B.n.r., Membra a S.e.b.c

LUCRARE DE LICENȚĂ

BNR,MEMBRĂ A S.E.B.C.

POLITICA MONETARĂ

INTRODUCERE

Tema lucrării de licență are ca titlu “ BNR, membră a S.E.B.C.Politica monetară”, și prezintă în esență politica monetară a Băncii Naționale a României, de la obiectivul fundamental până la instrumentele utilizate pentru atingerea acestui obiectiv.

Am ales să prezint această temă deoarece consider că o bancă națională reprezintă cârma economiei unei țări, având la îndemână instrumente cu care poate modifica tendințele crescătoare sau descrescătoare ale unor componente, care influențeaza buna stare a economiei, pentru a le aduce la un echilibru necesar societății.

Necesitatea unei bănci naționale este vitală, aceasta fiind resimțită și de poporul român, chiar din anul 1848, însă abia în anul 1880 s-a reușit promulgarea unei legi de către Carol I, prin care a luat naștere Banca Națională a României.

Lucrarea este structurată pe patru capitole și anume:

Primul capitol denumit ”BNR.Tradiție și actualitate” am prezentat istoria Băncii Naționale ale României de la înfiițare până în prezent, punctând momentele esențiale din evoluția băncii.

Următorul capitol „Sistemul European al Băncilor Centrale” prezintă în prima parte organizarea, structura și atribuțiile Sistemului European al Băncilor Centrale, iar în cea de a doua parte contribuția Băncii Naționale a României ca parte a acestei structuri.

În capitolul trei „Politica monetară a Băncii Naționale a României” am prezentat obiectivul fundamental, obiectivele intermediare și cele operaționale, ale BNR, și de asemenea modul de acționare al instrumentelor BNR asupra obiectivelor operaționale și intermediare pentru atingerea obiectivului fundamental, stabilitatea prețurilor.

În ultimul capitol “BNR-Pași spre Eurosistem” am expus politica monetară a Eurosistemului, construcție din care fac parte doar țările care au adoptat moneda Euro, pentru a putea fi comparată cu cea a BNR.Dar și etapele pe care România cu ajutorul BNR trebuie să le parcurgă pentru a adera la acestă structură și de a adopta moneda unică Euro.

Iar în finalul lucrării am prezentat concluziile rezultate în urma elaborarii acesteia.

I.BNR TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE

1.1.Înființarea Băncii Naționale a României

“Având în vedere multiplele circumstanțe interne și externe care influențau inițiativa de înființare a băncii naționale, se impunea o chibzuință matură pentru găsirea celei mai eficiente formule. Stabilitatea politică datorată Războiului de Independență victorios, recunoașterea internațională a Independenței, ceea ce elimina impedimentele resimțite atunci când au avut loc primele emisiuni ale monedei naționale, așezarea strategică la gurile Dunării și optimismul împărtășit de marele public au reprezentat o hotărâtoare susținere a politicii economice promovate de guvernul condus de I. C. Brătianu (1876 – 1888). Legea biletelor ipotecare (1877) prevedea la art. 10: "guvernul va fi dator să elaboreze un proiect de lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, pe care-l va supune Corpurilor Legiuitoare la cea mai apropiată sesiune"”.

I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, a depus in Parlament un proiect de lege privind constituirea Băncii Naționale a României, o materializare a politicii economice naționale “prin noi înșine”.Guvernul liberal propunea Parlamentului o formulă care se baza pe intersectarea capitalurilor particulare cu încrederea inspirată de stat.Inițiatorii acestui proiect de lege au menționat ca sistemul de organizare și administrare a BNR cât și princiipiile de constituire și modul de funcționare, au fost adoptate din legea Organică a Băncii Naționale a Belgiei.

„La jumătatea secolului al-IX-lea după apariția primului proiect de înființare a unei bănci naționale, la data de 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, “Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune” fiind promulgată de principele Carol I. Astfel ia ființă Banca Națională a României, instituție de credit, care avea exclusivul privilegiu de a emite bilete de bancă la purtător.Aceasta deținea 30.000.000 lei echivalentul a 60.000 de acțiuni.Aceste acțiuni erau deținute o treime de către stat iar doua treimi de către particulari.”

„Tot Carol I a promulgat Statutele BNR, prin decretul nr.1595/1880, publicat in „Monitorul Oficial” nr.115 din 23 mai 1880 republicat mai apoi in “Monitorul oficial ” nr.117 din 25 mai 1880, care conțineau 9 capitole și 105 articole care prevedeau cu strictețe reglementările privind operațiunile pe care noua bancă le putea întreprinde.Aceste operațiuni erau:scontarea efectelor comerciale, emisiunea biletelor, scontarea bonurilor de tezaur, acordarea avansurilor pe metale prețioase, comercializarea metalelor prețioase,efecte publice, încasarea efectelor încredințate băncii de către particulari, primirea de titluri în depozit și de sume în cont curent.Operațiunile care erau interzise băncii erau cele cu caracter de imobilizare a fondurilor și anume, împrumuturile pe acțiuni industriale,împrumuturile pe ipoteci, posesiunea de proprietăți imobiliare altele decât cele strict necesare serviciilor ei.”

Deoarece se dorea limitarea puterii de decizie a marilor acționari, și mai ales cea a statului, la Adunarea Generală participau acționarii care aveau în posesie minim patru acțiuni, acestea conferindu-le dreptul la un vot.Nici un acționar nu deținea dreptul la mai mult de zece voturi personal sau mai mult de zece voturi ca mandatar indiferent de numărul acțiunilor.Datorită acestor restricții conducerea executivă a băncii deținea un rol important în fixarea coordonatelor politicii monetare și de credit a băncii.

„Prima Adunare generală a acționarilor BNR a avut loc între 15 și 17 iulie 1880, prilej cu care a fost instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu, și au fost aleși primii directori (Theodor Ștefănescu, Theodor Mehedințeanu, Emil Costinescu și Dinu Bilcescu) și primii cenzori (Ștefan Ioanid, Menelas Ghermani, Em. Hillel Manoah și Constantin Angelescu). La 24 iulie 1880, în prima ședință a Consiliului general au fost prezentați directorii (I. Antoniu și Gogu C. Cantacuzino) și cenzorii (Eugen Alcaz, Petre Stoicescu și Al. Băicoianu) numiți de guvern.În vara și toamna anului 1880, conducerea băncii a fost preocupată de problemele, nu puține și nu ușor de rezolvat, presupuse de organizarea activității sale propriu-zise. Mai întâi, aceea a sediului. La început, Banca a funcționat în clădirea Senatului, de pe Bulevardul Elisabeta, lângă Primăria Capitalei. La 24 iulie 1880, Consiliul general a decis mutarea provizorie în sediul Creditului Funciar Rural din strada Colței nr. 21, unde exista spațiul necesar pentru instalarea imprimeriei biletelor.”

„La data de 28 noiembrie 1880, BNR a pus în circulație primele bancnote.Deoarece acestea erau vechile bilete ipotecare, le-a fost aplicat un supratipar de culoare galbenă sau neagră pentru a fi transformate în bancnote, acest supratipar conținând titulatura băncii, data, semnătura guvernatorului, a casierului, și a cenzorului.”

Din momentul acela BNR a adus societatea românească la un alt nivel din punct de vedere al civilizației bancare, era în masură să aducă sistemul de credit de la un stadiu timpuriu la o organizare temeinică.BNR a reusit să creeze o punte de legătură între dorința generală de modernizare și resursele financiare care aveau până în acel moment un caracter limitat.

„Consecințele positive ale activității BNR au devenit tot mai vizibile: piața era ritmic alimentată cu monedă stabilindu-se astfel un climat de ordine în circulația bănească, creditul a devenit ieftin și stabil, constituindu-se piața capitalurilor, care a avut o creștere continuă până în 1914;s-au stabilit legături instituționale cu băncile din Europa, practicile cămătărești s-au limitat, s-a pus accent pe impulsionarea burgheziei deoarece cercurile liberale au căpătat un statut important în economie.”

În martie 1881, au început să funcționeze patru sucursale care au fost stabilite prin legea de înființare și anume in Iași, Galați, Brăila si Craiova, iar în paragul primei conflagrații mondiale, s-a facut o suplimentare a sucursalelor cu 29 de agenții, tot atâtea sedii fiind achiziționate, închiriate s-au construite dând amploare întregului efort de ctitorire.

„Între momentul înființării BNR si sfârșitul Primului Război Mondial,stau trei decenii de dezvoltare continuă a BNR dar și perioade de cotitură și provocări pentru aceasta cum ar fi:momentul trecerii de la bimetalism la monometalism în anul 1890, momentul retragerii statului dintre acționari în anul 1900 și începerea Primului Război Mondial în 1914.Acești ani, perioade, pot fi luate autonom ca activități distincte și bine conturate ale BNR.”

Primul deceniu al activității băncii a reprezentat și ultimul deceniu a bimetalismului în România.România făcea parte din sitemul bimetalist al Uniunii Latine, ceea ce însemna că atât aurul cât și argintul îndeplineau funcția de măsură a valorii.Dar odată cu marile descoperiri de zăcăminte de argint, aurul a ajuns să detroneze argintul, țările renunțând în mare parte la argint ca etalon monetar.

Totuși în România metalul supraapreciat prin lege era argintul acesta având tendința să rămână singur în circulație.Aurul a ajuns să fie exportat și tezaurizat, și totodată exportul de produse agricole, prin care România obținea aur, a înregistrat un moment de cădere.

Ca urmare a acestui fapt statul român a fost nevoit să contracteze împrumuturi în străinătate, acest lucru ducând la creșterea anuităților plătite de stat, reducându-se astfel disponibilul din acest metal.

„În perioada războiului din 1877-1878 s-a accelerat înlăturarea din circulație a aurului, generalizându-se argintul, rezultând astfel o criză acută de numerar.Faptul că creditorii României din străinătate au ajuns să pretindă atât plata anuităților datoriei externe cât și rambursarea creditelor comerciale, a dus la un nou export masiv de aur.Din acest moment apare fenomenul agio, ce reprezenta suma plătită peste valoarea raportului aur-argint stabilit de lege, de cel care dorea procurarea de aur în schimbul argintului.”

Așadar până în 1873 în România a fost perioada monometalistă aur, iar dupa cea monometalistă argint.

„Din cauza apariției agioului, lumea politică a fost afectată, guvernul I.C. Brătianu căzând de la putere în anul 1888, fiind precedat de cel junimist care era condus de Theodor Rosett și Menelas Ghermani în funcția de Ministru de Finanțe.”

Obiectivele junimiștilor erau: înlăturarea agioului și echilibrarea valutei odată cu introducerea monometalismului, crearea unei baze politicii vamale și susținerea industriei naționale.Imediat după instalare guvernul Theodor Rosetti a depus în Parlament trei proiecte de legi: introducerea monometalismului aur, transformarea stocului metalic al Băncii în aur și modificarea legii de înființare a Băncii Naționale a României.

„În 1890, perioada guvernului George Manu, s-a publicat legea privind demonetizarea pieselor de argint și introducerea monedelor de aur, sub aprobarea și semnătura lui Menelas Ghermani și Theodor Rosetti și de asemenea din partea Parlamentului de N. Krețulescu și G.Gr. Cantacuzino.”

Deceniul 1890-1900 a fost unul al crizelor, apărute în ciuda tuturor testelor de soliditate ale instituției.

Conexiunea tot mai mare a lumii românești cu cea economică internațională a dus la resimțirea perioadelor de criză.

Deși sceptici cu privire la constituirea Băncii Naționale și a întregii modalități de functionare a acesteia, urmașii lui I.C. Brătianu au realizat, mai apoi, importanța ei și viziunea în viitor al lui I.C. Brătianu.

Acesta a promovat protecționismul cosiderându-l esențial în crearea industriei naționale, dar s-a opus și liberului flux de capital străin în țară pentru a preveni subordonarea intereselor economice si politice.

