Boala Alzheimer

=== 60cf74765d65a6cd5db2d424401ddd0d22dd2df6_412445_1 ===

CAPITOLUL.1

BOALA ALZHAIMER -DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Reprezintă o alterare progresivă a activității neuro-psihice asociată cu apariția unor plăci senile formate din amiloid și proteine tau.

Boala Alzeihmer are ca substrat anatomopatologic atrofia corticală generalizată, extinsă și la polul posterior al cortexului ,caracterizându-se din punct de vedere clinic prin demență cu dezorientare în spațiu și sindrom afazo- apraxoagnozic.

Boala Alzaihmer este mai frecventă decât boala Pick-20 de cazuri de maladie Alzeimer la 5 cazuri de maladie Pick în statistica lui Bini și 13 bolnavi cu Alzeihmer la 9 bolnavi cu demență Pick.

Etiopatogenie .Boala Alzhaimer este un sindrom caracterizat prin prezența unui grup de simptome ce exprimă un proces de destructurare și deteriorare a funcțiilor psihice globale,progresiv și ireversibil.Dezorientarea temporo spațială,amnezia,obtuzia,confuzia ,fabulația și neliniștea psihomotorie fiind elementele diagnostice mai importante.

Descrisă și studiată de Pinel,Esquirol ,Georget, boala Alzhaimer a câștigat în,,conștiință,, pe plan etiopatogenic,odată cu descoperirea substratului organic al PCG ,și a fost completată cu noțiuni de etiologie și evoluție subliniate de Baillager și Chaslin care au delimitat manifestările clinice din boala Alzhaimer de cele confuzionale .

Cercetarea substratului anatomopatologic în care se spera găsirea explicației a decepționat în mare măsură,pentru că leziunile sunt variabile , neuniforme,iar la unele tipuri de demență,cu totul neconcludente.

În general se găsesc leziuni degenerative ( demență senilă și presenilă) ,leziunile vasculare și perivasculare (demență arteriopatice) și leziuni inflamatorii ( în demența encefalică toxică).

Boala Alzheimer este un subiect pe care mulți oameni ar prefera să-l evite.Din păcate, acest lucru nu este nici ușor, nici de dorit. Potrivit recentelor rapoarte de la Asociatia Alzheimer, 1 aproximativ 4 milioane de americani (1 din 10

peste 65 de ani și aproape 1 din 2 peste vârsta de 85 ani) au Alzheimer. (Șchiopu U. -Introducere în psihodiagnostic, București, 2006,pg.98)

Cheltuielile guvernului federal în ceea ce privește cercetarea bolii Alzheimer, în anul 1999 au fost de aproximativ 400 de milioane de $ încă, doar $ 1 pentru fiecare 250 $ în costurile curente pentru societate.

Evident, aceasta este o boala care afectează, în mod direct sau indirect, un mare număr de oameni sau prea mulți oameni încearcă să ignore.

A existat o tendință printre laicii care făcea referire la aproape toate formele de pierderi de memorie, confuzie, sau demență printer care și boala Alzheimer. Acest lucru este incorect.

Asociația Americană de Psihiatrie descrie debutul acestei boli , ca fiind insidios,

cu un ,,curs în general progresiv, deteriorare a memoriei, pentru care toate celelalte

cauze specifice au fost excluse de, examenul fizic și testele de laborator.

Dementa implică pierderea mai multor aspect abilități intelectuale, cum ar fi memoria, judecata, gândirea abstractă, și alte funcții corticale superioare, și modificări ale personalității și comportamentului.Este important să se facă distincția între boala Alzheimer și alte forme de demență, deoarece este ireversibil. (Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R)

Spre deosebire de alte boli psihice,care sunt rezultatul tulburării software-lui ,adică a programului de preluare a informațiilor, boala Alzhaimer sunt rezultatul tulburării hardware-lui,adică a structurii creierului.

În etiopatogenia bolii Alzhaimer pot interveni o serie de factori genetici, metabolici,infecțioși,vasculari,traumatici,imunologici,toxici și degenerativi .

Dar deși pot fi produse de foarte mulți factori, bolii Alzhaimer are o simptomatologie relativ asemănătoare,care constă din tulburări de memorie,tulburări de atenție,tulburări afective și tulburări ale gândirii,care pot fi determinate de diferite modificări organice,așa cum ar fi degenerescența neurofibrilară,scăderea numărului de neuroni,scăderea severă a numărului de sinapse,apariția unor plăci senile de amiloid ,reacții inflamatorii și atrofuu cerebrale .(Șchiopu U. -Introducere în psihodiagnostic, București, 2006,pg.98 )

Formele de demență cauzate de medicamente sau formele vasculare pot fi considerate probleme inversate.

Preocupările specifice cu privire la luarea deciziilor nu se aplică în cazurile temporare de pierderi de memorie, de comportament și personalitate

Într-un sens, problemele apar din incertitudinile noastre cu privire la ceea ce constituie doar identitatea personală.

,,În cazul în care anumite lucruri s-au întâmplat cu mine, adevărul nu poate deveni o persoană foarte diferită,,.Adevărul poate că v-a înceta să mai existe, iar persoana care rezultă este altcineva,,.

Manifestări clinice.Constau în scăderea memoriei,a capacității de percepere și de achiziționare de noi informații.

Boala Alzhaimer debutează lent,insidios prin dismnezie ( de fixare și evocare),disprosexie,dezorientare auto și alopsihică ,indiferență sau neliniște ,psihorigiditate ,dificultate marcată în realizarea asociațiilor ideice și autocritice ,insomnii, false recunoașteri ,etc.

●Tulburările de memorie.Deși modificările organice pot evolua multă vreme asimptomatic,tulburările de memorie sunt printre primele semne clinice care apar .

La început scade memoria de fixare,dar apoi și memoria de evocare.Prima este afectată memoria recentă.

Bolnavul nu mai poate ține minte evenimentele recente .Dar treptat deficitul amnezic devine global,ceea ce va afecta profund capacitatea de gândire și de orientare a bolnavului .Bolnavul ajunge să nu mai știe cum îl cheamă .Să nu mai știe unde se află și să nu mai știe să se întoarcă acasă.

Tulburările de gândire .Sunt caracterizate de o lentoare și de o sărăcie a gândirii.Bolnavii nu sunt în stare să gândească rapid cuvintele necesare .

De aceea au tendința de a repeta cuvintele .Judecățile bolnavului devin de multe ori eronate.

Ei iau greu deciziile și de multe ori au idei delirante și iau decizii greșite.De aceea ei trebuie supravegheați permanent. (Enăchescu C., Tratat de psihanaliză a bolilor psihice , Editura All, București, 1999,pg.186)

Tulburările afective .Sunt caracterizate de instabilitate și de labilitate afectivă,de apatie și de indiferență.Bolnavii sunt foarte impresionabili.

Ei plâng ușor. Dar în același timp sunt rigizi și încăpățânați.

Manifestările clinice .După cum arată P.V.Rabins ,C.G.Lyketsos și C.D.Steele, în demențe se pot întâlni tulburări cognitive,așa cum ar fi tulburările de memorie recentă ,dificultățile de găsire a cuvintelor potrivite,nerecunoașterea unor lucruri și a unor locuri obișnuite , dificultăți de comunicare și dezorientare spațio-temporală.

Tulburări psihice,așa cum ar fi depresia,anxietatea ,suspiciunile ,ideile delirante și halucinațiile .

Modificări de personalitate ,așa cum ar fi încăpățânarea ,comportamentul exploziv și izolarea socială și dificultăți de îndeplinire a activităților curente ,de îngrijire personală, de pregătire a mâncării ,de a face cumpărături și de a mânui bani. (Șchiopu U. -Introducere în psihodiagnostic, București, București, 1976.pg.116)

Bolnavul are o anumită dificultate în găsirea cuvintelor potrivite,calculul mental devine mai dificil , se poate constata o scădere a ideației și a gândirii abstracte .Apare o stare de iritabilitate,de ostilitate,de agitație și deși apar anumite dificultăți când bolnavul reușește să-și desfășoare totuși o oarecare activitate curentă.

●Stadiul intermediar.Memoria se deteriorează tot mai mult și bolnavul devine incapabil să mai achiziționeze informații noi și nu mai poate desfășura nici o activitate.Nu mai are noțiunea timpului și spațiului.Devine ostil,neâncrezător și agresiv și are nevoie de ajutor pentru a se putea îmgriji.

●Stadiul sever.Memoria bolnavului este total alterată.Nu mai are noțiunea spațiului și timpului și nici a propriei sale persoane.Bolnavul nu mai poate desfășura nici o activitate și devine total dependent (tabelul 1)

Tabelul 1 Manifestările clinice ale demențelor

Examenul psihic al bolnavului .Pe lângă examenul fizic integral,o importanță deosebită pentru diagnosticul bolii Alzhaimer o are examenul psihic al bolnavului.

Elemente de diagnostic diferențial.Deosebirea dintre demență și oligofrenie nu comportă comorbidități ( demența este o agresiune a funcțiilor psihice iar oligofrenia o lipsă de dezvoltare a acestor funcții ) decât în cazul sindroamelor deteriorate care survin la bătrâni,în această situație,elementele de regresiune putând coexista cu cele de nedezvoltare.

Deosebirea dintre sindromul demențial și sindromul confuzional.Confuzia mintală este o tulburare acută ,trecătoare , pe când tulburările demențiale sunt cronice,permanente ,progresive.

Dificultățile apar însă când starea demențială se instalează după o stare confuzională sau când sindromul confuzional apare pe fond demențial.

Psihozele endogene determină uneori ,după mai mulți ani de evoluție,un sindrom pseudo-demențial (,, demențele vezanice,, ale vechilor autori) cu reducerea activității , funcțiilor intelectuale și sărăcirea afectivității ; în aceste cazuri este vorba de obicei de un pseudodeficit , determinat de tulburările de atenție , de lipsa de motivație ,etc .

O stare depresivă , chiar relativ recent instalată ( de exemplu depresiile din perioada involuției),poate fi luată drept un sindrom demențial din cauza inhibiției psihomotorii pe care o prezintă vârstnicul (.Enăchescu C., Tratat de psihoanaliză și psihoterapie,Iași, 2003,pg.197)

Dezorientarea temporo6-spațială este masivă și permanentă .Caracterul cel mai frapant al bolii în această fază este dat de sindromul afazo- apraxo-agnozic.

Tulburarea limbajului și a funcțiilor simbolice ilustrează acest sindrom;pe prim plan apare afazia de tip senzorial ,iar logoreea existentă virează spre jargonofazie ,făcând imposibilă comunicarea cu bolnavul .

Mutismul este apanajul perioadei terminale .Se mai descriu și alte tulburări de limbaj ca :ecolalia ,palilalia ,adesea asociate cu alexie și agrafie .Apraxia este predominant ideativă ,dar se întâlnește și o apaxie constructivă .În cadrul agnoziei ,tulburările sunt mai greu de precizat.

Agnozia vizuală cu recunoașterea incorectă a culorilor este pe prim plan, alături de agnozia spațială și agnozia formelore ( uneori pentru fizionomii).

Comportamentul bolnavului cu boală Alzhaimer este și el alterat ;predomină un apragmatism,determinat de lentoarea psihomotorie ,dar destul de frecvent pe acest fond pot apar bufee de agitație psiho-motorie,episoade cu idei delirante de prejudiciu ,de gelozie ,de persecuție sau stări onirice , cu halucinații vizuale . (Roșea, M., Metode de psihodiagnostic, București, 2002,pg.235)

Mult mai rar se întâlnesc elemente din seria delirant-depresivă,elemente care se cer diferențiate de cele caracteristice melancoliei de involuție.

Conștiința bolii este mult timp păstrată,din care motiv se pot observa reacții depresive,semnificative pentru un diagnostic diferențial cu boala lui Pick,unde indeferentismul apare timpuriu.

Complicații . Boala Alzhaimer pot duce la o serie întreagă de complicații așa cum ar fi accidentele , plecarea de acasă și imobilitatea de a se mai întoarce , căderile , fracturile , denutriția și dezhidratarea .

Evoluție . Boala Alzheimer are un prognostic irevocabil .Ea poate evolua mai lent sau mai rapid .În general , însă ea evoluează în medie 7 ani.

Diagnosticul devine și mai dificil de stabilit în cazurile când boala Alzhaimer (Roșea, M., Metode de psihodiagnostic, București, 2002,pg.236 )

Diagnosticul devine și mai dificil de stabilit în cazurile când boala Alzhaimer degenerează printr-un tablou depresiv.

Diagnosticul diferențial.Criteriile mai importante sunt :

●instalarea rapidă a degradării cognitive;

●prezența onirismului;

●prevalența dezorientării și starea somatică alterată.

