Bogdan Florin DUMITRE STUDII PRIVIND PAGUBE PRODUSE DE ANTHONOMUS POMORUM ÎN PLANTAȚIILE DE MĂR DIN ZONA CLUJ [303356]

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: HORTICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Absolvent: [anonimizat]:

Șef Lucrari dr. Teodora FLORIAN

Ing. dr. [anonimizat]

2018

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: HORTICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

STUDII PRIVIND PAGUBE PRODUSE DE ANTHONOMUS POMORUM (L.) ÎN PLANTAȚIILE DE MĂR DIN ZONA CLUJ

Absolvent: [anonimizat]:

Șef Lucrari dr. Teodora FLORIAN

Ing. Dr. [anonimizat]

2018

Rezumat

Introducere

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CULTURA MĂRULUI

IMPORTANȚA CULTURII MĂRULUI

Mărul cultivat (Malus domestica Borkh) [anonimizat] o deosebită importanță. [anonimizat] a [anonimizat] (tabelul 1.1) (Mitre, 2002).

Numărul mare de soiuri existente în cultură permite eșalonarea consumului de fructe proaspete pe tot parcursul anului. Merele reprezintă materia primă pentru o serie de produse alimentare derivate cum sunt: marmelade, compoturi, sucuri, [anonimizat], cidru apreciat în toată Europa de vest. [anonimizat]. Datorită conținutului ridicat de substanțe minerale îndeosebi K, [anonimizat], fiind un produs alimentar cu însușiri dietetice și terapeutice. Din cidrul de mere se prepară un distilat asemănător coniacului care se numește “calvados”, [anonimizat] (Mitre, 2002).

[anonimizat], torturi, [anonimizat]. Mărul este un deconstipant renumit cu rol sigur în prevenirea cancerului intestinului gros. [anonimizat] o mare putere desorbantă a toxinelor. Mărul constituie unul din cele mai bune tratamente ale diareei infantile. [anonimizat], obezilor și reumaticilor. Cojile de măr sunt recomandate contra insomniilor. Merele sunt unul din cele mai eficace mijloace de luptă împotriva hipertensiunii arteriale preventiv sau curativ (Mitre, 2002).

[anonimizat], mărul este o [anonimizat], [anonimizat], de la coroane libere până la cele artistic palisate. [anonimizat]. Mărul poate produce 4-5-9 [anonimizat] (Mitre, 2002).

[anonimizat] 1860 “[anonimizat]’ll keep the doctor from earning his bread”, care în anul 1922 s-a transformat în “An apple a day keeps the doctor away”.

Tabelul 1.1.

Principalele componente chimice ale merelor

(I.F. RADU,1985)

CULTURA MĂRULUI PE PLAN MONDIAL

Mărul a fost luat în cultură cu 1000 de ani înainte de era noastră fiind cultivat din timpuri străvechi de popoarele Indiei și Chinei (Mitre, 2002).

Mărul este specia cu posibilități mari de aclimatizare la condițiile de mediu diferite și se cultivă pe toate continentele globului, desigur, cu excepția zonelor foarte reci. Limita nordică a arealului de răspândire a speciei în Europa este Norvegia, iar în America de Nord – Canada. Limita sudică a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelandă și se extinde aproximativ până la paralela 40. Ca altitudine mărul se poate cultiva de la altitudinea 0, – nivelul mării și până la 2000-3000 m în țări din zona tropicală cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc (Sursa: https://vdocuments.site/documents/conservarea-merelor-prin-deshidratare.html).

Mărul este răspândit în ambele emisfere ale globului terestru, ocupând 4.500.000 ha. După datele Anuarului statistic FAO (1998), producția mondială de mere este de 56.060 mii tone din care Asia 26.830 mii tone, Europa 16.850 mii tone, America de Nord 5.892 mii tone, America de Sud 3.226 mii tone, Africa 1.415 mii tone. În Europa, țările mari producătoare de mere sunt: Franța 2.500 mii tone, Italia 2.115 mii tone, Germania 2.154 mii tone, Polonia 1.687 mii tone (https://vdocuments.site).

În Europa s-au găsit urme de mere carbonizate în locuințele lacustre din Elveția, care datează de peste 7000 de ani. Teofrast menționează în scrierile sale că mărul era cultivat în Grecia antică, Caucaz și Crimeea, cu aproximativ 2400 de ani Î.C. (Chira L. Și Pașca, 2008).

Despre cultura mărului în Europa, există date din vremea Imperiului Roman. De pe continentul european cultura mărului a fost introdusă în nordul Africii, în America de Sud și de Nord, în Australia și Noua Zeelandă, în Africa de Sud și pe insulele învecinate acestor continente (Sursa: https://www.researchgate.net/publication/316842013_Pomicultura_practica).

CULTURA MĂRULUI ÎN ROMÂNIA

La noi în țară mărul a fost cultivat din timpuri îndepărtate, fapt atestat de existența a numeroase soiuri autohtone de măr și de unele documente arheologice relevante (Chira L. Și Pașca, 2008)

Din punct de vedere geografic, în țara noastră, mărul se cultivă pretutindeni, de la nivelul mării până la zonele premontane (http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html-10.02.2018).

Condițiile climatice din România permit obținerea unei singure recolte pe an. Datorită faptului că producția are un caracter sezonier, perisabilitatea fructelor este ridicată; pentru a păstra merele în stare proaspătă sunt necesare depozite amenajate și prevăzute cu instalații de climatizare. Acest fapt a determinat ca încă din cele mai vechi timpuri să existe preocupări de conservare a acestora (Sura: https://vdocuments.site/documents/conservarea-merelor-prin-deshidratare.html).

Principala arie de cultură a mărului în România se situează în regiuniile deluroase care înconjoară Munții Carpați și Munții Apuseni, suprapunându-se, în mare parte, peste zona de vegetație a fagului și stejarului.

În regiunile de cultură a mărului se gasesc numeroase bazine și centre pomicole vestite.

Regiunea I: Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeș, Ticveni, Merișani, Câmpulung-Muscel, Valea Mare, Gemenea, Cândești, Voinești, Malul cu Flori, Pucioasa, Moroieni, Băicoi, Cislău, Pătârlagele, Dumitrești ș.a.

Regiunea a II-a: Hațeg, Gurahonț, Orăștie, Domașnea, Iblanița, Ineu, Beiuș

Regiunea a III-a: Baia Mare, Seini, Șomcuta, Năsăud, Bistrița, Șimleul Silvaniei.

Regiunea a IV-a: Sighet, Reghin, Apold, Sighișoara.

Regiunea a V-a: Rădășeni, Dumbrava, Târgu-Neamț, Grumăzești, Ghindăuani, Agapia, Valea Seacă, Filioara, Băltătești, Ocea.

Regiunea a VI-a: Mediaș, Dumbrăveni, Târnăveni și Harghita.

Regiunea a VII-a: Cluj-Napoca, Blaj, Turda, Aiud, Alba-Iulia, Ocna Mureșului.

Regiunea a VIII-a: Podișul Bârladului.

Regiunea a IX-a: în zona nisipurilor din Câmpia de Vest a Banatului și Crișanei.

Datele cu privire la răspândirea și dezvoltarea culturii mărului pe glob și în țara noastră demonstrează că această specie ocupă un loc foarte important între plantele pomicole cultivate în climatul temperat (Chira L. Și Pașca, 2008).

SORTIMENTUL SOIURILOR DE MĂR RECOMANDAT ÎN ROMÂNIA

Malus domestica Borkh este o specie sintetică care provine dintr-o serie de specii spontane, cele mai importante fiind: Malus sylvestris (L.) Mill (Mărul pădureț), Malus pumila var. Praecox; var. Paradisiaca (Mărul pitic), Malus baccata (L.) Borkh (Mărul siberian), Malus prunifolia (Wild. Borkh) (Mărul chinezesc), Malus orientalis (Uglitz) (Mărul oriental), Malus coronaria (L.) Mill. (Mărul coronat), Malus silversi Lab. (Mărul lui Silver), Malus floribunda (Mărul ornamental), Malus zumi (Redh) (Mărul japonez), etc (Mitre, 2002).

Din specia Malus domestica s-au selecționat peste 10.000 de soiuri din care în cultură se găsesc un număr relativ mic (Mitre, 2002).

Principalele soiuri de măr cultivate în plantațiile pomicole din țara noastră: Close, Stark Earliest, Aromat de vară, Red Melba, James Grieve, James Grieve roșu, Wagener premiat, Frumos de Boskoop, Idared, Granny, Smith, Kalter de Boemia, Florina, Frumos de Voinești, Delicios de Voinești, Jonathan, Golden Delicious, Golden Delicious spur, Renet portocaliu, Parmen auriu, Jonared, Mutsu, Sir Prize, Starkrimson, Frumusețea Romei (M. Popescu și colab., 1993) citat de (Mitre, 2002).

CULTURA MĂRULUI ÎN JUDEȚUL CLUJ

Tabelul 1.2.

Numărul total de meri pe rod din județul Cluj-Napoca

Tabelul 1.3.

Producția de mere (t) din județul Cluj-Napoca

(Sursa: Insse.ro)

Tabelul 1.4.

Producția medie de mere (kg) pe un pom în județul Cluj-Napoca

(Sursa: Insse.ro)

CAPITOLUL 2

COMPLEXUL DE DĂUNĂTORI

COMPLEXUL DE DĂUNĂTORI DIN PLANTAȚIILE DE MĂR

(după Rogojanu Victor și Perju Teodosie, 1979, Ungureanu Tănasă Cornelia, 2006)

DĂUNĂTORI AI MĂRULUI

Sciaphobus squalidus GYLL., -Gărgărița mugurilor

Ord. Coleoptera – Fam. Curculionidae

Răspândire. Specie răspândită în Europa Centrală și Orientală. În România este întâlnită în Moldova, Banat, Transilvania și Lunca Dunării (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Descriere. Adultul (fig. 2.1) are corpul oval, bombat dorsal, de culoare neagră, acoperit cu solzo bruni cenușii sau cafenii roșcați , de 5-7 mm lungime. Antenele sunt roșcate de tip măciucate, cu măciuca neagră. Elitrele sunt ovale și mai late decât pronotul, prevăzute cu striuri longitudinale. Oul este oval alungit, albicios, puțin lucios, de circa 1,0 mm lungime. Larva este de culoare alb gălbuie, de 10-12 mm lungime, prevăzută cu peri rari și scurți (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Fig. 2.1.- Sciaphobus squalidus – adult

(Sursa: http://ukrbin.com)

Biologie și ecologie. Are o generație pe an sau o larvă în sol, la 20-70 cm iar la sfârșitul lunii martie începutul lunii aprilie, adulții părăsesc locurile în care au iernat și se îndreaptă spre coroana pomilor unde se vor hrănii cu mugurii, frunzele abia formate sau flori. După o perioadă de hrănire de 6-10 zile, are loc împerecherea și depunerea pontei. Depunerea ouălor de către femelă are loc pe partea inferioară a vârfului frunzelor, pe scoarța exfoliate sau pe ramuri, în grupuri de 20-40 de ouă. După perioada de incubație, de 15-17 zile are loc apariția larvelor care migrează în sol unde se hrănesc cu rădăcinile diferitelor plante ierboase. Dezvoltarea larvară are loc până în luna august, când se transformă în pupa, în sol la 30-50 cm. Adulții apar în cursul lunii septembrie și rămân în sol până în anul următor (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Plante atacate și daune. Este specie polifagă, adulții hrănindu-se cu mugurii vegetativi și floriferi de la diferite specii de pomi fructiferi (măr, prun, cais, nuc etc.) și arbuști ornamentali (tei, ulm) (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Dăunează gărgărițe de 6 mm lungime, corpul negru acoperit cu păr cenușiu, elitrele brune, antenele și picioarele brune-deschis. Rostrul de aceeași lungime cu lățimea, roșu-ruginiu la vîrf, antenele măciucate. Această specie roade și mugurii de la căpșuni (Rogojeanu, Perju, 1979).

Combatere. Se recomandă următoarele măsuri preventive: aplicarea pe tulpini a brîielor cu clei pentru reținerea gărgărițelor care se deplasează spre coroana pomilor; scuturarea ramurilor pe prelate, dimineața devreme, când gărgărițele sunt amorțite după care sunt distruse. Tratamentele chimice sunt aplicate la avertizare (la depunerea ouălor), folosind produse organofosforice (Sursa: https://www.researchgate.net/publication/316842013_Pomicultura_practica).