„Prin Legea din iunie 1890, baza de funcționare a Băncii s-a schimbat în mod radical, căci înlocuirea stocului de argint cu aur răsturna fundamentul acțiunii monetare. Mai multe motive explică rezistența BNR: obținerea garanțiilor că trecerea la monometalism nu afecta stabilitatea biletului de bancă; prevederea supapelor de siguranță pentru a face față vremurilor de criză, astfel încât să se acorde timpul și mijloacele necesare organizării tehnice a noului sistem, în vederea reconstituirii rezervei metalice fără grabă, evitând consecințele negative asupra întregii economii; asigurarea, după modelul Băncii Belgiei, a elasticității puterii de emisiune (susținută, în special, de A. Carp, E. Carada și E. Costinescu); impunerea principiului non-intervenției statului în administrația internă a băncii, astfel încât autonomia reclamată de un institut de emisiune să asigure buna funcționare a acestuia, având în vedere că acceptarea procedurii abuzive a guvernului, care a trimis legea în Parlament, fără acordul prealabil al acționarilor, putea dobândi valoarea unui precedent periculos.”

„Ca ocupant al fotoliului de guvernator, Theodor Rosetti a restabilit prin eforturi mari normalitatea dintre BNR și stat, organizând o negociere pentru o nouă convenție între Consiliul general și Ministerul de Finanțe.Conținutul acestei convenții se regăsea în Legea și Decretul din mai 1892 și prevedea ca: cel putin 40% din valoarea bancnotelor emise să îl constituie stocul metalic, tratele asupra piețelor din capitalele Angliei și Germaniei să constituie 30%, iar cel mult 20% din întreaga emisiune trebuia să o aibă bancnota de 20 de lei.”

Ca urmare a acestora, buna relație dintre BNR și guvern s-a restabilit.

„După demisia lui Theodor Rosetti la 18 noiembrie 1895, Anton Carp a venit în funcția de guvernator până la 17 noiembrie 1899, fiind cel mai longeviv guvernator al băncii.”

Societatea românească avea să resimtă în anii următori sacrificiile Primului Război Mondial.Atunci s-a manifestat si prima inflație de la declararea leului ca monedă națională.

Odată cu anul 1922 a avut loc și trecerea la consolidarea economică, ceea ce a însemnat bugete echilibrate, o scădere procentuală a raportului dintre datoria publică a statului și volumul circulației biletelor, a mai însemnat creșterea aurului în rezerva de acoperire a BNR și încasarea impozitelor.

„În anul 1925 statul revine ca parte a acționarilor BNR, prin promulgarea legii din 19 iunie 1925 și intrată în vigoare următorul an la 1 ianuarie.Tot prin această lege s-a mai ratificat și instituirea unui fond special pe 15 ani, având denumirea de Fondul de lichidare a emisiunii făcute pentru stat.Întârzierea unificării monetare s-a datorat statului aflat în insolvabilitate, și care a făcut apel până în 1921 la institutul de emisiune.”

„Prin noua lege monetară din 7 februarie 1929 se stabilea convertibilitatea leului la 1 leu=10 mg aur 900 la mie.Acest program de stabilizare și aplicarea acestuia era supravegheată de un consilier tehnic străin.”

Marea Criză Economică a obligat BNR să ia masuri sporite pentru a asigura stabilitatea monedei și sistemului de credit.Odată cu revenirea la convertibiliate s-a constatat o evaziune uriașă de capitaluri transformate în monedă străină.Ca primă reacție, BNR a crescut taxa scontului.

În iunie 1930 BNR începe o cooperare pe plan internațional, devenind membra Băncii Reglementelor Internaționale.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, susținerea guvernului de către BNR cu cheltuielile provocate de atacurile militare a fost un beneficiu major pentru stat, mai mult aceasta a stăvilit prin mecanisme proprii inflația pentru a putea fi salvat propriul tezaur.

Activitatea BNR a devenit a devenit însă din ce în ce mai subordonată ordinelor politice și militare, iar încet, încet tot controlul a căzut în mâna guvernului format din politicieni comuniști, iar prin legea din 28 decembrie 1946 BNR trece oficial în proprietatea statului.

Banca Națională a României a fost de asemenea obligată să înlocuiască bancnotele proprii cu cele străine si nume rublele, pengo si lei sovietici.

„Odată cu instaurarea regimului comunist, s-a impus etatizarea BNR în anul 1948, și totodata reorganizarea sa.Aceasta devine în anul 1948 Banca RPR-Bancă de Stat, fiind subordonată pentru inceput Ministerului de Finanțe iar mai apoi din anul 1957, Consiliului de Ministri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Națională a Republicii Socialiste România. În toți acești ani, Banca Națională a îndeplinit un rol important în evoluția sistemului monetar și de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 și 1952, în planificarea circulației monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc.”

Volumul însemnelor monetare care se aflau în circulație era stabilit de către guvern, care aproba totodată și planul de casă, dar era întocmit de către Banca Centrală ca și planul general de creditare.Taxele și dobânzile care erau percepute și plătite de bancă, până în 1970 erau stabilite de guvern, dar după acest an decizia i-a revenit conducerii băncii.

„Potrivit legislației care-i reglementa activitatea, Banca Națională îndeplinea o serie de atribuții, care pe măsură ce sistemul de credit a început să se reorganizeze conform modelului sovietic, au fost cedate în mare parte băncilor specializate și anume:

Finanțarea și creditarea investițiilor erau atribuite Băncii de Investiții

Atragerea veniturilor populației a fost atribuită Casei de Economii și Consemnațiuni

Activitățile cu privire la creditarea sectorului agricol și alimentar reveneau Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară.

Administrarea însemnelor valutare ale tării și creditarea comerțului exterior i-a revenit Băncii Române de Comerț Exterior”

„Din 1990, BNR și-a reluat titulatura inițială, implicându-se în tranziția de la economia centralizată la economia de piață și asumându-și funcțiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa și din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.”

1.2. Reorganizarea BNR

Reforma bancară a început în România în decembrie 1990, când a fost introdusă structura bancară pe doua niveluri, specifice economiei de piață: banca centrală și băncile comerciale. În procesul de organizare a sistemului bancar de tip occidental, Banca Națională a României și-a asumat funcțiile tradiționale ale unei bănci centrale, iar operațiunile comerciale pe care le efectuase anterior au fost transferate unei bănci comerciale nou înființate și anume Banca Comercială Română.

Cu scopul de a se crea un sistem bancar modern, se adoptă în aprilie 1991 două legi, Legea 33/1991 privind activitatea bancară, și Legea 34/1991 privind statutul Băncii Naționale.

„Potrivit Legii privind activitatea bancară (Legea 33/1991), Banca Națională a României are ca obiect principal controlul masei monetare, al nivelului dobânzilor, de asemenea răspunzând de administrarea rezervelor oficiale internaționale ale statului și de conducerea politicii valutare.BNR a devenit totodată organul unic de supraveghere bancară, aceasta dobândind prin lege dreptul de a acționa ca împrumutător de ultimă instanță pentru societățile bancare aflate în dificultate de plată.”

„Prin Legea 34/1991 Banca Națională a României dobândește un grad mare de independență, răspunzând doar în fața organului legislativ al țării.Guvernatorul și membrii Consiliului de administrație sunt numiți de Parlament la recomandarea primului-ministru, pe termen de opt ani, având posibilitatea de reînnoire a mandatului, iar înlocuirea acestora poate fi facută doar de către Parlament, la cererea prim-ministrului.”

Odată cu anul 1998, cerințele Uniunii Europene în ceea ce priveste standardele bancare, cresc, iar acest proces de modificare este unul anevoios pentru România și în mod special pentru Banca Națională, în acest sens fiind imperios necesar adoptarea unor noi legi privind reglementarea bancară.

„Astfel, Statutul legal al Băncii Naționale a României (B.NR.) este reglementat de Legea nr. 101 din 26 mai 1998, în vigoare la 1 iulie 1998 care a abrogat Legea cu același obiect nr. 34/1991. Obiectivul fundamental al B. N. R. este stabilit în Legea privind statutul băncii în articolul 2, și este asigurarea stabilității monedei naționale, pentru a contribui la stabilitatea prețurilor. Pentru asigurarea obiectivului său fundamental, B.NR. elaborează, aplică și răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăți, precum și de autorizarea și supravegherea prudențială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcționarea normală a sistemului bancar și participarea unui sistem financiar specific economiei de piață.”

Prin această lege BNR dobândește o oarecare independență.

„Conform angajamentelor asumate de România (implicit de către BNR) în procesul de negociere la Capitolul 11 – Uniunea Economică și Monetară referitoare la preluarea, transpunerea și implementarea în legislația națională a acquis-ului aferent domeniului bancar, Statutul Băncii Naționale a României a fost armonizat cu prevederile Tratatului privind înființarea Comunității Europene, ale Protocolului privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, precum și ale celorlalte reglementări comunitare privind activitatea băncilor centrale din statele membre ale Uniunii Europene. Proiectul de lege privind Statutul BNR a fost adoptat de Senat (la data de 8 iunie 2004) și de Camera Deputaților (la data de 24 iunie 2004) și promulgat prin Decretul nr. 532/26.06.2004, devenind Legea nr. 312/28.06.2004 privind Statutul Băncii Naționale a României. Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004 și a intrat în vigoare la data de 31 iulie 2004 (la 30 de zile de la data publicării), cu excepția anumitor articole care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. La data intrării în vigoare a Legii nr. 312/2004, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare a fost abrogată.”

“Principalele modificări și completări aduse Legii nr. 101/1998 privind Statutul BNR au urmărit:

Statutarea unicității obiectivului fundamental al Băncii Naționale a României de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.

Consolidarea independenței Băncii Naționale a României sub aspect:

instituțional, prin: definirea BNR ca instituție publică independentă; stipularea faptului că sprijinirea de către BNR a politicii economice generale a statului se face fără prejudicierea obiectivului său fundamental și stipularea independenței membrilor organelor sale de conducere față de autoritățile publice sau față de orice altă instituție sau autoritate, în îndeplinirea atribuțiilor;

personal, prin: aplicarea întregii durate a mandatului tuturor membrilor Consiliului de Administrație al BNR, inclusiv celor numiți în locurile rămase vacante ca urmare a descompletării acestuia; stipularea posibilității revocării din funcție a unui membru al Consiliului de Administrație al BNR numai în cazul în care acesta încetează să îndeplinească condițiile necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave; și extinderea prevederilor privind conflictul de interese asupra tuturor membrilor Consiliului de Administrație și asupra salariaților BNR cu funcții de conducere, precum și trimiterea la regimul incompatibilităților și conflictelor de interese prevăzut de lege;

financiar, prin prevederile referitoare la elaborarea modelelor situațiilor financiare anuale și emiterea de către BNR a reglementărilor proprii de organizare și conducere a contabilității, precum și la contabilizarea operațiunilor economico-financiare ale BNR, care se realizează cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice.

Interzicerea oricărei posibilități de finanțare directă de către banca centrală a instituțiilor publice, prin:

interzicerea achiziționării de pe piața primară de către Banca Națională a României a creanțelor asupra statului, autorităților publice centrale și locale, regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și altor societăți cu capital majoritar de stat;

interzicerea creditării pe descoperit de cont sau a oricărui alt tip de creditare de către Banca Națională a României a statului, autorităților publice centrale și locale, regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și a altor societăți cu capital majoritar de stat;

perceperea de comisioane la decontarea operațiunilor prin contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis la BNR;

eliminarea posibilității acordării de împrumuturi de către BNR, pe bază de convenții încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările și plățile din contul curent general al Trezoreriei statului;

limitarea la piața secundară a cumpărărilor, vanzărilor și efectuării altor tranzacții având ca obiect bonurile de tezaur și obligațiunile;

eliminarea oricărei referiri la posibilitatea utilizării transferurilor de titluri de stat în cadrul sistemului de acoperire a pierderilor din bilanțul BNR.

Eliminarea accesului privilegiat al instituțiilor publice la resursele instituțiilor financiare, prin lărgirea sferei de cuprindere a activelor eligibile pentru garantarea creditelor acordate de BNR instituțiilor de credit, înlăturându-se astfel obligația indirectă de a furniza titluri de stat drept garanție, care ar putea atrage după sine obligația instituțiilor de credit de a achiziționa titluri de stat.”

„În present Banca Națională a Romîniei se află sub conducerea unui Consiliu de administrație care este alcătuit din 9 membri.Aceștia sunt numiți de către Parlament, cu nominalizarea conducerii executive, pe 5 ani, având posibilitatea reînoirii mandatului.Potrivit legii Membrii Consiliului nu pot fi parlamentari și nici nu pot face parte din justiție sau administrația publică.”

Banca Națională are în structura executivă permanentă un guvernator și 3 viceguvernatori, iar unul dintre aceștia trei este prim-viceguvernator, aceștia patru fiind doar salariați ai BNR.Guvernetorul Băncii Naționale a României este Președintele Consiliului de administrație.