După stabilirea diagnosticului de Alzhaimer ,se încearcă încadrarea nozografică.

Mai apar simptome caracteristice sindromului pseudobulbar ( râsul,plânsul spasmodic,disartrie,tulburări de deglutiție și fonație).Ictusul apopletic poate încheia o astfel de evoluție .

●Demența atrofică ,datorită unui proces degenerativ,are o apariție mai precoce,de obicei în faza presenilă ( Alzheimer și Pick).

●Demența epileptică se caracterizează prin adezivitate ,bradipshie ,bradikinezie ,apoi dismnezie,disprosexie ,tulburări de gândire ,irascibilitate ,explozivitate ( Epilepsie)

●Demența lacunară este o demență vasculară .

●Demența paralitică,determinată de sifilisul cerebral ,se caracterizează prin puerilism ,sugestibilitate ,tulburări de memorie,idei delirante absurde de grandoare sau de negație.

Neurologic :disartrie,tremurături la membrele superioare ,la limbă,la buze , anisocorie ( semnul lui Argyle Robertson),hipotonie musculară,etc.

Serologic RBW pozitivă (în LCR )

●Demența paranoidă caracterizată de Kraepelin prin existența unui delir nesistematizat destul de bogat ,cu teme fantastice de transformare corporală ,cosmogonice.

●Demențe precoce , în realitate este o pseudo-demență , care apare în cadrul schizofreniei .

●Demența presenilă este forma atrofică de demență cu anumite particularități clinice și anatomopatologice ( Alzeihmer și Pick).

●Demența senilă ;tulburările demențiale apar după 65 ani și sunt globale, progresive și ireversibile ( Demența senilă).

Apar și simptome neurologice de tipul disartriei , extrapiramidale ,etc.

●Demența talamică , caracterizată prin tulburări masive de memorie și de atenție ,indeferentism,apatie ,bradipsihe.

Apare în context etiologic diferit ( vascular ,tumoral ).

Leziunile sunt localizate în nucleii dorso-mediani ,formațiile intralaminare ,etc.

●Demența senilă este stare psihopatologică caracterizată prin slăbirea globală,progresivă și ireversibilă a tuturor proceselor psihice.

Ea apare drept consecință a unor leziuni organice cerebrale,evoluează spre cronicizează și existus de obicei în urma unor infecții intercurente.Persoanele trecute de 60 de ani dau procentul cel mai ridicat ;demența senilă poate apare uneori mai repede ( la 50 ani) în acest caz este încadrată în grupul D.P.S ( alzeihmer ;D.Pick).

Unii psihiatrii individualizează la această vârstă așa-numitele demențe ,,vesanice,, consecutive evoluției îndelungate și nefavorabile a unor psihoze endogene ( ex. schizofrenie);în concepția altor autori în aceste cazuri se vorbește de pseudodemențe ,întrucât lipsește caracterul progresiv agravant și destructiv propriu demenței senile de debut

Tratamentul modificărilor psihopatologice din demențe , care constituie urgențe psihiatrice .

Comportamanetul personalului medical față de bolnavul cu boală Alzhaimer.Deși boala Alzhaimer este o afecțiune organică ,atitudinea umanitară , de înțelegere a suferințelor bolnavului contribuie la atenuarea tulburărilor grave de comportament.

Bolnavul nu trebuie tratat ca o ființă care și-a pierdut complet posibilitatea de a simți afecțiunea celor din jur , deoarece în multe sindroame demențiale , mai ales în cele de origine arteriosclerotică , el rămâne sensibil la înțelegerea umană.

Necesitatea supravegherii permanente a bolnavului cu Alzhaimer .Dată fiind starea lor psihică și somatică,bolnavii cu stare Alzhaimer trebuie supravegheați strict și permanent .Astfel vom putea preveni fugile amnestice , comiterea unor acte medico-legale ( provocare de accidente,incendii , acte agresive , acte imorale). (Roșea, M., Metode de psihodiagnostic), București, 2002,pg.234 )

CAPITOLUL. 2

CARACTERISTICI ALE PERSOANELOR VÂRSTNICE CU ALZHAIMER

2.1.Evaluarea de îmbătrânire

Persoanele vârstnice sunt acele persoane care se află în cea de-a treia sau a patra perioadă a existenței ,perioadă în care pierderile și declinul pe plan fiziologic ,psihologic , economic și social sunt cele mai grave , aceste pierderi nefiind totdeauna datorate unei evoluții biologice , fiind implicați concomitent factorii sociali ,economici și culturali .

Îmbătrânirea umană privită biologic apare ca un proces continuu ,dinamic ,cu valori ale parametrilor funcționali ce diferă de la o vârstă la alta.

Modificările involutive morfo-funcționale ,comparate cu cele ale adultului pot induce în eroare și suntem ispitiți să apreciem drept stare de boală ,modificările normale,firești,determinate de senescență.

Bătrânețea este o etapă a vieții ,o cerință a evoluției specie umane ,care în anumite condiții poate să îmbrace o involuție normală,cu o fiziologie proprie.Fiecare funcție are propriul orar de dezvoltare și îmbătrânire .

Ansamblul funcțional,metabolic și de reglare hormonală,are la vârstnic o labilitate crescută în condiții de stres.

După vârsta de 60 de ani parametrii funcționali ai îmbătrânirii normale se înscriu în valori care asigură homeostazia ,iar pe plan clinic generează starea de bine somato-psihică ,ce definește starea de sănătate

Indicatorii morfo-funcționali corespunzători stării de sănătate ai vârstnicului definesc fiziologia bătrâneții.

Există gerontologi care consideră că de îmbătrânire depinde repararea ADN ,purtător al mesajului genetic.Pe măsura transmiterii de la o generație la alta a acestui mesaj,calitatea lui se deteriorează. (Neamțu G. (coord.), Tratat de asistență socială, , Iași, 2003,pg.221)

Dimensiunea socială a îmbătrânirii este parte integrantă din procesul individualizat bio-medical și psiho-social și întregește viziunea unitară a elementelor din care se constituie procesul de îmbătrânire .

În contextul datelor referitoare la investigarea complexă a procesului de îmbătrânire,considerăm că poate fi apreciată îmbătrânirea socială a individului cu alzhaimer- ca membru al unor grupuri sociale organizate- prin funcțiile și rolurile sociale ale acestuia.

Când rolurile sociale se reduc ca număr sau ca intensitate de manifestare,sau când individual cu alzhaimer se află în imposibilitatea de a le îndeplini , se poate vorbi de un dezechilibru, de , debutul îmbătrânirii sociale ,, .

Îmbătrânirea socială- exprimată prin vârsta socială ,poate reflecta gradul de integrare a individului cu alzhaimer și este considerată ca un fenomen măsurabil , prin indicatorii sociali ai poziției unui individ în ansamblul de muncă,sau activitatea de grup,a raporturilor interpersonale,prin capacitatea de îndeplinire a rolurilor sociale în cadrul structurii sociale generale.

Pensionarea pentru bătrânețe nu poate fi considerată ca moment al apariției îmbătrânirii sociale,ci ca debut al unui mod de viață modificat pe plan individual,ca prag psiho-social de restructurare a rolurile sociale, de înlocuire a rolului primordial din perioada prepensionării prin roluri compensatorii ,prin creșterea intensității rolurilor latente sau apariția altora noi.

Criteriul de clasificare a indicatorilor sociali pentru evaluarea îmbătrânirii sociale constituie criteriul angajării și răspândirii sociale în sistemul și rolurile sociale.

Indicatorii sociali de evaluare se grupează în două mari secțiuni:

●roluri sociale dobândite, care dau cadrul de situare a subiectului în parametrii socio-economici , familial și profesional;

●roluri sociale manifestate , care exprimă situația , reacția individului pe plan social în sensul funcțiilor concret îndeplinite , examinat în raport cu timpul , perioada de desfășurare , gradul de intensitate a manifestare .

Aceste manifestări se corelează de cele mai multe ori cu starea sănătății individului și cu caracterul îmbătrânirii biologice .

Creșterea numărului vârstnicilor s-a însoțit de mutații în structura morbidității, în sensul predominanței bolilor cronice și, consecutiv, a creșterii necesarului de prestații medicale.

Ca urmare, medicul este confruntat din ce în ce mai mult în toate specialitățile, cu un număr crescând de pacienți în vârstă; cunoașterea particularităților biologice, psihologice și chiar sociale, pe de o parte, pe de alta a patologiei, reactivității și nevoilor specifice de asistență și îngrijiri, se impune astăzi fiecărui medic, indiferent de specialitate.

De aceea, astăzi se vorbește din ce în ce mai mult de o medicină a vârstelor, în care medicina vârstei a treia, volens-nolens capătă o pondere crescândă.

Ca urmare, medicul, indiferent de specialitate, spre a face față acestei realități, trebuie să-și asigure o pregătire corespunzătoare în domeniile gerontologiei și geriatriei, atât cât îi va fi necesar să rezolve problematica cu care se confruntă în practica asistenței .

În mod deosebit, medicului îi va reveni în viitor o misiune importantă privind asistența persoanelor vârstnice.

Asistăm astăzi la o conduită de izolare a vârstnicului nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare.Felul în care un vârstnic poate fi supus excluziunii sociale se poate fe prin:

Stigmatizare. Oamenii aparținând acestei categorii etichetează vârstnicii ca fiind inutili din punct de vedere social, datorită trăsăturilor menționate anterior. În plus, ei consideră că aceștia sunt, de cele mai multe ori, persoane anxioase, apatice, dezadaptate, cu predispoziție spre boală, pe scurt, o povară pentru cei din jur.

În consecință, atitudinea dominantă față de vârstnici este aceea de izolare și respingere, de stigmatizare. În felul acesta, bătrânul devine, treptat, o victimă a anturajului său, o persoană stigmatizată.

Este de presupus faptul că există la toate nivelurile vieții sociale persoane de diferite vârste ce se încadrează în acest prim tip de percepție, chiar în poziții și funcții ce presupun o relaționare directă cu problematica specific vârstnicilor. Din acest motiv, vârstnicii suferă un prejudiciu social datorită marginalizării la care sunt supuși (ce îmbracă forme sociale mai mult sau mai puțin evidente, mai mult sau mai puțin grave).

Ignorare .Acest tip de percepție este reprezentativ pentru acea categorie de indivizi care consideră că, în cele mai multe cazuri, bătrânul este capabil să se întrețină singur, deci nu este dependent de ajutorul anturajului. În schimb, tind să considere că sarcinile pe care le îndeplinește un vârstnic (dacă ne referim la domeniul profesional, de exemplu) pot fi îndeplinite mult mai eficient și mai bine de un tânăr, astfel că bătrânul nu mai are un rol social bine determinat. (Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru,78,2009)

În concepția acestor persoane, el ar trebui să cedeze locul celor mai tineri, care sunt mai capabili din punct de vedere profesional. Persoanele ce se încadrează în acest al doilea tip consideră, în plus, că problematica bătrânilor nu este una extrem de important , astfel că atenția societății ar trebui să se centreze asupra altor aspecte, de gravitate mai mare. De aceea, oamenii aparținând acestui tip nu acordă o prea mare atenție bătrânilor și au un comportament care, mai mult sau mai puțin subtil, voluntar sau involuntar, izolează vârstnicul.

În concepția lor, asigurarea strictului necesar în ceea ce privește condițiile de viață este suficientă, fiind, de altfel, singurul lucru pe care trebuie să-l facem pentru bătrâni.Această concepție determină o atitudine de ignorare a problemelor lor specifice.

Discriminare.Aceată categorie cuprinde indivizii ce consideră că bătrânii sunt persoane autonome, care au un rol social bine precizat în grupul social. Ei nu contestă o anumită utilitate socială a persoanelor trecute de un anumit prag de vârstă. Totuși, din motive care cel mai adesea se plasează în sfera prejudecăților, vârstnicii nu sunt apreciați la justa lor valoare și suportă atitudinile de respingere ale celor din jur.

Bătrânul este plasat, astfel, pe o poziție social inferioară, împins undeva la marginea societății, iar potențialul său de înțelepciune și experiență rămâne nevalorificat. Această atitudine de respingere socială și de neacceptare în diversele contexte ale vieții sociale poate fi considerată discriminare, care, de asemenea, aduce un prejudiciu social vârstnicilor.

Asistăm astăzi la o conduită de izolare a vârstnicului nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare. Persoanele vârstnicie vor resimți pe termen lung diferite efecte negative sociale și biologice. (. Neamțu G. (coord.), Tratat de asistență socială, , 2003,pg.223)

Preocupările specifice cu privire la luarea deciziilor nu se aplică în cazurile temporare de pierderi de memorie, de comportament sau de personalitate.

Într-un sens, problemele apar din incertitudinile noastre cu privire la ceea ce constituie doar identitatea personală.

