Bolile Micotice ale Albinelor

Cuprins: Secțiunea a II-a, Cap. IV. Bolile micotice ale albinelor

II.4.1. Ascosferoza

II.4.2. Aspergiloza

II.4.3. Melanoza

Cap. IV. Bolile micotice ale albinelor

Ciupercile sau Eumicetele cuprind mai multe specii de levuri (drojdii) și fungi (mucegaiuri sau miceți), majoritatea saprofite, cu rol în descompunerea materiei organice, care în prezența anumitor condiții favorizante, prin multiplicare, produc îmbolnăviri la insecte (5).

Albinele sunt afectate de trei micoze: ascosferoza, aspergiloza și melanoza.

Primele descrieri ale prezenței micetului Pericystis apis la insectele utile sau sălbatice, au fost efectuate de Eumeces Wiegmann, 1834 (5) Ulterior, micetul a fost redenumit de către Spiltoire (1955), Olive și Spiltoire (1955), fiind încadrat în familia Ascospheraceae (11). Unele surse menționează că, ultimele modificări privind redenumirea micetului a fost efectuată de aceeași autori, în 1973. Ascosferoza este afecțiunea micotică poate cea mai frecventă, a puietului de albine, provocând moarte în primele zile ale stadiului de puiet căpăcit.

Aspergiloza și melanoza sunt micoze mai puțin întâlnite, însă aspergiloza produsă de cele trei specii de miceți ai genului Aspergillus, este transmisibilă la om. Acest fapt face să fie o afecțiune deosebit de periculoasă, apariția ei într-o stupină impunând măsuri radicale de eradicare.

II.4.1. Ascosferoza

Puietul văros

Puietul vâscos

Ascosferoza, puietul văros sau puietul vâscos este o boală specifică puietului de albine, produsă de micetul Ascosphera apis, caracterizată clinic prin moartea larvelor în celule și transformarea lor într-o masă dură, de culoare albicioasă sau neagră, iar anatomopatologic prin mumifierea larvelor și aspectul mozaicat al fagurelui cu puiet. (5)

Istoric, răspândire, importață. Primele descrieri ale micozei au fost efectuate în Germania, în anul 1913, de către Maassen (Lotmar, 1946; citat de Morse, R.A. & Florttum k, Eds., 1997) (7).

Până în anul 1955, boala a fost denumită „pericystimicoză”, deoarece agentul etiologic era denumit Pericystis apis. Cazurile de îmbolnăvire cunoscute sau descrise ca fiind puiet văros, au fost rare până în anul 1945. Boala nu a fost cunoscută în Canada și S.U.A. înainte de 1968. După descrierile inițiale din Germania, boala a fost semnalată în 1932 în Anglia; în 1933, în U.R.S.S.; în 1934, boala a fost descrisă în Scoția și în Cehia în 1937, iar în 1957, au fost semnalate cazuri de îmbolnăviri la albine în Noua Zeelandă (8). Boala este mai cunoscută în Europa, Rusia (Betts, 1932), Noua Zeelandă (Seal, 1957), chiar în America de Sud, dar nu este semnalată în America de Nord (5). De revăzut materialul, deoarece lucrările consultate spun că ascosferoza evoluează și în A. de Nord!!!!

După al doilea război mondial boala s-a răspândit în Elveția, Franța, Norvegia, Belgia, etc. În America, puietul văros a fost identificat în 1968, în California, de unde s-a extins pe întregul continent. În anul 1970, C. Marz, descrie apariția bolii în Mexic, stabilind o legătură destul de clară între hrănirea intensivă a albinelor și administrarea antibioticelor în scop preventiv. În România boala a fost semnalată pentru prima oară în 1971, înainte de această dată puietul văros fiind întâlnit foarte rar, sporadic (8).

Ulterior, prezența ascosferozei s-a extins mult, cuprinzând în decurrsul a patru ani zone largi din Transilvania, Banat, Muntenia, Dobrogea, Moldova (8). Boala poate produce pierderi economice importante, prin faptul ca în ultimul timp înregistrează o creștere a frecvenței. Ca perioadă calendaristică ascosferoza apare de regulă în lunile aprilie-mai, prezintă intensitate sporită în iunie, ca mai apoi să regreseze pe parcursul lunilor iulie-august.

Etiopatogenie – agentul etiologic este o ciupercă heterotalică, numită Ascosphaera apis, care are micelii de ambele sexe, feminine și masculine, care se deosebesc foarte puțin. Hifele sexuate prin atingere formează organele sexuale feminine oogonii și anteridii (5) sau ascogonii și o celulă nutritivă masculină, denumită trofocit (10). Ambele celule se contopesc.

Există diferite varietăți ale fungului A. apis, acestea fiind întâlnite la diferite specii ale genului Apis. Varietățile de A. apis sunt frecvent izolate, varietatea care îmbolnăvește puietul fiind diferită de cea care afectează albinele care construiesc faguri (5).

Poză cu aspectul microscopic al micetului. Trebuie să aibă Gafițuc larve cu ascosferoză.

Organul feminin al conceperii – trychogin, se dezvoltă în sporangiu de forma unui corpuscul rotund. Sporangiu dezvoltă spori, așezați în formă de bulgărași, în care există spori masculini și feminini. Prin spargerea bulgărașilor, sporii care sunt în număr aproximativ egal, sunt puși în libertate (10). Când cele două tipuri de micelii se întâlnesc, aderă unul la altul rezultând hife laterale care poartă elementele sexuate: oogonii și anteridii. Oogoniile sau corpii fructificatori au diametrul de 60 µm, culoare maro închis sau neagră și sunt foarte rezistenți, având capacitate de infectare de cel puțin 15 ani (Toumanoff, 1951). De la anumite varietăți de A. apis, au fost izolați corpi fructificatori cu diametrul de 130 µm, în special din infecțiile mixte cu Paenibacillus larvae. Din acest motiv se consideră că, deși este saprofit, este posibil ca A. apis să intervină ca infecție secundară în loca europeană, cu rol de agravare a evoluției bolii (5).

După fecundarea celor două elemente: oogonia –corpul fructificator și anteridie, rezultă ascele. Ascele sunt formațiuni capsulare care conțin spori și a căror rezistență și viabilitate este foarte mare.

Există și alte varietăți de A. apis, diferențiate morfologic, atât prin dimensiuni cât și prin prezența unor papile vizibile la microscopul electronic, (Gochrauer și Huges, 1976). Această varietate a fost denumită Ascosphera major (Skou, 1972) și are diametrul de 130 µm; același autor a identificat varietățile Megachile centicularis, care se poate multiplica în materiile fecale ale albinelor și Ascosphera alvei, care are ascochiști de 30 µm și care este cunoscut ca fiind mucegaiul polenului (5).