Aphis pomi De Geer – Păduchele verde al mărului

Ord. Homoptera – Fam. Aphididae

Răspândire. În România este întâlnit în toate regiunile pomicole, din zona de stepă până în regiunile montane (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Descriere. Virginogenele aptere au corpul piriform, de 1,5-2 mm lungime, de culoare verde sau verde-gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt galbene și mai scurte decât corpul. Picioarele sunt verzi, în afară de vârful femurelor, tibiilor și tarselor care sunt de culoare neagră. Corniculele sunt negre, iar coada este brună, reprezentând aproximativ ½ din lungimea corniculelor (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Virginogenele aripate au corpul de 2-2,5 mm lungime cu capul, antenele și toracele negre, abdomenul verde, picioarele gălbui, tarsele, corniculele și coada neagră. Antenele sunt mai scurte decât corpul. Articolul al 3-lea antenal este prevăzut cu 6-10 senzorii, iar al 4-lea cu 2-4 senzorii (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Larvele tinere au corpul turtit dorso-ventral, de culoare galbenă, cu benzile dorso-abdominale negre, ochii bombați, roșii. Larvele de vârsta a doua au extremitatea abdominală acoperită cu o secreție ceroasă filamentoasă. Oul este eliptic, de culoare verde la depunere, apoi devine negru-strălucitor (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Biologie și ecologie. Specie polifagă, monoecică, tot ciclul evolutiv are loc pe măr, iernează în stadiul de ou pe lăstarii relativi subțiri. Larvele apărute primăvara, migrează pe fața inferioară a frunzelor și pe noii lăstari, transformându-se în vârful lăstarilor noi, în femele fundatrix, care prin înmulțire partenogenetică dau naștere la 25-40 de larve. Larvele apărute după o perioadă de hrănire devin femele aptere și aripate, după care ciclul se repetă (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Plante atacate și daune. Adulții și larvele acestei specii atacă mărul, rareori se întâlnește pe scoruș păr și gutui. Puricele colonizează la început mugurii florali și foliari, apoi frunzele și fructele tinere. Organele atacate sunt acoperite cu dejecții zaharoase pe care se dezvoltă ciupercile din genul Capnodium (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Combatere. Prognoza apariției afidului se stabilește pe baza rezervei de ouă de rezistență, depuse pe ramurile și lăstarii pomilor, în zone depistate cu vetre de atac an de an. Avertizarea tratamentelor se face la depistarea ouălor de rezistență, când se aplică tratamente de iarnă (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Fig. 2.2 – Aphis pomi De Geer – adult

(Sursa: http://influentialpoints.com)

Fig. 2.3 – Aphis pomi De Geer

(Sursa: http://influentialpoints.com)

Melolontha melolontha L. – Cărăbușul de mai

Ord. Coleoptera – Fam. Scarabeidae

Răspândire. Specie polifagă, se întâlnește aproape în toată Europa, semnalată în toate zonele din România, mai ales în regiunile de antestepă, din apropierea pădurilor de stejar și de fag (Mitrea I., Stan C., 2011).

Descriere. Adultul are corpul de 23-31 mm lungime, femelele fiind mai mari (fig. 2.3), cu capul, pronotul și scutelul de culoare neagră. Antenele sunt lamelare și constituie un caracter de dimorfism sexual, femela prezintă șase lamele, pe când masculul are șapte lamele și sunt mai mari (fig. 2.3). Capul este negru, pe partea dorsală cu o pubeșcență lungă. Partea dorsală a toracelui este păroasă, iar a abdomenului glabră. Elitrele sunt castanii-roșcate, cu 4 carene longitudinale evidente și lucioase. Abdomenul este negru, pe părțile laterale cu câte șase pete albe. Oul este alb-gălbui. Larva este oligopodă de tip scarabeiform sau melolontoid (fig. 2.4), cu corpul curbat, arcuit (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Fig. 2.3 – Melolontha melolontha L – diferențierea între sexe

(Sursa: http://www.tecnisol-agricola.es)

Fig. 2.4 – Melolontha melolontha L – stadiu larvar

(Sursa: http://naturfoto-hecker.photoshelter.com)

Biologie și ecologie. Cărăbușul de mai prezintă o generație la 3 – 4 ani. Cărăbușul iernează în stadiul de larvă iar în ultimul an iernează ca adult, în sol. Zborul adulților prezintă mai multe etape: zborul de răspândire, zborul de hrănire, zborul de împerechere și zborul pentru căutarea locurilor de depunere a pontei. Ouăle sunt depuse în sol, la 10-25 cm adâncime, în grupe de câte 20-40. Sunt preferate terenurile ușoare, bogate în substanțe organice. O femelă depunde 90-120 de ouă. Incubația durează 3-6 săptămâni, larvele apar în iulie sau august (Oltean, 2004).

Plante atacate și daune. Specie dăunătoare atât în stadiul de adult cât și în cel de larvă. Adulții atacă frunzele și uneori florile și fructele în formare. La atacuri puternice frunzele sunt complet distruse, rămânând numai nervurile principale (Mitrea I., Stan C., 2011). Rădăcinile nu sunt roase, pe ele se află umflături și răni. Umflăturile de pe rădăcină sunt de mărime diferită, alături de ele se află și răni canceroase. Dăunează forma apteră de 2,5 mm lungime. Strivite, se scurge din ele un lichid roșu. Trăiesc în colonii, în regiune coletului, pe lăstarii din jurul pomului și pe rădăcini. Forma aripată are aceleași caractere, însă nu secretă ceară decât mai rar (Rogojeanu, Perju, 1979).

Combatere. Adulții se pot combate în faza de hrănire, prin scuturarea și adunarea gândacilor pe prelate, dimineața, după care se distrug prin diferite mijloace. Pe cale chimică cărăbușii se combat prin tratamente cu produse organofosorice sau carbamice, frecvent prin stropirea livezilor, viilor și marginile pădurilor. Pentru combaterea larvelor se recomandă efectuarea arăturilor dânci de toamnă și discuirea repetată a solului (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Aporia Crataegi L. – Nălbarul sau albinița

Ord. Lepidoptera – Fam. Pieridae

Răspândire. Specie palearctică, cunoscută peste tot în România, începând din stepă și până în zona bradului, în cele mai variate condiții de climă și relief, dar gradațiile sunt dezvoltate mai ales în ona pădurilor de stejar și de fag. Este un dăunător specific livezilor, atacuri puternice semnalate mai ales în livezile de prun, dar atacă și speciile forestiere și în special stejarul, alunul, măceșul și păducelul, produce defolieri parțiale sau totale (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Descriere. În stadiul de adult anvergura aripilor este de 40-60 mm. Aripile sunt de culoare albă cu nervuri negre la masculi și cafenii la femele. Corpul este negru, acoperit cu perișori de culoare deschisă, alungiți și lipiți de corp. Prezintă antene măciucate, cu ultimele articule la femelă și ultimul articul la mascul, de culoare albă. Oul are culoare galbenă-aurie, piriform-trunchiat. Larva este omidă adevărată, are capul, picioarele și segmentul anal de culoare neagră. Pupa este de culoare albă-murdar sau galbenă (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Biologie și ecologie. Este o specie monovoltină. Nălbarul iernează ca larvă de vârsta a III-a, în cuiburi de iernare. Larvele sunt mai active ziua, pe vreme liniștită și cu soare, iar noaptea sau pe timp răcoros se retrag în cuiburi. În primăvară, durata de hrănire durează 20-30 de zile. Pentru împupare larva se leagă de suport cu un cordon de mătase. Stadiul pupal durează două-trei săptămâni. După împerechere, femela depune ouăle pe partea superioară a frunzelor, în grupe a câte 30-150 bucăți. O femelă depune 200-250 ouă. Incubația durează aproximativ două săptămâni. Cuiburile atârnă de ramuri și pot fi identificate cu ușurință (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

A B

Fig. 2.5 – Aporia Crataegi – Nălbarul sau Albinița

A – adult; B – pupă

(Sursa: http://www.eurobutterflies.com)

Plante atacate și daune. Specia este un dăunător specific plantațiilor pomicole, având preferință pentru măr, păr și prun, dar atacă frecvent și speciile forestiere și în special stejarul, alunul și măcieșul. Larvele tinere rămân grupate și se hrănesc cu epiderma superioară și parenchimul frunzelor, nervurile rămân neatacate. Frunzele atacate de nălbar se ofilesc, se brunifică și se răsucesc în jurul nervurii principale. Atacul important îl produc larvele hibernante, care primăvara atacă mai întâi mugurii și apoi frunzele tinere, producând uneori defolieri totale (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Combatere. În perioada de repaus vegetativ se procedează la combaterea mecanică a dăunătorului, prin adunarea și arderea cuiburilor cu omizi hibernante. Primăvara se pot efectua tratamente chimice pentru combaterea larvelor cu insecticide din grupa piretroizilor, organofosforice sau inhibatori de chitină. Rezultate deosebite s-au obținut și prin aplicarea biopreparatelor: Turingin, Dipel și Bactospeine (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Euproctis Chrysorrhoea L. – Fluturele cu abdomenul auriu

Ord. Lepidoptera – Fam. Lymantriidae

Răspândire. Specie întâlnită în România pe tot cuprinsul țării, în livezi, în arboretele de cvercinee, carpen, paltin, tei, ulm, fag, plop din zona de silvostepă și stepă, de pe dealurile subcarpatice și izolat în Câmpia Română și Moldova, dar și în vestul Transilvaniei. În ultimii ani a fost semnalată pe circa 2,4 mii ha (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Descriere. Adultul este un fluture de culoare albă, uneori pe aripi cu câteva puncte negre, care prezintă dimorfism sexual. Masculul prezintă antene penate, aurii, cu anvergura aripilor de 26-32 mm. Corpul și picioarele sunt albe. Femela are anvergura aripilor de 30-40 mm, antene filiforme, cu abdomenul scurt și gros, de culoare albă în partea anterioară și brun-roșietic spre partea posterioară. Oul este sferic, ușor turtit la poli. Larva, omidă adevărată, la eclozare este neagră, apoi devine cenușie-neagră și cu corpul negru. Corpul este acoperit cu peri deși, lungi, galbeni sau bruni-gălbui și foarte urticanți. Pupa, brun-închisă până la negru, mată, pe suprefața corpului cu perișori (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Fig. 2.6 – Euproctis Chrysorrhoea L. – femelă

(Sursa: https://fr.wikipedia.org)

Fig. 2.7 – Euproctis Chrysorrhoea L. – larvă

(Sursa: https://commons.wikimedia.org)

Biologie și ecologie. Specia este o insectă monovoltină. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a III-a în cuiburi de iernare formate din frunze aglomerate cu fire mătăsoase, dispuse de obicei la vârful ramurilor. Primăvara, larvele de vârsta a treia, când temperatura medie zilnică este de 8-10⁰C, părăsesc cuiburile de iernare și încep să se hrănească cu mugurii și cu frunzele mici. Noaptea sau pe timp nefavorabil larvele se retrag în adăposturi. Zborul fluturilor are loc seara și noaptea. Ziua adulții stau imobili pe frunze și ramuri. După împerechere, femelele depun de obicei toate ouăle într-o grămadă, pe dosul frunzelor de stejar (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Plante atacate și daune. Specie polifagă, întâlnită atât în arborete cât și în livezi, în zona de silvostepă și stepă. Atacă în special pomii fructiferi, dar se întâlnește și pe stejar, carpen, paltin, tei, ulm, fag, plop și salcie. Atacul produs primăvara, este foarte periculos, larvele consumând inițial mugurii și apoi frunzele tinere pe care le rod, producând adesea defolieri totale. Pomii își reduc creșterile, fructificația este compromisă, iar după defolieri repetate sunt debilitați și atacați de insectele din categoria dăunătorilor secundari, în cele din urmă uscându-se. Defolierea este mai pronunțată la vârful coroanei (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Combatere. Depistarea atacului se face pentru larve în septembrie-aprilie, luând în considerație cuiburile cu larve hibernante, iar pentru adulți, în iunie-iulie, instalarea de capcane luminoase.combaterea chimică se realizează după ce larvele părăsesc cuiburile de iernare, tăierea și arderea cuiburilor cu omizi poate fi practicată pe arii mici cu infestări slabe, în locuri accesibile. Pentru combaterea chimică se utilizează pesticidele înscrise în Codex, sau recomandate de specialist, în linii mari sunt aceleași tratamente efectuate pentru așa numitele “omizi defoliatoare” (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Eriosoma lanigerum Hausm. – Păduchele lânos al mărului

Ord. Homoptera – Fam. Eriosomatidae

Origine. Păduclele lânos își are originea în America de Nord, de unde a fost introdus în Europa o dată cu materialul săditor. La noi în țară este întâlnit frecvent în livezile de măr din toate regiunile pomicole (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Descriere. Femela apteră are 1,9-2,1 mm lungime. Corpul este oviform, bombat, brun-închis, acoperit cu o secreție ceroasă abundentă, care formează un înveliș filamentos, alb. Antenele sunt formate din 5-6 articule, egale cu ¼ din lungimea corpului. Corniculele sunt reduse, prevăzute pe părțile laterale cu câte 10-15 peri. Femela aripată are 1,8-2,3 mm lungime. Corpul este oval-alungit, brun-închis. Aripile sunt mai lungi decît corpul. Articulul al III-lea antenal este prevăzut cu 16-20 de sensorii inelare (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Fig. 2.8 – Eriosoma Lanigerum Hausm. – femelă aripată