,,În cazul în care anumite lucruri s-au întâmplat cu mine, adevărul nu pot deveni o persoană foarte diferită,,.Adevărul poate că v-a înceta să mai existe, iar persoana care rezultă este altcineva,,.

Se pune aici întrebarea care sunt cele mai bune interese ale pacientului cu alzhaimer? Care este cel mai bun standard pentru luarea deciziilor ?

Pentru a încerca să răspundă la această întrebare, este util să se examineze fiecare detaliu la rândul său.Cu toate acestea Standardul nu este precizat întotdeauna atât de simplu.Donald VanDeVeer, într-o discuție excelentă de competență și luarea deciziilor,cataloaghează diferitele simțuri în care standardul a fost înțeles.

Courts, pentru a decide tratamentul permis, trebuie să încerce să stabilească și să acționeze în acord cu ceea ce subiectul incompetent ar dori să aleagă dacă ar fi fost competent. Există variante apropiate pe această temă generală.

Ultimul sens menționat de VanDeVeer, pe care am putea-o numi o persoană rațională din punct de vedere standard, are nevoie de autonomie.

După ce a menționat ,,punctul de autonomie,, , al persoanelor cu alzhaimer s-a mutat în zona în care a pus în discuție rațiunea în ceea ce privește introducerea unei valori pozitive pe SSJ și onorarea directivelor în avans.

În conformitate cu liberalismul, fiecare individ are dreptul moral pentru a determina forma propriei sale vieți, chiar dacă alții cred că individul face o greșeală în ceea ce privește interesul său.

Astfel, permitem oamenilor să fumeze, sau să bea în exces, atât timp cât nimeni altcineva nu este afectat de aceste acțiuni:el valoarea autonomiei, în acest punct de vedere, derivă din capacitatea ce protejează: capacitatea de a-și exprima propriile caractere-valori, angajamente, convingeri ,criticei precum și interesele dobândite din experiența de a -și conduce propria viață.

Astfel, este autoapărare pentru modelarea pe care am respectat-o atunci când am insistat că dorințele exprimate în directiva prealabilă să fie onorate fără întrebare.

Dreptul persoanei competente la autonomie impune ca deciziile sale din trecut,cu privire la modul în care el urmează să fie tratat în cazul în care el devine dement, să fie respectat, chiar dacă acestea nu reprezintă, și chiar dacă acestea sunt în contradicție cu dorințele de-a apoi, cu condiția că el nu a schimbat mintea lui în timp ce el era încă responsabil de propria sa viață. (Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R)

2.2.Profilul psihologic al vârstnicului cu Alzhaimer

Psihologia vârstnicului are anumite particularități,care pot fi pbservate nu numai în sfera funcțiilor psihice elementare .

Studiul analtic al funcțiilor intelectuale arată o scădere a memoriei pentru datele recente .

Cu toate acestea posibilitățile de sinteză ale vârstnicului,ca urmare a experienței și antrenamentului, se pot menține.Atenția , concentrația suferă de asemenea de pe urma îmbătrânirii .( .I.Aprahideanu –Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia , 2003,pg.267)

Nu este suficient pentru a susține că o anumită convingere (de exemplu, nu dorința de a avea viața cuiva prelungită), ar fi mai consistentă cu fostele obiceiuri ale pacientului vârstnic și modele de viață decât orice convingere contrară.

Punctul de autonomie, de pe ecranul de integritate, este de a permite unui agent pentru a să construiască propria lui viață și caracterul potrivit propriei sale lumini, pentru a nu permite altora să facă, pentru el.

Aceasta ne trage înapoi la necesitatea unei planificări formale în avans, dar există o cunoaștere ce lipsește aici. Probabil că nu se știe suficient despre starea empirică a afacerilor în ceea ce privește boala alzhaimer .

Natura este că aceasta luare de decizii trebuie să răspundă schimbarea circumstanțelor în lume și îngeneral.

Un pacient vârstnic cu alzhaimer poate încorpora în directiva sa în avans , sau o potențial hotărâre în ceea ce privirște tehnologia de susținere a vieții.

Un pacient vârstnic cu alzhaimer poate încorpora în directiva sa în avans , sau o potențial hotărâre în ceea ce privirște tehnologia de susținere a vieții.

La fel ca și o hotărâre autonomă, concurentă care ia în considerare schimbarea, unor interese .(13.Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R)

Cu siguranță că nu se știe suficient despre ce va fi sau ce va trăi pacientul vârstnic diagnosticat cu boala Alzheimer. Autonomia persoanei înaintea lui sau a ei

Declinul unei personae vârstnice cu alzhaimer este limitat de faptul că eul încă intact nu a experimentat demență, și, prin urmare, nu știe nimic despre modul în care ea sau el ar putea să se adapteze la această boală .Este dificil, dacă nu imposibil, pentru a prezice cum se va simți sau cum va reacționa la o situație ipotetică. (Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R)

Factorii psihologici,sociali și asocierea cu boli cronice printre care și boala alzhaimer joacă un rol important .

Semnalăm și complexitatea modificărilor care apar în sfera afectivă,în psihicul celor ce traversează această ultimă etapă a vieții .

Personalitatea se dovedește rezistentă la scurgerea bătrânilor odată cu apariția boalii alzhaimer,părând să sufere serioase modificări .

Sunt bine cunoscute labilitatea afectivă a vârstnicului cu alzhaimer ,hiperactivitatea și impresionabilitatea lui .

Adesea bătrânețea se însoțește de o stare depresivă, cu tendință la izolare și singurătate .

Frecvent , în clinica geriatrică,tulburări somatice pot împrumuta masca psihică ,după cum și o stare depresivă se poate asocia cu fenomene somatice .

Depresiunea la bătrân comportă un diagnostic atent , o evaluare riguroasă a multiplelor situații somato-psihice care pot să determine o modificare a tonusului psihic.

În sfera afectivă a vârstnicilor cu alzhaimer, atitudinea față de boală joacă un mare rol.Trebuie învinse rigiditatea vârstnicului ,dificultatea de adaptare la noua situație creeată.

Atitudinea ,, critică,, față de o situație nou creată poate să însemne însă și vigoare psihică ,suplețe în gândire , o bună adaptabilitate .

Complexitatea,variabilitatea și asincronismul funcțiilor psihice schițează profilul psihologic al vârstnicului .(I.Aprahideanu –Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia ,2003,pg.268)

Tendința de egocentrism,,conservatorismul ,, unor trăsături ale personalității , lentoarea unor funcții de cunoaștere pledează pentru conturarea unor tipuri de îmbătrânire psihologică.

Definirea profilului psihologic al bătrânului necesită în continuare observații și studii psihometrice urmărite pas cu pas asupra unor persoane cu îmbătrânire psihică și somatic normal.

Adaptabilitatea organismului scade cu vârsta .Dificultatea adaptării , ca urmare a defectelor de reglare , control ,l integrare , transmitere,recepție , reacție , a modificărilor celulare și tisulare,crește susceptibilitatea la stresuri și mecanismele fiziologice se transformă cu ușurință în numeroase și diverse procese patologice .

Acțiunea unui agent stresant,care la adult poate determina un răspuns optimal,la bătrân se poate solda cu efecte ireversibile .

Separarea persoanelor vârstnice cu alzhaimer de familie este o situație stresantă ,generatoare de frustrare afectivă ,cu consecințe negative asupra adaptării și integrării acetora în regimul de viață al instituției.Instituțiile de bătrâni încearcă să soluționeze suplinirea familiei devenind familie substituit deoarece preia obligațiile familiei .

S-a căzut de acord că principalele caracteristici biologice ale unui vârstnic sunt :labilitatea echilibrului homeostatic, adaptabilitatea modificată cu deosebire în condiții de stres patologic ,psihic,etc:îmbătrânirea funcțională diferențiată de la organ la organ și în cadrul aceluiași organ.

La bătrânețe,înfățișarea omului de obicei se schimbă.Înălțimea corpului se reduce datorită scăderii elasticității cartilajelor intervertebrale și articulare;în majoritatea cazurilor scade greutatea corpului.

Mișcările devin mai încete,prevăzătoare.Mersul bătrânilor devine mai puțin elastic,trenant,lungimea pasului se micșorează în medie de la 71 la 63 cm.Se modifică ținuta:majoritatea bătrânilor nu mai pot să-și țină capul drept,ridicat,mulți se încovoaie.

Asistăm astăzi la o conduită de izolare a vârstnicului cu alzhaimer nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare.

Felul în care un vârstnic cu alzhaimer poate fi supus excluziunii sociale se poate fe prin:

Stigmatizare. Oamenii aparținând acestei categorii etichetează vârstnicii cu alzhaimer ca fiind inutili din punct de vedere social, datorită trăsăturilor menționate anterior. În plus, ei consideră că aceștia sunt, de cele mai multe ori, persoane anxioase, apatice, dezadaptate, cu predispoziție spre boală, pe scurt, o povară pentru cei din jur.

În consecință, atitudinea dominantă față de vârstnici cu alzhaimer este aceea de izolare și respingere, de stigmatizare. În felul acesta, bătrânul devine, treptat, o victimă a anturajului său, o persoană stigmatizată.

Este de presupus faptul că există la toate nivelurile vieții sociale persoane de diferite vârste ce se încadrează în acest prim tip de percepție, chiar în poziții și funcții ce presupun o relaționare directă cu problematica specific vârstnicilor cu alzhaimer.

Din acest motiv, vârstnicii cu alzhaimer suferă un prejudiciu social datorită marginalizării la care sunt supuși (ce îmbracă forme sociale mai mult sau mai puțin evidente, mai mult sau mai puțin grave).

Ignorare .Acest tip de percepție este reprezentativ pentru acea categorie de indivizi care consideră că, în cele mai multe cazuri, bătrânul cu alzhaimer nu este capabil să se întrețină singur, fiind dependent de ajutorul anturajului și al familiei.

În schimb, tind să considere că sarcinile pe care nu le îndeplinește un vârstnic cu alzhaimer (dacă ne referim la domeniul profesional, de exemplu) pot fi îndeplinite mult mai eficient și mai bine de un tânăr, astfel că bătrânul nu mai are un rol social bine determinat.

În concepția acestor persoane, el ar trebui să cedeze locul celor mai tineri, care sunt mai capabili din punct de vedere profesional.

Persoanele ce se încadrează în acest al doilea tip consideră, în plus, că problematica bătrânilor cu alzhaimer nu este una extrem de important , astfel că atenția societății ar trebui să se centreze asupra altor aspecte, de gravitate mai mare.

De aceea, oamenii aparținând acestui tip nu acordă o prea mare atenție bătrânilor cu alzhaimer și au un comportament care, mai mult sau mai puțin subtil, voluntar sau involuntar, izolează vârstnicul.

În concepția lor, asigurarea strictului necesar în ceea ce privește condițiile de viață este suficientă, fiind, de altfel, singurul lucru pe care trebuie să-l facem pentru bătrânii cu alzhaimer.Această concepție determină o atitudine de ignorare a problemelor lor specifice.

Discriminare.Aceată categorie cuprinde indivizii ce consideră că bătrânii cu alzhaimer sunt persoane autonome, care au un rol social bine precizat. Ei nu contestă o anumită utilitate socială a persoanelor cu alzhaimer.

Totuși, din motive care cel mai adesea se plasează în sfera prejudecăților, vârstnicii cu alzhaimer nu sunt apreciați la justa lor valoare și suportă atitudinile de respingere ale celor din jur.

Bătrânul cu alzhaimer este plasat, astfel, pe o poziție socială inferioară, împins undeva la marginea societății, iar potențialul său de înțelepciune și experiență rămâne nevalorificat. Această atitudine de respingere socială și de neacceptare în diversele contexte ale vieții sociale poate fi considerată discriminare, care, de asemenea, aduce un prejudiciu social vârstnicilor cu alzhaimer.

Efectele traducerii în fapt a acestei concepții , care se asociează altor măsuri menționate mai înainte , sunt reprezentate de promovarea unei longevități active cu vârstnicii sănătoși și utili , integrați în familie și în societate .( I.Aprahideanu –Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia ,2003,pg.269-270)

2.3. Vulnerabilitatea bătrânilor cu Alzhaimer

Modul în care bătrânul cu alzhaimer nu este valorizat de către o societate se reflectă în preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile acestuia să fie respectate și implementate în toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private.

Fenomenul abuzului bătrânului cu alzhaimer este un construct social, ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat.