Corpii fructificatori ai A. apis au fost găsiți la pupe moarte și în învelișul acestora (Moeshville, 1944) (5).

Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este de 20-30°C. Viabilitatea sporilor de Ascosphaera apis este foarte mare, rezistența sporilor în mediul exterior este de până la 10 – 15 ani, iar în miere de 2 ani (10). Rezistă la acțiunea vaporilor de formol și a anhidridei sulfuroase. Larvele mumifiate au dovedit capacitate de germinare și după 15 ani (10).

Sporii micetului Ascosphera apis sunt de aproximativ 3µm, mai mici decât sporii de Nosema. Sunt rezistenți la acțiunea vaporilor de formol și a fumului de sulf (1).

Temperatura optimă de formare și dezvoltare a corpilor de fructificare proveniți de la A. apis este de 30ºC (Maurizio, 1934), iar pentru corpii de fructificare ai A. alvei temperatura optimă de formare și dezvoltare este de 18 ºC (5).

Calea de contaminare principală, cu spori, este cea digestivă, dar și cea cutanată. Albinele care asigură igiena cuibului, îndepărtând puietul bolnav, transmit boala larvelor necăpăcite. Larvele ingeră sporii de Ascosphera prin hrană, ajung în tubul digestiv, se multiplică în lumenul acestuia, în special în partea posterioară. Se formează unul sau două tuburi germinative care se ramifică, străpung peretele intestinal și formeză un miceliu. Micetul crește și se hrănește cu diverse țesuturi ale larvei, producând moartea larvei. Corpii de fructificare apar numai în exteriorul larvei moarte. (8)

Micoza evoluează cu modificarea culorii larvelor, prin înnegrirea acestora în stadiile inițiale. Ulterior se produce indurarea larvelor, boala evoluând cu invadarea larvelor de către A. apis și acoperirea acestora cu micet, larvele devenind albicioase. Boala continuă cu pietrificarea larvelor în celule, aspectul caracteristic al larvelor bolnave fiind cel de „pietricele de var”.

Epidemiologie

Boala se poate răspândi în anumite condiții de temperatură din stup, constatându-se că puietul răcit este mult mai sensibil la contaminare imediat după căpăcire (Bailey, 1967). Se consideră că scăderea temperaturii cu 5ºC, doar pentru un scurt timp, poate determina apariția puietului răcit, atunci când familiile sunt slabe, deci există puține albine lucrătoare (5).

Boala se poate transmite în aceeași colonie sau se poate răspândi de la o colonie la alta:

→ în aceeași colonie sporii se răspândesc de la albină la albină prin hrană, dar și prin curenții de aer. Deși inițial colonia se autocurăță, ulterior prin difuzarea continuă a sporilor colonia slăbește;

→ de la o colonie la alta contaminarea se face cel mai adesea prin introducerea de albine sau mătci bolnave. Alte căi de transmitere sunt ustensilele contaminate, schimbul de faguri, utilizarea uneltelor și utilajelor (inclusiv stupi) contaminați, etc., dar și prin rătăcirea albinelor provenite din stupine contaminate sau prin furtișag (10).

Se consideră că specii de albine sălbatice au un rol mai important în răspândirea A. apis decât albinele domestice pentru că transmiterea se poate efectua numai de la albinele sălbatice către cele domestice, nu și invers (5).

Ascosphaera apis afectează în primul rând puietul de trântor, apoi se răspândește la puietul albinelor lucrătoare și uneori poate afecta chiar puietul din botci (8). Acest mod de îmbolnăvire s-ar explica prin faptul că, puietul de trântor se află la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescută și temperatura mai scăzută, favorabilă dezvoltării miceților (25 – 30ºC). Boala este favorizată și de utilizarea antibioticelor în scop preventive/curativ, de pH-ul alcalin al nectarului sau al hranei artificiale, de condițiile de microclimat.

Micoza se poate dezvolta ca afecțiune secundară în infecția cu Paenibacillus larvae (Shimanuki H.,

Knox A. D., 2005). Se consideră că acest fung afectează țesuturile modificate deja ale larvelor și nu pe cele sănătoase.

Unii cercetători suspectează chiar că este posibil să fie implicată, în etiologia bolii, o tulpină nouă de fung, mult mai agresivă, având în vedere numărul mare de stupini afectate, în toată Europa, în literatură fiind citat adesea cazul Germaniei (10).

Temperatura și umiditatea influențează dezvoltarea micozei, efectul favorizant fiind mai evident la familiile de albine slabe, puțin numeroase.

Simptomatologie

Primele semne clinice sunt următoarele: larvele se indurează, unele au aspectul unor bucățele de cretă, altele au culoare bleaumarin închis sau se înnegresc, segmentația se atenuează sau se pierde, tegumentul se asprește. Parțial sau total, corpul larvei este acoperit de un miceliu alb, rămânând vizibil numai capul larvei, care apare ca un buton uscat. Prin evaporarea apei și prin reducerea volumului larvei, este determinată moartea acesteia, care ulterior se usucă și devine dură asemănătoare unor „pietricele de var” (5).

Boala are evoluție stadială. În prima etapă larva este acoperită cu miceliul moale și pufos, este voluminoasă și are consistență moale. Ulterior, larvele afectate se îngălbenesc, își pierd segmentația, tegumentul se întărește și se asprește (8). Larvele devin tot mai dure, păstrându-și forma corpului, însă capătă aspect de mumie.

Puietul tânăr, necăpăcit, este afectat îndeosebi, dar acesta este repede curățat de către albine. Apoi, puietul afectat nu mai poate fi eliminat, fiind astfel căpăcit.

Larvele au culoare alb-gălbuie, atunci când ciuperca cu care au fost parazitate larvele este formată dintr-un miceliu de un singur sex. Larvele tinere nu manifestă de obicei semne clinice de boală, nu prezintă mortalitate decât în momentul în care întreg corpul acestora este acoperit cu miceliu (Maurizio, 1934).

Atunci când miceliile s-au contopit și dau naștere la corpi fructiferi, culoarea larvelor devine verde-murdar. În fazele avansate ale bolii apare aspectul de puiet mumifiat, care este răspândit neregulat pe suprafața unui fagure, acesta de obicei nu aderă de pereții celulei fagurelui, putând fi scos de albine. Aspectul fagurilor afectați este „în mozaic” (8).

