Bolocan 1 (2) Converted (1) [608362]

UNIVE RSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Lector univ . dr. DUMITRU CARABAȘ

Absolvent: [anonimizat],
2020

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

BISERICA ȘI EDUCAȚIA ÎN ȚĂRILE ROM ÂNE
ÎN EVUL MEDIU

Coordonator științific,
Lector univ. dr. DUMITRU CARABAȘ
Absolvent: [anonimizat],
2020

4

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………..6
CAPITOLUL 1 ……………………………………………………………….8
Educația în Bi zanț- model pe ntru Țările Române
1.1 Delimitari conceptu ale……………………………………………………8
1.2. Sistemul educațional
bizantin …………………………………………..122
1.3. Școala primară/
propaideia ……………………………………………..166
1.4. Învățământul
secundar/paideia …………………………………………188
1.5. Sistemul
universitar …………………………………………………….199
1.5.1. Universitatea din Atena ………………………………………………20
1.5.2. Universitatea din Alexandria …………………………………………21
1.5.3. Universitatea din Antiohia ……………………………………………23
1.5.4. Universitatea din
Constantinopol ……………………………………..244
1.5.5. Portretul dascălului în Imperiul Bizantin ……………………………..33
1.5.6. Dascăli renumiți ai învățământului
bizantin ………………………….377
1.5.7. Elevi remarcabili ai sistemului școlar bizantin ……………………….41
CAPITOLUL 2……………………………………………………… .……4 6
Biserica și educația în Țările Romîne

5
2.1. Dobrogea sub influența bizantinilor ……………………………………47
2.2. Alfabetul chirilic ………………………………………………………48
2.3. Voievo zi ai Țărilor Române exponeți ai păstrării credinței și ai întăririi
educației …………………………………………………………………….49
2.4. Influenta bisericii bizantine in Tarile Romane ………………………….57
2.5. Școli superioare și importanța lor în cultura românească …………….…59
CONCLUZII…………………………………… …………………………. ..64
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………… ….66
CURRICULUM VITAE………………… ………………………………….6 9
DECLARAȚIE …… …………………………………………………… .……71

6

INTRODUCERE

În lucrarea de față a m plecat de la întrebare a: Care este origin ea învățământului
românesc? Din a proape în aproape, am descoperit că sistemul educațional bizantin stă la
baza proc esului nostru educațional. Unii vor spune că nu există nicio asemănare și este
logic să nu existe, generațiile s -au schimbat, gândirea s -a transformat și tehnologia a
avansat .
Dacă facem comparație între civilizația și cultura de ,,ieri’’ cu cea de ,,astă zi’’ iarăși vom
găsi deosebiri, dar, asta nu înseamnă că nu vom cerceta trecutul istoric, originile noastre.
Conținutul lucrării răspunde la întrebări de genul: ,,Cum era ș coala biz antină între
sec.IV -XV? Care erau cele mai vestite școli ale vremii? Cum a influențat învățământul
românesc ? Cum erau elevii, profesorii? Ce se studia la școală? Cum erau motivați elevii în
actul învățării ? Cum a apărut învățământul românesc ?’’
Așa cum un popor este definit prin trecutul lui, prin istoria sa, așa și învățămâ ntul
nostru este definit prin rădăcinile sale bizantin -creștine. Școala românească a luat naștere
în pridvorul Bisericii Ortodoxe.
A fi profesor facilitator constituie o p rovocare, facilitarea fiind o muncă care determină o
serie de emoții, implică anumit e valori și modalit ăți aparte de a trata oamenii. Profesorul
pe parcursul carierei sale își dorește și luptă pentru a avea success. Iar acesta, în orice
aspect al educați ei, este într -o legătură de interdependență cu motivația elevilor.
Elevii devin ma i implicați în procesul de învățare atunci când li se oferă
posibilitatea de a analiza, de a face propria cercetare asupra unor probleme complexe,
provocatoare, uneori nepl ăcute, care se ase amănă cu cele din viața reală.
Situată în acest context, lucrare a de față, încearcă să ofere răspunsuri la aceste
întrebări, prin care să cunoștem apariția, originea și dezvoltarea învățământului românesc.
Și în acest domeniu, cum de fa pt în mai toate domeniile importante ale națiunii, Biserica a
adus a avut o contribu ție extrem de importantă, ceea ce l -a determinat pe marele poet
Mihai Eminescu să o numească „maica neamului românesc ”.

7
Prima școală românească a fost clădirea bisericii. Primii învățători au fost preoții și
diaconii. Prim ele manuale au fost Sfânta Script ură și cărțile bisericești. Copii erau pregătiți
în principal pentru a deveni diaconi și preoți ai Bisericii.
Concluzia la care o să ajungem e simplă. În spațiul românesc, Biserica a fost
școala. Și neamul nostru știe că omul pentru a trăi bine pe acest p ământ are nevoie de
Biserică, de Școală, de credința în Dumnezeu. Dacă -și cunoaște credința atunci îi va fi bine
pe acest pământ.

8

CAPITOLUL 1
PROCESUL EDUCAȚIONAL ÎN BI ZANȚ
(sec. IV -XV)

1.1. Delimitări conceptuale

Procesul educațional reprezintă desfășurarea activității instructiv -educative în
cadrul sistemului de învățământ, al unei instituții școlare. Este cea mai înaltă formă de
organizare a activității de instr uire, educare și de modelare a personalității umane. Am
putea să spunem că este un f enomen social, de o importanță majoră, de transmitere a
experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile tinere, în formare, în
vederea pregătirii tinerilor pentru a lua contact și a face față unor noi experiențe.
Educația este de fapt un proces progresiv (planificat, sistematic, metodic, intensiv)
care oferă o cale de acces la cunoaștere, prin participarea profesorului ca și facilitator, dar
și a elevului prin interesul său personal de autodepășire.
Înainte să pășim în fascina nta lume a culturii și a sistemului educațional bizantin,
trebuie să răspundem la întrebarea: Ce știm despre Imperiul Bizantin?
În anul 285 d.Hr., împăratul Dioclețian a împărțit Imperiul Roman în două părți.
Partea de est a devenit cunoscută drept Imper iul Roman de Răsărit sau, după ce imperiul
apusean a dispărut în 480, doar ca Imperiul Roman.
Termenul de Imperiu bizantin/ Bizanț vine de la Bizanț (gr. Byzantion) numel e
micului oraș reconstruit sub numele d e Constantinopol de către basileul Constantin cel
Mare în anul 324. Delimitarea în timp a Imperiului Bizantin a creat o serie de controverse
în rândul istoricilor, mai ales cu privire la începuturile sale, căci sfârș itul este destul de
clar, 29 mai 1453.
După părerea unor istorici, începutul Imper iului Bizantin trebuie așezat în timpul
domniei lui Constantin cel Mare, o dată cu întemeierea Constantinopolului. Argumentul lor

9
fiind acela că transformarea vechiului Byz antion în capitală a atras o serie de schimbări
structurale în organizarea statului.1

Istoria Imperiului Bizantin a fost împărțită în trei perioade:2
1. perioada romană târzie/protobizantină:324 -632
2. perioada evului mediu bizantin: 632-1204
-perioada evului mediu timpuriu 632 -1025
-perioada medievală bizantină târzie 1025 -1204
3. perioada târzie bizantină 1204 -1453

Evenimente marcante în istoria Imperiului Bizantin
306-337: domnia lui Consta ntin I cel Mare
• 313: edictul de la Milan, Constantin acordă libertatea cultului cre știn
• 325: Sinodul Ecumenic de la Niceea
• 330: inaugurarea noii capitale -Constantinopol (11 mai)
• 330: înființarea Universității de la Constantinopol
378-395: Teodosie I
• 381: Sinodul Ecumenic de la Constantinopol
• 391-392: legislație antipăgână
• 394: cre știnismul devine singura religie autorizată
408-450: domnia lui Teodosie II
• 425: reorganizează Universitatea înființată de Constantin cel Mare la
Constantinopol
• 438: pub licarea lucrării Codex Theodosianus -cea mai veche culegere de legi
imperiale
• 431: S inodul Ecumenic de la Efes
450: urcarea pe tron a lui Marcian , soțul Pulcheriei
• 451: Sinodul Ecumenic de la Calcedon

1 Pr. Prof. Dr. Emanoil BĂBUȘ, Bizanțul, istorie și spiritualitate , Editura Sofia, București, 2003, p. 12.
2 Ibidem .

10
527-565: Iustinian I
• 527: Iustinian promulgă legea prin care interzicea învățăm ântul ereticilor,
păgânilor etc.
• 529: publicarea lucră rii Codex Iustinianus (cod legislativ ce cuprindea legile în
vigoare din sec. I până în sec. al IV -lea)
• 529: Academia de la Atena este închisă prin poruncă imperială
• 533: publicarea lucrării Pandecte/ Digeste
• 533: publicarea manualului de drept elementa r Institutiones ; folosit de studenții
de la Facultatea de Drept din Constantinopol
• 534: publicarea lucrării Codex repetitae praeselectiones (12 cărți)
• 535: întemeierea arh iepiscopiei Iustiniana Prima, care avea în subordine două
episcopii din Banat: Leder ata și Recidiva (cnf. Novella IX)
• 537: sfințirea catedralei Sfânta Sofia
• 551:dizolvarea Universității din Beirut în urma unor evenimente naturale
catastrofale
• 553-554: S inodul Ecumenic de la Constantinopol
668-685: domnia lui Constantin IV
• 679-680: cr earea themei Tracia
• 680-681: Sinodul Ecumenic de la Constantinopol (condamnă monotelismul)
685-695: domnia lui Iustinian II
717-741: domnia lui Leon III Isaurianul
780-797: domnia lui Constantin VI
• 787: Sinodul Ecumenic de la Niceea, care restabilește cultul icoanelor
829-842: domnia lui Teofil
• 840: Leon Matematicul episcop al Tesalonicului
842-867 domnia lui Mihail I Bețivul
• 843: prima duminică din postul Pștelui a fost numită „Duminica Ortodoxiei”

867-1057 DINASTIA MACEDONEANĂ
842-867: Mihail III

11
• 863: înființarea Universității Magnaura Constantinopol, condusă de
Leon Matematicul
• 863: trimiterea lui Constantin (Chiril) și Methodios în Moravia
867-886: domnia lui Vasile I Macedoneanul
• 869: moartea lui Constantin (Chiril) la Roma
• 880: constr uirea Noii Biserici (Nea Ekklesia) în incinta Palatului Imperial
886-912: domnia lui Leon VI
• 888: promulgarea Basilicalelor , culegere de reglementare și de jurisprudență care
înlocuiește Corpus Juris Civilis al lui Iustinian
• 894: promulgarea novelelor l ui Leon VI
• 912: promulgarea Cărții Eparhului, prin care basileul reglementa anumite meserii
la Constantinopol
913-959: domnia lui Constantin VII Porfirogenetul
969-976: domnia lui Ioan I Tzimiskes
1042 -1055: domnia lui Constantin IX Monomahul
• 1045: Co nstantin X Monomaul redeschide Universitatea din Constantinopol,
Psellos era consul al filosofilor (azi:decan)
• 1047: înființarea Școlii de Drept din Mangana la îndemnul lui Ioan Ma uropous

1057 -1185: COMNENII
1058 -1261: domnia lui Ioan IV Lascaris
• 1077: căderea învățatului Mihail Psellos în dizgrație
1081 -1118: domnia lui Alexios Comnenul
• se deschide un orfelinat/azil și o casă de educație
1222 -1254: domnia lui Ioan III Dukas -Vatatzes
• 1234: se consolidează controlul statului asupra învățământului

1259-1453 PALEOLOGII
1259 -1282: domnia lui Mihail VIII Paleologul

12
• 1264: autobiografia lui Nikephoros Blemmydes, principal intelectual și profesor al
Imperiului din Niceea
1453: cucerirea Constantinopolului de către Mehmed II (29 mai)
• Imperiul Bizantin es te cel mai longeviv dintre imperiile lumii(330 -1453). Cucerirea
sa de către Mehmed II nu a reprezentat și dispariția sa completă, după cum ne
informează Nicolae Iorga în lu crarea sa ,,Bizanț după Bizanț”3, comoara lăsată
drept moștenire nepermițând pieirea sa.
• Poporul român este singurul popor din lume care s -a născut creștin. Deși sămânța
creștinismului românesc este apostolică, datorită vremurilor vitrege , despre o
Biserică creștină organizată purem vorbi abia în sec XIV. In anul 1359 în timpul
voiev oduluii Nicolae Alexandru este recunoscută Mitropolia Ungro -Valahiei de
către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol primul mitropolit fiind Iachint ,
grec de origine, a dus de la Episcopia Vicinei. In Moldova în anul 1401, în timpul
drept – credinciosulu i voievod Alexandru cel Bun este recunoscută Mitropoli a
Moldovei cu sediul în Suceava de către Patriarhia Ecumenică.
• Biserica creștină în Imperiul Bizantin a avut o mare i nfluență și si -a adus un rol
important în educație. Pe lângă centrele eparhiale s -au înființat școli la care au
predat și în cadrul cărora au învățat mari părinți ai Bisericii.

1.2. Sistemul educațional bizantin
Poporul grec, încă din antich itate a implica t latura socială în educație. Tinerii erau
educați, erau școliți în spații special amenajate pe nivele de studiu și chiar pe grupe de
vârstă.
În sec. al III -lea î. Hr. Atena avea trei gimnazii în afara cetății: Liceul , Akademia și
Cinosar ges. Spre sfârșitul sec. al III -lea s -au adăugat încă două: Ptolemeus și Dyogeneio .
În aceste gimnazii, pe lângă antrenamentele de gimnastică se țineau și lecții și conferințe
de filosofie, retorică sau medicină.4
Educația era foarte importantă pentru ce i din Atena, de exemplu, deși aceasta nu
era obligatorie prin lege, totuși tatăl car e eșua în a oferi cel puțin un minim de educație
fiului, suporta disprețul public/social. Pentru fete nu exista posibilitatea școlarizării,

3 Nicolae IORGA, Bizanț după Bizanț , trad. Liliana Iorga -Pippidi, Editura 100+1 GRAMAR, București,
2002 , p 68
4 Vernant, J.P. (coord.), Omul grec, trad. Doina Jela, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 102.

13
acestea puteau auzi de la mamele lor sau de la rudele mai în vârstă, despre tradiții și uneori
erau învățate să scri e și să citească.5
În Atena, sistemul educațional nu avea la bază un curri culum bine definit, el se
rezuma doar la învățarea alfabetului, l-a însuțirea muzi cii și l -a practicarea gimnasticii.
Accentul se punea pe citire și caligrafie . Dar, pentru maj oritatea băieț ilor școliți acest
efort de 2 -3 ani nu se finaliza cu lecturarea unor cărți întregi nici până la sfârșitul vieții lor,
ci doar a pancartelor publice, a legil or inscripționate, a unor scrisori ocazionale, a
documentelor comerciale etc. Școal a nu punea la dispoziția educabililor discipline
vocaționale, totul concentrându -se pe construirea caracterului și nu a câștigării traiului.
Obiectivul principal era acela de a forma băieți/bărbați: cu o stimă de sine crescută,
modești, isteți, patrioți, s ociabili, respectabili, capabili să aprecieze și să participe la tot
ceea ce este real, armonios și frumos în viață. Băieții cu părinți mai ambițioși, când
creșteau, prime au o educație mai variată. Unii studiind sub protecția unor profesori faimoși
retori ca, oratoria sau filosofia. Vârsta școlară a atenienilor era cuprinsă, în principiu (în
funcție de statutul social) între 7 și 18 ani.6
În sec al V -lea î.Hr. nu existau învățători autorizați, desemnați sau verificați de
cetate pe baza competenței sau pe baza eliberării de diplome. Singurul control al școlii
asupra lor, era cel de natură morală. Învățătorilor le era interzis să -și deschidă propria
școală.7 Sofiștii nu pred au într -un singur loc, ci umblau din cetate în cetate, rostind
discursuri demonstrat ive, în vederea atragerii educabililor, oferind astfel lecții de oratorie
publică, disciplină de studiu în perioada respectivă.8
De la acest tip de sistem educațional s -au inspirat bizantinii, care și -au adus ap ortul
la istoria învățământului, inventând sistemul școlar public în jurul anului 425 d. Hr. Ei sunt
cei care au dus ideea grecilor de școală la un alt nivel, mai înalt, adăugănd o programă
școlară fixă, cu discipli ne de studiu precum: limba maternă, limba greacă, matematică,
filosofie, religie, as tronomie, oratorie etc9.
În anul 306 pe tronul Imperiului Roman vine împăratul Constantin cel Mare ( 306 –
324/337 ) care emite și Edictul de la Milano din februa rie 313. In timpul său învățământul
cunoaște câteva schimbări majore. Astfel în cent ru procesului de învățământ apare

5 Ibidem , p. 89.
6 Ibidem, p.92
7 Ibidem , p. 95.
8 Ibidem , p. 105.
9 Ibidem , p.106

14
învățătorul creștin, care nu avea rolul de a împiedica accesul la cultura clasică, majoritar
păgână, ci de a arăta folosul ei.
Procesul e ducațional din capitala Imperiului Bizantin avea ca principal obiectiv
dezvoltarea a bilităților practice necesare viitorilor funcționari în vederea progresului în
ierarhia birocrației imperiale. Orice cetățean bizantin care ocupa un loc important în
ierarh ia socială trebuia să aibă cunoștințe culturale, să fie educat. 10
Constantinopolul p oate fi considerat punct de plecare al învățământului public, căci
Constantin cel Mare a înființat Universitatea pe Capitoliu, în anul 330. Studiile puteau fi
urmate de to ți cei care treceau examenul, indiferent de religie.
Imparțialitatea, manifestată până atunci de stat, cu privire la credința studenților
învățământului public, a încetat odată cu venirea la domnie a basileului Iustinian, care a
interzis învățământul pen tru eretici, samariteni și păgâni, iar mai târziu, în anul 529, a
ordonat închiderea școlii neoplatoniciene din Atena, care se afla în declin după moartea lui
Proclus și devenise un fel de mănăstire păgână. Asta a însemnat atât închiderea catedrei de
filosofie cât și a celei de drept. ”11 Atenția basileului Iustinian se îndrepta în mod deos ebit
spre reorganizarea studiilor de drept din cadrul Universității din Constantinopol.
Perioada iconoclastă, inclusiv domnia lui Constantin VI și a Irenei, cu tulburăril e,
cu revoluțiile militare, cu persecuțiile sale, nu a fost favorabilă dezvoltării învățământului.
Un împărat ca Mihail Gângavul (820 -829) abia știa să -și citească numele, dar prin Ioan
Gramaticul i -a dat fiului său Teofil o instrucție aleasă și va fi el a cela care va reorganiza
învățământul public. ”12
Împăratul Teofil (829 -842) în timpu l domniei sale, a dus o politică economică
înțeleaptă, care a avut ca rezultat refacerea finanțelor statului. Fiind un intelectual
intelectual rafi nat, Teofil s -a arătat d eschis atât culturii bizantine cât și celei arabe, sub
influența eruditului om de ș tiință Ioan Grammaticul. A încurajat mult dezvoltarea
învățământului public după o lungă perioadă de eclipsă, sarcină care i -a revenit lui Leon
Matematicul. 13
În secolul a l XI-lea învățământul public era inexistent, iar singura variantă rămasă
erau școlil e particulare.
În jurul anului 1028, Ioan Mavropous, venit de la Claudiopolis -Paphlagonia a
deschis pe cheltuiala sa o școală la Constantinopol. Nu se știe despre instrui rea sa nimic,

10 Ibidem, p 106
11 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , Editura Științifică, 1994, p. 352.
12 Ibidem , p. 356
13 Ibidem , p.357

15
dar se bucura de o cunoaștere enciclopedică. Meseria era grea și în ve rsuri adresate casei
sale, se plângea că petrecuse multe zile și nopți vorbind. Școala avea mulți didaskaloi iar el
nu cerea niciun ban elevilor. Lecțiile erau mai ales ora le și constau în discuții purtate între
profesori și elevi. Nu e xista niciodată o în țelegere perfectă iar rolul lui Mavropous consta
mai ales în impunerea arbitrajului său, îndreptând puncte de vedre ale unora și ale altora,
activitate ce ducea la epuizare a sa. ,,Eu mă îngălbeneam, spunea el, în mijlocul scrierilor și
al lecturilor”. Cel mai strălucit discipol al său a fost Psellos. Mai înainte acesta avusese alți
profesori, dar aceștia pretindeau retribuții mari, iar el a fost nevoit să -și întrerupă studi ile.
Studenții deja în vârstă și dintre care mulți aveau slujbe, se instruiau recipr oc, făcând
schimb de cunoștințe, dar Psellos care îi preda lui Patrikios filosofia, îi domina prin
erudiția sa. Acești profesori particulari făceau discipolilor lor o inst ruire temeinică, dar
incompletă. La efortul lor lipsea însă un plus de coeziune și o idee directoare. Urcarea pe
tron a lui Constantin Monomahul avea să pună capăt acestei situații.
Alexios Comnenul (1081 -1118) nu a reorganizat învățământul superior așa cum
făcuseră predecesorii săi. Singura fundație școlară înființată de el fiind sub forma unui
orfelinat -azil-școală de educație. Acest așezământ era destinat copiilor orfani, era condus
de un proedros (președinte) și aici se preda învățătura elementară (e nkyklios paideia).
Basileului îi plăcea să vină în ins pecție și să -i evalueze pe orf ani. El îi încuraja neîncetat pe
studenți și le recomanda să acorde prioritate cunoșterii cărților sfinte, înaintea culturii
elenice.14
Cucerirea Constantinopolului și a I mperiului de către occidentali a du s la dispariția
școlilor publice, dar împărații d e la Niceea nu au renunțat. Ei au făcut abstracție de faptul
că erau refugiați, că erau înconjurați de dușmani puternici, că trebuiau să -și apere teritoriul
și au luptat să întemeieze școli văzând în existența lor un centru de unire a toturor elenilor.
Astfel, în timpul lui Teodor I Laskaris (1204 -1222) se constată existența unor școli
municipale la Niceea, Brussa, Smirna și Scamandros. Ioan III Dukas -Vatatzes (1222 –
1254) a întemeiat biblioteci publice în toate orașele din posesiunile sale, salvând astfe l o
mare parte a bogățiilor culturale bizantine. Mai mult de atât, el a ordonat arhonților și
guvernanților să prevadă în buget salariul profesorilor de medicină, matematic ă și retorică.
În privința profesorilor de filozofie și de drept el nu a prevăzut fi nanțe, menționând că atât
timp cât aceștia nu cred în puterea materiei și a banilor, nu vor fi remunerați, ei urmând să
predea în mod gratuit (aveau dreptul totuși să prime ască o retribuție din partea studenților).