De multe ori , în multe contexte , vârstnicii, au fost dintotdeauna subiectul unei agresivități din partea celorlalți, respectiv a adulților , fie ei cunoscuți sau necunoscuți. (Mitrofan L., Ciupercă O., Incursiune în psihosociologia familiei, 2009,pg.337)

Din această perspectivă Lloyd de Mause notează: „istoria bătrâneții este un coșmar din care abia acum începem să ne trezim. Cu cât mergem mai mult în trecut, cu atât este mai scăzut nivelul de protecție acordat bătrânului și mai mare probabilitatea de a fi omorât, bătut terorizat sau abandonat,, , iar istoria pare să susțină afirmațiile lui de Mause.

În ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectați în special bătrânii.

In România, bătrânii cu alzhaimer sunt considerați uneori ,,povară ,,pentru familie, în ciuda unor măsuri politice adesea contradictorii sau cel puțin confuze de-a lungul timpului.

Cu toate acestea bătrânul cu alzhaimer are un risc mai mare de victimizare din mai multe motive:

●dependența sa crescută de un adult

● statutul lor fizic și toleranța socială destul de ridicată la anumite forme de violență, din considerente culturale.

Din această perspectivă se poate vorbi de o „pierdere a bătrâneții ,, .

Maltratarea bătrânului cu alzhaimer.Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și asistenții sociali medicii, psihologii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc bătrâni cu alzhaimer,victime, supuși unei lipse de îngrijire, unor maltratări emoționale, fizice și/ori agresiuni sexuale.

Repulsia legitimă pentru delațiune nu trebuie totuși să ducă la ascunderea suferințelor, după cum respectul față de viața privată a unui bătrâ cu alzhaimer nu trebuie să servească drept pretext pentru inacțiune.

Adesea alcoolismul, mizeria, locuințe insalubre, tradiția violenței stau la originea acestor tratamente condamnabile, dar flagelul poate atinge toate mediile.

Persoanele care maltratează bătrâni cu alzhaimer se simt atât mai culpabilizați cu cât imaginile mamei și tatălui, vehiculate de mass media, sunt supravolarizate.

Serviciile publice au pus și ele la dispoziție un sistem de protecție socială, medico-socială și judiciară în ceea ce privește protecția și apărarea bătrânilor.Maltratarea afectează un mare număr de bătrâni fără apărare, prin diferite forme de privare.

Maltratarea bătrânilor cu alzhaimer este un fenomen complex și întotdeauna generator de durere, ce necesită o descriere amănunțită.(Mitrofan L., Ciupercă O., Incursiune în psihosociologia familiei, 2009,pg.337)

2.4.Abuzul bătrânilor cu Alzhaimer în societatea contemporană

Boala poate fi atât de mare încât pot să se modifice substanțial credințele și atitudinile asupra cărora dorințele anterioare au fost valide

În cazul bătrânilor cu alzhaimer noi nu putem anticipa direcția modificărilor ce vor urma, dar ne putem aștepta că vor exista schimbări. Schimbarile ar fi de așteptat, deoarece acestea sunt ele însele produse ale bolii în sine.

Dar, cât de mult se poate schimba o persoană, înainte de a suferi nu mai are sens să vorbească despre el sau ea ca aceeași persoană.

Unii merg atât de departe încât se spune că în stadiile finale ale bolii Alzheimer, ceea ce avem este, în esență, un alt sine, o discontinuitate radicală de identitate personală.

În acest caz, scopul directivelor în avans semnată de pacienți într-un stadiu incipient al bolii Alzheimer ar fi pentru a indica faptul că nu mai doresc să continue să trăiască în cazul în care aceștia devin, un alt fel de persoană: adică, în cazul în care trăiesc într-un mod repulsie integritatea persoanei care a fost odată.

Argumentul identității personale, din păcate, pare să dovedească prea mult. Dacă avem într-adevăr o discontinuitate radicală a identității personale, atunci de ce ar trebui ca sinele anterior să acorde o autoritate succeptibilă asupra ceea ce se întâmplă cu sine mai târziu, care se întâmplă să locuiască în același corp.Aceasta este întrebarea cu care a început examinarea .(.Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R)

În cazul în care persoana afectată de Boala Alzhaimer este radical alta decât persoana pre-Alzheimer, este legitim pentru a permite dorințelor sale, apoi sinelui pentru a dicta ce se va întâmpla de acum cu el.

Este o îndoială cu privire la o astfel de mișcare, care face ca unii să renunțe la ușor pentru cea mai bună dobanda standard.

Standardul Interesul superior .O modalitate scurtă și simplă de a afirma Standardul cel mai bun (BIS) este că noi trebuie să decidem pentru pacient bazat pe ceea ce noi considerăm a fi în interesul pacientului, indiferent de ceea ce noi credem ca pacientul ar putea decide.

Determinăm că noi vom face tot ceea ce va avea ca rezultat în beneficiu pacientului cu alzhaimer. Aceasta este, de desigur, o formă de paternalism.

Dar noi considerăm paternalismul să fie justificat, de obicei, prin referire la o afirmație că pacientul u alzhaimer cnu este capabil, pentru orice motiv, de a lua o decizie rațională despre propriul interes.

Deși natura exactă a relației dintre abuzul psihologic exercitat asupra bătrânului cu alzhaimer și celelalte forme de maltratare nu este cunoscută în întregime în termeni de date cuantificabile, este destul de ușor de intuit și acceptat faptul că fiecare formă de abuz are și o componentă psihologică (incluzând aici tipul particular de procesare ce intervine).

Altfel spus, forma vizibilă a abuzului asupra bătrânului cu alzhaimer este rezultanta procesării intelectuale (comportamentul abuziv este interpretat ca atare de către victimă; de obicei această interpretare este unică pentru toți) și procesării emoționale (interpretarea dată actului este ,,îmbrăcat,, cu necesitate într-o haină personală de emoții), dar nu putem aprecia decât din consecințe ce se datorează formei propriu-zise de abuz precum ți componenta psihologică.

In timp ce un anume comportament poate fi dăunător din punct de vedere emoțional, el nu este catalogat cu necesitate ca fiind abuz de către legislație și mai departe de către organismele competente în aplicarea legislației.

Dacă abuzul fizic asupra bătrânilor cu alzhaimer este catalogat ca atare pe baza unui singur act specific, abuzul psihologic este caracterizat de existența mai multor acte succesive.

O dată lămurite aceste aspecte, problema definiției nu este total rezolvată. In literatura autohtonă cel puțin sunt întânlite inconveniente lingvistice ce rezultă din termenii utilizați în literatura occidentală pentru a descrie fenomenul (progresele din planul psihologiei de aici au permis acest lucru).

Astfel, există mai multe concepte vehiculate atunci când se discută despre acest fenomen.

In primul rând se ia în discuție aspectul intențional. „Neglijarea emoțională" (emoțional neglect) reflectă un act de omitere, o lipsă de acțiune; de aceea adultul poate să nu perceapă comportamentul său ca fiind abuziv atunci când are în familie un bătrân cu alzhaimer.

In contrast, termenii de „cruzime mentală" (mental cruelty) și ,,lovitură psihologică,, (psychological battering) presupun intenția adultului de a face rău, presupun acte de comitere.

În al doilea rând se iau în discuție componentele afectate de această formă de abuz. De exemplu, „maltratarea psihologică,, (psychological maltreatment) reprezintă comportamentul susținut, repetitiv, inadecvat din partea adultului care afectează sau reduce potențialul creator și de dezvoltare al proceselor și funcțiilor psihice ale bătrânilor cu alzhaimer (memorie, recunoaștere, percepție, atenție, limbaj, caracter);„abuzul emoțional" (emoțional abuse) acordă o mai mare importanță impactului asupra capacității afective (de a recunoaște și de a exprima emoții), reprezintă eșecul constant al adultului de care bătrânul cu alzhaimer este foarte legat, de a răspunde adecvat din punct de vedere afectiv la expresiile emoționale ale acestuia.

În al treilea rând, fiecare concept se încadrează strict din punct de vedere legislativ. Aici este partea cea mai interesantă, dar totodată și cea mai strictă deoarece indiferent de conotațiile afective pe care le poate trezi abuzul emoțional, orice decizie privind protecția bătrânilor cu alzhaimer se circumscrie unui cadru legislativ care se vrea a fi cât mai coerent.

In România nu s-a găsit o definiție legală dată abuzului psihologic, confuzie regăsită de altfel și în sistemele legislative din țări cu tradiție în acest domeniu recomandă intervenția (legală) doar atunci când consecințele pe plan emoțional asupra bătrânilor cu alzhaimer se observă în manifestări precum anxietate generalizată, depresie, izolare, comportament (auto)agresiv și atunci când adultul responsabil refuză să-i acorde atenția cuvenită.

Formele de manifestare ale abuzului psihologic sunt extrem de complexe având în vedere că la baza lor stă o relație în care contactul fizic nu este implicat cu necesitate.

Gabarino și colaboratorii definesc abuzul psihologic asupra bătrânilor cu alzhaimer ca fiind atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului. Ei propun astfel de cinci astfel de forme.

Respingerea intenționată, repetată a bătrânilor cu alzhaimer, manifestată prin nerecunoașterea consecventă a nevoilor și meritelor sale constituie o formă specifică de abuz psihologic. Ea se concretizează în negarea legitimității drepturilor bătrânilor cu alzhaimer, inducerea ideii că este dependent de adult, inferior și lipsit de speranța de a fi acceptat ca atare.

Whitman propune următoarele acte ca având caracteristici vătămătoare psihologic asupra bătrânilor cu alzhaimer: ridiculizarea cronică, minimalizarea și umilirea acestuia , transformarea vârstnicului într-un „țap ispășitor,, al tuturor neâmplinirilor personale ale adultului, refuzul gesturilor de afecțiune, tratarea unui bătrân cu alzhaimer necorespunzător, etichetarea negativă a comportamentului unui bătrân în mod cronic.

Izolarea bătrânilor cu alzhaimer de experiențele sociale firești îl rupe de mediul social care îi poate asigura acestuia câmpul social necesar dezvoltării competențelor sociale și continuarea identității sale.

Interzicerea sistematică a unor activități specifice vârstei îl împiedică să-și stabilească puncte de reper.Izolarea are un efect devastator asupra sinelui pentru că întreaga experiență ca atare a bătrânilor cu alzhaimer va fi definită ca fiind normală și chiar logică (asta merită să i se întâmple, iar așteptările sale ulterioare vor fi modulate de acest unic lucru). (Simona Bodogăi –Protecția socială a persoanelor vârstnice, 2009,pg.186)

Terorizarea bătrânilor cu alzhaimer pe cale verbală, pentru inocularea fricii de consecințe grave, creează acestora imaginea unei lumi ostile, terifiante, periculoaseAmenințările adultului se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricoșătoare din perspectiva bătrânilor cu alzhaimer, care se pot referi la punerea în pericol a acestora, a unor persoane dragi, sau a unor obiecte personale. Având în vedere sistemul cognitiv fragil al bătrânilor cu alzhaimer există o mare diversitate de formulări care pot avea efecte abuzive psihologice, chiar dacă nu a existat intenția acestui lucru.

Ignorarea nevoilor bătrânilor cu alzhaimer constituie un abuz în măsura în care adultul îl privează de stimulii esențiali dezvoltării sale psihice și cognitive. Gravitatea acestui tip de comportament provine din faptul că, pentru a asigura un traseu normal al dezvoltării, receptivitatea adultului la nevoile bătrânilor cu alzhaimer reprezintă o condiție necesară. Refuzul consecvent al comunicării cu bătrânii cu alzhaimer, neobservarea intenționată a dorințelor exprimate de aceștia, lipsa de interes în ceea ce privește activitatea bătrânilor cu alzhaimer, refuzul de a răspunde (din considerente mai mult subiective ce țin de prejudecată) la durerea acestora, la cererea lor de ajutor, neprotejarea lor de agresiunea altor indivizi, sunt câteva din formele pe care le poate lua ignorarea.

Negarea răspunsurilor emoționale, ignorarea încercării de a interacționa emoțional sau încurajarea interacțiunii fără implicare afectivă.

Degradarea bătrânilor cu alzhaimer (deprivarea de demnitate) poate fi analizată separat, înțelegând prin aceasta recurgerea de către adult la exprimări sau la atitudini depreciatoare la adresa acestora, care le afectează demnitatea. In această categorie se includ folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacităților intelectuale sau practice ale bătrânilor cu alzhaimer, exprimarea neâncrederii, învinovățirea pentru eșecurile personale ale adultului (Simona Bodogăi –Protecția socială a persoanelor vârstnice ,2009,pg.187)

CAPITOLUL 3

MODIFICĂRI PSIHICE ÎN BOALA ALZHAIMER, CONSIDERATE URGENȚE PSIHIATRICE PENTRU VÂRSTNICI

La vârstnicii predispuși la boala Alzhaimer ,definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă a acestora.

