este
recomandabil ca ea să fie diferențiată în raport de situația financiară a clientului debitor și
respectiv a categoriei de risc la care se încadrează creditul în discuție.
În acest context este util a se opera cu un instrument de lucru14 adecvat, care să permită
corelarea dintre dobânda practicată și riscul la care se expune banca prin acordarea creditului.
Se pleacă de la o dobândă considerată de bază, la care se adaugă o marjă de risc,
exprimată în puncte procentuale, ce crește pe măsură ce creditul devine mai riscant. Într -un fel,
se apreciază că dobânda diferențiată, calculată și apoi negociată, mai ales în cazul creditelor
riscante, trebuie să joace un rol inhibitor, să diminueze apetitul de credit al intreprinzătorului
mai puțin prudent, prin nivelul ridicat al prețului plătit pentru resursa împrumutată.
Un astfel de instrument de lucru ar putea fi conceput astfel:
Categoria de credit Dobânda percepută
Standard
În observație
Substandard
Îndoielnic
Pierdere dobândă normală
dobândă normală+3 puncte procentuale
dobândă normală+5 puncte procentu ale
dobândă normală+10 puncte procentuale
nu se creditează
Având în vedere că pe lângă câștigurile directe, imediate și cuantificabile, cuprinzând
dobânda și comisioanele de încasat,în condițiile unei concurențe crescânde pe piața bancară
crește și impor tanța câștigurilor indirecte, greu de cuantificat și incerte, printre care se numără
inițierea sau menținerea unor relații cu clienții, creșterea depozitelor și a cererii pentru servici i
bancare etc. In acest sens consider necesar ca băncile ,odată cu anal iza periodică a
situațiilor financiare ale clienților să reducă dobânda stabilită la acordarea creditului în
cazul în care indicatorii care au stat la baza acordării creditului și la stabilirea dobânzii s –
au îmbunătățit.
De asemenea consider necesar ca băn cile să trateze clienții ca pe adevărați
parteneri de afaceri, nu doar ca pe o sursă de profit, aceștia să fie informați atât despre
posibilitatea negocierii dobânzii,condițiile și limitele acestei negocieri, acest aspect fiind
mai mult teoretic, cât și de spre costurile totale (DAE) pe care le comportă un credit.
14 I.Trenca –Metode și tehnici bancare, Ed. Casa Cărții de Știință Cluj -Napoca 2002,pag.192
24
CAP.4 .
GESTIUNEA PORTOFOLIULUI D E CREDITE AFLATE ÎN DIFICULTATE –
IMPLICAȚIILE BONITĂȚII CLIENȚILOR CREDITAȚ I
DEPRECIEREA BONI TĂȚII CLIENȚ ILOR UN SEMNAL AL APARIȚIEI
CREDITELOR NEPERFORMANTE
Este dificil de apreciat când se va produce prăbușirea unei companii. Dacă s -ar putea
proiecta un mecanism de anticipare a eșecului unei firme atunci:
fie eșecul nu ar mai avea loc datorit ă măsurilor corective de orice fel luate, care să dea
certitudinea asupra acestui lucru;
fie profeția s -ar împlini de la sine, datorită retragerii de către bancheri a facilităților de
creditare.
Eșecul poate fi interpretat în mai multe feluri, în funcție de problemele pe care le
implică sau de situația cu care se confruntă firma, nu în mod necesar colapsul și dizolvarea
unei firme.
Principala cauză a eșecului unei firme o reprezintă managementul financiar defectuos
atât pe termen scurt, cât și în ceea ce p rivește imposibilitatea finanțării investițiilor din surse pe
termen lung. Acest aspect conduce la epuizarea fondului de rulment, cu scopul de a remedia
deficiențele activității. Există multiple cauze care pot aduce firma într -o astfel de situație:
incapac itatea de a recupera lichidități de la debitori;
retragerea împrumuturilor;
investiții în mijloace fixe folosind finanțări pe termen scurt și neputând realiza profituri
imediate;
creșterea stocurilor (voluntară sau involuntară);
plătirea forțată a creditel or pentru a menține aprovizionarea la nivelul dorit și pentru
păstrarea încrederii în firmă;
neputința de a limita costurile administrative în concordanță cu volumul activității;
politici de preț neeconomicoase.
Semnalele care pot fi identificate din stu diul rapoartelor financiare ale unei firme se pot
grupa în:
1. Semnale ușor identificabile:
creșterea masivă a contului creditori (datoriile) ceea ce reprezintă incapacitatea de a
menține sistemul de plată anterior;
creșterea substanțială a stocurilor, reprezintă incapacitatea de a vinde produsele;
reducerea lichidităților disponibile, deci sunt probleme la nivel operațional (cost, volum
de producție sau preț);
creșterea sumelor împrumutate pe termen scurt poate fi o problemă în cazul unui curs
de schim b fluctuant;
creșterea sumelor împrumutate pe termen lung la o durată mai mare și la cursuri fixe,
problemele sunt mai mici;
25
reducerea investițiilor viitoare – influențată mai mult de lipsa de lichidități, decât de
nevoile reale ale activității;
reducerea dividendelor plătite – un semnal care avertizează asupra lipsei de încredere în
viitorul firmei;
relația dintre mărimea conturilor (creditori, debitori, vânzări, profit) poate fi sugestivă.
Luate separat, fiecare înseamnă ceva, dar împreună ele pot indica modul în care firma
interacționează cu piața pe termen scurt.
2. Semnale greu de identificat:
norme de capitalizare – tind să elimine costurile din contul de profit și pierdere și să le
reintroducă pe activ în bilanțul contabil.
Un exemplu tipic este al includerii dobânzii pentru banii împrumutați în vederea
construirii unei clădiri, în valoarea finală a mijlocului fix, sau a înregistrării costului manopere i
executate de salariați, ca element ce adaugă valoare unui activ și nu ca cheltuială.
Aplicarea u nor astfel de norme aduce după sine modificarea valorii profitului datorită
creșterii investițiilor de capital, percepute în mod pozitiv drept investiții în viitorul firmei.
Astfel în declarația privind fluxul de numerar primele semnale reprezintă costuri operaționale,
transformate în acest caz în investiții de capital care se imobilizează până la finalizarea și
punerea în funcțiune (recepție) a clădirii;
reevaluări frecvente ale activelor – în condițiile unei inflații ridicate și în încercarea de a
îmbunăt ăți situația prezentată în bilanțul contabil, se fac adesea, reevaluări ale activelor
și ca urmare cresc:
– cheltuielile cu amortizarea;
– cheltuielile cu taxele locale la buget;
– capitalul.
3. Semnale care apar fără nici un avertisment :
Multe indicii priv ind potențialele probleme de lichiditate ale unei firme sunt adânc
îngropate în cifrele reprezentând totalurile conturilor (cheltuielile cu reclama sau marketingul
în general). Rapoartele financiare care sunt publicate conțin informații bine cunoscute, dar
unele probleme sunt lăsate să iasă la iveală numai în momentul în care experții contabili trebuie
să semneze rapoartele financiare, deci în mod obișnuit ei sunt cei care forțează apariția
problemei. Din păcate multe din aceste evenimente sunt date în vile ag mult prea târziu.
4. Semnale, altele decât cele prin cifre care anunță apariția unui credit
neperformant:
expansiune rapidă: a volumului, a principalelor conturi, a capitalului angajat;
incapacitatea de a întocmi la timp rapoartele financiare și situați a conturilor;
încetinirea ritmului perioadei de recuperare a sumelor de încasat;
întreruperi frecvente ale producției;
pierderea unuia sau mai multor clienți importanți, cu poziție financiară solidă;
vânzarea activelor în afara cadrului obișnuit de afaceri ;
achiziții speculative de inventar, care se abat de la practica normală de achiziție;
combinarea funcțiilor de președinte și director executiv, mai ales când acestor funcții li
se asociază și un pachet mare de acțiuni proprii;
demisii frecvente din consi liul de conducere;
schimbări intervenite în conduita unor persoane cheie;
lipsa de experiență;
vânzarea de acțiuni aparținând proprietarului sau directorului firmei;
trecerea de achiziții de active, la leasing;
un comportament acaparator al conducerii.
5. Semnale de avertizare din interiorul băncii:
nerespectarea contractului de credite;
26
solicitări prea dese de credite;
scopul creditului solicitat este neclar;
probleme în obținerea garanțiilor;
retrageri mari de numerar;
procese și litigii cu alți credit ori etc.
ARIERATELE DE PLĂȚI, SISTEMUL BANCAR Ș I DISCIPLINA FINANCIAR Ă
ARIERATELE DE PLĂȚI.
Se poate aprecia că există o legătură de directă proporționalitate între creditele
neperformante (fie bancare, fie inter -intreprinderi) și adâncirea dezechili brelor din economie.
Operatorii economici trebuie să acorde o importanță deosebită poziției financiare în
general; surselor de finanțare, politicii de îndatorare, fluxurilor de trezorerie, acestea
influențând atât performanțele economico -financiare cât și serviciul datoriei și în final
categoria de bonitate.