14Ibidem , p. 360.

16
Vatatzes a înființat o școală de filosofie în Niceea, sub conducerea lui Hexapterygos,
care mai târziu a fost înlocuit cu cel mai renumit savant al vremii, Nikefor Blemmydes.
După câțiva ani de călătorii, în timpul cărora și -a desăvârșit pregătirea intelectuală,
Blemmydes a deschis o școală la Smirna și apoi a devenit profesor la Niceea. Printre elevii
săi s -au numărat: Gheorghios Pachymeres, viitorul împărat Teodor II Lascaris. Iubind
viața solitară a părăsit învățământul public și a fondat la Efes o mănăstire, în cadrul c ăreia
funcționa o școală pentru călugări și novici. Retragerea savantului Blemmydes a fost un
dezastru pentru învățământ, care era și așa insuficient și cu foarte puțini st udenți. Studiul
filosofiei și a științelor a dispărut din școlile publice. Mărturie a perioadei de dezastru prin
care trecea învățământul public stă experiența lui Gheorghios din Cipru, care venind să
studieze la Niceea, unde i se spusese că va găsi un nu măr mare de savanți, a fost
decepționat. El a găsit doar dascăli de gramatică și ret orică, ale căror cunoștințe erau
superficiale.
Împăratul Teodor II Laskaris (1254 -1258) a dotat cu noi cărți bibliotecile orașelor,
recomandând autorităților să le împrumute tuturor celor care doreau să se cultive. A
deschis o școală de gramatic ă și retorică la biserica pe care o ctitorea în onoarea Sfântului
Trifon, dar aici se acordau doar 6 burse.15
Împăratul Mihail VIII Paleologul (1259 -1282) a redes chis orfelinatul Sfântul Paul și
școala de gramatică fondate d e basileul Alexios Com nenul.
În vremea lui Andronic II Paleologul (1282 -1328) învățământul a cunoscut o
dezvoltare strălucitoare, nelăsându -se afectat nici de războaiele civile și nic i de disputele
religioase. Este perioada în care umanismul bizantin, generator al Re nașterii, a făcut
progrese. Școlile particulare nu puteau să fi fondate fără aprobarea basileului.16
La sfărșitul sec. al XIV -lea, Manuel II Paleologul (1391 -1425 ), unul dintre cei mai
prestigioși scriitori ai epocii sle, erudit, dia lectician, te olog, a reformat învățământul public,
inspirat fiind de călătoriile sale în Occident. Lui i se datorează ultima Universitate
Bizantină.

1.3. Școala primar ă/ propaideia

15 Ibidem , p. 361.
16 Ibidem , p. 371.

17
Băieții și fetele, până la vârsta de șase sau șapte ani, erau sub î ngrijirea mamei.
Odată cu această vârstă începea primul stadiu crucial de pregătire intelectuală sau de
efectuat treburi diverse (ex.:ucenicia – în cazul fiilor de meșteri d e la oraș, paza animalelor
mici-pentru cei care trăiau la ferme etc.). În imperiul b izantin nu exista noțiunea de
adolescență, iar legea stabilea vârsta de 25 ani ca fiind cea a trecerii la vârsta adultă.17
Băieții cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani dep rindeau noțiunile elementare de la un
gramatic p lătit. Cei săraci aveau un alt obiec tiv de atins din punt de vedere educativ, acela
de a studia disciplinele (ex. măsurătorile de teren) care le oferea șansa de a tinde spre o
slujbă în administrația publică. Cursurile erau urmate timp de patru sau cinci ani.
Fetele, cel puțin pân ă în secolul al IX -lea, nu aveau acces la învățământul public.
Mărturie stă viața Theodotei, mama lui Mihail Psellos, căreia nu i s -a permis să învețe să
citească pentru si mplul fapt că era femeie; cu toate astea ea a găsit pe cineva care să o
învețe în se cret, apoi a devenit autodidactă. Theoktiste, mama lui Teodor Studitul, a învățat
singură să citească. Ea studia în timpul nopții pentru a nu -și supăra soțul și pentru a pu tea
să se ocupe de treburile casnice.18
Atitudinea lui Psellos vis -à-vis d e educația fetelor era opusă celei a societății. Atunci
când făcea afirmația că bărbații sunt mai puternici se referea la puterea corpului și nu la
intelect. Ca filosof pla tonist el era convins că femeile, ca ființe raționale, nu sunt inferioare
bărbaților . Astfel fiica lui, Stylianes, înainte să împlinească 6 ani, știa să citească și
începuse să studieze Psalmii. Ea excela la învățătură, depășind colegele împreună cu care
studia, ceea ce înseamnă că și alți părinți au urmat exemplul consulului filosofilor.
Școala primară era încredințată unui gramatist care avea datoria de a -i învăța pe
copii literele (grammata). Aceasta este propaideia , deci o pregătire pentru vi itoarea
paideea .
Școala își desfășura activitatea în incinta bisericilor. Cei care aveau un profesor
privat, urmau cursurile acasă sau în casa acestuia.
Programa școlară conținea: citire, scriere și aritmetică de bază. Școlile erau pri vate
și cu plată, iar elevii învățau literele, în sensul propriu , spre deosebire de cunoștințe, care
vor veni mai târziu; învățarea literelor și a gramaticii se făcea cel mai adesea din texte
sacre. Profesorul purta titulatura de gramatist, era un persona j modest; nu se cunosc
exemple de carieră ulterioară în paideia.

17Michel KAPLAN, Bizanț , trad. Ion Doru Brana, Editura Nemira, București, 2010, pp. 199 -200.
18 KALDELLIS, Anthony Mothers and Sons, Fathers and Daughters.The Byzantine Family of Michael
Psellos , Editura University of Notre Dame, Indiana, 2006, p. 21.

18

1.4. Învățămân tul secundar/paideia

Ajuns la vârsta de zece sau unsprezece ani, copilul abordează paideia . În Bizanț,
dascălii împărțeau disciplinele predate în funcție de categoria de vârstă astfel: între 10 și 15
ani gramatica, literatura, istoria, morala, știi nțele exacte, iar după 15 ani retorica, medicina
și filosofia.
Școala secundară ( didaskaleion/peideuterion ) din Constantinopol avea un director
care era și profesor. Acesta le preda elevilor cultură generală ( enkyklios paideia ). Fiecare
școală avea u n singur magistru ( maistor ) ajutat eventual de un adjunct ( proximos ).19
Elevii, care erau de toate vârstele și de toate nivelurile rămândeau în școală timp de 6 -7
ani. Cei m ai avansați dintre ei erau ekkritoi sau epistatea; magistrul le preda în principal
elevilor akkritoi, iar aceștia celor mai mici, el controlând activitatea o dată sau de două ori
pe săptămână. Unii elevi, proveniți din familii înstărite erau foarte liberi, cu o atitudine de
consumatori/clienți, râzând de eventualele mustrări primite din p artea magistrului, sau
chiar chiulind de la cursuri. Condiția lor socială era de cele mai multe ori mai bună decât a
dascălului.20
Învățământul secundar particula r era extrem de costisitor și de aceea ac cesul era
limitat, fiind accesibil doar pen tru copiii cu părinți bogați. Aceste școli funcționau adesea
în sediul adunării municipale, numit mouseion.
Școala secundară nu a dispărut niciodată, însă o perio adă de timp ea nu se regăsește
în consemnările vremii, mențiuni apărând începând cu sec. al IX -lea, când ea este centrată
pe Constantinopol.
Concurența pentru un post de profesor într -o școală secundară era foarte mare și nu
întotdeauna loială, mai ales pentru școlile cele mai bune. Veniturile dascălilor depindeau
de numărul el evilor. Deseori, elevii schimbau școala în cautarea celui mai apreciat maistor.
În sec. al X -lea, basileul încearcă să organizeze învățământul secundar, creând u n
post de președinte al școlilor și retribuind în parte magiștrii. Dintre maistori cunoscuți
putem menționa pe Leon Matematicianul (sec. IX), și pe Mihail Psellos (sec. XI). Mai

19 Michel, KAPLAN, Bizanț , p. 328.
20 Ibidem , p. 329.

19
târziu Patriahul de Constantinopol este cel care se ocupă de învățământ, fă ră ca acesta să
înceteze să aibă un conținut laic.
Fondul programei școla re era trivium -ul: gramatica, poezia, retorica. Metoda
fundamentală de învățare era memorarea : limbajului, formelor, claritatea expresiilor,
preluate din literatura elenică . Compozițiile elevilor aveau la bază imitația modelelor ,
renunțându -se total la ori ce urmă de amprentă personală. Această practică a dat naștere mai
târziu schedografiei (concentrarea într -un număr minim de cuvinte a unui maxim de
dificultăți lexicografic e, stilistice și gramaticale). Rezultatul metodei este de o obscuritate
dezolantă, d atorită lipsei originalității și a accentului personal.21
Existau concursuri între elevii din diferite școli, unde profesorii trișau datorită mizei
mari pentru ei ; evaluarea lor prin rezultatele elevilor, având un impact financiar la nivel de
școală.
Școala secundară pregătea viitorii funcționari ai aparatului administrativ imperial. În
conformitate cu cererile legale, toți funcționarii trebuiau să fi par curs, cel puțin cursurile
școlii secundare. Judecătorii și clerul superior erau obli gați să urmeze și cursurile școlii
superioare.

1.5. Sistemul universitar

Tinerii care doreau să -și însușească o cultură vastă, urmau cele mai vestite centre
universi tare care se găseau la Alexandria, Antiohia, Constantinopol, Atena, Gaza, Berylos.
Pentru a studia la mouseion tânărul candidatul era supus unei selecții foarte dure, de către
profesorii vestiți care predau acolo. Constantinopolul s -a aliat centrelor uni versitare cu
tradiție abia începând cu secolul al V -lea, când au fost create 31 de c atedre profesorale și
unde au fost numiți profesori consacrați.22
Învățământul superior nu includea și studii teologice, acestea fiind abordate în școlile
patriar hale. Abia începând cu secolul al XII -lea teologia făcea parte din curriculumul
învățământului superior laic. Programa școlară a învățământului superior cuprindea:
trivium, quatrivium. Niketas (sec. XII) considera că baza învățământului o reprezintă
grama tica/ortografia, curs pe care el însuși îl conducea.

21 Michel, KAPLAN, Bizanț, p. 329
22 Warren TREADGOLD, O scurtă istorie a Bizanțului , traducere Mirella Acsente, Editura Artemis,
București,

20
Gramatica studiată în școlile publice bizantine ale secolului al XI -lea nu trebuie confundată
cu noțiunea de gramatică studiată în zilele noastre. Aceea era mult mai cuprinzătoare, fiind
o disciplină co mpletă, de cunoștințe variate și se baza pe lecturarea capodoperelor
literaturii ant ice. Ea cuprindea: studiul alfabetului și al inventării acestuia de către Cadmos,
a dialectelor, a foneticii (ton, accent), a sintaxelor, vocabularul cuvintelor uzuale și
semanticii (sensuri diferite). Marile opere elene erau analizate gramatical, literar și
alegoric.23 Eusthatios, profesor al Universității, preda legile ritmului și a armoniei
(muzica), etimologia numelor, antichitățile și elocința.

1.5.1. Universitatea di n Atena

Până în sec. al V -lea Atena a fost principalul centru al învățământului și al științelor
păgâne în întreg Imperiu Roman. Declinul prestigiului universității ateniene a început în
sec. al IV -lea, care a fost provocat atât de invazia vizigotă cât ș i de răspândirea
creștinismului.24
În suburbiile orașului Atena, Akademia lui Platon, liceum -ul Paripatetic și grădinile
epicurienilor, aveau plantați copaci și erau ornate cu statui; folosofii, în loc să fie în spații
închise, aglomerate (la cu rsuri participau uneori până la 2000 de studenți), predau
învățătura lor în spații d eschise, chiar în timpul unor plimbări, care în funcție de timpul
zilei erau închinate exercițiului minții sau a trupului.25
La Universitatea din Atena, regimul c are data din vremea lui Marc Aureliu, aproape
că mai funcționa și în sec. al V -lea, dar cele patru catedre de filosofie aveau din ce în ce
mai puțini discipoli. Catedra de retorică era cea care atrăgea cei mai mulți auditori. Ea era
frecventată de studenți ca: Vasile din Cezareea, Grigorie de Nazianz, Iulian (viitorul
împărat) etc.
Plutarh, fiul lui Nestorius, este cel care a reînnoit cu adevărat învățământul public
atenian, întemeind la Atena cea de -a treia școală neoplatoniciană. Școala era in dependentă
de Stat și un centru cunoscut al păgânismului. Proclus, unul din discipol ii și succesorii lui
Plutarh nu se mulțumea cucinci lecții în fiecare zi, ci, adept al politeismului, introdusese în
școală și o religie secretă, extrasă din oracolele cald eene, cu liturghia sa, având ritualuri

23 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , p. 362
24 Pr. Prof. Dr. Emanoil B ĂBUȘ, Bizanțul, istorie și spiritualitate , p. 88.
25 Edward GIBBON, The decline and the fall of the Roman Empire , vol. VII, Editura Thomas Crowell&Co.,
1900, N.Y., p. 76

21
multiple și o morală severă. El a murit în an ul 485, după ce a reușit să foemeze discipoli
care au fost și ultimii neoplatonicieni.26
Împăratul bizantin Iustinian I (527 -565) în anul 529 a ordonat închidere a
Universității din Atena, datorită programei păgâne de studiu, el văzând în aceast a un ultim
refugiu al păgânismului. Închiderea școliilor a constat în retragerea susținerii financiare.
Iustinian considera că prima datorie a sa, ca suveran este de a păstr a intactă credința
creștină și de a proteja Biserica Ortodoxă. Nimeni nu s -a împotri vit acestei decizii,
deoarece era o perioadă în care studiile filosofice numai erau un prim scop al educației și
societății, iar studiul legilor erau sub conducerea strictă a instituției imperiale. Prin edictul
emis de el a fost strict interzisă predarea filosofiei și a dreptului, cel din urmă studiindu -se
doar la Beirut și Constantinopol.
Șapte filosofi și prieteni Diogene și Hermias, Eulaliu și Priscian, Damaskios, Isido re și
Simplicius au părăsit Atena, plecând în exil în republica lui Plato, Persia, u nde au crezut că
vor găsi libertatea de a -și continua activitatea didactică. În schimb, ei l -au întâlnit pe
Chosroes, un despot, ambițios și crud; nobilii erau aroganți, ma gistrații nedrepți în deciziile
lor, de multe ori vinovații erau pedepsiți, iar nevi novații persecutați. Dezamăgirea
filosofilor, în fața realității vieții persanilor i -a convins să se întoarcă dinexil, dclarând că
prefer să moară la marginile imperiului, decât să se bucure de luxul și favorurile
barbarilor.27 Prin tratatul încheiat de reg ele persan cu basileul Iustinian, în anul 532, s -a
obținut promisiunea că profesorii atenieni nu vor fi persecutați, maltratați, dar nici obligați
să adere la creștinism.28 Cei șapte filosofi și -au petrecut restul vieții în pace și în anonimat
și neavând di scipoli au încheiat lunga listă a filosofilor Greciei. Eliminarea școlii filosofice
ateniene și alungarea profesorilor ei, au însemnat eradicarea ultimei fortărețe a elinis mului
din Imperiul Bizantin.

1.5.2. Universitatea din Alexandria

Ptolemeu I Soter (367-283 î.Hr..) a fost regele elenistic al Egiptului. De numele
său sunt legate două realizări importante: prima a fost punerea bazelor complexului
„Museion ", un centru al activității științifice și culturale prevăzut cu un observator

26 Louis B REHIER , Civilizația bizantină ,, p. 352
27 Edward GIBBON, The decline and the fall of the Roman Empire , vol. VII, p. 80
28 Louis BREHIER , Civilizația bizantină , p. 352

22
astrono mic, o grădină zoologică și celebra Bibliotecă din Alexandria . Alexandria a devenit
unul dintre cele mai căutate centre culturale ale lumii vechi.
Școala alexand rină este o creație a cr eștinismului alexandrin și a mediului intelectual
din capita la Egiptului elenistic.29 În Alexandria exista una dintre cele mai vestite
universități a lumii antice, Mouseion , dotată cu două imense biblioteci și un departament
științi fic recunoscut internațional. Universitatea era un centru im portant de informare și
studiu, spre ea îndreptându -și pașii atât tineri savanți dornici de un progres intelectual, cât
și oameni care doreau doar să o viziteze. Ediții de texte, exegeză literară la operele
clasicilor, filosofie (se studiau operele lui Platon în special) erau une le din secțiile
numeroase ale activității științifice desfășurate în cadrul universității.30 Aici s -a tradus
Sfânta Scriptură (Vechiul Testament) și s -a pus în circulație Septuaginta, la cererea lui
Ptolemeu II ( 285 -247 î.Hr.), fiul lui Lagos, care dorind să-și îmbogățească biblioteca
organizată de el, cu cele mai bune și vestite cărți din toate colțurile lumii, a cerut
reprezentanților de seamă a cetății Ierusalimului să i se traducă Scripturile în limbalină
(greacă).31
Învățământul universitar d in Alexandria a fost dominat de o toleranță remarcabilă:
profesori cu o gândire și o atitudine păgână, predau alături de cei creștini. Filon elaborase
noua teologie a iudai smului elenistic, punând de acord pe Moise cu Platon, iar
gnosticismul a luat forma cea mai filosofică.32 Școala teologică alexandrină beneficia de
mediul platonismului tardiv, al cărui principali reprezentanți au fost: Clement, Origen și
Didim cel Orb.33
La Alexandria a apărut prima școală creștină, în sensul strict tehnic și șt iințific al
cuvântului. Aceasta era un didaskaleion, un institut propriu -zis de învățământ care deținea
o constituție organică, o programă clară de studii, avea profesori ș i elevi; totul era diferit în
comparație cu Roma, Cartagina sau Lyon. Era o școală p ermanentă și cu o structură
organizațională internă adecvată scopului ei.34
Întemeierea școlii pare să se fi făcut în urma unei inițiative particulare, și nu a
Bisericii așa cum pare la prima privire. În perioada de mare prigoană a împăratului

29 EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească , traducere, studii și note de pr. prof. T. Bodogae, col.
PSB, vol.13, Editura IBMBOR, București, 1987, p. 68
30 Ibidem .
31 Ibidem , p. 199 .
32 Ibidem.
33 Pr. P rof. Dr. Adrian GABOR, Curs de Istorie Bisericească Universală , sem. I, anul I, Bucerești 2010 –
2011, p. 113.
34 EUSEBI U DE CEZAREEA, op.cit ., p. 199 .