Literatura de specialitate menționează faptul că ființa vie dispune de o anumită plasticitate ,datorită căreia îi este cu putință să rămână în acord cu mediul său și să mențină echilibrul său interior .( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.61)

Raporturile dintre psihologie și medicina generală sunt însoțite de rezolvarea problemei fundamentale:

●viața psihică depinde de somatic, (atitudine somatopsihică);

●somaticul depinde de viața psihică (atitudine psihosomatică).

Ca știință a omului aflat în suferință ,psihologia a preconizat întotdeauna necesitatea abordării individuale și comprehensibile a ființei umane;privit inițial ca un deziderat ,acest mod de abordare prin continuă și constantă aplicare ,a devenit un postulat care a călăuzit gândirea clinică și practica medicală de-a lungul întregii sale istorii.

În ultimele decenii implicațiile psihologice asupra medicinei clinice au devenit axiomatic , rolul psihologiei fiind recunoscut , nu numai în relația terapeutică și motivația de vindecare a vârstnicului cu alzhaiumer ,ci și în faptul că psihoterapeuții au devenit conștienți de existența unor factori emoționali asociați .

Acest fapt este acceptat de toți cercetătorii în domeniu,deoarece independent de caracterul specialității sale,orice materie care abordează o stare ,analizând particularitățile evoluției sale,studiiază totodată starea psihică a individului :Conștiința ;●Dispoziția ;●Conduita;●Atitudinea..(Norbert Sillamy ,pg.161)

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar la bătrânii cu demență în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeleși .

Sănătatea și puterea de muncă a omului sunt posibile numai printr-o activitate normală ,coordonată a tuturor organelor și sistemelor corpului20 .

Aceste afirmații au menirea de a aduce în prim plan reacțiile vârstnicului cu alzhaimer ( resentiment,oftat,plângere , nemulțumirire,jeluire,tânguire,doleanță ,agitație ) și invocarea stării atunci când el consideră că nu este înțeles de societate , familie,anturaj,etc.

Într-o analiză finală, psihicul uman al vârstnicului cu alzhaimer pune în prim plan abordările particulare combinate în tratarea diverselor probleme ,și , de asemenea , plasează o prioritate asupra acelor factori comuni .

Tulburența nocturnă accentuată este o stare de agitație psihomotorie destul dec caracteristică în boala alzhaimer :bolnavul vârstnic se trezește noaptea și începe să umble prin casă ( în stare de deambulație),să caute prin dulapuri,să facă mâncare.

Fugile amnestice.Nesupravegheați,bolnavii vârstnici cu alzhaimer părăsesc domiciliul ,și ,, vagabondează,, prin oraș,nemaifiind în stare să regăsească drumul spre casă sau cel puțin să-și spună adresa altor persoane, din cauza tulburărilor grave de memorie și de orientare.Urgențele de acest tip sunt relativ frecvente.

Agitația psihomotorie marcată.Dezintegrarea funcțiilor psihice,în diferitele stadii ale bolii alzhaimer,este însoțită de intense stări de agitație psihomotorie.

Stări de agresivitate:pierzându-și capacitatea de judecată,de critică și simțul moral,bolnavii vârstnici cu alzhaimer prezintă,, impulsivități instinctive,tendințe agresive,astfel încât ei pot comite o serie de acte medico-legale;aruncă cu pietre ,comit tentative de viol sau violuri,tentative de crimă sau crime .

Sinuciderile . În cadrul abordării științifice a eficienței psihiatriei profilactice și respectiv al acțiunilor calitativ diferite de apărare și promovare a sănătății mintale,primul criteriu de estimare prospectivă îl constituie cunoașterea dinamicii morbidității pe un interval de timp suficient desfășurat,la o populație dată,în incidența evoluției sale socio-economice și culturale,cunoaștere prin care să prevadă concomitent dotările și mijloacele tehnico-organizatorice de perspectivă necesare acțiunilor în teritoriu.

Modificarea dinamicii epidemiologiei psihiatrice,cu toate implicațiile curativo-profilactice pe care le angajează,comportă sumativ o complexitate de factori calitativi diferiți,ca de exemplu :creșterea conștiinței de sănătate a populației și adresabilității la serviciile medicale pentru o diversitate de tulburări funcționale sau psihosomatice generate de situații poluante de natură biogenă sau psihogenă,cât și a exigențelor competitive instructiv-educative și socio-profesionale caracteristice epocii contemporane de induistrializare și urbanizare accelerată. ).(V.Angheluță,St.Nica –Udangiu ,Lidia Nica Udangiu, 2007,pg.33)

Referindu-ne la asistența bolii alzhaimer , deja instalată, cu evoluție îndelungată și a perspectivei acesteia în viitorul apropiat ,relevăm o evoluție mai favorabilă atunci când bolnavii sunt orientați în scop terapeutic într-o activitate productivă pentru care primesc o remunerare echitabilă,concomitent cu medicația adecvată.

La bătrânii cu Alzhaimer,anxietatea este o stare afectivă generalizată,difuză,caracterizată prin trăiri de tulburare,de insecuritate și teamă-pe care aceștia nu le poate explica și relaționa.

Spre deosebire de emoțiile obiectuale,la vârstnicii cu alzhaimer,anxietatea nu antrenează,de regulă modificări fiziologice.Diferitele orientrări doctrinare îi găsesc origini diferite.

În epoca modernă psihologia clinică ,bazată pe tradițiile sale ,pune în centrul preocupărilor sale omul aflat în suferință ,abordându-l într-o viziune dinamică și comprensivă ,în istoria dezvoltării psihoindividuale și sociale ,din care se desprind semnificații esențiale ,care-I permit orientarea realistă asupra stării prezente și perspectivelor sale . (Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima ,pg.13)

În mod normal ,anxietatea, la vârstnicii cu alzhaimer se descarcă pe cale rațională prin rezolvarea problemelor sau conflictelor .

Ea dispare în multe cazuri odată cu clarificarea situației declanșatoare la nivelul conștientului și cu rezolvarea ei. Ea totuși poate fi preluată de procesele inconștiente .

În aceste cazuri ,mecanismele de apărare ale ego-ului pot să apară sub forma fobiilor ,de exemplu ,transformarea anxietății difuze în termeni exagerate legate de obiect .La vârstnicii cu demență anxietatea se poate manifesta totuși în simtome fizice ,atât acute cât și cronice .

Simptomele acute apar mai ales prin sistemul nervos central sub forma tulburărilor de conversie isterice clasice,care au devenit astăzi puțin frecvente.

Astfel sunt :●paralizia isterică ;●orbirea isterică ;●convulsiile isterice .

Mult mai frecvente sunt astăzi tulburările de conversie cronice care se produc prin sistemul nervos autonom .

Problema care apare este de ce vârstnicii cu alzhaimer reacționează la stres psihosomatic prelungit prin depresie mascată și alta prin boală psihosomatică .

De aceea ,fenomenele psihosomatice sunt de obicei inadecvate pentru diagnoza diferențială, care poate fi făcută numai pe baza constatărilor psihopatologice și a cursului bolii .

Astfel într-un caz se poate declanșa depresie ,în celălalt un element nevrotic preexistent conduce la nevroza anxioasă.

Dacă pentru vârstnicii cu alzhaimer există ,dintr-un motiv oarecare predispoziția de a somatiza procesele și energia psihică , rezultatul poate fi depresia mascată sau afecțiunea psihomatică.

Tulburările și destructurările conștiinței, chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a vârstnicilor cu alzhaimer în mediul ambiant , reclamând din partea personalului medico-sanitar o permanentă activitate de supraveghere și ajutorare .

Toată atitudinea vârstnicilor cu alzhaimer este un refuz general și teamă de ceea ce se va întâmpla. Psihopatologia anxietății , la vârstnicii cu alzhaimer,poate funcționa ca știință doar în măsura în care se instaurează o ordine epidemiologică reușind astfel să vizualizeze ceea ce este comun unor categorii de indivizi.

3.1.Motivele principale de internare a vârstnicilor cu Alzhaimer

Într-un studiu pe 377 de cazuri de Alzhaimer ,Larson și Jacobson au constat următoarele motive de internare ,în ordine descrescândă:agresivitate , boli somatice,tulburări de comportament ,lipsa totală de igienă, vagabondaj ,lipsa de precauție în manevrarea focului , robinetul de gaze sau apă,tendințele suicidare și , unele cazuri ,refuzul alimentației sau abuzul de medicamente .

Un vârstnic cu Alzhaimer poate fi internat pentru diferite tipuri de tulburări de comportament care reprezintă un pericol atât pentru viața sa ( accident suicid),cât și pentru societate ( acte de violență),furturi ,incendieri.În multe cazuri însă, aceste tulburări psihice pot fi combătute cu un tratament adecvat ,aplicat chiar la domiciliul vârstnicului ,dacă există posibilități de supraveghere .

De obicei,dacă nu există asemenea posibilități,familia insistă ca vârstnicul cu Alzhaimer să fie internat .Internarea este solicitată frecvent și pentru complicații somatice: afecțiuni pulmonare , cardiace , accidente vasculare cerebrale cu paralizii , hemiplegie,crize convulsive,incontinență sfincteriană,escare .

Muler și colab . au constat că la vârstnicii cu Alzhaimer din serviciul geronto- psihiatrie din Lousiana,în majoritate cu sindroame demențiale,fuseseră trimiși de către alte spitale din cauza tulburărilor psihice importante , de către căminele de bătrâni din cauza incontinenței,dezorientării sau turbulenței lor sau de către medicii din teritoriu ori de autoritățile locale pentru aceleași motive sus-citate .

3.2.Comportamentul vârstnicilor cu Alzhaimer –profunzimea fenomenului

Reprezintă forma ce mai autentică și directă a abolirii funcției de conservare,o conduită autoagresivă manifestată prin act sau tentativă.

Conduita autolitică a fost denumită și complexul Atropos ( după numele uneia dintre zeițele,destinului ,moirele ,care în mitologia greacă erau denumită și torcătoarele ,una dintre ele curmând firul vieții oamenilor).

Problema vârstnicilor cu Alzhaimer,în societate, formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice demnității umane .

Tulburările și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită , curajoasă, lașă ,ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și ,ca atare ,o clasificare după tipul de reacție.

Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a vârstnicilor cu Alzhaimer nu poate face abstracție de studiul comportamentului.

Unii vârstnici cu Alzhaimer se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu difeite tulburări de comportament. Boala Alzhaimer este însă,în mod fundamental un fenomen sociologic și psihologic pe care îl au mulți vârstnici.

În acest sens,ei nu pot fi înțeleși ca un fenomen sau ca un comportament detașat de un context social,neputând fi explicat doar din punct de vedere al trăsăturilor individuale sau al caracteristicilor ereditare.

Fiind în același timp,o problemă etică,socială și medico-legală,se ridică de la început întrebarea dacă Boala Alzhaimer în rândul vârstnicilor este o problemă de opțiune între viață și moarte înt-un impas existențial al omului normal sau este un act patologic.

Atitudinea medicală va fi diversificată după stările psihopatologice ale vârstnicului și va ține seama de aceste semnificații pentru al ajuta.

3.3.Relațiile bătrânilor cu Alzhaimer și familia

Relațiile bătrânilor cu Alzhaimer și familia de variază în funcție de cerere putând fi centrate pe aspect ale dezvoltării , pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice ,luarea unor decizii ,controlul stărilor de criză , dezvoltarea unui instinct personal ,pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne ,ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți facilitând ,prin demersuri repetate ,ca bătrânii cu Alzhaimer să facă față mai eficient stresorilor și bolii contribuind la îmbunătățirea calității vieții .

În multe familii ,bătrânii cu Alzhaimer au relații mai dificile cu membrii lor și conversațiile devin mai complexe.În acest proces,răbdarea și înțelegerea necesară pentru o comunicare eficientă se interpun cu frustrări și reacții impulsive.Așteptările membrilor familiilor de la bătrân și mesajele trec de la toleranță și compasiune ,la critică și îngrijorare

Pentru familiile de azi-prea ocupate-poate fi o altă sursă de obstrucție.Confruntate cu activitatea neântreruptă legată de muncă ,mese ,responsabilitățile și rutinele de seară,familiile sunt adesea prea preocupate cu sarcini și nu au timp pentru a comunica în mod semnificativ cu bătrânii diagnosticați cu Alzhaimer sau refuză ,de multe ori ,ajutorul unui consilier.

Prin modul în care membrii familiei comunică cu bătrânii diagnosticați cu Alzhaimer pot încuraja sau descuraja hotărârile sau acțiunile întreprinse, pe care intenționează să le facă.

Relația dintre bătrânilor cu Alzhaimer și familia trebuie să fie una de alianță ,de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă ,oferind ,totodată ,sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale ,indentificarea unor partternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.

Relația bătrânilor cu Alzhaimer și familia, vizavi de boală trebuie să fie o alianță, de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu boala , oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor patternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.