Culoarea mumiilor este dată de evoluția bolii; inițial, culoarea micetului este albă, după care devine gri sau chiar negricioasă. Dacă nu se pot forma spori, mumiile sunt albicioase. Pornind de la acest aspect clinic a apărut și denumirea populară de "puiet văros".

Aspectele clinice sunt evidente, pe oglinda și fundul stupului, unde se găsesc larve moarte, uscate și mumifiate; puietul moare de obicei în stadiile de larvă și prenimfă;
culoarea puietului atacat este albă, gri, verde închis spre negricioasă sau chiar negru; fagurele produce un sunet caracteristic (sunet de boabe de fasole agitate într-o pungă de hârtie) când este scuturat (8).

Morfopatologie

Larvele sunt indurate, unele au aspectul unor bucățele de cretă, altele au culoare bleaumarin închis sau se înnegresc, segmentația se atenuează sau se pierde, tegumentul se asprește. Parțial sau total corpul se acoperă cu un miceliu alb, rămânând vizibil numai capul larvei, care apare ca un buton uscat. Prin evaporarea apei și prin reducerea volumului larvei, este determinată moartea acesteia, care ulterior se usucă și devine dură asemănătoare unor „pietricele de var”.

Boala poate fi foarte repede descoperită și recunoscută, după aproximativ două săptămâni de la apariția semnelor de boală; frapează aspectul cretos, văros sau de mozaic, deoarece larvele îndepărtate din celule sunt răspândite în fața urdinișului sau pe scândura de zbor, ceea ce permite observarea bolii chiar și de către apicultor (8).

Larvele tinere nu manifestă de obicei semne clinice de boală, nu prezintă mortalitate decât în momentul în care întreg corpul acestora este acoperit cu miceliu (Maurizio, 1934).

Este caracteristisc aspectul „în mozaic”, datorat alternanței celulelor căpăcite normale cu celule de larve mumificate, de culoare albă. Larvele contaminate își pierd segmentația, devin turgescente, se înngălbenesc, fiind acoperite de miceliul ciupercii (8).

Diagnostic-diagnostic diferențial

• prezumtiv – se face pe baza semnelor clinice;

• cert – prin examene micologice de laborator, pe probe de fagure cu puiet suspect (15×20 cm).

Apicultorii/specialiștii pot efectua un diagnostic prezumtiv pe baza semnelor clinice prezentate sau se poate apela la un laborator de specialitate.

Distingem următoartele aspecte clinice specifice:

→ afectarea puietului de trântor;

→ aspectul „în mozaic” al fagurilor cu puiet (larve mumifiate, albe, răzlețite);

→ fagurele produce un sunet caracteristic când este scuturat;

→ larvele nu sunt aderente la pereții celulelor;

→ răspândirea cadavrelor mumifiate în fața urdinișului și pe fundul stupilor; (8).

Diagnosticul de laborator se realizează prin efectuarea examenelor micologice pe probe de faguri cu puiet căpăcit și/sau necăpăcit, pe albine moarte, cadavre mumifiate recoltate din fața sau de la baza stupilor afectați.

Examenul micologic se poate efectua pe medii specifice pentru miceți. Sunt recomandate mediile: agar cu dextroză, cartof, drojdie 0,4%; agar cu dextroză, cartof și malț (0,5-2%), Sabouraud dextrose agar, etc., (vezi aspergiloza). Unii autori recomandă pentru o mai bună germinare, utilizarea agarului semisolid, cu adaos de glucoză, drojdie și fosfat, iar incubarea să se efectueze la 35ºC. (5)

Sunt recomandate și adăugarea unor stimulente de creștere, în special pe bază de complexe de azot, aminoacizi, ș.a.: ex.:0,1% asparagină, extract de drojdie de 0,4-0,4%;

Temperatura optimă de incubare este de 30ºC, timp de 3-5 zile.

Creșterea miceliului poate apărea cu producere de hife aeriene/corpi fructificanți sau nu, în funcție de tipul de mediu utilizat. În general, miceliul crește repede dacă inoculumul utilizat este bogat în spori, preferând prezența oxigenului în atmosfera de incubare, incubare în mediu aerob. Acest aspect explică faptul că miceliul nu se dezvoltă în corpul larvei, în condiții de anaerobioză.

Diagnosticul diferențial se face în special față de loca europeană, puiet în sac și puiet pietrificat (aspergiloză).

Profilaxie și combatere:

Profilaxia în ascosferoză se realizează prin aplicarea următoarelor măsuri:

► asigurarea microclimatului corespunzător. Verificarea condițiilor de microclimat, se poate face prin montarea unor senzori de temeratură și umiditate în fiecare stup. Există sisteme care a fost concepute și studiate sau se poate utiliza aparatură de uz general pentru monitorizarea temperaturii și umidității din stupi. Sunt semnalate descrieri ale utilizării senzorilor de tip termocuplă, amplasați în diverse zone ale stupului, în S.U.A. (9) Alte date din literatura de specialitate privind aplicații ale utilizării senzorilor de temperature și umiditate, fac referire la studii din mai multe zone ale globului: ex. Owens, (2003), în S.U.A.; Saville și colab. (2000), în Nepal; Stalidzans și colab., (2002), în Lituania, Vasile Aurelia, Octavian Costel Vornicu, Iosif Olah și colab., (2004-2005), în România. Cercetari privind influența condițiilor de mediu, a microclimatului din stupi, au fost efectuate în vederea găsirii unor soluții care să permită dezvoltarea armonioasă a familiilor de albine, ferirea de îmbolnăviri și obținerea unor producții sporite (9).

►Amplasarea stupilor în locuri însorite și la înălțime de cel puțin 30 cm față de sol.

►Hrănirile de stimulare să fie făcute numai în perioadele recomandate, respectiv martie – aprilie și sfârșitul lui iulie – începutul lunii septembrie.

►Înlocuirea periodică a fagurilor închiși la culoare, bruni sau negricioși; înnoirea anuală, permanentă a fagurilor stimulează dinamismul albinelor și scade riscul apariției bolilor în familiile de albine (6). .

► Ameliorarea rasei de albine rezidente pe teritoriul României, pentru obținerea unor colonii rezistente la ascosferoză. Se consideră că Apis mellifera sunt mai susceptibile la această boală decât Apis carnica și Apis ligustica (10).