Între ariatele și bonitatea clienților există o relație de intercondiționare, generându -se
reciproc și anume arieratele determină deteriorarea categoriei de bonitat e și implicit credite mai
scumpe sau i mposibilitatea de a contracta credite, fapt care la rândul său crează noi arierate.
Prin arierate15 înțelegem plățile restante, neonorate printr -un transfer corespunzător de
bani, în intervalul de timp prevăzut prin contracte și în normele legale cu privir e la decontările
dintre agenții economici: firme, bănci, organisme guvernamentale.
Arieratele sunt o parte de “balast” care duc la blocarea circulației bănești și a puterii de
cumpărare, provoacă blocaje economico -financiare și decorelarea economiei nomin ale de
economia reală.
IMPLICAȚIILE ARIERATELOR DE PLĂȚ I ASUPRA BONITĂ ȚII
CLIENȚILOR
Arieratele bancare influiențează s erviciul datoriei16 prin care se înțelege capacitatea
debitorului de a -și onora datoria la scadență,exprimată în număr de zile întărziere la plată, de la
data scadenței.
Conform Regulamentului BNR nr.3/2009, încadrarea clienților în categorii de bonitate
se va face după serviciul datoriei astfel:
categoria “ standard” în cazul în care clientul nu are rate nerambursate și dobânzi
neachitate mai vechi de 15 zile;
categoria “în observație ” în cazul în care ratele scadente și dobânzile sunt achitate cu o
întârziere de 16 -30 zile ;
categoria “ substandard ” în cazul în care ratele scadente și dobânzile neachitate au o
întârziere de 31 -60 zile;
categoria “ îndoielnic ”, în cazul în care ratele și dobânzile au o întârziere de 61 -90 zile;
categoria “ pierdere” – clientul are datorii restante mai vechi de 90 zile și este în
imposibilitatea de a -și onora obligațiile.
Serviciul datoriei este un aspect apar te al analizei pe care ofițerul de credite o efectuează pentru
clienții existenți ai băncii. Deși este apreciat pe trecut el pune în valoare comportamentul clientu lui
15 Gh.Popescu -Interactiunea real -nominal în dinamica economiei românești -Publicații www.bnro.ro
16 Reg. BNR nr.5/2002, MO nr. 626/2002
27
în relația cu banca, moralitatea și responsabilitatea pe care acesta o investește în rela ția de
parteneriat.
În urma coroborării performanțelor economico -financiare și a serviciului datoriei se va
definitiva categoria de bonitate a clientului conform matricei de mai jos:
Serviciul
datoriei
Perform.
financiare Standard În obse rvație Substandard Îndoielnic Pierdere
A Standard În observație Substandard Îndoielnic Pierdere
B În observație Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere
C Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere
D Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierder e
E Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere
IMPLICAȚIILE ARIERATELOR CLIENȚILOR CREDITAȚI ASUPRA
BĂNCILOR
Portofoliul de credite al unei bănci comerciale. Provizioanele specifice pentru riscul de
credit.
Băncile încearcă să echilibreze portofoli ile lor de credite și implicit raportul dintre risc și
profit prin dispersarea împrumuturilor în diverse domenii, cărora li se asociază caracteristici de
risc diferite.
Principiul diversificării ne arată că pierderile efective ale unui portofoliu de credi te pot fi
previzionate mult mai exact și diminuate pe măsură ce numărul de credite separate din
portofoliu devine din ce în ce mai mare și răspândit pe afaceri de natură diferită.
Apariția creditelor neperformante, dar mai ales creșterea lor în timp, cre ează băncii o
serie de implicații financiare nedorite, acestea concretizându -se de cele mai multe ori în a se
înregistra în contabilitate venituri artificiale, care la rândul lor sunt impozitate, în diminuarea
surselor de creditare, generatoare de profit, ca urmare a imobilizărilor create, în crearea de noi
rezerve și provizioane cât mai mari, ce duc implicit la diminuarea profitului, la dividende mai
mici, și în final, chiar la pierderi de capital propriu.
Pentru a se evita sau preîntâmpina situațiile de mai sus fiecare agent economic care
solicită un credit de la o bancă comercială va fi încadrat într -o categorie de credit. Acestor
categorii de credite le corespunde cota procentuală a provizionului de risc care trebuie
constituit, cotă aplicată asupra întregii sume reprezentând cred it și dobânzi datorate și anume.
28
Coeficienți de provizionare
Categ.de
clasificare a credi –
telor/plasamentelor Credite înregistrate în
valută acordate debitorilor
persoane fizice,expuși
la riscul valutar Credite/plas amente altele
decât cele din coloana
precedentă
Standard
În observație
Substandard
Îndoielnic
Pierdere 0.07
0.08
0.23
0.53
1 0
0,05
0,2
0,5
1
O dată cu aplicarea Regulamentului nr.2/2000 și a normelor metologice specifice, începând
cu noiembrie 2000, s -a întrodus obligativitatea clasificării portofoliului de credite și în funcție de
alte două criterii – a) serviciul datoriei; b) inițierea de proceduri judiciare – considerate fiind
criterii d e maximă importanță pentru caracterizarea capacității clienților de a -și onora obligațiile
față de bancă. Criteriul „inițierea de proceduri judiciare” se referă la cel puțin una din
următoarele situații:
– față de clientul debitor instanța a acceptat cerer ea de declanșare a procedurii de
reorganizare judiciară sau a procedurii de faliment, în cazul persoanelor juridice, fie de
executare silită a patrimoniului, în cazul persoanelor fizice, cererea fiind depusă, fie de
către un terț;
– printr -o hotărâre judec ătrească definitivă s -a dispus învestirea cu formulă executorie a
contractului de credit, precum și a contractelor de garanții aferente.
Avându -se în vedere relevanța acestor criterii pentru caracterizarea performanței
financiare a clienților nonbancari, beneficiari ai creditelor, în acțiunea sistematică de clasificare
a portofoliului de credite, băncile comerciale fac uz de următoarea matrice:
Proceduri judiciare Serviciul datoriei
(întârzieri la plată) Neinițiate Inițiate
0-15 zile Standard Pierdere
16 – 30 de zile Observație Pierdere
31 – 60 de zile Substandard Pierdere
61 – 90 de zile Îndoielnic Pierdere
minim 91 de zile Pierdere Pierdere
Creditele neperformante se pot defini ca fiind acele împrumuturi bancare acordate
clienț ilor a căror situație economico -financiară, deteriorată din diverse cauze, în diverse faze
29
ale procesului de creditare, nu mai asigură condiții de rambursare integrală sau parțială a
creditului și de achitare a dobânzilor și comisioanelor dato rate.
Creditele în momentul când devin neperformante generează o serie de neajunsuri pe
mai multe planuri și anume:
1. Din punct de vedere al băncii :
a) diminuarea profitului ;
b) înregistrarea unor venituri artificiale (venituri de încasat) impozabile ;
c) diminuarea surselor de creditare generatoare de profit.
În practica bancară compensarea costului unui credit neperformant se face prin
derularea mai multor credite performante.
d) creșterea provizioanelor;
e) diminuarea capitalu lui propriu;
f) diminuarea patrimoniului prin trecerea în afara bilanțului.
Pentru a menține solvabilitatea , sumele aferente creditelor neperformante, vor fi luate din profit
sau din alt activ al băncii.
2. Din punct de vedere al clientului:
a)diminuarea cifrei de afaceri;
b) creșterea debitorilor;
c) diminuarea profitului;
d) diminuarea capitalurilor;
e) creșterea obligațiilor și generarea falimentului.
3. Din punct de vedere macroeconomic :
a) blo caj financiar;
b)perturbații în ramuri și subramuri ale economiei;
c)limitarea activității de comerț exterior prin limitarea importurilor și a
exporturilor;
d) dereglări monetare .
Din practica de creditare se poate desprinde faptul că majoritatea creditelo r
neperformante au la bază o lipsă de cunoaștere exactă a managerului despre afacerea ce a
întreprins -o și o slabă analiză a afacerii de către ofițerul de credite.
Planul de afaceri trebuie să aibă următorul conținut:
prezentarea generală a societății.
Acest lucru se referă la: forma juridică, nivelul capitalului, numele patronilor sau
deținătorilor de acțiuni, adresa, obiectul de activitate, tipul de activitate);
prezentarea afacerii – riscurile afacerii.
Promovarea unei afaceri eficiente și implicit credi te de calitate depinde de calitatea
investigației pe care banca o face privind baza de credit a solicitantului. Băncile trebuie să
evalueze riscurile cu care au de -a face în creditarea unei afaceri, să cerceteze motivul
împrumutatului și să identifice su rsele de restituire care depind de derularea afacerii pe care
o creditează, deci dacă afacerea va fi profitabilă și dacă funcționarea ei în viitor va genera
profit și suficient disponibil pentru a rambursa împrumuturile.
analiza pieței
Se analizează dacă : piața este saturată, segment de piață în creștere/declin, produs
învechit, moda, distribuție, cost, transport, competiție, costuri de publicitate, portofoliul de
clienți (ca număr și reputație).
procesul de producție.
