Bolile Alergice

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1 GENERALITĂȚI

Clasificarea tipurilor alergice de sensibilizare

Tipuri de reacții alergice

Tipul I: Sensibilizarea alergică, anafilaxia, atopia

Tipul II: Reacția citotoxică

Tipul III Fenomenul arthus, boala serului, boala de complexe imune

Tipul IV Reacția de hipersensibilizare mediată celular

CAPITOLUL 2 ALERGENII

2.1. Pneumaalergenii

2.1.1. Polenul atmosferic

2.1.2. Gramineele

2.1.3. Polenuri de ierburi

2.1.4. Polenul de arbori și arbuști

2.1.5. Fungi alergogeni atmosferici

2.1.6. Praful de casă

2.1.6.1. Acarienii („mites”) în praful de casă

2.1.6.2.Gândacul de bucătărie în praful de casă („cockroach

2.1.6.3.Insecte din depozite și alergenul praf de casă

2.2.Alimentele ca alergeni

CAPITOLUL 3 BOLILE ALERGICE

3.1. Rinita alergică

3.1.1. Definirea rinitei alergice

3.1.2. Cauzele rinitei alergice

3.1.3. Clasificarea rinitei alergice

3.1.4. Tipuri speciale de rinită alergică

3.1.5. Tratamentul rinitei alergice

3.2. Astmul bronșic

3.2.1. Definirea asmului bronșic

3.2.2. Simptomatologie

3.2.3.Hiperreactivitatea bronșică

3.2.4.Tipurile astmului bronșic

3.2.5. Tratamentul astmului bronșic

3.3. Dermatita de contact

3.3.1. Definirea dermatitei alergice de contact

3.3.2. Cauzele dermatitei de contact

3.3.3. Tipuri de dermatită de contact

3.3.4. Testarea cutanată

3.3.5. Simptomatologie

3.3.6. Tratament medicamentos

CAPITOLUL 4. HISTAMINA

4.1. Definirea histaminei

4.1.1. Rolul arhicunoscut al histaminei

4.1.2. Funcțiile histaminei

4.1.3. Acțiunile histaminei

4.1.4. Efectele histaminei

4.1.5. Agresiunile fizice sau chimice

4.1.6. Simptomele histaminei

CAPITOPUL 5 ANTIHISTAMINICELE H1

5.1. Definirea antihistaminicelor

5.1.1. Efectele deprimate centrale

5.1.2. Modalități de administrare

CAPITOLUL 6 CLASIFICAREA ANTIHISTAMINICELOR H1

6.1. Aminoalcheteri

6.2. Alchilamine substituite

6.3. Derivați de fenotiazină

6.4. Derivați de peperazină

6.5. Alte antihistaminice sistemice

CAPITOLUL 7 TRATAMENT NATURIST PENTRU ALERGII

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Bolile alergice nu reprezintă o noutate, primele referiri la acestea fiind date cu aproximativ 3000 de ani în urmă, dar ultimul secol a adus progrese uriașe în identificarea sindroamelor clinice, în descifrarea mecanismelor fiziopatologice și în nuanțarea terapeutică.

Alergologia și imunologia pot fi considerate o specialitate a viitorului. Deja se cunoaște rolul important al sistemului imun în patogeneza a numeroase afecțiuni și pe măsură ce cercetările vor continua, numărul acestora va fi în continuă creștere. Este o adevărată provocare să poți pune în practică rezultatul acestor cercetări și să poți trata cu succes unele afecțiuni a căror fiziopatologie, odinioară de cele mai multe ori nu era cunoscută în totalitate.

Factorii de mediu sunt cei care au o influență decisivă asupra aparițiilor alergiilor. Acestea sunt: expunerea precoce și susținută la trofalergene (alune, soia, crustacee) și pneumaalergene, poluarea, vaccinările extensive și mediul hiperprotector.

Poluarea intensă din marile aglomerații urbane este un factor de risc în dezvoltarea bolilor atopice. În plus, igiena precară din locuințele persoanelor cu nivel socio-economic scăzut creează premisa înmulțirii necontrolate a acarienilor, mucegaiurilor și gândacilor de bucătărie. Până la 70% din populația urbană este sensibilizată de gândacii de bucătărie care constituie o cauză majoră de alergie respiratorie.

O altă sursă de alergene potente o reprezintă animalele de companie, al căror principal rezervor de alergene este blana. În populația generală, sensibilizarea la felin major este de 2-30%, iar la copiii cu rinită și astm bronșic, limitele sunt înre 15-50%.

Bolile cronice necesită terapie de lungă durată, uneori întreaga viață. Măsura terapeutică majoră este întreruperea contactului cu alergenul incriminat, însă acest lucru este imposibil în multe cazuri. Ca rod al cercetărilor din ultimii ani, clinicienii dispun în momentul actual de o varietate mare de medicamente ce permit, în general, un bun control al bolii.

Capitolul 1

GENERALITĂȚI

Clasificarea tipurilor alergice de sensibilizare

În 1963 Coombs și Gell prezentau faimoasa lor clasificare a fenomenelor de hipersensibilizare, cu aplicare la sindroamele alergice umane; ei și-au menținut aceleași opinii în ediția din 1968 și 1975. Autorii atrăgeau atenția de la început, că în bolile alergice, procese diferite pot apare la același bolnav și chiar în aceeași leziune, de aceea își propuneau să clasifice mecanismele importante, ce intervin la apariția sindromului clinic; pentru a atinge acest scop își propuneau să ia, ca model, experimentul pe animal, atât cât modelul animal se poate suprapune pe boala umană. Orice clasificare a bolilor trebuie să fie însă atât clinică, cât și etiologică; se pune întrebarea dacă o clasificare ce ține seama de mecanisme îndeplinește acest dezirat.

Pentru a încerca să ajungem la o concluzie, vom prezenta mai întâi, clasificarea Coombs și Gell propriu zisă, apoi vom prezenta criteriile aduse, noi rămânând la ideea că nu avem, deocamdată, altă clasificare, mai utilă și că ea trebuie doar completată.

Tipuri de reacții alergice

Este necesar să reținem, de la început că termenul de sensibilizare (sau hipersensibilizare) pornește de la denumirea de alergie, dată de Von Pirquet, în 1906; el înțelegea prin aceasta o stare a gazdei, specific alterată urmând expunerii la un alergen.

Gell și Coombs au împărțit starea de hipersensibilizare în 4 tipuri astfel: Tipul 1, Tipul 2, Tipul 3, Tipul 4, hipersensibilizarea caracteristică individuală, manifestându-se numai la al 2-lea contact cu antigenul (alergenul) particular.

1.2.1 TIPUL I : Sensibilizarea alergică, anafilaxia, atopia

În adevăr prima neconcordanță se referă la încadrarea acestui tip de reacție alergică în hipersensibilizarea de tip imediat; se recunoaște că după contactul cu alergenul (polen, fungi-spori, peri-epiderme) poate apare o criză de dispnee paroxistică sau de rinită, care se ameliorează spontan, după ieșirea din mediul cu alergeni.

În ceea ce privește astmul bronșic, alergic-atopic se răspunde, astăzi, prin două constatări: bolile atopice se încadrează în grupul bolilor inflamatorii și pentru astmul bronșic, fazei prime de răspuns bronhospastic la contactul cu alergenul, îi urmează o a doua fază tardivă de raspuns la

2-8 ore, care este obișnuit mai severă, mai prelungită și reprezintă probabil, adevărata criză de dispnee paroxistică, din astm.

Astmul bronșic, caracterizat clinic prin obstrucția reversibilă a căilor aeriene și hipersensibilitatea acestora prezintă, din punct de vedere patologic, la necropsie, un pulmon hiperinflat, cu dopuri de mucus vâscos, tenace în căile aeriene și cu edem, descuamarea epitelială, îngroșare a membranei bazale, hipertrofie a mușchilor netezi și hiperplazie.

Evoluția cronică a sindroamelor alergice atopice este dovedită și clinic prin menținerea bronhospasmului un timp prelungit după provocarea specific alergenică și prin persistența simptomelor de rinită, după trecerea sezonului polinic. De exemplu, bolnavul prezentându-se ca unul care ar suferi de rinită vasomotorie, non-alergică.

Imunoglobulina E (IgE) intervine sigur în patogenia (și patogeneza) sindroamelor alergice-atopice. Este o glicoproteină, cu activitate de tip anticorpic, capabilă să se lege specific cu determinanți antigenici (epitopii), care de fapt au fost la originea formării lor.

IgG4 reprezintă numai 4% din IgG totale; se fixează pe receptorii neutrofilelor, traversează placenta, pot sensibiliza pielea cobaiului, dar nu fixează C 1 q și nu se fixează de monocite; diferă de IgG1 și IgG3 prin numărul și poziția punților disulfurice. În terapia cu venin de albină, IgG4 se comportă ca antigen blocant, dar IgG4, crescute prea rapid, se asociază, obișnuit, cu eșecul imunoterapiei.

IgA predomină în secrețiile exocrine în raport cu celelalte imunoglobuline, IgA 1 este dominantă în lichidele organismului, dar Ig A2 (cea de a 2-a componentă) se gasește în cantitate mai mare în secreții.

Inflamația alergică. Mulți ani s-a susținut că mastocitul și limfocitul ar avea un rol în sindroamele alergice, prin eliberarea mai multor mediatori; se cunoștea de asemeni că eozinofitul este asociat frecvent cu alergia, dar necunoscându-se rolul lui exact.

Bazofilul. Secretă ca și mastocitul, la un grup mare de stimuli, mediatori pre-formați și nou-formați; astfel: Histamina, legată de proteoglicani, cu acțiune spasmogenă, vasodilatator pe arteriolele terminale și vasoconstrictor pentru venulele postcapilare, reglează răspunsul leucocitar prin receptorii H2 și crește CAMP-ul intracelular; leucotriena C4, liberată la stimul antigenic, în cantitate de 10-100 f.g./bazofil, care este de 100-6000 ori mai puternică decât histamina. Bazofilul nu secretă postaglandină.