Organismul cu drept de decizie în privința politicilor în domeniul monetar, al cursului de schimb, autorizării, reglemetării și supravegherii prudențiale a înstituțiilor de credit, și de asemenea al monitorizării sistemelor de plăți și organizării interne este Consiliul de administrație.Tot el hotărăște care sunt atribuțiile structurilor executive si al personalului Băncii.

Pentru ca eficiența procesului decisional să fie asigurat în cadrul BNR, s-au instituit 4 structuri operative care exercită principalele funcții ale Băncii Centrale.Acestea sunt Comitetul de politică monetară, Comitetul de supraveghere, Comitetul de audit și Comitetul de administrare a rezervelor internaționale.

Comitetul de politică monetară are o structură permanentă, ce are rol consultativ și decizional, fiind condus de guvernatorul BNR, și având în componență 9 membrii.Ca principale atribuții ale acestuia se numără stabilirea coordonatelor strategice ale politicii monetare, caractelisticilor cadrului operațional al acesteia, obiectivele cu privire la creșterea eficacității politicii monetare și armonizarea acestora cu cerințele Băncii Centrale Europene.

Comitetul de supraveghere este o structură permenantă, care are un caracter deliberativ și decizional, conpus din zece membri fiind condus la rândul său de guvernatorul BNR.Ca atrubuții si competențe acesta vizează activitățile de evaluare și monitorizare în ceea ce privește funcționarea instituțiilor de credit din punct de vedere al calității activelor, performanțele financiare și încadrarea acestora în nivelul reglementat al indicatorilor de prudență bancară, dar conform legislației specifice practicilor internaționale în materie, asigură și baza de reglementare.

Comitetul de audit este format din 5 membrii ai Consiliului de administrație, aceștia nefăcând parte din conducerea executivă a băncii, și are ca rol analizarea și propunerea direcțiilor strategice și politica BNR privind controlul intern, auditul intern și extern și managementul riscurilor.

Comitetul de administrare a rezervelor internaționale reprezintă o structură permanentă, condusă de guvernatorul BNR și alcătuită din 11 membri care au ca atribuții îndeplinirea orientărilor strategice în domeniul administrării rezervelor internațioale, orientări adoptate de către Consiliul de adimistrație.Comitetul face propunerile cu privire la implementarea și utilizarea de instrumente financiare, analizează în ce mod evoluează piețele și propune strategii pentru perioadele următoare.Stabilește de asemenea lista entităților cu care încheie tranzacțiile, a activelor care au fost acceptate pentru investire și a emitenților pentru investițiile în titluri.

Așadar în prezent cu ajutorul organismelor sale de funcționare BNR îndeplinește un rol întrinsec de menținere a stabilității financiare, aflându-se sub dublă ipostază și anume de autoritate monetară și prudențială.

II.SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE (SEBC)

2.1.Structura și organizarea Sistemului European al Băncilor Centrale

Sistemul European al Băncilor Centrale face parte din Sistemul bancar european plasându-se la un nivel intermediar, imediat după nivelul superior care este Banca Centrală Europeană, și urmat mai apoi de nivelul inferior care cuprinde toate instituțiile de creditare care oferă servicii atât persoanelor fizice cât și celor juridice.

Sistemul European al Băncilor Centrale a fost constituit în baza articolului 4A din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, același articol în baza căruia a fost constituită și Banca Centrală Europeană.Apariția acestor doua instituții la data de 1 iunie 1998 a însemnat realizarea și punerea în practică a două inovații normative, inovații datorită sarcinilor si competențelor atribuite acestora.

„Aceste instituții își indeplinesc sarcinile și își desfășoară activitățile, în conformitate cu dispozițiile Tratatului și ale statutului lor, cuprins în Protocolul 3 al Tratatului Uniunii Europene.”

„Ca obiectiv principal Sistemul European al Băncilor Centrale are ca obiectiv principal acela de menținere a stabilității prețurilor, precum se prevede în art. 105, paragraful 1 din cadrul Tratatului Comunității Europene.”Aceasta sprijină de asemenea politicile economice ale tuturor statelor din uniune, pentru a ajuta la realizarea obiectivelor comunității care sunt prevăzute în art.2 din tratat și anume o dezvoltare cât mai armonioasă și echilibrată a activităților economice, o creștere echilibrată și durabilă a acestora și totodată o creștere neinflaționistă și un grad cât mai înalt de convergență a performanțelor economice.

„SEBC acționează în virtutea principiilor economiei de piață, în care concurența este liberă, favorizând o alocare eficientă a resurselor comunitare.Sarcinile fundamentale ale SEBC sunt prevăzute în art. 105, paragraful 2 din Tratatul Comunității Europene și se referă la:

Definirea și implementarea politicii monetare a Uniunii Europene;

Desfășurarea operațiunilor de schimb pentru euro, în raport cu monedele necomunitare;

Păstrarea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre, fără a aduce atingere dreptului guvernelor statelor membre, de a deține și gestiona fonduri de rulment în valută;

Promovarea unei bune funcționări a sistemului de plăți;”

SEBC supraveghează și contribuie la o conducere cât mai bună a politicilor privind stabilitatea sistemului financiar și controlul prudențial al instituțiilor de credit.Riscurile cu care o bancă se confruntă au fost analizate de-a lungul timpului în literatura de specialitate, reieșind că factorii majori de risc cu creditele,problemele de ordin operațional, juridic, macroeconomice,piața și problemele de mediu.Pentru prevenirea și evitarea acestor riscuri SEBC a luat în calcul înființarea unor instituții bancare care sunt lipsite de amenințarea riscului și totodată a presiunilor care țin de politic și macroeconomic.

„Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) are drept principale atribuții:

Definirea și implementarea politicilor monetare unice în zona euro;

Conducerea operațiunilor pe piața valutară;

Deținerea și gestionarea rezervelor valutare oficiale ale țărilor participante;

Promovarea unui sistem de plăți operațional;

Emisiunea monetară în zona euro;

Colaborarea cu băncile central în supravegherea prudențială bancară;

Funcții consultative (în relația cu instituțiile europene);

Colectarea de informații statistice în domeniu prin colaborarea cu băncile; centrale la nivelul fiecărui stat membru;”

„Ca pilon principal în Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca Centrală Europeană se bucură în fiecare dintre statele membre de cea mai largă capacitate juridică.Aceasta a dobândit personalitate juridică în virtutea articolului 16, paragraful 106 din Tratatul Comunității Europene.Și-a început activitatea în iunie 1998, aceasta înlocuind Institutul Monetar European.”

Țările care fac parte din Sistemul European al Băncilor Centrale sunt cele membre U.E și anume:Germania, Italia, Belgia, Franța, Țările de Jos, Luxemburg, Irlanda, Danemarca, Regatul Unit, Grecia, Portugalia, Spania, Suedia, Austria, Finlanda, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia,Bulgaria, România.

Sediul BCE se află la Frankfurd, desfașurându-și activitatea într-o cladire modernă special construită pentru a găzdui această instituție, având denumirea de Eurotower.

Banca Centrală Europeană deține un capital de 5 miliarde de euro care poate fi majorat doar prin decizia Consiliului guvernatorilor.Singurele entități autorizate să subscrie și să dețină parte din capitalul acesteia sunt Băncile Centrale Naționale.Procedura de subscriere se realizează conform grilei de repartiție prevăzută în art. 29, aceste părți de capital neputând fi cedate, gajate sau puse sub sechestru.

„Repartizarea capitalului BCE între băncile centrale s-a facut ținând cont de media între partea populației și parte din PIB ale unei tări din populația totală, respectiv din PIB-ul Uniunii .Capitalul efectiv vărsat este mai redus, de aproximativ 4 miliarde de euro, deoarece țările cu statut derogatoriu, care nu sunt deocamdată incluse în zona euro, nu au fost obligate să verse cota de capital care le revine.Totuși, s-a decis de către Consiliul general că și aceste țări să subscrie o cotă minimă de 5% din partea care le revine, pentru a participa la costurile operaționale ale BCE.”

Băncile centrale naționale mai pun la dispoziția BCE și rezerve valutare, în alte monede decât moneda statelor membre euro, acestea fiind folosite ca poziții de rezervă la Fodul Monetar Internațional și Drepturi speciale de Tragere, ajungandu-se la suma de 50 de miliarde de Euro, folosiți în scopul menținerii unui management cât mai unitar al rezervelor.Fiecare bancă centrală națională are asupra Băncii Centrale Europene o creanță, aferentă contribuției sale,iar BCE are disponibilitatea de a pretinde băncilor centrale naționale rezerve suplimentare, conform cotei subscrise, și peste limita a 50 de miliarde de euro.

Unul din cele mai importate atribute pe care Banca Centrală Europeană îl are dobândit prin statutul de înființare este independența.Această independență îi conferă acesteia o autonomie absolută în luarea deciziilor cu privire la implementarea politicilor care ii revin acesteia prin actele constitutive.

„În literatura de specialitate, a fost analizată independența BCE din mai multe puncte de vedere.Astfel putem concluziona că:

Din punct de vedere instituțional,BCE are personalitate juridică distictă de personalitatea oricăror alte ectități juridice, prin comparație cu instituțiile UE care nu au o personalitate distinctă de personalitatea uniunii;

Din punct de vedere al personalului care funcționează în organele de decizie și conducere ale BCE, prevederile normative constitutive ale BCE garantează independența absolută a celor care lucrează la BCE față de guvernele statelor a căror cetățenie o au;

Din punct de vedere funcțional, BCE are posibilitatea de a lua decizii în mod independent de orice altă instituție sau organism politic, unic la nivel european sau specific unuia dintre statele membre;

Din punct de vedere financiar, patrimoniul BCE este autonom față de bugetul UE;BCE și SEBC poate avea propriile venituri din activitățile pe care le poate desfăsura, potrivit statutului;aceste venituri se gestionează autonom;”

Ca structură de conducere, Banca Centrală Europeană are la cârmă trei organe de decizie și anume:Consiliul Executiv, Consiliul Guvernatorilor, Consiliul General.Membrii acestor trei organe de decizie și conducere sunt desemnați de organismele politice ale Uniunii Europene și ale statelor membre prin modalități specifice.

Consiliul executiv are în componență șase membrii:un președinte, un vicepreședinte, și patru membrii.

Aceștia au un mandat de opt ani care nu poate fi reînnoit, din perspectiva asigurării independenței Băncii Centrale Europene.Pentru a putea fi numiți în funcție membrii trebuie să îndeplinească câteva criterii și anume să fie rezidenți ai țărilor din zona euro, să dețină experiență în domeniul monetar și bancar.Pe parcursul derulării mandatului aceștia nu au dreptul să mai desfășoare o altă activitate, remunerată sau nu, doar în cazul în care obțin o derogare din partea Consiliului Guvernatorilor.

În cadrul acestei structuri deciziile se iau prin vot, fiecare membru deținând un vot, dar în cazul egalității de voturi, cel care are un rol hotărâtor este votul președintelui.

„Consiliul Executiv are drept misiune:

Implementarea deciziilor de politică luate de Consiliul Guvernatorilor

Conducerea activităților zilnice al BCE, inclusiv pe latura administrativă și de personal

Pregătirea reuniunilor Consiliului Guvernatorilor”

Acesta mai are competența de a da sancțiuni Băncilor Centrale Naționale și prin delegație mai poate primi sarcini care în mod normal se află în atribuțiile Consiliului Guvernatorilor.

Consiliul Guvernatorilor este organul suprem de decizie în cadrul celor două entități SEBC și BCE, fiind alcătuit din membrii Consiliului Executiv și cei 16 guvernatori ai băncilor centrale din țările aflate în zona euro.Acesta se întrunește de minim 10 ori pe an, aceste întruniri fiind deregulă secrete, aceștia însă putând face publice deciziile luate în cadrul sedințelor.

Membrii Consiliului Guvernatorilor trebuie să acționeze obiectiv și independent, făcând abstracție de țările din care provin, iar principiul de votare ales în cadrul acestui consiliu este o persoană-un vot, fiecare membru așadar cântărind greu la deciziile cu privire la politica monetară.