(Sursa: https://www.latvijasdaba.lv)

Biologie și ecologie. Prezintă un ciclu complet numai în țara de origine, având ca plantă-gazdă primară ulmul american, iar ca plantă-gazdă secundară mărul, deci este o specie dioecică. În Europa evoluția păduchelui lânos este incompletă și se dezvoltă numai pe măr, rar pe păr sau pe gutui. Înmulțirea păduchelui se face tot timpul anului numai pe cale partenogenetică vivipară; chiar dacă apar și formule sexuate și depun ouă pe măr, larvele de fundatrix care iau naștere în primăvară mor înainte de a se reproduce. Prolificitatea păduchelui lânos este destul de mare, o femelă putând depune 55-130 de larve, care în decurs de 10-15 zile devin adulte și dau naștere la alte generații. În timpul verii, printre formele aptere apar și forme aripate, la început într-un număr mic, apoi în masă, infestând plantațiile de măr. Spre toamnă o serie de indivizi coboară pe rădăcini și dau naștere la forme radicicole. Păduchele lânos iernează ca forme hipogee și ca larve pe părțile aeriene ale pomilor, din care, în timpul iernii, rămân numai larvele de vârsta I și a II-a, restul pier. Într-un an păduchele lânos poate avea 8-12 generații (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Plante atacate și mod de dăunare. Păduchele colonizează tulpinile, ramurile, lăstarii și rădăcinile de măr, înțepând și sugând seva din țesuturi (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Locurile vătămate se decojesc, pomul se usucă. Dăunează păduchi apteri de culoare verde-deschisă sau brunie, corpul acoperit cu ceară albăstruie. Pe tulpină sau pe ramuri se află ridicături circulare și convexe, acoperite cu o carapace de culoare și formă diferită (Rogojeanu, Perju, 1979).

Fig. 2.9 – Eriosoma lanigerum Hausm.

(Sursa: https://degradina.com)

Combatere. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară este o metodă foate importantă; folosirea de material săditor sănătos; tăierea și arderea lăstarilor atacți și cultivarea soiurilor rezistente la atac.

Un rol important în limitarea înmulțirii excesive a păduchelui lânos îl are viespea Aphelinus mali (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Fig. 2.10 – Eriosoma lanigerum Hausm. – mod de dăunare

(Sursa: http://www.daunatori.info)

Tetranychus urticae Koch. – Acarianul roșu comun

Ord. Acari – Fam. Tetranychidae

Răspândire. Este răspândit în toate continentele. În țara noastră este frecvent în Moldova, Muntenia și Dobrogea (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Descriere. Femela are 0,36-0,53 mm lungime, corpul este ellipsoidal de culoare variabilă, de la galben-închis până la roz-închis. Masculul are 0,22-0,35 mm lungim, corpul este piriform, mai deschis la culoare. Oul este sferic, la depunere de culoare gălbuie, apoi roz. Larva are corpul de formă elipsoidală, de culoare galben-palid sau verde-gălbui, cu ochii roșii. Lungimea corpului este de 0,15-0,19 mm (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Fig. 2.11 – Tetranychus urticae Koch. – adult

(Sursa: https://degradina.com)

Biologie și ecologie. Dăunătorul prezintă 6-10 generații pe an. Iernează în stadiul de adult, mai ales ca femelă, masculii fiind, în general, rari, sub scoarța uscată a butucilor și coardelor de viță, pe sub frunzele sau buruienile uscate din camp. Femelele hibernante apar primavera devreme, în unii ani începând din luna aprilie, odată cu pornirea vegetației. La început, femelele migrează pe diferite plante spontane iar apoi trec pe vița de vie sau alte plante cultivate. Înmulțirea se face pe cale sexuată și partenogenetică. Femelele depun ouăle într-un păienjeniș din fire mătăsoase, obișnuit pe parte inferioară a frunzelor, mai ales de-a lungul nervurilor. O femelă poate depune până la 117 ouă, de obicei câte 1-12 ouă pe zi. Încubația variază între 4 și 18 zile, în funcție de condițiile climatice. Astfel, la temperaturi de 14-15⁰C, incubția durează 16-18 zile, iar la 24-28⁰C 4-5 zile. Evoluția unei generații are loc în 15-28 zile (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Plante atacate și mod de dăunare. Acarianul roșu este un dăunător polifag. Acesta atacă plantele cultivate și spontane din familiile botanice: Cucurbitaceae, Vitaceae etc. Adulții și larvele colonizează partea inferioară a frunzelor; în urma înțepăturii și sugerii sucului celular din acestea, celulele țesutului se degradează și se golesc de conținut, iar în interior pătrunde aer. Frunzele atacate prezintă pete caracteristice, de culoare cenușie-lucioasă sau roșietică și sunt ușor curbate (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Combatere. În cazul cazul unor atacuri puternice se impun aplicarea tratamentelor fitosanitare. Primul tratament se execută primăvara, împotriva femelelor hibernante, înainte de depunerea ouălor. Pentru stropit se va folosi unu din acaricidele recomandate de specialiștii în protecția plantelor. În perioada de vegetatie se vor executa tratamente numai la depășirea valorilor pragului economic de dăunare, cu unul din acaricide (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Cydia pomonella L. – Viermele merelor

Ord. Lepidoptera – Fam. Tortricidae

Răspândire. Este present în toate continentele, iar la noi în țară se întâlnește în toate bazinele pomicole (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Descriere. Fluturii au 15-22 mm în anvergură. Aripile anterioare sunt argi, subrectangulare, cenușii-deschise, cu numeroase linii transversal mai închise, fine, sinuoase. În zona tornusului prezintă o pată brună, înconjurată de două linii galbene cu luciu de bronz. Aripile posterioare sunt brune-arămii cu reflexe aurii. Oul are 0,08-1,0 mm în diametru, este subcircular, puțin bombat, alb-opaleșcent. La completa dezvoltare, larva are 18-20 mm lungime. Corpul este de culoare roz-deschis, cu capul și placa toracică brune. Pupa are 9-10 mm lungime și este galbenă-brună sau brună-închisă (C. Filipescu, T. Georgescu, 1997).

Fig. 2.12 – Cydia pomonella L.

(Sursa: http://idtools.org)

Biologie și ecologie. Viermele merelor prezintă 2 generații pe an și acesta iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa dezvoltare, într-un cocon mătăsos, aflat sub scoarța trunchiului și în crăpăturile acestuia. În primăvară, prin luna mai, larvele se transformă în pupe. Zborul fluturilor se înregistrează când temperatura aerului depășește 15⁰C. Copulația are loc în prima jumătate a lunii mai. Prima generație, de primăvară, se dezvoltă din a doua jumătate a lunii mai. Ouăle sunt depuse izolat pe frunze, fructe și lăstari, când fructele au mărimea unei alune. O femelă poate depune până la 50 – 150 ouă. Incubția durează 8-15 zile. Larvele, noi apărute pătrund în fructe. Dezvoltarea stadiului larvar durează între 20-30 zile. La completa dezvoltare larvele părăsesc fructele, migrează pe tulpini și sub ritidomul acesteia, își formează câte un cocon mătăsos și se transformă în pupe. Stadiul pupal durează 5-10 zile, după care zboară fluturii din prima generație. Cea de a doua generație, de toamnă, se dezvoltă din a doua jumătate a lunii iulie și până în septembrie. Ouăle sunt depuse pe fructe. Incubația durează 5-12 zile. Larvele apărute pătrund în fructe și evoluează timp de 20-25 zile, după care se retrag în diapauză (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Fig. 2.13 – Cydia pomonella L. – dăunare

(Sursa: http://www.botanistii.ro)

Combatere. Instalarea capcanelor cu feromon specific – AtraPom, pentru determinarea nivelului populației sau pentru combaterea directă prin captarea în masă a masculilor; în primul caz, pentru avertizare, se instalează 3 capcane/ha, iar pentru combatere până la 40 capcane/ha, avertizarea tratamentelor chimice se face la înregistrarea a 3-4 fluturi/capcană/săptămână. O combatere mai eficace se realizează prin instalarea de evaporizatoare, care realizează o atmosferă atractantă mai eficace și ușor de aplicat (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Epicometis hirta PODA., – Gândacul păros

Ord. Coleoptera – Fam. Rutelidae

Răspândire. Specie răspândită în Europa, America de Nord, Asia, Orientul Mijlociu. În România este întâlnită frecvent în zonele de stepă și silvostepă (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Descriere. Adultul ae corpul oval, de 8-10 mm lungime, de culoare neagră mată, acoperit cu peri albi-gălbui care dau un aspect păros.

Fig. 2.14 – Epicometis hirta PODA.

(Sursa: http://brainmanpictures.piwigo.com)

Elitrele sunt prevăzute cu pete albe în număr de 6-8, uneori ele lipsesc. Larva este de culoare cenușie cu corpul acoperit de peri gălbui, de 13-16 mm lungime (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Biologie și ecologie. Specie cu o singură denerație pe an, și iernează ca adult în sol. În primăvară, adulții devin activi în luna aprilie și zboară pe florile diferitelor plante spontane, unde se dezvoltă până în iulie, având un zbor maxim la sfârșitul lunii mai. Femela după împerechere depune ponta în stratul superficial al solului. Larvele apărute au o dezvoltare eșalonată, din iunie până în septembrie. Transformarea în pupă începe de la sfârșitul lunii iulie sau prima jumătate a lunii august, când încep să-și confecționeze câte o căsuță pupală în interiorul cărora se împupează. Noii adulți apar la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, care rămân să hiberneze până în primăvara următoare (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Plante atacte și daune. Specie polifagă și dăunătoare în stadiul de adult, provocând în unii ani pagube mari la pomii fructiferi. Primăvara devreme, adulții se hrănesc cu florile diferitelor plante spontane (rapiță, muștar etc.) sau ale unor arbori cu înflorire timpurie (salcie, corn etc.). Odată cu înflorirea pomilor fructiferi, se concentrează pe florile acestora, distrugând organele interne sau chiar sepalele (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Combatere. Adunarea insectelor prin scuturarea pomilor, în orele matinale, când insectele sunt amorțite. De asemenea, se poate cultiva în apropierea livezilor, plante capcană, pe care se concentrează adulții, după care sunt distruși cu substanțe chimice. La invazii puternice, se aplică tratamente chimice, la avertizare, utilizând produse selective, recomandate de specialiștii în protecția plantelor (M. Tălmaciu, N. Tălmaciu, 2011).

Fig. 2.15 – Epicometis hirta PODA.

(Sursa: http://www.meloidae.com)

Malacosoma neustria L. – Inelarul

Ord. Lepidoptera – Fam. Lasiocampidae

Răspândire. Specia holarctică, semnalată în România mai ales în păduri și plantațiile pomicole din apropierea acestora. Este întâlnită frecvent în Câmpia Română și Câmpia de Vest a Transilvaniei. În multe situații atacurile sunt asociate cu cele de Lymantri dispar, Tortrix viridana și cu specii de Geometridae (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Descriere. Adultul are aripile scurte și rotunjite, cu anvergura aripilor la mascul, de 20-30 mm,iar la femelă de 30-40 mm (figura 2.16). Aripile anterioare sunt de culoare galben-roșcată sau brun-cărămizie, cu 2 dungi transversale, slab ondulate, mai închise la culoare, iar cele posterioare mai deschise la culoare și fără dungi. Femela prezintă antene filiforme și abdomenul mai mare li mai bombat decât al masculului. Masculul este mai deschis la culoare, iar antenele sunt dublu-pectinate și abdomenul mai zvelt. Oul este de 1-1,2 mm, cilindric, cenușiu-albicios. Larva, omidă adevărată, în prima vârstă este de culoare neagră, după prima năpârlire primește o culoare cenușiu-albăstruie, iar după a doua năpârlire capul devine albăstrui cu două pete negre mari (figura 2.17.). Larva năpârlește de 4-5 ori și atinge lungimea de 45-60 mm. Pupa este de tip obtecta, de culoare brună-albăstruie și acoperită cu o pulbere albă. Pupa este adăpostită într-un cocon lunguieț, de culoare albă (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Fig. 2.16. – Malacosoma neustria L – diferențierea sexelor

(Sursa: https://en.wikipedia.org)

Fig. 2.17. – Malacosoma neustria L – omidă

(Sursa: https://www.ukmoths.org.uk)

Biologie și ecologie. Inelarul este o specie monovoltină. Dăunătorul iernează în stadiul de ou, în ponte inelare pe ramurile subțiri (figura 2.18.). Eclozarea are loc primăvara, prin lunile aprilie-mai, atunci când temperatura medie zilnică trece de 11⁰C. Larvele tinere stau la început împreună în cuiburi de hrănire caracteristice, confecționate din fire mătăsoase, situate mai ales la bifurcarea ramurilor. Dezvoltarea larvelor durează 40-50 de zile. În acest interval larva poate consuma până la 20 de frunze. Împuparea are loc la începutul lunii iunie, într-un cocon situat între frunze sau în crăpăturile scoarței, pe trunchi. Stadiul de pupă durează 10-15 zile. Zborul adulților are loc în iunie-iulie, în timpul serii. Adulții, mai ales masculii, sunt atrași de sursele luminoase. Femela depune în medie 300-400 ouă, câte 50-200 într-o pontă. Perioada ovipozitară este de circa 8 zile (Sursa: https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Fig. 2.18. – Malacosoma neustria L – pontă

(Sursa: http://www.lepiforum.de)

Plante atacate și daune. Larvele atacă frecvent în livezile din preajma pădurilor, la măr, prun, alte specii de pomi fructiferi și o serie de speciiforestiere sau arbori și arbuști ornamentali. La apariție omizile se hrănesc cu muguri și flori, apoi atacă frunzele, pe care uneori le rod complet. La început, omizile tinere rod mugurii și scheletuiesc frunzele, iar mai târziu cele mature le rod în totalitate. În zonele cu atacuri puternice unde sunt defolieri 2-3 ani la rând, larvele distrug parțial și a doua înfrunzire (Sursa:https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – 04.04.2018).