Se verifică modul cum este organizat procesul de producție, etapele și cerințele pe
fiecare etapă (personal, suprafață, echipamente, mijloace de transport, materiale, căi de acces
etc), tipuri de fabricație (în serie, la comandă, sezonieră), caracteristicile producției (specială,
30
standard), tehnologie și procedeele tehnologice aplicate, timpul, controlul calității, costul
calității, costul energiei, uzura utilajelor, cheltuieli cu protecția mediului.
Pentru a fi eficientă o companie trebuie s ă ia în primul rând cele mai bune decizii
privind producția și desfacerea, să dispună de o organizare care care să -i permită obținerea
unor rezultate maxime.
informații financiare:
Situații financiare pentru perioadele anterioare și curente, proiecții fi nanciare.
Abilitatea debitorului de a restitui creditul depinde de situația financiară. Pe baza planului de
afaceri prezentat de companie se va folosi metoda diagnosticării SWOT care presupune
identificarea următoarelor elemente: Sreengths -puncte tari; Weaknesses -puncte slabe;
Opportunities -posibilități; Threats -amenințări. Se bazează pe tehnica investigațiilor, respectiv a
chestionării, prin aplicarea de întrebări17.
În final, toate informațiile obținute sunt grupate pe componentele analizei, fiind rele vați
factorii interni și externi ce influențează bunul mers al activității și puse în valoare punctele
tari, punctele slabe, posibilității viitoare, amenințările. Rezultatele analizei factorilor externi
este concentrată și pe considerațiile de ordin politi c și al legislației, pe cele economice (cererea
de produse, canalele de distribuție, gusturile și moda, nivelul prețurilor, venitul consumatorilor,
nivelul exporturilor și importurilor, curs valutar, taxe și impozite, tarife vamale etc.), cele
sociale și n u în ultimul rând pe cele privind utilizarea de tehnologii eficiente și de protecție a
mediului.
Esența aplicării ei constă în analiza cauză – efect, iar calitatea diagnosticului depinde de
măsura în care s -au identificat cauzele generatoare de disfuncțion alități .
Ofițerii de credite vor analiza situația bonității clienților18 pe baza unui sistem de
indicatori de structură și performanță. Indicatorii de bilanț sunt indicatori statistici bazați pe
date contabile la un moment dat. De aceea, pentru o mai bună apreciere a situației unui client
și a înțelegerii activității acestuia, se impune analiza acestor indicatori în evoluție și în
comparație cu alți clienți din aceeași ramură de activitate. Băncile manifestă o dependență mare
în decizia lor privind acorda rea creditului față de indicatorii de bonitate și de garanțiile
solicitantului, dar acești indicatori nu exprimă în totalitate realitatea, ei ar trebui să fie doar o
carte de vizită a companiei, iar garanția ar trebui privită ca o măsură asiguratorie, nu c a o
certitudine de recuperare a creditului prin valorificarea ei. Riscul garanției rezultă din
incertitudinea băncii asupra posibilităților de a -și recupera creanțele din ultima sursă pe care o
are la dispoziție, după epuizarea tuturor celorlalte căi.
Gara nțiile pentru creditele acordate pot fi delimitate în două mari categorii: a) garanții
rele și b) garanții personale.
Garanțiile reale se caracterizează prin luare sub gaj a unor bunuri mobile sau imobile,
după caz, de la persoanele fizice sau juridice car e solicită creditul, bunuri, care în cazul
nerambursării creditului, vor fi valorificate de către bancă cu scopul recuperării creanțelor sale.
Formele garanției reale sunt gajul și ipoteca.
Garanțiile personale se referă la garantarea de către o terță p ersoană, fizică sau
juridică, a împrumutului contractat de către un debitor. În cazul în care persoana împrumutată
nu restituie creditul, terțul are obligația să plătească datoria din patrimoniul său, în contul
obligației neonorate de către debitor.
17 Ioan I. TRENCA, Metode și Tehnici Bancare , Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2002, p. 21 7.
18 ,,Prin bonitate a clientului care solicită și obține un credit înțelegem capacitatea financiară a acestuia
de a rambursa creditul și a achita dobânzile datorate la termenele convenite cu împrumutatorul” [Vas ile
MARIAN , Monedă și credit, Cluj-Napoca, 2 000, p.263].
31
Garan țiile personale se concretizează, juridic vorbind, în angajamentul făcut în scris de
o persoană fizică sau juridică, prin care aceasta se obligă, ca în cazul neexecutării obligației de
către debitorul principal, să execute acea obligație în locul acestuia.
Garanțiile personale îmbracă două forme de bază : fidejusiunea și cauțiunea.
RECUPERAREA CRE DITELOR DECLARATE RESTANTE SAU Î N LITIGIU.
Recuperarea creanțelor restante ale băncii se poate realiza fie prin plata de către
împrumutat a sumelor datorate, din inițiativa acestuia, fie, în caz contrar, se vor aplica
proceduri de recuperare specifice băncilor.
Recuperarea creditelor restante se poate realiza prin două căi, considerate de bază:
a)– calea amiabilă; b) – calea juridică
Calea juridică de recuper are
După epuizarea posibilităților de utilizare a căilor amiabile (dar nu și renunțarea la
ele),printr -o hotărâre a Comitetului de credite și risc din sucursală se decide trecerea creditului
restant în faza de executare silită . Aceasta impune predarea de către Serviciul Credite, sub
semnătura moderatorului și a șefului serviciu credite, către consilierul juridic, a unui dosar al
clientului care va cuprinde, în copie , toate actele necesare pentru susținerea litigiului
(contracte, garanții, corespondența cu clientul etc.).
INSTRUMENTE DE SPRI JIN PENTRU SUPRAVEGHEREA PRUDENȚIALĂ ȘI
STABILITATEA FINANCIARĂ
a) Centrala Riscurilor Bancare (CRB) reprezintă o structură specializată în
colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea fiecăr ei persoane
declarante (instituție de credit sau societate de credit ipotecar) din România față de acei
debitori care au beneficiat de credite și/sau angajamente al căror nivel cumulat depășește suma
limită de raportare (20.000 RON), precum și a informații lor referitoare la fraudele cu carduri
produse de către posesori. Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizată în patru
registre:
1) Registrul central al creditelor (RCC) conține informații de risc bancar raportate de
instituțiile de credit și este actualizat lunar;
2) Registrul creditelor restante (RCR) conține informații de risc bancar referitoare la
abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii șapte ani și este alimentat
lunar de Registrul central al creditelor;
3) Registrul grup urilor de debitori (RGD) conține informații despre grupurile de
persoane fizice si/sau juridice care reprezintă un singur debitor si este alimentat lunar
de Registrul central al creditelor;
4) Registrul fraudelor cu carduri (RFC) conține informații despre fr audele cu carduri
produse de către posesori raportate de instituțiile de credit și este actualizat on -line.
32
b) Centrala Incidentelor de Plăți (CIP)
Centrala Incidentelor de Plăți este un centru de intermediere care gestionează
informația specifică i ncidentelor de plăți, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile
unor utilizatori predefiniți. Datele specifice incidentelor de plăți sunt transmise, difuzate și
valorificate pe baza informațiilor, chiar anterioare plății, conținute în evidențe și care sunt
ocazionate de acte și fapte având potențial fraudulos, litigios și/sau producând riscuri de
neplată, inclusiv dintre cele care pot afecta finalitatea decontării. Centrala Incidentelor de Plăți
organizează și gestionează un fișier de interes gener al, numit Fișierul național de incidente de
plăți FNIP, structurat astfel:
Fișierul național de cecuri FNC;
Fișierul național de cambii FNCb;
Fișierul național de bilete la ordin FNBO .
Fișierul național al persoanelor cu risc FNPR este un fișier alimentat automat FNIP cu
incidentele de plăți majore înregistrate pe numele unei persoane fizice sau juridice, inclusiv al un ei
bănci.
Bazele de date ale Centralei Incidențelor de Plăți pot fi accesate 24 de ore din 24 și conțin
informații referitoare la:
refuzul la plată al cecurilor, cambiilor și biletelor la ordin;
declararea cecurilor pierdute, furate, distruse sau anulate și declararea cambiilor ori
biletelor la ordin pierdeute, furate sau distruse;
peroanele fizice sau juridice aflate în interdicție bancară de a emite cecuri.
Informațiile privind incidentele de plăți sunt menținute în baza de date a Centralei
Incidentelor de Plăți pe o perioaă de șapte ani de la data înscrierii.