23
Septimiu Sever ( Lucius Septimius Severus Augustus: 193-211), vestitul învățat și teolog
creștin Origen a preluat conducerea școlii, aceasta la cererea unor elini. Școala nefi ind sub
patronajul financiar al Bisericii, Origen s -a văzut nevoit să -și vândă din o perele scriitorilor
profani pe care le deținea, pentru a se putea întreține. Mai târziu, un bogat pe nume
Ambrozie, convertit la creștinism de către Origen, l -a susținut fi nanciar. Începând cu
secolul al IV -lea statul s -a implicat în susținerea școlii. Pr intre profesorii cunoscuți ai
școlii alexandrine ar fi fost Filip de Side (primul profesor), apoi Panten (sec. al II -lea d.
Hr.), Clement Alexandrinul( sec. al III -lea) Ori gen, Iraclas, Alexandru, Dionisie, Pieriu,
Teognost, Petru, Macarie ; mai tarziu Did im cel Orb. Ultimul conducator cunoscut Radon,
urmasul lui Didim.
În școala alexandrină exista un didaskaleion al științelor sacre, care era condus de cei mai
capabili pro fesori în filosofie și teologie. Un astfel de profesor era î nvățatul erudite Panten
Filosoful, care iubea atât de mult cuvântul lui Dumnezeu, încât cei din jur îl priveau ca pe
un apostol al popoarelor din răsărit.35
Cusurile școlii alexandrine erau urmate de creștini, elini și de catehumeni. P redarea
se făcea în două cicluri: începători și avansați; ca discipline erau logica, dialectica, fizica,
matematica, astronomia, morala și teologia. Studiul teologiei, care se făcea cu elevii
avansați, însemna studier ea Sfintei Scripturi, dar profesorul completa cunoștințele
dezbătând idei metafizice ale unor filosofi clasici. Școala din Alexandria este creatoarea
teologiei creștine ca stiință. Eusebiu de Cezareea (265 –339 d.Hr.) vorbind despre școala
alexandrină, măr turisea că aceasta avea o tradiție veche și că obiectivul ei principal era
acela de a studia Sfânta Scriptură.36
În sec. IV -V în Alexandria exista un singur centru oficial, mouseion , unde se puteau
parcurge studii complete și era susținut financiar de către edilii cetății.
În Alexandria la Mouseia Akademia , se predau trivium -ul, quadrivi um-ul,
filosofia, dreptul, medicina. În secolele IV -V, mulți dintre profesorii săi erau păgâni sau
monofiziți. Au semnalat deja interesul față de învățătura lui Filoponos, unul dintre
profesorii emeriți.37

1.5.3. Universitatea din Antiohia

35 EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească , p. 199
36 Ibidem.
37 Louis BREHIER , Civilizația biza ntină , p. 352

24
O școală cre ștină s -a instituit în Antiohia încă din sec. al III -lea. Preoții Dorotei și
Lucian sunt socotiți, de unii cercetători, ca fiind întemeietorii acestei școli catehetice.
Dorotei era preot în Antiohia, un bărbat foarte cult, care din dragoste față de cuvântu l
dumnezeiesc a învățat limba ebraică, pentru a citi și înțelege Scriptura ebraică. Pe lângă
această mare iubire, Dorotei cunoștea și științele exacte ale elinilor, dovedin d prin aceasta
o deschidere spre cunoaștere.38
Școala antiohiană a devenit mai cunos cută în a doua jumătate a sec.al IV -lea, când
a luat naștere o adevărată școală, un nou curent teologic , prin Diodor de Tars, Teodor de
Mopsuestia, Ioan Gură de Aur (Hrisos tom), Teodoret. Aceasta n -a avut idealismul mistic al
școlii alexandr ine, dar a dat pe cei mai mari exegeți, între care și pe Sfântul Ioan Gură de
Aur.39
Libaniu era unul dintre profesorii școlii din Antiohia. Acesta preda retorica, îndrumând pe
Sfântul Va sile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Ioan Gură de Aur
(Hrisostom). Acesta se gândea că a găsit în elevul său Ioan pe cel care îi va urma la
catedră, dar acesta a fost atras de viața creștină.

1.5.4. Universitatea din Constantinopol

Universitatea din Constantinopol a fost înființată în anul 330, de împăratul
Constanti n cel Mare.
Majoritatea împăraților Imperiului Bizantin s -au preocupat și s -au implicat în partea
culturală, atât printr -un interes practic, dar și prin scrierile lor.
Crearea Școlii Superioare creștine sau a Universității din Constantinopol în sec. al
V-lea și publicarea Codexului Teodosian rămân înscrise în istorie ca monumente ale
civilizației bizantine, acestea aparținând perioadei de guvernare a lui Teodosie al II -lea
(408-450).40 Actul care a legitimat înfințarea noii Universității de la Constantino pol a fost
dat de împăratul Teodosie al II -lea la 25 februarie 425. Motivul care a stat la baza
înființării universității constantinopolitane a fost acela de a contrabalans a prestigiul unor
universități de renume, cu tradiție, dar cu origini păgâne, precum cele din Atena și
Alexandria. Atunci când se vorbește de Universitatea lui Theodosiu al II -lea pe Capitoliu,
este vorba de fapt despre o reorganizare și o dezvoltare a cel ei realizate de cătreConstantin.

38 EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească , p. 307
39 Pr. Prof. Dr. Adrian GABOR, Curs de Istorie Bisericească Universală , sem. I, anul I p. 115
40 Pr. Prof. Dr. Emanoil BĂBUȘ, op.cit, p. 88 .

25
Prin edictul emis, el a creat un auditorium care cu prindea 31 de catedre41. Auditorium -ul
deținea monopolul învățământului public.
Un text ce se ce se regăsește în Codexul Teodosianus, aducea elogiu acestei mari
realizari a vremii, pentru viața culturală a noii Rome, menționându -se și câteva nume de
profes ori ai universității, printre care: Helladios și Syrianus (catedra de gramatică a limbii
grecești), Teofil (catedra de gramatică a limbii latine), Martinos și Maximos (sofi ști) și
juristul Leonțiu (catedra de drept).42
Organigrama universității era împărțită pe catedre de studiu astfel:
– catedra gramaticienilor de limbă greacă -10 profesori;
– catedra gramaticienilor de limbă latină – 10 profesori;
– catedra de retoric ă – 5 retori (sofiști) greci și 3 latini;
– catedra de filosofie;
– două catedre de ju risprudență.
De aici reiese că profesorii gramaticieni și retorii era mai importanți decât fiosofii.
Predarea disciplinelor se făcea atât în limba greacă cât și în limba l atină, chiar dacă limba
oficială a Imperiului era latina. Mai târziu, în mod treptat , limba latină a fost înlocuită cu
limba greacă, la inițiativa profesorilor universitari. Printre profesori existau mulți Hellenes
(păgâni) și învățământul a rămas unul bi lingv până la sfârșitul secolului al VII -lea.43
Învățământul public, astfel reorgani zat de Teodosie, a supraviețuit, cu anumite
schimbări din partea împăraților bizantini, de la întemeiere până în ultimile zile ale
Imperiului Bizantin. Reorganizarea învăță mântului prin intermediul legilor imperiale arată
că existența acestei instituții a fost din când în când periclitată și s -a aflat într -o stare de
inerție, uneori în chiar în pericolul de a pieri. Renașterea periodică a sistemului educațional
bizantin este cu atât mai notabilă. Niciodată împărații bizantini nu au încetat să se
intereseze de învățământul superior și să facă din el adevăratul centru al elenismului.44
Printre marile universități ale Orientului, ceea din Constantinopol, deși a fost fondată
ultima, nu a întărziat să le eclipseze pe celelalte, prin profesorii săi emeriți care pr edau, dar
și prin calitatea procesului educațional.45
Reorganizarea învățământului superior a avut un impact major asupra evoluției
culturii bizantine. Astfel s -a putut ela bora și publica la porunca lui Teodosie II ,,Codex

41 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , p. 351 .
42 Pr. Prof. Dr. Emanoil BĂBUȘ, Bizanțul, istorie și spiritualitate , p. 88 .
43 Louis BREHIER , Civilizația bizantină ,, p. 351
44 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , Editura Științific ă, 1994, p. 351
45 Ibidem , p. 352

26
Theodosianus”, care este de fapt cea mai veche culegere de legi imperiale, publicată în
438.46
Mai târziu, în anul 528, împăratul Iustinian, datorită imperfecțiunilor Codexului
Theodosian întrunește o comi sie formată din 7 juriști de seamă ai Imperiului, care avea
misiunea de a reuni într -un cod unic toate legile imperiale în vigoare, de la Hadrian (117 –
138) și până în sec. al IV -lea; legile care numai corespundeau cerințelor vremii erau
eliminate.47
Comis ia a folosit ca material trei surse: Codex Theodosianus, Codex Gregorianus și
Codex Hermogenianus. În urma eforturilor depuse de comisiei, a rezultat lucrarea Codex
Iustinianus, în anul 529, lucrare care care se folosea și ca manual în cadrul Universită ții,
de către catedr ele de drept. Un an mai târziu, în 530, împăratul întrunește o a ltă comisie de
juriști, acum formată din 16 membri, conduși, ca și în cazul celei dintâi, de vestitul
Trebonian, pentru a codifica lucrările de interpretare a legilor ale j uriștilor romani din sec.
II-III. Lucrarea s -a numit Pandecte/Digeste și a apărut du pă trei ani, în 533.48
Tot în anul 533, ca urmare a colaborării dintre vestitul Trebonian și profesorii
Teofil și Dorotei, de la Universitatea din Constantinopol și Unive rsitatea di n Beyruth, din
ordinul împăratului , pentru a venii în ajutorul studențilo r de la Drept a fost alcătuit un
manual elementar de drept , numit Institutiones . Manualul era împărțit în patru cărți și
cuprindea o selecție de legi din Codex Iustinianus și Digeste. Împăratul Iustinian era
conștient că învățământul trebuie să aibă la bază o doctrină oficială, definită de Biserică,
iar el ca împărat avea da obligația să se asigure că aceasta se respectă. Filozofia adevărată
pentru el era filozofia creș tină, filozofia Sfințilot Părinți .49
Reorganizarea facultății de drept din cadrul Un iversității din Constantinopol a fost
făcută de Iustinian din interese bine determinate. Nevoia unor funcționari capabili se
simțea din ce în ce mai mult. Apoi în anul 551, în urma unui cutremur puternic de pământ,
urmat de un puternic flux al mării și de un incendiu, a fost distrus Beirutul cu vestita sa
universitate, recunoscută mai ales pentru ca tedra de drept. Școala de drept de la Beirut a
fost mutată la Sidon, ca apoi să dispără înainte de cucerirea arabă. Ocuparea Romei de
către Tottila (546 -554) a produs multă suferință și a însemnat din păcate și distrugerea
instituțiilor școlare. D upă recucerirea Romei de către Iustinian, una din primele acțiuni a
fost să reorgan izarea învățământului. El a restabilit renta acordată gramaticilor, retorilor,

46 Pr. Prof. Dr. Ema noil BĂBUȘ, Bizanțul, istorie și spiritualitate , p. 91
47 Ibidem .
48 Ibidem , p. 92
49 Ibidem , p. 151 .

27
medic ilor și jurisconsulților, dar starea orașului era atât de gravă încât Universitatea nu a
mai putut să -și reia activitatea. Prin urmare Constantinopolul rămăsese singurul ce ntru de
studii juridice din imperiu și de aceea era o urgență și o necesitate reorga nizarea sa.50
Iustinian pentru o mai bunp pregătire a extins stud iile de drept de la 4 la 5 ani., iar
studenții din anul I și -au pierdut porecla de Dupondii (,,de doi bani” ) care îi jignea și au
primit -o pe aceea de Iustiniani . Cei din următorii patru ani erau calificați, pe rând, drept
Edictales, Papinianistae, Lytae, Prolytae . Farsele care li se făceau bobocilor și festele
jucate profesorilor, obicei împământenit, erau int erzise sub cea mai aspră pedeapsă.51
Faima Facultății de Drept din Constantinopol, deși nou reorganizată, a crescut
neîncetat atrăgând profesori emeriți dar și studenți din toată lumea.
După Iustinian, informațiile cu privire la învățământul public sunt puține și neclare.
Fuchs și alți istorici au văzut în prologul la tr atatul de istori e al lui Teofilact Simocatta
dovada că învățământul, distrus de Fokas, ar fi fost reînviat la Palatul Imperial de către
Heraklios.
Tiberiu al II -lea (578 -582) conferă titl ul de prefect onorific unuia dintre prof esorii
săi, fizicianul Zacharias. Limba lati nă încă se mai preda la sfârșitul sec. al VII -lea de către
Pavel din Bizanț, comentator al lui Lucan, dar se poate deduce că la cursul său nu
participau prea mulți studenți , căci Grigorie cel Mare, apocrisiar la curtea imperială din
Constantinopol (579 -585), se plângea că găsește cu greu interpreți capabili să traducă în
limba greacă documente latine.52
Existența Universității din Constantinopol sub Heraklios este sigură: ea purta
numele de Pandictatorion și împăratul a chemat un profesor din Alexandria, di scipol allui
Filoponos, Ștefan, care a predat aici filosofia și quadrivium -ul. El purta titlul de magistru
ecumenic , creat de Beirut.53
În sec. al VII -lea civilizația Bizan tină a trecut printr -o criză de valo ri culturale:
lipsă de scriitori, de istorici, s au de monumente erhitecturale impresionante. Criza aceasta
era provocată de o transformare importantă la nivelul întregului imperiu, din acest moment
Imperiul Roman devenin d un Imperiu Grec de Răsărit, formă care s -a păstrat până spre
sfârșitul existenței sale, sec. al XV -lea. Este secolul în care limba latină este eliminată din
uzul administrației și a armatei, fiind înlocuită cu limba greacă. Această schimbare a avut
loc și la nivelul procesului educațional, care pregătea viitorii funcționari.

50 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , p. 352.
51 Ibidem , p. 353 .
52 Ibidem.
53 Ibide m.

28
Sfârșitul sec. al VII -lea și începutul sec. al VIII, reprezintă pentru Imperiul Bizantin
perioada în care s -au pierdut teritorii importante (ex. Alexandria, Antiohia), Atena și -a
cunoscut declinul, iar Constantinopolul se micșorase.54
Învățământul, educația își pier duse importanța câștigată cu atâtea eforturi din partea
vestiților dascăli și a unor împărați culți. Urmările acestui regres al procesului educațional
a avut urmări vizibil e, dezavantaje practice. Numărul oamenilor cu știință de carte scăzuse,
foarte puțin i oameni puteau citi în limba greacă clasică și aproape nimeni nu putea să o
scrie corect, sau să citească în limba latină. Însuși împăratul Leon III, în anul 726, se
plâng ea în prefața la Ecloga sa, că demnitarii lui nu erau capabili să se folosească în m od
competent de cărțile de drept vechi și ca urmare ei mergeau mai mult pe experiența proprie
decât pe legea scrisă. Sumele percepute drept impozit scăzuseră, deoarece regi strele
guvernului era greșit întocmite. Patriarhul Nikefor afirma că învățământul a intrat în declin
în timpul lui Anastasie II (713 -716), deci înaintea lui Leon III. Teofanes îl acuză pe Leon
III numai că a secătuit izvorul științei și că a distrus ,,pios ul învățământ”dat de la
Constantin încoace.
Universitatea din Constantinopol și -a continuat activitatea și în perioada
iconoclastă. Astfel, patriarhul Trasios (784 -806), proto -asecretis pe timpul împărătesei
Irena, îl învățase prozodia antică pe biograful său, diaconul Ignatie. Învățământul pe care -l
preda privea cele șapt e arte liberale și filosofia; el preda înainte de anul 780, adicăsub
Constantin V și Leon IV. Viitorul patriarh Nikefor și -a făcut studiile în aceeași perioadă și
a urmat același ciclu.55
Învățământul superior sub conducerea împăratului Nicefor I Marele Logothet (802 –
811) a început să trezească interesul funcționarilor imperiali, iar, mai târziu, sub
conducerea lui Teofil (829 -842), care fusese elevul eruditului Ioan Gramaticul, a intrat su b
patronajul acestuia. Teofil era un patron activ al cărturarilor și de aceea în an ul 838 a ales
pe Leon Matematicianul să conducă prima școală publică din Bizanț, după două secole de
declin, care oferea o educație superioară viitorilor funcționari și cle ricilor.56
Între anii 830 -838, basileul Teofil l -a descoperit la Constantinopol pe L eon
Matematicianul, care preda lecții unor discipoli și l -a instalat mai întâi la Biserica celor 40
de Sfinți, apoi la palatul Magnaura și l -a investit șef peste învățământ ul public.

54 Warren TREADGOLD, O scurtă istorie a Bizanțului , traducere Mirella Acsente, Editura Artemis,
București, 2003, p. 64.
55 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , p. 356.
56 Warren TREADGOLD, O scurtă istorie a Bizanțului , p. 185

29
Renașterea sistemului educațional începuse și aceasta a avut un impact i mportant și
asupra renașterii financiare și culturale, deoarece demnitarii și clericii erau mai bine
pregătiți, știau mai bine să citească, să scrie și să socotească, erau diplomați capabili să
facă față negocierilor politice cu celelalte state.
Între ani i 867 -1057, au domnit împărații macedoneni, o perioadă despre care
istoricii vorbesc ca despre un al doilea secol de aur al culturii bizantine. În această perioadă
s-au rem arcat:
– Fotie (teolog al Bisericii Ortodoxe, unul dintre cei mai influenți umaniști bizantini
ai vremii și unul dintre principalii renovatori ai studiilor universitare. Acesta
împreună cu Leon Matematicianul (excela în științe exacte, retorică și filosofie ) și
cu Arethas din Cezareea a inițiat o acțiune de salvare a literaturii antice.
– Împăratul Constantin VII Porfirogenetul (913 -959) a restaurat Universitatea și a
luat-o sub protecția sa, el având suflet de scriitor, artist și animator al vieții
intelectua le.
– Constantin IX Monomahul (1042 -1055) a creat Facultatea de Filosofie, care era
condusă de Psellos și Facultatea de Drept condusă de Ioan Xifilinos, facultăți care
fuseseră concepute pentru formarea de funcționari imperiali.
Istoricul Genesios, care ap arținea cercului de savanți reuniți în jurul lui Constantin
Porfirogenetul, demonstr ează continuitatea între universitatea lui Bardas și cea din vremea
sa. Leon Matematicul încă mai trăia pe vremea lui Vasile I. Nu se știe când a încetat el
activitatea de profesor, dar un discipol al lui Fotios, care a fost, de asemenea și al lui
Arethas , mitropolit de Cezareea, pare să fi auduiat una din lecțiile sale despre cea de a VI
carte a lui Euclid. Arethas însuși, care mai trăia în anul 932, a predate filosofia și l-a avut
ca discipol pe Niketas Paflagonianul, a cărui reputație de savant a ajuns până la împăratul
Leon al VI -lea, care a cerut să fie căutat pentru a -l recompensa.57
Secolul al IX -lea a însemnat pentru universitatea imperial constantinopolitană, o
nouă readucere la viață, prin grija cezarului Bardas. Ea cuprindea patru facultăți: de
gramatică (condusă de Cometas), de filosofie (condusă de Leon Matematicul), de
geometrie ( condusă de discipolul lui Leon, Teodor) și de astronomie (condusă de
Theodeghios).
În secolul al X -lea, Constantin Porfirogenetul era adevăratul reprezentant al
educ ației enciclopedice care se făcea în școli. Dacă am crede prefețele lucrărilor ce i -au

57 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , p. 358.