Mastocitul. Secretă mediatori preformați precum: histamina, adenozina, factorii chemotactici pentru neutrofile, factorii chemotactici pentru eozinofile, triptaza, chimaza, betaglucuronidaza, arilsulfataza A și probabil, heparină și condroitin-sulfați; deasemeni mastocitul secretă mediatori rapid formați precum: factorul activaor al plachetelor, prostaglandina D2, leukotrienele C4, D4 și E 4, leukotriena B4 și produșii de „ardere respiratorie”ca: H2O2, OH-ȘI O2-.

1.2.2. TIPUL II Reacția citotoxică

Acest tip se caracterizează prin prezența de anticorpi liberi circulanți și care au un efect pe celulele libere umoral sau pe celulele din diversele țesuturi.

Anticorpii antifosfolipidici relativ mai des întâlniți în boala lupică numiți și anticoagulant lupic inhibă în vitro formarea cheagului (prelungirea timpului de protrombină) sunt identificați și prin teste ELISA și RIA induc în organism tromboze mai ales venoase, mai rar arteriale, trombocitopenii prin consum exagerat de trombocite (uneori la avorturi repetate la femei cu LED).

Sunt cazuri în care anticorpii formați (a) se comportă specific pentru anume anigene (A) sau haptene care au fost introduse în corp de tip medicamente sau hidrați de carbon rezultați din degradarea diverșilor microbi sau viruși ce pătrund în organism și care se fixează pe populații diverse de celule și în acest fel a unindu-se cu A pot duce la tulburări mergând până la distrugerea celulelor.

O condiție obligatorie în funcționarea sistemului imunitar o reprezintă toleranța față de structurile self. Însă, în momentul în care se formează auto-anticorpi sau se diferențiază limfocite autoreactive care nu mai recunosc self-ul, toleranța dispare și răspunsul imun este direcționat împotriva structurilor normale care devin auto-antigene sau self-antigene.

Reacția citotoxică este întâlnită în clinică în special în anemiile hemolitice (formarea autoimună sau la droguri), în purpurele trombocitopenice, în unele leucopenii, în sindromul Goodpasture și în unele vasculite.

1.2.3. TIPUL III Fenomenul Arthus, boala serului, boala de complexe imune

În anul 1903, Arthus prezenta observațiile proprii asupra fenomenului care îi poartă numele; este vorba despre injecții repetate de ser la cal, la iepure, care conduceau la anumite leziuni locale cutanate.

Fenomenul Arthus a fost mai întâi experimental; sunt utilizate și astăzi 3 metode pentru apariția lui, în pielea animalului. Mai întâi este vorba despre injectarea antigenului solubil în pielea animalului, care avea deja gata pregătiți anticorpi precipitanți. În al doilea rând se folosește metoda injectării anticorpilor precipitanți în pielea animalului, cu antigen circulant.

În cea de a 3-a metodă experimentală se utilizează complexe antigen-anticorp preformate, dar în reacție prelungită, ajungându-se la o leziune cutanată, mai curând edematoasă, decât hemoragică.

Boala serului desemnează ansamblul manifestărilor patologice produse în anumite cazuri administrării de ser heterolog. Boala serului clinic, este mult mai rară astăzi, când se utilizează doar în puține cazuri de difterie, ori tetanos, terapia serică; ea a fost însă parțial înlocuită cu sindromul „tip boala serului” post medicamentos.

Boala serului, clinică și experimentală, este extrem de interesantă pentru înțelegerea unor mecanisme patogenice, care pot apărea în unele sindroame clinice umane, se obține atunci când antigenii sunt capabili să rămână în circulație mult timp și să incite formarea de anticorpi.

Simptomatologia bolii serului este polimorfă, incluzând febra, adenopatia, erupția cutanată, tumefierea dureroasă a articulațiilor, edemul (îndeosebi facial).

Complexele imune sunt „debarasate”, normal, continuu prin sistemul mononuclear fagocitar, mai ales în ficat, splină și plămâni, complexele imune care fixează complementul sunt relativ ușor legate de receptorul CR 1 al hematiilor și transportate în ficat, unde sunt „clarificate”.

Complexele imune cu IgG sunt mai repede legate de hematii și „debarasate” de ficat, pe când complexale formate cu IgA sunt „debarasate” din circulație prin depunere în rinichi, plămân și creier. Dar prezența în circulație a compelxelor imune este numai unul din factorii patogenici, cel mai important fiind depunerea lor în țesuturi; par a interveni: complementul, mastocitele și bazofilele, ca și plachetele, prin secreția de amine vasoactive.

TIPUL IV Reacția de hipersensibilizare mediată celular

Acest tip de reacție imunologică este denumit și tipul întârziat sau dominant celular, pentru a sublinia două aspecte importante care caracterizează acest tip pentru că apare tardiv în timp după acțiunea agresorului (A) și pentru că induce un flux mare celular în manifestarea lui.

Prima etapă de producere a Tipului IV de imunitate, tip care a fost numit și de reacție întârziată de hipersensibilizare, este puțin cunoscută; ea se caracterizează prin prezența de Antigene(A) diverse (depinde de cazul respectiv) uneori de agresivitatea slabă sau foarte slabă pentru țesutul limfatic asupra căruia acționează.

Țesutul limfatic reacționează la această agresiune. Anatomopatologic foliculii limfatici germinali și populația de plasmocite scad ca număr. Mecanismul lor de producere este însă incomplet cunoscut; se cunoaște că interleukinele (IL-2) formate din limfocite TH intervin în acest proces.

Etapa a 2-a, denumită și de acțiune, este reacția celulei sensibilizate cu A. De obicei această reacție este slabă, ducând la distrugerea A; este fenomenul de apărare al organismului de agresor. În alte cazuri reacția este puternică îmbrăcând uneori un caracter cronic; acest tip de reacție este dăunător organismului, are caracter destructiv, dăunător integrității și funcționalității lui. Ca forme clinice de Tip IV de imunitate, sunt descrise câteva afecțiuni, deși numărul lor este probabil mult mai mare, combinat cu Tipurile II și III. Tuberculoza, cu formele sale clinice, este o formă, apoi fenomenul clasic de rejecție de grefă, boala grefei la primitor, dermatitele de contact.

Fazele instalării acestui tip de hipersensibilitate sunt:

-prelucrarea antigenului sensibilizant de către macrofage și prezentarea acestuia către limfocitele T antigen reactive

-recunoașterea antigenului, crearea clonei coresnunzătoare, transformarea blastică, diferențierea în limfocite T efectoare și limfocite T cu memorie

-eliberarea de limfokine și activarea altor limfocite și macrofage

-faza reacției de hipersensibilizare, la un nou contact cu antigenul, se repetă lanțul reacțiilor descrise mai sus, prin intermediul celulelor de memorie.

Capitolul 2

ALERGENII

Alergenii au fost denumiți antigenii care provoacă, simptome alergice. Termenul de alergen presupune însă o subîmpărțire a celui de antigen, ceea ce sugerează puterea de a fabrica anticorpi; definirea în acest fel a antigenului nu este însă suficientă, deoarece antigenul stimulează producția de anticorpi, dar și de celule sensibilizate și în plus, trebuie să aibă calitatea de a se lega specific cu acestea.

Alergenii sunt formați dintr-o parte denumită ”determinant antigenic” și alta, mai mare, numită ”purtător” ; în aceeași idee se încadrează și noțiunea de hapten, acesta fiind determinantul antigenic luat izolat, știut fiind însă astăzi că, pentru a induce un răspuns imun este nevoie de cel puțin doi hapteni legați de un purtător. Rolul antigenilor nu este numai de a produce anticorpi specifici, dar și cel de a activa sistemul inflamator al gazdei sau de a interveni în activarea complementului pe cale directă sau alternă.

2.1. Pneumaalergenii

2.1.1. Polenul atmosferic

Polenul atmosferic este alergenul atopic răspândit în toată zona temperată, cel puțin răspunzător, după țară sau localități, de un număr relativ mare de rinite sezoniere, astm bronșic, rinoconjunctivite.

Sensibilizarea polimică este în relație atât cu cantitatea cât și cu calitatea polenurilor, cunoscut fiind faptul că nu toate polenurile atmosferice sunt alergogene; sunt valabile și astăzi postulatele lui Thommen care susțin că este alergogen polenul „purtat de vânt”, provenit de la numeroase plante asexuate, expuse la vânt, cu petale și sepale mici, ori absente, flori care nu sunt lipsite de miros, de nectar sau de culori strălucioare.

Polenul este alergizant pentru o mare parte dintre subiecții „predispuși” ai unei colectivități; incidența însă diferă, de la o țară la alta, astfel că, pentru Franța reprezintă aproape jumătate din totalul sensibilizărilor respiratorii, pe când, pentru România, este de circa 20 %.

2.1.2. Gramineele

Gramineele sălbatice și cultivate sunt extinse pe circa 20% din suprafața globului. Sunt variații mari în lume, în ceea ce privește polinizarea lor; astfel, în Europa această perioadă se întinde între mai-iulie, dar în zonele tropicale și subtropicale, unde pot să apară 2 sezoane de polinizare, aceasta se extinde între lunile martie și noiembrie.

2.1.3. Polenuri de ierburi

Polenul de ierburi este al doilea în ceea ce privește sensibilizarea polinică la noi în țară, dar primul pentru alte țări (SUA, țările mediteraneene, Mexic); cele mai puține dintre acestea sunt polenizate de vânt și sigur, ele sunt mai alergogene.

Sensibilizările cele mai numeroase și mai severe țin de polenul de Ambrosia și mai puțin de falsele ambrozii sau de Ivaciliata; cresc în SUA, Canada, Japonia, dar și în Europa: pe valea Rinonului, iar în România pe valea Mureșului; înfloresc vara târziu și toamna devreme; epidemii de astm bronșic apar toamna târziu.

2.1.4. Polenul de arbori și arbuști

Alergenicitatea polenului de arbori este revizuită ori de câte ori sunt surprinse noi sensibilizări; astfel, Barber și colaboratorii săi, citând și alți cercetători, cosideră că polenul de Olea, care este foarte răspândit în țările mediteraneene, conține o poteină acidă cu greutate moleculară 32000 D, care este determinantul major.

Preparatele de polen pot da reacții- „cross” cu polenul de Juniperus, despre care se discută mult în ultimii ani; într-adevăr, sunt observate sensibilizări la polenul de Juniper sabinoides în Europa, America; polenul apare în lunile decembrie și ianuarie și este în mare cantitate.