CAPITOLUL 4

VÂRSTNICII CU ALZAHAIMER -PROVOCAREA SUPREMĂ PENTRU PSIHOTERAPEUȚI

4.1.Reacția socială împotriva vârstnicilor cu Alzhaimer

Orientarea către identificarea modalităților prin care boala Alzhaimer poate fi prevenită și controlată, nu poate exclude,din obiectul său de studiu,reacția socială formală și informală asupra vârstnicilor predispuși la această afecțiune.

Reacția socială ar trebui să intervină ,prin programe și măsuri de prevenire,prin tratamentul,resocializarea și reinserția socială a acestor persoane ,atunci când este cazul,pentru că de multe ori acestea pot fi imprevizibile.

Includerea reacției sociale în obiectul de studiu al vârstnicilor cu Alzhaimer este determinată de necesitatea stabilirii de adecvare a acesteia la realitatea acestui fenomen și la tendințele sale evolutive.( P.Elefterie .Problematica reacției sociale,pg332,1997)

Pentru vârstnicii cu Alzhaimer,sesizarea inadvertențelor permite elaborarea unor studii utile, ,acțiunea concretă, fiind de prevenire și combatere a acestui fenomen .

În conformitate cu opțiunea teoretică prezentată ,obiectul sintetic al bolii Alzhaimer integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăți și funcții proprii ,distincte calitativ de proprietățile și funcțiile părților componente.

În aceeași manieră,problematica reacției sociale în ceea ce privește vârstnicii cu Alzhaimer,constituie obiectul de studiu al psihiatriei în măsura în care schimbarea socială accelerată determină rămânerea în urmă a sistemului de apărare ,după cum elaborarea unei strategii adecvate de prevenire ,constituie unul din scopurile specialiștilor din domeniu.

Vârstnicii cu Alzhaimer în societatea contemporană a fost și continuă să fie analizată în mod diferențiat de la un individ la altul fiind elaborate numeroase măsuri,orientări,teorii explicative,unele excluzându-se,altele completându-se reciproc,toate urmărind însă identificarea și evaluarea cauzelor și a mecanismelor de bază care determină producerea unor fapte și manifestări care degenerează boala Alzhaimer.

Deoarece în societatea contemporană boala Alzhaimer întâlnită în ultimul timp tot mai des în rândul vârstnicilor are o serie de condiționări și determinări cauzale multiple,în cadrul diferitelor abordări ce intervin și se conjugă multiple definiții și explicații aparținând mai multor discipline științifice,fiecare din ele valorizând o anumită perspectivă teoretică,motiv pentru care,în momentul de față,există atât de multe tentative și modele etiologice în acest domeniu.

Din acest set de paradigme și teorii voi enumera succint pe cele reprezentative:teorii care supralicitează importanța cauzelor individuale,psihologice, considerând că manifestările care duc la declanșarea bolii Alzhaimer în rândul vârsttnicilor rezidă în comportamentul individual.

Toți acești factori se conjugă ,desigur ,cu cei particulari unei țări sau unei regiuni amplificând mai mult sau mai puțin vulnerabilitatea socială.

4.2.Rolul și locul metodelor psihoterapeutice

O schiță a metodelor psihoterapeutice ,în cazul bătrânilor cu Alzhaimer,este dată de teoriile existente în literatura de specialitate care joacă un rol deosebit de important.

Psihoterapia atât a bătrânilor cu Alzhaimer cât și a membrilor familiilor este motivată de dorința de a privi dincolo de granițele unei singure perspective, pentru a vedea ce se poate face , și în ce fel aceștia pot beneficia de ajutor,scopul fiind acela de a preântâmpina eventualele aspecte nedorite . (Alexandru Ștefan Hrab,pg.74,2012)

Recenta și rapida creștere a interesului pentru psihoterapii ,în ceea ce privește numărul crescut al bătrânilor cu Alzhaimer,duce la întrebarea ,, De ce acum ? . Răspunsul poate fi dat de cel puțin opt motive , care interacționează între ele și se potențează reciproc , contribuind la dezvoltarea acestei intebrări:

●proliferarea terapiilor – membrii familiilor,trebuie să-și depășească starea obișnuindu-se cu gândul că în familie există un bătrân cu Alzhaimer ce trebuie să beneficieze în permanență de îngrijire și supraveghere ;

●neadecvarea unui singur sistem teoretic pentru toți bătrânii cu Alzhaimer și toate problemele cu care aceștia se confruntă;

●factorii socio-economici externi ;

●popularitatea în creștere a tratamentelor pe termen scurt și centrate pe problema concretă .

●oportunitățile pentru terapeuți de a observa și încerca diferite tratamente;

●insuficiența eficienței diferențiale în răndul terapiilor;

●recunoașterea faptului că elementele comune ale terapiilor au un rol major în determinarea rezultatului .

În ceea ce –i privește pe bătrânii cu Alzhaimer,integrarea teoretică implică o dedicare față de o creație conceptuală dincolo de a construi un cadru teoretic care să sintetizeze cele mai bune elemente aparținând a două sau mai multe abordări terapeutice .

În literatura de specialitate sunt menționate două teorii,care contribuie la aplicarea cu succes a metodelor psihoterapeutice în ceea ce-i privește pe bătrânii cu Alzhaimer.

4.3.Teoria personalității și psihopatologiei

Acest subcapitol ,consacrat prezentei lucrări, are menirea de a aduce în prim plan reacțiile bătrânilor cu Alzhaimer (frică,agitație,angoasă,atac de panică ) atunci când aceștia consideră că nu sunt înțeleși de societate , familie,anturaj,etc.,aici intervenind terapeuții care au un rol primordial în prevenirea acestui fenomen.

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .

Actul de comunicare interumană efectuat în scop psihoterapeutic sau din cadrul mult mai larg al dialogului purtat cu vârstnicul cu Alzhaimer,indiferent de convingerile lui religioase , poate avea două rezultate antagoniste care se exclud reciproc și anume, fie efectul pozitiv psihoterapeutic ,în consens cu întregul ansamblu de metode terapeutice utilizat ,fie efectul negativ iatrogen de agravare a stării . (Paul Popescu Neveanu,pg.122 )

4.4.Psihotrapia cognitiv-comportamentală la vârstnicii cu Alzhaimer

În cazul vârstnicilor cu Alzhaimer Hawton ,Sallovski,Kirk și Clark arată că abordarea cognitivă comportamentală pune un accent deosebit pe formularea conceptelor în termeni operaționali și pe validarea rezultatelor.

Ea se poate utiliza în psihoterapia individuală cât și în cea de grup .Adesea se recurge și la indicator obiectivi pentru a valida eficiența demersului terapeutic .Rezolvarea problemelor și dorința de a învinge frica, reprezintă o latură importantă a tratamentului .

Pentru ca psihoterapia să reușească eliminarea stărilor care au stat la baza motivelor determinante,este absolut necesar formularea precisă a obiectivelor, , pe baza unor informații detaliate în legătură cu factorii care contribuie la menținerea problemei.

Principiul de bază al terapiei cognitiv compoortamentale face referire la modurile în care vârstnicii cu Alzhaimer se comportă fiind determinat de situațiile imediate și de felul în care acesta le interpretează .În cursul psihoterapiei , vârstnicii cu Alzhaimer trebuie să se simtăîn siguranță .

Aceasta se realizează prin crearea unei atmosfere calde , pline de încredere, terapeutul fiind empatic și gata să-l ajute pe să depășească dificultățile curente.

În anul 1989, Hawton,Salkovski, Kirk și Clark, au evidențiat următoarele obiective:

Formularea problemelor . Primele ședințe sunt dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei pacientului și elaborării unui plan terapeutic. Ipoteza este verificată în cursul ședințelor viitoare sau prin sarcinile trasate pentru acasă și dacă este necesar se poate modifica .

Pacientul trebuie informat că psihoterapia îl va ajuta să se ajute singur, să depășească momentele de frică,momentele de panică, moment pe care se află în subconștientul lui ,iar terapeutul îl va învăța să achiziționeze abilități prin care se rezolve nu numai problema prezentă ci și eventualele problemne similare ce pot să apară în viitor.Psihoterapia este potrivită pentru majoritatea pacienților cu tulburări anxioase.

Întrebările terapeutului vizează, în această etapă a interviului, identificarea situațiilor și a comportamentelor ce pot declanșa comportamentul-simptom.

Identificarea factorilor cognitivi este mai dificilă decât acelor externi, deoarece pacienții au tendința de a face atribuiri externe pentru problemele lor și , pede altă parte, ei acordă o mică atenție gândurilor care le trec prin minte înainte sau în timpul situației problemă.

Alți pacienți sunt pe deplini conștienți de faptul că gândurile lor joacă un rol major în apariția simptomului , se blamează, dar consideră situația lor fără speranță .

În acest caz, putem evidenția posibilitatea realizării unui anumit control asupra simptomului , din moment ce cunoaștem cauza lui .Stările afective pot favoriza, și ele , apariția simptomului . Depresia și anxietatea sunt cele mai frecvente, dar și alte stări, precum iritabilitatea .

Relațiile interpersonale, comportamentul membrilor familiei și al altor personae semnificative pot avea un efect notabil asupra problemei.

Terapeutul trebuie să știe permanent că identificarea indicatorilor menționați este utilă doar în măsura în care se obține un feedback pozitiv din partea pacientului privind natura și rolul lor în manifestarea simptomelor .

În caz contrar, pacientul nu va adera la nici un program terapeutic ce își propune să influențeze factori care , pentru el, nu au nici o relevanță în raport cu problema sa .

Factorii de menținere .Interviul trebuie să se focalizeze asupra consecințelor immediate al problemei comportamentale .

Teoriile învățării care fundamentează intervențiile cognitive- comportamentale au evidențiat , într-o manieră indubitabilă, faptul că orice comportament urmat de consecințe neplăcute are o mai mică probabilitate de a se repeta , în timp ce comportamentele urmate de evenimente plăcute au o mai mare probabilitate dea se manifesta în viitor .

Consecințele ce mențin problema trebuie identificate în domenii deja menționate în schema inițială:situațional , comportamental, cognitive , afectiv, interpersonal și fiziologic .

CAPITOLUL 5

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

5.1.Scopul dercetării

Am pornit această cercetare plecând de la ideea că realizarea unei analize calitative și cantitative a vârstnicilor cu Alzhaimer, nu numai în cadrul propriei familii dar și al comunității din care aceștia fac parte, reprezintă, o inițiativă de care toți factorii de răspundere din domeniu trebuie să țină cont.

Așa cum am constatat în literatura de specialitate boala Alzhaimer în rândul vârstnicilor este o importantă problemă socială, care presupune eforturi deosebite din partea autorităților și a specialiștilor, preocupați de analiza cauzelor și de activitatea de prevenire.

Studiul de față a pornit de la nevoia de informații calitative și cantitative privind vârstnicii cu Alzhaimer, în vederea atât a îmbunătățirii sistemului de prevenire, intervenție și combatere a acestui fenomen cât și îngrijirilor de care aceștia trebuie să beneficieze din partea membrilor de familie,evitându-se astfel plasarea lor în cămine de bătrâni.

Așadar scopul acestei lucrări este :

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților de a beneficia de îngrijiri din partea familiei la domiciliu a vârstnicilor Alzhaimer ;

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în analiza ,și evaluarea vârstnicilor cu Alzhaimer;

●Realizarea evaluării inițiale, și aplicarea unei îngrijiri din parteamembrilor familiei;

●Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestei cercetări.

Apare deci necesitatea consilierii ,printr-o acțiune concertată, adresată membrilor familiei pentru a preveni apariția diferitelor tulburări întâlnită frecvent la vârstnicii cu Alzhaimer.

5.2.Obiectivele lucrării

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece consilierea și susținerea morală și psihică a membrilor familiei ce au în grijă vârstnici cu Alzhaimer, joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.

În această idee obiectivele cercetării au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu ;

●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Îmbunătățirea statusului emoțional al membrilor familiilor ce au în grijă vârstnici cu Alzhaimer ;

●O bună inserție morală și socială vizavi de bătrânii cu Alzhaimer;

●Ameliorarea funcției de coordonare și control a vârstnicilor cu Alzhaimer;

●Analizarea ,observarea și evaluarea membrilor familiilor ce au în grijă vârstnici cu Alzhaimer;

●Pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe îmbunătățirea imaginii de sine și pe creșterea nivelului respectului de sine a vârstnicilor cu Alzhaimer îngrijiți la domiciliu de membrii familiei.

5.3. Obiective practice

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,deoarece , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale acordate membrilor familiilor ce au în familie vârstnici cu Alzhaimer.