30
fost adresate, el a readus la viață învățământul, care subcombase sub guvernarea lui Roma I
Lecapenul. În acestă afirmație există o oarecare exagerare. Adevărul este că el a dezvoltat
învățământul, prin activitatea sa personală, străduindu -se să recruteze profesorii cei mai
renumiți și adunând în jurul acestora studenții de care se ocupa e l însuși și pe care -i primea
în palatul său, ba îi invita chiar și la masă. El alege a dintre ei pe funcționarii superiori,
chiar pe episcopi. În acestă Universitate erau reprezentate toate disciplinele, dar se pare că,
odată cu retorica, se studiau mai ale s științele practice, quadrivium -ul, dreptul, medicina.58
Organizarea făcută de porf irogenet se mai păstra încă pe vremea lui Ioan Tzimiskes
(969-976), cum arată invitația adresată de acest basileu lui Pantaleone, șef al doctorilor
armeni pentru a veni să polemizeze cu filosofii și savanții din Constantinopol. Dacă
Universitatea a cunosc ut de -a lungul existenței sale și perioade de stagnare, nu același
lucru se poate spune despre a doua jumătate a sec. al X -lea, când Constantinopolul a
renăscut din punct d e vedere cultural, fiind iarăși un centru de renume internațional.
Educația, învățăm ântul, școlile și cărțile își reluau locul de înaltă cinste. Fondată în secolul
al V-lea pe basileul Teodosie II, restaurată în secolul al IX -lea în palatul Magnaura de
cezarul Bardas, protejată de împărații secolului al X -lea, universitatea era un centru al
filosofiei și al științelor. Profesori gramaticieni, filosofi, umaniști țineau prelegeri pe texte
ale poeților, istoricilor și oratorilor din Grecia Antică.
Universitat ea din Constantinopol era un centru al activității intelectuale iar
seriozitatea stu diilor realizate aici, sunt subliniate de una dintre poruncile lui Mihail VII
(1057) care a impus competența drept criteriu de promovare în funcțiile publice.59
Existența U niversității întemeiată de Teodosie II a depins de politica instituției imperiale,
ea dispărând odată cu Imperiul. După IoanTzimiskes, numai există nicio dovadă despre
învățământul public până la anul 1045.
Basileul Vasile II, spirit elevat, dar înainte d e toate războinic și om de acțiune, nu
pare să fi avut nici timp și nici dorința de a se preocupa de învățământul. Psellos chiar se
miră că, sub domnia unui împărat care disprețuia acest fel de știință, existaseră atâția retori
și filosofi remarcabili. În vățământul a fost destul de răspândit. Oameni ca împăratul
Romanus Arghyros (1028 -1034), care avea o cultură grecească și latină, sau Mihail
Attaliates, care privea Constantinopolul ca o metropolă a științei, primiseră o instruire
temeinică.

58Ibidem .
59 Louis BRE HIER, Civilizația bizantină , p. 250.

31
Tinerii din p rovincii continuau să vină în orașul imperial pentru terminarea
studiilor, dar numai școlile particulare propagau pe atunci știința.
Constantin IX Monomahul a organizat Școala de drept la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din
Manganon. Studiile erau gratuite pe ntru toți. Studenții bogați puteau să ofere cadouri
profesorilor, dar fără a pretind e nici cel mai neînsemnat privilegiu. Studenților li se cerea
punctualitatea dar aveau și vacanțe.
Nu se cunoaște actul de întemeiere al Facultății de Filosofie, dar ea a fost creată în
același timp cu Facultatea de Drept. Aceasta avea ca dire ctor pe Psel los, care a primit titlul
de consul al filosofilor . Acest titlu, care fusese deja purtat înaintea lui, nu era o noutate în
sec. al XI -lea.60
Facultatea de Filosofie pe care Psellos o nume Gimnazium , cuprindea 2 catedre de
magistrale, cea de gramatică era î ncredințată lui Niketas și cea de filosofie, ocupată de
Psellos. Cele două catedre funcționau sub același acoperiș, la Biserica Sfântul Petru.
Constantin Monomahul prin tre cutul și prin caracterul său frivol, nu părea destinat să aducă
în învățământul publ ic la forma pe care o merita, dar el încuraja știința și mai ales pe cei
care o profesau, posedând -o el însuși la perfecție. Interesul său față de dezvoltarea
sistemului ed ucațional își avea un interes politic și administrativ: el dorea ca Statul să fie
guvernat de oameni instruiți, în apoziție cu aristocrația militară de care se temea.61
Învățământul superior devenea, conform concepției care a determinat crearea sa și
reform elor succesive, o pepinieră de administratori și oameni de stat.
Universitatea din Constantinopol, readusă la viață de basileul Constantin IX
Monomahul a funcționat fără întrerupere până în anul 1204, dar nu fără incidente.
Războiul civil timp de 10 ani (1071 -1081) și căderea învățat ului Psellos în dizgrație (1077)
au contribuit la abat erea atenției imperiale de la problemele învățământului, care totuși și -a
continuat existența, așa cum fusese reorganizat în 1045, aceasta fiind atestată cu ajutorul
listel or în care erau trecuți consuli ai filosofilor și apărătorii legii, de la Mihail Pse llos și
Ioan Xiphilin până la cucerirea otomană/dispariția Universității.62
Împăratul Mihail VIII Paleologul (1259 -1282) a deschis o școală superioară, la
inițiativa logothe tului Gheorghios Akropolis, pe care, scutindu -l de îndatoririle
administrative de la curtea imperială, l -a numit profesor de filosofie aristotelică. Nu se

60 Ibidem , p. 362.
61 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , p. 361.
62 Ibidem , p. 364.

32
cunoaște locația unde se țineau cursurile, dar acestea se axau pe filosofia lui Aristotel, pe
geometr ia lui Euclid și pe aritmetica lui Nicomach.63
În vremea lui Andronic II Paleologul (1282 -1328) a fost reorganizată Universitatea
din Constantinopol, după un plan bine definit. Aceasta, după cum reiese din corespondența
lui Teodor Hyrtakenos, era pusă sub autoritatea marelui logothet (funcție deținută la
început de Teodor Metochites). Pen tru prima dată învățământul universitar înceta să mai
fie gratuit, după aproape unsprezece secole de existență. Pe la 1310 Universitatea din
Constantinopol funcționa, dar n u se știe unde își avea locația, unde se țineau cursurile,
fiind posibil ca acestea să se țină în locații diferite.
Manuel II Paleologul (1391 -1425) reînființează Universitatea de la Constantinopol,
în urma discuțiilor teologice purtate cu doctorii de la Sorbona. În locul școlilor separate, cu
profil nedefinit, au fost reunite, în acelaș i edificiu toate disciplinele. Titulatura universității
a rămas aceeași, adăugându -se doar epitetul: Katholokon Mouseion, pe care un fost elev,
Filelfo, l -a tradus prin Universitas litterarum et scientiarum publicus discendis ludus (
Universitatea literelo r și științelor, școală publică pentru învățătură). Localul Universității
era un fost spital, fondat de craiul sârb Uroș II Miliutin. Universitatea era direct dependentă
de Senat, care îi conferea gradele. După reforma judiciară a lui Andronic III, din sec al
XV-le, funcția de director universitar era ocupată de unul din cei patru judecători generali.
În timpul domniei lui Ioan VIII (1425 -1448), titularul universității era Gheorghios
Scholarios, secretar al basileului și profesor (didaskalos) a Mouseion -ului imperial, unde
preda filosofia. După căderea în dizgrție a lui Scholaris, funcția este ocupată de Ioan
Arghyropulos, preot mirean, care predase limba greacă la Universit atea din Padova.
Profesorii erau recrutați din rândul foștilor elevi, dar nu numai, ei erau în general laici, dar
niciodată călugări. Siruația lor socială era foarte bună, ei primind misiuni în cadrul
ambasadelor imperiale. Studenții aparțineau tuturor cl aselor sociale, atât din rândul
familiilor modeste, cât și din cele ale marii burghe zii. Pentru ce săraci exista un sistem de
burse imperiale ( basilika siteresia ). Ei aveau diferite naționalități: din Orient, armeni,
georgieni, slavi, italieni.
Urmarea c ursurilor Universității din Constantinopol era considerat a fi o completare
desăvârș ită a educației, în secolul al XV -lea.

63 Ibidem, p. 368.

33
Sunt foarte puține mărturiile despre organizarea sistemului de învățământ bizantin.
De cele mai multe ori cursurile se defășurau în case private, în casa profesorului care
preda, la palatul imperial sau în cadrul uno r biserici/ mănăstiri.
Teofil mutase universitatea în Biserica ,,Cei 40 de Sfinți”, după aceea la palatul Magnaura,
care rămâne centrul universității. Potrivit unui commen tariu la Antologia Palatină , la
începutul secolului al X -lea, se învăța în dependin țele Bisericii Noi, a lui Vasile
Macedoneanul.64 Însăși alegerea localurilor demonstrează solicitudinea împăraților față de
procesul educațional. Sala de clasa. O pictură di n manuscrisul lui Skylitzes reprezenta una
dintre aceste școli, într -o sală decorată cu coloane și arcade, la stânga sunt așezați elevii în
jurul unei mese lungi, pe care se află cărți deschise, în capul mesei stau profesorii.65

1.5.5. Portretul dascălul ui în Imperiul Biza ntin

Odată cu înființarea Universității din Constantinopol, sta tutul social al profesorilor
s-a schimbat, acestora recunoscânduli -se meritele. Ei erau remunerați de către stat, dar
aceasta venea cu obligativitatea de a -și dedica în exc lusivitate timpul lor activității
didactice universitare.66
Dascălul își ocupa postul abia după ce susținea o conferință publică, ceea ce numim
noi astăzi în sec. al XXI -lea examen oral. Din punct de vedere financiar, acesta era scutit
de dările publice. Pr ofesorii Universității lui Constantin cel Mare, erau în parte păgâni,
printre ei num ărându -se Libanius, adus de către Constanțiu sau Themistios (și -a început
activitatea în 344), Evanthiu (specialist în gramatică), africanul Charisius.
Împărații îi invita u uneori pe profeso ri să facă parte din consiliul lor și nu luau nicio
hotărâre impo rtantă fără să -i consulte. Profesorii aceștia purtau veșminte monahale și după
Patria , predau concomitent învățătura laică și teologia. Acest ultim detaliu, în special,
contravine cu tot ceea ce știm despre istoria învățământului public. Am putea admite ce l
mult transferarea Universității din Forum -ul lui Constantin la Octagon , conform tradiției
culeasă din Patria .67

64 Ibidem , p. 359.
65 Ibidem.
66 Pr. Prof. Dr. Em anoil BĂBUȘ, Bizanțul, istorie și spiritualitate , p. 88.
67 Louis BREHIER, op. cit. , p. 355.

34
Profesorii erau creatori de manuale pentru studenți, cel m ai bun exemplu fiind
colaborarea profesorilor de la catedr a de drept cu instituția i mperială, în vremea lui
Teodosie și a lui Iustinian.
La sfârșitul sec. al VII -lea și începutul sec. al VIII clasa profesorilor, singurii
dascăli care făcuseră cercetări și care erau capabili să ofere educație superioară, a început
să dispară treptat. Cate drele profesorilor, înființate în secolul al V -lea în capitalaImperiului
Bizantin, s -au perimat în perioada domniei lui Haracliu. După un secol de declin se pare că
învățăm ântul superior nu mai era la modă.68
Dacă profesorii își câștigaseră un loc deosebit în ierarhia socială, la jumătatea sec.
al VII -lea ei nu mai existau ca o clasă și cu ei dispăruse și o comunitate intelectuală
esențială în vederea evoluției Imperiului. C ei mai renumiți dascăli disponibili ofereau în
această perioadă, viitorilor demnitar i și unora dintre clerici, doar o educație suplimentară,
nicidecum la nivelul studiilor universitare. Funcționarii mărunți, negustorii și militarii din
ierarhia superioară se mulțumeau cu o educație elementară (școala primară), învățând doar
să citească și să scrie în limba greacă.
Legătura profesorilor cu studenții era uneori dificilă. De exemplu sub Roman I
Lecapenul (920 -944), un student din Trapezunt, Abraamios, vine să -și termine studile la
Constantinopol. Elev al lui Athanasie, care era în același ti mp professor și rector al
universității, el a făcut progrese atât de rapide și a câștigato asemenea autoritate în rândul
colegilor săi încât aceștia l -au ales profesor și a u obținut de la basileu confirmarea acestei
alegeri. Rezultatul a fost acela că la c ursurile lui Abraamios studenții participau în masă,
iar la Atanasie veneau doar câțiva auditori. Din respect față de profesorul său, Abraamios a
vrut să -i trimită înapoi p e discipolii acestuia, dar ei au refuzat să -l părăsească. Nici
rectorul, nici basile ul însuși nu a reuși să oprească greva. Cursurile lui Abraamios au fost
atunci mutate într -un local îndepărtat, studenții însă l -au urmat. Istovit, Abraamios, care
ducea de ja o viață de ascet, a abandonat catedra și s -a călugărit sub numele de Atanasie și
avea să reoganizeze mănăstirile din Athos.69
Profesorii, ca și în secolul XXI, se pregăteau temeinic pentru întâlnirea cu studenții
lor, mai ales că majoritate cursurilor p resupunea analiza unor texte, ce trebuiau selectate
înainte, dezbaterea diferitelor teorii și idei etc.
Psellos descria tabloul unei zile din viața unui profesor. Noaptea târziu profesorul pregătea
lecția pentru a doua zi. În zori își pregătea cărțile, ap oi pleca la Gimnaziu . Pe drum își

68 Warren TREADGOLD, O scurtă istorie a Bizanțului , p. 144.
69 Louis BREHIER, op. cit ., p. 359.

35
întâlnește un student care își ducea cărțile în po ala robei și repeta lecția cu voce tare. La
intrarea profesorului în clasă, studenții mai buni se ridicau în picioare și le cereau colegilor
să păstreze liniștea. Profesoru l urca la catedră și cu bărbiasprijinită în palmă inspecta
studenții. Existau și car e veneau târziu, unii chiar uitau ziua în care se ținea lecția sau nu
veneau în zilele ploioase. 70
Lecția începea , în sfârșit, după ce profesorul își descărca mania asupra studenților
leneși, și consta în răspunsuri la întrebările puse de studenți, după me toda platoniciană.
Psellos se străduia să dirijeze întrebările astfel încât acestea să se axeze pe anumite
probleme și să nu fie puse la întâmplare. În vremea lui Andronic II Paleologul profesoratul
era considerat o slujbă, de care titularul nu se putea e libera fără consimțământul imperial.

Gradele didactice

Candidații la postul de profesor susțineau un examen în fața Senatului. După 20 de
ani de predare la catedră, profesorii deveneau comites de rangul I. Printre profesori existau
mulți Hellenes (păgâni) și învățământul a rămas unul bilingv până la sfârșitul secolului al
VII-lea.71
În ceea ce privește practicarea activității didactice și obținerea gradelor școlare,
existau anumite examene. Astfel reiese din Faptele celor 42 de martiri din Amorion ,
atribuită lui Sofronios din Amorion, mai târziu arhiepiscop de Cipru, care menționează în
prefață că a trebuit să citească într -o sală de audiții ( akroaterion ). La loc de ci nste erau
didaskaloi , după aceea asistenții (asesori); același grad putea fi acordat și studenților foarte
buni. Consulul filosofilor era deci, șeful unui ordin ce -i cuprindea pe erudiții cei mai
distinși din Bizanț, filosofii Senatului, cărora le confere a acest titlu. Titlul de filosof pare
să fi constituit unul din aceste grade. El a fost purtat de Leon Matematicul, de unul din
discipolii cu același nume, de Constantin (viitor apostol al slavilor), de împăratul Leon VI,
de Niketas Paflagonianul, care a trăit în aceeași epocă. El corespunde de fapt titlului de
doctor din vremea noastră și evocă înțelepciunea, termen sinonim știnței.72
În vremea lui Andronic II reapar gradele didactice: filosof, consul al filosofilor.

70 Ibidem , p. 363.
71 Ibidem , p. 351.
72 Louis BREHIER, op.cit., p. 360.

36

Funcții în învățământul bizantin

Didaskalos – dascăl în învățământul primar.
Directorul un adevărat rector universi tar, era întotdeauna profesor de filosofie.
Pe vremea lui Constantin Porfirogenetul titularii unor catedre magistrale purtau
numele de kathigitis (director) și aveau drep tul la costume oficiale.
Prin Novella din 1045 s -au înființat următoarele funcția de: nomophylax (sau
apărător al legii), conservator al Bibliotecii juridice (responsabilitatea sa era textele care
făceau parte din Corpus Juris) și director al Școlii de d rept. Ioan Xiphilin, ilustrios și
judecător al Hipodromului, a fost primul titular a l funcției de director al Școlii de drept.73

Metode didactice

▪ Dictarea și autodictarea , erau folosite mai ales în învățământul primar, atunci
când se învăța alfabetul.
▪ Calculele matematice elementare se învățau cu ajutorul degetelor
▪ Conversația
▪ Memo rarea textelor repetând după profesor
▪ Dezbaterea
▪ Schedografia era un procedeu pedagogic foarte răspândit în sec. al XII -lea. Pe o
tăbliță ( schedos ) elevul scria fragmentu l, dintr -un text dictat de profesor, pentru a -i
face o analiză gramaticală (studiul flexiunilor, a etimologiei și a sensului
cuvintelor). Era folosit Tratatul de schedografie al înțeleptului Longibardos. În
acesta cuvintele erau grupate după semnificația l or: mitologie, geografie etc.74
După Michel Kaplan schedografia este definită ca fii nd metoda didactică care
implică concentrarea într -un număr minim de cuvinte a unui maxim de dificultăți
lexicografice, stilistice și gramaticale.75

73 Ibidem, 362.
74Louis BREHIER , op. cit. , p. 365.
75 Michel KAPLAN, Bizanț , trad. Ion Doru Brana, Editura Nemira, București, 2010, p. 329.

37
1.5.6. Dascăli renumi ți ai învățământ ului bizantin

Între sec. V și sec XI, în cadrul Universității din C onstantinopol, s -au remarcat
numeroși profesori, precum:
• Libanos și Themistios (sec. IV)
• Trebonian (sec. V)
• Fotie (sec. IX)
• Leon Matematicul (sec. IX)
• Mihail Psellos ( sec. XI)
• Arethas din Patras (sec. IX)
• Cometas (sec. I)
• Ioan Grammatikos (sec. IX)
• Protospatharul Konstantin (sec. X)
• Mitropolitul de Niceea Alexandros (sec. X)
• Ioan Xiphilinos (sec. XI)

Leon Matematicul (800 -870)

S-a născut în jurul anului 800, î ntr-un târg tesaliot, a învățat gramatica și prozodia
la Constantinopol, dar în prov incie, în insula Andros, un savant l -a inițiat în filosofie, în
retorică, în aritmetică. Revenit pe continent el a mers din mănăstire în mănăstire, cercetând
bibliotecile ș i uneori se retrăgea în munți, cufundându -se în meditație.76
El a învățat astfel toa te științele acroatice, într -un mod exhaustive și când a început
să predea lecții la Constantinopol, reputația sa nu a întârziat să se facă cunoscută. Unul din
elevii săi, căruia îi predase geometria, devenit secretar al unui strateg, a căzut prizonier la
arabi, de unde a nimerit sclav la un emir, Mamun, versat în științele elenice și mai ales
savant geometru. Prizonierul, aflând acest lucru, a spus că și el cunoaște acestă știință.
Mamun l -a supus unei probe și surprins de corectitudinea răspunsurilor sale , a vrut să afle
cine fusese preofesorul său. Îndată ce a aflat, l -a trimis pe grec la Constantinopol cu o
scrisoare prin care îl invita pe leon să țină lecții în califat. Primind scrisoarea Leon a crezut

76Louis BREHIER, op. cit. , p. 356.