2.1.5. Fungi alergogeni atmosferici

Fungii atmosferici sunt răspândiți pe tot globul, dar incidența speciilor este diferită după continent sau regiune și mai ales, după anotimpul în care s-a făcut cercetarea, știut că aceștia se reduc în lunile de iarnă până aproape de zero; temperatura medie, curenții de aer, precipitațiile și mai ales, substratul util hranei lor influențează decisiv prezența și înmulțirea lor.

Aspergillus, din contră, se întâlnește mai frecvent toamna și iarna; se dezvoltă pe paie, furaje, vegetale în descompunere, făină; noi am întâlnit cea mai mare frecvență în cercetările din silozurile de cereale, în mori și în brutării.

2.1.6.Praful de casă

Este considerat, pentru multe țări (inclusiv România), ca principalul alergen sensibilizant respirator atât pentru rinita alergică aperiodică, cât și pentru astmul bronșic; el este de asemenea inciminat a fi agentul etiopatogenetic pentru unele dermatite alergice. Este un alergen ubiquitar, atopen ca și polenul, frecvent întâlnit în sensibilizarea umană.

2.1.6.1. Acarienii („mites”) în praful de casă

Dermatophagodies pteronzssunus este un acarian de circa 0,5 mm și se găsește în squamele umane; un gram de praf de casă poate conține sute și chiar mii din acești acarieni, mai ales în lunile februarie-martie și septembrie-noiembrie. Este, probabil, alergenul pentru care se poate face o bună „evicțiune”, știut fiind acum că o cantitate de sub 50 de acarieni pe gramul de praf este puțin sau deloc alergizant.

2.1.6.2.Gândacul de bucătărie în praful de casă(„cockroach”)

Sensibilizarea la alergenul din gândacu de bucătărie, în praful de casă sau ca alergen separat, a fost raportată relativ frecvent în anii din urmă; sunt infectate bucătăriile, aparatura pentru încălzit apa și sistemele centrale de încălzire, seturile de radio și televiziune, ca și refrigeratoarele deschise. La subiecții sensibilizați alergenizarea duce, la apariția astmului bronșic, rinitei aperiodice, ca alergent inhalant, dar este incriminat a avea un rol și ca alergen ingestant.

2.1.6.3.Insecte din depozite și alergenul praf de casă

La fermierii și lucrătorii din silozuri, au fost descrise numeroase cazuri de sensibilizare față de alergenii din acarienii „de depozit”, care pot duce la rinoconjunctivite alergice și astm bronșic; în unele cazuri, chiar în cazul astmului la brutar, pot fi incriminați aceiași alergeni. Este vorba despre alergenii din Acarus siro, acarian de depozit care nu prezintă însă nici o reacție de sensibilizare încrucișată cu alți alergeni, specia Dermaophagoides.

2.2.Alimentele ca alergeni

Alimentele sunt compuse, în mare parte, din proteiene care, potențial, pot deveni alergeni; multitudinea acestor proteine (epitopi alergenici) pot duce la secreția de IgE specifice numeroase, dar numai alergenul major conduce la sinteza de IgE specifice pentru minimum jumătate din numărul subiecților. Principalele alimente alergizante sunt: laptele de vacă, ouăle de pasăre, peștele, apoi: carnea, nucile, fragii-căpșunile, soia, cireșe, mere, nectarine, migdale, alunele americane, midii-scoici-crustacei; legume, fructe și sucuri de fructe.

Alergenii din cereale sunt cunoscuți, dar diferit apreciați în ceea ce privește puterea lor sensibilizantă; astfel, alergenul din țelină, din familia umbelifere, este considerat, din ce în ce mai mult ca unul important în apariția: urticariei, angioedemului și chiar anafilaxiei .

Cercetarea alergenilor alimentari se impune, mai ales, în diferențierea dintre intoleranță și alergiile alimentare adevărate; intoleranța alimentară se definește prin răspunsul anormal la un aliment sau aditivi alimentari, de natură non-imunologică, pe când alergia alimentară constă în ansamblul de reacții imunologice, rezultate din ingestia unui aliment, fenomen, aproape întotdeauna, reproductibil.

Riscul de a dezvolta o alergie alimentară este mai mare în cazul în care, există in familie cazuri de alergie. Alergiile alimentare sunt întâlnite cel mai frecvent în cazul persoanelor care au un teren atopic, adică o tendință moștenită de a face astm bronșic, diverse reacții alergice și dermatita atopică. Dacă ambii părinți fac alergie, probabilitatea ca și copilul să facă este de 75 %.

Simptomatologia alergiilor alimentare poate afecta mai multe părți ale corpului:

Aparatul digestiv: Include mai multe simptome: crampele, diareea, voma, prurit la nivelul gurii și gâtului și rectoragii. Aceste simptome apar mai frecvent la copii decât la adulți.

Pielea: eczeme alergice, urticarie. Simptomele sunt urticarie, tumefacție, prurit, roșeață și dermatita atopică.

Aparatul respirator: Include: tuse; wheezing; mâncărimi la nivelul nasului și secreții nazale abundente și consistente; strănut și dificultăți de respirație.

Simptomele pot fi și mai severe dacă persoana respectivă mai are și alt tip de alergie, cum ar fi alergia la polenuri sau la mucegai.

Capitolul 3

BOLILE ALERGICE

3.1. Rinita alergică

3.1.1. Definirea rinitei alergice

Rinita alergică este o reacție exagerată a sistemului imunitar la particulele inspirate din aer. În mod normal sistemul imunitar protejează corpul împotriva virusurilor și bacteriilor prin producerea de anticorpi care să lupte împotriva acestora.

Rinita alergică este caracterizată printr-o inflamație localizată, acută sau cronică a mucoasei nazale.

3.1.2. Cauzele rinitei alergice

Se datorează inflamației alergice, pe care o înțelegem mai bine astăzi, căreia i se adaugă un factor nespecific și anume, hiperreactivitatea nazală. Particulele străine din aer iau contact cu mucoasa nazală o dată cu fiecare respirație; acestea pot fi: granulele (grăuncioarele de polen), sporii de fungi, particulele din praful de casă (acarieni) peri-epiderme de animale etc., precum și particule „gazoase” ca: sulfuri, metabilulfiți.

Se recomandă ca administararea antihistaminicelor să fie începută înaintea vârfului sezonului alergic sau la apariția primelor simptome. Sistemul de filtru al nasului asigură filtrarea particulelor mai mari de 10 um, în proporție de 100 %, a celor de 10 um de 80% și nefiltrarea celor de diametru de sub 2 um. Pentru a-și îndeplini funcția de filtrare, nasul dispune de o mucoasă cu caracteristici aparte, epiteliu și celule, precum și de o inervație și vascularizație deosebite.

3.1.3. Clasificarea rinitei alergice

Rinita este de mai multe tipuri:

1. Rinită alergică: sezonieră; perenă

2. Rinită alergică asociată cu medicamente

3. Rinită alergică de „ocupație”

4. Rinită non alergică (pură)

5. Rinită non alergică cu eozinofile (NARES)

6. Tipuri „speciale” de rinită

7. Rinită infecțioasă

Rinita alergică perenă, sezonieră, febra de fân,”astmul de fân”, se întâlnește, pentru noi, în circa 20 % din totalitatea rinitelor alergice și e de circa 50 % pentru Frana ,USA. Simptomele principale sunt cele deja prezentate, adică: pruritul nazal, palatin și conjunctival, produs de mediatori din grupul histamină, prostaglandine; strănutul în salve, datorită histaminei și probabil, eicosanoizilor, rinoreea sero-mucoasă (nas umed) produsă de histamină, datorat de asemenea histaminei și kininelor și simptomelor de fază tardivă: congestiei, iritabilitate nazală, hipersecreție nazală, datorate atât inflamației alergice, cât și citokinelor etc.

Rinita alergică asociată medicamentelor este definită clinic ca o obstrucție cronică, nazală, cu inflamatorie cronică a mucoasei nazale, secundară utilizării prelungite și în orice caz, nu este mediată IgE. Se întâlnește frecvent la bolnavii care abuzează de medicamente decongestionante nazale, din grupul alfa-adrenergicelor (picături sau ”spray”) sau decongestionanți din obișnuință.

Rinita alergică de ocupație a fost mai bine individualizată de autorii japonezi, care au întâlnit-o la lucrătorii din fabricile de lemn, din întrepriderile de bumbac, mătase, in sau cei din fabrici cu: piretum, kalikreină, ceai; noi am găsit-o la lucrătorii din fabricile de instrumente muzicale, dar nu am avut niciodată siguranța că este vorba de un sindrom alergic pur.

Rinita aperiodică, nesezonieră prezintă clinic aceleași simptome, dar în tot cursul anului putând exista exarcerbări sezonieră (primăvara sau toamna) ori la contactul cu alergenii sensibilizanți. Sensibilizarea cea mai importantă se datorează alergenului din praf de casă, perilor și epidermelor de animale, sporilor de fungi etc.

Rinita non-alergică cu eozinofile Jacob și colaboratorii au prezentat 52 de bolnavi cu simptome de rinită și eozinofile nazală; la niciunul nu s-a putut face dovada unei sensibilizări clinice și prin teste cutanate sau IgE crescute. Se discută sindromul de mai sus cu sensibilizarea la aspirină; noi preferăm să încadrăm aparte rinita cu inoleranță la aspirină, în sindromul F.Widal, asociată frecvent cu polipoză nazală și astm bronșic, deseori sever decorticodepent.

Rinita cronică non-alergică, vasomotorie se prezintă ca un sindrom inflamator cronic nazal, rinoree sero-mucoasă, congestie nazală, strănut în salve, prurit nazal și uneori, conjunctival; simptomele pot apărea la orice vârstă, la orice oră din zi, deși sunt mai frecvente dimineața, la scularea din pat; simptomele pot apărea o dată cu ingestia de băuturi prea reci, cu temperatura și umiditatea modificate brusc, cu unii iritanți minori, dar și cu atmosferă de parfumuri tari, cu poluanți atmosferici obișnuiți și deseori, cu modificările emoționale mai deosebite. Rinoreea, congestia nazală se asociază frecvent cu lăcrimarea.