Incidentul de plată reprezintă neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiil or
participanților, înaintea sau în timpul procesului de decontare a unui instrument de plată (cec,
cambie sau bilet la ordin), obligații rezultate prin efectul legii și / sau al contractului care le
33
reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoș tința Centralei Incidentelor de Plăți de
către entitățile declarante, pentru apărarea interesului public. Incidentul de plată major
reprezintă incidentul de plată deter minat de î nregistrarea uneia dintre următoarele situații:
în cazul cecului;
cecul a fost emis fără autorizarea trasului;
cecul a fost refuzat din lipsa totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de
expirarea termenului de prezentare;
cecul a fost refuzat la plată din lipsa parțială de disponibil, în cazul prezentării la plată
înainte de expirarea termenului de prezentare;
cecul a fost emis cu data falsă sau acestuia îi lipsește o mențiune obligatorie;
cecul circular sau cecul de călătorie a fost emis la purtător;
cecul a fost emis de un trăgător aflat în interdicție bancară;
în cazul cambiei și al biletului la ordin;
cambia a fost scontată fără existența în total / în parte a creanței cedate în momentul
cesiunii acestuia;
biletul la ordin / cambia cu scadența la vedere a fost refuzat(ă) din lipsa totală de disponibil,
în cazul prezentării la plată în termen;
biletul la ordin / cambia cu scadența la vedere a fost refuzat(ă) din lipsa parțială de
disponibil, în cazul prezentării la plată în termen;
biletul la ordin / cambia cu scadența la un anume timp de la vedere, la un anume t imp de la
data emiterii sau la dată fixă a fost refuzat(ă) din lipsa totală de disponibil, în cazul prezentări i
la plată la termen;
biletul la ordin / cambia cu scadența la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la
data emiterii sau la o dată fixă a fost refuzat(ă) din lipsa parțială de disponibil, în cazul
prezentării la plată la termen.
Pentru diminuarea riscului în utilizarea instrumentelor de plată de debit, societățile
bancare își instruiesc clienții cu privire la utilizarea acestora în confo rmitate cu legile și
reglementările aplicabile și, de asemenea, încheie cu clienții convenții privind declararea
imediată a instrumentelor pierdute, furate, distruse sau anulate.
Interdicția bancară19 reprezintă regimul impus de bancă unui titular de cont prin care se
interzice acestuia emiterea de cecuri pe o perioadă de un an, conform unor angajamente
reciproce aplicabile plății cu cecuri, ca urmare a unor incidente de plăți majore produse cu cec.
19 A. Socol – Tehnica bancară, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca 2006, pag. 179 -180
34
CONCLUZII
Prezenta lucrare, conform motivației cercetăr ii, a obiectivelor propuse și a rezultatelor
obținute este focalizată în jurul unui element de maximă importanță în sistemul bancar, și
anume analiza bonității clienților în procesul creditării , în contextul dinamic și diversificat al
mecanismelor actuale ale economiei de piață, tratând riscul de credit ca pe o asumare
conștientă a realității și încercând să găsească cele mai bune practici în vederea gestionării sale
cu succes.
Analiza financiară presupune o analiză concretă a bonității agentului economic p e bază
de indicatori (de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate etc.) și se bazează pe informațiile
financiare furnizate de client (bilanț, cont de profit și pierdere, balanțe de verificare, cash –
flow etc.), pe baza sa instituțiile de credit urmărind să identifice și să cuantifice riscul
performanței clientului, riscul de lichiditate și riscul legat de structura capitalului și finanțare .
Aparent, riscul performanței clientului prezintă cea mai mare importanță pentru creditor
deoarece se referă la posib ilitatea ca debitorul să nu aibă o performanță satisfăcătoare, respectiv
să nu genereze profituri acceptabile care să -i asigure capacitatea proprie de finanțare, și
implicit de rambursare a împrumuturilor contractate. Trebuie reținut însă ca un principiu
fundamental faptul că orice agent economic poate supraviețui pe perioade semnificative cu
profituri mici sau chiar cu pierderi, dar nu va supraviețui niciodată fără bani lichizi. Capacitatea
de a plăti creditorii și de a onora obligațiile la scadență are o importanță deosebită, în lipsa
acesteia, societățile îndreptându -se inevitabil spre starea de incapacitate de plată, executare
silită și/sau lichidare / faliment.
Cea care reflectă măsura în care o societate a avut sau va avea capacitate de finanțare
pentru a-și onora datoriile și pentru a -și acoperi necesarul de cheltuieli de investiții este situația
fluxului de numerar . Ea oferă informații vitale în legătură modificarea în timp a poziției
financiare a firmei, respectiv cu modul în care se finanțează firm a și se alocă fondurile pe care
le mobilizează.
Alături de situația fluxului de numerar se află și celelalte documente de sinteză
contabilă – bilanțul și contul de rezultate – situații financiare care prin rolul lor de a reflecta o
imagine fidelă, clară ș i completă a patrimoniului și a performanței financiare a unui agent
economic prezintă la fel de mare importanță în aprecierea bonității solicitanților de credite. Tot
cu ajutorul situațiilor financiare se pot identifica legăturile comerciale care există î ntre membrii
unui grup de firme, cărora trebuie să li se acorde o importanță deosebită în procesul de analiză
a unei solicitări de credit deoarece reprezintă o realitate din ce în ce mai pregnantă în lumea
afacerilor, dar mai ales pentru că antrenează risc uri legate de nerespectarea destinației
creditelor, scopul urmărit de asemenea societăți fiind acordarea de ajutoare reciproce în
momentele în care una dintre firmele din grup se află în dificultate.
Evaluarea riscului nu trebuie să se oprească la simpla a naliză a situațiilor financiare ale
unui client, deoarece acestea reflectă o stare de fapt la un moment dat, fără a putea să prevadă
viitorul în ceea ce privește afacerea și care poate fi influențat de o serie de factori, fie ei inte rni,
fie independenți d e aceasta. Tocmai de aceea este binevenită surprinderea și a altor aspecte,
diferite de cele financiar -contabile, în vederea formării unei imagini despre un viitor debitor.
Prin urmare analiza nefinanciară vine ca o confirmare a rezultatelor obținute din
analiza financiară, în vederea clarificării semnelor de întrebare rămase și a obținerii unei
imagini cât mai realiste despre un client. În acest sens se impune o analiză asupra calității
managementului și a acționariatului, respectiv a abilității și a exper ienței în conducerea unei
afaceri, dar și a recunoașterii și a prestigiului în mediul de afaceri național și internațional.
35
În evaluarea cererii de credit, analistul trebuie să analizeze clientul și în contextul
fluctuațiilor activității economice, mulți dintre agenții economici fiind vulnerabili la acestea.
Este foarte important ca banca să cunoască vulnerabilitatea clienților la posibilii factori
sezonieri și să structureze creditele acordate acestora astfel încât aceste fluctuații ale condițiil or
econom ice să fie luate în considerare.
Ofițerul de credite trebuie să evalueze prognozele de dezvoltare ale clientului, să le
compare cu perspectiva sectorului de activitate în care acesta se încadrează și să le accepte
numai în situația în care diferențele sun t justificate. De asemenea, el trebuie să ia în considerare
și strategia agentului economic urmărind modul de definire al obiectivelor și stadiul de
îndeplinire al acestora.
Acestea sunt doar câteva dintre aspectele calitative ce pot influența performanțel e
financiare viitoare ale unei societăți și implicit capacitatea acesteia de rambursare a datoriilor
în cazul contractării unui credit. În ciuda subiectivismului pe care îl implică este de dorit ca
analiza acestor aspecte calitative să fie nelipsită din pr actica instituțiilor bancare. Pentru a fi
totuși mai elocvente și a da posibilitatea efectuării unor comparații cât mai obiective prin
prezenta lucrare se încercă propunerea elaborării de către instituțiile de credit a unui sistem de
indicatori calitativi comensurabili care să includă elemente de evaluat precum vechimea
agentului economic în segmentul de activitate respectiv, experiența și vechimea acționariatului
și a managementului, istoricul relației de creditare și al datoriilor către stat, gradul de
tehnologizare exprimat prin vechimea echipamentelor în dotare etc. Printr -un astfel de sistem
chiar dacă nu s -ar putea elimina integral, cel puțin s -ar diminua caracterul subiectiv specific
acestor indicatori calitativi, conferind astfel o credibilitate mult mai realistă întregului mod de
analiză a bonității solicitanților de credite.
În plus, orice instituție de credit poate contacta și alte bănci pentru a afla ce experiențe au avut
la rândul lor cu clientul respectiv, poate afla dacă plățile au fost efectua te la scadență, dacă
soldurile disponibilităților și depozitelor au fost mari, dacă au existat întârzieri la plată și cât de
mari au fost acestea. Informații referitoare la debitele restante se pot de asemenea obține
consultând bazele de date ale Centralei Riscurilor Bancare și ale Biroului de Credite.
Se apreciază că principalele slăbiciuni în gestiunea riscului de credit sunt de ordin
intern, și anume: selecția defectuoasă a dosarelor și supravegherea internă improprie a evoluției
(practic a involuției) calității debitorului. De aceea, instituțiile de credit ar trebui să fie mai
atente în momentul aprobării unui credit, analizând suma maximă ce -i poate fi acordată
clientului, scopul pentru care îi va acorda respectivul credit, garanțiile pe care le oferă și
posibilitățile sale de rambursare, deoarece decizia de acordare a unui împrumut coincide
practic cu momentul generării riscului de credit.