Combaterea ascosferozei se realizează prin:

a). măsuri organizatorice;

b). măsuri biotehnice;

c). măsuri chimice, medicamentoase.

a). Potențarea tratamentului medicamentos sau paleativ se efectuează concomitent cu unele acțiuni organizatorice:

► administrarea hrănirilor de stimulare;

► scoaterea manuală din faguri a larvelor moarte, dacă larvele afectate sunt izolate;

► trecerea fagurilor cu puiet bolnav la marginea cuibului, multiplicarea puietului sănătos, înlocuirea/reformarea ulterioară, după eclozionarea puietului sănătos;

► impulsionarea activității de curățire a albinelor, împachetarea și restrângerea cuiburilor;

► înlocuirea mătcilor din familiile bolnave cu mătci sănătoase, eventual mătci selecționate, rezistente la îmbolnăviri;

► adunarea și arderea larvelor moarte. În cazurile cu extensie mare a bolii, fagurii cu mult puiet bolnav se pot arde;

Reducerea la minim a utilizării substanțelor chimice, combinată cu aplicarea metodelor biotehnice, este obligatoriu în combaterea bolilor albinelor și este cunoscută sub denumirea de combatere integrată (11).

b). Măsurile biotehnice de combatere sunt:

► se îndepărtează și se ard larvele de pe fundul și din fața stupului.

► Se topesc fagurii care sunt puternic afectați. Obligatoriu, stupul se dezinfectează.

► Se asigură ventilație corespunzătoare în stupi, prin deschiderea fantelor de aerisire și ridicarea cu cel puțin 20 cm a stupilor de la sol, dacă este cazul.

► Se reduce umiditatea din stupi prin metode diferite, însă introducerea unui bulgăre de var nestins de cca 100g, reduce rapid și semnificativ umiditatea excesivă.

► Menținerea familiilor în stare activă, cu populație numeroasă, practicarea înmulțirii pe cel puțin 4 rame, pe bază de roiuri puternice. Operațiunea de punere la dispoziția mătcilor numai a fagurilor cu celule de albină lucrătoare, concomitent cu limitarea creșterii puietului de trântor, poate avea rezultate bune. De asemenea, se poate recurge la stropirea fagurilor cu sirop de zahăr, pentru a stimula instinctul de curățire.

Tratamentul medicamentos are eficiență sporită dacă se iau urmatoarele masuri:

• reducerea cuibului prin scoaterea fagurilor de prisos, fagurii neocupați de albine sau incompleți,

• eliminarea fagurilor cu puiet afectat de boală, introducerea fagurilor artificiali sau dezinfectati,

•dezinfectarea fundului stupului, pentru ca acolo au cazut larvele moarte și care au fost eliminate de albine, îmbunătățirea ventilației, reducerea umidității stupului; stropirea fagurilor cu sirop de zahar pentru a stimula instinctul de curățire.

• plasarea stupilor în zone însorite;

• suspendarea stupilor la o înălțime de minim 30 cm de la sol.

De reținut! Înlocuirea mătcii familiilor bolnave este o măsură recomandată pentru limitarea difuzării bolii sau poate chiar să contribuie la eradicarea bolii. Sunt repetări de la punctul a și b!!

c). Măsuri chimice, medicamentoase – sunt interzise în stupinele bio. Se recomandă soluții naturale, administrarea unor ceaiuri de plante care conțin antibiotice naturale (vezi cap. I.5 Profilaxia…..).

Sporii fungului A. apis sunt ușor de distrus cu ajutorul fumigațiilor, de ex., fumigații cu etilenă sunt foarte eficiente (Gochnamer și Magetts, 1980) (1). Utilizarea fumului se face conform specificațiilor din APIACTA. (1)

Literatura de specialitate recomandă utilizarea unei game largi de substanțe anitmicrobiene și/sau antifungice. Cu rezultate bune se poate utiliza griseofulvina, mycostatina, amphotericina, cycloheximida și quixalina (în Franța, de exemplu). În Belgia se citează utilizarea cu succes a acidul ascorbic, propionatul de sodiu, parahidroxibenzoatul de metil, iar în S.U.A. se aplică tratamente cu un amestec de iod și cărbune, utilizat prin volatilizare sau prin ardere (8).

Tratamentul se aplică la primele semne de boală sau în stupinele care în anul precedent au avut micoză înainte de apariție, conform recomandărilor Institutului de Cercetare și Producție pentru Apicultură. Aplicarea tratamentelor, în special cel medicamentos (a codratinului și micocidinului), se recomandă să nu se administreze în timpul culesurilor principale.

Codratinul – se poate administra fie amestecat cu zahăr pudră în proporție de 25 g la un kg zahăr, fie dizolvat în soluție de zahăr (30 g zahăr la un litru apă), în proporție de 25 g preparat la un litru soluție. În funcție de intensitatea infecției se poate administra câte 100-120 g preparat diluat în zahăr pudră. Aplicarea se poate face cu mâna sau cu ajutorul unei site printre rame, peste albine. Tratamentul se va aplica de 4-5 ori, primele două tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile. Când infecția micotică este mai intensă, concomitent cu pudrarea se administrează câte 250 ml sirop cu codratin în hrănitor. Dizolvat în soluție de zahăr acesta mai poate fi administrat și cu ajutorul unui aspirator. Se administrează câte 200 ml pentru o familie, tratându-se astfel toate ramele cu sau fără puiet, pe ambele părți de 5-6 ori. Primele două tratamente se aplică la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile (18). Fagurii goi de la rezervă, proveniți din stupinele infectate, înainte de a fi introduși în stup, trebuie să fie aspersați sau stropiți cu o soluție de zahăr cu codratin și lăsați să se usuce. Dacă după vindecarea clinică a micozei apar din nou factori favorizanți dezvoltării bolii, trebuie să se intervină cu una sau două administrări cu codratin pentru a preveni recidiva.

În România, de timp îndelungat este utilizat produsul micocidin, realizat de Institutul de Cercetări în apicultură (I.C.A.), acest preparat având și proprietăți stimulatoare pentru familiile de albine. În principiu, micocidinul se administrează la familiile afectate de boală câte 100-150 g, prin presărare sau sitare, deasupra cuibului. Pentru a fi eficient, tratamentul se repetă de 4-6 ori, primele două tratamente făcându-se la interval de 3-4 zile, iar ultimele la interval de 7 zile. Pentru respectarea acestor aplicații cu frecvența descrisă, se calculează o cantitate totală de 800-1000g pentru un stup. Produsul se poate administra și sub formă de sirop. Dacă infecția este gravă se poate prepara un sirop format din 1 kg micocidin la un litru de apă și se administrează de 3 ori, câte 250 ml, concomitent cu primele trei administrări de micocidin pulbere. Aceste produse se mai pot utiliza prin împrăștiere cu mâna peste rame, cantitatea aplicată fiind în funcție de mărimea populației de albine și de intensitatea infecției (18).