3.1.4. Tipuri speciale de rinită alergică

Rinoconjunctivita alergică este principalul sindrom rinoocular de sensibilizare IgE mediată; alergenii, dizolvați în lichidul lacrimal, vor intra în contact cu IgE fixate pe masocitele conjunctivei; vor fi liberați madiatorii vaso-activ , care vor antrena o reacție imediată.

Rinita și polipaza nazală. Polipii sunt degenerescențe benigne edematoase ale corionului mucoasei putuitare; pot fi uni-sau bilaterali, găsindu-se în fosele nazale, în sinusurile feței și înmeatul mijlociu. Polipaza nazală, frecvent asociată cu rinita, astmul bronșic se recunosc după conținutul celular polipi predominant neutrofile și polipi eozinofile; primii se întâlnesc mai ales în muco-viscidoză, sindromul Kartagener, iar ceilalți deși sunt cu multe eozinofile, nu se deosebesc a fi de origine alergică, fiind întâlniți mai frecvent la populația non-alergică.

Rinosinuzita cronică se manifestă diferit la copil, față de adult; în primul domină rinoreea cronică, tusea și otita medie recurentă; la adult, descărcarea nazală purulentă, durerea de cap, febra uneori etc.

Rinita alergică asociată cu astmul bronșic este redutabilă la tratament; uneori, sensibilizarea începe cu mucoasa pituitară și continuă cu cea respiratorie inferioară, dar sunt cunoscute și cazuri de sensibilizare bronșică mai întâi.

Rinita infecțioasă acută. Mixovirusul influenzae, Enterovirusul, Rinovirusul, Adenovirusul, virusurile Parainfluenzae și mai ales, Virusul respirator sincițial sunt cel mai des incriminate în apariția rinitei infecțioase acute virale. Este vorba despre un sindrom infecțios, uneori, probabil, asociat cu creșteri IgE. Rinita bacteriană poate complica rinita virală sau polipoza nazală, fiind astfel adeseori transformată în rino-sinuzită cronică.

3.1.5. Tratamentul rinitei alergice

Diferite medicamente pot atenua simptomele rinitei. Unele sunt administrate pe cale orală, altele sub formă de spray-uri nazale, sau picături pentu ochi.

Antihistaminicele blochează eliberarea de histamină, o substanță ce provoacă simptomele alergice. Acționează asupra secrețiilor nazale, pruritului dar și a strănuturilor.

Decongestionantele nazale diminuează cu rapiditate inflamația testului nazal și sunt asociate frecvent cu antihistaminicele. Se găsesc sub formă de siropuri, de comprimate sau de spray-uri nazale. Sunt indicate doar temporar și nu trebuie utilizate mai mult de 3 zile consecutive, deoarece provoacă farmacodependență.

Corticosteroizii nazali sunt medicamente antiimflamatorii ce blochează reacția alergică. Sunt prescrise în caz de eșec al tratamentului cu antihistaminice, în special la persoanele care suferă de rinită alergică perenă.

Cromoglicatul sodic se utilizează sub formă de spray nazal și picături oftalmice și împiedică eliberarea de histamină și alți mediatori chimici, inițiatori ai reacțiilor alergice. Medicamentele care conțin cromoglicat sodic joacă un rol de prevenire a reacțiilor alergice, acestea sunt eficiente și bine tolerate de către copii.

3.2. Astmul bronșic

3.2.1. Definirea asmului bronșic

Cuvântul astm derivă din grecește și semnifică ”gâfâiala”, fără respirație; în această primă înțelegere, se descrie mai curând un simpton decât definim noțiunea propriu-zisă.

Astmul bronșic este o suferință manifestată clinic prin crize de dispnee bradipnetică de tip expirator, care survin de regulă noaptea și cedează spontan, intercalate cu perioade de acalmie și având drept substrat fiziopatologic un bronșiolospasm generalizat.

3.2.2. Simptomatologie

Crizele de astm apar în timpul zilei, acestea sunt sufocarea, dispnee paroxistică și ”wheezing” (respirație șuierătoare substernală) și tuse, simptome apărute la persoane cu hiperreactivitate bronșică, de etiologie multiplă, variată și care sunt reversibile spontan, ori prin tratament adecvat.

Musculatura netedă a peretelui bronșic este în general puternic hipertrofiată. Modificările peretelui bronșic (edemul, hipersecreția de mucus, reacția eozinofilică și contracția musculaturii netede) se produc ca urmare a acțiunii unor alergene (infecții, frig,efort fizic, poluare atmosferică, stres emoțional). Modificări ale pereților bronșici și dopuri reziduale de mucus în căile aeriene mici se găsesc și la bolnavii asimptomatici.

3.2.3. Hiperreactivitatea bronșică

Are o corelație cu gravitatea sindromului astmatic, în sensul că astmul grav prezintă o și mai evidentă hiperreactivitate a bronșiilor, dar corelația nu este perfectă nici aici. La astmatici, proteina cationică a eozinofilului se găsește pe membrana bazală și pe celulele epiteliale, iar eozinofilele intraepiteliale se găsesc numai la astmatici, se poate face o corelație între prezența eozinofilelor de granulație și importante distrugeri epiteliale din astmul bronșic, se poate vorbi despre o adevărată ”inflamație” eozinofilică a căilor aeriene, în astmul bronșic sever.

Se susține că umiditatea mare (peste 68%) ar precipita atacurile de astm, dar în unele cazuri umiditatea scăzută a precipitat atacurile; presiunea barometrică scăzută pare a precipita unele atacuri de astm.

3.2.4. Tipurile astmului bronșic

Astmul lejer, criza de dispnee paroxistică este prezentă odată pe săptămână, și este relativ ușoară, iar crizele de dispnee nocturnă se întâlnesc odată pe lună.

Astmul mediu, crizele de dispnee paroxistică sunt în număr de 1-2 pe săptămână, iar simptomele nocturne apar de circa 2 ori pe lună. În grupul astmului mediu este încadrat și ceea ce se numește astmul moderat-sever cu mai mult de 5 crize de dispnee paroxistică moderat-severe pe an, obstrucția bronșică obligând bolnavul să-și restrângă activitatea.

Astmul sever, crizele de dispnee paroxistică severe sunt frecvente și de asemenea crizele nocturne; activitatea este limitată ”existând” simptome și între crize.

3.2.5. Tratamentul astmului bronșic

Tratamentul oricărui tip de alergie dermică necesită fie antihistaminice sau corticosteroizi, fie o combinație între acestea.

Terapia astmului bronșic cuprinde două brațe terapeutice: medicația de control se administrează zilnic, pe termen lung și urmărește controlul simptomelor și medicația de criză „reliever” reprezentată de bronhodilatatoare cu durată scurtă de acțiune (Salbutamol) care acționează rapid, se folosesc cănd apar simptome de astm.

Adrenalina acționează pe cele două tipuri de receptori: alfa și beta. Acțiunea pe receptorii beta se traduce prin dilatarea bronșiilor. Poate înlătura criza de astm în câteva minute.

Se administrează: 50 mg nitoglicerină. Forme de prezentare: Adrenalină fiole de 1 ml cu 1 mg substanță. Se administrează i.m.

Efedrina. Stimulează receptorii alfa și beta. Efedrina reduce congestia locală prin vasoconstricția produsă. Indicații: astmul bronșic, manifestări alergice, urticarie.

Se administrează 15-50 mg la 3-4 ore pe cale orală. Se poate administra pe cale subcutanată sau intramuscular în aceleași doze. Forme de prezentare: comprimate de 0,05 g, soluții injectabile 5%, fiole de 1 ml, supozitoare 0,05 g, picături 1,25%.

Cele mai reprezentative simpatomimetice utilizate în terapia bronhospasmului se pot clasifica în funcție de formula lor chimică în: catecolaminice, necatecolaminice și saligenice.

Din grupa catelonaminelor fac parte:

Isoprenalina, asemănătoare ca stuctură chimică cu adrenalina. Acțiunea cardiovasculară scade, prin modificarea ei structurală, de aproximativ 100 de ori, iar efectul beta 2 este de 10 ori mai mare decât al adrenalinei. Efectul terapeutic se instalează în 10 minute și durează între 1 și 3 ore. Se administrează sub formă de aerosoli, în doză fixă de 0,5 mg pentru o inhalație. Sub formă de comprimate de 10 mg se poate administra până la 6 pe zi sublingual.

Din grupa necatecolomonicelor fac parte:

Orciprenalina care este un beta-adrenergic rezorcilonic, asemănător ca acțiune cu isoprenalina.

Eficacitatea medicamentului este foarte redusă în criza severă din astmul infectat, iar bolnavul este tentat să abuzeze de medicament. Medicamentul se poate administra oral, sub cutanat, intramuscular, intravenos sau sub formă de aerosoli presurizați. Cea mai largă formă de utilizare o are însă ca aerosoli presurizați care se administrează sub formă de pufuri, o cantitate de 750 micrograme.

Fenoterolul (Berotec) se pare că este cel mai puternic bronșiodilatator dintre congenerii săi rezorcinolici, are efect similar în bronșiolospasmul din astm, produce tulburări supărătoare.

Se administrează oral o tabletă la 4-6 ore câte 24-36 mg în scop preventiv, sau un puf de 200 micrograme.

Salinergicele constituie o nouă grupă de simpatomimetice bronhodilatatoare.

Salbutamolul (Ventolin), face parte din această grupă, este unul dintre cele mai selective bronșiodilatatoare. Efectul se instalează foarte repede, cu un vârf de eficacitate maximă la 2-3 ore. Aerosolul conține 100-200 micrograme pe doza inhalatorie.

Administarea se face oral, sub formă de tablete de 2 sau 4 mg. Siropul conține 2 mg pe linguriță.

Corticosteroizi pe cale inhalatorie:

-Dipropionat de beclometazonă

-Fluticazon propionat

-Budesonid

-Triamcinolon acetonid

-Flunisolid

Beclametazona dipropionat: depășirea dozei peste 2.000 mg/zi nu aduce beneficii terapeutice, în schimb creează premisele multiple fenomenelor secundare nedorite. Administrarea unei doze de 3.000 mg de beclometazonă dipropionat pe zi poate provoca efecte secundare .