38
că ar fi mai prudent să o predea logothetului Teokt ist, și pe această cale împăratul Teofil a
aflat de existența lui Leon și l -a convins să rămână în Bizanț.
Leon a fost uns arhiepiscop de Tesalonic, de unde avea să fie de stituit, ca
iconoclast, sub regența Teodorei, de către patriarhu l Metodius. După des tituirea sa, el și -a
reluat activitatea de profesor la palatul Magnaura. El a avut ca discipol pe viitorul apostol
al slavilor, Constantin, și probabil l -a avut coleg pe Fo tios.
De la Leon a învățat Constantin dialectica și filosofia și, odată terminate s tudiile, a fost
numit, datorită lui Teoktist, bibliotecar la Sfânta Sofia, apoi a ,,fost însărcinat” să predea
filosofia localnicilor și străinilor.77
La șapte ani de la m oartea lui Teoktist , în anul 843 Bardas a venit cu o reforma . Aceasta
consta în con centrarea învățământului public la Magnaura, dându -i conducerea, alături de
catedra de filosofie, lui Leon Matematicul, și în crearea pentru discipolii săi a catedrelor de
geometrie, astronomie și gramatică, ocupate respective de Teodor, Teodegios și Komet as.78

Mihail Psellos (n. 1018 – d. 1096)

Nu există o biografie oficială al lui Mihail Psellos, dar găsim informații despre
viața sa în propria operă unde există pasaje a utobigrafice.
Lumina vieții a văzut -o în Constantinopol, unde a primit numele lui de botez Constantin,
pe care l -a schimbat mai tărziu , când s -a călugărit. . Familia făcea parte din clasa de
mijlocie. Mama, observând că este înzestrat intelectual, l -a înc urajat și susținut să studieze.
Ea era de părere că iubirea părintească nu trebuia e xagerată și de aceea își îmbrățișa fiul
doar atunci când acesta dormea. Acest principiu Psellos nu l -a urmat în viață, el și soția lui
arătându -și deseori drago stea către f iica lor, St yliane.79Mai târziu, Psellos se lăuda că
școala era o joacă pentru el (uș oară) și că înainte să împlinească vârsta de 10 ani putea să
recite Iliada în totalitate.80
A crescut și a fost educat p ână la vârs ta de 10 ani în Constantinopol, apoi a fost trimis să
fie în provincie spre a fi secreta rul unui judecător. M oartea surorii sale l-a determinat să se
întorcă la Constantinopol. Și -a continuat studiile ca student la școala particulară al lui I oan

77 Ibidem , p. 357
78 Ibidem , p. 357.
79 Anthony KAL DELLIS, Moth ers and Sons, Fathers and Daughters.The Byzan tine Family of Michael
Psellos , Editura University of Notre Dame, Indiana, 2006, p. 3
80 Ibidem ,, p. 3

39
Mavropous, care i -a fost profesor de retorică. Aici face cunoștință cu viitorul patriarh
Constantin III, Ioan Xiphilinos și cel ce urma să devină împăratul Constantin X Dukas.81
În lucrarea sa Chronographia , Psellos menționa că a studiat filosofia mai mult în
particular, el fiind genul de filosof perf ecționist, pe când colegii săi doar iubitori de
fiosofie.
După terminarea studiilor a lucrat ca judecător în Mesopotamia și Asia Mică, iar în
jurul anului 1040 devine secretar la curtea imperială, în timpul domniei lui Mihail IV.82
Ascensiunea carierei sa le a fost destul de rapidă. Din slujba de secretar la curtea
imperială el a ajuns să fie consilierul și purtătorul de cuvânt al împăratului Constantin IX
Monomahul, având o influență politică majoră asupra acestuia. El scria discursuri în care îl
lăuda pe împărat și îi susținea opinia politică, chiar dacă nu întotdeauna era de acord cu
aceasta (după cum afirma el în Chronographia ).83
Basileul preocupându -se îndeaproape de învățământul public, i -a conferit titlul de consul al
filosofilor (ὕπατος τῶν φιλοσόφω ν) și conducerea Universității din Constantinopol.
Ca profesor, Psellos vorbea desp re metoda sa de predare astfel: ,,Combin filosofia
cu retorica și caut să fiu în armonie cu amândouă, cu ajutorul fiecăreia dintre ele.”84 El
considerând necesară armonia formei și a conținutului. Retorica ră mâne totuși marea lui
iubire, prin care consideră că retorul devine cetățean al universului. Dar atunci când
prezintă situația profesorilor de retorică și de filosofie, el dă dovadă de t act și îi scrie unui
părinte astfel:,, Trebuie să -ți așezi fiul la mijloc, între două fântâni, filosofia ș retorica, și să
îi dai să bea din amândouă, din fiecare la rândul ei; dacă nu, tu vei face din el o inteligență
lipsită de limbaj, dacă se va inspira doar din filosofie sau o limbă lipsită de inteligență, în
cazul contrar.”85
In activitatea sa a căutat să formeze umani ști, dar și să ajungă la o linie comună
între morala păgână și creștinism. El recomnada elevilor săi să studiezee autorii laici în
inters ul cunoașterii religiei creșrine. La cursurile sale vorbea despre cosmografie și
geometrie, metafizică, logică formală , cosmologia (formarea universului și a corpurilor
solide, primul principiu imaterial, natura discursului filosofic, valoarea morală a
numerelor), muzica teoretică, dialectica și psihologia.86

81 Ibidem , p. 4
82 Ibidem, p. 4
83 Ibidem, p. 5
84 Basile TATAKIS, Filosofia bizantină , trad. Tudor E.F., ed. aII -a, Editura Nemi ra, București, 2013, pp.
216.
85 Ibidem,. p. 217
86 Louis BREHIER , Civilizația bizantină , p. 363.

40
Filosofia și retorica erau mijloace prin care educa studenții să iubească, asemenea
lui, cultura greacă. La Universitate el a impus o programă de studiu, pe care elevii trebuiau
să o urmeze. Debutan țiitrebuiau să deprindă gramatica, retorica și dialectica ; odată trivium –
ul terminat, studenții treceau la cursul superior, cel al lui Psellos, studiind aritmetica,
geometria, muzica, astronomia, științele, qudrivium -ul, apoi filosofia.87
Pentru predarea șt iințelor din qudrivium, Psellos s -a folosit de manualele:
– lui Nicomah din Gerasa, al lui Euclid, al lui Diofant și al lui Theon din Smirna
pentru matematică;
– lui Ptolemeu și Proclus pentru astronomie;
– al lui Aristoxene pentru muzică.
El a pus baze le revoluției sale filosofice. A susținut sute de lectora te cu temă filosofică,
teologică, științifică și exegetică, ocupându -se de educația multora dintre cei care urmau să
lucreze în administrația imperială sau să slujească Biserici.
În Scrisorile către Mihail Cerularie se lăuda cu diversitatea studenților ca re participau la
cursurile sale:celți, arabi, egipteni, persani, etiopieni etc, care îl căutau și îl admirau
datorită faimei sale și a puterii discursului său (,,..ungea sufletele..”) 88
Spre sfârșitu l domniei lui Constantin IX, căzând în dizgrație, părăseș te curtea imperială cu
uneltirile ei și se retrage la o mănăstire din Bitinia (1054). După moartea împăratului,
împărăteasa Teodora îl cheamă din nou la curte, unde în anii ce urmează rămâne activ
politic, având slujba de consilier imperial.
Ca om politic a jucat un rol decisiv în anul 1054, când a avut loc tranziția puterii de la
Mihail VI la Isaac I Comnenul, apoi de la Isaac Comnenul la Constantin X Dukas; și apoi
de la Roman IV Diogenes la Mihail VII Dukas.
Psellos a scris o serie de lucrări, abordând toate genurile literare, de la filosofie la botanică,
trecând prin demonologie. Dar opera sa cea mai importantă este o Chronographie , care
merge din 976 până în 1078.89
Psellos, retor -filosof -om pol itic, a jucat un rol important atât în istoria politică
bizantină cât și în cea culturală. Despre credința sa nu se poate spune dacă a fost ortodoxă,
deoarece era un mare adept al gândiri platoniene. Trupul său a fost înmormântat, la cererea
lui, la mănăst irea Theotokos situată în afara zidurilor cetății Constan tinopolului.

87 Basile TATAKIS, Filosofia bizantină , p. 217.
88 Ibidem, p. 218
89 Ibidem, p. 265.

41
1.5.7. Elevi remarcabili ai sistemului școlar bizantin

Sistemul bizantin de educație a dat naștere mulor savanți și oameni erudiți,
creându -și în același timp și viitori profesori, continuatori ai unui învățământ de calitate.
Studenții b izantini erau foarte entuziaști în călătoria lor intelectuală, ei mergând în diferite
centre universitare pentru a -și desăvârși învățătura. Mărturie stă odiseea și peregrinările lui
Gheorghios din Ci pru90. Acesta la vârsta de 9 ani este trimis să studieze l a Nicosia, unde un
dascăl franc îl învață gramatica latină și logica lui Aristotel, însă din cauza accentului
străin al dascălului nu înțelege lecțiile și la vârsta de 16 ani se întoarce descurajat a casă. La
17 ani, împotriva voinței părinților, fuge și se îmbarcă în mod clandestin spre Efes. După
ce nu reușește să devină student la școala lui Blemmydes, el pleacă spre Niceea, în plină
iarnă, unde ajunge după 6 luni (în anul 1260). Între timp se alătu ră armatei lui Mihail
Paleologul, pe care încearcă să -l convingă să -i ofere o bursă școlară, dar eșuează. Abia în
anul 1264, ajunge la Constantinopol unde timp de 7 ani urmează cursurile lui Gheorghios
Akropolites, iar în final ajunge la catedră ca profeso r.
Printre elevii remarcabili ai sistemului de educație bizantin regăsim: Sfântul Ioan
Gură de Aur/ Hrisostom (†407), Sfântul Vasile cel Mare († 379), Sfântul Grigorie de
Nazianz/ Teologul (†389/390), Maxim Mărturisitorul (sec. VI), Chiril și Metodie (sec . IX),
Împăratul Leon al VI -lea Filosoful/Înțeleptul (886 -913), Ioan Italos (sec.XI) etc.

90 Louis BREHIER, Civilizația bizantină , p. 368.

42
Sfântul Vasile cel Mare († 379)

S-a născut între anul 330, în Cezareea Capadociei dintr -o familie bogată și
credincioasă. Tată era un om cult și retor distins, ia r mama era fiica unor martiri și o
femeie evlavioasă. A crescut sub îndrumarea bunicii sale, Macrina (cea Batrână), care
fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul, episcopul de Neocezareea. Ea i -a
împărtășit acestuia învățătura duhovnicească izvorâtă din bogata sa experiență de viață.
Dintre cei zece copii ai familiei trei au ajuns episcopi ( Vasile în Cezareea, Grigorie în
Nyssa, Petru în Sevastia).
Primele studii de retorică și filozofie le -a urmat la școala din Cezareea, unde tatăl
său era retor. R ol important în educatia sa l -a avut și unchiul său Grigo rie care a l -a
călăuzit spre școala din Cezareea Palestinei. „El a fost retor între retori înainte de a primi
catedra de sofist, filosof între filosofi înainte de a asculta lectii de filosofie, iar ceea ce este
mai de seama, el a fost preot pentru crestin i înainte de hirotonie" spunea Sfântul Grigorie
Teologul despre prietenul lui Vasile.
După terminarea studiilor din Cezareea în anul 347, Vasile a fost trimis să studieze
la cele mai alese școli ale timpului, din Constantinopol și Atena, unde a avut dască li
renumiți, precum învățatul Libaniu.
La Atena, unde a studiat rimp de 4 -5 ani, l -a întâlnit pe Sfântul Grigorie de
Nazianz, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie. Cei doi prieteni cunoștea u în Atena
doar două drumuri: drumul spre biserică și cel spre școală.91
Tot aici i -a cunoscut pe Iulian Apostatul (viitor împărat: 361 -363)
După terminarea studiilor, în anul 356, s -a întors în Capadocia, unde a predat câtva
timp retorica, strălucind ca profesor. În anul 357, Sfântul Vasile cel Mare primește botezul
creștin de la episcopul Dianus al Cezareei.
Ca urmare a educației religioase profunde primite în familie și a studiilor temeinice
efectuate la cele mai înalte școli ale vremii, unde și -a for mat concepția despre sensul vieții
omului creștin, el dec ide să îmbrățișeze viața ascetică. Dar și această a chemare a sa a
urmat -o după ce a cercetare diferite mănăstiri, unde se practica acest mod de viață și
gândire, dorind să înțeleagă mai bine această cale. În călătoriile sale, între anuu 360 -361,
cunoaște pe unii dintre cei mai cunoscuți asceți ai vremii din Egipt, Palestina, Siria și

91 Arhid.Prof.Dr.Constantin VOICU, Patrologie , vol. II, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București,
2009, p. 176.

43
Mesopotamia. Întors în patria sa, Sfântul Vasile întemeiază o mănăstire la marginea râului
Iris.
Netrecându -i cu vede rea pe cei bolnavi și nevoiași, în Cezareea Capadociei a
înființat instituții de asistență socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade , cum arfi:
azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru
leproși.
Sfântul Vasile a trăit într -o perioadă în care Biserica Orto doxă trecea printr -o
perioadă grea, fiind încercată de ereticii lui arieni, conduși de Eunomiu și Macedonie
izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens (364 -378), un arian riguros. El a
dus o luptă aprigă pentru apărarea credinței creștine celei drepte și a dogmei Sfintei Treimi,
având ca arme scrisul și cuvântul. Mânia împăratului ariansi și multele prigoniri suferite
din partea lui, nu l -au oprit, ci mai tare a luptat.
Scrierile Sfâ ntului Vasile cel Mare sunt: dogmatice, cuvântări și omil ii, practice și
epistole (aprox. 365 de epistole). Dintre scrierile dogmatice avem: Combaterea apologiei
nelegiuitului Eunomiu, Despre Sfântul Duh, Tratat contra maniheilor (pierdut din păcate)
Dintr e cuvântări și omilii avem: omilii exegetice, morale, dog matice, panegerice
Sfântul Vasile cel Mare este prăznuit de Biserica Ortodoxă, pe data de 1 ianuarie a
fiecărui an, iar Liturghia care -i poartă numele se săvârșește de zece ori pe an. El a avut
rude pe teritoriul României de azi, între care pe episcopul B retanion al Tomisului și pe
Sfântul Mucenic Sava de la Buzău . „El a fost retor între retori înainte de a primi catedra de
sofist, filosof între filosofi înainte de a asculta lectii de filosofie, iar ceea ce este mai de
seama, el a fost preot pentru cresti ni înainte de hirotonie" spunea Sfântul Grigorie Teologul
despre prietenul lui Vasile.

Sfântul Ioan Gură de Aur († 407)

Sfântul Ioan Gură de Aur sau Ioan Hrisostom s -a născut în Antiohi a din părinți
nobili: tatăl său Secundus, era un ofițer de r ang înalt în armata imperială. Rămas orfan de
tată la scurt timp după nașterea sa, a fost crescut de mama sa, care era creștină Antuza,
fiind cea dintâi care i -a călăuzit pașii spre biserica crești nă. Se pare că Taina Botezului a
primit -o târziu, pe la a nul 370. Și -a început educația pe lângă educatorul păgân Libanius,
apoi a studiat teologia cu Diodor din Tars timp în care practica o aspră asceză . Se pare că a
studiat și dreptul, întrucât ar fi pledat câtva timp.

44
În 374 moare mama sa Antuza producându -i o m are suferință. După aceasta Ioan se
retrage în Munții Antiohiei pentru asceză unde a dus o viață severă sub conduc erea unui
ascet, iar după aceea s-a retras doi ani î ntr-o peșteră . Rămâne retras până când sănătatea sa
preca ră îl silește să se întoarcă în Antiohia.
A fost hirotonit diacon în 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei , iar mai târziu a
fost hirotonit în 386 preot de către episcopul Flavian I al Antiohiei. După ce a devenit
împotriva voienței lui preot, devine foarte cunoscut datorită elocvenței cu care vorbea în
public. Geniul și arta sa oratorică îi creează renumele. El predică nu numai în biserica mare
și frumoasă , sau în biserica cea veche, ci în toate bisericile din Antiohia și din împrejurimi.
În acest sens, trebuie amint ite explicațiile sale referitoare la diferite pasaje și
învățături morale din Sfânta Scriptură . Lucrări le sale voloroase sunt Omiliile la diferite
cărți ale Bibliei . Sfântul Ioan vorbește mult despre milosteni e, este tema asupra căreia s -a
aplecat cel mai mult. . De asemeni, el se îngrijea foarte mult de nevoile duhovniceș ti și
materiale ale săracilor. A predicat mult împotriva abuzurilor din acea perioadă, de bogăție
și de dreptul de proprietate. În multe privințe, faptul că avea atât de mulț i ascultători nu era
de mirare, căci majoritatea temelor abordate în cuvântările lui erau prin excelență sociale,
explicând cum ar trebui să trăiască creștinii.
În anul 397, prin influența ministrului Eutropiu, dar oarecum împotriva voinței
sale,Sf. Ioan a fost ales episcop de Constantinopol . Ceea ce a găsit în capitala Imperiului
Bizantin , el care era aplecat spre asceză i -a prudus o mare mîhnire. F aptul că protocolul
curții imperiale îi conf erea privilegii mai mari decât ale celor mai mari dregăto ri laici nu
era pe placul noului episcop. Astfel el a refuzat net să găzduiască orice f el de petreceri
luxoase ceea ce i-a adus popularitatea în rândul poporului, dar nu și printre cei bogați .
Reforma clerului pe care acesta o întreprinde i -a adus nem ulțumiri în rândul acestuia.
În timpul păstoriri sale la Constantinopol legăturile cu curtea imperială au fost reci.
Cei care se simțeau atinși de cuvântările lui începuseră să murmure. Venirea din Egipt a
fraților Lungi la Constantinopol, izg oniți de episcopul Teofil pe motiv că sunt origeniști,
avea să provoace actul final al vieți i patriarhu lui. Sf. Ioan i -a primit pe frații Lungi, i -a
găzduit, da r nu a intrat în relații prea apropiate cu ei și a refuzat să primească o plângere
împotriva lui Teofil. Patriarhul Ioan își face dușman și pe soția împăratului Răsăritului
Arcadie , pe Aelia Eudox ia care considera că vehementa critică la adresa extra vaganței
veșmintelor feminine se referea la ea.
Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai săi s -au aliat împotriva lui. Aceștia au convocat
un sinod în anul 403 pentru a -l condamna pe Sf. I oan, sub acuzația de origenism. Teofil a

45
venit cu 26 episcopi ai săi, a raliat 10 episcopi nemulțumiți de Ioan și l-a convocat pe Sf.
Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a răspu nde acuzațiilor . Sf.Ioan nu
s-a prezentat și de aceea a fost d estituit și exilat.
După exilare poporul se răscoală cerându -și inapoi păstorul. Tot atunci se produce
un cutremur de pamânt ce aduce multe suferințe și nemulțumiri în rândul oame nilor.
Împăratul se vede nevoit să îl aducă inapoi pe sca unul patriarhal pe Sf. Ioan . Împăcarea a
fost de scurtă durată, căci o statuie a împărătesei Eudoxia a fost ridicată în apropierea
catedralei. Atunci Sf. Ioan critiat ceremoniile de consacrare a a cesteia. Este din nou exilat,
de data aceasta în Caucaz, în Georgia. De acolo Sf. Ioan a scris o serie de scrisori care încă
aveau o mare influență în Constantinopol, astfel încât a fost ex ilat și mai departe, la Pityus ,
pe m alul răsăritean al Mării Negre Nu a ajuns însă la destinație, deoarece a trecut la
Domnu l în timpul călătoriei, la 14 septembrie 407.
Opera Sf. Ioan Gură de aur este deosbit de vastă , cuprinsă în 18 volume și cu o
importanță covârșitoare pentru Biserica creștină . De la nici un alt părinte bisericesc nu s -au
păstrat atâtea opere, comentarii, predici și scrisori ca de la el. Între predici se găsesc și o
serie de comentarii la Vechiul Testament și la Noul Testament sau predici tematice.