În literatura ultimei perioade există pe lângă curentul antimedicamentos, variate propuneri pentru produse bio, care au succes în inhibarea germinării sporilor de A. apis.

BeeVital MicoStop este un produs bio conceput pentru combaterea ascosferozei. BeeVital MicoStop este o soluție zaharată care are în compoziție acizi organici stabili, uleuri eterice și propolis, cu rol de a inhiba dezvoltarea micetului A. apis și întărirea albinelor lucrătoare pentru a elimina puietul afectat.

Pentru stupinile contaminate aplicarea tratamentului ca administrare principală cu BeeVital MicoStop se face de două ori pe an, primavara și toamna. Schema poate fi completată în caz de necesitate și cu alte aplicații, ori de câte ori este nevoie.

BeeVital MicoStop este un produs care poate fi administrat și preventiv.

Primavara trebuie intervenit cu BeeVital MicoStop în special în coloniile cu antecedente. Preparatul se încalzeste la temperatura de 30-35ºC și se utilizează când temperatura exterioară depășește 15ºC. Se stropesc fagurii, în zona puietului, dar se poate administra și în zonele cu albine, în cantitate totala de 20-30 ml pentru o colonie. Tratamentul se repeta de doua – trei ori la interval de 7-10 zile (23).

Aplicarea tratamentului chiar și în perioade de cules, exclude riscul de a contamina produsele apicole obținute.

II.4.2. Aspergiloza

(puietul pietrificat)

Aspergiloza este o boală micotică care afectează larvele, nimfele, dar și albinele adulte, destul de frecvent întâlnită, produsă de miceți ai genului Aspergillus, manifestată clinic prin transformarea larvelor moarte într-o magmă cremoasă, iar anatomopatologic prin colorarea galben-vierzuie a larvelor pietrificate și aderența acestora de pereții celulelor.

Istoric, răspândire, importață. Boala se întâlnește des în stupinele instalate în locurile umbrite, pe sol umed sau când stupii sunt amplasați aproape de pământ. Unii autori au stabilit o legătură între administrarea antibioticelor și evoluția bolii. Se consideră că dezechilibrul florei intestinale ale albinelor tratate cu antibiotice sau existența unei predispoziții genetice favorizează apariția bolilor fungice în general, implicit și a aspegilozei (Giauffret și Taliercio, 1967; citat de Morse, R.A. & Florttum k, Eds., 1997) (7).

Micoza produce pierderi economice și pot produce îmbolnăviri la om.

Evoluția și implicațiile bolii sunt mult mai grave decât în ascosferoză, fiind o boală foarte periculoasă (zoonoză), care se poate transmite omului prin atacarea mucoasele oculare și a mucoaselor aparatului respirator (10).

Etiopatogenie

Agentul etiologic este reprezentat de fungii Aspergillus flavus, A. fumigatus și uneori de A. niger. Miceliul acestor ciuperci comune este de culoare galben-verzuie, respectiv verde cenușiu spre negricioasă și produce spori a căror rezistență la acțiunea factorilor fizici sau chimici este destul de scăzută (8).

Miceliul este distrus prin încălzire la 60°C timp de 30 de minute și de dezinfectanții comuni, cum ar fi fenol 2,5 %, sublimat corosiv 1‰, formol 5 % (5).

În corpul albinei miceliul traversează peretele intestinal, se înmulțește, distruge organele interne și provoacă moartea acesteia.

Destul de frecvent, evoluția bolii este rapidă, aspergiloza extinzându-se la puiet și la celorlalte albine vii.

Epidemiologie – aspergiloza apare în familiile de albine mai ales după un cules abundent de polen. În acest mod de cules se constată neatașarea corespunzătoare a polenului în celule, păstura fiind cuprinsă de miceți.

Contaminarea cu Aspergillus spp. este foarte răspândită în natură, fiind întâlnită în special în sol și depozitele de cereale, albinele venind frecvent în contact cu aceaști fungi. Fungii genului Aspergillus infectează și omoară și alte insecte, fiind cauza îmbolnăvirilor respiratorii al animale, dar și la om (14). Miceții sunt aduși în stup, cel mai adesea de către albine, dar poate fi contaminat și de către apicultori, prin manipularea obiectelor de inventar sau chiar prin intermediul vântului (8).

Calea de transmitere este cea bucală, contaminarea făcându-se prin consumul de nectar, polen sau apă infectată.

Boala este agravată de acțiunea unor factori nefavorabili de mediu, în special de umiditate (8).

Simptome

Miceții se dezvoltă la început pe fagurii cu păstură și albine moarte, după care trec pe larve care se deshidratează. Prin deshidratare puietul devine de consistență dură, de unde denumirea de puiet pietrificat. Acesta (puietul) capătă culoare gălbuie, dacă sunt invadate de micelii lipsite de formațiuni spongioase sau culoare galbenă-verzuie, dacă miceliile au spori și consistență dură. Miceliul se dezvoltă și aderă strâns la pereții celulei, așa încât larvele nu pot fi extrase de către albine. De pe pereții celulelor fagurilor miceliul se extinde și pe suprafața fagurilor, fiind observat la deschiderea stupilor și examinarea ramelor pe diferite porțiuni.

La albinele adulte, miceliul de nuanță verzuie apare pe suprafața corpului și în spațiile dintre inelele abdominale. Aspergiloza se manifestă la albinele bolnave prin următoarele simptome: albinele devin la început neliniștite, apoi prezintă mișcări anormale, dezordonate ale segmentelor corporale și mandibulelor, nu pot zbura, cad de pe faguri, cad la baza stupului, paralizează și mor. Miceliul invadează întreg corpul albinei începând de la intestin, cuprinde apoi tegumentul, iese prin orificiile naturale și acoperă întreg corpul cu un strat de spori galben-verzui. Deoarece sporii nu sunt închiși în asce ca la Ascosphera, aceștia sunt liberi la suprafața corpului albinelor, de unde prin curenți de aer pot să invadeze întreg stupul. Acest fenomen explică de ce nu există vindecări spontane în aspegiloză, evoluția bolii fiind de regulă moartea familiei (8).