În realitate, importanța acordată de instituțiile de credit criteriilor cantitative și
calitative de apreciere a b onității potențialilor debitori este diferită. Unele dintre acestea pun
accentul mai mult pe factorii cantitativi, calculând în acest sens un număr mai mare de
indicatori economico – financiari de apreciere a performanțelor clientului, luând în considerare
chiar și tendința de evoluție a acestora față de perioada precedentă. Altele, acordă o importanță
mare factorilor calitativi, care deși în prealabil tind să ofere o apreciere mai subiectivă, în
esență asigură practic o cunoaștere mai în detaliu a caracter isticilor clientului ce nu pot fi
cuantificate valoric sau procentual.
Așadar, în funcție de importanța acordată de instituțiile de credit factorilor luați în
considerare la calculul ratingului de credit pentru determinarea performanței financiare, acelaș i
agent economic, poate fi încadrat în diferite categorii de clasificare (de la A până la E), aspect
ce a fost demonstrat practic în cuprinsul lucrării printr -un exemplu. Aceasta evidențiază faptul
că unele instituții de credit sunt mai prudente, iar altel e sunt dispuse a se expune unui risc de
credit mai mare, prin acceptarea de noi clienți, cu o situație financiară mai puțin solidă.
36
Analizând sistemele de rating practicate de bănci se poate constata o creștere a rolului
analizei nonfinanciare în selectar ea clienților creditați, pe de o parte prin luarea în considerare a
unui număr mult mai mare de indicatori calitativi, iar pe de alta parte prin creșterea ponderii
criteriilor calitative în totalul riscului ponderat al clientului.
Pe indicatorii calitativi cum sunt calitatea garanțiilor și a actului managerial, structura
acționariatului, condițiile de piață în care iși desfasoară activitatea, realitatea raportărilor
contabile, strategia firmei, vechimea afacerii, se pune un accent tot mai mare la încadrarea
solicitantului de credit în una din categoriile de bonitate.
Importanța care se dă pe o scală graduală aspectelor nonfinaciare în contextul global al
analizei bonității clientului depinde de prudența pe care analistul o m anifestă în administrarea
riscului de credit în bănci.
Aspectele nonfinanciare de regulă au un impact în a mări riscul atunci când calitatea
managementului este una discutabilă sau de a deveni un factor de siguranță atunci când acestea
marchează în evoluție valori favorabile sporind certit udinea unui succes în relația de parteneriat
cu banca.
După părerea noastră se recomandă cu insistență în contextul în care competiția se
accentuează ca în metodologiile pe care băncile le aplică să -și găsească locul din ce în ce mai
mult și aspectele nonf inanciare cuantificabile. Studiul comparativ realizat scoate în evidență că
marja de prudență și implicit calitatea creditării poate spori dacă astfel de elemente sunt luate
în considerere.O astfel de abordare este în context cu noile cerințe ale perfecțio nării
managementului riscului în instituțiile de credit, promovate în acordul Basel II.
Având î n vedere practica bancară din țara nostră, pentru a se permite evidențierea
posibilităților reale de rambursare a creditului si de plată a dobânzilor și comisi oanelor,
diminuarea riscului propun următoarele:
Utilizarea unui set de indicatori diferențiați pe sectoare și obiecte de activitate, intrucât
structura activelor și a capitalului diferă de la un sector la altul .
De asemenea utilizarea indicatorului “Rota ția capitalului” cu ratele sale specifice,
exprimat in număr de rot ații pe an î l consider irelevant dacă se calculează pe baza situaț iei
financiare semestriale ș i nu pe baza situațiilor financiare anuale, sau pe ultimele 12 luni
deoarece volumul activelor este relativ constant pe parcursul unui an, iar cifra de afaceri e ste
calculată doar pe șase luni.
Consider de asemene a necesară o rigoare crescută î n ceea ce privește conținutul
dosarelor de credit î n special a calității informațiilor, a real ității situa țiilor financiare, în
practică î ntâlnindu -se situații financiare diferite “pentru fisc și pentru bancă”.
Se impune respectarea principiului “celor patru ochi” cerut de reglementările Basel II,
și anume persoana care calculează ratingul nu trebuie să fie un a și aceeași persoană cu cea care
revizuiește ratingul, la modul i deal ele ar trebui să lucreze î n departamente diferite. Cel puțin
una di n cele două persoane implicate î n procesul de rating trebuie să raporteze unui membru
din consiliul de administrație, respectiv directorului general ce răspunde de managementul
riscului.
Pentru diminuarea blocajului economico -financiar și reducerea arieratelor se impune
generalizarea formelor moderne ale creditului comercial, simplificarea sistemului de decontări,
injec tarea în economie a cantității de masă monetară necesară pentru stingerea arieratelor și
creanțelor restante.
In acest sens propun de asemenea instituirea unor constrângeri bugetare ( inclusiv
falimentul) pentru agenții economici rău platnici , răspunderea penală și materială cu bunurile
personale de către administratorii,care au gestionat fraudulos activele societății în detrimentul
creditorilor, modificarea legislației privind procedura insolvenței, atât prin instituționalizarea
unui compartiment ,,de ins olvență” (judecător sindic,lichidator, evaluator, reprezentant al
37
DGFP, etc. ),care să trateze cu operativitate firmele găsite în această procedură,având în vedere
și faptul că prin facturarea bunurilor livrate și serviciilor prestate, firmele creditoare s -au
înregistrat cu obligații fiscale, iar potrivit art.138 din L.nr.571 /2003 rep.,,î n cazul în care
contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza
falimentului beneficiarului,ajustarea bazei de impozitare este permi să începând cu data
pronunțării hotărîrii judecătorești de închidere a procedurii prevăzute de L.nr.85/2006 privind
procedura insolvenței, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă”
De asemenea în scopul protejării operatorilor economici de ,,riscul de ne âncasare”,care se
manifestă tot mai pregnant, propun crearea unui site administrat de ANAF prin care să se
publice agenții economici care înregistrează arierate, atât față de bugetul general consolidat al
statului cât și față de instituții bancare și socie tăți comerciale,valoarea acestor arierate, precum
și valoarea activelor imobilizate și circulante.
Având în vedere că instituțiile statului și societățile comerciale cu capital de stat sunt cele
mai mari generatoare de arierate, propun ca o soluție pe ter men scurt compensarea obligațiilor
fiscale ale operatorilor economici (pentru care statul percepe majorări de întîrziere în caz de
neplată la scadență ) cu sumele pe care aceștia le au de încasat de la stat pentru bunurile livrate
și serviciile prestate, d eși este o soluție parțială întru -cât de cele mai multe ori firmele care au
încheiat contracte cu statul au la rândul lor subcontractori care la rândul lor își încasează
creanțele cu mari întârzieri.
Sunt necesare de asemenea găsirea de soluții pentru un acces mai facil al operatorilor
economici la serviciul de compensări din cadrul Ministerului Economiei,aceștia fiind nevoiți
frecvent pentru efectuare compensărilor să apeleze la ,,firme de consultanță”,în schimbul unor
comisioane consistente.
Între ari erate si bonitatea clienților există o relație de intercondiționare, generându -se
reciproc și anume arieratele determină deteriorarea categoriei de bonitate și impicit credite mai
scumpe sau imposibilitatea de a contracta credite , fapt care la rândul său c reează noi arierate.
Operatorii economici trebuie să acorde o importanță deosebită poziției financiare în
general, surselor de finanțare, politicii de îndatorare, fluxurilor de trezorerie , acestea
influențând atît performanțele economico -financiare cât și serviciul datoriei și în final categoria
de bonitate.