46

CAPITOLUL AL 2 -LEA
BISERICA ȘI ED UCAȚIA ÎN ȚĂRILE ROMÂNE

Procesul educațional bizantin a avut un impact major asupra celui din Țările
Române. Câteva din argumentele care suțin această idee:
– Episcopi de pe teritoriul țării noastre au participat la Sinoade Ecumenice care s -au
întrunit î n Bizanț, unde cu siguranță au venit în contact cu învăța ții perioadei;
– Episcopiile/mitropoliile noastre erau sub conducerea directă a Patriarhiei de
Constantinopol, rămânând dependente de aceasta până în sec. al XIX -lea; cu
siguranță s -a purtat o corespo ndență între instituții;
– Prin grija Sfântului Vasile cel Mare sunt trimiși misionari în zona Dunării;
– Între Bisericile care au adoptat cultul și muzica bizantină este și Biserica Ortodoxa
Română. Existența unui număr mare de manuscrise muzicale bizantine (peste 200
cu muzică și notație vechi bizantină, adică a nterioara secolului al XIX -lea, când a
avut loc o reformă a muzicii bizantine pe teritoriul țării noastre: muzica era
disciplină de studiu în educația bizantină.
– După cucerirea otomană învățății au plecat în exil, unii dintre ei ajungând și pe
teritoriul țării noastre;
– După căderea Constantinopolului sub puterea otomană, Biserica a fost cea care nu a
lăsat să piară învățământul bizantin;
– Școala românească a luat naștere în pridvorul bisericii.
Deci, dacă urmăm firul logic al evenimentelor: episcopii/pre oții români erau școliți sub
tutela Patriarhiei din Constantinopol, aceștia la rândul lor educau tinerii români sau
aduceau profesori greci, biserica este păstrătoarea gândirii intelectuale bizantine , școala
românească a luat naștere în pridvorul bisericii , ajungem la concluzia că învățământul
românesc are la bază principii ale procesului educațional bizantin.
Biserica ortodoxă a avut mult timp un rol esențial în cultura scrisă, organizând
centre de activitate cărturărească și artistică. Contribuția monah ilor în tipărirea cărților a
fost capitală pe teritoriu țării noastre.92

92 Pr. prof. univ. dr. Vasile MUNTEAN, , Bizanțul și românii, Editura Trinitas, Iași, 2005, p. 185

47
La începutul secolului al XVIII -lea, la școala bucureșteană Sfântul Sava, ca la
Universitatea din Constantinopol, , se studiau textele Greciei Antice precum: Homer,
Focilide, Pitagora , Esop, Sofocle și Euripide, Pindar, Xenofon, Tucidide, Plutarh,
Demostene și Socrate; texte din literatura sacră: Sfântul Grigorie de Nazianz, Sinesius; din
literatura bizantină: Agapet, Teofilact S ymocata. Se folosea gramatica lui Lasckaris și cea
a lui Alexandru Mavrocordat.93 La școala din Iași condusă de călugărul Atanasie, se urma
întreg programul bizantin. Într -un catalog de cărți de la mănăstirea lui Barnovschi, de la
Iași, se găsesc menționate : o antologie a marilor poeți antici (Odiseea, Iliada), c omentarii
(a lui Eustatiu, Teocrit, Eschil, Euripide, Aristofan, Xenofon, Isocrate, Demostene,
Organonul lui Aristotel, Oppian), operele: Sf. Vasile cel Mare, Vasile din Seleucia, , Sf.
Grigorie de N azianz etc.) și manuale de gramatică.94

2.1 Dobrogea su b influența bizantinilor

Pentru români, Imperiul Bizantin a avut un rol hotărâtor în continuitatea daco –
romană, în creștinarea noastră, în formarea limbii, în viața Bisericească, în cultură și artă .95
Teritoriul țării noastre era important pentru Imperiu l Bizantin datorită intereselor
economice; pământul dacic având resurse foarte bogate de subsol dar și de suprafață. De
aceea, începând cu secolul al III -lea, limesul dunărean a intrat sub atenția îm păraților
bizantini care s -au preocupat să -l refacă.
La începutul secolului al III -lea, în vremea lui Constantin cel Mare s -au construit în
Dobrogea cetăți din temelie, conform unei inscripții descoperite la Tropaeum Traiani,
datată 315 -317.96 Flavius Dalm atius, fratele vitreg al lui Constantin cel Mare, a ocupa t
funcția de comandant al malului gotic (limesului dunărean).
În secolul al V -lea în Dobrogea exista o organizare bisericească. Printre
personalităție care s -au afirmat aici se numără și episcopul T eotim I, care era păstor
strălucit, cu mare dragoste de D umnezeu și de oameni, teolog învățat și scriitor talentat și
neobosit om de cultură. Avea cunoștințe de retorică și filosofie antică (greacă și latină). El
i-a luat apărarea la Constantinopol Sfântul ui Ioan Gură de Aur, în momentul în care acesta
a fost ac uzat de origenism.

93 Nicolae, IORGA, Bizanț după Bizant , p. 189.
94 Ibidem , p. 189.
95 , Pr. Prof. Dr. Emanoil BĂBUȘ, Bizanțul, istorie și spiritualitate p. 5.
96 Ibidem, p. 33.

48
În vremea lui Anastasius în Dobrogea existau 15 scaune episcopale, întemeiate în
principalele orașe ale provinciei: Histria, Callatis, Axiopolis, Tropaeum Traiani, Zaldapa,
Capida va, Noviodunum, Troesmis, Aegesius, Salsovia, Constantian a etc.97
În sec. al X -lea, Ioan I Tzimiskes a transformat Dobrogea în themă sub numele de
Istros/ Paradunavon, cu rededința la Durostorum. Biserica de aici deja avea o mitropolie cu
5 episcopii sufrag ane.

2.2. Alfabetul chirilic

Sfinții Constantin (C hiril) și Metodie s -au născut într -o familie nobilă din
Tessalonic, Grecia. Frații au învățat limba greacă și probabil și limba slavă, sub influența
slavilor veniți în cetatea lor.
Constantin a urma t cursurile universității imperiale din Constantinopol be neficiind
de unii dintre cei mai renumiți profesori ai vremii, printre care și Fotie, viitorul Patriarh al
Constantinopolului (858 -867, 877 -888). El a fost filosof și lingvist, primind de multe ori
misiuni pe lângă ambasadele bizantine. După terminarea st udiilor a devenit hartofilax
(bibliotecar) la biserica Sfânta Sofia, iar mai târziu profesor de filosofie la universitatea
imperială. A participat de asemenea la dezbateri teologice împreună cu lider i bisericești și
învățați musulmani.
În 863 și 863, Rati slav (845 -870), principele Moraviei, s -a adresat împăratului
bizantin, Mihail al III -lea, cerând să fie trimiși preoți care să învețe poporul credința
creștină, în limba slavă. Poporul condus de aces ta, vorbitor de limbă slavă, fusese
evanghelizat de către misionari veniți din Europa Occidentală, însă nu aveau o limbă scrisă
și nici organizare bisericească.
Recunoscând importanța acestei cereri, împăratul și patriarhul, Fotie, au hotărât să -i
trimită în misiune pe Metodiu și Constantin. În lunile de dinain tea călătoriei, Constantin a
creat un alfabet pentru slavi, alfabetul "glagolitic"(glagol = cuvânt). Mai tarziu, alfabetul
glagolitic , cu unele adăugiri ale ucenicilor, s -a dezvoltat în alfabetul chi rilic. El a format
alfabetul din litere ebraice și greceș ti (în forma sa finală, acest alfabet, chirilic, este încă
folosit în rusa moderna și alte limbi slave moderne). Utilizând acest alfabet, Constantin a

97Pr. Prof. Dr. Emanoil BĂBUȘ, Bizanțul, istorie și spiritualitate , p. 121 .

49
tradus în limba slavă Evangheliile, iar ulterior Epistolele Sfântului Apostol Pavel și Psalmii
lui David.
Spre sfârșitul anului 863, frații au început misiunea. Activitatea lor a constat în
pregătirea viitorilor clerici, predarea limbii slave scrise și traducerea cărtilor liturgice. Ei au
avut succes datorită introducerii limbii slave în cultul bisericesc.
Sfinții Chiril și Metodie, dăruind slavilor un alfabet și cuvântul scris, au putut intări
influența culturală și politică a Bizanțului în Balcani și Europa Centrală. Ca instrument de
cultură, limba slavă veche a avut o arie largă de răspândire, cuprinzân d Marea Moravie,
Bulgaria veche, Serbia, Croația și Rusia veche. Ulterior, această limba a fost adoptată ca
limbă de cultură și în tări neslave, și anume în Țările Române și în Lituania.
În Țările R omâne, în special în Moldova și în Țara Românească, s -a folosit
alfabetul chirilic de la întemeierea curților domnești până în anul 1860, respectiv în anul
1862, când s -a impus folosirea alfabetului latin.
Alfabetul chirilic a fost utilizat pentru scriere a limbii române, din secolele XIV –
XV. El s -a folosit pent ru scrierea de acte diplomatice, manuscrise, cărți, inscripții, legende
sigilare și diverse însemnări. Nu se cunoaște cu exactitate momentul în care alfabetul
chirilic a trecut în nordul Dunării, îns ă cel mai vechi document păstrat sub formă originală
și scris cu caractere chirilice datează din 1392.
Primele cărți tipărite pe teritoriul țării erau scrise cu alfabet chirilic (Liturghierul –
1508, Octoihul – 1510 și Tetraevanghelul – 1512, ale lui Maca rie).
Comoara lăsată de Chiril și Metodie este inestimab ilă pentru poporul român.
Ei sunt numiți "apostolii slavilor" pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă .

2.3. Voievo zi ai Țărilor Române exponeți ai păstrării credinței și ai
întăririi educației
(Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazu l, Matei Basarab, Vasile Lupu,
Constantin Brâncoveanu)

După prăbușirea Bizanțului (1453) și a țărilor ortodoxe din Balcani, Țările Române,
fiind singurul teritoriu a cărui autonomie acordată de Înal ta Poartă permitea refugiaților să
se îndrepte către ele, au acordat popoarelor creștine din Balcani și îndeosebi poporului grec
o permanentă ocrotire, devenind astfel un centru politic și cultural al lumii ortodoxe.

50
De aici înainte domnii români și -au as umat responsabilitatea continuării tradiției
bizantine, e i înșiși considerându -se urmași ai bazileilor bizantini. Politica dusă de ei va fi
una de protecție față de toate Locurile sfinte din Orient. Imperiul Bizantin dispăruse, dar a
fost înlocuit cu un Bi zanț ideal, care va dura prin instituții, prin artă și ar hitectură. Era un
Bizanț perpetuat prin structurile Muntelui Athos și ale Patriarhiei Ecumenice, instituții care
conservau prin excelență tradiția bizantină și către care își vor îndrepta atenția dom nii
români.98 Relațiile Țării Românești cu Athosul încep încă din secolul al XIV -lea, când
Hariton, protul Sfântului Munte, era mitropolit.
Contribuția domnitorilor Valahiei și Moldovei la supraviețuirea Bizanțului s -a
manifestat în chip variat. De exempl u între 1466 și 1495 domnitorul Ștefan cel Mare, ctitor
la Zografu, pune temelii și la Vatopedu. În aceeași perioadă de timp sunt pomenite danii
moldovenești, la Kastemunitu, din partea lui Bogdan, urmașul lui Ștefan. În 1534, Petru
Rareș reface biserica d e la Dionisiu, unde se păstrează veșminte bisericești tri mise de el.
Alexandru Lăpușneanul ajută mănăstirea Karakalu, refăcându -i dochiarul; ajută la
rezugrăvirea bisericii Xeropotamu pe care o copleșește cu daruri.99
Domnitorii români, fiind liberi, cu pu teri politice, diplomatice, culturale și
bisericești, luâ nd locul împăraților bizantini după prăbușirea Bizanțului, timp de peste cinci
secole au susținut financiar și spiritual, cele mai importante edificii athonite, mănăstiri ca:
Lavra, Zografu, Grigoriu , Sfântul Pavel, Simonpetra, KaraKalu, Doghiaru, Vatopedu ,
Xeropotamu, Pantocratorul, Iviru, Filoteiu, Panteleimon, Esfigmenu, Dionisiu și altele,
acestea fiind parțial sau integral restaurate și înzestrate cu cele de nevoie astfel încât după
afirmația lu i Nicolae Iorga, Țările Române pot fi socotite „Byzance a pres Byzance.”
Secolul al XVI -lea, reprezintă începutul perioadei de influență greacă în viața
politică, socială și culturală a românilor, care s -au transformat în gazdele culturii grecești.
Încă d in secolul XVII, Vasile Lupu în Moldova și Matei Basarab, Șerban
Cantacuzino și Constantin Brăncoveanu, în Țara Româneasca, au încurajat instalarea în
țară a unor înalți prelați și erudiți greci, deschiderea de școli grecești, tipărirea de cărți
grecești. Domnitorii români exilați sau care își așteptau domnia, c ălătoreau în Bizanț unde
erau pătrunși de tradiția și cultura bizantină.

98 http://muhaz.org/ce -l-a-impus -pe-stefan -cel-mare -si-sfnt.html accesat 03.05.2020 .
99 Nicolae IORGA, Bizanț după Bizanț , p. 113.

51
Domnitorul Ștefan cel Mare

În îndelungata și binecuvântata sa domnie, Ștefan cel Mare și Sfânt a desfășurat o
activitate f oarte bogată și variată. În afară de faptul că și -a conso lidat domnia, strângând
„la oaste nu numai pe oșteni ori pe nobili, ci și pe țărani, învățând pe fiecare să vegheze la
apărarea patriei”. Ștefan cel Mare a acordat o mare atenție dezvoltării culturii , în pofida
deselor războaie și marilor greutăți prin car e trecea Moldova.100
Lui Ștefan cel Mare se datorează întemeierea celei dintâi episcopii ortodoxe a
românilor din Transilvania. Împăcându -se în 1475 cu Matiaș Corvin, regele ungurilor,
acesta i -a dăru it două „moșii de adăpost”: Cetatea de Baltă și Ciceul, î mpreună cu 60 de
sate dimprejurul lor. Pentru nevoile sufletești ale locuitorilor acestor sate a fost constituită
la Vad, pe Someș, o obște monahală cundusă de un egumen, unde Ștefan a înălțat și o
biserică de piatră, existentă și azi, care a devenit leagă nul celei mai vechi episcopii a
românilor ortodocși de peste munți. Când și cine a fost cel dintâi episcop de Vad, nu se
știe; primele nume de episcopi ai Vadului apar abia în vremea lui Petru Rareș. Ceea ce
trebuie reținut este faptul că Ștefan cel Mare a dat românilor din Ardeal „singurul mijloc de
înțelegere, de recunoaștere întru sine pe care -l puteau avea: Biserica”101

Domnitorul Neagoe Basarab

Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Româ nești între anii 1512 – 1521. De;i a avut o
domnie scu rtă, în timpul ei viața spirituală, duhovnicească, dar și culturală a cunoscut o
perioadă de strălucită înflorire. Originea lui nu este foarte clară: era fiul marelui vornic
Pârvu Craiovescu sau f iu natural al lui Basarab al IV -lea. A primit o educașie aleasă fiind
inițiat în cele șapte arte liberale, dar cunoștea și limbile greacă, latină, slavonă. S-a
căsătorit cu Doamna Despina, fiica despotului sârb Iovan Brancovici cu care a avut șase
copii. O cupă mai multe dregătorii pentru ca în 1521 să urce pe s caunul Țării Românești.102
Ca voievod Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor,
iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A î ncercat să

100 TEOCTIST, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, La 475 de ani de la trece rea din viață a voievodului
Ștefan cel Mare, art. în lucrarea Biserica. O lecție de istorie. Ștefan cel Mare și Sfânt , Editura Mușatinii,
2004, p. 43 .
101 Manolache TEODOR , Ștefan cel Mare și viața religioasă din vremea sa, art. în l ucrarea Biserica. O lecție
de istorie. Ștefan cel Mare și Sfânt , Editura Mușatinii, 2004, p. 73 .
102 https://ro.orthodoxwiki.org/Neagoe_Basarab , accesat azi 10.06.2020

52
stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar să medieze conflictul dintre
creștinii ortodocși și catolici.103
Dreptcredinciosul voievod a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe din Țara
Românească și din to ate țăr ile din Balcani. Cea mai importantă ctitorie a sa, unde și-a
găsit și somnul de veci începând cu anul 1521 , este Mănăstirea Curtea de A rgeș, în jurul
căreia s -a țesut legenda Meșterului Manol e.
Neagoe Basarab a fost și om de mare cultură , căci a s cris înte anii 1519 -1521 una
dintre cele mai vechi capodopere medievale ale literaturii: Învățăturile lui Neagoe Basarab
către fiul sau Teodosie . Cartea a fost scrisă în slavonă, și tradus ă în română , se pare , de
un alt erudit al culturii român ești Udriște Năsturel . 104
,, Învățăturile” lui Neagoe conțin nu numai principii de guvernare politică a statului,
principii morale de educare a tineretului, c i și principii de îmbunătățire spirituală, care
oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele duhovnicești .În anul 2008
Biserica Ortodoxă Română, pentru faptele sale, l -a trecut în rândul sfinților, iar prăznuirea
se face pe 8 iulie.105

Domnitorul Mihai Viteazul

Mihai Viteazul – simbol al unității noastre – este cel care a reușit să unească fie și
pentru o perioa dă scurtă cele trei Principate R omâne. Intre anii 1593 -1601 a fost Domn al
Valahiei, al Transilvaniei între 1599 -1601 și al Moldovei în anul 1600. Viața lui este una
impresionantă, căci a cunoscut din plin durerile și bucuriile vieții, s -a bucurat de victorii
importante, dar a cunoscut și amărăciunea infrânge rii, a stăpânit ca voievod cel mai întins
teritoriu, iar într-o clipă a piardut totul.106 În scurta domnie a luat o serie de măsuri
privind viața culturală și relig ioasă, a mers pe linia înaintași lor săi , fiind un important ctitor
de biserici. Mergând pe i deea că o țară puternică are nevoie de o Biserică puterni că, el a
luat o serie de măsuri de organizare a Bisericii. A căutat intensificarea legăturilor cu
Patriarhia ecumenică de la Constantinopol, care deși era sub ocupație otomană era centru l
ortodoxiei . Mihai a î ncurajat viața mănăstirească, pentru ca în măn ăstirile românești să se
formeze viitori episcopi de origine română. Pentru măsurile pe care le -a luat s -a sfătuit cu

103 Ibidem
104 https://ro.wikip edia.org/wiki/Neagoe_Basarab , accesat azi 10.06.2020
105 Ibidem
106 Constantin C. Giurăscu, Istoria Românilor , Ed. All, Buc. 2019, vol II ,p. 180