Fluticazona propionat: este condiționată în aerosoli și pulbere, dozele terapeutice fiind egale. Dozele terapeutice minime și maxime sunt jumătate din cele ale beclometazonei.

3.3. Dermatita de contact

3.3.1. Definirea dermatitei de contact

Termenul de dermatită este folosit pentru a defini o reacție cutanată inflamatoare față de acțiunea unor agenți externi. Prin incidența în creștere, dificultățile legate de diagnostic și profilaxie, dermatita alergică de contact constituie o problemă importantă de sănătate publică.

Prin termenul dermatită de contact se desemnează leziuni cutanate eritematoveziculoase, produse prin contactul pielii cu substanțe provenind din mediul extern.

3.3.2. Cauzele dermatitei de contact

Histamina, este un exemplu de astfel de mediator. Efectele mediatorilor provoacă simptome de reacție alergică, în acest caz o erupție însoțită de mâncărime. În dermatita de contact, se manifestă o reacție cutanată ca urmare a atingerii pielii de un alergen. Spre deosebire de cele mai multe reacții alergice, declanșarea alergiei are loc mai degrabă extern decât intern. Expunerea inițială nu produce o erupție cutanată. Cu toate acestea, pielea este sensibilizată, astfel încât aceasta va reacționa și la expunerea următoare la agent.

Sensibilizarea alergică de contact presupune existența unei haptene. Complexul haptenă-proteină purtătoare se fixează, de celulele prezentatoare de antigen care pun în contact alergenul cu celule imunocompetente de tip T limfocite.

3.3.3. Tipuri de dermatită de contact:

Dermatita de contact iritativă este tipul cel mai comun. Este o reacție a pielii, neinflamatorie, determinată de expunerea la substanțe iritative care lezează pielea. Produsă de iritanți primari, substanțe susceptibile de a provoca leziuni inflamatorii cutanate la toate persoanele și chiar de la primul contact.

Dermatita de contact alergică reprezintă reacția pielii la un alergen la care a fost sensibilizată sau alerginizată.

Din punct de vedere clinic s-au descris o multitudine de manifestări cutanate fotodinamice produse de diferite substanțe. În timp unele s-au individualizat sub forma unor sindroame bine cunoscute, dintre care amintim melanodermia toxică Hoffman-Habermann. În timp tabloul clinic este dominat de melanoza cervico-facială asociată cu tegumente aspre rugoase, care se constată la 72,71% din muncitori. Această afecțiune se observă la persoanele care lucrează cu uleiuri lubrefiante. Afecțiunea se caracterizează printr-o melanonă care incepe pe dosul mâinilor și antebrațe, se exinde apoi și la față în special pe frunte.

Reacții de fotosensibilizare. Unele substanțe cu moleculă mică pot deveni iritanți primari sau haptene sub acțiunea razelor ultraviolete cu un spectru cuprins între 250-600 nm.

Reacțiile fototoxice apar la prima expunere, ele au un caracter acut și sunt provocate prin contactul cu gudroane, plante, leguminoase, medicamente, coloranți, derivați de acridină; clinic, reacțiile fototoxice se aseamănă cu eritemul solar complicat uneori cu edem și formarea de bule.

Reacțiile fotoalergice sunt cauzate de medicamente, sulfamide, fenotiazine, salicilanide halogenate, chinină, derivați ai acidului paraaminobenzoic, hexaclorofen.

3.3.4. Testarea cutanată

Testarea epicutanată trebuie considerată ca o metodă de rutină în diagnosticul dermatitelor localizate pe mâini și picioare, față, în eczema numulară și dishidroză. Ea constă prin aplicarea pe piele a unei foițe de hârtie de filtru îmbibată cu alergen și fixarea ei printr-un pansament oclusiv care se menține 48 de ore.

Locul testării: regiunea toracică posterioară reprezintă locul de elecție pentru testarea epicutanată. Reacția alergică persistă mai multe zile după îndepărtarea testului.

Schematic un test cutanat este compus din 3 elemente:

-Stratul de material absorbant, îmbibat cu alergen.

-Un strat izolator impermeabil din celofan sau foiță de aluminiu.

-Materialul adeziv care asigură fixarea testului.

Alegerea substanței pentru testare întâmpină anumite greutăți. O decizie corectă este mai ușor de luat în sensibilizările de contact profesionale în care relația cu alergenul este evidentă.

3.3.5. Simptomatologie

Dermatita de contact este caracterizată de prurit și eritem. Pruritul este sever, dar eritemul variază de la forme ușoare până la eritem masiv și edem. De obicei eritemul conține pustule mici și se dezvoltă numai în zonele de contact.

Scărpinatul în zonele pruriginoase poate să determine leziuni de grataj, crește severitatea pruritului și poate duce la instalarea unei neurodermatită. Neurodermatita este caracterizată de îngroșarea și întărirea pielii afectate, care se înroșește.

3.3.6. Tratament medicamentos

Pentru a trata dermatita alergică de contact se utilizează:

-corticosteroizii – sunt medicamente care conțin corticosteroizi acționând similar cu hidrocortizonul și combat inflamația focalizată în anumite zone. Acestea pot fi aplicate pe piele sub formă de creme sau unguente. Dacă reacția se manifestă pe o porțiune relativ mare de piele sau dacă este severă se recomandă corticosteroizi sub formă de pastile.

-antihistaminicele – sunt prescrise pentru a fi administrate în cazul în care alte tipuri de tratamente nu sunt eficiente.

Capitolul 4

HISTAMINA

4.1. Definirea histaminei

Histamina este un mediator celular cu multiple roluri în organism: modularea inflamației, răspunsul alergic, secreția gastrică, transmiterea nervoasă.

Blocarea eliberării de histamină s-a realizat prin descoperirea efectului frenator asupra degranulării mastocitului a cromoglicatului de sodiu. Cromoglicatul de sodiu are o acțiune directă locală la nivelul mucoaselor rinosinusale, bronșice, conjunctivale, digestive. Stabilizând membrana bazofilului (împiedică pătrunderea intracelulară a calciului, necesar degranulării) împiedică eliberarea mediatorilor chimici, având un efect preventiv în apariția manifestărilor clinice din rinitele sezoniere, astmul bronșic, conjunctivitele alergice.

4.1.1. Rolul arhicunoscut al histaminei

În bolile alergice sau componentă alergică a determinat apariția de o serie de droguri care vizează:

1.inhibarea histaminogenenezei,

2.epuizarea depozitelor de histamină,

3.neutralizarea histaminei serice,

4. blocarea receptorilor histaminergici-antihistaminicele competitiv.

Drogul mai are însă și un alt mod de a acționa pentru că este eficace și în cazuri în care participă un mecanism imunologic (astm de efort, frig). Are o acțiune preventivă, nu curativă, este netoxic. Un efect asemănător îl are și nedocromilul sodic.

Ketotifenul este un produs antiastmatic și antianafilactic nebronhodilatator cu acțiune specifică antihistaminică, situat la granița dintre antihistaminicele competitive pe receptorii H 1 și blocantele eliberării de mediatori celulari. Este indicat în astm și rinitele sezoniere . Prezintă ușor efect sedativ și somnolență diurnă. Antihistaminicele competitive ocupă și blochează receptorii pentru histamină.

4.1.2.Funcțiile histaminei nu sunt bine precizate:

– Ea intervine cu incertitudine ca stimulator al secreței gastrice (împreună cu acetilcolina vagală și cu gastrina)

-Funcționează probabil ca factor de reglare locală a microcirculației

-I se atribuie un rol de favorizare a proceselor anabolice ale creșterii și reparării tisulare

-Stimulează terminațiile senzitive responsabile de pruit și durere

4.1.3. Acțiunile histaminei circulatorii importante, produce dilatația marcată a arteriolelor terminale și a venulelor postcapilare și constriția slabă a arteriolelor și venulelor ceva mai largi. Astmaticii sunt extrem de sensibili la această acțiune, dozele foarte mici provocând dispnee marcată.

4.1.4. Efectele histaminei se datorează acționării unor receptori specifici, aparținând la trei subtipuri: H1, a căror stimulare este responsabilă de bronhoconstricție și vasodilatație; H2, care provoacă hipersecreție gastrică de acid clorhidric și în oarecare măsură, vasodilatație; H3, care funcționează ca autoreceptori presinaptici cu funcție inhibitorie la nivelul unor terminații histaminergice din sistemul nervos central.

4.1.5. Agresiunile fizice sau chimice pot determina eliberarea de histamină, cu fenomene patologice locale sau generale. Histamina este unul dintre principalii mediatori chimici ai alergiilor de tip I sau anafilactice, fiind eliberată de mastocite prin reacția antigen-anticorp.

Analiza fenomenelor implicate în declanșarea procesului histaminosecretor din mastocite și bazofile a fost mult favorizată de descoperirea ionoforului de calciu, care are proprietatea de a favoriza trecerea cationului de calciu prin membrana celulară. Acest ionofor este capabil să stimuleze numeroase funcții celulare, între care și secreția de histamină din mastocite și bazofile.

4.1.6. Simptomele histaminei care sunt legate de excesul de histamină apar indiferent de proveniența acesteia. Pacienții cu intoleranță se plâng de mâncărimi ale pielii, ochilor, ale nasului sau urechilor și pot prezenta erupții urticariene și edeme a căror cauză nu se depistează în ciuda investigațiilor făcute. Pot avea simptome cardiovasculare cu scăderi ale tensiunii arteriale, creșteri ale pulsului, dureri toracice.

Capitolul 5

ANTIHISTAMINICELE H1

5.1. Definirea antihistaminicelor

Antihistaminicele clasice sunt folosite în unele reacții alergice de tip I, unde acționează prin blocarea receptorilor histaminergici, cu împiedicarea consecutivă a acțiunilor H1 ale histaminei eliberate prin reacția antigen-anticorp. Antihistaminicele clasice, cunoscute sub denumirea de blocante H1, sunt compuși de sinteză care blochează receptorii histaminei. Antihistaminicele blocante H1, împiedică efectul bronhoconstrictor și stimularea altor mușchi netezi de către histamină.