Morfopatologie

Cadavrele albinelor prezintă abdomenul ușor mărit, ulterior atât abdomenul cât și toracele devine indurat. Albinele mor în câteva ore prin toxiemie. Albinele moarte au abdomenul și toracele de consistență tare. La deschiderea stupului se constată insule galben-verzui sau cenușiu – negricioase, larvele sunt mumifiate, aderente la pereții celulelor, de aspect dur-pietros și consistență sfărâmicioasă. Larvele mor la momentul căpăcirii sau chiar imediat înainte.

Diagnosticul – se face pe baza semnelor clinice, anatomopatologie și de laborator.

Distingem următoartele aspecte clinice specifice:

→ îmbolnăvirea albinelor adulte și a larvelor;

→ albinele bolnave sunt agitate, prezintă incapacitate de zbor, cad la pământ cu mișcări dezordonate ale membrelor, pieselor bucale sau ale segmentelor corporale;

→ albinele mor în câteva ore prin toxiemie;

→ larvele sunt deshidratate, au consistență dură, pietrificată;

→ larvele sunt puternic aderente de pereții celulelor;

→ celulele necăpăcite prezintă o pânză de mucegai galben-verzui sau negru, care înfășoară larva, umple spațiul dintre larve și pereții celulelor;

→ larvele afectate mor imediat după căpăcire;

→ se constată prezența unor insule sau plaje de mucegai la nivelul fagurilor;

→ miceliul invadează întreg corpul albinei începând de la intestin, cuprinde apoi tegumentul, iese prin orificiile naturale și acoperă întreg corpul cu un strat de spori galben-verzui.

Fig. II.4.1. Aspergillus flavus, Fig. II.4.2. Aspergillus niger, cultură pe.

Cultură pe mediul

Fig. II.4.3. A. flavus, MO 10x Fig. II.4.4. A. niger, MO 10x

Diagnosticul de laborator se realizează prin efectuarea examenelor micologice pe probe de faguri cu puiet și/sau cu plaje de mucegai, pe albine moarte, acoperite cu un strat de spori galben-verzui.

Examenul microscopic relevă imagini asemănătoare sau chiar identice, în special ale conidioforilor.

Examenul micologic – se efectuează pe medii specifice, recunoscute ca având proprietăți de a permite/stimula dezvoltarea miceților, inclusiv pentru reprezentanții genului Aspergillus.

În mod curent, în laboratoarele din România, cele mai utilizate medii sunt:

Sabouraud dextrose agar conține: glucoză 40,0g, agar 15,0g, petonă micologică 10,0g; Mediul se sterilizează prin autoclavare la 115ºC, timp de 15 minute, pH-ul final al mediului trebuie să fie de 5,6 +/- 0,2;

mediul OGYE (oxytetracycline-glucose-yeast extract agar) cu formula: glucoză 20,0g, agar 12g, extract de drojdie 5,0g; Mediul se sterilizează prin autoclavare la 115ºC, timp de 15 minute, pH-ul final al mediului trebuie să fie de 7,0 +/- 0,2;

DG 18 (Dichloran Glycerol Chloramphenicol) conține: agar 15,0g, glucoză 10,0g, cazeină enzimatică 5,0g, fosfat de potasiu dehidrogenat 1,0g, sulfat de magneziu 0,5g, dichloran (2,6-dichloro-4nitroaniline) 0,002g, Se sterilizează prin autoclavare la 121ºC, timp de 15 minute, pH-ul mediului = 5,6 +/- 0,2;

DRBC (dichloran-rose bengal chloramphenicol) are formula: agar 15,0g, glucoză 10,0g, peptonă 5,0g, fosfat de potasiu dehidrogenat 1,0g, sulfat de magneziu 0,5g, dichloran (2,6-dichloro-4nitroaniline) 0,002g, roz-bengal 0,025g, Se sterilizează prin autoclavare la 121ºC, timp de 15 minute, pH-ul mediului = 5,6 +/- 0,2;

agar malt extract cu formula: extract de malț 30,0g, agar 15,0g, peptonă microbiologică 5,0g Mediul se sterilizează prin autoclavare la 115ºC, timp de 15 minute, pH-ul final al mediului trebuie să fie de 5,6 +/- 0,2;

potato dextrose agar – conține: glucoză 20,0g, agar 15,0g, cartof 4,0g. Mediul se sterilizează prin autoclavare la 115ºC, timp de 15 minute, pH-ul final al mediului trebuie să fie de 5,6 +/- 0,2;

Pot fi utilizate și alte medii care au caracteristici favorizante dezvoltării miceților. Indiferent de mediul utilizat, aspectul miceților din genul Aspergillus, implicați în etiologia bolii, apare relativ sub aceeași morfologie (fig. II.4.1., II.4.2, II.4.3., II.4.4.) .

Diagnosticul diferențial se face față de paralizii, intoxicații și puietul văros, alți fungi sau levuri patogeni/e sau saprofiți/e.

Tratamentul este identic cu cel aplicat în cazul ascosferozei.

Utilizarea tratamentului cu substanțe medicamentoase în creșterea albinelor este, în principiu, un deziderat depășit; se obțin rezultate bune în combaterea bolii, dar este afectată calitatea mierii, prin acumularea reziduurilor din aceste substanțe în produsele finale.

Considerăm că, apelarea la tratamente paleative, naturiste, cu substanțe antimicrobiene obținute din plante (pelin, crizanteme, levanțică, etc.,) corespunde dezideratului de a obține o miere de calitate, care să nu conțină substanța antimicrobiene de sinteză.

Totuși, când stupina este afectată puternic, atât ca evoluție a bolii, dar și ca număr de stupi afectați, (extensivitate mare), suntem obligați să acționăm rapid pentru a salva albinele (se distruge stupina prin incinerare, este zoonoză!!!!).

Profilaxie și combatere

► Se recomandă îndepărtarea stupului și distrugerea familiei bolnave, dacă există un diagnostic de confirmare a bolii. Se topesc fagurii puternic afectați. Lăzile care au găzduit familiile bolnave, fagurii, reziduurile din stupi și stupină se ard (5).

Dacă gravitatea și extinderea bolii nu este mare se poate apela la operațiuni de dezinfecție și/sau tratament termic. Însă dacă sunt atacate și albinele adulte, întreaga familie se arde.

Deoarece, aspergiloza se poate transmite și la om, provocând grave afecțiuni, se recomandă ca personalul care vine în contact cu albinele bolnave, să poarte mască de tifon, îmbibată într-un antiseptic sau cel puțin în apă, pentru a-și proteja căile respiratorii. Tratamentul care se aplică în cazul în care sunt atacate și albinele și puietul, se face prin gazare cu bioxid de sulf sau cu formol, fagurii se ard, iar stupii se dezinfectează cu lampa de benzină. Fagurii cu albine neafectați se vor muta în stupi curați, uscați și dezinfectați.