53
oameni de nădejde ca mitropolitul Eftimie , episcopii Teofil al Râmnicului și Luca al
Buzăului.107 El este cel care cere convocarea unui sinod bisericesc în cadrul căreia s -au
discutat diferite probleme cu care se confrunta Biserica la acea vreme privid mai al es unele
obiceiuri care nu se regăseau în pravilă. Tot atunci s -a hotărât ca egumenii mănăstilor să nu
mai fie numiți pe mită, ci să fie puși cu acordul obștei. Mirenii de orice treaptă, și nici
chiar ierarhii , să nu mai intervină la mănăstiri pentru a pune egumeni , pentru a -i izgoni
sau pentru a face schimburi si cumpărări cu averea lăsată de ctitori .108 Hotărâri
asemănătoare s -au luat și la un sinod ținut la Iași, în 1600 după cucerirea Moldovei de către
Mihai Viteazul.
Voievodul românn dorea înoirea și î ntărirea și Bisericii din Ardeal a cărei situație era
dramatică . Romanii erau majoritari acolo, dar religia lor nu era recunoscută ca religie
oficială de stat, ci era doar tolerată. In schimb, catolicismul și confesiunile desprinse din el
după reforma l ui Martin Luther din 1517, luteranismul, calvinismul, uni tarianismul erau
recunoscute ca oficiale , deși erau practicate de minorități.109
Un eveniment important care punea presiune pe romanii din Transilv ania a fost
schisma petrecută î n 1585 in B iserica ucrainiană, cand o parte din reprezentanții Biser icii
Ortodoxe de acolo a trecut la uniație – unirea cu Roma – aceștia încercand să atragă de
partea lor ș i arhiereii romani din Ardeal. Prin mă surile luate, prin U nirea P rincipatelor
realizată prin to ate acțiunile sale de consolidare a Bisericii Ortodoxe Ro mane, Mihai
Viteazul a reușit să intar zie cu peste 100 de ani uniaț ia la noi.
În sprijinul ortodoxiei din Transilvania față de acțiunile prozelitiste catolice și
protestante, in 1595 Mihai Viteazul a incheiat un tratat cu Sigismund Bathory in ca re,
printre altele se prevedea ca bisericile romanești din Ardeal și Banat să treacă sub
ascultarea directă a Mitropolitului Ungro -Vlahiei de la Targoviște. Prin aceasta Biserica
Ortodoxă din Transi lvania urma să aibă libertate deplină, preoții puteau să -și exercite
funcțiile și să fie ridicați din iobăgie. Depinderea Bisericii din Ardeal de Mitropolia de la
Târgoviște însemna de fapt o unire de facto a românilor la nivel bisericesc.110
Mihai Viteazul a fost și un mare ctitor, a sprijinit negreșit B iserica fiind pictat în mai
multe locașuri de cult la locul închinat ctitorilor. Mănăstirea Mihai Vodă din București, cu
hramul Sf.Ier. Nicolae este cea mai vestită ctitorie. O altă ctitorie important ă este

107 https://ro.orthodoxwiki.org/Mihai_Viteazul , accesat 07.06.2020
108 Ibidem
109https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Mihai%20Vite azul%20si%20ortodoxia%20romaneasca.pdf ,
accesat ayi 07.06.20202
110 Ibidem

54
Mănăstirea Clocociov de lângă Slatina, ridicată î n anul 1594. În Transilvania a ridicat un
lăcaș de cult la Alba Iulia (terminat în anul 1597), o biserică la Ocna Sibiului, una la
Lușărdea și una la marginea cetății Făgăraș. A reparat biserica din Șcheii Brașovului și
Mănăstirea Râmeț .111 Este pictat pe peretele Mănăstirii Călui, deși aceasta era ctitoria
fraților Buzești. Apare aici într -o ipostaz ă inedită, aceea de domnitor împărat bizantin, ca
fiind s ingurul care putea să conducă lupta creștină și cauza ortodoxă spre biruință. Ctitorii
acestei mănăstiri în cinstea voievodului au dat ca hram pe Sfinții arhangheli Mihail și
Gavriil. 112

Domnitorul Matei Basarab

Între anii 1632 și 1654 tronul Țării Româ nești a fost ocupat de Matei Basarab. Prin
bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor
Craiovești. Mama lui a fost jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost, la
rândul lui, căpitan în oastea l ui Mihai Viteazul.
Perioada de domnie a lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de
închegare a unei școli artistice, fără de care "explozia" brâncovenească nu ar fi fost
posibilă. El a fost adevărat un protector al culturii, susținător al ort odoxiei, luptând pentru
păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe. A ridicat din temelie peste 30 de biserici a finanțat
refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos și la sud de Du năre, la Vidin și
Sistov. Mitropolia Țării Românești bene ficiază de danii de sate și imunități fiscale si de
sprijinul domniei pentru refacerea bisericilor. În 1645 Matei Basarab a plătit taxele pentru
întreg muntele Athos.
Dar cea mai cunoscută dintre ct itoriile lui Matei Basarab rămâne Mănăstirea Arnota
(din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633 -1636, unde a și fost înmormântat trupul
său.

111 Ibidem
112 Pr.Prof. Adrian Dima, Prof. Marin Cristian, Mihai Viteazul – simbol al unității naționale și al ortodoxiei
noastre , în Almanah Bisericesc, Ed. Episcopiei Giurgiului, 2013 p.265

55
Domnitorul Vasile Lupu

Vasile Lupu era aromân, de origine din Albania, dar cu educație grecească. El
ocupă tronul Moldovei în 1634. Mare admirator al biza ntinilor și -a luat numele după
împăratul Vasile legiuitorul, cu programul legat de acest nume.113
În timpul domniei, Vasile Lupu, a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai
frumoasă este Sfinții Trei Ierarhi de la Iași, pe lîngă care a înființat o șco ală și o tipografie.
Domnia lui a asigurat un nou avânt culturii bisericești. În ajutor, în această direcție venind
zelul Mitropolitului Varlaam, care sub atenta sa grijă s -au tipărit mai multe cărți bisericești
("Carte românească de învățătura duminicelor de peste an" – Iași 1643 ; "Răspunsuri la
Catehismul Calvinesc" – Suceava 1645), dar și o carte de legi, "Pravilele împărătești".
Prin eforturile cărturărești s -a parcurs încă un pas important în in troducerea limbii
române în biserică și stat. Prin presti giul său personal pe plan intern și prin legăturile
întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Aduce de la
Constantinopol la Iași moaștele Sfintei Cuvioase Parasche va și se amestecă în alegerea
patriarhilor de Constantino pol, Ierusalim, Alexandria. Influența lui în răsărit era foarte
mare, astfel prin intervenția lui Ilie Iorest este numit Mitropolit în Alba Iulia, în 1640.
Datorită generozității lui și a sprijinulu i material, în anul 1642, Patriarhia
Ecumenică de Constan tinopol a organizat Sinodul la Iași. Scopul principal al întrunirii
Sinodului a fost necesitatea unui răspuns teologic -pastoral clar, concis și practic pentru
clerul și credincioșii ortodocși, la Mărturisirea de credință atribuită Patriarhului Ecumenic
Chiril Lukaris și publicată la Geneva, mărturisire care se abătea grav de la credința
ortodoxă.
Către sfârșitul domniei, Vasile Lupu, se folosește de relațiile, banii și puterea sa
pentru a impune ca p atriarh în Constantinopol pe Patelaros, care multă vreme a trăit în exil
în Moldova, dar care s -a grăbit să demisioneze pentru a pleca în Rusia.114

Domnitorul Constantin Brâncoveanu

A urcat pe tronul Țării Românești, la 29 octombrie 1688. În cei aproape 26 de ani
de domnie, voievodul a acționat cu multă abilit ate diplomatică pentru a apăra interesele

113 Nicolae IORGA, Bizanț după Bizanț , p. 144 .
114 Ibidem , p. 156 .

56
religioase ale românilor amenințate de mahomedanism și catolicism. Strictul, severul și
fanaticul apărător al Ortodoxiei, cum îl numea Nicolae Iorga, a căut at să formeze un front
antiotoman al celor trei Țări Româ ne, pe baza unor înțelegeri cu domnii Moldovei și
Principii Transilvaniei. 115
I-au fost sfătuitori voievodului Brâncoveanu și Dionisie al IV -lea Sirigul, cel care îl
unsese ca domn în 1688, și mai mu lți episcopi ai Bisericii grecești, exilați în Țară
Român ească, care locuiau la Curtea din București și se luptau cu cuvântul și cu scrisul
împotriva uniației. 116
În apărarea credinței românilor Brâncoveanu nu era însă singur, întreținea
corespondență cu du hovnici, diaconi, preoți și ierarhi din întreg spațiul or todox, iar la
Curtea Domnească de la București erau prezente importante fețe bisericești. Astfel, în1693
Brâncoveanu găzduia la București pe Clement al Adrianopolului, pe Axentie al Sofiei,
Eftimie a l Pogonianei, Maxim de Hierapolis, adunați la un sinod, p entru dezlegarea de
păcate a episcopului de Râmnic. 117
Din toate părțile clerici prigoniți, egumeni bizantini înfometați, cărturari fără
sprijin, se adunau la curtea lui Brâncoveanu.Prin reprezentanț ii diferitelor provincii se
reconstituia astfel Bizanțul.
Hrisant Notaras, devenit patriarh al Ierusalimului în 1707, a fost bun prieten al
familiei Brâncoveanu încă din vremea când era arhimandrit. A trăit un timp la curtea lui
Brâncoveanu ca profesor al fiilor săi și l -a însoțit între anii 1697 -1701 într -o călătorie de
studii la Padova și la Paris pe Radu Cantacuzino, al doilea fiu al stolnicului Constantin
Cantacuzino. Și după plecarea de la București, Hrisant Notaras a rămas un sprijin pentru
familia B râncoveanu și a avut relații speciale în plan politic și cultural cu stolnicul și
cărturarul Constantin Cantacuzino118.
Modul în care Brâncoveanu vorbește sinodului de la Ierusalim, cu prilejul alegerii
lui Hrisant Notaras ca succesor al unchiului său, dov edește că el socotea că și Scaunul
acesta era tot sub obl ăduirea sa.119
,,Dar poate cel mai important act de susținere a lumii ortodoxe a fost inițiativa lui
Brâncoveanu de a fi tipărite cărți de slujbă și de învățătură a credinței și în limbile greacă,

115 https://www.timpul.md/articol/consta ntin-brancoveanu -ultimul -domn -ortodox -al-tarii-romanesti –
56904.html accesat 03.05.2020 .,p.50
116 Ibidem, p. 127
117 Nicolae IORGA, Bizanț după Bizanț , p. 166 .
118 Constantin C. Giurăscu, Istoria Românilor , Ed. All, Buc. 2019, vol III , p. 142
119 Nicolae IORGA , Bizanț după Bizanț , p. 164 .

57
arabă și georgiana. În anii domniei lui Brâncoveanu, între a nii 1688 și 1714, în Țară
Românească au funcționat cinci tipografii.
Marele teolog Antim Ivireanul, de origine georgiană, a fost adus la curte la scurt
timp după ce Brâncoveanu a urcat pe scaunul do mniei și a trăit în preajma domnitorului
până în 1708 cân d a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei. În Țara Românească a învățat
limba română și slavonă, mesteșugurile tiparului și gravurii și i s -a încredințat conducerea
tipografiei domnești din București. Prin cele 63 tipărituri lucrate de el însuși sau patrona te
de el în diferite limbi este considerat, alături de Diaconul Coresi – autorul primelor cărți în
limba română, cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. Fostul patriarh
Atanasie III, găzduit de domnitor în Țara Românească, i -a dedicat o Is torie manuscrisă a
patriarhilor din Antiohia. ,, 120

2. 4. Influen ța Bisericii Bizantine în Țările Române
Țările române au fost într -o legătură permanentă cu Patriarhia de la
Constantinopol, da r și cu mămăstiri de la Muntele Athos, întrând astfel în contact direct cu
cultura bizantină. Legăturile existente înainte de întemeierea statelor feudale românești s –
au întărit mai apoi. Recunoașterea în 1359 a Mitropoliei Ungro -Valahiei în urma unor
repetate solicitări ale voievodului Nicolae Alexandru către Patriarhul ecumenic Calist au
făcut ca episcopul grec de la Vicina să devină mitropolit la Curtea de Argeș. In Moldova ,
după o periodă mai puțin prietene ască, recunoaștere a Mitropoliei s -a făcut în anul 1401 , în
timpul voievodului Alexandru cel Bun. După recunoașterea mitropoliilor din Țările
Române mitropoliții participă la sinoadele convocate de Patriarhia ecumenică și astfel intră
în contact cu toții ierarhii ortodoxi. Mai trebuie menționat fapt ul că unii dintre mitropoliți
erau trimiși de Patriarhia de la Constantinopol, uneori chiar impuși , fiind greci de origine
și atâ t mitropoliții cât și cei care -i însoțeau odată ajunși aici înfluențau viața culturală în
spațiul carpatic. În Transilvania l egătura cu Constantinopolul a fost extrem de firavă.
Amin tim doar de faptul că în 1391 Mănăstirea Sf. Mihail din Peri a fost declarată
stavropighie patriarhală.121 După anul 1453 d atorită ocupației otomane legăturile se mai
răresc, dar nu se î ntrerup. Tăril e Romăne prin M itropolii , mănastiri, mari boieri și voie vozi
sunt cele care sprijină semnificativ ortodoxia de sub ocupație turcescă și nu numai. Paul de

120 https://www.timpul.md/articol/constantin -brancoveanu -ultimul -domn -ortodox -al-tarii-romanest i-
56904.html accesat 03.05.2020.p. 50

121 Pr.Prof.Dr. Mir cea Păcurariu, Istoria B isericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic și de M isiune al
BOR,Bu c. 1992, vol I, p.430

58
Alep, s ecretarul Patriarhului Macarie î n scrierile sale în care ne -a lăsat un tezaur istoric
extrem de prețios descrie calătoriile prin Principate și scopul acestor călătorii. Larga
dărnicie a românilor este recunoscută de toți istoricii.
Tările Române au avut o legătură strânsă și cu mănăstirile de la Athos, Peninsula
Calcidică din actuala Grecie. Dup ă anul 963 Sfântul Munte a devenit un împortant centru
de viață duhovnicească, dar și cultural -artistică. Aici s -au nevoit mulți sfinți, mari teologi,
mulți dintre ei fiind ridicați la treapta de arhiereu. Monahii de aici nu erau numai de origine
bizantină , ci de multe neamuri diferite. Astfel se faceu cunoscut e culturi diferite și fiecare
avea acces la ele , ca mai pe urmă să le transmită și altora. Mulți monahi români veneau în
mănastirile de pe Athos, dar și monahi greci au venit la N de Dunăre și au în temeiat
mănăstiri noi, sau le -au impulsionat pe cele exis tente.
Legături strânse cu Sfântul Munte au început cu urmașul Întemeitorului Basarab I ,
anume Nicolae Alexandru, dar mai ales cu fiul acestui Vlaicu Vodă care a suportat toate
cheltuielile de cons trucție a unei biserici, se pare că cea de la Mănăstirea Cutlumuș. Mircea
cel Bătrân, Alexandru cel Bun , Ștefan cel Mare și mulți, mulți alții au făcut donații sau au
închinat mănastiri. Larga dărnicie a făcut ca la jumătatea sec XIX, 75 de mănăstiri din
Moldova (făra Basarabia ) și Țara Românească să fie înch inate.
Sub influența bizantină, Biserica este cea care a început ridicarea celor mulți din
analfabetism. Primele școli a u apărut în tinda bisericii, preoții au fost pentru zeci de ani
buni singurii dascăli ai poporului, iar primele cărți după care s -a stu diat au fost cărțile de
cult. Astfel, școala românească pornește în mijlocul poporului român din tinda Bisericii,
iar cartea scrisă și cea tipărită apar mai întâi în Biserică. ,,În mănăstirile țării au fost
organizate centre tipografice, biblioteci și șco li de copiști, miniaturiști, traducători și
educatori pentru toți fiii nea mului românesc. Ca urmare, Biserica Ortodoxă, prin clericii
săi, a fost un far călăuzitor pentru toți românii. Mitropoliții Andrei Șaguna în Transilvania,
Grigorie Dascălul în Țara Românească și Veniamin Costachi în Moldova au desfășrat o
rodnică activitate în acest sens , înțelegând mai bine decât oricine că un neam nu se poate
ridica în rândul celorlalte popoare decât prin ști ința de carte. Este demnă de men ționat
strădania, dar și reușita marelui Mitropolit Andrei Șaguna care a întemeiat în a doua
jumătate a secolului al XIX -lea peste 600 de școli poporale în Transilvania. ” 122
,,Dar pentru ca un neam să aibă o școală bine închegată, pentru a elimina din
rândul oame nilor ignoranța și analfabetismul, pentru a crea elite culturale și spirituale

122 https ://ziarullumina.ro/actualitate -religioasa/documentar/clericii -ortodocsi -in-viata -satului -romanesc –
148300.html , accesat azi 11.06.2020

59
vrednice, este necesară o bună organizare a învățămân tului sub toate formele sale: primar
de la sate și de la orașe, gi mnazial, liceal și nu în cele din urmă academic. Constitu it în
Biserică, având drept învățători pe preotul slujitor și pe cântărețul bisericesc, învățământul
românesc a făcut pași semnificativi spre dezvoltare și organizare. O simplă analiză
semantică a cu vântului dascăl ne duce cu gândul atât la învățătorul car e învață copii în
școală, dar și la cântărețul bisericesc. Pentru o lungă perioadă preotul a fost directorul
școlii întemeiate pe lângă biserica parohială, protopopul era inspectorul care venea și
evalua activitatea desfă șurată de preot. Educarea națio nală a copiilor neamului românesc și
formarea unor profesori și învățători de marcă au reprezentat o preocupare continuă pentru
acești efori ai școlilor noastre. Formând zeci de generații de preoți și învățători, Biserica
Ortodoxă a menținut vie conștiința națională .” 123

2.5. Școli superioare și importanța lor în cu ltura românească

Sub Influența învățământului bizantin în Țările Române, cele dintâi școli s -au
organizat pe lângă mănăstiri, episcopi i și mitropolii, ele devenind centre însemnate de
activit ate culturală. Curțile domnești au avut deasemena un rol important, căci acolo erau
pregătiți viitorii dregători și slujbași ai statului, ai cancelariei domnești. Mai tărziu,
începând cu sec XVII pri n stadania unor Domni luminați apar Instituții superioare de
învățământ care vor fi bine organizate, cu profesori renumiți și în care vor studia viitoare
personalități ale culturii noastre.