„Acest Consiliu are ca principale atribuții:

formularea politicii monetare pentru zona euro, prin luarea deciziilor necesare și prin adoptarea orientărilor adecvate pentru implementarea acesteia;

adoptarea regulamentelor pe care BCE le poate elabora în aplicarea tratatului sau prin delegare din partea Consiliului UE;

asumarea rolului de a doua și ultimă instanță pentru recursuri înaintate de terțe părți împotriva deciziilor BCE adoptate de Comitetul executiv;

emiterea de orientări pentru operațiunile derulate de BCN cu activele externe de rezervă rămase și pentru tranzacțiile țărilor din zona euro cu fondurile de rulment în valută proprii;

luarea măsurilor necesare pentru a asigura respectarea orientărilor și instrucțiunilor BCE și definirea informațiilor necesare care urmează să fie furnizate de către BCN;

exercitarea dreptului de inițiativă legislativă la nivelul UE și îndeplinirea rolului consultativ al BCE;

autorizarea emiterii de bancnote euro și a volumului emisiunilor de monede euro în cadrul zonei euro;

adoptarea normelor necesare de standardizare a procedurilor contabile și de raportare cu privire la operațiunile băncilor centrale naționale;

adoptarea normelor privind repartizarea venitului monetar între BCN ale Eurosistemului; și adoptarea Raportului anual al BCE.”

„Consiliul General poate fi considerat un „organ de tranziție”, întrucât îndeplinește atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, care reprezintă misiunea BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare (UEM), având în vedere că unele state membre ale UE nu au adoptat încă euro.”

Acesta este alcătuit din președintele și vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale ale tărilor membre UE.

„Principalele responsabilități și sarcini ale acesteia sunt:

raportările privind progresele înregistrate în direcția convergenței de către statele membre ale UE care nu au adoptat încă euro;

consilierea cu privire la pregătirile necesare pentru fixarea irevocabilă a cursului de schimb în statele membre respective;

monitorizarea funcționării mecanismului cursului de schimb II (MCS II) și a sustenabilității raporturilor de schimb bilaterale între fiecare monedă participantă din afara zonei euro și moneda euro;

îndeplinirea rolului de forum de coordonare a politicii monetare și a cursului de schimb în UE;

administrarea mecanismului de intervenție și finanțare în cadrul MCS II;

participarea la activități specifice, precum cele implicate de funcțiile de consiliere ale BCE și colectarea de informații statistice.”

„Președintele BCE are obligația de a informa Consiliul general cu privire la deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor pentru a asigura informarea directă a guvernatorilor BCN din țările care nu fac parte din zona euro cu privire la dezbaterile Consiliul guvernatorilor.”

2.2. Banca Națională a României, membră a Sistemului European al Băncilor Centrale

Printr-un cominicat emis de Banca Centrală Europeană, se consfințește că la data de 1 ianuarie 2007 Uniunea Europeană se extinde prin aderarea a două noi state membre și anume Bulgaria și România.

Așadar de la această dată, Banca Centrală a României a fost integrată în Sistemul European al Băncilor Centrale(SEBC).De asemenea guvernatorul Băncii Naționale a României a devenit membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene.Mai mult decât atât experții BNR au statut de membrii la întrunirile în structura respectivă.

Potrivit unui comunicat al BCE, mărimea participației la capital al BNR în anul aderării a fost de 145,099 milioane de euro, fiind al optulea ca mărime.

Comparativ cu Banca Centrală Europeană, BNR nu se mai bucură de o autonomie și independență totală.Aceasta a devenit odată cu aderarea la Uniunea Europeană, direct subordonată Băncii Centrale Europene.Semnarea Tratatului de aderare la data de 26 aprilie 2005 a însemnat momentul începerii procesului de aderare.

Acest proces a însemnat o serie de etape de parcurs pentru BNR și anume:intensificarea colaborării cu Banca Centrală Europeană, o familiarizare treptată dar permanentă cu mecanismele instituționale ale BCE și Comisiei Europene, etapa de însușire și respectare a tuturor practicilor de lucru ale BCE, asumarea unor noi responsabilitați odata cu dobândirea statutului de observator activ și a celui cu drepturi depline și nu în ultimul rând implementarea acestor proceduri în propriul sistem de reglementări al Băncii Naționale a României.

„În prezent, în cadrul BNR, procesul de participare la structurile SEBC se desfășoară după cum urmează:

Din punct de vedere instituțional, Directia Relații Internaționale reprezintă structura instituțională unic responsabilă de coordonarea activității de participare la reuniunile Consiliului General precum și ale structurilor și substructurilor SEBC.Concret, din acest punct de vedere, Direcția Relații Internaționale asigură:

Pregătirea participării guvernatorului BNR la reuniunile Consiliului General.

Managementul tuturor documentelor aferente Consiliului General

Pregătirea activităților de briefing și debriefing, respectiv asigurarea unui schimb de informații fluid pe orizontală și pe verticală între toți reprezentanții BNR la reuniunile structurilor SEBC, în funcție de agenda specifică fiecărei reuniuni a Consiliului General.

Pregătirea reuniunilor periodice de coordonare între reprezentanții la cele 12+1 comitete ale SEBC, urmând ca ulterior, fiecare reprezentant la structuri să coordoneze intern activitatea referitoare la toate substructurile aferente.

Din punct de vedere al responsabilităților, BNR este pregătită să-și asume noi angajamente și sarcini, în vedera asigurării unor participări cât mai productive a reprezentanților BNR la strcturile și substructurile SEBC.

Din punct de vedere organizatoric, BNR participă cu drepturi și responsabilități egale cu reprezentanții celorlalte state membre la:mecanismul de analiză și luare a deciziilor al BCE(reuniunile trimestriale și teleconferințele Consiliului General;procesul de consultare a BCE în cazul unor proiecte de acte normative care vizează funcțiile și atribuțiile principale ale BCE și ale SEBC) și, la mecanismul de elaborare a deciziilor la nivel operațional(la nivelul BCE, structurilor și substructurilor Sistemului European al Băncilor Centrale în compoziție largită).

Din perspenctiva serviciilor informaționale, BNR se află încă în faza de a depune eforturi susținute pentru fluidizarea unui management cât mai productiv al documentelor BCE, cu asigurarea confidențialității necesare, conform reglementărilor interne și ale BCE.”

Așadar până în prezent Banca Națională a României face parte doar din Sistemul European al Băncilor Centrale.Următorul pas spre care țintește atât România, BNR cât și Uniunea Europeană, ca entitate, este acela de a adera la zona euro, și de a face parte din Eurosistem.Din acest Eurosistem făcând parte toate țările din Uniunea Europeană care au adoptat moneda euro.

„Conform prevederilor celei de-a cincea ediții a Programului de Convergență (2011-2014), anul 2015 este menținut de către autorități ca obiectiv pentru adoptarea monedei unice, având ca efect armonizarea și disciplinarea politicilor macroeconomice. Momentul adoptării euro va depinde însa de evoluțiile pe plan european și mondial, coerența politicilor macroeconomice interne și implementarea reformelor structurale, fiind imperios necesare în îndeplinirea criteriilor de convergență. Începând din luna mai 2011, coordonarea la nivel național a pregătirilor pentru adoptarea euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la euro, condus de primul-ministru, din care fac parte guvernatorul BNR, ministrul finanțelor publice, miniștri și conducători ai altor instituții guvernamentale, reprezentanți ai asociațiilor patronale și sindicale.”

De asemenea, în cadrul BNR funcționează, începând din luna februarie 2010, Comitetul de pregătire a trecerii la euro, care reprezintă un cadru formal de dezbatere a problematicilor legate de convergența nominală și reală, în procesul de aderare la UEM.

„Din luna octombrie 2010, acest comitet are ca invitați permanenți reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice.”

III.POLITICA MONETARĂ A BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI

Nu putem vorbi de politici monetare, instrumente ale ei, sau alte componente ale ecesteia fără a începe cu fundamentul tuturor acestor concepte și anume moneda.Moneda are un rol fundamental în viața economică; când vorbim de un stat cu o monedă puternică, vorbim implicit și de o economie puternică și vice versa.Fenomenul economic nu poate fi explicat sau analizat fără cunoașterea fenomenului monetar.Moneda mai indeplinește un rol fundamental si din cauza faptului că problemele sistemului economic se revarsă asupra ei dovadă o fac și marile crize economice care au fost totodată și crize monetare.

3.1.Obiectivele politicii monetare a BNR

„În condițiile în care toate celelalte pârghii economice erau, practic, imposibil de utilizat, politica monetară s-a dovedit a fi singura în măsură să ducă la îndeplinirea măsurilor de stabilizare, chiar dacă aceasta, la început s-a facut cu destul de multe eforturi.”

„Politica monetară constituie un demers complex și subtil.În această lume cunoștiințele solide ale specialiștilor bancari se asociază cu finețea unor observații sociologice și psihologice.Toate dublate de experiență și de spirit creator.Din nefericire, însă, adeseori bancherii sunt judecați cu argumentele populismului.Se înțelege greu adevărul că dacă se împuținează munca, inclusiv sub raportul eficienței, trebuie, desigur, să se împuțineze și banii.Astfel, fiecare leu în plus aflat pe piață se duce în prețuri.Ne confruntăm de prea multe ori cu un fenomen pe care economiștii îl numesc iluzie monetară: convingerea că sporurile câștigurilor salariale sunt banefice, chiar daca prețurile cresc”.

„Este important de subliniat că politica monetară are un dublu caracter: monetar, urmărit la nivelul băncii centrale prin modificarea volumului emisiunii monetare și de credit, urmărit la nivelul băncilor comerciale prin modificarea volumului creditelor acordate.”

„Obiectivele fundamentale ale BNR potrivit statutului său (Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR), sunt asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Totodată, Banca Națională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental.”

„Conform art.2 din Legea nr. 312/2004, o atribuție principală a Băncii Naționale a României o constituie elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb. Totodată, în vederea atingerii obiectivului său fundamental, banca centrală stabilește strategia de politică monetară și decide asupra instrumentelor și a procedurilor pe care le utilizează pentru implementarea politicii monetare.”

Dacă în primii ani de tranziție, România era preocupată de realizarea stabilității economice prin asigurarea unui nivel de creștere economică și de realizarea stabilității macroeconomice prin asigurarea unei poziții externe echilibrate, în următorii ani accetul s-a pus strict pe atingerea obiectivului final și anume stabilitatea prețurilor.

„Eforturile politicii monetare au fost răsplătite de evoluțiile înregistrate la nivelul indicilor de preț din economie.”( figura III.1)

Fig.III.1 Evoluția lunară a indicilor prețurilor de consum și prețurilor de producție

Obiectivele intermediare prezintă direcțiile de acțiune ale Băncii Centrale cu privire la politicile monetare.

“Criteriile ce stau la baza alegerii obiectivelor intermediare, indiferent care ar fi acestea, trebuie să țină cont de:

Posibilitatea măsurării corecte a acestora-obiectivele intermediare vor fi utilizate numai dacă semnalele îndepărtării politicilor băncii centrale de la traiectoria proiectată sunt anterioare celor date de obiectivul final.

Gradul de control al obiectivului intermediar, adică posibilitatea corecției lui pe traiectoria stabilită, atunci când se constată abaterea de la aceasta.

Posibilitatea previzionării impactului asupra obiectivului final, respectiv previzibilitatea obiectivului operațional asupra obiectivului intermediar.”

„Realizarea obiectivelor intermediare de politică monetară este în măsură să reliefeze eficacitatea măsurilor de politică monetară adoptate.În timp s-au evidențiat mai multe variabile monetare care pot fi avute în vedere ca obiective intermediare de politică monetară:

Cursul valutar

Rata dobânzii pe piață

Agregatele monetare

Nivelul creditului din economie

Prețul altor active financiare”

Cursul valutar.

„Economia de piață presupune practicarea unui curs valutar flotant ce presupune stabilirea lui pe baza raportului cerere-ofertă, fie că este vorba de regimul de curs independent, caz în care mecanismele pieței sunt cele care sunt singurele care influențează cursul de schimb, fie că este vorba de regimul de curs administrat, caz în care banca centrală intervine pe piața în scopul influențării cererii și a ofertei de valută.”

„Ca obiectiv intermediar de politică monetară a BNR, presupune raportarea monedei naționale la o monedă importantă din plan internațional, stabilindu-se, în definitiv, un curs fix față de moneda străină.Ideea de la care se pornește este aceea că, în timp, este posibil ca inflația din propria țară să tindă către inflația din țara de referință.Acest mecanism este denumit crawling pag sau crawling pag band.”