Măsura cea mai indicată în cazul aspergilozei, atunci când diagnosticul a fost stabilit cu precizie, prin analize de laborator, este desființarea coloniei contaminate, distrugerea puietului contaminat și decontaminarea materialului apicol din stupină.

II.4.3. Melanoza

Melanoza este o maladie infecțioasă de natură micotică, în general mai rar întâlnită, care afectează aparatul genital al mătcii și glandele salivare ale albinelor lucrătoare. Boala produce sterilitatea mătcilor (8).

Istoric, răspândire, importață.

Prima descriere a ciupercii a fost efetuată de către Fyg, în anul 1934. Cercetările privind agentul cauzal al melanozei sunt reluate de către Orosi-Pall, în anul 1936, redenumind fungul cu numele Melanosella mors apis (8).

Etiopatogenie

Agentul patogen este reprezentat de ciuperca Melanosella mors apis. Aceast micet poate fi izolat și crește numai pe medii speciale de cultură.

Melanosella mors apis se localizează în special, la nivelul ovarelor, denumită de autor melanoza „H”. Ulterior, același autor a descris o altă formă de melanoză, pe care o denumește melanoza „B”, care parazitează de asemenea organele genitale ale mătcii, dar care spre deosebire de prima variantă/fază a melanozei, are etiologie bacteriană. Agentul etiologic al melanozei “B” este Aerobacter cloacae.

Contaminarea se face pe cale bucală, mai întâi la albinele lucrătoare, apoi ciuperca se înmulțește în glandele salivare și de aici se poate transmite odată cu lăptișorul de matcă. Boala evoluează de regulă încet, moartea mătcii fiind constatată la 5-7 zile de la manifestarea primelor semne clinice (8).

Unii autori atribuie rol patogen și altor specii de miceți. Aureobasidium pullulans este implicat în producerea melanozei. Micetul are două forme de prezentare: un pseudomiceliu cu celule individuale și spori și a doua formă este cea de clamidospori. În cazul pseudomiceliumului se constată prezența unor celule alungite, separate, dar conectate între ele, cu dimensiuni de 5,6-7,3×11,2-20,2 microni. Clamidosporii au dimensiuni de 10×14 microni. În culturile tinere apar hifele care au culoare gălbuie, iar în culturi vechi se formează clamidospori groși, de culoare închisă. Clamidosporii rezistă în încăperi neîncălzite timp de 8 luni, iar soluția de hipoclorit de sodiu 2% are efect distructiv abia în 20 min.

(boli)?

Micetul Paecilomyces lilacinus (Thorn) Samson poate fi agent cauzal al melanozei albinelor prin intermediul instrumentarului utilizat la inseminare artificială (boli)?

Epidemiologie

Melanoza afectează mătcile indiferent de vârstă și se pare că ea este influențată de unii factori de mediu, în special, de timpul rece și umed.
Mierea de mană care provoacă tulburări toxice în organismul albinelor favorizează declanșarea melanozei, existând posibilitatea ca boala să fie introdusă în stup odată cu mierea de mană.

Boala apare în tot cursul anului.

Simptome

Mătcile afectate de melanoză prezintă letargie, inapetență, volumul uterului se reduce și apoi încetează treptat depunerea pontei, iar abdomenul crește în volum. Letargia și mobilitate redusă determină caderea de pe faguri. La extremitatea anală prezintă un dop cu excremente uscate. Diminuarea pontei până la încetare și prezența dopurilor de excremente în regiunea anusului sunt simptomele cele mai caracteristice pentru melanoză. Mătcile și albinele mor după câteva zile (8).

Dacă boala evoluează cronic, simptomele bolii durează 6-8 luni (boli)

Morfopatologie

Mătcile cu melanoză prezinta site-uri cu localiări ale agentului etiologic care determină apariția unor pete bronzante sau negre, care conțin masa granulară cu aceleași colorații.

Localizările sunt la nivelul uterului, ovarului, glanda veninului și intestinul posterior. Mătcile sunt slăbite, mai ales în evoluțiile cornice, au abdomenul mărit, iar la extremitatea anală prezintă un dop cu excremente uscate. (boli)

Mătcile care mor după câteva zile, au ovarele atrofiate și pline cu aglomerari pigmentare de nuanță închisă.

Diagnosticul se face pe baza semnelor clinice prezentate sau se poate apela la un laborator de specialitate. Leziunile de culoare neagricioasă ale organelor genitale și prezența dopului de excremente în regiunea anală, orientează diagnosticul spre melanoză (8).

Diagnosticul de laborator – presupune efectuarea de studii microscopice ale mătcilor, în special examinări la nivelul uterului pentru a fi observate schimbările patologice descrise.

Completarea examenului de laborator se face prin analize micologice, având în vedere posibilitatea de a nu mai fi identificată și/sau recuperată matca afectată.

Examenul micologic – medii de cultură specifice

Melanosella mors apis izolată de la nivelul ovarelor sau din alte zone se cultivă în condiții de laborator. Se folosesc medii pentru micologie (vezi aspergiloza) specifice. În general, pe aceste medii produce colonii rotunde, cu diametrul de 0,5 mm și culoare galbenă deschis.

Agentul etiologic al melanozei “B” este (Aerobacter cloacae) o enterobacterie de aspect bacilar, care poate fi ușor identificată prin teste biochimice standardizate (de exemplu galerii de tip 32E).

Aureobasidium pullulans formează pe agar cu cartof și glucoză, colonii mari, de până la 6 cm, umede, lucioase, de culoare gri. Incubarea se face timp de 3 zile. În a 3-a zi de incubare se observă creșterea coloniilor în mediu și înnegrirea acestora sub formă de raze radiale și periferice. Cultura poate fi conservată în agar nutritiv, pe termen mediu, aceasta având un aspect negru.

Tulpinile de micet caracterizate prin formarea clamidosporilor se identifică prin măsurarea dimensiunilor acestora, de 10×14 microni. În cazul pseudomiceliumului se constată prezența unor celule alungite, separate, dar conectate între ele, cu dimensiuni de 5,6-7,3×11,2-20,2 microni. Acestea sunt celule în devenire. (boli)

Diagnosticul diferențial – presupune evidențierea unui microorganism primitiv (care?), având caracteristici intermediare între lavuri și fungi, care este considerat răspunzător de apariția petelor melanice. Microorganismul este ușor de cultivat in vitro, nu reproduce boala pe albinele care ingeră acest agent, ceea ce denotă faptul că acesta este un saprofit și că numai ocazional contaminează albinele.