Academia Domnească din București

Aceasta a fost înființată d e către Șerban Cantacuzino, desigur, la recomandarea și
cu ajutorul eruditului său frate, stolnicul Constantin Cantacuzino.124 Mărturiile istorice în
legătură cu începuturile acestei Academii sunt foarte sărace, astfel că abia din timpul

123 Ibidem
124 http://sfioanevanghelistul.ca/wordpress/201 9/10/22/ Antonel Dumitru , Academia -domneasca -din-
Bucuresti accesat 15.04.2020

60
domniei Sfântului Vo ievod Constantin Brâncoveanu dispunem de suficiente infor mații
privitoare la această Academie și la învățământul ce se preda în ea.125
În anul 1707, domnitorul muntean depunea la Banca Zecca, de la San Marco din
Veneția, suma de 30.000 de galbeni austrieci – care se ridica atunci la suma de 810 taleri –
din venit ul cărora să se întrețină Școala Domnească. În luna august a aceluiași an 1707,
Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului publică „Rânduiala dascălilor de la Sfântul Sava
din București”, în care se prevedea, printre altele, ca „dascălii școlii să fie trei , deosebiți
prin cucernicie și bune năravuri”.126 Tot în această rânduială se mai preciza ca profesorii să
predea numai cinci zile din săptămână, astfel că joia și duminica să rămână zile de odihnă.
De aici reținem faptul că Școala Domnească din București îș i avea așezământul la
Mănăstirea „Sfântul Sava” din București, care se afla în fața actualei Universități, unde a și
rămas până către sfârșitul secolului al XVIII -lea. Mai reținem apoi faptul că pent ru
activitatea didactică erau prevăzuți trei profesori, d eși se pare că multă vreme au activat
doar doi; abia la 1759 este pomenit cel de -al treilea profesor, în persoana vestitului Manase
Eliade.127
La 1749, Grigore al II -lea Ghica (1748 -1752) rânduiește c a purtător de grijă al
„școalelor” pe Mitropolitul Neofit Cretanul (1738 -1753), și se precizează ca salariile
profesorilor să fie achitate de către mitropolie, din dajdia clerului, care era astfel scutit de
dări față de vistierie, acest principiu rămânând valabil, cu o scurtă întrerupere, până la
sfârșitul activ ității acestei Academii.128
În anul 1761, domnitorul Constantin Mavrocordat, în timpul celei de a 6 -a domnii a
sa pe tronul Țării Românești (1761 -1763), hotărăște ca toți călugării de la Mănăstirea
„Sfântul Sava” să fie strămutați la ctitoria sa de la Văcăr ești, la Sfântul Sava rămânând
numai Școala Domnească, unde preotul trebuia să fie un „ierodiacon școlar”, iar, pentru
liniștea ucenicilor, porțile Bisericii „Sfântul Sava” se închideau femeilor.
În istoria Academiei Domnești din București, un moment culm inant îl constituie
măsurile luate pe vremea domnitorului Alexandru Ipsilanti (1774 -1782), care
reconstruiește clădirea de la Așezământul „Sfântul Sava”, amenajând aici apro ximativ 60
de încăperi, l ucrarea fiind ter minată în 1779. În ianuarie 1776, Alexa ndru Ipsilanti publică

125 Ciprian Florin Apetrei, Academia Domnească din București , articol în Ziarul Lumina, 15 oct. 2019 .
126 http://s fioanevanghelistul.ca/wordpress/2019/10/22/ Antonel Dumitru , Academia -domneasca -din-
Bucuresti accesat 15.04.2020
127 Ciprian Florin Apetrei, Academia Domnească din București , articol în Ziarul Lumina, 15 oct. 2019.
128 Ibidem. accesat 15.04.2020

61
un hrisov prin care se trece la o reformă profundă a învățământului de la Aca demie129. Prin
acest nou document, numărul profesorilor era ridicat de la trei la nouă, cursurile se predau
în patru cicluri de câte trei ani, perioada de șc olarizare completă desfășurându -se pe 12 ani,
iar elevii erau împărțiți în cinci clase.130
Același hrisov prevedea ca tinerii de la Academie care doresc să devină slujitori ai
Bisericii, preo ți sau călugări, să urmeze un curs de teologie la mitropo lie, unde era numit
un profesor special în acest sens, precum și cursul de psaltichie de la „Sfântul Sava”. În
urma inspecției pe care Mitropolitul Grigorie al II -lea (1760 -1787) o întreprinde împreu nă
cu câțiva boieri, la sugestia domnitorului, se prevede ca elevii săraci să fie întreținuți de
către o mănăstire.131
Când în luna martie 1791 domnitorul Mihai Șuțu (1791 -1793) își reia domnia în
urma ocupației austriece a Bucureștilor, găsește pala tul do mnesc distrus și își așază
reședința în locul Academiei d e la „Sfântul Sava”, școala fiind mutată la „Domnița
Bălașa”. În anul 1803, așezământul de la „Domnița Bălașa” este grav afectat, în urma unui
cutremur, și școala se mută la Schitul Măgureanu, unde f uncționează până în martie 1821,
când este închisă pentru totdeauna.
La „Sfântul Sava” se deschidea în august 1818 Școala românească, iar la 5
septembrie același an Logofeția Țării de Sus anunța întreaga țară că în București „s -a
întocmit școala cea nouă românească, în care se va învăța în limba patriei noastre ”.
Academia Domnească din București era frecventată de tineri din toate categoriile
sociale, învățământul fiind gratuit pentru oricine voia să se instruiască. În hrisoavele
domnești de reorganizare a Academiei se prevedeau totdeauna, pe lângă salariile
profesorilor, și sumele necesare întreținerii elevilor bursieri, așa încât cei dornici să se
educe puteau frecventa cursurile fără nici o taxă. Cursurile acestei Academii au fost urmate
de tineri din Ț ara Românească, dar și de străini din întreg spațiul balc anic, sau chiar din
Rusia, numărul total al elevilor ridicându -se, la sfârșitul secolului al XVIII -lea, până la
cifra de 200, iar la începutul secolului al XIX -lea, faima profesorului Lambru Fotiade
atrage peste 300 de elevi.132
Prin folosirea limbii grecești, ca și prin faptul că discipolii școlii se recrutau din întreg
spațiul balcanic, importanța culturală a Academiei Domnești din București, rolul ei în

129 http://sfioanevanghelistul.ca/wordpress/2019/10/22/ Antonel Dumitru , Academia -domneasca -din-
Bucuresti , accesat 15.04.2020
130 Ciprian Florin Ap etrei, Academia Domnească din București .
131 Ibidem .
132 Ibidem.

62
promovarea ideilor progresiste au depăși t cu mult spațiul românesc. Cultura predată în
Academia D omnească din București „nu era cultura noastră – cum spune Nicolae Iorga –
dar era gloria noastră”, pentru că ea reprezenta contribuția Țării Românești la promovarea
culturii ortodoxe în întregul Răs ărit.133
Ca și în Muntenia, și în Moldova au apăr ut Instituții de învățământ încă din prima
marte a evului mediu Astfel din anul 1563 datează Colegiul de la Cotnari (Schola
Latina),lângă Iași, inființat de Despot Vodă cu un program școlar ce dura 5 ani. Elevii
studiau limba latină, retorica și dialectic a.
Mai târziu,în anul 1640, cărturarul și voievodul Vasile Lupu, despre care am
vorbit mai sus, a fondat un colegiu la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, propria lui ctitorie, în care
se studia în limba l atina.

Academia Domnească din Iași

În 1714 se înfiin ța Academia Domnească din Iași . Este de remarcat că în perioada
economică dificilă a domniilor fanariote, științele și studiile înalte continuă să progreseze
în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Peste mai puțin de
jumătate de secol, între anii 1753 – 1756, în timpul domniei lui Matei Ghica, la Școala
Domnească grecească a început predarea filosofiei, ca și în instituțiile de învățământ
superior apusene, numite Facultas A rtium. Elevii școlii ieșene au devenit, astfel, studenți și
pe lângă limbi străine, religie, aritmetică, au fost inițiați în filosofie, logică, psihologie. In
acest fel, Școala Domnească ajunge la etalon universitar, permițând apariția Universității
Iașilo r. Tot atunci a apărut și primul abecedar în românește ca re se numea Bucvar.134
Academia Mihăileană a fost prima instituție de învățământ superior din Moldova. A fost
înființată la Iași de domnitorul Mihail Sturdza, cu ajutorul lui Gheorghe Asachi și a mai
multor oameni de cultură ai vremii. Inaugurarea sa a avut loc la 16 iunie 1835. Este prima
instituție de învățământ superior modernă din Moldova (1835 – 1847). Aici erau susținute
cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie , agronomie,
arhitectură. Este precursoare a Universități i din Iași și a Colegiului Național și a pregătit o

133 Ibidem .
134 http://www.rador.ro/2016/06/16/ Domnica Roșca Academia -mihaileana -prima -institutie -de-invatamant –
superior -modern -din-moldova -1835 -1847 accesat 15.04.2020

63
întreagă pleiadă de intelectuali pe care ii regasim mai târziu în rândurile pașoptiștilor și ai
luptătorilor pentru Unire.135
Pe 16 iun ie 1835, Academia Domnească (numită și Școala sau Academi a
Vasiliană) a fost mutată intr -o locație nouă și a fost numită Academia Mihăileană.136
La început, cursurile erau de 4 clase (2 inferioare și 2 superioare), dar cu timpul au
ajuns la 7 clase. În curs ul superior se predau, la început, filosofia și dreptul, iar mai apoi s –
au înființat catedre pentru toate ramurile științifice (istorie, chimie, matematică, arhitectură
etc.).137
Printre profesorii care au predat aici s -au aflat personalități de prim -rang ale culturii
românești: Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, I on Ionescu de la Brad, Eftimie Murgu,
Damaschin Bojinca, Cristian Flechtenmacher, C. Maisonable, Petre Câmpianu, Nicolae
Docan, Simion Bărnuțiu, Petre Suciu, Teodor Veisa etc.
Procesul de învățământ al Academiei Mihăilene s -a organizat pe trei trepte:
începător, gimnazial și academic. In cadrul invățământului gimnazial, a fost introdusă, incă
din anul 1832, disciplina „Cunoașterea practică a Codului Civil”. Nivelul academic era
reprezentat de trei fa cultăți (Facultatea Juridică, Facultatea Filosofică și Fa cultatea
Teologică).138
În 1847 , Mihail Kogălniceanu deschidea cursul său de istorie națională și, cu toate
că făcea multe menajamente rușilor, datorită abordării sale naționaliste, a fost opr it să mai
continue. Protectoratul rusesc încerca să oprească dezvoltarea conștiinței naționale
românești prin intermediul unui institut superior de învățământ, de aceea Academia a fost
transformată î ntr-o școală inferioară de limba franceză. Cu toate acest ea, din Academia
Mihăileană s -a dezvoltat mai târziu, cu mari greutăți, viitoarea Universitate din Iași . 139

135 https://adevarul.ro/locale/iasi/ist oria-celei -mai-vechi -universitati -romania -academia -mihaileana -samanta –
universitatii -deschise -cuza-1860
136 http://www.rador.ro/2016/06/16/ Domnica Roșca Academia -mihaileana -prima -institutie -de-invatamant –
superi or-modern -din-moldova -1835 -1847 , accesat 15.04.2020
137 http://www.rador.ro/2016/06/16/ Domnica Roșca Academia -mihaileana -prima -institutie -de-invatamant –
superior -modern -din-moldova -1835 -1847 , accesat 15.04.2020
138 https://adevarul.ro/locale/iasi/istoria -celei -mai-vechi -universitati -romania -academia -mihaileana -samanta –
universitatii -deschise -cuza-1860 -1_550024eb448e03c0fd73c59c/index.html
139 http://enciclopedi aromaniei.ro/wiki/Academia_Mih%C4%83ilean%C4%83 , accesat 15.04.2020

64

CONCLUZII

Privit din punct de vedere istoric, fiecare societate a cunoscut diferite
niveluri de dezvoltare, potrivit claselor sociale. Totuși au existat o influențe
de la o socita te la alta, sau chiar preluarea de modele de la societăți mai
dezvoltate, de către societăți mai slab evaluate, așa cum a fost și societatea
românească. Procesul educațional din capitala Imperiului Bizantin avea ca
principal obiectiv dezvoltarea abilitățil or practice necesare cetățeanului
bizantin care ocupa un loc important în ierarhia socială și trebuia să aibă
cunoștințe culturale, să fie educat. Pricipalul obiectiv al procesului
educațional actual este transformarea elevilor în tineri activi ai societăț ii de
mâine.
În fiecare etapă a dezvoltării societății, învățământul trebuie să fie un
organism dinamic în continuă inovare, capabil să se adapteze mutațiilor care
se produc în viața socială. Instrucția și educația școlară se văd obligate să -și
definească propriile țeluri principale și să asigure o nouă direcți e dezvoltării
personalității umane în acord cu problematica cu care se confruntă omul de
azi și, mai ales, cel de mâine.
Clement Alexandrinul recomanda în lucrarea sa ,,Pedagogul”, principii
metodic e corespunzătoare scopului propus, în vederea realizării unei educații
corecte.95 Printre principiile enumerate de el se află și acela al pregătirii
progresive a elevilor, dând drept exemplu metoda Pedagogului -Hristos, Care
mai întâi îndeamnă, apoi educă ș i în final învață. Încă din sec. al II -lea,
Clement subl inia în opera sa importanța relației dintre educator și elev,

65
promovând necesitatea unei educații personalizate, în cadrul căreia,
educatorul trebuie să urmărească foarte atent firea fiecărui discipo l.140
Problema adaptării metodelor și mijloacelor învățării se dezbate și
astăzi în sec. al XXI -lea, fiind esențială modificarea lor în funcție de
transformările societății de astăzi.
Cercetarea pedagogică în domeniul educației își propune să studieze în
mod științific cât se poate de riguros diferitele fapte pe dagogige
corespunzătoare proceselor educaționale parcurse în studiul religiei.
Specificul acestei ramuri a cercetării pedagogice constă în accentuarea și
valorizarea dimensiunii psihologice a investi gațiilor și a valențelor formative
ale proceselor educați onale implicate.141
Influențele învățământului bizantin se vad și azi în învățământul
modern. Din păcate se tinde către occidentalizarea sistemului de învățământ,
iar fiecare masură luată de ,, noul m inistru,, nu aduce o îmbunătățire reala și
duce către scă derea calității învățământului românesc.

140 Benga, C, . Idealul educațional în pedagogia creștină , București, Editura Sofia, 2009, p. 124.
141 Ibidem , p. 125

66

BIBLIOGARFIE

1. APETREI, Ciprian –Florin, Academia Domnească din București, articol în Ziarul
Lumina, 15 oct.2019 .
2. BĂBUȘ, pr. dr. Emanoil, Bizanțul, istorie și spiritualitate , Editura Sofia, Bucure ști
2003 .
3. BĂNESCU, Nicolae, Istoria Imperiului Bizantin , vol. II, Editura Anastasia, București,
2003 .
4. BENGA, Cristina, Idealul educațional în pedagogia creștină , București, Editura Sofia,
2009.
5. BREHIER, Louis, Civilizația bizantină , Editura Științifică, 1994 .
6. DIMA Pr.Prof. Adrian, Prof. Marin Cristian, Mihai Viteazul – simbol al unității
naționale și al ortodoxiei noastre , în Almanah Bisericesc, Ed. Episcopiei
Giurgiului, 2013
7. EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească , traducere, studi i și note de pr. prof. T.
Bodogae, col. PSB, vol.13, Editura IBMBOR, București, 1987 .
8. GABOR, preot Prof. dr. Adrian, Curs de Istorie Bisericească Universală , sem. I, anul I,
București, 2010 .
9. GEORGESCU, Maria, Introducere în cultura bizantină , Editu ra Cetatea de Scaun,
Târgoviște, 2008 .
10. GIBBON, Edward, The decline and the fall of the Roman Empire , vol. VII, Editura
Thomas Crowell&Co., 1900, N.Y.
11. GIURĂSCU,C. CONSTANTIN. Istoria Românil or. Ed. ALL, Buc. 2019 , Vol I -III
12. IORGA, Nicolae, Bizanț după Bizanț , trad. Liliana Iorga -Pippidi, Editura 100+1
GRAMAR, București, 2002 .
13. KALDELLIS, Anthony, editor, Mothers and Sons, Fathers and Daughters.The
Byzantine Family of Michael Psellos , trad. Anthony Kaldellis, Editura University
of Notre Dam e, Indiana, 2006 .
14. KAPLAN, Michel, Bizanț , trad. Ion Doru Brana, Editura Nemira, București, 2010 .

67
15. MUNTEAN, pr. prof. univ. dr. Vasile , Bizanțul și românii , Editura Trinitas, 2005 .
16. PĂCUR ARIU Pr.Prof.Dr. Mircea ,Istoria Bisericii Ortodoxe Român e, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al BOR,Buc. 1992, vol I -II
17. RĂMUREANU, pr. prof. dr. Ioan, Istoria bisericească universală , ed. a II -a, Editura
IBMBOR, București, 2004 .
18. TATAKIS, Bas ile, Filosofia bizantină , trad. Tudor E.F., ed. a II -a, Editura Nemira,
București, 2013 .
19. TEOCTIST, Patriarh al B. O. R., La 475 de ani de la trecerea din viață a voievodului
Ștefan cel Mare , art. în lucrarea Biserica. O lecție de istorie. Ștefan cel M are și
Sfânt , Editura Mușatinii, 2004 .
20. TEODOR, Manol ache, Ștefan cel Mare și viața religioasă din vremea sa , art. în
lucrarea Biserica. O lecție de istorie. Ștefan cel Mare și Sfânt , Editura Mușatinii,
2004 .
21. TREADGOLD, Warren, O scurtă istorie a Bizanțului , traducere Mirella Acsente,
Editura Artemis, B ucurești, 2003 .
22. VERNANT, J.P. coordonator, Omul grec , trad. Doina Jela, Editura Polirom, Iași, 2001
23. VOICU, arhid.prof.dr.Constantin, Patrologie, vol. I+II, Editura Basilica a Patriarhiei
Române, București, 2009 .

Webgrafia

1. https://adevarul.ro/locale/ iasi/istoria -celei -mai-vechi -universitati -romania -academi a-
mihaileana -samanta -universitatii -deschise -cuza-1860 –
1_550024eb448e03c0fd73c59c/index.html
2. http://enciclopediarom aniei.ro/wiki/Academia_Mih%C4%83ilean%C4%83
3. http://www.rador.ro/2016/06/16/ Domnica Roșca Academia -mihaileana -prima –
institutie -de-invatamant -superior -modern -din-moldova -1835 -1847
4. http://sfioa nevanghelistul.ca/wordpress/2019/10/22/ Antonel Dumitru , Academia –
domneasca -din-Bucuresti
5. https://www.timpul.md/articol/ constantin -brancoveanu -ultimul -domn -ortodox -al-tarii-
romanesti -56904.html
6. https://ziarullumina.ro/actualitate -religioasa/ documentar/clericii -ortodocsi -in-viata –
satului -romanesc -148300.html , accesat azi 11.06.2020

68
7. https://ro.orthodoxwiki.org/Neagoe_Basarab , accesat azi 10.06.2020
8.https://ro.orthodoxwiki.org/Mihai_Viteazul , accesat 07.06.2020
9.https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_fil e/Mihai%20Viteazul%20si%20ortodoxia%
20romaneasca.pdf , accesat ayi 07.06.20202

69

CURRICULUM VITAE

BOLOCAN P. PETRICĂ -MARIAN
Informații personale
Adresă Giurgiu, sat.Cimpurelu, com. Colibași,
str. Nisiparu , nr. 12
Telefon 0736564475
E-mail bolocanpetrica@yahoo.com
Naționalitatea Română
Data nașterii: 19.12.1996
Starea civila Necăsătorit

Experiență profesională
Nu este cazul
Educație și formare
Perioada 2016 -2020
Numele și tipul instituției de
învățământ /furnizorului de
formare Universitatea „OVIDIUS” Constanta
Facultatea de Teologie
Specializarea: Teologie Ortodoxă Pastorală
Calificarea/ diploma obținută –
Nivelul de clasificare a
formei de învățământ Studii superi oare

Perioada 2011 -2015
Numele si tipul institutiei de
învățământ Seminarul Teologic ,,Teoctist Patriarhul ,, din Giurgiu
Calificarea/ diploma obținută Diplomă de bacalaureat
Nivelul de clasificare a
formei de învățământ Studii liceale

70

Limba matern ă Româna

Autoevaluare Înțelegere Vorbire Scriere
Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs
oral Exprimare
scrisă
Limba Engleză Bine Bine Bine Bine Bine

Competențe si abilităti sociale Spirit de echipă, bune abilități de comunicare, abil itatea
de adaptare la condiții de mediu diferite

Compe tențe și aptitudini
organizatorice Fire organizatorică, puternică, cu mare capacitate de
muncă și concentrare; mare capacitate de coordonare
proiecte, atent la detalii

Competențe și aptitudini tehn ice Operare în Microsoft Office (Word), Internet

Permis de conducere Categoria B

Data, Semnătura,
BOLOCAN P. PETRICĂ -MARIAN

71

DECLARAȚIE

Subsemnatul, BOLOCAN P. PETRICĂ -MARIAN , fiul lui
Bolocan Petrică și al Bolocan Mariana, identificat cu CI, seria GG, nr.
406513, eliberat de SPCLE P COMANA , la data de 14.12.2015 , declar pe
proprie răspundere că lucrarea de licență cu titlul :
BISERICA ȘI EDUCAȚIA ÎN ȚĂRILE ROM ÂNE
ÎN EVUL MEDIU ,
sub coordonarea științifică a Lector univ. dr. Dumitru C arabaș , îmi
aparține în întregime, că la elaborarea acesteia nu am folosit alte surse decât
cele menționate în bibliografie și că am redactat -o respectând întocmai
standardele minime prevăzute de re gulamentul privind organizarea studiilor
de licență.

Data,
……../………/ 2020
Absolvent,
Nume și prenume,
BOLOCAN P. PETRICĂ -MARIAN
Semnatura,