Majoritatea antihistaminicelor au proprietăți sedative de intensitate variabilă, în funcție de medicament și de bolnav. Parte din antihistaminice sunt antivomitive, active, mai ales, în răul de mișcare. Unele au proprietăți antitusive. Antihistaminicele se absorb bine din intestin, fiind eficace pe cale orală. Antihistaminicele cu acțiune sedativă marcată, pot fi utilizate în stările de neliniște și agitație, ca și pentru ușurarea istalării somnului.

Antihistaminicele H1 prezintă interes terapeutic în tratamentul unor manifestări alergice ca cele nazale, rinite vasomotorii, urticarie, prurit, înțepături de insecte; se diferențiază între ele prin durata acțiunii și mai ales prin efectele secundare, în special cele sedativ-hipnotice

5.1.1. Efectele deprimate centrale

Reprezintă principalul dezavantaj, atenție deosebită la conducători auto sau alte profesiuni, ca și a potențării efectelor centrale ale alcoolului etilic. Efectul antihistaminic are drept consecințe protecția parțială sau totală față de unele simptome ale reacțiilor alergice de tip I, care implică eliberarea de histamină.

Datorită efectelor anticolinergice pot determina tulburări de vedere, uscarea mucoasei bucale, retenție de urină sau tulburări gastrointestinale. Uneori produc fotosensibilizare, stimulare centrală paradoxală. Trebuie utilizate cu precauție în adenom de prostată, epilepsie, glaucom și afecțiuni hepatice. Beneficiul este simptomatic și paleativ, efectul fiind limitat numai la una din componentele patogenice ale alergiei, acțiunea histaminei asupra structurilor efectoare.

Rezultatele bune se obțin în rinitele și conjunctivitele din cadrul febrei de fân și polinozei și în urticarie, mai ales cea acută. Sedarea și somnolența pot apărea uneori ca nedorite. Cele cu efect sedativ intens trebuie evitate în tratament ambulator, în timpul zilei, de unde denumirea performanțelor, senzație de oboseală și potențaeză efectul deprimat al băuturilor alcoolice.

În periferie, efectele histaminei pe receptorii H1 sunt:

-prurit, durere

-vasodilatație și creșterea permeabilității vasculare

-bronhoconstricție

-stimularea receptorilor tusei

-tahicardie, hipotensiune, cefalee.

La nivelul sistemului nervos central, receptorii H1 modulează procese complexe:

-somn

-emoții și agresivitate

-locomoție

-comportament alimentar

-memorie și învățare.

Atunci când au fost descoperite, s-a crezut că antihistaminicele au un efect de antagonist pe receptorii H1. De fapt ele sunt antagoniști inverși ai acestui receptor, au o structură similar histaminei, se leagă de receptorul H1, dar produc efectul opus.

5.1.2. Modalități de administrare

Antihistaminicele sunt disponibile în preparate cu administrare:

Orală- comprimate: clorpheniramine, loratadină, cetirizină, levocetirizină, fexofenadină

-sirop: cetirizină, loratadină

Topică:-spray nazal: azelasine

-soluție oftalmică: ketotifen

-gel, cremă: diphenhydramine

Injectabilă: clorpheniramine, hydroxizine.

Capitolul 6

CLASIFICAREA ANTIHISTAMINICELOR H1

Medicamentele antihistaminice sunt utilizate în tratamentul alergiilor. Această clasă de medicamente poate fi benefică în multiple afecțiuni alergice cum ar fi: urticaria, eczema, alergiile aerogene, rinitele sau conjunctivitele alergice. Ele funcționează prin blocarea receptorului pentru histamină. Blocând acțiunea histaminei, simptomele apărute în cursul reacției alergice: ochii umezi, secreția nazală apoasă, strănutul, tusea, mâncărimea, erupția cutanată sunt evitate.

6.1. AMINOALCHETERI

CLEMASTINUM

Acțiune prelungită (8-12ore) cu efecte sedative reduse.

Farmacocinetică. Absorbție digestivă foarte bună, concentrații plasmatice maxime la 4 ore, metabolizare hepatică aproape în totalitate, eliminare biliară ( 57% ) și urinară (18%). Starea de echilibru a concentrațiilor plasmatice se realizează lent (la doze terapeutice uzuale după 8 -9 zile).

Indicații terapeutice. Rinite alergice, urticarie, boala serului, eczeme, edem Quincke, manifestări pruriginoase.

Reacții adverse. Bine tolerat. Rar poate produce amețeli, hiposalivație, somnolență (mai ales după administrarea injectabilă).

Contraindicații. Se va evita în primul trimestru de sarcină. Atenție la conducători auto, evitarea băuturilor alcoolice și asocierea cu alte deprimate centrale.

Administrare. Oral, adulți 1 mg de 2 ori pe zi (dimineața și seara). Copii 6-12 ani 0,5-1mg de 2 ori pe zi. Injectabil, adulți o fiolă (2 mg) de 1-2 ori pe zi, i.m sau i.v. lent (2-3 min ) de preferat diluând conținutul fiolei în soluție fiziologică sau soluție glucozată 5% în proporție 1:5.

Tavegyl

Comprimate.1 mg

6.2. ALCHILAMINE SUBSTITUITE

CLORFENIRAMINUM

Acțiune antihistaminică durata 4-6 ore, efect sedativ moderat.

Reacții adverse: Rareori sedare, somnolență, amețeli care uneori pot persista a doua zi, după administrare în seara precedentă.

Indicații: rinită alergică sezonieră, urticarie cronică.

Administrare: Adulți 1 comprimat de 2-3 ori pe zi.

Clorfeniramin

Comprimate 4 mg .

6.3. DERIVAȚI DE FENOTIAZINĂ

PROMETHAZINUM

Acțiune antihistaminică de lungă durată (8-12 ore). Prezintă efecte sedativ-hipnotice marcate, neuroleptic, antitusiv, analgezic, potențează efectul deprimatelor centrale (hipnotice, analgezice, anestezice generale, alcool). Efecte anticolinergice moderate.

Indicații terapeutice. Rinite alergice, urticarie, boala serului, eczeme, manifestări pruriginoase. Pentru acțiunile centrale medicație preanestezică, în vomă, insomnie, anxietate.

Reacții adverse. Frecvent sedare, somnolență, amețeli, stări confuzionale. Uneori frecvente paradoxale, agitație. Scăderea secreției salivare, constipație, diaree, anorexie. Rareori fenomene de fotosensibilizare, icter colestatic, agranulocitoză.

Contraindicații. Stări depresive, somnolență, asociere cu alte deprimate centrale, alcool, primul trimestru de sarcină, conducători auto, afecțiuni hepatice sau renale.

Administrare: Adulți, oral 25 mg (1 drajeu) de 2-3 ori pe zi; în urgențe, i.m.1/3-1 fiolă. Copii 0,5-1 mg/kg c/zi.

Prometazina Comprimate filmate 30 mg .

Romergan: Sirop 5mg/5 ml. 0,5-1mg/kg corp/zi.

MEQUITAZINUM

Antihistaminic H1, cu acțiune de lungă durată (T1/2=18 ore) și fără efecte deprimate centrale.

Indicații terapeutice. Rinite alergice, conjunctivite, edem Quincke, urticarie.

Reacții adverse. La doze mari efecte de tip artropinic.

Contraindicații. Glaucom, adenom de prostată.

Administrare. Adulți, 5 mg de 1-2 ori pe zi sau un comprimat (5 mg sau 10 mg) seara la culcare. Copii 2,5 mg/kg/zi.

Primalan: Comprimate 10 mg .

DIFENHYDRAMINUM

Farmacocinetică. Bine absorbită din tubul digestiv pic seric la 1-4 ore. Difuzează în SNC, prin placentă, în laptele matern. Biotransformarea extensivă. Excreția mai ales urinară, ca metaboliți, completă în 24 ore.

Farmacodimanie. Antihistaminic cu efecte anticolinergice și sedative asupra SNC. Antiemetic.

Indicații terapeutice. Tratament simptomatic în reacțiile de hipersensibilitate (urticarie, angiodem, rinită, conjunctivită, tulburări cutanate pruriginoase). Grețuri, vome, rău de mișcare (cu 30 minute înainte de calătorie), vertij. Tratamente de scurtă durată în insomnie. Tratament simptomatic anti-răceală.

Reacții adverse. Bine tolerat. Rar poate produce hiposalivație, amețeli, somnolență.

Administrare.

Oral, 25-50 mg de 3-4 ori pe zi. Hipnotic 20-50 mg. Copii 6,25-25 mg de 3-4 ori pe zi sau o doză totală de 5 mg/kg/zi, în câteva doze.

Calmaben

Drajeuri 50 mg.

6.4. DERIVAȚI DE PIPERAZINĂ

MECLOZINUM

Farmacodinamie. Antihistaminic H1 cu acțiune antivomitivă și slabe efecte sedative și anticolinergice. Durata acțiunii antiemetice: 24 ore pentru doza orală de 30 mg.

Indicații terapeutice. Greață și vertij asociate în sindromul Meniere sau în alte tulburări labirintice, rău de mișcare, antialergic.

Reacții adverse. Uscăciunea gurii, retenție urinară, tulburări de acomodare .

Administrare. Oral, 25-50 mg/zi în 1 sau 2 prize. În tulburări labirintice se poate ajunge până la 100 mg/zi. Pentru rău de mișcare se administrează înaintea începerii călătoriei.

Emetostop: Comprimate 30 mg .

CETIRIZINUM

Indicații terapeutice. Rinite alergice aperiodice, coriză spastică nesezonieră, rinită periodică și polinoze diverse, afecțiuni dermatologice pruriginoase alergice, dermografism la rece, conjunctinită alergică, rinoconjunctivită cu prurit ocular.

Reacții alergice: Uneori efect sedativ la doze uzuale.

Contraindicații. Copii sub 12 ani, insuficiență renală.

Administrare. 5-10 mg/zi, în priză unică seara la culcare. Copii 2-5 ani: 5 mg odată/zi sau 2,5 x2/zi, 6-11 ani: 5-10 mg odată/zi.

Alerid Comprimate filmate 10 mg .

Celerg Comprimate filmate 10 mg .

Cetirizine Comprimate filmate 10 mg.

Cetirizina Comprimate 10 mg.

Letizen Comprimate filmate 10 mg .