„Argumente favorabile adoptării unei astfel de strategii constau in:

Accelerarea fluxurilor comerciale internaționale și investiționale, prin gradul mare de stabilitate și atractivitate a monedei naționale.

Disciplinarea politicilor macroeconomice pentru menținerea și respectarea angajamentului ales, ca parte integrantă a programelor de macrostabilizare.

Promovarea cooperării și coordonării internaționale în cazul apariției unor șocuri externe majore.”

„În condițiile manifestării unei rate ridicate a inflației(de doua cifre), utilizarea unui curs valutar fix care să anihileze presiunile generate de variațiile prețurilor interne nu poate fi eficientă fără a se lua în calcul și măsuri de reducere a lichidității excedentare din economie care, în ultimă instanță, conduce la o demonetizare a economiei.În prezent, acțiunile Băncii Naționale a României pe piața valutară s-au concretizat în cumpărări de valută, fără ca acestea să conducă la inducerea de noi presiuni la nivelul cursului valutar al leului.(figura III.2).”

Fig. III.2- Evoluția cursului valutar și nivelului tranzacțiilor valutare pe piața românească

Rata dobânzii pe piață

„Dacă avem în vedere utilizarea ratei dobânzii ca obiectiv intermediar de politică monetară, eficiența acesteia ar fi evidentă în condițiile în care cererea agregată din economie ar fi influențată de diferite niveluri ale ratei dobânzii.În acest sens se impune stabilirea unei relații de influență între cele două elemente, fapt care în practică s-a dovedit a fi destul de dificil.Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că autoritatea monetară, în cadrul unei economii de piață, are posibilități reduse de a influența nivelul ratelor de dobândă, intervențiile băncii centrale asupra acestui indicator vizând doar operațiunile pe termen scurt de pe piața interbancară.”

„La nivelul economiei românești, utilizarea ratei dobânzii a jucat un rol relativ modest, atât în calitate de obiectiv intermediar de politică monetară, cât și în ceea ce privește alocarea resurselor la nivelul economiei reale.”

„Iluzia monetară(a banilor ieftini) existentă în prima parte a perioadei de tranziție a condus, practic la imposibilitatea influențării ratei dobânzii, motiv pentru care s-a înregistrat o creștere rapidă a ofertei de monedă din economie care, practic, nu-și găsea acoperire la nivelul economiei reale;acest lucru a condus la înregistrarea unor puternice rate real negative ale dobânzilor care a condus la accentuarea presiunilor inflaționiste.Atingerea acestui obiectiv a fost posibilă abia la mijlocul anului 1997, eficacitatea utilizării ratei dobânzii ca obiectiv interemediar al politicii monetare dând rezultate doar pe termen scurt.Pentru ca, într-adevăr,rata dobânzii să dea rezultate în calitate de obiectiv intermediar, în condițiile existenței unui nivel ridicat al ratei inflației și al unei economii în care ratele nu sunt structurate suficient de bine. Aceasta trebuie combinată cu urmărirea unei variabile monetare cantitative-agregatele monetare.”

Agregatele monetare

„În ceea ce privește utilizarea agregatelor monetare ca obiectiv intermediar de politică monetară, acestea impun aplicarea unei politici monetare restrictive care să aibă în vedere controlarea nivelului de creștere al agregatelor monetare, în scopul eliminării excesului de lichiditate din economie, exces care conduce, în final, la reducerea puterii de cumpărare a monedei naționale. Este unanim acceptat faptul că o inflație ridicată este însoțită, în permanență de o ofertă excedentară de monedă, care să acopere creșterea susținută a nivelului general al prețurilor.”

Agregatul monetar cel mai ușor de urmărit este masa monetară în sens larg M2, și asta deoarece instrumentele de politică monetară pot exercita o influență indirectă asupra componentelor acestui agregat.

„Baza monetară alcătuită din numerar în casieriile băncilor, numerar în afara sistemului bancar și disponibil la BNR indică un grad scăzut de monetizare, ceea ce sugerează că socuri monetare mici pot avea efecte disproporționate asupra masei monetare.Cu cât gradul de monetizare este este mai mare, atât efectele disproporționate asupra masei monetare dispar.Procesul de monetizare se manifestă atunci când populația are încredere în moneda națională, economisind prin sistemul bancar, fiind create resurse pentru creditarea neinflaționistă a economiei, resursele economisite, reprezentând o amânare a consumului, sunt redirecționate prin credit.”

Agregatul M2 reprezintă cel mai complex agregat al economiei românești, aceasta, pentru moment, fiind în imposibilitatea de a furniza elemente care să conducă la o diversificare a structurii masei monetare și la o mai amplă agregare.(figura III.3)

Fig.III.3-Evoluția și structura masei monetare în sens larg

Nivelul creditului din economie și prețul altor active financiare

Politica fiscală și cea de venituri trebuie să joace un rol activ în limitarea creșterii nesănătoase a creditului, precum și în prevenirea supraevaluării prețului activelor, ceea ce-după cum demonstrează datele prezentate în continuare-nu s-a întâmplat în România în ultima perioadă.(figura III.4)

Fig.III.4-Intermedierea financiară

Câțiva factori principali în creșterea nivelului creditelor sunt:

Creșterea competiției la nivelul sistemului bancar, pe fondul unor rezerve de capital solide.

Dominația capitalului străin, prin liberalizare deplină a contului de capital

Diminuarea costului creditului

Obiectivele operaționale sunt acele obiective, care, prin exercitarea influenței directe a instrumentelor de politică monetară,variază, generând la rândul lor modificări asupra principalelor variabile monetare și în final asupra întregii economii.

Aceste ținte operaționale sunt:

Controlul creditului

Controlul dobânzii pe termen scurt de pe piața interbancară

Controlul bazei monetare

„La nivelul economiei românești, Banca Națională a experimentat, mai multe obiective, în primul rând ca urmare a slabei restructurări economice, dar și ca urmare a concurenței slabe existente la nivelul sistemului bancar. Pornind de la controlul creditului în economie (prin impunerea plafoanelor de credit), Banca Națională a trecut la controlul bazei monetare singurul în măsură să genereze influențe la nivelul agregatelor monetare mai largi. Chiar dacă nu a fost precizat în mod expres, politica monetară, în aplicarea sa, s-a abătut, uneori, de la acest obiectiv, datorită situațiilor conjuncturale în care trebuia să acționeze, orientându-se pentru moment către un alt obiectiv operațional (asigurarea unor dobânzi real pozitive la nivelul economiei care să conducă la creșterea încrederii în moneda națională – în perioada 1993 – 1996). Cu toate acestea, Banca Națională a României a practicat o politică monetară consecventă în ceea ce privește obiectivele operaționale adoptate, în sensul asigurării controlului bazei monetare.”

„La nivelul cercetării în plan monetar, s-a ajuns la concluzia că, în condițiile economiei actuale controlul bazei monetare nu poate asigura în cel mai fericit caz controlul ofertei de monedă din economie.Cu toate acestea, există economii la nivelul cărora banca centrală continuă să utilizeze controlul bazei monetare ca principală ancoră monetară împotriva expansiunii inflației (este și cazul României).”

3.2.Instrumentele politicii monetare promovate în România dupa anul 1990

„Aplicarea măsurilor de politică monetară necesită utilizarea unui set de instrumente prin intermediul cărora Banca Centrală să-și exercite influența la nivelul economiei.Băncile Centrale utilizează o multitudine de instrumente de politică monetară, unele dintre acestea fiind generate prin propriile acțiuni întreprinse, altele generând influențe în plan monetar ca urmare a acțiunilor băncilor din sistem, finalitatea acestor acțiuni fiind aceea de a injecta sau, dimpotrivă, de a atrage din economie lichiditate.Diversificarea mixului de instrumente este față de nenumărate nevoi manifestate de Băncile Centrale în acțiunile întreprinse de acestea pentru elaborarea și aplicarea programului de politică monetară, nevoi ce presupun:

Asigurarea atingerii obiectivelor legate de controlul masei monetare în condițiile existenței unor puternice șocuri generate la nivelul cererii și al ofertei de monedă

Posibilitatea unei adaptări rapide atât a instrumentelor, cât și a obiectivelor operaționale în scopul reflectării constrângerilor instituționale care pot influența nefavorabil acțiunea generată de instrumente

Asigurarea atingerii și altor obiective adiacente(precum asigurarea funcționalității normale a sistemului de plăți din economie, asigurarea dezvoltării rapide a piețelor monetare și de capital, posibilitatea prevenirii unor posibile crize)

Reflectarea condițiilor macroeconomice, în general, și a tipului de politică monetară și a regimului valutar adoptat de autoritatea monetară”

„Reorganizarea sistemului bancar românesc a implicat și liberalizarea creditului și a dobânzii.Deși noile instrumente de politică monetară și de credit au fost conturate în 1991(dobânda de refinanțare) și 1992(rezerva minimă obligatorie), eficacitatea lor s-a facut simțită de abia în 1993.Urmările acestei întârzieri au fost inflația și dolarizarea economiei.În ce privește politica de open-market, utilizarea sa a fost condiționată de emisiunea titlurilor de stat(prima emisiune a fost facută de către Trezorerie la începutul anului 1994).”

Așadar principalele instrumentele pe care BNR le are la dispoziție sunt:

Creditul de refinanțare

Mecanismul rezervelor minime obligatorii

Mecanismul taxei oficiale a scontului

Operațiunile de open market

Creditul de refinanțare

„Operațiunile de refinanțare sunt operațiuni reversibile prin care se injectează lichiditate în sistem prin acordarea de credite băncilor care îndeplinesc unele criterii de eligibilitate. Sunt implementate prin organizarea de licitații organizate regulat, au scadențe predeterminate și sunt garantate în totalitate cu active eligibile (conform sistemului de refinanțare al BNR).”

„În cursul anului 1991, BNR a acționat pentru remodelarea relațiilor interbancare, abrogând utilizarea plafoanelor de credit pentru fiecare bancă în parte și concepând un sistem de refinanțare de la banca centrală, menit să permită funcționarea pârghiilor monetare indirect.Regulamentul de refinanțare, aprobat de Consiliul de administrație al BNR în septembrie 1991 și intrat efectiv în vigoare în ianuarie 1992 a prevăzut trei mecanisme de creditare a băncilor de către banca centrală:linia de credit, creditul de licitație și creditul pe termen fix.În primele luni de aplicare a acestui regulament, BNR a urmărit o flexibilizare a procedurilor de creare și absorbție a lichidității prin limitarea volumului creditului de licitație(ale cărui volum și rată a dobânzii puteau fi modificate de la o săptămână la alta);frecvența acordării de credite pe termen fix a fost redusă.”

„În timp,Banca Națională a României a realizat o restructurare a acestuia, impunând condiții restrictive de acces la resursele de refinanțare(în cele mai multe cazuri impunerea obligativității prezentării de elemente colaterale agreate de Banca Centrală-în principal titluri de stat).Astfel, BNR își impune rolul de creditor de ultimă instanță al sistemului bancar românesc.Accesul nestingherit la resursele BNR, în prima parte a procesului de tranziție la economia de piață, a fost determinat și de posibilitatea obținerii de resurse de recreditare în baza descoperitului de cont, pe fondul dezvoltării timide a pieței monetare interbancare.Dezvoltarea acestei piețe nu a schimbat cu mult comportamentul băncilor, metoda apelării la resursele BNR fiind una dintre cele mai comode.”

„În 1995, BNR emite un nou regulament de refinanțare, care a instituit obligația băncilor comerciale de a constitui garanții pentru creditele de refinanțare și a introdus restricții la creditele pe descoperire de cont, care preia denumirea de credit lombard.”

Conform noului regulament de refinanțare, s-au practicat patru categorii de credite acordate de BNR, și anume:

Creditul de licitație

„Acest credit a fost introdus de BNR în 1993, ca un prim mecanism de piață (doar pe jumătate –deoarece finanța, în primul rând, descoperitul de cont) pentru a face trecerea de la creditul dictat de decizii administrative.”