Combatere. Depistarea atacului se face în toate stadiile de dezvoltare. Din august până în aprilie, identificarea atacului se face după pontelor inelare, pentru prognoză, se determină densitatea populației exprimată prin numărul de ouă/arbore. Tăierea și adunarea lăstarilor cu “ponte inelare”, cuiburilor de larve neonate sau în primele stadia, sunt intrate în practica curentă. Tratamentele se aplică la avertizare, atunci când specialiștii consideră că numărul cuiburilor va afecta habitatul sau producția, utilizându-se pesticide recomandate de specialiștii în protecția plantelor sau care se găsesc în Codex, la dozele menționate (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Cossus cossus L. – Sfredelitorul tulpinilor sau răchitarul

Ord. Lepidoptera – Fam. Cossidae

Răspândire. Specie holarctică, la noi în țară este întâlnită atât în zona de câmpie, cât și în zona de munte, în toate zonele silvice și pomicole. Este o specie polifagă care preferă plopii, sălciile, dar și pomii fructiferi sau copaci existenți sub forma exemplarelor izolate, luminate și însoritendin plantațiile rare. Dăunătorul preferă arborii debilitați dar atacă și arborii sănătoși, iar atacul se localizează de obicei la baza tulpinilor (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Descriere. Fluturi mari, cu capul mic și trompă scurtă, cu antenele masculului pectinate iar cele ale femelei serate. Sfredelitorul tulpinilor are corpul greoi, acoperit cu o secreție cenușie-albicioasă. Toracele este bine dezvoltat și acoperit cu numeroși perișori de culoare brună-cenușie. Abdomenul este catifelat, voluminos și de aceeași culoare ca și toracele, cu niște benzi transversale cenușii-albicioase și depășește lungimea aripilor posterioare, fiind acoperit cu peri și solzi. Adultul este un fluture mare până la 120 mm și o anvergură a aripilor în medie de 70-90 mm lungime. Aripile anterioare sunt de culoare brună-cenușie, parcurse de linii sinuoase având toate nuanțele de la brun la gri (figura 2.20.). aripile posterioare sunt mai mici și mai deschise la culoare. Antenele sunt scurte, cu picioarele deschise la culoare, acoperite cu numeroși peri (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Fig. 2.19. – Cossus cossus L. – fluture

(Sursa: https://commons.wikimedia.org)

Fig. 2.20. – Cossus cossus L. – anvergura aripilor

(Sursa: https://inpn.mnhn.fr)

Ouăle sunt ovale-eliptice, de 1,7 mm, de culoare roșie-brună, cu dungi închise la culoare și carene longitudinale. Sunt foarte rezistente la strivire (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Larva este nudă, cu coprul puțin aplatizat, având capul mare, negru și turtit, prevăzut cu mandibule puternice iar picioarele abdominale false sunt prevăzute cu un inel de țepi și cârlige. Larvele tinere sunt de culoare roșie-roz, iar mai târziu abdomenul și părțile laterale devin roz, în timp ce partea dorsală devine brun închisă (figura 2.21.). Pupa are 40-50 mm lungime și o lățime de aproximativ 16 mm și este de culoare roșie-cărămizie până spre brună, în zona anterioară prezintă o excrescență scurtă și lată. Pupa are un miros caracteristic ca și omida (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Fig. 2.21. – Cossus cossus L. – larvă

(Sursa: http://www.naturephoto-cz.com)

Biologie și ecologie. Prezintă o generație la doi ani, în prima iarnă, hibernează în galerii săpate în scoarță, de larvele neonate, iar în cea de a doua iarnă, hibernează ca larvă complet dezvoltată, în galerii săpate în lemn. În primăvara celui de al treilea an, larva complet dezvoltată, roade un orificiu în scoarță și în apropierea lui își confecționează un cocon din rumeguș în care se transformă în pupă. Adulții apar după 4-6 săptămâni, și sunt activi noaptea, zborul începând la apusul soarelui. Zborul fluturilor are loc în cursul lunilor iunie și iulie putându-se prelungi până în luna august (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Plante atacate și daune. Specia este polifagă, dăunătorul se dezvoltă pe numeroși arbori cu frunze căzătoare. Atacul are loc la nivelul tulpinii și a ramurilor mai groase. Dăunarea este produsă de larve, care rod inițial, între scoarță și lemn, apoi în lemn. Atacul se recunoaște după prezența galeriilor și după rumegușul cu excremente adunate la baza trunchiurilor (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Galeria și orificiul de intrare sunt rotunde, galeria merge prin scoață și lemn, are miros de oțet. Dăunează omizi polifage de 5 cm lungime, culoare galbenă cu negi negri și păr pe ei. Această specie dăunează oczional coacăzul negru și vița de vie (Rogojeanu, Perju, 1979).

Combatere. Depistarea atacului, se face prin observarea zborului fluturilor și după rumegușul glomerulat, cu miros de oțet, aflat la baza trunchiurilor sau ramurilor copacilor atacați de dăunător. Combaterea acestui dăunător se face prin ungerea tulpinilor în timpul zborului fluturilor cu un amestec de lut și var stins, pentru a împiedica depunerea ouălor (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Zeuzera pyrina L. – Sfredelitorul ramurilor

Ord. Lepidoptera – Fam. Cossidae

Răspândire. Este o specie holarctică, semnalată în Europa, nordul Africii, Asia mică și America de Nord. În România se întâlnește pe foioase, dar și în livezile de pomi fructiferi. Este întâlnită atât în zona de câmpie, cât și în zona de munte (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Descriere. Adultul este un fluture cu anvergura aripilor, la femelă, de 50-65 mm, iar la mascul, de 35-50 mm. Aripile anterioare sunt mai lungi decât cele posterioare, au o culoare albă și prezintă numeroase pete de culoare albastru-închis, repartizate neuniform (figura 2.22.) (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Fig. 2.22. – Zeuzera pyrina L. – adult

(Sursa: https://www.biolib.cz)

Toracele are pe partea dorsală șase pete mici albastre-închis, dispuse pe două rânduri longitudinale, iar pe segmentele abdominale sunt benzi transversale de aceeași culoare ca și petele de pe aripi. Oul este alungit, eliptic, în jur de 1 mm lungime, cu suprafață netedă și lipicioasă și are culoarea galben-roșietic. Larva tânără este de culoare roz, apoi devine galbenă pătată și poate avea până la 60 mm lungime, iar capul și placa devine toracică sunt negre (figura 2.23.). Pupa este de culoare brună-deschis, are o lungime de 40 mm, este puțin curbată și adăpostită într-un cocon format dintr-o țesătură de mătase (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Fig. 2.23. – Zuezera pyrina L. – larvă

(Sursa: http://www.antalyahasereilaclama.org)

Biologie și ecologie. În regiunile noastre are un ciclu de doi ani, iar larva iernează de două ori. În a treia primăvară, după o perioadă de hrănire de circa două luni, larvele coboară către orificiul de ieșire din galerie, unde de regulă în lunile mai-iunie are loc împuparea. Stadiul de pupă durează 15-20 zile. Zborul fluturilor începe la sfârșitul lunii iulie și continuă până în august. Fluturii zboară puțin și stau de obicei mai mult pe tulpini. Longevitatea adulților este de 8-10 zile (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Plante atacate și daune. Acest dăunător atacă frecvent frasinul, liliacul, paltinul, teiul, castanul, dar și o serie de pomi fructiferi, mai ales mărul, părul etc. Omizile din primele vârste rod pețiolul frunzelor și lăstarii tineri, iar larvele mature sapă galerii în lemn, în ramurile mai subțiri din zona centrală. Galeriile larvare sunt de obicei ascendente, ovale în secțiune transversală și ocupă centrul ramurilor sau al lujerilor. Galeriile comunică cu exteriorul printr-un orificiu de evacuare a excrementelor. Din galerii sunt eliminate la suprafața ramurii atacate, rumeguș, excremente și un lichid vâscos, iar în dreptul orificiului se adună rumeguș. Ramurile atacate se usucă de la locul de roadere spre vârf (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Combatere. Dacă atacul și pagubele sunt descoperite devreme, partea vegetală atinsă se taie și se arde. Dacă atacul este foarte avansat nici o combatere chimică nu este recomandată. În cazuri speciale se pot injecta pesticide în galeriile săpate de larve, sau se aplică tratamente de combatere, împotriva adulților, cu avizul specialiștilor (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Tortrix viridana L. – Răsucitorul frunzelor destejar sau molia verde a stejarului.

Ord. Lepidoptera – Fam. Tortricidae

Răspândire. Specie prezentă în Europa, iar la noiîn țară este cunoscută în pădurile de stejar din sudul și sud-estul țării, dar și în livezile de pomi fructiferi, fiind cea mai cunoscută specie de lepidopter defoliator din arealul stejarului. Specia atacă mai ales arboretele de cvercinee din dealurile subcarpatice ale Munteniei și Olteniei, din Cîmpia Română și cele din dealurile li Podișul Moldovei (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Descriere. Fluturii prezintă anvergura aripilor de 18-25 mm lungime, cu aripile anterioare de culoare verde deschis, iar cele posterioare cenușii (figura 2.24.). Toracele este de culoare verde, iar abdomenul verde-cenușiu. Oul este mic, rotund, turtit dorso-ventral, la depunere fiind galben-deschis, apoi devine galben-cenușiu spre brun, cu diametrul de 0,7-0,8 mm. Ouăle sunt depuse de obicei câte două, parțial suprapuse și acoperite cu o secreție cenușie, care se întărește în contact cu aerul, formând o peliculă protectoare, greu evidențiată pe scoarță. Larva, omidă adevărată, este de culoare verde-cenușie, cu capul negru, pe corp cu negi mici și negri, prevăzuți cu peri rari și subțiri, iar dorsal pe protorace prezintă două pete negre mari (figura 2.25.). Pupa este neagră sau brun-deschis, protejată într-un cocon albicios, cu vârful abdomenului teșit (Oltean I., Bunescu H., 2011).

A B

Fig. 2.24. – Tortrix viridana L. – fluture

A – Femelă B – Mascul

(Sursa: http://idtools.org)

Fig. 2.25. Tortrix viridana L. – larvă

(Sursa: http://idtools.org)

Biologie și ecologie. Prezintă o generație pe an și iernează ca ou în crăpăturile scoarței. Temperaturile scăzute din timpul iernii, dar și cele ridicate din timpul verii, mai ales într-o perioadă secetoasă, distrug o mare parte din ouăle depuse. În luna aprilie apar larvele, care rod la început mugurii, pătrunzând în ei, apoi rod frunzele, pe care înainte de a le roade, după ce au atins vârsta a treia, le răsucesc și le înfășoară cu fire de mătase.larva de ultima vârstă este foarte vioaie, se deplasează foarte repede, iar când este deranjată se svârcolește și cade pe pământ, de unde apoi se urcă din nou în coroană.dezvoltarea larvelor durează până la 25 de zile. Adulții, în timpul repausului, stau pe partea superioară a frunzelor și seara se retrag tot pe fața superioară a frunzelor. Majoritatea ouălor sunt depuse în partea superioară a coroanei (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Plante atacate și daune. Molia verde a stejarului atacă toate speciile de Quercus, la care determină defolieri puternice. Atacul este localizat de obicei în treimea superioară a coroanei arborilor. Defolierile au loc de sus în jos, fiind afectați, în special, arborii tineri și cei de vârstă mijlocie (Oltean I., Bunescu H., 2011).