38
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE SELECTIVE
A. Cărți
1. Albu C., Albu N., Instrumente de management al performanței , Ed. Economică, București,
2004;
2. Alla J., Houdouin J, Strategie et valeur de l'entreprise, Ed. Economica Paris, 1991;
3. Basano C., Dardac N., Floricel C., Monedă, Credit, Bănci, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1999;
4. Bătrâncea I. (coordonator), Analiza financiară pe bază de bilanț, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj -Napoca, 2001;
5. Bătrâncea I., Raportări financiare, Ed. Risoprint, Cluj -Napoca, 2006;
6. Bătrâncea M ., Risc și faliment , Ed. Dacia, Cluj -Napoca, 2003;
7. Bătrâncea M ., Standing financiar -bancar, Ed. Risoprint, Cluj -Napoca, 2006;
8. Belkaoni A.R., Accountig theory , Academic Press, 1992;
9. Bern ard Y., Colli J. C., Vocabular economic și financiar, Ed. Humanitas, București,
1994;
10. Bernstein L.A., Financial Statement Analysis. Theory, Application and Interpretation ,
5th edition, Irwin, Homewood -Boston, 1993;
11. Berry A., Jarvis R., Accounting in a busi ness context , Chapman & Hall, 1995;
12. Breazeanu P., Boștinaru A., Prăjișteanu B., Diagnostic financiar – Instrumente de analiză
financiară , Ed. Economică, București, 2003;
13. Bunea Ș., Monocromie și policromie în proiectarea politicilor contabile ale
întreprind erilor , Ed. Economică, București, 2006;
14. Bușe L., Siminică M., Marcu N., Analiză economico – financiară, Ed. Scrisul Românesc,
Craiova, 2003;
15. Boussard D., Eglem J.Y., Les mécanismes comptables de l'entreprise, Editions
Montchrestien. Paris, 1990;
16. Chambres R . J., Accounting, Evaluation and Economic Behavior, Pretice Hall,
Englewood Cliffs, New Jersey, 1964;
17. Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C., Economie, Ediția a 2 -a, Ed. Economică, București,
2001;
18. Cohen E., Analyse financière, Ed. Economica, Paris, 1994;
19. Colette C., Richard J., Comptabilité généralle par la méthode des flux, Dunods, Paris,
1990;
20. Dăianu D., Arieratele inter -întreprinderi în economia de tranziție , Studii BNR,1996;
21. Dănilă N., Anghel L.C., Dănilă M.I., Managementul lichidității bancare, Ed.
Econom ică, București, 2002;
22. Deaconu A., Diagnosticul și evaluarea întreprinderii , Ed. Intelcredo, Deva, 2000;
23. Dedu V., Management bancar, Ed. Mondan, București, 1997;
24. Dedu V., Gestiune și audit bancar, Ed. Economică, București, 2003;
25. Demetrescu C. G., Contabili tatea este sau nu știință, București, 1947;
26. Demetrescu C. G., Istoria contabilității, Ed. Științifică, București, 1972;
27. Didier M., Regulile jocului , Ed. Humanitas, București, 1994;
28. Dobroțeanu L., Dobroțeanu C.L., Audit – concepte și practici – abordare naț ională și
internațională , Ed. Economică, București, 2002;
29. Donleavy G. D., Cash Flow Accounting , Rutgers, London & New York, 1994;
30. Dragotă V., Management financiar , vol. I Editura Economică, Bucureș ti 2003 ;
39
31. Drăgulin I., Arieratele de plăți , sistemul bancar și disciplina financiară , Caiete de studii ale
BNR;
32. Ebbeken K., Ristea M., Possler L., Calculația și managementul costurilor, Ed. Teora,
București, 2000;
33. Eglem J.Y., Philipps A., Raulet A., Raulet C., Analyse comptable et financière, 7ème
édition, Dunod, Paris, 1999;
34. Epstein B. J., Mirza A. A., IFRS – Interpretarea și aplicarea Standardelor Internaționale
de Contabilitate și Raportare Financiară, BMT Publishing House, București, 2005;
35. Frachon G., Guery G., Trésorerie st rentabilité de l’entreprise , CLET, P aris, 1988;
36. Fraser D., Gup B., Holazi J., Commercial Banking, Management of Risk, West Publishing
Company, New York, 1995;
37. Gheorghiu A. – Analiza economico – financiară la nivel microeconomic , Ed. Economică,
București, 1994;
38. Giurgiu A. I., Mecanismul fina nciar al întreprinzătorului, Ed. Dacia, Cluj -Napoca, 1995;
39. Glautier M.W.E., Underdown B., Accounting. Theory and Practice, Seventh Edition,
Financial Times, Prentice Hall, London, 2001;
40. Gougeon P., Risk manager et gestion des risques dans l'éntreprise , Enc yclopédie de
Gestion, Ed. Economică Paris, 1997;
41. Griffith S., Gestion financière, Ed. Eyrolles Université, Paris, 1991;
42. Greuning H. V., Koen M., Standardele Internaționale de Contabilitate – Ghid practic,
Casa de Editură IRECSON, București, 2003;
43. Greuning. , Standardele Internaționale de Raportare Financiară, Institutul IRECSON,
București, 2005;
44. Greuning H. V., Bratanovic S. B., Analyzing and managing banking risk (Analiza și
managementul riscului bancar – traducere autorizată de Banca Mondială) , Editura
Irecson, București, 2004;
45. Halpern P., Weston J. F., Bringham E. F., Finanțe manageriale, Ed. Economică, București,
1998;
46. Health L. J., Rosenfield P., Solvency: the forgotten half of financial reporting , Bloom and
P. T. Elgers (eds) – Accounting Theory and Pra ctice, Harcoust Brace Joranovich, 1987;
47. Henrard M., Heim M. J., Aguillar M. H., Dictionnaire comptable, Groupe Revue
Fiduciaire, Paris, 2001;
48. Hermanson R.H., Edwards J.D., Maher M.W., Accounting principles, Fifth Edition, Irwin
Homewood IL, Boston, MA, 199 2;
49. Heyne P., Modul economic de gândire, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991;
50. Hicks J. R., Value and Capital, Ed. Clarendon Press, 1946;
51. Hoanță N., Finanțele firmei, Ed. Continent, Sibiu, 1996;
52. Koch T. W., Bank management, The Dryden Press, Orlando , 1992;
53. Koch R., Dicționar de finanțe, Ed. Teora, București, 2001;
54. Horne J. C. v, Financial management and policy , Fifth Edition, Prentice Hall, New Jersey,
1980;
55. Horngren Ch. T., Financial Accounting, Fourth Edition, Prentice Hall, Inc. 2001;
56. Hussey R., A dictionary of accounting, Oxford University Press, 1999;
57. Jobard J. P., Raimbourg P., Navatte P., Diagnostic financièr , Ed. Dalloz, Paris, 1994;
58. Joffre P., Simon Y., Dubois D., Encyclopédie de gestion , vol. 3, Ed. Economica, Paris,
1989;
59. Lacrampe S., Causs e G., Méthodes de gestion de la trésorerie, Edition Hommes et
Techniques, Suresnes, 1976;
60. Lee G. A., Modern financial accounting, Walton on Thames, Survey, 1981;
61. Loppez T., Risk management, Bank of Luxemburg, 1996;
40
62. Malcolm S., Research methods in accountin g, SAGE Publications Ltd, London;
63. Manolescu Gh., Managementul financiar, Ed. Economică, București, 1995;
64. Matiș D. și colectiv, Bazele contabilității pentru viitorii economiști , Ed. Dacia, Cluj -Napoca,
2005;
65. Matiș D., Bazele contabilității – aspecte teoreti ce și practice, Editura Alma Mater, Cluj –
Napoca, 2005;
66. Matiș D., Contabilitatea operațiunilor speciale , Ed. Intelcredot, Deva, 2003;
67. Matt J.M., Mikol A., Principes comptables et information financière, Ed. Comptables
Malesherbes, 1988;
68. McNally E. A. – Economic Development Institute of The World Bank – basic Topics in
Sound Bank Management, 1996;
69. Ménard L., Dictionaire de la comptabilite , Ed. L -Institut Canadien des Comptables
Agréés;
70. Mihalciuc M. (coordonator), Dicționar poligot explicativ. Termeni uzuali în economia de
piață, Ed. Enciclopedică, București, 1995;
71. Mihai I. (coordonator), Analiza situației financiare a agenților economici, Ed. Mirton,
Timișoara, 1997;
72. Mihai I., Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Ed. Expert, București, 2003;
73. Mikol A., Principes genereaux du controle interne , Revue Francaise de Comptabilite;
74. Mourques M., Les chois des investissements dans l'entreprise, Ed. Economică, Paris,
1994;
75. Niculescu M., Lavallete G., Strategii de creștere economică, Ed. Economică, București,
1999;
76. Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economică, București, 1997;
77. Nistor E.I., Finanțele întreprinderii , Ed. Presa Universitară, Cluj -Napoca, 2002;
78. Nistor E.I., Teorie și practic ă în finanțarea întreprinderilor , Ed. Casa Cărții de Știință ,
Cluj-Napoca, 2004;
79. Nițu I., Managementul riscului bancar , Ed. Expert, București, 2002;
80. Nițu I., Control și audit bancar , Ed. Expert, București, 2002;
81. Oprean I., Control și audit financiar -contabil , Ed. Intelcredo, Deva, 2002;
82. Oprean D., Analiza și proiectar ea sistemelor informaționale în economie , Ed. Polirom, Iași,
1999 ;
83. Oprițescu M., Managementul riscurilor și performanțelor bancare , Ed. Universitaria,
Craiova, 2006;