„Creditul de licitație care a prefigurat operatiunile de open – market, a reprezentat principala forma de refinanțare a băncilor comerciale. Acest credit s-a acordat pe termen de maximum 15 zile calendaristice și era garantat cu titluri de stat și cu alte hârtii de valoare acceptate de Banca Națională. Creditul de licitație s-a acordat în cadrul unui plafon stabilit de BNR pentru ansamblul sistemului bancar, cu prilejul fiecarei ședințe de licitatie. Rata dobânzii pentru acest tip de credit era determinată în funcție de cerere și ofertă, fiind cel puțin egală cu nivelul de pornire stabilit de BNR;”

Creditul structural

„Are la bază decizia Parlamentului sau a Guvernului de a susține activitatea în anumite sectoare economice(cum a fost, în special, cazul agriculturii).Dacă până în 1996 acesta reprezenta mai mult de 70% din totalul refinanțării, începând cu 1997 s-a diminuat simțitor, Banca Națională a României, ca urmare a politicii de sterilizare a masei monetare din economie, devenind debitor net la nivelul sitemului bancar.”

„A reprezentat o forma de refinanțtare prin care o bancă era autorizată să preleveze succesiv sume dintr-un cont deschis de BNR, pâna la un anumit plafon și în cadrul unui interval de timp prestabilit. Acest credit era garantat cu efecte de comert și alte titluri de valoare, acceptate de BNR. Rata dobânzii aferentă creditului structural, numită și taxa oficială a scontului (taxa de rescont), era stabilită de BNR și putea să fie modificată fără preaviz;”

Creditul lombart sau creditul “de pe o zi pe alta”

Este un credit overnight acordat în vederea acoperirii nevoilor temporare de lichiditate ale bancilor din sistem.

„Prin prisma practicii, creditul lombard era reprezentat de soldul debitor înregistrat la sfârsitul zilei de contul curent al unei bănci comerciale deschis la BNR. Acest sold se transfera automat în contul de credit lombard, iar marimea lui nu trebuia să depasească 75% din fondurile proprii ale băncii comerciale beneficiare. Creditul lombard era garantat prin titluri de stat și alte hârtii de valoare acceptate de BNR, iar rata dobânzii era stabilită.”

Creditul special

„Era utilizat de către bănci în cazul înregistrării de dificultăți, creditul fiind acordat pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, impunând respectarea unui plan financiar de redresare a băncii vizate și, bineînțeles, colateralizarea creditului cu titluri de stat(în special bonuri de tezaur).”

Creditele de refinanțare acordate de BNR băncilor comerciale, au înregistrat de la o perioadă la alta mutații și anume:

„Creditul structural a reprezentat pâna în 1997 principala forma de refinanțare a băncilor comerciale. În marea majoritate a cazurilor, creditele structurale au fost acordate în baza unor legi ale Parlamentului sau a unor hotarâri de Guvern pentru susținerea anumitor sectoare ale economiei, în special agricultura, energie și minerit. Din 1997, autoritățile au optat pentru o subvenționare transparență a economiei prin intermediul bugetului de stat și nu prin credite direcționate acordate de banca centrală, astfel încât creditul structural a fost, de facto, abandonat.”

„Creditul lombard a înregistrat, din 1997, niveluri reduse, iar apelul băncilor la acest credit a încetat înainte de intrarea în vigoare a noului statut al BNR (statutul BNR din 1 iulie 1998), care a interzis creditarea pe descoperire de cont a băncilor.”

„În perioada 1997 – 1998, refinanțarea s-a transformat dintr-un instrument prin care Banca Centrală injecta lichidități în sistemul bancar într-un instrument de absorbție monetară (prin sistarea acordării de noi credite și rambursarea celor vechi).În perioada urmatoare, 1999 – 2000, problemele din sistemul bancar românesc (Bancorex, Bankcoop, Banca Agricolă, Banca Internațională a Religiilor) au determinat Banca Națională să revină la refinanțare, în scopul prevenirii unei crize sistemice.”

„În anul 2000, a fost reluată refinanțarea prin creditul special în favoarea Băncii Agricole aflată în proces de restructurare (2296 mld. lei), pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în scopul despăgubirii persoanelor fizice care au deținut depozite la Bankcoop si Banca Internațională a Religiilor (3500 mld. lei) și către CreditBank, în vederea restituirii depozitelor persoanelor fizice (393 mld. lei).”

„Conform Regulamentului nr. 1/2000, publicat în Monitorul Oficial cu nr. 142/2000, refinanțarea înregistrează o modificare esențială în ceea ce privește operațiunile de piață monetară efectuate de BNR și facilitățile de creditare și de depozit acordate de aceasta băncilor comerciale, facilitățile permanente la care băncile au acces din propria inițiativă se concretizează în facilități de creditare și facilități de depozit.”

„Facilitatea de creditare (creditele lombard) vizează satisfacerea unor nevoi de lichiditate ale băncilor comerciale, pe termen foarte scurt. Împrumuturile se acordă pentru o singură zi (overnight), iar dobânda plătită este prestabilită de către Banca Centrală, în mod normal ea fiind limita superioară a dobânzilor overnight de pe piața intrebancară. Acest tip de credit este colateralizat, putând fi derulat doar pe baza garantarii în proporție de 100% cu active active eligibile desemnate de Banca Centrală. „

„Activele eligibile aduse în garanție sunt evaluate zilnic pe perioada derulării acțiunii, la valoarea de piață din ziua anterioară datei de evaluare.Activele eligibile pentru tranzacționare și pentru garantare trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:

      să fie proprietatea băncii prezentatoare;

        să nu fie gajate sau sechestrate în favoarea unui terț;

        să aibă o scadență ulterioară scadenței operațiunii efectuate;

        să aibă cupoane scadente ulterior scdenței operațiunii efectuate;

        să nu fie emise de banca prezentatoare.”

„Facilitatea de depozit dă posibilitatea băncilor de a plasa overnight depozitele la Banca Centrală, în scopul valorificării surplusului de lichiditate. Remunerarea depozitelor se face la o rată prestabilită de către BNR, care constituie, de regulă, limita minimă a dobânzilor overnight pe piața monetară. Daca nivelul acestei dobânzi ar fi inferior celui al pieței, ar fi necesară prelungirea scadenței pentru a evita orientarea către dezintermediere, înlocuind plasamentele interbancare prin recurgerea la această facilitate. Există astfel riscul ca băncile să prefere plasarea excedentului de resurse la Banca Centrală, fără să-ți asume vreun risc, comparativ cu participarea pe piața interbancară.”

„În concluzie se poate spune că mecanismul de refinanțare a fost folosit ca instrument monetar orientat în două direcții:

Controlul nivelului de lichidități din economie;

Mecanismul de trasmitere a politicii monetare prin intermediul ratei dobânzii(deoarece pe de o parte Banca Națională era cea care stabilea nivelul ofertei de monedă disponibilă pentru refinanțare și, în același timp, prin mecanismul licitației, orienta niveul ratei dobânzii în direcția dorită)”

Mecanismul rezervelor minime obligatorii

„Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilități bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Națională a României.”

„Proiectat în cursul anului 1991 și introdus efectiv în luna martie 1992, mecanismul rezervelor minime obligatorii a avut în vedere inițial o bază de calcul relativ restrânsă, cuprinzând numai mijloacele bănești în monedă națională sub formă de depozite bancare la vedere sau la termen, atrase de la persoanele fizice și juridice.Erau exceptate economiile populației la CEC, sumele în transit între sediile băncilor, depozitele guvernamentale și cele asimilate acestora, depozitele atrase de la instituții care constituiau reserve, precum și mijloacele bănești în valute convertibile.”

„Treptat, ca urmare a creșterii exagerate a ofertei de monedă din economie, baza de calcul s-a extins la ansamblul disponibilităților în lei și în valută, la vedere și la termen, atrase de la băncile din cadrul sistemului bancar.Includerea în baza de calcul și a disponibilităților în valută viza, în definitiv, reducerea activității de creditare internă în valută care, conducea la accentuarea presiunilor asupra cursului valutar al monedei naționale cu implicații imediare asupra echilibrului extern al țării.Acesta a fost un motiv în plus pentru stabilirea inițială a unei rate a rezervelor minime obligatorii mult mai mari pentru disponibilitățile în valută decât pentru cele în monedă națională.”

„Funcțiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelație cu cea de gestionare a lichidității de către BNR) și cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piața monetară interbancară. Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.”

„Principalele caracteristici ale acestui instrument sunt:

baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei și în valută din bilanțurile băncilor (cu excepția pasivelor interbancare, a obligațiilor către BNR și a capitalurilor proprii);

perioada de observare și cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente și data de 23 a lunii curente);

ratele RMO pot fi diferențiate atât în funcție de moneda de constituire, cât și în funcție de scadența reziduală a elementelor incluse în baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani);

RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităților menținute pe parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR;

deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancționează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operațiunilor instituției de credit.”

Mecanismul taxei oficiale a scontului

„Dacă avem în vedere evoluția lor istorică, primele instrumente indirecte de politică monetară au fost reprezentate de operațiunile de rescontare, sau mai bines pus, specific economiilor actuale mecanismul taxei oficiale a scontului.Prin intermediul operatiunilor de rescontare banca centrala finanța băncile din sistem, acceptarea doar a unor efecte comerciale conducând la transformarea acestui mecanism într-o modalitate de alocare a resurselor disponibile la nivelul economiei. Prin nivelul dobânzii folosite la aceste operațiuni, se evidenția care este direcția de acțiune a băncii centrale în ceea ce privește orientarea politicii monetare, știut fiind faptul că taxa oficială a scontului reprezenta cea mai mica dobândă a pieței.”

„Mecanismul taxei oficiale a scontului (pornind de la denumirea în limba engleză „discount window”) putem spune că reprezintă „fereastra” prin care mecanismele pieței anihilează acțiunile întreprinse prin politica monetară în direcția restrângerii nivelului lichidității excedentare din economie, deoarece aplicarea unei politici restrictive în ceea ce privește operațiunile de open market, poate fi însoțită de o creștere a operațiunilor de rescontare care să readucă în economie, lichiditatea abia retrasă din circulație de banca centrală. Toate aceste elemente sunt tot atâtea argumente orientate în direcția utilizării cât mai rare a mecanismului taxei oficiale a scontului.”

Operațiunile de open market

Operațiunile de piață monetară (operațiuni open market) reprezintă cel mai important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la inițiativa băncii centrale, având următoarele funcții: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condițiilor lichidității de pe piața monetară și semnalizarea orientării politicii monetare.

„Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operațiuni de piață monetară aflate la dispoziția BNR sunt:

Operațiuni repo – tranzacții reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituțiile de credit active eligibile pentru tranzacționare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data tranzacției;

Atragere de depozite – tranzacții cu scadența prestabilită, destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituțiile de credit;

Emitere de certificate de depozit – tranzacții destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit certificate de depozit;

Operațiuni reverse repo – tranzacții reversibile, destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit active eligibile pentru tranzacționare, angajându-se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data tranzacției;

Acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare – tranzacții reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituțiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanție;

Vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacționare – tranzacții destinate absorbției/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacționare, transferul proprietății asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind realizat prin mecanismul "livrare contra plată";

Swap valutar – constă în două tranzacții simultane, încheiate cu aceeași contrapartidă, prin care BNR:

injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei și vânzând la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei;

absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei și cumpărând la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei.”

IV.BNR- PAȘI SPRE EUROSISTEM

Obiectivul principal al Eurosistemului și implicit al Sistemului European al Băncii Centrale este același cu cel al Băncii Naționale a României și anume menținerea stabilității prețurilor.

„Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea Europeană vizează promovarea „progresului economic și social, a unui grad ridicat de ocupare a forței de muncă, precum și atingerea unei dezvoltări echilibrate și durabile”.Eurosistemul contribuie la îndeplinirea acestor obiective prin menținerea stabilității prețurilor.În plus, în acțiunea sa de asigurare a stabilității prețurilor,Eurosistemul ține seama de aceste obiective.În eventualitatea unui conflict între obiective, BCE trebuie sa acorde prioritate menținerii stabilității prețurilor.”

„Deși Tratatul CE stabilește în mod clar că menținerea stabilității prețurilor reprezintă obiectivul principal al BCE, aceasta nu oferă o definiție clară a “stabilității prețurilor”.Din acest motiv, în luna octombrie 1998, BCE a anunțat o definiție cantitativă a stabilității prețurilor, care se regăsește în strategia de politică monetară a BCE.”