Fig. 2.26. – Tortrix viridana L. – dăunare

(Sursa: http://idtools.org)

Combatere. Prevenirea înmulțirii acestei specii se face prin păstrarea unor masive cât mai închise în care proporția de arbori și arbuști mai puțin atacați să fie de 50-60%, interzicerea pășunatului, evitarea stagnării apelor și protejarea entomofaunei utile. Identificarea atacului dăunătorului are loc în toate stadiile de dezvoltare ale dăunătorului, dar în practică se iau în considerație omizile și crisalidele găsite în frunzele răsucite (Oltean I., Bunescu H., 2011).

CAPITOLUL 3

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND ANTHONOMUS POMORUM (L.)

ISTORIC

Gărgărița florilor de măr este răspândită în toată Europa, în Marea Britanie, în Africa de Nord, dar activitatea sa este evidentă mai ales în zona mijlocie a continentului european (GEORGESCU, 2006).

În țara noastră, în funcție de condițiile climatice, se disting 3 zone de răspândire a gărgăriței florilor de măr:

Zona de răspândire maximă, cu atac puterniccuprinsă între izotermele 10,6 – 11,6⁰C, caracterizată prin umiditate ridicată și cu precipitații de 600 – 800 mm anual, ce corespunde pădurilor de stejar și fag, în care mărul deține locul principal între speciile pommicole;

Zona de răspândire medie, cu atac slab, cuprinsă între izotermele de 10,4 – 10,6⁰C;

Zona în care dăunătorul este puțin răspândit sau lipsește complet, cuprinsă la izotermele până la 10,4⁰C, cu precipitații foarte reduse, iar umiditatea relativă scăzută (GEORGESCU, 2006).

Gărgărița bobocilor de măr, Anthonomus pomorum (L.) este unul dintre cei mai importanți dăunători ai livezilor românești de mere, iar controlul său constituie o preocupare majoră pentru specialiștii în domeniul protecției plantelor. Avertismentul privind tratamentul se bazează pe criterii biologice, ecologice și fenologice. Toate cele trei criterii trebuie să fie cunoscute pentru fiecare zonă geografică. În partea de vest a României, în special, investigațiile privind criteriile de avertizare a tratamentelor sunt rare sau absente. În partea de vest a României, condițiile de dezvoltare a dăunătorilor pentru controlul său eficient nu sunt bine cunoscute. (COSOVEANU, 2009; PĂLĂGEȘIU, 2002).

Gîrgîrița bobocilor de măr, Anthonomus pomorum (L.) (Ord. Coleoptera; Fam. Curculionidae) apare în livezile de măr și păr în regiunea Palearcticului de vest (MILES, 1923; SPEYER, 1939; ZEROVA și colab., 1991). Această specie iernează ca adult sub coaja de pomi fructiferi, în frunzele căzute pe pământ sau în alte adăposturi în imediata vecinătate a livezilor (TROITZKY, 1928; TOEPFER și colab., 2000). Gărgărița bobocilor de măr a fost un dăunător minor pentru mulți ani datorită utilizării după înflorire a compușilor cu spectru larg (în principal organofosforic) împotriva altor dăunători. Folosirea unor metode mai selective de control în programele integrate de gestionare a dăunătorilor (IPM) îi permite să atingă mai des statutul de dăunător (GRUYS, 1982; BLOMMERS, 1994).

În țara noastră, insecta a fost descrisă sau prezentată în unele cărți de specialitate de către: PANIN (1951), PAULIAN și colab. (1959), IONESCU (1962), SĂVESCU (1960), MANOLACHE și BOGULEANU (1967), MANOLACHE și colab. (1969), SĂVESCU și colab. (1969), ȘUTA și colab. (1974), SĂVESCU și RAFAILĂ (1978), PAȘOL și colab. (1991), PĂLĂGEȘIU (1993), FILIPESCU și colab. (1993), PERJU (1995) (2004), GHIZDAVU și colab. (1997), PĂLĂGEȘIU și colab. (2000), PETANEC (2000), ROȘCA (2000)(2001), PĂLĂGEȘIU (2002), TĂLMACIU (2005).

Dintre autorii străini de articola bazate pe studiul gărgăriței bobocilor de măr îi amintim: BONNEMAISON (1946), DICKER (1946), BALACHOWSKY (1963), ALFORD (1992).

Gărgărița bobocilor de măr este răspândită în întreaga Europă, în Marea Britanie chiar și în Africa de Nord, dar activitatea sa este evidentă mai ales în zona mijlocie a continentului european.

ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ

Cu datele obținute în urma consultării literaturii de specialitate, s-a întocmit următoarea încadrare sistematică a speciei ANTHONOMUS POMORUM (L.)

Tabel 3.1

Încadrarea sistematică a speciei Anthonomus pomorum (L.)

(Sursa: https://www.invasive.org/browse/subinfo.cfm?sub=9376)

MORFOLOGIA SPECIEI ANTHONOMUS POMORUM (L.)

Adultul are corpul oval, de culoare brună – cenușie, iar pe partea dorsală prezintă perișorii care formează pete cu un colorit castaniu – roșcat (TEODORESCU, ROMAN, SUMEDREA, 2003).

Gărgărița are 5-6 mm în lungime, masculii fiind în general mai mici. Capul este negru, cu ochii mari, convecși (PAȘOL și colab., 1991).

Figura 3.1. Anthonomus pomorum (L.) – adult

(Sursa: https://inpn.mnhn.fr/espece/cd_nom/15745?lg=en)

Pronotul este mai larg decât lung, îngustat anterior și prezintă median o dungă longitudinală formată din perișori albi (PAȘOL, 2007).

Antenele și picioarele sunt brun – roșcate (GEORGESCU, 2006).

Scutelul cu o pubeșcență albă (PAȘOL, 2007).

Capul este prelugit sub formă de rostru. La partea anterioară a rostrului (în vârful lui) se află piesele bucale, iar în mijlocul lui se gpăsesc inserate antenele care sunt genunchiate (GEORGESCU, 2006).

Figura 3.2. Anthonomus pomorum (L.) – rostru

(Sursa: https://www.botanistii.ro/blog/gargarita-florilor-de-mar-anthonomus-pomorum/)

Elitrele sunt mai lățite posterior, unde se disting două benzi albicioase care formează un desen în formă de “V” cu deschiderea spre cap, limitate de o parte și de alta cu o bandă mai închisă (TEODORESCU, ROMAN, SUMEDREA, 2003).

La picioare, femurele sunt prevăzute cu câte un pinten puternic (GEORGESCU, 2006).

În general, femela are abdomenul mai larg și mai bombat, elitrele sunt mai dezvoltate în partea anterioară, cu marginea humerală mai bine reliefată, cu rostrul mai lung (GEORGESCU, 2006).

Oul are 0,07 mm în lungime; este eliptic, alb-lucios (PAȘOL și colab., 1991).

Larva este apodă, de culoare albă imediat după eclozare și gălbuie la completa dezvoltare. Corpul este ușor arcuat și pe partea dorsală se disting 8 șiruri longitudinale de perișori (GEORGESCU, 2006).

Figura 3.3. Anthonomus pomorum (L.) – larvă

(Sursa: https://www.naturamediterraneo.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=111206)

Lungimea larvei mature este de 5-8 mm (GEORGESCU, 2006).

Larva prezintă 3 vârste de dezvoltare, iar Richard (după BALACHOWSKY, 1963), diferențiază vârstele de dezvoltare după șățimea capsulei cefalice, care trece de la 0,23 mm, la 0,29 mm și respectiv 0,49 mm (GEORGESCU, 2006).

Pupa are 4 – 6 mm lungime și este de culoare albă-gălbuie. Pupa se găsește în mijlocul butonului autonomat, fiind înconjurată de excremente și resturi vegetale (GEORGESCU, 2006).

Figura 3.4. Anthonomus pomorum (L.) – pupă

(Sursă proprie)

În urma cercetărilor efectuate de către DUAN, DORN, WEBER, HIRS, 1999, s-a constatat un nou caracter de fierențiere a adulților gărgăriței bobocilor de măr. Examinările microcopice a adultului gărgăriței bobocilor de măr dezvăluie diferențe între sexe la nivelul ultimelor două tergite abdomnale (7 și 8). Ultimele două tergite abdominale la masculi sunt în mod clar divizate de o sutură, întrucât această diviziune nu este vizibilă la femele, la care aceste două tergite formează o placă triunghiulară. În plus, ultima tergită abdominală (8) a masculului este acoperită de perișori denși și este în jur de o treime ca mărime din ultima placă abdominală a femelelor. Aceste diferențe permit diferențierea sexelor la adulții gărgărițelor bobocilor de măr cu mare precizie.

BIOLOGIE – ECOLOGIE

Gărgărița florilor de măr are o singură generație pe an. Gărgărița iernează în stadiul de adult în crăpăturile scoarței pomilor fructiferi, pe sub frunzele căzute sau uneori și în sol la baza copacilor (GEORGESCU, 2006).

La sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, când temperatura medie a aerului ajunge la 5 – 6⁰C, de obicei cu 8-10 zile înainte de umflarea mugurilor florali la măr, adulții părăsesc locurile de hibernare și încep hrănirea. În primele zile ei se hrănesc pe pomii pe care au iernat sau pe cei învecinați, deplasându-se în mers de la un pom la altul. Odată cu urcarea temperaturii peste 10⁰C gărgărițele împânzesc întreaga livadă prin zbor. După 10-12 zile de hrănire suplimentară, în vederea maturării glandelor sexuale,când se desfac primii muguri florali, începe împerecherea și apoi ponta (PAȘOL și colab., 1991).

După ce a avut loc hrănirea, de calitatea și cantitatea căreia depinde dezvoltarea organelor reproducătoare, are loc copulația. Acuplarea se realizează numai pe timp călduros (temperaturi de peste 15⁰C), insectele rămânând în cuplu mai multe ore (uneori până la 6 – 8 ore – după BALACHOWSKY, 1963).

Ouăle sunt depuse în bobocii florali, în mici cavități săpate de femele cu ajutorul rostrului. În fiecare cavitate femela depune câte un singur ou, pe care îl astupă apoi cu o substanță cleioasă, care se întărește în contact cu aerul. O femelă depune în timpul perioadei ovipozitare, care durează 10-15 zile, până la 100 de ouă. Într-o infloreșcență pot fi depuse 1-8 ouă, iar într-un mugure numai unul (PAȘOL, 2007).

Depunerea ouălor începe la câteva zile de la fecundarea femeli și se poate prelungii câteva săptămâni. Durata de depunere a ouălor depinde de condițiile climatice care reglează activitatea insectei, de faza devegetație a pomilor și de starea fiziologică a femelelor (condiții de hibernare, alimentație, etc.) (GEORGESCU, 2006).

Depunerea oului se face astfel: femela alege un boboc floral pe care îl perforează cu rostrul până ajunge în interiorul acestuia. După o perioadă de timp variabilă (de la 20 la 40 de minute), femela aplică extremintatea posterioară a abdomenului (ovipozitorul) în orificiu, iar printr-o serie de contracții abdominale are loc depunerea lui. Oul este așezat între antera unei stamine și peretele intern al unei petale (BALACHOWSKY, 1963).

În cercetările din țara noastră (ISAC, 1967; MANOLACHE și colab., 1957, 1971; LEFTER, 1971; ȘUTA VICTORIA și colab., 1974) s-a constatat că o femelă poate depune în perioada ovipozitară între 50 – 100 de ouă, mai frecvent 80. Perioada ovipozitară poate dura între 6 – 25 de zile. Numărul de ouă depus într-o infloreșcență, la diferite soiuri de măr (Jonathan, Parmen auriu etc.) a variat între 1 și 8, frecvent între 2 și 5 (GEORGESCU, 2006).

Incubația durează între 5 și 15 zile. Larvele care apar se hrănesc cu organele interne ale florilor (ovar, stamine etc.) (PAȘOL, 2007).

Dezvoltarea larvară durează 15 – 30 de zile, perioadă în care năpârlesc de 3 ori. La completa dezvoltare, larva formează în interiorul bobocului un cocon negricios, din resturi și excremente, în care se transformă în pupă, stadiu care durează 8 – 10 zile (PAȘOL și colab., 1991).

În momentul eclozării larvele au o culoare alb-gălbuie (GEORGESCU, 2006).

Larva începe să se hrănească cu peretele intern și în felul acesta corola devine mai sensibilă la frig și imposibilitatea de a se deschide, căpătând o culoare cărămizie, fază care este cunoscută în literatura de specialitate de “buton antonomat” sau “cuișor” (GEORGESCU, 2006).

Figura 3.5. Anthonomus pomorum (L.) – atac

(Sursă proprie)

Data apariției primilor adulți estivali este diferită de la an la an și de la o zonă la alta. De obicei, aceștia apar în luna iunie, când are loc căderea fiziologică a fructelor și coincide fenologic cu înfloritul plantei Lychnis flus-cucli (floarea-cucului) (TEODORESCU, ROMAN, SUMEDREA, 2003).