84. Oprițescu M., Monedă, Credit, Bănci, Ed.Sitech, Craiova, 2009 ;
85. Păun M., Analiza sis temelor economice , Ed. All Educational, București, 1998;
86. Pântea I. P., Managementul contabilității românești, Ed. Intelcredo, Deva, 1999;
87. Pântea I.P. și colectiv, Bilanțul contabil, Editura Dacia, București, 1987;
88. Petrescu S., Mironiuc M., Analiza economic o – financiară. Teorie și aplicații, Ed.
Tiparul, Iași, 2002;
89. Pham D., Encyclopédie de Gestion, Principes comptables fondamentaux, Ed. Economică,
Paris, 1989;
90. Pop I.S., Bazele managementului , Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Facultatea
de manageme nt turistic și comercial, Cluj -Napoca, 1997;
91. Popescu S., Politica și strategia economico – financiară a firmei, Ed. Lumina Lex, București,
1996;
92. Radu F., Metode și tehnici de analiză economico – financiară , Ed. Scrisul Românesc,
Craiova, 1999;
93. Ristea M., Bilanțul și gestiunea patrimoniului , Ed. Academiei, București, 1989;
41
94. Roșca I., ș.a., Proiectarea sistemelor informatice financiar -contabile , Ed. Didactic ǎ și
Pedagogic ǎ, București, 1993;
95. Roșca T., Monedă și credit , Editura Altipa, Alba -Iulia, 2001;
96. Roxin L. , Gestiunea riscurilor bancare , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997;
97. Sarter G. H., Ingberman M. J., Maximon H. M., Financial Accounting: An Event and
Cash Flow Approach, McGrow -Hill, 1990;
98. Socol A., Tehnică bancară , Ed. Casa Cărții de Știință , Clu j-Napoca, 2006 ;
99. Stancu I., Gestiunea financiară a agenților economici , Ed. Economică, București, 1994;
100. Stancu I., Finanțe – Piețe financiare și gestiunea portofoliului. Investiții reale și finanțarea
lor. Analiza și gestiunea financiară a întreprinderii, Ediția a 3 -a, Ed. Economică, București,
2002;
101. Stancu I., Finanțe. Teoria piețelor financiare , Ed. Economică, București, 1998;
102. Stoian I., Metode și studii de caz privind managementul riscului în tranzacțiile de
afacere, Ed. Oscar Print, 1999;
103. Stoica M., Mana gement bancar, Ed. Economică, București, 1999;
104. Șeulean V., Sisteme de plăți comparate , Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 2001;
105. Ternisien M., Comprendre l’entreprise par le flux , La Villeguerin Editions, Paris, 1990;
106. Trenca I., Metode și tehnici banca re, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2003;
107. Trenca I., Fundamente ale managementului financiar , Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj –
Napoca, 2005;
108. Trenca I, Metode și tehnici bancare, Principii, Reglementări, Experiențe, Ed. Casa Cărții
de Știință, Cluj -Napoca, 2002;
109. Vâlceanu Gh.(coordonator), Analiză economico -financiară , Ed.Economică, București,
2004;
B. Articole publicate în reviste de specialitate sau volume ale conferințelor
naționale/internaționale
110. Amat O., Balke J., Oliveras E., The struggle aga inst creative accounting: is "true and
fair view" part of the problem or part of the solution?, Working paper;
111. Bătrâncea M., Bătrâncea I., Barb A., Todea N., Diagnosticul economic al firmei, Revista
Tribuna Economică nr. 15/1999;
112. Beaver W.H., Alternative A ccounting Measures as Indicators of Failure , Accounting
Review, January 1968;
113. Bica I., The importance and the role client’s performance in loan management risk ,
International Conference Competitiveness and European Integration, Cluj -Napoca, Octobre
2007;
114. Bica I., The role and the importance of nonfinancial aspects in client’s performance ,
International Conference Competitiveness and European Integration, Cluj -Napoca, Octobre
2007;
115. Bichi C., Basel II and operational risk, Financial Market Review no. 11/2005;
116. Bichi C., Basel II final version, Financial Market Review no. 7 – 8/2004;
117. Blavy R., Monitoring and Commitment in Bank Lending Behavior, International Money
Funds, Working Paper nr. 222, noiembrie 2005;
118. Coppens F., González F., Winkler G. – The performanc e of credit rating systems in the
assessment of collateral used in Eurosystem monetary policy operations – European
Central Bank, Occasional paper nr. 65/2007;
119. Crichton J., Cash -flow Statements – What are the choise? – Accountancy , October 1990;
120. Dardac N., Moinescu B., Evaluarea cantitativă a riscului de credit din perspectiva Basel
II, Revista Economie teoretică și practică, 2007;
42
121. Dardac N., Moinescu B., Tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul de credit,
Revista Economie teoretică și practică , 2007;
122. Dardac N., Moinescu B., Evaluarea managementului instituțiilor de credit prin metode
cantitative, Revista Economie teoretică și practică, 2007;
123. Dardac N., Moinescu B., Probleme privind operaționalizarea Acordului BASEL II la
nivelul sistemului banc ar din România”, Revista Analiză și prospectiune economică,
2006;
124. Dierick F., Pires F., Scheicher M., Spitzer K.G., The New Basel Capital Framework and
its Implementation in the European Union European Central Bank, Occasional Paper
Series, nr. 42/ decembr ie 2005;
125. Ettl I., Schober -Rhomberg A., The Implementation of the Basel Core Principles in
Selected Countries from the Perspective of the International Monetary Fund,
Oesterreichische Nationalbank, Focus No. 2/2005;
126. Finger C., The one -factor CreditMetrics model in the new Basel Capital Accord ,
RiskMetrics Journal, 2001, Vol. 2. No. 1;
127. Lăzărescu S., Noul Acord de la Basel – prezentare generală, Revista Tribuna Economică
nr. 21/2005;
128. Lebas M., Oui, il faut définir la performance, Revue française de comptabil ité, nr. 269,
julliet – août, 1995
129. Lowe P., Risk Measurement: a central bank perspective, Reserve Bank of Australia,
Bulletin, september 2006;
130. Matiș D., Palfi C., Repere ale convergenței intereselor: audit intern – audit extern – autoritate
de supravegher e în activitatea bancară, Revista Audit Financiar nr.5/2006 și nr. 6/2006;
131. Matiș D., Palfi C., Creditul ipotecar în România în ultimii 10 ani, Revista Finanțe Bănci
Asigurări editată de Tribuna Economică nr. 11 – noiembrie/2006;
132. Matiș D., Palfi C., Identif icarea unui singur debitor în supravegherea expunerilor mari,
Revista Tribuna Economică nr. 15/2007
133. Matiș D., Palfi C., Mustață R., Cunoașterea clientelei în prevenirea și combaterea
spălării banilor, Revista Tribuna Economică, nr. 51 – 52/2004;
134. Mihail N, Cetină I, Orzan Gh, Credit risk evaluation, Revista Economie teoretică și practică,
2007;
135. Palfi C., Risk management – objective of Basle II Accord – a challenge for the Romanian
banking system , International Conference Romanian Economy in the European Unio n –
Requirements, Chances, Challenges, Cluj -Napoca, May 2007;
136. Palfi C., Implementing Basle II in Romanian Banking System, International Conference
Competitiveness and European Integration, Cluj -Napoca, Octobre 2007;
137. Palfi C., Romanian banking system – perf ormance and outlook, International Conference
Competitiveness and European Integration, Cluj -Napoca, Octobre 2007;
138. Palfi C., Globalization – a challenge for internal control and audit in banking system,
International Conference Accounting and Management In formation Systems, Bucharest, June
2007;
139. Palfi C., Banking supervision in the context of globalization, International Conference
Strategic Leadership in the Context of Globalization and Regionalization, Cluj -Napoca, June
2006;
140. Pântea M., Sistemul bancar se va consolida prin achiziții și fuziuni, România liberă, Ghid
financiar din 16.11.2001;
141. Popescu S., Trezoreria întreprinderii, Buletin Economic legislativ, Tribuna Economică, nr.
7/1995;