O altă motivație care a contribuit la alegerea acestei teme a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate .Astfel motivele acestei lucrări au fost :

●Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a consilia membrii ce au în îngrijire la domiciliu vârstnici cu Alzhaimer;

●Analiza diferențelor între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;

●Realizarea evaluării inițiale pe baza dicuțiilor purtate;

●Determinarea profilului familiilor în care se află vârstnici cu Alzhaimer.

În urma interviurilor, situația impusă mi-a permis să utilizez metoda observației participative și să analizez cu mai multă atenție și mai mult interes aspecte ușor de evitat și întâlnite des la membrii familiei ce au în îngrijire la domiciliu la vârstnicii cu Alzhaimer.

Pentru atingerea obiectivelor am stabilit următoarele tematici:

●Interviurile și discuțiile care au contribuit din plin la consilierea membrilor familiei ce au în îngrijire la domiciliu vârstnicii cu Alzhaimer, afectați emoțional ;

●Sprijinul oferit de asistenții sociali.

5.4.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

● membrii familiei ce au în îngrijire la domiciliu vârstnicii cu Alzhaimer au o imagine de sine negativă, mai accentuată comparativ cu membrii familiei ce nu au în îngrijire la domiciliu vârstnicii cu același simptom;

● membrii familiei ce au în îngrijire la domiciliu vârstnicii cu Alzhaimer,au o stimă de sine mai scăzută ,în acord cu natura provenienței lor, comparativ cu membrii familiei ce au în îngrijire la domiciliu persoane vârstnice cu comportament normal.

Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au fost:

● membrii familiei ce au în îngrijire la domiciliu vârstnicii cu Alzhaimer vor ezita să răspundă la anumite întrebări ,pe care ei le consideră incommode din punctul lor de vedere ,dar absolut necesare pentru asistentul social ,pentru a putea face o evaluare corectă;

●Izolare și marginalizare din cauza diferențelor sociale ( intervine diferența dintre vârstnicii cu Alzhaimer și vârstnicii cu comportament normal).

5.5.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile cu care membrii familiilor se confruntă atunci când au în îngrijire vârstnici cu Alzhaimer la domiciliu .

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației vârstnicilor cu Alzhaimer ,pe baza consultării fișelor și discuțiilor purtate cu membrii familiilor;

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei; Trebuie menționat faptul că,dată fiind susceptibilitatea deosebită a vârstnicilor cu Alzhaimer supuși cercetării,aceștia nu știau că sunt observați,evitând astfel apariția fenomenelor de blocaj și inhibiție.

Metoda convorbirii a urmărit stimularea în exprimare a membrilor familiilor ce au în îngrijire la domiciliu vârstnicilor cuAlzhaimer,fără a-i pune în dificultate.Discuția a fost orientată în direcția surprinderii frământărilor interne al subiecților .

Metoda biografică a contribuit la descoperirea antecedentelor tulburărilor și a comportamentului vârstnicilor cu Alzhaimer. Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile membrilor familiilor ce au în îngrijire la domiciliu vârstnici cu Alzhaimer.

Metoda experimentului psihologic a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat fapte provenite din observație.Experimentul a presupus o stare activă a membrilor familiilor ce au în îngrijire la domiciliu vârstnici cuAlzhaimer și a implicat o activare metodică care a fost orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub formă de tabele și grafice .

5.6.Lotul de subiecți supuși cercetarii

Cercetarea a fost efectuată pe un lot de 92 de vârstnici cu Alzhaimer cu vârste cuprinse între 68 și 80 de ani în perioada septembrie-noiembrie 2016.

Încă o mențiune ce trebuie făcută ,este aceea că că studiul pe eșantioul amintit a vizat cercetarea pe o perioadă de 3 luni a vârstnicilor cu Alzhaimer.

Criteriile de includere în acest eșantion au fost vârstnici cu Alzhaimer îngrijiți la domiciliu de membrii familiei.

Ca urmare a cercetarii s-a putut constata ca pentru unii vârstnici cu Alzhaimer neglijarea fizică dar mai ales emoțională a fost cauza care a dus la depresie ,anxietate ,iar 8 din vârstnici cu Alzhaimer au avut tentative de suicid fără finalizare.Criteriile de excludere din cadrul acestui eșantion au vizat vârstnici cu Alzhaimer la care, membrii familiilor nu au dat toate datele informative.

5.7.Desfășurarea cercetării

Cercetarea a presupus patru etape :

Etapa I a constat dintr-un interviu de grup ,câte 40 minute cu membrii familiilor ce au în îngrijire la domiciliu vârstnicilor cuAlzhaimer,timp în care am purtat discuții pe teme legate de specificul vârstei lor (aspecte fiziologice,psihoemoționale,relația cu familia,relațiile cu prietenii) ,urmat de completarea unui chestionar individual .

Chestionarul a fost structurat în 4 părți :scorul Apgar al familiei,identificarea problemelor,care duc la depresie ,stări anxioase sau fenomene suicidale,evaluarea sau autoevaluarea problemelor actuale și a perspectivelor de viață a subiecților.

Etapa a-II-a constat dintr-un interviu individual pe baza chestionarului aplicat în etapa I-a,autoevaluarea stării de sănătate fizică și psihică prin acordarea de note de la 0 la 10 (unde 0 era cea mai proastă stare de sănătate fizică sau psihică pe care ei și-o pot imagina,iar 10 cea mai bună stare de sănătate) și evaluarea stării de sănătate fizică ,psihică efectuată în colaborare cu echipa medic-psiholog (pe baza documentelor de evidență primară medicală, în cazul vârstnice,anamneză,examen clinic,evaluare psihologică).La această etapă au acceptat să participe 68 de subiecți (74 %) din cei 92 de vârstnici evaluați în etap a-I.

In etapa a-III-a a avut loc al doilea interviu individual ,pe lotul selecționat cu potențial de risc și intervenție de grup.

Etapa a-IV-a a fost cea de evaluare și interpretare a rezultatelor.

CAPITOLUL 6

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Contribuția mea personală a constat în cercetarea unui eșantion de 92 de persoane vârstnice cu Alzhaimer,cu vârste cuprinse între 68 și 80 ani .

În cadrul cercetării s-a dorit o analiză amplă asupra eșantionului de vârstnici cu Alzhaimer,pe lângă aplicarea ședințelor de psihoterapie bazate pe determinări clinice .

Încă de la primul contact cu vârstnicilor cu demență, supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ,împreună cu examenele fizice și de specialitate ce se impun plus contribuția medicilor de specialitate și ajutorul acordat de membrii familiilor ce au în îngrijire vârstnici cu Alzhaimer, au constituit un factor hotărâtor în stabilirea ședințelor de psihoterapie.

Lotul a fost format din 92 de subiecți ,56 bărbați (61% ) și 39 femei (39 %),cu vârsta între 68 și 80 de ani (vârsta medie 68 ani).Grafic nr.1

Grafic nr. 1 Distribuția pe sexe a grupului studiat

In ceea ce privește vârstnicii diagnosticați cu Alzhaimer în funcție de sex,din grafic rezultă o predominanță crescută în rândul bărbaților în proporție de 61 % față de femei ,acestea având un procent de 39 % .Acest rezultat este în concordanță cu datele furnizate de literatura de specialitate care înregistrează procentaje crescute în cazul barbaților.

Tabelul 1.Distribuția pe grupe de vârste a vârstnicilor cu Alzhaimer

Grafic nr.2. Distribuția pe grupe de vârste a vârstnicilor cu Alzhaimer

Din prezentarea grafică se poate observa o incidență crescută deboală Alzhaimer în rândul vârstnicilor cu vârsta cuprinsă între 71-80 ani (52.44 %) comparativ cu persoanele vârstnice care au vârsta între 68-70 ani (38.64 %).

În cazul persoanelor în vârstă de sex masculin , vârsta medie a fost de 80 de ani, vârsta cea mai frecventă a fost de 75-77 de ani. Datele obținute sunt similare celor furnizate de literatura de specialitate, media de vârstă și vârstele cele mai frecvente corespund unei perioade de schimbări majore, uneori dramatice din viața persoanelor vârstnice din mediul rural.

Nivelul de studii al lotului de pacienți supuși cercetării

Analiza corelației dintre pacienții cu Alzhaimer și nivelul educațional al pacienților din lotul studiat s-a bazat pe următoarea scală valorică:

Tabelul nr.4.Nivelul de studii

Grafic nr.4. Nivelul de studii al pacienților

De asemenea, aceste date s-au raportat în funcție de sex și de mediul de proveniență al pacienților.

În cadrul lotului total, datele obținute au fost următoarele: din numărul total al pacienților distribuția în funcție de nivelul de studii a fost următoarea: fără studii 37.76 % ,studii primare + gimnaziu un procent de 66.08 % , comparativ cu pacienții al căror nivel de studii au fost școală profesională în procent de 24.78 % și Studii postliceale+ Studii universitare unde procentajul a fost de 10.62 % .

Studierea corelației dintre boala Alzhaimer și starea civilă a bătrânilor din lotul analizat

Un rol cheie în inițierea apariția bolii Alzhaimer este reprezentat de mediul familial de origine. Astfel, un mediu familial armonios acționează ca un factor protector atât în prevenirea apariției bolii Alzhaimer cât și a recidivelor. Un mediu familial disfuncțional sau dezorganizat reprezintă un factor de vulnerabilitate în apariția bolii Alzhaimer cât și un element de prognostic nefavorabil în evoluția acestei afecțiuni .

Din numărul total al pacienților s-au înregistrat următoarele procentaje :

●pacienți necăsătoriți -27 (31.86 %)

●pacienți văduvi -38 (44.84 %)

●pacienți divorțați -35 (41.3 %)

●pacienți căsătoriți -18 (21.24 %) ( Graficul nr.5)

Graficul nr.5 .Distribuția pacienților din punct de vedere al stării civile

Din analiza statistică se poate observa că în cazul vârstnicilor lipsiți de un cadru familial există un risc crescut în ceea ce privește apariția bolii Alzhaimer.

Conform unor studii recente, riscuri există însă și în cazul persoanelor căsătorite deoarece apare fenomenul de co-dependență, cu un rol agravat în cazul recăderilor, în aceste situații se impune luarea în discuție de apariție a bolii Alzhaimer la ambii soți.

Literatura de specialitate indică o strânsă corelație între nerealizarea sau dificultățile pe plan familial și apariția bolii Alzhaimer, evenimentele negative ce pot surveni în cadrul familiei constituie de asemenea factori de risc.

În cazul prezentului studiu, procentajul cel mai ridicat s-a întâlnit în cazul pacienților văduvi -38 (44.84 %) o explicație poate fi apariția depresiei de doliu.

Pacienții divorțați reprezintă -35 (41.3 %) din total, fără diferențe semnificative în funcție de sex, o posibilă explicație poate fi nivelul crescut al stresului ce însoțește un divorț.

Pacienții căsătoriți reprezintă 18 (21.24 %) iar cei necăsătoriți 27 (31.86 %) .

În concluzie, se observă că pierderea partenerului, prin deces sau divorț, precum și un mediu familial dizarmonic sunt factori predispozanți în ceea ce privește apariția bolii Alzhaimer,motiv ce face obiectul acestei cercetări .

Nivelul de studii al lotului de pacienți supuși cercetării

Analiza corelației dintre pacienții cu Alzhaimer și nivelul educațional al pacienților din lotul studiat s-a bazat pe următoarea scală valorică:

Tabelul nr.4.Nivelul de studii

Simptome

Din punct de vedere simptomatologic ,situația se prezintă astfel :

Tabel nr.6.Simptomele pacienților

Grafic.nr.7. Simptome

Din tabelul nr.6 și graficul nr.7 se poate observa corelația între simptomele pacienților cu tulburări de memorie ce au un procent ridicat de 68.44 %,comparativ cu pacienții unde tulburările de gândire au fost în procent de 43.66 % și tulburări afective ,unde procentul a fost în scădere 27.14 % .

Diagnosticul pozitiv

Tabelul nr.7. Distribuția pacienților în funcție de diagnosticul pozitiv

Graficul nr.8 . Distribuția bătrânilor în funcție de diagnosticul pozitiv

La polul opus , diagnosticul pozitiv reflectă o discrepanță între bătrânii cu hipoamnezie unde procentul este de 57.82 % corelat cu 37.76 % , bătrânilor ce au prezentat tulburări de conduită urmat la mică distanță de bătrânii ce au prezentat un procent de 24.78 % în ceea ce privește scăderea treptată a coeficientului fluidității intelectuale a psihoplasticității și bătrânii cu perturbarea vieții instinctiv-afective unde procentul a fost în mod evident mult mai scăzut -18.88 %.

Reliefarea severității

Tabelul 8

Graficul nr.12 . Reliefarea severității

După forma severității ,un procent crescut se poate observa la bătrânii cu formă moderată (64.9 %) comparativ cu bătrânii ce prezentau formă severă (55.46 %) .