Noii adulți, în regiunile de dealuri, apar în a doua jumătate a lunii mai. Ei se hrănesc 12 – 25 zile cu epiderma și parenchimul frunzelor, după care se retrag pentru estivație în diferite locuri mai adăpostite, în care rămân de obicei și peste iarnă; rareori toamna migrează în alte locuri pentru hibernare (PAȘOL, 2007).

Perioada de hrănire a noilor adulți este absolut necesară supraviețuirii gărgăriței în timpul diapauzei estivale și hiemale (GEORGESCU, 2006).

PLANTE GAZDĂ ȘI MOD DE ATAC

Insecta are un regim alimentar monofag: gărgărițele rod mugurii florali și floriferi de măr (Malus communis); larvele se hrănesc cu organelle interne ale bobocilor florali de măr, mai rar de păr și gutui, într-un boboc floral dezvoltându-se o singură larvă. Bobocii florali atacați devin ruginii, apoi se usucă, nu se mai deschid și cu timpul cad (cuișoare sau flori antonomate) (PERJU, 2002).

Figura 3.6. Anthonomus pomorum (L.) – atac

(Sursă proprie)

Este un dăunător care atacă preferențial mărul, dar se întâlnește și în plantațiile de păr, producând pagube atât în stadiul de adult, cât și de larvă (TEODORESCU, ROMAN, SUMEDREA, 2003).

Adulții hibernanți se hrănesc cu mugurii vegetativi și de rod, iar cei estivali cu epiderma și parenchimul frunzelor (TEODORESCU, ROMAN, SUMEDREA, 2003).

Pagubele produse de această insectă în livezile de meri, în regiunile submontane, pot ajunge până la 70-80% (PAȘOL, 2007).

Pierderile de flori la măr în unii ani, pot ajunge la 90-100% (GEORGESCU, 2006).

Figura 3.7. Grad de atac de peste 90%

(Sursă proprie)

FACTORII ECOLOGICI CE INFLUENȚEAZĂ DEZVOLTAREA GĂRGĂRIȚEI FLORILOR DE MĂR – ANTHONOMUS POMORUM (L.)

Dintre factorii ecologici, temperatura, umiditatea relativă și precipitațiile influențează cel mai mult creșterea și dezvoltarea speciei Anthonomus pomorum (L.).

Din analiza dinamicii și apariției adulților de Anthonomus pomorum (L.), în funcție de factorii ecologici s-a stabilit următoarele:

To = 6⁰C – pragul inferior de dezvoltare, temperatura la care adulții părăsesc locurile de hibernare și se deplasează pe trunchi și scooarța pomilor;

La temperaturi mai mari de 12⁰C, adulții pot zbura și se răspândesc în plantații;

Umiditatea relativă a aerului (h%) optimă este de 60-70%;

Precipitațiile abundente influențează negativ dezvoltarea dăunătorilor (ISAC, 1970);

Temperaturile scăzute din timpul iernii determină o reducere importantă a adulților, micșorându-se rezerva biologică a dăunătorului;

În dinamica populației gărgăriței florilor de măr se disting 3 perioade:

Perioada creșterii densității;

Perioada denistății maxime;

Perioada descreșterii densității.

Prima perioadă are o durată de 10 – 15 zile, în cazul când migrarea gărgărițelor hibernante începe spre sfârșitul repausului vegetativ. Această perioadă se scurtează la 5 – 8 zile în cazul apariției gărgărițelor în fenofaza de umflare a mugurilor și condițiile climatice sunt favorabile migrarii (temperaturi medii mai mari de 8⁰C).

Perioada densității maxime durează 7 – 12 zile, iar a descreșterii densității este de 4 – 8 zile.

În cadrul primelor două perioade se înregistrează o permanentă migrare și remigrare a populației între cele două zone: de hrană și de adăpost. Cu cât timpul este mai călduros și cu precipitații mai scăzute cu atât populația rămâne mai mult în zona de hrană, perioada dezvoltării scurtându-se. S-a constatat că factorul determinant al migrării și remigrării este temperatura aerului (GEORGESCU, 2006).

În urma cercetărilor efectuate de către HAUSMANN, SAMIETZ și DORN, 2005, s-a constatat că în timpul fotofazei, gărgărițele de ambele sexe aleg cea mai caldă poziție, indiferent de timpul scurs după diapauză. În timpul scotofazei, temperatura ridicată este favorită pentru gărgărițele de sex masculin, precum și de femele. Totuși, la 6 zile după terminarea diapauzei, femelele nu prezintă preferințe termice în timpul scotofazei indicând faptul ca alegerea femelei de Anthonomus pomorum (L.) în scotofază se modifică cu timpul după terminarea diapauzei. Rezultatele sugerează că ambele sexe beneficiază de termoalegere pentru alegerea habitatului în timpul fotofazei atunci când gărgărițele sunt active în zbor și colonizează mărul.

ENTOMOFAUNA UTILĂ

În limitarea atacului gărgăriței florilor de măr – Anthonomus pomorum (L.), un rol important îl au speciile parazite, prăduitoare și păsările insectivore (Perju și colab., 1989).

Specii prădătoare. Larvele ploșniței Anthocoris memorum L., care pătrund în bobocii infestați și sug conținutul larvelor și pupelor gărgăriței; unele coleoptere cum sunt Clerus formicarius L. Și numeroase păsări insectivore (GEORGESCU, 2006).

Specii parazite. Scambus calobatus grav; S. Detritus Holmgr.; S. Nucum Ratzb.; S. Pomorum Ratzb.; S. Sagax Hatg.; Gregopimpla inquisitor Scop.; Iseropus stercotatox F. (familia Ichneumonidae); Bacon intercessor Nees.; B. Macrurus Thoms.; B. Minutator F.; B. Variator Nees.; Triaspis pallipes Nees.; Syrrhizus delurosius Torst. (familia Braconidae); Habrocytus grandis Walk. (familia Pteromalidae) (GEORGESCU, 2006).

PROGNOZĂ ȘI AVERTIZARE

Prin prognoză, în protecția plantelor, se înțelege determinarea anticipate a momentului apariției probabile a unui dăunător, a înmulțirii și densității numerice a acestuia, într-un anumit areal.

Prin avertizare se înțelege stabilirea perioadelor optime de aplicare a tratamentelor de prevenire și combatere a dăunătorilor, în funcție de biologia acestora, în corelație cu fenologia plantei gazdă și condițiile climatice locale. Pentru dăunători, criteriul de bază în elaborarea avertizărilor este densitatea numerică, respective pragul economic de dăunare (PED).

În present rețeaua de prognoză și avertizare este coordonată din punct de vedere administrative de Laboratorul central de carantină fitosanitară din cadrul Ministerului Agriculturii, iar din punct de vedere meteorologic este îndrumată de Secția de prognoză și avertizare din cadrul Institutului de Cercetări pentru Protecția plantelor București.

Obiectivele urmărite prin prognoză sunt:

Prevenirea la timp a apariției dăunătorilor pe un teritoriu dat prin aplicarea tratamentelor chimice la momentul oportun, înainte de a se produce pagube;

Economicitatea lucrărilor fitosanitare;

Pentru elaborarea prognozelor se folosesc mai multe metode, dintre care cele mai utilizate sunt:

Prognoza apariției în masă a dăunătorilor;

Întocmirea hărților de răspândire și prognoză;

Prognoza înmulțirii dăunătorilor.

La elaborarea prognozelor este necesară cunoașterea densității numerice a populațiilor dăunătorilor. În funcție de scara de estimare a densității numerice, teritoriul pentru care se prevede apariția în masă a unui dăunător se împarte în zone cu densitate numerică sau zone de atac. În practică, pentru realizarea acestui scop, este folosită scara de estimare a densității numerice (D) a dăunătorului, care cuprinde 4 clase, cu următoarele semnificații:

Atacul lipsește = 0 indivizi/m2; nu există risc;

Atac slab = un număr redus/m2; risc tolerabil (nu se planifică tratamente);

Atac mijlociu = număr mijlociu de indivizi/m2 (se planifică tratamente);

Atac puternic = număr mare și foarte mare de indivizi/m2; risc mare (se planifică tratamente) (Sursa: http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/PROGNOZA-AVERTIZAREA-TRATAMENT83.php).

Există pentru speciile de dăunători de importanță majoră anumite limite sau praguri economice ale densității populației (PEDP) de la care volumul pagubelor produse depășește limita daunei economice și impune aplicarea de tratamente.

Tabel 3.1.

Limitele critice de densitate numerică a speciei Anthonomus pomorum (L.)

(Sursa: http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/PROGNOZA-AVERTIZAREA-TRATAMENT83.php)

COMBATERE

Gărgărița florilor de măr se combate prin măsuri agrotehnice, mecanice și chimice (PAȘOL, 2007).

În combaterea dăunătorului se va ține cont de rezerva biologică, de gradul de încărcătură a pomilor cu muguri de rod, de fenologia mărului și de condițiile climatice din perioada umflării mugurilor de rod și până la dezmugurire (TEODORESCU, ROMAN, SUMEDREA, 2003).

Măsuri de prevenire și combatere:

Tăierea și îndepărtarea ramurilor atacate, răzuirea tulpinilor și ramurilor mai groase și distrugerea prin ardere a resturilor în care se găsesc și adulții hibernanți ai gărgăriței florilor de măr.

În timpul hrănirii suplimentare a adulților în primavera se recomandănscuturarea pomilor și distrugerea gândacilor adunați.

Vara, la începutul lui iunie, vor fi așezate brâie capcană în jurul trunchiului sau a ramurilor mai groase pentru capturarea noilor adulți, care se retrag pentru diapauză estivală. Brâiele capcană se vor distruge toamna târziu prin ardere.

Aplicarea de tratamente chimice, ținându-se seama de rezerva biologică, de încărcătura cu muguri de rod, de fenologia mărului și de condițiile climatice din perioada umflării mugurilor de rod la dezmugurire (GEORGESCU, 2006).

Tratamentul fitosanitar pentru combaterea adulților hibernanți se va executa numai la depășirea valorilor pragului economic de dăunare (PED), corelat cu gradul de încărcătură al pomilor cu muguri de rod. Astfel, la o încărcătură normală, PED este de 0,5 – 1 gărgărițe/m3 coroană, la o încărcătură mare de 1 – 3 gărgărițe/m3 coroană, iar la o încărcătură slabă de 0,1 – 0,5 gărgărițe/m3 coroană (TEODORESCU, ROMAN, SUMEDREA, 2003).

Fenologic, efectuarea acestui tratament corespunde, de regulă, cu începutul dezmuguritului la soiul Jonathan.

Se poate folosi unul din insecticidele:

Carbetox 37 CE – 0,4%;

Sinoratox 35 CE – 0,15%;

Pallas 50 CE – 0,3%

Thiodan 35 CE – 0,2%;

Ekamet – 0,1%

Sinoratox plus – 0,1%

Thionex 35 CE – 0,2%.

(GEORGESCU, 2006).

CAPITOLUL 4

CONDIȚIILE PEDO-CLIMATICE ALE ZONEI CLUJ NAPOCA, STAȚIUNEA POMICOLĂ

CADRUL NATURAL

Așezarea geografică

Județul Cluj-Napoca, cu o suprafață de 6.674,4 km2 este poziționat în partea central nord-vestică a țării, caracterizată printr-o orografie și un potențial climatic și hidrografic în general favorabil, urmare a acestui fapt fiind cuprins, în prezent, în regiunea de Nord-Vest, împreună cu județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Figura 4.1. Harta județului Cluj

(Sursa: http://zarnesti.net/informatii-utile/harti/harta-judetelor-romaniei/cluj/)

Figura 4.2. Localizarea Stațiunii Horticole

(Sursa: https://www.google.ro/maps/place/)

Cadrul natural

Cea mai mare parte din suprafața județului corespunde bazinului hidrografic al Someșului Mic, teritorii ceva mai largi revenind, apoi, bazinului inferior al Arieșului și cursului superior al Crișului Repede, după care suprafața ocupată de județ este mult mai restrânsă pe Someș, iar pe Someșul Mare aceasta se reduce la un areal situat doar în zona comunelor Cuzdioara și Mica (Pop, 2007).