Zyrtec Picături, soluție 10 mg/ml. Flacon 20 ml.

LEVOCETIRIZINUM

Farmacocineică. Rapid și extensiv absorbit după administrare orală. Pic la 0,9 ore. Starea de echilibru după 2 zile T1/28 ore. Excreție urinară (85% ) și prin fecale (13%).

Farmacodinamie. Enantiomer (R) al cetirizinei. Antagonist puternic și selectiv al receptorilor H1 periferici. Afinitate dublă pentru receptorii H1 față de cetirizină.

Indicații terapeutice. Rinite alergice aperiodice, coriză spastică nesezonieră, rinită periodică și polinoze diverse, dermografism la rece, conjunctinită alergică, rinoconjunctivită cu prurit ocular.

Reacții alergice.Uneori efect sedativ la doze uzuale.

Contraindicații.Copii sub 12 ani, insuficiență renală.

Administrare: Adulți și adolescenți peste 12 ani, 5 mg/zi, în priză unică. Copii 6-12 ani, 5 mg/zi.

Cetizal Comprimate filmate 5 mg

Cezera Comprimate filmate 5 mg

Levocetirizina Comprimate filmate 5 mg

Xyzal Comprimate filmate 5 mg,

Picături orale, soluție 5 mg/ml. Flacon 20 ml.

Zenaro Comprimate filmate 5 mg.

6.5. ALTE ANTIAHISTAMINICE SISTEMICE

CIPROHEPTADINUM

Acțiune antihistaminică, antiderotoninică, poate stimula apetitul prin acțiune centrală.

Indicații terapeutice. Rinite alergice, urticarie, conjunctivită, boala serului, eczeme, manifestări pruriginoase, înțepături de insecte. Pentru stimularea apetitului în anorexie nervoasă sau idiopatică, convalescență, boli cronice. Retinopatie diabetică. Migrenă.

Reacții adverse. Somnolență în special la începutul tratamentului. Pentru a o diminua se începe cu doze mai mici. Rareori scăderea secreției salivare, cefalee, grețuri, confuzie, agitație. Precauții la conducătorii auto și alte profesiuni care necesită o atenție deosebită.

Contraindicații. Glaucom, retenție urinară, asociere cu alte deprimate centrale, copii sub 2 ani.

Administrare. Adulți de 3 ori pe zi câte un comprimat de 4 mg sau de 3 ori pe zi câte 2 lingurițe de sirop (1 linguriță=5ml=2mg), maximum 32 mg pe zi. Copii 2-6 ani o linguriță de sirop de 3-4 ori pe zi, dar nu mai mult de 8 mg pe zi; 7-14 ani 1-2 lingurițe de sirop de 3 ori pe zi, dar nu mai mult de 16 mg pe zi.

Biohept Sirop 2 mg/5 ml, flacon 100 ml.

Ciproheptadina Comprimate 4 mg .

Peritol Comprimate 4 mg .

Sirop 2 mg/5 ml, Flacon 100 ml.

LORATADINUM

Farmacocinetică. Repede absorbit din tractul gastrointestinal, întârziat după masă. Pic seric la o oră. Trece în laptele matern, nu în lichidul cefalorahidian. Biotransformare extensivă. Metabolit activ T ½ 12 ore pentru loratadin, 18 ore pentru metebolitul activ. Excreție în urină și fecale.

Indicații terapeutice. Rinită sezonieră polinică, rinită aperiodică, dermatoze alergice, angioedem acut.

Reacții adverse. Nesedativ la doze uzuale, sedativ la doze mai mari.

Administrare. Adulți 10 mg /zi, în priză unică, preferabil dimineața la micul dejun. În insuficiență hepatică 10 mg la 2 zile. Copii 2 -12 ani sub 30 kg, 5 mg /zi; peste 30 kg, 10 mg/zi.

Claritine Comprimate 10 mg. Sirop 1 mg/ml. Flacon 60 ml, 120 ml.

Clarozone Comprimate 10 mg.

Flonidan Comprimate 10 mg. Suspensie orală 5mg/ml. Flacon 120 ml.

Lorastamin Comprimate 10 mg .

Loratadin .Comprimate 10 mg .

Loratadina Sirop 5 mg/ml. Flacon 100 ml.

Loratan Comprimate 10 mg .

Loratimed Comprimate 10 mg.

Roletra Comprimate 10 mg .

Symphoral Sirop 1 mg/ml. Flacon 120 ml.

KETOTIFENUM

Farmacocinetică. Absorbție digestivă bună, legare proteică 75%, metabolizare hepatică, T1/2 20 ore, eliminare urinară sub formă de metaboliți (o,8% nemodificat), starea de echilibru plasmatic în administrare zilnică după 3 zile, nu produce fenomene cumulative, nu produce inducție enzimatică. Forma orală soluție este bioechivalentă cu comprimatele. La copii peste 3 ani nivelurile plasmatice sunt echivalente cu cele de la adult la aceeași poslogice pe kg/c. La sugar și la copil 6 luni – 3 ani nivelurile plasmatice sunt duble față de cele de la copilul peste 3 ani sau adult.

Farmacodinamie. Antiastmatic și antianafilactic. Produce blocarea receptorilor H1, nu are efecte antiserotoninice și anticolinergice. Efectul antianafilactic și antiasmatic se produce prin inhibarea PAF (Factor de agregare plachetară) și prin inhibarea eliberării mediatorilor chimici ca histamina și SRS-A.

Indicații terapeutice. Tratament simptomatic al rinoconjunctivitei alergice.

Reacții adverse. Oboseală, somnolență, scăderea secreției salivare, amețeli, cefalee, grețuri, mai ales la începutul tratamentului (pot fi reduse printr-o posologie mai mică la început). Creșterea apetitului, exanteme, urticarie.

Contraindicații. Asociere cu deprimate centrale, băuturi alcoolice, antidiabetice orale, conducători auto sau alte profesiuni ce necesită atenție deosebită.

Administrare. Adult și copil peste 6 ani, posologia uzuală 2 mg sau două măsuri (5 ml=1 mg) seara, la masă.

H-Ketotifen Comprimate 1 mg .

Ketof Capsule 1 mg.

Sirop 1 mg /5 ml. Flacon 100 ml cu măsura dozatoare.

Ketotifen Comprimate 1 mg .

FEXOFENADINUM

Farmacocinetică. Absorbție rapidă din tubul digestiv. Pic seric la 1-3 ore. Puțin biotransformată. T1/2 11-15 ore. Eliminare biliară și numai 10% prin urină (netransformată).

Farmadinamie. Este un metabolit activ al terfenadinei cu acțiune rapidă și prelungită. Selectiv anti H1 periferic. Nu este sedativ, nici anticolinergic. Efectul antihistaminic apare în prima oră, este maxim la 6 ore și durează 24 ore.

Indicații terapeutice. Rinită alergică sezonieră, urticarie cronică.

Reacții adverse.Cefalee, uscăciunea gurii, amețeli, grețuri.

Contraindicații.Copii sub 12 ani.

Administrare. Adulți și copii peste 12 ani: 120 mg într-o priză zilnică, înaintea mesei în rinita alergică și 180 mg în urticarie.

Altiva Comprimate filmate 120 mg, 180 mg .

Ewofex Comprimate filmate 120 mg; 180 mg.

Telfast Comprimate filmate 120 mg; 180 mg.

DESLORATADINUM

Farmacocinetică. Absorbție bună digestivă, cu pic seric la 3 ore. T1/2 27 ore.

Farmacodinamie. Antagonist histaminic selectiv H1, fără efect sedativ, cu acțiune de lungă durată. Inhibă eliberarea de citokine proinflamatorii din mastocite bazofile.

Indicații terapeutice. Rinita alergică, urticarie idiopatică cronică.

Reacții adverse. Cefalee, uscaciunea gurii, astenie.

Administrare. Adulți și copii peste 12 ani: 5 mg/zi, înainte sau după masă. Copii 2-5 ani: 1,25 (1,5 ml sirop), o dată pe zi. Copii 6-11 ani: 2,5 mg (5 ml sirop), o data pe zi.

Aerius Comprimate filmate 5 mg

Soluție orală 0,5 mg/ml, flacon 120 ml.

Sirop 0,5 mg/ml Flacon 60 ml.

Azomyr Comprimate filmate 5 mg

Comprimate orodispersabile 2,5 mg; 5 mg.

Soluție orală 0,5 mg/ml Flacon 30 ml, 50 ml, 60 ml, 100ml.

Sirop 0,5 mg/ml. Flacon 30 ml, 50ml, 60ml, 100ml, 120ml.

Liof.oral 5 mg.

Neoclarityn Comprimate filmate 5 mg.

Comprimate orodispersabile 2,5mg; 5mg.

Soluție orală. 0,5 mg/ml. Flacon 30ml, 50ml, 60ml, 100ml.

Sirop 0,5 mg/ml. Flacon 30 ml, 50ml, 60ml, 100ml, 120ml.

Lof.oral 5mg.

Dasselta comprimate 5 mg.

BILASTINUM

Indicații: rinoconjuctivită sezonieră, urticarii, fără efect sedativ.

Reacții adverse: cefalee, astenie, tulburări digestive.

Administrare: 1-2 comprimate pe zi.

Borenar comprimate 20 mg .

Combinații:

Desloratadina 2,5 mg +Pseudoefedrină 120 mg.

Comprimate filmate eliberare modificată.

Clarinase Repetabs

Loratadin 5 mg; Pseudoefedrină 120 mg

Comprimate eliberare modificată.

Farmacocinetică. Acțiune antihistaminică (loratadin) de lungă durată (12 ore) și acțiune vasoconstrictoare (pseudoefedrina) rezultând efecte decongestive.

Indicații terapeutice. Alergii aparat respirator, zona oftalmică, tegumente (rinite, febra de fân, urticarie, boala serului).

Administarare: 1 comprimat la 12 ore.

Exemple de medicamente antialergice

CLARITINE, comprimate

Compoziție:

Un comprimat conține loratadina 10 mg micronizată și următorii ingredienți inactivi: lactoză și stearat de magneziu, amidon de porumb.

Fiecare 5 ml de claritine sirop conține 5 mg loratadină microlizată și ingredienții inactivi: propilenglicol, glicerină, acid citric monohidrat, benzoat de sodiu, apă distilată, zahăr și aromă de piersici.