Dată fiind importanța foarte mare a mediului familial ca mediu în care bătrânii cu Alzhaimer ,indiferent de condiția lor ,trăiesc zi de zi,relațiile dintre membrii familiei ce-i caracterizează,constituie modele prime și fundamentale de conduită.

Stabilirea relației de cooperare dintre membrii familiei și bătrânii diagnosticați cu Alzhaimer,constituie un mare avantaj ,deoarece ,folosindu-mă de datele din literatura de specialitate , pot menționa faptul că această relație se stabilește mai încet ,deoarece aceștia dezvăluie mai greu problemele bătrânilor pe care îi au în îngrijire, având mereu rezerve și ziduri de protecție,de aici denotă faptul că încrederea este acordată în urma mai multor întâlniri și interviuri .

Ceea ce se poate deduce din planurile pentru bătrânii cu Alzhaimer este faptul că rezolvarea problemei a implicat stabilirea unui raport de adecvare și eficiență între structura și dinamica acestei entități ,ceea ce m-a condus spre o altă viziune a ,,construcției mintale,, și a metodologiei de investigare și determinare a acestei entități.

Pentru aceasta, membrilor de familie a trebuit să li se aducă la cunoștință problemele cu care se confruntă bătrânii cu Alzhaimer existenți în familiile lor ,dar a fost nevoie ca și ei la rândul lor să fie ajutați. Beneficiind de sprijinul asistenților sociali, membrii familiilor au fost convinși că în demersurile lor bătrânii cu Alzhaimer existenți în familie vor fi ajutați să se obișnuiască mai ușor cu diagnosticul de boală,adaptându-se mai ușor la condițiile ce se impun.

În demersurile mele și din dorința de a-i convinge pe membrii familiilor prin intermediul interviurilor, de faptul că, bătrînii cu Alzhaimer au nevoie de aujotor,am elaborat planuri terapeutice pentru fiecare bătrân, complectând fișele sintetice și analitice prevăzute în paralel cu interviurile de specialitate.Urmărind obiectivele propuse la începutul acestei cercetări ,aș putea spune :

Evitarea falselor probleme sau imitația-a constituit implementarea în problemele celor 92 de bătrâni cu Alzhaimer care aveau nevoie de ajutor special și refuzul membrilor de familie de a crede că , asistentul social îi poate ajuta .

Împreună cu un asistent social de la fundația ajutată de planurile elaborate de acesta ,le-am demonstrat membrilor familiilor că bătrânii cu Alzhaimer pe care îi aveau în grijă au nevoie de ajutor pentru a se obișnui cu existența bolii;

Interviurile au fost bine motivate în sensul că ,în grupul supus cercetării , existau și membrii din familie sceptici care refuzau conversația cu asistentul social ,motivând de fapt lipsa timpului;

Interviurile s-au raportat la prioritățile și nevoile membrilor familiilor ,pentru a-i face să înțeleagă că întra-devăr bătrânii cu Alzhaimer din familia lor trebuie să beneficieze de îngrijire specială la domiciliu;

Stabilirea clară și precisă a obiectivului urmărit-în cazul cercetării acest obiectiv s-a rezumat la intervievarea membrilor de familie pentru a-i ajuta pe bătrânii cu Alzhaimer, să se obișnuiască cu diagnosticul;

Elaborarea unui plan riguros de observație-a avut în vedere manifestările comportamentale și de percepție a membrilor de familie vizavi de problemele bătrânilor cu Alzhaimer existenți în familiile respective;

Efectuarea unui număr optim de observații –s-a efectuat în cadrul a 31 de ședințe consecutive soldate cu vizite la domiciliu având o durată de 60 minute

Desfășurarea cercetării în condiții cât mai variate-s-a încercat efectuarea intervievării într-un mediu cât mai familial,creeându-se condiții optime pentru membrii familiei și bătrânii cu Alzhaimer;

Distincția între existent și posibil-cu ajutorul asistentului social am încercat să le arăt membrilor familiilor că problema există dar cu ajutor este posibil să se evite internarea bâtrânilor cu Alzhaimer întrâ-un cămin de bătrâni.

Stabilirea și intuirea posibilităților de găsire a soluțiilor pentru aspectele nerezolvate, au avut în vedere opiniile membrilor de familie care doreau ca și bătrânii cu alzhaimer din familia lor să beneficieze de ajutor,evitându-se astfel internarea acestora într-un cămin de bătrâni.

Creșterea adresabilității membrilor familiilor și încrederea acestora în asistentul social, nu se poate face fără ajutorul acestuia.Prin expunerea celor 92 de bătrâni cu Alzhaimer supuși cercetării, s-a demonstrat astfel nevoia membrilor de familie de a fi informați de starea actuală a bătrânilor lor și dorința tot mai mare de învăța să acorde îngrijirile necesare de care bătrânii cu Alzhaimer au nevoie ,evitându-se astfel internarea lor într-un cămin de bătrâni.

În urma celor relatate în expunerea acestei cercetări , trebuie menționat rolul important pe care îl are asistentul social în a-i convinge pe membrii familiilor de faptul că bătrânii cu Alzhaimer existenți în familie au nevoie de ajutor ,îngrijire și nu în ultimul rând afecțiune ,pentru a face față cu ușurință diagnosticului de boală Alzhaimer.

S-a putut astfel constata că relațiile de comunicare dintre membrii familiei și asistentul social a constituit o modalitate specifică de interacțiune,o relație de schimb informațional și, în același timp, un proces în cadrul căruia aceștia s-au înțeles și s-au influențeat reciproc.

În situațiile de instruire a dominat mai ales , relațiile conturate în jurul efectuării unor interviuri specifice comunicării:emitere (de mesaje, informații, idei, însușiri, semne, limbaje, sensuri, acțiuni, fapte,etc.); transmitere; atragerea atenției; demonstrare; convingere; explicare.

Dacă la început , membrii familiei erau sceptici ,pe parcursul ședințelor aceștia au observat la unii bătrâni cu Alzhaimer existenți în familie un blocaj de inacceptare și rezistență activă față de anumite cerințe constatându-se tot odată prezența stresantă a membrilor în jurul lor.

Pe parcursul interviurilor și observațiilor s-a mai constat că unii bătrâni nu posedau nici o modalitate convențională de a comunica exprimându-și uneori nevoile și dorințele într-un mod acceptabil din punct de vedere social.

Ca urmare a acestui fapt ,unii membrii ai familiilor au considerat că pe parcursul celor 31 de ședințe , bătrânii lor au început să progreseze ,drept urmare vizitele la domiciliu au fost benefice.

Asigurând un grad mai ridicat de autonomie și independență , intervievarea membrilor familiilor unde au existat bătrâni cu Alzhaimera avut o contribuție și o participare socială mai mare din partea acestora.

Cu alte cuvinte intervievarea membrilor care au în familie bătrâni cu Alzhaimer ,contribuie la acordarea de îngrijiri ,evitându-se astfel internarea bătrânilor în cămine.

CONCLUZII

Concluziile succeptibile desprinse din analizarea și evaluarea acestei lucrări au avut menirea să ofere noi instrumente de lucru, autorităților abilitate, în vederea conturării unor regulamente viitoare adresate acestui domeniu ,care încă prezintă vulnerabilitate.

În același timp am încercat să ofer dimensiuni de dezvoltare unor măsuri concrete și orientate, care să asigure o prevenire reală și o corectare, pe măsură, a cauzelor care pot favoriza apariția bolii Alzhaimer,față de persoanele vârstnice.

În acestă lucrare s-a încercat, o introspecție și o analiză calitativă a vieții de zi cu zi a persoanelor vârstnice cu Alzhaimer pentru a se evalua diferitele alternative pe care acestea le au la dispoziție.

Ca o idée concludentă , trebuie să menționez faptul că am convingerea că ar fi necesară acordarea unei asistențe specializate, asigurată de o echipă interdisciplinară formată din psihologi, sociologi,pentru a –i ajuta pe vârstnicii cu Alzhaimer,să depășească aceste momente.

Comportamentul membrilor familiei față de bătrânii cu Alzhaimer, are un rol bine definit .

Deși boala Alzhaimer este o afecțiune organic,atitudinea umanitară ,de înțelegere a suferințelor bătrânilor contribuie la atenuarea tulburărilor grave de comportament .

Bătrânii cu Alzhaimer nu trebuie tratat ca o ființă care și-a pierdut complet posibilitatea de a simți afecțiunea celor din jur, deoarece în multe sindroame , ,el rămâne sensibil la înțelegerea umană.

Dată fiind starea lor psihică și somatic , bătrânii cu Alzhaimer trebuie supravegheați strict și permanent .

Astfel vom putea preveni fugile amnestice ,comiterea unor acte medico-legale ( provocare de accidente ,incendii ,acte agressive).

Totodată, supraveghindu-le alimentația ,aportul de lichide ,curățenia corporală , vom evita subnutriția ,deshidratarea ,apariția escarelor ,a diferitelor infecții .

S-ar impune consilierea psihologică atât la nivel individual, cât și de grup, prin abordarea unor activități care să ofere vârstnicilor cu Alzhaimer,o viziune asupra vieții, acceptarea trecutului, în vederea unor schimbări identitare.

Realitatea socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale, culturale, morale, dar și printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea în mare măsură moștenită din trecut de a face față acestora.

BIBLIOGRAFIE

Șchiopu U. -Introducere în psihodiagnostic, Tipografia Universității București, București, 1976

Autonomie, Bunătate, Boala AlzheimerSailors PAM R

Pătruț I.-Familia ,Cunoaștere și asistență, Cluj-Napoca, 2005,

Enăchescu C., Tratat de psihoanaliză și psihoterapie,Editura Polirom ,Iași, 2003.

Mitrofan L., Ciupercă O., Incursiune în psihosociologia familiei, Editura All, București, 1999

Vlădescu I.M.-Personalitatea copilului neglijat , Editura Iris ,București,2013

Zamfir C – Politici sociale, Editura Alternative, București, 1997

Berdiaev N.- Cunoașterea de sine, Editura Humanitas, București, 1998

Roșea, M., Metode de psihodiagnostic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

Neamțu G. (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003

P.Elefterie -Problematica reacției sociale,Editura Coloseum ,București,1997

Osteried, P. –Semiologia Personalității ,Editura Coloseum,București,2003

Mitrofan. I., C.Ciupercă C. -Incursiune în psihosociologia familiei,Editura Mihaela Press, București,1998

Enăchescu C. – Tratat de psihanaliza si psihoterapie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

Simona Bodogăi –Protecția socială a persoanelor vârstnice,Editura polrirom , Iași,1999

I.Aprahideanu –Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia ,Editura Iris,București,2003

Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu – Psihologia familiei în societatea modernă,Editura Polirom,București,2008

Norbert Sillamy – Tratat de psihologie socială,Editura Humanitas,București,2011

Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima –Bolile psihice în lumea contemporană,Editura Universitară,București,2013

Alexandru Ștefan Hrab – ., Familia, cunoaștere și asistență, Editura ARGONAUT, Cluj-Napoca, 2012

Traian Rotariu ,Petre Iliuț-Ancheta sociologică și sondajul de opinie,Editura Polirom,Iași,2007

Pam R.Sailons-Autonomy,Benevolence and Alzhaimer`sSiseane

Susan Kemper ,Cheryl Anagnopoulos,Kelly Lyons and Wendy Heberlein-Enhaing ,dementia care>looking beyond convention speech Accommodation to Dementia

Marie Farvis-Comunication between clients ,carres and staff in a clementio care facility :Australian Nursyng Journal ;oct 2001,

Academic Research Library NR.44 ,SEPTEMBRIE 2001

Louis D.Burgio ,Rebecca Allen Burge ,David L.Roth,Michelle S. Bourgeois-Come Talk With Me :Improvil Communication Between Nursing assistans and Nursing home Residents during care Routines

ANEXA 1

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile membrilor familiei vizavi de bătrânii cu Alzhaimer)

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care cel intervievat este de acord . Răspunsurile sunt confidențiale.

ANEXA 2

Discriminarea bătrânilor cu Alzhaimer

(Interviu adresat membrilor ce au în familie bătrâni cu Alzhaimer)

Bună ziua .Suntem studenți la Facultatea din cadrul Universității , participăm  la un proiect de cercetare pentru Drepturile omului și strategii anti-discriminatorii și avem ca subiect de studiu ,,stigmatizarea bătrânilor cu Alzhaimer din trecut și din prezent,, .

Răspunsul la acest chestionar nu vă afectează cu nimic, iar datele nu vor fi transmise altor persoane. Ele sunt necesare doar pentru a fi prelucrate statistic.

Vă mulțumim pentru participare!