„Banaca Centrală Europeană reprezintă centrul de guvernare a politicilor monetare ale Eurosistemului, respectiv pilonul central al procesului strategic și operativ în plan monetar, coordonând și participând efectiv, în calitate de autoritate monetară reprezentativă la procesul de elaborare, adoptare și implementare a politicilor monetare în spațiul Euro.Caracterul independent al activității instituției în ceea ce privește procesul decizional cumulat cu principiul descentralizării lanului de implementare a politicilor monetare , contribuie la indeplinirea eficientă a sarcinilor și responsabilităților asumate statutar atât la nivel regional, cât și la nivel național.”

4.1.Strategia de politică monetară a Eurosistemului

„Alegerea unei abordări cantitative a avut la bază trei motive pricipale:

Definiția contribuie la îmbunătățirea transparenței politicii monetare.

O definiție cantitativă constituie un etalon al responsabilității BCE.Întrucât abaterile evoluției prețurilor de la condițiile de stabilitate pot fi identificate cu ușurință, BCE trebuie să clarifice abaterile susținute de la această definiție și să explice mijloacele prin care se va reveni la stabilitatea prețurilor în decursul unei perioade de timp acceptabile.

Scopul definiției este de a orienta anticipațiile privind evoluțiile viitoare ale prețurilor și, implicit, de a spori credibilitatea și eficiența politicii monetare a BCE.Prioritatea pe care o acordă BCE menținerii stabilității prețurilor ar trebui să justifice anticipațiile piețelor financiare și ale publicului, potrivit cărora ratele inflației pe termen mediu se vor situa în intervalul de variație considerat compatibil cu stabilitatea prețurilor.Stabilizarea anticipațiilor inflaționiste pe termen lung în acest mod ar trebui să împiedice firmele, sindicatele și agenții economice implicați în procesul de stabilire a prețurilor și a salariilor să integreze în deciziile lor în rate mai ridicate ale inflației, ceea ce ar face mai dificilă menținerea stabilității prețurilor.”

„Cadrul politicii monetare a Eurosistemului poate fi structurat, în mod simplificat pe doua dimensiuni, astfel:

Dimensiunea instituțională-definește cele două componente implicate din perspectiva mecanismului cauza efect, în acțiunea de elaborare sau implementare a politicilor economice, respectiv componenta activă și componenta pasivă.Componenta activă definește ansamblul instituțiilor cu răspunderi și prerogative statutar definite în preocesul de guvernare a politicilor monetare, respectiv BCE, autoritățile monetare ale statelor membre a UEM și organismele specializate ale SEBC.Componenta pasivă se referă la ansamblul entităților monetar-financiare, cu impact direct și semnificativ asupra politicilor monetare ale Eurosistemului, din perspectiva funționării calitative a relației cauza efect, respectiv agentii economiei financiare, participanți la operațiunile efectuate de componenta BCE,precum și organismele sau instituțiile implicate politic în asigurarea principiilor și mecanismelor privind responsabilitatea comunitară, reprezentativitatea, transparența și corectitudinea operațiunilor efectuate în legătură cu politica componentei active.

Dimensiunea funcțională cuprinde ansamblul doctrinar și practic al instrumentelor, operațiunilor, acțiunilor, mecanismelor, regulilor sau reglementărilor cu privire la elaborarea, adoptarea și implementarea politicilor și strategiilor în plan monetar, inclusiv mecanismele de corecție a rezultatelor și de ajustare a consensului regional instituțional.”

„Pornind de la obiectivul fundamental formulat, Consiliul Guvernator al BCE a elaborate un set de strategii și priorități privind formula optimă a mix-ului de politici monetare, astfel încât, pe de o parte să fie asigurată stabilitatea prețurilor pe termen lung, iar pe de altă parte, să fie stimulată activitatea și performanța sectorului economic regional, respectiv buna fucționare și echilibrul durabil al sistemului monetar financiar european.”

„Dintre strategiile BCE privind promovarea cu succes a politicii monetare în spațiul Eurosistemului, Enumerăm câteva repere, dezbătute și aplicate până în prezent în activitatea curentă a Eurositemului:

Ancorarea politicii monetare pe idea stabilizării procesului inflaționist,stabilirea unui prag maxim al inflației de 2%.

Formularea unei perspective concrete și anticiparea rezultatelor pe termen mediu, în ceea ce priveste strategia de elaborare a mix-ului de politică a BCE, comunicată în mod public pe baza principiului transparenței.

Se urmărește permanenta asimilare a unui complex cât mai larg de informații cu caracter economic, care ar putea să conducă la evitarea influențelor negative ale șocurilor economice și corelarea acestora în procesul de elaborare a politicilor monetare, respectiv în crearea tabloului de prognoză și a perspectivei consolidate pe termen mediu și lung.

Instituirea unui sistem de corecție pe termen scurt și a unui procedeu de valorificare a experiențelor imediate în planul tendințelor pe termen lung în ceea ce privește mecanismul de transmitere a politicilor monetare, dată fiind ineficiența acestuia în perspectivă temporară medie.

Corelarea politicilor monetare cu politicile economice regionale.”

4.2.Instrumentele de politică monetară a Eurosistemului

„Instrumentarul specific al politicii monetare a BCE definește ansablul de proceduri, tehnici și metode de intervenție directă sau indirectă, asupra unor variabile monetar financiare ale Eurositemului, prin acționarea cărora se urmărmărește cu prioritate menținerea stabilității prețurilor iar în plan secund, stimularea evoluției economiei zonei monetare integrate.Procedura de implementare, respectiv de aplicare a acestor operațiuni este delegată, pe principiul descentralizării acțiunilor, la nivelul băncilor centrale naționale ale statelor membre UME, coordonate, în demersul lor, de rezultanta procesului decizional exercitat de către organismele de conducere ale BCE.”

În structura instrumentarului operațional privind politica monetară, sunt prezente trei categorii de instrumente și anume:Operațiunile libere pe piață, facilitățile de finanțare permanentă și operațiunile de ajustare a rezervelor minime obligatorii.

„Operațiunile libere pe piață, cuprind acele operațiuni executate de băncile centrale ale Eurosistemului, la inițiativa BCE, fiind grupate în patru categorii, în funcție de obiectul acestora, conținutul sau regularitatea lor, astfel: operațiuni principale de refinanțare, operațiuni de refinanțare pe termen lung, operațiuni de reglaj fin și operațiuni structurale.”

„Operațiuni principale de refinanțare-acestea sunt operațiuni obișnuite de furnizare de lichidități, cu frecvență săptămânală și scadentă la o săptămână.

Operațiuni de refinanțare pe termen lung-acestea sunt operațiuni de furnizare de lichidități cu frecvență lunară și scadență la trei luni.

Operațiuni de reglaj fin-acestea pot fi executate în regim ad-hoc în scopul gestionării situației lichidităților de pe piață și al orientării ratelor dobânzilor.În mod deosebit, acestea vizează atenuarea efectelor dezechilibrelor neașteptate ale lichidităților de pe piață asupra ratelor dobânzilor.

Operațiuni structurale, pe care Eurosistemul le poate efectua sub forma operațiunilor reversibile, a operațiunilor definitive și a emiterii certificatelor de îndatorare.”

„Facilitățile permanante de creditare, au ca obiect creditele de tip overnight de acoperire imediată și pe termen foarte scurt, a deficitelor de lichiditate, în schimbul unei dobânzi percepute de băncile centrale și stabilite la indicația BCE.În sens simetric, a fost instituită facilitatea operațională a depozitelor overnight, băncilor comerciale fiindu-le oferită, în schimbul unei dobânzi, posibilitatea depozitării unor lichidități la băncile centrale pe termen foarte scurt.Aceste instrumente dau posibilitatea BCE de a controla nevoile și excedentul de lichidități imediate de pe piață și de a fixa marginile de fluctuație a dobânzilor de referință pe termen scurt de pe piața creditului.”

„Rezervele minime obligatorii-Eurosistemul impune instituțiilor de credit să mențină reserve minime în conturile deschise la băncile central naționale.Fiecare instituție de credit este obligată să mențină un anumit procent din depozitele clienților proprii(precum și din alte pasive bancare), calculat ca nivel mediu pe parcursul unei perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii de aproximativ o lună, într-un cont de deposit deschis la banca centrală națională relevant.Scopul sistemului rezervelor minime obligatorii este stabilirea ratelor dobânzilor pe piața monetară și crearea (sau extinderea) unui deficit structural de lichiditate în sistemul bancar.”

„Toate aceste instrumente și operațiuni generatoare de efecte monetare sunt trasmise către sistemul monetar financiar prin diferite canale de comunicare, efectele fiind sesizabile după un anumit interval de timp, sub foarma unui sir de reacții în lanț declanșat de acționarea acestor pârghii operaționale.Acest sir de reacții traslatate de la pârghia politicii monetare până la nivelul unor indicatori, agregate sau stări de fapt se numește mecanismul de trasmitere a politicilor monetare.”

„Utilizarea mecanismului de trasmitere face ca acțiunea asupra condițiilor de piață să se repercuteze pe termen mediu asupra nivelului prețului activelor monetare și financiare, respectiv asupra nivelului prețurilor bunurilor și serviciilor pe piața comunitară.Punctul de plecare în mecanismul de transmitere a politicii monetare este dat de variațiile inițiale declanșate pe piața creditului de către banca centrală, prin intermediul controlului ratei dobânzii de referință.Modificarea ratei dobânzii atrage, în lanț, variații ale cererii și ofertei de monedă sau titluri pe piața monetar financiară respectiv modificarea ratelor dobânzilor pe termen scurt și mediu în sectorul intermedierii financiare, modificând implicit, în structură și volum, agregatele monetare M1-M3.”

„Prin politica manevrării acestui ansamblu operațional și prin acționarea pârghiilor instrumentale aferente, cumulat cu controlul permanent al emisiunii monetare și a cantității efective de monedă pe piață, BCE și băncile centrale ale țărilor membre ale UME, reușesc să mențină, pe de o parte, un nivel corespunzător al cererii și ofertei monetare, și pe de altă parte, un grad suficient al lichidității pe piață, care să conducă, în mod direct sau indirect, la menținerea stabilității prețurilor și controlul ratelor inflației în zona Eurosistemului.”

4.3. Criterii de convergență a României la Zona Euro.

„Euro este moneda unică adoptată până în prezent de 17 din cele 27 state membre ale Uniunii Europene, Estonia fiind țara care s-a alăturat cel mai recent (din 1 ianuarie 2011) grupului zonei euro. În afară de Danemarca și Regatul Unit, care au recurs la „clauza de exceptare” de la adoptarea monedei unice, celelalte 8 state din afara Eurosistemului, inclusiv România, s-au angajat să adopte euro odată ce vor îndeplini criteriile de convergență stabilite prin Tratatul de la Maastricht.”

„În ceea ce privește aderarea României la UEM, Banca Națională a României consider ca trebuie parcurse două etape:

1. O etapă ce se desfășoară din 2007 până în 2010 și în care trebuie să fie atinse următoarele trei obiective: consolidarea inflației scăzute; formarea pieței interne de capitaluri pe termen lung și convergența ratelor de dobândă; stabilitatea relativă a cursului leului pe piață (în condiții de convertibilitate deplină) în jurul nivelului de echilibru pe termen lung;

2. O etapă necesară îndeplinirii criteriilor de convergență nominală și realizării unor

progrese semnificative în procesul de convergență reală, marcată de: aderarea la mecanismul ERM II, în anul 2012 și trecerea la euro în anul 2014, după o perioadă de participare la mecanismul ERM II redusă, pe cât posibil, la durata minimă obligatorie de 2 ani.”

„Adoptarea de către România a monedei euro la momentul propus (2014) prin Programul de convergență, pe care țara noastră l-a înaintat Comisiei Europene la începutul anului 2007, depinde de îndeplinirea concomitentă a criteriilor de convergență nominală și a criteriilor de convergență juridică. Dintre criteriile de convergență nominală, România continuă să îndeplinească criteriul privind sustenabilitatea poziției fiscale (care se referă la ponderea deficitului fiscal și a datoriei publice în PIB), în timp ce evaluarea criteriului referitor la stabilitatea cursului de schimb nu poate fi realizată cu acuratețe, atât timp cât leul nu participă la Mecanismul Cursului de Schimb II (ERM II). Criteriile de convergență nominală necesare a fi îndeplinite sunt analizate în continuare:”

„Criteriul stabilității prețurilor – se referă la faptul că un stat membru trebuie să aibă o stabilitate durabilă a prețurilor și o rată medie a inflației, în decursul unei perioade de un an înaintea examinării, care să nu depășească cu mai mult de 1,5% rata inflației acelor state membre (cel mult trei) care prezintă cele mai bune rezultate în materia stabilității prețurilor.În România, începând din anul 2000, dezinflația a fost continuă, rata medie a inflației ajungând de la 45,7% la 6,56% în 2006. În 2007, rata medie anuală a inflației măsurată prin indicele prețurilor de consum (IPC) s-a situat la nivelul de 4,84%; conform indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), utilizat de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană, rata inflației a fost de 4,9%, în condițiile în care nivelul de referință a fost de 2,8%. Dacă în primul semestru al anului 2007 s-a înregistrat un trend descendent al inflației, în semestrul al doilea are loc o inversarea a trendului. Aceasta se poate explica prin deficitul de produse agroalimentare înregistrat pe plan mondial, atingerea unor noi recorduri ale prețului petrolului, dar și prin criza de pe piața creditelor ipotecare din SUA (criza subprime), care a modificat percepția investitorilor asupra riscurilor, conducând la ieșiri de pe piețele de capital.”