Indicații:

Claritine ameliorează simptomele alergice asociate cu rinita alergică, cum sunt: rinoreea, strănutul, pruritul nazal, precum și congestia conjuctivală. Simptomele nazale și oculare sunt ameliorate rapid după administrarea produsului. Claritine mai poate fi indicat și pentru reducerea simptomelor de urticarie cronică idiopatică și alte dermatoze alergice.

Mod de administrare:

Adulți și copii în vârsta de 12 ani și peste: un comprimat o dată pe zi, Claritine sirop două lingurițe 10 ml, o dată pe zi.

Copii între 2-12 ani: O linguriță, adică 5 ml sirop odată pe zi.

Copii între 1-2 ani: O jumătate de linguriță, adică 2,5 ml sirop, odată pe zi.

ALERID, comprimate filmate

Compoziție:

Un comprimat filmat conține 10 mg cetirizina clorhidrat și excipienți: nucleu, lactoză monohidrat, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc, stearat de magneziu, propilenglicol dioxid de titan.

Indicații:

Adulți

Tratamentul sipmtomatic al afecțiunile alergice

Respiratorii: rinita alergică sezonieră sau perenă

Cutanate: manifestări alergice cutanate însoțite de prurit, în special în urticarie

Oftalmologice: conjunctivita, rinoconjunctivita alergică.

Copii peste 6 ani:

Tratamentul simptomatic al rinitei alergice sezoniere și perene și al urticariei.

Mod de administrare:

Adulți și copii (peste 12 ani): un comprimat pe zi. Doza maximă este de 2 comprimate pe zi.

AERIUS, comprimate

Compoziție: Un comprimat conține substanța activă desloratadină. Este diponibil sub mai multe forme: comprimate de 5 mg, liofilizat oral de 5 mg (tablete dizolvabile), comprimate orodispersabile de 2,5 și 5 mg, sirop de 0,5 mg.

Indicații:

Este indicat pentru ameliorarea simptomelor de rinită alergică cum ar fi: inflamația căilor nazale cauzată de o alergie, de exemplu febra fânului, sau urticarie cum ar fi: afecțiune a pielii cauzată de o alergie, având ca simptome mancărime și papule urticariene.

Mod de administrare:

Pentru adulți și adolescenți doza recomandată este de 5 mg odată pe zi.

La copii cu vârsta între 1 an și 5 ani doza este de 1,25 mg sirop odată pe zi.

La copii cu vârsta între 6-11 ani doza recomandată este de 2,5 mg sirop o dată pe zi, sau 1 comprimat orodispersabil de 2,5 mg. Adulții și adolescenții pot să folosească orice formă medicamentoasă.

TAVEGYL, comprimate

Compoziție:

Clemastina (hidrogen fumarat) 1 mg.

Indicații:

Febra fânului și alte retiopatii alergice. Urticarie de diferite cauze, inclusiv urticarie dermatografică. Prurit dermatoze pruriginoase. Mai este folosit ca adjuvant în eczeme acute și cronice, erupții provocate de medicamente, înțepături de insecte și dermatite de contact.

Acțiune terapeutică:

Antialergic; atenuează reacțiile alergice ale pielii (roșeața, pete, mâncărimi, umflături) și ameliorează alergiile precum rinita alergică (curgerea ochilor, strănut, curgerea nasului) sau înțepăturile și mușcăturile de insecte.

Mod de administrare:

Oral comprimatele se iau înainte de mese.

Adulți și copii peste 12 ani: 1 comprimat dimineața și seara.

Copii sub 12 ani: înainte de micul dejun și seara înainte de culcare 1/2 – 1 comprimat.

Capitolul 7

TRATAMENT NATURIST PENTRU ALERGII

ALECTRA spray pulverizator

Prezentare: flacon de 20 ml prevăzut cu spray pulverizator

Compoziția: 100 g conțin: extract gemoterapic din muguri de Coacăz negru- Ribes nigrum MG (1:20) 40 g și extract uscat din rădăcină de Astragalus membranaceus (4:1) 2,5 g. Conține alcool etilic de cereale 20 % vol. și glicerină 65%.

Acțiune farmacologică: Scade riscul de apariție a alergiilor și ameliorează simptomele acestora.

Indicații terapeutice:

Produsul combină efectul de cortizon natural al extractului gemoterapic din muguri de Coacăz negru – Ribes nigrum MG cu cel de creștere de putere de apărare a organismului dat de extractul de Astragalus membranaceus. Administrat îninte de perioadele de expunere și în timpul expunerii la alergenii sezonieri naturali (de exemplu: polenul diferitelor plante) ajută la reducerea riscului de apariție și la ameliorarea simptomelor din alergii (rinite).

Mod de administrare: Se recomandă, în general, câte 3-4 pufuri de 2 ori pe zi, dimineața și la amiază, direct în cavitatea bucală, înainte de mese.

Administrarea începe cu 4 săptămâni înainte de apariția alergenilor și se continuă pe perioada de expunere.

NASALEZE spray nazal antialergic

Compoziție:

Pudră inertă de celuloză de origine vegetală și pudră de mentă.

Indicații: Conjunctivite acute și cronice nebacteriene, în special alergice, conjunctivite vechi, inflamații ale marginilor pleoapelor și în rinite. Penru nas înfundat, nas care curge, mucoasa nazală iritată. Nasaleze funcționează cu ajutorul mecanismului de apărare a organismului, întărind rezistența la alergenii acarieni, acționând ca o barieră împotriva alergenilor acarieni, tratând cauza și nu numai simptomele, având în același timp o aromă plăcută mentolată.

Mod de administrare: Nasaleze se poate administra adulților, femeilor gravide sau care alăptează, dar și copiilor, sub supravegherea adulțior.

Agitați flaconul înainte de utilizare. Aplicați în ficare nară, stângând lateralele flaconului, în timp ce inhalați încet.

PREVALIN spray nazal

Ingrediente:

Apă, ulei de semințe de susan, bentonite, glicerină, fosfat de potasiu, stearat de glicerol, gumă Xantan, difosfat de potasiu, ulei din frunze de mentă.

Indicații:

Prevalin se recomandă a fi folosit înaine de a intra în contact cu alergenii, deoarece îi împiedică să ajungă la mucoasa nazală și limitează simptomele alergiei nazale, cum ar fi strănutul sau nasul înfundat, iritat sau cu secreții.

Mod de administare:

Prevalin se aplică în fiecare nară prin una sau două pulverizări, de 2-3- ori pe zi, o aplicare asigură protecție pentru o perioadă de 4-6 ore.

CONCLUZII

Cercetările de laborator făcute au arătat că alergenii deși au o structură chimică complicată, au o trăsătură comună și anume aceea că sunt substanțe proteice.

Prima condiție ca o substanță să devină alergenică este ca ea să aibă o moleculă mare, adică să fie formată din mai multe elemente, să fie o substanță cu structură chimică complexă, în special de natură proteică. O altă condiție ca o substanță să devină alergenică este aceea ca ea să fie străină de organismul uman. Alergenul are drept scop acela de a fabrica anticorpi, iar antigenul stimulează producția de anticorpi și de celule sensibilizate.

Rinita alergică este sensibilizată datorită particulelor străine din aer pe care le iau în contact cu mucoasa nazală la fiecare respirație, acestea pot fi: granulele, sporii de fungi, particulele din praful de casă etc., dar mai pot să fie și particule gazoase ca: sulfuri, metabisulfiți.

Tratamentul rinitei alergice se va administra înaintea vârfului sezonului alergic sau după apariția primelor simptome.

Astmul bronșic este caracterizat prin crize de dispnee bradipnetică care apar de regulă noaptea și cedează spontan, crizele de astm apar în timul zilei fiind reprezentate de tuse, cât și de sufocări. Tratamentul de control se administrează zilnic, pe termen lung și urmărește controlul simptomelor și medicația de criză prevenind apariția simptomelor de astm.

Dermatita de contact este o iritație a pielii, fiind cauzată de agenți din mediul extern.Tratamentul dermatitei de contact se poate face cu corticosteroizi, sub formă de unguente fiind aplicate pe piele. Histamina este unul dintre principalii mediatori chimici ai alergiilor de tip I sau anafilactice, fiind eliberată de mastocite prin reacția antigen-anticorp.

Antihistaminicele H1 rămân printre medicamentele cele mai larg utilizate în lume constituind o mare clasă de medicamente pentru tratamentul afecțiunilor alergice. Această clasă de medicamente poate fi benefică în multiple afecțiuni alergice cum ar fi: urticaria, eczema, alergiile aerogene, rinitele sau conjunctivitele alergice. Dintre medicamentele antihistaminice amintim: Loratadina, Clorfeniramin, Prometazina, Borenar, Cetirizina și Peritol. Așadar este foarte important în cazul alergiilor să se administreze calciu.

Rezultatele recente ale studiilor antihistaminicelor H1 includ infomații clinice importante despre bazele moleculare ale acțiunii farmacologiei clinice, rolul în tratamentul afecțiunilor alergice și potențialul de efecte adverse.

BIBLIOGRAFIE

Anastasatu C., ”Pneumofiziologie”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1981.

Bucur G., ”Boli dermato venerice”, Editura Științifică Enciclopedică, București, 1987.

Cârstea M., ”Reacții alergice”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1983.

Dragomir N., ”Ghid de farmacologie clinică”, Editura Facla, Timișoara, 1982

Filip V.,”Îndreptar de alergologie”, Editura Medicală, București 1988.

Forsea Dan, Stoicescu I.P, ”Corticoterapia în practica medicală”, Editura Medicală Amaltea, București, 2003.

Longhin S, Dimitrescu A, Woldhauf A, ”Dermatologie infantilă”, Editura Medicală, București, 1978.

Longhin S, Popescu A., ”Fotodermatoze”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972.

Memomed 2012.

Popescu I.G, Păun R., ”Bolile alergice”, Editura Medicală, București 1977.

Popescu I.G., ”Alergologie”, Editura All, București 1998.

Stroescu V.,”Farmacologie”, Editura Bic All, București 2007.

http://www.romedic.ro.

http://www.sfatulmedicului.ro