142. Serban M., New Basel II Agreement. New risks for banks, Financial Mar ket Review no.
12/2002;
43
143. Stancu I, Tinca E., The Basle II Accord on measuring and managing a bank’s risks,
Revista Economie teoretică și practică, 2007;
144. Tarashev N., Zhu H., The pricing of portfolio credit risk, Bank for International
Settlements, Working P apers nr. 214/ 2006;
145. Zhu H., Capital regulation and banks’ financial decisions, Bank of International
Settlements, Working Paper nr. 232/2007;
C. Dicționare și alte materiale
146. Coteanu I., Seche L., Seche M., DEX, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998;
147. Dobrotă N., Dicționar de economie, Ed. Economică, București, 1999;
148. Georgescu F., Basle II – a new step for the modernisation of the Romanian banking
system, Sinaia, 2005;
149. Georgescu F., The preparation stage for the application of Basle II regulations in t he
Romanian Banking system, București, 2005;
150. Georgescu F., The actual stage of implementing Basle II, București, 2007;
151. Georgescu F., The perspectives of the banking system after Romania's adhesion to the
European Union , Romanian Banking Forum, București, 2 005;
152. Basel Committee on Banking Supervision, Bank for International Settlements, Internal
audit in banking organisations and relationship with internal and external auditors ,
Basel, 2000;
153. Basel Committee on Banking Supervision, Bank for International Settl ements, Internal
audit in banks and the supervisor’s relationship with auditors: A survey, Basel, 2002;
154. Basel Committee on Banking Supervision, Bank for International Settlements, The
relationship between banking supervisors and banks external auditors , Basel, 2002;
155. Basel Committee on Banking Supervision, Bank for International Settlements, Internal
audit in banks and the supervisor’s relationship with auditors, Basel, 2001;
156. Basle Committee on Banking Supervision, Range of practice in banks’ internal rating s
systems, 2000;
157. Basle Committee on Banking Supervision, Bank of International Settlements,
International convergence of capital measurement and capital standards, Basle, June
2006;
158. Basle Committee on Banking Supervision, Credit Rating and complementary so urces of
credit quality information , 2000;
D. Legislație
159. *** OUG nr. 29/1997 privind autorizarea Băncii Naționale a României pentru efectuarea
unor operațiuni pe piața monetară, publicată în M.O. nr. 117/09.06.1997;
160. *** OUG nr. 39/1996 privind înființare a Fondului de Garantare a Depozitelor în
Sistemul Bancar, republicată în M.O. nr. 141/25.02.2002;
161. *** OUG nr. 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,
publicată în M.O. nr. 1027/27.12.2006;
162. *** OUG nr. 138/18.10.2001 pentru m odificarea și completarea Legii nr. 83/1998
privind procedura falimentului băncilor, publicată în M.O. nr. 671/24.10.2001, cu
modificările și completările ulterioare;
163. *** OUG nr. 200/18.12.2002 privind societățile de credit ipotecar, publicată în M.O. nr.
956/27.12.2002;
164. *** OG nr. 92/24.12.2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în M.O. nr.
254/16.04.2009;
44
165. *** HG nr. 44/22.01.2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii
nr.571/2003 privind Codul fiscal,republicată în M.O.nr. 254/16.02.2009;
166. *** H.G. nr. 83/1993 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare la
agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat, publicată în M.O. nr.
51/08.03.1993, cu modificările și completările ulterioare;
167. *** H.G. nr. 83/1995 privind respectarea disciplinei financiar -bancare de către agenții
economici cuprinși în procesul de restructurare și redresare financiară, publicată în M.O.
nr. 193/25.08.1995;
168. *** H.G. nr. 544/08.07.1999 pentru modificarea art. 2 din Hotărârea Gu vernului nr.
335/16.05.1995 privind regimul constituirii, utilizării și deductibilității fiscale a
provizioanelor agenților economici și societăților bancare, publicată în M.O. nr.
334/15.07.1999;
169. *** H.G. nr. 830/31.07.2002 privind regimul deductibilități i fiscale a provizioanelor
agenților economici, ale băncilor, organizațiilor cooperatiste de credit și fondurilor de
garantare, publicată în M.O. nr. 606/15.08.2002;
170. *** Legea nr. 33/2006 privind băncile de credit ipotecar, publicată în M.O. nr.
200/03.03. 2006;
171. *** Legea nr. 34/01.03.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 190/09.12.1999
privind creditul ipotecar pentru investiți imobiliare, publicată în M.O. nr.
200/03.03.2006;
172. *** Legea nr.58/05.03.1998 privind activitatea bancară, republicată în M.O. nr.
78/24.01.2005;
173. *** Legea contabilității nr. 82/24.12.1991, republicată în M.O. nr. 629/26.08.2002, cu
modificările și completările ulterioare;
174. *** Legea nr.571/22.12.2003, republicată, în M.O. nr.254/16.04.2009;
175. *** Legea nr.266/29.06.2006 pentr u aprobarea O.G. 28/2006 privind reglementare unor
măsuri financiar fiscale, publicată în M.O. nr.580/05.07.2006;
176. *** Legea nr. 83/15.04.1998 privind procedura falimentului băncilor, publicată în M.O.
nr. 159/22.04.1998, cu modificările și completările ult erioare;
177. *** Legea nr. 85/05.04.2006 privind procedura insolvenței, publicată în M.O. nr.
359/21.04.2006, cu modificările și completările ulterioare;
178. *** Reglementările contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a IV -a a
Comunităților Economice Europe ne, aprobate prin OMFP nr. 1752/17.11.2005 și
publicate în M.O. nr. 1080/30.11.2005;
179. *** Regulamentul nr. 2/18.04.2000 de aplicare a Legii nr. 190/09.12.1999 privind
creditul ipotecar pentru investiți imobiliare, publicat în M.O. nr. 174/24.04.2000;
180. *** R egulamentul BNR nr.4/07.04.2004 privind organizarea și funcționarea la Banca
Națională a României a Centralei Riscurilor Bancare, publicat în M.O. nr.
739/16.08.2004;
181. *** Regulamentul BNR nr. 5 din 22/07/2002 privind clasificarea creditelor și
plasamentelo r, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice
de risc de credit, publicat în M.O. nr. 626/23.08.2002, cu modificările și completările
ulterioare;
182. *** Regulamentul BNR nr. 6/24.07.2002 privind regimul rezervelor minime obli gatorii,
publicat în M.O. nr. 566/01.08.2002;
183. *** Regulamentul BNR nr. 8 din 08.09.2006, pentru modificarea Regulamentului Băncii
Naționale a României nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum
și constituirea, regularizarea și uti lizarea provizioanelor specifice de risc de credit,
publicat în M.O. nr. 840/16.09.2005;
45
184. *** Regulamentul BNR nr. 3 din 19.03.2009 privind clasificarea creditelor și
plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specific e
de risc de credit, publicat în M.O. nr. 200/30.03.2009;
185. *** Regulament BNR nr. 18/14.12.2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de
credit și ale firmelor de investiții, publicat în M.O. nr. 1034bis/27.12.2006;
186. *** Norma BNR nr.1/09.04.2001 priv ind lichiditatea băncilor, publicată în M.O. nr.
201/20.04.2001, cu modificările și completările ulterioare;
187. *** Norma BNR nr. 4/24.02.1994 privind solvabilitatea societăților bancare, publicată în
M.O. nr. 72/22.03.1994;
188. *** Norma BNR nr. 8/26.04.1999 pr ivind limitarea riscului de credit al băncilor,
publicată în M.O. nr. 245/02.06.1999, cu modificările și completările ulterioare;
189. *** Norma BNR nr. 9/07.09.2000 privind capitalul minim al băncilor și al sucursalelor
bănclior străine, publicată în M.O. nr. 474/29.09.2000.
190. *** Norma BNR nr. 9/20.08.2004 pentru completarea și modificarea Normei
nr.12/15.12.2003 privind supravegherea solvabilității și expunerilor mari ale instituțiilor
de credit, publicată în M.O. nr. 786/26.08.2004;
191. *** Norma BNR nr. 10/14.07. 1995 privind constituirea și utilizarea rezervei generale
pentru riscul de credit, publicată în M.O. nr. 173/04.08.1995;
192. *** Norma BNR nr. 10/27.07.2005 privind limitarea riscului de credit la creditele
destinate persoanelor fizice, publicată în M.O. nr. 6 83/29.07.2005;
193. *** Norma BNR nr. 11/08.09.2005 privind limitarea gradului de concentrare a
expunerilor din credite în valută, publicată în M.O. nr. 840/16.09.2005;
194. *** Norma BNR nr.12/15.12.2003 privind supravegherea solvabilității și expunerilor
mari ale instituțiilor de credit, publicată în M.O. nr. 51/12.01.2004, cu modificările și
completările ulterioare;
195. *** Norma BNR nr. 20/13.09.2006 pentru modificarea și completarea Normei Băncii
Naționale a României nr. 10/2005 privind limitarea riscului de credit la creditele
destinate persoanelor fizice, publicată în M.O. nr. 800/22.09.2006;
196. *** Norma metodologica nr. 12/22.07.2002 pentru aplicarea Regulamentului BNR nr.
5/2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea,
regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicată în M.O. nr.
626/23.08.2002, cu modificările și completările ulterioare;
197. *** Circulara BNR nr. 24/13.07.2005 pentru modificarea ratelor rezervelor minime
obligatorii si modificarea anexelo r la Regulamentul Bancii Nationale a României nr.
6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, astfel cum a fost modificat prin
Circulara nr. 6/2005, publicată în M.O. nr. 620/16.07.2005;
E. Anuare statistice
198. *** Raportul anual al Băncii Naționa le a României, 2004 – 2008;
199. *** Buletinele lunare ale Băncii Naționale a României, 2004 – 2008;
200. *** Comportamentul financiar al populației și agenților economici în profil teritorial
elaborat de Banca Națională a României, 2006 – 2008;
201. *** Raportul Băncii Naționale a României asupra stabilității financiare – 2008;
202. *** Anuarul statistic al României, 2000 – 2008;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: BONITATEA CLIENȚILOR ȘI IMPLICAȚIILE EI ÎN PROCESUL CREDITĂRII CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC Prof. Univ. Dr. T EODOR ROȘCA DOCTORAND IOAN BICA CLUJ -NAPOCA… [619558] (ID: 619558)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.