Sub aspect orografic, județul aparține în proporție de aproximativ două treimi spațiului de dealuri, cu depresiunile și culoarele cerespunzătoare: Depresiunea Huedin și podișul Păniceni, Dealurile Clujului și Dejului, Culmea Breaza și Dealurile Sălătrucului, Vestul Câmpiei Transilvaniei, Masivul Feleacului, Depresiunea Iara-Hășdate și culoarele Someșului Mic, Someșului și Arieșului Inferior, iar cealaltă treime a județului corespunde în ansamblu, părții nord-estice a Munților Apuseni. Altitudinal partea cea mai coborâtă a județului se înregistrează în Culoarul Someșului (în jur de 220 m), după care înălțimile sporesc treptat în unitățile de dealuri, valorile cele mai ridicate fiind de 832 m în Vf. Peana (Masivul Feleacului), 766 m în Dl. Hagău (Podișul Păniceni), 693 m în Dl. Bobâlna (Dealurile Clujului și Dejului) etc., iar în spațiul montan ajung să înregistreze 1826 m în Muntele Mare și 1836 m în Vf. Vlădeasa, care și reprezintă, împreună cu Vf. Cucurbăta (1849 m) singurele altitudini ce depășesc 1800 m din Carpații Occidentali (Pop, 2007).

REGIMUL TERMIC

Temperatura medie anuală. Pentru perioada 2010-2017, media multi-anuală înregistrată a temperaturii aerului a fost de 10,2⁰C. Tendința temperaturii medii anuale marchează o creștere de circa 0,6⁰C față de intervalul 2005-2017 (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Figura 4.3. Tempreatura și precipitațiile medii

(Sursa: Meteoblue.com)

Temperaturile medii lunare. Mersul anual al temperaturilor medii lunare indică un minim în luna ianuarie (-3,4⁰C) și un maxim în luna iulie (18,6⁰C), din aceste valori rezultând o amplitudine medie anuală de 22,0⁰C. Saltul termic între temperaturile medii ale lunilor care fac trecerea între anotimpuri este cel mai pronunțat la trecerea de la iarnă la primăvară: 4,9⁰C între media lunii februarie (-1,2⁰C) și cea a lunii martie (3,7⁰C). Urmează trecerea de la toamnă la iarnă, cu 4,4⁰C (2,8⁰C în noiembrie și -1,6⁰C în decembrie), apoi cea de la vară la toamnă, cu 4,0⁰C (18,0⁰C în august și 14,0⁰C în septembrie) și, în sfârșit, saltul termic cel mai redus, de numai 2,8⁰C, la trecerea de la primăvară la vară (14,2⁰C în mai, respectiv 17,0⁰C în iunie) (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Temperaturile extreme. Cea mai mare temperatură înregistrată la Stația meteorologică Cluj-Napoca în intervalul 2010-2017 a fost de 35,6⁰C, la data de 06 august 2012 și 25 august 2012. Temperatura minimă cea mai scăzută a fost de -21⁰C, înregistrată la data de 02 februarie 2012 (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Figura 4.4. Temperaturi maxime

(Sursa: Meteoblue.com)

Numărul mediu anual de zile cu temperaturi caracteristice. Numărul mediu anual al zilelor de iarnă (temperatura maximă < 0⁰C) este de 38,8, ceea ce reprezintă 11% din numărul total al zilelor anului, frecvența maximă revenind lunii ianuarie (16,1 zile). Numărul mediu al zilelor cu îngheț (temperatura minimă < 0⁰C) este de 123,9 (34% din zilele anului), cu frecvența cea mai mare tot în luna ianuarie (29,0 zile). Data medie de producere a primei zile cu îngheț este 8 octombrie, iar cea a ultimei zile cu îngheț este 24 aprilie, rezultând un interval cu îngheț de 188 de zile. Numărul mediu al zilelor de vară (temperatura maximă > 25⁰C) este de 66,0 (18% din zilele anului), cu frecvența maximă în luna iulie (19,6 zile). Numărul mediu anual de zile tropicale (temperatura maximă > 30⁰C) este de 11,5 (3% din zilele anului), cu frecvența cea mai ridicată tot în luna iulie (5,1 zile) (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Reparația temperaturii aerului pe verticală. În acest context, cele mai importante sunt inversiunile de temperatură. Prezența lor este frecventă în zona Clujului, culoarul Someșului Mic și înălțimile care îl mărginesc favorizând canalizarea și acumularea aerului rece în imediata apropiere a suprafeței terestre. Inversiunile de temperatură au origini diferite (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/Plan de calitatea aerului Cluj – Napoca.pdf).

Inversiunile de radiație terestră nocturnă au o grosime mai redusă (cel mult 200 m). Inversiunile de origine dinamică au o grosime mai mare (pot depăși 1000 m), o durată mai mare, frecvența lor fiind maximă iarna și toamna, în condiți de regim baric anticiclonal. Inversiunile mixte au grosimea cea mai mare (pot atinge 2500 m), durata cea mai mare (peste o săptămână, neîntrerupt), ele putând să apară în orice anotimp, dar având frecvența maximă în intervalul octombrie – februarie. Intensitatea inversiunilor (diferența dintre temperatura la vârful inversiunii și cea de la baza ei) este cea mai mare în luna ianuarie, când și frecvența acestora este maximă (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Existența inversiunilor de temperatură are consecințe importante, dintre care pot fi menționate: prelungirea perioadelor cu fenomene de iarnă (îngheț), favorizarea formării ceții, a poleiului și a menținerii poluanților din aer în apropierea suprefeței terestre, apariția unor condiții topoclimatice improprii prezenței speciilor pomicole termofile în partea inferioară a versanților (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Reparația temperaturii aerului pe orizontală. Insula termică reprezentată de oraș face ca temperatura să fie aici mai ridicată decât în zonele învecinate. În condițiile unei stratificații termice normale, diferențele de temperatură ating valorile cele mai mari (până la 5⁰C) în orele de amiază, când zona de luncă este evident mai caldă decât regiunile mai înalte. În situațiile cu inversiune termică, diferențele cele mai mari (până la 6⁰C) apar noaptea și, mai ales, dimineața, când temperatura este mai scăzută în zona joasă, față de zona mai înaltă a versanților. Diferențieri apar și în cadrul orașului propriu-zis, mai ales vara (când cel mai cald este sectorul estic) și iarna (cu temperaturi mai ridicate în partea vestică a orașului) (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Tabelul 4.1.

Date climaterice ale județului Cluj-Napoca

(Sursa: Tutiempo.net)

REGIMUL HIDRIC

Precipitațiile medii anuale. Suma precipitațiilor înregistrate pentru intervalul 2010 – 2017 a fost 5233 mm cu valoarea maximă de 40 mm în 12 h înregistrată în data de 23.07.2014 și ponderea zilelor cu precipitații este de 1060 zile (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Precipitațiile medii lunare. Mersul anual al cantităților lunare înregistrează un maxim în luna iunie (95,6 mm) și un minim în luna martie (22,3 mm), valoarea din martie fiind foarte apropiată de media lunilor februarie (22,4 mm) și ianuarie (23,6 mm) (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Numărul mediu anual al zilelor cu cantități > 1,0 mm este de 87,6 (24,0% din zilele anului), cu un maxim în luna mai și un minim în luna octombrie. Zilele cu cantități > 2,0 mm au fost 64,6 (17,7% din zilele anului), cu maximul în luna mai și minimul în lunile februarie și octombrie. Numărul mediu al zilelor cu cantități > 5,0 mm este de 32,9 (9,0% din numărul zilelor din an), cu maximul tot în luna mai și cu minimul în luna martie. Zilele cu cantități > 10,0 mm au fost în număr de 13,1 (3,6% din zilele anului), maximul aparținând lunii iulie, iar minimul lunii ianuarie. Numărul mediu anual al zilelor cu cantități > 20,0 mm este de 3,4 (0,9% din zilele anului), cu maximul în lunile iulie și august, respectiv cu minimul în decembrie. Zilele cu cantități > 30,0 mm au fost foarte puține, în medie numai 0,9 (0,3% din zilele anului), cu frecvența maximă în lunile de vară (iunie, iulie, august) și cea minimă în ianuarie, februarie, martie, aprilie, octombrie și decembrie (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Stratul de zăpadă. Numărul mediu anual al zilelor cu precipitații sub formă de ninsoare este de 35,5, respectiv 9,7% din numărul de zile dintr-un an. Ninsorile cad în intervalul octombrie – aprilie, cu un maxim în luna ianuarie (11,0 zile). În zona studiată, stratul de zăpadă poate fi prezent în intervalul octombrie – aprilie, ceea ce înseamnă întreg semestrul rece și prima lună a semestrului cald al anului. Numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă este de 55, valorile medii lunare fiind cuprinse între 3 în luna noiembrie, respectiv 18 în luna ianuarie. Grosimea maximă a stratului de zăpadă are valoarea medie în intervalul 2010 – 2017 de 7,2 cm. Valoarea maximă în acest interval este de 36 cm și a fost atinsă în data de 16.02.2012 (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Reparația spațială a precipitațiilor. Din cauza modului de înregistrare, ca și a diversității condițiilor de relief și a influențelor antropice, caracterizarea reparației teritoriale a precipitațiilor atmosferice în zona municipiului Cluj-Napoca și în arealele învecinate este destul de dificil de realizat. Totuși, se pot face unele aprecieri, mai ales dacă se au în vedere și perioade mai îndepărtate, când numărul stațiilor meteorologice de pe teritoriul orașului era mai mare. Astfel, se poate spune că, în sezonul rece, cantitățile sunt mai mari în partea estică a orașului, față de cea vestică, dar diferențele nu sunt importante. În sezonul cald, valorile sunt mai mari în sectorul vestic față de cel estic, diferențele fiind, de această dată, mai mari. Rezultă că, în ansamblu, partea vestică primește o cantitate de precipitații mai mare decât partea estică. În schimb, în sectorul estic sunt mai frecvente zilele când se înregistrează cantități mai mari de precipitații (peste 10 mm). Partea centrală a orașului, din cauza efectului de horn, primește mai rar cantități foarte mari de precipitații într-un interval scurt de timp, traiectoria norilor Cumulonimbus fiind abătută sub influența efectului menționat (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Precipitațiile atmosferice ca fenomen climatic de risc. Precipitațiile atmosferice pot genera riscuri climatice fie prin excedent, fie prin deficit. Riscul prin excedent cuprinde perioadele ploioase, foarte ploioase, excesiv de ploioase și excepțional de ploioase, iar riscul prin deficit se referă la perioadele secetoase, foarte secetoase, excesiv de secetoase și excepțional de secetoase. Anii de risc, atât cei prin excedent, cât și cei prin deficit, au avut o frecvență net mai mică, câte 18% fiecare. Anotimpual, riscul prin excedent este mai frecvent vara (anotimpul cel mai umed), urmând, în ordine descrescătoare, iarna, primăvara și toamna. Riscul prin deficit este mai des întâlnit toamna, după care urmează primăvara, iarna și vara. Riscul crește atunci când excedentul sau deficitul de precipitații se produce în două sau mai multe anotimpuri consecutive. Astfel, în cazul riscului prin excedent, succesiunea cea mai frecventă pentru două anotimpuri consecutive este vară – toamnă, iar pentru trei anotimpuri consecutive este primăvară – vară – toamnă. În cazul riscului prin deficit, pentru două anotimpuri consecutive cuplajul cel mai frecvent este iarnă – primăvară, iar pentru trei anotimpuri consecutive succesiunea cea mai frecventă a fost primăvară – vară – toamnă (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Figura 4.5. Cantitatea de precipitații

(Sursa: Meteoblue.com)

REGIMUL EOLIAN

Frecvența medie anuală a vântului pe direcții indică predominarea direcțiilor NV (12,6%), V (10,5%) și NE (8,5%), procentajele minime revenind direcțiilor N (2,9%) și S (2,5%). Este de remarcat frecvența importantă a calmului (45,4%), cu valoarea cea mai mare în luna decembrie (60,6%) și cea mai mică în luna iunie (31,7%). Frecvența vitezei medii a vântului pe direcții se păstrează în concordanță cu frecvența direcțiilor, la fel ca și în altitudine. Vitezele medii cele mai mari aparțin direcțiilor NV (4,4 m/s) și V (3,6 m/s), în timp ce mediile cele mai ridicate ale vitezelor maxime sunt caracteristice acelorași direcții: 6,1 m/s pentru direcția NV, respective 4,7 m/s pentru direcția V. Cu excepția direcției SE (3,1 m/s), celelalte cinci direcții rămase se caracterizează prin viteze medii mai reduse și foarte apropiate între ele: 2,5 m/s pentru direcțiile s și SV, 2,3 m/s pentru direcția E, 2,2 m/s pentru direcțiile NE și N. Anotimpual, sitația vitezelor medii cele mai mari, respectiv cele mai mici se prezintă în felul următor (figura 4.4.): iarna, 4,6 m/s pentru direcția NV, respectiv 1,0 m/s pentru direcția N, primăvara, 4,8 m/s pentru direcția NV, respectiv 2,3 m/s pentru direcția NE, vara 4,4 m/s pentru direcția NV, respectiv 2,0 m/s pentru direcțiile NE și E, toamna, 3,9 m/s pentru direcția NV, respectiv, 2,1 m/s pentru direcția NE (Sursa: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf).