Diagnosticul diferențial trebuie efectuat și față de alte levuri, care se pot izola și identifica de la albinele bolnave. În literatura de specialitate sunt citate cazuri în care s-a izolat Saccharomycopsis lipolytica, o levură comună, de la albinele bolnave, însă încercările de a reproduce experimental boala nu au avut rezultate, nu s-a dovedit patogenitatea acesteia (5).

De asemenea, trebuie exclusă posibilitatea contaminării cu specii de Torulopsis, în mod deosebit la albine poate să apară Torulopsis candida (Giordani, 1952), specie care apare datorită specificului hranei care are un nivel ridicat de conținut în drojdii. Unele specii de levuri contaminează în mod natural intestinul albinelor, nu a fost dovedită patogenitatea acestora, însă unii autori menționează necesitatea excluderii contaminării corpului (intestinului) albinelor cu acești saprofiți (Vecchi, 1959; Skou și Holen, 1980) (5).

Tratamentul – medicamentos nu a fost elaborat încă, motiv pentru care se recomandă înlocuirea mătcilor bolnave și crearea unor condiții optime de dezvoltare a familiilor de albine.

Fungisan – este un produs medicamentos care are substanța activă ammonium quaternary (didecyl dimethil ammonium bromide) utilizat pentru tratarea bolilor de puiet, puiet răcit, puiet văros, puiet pietrificat, aspergiloză, dar și alte micoze ale albinelor, fagurilor si stupilor, recomandat și în melanoză. Se administrează 2 ml fungisan la 1 litru de sirop 1/1. Pentru pulverizare se adaogă 10 ml fungisan la 1 litru de apa fiartă si răcită. Producătorul recomandă utilizarea unei dilutii de doar 2 ml per litru în administarea pe cale orală, aplicat în hrana albinelor. Pentru pulverizarea ramelor de la rezervă și a stupilor vechi se poate folosi o dilutie de 10 ml/l. Pulverizarea fagurilor de la rezervă se face înainte de introducerea lor în stupi, concomitent cu pulverizarea pereților și a fundurilor stupilor înainte de popularea acestora cu albine. Bolile puietului sunt produse de ciuperci microscopice care se dezvoltă în mediul umed și întunecos al stupului. Folosirea fungisan inhibă dezvoltarea acestor ciuperci, deci se poate utiliza și în prevenirea bolilor micotice (20).

Profilaxie

Urmărește eliminarea factorilor favorizanți pe de o parte și recurgerea la înlocuiri planificate de mătci. Rezistența în mediu a agenților etiologici descriși este diferită. Dacă se practică inseminarea artificială a mătcilor, instrumentarul utilizat (capilare, microseringi, etc.) trebuie decontaminat în soluție de monoclorură de iod 2%, timp de minim 5 minute și soluție de iod 0,1% în alcool de 70%, timp de minim 10 minute. Reziduurile de iod se îndepărtează cu bisulfit de sodiu 1% și soluție salină sterilă.(boli)

Examenul micologic periodic al coloniilor (5).

Combatere

Stabilirea cât mai rapidă a diagnosticului afecțiunilor stupului.

Dispariția mătcilor bolnave din cadrul familiilor de albine se produce natural atunci când diagnosticul întârzie sau se recurge la îndepărtarea mătcilor afectate pentru a limita efectele bolii.

Bibliografie

APILACTA, 1987 – Revistă internațională tehnică, economică și de informare apicolă, nr.3, pag. 74-80;

Albinele, albinăritul și produsele stupului, 2012 – Colecția Afaceri Agricole, Ghid normativ al apicultorului de succes, Ed. Gramen, București; pag. 159-164;

Claire & Adrian Waring, 2011 – Manual de creștere a albinelor – Ghid complet, pas cu pas, de creștere a albinelor, Ed. M.A.S.T., București, pag. 135-153;

Lazăr Șt, Vornicu C.O., 2007- Apicultura, Ed. Alfa, București, pag.

Mardare Aneta, Chioveanu Gabriela , (1993): „Patologia albinelor” – traducere Leslie Bailey. Laboratorul Central Veterinar de Diagnostic. Laboratorul de patologia albinelor și a viermilor de mătase; pag. 45-52, 105; As 1

Miloiu I., 1990: Hrănirea albinelor. Asociația Crescătorilor de Albine. Redacția publicațiilor apicole. București, pag…..

Odagiu Antonia , Oroian GH. I., (2010): „Considerații ecopatologice la insecte, abordare moleculară”, vol. I, Apis mellifera, Ed. Bioflux, Cluj –Napoca;, pag. …..

Ogradă I., 1982 – „Bolile și dăunătorii albinelor”, Ed. aII-a, Asociația Crescătorilor de Albine din Republica Socialistă România, București, ; pag. 44-53; As 2

Olah I., Vornicu C.V., Nicoleta Ștefania Hulea (2011): „Echipamente și tehnici de monitorizare utilizate în domeniul apiculturii”, Ed. ALFA, Iași, pag……

Ritter W. (1994): Verlang Eugen Ulmer&Co., Stuttgart, Germania – Traducere: Irina Vasile, 2000 – Ed. M.A.S.T., București, pag…….

Wolfgang R., 1994 Verlang Eugen Ulmer&Co., Stuttgart, Germania – Traducere Irina Vasile, 2000 – Ed. M.A.S.T., București.

*Asociația Crescătorilor de Albine, 2013 – „Ghid de bune practici în apicultură”. Ed. LSV Crepuscul, Ploiești, pag. 101-106;

*Asociația Crescătorilor de Albine, 2012 – „Manualul cursantului”. Ed. LSV Crepuscul, Ploiești, pag…..

**http://www.gbif.org/species/95

**http://www.proapicultura.ro/boli_micotice.htm

** http://www.jovis.ro/Cartea-Apicultura-stefan-lazar-O-C-Vornicu-1065.htm

**file://C:\Documents and Settings\DSVSA\puietul varos.htm

**http://federatiaagrostar.ro/

**www.stuparitul.com/boli_daunatori_tratamente_albine.htlm

**www.apiroua.ro/126,fungisan.html

**http://translate.googleuser.com/translate_c

**www.miere-bucovina.ro/melanoza-albinelor-diagnostic-tratament.html

**http://www.eurohonig.com/index

Shimanuki H., Knox A. D., (2005) Diagnosis of Honey Bee Diseases www.ars.usda.gov/…/honeybeediseases/honeyb;