„Criteriul de convergență a dobânzilor – se referă la faptul că un stat membru trebuie să aibă o dobândă medie nominală pe termen lung care să nu depășească cu mai mult de 2% media ratelor dobânzii pe termen lung la acele state membre (cel mult trei) care prezintă cele mai bune rezultate în materia stabilității prețurilor.În România, nivelul mediu al ratelor dobânzilor la obligațiunile de stat pe termen lung s-a situat, în 2007, la 7,1% pe an, cu puțin peste valoarea de referință de 6,5%. Totuși, având în vedere nivelul redus al lichidității pe piața obligațiunilor de stat pe termen lung din România, este greu de formulat o concluzie cu privire la stadiul îndeplinirii acestui criteriu, motiv pentru care consider că, în anul 2008, piața obligațiunilor va oferi randamente anuale asemănătoare cu cele din anul 2007, respectiv de 7,1%.”

„Criteriul stabilității cursului de schimb – se referă la faptul că, în cadrul unui stat membru, cursul de schimb al monedei naționale față de euro trebuie să se încadreze în intervalul de fluctuație al ERM II (+/-15%), fără tensiuni majore pentru o perioadă de doi ani înaintea momentului examinării. Deocamdată, moneda națională a României nu participă la Mecanismul Cursului de Schimb II (ERM II), anticipându-se că intrarea nu va avea loc mai devreme de anul 2012. Ca atare, nu a fost încă definită o paritate centrală în raport cu care să poată fi apreciată încadrarea

fluctuațiilor cursului de schimb într-o bandă de ±15%.”

“Criteriul situației finanțelor publice – se referă la respectarea disciplinei bugetare, astfel încât să fie evitate deficitele publice excesive. Se examinează dacă disciplina bugetară a fost respectată, pe baza următoarelor două criterii:

dacă raportul între deficitul public planificat sau cel efectiv și PIB, exprimat în prețurile pieței, depășește valoarea de referință de 3%, mai puțin în cazul în care: acest raport nu a fost diminuat în mod substanțial și constant atingând un nivel apropiat de valoarea de referință, sau depășirea valorii de referință nu a fost decât excepțională și temporară, iar raportul rămâne apropiat de valoarea de referință; Criteriul deficitului bugetar este respectat de România încă din anul 2001. Cu toate acestea, în anul 2007, deficitul bugetar măsurat conform standardelor europene (SEC 1995) a cunoscut o creștere până la 2,5% din PIB, față de 2,2% din PIB în 2006. Totuși, conform Programului de convergență, guvernul își propune o scădere a deficitului bugetar până în 2011, obiectivul fiind atingerea unui nivel de 0,9% din PIB al deficitului structural (rezultat prin eliminarea influenței factorilor ciclici).

dacă raportul între datoria publică și PIB, exprimat în prețurile pieței, depășește valoarea de referință de 60%, mai puțin atunci când raportul scade suficient pentru a considera că se apropie de valoarea de referință într-un ritm satisfăcător.”

“După ce, atât Comisia Europeană, cât și BCE vor confirma îndeplinirea criteriilor de convergență de către România, Consiliul UE va adopta o decizie potrivit căreia România se poate alătura zonei euro (la 1 ianuarie 2014), moment din care se abrogă derogarea cu privire la statutul României în calitate de țară membră a UE. La propunerea Comisiei Europene și după consultarea BCE, Consiliul UE va adopta un curs de schimb fix și irevocabil dintre LEU și EURO. Odată cu trecerea la euro, Banca Națională a României va face parte din Eurosistem, transferând acestuia responsabilitatea adoptării politicii monetare.”

“Așadar, stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a euro necesită o evaluare bine fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei euro trebuie să beneficieze de consens național, neinfluențată de diferențe doctrinare sau de ciclul electoral, astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice și strategice.”

CONCLUZII

Nevoia modernizării societății românești din punct de vedere al vieții economice, a necesitat în primul rând constituirea unei bănci centrale.

Așadar lua ființă în Aprilie 1880 Banca Națională a României.

După multe trasformări, și încercări grele, Banca Națională a României ajunge să fie la cârma reglării stabilității prețurilor, acesta fiind și obiectivul său fundamental.

În anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Națională a României devine parte a Sistemului European al Băncilor Centrale, pierzând o parte din independență, aceasta subordonându-se direct Bancii Centrale Europeane.Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, BNR a fost nevoită să îndeplinească anumite standarde pentru a fi în linie cu cerintele acesteia.

BNR are ca atribuție principală, elaborarea politicii monetare, care cuprinde obiective si instrumente cu ajutorul cărora aceasta reglează volumul emisiunii monetare și cel al acordării de credite.

Următorul pas, după cel al aderării la Uniunea Europeană, este cel de aderare la Uniunea Economică Monetară care constă în adoptarea monedei unice Euro, devenind astefel parte din Eurosistem.Eurosistemul funcționează după o serie de politici monetare pe care tările membre trebuie sa le adopte.

Pentru aderarea la Eurosistem, România trebuie să îndeplinească anumite criterii de convergernță stabilite de acesta.Aderarea este stabilită a se realiza în anul 2014.

În concluzie Banca Națională a României este o structură cu un mecanism complex, care face parte din structuri la rândul lor complexe dar foarte bine conturate și organizate.

Aceste mecanisme pun în funcțiune economia, și o reglează cu ajutorul instrumentelor pe care le dețin, urmărind în comun obiectivul fundamental al stabilității prețurilor.

BIBLIOGRAFIE

Apostoaie Constantin Marius, Adoptarea monedei Euro de către România ..în 2014?, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi, http://eudirect.ro/old/pdfs/ref_3.pdf

Angela Boariu, Politici monetare, suport curs,http://www.portalfeaa.uaic.ro

Banca Centrală Europeană, Raport de convergență, mai 2008

Banca Națională a României, Raport anual 2007

Banca Națională a României, Raport asupra inflației, Anul IV, Nr. 13, august 2008

Colecția BNR,Banca Națională a României 1880-1995, editura Enciclopedică, București 1995

Caiete de studii nr.29-Intermedierea financiară-încotro?, Seminar științific organizat de Banca Națională a României la data de 27 Mai 2010

Daniela Zăpodeanu, Politici monetare, Editura Dacia,Colecția Universitaria, Seria Economica, Cluj-Napoca 2002

Emil Iota Ghizari, Obiective și instrumente ale politicii monetare în România, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice, București, 1999 (teză de doctorat)

Eugen Rădulescu – Inflația, marea provocare, Editura Enciclopedică, București, 1999

Hanspeter K. Sheller,Banca Centrală Europeană,Istoric,rol și funcții,ediția a II-a,revăzută în 2006

Ilie Mihai, Tehnica si managementul operatiunilor bancare, Editura Expert, Bucuresti, 2003, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/24520/1/BCE_total.pdf

Implementarea politicii monetare în zona euro,Documentația general privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului, http://www.ecb.int/pub/html/index.en.html

Ioan Trenca, Managementul riscului de lchiditate-noi provocări pentru băncile comerciale românești,editura Risoprint,Cluj-Napoca 2005

Ionela Costică-Politica monetară, suport de curs,Capitolul 2

Mihaela Tofan ,Drept financiar European,suport de curs pentru master-Drept European

Mihaela Tone, Cristian Păunescu, Istoria BNR în date vol I 1880-1914, ediția a-II-a revizuită, editura Oscar Print, 2006, București

Mugur Isărescu- Economia românească în perspectiva anului 2000: Piața și politica valutară în România, Banca Națională a României, 1999

Mugur C. Isărescu, Reflecții economice, Editura Expert, Academia Română, București, 2001

Mugur Isărescu, Implicațiile globalizării pentru economia românească, București, 15 martie, 2007

Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Moneda, Banci si politici monetare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2005

Ovidiu Stoica-“Integrare financiar-monetară europeană”, Curs Jean Monnet, Editura Junimea, Iași 2003

Programul de convergență 2011-2014, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pdc/PC_ro_2011_2014.pdf

Rene Smits-“Central Bank Independence and Accountability in the Light of EMU” în volumul “Monetary Lae.Issues for the New Millennium”, Oxford University Press, 2000

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/165/curs%20bancas-%20e.m.doc

http://www.bnro.ro/Banca-Nationala-a-Romaniei-1.aspx

http://www.ecb.int

http://legestart.ro

http://ligiagolosoiu.ro/content/MVI/cap2 Fundamente%20si%20practici%20ale%20regimului%20valutar.pdf

BIBLIOGRAFIE

Apostoaie Constantin Marius, Adoptarea monedei Euro de către România ..în 2014?, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi, http://eudirect.ro/old/pdfs/ref_3.pdf

Angela Boariu, Politici monetare, suport curs,http://www.portalfeaa.uaic.ro

Banca Centrală Europeană, Raport de convergență, mai 2008

Banca Națională a României, Raport anual 2007

Banca Națională a României, Raport asupra inflației, Anul IV, Nr. 13, august 2008

Colecția BNR,Banca Națională a României 1880-1995, editura Enciclopedică, București 1995

Caiete de studii nr.29-Intermedierea financiară-încotro?, Seminar științific organizat de Banca Națională a României la data de 27 Mai 2010

Daniela Zăpodeanu, Politici monetare, Editura Dacia,Colecția Universitaria, Seria Economica, Cluj-Napoca 2002

Emil Iota Ghizari, Obiective și instrumente ale politicii monetare în România, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice, București, 1999 (teză de doctorat)

Eugen Rădulescu – Inflația, marea provocare, Editura Enciclopedică, București, 1999

Hanspeter K. Sheller,Banca Centrală Europeană,Istoric,rol și funcții,ediția a II-a,revăzută în 2006

Ilie Mihai, Tehnica si managementul operatiunilor bancare, Editura Expert, Bucuresti, 2003, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/24520/1/BCE_total.pdf

Implementarea politicii monetare în zona euro,Documentația general privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului, http://www.ecb.int/pub/html/index.en.html

Ioan Trenca, Managementul riscului de lchiditate-noi provocări pentru băncile comerciale românești,editura Risoprint,Cluj-Napoca 2005

Ionela Costică-Politica monetară, suport de curs,Capitolul 2

Mihaela Tofan ,Drept financiar European,suport de curs pentru master-Drept European

Mihaela Tone, Cristian Păunescu, Istoria BNR în date vol I 1880-1914, ediția a-II-a revizuită, editura Oscar Print, 2006, București

Mugur Isărescu- Economia românească în perspectiva anului 2000: Piața și politica valutară în România, Banca Națională a României, 1999

Mugur C. Isărescu, Reflecții economice, Editura Expert, Academia Română, București, 2001

Mugur Isărescu, Implicațiile globalizării pentru economia românească, București, 15 martie, 2007

Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Moneda, Banci si politici monetare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2005

Ovidiu Stoica-“Integrare financiar-monetară europeană”, Curs Jean Monnet, Editura Junimea, Iași 2003

Programul de convergență 2011-2014, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pdc/PC_ro_2011_2014.pdf

Rene Smits-“Central Bank Independence and Accountability in the Light of EMU” în volumul “Monetary Lae.Issues for the New Millennium”, Oxford University Press, 2000

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/165/curs%20bancas-%20e.m.doc

http://www.bnro.ro/Banca-Nationala-a-Romaniei-1.aspx

http://www.ecb.int

http://legestart.ro

http://ligiagolosoiu.ro/content/MVI/cap2 Fundamente%20si%20practici%20ale%20regimului%20valutar.pdf