Figura 4.6. Diagrama vitezei vântului din mun. Cluj-Napoca

(Sursa: Meteoblue.com)

Figura 4.7. Roza vânturilor pentru mun. Cluj-Napoca

(Sursa: Meteoblue.com)

SOLURILE

Solurile reflectă atât etajarea climatică cât și pe cea a vegetației, elemente care stau la baza procesului de pedogeneză; roca mamă și unele particularități hidrogeologice justifică mai ales formarea solurilor intrazonale. Într-o măsură remarcabilă, la diversificarea locală a tipurilor zonale de sol participă și fragmentarea accentuată a reliefului, expoziția, înclinarea acestora, etc., ele jucând un rol destul de important în declanșarea eroziunii torențiale și în alte procese de degradare a solurilor (NICULESCU, 1980).

La nivelul județului, se remarcă predominanța solurilor silvestre brune și brune-gălbui podzolite (aproximativ 36,5%), ocupând areale extinse în zona munților mijlocii. Sub vegetația de molidișuri și făgete și pe roci cristaline s-a accentuat podzolirea humico-feriiluvială a solurilor brune acide și podzolice brune. Acestea sunt favorabile domeniului de utilizare silvic-pastoral, având un randament necorespunzător în culturi, chiar și în cele specifice muntelui (cartofi, ovăz). În același timp, ele sunt supuse proceselor de eroziune în funcție de fragmentarea reliefului și de cantitățile sporite de precipitații, astefel încât se recomandă utilizarea lor ca fânețe, pășuni și bineînțeles, ca suprefețe împădurite. Tot în zona muntoasă sunt răspândite și solurile de pajiști subalpine înțelenite secundar, dezvoltate la altitudini de peste 1700-1800 m, pe substrat cristalin sau granitic, având un pronunțat caracter scheletic și o grosime redusă (30-70 cm). Ca utilitate reprezintă un domeniu aproape exclusiv de pășuni, valorificarea rațională a acestora impunțndu-se cu necesitate, pentru a se evita acidizarea, compactizarea și degradarea prin eroziune. Cu totul excepțional, pe substrat calcaros, apar și rendzinele, tot scheletice, iar pe suprafețele plane cu drenaj dificil, lăcoviștile și chiar turbăriile (NICULESCU, 1980).

VEGETAȚIA

Varietatea și dispoziția în trepte a reliefului, alături de zonalitatea climatică, reprezintă principalii factori care condiționează formarea și răspândirea asociațiilor vegetale și animale, un rol hotărâtor jucându-l însă și omul (NICULESCU, 1980).

La altitudinile mari, în general deasupra valorii de 1550 m, cu depășiri în ambele sensuri și cu prelungiri tentaculare pe interfluvii, se dezvoltă etajul subalpin, caracterizat prin pajiști cu asociații de graminee și numeroase dicotiledonate în alternanță cu suprafețe mai extinse de tufișuri, domeniu ideal de pășunat, cu condiția raționalizării acestuia, pentru a se evita degradarea prin invazii de țepoșică (Nardus stricta) și eroziunea solurilor subțiri. Între ericacee, afinul și merișorul oferă cantități apreciabile de fructe, valorificate pe plan intern sau exportate (NICULESCU, 2007).

Etajul forestier, diferențiat pe subetaje (rășinoase, făgete, stejărete) se eșalonează din zona montană, dar cu aceleași depășiri în ambele sensuri și până în regiunea deluroasă, unde arealele împădurite descresc substanțial mai cu seamă în Câmpia Transilvaniei. Zona montană se situează în frunte ca extensiune a pădurilor care, de exemplu, totalizează 13.276 ha pe raza comunei Măguri-Răcătău, 10.258 ha – Mărgău, 8.642 ha – Valea Ierii, 8.408 ha – Poieni, 7.649 ha – Săcuieu; Câmpia Transilvaniei se află pe ultimul loc, cu numai 9 ha în comuna Ploscoș, 58 ha – Călărași, 65 ha – Câmpia Turzii, 85 ha – Ceanu Mare, deși în trecutul mai îndepărtat pădurile aveau o largă răsoândire și aici, așa cum o dovedește prezența solurilor silvestre (NICULESCU, 1980).

Slivostepa, proprie versanților mai umbriți din Câmpia Transilvaniei și reprezentată prin areale restrânse de pădure (predomină stejăretele în amestec), alternând cu pajiști secundare, valorificate ca fânețe și pășuni, apare insular și în compartimentul sudic al Podișului Someșan, pe când stepa antropogenă, atât cât s-a mai păstrat în suprafețe de pajiști, tot secundare, ocupă versanții însoriți aproape exclusiv în Câmpia Transilvaniei (NICULESCU, 1980).

BIBLIOGRAFIE

Conf. Dr. Ing. Lenuța Chira, Dr. Ing. Pașca Ioan – Cultura mărului – Ed. a 3-a . – București: Editura M.A.S.T. , 2008 – 173 pag.

Ion Oltean – Entomologie specială, dăunătorii plantelor horticole – Ed. AcademicPres Cluj-Napoca 2005.

I. F. Radu – Tratat de tehnologie a fructelor și legumelor – Ed. Scrisul Românesc, 1985.

I. Ghizdavu, P. Pașol, I. Pălăgeșiu, B. Bobîrnac, C. Filipescu, I. Matei, T. Georgescu, T. Baicu, Al. Bărbulescu – Entomologie Agricolă – Ed. didactică și pedagogică, R. A. București 1997, 435 pagini.

Mitre Viorel – Pomicultură specială – Ed. AcademicPres Cluj-Napoca 2002.

Oltean I., Monica Porca, Ghizdavu I., 2004 – Entomologie generală – Ed. Digital Data, 430 pagini.

Rogojanu Victor și Perju Teodosie, 1979, Ungureanu Tănasă Cornelia, 2006

Ion Roșca, Ion Oltean, Ion Mitrea, Tălmaciu Mihai, Petanec, Doru Ion – Tratat de entomologie generală și specială – Ed. Alpha MDN, 2011, 1055 pagini.

Dr. Rogojeanu Victor, Dr. Perju Teodosie – Determinator pentru recunoașterea dăunătorilor plantelor cultivate – Ed. Ceres, București, 1979, 506 pagini.

Perju Teodosie – Dăunătorii organelor de fructificare și măsurile de combatere integrată, Volumul II – Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca, 2002

Georgeta Teodorescu, Traian Roman, Mihaela Sumedrea – Entomologie Horticolă, Dăunători specifici și metode de combatere – Ed. Ceres, București, 2003.

P. Pașol, C. Costescu, C. Filipescu, I. Ghizdavu, I. Pălăgeșiu, T. Georgescu, T. Baciu, E. Cîndea – Entomologie Horticolă, vol. 2, (Partea specială) – Tipo Agronomia, Cluj-Napoca, 1991.

P. Pașol, Ionela Dobrin, Loredana Frăsin – Tratat de Entomologie specială, Dăunătorii culturilor horticole – Ed. Ceres, București, 2007.

Teodor Georgescu – Entomologie Horticolă – Ed. “Dosoftei”, Iași, 2006.

Ion Oltean și colab. – Tratat de entomologie – Generală și specială, Ed. Alpha MDN, 2011.

Claudia Hausmann, Jörg Samietz, Silvia Dorn – Environmental Entomology, Volume 33, Issue 5, 1 October 2004, Pages 1410–1415

J. J. Duan, D. C. Weber, B. A. Hirs, S. Dorn – Journal of applied Entomology, Volum123, Issue5, June 1999, Pages 319

Claudia Hausmann, Jörg Samietz, Silvia Dorn – Physiological Entomology,
Volume30, Issue1, March 2005, Pages 48-53

(Sursa: http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/PROGNOZA-AVERTIZAREA-TRATAMENT83.php)

http://ukrbin.com/show_image.php?imageid=32329 (Ultima accesare: 30.03.2018; 12:20) – Sciaphobus squalidus

(Sursa: http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html-10.02.2018).

(Sursa:Insse.ro)

http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/PlandecalitateaaeruluiCluj-Napoca.pdf

Meteoblue.com

http://sfaturipomicole.tripod.com/id3.html

https://ageo.afacereamea.ro/zootehnie/lactate/specificul-culturii-marului-1153/

http://influentialpoints.com/Gallery/Aphis_pomi_green_apple_aphid.htm (Ultima accesare: 30.03.2018; 14:12) – Aphis pomi De Geer

http://www.tecnisol-agricola.es/wp-content/uploads/2013/03/Melolonta.jpg (Ultima accesare: 30.03.2018; 14:45) – Melolontha melolontha

http://naturfoto-hecker.photoshelter.com/image/I00002yX03EfT1hk (Ultima accesare: 30.03.2018; 15:16) – Melolontha larva

http://www.eurobutterflies.com/sp/crataegi.php (Ultima accesare: 30.03.2018; 17:50) – Aporia Crataegi

https://fr.wikipedia.org/wiki/Euproctis (Ultima accesare: 30.03.2018; 18:55) – Euproctis Chrysorrhoea – adult

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Euproctis_chrysorrhoea_noushka31_02.jpg (Ultima accesare: 30.03.2018; 18:56) – Euproctis Chrysorrhoea – larvă

https://edoc.site/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html – Entomologie specială

https://docslide.us/documents/conservarea-merelor-prin-deshidratare.html – importanta mărului

https://degradina.com/paduchele-lanos-eriosoma-lanigerum/ (Ultima accesare: 31.03.2018; 11:42) – Eriosoma larvă

http://www.daunatori.info/29/paduchele-lanos/ (Ultima accesare: 31.03.2018; 11:43) – Eriosoma Lanigerum

https://www.latvijasdaba.lv/kukaini/eriosoma-lanigerum-hausm/ (Ultima accesare: 31.03.2018; 11:49) – Eriosoma femela aripată

https://degradina.com/paianjenul-rosu-comun-tetranychus-urticae/ (Ultima accesare: 31.03.2018; 15:16) –Tetranychus urticae

http://idtools.org/id/leps/tortai/Cydia_pomonella.htm (Ultima accesare: 01.04.2018; 10:11) – Cydia pomonella – fluture

http://www.botanistii.ro/blog/viermele-merelor-cydia-pomonella/ (Ultima accesare: 01.04.2018; 10:29) – Cydia pomonella – larva

http://www.meloidae.com/en/pictures/12589/ (Ultima accesare: 01.04.2018; 16:54) –Epicometis hirta

http://brainmanpictures.piwigo.com/picture?/8186/category/98-allatfajok_a_z (Ultima accesare: 01.04.2018; 16:55) –Epicometis hirta 2

https://en.wikipedia.org/wiki/File:Malacosoma_neustria_MHNT_CUT_2011_0_446_female_Mussidan.jpg (Ultima accesare: 01.04.2018; 17:23) – Malacosoma neustria – fluture

https://www.ukmoths.org.uk/species/malacosoma-neustria/larva-6/#prettyPhoto (Ultima accesare: 01.04.2018; 17:25) – Malacosoma neustria – omida

http://www.lepiforum.de/lepiwiki.pl?Malacosoma_Neustria (Ultima accesare: 01.04.2018; 17:48) – Malacosoma neustria – pontă

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cossus_cossus1.jpg (Ultima accesare: 02.04.2018; 09:56) – Cossus cossus – fluture

https://inpn.mnhn.fr/espece/cd_nom/247141?lg=en (Ultima accesare: 02.04.2018; 09:58) – cossus cossus – fluture 2

http://www.naturephoto-cz.com/cossus-cossus-photo_lat-5272.html (Ultima accesare: 02.04.2018; 10:00) – cossus cossus – larva

https://www.biolib.cz/en/image/id100151/ (Ultima accesare: 10.04.2018; 12:42) – zeuzera pyrina – fluture

http://www.antalyahasereilaclama.org/yuruyen-hasere-turleri/agac-kurdu-ilaclama.html (Ultima accesare: 10.04.2018; 12:45) – zeuzera pyrina – larva

http://idtools.org/id/leps/tortai/Tortrix_viridana.htm (Ultima accesare: 10.04.2018; 19:10) – trotrix

https://inpn.mnhn.fr/espece/cd_nom/15745?lg=en (Ultima accesare: 04.06.2018; 17:58) – anthonomus

https://www.botanistii.ro/blog/gargarita-florilor-de-mar-anthonomus-pomorum/ (Ultima accesare: 04.06.2018; 18:00) – anthonomus – rostru

https://www.naturamediterraneo.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=111206 (Ultima accesare: 05.06.2018; 12:08) – anthonmus larva

Trecerea de la iarnă la vară – ordinea din şifonier

https://vdocuments.site/documents/subiect-2-entopptx.html

https://edoc.site/download/curs-entomologie-partea-speciala-oltean-pdf-free.html

http://www.usab-tm.ro/rezumat/16ro.pdf

https://vdocuments.site/documents/conservarea-merelor-prin-deshidratare.html

http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/Plan de calitatea aerului Cluj – Napoca.pdf

.